Deschideţi la Evanghelia lui Ioan, capitolul 8, versetul 53-58: „Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât…
Deschideţi cu toţii la cartea Exodului. La sfârşitul mesajului din seara aceasta, vom suna din trâmbiţa Jubileului, care a fost rânduit de Dumnezeu…
Deschideţi cu toţii la cartea Genezei, capitolul trei. La începutul capitolului este căderea omului, dar haideţi să mergem după cădere, când Domnul îi găseşte…
Haideţi să deschidem la Început, la Cartea numită „Începutul”, pentru că titlul Genezei în limba ebraică este „La Început”, „Berashit”. Deci, vom citi din…
Noi ştim că evreii au fost chemaţi de Dumnezeu să ţină Sabatul, ziua a şaptea. Sabatul începe vineri seara şi ţine până sâmbătă seara.…
Deschideţi la cartea Exodului capitolul 7.8-12, unde avem descrisă scena în care Moise se înfăţişează înaintea lui Faraon: „Domnul a zis lui Moise…
Deschideţi cu toţii la Geneza 2.20-25, la facerea femeii: „Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar,…
Deschideţi cu toţii la Apocalipsa capitolul 5: „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte…
Deschideţi cu toţii la Cartea Leviticului, capitolul 23. Noi am mai citit din cartea Leviticului, deoarece aceasta este cartea care conţine sărbătorile sfinte date de…
Deschideţi Bibliile la Evanghelia lui Ioan 1.35-36: „A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui. Şi, pe când privea pe Isus umblând,…
Deschideţi cu toţii la cartea Faptelor capitolul unu, unde citim ce le-a spus Mesia ucenicilor Săi, după înviere: „După patima Lui, li S-a…
Apreciez faptul că în seara aceasta aţi rămas ca să discutăm despre o temă foarte interesantă şi cred că vă voi arăta ceva nou. Toţi…
Deschideţi la Levitic 16.12. Levitic 16 este capitolul care ne dă detaliile cu privire la Ziua Ispăşirii: „Să ia o cădelniţă plină cu…
Ziua Ispăşirii este cea mai sfântă zi dată de Dumnezeu în Scripturile ebraice. Biblia spune că toate aceste lucruri au fost date pentru noi…
Deschideţi cu toţii la Deuteronom 16.16-17: „De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va…
Deschideţi cu toţii la Ioan 7. Afară plouă, dar înăuntru, noi suntem în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce este un lucru minunat. Deci, Ioan…
ZIUA ISPĂŞIRII VESTITĂ ÎN CARTEA PROROCULUI ISAIA Vă rog să deschideţi cu toţii la Levitic 16. Vom începe de la versetul 2: „Domnul…
ZIUA ISPĂŞIRII VESTITĂ ÎN CARTEA PROROCULUI ISAIA Vă rog să deschideţi cu toţii la Levitic 16, unde avem rânduiala pentru Ziua Ispăşirii, Yom Kippur.…
Deschideţi cu toţii la 1 Samuel 15. Vom începe să citim de la versetul 32: „Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul…
SĂRBĂTOAREA TRÂMBIŢELOR Deschideţi cu toţii la Levitic 23.23-24: „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În…
Deschideţi cu toţii la Matei 5. Vom citi de la versetul 14 la versetul 16: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată…
În seara aceasta aş vrea să vă împărtăşesc ceva ce, după părerea mea, este un lucru minunat. Când vorbim despre iudaism, este total greşit să…
MESAJUL CELOR DOUĂ SĂRBĂTORI EBRAICE Tradiţia noastră ne învaţă că Rosh Hashana şi Yom Kippur sunt două momente ale anului în care HaShem, Dumnezeu, este…
SFÂRŞITUL GRANDIOS Deschideţi cu toţii la cartea Genezei, capitolul 3, chiar la început. Ne vom concentra asupra capitolului trei, dar haideţi să începem…
Deschideţi cu toţii la cartea Genezei, capitolul 3. Noi ştim cu toţii profeţiile mesianice, pentru că Biblia este plină de profeţii referitoare la venirea…
În Matei 3.1-6 şi 11, scrie: „În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor…
Deschideţi la Evanghelia lui Ioan, la capitolul 10, versetul 22: „În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna. Şi Isus Se plimba…
În seara aceasta vom sărbători cea mai simbolică zi pe care a dat-o Dumnezeu poporului Său Israel şi care se numeşte „Shemeni Atzeret”. Este…
Vă rog să deschideţi Bibliile la Exod 24.12-18: „Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi…
Vă rog să deschideţi Bibliile la Geneza 28. Vom aduce un Cuvânt, apoi ne vom închina în prezenţa Sa. În Biblie există câteva cuvinte…
Vă rog să deschideţi cu toţii la cartea Psalmilor, de unde vom citi Psalmul 23: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.…
Vă rog să deschideţi Bibliile la Cartea Faptelor 20.27-31, unde vedem că în timp ce se îndrepta spre Ierusalim, Pavel îi avertiza pe conducătorii poporului…
În ultimele zile ale lui Iuda, împărăţia de sud, era un împărat numit Ioiachim, fiul lui David, şi era rău. „Ioiachim avea optsprezece…
După 11 septembrie 2001, America s-a schimbat total. Atunci, două avioane comerciale au fost deturnate de către musulmanii radicali şi au lovit turnurile gemene aflate…
Aleluia! Slăvit să fie Domnul! Domnul să vă binecuvânteze! Aş vrea ca în timp ce stăm în picioare, să luăm Bibliile şi să deschidem la…