11 iulie 2018
Să ne ridicăm în picioare şi să deschidem Bibliile la Apocalipsa capitolul 3. Aş vrea să continuăm în perspectiva de sâmbătă, iar mai întâi voi face o scurtă recapitulare, aşa că s-ar putea să fie unele suprapuneri, dar după aceea vom merge mai departe.
Astăzi aş vrea să vorbesc despre tema: „Două uşi la sfârşitul epocii Laodicea”.
Apocalipsa 3.20-22:
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.
Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.””
Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
Am repetat adesea, dar o voi face încă o dată. Aici nu scrie: „Dacă Mă aude cineva bătând”, ci scrie: „Dacă aude cineva Glasul Meu.” Cu alte cuvinte, bătaia la uşă pe care o auzim în zilele din urmă, la sfârşitul epocilor bisericilor este Glasul lui Dumnezeu. Amin!
În predica „Apocalipsa capitolul patru” din anul 1961, citim:
„Capitolul trei încheie epocile bisericilor. Aşa este. Epoca Bisericii se încheie cu o minoritate neînsemnată… Fiţi atenţi! Am citit aceasta din nou în dimineaţa aceasta şi aproape că m-a rupt în bucăţi când am văzut locul şi atitudinea lui Hristos la sfârşitul epocii, regăsite în Apocalipsa 3.20-22. Gândiţi-vă la aceasta! Unde se află Hristos la sfârşit? Unde este El la sfârşitul epocii Bisericii? Afară din biserica Sa, împins afară de denominaţiuni şi învăţături. Care este atitudinea Sa? El încearcă să intre din nou înăuntru. Este o stare demnă de milă.”
Fratele Branham îşi continuă ideea în „Epoca bisericii Laodicea” din Cartea epocilor bisericilor, unde spune:
„Cu privire la versetul acesta există un mare val de confuzie pentru că foarte mulţi predicatori îl folosesc în evanghelizarea lor personală ca şi cum Isus Se află la uşa inimii fiecărui păcătos şi bate ca să fie primit. Ei spun că dacă păcătosul deschide uşa, Domnul intră înăuntru. Dar acest verset nu îi vorbeşte personal păcătosului, ci întregul mesaj este un rezumat aşa cum este în cazul fiecărui mesaj din fiecare epocă. Versetul 22 spune: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Aşadar, acesta este mesajul pentru biserica din ultima epocă a Bisericii. Aceasta este starea epocii bisericii Laodicea pe măsură ce se apropie sfârşitul ei. Nu este un mesaj personal, pentru o singură persoană, ci aici Duhul ne spune unde este Isus. Hristos a părăsit biserica.”
Fratele Branham ne-a spus foarte clar că există o mare deosebire între Mireasă şi biserică, iar această deosebire s-a făcut în al treilea Exod, atunci când el a venit în slujba Sa profetică pentru a face chemarea la un alt Exod în care a chemat afară un popor dintr-o biserică. Biserica merge mai departe în starea laodiceană, dar Mireasa iese afară din acea biserică în epoca Laodicea, ca să fie adusă într-o altă condiţie. Aici, Duhul ne spune unde este Isus la sfârşitul epocilor bisericilor: Hristos a părăsit biserica.
Să ne întoarcem acum la Apocalipsa 1.10-16:
„În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,
care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.”
M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.”
Noi ştim că cele şapte sfeşnice de aur reprezintă cele şapte epoci ale Bisericii.
„Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului,
Picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea Lui.”
În tabloul acesta putem vedea că atunci când s-a întors să vadă Glasul care-i vorbea, Ioan a văzut şapte sfeşnice de aur, iar în mijlocul lor pe Cineva care semăna cu Fiul omului. Aşa cum ştim, fratele Branham ne-a învăţat în Mesaj că Acesta este Hristos lucrând de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii în slujba de Fiu al lui Dumnezeu. Aici, vedem că El este în mijlocul bisericilor, Glasul Lui iese din mijlocul bisericilor, acesta fiind locul în care lucrează El, slujba Sa. Este clar acest lucru?
Apoi, ajungem în Apocalipsa 3.20, în ultima epocă a Bisericii, iar fratele Branham ne-a spus că acest verset se împlineşte la sfârşitul epocilor bisericilor, la sfârşitul ultimei epoci. Acest verset nu se împlineşte la mijlocul celei de-a şaptea epoci, ci ne arată starea de la sfârşitul ultimei epoci.
Aşadar, la sfârşitul epocilor bisericilor, El spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.”
Fratele Branham ne-a spus că acum Hristos Se află afară din biserică. Unde este El în cele şapte epoci? Apocalipsa capitolul unu ne spune că El este în mijlocul sfeşnicelor de aur, dar la sfârşitul epocilor, El este afară din biserici, este afară din epoca bisericii şi bate la uşă. Există o schimbare a timpurilor, a slujbei, are loc o schimbare din multe puncte de vedere, iar acest lucru este consemnat în Scripturi.
În mesajul „Să ieşim afară din tabără” din anul 1964, scrie:
„Acum este la fel cum a fost atunci! Biblia spune că biserica Laodicea Îl va scoate afară, iar El bate la uşă încercând să intre înăuntru. Undeva este ceva în neregulă.”
El trebuia să fie în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, şi a fost pentru o perioadă de timp, dar acum El este înafara celor şapte sfeşnice de aur pentru că ei L-au scos afară din biserici. De aceea, acum El bate cu Glasul Său şi îi cheamă pe cei aleşi să iasă afară.
În „Epoca bisericii Laodicea”, din Cartea epocilor bisericilor, fratele Branham a vorbit despre desenul pe care l-a făcut pe tablă cu privire la cele şapte epoci ale Bisericii şi care conţinea şapte cercuri care reprezintă cele şapte epoci simbolizate prin lună, fiecare întunecându-se în mod diferit, în funcţie de câtă Lumină a Cuvântului reflectau cei din epoca respectivă. Luna simbolizează biserica şi reflectă Soarele, pe Hristos, dar aşa cum ştim, în fiecare epocă există o parte întunecată, o parte mai mult sau mai puţin întunecată, arătând cât de mult reflectă biserica Lumina Evangheliei, Lumina lui Hristos. Astfel, fratele Branham a spus:
„Biserica străluceşte reflectând Lumina lui Hristos. El este Soarele, iar Biserica este Luna. Aşadar, acest cerc de lumină este luna şi vedem că a descrescut de la o lună aproape plină în prima epocă a Bisericii, la o „aşchie” de lumină în epoca a patra. Dar în epoca a cincea a început să crească din nou, iar în epoca a şasea a avut parte de un pas mare de creştere înainte. În prima parte a epocii a şaptea a continuat să crească când, dintr-o dată s-a oprit, ajungând aproape la nimic, astfel încât, în locul Luminii, am avut întunericul lepădării, iar la sfârşitul epocii, Lumina a încetat să mai strălucească şi întunericul a preluat controlul. Hristos era afară din biserică.”
Dacă privim desenul pe care l-a făcut fratele Branham atunci, vedem că în cea de-a şaptea epocă a bisericii există „o aşchie” mică de Lumină. Epoca începe în Lumină, dar înainte de a ajunge la sfârşit, merge în întuneric total, absolut. Aşa a desenat-o el, iar la final, totul a fost legitimat pe peretele din spatele adunării. Dar a mai existat încă o confirmare, aceasta fiind eclipsa totală de lună, întunecarea totală a lunii, care a avut loc în anul 1964 când papa Paul al şaselea se pregătea să meargă într-o călătorie misionară ecumenică la Ierusalim. El şi-a început călătoria la Ierusalim, după care a mers peste ocean în SUA, iar când s-a întâmplat aceasta, Dumnezeu a arătat un semn în cerurile de sus.
Astfel, el a spus:
„Aici avem semnul pe cer. Ultima eclipsă de lună a fost o eclipsă totală, a descrescut în întuneric total în şapte stadii.”
Fratele Branham a spus că această eclipsă a fost publicată în ziarele din toate naţiunile, fiind postate şase fotografii, care se potriveau perfect cu desenul făcut de el pe tablă şi cu cele şase imagini care au fost reflectate pe peretele din spatele adunării de către Stâlpul de Foc. Dar când s-a ajuns la epoca a şaptea, nu exista nici o imagine pentru că luna era în întuneric total:
„În stadiul al şaptelea a venit întunericul deplin. Aceasta s-a întâmplat în timp ce papa Paul al şaselea a mers în Palestina ca să facă un tur ecumenic al Ierusalimului. A fost primul papă care a mers vreodată la Ierusalim. Numele Papei este Paul al şaselea (adică Pavel). Pavel a fost primul mesager, iar acest om şi-a luat acelaşi nume. Observaţi: el este al şaselea, numărul omului. Aceasta este mai mult decât o coincidenţă. Iar când s-a dus la Ierusalim, luna care simboliza biserica, a intrat în întuneric total. Aceasta este. Acesta este sfârşitul. Această generaţie nu va trece până când nu se va împlini totul. Chiar aşa este. Vino curând, Doamne Isuse!”
Semnul de pe cer a fost un semn sigur şi a fost o confirmare a ceea ce ne-a învăţat profetul.
În mesajul „Dumnezeu este propriul Său Interpret” din anul 1964, scrie:
„Epoca bisericii Laodicea este singura epocă a bisericii în care Hristos a fost scos afară din biserică. El este afară şi bate la uşă. Ce s-a întâmplat? Ceea ce Îl scoate afară este Conciliul ecumenic. Biblia spune că El va fi afară şi este afară.”
În februarie 1964, fratele Branham a spus din nou:
„Cine este scos afară? Cuvântul, iar El este Cuvântul. El a fost întotdeauna Cuvântul şi este Cuvântul şi în seara aceasta.”
Cine a fost scos afară? Bisericile nu au refuzat Omul care a fost răstignit pe cruce, ci Cuvântul. Dacă Isus ar fi apărut cu semne de cuie la mâinile Sale, cu picioarele Sale străpunse şi cu sânge pe frunte de la cununa de spini, dacă ar fi apărut aşa la uşa lor, ei nu L-ar fi respins pentru că acesta este singurul fel în care Îl cunosc. Dar când El a venit ca şi Cuvântul deplin, ca şi Cuvântul descoperit, ei nu L-au recunoscut pentru că părăsiseră deja Cuvântul. Astfel, ei L-au respins pe Hristos, Cuvântul. El a fost împins afară din biserici prin învăţături denominaţionale şi dogme, aşa că acum Hristos este afară cu un Glas care se aude şi bate la uşă ca cineva să-I deschidă.
Ei au respins Cuvântul şi respingând Cuvântul, L-au respins pe Hristos.
În mesajul „Să ieşim afară din tabără” din iulie 1964, scrie:
„Noi suntem invitaţi să ieşim afară din tabără.”
Motivul pentru care spun ordinea în care au fost aduse aceste lucruri este că în slujba profetului există o cronologie a evenimentelor, care sunt nişte indicatori foarte importanţi pentru el. Când a văzut eclipsa de lună apărând în ziare înainte de vizita papei la Ierusalim, cele şase faze ale eclipsei, dar fără a şaptea şi faptul că totul era întocmai ca desenul făcut de el şi de Domnul pe peretele din spatele adunării, a spus că a înţeles că biserica se afla în întuneric total, că Hristos era afară, că ei au respins Cuvântul, iar noi am ajuns la sfârşit. El a ştiut, a văzut şi a spus acest lucru.
Apoi, chiar înainte de întunecarea totală a lunii, fratele Branham se afla în zona Muntelui Sunset, iar Dumnezeu i-a spus să ia o piatră şi s-o arunce în aer. Pe pământ era un profet, iar Dumnezeu lucra prin el. Acesta era un profet din Cartea Apocalipsei, nu era doar un om, ci era îngerul despre care scrie în Cartea Apocalipsei şi el a luat o piatră. Ce făcea el? Aceasta nu era ceva obişnuit, nu era doar o întâmplare sau o poveste din slujba profetului. Dar ce făcea el? Se asigura că vine la împlinire Apocalipsa; se asigura că semnele sau indicatorii sunt aici ca să ne arate ce timp este, ce anotimp este, unde ne aflăm noi în timp.
El a aruncat o piatră în aer, iar aceasta a pornit în ziua următoare un vârtej de vânt. Deasupra capului său s-a auzit de trei ori un Tunet, iar vârtejul acela de vânt a retezat crengile copacilor şi a smuls pietrele din stânci, după care s-a îndreptat spre Alaska, iar Anchorage, Alaska a fost zguduit de cel mai puternic cutremur care a fost înregistrat vreodată de istorie până în timpul acela. Poate au existat şi alte cutremure puternice, dar acela a fost cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de omenire. Este o coincidenţă? Nu, este un alt indicator, un alt semn în ceruril de deasupra şi pe pământul de sub ele.
Aşadar, am avut un cutremur care a zguduit întreaga lume, după care am avut o eclipsă totală de lună, care a avut o însemnătate atât de mare încât a umplut toate ziarele, iar profetul lui Dumnezeu a spus că acela a fost un semn care arăta că biserica a intrat în lepădare totală de Cuvânt.
Fratele Branham a ştiut importanţa celor două evenimente, iar noi le vom arăta în Cuvânt. Vedeţi? Noi am ajuns la Apocalipsa 3.20, iar El este în afara bisericii. Acest lucru a fost dovedit prin semnele pe care ni le-a dat Dumnezeu ca să ne arate unde ne aflăm.
În mesajul „Să ieşim afară din tabără” din anul 1964, el a spus:
„Noi suntem chemaţi să ieşim afară din tabără „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Să ieşim dar afară din tabără la El”, fiţi atenţi: „şi să suferim ocara Lui.” De ce a suferit El ocara? Nu pentru că a fost metodist sau baptist, vă asigur de aceasta, nici pentru că a fost fariseu sau saducheu, ci pentru că El era Cuvântul legitimat.”
De ce a suferit El ocara? La venirea Domnului Isus, fariseii şi saducheii aveau de câtva timp tot felul de divergenţe, iar irodienii se implicau şi ei în cearta lor. În vremea aceea, în cadrul religiei ebraice existau o mulţime de grupări diferite, aş putea spune diferite denominaţiuni, iar ei învăţau cum să convieţuiască împreună. Se certau între ei, aveau tot felul de lupte, dar nu se omorau cu pietre şi nici nu se răstigneau unii pe alţii din cauza părerilor diferite pe care le aveau cu privire la Cuvânt, iar astăzi este la fel.
Noi îi avem pe baptişti, pe metodişti, avem tot felul de denominaţiuni şi toţi învaţă să convieţuiască împreună. Poate nu sunt de acord cu privire la unele puncte din Scriptură, dar nu se răstignesc unii pe alţii din pricina diferenţelor dintre ei.
Ştiaţi că a fost un singur lucru care i-a determinat pe irodieni, pe farisei şi pe saduchei să se pună de acord? Cu privire la care lucru au fost toţi de acord?
Ei au fost de acord că acest Cuvânt trebuie să plece, că Cuvântul manifestat în zilele noastre, acest Isus Hristos trebuie să plece.
Cuvântul legitimat în ziua aceea a făcut ca toate denominaţiunile lor să se unească, iar Cuvântul legitimat astăzi face să unească toate denominaţiunile de astăzi. Acesta este motivul pentru care atunci când a fost aici fratele Branham şi a legat toate capetele lăsate libere în calitate de al şaptelea înger al celei de-a şaptea epoci a Bisericii, chiar în timpul când a ajuns la deschiderea Peceţilor, Vaticanul a făcut mişcarea sa ecumenică prin Conciliul Vatican II care a început în anul 1962 şi a continuat până în anul 1965.
Cine făcea aceasta? Cuvântul legitimat. Venirea Cuvântului manifestat în scenă, are puterea să facă să se unească ceea ce nu a putut fi unit niciodată înainte. Înainte, nimeni nu a putut să-i unească pe catolici şi pe protestanţi, dar acum, când Cuvântul S-a întors înapoi, aşa cum a fost în zilele Domnului Isus, aceeaşi Putere care i-a făcut pe farisei şi pe saduchei să se unească, îi face astăzi pe catolici să se unească cu protestanţii. Aleluia!
În ce zi trăim, prieteni! Aceasta nu este o lecţie de şcoală duminicală, aceasta nu este o poveste despre Noe care a construit o arcă, ci tot ce ne-a arătat Noe se petrece astăzi şi tot ce ne-a arătat Moise se petrece astăzi. Mai mult, majoritatea acestor lucruri sunt deja încheiate. Acum înţelegem că multe din lucrurile pe care le aşteptam s-au împlinit deja sau sunt în curs de împlinire.
De ce a suferit El ocara? Pentru că El era Cuvântul legitimat.
Aş vrea să vă citesc un pasaj din predica „Pecetea Paştelui” din anul 1965:
„Mesia ai Săi, cei unşi, cred aceasta. Ce înseamnă „Mesia”? Cine este Mesia? Mesia este „Cel uns”. Acum, dacă El a fost Mesia, Cel uns pentru acea zi, ca să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu, ca să fie Răscumpărătorul, iar Dumnezeu a ridicat acel trup, Mireasa Sa este Unsul pentru ziua de azi.”
Aşadar, noi trebuie să ieşim afară din tabără. Isus a fost scos afară, a fost scos afară din epoca bisericii Laodicea, a fost scos afară din biserici, a fost dat afară, iar noi suntem chemaţi să ieşim afară din aceleaşi lucruri, ca să ne unim cu El.
Noi trebuie să purtăm ocara Sa. Care a fost ocara Sa? Care este ocara noastră?
Tu poţi să ai o părere diferită cu privire la creştinism. Dacă am vrea, am putea începe în fiecare săptămână o denominaţiune nouă, pentru că numărul denominaţiunilor creşte aproape în pas cu datoria naţională. Toţi cei care au o părere încep o denominaţiune nouă, iar cei care fac aceasta printr-un acord, se despart curând şi încep alte două denominaţiuni din prima. Aşadar, cineva poate avea o părere diferită cu privire la Cuvânt, la epocile bisericilor, la sămânţa şarpelui, la Cine a fost Isus Hristos, la unitatea dumnezeirii sau cu privire la botezul în apă şi pentru că are o părere diferită, poate începe o denominaţiune nouă, ceea ce este în ordine. Nu aceasta este problema.
Astăzi, Martorii lui IeHoVaH bat la uşa cuiva, a doua zi, vin mormonii şi bat la aceeaşi uşă, iar în altă zi vin baptiştii şi toată lumea trăieşte împreună. Toţi se înţeleg deşi nu sunt de acord cu privire la învăţătură, dar nimeni nu încearcă să-i omoare pe Martorii lui IeHoVaH, pe mormoni sau pe catolici.
Ce se întâmplă? Puteţi crede diferit, puteţi crede chiar că Dumnezeu a trimis un profet, fiindcă acest lucru va fi în ordine, va fi tolerat, pentru că atât mormonii cât şi Adventiştii de ziua a şaptea cred şi că a fost trimis un profet. Şi noi credem că Dumnezeu a trimis un profet, dar dacă începem să spunem că noi suntem singurii care avem Adevărul şi că nu suntem doar o altă biserică, că noi nu venim cu o altă părere, ci spunem: „Acesta este singurul loc rânduit de Dumnezeu pentru închinare, singurul loc în care locuieşte Hristos pentru că El a fost scos afară din biserici. Astfel, El acum este în Mireasa Sa; Cuvântul este în Ea şi numai în Ea.”
Ei nu au avut nimic împotriva Lui când a făcut minuni şi vindecări sau când a predicat fericirile, dar când a spus: „Eu şi Tatăl suntem una”, au luat pietre ca să-L omoare.
Tot aşa, când Mireasa va putea spune: „Mireasa şi Mirele sunt una; Ea este Doamna Isus Hristos; Ea este Însăşi manifestarea Cuvântului lui Dumnezeu în această zi şi nu mai există nici o altă manifestare, nici un alt loc în care să locuiască Dumnezeu. El este doar în poporul Său răscumpărat.” Când noi vom începe să spunem: „Eu şi Tatăl şi Hristos suntem una”, aceasta va schimba totul, iar toleranţa faţă de noi va fi aruncată afară pe fereastră.
Unirea pe care am aşteptat-o timp de ani de zile va veni la suprafaţă cu putere pentru că Mireasa realizează Cine este Ea. Ea înţelege ce este Ea, înţelege că ceea ce a spus profetul nu au fost poveşti, nu au fost doar nişte cutremure, nişte simple eclipse sau doar nişte nori pe cer, ci au fost nişte indicatori, nişte semne importante pe Axa timpului lui Dumnezeu. Dumnezeu trebuia să aducă o legitimare şi a făcut-o.
Să citim încă odată ce a spus profetul în predica „Pecetea Paştelui”:
„Mireasa Sa este Unsul pentru ziua de azi. Ea a înviat deja odată cu El în înviere, pentru că cei doi sunt una.”
În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” scrie:
„Identificat! Oh, diavolul urlă cu privire la aceasta: Adevărul manifestat al făgăduinţei Cuvântului numai în Ea! Ei nu au răspunsul. De ce nu L-au avut acei farisei când a venit Isus? El a spus: „Dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, voi cu cine îi scoateţi?” Vedeţi? El era singur, iar Biserica Sa este tot singură. Ea nu este agăţată de nimic. Dar El a fost identificat de Dumnezeu ca fiind trupul în care locuia Dumnezeu, iar Biserica Sa este identificată ca fiind Trupul Său, ca făcând acelaşi lucru. Ea este Trupul Său.”
Acum fiţi atenţi pentru că El va tălmăci ce înseamnă aceasta:
„Ea este Trupul Său, Adevărul manifestat al Cuvântului Său făgăduit pentru zilele din urmă.” Ea este Scripturile făcute vii; Ea este acelaşi lucru care a fost El când era aici pe pământ într-un trup de carne. El a fost Scripturile făcute trup, iar Ea este tot Scripturile făcute Trup, carne din carnea Sa şi os din oasele Sale.
„Ea şi numai Ea stă pe aceasta, de aceea diavolul urlă prin aceste organizaţii mari, ca să instituie ceva ce o va reduce la tăcere.”
De ce? Pentru că crede într-un profet? Nu! Voi puteţi crede într-un profet. Pentru că Ea are un botez diferit? Ei toţi au un botez diferit. Este adevărat? Atunci de ce este atât de furios sistemul pe Ea? Vă spune eu: Pentru că Ea ştie ce este şi cine este şi nu se teme să spună aceasta oricui, oriunde şi oricând. Ştiţi ce-i va incita să se ridice împotriva Ei? Când Ea va avea ceea ce este necesar pentru a sprijini ceea ce spune.
Aleluia! Legitimarea lui Dumnezeu pentru a sprijini aceste lucruri.
„…aceste organizaţii mari, ca să instituie ceva ce o va reduce la tăcere. Ei nu o vor face niciodată pentru că Ea va fi luată sus, nu redusă la tăcere. Ea este înviată acum, prin puterea Cuvântului legitimat făgăduit Ei.”
Aţi auzit? „Ea este înviată acum.” Nu aşteaptă să învie, ci este înviată deja. Ea a început să se înalţe deja în răpire, a început să se schimbe deja. Amin.
Nădăjduiesc că voi nu aşteptaţi să înviaţi, ci credeţi că sunteţi înviaţi acum în El. Amin!
Fratele Branham a vorbit despre cutremurul care a avut loc la sfârşitul lunii martie, în Vinerea mare a anului 1964 şi a spus următoarele, o săptămână mai târziu, în predica „Hristos identificat în toate epocile”:
„Ei au avut tot felul de mesaje şi tot felul de lucruri pe care le-a văzut Avraam, dar chiar înainte de naşterea fiului făgăduit, ultimul semn înainte ca neamurile să fie nimicite, a fost acesta: Dumnezeu manifestat în trup de carne, care ştia tainele inimii.
Acesta este ultimul semn pe care îl primeşte biserica şi Biserica duhovnicească. Acesta este ultimul semn pe care îl primeşte biserica firească. Neamurile vor fi nimicite şi sunt pregătite chiar acum pentru aceasta.
Pământul se scutură pretutindeni din cauza cutremurelor. De ce?”
Fratele Branham a văzut cutremurele şi se întreba de ce apăreau. Nu v-ar plăcea să avem în scenă un profet acum, când avem pretutindeni cutremure, inundaţii masive şi furtuni cum nu au mai fost niciodată înainte? El ştia motivul apariţiei lor.
„Prima dată când un cutremur a scuturat tot pământul a fost în Vinerea mare, iar ultima dată când a fost scuturat din nou, a fost tot în Vinerea mare. De ce a fost scuturat? Pentru că ei L-au respins pe Mesia al lor.”
Ei L-au scos afară din biserică, L-au scos din Ierusalim şi a fost răstignit afară din cetate, înafara porţilor, înafara scaunului bisericii, afară din epoca evreilor. Acesta este motivul pentru care Pavel a spus: „Să ieşim afară la El pentru că noi nu avem o cetate stătătoare aici.” În zilele acelea, Ierusalimul era scaunul religiei, iar Pavel a spus: „Să părăsim bătrâna biserică mamă, să părăsim Ierusalimul, fiindcă noi nu avem aici o cetate, ci căutăm Una care va veni. Să ieşim de aici, din religia ebraică a acestei zile, a vechiului veac, să-l părăsim şi să ne unim cu El, înafara porţii, ca să purtăm ocara Sa.”
„De ce a fost scuturat pământul din nou?”
Aceasta este o întrebare importantă. Cu câteva zile înainte de Vinerea mare a anului 1964, fratele Branham a aruncat o piatră în aer. Vedeţi ce se întâmplă? Totul era legat de profet, iar dacă era legat de profet, era legat şi de prorocie. El a aruncat o piatră în sus, a venit un vârtej de vânt şi Anchorage, Alaska, a fost aproape scufundat. A fost un cutremur care a scuturat întreaga planetă şi a mutat pământul de pe axa sa.
„De ce s-a scuturat din nou? Pentru că ei au făcut acelaşi lucru.”
Generaţia noastră a făcut acelaşi lucru pe care l-au făcut evreii cu două mii de ani în urmă în Ierusalim, iar Dumnezeu a arătat aceasta scuturând întreaga planetă şi mişcând-o cu unul sau două grade de pe axa sa.
Acesta nu este un lucru mărunt, ci este cel mai măreţ lucru care s-a petrecut în generaţia aceasta.
În „Epoca bisericii Laodicea”, scrie:
„Orice învăţat ştie că El este afară şi bate încercând… „Iată, Eu stau la uşă şi bat.” (Fratele Branham bate de cinci ori în amvon). Este singura epocă a bisericii care L-a scos în totalitate afară.”
Nu „parţial”, ci „în totalitate.” „Este singura epocă a bisericii care L-a scos în totalitate afară.”
Aici nu este vorba de o singură biserică, ci de toată epoca Bisericii.
Mai departe, în predica „Hristos identificat în toate epocile” din anul 1964, citim:
„Într-o zi, când Fiul lui Dumnezeu a fost respins şi răstignit în mod oficial, El a scuturat întreaga lume, iar acum, vedem că un grup mare, numit Consiliul Mondial al Bisericilor, L-a scos afară în mod oficial, aşa cum scrie în epoca bisericii Laodicea: „El este afară din biserică, bate la uşă şi încearcă să intre înăuntru.”
Acum, putem vedea că a existat un alt cutremur care a lovit această naţiune, nu alte naţiuni, ci aceasta. Când Isus a fost scos afară în mod oficial, a fost zguduită întreaga lume.”
Ce a arătat cutremurul? Că Isus a fost scos afară din epocile bisericilor.
Ce vom face noi acum? El a fost respins şi scos afară, iar uşa este închisă. Ce vom face dacă uşa este închisă pentru El şi a fost scos afară din epocile bisericilor, dacă El este afară din epoca bisericii Laodicea, iar noi vrem să ne unim cu El? Trebuie să mergem acolo unde este El. Oficial, El a fost scos afară. Astfel, dacă El este înafara epocilor bisericilor, dacă este înafara epocii Laodicea, noi trebuie să mergem acolo unde este El.
Acesta este motivul pentru care am spus că la sfârşitul epocii Laodicea există două uşi. Noi am văzut prima uşă, care este uşa bisericii şi este închisă, dar care este cea de-a doua uşă?
Să mergem în Apocalipsa capitolul patru:
„După aceste lucruri…”
Fratele Branham a spus: „După epocile bisericilor…” El ne-a spus că epocile bisericilor s-au încheiat. De fapt, El ne-a spus că „Mielul nu poate lua Cartea până când nu sunt încheiate epocile bisericilor.”
Să citim mai departe:
„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer.” Vedeţi? O uşă este închisă şi o altă uşă este deschisă.
Acum aş vrea să mă întorc la versetul 20 din capitolul precedent:
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu…”
Să mergem înapoi la versetul 1, din capitolul 4:
„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi…”
A fost un alt Glas? Nu, a fost Acelaşi Glas.
„Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis:
„Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri.”
Numaidecât…” Am fost pe pământ? Am fost într-o stare laodiceană? Nu!
„Numaidecât am fost răpit în Duhul.”
Fratele Branham a spus în mesajul „Cheia de la uşă” din anul 1962:
„El este Uşa la cer. Nu există nici o altă uşă şi nici o altă cale decât Isus Hristos. El este Uşa la cer.”
În Ioan 14.4 scrie:
„Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
„Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
Vedeţi, Isus a spus: „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
Aşadar, ei ştiau locul şi ştiau şi calea, dar nu fusese încă descoperită, nu fusese încă învăţată. Ei se gândeau că nu ştiu locul şi calea, dar Calea stătea chiar în faţa lor, deci o ştiau: au umblat cu El, au vorbit cu El, au dormit cu El şi au mâncat cu El.
Deci El a zis: „Voi cunoaşteţi locul şi cunoaşteţi calea”, dar ei I-au răspuns: „Cum am putea să ştim calea?” Atunci Isus le-a spus clar: „Eu sunt Calea.” Aleluia!
El a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
În Ioan 10.7-9 scrie:
„Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.
Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.”
Fratele Branham a spus în „Pecetea a patra”:
„Eu am spus că dacă Dumnezeu vorbeşte sau te trimite, El sprijină ceea ce spui tu. Înţelegeţi? Observaţi! Dacă sunteţi un ambasador al cerului, tot cerul se află în spatele vostru, iar cerul este alcătuit din Cuvânt.”
Din ce este alcătuit cerul? Din Cuvânt. Noi am încercat să ajungem în ceruri, dar cerul este Cuvântul. Atunci, ce este uşa deschisă în cer? Cuvântul deschis.
Când s-a deschis uşa în cer? Când au fost predicate Tunetele. Unde a fost deschisă uşa? Cerurile sunt alcătuite din Cuvânt şi ele au fost pecetluite, ceea ce era scris pe partea din spate era pecetluit. Fratele Branham a spus că Peceţile de pe partea din spate a Cărţii erau pecetluite.
Daniel le-a văzut, dar i s-a spus că sunt pecetluite până la vremea sfârşitului. Ioan le-a văzut şi el şi era pe punctul să scrie, însă i s-a spus să le pecetluiască până la vremea sfârşitului. Dar a venit un timp în care ceea ce era pecetluit, uşa care era închisă, avea să fie deschisă, iar acum există o uşă deschisă în cer şi un Glas care ne cheamă să mergem mai sus: „Părăsiţi Laodicea! Părăsiţi condiţia voastră firească şi veniţi sus, pe tărâmul duhovnicesc, fiindcă acolo veţi putea vedea Cuvântul!” Cum? Prin descoperire.
În mesajul „Evenimente actuale clarificate prin profeţie”, scrie:
„Uşa! El a spus: „Voi face un singur Loc. Nu Îmi veţi aduce închinare la fiecare uşă pe care v-o dau, ci există o singură Uşă, iar în acea Uşă, Eu Îmi voi pune Numele.”
Eu nu cred că Aceasta este uşa care a fost închisă în Apocalipsa 3, ci cred că este Uşa care a fost deschisă în Apocalipsa 4.
„Acolo unde Domnul Îşi pune Numele Său. Acela este Locul în care Domnul va primi jertfa. Noi am făcut tot felul de uşi, dar Dumnezeu a făcut o singură Uşă. Dumnezeu a făcut o Uşă, iar acea Uşă este… Isus a spus în Ioan 10: „Eu sunt Uşa.”
Cine este Isus? „La început era Cuvântul.”
Voi continua să merg în lucrurile simple pe care ni le-a spus fratele Branham.
Isus este Cuvântul, iar „La început era Cuvântul, şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”
Astăzi, noi putem spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… şi Cuvântul S-a făcut trup în noi.” Am ajuns înapoi, în acelaşi loc.
Să mergem împreună la Matei 25.1-13:
„Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci, înţelepte.
Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn,
Dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
Cine face strigarea? Prietenul Mirelui, Eliezer. El face strigarea. Şi dacă Eliezer face strigarea, el trebuie să fie aici în timpul în care face această strigare. Acesta nu poate fi un eveniment viitor, prieteni.
„La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
Vreau să pun o întrebare: Dacă acest lucru nu se petrece până la Răpire şi întâlnirea în văzduh, cine va face chemarea?
„Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”
Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.”
Căsătoria are loc aici, unirea are loc aici şi apoi mergem la Cina nunţii. Aceste fecioare s-au dus la Cina nunţii şi uşa a fost închisă. Încă o uşă închisă.
„Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”
Ce text interesant! Dacă aşteptaţi ca acest text să se împlinească într-o clipă, într-un anumit timp, aţi trecut pe lângă el şi nu l-aţi înţeles, deoarece chemarea Mielului are încă loc. Câţi dintre voi aţi ieşit ca să intraţi în căsătorie? Câţi dintre voi aţi fost în unirea invizibilă? Câţi aţi fost uniţi cu Hristos? Ea are încă loc, se petrece încă, dar la un moment dat uşa se va închide, iar după ce uşa va fi închisă, fecioarele nechibzuite îşi vor da seama ce se petrece şi vor merge să bată la uşă, dar va fi prea târziu.
În mesajul „Cum pot să biruiesc?” din anul 1963 scrie:
„Isus s-a referit la zilele lui Noe, care sunt o umbră a zilei de azi, şi a spus: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Observaţi, acolo se afla toată lumea antedeluviană, poate milioane de oameni, dar din toţi au fost numai opt biruitori. Au biruit doar opt oameni, care au fost biruitori adevăraţi, originali: cei trei fii ai lui Noe şi soţiile lor, Noe şi soţia lui. Au biruit doar opt: cei care au intrat la timpul potrivit în arcă. Cum au făcut ei aceasta? Pentru că au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu au fost prinşi înafara uşii şi au fost prinşi înăuntrul uşii.”
Cum au fost prinşi înăuntrul uşii? Prin faptul că au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, ei au intrat prin uşa deschisă, iar când uşa a fost închisă, eu fost prinşi înăuntru, nu afară.
„Prietenii mei iubiţi, nu lăsaţi să se închidă uşa, pentru că Isus a spus: „Cum a fost în ziua aceea, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Vedeţi? „La fel va fi şi la venirea Fiului omului.” Acum, există cineva care va fi prins înafara uşii.”
În predica „IeHoVaH-Jireh” din anul 1964 citim:
„Noe a intrat în arcă, iar uşa a fost închisă după el de mâna lui Dumnezeu. Soarele a răsărit şi a apus timp de şapte zile înainte să se întâmple ceva, iar oamenii au continuat să predice, au continuat să se amuze şi să facă toate celelalte lucruri, fără să ştie că singurul har pe care l-au avut vreodată le-a fost luat.”
Din câte ştim noi, uşa este deschisă. Când va fi închisă? Noi nu ştim. Nu putem spune când se va întâmpla aceasta, pentru că Dumnezeu este Cel care o va închide. În zilele lui Noe, Dumnezeu a închis uşa, dar după ce a făcut aceasta, a mai existat o perioadă de timp înainte să se instaleze nimicirea pe pământ. Fratele Branham a abordat subiectul acesta în mesajul „Suflete care se află acum în închisoare” şi a spus că va veni un timp în care Mireasa le va predica celor pierduţi, după închiderea uşii. Când se va închide? Eu nu ştiu. Ştim noi când se va închide uşa? Nu ştim. Tot ceea ce ştiu este că noi nu ne vom opri niciodată din a predica Mesajul. Chemarea este făcută, Cuvântul este adus, iar noi nu ne vom opri niciodată din predicarea Mesajului. Dar într-o zi, uşa deschisă va fi o uşă închisă. Închisă în Laodicea. „Ieşiţi afară!” Chemarea făcută nu a fost „Rămâneţi înăuntru!”, ci: „Ieşiţi afară!”
În mesajul „Intervalul dintre epocile bisericilor şi Peceţi”, scrie:
„Vedeţi, eu nu inventez aceasta, ci este Aşa vorbeşte Domnul! Vă voi citi aceasta din Carte: „La răsunetul Mesajului îngerului al şaptelea, se va încheia taina lui Dumnezeu, care a fost vestită de sfinţii Săi proroci”, aceştia fiind profeţii care au scris Cuvântul.
La răsunetul Mesajului celei de-a şaptea epoci, ultima epocă, toate capetele lăsate libere, care au fost abordate de-a lungul acestor şapte epoci, vor fi legate împreună.
Când sunt rupte Peceţile şi este descoperită taina, Îngerul, Mesagerul, Hristos, vine jos şi pune un picior pe pământ şi unul pe mare, cu curcubeul deasupra capului Său. Ţineţi minte că acest al şaptelea înger este pe pământ în timpul acestei veniri.”
Noi nu putem schimba aceasta! Profetul a spus-o, iar noi nu o putem schimba. Dacă Mielul nu s-ar fi mişcat din locul Lui de mijlocire şi nu ar fi luat Cartea, nu ar fi putut deschide Peceţile, iar dacă nu ar fi deschis Peceţile, El nu le-ar fi dat profetului ca să le descopere. Dacă nu le-ar fi dat profetului ca să le descopere, Îngerul nu ar fi putut veni jos.
Profetul ne-a spus ordinea evenimentelor şi nu s-a răzgândit cu privire la ele şi el ne-a spus că îngerul al şaptelea al bisericii trebuie să fie aici în timpul venirii Sale.
Să mai citim o dată derularea evenimentelor:
„Când sunt rupte Peceţile şi este descoperită taina, Îngerul, Mesagerul, Hristos, vine jos şi pune un picior pe pământ şi unul pe mare, cu curcubeul deasupra capului Său. Ţineţi minte că acest al şaptelea înger este pe pământ în timpul acestei veniri.”
Vedeţi? Peceţile sunt rupte, taina este descoperită şi îngerul al şaptelea este pe pământ în timpul acela.
Fratele Branham a făcut o afirmaţie interesantă în „Cuvântul vorbit este Sămânţa originală”:
„Eu cred că profeţiile timpului de sfârşit se vor repeta. Aşa cum primul premergător a venit din pustie şi a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu”, al doilea premergător va face probabil la fel, îndreptând oamenii spre o Mireasă născută din Cuvânt.”
Aş vrea să trecem cu grijă prin aceste cuvinte pentru că timp de ani de zile le-am citit greşit. Fără să vreau, le-am făcut să însemne altceva în mintea mea.
Să citim încă o dată:
„…îndreptând oamenii spre o Mireasă născută din Cuvânt. Mireasa lui Hristos va fi îndreptată la ceruri.”
Aşadar, acest premergător va arăta spre o Mireasă născută din Cuvânt, iar în Pecetea a treia a spus: „Vă voi numi Mireasa.” El arăta cu degetul spre o Mireasă născută din Cuvânt, iar acea Mireasă va fi îndreptată la ceruri.
„Mireasa lui Hristos va fi îndreptată la ceruri, la apariţia lui Isus. De pe buzele sale va ieşi strigarea: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
Nu de pe buzele Ei va ieşi strigarea, ci de pe buzele premergătorului. El ne va arăta Mireasa născută din Cuvânt, iar Ea va fi îndreptată la ceruri. Acesta va fi un strigăt care va spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”, cuvinte care vor ieşi de pe buzele sale.
(Dumnezeu să ne ajute să fim pregătiţi pentru acest eveniment apropiat).”
„Apropiat”. Eu aş spune cu un an mai târziu, pentru că el trebuia să fie pe pământ în timpul venirii Sale.
Să mergem la predica „Este răsăritul Soarelui” din anul 1965:
„Uitaţi-vă la ceea ce am văzut astăzi. Puterea de aducere la Viaţă a venit la noi ca să deschidă cele şapte Peceţi. Ce a fost aceasta, inteligenţa unui om? Nu. Puterea de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu. Vedeţi, Puterea de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu ne-a spus mai dinainte că aceasta va avea loc. Vedeţi, Puterea de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu a făcut lumea să mărturisească faptul că este Adevărul. Aşa cum v-am spus, Îngerul Domnului era în jur, Într-un Stâlp de Foc; Puterea de aducere la Viaţă a îngăduit ca lumea să mărturisească faptul că este Adevărul. Ei nu au ştiut ce era, dar noi am ştiut. Uitaţi-vă în felul acesta (la fotografia cu Norul) şi veţi vedea că este Domnul nostru acolo sus. Vedeţi?”
Întoarceţi fotografia şi uitaţi-vă la ea în felul acesta şi veţi vedea că este Domnul nostru acolo sus. Vedeţi?
El este Cel care a deschis acele Peceţi. Acele Peceţi sunt El pentru că tot Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos, iar Hristos este Peceţile care au fost deschise. Atunci ce este deschiderea Peceţilor? Descoperirea lui Hristos. Iar cei şapte Îngeri reprezintă cele şapte Biserici, toate încheiate, dar noi nu am putut vedea aceasta. Ei L-au văzut, ei au făcut fotografia, nu noi. Şi iată-L stând acolo pe Judecătorul suprem şi arătând că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Ce identificare!
Puterea de aducere la Viaţă a făcut aceasta pentru noi. Puterea de aducere la Viaţă ne îngăduie să vedem venirea Lui.”
Nu cândva în viitor, ci acum; să vedem ce se petrece chiar acum.
„Puterea de aducere la Viaţă ne îngăduie să vedem venirea Lui.”
Care venire? Venirea în Mireasă. Ce este aceasta? Isus Hristos venind în Trup. Acesta este motivul pentru care fratele Branham a putut spune:
„Singurul lucru pe care-l pot vedea acum este plecarea Miresei.”
Aceasta este tot ce a mai rămas: plecarea Miresei.
În „Pecetea a şasea”, scrie:
„Într-o zi, Dumnezeu va închide uşa. El a făcut-o în zilele lui Noe, iar ei au bătut la uşă (Fratele Branham bate de mai multe ori în amvon). Este adevărat?
Amintiţi-vă că Biblia a spus: „În a şaptea strajă.” Este adevărat? Unii au adormit în prima strajă, alţii, în a doua, în a treia, în a patra, în a cincea, în a şasea sau în a şaptea. Dar în a şaptea strajă s-a făcut un anunţ, s-a auzit un strigăt: „Vine Mirele! Ieşiţi-I în întâmpinare!”
În straja a şaptea, în epoca a şaptea, s-a făcut un anunţ, s-a auzit un strigăt. Unde era El? El nu era în epocile bisericilor pentru că a fost scos afară de acolo.
Ce ne-a arătat întunecarea lunii în cea de-a şaptea fază? Că El a fost respins, a fost scos afară. Ce ne-a arătat cutremurul care a zguduit întreaga lume în Vinerea mare? Că noi am ajuns în acelaşi loc în care au fost şi ei, iar cutremurul care a zguduit tot pământul, ne-a adus în aceeaşi situaţie. El a fost respins, a fost scos afară din epocile bisericilor, din Laodicea, iar atunci a avut loc strigarea: „Vine Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!” Voi nu-L întâlniţi acolo unde este uşa închisă, de unde a fost scos afară, ci trebuie să ieşiţi afară la uşa deschisă, ca să-L întâlniţi. El este Uşa; El este Viaţa, iar noi cunoaştem Calea. El este Locul, El este Calea. Cine este Locul şi Calea? Cuvântul. El a fost Cuvântul şi Cuvântul S-a făcut trup; Cuvântul era Dumnezeu şi Cuvântul S-a făcut trup; El este Calea, El este Locul, iar noi ştim aceasta.
Sunt atât de bucuros pentru că noi am auzit chemarea: „Ieşiţi afară, poporul Meu!” Slujba lui Eliezer a venit ca să unească; slujba Fiului omului care a fost înfăptuită prin fratele Branham, a venit să unească Trupul cu Capul, Mirele cu Mireasa; el a venit ca să-i unească pe cei doi, dar dacă el îi va lua şi-i va uni pe cei doi, cum o va putea face în epoca bisericii Laodicea, dacă Hristos nu este acolo? Vedeţi, noi nu putem să ne unim cu El în epocile bisericilor, ci trebuie să ieşim afară, trebuie să mergem dincolo de epocile bisericilor pentru că El nu mai este acolo.
Noi trebuie să ieşim afară ca să ne unim; chemarea a venit de la prietenul Mirelui, iar el cheamă Mireasa afară din cetate, dincolo de poartă, ca să purtăm ocara Sa. Noi nu avem aici o cetate stătătoare, nu avem o denominaţiune, nu avem un sistem, nu avem nici o epocă a bisericii, acum este Mireasa. Există o diferenţă între Mireasă şi biserică: biserica rămâne în epocile bisericilor, ceea ce este în ordine, pentru că ei pot avea epoca bisericii lor. Lăsaţi biserica să stea în epocile bisericilor, dar Mireasa trebuie să iasă din epocile bisericii şi să se unească cu Hristos.
Acum nu este timpul să stăm într-un loc care merge în întuneric cu toţi cei care se află acolo, pentru că este întunecimea nopţii, este lepădarea de credinţă, ci: „Ridică-te şi luminează pentru că Lumina ta a venit.”
Aceasta este epoca, este ziua în care ne unim cu El ca să ne căsătorim cu El. Uşa epocilor bisericilor a fost închisă şi în curând se va închide şi această Uşă. Poate este închisă deja, eu nu ştiu, dar nădăjduiesc că nu este închisă. La ce-i aducem dacă stăm în spatele uşii închise şi să-i strigăm pe oameni să vină? În întuneric, orbire şi nenorocire şi ei nu ştiu aceasta. Să stăm deci la uşa deschisă, aşa cum a stat Noe în arcă, fiindcă El spune: „Vino! Vino!”
A existat o strigare care s-a auzit în Apocalipsa 18. După ce au fost identificate curva şi curvele şi după ce a fost pronunţată judecata asupra lor, din ceruri s-a auzit o strigare care a spus: Ieşiţi afară din mijlocul ei, poporul Meu.”
De unde s-a auzit strigarea? Din ceruri.
„Ieşiţi afară din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!”
Ce strigare a fost aceasta? „A Mirelui. Dar după aceea ajungem la Apocalipsa 22, iar în versetul 17 vedem că există o altă strigate: „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”
De unde strigă Mireasa? În nici un caz nu poate striga din epocile bisericilor. De ce? Hristos nu poate fi unit cu epocile bisericilor pentru că a fost scos afară, ceea ce înseamnă că Ea trebuie să facă chemarea din uşa deschisă şi să spună: „Ieşiţi afară! Ieşiţi afară!” Nu ştiu ce gândiţi voi, prieteni, dar eu vreau ca nimeni să nu fie prins în denominaţionalismul întunecat. Vreau ca nimeni să nu rămână în goliciune, întuneric şi nenorocire, pentru că toată epoca bisericii Laodicea va intra în starea aceea.
Dar la sfârşitul epocii Laodicea a existat o altă uşă, a existat un Glas ca sunetul unei trâmbiţe, care a strigat: „Suie-te aici!” şi „De îndată am fost în Duhul!” La aceasta îi chemăm pe oameni, prieteni. Nu la o biserică, pentru că El Şi-a încheiat lucrarea cu bisericile, iar acum lucrează cu Mireasa. Aceasta nu este o chemare pentru biserică, ci pentru Mireasă. Chemarea afară nu se face ca să mergem la o biserică nouă, la un sistem nou, la o părere nouă, la un nou fel de a gândi, ci este o chemare total diferită. Acum nu-L mai avem pe Fiul lui Dumnezeu lucrând în biserică, ci Îl avem pe Fiul omului venind în Trup. Aceasta este Strigarea la care-i chemăm pe oameni să ia aminte.
Eu nu vreau să închid uşa, ci mă rog să fie deschisă, dar vreau să stau în ea câtă vreme este deschisă şi să strig pentru ca ei să vină: „Veniţi!”, „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Ieşiţi din întuneric, ieşiţi afară din această stare păcătoasă, ieşiţi din starea trupului vostru, ieşiţi şi intraţi în căsătorie! Iar când va intra şi ultimul, El va închide Uşa, iar atunci, se va întâmpla într-o clipă tot ce am aşteptat.
Vreau să vă pun o întrebare. Este o întrebare retorică, deci nu mă aştept să răspundeţi toţi deodată, dar aş vrea să vă gândiţi toţi la aceasta.
Câţi dintre voi cred că am ajuns în epoca şi în timpul când se împlineşte versetul: „Hristos în voi nădejdea slavei”? Câţi dintre voi cred că am ajuns în timpul despre care El a spus: „În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl, că Eu sunt în voi şi voi în Mine”? Noi am ajuns în ziua când se împlineşte: „Hristos în voi, nădejdea slavei”, în ziua când Hristos devine trup în Mireasa Sa. Câţi dintre voi cred aceasta? Atunci, întrebarea retorică este:
„Dacă există o Cale în locurile cereşti şi acea cale este Hristos, unde este Calea?” Isus era aici şi a spus: „Eu sunt Calea”. Hristos, calea. Hristos, nu trupul de carne, nu Omul, ci Cuvântul manifestat arată calea şi spune: „Există o cale Acasă, un loc rânduit pentru închinare; există o Uşă unde Mi-am pus Numele.” Care este Uşa unde Şi-a pus El Numele? El Şi-a pus Numele în Mireasa Sa. Acesta este singurul loc rânduit pentru închinare, singurul loc în care putem găsi har astăzi, pentru că El este aici, în Trup, în Trupul Său care este Mireasa Sa, iar El este Calea; El este Uşa; El este Lumina, iar acea Lumină este Viaţa oamenilor.
Prieteni, să nu luăm candela noastră şi s-o ascundem undeva, pentru că acum ştim ce suntem cu adevărat. Aceasta nu înseamnă să fii „creştin cu jumătate de normă”. Aceasta este Calea, este Uşa, este chemarea afară din mijlocul ei, aceasta este Apocalipsa 22.17: „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Acum nu este timpul în care să fim credincioşi de miercuri şi duminică, ci este timpul în care trebuie să fim manifestarea zilnică a Cuvântului. Eu trebuie să fiu ceea ce spune Dumnezeu şi vreau să fiu douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore împreună cu copiii şi soţia mea. Vreau să fiu aceasta şi când sunt singur, pentru că sunt aici încercând să ţin deschisă o uşă, sunt aici să fac o chemare şi să spun: „Ieşiţi afară din mijlocul ei.”
Este timpul să luăm candela şi s-o ridicăm ca să fie văzută de toată lumea, pentru ca ei să vadă faptele noastre bune. Care sunt acestea? Cele la care am fost rânduiţi înainte de întemeierea lumii, prin ascultare de Cuvânt, prin faptul că femeile nu-şi taie părul, prin faptul că fustele voastre sunt lungi, prin faptul că bărbaţii sunt responsabili de căminele lor, prin faptul că mergem la biserică şi prin multe altele. Luaţi acestea şi puneţi-le pe candelă pentru ca toată lumea să vadă că Lumina aceasta este Viaţa oamenilor, să vadă că această Lumină este Viaţa lui Isus Hristos.
Ea strigă: „Există o cale!”
Care este calea? „Voi ştiţi locul şi ştiţi şi calea într-acolo.” Amin!