Prescott, Arizona Mi-ar fi foarte greu să spun cât de mult apreciez privilegiul de a fi aici în această dimineaţă, pentru a sluji împreună cu…
Slăvit să fie Domnul! Dumnezeu să vă binecuvânteze în seara aceasta. Să luăm Bibliile și să le deschidem la Geneza 18. Ne întoarcem privirile la…
Prescott – Arizona Un grup de copii cântă: „Vechea religie,” apoi un frate spune: „Copiii ţi-au pregătit un dar, frate Branham.” Copiii îi dau darul,…
Bună seara, prieteni. Este un mare privilegiu pentru mine, să fiu din nou aici în această seară, alături de fratele Mack şi colaboratorii săi, cu…
Să rămânem un moment în picioare pentru rugăciune. Câți dintre cei prezenți aici aveți o cerere pe care doriți ca Dumnezeu să v-o îndeplinească în…
CALUL NEGRU Bună seara, prieteni. Să ne ridicăm un moment în picioare şi să ne aplecăm capetele pentru rugăciune! Tatăl nostru ceresc, când auzim această…
Haideţi să rămânem puţin cu capetele plecate. Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru fiecare lucru pe care ni-l dai, deşi nu suntem vrednici de niciuna din…
Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Scumpule Dumnezeu, în seara aceasta Îţi suntem recunoscători pentru ocazia pe care o avem de a…
Desigur, este un mare privilegiu pentru mine faptul că în dimineaţa aceasta pot să mă aflu aici, la această aniversare a naşterii adunării Evangheliei Depline…
În seara aceasta vom citi din Matei 13.24-30. Fie ca Domnul să ne arate însemnătatea acestui text. Puţin mai târziu, aş vrea să citim şi…
Vă rog să rămâneți în picioare și să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Scumpul nostru Tată ceresc, Îți suntem recunoscători pentru prilejul pe care ni…
CALUL ROŞU Bună seara, prieteni. Să ne ridicăm cu toţii în picioare pentru rugăciune. Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta ne-am adunat din nou, în…
Să luăm Bibliile și să le deschidem la Evrei capitolul 13. Vom citi versetul 8 care este un verset foarte cunoscut atât nouă, cât și…
Să ne plecăm capetele. Bunule Dumnezeu, Îţi suntem recunoscători pentru că avem privilegiul de a ne întâlni şi în această după-amiază, la picioarele Tale. Doamne,…
Flagstaff – Arizona Vă salut pe toţi în dimineaţa aceasta. Mă gândeam la ziua când am venit pentru prima dată la Flagstaff. Sunt cam 30-40…
Cred că sunt un predicator vorbăreț și fără educație, și pentru mulți oameni nu par a fi predicator. Eu nici nu pretind că sunt un…
Mulţumesc fratelui Demos, fratelui Carl Williams, delegaţilor şi vouă tuturor. Fratele care a făcut introducerea, a spus cam tot ce voiam să vă spun în…
Doamne, eu cred, Doamne, eu cred, Toate lucrurile sunt posibile, Doamne, eu cred. Să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune şi să ne…
Puteţi să vă aşezaţi. Am fost foarte surprins când am intrat şi l-am văzut pe fratele Moore şi pe fraţii şi prietenii pe care-i cunosc…
Am aşteptat mult până când am reuşit să vin din nou la Phoenix şi mă bucur sincer pentru că în după-amiaza aceasta sunt din nou…
CALUL ALB Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Tatăl nostru ceresc, astăzi Îţi mulţumim din nou pentru că putem veni să ne închinăm în faţa…