Puteţi să vă aşezaţi. Am fost foarte surprins când am intrat şi l-am văzut pe fratele Moore şi pe fraţii şi prietenii pe care-i cunosc de mulţi ani. Este într-adevăr un mare privilegiu să-i văd în seara aceasta aici. Mă simt atât de mic când stau aici şi vorbesc în prezenţa atâtor teologi, dar nădăjduiesc că dacă nu am dreptate în ceea ce spun, mă vor corecta.
Ne bucurăm mult pentru că o avem printre noi pe sora Rose. Astăzi am luat prânzul cu fratele Shores şi cu delegatul lui, și în timp ce veneam încoace, fratele Williams mi-a spus că sora Rose este foarte bolnavă. I-am făcut o vizită scurtă şi ne-am rugat împreună. Ea avea febră mare şi era într-adevăr bolnavă, dar după o rugăciune scurtă, Domnul ne-a spus: „Va fi vindecată, iar seara va fi prezentă în adunare.” Şi iată că într-adevăr în seara aceasta este aici.
Soră Rose, ridică-te puţin să te poată vedea. Îi suntem mulţumitori Domnului pentru aceasta. Ea era în pat pentru că avea probleme cu gâtul, dar Domnul a pus-o pe picioare. Ne bucurăm pentru aceasta şi Îi mulţumim scumpului nostru Domn.
Noi am avut timpuri minunate împreună, iar mâine seară vom fi la hotelul Ramada. Nu uitaţi: mâine seară vom fi aici la Ramada Inn. Înseamnă că trebuie să mă mai suportaţi o seară.
Aseară v-am ţinut prea mult, deşi la începutul anului mi-am propus că mesajele de trei, patru sau cinci ore, le voi scurta la doar 30-40 de minute.
Aseară v-am povestit că soţia mea m-a lăudat şi mi-a spus: „Ai făcut foarte bine,” deşi am depăşit puţin timpul, prin faptul că am vorbit 65 de minute în loc de 30.
În timp ce veneam încoace, Billy m-a întrebat: „Despre ce vei vorbi?”
„Mi-am notat câteva texte biblice şi mi-am făcut câteva notiţe, dar încă nu ştiu, pentru că din unele din ele aş putea ţine patru predici diferite. Mi se va da când voi ajunge acolo şi voi vedea situaţia.”
„Ai promis că te vei ruga şi pentru toţi bolnavii,” a spus el. „Da? Câte numere de rugăciune ai?” „Două sute.”
„Atunci voi începe chiar din seara aceasta.”
„Gândeşte-te că ai numai cincisprezece minute la dispoziţie, pentru că restul timpului l-ai folosit aseară.”
Cincisprezece minute? Atunci ar trebui să ne grăbim, nu-i aşa? Am promis că ne vom ruga pentru toţi cei care au numere de rugăciune şi trebuie să ne ţinem de cuvânt. Desigur, nu putem să vă punem pe toţi în rândul de rugăciune şi nici să vă chemăm pe fiecare în parte din adunare. Chiar dacă Duhul Sfânt ar permite acest lucru, nu aş fi în stare s-o fac, fiindcă mi-ar stoarce toată puterea. Dar noi ştim că Dumnezeu este încă Dumnezeu şi că vindecarea nu vine prin aceasta. El zideşte credinţa şi ne ajută să recunoaştem că suntem în prezenţa Lui.
În seara aceasta ne vom ruga pentru toţi cei care au numere de rugăciune, iar mâine seară, la Ramada Inn, vom împărţi şi celelalte numere şi ne vom ruga pentru toţi, fiindcă mai avem doar seara de mâine. Cum am mai spus, mi s-a rezervat o seară la conferinţă şi poate şi timpul de la micul dejun. Depinde cum decurge totul.
Unul dintre vorbitori nu a venit încă. Cred că este vorba de fratele Humburg sau Amburgy, corect: Kash Amburgy. Este un nume german şi nu îl pot reţine nicicum.
Noi am avut un timp minunat în Domnul, iar dacă sunt străini printre noi, le spun: Ne bucurăm că aţi venit printre noi şi credem că Domnul vă va binecuvânta. Rugăciunea mea este ca în seara aceasta când ne vom despărţi, să nu mai fie nici un bolnav, pentru că Îl aşteptăm pe Domnul să vină în puterea Sa cea mare şi să-i vindece pe toţi bolnavii şi suferinzii.
Până mai înainte am vorbit cu unii personal, fiindcă am avut cazuri deosebit de grele. Domnul ne-a binecuvântat, fiindcă vestea s-a răspândit foarte repede, aşa că am avut trei sute sau patru sute de oameni pentru interviuri şi s-au supărat pentru că au fost nevoiţi să aştepte mult. La cât timp ar fi fost necesar pentru fiecare caz în parte, ar fi trebuit să aştepte un an, poate chiar doi, pentru un interviu, deoarece se pot ţine numai între adunări. Mai mult, pentru fiecare caz în parte trebuia să aşteptăm până când ne spunea Domnul care este cauza exactă.
În seara aceasta, printre noi sunt oameni disperaţi care au participat la aceste interviuri. Este adevărat? Să vă vedem mâinile. Este vorba de interviurile speciale. Da, acolo era prezent Cineva, aşa că noi am aşteptat să vedem ce va spune Domnul pentru fiecare caz. Apoi a trebuit să mă opresc şi i-am spus lui Billy că nu mai pot continua cu aceste discuţii individuale. Eu am trecut a doua oară de douăzeci și cinci de ani, iar când îmbătrâneşti nu mai este aşa cum eşti obişnuit, ci paşii îţi devin tot mai mici. Fratele Moore nu simte încă nimic din toate acestea, deşi cred că suntem de aceeaşi vârstă. A curs multă apă pe râu, de când tu, eu, fratele Brown, fratele Outlaw, fratele Garcia şi fratele Fuller am venit pentru prima dată aici. Este vreunul dintre aceşti fraţi aici? Dacă da, ridicaţi mâna. Dacă nu mă înşel, acolo este fratele Fuller. Da, este şi fratele Outlaw. Fratele Garcia nu mai este în Phoenix, aşa-i? El s-a mutat în California. Au fost timpuri minunate. În ce mă priveşte, eu cred încă acelaşi mesaj pe care l-am avut atunci, şi anume că: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” În vremea aceea, Becky era mică, pentru că au trecut optsprezece ani de atunci. Acum ea este o fată înaltă, grasă şi urâtă, de nouăsprezece ani. Unde eşti, Becky? Ea se va revanşa pentru aceasta. În vremea aceea o ţineam în braţe, dar acum mi-ar fi greu să fac aceasta.
Îmi amintesc o adunare a fratelui Garcia, din vremea când era mică. Atunci am spus: „În seara aceasta avem o adunare internaţională, pentru că le vorbesc spaniolilor, soţia mea este nemţoaică, eu sunt irlandez, iar fetiţa mea cea mai mică este indiană.” Desigur, mă refeream la Becky.
Când mă îndreptam spre uşă, după încheierea adunării, a venit la mine o fetiţă şi mi-a zis: „Frate Branham…”
„Da, dragă, ce doreşti?” „Nu crezi că fiica ta este cam palidă ca să fie indiană?” Voi ştiţi că ea este blondă. „Păi, numai în comportament este indiană.”
Îi mulţumim Domnului pentru că în seara aceasta putem fi din nou aici. Înainte de a ne apropia de Cuvânt, am vrea să ne apropiem de El, pentru că El este Cuvântul; şi dacă vi se descoperă Cuvântul, atunci El este în voi. Aseară am vorbit despre „Sămânţa de dezbinare”. V-aţi bucurat? Şi de binecuvântările Domnului? M-am bucurat mult pentru că v-am putut aduce mesajul acesta, fiindcă putem vedea care este sămânţa de dezbinare.
Este în seara aceasta vreo problemă deosebită, ceva aparte? Unii dintre voi, sau chiar toţi cei care veţi fi în rândul de rugăciune, ar trebui să spuneţi: „O, Doamne, ai milă de mine atunci când se va ruga pentru problema mea. Fie ca credinţa mea să crească atât de mult încât să pot primi ceea ce cer.” Poate este cineva care are vreo rudă bolnavă. Vreţi să ridicaţi mâna? Voi nici nu bănuiţi ce simt când văd câtă suferinţă şi necaz este. Fraţi predicatori, uitaţi-vă şi voi! Şi dacă eu simt aceasta, cum este Tatăl ceresc? Desigur. Să ne rugăm.
Doamne Isuse, ne apropiem de tronul cel mare de îndurare, în Numele acesta minunat, pentru că oamenilor nu le este dat nici un alt nume în care să fie mântuiţi, decât Numele Domnului Isus Hristos. În Numele Lui venim să Te rugăm, Tată ceresc. Primeşte-ne în seara aceasta ca pe copiii Tăi credincioşi. Iartă-ne necredinţa, Doamne şi ajută-ne să credem fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, pentru tot ce avem nevoie.
Tu ştii, Tată, ce este în spatele mâinilor ridicate: boli, necazuri în familie, probleme financiare, unii sunt obosiţi şi epuizaţi, alţii sunt decăzuţi şi păcătoşi, etc. Dar oricare ar fi necazul lor, Tu eşti mai puternic decât orice duşman. De aceea, Te rugăm să ne ajuţi să înţelegem că toţi duşmanii noştri sunt biruiţi, chiar şi moartea, pentru că noi suntem ascunşi în El, în Cel care ne iubeşte, S-a jertfit pentru noi şi ne-a spălat prin sângele Lui, aşa că suntem mai mult decât biruitori.
Doamne, Te rugăm să îndepărtezi în seara aceasta toată necredinţa, toate îndoielile, toată nesiguranţa şi tot ce nu este dumnezeiesc în viaţa noastră, astfel ca Duhul Sfânt să aibă primul loc în inimile noastre. Îngăduie ca El să ne vorbească în mod supranatural şi cu putere, astfel încât să-i trezească pe cei morţi duhovniceşte, să le dea sănătate celor bolnavi şi suferinzi şi să întărească genunchii şi mâinile slăbănogite, fiindcă dorim să vină un timp de înviorare şi de bucurie.
Doamne, îngăduie ca în seara aceasta să fie străpungerea, pentru ca atunci când vom merge la Ramada Inn, să începem cea mai puternică conferinţă care s-a ţinut vreodată în oraşul acesta. Tu ai spus: „Dacă poporul care este numit după Numele Meu, se adună şi se roagă în Numele Meu, Eu îi voi asculta din cer.” O, Dumnezeule, fă ca acest lucru să se întâmple şi în seara aceasta!
Tată, noi citim Cuvântul, dar Tu eşti singurul care ne poţi da tălmăcirea Lui, fiindcă eşti propriul Tău Interpret. Te rugăm deci, să ne tălmăceşti lucrurile despre care vom citi, pentru că o cerem în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.
Mulţi dintre voi îşi notează textele pe care le citeşte predicatorul, dar eu aş vrea să deschideţi împreună cu mine la Epistola către Efeseni.
În ultima duminică am vorbit despre Epistola către Efeseni paralelă cu cartea lui Iosua din Vechiul Testament. Aceasta este Cartea mântuirii.
Mântuirea are două domenii diferite: „a ieşi afară” şi a „intra înăuntru.” Mai întâi trebuie să ieşiţi afară. Unii oameni vor să ducă lumea cu ei înăuntru, dar pentru a intra în Hristos este nevoie să ieşiţi din lume; pentru a intra în credinţă, trebuie să ieşiţi din necredinţă. Nu este voie să fie nimic în cale. Pentru a avea credinţa adevărată, trebuie să lăsaţi în urmă absolut tot ce este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aşa veţi ajunge în credinţă.
Cartea lui Iosua este „Epistola către Efeseni” a Vechiului Testament. Moise a reprezentat Legea care nu putea mântui pe nimeni, dar harul a putut. „Iosua” înseamnă acelaşi lucru ca şi Isus: „IaHVeH Salvatorul.”
Noi observăm că am ajuns din nou într-un timp efesian. Denominaţiunile noastre intelectuale şi programele noastre au ajuns la Iordan, de aceea avem nevoie din nou de o stare efesiană.. Avem nevoie de un Exod, de „o ieşire afară” şi o intrare înăuntru pentru răpire. În seara aceasta vom citi din Efeseni 2.1-5:
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
De aici voi lua cuvintele: „Dumnezeu, care este bogat în îndurare,” pentru mesajul cu acelaşi titlu: „Dumnezeu, care este bogat în îndurare.”
Aş vrea să observaţi cuvintele spuse de Pavel aici: „…El ne-a adus la viaţă.”
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
în care eraţi odinioară, când trăiaţi în poftele firii voastre pământeşti şi ale gândurilor voastre, dar v-a adus la viaţă.”
Ce a cauzat această schimbare? Ce a făcut ca noi, care am fost morţi, să fim aduşi la viaţă? „Aduşi la viaţă” înseamnă „înviaţi”. A fost o transformare de la moarte la viaţă. Nu există nimic mai mare pentru un om, decât să fie adus de la moarte la viaţă. Dacă un om este mort fizic, poate fi înviat fizic, ceea ce este măreţ; dar nimic nu este mai măreţ ca atunci când Dumnezeu îl aduce la viaţă pe un om care era mort duhovniceşte.
„Voi care eraţi morţi.” Vedeţi? Voi aţi fost morţi. Mulţi dintre voi pot să privească în urmă şi ştiu că odată au fost morţi. Dar de ce nu mai sunteţi morţi în seara aceasta? Voi aţi meritat să fiţi morţi, pentru că eraţi păcătoşi, „dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare…” Asta este. Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a adus schimbarea, nu noi! O, Îi sunt atât de mulţumitor pentru că este bogat în îndurare! Ce cuvânt măreţ pentru noi, care am fost morţi!
Aseară am vorbit despre sămânţa care trebuie să moară. Dar ea nu trebuie doar să moară, ci să şi putrezească. Dacă nu putrezeşte, viaţa nu va ieşi niciodată la suprafaţă. „A putrezi” înseamnă „a trece, a dispărea.” Aceasta înseamnă că sămânţa poate să răsară la viaţă numai atunci când părerile şi gândurile noastre proprii dispar complet.
Aici voi aduce o mică învăţătură, dar nu este nici o problemă dacă nu o veţi crede. Eu cred că nici un om, nici un copil, nu se poate naşte pe pământ fără cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu. Fiind infinit, El cunoaşte toate lucrurile, şi în clipa când se naşte un copil în lumea aceasta, în el este Ceva.
Dacă va avea viaţă, în acest copil este Ceva ce va ieşi la suprafaţă mai devreme sau mai târziu, pentru că sămânţa aceea micuţă este deja acolo. Dacă în seara aceasta aveţi Viaţa veşnică şi veţi trăi veşnic, înseamnă că aţi avut-o întotdeauna în voi, pentru că există numai o Viaţă veşnică. Voi aţi existat întotdeauna. De ce? Pentru că suntem o parte din Dumnezeu, iar Dumnezeu este singurul care are Viaţa veşnică, singurul care este veşnic.
Atunci când Avraam i-a adus zeciuială lui Melhisedec, acest lucru i-a fost socotit deja strănepotului său Levi, care se afla încă în coapsele lui. Vedeţi, Levi a plătit deja zeciuială, pentru că era în coapsele lui Avraam când el a făcut aceasta.. Într-o dimineaţă aş vrea să vorbesc şi despre tema: „Cine este acest Melhisedec?” dar o voi face în clădirea cealaltă.
Fiţi atenţi! Dumnezeu a ştiut încă de la început că va veni acel copil. Sigur că da! El ştia pentru că este singurul care este veşnic şi cunoaşte toate lucrurile.
Noi suntem o parte din Dumnezeu; am fost întotdeauna, dar nu ne putem aminti pentru că am fost doar un atribut al Lui, am fost în gândurile Sale. Mai mult, dacă numele voastre sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului, au fost scrise înainte de întemeierea lumii. Încă de atunci, El a ştiut cine sunteţi.
Nu spun aceasta ca să vă derutez în învăţătură, ci pentru a vă elibera de frică şi de groază. Voi nu ştiţi încă cine sunteţi, dar nu veţi deveni fii de Dumnezeu, ci sunteţi deja. Voi aţi fost întotdeauna fiii lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu v-a avut la început în gândurile Lui, înseamnă că o parte din voi, şi anume viaţa care este în voi, a fost de la început în Dumnezeu. Înainte de a apărea trupeşte pe pământ, înainte de a exista ceva, înainte ca El să fie numit Dumnezeu, voi eraţi deja unul din atributele Lui. Astfel, El a ştiut mai dinainte numele voastre, ce culoare va avea părul vostru; El a ştiut totul despre voi, dar trebuia să se întâmpla ceva, pentru că eraţi păcătoşi.
Mulţi dintre voi sunt de acord cu mine, că în vremea când eraţi doar un băiat sau o fetiţă, în voi era ceva ce vă făcea să iubiţi anumite lucruri care pentru ceilalţi copii nu erau importante, iar sufletul vostru gemea împotriva lucrurilor rele.
Mai mult, El era aproape de voi deşi eraţi păcătoşi. Vă amintiţi? Desigur. Ce era aceasta? Viaţa Lui care creştea în voi.
Apoi aţi auzit Evanghelia. Poate aţi mers la o comunitate, aţi acceptat una sau alta sau aţi trecut de la o denominaţiune la alta, dar pentru că eraţi o parte din Dumnezeu, trebuia să fiţi o parte din Cuvânt. De aceea, când aţi auzit Cuvântul, aţi ştiut de unde veniţi şi aţi recunoscut Adevărul. De ce? Pentru că aţi fost întotdeauna o parte din El; pentru că sămânţa a fost întotdeauna în voi. Da, Cuvântul care a fost înainte de întemeierea lumii în voi, a recunoscut Cuvântul şi astfel aţi venit.
A fost la fel ca în povestirea mea cu vulturul. Un ou de vultur a fost clocit de o cloşcă. Atunci când a ieşit puiul, găina cloncănea, dar el nu o înţelegea. El nu înţelegea cum pot mânca puii de găină hrana care era prin curte şi nu înţelegea scormonitul lor în gunoi. El era diferit de puii de găină, pentru că era un pui de vultur; de la început era un vultur. Aşa este. Într-o zi, mama lui, care îl căuta, a trecut pe acolo, iar puiul de vultur a auzit strigătul ei care era total diferit de cloncănitul găinii.
Aşa este cu fiecare credincios născut din nou. Voi puteţi auzi multă teologie şi toate contradicţiile inventate de oameni, dar când străluceşte Cuvântul sunteţi cuprinşi de ceva şi Îl urmaţi imediat.
El v-a dat Viaţă veşnică, vouă, care odinioară aţi fost morţi în păcate. Dar mai întâi de toate, este nevoie ca acolo să fie viaţă care să poată fi adusă la Viaţă. Prin cunoştinţa Sa mai dinainte, Dumnezeu a ştiut toate lucrurile şi ne-a hotărât să fim fiii şi fiicele Sale. Astfel, v-a dat viaţă veşnică şi vouă, care eraţi morţi în păcatele şi greşelile voastre în care aţi trăit odinioară.
Uitaţi-vă la Pavel. El a fost un teolog mare, dar când a stat faţă în faţă cu Cuvântul, cu Isus, a primit Viaţă. El a „străpuns” spre viaţă, pentru că a fost hotărât mai dinainte. Pavel a fost o parte din El, aşa că atunci când Cuvântul a văzut Cuvântul, aceasta era conform naturii lui. Cloncănitul găinii din bisericile formaliste nu a avut nici o influenţă asupra lui, pentru că a văzut Cuvântul şi a fost o parte a Cuvântului. El era un vultur şi nu o găină; chiar dacă era în curtea găinilor, el a fost de la început un vultur.
Am auzit o povestire asemănătoare cu un ou de raţă care a fost clocit tot de o găină. Nădăjduiesc că nu vă veţi gândi că este o hulă. Răţuşca nu înţelegea nimic; era micuţă şi ciudată şi nu ştia ce să facă cu scormonitul în praf şi în gunoaie, şi cu celelalte lucruri pe care le făcea găina. Puii se jucau prin curte, dar într-o zi, găina i-a condus printre garduri, iar răţuşca a simţit apa. Nu mai fusese niciodată pe lac şi nu intrase vreodată în apă, dar cu toate acestea a alergat cât a putut de repede spre ea. De ce? Pentru că era o răţuşcă. Ea a fost întotdeauna o răţuşcă, dar a trebuit să vină momentul când a recunoscut aceasta.
Exact aşa este şi cu credinciosul. În el este Ceva care îl face să recunoască cine este cu adevărat, în clipa în care se întâlneşte faţă în faţă cu Dumnezeu. Sămânţa este în el şi primeşte Viaţă. Aşa este. Iar atunci înţelege şi fuge de lucrurile lumii; ele sunt moarte pentru el.
Oh, şi eu îmi amintesc de ele, pentru că noi toţi am trăit în aceste lucruri ale lumii. Dar ce s-a întâmplat? Când am cuprins Adevărul, El a devenit viu în noi, micuţa sămânţă a venit la viaţă şi toate lucrurile acestei lumi au putrezit. Urmarea? Nu ne-a mai fost dor de ele.
Cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte. Închinătorul a cărui conştiinţă a fost curăţită odată de păcate, nu mai păcătuieşte. Problema păcatului este încheiată pentru că el devine o parte din Dumnezeu, în Hristos. Înţelegeţi? Hristos a murit pentru a vă elibera pe voi.
Gândiţi-vă, ce am fi devenit dacă nu s-ar fi îndurat Dumnezeu de noi? Dar în îndurarea Sa nemărginită, Dumnezeu ne-a mântuit. Unde am fi noi în seara aceasta dacă Dumnezeu nu ar fi fost bogat în îndurare?
Odată, pământul a fost atât de păcătos şi omul a adus atât de multă stricăciune pe el, încât lui Dumnezeu i-a părut rău că l-a creat pe om şi a spus: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut!” (Geneza 6.7). Vedeţi? Dumnezeu a vrut să-i şteargă de pe faţa pământului pentru că nu erau decât o grămadă de stricaţi.
Omenirea putea fi distrusă atunci, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, nu i-a lăsat pe cei nevinovaţi să moară împreună cu cei vinovaţi, ci a pregătit o cale pentru cei care au intrat şi au dorit să facă ce era corect. Da, El a creat o cale a îndurării pentru cei care au primit îndurarea, iar această cale a fost arca.
Cu alte cuvinte, El le-a dat vulturilor avânt să poată zbura peste judecată şi să nu moară împreună cu găinile. Da, în zilele lui Noe, Dumnezeu a croit o cale de scăpare. De ce a făcut aceasta? Pentru că El este bogat în îndurare.
Totuşi, după ce este pregătită calea, oamenii Îl resping. De ce? Pentru că nu au nimic cu care să-L primească. Mama spunea adesea: „Voi nu puteţi stoarce sânge dintr-o sfeclă roşie, pentru că ea nu are sânge.” Astfel, dacă nu este viaţă pentru a-L primi, nu poate fi acceptat.
Acesta este motivul pentru care mulţi I-au spus lui Isus că El este Beelzebul; ei nu posedau nimic ca să-L poată accepta, fiindcă este scris: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.37).
Uneori, poţi vorbi cu oamenii de pe stradă despre Domnul şi ei îţi râd în faţă, dar cu toate acestea, noi trebuie să vorbim cu ei. Însă fiţi atenţi, căci „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44). Vedeţi? Trebuie să fie atras de Dumnezeu; trebuie să aibă viaţă: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.”
El S-a îngrijit de toţi cei care au dorit să fie mântuiţi; El S-a îngrijit de toţi cei care au dorit să fie vindecaţi, iar când a făcut aceasta, a dovedit că este plin de îndurare. El a fost întotdeauna bogat în îndurare şi trebuia să fie aşa ca să nu mai rămână nimic altceva decât judecata dacă Îl refuzaţi, pentru că păcatul trebuie judecat.
Faraon, imitatorul, a intrat în apă pentru că a crezut că poate face acelaşi lucru ca şi Moise. De fapt, ar fi trebuit să moară şi Moise împreună cu poporul său şi Faraon şi oştirea lui, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a creat o cale de scăpare pentru evrei, deoarece ei se aflau pe calea care le fusese pregătită când au primit Cuvântul şi L-au urmat.
Singura cale de a primi îndurare este să urmăm întocmai sfatul lui Dumnezeu. Numai urmând poruncile Lui, vom primi îndurare.
Nu demult, am discutat cu un predicator care m-a acuzat că predic învăţătura apostolilor în timpul acesta. Cred că am amintit şi ieri sau alaltăieri despre aceasta. El a zis:
„Tu încerci să introduci în timpul acesta o învăţătură apostolică, dar epoca apostolică a încetat o dată cu apostolii.”
„Tu crezi Cuvântul lui Dumnezeu?” „Da.”
„În Apocalipsa 22.18-19 scrie că „Dacă va adăuga cineva… sau va scoate…” un singur cuvânt, nu două! Deci numai un Cuvânt este suficient!” „Cred aceasta,” a spus el.
„Timpul apostolic a avut parte de binecuvântările care au fost date bisericii. Arată-mi cu Cuvântul unde scrie că Dumnezeu le-a luat înapoi de la biserică. Vezi, nu poţi face aceasta, pentru că nu scrie aşa ceva.” Şi am mai spus: „Aminteşte-ţi că apostolul Petru este cel care a făcut introducerea timpului apostolic, în ziua de Rusalii, când a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).
Dacă ascultaţi cloncănitul unei găini – denominaţiuni, – şi vreţi să trăiţi în lucrurile din lumea de afară, înseamnă că ceva nu este în ordine. Cine vrea să vină, trebuie să lase totul şi să urmeze Cuvântul. Dacă aveţi dorinţa să-L urmaţi, haideţi! Dar dacă nu vreţi s-o faceţi, sunteţi într-o situaţie tragică! Urmaţi regulile lui Dumnezeu, pentru că El face întotdeauna ce a promis. Eu am fost tânăr, iar acum sunt bătrân, dar nu s-a întâmplat niciodată ca Dumnezeu să nu-Şi împlinească Cuvântul, pentru că nu poate da greş niciodată. Este imposibil ca Dumnezeu să greşească şi să rămână totuşi Dumnezeu. El trebuie să-Şi împlinească promisiunile.
Armata lui Faraon a încercat să imite, pentru că nu erau chemaţi şi nu aveau viaţă în ei. Făgăduinţa nu era valabilă pentru Faraon, pentru că nu lui i-a fost dată ţara făgăduită.
Dacă un imitator încearcă să facă acelaşi lucru ca şi credinciosul care a fost chemat, face doar de ruşine lucrarea. Aşa se întâmplă cu sistemele religioase de astăzi. Sunt prea mulţi cei care încearcă să imite Duhul Sfânt; sunt prea mulţi cei care imită botezul; sunt prea mulţi care încearcă să imite zilele apostolice. Aceste lucruri sunt pentru credincioşi şi numai pentru ei, deoarece în bogata Sa îndurare, Dumnezeu a creat o cale pentru copiii Săi, ca să nu piară. Da, El a creat o cale pentru ei.
Faraon, care i-a urmărit, a pierit în aceleaşi valuri care l-au salvat pe Moise şi gruparea lui. Moise nu s-a înecat pentru că Dumnezeu S-a îngrijit de cei care au urmat calea pregătită de El şi a fost bogat în îndurare. Amin.
Puteţi înţelege ce vreau să spun? Cum ar putea primi ceva oamenii care nu cred în vindecarea dumnezeiască sau în botezul cu Duhul Sfânt? Dumnezeu este bogat în îndurare pentru cei care urmează calea Lui, nu o anumită direcţie religioasă.
Dumnezeu este Cuvântul făcut trup, care a locuit printre noi ca să aducă la suprafaţă atributele Sale. Trupul – Isus, – a fost trupul lui Dumnezeu, un atribut. Moise L-a văzut doar din spate, pentru că Faţa Lui nu poate fi văzută de nimeni. Dar acum L-am văzut. Noi L-am văzut ca Jertfă. El a fost un atribut descoperit al lui Dumnezeu, Cuvântul.
Dacă un credincios vine la Dumnezeu, devine un atribut al Cuvântului Său şi este folosit pentru a vesti Cuvântul făgăduit pentru ziua respectivă. Aşa este. Dumnezeu, care este bogat în îndurare, nu ne-a lăsat niciodată fără dovezi.
Noi am observat că Dumnezeu s-a îndurat de Moise la Marea Roşie. El a spus în Exod 19.4: „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.” Un alt bărbat a încercat să-l imite şi a intrat după el în mare, dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu i-a purtat pe ai Săi pe aripi de vultur, iar imitatorii au pierit.
Dumnezeu îi compară întotdeauna pe prorocii Săi cu vulturii. Ce a fost Moise? Mesagerul Lui, iar ei l-au urmat. Acestea au fost aripile de vultur pe care au fost purtaţi. El a purtat mesajul lui Dumnezeu, iar oamenii l-au urmat. Când l-au urmat pe Moise, care purta mesajul eliberării, ei L-au urmat pe Dumnezeu, iar Biblia spune că n-au pierit împreună cu cei necredincioşi. Dumnezeu a fost bogat în îndurare pentru că au urmat poruncile Lui.
Da, Dumnezeu vrea ca noi să-I urmăm poruncile.
Şi despre Core, Datan şi toată ceata de necredincioşi care i-au urmat, putem spune că au încercat să imite. Ei au vrut să introducă ceva în planul lui Dumnezeu, pentru că „Planul bărbatul” care îi conducea nu le era pe plac. Trebuiau să facă şi ei ceva, de aceea, Core a spus: „Mai sunt şi alţi bărbaţi în afară de tine, Moise, deşi crezi că eşti de neînlocuit. Să nu crezi aşa ceva, pentru că mai sunt şi alţi bărbaţi aici.”
Moise ştia că trebuie să ducă Israelul în ţara făgăduită, pentru că el a primit făgăduinţa, şi deci el trebuia să-i conducă acolo.
Astăzi, Duhul Sfânt este aici pentru a confirma Cuvântul lui Dumnezeu, El fiind aripile Vulturului, pe care suntem purtaţi. Noi nu suntem purtaţi spre ţara făgăduită printr-o teologie inventată de oameni, ci pe aripi de vultur.
Acolo s-au adunat o ceată de găini, deoarece Core s-a gândit că poate să se ridice şi să-l imite pe vultur, dar când a făcut aceasta, Dumnezeu a zis: „Depărtează-te de ei!” şi i-a înghiţit pământul. El ar fi putut să-i nimicească pe toţi, dar a fost bogat în îndurare pentru cei care au încercat să urmeze Cuvântul Său. Dumnezeu este întotdeauna bogat în îndurare pentru ai Săi. Mulţi dintre ei s-au pus de partea lui Moise, apoi Dumnezeu a deschis pământul şi toţi necredincioşii au fost înghiţiţi. Necredincioşii vor pieri întotdeauna.
Referindu-se la cei care nu au crezut, deşi au ieşit afară şi au mers un timp împreună cu ceilalţi, Isus a spus: „Ei au murit!” „Moarte” înseamnă „despărţire, distrugere.” Ei sunt morţi! Gândiţi-vă la aceasta. Ei au ieşit, au văzut minunile lui Dumnezeu, au văzut mâna Lui puternică şi au mâncat mană, dar apoi a apărut un bărbat cu numele Balaam, care a încurcat calea lui Dumnezeu, pentru că învăţătura lui era în contradicţie cu Cuvântul. „Noi suntem fraţi,” spunea el, „de aceea, haideţi să ne adunăm împreună şi să ne unim.”
Astăzi se formează un nou sistem „Balaam”: „Haideţi să ne unim cu toţii împreună,” dar nu va funcţiona, pentru că noi vrem să mergem cu Vulturul IHVH. Voi sunteţi vulturii tineri.
Din acea mulţime mare au fost salvaţi doar trei: Moise, Iosua şi Caleb, toţi ceilalţi pierind în pustie. Aşa a spus Isus în Ioan 6. Dumnezeu, care este bogat în îndurare, nu i-a lăsat să piară împreună cu necredincioşii care au murit în pustie. Da, ei toţi sunt morţi. Dumnezeu l-a salvat pe Moise şi pe vulturii credincioşi, pentru că au avut respect faţă de Cuvântul Său.
Prieteni, poate că astăzi este ultima şansă de a primi îndurare înaintea lui Dumnezeu. El este încă bogat în îndurare, dar trebuie să respectăm ceea ce a spus. Voi nu puteţi accepta ceea ce spune cineva, ci trebuie să acceptaţi numai ce a spus Dumnezeu, pentru că El a zis: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.” (Romani 3.4).
Astăzi se spune: „Tot ce trebuie să faceţi este să aderaţi la o comunitate şi să mărturisiţi aceasta!” sau: „Spuneţi o rugăciune, treceţi-vă numele într-un registru, lăsaţi-vă stropiţi sau botezaţi într-un fel anume, şi este în ordine. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi.” Dar să ştiţi că aşa ceva este pe dos.
Dacă sunteţi unul din vulturii lui Dumnezeu, trebuie să urmaţi Cuvântul în fiecare zi; trebuie să vă hrăniţi zilnic din El.
Noi observăm că mai târziu, când Dumnezeu Şi-a arătat îndurarea, ei au cârtit şi au devenit din nou slabi, iar când s-a întâmplat aceasta, au fost muşcaţi de şerpi şi au murit. Ei au meritat aceasta. Desigur.
Orice om care nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu şi face ce au făcut ei, merită să moară. Da, fiecare dintre ei a meritat să moară în pustie!
Când au devenit atât de bolnavi încât nici doctorul Moise şi nici altcineva nu a putut face ceva ca să-i ajute, în îndurarea Sa nemărginită Dumnezeu a pregătit o cale de scăpare pentru cei care au crezut: El le-a dat medicamentul atunci când a pus să se înalţe un şarpe de aramă. În îndurarea Sa, Dumnezeu a croit o cale de scăpare, pentru ca copiii Săi credincioşi să fie vindecaţi.
Dumnezeu se interesează de tot ce este în legătură cu voi: de greşeli, de speranţe, de fiecare situaţie din viaţă. Da, lui Dumnezeu îi pasă de voi. Voi sunteţi copiii Lui, iar El este bogat în îndurare şi vrea să vă ajute.
Mai târziu, oamenii au păcătuit închinându-se la ceea ce Dumnezeu le-a dat ca ispăşire. Şarpele de aramă reprezenta păcatul deja judecat, dar ei au făcut din el un idol şi astfel au păcătuit din nou. Dar Dumnezeu nu-Şi împarte slava cu nimeni, de aceea nu puteau avea doi, trei sau patru dumnezei. Există un singur Dumnezeu şi El nu-Şi împarte slava cu nimeni altcineva. Păgânii au mai mulţi dumnezei, dar noi avem un Dumnezeu care nu Îşi împarte slava cu nimeni şi nu permite să se pună înaintea Sa un idol. Deşi El i-a dat poporului o ispăşire, iar Cuvântul era al Său şi era corect, ei au ales să slujească idolilor, ceea ce i-a făcut să intre în necazuri.
Acelaşi lucru cred că s-a întâmplat şi în epocile Bisericii: Dumnezeu ni l-a trimis pe Martin Luther cu mesajul lui, apoi a venit John Wesley cu mesajul lui şi a urmat mesajul penticostal. Dar ce am făcut cu ele? Exact ce au făcut ei cu şarpele de aramă: nişte idoli: „Eu fac parte de acolo… Eu fac parte de dincolo…” Vedeţi, voi aparţineţi de un lucru căruia îi lipseşte sinceritatea, care nu este în legătură cu slujirea adevărată şi dumnezeiască a Cuvântului.
Ce s-a întâmplat când ei au făcut din acel şarpe un idol? Biblia spune că prorocul l-a sfărmat în bucăţi: „…a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.” (2 Împăraţi 18.4).
Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este un proroc care să distrugă idolatria denominaţiunilor. Oamenii cred că dacă aparţin de o denominaţiune sau de o confesiune religioasă ajung în cer, dar aceasta trebuie distrusă, arsă şi aruncată. Dumnezeu este bogat în îndurare. Dacă în îndurarea Sa nemăsurată, Dumnezeu nu ne-ar fi trimis Duhul adevărat cu tălmăcirea Sa şi nu ne-ar fi deschis ochii, noi am fi fost în haosul acesta întunecos ca şi ceilalţi. Dar cât de minunat Se dovedeşte El în nemăsurata Sa îndurare! Desigur.
Ei credeau că şarpele ridicat şi atârnat de Moise pe prăjină, la porunca lui Dumnezeu, trebuie doar privit ca să fii vindecat şi că nu este nevoie să fii sincer. Da, ei au stat doar acolo şi l-au privit, iar mai târziu au făcut din el un idol, dar Dumnezeu a trimis un proroc şi a poruncit distrugerea acelui şarpe.
Toţi cei care nu au privit spre şarpele ridicat de Moise în pustie, au pierit. Dumnezeu pregăteşte o cale, dar dacă nu îi daţi atenţie şi rămâneţi de partea cealaltă; dacă ţineţi tare de o confesiune şi nu vreţi să priviţi la Cuvânt ca să vedeţi dacă este adevărat sau nu, veţi pieri ca toţi ceilalţi care au privit într-acolo. Dumnezeu este neschimbător, aşa că dacă Biblia spune că cine nu a privit într-acolo, a murit, înseamnă că şi astăzi este exact la fel.
Mai târziu, oamenii au păcătuit, cum au făcut întotdeauna, pentru că atunci când au văzut că sunt vindecaţi fără să fie sinceri, au făcut din acel lucru (din şarpele de aramă) un idol. Ei aparţineau undeva, exact cum este şi astăzi, şi s-au gândit că este suficient. Acum noi recunoaştem diferenţa.
Ispăşirea şi semnul au fost bune pentru timpul acela, erau în ordine, dar au fost valabile numai pentru timpul Exodului. Da, acest lucru a fost valabil numai pentru timpul acela: pentru Exod.
Mesajul pe care l-a adus Martin Luther a fost valabil pentru timpul lui Luther. Sfinţirea a fost valabilă pentru epoca lui Wesley, apoi a urmat epoca penticostală. Restituirea darurilor este ceva foarte frumos; ea a fost valabilă pentru epoca aceea, dar acum mergem mai departe. Trebuie să mergem mai departe, pentru că am făcut acelaşi lucru ca şi ceilalţi, şi anume, un idol: „Eu aparţin de linia aceasta… Eu aparţin de linia cealaltă…”
Dumnezeu va trimite pe cineva care va sparge şi va rupe în bucăţi acest lucru, şi va legitima Cuvântul Său deplin. Fiţi atenţi! Slavă lui Dumnezeu pentru că putem recunoaşte că este adevărat. Dumnezeu este bogat în îndurare!
Când prorocul a distrus şarpele de aramă, ei nu au mai avut nici un semn de vindecare şi de ispăşire, pentru că idolul lor fusese distrus, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, le-a dat altceva. Ce a făcut El? A mişcat apa din scăldătoare şi mulţi au venit şi au fost vindecaţi când au intrat în apă. Când a venit Isus la acea scăldătoare, a văzut un bărbat care aştepta de ani de zile mişcarea apei. Vedeţi, în îndurarea Sa nemărginită, Dumnezeu le-a pregătit o altă cale, deşi ei făcuseră un idol, pe care prorocul a trebuit să-l distrugă. El voia să-i vindece, de aceea a pregătit o cale spre vindecare.
Lumea a devenit atât de păcătoasă, încât Dumnezeu putea s-o nimicească, aşa cum a spus prorocul Maleahi 4.6: „…ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” Vedeţi? Conform avertizării date, Dumnezeu ar fi putut face aceasta, dar în nesfârşita Sa îndurare, a trimis un Salvator: pe Isus Hristos. Dumnezeu L-a trimis pe Isus ca Salvator şi Vindecător, iar El a spus: „…cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.” (Ioan 3.14), pentru acelaşi scop. El este împăcarea. Prin El, noi avem dreptul la împăcare şi la ispăşire; avem dreptul la tot ceea ce a răscumpărat Isus prin sângele Său, pentru că Biblia spune: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Vedeţi? Noi putem cere aceasta, pentru că cuprinde şi împăcarea. Mai mult, trebuie s-o cerem pentru că ne aparţine. Dumnezeu este bogat în îndurare.
Trebuie să fie o ispăşire veşnică, pentru că a venit El însuşi. Dumnezeu însuşi a venit într-un trup omenesc pentru a ne aduce ispăşirea veşnică. El a suferit în trup, ne-a adus împăcarea şi S-a reîntors în Duhul Sfânt pentru a legitima împăcarea, ceea ce nu a putut face nici şarpele de aramă şi nici mişcarea apei. Totul s-a îndreptat spre desăvârşire, acest lucru fiind făcut de Dumnezeu în marea Sa îndurare.
Epocile Bisericii au trecut. Noi trăim în ziua aceasta şi totul ne-a fost clarificat, dar teologii noştri moderni s-au lepădat demult de aceasta spunând că nu este actual, ci este pentru un timp demult trecut, pentru o altă epocă. Vindecarea divină aproape că nu mai exista şi nu mai era nimeni care să creadă în ea. Ba chiar au râs şi au batjocorit-o acum douăzeci de ani. Chiar şi penticostalii s-au îndepărtat. La început au fost de acord, dar mai târziu i-au întors spatele.
Vedeţi ce au făcut ei? Au vrut să înfiinţeze denominaţiuni, aşa că fiecare a pornit să-şi formeze o direcţie de credinţă. În loc să primească Lumina care s-a arătat, ei au format organizaţii cu direcţiile lor de credinţă. Fiecare are învăţătura lui şi se ţine de ea. Au lăsat atât de mult din Cuvânt, încât Duhul Sfânt nu a mai putut veni în adunare. De ce? Pentru că şi-au făcut un nou idol, la fel cum s-a întâmplat cu şarpele de aramă, şi fiecare a spus: „Eu fac parte din aceasta… Eu fac parte din aceea…” Vă daţi seama în ce încurcătură ne-am fi aflat în timpul sfârşitului? Numai idolatrie!
Dar în nemăsurata Sa îndurare, Dumnezeu ni L-a trimis din nou pe Duhul Sfânt, iar în seara aceasta legitimează Cuvântul, aşa cum a făgăduit. Da, Dumnezeu a făgăduit toate aceste lucruri.
Vedeţi ce a făcut El? Astăzi, noi recunoaştem că Dumnezeu a făgăduit ceva anume pentru fiecare epocă şi că totul s-a împlinit întocmai cum a fost vestit, pentru că El este bogat în îndurare. Dumnezeu este întotdeauna plin de îndurare şi împlineşte fiecare Cuvânt pe care L-a făgăduit. El trebuie să facă aceasta pentru că este Dumnezeu şi de fiecare dată când o face, se împlineşte Cuvântul făgăduit pentru timpul respectiv. Este sămânţa Lui pe care a semănat-o în pământ. Ce a făcut El? A pus-o în pământ şi astfel a răsărit şi a adus roadă. De fiecare dată, când este timpul unei epoci, sămânţa respectivă ajunge la coacere. Aşa a venit reforma: El a dat făgăduinţa şi tot El o împlineşte.
Noi nu am meritat aceste lucruri, nu am meritat binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că am alergat după lucrurile acestei lumi şi am căzut în aceleaşi greşeli ca şi Cain. Cain a construit un altar frumos – o comunitate frumoasă, – a aşezat pe el flori şi s-a gândit că totul este în ordine. El a crezut că mama şi tatăl său au mâncat mere, pere, portocale şi alte fructe din grădina Eden, şi de aceea au fost alungaţi, de aceea a luat fructe şi le-a adus lui Dumnezeu, dar El le-a refuzat. Însă despre fratele său, Biblia spune: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.” (Evrei 11.4).
Referindu-se la timpul nostru, Iuda spune următoarele în epistola sa: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” (Iuda 1.11). Ei merg pe calea lui Cain când construiesc denominaţiuni, altare şi biserici mari pe care le împodobesc cu flori. Fiecare vrea mai mulţi membri decât ceilalţi, aşa că primesc pe oricine vrea să adere la ei. Dacă se sare în sus şi-n jos, dacă se strâng mâinile, dacă fac un anumit botez, dacă vorbesc în limbi, etc., este în ordine dacă îşi scriu numele în registrul lor. Aşa este. Dar dacă li se predică Adevărul, se ridică, pleacă şi Îl resping. Cum este posibil? Puteţi vedea în ce încurcătură am fost?
Biblia spune că ei s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam şi au pierit într-o răscoală ca a lui Core. Prin răscoala lui Core, ei au mers în rătăcire. De ce s-a răsculat Core? „Ce!” spunea el, „Crezi că tu eşti singurul bărbat sfânt? Dumnezeu ne-a sfinţit pe toţi; toată adunarea este sfântă, aşa că ar trebui să venim toţi împreună!” Dar când au făcut aceasta, toţi cei care l-au urmat au căzut în rătăcire.
Vedeţi? Şi noi am meritat aceasta, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, ne-a scos din acest haos şi ne-a deschis ochii ca să vedem înainte de a veni necazul.
Mai mult, fiind plin de îndurare, ne-a trimis din nou o trezire cu vindecare divină, dovedind astfel că puterea lui Dumnezeu s-a întors în mijlocul nostru. Conform Istoriei Bisericii, nici o trezire nu a ţinut mai mult de trei ani, dar iată că trezirea aceasta ţine de cincisprezece ani şi înconjoară lumea ca un Foc arzător. De ce? Pentru că am meritat-o? Nu! Pentru că Dumnezeu este bogat în îndurare. Vedeţi? Nu pentru că am meritat-o, nici pentru că am cerut-o, ci pentru că Dumnezeu este bogat în îndurare. Gândiţi-vă la ceea ce s-a întâmplat!
Eu mă gândesc la o soră de aici din Phoenix, pe care o cunoaşteţi mulţi: Hattie Waldrop, care a avut cancer la inimă. Ea a venit în rândul de rugăciune acum cincisprezece sau optsprezece ani, când am fost pentru prima dată aici cu fratele Moore. Era atât de grav bolnavă de cancer, încât ar fi trebuit să fie moartă de multă vreme, dar în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu a trimis puterea Sa peste ea şi i-a salvat viaţa, aşa că mai trăieşte şi astăzi. Aceasta a făcut-o Dumnezeu, care este bogat în îndurare.
Senatorul Upshaw era un bărbat renumit. Cred că odată a fost preşedintele sau vicepreşedintele conferinţei baptiştilor din Sud. El a încercat tot ce a fost posibil, a umblat pe la toţi doctorii, pentru că era în scaunul cu rotile, dar totul a fost zadarnic; nimeni nu a putut face nimic ca să-l ajute. Predicatorii l-au uns cu untdelemn şi s-au rugat pentru el, dar degeaba.
Apoi, într-o seară când m-am dus pe podium în Los Angeles, California, am văzut o mulţime de scaune cu rotile, poate de două sau chiar trei ori mai multe ca în seara aceasta. Stăteau pe toate culoarele, iar pe o targă era o fetiţă de culoare. Deodată am văzut ceva, dar nu am înţeles ce se întâmplă. Am văzut un doctor cu ochelari, care opera la gât acea fetiţă de culoare şi ea a rămas paralizată. Eu am privit în jur întrebându-mă: „Unde este copilul acesta?” pentru că nu o vedem nicăieri.
După un timp am observat-o acolo în spate. Avea şapte sau opt ani şi trebuia să rămână în scaunul cu rotile pentru tot restul vieţii. Nu era nici o nădejde. Mama fetiţei îngenunchease lângă ea şi se ruga.
„Fetiţa aceasta a fost operată de doctorul Cutare…” şi am spus tot ce s-a întâmplat. Atunci femeia a vrut să-şi aducă fetiţa pe platformă, dar i s-a cerut să stea pe loc şi au încercat s-o liniştească, ceea ce s-a şi întâmplat după un timp. Eu m-am gândit: „Poate vom mai avea o ocazie ca să ne rugăm pentru ea,” (Poate printre noi sunt oameni care au fost prezenţi în seara aceea acolo), dar când am privit spre sală, am văzut-o pe fetiţă mergând pe stradă. Era o stradă îngustă, iar ea avea o păpuşă pe care o legăna în braţe. Indiferent cât de categoric a fost doctorul când a spus că va rămâne paralizată pentru toată viaţa, Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a trimis Duhul Sfânt, a arătat o vedenie şi micuţa fetiţă s-a ridicat imediat pe deplin sănătoasă. Apoi, a prins mâna mamei ei şi au ieşit afară slăvindu-L pe Dumnezeu.
Undeva în spate, stătea un bărbat în vârstă, senatorul Upshaw. Cred că mulţi ştiţi mărturia lui. El a fost imobilizat timp de şaizeci şi şase de ani într-un scaun cu rotile. Fiind prezent în sală, senatorul a văzut tot ce s-a întâmplat cu fetiţa, apoi deodată am avut o vedenie în care l-am văzut venind în faţă, cu capul plecat şi umblând normal ca toţi ceilalţi. În vremea aceea nu-l cunoşteam şi nu ştiam cine este, aşa că am spus: „În spate stă un bărbat care a căzut de pe o căruţă când era copil. Era o căruţă cu fân şi s-a accidentat la spate. Ei au făcut găuri în podea ca să nu simtă trepidaţiile provocate de mişcarea celor din jur. Bărbatul este un om mare şi aparţine unui grup important de la Casa Albă.
Cineva a zis atunci: „Acolo este senatorul Upshaw. L-ai auzit vreodată?”
„N-am auzit niciodată de el,” am răspuns eu. I s-a dus un microfon ca să fie auzit de toţi. Atunci am avut o vedenie în care l-am văzut pe senator venind către mine. Mergea perfect normal şi a fost cât se poate de bine, până în ziua când a murit. Vedeţi? Aceasta a făcut Dumnezeu, care este bogat în îndurare. Când doctorii nu au mai ştiut ce să facă şi ştiinţa a dat greş, Dumnezeu Şi-a arătat nemăsurata îndurare faţă de senatorul Upshaw.
Mă gândesc şi la mine, la tinereţea mea. Oamenii spun că sunt un duşman al femeilor, dar nu au dreptate. În tinereţe le-am urât, pentru că am văzut cât erau de imorale, dar acum nu le mai urăsc, deoarece ştiu că printre ele sunt şi femei bune. În vremea aceea îmi ziceam: „Nu voi merge niciodată printre oameni, pentru că nu sunt educat şi nici nu voi fi vreodată.”
Când eram copil, mergeam la şcoală fără cămaşă. Acesta este motivul pentru care refuzam să-mi dezbrac haina, care era prinsă cu ace de siguranţă. Mi-era foarte cald, dar atunci când învăţătoarea m-a întrebat:
„William, nu ţi-e cald cu haina?” eu am răspuns:
„Nu mi-e cald! Dimpotrivă, mi-e puţin frig.”
Atunci m-a trimis să mai pun câteva lemne pe foc. Simţeam că iau foc, dar tot nu m-am dezbrăcat. N-am avut cămaşă pe tot parcursul acelui an şi îmi amintesc că mă gândeam: „Dacă voi avea vreodată suficienţi bani ca să-mi cumpăr o armă, voi pleca în Vest şi voi rămâne acolo pentru tot restul vieţii, ca să vânez.” Nu voiam să am nici o legătură cu oamenii. Ei mă ocoleau pentru că nu mă agreau deloc, iar eu îi ocoleam pur şi simplu.
De fiecare dată când mergeam în oraş şi mă întâlneam cu cineva cunoscut, eu aş fi vrut să conversăm, aşa că ziceam: „Bună, John!” Bună, Jim! Ce mai faceţi?”
„Oh, bună,” răspundeau ei şi mergeau mai departe, pentru că nu voiau să se oprească şi să vorbească cu mine. Nu voiau să aibă nici o legătură cu mine, pentru că tatăl meu făcea whisky cu alţii şi bea. Nu eu făceam aceasta, ci el. Eu nu am băut niciodată, dar ei acolo mă încadrau.
Nu demult, i-am zis soţiei mele: „Pe peretele meu atârnă cele mai bune puşti care există în vânzare!” Oh, când mă gândesc la hainele vechi şi uzate pe care le purtam! Astăzi am 2-3 costume bune. Dar prieteni? Astăzi trebuie să mă ascund ca să scap puţin de oameni. Ce s-a întâmplat? Este din cauza personalităţii mele? Sau a studiilor mele? Nu! Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a văzut starea în care mă aflam şi m-a salvat.
Îmi amintesc zilele când a trebuit să fiu purtat de mână din cauză că eram orb, iar medicii au spus că voi rămâne aşa pentru totdeauna. Dar, în nemăsurata Sa îndurare, Dumnezeu mi-a dat lumina ochilor înapoi, aşa că la 55 de ani, câţi am acum, văd încă bine. Dumnezeu este bogat în îndurare! Acesta este singurul lucru pe care pot să-l spun.
Biserica nu a avut un drum pregătit pentru vindecare. Ei l-au avut, dar l-au refuzat, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, le-a trimis darul vindecării. Acesta este Duhul Sfânt printre noi, care legitimează Cuvântul prin semne şi minuni. Dumnezeu este bogat în îndurare.
Am încă două sau trei pagini de notiţe, dar nu mai am timp pentru ele, deoarece trebuie să încep rândul de rugăciune. Da, Dumnezeu este bogat în îndurare.
Mulţi dintre voi sunt abandonaţi de medici. Printre noi sunt oameni care stau în scaune cu rotile şi este posibil să nu se mai ridice niciodată din ele, pentru că sunt condamnaţi să rămână aşa. Unii dintre ei au paralizii pentru care omeneşte nu există nici o posibilitate de vindecare, dar în nemărginita Sa îndurare, Dumnezeu a pregătit o ispăşire. Să nu o refuzaţi! Acceptaţi-o! Mai sunt şi oameni cu boli de inimă, cu cancer şi alte boli în faţa cărora medicii sunt neputincioşi. Voi nu mai aveţi nici o nădejde, nici un ajutor în lumea aceasta, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a trimis Duhul Sfânt pentru a legitima Cuvântul, pentru a arăta că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Am meritat noi aceasta? Nu. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare a făcut-o pentru noi. Amin. El este singurul „Eu sunt”, Domnul Isus Hristos, şi El nu este mort, ci a înviat şi este viu în vecii vecilor.
El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi este la fel de bogat în îndurare cum a fost cu femeia care avea scurgerea de sânge. Femeia aceea nu mai avea nici o nădejde dinspre oameni, pentru că doctorii făcuseră tot ce era posibil, dar nu au putut s-o ajute cu nimic. Ea avea o scurgere de sânge, era foarte bolnavă, dar când s-a atins de poala hainei Domnului, în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu S-a întors şi i-a spus care era problema ei, după care a vindecat-o de scurgerea de sânge.
Într-o zi, o femeie cu renume rău s-a dus la fântână să scoată apă. Ea nu mai avea nici o nădejde: toţi o ocoleau din cauză că viaţa ei nu era în ordine, de aceea îşi zicea: „Nu mai are nici un rost să încerc. Sunt pierdută. Ce îmi mai rămâne?” Dar când şi-a ridicat privirea, a văzut că lângă fântână stătea un Bărbat, iar acel Bărbat i-a spus tot ce a făcut. Dumnezeu este bogat în îndurare!
Prieteni, El este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu bogat în îndurare şi plin de putere ca în zilele acelea.
Cred că am împărţit aproape două sute de numere de rugăciune, aşa că îi voi chema imediat ca să se poată aranja în rând, apoi ne vom ruga pentru ei. Dar înainte de a începe, vreau să le spun ceva celor care sunt nou-veniţi printre noi: Îndepărtaţi-vă de toate superstiţiile! Ceea ce se petrece aici nu are nici o legătură cu superstiţiile, ci este făgăduinţa lui Dumnezeu care devine realitate sub ochii noştri. Depinde spre ce priviţi. Aici nu este vorba de capacitatea unui om, pentru că nici un om nu are putere să facă aceasta, dar ca şi credincioşi, avem autoritatea Sa. Deci, noi nu avem putere, dar avem autoritate.
Nu demult, cineva m-a întrebat: „Frate Branham crezi că ai putere să faci aceasta?”
„Eu nu am nici un pic de putere, dar am autoritate!” Fiecare credincios o are, dar dacă o respingeţi veţi rămâne acolo unde sunteţi. Dacă însă o primiţi, se va întâmpla ceva de neînchipuit, pentru că Dumnezeu este bogat în îndurare.
Uitaţi-vă la un poliţist care stă pe stradă. Poate că hainele atârnă pe el pentru că este prea slab şi cascheta îi vine până peste urechi, dar când merge în intersecţie, unde maşinile circulă cu 80 Km/oră şi poate au motoare de 300 de cai putere, deşi nu are putere nici ca să oprească o bicicletă, dacă fluieră o dată şi ridică mâna, veţi auzi cum scârţâie frânele acestor bolizi. De ce? Pentru că deşi nu are putere, are autoritate; are tot oraşul în mână.
Fiecare bărbat şi femeie au autoritate de la Dumnezeu pe baza unei făgăduinţe, indiferent de situaţia în care vă aflaţi. De ce? Pentru că El este bogat în îndurare şi a făgăduit că va face mai mult decât cerem sau putem înţelege: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23). Vedeţi? Voi nu aveţi putere, dar aveţi autoritate.
Gândiţi-vă la ceea ce mi-a spus El atunci: „Vei cunoaşte tainele inimii!” Îşi amintesc mulţi din Phoenix aceasta? El a făgăduit-o şi pentru că este Dumnezeu, împlineşte tot ceea ce făgăduieşte.
Fără nădejde sunt şi cei care nu au număr de rugăciune. Câţi dintre voi sunt bolnavi şi nu au numere de rugăciune? Ridicaţi mâna. Desigur. Dacă vreţi să vedeţi autoritatea, nu puterea, ci autoritatea Cuvântului, este scris: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”
Isus a făgăduit în Luca 17 că înainte de venirea Lui, va fi la fel ca în zilele lui Noe: „…mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie.” (Matei 24.38). El a spus că va veni un asemenea timp, apoi a continuat: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.28-30). Adică atunci când Se va descoperi Fiul omului în zilele din urmă.
Vedeţi cum S-a descoperit Fiul omului în chipul acestui Înger? Avraam L-a numit „Elohim”. El era Fiul omului descoperit înainte de arderea lumii păgâne. Cui i s-a descoperit El? Credincioşilor, în timp ce aşa-zişilor credincioşi le-a trimis doi predicatori care le-au predicat. Când a stat în mijlocul credincioşilor adevăraţi, El S-a aşezat cu spatele spre cort. Mai mult, l-a numit „Avraam” deşi doar cu câteva zile în urmă se numise „Avram.” Dar acum se numea „Avraam”. Şi El i-a zis lui Avraam: „Unde este nevastă-ta, Sara?”
„În cortul de la spatele Tău, a răspuns Avraam.
„Eu Îmi voi ţine făgăduinţa pe care ţi-am dat-o şi te voi vizita încă o dată.”
Avraam avea aproape o sută de ani, iar Sara se apropia de nouăzeci de ani, dar în nemăsurata Lui îndurare, Dumnezeu Şi-a ţinut promisiunea şi ei au primit copilul. Da, El este plin de îndurare, este bogat în îndurare şi Îşi ţine făgăduinţele date.
Fiţi atenţi! El stătea cu spatele către cort, iar când L-a auzit ce spune, Sara a râs în sinea ei şi a zis: „Cum se poate întâmpla aşa ceva? Sunt bătrână; cum aş putea să mă mai gândesc la dragoste cu bărbatul meu, ca o fată proaspăt căsătorită? El are aproape o sută de ani şi nu mai avem de mulţi ani nici o legătură. Cum s-ar putea întâmpla aşa ceva?”
Îngerul, Fiul omului, care stătea cu spatele spre cort, a spus: „De ce a râs Sara şi s-a gândit: „Cum s-ar putea întâmpla aşa ceva?”
Ce era aceasta? Isus a spus în Luca 17.30 că atunci când va veni Fiul omului, va fi ca în zilele lui Lot. Înainte de arderea lumii păgâne, trebuie să fie aceeaşi situaţie. El a dat ultima făgăduinţă în ultimul capitol din Maleahi. Trebuia să vină un mesaj prin care oamenii să fie întorşi, prin aceleaşi binecuvântări, la mesajul original de la Rusalii.
Cum se va face aceasta? Printr-un vultur cu două aripi, cu Vechiul şi Noul Testament, care cuprinde toate făgăduinţele lui Dumnezeu. Atunci se împlineşte ceea ce a fost făgăduit în Biblie. Amin.
Dumnezeu, care este bogat în îndurare, nu lasă poporul Său în epoca aceasta denominaţională din Laodicea, care este bogată în averi şi lucrurile acestei lumi, ci i-a croit o cale de scăpare. Credeţi aceasta, oamenilor? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin. Dumnezeu este bogat în îndurare. De altfel, îndurarea Lui este singurul lucru pe care îl cer. Eu nu cer dreptatea sau legea Lui, ci cer îndurarea Lui. Dumnezeu să aibă milă de mine.
Acolo, la capătul rândului stă o femeie. Ai număr de rugăciune? Nu. Eu vreau să-ţi arăt că Dumnezeu este bogat în îndurare. În ultimul timp ai avut probleme cu nervii, este adevărat? A fost foarte rău. Ai probleme şi cu ochii, aşa-i? Desigur. Aceasta se va schimba. Poţi să crezi? Dumnezeu este bogat în îndurare. Nu ai număr de rugăciune, dar aceasta nu contează; nici nu ai nevoie de el, fiindcă vindecarea îţi este dăruită prin har.
Aici în faţă, stă cineva care are o tumoare în corp. Nu o are de multă vreme, este adevărat? Da, aşa este. Tu nu ştii ce este şi din cauza aceasta eşti îngrijorat. A fost cauzată de o lovitură. Ai număr de rugăciune? Nu ai. Nici nu este nevoie, pentru că Dumnezeu este bogat în îndurare.
O, frate, soră, credeţi în Dumnezeu! Nu vă îndoiţi, ci credeţi-L din toată inima!
Aici este un bărbat cu costum gri şi ochelari. Crezi? Dumnezeu este bogat în îndurare. Tu ai o fractură. Crezi că Dumnezeu poate s-o vindece şi să te facă sănătos? Cu tine vorbesc, domnule. Cu bărbatul care stă la capătul rândului şi mă priveşte. Dacă crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece fractura, o va face. Crezi? O vei primi? Bine. Dacă crezi, poţi s-o ai. O, Doamne, fii îndurător!
Aici stă o doamnă care suferă de o insuficienţă a irigării sanguine, dar dacă crede, Dumnezeu o va vindeca. Dacă crede. Oh, mă tem că pierde ocazia! Doamne, Te rog să fii îndurător faţă de ea! Văd foarte clar numele ei: „Doamnă Riley, crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Dacă da, accept-o! Amin. Crede numai. Dumnezeu este bun, nu-i aşa, Stella? Da. Aşa este. Eu nu am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceasta, dar Dumnezeu este plin de îndurare.
Acolo stă o altă femeie. Este acolo în spate şi priveşte încoace. Şi ea are o insuficienţă a irigării sanguine. Nu am văzut-o niciodată până acum, dar are aceeaşi boală ca femeia cealaltă. Uită-te la mine. Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu şi slujitorul Lui? Tu ai şi o boală de inimă. Ridică mâna dacă este adevărat. Acum nu o mai ai. Dumnezeu, care este bogat în îndurare, dovedeşte că trăieşte şi este prezent în seara aceasta în mijlocul nostru. Da, aceasta o face Dumnezeu în nemăsurata Sa îndurare. Amin.
Câţi dintre cei care sunt păcătoşi şi decăzuţi, vor să se ridice şi să spună: „O, Dumnezeule care eşti bogat în îndurare, ai milă de mine!”? Dacă credeţi şi doriţi să gustaţi îndurarea Lui, ridicaţi-vă în picioare, fiindcă mă voi ruga pentru voi. Dumnezeu să te binecuvânteze! Dumnezeu să te binecuvânteze! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe tine şi pe tine! Ridicaţi-vă şi voi, care sunteţi decăzuţi, pentru că Dumnezeu este bogat în îndurare.
Eu cred că nu aţi ajuns într-o asemenea stare încât să nu mai puteţi recunoaşte că aceasta este făgăduinţa pentru ceasul în care trăim. Cred că nu sunteţi atât de nesimţitori şi de adânciţi în denominaţiuni, încât să nu-L puteţi vedea pe Dumnezeu, care este bogat în îndurare.
Indiferent cine s-a ridicat, mă voi ruga imediat pentru voi, fiindcă doresc să frecventaţi o biserică bună, care are Evanghelia deplină, şi să vă lăsaţi botezaţi biblic, pentru ca Dumnezeu să vă dea Duhul Sfânt.
Vrea să se mai ridice cineva şi să spună: „Şi eu doresc să te gândeşti la mine, Dumnezeule! Gândeşte-te la mine, în marea Ta îndurare, pentru că nu am trăit aşa cum ar fi trebuit!”
Dumnezeu să te binecuvânteze, femeie. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi. Aşa este corect. Spuneţi: „Dumnezeule, care eşti bogat în îndurare, ai milă şi de mine!” Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.
Câţi mai sunt care îşi spun: „Mă ridic şi eu. Vreau să-I arăt lui Dumnezeu că am nevoie de îndurarea Sa. Viaţa mea nu a fost corectă pentru că am fost când sus, când jos, dar doresc să trăiesc îndurarea Lui.”
Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Spuneţi: „Dumnezeu este bogat în îndurare!” Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, în nemăsurata Sa îndurare. El vă vede pe toţi. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, acolo în spate. Ridicaţi-vă numai.
Voi întrebaţi: „Foloseşte aceasta la ceva, frate Branham?” Desigur. Ridicaţi-vă şi veţi vedea care este diferenţa. Dacă sunteţi cu adevărat sinceri în inimile voastre, Dumnezeu se va dovedi bogat în îndurare. El nu vrea să piară nimeni, ci vrea ca toţi să se pocăiască. Dumnezeu este bogat în îndurare. O, Dumnezeule, ai milă de noi!
Câţi de aici aveţi numere de rugăciune? Care numere au fost împărţite? Seria „A” sau „B”? Atunci cei care au numerele de rugăciune cu litera „A” să se alinieze pe partea aceasta, iar cei cu litera „B”, în spate.
Sunt printre noi predicatori care doresc să ne ajute? Dacă este cineva care vrea să vină aici, mă voi bucura pentru că îmi face plăcere să ne rugăm împreună.
Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede…” Desigur: „…în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi…” Am făcut noi aceasta? Prin îndurarea lui Dumnezeu, dar nu de la noi, ci pentru că Dumnezeu, care este bogat în îndurare Îşi ţine Cuvântul.
O, Dumnezeule! Dacă aduceţi scaunele cu rotile aici în faţă, ne vom ruga şi pentru ei. Nu trebuie să-i duceţi pe coridor. Aduceţi-i aici şi ne vom ruga pentru fiecare din ei în parte, iar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, va avea milă de ei.
Vă veţi alinia pe partea dreaptă? A venit şi fratele Brown cu tine? El vine mâine. Da, sper că va fi aici. Unde este fratele Outlaw? Dar fratele Fuller? Să vină în faţă cei care au fost prezenţi când am venit prima dată aici. Vă mai amintiţi de rândurile vechi de rugăciune? Atunci stăteam pe platformă până când trebuia să mă sprijine de ambele părţi, pentru că eram foarte slăbit.
Câţi au fost atunci, la început, în adunări? Vedeţi? Mai ştiţi când v-am povestit că Domnul Isus mi-a spus că aceste lucruri se vor întâmpla dacă voi fi sincer? Este adevărat? Atunci nu aveam aşa ceva, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare şi credincios făgăduinţei Sale, a făcut-o. Amin. Amin. Slavă lui Dumnezeu! Aleluia!
„O, sunt atât de bucuros că sunt unul dintre ei!” Amin. (Fratele Branham cântă).
Oh, eu am fost un om nenorocit, ticălos, sărac şi orb, dar, prin bogata Lui îndurare, prin nemăsurata Lui îndurare, acum pot recunoaşte că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Amin. Ce minunate sunt poruncile Lui!
Ridică-te în picioare. Fratele cu cârje… Dacă nu poţi sta în picioare, aşază-te acolo, fiindcă vom veni imediat şi ne vom ruga pentru tine.
Cei care au numere de rugăciune cu seria „A” şi „B”, să se grupeze pe partea cealaltă.
Fraţi predicatori, sunteţi invitaţi cu drag. Dacă credeţi că trebuie să se pună mâinile peste bolnavi, haideţi pe platformă alături de mine şi ne vom ruga împreună pentru ei.
Acum mă voi adresa celor din rândul acesta. Puteţi crede că Dumnezeu este aici, că Duhul Sfânt este în mijlocul nostru şi face exact ceea ce a făgăduit? Dacă aş avea putere să vă vindec, aş face-o cu siguranţă, dar nu am.
Dumnezeu mi-a dăruit un dar mic. Eu nu sunt un predicator deosebit, nu am destulă şcoală, destulă educaţie ca să fiu predicator. Astăzi trebuie să ai pregătire teologică şi să primeşti un titlu de doctor în teologie, dar inima mea arde pentru Dumnezeu şi vreau să fac ceva pentru El; şi cred că El aceasta preţuieşte, nu educaţia noastră.
Nu demult, cineva mi-a zis: „Domnule Branham, părerea mea este că eşti un om drăguţ, însă sincer să fiu, cred că eşti pe dos. Eşti total în afara voii Sale, iar la sfârşit vei fi blestemat.”
„Vreau să-ţi spun ceva,” i-am răspuns eu. „Să zicem că ai dreptate cu argumentele tale. Dacă sunt pe dos, deşi nu cred aceasta, şi aş şti că voi trăi o sută de ani şi la sfârşitul vieţii mele aş fi blestemat, şi El îmi va spune: „William Branham, tu nu meriţi să vii în cer la Mine! Du-te în întunericul de afară!” ştii ce aş face? L-aş sluji în fiecare zi din viaţa mea, până când va trebui să plec. De ce? Pentru că am avut parte de multe binecuvântări nemeritate, din partea Lui. El înseamnă pentru mine mai mult decât viaţa mea.”
Tot ceea ce sunt şi tot ce nădăjduiesc să devin, am primit prin marea Sa milă şi îndurare. Eu am fost nenorocit, ticălos, sărat, orb şi gol, dar în marea Sa îndurare, El m-a vindecat. Da, eu sunt tare şi sănătos, prin harul lui Dumnezeu. Văd bine, am ce să mănânc şi să beau, am tot ce-mi trebuie, pentru că El a făgăduit că-mi va da tot ce-mi doresc, ci tot ce am nevoie.
Eu nu ştiu unde voi fi în ziua aceea, dacă voi fi alungat de El, dar dacă aş şti că sunt pe dos şi Dumnezeu m-a ales să fiu pe dos, atunci vreau să rămân pe dos, pentru că vreau să împlinesc voia Lui. Ştiu că ceea ce spun este dur, însă nădăjduiesc s-o primiţi în Duhul în care am spus-o. Vedeţi, eu vreau să fac voia Lui. Dacă uneori mă rog pentru ceva, iar El nu-mi dă, mă bucur cât pot de mult când îmi spune: „Da.” Noi trebuie să ne rugăm tot timpul: „Doamne, să se facă voia Ta,” pentru că un „Nu!” care este în voia Lui, este mai mult decât un „Da!” care nu este în voia Lui. Aşa trebuie să simţiţi dacă Îl iubiţi cu adevărat. Amin.
Când vorbesc despre El, nu mă mai pot opri. Oh, El este atât de real, atât de adevărat pentru mine! Prieteni, El este tot ce sunt, este tot ce pot să devin şi este tot ce aştept şi doresc să devin. Totul este în Isus Hristos, în Cuvântul Său.
În seara aceasta, eu sunt mulţumitor pentru mărturia Duhului Sfânt şi pentru mesajul Său. Ştiu că unii dintre voi nu sunt de acord, însă aşa cum v-am spus, eu sunt dator faţă de acest mesaj. Nouă ni s-a dat un semn, dar Dumnezeu nu trimite un semn numai ca să arate că El este Dumnezeu, ci întotdeauna semnul este urmat de un mesaj, de o Voce. Cred că ştiţi cu toţii aceasta.
Isus a venit cu semne şi minuni, iar cât timp a făcut semne şi minuni, a fost un Bărbat bine văzut. Dar când S-a aşezat şi a început să aducă mesajul, când a zis: Eu şi Tatăl una suntem.” Oh, aceasta li s-a părut pe dos! Era prea mult pentru ei, însă Glasul trebuia să urmeze Semnul.
Moise a primit două semne şi fiecare avea un glas. Aşa este. Nu demult, am predicat mesajul „Glasul semnului.” Semnul trebuie să aibă un Glas care aduce o schimbare. Aşa este întotdeauna. Dacă nu se întâmplă aceasta, înseamnă că nu vine de la Dumnezeu.
Dacă vine un bărbat cu o slujbă deosebită şi aparte, care este conform Bibliei, dar ţine de vechea lui denominaţiune, uitaţi-l, pentru că nu are nimic! Dumnezeu nu face aşa ceva! Este ca mana stricată; este veche de 40-50 de ani, iar el încearcă să v-o servească acum. În Exodul lor, copiii lui Israel au primit în fiecare zi mană proaspătă. Aşa este.
Noi nu trăim într-o epocă trecută şi mâncăm mană proaspătă în călătoria noastră. Acum aş vrea să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti viu, adevărat şi prezent printre noi. Mă gândesc la harul Tău, Doamne, fiindcă Te-am văzut făcând atâtea lucruri măreţe; am văzut cum ai vorbit prin poporul Tău în limbi şi cum ai dat tălmăcirea. O, Doamne, noi vedem cum vindeci bolnavii, deschizi ochii orbilor, şchiopii merg, surzii aud, muţii vorbesc. Ce Dumnezeu mare şi puternic eşti!
Tată, noi recunoaştem că ai promis aceste lucruri pentru zilele din urmă, şi deşi există multe imitaţii omeneşti, chiar şi ele dovedesc că există un singur Dumnezeu adevărat.
Tată ceresc, descoperă-Te ca să vedem că eşti Tu. Doamne, acum când oamenii vin în rândul de rugăciune, Te rugăm să Te înduri de ei, pentru că o facem pe baza făgăduinţei Tale, care spune: „Iată semnele care-i vor urma pe cei ce cred…” Aici stau fraţii predicatori, bărbaţii pe care Tu i-ai ales încă înainte de întemeierea lumii, ca să fie ceea ce sunt în seara aceasta. Tu ai ştiut încă înainte de a fi lumea, că în seara aceasta vom sta aici, de aceea ne rugăm pentru aceşti oameni bolnavi: pentru invalizi, pentru paralizaţi, pentru cei bolnavi de cancer şi pentru toate celelalte probleme pe care le au cei aflaţi în rândul de rugăciune. Îngăduie ca ei să recunoască şi să creadă că acelaşi Dumnezeu care cunoaşte tainele inimii lor, îi vindecă numai dacă acceptă, privesc în sus şi cred.
Dacă cineva ar fi privit spre şarpele de aramă şi ar fi văzut în el numai o bucată de aramă prelucrată de un preot, nu ar fi fost vindecat niciodată, pentru că nu înţelegea despre ce este vorba.
La fel este şi astăzi, Doamne. Dacă oamenii privesc spre un dar şi spun că le va ajuta, înseamnă că nu au înţeles nimic. Darul este numai o legitimare a prezenţei lui Dumnezeu, care este aici pentru a vă vindeca. Doamne, îngăduie să se întâmple aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Aş vrea ca pianistul sau pianista să cânte: „Medicul cel mare ne este aproape acum, iubitul nostru Isus.” Unde este pianistul?
Îmi amintesc de prima mea slujbă de vindecare în Fort Wayne, Indiana. La pian era o fată de la menoniţi şi cânta: „Medicul cel mare ne este aproape acum, iubitul, scumpul Isus,” iar pe platformă mi-a fost adus un copil mic, care era invalid. Când m-am rugat pentru el, copilul mi-a sărit din braţe şi a alergat pe platformă, mama a leşinat, iar bunica a început să plângă.
Fata de la pian nu ştia nimic despre penticostali, pentru că aparţinea de menoniţi, dar cânta. Părul lung îi cădea pe spate şi a început să cânte în limbi cântarea aceasta:
„Medicul cel mare ne este aproape acum,
Iubitul, scumpul Isus.” Amin.
El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”
Acum aş vrea să ne rugăm cu toţii. Cei care veniţi în rândul de rugăciune, aş vrea să vă gândiţi că Isus a spus: „Dacă crezi, te vei face bine!” Voi credeţi? Să cântăm împreună:
Medicul cel mare ne este aproape acum,
Iubitul, scumpul Isus.
El este aici cu mângâierea SA.
(Aş vrea să închidem ochii în timp ce cântăm)…
…Nu este mântuire în afară de Isus!
Ascultă cum se aude cântecul Îngerului!
O, ce dulce sunet de bucurie!
(Dumnezeule, Tatăl nostru, vino acum peste oameni!).
Cântă inima mea de bucurie
Isus, Isus, Isus!
El este prezent în timp ce treceţi pe aici. Credeţi-mă sau credeţi voi personal că El este aici şi rugaţi-vă cu toţii pentru oamenii aceştia.
(Fratele Branham se roagă împreună cu predicatorii pentru bolnavi, în timp ce adunarea continuă să cânte).
Toţi cei care cred, să ridice mâna şi să spună: „Eu cred!”
Aici stă un bărbat… El este motivul pentru care am continuat să vorbesc. Are cancer în ultimul stadiu şi merge cu cârje. În lumea aceasta nu există nici o posibilitate de scăpare pentru el, decât dacă îl vindecă Dumnezeu. Are cancer la intestine şi va muri dacă Dumnezeu nu-Şi arată îndurarea faţă de el. Aş vrea să-i spun câteva cuvinte de încurajare:
Tu ştii că medicii nu mai pot face nimic pentru tine, deoarece cancerul este într-un stadiu prea înaintat, ceea ce înseamnă că mai ai o singură şansă: pe Hristos. Frate, şi eu voi muri într-o zi, iar dacă Isus întârzie să te ajute, vei pleca şi tu, dar într-o zi va trebui să stau faţă-n faţă cu tine, la judecată.
Tu ştii că totul este înregistrat, ca la televizor: fiecare mişcare, fiecare gest şi fiecare cuvânt pe care-l spunem. Televizorul dovedeşte aceasta. El nu produce imagini, ci le transmite. Televiziunea a existat încă din zilele lui Adam; a existat şi când Moise a trecut Marea Roşie şi când Ilie era pe muntele Carmel, dar acum a fost descoperită de om.
Toate mişcările noastre şi fiecare ton al vocii ne este înregistrat, iar în ziua judecăţii vom sta faţă în faţă cu toate acestea. Vom vedea fiecare mişcare, iar eu sunt conştient că trebuie să răspund de cuvintele pe care ţi le spun ţie acum. Da, va trebui să răspund, pentru că Dumnezeu mă va trage la răspundere pentru tot.
Dacă aş putea, te-aş vindeca pentru că mai ai foarte puţin timp la dispoziţie, dar numai Dumnezeu te poate vindeca. Când am venit şi m-am rugat pentru tine, am făcut tot ce am putut, iar dacă ar mai fi ceva ce aş putea face, aş face-o cu bucurie.
Aş vrea să te rog ceva. Tu eşti vindecat pentru că Isus a spus: „Prin rănile Lui suntem vindecaţi.” Dacă poţi primi aceasta în inima ta, nu vei muri, ci vei trăi.
Noi ştim că această „televiziune” este şi în locul acesta, chiar dacă nu o putem vedea. Noi nu o putem vedea cu ochii aceştia, pentru că ei nu sunt făcuţi să perceapă aşa ceva. Simţurile noastre nu o pot percepe, ci este nevoie de un tub, de un cristal.
La fel este şi cu Dumnezeu. Noi nu Îl vedem, dar ştim că este aici, pentru că Isus Hristos este Acelaşi. Vedeţi, El S-a dovedit ceea ce este. În ceea ce priveşte vindecarea, chiar dacă ar sta El însuşi în persoană aici, nu ar putea face pentru tine nimic, dacă nu crezi. Dar El este aici pentru că ni S-a descoperit; este aici ca să te vindece şi să te facă sănătos.
Doamna care stă în scaunul cu rotile mi-a zis: „Te-ai rugat pentru binecuvântare şi mi-ai prorocit că voi avea un copil.” Totul s-a împlinit întocmai şi ea a primit copilul.
Doamna care stă aici, a avut o operaţie la guşă, apoi a paralizat. Noi întâlnim adesea asemenea probleme. Soră, ştiu că eşti o creştină adevărată, şi nu ştiu de ce a îngăduit Dumnezeu să ajungi aici. Poate din pricina credinţei tale. Tu încerci să crezi, ca să te poţi ridica din scaunul cu rotile. Ascultă-mă! Nu încerca, ci crede şi se va întâmpla imediat.
Credeţi şi veţi fi sănătoşi. Voi, care staţi în scaunele cu roţile, indiferent unde şi cine sunteţi, gândiţi-vă că Hristos este prezent.
Voi întrebaţi: „Există cineva care vede tot ce se întâmplă.” O, da!
Chiar şi cuvintele pe care le-a spus Isus Hristos când a fost pe pământ, circulă acum prin încăpere. Ele nu mor niciodată. Câţi ştiu că acest lucru a fost dovedit ştiinţific? Ce este aceasta? Duhul Sfânt care ia Cuvântul scris şi Îl împlineşte. O, glorie!
El este aici. Domnul este acum aici. Noi am văzut atât de mult din ceea ce a făcut El, încât ne tulbură profund. O, dacă am putea cuprinde că nu este vorba de mitologie şi nici de o exprimare teologică, ci este dovada a ceea ce a făgăduit El, şi anume că se va arăta în ziua aceasta. Acum o face în văzul tuturor. Ce minunat! Nu este minunat?
Credeţi? Crezi că nu vei muri? Crede şi vei trăi şi Îl vei slăvi pe Dumnezeu. Te-ai lăsat botezat? Eşti creştin? Da, eşti creştin şi vrei să trăieşti spre slava lui Dumnezeu. Atunci, du-te şi trăieşte, fratele meu! Trăieşte în Numele lui Isus Hristos.
Soră, vrei să umbli spre slava lui Dumnezeu şi să ai grijă personal de copilaşul tău? Atunci du-te şi fii bine în Numele lui Isus Hristos.
Faceţi cu toţii acelaşi lucru în Numele lui Isus Hristos şi nu veţi uita niciodată motelul Westward, pentru că prezenţa lui Dumnezeu a fost în seara aceasta aici. El nu priveşte la faţa omului, ci vrea doar să credeţi. Credeţi acum? Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Acum aş vrea să ne plecăm capetele. Cine este responsabil cu încheierea adunării? Fratele Mushegian… Vino aici, frate. El se va ruga în încheiere. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Amin.
– Amin –