În seara aceasta vom citi din Matei 13.24-30. Fie ca Domnul să ne arate însemnătatea acestui text. Puţin mai târziu, aş vrea să citim şi de la versetul 36 la 40.
Aş vrea să ascultaţi cu atenţie în timp ce voi citi aceste versete. Cuvintele mele pot să fie greşite, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va da greş niciodată!
Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat.
Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?”
El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei dar să mergem s-o smulgem?”
„Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.
Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”
Într-o noapte, când eram în rugăciune în Munţii Catalina şi meditam asupra acestui text, peste mine a venit ceva deosebit care m-a făcut să mă gândesc la o temă potrivită din care să vorbesc.
Când am coborât din munţi, mi-a venit în minte cuvântul „Discrepanță”, a cărui însemnătate am căutat-o cu ajutorul dicţionarului. În dicţionarul Webster în dreptul acestui cuvânt este scris: „Vrajbă, a semăna vrajbă, a sta în opoziţie, a semăna discordie, a sta în contradicţie cu ceva.”
Aceasta m-a determinat să numesc tema din seara aceasta: „Sămânţa de dezbinare”, şi sunt încredinţat că Domnul va binecuvânta Cuvântul Său.
Noi ştim că începând de la versetul 36-43, El explică însemnătatea acestei pilde, arătând cum vine la coacere această sămânţă:
„Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”
El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului.
Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii celui rău.
Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, sunt îngerii.
Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.
Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea,
şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.”
Aici, Isus dă personal tâlcuirea acestei pilde, de aceea, noi ştim cum sună înţelesul ei. Noi vom intra în această temă şi vom vedea cum a fost semănată această sămânţă şi cum ajunge la coacere.
Eu cred că atunci când a spus această pildă, Isus S-a referit la sfârșitul lumii sau sfârșitul epocii, adică la zilele noastre. Şi mai cred că acest text mic este foarte potrivit pentru ceasul în care trăim noi, deoarece Isus spune clar că la sfârşitul lumii, grâul va fi strâns în grânar, iar neghina va fi adunată şi arsă. Grâul va fi dus în împărăţie. Eu cred că aşa va fi.
Mai este încă un text din Scriptură care mă face să cred aceasta, şi anume, Matei 24.24: „Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Aici, El vorbeşte despre sămânţa aceasta de vrajbă. Isus spune că aceste două seminţe vor fi atât de apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă, chiar şi aleşii ar fi înşelaţi. Deci ar putea fi aproape acelaşi lucru.
Într-un alt loc din Scriptură este scris că ploaia cade şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi deopotrivă. (Matei 5.45).
Îmi mai amintesc şi acum prima mea experienţă cu penticostalii. Acest lucru s-a întâmplat la Mishowake, Indiana. Ei aveau o mare adunare la care participau atât cei din nord, cât şi cei din sud. Din cauza legilor rasiale, ei au fost siliţi să se adune în două grupări mari. Până atunci eu nu am auzit niciodată vorbindu-se despre ei şi nici nu i-am întâlnit vreodată până atunci. La acea adunare am auzit pentru prima dată vorbirea în limbi. Pe atunci eram un tânăr predicator baptist şi stăteam undeva în spatele adunării.
Când am auzit acea vorbire în limbi, prima dată nici nu am înţeles ce se petrece. Acolo erau doi bărbaţi: unul vorbea în limbi, iar celălalt dădea tălmăcirea limbii.
Când am văzut acest lucru, am început să cercetez cu atenţie Biblia şi astfel am văzut că totul era conform Scripturii. Scriptura spune clar că Duhul Sfânt face acest lucru.
În noaptea următoare acestei experienţe, inima mea a fost foarte tulburată. Eu dormeam într-un lan de grâu pentru că nu aveam destui bani ca să închiriez o cameră. De acasă îmi luasem ceva de mâncare cu mine. Ei m-au invitat dimineaţa la masă, dar pentru că nu aveam destui bani, am refuzat invitaţia.
În anii aceia (1933), ţara era într-o mare criză, era într-adevăr greu.
Şi stând acolo în lanul de grâu, mă gândeam: „Nu am putut să mănânc cu ei, dar aş dori să aflu ce au primit ei,” pentru că aveau ceva ce eu nu aveam.
În dimineaţa următoare, ei au spus: „Toţi predicatorii să vină pe podium şi să spună scurt cine sunt şi de unde vin.”
Deci, eu am spus simplu: „William Branham, evanghelist, Jeffersonville,” după care m-am aşezat. Pe atunci eram cel mai tânăr predicator. În dimineaţa următoare am fost invitat să vorbesc. După adunare, m-am întâlnit cu mulţi predicatori care m-au invitat să predic în adunările lor, deoarece am avut clipe minunate de părtăşie.
Ascultându-i, mă gândeam tot timpul: „O, dacă aş putea să-i întâlnesc pe cei doi bărbaţi care au vorbit în limbi şi au tălmăcit.” Lucrul acela ardea în inima mea, pentru că doream să aflu neapărat ce posedau ei.
Cum v-am mai spus, în timpul acela, eu posedam un dar mic de la Dumnezeu. Voi ştiţi că darurile şi chemarea vin de la Dumnezeu şi El le dă fără să-i pară rău. Odată primite, le aveţi pentru tot restul vieţii.
Cei care mă cunosc, ştiu că eu am avut acest dar încă din copilărie. Pe atunci, eu nu ştiam ce este acel dar pentru că ştiam că la o vedenie i se mai spune şi viziune. Pe atunci eu nu ştiam ce posed.
Şi acum deci, gândul meu era: „Ce bine ar fi dacă aş putea vorbi ce cei doi bărbaţi.” Duhul care era în clădire, părea să fie cu adevărat Duhul lui Dumnezeu.
Mai târziu, m-am întâlnit cu unul dintre cei doi bărbaţi şi i-am pus câteva întrebări. El era un creştin adevărat – despre aceasta nu mai aveam nicio îndoială. El era cu adevărat un credincios adevărat.
Dar celălalt bărbat… când am vorbit cu el, am văzut că era un făţarnic. Dacă mi-a fost dat să discut cu un făţarnic, atunci acel bărbat era unul. Soţia lui era blondă, dar el avea doi copii cu o femeie cu părul negru. Văzând aceasta, m-am întrebat: „Atunci ce este aceasta? Eu sunt atât de tulburat… Eu sunt întemeiat pe Cuvânt, dar aici este ceva pe dos.”
Bărbatul care a adus mesajul era sincer, dar în celălalt bărbat nu era nimic bun. Cu toate acestea, Duhul a venit peste amândoi. Cum este posibil aşa ceva? Acest lucru m-a tulburat cu adevărat.
Cu doi ani în urmă, mă aflam într-o peşteră, unde obişnuiam să mă retrag ca să mă rog. Într-o seară când mă aflam acolo, mi-am pus Biblia pe un trunchi de copac. Vântul a suflat înăuntru, şi mi-a deschis-o la Evrei 6.4-8, unde scrie:
„Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor;
şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”
Citind aceste versete, mă gândeam: „Deci, vântul a deschis pur şi simplu Biblia aici,” după care am pus-o din nou jos. Dar vântul a venit şi a deschis-o din nou exact în acelaşi loc. Acest lucru s-a repetat de trei ori.
Când am văzut aceasta, mi-am zis: „Aceasta este ceva ciudat!” apoi mi-am zis: „Doamne, de ce mi-ai deschis de trei ori Biblia în locul acesta, unde scrie despre spini şi pălămidă şi despre cei care refuză odată ce au cunoscut Cuvântul, vor sfârşi prin a li se pune foc?” „De ce mi-ai deschis Biblia aici?” şi în timp ce stăteam şi cugetam la aceasta, am privit afară… în faţa mea se desfăşura o vedenie fără să fac nimic. Vedeţi, acesta este Dumnezeu.
Şi cum stăteam şi priveam, vedeam pământul. Un bărbat îmbrăcat în haine albe semăna grâu pe un ogor proaspăt arat. Când a plecat a venit un alt bărbat îmbrăcat în negru, care avea o înfăţişare îngrozitoare, şi a semănat şi el neghină. Timpul a trecut şi neghina şi grâul au răsărit împreună din pământ. După un timp amândouă erau însetate, deoarece era secetă. Şi eu vedeam cum amândouă se rugau cu capul plecat: „Doamne, trimite ploaie! Trimite ploaie!” Atunci am văzut nori mari şi ploaia a căzut peste amândouă. Când a început să plouă, grâul a sărit în sus de bucurie şi a început să strige: „Slavă Domnului! Slavă Domnului!” Dar neghina cea mică a sărit şi ea în sus bucuroasă şi a început să strige la fel ca grâul: „Slavă Domnului! Slavă Domnului!” După aceea, viziunea a încetat.
Deci, ploaia cade şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, deopotrivă. Duhul poate să vină într-o adunare şi toţi se bucură în acelaşi Duh: şi creştinii adevăraţi şi făţarnicii! Aceasta corespunde perfect.
Dar cum pot fi recunoscuţi? „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20). Vedeţi, numai după roade se pot cunoaşte.
Voi ştiţi de asemenea, că există şi grâu sălbatic, care se aseamănă foarte bine cu grâul adevărat. Atât de bine încât ar putea să-i înşele chiar şi pe cei aleşi. Eu cred că noi trăim într-un timp în care ar trebui să se predice mai mult despre aceste lucruri.
În versetul 29 vedem că aceste două plante sunt atât de apropiate încât Domnul nu îngăduie despărţirea vreunei biserici anume: metodiste, baptiste sau penticostale în două.
În versetul 14, El spune că: „va trimite pe îngerii Săi, şi ei îi vor smulge,” ei îi vor despărţi pe cei falşi de cei adevăraţi. Ei îi vor despărţi pe cei adevăraţi de cei falşi! Nimeni altul afară de Îngerul Domnului nu poate face aceasta. El este acela care va spune ce este adevărat şi ce este fals.
Aici, Domnul spune că în zilele din urmă, El îi va trimite pe îngerii Săi. Dar El nu se referă la îngerii care s-au descoperit în vechime oamenilor lui Dumnezeu, ci la îngerii care vor face despărţirea celor două seminţe, în timpul din urmă.
Noi ştim că secerişul se referă la timpul nostru.
Cuvântul „înger” înseamnă „mesager, trimis”. Şi noi ştim că Dumnezeu a trimis şapte îngeri pentru cele şapte epoci ale Bisericii. Aceşti mesageri au venit în timpul epocilor.
Observaţi cine spune El că sunt cei doi semănători, şi cine este sămânţa: primul semănător a fost Fiul lui Dumnezeu. El este Cel care a venit şi a semănat sămânţa bună. În urma Lui a venit vrăşmaşul, care a semănat sămânţa de vrajbă. Acest lucru, prieteni, s-a întâmplat în toate epocile, de când există lumea. Întotdeauna s-a întâmplat aşa.
Sămânţa lui Dumnezeu este Cuvântul, aşa cum putem citi în Luca 8.11: „Sămânţa, este Cuvântul lui Dumnezeu.” Şi fiecare sămânţă aduce rod după soiul ei. Şi dacă creştinii, copiii lui Dumnezeu, sunt sămânţa bună, fiii împărăţiei, înseamnă că ei trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt Cuvântul lui Dumnezeu descoperit în timpul în care trăiesc ei, deoarece, sunt sămânţa făgăduită pentru acel timp.
La început, Dumnezeu a dat Cuvântul Său şi fiecare epocă are mesajul ei, făgăduinţa ei şi sămânţa ei.
Când a venit Noe, el a fost sămânţa lui Dumnezeu pentru timpul acela. Când a venit Moise, el nu a putut să vină cu mesajul lui Noe, pentru că acel mesaj nu ar fi fost valabil pentru timpul lui, ci el a adus mesajul lui Dumnezeu pentru timpul său, deoarece Moise era sămânţa lui Dumnezeu pentru acel timp.
Nici Hristos nu a putut să vină cu mesajul din zilele lui Moise. El a trebuit să vină conform făgăduinţei date pentru timpul Lui, deoarece era scris că fecioara va naşte un Fiu şi că Acel Fiu va fi Mesia.
Unii au trăit în epoca lui Luther, alţii în epoca lui Wesley sau în epoca penticostalilor. Fiecare epocă a primit o făgăduinţă a Cuvântului, iar oamenii care au descoperit Cuvântul făgăduit în timpul lor, sunt sămânţa bună din acea epocă. Ei sunt fiii împărăţiei aşa cum a spus Isus în pilda citită. Acesta este adevărul. Duhul Sfânt S-a descoperit prin fiii Săi, care sunt sămânţa bună, fiii Împărăţiei din epoca respectivă.
Dar priviţi ce a făcut vrăşmaşul, Satan, el a semănat sămânţa de vrăjmăşie, de discordie. El este cel vinovat de acest lucru îngrozitor. Satan şi-a semănat sămânţa încă de la început, când Dumnezeu Şi-a pus primul Său rod de fiinţe omeneşti pe pământ.
Adam avea cunoştinţa adevărului, el ştia ce este corect şi ce este pe dos… dar cu toate acestea…
Şi noi am văzut că Dumnezeu a dat copiilor Săi un adăpost: Cuvântul Său. Noi nu avem niciun alt loc de adăpost, decât Cuvântul lui Dumnezeu. El este siguranţa noastră.
Noi nu ne încredem nici în bombe, nici în adăposturi, nici în ascunzători, nici în Arizona sau în California! Pentru noi există un singur loc sigur, şi acesta este Cuvântul.
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.14). Acesta este Isus Hristos. Este singurul Adăpost. Dacă suntem în El, noi suntem în siguranţă. Unui credincios sincer, nici păcatul nu i se consideră. Aţi ştiut aceasta? Cine este născut din Dumnezeu, nu săvârşeşte niciun păcat, el nu poate să păcătuiască. Vedeţi, nu i se socoteşte.
Nu spunea David: „Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea…”? (Psalmul 32.2). Dacă sunteţi ai lui Hristos, nu aveţi nicio dorinţă pentru păcat.
Cel ce se predă Domnului şi este curăţit nu mai are nicio dorinţă pentru păcat, el nu mai priveşte spre aşa ceva. Pentru lume, ai putea fi un păcătos, dar pentru Dumnezeu nu mai eşti pentru că eşti în Hristos. Cum ai mai putea fi un păcătos, dacă eşti în Acel Unul Singur fără păcat? Dumnezeu îl vede numai pe El, iar tu eşti ascuns în El.
Şi acum, venim în timpul secerişului. Când Dumnezeu a semănat (la început) sămânţa Lui pe pământ şi a pus-o în inimile copiilor Săi, în familia Sa, ei au avut un singur loc unde erau în siguranţă, în Cuvântul Său. Dar vrăşmaşul a deschis bariera şi a semănat sămânţa lui de discordie, sămânţa care era contrară Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă această sămânţă a fost la început o discordie, atunci ea a rămas aceeaşi până astăzi! Tot ce adăugaţi la Cuvântul lui Dumnezeu este şi acum o sămânţă de dezbinare!
De unde ar putea veni ea? Fie că vine de la vreo organizaţie, sau că vine din izvoare militare sau politice, tot ce este în opoziţie cu Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa discordiei sau de dezbinare!
Dacă un bărbat se ridică şi spune că este un predicator al Evangheliei, apoi susţine că zilele minunilor au trecut, aceasta este o sămânţă de contrazicere. Dacă un bărbat spune că este predicator într-o oarecare biserică şi nu crede că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, cu excepţia trupului fizic, atunci acesta este o sămânţă de dezbinare. Dacă cineva spune că astăzi nu se mai fac minuni, aceasta este o sămânţă de dezbinare! Dacă cineva spune că epoca apostolică a trecut, aceasta este o sămânţă de dezbinare! Dacă cineva spune: „Nu există vindecare divină!” aceasta este o sămânţă de dezbinare. Şi lumea este plină de aceste lucruri. Această sămânţă a discordiei cuprinde totul şi împiedică grâul să crească.
Noi ştim că primul semănător al seminţei de dezbinare este Diavolul. El a făcut acest lucru pentru prima dată în Eden.
Şi în Matei 13, vedem că Isus consideră şi acum orice contrazicere a Cuvântului ca venind de la Diavolul.
Şi în timpul acesta, tot ce este semănat în contrazicere cu Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţă de dezbinare. Orice tâlcuire omenească a Cuvântului este sămânţă de discordie. Dumnezeu nu va răsplăti aceasta. El nu poate face aceasta, deoarece Cuvântul nu se lasă amestecat. Aşa ceva nu este posibil. Cuvântul Lui este la fel ca sămânţa de muştar. Această sămânţă nu se lasă amestecată; nu o puteţi încrucişa cu nici o altă sămânţă.
Cuvântul Lui trebuie să fie Adevărul!
Observaţi sămânţa de discordie. Noi vedem că în grădina Eden a venit la viaţă un Abel, când a semănat Dumnezeu sămânţa Lui; dar când a semănat Satan, a venit la suprafaţă sămânţa lui: Cain. O sămânţă l-a adus la suprafaţă pe cel neprihănit, în timp ce cealaltă sămânţă l-a adus pe cel rău. Pentru că Eva a ascultat cuvântul de discordie al Satanei, care era contrar Cuvântului lui Dumnezeu, a venit mingea păcatului care de atunci se tot învârte şi noi nu putem stăpâni niciodată acest lucru, până când vor veni îngerii care vor face despărţirea. Atunci Dumnezeu îşi va lua copiii în Împărăţia Sa, iar neghina va fi arsă.
Observaţi cele două viţe. O, dacă am avea mai mult timp pentru această temă! Din păcate, eu pot să ating numai punctele cele mai importante, deoarece trebuie să începem serviciul de rugăciune pentru bolnavi.
Observaţi că cele două seminţe au crescut împreună, exact aşa cum spune Domnul Isus în textul nostru din Matei 13.30: „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună.”
Cain a plecat în ţara Nod, unde s-a căsătorit. Abel a fost ucis, iar locul lui a fost luat de Set, apoi, au început să vină la suprafaţă generaţii: o linie adevărată şi o linie falsă, iar după un timp vedem că cele două lunii (linia lui Set şi linia lui Cain) se unesc. Prin această unire, oamenii au devenit atât de răi încât Dumnezeu a trebuit să-i nimicească.
Cele două seminţe au mers însă mai departe (trecând peste potop) şi în cele din urmă, şi-au ridicat ambele capetele: Iuda Iscarioteanul şi Isus Hristos. Isus era Sămânţa lui Dumnezeu. El era începutul creaţiunii lui Dumnezeu, era însuşi Dumnezeu. De partea cealaltă, Iuda s-a născut ca fiu al pierzării. El a venit din iad şi s-a întors în iad.
Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu. El era Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. În opoziţie cu El era Iuda Iscarioteanul, sămânţa Diavolului. El a venit în lume prin înşelăciune, fiind la fel ca strămoşul lui, Cain.
Iuda se juca în Biserică. El nu era sincer şi în realitate nu poseda nicio credinţă, pentru că dacă ar fi crezut, nu L-ar fi vândut pe Isus. Dar el este acela care a semănat sămânţa de contrazicere. Iuda a crezut că poate fi prieten cu lumea şi cu Isus. Deodată însă, lucrurile au mers prea departe, şi el nu a mai putut face nimic. De ce? Pentru că atunci când a venit ceasul deciziei (al alegerii), Iuda a ales partea rea făcând acel lucru îngrozitor (L-a trădat pe Isus). Prin aceasta, el a depăşit linia de graniţă dintre har şi judecată. Astfel, a trebuit să meargă până la capăt pe calea pe care-o alesese, adică, pe calea de înşelător. El a semănat sămânţa discordiei. Dorinţa lui a fost să fie plăcut în ochii organizaţiilor din timpul lui: fariseilor şi saducheilor. Iuda s-a gândit că prin acel lucru, va câştiga ceva bani şi popularitate.
Dar cine încearcă să placă oamenilor, nu face altceva, decât să îi împingă şi pe alţi oameni în dezbinare şi deci, în blestem!
Lăsaţi-ne să primim trecere înaintea lui Dumnezeu şi nu înaintea oamenilor! Ceea ce a făcut Iuda (discordia), a făcut să se găsească în el capul răului.
Noi ştim că Isus a fost Cuvântul lui Dumnezeu.
Ioan 1.1-14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
„…Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.”
Dar şi sămânţa vrăşmaşului (sămânţa discordiei) s-a făcut trup şi a locuit printre noi în persoana lui Iuda Iscarioteanul! El nu a avut niciodată o credinţă adevărată, deşi Iuda se gândea că ceea ce posedă el, ar fi credinţă!
Deci, există o credinţă adevărată şi o credinţă prefăcută.
Credinţa adevărată, care vine de la Dumnezeu, va crede cu adevărat în Dumnezeu. Dumnezeu este Cuvântul, şi El nu va mai adăuga niciodată ceva la acest Cuvânt.
În ultimul capitol din Biblie, în Apocalipsa 22.18, ni se spune că dacă cineva adaugă un cuvânt sau scoate un cuvânt, la ceea ce este scris, i se va şterge numele din Cartea Vieţii!
La început, în prima carte a Bibliei (Geneza), Dumnezeu le-a cerut celor doi oameni să asculte fiecare Cuvânt pe care li l-a spus! Fiecare Cuvânt trebuia ţinut, pentru că ei urmau să trăiască prin acest Cuvânt.
La mijlocul Cărţii a venit Isus, care a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4), iar în ultima parte a Cărţii, ni se spune:
„Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.”
Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19).
De aceea nu poate să reziste nimic neclar ci numai Cuvântul curat şi neamestecat al lui Dumnezeu. Aceştia sunt fiii şi fiicele lui Dumnezeu, care sunt născuţi nu prin voia unui bărbat, nici printr-o strângere de mână, sau printr-un botez oarecare, ci sunt născuţi prin Duhul Sfânt, Cuvântul descoperindu-Se prin ei, deoarece sunt sămânţa adevărată a lui Dumnezeu.
Vrăjmaşul se ţine de o biserică, de un crez şi de datini strămoşeşti, dar tot ce nu merge în linia Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu, este discordie!
Dar cum putem recunoaşte acest lucru?
Se spune: „Bine, dar noi avem dreptul să tâlcuim Cuvântul!” Nu, domnul meu! Niciun om nu are dreptul să tâlcuiască Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este propriul Interpret al Cuvântului Său!
El ne dă făgăduinţa, iar împlinirea acelei făgăduinţe, este tălmăcirea lui Dumnezeu! Da, dacă El făgăduieşte ceva, Se va îngriji să ducă acel lucru la îndeplinire – aceasta este tâlcuirea Lui. Tot ce stă în opoziţie cu Cuvântul lui Dumnezeu este o discordie! Absolut!
Deci, aşa cum am mai spus deja, Iuda nu a posedat o credinţă adevărată, ci o credinţă prefăcută. Credinţa lui era că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar el nu ştia că Isus este de fapt Dumnezeu descoperit în trup de carne pentru că dacă ar fi ştiut acest lucru, nu L-ar fi vândut.
Orice om care vrea să facă compromis cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este Adevărul, dovedeşte că posedă numai o credinţă prefăcută. Un slujitor adevărat al lui Dumnezeu va sta numai pe Cuvânt.
Zilele trecute, am fost vizitat de un predicator din Arizona. Acest bărbat este predicator la o şcoală renumită din oraş. El mi-a spus: „Aş vrea să te corectez într-o problemă când mi se va ivi prima ocazie.”
„Chiar acum ai la dispoziţie cea mai bună ocazie,” am răspuns eu. „Vino dincolo să discutăm.” El m-a urmat în birou, apoi mi-a spus: „Domnule Branham, eu cred că eşti sincer şi respectuos, dar problema este că încerci să aduci în lume o învăţătură apostolică. Epoca apostolică s-a încheiat o dată cu moartea apostolilor.”
„Fratele meu, în primul rând aş vrea să te întreb dacă crezi că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este inspirat.”
„Da, domnul meu,” a răspuns el, „sigur că cred aceasta.”
„Ai vrea să-mi arăţi un singur text care arată că epoca apostolică s-a terminat? Dacă poţi să faci aceasta, te voi crede,” am răspuns eu, apoi am continuat: „Cel căruia Domnul Isus i-a dat cheile Împărăţiei, a spus în Fapte 2.38-39 următoarele cuvinte, ca răspuns la întrebarea pusă de cei prezenţi: „Fraţilor, ce să facem?”
„Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.37-39).
Se poate contrazice Cuvântul lui Dumnezeu?” Şi bărbatul acela mi-a răspuns: „În seara aceasta sunt foarte răcit.” „Acest lucru îl cred şi eu.”
Vedeţi? Spuneţi-mi: Dumnezeu mai cheamă oameni la El? Dacă El mai cheamă încă, înseamnă că suntem tot în epoca apostolică. Desigur! Atâta timp cât Domnul cheamă oamenii la El, suntem tot în epoca apostolică, pentru că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Astăzi, noi putem vedea că această contrazicere a fost semănată în fiecare epocă.
Dacă mi-ar fi suficiente următoarele 15 minute ca să intru în această problemă, aş face-o, dar din păcate timpul nu-mi ajunge.
Cei mai mulţi dintre noi citim Biblia şi putem vedea că astăzi este la fel ca atunci când a venit Isus. Când a venit, El a găsit o mare contrazicere. Vedeţi, El era Cuvântul care a venit la suprafaţă; El era tâlcuirea lui Dumnezeu a Cuvântului Său, adică împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu, deoarece a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Aici o aveţi! El era tâlcuirea Cuvântului!
Şi fiecare fiu şi fiică a lui Dumnezeu, care sunt născuţi din nou, sunt tâlcuirea Cuvântului din timpul în care trăiesc! Voi sunteţi epistolele Lui scrise. Aşa este.
Observaţi ce a spus Isus: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” (Marcu 7.7). „Degeaba Mi se închină cât timp seamănă numai discordie prin învăţătura lor!” Ei învaţă aceste datini omeneşti şi spun că sunt Cuvântul lui Dumnezeu, măcar că nu au nimic de-a face cu Cuvântul Lui.
Vedeţi, fiecare epocă a adus la suprafaţă aceste două seminţe, iar epoca noastră nu face nici ea excepţie. Epoca în care trăim noi este cea mai deosebită dintre toate epocile deoarece este sfârşitul istoriei lumii. Astăzi, este cea mai mare contrazicere şi cea mai mare dezbinare din toate timpurile. Această discordie i-a despărţit în toate timpurile pe oameni de Dumnezeu, ducându-i la idoli.
În Matei 24.24, Isus spune referindu-se la timpul nostru că: „se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
Vedeţi, neadevărul va fi atât de aproape de adevăr, încât dacă ar fi cu putinţă, chiar şi aleşii ar fi înşelaţi.
Închipuiţi-vă acest lucru! Oh, această epocă atât de înşelătoare! Satan este printre oameni. El este un bun teolog, doctor în teologie, etc, încât poate să înveţe Cuvântul aproape perfect. Isus a vorbit despre aceasta, dar El a spus că totuşi Satan va fi recunoscut în lucrarea lui de imitaţie.
Sămânţa lui spune: „Oh, aceasta nu este valabil pentru astăzi!” Oh, cum să nu fie valabil? Doar Dumnezeu este Acela care a spus că aşa va fi!
Priviţi ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei omenirii: discordia este aceea care a adus mânia lui Dumnezeu în zilele lui Noe. Atunci, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Său, Noe, care a predicat plin de înflăcărare, chemându-i pe oameni la pocăinţă; apoi a venit judecata care a atins discordia.
Dar ce a făcut Satan după aceea? A venit din nou la suprafaţă prin Ham, şi astfel, a început să-şi semene din nou sămânţa. Exact aşa a fost!
Mai târziu, a venit la suprafaţă Moise, marele profet însărcinat de Dumnezeu să conducă poporul Israel în ţara făgăduită. Ce s-a întâmplat mai departe? Moise, profetul lui Dumnezeu le-a adus adevărul deplin, Adevărul care a fost legitimat de Dumnezeu. El s-a întâlnit cu Dumnezeu şi Dumnezeu i-a dat un semn ca o dovadă că L-a întâlnit.
Este adevărat că şi preoţii aveau atunci totul: religia lor, ritualurile lor şi drepturile lor. Dar Moise a stat acolo ca o dovadă a tâlcuirii (împlinirii) Cuvântului. Să nu uitaţi aceasta!
Moise era inspiraţia lui Dumnezeu, el era împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu. El a făgăduit că va face aceasta şi Moise era tâlcuirea lui Dumnezeu.
Ce s-a întâmplat apoi? Ce s-a întâmplat când Biserica a plecat din Egipt şi era deja pe drum de câtva timp? Satan a venit cu sămânţa lui de contrazicere, în persoana lui Balaam. Prin acest bărbat, el şi-a semănat sămânţa de contrazicere între evrei. Noi ştim că aşa s-a întâmplat.
Când Balaam a spus poporului Israel că: „Noi avem cu toţii acelaşi Dumnezeu şi noi slujim aceluiaşi Dumnezeu ca şi voi!”, în parte, el avea dreptate, deoarece (Balaam) a jertfit şapte viţei şi şapte berbeci şi a zidit şapte altare la fel ca Moise. El s-a rugat la acelaşi Dumnezeu la care s-a rugat şi Moise în pustie. În toate lucrurile a procedat întocmai ca Moise. Vedeţi, toate acestea s-au întâmplat ca să ne arate nouă ce va veni.
Acolo s-a manifestat din nou sămânţa lui Cain (a Satanei), în persoana lui Balaam, în timp ce Dumnezeu s-a descoperit prin Moise.
Dumnezeu Şi-a exprimat Cuvântul printr-o fiinţă omenească, prin care a împlinit făgăduinţa Sa, dar observăm că şi sămânţa de dezbinare a venit la suprafaţă tot printr-un om. Aceasta o putem vedea şi în timpul lui Isus, când Satan l-a adus la suprafaţă pe Iuda, care a venit cu contrazicerea lui.
Şi acum gândiţi-vă că păcatul pe care l-a făcut Israelul alipindu-se de Baal-Peor, nu le-a fost iertat niciodată.
Care a fost acel păcat? Balaam a spus: „Noi toţi suntem la fel (dar nu erau de acelaşi fel). Noi ne închinăm aceluiaşi Dumnezeu, de aceea ar fi bine să aparţinem cu toţii aceleaşi Biserici. Noi ar trebui să ne unim!” Şi păcatul acesta nu i s-a iertat niciodată lui Israel.
Chiar Isus a spus: „Ei au murit!” Au pierit cu toţii, în afară de trei, care au rămas statornici făgăduinţei date.
Când cei slabi în credinţă spuneau: „Noi nu vom putea cuceri ţara, pentru că locuitorii ei sunt mai puternici decât noi!”, Iosua şi Caleb i-au mustrat, spunând: „Noi suntem mai mult decât în stare să cucerim ţara, pentru că Dumnezeu ne-a făgăduit că ne-o va da.”
Pe mine nu mă interesează cât este de mare împotrivirea din jurul meu! Eu merg înainte şi predic oamenilor despre botezul cu Duhul Sfânt şi despre vindecarea divină. Noi ne putem bucura şi astăzi de puterea Duhului Sfânt, care ne desparte de lucrurile acestei lumi; El este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru noi. Epoca apostolică nu a încetat şi nu va înceta, ci ea va merge înainte până la venirea Domnului.
Deci noi am putut să-l recunoaştem pe semănătorul bătrân al contradicţiei. Să nu uitaţi că Israelul nu a fost iertat niciodată pentru acel păcat.
Şi acum vă întreb, fraţilor. Dacă păcatul acela nu a fost iertat niciodată, cum este astăzi când oamenii vor să facă exact ceea ce a făcut Israelul? Vedeţi că ceea ce a făcut Balaam a mers mai departe, ajungând la Iuda Iscarioteanul şi găsindu-şi sfârşitul în Isus? Ce înseamnă aceasta? Iuda şi Isus, au fost simbolizaţi exact prin Cain şi Abel.
Iuda a fost la fel de religios ca şi Cain. Cain a zidit un altar şi a adus o jertfă lui Dumnezeu. Cain a fost la fel de sincer ca şi Abel, dar vedeţi voi, el nu a avut descoperirea. El nu ştia ce spune Cuvântul, de aceea se gândea că Adam şi Eva au mâncat nişte fructe (mere). Dar Abel, care avea descoperirea, ştia că ceea ce gândeşte Cain este greşit. El ştia că sângele este acela care i-a despărţit de Dumnezeu (se referă la amestecul săvârşit de Eva cu şarpele), de aceea a jertfit un miel, iar Dumnezeu a dovedit că a adus o jertfă adevărată. Cain a devenit gelos, şi l-a omorât pe fratele său Abel, pe acelaşi altar pe care a murit şi animalul de jertfă.
Tot aşa a procedat şi Iuda, care L-a vândut pe Isus Hristos. El L-a omorât pe Isus, aşa cum l-a omorât Cain pe Abel. Atât Iuda cât şi Cain, au fost sămânţa de dezbinare a Satanei.
Balaam, profetul închiriat, a procedat în acelaşi fel. Dumnezeu l-a avertizat prin semne şi minuni (i-a vorbit chiar şi o măgăriţă), iar el nu s-a oprit din drum, ci a mers mai departe. El s-a născut ca să fie un semănător al seminţei de dezbinare.
Referindu-se la această epocă căldicică în care trăim noi, Isus a spus că ea va sfârşi cu cea mai mare discordie. Biserica acestui timp L-a scos afară din ea, de aceea, El stă la uşă şi bate. Cum ar putea ieşi din aceasta altceva decât discordie? Desigur, aşa este. Ea sfârşeşte în această epocă.
Pe Golgota au fost din nou un Cain şi un Abel.
Acum fiţi atenţi! Imediat după înălţarea la cer a lui Isus, a fost trimis Duhul Sfânt care este sămânţa dătătoare de viaţă a Cuvântului. Duhul Sfânt este Acela care înviorează Cuvântul. „A înviora” înseamnă „a aduce la viaţă”. Numai Duhul Sfânt poate aduce Cuvântul la Viaţă. El nu poate aduce la viaţă o dogmă, pentru că dogma nu aparţine, nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este viaţa Cuvântului lui Dumnezeu pentru că Duhul Sfânt este Dumnezeu. Vedeţi ce înviorează acest trup?
Observaţi apoi, cum a mers Duhul Sfânt mai departe. Ioan spune copiilor adevăraţi ai lui Dumnezeu în 1 Ioan 4.3: „Preaiubiţilor… este duhul lui Antihrist de a cărui venire aţi auzit. El este chiar în lume acum.” El lucrează în fiii neascultării.
Ioan a spus aceste cuvinte cam la 30 de ani de la coborârea Duhului Sfânt, Sămânţa adevărată, Adevăratul Dătător de viaţă pentru sămânţă. Dar vedeţi, încă de atunci a pornit şi această sămânţă de dezbinare şi noi putem să vedem cum a mers ea prin toate epocile.
Cuvântul adevărat a fost legitimat. Profeţii din diferite timpuri au dovedit că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.
Dacă cineva citeşte ceva despre Conciliul de la Niceea, poate să vadă cum timp de 15 zile s-a dus o politică sângeroasă, prin care gruparea romană a vrut să facă din Biserica adevărată o denominaţiune.
Profeţii trimişi de Dumnezeu au stat totdeauna pe Cuvânt. Ei erau îmbrăcaţi în piei de oi şi se hrăneau cu iarbă.
Dar ce au făcut ei? Vedeţi, a trebuit să se întâmple la fel ca în Geneza: Cain l-a omorât pe Abel şi întotdeauna a fost la fel: unul din cei doi trebuia să moară.
Şi la Conciliul de la Niceea, oamenii au înlocuit învăţătura dreaptă a Cuvântului lui Dumnezeu cu dogmele şi doctrinele Bisericii Catolice vechi, ceea ce a făcut ca Cuvântul să-şi piardă influenţa între oameni. Apoi, şi-au ales un papă şi au tot adăugat una şi alta. Ei au ascuns adevărata însemnătate a lui Petru, a Mariei şi a celorlalţi slujitori ai lui Dumnezeu şi au făcut din ei idoli, formând o pretinsă religie creştină, bazată pe titluri şi ceremonii omeneşti şi idoleşti. Ce este aceasta? Sămânţa de dezbinare.
Aceasta a adus la suprafaţă prima organizaţie religioasă. Ce era aceasta? Sămânţa de discordie care a fost semănată adăugând şi scoţând câte ceva din Cuvânt.
Unde scrie în Biblie că miercurea şi vinerea nu este voie să se mănânce carne? Unde scrie că botezul se face prin stropire şi nu prin scufundare? Unde scrie în Biblie despre o Maria sfântă? Unde scrie în Biblie despre lucrurile pe care le fac protestanţii?
Cum este cutia, aşa este şi capacul! Cine se face vinovat de lucruri mici, este vinovat de întreaga lucrare. Când s-a ocupat Dumnezeu de vreo organizaţie? Arătaţi-mi o singură biserică ce a rămas vie după ce s-a organizat. Ei au murit imediat ce au făcut acest lucru şi nu s-au mai ridicat niciodată.
Este timpul să se întâmple ceva! Este vremea ca Dumnezeu să lucreze. Voi distrugeţi influenţa Cuvântului asupra oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în toate timpurile.
Dacă cineva spune: „Oh, aceştia sunt o grupare fanatică, pentru că chiar dacă le-ai vorbi zile întregi cu ei, nu ajungi la niciun rezultat! Cu ei nu se poate face nimic.” Aceasta este dezbinare. Tu pune-le în faţă Cuvântul şi vei putea vedea cum Dumnezeu îşi tâlcuieşte singur Cuvântul Său. Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copiii lui Avraam. Amin.
Dumnezeu Şi-a legitimat pe deplin Cuvântul prin primii creştini, eliberându-i din toate legăturile Satanei şi vindecându-i de toate bolile. Ei au avut în mijlocul lor prorocii, vorbiri în limbi şi tălmăciri a acestor limbi; ei au adus mesaje al căror adevăr a fost legitimat de fiecare dată. Dar deşi fiecare Cuvânt a fost legitimat ca venind de la Dumnezeu, oamenii s-au pus împotriva Lui şi au ales o denominaţiune. Aşa s-a format prima denominaţiune, care apoi a devenit mama tuturor organizaţiilor.
Acum, aceste două seminţe (a lui Set şi a lui Cain) au ajuns la coacere. Noi am văzut că în această întrecere, aşa cum Cain l-a ucis pe Abel, tot aşa urmaşul lui, Iuda, L-a ucis pe Isus.
De fiecare dată când adevărul şi-a ridicat capul, sămânţa discordiei s-a ridicat şi a cerut viaţa celui care purta acest Adevăr. Dar după un timp adevărul se ridica din nou. Astfel, putem vedea că în zilele lui Luther, sămânţa adevărului a început să vină din nou la suprafaţă. Ce a făcut atunci sămânţa discordiei? Imediat după moartea acestui bărbat, ea (sămânţa discordiei) a făcut o nouă organizaţie.
Cei care au rămas credincioşi Cuvântului au mers mai departe şi ce a făcut Dumnezeu? L-a trimis pe John Wesley care a rupt în bucăţi lucrarea seminţei de discordie. Dar ce au făcut imediat ce a murit şi el? S-au organizat. Aşa se face că astăzi avem tot felul de metodişti.
Apoi au venit alţi reformatori: Alexandru Campbell, John Smith, etc. La urmă, din întreaga lucrare a ieşit mişcarea penticostală. Dar ce s-a întâmplat şi cu ei? Ei au pornit bine, dar cine i-a împiedicat? Ei au ajuns exact în mocirla din care au ieşit. S-au întors în organizaţie. Da, ei s-au întors la discordie prin faptul că s-au organizat. Dar ca să poată face acest lucru, ei au trebuit să facă compromis cu Cuvântul.
De ce? Pentru că de fiecare dată când Dumnezeu a trimis ceva nou, ei nu L-au putut primi. Acesta este adevărul. Aceasta este iarăşi sămânţa de discordie.
Dacă priviţi atent, veţi vedea că învelişul acela mic (pleava), care a ieşit după frunzuliţe şi tulpina cu spic, seamănă foarte bine cu bobul de grâu. El seamănă atât de bine cu bobul, încât ne-am putea gândi că este chiar bobul. Dar dacă-l frecaţi în palmă, veţi constata că este gol, nu conţine bobul. El este numai purtătorul bobului de grâu, este locul în care bobul poate să crească şi să se dezvolte, dar când bobul se maturizează, pleava (învelişul) trebuie să moară. Viaţa iese din acest înveliş şi merge în bob.
Aşa se face că bisericile de astăzi nu ne mai pot mulţumi. Nici măcar biserica penticostală, din care am ieşit, n-a putut să ne aducă la fericire, ba mai mult, noi am fost siliţi să formăm grupuri. De ce? Pentru că fiecare a pornit cu o părere.
Astfel cineva spune: „El va veni pe un nor alb!” Un altul este însă de părere că „El va veni pe un cal alb!” Şi pentru că nu pot ajunge la aceeaşi părere, spun: „Ei bine, dacă nu ne putem înţelege, vom face două grupări.” Ştiţi însă ce este aceasta? Sămânţa de dezbinare. Principalul este că El va veni, cum o va face, ne-o va arăta chiar El când îşi va tâlcui propriul Cuvânt, prin faptul că îl va împlini. Lăsaţi-ne să aşteptăm liniştiţi ziua aceea! Dacă voi aveţi asemenea discuţii, înseamnă că nu aţi înţeles mesajul acestui timp.
Voi tot timpul vorbiţi despre lucrurile pe care le va face Dumnezeu, sau despre cele pe care le-a făcut, fără să vedeţi însă ceea ce face în prezent. Aceasta este cauza dezbinării care apare în cadrul bisericii.
Noi am constatat că bisericile noastre au semănat în vânt, iar acum seceră furtună. Acesta este motivul pentru care nu mai avem adunările de rugăciune de altădată. Ce s-a întâmplat? Noi am deschis bariera şi am lăsat răul înăuntru.
Chiar şi bisericile penticostale sunt astăzi pline de femei care-şi poartă părul tăiat. Mai înainte nu s-a permis aşa ceva. Acum însă, ele se machiază, îşi vopsesc unghiile, poartă pantaloni şi fac tot ce este rău. Ba mai mult, se căsătoresc de 3-4 ori. Dar diaconii? Oh, ce sunet neplăcut! Şi ei s-au murdărit. Cum se poate aşa ceva? Ei aderă la organizaţii pentru că Dumnezeu nu admite nicio murdărie în Biserica Sa. Ei nu au curaj să spună adevărul pentru că se tem că vor fi daţi afară din organizaţie.
O, Dumnezeule, dă-ne bărbaţi sinceri, care să nu fie legaţi de nimic altceva decât de Cuvântul Tău. Dă-ne bărbaţi care să ne spună adevărul. De aceasta avem nevoie.
Ce am făcut noi? Am semănat discordie. Şi pentru că am semănat în vânt, secerăm furtună.
Dar priviţi, acum, ei sunt adunaţi ca să fie arşi.
Isus a spus: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem…” (Matei 13.30). O legătură mică se numeşte „metodişti”, alta: „baptişti”, alta: „luterani”, etc. Ei toţi sunt adunaţi în Consiliul Ecumenic. Ce înseamnă aceasta? „legaţi-o în snopi”. Aleluia! Aţi văzut? Dumnezeu adună mai întâi neghina. El o desparte de grâu. Matei 13.30: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem…”
Ei trebuie să fie arşi cu toţii prin judecăţile lui Dumnezeu, din cauza dezbinării printre oameni. Ei au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu; ei tăgăduiesc Cuvântul şi se ţin numai de dogmele şi doctrinele făcute de oameni.
Dar părerile lor nu vor avea nicio putere în faţa celor aleşi, pentru că ele sunt numai discordie, dezbinare şi contrazicere.
Astăzi eu strig la fel ca marele profet Amos, care a spus: „Eu nu sunt un profet şi nici fiul unui profet, dar dacă leul răcneşte: cine nu se va speria? Dacă Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?” (Amos 3.8).
El a vestit generaţiei lui judecata lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeul pe care pretindeţi că-L slujiţi, vă va nimici!”
Voi înregistraţi aceste cuvinte pe bandă şi benzile vi le vor aminti: „Dumnezeul pe care pretindeţi că-L slujiţi, vă va…” Da, oamenii se adună în acest snop mare, în Conciliul Mondial Bisericesc, pentru a putea fi arşi. Şi voi veţi fi siliţi să intraţi acolo. Voi nu-i veţi putea opri pe cei de lângă voi să nu intre acolo. În ce vă priveşte, voi ori veţi ieşi personal afară, ori veţi intra cu ei. Nu există cale de mijloc! Acesta este semnul fiarei. Atunci, nimeni nu va putea să cumpere sau să vândă dacă nu va poseda acel semn, acea discordie. Rămâneţi departe de acest lucru! Ieşiţi afară de acolo! Fugiţi din mijlocul lor! Staţi departe de ei!
Acel Dumnezeu mare pe care pretind ei că îl slujesc, îi va distruge. Dumnezeul cel mare al dragostei…
Ei spun: „Bine, dar Isus s-a rugat ca noi să devenim una.” Este adevărat, dar tot Isus a spus: „Cum pot merge doi oameni împreună, fără să fie de acord?”
Isus a spus: „să fie una, cum suntem şi noi.” (Ioan 17.11). (adică Tatăl şi Fiul). Şi Tatăl era Cuvântul, iar Isus a fost Cuvântul descoperit. El era una cu Tatăl, pentru că (Isus) era descoperirea Cuvântului făgăduit al lui Dumnezeu.
Aşa este şi astăzi şi întotdeauna. Da, domnul meu, acest Dumnezeu este una, şi El doreşte ca şi noi să fim una. Dar cum poate fi una această unire religioasă, când unul tăgăduieşte una sau alta? Unul tăgăduieşte naşterea din fecioară, în timp ce celălalt este de acord cu ea; altul tăgăduieşte vindecarea divină, etc. Da, ei se află într-o confuzie. Unii dintre aceşti oameni nici nu cred în Dumnezeu sau cred că Isus este numai Fiul lui Dumnezeu; alţii cred că Isus este Fiul lui Iosif şi este doar numit Fiul lui Dumnezeu.
Ştiinţa creştină spune, pe altă parte, că Isus a fost un Profet, un Om obişnuit. Ei spun că El nu este Dumnezeu. Dar dacă El nu a fost Cel adevărat, înseamnă că a fost cel mai mare înşelător care a trăit vreodată pe pământ. Deci, El a fost Dumnezeu sau nu a fost nimic. Desigur, El a fost Dumnezeu însuşi, care S-a făcut trup (asemenea nouă) şi a locuit printre noi în persoana Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos. Desigur, acesta este adevărul.
Vedeţi cum a intrat acest sunet neplăcut? Discordia este printre noi. Nimeni nu poate să tăgăduiască aceasta. Şi Dumnezeu va nimici această grupare care are pretenţia că-L slujeşte.
Observaţi acest lucru: Dumnezeu a semănat sămânţa Lui, iar Satan şi-a semănat sămânţa sa.
Voi încerca să mă apropiu de încheiere, pentru că trebuie să începem cu rugăciunea.
Deci, Dumnezeu şi-a semănat sămânţa Sa, şi această sămânţă a fost Hristos.
Noi vom vorbi într-una din aceste seri, despre locul pe care şi L-a ales Dumnezeu ca să-Şi pună Numele în el. Priviţi, El este singura cale de salvare. El este singurul Dumnezeu adevărat – lângă El nu există niciun alt Dumnezeu.
Dumnezeu a spus: „Eu sunt singurul Dumnezeu…alt Dumnezeu afară de Mine nu este.” (Isaia 45.21).
Vorbind cu evreii, Isus spunea că El nu este un alt Dumnezeu, ci Dumnezeu însuşi, Acela care S-a descoperit în vechime ca „Eu sunt”. „Eu”, spunea Isus, „am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.” (Ioan 5.43).
Şi la Consiliul de la Niceea, oamenii au făcut exact acest lucru. Dacă astăzi îi întrebi: „Eşti creştin?”, răspund: „Eu sunt baptist!” „Eşti creştin?” „Eu sunt penticostal!” „Eşti creştin?” „Eu sunt metodist!” Vedeţi, fiecare are un nume pus de oameni.
Dar dacă vine vorba de Numele lui Isus, pleacă cât se poate de repede, pentru că nu vor să aibă nicio legătură cu aşa ceva, dar El este Cuvântul şi Cuvântul se exprimă pe Sine însuşi.
Să nu uitaţi aceasta! El este singura cale de salvare! Este Trandafirul din Saron, cum spune Biblia. El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. El este Acela care era, care este şi care vine. El este Rădăcina şi urmaşul lui David. El este Luceafărul de dimineaţă, Crinul din vale, Tată, Fiu şi Duh Sfânt – El este totul în Isus Hristos. El este descoperirea deplină a lui IeHoVaH Dumnezeu, care S-a făcut trup, ca să poată locui printre noi.
El a fost Trandafirul din Saron. Dar ce au făcut ei cu acest Trandafir din Saron? L-au zdrobit, L-au presat ca să primească parfumul Lui. Ştiaţi că pentru a se obţine parfumul de trandafir, trebuie ca acel trandafir frumos să fie zdrobit şi presat? Şi Trandafirul din Saron, care a răspândit cea mai frumoasă mireasmă dintre toţi trandafirii, a trebuit să fie presat pe Golgota. Şi Moise a luat mireasma Trandafirului din Saron ca să-l ungă cu ea pe Aaron, înainte ca acesta să intre în locul prea sfânt al lui Dumnezeu. El trebuia să fie uns cu acest untdelemn înainte de a merge în spatele perdelei, ca să facă ispăşirea pentru el şi pentru popor (în locul prea sfânt unde se afla altarul). El trebuia uns cu trandafirul din Saron. Ungerea aceasta trebuia să fie pe el – un miros plăcut pentru Domnul – când lua sângele mielului pentru ispăşire, după ce el însuşi era stropit cu acel sânge. Pe marginea mantiei erau nişte rodii şi printre ele erau puşi clopoţei: o rodie, un clopoţel de jur împrejurul mantiei – iar când mergea, Aaron trebuia să păşească într-un anumit fel, astfel încât clopoţeii să sune: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul!”
Observaţi. El este acest Trandafir din Saron, iar mireasma Sa plăcută îi unge pe toţi copiii Săi. Voi nu puteţi veni înaintea Lui cu orice fel de ungere: cu dogme şi crezuri omeneşti, ci trebuie să fiţi unşi cu acel Trandafir din Saron, cu Cuvântul. El este Crinul din Vale.
Cum se poate obţine opiul? Prin presarea florii de mac. Medicii au nevoie de acest opiu în tratamente. Dacă un bărbat sau o femeie suferă cu nervii, încât fac crize de isterie, sau aleargă încoace şi încolo, medicii le fac o injecţie intravenoasă cu conţinut de opiu şi în acest fel ei se liniştesc. Pentru o vreme, totul este bine, dar când opiul îşi încetează efectul, starea pacientului este mai rea decât înainte.
Dar prieteni, vreau să vă spun ceva: Eu cunosc numai o picătură de Opiu adevărat, Opiul Crinului din vale. Crinul din vale este Isus Hristos. El a fost presat pe Golgota. De ce? Pentru fărădelegile noastre. El a fost rănit şi în rănile Lui, noi suntem vindecaţi.
El a fost acea Floare minunată, cea mai minunată Floare care a crescut vreodată pe acest pământ: Crinul din Vale, Trandafirul din Saron. O, şi când El a stat atârnat între cer şi pământ, cu păcatul lumii asupra Sa, ca să ne poată aduce Salvarea şi vindecarea, a lăsat ca Viaţa Sa (Opiul adevărat) să picure pe pământ.
Biblia spune că El este acelaşi ieri, azi şi întotdeauna.
Prietene, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise în pustie, să ridice un şarpe de aramă pe o prăjină, pentru ca poporul să privească spre el şi astfel să fie vindecat de muşcătura acelor şerpi înfocaţi. Moise era un tip al lui Hristos.
Şarpele de aramă reprezintă păcatul judecat. Da, şarpele de aramă arăta că păcatul este deja judecat. Arama este simbolul judecăţii dumnezeieşti. Altarul de aramă pe care era pusă jertfa reprezintă acelaşi lucru.
Ilie a privit spre cer şi a spus că cerul este ca arma aprinsă, ceea ce însemna că judecata dumnezeiască se revărsa asupra unei naţiuni decăzute.
Şarpele de aramă ridicat în pustie, arăta că păcatul a fost deja judecat. Vedeţi, Isus a fost făcut pentru noi păcat. El a fost pus pe lemn (şarpele de aramă simboliza deja că păcatele noastre au fost iertate) şi a luat asupra Sa pedeapsa lui Dumnezeu. El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, pentru răutatea noastră şi pedeapsa a fost pusă asupra Lui. Prin aceasta, noi am primit pacea şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.
Oh, Dumnezeu are cămările pline de Opiu. Voi, prieteni creştini, sunteţi bolnavi şi suferinzi. Oh, voi sunteţi obosiţi şi drumul vi se pare greu. Nu mai puteţi rezista mult, veţi cădea în timpul acesta modern în care trăim.
Aţi ascultat în dimineaţa aceasta postul de radio „Lifeline”. Ei spuneau că Rusia deţine controlul aproape asupra întregii lumi încă din anul 1955. Răpirea trebuie să aibă loc înainte ca să se întâmple acest lucru. Prieteni, cât este de aproape atunci acest lucru? Este chiar în faţa noastră.
N-aţi vrea să-L căutaţi în seara aceasta din toată inima? El este Crinul din vale, El este acelaşi ieri, azi şi în veci. El este în seara aceasta aici, ca să se înalţe pe Sine însuşi în faţa poporului Său, aşa cum a ridicat Moise păcatul judecat. Şi nu numai păcatul este judecat, ci şi boala.
Amintiţi-vă că Isus a spus: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.” (Ioan 3.14). De ce a ridicat Moise şarpele de aramă? Pentru păcatul necredinţei şi din cauza bolii. Tot aşa, Isus a fost înălţat pe lemn din cauza păcatului, a bolii şi a necredinţei. Da, El a fost înălţat din acelaşi motiv.
Isus Hristos ne-a făgăduit că în ultimele zile, care vor fi la fel de rele ca cele de la început, se va descoperi Fiul omului. Aceasta se va întâmpla înainte de venirea Domnului. Atunci va fi la fel ca în zilele lui Noe şi ca în timpul Sodomei şi Gomorei (Luca 17.26-30).
Fiul omului Se va descoperi la fel cum S-a descoperit în timpul lui Avraam, când Elohim (Dumnezeu), S-a descoperit în trup omenesc. În acel chip El l-a vizitat pe Avraam şi i-a spus acestuia gândurile Sarei care stătea în cortul ce se afla în spatele lor. El nu o vedea. El i s-a adresat lui Avram, spunându-i Avraam, iar soţiei lui nu i-a zis Sarai, ci Sara.
„Unde este nevastă-ta, Sara?”
„Uite-o în cort”, a răspuns el.
„La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.”
„Sara a râs în sine…”
„Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara?” (Geneza 18. 9-13).
Deci Isus a spus că Fiul omului Se va descoperi cu puţin timp înainte ca sămânţa de contrazicere să fie adunată şi arsă. Da, El se va descoperi la fel ca odinioară lui Avraam.
Şi ce înseamnă aceasta? El va fi înălţat din nou asemenea şarpelui de aramă ridicat de Moise, prin aceasta dovedind că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.
Credeţi aceasta? Atunci vrem să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Scumpul nostru Dumnezeu, noi Te iubim. Cuvântul Tău este pentru noi cu adevărat o hrană binecuvântată. Noi Îl iubim pur şi simplu. Nouă ne place atât de mult să stăm în jurul Cuvântului Tău ca să ne bucurăm de binecuvântările Tale. Noi ne bucurăm pentru că putem sta aici alături de fraţii şi surorile noastre, cu cei răscumpăraţi de Tine, cu preţul sângelui Tău.
Doamne, noi am dedicat aceste seri rugăciunii pentru bolnavi. Noi ştim că pe baza făgăduinţei Tale, noi suntem tămăduiţi prin rănile Tale.
Nu mai este necesar să ne rugăm ci trebuie doar să ne mărturisim păcatele, că am fost deja vindecaţi prin rănile Tale. Oh, ce zi de mântuire! Ce făgăduinţă minunată este în Emanuel! Acesta este desigur adevărul.
Tu ai spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14.19) şi: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).
Tu ne-ai spus că la sfârşitul timpului, va veni iarăşi o descoperire a Fiului omului. Da, Tu ai spus că cu puţin timp înainte de sfârşit, va fi din nou aşa cum a fost în Sodoma, cu puţin timp înainte de a cădea focul care a ars acea lume păgână. Da, Fiul omului Se va descoperi din nou înainte de distrugerea Sodomei.
Tată, fă ca oamenii să nu scape această şansă! Eu te iubesc, Doamne, şi Te rog să-i ajuţi să nu scape această ocazie. Fă ca în seara aceasta, fiecare bolnav sau împovărat, să fie vindecat, orice ar avea el.
Fă ca fiecare păcătos să fie mântuit, iar dacă cineva este necredincios, deschide-i inima ca să Te poată primi pe Tine. Îngăduie aceasta, Tată. Totul este în mâinile Tale. Noi ne predăm Ţie şi Te aşteptăm în mijlocul nostru.
Tu ai spus în Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea.”
Noi ştim că Tu însuţi Te-ai făcut cunoscut oamenilor ca Profetul despre a cărui venire a vorbit Moise. Timp de sute de ani, evreii nu au mai avut niciun profet, peste tot stăpânea împotrivirea, dar Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească. Şi aşa, Cuvântul S-a făcut trup, Tată, şi noi vedem că astăzi domneşte aceeaşi împotrivire, dar Cuvântul Tău vine la împlinire în acelaşi fel. Tată, binecuvântează-ne în seara aceasta, căci noi ne predăm Ţie, împreună cu Cuvântul Tău. Orice doreşti să faci cu noi, fă-o Doamne, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
(o soră vorbeşte în altă limbă). Să fiţi într-adevăr respectuoşi. Noi nu ştim ce a vorbit El. Poate că vrea să ne spună ceva, de aceea, rămâneţi pentru o clipă respectuoşi. (un frate dă tălmăcirea). Amin.
Aţi citit vreodată………………………………………………. …în Scriptură, când a venit vrăşmaşul şi ei au fost adunaţi cu toţii laolaltă, a venit Duhul Sfânt peste un bărbat, care le-a spus unde să meargă şi ce să facă. Astfel, ei au putut să-l învingă pe duşmanul lor care era foarte puternic (se face referire la Elisei, care spunea Israelului tot ce punea la cale împotriva lor împăratul Siriei).
Veniţi, prindeţi-vă de mâna lui Dumnezeu şi astfel, îl veţi putea atinge pe vrăşmaşul vostru, pe Satan. Mâna lui Dumnezeu este Hristos, Cuvântul. Luaţi deci Cuvântul în inimile voastre, în timp ce vom striga rândul de rugăciune. (Se împart numere de rugăciune).
Poate printre noi sunt şi străini, care nu înţeleg ce facem noi aici. Fiul meu, sau dacă el nu poate, să vină aici un frate ca să dea bilete de rugăciune şi afară.
Sunt aproximativ 100 de bilete care vor fi împărţite oamenilor. Dacă primiţi aceste bilete, nu vi se va promite că veţi ajunge pe platformă astăzi. S-ar putea ca eu să chem doar 10-15 bilete pe platformă, dar aceasta nu are nicio legătură cu vindecarea voastră pentru că puteţi fi vindecaţi şi dacă staţi pe locul vostru, cum s-a întâmplat ieri seară. Vreau să văd mâinile celor care au fost vindecaţi în timpul adunării. (Se strigă numerele).
Dacă nu puteţi veni sus… dacă nu puteţi să vă mişcaţi… văd câteva cărucioare… deci dacă nu puteţi veni, ridicaţi pur şi simplu mâna. Dacă nu aveţi număr, staţi liniştiţi pe locul vostru şi rugaţi-vă.
Câţi dintre bolnavi nu au numere de rugăciune? Ridicaţi mâna. Aş vrea ca ceea ce vă spun, să nu vă supere, dar şi Scriptura ne vorbeşte despre o femeie care nu avea număr de rugăciune. Ea s-a atins însă de Isus prin credinţă şi a fost vindecată imediat. Câţi cunosc această istorioară?
Bine, şi ce a făcut ea după aceea? S-a atins de El, apoi s-a retras. Şi Isus S-a întors şi privea în jur pentru că nu o vedea. Este adevărat? Dar în clipa în care s-a atins de El, ea a simţit că hemoragia s-a oprit. Este adevărat?
De ce s-a întâmplat aceasta? Pentru că ea s-a atins de El.
Câţi din cei prezenţi în seara aceasta aici, ştiu că în Evrei scrie că Isus este acum Marele Preot, care poate fi atins de suferinţa noastră, pentru că şi El a suferit şi a fost ispitit în toate lucrurile, doar că a fost fără păcat. Credeţi aceasta? Poate cineva spune: „Bine, dacă El este Mare Preot, cum se va purta?” El va proceda exact cum a procedat întotdeauna. Credeţi aceasta? Dacă credeţi, El va proceda şi cu voi exact cum a procedat atunci cu femeia aceea. Câţi pot să creadă aceasta? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu cred aceasta cu adevărat!”
Haideţi să ne rugăm înainte de a forma rândul de rugăciune. Eu ştiu că El este aici pentru că Îi simt prezenţa. Da, eu ştiu că El este aici. Este gata rândul de rugăciune? Eu am dorit să chem şi pe unii care sunt afară. Priviţi pur şi simplu spre El şi credeţi.
Lângă femeia aceea cu ochelari, stă o femeie mică. Puteţi vedea ce este deasupra ei? Priviţi acolo. Ea suferă de o boală de inimă. Crezi că Isus vrea să te vindece? Dacă da, ridică mâna, ca să vadă oamenii. Tu nu mai ai această suferinţă, pentru că credinţa ta te-a vindecat. El este acelaşi ieri, azi şi în veci.
Credeţi pur şi simplu. Voi aţi putut vedea că nu este necesar să fiţi în rândul de rugăciune ca să primiţi vindecarea.
Acum, aici stă o femeie. Câţi dintre voi ştiu că eu nu o cunosc? Ea este aici pentru că are număr de rugăciune. Ea nu putea şti dacă va fi chemată sau nu. Cineva ţi-a dat numărul, apoi eu am strigat unele din numerele date şi pentru că printre ele era şi al tău, ai venit sus. Este adevărat? Eu nu pot să ştiu nici cine eşti, nici de unde vii. Eu sunt un simplu bărbat, iar tu eşti o femeie. Aşa este. Acelaşi tablou este şi în întâmplarea din Ioan 4.
Poate ziceţi: „Ce vrei să spui, frate Branham?” Eu am făcut pur şi simplu o mică legătură. Eu nu aveam cum să ştiu acest lucru. El este Cel care L-a descoperit. Eu nu pot să ştiu cine este această femeie, dar El o cunoaşte. Eu nu am văzut-o niciodată până acum; îmi este total necunoscută.
Cine este femeia care a fost vindecată adineauri? Ridicaţi-vă, vă rog…. Vedeţi, eu nu o cunosc nici pe ea, dar credinţa ei i-a adus vindecarea. Este adevărat? Dacă da, vă rog să ridicaţi mâna. Ea s-a atins de El prin credinţă. Dacă s-ar fi atins de mine, nu i-ar fi ajutat la nimic.
Puteţi vedea voi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi devenim Templul Duhului Sfânt, care este Hristos. Vedeţi, aceasta este sămânţa adevărată.
Deci, dacă Duhul adevărului intră în sămânţa adevărată a Cuvântului, ea va trăi prin El (nu numai o parte a Cuvântului, căci aceasta o face Satan). Voi trebuie să luaţi totul; fiecare Cuvânt, pentru că El este un Dumnezeu întreg, nu numai pe jumătate.
Deci aici, stă această femeie pe care eu nu o cunosc. Isus a găsit o dată o femeie ca aceasta, lângă fântâna lui Iacov. Poate că ea nu avea aceeaşi suferinţă, eu nu pot să ştiu aceasta. El a stat lângă o fântână şi voia să meargă în Samaria. Noi ştim că Samaria se afla după deal; am vrut să spun că Samaria era pe drumul către Ierihon şi El a trecut prin Samaria, apoi a venit în cetatea numită Sihar. Şi El s-a aşezat lângă fântână, după ce Şi-a trimis ucenicii în oraş ca să cumpere ceva de mâncare.
Câte rase de oameni sunt pe pământ? Trei: Urmaşii lui Sem, Ham şi Iafet. Atunci când a fost distrusă lumea veche, au rămas numai trei rase: evreii, păgânii şi samaritenii.
Vedeţi, acestea erau cele trei categorii care existau pe pământ când a fost Isus.
Totul în Dumnezeu este desăvârşit în numărul trei. Este la fel ca în cazul celor trei trepte ale discordiei şi cele trei trepte în care S-a făcut Cuvântul trup – eu am vorbit despre aceasta.
Când Filip l-a adus pe Natanael, care era un evreu, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.48).
Iar când Andrei l-a adus pe Petru, Isus a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona: tu te numeşti Chifa (adică Petru)”. Deci aceştia erau evrei. Dar în capitolul 4, noi vedem că Isus S-a dus la Samariteni.
Acum este timpul neamurilor. El nu a arătat niciodată acest dar al deosebirii în legătura Sa cu neamurile.
Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea dacă nu este aşa. Dar El a făgăduit că va face acest lucru cu puţin timp înainte de venirea Lui.
Şi atunci, El S-a aşezat lângă fântână. Şi iată că a venit o femeie care era pe jumătate evreică şi jumătate păgână. Iar Isus i-a zis: „Dă-Mi să beau!” (Ioan 4.7).
La care ea I-a răspuns: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă?” (v.9). Noi suntem deosebiţi, pentru că Tu eşti iudeu, iar eu sunt samariteancă.
„Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” (v.10).
Ce a făcut atunci Isus? A intrat în legătură cu duhul ei. El a văzut care era problema ei, de aceea i-a zis:
„Du-te, de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici.” Ea a răspuns însă: „N-am bărbat…”
„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat.” (v.17-18).
Dar ce au spus fariseii despre El când au văzut că posedă acest dar? „O, acest Bărbat, este Beelzebul! El este un vrăjitor!” Iar Isus le-a răspuns: „oricui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar (când va veni Duhul Sfânt) oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta.” (Luca 12.10).
Recunoaşteţi împotrivirea care a fost atunci? Deosebirea este că atunci El putea să îi ierte pentru că nu venise încă Duhul Sfânt.
Mielul nu fusese încă jertfit. Dar femeia de la fântână nu s-a gândit la acele lucruri ci a spus: „Doamne, văd că eşti proroc.” (Ioan 4.19).
De sute de ani, ei nu mai avuseseră niciun profet. Dar ea spunea: „Doamne, văd că eşti un proroc.”
„Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El are să ne spună toate lucrurile.” (v.25).
Vedeţi, dacă atunci El a făcut aceste lucruri, le va face şi astăzi, pentru că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.”
Nu vedeţi că şi astăzi El Se descopere la fel ca atunci? Aşa trebuie să fie!
Acum, ca şi atunci, s-au întâlnit o femeie şi un bărbat. Ea nu este femeia aceea, şi eu nu sunt bărbatul acela, dar Duhul Sfânt este Acelaşi. El ne-a făgăduit că atunci când Se va descoperi Fiul omului, adică în zilele din urmă, va face aceleaşi lucruri.
Acum, eu nu te cunosc. Tu ştii că acesta este adevărul. Poate că ceva nu este în ordine cu tine, dar eu nu pot să ştiu. Dar dacă Domnul Isus îmi va arăta problema ta, veţi crede că Cel ce face acest lucru este Fiul lui Dumnezeu şi nu o fiinţă omenească? Acesta este numai un înveliş (trupul), este numai Templul pe care L-a ales Dumnezeu. Dacă El alege pe cineva, atunci acest lucru este făcut prin harul Său nemărginit. Dar tu crezi? Doreşti aceasta? (Femeia răspunde: „Amin!”).
Câţi din cei prezenţi în adunare, cred? Acum, stăm aici, în faţa acestor lumini şi noi nu ne-am mai văzut niciodată până acum. Eu nu pot să ştiu cine este femeia aceasta şi nici de unde vine. Eu nu am văzut-o niciodată până în seara aceasta, aşa cum nu am cunoscut-o nici pe cealaltă. Înţelegeţi ce fac eu acum? Eu încerc să vă dezleg de împotrivirea pe care o aveţi şi să vă fac să credeţi Cuvântul, căci Cuvântul S-a făcut trup în faţa noastră. Cuvântul vine la viaţă în trupul nostru, arătându-ne prezenţa lui Dumnezeu.
Fie ca El să-i îngăduie să poată crede. Ea doreşte să fie vindecată. Ea nu are copii şi îşi doreşte unul. Ea are aproximativ 40 de ani şi desigur, la oameni este ceva imposibil. În locul acesta sunt mulţi oameni care nu au avut niciodată copii.
Ei au venit aici pe podium, ca şi această femeie, şi Domnul le-a dăruit copii. Ridicaţi-vă ca să depuneţi o mărturie că este adevărat ceea ce spun.
Nu demult, am ţinut în braţe o fetiţă care s-a născut după ce ne-am rugat pentru aceasta Domnului. Duminică, după ce am plecat de aici, Domnul i-a vorbit femeii care era stearpă, şi la puţin timp după aceea, ea a primit acea fetiţă mică şi dulce.
Este aici? Unde este? Da, ea stă alături de mama ei. Ea este un Cuvânt vorbit de la Dumnezeu. Poţi să-L crezi şi tu din toată inima?
Crezi că binecuvântarea pe care o ai şi pe care o simţi este răspunsul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu mi-ar spune şi cum te numeşti, după ce mi-a spus ce doreşti, m-ai crede? Atunci, du-te acasă, doamnă Thomson, şi dacă crezi din inimă, vei primi copilul pe care-l doreşti.
Nu te îndoi. Crezi din toată inima? Crede din toată inima şi nu te îndoi! Crede-L pe Dumnezeu! El este Dumnezeu!
Dumnezeu să te ajute, domnul meu. Noi nu ne cunoaştem. Nu ne-am întâlnit niciodată. Acum te văd pentru prima dată. Când am intrat am crezut că eşti unchiul fratelui Mashagian sau al fratelui Shakarian. Abia când ai intrat în rândul de rugăciune mi-am dat seama că te-am confundat. Deci, nu ne cunoaştem deloc, aşa că dacă Domnul Isus îmi va spune ceva despre tine… sau despre ceea ce doreşti… El ţi-a dat deja ceea ce ai cerut, trebuie doar să crezi acest lucru.
Câţi pot să înţeleagă aceasta? Voi trebuie să aveţi doar destulă credinţă pentru a primi lucrul pe care-l doriţi.
Dacă doriţi ceva şi El îmi spune care este acea dorinţă, veţi înţelege desigur că nu eu sunt acela care spun aceasta. Trebuie să fie ceva ca eu să pot face aceasta, şi El ne-a făgăduit în Cuvânt că va face aşa ceva. El este Acela care cunoaşte gândurile inimii. Este adevărat?
Tu ai această mare dorinţă de a fi vindecat. Boala de care suferi este o grea boală de nervi. Dar mai ai o problemă: ai o suferinţă la spate. Într-un timp, suferinţa ţi-a fost foarte grea şi trebuie să fii operat. Aşa vorbeşte Domnul: acesta este adevărul. Şi mai ai o dorinţă: doreşti să primeşti botezul cu Duhul Sfânt. Este adevărat? Vino aici!
Dumnezeule scump, fă ca în Numele lui Isus Hristos, acest bărbat să fie umplut cu Duhul Sfânt. Fie ca dorinţele lui să fie împlinite, în Numele lui Isus. Amin. Primeşte-o, fratele meu. Crede pur şi simplu şi nu te îndoi. Dumnezeu să te ajute!
Din câte ştiu, nu ne cunoaştem. Dacă este adevărat, ridică mâna ca să vadă şi cei prezenţi. Nu ne-am întâlnit niciodată, dar poate că tu m-ai văzut în vreo adunare. Tatăl ceresc, ştie că eu nu am văzut-o niciodată pe această femeie. Acesta este motivul pentru care nu pot să ştiu cine eşti. Nu ştiu nimic despre tine, însă am ceva: un dar. Tu ai auzit mai înainte când am vorbit despre acest dar. Vino în partea aceasta şi ascultă ce spune El. Eu pot să îţi spun ce văd. Dacă El nu-mi arată nimic, nu am ce să îţi spun.
Aş putea să îţi spun ceva de la mine, dar aş fi greşit pentru că eu sunt doar un om.
Dar dacă El spune ceva, acesta este Adevărul desăvârşit. Atâta timp cât El este Dumnezeu, nu poate să spună nimic greşit. Vedeţi, Dumnezeu nu poate să greşească. Dar crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce doreşti? Crezi că El poate să-mi spună cine eşti, care îţi este dorinţa, ce ai făcut sau de ce ai venit aici?
Ai probleme cu picioarele. Te supără picioarele. (Femeia spune: Da!) Ai şi o suferinţă feminină. (Da). Şi mai ai o problemă: în inimă ai o mare dorinţă, pentru că ai pierdut pe cineva sau ceva. Este vorba de fiul tău. Băiatul a plecat şi ai dori să mă rog pentru el ca să se întoarcă. (Da).
Dumnezeule din cer, trimite-i copilul înapoi. Fă ca Duhul Sfânt să-l întoarcă în seara aceasta pe acest băiat din drumul lui. Doamne, trimite-l înapoi la mama lui, căci Te rog în Numele lui Isus. Amin. Cel care cunoaşte toate lucrurile, ţi-l trimite înapoi. Să nu îţi faci nicio grijă. Crede şi nu te îndoi! Crede din toată inima. Crede că Dumnezeu va face restul.
Aceste 3-4 cazuri rezolvate prin darul deosebirii, m-au atins atât de tare, încât aproape că m-au orbit. Eu nu pot să vă explic ce simt, nu am cum s-o fac.
Poate cineva spune: „Vrei să zici că este mai greu decât să predici 45 de minute sau mai mult?” Da, domnii mei. Nici dacă aş predica trei ore, nu ar fi aşa de greu.
Voi ştiţi că de hainele Domnului Isus s-a atins o femeie, dar aici, oamenii nu se ating de mine. Vedeţi, dacă această femeie s-ar atinge de mine (puneţi-vă mâna pe mine), aceasta nu ar rezolva nimic. Eu nu sunt decât un simplu bărbat. Dar ea trebuie să se atingă de El.
Prin acest dar, eu păşesc alături de ea şi spun doar ceea ce văd. Asta este tot ce fac eu. Dacă m-ar atinge pe mine, nu i-ar folosi la nimic, dar ea se atinge de Isus prin intermediul meu.
Exact aşa s-a atins femeia cu scurgerea de sânge de Dumnezeu, prin Isus. Voi ştiţi că El nu a ştiut ce era cu ea, de aceea a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” Ea s-a atins de haina Lui, după care s-a retras şi s-a aşezat jos. Şi El a spus: „Cine s-a atins de Mine?” iar ucenicii L-au întrebat: „Pentru ce întrebi… Doar fiecare Te atinge. Cum de mai întrebi aşa ceva?”
Dar Isus a spus: „Am simţit că din Mine a ieşit o putere!” El a slăbit când L-a atins o singură femeie şi El era Fiul lui Dumnezeu.
Cum este atunci cu mine, care sunt un om păcătos, care am primit mântuirea prin harul Său?
Ştiţi şi voi de ce spune Isus: „lucruri mai mari”? Voi ştiţi că El spune aceasta în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea…”
În Bibliile noastre scrie: „mai mari”, dar traducerea corectă este: „veţi face mai multe”.
Eu nu o cunosc pe femeia aceasta, nu ştiu nimic despre ea. Îmi este la fel de necunoscută ca şi ceilalţi oameni. Noi nu ne cunoaştem. Ridică mâna ca dovadă că nu ne cunoaştem, pentru ca oamenii să vadă aceasta.
Odată, Fiul omului a întâlnit lângă fântâna de pe dealul Samariei, o femeie mică. El a vorbit puţin cu ea şi imediat a ştiut care este problema ei, pe care apoi i-a spus-o. Pe baza celor auzite, femeia a ştiut că în faţa ei stă Mesia.
Tu te-ai atins de mine şi eu m-am atins de tine, dar nu s-a întâmplat nimic. Dacă credinţa mea Îl va atinge prin acest dar micuţ, şi El îţi va descoperi problema pe care o ai, vei şti că El este aici, aşa cum a fost lângă fântâna aceea din Sihar. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, crezi aceasta?
Tu ai foarte multe probleme şi complicaţii. Dar un lucru este important: doreşti să mă rog pentru artrita de care suferi. Este adevărat? Artrita te face să te anchilozezi. Să mai aşteptăm puţin, poate că îţi va mai spune ceva.
Oh, tu simţi cum oamenii se împotrivesc pentru ceva… Ei spun aceasta şi aceasta. Dar se pare că eşti o fiinţă bună. Să mai discutăm puţin, pentru că mai ai ceva pe inimă. Eu nu pot să îţi răspund la rugăciune, dar El poate. Dacă crezi, ai şi primit răspunsul. Mai ai o povară pentru o rudă apropiată. Este vorba de fratele tău care se află în altă ţară. El trăieşte într-o ţară umedă… şi suferă de o gravă boală de nervi, care-l duce la moarte. El are o suferinţă care nu se poate vindeca. Este adevărat? Da, aşa este. „Aşa vorbeşte Domnul: trimite-i batista pe care o ai în mână, la fratele tău. Spune-i să nu se îndoiască, ci să creadă şi va fi vindecat.”
Crezi din toată inima? Dacă crezi, trebuie să mai faci ceva: trebuie să-L primeşti pe El. Este adevărat?
Femeia care vine spre platformă îşi caută pacientul. Eu nu-l văd, dar credeţi că Dumnezeu mi-l poate arăta unde se află?
Femeia de acolo să ridice mâna… femeia aceea… ea este pacientul căutat. Da, da, şi dacă crezi din inimă suferinţa de astmă pe care o ai, nu te mai supără mult. Bine, du-te acasă şi crede că eşti vindecată.
Vedeţi, aceasta este. Oriunde privesc, viziunea vine, orice s-ar întâmpla. Amin! Puteţi să vedeţi aceasta? Totul este desăvârşit, atât de desăvârşit cum numai Dumnezeu o poate face!
Crezi şi tu? Crezi că astma de care suferi te poate părăsi? Crezi sau nu? Bine, atunci spune-I Domnului că-L crezi!
Crezi că artrita de care suferi te va părăsi? Crezi că te poţi face sănătoasă? Du-te liniştită, căci Isus Hristos te face sănătoasă!
Unii oameni mor din cauza bolilor de inimă, dar tu nu trebuie să te laşi. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece şi să te facă sănătoasă? Du-te şi crede din toată inima! Spune: „Eu m-am rugat pentru aceasta!”
Vorbeşti engleza? Înţelegi engleza? (Să vină un traducător, vă rog!) Bine, vrei să-i traduci ceea ce vreau să-i spun? Spune-i că suferinţa de stomac de care suferă, o va părăsi dacă crede. Vrea să creadă? Atunci se va vindeca. Poţi pleca liniştită acasă, pentru că eşti vindecată.
Cum îţi merge? Crezi? (Femeia răspunde: „Da, domnul meu!”)
Bărbatul care stă acolo, are o suferinţă la spate. El priveşte spre mine. Dacă crezi, domnul meu, totul este în ordine.
Femeia de lângă bărbatul acela, are o suferinţă la gât. Este adevărat? Crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Doreşti să-mi pun mâinile şi peste fiul tău mai mic, care este bolnav, ca să fie vindecat şi el. Crezi? Ai suferit de o boală feminină, dar ea te-a părăsit acum. Credinţa ta te-a vindecat.
Credeţi că Isus Hristos rămâne acelaşi ieri, azi şi în veci? Atunci puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi rugaţi-vă. Rugăciunea cu credinţă! Fiecare dintre noi să se roage cu credinţă!
Scumpule Dumnezeu, noi suntem acoperiţi de prezenţa Ta dumnezeiască. Noi vedem cum Tu mergi prin clădire şi îi vindeci pe bolnavi. Lasă ca suflarea Ta să cadă peste inimile lor. Arată-le că timpul se apropie de sfârşit. Încă puţin, şi ne vom întâlni cu aceia pe care-i iubim şi care au plecat dintre noi.
Fă ca prezenţa Ta să aducă vindecarea tuturor. Noi îl condamnăm pe Satan şi toate faptele lui. Satano, părăseşte-i pe aceşti oameni, în Numele lui Isus Hristos!
Cei care cred în El şi au primit vindecarea, să se ridice şi să spună: „Eu mă ridic şi primesc vindecarea! Eu cred aceasta!”
Oricare ar fi starea voastră, dacă credeţi cu adevărat, ridicaţi-vă şi spuneţi:
„Doamne Isuse, Îţi mulţumesc pentru că m-ai vindecat!” Dumnezeu să fie cu voi!
– Amin –