Bună seara, prieteni. Am ajuns la timp, nu-i aşa? Ieri seară am greşit; m-am dus pe după clădire, am venit pe altă parte şi am avut un timp groaznic la întoarcere, iar când am intrat pe uşă am auzit că se cânta „Crede numai”. Aseară a trebuit să aştept foarte mult, aşa că am spus: „Frate Moore, dacă trebuie să mai aştept încă o jumătate de oră în seara aceasta, tu vei predica luni, marţi şi miercuri săptămâna viitoare.” Apoi am adăugat: „Voi fi aici la timp”, deci acesta este motivul pentru care am fost la timp. (fratele Branham râde). Da, domnilor. (Fratele Moore spune: „Pentru aceasta te vom face să predici trei zile la rând.”) (Fratele Branham râde).
Totuşi, eu am ajuns la timp, pe când tu abia ai sosit, nu-i aşa?
Toată lumea se simte bine? Asta mă bucură.
Nădăjduim că Domnul ne va binecuvânta în timp ce ne vom băga mâna în borcanul cu miere şi vom mânca din mierea lui Dumnezeu, adică din Cuvântul Său.
Nu ştiu dacă v-am povestit, dar aceasta îmi aminteşte de o întâmplare foarte hazlie. Mie îmi place să pescuiesc, aşa că m-am dus la New Hampshire unde este ţara păstrăvilor. Am mers timp de trei zile cu rucsacul în spate prin sălbăticie, apoi am pescuit acolo sus, în munte, unde nici un picior de nou venit n-a călcat. Mi-am aşezat cortul, iar într-o dimineaţă foarte devreme am luat cu mine un toporaş micuţ pentru hăţişuri şi m-am dus la pescuit de păstrăvi. M-am întors pe la ora 8 dimineaţa când soarele era deja sus. Când m-am apropiat de tabără am văzut că totul era la pământ. Fusese pe acolo o ursoaică împreună cu puii ei şi întorseseră totul pe dos. Toate lucrurile îmi erau împrăştiate într-o parte şi-n alta.
Problema nu este ce mănâncă ursul ci ceea ce distruge, deoarece este gata să dărâme o stivă mare de ţevi numai ca să le audă zornăind; este un animal tare rău. Când m-a văzut, ursoaica mamă a început să-şi strige puii. Unul din ei a alergat la ea, dar celălalt a rămas şi stătea cu spatele spre mine. Văzându-l, m-am întrebat: „Oare ce se întâmplă cu micuţul acela de nu vrea să plece?” Mama era în pădure, sus pe deal şi îl striga, dar el nu s-a ridicat s-o urmeze. Stătea aşa cu capul plecat. M-am întrebat din nou:
„Oare ce s-a întâmplat cu micuţul?” şi am încercat să mă apropii, dar nu voiam să merg prea aproape din cauză că m-ar fi putut ataca ursoaica. Ursoaica s-a ridicat şi continua să-l strige. Nu voiam s-o împuşc pe bătrâna mamă, să nu rămână cei doi pui orfani în sălbăticie, aşa că am continuat s-o urmăresc cu atenţie. Stăteam ascuns după un copac şi mă întrebam ce face puiul acela. Ah! Cui îi plac clătitele cu melasă? Vă spun ceva: eu nu prea ştiu să le fac, dar ştiu că-mi plac foarte mult. Acesta este motivul pentru care mi-am adus o găleată mică cu miere. De obicei îmi iau o găleată mai mare, pentru că eu nu cred în stropire, ci le botez chiar. Torn pe ele din greu.
Şi micuţul acela a ajuns la acea găleată. Voi ştiţi că urşilor le place dulcele, aşa că ursuleţul a apucat toarta găleţii şi a ridicat-o. Apoi îşi băga laba în miere şi o lingea aşa. Era numai miere din cap până la picioare. A încercat să mă privească dar ochii îi erau lipiţi şi nu vedea nimic. Privindu-l mă gândeam: „Asta nu este ca şi cum ai avea o bucurie de modă veche a cincizecimii?” Aşa este. Peste tot numai miere: pe cap, peste tot. Acoperiţi cu miere. Aşa este. Mâna e în borcanul cu miere. Acesta este real. Şi când, în sfârşit, a lăsat găleata jos era gata „spălată”. Apoi a alergat la mama şi la fratele lui, care au început să lingă mierea de pe el.
Nădăjduiesc că vom avea şi noi destulă miere, pentru că fiecare vrea să lingă puţin, nu-i aşa? Să ne bucurăm de binecuvântările Domnului, căci ne place să avem o adunare de modă veche, plină de bucurie, nu-i aşa? Dar înainte de a avea parte de ea, trebuie să vă îndreptaţi; trebuie să ajungeţi pe drumul cel drept.
Aseară am vorbit despre „Semnul lui Antihrist” iar în seara aceasta voi vorbi despre „Semnul lui Hristos”, Pecetea lui Antihrist şi Pecetea lui Hristos.
Cred că vă simţiţi bine cu toţii. Să nu uitaţi de serviciul de mâine seară, iar dacă aici sunteţi doar în vizită, mergeţi la bisericile voastre.
În diferite părţi ale ţării sunt în desfăşurare câteva treziri, de aceea nădăjduim că veţi găsi o biserică spirituală, plină de Evanghelie, la care să mergeţi.
Apoi, mâine după amiază, când nu vor mai fi şi alte servicii, vom ţine serviciul nostru. Cred că este un gest frumos din partea oamenilor de afaceri creştini, nu-i aşa? Eu apreciez faptul că au renunţat la serviciile care au loc în mod obişnuit.
Deci, nădejdea noastră este că mâine după amiază se vor întoarce cu toţii aici, iar de la ora unu şi jumătate cred că se vor împărţi şi numere de rugăciune. Dorinţa mea este ca, dacă va fi cu voia Domnului, mâine după amiază să vorbesc câteva minute, după care ne vom ruga pentru bolnavi.
Acum, înainte de a deschide acest Cuvânt minunat al Dumnezeului celui viu, vreau să vă spun că eu cred că orice religie adevărată este zidită pe Acesta. Dacă religia nu vorbeşte despre El, nu este bună, deoarece aici sus este singura Temelie a lui Dumnezeu. Astfel, dacă ceva este contrar acestui Cuvânt, nu este Adevărul.
Biblia spune că în vechime erau trei căi prin care se putea cunoaşte dacă un mesaj era adevărat: mai întâi după Lege; apoi prin proroci sau visători şi prin Urim şi Tumim. Pe pieptul lui Aaron era o placă cu pietre pe care ei o numeau Urim şi Tumim. Învăţătorii înţeleg acest lucru; ştiu că înţeleg.
Dacă un proroc avea o prorocie, era dus în faţa lui Urim şi Tumim, iar dacă lumina nu strălucea pe acele pietre, era greşit. Dacă un visător spunea un vis şi Urim şi Tumim nu strălucea, era greşit. Acum Diavolul a imitat acest lucru făcând acea sferă de cristal, dar Dumnezeu are şi astăzi Urim şi Tumim-ul Său, iar acesta este Cuvântul. Aşa este. Astfel, dacă vreun predicator predică; vreun proroc proroceşte sau vreun visător visează ceva şi este contrar cu Acesta, este greşit. Aşa este.
Trebuie să vină din Cuvânt. Eu sunt un mare credincios al Cuvântului, pentru că El este Cel ce ne ţine tari.
Întoarceţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu!
Noi putem răsfoi paginile, însă este Unul singur care poate deschide Cartea şi anume, Cel ce a luat-o din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron: Mielul care a fost înjunghiat de la întemeierea lumii. Nimeni altul nu poate face aceasta decât Domnul nostru Isus Hristos, Autorul Cuvântului.
Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune şi să vorbim cu El.
Tatăl nostru ceresc, Îţi suntem recunoscători pentru acest grup fericit de oameni care sunt adunaţi în seara aceasta aici pentru a se bucura de Cuvânt, căci am venit cu un singur gând: să avem părtăşie în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece ştim că suntem cetăţeni ai aceleaşi Împărăţii: Împărăţia Domnului, Împăratul împăraţilor şi avem o ţintă comună.
Noi ne-am adunat împreună ca să avem părtăşie în jurul Cuvântului, de aceea dorim ca Duhul Sfânt să vină şi să ia Cuvântul, chiar din Carte, şi să-L dea oamenilor din audienţă, astfel ca atunci când vom pleca de aici, toţi să ştie că a fost bine să fie în locul acesta.
Dă-ne aceasta, Doamne, din pricina prezenţei Tale.
Salvează-i pe cei pierduţi, dragă Dumnezeule…
Îţi mulţumim pentru seara trecută când i-am văzut pe cei păcătoşi venind cu căinţă şi cu ochii înroşiţi de plâns, aici în jurul amvonului: tineri şi tinere, oameni de vârstă mijlocie şi chiar şi copii.
Îţi mulţumim pentru mântuirea pe care le-ai dat-o şi pentru felul minunat în care ai vorbit inimilor lor seara trecută când mulţi din cei ce erau deja credincioşi au fost umpluţi cu Duhul. Cu siguranţă, Tată, Tu Îl dai tuturor celor care vin.
Acum, o, Doamne, Te rugăm să-i vindeci pe toţi bolnavii care au venit aici în seara aceasta, deoarece Biblia spune că acolo unde a fost predicată Evanghelia, a fost însoţită de semne şi minuni. Fă ca cei bolnavi care se află aici, să nu mai aibă trebuinţă de rugăciunea pentru vindecare, ce se va ţine mâine, ci atunci să vină întregi şi sănătoşi, bucurându-se de binecuvântările lui Dumnezeu.
Îngăduie ca fiecare persoană să fie pe deplin predată Domnului. Ia-l şi pe slujitorul Tău nevrednic şi fie ca şi eu să fiu în stare să mă predau în seara aceasta Duhului Sfânt, pentru predicarea Cuvântului. Deschide-L pentru noi, Tată, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.
Aseară am vorbit despre Semnul fiarei sau Pecetea fiarei, cum o mai numim şi am aflat că orice pecete sau sigiliu se pune atunci când o lucrare era terminată, deoarece orice lucru terminat este sigilat, pecetluit.
Când maşina este gata încărcată, vine inspectorul şi o verifică. El o mişcă într-o parte şi-n alta ca să vadă dacă este bună şi solidă, iar după ce constată că totul este în ordine, închide uşile şi o sigilează. Astfel este sigilată până la destinaţie.
Aşa face şi Duhul Sfânt cu noi: vine şi ne scutură de lucrurile tratate cu uşurinţă în biserică, sau de fiecare individ. Ne scutură de trăirea nepăsătoare, din pricina căreia facem lucruri pe care nu ar trebui să le facem. Dumnezeu te scutură, mai întâi ca să vadă dacă eşti statornic pe Cuvânt; să vadă dacă eşti corespunzător ca şi copil sau ca slujitor al Său, iar când vede că totul este la locul lui, închide uşa şi pune pecetea.
Acelaşi lucru îl face şi Diavolul când în sfârşit convinge pe cineva să nu creadă în Evanghelie…
Într-o zi, după ce Dumnezeu i-a prezentat cunoştinţa adevărului şi acel om i-a întors spatele pentru ultima dată, spunând: „Eu ţin la ceea ce am!” diavolul îl duce la uşă şi îi găureşte urechea, aşa cum se întâmpla în tipul din Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, îi pecetluieşte înţelegerea ca să nu mai aibă credinţă în Evanghelie, aşa că acel om îl va sluji în continuare pe Diavolul. Pentru el nu mai este nici o şansă, este pierdut, fără nădejde, fără Dumnezeu, fără îndurare. Partea tragică a acestui lucru este că pecetea vrăjmaşului este de natură religioasă, chiar foarte religioasă.
Acum aş vrea să citesc din Scriptură, din Apocalipsa capitolul 9, versetele 3 şi 4:
„Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.”
Voi, cititorii Scripturii ştiţi că Domnul ne învaţă în multe locuri, dar mai ales în cartea Apocalipsei, despre Pecetea lui Dumnezeu.
Aseară am văzut că „pecetea Satanei” este respingerea Evangheliei… iar Evanghelia este vestea cea bună, este adevărat?
Anul de veselie este pentru orice copil căzut al lui Adam. Conform Testamentului dacă, după ce au primit marile binefaceri ale Evangheliei care le-au fost date, le-au respins, ei erau scoşi în afara Împărăţiei şi trebuiau să slujească stăpânului lor pentru tot restul vieţii.
Unde au fost ei însemnaţi (pecetluiţi)? La ureche, deoarece credinţa vine în urma auzirii, iar dacă auzirea este tăiată jos, auzirea Evangheliei…
Desigur, eu nu mă refer la auzul firesc, ci la cel duhovnicesc; căci dacă L-aţi respins pentru ultima dată, urechile voastre duhovniceşti au fost însemnate ca să nu mai audă lucrurile bune ale lui Dumnezeu.
Atunci voi sunteţi însemnaţi chiar dacă sunteţi foarte religioşi.
Poate ziceţi: „Este posibil ca o persoană care aparţine unei biserici, care merge la biserică şi este foarte sinceră, să fie totuşi pierdută?”
Absolut. Aşa este. Cei mai sinceri oameni pe care i-am întâlnit au fost păgânii şi necredincioşii. Erau atât de sinceri că-şi dădeau copiii ca jertfă, se torturau singuri şi făceau multe alte lucruri, dar cu toate acestea ei sunt pierduţi.
Mahomedanii sunt sinceri, budiştii sunt sinceri, jainii sunt sinceri; sunt atât de sinceri încât nu s-ar atinge nici de o furnică. Ei toţi sunt cu mult mai sinceri decât ceea ce a produs creştinătatea, sau cel puţin decât ceea ce văd eu în zilele noastre, însă problema este că nu sinceritatea este cea care contează.
Scriptura spune că multe căi par bune omului; par în ordine, însă Dumnezeu are o singură cale, iar voi trebuie să mergeţi nu cum vi se pare vouă corect, ci în felul în care spune Dumnezeu că este corect. Amin.
Acesta este drumul crucii!
În cartea Efesenilor noi citim despre Pecetea lui Dumnezeu, dar după cum am văzut este şi o pecete sau un semn al diavolului.
Acum, în Evrei 10.26 citim: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate.”
Adevărul a fost prezentat: Isus Hristos a venit pe pământ să ne prezinte adevărul şi nu doar să ni-L prezinte, ci El însuşi era Adevărul, dar oamenii religioşi din acele zile au spus: „Noi ştim că aceasta este telepatie mintală; ne dăm seama că El citeşte gândurile. Mai mult, credem că toate vindecările şi lucrările pe care le face sunt de la diavolul, deoarece nu este de acord cu denominaţiunea noastră.” Vedeţi? De aceea au spus că El este un drac.
Şi Isus le-a zis: „Acum puteţi spune orice împotriva Fiului omului , căci Adevărul v-a fost prezentat…” Cu alte cuvinte: „Acum v-a fost prezentat Adevărul.”
Nicodim s-a exprimat clar, zicând: „Învăţătorule, noi ştim…” Care „noi”? Fariseii.
„…noi ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).
Cu alte cuvinte: „Noi ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, dar a trebuit să renunţ la somnul meu ca să vin aici să vorbesc cu Tine noaptea…” De ce? Pentru că tradiţia îi separa pe oameni de El. O, Doamne!
Eu pot să-L văd pe marele Hristos stând acolo şi zicând: „Acum, voi puteţi vorbi împotriva Fiului omului…” pentru că legământul nu fusese încă făcut.
Hristos era acolo, dar era încă în interiorul celulei de sânge, însă acea celulă urma să fie ruptă de suliţa romană, din pricina păcatului, la Calvar, pentru ca Duhul Sfânt să-l poată elibera pe orice credincios care urma să vină prin sângele vărsat…
El a spus: „…oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32b).
Cu alte cuvinte: „Fariseilor, Duhul Sfânt nu este acum în lume dar intr-o zi va veni, iar atunci oricine va vorbi împotriva Lui şi va numi lucrarea Sa lucrarea diavolului, nu va fi iertat nici în lumea aceasta şi nici în cea viitoare.”
Aceasta este exact ceea ce spune Pavel în Evrei 10.26: „Căci dacă nu credem sau păcătuim (şi ce este păcatul dacă nu necredinţa?), cel ce nu crede a şi fost osândit.” (traducere din engleză).
„Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,
ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.” (v. 26-27).
Este groaznic, nu-i aşa? Dar de aceasta avem nevoie.
Creştinilor, dacă l-am slujit pe Domnul în toţi aceşti ani, atunci este timpul să trecem de la regimul de lapte şi să fim în stare să mâncăm carne tare.
Hrana tare este aici pentru noi, iar Duhul Sfânt ne-o va da cu condiţia să ne deschidem inimile şi să-L lăsăm s-o facă.
Dacă respingeţi Cuvântul atunci când vă este prezentat, urechile voastre sunt însemnate, iar voi vă îndepărtaţi de Dumnezeu chiar dacă sunteţi foarte religioşi.
Scriptura spune că oamenii vor fi: „vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
Sunt printre ei unii, care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,
care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” (2 Timotei 3.4-7).
Aşa este. Aceasta este Scriptura; asta spune Biblia. Acolo este ancorată credinţa mea: în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu în tradiţiile omeneşti. Acolo mi-am pus-o acum 23 de ani şi tot acolo vreau să stau atunci când va veni Isus sau când moartea va veni să mă elibereze de cortul acesta de ciumă în care trăiesc. Amin.
Stând pe Cuvânt, căci cerul şi pământul vor trece, dar El nu va cădea niciodată, pentru că este nemuritor şi veşnic.
Apoi îi auzi pe unii oameni spunând: „O, tot ce trebuie să fac este să merg la biserică şi să fiu un om bun!”
Frate, un asemenea gând este greşit. Eşti amăgit. Acesta este adevărul, pentru că şi Esau a fost un om bun şi la fel Cain. Amândoi credeau şi se închinau.
Cain nu era un necredincios, ci era un credincios. El a venit şi a ridicat o biserică, a făcut un altar, l-a împodobit, a îngenuncheat, s-a rugat şi s-a închinat lui Dumnezeu, dar cu toate acestea a fost respins de Dumnezeu pentru că nu avea descoperirea spirituală. El a venit cu inima sinceră.
Puteţi accepta ca un om care se află între viaţă şi moarte; un om care ştie că siguranţa destinaţiei lui veşnice se odihneşte pe jertfa lui, să fie un nepăsător? Nu, domnilor, iar Cain a venit cu o inimă sinceră.
Dar vedeţi, fraţilor, nu sinceritatea este aceea care contează, deoarece Dumnezeu a făgăduit doar o cale.
Cum credeţi că a ştiut Abel să aducă un miel şi nu fructe? Biblia nu era încă scrisă în timpul acela, dar lui i-a fost descoperit acel lucru de către Dumnezeu.
După ce a coborât de pe muntele schimbării la faţă, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi:
„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii,: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din proroci.”
„Nu asta v-am întrebat”, le-a zis El, „ci cine ziceţi voi că sunt Eu?”
Simon Petru, drept răspuns, i-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16.13-16).
Acum, Biserica Catolică spune că acolo era o piatră şi acea piatră era Petru, iar biserica a fost zidită pe el. Biserica protestantă spune că piatra era Isus, dar nici una din aceste păreri nu este adevărată, deoarece Petru a spus (Fiţi atenţi!):
„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta (nu ai învăţat acest lucru în vreo şcoală de teologie sau în altă parte), ci Tatăl Meu care este în ceruri.
Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.17-18).
El a primit descoperirea spirituală a Adevărului despre Isus Hristos. Dacă eşti emoţionat şi tulburat, aceasta nu va funcţiona. Tu trebuie să fii un martor direct că Dumnezeu însuşi te-a chemat prin alegere şi ţi l-a descoperit pe Isus Hristos. Amin.
Unii oameni vin la biserică doar pentru partea emoţională; alţii vin să cânte. Unii vin să asculte nişte cântări frumoase, alţii vin doar să-şi facă un renume mai bun printre vecini. Unii vin la biserică sinceri, dar nu L-au atins niciodată pe Dumnezeu, însă nu uitaţi că Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44).
O, fraţilor, nădăjduiesc că vedeţi aceasta! Este lucrarea Duhului Sfânt descoperindu-se fiecăruia în parte şi aceasta nu pe baza unei emoţii, nici pe ceva ce ar trebui să faceţi sau să nu faceţi. Toate aceste lucruri sunt bune: mişcările, lucrările, strigătele, dansul şi vorbirea în limbi, toate sunt în ordine, dar mai întâi trebuie să fie o descoperire spirituală pe care Dumnezeu o dă fiecăruia în parte, că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care cheamă.
Aşa este. Fără aceasta, fraţilor, voi sunteţi doar nişte imitatori; vă prefaceţi doar.
Aici în Efeseni vom vedea ce este Pecetea lui Dumnezeu. Pentru aceasta vom citi din Efeseni capitolul 1, versetele 12 şi 13:
„…ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.”
Efeseni 4.30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Pentru cât timp? Până în ziua răscumpărării. Nu de la o adunare la alta; nici de la o trezire de la care sunt duşi de orice vânt de învăţătură, ci pentru totdeauna. Odată ce un om a fost umplut cu Duhul Sfânt, are promisiunea vieţii veşnice: „Îl voi învia în ziua de apoi.” Amin.
„…Cine aude Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are (timpul prezent) viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).
Ştergeţi aceasta dacă puteţi!
Ceea ce scrie în Ioan 5.24 este Cuvântul inspirat al lui Isus Hristos. Chiar atunci când crezi…dar tu nu poţi crede decât dacă eşti chemat de Dumnezeu.
Apoi Duhul Sfânt îţi aduce descoperirea în inimă şi spui: „schimbare” şi eşti o făptură nouă în Hristos Isus. Lucrurile vechi s-au dus; toate au devenit noi.
Iată! Atunci nu mai sunteţi clătinaţi de nimic.
Dacă sunteţi clătinaţi într-o parte şi-n alta: o săptămână metodist, o săptămână baptist şi apoi prezbiterian; alergând de la o misiune la alta, eu vă spun un singur lucru: aceasta dovedeşte că încă nu sunteţi statornici.
Tu spui: „Dar uite, frate Branham, eu am…”
Asta nu te ajută, frate. Eu trebuie să stau cu Cuvântul, pentru că aceasta-mi cere El.
Nu astăzi sus, mâine jos, în următoarea zi căzut, iar apoi vii înapoi şi spui: „O, am fost să jucăm!” şi alte lucruri de felul acesta, pentru că Biblia spune: „…dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15). Amin.
Este timpul când penticostalii au avut o îndreptare, nu-i aşa? Dar uitaţi-vă cât au devenit de lumeşti. Tot atât de lumeşti ca restul.
Generaţia veche a murit, iar copiii au intrat în distracţii, au luat modelul lumii şi au introdus tot felul de teologii şi de lucruri fireşti înăuntru, ajungând să se poarte ca restul lumii.
Fraţilor, după ce aţi venit la Dumnezeu voi sunteţi un popor separat, o preoţie aleasă, o naţiune sfântă care aveţi ca roadă a buzelor lauda Numelui Său. Amin.
Pecetea arată că lucrarea este terminată; Dumnezeu şi-a încheiat lucrarea în acea persoană. Amin.
Dar şi pecetea diavolului este o lucrare terminată. Diavolul l-a biruit pe acel om; Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru el. El a bătut la uşa inimii acelui om, dar el a refuzat să-L asculte şi a continuat să-L respingă. Dumnezeu doreşte ca nici unul să nu piară, ci plin de răbdare trimite un alt propovăduitor al Evangheliei, cu semne, minuni şi celelalte lucruri.
Duhul Sfânt îi spune: „Ar fi bine să asculţi.” însă
el Îl respinge şi pentru ultima dată. Ce urmează? Stăpânul lui îi găureşte
urechea şi astfel omul devine încăpăţânat şi îngâmfat:
„Eu am diplomă de doctor în
divinitate, de doctor în teologie, aşa că nu am de ce să ascult de aceşti
nebuni!”
Voi ajunge imediat la aceasta şi atunci veţi constata că şi în timpurile din vechime s-a întâmplat la fel. Da.
„Eu aparţin la cea mai bună biserică din oraş; stau împreună cu clasa cea mai bună de oameni. Sunt aşa şi aşa.”
Cine eşti tu în definitiv?
Rămâneţi cu Cuvântul! Amin. Asta-i tot.
Vă înveliţi trupul, care nu valorează mai mult de 84 de cenţi, în haine care costă sute de dolari şi vă comportaţi de parcă aţi fi cineva. Aşa este. Cercetările ştiinţei au demonstrat că un om care cântăreşte 150 de livre, valorează 84 de cenţi, iar femeia nici măcar atât.
Da. Aceasta nu este o glumă, ci este adevărul. Apoi vă puneţi un costum de sute de dolari sau o haină de blană şi mergeţi pe stradă cu nasul pe sus, pentru că aparţineţi de cutare biserică.
Este timpul să vă întoarceţi la altar, să vă îndreptaţi înaintea lui Dumnezeu, înainte ca Satana să vă pecetluiască în afara Împărăţiei. Amin. Acesta este adevărul şi veţi şti că este. Dacă nu aţi trecut linia de despărţire chiar şi conştiinţa vă spune că acesta este adevărul. Dar dacă aţi trecut această linie de despărţire, vi se va da un gând de la diavolul, o amăgire, ca să credeţi o minciună şi să fiţi astfel osândiţi, gândindu-vă că sunteţi bine.
Să nu uitaţi că Esau, fratele geamăn al lui Iacov, se gândea că este bine. În schimb Iacov era cu ochii aţintiţi la acel drept de întâi născut, tânjind cu tot sufletul după el.
De asta are nevoie şi biserica de azi. Nu este important cât de mult poţi face; nici să ai cel mai bun loc din oraş sau cea mai mare biserică, ci să ai gândul la dreptul de întâi născut. Amin.
O, Doamne, mă simt bine!
Acum priviţi! Unii oameni spun: „Stai puţin, frate Branham! Eu sunt penticostal, am strigat, am vorbit în limbi şi am făcut multe alte lucruri.”
Acela este un dar de la Dumnezeu, însă el nu vă poate mântui.
De exemplu, verişoara mea mi-a dat acest costum, însă nu asta mă face un Branham. Acesta este un dar. Eu am fost născut ca Branham, iar costumul este un dar primit de la Branham. Amin.
Dacă numele meu ar fi fost Jones şi aş fi primit un costum de la Branham, acel costum nu m-ar fi făcut un Branham.
Tu trebuie să fii născut creştin de Duhul Sfânt şi nu de vreo demonstraţie; trebuie să fii pecetluit în Împărăţie – în lucrarea încheiată a lui Dumnezeu. Amin.
Ştiu că sunt puţin gălăgios, dar dacă v-aţi simţi aşa cum mă simt eu, şi voi aţi fi gălăgioşi.
Duhul Sfânt, Dumnezeu, ne-a ales înainte de întemeierea lumii să fim fii şi fiice de Dumnezeu; şi-a încheiat planul, a pus toate lucrurile în ordine, a dat o chemare şi apoi a bătut la inima ta.
Voi aţi fost îndemnaţi să veniţi la El. A trimis predicatorul, a predicat Evanghelia şi v-a dat pricepere să înţelegeţi. Astfel L-aţi acceptat ca Mântuitor personal, aţi venit şi aţi spus: „Doamne, acum foloseşte-mă în slujba ta.” iar Duhul Sfânt al făgăduinţei a venit jos şi a terminat lucrarea. Apoi El v-a sigilat până în ziua răscumpărării voastre, pecetluindu-vă în Împărăţia lui Dumnezeu.
Atunci totul s-a sfârşit; uşa s-a închis şi voi sunteţi înăuntru cu Hristos. Duhul Sfânt v-a sigilat acolo şi sunteţi pe calea destinaţiei voastre veşnice. Amin.
Străini şi călători pentru lume, mărturisind că nu ştiţi şi nu vă pasă de nimic din lume. Voi aveţi o alternativă: să mergeţi spre destinaţia veşnică pentru a vă întâlni cu Domnul Isus în pace. Amin. Acesta este adevărul.
Priviţi la Calvar! Acea celulă de sânge L-a adăpostit pe Dumnezeu însuşi. El a venit jos construind în jurul Său o celulă de sânge în pântecele Mariei. Din acea celulă de sânge s-a dezvoltat o altă celulă, apoi alta şi alta, formându-l pe Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară, iar Dumnezeu Duhul era în El. Apoi la Calvar El a devenit Jertfa de sânge: o suliţă mânuită de o mână nemiloasă a străpuns trupului Său rupând acea celulă de sânge. Astfel a ieşit afară viaţa din viaţă: apă, sânge şi Duh.
În felul acesta, omul care vine la Isus Hristos astăzi, vine prin sânge şi intră în acea celulă de sânge, în părtăşie, prin Duhul Sfânt. El devine o parte din Dumnezeu şi are Viaţa lui Dumnezeu; devine un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care este tot atât de imposibil ca acel om să fie pierdut, cum este imposibil ca Dumnezeu să fie pierdut.
„…ci va avea viaţă veşnică”
„Veşnic” vine de la cuvântul grec „zoe” care înseamnă „viaţa lui Dumnezeu”. Deci Viaţa lui Dumnezeu este în fiecare în parte, iar voi sunteţi pecetluiţi prin Ea până în ziua răscumpărării. Aceasta este Pecetea lui Dumnezeu, iar când o aveţi deveniţi asemenea lui Hristos. Atunci îi iubiţi pe cei ce vă urăsc şi aveţi un singur scop: să faceţi voia Tatălui. Atunci adunaţi toţi fraţii, vă puneţi braţele în jurul vrăjmaşilor şi îi iubiţi, căci marile lucrări ale Duhului Sfânt se bucură nu în nelegiuire ci în adevăr.
Înţelegeţi ce vreau să spun?
Voi sunteţi prinşi în: „O, slavă lui Dumnezeu, căci i-am depăşit! Aleluia. Uitaţi-vă la cocoşii aceia bătrâni! Nu mai sunt buni de nimic. Păi, şcoala noastră duminicală este mai mare decât a lor şi noi am făcut asta şi cealaltă. Slavă lui Dumnezeu căci clasa noastră de oameni umblă în Cadillac-uri. Uitaţi-vă la aceia care umblă încă cu vechiul Ford model „T.”
Ei ar putea fi cu mult mai buni decât voi dar Biblia spune să nu vă bucuraţi de nelegiuire, ci să vă bucuraţi în Adevăr. Amin.
O, Doamne, credeţi şi nădăjduiţi toate lucrurile, fiţi îndelung răbdători, fiţi buni şi blânzi, pentru că aceasta este roada Duhului Sfânt. Da, roadele Duhului Sfânt sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, dar necazul este că noi punem accentul pe cu totul altceva. Astfel pentru că şi-a pus mâinile peste bolnavi şi s-au făcut bine, ei spun: „Păi, fratele îl are…”
Pentru că cineva vorbeşte în limbi şi altcineva le tălmăceşte, ei spun: „Frate, acela Îl are, pentru că l-am auzit vorbind în limbi. L-am văzut vindecând bolnavii. A văzut o vedenie; a avut o descoperire. O, dar să-l auzi predicând! N-am auzit pe nimeni vorbind ca el!”
Nici unul din aceste semne nu dovedesc că îl ai, deoarece Pavel a spus:
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti; chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş avea toată înţelegerea şi înţelepciunea Bibliei, fără dragoste nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13. 1).
Mai mult, Isus a spus: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! Nu am scos noi draci în Numele Tău? Nu am predicat şi nu am prorocit noi în Numele Tău? Şi n-am făcut noi minuni în Numele Tău?”
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea!” (Matei 7.22-23).
Vedeţi, Dumnezeu este Judecătorul nostru veşnic, ceea ce înseamnă că şi dacă aveţi Duhul Sfânt şi dacă nu-L aveţi, singurul care vă poate judeca este El.
Însă noi avem un semn care spune: „După roade îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20), nu după biserica la care au aderat, deoarece nicăieri în Biblie nu scrie că aderarea la biserică este un semn; nicăieri nu scrie că strigarea este un semn; nicăieri în Biblie nu scrie că vorbirea în limbi este un semn; nici vindecarea bolnavilor nu este un semn, ci semnul unui credincios este roada Duhului. Iar roada Duhului nu este să vezi vedenii, să vindeci bolnavii, să vorbeşti in limbi sau să strigi, ci roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea. Amin. Aceasta este Pecetea Duhului Sfânt.
În câteva momente vom trece la Vechiul Testament apoi vom privi şi în Noul.
Fraţilor, dacă vă întoarceţi la calea cea bună şi începeţi să mergeţi corect, Dumnezeu va scutura această naţiune cu o trezire. Dar trebuie să vă întoarceţi la Dumnezeu; trebuie să lăsaţi deoparte păcatul care vă copleşeşte atât de uşor şi să alergaţi cu răbdare spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti, privind spre Autorul şi Încheietorul tuturor lucrurilor. Nu la biserica voastră, ci la El…………………………………………………………………………………………….
Acum vom citi în Ezechiel 9. Cei care aveţi creioane, vă puteţi nota. Cam cu cinci sute de ani înainte de venirea lui Hristos, Ezechiel a fost răpit în Duhul şi a văzut o vedenie în care i s-au arătat lucruri care nu erau bune. Astfel, Dumnezeu i-a arătat cetatea Ierusalim, care era plină de fărădelege.
Priviţi cum a indicat El un loc, o cetate, şi a arătat ce se petrecea acolo. Ezechiel a văzut şase bărbaţi care veneau purtând în mâini unelte pentru ucidere. Priviţi cum, atunci când omul dispreţuieşte îndurarea, mai rămâne un singur lucru şi anume: judecata.
În dragostea Sa, Dumnezeu vrea ca nici unul să nu piară, dar fiecare om este liber să aleagă ceea ce vrea. Astfel, dacă faci ceva vrednic de pierzare, o faci singur; este alegerea ta. Dumnezeu nu vrea să faci aceasta, dar tu o faci oricum. Tu îţi faci calea pe acolo.
Acum observaţi. El a văzut şase bărbaţi venind cu unelte de nimicire în mâinile lor. Apoi a mai văzut încă un Om îmbrăcat în alb, care venea de la altar şi avea în mână o călimară. (versetul 3).
Înainte ca cei şase bărbaţi să meargă să nimicească cetatea, Domnul i-a spus:
„Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârşesc acolo.” Vedeţi îndurarea lui Dumnezeu înainte de judecată?
Pe altă parte, înainte de marea distrugere din anul 70 d.Hr. înainte ca Titus să cucerească Ierusalimul, Duhul Sfânt S-a dus prin acel Om îmbrăcat în alb, cu călimara la brâu, să facă un semn pe fruntea celor care suspinau şi gemeau din pricina urâciunilor săvârşite în cetate. Dumnezeu le-a spus mai dinainte ca să fie pregătiţi.
Aş vrea să vă întreb ceva: dacă acelaşi Înger îmbrăcat în alb, care era Duhul Sfânt, ar veni în acest oraş în seara aceasta şi s-ar duce printre bisericile penticostale, unde ar găsi acei oameni care suspină, gem şi se roagă zi şi noapte din pricina urâciunilor săvârşite în cetate, oare pe cine ar pune semnul?
Noi vom vedea imediat cine are Duhul Sfânt.
„Suspină şi gem…”
Dar am devenit atât de reci, atât de indiferenţi, încât facem nişte rugăciuni mici şi anemice când ne trezim. Zicem doar: „Doamne, binecuvântează-mă pe mine, pe Maria şi pe ceilalţi din familie…” Restul să facă ce pot.
Oh, şi aceasta în timp ce pe străzi umblă atâţia bărbaţi şi femei care păcătuiesc… Voi ştiţi că este adevărat. Nu mai suntem împovăraţi din pricina celor pierduţi, ci îi lăsăm să-şi vadă de treabă atâta timp cât putem să facem câţiva prozeliţi, să ne rezolvăm cauza noastră şi să ne „aranjăm” organizaţia astfel încât să fie cea mai mare şi mai atrăgătoare pentru oameni. Atunci suntem mulţumiţi.
Fraţilor, aceste cuvinte sunt vechiul ulei de castor, uleiul de moda veche, dar vă face bine. Aşa este. Amin.
Cred că înţelegeţi ce vreau să spun.
„Dacă este aşa, s-ar putea ca anul viitor să ajung prezbiter şef, şef de district sau ceva mare în organizaţia mea.”
Acesta este singurul lucru de care sunt interesaţi predicatorii. O, Doamne!
„Vino aici, predicatorule!” Oamenii se mândresc cu ei, când ar trebui să stăm pe genunchi, să plângem pentru păcate şi urâciuni; pentru toate lucrurile ruşinoase care se fac în oraş.
Se pare că suntem atât de nepăsători faţă de cei pierduţi!
„Aşa face biserica noastră. Ea are cea mai mare adunare de duminica.” Da, iar duminică seara stau acasă şi se uită la televizor.
Astăzi am fost în una din cele mai mari biserici din oraş, iar cineva de acolo a spus: „Duminică dimineaţa avem trei mii de oameni la biserică, dar seara nu mai vin nici jumătate din ei.”
Ei merg la biserică să-şi împace religia, apoi se întorc acasă şi se uită la televizor sau merg în plimbare la ţară. Ce ruşine! Aceasta arată că din inima lor lipseşte ceva. Amin.
Când lucram la Compania de servicii publice, odată m-am dus să adun facturile la curent. Mi-a deschis o doamnă bătrână, care avea pe ea atâtea haine încât puteau să încapă într-o cutie de aspirine şi dansa după o melodie de la radio.
Când m-a văzut m-a întrebat: „Ce vrei?”
„Factura de curent electric,” am răspuns eu.
„Tocmai mă pregăteam s-o duc eu”, a spus ea dansând în continuare pe muzica aceea „boogie-woogie” care e atât de păcătoasă şi de prostească încât nici nu poţi mânca atunci când se cântă în restaurant. Nu-i de mirare că lumea e atât de stricată.
Gândurile oamenilor sunt numai la sex, la murdărie şi la lucruri păgâne, acest lucru fiind valabil chiar şi pentru predicatori. Amin. Este o ruşine!
Mai mult, oameni care pretind că au Duhul Sfânt cântă acele melodii murdare. Frate, cu aceste lucruri se hrăneşte uliul din voi, dar în ce vă priveşte, voi aveţi nevoie de Duhul Sfânt, iar Acela se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
Eu nu sunt supărat pe voi, însă trebuie să vă spun adevărul. Amin. Şi ştiţi de ce nu puteţi avea o adunare de rugăciune? Pentru că nu aveţi timp pentru ea. Voi sunteţi interesaţi de un singur lucru: să vă „îmbunătăţiţi” şi mai mult biserica învăţându-i pe oameni să poarte haine mai bune, să conducă maşini mai bune, să aibă slujbe mai bune, să plătească zeciuieli mai mari. Asta este. Să trăiască în vile luxoase şi alte lucruri de felul acesta. O, Doamne, ai milă!
Şi păgânii trec din viaţă fără să ştie de Isus Hristos. Ei adună bani pentru tot felul de lucruri în timp ce bieţii misionari îşi dau viaţa pe câmpul Evangheliei, murind de foame. Dar ei se vor ridica în ziua judecăţii şi vă vor osândi. Mărturia lor vă va osândi. Amin. Şi mai vorbiţi de pecetea Duhului Sfânt!
În ordine. Femeia aceea dansa, şi uitând că eram acolo s-a apucat şi să cânte acel cântec. Apoi mi-a spus: „O, scuză-mă, dar îmi place atât de mult să dansez!”
„Văd”, i-am răspuns, apoi a achitat nota de plată şi am plecat. Peste câteva minute m-am întâlnit cu dr. Brown şi grupul său.
„Bună Billy”, mi-a spus el.
„Bună dr. Brown”, i-am răspuns.
„Ce mai faci?”
„Bine.”
„Cum o mai duci la Tabernacol?”
„Bine.”
„Mai ai o mulţime bună?”
„Sigur.”
„Am auzit că adunarea ta se ţine încă bine.”
„Da, prin harul lui Dumnezeu.”
„Ştii ce am făcut, Billy? Biserica asta de aici are cinci mii de membri. Unii sunt în California, alţii în alte părţi şi asta de cincizeci de ani.”
Unii din ei muriseră dar erau încă membri ai bisericii. Cam aşa stau lucrurile.
El a continuat: „Ştii ce am făcut? Am trimis o mie de cărţi poştale să-i rog pe oameni să promită că vor veni la rugăciunea de miercuri seara cel puţin o dată la şase luni. Ştii câţi mi-au răspuns?”
„Nu ştiu.”
„Cinci.”
„Ştii ceva?” l-am întrebat eu. „Ai văzut-o pe femeia care a dansat acolo îmbrăcată doar cu câteva hăinuţe şi cântând acel cântec, în timp ce Clayton Mike Mitchel se învârtea în jurul ei? Apoi ea s-a dus lângă radio şi i-a spus: „Pe curând, dragule, ne vedem pe vechea cărare cu spini…” Şi am continuat: „Crezi că domnul Mike Mitchel o va face să semneze cartea poştală şi să vină aici? Ea şi-ar amaneta şi puţinele lucruri pe care le are pe ea ca să ajungă aici, dar în inima ei nu ar putea trăi fără el. Convinge-i pe aceşti membri căldicei să vină la altar şi să se roage până când Duhul Sfânt le aprinde focul în suflet, căci atunci nu vor mai avea nevoie de cărţi poştale. Dumnezeu va fi în inimile lor, iar ei vor merge cu plăcere la biserică. Amin.”
Tu spui: „Păi, aceştia sunt metodiştii şi baptiştii”, dar o fac şi penticostalii. Amin.
„Pecetluieşte-i pe cei ce suspină şi gem, dar de restul să nu te apropii. Ei sunt foarte religioşi, însă nu te apropia de ei! Lasă-i în pace! Ei nu au fost interesaţi de lucrarea Mea, de aceea nici pe Mine nu Mă interesează de ei.”
Dumnezeu le-a oferit şansa, dar ei nu au vrut să audă de ea, aşa că mergi mai departe.
Astfel, atunci când acest lucru a fost îndeplinit, Îngerul s-a întors înapoi şi a spus: „I-am însemnat pe toţi aceia care au suspinat şi au gemut împovăraţi din pricina păcatelor cetăţii.”
Şi El a răspuns: „Ei bine, îngerilor cu unelte de nimicire, mergeţi şi nimiciţi absolut totul!” Şi aşa s-a întâmplat.
Înainte de crucificare Isus Hristos a spus: „Dacă vorbiţi împotriva Mea, vi se va ierta acest lucru, dar dacă veţi vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu veţi fi iertaţi niciodată.”
De ce a vorbit aşa? Pentru că atunci oamenii nu fuseseră pecetluiţi; lucrarea lui Dumnezeu nu fusese încă terminată; Jertfa nu fusese dată; Isus nu fusese crucificat; Duhul Sfânt nu se revărsase.
Dar în ziua cincizecimii a venit din cer un sunet ca un vâjâit de vânt şi evreii care au suspinat şi au gemut din pricina urâciunilor din cetate… erau intr-o cameră de sus, toţi într-un gând, fără să spună: „Biserica mea este mai bună decât a voastră…”
Ei erau cu toţii într-un loc, unindu-se în trezire, în-tr-un singur gând, deoarece aveau o făgăduinţă şi Dumnezeu Şi-a adunat poporul Său.
Acolo a venit un sunet din cer ca un vâjâit de vânt, umplând casa unde se aflau. Şi când au ieşit în stradă, Dumnezeu a făcut din fiecare un predicator. Ei nu propovăduiau într-o limbă necunoscută, ci într-o limbă pe care oricine o putea auzi şi înţelege. Aşa este.
Şi când au predicat, au fost înţeleşi în fiecare dialect. Dumnezeu a trebuit s-o facă. Era singura zi în care a putut s-o facă.
„Rămâneţi in Ierusalim până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” Şi Cuvântul S-a răspândit din Ierusalim printre evrei, apoi la samariteni şi la neamuri. Era singura cale prin care Dumnezeu putea s-o facă. Nu printr-o grămadă de confuzii, ci totul era diferit de Babilon.
În Babilon nu au putut să se înţeleagă unul cu altul, dar aici ei s-au putut înţelege. Cred că azi este timpul când s-ar cuveni ca oamenii să-i permită lui Dumnezeu să le îndrepte inimile ca să se poată înţelege unul cu altul. Amin. Amin. Dumnezeu să aibă milă.
O, prieteni, eu vă iubesc, dar trebuie să vă întoarceţi înapoi la Cuvânt.
Poate spui: „Frate Branham, tu nu crezi în vorbirea în limbi?”
Sigur că cred în vorbirea în limbi, dar lucrul acesta trebuie pus la locul lui. Cred şi în vindecarea divină, dar ea îşi are locul ei; cred în strigare, dar la locul ei, căci toate merg la locul lor. Aşa este. Problema este că noi le-am scos din locul lor. Este cam dur ceea ce spun, dar cercetaţi în jur şi vedeţi dacă nu este adevărat.
Acum observaţi. Când Duhul Sfânt a venit, Dumnezeu i-a pecetluit pe oamenii aceia în Împărăţia Sa, iar când au văzut aceasta, evreii au râs şi şi-au bătut joc de ei, zicând: „Oamenii aceştia s-au îmbătat de vin nou.”
Dar ei au ieşit de acolo cu inimile eliberate; toată teama dispăruse pentru că aveau inimile în flăcări, arzând de dragostea lui Dumnezeu şi s-au dus afară şi au predicat.
Mai mult, chiar dacă nu cunoşteau limba lor, Dumnezeu vorbea prin ei oamenilor, spunându-le de învierea lui Isus Hristos. Biblia spune că ei vorbeau în limbi după cum le da Duhul s-a facă.
În ziua cincizecimii, când limbile au fost confundate cu Babilonul, El i-a adus pe oameni înapoi în părtăşie. Amin. Diavolul a stricat părtăşia în Babilon, dar Dumnezeu a adus-o înapoi la cincizecime, căci însuşi Duhul Sfânt vorbea prin oameni, către oameni.
Dar unii din ei ziceau: „Ha, ha, ha, i-am auzit în piaţa persană! Toţi sunt beţi de vin nou; este încă un Babilon.”
Frate, ai grijă! Dumnezeu le-a dat o chemare dar ei au refuzat-o.
Apoi a venit Petru, Ioan, Iacov, Pavel, toţi predicând Evanghelia: botezul cu Duhul Sfânt, lucrările terminate ale lui Dumnezeu, Pecetea Dumnezeului celui viu. Îngerul a însemnat fiecare evreu care a suspinat şi L-a primit.
Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, sunt mai mulţi oameni pe genunchi, dar nu din aceia care se pretind creştini, ci avem nevoie de o naştere adevărată din Duhul Sfânt.
Ce credeţi că ar gândi John Smith dacă ar învia şi ar vedea starea bisericii baptiste de astăzi?
John Smith s-a rugat toată noaptea şi a plâns atât de mult încât i s-au umflat ochii, iar dimineaţa soţia lui a trebuit să-l ducă de mână până la masă ca să mănânce. Mă întreb unde ar putea fi găsit un predicator baptist care să facă aceasta?
Cum este cu Alexander Campbell? Cum este cu John Wesley, metodiştilor? Penticostalilor, cum este cu strada Azusa? Cum rămâne cu începutul, când toţi s-au adunat într-un loc şi s-au rugat până când Dumnezeu i-a condus afară sub puterea Duhului Sfânt?
Ce ar spune cei de pe strada Azusa, dacă v-ar vedea stând aici vopsite şi aranjate, umblând din loc în loc şi făcând prozeliţi? Păi, acelor sfinţi le-ar fi ruşine cu voi! Amin.
Fraţilor, ştiu că aceste cuvinte sunt dure, dar acesta este adevărul. Amin.
Acest lucru s-a întâmplat când evreii au primit Duhul Sfânt. Oamenii de acolo au avut şansa să-L audă pe Dumnezeu vorbind prin acei sfinţi, propovăduind Evanghelia prin inspiraţie, uneori fără să ştie ce spun. Da, ei au propovăduit Evanghelia la evrei, dar ei i-au respins, de aceea Dumnezeu S-a întors spre neamuri, iar Îngerul îndurării i-a părăsit pe toţi acei evrei, în timp ce unul dintre ei s-a dus la biserica dintre neamuri.
Pavel este cel care a spus: „Iată, ne întoarcem la neamuri pentru că ele ne ascultă.” şi s-a dus să predice la neamuri.
Când a sosit timpul, toate marile confederaţii bisericeşti s-au unit şi au intrat în cetate, iar Titus a venit şi a asediat cetatea timp de doi sau trei ani. A fost un timp cumplit în care oamenii mureau de foame; au ajuns chiar să-şi fiarbă copiii şi să-i mănânce. Mai mult, romanii omorau pe oricine încerca să evadeze din cetate şi nu aveau milă de nimeni, ca să se împlinească ceea ce a spus Ezechiel. Totul era distrus, sângele curgea pe străzi, oraşul era în flăcări, nerămânând piatră pe piatră, deoarece Dumnezeu Îşi încheiase lucrarea de la Calvar, dar oamenii şi-au astupat urechile, iar diavolul li le-a găurit aşa că ei erau ceea ce sunt şi astăzi. Amin.
Poate spui: „Atunci cum rămâne cu neamurile?”
Haideţi să deschidem la Apocalipsa capitolul 7, ca să vedem ce a fost prorocit despre neamurile din timpul acesta:
„După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
Zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu voi pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.”
Acum tu spui: „Ce este acea pecete?”
Frate, care ai vorbit aseară la radio şi ai spus că pecetea ar fi un tatuaj pe frunte, ce a fost pecetea lui Dumnezeu la început?
Pecetea lui Dumnezeu a fost botezul cu Duhul Sfânt; nu un semn pe cap, ci un semn pe inimă. Nu semnul pe cap dovedeşte cine sunteţi voi, ci voi înşivă, pentru că Biblia spune: „După roade îi veţi cunoaşte.” Astfel, dacă cineva îl neagă; dacă Îl respinge pe Hristos, este pecetluit de diavolul.
Dacă ar fi fost temători de Dumnezeu, iubitori de Dumnezeu, creştini născuţi din nou, ar fi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt pentru o destinaţie veşnică. Amin.
Fraţilor, eu iubesc lucrul acesta; este exact pentru mine. Amin. Pentru mine, acesta este viaţa.
Acum priviţi. Acolo spune că îngerii stăteau în cele patru colţuri ale pământului ţinând cele patru vânturi. Ce înseamnă „vânturile” în Biblie? Ştie cineva de aici? Vânturi înseamnă războaie, strâmtorări, necazuri.
Când s-a unit întreaga lume într-un război? În primul război mondial. Atunci îngerul nimicitor, cu unelte de nimicire, s-a pornit să distrugă lumea. Dar ce a spus Duhul Sfânt?
„Ţineţi cele patru vânturi…” adică opriţi războiul, ţineţi-l până când vor fi pecetluiţi slujitorii Dumnezeului nostru.
Neamurile nu au fost niciodată slujitori, ci evreii au fost slujitorii, iar Ioan i-a recunoscut pe fiecare dintre ei: o sută patruzeci şi patru de mii din fiecare seminţie.
Şi priviţi ce s-a întâmplat atunci. Toată lumea era în război, dar s-a oprit dintr-o dată.
Eu am citit declaraţia primului război mondial. Nimeni nu ştie nici până astăzi de ce s-a oprit, deoarece nimeni n-a dat nici un ordin pentru oprire. Cu toate acestea, războiul s-a oprit în luna a unsprezecea, la ora 11 şi 11 minute. Ce înseamnă aceasta? El s-a oprit pentru ca oamenii să poată veni în ceasul al unsprezecelea.
El a spus: „Toţi cei ce vor veni, vor primi un leu…” aşa că şi cei care au venit în ceasul al unsprezecelea au primit tot un leu ca şi cei care au venit de la început.
Şi Ioan a putut recunoaşte fiecare evreu; i-a cunoscut după gradul militar; după numele seminţiei din care se trăgeau. Fiind evreu, el a spus: „Toţi aceştia sunt copiii lui Israel”, dar în versetul 9 scrie:
„Apoi am văzut o mare gloată care nu se putea număra.” Aceştia nu erau însemnaţi.
Israel, evreul, este gata să fie pecetluit, acum. Ei locuiesc deja în Ierusalim şi aşteaptă să vină cineva care le va dovedi că Isus este Hristosul.
Aşa este. Voi nu le puteţi prezenta o teologie moartă, deoarece evreii se uita după semne şi trebuie să le vadă lucrând pentru că altfel nu cred.
Biserica din Stockolm a trimis un milion de Biblii la evrei, iar când au citit, au spus: „Dacă acest Isus din Nazaret este Mesia, vrem să-L vedem făcând semnul unui proroc şi Îl vom crede.”
Fraţilor, când evreii vor primi Evanghelia, ziua neamurilor va fi trecută. Şi vă spus: pe cât este de sigur că eu stau aici, este sigur că Dumnezeu se va întoarce la evrei.
Acum vă rog să observaţi:
„După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie şi a Mielului!”
Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
Şi au zis: „Amin!” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” (Apocalipsa 7.9-12).
Dacă asta nu este o adunare de modă veche a Duhului Sfânt… Dar înainte ca evreii să fie pecetluiţi, Duhul Sfânt a început să se reverse acum 50 de ani pe strada Azusa şi s-a răspândit pretutindeni în lume, ducând peste oameni binecuvântările apostolice ale lui Dumnezeu. De acolo au venit acei oameni sfinţi, cu haine albe, din acele treziri mari care au cuprins nu demult ţara. Dar acum am devenit căldicei şi am fugit afară, însă Dumnezeu se va întoarce spre evrei la fel de sigur cum stau eu aici, pe această platformă.
Unii oameni au respins Duhul Sfânt, râd şi îi batjocoresc pe cei care-L posedă, în timp ce alţii umblă încoace şi încolo, pretinzând că Îl au. Biserica a ajuns să se ia după biserica lumii. Mai demult, creştinii se îmbrăcau altfel…
Nu cu mult timp în urmă, urma să cânte în cor, pentru mine, o fată, dar a spus că nu poate veni să cânte pentru că nu poate găsi unul din acele lucruri pentru părul ei. Când am auzit ce spune, i-am răspuns:
„Păi, nici nu ai putea cânta cu el!”
Aşa este. Fraţilor, eu sunt un predicator de modă veche şi cred că orice om trebuie să fie încercat înainte ca să păşească la amvonul meu.
Voi îi luaţi pe băieţii aceia care ziua cântă la chitară prin diferite baruri, iar seara vin la altar şi predică Evanghelia. Este o ruşine faţă de Duhul Sfânt. Amin.
Avem nevoie de predicatori ca Ioan care să taie după Evanghelie şi să lase să cadă aşchiile unde vor. Amin.
În biserica ce ar trebui să fie scuturată de botezul Duhului Sfânt avem Hollywood. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Ei cheamă pe platformă predicatori care ar trebui să meargă la altar să se roage, dar nu o pot face. Poartă haine făcute la croitor, au costume care costă 150 de dolari şi sunt atât de strâmte că nici nu se pot apleca. Amin.
Voi ştiţi că acesta este adevărul.
Şi femeile acelea cu unghiile vopsite, cu rochii de sute de dolari pe ele, nici nu pot îngenunchea. Nu au copii pentru că controlează naşterile, în schimb plimbă nişte câini mucoşi, acordându-le dragostea pe care ar trebui s-o acorde unui bebeluş. Şi cu toate acestea se numesc biserica Duhului Sfânt. Ar trebui să le fie ruşine şi să se pocăiască. Amin. Acesta este adevărul.
Ştiţi de ce ar avea nevoie această grămadă de imitatori ai Duhului Sfânt, aceşti imitatori ai bisericii de la rusalii? Ar trebui să cadă în genunchi şi să plângă până când vine Dumnezeu jos şi le dă botezul Duhului Sfânt. Aleluia! Amin!
De asta avem nevoie în seara aceasta! Imitatori ai rusaliilor, altarul este deschis, rumeguşul este pregătit. Amin. Dacă vreţi o trezire, începeţi-o în propriul vostru suflet. Amin.
Ruşine imitaţiei! Voi vă purtaţi la fel ca restul bisericilor, mergeţi după Babilon, sunteţi încurcaţi cu femei pe jumătate verişoare. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze, prieteni. Voi ştiţi că acesta este adevărul.
Ei mi-au spus să predic două ore, iar în seara aceasta am făcut-o din nou.
Prieteni, daţi-mi voie să vă spun ceva: ori sunteţi pecetluiţi înăuntru, ori sunteţi afară. Dacă aveţi măcar un gram de Duh în voi, veţi şti că sunteţi greşiţi.
Aici este cărarea cu rumeguş şi banca de jale unde puteţi veni să vă jeliţi şi să vă tânguiţi în durerile naşterii până când vine Dumnezeu şi vă umple cu Duhul Său. Amin. Aleluia.
Tu spui: „Acum eşti emoţionat! Cum vorbeşti de strada Azusa, când nu ai nici 50 de ani? Într-adevar, eu nu ştiu prea multe despre aceasta, dar este Cineva care cunoaşte totul şi El este în stare să ne spună şi nouă. Aleluia!
Acesta-i motivul pentru care ştiu că Biserica Penticostală are nevoie de o trezire de la Duhul Sfânt, nu de o grămadă de muzică cântată de nişte clovni vopsiţi. Voi trebuie să ieşiţi din carapacea voastră proprie şi să veniţi la altar ca să vă pocăiţi aşa cum o fac restul păcătoşilor. Amin. Aleluia.
Lăudat să fie Dumnezeul cel viu! O, Dumnezeule!
Ştiu că vă gândiţi că sunt în afară de mine însumi, dar nu sunt. Cei care ar dori să aibă o experienţă de felul acesta, să ridice mâna. Acest altar este deschis pentru toţi; sunteţi invitaţi să veniţi şi să îngenuncheaţi împreună cu mine.
Predicatorilor, lăsaţi să iasă „scrobeala” din voi şi pregătiţi-vă! Haideţi aici să îngenunchem împreună. Veniţi! „Oricine vrea, să vină şi să bea din apa vieţii Domnului, fără plată.” Aleluia!
Predicatorilor, ridicaţi-vă şi îngenuncheaţi aici, la acest altar, aşa cum ar trebui. Vă invit în Numele lui Isus Hristos şi vă provoc să credeţi. Dacă vreţi să vedeţi o trezire, veniţi şi începeţi-o din sufletul vostru. Amin şi amin.
Veniţi, voi, cei împovăraţi de păcat, căci la Domnul este milă. Cu siguranţă El vă va da har fiindcă v-aţi încrezut în Cuvântul Său. Asta-i calea! Uitaţi hainele vechi şi rochiile acelea. Ar trebui să aveţi rochii de pânză, iar eu ar trebui să o salopetă. Aşa este. Amin.
Veniţi! O, aleluia! Lăudat să fie Dumnezeu în veci. Muriţi faţă de voi înşivă! Aleluia! Veniţi, predicatorilor şi staţi jos. Aleluia. Veniţi, fraţilor! „Oricine vrea, să vină să bea din apa vieţii.” Nu staţi jos! Ridicaţi-vă şi staţi aşa până când Dumnezeu va trimite trezirea în sufletul vostru.
O, Dumnezeule, ai milă, Tată. Lasă Duhul Sfânt să coboare de la Dumnezeul cerurilor, vino jos, Doamne Isuse şi binecuvântează-i pe oamenii aceştia! Dă-le şi lor botezul cu Duhul Sfânt. Lăudat să fie Dumnezeu.
Eu Te laud în Numele lui Isus, căci Duhul lui Dumnezeu va cădea. Puterea învierii Domnului Isus Hristos să cadă în mijlocul acestor oameni, până când Isus Hristos va lua loc în inima fiecărui credincios.
O, Tu, Fiul lui Dumnezeu, Autorul vieţii, Dătătorul oricărui dar bun, trimite peste aceşti oameni binecuvântările Tale şi lasă puterea lui Dumnezeu să-i aducă înăuntru. Amin. Aleluia. O, Dumnezeule îndurător! Vino, Doamne Isuse, acum şi trimite binecuvântările! Trimite-L pe Duhul Sfânt, Doamne Isuse, peste poporul Tău.