Salutări de Paști tuturor celor prezenți în dimineața aceasta aici.
Sunt foarte bucuros pentru că pot să fiu în Tabernacol cu ocazia sărbătoririi amintirii Paştelui. Domnul ne-a dat o zi minunată cu această ocazie, iar noi ne-am adunat în dimineaţa aceasta aici ca să sărbătorim cel mai mare eveniment pe care l-a cunoscut omenirea vreodată: învierea Domnului Isus Hristos. El a fost măreţ în moartea Sa, dar toţi oamenii mor; însă nu a existat niciodată un alt om care a înviat din morţi afară de El. Acesta este motivul pentru care toate nădejdile noastre se odihnesc în învierea Domnului nostru.
Când am intrat în adunare, m-am oprit puţin pe culoar şi am privit peste audienţă, gândindu-mă: „Oamenii au venit în dimineaţa aceasta să asculte Cuvântul şi să înalţe cântări de laudă spre Dumnezeu, pentru că toţi Îl onorăm pe Acela care ţine vieţile noastre în mâna Sa.”
Apoi m-am gândit la cei care erau printre noi cu ani în urmă, şi care astăzi zac în morminte aşteptând marele eveniment al învierii lor. Când mă gândesc la ei, îmi spun că astăzi suntem aici, dar nu ştim când vom fi luaţi şi duşi în locul unde zac ei. Şi având în vedere acest adevăr, mă întreb ce fel de oameni ar trebui să fim noi şi cum ar trebui să ne apropiem de această înviere de azi?
În Iov 19.25 scrie:
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi se va ridica la urmă pe pământ.”
Este o profeţie a lui Iov şi el a spus aceste cuvinte după ce a văzut această zi a învierii după care privim şi noi astăzi.
Umblând prin lume, am putut să văd diferite religii şi forme de închinare. Ne-ar lua prea mult timp să explicăm în ce constă închinarea acestor religii, iar astăzi ne-am adunat în locul acesta (ştiind că avem înainte o zi măreaţă), ca să ne închinăm Domnului dimineața devreme. După aceea ne vom întoarce acasă şi vom reveni în locul acesta pentru un serviciu de vindecare.
Deşi am întârziat puţin, m-am trezit cu mult înainte de a se face ziuă. Ştiu că ne aflăm înaintea unui mare serviciu de vindecare şi pe la ora nouă vom împărţi numere de rugăciune. Eu cred că Domnul ne va da un timp măreţ.
Deci, ne vom închina înaintea Lui în rugăciune, în cântare şi în vestirea Cuvântului, iar pe la ora șapte vom încerca să încheiem, pentru ca fiecare dintre voi să aibă timp să se pregătească şi să vină la timp pentru serviciul de vindecare.
Numerele de rugăciune vor fi împărţite la ora nouă ca să nu ne amestecăm cu restul serviciilor.
Diseară vom avea un serviciu de botez. Dorinţa noastră este să participaţi cu toţii la aceste servicii, şi mă bucur pentru că în dimineaţa aceasta văd adunarea plină, la acest serviciu care se ţine la răsăritul soarelui.
Astăzi, în lume există diferite forme de închinare, în multe locuri, oamenii închinându-se la strămoşii lor care sunt morţi.
Dacă în dimineaţa aceasta am merge în China sau Japonia, şi am vorbi Cuvântul lui Dumnezeu, ei s-ar mira foarte tare de Dumnezeul despre care vorbim, deoarece în religia lor fiecare persoană care moare este un dumnezeu.
Dacă mergem la budişti şi la mahomedani, vedem că ei nu cred în învierea lui Hristos. De fapt, ei nu cred nici măcar că El a murit, ci spun: „El s-a urcat pe un cal şi a plecat, iar ucenicii Lui spun că S-a urcat la cer.”
Dar noi posedăm Adevărul şi Lumina vieţii. Ca predicator al Evangheliei, nu am nici o îndoială cu privire la aceasta. Da, eu nu am nici o umbră de îndoială, ci sunt sigur că posedăm Adevărul pecetluit.
Celelalte religii pot să creadă ce vor, dar noi posedăm Adevărul.
Priviţi natura, anotimpurile. Noi ştim cu siguranţă că Dumnezeul cel mare este Creatorul cerului şi al pământului.
Noi putem privi înţelepciunea Sa măreaţă în natură. Astfel, toamna natura îmbătrâneşte, iarna moare, iar primăvara aduce învierea.
Tot aşa, tu trebuie să mori, ca să ai parte de înviere.
Moartea aduce întotdeauna viaţa. Voi trăiţi numai prin moarte. V-aţi gândit vreodată la faptul că rasa umană trăieşte prin moarte? Este nevoie să moară ceva ca să trăiţi voi, ca să vă hrăniţi. Viaţa vegetală şi viaţa animală trebuie să moară pentru aceasta. Ele trebuie să moară ca să le putem mânca noi. Hrana pe care o mâncăm, obţinută prin moartea altor vietăţi, produce celulele de viaţă necesare sângelui nostru. Deci, noi trăim, creştem, ne mişcăm şi mâncăm o hrană moartă. Este nevoie ca cineva să moară ca să trăim noi.
Şi noi la fel, trebuie să murim ca să trăim atunci.
Noi ştim care a fost ultima însărcinare pe care a dat-o Domnul ucenicilor Săi:
„Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia (vestea bună a învierii Sale), la orice făptură.” (Marcu 15.15).
Abia după aceea, va reveni El.
„Iată semnele care vor însoţi pe cei care vor crede (Mesajul predicat)…”
Acestea sunt cuvintele Domnului Isus, dar dacă privim religia creştină de astăzi (din America), să-mi fie permis s-o spun cu tot respectul, găsim biserici mari, catedrale, programe pompoase, etc, dar ele sunt atât de departe de Domnul!
Astăzi, marile biserici şi crucile lor sunt lustruite şi împodobite pentru acest mare serviciu de Paşte. Oamenii cheltuiesc zeci de mii de dolari pentru florile de Paşte etc. care sunt puse pe altarele bisericilor, ca să împodobească bisericile şi catedralele.
La Roma, marele cap al bisericii catolice se laudă cu marea biserică „Sfântul Petru”, unde sunt îngropaţi morţii lor. Biserica catolică se laudă:
„Noi îl avem pe Domnul deoarece aici este înmormântat sfântul Petru. Aici se află şi trupurile altor sfinţi şi mucenici…”
Da, ei cred că aceasta este dovada că religia lor este adevărată şi că Îl au pe Domnul.
Aceasta a fost marea mea luptă dintotdeauna: să le arăt oamenilor că toate aceste lucruri nu înseamnă nimic. Nu! Faptul că aceste trupuri moarte sunt îngropate la Vatican, nu înseamnă nimic! Orice om poate să moară şi să zacă în ţărâna pământului, dar Cel spre care privim noi şi înaintea căruia ne închinăm, este Domnul Isus Hristos care a înviat din morţi, s-a înălţat la cer şi este viu în vecii vecilor.
Vinerea trecută, oamenii s-au târât în genunchi pe scările Vaticanului. Foarte mulţi s-au dus acolo să sărbătorească moartea lui Hristos… care a fost cu adevărat un lucru mare şi tragic, dar El a trebuit să treacă prin aceasta ca să dovedească că era Hristos.
Astăzi însă, El este viu. Învierea Sa a dovedit că este Mesia cel aşteptat. El nu mai e mort, ci este viu, trăind în fiecare inimă, în fiecare credincios.
Bărbaţii din vechime, bătrânii şi patriarhii, au privit cu nădejde şi au aşteptat această zi: Avraam, Isaac, Iacov, Iov…
Da, ei au aşteptat timpul în care Hristos va învia din morţi.
Mă gândesc la Iov, despre care am citit cu câteva minute în urmă, că şi el a aşteptat această zi.
Când era deja bătrân, când carnea îi cădea pur şi simplu de pe oase, şi trupul îi era plin de bube, când inima îi era zdrobită de durere şi întreagă lui fiinţă se ofilea, Iov tot mai nădăjduia în Domnul.
El a fost un bărbat mare în generaţia lui. Oriunde mergea în oraşele din est, chiar şi bătrânii se închinau înaintea lui din pricina înţelepciunii pe care o avea.
Dar într-o zi, totul a ajuns la sfârşit. Se părea că a pierdut tot ce avea: bogăţiile i s-au luat şi copiii i-au murit; nu mai avea nimic.
Dar în mila Sa, Dumnezeu a venit la Iov şi i-a dat un alt simţ, ca să poată vedea ziua în care va primi un alt trup. Iov ştia că va veni Unul drept, care se va pune în locul lui şi va face mijlocirea pentru el, Unul care va învia trupurile moarte ale sfinţilor. De aceea a putut să spună:
„Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.”
Mie îmi plac mult aceste cuvinte.
Iov nu a spus: „Sper că va fi aşa.” Sau: „Am presimţirea că va fi aşa…”
Din păcate, mulţi oameni de astăzi spun: „Sper că într-o zi…”
Iov poseda însă mai mult. El nu spera, ci a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.” El era convins de aceasta, nu avea nici o îndoială. Era plin de credinţă.
Dacă astăzi avem doar o cruce pe biserică, prin care vrem să arătăm că credem în moartea, îngroparea şi învierea lui Isus (nu am nimic împotrivă la aceasta); dacă avem câteva trupuri moarte care zac îngropate în biserică şi nădejdea noastră se opreşte numai la aceasta, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre oameni.
O, cât de mulţumitori ar trebui să-I fim Domnului, pentru că noi nu avem trupurile moarte ale sfinţilor, ci avem Duhul Domnului Isus Hristos cel înviat, care a înviat dintre cei morţi triumfător asupra iadului, morţii şi mormântului.
Dacă priveşti spre o cruce, poţi să spui: „Sper că…” Dacă priveşti trupul unui sfânt îngropat, poţi să spui: „Sper că…”, dar dacă primeşti descoperirea pe care a primit-o Iov, dacă învierea Domnului Isus Hristos dintre morţi, prin Duhul Sfânt, a devenit o realitate vie în inima ta, atunci vei spune cu toată convingerea:
„Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.”
Atunci toate umbrele se risipesc, tot întunericul vechi cu: „Sper că…” „Poate că…” „Bănuiesc că…” dispare din inima fiecărui om care până acum a avut în ea un cavou pentru Domnul Isus Hristos.
Prin descoperirea primită, tu vezi că ai murit cu El; că ai fost îngropat împreună cu El şi că ai fost înviat cu El! Da, tu ai fost înviat o dată cu Hristos.
Aceasta este marea nădejde pe care a pus-o astăzi Dumnezeu în inimile noastre; această mare Asigurare.
Un bărbat (sau o femeie) care a fost înviat cu Hristos, nu mai speră, ci se pregăteşte pentru acea zi măreaţă pe deplin încredinţat. El spune cu toată convingerea: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” De ce? Pentru că Isus Hristos este viu în inima lui.
Nu este minunat că astăzi toate umbrele au rămas departe? Noi nu mai trebuie să spunem: „Sper că voi avea şi eu parte de înviere…” Nu, pentru noi nu mai există „sper”, deoarece posedăm asigurarea! Aceasta este totul. Noi ştim, nu sperăm!
De ce ştim? Pentru că în vieţile noastre s-a întâmplat ceva deosebit: Hristos cel înviat a venit în viaţa noastră păcătoasă si a îndepărtat toate umbrele. Toată firea noastră păcătoasă, toate lucrurile noastre vechi, au fost îndepărtate şi noi am înviat la o viaţă nouă şi trăim împreună cu El. Ba mai mult, domnim împreună cu El:
„El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2.6). Amin.
Aţi auzit? „noi şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.”
Acesta este motivul pentru care nu mai „bănuim” şi nu mai „sperăm”, ci ştim! Totul a trecut, pentru că:
„El ne-a înviat împreună cu Hristos şi ne-a pus să şedem împreună cu El în locurile cereşti.”
Acum vreau să spun ceva Bisericii:
Voi spuneţi: „Bine, frate Branham, dacă aşa stau lucrurile, de ce mai trebuie să predicăm Evanghelia?” Pentru că aceasta este însărcinarea pe care ne-a dat-o Domnul.
După ce suntem înviaţi, avem sarcina, marea însărcinare de a merge în toată lumea ca să aducem tuturor oamenilor vestea bună a învierii Sale.
Ce frumoasă a fost dimineaţa aceea când Maria Magdalena a venit la mormânt devreme, întrebându-se: „Cine îmi va rostogoli piatra? Cine va fi în stare s-o dea la o parte?” Ea s-a dus acolo prin credinţă.
Când se lumina de ziuă, prihorii şi celelalte păsări şi-au oprit cântecul. Steaua dimineţii a străbătut cerul, luminând calea femeii şi s-a oprit deasupra mormântului, apoi deodată, lângă mormânt a stat un înger strălucitor care a dat piatra la o parte, iar Isus a înviat din morţi, triumfând asupra morţii, iadului şi mormântului.
După înviere, El le-a spus ucenicilor:
„…iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).
Astăzi, El trăieşte în vieţile noastre – noi nu mai avem nici o îndoială cu privire la aceasta.
Părerea mea este că dimineaţa de Paşte e cel mai măreţ eveniment. Dacă a existat vreodată un timp în care credincioşii adevăraţi ai Evangheliei depline (cei care au fost născuţi din nou), ar trebui să-i dea slavă lui Dumnezeu, atunci acel timp este dimineaţa de Paşte, căci:
„Noi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre,
în care trăiam odinioară…”
dar: „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti în Hristos”, ştiind că „Răscumpărătorul nostru trăieşte.”
David, unul dintre profeţii Vechiului Testament, a spus:
„Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalm.16.10).
El spunea aceasta despre Hristos, care urma să învieze a treia zi, conform Scripturii.
Astăzi, noi suntem înviaţi cu El şi aşezaţi împreună cu El, aşteptând măreţul timp al răpirii. De aceea putem spune şi noi împreună cu profetul:
„…chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde.” (Fapte 2.25, Psalm.16.9).
Noi ştim aceasta cu siguranţă, de aceea în inima noastră nu există nici o umbră de îndoială. Un om care a fost născut din nou, nu are nici o îndoială cu privire la aceasta, ci ştie că pe cât este de sigur că există un cer deasupra noastră, pe atât este de sigur că vom ajunge acolo.
Voi trebuie să fiţi siguri, deoarece aceasta este marea Sa făgăduinţă. Aceasta este totul. Trebuie doar să fiţi înviaţi cu El şi atunci veţi şi trăi împreună cu El; Îl veţi iubi şi veţi locui împreună cu El în locurile cereşti, aşteptând măreaţa zi a răpirii.
După ce a înviat din morţi, El a dat Bisericii Sale o mare însărcinare:
„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15).
Fiecare făptură trebuie să audă Evanghelia. Şi însărcinarea Bisericii în dimineaţa aceasta este aceeaşi: ca fiecare făptură să audă vestea bună a Evangheliei. Iar atunci când fiecare făptură o va auzi, Hristos va reveni şi Îşi va lua mireasa Acasă.
V-aţi gândit vreodată la faptul că El se află deja în mijlocul nostru? Da, El este deja cu noi; este deja în mijlocul nostru, doar că El este într-o altă Lume, într-o ală dimensiune, sub formă de Duh, şi de aceea ochii noştri nu pot să-L vadă în mod real decât dacă primim o vedenie.
El este însă aici, tot atât de real cum a fost în ziua învierii, când a vorbit cu Maria la mormânt, sau în drumul spre Emaus când a vorbit cu Cleopa. El este prezent aici.
Dacă omul lăuntric care se află ascuns în trupul acesta uman este născut din nou, noi Îl putem simţi. Atunci sufletul este magnetizat (atras) de El. Dacă lăsaţi intelectul la o parte şi priviţi spre El prin credinţă, simţiţi că ceva vă cuprinde fiinţa: aceasta este dovada învierii Sale.
Cine posedă această dovadă, nu mai spune: „sper că…” sau „poate că…”, ci fiecare om care este născut din nou, spune cu siguranţă: „Ştiu!” Da, voi ştiţi aceasta cu siguranţă! Aceasta se întâmplă cu orice suflet care vine în legătură cu El.
Domnul este prezent printre noi.
Oamenii spun: „Păi, există Ceva…” Desigur, El este chiar aici. El a înviat din morţi şi este prezent în mijlocul nostru, dar într-o zi, când vom merge să fim împreună cu El, vom primi un trup de slavă asemenea trupului Său. Aceasta se va întâmpla când noi vom pleca de aici împreună cu El şi vom merge în Împărăţia Lui.
„Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” (1Testaloniceni 4.14).
Oh, ce bucurie! Ce lucru adevărat!
Dacă cineva m-ar face împărat peste întregul pământ şi mi-ar garanta să trăiesc un milion de ani, nu aş fi de acord să renunţ nici măcar la un an de închinare înaintea Domnului. Nu, eu nu aşa lăsa nici unul din lucrurile pe care mi le-a arătat Domnul în anii trecuţi şi nici Cuvântul pe care L-am învăţat de la Dumnezeu, pentru bogăţiile lumii!
O, nădejdea aceasta binecuvântată!
Fără El, eu aş înceta să mai exist după acel milion de ani (sau cât va fi acel timp), dar cu El, voi trăi pentru veşnicie.
Cu câtva timp în urmă, eu şi fratele Cox am găsit o fosilă mică, o rămăşiţă dintr-un animal mare, care a trăit cu mulţi, mulţi ani în urmă.
Privind-o, i-am zis fratelui Cox:
„Priveşte aceste resturi”.
„Trate Branham, oare cât sunt de vechi aceste fosile?”
„Probabil cronologii sunt de părere că această fosilă are milioane de ani. Părerea lor este că aceste animale au trăit cu mult înainte de apariţia omului.”
„Bine, frate Branham, este posibil ca viaţa umană să aibă atât de puţin comparativ cu aceste fosile? Cum este posibil ca ele să rămână şi după milioane de ani?”
„Frate Cox, eu cred că într-o zi, aceste fosile vor dispărea, nu se va mai găsi nici urmă din ele, dar pentru că Isus Hristos a înviat din morţi, eu şi tu, vom trăi veşnic.”
Atunci când nu va mai fi nici o fosilă, atunci când timpul va înceta şi când umbrele vor dispărea, noi vom continua să trăim o viaţă fără sfârşit.
Cum este posibil aceasta? Prin acceptarea învierii Domnului Isus Hristos, noi devenim fiinţe nemuritoare. Noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru; ziua când vom trăi pentru totdeauna în prezenţa Lui.
Ce minune!
Nu este de mirare că această nădejde a emoţionat întotdeauna inimile oamenilor şi i-a adus la închinare.
Nu este de mirare că oamenii de astăzi tânjesc după El, că se târăsc pe genunchi, sărută pietre, se închină la cruci, etc. Ei fac aceasta pentru că în lăuntrul lor există un suflet care strigă după Ceva ce nu poate să găsească singur. Adâncul cheamă Adâncul! Iar dacă există un adânc care cheamă, trebuie să existe şi un Adânc care să răspundă.
Da, pe cât este de sigur că razele calde ale soarelui de primăvară încălzesc pământul şi aduc la suprafaţă vegetaţia şi viaţa care pe perioada iernii a zăcut în pământ, ascunsă de privirile noastre, tot atât este de sigur că Lumina Fiului lui Dumnezeu încălzeşte acel germene de viaţă micuţ, care este ascuns în inima omului, şi pe care omul nu-l poate explica. El este acela care strigă din noi, deoarece ştie că El este undeva aproape. Mă gândesc la aceasta cu inima plină de bucurie, pentru că ştiu că noi posedăm dovada supremă că Domnul Isus a înviat din morţi.
Mă gândesc că cei care au trăit în vechime, în zilele Vechiului Testament, L-au aşteptat pe Domnul şi priveau după venirea Lui. Ei L-au văzut dinainte şi I s-au închinat urându-I de bine. În ei exista ceva care-i făcea să strige; era un adânc care chema Adâncul şi prin care au putut să vadă timpul venirii Domnului Isus.
Dar ce a făcut Satana? A încercat să le orbească ochii şi să le spună că aşa ceva este imposibil. A reuşit? Nu, pentru că Duhul Sfânt a pus în inimile lor o foame şi o sete după Dumnezeu, deoarece urma să vină Cel drept.
Gândiţi-vă la faptul că Iov a văzut învierea cu 4000 de ani înainte de venirea Domnului Isus, iar când a văzut-o, a avut asigurarea. Astfel, el a putut să spună: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea pe Dumnezeu.
Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia.” (Iov 19.25 –27).
În Iov exista un adânc care chema Adâncul.
Satana putea să-l aducă în locuinţa morţilor; putea spune: „O, Iov, tu vei merge în mormânt! Viermii îţi vor mânca toată carnea!” El avea dreptate, putea să facă aceasta, dar Iov era liniştit:
„Ştiu că în zilele din urmă El mă va trezi şi voi sta cu el.”
Vedeţi, Iov avea asigurarea că în zilele din urmă se va ridica din mormânt şi va fi cu Domnul. În el era ceva care-i dădea această siguranţă. Măcar că Satan a încercat să-i ia această nădejde prin moarte, Iov a rămas neclintit în credinţa sa. El a murit încredinţat că va învia şi aşa a fost. El a înviat din morţi o dată cu Hristos, în dimineaţa de Paşte, iar astăzi este nemuritor. Aleluia!
Nu-i de mirare că toate fiinţele cereşti îi cântă laudă şi osanale Domnului.
Dacă astăzi există oameni care sărută cruci sau se închină la oasele unor morţi, aceasta se datorează faptului că în inimile lor este ceva care strigă după ceva. Da, în inimile oamenilor este ceva care strigă. Oamenii ştiu că undeva există Ceva care este mai măreţ şi mai puternic decât ei şi tânjesc după El. Acesta este motivul pentru care caută şi caută… Ei încearcă să-L găsească închinându-se la oasele unor morţi, sărutând crucile sau construind biserici măreţe.
Dar oh, fiecare om care a venit în contact cu învierea, ştie, are asigurarea fără nici o umbră de îndoială, că Hristos a înviat dintre cei morţi şi că noi am înviat împreună cu El.
Da, în dimineaţa aceasta, noi suntem înviaţi împreună cu El.
Fiecare om care vine la Hristos, are în el o foame. Şi înainte de a primi Duhul Sfânt, voi însetaţi şi flămânziţi. Voi îl căutaţi. Este adevărat? Voi aţi citit Biblia, aţi plâns, aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă ca să-L găsiţi.
Poate aţi făcut sute de rugăciuni cu rozariul în mână şi aţi repetat rugăciunea pentru fiecare mărgea. Poate aţi făcut tot felul de fapte religioase. Poate aţi ţinut posturi în care nu aţi mâncat carne. Poate aţi ţinut Sabatul. Da, poate aţi făcut toate aceste fapte religioase despre care vorbeşte lumea aceasta, dar nu uitaţi! Numai dacă vă lăsaţi răstigniţi împreună cu El, urmează învierea. Aceasta este asigurarea voastră! Atunci puteţi spune cu toată convingerea:
„Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este trăieşte!”
Acea binecuvântată asigurare:
Isus este ale meu!
Oh, ce gust anticipat al gloriei divine!
Moştenitor al slavei,
Câştigate de Dumnezeu,
Născut din Duhul Lui,
Spălat în sângele Lui.
Aceasta este vestea bună. Aceasta este porunca şi însărcinarea pe care a dat-o Domnul Bisericii Sale:
„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia…” Dăruiţi-o oamenilor prin puterea învierii!
Timpul meu pentru predica aceasta matinală se apropie de sfârşit. Vom lua o pauză cam de două ore, după care vom reveni în locul acesta pentru serviciul de Paşte.
Eu cred din toată inima că vom avea împreună o părtăşie minunată şi că acest tabernacol micuţ şi vechi va vedea dovada reală a învierii lui Isus Hristos prin faptul că Dumnezeu va vindeca bolnavii şi va face puternicele semne şi minuni care sunt incluse în marea Sa însărcinare.
Da, marea ispăşire care s-a făcut pe Calvar a inclus toate aceste lucruri. Pentru mine, ele sunt dovezile infailibile ale învierii Sale.
După ce a înviat, Domnul Isus a spus:
„Duceţi-vă şi predicaţi Evanghelia aceasta la orice făptură din lume.
Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…”
Puteţi să aveţi toate catedralele acestea pompoase şi lustruite, mie lăsaţi-mi-L însă pe Domnul Isus, pe care doresc să-L văd prin puterea învierii, ca pe Crinul din vale şi ca Steaua dimineţii. Aceasta este Pecetea pe care o doresc.
Atunci voi putea spune la fel ca Iov odinioară:
„Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.”
Ce poate să-mi spele păcatele?
Nimic, decât sângele lui Isus.
Ce mă poate elibera de orice boală şi din orice robie în care am fost vreodată? Nimic, decât sângele lui Isus şi puterea învierii Lui. Ce lucru minunat! Eu Îl iubesc, voi nu? Amin.
Binecuvântat să fie Numele Lui cel sfânt!
A fost Iov dezamăgit? A rămas el în ruşine pentru că s-a încrezut în Domnul? Nicidecum. A fost el înşelat de descoperirea pe care a avut-o? L-a înşelat cumva Adâncul chemat de adâncul lui Iov? Privind suferinţa şi necazurile prin care a trecut Iov, poate că mulţi ar fi înclinaţi să creadă că da, dar uitaţi-vă la sfârşitul lui! După ce a trecut cu bine încercarea, Iov a fost binecuvântat din plin de Dumnezeu.
Şi eu vă spun: uitaţi-vă la sfârşitul oricărui om al lui Dumnezeu!
Ascultaţi-mă cu atenţie, voi, credincioşii din Tabernacol şi vizitatorii noştri: voi veţi recolta roadele vieţii pe care o trăiţi! Da, voi veţi secera ceea ce semănaţi.
Zilele trecute am împlinit patruzeci și șase de ani, dar am trăit suficient ca să constat că nici un om nu poate să facă răul şi apoi să scape.
Voi trebuie să procedaţi corect în toate lucrurile, deoarece Hristos este cu voi şi El priveşte spre biserica Sa ca să vadă tot ce face. El veghează asupra Bisericii Sale şi o călăuzeşte. Să nu mergeţi niciodată împotriva îndemnurilor Duhului Sfânt, când El vă sfătuieşte ceva! Nu are importanţă ce vă spune lumea, voi să faceţi numai ce spune El, deoarece Duhul va legitima întotdeauna Adevărul şi Îl va ţine sus.
Când Iov, marele profet al Domnului, a murit, a fost îngropat.
Mă voi grăbi să închei, pentru a merge acasă, deoarece trebuie să venim înapoi pentru marele serviciu de vindecare…
Eu nu sunt un om fanatic, voi ştiţi aceasta, sau nu ştiu să fiu fanatic, dar în mine este Ceva care mă presează şi mă împinge înainte. Şi ştiu că în dimineaţa aceasta, înaintea noastră stă ceva măreţ, ceva spre slava Domnului!
O, Doamne! Şi ştiţi care este acel lucru măreţ? Faptul că Isus este viu. Chiar dacă toate celelalte religii din lume Îl resping, totuşi pentru mine este viu. El trăieşte.
Să vedem acum dacă suntem înşelaţi şi părăsiţi cei ce cred aceasta.
Când a murit, Iov a fost pus în mormânt şi mormântul său păstrat.
Să-i privim acum pe Avraam şi pe Sara. Atunci când a murit Sara, Avraam a cumpărat o parcelă de pământ chiar în locul unde era îngropat Iov, şi a îngropat-o acolo şi pe Sara.
El a spus: „Eu sunt moştenitor împreună cu tine, dincolo.” O, Doamne! Îmi place atât de mult aceasta. „împreună moştenitori”.
Unii mă întreabă: „Păi, frate Branham, vrei să spui că vei părăsi biserica baptistă? Vei face cutare sau cutare lucru?”
Da, eu sunt moştenitor împreună cu aceşti „holly-rollers” cum îi numiţi voi, şi vreau să fiu împreună cu ei.
Ştiţi ce a spus Rut?
„Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi popoul meu, şi Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu;
unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo.” (Rut 1.16-17).
Eu doresc să mor atât de mult faţă de mine însumi, încât să devin o fiinţă nouă în Hristos.
Deci Avraam a îngropat-o pe Sara exact în locul unde fusese îngropat şi Iov. De ce? Ei posedau ceva, un simţământ.
Voi spuneţi: „Există aşa ceva, frate Branham? Tu ai fost pe la diferite religii şi ai văzut că şi aceşti oameni citesc dintr-o carte.”
Este adevărat, şi ei au diferite cărţi, dar eu nu vă citesc dintr-o carte oarecare, ci din Descoperirea Sa. Această Carte este Cuvântul lui Dumnezeu. Când vine în legătură cu Ea, sămânţa pusă înăuntrul nostru începe să crească, de aceea putem spune cu toată convingerea: „Eu ştiu…”
Dacă aveţi doar litera, veţi spune în continuare: „Sper că…” „Bănuiesc că…„ dar dacă sămânţa din voi vine la viaţă, veţi spune: „Eu ştiu aceasta…”. Amin. Amin. Da, atunci veţi şti.
Iov a spus: „Eu ştiu!” De ce? Pentru că a primit o viziune şi a văzut acea zi măreaţă. Aceasta l-a făcut să spună: „Eu ştiu!” În viaţa lui s-a întâmplat ceva.
Tu poţi să mergi la biserică şi să spui toată ziua aşa zisul „crez apostolic”; poţi să faci tot felul de fapte religioase; poţi să te botezi în orice formă vrei; poţi să ai tot ce vrei, căci dacă sufletul tău nu a fost trezit şi înviat împreună cu Hristos Isus, totul este zadarnic. Când Îl întâlneşti însă pe El, locul speranţelor este luat de încredinţare: „Eu ştiu…”
Iov a spus: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.”
Avraam a spus: „Eu am avut aceeaşi viziune atunci când Dumnezeu mi s-a descoperit sus pe munte ca Iehovah-Jire şi Iehovah-Rafa, şi am văzut moartea, îngroparea şi învierea, în propriul meu fiu, în Isaac. Căci I l-am oferit ca jertfă pe propriul meu fiu. Când Dumnezeu m-a chemat pe munte, l-am lăsat pe Isaac să-şi care singur lemnele pe care urma să fie adus ca jertfă (Geneza 22). Când am ajuns la locul hotărât, l-am aşezat pe altarul zidit de mine şi m-am pregătit să-i curm viaţa, pentru că ştiam că-l voi primi înapoi ca pe unul înviat din morţi. Da, eu ştiam că El poate să-l învieze dintre morţi.”
Vedeţi? Acesta este un tablou, o vedere a învierii. Avraam, asemenea lui Iov, a văzut-o cu mulţi ani înainte de împlinire.
Acesta este motivul pentru care Avraam a spus: „Eu sunt un moştenitor împreună cu Iov, de aceea, îngropaţi-mă în acelaşi loc cu el.” Acesta este adevărul.
Deci Avraam a îngropat-o pe Sara chiar lângă Iov. Efron Hetitul a vrut să-i dăruiască ogorul acela, dar Avraam nu a vrut, ci a spus:
„Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el!” (Geneza 23.13).
Deci, el nu a vrut să-l primească în dar, ci a plătit preţul.
La fel este cu fiecare dintre noi:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, nu prin fapte.” (Efeseni 2.8-9). Voi nu puteţi face nimic, dar dacă primiţi în inimă binecuvântata înviere, veţi trăi viaţa unui creştin, iar dorinţa inimii voastre va fi să faceţi numai ceea ce este drept. Oh, cât de mult iubesc aceasta! Voi nu veţi face voia Sa pentru că sunteţi datori s-o faceţi, ci pentru că în inima voastră este Ceva care vă îndeamnă s-o faceţi. Tu vrei să-I faci voia pentru că Îl iubeşti, nu pentru că te obligă cineva.
Dacă cineva spune: „Trebuie să mă scol devreme ca să pregătesc copiii să meargă la biserică…”
Oh, Doamne! Dacă spuneţi că trebuie, înseamnă că nu aţi trăit încă învierea Lui.
Frate, când învierea vine în inima ta, tânjeşti să faci acest lucru. În tine este ceva care te împinge să faci acest lucru – Ceva dinăuntrul tău.
Iov a văzut învierea Lui şi la fel Avraam, de aceea a îngropat-o pe Sara lângă Iov. El a cumpărat ogorul plătindu-l cu bani, ca să fie sigur că-i aparţine de drept. Da, el a pus şi martori, care să dovedească acest lucru. Apoi când Avraam a murit, a fost îngropat în acelaşi ogor.
Avraam l-a născut pe Isaac, iar când a murit, a fost îngropat şi el (Isaac) în acelaşi loc, pe baza aceleaşi viziuni pe care a primit-o din partea Domnului. El a posedat acelaşi gând, acelaşi adânc care cheamă Adâncul, aceeaşi descoperire pe baza căreia a putut să spună: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.”
Vedeţi, aceeaşi descoperire, aceeaşi legitimare.
Apoi, Isaac l-a născut pe Iacov şi Iacov a murit departe de acest ogor, în Egipt.
Iacov era şchiop din şold, deoarece într-o noapte a avut o întâlnire deosebită: a venit în legătură cu Îngerul Domnului. Şi spre dimineaţă, Domnul l-a lovit în şold, astfel încât a rămas şchiop, a fost făcut să umble deosebit faţă de ceilalţi oameni. El a avut dovada că a fost apucat de Dumnezeu şi că L-a apucat pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a făcut să umble şchiop din şold dar drept pe calea Sa, deoarece noi ştim cum a fost Iacov: un mare înşelător. Voi ştiţi că „Iacov” înseamnă „înşelător”. Până la întâlnirea cu Dumnezeu, el a fost un mare înşelător, dar după întâlnirea cu El, a devenit un prinţ drept. El a fost binecuvântat de Dumnezeu şi a primit în inimă nădejdea mântuirii. Aceasta l-a făcut să umble diferit, să acţioneze diferit şi să trăiască diferit.
Şi când trăgea să moară, acolo în Egipt… (Gândiţi-vă atenţi la aceasta), el a primit o descoperire referitoare la învierea Sa, aşa că a spus:
„Eu ştiu ce se va întâmpla într-o zi acolo în ţara făgăduită, de aceea, ascultă-mă cu atenţie, Iosife, fiul meu. Vino aici, fiule, pune-ţi mâna pe şoldul meu şchiop şi jură-mi că nu mă vei îngropa aici. Jură-mi pe Dumnezeul cerului că nu mă vei pune aici.”
De ce aceasta? Pentru că era un profet şi ştia că era esenţial să fie pus alături de înaintaşii săi.
Acesta este motivul pentru care vrem să cântăm în timp ce stăm cu mâna peste vechea cruce:
Eu voi lua calea cu cei puţini ai Domnului
cu cei dispreţuiţi.
Aceasta va fi o batjocorită
dar eu o voi urma,
Deşi pot fi un om popular aici.
Aşa sunt cei mai mulţi tineri. Ei aleargă după popularitate, dar eu vreau să stau de partea cealaltă, acolo unde a stat Iacov cel şchiop.
Nu sunteţi bucuroşi în dimineaţa aceasta, pentru că v-aţi pus de partea Lui? De ce aţi făcut-o? Pentru că în voi era Ceva. Amin.
Îmi amintesc că cu ani în urmă, când eram un tânăr predicator, am mers la biserică împreună cu o tânără. După adunare, ea mi-a spus:
„Billy, am putea merge la un spectacol?”
„Eu nu merg la spectacole,” am răspuns.
„Bine, atunci ne-am putea întâlni undeva ca să mergem la dans, sau în altă parte…? (tânăra aceasta era învăţătoare la şcoala duminicală).
„Nu,” am răspuns eu.
(fratele ei este un predicator şi locuieşte nu departe de aici).
„Nu am putea merge undeva să dansăm?”
„Eu nu dansez.”
„Nu dansezi? Bine, dar atunci unde te distrezi?” m-a întrebat mirată.
„Vino la biserică şi vei vedea.” Amin.
Fraţilor, daţi-mi voie să vă spun că atunci când simt puterea învierii, puterea de transformare a Domnului Isus Hristos străbătând acest trup omenesc, care îmi aduce siguranţa deplină, am o bucurie atât de mare, încât toată plăcerea lumească nu poate egala cinci minute de bucurie în Domnul. Aceasta este puterea vie a învierii Lui!
Seara, eu am dus-o pe această tânără doamnă la adunare. Păcătoşii au venit la altar, iar ea stătea undeva în spate şi plângea. După terminarea adunării, i-am zis:
„Soră, acum poţi să vezi care este bucuria mea? Aceasta îmi dă o fericire atât de mare, încât toate lucrurile din lume nu ar fi putut s-o egaleze. Lumea cu toate plăcerile ei, nu poate lua locul Lui.
O, să vezi sufletele venind la El, pentru că undeva înăuntrul lor există Ceva care le atrage!
Poate cineva spune: „Ei, şi ce-i cu asta? Nu este treaba mea!”
O, ba da, ea este treaba fiecărui bărbat şi a fiecărei femei născute din Duhul lui Dumnezeu! Bucuria lor este să-i vadă pe păcătoşi venind în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este şi o datorie! Aceasta este şi treaba ta. O, şi ce bucurie şi pace vă aduce aceasta! Da.
Şi Iacov i-a spus lui Iosif: „Acum pune mâna aici şi jură-mi că nu mă vei îngropa aici!” Aşa se face că ei l-au luat şi l-au îngropat lângă părinţii lui.
Iar când a venit vremea ca Iosif să moară, acolo jos în Egipt, le-a spus fraţilor săi:
„Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.” (Geneza 50. 24-25).
Vedeţi? Iosif putea să aducă aceeaşi mărturie ca Iov: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu!”, pentru că a văzut totul dinainte. Da, el a văzut aceeaşi viziune ca Iov.
Iov a văzut învierea într-o viziune.
Avraam a văzut-o în fiul său, Isaac, Iacov a văzut-o în lupta pe care a dat-o cu Îngerul Domnului, iar Iosif a văzut-o în propria sa viaţă. El a fost un om deosebit, şi încă din copilărie a fost un văzător. Da, el putea să vadă vedenii. Ca şi copil, el nu putea înţelege ce erau acele vedenii, de aceea s-a dus la tatăl şi la mama sa ca să primească explicaţii. Dar ei au încercat să-l corecteze atunci când a avut acea viziune cu snopii care se închinau înaintea lui, pentru că nu puteau înţelege însemnătatea lor.
Următoarea experienţă pe care a trăit-o a fost când fraţii lui l-au trădat şi l-au vândut. Şi el îşi spunea: „Oare pe cine înfăţişez eu aici? Ce este această cunoştinţă mai dinainte pe care o primesc?” Şi el privea atent propria sa viaţă.
Fiecare om poate privi în propria lui viaţă; fiecare om se poate verifica singur şi astfel să vadă cine este. Mai bine zis, dacă este un creştin adevărat sau nu. Urmăreşte lucrurile pe care vrei să le faci, ce vorbeşti, care-ţi sunt prietenii şi vei vedea cine eşti cu adevărat. Vei vedea dacă ai ceva din Dumnezeu sau nu.
Iosif şi-a văzut de la început întreaga viaţă. El a văzut dinainte că fraţii lui îl vor arunca într-o groapă. A văzut că ei vor minţi că a fost ucis de fiare, că-l vor arunca într-o groapă şi apoi va fi vândut. S-a văzut apoi într-o închisoare şi a văzut că Dumnezeu era cu el prin toate încercările. Iosif a fost pentru toţi o binecuvântare, deoarece era domnul binecuvântării. El îl simboliza pe Hristos.
Oriunde este Hristos, este binecuvântare. Iar când Hristos va reveni, tot blestemul pământului va fi înlăturat. Atunci pustiul va înflori ca un trandafir, locurile stâncoase vor fi netezite, deoarece El este Domnul binecuvântării. Aleluia. Da, El este Domnul binecuvântării.
Am putea zăbovi încă o oră asupra acestor lucruri, dar trebuie să ne grăbim să încheiem!
Uitaţi-vă la Iosif, care a ştiut tot ce va face. El i-a văzut pe fraţii săi care l-au vândut, venind în final la el, fără să-l recunoască. A văzut cum i s-au închinat cu umilinţă, căci el era un prinţ de temut. Ei tremurau înaintea lui, căci şi-au zis: „Noi l-am ucis pe fratele nostru…” şi credeau că toate necazurile pe care le aveau se datorau acelei nelegiuiri pe care o săvârşiseră cu ani în urmă.
Iosif ştia că aceasta va fi starea lumii la venirea Domnului Isus, de aceea a cerut ca oasele lui să fie duse lângă părinţii săi. El ştia că într-o zi va avea loc învierea tuturor celor care au avut aceeaşi descoperire ca a lor.
Aceasta ar putea să spună şi biserica în dimineaţa aceasta!
Deşi suntem numiţi fanatici pentru că credem în puterea de înviere, pentru că credem în vindecarea divină şi în toate semnele supranaturale care sunt făgăduite în Cartea aceasta, ştim că Răscumpărătorul nostru este viu şi că purtăm în inimile noastre dovada învierii Lui. Noi ştim că El trăieşte!
Iosif a spus: „Eu voi sta înaintea Domnului cu această mărturie puternică!”
Astfel, a murit şi a fost îngropat, iar oasele lor au zăcut 400 de ani în Egipt. Amin. Dar el a privit dincolo de acel timp.
Oamenii vor putea spune: „Ce fanatic!” dar deşi atunci părea într-adevăr fanatism, într-o zi s-a dovedit a fi adevărul! Amin.
Şi aşa cum s-a întâmplat cu el, se va întâmpla cu fiecare om care posedă această nădejde binecuvântată, citită în textul din dimineaţa aceasta: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu!” Da, eu ştiu aceasta şi stau pe ea orice s-ar întâmpla!
Poate că unii spuneau: „Oh, noi avem propăşire aici. Întregul Egipt a prosperat de când suntem aici”, şi multe alte lucruri de felul acesta.
Dar pe Iosif nu-l interesa părerea lor. El ştia că într-o zi, ei vor părăsi Egiptul, de aceea le-a spus: „Când vă va cerceta Dumnezeu să luaţi şi oasele mele de aici.”
Apoi a venit Moise, profetul trimis de Dumnezeu, care a luat oasele lui Iosif şi le-a îngropat în acelaşi ogor unde erau îngropaţi părinţii lor. De ce? Pentru că în ei era ceva.
Să nu-i luaţi în seamă pe cei care spun:
„Păi, este bine oriunde…!” Nu este aşa! Ei se clatină în toate părţile, şi cad.
Iosif poseda Ceva în el; Ceva care i-a dat aceeaşi viziune pe care a avut-o şi Iov; aceeaşi viziune pe care au primit-o şi ceilalţi înaintaşi. Nu conta ce făcea sau spunea restul lumii, Iosif nu avea nici o legătură cu aceasta, aşa cum nu avuseseră nici Avraam, Isaac sau Iacov.
El poseda Ceva care-l împingea spre ţara făgăduită. Pentru ceilalţi totul părea a fi fanatism, dar în el era Ceva care tot timpul îl împingea spre acel loc. „Adâncul chema adâncul.”
Acest lucru este valabil şi pentru fiecare credincios de astăzi. În el există ceva care îl împinge spre Ţara făgăduită. Nu contează ce spune lumea – una sau alta – acolo este ceva care-l presează să meargă înainte. Da, dincolo de orice umbră de îndoială, voi ştiţi că Acolo este o Cetate al cărei Ziditor este Dumnezeu. Voi ştiţi aceasta, de aceea mergeţi într-acolo.
Din ziua în care ei i-au îngropat oasele acolo sus, au trecut sute de ani.
Dar iată că într-o zi: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui: Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6).
El a venit pe pământ în cel mai umil loc, într-o iesle – sărac şi fără nici o slavă.
Dar în El era Ceva, care ştia totul! El a stat acolo cu o profeţie din Biblie, de aceea a spus:
„Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19).
El este singurul Om care a putut spune vreodată asemenea cuvinte şi să le şi împlinească.
„Eu am putere să-Mi dau viaţa şi am putere s-o iau înapoi.” (Ioan 10.18). Sau: „Eu am putere să pun acest trup jos şi apoi să-l ridic din nou”.
Acesta era adevărul pentru că El era însuşi Emanuel – Dumnezeu cu noi.
În ziua când a murit, ei I-au luat trupul de pe cruce şi L-au pus într-un mormânt, unde a zăcut de vineri după-amiaza până duminică dimineaţa, până în acea minunată dimineaţă de Paşte când a înviat.
Atunci sufletul Lui a fost eliberat din închisoarea iadului, unde a mers ca păcătos pentru tine şi pentru mine, deoarece a purtat păcatele noastre ale tuturor, ca să ne dea Asigurarea. Acesta este motivul pentru care nu mai trebuie să avem nici o umbră de îndoială: El ne-a adus o Asigurare desăvârşită.
Pentru că S-a făcut păcat pentru noi, El a fost condamnat iar sufletul Său a fost aruncat în iad.
Da, El a fost „ţapul ispăşitor” din Vechiul Testament, peste care erau puse păcatele întregii lumi, după care a fost alungat şi a mers în iad ca să sufere torturile în locul nostru. Trupul Său a mers în mormânt ca să plătească preţul învierii noastre. O, Doamne!
În dimineaţa aceea de Paşte, când a venit înapoi din iad, pentru că nu era cu putinţă ca legăturile iadului şi ale mormântului să-L ţină, i-a adus împreună cu El şi pe Avraam, Isaac, pe Iacov, pe Iov şi pe toţi ceilalţi sfinţi ai Vechiului Testament.
Matei 27.52-53: „…mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat.
Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate, şi s-au arătat multora.”
Aceasta era pecetluirea mărturiei lor, pentru că spuseseră: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu!” Aceasta era împlinirea, realitatea a ceea ce văzuseră mai dinainte.
Dumnezeu ştia că vor veni zile când oamenii vor lua Biblia şi o vor interpreta după cum vor; ştia că-I vor da propria interpretare, spunând: „Oh, aici Biblia nu vrea să spună aceasta…O, aceasta înseamnă aceea…”
Dar planul lui Dumnezeu privitor la epocile Bisericii se va împlini întocmai. Dumnezeu a dat o dovadă clară cu privire la aceasta, de aceea, înainte de a încheia aş vrea să fiţi puţin atenţi.
Noi putem citi Biblia şi să spunem: „O, desigur, eu cred aceasta…” şi cu toate acestea totul să fie mintal, să fie doar o credinţă intelectuală, o teologie mintală. Dar dincolo de toate acestea există ceva. Acesta este adevărul.
Isus Hristos nu numai că a înviat din morţi dar El S-a înălţat la cer şi a trimis înapoi Duhul Sfânt.
„S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efeseni 4. 8).
Astăzi, după ce teologii au amestecat Cuvântul cu părerile lor şi au organizat bisericile, spun: „Păi, asta este ceea ce ne trebuie astăzi: vom merge şi vom lua câteva din oasele sfinţilor îngropaţi sub biserică şi le vom aduce înăuntru.”
Alţii spun: „Noi vom zidi o biserică pe locul unde a fost răstignit El (sau pe locul unde a fost îngropat)”.
Oamenii încearcă să facă tot felul de lucruri fireşti, care nu ajută la nimic. Toate aceste strădanii sunt lipsite de sens.
De adevărata înviere au parte numai cei care au murit împreună cu El, au fost născuţi din nou şi posedă acea credinţă care spune: „Eu ştiu…” Ce? „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte!” Dumnezeu lucrează în mijlocul lor cu semne şi minuni dovedind astfel că El a înviat dintre cei morţi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Credeţi aceasta? (Amin). Credeţi din toată inima?
Acum putem să ne grăbim acasă. După ce luaţi micul dejun, ne vom întâlni din nou în locul acesta la ora nouă, fraţii vor împărţi bilete de rugăciune.
Înainte de a ne despărţi, vreau să vă spun că Domnul Isus a înviat din morţi, este viu şi astăzi şi poate să împlinească tot ce a făgăduit.
El a spus clar că aceste semne vor însoţi Biserica Sa până la revenirea Lui. Chiar dacă ai fost dat afară din biserică, chiar dacă ai fost numit fanatic din cauza credinţei în făgăduinţele Lui, El este aici în toată puterea Sa.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mă rog ca Dumnezeu să vă dăruiască un Paşte pe care să nu-l uitaţi cât veţi trăi.
Acum spuneţi: „Deci tu eşti împotriva faptului că oamenii merg la biserică? Eşti împotriva crucilor şi a celorlalte lucruri?”
Nu, domnilor, nu am nimic împotriva lor, dar vreau să vă spun sincer cum văd eu lucrurile.
Voi spuneţi: „O, dacă mi-ar da Domnul un loc mare, m-aş bucura nespus de mult.”
Iată ce gândesc eu despre aceasta.
V-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă v-aţi apuca să construiţi un tren de pasageri lung, cu multe vagoane, care să fie frumos capitonat, cu scaune pluşate, cu vagoanele frumos lustruite, care să sune frumos din sirenă, să aibă mecanici frumos îmbrăcaţi, dar fără locomotivă, fără mijlocul de tracţiune? Vedeţi?
Acest tren nu v-ar fi de nici un folos.
Aş prefera să am mai degrabă un vagon care să se poată deplasa manual, decât acel tren pompos. Voi nu? De ce? Pentru că de aceea avem trenul: ca să ne deplasăm undeva. Acesta este adevărul.
Noi avem nevoie de adevărata înviere, de învierea reală.
Poate ziceţi: „Trenul va porni de la sine? Cum poate porni? Demonstrează ceea ce spui. ”
Ştiţi ce aţi făcut voi? V-aţi lustruit sirena, v-aţi pluşat scaunele şi v-aţi lustruit învăţătorii astfel încât să aibă o vorbire teologică, cu cuvinte luate din dicţionare şi pompoase.
Fraţilor, pentru mine toate acestea sunt lipsite de sens.
Mie daţi-mi-L pe Hristos! Daţi-mi învierea, daţi-mi dovada învierii lui Isus Hristos. Aceasta îmi doresc. Amin.
Daţi-mi acel Ceva ca să pot spune şi eu ceea ce a spus odinioară apostolul Pavel. Şi aceasta pentru că ştiu că asemenea oricărui muritor şi în faţa mea se deschide camera întunecată a morţii. Eu nu mai sunt un copilaş, ci sunt conştient că ziua aceea este tot mai aproape.
De aceea vreau să pot spune la fel ca marele apostol Pavel: „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui”, astfel încât atunci când El îi va chema pe cei adormiţi în Hristos, să pot veni şi eu afară împreună cu El.
Aceasta este dorinţa mea: să-L cunosc pe El în dimineaţa aceasta. Şi Îi sunt recunoscător că Îl am pe El şi puterea învierii Lui, deoarece ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.
Ochii aceştia care odată au fost orbi, acum pot să vadă; trupul acesta slăbănogit a fost întărit, inima aceasta neagră din cauza păcatului, s-a albit; lucrurile acestei lumi au murit acum douăzeci și doi de ani şi eu sunt viu.
Prin harul lui Dumnezeu, ochii mei muritori au fost privilegiaţi să vadă ologii umblând, orbii văzând, o, da, am putut să văd marile semne şi minuni făcute prin puterea învierii lui Dumnezeu. Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte. Nu am nici cea mai mică umbră de îndoială. Eu ştiu… eu ştiu… eu ştiu…. Da, Răscumpărătorul meu este viu pentru totdeauna.
Chiar dacă rărunchii mei nu vor mai funcţiona, chiar dacă limba mi se va lipi de buze şi inima va înceta să mai bată, chiar dacă viermii pielii îmi vor mânca trupul şi doar o piatră de mormânt va indica locul unde am fost îngropat, eu ştiu că totuşi Răscumpărătorul meu este viu. Amin.
Să ne rugăm:
Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru această înviere. O, Dumnezeule, odată am fost un păcătos legat în lanţurile păcatului. Atunci eram în închisoarea Satanei şi mă temeam de întâlnirea cu Tine, dar într-o dimineaţă glorioasă a venit învierea şi am fost izbăvit. Hristos a înviat în inima mea, de aceea astăzi posed marea Lui Asigurare.
Astăzi El trăieşte în inima mea şi Eu Îţi mulţumesc pentru aceasta.
Rugămintea mea Tată, este să binecuvântezi această adunare. Îngăduie ca Duhul Tău cel Sfânt să se odihnească peste fiecare dintre noi. De asemenea, Te rugăm să fii cu noi şi la serviciul următor. Lasă ca Duhul Sfânt să vindece orice persoană bolnavă care se află în adunare. Dăruieşte-ne aceasta, Doamne. Fă ca atunci când vor pleca de aici, oamenii să nu poată uita niciodată acest Paşte. Îngăduie aceasta, Doamne! Fie ca marea Ta putere şi Îngerul care a rostogolit piatra de la gura mormântului, în dimineaţa de Paşte, să fie prezent în locul acesta astfel încât să înlăture orice piatră a îndoielii şi orice ceartă sau neînţelegere. Îndepărtează aceste lucruri din inimile oamenilor.
Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină în mijlocul nostru în marea Sa putere a învierii şi să câştige fiecare inimă.
Te rugăm să faci aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Să ne ridicăm.
Cel dintâi ce a murit pentru acest Plan
al Duhului Sfânt,
A fost Ioan Botezătorul,
dar el a murit ca om.
Apoi a venit Domnul Isus
Şi ei L-au răstignit.
El a predicat că Duhul va salva omul
din păcat.
Continuă să picure cu sânge,
Da, să picure cu sânge.
Această Evanghelie a Duhului
Picură sânge.
Sângele ucenicilor care au murit pentru Adevăr.
Această Evanghelie a Duhului Sfânt
Picură sânge.
Oh, apoi ei L-au împroşcat cu pietre
pe Ştefan, căci predica împotriva păcatului.
Aceasta aşa i-a mâniat că i-au zdrobit capul
Dar el a murit în Domnul, şi-a dat duhul
Şi a mers să se-ntâlnească cu ceilalţi
Cu oştirea ce şi-a dat viaţa pentru El.
Acolo este şi Petru şi Pavel şi sfântul Ioan
Ei şi-au dat viaţa pentru ca Evanghelia
aceasta să poată străluci.
Ei şi-au amestecat sângele cu al profeţilor
din vechime.
Ca adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu
Să poată fi cinstit.
Acolo sunt sufletele se sub altar,
Ce strigă: „Până când?”
Ca Domnul să pedepsească pe cei ce au făcut răul.
Dar acolo vor mai merge mulţi care-şi vor da viaţa
Pentru această Evanghelie a Duhului Sfânt
care-i învelită în sângele lor.
Continuă să picure sânge,
Această Evanghelie a Duhului Sfânt
Picură sânge.
Sângele ucenicilor care au murit pentru Adevăr.
Această Evanghelie a Duhului picură sânge.
Nu-L iubiţi? Noi cântăm această cântare pentru că credem că Evanghelia Duhului Sfânt picură încă sânge. Calea Lui este calea suferinţei şi a prigoanei. Este o cale neînţeleasă de oameni. Acesta este adevărul. Lumea nu cunoaşte calea Lui. Ea nu a recunoscut-o niciodată. Acesta este motivul pentru care a spus Domnul Isus:
„…în lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16.33).
Ei nu pot înţelege aceasta pentru că „propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.” Dar în inima credinciosului este ceva care spune: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu. Da, eu nu am nici o îndoială cu privire la aceasta.”
Vă simţiţi bine cu toţii? Spuneţi: „Amin!” („Amin”). Acum daţi-vă mâna unii altora şi spuneţi: „Laudă lui Dumnezeu”. Laudă Domnului…Laudă Domnului….Da, este bine. Este bine.
Luaţi în dimineaţa aceasta poziţie pentru Hristos. El a înviat din morţi, de aceea haideţi şi luaţi cu toţii calea celor dispreţuiţi ai Domnului. În ordine.
Să ne plecăm capetele pentru un moment.
Nu uitaţi că la ora nouă ne vom reîntâlni pentru un nou serviciu. Atunci vor fi împărţite şi numerele de rugăciune. Serviciul de predicare va începe cam la ora zece. Aş vrea să veniţi însă la ora nouă ca să primiţi numere de rugăciune.
Acum grăbiţi-vă acasă. Dacă trebuie să mâncaţi, puteţi pleca, dar dacă postiţi, veniţi înapoi bucurându-vă în Domnul.
Să nu uitaţi ceea ce am învăţat în dimineaţa aceasta, ci păstraţi-o vie în inima voastră. „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu!” Da, eu ştiu că El trăieşte. Clopoţeii bucuriei răsună în inima mea, pentru că ştiu că dacă El a înviat şi eu voi învia. De fapt, potenţial eu sunt deja înviat împreună cu El şi stau în locurile cereşti în Hristos.
Să ne plecăm capetele, iar fratele Beeler ne va conduce în rugăciune.
– Amin –