SEMNUL

Dallas – Texas

V-am cerut să rămâneţi în picioare în semn de respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Când se intonează imnul ţării, voi staţi în picioare în semn de respect, aşa-i? Atunci de ce să nu facem aceasta şi când se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu?

Acum aş vrea să citesc din Exod 12.12-13:

„În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.

Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.”

Subiectul meu este „Semnul.”        Haideţi să ne plecăm capetele şi în acest moment sfânt şi solemn, înainte de a ne apropia de El în rugăciune, aş vrea să ştiu dacă este vreo cerere la care vreţi să vă răspundă Dumnezeu în după-amiaza aceasta. Ridicaţi-vă mâinile dacă da, şi gândiţi-vă adânc, în inimile voastre, ce aţi vrea să vă facă El. Toţi cei aflaţi în sală, să se gândească ce ar dori să facă El.

Tatăl nostru ceresc, Tu eşti Dumnezeul cel neschimbător, iar noi Te rugăm să răspunzi la rugăciunile noastre din după-amiaza aceasta, în timp ce stăm cu mâinile ridicate. Tu vezi că şi mâinile mele sunt ridicate, iar rugăciunea pe care o fac publică este ca să vindeci fiecare persoană aflată astăzi aici şi să mântuieşti fiecare suflet pierdut, fiindcă ai spus: „…că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Doamne, ajută-ne să credem ca unul. Vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău, Doamne, fiindcă Cuvântul Tău este Adevărul şi binecuvântează-ne inimile.

Îţi mulţumim pentru această adunare, pentru fratele Grant, pentru toţi lucrătorii, pentru toate bisericile şi pentru oamenii din ele, şi Îţi suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut, Doamne. Tată, s-ar putea ca printre noi să fie unii pe care nu-i vom mai revedea până când ne vom întâlni pe partea cealaltă. S-ar putea ca acesta să fie ultimul serviciu pe care-l ţinem pe acest pământ. Fie ca Duhul Sfânt să vină şi să ne binecuvânteze pe toţi. Ai grijă de nevoile noastre, Doamne, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Am aici un carneţel în care mi-am notat unele texte şi mi-am făcut câteva notiţe. Înainte ţineam minte toate aceste lucruri, dar am trecut de două ori de vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi nu mai ţin minte ca înainte.

Subiectul nostru din după-amiaza aceasta este „Semnul,” iar scena se deschide în Egipt. Aici avem un tablou măreţ şi aş vrea să fiţi cu toţii cât se poate de respectuoşi, pentru că aşa cum am spus deja, scena este Egitul, iar timpul desfăşurării ei este începutul Exodului.

Acest tablou este o umbră pentru ziua de astăzi, când noi stăm în faţa unui alt Exod. Scoaterea Israelului din Egipt şi conducerea lui spre ţara făgăduită este un model pentru Hristos care îşi scoate Mireasa din biserică şi o conduce spre Ţara făgăduită, fiindcă noi suntem într-un alt fel de Exod. Nu vom avea timp să ne adâncim prea mult în această temă, de aceea vom atinge doar punctele principale. Astfel, aşa cum atunci Dumnezeu a scos o naţiune dintr-o altă naţiune, acum El scoate o Mireasă din biserică. Înţelegeţi? Mireasa este formată din aleşii lui Dumnezeu care sunt chemaţi afară din toate bisericile, şi noi ştim că suntem aproape de acest Exod, pentru că toate dovezile biblice arată spre aceasta. Prieteni, eu ştiu că vi s-a spus de multe ori aceasta, dar într-o zi vi se va spune pentru ultima dată, pentru că timpul se va scurge în veşnicie. El vine să-Şi scoată Mireasa afară din biserică.

Semnul este ceea ce a făcut deosebirea între cele două naţiuni: între Israel şi Egipt. Toţi erau fiinţe umane create de mâna lui Dumnezeu, dar cel care a făcut diferenţa dintre Viaţă şi moarte, atunci când a trecut Îngerul morţii printre ei, a fost SEMNUL.

La fel se va întâmpla şi la venirea Fiului omului: atunci când El Îşi va scoate Mireasa din biserică, diferenţa o va face tot Semnul. Aş vrea să ascultaţi cu atenţie, ca să vedeţi dacă nu este chiar aşa. Semnul va face deosebirea, pentru că trebuie să fie o deosebire, o diferenţă.

Într-o zi, Dumnezeu va judeca lumea. Dacă îi întrebi pe catolici prin ce va judeca El lumea, îţi vor răspunde: „Prin biserică.” Prin care biserică? „Prin biserica catolică.” Prin care dintre ele, pentru că sunt mai multe. Dacă îi întrebi pe metodişti, ei vor spune: „Dumnezeu va judeca lumea prin biserica metodistă.” Dacă este aşa, înseamnă că baptiştii vor fi lăsaţi afară. Dacă îi întrebi pe baptişti, ceilalţi vor fi lăsaţi afară. La rândul lor, penticostalii spun: „Dumnezeu va judeca lumea prin penticostali,” dar aceasta ar însemna că toţi ceilalţi vor fi lăsaţi afară. Vedeţi, aceasta ar produce o mare confuzie.

Însă Dumnezeu are felul Său de a judeca lumea, iar acela nu este nici prin biserica catolică şi nici prin cea protestantă. El va judeca lumea prin Isus Hristos, iar Isus este Cuvântul, ceea ce ne duce înapoi la Biblie. Vedeţi? El va judeca lumea prin Biblie. Biblia este Cartea de judecată a lui Dumnezeu; ea este descoperirea completă a lui Isus Hristos şi la ea nu se poate adăuga sau scoate nimic, pentru că oricine va face aceasta, i se va şterge numele din Cartea Vieţii Mielului. Stai numai pe ce scrie în această Carte şi roagă-te lui Dumnezeu să te facă parte din ea.

Ce este un semn? Semnul este dovada că a fost plătit un preţ pentru ceva. Este ca şi atunci când vrei să mergi cu autobuzul sau cu trenul. Firmele de transport nu acceptă bani lichizi, ci doar bilete, care sunt un semn sau o dovadă că puteţi călători cu ele. Dacă, de exemplu, vreţi să mergeţi undeva cu avionul, trebuie să mergeţi la casierie şi să cumpăraţi cu bani un anumit bilet, acesta fiind dovada că acea călătorie este plătită. Să ţineţi minte aceasta şi să nu uitaţi.

Cererea lui Dumnezeu pentru Israel a fost mielul înjunghiat. IaHVeH a cerut un miel înjunghiat, un înlocuitor nevinovat. După cum am văzut săptămâna aceasta, Dumnezeu nu Îşi schimbă niciodată hotărârea luată. Imediat după căderea primului om, Dumnezeu a pregătit o cale de salvare. El a trebuit să găsească o cale de întoarcere dacă omul voia să fie salvat vreodată, aşa că S-a hotărât s-o facă prin sângele unui nevinovat. Acest lucru a rămas valabil pentru totdeauna şi nu l-a mai schimbat niciodată. Astfel, Dumnezeu nu Se va întâlni niciodată cu închinătorul decât sub sânge. Acesta este singurul loc.

Noi încercăm să-L facem să se întâlnească cu noi sub o teologie, denominaţiune sau program educaţional, în timp ce alţii au construit turnuri şi oraşe, ca Babilonul şi multe altele, dar toate acestea nu au ajutat şi nu ajută la nimic, pentru că Dumnezeu Se întâlneşte cu închinătorul adevărat numai sub sânge şi El nu schimbă niciodată aceasta. Noi nu putem fi toţi metodişti sau penticostali, nu putem fi toţi aceasta sau aceea, pentru că nu ne-am putea înţelege, dar dacă aş merge la un om care este sub sângele lui Hristos, nu contează dacă el este preot catolic sau orice altceva, fiindcă noi vom fi fraţi câtă vreme el este sub sânge.

Mielul jertfit de Israel a fost cerinţa lui Dumnezeu, iar sângele lui a fost semnul că acea lucrare a fost făcută. Dumnezeu a cerut înjunghierea unui miel pentru răscumpărarea din Egipt şi plecarea spre ţara făgăduită. El a cerut jertfirea unui animal, iar sângele lui trebuia pus pe uşciorii uşii acelei case ca semn că a fost împlinită porunca dată de IaHVeH. Nu mielul era semnul, ci sângele lui. Viaţa ieşise din acel animal sacrificat, iar sângele era semnul că porunca fusese împlinită. Sângele stătea ca mărturie că acel credincios a făcut exact ceea ce îi cerea porunca Domnului. Acela era semnul, aşa că închinarea credinciosului se identifica cu jertfa lui.

Aici este o casă. Care a fost porunca pentru credinciosul din ea? Să înjunghie un miel. Astfel, în ziua a paisprezecea tot Israelul trebuia să junghie un miel fără cusur, de parte bărbătească, apoi să-i ia sângele  şi să-l ungă pe uşciorii uşii cu isop. Isopul acela era doar un mănunchi de buruieni obişnuite, şi reprezintă credinţa. Dacă cineva încearcă să aibă o credinţă supranaturală, va trece pe lângă vindecare, pentru că credinţa este ceva simplu, obişnuit. Astfel, tu ai credinţă să vii la adunare; ai credinţă să umbli acolo; ai credinţă să-ţi porneşti maşina; ai credinţă să-ţi mănânci cina, etc. Aceasta este doar o credinţă simplă, obişnuită. Deci sângele a fost aplicat cu isop, care este o buruiană obişnuită ce creşte pretutindeni în Palestina, şi arată că credinţa cu care se aplică sângele nu este ceva ieşit din comun, că nu este nevoie de un doctorat sau ceva de felul acesta, ci este ceva obişnuit, este credinţa de fiecare zi pe care o ai în Dumnezeu. Înţelegeţi? Sângele s-a aplicat cu isop, prin credinţă.

Prin acel sânge aplicat, credinciosul arăta că a respectat cerinţa lui IaHVeH şi astfel putea fi identificat. Semnul arăta că el se identifica cu mielul înjunghiat pe care îl ceruse IaHVeH şi că lucrarea fusese făcută. Ce tablou desăvârşit pentru Hristos şi credinciosul de astăzi! Semnul pus pe credincios arată că a fost acceptat şi că lucrarea a fost dusă la îndeplinire.

Atunci, sângele era un semn de identificare. Animalul murise şi sângerase, iar sângele lui era aplicat pe lemnul uşii. Noi ştim cu toţii că viaţa este în sânge. Aşa spune Biblia, iar ştiinţa a dovedit-o. Viaţa este în sânge, aşa că atunci când era omorât animalul, partea chimică a sângelui său trebuia să stea ca semn. Viaţa care era în sângele animalului nu putea veni peste credincios, deoarece era viaţa unui animal şi este total diferită de viaţa unei fiinţe umane. Dacă ai lua sângele unui animal şi l-ai pune în tine, ai muri. Vedeţi? Sângele unui animal este total diferit de sângele uman, pentru că omul are suflet, pe când animalul nu are.

Înţelegeţi acum de ce partea aceea chimică a sângelui de animal trebuia să stea pe uşă ca semn că mielul murise? Pentru că viaţa acelui miel nu putea veni înapoi peste închinătorul uman şi era doar o umbră spre ceea ce urma să vină.

Astăzi, semnul nu este partea chimică a sângelui Domnului Isus, Mielul nostru, ci Viaţa care era în acel sânge, adică Duhul Sfânt. Acesta vine înapoi peste credincios, ca semn că a fost acceptat şi a făcut tot ceea ce poruncise Dumnezeu. Prin faptul că avem semnul, suntem identificaţi cu Jertfa care s-a dat pentru noi. Eu nu văd cum s-ar putea explica mai uşor de aşa.

Singurul mod în care cineva putea dovedi că acea casă era sub sânge, era prin partea chimică a sângelui cu care erau unşi uşciorii uşii. Îngerul morţii care trecea pe acolo trebuia să privească şi să vadă acel sânge. Acesta este încă un simbol spre Duhul Sfânt.

Sângele lui Isus nu putea veni peste fiecare dintre noi, pentru că El poseda numai o anumită cantitate de sânge în trupul Său, iar acesta s-a scurs pe pământ acum două mii de ani; deci nu putea fi un Semn. Dar Semnul era Viaţa din acel sânge. Am să vă dovedesc imediat cu Biblia acest lucru. Peste fiecare dintre noi trebuie să vină Semnul, ca să arate că am fost identificaţi cu Jertfa care ne aparţine şi că am făcut ceea ce ne poruncise IaHVeH.

Petru a spus în ziua de Rusalii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Vedeţi? Aici nu scrie că este numai pentru ei, ci şi „pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Mulţi cred că ei sunt chemaţi, dar Biblia spune că vor veni numai „cei…pe care îi va chema Domnul.” Cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, pe care i-a chemat, i-a socotit neprihăniţi şi i-a proslăvit deja, pentru că totul este făcut.

Ce face un om care nu crede că Duhul Sfânt este pentru ziua în care trăieşte? Respinge Semnul care reprezintă legătura lui cu Jertfa dată pentru el. Înţelegeţi ce spun? Este foarte simplu dacă priveşti lucrurile aşa cum au fost scrise de Dumnezeu. Sângele a purtat Viaţa, iar noi arătăm acest Semn, pe Duhul Sfânt care este Viaţa.

Viaţa animalului nu putea veni înapoi peste fiinţa umană pentru că nu s-ar fi potrivit; animalul nu are suflet, pe când omul are. Astfel, animalul nu ştie că este gol şi nu deosebeşte binele de rău, pentru că are numai duh, nu şi suflet. Ţineţi minte că sufletul este natura duhului. Sigur că da. Fiţi atenţi! Viaţa Jertfei date pentru noi, a lui Isus Hristos, a ieşit afară atunci când a fost vărsat sângele Lui. El a fost Dumnezeu ascuns într-un Om. IaHVeH a venit jos ca să Se identifice pe Sine ca Fiinţă umană, ca să ia chip uman şi astfel să Se identifice cu noi. El a fost Mielul lui Dumnezeu.

Eu ştiu că cineva spune: „El a avut sânge de iudeu.” Desigur, voi ştiţi că iudeii spun aceasta, dar nu este adevărat. El nu a avut nici sânge de iudeu, nici sângele neamurilor, ci a fost sângele lui Dumnezeu; a fost Dumnezeu, pentru că Biblia spune: „Fecioara va rămâne însărcinată…”

Ştiu că mulţi dintre voi, protestanţii, veţi spune că oul a fost al Mariei. Hemoglobina, viaţa, vine de la bărbat. De exemplu, găina poate face un ou, dar dacă oul nu este fecundat de mascul, nu se va cloci, pentru că nu este fertil. Viaţa vine prin celula de sânge care vine de la mascul. În cazul lui Isus, nu a fost nici un bărbat, ceea ce înseamnă că Viaţa din sângele Lui a venit de la Dumnezeu. El a creat o celulă de sânge în pântecele Mariei. Dumnezeu însuşi, Creatorul însuşi, a creat o celulă de sânge. Acum fiţi atenţi! Ei spun: „Ei bine, dar Maria avea oul!” Nu, domnilor. Acel ou nu a venit de la Maria, pentru că el nu se putea obţine fără o senzaţie, or dacă ea nu a avut nici o senzaţie, cum putea veni acel ou? Dumnezeu a creat atât oul, cât şi Sângele. Da, exact aceasta a făcut. Şi Biblia spune: „…ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre…” (1Ioan 1.1), iar în 1Timotei 3.16 scrie: „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup… a fost pipăit cu mâinile noastre…” Acel Om a fost Dumnezeu. Cu siguranţă că a fost. De sus până jos, El a fost Dumnezeu în chipul unei fiinţe umane.

Şi când acea celulă de sânge a fost ruptă, Dumnezeu a fost eliberat. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19). Când nimeni altul nu putea s-o facă şi când nu se putea face nimic altceva, a venit acel sânge sfânt. Dumnezeu a trebuit să vină jos şi să Se facă asemenea nouă, ca să sufere judecata propriei Sale Legi. Astfel, dacă Isus ar fi fost doar un profet, dacă ar fi fost altcineva şi nu Dumnezeu însuşi arătat în trup, atunci Dumnezeu ar fi fost nedrept.

Dacă aş spune: „Să moară fratele Grant pentru păcatul pe care l-a făcut Billy!” ar fi nedrept şi la fel de nedrept ar fi dacă l-aş pune pe propriul meu fiu să moară pentru o pedeapsă pe care am pronunţat-o eu. Aş putea face un singur lucru drept ca să-l salvez, iar acela ar fi să-i iau locul eu însumi.

Dumnezeu a trebuit să devină asemenea nouă ca să poată lua locul păcătosului, aşa că El S-a manifestat în trup omenesc; nu altcineva, ci El însuşi a făcut aceasta. El S-a arătat în trup ca să ia păcatele lumii; S-a făcut asemenea nouă, pentru ca noi să putem fi făcuţi asemenea Lui. Vedeţi acum de ce a făcut aceasta?

Prin faptul că ne-am identificat cu Jertfa care s-a dat pentru noi, Viaţa Jertfei, care este Duhul Sfânt, este în noi. Când acea celulă de sânge s-a rupt, L-a eliberat pe Dumnezeu. Astfel, El a sfinţit un popor, prin propriul Său sânge şi L-a adus din nou pe Dumnezeu în om, pentru că Viaţa veşnică este Dumnezeu în tine.

Orice învăţat ştie că cuvântul „Viaţa veşnică” vine din cuvântul grec „Zoe” care înseamnă „Viaţa lui Dumnezeu.”

 Aşa este. Există o singură formă de Viaţă veşnică şi singurul mod de a o avea este să ai Viaţa lui Dumnezeu în tine. Înţelegeţi? Astfel, tu ai Viaţă veşnică pentru că El este singurul care este Veşnic. Noi suntem atributele gândurilor Lui încă înainte să existe chiar şi o temelie a lumii sau orice altceva. Toate acestea sunt gândurile Lui, iar noi suntem exprimarea gândurilor pe care le-a avut.

El a trebuit să vină jos ca să ia păcatul. Nimeni altcineva nu a putut face aceasta; nimeni nu a fost vrednic  s-o facă în afară de El, şi El a făcut-o. Apoi Viaţa a fost eliberată din acel trup, din Omul care a fost Fiul lui Dumnezeu. Puterea Lui creatoare a zidit o locuinţă, aşa cum face orice constructor, apoi a locuit El însuşi în ea. Dumnezeu a făcut aceasta.

Apoi, când acea Viaţă a fost luată, partea chimică a sângelui Său s-a vărsat pe pământ, aşa cum s-a vărsat şi sângele lui Abel, dar din sângele lui Isus a ieşit Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care a fost trimis peste om în ziua de Rusalii, ca să ne putem identifica cu Jertfa care a murit pentru noi. În lumea aceasta nu există nici o altă cale prin care să primim acest Semn.

Priviţi! Dacă aţi fi găsiţi vinovaţi de moartea cuiva, aţi fi trimişi la scaunul electric. Dallas, ascută cu atenţie aceasta! Dacă refuzi sângele lui Isus Hristos, dacă vezi şi refuzi Semnul sângelui Său, va trebui să te prezinţi la judecată cu sângele Lui pe mâinile tale. Aminteşte-ţi aceasta, păcătosule sau membrule al unei biserici!

Ce s-ar fi întâmplat dacă Lee Oswald ar fi fost lăsat să transpire câteva zile înainte de a se prezenta în faţa Curţii Supreme de Justiţie, pentru că l-a asasinat pe preşedinte? Cum s-ar fi simţit acel om ştiind că nu se va găsi nici un pic de milă pentru el? Cred că ar fi fost ceva îngrozitor, dar nu a avut şansa să experimenteze acest lucru, pentru că a fost împuşcat şi el. Gândiţi-vă numai cum ar fi să stai cu sângele cuiva pe mâini în faţa unei Curţi Supreme furioase, mai ales că era vorba de preşedintele Statelor Unite ale Americii. Aşa ceva ar fi uşor, comparativ cu cei care vor trebui să stea în faţa Curţii de Justiţie a lui Dumnezeu, pentru că au respins sângele Domnului. Aţi transpira din greu când aţi şti aceasta. Lui Oswald putea să i se ia doar această viaţă, dar Dumnezeu vă va îndepărta pentru totdeauna din prezenţa Sa, ceea ce ar fi cu adevărat cumplit.

Dacă ar trebui să vă prezentaţi în faţa unei Curţi de Justiţie, aţi căuta cel mai bun avocat pe care l-aţi putea găsi. Oricine ar face aceasta. Şi vă spun ceva: fiecare om care se naşte în această lume, indiferent din ce familie vine, este vinovat de sângele lui Isus Hristos până în clipa când acceptă graţierea Lui, iar singura modalitate prin care poţi şti că ai primit îndurarea Lui este să primeşti Semnul.

Fiţi atenţi! Dacă eşti vinovat, vei căuta cel mai bun avocat pe care-l poţi găsi ca să-ţi reprezinte cazul. Dacă ar trebui să merg în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, nu mi-aş lua un preot sau un alt om ca să pledeze pentru mine, ci mi-aş dori cel mai bun avocat pe care l-aş putea găsi ca să mă reprezinte.

Prietene creştin, dă-mi voie să-ţi spun că Avocatul nostru este şi Judecătorul nostru şi că Judecătorul nostru a devenit Avocatul nostru. Astfel, cazul nostru este rezolvat atunci când acceptăm graţierea Lui. Judecătorul însuşi a venit jos şi a devenit Avocatul apărării. Da, Avocatul şi Judecătorul sunt unul şi acelaşi. Dumnezeu S-a făcut Om ca să ne salveze prin moartea pe care a luat-o asupra Sa. Aleluia! Aceasta înseamnă „Laudă lui Dumnezeu.” Şi El merită toate laudele noastre. Deci, Avocatul şi Judecătorul nostru este de fapt aceeaşi Persoană.

Semnul graţierii noastre este Duhul Sfânt. Cazul este închis. Fiecare bărbat şi femeie care au primit cu adevărat botezul Duhului Sfânt se identifică cu Avocatul, Judecătorul şi Jertfa dată pentru ei, iar Semnul primit arată că preţul călătoriei spre gloria cerească a fost plătit. Amin. Totul este încheiat. Ei au Semnul, şi Semnul, botezul cu Duhul Sfânt, este al lor ca Martor al învierii lui Isus. Amin. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Aceasta este legitimarea ta. Tu ai acest Semn; îţi aparţine. Dar dacă nu ai Semnul, nu vei putea intra. Trebuie să-L ai, pentru că El este dovada că preţul a fost plătit.

În vechime, El a spus: „Sângele vă va sluji ca semn… Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…” (Exod 12.13). Vedeţi? Tu trebuia să ai semnul. Dacă nu îl aveai, nu puteai merge mai departe. Dacă nu era arătat semnul, legământul nu îşi putea face efectul.

Voi ziceţi: „Stai puţin, frate Branham!” Acesta este adevărul.

Semnul a fost superior legământului. Israel a avut legământul tăierii împrejur şi fiecare iudeu putea să arate oricui acest lucru: „Eu pot să-ţi dovedesc că sunt tăiat împrejur. Sunt iudeu şi sunt tăiat împrejur după porunca lui IaHVeH.” Dar cu toate acestea, el nu era scutit dacă nu aplica semnul. Trebuia să arate semnul, înţelegeţi? Semnul trebuia să fie acolo, oricum. Dacă un iudeu ar fi spus: „Nu voi pune nici un sânge pe uşă, pentru că pot dovedi, prin legământ, că sunt iudeu,” Îngerul morţii l-ar fi lovit. Nu ar fi contat cât era de loial, ce membru bun era în biserică, câtă zeciuială a plătit sau cât de mult spunea el că Îl crede pe IaHVeH, pentru că IaHVeH îi cerea acel semn.

El lucrează şi astăzi la fel. Trebuie să fie aşa, pentru că „…nu este sub cer niciun alt Nume dat şi nici o altă cale,” ceea ce înseamnă că nu contează cât eşti de bun sau de loial: tu trebuie să ai Semnul şi să-L arăţi.

Poate cineva din Israel putea spune: „Ei bine, eu am jertfit mielul, iar sângele l-am luat şi l-am pus într-un borcan acolo în spate.” Dar nu aceasta era porunca Lui. Sângele trebuia să se găsească pe uşciorii uşii şi pe uşă. Trebuia arătat.

La fel este acum. Viaţa ta trebuie să arate Semnul care se află în tine. Ce se întâmplă cu voi, penticostalilor? Voi, femeilor cu părul scurt şi cu feţele vopsite şi voi, bărbaţilor, care spuneţi glume murdare şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta, cum arătaţi că Duhul Sfânt este Semnul că sângele lui Isus Hristos S-a vărsat pentru voi? Cum arătaţi Semnul voi, cei care aveţi doar o formă de evlavie, dar numiţi lucrarea lui Dumnezeu vrăjitorie?

Voi spuneţi: „Eu sunt penticostal… Eu sunt metodist,” dar pe mine nu mă interesează ce sunteţi. Voi trebuie să posedaţi Semnul, pentru că Dumnezeu nu cere nimic altceva decât Semnul.

Poate zici: „Ei bine, eu am doctorat…” dar mie nu-mi pasă câte doctorate ai. Dumnezeu cere Semnul şi numai Semnul. Numai în felul acesta poţi dovedi că a fost plătită călătoria ta. El nu-ţi va lua în considerare diplomele sau alte lucruri, ci vrea să vadă Semnul.

Dacă nu ai biletul cerut, şoferul de autobuz va spune: „Stai puţin! Acesta nu este biletul pentru cursa mea.”

Omul de la aeroport va spune: „Dacă nu ai biletul, nu poţi trece mai departe. Vedeţi? Biletul este un semn.

Dacă mergi la pilotul avionului şi îi spui: „Vreau să merg cu avionul acesta, cât mă costă biletul?”

El îţi va răspunde: „Du-te şi cumpără bilet.”

„Bine, dar îţi plătesc ţie pentru el.”

„Eu nu pot să-ţi iau banii, iar tu nu poţi urca în avion până când nu-ţi cumperi bilet. Pe mine mă interesează biletul.”

Poate vei spune: „Ei bine, dar eu am mers la şcoală; eu am făcut asta şi cealaltă…” Pe mine nu mă interesează ce ai făcut. Tu trebuie să ai Semnul sau nu vei intra. Amin şi amin. Puteţi vedea aceasta? Dumnezeu cere Semnul.

În Israel, El a spus: „Când voi vedea sângele, şi numai atunci, Eu voi trece pe lângă voi.”

Dacă nu era arătat semnul, legământul nu avea nici o valoare. Un iudeu putea să spună şi să dovedească faptul că era tăiat împrejur. El putea să-i ia pe fraţii săi la o parte şi să le spună: „Priviţi, eu sunt tăiat împrejur,” dar aceasta nu însemna nimic.

Tu spui: „Eu sunt baptist; sunt metodist; sunt penticostal; sunt aceasta sau cealaltă,” dar nu înseamnă nimic. Tu trebuie să ai Semnul, iar când Acesta vine, Îl mărturiseşte pe Hristos. Aşa a spus El că va fi, iar Hristos este Cuvântul. Atunci, cum poţi nega că Biblia este adevărată, sau chiar şi numai o parte din ea, şi în acelaşi timp să susţii că ai Semnul, când acest Semn este chiar Cel care Îl mărturiseşte pe Isus Hristos? Aceasta este marea mea întrebare.

„Oh,” spuneţi voi, „eu nu cred aceasta! Zilele minunilor au trecut.” Dacă vorbiţi aşa, dovediţi că nu posedaţi Semnul, fiindcă Semnul întăreşte fiecare Cuvânt cu „Amin”; fiecare Cuvânt, pentru că El este Dumnezeu însuşi. Înţelegeţi? În ordine.

Dacă ei nu aveau semnul, legământul nu avea nici o valoare, era anulat, iar astăzi este la fel. Nu contează cât de mult spui: „Frate Branham, eu cred fiecare Cuvânt din Biblie şi pot să recit jumătate sau toată Biblia pe de rost,” fiindcă şi Satana poate face aceasta.  Da, da. Tu trebuie să ai Semnul.

„Bine, frate Branham, dar eu am tot peretele plin de diplome. Am facultatea, doctoratul şi un LLD în latină. Pe deasupra, am scris o mulţime de cărţi; am făcut asta şi cealaltă; am făcut totul.” Pe mine nu mă interesează toate acestea. Sunt bune, dar trebuie să ai Semnul, pentru că cere Semnul.

Poate zici: „Eu sunt student în Biblie; sunt o persoană bună; sunt asta şi cealaltă.” Este bine, este în ordine, dar trebuie să ai Semnul.

În zilele acelea, moartea era gata să lovească Egiptul, iar astăzi, moartea poate lovi în orice clipă naţiunile.

Anna Janne, cred că tatăl tău a spus odată ceva ce mi-a plăcut mult, şi anume: „Dacă Dumnezeu ar lăsa America să scape cu ceea ce face acum, ar fi obligat să ridice Sodoma şi Gomora şi să Îşi ceară scuze pentru că le-a ars.” Aşa este.

Ţineţi minte că Israelul a plătit pentru fiecare păcat pe care l-a săvârşit, iar noi vom plăti la fel ca ei. De ce devenim delăsători? Îmbrăcaţi-vă armurile! Biserică, vino înapoi la Dumnezeu! Să nu credeţi că vă spun aceasta ca să fiu diferit de ceilalţi, fiindcă o fac ca un avertisment. Credeţi aceasta.

Moartea este gata să lovească. În trecut, Dumnezeu le-a arătat harul şi îndurarea Sa prin putere, semne şi minuni, iar astăzi face la fel înainte să-Şi ia Mireasa, dar ei tot nu vreau să se pocăiască şi să creadă mesajul.

Fiecare mesaj este precedat de Exodul Bisericii. Întotdeauna a fost aşa, iar astăzi este la fel. Fiecare mişcare spirituală este un semn de la Dumnezeu. Credeţi aceasta? Trebuie să fie un semn, iar după acel semn va urma mesajul. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Dacă nu te vor crede şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.” (Exod 4.8).

Când vedeţi că au loc semne, dar nu sunt urmate de nici un mesaj, ci doar de aceeaşi veche şcoală teologică, să ştiţi că nu vin de la Dumnezeu. Dar când se arată un semn, trebuie să fie urmat de mesaj.

Vorbesc cumva prea tare? Mi se pare să sună ca şi cum sunetul ar veni înapoi. Poate este de vină microfonul. Aş vrea să înţelegeţi bine ce spun.

Când a apărut Isus în scenă, El nu le-a spus prea multe oamenilor, dar toţi Îl voiau în bisericile lor: „Oh,” spuneau ei, „priviţi-L pe acest tânăr Profet! Am fi foarte bucuroşi să-L avem printre noi, pentru că vindecă bolnavii. Oh, glorie lui Dumnezeu pentru că a ridicat un asemenea Bărbat printre noi!” Atunci totul era în ordine, pentru că El arăta semnul despre care scria în Isaia 35: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie…” (v. 5-6). Acesta era un semn.

El a arătat semnul lui Mesia, aşa că mulţi au zis: „Da, aş putea fi de acord cu aceasta.” Dar dacă acela a fost un semn, trebuia să fie şi un Glas care să-l urmeze.  Şi care a fost acel Glas? Când El a început să-Şi prezinte învăţătura şi i-a numit pui de năpârci, nu a mai fost deloc popular. Glasul însoţea semnul, pentru că semnul a fost primul.

Moise s-a dus în Egipt cu un semn, iar atunci când a aruncat toiagul jos, acesta s-a transformat într-un şarpe. Acesta era un semn. Dar după o vreme, semnul a fost urmat de glas. Glasul nu putea veni în alt timp, decât în acela, pentru că era vremea când trebuiau să se împlinească Scripturile. Priviţi ce I-a spus Dumnezeu lui Moise din mijlocul rugului aprins: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.

Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii.” (Exod 3.7,9).

Vedeţi? „Mi-am adus aminte de făgăduinţa pe care    i-am făcut-o lui Avraam.” El îi spusese lui Avraam că vor fi robi acolo şi că după patru sute de ani vor fi eliberaţi. Nu putea fi în alt timp, de aceea Moise trebuia să vină chiar atunci.

Marele ceas al lui Dumnezeu merge perfect. El nu va fi nici măcar cu un minut înainte sau înapoi, ci merge exact, aşa că totul s-a petrecut exact când trebuia; nu se putea întâmpla în nici o altă perioadă.

Nici aceste lucruri nu se puteau petrece în alt timp. Ele nu puteau veni în zilele lui Luther sau Wesley; nu se puteau petrece în vremea metodiştilor sau a baptiştilor, ci acum. Israel trebuia să fie o naţiune, iar bisericile trebuiau să fie în starea în care se află acum. Trebuia să fie un al treilea mesaj, o a treia epocă a restituirii. Trebuia să fie o Laodicea, iar ea nu se putea încheia până când nu se organizau penticostalii şi făceau ceea ce au făcut, pentru că Domnul vine numai după ce ei Îl scot afară din biserică. Şi El este Cuvântul.

Lor le este frică să stea în faţa acestui Cuvânt şi nu pomenesc nimic de El, dar cu toate acestea se revoltă şi sunt îngrijoraţi din cauza Lui.

Nu demult, când am fost la Chicago, Domnul mi-a dat o vedenie. Acolo erau trei sute de predicatori şi eu le-am zis:

„Aş vrea ca unul dintre voi, să ia Biblia şi să vină aici, lângă mine, ca să mă contrazică cu privire la sămânţa şarpelui şi aşa mai departe.” Pot să vă spun că aceea a fost cea mai tăcută audienţă pe care am avut-o vreodată, aşa că le-am zis: „În cazul acesta, aş vrea să nu mai vorbiţi pe la spate!” Vedeţi? Este în afara gândirii lor seminaristice.

Totuşi, ei spun: „Când este sub ungere, fratele Branham este un profet, dar când nu o mai are, nu ştim dacă mai este profet.” Oare nu este acesta semnul unui teolog încurcat?

Cuvântul „profet” înseamnă „descoperitor divin al Cuvântului.” Cuvântul Domnului vine la profeţi. Isus a fost identificat în felul acesta. Astfel, ei au spus după înviere: „Noi ştim că El a fost un profet al lui Dumnezeu, pentru că nici un om nu putea face acele lucrări decât dacă Dumnezeu era cu el.” Dar cu toate acestea, nu I-au acceptat mesajul. Ei nu    l-au primit nici pe Ioan, cu toate că a fost un profet. Nu l-au primit nici pe Ilie şi nici pe ceilalţi profeţi, deşi au avut descoperirea divină.

Cuvântul englez „profet” are multe sensuri, chiar şi acela de predicator dar conform Scripturii, înseamnă „văzător.” Un astfel de bărbat era recunoscut prin faptul că ceea ce spunea se împlinea. Acesta era semnul că el era un profet, pe lângă faptul că avea descoperirea divină a Cuvântului scris; iar Dumnezeu confirma acel lucru şi dovedea că este adevărat.

Cum? Ei bine, trebuia să fie în felul acesta, pentru că nu era cale de ocolire. Dumnezeu a spus că va fi aşa, iar astăzi este la fel. Vedeţi? Semnul trebuie să fie acolo, fiindcă El se identifică cu Cuvântul şi Îl face exact. Atunci, Dumnezeu şi-a pregătit poporul pentru Exodul spre ţara făgăduită, ceea ce este un simbol spre astăzi.

Voi încerca să închei mesajul în 15-20 de minute, dar aş vrea să mă înţelegeţi bine, pentru că s-ar putea să nu vă mai văd niciodată.

Observaţi cum şi-a pregătit El poporul. Câţi ştiu că El nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare? Căutaţi în Biblie şi vedeţi dacă Şi-a schimbat vreodată felul de lucrare. Nu, domnilor, El nu a făcut-o niciodată.

Cum Şi-a pregătit El poporul? Mai întâi le-a trimis un profet cu un semn, pe Moise. Este adevărat? Semnul a fost urmat de un mesaj de pregătire pentru că trebuiau să meargă în ţara făgăduită. Dar Domnul a avut şi o legitimare pentru profetul Său, aceasta fiind Lumina de deasupra lui. Noi ştim că Moise a fost însoţit de Stâlpul de Foc. Apoi le-a dat un semn ca să nu fie îngrijoraţi, speriaţi sau nervoşi şi    le-a zis: „Când voi vedea semnul, voi trece pe lângă voi.”

Priviţi cum a făcut Dumnezeu aceasta: le-a pregătit un mesager legitimat de El, a legitimat mesajul lui şi le-a dat un semn ca să-i asigure că preţul a fost plătit. Astfel, ei au fost gata să pornească spre ţara făgăduită.

Dar El a făcut acelaşi lucru şi pentru noi. Ce a făcut? Ne-a trimis Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Mesagerul, legitimarea Lui biblică printre noi, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Semnul este Asigurarea. De ce mai sunteţi îngrijoraţi? Călătoria noastră este plătită şi ne identificăm cu Jertfa dată pentru noi. El nu poate să vă refuze, pentru că a făgăduit aceasta, iar ca dovadă, suntem identificaţi cu El.

Ieşirea Israelului din Egipt este la fel ca ieşirea Miresei din biserica organizată. Când şi-a început Moise slujba, Israel s-a adunat din toate părţile Egiptului în ţinutul Gosen, pentru rugăciune şi închinare. Acelaşi lucru îl face Mireasa: ea iese dintre unitarieni, trinitarieni şi din alte grupări. Da, ea iese afară. Trebuie să fie aşa, pentru că în Evrei scrie: Ieşiţi afară din mijlocul necredinţei!” Duhul Sfânt a făgăduit că va face aceasta în zilele din urmă: „Ieşiţi afară din mijlocul lor…”

În Evrei 10.26 scrie: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate…” Dacă mai aveţi puţină răbdare, pot să vă dau un exemplu.

În călătoria lor, evreii au ajuns la hotarele ţării, iar Dumnezeu a ales prin Moise doisprezece bărbaţi care să meargă să iscodească ţara făgăduită, iar când s-au întors, au adus cu ei un semn al bogăţiei acelui ţinut. Zece dintre ei s-au întors speriaţi de moarte şi au spus: „Amaleciţii aceia sunt uriaşi, iar noi arătăm ca nişte lăcuste pe lângă ei.”

Dar Iosua şi Caleb s-au întors aducând dovada şi au spus: „Noi putem face aceasta.” Vedeţi, cei zece erau credincioşi de graniţă. Ca ei sunt cei care au trecut prin toate acele lucruri: prin biserică, prin aderare, botez şi alte forme, dar când este vorba de a trece dincolo şi de a primi Semnul, dovada că Ţara este acolo şi că Isus Hristos este viu; că El este cu noi şi în noi, nu mai pot crede.

Da, aceasta a fost prea mult pentru ei. Înţelegeţi? Şi ce s-a întâmplat? S-au întors şi au murit în pustie. Niciunul dintre ei nu a păşit dincolo. La fel se întâmplă cu cei care nu cred, indiferent că sunt baptişti, metodişti, prezbiterieni sau orice altceva.

Nădăjduiesc că în seara aceasta se află printre noi şi vechiul meu învăţător. Este vorba de doctorul Roy Davis din Fort Worth, pe care cred că-l cunoaşteţi mulţi dintre voi. Îmi amintesc că noi am discutat despre aceste lucruri cu mulţi ani în urmă. El m-a botezat cu ani în urmă în credinţa Bisericii misionare baptiste.

Fiţi atenţi acum! Dacă noi venim până la graniţă şi spunem: „Aleluia! Glorie lui Dumnezeu! Eu vorbesc în limbi, aleluia!” nu este de-ajuns. Dacă nu crezi fiecare Cuvânt, înseamnă că ceva este greşit cu experienţa ta.

Tu vii până la graniţa Ţării şi vezi ce este acolo, vezi că Isus S-a ridicat dintre cei morţi şi este printre noi; auzi Cuvântul care urmează Semnul şi totuşi nu Îl crezi.

Ce s-a întâmplat cu ei? Au murit în pustie. Dar cu noi? „…dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate…” Aşa scrie în cartea Evreilor.

Fiţi atenţi! Dacă putem vedea semnele timpului de sfârşit, nu ar trebui să fim mai alertaţi că timpul este aproape? Încetaţi cu necredinţa! Adunaţi-vă împreună, fiindcă ar trebui să ne iubim unii pe alţii, să credem şi să ne despărţim de lume!

Dacă observaţi, ei nu numai că veneau împreună şi vorbeau despre mesaj, ci intrau sub sânge. Ei nu au zis: „Vedeţi voi, Moise ne-a spus aceasta… Mesagerul ne-a spus că ar trebui să fim sub sânge, ce credeţi despre aceasta, băieţi?” Nu au făcut aşa, ci au junghiat mielul şi au pus sângele unde li se poruncise.

Noi putem fi de acord cu Cuvântul şi orice altceva, dar dacă nu posedăm Semnul, ce folos de toate acestea? Niciunul! Încercaţi să pătrundeţi ceea ce spun. El nu a fost Responsabil de niciunul din cei care nu au fost găsiţi sub sânge, şi nu este nici astăzi Responsabil pentru cei aflaţi în afara Semnului.

Întreaga familie era în siguranţă numai dacă se aflau sub semn, iar semnul trebuia arătat. Credeţi aceasta? Oamenilor, ar trebui să ne amintim aceasta astăzi.

Ştiaţi că Biblia vorbeşte despre toate lucrurile acestea de nimic: de rock and roll, de Beatles şi de toţi ceilalţi gândaci? Sigur că da. Ele se găsesc în Apocalipsa. Ei sunt morţi şi nu se pot ridica. Nu au fost niciodată veşnici; nici măcar nu au fost în gândurile lui Dumnezeu, aşa că vor pieri, vor fi terminaţi pentru totdeauna, anihilaţi total. Vor trebui să fie pedepsiţi multă vreme pentru ceea ce au făcut, dar tot ce are început, are şi sfârşit, în timp ce tot ce nu are început nu are nici sfârşit. Şi este o singură formă de Viaţă veşnică, iar noi luptăm pentru ea.

În capitolul 2 din Iosua scrie despre acea curvă credincioasă , dintre neamuri, care şi-a adus întreaga familie sub acea funie cărămizie, care era semnul dat de mesagerii lui Iosua, iar Îngerul nimicitor al lui Dumnezeu a onorat numai acel semn, în timp ce restul cetăţii a fost nimicită. Semnul acela a fost singura cerinţă a lui Dumnezeu, dată prin slujitorii Săi, şi nu a contat dacă cineva a fost primarul cetăţii, cel mai sfânt om din cetate sau dacă mergeau la cea mai mare biserică din cetate, totul a fost nimicit în afară de casa ei. Vedeţi? Dumnezeu însuşi a onorat acel semn.

Cei din Ierihon au auzit că Dumnezeu făcea lucruri mari, dar nu au luat seama la avertizare. La fel fac şi oamenii de astăzi, care au auzit ce a făcut Dumnezeu în ultimii ani şi totuşi nu iau nici un fel de poziţie. Ei au văzut marele Său har însoţit de semne şi minuni, aşa cum a făgăduit El când a zis că „aşa cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi în zilele din urmă.” Da, El a făgăduit aceasta. Priviţi ce s-a întâmplat în Sodoma. A fost un semn al Sodomei, iar mesagerul din Maleahi 4, trebuie să întoarcă inimile copiilor la credinţa părinţilor de la Rusalii, înapoi la Biblie. Nu poate fi o altă Biblie sau altceva de felul acesta, fiindcă aceasta este întreaga descoperire a lui Dumnezeu.

Poate cineva zice: „Ei bine, eu cred partea aceasta, dar despre partea cealaltă nu ştiu ce să spun.” Mesagerul adevărat al lui Dumnezeu te întoarce la tot Cuvântul. Aceasta face Duhul Sfânt: te aduce înapoi la fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu.

Harul Lui s-a arătat, iar ceea ce urmează este judecata. Poate că oamenii din marea cetate Ierihon au crezut că sunt salvaţi, dar mai târziu au aflat contrariul.

Acolo au mers doi băieţi ca să adune sămânţa hotărâtă mai dinainte, iar acea femeie şi-a folosit casa ca biserică. Ea i-a primit pe mesageri, iar apoi i-a adunat sub semn pe toţi cei care au crezut.

În toată acea cetate mare s-a găsit numai o femeie micuţă, care a fost probabil excomunicată din fiecare biserică din oraş, din cauza renumelui rău pe care îl avea. Dar cu toate acestea, ea i-a crezut pe acei mesageri; iar când au plecat, ei au lăsat un semn pe care Dumnezeu l-a onorat. La fel este şi astăzi.

Ţineţi minte că atunci când a venit mânia nimicitoare a lui Dumnezeu şi toată cetatea s-a prăbuşit, semnul i-a păstrat casa în siguranţă. Dar aceasta nu s-a întâmplat pentru că era o femeie bună, ci pentru că a crezut şi a aplicat semnul.

Ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi spus: „Da, ei erau bărbaţi deosebiţi şi cu siguranţă mi-a plăcut mesajul pe care l-au avut, dar sinceră să fiu, sună cam aiurea să-mi atârn acea sfoară la fereastră, aşa că am s-o trag înăuntru.”? Acel lucru nu ar fi fost valabil şi casa ei s-ar fi prăbuşit, pentru că Dumnezeu a onorat numai semnul cerut, aşa cum s-a întâmplat şi în Egipt.

Iosua a fost un simbol spre Isus, pentru că cuvântul „Iosua” (Iahshua în ebraică) înseamnă „IaHVeH Salvatorul.”  El a fost un simbol spre Isus şi a fost credincios semnului predicat de mesagerul său. Da, Iosua a fost credincios acelui semn. Vedeţi? Toţi cei care s-au aflat sub semn în Egipt, au fost salvaţi; şi la fel, toţi cei care se aflau sub semn în Ierihon.

Sângele mielului este un simbol spre semnul de astăzi, spre Duhul Sfânt. Cei care se află sub acest Semn, sunt în siguranţă, în timp ce cei are nu sunt sub acest Semn, nu sunt în siguranţă. În Evrei 13.10 şi 20, se vorbeşte despre legământul veşnic. Vechiul legământ a fost un legământ vremelnic, dar noul legământ este un legământ veşnic.

Făgăduinţa lui Dumnezeu, de sub Sânge, ne eliberează de păcat şi ruşine şi ne face diferiţi de restul lumii. Astfel, voi nu trebuie să vă îmbrăcaţi diferit pe dinafară, pentru că oricine poate face aceasta, ci trebuie să fiţi diferiţi pe dinăuntru. Viaţa se află înăuntru, nu în felul cum vă îmbrăcaţi.„Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” (Romani 14.17).

Făgăduinţa ne-a făcut liberi de sub păcat şi ne arată că Dumnezeu nu ne ţine în seamă păcatul. Astfel, David spune: „Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea.” (Psalmul 32.2). Dumnezeu nu va ţine niciodată în seamă păcatul celor aflaţi sub Semn, pentru că Semnul este dovada că păcatul lor a fost plătit şi că au fost primiţi de El. Credinţa ta a apucat acest Semn şi Îl ai. Tu ai în trupul tău dovada că răscumpărarea ta a fost plătită şi ca urmare, Îl cinsteşti şi arăţi făgăduinţele şi puterea Lui.

„Noul  Testament” înseamnă „Noul Legământ”, iar „sângele” înseamnă „Viaţă.” Noul Testament este Testamentul Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt mărturiseşte că Isus Hristos S-a ridicat dintre cei morţi, că a împlinit toate cerinţele pentru salvarea noastră şi că este viu şi astăzi. Semnul dovedeşte că El este viu ca să Se identifice cu noi, aşa cum a făgăduit. Cum poate un om care citeşte Biblia şi cunoaşte făgăduinţele Lui, să vadă că Hristos Se întoarce în aceste zile din urmă în forma Duhului Sfânt şi Se identifică pe Sine ca fiind viu? Acesta este Semnul, dovada că preţul a fost plătit.

Să nu vă bazaţi niciodată pe senzaţii şi să nu spuneţi: „Eu am simţit că îmi alunecă ceva rece pe spate; am mirosit ceva; am văzut sânge sau ulei pe palme!” sau: „Eu mi-am luat diploma în teologie!” sau: „Am dansat în duhul, am strigat şi am vorbit în limbi.” Aceste lucruri ar putea fi în regulă, nu am nimic împotriva lor, dar nu despre ele vorbesc acum, ci despre identificarea Semnului, a lui Isus Hristos Cel  înălţat, care locuieşte acum în noi identificându-Se pe Sine însuşi ca să-Şi legitimeze Cuvântul făgăduit pentru astăzi. Amin. Tu şi Hristos sunteţi una. Dumnezeu şi Hristos sunt una. „În ziua aceea, veţi şti că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine.” Dumnezeu S-a arătat în trup omenesc, dovedindu-ne că este viu după două mii de ani. Acesta este Semnul. Dacă nu eşti sub acest Semn, grăbeşte-te să intri repede, prietene, fiindcă s-ar putea ca într-o zi să fie prea târziu. Noi nu ştim aceasta.

El Şi-a arătat prezenţa printre noi, dovedindu-ne că este viu, aşa că avem dreptul la tot ceea ce a răscumpărat pentru noi. Un bărbat sau o femeie care au botezul Duhului Sfânt, au dreptul la tot ceea ce a răscumpărat Isus pentru noi, fiindcă acesta este Semnul; aceasta este puterea de cumpărare.

Poate zici: „Ce vrei să spui, frate Branham?” Am să explic acest lucru mai simplu, pentru că vreau să fiu înţeles de cei care sunteţi bolnavi. Dacă aş fi lihnit de foame, iar o felie de pâine ar costa douăzeci şi cinci de cenţi şi un frate ar veni la mine şi mi-ar zice: „Frate Branham, uite o monedă de douăzeci şi cinci de cenţi. Eşti lihnit de foame, aşa că ia banii aceştia,” m-aş bucura de acei bani la fel de mult ca de o felie de pâine, pentru că aş avea preţul de cumpărare; aş avea semnul, puterea care poate cumpăra pâinea. Înţelegeţi? Eu mă bucur pentru acea monedă la fel de mult ca şi când aş ţine în mână pâinea, pentru că am semnul sau puterea cu care pot cumpăra pâinea.

Dacă ai botezul Duhului Sfânt, tu ai Semnul că deţii fiecare lucru care a fost răscumpărat prin moartea lui Isus; îţi aparţine; este în posesia ta. Şi atunci, îţi mai este frică să-l ceri?

Dacă pun banii aceia în buzunar şi spun: „Ei bine, nu ştiu dacă pot cumpăra acea pâine sau nu,” voi muri de foame. Ţineţi minte că vânzătorul a spus: „Frate Branham, eu am o singură cerinţă: îmi dai o monedă de douăzeci şi cinci de cenţi şi poţi avea acea felie de pâine.” Amin. Aceasta este tot, am înţeles.

Motivul pentru care nu vedem că se fac multe lucruri astăzi, este că nu-i arătat adevăratul Semn. Când ne dăm seama de aceasta şi prezentăm adevăratul Semn, Viaţa care a venit din sânge, Semnul, vorbeşte pentru noi. Amintiţi-vă că sângele legământului a fost recunoscut împreună cu Semnul, iar Cuvântul ne asigură de această făgăduinţă. Semnul este dovada că preţul pentru noi a fost plătit.

Dacă nu eşti inclus în acest lucru, desigur, nu vei primi niciodată nimic, ci treci prin rândul de rugăciune, vii la altar, te uiţi şi mergi înapoi cum ai venit. Oh, frate, dar atunci când Semnul este pus în inima ta şi ştii că în tine se află dovada învierii lui Isus Hristos, se întâmplă ceva. Atunci nu mai există nimic să te poată întoarce înapoi, pentru că ştii cui aparţii.

Nimic altceva nu te îndreptăţeşte să ai parte de Semn, decât supunerea totală faţă de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ferice de cel ce împlineşte toate poruncile Lui, pentru că va avea parte la Pomul Vieţii.

Când ne rugăm, noi trebuie să avem Semnul ca să-L prezentăm împreună cu rugăciunile noastre. Să nu scăpaţi aceasta. Când te rogi, tu trebuie să ţii Semnul deasupra rugăciunii tale, iar dacă nu Îl ai, trebuie să te rogi până când Îl primeşti. Dacă nu ai Semnul, făgăduinţa nu este pentru tine şi nu poţi primi ceea ce ceri. Tu trebuie să ai mai întâi Semnul, dovada că preţul a fost plătit, credinţa ta.

Semnul supunerii totale este că nu te mai temi. Pavel ne spune că „sângele stropirii… vorbeşte mai bine…” (Evrei 12.24). Poate veţi spune: „Sângele vorbeşte?” Da, sângele vorbeşte.

În Geneza 4.10 scrie că glasul sângelui lui Abel a strigat din pământ, iar în Evrei 12 vedem că sângele legământului vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. „…de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.” Vedeţi?  Deci sângele Lui vorbeşte, şi o face în numele nostru. Viaţa care este în tine vorbeşte din sângele Lui vărsat. Amin. Aş vrea ca toţi să poată vedea aceasta. Dacă aţi putea vedea că Semnul este Viaţa Lui în voi. Sângele te identifică cu El însuşi. Înţelegeţi? Sângele Lui S-a vărsat şi pentru că L-ai acceptat, Viaţa a venit în tine. Astfel, ai Semnul, iar acesta este Duhul Sfânt.

După cum am spus, când ne rugăm, noi trebuie să avem Semnul şi să-L prezentăm împreună cu rugăciunea noastră. Noi trebuie să credem pentru noi înşine şi să aplicăm Semnul pentru întreaga noastră familie, la fel ca în Egipt, Ierihon sau în Fapte 16.31, unde Pavel i-a spus temnicerului roman: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Aplică acest Semn peste familia ta. Dacă ai un copil care nu este mântuit, pune Semnul deasupra lui şi spune: „Doamne Dumnezeule, Îţi cer…” şi stai pe aceasta. Dacă ai o mamă sau pe altcineva care este pierdut, pune Semnul deasupra lor şi spune: „Doamne Dumnezeule, Îţi cer…”

Scoate afară toată mizeria lumească din casa ta şi pregăteşte-te pentru El. Arde-ţi pantalonii scurţi! Aruncă mesele pentru jocuri de noroc! Debarasează-te de ţigări, aruncă necredinţa şi hârtiile bisericii tale la gunoi, unde le este locul. Amin. Apoi poţi să te pregăteşti. Ce trebuie să faci în continuare? Să aplici Semnul în rugăciune, ca dovadă că ai o credinţă adevărată. Să Îl aplici cu încredere şi în curăţie de inimă, pentru că „dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” (1 Ioan 3.21).

Dacă faceţi lucruri greşite, cum o să-I cereţi lui Dumnezeu să facă ceva pentru voi? Acesta este motivul pentru care ne clătinăm. Să nu credeţi că spun aceasta ca să vă rănesc, fiindcă o fac ca să vă îndrept. Cum credeţi că puteţi clădi aceasta pe cenuşa Sodomei şi Gomorei? Întoarceţi-vă înapoi!

Asociaţiile de predicatori lasă oamenii să facă ce vor, le scriu numele într-un registru şi apoi îi numesc asta şi aceea, deşi aşa ceva este o urâciune. De aceea este credinţa un lucru atât de rar: fiindcă ei au speranţă, nu credinţă.

Voi trebuie să vă întoarceţi la ceea ce este curat, apoi să luaţi Semnul şi să-L aplicaţi ştiind că Isus Hristos este în voi. Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că ceva este greşit şi atunci trebuie să mergi înapoi. Cel ce a făcut făgăduinţa este El. Aplică-L! Citiţi Efeseni 2.12 şi vedeţi ce scrie acolo: „…aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume,” iar în Evrei 9.11, tot Pavel spune: „Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta…” Eu nu spun că voi trebuie să faceţi ca evreul, care lua un bou gras şi îl înjunghia, apoi îşi punea mâinile peste el în timp ce i se scurgea sângele şi se identifica cu el plecând înapoi justificat. El făcea aceasta pentru că aşa a cerut IaHVeH. Apoi, poate că în generaţia următoare au devenit puţin mai reci, şi înainte să-şi dea seama, totul a devenit o tradiţie de familie. Aceasta a devenit şi biserica penticostală: o tradiţie de familie. Astfel, noi stăm jos şi spunem: „Nu a fost bună emisiunea din seara aceasta de la televizor? Oare ce au făcut  acolo jos la biserică?” Oh, Doamne, ai milă! Vedeţi? Este o tradiţie de familie. „Ştiţi? Eu am vorbit zilele trecute în limbi. Da, da. Eu aparţin de asta sau de cealaltă.” Oh, este o tradiţie de familie.

Dar ştiţi ce a spus Dumnezeu? „…Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor;… Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia 1.11,14).

Aşa au devenit jertfele penticostale şi toate obiceiurile denominaţionale: femeile şi bărbaţii noştri fac lucrurile pe care le fac, au o formă de închinare, muzică tare, sar în sus şi-n jos, etc., iar dacă se întâmplă să li se spună Cuvântul lui Dumnezeu, este ca şi când ai arunca o găleată de apă pe ei. Ce se întâmplă? Jertfele voastre încep să miroasă urât înaintea lui IaHVeH.

Atunci când a venit în scenă Isaia, el le-a spus: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată...” Vedeţi? Aceasta nu era o formă moartă sau un crez, ci era Cuvântul viu, Dumnezeul cel viu care a venit şi a trăit printre noi.

Unele din bisericile care cred aceste lucruri, neagă că ar fi un astfel de semn. Un individ mi-a spus odată: „Numai cei doisprezece apostoli au primit Duhul Sfânt, şi cu aceasta gata.” Dar noi, cei care credem Cuvântul, ştim că nu este aşa; noi ştim că Duhul Sfânt este prezenţa Lui vie. Cum ştim că Duhul Sfânt, prezenţa vie a lui Hristos, este printre noi? Prin faptul că face aceleaşi lucrări pe care le-a mai făcut. Aceasta este dovada. Viţa este cunoscută după roadele pe care le aduce, iar când iese la suprafaţă o mlădiţă nouă, identică cu cea din Faptele Apostolilor, care a făcut aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Isus, trebuie să facă şi ea aceleaşi lucrări. Vedeţi? Evrei 13.8 spune că El este Acelaşi, ceea ce dovedeşte că Dumnezeu L-a ridicat pentru noi, aşa cum spune Cuvântul făgăduit.

În Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Nu pentru următoarea zi de trezire, ci „pentru ziua răscumpărării.” Noi suntem botezaţi în El, iar în Coloseni 2.9 scrie: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii,” şi nu se găseşte nici un păcat. „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1Ioan 3.9). Cum ar putea păcătui dacă posedă Semnul? Semnul este dovada că el a fost acceptat.

Poate zici: „Eu păcătuiesc.” Ei bine, atunci n-ai avut niciodată Semnul. Înţelegeţi? Semnul este garanţia că preţul a fost plătit. Ştii ce trebuie să faci dacă Satan încearcă să-ţi dea vreo boală sau orice altceva? Să-i arăţi Semnul tău. Desigur, boala îl loveşte şi pe creştin, dar tu trebuie să-i arăţi Semnul ca să-i dovedeşti că eşti un răscumpărat al lui Dumnezeu.„Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4.7). Ţineţi Semnul deasupra credinţei voastre neclintite în Cuvântul Său făgăduit.

Odată, Dumnezeu a dat ca semn curcubeul. Voi mai vorbi încă vreo zece minute, apoi voi chema rândul de rugăciune. El a rămas credincios acelui semn, aşa-i? Şi este încă credincios, aşa că în toţi aceşti mii de ani, nu a încetat să-l arate mereu. Da, El a rămas credincios acelui semn, arătându-ne astfel că îşi respectă întotdeauna semnele date. Şi dacă ai Semnul, nu contează dacă Isus va veni doar peste o mie de ani, fiindcă El Îl va onora. Nu contează câte lucruri se schimbă sau orice altceva se întâmplă, El trebuie să onoreze acel semn, fiindcă aşa a făgăduit. Desigur.

El aşteaptă ca noi să ţinem Semnul deasupra credinţei pe care ne-a dat-o, împotriva oricărui cult necredincios din ţară sau din lume, care crede că semnele şi minunile nu îi mai însoţesc pe credincioşi. Fiţi credincioşi acestui Semn, pentru că El este viu înăuntrul vostru şi arată că aţi fost acceptaţi pentru înviere şi călătoria voastră a fost plătită.

Acesta este un mesaj tăios, dar este adevărul de care avem nevoie, iar Dumnezeu ne ajută să-L cunoaştem. „…veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8.32). Eu declar că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi cred că chiar acum, înainte de Exodul Miresei din biserică, Dumnezeu dă Duhul Sfânt, Semnul.

Necazul este că avem prea multă neseriozitate, iar oamenii se mulţumesc să spună că strigă şi vorbesc în limbi. Desigur, eu cred în aceste daruri, dar nu trebuie să te bazezi pe aceasta. Cum poţi să te bazezi pe aşa ceva, apoi să negi Cuvântul? Nu se poate.

Semnul este Cuvântul identificat şi trăind în tine, acest lucru fiind vizibil pentru toţi; este Dumnezeu care dovedeşte că este propriul Său Interpret. Tu nu trebuie să spui: „Ei bine, tu tălmăceşti (interpretezi) limba mea,” fiindcă nu despre aceasta este vorba. El îţi tălmăceşte viaţa prin Cuvânt. Când pune stăpânire pe cuvintele tale, pe ceea ce eşti şi Îşi identifică Cuvântul, nu mai este nevoie de nici o interpretare, pentru că  este deja acolo. Dumnezeu este Cel care face tălmăcirea, iar noi avem această făgăduinţă peste astăzi.

Oh, oraşule Dallas şi tu, adunare de creştini minunaţi, nu vă lăsaţi purtaţi de valul pe care îl puteţi vedea cu toţii astăzi, pentru că el va pieri! Voi să arătaţi întotdeauna Semnul! Citiţi Biblia! Totul se conturează acum, iar dacă duhul din tine nu poate spune „Amin” la tot ce scrie în ea, va trebui să mergi înapoi şi să schimbi ceea ce ai primit ca semn, pentru că nu L-ai primit încă.

Ştiu că este prea mult de spus într-o singură după-amiază, pentru că este deja 4.30 şi este timpul să începem rândul de rugăciune, ca să terminăm până la ora 5.00.

Credeţi să Isus Hristos trăieşte în împărăţeşte astăzi? (Amin). Credeţi că ceea ce v-am spus este adevărul? (Amin). Este Semnul, este ceea ce s-a poruncit. Eu pot să vorbesc numai Adevărul pentru că vă spun numai ceea ce îmi arată şi îmi spune El, numai ceea ce îmi este descoperit. Spun aceasta, pentru că din miile şi miile de lucruri pe care mi le-a spus, nu a dat greş niciunul. Acesta este Dumnezeu! Trebuie să fie Dumnezeu. Ar da Dumnezeu  o astfel de slujbă cuiva care nu ştie despre ce vorbeşte? S-ar identifica El cu un văzător, pentru ca după aceea să Se întoarcă şi să-i dea un Cuvânt încurcat? Cel care neagă acest Cuvânt este cel încurcat, dar Dumnezeu nu Se încurcă niciodată, pentru că El este propriul Său Interpret.

Primeşte Cuvântul şi nu te baza pe aderarea la o biserică, formă sau altceva de felul acesta. Fii atent şi ţine-te de El, fiindcă este singurul lucru pe care Îl va recunoaşte Dumnezeu. Când vei ajunge în faţa morţii, să ţii Semnul peste tine, ştiind că în ziua venirii Lui, în ziua învierii, Îl vei putea arăta. Viaţa veşnică va fi în acest duh care nu poate muri, nu în acest trup care putrezeşte. Şi El a făgăduit: „Eu îl voi ridica din nou în ziua din urmă.”

Acelaşi Isus Hristos este aici. El este Mesagerul şi este prezent ca să-Şi confirme mesajul. Nu eu sunt mesagerul, ci El, iar acesta este mesajul Său. Dacă duhul tău nu este de acord cu mesajul, cum poate să-L creadă pe Mesager? Numai Semnul va dovedi aceasta. Amin. Acum mă simt cu adevărat religios. Desigur. Simt că aş putea zbura, pentru că ştiu în Cine am crezut şi I-am văzut viaţa contopită cu El în învierea Lui. El este aici. Acceptă aceasta în inima ta, prietene.

Eu ştiu că noi obişnuim să venim cu toţii în jurul altarului şi ne rugăm, pentru că aceasta este o veche învăţătură metodistă, dar Biblia nu spune aceasta, ci scrie că „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi…” (Fapte 2.41). Aşa este. În Biblie nu se vorbeşte despre venirea la altar. Este ceva adăugat de noi, însă este în ordine. Tot ce este spre slava lui Dumnezeu este bine. La fel este şi cu binecuvântarea hainelor. Nici aceasta nu se găseşte în Biblie.

În Biblie scrie: „Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;

până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.” (Fapte 19.11-12).

Oricum vreţi să faceţi aceasta, este bine. Nu contează dacă staţi în scaunul vostru, la altar sau oriunde altundeva, aplicaţi numai Semnul! Cercetaţi-vă să vedeţi ce fel de viaţă duceţi şi verificaţi astfel dacă Semnul a fost sau nu aplicat. Dacă nu a fost aplicat, lăsaţi totul deoparte şi veniţi înapoi până când este aplicat. Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, poate vorbesc prea aspru, dar cum poate ţine un cui dacă nu este bătut adânc, Doamne? Te rog să faci ca El să fie înfipt adânc în inimile oamenilor, ca să vadă că nu am nimic personal cu ei, fiindcă eu nu încerc să prezint vreo organizaţie, plan, cult, persoană sau pe mine însumi, ci este vorba de Isus Hristos. Eu pun toate organizaţiile împreună, fiindcă conform Cuvântului lui Dumnezeu, toate sunt la fel: curva cea mare din Apocalipsa 17, care este mama curvelor, şi fiicele ei. Ele nu puteau fi bărbaţi, ci femei, şi toate sunt curve pentru că au curvit cu lumea. Aceasta s-a întâmplat cu penticostalii şi cu toţi ceilalţi.

Isuse, Tu rămâi tot acelaşi Isus. Ajută-i să asculte mesajul lui Hristos, Cuvântul, şi nu mesajul unei biserici şi identifică-Te cu credincioşii Tăi de astăzi. Vindecă toţi bolnavii şi iartă-ne păcatele, Doamne. Ca slujitor al Tău, Te rog să ierţi păcatele mele şi ale acestor oameni, fiindcă cred, Doamne. Fără îndoială, fiecare dintre ei au ajutat la sponsorizarea acestor adunări şi au făcut tot ce au putut pentru aceasta. Oh, Dumnezeule, rugăciunea mea este ca niciunul să nu treacă pe lângă acest lucru, ci să-L poată cuprinde cu toţii.

Eu le-am vorbit cu sinceritate, dar în acelaşi timp a trebuit să fiu şi aspru; însă noi ştim cu toţii că a corecta înseamnă a iubi. Dragostea este corectoare. Tu ţi-ai corectat poporul pentru că L-ai iubit şi fiecare păcat trebuia să aibă un răspuns, iar eu Te rog să faci acelaşi lucru şi acum.

Tată, Te rog să ne ierţi păcatele când le mărturisim, fiindcă ne-am îndepărtat  mult de Tine. Eu mă identific cu aceşti penticostali şi sunt una cu ei. Dumnezeule, Te rog să ne ierţi pe toţi şi să-i iei pe unii din aceşti conducători ca să-i întorci spre Calvar, fiindcă atunci vor uita că odată au fost prezbiterieni, episcopi sau orice altceva şi vor şti că în Împărăţia Ta nu sunt oameni mari, ci toţi suntem copiii lui Dumnezeu. Te rugăm să ne ajuţi şi să Te legitimezi astăzi printre noi, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Înainte de a începe cu rândul de rugăciune, vreau să spun că este printre noi cineva care nu a mai fost până acum. Prietene, eu nu ştiu cine eşti, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă am spus Adevărul, fie ca Dumnezeu să Se identifice cu acest Cuvânt, fiindcă aceasta va fi dovada că El S-a ridicat dintre cei morţi şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Mai mult, El a spus în Ioan 14.12: „…cine crede în Mine (nu cine se face că crede), va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Cineva a spus: „Va face chiar mai mari.” Aşa este. Alţii spun: „Ei bine, eu predic Evanghelia şi acesta este un lucru mai mare.”

Fă întâi lucrările pe care le-a făcut El şi aceasta este o dovadă suficientă pentru mine; apoi vom vorbi şi de lucruri mai mari. Eu pot să vă arăt lucrările „mai mari” pe care le face El acum, şi ele nu sunt numai predicarea Evangheliei, ci şi semne şi minuni, dar nu mai este timp acum. Credeţi, şi fie ca Dumnezeul cerurilor, Cel care L-a ridicat pe Isus dintre cei morţi şi care ni S-a prezentat viu aici, să confirme că acest mesaj este corect. Semnul trebuie să fie aplicat.

Cei care sunteţi bolnavi sau aveţi alte probleme, rugaţi-vă sincer şi spuneţi: „Doamne, eu cred că Tu eşti Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre. Noi am auzit de la acest predicator că eşti prezent aici, de aceea dorim să Te legitimezi pe Tine însuţi.” Rugaţi-vă cu toţii.

Acum este în puterea lui Dumnezeu să spună ceva. Ce timp trăim! Oh, aş dori atât de mult să simţiţi şi voi când se întâmplă aceasta! Toată lumea Îţi aparţine. Amin. Nici un diavol nu mai poate face nimic pentru că este biruit. Domnul meu este prezent şi totul este în mâinile noastre. Amin. Vă rog să rămâneţi într-o linişte deplină şi să nu vă mai plimbaţi prin sală.

Cei care vă aflaţi în scaunele cu rotile să nu vă gândiţi că sunteţi neajutoraţi, ci credeţi! Voi, cei care aţi fost fără nici un rezultat prin mai multe rânduri de rugăciune, gândiţi-vă că nu predicatorul care s-a rugat pentru voi a greşit, ci credinţa voastră, fiindcă aţi început să vă gândiţi că nu se va întâmpla nimic. Credeţi numai!

Lumina este peste femeia de culoare care îşi ţine mâinile aşa. Da, tu te rogi. Crezi că sunt slujitorul Lui? Nu ar trebui să spun aceasta pentru că este o poticnire pentru mulţi.

Noi suntem doi oameni de rase diferite, la fel ca în tabloul din Biblie când Domnul nostru s-a întâlnit cu femeia de la fântână. Prin aceasta, El ne-a arătat că nu face nici o diferenţă între rasele umane. Culoarea noastră nu are nici o legătură cu mânuirea. Mai mult, noi putem să ne dăm unul altuia din sângele nostru, prin transfuzie, pentru că Dumnezeu a făcut toate naţiunile dintr-un singur sânge.

Tu ai dureri de cap şi o mare povară pe inimă din pricina copilului tău care este la închisoare, este adevărat? Aşa este. Doamna de alături pare identică cu tine; ea este mama ta. Aşa este. Este ceva în neregulă cu ea. Crezi ce spun? Problema ta este că ai o durere în partea dreaptă a mijlocului, este adevărat? Ridică mâna dacă este adevărat.  De acum înainte nu te va mai deranja. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Numele tău este Lowe. Corect. Poţi merge în drumul tău, pentru că Domnul îţi dă ceea ce ceri.

Chiar la capăt este o altă doamnă de culoare care pare foarte speriată. Ea se uită drept la mine şi crede. Vedeţi lucrul acela de lângă ea? Femeia suferă cu rinichii. Aşa este. Dar acum totul a trecut. El te-a vindecat. Amin.

De ce nu crezi? „Crede numai, căci totul este posibil pentru cel ce crede.” Crezi aceasta? Uitaţi-vă la oamenii aceştia de culoare. Unde vă este credinţa, albilor?

Aici lângă mine, este o femeie de culoare mai solidă. Ea are probleme cu genunchiul. Da, da. Are probleme şi cu inima, slăbiciuni, aritmie şi aşa mai departe, mai ales când încearcă să stea jos. Aseară s-a sufocat. Ţineţi minte că eu nu citesc gândurile, dar ştiu ce ai cerut în rugăciune. Ai vrut să fii chemată astăzi, iar El ţi-a răspuns. Te ridici foarte greu pentru că ai artroză. Aşa este.  Şi mai ai ceva. Ai o tumoare care creşte în stomac. Aşa este. Crezi că sunt profetul Lui? Crede şi te vei face bine.

Tu, care stai acolo, ai o problemă la stomac. Crezi că Dumnezeu o poate vindeca? Crezi aceasta? Ei bine, atunci poţi avea vindecarea. Amin.

Doamna de acolo… Tu vrei să te poţi lăsa de fumat? Crezi că Dumnezeu te poate ajuta să te laşi de fumat? Tu ai încercat de multe ori. Ai probleme şi cu stomacul de când ai încercat să te laşi de fumat. Te vei lăsa de ţigări acum? Eu le mustru de la tine în Numele lui Isus Hristos, pentru că credinţa ta L-a atins pe El. Te provoc să-L crezi pe Dumnezeu.

Aici este o femeie micuţă care se roagă pentru cineva care este internat în spital şi este pe moarte din cauza cancerului. Aşa este. Este unchiul ei. Da. Tu eşti soţia unui predicator. Crede din toată inima şi bărbatul acela se va face bine. Te provoc să-L crezi pe Dumnezeu!

Ce este aceasta? Legitimarea lui Isus Hristos. Poate zici: „Cine este Hristos?” Cuvântul. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).  Nu vedeţi că acest cuvânt a venit printre noi în zilele din urmă? Duhul Sfânt care este Semnul, ia Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl identifică cu Isus Hristos. Amin. Credeţi aceasta?

Câţi dintre voi au numere de rugăciune? Toţi cei care au numere de rugăciune, pe rândul acesta, să se ridice şi să vină în partea aceasta. Uşierii să vină să-i ajute. Când rândul acesta este gata, să vină următorul şi aşa mai departe. Acum aş vrea să fiţi cât se poate de respectuoşi.

Duhul Sfânt a preluat adunarea, aşa că este suficient ce s-a spus şi s-a făcut până acum. Câţi dintre voi cred că El este aici? Câţi cred că acesta este Semnul? Câţi cred că acesta este Cuvântul? Câţi ştiu că în cartea Evreilor scrie că Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte gândurile inimii? Câţi ştiu aceasta? Câţi ştiu că motivul pentru care Isus a putut deosebi gândurile inimii este că El era Cuvântul? Câţi cred aceasta? Câţi dintre voi cred că aşa s-a întâmplat şi cu profeţii? Cuvântul a venit la ei. Dacă Cuvântul ar veni la noi, nu ar face aceleaşi lucrări? Atunci cum este posibil ca Cuvântul care este legitimat de Duhul, să fie în contradicţie cu Cuvântul? Nu se poate. Oh, Doamne, ai milă!

Doamna care stă aici are ceva pe inimă. Nu eşti doamna Grant? Nu ştiam aceasta. Tu ai o stare nervoasă care te deranjează, iar fiul tău are o problemă cu sângele şi din cauza aceasta este foarte slab. Te provoc să crezi. Amin. El este Stăpânul acestei situaţii; El este stăpânul morţii.

Haideţi să ne rugăm. Doamne Isuse, în timp ce prezenţa Ta ne unge şi suntem conştienţi că acesta este Duhul Sfânt, Te rog să vindeci fiecare persoană de care aparţin aceste batiste.

Noi am aflat din Biblie că poporul Tău, care se afla în călătorie, trebuia să treacă dincolo de Marea Roşie ca să ajungă în ţara făgăduită, dar marea le stătea în cale. Dumnezeu a privit însă cu mânie în jos, din acel Stâlp de Foc, iar marea s-a speriat şi s-a dat la o parte, pentru ca copiii lui Israel să poată înainta spre ţara făgăduită. O, Doamne Dumnezeule, îngăduie ca ochii Tăi să privească prin sângele lui Isus Hristos, la Semnul pe care Îl ţinem deasupra acestor batiste; şi fie ca toţi cei care vor purta aceste batiste, să fie vindecaţi; boala să fugă speriată, iar poporul să poată păşi în făgăduinţa vindecării.„Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav.” (Iacov 5.15). Îngăduie aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Câţi predicatori metodişti, baptişti, prezbiterieni, luterani sau penticostali sunt aici? Câţi dintre voi credeţi că acesta este adevărul? Atunci, haideţi aici şi staţi lângă mine în timp ce ne rugăm pentru bolnavi. Toţi predicatorii care cred, să vină aici.

Este în ordine? Frate Grant, este în ordine, aşa-i? Da, da.

Vino aici, frate. Fratele Grant are o slujbă de rugăciune pentru bolnavi; el este un bărbat fin, un om bun, iar rugăciunile lui sunt ascultate de Dumnezeu. Eu sunt fericit să-l pot îmbrăţişa şi să-l numesc fratele meu şi mă bucur că va veni aici ca să ne rugăm împreună. Când veniţi în rândul acesta este ca şi cum aţi veni la cruce.

Fraţilor, faceţi un rând dublu. Unde eşti, frate Roy Borders? Am crezut că este aici. Caută-l printre predicatori. Mă simt bine, fraţilor, pentru că văd acolo predicatori ai crucii, bărbaţi care se identifică cu mesajul. Ce se poate întâmpla atunci?

Să nu lăsaţi totul în seama predicatorilor. Ei au venit să se identifice cu El, dar când veniţi, să ţineţi Semnul deasupra voastră şi să spuneţi: „Doamne Isuse, eu mi-am mărturisit păcatele, iar El îmi va da în schimb botezul Duhului Sfânt. Eu sunt un răscumpărat şi nu mă mai poate ţine nimic pe loc: nici boala şi nici păcatul, fiindcă merg înainte.” Ţine aceasta înaintea ta, când vei trece pe aici, şi Domnul te va vindeca, iar tu vei merge mai departe plin de bucurie şi vindecat. Credeţi aceasta?

Acum haideţi să ne plecăm cu toţii capetele. Noi nu ştim ce se va întâmpla în continuare, dar nu este nici un motiv pentru care vreo persoană de aici să plece acasă bolnavă. Ţineţi Semnul în inima voastră, în timp ce treceţi prin acest rând de rugăciune, în care aceşti predicatori cu vieţile predate în această slujbă, îşi vor pune mâinile peste voi şi se vor ruga.

Poate ziceţi: „De ce faci aceasta, frate Branham?”

Fiindcă vreau să ştiţi cu toţii că nu eu sunt vindecătorul şi că aceşti bărbaţi au acelaşi drept să se roage pentru bolnavi ca oricine altcineva. Vă spun sincer, că eu cred că Dumnezeu le ascultă rugăciunile înainte ca să le asculte pe ale mele. Eu sunt obosit şi slăbit, dar cred că El va asculta rugăciunile lor. Ei stau acolo, în mijlocul bolnavilor, ca să se identifice cu El, fără să le fie ruşine să-şi ocupe locurile. Eu îi apreciez sincer pe astfel de bărbaţi.

Fraţilor, eu vă cunosc simţămintele şi sunt una cu voi. Eu am aruncat năvodul aici, în Texas, şi încerc să prind toţi peştii care au fost rânduiţi pentru Viaţă. Da, eu fac tot ce pot şi sunt sută la sută de partea voastră. Uneori, mustru şi strig împotriva organizaţiilor şi aşa mai departe, dar aceasta nu înseamnă că sunt împotriva voastră, fraţilor. Eu sunt împotriva sistemului şi a doctrinelor religioase care ne separă să fim fraţi. Noi suntem fraţi, fiindcă am primit acelaşi sânge şi acelaşi Duh Sfânt, aşa că haideţi să ţinem Semnul sus şi să credem. Putem să ne întâlnim cu toţii sub sângele Lui, aşa-i?

Eu am fost numit baptist, iar voi sunteţi metodişti, luterani, prezbiterieni, penticostali, unitarieni, trinitarieni, din „Biserica lui Dumnezeu”, sau orice altceva aţi fi, dar aceasta nu are nici o importanţă şi nu trebuie să ne separe. Dacă nu putem fi de acord în unele lucruri mărunte, haideţi să uităm de ele, fiindcă este un lucru cu privire la care ne putem înţelege toţi, şi anume că Isus Hristos, Salvatorul nostru, a murit pentru păcatele noastre, S-a ridicat din nou şi ne-a dat Semnul. Astfel, noi stăm aici şi ne rugăm pentru aceşti fraţi şi surori care suferă de diferite boli şi trec prin acest rând. Eu cred din toată inima.

Văd că chiar acum s-a întâmplat ceva. Amin. Ştiu că unii dintre voi mă consideră nebun, dar sunt un nebun fericit şi nădăjduiesc să pot fi aşa pentru o vreme. Da, domnilor, pentru că mă simt minunat aşa. Haideţi să ne rugăm.

Doamne Isuse, voi coborî de pe această platformă ca să mă identific cu fraţii mei, în timp ce îşi vor ţine Semnul în mâinile şi inimile lor. În timp ce ne supunem poruncii Tale şi ne punem mâinile peste bolnavi ca să se facă bine, îngăduie ca fiecare persoană care trece pe aici să se prezinte cu Semnul ei, cu Duhul Sfânt, dovedind astfel că este un copil al lui Dumnezeu născut din nou, care crede din toată inima. Îngăduie ca atunci când vor trece pe aici, să mustre acea boală sau neputinţă a trupului şi să plece mai departe plini de bucurie, ştiind că credinţa lor i-a vindecat.

Doamne Dumnezeule, aşa cum în Vechiul Testament credinciosul îşi punea mâinile peste jertfă şi se identifica cu ea, şi noi ne punem mâinile peste Isus ca să ne identificăm cu El. În timpul slujbei Sale, El Şi-a întins mâinile şi S-a identificat cu noi prin semne şi minuni, de aceea şi noi ne întindem mâinile peste bolnavi şi ne identificăm cu ei prin credinţa care ne uneşte, iar boala trebuie să plece de la ei în Numele lui Isus Hristos. Toată adunarea să stea în rugăciune.

Fratele Roy sau altcineva, să vină lângă microfon şi să ţină rândurile drepte.

Veniţi cu credinţă şi rugaţi-vă, fiindcă noi ne vom pune mâinile peste voi. Veniţi! Când treceţi prin rândul predicatorilor şi păşiţi cu cârje, să le lăsaţi jos şi să păşiţi mai departe vindecaţi. Dacă aveţi cancer sau altă boală, să spuneţi: „Doctorii au făcut tot ce au putut şi au spus că voi muri, dar nu voi muri! Doamne, aici este Semnul meu, iar Tu ai făgăduit şaptezeci şi chiar optzeci de ani pentru cel tare, de aceea eu voi trece pe aici încredinţat că voi atinge acea făgăduinţă.” Faceţi aceasta. Aşa să fie în Numele lui Isus. Amin.

Ei bine, lăsaţi rândul să vină. (Fratele Branham şi predicatorii se roagă pentru bolnavi, în timp ce adunarea cântă încet: „Crede numai” şi alte cântări).

Toate îndoielile sunt îngropate în Fântână. Credeţi aceasta? Amin. Oh, nu este minunat?  Unii dintre cei ce erau pe tărgi s-au ridicat şi au umblat imediat, lăsându-le în urma lor. Oh, oricine crede, poate fi vindecat chiar acum. Credeţi?

Soră, dă-ne tonul pentru cântarea: „Eu Îl iubesc.” Haideţi să ne ridicăm cu toţii mâinile, inimile şi glasurile spre El şi să cântăm:

 „Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi.” Cu toţii:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

 O doamnă s-a ridicat din scaunul cu rotile şi a început să umble ajutată de doi oameni. Haideţi să ne ridicăm cu toţii mâinile spre Dumnezeu.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

Haideţi să Îl lăudăm cu toţii. Glorie lui Dumnezeu! O, cum Îţi mulţumim, Doamne Isuse, pentru bunătatea şi prezenţa Ta! Oh, Doamne, Îţi mulţumim pentru Semn! Îţi mulţumim pentru că suntem salvaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Îţi mulţumim pentru toate acestea, Tată, în Numele lui Isus. Amin.

Daţi mâna unii cu alţii şi spuneţi: „Laudă Domnului! Laudă Domnului!” ei bine, toţi împreună:

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

Să ne plecăm capetele cât se poate de respectuoşi, în timp ce voi încredinţa serviciul în mâna fratelui Grant, mulţumind fiecărei persoane din locul acesta. Mai întâi Îi mulţumesc Domnului pentru harul şi bunătatea Lui şi pentru Asigurarea pe care nădăjduiesc că o aveţi în inimile voastre, că nu sunteţi singuri aici. Marea noastră Căpetenie este printre noi. Strigătul Împăratului este în tabără şi noi Îi mulţumim Domnului că vedem puterea şi harul Său măreţ. 

Haideţi să ne plecăm capetele cu respect.

Frate Grant…

– Amin –