Dallas – Texas
Înainte de a ne pleca pentru rugăciune, aş vrea să citesc ceva din Cuvântul lui Dumnezeu. Mie îmi place să citesc întotdeauna din Cuvântul lui Dumnezeu pentru că cuvintele mele pot greşi deoarece sunt doar un om, dar Cuvântul Lui nu greşeşte niciodată.
Pentru cei care vor să mă urmărească din Biblie, dar şi pentru ceilalţi, voi citi din Matei capitolul 14 începând de la versetul 22:
„Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui pe partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.
După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase şi El era singur acolo.
În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat.
Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”
Acum să ne plecăm capetele pentru rugăciune. În timp ce avem capetele şi inimile plecate înaintea lui Dumnezeu, aş vrea să ştiu dacă în seara aceasta se află printre noi cineva care are vreo nevoie. Vreţi s-o faceţi cunoscută prin ridicarea mâinii ca să fiţi amintiţi în rugăciune? Domnul să privească spre voi şi să fie îndurător cu noi toţi.
Tatăl nostru ceresc, venim în prezenţa Ta pe calea şi în Numele Domnului Isus, bazându-ne pe făgăduinţa Sa minunată că, dacă vom cere ceva în Numele Lui, ne vei da. Îţi suntem foarte recunoscători pentru aceasta, deşi cuvintele noastre nu pot exprima îndeajuns ceea ce simţim ştiind că avem asigurarea că Tu ne asculţi chiar în clipa aceasta.
Doamne, Tu ai văzut mâinile ridicate şi ştii de ce au ei nevoie. Fiind Cel Atotputernic, Dumnezeul infinit, Tu cunoşti inimile oamenilor şi gândurile lor. Fiindcă eşti infinit, ne-ai cunoscut încă înainte ca noi să fi fost creaţi şi ai ştiut fiecare gând pe care-l vom avea vreodată.
În timp ce dorinţele noastre se înalţă spre Tine, Te rugăm, Doamne, să priveşti spre noi, să iei în inima Ta toate cererile noastre şi să ne răspunzi după marea Ta îndurare. Pune în inima noastră dorinţe după voia Ta divină, astfel ca în toate lucrurile să facem voia Ta bună şi desăvârşită.
Onorează-ne din nou cu o mare revărsare a prezenţei Tale, Doamne. Vindecă bolnavii, salvează-i pe cei pierduţi, învie-i pe cei morţi în păcat şi fărădelege şi adu-i la o viaţă nouă în seara aceasta. Fie ca toţi să-L putem vedea pe Isus, pentru că o cerem în Numele Lui. Amin.
Vă puteţi aşeza. Ne pare rău că nu avem suficiente locuri pentru cei prezenţi. Acesta este motivul pentru care, încă din prima seară, organizatorii s-au văzut siliţi să întoarcă înapoi mulţimi mari de oameni. Îmi pare rău pentru aceasta. Apreciez foarte mult faptul că fratele Grant m-a invitat să vin aici, la Dallas, acum când toate uşile au început să se închidă.
În dimineaţa aceasta am avut o plăcută părtăşie cu fratele Gordon Lindsay şi cu mulţi alţi fraţi. Sunt foarte bucuros să-l văd aici pe fratele Pearry Green, sponsorul adunării, care vine din Beaumont, pe fratele Don, pe soţia lui şi pe mulţi dintre prietenii noştri. Domnul să vă binecuvânteze, fraţilor. Suntem bucuroşi să vă avem aici.
Întotdeauna am încercat să fac în aşa fel ca mesajele mele să fie atât de simple încât să poată fi înţelese şi de un copil.
Mâine după-amiază vom avea un serviciu de evanghelizare la care aş vrea să veniţi cu toţii.
Desigur, dacă aveţi propria biserică, la care mergeţi, n-am vrea s-o părăsiţi pentru a veni aici. Dacă sunteţi bolnavi şi doriţi să se facă rugăciune pentru voi, iar biserica voastră are şi ea un serviciu mâine după-amiază, ar fi bine să discutaţi cu păstorul vostru, despre aceasta, ca să nu se supere şi să gândească ceva rău. Voi ştiţi cum este. Spuneţi-i că noi suntem aici, în colaborare, ca să ajutăm Trupul lui Isus Hristos care este în călătorie aici, în Dallas şi în împrejurimi.
Astfel, cred că mâine pe la ora 14.30 voi aduce un mesaj evanghelic, după care ne vom ruga pentru oamenii bolnavi. Atunci vom lua toate numerele de rugăciune şi lucrurile care au fost lăsate în timpul săptămânii şi ne vom ruga pentru toţi.
În ce priveşte seara aceasta, am ales un subiect care este mai curând o mică dramă, iar după ce voi termina mesajul voi încerca să iau cât mai mulţi bolnavi ca să ne rugăm pentru ei. Pornind de la textul: „Eu sunt; nu vă temeţi!”, subiectul meu este „O mărturisire pe mare”.
Trebuie să fi fost destul de târziu în după-amiaza aceea, dar deşi soarele cobora spre asfinţit era foarte cald – cam cum este în seara aceasta aici.
Aerul condiţionat este stricat şi se lucrează la repararea lui. De altfel, acesta este motivul pentru care am renunţat la subiectul pe care l-am ales iniţial, căci nu vreau sa vă ţin prea mult în căldura aceasta.
După ce a văzut lucrurile care s-au întâmplat în timpul zilei, pescarul Petru a putut să-L privească pe Isus în măreaţa Sa slujbă.
Mi-ar fi plăcut să trăiesc în ziua aceea, să-L fi urmat, dar sunt bucuros pentru că am privilegiul să fac acest lucru astăzi: să-L privesc făcând lucruri măreţe. Şi este mai minunat să-L priveşti astăzi decât atunci. Acum eu am mai multă credinţă în El decât aş fi putut avea atunci, deoarece noi am avut două mii de ani să dovedim că Evanghelia este corectă. După două mii de ani, El este încă viu făcând întocmai cum a făcut atunci, aşa că noi avem o siguranţă şi o temelie mai puternică pentru credinţă decât au avut ei.
Atunci, El era doar un Om care pretindea că este trimis de Dumnezeu; că este Fiul lui Dumnezeu, împlinirea Cuvântului făgăduit pentru ziua aceea, ceea ce-i justifica oarecum pe teologii vremii să se îndoiască de El. Şi este mişcător faptul că acei teologi ar fi crezut în El dacă Dumnezeu nu le-ar fi orbit ochii să nu-L recunoască. Aşa spune Biblia.
Aţi ştiut că Biblia spune că astăzi El le va orbi ochii din nou ca să nu poată vedea? Din pricina aceasta ei vor fi „…lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu,
având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2 Timotei 3.2-5).
Vedeţi? Va fi din nou aşa, iar voi nu veţi putea face nimic altceva decât să vă pară rău pentru ei, deoarece ochii lor sunt orbiţi până în ziua de astăzi. Aceasta este împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu, din Scripturi, iar noi o putem vedea cu ochii noştri în timp ce ceilalţi se uită clătinând din cap şi pleacă zicând: „Eu nu văd nimic!” Este un lucru foarte mişcător, dar Scripturile trebuie să se împlinească. Aşa trebuie să fie.
Astfel, acei ucenici au fost aleşi de Dumnezeu, iar dacă aţi observat, Isus le-a spus: „înainte de întemeierea lumii”. Vedeţi, ei erau o sămânţă aleasă mai dinainte de Dumnezeu, de aceea atunci când au venit necazurile şi se părea că oamenii L-au pus pe Isus la colţ, cu o întrebare, ei nu au avut nici un semn de întrebare. Nu înţelegeau nici ei anumite lucruri, dar erau hotărâţi să nu cunoască nimic altceva decât pe El, de aceea au şi spus: „Tu ai cuvintele vieţii”. Vedeţi, ei erau hotărâţi să stea cu El deoarece erau aleşi pentru slujba aceasta.
Aşa este şi astăzi: toţi bărbaţii şi femeile care au fost hotărâţi pentru Viaţa veşnică o vor primi pentru că este scris: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.37), şi pentru că este Cuvântul Său, nu e posibil să cadă.
Aceşti ucenici au avut în ziua aceea o adunare mare într-un câmp situat la poalele unui munte, iar când totul s-a terminat, Isus le-a zis: „Acum, duceţi-vă şi treceţi marea înaintea Mea.”, după care S-a dus singur pe munte ca să se roage.
Mă gândesc că ucenicii s-au întâlnit cu o mulţime de prieteni şi-mi imaginez că le-a fost foarte greu să se despartă de ei. Vedeţi? Pe când te simţi mai bine trebuie să le spui: „La revedere!” şi să pleci. Pentru mine aceasta este întotdeauna un motiv de întristare, căci mă întâlnesc cu prieteni din ţară sau din lume, şi trebuie să-i părăsesc şi să plec mai departe ştiind că pe unii dintre ei nu-i voi mai vedea niciodată până la judecată. Este foarte dureros.
Îmi pot imagina că micuţa lor corabie era trasă cu prova la mal şi, desigur, Simon Petru este cel care a împins-o înapoi în apa mării, cu braţele lui puternice şi bronzate, în timp ce ceilalţi le făceau cu mâna prietenilor de pe mal. Apoi s-a urcat şi el alături de ceilalţi, s-a aşezat probabil lângă fratele său Andrei şi a luat vâslele.
În vremea aceea corăbiile erau împinse fie de vânt, fie de vâslaşi. Vâslaşii se aşezau pe două sau mai multe rânduri, iar când se pornea furtuna trăgeau în acelaşi timp încercând s-o ţină în echilibru. Când vremea era bună, ei ridicau pânzele şi navigau purtaţi de vânt.
După cum spune Scriptura, după-amiaza aceea a fost liniştită şi foarte călduroasă. Soarele cobora spre asfinţit în timp ce ucenicii le făceau cu mâna prietenilor de pe mal şi le spuneau: „Sperăm să vă revedem din nou într-o zi!” După ce a apus soarele, curând s-a lăsat întunericul.
Vâslitul este o muncă grea pentru că vâslele acelea mari se afundă adânc în apă şi trebuie să tragi de ele cu toată puterea. Cei mai mulţi dintre ucenici erau oameni puternici, bărbaţi obişnuiţi cu marea. Toţi aşteptau cu nerăbdare ca Isus să-i urmeze curând şi să-L reîntâlnească.
La puţin timp după ce au pornit pe mare, probabil că tânărul Ioan a început să vorbească primul, deoarece era cel mai tânăr din grup. El le-a zis celorlalţi:
„Mă simt puţin obosit. Să vâslim mai încet căci nu avem motive să ne grăbim. El n-a apărut încă, aşa că ne-am putea opri puţin să luăm o gură de aer proaspăt.”
Şi în timp ce stătea cu capul puţin plecat a început o adunare de mărturisire despre care vreau să vă vorbesc puţin. Cred că el este primul care s-a ridicat şi a spus:
„Fraţilor, nu contează ce spun oamenii, nici că unii nu vor să creadă, căci după ziua aceasta eu sunt absolut convins că nu urmăm un şarlatan. Cel pe care-L urmăm este nici mai mult nici mai puţin decât Dumnezeu, pentru că nici un om nu poate face ceea ce a făcut El astăzi. Ştiţi, când a luat pâinile acelea şi peştii şi i-a hrănit pe cei cinci mii de oameni, cu ele, a îndepărtat şi ultima urmă de îndoială. Dacă până astăzi s-a mai putut ridica vreun semn de întrebare cu privire la El, uluitoarea minune la care am fost martor, l-a îndepărtat pentru totdeauna.”
El a continuat: „Îmi amintesc că cu ani în urmă am locuit aproape de Iordan. În vremea aceea eram doar un băieţel, iar frumoasa mea mamă evreică obişnuia să mă ia după-amiaza în poală şi mă legăna afară pe verandă. Era pe vremea când pe malurile Iordanului înfloreau macii, iar ea privea spre pustiul prin care a fost purtat poporul nostru şi-mi spunea tot felul de povestiri biblice. Una din povestirile care m-a impresionat foarte mult este cea despre femeia sunamită şi băieţelul ei mort care a fost înviat de prorocul Elisei. Povestirea aceea era foarte emoţionantă, dar mama mi-a spus ceva ce m-a emoţionat şi mai mult. Ea mi-a zis: „Ioane, acum eşti doar un băieţel, dar aş vrea ca atunci când vei creşte mare să-ţi aminteşti că marele IaHVeH a scos poporul nostru din robia Egiptului şi l-a adus prin pustie, timp de 40 de ani, fără locuri de unde să-şi cumpere haine şi fără localuri în care să poată mânca. Dar Dumnezeu a făcut să plouă în fiecare seară cu pâine din cer şi i-a hrănit deoarece erau la locul lor de datorie urmându-L pe marele IaHVeH. Şi acum, într-una din aceste zile, IaHVeH Se va arăta pe pământ într-un trup, în chipul unui Om şi va fi numit Mesia, adică „Cel uns”. Îmi amintesc că fiind doar un băieţel, mă tot întrebam: „Cum i-a hrănit Dumnezeu pe cei două milioane de oameni în pustia aceea? De unde a avut El atâta pâine?” şi o întrebam pe mama: „Mamă, IaHVeH are în cer o mulţime de cuptoare mari în care coace pâinea, iar noaptea alerga şi o punea jos pe pământ ca s-o găsească oamenii dimineaţa? Este cerul plin de cuptoare?”
„Nu, fiule”, îmi răspundea ea, „acum eşti prea mic ca să poţi înţelege. IaHVeH este Creatorul şi El nu are nevoie de cuptoare, ci vorbeşte Cuvântul iar Cuvântul Său se manifestă imediat. Fiind marele IaHVeH, El a vorbit Cuvântul, iar îngerii au venit şi au adus pâinea jos pentru oameni.”
Şi Ioan a continuat: „Aţi observat privirea pe care o avea astăzi când stătea acolo jos? În inima Lui nu era nici o umbră de îndoială. Eu am stat în spatele unei stânci şi L-am privit în timp ce a luat pâinea aceea, a frânt-o şi ne-a dat-o nouă, lucrătorii Săi, ca s-o împărţim la norod. Când a frânt o altă bucată din acea pâine am observat că era tot întreagă şi El a făcut lucrul acesta de sute de ori până când s-au săturat cu toţii, iar la urmă s-au adunat acele coşuri pline cu firimituri. Eu ştiu că Cel ce a făcut lucrul acesta nu poate fi nimeni altul decât însuşi IaHVeH Dumnezeu, care locuieşte printre noi, deoarece a făcut lucrările Lui, creând pâini. Nu-i de mirare că a putut spune: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi; dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, căci ele mărturisesc cine sunt Eu.” (Ioan 10.37-38, parafrazare).
Vedeţi, Ioan era sigur că Isus era Mesia, Cel despre care Isaia a spus: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6).
Da, Ioan a fost mulţumit cu ceea ce a văzut şi astfel a putut depune mărturia sa de credinţă.
Atunci Simon Petru a continuat: „O clipă! Dacă tot avem o adunare de mărturisire, aş avea şi eu ceva de spus. Voi ştiţi bine că eu am fost foarte sceptic cu privire la lucrurile acestea atunci când fratele meu, Andrei, care a participat la trezirea ţinută de profetul Ioan care spunea că Mesia vine şi el Îl va prezenta, mi-a vorbit şi mie despre ele. Da, am fost foarte sceptic, deoarece am auzit tot felul de poveşti despre Hristoşi mincinoşi şi celelalte lucruri. Dar, fraţilor, voi vi-l amintiţi pe Iona, bătrânul meu tată, care era un credincios adevărat.
Îmi amintesc cum mama, tata şi noi toţi pescuiam pentru existenţă, iar când nu puteam prinde nimic ne puneam în genunchi pe duşumea şi ne rugam lui Dumnezeu: „Dumnezeule, ajută-ne să prindem ceva astăzi, ca să putem vinde peştele şi astfel să avem bani să ne plătim dările şi să cumpărăm hrană ca să aveam ce mânca.” Apoi ieşeam pe marea cuprinsă de furtună şi avem curajul s-o înfruntăm.
Parcă-l văd şi acum pe tata, cu părul cărunt atârnând pe spate, cum stătea adesea pe partea din faţă a bărcii şi-mi zicea: „Simone, tu eşti fiul meu mai mare şi ştii că întotdeauna am crezut că-L voi vedea pe Mesia. Poporul nostru Îl aşteaptă de când s-a prăbuşit Edenul şi suntem siguri că va veni indiferent cât va trece până atunci. Au trecut deja 4000 de ani de aşteptare, dar eu cred că Mesia va veni. Fiecare iudeu a nădăjduit că-l va vedea în timpul generaţiei lui, iar eu cred la fel deşi se pare că sunt deja bătrân şi s-ar putea să nu mai apuc să-I văd venirea. Însă tu, fiule, s-ar putea să-L vezi. Acesta este motivul pentru care aş vrea să te învăţ câte ceva din Scripturi, deoarece înainte de apariţia Lui, în scenă, se vor ridica tot felul de imitaţii şi de lucruri false pentru că Satana va face tot ce va putea ca să distrugă influenţa adevăratului Mesia când va veni El.”
Şi-mi amintesc că tata m-a cuprins în braţe şi mi-a zis: „Fiule, există o singură cale prin care vei putea să-L recunoşti pe Mesia. Au trecut deja sute de ani de când nu am mai avut nici un proroc, Maleahi (care s-a ridicat acum 400 de ani) fiind ultimul dintre ei. Dar aminteşte-ţi că Moise ne-a spus în Scripturi că atunci când vine Mesia, El va fi un Profet, iar noi iudeii, am fost învăţaţi să-i credem pe profeţi. Venirea lui Mesia pe pământ este Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, iar Cuvântul vine întotdeauna la proroci. Să nu uiţi aceasta, fiule! S-ar putea să se întâmple tot felul de lucruri mari, care să-i entuziasmeze pe oameni, dar tu să nu uiţi că Mesia va fi un Profet pentru că Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare şi El a promis că Mesia va fi un profet. Să-ţi aminteşti întotdeauna, fiule, că profeţi sunt doar aceia care au Cuvântul Domnului. Deci, când vine Mesia, El va fi un Profet.”
Şi Simon a continuat: „Parcă simt şi acum braţele lui în jurul meu, iar Andrei stătea puţin mai încolo şi spăla năvoadele. Îţi mai aminteşti, Andrei?”
„Da, Simone, îmi amintesc.”
„Apoi, într-o zi Andrei a venit şi mi-a spus că acel Ioan era un profet, dar eu aveam altceva de făcut: trebuia să vând peşte şi alte lucruri de felul acesta. Tata a murit de mulţi ani, dar eu am ţinut întotdeauna cuvintele sale în inima mea, pentru că el mi-a spus: „Nu uita că Mesia va fi un Profet legitimat de Scripturi. Acesta este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu şi Cuvântul a venit întotdeauna la profeţi, iar ei au împlinit ceea ce a fost făgăduit pentru epoca respectivă,”
Simon a continuat: „După cum ştiţi cu toţii, într-o zi a venit Andrei şi m-a chemat la o adunare. M-am dus, iar acolo L-am întâlnit pe Omul acesta, pe Isus. Eu eram foarte sceptic pentru că auzisem tot felul de zvonuri cum că nu demult s-a ridicat unul care a pretins că ar fi Mesia şi a condus 400 de oameni în pustie, unde au pierit cu toţii. Astfel, mă gândeam că şi El este doar un alt imitator, unul care fiind purtat de entuziasm vrea să facă o trezire sau să înfiinţeze vreo denominaţiune. Totuşi, m-am hotărât să merg cu fratele meu la adunarea aceea.”
Pot să-mi imaginez că deodată corabia a început să se clatine. Cineva a început să strige, iar Petru a spus: „Staţi jos! Nu legănaţi barca; staţi liniştiţi!” după care a continuat:
„Când am ajuns acolo jos, am mers în faţa Lui, iar El m-a privit drept în ochi şi mi-a spus care este numele meu. Nu mă văzuse niciodată înainte, dar cu toate acestea nu mă cunoştea doar pe mine, ci îl cunoştea şi pe bătrânul meu tată evlavios, care mă învăţase din Scripturi. Atunci am ştiut că Acela era Mesia. În clipa aceea am fost pe deplin încredinţat de lucrul acesta. Acela era El. Ceea ce a spus acolo, m-a convins pe deplin, îndepărtând orice umbră de îndoială.”
Cred că următorul care a vorbit, a fost Filip. El a zis:
„Pot să spun şi eu ceva?” apoi a continuat: „Frate Natanael, aş vrea ca ceea ce spun să nu te rănească, dar tu ştii că noi am studiat ani de-a rândul sulurile împreună, încercând să vedem cum va fi Mesia când va veni. Eu L-am văzut primul făcând acele lucruri şi desigur, am alergat să-mi aduc şi prietenul (pe Natanael) să-L vadă, iar când el a venit acolo…”
„Oh, lasă-mă să spun eu! Lasă-mă să spun eu!” s-a grăbit să zică Natanael.
Ştiţi că atunci când Isus face ceva pentru voi, nu puteţi sta liniştiţi ci trebuie să spuneţi şi altora despre aceasta. Este adevărat? Dacă este ceva real, trebuie să spuneţi şi altora. Dacă El m-a umplut cu Duhul Sfânt, vreau să spun despre aceasta; vreau s-o afle şi alţii. Şi doresc s-o afle de la mine, nu de la altcineva.
Astfel, îmi imaginez că Natanael a devenit tot mai entuziasmat în timp ce povestea: „Ştiţi, vreau să recunosc sincer că atunci când a venit Filip şi mi-a spus despre El, am fost puţin sceptic şi l-am întrebat: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” iar tu, Filipe, mi-ai dat cel mai bun răspuns posibil: „Vino şi vezi!”
Lucrul acesta este valabil şi astăzi. Nu staţi acasă şi criticaţi, ci veniţi, vedeţi şi convingeţi-vă personal cum stau lucrurile.
Vedeţi? Natanael a întrebat: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” iar Filip i-a răspuns: „Vino şi vezi!”
Şi Natanael a continuat: „Când am mers în prezenţa Sa, El mi-a spus că sunt un izraelit cinstit, iar eu ştiam bine că este adevărat, dar m-am întrebat în sinea mea: „De unde ştie aceasta?” Bărbatul acela arăta ca un om obişnuit, or eu mă aşteptam ca Mesia să coboare din cer pe scări de aur, să meargă la capul religios de la Ierusalim şi să-i spună: „Am venit, Caiafa!” Dar ei toţi au aflat că El a venit din Nazaret, dintr-o familie săracă şi cu o „pată” întunecată asupra Sa: „că ar fi fost un copil nelegitim. Un Om simplu, îmbrăcat ca oricare altul, nu un preot sau altcineva măreţ. Din cauza aceasta când am mers acolo sus, m-am gândit: „Cum ar putea fi acesta Mesia?” Era îmbrăcat cu o haină veche pe care o purta de pe vremea când era băiat, iar părul îi atârna pe spate. Arăta ca orice alt om obişnuit de pe stradă.
Dar El m-a privit drept în faţă şi mi-a zis: „Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub măslin.” Când a spus acele cuvinte, am fost încredinţat că este El. Ştiam din Cuvânt că Acela este Mesia.”
Probabil că în timp ce adunarea de mărturisire se desfăşura, barca se clătina tot mai tare. Oh, ce timp minunat aveau ei acolo afară pe mare!
A intervenit Andrei, care a spus: „Aş vrea să vă spun că a existat ceva care m-a făcut să mă îndoiesc pentru puţin timp de El. Vă mai amintiţi când am mers cu toţii la Ierihon? Atunci a trebuit să trecem prin Samaria, iar când am ajuns la cetatea Sihar, El ne-a trimis pe toţi să cumpărăm merinde.”
„Da, ne amintim”, au răspuns cu toţii. „Da, da.”
Barca se clătina tot mai tare în timp ce fiecare avea o mărturisire minunată după încheierea trezirii.
Şi Andrei a continuat: „Vă amintiţi că atunci când ne-am întors, am fost foarte surprinşi să-L vedem pe Stăpânul nostru vorbind cu o prostituată din cetate. De altfel ne-am zis: „Ah, asta nu e bine! Iată-L că stă de vorbă cu o femeie tânără. Pe noi ne-a îndepărtat, trimiţându-ne în cetate, iar acum iată-L stând aici cu femeia aceasta rău famată!” Vă mai amintiţi cum ne-am ascuns în spatele boschetelor ca să ascultăm conversaţia lor?”
„Da, şi L-am auzit cum i-a spus femeii: „Femeie, du-te şi adu-ţi bărbatul aici!”
„Atunci ne-am gândit că poate am greşit, că femeia este căsătorită.”, dar ea L-a privit în faţă şi I-a zis: „Doamne, eu n-am bărbat!”
„Vă amintiţi cum ne-au slăbit inimile? Marele nostru Mesia, Cel în care aveam încredere, a fost prins cu minciuna şi pus la colţ pentru că i-a spus acelei femei: „Du-te şi adu-ţi bărbatul”, iar ea a mărturisit că nu are bărbat. Vă mai amintiţi cum L-am privit cu toţii surprinşi şi cu respiraţia tăiată?”
„Da, îmi amintesc aceasta.”
„Vă amintiţi ce a spus El după aceea? Aici ai spus adevărul, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel cu care eşti acum nu este bărbatul tău.” Oh, vă amintiţi adunarea de mărturisire care a urmat în spatele boschetului? Doamne!”
Vedeţi, voi nu puteţi să-L puneţi la colţ pentru că El este Dumnezeu.
Şi Andrei a continuat: „Lucrul acela m-a convins pe deplin cu privire la El.”
Atunci Bartolomeu a spus: „Fraţilor, pot depune şi eu o mărturie?”
„O, desigur, doar avem destul timp la dispoziţie. El n-a apărut încă, aşa că poţi vorbi, Bartolomeu.”
„Păi, şi pentru mine a fost un lucru care m-a mişcat în mod deosebit. Vă amintiţi de Rebeca, sora noastră din Ierihon?”
„Da.”
„Ştiţi că soţul ei avea un restaurant acolo jos?”
„Aha!”
„El se numea Zacheu şi era om de afaceri.”
„Da, da, ne amintim bine.”
„Vă amintiţi că ea era una din surorile noastre. A crezut în Domnul, dar se temea că soţul ei nu-L va primi niciodată pe Isus pentru că era prieten cu preotul din oraş. Femeia s-a rugat să se întâmple ceva care să deschidă ochii soţului ei astfel ca să-L recunoască pe Învăţătorul; să recunoască faptul că El era Cuvântul viu al lui Dumnezeu; Cuvântul făcut trup printre noi. Noi am încercat să-l convingem că acest Isus din Nazaret cunoaşte tainele inimii, pentru că El este Cuvântul făcut trup şi Cuvântul descoperă tainele şi gândurile inimii, dar el ne-a răspuns: „Nonsens! Ceea ce spune preotul îmi este suficient, aşa că îl cred pe el.” Îi era greu să renunţe pentru că aparţinea la toate cluburile din cetate (la Kiwanis şi la toate celelalte). Atunci Rebeca ne-a cerut tuturor să ne rugăm, deoarece de câte ori venea vorba despre Isus, el îi răspundea:
„Nonsens! Preotul ne-a spus că acest Isus este un Beelzebul, un drac care face toate aceste lucruri prin puterea diavolului; unul care foloseşte telepatia mintală. Totul e înşelătorie, nu e nimic adevărat. De sute de ani nu am mai avut nici un profet şi mă întreb cum ar fi posibil ca Omul acesta fără nici un carnet de membru să fie un profet? Oh, nu se poate! El nu poate fi un profet!”
Dar după cum ştiţi soţia lui, Rebeca, a rămas tare în credinţă şi a continuat să se roage pentru el, iar într-o zi când Isus a trecut prin cetate, Zacheu a ieşit pe stradă să-L vadă. Deoarece nu credea că este un Profet, Zacheu şi-a zis: „Acum voi avea ocazia să văd cine este El cu adevărat!” Voi ştiţi că el ne-a povestit aceste lucruri zilele trecute când am mâncat la restaurantul lui. Astfel, s-a urcat într-un dud, zicându-şi: „Mă voi ascunde aici sus ca să nu mă poată vedea. Oricum sunt un om scund şi nu aş putea să-L văd din mulţime, dar dacă mă voi căţăra în pom Îl voi vedea bine.” S-a urcat în pom şi a ajuns într-un loc unde se întâlneau două ramuri, aşa că s-a aşezat acolo.
Acesta este un loc potrivit să stai jos şi să priveşti cu atenţie în jur: acolo unde se întâlnesc două căi – a ta şi a lui Dumnezeu. Da, acela este un lucru bun la care să te gândeşti.
Stând acolo sus, Zacheu a început să se gândească: „Totuşi, s-ar putea ca El să fie un profet şi eu să fiu greşit, aşa că am să-L privesc cu atenţie de aici, fără să ştie. Mai mult, am să trag frunzele în jurul meu şi nici nu va bănui că sunt aici sus, iar eu am să-L pot vedea bine. Şi dacă nu arată ca Cel care spune că ar fi, îi voi spune verde în faţă că e un mincinos.” A stat şi a privit cu atenţie spre colţul străzii ca să-L vadă când va apărea, fiind ascuns vederii de crengile cu frunze.
Curând El a dat colţul străzii, mergând pe jos însoţit de ucenicii Săi care spuneau: „Ne pare rău… Vă rugăm faceţi loc.” Peste tot erau oameni cu copii bolnavi, etc. iar ucenicii repetau: „Ne pare foarte rău dar Învăţătorul este foarte obosit după serviciul de aseară. Vă rugăm staţi deoparte şi lăsaţi-L să treacă mai departe…”
Zacheu stătea în pomul acela şi Îl privea cu atenţie, dar Isus a venit chiar sub copac, s-a oprit sub el, a privit în sus şi a zis: „Zacheu, dă-te jos din pom căci astăzi voi lua masa în casa ta.” Lucrul acesta m-a convins categoric că El este Mesia. Omul acela stătea în pomul acela, iar El a ştiut că era acolo şi i-a spus chiar pe nume deşi nu-l mai văzuse niciodată. Da, pentru mine El este Mesia, deoarece ştim cu toţii că Mesia trebuie să facă lucrul acesta. Astfel, în ziua aceea El a mers în casa lui Zacheu şi ne amintim cu toţii ce clipe minunate am petrecut acolo.”
Adunarea aceea de mărturisire a continuat în felul acela. Ştiţi, ucenicii erau afară pe mare mărturisind fiecare, dar în întunecimea nopţii, undeva sus, în ţinuturile nordice, Satana s-a ascuns după un deal şi a privit, în jos, spre ei. El a privit la adunarea aceea de mărturisire şi a văzut că plecaseră fără Isus. Aceea era şansa lui!
Cred că scena aceea s-a repetat atunci când, în entuziasmul trezirii, ei au plecat fără El. Da, eu cred că şi nouă ni s-a întâmplat exact la fel în ceasul acesta de confuzie şi după marea trezire la care am fost martori şi care a făcut înconjurul lumii. Focurile trezirii s-au aprins în fiecare naţiune, aşa că au avut loc servicii mari de evanghelizare şi zeci de mii de oameni au primit Duhul Sfânt. Dar cred că asemenea ucenicilor Săi, în entuziasmul marii treziri, în timp ce mărturiseam despre Isus: „Oh, noi L-am văzut făcând aceasta… L-am văzut făcând aceea…” am plecat fără El.
Ne-am îndepărtat de marile oportunităţi pe care ni le-a prezentat trezirea şi ne-am lăsat purtaţi de dorinţa de a câştiga mulţi bani, am ridicat biserici, clădiri şi localuri mari în valoare de milioane de dolari, am făcut şcoli şi seminarii teologice ca să ne ajutăm denominaţiunea să crească. Apoi, când am avut propriile programe denominaţionale ne-am trezit vorbind doar despre ele şi am lansat tot felul de lozinci, ca: „Cu un milion mai mult…” şi aşa mai departe, ceea ce pe Satana nu-l deranjează deloc.
Ne-am dus mai departe fără adunările vechi de rugăciune şi fără botezul Duhului Sfânt, până când focul s-a stins. Voi puteţi să tot încercaţi să-i aduceţi pe oameni la altar căci păşesc sus de parcă sunt morţi, se tem să vină. Şi apoi să le ceri la predicatori să se roage pentru ei? Imediat îţi spun: „Oh, dar pentru ce să facă aceasta?” Abia îi poţi face să vină, iar dacă fac aceasta vin doar pentru câteva minute, vă privesc miraţi, apoi se întorc repede la locurile lor şi stau jos. Pentru mine focul s-a stins! S-a întâmplat ceva (fratele Branham bate de trei ori din palme).
Ascultaţi! Ceea ce ne trebuie nouă este o trezire în care păcătoşii să privească spre Hristos, să se pocăiască şi să alerge la altar cu mâinile ridicate, strigând după îndurare, căci atunci biserica este o flacără aprinsă spre gloria lui Dumnezeu.
În entuziasmul de a ne mări denominaţiunea, am construit şcoli mari în care să ne educăm predicatorii şi să-i trimitem mai departe de Dumnezeu decât erau la început. Dar Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin educaţie şi nici prin teologie, ci prin credinţă. Voi nu-L puteţi explica pe Dumnezeu, deoarece El este dincolo de orice explicaţie.
Priviţi ce a făcut poporul penticostal. Femeile noastre şi-au tăiat părul şi se machiază, iar bărbaţii le permit s-o facă. Şi lucrătorii noştri le permit aceasta. Ei se tem să spună ceva despre aceste lucruri, pentru că biserica îi va da afară. Oh, este o ruşine! Este o mare ruşine, de aceea e nevoie de o curăţire a casei, de la amvon până la subsol.
Nu demult a venit cineva la mine şi mi-a spus:
„Frate Branham, oamenii te iubesc, dar tu îi cerţi tot timpul şi le spui că femeile au părul scurt şi alte lucruri de felul acesta.”
„Biblia spune că este o ruşine ca femeile să-şi taie părul!” i-am răspuns.
Orice femeie care-şi taie părul îşi necinsteşte bărbatul. Acesta este semnul care dovedeşte categoric că v-aţi depărtat de Dumnezeu. Amintiţi-vă că în cazul lui Samson părul lung era un semn al nazireatului, o dovadă că el a părăsit lumea şi a urmat Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, când o femeie îşi taie părul neagă că se află sub semnul nazireatului. Dar voi aţi urmat Hollywood-ul în loc să mergeţi înapoi la Biblie unde scrie clar că o femeie tunsă este „ca una rasă”. Vedeţi, este o ruşine, dar predicatorii tac şi nu spun nimic despre aceasta.
Şi acel bărbat mi-a zis:
„De ce nu laşi femeile în pace, căci oamenii te consideră un profet?”
„Eu n-am spus niciodată că aş fi un profet.”
„Da, dar ei te privesc ca pe un profet. Învaţă-i cum să primească daruri duhovniceşti şi alte lucruri mari.”
„Cum aş putea să-i învăţ Algebra când ei nu ştiu nici măcar Abecedarul? Cum pot să trăiască decent dacă nu sunt învăţaţi? Este nevoie să pornească de la primul pas.”
Eu străbat naţiunea în fiecare an şi văd cum devine tot mai rea şi mai decăzută. Undeva este ceva greşit, dar acesta nu este în nici un caz Cuvântul. Nu-i de mirare că nu mai avem focuri de trezire. Ceea ce ne trebuie este o curăţire a casei, dar Dumnezeu nu va face niciodată aceasta până nu ne întoarcem înapoi. Da, noi avem nevoie de un timp de curăţie a casei.
Bărbaţilor, cum le puteţi permite soţiilor voastre să poarte pantaloni scurţi? Cei ce fac aceasta nu sunt doar metodiştii, baptiştii sau prezbiterienii, ci şi penticostalii. Vedeţi? „Având doar o formă de evlavie…” o epocă a bisericii căldicele, epoca Bisericii din Laodicea.
„Penticostal” nu este un nume, ci o experienţă a botezului cu Duhul Sfânt care-i curăţă pe oameni. Nu-i de mirare că nu avem servicii mari de vindecare şi alte lucruri de felul acesta, deoarece există ceva; undeva am făcut o greşeală. Satana a văzut că am ieşit din Cuvânt încercând să nu ne pierdem membrii: „Păi, dacă spunem ceva referitor la aceasta, îşi vor schimba apartenenţa.”
Amintiţi-vă! Voi nu trebuie să-i răsfăţaţi pe creştini! Ei sunt oameni aspri; sunt bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu şi stau de partea Lui indiferent ce spune cineva. Nu trebuie să-i rugaţi, nici să-i convingeţi; nu trebuie să-i „parfumaţi” şi nici să-i dădăciţi. Aşa ceva se face cu plantele hibride care nu sunt bune de nimic şi nu vor produce niciodată nimic.
Aceasta îmi aminteşte de ceva. În curând este timpul clocitului. Astăzi am observat cum micuţele vrăbiuţe cărau paie pentru a-şi face cuiburile, deoarece peste puţină vreme vor depune ouăle şi vor începe să le clocească. Voi ştiţi că o păsărică poate să aibă ouă în cuib, poate să le întoarcă la câteva minute şi să le încălzească cu toată atenţia; ea zboară doar atât cât să ia o gură de hrană şi vine repede înapoi la ouăle ei; se sacrifică şi posteşte încât abia se mai poate ridica din cuib, dar dacă nu a ajuns în contact cu pasărea mascul, toată grija şi sacrificiul ei sunt zadarnice pentru că ouăle acelea nu se vor cloci niciodată să iasă pui din ele. Nu contează cât de mult le dădăceşte: ele nu se vor cloci niciodată, ci vor sta în cuib până se vor strica.
Şi dacă a fost un timp când penticostalii ar trebui să se unească cu Perechea Isus Hristos, acela este acum, deoarece altfel nu vor obţine nimic altceva decât un cuib cu ouă stricate, negând credinţa şi mergând în Consiliul Ecumenic alături de papa, pe care-l numesc „un om duhovnicesc”. Ce se întâmplă cu voi, bărbaţi penticostali? Nu ştiţi că Biblia a spus mai dinainte că aşa va fi? Şi totuşi strigaţi când metodiştii şi baptiştii vin înăuntru. Nu vă daţi seama că în ceasul când fecioarele adormite au venit să cumpere untdelemn a sosit Mirele şi ele nu au mai primit nimic? Într-una din aceste zile va avea loc răpirea, dar ea va fi atât de tainică încât nici măcar nu veţi şti că a avut loc. Da, Mireasa va fi plecată, iar voi vă veţi întreba ce s-a întâmplat
Va fi la fel ca şi cu venirea lui Ioan Botezătorul pe pământ. Voi ştiţi că ei L-au întrebat pe Isus: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” iar El le-a răspuns: „…Ilie a venit şi ei nu l-au cunoscut…” (Matei 17.10-11).
Da, într-o zi ei vor spune: „Am crezut că răpirea va avea loc înainte de perioada necazului”, şi s-ar putea să li se răspundă: „Ea a avut deja loc, dar voi nu aţi ştiut nimic.”
Aha! S-ar putea să fie mai târziu decât vă gândiţi. Trezeşte-te biserică! Mai bine mă opresc, pentru că n-am venit aici pentru învăţătură, ci m-am gândit să punctez doar puţin aceste lucruri, astfel ca voi să puteţi avea aceasta de partea voastră.
Frate, aminteşte-ţi că Satana a văzut aceste programe mari; a văzut cum bisericile vor încerca să se întreacă una pe cealaltă; a văzut cum se vor introduce aceste teste psihologice. Ei nu trimit un om pe câmpul misiunii până nu-l testează mai întâi. Cine face aceasta? Penticostalii. Da, da, cei ce fac aceasta sunt penticostalii, nu prezbiterienii. Înainte ca un misionar să plece pe câmpul misiunii, trebuie să susţină acel test psihologic.
Dar eu vă spun ceva: la început penticostalii au avut un alt fel de test: ei au stat în camera de sus până când a venit Foc de sus şi puterea lui Dumnezeu i-a cuprins pe toţi. Acesta a fost testul lor.
Nu ceva lumesc; nu un psiholog care stă acolo pe jumătate beat şi încearcă să vă facă să vă emoţionaţi puţin, apoi spune: „Tu nu eşti apt pentru aceasta!” Ei procedează aşa deşi s-a dovedit clar că un om duhovnicesc este emoţionat: trebuie să fie în starea aceea ca să poată intra în El. Deci vedeţi, prin programele lor ei nu fac decât să strice ceea ce a făcut Dumnezeu de-a lungul anilor.
Ei sunt entuziasmaţi când văd mulţi oameni adunaţi împreună şi spun: „O, dacă i-am putea face pe toţi unitarieni! Dacă i-am putea face metodişti!” Metodiştii încearcă să-i facă pe toţi metodişti; baptiştii încearcă să-i facă pe toţi baptişti şi penticostalii încearcă să-i facă pe toţi penticostali. Oh, voi nu puteţi face nimic cu privire la aceasta, pentru că Dumnezeu i-a rânduit pe ai Săi de la întemeierea lumii. Noi trebuie să predicăm Evanghelia. Asta-i tot. Dar ce s-a întâmplat? Prin progresele noastre mari, noi am plecat mai departe fără Focul sfânt. Am plecat fără El şi ne-am făcut un foc închipuit.
Mai mult, suntem foarte speriaţi pentru că comunismul s-a aşezat înăuntru şi ne întrebăm: „Ce se va întâmpla?” Daţi-mi însă voie să vă spun ceva: nu de comunism trebuie să ne temem. Eu nu mă tem de comunism, ci singurul lucru de care mă tem este că voi, penticostalii, veţi intra în acest Consiliu Ecumenic care va forma chipul fiarei. Da, veţi fi siliţi să intraţi acolo. Prin faptul că sunteţi o organizaţie, va trebui să intraţi sau să ieşiţi şi orice om duhovnicesc ştie că acesta este adevărul.
Prieteni, noi avem nevoie de o altă „mărturisire pe mare”!
Penticostalii noştri înghit momeala cu cârlig cu tot şi intră acolo spunând: „Acesta este un lucru mare!” Oh, dar veţi vedea ce lucru mare este când voi, metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, Biserica lui Hristos (organizaţia numită aşa), penticostalii, etc. va trebui să negaţi marea voastră învăţătură apostolică pentru a intra acolo. Toţi veţi face la fel! Nu vă veţi putea împotrivi pentru că Scriptura spune că vă veţi uni cu Roma.
Care este problema cu penticostalii care lasă lucrurile să meargă înainte fără să-i avertizeze pe oameni? Dumnezeu le va cere sângele din mâinile lor. Acesta este un timp de necaz, dar nu comunismul se aşează înăuntru, ci Consiliul Ecumenic care-i va înghiţi pe toţi. Şi nu uitaţi! Când ziceţi: „Când se va întâmpla aceasta?” să ştiţi că este deja prea târziu; voi aţi primit deja semnul fiarei; aparţineţi acolo.
Grăbiţi-vă să ieşiţi de acolo ca să puteţi scăpa! Da, domnilor, să fiţi pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Unde? În Trupul tainic al lui Hristos în care intraţi prin naşterea din Duhul Sfânt, nu prin aderare, strigare sau vorbire în limbi. Acesta este adevărul. Desigur.
Privind aceste lucruri observăm că necazul vine deodată.
Oh, diavolul a privit jos, spre acea adunare de mărturisire şi a zis: „Aha! Iată-i că au deviat spre fanatism, sar în sus şi-n jos, strigă şi se bucură. Ştii ceva? Acesta este momentul potrivit să-i scufund; să mă răzbun pe ei!”
Astfel, s-a ridicat şi a început să sufle cu suflarea lui otrăvitoare: „Vâjjj! Zilele minunilor au trecut! Cred că oamenii aceştia sunt doar emoţionaţi. Ar fi bine ca înainte de a merge pe câmpurile străine, să facă un test psihologic.”
Penticostalii! Aha! Vedeţi suflarea lui otrăvitoare ucigând Cuvântul? „Oh, eu cred că aceasta este altceva…” Vedeţi, ei s-au dus înapoi, exact cum au făcut toate celelalte denominaţiuni, dar în ceasul când s-au organizat, au murit şi nu se vor mai ridica niciodată. Istoria nu aminteşte nici o organizaţie care să se mai fi ridicat vreodată. În această epocă a Bisericii din Laodicea, Hristos este la uşa bisericii şi bate încercând să intre, dar ei nu pot suporta Cuvântul; nu-L pot asculta. Astfel, noi vedem că în ceasul în care trăim necazul s-a aşezat înăuntru.
Urmarea? Nu mai sunt minuni aşa cum erau la început şi bolnavii merg acasă tot bolnavi. Dar aceasta nu se întâmplă din cauza lui Dumnezeu, ci din pricina lipsei unei treziri între oameni. Nu există nici o trezire, aşa că oamenii stau şi ascultă, apoi merg acasă şi zic: „Păi, cred că este destul de bine şi aşa. Aha!”
Vedeţi, ei şi-au pierdut râvna, nu mai există acel Ceva care ar trebui să fie acolo.
Îmi amintesc că în urmă cu 15 ani am avut o mică adunare sus, în Jonesboro, Arkansas şi deşi oraşul avea numai cincisprezece mii de locuitori au venit aproape patruzeci de mii de oameni. Ei au întins corturi şi orice altceva şi ţineau hârtii deasupra copiilor bolnavi în timp ce aşteptau să poată intra. Au stat acolo zi şi noapte şi au refuzat să plece. Lipseau doar cât mergeau să cumpere un hamburger sau o sticlă cu suc pentru cei dragi, apoi veneau înapoi şi stăteau acolo cât era ziua de lungă, deoarece în inimile lor ardea o flacără. Vedeţi, a fost suficient ca Dumnezeu să facă un lucru mic şi inimile lor au început să ardă, aşa că veneau înăuntru cu sutele.
Prieteni, El este şi în seara aceasta acelaşi Dumnezeu ca acum cincisprezece ani. Da, El este şi în seara aceasta acelaşi Dumnezeu care a creat cerurile şi pământul. Dar atunci ce s-a întâmplat? Ne-am entuziasmat şi am dorit să ridicăm organizaţii, să facem ceva mare şi strălucitor prin care să-i întrecem pe metodişti, pe baptişti, pe prezbiterieni şi pe toţi ceilalţi. Voi nu sunteţi dintre ei! Nu, nu sunteţi. Ei sunt oameni religioşi şi aparţin de o denominaţiune, iar eu nu am nimic împotriva lor. Mai mult, printre ei sunt mulţi creştini buni, dar problema este că voi nu trebuie să vă asociaţi cu grupările acestea necredincioase, cu cei care tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu. Cu aceia nu trebuie să aveţi nici o legătură.
Ştiţi, necazul este că voi încercaţi să aduceţi Hollywood-ul în biserică, când ar trebui să faceţi totul ca să-l scoateţi de acolo. Vedeţi? Voi încercaţi să faceţi o clădire frumoasă, o denominaţiune mare şi pompoasă prin care să atrageţi atenţia oamenilor. Nu puteţi merge cu ei, dar încercaţi să-i trageţi de partea voastră. Nu uitaţi însă un lucru! Strălucirea Hollywood-ului este lumească, pe când Evanghelia emană umilinţă. Există o mare diferenţă între „a străluci” şi „a emana”. Evanghelia emană umilinţă, blândeţe, smerenie şi putere, în timp ce Hollywood-ul are o strălucire vremelnică ce produce urale, aplauze şi alte lucruri de felul acesta, dar noi nu avem nevoie de aceasta. Noi dorim să trăim într-o altfel de strălucire; dorim să trăim în Lumina Lui, pentru că este scris: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi va pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra?” (Matei 5.13). Vedeţi, puterea ei este Evanghelia. Noi ar trebui să posedăm Ceva în bisericile noastre; Ceva care să-i facă pe metodişti, pe baptişti, pe prezbiterieni şi pe toţi ceilalţi să dorească să vină. Da, ar trebui să fim mai săraţi, pentru că sarea provoacă sete, iar setea trebuie potolită. Dar facem noi aceasta? Nicidecum! Dimpotrivă, încercăm să ne întrecem cu metodiştii şi cu baptiştii; vrem să avem clădiri mari, şcoli şi facultăţi dotate şi oameni bine pregătiţi, dar prin toate acestea am deviat şi astfel necazul s-a instalat înăuntru.
Oamenii şi-au pierdut gândirea duhovnicească, privesc în jur şi spun: „Un moment! Va trebui să intrăm cu toţii în acel Consiliu Ecumenic? Va intra şi gruparea noastră?” Da, veţi intra cu toţii. Acesta este adevărul. Biblia spune că o veţi face, iar Hristos va fi dat afară.
Luna s-a întunecat înainte ca papa să meargă la Ierusalim. (Aceasta s-a întâmplat când primul papă a vizitat Ierusalimul). Acesta a fost un semn în ceruri. Vedeţi cât de minunat lucrează Dumnezeu în timpul acesta?
Şi în acel ceas al întunericului vântul a început să bată cu putere îndepărtând orice nădejde de supravieţuire.
Ce veţi face dacă denominaţiunea voastră va merge în Consiliul Ecumenic? Ce se va întâmpla cu toate aceste lucruri măreţe pe care le construim aici, pe pământ, când orice nădejde va fi dusă?
Dar ştiţi ce s-a întâmplat? În clipa când nu mai era nici o nădejde, când erau gata să strige pentru că nu mai aveau nici o scăpare, L-au văzut pe Isus umblând pe ape. Vedeţi? În ceasul cel mai întunecos, El a venit umblând pe ape.
Adevărul este că atunci când i-a părăsit El ştia ce urma să se întâmple, de aceea S-a urcat pe cel mai înalt munte din ţară. Cu cât eşti mai sus, cu atât poţi vedea mai departe, iar El s-a urcat acolo ca să-i poată urmări.
El a ştiut că va veni ziua aceasta, de aceea a spus mai dinainte: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Aceasta înseamnă că Fiul omului trebuie să fie descoperit. Generaţia aceasta rea şi preacurvară vrea un semn şi va primi unul, dar Îl va respinge aşa cum L-au respins şi atunci. El le va da însă semnul învierii, pentru că este viu şi va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi când era pe pământ.
Din textul nostru aflăm că în ceasul acela întunecos, când ucenicii erau în încercare, El S-a urcat sus ca să-i poată privi. Da, Isus a stat pe acel munte şi i-a privit.
Acum El nu s-a urcat pe nici un munte, ci S-a ridicat din mormânt, a trecut prin văzduh, dincolo de lună şi de stele, şi s-a înălţat atât de sus încât trebuie să privească în jos ca să poată vedea cerul. Şi vă spun: dacă ochiul Lui priveşte spre o vrabie, ştiu că veghează şi asupra noastră.
Ce se întâmplă în ceasul acesta întunecos, când toate bisericile aleargă după programele lor denominaţionale şi când bărbaţii adevăraţi, umpluţi duhovniceşte, se întreabă: „Ce se va întâmpla cu copiii mei? Ce va fi cu soţia mea?”
Ei lasă deoparte adunarea de rugăciune de duminică sau de miercuri seara ca să poată vedea: „Noi o iubim pe Lucy” sau altceva de felul acesta la televizor. Da, acţionează la fel ca lumea, dovedind că sunt „iubitori mai mult de plăceri, decât iubitori de Dumnezeu”.
Zilele trecute am văzut o femeie care era îmbrăcată cu o rochie foarte strâmtă şi i-am spus:
„Soră, rochia ta este prea strâmtă. Poate nu sună prea bine ceea ce spun, dar eşti creştină şi poţi fi o pricină de poticnire.”
„Păi, nu se găsesc decât rochii strâmte, frate Branham.”
„Nu există nici o scuză pentru că se vând materiale şi mai sunt şi maşini de cusut.”
Dă-mi voie să-ţi spun ceva, dragul meu prieten. Să nu credeţi că mă iau de voi, căci nu am intenţia aceasta. Nu, domnilor. Tot ce doresc este să vă ţin departe de chin. Problema este că atâta timp cât duhul acela este în voi, veţi face acele lucruri. Acesta este adevărul. Voi trebuie să fiţi născuţi din nou; să ieşiţi afară din toate acestea. Aici se potriveşte foarte bine Cuvântul care zice: „Acolo unde este comoara voastră vă este şi inima.”
Daţi-mi voie să vă spun ceva. Soră, s-ar putea să fii curată ca un crin faţă de soţul tău, iar tu tânără fată, s-ar putea să fii cât se poate de curată faţă de prietenul tău, dar cu toate acestea într-o zi Dumnezeu te va chema să răspunzi pentru comiterea adulterului. De ce? Pentru felul cum te îmbraci, tu te faci vinovată de comiterea adulterului, pentru că este scris că: „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Când păcătosul acela va trebui să răspundă pentru că s-a uitat la tine şi a comis adulter în inima lui, cine va fi învinuit pentru aceasta? Gândiţi-vă bine la aceasta! Să vă fie ruşine, femeilor penticostale! Da, să vă fie ruşine!
Vă spun aceasta pentru că vă iubesc, iar dragostea adevărată corectează.
Noi suntem într-o mare goană după modă, la fel ca lumea, dar El a spus: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).
Vedeţi? Dacă faceţi aceasta, nu aveţi dragostea lui Dumnezeu în voi. Pe mine nu mă interesează cât vorbiţi în limbi, cât săriţi în sus şi-n jos sau cât dansaţi, căci dacă vă tăiaţi părul şi vă îmbrăcaţi la fel ca lumea, totul este degeaba. Iar voi, bărbaţilor, permiteţi toate acestea. Nu-i de mirare că am intrat în haos şi că suntem încolţiţi din toate părţile de vânturi de comunism, de religioşi şi de ecumenism. Noi trăim într-un timp al aderării şi al unirii. Naţiunile se unesc în ONU, iar bisericile fac acelaşi lucru prin ecumenism.
Ce dovedesc toate acestea? Că Hristos şi Mireasa Sa sunt gata să se unească. Despre aceasta ne vorbesc toate aceste lucruri; ele sunt umbre spre lucrurile spirituale. Gândiţi-vă la aceasta în timp ce ne apropiem de încheiere, pentru că suntem deja în întârziere.
Priviţi! În ceasul acela întunecos, când orice nădejde de supravieţuire era dusă, ei au observat pe Cineva care venea spre ei umblând pe ape. Dar partea tristă a acestei întâmplări este că ei s-au temut de singurul care putea să-i ajute şi au spus: „Este o nălucă, un duh…”
Acest lucru se petrece şi astăzi. Ei se tem de El. Se tem că este ghicitorie sau vreo putere a diavolului, deşi Isus a spus clar că El va face din nou aceste lucruri. Singurul care-i poate ajuta este Isus Hristos. Nu o denominaţiune sau o uniune a bisericilor, căci acestea fac mai mult rău ca oricând, ci singur Isus Hristos.
El a făgăduit că în zilele din urmă se va reîntoarce în formă umană şi va face aceleaşi lucrări (la fel ca atunci când a venit la Avraam, înainte ca acesta să primească fiul făgăduit) în mijlocul seminţiei împărăteşti a lui Avraam. Da, Isus a făgăduit că ea va vedea acelaşi lucru. În zilele din urmă Dumnezeu Se va arăta în trup şi va face exact aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Isus. Noi am putea pune înaintea voastră toate dovezile care arată acest lucru ce se petrece chiar aici, înaintea voastră.
Iar bisericile, care ar trebui să stea cu braţele întinse spre El şi să-L primească, spun: „Parcă mă tem de El pentru că nu aparţine de gruparea noastră.” Da, ei se tem de El. Singurul care-i poate aduce în Hristos este Hristos însuşi, dar ei se tem de El; li se pare înfricoşător: „Nu ştiu ce să spun… ar putea fi un spiriduş sau ceva… Mă tem de El…” Le este teamă de singurul care ar putea să-i ajute.
Şi în ceasul acela întunecos Biserica aleasă, grupul acela care stătea acolo afară, s-a speriat că ar fi o fantomă şi n-a vrut să aibă nici o legătură cu El, dar chiar atunci au auzit Glasul acela dulce: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
El este Cuvântul, e adevărat? (Adunarea spune: „Amin!”). El este Cuvântul şi nu Se schimbă niciodată. Puteţi auzi şi voi cum Cuvântul spune în seara aceasta: „Nu vă temeţi, pentru că ieri, azi şi în veci El este Acelaşi „EU SUNT!”? (Amin).
Să ne plecăm capetele.
Tată ceresc, seara este fierbinte şi ceasul este întunecat pentru că Focul s-a dus de la altar, dar Tu străluceşti peste câmp şi ai spus că „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a aruncat năvodul în mare şi când l-a scos a prins în el tot felul de vieţuitoare.” Doamne, la fel se întâmplă şi cu năvodul Evangheliei: prinde tot felul de vietăţi: broaşte ţestoase, raci, păienjeni, şerpi, peşti răpitori, etc. Noi nu ştim ce prinde năvodul dar ştim că racul, şarpele, broasca ţestoasă şi toate celelalte se întorc din nou în groapa cu noroi, însă Tu eşti Judecătorul şi îi cunoşti pe peştii Tăi, iar într-o zi va fi scos şi ultimul peşte rânduit pentru Viaţă şi adus în Trup.
Tu ai aruncat năvodul în zilele lui Luther, în zilele lui Wesley, Alexander Campbell, John Smith, Calvin, Knox, Finney, Sankey şi aşa mai departe, în epoca penticostală, în zilele lui F. F. Bosworth şi Frochman, etc.
Tu cercetezi şi acum marea. Doamne, există vreun peşte printre noi în seara aceasta? Dacă este, fă să fie ca femeia aceea mică de la fântână care, deşi era în starea aceea decăzută, a recunoscut că Tu eşti Mesia. Ea a văzut acel semn şi a spus: „Văd că eşti Profet.” Femeia nici nu s-a gândit că El ar fi Mesia, de aceea a zis: „Noi Îl aşteptăm pe Mesia şi ştim că atunci când va veni El, ne va învăţa toate lucrurile”, dar El i-a zis: „Eu sunt Acela.”
Doamne, lasă-i să vadă şi în seara aceasta acest mare adevăr: Eu sunt, nu vă temeţi! Aceasta este împlinirea făgăduinţei Mele.”
Vindecă bolnavii, Doamne, salvează-i pe cei pierduţi şi umple-i pe cei goi, astfel ca atunci când vom pleca din locul acesta să putem spune ca cei doi care mergeau pe drumul spre Emaus: „Cum nu ardea inima în noi în timp ce El ne-a vorbit în seara aceasta onorându-ne cu prezenţa Sa divină în adunare?”
Ei nu Te-au cunoscut, dar după ce Te-au invitat înăuntru ochii lor s-au deschis…
Fie ca fiecare din noi să Te invităm în seara aceasta înăuntru. Ajută-ne s-o facem chiar şi dacă nu înţelegem, pentru că aceasta este singura cale să ni Te descoperi.
Când Te-ai descoperit după înviere, ai făcut acelaşi lucru pe care l-ai făcut şi înainte de răstignire. Doamne, Tu ai spus că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea Te rugăm să vii şi în seara aceasta să faci acelaşi lucru pe care L-ai făcut în zilele când ai fost în trup aici pe pământ, căci atunci vom pleca acasă cu inimile uşurate ca cei doi ucenici. Te rugăm să faci aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.
În seara aceasta este foarte cald aici şi mai avem la dispoziţie încă 20 de minute ca să ne încadrăm în timpul acordat…………………………………………………………………………………………. Eu nu pot împiedeca sau opri aceste lucruri. Toată viaţa am fost mânat de Ceva şi s-a dovedit că întotdeauna a fost corect. El nu mi-a spus niciodată ceva contrar Bibliei şi eu nu pot face nimic cu privire la aceasta. Mai mult, ştiu că dacă El vrea să facă ceva, există cineva în nevoie, de aceea vreau să-I fiu supus şi credincios în toate privinţele. Dorinţa mea este ca în ziua aceea să pot spune şi eu ca marele apostol Pavel: „Nu am sângele nici unui om pe mâinile mele.” Da, dorinţa mea este să spun adevărul.
Surorilor, eu v-am mustrat cu privire la tăiatul părului şi la celelalte lucruri, dar aceasta nu înseamnă că nu vă iubesc. Doamnă, cred că dacă ai un băieţel şi îl vezi că iese pe stradă, alergi după el şi-i spui: „Junior dragă, nu sta acolo pentru că poate da peste tine o maşină…” Tu faci aceasta pentru că-l iubeşti. Desigur, dacă nu ascultă vei merge afară şi vei începe să-l scuturi şi să-l tragi de acolo, pentru că îl iubeşti.
La fel este şi Evanghelia: Dumnezeu vă iubeşte, dar ştiţi ce spune Biblia? „Căci Dumnezeu pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte…” (Evrei 12.6). Domnul îl mustră şi îl pedepseşte pe fiecare copil care vine la El. Dacă nu puteţi suferi pedeapsa, vă supăraţi şi apoi plecaţi, dovediţi că sunteţi copii din curvie şi nu copiii lui Dumnezeu. Să nu uitaţi că aceasta o spune Scriptura.
Prieteni, un Cuvânt spus de El înseamnă mai mult decât toate cuvintele pe care le-aş putea spune eu într-un milion de vieţi. Acesta este El. Noi ştim ce a făgăduit El şi credem că va face întocmai.
S-au împărţit numere de rugăciune? La ce literă s-a ajuns? La „J”? În ordine. Ca să economisim timp vom începe de la numărul 1. Deci, J-1.
Ştiaţi că de obicei sunt vindecaţi de două ori mai mulţi oameni în audienţă decât în rândul de rugăciune? Sigur că ştiţi. Numărul de rugăciune face un singur lucru: îi aduce pe oameni aici sus. Noi facem aceasta pentru că aşa v-aţi obişnuit, dar am putea renunţa la ele deoarece Duhul Sfânt este prezent pretutindeni în audienţă, nu doar aici sus.
Aseară nu am avut numere de rugăciune, dar Duhul Sfânt a mers prin audienţă.
Ai spus că s-au împărţit numere cu litera „J”? Cine are numărul „J-1”? cei care aveţi numerele strigate, veniţi pe lângă perete. Cine are J-2, J-3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Lăsaţi-i să vină: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Mai departe: 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20. A răspuns cel cu numărul 20? În ordine. N-as vrea să luăm prea mulţi, aşa că mai întâi vom termina cu aceştia. E destul de devreme, ceea ce înseamnă că vom mai lua câţiva. Să mai luăm câţiva. Încă cinci: 21, 22, 23, 24, 25. Bine. Acum ne vom opri, căci avem deja 25 de persoane.
Acum vreau să vă cer o favoare: Vreţi să-mi daţi atenţia voastră neîmpărţită? Daţi-I lui Dumnezeu toată atenţia voastră pentru următoarele 15-20 de minute. Vreţi să faceţi aceasta? Vreţi să vă deschideţi inima pentru El? Nu lăsaţi lucrul acesta să treacă peste voi aşa cum trece apa peste capul unei raţe. Să nu faceţi aceasta!
Dacă spun ceva ce nu este conform Scripturii este de datoria voastră să veniţi la managerul meu şi să-i spuneţi. Dar eu învăţ numai ce spune Cuvântul şi stau corect faţă de El. Mai mult, dacă Îngerul Domnului mi-a spus ceva ce nu este în Biblie, înseamnă că nu e Îngerul Lui. Acesta este adevărul. Dar El nu mi-a arătat niciodată nimic altceva decât ceea ce spune Cuvântul, iar voi sunteţi martori că aşa este. El nu a spus niciodată ceva greşit; nu a spus ceva ce nu s-a împlinit, ci totul a fost întocmai.
Ascultaţi! Întrebaţi-l pe manager şi pe cei de aici. Ceea ce vedeţi acum este doar o părticică din ceea ce face El, este adevărat, fraţilor? (Aşa este). Păi, acolo afară El îmi spune tot timpul: „Du-te acolo şi fă aceasta! Du-te dincolo şi se va întâmpla aceea. Spune aceasta şi fă cutare lucru…” Aceasta se întâmplă în mod constant, pe tot parcursul anului, dar oamenii din audienţă văd doar lucrurile mici. Acum aş vrea să fiţi respectuoşi.
Cei din rândul de rugăciune sunteţi străini faţă de mine, nu-i aşa? Ridicaţi mâinile dacă este adevărat. În ordine.
Pe mine nu mă interesează unde vă aflaţi: la balcon, undeva în spate sau pe lângă perete, pentru că tot ce trebuie să faceţi este să credeţi. Dacă veţi crede, aceasta va fi spre binele şi în folosul vostru.
Dorinţa mea este să vă ajut, să fac ceva în folosul vostru, dacă El vine printre noi.
Gândiţi-vă că Isus Hristos a promis că la sfârşit se va arăta şi va lucra într-un trup. Câţi ştiu că acesta este adevărul? („Amin”). Va fi întocmai ca în Sodoma, când îngerul a stat cu spatele spre cortul în care se afla Sara… Acela era Dumnezeu. Credeţi că Acela era Dumnezeu? Câţi credeţi? (Amin). Sigur că era. Biblia spune că El era Dumnezeu, iar Isus s-a referit la aceasta. Acum observaţi.
Voi, cei care nu aveţi numere de rugăciune aş vrea să faceţi ceva pentru mine, indiferent unde vă aflaţi. Când El vă spune că sunteţi vindecaţi sau când vă spune ce trebuie să faceţi, fiţi atenţi. Luaţi aminte la cuvintele Lui, căci dacă vă spune ceva, o face ca să vă întărească credinţa. Şi când credinţa voastră ajunge la apogeu, întindeţi-vă şi acceptaţi-L pe Dumnezeu.
Acum stau şi privesc la rândul acesta în care nu cunosc pe nimeni. De altfel, în toată audienţa văd doar doi sau trei oameni pe care-i cunosc. Îl cunosc pe Edmund Way şi dacă nu greşesc, îl văd şi pe un bun prieten de-al meu, fratele Fritzinger, din Ohio, care este venit împreună cu soţia şi fetiţa sa. Da, este prezent şi un bătrân care se apropie de vârsta de 92 de ani, fratele William Dauch, împreună cu soţia sa care a fost soră medicală. El este un prieten apropiat şi vine din Ohio. Pe când avea 91 de ani, fratele a suferit un atac de cord, iar soţia m-a chemat la el de urgenţă pentru că trăgea să moară. Am plecat imediat deoarece era foarte îngrijorată pentru el, dar la un moment dat am fost nevoit să opresc la una din staţiile „Texaco”, pentru că una din roţile maşinii îmi tăia cauciucul. În timp ce stăteam acolo şi aşteptam, am privit în sus şi l-am văzut pe fratele Dauch intrând în biserică şi dând mâna cu mine. Am spus: „Slavă Domnului.” Apoi am privit în spate şi l-am văzut din nou pe fratele Dauch venind pe stradă şi dând mâna cu mine.
Când am ajuns la fratele Dauch, am discutat cu medicul lui, un bărbat de vârstă mijlocie, şi l-am întrebat:
„Ce părere ai despre el, doctore?”
„Nu mai are nici o putere să lupte aşa că l-am pus în cortul cu oxigen. Eu cred că va muri chiar acolo. Aminteşte-ţi că are 91 de ani.”
„Da, domnule.”
„Inima lui este atât de slăbită încât nu mai poate face nimic. Este timpul să se ducă.”
„Da, domnule, dar el nu va pleca. Asta-i tot.”, am răspuns eu, după care am intrat în salonul unde se afla fratele, am băgat mâna sub cort şi am spus:
„Mă poţi auzi, frate Dauch?”
Fratele şi-a deschis ochii şi s-a uitat la mine. De fapt el este german şi se numeşte D-a-u-g-h , dar eu îi spun Dauch. Deci mi-am pus mâna sub cort şi l-am întrebat:
„Mă auzi, frate Dauch?”
„Da”, a răspuns el.
„Tu nu vei pleca pentru că am văzut deja că vei trăi.”
O săptămână mai târziu, în timp ce stăteam în biserica mea, cine credeţi că a intrat pe uşă? Fratele Dauch. După adunare am mers la un restaurant situat peste râu să iau masa acolo. Când am coborât din maşină şi am pornit pe stradă în jos, l-am văzut pe fratele Dauch care venea spre mine cu mâna ridicată. Vedeniile nu greşesc niciodată.
Bărbatul acesta de 91 de ani mă urmează pe la toate adunările din ţară. Vrei să ridici mâna, frate Dauch, pentru ca oamenii să poată vedea un soldat adevărat? Vedeţi, aici este un bărbat de 91 de ani care mă urmează la fiecare adunare. Când sunt în tabernacol, el conduce sute de mile ca să mă audă predicând un scurt mesaj, apoi pleacă înapoi. Dumnezeule!
„…Spre seară va fi lumină.”
Zilele trecute am vorbit cu el şi l-am întrebat:
„Ce aş putea face pentru tine, frate Dauch?”
„Am o singură dorinţă, frate Branham: când va veni Domnul, vreau să merg cu El.”
„Nu te îngrijora căci acest lucru se va întâmpla cu siguranţă.”
El a venit înăuntru primind botezul în apă şi botezul Duhului Sfânt şi a devenit un lucrător neobosit al lui Hristos.
Acum aş vrea să fiţi cu toţii respectuoşi, să priviţi încoace şi să vă rugaţi.
Câţi dintre învăţătorii de aici ştiu că El este Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre? (Amin).
Păi, dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi acelaşi Mare Preot, va proceda la fel. Câţi dintre voi ştiu că trupul lui Isus Hristos este pe tronul lui Dumnezeu? (Amin). Trupul lui Isus Hristos este pe tronul lui Dumnezeu, dar foloseşte trupurile noastre şi se manifestă prin ele, întocmai cum a promis când a zis: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”
Staţi liniştiţi, vegheaţi şi rugaţi-vă.
Tată ceresc, eu am încercat să fiu cât am putut de smerit, iar acum doresc doar un Cuvânt de la Tine. Fie ca blândul Tău Glas să vină în această audienţă şi să spună: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
Acordă-ne aceasta, Doamne, căci mă predau Ţie cu mesajul care a fost predicat în seara aceasta, astfel ca Cuvântul Tău să fie legitimat. Tu nu eşti obligat să faci aceasta dar ştiu că o vei face, pentru că aşa ai făgăduit şi eu Te rog în Numele lui Isus. Amin.
Fiţi respectuoşi.
Eu n-am văzut-o niciodată pe doamna aceasta. Suntem străini unul faţă de celălalt? Da, eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte şi mă cunoaşte şi pe mine. Ştiţi că fiecare dintre noi va trebui să răspundem în ziua judecăţii pentru tot ce facem aici? (Amin). Ştiţi că Dumnezeu ne va cere socoteală pentru tot ce facem aici? Desigur, eu vă spun aceasta cu un scop.
Acum, dacă Domnul Isus îmi va descoperi ce ai făcut sau ce este în inima ta, vei crede? Va trebui s-o faci, nu-i aşa? (Amin).
Voi, cei din audienţă, veţi crede? (Amin).
Noi stăm la fel ca Domnul nostru şi femeia de la fântână. Suntem un bărbat şi o femeie care ne întâlnim pentru prima dată. Vedeţi? Întâmplarea la care mă refer este scrisă în Ioan 4. Acum, eu nu ştiu care este problema ta. Poate eşti bolnavă, ai probleme familiale, financiare sau altceva, nu ştiu, dar El ştie pentru că este Cuvântul şi poate descoperi gândurile inimii tale. Eu nu pot face aceasta pentru ca sunt doar un om, dar El poate. Vorbesc astfel cu tine pentru că eşti puţin agitată. De fapt aceasta este una din problemele tale: eşti foarte agitată. Ai şi diabet, este adevărat? Dacă este adevărat ridică mâna. Crezi că El te vindecă? (Sora spune: „Da, cred!”). Crezi? Agitaţia îţi este provocată de vârstă, dar acum vei fi părăsită de toate aceste probleme deoarece, prin credinţă, vom merge la Calvar pentru o transfuzie de Sânge.
Exact acest lucru l-a făcut El cu femeia de la fântână: i-a spus care era necazul ei. Necazul ei era că avusese prea mulţi bărbaţi, iar al tău este agitaţia şi ai încă două sau trei lucruri greşite, este adevărat, nu-i aşa? Este acelaşi lucru.
Când L-a întâlnit pe Simon, El i-a spus cine era. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună şi mie care este numele tău? Te va ajuta să crezi mai mult? Doamnă Stong… (Sora spune: „Stout”)… Stout, vei crede? Du-te şi crede căci totul a trecut. Amin.
Vino. Tu crezi? Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că El îmi poate descoperi necazul tău? Dacă o va face, Domnul Dumnezeu să fie binecuvântat, este adevărat? (Da). Nu te îngrijora căci va fi în ordine. Tu suferi de o stare nervoasă, te simţi sfârşită, dar ai şi o boală de vezică, ai probleme grave cu ficatul şi eşti anemică. Aşa este………………………………………………………………………………………………..Tot timpul apare un bărbat. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca? (Sora spune: „Da, cred.”). Crezi că îl va vindeca şi pe soţul tău? Crezi că boala de stomac pe care o are îl va părăsi şi va fi bine? Aceasta este boala de care suferă el, dar du-te, pune-ţi mâinile peste el, spune-i aceasta şi boala îl va părăsi.
Eu sunt străin faţă de tine şi nu te cunosc, dar Domnul Isus ne cunoaşte pe amândoi. Crezi că Dumnezeu te poate face bine? Dacă Domnul Isus îmi va descoperi ceea ce este în inima ta, crezi că te va vindeca? În primul rând ai o boală de fiere. Apoi, medicul ţi-a spus că vezica ta are o ulceraţie şi din pricina aceasta vor să te opereze. Este adevărat? Crezi că El poate să evite lucrul acesta? Ai credinţă în El? Tu ştii că nu eu sunt cel care-ţi spune aceste lucruri, ci El. Îl crezi? Du-te şi să ţi se facă după credinţa ta.
Cred că nu ne cunoaştem dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Crezi că El este în stare să-mi descopere lucrurile care te pot ajuta? (Sora spune: „Da, cred aceasta”). Crezi că o va face? (Desigur). Spui „desigur”, ceea ce este foarte bine. Tu ai foarte multe complicaţii de care nu poţi scăpa. Mai întâi este tusea şi apoi eşti foarte agitată. Dar mai ai o povară pe inimă din pricina fiului tău care este într-un mare necaz. El are probleme în căsnicie, se ceartă tot timpul cu soţia lui, iar lucrul acesta te împovărează foarte tare. Acesta este adevărul, dar crede din toată inima şi toate problemele se vor duce. Domnul să te binecuvânteze.
Ce mai faci, domnule? Noi nu ne cunoaştem, suntem străini unul pentru celălalt. Eu pot vedea că totul se luminează în jur… Crezi că Domnul poate să-mi descopere de ce stai aici? Crezi că o va face? Şi eu cred aceasta. Vorbesc cu tine pentru că vreau să intru în legătură cu duhul tău. Eu nu te cunosc, de aceea trebuie să vină Cel ce te cunoaşte, dar pentru aceasta este nevoie ca eu să mă dau la o parte şi să-L las pe El. Înţelegi? Tu suferi de o gravă stare de agitaţie, este adevărat? (Fratele spune: „Da”). Din pricina aceasta ai tensiunea foarte mare şi ai avut şi o apoplexie. (Aşa este). Tu ai fost sau eşti predicator. (Sunt). Am spus aceasta pentru că te-am văzut la amvon. Aceasta înseamnă că ai credinţă în Dumnezeu şi agitaţia aceea te va părăsi. Toţi predicatorii au această stare dar vei fi în ordine. Du-te înapoi la amvonul tău, supune-te lui Dumnezeu şi stai credincios Cuvântului Isus Hristos.
Crezi că boala de spate te-a părăsit în timp ce stai pe acel scaun? (Sora spune: „Da”).
În ordine, domnule. Continuă să mergi înainte spunând: „Îţi mulţumesc, Doamne!”
Boală de rinichi şi probleme cu spatele. Crezi că Dumnezeu te va vindeca şi vei fi bine? Crezi că El poate face aceasta? În ordine.
Vino, doamnă. Eu nu te cunosc dar dacă îţi voi spune că Dumnezeu este prezent în locul acesta ca să vindece bolnavii, vei crede? (Sora spune: „Sigur că cred”). Vei crede? Bine. Atunci boala de stomac de care suferi te-a părăsit. Vezi, eu ţi-am spus ce problemă ai. („Mulţumesc lui Dumnezeu. Oh, Îţi mulţumesc, Doamne!”)
Ce mai faci, domnule? Dumnezeu locuieşte în inimă, iar inima ta a arătat foarte rău în ultimul timp, dar El o poate face din nou bine. Du-te şi crede aceasta. Dumnezeu să te binecuvânteze. Crede şi El te va face bine.
Tu eşti agitat sin cauză că ai o boală de stomac, un ulcer digestiv care te supără după ce mănânci. Crezi că acut a trecut totul? Atunci du-te şi cumpără-ţi ceva de mâncare.
Îţi este greu să te ridici pentru că spatele te-a supărat foarte tare. (Bolnavul spune: „Da, domnule”). Dacă vei crede, această durere nu te va mai supăra niciodată. Vrei aceasta? („Da, domnule”). În ordine. Du-te mai departe şi fie ca Domnul să te facă sănătos pe deplin.
De ce eşti atât de frământat? Du-te înainte şi spune: „Nu voi mai fi frământat!” căci aşa va fi. Du-te şi crede. În ordine, domnule.
Vino, doamnă. Înainte, noi am avut în sud discriminare rasială, dar Isus ne-a făcut cunoscut că toţi oamenii sunt creaţi de Dumnezeu şi că nu există nici o diferenţă între noi, fie că eşti evreu, samaritean sau altceva.
Dacă Dumnezeu nu te ajută, în curând vei fi oloagă din pricina artritei de care suferi. Crezi că El te poate vindeca? Asemenea femeii samaritene, du-te şi tu la poporul tău şi spune-le ce lucruri mari a făcut Dumnezeu pentru tine.
Văd un chirurg care se pregăteşte pentru operaţie.
Un moment… Nu era femeia aceasta. Satana a încercat să facă ceva. Iat-o aici. Tumoare… Aşa este. Tu ai o tumoare, iar diavolul acela strigă după ajutor. Dar şi Duhul Sfânt strigă. Pe cine vei crede, pe El? Bine. Ridică-te din targa aceea şi crede. Du-te şi crede. Amin.
Voi credeţi? Toate lucrurile sunt posibile celui ce crede. Dar voi, cei din audienţă, credeţi? (Adunarea şi cei care tocmai au fost vindecaţi se bucură).
Să ne ridicăm în picioare. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Staţi în picioare şi lăudaţi-L pe Domnul. Ridicaţi mâinile.
Îţi mulţumesc, Doamne Isuse! Te lăudăm pentru măreţia Ta şi pentru vindecarea acestor bolnavi. (Adunarea se bucură).
– Amin –