PENTRU IACOV A FOST ATÂT DE UȘOR!

Să deschidem Bibliile la Romani 9.8-13:

„Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.

Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult, tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci măcar că acei gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău,- ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,-

s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,

după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

În trup, noi n-avem nimic de oferit, ci așa cum a spus Pavel: „În mine, în trupul meu, nu este nimic bun.” Și nu știu de câte ori m-am comportat, am vorbit și am simțit ca și cum ar fi ceva bun, când ar fi trebuit să realizez că nu este nimic bun acolo. Singurul lucru bun, este ceea ce a plantat Dumnezeu în interior, așa că, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.

În timp ce privim la Esau și Iacov, vreau să nu uitați că, atunci când privim la Esau, privim la omul natural, la omul firesc, omul carnal sau omul din exterior; iar când privim la Iacov, acesta este omul spiritual sau omul din interior, cel care este predestinat.

Noi am citit aceste versete și vreau să evidențiez câteva lucruri.  „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău…” Aceasta este o mare mângâiere, prieteni! Înainte de a se naște, înainte de a avea șansa de a face ceva, înainte să fi putut face bine sau rău, înainte să fi putut mărturisi ceva în mod corect sau greșit, înainte de-a avea vreodată șansa, aici scrie:

„…nu făcuseră nici bine nici rău,- ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,- s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

O, Dumnezeul meu! Înainte ca ei să facă bine sau rău, înainte de a se naște, Dumnezeu o hotărât deja.

Să mergem la Geneza 25.21-28:

„Isaac s-a rugat lui Dumnezeu pentru nevastă-sa, căci era stearpă; și Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată

Copiii se băteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.

Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

S-au împlinit zilele când avea să nască; și iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

Cel dintâi a ieșit roș de tot; ca o mantie de păr, și de aceea i-au pus numele Esau.

Apoi a ieșit fratele său, care ținea cu mâna de călcâi pe Esau; de aceea i-au pus numele Iacov. Esau era în vârstă de șaizeci  de ani, când s-au născut ei.

Băieții aceștia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care își petrece vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniștit, care stătea acasă în corturi.

Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.”

Noi am citit aceste lucruri și am vorbit despre ele, cum în cele din urmă, promisiunea s-a împlinit și Rebeca a conceput. Faptul că a conceput, a fost un lucru bun, dar în pântecele ei era o frământare, era un război, iar ea s-a întrebat: „Dacă este un lucru bun că am conceput, dacă Dumnezeu a răspuns rugăciunii, ce se întâmplă în mine?” Și Dumnezeu a descoperit că în ea erau două națiuni, două popoare, două rase diferite, ceea ce ne explică foarte bine nașterea din nou.

De ce suntem atât de frământați? De ce avem atâtea probleme? Pentru că există doi… Fratele Branham a spus că nu poți fi în două trupuri deodată, dar poți avea două naturi deodată: vechea natură carnală…și el a spus că atâta timp cât ești în carnea aceasta, vei avea o natură de scaiete bătrân și lipicios, care te va supăra.

Noi am trecut prin acestea, și acum începem să le aducem acasă, pentru că sunt o realitate pentru mine, pentru noi; cu acestea avem de-a face, cu acestea ne luptăm. Și acesta este cu adevărat, locul în care avem lupta noastră, în noi. Eu nu mă lupt cu nimic din afară, ci lupta pe care o am, este în mine, în interiorul meu. Și dacă pot câștiga lupta din interiorul meu, nu va fi nici o problemă în afara mea. Niciodată nu este ceea ce mi se întâmplă, ci întotdeauna este felul în care reacționez la aceasta.

Aceasta este problema, aceasta este ceea ce urmărește Dumnezeu, pentru că noi suntem testați în mod constant în acele lucruri. Dar Dumnezeu ne-a dat destul Cuvânt, încât să începem să înțelegem: „De ce mă lupt atât de rău? De ce reacționez așa? Ce se întâmplă?” Apoi ne dăm seama că aceasta este natura veche, este cel mai mare și el încă luptă să trăiască, încă mai vrea să stăpânească, încă vrea să conducă, dar prin harul lui Dumnezeu, cel mai mare va fi rob celui mai mic. Nașterea din nou urmează să cucerească și să biruiască în această zi. Sunt bucuros că toate aceste lucruri încep să ne dea înțelegere.

Acum vreau să citesc un citat din anul 1960, din mesajul Auzind, Recunoscând, Acționând pe Cuvântul lui Dumnezeu:

„Acești doi băieți, dacă vom observa natura lor, unul dintre ei era spiritual. Acela era Iacov. Iar omul carnal, a fost Esau. Dar amândoi erau religioși. Același lucru s-a întâmplat de-a lungul Epocilor: cel carnal și cel spiritual.”

Vreau să vă aduc aminte că, atunci când vorbim despre carnal și despre spiritual, nu vorbim despre cei răi și despre viața curată. Amândoi erau religioși. Aceasta este înșelăciunea, și aceasta este chiar în natura mea carnală, pentru că dorința de a te închina lui Dumnezeu, poate acționa într-un fel religios, totuși să nu o faci corect. De acolo vine uneori înșelăciunea, chiar și în noi înșine.

Deci, profetul spune: „Amândoi erau religioși, și același lucru s-a întâmplat de-a lungul Epocilor, cel carnal și cel spiritual.

Esau a reprezentat omul firesc, natural, înclinat religios, dar niciodată nu a fost în stare, nu a fost în el s-o facă, nu a putut s-o facă. În el nu a fost niciodată să fie în stare să urce, să poată trece pe lângă lucrurile lumii, peste lucrurile carnale.

Dar pentru Iacov, a fost foarte ușor s-o facă. Iacov a avut un singur scop, și acela a fost că el tânjea după dreptul de întâi născut, și nu a contat cum l-a obținut, el l-a luat.

Și Duhul acestei nașteri este reprezentat încă în lume astăzi, și vine la capăt acum: credinciosul spiritual, și omul carnal, credinciosul carnal. Nimeni nu poate spune că nu au fost religioși amândoi. Ei au fost. Nu spune că unul a slujit unui idol și celălalt lui Dumnezeu, amândoi au fost slujitorii lui Dumnezeu.”

Oh, se apropie atât de mult de casă! Îmi place cum a spus aici: „…vine la capăt acum; credinciosul spiritual și omul carnal.” Eu spun că se ajunge la un capăt, dar se ajunge la un capăt chiar aici, în trupul meu. Aici este locul unde Hristos va birui; aici este locul unde va avea stăpânire; aici este vechea natură; aici este păcatul care a fost încorporat în noi la cădere, și aici va fi biruit, în Hristos. Cuvântul va avea stăpânire. Laudă lui Dumnezeu!

În continuare, profetul spune:

„Dacă observați, Iacov a avut un singur lucru pe care l-a dorit, deoarece, conform Cuvântului, binecuvântarea și lucrurile bune erau în dreptul de întâi născut. Acela era singurul obiectiv al lui Iacov; singurul lucru ce l-a avut în minte, a fost să obțină dreptul de întâi născut.”

Laudă lui Dumnezeu! La aceasta vrem să privim.

Aici este o afirmație pe care a făcut-o fratele Branham, și pe care vreau s-o iau ca titlu. El a spus: „Esau a reprezentat omul firesc, natural, înclinat religios, dar niciodată nu a fost în stare, nu a fost în el s-o facă, nu a putut s-o facă. În el nu a fost niciodată să fie în stare să urce, să poată trece peste lucrurile lumii, peste lucrurile carnale…”

Când vorbim despre lucrurile lumii, lucrurile carnale, fratele Branham nu echivalează acestea cu răutatea, pentru că Esau era un om bun și religios, dar el era firesc, carnal; el nu a putut să treacă niciodată peste lucrurile trupești. „…el nu a fost niciodată în stare să urce, să poată trece peste lucrurile lumii, lucrurile carnale.

Dar pentru Iacov a fost foarte ușor s-o facă.”

Deci, titlul pe care vreau să-l iau este: Pentru Iacov a fost foarte ușor s-o facă.

M-am bucurat atât de mult când m-am uitat la acest subiect, și am privit motivul pentru care, pentru Iacov a fost atât de ușor.

Știți, acea luptă în pântecele Rebecăi, s-a întâmplat înainte ca vreunul dintre cei doi să aibă cunoștință; Esau nu era conștient de ce se luptă cu Iacov; și Iacov nu era conștient de ce se luptă cu Esau. Ei nu erau încă născuți, cu toate acestea, se întâmpla ceva, Planul lui Dumnezeu funcționa deja, avea loc deja o luptă. Apoi, când Esau s-a născut, el a ieșit primul, dar Iacov s-a prins de călcâiul lui și l-a ținut, așa că l-au numit „Iacov”, care înseamnă „plantator”. Dar, de asemenea înseamnă „unul care întrece sau pune stăpânire.” El avea Ceva în el, înainte de naștere. Înainte de a putea vorbi, înainte de a gândi, înainte de a putea raționa, înainte de a putea face ceva, în interiorul lui exista o natură, care nu l-a lăsat pe Esau să treacă înaintea lui, de aceea l-a apucat de călcâi, s-a agățat pentru viața lui. De ce? Pentru că a vrut să-l depășească, a vrut să-l întreacă, el a vrut locul lui Esau, a vrut dreptul de întâi născut, a vrut dreptul de naștere, el a vrut toate aceste lucruri. El a vrut dreptul de întâi născut înainte de a ști că îl vrea. Lăudat să fie Domnul!

Prieteni, au fost lucruri pe care le-am dorit toată viața, dar nu știam ce doream, nu știam ce este în noi și ce ne împinge. Nu știam de ce suntem nemulțumiți și de ce nu ne-am putut liniști niciodată. Acolo era Ceva care ne-a condus. De ce? Pentru că religia nu a atins niciodată ținta. Am încercat biserici și diferite lucruri; am încercat să trăim corect, apoi am eșuat și nu știam ce ne conducea, ce era în noi.

Dar orice era în Iacov când s-a născut, aceea era și în noi.

Așadar, Iacov a ieșit ținându-l de călcâi pe Esau și spunând: „Nu, tu nu vei trece înaintea mea. Vreau promisiunea! Vreau dreptul de întâi născut!” Laudă lui Dumnezeu!

Fratele Branham a spus: „Singurul obiectiv al lui Iacov, singurul lucru pe care-l avea în minte, a fost dreptul de întâi născut.” Și întrebarea este: „De unde a venit acea dorință? De ce a dorit el aceasta atât de mult? Ce era în Iacov când Esau l-a dat atât de ușor? Când Esau a trebuit să aleagă între viața naturală și dreptul de întâi născut, el a ales viața naturală și a renunțat la dreptul de întâi născut.

De ce Iacov a fost dispus să facă orice era posibil pentru a obține dreptul de întâi născut? Pentru că în interiorul celor doi băieți, era ceva diferit; era predestinarea, era Planul predestinat al lui Dumnezeu, era Sămânța lui Dumnezeu, era Gândul lui Dumnezeu, era Cuvântul lui Dumnezeu care îi conducea pe cei doi băieți. Nu pentru că Iacov era mai calculat, sau că era mai înțelept, nu pentru că era mai religios; nu era nimic din toate acestea, ci pentru că în Iacov era Ceva care l-a făcut ca el să-și dorească acel drept de întâi născut. De aceea s-a ținut de călcâiul lui Esau când a ieșit. O, laudă lui Dumnezeu!

Fratele Branham a spus:

„Acolo a venit Cain și și-a depus ofranda. El s-a închinat, a mers la biserică, el era la fel de bun ca următorul băiat. Esau a fost la fel de bun în caracterul lui; Esau a fost un om mai bun decât Iacov, mai mult un gentleman; el și-a iubit tatăl și celelalte lucruri pe care le-a făcut, dar Dumnezeu l-a ales pe Iacov.”

Așadar, Dumnezeu nu l-a ales pe Iacov pentru caracterul lui sau pentru atitudinea lui, nu l-a ales pentru trăsăturile sale fizice frumoase, ci l-a ales înainte de orice manifestare a lui, l-a ales pentru că, așa cum am aflat din Mesaj, Iacov era o parte din EL. Astfel, întotdeauna a fost Ceva care era în Iacov, ceea ce în Esau, nu era.

În Abel era Ceva, dar în Cain nu era. A fost acolo de la naștere, a fost acolo de la început.

Să mergem mai departe și să citim de la versetul 29 la 34:

„Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.

Și Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, pentru că sunt rupt de oboseală.” Pentru aceasta s-a dat lui Esau numele „Edom”.

Iacov i-a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut.”

Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi folosește dreptul acesta de întâi născut?”

Și Iacov a zis: „Jură-mi întâi!” Esau i-a jurat, și astfel și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.

Atunci Iacov a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s-a sculat și a plecat. Astfel și-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.”

Noi vedem că Esau a renunțat atât de ușor la dreptul de întâi născut pentru că nu a putut să treacă dincolo de carnal, nu a putut să treacă dincolo de natural; pentru el sfârșitul naturalului era moartea, pentru el nu mai era nimic dincolo de aceasta. Pentru el, aceasta era limita, bariera și când a ajuns pe punctul să moară, a zis: „Ei bine, la ce-mi folosește, ce bine poate să-mi facă un drept de întâi născut, dacă voi muri?”

Dar Iacov avea altceva în el; el știa că dreptul de întâi născut era totul, pentru că avea de-a face cu Cuvântul, avea legătură cu Hristos, avea legătură cu Viața Veșnică, avea legătură cu promisiunea lui Avraam, avea legătură cu tot ce se afla în acel drept de întâi născut. Cum a știut el aceasta? Eu nu știu cum a știut, dar Iacov a știut pentru că în el exista Ceva care tânjea, care știa și trebuia să-l aibă.

Esau nu a putut să treacă niciodată peste carnal, dar pentru Iacov a fost foarte ușor. De ce? Pentru că el avea această dorință în interiorul lui, din momentul când s-a născut, chiar înainte de a respira; și înainte de a lua suflarea de viață, el a ținut strâns călcâiul fratelui său.

Așadar, vedem că a fost o profeție, iar în Romani, citim cum, înainte de a se naște, înainte să fi făcut bine sau rău conform scopului, potrivit alegerii, Dumnezeu a spus că „Cel mai mare îl va sluji pe cel mai mic”, și „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Iacov a fost ales înainte de întemeierea lumii, și când s-a născut, a trebuit să manifeste ceea ce era în interiorul lui. Iacov trebuia să aibă acel drept de întâi născut, dar nu știa cum să-l obțină; și pentru că dreptul de întâi născut este al întâiului născut din descendență, el era blocat în această enigmă pe care nu o cunoștea.

Uneori mă gândesc la gândurile pe care le avea Iacov: „Cum să obțin dreptul de întâi născut?” Cât de mult s-a gândit? De câte ori s-a gândit: „Oh, dacă m-aș fi născut eu primul! Oh, doar cu un minut mai repede! De ce nu am putut veni doar cu un minut mai repede?” Și toate aceste gânduri care i-au trecut prin minte.

Țineți minte că toate aceste personaje din Biblie erau bărbați cu aceleași pasiuni ca și noi. Ei nu erau mai diferiți decât mine sau decât tine, doar că au trăit într-o epocă diferită.

Iacov se întreba: „Cum să fac să obțin dreptul de întâi născut? Ce aș putea face?” Și eu doar dramatizez. Apoi Iacov a început să se gândească: „Esau este vânător și ar putea avea un accident…” Și imediat și-a zis: „Oh, Iacov, nu gândi așa.”

Credeți că Iacov a fost o ființă umană, sau nu? „…În timp ce Esau este acolo poate veni o bandă de războinici nomazi și…” „Oprește-te, Iacov, știi că nu este corect ce gândești!” Indiferent cât de mult s-a gândit la aceasta, probabil că nu i-a trecut prin minte vreo modalitate bună și cinstită de a obține acel drept de întâi născut. Probabil Iacov s-a simțit rău pentru toate gândurile care i-au trecut prin minte cu privire la modalitățile prin care ar fi putut obține dreptul de întâi născut.

….Dacă aș fi fost în poziția lui Iacov, m-aș fi luptat și eu cu gândurile. Poate că voi, nu, dar dacă eu aș fi avut acea dorință puternică, m-aș fi luptat cu gândurile.

Deci, în toată meditația, în toate raționamentele și în toată lupta din interiorul său înainte și înapoi, „Cum să obțin acest drept? Trebuie să-l am,” el știa că totul era în acea promisiune, că totul era în acel drept de întâi născut, pentru că avea de-a face cu promisiunea, cu Cuvântul, cu Viața Veșnică, cu Hristos, totul făcea parte din acel drept de întâi născut.

Așadar, Iacov se gândea la cum să obțină acel drept. Eu vreau doar să vedeți cât i-a fost de ușor lui Iacov. Deci, ca să obțină dreptul de întâi născut, tot ce a trebuit el să facă, a fost să gătească niște linte. Dar el nici măcar nu știa ce face. El își pregătea un prânz, își pregătea lintea, și dintr-o dată, împrejurările vieții au lucrat în așa fel că Esau, fiind prea mult timp pe câmp, s-a întors fără vânatul pe care-l urmărea și într-o stare slăbită. El și-a găsit fratele cu mâncarea gata, iar Esau nu a putut trece dincolo de ceea ce era carnal, nu a putut să prețuiască dreptul de întâi născut la valoarea lui corectă, așa că atunci când a trebuit să aleagă între viața lui și dreptul de întâi născut…

Cine a orchestrat această întâmplare? A orchestrat-o Iacov? A rezolvat Iacov toate acele detalii? A pus Iacov acel plan împreună? Nu! Încă înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a vrut ca Iacov să aibă dreptul de întâi născut. Dumnezeu știa că-l va avea, că s-a născut cu dorința de a-l avea și Dumnezeu a fost Acela care a pregătit împrejurările.

Iacov nu a trebuit să facă niciunul din acele lucruri ciudate, el a făcut doar un amestec de presupuneri, și în toate presupunerile, planurile și luptele lui interioare, probabil nu s-a gândit niciodată că va ajunge la dreptul de întâi născut, doar gătind o mâncare de linte.

Dar Dumnezeu a știut întotdeauna că Iacov va avea dreptul de întâi născut, iar Dumnezeu a pregătit împrejurările, astfel încât, Esau a mers la Iacov. Nu a mers Iacov la Esau, ci Esau a venit la el, și i-a spus: „Dă-mi să mănânc, pentru că sunt în pragul morții!”

În interiorul lui Iacov era Ceva, însă el nu a putut să creeze oportunitatea, dar când a venit ocazia, el a putut profita de ea, deoarece avea în el dorința după dreptul de întâi născut.

Ai putea crede că Iacov nu era un frate bun, că el trebuia să-i dea să mănânce fratelui său, și toate gândurile acestea. Dar toate acestea au fost conform Planului lui Dumnezeu, și Dumnezeu a rezolvat totul. Dumnezeu a pus în Iacov dorința de a face ceea ce noi credem că nu ar fi dragoste, că nu ar fi bunătate frățească, dar Dumnezeu a orchestrat aceste împrejurări și i-a oferit lui Iacov o oportunitate, iar Iacov a folosit-o, și i-a spus lui Esau: „Vinde-mi dreptul de întâi născut și te voi hrăni.” Și Esau i-a răspuns: „Ei bine, la ce-mi folosește dreptul de întâi născut, dacă mor? Oricum, nu-mi face nici un bine.” Și i-a jurat lui Iacov că îi dă dreptul de întâi născut, iar Iacov l-a hrănit.

Prieteni, pentru Iacov a fost atât de ușor! Când spun aceasta, nu vreau să credeți că toată viața lui Iacov a fost  ușoară; el a avut probleme și greutăți, a avut provocări, dar când a venit vorba de a obține dreptul de întâi născut, a fost foarte ușor. De ce? Pentru că a fost al lui de la întemeierea lumii, a fost hotărât să-l obțină. Dumnezeu a pus în el dorința și Dumnezeu a fost Cel care a rezolvat circumstanțele pentru a se potrivi cu dorința din inima lui. Acesta a fost Planul lui Dumnezeu, nu planul lui Iacov.

Să mergem la Geneza 27.1-4:

„Isaac îmbătrânise și ochii îi slăbiseră, așa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, și i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă,” i-a răspuns el.

Isaac i-a zis: „Iată am îmbătrânit și nu știu ziua morții mele.

Acum dar, te rog, ia-ți armele, tolba și arcul, du-te la câmp și adu-mi vânat.

Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, și adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.”

Pentru că Isaac iubea pe Esau, a vrut un motiv pentru a-l binecuvânta și l-a trimis la vânătoare să vâneze și să-i facă o mâncare gustoasă, și astfel sufletul lui să-l binecuvânteze.

În mesajul Se răzgândește Dumnezeu vreodată cu privire la Cuvântul Său?, fratele Branham a spus:

„Acum observați, cea naturală încearcă întotdeauna s-o copieze pe cea spirituală. Dar, ca și la Iacov cu Esau, nu va funcționa. Nu va merge. Când vine vorba de a face lucruri bune, cred că Esau a fost, de fapt, un om mai bun decât Iacov, în ochii oamenilor. El a încercat să aibă grijă de tatăl său, care era orb, un profet. Și toate aceste lucruri pe care a încercat să le facă. Totuși, Esau nu s-a gândit că aceasta era doar o lucrare carnală. El a crezut că putea trece prin ceea ce a făcut, făcând ceva bun pentru cineva…”

Aceasta este ceea ce este în neregulă cu Esau din noi; noi ne gândim că fiind buni și drăguți, respectând regulile, păstrând ordinea și făcând bine tuturor oamenilor, va fi suficient, că de aceasta este nevoie. Dar, va fi nevoie de ceva cu mult mai mult decât ce a făcut Esau.

„…Totuși, Esau nu s-a gândit că aceasta era doar o lucrare carnală. El s-a gândit că poate intra prin ceea ce a făcut, făcând ceva bun pentru cineva.” Și fratele Branham a spus:

„…ceea ce este în ordine. Dar Iacov, tot sufletul lui dorea să primească acel drept de întâi născut, și aceasta este ceea ce a recunoscut Dumnezeu în el, spiritual.”

Oh, este atât de uimitor, prieteni! Și astăzi, noi stăm în același loc, avem aceeași natură religioasă veche a lui Esau, care crede că „Dacă arăt bine, fac bine, merg la biserică, am totul în ordine și fac tot ce mi se spune,” dintr-o dată „Oh, mi se datorează binecuvântarea!” Nu! Dumnezeu nu ne datorează nimic. Și chiar dacă facem cele mai perfecte lucrări din lume, noi suntem încă deficitari, pentru că ceea Îi datorăm, nu va echilibra niciodată balanța. Tu poți fi perfect aproape în fiecare zi a vieții tale, ceea ce știm că este imposibil în această carne hibridă căzută, dar să zicem că, cumva, în mod magic, ești capabil printr-o putere supranaturală a voinței, să îndeplinești Cuvântul perfect, la sfârșit, tot îndatorat ești. Nimic nu va echilibra, pentru că trebuie să fie altceva ce recunoaște Dumnezeu.

Desigur, nu înseamnă să facem totul greșit, că ar trebui   să facem fapte rele, aceasta este exclus, dar este totuși altceva ce caută Dumnezeu.

Când Iacov și Esau au trăit în această viață, Esau s-a îngrijit mai bine de tatăl său. Fratele Branham spune că el a făcut mai multe lucrări, că a fost un om mai bun, era religios și toate aceste lucruri, dar Dumnezeu nu a privit la nimic din toate acestea, pentru că El privea mai adânc, în interior. Și Esau a disprețuit dreptul de întâi născut, dar Iacov dorea din tot sufletul lui să obțină dreptul de întâi născut; tot sufletul lui avea de-a face cu Hristos; tot sufletul lui avea de-a face cu Cuvântul; tot sufletul lui avea de-a face cu făgăduința și nu-i păsa ce trebuie să facă pentru a o obține. Lui nu-i păsa cum arată sau ce credeau oamenii despre el, el trebuia să aibă acel drept, și aceasta este ceea ce caută Dumnezeu.

Prieteni, de aceea i-a fost atât de ușor lui Iacov.

Esau nu ar fi putut niciodată să-și pună în inimă acea dorință; Esau putea să-și dorească binecuvântarea; Esau putea să-și dorească o viață mai bună; Esau putea să-L laude pe Dumnezeu pentru ploaie; Esau putea să-și dorească tot feluri de lucruri, și le dorea foarte mult. Noi vom vedea că el chiar și-a dorit binecuvântarea, a dorit-o din toată inima; el a plâns și a strigat după binecuvântare, dar aceasta a fost partea trupească, partea firească. El a vrut să fie binecuvântat pe pământ, a vrut ca Dumnezeu să-i dea binecuvântări, a vrut să-l păzească, să vegheze asupra lui, să-i dea prosperitate și toate aceste lucruri, dar în inima lui, nu a putut să treacă de ceea ce era firesc și să ajungă la adevărata profunzime a spiritualului. Dar pentru Iacov, a fost foarte ușor.

Esau nu a putut să se pună în poziția lui Iacov și nu a putut să-și dea singur dorința pe care o avea Iacov.

În Evrei 11.4, citim:

„Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort.”

Aici spune: „Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.” Nu prin fapte, ci prin credință. A fost o jertfă mai bună pentru că a fost adusă prin descoperire. Și prin descoperire, Abel a adus exact ceea ce dorea Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uita la fapte, iar jertfa adusă de Abel, era mărturia a ceea ce credea.

În 1Ioan 3.12, citim:

„Nu cum a fost Cain care era din cel rău, și și-a ucis fratele. Și de ce l-a ucis? Pentru că faptele lui era rele, iar ale fratelui său erau drepte.”

De ce erau faptele lui Cain rele? Amintiți-vă că el l-a ucis pe fratele său pentru că faptele lui erau rele. Aceasta înseamnă că faptele lui erau rele înainte de a-l ucide pe Abel, așa că, nu puteți spune că faptele lui rele erau uciderea fratelui său. Nu! El a avut fapte rele înainte de a-și ucide fratele. Și care au fost faptele lui rele? Faptele lui rele au fost că el I-a oferit lui Dumnezeu jertfe conform propriei sale dorințe carnale, pentru că era un credincios carnal, firesc, iar fratele Branham a spus:

„El Îl iubea pe Dumnezeu, avea dorința de a se închina lui Dumnezeu și a lucrat pentru jertfa sa, dar toate au fost numite „fapte rele.”.

Și când Dumnezeu a venit la el și fața lui era căzută, Dumnezeu i-a dat o oportunitate chiar și fără descoperire; și El i-a spus că, dacă ar face ceea ce a făcut fratele său, i-ar merge bine. Dar Cain nu s-a putut smeri la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că era blocat în cel firesc și nu a putut trece niciodată de nivelul firesc, pentru a merge la nivelul spiritual, chiar dacă Dumnezeu i-a permis să urmeze descoperirea, chiar și în mod firesc.

Abel nu s-a forțat, el nu a lucrat, dar Cain a făcut toate acestea. El a construit un altar frumos, fratele Branham a spus că a construit o biserică frumoasă; un altar de piatră și a pus pe el toate jertfele frumoase pentru care a muncit, a muncit, a muncit. Dar Abel nu a făcut nimic, ci doar a așteptat, a așteptat, a așteptat pe Dumnezeu. De ce? Pentru că Abel a putut ajunge dincolo de firesc, în spiritual. De ce? Pentru că în el, era deja să facă acest lucru.

Ascultați, Abel nu și-a dat singur o descoperire. Cine i-a dat o descoperire? Dumnezeu i-a dat o descoperire, și prin credință… Cum și-a făcut el inima să creadă? De unde a primit capacitatea de a primi o descoperire? Ce lucrări a făcut el? Cât i-a fost de greu?

Prieteni, pentru Iacov a fost atât de ușor să ajungă dincolo de firesc, la spiritual, pentru că deja era în el s-o facă. Și tot ce avea de făcut, era să-L aștepte pe Dumnezeu. Și așteptându-L pe Dumnezeu, la un moment dat, Dumnezeu i-a deschis înțelegerea și, prin credință Abel a știut ce jertfă trebuia să aducă, și prin credință a adus o jertfă mai bună, iar Dumnezeu a mărturisit că era neprihănit.

Când a fost Abel neprihănit? El era deja neprihănit. De ce? Pentru că cei drepți, cei neprihăniți, pot primi descoperirea. Pentru că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, Dumnezeu i-a socotit aceasta ca neprihănire. Și acum, nu este de mirare că, Cain a fost atât de supărat. El a muncit, s-a străduit să fie un băiat bun care Îi oferă lui Dumnezeu ceea ce era mai bun pentru a avea o închinare frumoasă.

Cain a muncit pentru a fi acceptat, dar a văzut că fratele lui nu a făcut nimic. Zi după zi, zi după zi, el nu făcea nimic și i se părea că nici măcar nu încerca să facă ceva; părea că nu depune nici un efort, nici măcar nu încerca; în schimb Cain avea o natură religioasă, avea dorința de a se închina lui Dumnezeu, știa că se apropie timpul când trebuia să aducă o jertfă, așa că el era sub presiune să producă ceva pentru Dumnezeu. El se uita la fratele său, și se părea că el nu era sub presiune, și nu înțelegea.

Fără îndoială, Cain avea în minte cum va fi în ziua când vor aduce jertfa, și se întreba cine avea să fie acceptat și cine avea să fie respins. Dar Cain a avut șocul vieții sale când a oferit totul atât de frumos și bine aranjat, și dintr-o dată a apărut Abel cu un rug de viță de vie, și fratele Branham a spus că era înfășurată în jurul unui miel, pe care l-a tras până în partea de Est a Edenului, chiar în fața porții. El a venit târând mielul care sângera, iar fratele Branham a spus că nu a scos nici o piatră, n-a făcut nimic, ci l-a rostogolit pe o stâncă plată, și-a pus genunchiul pe el, a găsit pe undeva o piatră ascuțită și a început să rupă acel miel în bucăți. Mielul sângera, dădea din picioare și plângea, apoi a murit. Totul a fost o mizerie. Sunt sigur că, Cain a stat acolo până când a terminat și a privit cu toată religia lui firească spunând: „Nu există nici o posibilitate ca aceasta să funcționeze. Nu există nici o posibilitate.” De ce? Pentru că el nu putea trece dincolo de firesc, în spiritual.

Dar pentru Abel a fost atât de ușor! El nu a trebuit să cheltuiască bani, nu a trebuit să muncească, ci tot ce a trebuit să facă, a fost să meargă la turmă și apuce un miel, pentru că toate resursele erau deja acolo. Nu este de mirare că fața lui Cain a căzut, el era dezamăgit și descurajat, nu putea înțelege. Aceasta este diferența dintre credinciosul firesc și cel spiritual.

Aceste lucruri se mai întâmplă și astăzi, prieteni. Vreau să spun că uneori suntem în Mesaj de atât de mult timp și Îl slujim pe Dumnezeu de ani și ani; și se întâmplă că Dumnezeu salvează pe cineva și îl aduce înăuntru. Apoi, dintr-o dată, înainte să-ți dai seama, primește descoperire după descoperire, și este atât de ușor pentru el, iar noi stăm și ne uităm. „Cum se face că este atât de ușor pentru tine?” Nu lăsați ca acea veche natură carnală să se strecoare și să spui: „Dar eu sunt aici de mulți ani, am citit atât de mult cărțile!” Nu! Doar laudă-L pe Dumnezeu, că El a găsit pe cineva care poate trece dincolo de carnal. Este atât de ușor să te strecori înapoi în acea veche natură carnală!

 Așadar, pentru Abel a fost atât de ușor! Pentru Iacov a fost atât de ușor! De ce? Pentru că era deja în ei, iar când a venit timpul, nu s-au stresat, nu au fost nevoiți să preseze, nu au trebuit să lucreze, ci atunci când a sosit timpul, tot ce au trebuit să facă, a fost să primească descoperirea. Și ce descoperire au primit ei? Aceea pe care le-a dat-o Dumnezeu.

Eu nu cred că Abel… Nu știu dacă ei aveau o Biblie scrisă în acea zi, dar să zicem că aveau, dar nu cred că Abel a trebuit să-și citească Biblia de patru ori și apoi să deducă și să calculeze. Eu cred că el doar a cugetat, iar Dumnezeu i-a pus pe inimă ce să facă. Cât a fost de greu? Câtă muncă? A fost harul lui Dumnezeu.

Acum ne întoarcem la Esau, care era iubit de tatăl său. El l-a iubit pentru că îl slujea și dorea să-l binecuvânteze, așa că l-a trimis la vânătoare. Să ne uităm la Geneza 27.6-17:

„Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau:

„Adu-mi vânat, și fă-mi o mâncare ca să mănânc, și te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.”

Acum fiule, ascultă sfatul meu, și fă ce îți poruncesc.

Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;

tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.”

Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu este păros, iar eu n-am păr deloc.

Poate că tatăl meu mă va pipăi, și voi trece drept mincinos înaintea lui, și, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”

Mamă-sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, și du-te de adu-mi-i.”

Iacov s-a dus de i-a luat, și i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare, cum îi plăcea tatălui său.

În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, și le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.

I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile și gâtul, care era fără păr.

Și a dat fiului său Iacov mâncarea gustoasă și pâinea, pe care le pregătise.”

Acum a venit timpul pentru binecuvântare, deoarece dreptul de întâi născut fusese deja câștigat fără niciun efort din partea lui Iacov, cu excepția ciorbei. Și acum era timpul ca  binecuvântarea tatălui să fie dată, să fie transmisă, iar Isaac voia să i-o dea lui Esau. Dar întrebarea nu era „Cui voia Isaac să-i dea binecuvântarea?”, ci „La cine voia Dumnezeu să ajungă binecuvântarea?” Aceasta este o întrebare bună.

Știați că Iacov nu a conceput niciodată acest plan? Iacov nu și-a dat niciodată seama de aceasta. Iacov nici măcar nu a auzit conversația dintre Isaac și Esau, nu știa ce se întâmplă. Iacov doar trăia, Iacov doar mergea și făcea orice; Iacov făcea o rutină normală. Dar mama sa, Rebeca, a auzit, și ea a pregătit planul, ea l-a chemat și i-a spus: „Iată ce vreau să faci. Acesta este planul, pentru că tu trebuie să ai această binecuvântare. Du-te și adu-mi iezii și voi face o mâncare gustoasă.”

Iacov s-a dus, a luat iezii și i-a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit carnea, mama sa i-a dat hainele lui Esau; mama sa a pus hainele lui Esau pe el; mama sa i-a acoperit gâtul cu piele de capră, ea a făcut totul. Iacov era chiar îngrijorat pentru că își înșela tatăl, și i-a spus mamei sale: „Dacă tatăl meu mă va pipăi și va afla, în loc de binecuvântare, voi face să vină blestemul peste mine.” Dar ea a stat în spărtură și a spus: „Blestemul acesta să cadă peste mine, fiule.”

Cine a pregătit acest plan pentru Iacov? Acela nu a fost Iacov, nu el a făcut acest plan, ci Dumnezeu a făcut aceasta pentru el, folosind-o pe Rebeca. Și chiar dacă a făcut ceva greșit, chiar dacă și-a înșelat tatăl și l-a mințit, Dumnezeu i-a oferit un mijlocitor; Dumnezeu i-a dat pe cineva care a stat în spărtură pentru a-l ocroti pe Iacov și pentru a primi binecuvântarea. Rebeca a stat acolo și a spus: „Blestemul acesta să cadă peste mine, ca tu să poți primi binecuvântarea.”

Cât de greu a fost acest lucru pentru Iacov? Vreau să vă întreb, „Cât a fost de greu?” Nu a fost greu, a fost foarte ușor. Mama lui a pregătit planul, mama lui urma să fie țapul ispășitor, deci totul mergea în favoarea lui Iacov. De ce  totul a lucrat în favoarea lui? Pentru că înainte de a se naște, înainte de a face bine sau rău, Dumnezeu a spus aceasta.

Iacov a alergat, a luat doi iezi și ea s-a apucat de treabă și a pregătit carnea lor. Apoi a luat hainele lui Esau și pielea de capră și le-a pus pe Iacov. Oh, Doamne! Totul i-a căzut în poală, apoi el s-a dus acolo și a început să-și înșele tatăl: „Ți-am adus mâncarea gustoasă.” Adică, nu a vânat-o el, nu a gătit-o…

Uitați-vă la sărmanul Esau. El s-a dus pe câmp cu un arc și o săgeată, și urmărind vânatul, poate l-a plouat, poate i-a fost frig, poate i-a fost foame, iar după ce l-a vânat, a trebuit să-l jupoaie, să-l pregătească și să-l aducă la Isaac. Esau a muncit, pe când Iacov nu a făcut nimic.

Vă spun că, a fi un copil predestinat al Lui Dumnezeu, este cel mai mare privilegiu din lume; este cel mai mare privilegiu din Univers, este pentru Veșnicie. Nu există nimic asemănător, prieteni! Nu este nimic asemănător!

Este alegerea lui Dumnezeu; Dumnezeu este Cel care Se revarsă; este Familia lui Dumnezeu; este decizia lui Dumnezeu; Dumnezeu orchestrează toate evenimentele!

De ce continuăm să intrăm în diferite lucruri? De ce ni se întâmplă pur și simplu? Cum ne-am întâlnit cu Mesajul? Cum s-a întâmplat că dintr-o dată, din miliardele de oameni de pe planetă, noi am întâlnit pe cineva care ne-a transmis un Mesaj? Cum s-a întâmplat aceasta? Dumnezeu a orchestrat-o. Cum a fost posibil să-L primim, când milioane de oameni Îl resping? Exista Ceva în interiorul tău care a bătut cu putere când ai citit Cuvântul, când ai auzit profeția, și dintr-o dată, Ceva din tine a făcut „Clic”, și atunci, tu ai știut că nu este nimic altceva decât Adevărul.

Ce este Aceasta? Nu ești tu. A fost atât de ușor pentru tine! Noi credem că este greu din cauza încercărilor vieții, dar aceasta este diferit de a crede; credința în Cuvânt a venit ușor, descoperirea a venit ușor; descoperirea nu a venit greu;  credința nu a venit greu. În această lume sunt multe alte lucruri care au venit greu și cu care ne-am luptat. Și Iacov a avut propriile lupte, dar a crede Cuvântul nu a venit cu luptă, credința în Cuvânt nu a venit greu, a venit ușor.

Ceea ce a fost foarte ușor pentru Iacov, a fost la fel de ușor și pentru tine, și pentru mine. Laudă lui Dumnezeu!

Iacov s-a dus cu o înșelăciune la tatăl său. Să citim de la versetul 26 la 30:

„Atunci tatăl său Isaac, i-a zis: „Apropie-te dar, și sărută-mă, fiule.”

Iacov s-a apropiat și l-a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat și a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvântat Domnul.

Să-ți dea Dumnezeu rouă din cer, și grăsimea pământului; Grâu și vin din belșug!

Să-ți fie supuse noroade, și neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraților tăi! Și fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, și binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta!”

Isaac sfârșise de binecuvântat pe Iacov, și abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare.”

„Abia plecase Iacov”, nu„abia plecase Esau.” Dumnezeu a orchestrat totul, și sincronizarea a fost perfectă. Voi ziceți: „Dacă Esau ajungea cu un minut mai devreme…” Nu! Totul a fost orchestrat de Dumnezeu.

În mesajul Întrebări și Răspunsuri din anul 1959, fratele Branham a spus:

„Acum priviți aici. Lăsați-mă să vă arăt exemple pentru a fi siguri. Vrem să-l păstrăm în Scripturi, în timp ce suntem la aceste duhuri. Esau a fost un om mult mai bun din toate punctele de vedere pe care vrei să le iei, decât Iacov. Acum, Iacov (Domnul să mă ierte pentru această remarcă), era doar un mic comod. Aceasta este tot. Dacă veți observa, ce era el? Un mic trăncănitor și un mare mincinos. Dacă greșesc, Dumnezeu să mă ierte, dar el a mințit și a înșelat. Cred că niciodată nu a fost unul mai mare ca el.

Când a luat acele bețe pestrițe și le-a băgat în apă pentru a face ca vitele și oile gestante de acolo, să zămislească  oi și vite pestrițe, pentru a le obține pentru el, ce a făcut el? A pus haina lui Esau pe el, și o bucată de piele de oaie, și toate celelalte, apoi el s-a dus acolo și s-a dat drept Esau înaintea tatălui său orb, care era un profet. Este adevărat? El era un mic profitor, chiar era, iar Esau a fost un…

Poate n-ar trebui să spun așa. Vedeți? Nu vreau să spun așa…o voi lua înapoi. El a fost…El a fost…nu știu, voi știți ce a fost. Vedeți? Doar gândiți-vă în mintea voastră. El a fost un mare om al lui Dumnezeu și nu vreau să spun nimic rău despre el, dar încerc să subliniez doar câteva lucruri mici pe care le-a făcut. Priviți cât a fost de ascuns. Un mincinos? Sigur. Era groaznic, dar ce încerca să facă?

Priviți-l pe Esau. Esau a fost un om bun, moral, un membru bun al bisericii, astăzi. Ce făcea el? El era un vânător. El a ieșit…Desigur, așa își câștigau existența. El avea grijă de turmele tatălui său, care era orb, un profet, un profet al lui Dumnezeu; orb și a fost înșelat de propriul său fiu. Un profet, Isaac, prin el a venit Hristos. Voi puteți să-l numiți profet. Biblia spune că era. Și era orb. De ce nu s-a vindecat singur? De ce nu a știut că acela era Iacov și nu Esau? Vedeți? Dumnezeu nu le spune tot profeților Lui, ci le spune numai ceea ce vrea El să știe. Vedeți? Dumnezeu lucra chiar atunci la un tablou din Planul Său…Dacă vă veți supune lui Dumnezeu, El vă va face să lucrați corect în Planul Său.”

Fratele Branham a continuat să spună că el era un profet, și continuă:

„De ce nu s-a vindecat singur? De ce a fost orb? De ce a venit orbirea peste Isaac?”

Pentru că Dumnezeu a știut că Isaac trebuia să-i dea binecuvântarea lui Iacov. Dumnezeu a lucrat tot timpul. Ce inspirație a inspirat-o pe Rebeca? Eu nu știu. Dar ea a fost inspirată să vină cu un plan de înșelăciune și a fost dispusă să stea în spărtură. Uneori mă întreb dacă a procedat așa pentru că știa profeția pe care a avut-o când L-a întrebat pe Dumnezeu. Aceasta este ceea ce a motivat-o? Știa că promisiunea spunea că cel mai tânăr va stăpâni peste celălalt și de aceea…? Nu știu! Nu pot spune cu siguranță, dar ea a fost mișcată într-un fel când a auzit discuția și a intrat în acțiune instantaneu, iar planul ei a fost un plan bun, și a funcționat, iar momentul a fost exact.

Când ea a spus: „Îi va simți mirosul hainelor”, aici este o haină. „Îi va simți mâinile”, aici este pielea; aici este mâncarea gustoasă, iată tot ce ne trebuie”, și totul a funcționat perfect.

Știți, atunci când Iacov a intrat la tatăl său, el nu a cedat imediat; când Iacov a intrat, Isaac a vorbit cu el și l-a întrebat: „Ești cu adevărat, Esau?” „Da, sunt fiul tău, Esau. Ți-am adus vânatul pe care l-ai cerut.” Și Isaac i-a zis: „Vino aici, la mine.” Și l-a mirosit, l-a pipăit, apoi a spus: „Mâinile sunt ale lui Esau, dar glasul este al lui Iacov.” Și totuși, chiar dacă Isaac era suspicios, Dumnezeu i-a eliminat suspiciunea. De ce? Pentru că Dumnezeu lucra la un Plan, astfel încât Iacov să poată păși în ceea ce a avut Dumnezeu pentru el. Fără muncă, fără eforturi, doar să pătrundă în ea.

Să mergem împreună la proverbe 16.9:

„Inima omului își găsește calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii.”

Nu știu voi, dar eu am avut multe planuri. Când eram tânăr, am avut o mulțime de planuri pentru viața mea, o mulțime de direcții; și mă gândeam că voi merge și voi reuși în ceea ce fac, dar pot să vă spun că omul își găsește calea în inima lui, dar Domnul îi îndrumă pașii. Pașii mei nu sunt îndreptați de gândirea mea, de inima mea, ci au fost direcționați de Planul predestinat al lui Dumnezeu pentru mine.

Să mergem la Filipeni 2.13:

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.”

Mă bucur pentru aceasta. Știți toate acele fapte bune cu care ne mândrim? Nu am fost noi, ci Dumnezeu care lucrează în noi și ne dă, după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea.

Dacă vom ține vreodată Cuvântul lui Dumnezeu, este Duhul lui Dumnezeu în noi, este Sămânța unsă care este în noi pentru a împlini Cuvântul. Nu am fost noi, a fost Dumnezeu. Așadar, nu putem să ne luăm vreun merit pentru că am încetat să păcătuim, pentru că am încetat să avem un stil de viață păcătos și ne-am întors la Domnul. Nu am fost eu, ci a fost Domnul; a fost El lucrând în mine și dându-mi după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea. Eu singur m-aș fi auto distrus.

Să mergem la Filipeni 1.6:

„Sunt încredințat că Acela care a început în voi această lucrare bună, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

Cine a început lucrarea în noi? El a început-o! Cine o va termina? El o va termina! Cine este Autorul credinței noastre? EL! Cine este Cel care desăvârșește credința noastră? EL! Nu noi suntem creatorii, nu noi facem lucrarea, ci El este Cel care face lucrarea. Singurul lucru pe care-l putem face noi, este să ne predăm Lui. Singurul motiv pentru care avem o inimă să ne predăm, este pentru că El a pus deja aceasta în noi.

Știți ceva? Iacov nu a fost singurul „apucător de călcâi”, și eu am fost un apucător de călcâi. Eu am fost născut să depășesc. Eu nu voi fi lăsat în urmă; eu nu voi pierde; eu nu voi pierde dreptul de întâi născut; nu voi pierde binecuvântarea. De unde a venit acea dorință? Nu a venit de la părinții mei, nu a fost transmisă genetic; ci acea dorință a venit din Sămânța Genă a lui Dumnezeu pe care a sădit-o în sufletul meu înainte de întemeierea lumii. Și El știa că va apărea în acest timp și că voi fi dispus să renunț la orice pentru a avea acel Cuvânt. Ce a fost Aceasta? A fost EL! Indiferent de dorința pe care am avut-o. Indiferent de cât de mult și-ar fi dorit Iacov dreptul de întâi născut, dacă nu ar fi orchestrat Dumnezeu toate detaliile, nu l-ar fi obținut niciodată.

Așadar, nu a fost doar dorința, nu a fost doar capacitatea de a-l primi, ci trebuia ca totul să funcționeze perfect. Iacov avea capacitatea de a-l primi și avea dorința corectă; de la naștere avea Ceva de la Dumnezeu sădit în el; deci, aceasta era acolo, dar nu a fost suficient, pentru că nu putea avea dreptul de întâi născut pe cont propriu. A fost nevoie de Dumnezeu, dar nu ca să lucreze doar în interiorul lui Iacov, ci a fost nevoie ca Dumnezeu să lucreze și în afara lui Iacov, pentru a aduce cele două lucruri împreună și pentru a împlini scopul lui Dumnezeu în viața lui. Ce a trebuit să facă Iacov pentru aceasta? Nimic. Lui i-a fost atât de ușor! O, slavă Domnului!

Să mergem la Geneza 28. În Geneza 27, vedem că, atunci când Esau a venit la Isaac, a fost foarte dezamăgit, a fost supărat și rănit pentru ceea ce i-a făcut fratele lui, și a jurat că-l va ucide.

După ce a vorbit cu tatăl său, Esau a plâns și a spus: „N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine, tată?” Și tatăl său a spus: „Ce pot face mai mult?”

Vreau să spun că Isaac și-a dat seama că Acesta era Dumnezeu, și a zis: „I-am dat deja binecuvântarea. El are și dreptul de întâi născut, ce mai pot face?” Și Esau a plâns pentru mai mult. De ce? Pentru că Esau se baza încă pe carnal, pe partea firească și căuta partea carnală. El nu și-a dat seama că totul s-a terminat, că totul era gata. Iacov avea dreptul de întâi născut și avea acum și binecuvântarea. „Tu ești un om terminat. Tu nu ești ales. El este ales, nu, tu.” Totuși, el era încă religios și credea că toate lucrurile bune pe care le-a făcut, ar trebui să echivaleze cu ceva. Acesta este un credincios firesc, carnal. El se gândește la tot ce a făcut, la vânatul pe care l-a prins; „Am avut grijă de tine în tot acești ani; m-am dus la biserică; mi-am îngrijit familia; nu am mințit și nu am furat. Totuși, nu mai este nici o binecuvântare și pentru mine?”

El nici măcar nu putea înțelege că era un om terminat, că era în afara promisiunii pe care i-o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Esau nu mai aparținea promisiunii, el nu mai făcea parte din descendența lui Hristos, nu mai făcea parte din Cuvânt. Dar el încă plângea. Esau nu plângea după dreptul de întâi născut, nu plângea ca să fie iertat, ci plângea doar ca să fie binecuvântat.

Eu nu vreau să fiu felul acesta de credincios, ci vreau să fiu unul care se străduiește pentru Cuvânt, pentru Adevăr, pentru promisiune, pentru lucrurile spirituale.

Dumnezeu iubește binecuvântarea copiilor Săi, noi știm aceasta, și El va da ploaie și cred că va continua să reverse binecuvântări peste mine. Dar dacă El nu revarsă binecuvântări fizice peste mine, nu contează, pentru că nu aceasta este ceea ce-mi doresc cel mai mult în inima mea, pentru că eu tânjesc după Viața Veșnică; tânjesc după Hristos, vreau Realitatea lui Dumnezeu. Aceasta este în inima mea, aceasta vreau să am. Fie că mă simt confortabil în această viață, fie că nu mă simt confortabil; fie că primesc grâu din cer… dacă roua cerului cade peste mine și grâul pământului mă hrănește, indiferent dacă toate acestea vin sau nu, eu trebuie să am Viața Veșnică, trebuie să mă apuc de Hristos Însuși.

De unde a venit această dorință? Aceasta nu a venit din descendența mea naturală, ci a venit de la Dumnezeu.

Așadar, după ce Iacov a aflat că Esau a hotărât moartea lui, a fugit. Atunci mama lui a venit cu un alt plan. Când am început să privesc la Iacov, mi-am dat seama cât de puțin a făcut el. Și acum, mama lui încerca să-i salveze viața, pentru că fratele lui voia să-l omoare. Astfel, Rebeca s-a dus la Isaac și i-a spus: „M-am scârbit de viață din pricina fetelor lui Het. Niciuna dintre ele nu este suficient de bună pentru fiul nostru. De ce nu-l trimiți înapoi în țara mea, ca să-și găsească o soție  acolo?” Și Isaac a răspuns: „Este un plan bun.” El încă nu-și dădea seama că Dumnezeu continua să lucreze. Rebeca nu era directă cu Isaac, nu era complet sinceră.

Isaac l-a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat și l-a trimis să-și găsească o soție. Acesta nu a fost planul lui Iacov, acesta a fost Planul lui Dumnezeu.

Iacov a plecat, și la un moment dat, s-a oprit, pentru că era obosit. Să mergem la Geneza 28.10-17:

„Iacov a plecat din Beer-Șeba și și-a luat drumul spre Haran.

A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, și s-a culcat în locul acela.

Și a visat o scară rezemată de pământ al cărei vârf, ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și coborau pe scara aceea.

Și Domnul stătea deasupra ei, și zicea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat, ți-l voi da ție și seminței tale.

Sămânța ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus și la răsărit; la miază-noapte și la miază-zi; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în sămânța ta.

Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge și te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ți spun.”

Iacov s-a trezit din somn, și a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut.

I-a fost frică și a zis: „Cât de înfricoșat este locul acesta” Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

Iacov fugea de amenințările fratelui său. El a fost trimis de tatăl său să-și găsească o soție, și pe drum, a obosit fiindcă a călătorit foarte mult în acea zi; și s-a întâmplat că s-a oprit într-un anumit loc, iar acel loc va deveni „Betel”, ceea ce înseamnă „Casa lui Dumnezeu”. El s-a oprit acolo fără nici un motiv, s-a oprit pur și simplu, și s-a culcat. Dar în timp ce dormea a visat că cerul se deschide.

Ce a făcut Iacov pentru a primi acel vis? Dintr-o dată, el a văzut o scară care venea din cer la pământ, iar îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau pe ea. Și Dumnezeu i-a vorbit din cer și i-a spus: „Iată, am să te binecuvântez așa cum l-am binecuvântat pe tatăl tău Avraam și pe tatăl tău Isaac, iar promisiunea pe care le-am făcut-o lor, ți-o fac acum ție. Și oriunde vei merge, Eu voi fi cu tine și voi rămâne cu tine tot drumul până te voi aduce înapoi în această țară. Promisiunea Mea este peste tine și nu te voi părăsi niciodată. Eu sunt Dumnezeul tău și vei primi promisiunea; sămânța ta va fi ca pulberea pământului și te vei răspândi pretutindeni.”

Ce a făcut Iacov pentru aceasta? Ce a făcut? El nu a făcut nimic. El s-a pus acolo să doarmă iar când s-a trezit, a spus: „Cu adevărat aici este Casa lui Dumnezeu și eu nu am știut. Eu nici măcar nu am știut unde m-am întins, nu am știut că acesta este un loc special. M-am culcat și dintr-o dată a venit Dumnezeu.”

Dumnezeu a deschis cerurile, Dumnezeu a rostit profeția! Laudă lui Dumnezeu! Și noi credem că noi am găsit Mesajul, că noi am găsit Adevărul? „Eu am căutat aceasta și am căutat…” Știți ce am căutat noi? Noi am căutat cea mai convenabilă biserică, aceea care ne-a dat exact ceea ce ne-a mulțumit. Dacă am căutat noi, aceasta este ceea ce am căutat la toate. Dar nu noi am găsit Mesajul, nu noi L-am găsit pe El, ci El ne-a găsit pe noi.

Ce am făcut noi? Ce am făcut noi cu adevărat? Să ne gândim: ce am făcut noi pentru a fi martori? Ce am făcut pentru a auzi ceva? Pur și simplu, cumva am auzit Ceva, am auzit un nume sau cineva a menționat ceva…Cum s-a întâmplat? Cum s-a întâmplat că într-o zi ne-am hotărât să mergem pe aici și am auzit Aceasta? Sau, de ce am luat o slujbă și acolo am întâlnit o anume persoană? Sau ne-am dus să ne tundem la un anumit bărbier, sau într-o agendă de telefon veche, am găsit o anume biserică? Cum s-a întâmplat aceasta? Cât a fost de greu?  Câtă muncă am depus? Nu a fost nevoie de nici o muncă, ci a fost Planul predestinat al lui Dumnezeu care vânează Sămânța lui Dumnezeu. El te-a adus în Casa lui Dumnezeu, și tu nici măcar nu ai știut aceasta. „Eu sunt în Casa lui Dumnezeu și nu am știut. Nu am știut binecuvântările promise de Dumnezeu. El îmi cunoaște numele, El știe cine sunt și are un Plan pentru mine, iar eu nu am știut aceasta.”

Pentru Iacov a fost atât de ușor!

El a coborât la Laban și acolo și-a găsit o soție, dar noi știm că atunci au început necazurile. Au început niște necazuri. El a început să lucreze și urma să primească soția pe care și-a ales-o, dar socrul lui l-a înșelat și i-a dat-o pe fiica mai mare, așa că a trebuit să lucreze încă șapte ani pentru cea pe care a ales-o el. Noi știm că el a făcut o înțelegere cu Laban, ca să-și adune avere, pentru că a lucrat pentru acele fiice, iar el nu avea nimic. Și Laban era unul… Dumnezeu a ridicat unul pe măsura lui Iacov. Eu cred că este minunat că Dumnezeu știe exact cum să ne modeleze. Iacov era cel care făcea  toate micile afaceri, era maestrul înșelăciunii, un trișor.

Deci, la cine a trebuit să meargă pentru o soție? La un mai mare maestru trișor. Uneori, Dumnezeu ne face să ne înfruntăm pe noi înșine. Așadar, Iacov a făcut toate aceste trucuri, dar chiar și în acestea Dumnezeu l-a binecuvântat.

Și când a plecat de la Laban, amintiți-vă că Laban a plecat după el, și când l-a ajuns, Iacov i-a spus: „Ce am făcut? Cu ce am greșit? Mi-ai schimbat simbria de zece ori și ai continuat s-o schimbi.”

Ce s-a întâmplat? Ei au făcut o înțelegere ca toate oile și caprele seine și pestrițe, să fie ale lui Iacov, iar celelalte să fie ale lui Laban. Astfel, dintr-o dată, oile și caprele au început să nască miei și iezi pătați. Atunci Laban a schimbat înțelegerea, dar indiferent cum a schimbat-o, Dumnezeu a binecuvântat eforturile lui Iacov, care a început să se îmbogățească. Apoi Laban și fiii săi s-au supărat, iar Iacov a știut că trebuia să plece, deoarece fiii lui Laban deveneau furioși pentru că vedeau că Iacov lua toată averea tatălui lor și urmau să rămână fără nimic. Dar Iacov nu le fura averea, ci fiecare plan cu care au venit, a lucrat în favoarea lui Iacov. „Le vei lua pe cele bălțate.” „Bine, cele bălțate.” „Nu, nu. Acum le voi lua eu pe cele bălțate.” Bine, ia-le tu pe cele bălțate.” Iar voi ați observat cum s-a schimbat rata natalității. Vedeți? Dumnezeu spusese: „Eu voi fi cu tine oriunde te vei duce.”

Și acum, era timpul să se întoarcă înapoi în țară. Presiunea  tot mai grea, l-a împins înapoi în țara făgăduită. Chiar și această întoarcere a lui Iacov, Dumnezeu a orchestrat-o.

Deci, Iacov s-a grăbit să plece, iar Laban s-a mâniat pentru că Iacov a plecat fără permisiunea lui, el a fugit. Astfel, Laban a început să-l urmărească, dar pe drum, când era aproape să-l ajungă, Dumnezeu avenit la Laban într-un vis, și i-a spus: „Ferește-te să-i spui o vorbă rea lui Iacov. Să nu spui nimic despre el, nici bine, nici rău.”

Când Laban a venit după Iacov împreună cu slujitorii lui, Iacov nu putea să se apere, el nu putea face nimic pentru a se apăra de socrul său. O, dar Dumnezeu a făcut-o deja pentru el. Totul a fost atât de ușor pentru Iacov! Dar aceasta nu înseamnă că nu a avut lupte, nu înseamnă că nu a avut conflicte, nu înseamnă că nu a avut tensiuni în familie, dar când a fost vorba despre Planul lui Dumnezeu, totul s-a întâmplat…Nu Iacov a făcut să se întâmple, ci s-a întâmplat pur și simplu. El nu a făcut nimic, ci i s-a întâmplat pur și simplu. Dumnezeu S-a ocupat de Laban și Laban l-a lăsat să plece spre țara făgăduită.

Pe drum, Iacov a aflat că fratele său vine înaintea lui cu patru sute de oameni înarmați, iar Iacov și-a amintit că fratele său a jurat că îl va ucide, așa că i-a fost frică pentru viața lui. Și-a împărțit oamenii, iar el a trecut singur peste pârâu. Și ce s-a întâmplat după ce a trecut? Iacov era în suferință, era în necaz, ea îngrijorat pentru că acum se apropia de o confruntare între el și fratele său, și nu știa ce se va întâmpla. Astfel, a încercat să-și înduplece fratele cu daruri, dar nu știa dacă darurile vor funcționa în acea situație. În acea tensiune, vreau să spun că Iacov era în suferință, și fără îndoială umbla în sus și în jos pe marginea râului.

Dar, dintr-o dată, a apărut un Om. Nu Iacov a făcut să apară acel Om, el nu știa încotro să meargă; nu știa la ce ușă să bată; nu știa ce să facă pentru a primi ajutor; nu știa unde era echipa de salvare, nu știa unde să-L găsească pe Dumnezeu. Și în acea vreme de necaz, Dumnezeu a venit la Iacov sub forma unui Om, și Iacov s-a luptat cu un Înger până în revărsatul zorilor. El se lupta cu acel Înger, apoi Îngerul i-a spus: „Lasă-Mă să plec!” Dar Iacov I-a răspuns: „Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!” Și Omul acela l-a lovit la încheietura coapsei și i-a scrântit-o, astfel încât, începând din ziua aceea, Iacov a șchiopătat din coapsă, și umblarea lui a fost diferită. De ce? El a spus: „L-am întâlnit pe Dumnezeu față în față.”

Cum a mers Iacov la acea întâlnire? Cum a aranjat întâlnirea? Unde a trimis pentru itinerar? La ce birou a trimis un e-mail? La ce ușă a bătut? El n-a avut nimic de-a face cu toate acestea, el doar a mers înainte. Dar Dumnezeu avea un Plan pentru viața lui, și pe măsură ce se mișca, Dumnezeu a coborât și a venit la el în timpul de nevoie; și Dumnezeu l-a prins. Vedeți cât de ușor i-a fost lui Iacov?

Ce ar fi putut să facă Iacov? Cum ar fi putut să se întâmple? Cum ar fi putut să-și dea seama de toate acestea? Cum ar fi putut să-și orchestreze viața în felul acesta? El nu ar fi putut s-o facă niciodată, ci ar fi fost terminat.

Aceasta nu este doar pentru Iacov, ci este pentru noi toți. Uneori credem că am făcut noi ceva, dar adevărul este că noi nu am făcut nimic. Noi credem că, „Ei bine, am făcut sacrificii; am părăsit locuri de muncă și am mers…”

Ascultați-mă, noi nu am făcut nimic, ci El este Cel care lucrează în noi, atât voința cât și înfăptuirea după bunul Său plac.

„Inima unui om își găsește calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii.”

Iacov nu a știut cum să obțină dreptul de întâi născut; nu a știut cum să obțină binecuvântarea; nu și-a dat seama cum ar putea să primească o soție; nu a știut cum să se salveze de fratele său; nu a știut cum să-și schimbe umblarea; nu a știut cum să-și schimbe numele, el nu a știut nimic, ci Dumnezeu a hotărât totul înainte de întemeierea lumii. El a știut fiecare joncțiune de timp a lui Iacov și S-a implicat în povestea vieții lui Iacov, pentru a-l întoarce pe calea cea dreaptă.

Când Isus Hristos a fost aici, El a mers pe țărmul Mării Galileei, dar avea nevoie de ucenici, așa că a spus: „Cred că voi lua niște CV-uri, voi pune o măsuță aici și voi face niște interviuri deschise, pentru că am nevoie de câțiva ucenici.” Nu! El știa exact unde sunt ucenicii Lui; El știa încă înainte de a veni în trup, unde erau. El știa cine erau, știa unde să-i găsească, așa că, într-o zi a trecut pe lângă pescarii care făceau curățenie și își pregăteau plasele. El S-a uitat la Andrei și la fratele său, Petru, și le-a zis: „Veniți după Mine! Urmați-Mă!”

Știți ce spune Biblia? „Imediat, ei și-au lăsat mrejele și au mers după El.” Nu a existat nici un interviu, nici o dezbatere, nici un dialog. Dumnezeu a știut unde să-i găsească pe ucenici.

Ce era în interiorul lui Andrei și a lui Petru? Ce era în interiorul acelor bărbați? Ei lucrau cu mijloacele lor de existență să-și întrețină familia, pentru că, fără îndoială, aveau obligații, aveau lucruri pe care trebuiau să le plătească, dar nu a contat nimic. În interiorul lor era deja Ceva, și când au auzit acel Glas care le-a spus: „Veniți după Mine! Urmați-Mă, și vă voi face pescari de oameni!”, ceea ce era în ei, i-a făcut să lase totul, să se lase de pescuit, și să-L urmeze.

Vă dați seama că aceasta nu a însemnat doar să arunce niște cârpe, ci ei au renunțat la viața lor, au renunțat la mijlocul lor de trai, au renunțat la capacitatea de a avea grijă de ei înșiși. Ceea ce era în ei le-a dat capacitatea de a renunța la tot ce știau. Ei erau pescari de când erau copii; tatăl lor a fost pescar, bunicul lor a fost pescar, totuși, în interiorul lor s-a întâmplat ceva când au auzit Glasul Domnului care i-a chemat în mod special, și le-a spus: „Urmați-Mă!” De unde a venit aceasta?

El nu a putut să-i determine pe farisei s-o facă, nici pe bătrânii conducători, și nu a putut să determine pe mulți alți oameni s-o facă, dar, doar la un Cuvânt al acestui Om, ei și-au aruncat plasele de pescuit și L-au urmat.

A mers puțin mai departe și i-a văzut pe fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, și ei lucrau acolo. Și când El le-a zis: „Urmați-Mă!”, au făcut același lucru: l-au părăsit pe tatăl lor, au lăsat barca, au lăsat tot și L-au urmat. De ce? Pentru că au fost predestinați să-L urmeze. Nu a fost marele lor sacrificiu, ci în interiorul lor a fost să se sacrifice.

El este un Dumnezeu bun! El a pus aceasta și în interiorul nostru, ceea ce înseamnă că El ne dă atât voința cât și înfăptuirea, după buna plăcere a voii Sale. El a pus în noi o Genă a lui Dumnezeu pentru a crede; El ne-a dat urechile pentru a auzi, iar când facem ceea ce este normal să facă Sămânța, El ne binecuvântează pentru ascultarea noastră.

Dar nu am fost noi, ci a fost El! Atât de minunat este Salvatorul pe care-L slujim! El pune în tine, El lucrează în tine atât voința cât și înfăptuirea, după plăcerea Sa. El vă călăuzește pașii; El a rânduit fiecare împărțire a timpului; El pune în tine Ceva ca să crezi, iar când crezi și te predai, El îți dă binecuvântări pentru ascultare.

Ce Mântuitor! Ce Plan! Vă spun că nu este nimic mai minunat decât să fii un copil al lui Dumnezeu. Nu este nimic mai bun, nimic mai măreț, nu există nici o altă realizare mai măreață! Acesta este cel mai bun lucru pe care îl vom avea vreodată, pe care-l vom putea experimenta vreodată, că Dumnezeu lucrează în noi. Dumnezeu este Cel care ne protejează! Dumnezeu este Cel care ne călăuzește! Dumnezeu ne apără! Dumnezeu lucrează în noi, apoi Dumnezeu ne răsplătește și ne umple de binecuvântări. Este beneficiu după beneficiu, după beneficiu, iar noi credem că am făcut ceva, ne lăudăm cu aceasta, și le spunem oamenilor: „Eu am renunțat la aceasta pentru a avea aceasta, eu mă sacrific…”

Oh, Doamne! Sunt atât de obosit de această natură de Esau! Sunt sătul de acela din mine care încearcă mereu să-și ia merit pentru ceea ce a făcut!

Dumnezeu a făcut totul de la început și până la sfârșit! Dumnezeu a prevăzut totul înainte de întemeierea lumii! El a orchestrat toate evenimentele!

Puteți să vi-l imaginați pe Iacov vorbind cu fiii lui Laban și lăudându-se? „Ar trebui să vedeți trucul pe care l-am făcut împotriva fratelui meu Esau. Știți, tata a fost puțin suspicios la început, dar l-am potolit și planul a reușit.” Mă întreb: „ A avut el curajul să spună: „Mama a venit cu acel plan, eu nu m-am gândit niciodată la așa ceva, habar nu am avut.”?

Și mă întreb: „Cum ar fi decurs conversația dacă am fi fost noi? „Eu am spus, apoi am făcut; el a spus, și ea a spus; eu am spus…” Și dintr-o dată, se pare că este o binecuvântare pentru Dumnezeu că are pe cineva atât de înțelept ca noi, de înzestrat ca noi…Dumnezeu este atât de norocos să mă aibă, pentru că mi-am dat seama și am spus aceasta, și am spus aceea, iar la momentul potrivit am spus…Știi, cuvântul spus potrivit, știi, ca merele de aur…”

Oh, Doamne! Dumnezeule, ajută-ne! Doamne, ajută-ne să recunoaștem cât ești de bun cu noi; cât de mult ne iubești și câte ai făcut pentru noi! Ajută-ne să ne predăm Ție mai mult! Dar, chiar și capacitatea de a ne preda, vine tot de la El.

Isus a spus în Ioan 15.16, vorbind cu ucenicii Săi: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”

El a spus: „EU, v-am rânduit…”  „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci EU v-am ales pe voi, și v-am rânduit să mergeți să aduceți roadă.” Deci, „EU v-am rânduit deja să manifestați Viața Mea, iar roadele pe care le aduceți, le-am hotărât deja să rămână, pentru ca orice veți cere în Numele Meu… Cereți Tatălui orice, în Numele Meu, și El vă va da.”

Puteți să vă imaginați că Petru a ajuns la sfârșitul vieții și a început să treacă prin realizările sale: „Am dat roade și lucrarea pe care am făcut-o, rămâne până în ziua de azi.” Dar nu a fost Petru, ci a fost Dumnezeu. El a spus: „EU te-am rânduit să aduci roade, și EU am rânduit ca roadele tale să rămână. Dar nu pentru că ai făcut tu o lucrare bună, nu pentru că biserica mai stă în picioare și merge mulți ani după ce ai întemeiat-o pentru că tu ai făcut o lucrare bună,” nu, ci pentru că EL a rânduit ca tu să aduci roade, și tot EL a rânduit ca acele roade să rămână.

Când toată lumea era curioasă de Isus și nu era sigură de identitatea Lui, Isus le-a pus o întrebare ucenicilor Săi: „Cine spun oamenii că sunt Eu?” „Unii spun una, alții spun alta…” Dar Isus le-a zis: „Dar, voi, cine ziceți că sunt Eu?” Și Simon Petru a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!” Și Isus i-a răspuns: „Binecuvântat ești tu, Simon, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

Petru nu putea să se laude cu descoperirea lui, pentru că nu a venit de la el, ci de la Tatăl. Este uimitor că Petru, după ce a fost ales de Dumnezeu… Petru nu s-a ales el singur, ci Dumnezeu l-a ales; Dumnezeu i-a dat autoritatea și puterea de a scoate draci. El i-a trimis doi câte doi, i-a rânduit, i-a uns cu puterea de a merge și le-a spus exact ce să facă; iar ei s-au dus și au făcut exact cum le-a spus El, și a funcționat, iar ei s-au întors bucuroși, că diavolii le erau supuși.

Ucenicii au avut întâlniri și companii și au fost strâns legați de Isus, până când inima lui Petru s-a înălțat, a devenit mândru și a început să creadă că au fost realizările lui, că el era un om bun, și „Chiar dacă aceștia toți Te părăsesc, totuși, eu nu Te voi părăsi!” El nu și-a dat seama că tot ce a avut, era harul lui Dumnezeu, că fiecare lucrare pe care a făcut-o, a fost rânduită de Dumnezeu. Chemarea lui a fost rânduită de Dumnezeu; puterea de a-și arunca mrejele și de a răspunde la chemarea Lui Isus, a fost harul lui Dumnezeu; rodul pe care l-a adus, scoaterea dracilor, totul a fost prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin harul lui Dumnezeu; prin ordinarea lui Dumnezeu, nu prin faptele lui. Dar Petru a ajuns să creadă că este un credincios atât de bun, încât, atunci când Isus le-a spus: „Toți Mă veți părăsi!”, el a răspuns: „Eu nu Te voi părăsi, chiar dacă toți o vor face.”

„Voi nu știți despre cine vorbiți. Acesta este Petru, pescarul, care va fi probabil, ucenicul principal. Noi am vorbit despre aceasta separat”. Dar Petru era încă blocat în carnalitate, în firesc, dar laudă lui Dumnezeu, pentru că el a avut o întâlnire în camera de sus.

La o zi după ce Dumnezeu l-a lăsat să cadă, Petru și-a dat seama ce era în el. Dumnezeu l-a restaurat prin Sămânță, și  l-a umplut cu Duhul Sfânt, apoi a ieșit și a predicat.

Să mergem la Fapte 3.1-16:

„Petru și Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii; era ceasul al nouălea.

Acolo era un om olog din naștere, care era dus și pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.

Omul acesta, când au văzut pe Petru și pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.

Petru, ca și Ioan, s-a uitat țintă la el, și a zis: „Uită-te la noi!”

Și el se uita la ei cu luare aminte, și aștepta să capete ceva de la ei.

Atunci Petru i-a zis: „Argint și aur, n-am; dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!”

L-a apucat de mâna dreaptă, și l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele;

dintr-o săritură a fost în picioare, și a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, și lăudându-L pe Dumnezeu.

Tot norodul l-a văzut umblând și lăudând pe Dumnezeu.

Îl cunoșteau că era cel ce ședea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de milă, și s-au umplut de uimire și de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.

Fiindcă el se ținea de Petru și de Ioan, tot norodul mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.

Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, și a zis norodului: „Bărbați israeliți, pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați cu ochii țintă la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?

Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul părinților noștri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-ați dat în mâna lui Pilat, și v-ați lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.

Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Neprihănit, și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș.

Ați omorât pe Domnul Vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. Noi suntem martori ai Lui.

Prin credința în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeți și-l cunoașteți; credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții.”

În cele din urmă, Petru și-a dat seama de unde vine totul, și a spus: „De ce vă uitați țintă la noi, ca și cum prin puterea noastră am fi făcut aceasta? Noi nu am făcut nimic!”

Oh, cred că vom ajunge și noi acolo, când vom putea vorbi și noi așa! Vreau să spun că, dacă Dumnezeu te folosește pentru a deschide ochii orbiți; dacă te rogi și îți pui mâinile pe omul care este șchiop de la naștere, iar el sare și începe să alerge, mă întreb: Cum am relua acea mărturie? Ce am spune? Cine ar primi gloria la sfârșitul zilei? Mă întreb: Cine ar arăta ca un super creștin după ce am spus mărturia? Sau putem spune ca Petru: „Nu vă uitați la mine ca și cum eu aș fi făcut ceva. Eu nu am nimic de-a face cu aceasta! El a făcut totul!”?

Ascultați, Petru nu a spus: „S-a făcut pentru că Îl cred pe Dumnezeu, și pentru că cred în Cuvântul Său!” Nu, ci el a spus: „Prin credința în Numele lui Isus, Numele Lui a întărit…” Haideți să citim de la versetul 15:

„Ați omorât pe Domnul Vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. Noi suntem martori ai Lui.

Prin credința în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeți și-l cunoașteți; credința în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeți cu toții.”

Cum au primit ei credința? Eu cred că au primit-o din Hristos; Hristos le-a dat credința să creadă. A fost credința în El, și a fost credința de la El. Laudă lui Dumnezeu! Aceasta dă meritul Celui care îl merită.

Cât de greu a trebuit să muncească Petru pentru a fi chemat? El era doar un pescar, dar Hristos a mers la el.

Ce lucru greu a făcut Pavel când era Saul? El îi persecuta pe creștini, dar cât de mult a muncit pentru a fi mântuit și pentru a avea o întâlnire cu Hristos? Nu a muncit deloc. Saul mergea să-i omoare pe creștini, persecuta biserica, iar pe drum, Hristos a venit la el într-un Stâlp de Foc, l-a trântit la pământ, și a vorbit cu el. Apoi l-a trimis într-un loc unde va primi Cuvântul; El l-a trimis pe Anania la el ca să-i vorbească Cuvântul. El i-a spus: „Scoală-te și du-te pe ulița care se cheamă „Dreaptă”...” „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor și înaintea împăraților.”

Ce a făcut Saul pentru a câștiga această poziție? Nimic! Ce a făcut el pentru a deveni marele apostol al Neamurilor? Ce a făcut el pentru a câștiga dreptul de a scrie cea mai mare parte a Noului Testament? Nu a făcut nimic. Când a fost în Antiohia, Duhului Domnului a venit și l-a ales pe el și pe Barnaba, și i-a trimis într-o lucrare misionară. Și el a mers prin voia Domnului. Odată, a încercat să meargă într-un oraș, dar Duhul lui Dumnezeu l-a oprit și l-a trimis în altă parte; El i-a purtat pașii și a mers peste tot, iar Dumnezeu a adăugat la Biserică pe toți cei ce erau rânduiți să fie mântuiți.

Ce a făcut Pavel? Nimic. Ce a făcut pentru a scrie Noul Testament? Nimic. El a continuat să facă ceea ce i-a spus Dumnezeu, apoi a fost arestat și aruncat în închisoare. Și când se afla în închisoare, era îngrijorat pentru sfinții de afară, și a început să le scrie scrisori. El nu știa că scrie Biblia, el făcea ceea ce-l îndemna Dumnezeu pas cu pas. Pavel nu a spus: „Eu voi scrie Biblia, pentru că ei vor avea nevoie de o Biblie. Timp de două mii de ani, ei vor avea nevoie să știe ce am învățat.” Nu! El a fost călăuzit de Dumnezeu și acelea nu sunt cuvintele lui Pavel, ci sunt Cuvintele lui Hristos.

Noi îl ținem pe Pavel în mare cinste, dar Pavel a făcut doar ceea ce a fost călăuzit să facă, și de multe ori, nici nu a știut ce face; el doar mergea înainte, și uneori era purtat chiar împotriva voinței sale. Pavel nu putea să-și ia vreun merit pentru succesul său, nu a putut să-și ia nici un merit.

Să mergem la Fapte 13.46-48:

„Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu Îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar fiindcă voi nu-L primiți, și singuri vă judecați nevrednici de Viața Veșnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.

Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete Viața Veșnică, au crezut.”

Câți au crezut? Toți cei buni? Toți cei ce i-au acordat o atenție deosebită lui Pavel și nu s-au agitat în scaunul lor când el vorbea? Cei care erau învățați și citiseră deja Biblia până atunci? Știți cine au crezut? „Toți cei care au fost rânduiți la Viața Veșnică.” Ei sunt cei care au crezut.De ce au crezut? Pentru că deja erau rânduiți să capete Viața Veșnică, Dumnezeu a pus-o în ei și ei au crezut. Dumnezeu știa când avea să aibă loc acea joncțiune, și El știa că ei aveau în interiorul lor Ceva cu care să poată crede.

Deci, apostolul Pavel ar fi putut spune: „Au fost foarte mișcați de predicarea mea. Prin predicarea mea, cincizeci de suflete și-au predat inima Domnului.” Nu! Toți cei ce au fost rânduiți pentru Viața Veșnică, au crezut. Totul a fost rânduit de Dumnezeu; totul a fost orchestrat de El, așa că pașii lui Pavel au fost călăuziți de El, iar cei care au crezut când Pavel a predicat, erau deja hotărâți să creadă, înainte de întemeierea lumii. Tot ce a putut spune Pavel la sfârșitul zilei, a fost doar: „Doamne, mulțumesc că mă ții! Mulțumesc că m-ai ajutat să nu mă rătăcesc, să nu cad și să nu eșuez. Dumnezeule, mulțumesc pentru harul Tău în viața mea! Mulțumesc că m-ai păstrat în Adevăr!” Laudă lui Dumnezeu!

În Matei 11.14-15, El a spus:

„Și dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină.

Cine are urechi de auzit, să audă!”

„Cine are urechi de auzit, să audă!” Cum faci tu acele urechi să audă? Cum poți obține ochi, care pot vedea și urechi, care pot auzi? Ce faci tu pentru a birui? Ce ai de făcut? Să postești și să te rogi? Să mergi la biserică și să citești o mulțime de cărți? Așa vei obține urechi care să audă? Nu, acele urechi sunt predestinate să audă.

Nu este nimic rău cu rugăciunea, nu este nimic greșit cu citirea; nu este nimic greșit să te rogi pentru descoperire, dar rugăciunea pentru descoperire nu va produce descoperirea dacă nu ești rânduit să primești descoperirea.

Fratele Branham ne-a învățat să ne rugăm pentru descoperire: „Mai presus de orice, rugați-vă pentru descoperire!” Ar trebui să căutăm descoperirea cu stăruință și mai mult decât orice, dar dacă nu sunteți rânduiți s-o primiți, nu contează cât de mult vă rugați pentru ea, nu o veți primi pentru că este doar pentru cei care sunt rânduiți s-o primească. Așadar, chiar dacă după ce te rogi, Dumnezeu îți dă o descoperire, aceasta nu este datorită orei tale de rugăciune, nu aceasta a adus-o, ci a fost alegerea lui Dumnezeu în viața ta; El ți-a dat capacitatea de a o primi. Aceasta nu înseamnă că încetăm să căutăm, nu înseamnă că nu lăsăm timp pentru aceasta, noi trebuie să facem toate aceste lucruri pentru a ne liniști și pentru a pune omul firesc în supunere, dar la fârșitul zilei, îți dai seama că nu a fost efortul tău, că după o oră de rugăciune nu ai câștigat, în sfârșit, o insignă de merit, iar Dumnezeu spune: „Bifat! Bifat! Bifat! Acum ai muncit destul, așa că îți voi da o descoperire.” Nu!

Noi vedem că în toată Biblia, descoperirea a venit la copiii lui Dumnezeu în momente când ei nu lucrau pentru aceasta, nu se străduiau s-o primească, ci doar mergeau de-a lungul drumului; își spălau plasele sau făceau orice aveau de făcut, și dintr-o dată au fost loviți de Cuvântul lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!

Să mergem la Matei 13.13-16:

„De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd; și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.

Și cu privire la ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice: „Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri, și nu veți vedea.

Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, în înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”

Dar ferice de ochii voștri că văd; și de urechile voastre că aud!”

Mă simt binecuvântat, prieteni! Ei nu pot vedea, pentru că au fost orbiți. Indiferent cât de mult s-au străduit, nu au putut vedea niciodată, pentru că au fost orbiți. „Dar ferice de ochii voștri, căci ei văd!”

În Proverbe 20.12, scrie:

„Urechea care aude, și ochiul care vede, și pe una și pe cealaltă, Domnul le-a făcut!”

Eu spun: Doamne, Îți mulțumesc că Tu ai pus în mine un ochi care vede, o ureche care aude, și o inimă care înțelege! Acesta este harul lui Dumnezeu!

Fratele Branham a spus…Mai întâi vreau să mă întorc și să citesc această parte a Scripturii din Matei 13.15:

„Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, în înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”

Așadar, întoarcerea, convertirea, are de-a face cu auzirea, vederea și înțelegerea.

În mesajul Viziunea din Patmos, fratele Branham a spus:

„Acum, cereți-I lui Dumnezeu ca în timp ce vorbim despre Apocalipsa, să vă dea o descoperire despre aceasta pentru că poate fi descoperită numai prin descoperire. Și voi nu puteți fi salvați decât prin descoperire. Voi aveți o cunoștință intelectuală despre aceasta, dar nu puteți fi salvați până când nu vi se descoperă. „Nici un om nu-L poate numi pe Isus, Hristosul, decât prin Duhul Sfânt.” Așa spune Biblia. Nici un om nu poate spune că Isus este Hristosul până când nu primește Duhul Sfânt. El poate spune: „Păstorul spune așa; Biblia spune așa,” și acestea sunt adevăruri; „Biserica spune așa…” Este adevărat, dar voi înșivă nu o știți până când nu v-o descoperă Duhul Sfânt, și El vine în voi.

 „Nimeni nu poate spune că Isus este Hristosul, decât prin Duhul Sfânt.” Nu prin cunoștință, nici prin intelect.”

Așadar, de ce avem nevoie pentru a fi mântuit? Tu trebuie să ai ochi pentru a vedea, urechi pentru a auzi și o inimă pentru a înțelege; trebuie să fii capabil să primești descoperirea Cuvântului și să fii mântuit.

Câți ați primit descoperirea Cuvântului? „Amin!” Cum ați primit-o? A fost atât de ușor! Voi doar ați crezut!

Ascultați, eu nu spun că viața de creștin este ușoară, pentru că nu este ușoară; dar a primi descoperirea este ușor. Când mănânci Cartea, este dulce în gura ta, dar s-o trăiești, este amară în pântece. Poate fi greu s-o trăiești.

Prin harul lui Dumnezeu, ce luptă ducem noi? Care sunt luptele noastre? Noi ne luptăm cu acest trup, cu această carne ca s-o stăpânim, și s-o aducem în supunere față de Cuvânt. Noi ne luptăm cu noi înșine și ne războim cu o lume căzută, dar noi nu ne luptăm ca să credem Cuvântul; să credem ne-a fost dat de Tatăl; și este atât de ușor să credem!

Știți cine a început toate luptele noastre? Credința. Crezând Cuvântul, noi am recunoscut că eram în afara Cuvântului, astfel, acum am responsabilitatea de a mă preda Cuvântului, și să-L rog pe Dumnezeu să mă ajute să nu las carnea aceasta să se rătăcească și să lupt cu ea tot timpul, să-mi aduc gândurile în supunere față de Hristos și acest trup…

„Eu mă lupt tot timpul,” cum spune Pavel, „mă înfrânez în toate lucrurile, îmi stăpânesc trupul, ca nu cumva, după ce le-am predicat altora, să fiu eu însumi lepădat.”

Pavel se lupta cu el însuși, dar el nu se lupta să creadă, pentru că el credea.

Avraam se lupta: Avraam se lupta cu tensiuni, cu legea, el a făcut câteva greșeli, a făcut câțiva pași greșiți; el nu a înțeles întotdeauna Cuvântul corect, dar Avraam a crezut. El nu s-a chinuit să creadă, ci el a crezut pur și simplu. Poate nu a acționat întotdeauna corect; poate și-a luat tatăl cu el, l-a luat și pe Lot; apoi a mers în Egipt, l-a mințit pe Abimelec, el a făcut toate aceste lucruri, dar nu a fost necredincios, pentru că i s-a dat să creadă, și pentru că L-a crezut pe Dumnezeu, i s-a socotit ca neprihănire.

Noi ne putem lupta cu noi înșine. S-ar putea să ne luptăm să trăim, s-ar putea să avem alunecări, vânătăi, suișuri și coborâșuri; s-ar putea să avem eșecuri și greșeli și toate acestea. S-ar putea să ne luptăm tot timpul cu noi înșine; s-ar putea să ne luptăm cu adevărat cu noi înșine și să gemem sub povară, să gemem sub propria noastră carne, sub fire; să gemem sub o lume aflată într-o condiție căzută, dar lucrul pentru care nu ne-am luptat, este că noi nu ne-am luptat să primim descoperirea, pentru că tocmai am primit-o, deoarece ne-a dat-o El.

El a dat lucruri spirituale lui Iacov, de aceea a fost atât de ușor pentru Iacov. Esau nu a putut trece peste carnal, dar pentru Iacov a fost atât de ușor! De ce? El nu s-a străduit, nu a presat, nu s-a luptat, nu a tras, dar când a venit timpul stabilit, Dumnezeu a orchestrat totul.

Să mergem la Ioan 4 unde avem povestea femeii samaritene. Alungată de evrei, ea trăia în Samaria, ceea ce nu era bine văzut de evrei. În Samaria, ea ducea o viață decăzută, o viață compromisă și nu era bine văzută nici de samariteni, astfel ea nu putea să iasă singură din groapă. Și aici, la fântână, ea a început un dialog cu un Om care a venit pe drumul ei și stătea lângă fântână. El a început să vorbească cu ea și i-a spus despre o Apă pe care putea să i-o dea ca să bea, și că, dacă ar bea din ea, nu i-ar mai fi sete niciodată, o Apă a Vieții Veșnice. Atunci, ea a început să-I pună întrebări despre acea Apă, apoi a dorit acea Apă, iar El i-a spus: „Du-te, ia-ți soțul și veniți aici.” „Nu am soț”, a răspuns ea. Iar El i-a zis: „Bine ai zis că nu ai soț, pentru că cinci ai avut până acum și cel pe care-l ai acum, nu este soțul tău.”

Dintr-o dată, ochii ei s-au deschis și a spus: „Văd că ești Profet!” De ce fariseii L-au numit Belzeebub, iar ea  L-a numit Profet?

Când ea a înțeles că era Profet, a avut în inima ei o întrebare, dar nu era o întrebare despre viitorul ei sau dacă totul va fi bine în viața ei, ci ea a întrebat: „Cum trebuie să te închini lui Dumnezeu? Eu sunt confuză în privința aceasta. Am fost învățată că evreii…baptiștii spun că…penticostalii spun că…catolicii spun că…Care este închinarea adevărată pentru Dumnezeu?” Și El a început să-i spună că Dumnezeu vrea să fie onorat în Duh și în Adevăr, și că Dumnezeu astfel de închinători caută. Și dintr-o dată, în ea s-a aprins un alt beculeț, și I-a spus: „Știi, când va veni Mesia, numit Hristos, El ne va spune toate aceste lucruri.” Și Isus a privit-o, și i-a spus: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt EL!”

Ea stătea acolo și se uita la El, și în același timp s-au apropiat ucenicii Săi, iar ei erau curioși de ce vorbea El cu femeia aceea, dar nu L-au întrebat nimic.

Să mergem la Ioan 4.28-29:

„Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, și a spus oamenilor:

„Veniți de vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”

Aceasta este femeia care a încercat religia; ea nu era necredincioasă, nu era păgână, pentru că, de îndată ce a intrat în contact cu un profet, a vrut să știe despre închinarea adevărată. Aceasta era o femeie care medita la Dumnezeu și voia să se închine lui Dumnezeu. Eu nu cred că ea era mulțumită cu felul ei de viață, ci era blocată în stilul ei de viață și nu exista nicio cale de reabilitare în această lume. Reputația ei era știrbită, situația ei era stabilită; ea nu putea să-și facă drum spre neprihănire.

Nu era nimic ce ar fi putut să facă această femeie; dar Dumnezeu a trebuit să treacă prin Samaria. El știa unde era ea, și la momentul potrivit, când ea trebuia să vină, S-a dus și S-a așezat lângă acea fântână. Astfel, nu ea L-a găsit pe El, ci El a găsit-o pe ea. Și El a început să-i vorbească la un nivel spiritual, și Ceva din interiorul ei a început să-I răspundă.

Când El a început să-i vorbească în spiritual, chiar și proprii Săi ucenici…El le-a spus: „Dacă nu mâncați trupul Meu și dacă nu beți sângele Meu...” și „…trupul Meu o hrană…” El le vorbea la nivel spiritual, dar ei au înțeles în mod carnal și au început să spună: „Cum se poate aceasta? Cum putem să mâncăm trupul Lui și să bem sângele Lui?” Și mulți L-au părăsit.

Și iată că această femeie, când El a început să-i vorbească la nivel spiritual despre Apa care i-o poate da și nu-i va mai fi sete, că acea Apă se va preface într-un izvor de Viață Veșnică și i-a arătat semnul unui profet, ea a trecut imediat de la nivelul carnal, la cel spiritual. De ce? Deoarece pentru ea a fost atât de ușor! Pentru ea a fost ușor, ea nu s-a luptat, nu s-a stresat, nu s-a dus la un seminar teologic, ci într-o zi, s-a dus la fântână să ia apă, așa cum făcea în fiecare zi, și s-a întâmplat că în ziua aceea, era acolo Fiul omului, un Profet. Fiul lui Dumnezeu stătea acolo și a început să vorbească cu ea. Și în timp ce-i vorbea, Ceva în interiorul ei a început să bată, și să bată, și când a realizat Cine a venit la ea, I-a spus: „Eu știu că va veni Mesia!” Și El i-a răspuns: „Eu sunt EL!” Atunci, Ceva din ea a făcut „Clic!”

Acea femeie nu a trebuit să-l întrebe pe păstor, nu a trebuit să-l întrebe pe preot, și nu a trebuit să se roage. De ce? Ei i-a fost atât de ușor! Tot ce a trebuit să facă ea, a fost să arunce vechea oală religioasă cu apă, apoi a alergat în oraș, și le-a spus oamenilor de acolo: „Veniți de vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut vreodată. Nu este Acesta Hristos?”

Ea nu a avut nevoie de un grup de oameni ca să fie de acord cu ea. De ce? Pentru că ea știa; El i-a spus și ea știa aceasta.

În mesajul Identificarea lui Hristos în toate Epocile, fratele Branham a spus:

„Priviți la micuța femeie. Vedeți? Ea căzuse din gândurile lui Dumnezeu…”

El vorbea despre aceeași femeie: „…ea căzuse din gândurile lui Dumnezeu, și putea fi răscumpărată; ea era un subiect, ea avea o reprezentare în cer, ea s-a întors…”

Această afirmație face ceva pentru mine: „Ea a avut o reprezentare în cer și s-a întors înapoi.” Ani mai târziu, cineva a venit la ea și i-a spus: „Este o poveste atât de bună, cum ți-ai schimbat viața, cum ai mers pe un alt drum și ai făcut alte alegeri!” Dar nu aceasta a salvat-o; toate alegerile ei au distrus-o, dar când Dumnezeu a venit la ea și i-a vorbit Cuvântul, Ceva din ea a prins Viață.

Cum a putut să vină Dumnezeu la ea?  Cum a putut ea să-L primească, când mii de oameni L-au respins? De ce ea L-a primit? „Ea căzuse din gândurile lui Dumnezeu”, ea era un gând al lui Dumnezeu prins într-un trup de carne, dar Dumnezeu nu a uitat niciodată de ea. El a știut întotdeauna unde se afla și a știut întotdeauna cum o va prinde. „Ea a căzut din gândurile lui Dumnezeu și putea fi răscumpărată pentru că era un subiect, ea avea o reprezentare în cer și s-a întors.”

În Ioan 8.23-24, Isus a spus:

„Voi sunteți de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus; voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.

De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeți că Eu Sunt, veți muri în păcatele voastre.”

De ce aveau nevoie pentru a fi salvați? Să creadă în El. Dar cum pot să creadă dacă nu le este dat să creadă? Acea femeie a crezut pentru că era un gând căzut din cer și a avut o reprezentare în cer.

În mesajul Să mergem dincolo de tabără, fratele Branham a spus:

„Ei Îi neagă Cuvântul, Îi neagă botezul, Îi neagă Puterea, neagă semnele Lui. Ei încearcă cu un crez sau o tradiție, prin purtare de gulere întoarse și orice; își fac crezuri și așa mai departe; încearcă cu fapte bune. Ei nu au fost rânduiți la Viață de la început, nu aveau nimic cu care să creadă.”

Ce era în neregulă cu acești farisei? De ce nu au putut să creadă când au văzut semnul și lucrările Lui? În ei nu era nimic și nu aveau cu ce să creadă. Ei nu aveau o reprezentare în cer, nu aveau Sămânța Genă a lui Dumnezeu în ei. Dar acea femeie mică avea o reprezentare în cer, ea avea în interiorul ei Sămânța Genă a lui Dumnezeu, ea avea Ceva cu care să creadă, așa că a crezut.

În mesajul Cine este acest Melhisedec?, fratele Branham a spus:

„Apoi, după ce ați recunoscut să tocmai Cuvântul lui Dumnezeu era hrana vulturilor, ați lăsat celelalte lucruri. Atunci ați fost formați în imaginea vie a Dumnezeului Celui viu. Voi ați auzit de la teofania voastră. Dacă se dizolvă acest trup pământesc, noi avem unul care ne așteaptă.”

Când recunoașteți că însuși Cuvântul lui Dumnezeu este hrana vulturilor și ați lăsat celelalte lucruri, v-ați născut din nou. Cum ați auzit? Ați auzit de la teofania voastră.

Cum am putut să cred acest Mesaj? Cum am putut să-L recunosc? Pentru că am o reprezentare în cer. În interior era Ceva care s-a conectează la Ceva din altă lume. Nu eram eu, nu era creierul meu, nu a fost voia mea, nu a fost puterea mea, eu am auzit un Glas dintr-o altă dimensiune, care mă chema. Am auzit de la teofania mea. Știți ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că eu am o teofanie. Știți ce înseamnă să ai o teofanie? Să ai o teofanie înseamnă că tu ai avut Viață.

El mă va găsi întotdeauna! El Se va conecta cu mine întotdeauna! El întotdeauna mă va salva, pentru că a avut în interiorul meu Ceva. Înainte de întemeierea lumii, a fost rânduit să fie acolo Ceva cu care să cred. Eu nu am crezut cu creierul meu, ci am crezut cu Sămânța Genă a lui Dumnezeu care era în sufletul meu. Nu a fost ceva ce am făcut eu, ci este ceea ce a făcut EL. Nu este ceea ce am orchestrat eu, ci este ceea ce a orchestrat EL. Atunci, cum am putea lua vreun merit pentru aceasta? Tot ce putem spune este „Mulțumesc, Doamne!”

Să mergem la Romani 3.23-27:

„Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.

Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte, să fie prin credința în Sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu,

pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței.”

Avraam a fost socotit neprihănit pentru că a crezut, iar noi suntem mântuiți pentru că credem. Cum am crezut? Prin ce lege? Prin legea credinței.

Să mergem la Efeseni 2.8-9:

„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Atunci, unde este lauda? Este exclusă! Eu sunt mântuit prin har, prin credință, și aceasta nu vine de la mine, ci este darul lui Dumnezeu. El a pus în mine Ceva cu care să cred, și de partea cealaltă a avut un Glas care mă chema și aceștia doi au venit împreună. El Și-a trimis Cuvântul să se conecteze cu Cuvântul din interiorul meu. Și atunci, ce am făcut eu?

Ascultați, când ne gândim cu adevărat la aceasta, când vine vorba despre aceasta, pentru noi a fost atât de ușor! Voi nu trebuie să deveniți banali sau să vă marginalizați viața. În viață au fost lucruri grele pentru că umblarea pa calea aceasta are provocări, dar în principal, este greu din cauza cărnii, a firii. Acesta este motivul principal pentru care este greu, principalele lupte sunt cu aceasta, cu carnea.

Realitatea este că credința a venit atât de ușor, a venit prin har, prin credință și nu de la mine însumi, ci a fost darul lui Dumnezeu.

În mesajul Unșii din timpul sfârșitului, fratele Branham a spus:

„Vreau să știți că acest lucru este sigur pentru voi care ascultați această bandă. Astăzi ați putut să vă gândiți că am încercat să spun aceasta despre mine însumi că împachetez acest Mesaj. Eu nu am nimic de-a face cu El, nu sunt mai mult decât un glas. Și glasul meu ar putea fi chiar împotriva judecății mele. Eu am vrut să fiu vânător. Dar este voia Tatălui meu să declar aceasta și sunt hotărât s-o fac. Nu eu am fost Cel care a apărut jos la râu, eu doar stăteam acolo când El a apărut. Nu eu sunt Cel care face aceste lucrări și prezice aceste lucruri care se întâmplă atât de perfect, eu sunt doar unul care stă aproape când le face El. Eu eram doar un glas pe care El l-a folosit ca să spună. Nu era ceea ce știam eu, eu doar m-am predat ca să vorbească El prin mine.

Nu sunt eu, acela nu era îngerul al șaptelea, oh, nu! A fost manifestarea Fiului omului. Nu a fost îngerul, mesajul lui, era Taina pe care a dezvăluit-o Dumnezeu. Nu este un om, este Dumnezeu!”

Îl iubesc! Putem spune același lucru despre noi? Nu eu am găsit Mesajul; nu eu sunt cel care a crezut Mesajul, ci a fost Dumnezeu în mine. Dumnezeu a fost Cel care L-a rânduit; Dumnezeu este Cel care m-a găsit și El a orchestrat totul.

În mesajul Pecetea a șaptea, profetul a spus:

„Rețineți. Lăsați-mă să vă îndemn din nou…” El a spus aceasta aproape de încheierea mesajului. Vreau să vă gândiți chiar la a șaptea Pecete din viețile noastre, pentru că Pecetea a șaptea din viețile noastre, este acea Taină a lui Dumnezeu, Hristos care trăiește în acest cort de carne, în mine.

„…Lăsați-mă să vă îndemn din nou: nu spuneți „Mulțumesc” nimănui, deloc. Nu spuneți…gândindu-vă la vreun slujitor sau ceva, la vreun muritor, că există ceva bun la el, pentru că nu există. Nu-mi pasă cine este el, nu există nimic bun la nici un om. Acesta este adevărul.

Dacă sunt o grămadă de trâmbițe așezate aici, și una dintre ele a trebuit să sune o anumită muzică, este omul. Aceste trâmbițe sunt perfect mute, dar omul este cel care poate suna din trâmbiță, care știe ce urmează să facă; el este cel care ridică o trâmbiță. Trâmbița nu are nimic de-a face cu aceasta. Sunetul vine de la inteligența din spatele ei. (Așa este!) Astfel, toate trâmbițele sunt la fel. Toți oamenii sunt la fel.

Toți oamenii sunt la fel. Toți creștinii sunt la fel. Printre noi nu există nici un om mare; noi nu suntem oameni mari, nu sunt femei mari; noi toți suntem frați și surori, toți la fel, în aceeași categorie. Noi nu suntem „mari”, și noi nu facem pe unul mai mare decât celălalt, nu este nici un lucru de făcut. Nu domnule! Noi suntem doar ființe umane.

Nu încercați să interpretați lucrurile! Nu încercați să faceți nimic mai mult decât să trăiți o viață apropiată, dând laudă și onoare lui Isus Hristos. Înțelege fiecare aceasta, acum? Iubiți-L din toată inima voastră!”

Nu ați putea să nu-l iubiți, când a făcut atât de mult!

Când se apropia de sfârșitul Peceții a șaptea, el a spus: „Să nu mulțumiți nimănui, ca și cum omul ar fi făcut aceasta, omul nu a făcut nimic.”

Omul s-a ruinat pe sine însuși. Dumnezeu a răscumpărat omul, Dumnezeu este Cel ce face totul. Dumnezeu! Ascultați, există persoane în această biserică pe care Dumnezeu le-a înzestrat să scrie cântări. Cât te-ai străduit să scrii un cântec? Câți ani ai fost la școală și ai studiat ca să primești versurile? De cele mai multe ori vine dintr-o dată, sau vine încet sau vine repede, dar acel cântec ți-a fost dat.

Alții dintre noi sunt chemați să cânte, dar de unde ai calitatea de a cânta? Nu tu te-ai făcut un cântăreț, ci te-ai născut cu calitatea de a cânta.

Dacă ai un talent natural, o abilitate naturală, unii dintre noi pot cânta la diferite instrumente, dar știți că este harul lui Dumnezeu? Eu știu. Când am împlinit optsprezece ani, am plătit pentru lecții de chitară. Pentru un an de lecții de chitară am plătit patru sute douăzeci de dolari, iar la sfârșitul anului, nu am putut cânta nimic. Dar dacă tu ai o calitate naturală, aceea este de la Dumnezeu.

Printre noi sunt oameni pe care Dumnezeu i-a chemat să predice Evanghelia, dar tu nu poți predica fără inspirație, iar tu nu poți crea inspirația, și fără inspirație, ești „mort în apă”, împotmolit. Eu am fost de multe ori împotmolit; am petrecut vineri și sâmbătă noapte într-un punct mort, fiind împotmolit, până când Dumnezeul supranatural revarsă în mod supranatural o inspirație în inima mea, și când inspirația cade în inima mea, atunci este ușor, atunci tot ce trebuie să faci, este să cercetezi Biblia și să găsești toate Scripturile.

Știți, aceasta vine ușor, prieteni! „Predicarea trebuie să fie grea.” Nu, ci să te dai pe tine afară din cale, este greu. Confruntarea cu emoțiile tale, este grea; să menții subiectul, este greu, să-ți deschizi inima spre oameni, este greu, dar să primești inspirația este ușor, este ceva ce face Dumnezeu.

Eu am petrecut ore în șir citind și nu a venit nimic. Am avut zile de sâmbătă când am citit trei, patru mesaje, sau două, trei și nu a venit nimic. Am citit Biblia și nu a venit nimic; m-am rugat, și, nimic. Am plâns, și nu a venit nimic.

Într-o sâmbătă, în timp ce conduceam spre casă pe la miezul nopții, gândindu-mă că dacă mă voi trezi dimineață în aceeași stare în care mă culc…Cred că era două sau trei dimineața, și m-am gândit că voi pune o casetă, dar când am cotit la stânga, de pe Stuart Road pe Blue Lick Road și am coborât peste deal, ca într-o șoaptă blândă de vânt, mi-a venit un mic verset. Cu acesta m-am dus repede la birou, am notat câteva lucruri, apoi m-am dus la culcare. Când m-am trezit, trei sau patru ore mai târziu, toate acele Scripturi pe care mi le-am notat, le-a găsit în computerul meu, și am predicat acel mesaj. Credeți că am eu vreun merit ca să fiu lăudat pentru aceasta? Credeți că ar trebui să mulțumiți vreunui om? Omul a eșuat. Omul a citit o carte, două sau trei cărți, a citit Biblia, s-a rugat pentru inspirație…Omul nu a făcut nimic, ci a fost Dumnezeu. Dumnezeu dă abilitatea, Dumnezeu dă darul, talentul, Dumnezeu dă cântecul, Dumnezeu dă Cuvântul potrivit și la momentul potrivit pentru persoana potrivită, ca să-i dea credință să creadă.

Dumnezeu a rânduit părtășia ta; Dumnezeu îți dă ungerea să trimiți un mesaj sau să dai un telefon, și nu ai fost tu, ci a fost Dumnezeu. Laudă lui Dumnezeu!

Când ajunge la sfârșitul Peceții a șaptea, profetul ajunge în momentul în care spune: „Să nu spuneți „Mulțumesc” nimănui!”

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că tot ce s-a întâmplat, a fost orchestrat de El, iar pentru noi a fost atât de ușor! Tu stai la un serviciu și auzi în predică ceva ce nu ai mai auzit înainte; auzi un citat într-un fel în care nu l-ai auzit niciodată și dintr-o dată, inima îți bate, iar din inima ta iese un „Amin!” Dintr-o dată știi că este Adevărul, dar tu nu știi de unde știi că este Adevărul; totuși știi sigur că este Adevărul. Știi de ce? Pentru că a fost ușor pentru tine.

Pentru Iacov, acele lucruri spirituale au venit ușor. Uneori, noi primim merite și astfel Îl jefuim pe Dumnezeu de slava care I se cuvine, dar eu nu vreau să fac aceasta, pentru nimic. Am obosit, m-am săturat de Esau; sunt atât de sătul de el! De fiecare dată când se întâmplă ceva bun, Esau încearcă să stea în față; de fiecare dată când Dumnezeu face un instantaneu a lucrării Sale glorioase, Esau încearcă să intre imediat în imagine, încearcă o poză bombă.

Cred că nu sunt doar eu. Oh, Doamne, ajută-ne să ne punem deoparte pe noi înșine, și să spunem: „Uite ce a făcut Dumnezeu! Privește ce a făcut Dumnezeu! Uite ce a făcut Dumnezeu!” Oh, Doamne, ajută-mă! Eu pot spune doar: „Doamne, ajută-mă!”

Prieteni, pentru noi este atât de ușor! Pentru Avraam…Avraam a fost doar un om obișnuit. El nu s-a dus într-o zi la Templu și a devenit preot; el nu a hotărât că va deveni patriarhul unei noi Linii genealogice, a unei Semințe de credincioși. Nu! Dumnezeu a venit la el și i-a spus: „Vreau să mergi acolo!” Așa că, nu el a hotărât aceasta, ci el doar a crezut-o și s-a supus. Nici chiar în împlinirea acelui lucru nu a fost el grozav, dar el doar a crezut. Apoi a mers la Haran, și acolo Dumnezeu i-a vorbit din nou, iar el a plecat în țara promisă, și Dumnezeu l-a întâlnit când a intrat în țara promisă. Apoi l-a întâlnit din nou în forma lui Melhisedec și l-a binecuvântat. Apoi Dumnezeu l-a întâlnit în Câmpiile Mamre și i-a confirmat promisiunea.

Când Avraam s-a dus la Abimelec și a intrat în încurcătură, Dumnezeu a coborât și l-a apărat. Credeți că atunci când vom ajunge pe partea cealaltă Avraam se va ridica la Cina nunții și va spune: „Haideți să vă spun ce am făcut eu?!” Nu, el nu a avut nici o idee; el nu a putut să-L facă pe Dumnezeu să vină la el. Tot ce a putut face Avraam, a fost să-și trăiască viața, și Dumnezeu a venit când a vrut El să vină; Dumnezeu a venit acolo unde a vrut El să vină, iar pentru Avraam a fost ușor!

Noi toți ne-am trăit viața, dar am avut o joncțiune de timp, când Dumnezeu Însuși a intervenit și ne-a eliberat; El ne-a schimbat direcția; El ne-a deschis Cuvântul în feluri noi; El ne-a eliberat de noi înșine și de boală. El a știut când o va face; El a știut cum o va face; El a avut totul orchestrat înainte de întemeierea lumii, așa că, noi nu putem împărtăși nici un merit, pentru că El este Cel care lucrează în noi atât voința cât și împlinirea după plăcerea Sa.

Tot ce putem face noi, este să spunem: „Mulțumesc, Doamne! Pentru mine a fost ușor.” Să credem, a fost ușor!

Când am fost introdus pentru prima dată în Mesaj…Să cred Mesajul, nu a fost confortabil, m-a costat o mulțime de lucruri; m-a costat foarte mulți prieteni; m-a costat familia; m-a costat reputația; m-a costat foarte mult; cu toate acestea, mi-a fost ușor. Nu am putut să mă ajut să cred și nu am făcut eforturi, nu am muncit, nu a fost confortabil nici chiar atunci când am încercat să nu cred. Și a fost atât de incomod pentru mine încât ar fi fost mai ușor să nu cred, dar oricât de convenabil ar fi fost acest lucru, eu nu am putut face nimic pentru a schimba ceea ce era în mine.

Eu am crezut și nu m-am putut abține să nu cred. Pentru mine a fost ușor! De ce? Pentru că Dumnezeu a rânduit aceasta.

Isus le-a spus mulțimilor: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Iona 6.65). Mulțumesc, Doamne!

Fratele Branham a spus:

„Oh, haideți să cântăm din nou acest minunat imn vechi al bisericii: „Îl iubesc! Îl iubesc!” Pur și simplu nu pot să mă satur s-o spun: „Pentru că El m-a iubit întâi!” El m-a iubit, un biet păcătos orbit. El m-a iubit în mod deliberat, un biet fiu de bețiv în șanț. El S-a aplecat în harul Său. Eu n-am avut nimic de-a face cu aceasta. El m-a ales!”

A hotărât fratele Branham că va fi profetul Epocii? A decis el să aibă o slujbă de vindecare pentru oamenii din lume? A vrut el să țină campanii mari de vindecare și să vindece mulțimile? A hotărât el să i se facă o fotografie cu Stâlpul de Foc? A decis el să fie prins într-o constelație de Îngeri? Nu! Toate acestea i s-au întâmplat, și nu el a făcut ca toate acestea să i se întâmple; nu el a mers sus, Dumnezeu a știut când, unde și cum, Dumnezeu a orchestrat totul. Nu fratele Branham a făcut aceasta, ci Dumnezeu a făcut-o.

Nu el s-a făcut profetul Epocii, și el nu a câștigat aceasta printr-un merit sau titlu. El își trăia viața ca un băiețel umil și sărac, într-o familie săracă și umilă, și dintr-o dată…Nu fratele Branham a făcut să aibă o viziune; nu el a orchestrat să audă un Glas în acel pom; nu el a făcut să vadă podul care va traversa râul Ohio; el nu a făcut nimic din toate acestea. Pentru el, a fost ușor! Dar aceasta nu i-a făcut viața ușoară, ci a avut multe greutăți în viață, voi înțelegeți aceasta, dar vedeniile au venit ușor; Cuvântul Domnului a venit ușor; Dumnezeu S-a introdus în scenă și El a făcut ca totul să se întâmple.

Atunci, cum ar fi putut ca, la sfârșit, să ia el vreun merit? El a spus: „Nu spuneți „Mulțumesc” niciunui om. Acesta a fost Dumnezeu. Eu doar am fost în apropiere când El a făcut aceste lucruri.”

Nădăjduiesc că Dumnezeu îmi va permite să pot ajunge să spun și eu, cu adevărat, din toată inima, același lucru: „Nu am fost eu, prieteni! Nu am fost eu care am crezut acest Mesaj, ci a fost Ceva din interiorul meu care a crezut acest Mesaj. Și după ce am ajuns la Mesaj, am învățat că acesta este adevăratul „Eu”, și acesta a fost destinat să fiu eu. Dar nu creierul meu a fost cel care a prins ideea, ci inima mea s-a prins de Cuvânt. De ce? Pentru că nu eu am găsit Mesajul, ci Mesajul m-a găsit pe mine. Nu eu L-am găsit pe Hristos, ci Hristos m-a găsit pe mine. Nu eu m-am eliberat, ci El m-a eliberat; și nu eu sunt credincios, ci El este Cel credincios din mine.

Noi ne numim credincioși: „Eu sunt credincios. Sunt credincios,” dar adevărul este că nu Esau din mine este credincios, ci doar Hristos, o parte din mine este credinciosul care a fost rânduit înainte de întemeierea lumii; Atributul, partea din Dumnezeu, acesta este credinciosul din mine. Și aceasta mă face să cred și să-I fiu recunoscător.

Pentru mine a fost ușor! Nu a trebuit să merg la școală, la vreun seminar și nu a trebuit să plătesc bani. Ce ați făcut voi ca să fiți predestinați? Ce ați făcut voi ca să aveți o Sămânță Genă a lui Dumnezeu în sufletul vostru?

Pentru noi a venit atât de ușor! Numai Dumnezeu a făcut-o, prieteni! De ce noi putem trece atât de ușor dincolo de religia carnală și să intrăm în spiritual? Cine plânge și tânjește după mai mult din Dumnezeu, care vrea Adevărul și numai Adevărul; care vrea să-L vadă atât de clar în descoperirea Lui în această zi? Cine este Acesta? Acesta este Dumnezeu care lucrează în noi atât voința cât și înfăptuirea, după buna Sa plăcere.

Ce pot spune eu? Doar „Mulțumesc, Doamne! Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot ce ai făcut pentru mine.”

Știți, pe acest pământ sunt oameni care nu au Sămânța Genă a lui Dumnezeu, și ei se pot strădui, se pot strădui, se pot strădui, dar nu vor vedea niciodată Mesajul așa cum Îl vedeți voi. Ei pot citi, pot citi, pot citi, dar nu vor primi niciodată descoperirea lui Hristos. Dar pentru noi, este atât de ușor, prieteni! Noi nu ne străduim. Noi citim, ne rugăm și studiem pentru că ne place, dar nu pentru că studiem mult primim descoperirea, ci este harul lui Dumnezeu; El ne-a dat ochi să vedem, urechi să auzim și o inimă să înțelegem. El ne-a răscumpărat și ne socotește neprihăniți pentru că am crezut; am crezut prin har, nu de la noi înșine; și credința este darul lui Dumnezeu. Unde este lauda?

„Eu cred Mesajul, eu sunt Mireasa lui Hristos!” Hei! Ar trebui să-I fim recunoscători, atât de recunoscători, atât de sinceri și de iubitori față de Dumnezeu, pentru că noi chiar putem spune acele lucruri, dar aceasta nu trebuie să ne aducă nici măcar un gram de mândrie.

Ce ai făcut tu pentru a deveni Mireasă? Ce ai făcut tu ca să te aleagă, ca să te răscumpere? Nimic. Ar trebui s-o spunem cu cea mai mare recunoștință, și prin credință. O putem spune, dar s-o spunem cu cea mai mare recunoștință și cu sinceritate; cu o sinceritate profundă, din inimă. Nu cu mândrie, ca și cum ne-am fi făcut noi Mireasă, sau am fi Mireasă pentru că suntem noi cei mai buni. Unii dintre noi am fost cei mai răi, dar El a știut unde să ne găsească; atunci când am fost în cea mai rea stare, El a știut unde ne aflam.

Noi avem o reprezentare în ceruri, am avut o Sămânță Genă acolo, jos, iar aici a fost Hristos Cuvântul care ne-a vânat. Mă bucur că El a venit la fântâna mea! Sunteți bucuroși că El a venit și la fântâna voastră? Sunt atât de recunoscător că pot spune: „Eu cred acest Mesaj!” Eu pot spune aceasta prin har, nu prin efortul meu, nu prin voința mea, eu pot spune aceasta numai prin har.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot spune aceasta din adâncul inimii mele. Să ne rugăm.

Dragă, Doamne Isuse, Îți sunt atât de recunoscător pentru ceea ce ai făcut! Când privim la Iacov și la Esau, vedem că Esau nu a putut fi niciodată ceea ce a fost Iacov. Esau a putut fi un om bun, a putut fi loial tatălui său, a putut să fie un creștin bun, a putut fi religios, a putut să facă atâtea lucruri frumoase și minunate, dar niciodată nu a putut fi ceea ce a fost Iacov.

Dumnezeule, poate că Iacov nu a putut să fie la fel de drăguț ca Esau, la fel de amabil sau de plăcut, dar Iacov a avut Ceva ce Esau nu a avut niciodată, el a avut o Sămânță predestinată.

Doamne noi recunoaștem că nu suntem cei mai buni, că nu suntem cei mai drăguți sau cei mai plăcuți și cei mai loiali pentru că am eșuat de multe ori și încă putem eșua; noi nu putem birui prin merit și nu putem să Te înșelăm, Doamne, pentru că toate lucrările noastre sunt ca niște zdrențe murdare, și nu există nici o pricină de laudă în noi. Doamne, ia totul din noi, pentru că stăm aici recunoscând că este harul Tău, este harul Tău și numai harul Tău. Și vreau să-Ți spun: „Doamne, Mulțumesc! Îți mulțumesc că mi-ai dat ochi să văd. Tu ai făcut ochiul care vede, Tu ai făcut urechea care aude; Dumnezeule, Tu ești Cel care mi-a dat descoperirea! Dumnezeule, Tu ai deschis ochii mei, Tu mi-ai deschis urechile, Tu mi-ai dat o inimă să înțeleg că Tu ești Cel care face totul.

Tu ești Cel care, înainte de întemeierea lumii mi-ai scris numele în Cartea Ta. Nu eu l-am scris acolo, ci Tu l-ai scris. Nu eu am trimis Jertfa Ta pentru a mă salva, ci Tu ai venit cu propria Ta Jertfă, pentru a mă răscumpăra. Nu eu m-am găsit într-o stare pierdută și m-am salvat, ci Tu m-ai găsit într-o stare căzută și m-ai scos de acolo. Eu nu am făcut nimic, ci Tu ai făcut totul, de aceea vreau doar să-Ți mulțumesc, Doamne, Isuse.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru ceea ce numai Tu singur poți să faci. Ajută-ne să-Ți fim recunoscători veșnic.

Iartă-mă pentru mândria mea! Iartă-mă pentru atitudinea mea arogantă! Iartă-mă pentru că vorbesc așa cum a vorbit Petru, și ajută-mă să vorbesc așa cum a vorbit profetul Tău la sfârșitul Peceții a șaptea, și să spun: „Doamne, nu este nimic bun în mine. Nu este nimic bun. Singurul lucru bun din mine este Cuvântul Tău.

Doamne, Te rog ca pe măsură ce ne predăm Ție, să ne modelezi, să ne formezi și să ne desăvârșești și să ne aduci în chipul Tău și să ne folosești pentru slava Ta.

Tu ai un scop glorios pe care vrei să-l împlinești în acest timp final, ajută-ne să nu-Ți stăm în cale; ajută-ne să nu împiedicăm sau să limităm lucrarea minunată pe care o faci, ci ajută-ne, Doamne, să ne odihnim în mâna Ta, și să Te lăsăm să faci ceea ce ai promis. Ajută-ne să ne odihnim, Doamne, și să avem încredere că la timpul potrivit, Tu știi cum să-Ți împlinești scopul. Ajută-ne să avem încredere în tine și să umblăm cu Tine în dulceață și în sinceritate, ca să continui să ne aduci în imaginea Ta, pas cu pas.

Te iubim, Tată, și vrem să-Ți mulțumim! Doamne, pare atât de nedrept pentru atât de mulți care se luptă, care vor să facă bine, să fie buni ca să fie acceptați, dar pentru mine a fost, cu adevărat, ușor, pentru că Tu m-ai chemat și Ceva din mine Ți-a răspuns.

Doamne, sunt atât de recunoscător, pentru că Tu ai pus acolo acel Ceva! Îți sunt atât de recunoscător că Tu ai venit și m-ai chemat, și Îți sunt atât de recunoscător că în mine a existat Ceva care să-Ți răspundă.

Doamne, Te rog să mă ajuți să-mi dedic viața Ție, o viață nouă, una proaspătă, și predată pe deplin ca să-Ți împlinești scopul în mine.

Binecuvântează poporul în timp ce plecăm de aici și veghează asupra noastră! Ajută-ne să umblăm ca niște Lumini strălucitoare, ca să poți lucra prin aceste vase, care Ți-au dat toată gloria și tot meritul, ca să-Ți poți termina lucrarea prin aceste vase.

Te rog, Doamne, ajută-ne să fim cu inimile pregătite, pocăiți iertați, predați, fără fățărnicie, și să venim cu inimile pregătite, pentru a lua Cina cu bucurie, știind că Tu ne-ai curățat prin Sângele Tău pe care L-ai vărsat pentru răscumpărarea noastră. Este lucrarea Ta și ne-ai înviat să participăm pentru a ne bucura de ceea ce ai cumpărat pentru noi. Venim cu bucurie și recunoștință.

Te iubim, Tată, și Te rugăm să ne binecuvântezi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.