Să deschidem Bibliile la Isaia 61.1-2:
„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea;
să vestesc un an de îndurare al Domnului.”
Noi știm că atunci când Isus a fost aici, El a luat Sulul, a citit această Scriptură, și a spus: „Astăzi, această Scriptură s-a împlinit în auzul urechilor voastre.” Apoi S-a așezat. Din gura Lui au ieșit cuvinte glorioase, iar fratele Branham a spus că aceasta a fost prima Lui venire, pentru că partea a doua a versetului se referă la a doua Sa venire, se referă la zilele noastre.
Iată ce spune Isaia în continuare, în versetul 2:
„să vestesc un an de îndurare al Domnului, (virgulă), și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru, să mângâi pe toți cei ce plâng.”
Așadar, ziua răzbunării Dumnezeului nostru, este ziua aceasta, ziua în care Domnul Se va răzbuna. El vine ca Judecător, judecata Lui a început deja, și aceasta va continua și se va dezlănțui complet în perioada Necazului. Dar ascultați ce mai spune: „…să-i mângâi pe toți cei ce plâng.” Așadar, nu este numai judecată, ci există și o porțiune mângâietoare în partea a doua.
„să dau celor ce plâng în Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți „terebinți ai neprihănirii” „un sad” al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”
Aceasta este partea care ne ține pe noi. Partea pe care vreau s-o iau de aici, este: „…să fie numiți „pomi (terebinți), ai neprihănirii” „sadul Domnului.” Nu „sadul nostru,” ci „sadul Lui,” pentru că nu ne-am plantat noi înșine aici, nu ne-am pus noi aici, ci El a făcut-o. Deci, este plantarea Domnului.
Să mergem împreună la Matei 13. Astăzi voi privi la două pilde, și mă voi concentra special pe ele. Le vom privi pe amândouă, apoi le vom lega împreună.
Matei 13.24-30:
„Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui.
Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu, și a plecat.
Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina.
Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?”
El le-a răspuns: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” Și robii i-au zis: „Vrei dar să mergem s-o smulgem?”
„Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea.
Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: „Smulgeți întâi neghina, și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.”
Aceasta este pilda în care Împărăția cerurilor este asemănată cu un om care a semănat sămânță bună în câmpul lui. Apoi a venit dușmanul…În versetul 34, înainte de a începe interpretarea pildei, citim:
„Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde, și nu le vorbea deloc fără pildă,
ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la întemeierea lumii.”
Așadar, această pildă este o taină, un adevăr care a fost ținut ascuns de la întemeierea lumii.
„Atunci Isus a dat drumul noroadelor, și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, și I-au zis: „Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină.”
El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună, este Fiul omului.
Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina, sunt fiii celui rău.
Vrăjmașul care a semănat-o, este Diavolul; secerișul, este sfârșitul lumii; secerătorii, sunt îngerii.
Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul lumii.
Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea,
Și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.
Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.”
Deci, această pildă este o taină care a fost ținută ascunsă, un adevăr ținut ascuns de la întemeierea lumii. Și noi vedem că ne explică sămânța șarpelui. Să revenim la versetul 37:
„Cel ce seamănă sămânța bună, este Fiul omului.
Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina, sunt fiii celui rău.” (versetul 38).
Așadar, în lume a fost semănată o sămânță bună, și acea sămânță bună, sunt fiii Împărăției.
În mesajul Evenimente moderne explicate prin profeție, din anul 1965, fratele Branham spune:
„Atunci, dacă ești un fiu al lui Dumnezeu sau o fiică a lui Dumnezeu, ai fost în Dumnezeu tot timpul. Dar El a știut în ce pat și la ce oră vei fi plantat…”
El știa când vei ieși, pentru că El a semănat Sămânță bună în câmpul Său, care este lumea. El Și-a semănat Sămânța Sa bună în câmpul Său, pentru că El deținea lumea și știa când acea Sămânță, acea recoltă va apărea, și în ce anotimp. El știa că tu vei sta în seara aceasta aici; știa când vei veni, știa tot ce se va întâmpla în viețile noastre.
„…Dar El a știut în ce pat și la ce oră vei fi plantat, așa că, acum ești făcut o creatură, un fiu al lui Dumnezeu, un fiu (sau o fiică) al lui Dumnezeu manifestat pentru a face față provocării acestei ore, pentru a-L justifica pe Dumnezeul adevărat și viu al acestei ore, Mesajul care vine în acest ceas. Aceasta este corect. Tu ai fost făcut acolo înainte de întemeierea lumii.”
Așadar, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a semănat Sămânța. El a semănat Sămânța în lume și a știut când aveau să răsară acele Semințe. El a știut când vei veni în scenă pentru că ai fost predestinat pentru ziua și epoca în care ai răsărit. Aceasta a spus el: „Așa că ești făcut o creatură, un fiu al lui Dumnezeu, un fiu (sau o fiică), al lui Dumnezeu manifestat, pentru a face față provocării acestei ore…”
Ce provocare? Care oră? A orei în care trăiești. Când a apărut acea Sămânță, „…a fost făcută pentru a face față provocării orei, pentru a-L justifica pe Dumnezeul adevărat și viu al acestei ore, Mesajul care vine în acest ceas…”
Sămânța din această pildă, sunt fiii Împărăției, sunt copiii lui Dumnezeu. Așadar, Sămânța care a fost semănată a fost copiii Împărăției. Aceasta înseamnă că voi și eu am fost parte din acea Sămânță bună.
Să mergem la Marcu 4.1-8, și să privim la o altă pildă, cea de-a doua pildă la care vreau să privim și pe care vreau s-o compar cu prima.
„Apoi a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm, lângă mare.
Apoi a început să învețe multe lucruri în pilde; și, în învățătura pe care le-o dădea, le spunea:
Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene.
Pe când semăna, o pare din sămânță a căzut lângă drum; au venit păsările și au mâncat-o.
O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ; a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc.
Dar când a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.
O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o, și n-a dat roadă.
O altă parte a căzut în pământ bun; a dat roadă, care se înălța și creștea; și a adus: una treizeci; alta șaizeci, și alta o sută.”
Apoi, de la versetul 13-20, avem interpretarea:
„El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde?”
Semănătorul seamănă Cuvântul!”
Deci, ce este Sămânța pe care semănătorul a ieșit s-o semene ? Acea Sămânță este Cuvântul.
„Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată, și ia Cuvântul semănat în ei.
Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie;
dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme; și cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul;
dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, și-l fac astfel neroditor.
Alții apoi sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac roadă; unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Conform acestei pilde, Sămânța nu sunt copiii Împărăției, ci această Sămânță este Cuvântul. Acum aș vrea să privim la aceste două pilde împreună. Este uimitor cum atunci când Dumnezeu folosește o pildă, vorbește despre o Sămânță care este semănată și spune că acea Sămânță este „Copiii Împărăției”, iar în cealaltă pildă spune că Sămânța care este semănată, este Cuvântul.
Aș vrea să iau ca titlu, Cuvântul vine la Cuvânt, și vom vedea că există o legătură directă între aceste Semințe. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Unul mai mare ca Solomon este aici, fratele Branham spune:
„Tot ce Mi-a dat Tatăl, va veni.” Și mă bucur pentru aceasta. Deci, noi nu știm cine este și cine nu, noi doar împrăștiem Sămânța. Aceasta este tot ce putem face. Unele cad pe marginea drumului, unele cad pe aici și altele pe acolo, dar unele cad pe pământ bun, (așa este), pământul care a fost pregătit de Dumnezeu pentru a primi Sămânța.”
Așadar, unele cad aici, altele cad acolo, și fratele Branham a spus: „Noi nu știm cine este și cine nu este, noi doar împrăștiem Sămânța.” Noi doar predicăm Cuvântul, noi doar mărturisim, facem orice, și unele cad acolo, altele cad aici. Nu este responsabilitatea noastră unde cade Sămânța, ci responsabilitatea noastră este doar să împrăștiem Sămânța. Și fratele Branham a spus: „…dar unele cad pe un pământ bun, care a fost pregătit de Dumnezeu pentru a primi Sămânța.”
Deci, ce este un pământ bun? Un pământ bun este un pământ predestinat, un pământ care a fost pregătit de Dumnezeu pentru a primi Sămânța.
În mesajul Faptele sunt credința exprimată, din anul 1965, fratele Branham a spus:
„Orice sămânță trebuie să aibă pământul ei, desigur…”
Vreau să prindeți aceasta. Nu lăsați să vă scape. Fiecare sămânță trebuie să aibă un pământ. Acum, dacă vă gândiți: „Dacă plantez afine, am nevoie de un pământ acid. Dacă plantez cedri, am nevoie de un anumit tip de pământ. Dacă plantez stejari, am nevoie de un alt tip de pământ.” Deci, există un tip de pământ pentru fiecare soi, pentru că unele cresc mai bine pe diferite feluri de pământ. Aceasta este clar.
Când intri în munți, pe văi, vezi diferite specii de copaci. La diferite niveluri, la diferite înălțimi, există alte specii de copaci și plante, deoarece toți au pământul lor.
Așadar, o sămânță trebuie să aibă tipul potrivit de pământ ca să poată crește.
„…orice sămânță, trebuie să aibă pământul ei, desigur. De aceea, „…toți aceia pe care El i-a cunoscut mai dinainte…” Vedeți, El știa deja ce urma să se întâmple. Observați că Isus a spus din nou despre Sămânță: „Unele au căzut pe stâncă, altele în pământ amestecat.” Vedeți, pe unde există spini, scaieți, și orice altceva, acelea nu ar crește. Și altele în pământ bun, un pământ bun, sol bun, care a fost deja pregătit.”
Știți, când privim la aceasta, fratele Branham folosește o pildă, și când vorbește despre pământul bun, spune că acesta este un pământ predestinat. Dumnezeu știa unde va cădea acea Sămânță, așa că pământul este pregătit înainte de întemeierea lumii pentru Sămânța care a ajuns acolo. Acel pământ nu a fost pregătit după ce Sămânța a căzut acolo.
Dacă faci agricultură și pregătești un câmp, selectezi câmpul în care vrei să semeni sămânța și îl cureți de pietre, scoți cioatele, tai pomii și faci tot ce trebuie pentru a pregăti acel câmp ca să semeni sămânța. Apoi îl discuiești și faci tot ce este nevoie pentru a semăna.
Deci, orice parcelă de pământ care a fost săpată din sălbăticie, a fost aleasă de fermier. A fost alegerea lui. Apoi el a pregătit-o și a predestinat-o înainte ca sămânța să ajungă acolo. Deci, nu pământul este cel care se pregătește pentru a primi sămânța, ci acel pământ a fost pregătit și predestinat de fermier.
Așadar, Sămânța este împrăștiată peste tot. Voi știți că Scripturile pot fi folosite în multe feluri; fiecare pildă și fiecare poveste poate fi folosită, și de multe ori, noi folosim această pildă pentru a încerca să-i încurajăm pe oameni: „Nu lăsa grijile vieții să te sufoce! Nu fi un credincios superficial, nu fi…” Dar nu aceasta este cu adevărat semnificația profundă a acestei pilde. Poate fi folosită în felul acesta și cu siguranță, nu este greșit; toate aceste lucruri rămân adevărate, dar acel pământ nu s-a pregătit singur, el era deja pregătit.
Sunt diferite categorii de oameni, iar acesta este un popor predestinat, care este pregătit de Dumnezeu să primească acea Sămânță. Și acea Sămânță nu va crește în pământul acesta sau în pământul acela sau în pământul celălalt, ci acea Sămânță va crește numai în pământul pregătit, în pământul predestinat. Și când acea Sămânță va intra acolo, aciditatea este exactă, conținutul de minerale este exact, acel pământ conține tot ce este nevoie pentru ca Sămânța aceea să se descompună până la rădăcină, apoi să crească și să aducă roade.
În versetul 20, din această pildă, El spune:
„Alții apoi sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod…” Deci, care este pământul bun? Să citim încă odată:
„…pământul bun…Aceștia sunt cei care aud Cuvântul, Îl primesc și fac rod.” Cum știi unde este pământul bun? Pământul bun nu este unul care spune doar: „Aha, aha, aha!” Nu acesta este un pământ bun, ci pământul bun este cel care aude Cuvântul, primește Cuvântul și aduce roadă. Acesta este felul potrivit de pământ predestinat.
Așadar, Sămânța, sunt copiii Împărăției; dar copiii Împărăției sunt și pământul bun în care este semănată această Sămânță, Cuvântul, așa că vorbim despre două Semințe: una este copiii lui Dumnezeu, și alta este Cuvântul lui Dumnezeu; una este pământul bun și alta este Sămânța. Dar fiecare sămânță, trebuie să aibă pământul ei, și fiecare pământ trebuie să fie pregătit pentru Sămânță și aceste două lucruri trebuie să vină împreună pentru a aduce roadă.
SĂMÂNȚA – COPIII LUI DUMNEZEU – PĂMÂNTUL BUN
SĂMÂNȚA – CUVÂNTUL – PĂMÂNTUL BUN
Tu nu poți să ai doar o Sămânță așezată acolo, ci acea Sămânță trebuie să intre în pământ. Deci, tu nu poți avea numai Sămânță fără Cuvânt; și nu poți avea pământ fără Sămânță, dar când ai Sămânța care intră în felul potrivit de pământ, ce ai? Tu ai roadă! Acea Viață care este în acea Sămânță, iese, se manifestă și aduce roadă.
Să mergem la Fapte 13.46-48:
„Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar fiindcă voi nu-L primiți, și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică, au crezut.”
Ei erau pământ bun; ei erau Sămânța care a fost semănată de Fiul omului în pământ și ei au putut să-L primească. Ei au fost pământul bun care a fost pregătit să primească Sămânța semănată de Pavel și Barnaba.
Evreii nu au putut s-o primească, pentru că profeția pentru Pavel spunea că el va fi o Lumină pentru Neamuri, o Lumină care va duce mântuirea până la capătul Pământului. Dar mai întâi, a trebuit să vină la evrei și evreii trebuiau să-l respingă, deoarece Sămânța pe care o avea, nu era pentru ei, așa că ei l-au respins. Dar a existat un pământ pregătit, și, ascultați: nu Pavel a trebuit să pregătească pământul pentru Sămânță, pământul era deja pregătit, așa că, tot ce a trebuit să facă Pavel, a fost să semene Sămânța. Și când el a semănat, unii au respins-o, pentru că erau un pământ greșit, dar alții au primit-o, pentru că erau pământul potrivit.
Noi semănăm Sămânța tot timpul, și uneori pare că ajunge într-un pământ bun. „Este un pământ bun. Cu siguranță este un pământ bun.” Dar noi nu știm conținutul acelui pământ, nu știm din ce este alcătuit, și acea Sămânță, chiar dacă intră acolo, nu poate prinde viață niciodată. Uneori, noi suntem siguri că o vor primi, suntem siguri că vor crede, adică deja arată ca un credincios, se comportă deja ca un credincios. „Le voi da Cuvântul și ei Îl vor primi,” dar nu se întâmplă nimic.
Apoi privim spre un alt pământ care este plin de buruieni, și s-ar părea că acolo nu va crește nimic, totuși punem Sămânța, și spre surprinderea noastră, ei cred tot ce le-am spus și nu se poticnesc. Am spus ceva despre sămânța șarpelui și ei au zis: „Aceasta pot s-o văd.” Acel pământ a fost pregătit.
Pavel nu a trebuit să pregătească pământul. Noi nu suntem aici pentru a predica o reformare, pentru a prelucra pământul și pentru a-l face să fie un pământ arătos astfel încât să putem semăna Sămânța, noi suntem aici doar pentru a semăna Mesajul orei, adevărata descoperire a Cuvântului, Cuvântul lui Dumnezeu pentru această zi, și există deja un pământ pregătit care Îl va primi. El își va găsi locul, va merge în locul potrivit, de aceea nu trebuie să ne îngrijorăm; nu trebuie să ne stresăm; nu trebuie să ne supărăm.
Ascultați, atunci când semănătorul a ieșit pentru a semăna Sămânța, acolo a fost o mulțime care părea că a luat-o. Voi știți, au luat-o, a răsărit, dar înainte să poată da roadă, s-a ofilit. Eu am văzut aceasta, voi ați văzut aceasta și poate fi dezamăgitor, dar nu vă faceți griji, nu este vina voastră.
Știți că Semănătorul Seminței nu este niciodată criticat în această pildă? Nu i s-a spus niciodată că este gălăgios, că nu este bun, că aruncă Sămânța peste tot. El nu a fost criticat niciodată, pentru că problema nu a fost Semănătorul Seminței, problema a fost pământul. Așadar, noi nu trebuie să ne facem griji pentru aceasta, deoarece Dumnezeu este Cel care a pregătit pământul.
Noi avem un sac plin cu Sămânță, iar undeva este un pământ pregătit pentru ea. Aceasta nu este responsabilitatea mea, nu eu sunt responsabil cu pregătirea pământului, eu sunt responsabil doar cu semănatul Seminței. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Dumnezeu care este bogat în îndurare, din anul 1965, fratele Branham a spus:
„Mulți dintre voi pot să împărtășească cu mine acest gând. Când erați un băiețel sau o fetiță, umblați în jur și existau anumite lucruri care nu îi deranjau pe ceilalți copii, dar se părea că în voi era Ceva care plângea. Acolo, undeva, era Dumnezeu, dar voi erați încă un păcătos. Vă amintiți aceasta? Desigur. Ce era aceasta? Aceasta era o formă mică de Viață în voi, atunci.”
Aceea era acea Sămânță pe care Fiul omului a aruncat-o pe câmp. „Aceea era o formă mică de Viață în voi.” Fratele Branham a numit-o „O formă de Viață”; a numit-o „Sămânță”; „Genă”; „un Atribut”; „o parte din Cuvânt”, și aceasta a fost tot timpul în tine.
În continuare, el a spus:
„Apoi, după o vreme ați auzit Evanghelia. Poate ați mers la biserică, ați prins aceasta și aceea și v-ați dus de la o denominațiune la alta, dar într-o zi, fiind o parte din Dumnezeu, a trebuit să fiți o parte din Cuvânt.”
Așadar, tu faci parte din Dumnezeu, vii de la Dumnezeu; în interior, tu ești o parte din Dumnezeu, un Atribut, o Genă sau o parte din Cuvânt, o Sămânță. Tot ceea ce este în tine, face parte din Dumnezeu. Și dacă faci parte din Dumnezeu, trebuie să faci parte din Cuvânt.
Să mai citim aceasta încă odată:
„…dar într-o zi, fiind parte din Dumnezeu, a trebuit să fiți o parte din Cuvânt. Și când ați auzit Cuvântul, ați știut de unde ați venit, ați știut că era Adevărul. Voi ați fost întotdeauna, Sămânța a fost în voi întotdeauna, Cuvântul…”
Ascultați, „…Cuvântul a văzut Cuvântul care era în voi, care era înainte de întemeierea lumii; a văzut Cuvântul și ați venit la El.”
Așadar, Cuvântul a văzut Cuvântul. Care Cuvânt a văzut ce Cuvânt? A fost un Cuvânt aici, în mine, și a fost un Cuvânt pentru această Epocă, și Unul L-a văzut pe Celălalt. Unul L-a văzut pe Acesta și Acesta L-a văzut pe Acela. Totuși, ce au văzut? Ce a văzut, ce? Nu știu, dar au venit împreună, au fost magnetizați unul de altul.
„Cuvântul a văzut Cuvântul care era în voi, care era înainte de întemeierea lumii; a văzut Cuvântul și ați venit la El.” De ce? Pentru că ați fost un pământ pregătit.
Să mergem la Ioan 6.63. Aici, Isus spune:
„Duhul este Acela care dă Viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt Duh și Viață.”
Deci, Cuvântul Însuși este Duh și Viață, iar în tine, era o formă mică de Viață. Ce a fost aceea? O parte din Cuvânt. Ce are în El Mesajul orei? Viața, care este parte din Cuvânt.
Așadar, există o Viață care se va conecta cu Viața; există un Duh care se va conecta cu Duhul, pentru că „Cuvântul pe care vi-L spun Eu, este Duh și Viață.” Și Duhul se va uni cu Duhul; Viața va veni împreună cu Viața; Cuvântul și Cuvântul se vor uni împreună.
Vreau să mergem mai departe, dar am câteva citate pe care le-am scos, câteva fraze mici pe care vreau să le notăm.
În mesajul Pecetea a patra, fratele Branham spune:
„Cuvântul Însuși este Duh. El este Duh în formă de Cuvânt.” Așadar, Duhul și Cuvântul, sunt același lucru. „Cuvântul Însuși este Duh. El este Duh în formă de Cuvânt.”
Apoi, în mesajul Perseverență, din anul 1963, fratele Branham spune:
„Dumnezeu și Cuvântul, este Același. Cuvântul este Dumnezeu în formă de literă.” Aceasta este Biblia. Deci, Dumnezeu este Cuvântul.
În mesajul Încercând să-I faci lui Dumnezeu un serviciu fără voia Lui, din anul 1965, fratele Branham spune:
„Hristos este Cuvântul!” Deci, Hristos este Cuvântul.
În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Biblia este Hristos. El este Cuvântul!”
Dar fratele Branham a spus, de asemenea, că Biblia este Dumnezeu în formă de literă. Apoi a spus că Biblia este Hristos. Deci, cum este? Biblia este Dumnezeu? Biblia este Hristos? Îmi place! Este atât de simplu!
Înainte de a merge mai departe, să citim 1Ioan 5.7:
„Căci sunt trei care mărturisesc în ceruri: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt; și aceștia trei sunt una.”
DUHUL = CUVÂNTUL
DUMNEZEU = CUVÂNTUL
HRISTOS = CUVÂNTUL
Deci, aceștia trei sunt una. El nu spune: „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,” ci el spune: „ Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și aceștia trei sunt una.”
Fratele Branham a spus: Duhul este Cuvântul! Dumnezeu este Cuvântul! Hristos este Cuvântul! Dumnezeu este Biblia! Hristos este Biblia! Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la citatul următor. În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham spune:
„Cum a făcut-o El? Cum s-a întâmplat în prefigurare? El a deschis partea laterală a lui Adam și a luat o parte din carnea lui, care era Adam, ca s-o facă pe Eva. Mireasa trebuie să fie Cuvânt, pentru că El este Cuvântul.”
DUHUL = CUVÂNTUL
DUMNEZEU = CUVÂNTUL
HRISTOS = CUVÂNTUL
MIREASA = CUVÂNT
Deci, de unde a venit Mireasa? Ea a ieșit din Hristos. Deci, Mireasa vine din Hristos; Ea este parte din Hristos. Și dacă Ea este parte din Hristos, trebuie să fie parte din Cuvânt, pentru că Hristos este Cuvântul. Deci, Ea este Hristos.
Amintiți-vă că el a spus că L-a lovit sub coastă pe Calvar, și a scos din El elementele necesare; și așa cum a luat una din coastele lui Adam și a făcut femeia, El a luat elementele: apă și Sânge și Și-a făcut Biserica, Și-a făcut Mireasa, iar Ea este carnea și oasele lui Isus Hristos, conform Scripturii. Deci, Ea este parte din Hristos, și fiind parte din Hristos, Hristos este Cuvântul; înseamnă că și Ea face parte din Cuvânt. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem mai departe. Tot în mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, citim:
„Acum vedeți Pecețile? Când era în lucrarea Sa de mijlocire, acolo în urmă, răscumpărând; dar într-o zi, El vine înapoi să-Și ia Cartea pe care a răscumpărat-o. Și tot ce este în Cartea aceasta, va fi a Lui, pentru că acesta este credinciosul, cuvintele din Carte; și Cuvântul este El.”
Așadar, în această Carte a Răscumpărării, în acest Act de Titlu, Cartea Răscumpărării, Cartea Vieții, Biblia, Registrul lui Hristos sau cum vreți s-o numiți; El spune că această Carte este Hristos. Dar ce sunt credincioșii? Credincioșii sunt „Cuvintele din Carte,” ceea ce înseamnă că Mireasa face parte din această Carte, și această Carte este Hristos. Ea face parte din Carte! Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Este Răsăritul Soarelui, fratele Branham a spus:
„De ce? El este un Vultur. Un Vultur pentru un Vultur. Cuvântul înainte de întemeierea lumii. Cuvântul la Cuvânt! Cuvântul predestinat la Cuvântul scris pentru această oră. Voi realizați poziția voastră. El o caută.”
Aici, el vorbește despre pilda mamei vultur care își căuta puiul. Vulturul căuta vulturul pierdut care se afla în curtea găinilor, crezând că și el era un pui clocit sub o găină. El nu-și cunoștea identitatea, nu știa cine este cu adevărat, până când mama Vultur a zburat peste curtea găinilor. Și când Vulturul a zburat pe deasupra și a scos un strigăt, tot ce era în interiorul acelui pui de vultur, s-a identificat cu acel strigăt, și L-a recunoscut pentru că a existat o rezonanță în interiorul lui. Atunci el și-a dat seama că este un vultur, pentru că a privit în sus, a văzut un Vultur și a zburat la El.
Fratele Branham a luat povestea aceasta, și a spus:
„El este un Vultur. Un Vultur pentru un Vultur. Cuvântul înainte de întemeierea lumii. Cuvântul la Cuvânt, Cuvântul predestinat…”
Aceasta a fost Sămânța semănată în câmp. „…Cuvântul predestinat la Cuvântul scris pentru această oră…” Acesta este Cuvântul semănat, și Cuvântul vine la Cuvânt. Sămânța Cuvântului vine la Sămânța care a fost semănată de Fiul omului înainte de întemeierea lumii, acesta este pământul bun. Apoi, când Cuvântul vine la Cuvânt, El manifestă Viața din interiorul acelei Semințe și aduce roadă: treizeci, șaizeci sau o sută, dovedind că este un pământ bun.
Să mergem mai departe. Când ne uităm la un fiu sau la o fiică a lui Dumnezeu, știm că ei sunt Cuvântul; ei fac parte din Cuvânt; ei ies din Dumnezeu care este Cuvântul. Ei sunt parte din Hristos, care este Cuvântul; Ei sunt Cuvântul. Apoi știm că ei sunt Scriptura, ei sunt Cuvântul. Și noi știm că Cuvântul vine la Cuvânt, așa că, acum Scriptura vine la Cuvântul predestinat. Ce este aceasta? Cuvântul pentru acest timp, vine la Cuvântul predestinat. Deci, Cuvântul vine la Cuvânt, și Cuvântul vine la Cuvânt. Sunt magnetizați unul de celălalt, sunt predestinați să meargă împreună.
FIU, FIICĂ = SCRIPTURA
CUVÂNTUL = CUVÂNTUL
CUVÂNTUL PREDESTINAT=CUVÂNTUL pentru acest timp.
Sămânța care a fost semănată, El știa în ce pat și pământ vei apărea; El știa ce pământ va pregăti pentru ultima zi, pentru ultima dispensație a neamurilor; împachetarea tuturor timpurilor. El știa ce Cuvânt să aducă și unde să semene acest Cuvânt, pentru că El nu-și aduce Cuvântul într-un sezon fără să aibă un pământ unde să-Și semene acel Cuvânt; El nu-L lasă doar să plutească în jur. Înțelegeți că El trebuie să aibă deja un pământ pregătit pentru a primi acel Cuvânt, altfel, nu-Și aduce Cuvântul în scenă.
Fratele Branham ne-a învățat că fiecare fermier știe când să semene sămânța. Și el a spus că nu plantezi porumbul în același timp cu fasolea sau cu grâul. Tu trebuie să cunoști anotimpul, și să știi când trebuie să iei sămânța și s-o semeni în pământ, pentru că trebuie să fie anotimpul potrivit.
Dumnezeu nu aduce sămânță luterană și o aruncă în anotimpul nepotrivit, pentru că nu va crește corect. El are Cuvântul potrivit pentru anotimpul potrivit, și atunci are un pământ pregătit deja pentru a primi Sămânța, și totul este în ordine.
Când Dumnezeu începe să frângă Cuvântul, și frânge Cuvântul, este dovada că El are deja un pământ aici și că acea Sămânță a fost predestinată să ajungă la el. Să facă, ce? Nu să spună: „Am primit Sămânța, am primit Sămânța.” Nu, ci acea Sămânță trebuie să ajungă în acel pământ bun pentru a aduce roadele care sunt în interiorul acelei Semințe. Voi spuneți: „Am primit Sămânța, am primit Sămânța.” Dar aceasta nu este mai mult decât tipul care primește sacul cu sămânță și care spune: „Am primit Sămânța, am primit Sămânța”, pentru că acea Sămânță trebuie semănată, trebuie să intre în pământ, apoi trebuie să răsară, trebuie să treacă prin procesul de creștere, și trebuie să dea rod, care este Viața Seminței. Laudă lui Dumnezeu!
Știu că pentru cei mai mulți dintre noi, aceasta este o revizuire, dar îmi place revizuirea, îmi place realitatea.
Acum venim aici și vedem Cuvântul. Cuvântul este Hristos; Hristos este Cuvântul, iar noi știm că și Dumnezeu este Cuvântul, apoi știm că Cuvântul este și Duh. Dar Dumnezeu este Autorul Cuvântului, Cuvântul a venit de la Dumnezeu; Cuvântul era Dumnezeu; Cuvântul este Dumnezeu. Cuvântul nu Și-a pierdut niciodată proprietatea Divină, dar El a ieșit din Dumnezeu, El este Mintea lui Dumnezeu afișată, arătată. El este Autorul Cuvântului.
Fratele Branham a spus că Duhul este Viața Cuvântului. Și de asemenea, a spus că Duhul este Dătătorul de Viață al Cuvântului, iar Hristos este Cuvântul viu, Cuvântul Uns pentru ziua ta; este Cuvântul care trăiește (timpul prezent). Hristos este întotdeauna Cuvântul viu (timpul prezent). Nu „a fost”, nu „va fi”. A fost Hristos în Noe? Da! A fost Hristos în Ieremia? Da! Hristos este întotdeauna la timpul prezent, Cuvântul Uns, Cuvântul viu.
Așadar, Dumnezeu este Autorul Cuvântului. El este încă Cuvântul; Cuvântul încă este El. Duhul este Viața Cuvântului Său, Dătătorul de Viață al Cuvântului, și Hristos este Cuvântul viu.
Deci, ce este Mireasa astăzi? Mireasa de astăzi ar trebui să fie Cuvântul viu manifestat. Ea este o parte din Hristos, Hristos este arătat în forma Ei și Se manifestă; Ea face parte din Cuvânt. Laudă lui Dumnezeu!
Acum vreau să intru în partea următoare, care mă entuziasmează cu adevărat.
În mesajul Viziunea din Patmos, din anul 1960, fratele Branham a spus:
„Omul este omnipotent. Voi nu credeți aceasta, dar el este. Un om predat pe deplin lui Dumnezeu este atotputernic. Nu a spus El în Marcu 11.22: „Orice veți spune și nu vă îndoiți în inima voastră, se va împlini?” Voi puteți avea ceea ce doriți.
Ce se întâmplă când se întâlnesc doi omnipotenți? Când Dumnezeu și omul vin împreună prin omnipotență, ceva trebuie să se zguduie. Orice ați spune prin acea Putere creativă a atotputerniciei lui Dumnezeu, știind că El a promis aceasta și a spus-o în Cuvântul Său, aceasta creează o putere care iese acolo și aduce lucruri la împlinire; lucruri care nu sunt, le face ca și cum ar fi, pentru că doi omnipotenți s-au întâlnit.”
Care sunt cei doi omnipotenți care s-au întâlnit? Sămânța, Cuvântul, Viața lui Dumnezeu din interiorul unui copil al lui Dumnezeu, se întâlnește cu Cuvântul pentru această Epocă. Când aceștia doi se unesc împreună, acolo este credință, și pentru că crede, se încadrează în pământ bun. Ce înseamnă aceasta? Că doi atotputernici se unesc, și când doi atotputernici se unesc, nu poți opri Cuvântul să se manifeste. De ce? Pentru că este Dumnezeu în Dumnezeu; este Hristos în Hristos; este Cuvântul în Cuvânt. Înțelegeți? Dumnezeu a făcut-o înainte de întemeierea lumii. El este Fiul omului care a semănat Sămânța în câmpul Său. El a pregătit pământul dinainte, El a adus Sămânța potrivită la timpul potrivit, și a adus pământul potrivit la momentul potrivit. El S-a asigurat că cei doi s-au unit, s-au adunat împreună.
Într-o zi, El a trimis un semănător de Sămânță în calea voastră, și acel semănător de Sămânță s-ar putea să fi aruncat Sămânță aici, acolo și pretutindeni, dar s-a întâmplat să ajungă câteva și în pământul vostru. Și când acea Sămânță a căzut în pământul vostru, doi atotputernici s-au adunat împreună și viața voastră s-a schimbat.
Ceea ce religia nu a putut face pentru tine, ceea ce nu a putut face denominațiunea, când această Sămânță predestinată a orei, Cuvântul uns pentru această oră, a lovit Sămânța din sufletul tău, aflată în pământul bun al celor predestinați, și când cei doi s-au unit, doi omnipotenți s-au întâlnit. Atunci viața ta s-a schimbat: tu te-ai lăsat de vorbirea pe care ai avut-o; ai renunțat să umbli cum umblai; ai renunțat să gândești așa cum ai gândit; dar nu tu ai fost cel care a curățat viața ta, ci a fost Sămânța care venea la locul ei de odihnă; a fost Cuvântul care a venit la Cuvânt. Cuvântul predestinat și Cuvântul pentru această oră, s-au reunit. A funcționat în fiecare Epocă și funcționează și în această Epocă. Este Puterea care se eliberează în viețile noastre, și nu mai suntem noi cei care ne străduim să facem ceva; nu mai suntem noi presând, trăgând sau împingând, și nu este încercarea noastră să creăm ceva prin ceartă, efort sau prin altceva. Ar fi tot ceva uman și nu ar funcționa, dar este supunerea noastră, este predarea noastră pe care Dumnezeu a rânduit-o deja; Dumnezeu a pus-o deja în tine și a adus-o la iveală în această Epocă.
Tu nu ai avut nimic de-a face cu acea Sămânță din sufletul tău, și nu ai avut nimic de-a face cu Cuvântul care a venit în această Epocă. Deci, ce crezi că vei putea face acum ca să-L faci să facă ceva? Nu este efortul tău. Tot ce poți face tu, este să spui: „Modelează-mă, Doamne, conform Cuvântului Tău!” Tot ce poți face tu, este să te predai, și să-i lași pe cei doi atotputernici să vină împreună.
Ascultați, este dincolo de voi, depășește gândirea voastră, depășește eforturile voastre, dorințele voastre, este dincolo de orice este în voi ca ființe umane; este mult mai adânc decât tărâmul vostru uman, este partea care trebuia să fiți de la început, este gândul lui Dumnezeu care se manifestă în acest sezon. Nu sunteți voi, ci este El în voi. Astfel, toate eforturile umane sunt doar un eșec încă înainte de a începe. Oh, Doamne!
Ar trebui să-I dăm toată inima, toată viața; ar trebui să ne predăm și să-I dăm toată ascultarea. Cu toate acestea, noi nu vom face niciodată să se întâmple ceva cu propria noastră voință și putere, ci trebuie să fie ceva ce a rânduit El înainte de întemeierea lumii. Și când El aduce cele două piese împreună, dintr-o dată, face „Clic”, și deblochează o Putere.
Noi știm că în acest Cuvânt există o Viață. Cuvântul are Viață, este un Cuvânt germinat care are deja Viața în El.
Când semănătorul a semănat Sămânța, toată Sămânța din traista lui avea deja Viața în ea, era o Sămânță germinată, o Sămânță bună, toată Sămânța a avut deja Viața în Ea, dar nu a venit toată la Viață, ci acea Sămânță a venit la Viață numai în pământul bun.
Acest Mesaj este Sămânță bună, este Sămânță bună care are Viață în ea, are Viață Veșnică în ea, este Hristos. Acest Mesaj este Hristos, este Sămânță originală; acest Mesaj are Viață în el; acest Mesaj este Viață, este Dătător de Viață, iar tu poți să-L semeni peste tot, dar indiferent cât de multă Viață are, nu va prinde Viață niciodată și nu se va manifesta până când nu va cădea într-un pământ bun.
Doi omnipotenți trebuie să vină împreună; două părți din Dumnezeu trebuie să fie legate împreună. Așa a pus Dumnezeu lucrul acesta la început, și așa a lucrat întotdeauna. El a arătat-o tot drumul înapoi până în grădina Eden, pentru că Adam nu se putea reproduce niciodată fără o mireasă.
Dumnezeu urma să ia două părți din Adam, apoi să unească din nou cele două părți din Adam împreună, și atunci cele două părți împreună vor produce viață.
Deci, două părți din Dumnezeu, două părți din Cuvânt, venind împreună, vor manifesta Viața. Tu nu poți hrăni pe cineva forțat; nu poți forța pe cineva să fie un credincios, tu nu poți face nimic, și nici nu poți spune: „Dacă șlefuiesc Sămânța și primesc…”
Ascultați, Sămânța este bună, nu are nevoie să-i faceți nimic; nu trebuie s-o șlefuiți; nu trebuie s-o înmuiați, nu trebuie să-i faceți nimic, pentru că Sămânța este perfectă, are Viață perfectă în ea.
Tu poți să predici, și să predici, să predici și să nu vezi nici o manifestare, dar nu este nimic în neregulă cu Mesajul, nu este nimic greșit cu Cuvântul, și Viața este încă în Cuvânt, problema este pământul. Dar de îndată ce Sămânța ajunge în pământul potrivit, atunci prinde Viață. Tu nu o poți fabrica, nu o poți manipula, nimic din ce faci nu va funcționa; nimic din efortul tău uman nu va funcționa. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Pe aripile unui Porumbel alb ca zăpada, fratele Branham a spus:
„Cum obișnuiau să facă spălătoriile chinezești. Chinezul de aici nu putea să scrie în engleză, așa că scria ceva, apoi rupea o bucată de hârtie și îți dădea o parte ție. Voi vă amintiți de spălătoriile chinezești când ei obișnuiau să facă aceasta, și ei comparau cele două capete, ca să vă primiți hainele. Vedeți? Voi nu puteți să-i păcăliți, pentru că ei aveau celălalt capăt. Tu puteai să-ți recopiezi numele, dar nu puteai rupe din nou aceeași hârtie. Vedeți? Trebuie să fie aceeași bucată de hârtie.”
Ascultați, pildele fratelui Branham sunt atât de simple! El vorbește în pilde, astfel încât, „…deși ei văd, să nu vadă; și deși aud, să nu audă. Dar ferice de ochii voștri pentru că văd și de urechile voastre pentru că aud.”
Dacă mergeai la chinez, chinezul lua o bucată de hârtie, o rupea într-un anumit fel, apoi îți dădea o parte ție, iar cealaltă parte o păstra el. Apoi îți spăla hainele, iar când te întorceai ca să-ți primești hainele, să le răscumperi, trebuia să ai jumătatea care se potrivea cu jumătatea ei. Și tu nu puteai obține altă bucată de hârtie, trebuia să fie aceeași bucată de hârtie, trebuia să fie originală.
Să citim mai departe:
„Aceasta era calea, felul în care făceau în zilele orientale, sau cu mult timp în urmă, în zilele estice. Ei înjunghiau un animal, stăteau între cele două părți, rupeau pielea de capră în două, și unul lua una și unul…Și când legământul era confirmat, aduceau bucățile împreună și ele trebuiau să se potrivească exact.
Acum, ceea ce îi arată Dumnezeu aici, prin aceste jertfe, vorbește despre Hristos; cum Dumnezeu L-a dus pe Isus la Calvar și L-a sfâșiat; și a primit trupul Lui în Cer, și a trimis Duhul jos, la noi; pentru că același Duh care era în El, trebuie să fie în voi, să vă potriviți cu Trupul, să fiți Mireasa din timpul sfârșitului. Vedeți? Aceasta este corect. Acum, nu va fi o denominațiune, Ea va fi Cuvântul cum a fost El. Vedeți?
Dar Cuvântul trebuie să vină la Cuvânt, ca celula într-o ființă umană. Știți, când trupul vostru este zidit, nu este o celulă de om, următoarea de câine și cealaltă de porc. Oh, nu, nu! Toate sunt celule umane. Așa este trupul lui Hristos, tot Cuvântul lui Dumnezeu.”
Cuvântul vine la Cuvânt, apoi zidește Cuvânt peste Cuvânt. El L-a sfâșiat pe Hristos la Calvar, apoi Și-a trimis Duhul jos, dar Duhul este în Cuvânt. Este aceasta ce a spus El? Duhul este în Cuvânt, dar Duhul este Dătătorul de Viață pentru Cuvânt, este Viața Cuvântului.
Și acum, El ne spune aici că noi purtăm aproximativ jumătate din această bucată de hârtie. Noi nu am știut că am fost răscumpărabili, nu am știut nimic. Oh, noi purtăm aproximativ jumătate din acest bilet, dar există o bucată care se potrivește cu acest bilet, și nimic altceva nu-l va putea înlocui. Nu puteți să-l schimbați, nu puteți obține unul nou, nu puteți face altul pentru că este deja acolo; trebuie să fie o bucată originală, ruptă din bucata originală. Noi umblam cu bucata ruptă, și într-o zi, a trebuit să venim în contact cu Hristos. Este adevărat? Și Hristos este Cuvântul Uns. De aceea a spus fratele Branham că acest Mesaj este Hristos; este Cuvântul pentru astăzi; este Cuvântul Uns al orei; este Mesajul orei. Și când ai intrat în contact cu Mesajul orei, dintr-o dată ei s-au potrivit; ceea ce era în tine și acest Mesaj au făcut „Clic”, și aceasta este Răscumpărarea. Aceasta este Răscumpărarea noastră; Acest Mesaj ne-a răscumpărat; Acesta ne-a scos din lutul nostru; Acesta ne-a deschis ochii; Acesta ne-a reunit cu Dumnezeu; Acesta este ceea ce ne-a salvat.
De ce s-au întâmplat toate aceste lucruri? Pentru că eu umblam cu un semn și nu știam, nu știam că am o jumătate de bilet de mare preț în mine. Aveam un bilet pentru Rai; un bilet de Răscumpărare; aveam un bilet pentru tot ce a pierdut Adam. Eu aveam o jumătate de bilet în interiorul meu; aveam un bilet pentru Hristos, un bilet pentru Cer, un bilet pentru Viața Veșnică. Dar în mine însumi era doar jumătate, nu era totul, și nu puteam ajunge Acolo pe cont propriu, ci a trebuit să intru în contact cu Cineva care deținea cealaltă jumătate de bilet, pentru ca cele două părți să vină împreună. Și când cele două părți se unesc, am biletul de intrare în Cer, în Viața Veșnică, răscumpărarea înapoi la Dumnezeu. Tot ceea ce am pierdut prin cădere, s-a întors.
Și ce a fost cealaltă jumătate a biletului? A fost Hristos înapoi, Cuvântul viu astăzi. Aceasta a fost cealaltă jumătate a acelui bilet. Laudă lui Dumnezeu!
Când doi omnipotenți se întâlnesc, atunci Puterea Cuvântului este eliberată, declanșată.
Într-un citat din anul 1965, fratele Branham a spus:
„Printr-un singur Duh, Duhul lui Dumnezeu, care este Dătătorul de Viață al Cuvântului, Sămânța, pentru a justifica acea Sămânță pentru acel sezon…”
Să mergem la Isaia 7.14:
„De aceea Domnul Însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi).”
Să mergem și la Luca 1.26-28:
„În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
Îngerul a intrat la ea, și a zis: „Bucură-te tu, cea căreia i s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!”
Când citim Isaia 7.14, cred că au trecut cam șapte sute de ani până la evenimentele din Luca. Acea Sămânță a fost scrisă, a fost pusă într-un sul și apoi a fost citită timp de sute de ani de către preoți și de cărturari. Acel Cuvânt avea Viața în El, acel Cuvânt era plin de Viață, era o Sămânță Germinată, și fratele Branham a spus că acel Cuvânt rostit de Isaia, a înconjurat Pământul timp de șapte sute de ani; El a fost în mișcare. Ce făcea El? Aștepta un pământ bun, aștepta un loc de odihnă, aștepta pământul predestinat pentru a fi semănat. El era viu, era un Cuvânt viu, avea Viața în El, avea în El puterea de transformare, avea în sine puterea de a se împlini, avea tot ce-i trebuia. Un singur lucru îi lipsea: un pământ bun, avea nevoie de un pământ bun în care să cadă, astfel încât, acel Cuvânt să aducă Viața care era în El. Timp de șapte sute de ani, El s-a mișcat în jurul Pământului așteptând, ce? Așteptând Planul predestinat al lui Dumnezeu.
Noi ne gândim: „Oh, ce păcat! Acel Cuvânt nu avea unde să cadă, pentru că acolo nu era nimeni destul de bun; nu a fost nimeni care să ocupe acea poziție. Nu a fost nici o fecioară, nu a fost nimeni atât de sfânt…” Aceasta nu are nimic de-a face cu nici un efort uman. Dumnezeu știa exact, înainte de întemeierea lumii, în ce zi va veni acea fecioară acolo, la fântână, și El știa exact ce-i va spune îngerul Gabriel în acea zi, pentru că ea era un pământ bun. Astfel, acea profeție s-a mișcat în jur, și în jur, până când, într-o zi Gabriel i-a spus: „Bucură-te tu, căreia i s-a făcut mare favoare.” Dar ea habar nu avea, nu știa nimic. Și îngerul a început să-i explice care era rolul ei în Răscumpărare, care era locul ei în Scripturi, și ce Scripturi trebuiau să se manifeste pentru acea zi.
Ascultați, ea era pământul predestinat să aducă această Sămânță la împlinire. Sămânța este profeția lui Dumnezeu care are Viață în ea, și are capacitatea să se reproducă pe Sine. Și ea era fecioara predestinată despre care a vorbit Isaia. Când Isaia a spus: „O fecioară va rămâne însărcinată,” Dumnezeu știa deja că aceea era Maria. Dar știți ceva? Ea nu putea să facă nimic singură, ea nu putea să producă profeția, nu putea să-L producă pe Emanuel, ea nu putea să facă nimic. Dar nici Sămânța Cuvântului, profeția, nu putea face nimic pe cont propriu, pentru că trebuia să existe două părți care să se unească împreună. Și când cele două părți se unesc împreună, „Bang!”, doi omnipotenți vin împreună, două părți ale Cuvântului vin împreună, două părți ale lui Dumnezeu legate, din Mintea lui Dumnezeu, vin acum în pământul manifestat.
Când cele două părți s-au unit, când ea a primit Cuvântul pentru ziua ei printr-un mesager, acel mesager i-a spus: „Aceasta este profeția, acesta este timpul, iar tu ești cea aleasă.” Și ea a răspuns: „Iată roaba Domnului, facă-mi-se după Cuvântul Tău!” Și când ea s-a predat acelui Cuvânt, acel Cuvânt a căzut un pământ bun.
Ea a întrebat: „Cum se va face lucrul acesta, pentru că eu nu știu de bărbat?” Și el i-a zis: „Duhul Sfânt te va umbri.” De ce? Pentru că Duhul Sfânt este Dătătorul de Viață al Seminței; El este Dătătorul de viață al Cuvântului. Și dintr-o dată, „Bang!” ea a primit acel Cuvânt, care a prins Viață în interiorul ei.
Tu ai putea merge la Templu a doua zi, ai putea merge la Sinagogă în Sabat, la închinarea de sâmbătă, și dintr-o dată…Să zicem că Maria a mers la biserică a doua zi. Și cum stătea acolo, preotul a desfășurat Sulul, să zicem că l-a desfășurat până la Isaia, și a citit capitolul 7.14: „O fecioară va rămânea însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel.”
El a spus că o fecioară va rămâne însărcinată și va naște un fiu, iar cineva a putut spune: „Unde scrie aceasta?” „Oh, este chiar aici. Vezi Sulul?” Ar putea să-l țină sus și să spună: „Este chiar aici. Citiți! Acesta este Cuvântul: O fecioară Îl va concepe…” Și ea ar putea spune: „Oh, nu este acolo. Este chiar aici, în mine.” Nu mai este doar tipărit, nu mai este doar pe un pergament, nu mai este doar pe o piele de animal, pentru că acea profeție și-a găsit un pământ bun.
Noi nu arătăm spre o bucată de hârtie spunând: „Acolo este! Acolo este Cuvântul! Acolo este Cuvântul!”
Ascultați, noi trăim în ziua în care nu arătăm spre Biblie și spunem: „Acolo este Cuvântul! Acolo este Cuvântul!” Prin harul lui Dumnezeu, sunt Semințe care au căzut într-un pământ bun, în noi, iar Cuvântul prinde Viață chiar aici, în noi; chiar în aceste vase, chiar în Mireasa din întreaga lume.
Ce se întâmplă? Au fost profeții care au înconjurat Pământul, au înconjurat Pământul, și ele au Viață în sine, au puterea de a-și produce propria Viață, de a produce Viața care este în Sămânță, dar nu fac nimic până la timpul potrivit, când ajung în pământul potrivit, și atunci cad în pământul bun, și dintr-o dată, prinde Viață. Laudă lui Dumnezeu!
Acum, profeția nu mai era doar pe hârtie, ci era în Maria. În Biblie sunt profeții, dar ele nu mai sunt de mult doar pe hârtie, prieteni!
În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham spune:
„Dumnezeu a devenit, Dumnezeu a devenit eu ca să ia păcatul meu asupra Lui, ca să mă facă El…”
Ce este El? Cuvântul uns pentru ziua aceea. „El a devenit eu. El a luat păcatul meu; El a devenit eu.” El mi-a luat locul și păcatul; El mi-a luat locul ca păcătos și a mers la Calvar pentru mine, ca să poată face din mine Cuvântul uns pentru astăzi.
„…ca să mă facă El. Înapoi la marele Său scop ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, pentru că El este Tatăl Veșnic. Acest atribut era în El, vedeți? Așa că trebuia expus. Vedeți acum Planul Său întreit? Vedeți? Să Se exprime!”
Ce vrea Dumnezeu să facă cu Cuvântul Său? El vrea să Se exprime. Unde vrea El să Se exprime? El S-a exprimat întotdeauna într-un pământ bun. Când Sămânța Cuvântului a căzut într-un pământ bun, a reprodus Viața care era în Sămânță, și care a fost întotdeauna Hristos, a fost Dumnezeu care Se manifesta în Hristos.
Tot în mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, el a spus:
„Mai întâi, să Se exprime El Însuși complet, Dumnezeu în Hristos. Al doilea, să aibă întâietate prin aceasta în Biserica Sa, care este Trupul Său, Mireasa, astfel încât să poată avea întâietate, să Se exprime El Însuși prin ei.”
Deci, ce trebuie să facă Mireasa aici? Să-L exprime pe El. „El vrea să Se exprime El Însuși prin ei.” El vrea să manifeste Viața Cuvântului prin noi.
Sunt câteva profeții care se află aici pentru această zi. Să mergem împreună la Efeseni 5.25-27:
„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,
ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul în apă, prin Cuvânt,
ca să înfățișeze înaintea Lui o Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Conform acestei profeții, El va avea o Biserică pe care o curăță prin botezul cu apă, prin Cuvânt, și El Însuși va prezenta o Biserică glorioasă, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Ce Cuvânt o va spăla? Care va fi Cuvântul prin care El va spăla o Mireasă pentru a o face fără pată și fără cusur? Este acest Mesaj al timpului de sfârșit. Este Cuvântul restaurat! Este Cuvântul perfect care a fost restaurat printr-o slujbă profetică. Aceasta este Epoca în care această Apă a ieșit în puritatea ei ca să spele Biserica.
Când va prezenta El Însuși o Mireasă fără pată? El va prezenta o Mireasă fără pată atunci când această Apă o va spăla, și noi trăim în această zi.
Să mergem tot în Efeseni, în capitolul 4.12-13:
„pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea Trupului lui Hristos,
până vom ajunge toți la unirea credinței, și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.”
Aceasta este o profeție care spune că Dumnezeu a trimis daruri, și aceste daruri trebuie să predice Cuvântul, și acel Cuvânt trebuie să lucreze prin aceste daruri, până când aduc Biserica la perfecțiune, la statura plinătății lui Hristos, și aceasta are loc chiar în această zi. Acea zi, este această zi. Această profeție s-a învârtit în jur, și în jur, și în jur, dar astăzi, plinătatea Cuvântului a venit pentru a aduce la împlinire această profeție, și se împlinește peste tot, în jurul nostru, zi de zi.
Ce face El? Ne aduce la statura deplină a lui Hristos, până când Ea va fi atât de asemănătoare cu El, încât va fi El. Aceasta este statura plinătății lui Hristos, și aceasta se împlinește astăzi.
Să mergem la Apocalipsa 19.7-8:
„Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit;
și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților).
Această profeție a găsit un pământ bun. Există o Mireasă care este îmbrăcată în inul alb al Cuvântului. Ea este îmbrăcată în Cuvânt. Profetul a fost aici ca să aducă Haina de nuntă și a adus-o ca să îmbrace o Mireasă pentru Hristos. Și pe măsură ce ne supunem acestui Cuvânt, noi ne punem Haina de nuntă. Ea este pregătită și nunta Mielului a venit. Căsătoria are loc acum. Eu nu arăt spre o profeție, pentru că această profeție trăiește în mine. Eu nu arăt spre un Cuvânt, pentru că există un Cuvânt care trăiește în mine.
Ascultați, Maria a venit la Cuvânt și Cuvântul a venit la Maria. Cuvântul vine la Cuvânt. Când Isaia a spus în capitolul 7.14, că fecioara va concepe, acesta este Cuvântul, iar Maria avea să fie împlinirea acelui Cuvânt care spunea că o fecioară va naște, și ea era acea fecioară, ea era Cuvântul acela. Ea a primit Viața lui Dumnezeu în ea și L-a născut pe Hristos, a născut un Fiu, L-a născut pe Emanuel. Ea a fost acel vas, acel pământ bun. Dar ascultați, primul lucru pe care a trebuit să-l facă ea, a fost să recunoască: „Astăzi este ziua pentru această profeție, și eu sunt locul împlinirii profeției. Eu cred ce spune acest mesager.” Apoi, ea a trebuit să se predea și să spună: „Facă-mi-se conform Cuvântului Tău!” Și când ea a făcut aceasta, Duhul Sfânt a umbrit-o și ea a conceput Cuvântul.
Dar restul profeției, era: „…și ea va naște un fiu.”, așa că acum Cuvântul lucra în ea pentru a termina profeția. Ea era pământul bun, și acea profeție a căzut în pământ bun, și când a căzut în pământul bun, ea era o fecioară, și fecioara a trebuit să producă un Fiu, și acel Fiu, era Emanuel (Dumnezeu este cu noi). Astfel, Sămânța a început un proces de creștere în interiorul Mariei, și a crescut timp de nouă luni, apoi a venit ziua nașterii. Și ce s-a întâmplat? Ea a produs Rodul acelui Cuvânt când S-a născut Hristos.
Pentru aceste profeții, noi știm unde este locul de odihnă; știm că este ora, știm că este timpul pentru toate acestea, și unele din aceste profeții sunt în curs de împlinire. El încă ne aduce la plinătatea lui Hristos, noi încă venim în Imaginea Lui, încă creștem în toate lucrurile. Capul. El încă ne spală cu Apa Cuvântului, noi încă suntem îmbrăcați în Haina albă, încă suntem la ceremonia de căsătorie, încă suntem în uniune invizibilă cu Hristos, dar nu am ajuns încă la Cina nunții.
Unele din aceste profeții sunt încă în curs de împlinire, dar, deși erau în curs de împlinire, Maria știa cine era ea, știa unde era Cuvântul, știa ce Viață era în ea, și știa că Viața se producea de la sine. Aici suntem noi. Aceste profeții nu se învârt în jur așteptând să găsească un loc de odihnă, pentru că ele au găsit un loc. Prin harul lui Dumnezeu, El a pregătit un pământ bun, și cred că, prin harul lui Dumnezeu, eu sunt un pământ bun. Amin. Acum, eu am nevoie doar ca acel Cuvânt pe care L-am primit, să-Și facă lucrarea. Viața este în acest Cuvânt, El are propria Sa Viață, are propria Sa putere de transformare; are puterea de a Se reproduce singur atunci când ajunge în pământ potrivit. Oh, laudă lui Dumnezeu!
Și acum, lasă Lumina Soarelui să strălucească, lasă Apa Duhului să cadă și lasă acea Viață care este în Cuvânt să se reproducă pe Sine în acest pământ bun.
Așadar, uneori Sămânța este persoana; alteori, Sămânța este Scriptura, dar aceste două lucruri trebuie să vină împreună pentru a aduce la suprafață Viața. Este atât de uimitor că Biblia folosește aceste analogii și este plină de ele: grădinărit, agricultură, semănatul seminței, seceriș.
Acum, ne dăm seama că suntem în sezonul recoltei, iar sezonul recoltei vine la sfârșitul perioadei de creștere.
Când mergem la primă pildă, vedem că Dumnezeu a semănat Sămânța în câmpul Său, dar acea Sămânță urma să treacă printr-un proces întreg de maturizare, până când El era gata să primească înapoi Sămânța pe care a semănat-o. Pe măsură ce a trecut prin acel proces, după ce a căzut în pământ, fiecare etapă a acelei plante de grâu, răspunde anotimpului potrivit.
Astfel, primăvara, după ce cade în pământ, ploile de primăvară, umezeala, nopțile răcoroase, căldura zilei, fac ca acea sămânță să se spargă și începe să prindă rădăcini. Apoi vezi că ies două frunzulițe, ceea ce înseamnă că sămânța răspunde la anotimpul în care se află. Apoi, pe măsură ce ploile continuă să cadă și timpul se încălzește, crește o tulpină, care continuă să crească și devine mai lungă, și pe măsură ce zilele devin mai lungi, sub lumina și căldura soarelui tulpina devine mai puternică iar când umiditatea începe să scadă, atunci apar ciucurii, spicul. Urmează polenizarea, și după polenizare, sămânța începe să înmugurească răspunzând tot timpul la anotimpul în care se află.
Ascultați, acum putem să ne gândim la copiii lui Dumnezeu ca un întreg, dar poți să te gândești și la tine însuți.
În etapa finală, ploile încetează și puterea deplină a soarelui bate pe acea sămânță. Ce face el? O coace și o pregătește pentru seceriș.
În mesajul Hristos este descoperit în propriul Său Cuvânt, fratele Branham spune:
„Ceea ce este deosebit la Mesajul de astăzi, este că cei care L-au primit în inima lor, trebuie să stea în prezența Soarelui, pentru a ajunge la coacere. Voi trebuie să primiți Mesajul, apoi să lăsați Soarele să coacă toată verdeața din voi, ca să deveniți creștini maturi. Înțelegeți ce vreau să spun? Dumnezeu vine în curând pentru a-Și primi Biserica și trebuie să fim acel tip ce creștini pe care să-i primească. Grâul trebuie să ajungă la coacere.”
Unde este acel Cuvânt pe care l-am primit? Unde sunt eu în acest proces? Unde sunt copiii lui Dumnezeu în acest proces? Sunt chiar la sfârșitul sezonului de recoltare.
Măsura deplină a Cuvântului a venit. Lumina deplină a Soarelui strălucește. Și ce face Lumina deplină a Soarelui fierbinte de august, când nu mai este umezeală? Ce face? Coace toată verdeața sau imaturitatea din Sămânță pentru ca ea să treacă prin procesul de recoltare; ceea ce înseamnă că trebuie să fie tăiată, dusă la treierat, bătută, frământată, aruncată în sus cu furca; vânturi de persecuție suflă peste ea, cade înapoi pentru mai multe bătăi, mai multe aruncări, și mai mult din toate acestea. Ce este aceasta? Etapa finală a recoltării.
Pentru ca acea Sămânță, acea parte a Cuvântului să vină la recoltare, nu trebuie să aibă verdeață în ea, pentru că verdeața o face moale, lăptoasă, și dacă trece prin procesul de recoltare, o va zdrobi, o va sparge și va fi distrusă, se va pierde.
Noi am ajuns la etapa finală, când Cuvântul trebuie să ajungă la maturitatea deplină. Și ce se întâmplă cu grâul când ajunge la maturitatea deplină? Se întărește și tot ce este în jur, se retrage.
În etapa finală există o separare. De ce există separare? Pentru că soarele fierbinte trebuie să coacă toată verdeața; soarele fierbinte trebuie să aducă acea sămânță până la etapa finală de maturitate, astfel încât să poată fi pusă în grânar. El trebuie să obțină acea Sămânță potrivită, gata; altfel, nu va trece niciodată prin etapa finală a recoltării.
Dar, știți ce? El nu poate lua învelișul, nu poate lua tulpina, nu le poate lua. Ele au înflorit în sezonul lor, iar în acest nou sezon nu pot fi luate, pentru că singurul lucru pe care-l poate lua acum, este Sămânța. De aceea învelișul se retrage și cade, de aceea totul devine maro, uscat și mort, pentru că nu mai există viață niciunde; Viața există doar în interiorul Seminței, și acea Sămânță trebuie să ducă Viața până în Hambar. Și pentru a duce acea Viață în Hambar, ea trebuie să fie pregătită, trebuie să fie încercată, trebuie să fie întărită, trebuie să fie capabilă să suporte loviturile, trebuie să fie capabilă să suporte necazul, să suporte respingerea, să suporte totul. Trebuie să le poată suporta, prieteni.
Eu cred din toată inima că suntem în etapa finală. Voi vedeți cum Dumnezeu ne frânge Cuvântul, și ați auzit mesajul despre „Mândria vieții”, și toate lucrurile din viața noastră.
Știți ceva? Învelitoarea nu poate suporta acest fel de predicare; ea vrea doar să i se spună: „Ești un băiat bun; ești un creștin bun; ești Mireasă; ești bine,” dar Sămânța trebuie să intre în condiția corectă, nu poate fi lăptoasă, pentru că va fi zdrobită, se va sfărâma când Consiliul Mondial se va înăspri; când toată lumea se întoarce împotrivă, când furia lumii începe să se dezlănțuie trebuie să fii întărit, și ca să fii întărit, trebuie să existe o Lumină strălucitoare a Soarelui ca să-ți usuce toată imaturitatea, să stai întins acolo, pentru ca El să tragă…Știți ce face? Usucă umezeala care face ca Sămânța să fie grasă, plină, frumoasă și verde, dar Soarele trebuie să scoată toate acestea din ea.
Pleava spune: „Eu nu pot primi aceasta, așa că, voi pleca de aici.” Tulpina tremură gata să se despartă de Sămânță, pentru că Sămânța este gata să fie ruptă din vârful ei și aruncată într-o treierătoare, aruncată în jur ca să fie dusă în Hambar.
De ce simțim că nu putem scăpa? De ce am senzația că… „Eu mă gândesc la ceva, doar mă gândesc. N-am spus nimic, n-am făcut nimic, doar am avut acest gând…” Și dintr-o dată, Dumnezeu vine la amvon, printr-un vas omenesc care nu știe nimic și începe să-mi descopere gândurile, începe să-mi condamne gândurile, sentimentele, egoismul și toată mândria mea. Ce face El? Soarele fierbinte al Cuvântului, a ajuns la un nivel și încearcă să usuce toată verdeața din Sămânță, astfel încât să poată trece la etapa următoare. De ce? Sămânța are Viață în ea, Viață pe care El vrea s-o atragă înapoi la Sine, iar noi trebuie să stăm acolo și să spunem: „Mă simt bine. Usucă verdeața! Trage toată umezeala!”
Vedeți? Pe măsură ce se usucă, nu mai este la fel de drăguță, nu mai este la fel de grasă și de mare, pentru că începe să se usuce și să devină maronie și ștearsă; nu mai are lapte în ea; nu mai este suculentă, ci este uscată.
Vechea noastră viață devine nimic; sinele nostru exterior devine nimic pentru că se usucă, nu devine ceva special, nu devine nimic din ceea ce-mi doresc; dar Sămânța trebuie să se întărească, trebuie să fie tare pentru a trece la următoarea etapă.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El cunoaște acest proces. El a știut unde să-Și semene Sămânța; El știe cine este Sămânța Lui.
Pe de o parte, eu sunt planta de grâu, și El mă crește până la recoltare; pe de altă parte, eu sunt pământul bun în care Sămânța crește, și vine până la recoltare. Dar în fiecare caz, este același proces.
Dumnezeu aduce toate aceste profeții la viață; El va aduce roade, și El va aduce acele roade până la starea de recoltare; El le va aduce înapoi la Sine.
Dumnezeu știa în ce anotimp să semene Sămânța, și știa în ce pământ o va semăna. De ani de zile, noi spunem: „Eu sunt Mireasă. Eu sunt Mireasă. Eu sunt Mireasă!” Știți ceva? Aveam dreptate, și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru credința de a putea spune aceasta. Acesta este un privilegiu. Dar acum cred că începem să ne dăm seama ce înseamnă să fii Mireasă, ce înseamnă să fii ca Hristos.
Când Hristos a trecut prin etapele finale ale mântuirii, când S-a dus să plătească prețul Răscumpărării, El a renunțat la Sine; El și-a pierdut demnitatea, onoarea.
Ascultați, prieteni! El a fost răstignit gol, a fost dezbrăcat și a fost bătut; a fost respins, a fost batjocorit; a fost făcut de rușine, a fost scuipat. El a fost încercat. El a trecut prin toate acestea dar El nu S-a apărat. El nu i-a chemat pe îngerii care stăteau pe fiecare copac să vină să-L salveze, pentru că El a urmat întocmai voia lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a manifesta Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, El niciodată nu S-a apărat, nu S-a protejat pe Sine, nu S-a promovat pe Sine niciodată… El ne-a lăsat un exemplu.
Noi am vrut să fim Mireasă, am vrut să fim la fel ca El, și vom fi atât de mult ca El, încât în cele din urmă, vom fi El. Eu cred că acesta este absolut adevărul, pentru că este o profeție venită printr-un profet, care a spus că în acest timp, Ea va fi atât de mult ca El, încât Ea va fi El. Ea va fi atât de mult ca El, încât nu se va apăra pe Ea însăși; nu se va proteja pe Ea însăși; Ea nici măcar nu va corecta greșelile când ei aduc acuzații false, și nu se va apăra. Eu cred că Ea va fi atât de mult ca El, încât Ea va fi El.
Când ei au aruncat cu pietre, El nu le-a aruncat înapoi; când ei L-au lovit cu pumnul, El nu a lovit înapoi cu pumnul; când ei L-au scuipat, El nu i-a scuipat înapoi, ci a renunțat la tot, S-a predat voii lui Dumnezeu, și a spus: „Facă-se voia Ta!”, și atunci Cuvântul a venit în deplină manifestare în acel Pământ bun.
El a fost Sămânța. Sămânța trăia în El. Și, prin harul lui Dumnezeu, cred că noi suntem Sămânța. Sămânța a fost semănată în noi, și Sămânța a rodit în noi, și Dumnezeu va lucra procesul Său de recoltare și Lumina va străluci. De ce? Dacă este verdeață, va ieși, se va usca.
Dacă facem parte din grupul căruia trebuie să i se spună: „Noi suntem speciali, noi suntem perfecți, noi suntem grozavi, totul este grozav la noi,” fratele Branham a spus că trebuie să stăm în prezența Soarelui pentru a se coace toată imaturitatea, toată verdeața, astfel încât să putem termina toată însărcinarea, toată lucrarea pe care El a lăsat-o pentru această zi.
Când doi atotputernici se unesc, există putere. „Nu știu, nu cred că pot trece prin aceasta, frate Chad. Nu știu dacă pot îndura.” Oh, da, poți! Ești predestinat pentru aceasta. „Nu știu dacă voi putea trece vreodată peste acest complex. Nu știu dacă voi suporta vreodată ca cineva să mă acuze pe nedrept.” Poți, și o vei face, pentru că noi creștem la statura plinătății lui Hristos. Noi creștem până la Cap în toate lucrurile, ca să stăm aici în splendoarea Lui. Nu vă faceți griji, El va lucra la complexul vostru; El va lucra la nevoile voastre; El va lucra la aceasta până când vom ajunge să putem spune: „Tot ce vreau, este ca acest Cuvânt să trăiască în mine.” Laudă lui Dumnezeu!
Cuvântul vine la Cuvânt! Ce să facă? Să manifeste Cuvântul. Cuvântul vine la Cuvânt ca să manifeste Cuvântul.
Eu cred că noi facem parte din El. Prieteni, să lăsăm acest Cuvânt să-Și facă lucrarea în noi, în mine! Să ne rugăm.
Dragă, Doamne Isuse, Îți sunt atât de recunoscător, Doamne, pentru Cuvântul pe care ni L-ai dat astăzi! Doamne, nu este felul de Cuvânt care să ne facă să alergăm prin clădire și să strigăm, dar eu strig înăuntrul meu. Doamne, nu știu ce este, dar mă bucur pentru că știu că este adevărat. Eu știu că lucrurile pe care eu nu le-aș putea face niciodată în mine, Tu le faci, pentru că puterea Cuvântului lucrează, Doamne.
Știu că puterea acestui Cuvânt pe care L-ai semănat în interiorul acestui pământ, Își produce propria Viață, Își produce propriile roade; El răsare și crește prin anotimpuri. Oh, Doamne, ajută-mă să mă predau mai mult; ajută-mă să mă predau deplin, pentru că nu vreau să continui așa cum am fost; nu vreau să continui cu toate problemele mele sau cu ideile mele; nu vreau să împiedic, nu vreau să ezit, nu vreau nimic din toate acestea. Ceea ce vreau cu adevărat, Doamne, din adâncul inimii mele, este să stau în prezența acestui Soare și să las acest Cuvânt să scoată toată verdeața din mine și să fiu gata de recoltare. Vreau să fiu o Sămânță matură, vreau să ajung la linia de sosire și vreau ca acest Cuvânt pe care L-ai semănat în mine să-Și producă propria Sa Viață și să fie gata pentru recoltare.
Doamne, mă privesc în Oglindă și sunt îngrijorat, dar privesc la Cuvânt și sunt entuziasmat, pentru că trebuie să se împlinească tot ce ai promis. Doamne, tot ce ai spus Tu că va fi aici la sfârșitul timpului, tot ce a predicat profetul Tău despre Mireasă, Ea va manifesta în mod absolut. Nu va lipsi nici un Cuvânt, nu va lipsi nici măcar o iotă.
Caracterul pe care L-ai avut Tu, este caracterul pe care-l vom avea noi; devotamentul, dăruirea pe care ai avut-o Tu, este dăruirea și devotamentul pe care-l vom avea noi. Nu știu cum o vei face, și eu nu pot s-o produc, dar știu că acest Cuvânt pe care L-ai semănat pentru această zi, o va produce, pentru că puterea transformării este în Sămânță.
Ajută-ne să ne predăm, și să ne bucurăm așa ca Maria. Maria nu ar fi putut niciodată să se facă pe ea însăși să fie parte din Cuvânt, dar Tu ai predestinat-o pentru aceasta. Ea nu ar fi putut să producă Cuvântul niciodată, tot ce a putut face ea, a fost să primească Cuvântul, și aceasta a fost prin har. Și când ea a primit Cuvântul, Cuvântul s-a produs pe El Însuși în ea.
Doamne, noi nu putem să ne facem pe noi înșine să fim parte din Cuvânt, dar prin har, credem că suntem parte din Cuvânt.
Doamne, noi nu avem putere în noi înșine să producem Cuvântul Tău, dar, o, Doamne, Cuvântul pe care L-am primit în acest timp, are puterea de a-Și produce propria Viață. Eu cred aceasta, Doamne, și vreau doar să mă predau Ție; să mă predau acestui Cuvânt; să-L primesc și să-L las să-Și facă lucrarea. Nu vreau să-mi fie rușine de El, nu vreau să caut scuze, ci vreau doar să mă predau și să mă deschid pentru El și să-L las să-Și facă lucrarea Sa minunată, deoarece cred că Cuvântul a venit la Cuvânt.
Tu ai trimis un Cuvânt bun pentru care ai pregătit un pământ bun, astfel încât să Te poți reproduce în această zi: Viața Ta, caracterul Tău, manifestările Tale.
Doamne, te rog să scoți toată verdeața din viața mea, și Soarele care mă atrage la Tine să scoată toată imaturitatea din mine. Doamne, continuă această lucrare, pentru că eu nu pot s-o fac singur, nu mă pot maturiza singur.
Am încercat, Doamne, să mă descurc mai bine, am încercat să nu mai gândesc singur sau să acționez singur, dar am eșuat de fiecare dată, Doamne, și recunosc că am nevoie mai mult de acea Lumină, am nevoie să stau mai mult timp în Lumina Soarelui; lasă-L să strălucească peste mine mai strălucitor decât a strălucit vreodată, ca să aducă o creștere a puterii Cuvântului Tău. Mai strălucitor, mai ascuțit, mai puternic și cu mai multă căldură decât a fost vreodată, astfel încât să poată termina procesul de maturizare, pentru că vreau să fiu adunat în Grânarul Tău. Doamne, mă predau Ție, și Îți mulțumesc pentru Cuvântul Tău.
Binecuvântează-ne și ajută-ne să creștem, asigură-ne că Te avem în noi, căci ne predăm Ție.
Profetul Tău a spus că atunci când doi atotputernici vin împreună, înseamnă că este putere de a produce Cuvântul.
Doamne, eu cred că în interiorul acestui vas, s-au întâlnit doi atotputernici ca să manifeste puterea care este în Cuvânt, puterea de a schimba o viață, puterea de a fi asemenea chipului lui Hristos Isus, puterea staturii unui om perfect. Lasă ca această putere să fie eliberată atunci când acești doi atotputernici continuă să vină împreună, pentru că Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.