AICI ESTE UNUL MAI MARE CA SOLOMON

Dallas – Texas

Haideţi să rămâne pentru câteva minute în picioare ca să citim Cuvântul Domnului. Cei care doriţi să urmăriţi în Scripturile voastre, deschideţi la Matei 12, începând cu versetul 38:

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (v. 38-42).

Haideţi să ne plecăm capetele. Este cineva care are vreo cerere sau vrea să fie amintit în rugăciune în timp ce stăm cu capetele şi inimile plecate în prezenţa Lui? Dacă da, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Dumnezeule, ascultă-mi rugăciunea.” Rugaţi-vă în linişte.

Tatăl nostru ceresc, consider că acesta este unul din cele mai mari şi mai glorioase privilegii, fiindcă ne întâlnim într-o adunare care crede în Tine şi aşteaptă prezenţa Ta, în acord cu făgăduinţa care spune: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor, iar dacă se unesc să ceară un lucru, li-l voi da.” Doamne, cel mai mare lucru cu care suntem de acord în seara aceasta este ca Tu să Te întâlneşti cu noi şi să-Ţi simţim prezenţa în duhul nostru ca să ştim că eşti aici şi ne asculţi rugăciunea. Îngăduie ca în timp ce cugetăm la Cuvântul Tău, să avem siguranţa că Tu asculţi rugăciunile noastre, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Cu ajutorul Domnului, înainte de a ne ruga pentru bolnavi aş vrea să vorbesc câteva minute despre subiectul: „Aici este Unul mai mare ca Solomon.”

La începutul textului pe care l-am luat pentru seara aceasta, vedem că Isus avea o neînţelegere cu câţiva farisei, pe care îi certa pentru că nu Îl înţelegeau. El era Omul despre care teologii învăţaseră şi Îl aşteptau să vină, iar când a venit, nu L-au înţeles şi L-au numit diavol, ghicitor sau vrăjitor, pentru că putea să le deosebească gândurile inimii. Dar a numi lucrarea lui Dumnezeu un duh rău este o blasfemie. Totuşi, Isus a spus că îi iartă pentru aceasta, pentru că Duhul Sfânt nu venise încă să le schimbe inimile şi să-i aducă în starea în care ar fi putut să-L înţeleagă pe Dumnezeu. Tot ce ştiau ei era teologia rece a Legii, fiindcă Duhul Sfânt nu fusese încă trimis. Astfel Isus a spus: „Când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări, un singur cuvânt spus împotriva Lui, nu vă va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.” (parafrazare).

În după amiaza aceasta, în timp ce citeam şi meditam la acest lucru, mi-am imaginat că unul dintre ei a venit la El pe ocolite şi I-a zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” Cu alte cuvinte, iudeii au fost învăţaţi întotdeauna să creadă în semne. Astfel, iudeii caută semne, pe când grecii caută înţelepciune şi cunoştinţă.

Ce mărturie puternică se ridica împotriva acelui fariseu fiindcă el, care pretindea că cunoaşte Scripturile şi semnul lui Mesia, semn pe care Isus îl făcuse deja, avea vederea atât de înceţoşată încât nu Îl recunoscuse. Isus îi arătase adevăratul semn mesianic care era făgăduit în Scriptură, dar el privea după un altfel de semn.

Cât de adevărat este acest lucru şi în ceea ce-i priveşte pe învăţaţii şi oamenii de astăzi. Ei pot vedea adevărata făgăduinţă biblică dată de Dumnezeu pentru această zi, dar aşteaptă şi vor să vadă altceva, ignorând astfel semnul timpului.

El le-a spus odată: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.”

Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” (Matei 16.2-3). Cu adevărat, Scripturile au spus că Mesia trebuie să fie un Profet.

Noi ştim că felul de lucrare al lui Dumnezeu a fost întotdeauna printr-un profet pe care-l trimitea ca să-Şi confirme mesajul, ceea ce nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba vreodată, pentru că Dumnezeu nu Îşi poate schimba căile. El trebuie să rămână la prima hotărâre, oricare ar fi fost aceea, şi ceea ce spune este adevărat.

Dumnezeu nu a lucrat niciodată cu grupuri mari, ci întotdeauna ia un individ. Aşa Şi-a scos El un popor dintre neamuri, pentru Numele Său: lucrând numai cu un individ, unul aici şi altul dincolo, pentru Numele Său. Da, El lucrează întotdeauna cu un individ, nu prin grupuri de oameni.

Motivul pentru care evreii credeau că profetul era un martor adevărat al lui Dumnezeu, se datora faptului că tot ce spunea el se împlinea. El spunea lucrurile unul după altul, iar Dumnezeu dovedea că tot ceea ce spunea el era adevărat. Acesta este motivul pentru care Domnul a spus: „Ascultaţi-l, pentru că Eu sunt cu el.”

Moise, pe care aveau pretenţia că l-au crezut, le-a spus: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!

…Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” (Deuteronom 18.15,19), ceea ce s-a întâmplat întocmai:

„A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1.11-12).

Noi vedem că acei saduchei şi farisei priveau drept la făgăduinţa lui Dumnezeu, la ce a spus El că va face, dar cu toate acestea căutau un semn, neştiind că acela era adevăratul semn mesianic pe care avea să-L dea El.

Natanael L-a înţeles când El i-a spus ce făcuse cu o zi înainte şi a ştiut că Acela era Mesia, de aceea a zis: „Tu eşti Hristosul, Împăratul lui Israel.” El a recunoscut aceasta, pentru că i-a fost dat să recunoască.

Isus a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine,” şi „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.37,44). Nu contează cât de mult încercăm noi să obţinem ceva în alt fel, trebuie să vină de la Dumnezeu. „Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9.16). Dumnezeu este Cel care alege. Astfel, Isus a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.” (Ioan 15.16).

Noi aflăm că în timpul sfârşitului, antihristul îi va înşela pe toţi cei ce locuiesc pe pământ, pe  toţi aceia al căror nume nu a fost scris încă de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului. Numele tău a fost pus în Cartea lui Dumnezeu încă înainte ca Mielul să fie junghiat. Atunci când tot Planul lui Dumnezeu a fost întins înaintea Lui, tu ai fost recunoscut acolo pentru că ai Viaţă veşnică. Cuvântul „veşnic” înseamnă că nu a început niciodată şi nici nu se va sfârşi vreodată, iar tu eşti un atribut al gândului lui Dumnezeu, încă înainte de crearea lumii, fiindcă acesta este singurul fel prin care poţi avea Viaţă veşnică. În tine este chiar Viaţa la care se gândea El şi nu este posibil să o ia nimeni, pentru că ea se mişcă acolo.

Deci fariseii aceia, acei învăţători religioşi şi mari învăţaţi în teologie, care studiau Cuvântul zi şi noapte, nu au putut vedea semnul mesianic şi din cauza aceasta au cerut să li se arate unul.

Eu aş vrea să intru mai profund în acest subiect, ca să vă arăt că Dumnezeu face întotdeauna semne. El lucrează întotdeauna cu oamenii prin semne biblice, pentru că este Dumnezeul Supranaturalului. În Vechiul Testament, când cineva avea o prorocie sau un vis şi nu era nici un profet ca să-l întrebe, ei îl duceau pe acel om în Templu, în faţa lui „Urim şi Tumim.” Învăţaţii Bibliei ştiu despre ce vorbesc. Urim şi Tumim era pieptarul pe care îl purta Aaron şi care avea pe el douăsprezece pietre care reprezentau cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Ei îl luau pe acel profet sau văzător şi îl duceau în faţă la Urim şi Tumim, iar dacă lumina supranaturală nu strălucea pe pietrele de pe pieptar, oricât de real părea acel lucru, era respins. Întotdeauna trebuie să fie un semn supranatural de la Dumnezeu, pentru ca acel lucru să fie dovedit. Pentru iudei nu conta cât de real părea acel lucru, cât de teologic sau de adevărat suna, dacă semnul supranatural al lui Dumnezeu nu îl dovedea, nu era adevărat.

Pieptarul lui Aaron din Vechiul Testament a trecut o dată cu vechiul legământ, dar Dumnezeu are şi în Noul Legământ un Urim şi Tumim. Astfel, dacă un profet, un visător, un teolog sau oricine altcineva vorbeşte contrar Cuvântului, iar Dumnezeu nu răspunde înapoi prin Cuvânt, eu l-aş lăsa în pace pe acel om, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este Urim şi Tumim de astăzi. Da, eu cred aceasta din toată inima.

 Dumnezeu este în propriul Său Cuvânt: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14). El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi nu are nevoie de nici un interpret al Cuvântului Său. Noi Îl interpretăm însă şi zicem: „Aceasta este aceea şi aceea este aceasta,” dar Dumnezeu nu are nevoie de interpretarea noastră, fiindcă El este propriul Interpret al Cuvântului Său. Este scris clar că Biblia nu are nevoie de o interpretare omenească. Astfel, Dumnezeu a zis la început: „Să fie lumină!” şi a fost lumină; aceasta fiind interpretarea acelui Cuvânt. Dumnezeu a zis: „Fecioara va rămâne însărcinată…” şi aşa a fost. Nu mai era nevoie de nici o interpretare, pentru că împlinirea acelui Cuvânt era chiar interpretarea Lui.

Dumnezeu a spus că astăzi se vor  întâmpla aceste lucruri şi ele se întâmplă sub ochii noştri, sunt chiar aici. Deci nu este nevoie de nici o interpretare, pentru că Dumnezeu Îşi interpretează singur Cuvântul, prin faptul că-L aduce la împlinire.

Revenind la tema noastră, vedem că aceşti farisei din Matei 12.38-40, I-au zis lui Isus: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” dar El i-a certat pentru că nu   L-au crezut şi pentru că în necredinţa lor au spus că Duhul de peste El era un duh rău. Acesta este motivul pentru care ei nu L-au putut recunoaşte şi nu au văzut de unde venea El. Ei nu ştiau de la care şcoală venea, nici dacă era fariseu sau saducheu. În plus, El a încercat tot timpul să le dărâme instituţiile teologice şi i-a numit „pui de năpârci.” „De unde vine acest Om?” îşi ziceau ei, „Noi nu ştim de unde vine!” şi nu înţelegeau că semnul lui Mesia era chiar acolo.

Cu două seri în urmă, noi am vorbit despre femeia de la fântână. Ea a recunoscut semnul, iar aceasta a făcut ceva pentru ea, fiindcă toţi cei care au recunoscut acest semn au fost sămânţa lui Dumnezeu care trebuia chemată în acea zi.

Dumnezeu a dat întotdeauna daruri duhovniceşti copiilor Săi, fiindcă El Se identifică şi este cunoscut în felul acesta, dar dacă trimite un dar duhovnicesc, iar poporul Său îl respinge, acel popor intră în întunericul haosului. De fiecare dată, în toate timpurile când Dumnezeu a trimis un dar oamenilor, iar aceştia L-au refuzat, ei au fost respinşi la rândul lor de Dumnezeu pentru că au refuzat harul Său.

Oh, ce loc de adăpost avem noi în seara aceasta, un loc cu mult mai bun decât toate buncărele şi adăposturile omeneşti la care ne-am putea gândi! O, dacă naţiunea aceasta, care se numeşte o naţiune creştină, ar putea accepta darul pe care i l-a dat Dumnezeu şi pe care Duhul Sfânt L-a turnat în această zi! Dacă naţiunea aceasta ar fi acceptat acest lucru, ar fi mai la adăpost decât oricare alta, dar pentru că L-au respins, nu a mai rămas decât haosul şi judecata.

El a dat aceste mari daruri duhovniceşti în toate epocile. Dacă va fi cu voia Domnului, într-una din seri aş vrea să vorbesc despre subiectul „Glasul darului.” Aceste daruri sunt anunţate de obicei de profeţi, iar faptul că se ridică în scenă un profet arată că judecata este aproape. Când se ridică în scenă un profet legitimat de Dumnezeu, acest lucru este un semn, aşa cum s-a întâmplat în zilele lui Daniel, în zilele lui Ioan Botezătorul, în zilele Domnului Isus şi în toate timpurile. Când se ridică în scenă un profet, este timpul ca Dumnezeu să-Şi spună Cuvântul, şi pentru că este respins de naţiuni, se instalează haosul. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată la trecerea de la o epocă a bisericii la alta, când mesajul a fost respins. Dumnezeu le-a dat oamenilor aceste daruri şi mesaje, dar ei le-au respins, aşa că nu a mai rămas decât judecata.

Dumnezeu este drept şi El nu trimite niciodată judecata înainte de a oferi harul. Harul este anunţat întotdeauna mai dinainte, dar oamenii sunt atât de afundaţi şi de amestecaţi în scheme artificiale, încât nu Îl recunosc. Aşa se întâmpla întotdeauna.

Astfel, Isus le-a zis acelor farisei: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.” Întotdeauna când necredinciosul a avut ocazia să beneficieze de aceste semne biblice, le-a respins şi nu le-a crezut. Dar Dumnezeu a vorbit şi vorbeşte întotdeauna prin semne. Câtă vreme va exista lumea aceasta, El va continua să vorbească prin semne biblice. Aşa este.

Fiţi atenţi! El le vorbea acelor farisei aducând o profeţie cu împlinire multiplă. Astfel, le-a spus că ei erau o generaţie vicleană şi preacurvară, iar pe de altă parte le-a spus că fiecare generaţie preacurvară şi vicleană care se va ridica vreodată, va cere un semn şi va primi acelaşi semn. Observaţi ce le-a zis El: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.39-40).

Ce spunea El aici? Că o generaţie vicleană şi preacurvară va primi semnul învierii. Care generaţie este mai potrivită decât aceasta în care trăim noi; care Îl respinge pe Hristos şi este vicleană, perversă şi preacurvară? Ei au primit un semn, semnul învierii, fiindcă în seara aceasta Isus Hristos este la fel de viu ca întotdeauna. Da, El a fost ridicat dintre cei morţi şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci. O generaţie vicleană şi preacurvară priveşte după un semn, şi vor primi unul: semnul învierii. Desigur, prin acele cuvinte El le spunea că va fi înviat dintre morţi.

De multe ori, profeţiile biblice au un înţeles multiplu, aşa cum este textul din Matei 2.15, unde scrie: „…ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” Dacă veţi citi în Osea, care a rostit această profeţie, acolo scrie: „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.” Cel la care se referă El aici este Iacov, fiul lui Dumnezeu care a fost chemat afară din Egipt. Dar acest verset face referire şi la Hristos, Fiul mai mare care a fost chemat afară din Egipt, Israel fiind doar un simbol spre El.

Modul în care generaţia aceea L-a respins pe Hristos, este un exemplu puternic pentru noi, arătând că dacă ei au avut iertare deşi a respins învierea, generaţia aceasta care Îl batjocoreşte pe Duhul Sfânt nu va avea iertare niciodată. Deci este mai grav pentru cel care Îl respinge pe Duhul Sfânt decât pentru cel care L-a respins pe Isus Hristos în zilele când a fost în trup omenesc pe pământ. Astfel, când ei au crezut că El era un ghicitor sau că avea un duh necurat, Domnul le-a zis: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32). A vorbi împotriva Duhului Sfânt înseamnă a numi lucrarea lui Dumnezeu drăcească sau necurată.

Iona a fost un martor al învierii prin faptul că a stat trei zile şi trei nopţi în burta balenei. Mulţi oameni încearcă să-l condamne şi spun: „Oh… Iona a fost…” Iona a fost un profet şi a umblat în voia lui Dumnezeu. Când s-a îmbarcat pe acea corabie şi a plecat în altă direcţie, trebuia să facă acel lucru ca să arate spre învierea lui Isus Hristos. El a trebuit să treacă prin acea experienţă, la fel ca Agar, care a fost alungată ca să se arate că roaba nu poate moşteni împreună cu femeia slobodă. Aceste lucruri trebuiau să se întâmple pentru că ele reprezintă simboluri şi umbre pentru lucrurile care au urmat.

După ce a vorbit de Iona, Isus a venit prin istorie şi s-a oprit la zilele lui Solomon. Noi ştim că epoca lui Solomon a fost ca un Mileniu al Vechiului Testament, deoarece a fost o perioadă în care Israelul a trăit în pace şi linişte şi nu a avut nici un război. Dumnezeu i-a dat lui Solomon, care era fiul lui David, un dar de deosebire prin care putea să cunoască gândurile din inimile oamenilor.

Noi trebuie să recunoaştem că acel evreu stătea acolo cu un dar al deosebirii, prin care putea să cunoască gândurile inimilor oamenilor. Şi iată că toţi vorbeau despre Solomon, deşi în mijlocul lor era Unul mai mare decât el. Solomon a fost fiul lui David, dar el era fiul după trup al lui David, pe când Isus a fost Fiul făgăduit, Sămânţa Împărătească a lui David. Deci în mijlocul lor era Unul mai mare decât Solomon, dar ei L-au numit Beelzebul.

Puteţi vedea interpretarea Scripturii? Nu-i de mirare că El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.” (Matei 12.39).

În zilele lui Solomon a avut loc o mare trezire. Am să vă dau un exemplu ca să poată înţelege şi cei tineri. În vremea aceea, Dumnezeu a dat un dar şi toată naţiunea a roit în jurul lui; toţi au venit să-l vadă şi au crezut din toată inima.

Nu ar fi minunat dacă toţi cei care se numesc creştini în America de astăzi ar roi în jurul darului lui Dumnezeu din această zi, a umplerii cu Duhul Sfânt? Darul lui Dumnezeu pentru această zi este Duhul Sfânt. Nu ar fi minunat dacă toate bisericile care se pretind creştine, ar roi în jurul acestui dar dumnezeiesc care ne-a fost dat?

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că au intrat în tot felul de dogme şi crezuri şi nu mai pot deosebi nimic. Aşa au făcut întotdeauna, dar Dumnezeu a făgăduit că totul va fi corectat pentru sămânţa adevărată din timpul sfârşitului.

Deci, în zilele lui Solomon, toţi au roit în jurul acelui dar măreţ, iar Israel a înflorit ca niciodată. Toate naţiunile   s-au temut de ei, fiindcă ştiau că Dumnezeu era cu poporul Său.

Am să vă spun ceva: astăzi, ei vor să pună capăt comunismului şi altor lucruri, dar lăsaţi ca America să se întoarcă la Dumnezeu, să se întoarcă la darul ei, la Duhul Sfânt, iar atunci oamenii vor înceta să strige împotriva comunismului. Sistemul acela este atât de învechit, încât chiar şi comuniştii au mişcări anticomuniste, fiindcă vor să afle cine sunt cu adevărat. Lucrurile trebuie să meargă în felul acesta, aşa că lăsaţi-i în pace.

Fratele Lindsay a fost cu mine când s-a întâmplat învierea aceea în Finlanda. Domnul mi-a arătat într-o vedenie că va fi înviat din morţi un băiat micuţ şi cred că mulţi dintre voi aveţi încă scris în Biblie acest lucru, pentru că eu am mers prin toată ţara şi am spus cum se va întâmpla, cum va arăta locul acela şi aşa mai departe. Atunci am spus că va fi înviat după Cuvântul lui Dumnezeu, după ce va fi omorât într-un accident de maşină. Cred că mulţi dintre voi vă amintiţi acest caz.

În seara aceea, am mers la Messuhali împreună cu fratele Lindsay, fratele Moore şi mulţi alţi bărbaţi şi am vorbit în faţa câtorva mii se oameni, dar după această întâmplare am vorbit la o mulţime mult mai mare. Pe strada aceea erau patru sau cinci clădiri care fuseseră blocate total, iar oamenii se adunaseră şi ne urmăreau să vadă când venim şi plecăm. Acolo era o fetiţă cu cârje, care avea un picior mai scurt decât celălalt şi a fost vindecată pe loc, fiind una din multele minuni care au avut loc.

Cazul băiatului înviat din morţi a fost arătat şi la ştiri. În vremea aceea, în Finlanda nu era rock-and-roll şi alte lucruri de felul acesta. Tot ce aveau ei erau ştirile, iar acelea erau transmise la radio. Ştirea despre băieţelul înviat a ajuns şi în Rusia. Noi am fost chiar aproape de graniţa cu Rusia, lângă „perdeaua de fier” şi am văzut mitralierele puse pe stradă, în faţa oraşului Kuopio. În noaptea aceea, ştirea despre băiatul înviat s-a răspândit printre ruşi, aşa că străzile s-au umplut de mii şi mii de ruşi.

 Acolo erau acei soldaţi ruşi, acei comunişti, cu şepcile lor rotunde pe cap, iar şase soldaţi finlandezi, care erau atât de tineri încât nu aveau nici măcar barbă, mă însoţeau pretutindeni, îmbrăcaţi cu acele uniforme lungi, cu acei bocanci mari în picioare, încinşi cu săbii şi dotaţi cu alte arme. Când am trecut pe lângă soldaţii ruşi, ei stăteau respectuoşi, iar lacrimile le curgeau pe obraji. Ei i-au bătut pe umeri pe soldaţii finlandezi, i-au îmbrăţişat şi au zis: „Un asemenea Dumnezeu care poate învia morţii, putem primi şi noi.”

Aici este problema, prieteni. Ei au devenit comunişti pentru că preoţii lor i-au dezamăgit în ceea ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu. Biserica le-a luat toţi banii, dar nu le-a dat nimic în schimb, poate doar o colibă sau ceva de felul acesta. Aceasta este problema cu lumea.

În zilele lui Solomon, toţi roiau în jurul darului măreţ pe care Dumnezeu i-l dăruise acestui bărbat. Oamenii veneau şi mergeau tot timpul. Toate naţiunile se temeau de Israel şi în loc să încerce să-i declare război, îi trimiteau daruri de pace. Dar frica lor nu era atât de mare de oameni, cât de Dumnezeul cu care erau ei în unitate. Oh, ce lucru măreţ ar fi pentru această naţiune, dacă în seara aceasta am fi toţi cu frică de Dumnezeu! O, dacă L-am respecta pe Dumnezeu, am primi darul Duhului Sfânt şi am roi în jurul Lui, iar bisericile şi-ar rupe crezurile şi le-ar arunca afară, apoi ar alerga la altar şi ar sta acolo până când Duhul Sfânt ar veni să-şi legitimeze Cuvântul pentru această zi!

Unii dintre ei încearcă să spună: „Acest dar a fost dat numai pentru evrei şi asta-i tot!” dar Petru a spus în ziua de rusalii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Câtă vreme se găseşte o sămânţă care aşteaptă să fie chemată, se găseşte şi un Duh Sfânt care s-o cheme. Aşa este. Dar noi vedem că acest dar este respins, ceea ce face ca această naţiune să vină sub osândă. Acesta este motivul pentru care lucrurile merg aşa cum merg în seara aceasta.

În vremea lui Solomon nu era aşa, ci toţi roiau în jurul acelui dar al deosebirii pe care-l poseda acest bărbat, iar naţiunile se temeau de Dumnezeu. Vestea despre el se răspândea pretutindeni: „Oh, ar trebui să veniţi în Israel, fiindcă Dumnezeu a ridicat în mijlocul lor un dar, iar ei l-au făcut împărat. Înţelepciunea şi darul deosebirii pe care-l posedă el este mai presus de orice şi-ar putea imagina cineva.” La rândul lor, păgânii spuneau: „Acolo este puterea dumnezeilor. Noi nu ştim cum vine aceasta, dar Dumnezeul lor s-a arătat într-unul din credincioşii lor, iar ei l-au aşezat pe tron şi toţi îl ascultă.” Vedeţi, ştirile din vremea aceea se răspândeau de la buze la urechi, nu ca acum când avem televiziune, telefon şi aşa mai departe.

Într-un sfârşit, ştirile au ajuns dincolo de deşertul Sahara, în micuţa ţară numită Seba. Era o ţară păgână, iar pe tron avea o împărăteasă micuţă care fără îndoială era o doamnă drăguţă. Ştirile despre marea trezire pe care o avea Dumnezeu în Israel, au ajuns până la ea. Astfel, împărăteasa a aflat că acolo se întâmplau lucruri măreţe, că ei aveau un bărbat uns cu Duhul Dumnezeului lor şi că înţelepciunea lui depăşea orice lucru la care se putea gândi cineva.

Voi ştiţi că „credinţa vine în urma auzirii… Cuvântului lui Hristos.” (Romani 10.17), iar acele ştiri au stârnit curiozitatea în micuţa ei inimă, aşa că a început să se gândească la acele lucruri. Întotdeauna când sosea vreo caravană, fără îndoială că micuţa împărăteasă îşi trimitea soldaţii şi le spunea: „Dacă este cineva care vine din Israel, aş vrea să vorbesc cu acea persoană în particular.”

„Da, împărăteasă, noi venim din Israel şi îţi putem spune că este minunat. Ar trebui să vezi ce se petrece acolo, pentru că nu există nimic să se poată compara cu acel lucru; este dincolo de înţelegerea omenească. Toţi stau în jurul acelui dar pe care li l-a dat Dumnezeu şi îl cred deopotrivă. Oh, este cel mai măreţ lucru pe care l-am văzut vreodată şi nu poate fi oprit de nimic, pentru că Dumnezeu descoperă absolut totul. Dacă vreo naţiune s-ar gândi să pornească împotriva lor, Dumnezeul lor le-ar descoperi pe unde ar merge şi le-ar pregăti o ambuscadă încă înainte să poată ajunge acolo. Oh, este o trezire cu adevărat măreaţă!”

Vedeţi, acea împărăteasă micuţă înseta să vadă cu ochii ei acele lucruri. Adevărul este că omul ştie că vine de undeva şi merge undeva, însă nu ştie unde se duce. În lume există o singură Carte care ne spune cine suntem, de unde venim, ce suntem şi unde ne ducem, iar aceea este Biblia. Ea este singura care-ţi spune acest lucru şi este Cartea lui Dumnezeu. Este Dumnezeu însuşi manifestat în forma Cuvântului, Sămânţa. Şi această Sămânţă pusă în pământul potrivit, va rodi fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o El, pentru că este Dumnezeu însuşi. Dar ca să poată ieşi la suprafaţă, trebuie să fie udată ca orice altă sămânţă, pentru că germenul de Viaţă este înăuntru.

 Astfel, acea împărăteasă micuţă a ajuns să înseteze şi să flămânzească după Dumnezeu. Oh, dacă darurile lui Dumnezeu ar putea provoca aceeaşi sete în inimile oamenilor, cum s-a întâmplat cu ea! Şi pentru că avem un grup mare de copilaşi, vom dramatiza puţin ca să înţeleagă şi ei.

Ţineţi minte că ea era o împărăteasă păgână, iar dacă voia să plece în Israel, trebuia să ceară mai întâi permisiunea preotului ei păgân. Eu îmi pot închipui cum s-a dus la acesta, a făcut acele plecăciuni şi i-a zis:

„Părinte sfânt… şi aşa mai departe… noi ştim că israeliţii au o mare trezire şi că Dumnezeul lor a coborât printre ei în forma unui Bărbat care are un mare dar de descoperire a gândurilor inimii. Oamenii spun că El este Cuvântul şi că Cuvântul care deosebeşte gândurile inimii lucrează printr-un om. De aceea, te rog să-mi permiţi, părinte sfânt, să merg până acolo ca să văd cu ochii mei.”

Ei bine, îmi imaginez că răspunsul primit a fost cam aşa:

„Noi nu colaborăm în nici un fel cu trezirea aceea!” sau: „Trezirea aceea este versiunea din anul 1964 şi ei nu aparţin de denominaţiunea noastră. Nu sunt oameni de-ai noştri şi nu avem nimic a face cu lucrul acela, de aceea nu ar trebui să mergi acolo. Ei nu sunt decât o grămadă de răutăcioşi. Zvonurile spun că au venit prin Marea Roşie şi aşa mai departe, dar nu este nimic din toate acestea. Dumnezeul nostru măreţ este aici şi stă pe peretele acela, iar ei sunt aşa şi aşa şi au făcut asta şi cealaltă…” Micuţa împărătească a plecat de acolo plină de dezgust.

Dar vedeţi? Când Dumnezeu pune o foame în inima unui om, nu există nimic să-i poată sta în cale. Astfel, fie că era sau nu vreo colaborare între ei, sau orice altceva, ea trebuia să vadă care era adevărul. Este la fel cum am spus aseară când am vorbit despre femeia cananeancă şi am arătat ce înseamnă să fii perseverent şi insistent. Ceva te apucă şi tu te apuci de Ceva. Este la fel ca atunci când Iacov, fiul lui Dumnezeu, a apucat într-o noapte Ceva, iar acel Ceva l-a apucat pe el, aşa că Iacov nu s-a lăsat până nu şi-a atins scopul şi a primit ceea ce voia: binecuvântarea Lui. Acesta este adevărul, realitatea. Când un om impresionează prin ceva, nu iese nimic bun, dar dacă poţi apuca acel Ceva şi El te apucă pe tine, se va întâmpla cu adevărat ceva deosebit.

Dacă vii aici pentru vindecare şi Îl laşi pe Duhul Sfânt să te apuce, iar tu Îl apuci pe El, vei primi ceea ce ceri, fiindcă nu este nimic să te poată ţine departe.

Dacă crezi că Isus Hristos salvează şi puterea Lui salvatoare te apucă pe tine iar tu o apuci pe ea, vei fi salvat.

Dacă crezi în botezul Duhului Sfânt şi Duhul Sfânt te apucă, El te va boteza, iar tu Îl vei apuca. Nici nu trebuie să te mişti de pe scaunul acela, fiindcă El te va umple cu prezenţa Sa chiar acolo unde te afli, aşa cum a mai făcut: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.” (Fapte 1.44). Ceva i-a apucat.

Şi femeia siro-feniciană, despre care am vorbit aseară, a fost apucată de Ceva. Pe ea nu a interesat-o câte obstacole au stat în calea ei: s-a dus oricum. Ceva a apucat-o şi pe micuţa împărăteasă păgână idolatrică de care vorbim în seara aceasta. Femeia siro-feniciană era tot o păgână idolatrică, însă Ceva le-a apucat pe amândouă, iar ele au apucat acel Ceva.

Pe calea spre El se găsesc întotdeauna obstacole. Întotdeauna când începe o mişcare adevărată a lui Dumnezeu, Satana aruncă tot ce poate în calea ei. El va face aceasta şi cu tine: va pune înaintea ta toate obstacolele posibile.

Ţineţi minte că femeia a avut o mulţime de obstacole, dar credinţa ei nu a avut niciunul. Orice ar fi spus cineva, nu putea fi oprită de nimic. Dacă Îl apuci bine pe Dumnezeu şi El te apucă pe tine, pot sta în faţa ta patruzeci de doctori şi să-ţi spună că eşti pe moarte, fiindcă nu vei crede nici un cuvânt din ceea ce vor spune ei. Nu, domnule, nicidecum! Pot sta aici patruzeci de preoţi, ca cei patru sute ai lui Ahab, fiindcă dacă eşti ca Mica şi Îl apuci pe Dumnezeu, iar El te apucă pe tine şi vezi acest lucru dovedit în Cuvânt, nu mai există nimic să te poată opri. Vei sta acolo neclintit, pentru că ai fost apucat de Ceva.

Acea femeie a primit descoperirea că undeva de afla un Dumnezeu viu. O pot vedea cum s-a dus să citească acele suluri evreieşti, cum le-a rulat şi apoi le-a pus la locul lor, după care s-a dus din nou la preotul ei păgân şi i-a zis:

„Aş vrea să-ţi spun ceva, sfinte părinte. Poate ai dreptate, dar bunica mea s-a închinat la idolul acela şi a citit catehismul pe care-l dai tu. Străbunica l-a citit, mama l-a citit şi toţi oamenii mei l-au citit, dar scrie numai despre ceva ce s-a întâmplat cândva, or eu nu l-am văzut mişcându-se niciodată de acolo. Iată însă că oamenii spun că în Israel este Ceva real, care se mişcă chiar acum; nu ceva istoric, ci Ceva care se întâmplă chiar acum.”

„Ascultă-mă, copilă,” i-a răspuns el, „dacă mergi acolo te voi excomunica. Ca regină, tu nu ai nici o treabă să te uneşti cu asemenea oameni.”

Diavolul acela bătrân mai trăieşte şi astăzi. Adevărul este că nu există o grupare mai bună în care să intri, decât o biserică născută din nou, umplută cu Duhul Sfânt. Nu contează unde se află grupul acela, poate fi pe o alee sau oriunde altundeva, acela este cel mai bun grup; este un grup ceresc, sunt credincioşi care cred în Dumnezeu.

Inima ei bătea cu putere fiindcă voia să vadă acel dar. Auzise, însă nu ştia nimic despre el, dar voia să-l vadă. Parcă o aud cum îi spune preotului:

„Ei bine, dacă vrei, poţi să-mi ştergi numele din acel registru. Tu vorbeşti despre idolii din cărţile acelea, dar nu   i-am văzut niciodată mişcându-se sau făcând ceva, de aceea, vreau să văd ceva real.” Şi s-a pregătit de plecare. Păcat că nu avem mai multe împărătese ca ea printre noi astăzi. Aşa este.

Împărăteasa a folosit o tactică foarte bună ca să poată pleca şi aş vrea să vă gândiţi toţi la aceasta. Ea a spus că nu ştie nimic despre Dumnezeu, de aceea a citit toate sulurile ca să afle cine era IaHVeH şi cum a lucrat El în trecut. „Dacă este adevărat ceea ce scrie aici,” îşi zicea ea, „şi dacă acest IaHVeH care s-a identificat cu acei bărbaţi este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul celor vii şi nu o statuie, un monument sau vreo creatură, trebuie să procedeze şi acum la fel.” Şi astfel, s-a pregătit de plecare.

A luat cu ea o mulţime de bani, aur, mir, tămâie şi argint şi le-a încărcat pe toate pe cămile, zicându-şi: „Voi merge acolo şi voi vedea cu ochii mei. Dacă este adevărat, voi fi de partea Lui, iar dacă nu, nu voi avea nici o legătură cu lucrurile acelea.”

Vedeţi, ea ar putea să-i înveţe ceva pe penticostali. Mulţi dintre ei sponsorizează programe radio care râd chiar de lucrurile în care credeţi voi. Acesta este adevărul. Da, domnilor. Şi aceasta pentru că sună bine, însă Isus a spus: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).

Fiţi atenţi ce a spus împărăteasa: „Dacă nu este aşa cum se spune, îmi voi aduce darurile înapoi.” Ea avea de gând să meargă şi să se convingă personal. Citise sulurile şi aflase cine era IaHVeH, iar acum voia să şi vadă. Dacă El a făcut acele lucruri şi le face şi acum, înseamnă că este Acelaşi IaHVeH. Isus Hristos este Acelaşi care a fost şi va fi întotdeauna. El nu se schimbă niciodată, pentru că Biblia spune că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Vorbind de obstacole, poate că împărăteasa s-a gândit cam aşa: „Trebuie să trec prin deşert, iar acesta este un drum lung şi greu.” Măsuraţi numai distanţa din Israel până la Seba, prin Sahara. Unei caravane de cămile i-ar trebui cam nouăzeci de zile, adică trei luni, călătorind fără întreruperi, ca să ajungă dintr-un loc în altul. Apoi gândiţi-vă că trebuia să străbată deşertul acela fierbinte. Desigur, ea   s-a gândit la toate acestea şi la faptul că trebuia să călătorească prin deşertul acela fierbinte ca să afle dacă Cel despre care auzise era într-adevăr Dumnezeu.

Nu-i de mirare că Dumnezeu a spus că ea se va ridica împreună cu generaţia aceasta şi o va condamna. Împărăteasa nu avea un Cadillac cu aer condiţionat, ci a călătorit în acele condiţii grele. Aceasta în timp ce unii oameni de aici din Dallas nu trec nici măcar strada ca să vină să asculte, ci stau doar deoparte şi critică. Aşa este.  Nu-i de mirare că ea se va ridica în zilele din urmă. Isus a spus: „…ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (Matei 12.42).

Ea a avut atât de multe obstacole de înfruntat. Probabil a fost nevoită să călătorească numai noaptea, deoarece soarele din deşert era foarte puternic în timpul zilei.

O altă problemă o constituia faptul că era încărcară cu o mulţime de daruri şi diferite lucruri, iar fiii lui Ismael erau călăreţi iscusiţi. Ei erau bandiţii deşertului, aşa că ce uşor   le-ar fi fost să se năpustească asupra caravanei, să-i omoare pe cei câţiva eunuci care o însoţeau pe împărăteasă, pe soldaţi şi pe servitoare, şi apoi să fure bijuteriile în valoare de mii şi mii de dolari, mirul, tămâia şi celelalte lucruri scumpe pe care le ducea cu ea ca dar.

Dar dacă inima ta este hotărâtă să-L vadă pe Dumnezeu şi eşti apucat de El, se întâmplă ceva: tu nu mai cunoşti nici frica, nici înfrângerea şi indiferent cât este de greu, îţi vei atinge scopul oricum.

Desigur, împărăteasa părea o pradă uşoară pentru tâlhari, dar ea nu s-a gândit la nici un pericol. Nu s-a gândit că dacă ea se putea ridica să meargă atât de departe, unora ar putea să le fie frică chiar şi să se ridice din pat, aşa că spun: „Nu ştiu… Mi-e frică să fac aceasta…” Ea nu ştia ce este frica, fiindcă fusese apucată de El.

Dacă El ne poate apuca şi pe noi în felul acesta, se va întâmpla cu siguranţă ceva. Tu nu poţi face nimic până nu eşti apucat de El; dar când eşti apucat de El, se va întâmpla ceva.

Împărăteasa nu s-a gândit la câţi tâlhari sunt în deşert, nici dacă va fi primită bine când va ajunge în Israel. Ea aparţinea de o altă denominaţiune, aşa că nu ştia dacă va fi binevenită la adunarea aceea. Nu îi spusese nimeni să meargă acolo, dar Duhul Sfânt lucrase în inima ei şi o îndemnase s-o facă, aşa că El era Cel care conducea totul. Ea trebuia să-şi satisfacă acel simţământ şi să vadă lucrul după care tânjea. Ţineţi minte că era vorba de viaţa ei. S-ar putea ca seara aceasta să fie şi pentru tine ultima şansă care ţi se oferă ca să-ţi rezolvi problema. S-ar putea să nu mai ai nici o altă ocazie dacă Îl respingi acum pe Hristos.

Poate aceea era ultima şansă şi pentru ea şi era hotărâtă să primească răspuns la întrebarea care o chinuia: Religia rece şi formală pe care o avea ea, era în ordine sau exista într-adevăr un Dumnezeu viu? În religia ei nu văzuse nimic, dar auzise că în cealaltă se găsea Ceva. În plus, citise despre El şi voia să se convingă pentru că era în joc viaţa ei.

În seara aceasta este vorba de viaţa mea. Eu ştiu că într-o zi va trebui să merg la judecată şi să răspund pentru aceasta, şi la fel va trebui să faceţi şi voi. Acesta este motivul pentru care ar trebui să stăm în scaunul nostru, în patul nostru sau oriunde ne-am afla şi să cugetăm bine la lucrul acesta, pentru că nu ştim când cartea noastră va fi trasă din pachetul de Cărţi al lui Dumnezeu şi atunci va trebui să răspundem la judecată, iar faptul că cineva este sau nu membru al unei biserici, nu are nimic a face cu aceasta. Verifică-ţi experienţa pe care o ai cu Dumnezeu şi fii sigur că ai fost apucat de El şi adus înapoi la acest Cuvânt, departe de crezuri, formalităţi şi aşa mai departe, pentru că El a făgăduit că în zilele din urmă, inimile copiilor vor fi întoarse la credinţa părinţilor apostoli. Noi credem aceasta şi ştim că se întâmplă astăzi.

Împărăteasa nu se temea de nimic şi nu o deranja nimic. Ea dorea să ştie dacă ceea ce auzise era sau nu adevărat, aşa că s-a dus direct peste deşert. Desigur, a întâmpinat o mulţime de greutăţi şi obstacole, dar a mers mai departe. Aici este problema cu noi, penticostalii: ni se dă pe tavă tot ce vrem; iar dacă păstorul nu vine la timp, spunem: „Voi părăsi „Adunarea lui Dumnezeu” şi mă voi alătura de „Biserica lui Dumnezeu.” Vedeţi? Ei trebuie să se poarte cu mănuşi cu noi.

Aceasta îmi aminteşte de o scurtă povestioară. Se spune că un poet mergea pe drum spre mare. El scrisese despre ea, dar nu o văzuse niciodată. La un moment dat s-a întâlnit cu un marinar bătrân, iar acesta l-a întrebat:

„Unde te duci, om bun?”

„La mare,” a răspuns poetul. „Eu sunt poet şi am scris despre ea, aşa că tânjesc să-i simt briza, să văd cum se sparg valurile de mal, să ascult ţipătul pescăruşilor şi să văd cum se reflectă cerul în apele ei.”

Bătrânul marinar a pufăit de patru sau cinci ori, a privit în jos, a scuipat şi a zis: „Am şaptezeci de ani şi am fost născut acolo, aşa că nu văd nimic deosebit în toate acestea.” Vedeţi, el a trăit atât de mult acolo, încât marea a devenit ceva obişnuit.

 Aceasta este şi problema cu noi astăzi. Am trăit atât de mult în prezenţa lui Dumnezeu, încât ni se pare ceva obişnuit; dar ar trebui să ne trezim şi să ne dăm seama că Isus Hristos S-a ridicat dintre morţi şi este viu.

Acest lucru urma să fie o experienţă nouă pentru micuţa împărăteasă. Ea a fost perseverentă pentru că voia să vadă. Pentru aceasta, şi-a lăsat în urmă poporul; a lăsat în urmă toate acele grupuri de societate în care se jucau cărţi, coseau şi aşa mai departe; a lăsat în urmă toate festivităţile la care trebuia să participe ca regină şi toate celebrităţile pe care le cunoştea. Toţi urmau să râdă de ea, dar ce contau toate acestea? Era vorba de sufletul ei şi aceasta era totul.

Este vorba de sufletul tău, este vorba de sufletul meu. Ce contează dacă eşti metodist, baptist, unitarian, trinitarian sau orice altceva? Pe El îl interesează sufletul meu, iar Cuvântul Său este legitimat.

Pentru ea nu conta ce spunea cineva, chiar dacă acela era o celebritate sau un prieten şi chiar dacă trebuia să părăsească tot ce avea în lumea aceasta. Dacă acel lucru era adevărat, ea era pregătită să meargă acolo. Era gata să renunţe la împărăţie şi la orice altceva. În inima ei era Ceva şi voia să-L găsească pe Dumnezeu, dacă era real.

Astfel, a traversat deşertul, iar după nouăzeci de zile a ajuns la poartă.

Ea nu a mers acolo aşa cum vin foarte mulţi oameni de astăzi la adunări şi spun: „Oh, am auzit de la cineva că ei au… Ei bine, am venit să văd…” apoi stau jos doar un minut şi pleacă. Urmăriţi-i şi-i veţi vedea peste tot. Ei spun: „La primul lucru spus în opoziţie cu ceea ce cred eu, voi ieşi afară şi nu voi mai merge niciodată să ascult aşa ceva.” Vedeţi, ei pur şi simplu nu stau destul ca să poată înţelege ceva. Aşa este.

Ce ziceţi atunci de Isus când a stat în faţa celor şaptezeci de ucenici? Ei spuneau despre El: „Este un Om mare; este Profetul din Galilea,” dar într-o zi, Isus S-a uitat la mulţimea care-L urma şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53).

Puteţi să vă imaginaţi ce au spus doctorii care stăteau acolo? „Ei bine, El vrea să facă din noi nişte vampiri! Cum  să-I bem sângele şi să-I mâncăm trupul?”

Vedeţi, Isus nu le-a explicat niciodată aceste cuvinte pentru că nu era nevoie s-o facă. El trebuia să scape de paraziţii din jurul Lui; nu se putea folosi de ei, de aceea i-a scuturat în loc să se poarte cu mănuşi cu ei. Dar ucenicii nu s-au clintit şi nu au spus nimic. Eu îi pot auzi pe farisei şi pe doctori spunând: „Omul acesta nu este normal! Vrea să-I tăiem trupul şi să-l mâncăm, iar după aceea să-I bem sângele? Nu putem face aşa ceva pentru că este o nebunie. Noi nu suntem vampiri! Omul acesta este nebun!” şi au plecat de acolo.

Dar Isus S-a uitat la teologii care stăteau în jurul Său şi la cei şaptezeci şi le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…” (v. 61-62).

„Cum poate spune aşa ceva? Noi Îl cunoaştem, am fost la ieslea în care S-a născut, am văzut leagănul în care a fost legănat şi o cunoaştem pe mama Lui. El pescuieşte cu noi, vânează cu noi, locuieşte pe aceste coline, poartă aceleaşi haine pe care le purtăm şi noi şi mănâncă aceeaşi mâncare. De unde vine acest Fiul al omului? Din Nazaret, desigur. Aceasta este prea mult pentru noi!” Şi au plecat, dar El nu le-a dat nici o explicaţie.

Apoi S-a uitat la cei doisprezece şi le-a zis: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” (v. 67). Nici ei nu puteau explica acele cuvinte, dar Ceva îi ţinea pe loc. Astfel, Petru a spus acele cuvinte memorabile: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu. Am văzut că Tu eşti împlinirea Scripturii, eşti Fântâna Vieţii şi pentru noi este suficient.” (v. 68-69).

Atunci Isus a zis: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” (v. 70).

Vedeţi? El nu S-a purtat cu ei cu mănuşi, nu i-a bătut pe umăr şi nici nu i-a botezat în secret sau altceva de felul acesta.

El era Dumnezeu arătat în trup pe pământ; era Cuvântul lui Dumnezeu legitimat, iar cei însetaţi şi flămânzi veneau la El, în timp ce ceilalţi nu Îl urmau. De altfel, El a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (v. 37). Cum poţi veni altfel decât dacă I-ai fost dăruit de Tatăl?

În continuare vedem că micuţa împărăteasă a ajuns la destinaţie. Ea nu a aşteptat ca ceilalţi oameni care au însoţi-o pe drum. În lume sunt trei categorii de oameni: credincioşii, formaliştii şi necredincioşii. Necredinciosul se ridică şi pleacă imediat, dar formalistul rămâne un timp îndelungat şi ascultă. Deci acolo erau toate aceste categorii:

– necredincioşii: mulţimea;

– formaliştii: cei care au plecat ultimii şi

– credincioşii adevăraţi: cei care nu puteau să explice, dar credeau pentru că ştiau că El era Cuvântul, iar aceasta era suficient pentru ei.   

Micuţa împărăteasă a adus o grămadă de mâncare, pâini şi multe alte lucruri. Când a ajuns în curtea Templului, ea şi-a dat lucrurile jos de pe cămile şi şi-a aranjat corturile fiind hotărâtă să stea acolo până se convingea dacă ceea ce auzise era sau nu adevărat.

Desigur, pe parcursul călătoriei ea citise în fiecare zi Scripturile, iar noaptea călătorea. Poate că în timpul zilei stătea sub palmierii din oază şi citea cine era IaHVeH şi cum trebuia să lucreze El, aşa că acum putea să-L recunoască. Dacă El era în acel bărbat, ea putea să recunoască dacă era corect sau nu, pentru că era la curent cu toată Scriptura.

 Împărăteasa nu s-a dus acolo gândindu-se: „Dacă va spune ceva ce este diferit de ceea ce învaţă preotul meu, îmi voi lua cămilele şi voi pleca,” ci era hotărâtă că stea până când se va lămuri.

Oh, dacă femeile şi bărbaţii de astăzi ar face la fel ca ea, ar lua Scripturile ca să vadă dacă Duhul Sfânt este sau nu pentru astăzi şi ar verifica dacă lucrurile pe care le vorbim sunt sau nu vestite pentru ceasul în care trăim. Ea a făcut exact acest lucru, de aceea Isus a spus că numele ei este nemuritor, iar în ziua judecăţii se va ridica şi va condamna oraşul Dallas din Texas; va condamna Statele Unite pentru că ea a venit din părţile cele mai îndepărtate ale lumii ca să audă înţelepciunea lui Solomon, iar aici este Unul mai mare decât el, este Isus Hristos în puterea învierii Sale.

Îmi pot imagina că după ce şi-a pregătit corturile, au bătut clopotele, au sunat trâmbiţele şi a început adunarea, fiindcă se adunau în fiecare zi. Gândiţi-vă că lor le plăcea să meargă la biserică în fiecare zi. Îmi imaginez că atunci când a început adunarea, micuţa împărăteasă s-a dus şi s-a aşezat undeva în spate. După o vreme au sunat toate trâmbiţele,   s-au cântat cântările şi aşa mai departe, apoi a venit în faţă păstorul Solomon. Toţi oamenii îl iubeau şi îl respectau pentru că era slujitorul lui Dumnezeu. Acolo nu era niciunul care să spună: „Oh, dacă ar aparţine grupării mele…” fiindcă era o singură grupare şi aceea era gruparea lor.

Apoi a venit cineva în faţă, iar Solomon i-a descoperit tainele inimii. Când a văzut aceasta, micuţa împărăteasă şi-a zis: „Stai puţin! Totul este real.” A urmat o altă persoană şi s-a întâmplat la fel. Oh, micuţa ei inimă a început să tresalte! Probabil a luat şi ea un număr de rugăciune şi îşi aştepta rândul. Scuzaţi-mă, dar vreau să aduc doar un tablou. Vedeţi? Poate a luat şi ea un număr şi îşi aştepta rândul, iar într-una din zile a fost strigat şi numărul ei, iar atunci s-a înfăţişat înaintea Duhului Sfânt care lucra prin Solomon. Biblia spune că nimic nu era ascuns de Solomon, aşa că marele Duh Sfânt i-a descoperit împărătesei tot ce avea nevoie să audă.

Şi iată că aici era plinătatea Duhului Sfânt în Isus Hristos, făcând aceleaşi lucruri, dar cu toate acestea, acei farisei I-au zis: „Arată-ne un semn! Vindecă-l pe omul acela! Fă asta şi cealaltă. Ce este aceasta şi cealaltă?” Vedeţi, ei pur şi simplu nu puteau înţelege.

Împărăteasa aceea micuţă stătea acolo, iar Biblia spune că nimic nu era ascuns de Solomon. El i-a descoperit şi i-a spus tot ce dorea să ştie, iar când s-a întâmplat aceasta, ea nu a mai avut nevoie să se ia după spusele altora, fiindcă a văzut şi a crezut. Astfel, s-a întors spre audienţă şi a spus: „Eu m-am întrebat tot timpul dacă ceea ce am auzit era adevărat, dar acum pot spune că totul este adevărat şi este chiar mai mult decât mi s-a spus.” Vedeţi, când a ajuns la rând, ea a văzut că acela era adevărul, aşa că a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu care te-a făcut slujitorul Lui.”

Ce era aceasta? Biata femeie trăise printre acele crezuri şi idoli, iar într-o zi inima ei a devenit flămândă, fiindcă orice credincios adevărat vrea să-L vadă pe Dumnezeu în acţiune. Dacă El a fost vreodată Dumnezeu, atunci este şi astăzi Dumnezeu, iar femeia a văzut Ceva real, Ceva adevărat, nu un artificiu făcut de oameni. Acesta este motivul pentru care L-a slujit tot restul vieţii ei.

Oh, prieteni, noi am văzut atât de mulţi care spun: „Aderă la crezul acesta, la acest Muslim sau orice ar fi. Fă aceasta şi aceea,” plus tot felul de senzaţii şi alte lucruri. Desigur, în seara aceasta lumea flămânzeşte după ceva real, adevărat şi original, nu după tot felul de lucruri cum ar fi sânge şi ulei pe mâini, care nici măcar nu sunt biblice. Ea doreşte să-L vadă pe Isus Hristos cel viu, care a făgăduit că în aceste zile din urmă va trăi în copiii Săi şi va face din nou lucrările pe care le-a făcut când era pe pământ; ceva ce spune Scriptura că se va întâmpla în aceste zile.

„Ei bine, dacă ştii crezul nostru…” Vedeţi, voi priviţi în urmă la ceea ce a spus domnul Luther, care a fost într-adevăr un om mare al timpului său. Desigur. Însă dacă priveşti la el, este ca şi cum o femeie de şaptezeci şi cinci de ani, ar încerca să fie iar de şaisprezece ani, aşa că îşi taie părul, poartă pantaloni scurţi şi se comportă ca şi când ar avea şaisprezece ani. Dar oricine încearcă să conducă privind în oglinda retrovizoare, va avea un accident. Aceasta este şi problema bisericii de astăzi: priveşte prin oglinda retrovizoare la ceea ce a fost cândva. Nici nu-i de mirare că este accidentată. Să nu faceţi aceasta!

Pavel spunea: „…alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti…” Alerg înainte. Eu ştiu că domnul Moody a fost un om mare, şi la fel domnul Wesley; ştiu că mişcarea baptistă, cea penticostală şi toate celelalte au fost deosebite, dar haideţi să alergăm înainte pentru premiul chemării cereşti, în Isus Hristos. Nu priviţi prin oglinda retrovizoare la ceea ce a fost acum patruzeci de ani, ci uitaţi-vă la ceea ce se petrece în seara aceasta.  Uitaţi-vă la ceea ce făgăduieşte Scriptura pentru seara aceasta. El a făgăduit într-adevăr acele lucruri pentru zilele acelea, dar noi trăim deasupra lor. Da, noi alergăm înainte.

Ce ar fi văzut Wesley dacă ar fi privit în urmă? L-ar fi văzut pe Luther. Înţelegeţi? Dar el nu s-a uitat la ceea ce a spus Luther, ci a privit la ceea ce a spus Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă penticostalii s-ar fi uitat înapoi la metodişti? Puteţi vedea unde aţi fi fost? Dar acum sunteţi la fel ca ei: organizaţi şi anchilozaţi, aşa că nu vă mai puteţi mişca şi merge nicăieri. Însă Duhul lui Dumnezeu se mişcă mereu, iese afară şi merge mai departe.

De fiecare dată când ei fac un sistem omenesc, se întâmplă ca la revolta lui Core şi Datan, care au vrut să adune o mulţime de bărbaţi şi să facă o organizaţie. Dumnezeu a zis însă: „Moise, depărtează-te de ei şi îi voi porunci pământului să-i înghită!” Întâmplarea aceea este un tablou spre ceea ce se petrece astăzi în călătoria spre Ţara făgăduită. Ei nu au crezut mesajul uns, al lui Dumnezeu, care se mişca înainte, ci voiau să înceapă ceva personal. Întotdeauna se întâmplă aşa.

Cea mai mare greşeală pe care a făcut-o Israelul vreodată, a fost respingerea harului, în Exod 19, când au cerut Legea. La rândul lui, Datan a făcut cea mai cumplită greşeală, atunci când a zis: „Aici sunt o mulţime de lideri, Moise, nu eşti singurul!” Dar Moise a dovedit că era Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, aşa că a luat ţărână şi a transformat-o în purici şi tot ce a spus, s-a împlinit întocmai. Dumnezeu a fost cu el, iar Stâlpul de Foc care-i însoţea, dovedea aceasta, dar ei au vrut altceva, au vrut ceva făcut de mâna omenească.

La fel este şi astăzi, aici a ajuns biserica. Oh, biserică a Dumnezeului celui viu, nu vrei să vezi ceva real?

Înainte de a ne ruga pentru bolnavi, am să vă spun o scurtă istorioară. Mama mamei mele a fost indiană din tribul Cherokee, iar faptul că m-am convertit nu mi-a luat dragostea pentru pădure, pentru natură, fiindcă acolo este locul în care Îl poţi vedea pe Dumnezeu. De fapt, în pădure L-am văzut pentru prima dată pe Dumnezeu. Acolo L-am întâlnit, mi-a vorbit şi i-am întâlnit pe cei şapte îngeri.

Aţi ascultat predica „Cât este ceasul, domnilor?” Eram în munţi împreună cu fratele Borders când a venit din cer vârtejul acela de vânt şi a rupt stâncile de deasupra locului unde stăteam. Au fost prezenţi acolo şi fratele Sothmann, fratele Terry şi mulţi alţii. În sălbăticie poţi vedea o mulţime de lucruri deosebite. Mie îmi place să vânez, dar fac aceasta numai ca să ies în natură şi nu de dragul sportului.

Eu obişnuiam să vânez împreună cu un bărbat din New Hampshire. Era englez, iar părinţii lui s-au stabilit în ţinutul dintre Jefferson Notch şi Carroll Notch. Avea şi ceva sânge de indian şi era unul din cei mai buni ţintaşi pe care   i-am văzut vreodată. Cânt mergeai să vânezi cu el, nu trebuia să-ţi faci nici un fel de griji, pentru că întotdeauna ştia exact unde se află. Eu mergeam în fiecare toamnă în părţile acelea ca să vânez căprioare cu coada albă.

Acest bărbat era un vânător foarte bun, dar în acelaşi timp era cel mai crunt om pe care l-am întâlnit în viaţa mea. Avea ochii ca de şopârlă, ştiţi voi, ca femeile care se vopsesc ca să le arate ochii în felul acesta. Ei bine, ochii lui chiar aşa arătau, iar mie nu-mi plăcea să mă uit la el pentru că parcă nu arătau ca ochii unui om. Îi plăcea să facă rău şi împuşca pui de căprioară numai ca să mă necăjească pe mine. Apoi îmi zicea:

 „Oh, predicatorule, tu eşti la fel ca ceilalţi şi ai o inimă de pui de găină! Ai fi fost vânător bun dacă nu erai predicator.”

„Eu vânez suflete, Burt, iar tu ai unul care este pierdut,” i-am răspuns eu.

„Oh, vezi-ţi de treabă, Billy! Ai dreptate, dar nu îmi vorbi despre aceasta.” Şi continua să împuşte puii mici de căprioară, numai ca să mă supere.

Dacă legea îţi permite să împuşti pui de căprioară, este în ordine, dar depinde de mărime, sex sau de ceea ce scrie în Lege. Avraam a luat un viţel şi l-a pregătit pentru Dumnezeu, aşa că nu este nimic rău în împuşcarea unui pui de căprioară, dacă îţi permite legea. Dar nu-i împuşca doar ca să faci pe deşteptul, iar după aceea să-i laşi să zacă acolo, pentru că este greşit să faci aşa ceva.

Într-o zi, eu am mers acolo împreună cu soţia mea şi iată că Burt îşi făcuse un fluier care imita întocmai plânsul unui pui de căprioară.

Eu lucram şi pentru că nu am terminat adunarea la timp, m-am dus la vânătoare cu el. În zona aceea se vânează mult, aşa că din momentul în care se aude prima împuşcătură, căprioarele cu coada albă se ascund foarte bine. Dacă este lună plină, pasc noaptea, apoi stau ascunse pe sub tufe şi nu se mişcă deloc.

Când i-am văzut fluierul, i-am zis: „Burt, n-ai de gând să foloseşti fluierul acela, aşa-i?” dar el mi-a răspuns:

„Oh, ce inimă moale ai, predicatorule! Vino-ţi în fire!”

Ne-am pregătit de plecare şi ne-am pus câteva sandviciuri în buzunare. Aveam de gând să vânăm până la amiază, apoi ne despărţeam şi veneam încet spre tabără. Dacă s-ar fi întâmplat să vânăm vreo căprioară, am fi lăsat-o acolo şi ne-am fi întors după ea a doua zi, ca s-o tranşăm şi s-o pregătim de transport. Ninsese, aşa că pe jos era o zăpadă de patru sau şase inci, ceea ce ne dădea posibilitatea să urmărim urmele. Am început să urcăm pe munte, dar nu vedeam nici o urmă. Luna strălucea pe cer.

Burt era înaintea mea, iar eu îl urmam. La un moment dat, s-a oprit şi a scos ceva. Am crezut că voia să ia un sandvici şi că după ce va mânca ne vom despărţi, dar el căuta altceva. Am început să-mi mănânc sandviciul, în timp ce căutam un loc unde să pun arma. Atunci am observat că a scos fluierul, aşa că m-am gândit: „Băiete, acesta este un truc murdar!” El şi-a scos fluierul şi m-a privit cu ochii aceia vicleni de şopârlă, l-a pus la gură şi s-a pregătit să sufle. Atunci i-am zis:

„Burt, aşa-i că nu ai putea face aşa ceva?”

„Oh!” a spus el şi a sunat din fluier. Spre marea mea surprindere, cam la cincizeci de iarzi (şaptesprezece metri) de noi, s-a ridicat în picioare o căprioară. Auzise chemarea puiului şi stătea acolo cu ochii ei mari şi căprui şi cu urechile ridicate. Nu conta ce făceau celelalte căprioare, ea era mamă, iar puiul ei plângea.

Burt m-a privit zâmbitor şi a fluierat din nou, dar de data aceasta foarte încet, ceea ce a făcut ca mama căprioară să iasă în câmp deschis. Este foarte neobişnuit ca o căprioară să se expună în felul acesta, dar ea privea în jur îngrijorată şi îşi căuta puiul.

După o vreme, când vânătorul s-a întins să-şi ia arma, l-a observat. De obicei, ele dispar rapid când văd omul, dar această căprioară nu s-a mişcat deloc, ci stătea nemişcată şi îl privea. Atunci mi-am zis: „Burt, nu poţi face aceasta!”

Vedeţi, căprioara aceea nu se pretindea altceva, nu era o făţarnică; nu se prefăcea. În inima ei era mamă, iar acel pui era în necaz, aşa că nu conta dacă o costa viaţa, ea încerca să-şi găsească puiul cu orice preţ. Ea era mamă din instinct. Îl văzuse pe vânător, dar nu o interesa, pentru că puiul acela era în necaz şi avea nevoie de ajutor.

Burt a tras siguranţa armei lui de calibru .30. Oh, aceea urma să fie o împuşcătură mortală! Mi-am întors capul pentru că nu suportam să văd aşa ceva şi mi-am zis: „În două minute el îi va străpunge inima credincioasă, care încerca să găsească puiul aflat în necaz, deşi ştia că acel vânător este în tufe.” L-am observat cum o ţinteşte şi mi-am zis: „Pur şi simplu nu pot privi,” după care m-am rugat: „Doamne, ajută-l să nu facă aceasta.”

Îmi părea rău pentru acea mamă care şi căuta puiul, pentru că ştiam că nu se preface. În orice altă situaţie, ar fi fugit, sau nu ar fi ieşit în luminiş, dar aşa, nu putea sta nepăsătoare fiindcă acel pui o chema.

Am aşteptat şi am aşteptat, dar arma lui Burt nu se descărca. „Oare ce se întâmplă?” Am mai aşteptat puţin, iar când m-am întors să văd ce se petrece, am văzut că acea căprioară stătea în acelaşi loc uitându-se la vânător. Atunci m-am uitat la Burt şi am văzut că încerca s-o ţintească, dar nu putea…

Deodată a aruncat arma la pământ, apoi s-a întors spre mine şi m-a privit. Din ochii lui mari curgeau lacrimi.   M-a apucat de cracul pantalonului şi mi-a zis: „Billy, condu-mă la acel Isus de care tot vorbeşti.”

Ce se întâmplase? El a văzut ceva real. Micuţa căprioară mamă a arătat o loialitate adevărată care a înmuiat inima celui mai crud vânător pe care l-am văzut vreodată. Aceasta nu s-a întâmplat din cauza unei predici vorbite de mine, ci din cauza a ceea ce a văzut, a ceva ce era real. Nu era ceva dirijat sau artificial, ci era o mamă adevărată care îşi căuta puiul, iar aceasta l-a condus la Hristos. Astăzi, Burt este diacon în biserică şi un creştin minunat, pentru că a văzut ceva real, nu o prefăcătorie. A văzut un exemplu de creştin adevărat şi nu unul prefăcut.

Oh, frate şi soră, dacă ar putea vedea şi oamenii din biserica aceasta că aici este ceva adevărat şi nu o prefăcătorie! În om este Ceva care îl face să trăiască pentru Dumnezeu. Frate, în seara aceasta este aici Duhul Sfânt, nu ceva de faţadă. Este un lucru adevărat.

Câţi din cei prezenţi în seara aceasta aici, doresc să fie tot atât de creştini şi tot atât de loiali lui Hristos, în moarte, prigoană sau orice altceva, ca acea mamă căprioară? Nu v-ar plăcea să fiţi aşa? Eu tânjesc să fiu un creştin la fel de bun chiar ca şi femeia aceea siro-feniciană din predica de aseară. Şi împărăteasa aceasta micuţă, de care vorbim în seara aceasta, era la fel de creştină. Când a văzut Ceva ce era adevărat, ea a fost pregătită. Dumnezeu să ne ajute şi pe noi să primim Ceva real: pe Hristos.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Mă întreb dacă în seara aceasta este printre noi cineva care nu Îl cunoaşte pe Hristos ca Mântuitor personal, dar vrea să-L cunoască acum. Ridicaţi mâinile. 1, 2, 3. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Mă întreb dacă printre noi este cineva care spune că este creştin pentru că este membrul unei biserici bune sau a unei grupări deosebite, dar în adâncul inimii simte că nu este născut din nou? Dacă vrei să devii un creştin la fel de bun cum era acea căprioară o mamă, ridică mâna şi spune: „Roagă-te pentru mine, frate Branham.” Dumnezeu să te binecuvânteze. Văd mâini ridicate peste tot şi la balcon.

Tată ceresc, în acea zi geroasă de noiembrie, când stăteam acolo în zăpadă, nici nu mi-a trecut prin gând că îl voi vedea pe acel bărbat fără milă, stând lungit pe jos şi plângând în timp ce îi vorbeam despre Biblie. Până atunci îmi zisese: „Oh, poate că ai dreptate,” dar după ce a văzut cu ochii lui acea realitate arătată de Tine prin natură, el a devenit slujitorul Tău, Doamne.

În seara aceasta sunt o mulţime de oameni adunaţi aici. Tată, unii dintre ei au ridicat mâinile arătând că nu au fost niciodată creştini, dar vor să fie. Dumnezeule, ajută-i să nu fie doar nişte membri reci care se alătură unei biserici formale, unui crez sau botez, ci îngăduie să fie născuţi din nou în inima lor, în Hristos.

Doamne, chiar şi cei care s-au alăturat unei biserici, caută ceva, la fel ca micuţa împărăteasă de care am vorbit. Ea flămânzea după Ceva, aşa cum flămânzesc şi oamenii aceştia, iar când a găsit acel lucru real, când L-a văzut pe Dumnezeu identificat în acel bărbat, a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel!” şi din clipa aceea nu a mai vrut să aibă de-a face cu acele forme păgâne.

Tată, eu cred că oamenii sunt în aceeaşi stare şi în seara aceasta. O, dacă ar putea vedea ceva real! Când ai fost pe pământ, Tu ne-ai spus ce se va întâmpla astăzi şi că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi ştim cum Te-ai manifestat atunci şi că fariseii nu au putut vedea aceasta. Aceleaşi grupuri de oameni sunt şi astăzi şi nu pot vedea din cauză că aparţin de o biserică, au anumite crezuri şi aşa mai departe. Ei nu Îl pot vedea pe marele Mesia, pe marele Duh Sfânt manifestat în oameni, aşa cum ai făgăduit Tu.

Îngăduie ca în seara aceasta fiecare să realizeze acest lucru şi să vadă prezenţa Ta, astfel încât în inimile lor să răsune cuvintele: „Aici este Unul mai mare ca Solomon,” şi anume, Isus Hristos, Fiul înviat al lui Dumnezeu, care este gata să vină, să vă înnoiască inimile şi să pună în ele o experienţă născută din Dumnezeu. Asemenea acelei căprioare mamă, care a fost aleasă prin harul Tău să fie o mamă loială şi noi am fost aleşi încă înainte de întemeierea lumii, fără să avem vreun merit pentru aceasta. Te rog să îngădui ca toţi cei care simt în inimile lor aceeaşi chemare pe care a avut-o şi acea micuţă doamnă, să poată vedea Ceva real şi să-şi zică în inimile lor: „Aici este Unul mai mare decât Solomon,” fiindcă Îţi cerem aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Acum aş vrea să staţi liniştiţi şi respectuoşi, şi să nu se mai plimbe nimeni, pentru că acesta este un moment solemn în care se iau decizii.

Mulţi au ridicat mâinile şi cred că au fost foarte sinceri când au făcut aceasta. Voi aţi auzit de Biblie şi ştiţi că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, aţi învăţat că El s-a înălţat şi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Oare Duhul Sfânt de care vorbim este Isus Hristos? Sigur că este. Vedeţi? El este Dumnezeu. Nu un altul, ci acelaşi Dumnezeu. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei, ci trei atribute ale aceluiaşi Dumnezeu; Dumnezeu în trei manifestări. Vedeţi, au fost trei slujbe. Astfel, El S-a arătat într-o formă care nu putea fi atinsă (cel care atingea muntele pe care coborâse El, trebuia să moară); apoi, acelaşi Dumnezeu S-a arătat într-un trup de carne care putea fi privit şi atins, pentru ca acum, tot El să locuiască în mine şi în tine. El te sfinţeşte cu sângele Lui, ca să poată locui în tine. Şi ce a spus El? „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). Vedeţi? Este Dumnezeu deasupra noastră, Dumnezeu cu noi şi Dumnezeu în noi.

În seara aceasta, El este Hristos, Duhul Sfânt; acelaşi Dumnezeu. El este Viţa, iar voi sunteţi mlădiţele. Să aveţi credinţă în El!

Dacă El s-ar prezenta în seara aceasta printre noi… Dacă ar sta aici cu acele răni pe trupul Său, ar fi o fiinţă umană, un trup de carne şi adevărul este că orice om poate să se desfigureze şi să spună că este El. Noi nu ştim cu adevărat cum a arătat Isus Hristos. Avem doar păreri în funcţie de cum a fost pictat: Hofmann L-a prezentat într-un fel, Sallman în altul, etc. Dar cum L-ai putea recunoaşte tu? După Viaţa Lui. Dacă ar veni un om cu semnele cuielor pe mână şi orice altceva şi ar sta aici, ar fi cu siguranţă un impostor, pentru că atunci când va veni Isus, orice ochi Îl va vedea, fiecare genunchi se va pleca înainte Lui şi orice limbă Îl va mărturisi. Cu siguranţă.

Dar Duhul Lui este aici. Înţelegeţi? O, dacă am putea să ne lăsăm propriile gânduri să alunece în ale Lui, pentru că Biblia spune: „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus.” (Filipeni 2.5). El este Cuvântul. Aşa Îl numeşte Biblia: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Câţi dintre voi ştiu că Isus a fost Cuvântul? În Evrei 4.12 scrie: „…Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Acest Cuvânt al Lui Dumnezeu a fost şi în Solomon, de aceea a putut să deosebească gândurile oamenilor. Acest Cuvânt a fost şi în Hristos şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Eu nu voi chema un rând de rugăciune, ci voi face o chemare la altar. Poate printre noi este cineva care nu a mai fost niciodată în adunările mele. De fapt, nu văd nici o persoană cunoscută aici.

Cineva mi-a spus că aseară au fost chemaţi în jur de treizeci de oameni. Vă daţi seama  că odată, o femeie s-a atins de haina Lui, iar El S-a întors şi s-a întâmplat acelaşi lucru: a simţit că slăbeşte în putere, deşi era Fiul lui Dumnezeu. Şi El a spus: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Tot ce trebuie să faceţi voi, fie că sunteţi în cârje, în scaune cu roţile sau oricum aţi fi şi oriunde v-aţi afla, este să aveţi credinţă. Credeţi şi nu vă gândiţi nici o clipă că sunteţi fără nădejde.

Dacă aş putea să vă vindec, aş face-o, dar eu nu pot face aceasta. Eu pot să-mi pun mâinile peste voi şi să mă rog, ceea ce şi intenţionez să fac pentru toţi cei care au numere de rugăciune, însă fac aceasta numai ca să vă încredinţez că cred împreună cu voi. De ce nu-L atingeţi pe El? Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre. Este adevărat? Ei bine, şi dacă El este Marele Preot, înseamnă că şi astăzi se va purta la fel ca la început, nu-i aşa? Sigur că da, aşa că tot ce trebuie să faceţi este să-L atingeţi prin credinţă.

Tată ceresc, acum adunarea este a Ta. În seara aceasta m-am gândit la femeia aceea micuţă care căuta ceva real când a auzit de acel Duh de descoperire care era peste Solomon. Doamne, noi suntem siguri că toate cuvintele Tale sunt adevărate; şi Tu ai spus că acest lucru se va întâmpla din nou, chiar înainte de venirea Ta, când lumea va fi la fel ca în zilele Sodomei, pentru că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ai spus că lucrările pe care le-ai făcut Tu, le vom face şi noi, iar în seara aceasta eşti Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre. Ce ne mai trebuie ca să înţelegem aceasta?

Ce le-a mai trebuit acelor iudei ca să vadă că El era Profetul aşteptat? El fusese născut de o fecioară şi în viaţa Lui se împliniseră toate celelalte făgăduinţe, dar ei erau prea orbiţi de acele crezuri.

Doamne, aici sunt oameni care nu au venit chiar din Seba, dar au venit din alte părţi. În seara aceasta, Te rog să Te identifici în mod real în mijlocul nostru, apoi să Te identifici şi în ei, aşa cum instinctul de mamă s-a identificat în acea căprioară. Suntem ai Tăi, Tată, de aceea Te rugăm să ne vorbeşti în Numele lui Isus. Amin.

Acum aş vrea să vă rugaţi cu toţii, indiferent unde vă aflaţi. Rugaţi-vă şi credeţi. S-ar putea ca Duhul Sfânt să nu fie de acord cu ceea ce fac acum, iar dacă este aşa, voi chema un rând de rugăciune. Staţi pe locurile voastre şi spuneţi: „Doamne Isuse, ştiu că bărbatul acesta nu mă cunoaşte şi nu ştie nimic despre mine, dar eu cred.”

Credinţa voastră lucrează în subconştient, de aceea, nu încercaţi să presaţi sau să săriţi, pentru că veţi trece pe alături. Ea este în voi, aşa că relaxaţi-vă şi credeţi. Fiţi respectuoşi şi credeţi. Uneori nici nu vă daţi seama că aveţi credinţă, dar ea este acolo. Femeia aceea micuţă avea credinţă, dar nu ştia aceasta.

Câţi dintre voi au văzut fotografia cu Îngerul Domnului, cu acea Lumină? A fost făcută aici în Texas şi a fost răspândită în toată lumea.

Tu ce crezi, domnule? Cel de acolo din colţ. Păreai foarte nerăbdător. Ai o mulţime de lucruri care sunt în neregulă, o mulţime de complicaţii. Când am spus aceasta, ai fost cuprins de un simţământ ciudat, este adevărat? Dacă este aşa, ridică mâna. Sunt un străin pentru tine, nu te cunosc. Aşa este, dar ştii ceva? Lumina aceea tocmai s-a aşezat în jurul tău. Vezi? Ea ţi-a provocat acel simţământ dulce pe care l-ai avut, pentru că am văzut-o când a venit jos.

Eşti aici şi ai vrea să mă rog pentru tine înainte de a părăsi clădirea. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi care este problema ta, deşi tu stai acolo şi eu aici, vei crede că Cel ce face aceasta este El? Una din cele mai mari probleme ale tale este hernia. Este adevărat, aşa-i? Dacă Dumnezeu îmi va spune cine eşti şi care este numele tău, pentru ca în felul acesta să ai o legătură mai bună cu El, vei crede că sunt profetul sau slujitorul Lui? Numele tău este Sturgeon. Ridică mâna dacă este adevărat. Crede şi vei fi vindecat.

În spate este o doamnă care are părul închis la culoare. Tu ai fost foarte surprinsă când s-a spus acel lucru şi ai avut cel simţământ ciudat şi dulce. Dacă cineva priveşte şi poate vedea, peste această doamnă a venit o Lumină de culoarea chihlimbarului. Femeia are dureri de cap care o deranjează foarte tare. Aşa este. Dacă este adevărat, ridică mâna. Eu nu am văzut-o în viaţa mea. Tu ai dureri de cap foarte puternice, migrene, dar te vor lăsa. Amin. Crede!

Lângă tine stă un bărbat care mă priveşte sincer şi serios, iar Lumina se mişcă direct spre el. El are probleme cu ochii, dar dacă crede, Dumnezeu îl va vindeca şi îl va face bine. Crezi? Bine. Nu te-am văzut niciodată, eşti un străin pentru mine.

Tânărul care stă lângă tine are probleme cu capul. Aşa este. Da, domnule. Eu nu l-am văzut în viaţa mea, Dumnezeu ştie aceasta. Ei bine, crede numai.

Bărbatul de lângă tine… Tu porţi ochelari, dar nu aceasta este problema ta, ci suferi cu spatele şi vrei să mă rog pentru tine. Dacă este adevărat, fă cu mâna în felul acesta. Bine. Tânărul de lângă tine, cel cu cravată roşie, are multe probleme în familie. Soţia ta este o femeie foarte nervoasă, iar tu ai un fel de presiune în cap. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Este adevărat. Aşa este. Nu te îndoi, ci crede.

Acolo în spate stă o femeie. Puteţi vedea Lumina care s-a aşezat deasupra ei? Ea are probleme cu ochii şi cu vezica urinară. Oh, dar este pe punctul s-o scape! Ajută-mă, Doamne Dumnezeule. Numele ei este Chambers. Ridică-te în picioare, pentru ca oamenii să vadă cine eşti. Eu sunt un străin pentru această femeie, nu am văzut-o în viaţa mea, dar acum este în ordine. Isus Hristos te face bine.

Dacă Acesta nu este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci, cine este? A făgăduit El că va face aceste lucruri? Toţi cei ce cred, să ridice mâna. Bine.

Tu, cel care ai ridicat mâna cu puţin timp înainte, vrei să fii un creştin adevărat, aşa cum era acea căprioară o mamă adevărată? De ce nu veniţi la altar, în timp ce Duhul Sfânt este aici şi ungerea Lui stă peste noi? Dacă Îl căutaţi pe Dumnezeu pentru mântuire, haideţi la altar şi staţi un minut cu mine. Ridicaţi-vă. Aşa. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Veniţi toţi cei care doriţi să-L găsiţi pe Hristos, oriunde v-aţi afla în clădire. Voi nu veţi fi niciodată mai aproape de El ca atunci când Îl întâlniţi. El este aici, este real şi legitimat. Voi v-aţi alipit de o biserică şi aceasta este tot ce aveţi, dar acum doriţi să vedeţi ceva real.

Priviţi-l pe copilaşul acesta care vine plângând, cu lacrimile şiroind pe faţa lui mică. Nu-i de mirare că sunt atât de plăpânzi, fiindcă nu au fost încă trecuţi prin toate lucrurile. Un alt copil vine din spate, iar altul este pe culoar. Oh, vin copiii mici, în timp ce adulţii Îl lasă să treacă pe lângă ei. Haideţi chiar acum şi staţi la altar! Voi, membri ai bisericii, care doriţi să aveţi o experienţă cu Hristos în inimile voastre, nu vreţi să veniţi aici? El vă cunoaşte pe fiecare şi voi ştiţi că nu vă puteţi ascunde, aşa că de ce nu veniţi să staţi aici, înainte de a merge mai departe? Veniţi aici pentru o scurtă rugăciune. Vreţi să faceţi aceasta?

Dacă vă este ruşine cu El acum, şi Lui Îi va fi ruşine cu voi atunci. Ţineţi minte că El este aici. Scriptura a spus ce se va întâmpla, iar El este aici, identificându-Se pe Sine însuşi. De ce nu veniţi aici, dacă sunteţi doar nişte membri ai bisericii şi nu Îl cunoaşteţi pe Hristos printr-o experienţă reală? Eu nu mă prea pricep să-i conving pe oameni şi sunt conştient că singurul lucru pe care îl pot face este să vă spun adevărul; să vă spun despre prezenţa lui Hristos şi despre Cuvântul Său manifestat.

Dacă fraţii şi surorile care sunt la balcon şi au ridicat mâinile, vor să vină aici, îi aşteptăm. Haideţi jos şi adunaţi-vă în jurul altarului pentru un cuvânt de rugăciune. Arătaţi-i întregii lumi şi lui Hristos, că nu vă este ruşine şi că vreţi să fiţi creştini adevăraţi. Nu vreţi să veniţi în timp ce aşteptăm un moment sau două?

Membrule căldicel sau decăzut, al bisericii, nu vrei să vii şi să stai cu aceştia? Veniţi aici, toţi cei care nu aveţi nici o experienţă cu Dumnezeu, ca să fiţi născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce vreţi să vedeţi mai mult? Ţineţi minte că vă spun în Numele Domnului, dacă mă priviţi ca slujitorului Lui: Scriptura spune că acesta este ultimul semn pe care îl va vedea biserica. Acesta este ultimul semn pe care l-a văzut şi Avraam, înainte de venirea fiului făgăduit. Noi suntem sămânţa împărătească a lui Avraam, iar Isus a făgăduit că sămânţa lui va vedea acelaşi semn pe care l-a văzut Avraam chiar înainte ca lumea neamurilor să fie nimicită. Nu puneţi acest lucru deoparte pentru altceva, deoarece Satana vrea să vă facă să treceţi pe lângă aceasta. Veniţi chiar acum, până când Fântâna mai este plină de sânge.

Este o fântână plină cu sânge

Din venele lui Emanuel,

Unde păcătoşii se aruncă

Să-şi şteargă petele de vină.

Tâlharul de pe cruce s-a bucurat să vadă

Acea fântână în vremea lui.

Acolo şi eu, care sunt ticălos ca el,

Pot să-mi spăl păcatele

Nu vreţi să-L acceptaţi chiar acum? Voi mai aştepta puţin, poate mai este cineva care vrea să vină aici pentru rugăciune.

Acum îi voi ruga pe fraţii predicatori de aici să vină şi să stea împreună cu mine, în timp ce ne vom ruga; mă adresez predicatorilor care sunt interesaţi de aceasta şi predicatorilor care vin la biserica aceasta din apropiere, cărora le pasă de sufletele care vin la Hristos şi care cred că Acesta este Isus Hristos.

Ţineţi minte că eu nu sunt Isus Hristos, ci sunt fratele vostru, un păcătos salvat prin har. Eu sunt la fel ca voi, dar printre noi Se află Isus Hristos, Duhul Sfânt care Se ţine de cuvânt. El nu este obligat să facă aceasta, dar a făgăduit că o va face. Isus nu trebuia să vindece bolnavii, dar Biblia spune că a făcut-o ca să împlinească ceea ce era făgăduit de El. Pe noi nu ne interesează de care biserică aparţii; dacă crezi că Isus Hristos este prezent, crezi şi că trebuie să fie o experienţă a naşterii din nou şi a botezului cu Duhul Sfânt.

Predicatorilor, veniţi între aceşti oameni. Staţi între ei şi puneţi-vă mâinile peste ei, în timp ce ne vom ruga. Aş vrea ca adunarea să fie cât se poate de respectuoasă pentru câteva minute. De unde ştim ce va face Duhul Sfânt? Haideţi aici şi amestecaţi-vă printre aceşti oameni.

Ţineţi minte că voi puteţi face un singur lucru: să acceptaţi ceea ce v-a fost făgăduit. Aţi văzut realitatea învierii lui Hristos?

Rog adunarea să re ridice în picioare în semn de respect. Credeţi cu toţii. Mărturisiţi tot ce ai făcut greşit, apoi rugaţi-L pe Domnul să vă ierte şi să vă primească. Fiecare să se roage în felul lui.

Tatăl nostru ceresc, venim la Tine plini de remuşcare. Istorioara despre acea mamă căprioară a atins o coardă sensibilă în sufletele noastre, iar oamenii doresc să vadă ceva real, la fel ca împărăteasa aceea din Sud, care a venit din părţile cele mai îndepărtate ale pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon. Dar aici este Unul mai mare decât Solomon: Isus Hristos din Nazaret, Salvatorul omenirii. Mântuieşte-i, Tată! Iartă-le păcatele, spală-le sufletele în sângele Mielului şi dă-le experienţa naşterii din nou ca şi creştini. Nici un alt animal, nu putea face ceea ce a făcut acea mamă căprioară, pentru că aşa era ea. Doamne, dă-ne această experienţă a naşterii din nou în Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce Duhul Sfânt este aici. Împlineşte aceasta, Te rugăm.

Acum închideţi ochii, ridicaţi mâinile şi faceţi următoarea mărturisire: „Isuse, eu cred. Ia-mă aşa cum sunt, fiindcă eu nu pot face nimic. Vindecă-mi trupul bolnav, Doamne, fiindcă cred că eşti aici; cred că Duhul Sfânt este aici, identificându-Se pe Sine însuşi. Mântuieşte-mă prin harul Tău, Doamne, în Numele lui Isus Hristos.”

Ne conduci tu în rugăciune, frate Grant?

– Amin –