Meniu Închide

NU TE TEME !

Print Friendly, PDF & Email

Haideţi să rămânem un moment în picioare şi să ne plecăm capetele înaintea lui Dumnezeu. Dar înainte de a face aceasta, aş vrea să ştiu dacă există vreo cerere specială care necesită rugăciune. Faceţi cunoscut lucrul acesta prin ridicarea mâinii. Domnul să vă binecuvânteze.

Tată ceresc, ne apropiem de marele Tău tron, în Numele Domnului Isus, în care ni s-a spus să cerem orice şi ni se va da.  Mai întâi vrem să-Ţi mulţumim pentru această minunată adunare şi pentru aceste patru seri în care oamenii umpluţi cu Duhul Sfânt s-au adunat împreună aici, iar Tu ai dovedit, încă o dată, adevărul Scripturii care spune că „Acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, sunt şi eu în mijlocul lor.” Îţi suntem recunoscători pentru că Te-am văzut vindecând bolnavii, rostind binecuvântări şi spunându-le oamenilor lucrurile care vor veni.

Noi, fraţii de pe platformă, Îţi suntem recunoscători pentru acest grup de oameni şi Te rog să faci ca aceşti creştini, aceşti copii născuţi din nou, care tocmai au venit la Hristos în săptămâna aceasta, să se simtă aici ca acasă, să trăiască şi să lucreze pentru Tine până va veni Isus.

Doamne, fie ca urmarea adunării noastre împreună să fie o trezire de modă veche care să cuprindă tot oraşul. Îngăduie ca aceste biserici să fie umplute peste tot, iar Evanghelia măreaţă a lui Isus Hristos să fie făcută cunoscută pretutindeni în ţară.

Te rugăm şi pentru cei care au ridicat mâinile, ca să le dai ceea ce au cerut, fiindcă Tu ştii ce se află în spatele fiecărei mâini ridicate.

Frânge pentru noi Pâinea Vieţii şi vorbeşte-ne prin Cuvânt, pentru că „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului.” Fă-ni-L Tu cunoscut, ca să putem face voia Ta divină şi arată-Te printre noi în seara aceasta, Tată. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut şi ai spus şi aşteptăm un timp minunat de părtăşie, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Pentru mine este un mare privilegiu să iau parte la părtăşia de aici, din auditoriul din Tucson, cu aceşti oameni cumsecade. Sunt aici de câteva zile şi n-am vrut să plec fără să spun câteva cuvinte sau să avem o adunare împreună, fiindcă n-ar fi fost bine. Îmi pare rău pentru că nu am avut ocazia să-i vizitez pe toţi aceşti fraţi cumsecade, deşi aş vrea să pot sta câte o săptămână în fiecare biserică. Cu siguranţă mi-ar plăcea aceasta.

Totuşi, mă bucur pentru aceşti nou-născuţi din nou care L-au găsit pe Hristos. Dacă aş fi în locul vostru, mi-aş căuta o biserică, un acasă, printre aceşti oameni cumsecade, sau un alt loc în care să puteţi merge.

Eu am vizitat şi bisericile din care sunt unii din fraţii prezenţi şi am văzut că acolo sunt oameni plini de râvnă care trăiesc pentru Dumnezeu şi încearcă să ţină sus Lumina Evangheliei. Eu apreciez astfel de oameni şi vreau să nu uitaţi că ei cred aceeaşi Evanghelie pe care o propovăduiesc şi eu. Ei sunt sponsorii mei şi stau pe platformă alături de mine, fără să se ruşineze de Evanghelie. Ei cred în ea, stau aici şi mă sprijină în fiecare seară cu rugăciunile lor.

Dacă nu aveţi o biserică la care să mergeţi, duceţi-vă într-una din bisericile acestor oameni cumsecade şi aveţi părtăşie cu ei. Dacă n-aş fi predicator şi aş locui aici, eu aşa aş face: mi-aş găsi o biserică, un acasă, şi mi-aş ocupa locul în Hristos.

În ce vă priveşte pe cei care v-aţi predat inimile lui Hristos, dar nu v-aţi botezat încă, aş vrea să vă consultaţi cu unul din aceşti bărbaţi, ca să primiţi botezul creştin. Iar dacă nu aţi primit Duhul Sfânt, ei vor şti cum să vă îndrume să-L primiţi.

Dacă va fi cu voia Domnului, vom vorbi despre aceasta la dejunul oamenilor de afaceri creştini, unde aş vrea să aduc un mesaj evanghelic despre Duhul Sfânt. Dejunul va avea loc mâine dimineaţă la ora 8.00.

De când am venit la Tucson, am vrut să dau de o cunoştinţă de-a noastră, care s-ar putea să fie din biserica voastră.  Este vorba de doamna Charlotte Raney. O cunoaşte cineva? Poate este aici… Este soră medicală.

(Cineva spune: „Este aici fiica ei.”). Da? Mă întreb cât de mare este acum. Ridică-te în picioare, scumpo. Cred că eşti destul de mare, iar eu ţi-am zis: „Scumpo.” Oh, da, ai crescut destul de mult. Mulţumesc, dragă. Spune-i mamei tale că dorim ca Dumnezeu s-o binecuvânteze, că o iubim şi dorim să o întâlnim înainte de a pleca. Spune-i lui Billy Paul sau oricăruia dintre noi, unde locuiţi. Noi am încercat să vă găsim în cartea de telefoane şi am întrebat mai multe persoane dacă vă cunosc, dar nu am reuşit să dăm de voi. Îţi mulţumesc foarte mult. Ultima dată când te-am văzut erai un copilaş atâtica. Aceasta este doamna Raney, sora ei.

Mama ei este o soră medicală cunoscută şi a fost unul din primele cazuri de cancer pe care le-am văzut vindecate de Domnul. Domnul mă chemase în această slujbă doar cu o seară sau două înainte de vindecarea ei, iar când am întâlnit-o, sărmana nici nu mai ştia pe ce lume este, fiindcă era arsă toată de razele cu radiu. Sunt foarte mulţi ani de atunci, poate chiar şi douăzeci şi cinci. Ea era înregistrată ca fiind bolnavă de cancer la spitalul din Louisville şi ar fi trebuit să fie moartă de douăzeci de ani, dar iată că este sănătoasă şi astăzi şi lucrează ca soră medicală.

Aici este şi sora ei care a venit din vest. De când am sosit în locul acesta am tot încercat să le găsesc. M-am uitat la toate chipurile întâlnite, dar nu am putut s-o recunosc, de aceea m-am gândit că probabil s-a mutat de aici. Eu mi-am notat pe o hârtie ceva ce trebuia să-i spun, fiindcă îmbătrânesc şi am început să uit.

Eu am discutat cu fratele Moore şi i-am spus… Câţi îl cunoaşteţi pe fratele Moore? Voi, oamenii de afaceri îl cunoaşteţi cu siguranţă. El este un predicator cunoscut din Shreveport şi unul din colaboratorii mei. Şi eu i-am zis:

„Frate Jack, îmi este tot mai greu să-mi amintesc unele lucruri. Înainte mi le aminteam imediat, dar acum…”

„Numai aici ai ajuns?” m-a întrebat el.

„Mi se pare destul de grav,” i-am răspuns eu.

„Aşa crezi? Păi, eu l-am sunat odată pe un predicator, iar când mi-a răspuns la telefon, l-am întrebat ce vrea.” (Adunarea râde).

Fratele Moore este cu patru sau cinci ani mai bătrân decât mine. Eu sper să nu ajung chiar aşa, deşi cred că mi-a spus aceasta în glumă, pentru că este irlandez şi irlandezii au simţul umorului. Totuşi este grav dacă ajungi să chemi pe cineva la telefon şi să-l întrebi ce vrea.

Acum aş vrea să mulţumesc acestui grup de predicatori care au sponsorizat întâlnirea de aici şi la fel oamenilor de afaceri ai Evangheliei Depline din oraş. Dacă s-ar putea, aş vrea să merg în fiecare adunare micuţă. Eu sunt însoţit de fratele Borders, managerul meu, care stabileşte întâlnirile şi merge cu mine. Acasă am un carneţel cam aşa de gros, plin cu invitaţii din toată lumea şi am înţeles că fraţii mai au unul pe care trebuie să mi-l dea dimineaţă.

Totuşi, de obicei mă duc unde mă călăuzeşte Domnul, iar când fac aceasta, merg în Numele Domnului Isus, fiindcă El m-a trimis ca ambasador al Său. Astfel, m-am simţit călăuzit să avem această părtăşie, aici, în Tucson.

Câţi dintre voi vi-l amintiţi pe fratele F.F. Bosworth, marele sfânt al lui Dumnezeu? El a plecat de curând în slavă, la vârsta de optzeci şi patru de ani, dar îmi amintesc că m-a întrebat:

„Frate Branham, ştii ce este o părtăşie?”

„Cred că da, frate Bosworth,” am răspuns eu.

„Ei bine, părtăşia înseamnă cel puţin doi într-o barcă,” a continuat el. Aceasta înseamnă că aici am suficient loc şi pentru alţii, slăvit să fie Domnul. Acest lucru îmi aminteşte de o povestire. Când am intrat pe uşă, unul din uşieri a dat mâna cu mine şi mi-a zis: „Şi eu sunt frate cu tine.”

„Mă bucur de aceasta,” i-am răspuns. Apoi mi-a spus cum se numeşte şi că este irlandez.

Cineva m-a întrebat odată ce naţionalitate am, iar eu i-am răspuns: „Sunt irlandez.” Adevărul este că dacă pot fi salvaţi irlandezii, atunci este şansă de salvare pentru întreaga lume. Irlandezul de care v-am spus, mi-a zis: „Mie îmi place să merg la vânătoare şi iubesc povestirile vânătoreşti.” Adevărul este că tu trebuie să fii „de toate pentru toţi”, ca să câştigi suflete pentru Hristos.

 Vorbind de părtăşie, îmi amintesc că odată eram la nord de New Hampshire. Acolo este patria căprioarei cu coada albă, dar eu m-am dus la pescuit. M-am dus undeva sus în munţi şi mi-am aşezat cortul acolo. Mie îmi place mult ţinutul acesta, pentru că are o mulţime de ape, dar mi-ar plăcea să avem şi nişte iazuri sau lacuri. Ştiţi, eu sunt baptist şi vreau multă apă.

Deci m-am dus la iazul acela, prindeam peştii în joacă şi le dădeam drumul. Dacă omoram vreunul, desigur o făceam ca să-l mănânc. Într-o dimineaţă, m-am trezit, mi-am luat toporul din cort ca să tai nişte crengi şi m-am dus la pescuit de păstrăvi.

Când am revenit la cort, am văzut că înăuntru era o ursoaică cu doi pui. Problema nu este cât mănâncă, ci cât distrug. Vai, vai! Le place să audă mult zgomot. Da, ei sunt penticostali până în măduvă. În ce priveşte zgomotul… mai bine aş lăsa baltă subiectul acesta.

Eu pot să vă dovedesc că orice lucru care nu are o reacţie este mort. Înseamnă că dacă religia voastră nu are nici măcar o reacţie mică, trebuie s-o îngropaţi şi să vă alegeţi alta. Tu trebuie să ai o reacţie ca să fii viu.

Când am ajuns aproape de cort am auzit gălăgie.      M-am uitat şi acolo era o ursoaică cu doi pui care tocmai dărâmaseră tot ce au întâlnit în cale. Am ştiut că era întocmai ca zicala: „Dărâmă tabăra şi apoi pleacă.” Ursoaica stătea deoparte şi îşi chema puii. Era o ursoaică neagră. Urşii aceştia nu sunt mari. Deci ea stătea deoparte şi îşi chema pui. Unul dintre ei s-a dus la ea, dar celălalt nu, aşa că m-am întrebat mirat: „Oare de ce nu merge şi puiul acela la mama lui?”

Eu aveam în cort un pistol vechi şi ruginit, dar cred că era deja rupt în bucăţi. Când ursoaia are pui poate deveni foarte agresivă, și dacă vrea, te poate ataca oricând, aşa că o priveam atent, în timp ce cu coada ochiului căutam cel mai apropiat copac.

Aţi auzit de predicatorul care s-a urcat în pomul de scorţişoară. Ei bine, când eşti urmărit de un urs, este bun orice copac. Astfel, eu priveam atent spre acel copac, dar în acelaşi timp mă întrebam ce făcea celălalt pui. Oare de ce nu voia să meargă la mama lui care îl chema într-una? El stătea aplecat şi făcea ceva. „Oare ce a găsit micuţul acela?” mă întrebam curios. La un moment dat m-am gândit să fug repede în cort şi să-mi iau pistolul, dar apoi mi-am zis: „N-aş vrea s-o omor pe ursoaică şi să las doi pui orfani în pădure.”

Apoi m-am uitat mai atent să văd ce găsise micuţul pui. Stătea aplecat şi se mişca puţin, în timp ce ursoaica privea spre mine şi îl chema neliniştită. Când mama s-a întors puţin să vadă ce face celălalt pui, m-am tras într-o parte ca să-mi dau seama ce făcea puiul pe care-l chema. Ştiţi ce găsise? Găleata mea cu melasă.

Ştiţi, mie îmi plac clătitele. Ştiu că la mulţi dintre voi vă plac, dar mie nu-mi place să le stropesc, ci îmi place să le botez; îmi place să fie melasă din belşug pe ele. Când am mâncat ultima dată aici, la Ramada, am avut cel mai bun dejun, pentru că au nişte clătite foarte bune. Eu i-am cerut chelnerului să-mi mai aducă nişte melasă, dar tot nu a fost suficientă, aşa că a trebuit să pun şi zahăr ca să le pot termina.

Şi iată că micuţul acela ţinea găleata în braţe şi cu o labă lua din melasă. Dar pentru că nu ştia să mănânce cu laba, şi-a băgat capul în găleată şi a început s-o lingă.

Când am văzut ce face, am început să strig la el: „Pleacă de acolo!” dar nici măcar nu s-a întors până nu a terminat de „spălat” găleata. Când a terminat, am văzut că nu-şi putea deschide ochii din cauză că din vârful urechilor şi până la mijloc era plin de melasă.

Atunci m-am gândit: „Nu-i de condamnat, pentru că este la fel ca o adunare bună de modă veche. Astfel, când îţi bagi mâna până la cot în găleata cu miere şi strigi şi Îl lauzi pe Domnul, nu-ţi mai pasă ce se întâmplă în jur, nu mai auzi nimic.” Vedeţi?

Dar partea ciudată este că ursoaia şi puiul celălalt, care stătuseră deoparte, au început să-l lingă după ce a terminat. Când a ajuns între ei, au avut părtăşie împreună. Vedeţi? Au început să-l lingă amândoi. Natura are o mulţime de ciudăţenii, nu-i aşa, fraţilor? Lins de toţi. Cei care nu au participat la această adunare, pot doar să lingă melasa de pe tine, după ce s-a terminat. În ordine.

Noi suntem recunoscători pentru acest grup de fraţi şi pentru toţi cei prezenţi aici şi nădăjduiesc că totul a ieşit bine. Cu un singur lucru nu sunt de acord şi acela este în legătură cu partea financiară: am spus că voi plăti eu pentru tot.

Dacă în seara aceasta este prezent cineva din echipa de la Ramada Inn, vreau să le mulţumesc pentru că ne-au permis să ne întâlnim în această sală. Cel care mi-a spus de acest loc este fratele Tony, iar dacă cineva vine în oraşul acesta şi caută un loc de cazare, cu siguranţă îi voi recomanda locul acesta.

Mă gândesc că dacă oamenii de aici au avut respect pentru noi, pentru religia şi Hristosul nostru, se cuvine să avem şi noi consideraţie pentru ei şi să facem publicitate acestui motel. Fie ca Domnul să binecuvânteze această instituţie, pentru că întotdeauna când am mers prin ţară şi am vizitat hotelurile lor, am găsit ospitalitate. Oamenii de afaceri folosesc sălile lor din Phoenix şi de peste tot, pentru adunări şi convenţii, aşa că dacă sunt cumva prezenţi, le spun acestor adevăraţi gentlemani: Dumnezeul cel Atotputernic să vă binecuvânteze, iar la sfârşitul drumului pe acest pământ, să vă deschidă porţile şi să vă primească în Împărăţia Sa.

Vreau să spun că voi, cei din Tucson, sunteţi fericiţi, şi deşi unii spun că locul acesta este cel mai aproape de hades, pentru că este atât de cald, mie îmi place foarte mult. Păi dacă ar fi atât de cald şi la mine acasă, nu ai putea sta cu haina pe tine, cu tot aerul condiţionat. Ai fi transpirat până la piele, dar vă pot spune că deşi am lucrat destul de greu, aici nu am transpirat încă.

Mie îmi place aceasta. De ce să mergi în concediu în est, când aici este locul potrivit de venit? Este un loc mult mai bun decât mlaştina noastră de acolo, aşa că îmi place, şi nădăjduiesc că Domnul mă va lăsa să mă întorc şi să locuiesc aici.

Desigur, ceea ce face plăcut acest loc sunt oamenii. Astfel, în magazine şi peste tot unde am mers, am fost tratat foarte bine, fiindcă oamenii sunt foarte amabili.

Când am ajuns aici, am pornit radioul şi am găsit un post care transmite numai muzică creştină. Este vorba de postul KAIR. Am aflat că au sediul aici în Ramada şi ştiţi ce am făcut? Am cumpărat un radio pe care vreau să-l ţin deschis acasă, astfel ca şi copiii mei să poată auzi ceea ce trebuie. Spun aceasta pentru că orice alt program deschizi, nu auzi decât rock and roll şi celelalte lucruri pe care le au astăzi. Cred că voi, creştinii, ar trebui să faceţi tot ce puteţi ca să păstraţi acest post aici. Aşa este. Ascultaţi-l în casele voastre, pentru ca copiii voştri să audă ce trebuie.

Desigur, veţi auzi o mulţime de lucruri pentru că este o emisiune multi-denominaţională şi sunt tot felul de predici. Poate nu veţi fi de acord cu unii fraţi şi cu programul lor, pentru că dacă, de exemplu, am sta toţi la masă şi am mânca plăcintă, poate eu aleg plăcinta cu cireşe, în timp ce tu alegi plăcinta cu mere, însă toţi mâncăm plăcintă. Este adevărat? Noi suntem fraţi, aşa că fiecare are dreptul să exprime ceea ce gândeşte.

De aceea, aş vrea să ţineţi radioul deschis şi să ascultaţi acea muzică plăcută. Eu apreciez ceea ce fac ei şi doresc ca Domnul să-i binecuvânteze. Mai este încă un post care transmite multă muzică creştină, dar nu-mi amintesc numele lui. Sper să nu se simtă rău, dar eu îl ascult tot timpul pe fratele Gilmore de la acest post. (Un frate spune: „Este KFIF.”). Da, acesta este postul şi îi apreciez foarte mult şi pe ei.

Dacă ne-am lua după acea zicală şi am privi în jurul nostru, am fi uimiţi să constatăm câţi oameni buni au rămas în lume şi câte lucruri bune mai avem. Domnul să fie lăudat. Eu mă bucur că sunt american şi sunt fericit când mă întorc acasă din misiunile din alte ţări.

Atunci pot să văd în ce lux trăim, în timp ce restul lumii moare de foame. Noi avem locuri frumoase şi biserici mari pe fiecare stradă, în timp ce oamenii aceia nici n-au auzit măcar de Numele lui Isus Hristos.

 Am văzut nişte băieţi negri care nu aveau nici haine pe ei şi nu deosebeau stânga de dreapta, dar au stat zi şi noapte şi m-au ascultat cu lacrimile curgând pe obraji în timp ce le-am vorbit despre Domnul Isus, de care nu auziseră niciodată până atunci. De ce? Pentru că au aflat că este Cineva care îi iubeşte şi pe ei. Oh, Doamne, aceasta era ceea ce voiau să audă: că îi iubeşte şi pe ei Cineva. Cine nu vrea să fie iubit? Toţi vrem aceasta. Toţi avem nevoie de dragoste.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nădăjduiesc că ne vom reîntâlni la dejunul de mâine dimineaţă, desigur, cu cei care pot veni. Dacă veniţi la dejun, sunt sigur că vom avea puţin mai multă melasă în cazul în care vom avea clătite.

Odată, am predicat într-o biserică misionară baptistă, undeva în Georgia. Am predicat până târziu şi eram obosit, aşa că am adormit pe verandă în timp ce vântul adia uşor. Pe acolo oamenii se trezesc la ora patru dimineaţa şi o femeie de culoare, pe care n-am s-o uit, a venit de vreo trei sau patru ori să vadă dacă m-am trezit. Ea mi-a zis: „Parson”, care în Sud înseamnă predicator, „Parson, nu te trezeşti, pentru că am încălzit deja clătitele de patru ori.” Domnul s-o binecuvânteze. Avea vreo şaptezeci de ani şi cred că acum se odihneşte în slavă.

Îl iubiţi cu toţii pe Domnul? (Adunarea spune: „Amin.”). Mă bucur. Nu sunteţi bucuroşi pentru că puteţi fi liberi şi fără nici o apăsare?

Vreau să-i mulţumesc şi acestui cvartet de aici. Ştiu că sunteţi planificaţi să mergeţi în altă parte. Eu v-am ascultat discurile şi benzile şi ştiu că sunteţi buni.

Oh, fata aceasta cântă ca o privighetoare şi la fel cei doi băieţi. Eu i-am zis micuţului cu ochelari, cu care m-am întâlnit aseară: „Fiule, într-o zi vei fi bas.” Domnul să vă binecuvânteze pentru că sunteţi foarte cumsecade şi nădăjduiesc că într-o zi, drumurile noastre se vor intersecta din nou. Dacă nu, ne vom întâlni în dimineaţa aceea la poartă.

După ce ne-am manifestat bucuria care îi însoţeşte pe creştini, să mergem mai departe. Eu nu am fost niciodată trist, ci sunt plin de bucurie, pentru că sunt creştin. Clopotele bucuriei au sunat în inima mea în urmă cu treizeci şi vreo cinci de ani, când Isus Hristos a intrat în inima mea, dar      n-am putut să exprim niciodată bucuria pe care o am, pentru că este o bucurie fără cuvinte şi plină de slavă.

Acum, când ne apropiem de Cuvânt, să lăsăm deoparte râsetele şi să privim spre El.

Doamne Isuse, vino în ajutorul nostru în timp ce vom citi din Cuvântul Tău. Îngăduie ca marele Duh Sfânt, care a fost trimis să fie Tutorele nostru, să ne crească şi să ne înveţe căile lui Dumnezeu, să vină acum, să ia Cuvântul şi să-L ducă în fiecare inimă care are nevoie, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dacă vreţi, aş vrea să deschideţi Bibliile împreună cu mine şi să citim din Matei 14.22-27:

„Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.

După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.

În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”

Acum voi aduce un mesaj simplu, ca o mică dramă, astfel încât să poată înţelege şi micuţii aceştia. Îl voi intitula: „Nu vă temeţi!”

Sunt câteva cuvinte pe care le voi folosi mai des: „Crezi tu aceasta?” şi: „Veniţi să vedeţi un Om…” şi aş vrea să le pun în legătură cu subiectul: „O mărturie pe mare.”

Trebuie să fi fost după-amiaza târziu, sau mai bine zis, spre seară, pentru că soarele apusese deja şi toţi erau istoviţi şi epuizaţi. Fusese o zi grea pentru micuţul grup de pescari musculoşi şi cu capul pleşuv care navigau cu barca pe Marea Galileii. (În traducerea noastră scrie „corabie.”). Când au pornit pe mare, Petru s-a aşezat lângă fratele său, Andrei.

Barca aceea nu era ca bărcile de astăzi, ci era mai degrabă o corabie prevăzută cu vâsle. Găurile pe unde ies vâslele la o asemenea barcă sunt destul de sus, din cauza valurilor, iar uneori sunt şase sau opt oameni care trag la vâsle. Ei erau pescari comerciali care pescuiau pe Marea Galileii. Pescarii fac şi astăzi la fel, pentru că nu s-a schimbat nimic, ci se pescuieşte la fel ca atunci, cu acelaşi fel de năvoade şi celelalte lucruri.

Când au întors barca şi au pornit, pe ţărm era plin de oameni care îşi luau rămas bun de la ei şi le strigau: „Să veniţi să ne mai vedeţi şi să-L aduceţi şi pe Învăţător cu voi.” Aveau mult de mers şi trebuiau să tragă tare ca să ajungă în noaptea aceea pe partea cealaltă a mării.

Îmi pot imagina cum se simţeau, pentru că fusese o zi mare, în care văzuseră o mulţime de semne mari şi mulţi oameni fuseseră salvaţi pentru că crezuseră în Domnul Isus. Dar fusese şi o zi grea, pentru că trebuiseră să-i ţină pe oameni ca să nu dea buzna peste Învăţătorul lor care aducea Viaţa la cei pierduţi. Erau foarte obosiţi.

Apoi trebuiseră să-şi părăsească prietenii… Este foarte greu când trebuie să-ţi iei adio de la prieteni. Este un lucru foarte trist. Eu pot simţi povara pe care o simţeau ei, fiindcă am trecut prin aşa ceva.

Când ajungi să te cunoşti cu un grup de oameni, iar ei încep să vadă că nu eşti vreun super-om, ci un frate, şi când lucrurile încep să meargă bine, este foarte greu să-ţi iei rămas bun de la ei şi să le spui: „La revedere. Sper să ne revedem cândva.” Eu aştept timpul când ne vom revedea pe partea cealaltă şi nu va mai trebui să ne luăm la revedere. Dacă nu vă voi mai vedea aici, mă voi uita după voi acolo.

Îmi închipui cum îşi fluturau batistele şi îşi ştergeau câte o lacrimă în timp ce barca se îndepărta tot mai mult în larg, până când nu s-au mai auzit uralele celor rămaşi pe ţărm.

Curând s-a lăsat o mare linişte. Nimeni nu spunea nimic, ci toţi erau preocupaţi să vâslească în acelaşi ritm, ca să înainteze cu barca, pentru că altfel s-ar fi învârtit pe loc. Ritmul era foarte obositor şi Ioan, care era cel mai tânăr, a cedat primul. Probabil că nu era la fel de vânjos ca ceilalţi pescari care fuseseră pe mare şi înfruntaseră furtuni şi primejdii. Şi pentru că era obosit, cred că le-a zis celorlalţi: „Fraţilor, haideţi să ne odihnim puţin.” După ce s-a oprit din vâslit şi şi-a îndepărtat părul negru de pe frunte, pot să-l aud cum le spune celorlalţi, în timp ce micuţa corăbioară plutea liniştită pe mare: „Simt că trebuie să vă spun o mărturie.”

Îmi place când ai despre ce să pui mărturie şi îmi plac adunările cu mărturii bune. Dacă nu ai o mărturie proaspătă, ci te ridici şi spui aceeaşi mărturie pe care ai spus-o aseară şi anul trecut, ar putea deveni obositor, dar când ai o mărturie proaspătă, nu poţi ţine ascuns ceea ce a făcut Domnul pentru tine, fiindcă dă afară, aşa că trebuie să le spui şi altora.

În adunarea de acasă obişnuiam s-o numim mărturie „popcorn.” Câţi dintre voi ştiu ce este popcornul? Adică cum se face. Iei un bob de porumb şi-l pui pe plita încinsă. Imediat sare în aer şi din galben cum era se face alb, iar când vine jos este de două ori mai mare în dimensiune şi pe jumătate de uşor. Aşa este şi mărturia. La început eşti puţin galben, pentru că te temi, apoi vine puterea şi Focul Duhului Sfânt, care te înfierbântă şi din galben te face alb, aşa că te simţi atât de uşor încât nu mai eşti legat de pământ, ci pluteşti. Vedeţi? De aceea îmi place mărturia popcorn.

Poate şi Ioan a avut o astfel de mărturie, aşa că s-a ridicat în picioare şi a zis: „Fraţilor, mai întâi de toate vreau să vă mărturisesc că sunt pe deplin mulţumit şi mă simt în siguranţă, pentru că astăzi m-am convins că nu urmăm un fanatic, aşa cum vrea lumea să ne facă să credem. Acum sunt convins că noi Îl urmăm pe Cel despre care vorbeşte Scriptura, şi vreau să vă mărturisesc şi vouă acest lucru.

Eu m-am născut şi am crescut lângă Iordan, aproape de locul prin care a trecut Israelul condus de marele războinic Iosua, cu multe sute de ani în urmă. El a pus chivotul legământului înainte şi Duhul Sfânt a deschis Iordanul, aşa că au trecut pe partea cealaltă pe pământ uscat.

Îmi amintesc că primăvara obişnuiam să merg pe malul Iordanului să culeg flori, iar într-o după-amiază am auzit-o pe mama strigându-mă: „Este timpul să dormi de amiază.” Ştiţi că băieţii mici trebuie să-şi facă somnul de amiază, aşa că ea stătea pe verandă şi mă legăna până adormeam. Îmi amintesc şi acum ochii ei căprui şi povestirile biblice pe care mi le spunea.”

Este destul de rău că mamele din zilele noastre nu mai fac acest lucru şi că nu mai stau în locul în care ar trebui să stea, adică nu mai au grijă de copiii lor şi nu le mai spun povestiri din Biblie. Aceasta este marea problemă a naţiunii noastre, pentru că orice copil de pe stradă îţi poate spune mai multe lucruri despre Davey Crockett decât despre Isus Hristos. Aşa este. O cât de comercial priveşte lumea acest lucru!

Şi Ioan a continuat: „Ea obişnuia să-mi spună tot felul de povestiri din Biblie, dar cel mai mult mi-a plăcut povestirea în care Elisei l-a înviat pe copilaşul acela. Ce om trebuie să fi fost acest Elisei! Şi ştiţi ce mi-a spus mama? „Gândeşte-te că atât Elisei, cât şi marele Ilie, au umblat pe drumul pe care am fost noi astăzi. Cu sute de ani în urmă, ei au făcut chiar aici acele lucrări. Aceşti doi profeți au fost pe malul râului şi râul s-a deschis, iar ei au trecut dincolo spre Ierihon.”

Şi mai era o povestire care m-a impresionat foarte mult şi pe care doream să mi-o spună în fiecare zi. Este vorba de povestirea în care Dumnezeu a scos poporul nostru din robia egipteană şi l-a dus în pustie, unde l-a hrănit timp de patruzeci de ani cu mană din cer. Ea spunea că în fiecare dimineaţă când se trezeau, găseau pe pământ acea mană care le ajungea pentru întreaga zi.

Eu obişnuiam s-o întreb întotdeauna pe mama: „Mamă, Dumnezeu avea în cer îngeri care lucrau toată noaptea şi făceau acea pâine cerească pe care o trimitea dimineaţa copiilor Săi flămânzi? Acolo erau îngeri care le duceau acea pâine jos?” Atunci ea zâmbea şi îmi zicea: „Nu, scumpule! Tu eşti încă mic şi nu poţi înţelege, dar marele nostru IaHVeH este Creatorul şi nu are nevoie de îngeri care să facă pâine şi s-o aducă pe pământ. El este Creatorul.” Eu nu înţelegeam cum vine aceasta, dar povestirea m-a impresionat foarte mult.

Apoi L-am văzut pe Domnul nostru făcând multe lucruri minunate: vindecând bolnavii şi aşa mai departe, dar astăzi, fraţilor, L-am văzut cum a luat cele cinci pâini şi doi peşti, care erau prânzul acelui băiat. Eu m-am urcat pe o stâncă să văd mai bine ce va face şi am văzut cum a luat acea pâine, a rupt din ea şi a dat mulţimii, iar când a băgat mâna în coş, acolo era încă o bucată de pâine coaptă şi tot aşa.

Fraţilor, este o legătură între El şi IeHoVaH, pentru că a creat pâinea şi peştele chiar în faţa mea. Şi mă gândesc că nimeni altcineva nu poate face aceasta, decât IaHVeH. Acesta este acelaşi Dumnezeu despre care mi-a povestit mama şi a spus că le-a dat pâinea din cer în pustie. Noi L-am văzut cu ochii noştri cum a creat pâine în faţa noastră. De unde a luat făina? Şi nu doar făina, pentru că erau pâini coapte şi gata de mâncat. Apoi a luat peştele, l-a rupt în două şi l-a dat la oameni, iar bucata care a urmat era gata prăjită. Cum a făcut-o? O, El este Dumnezeu şi tot ce trebuie să facă este să vorbească!”

Băieţelul acela nu avea prea multă mâncare, dar când a pus acele lucruri în mâna lui Isus, El a hrănit câteva mii de oameni. Poate zici: „O, aş vrea să am o credinţă atât de mare!” Este suficientă acea credinţă mică pe care o ai, fiindcă ai avut destulă cât să vii la biserică. Şi dacă ai atâta credinţă, de ce n-o pui în mâna lui Isus şi El îi va hrăni cu miile? În mâinile tale nu este prea multă, dar odată ce o laşi să ajungă în mâinile Lui, va face minuni.

Ioan era foarte emoţionat. Îl pot auzi pe Andrei cum îi spune: „Stai în loc, băiete, şi nu mai mişca barca! Nu te aprinde aşa de tare, fiindcă acum suntem pe mare, nu acolo!”

„Dar inima mea bate cu putere când ştiu că Dumnezeu ni S-a descoperit într-un trup omenesc pe care putem să-L atingem.”

Nu-i de mirare că profetul a spus că El va fi Emanuel; că Dumnezeu va fi printre noi în El şi că Îl vedem făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Tatăl. Nu-i de mirare că El a putut să le spună acelor farisei: „Cine Mă poate învinui de păcat? Cine Mă poate acuza? Eu am făcut întocmai ce a spus Biblia că voi face.” (parafrazare).

Să ştiţi că păcatul este necredinţa. Ştiaţi că minţitul nu este păcat? Nici curvia nu este păcat. Nici faptul că beţi, fumaţi, jucaţi jocuri de noroc sau înjuraţi folosind Numele Domnului, nu este păcat. Toate acestea sunt atributele păcatului, iar voi le faceţi pentru că nu sunteţi credincioşi. Păcatul este unul singur, iar acela este necredinţa.

Eu am spus aceasta într-o biserică metodistă, iar o soră bătrână, care stătea acolo cu gulerul acela ridicat, m-a întrebat: „Atunci ce este păcatul, reverend Branham?”

„Necredinţa,” am răspuns eu. Aşa este.

Deci tu faci aceste lucruri pentru că eşti necredincios. Dacă continui să le faci, eşti un necredincios. Aşa este. Înseamnă că există doar două posibilităţi: ori eşti credincios, ori eşti necredincios, iar Biblia spune că cel care nu crede, a şi fost osândit. Aţi văzut? Deci păcatul este unul singur: necredinţa, restul fiind atributele ei.

Când a fost pe pământ, Isus a zis: „Cine Mă poate acuza de necredinţă? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările pe care le fac.” (Ioan 10.37-38). Din aceste versete vedem că El făcea aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Dumnezeu.

Acum aş vrea să vă spun ceva, fraţilor. Dacă Viaţa lui Isus Hristos este în Biserică, atunci cu siguranţă Biserica ar trebui să facă aceleaşi lucrări, pentru că posedă aceeaşi Viaţă.

Ce roade ar aduce la suprafaţă un piersic, dacă aş scoate viaţa din el şi aş înlocui-o cu viaţa unui măr? Desigur, ar rodi mere, pentru că acel fel de viaţă ar fi în el. Ei bine, dacă Viaţa lui Hristos este în voi, va aduce la suprafaţă roadele pe care le-a avut El. Aşa trebuie să fie.

Creştinătatea de astăzi a ajuns într-o mare confuzie. Astfel, ei cred că tot ce trebuie să faci este să-ţi treci numele într-o carte, să fii stropit puţin şi să dai mâna cu predicatorul. Dar acesta nu este creştinism, fiindcă creştinismul înseamnă lepădarea de sine; înseamnă să mori faţă de lucrurile lumii, să-ţi iei crucea în fiecare zi şi să-L urmezi pe El, iar Biblia spune că „…nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8.1). Cum ajungi în El? Prin aderare? Nu. Prin strângerea mâinii? Nu. Prin educaţie sau printr-o uniune? Nu. Dar cum? „…printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi, ca să alcătuim un singur trup…” (1Corinteni 12.13). Vedeţi? Noi intrăm în Hristos prin botezul cu Duhul Sfânt, şi „…nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Amin. Oh, aceasta poate face pe oricine să strige! Amin. Este un lucru minunat să fii aici. În ordine.

Pot vedea că următorul care s-a ridicat să aducă o mărturie, a fost Petru. El a zis: „Pot spune şi eu o mărturie?” Atunci când vrei să mărturiseşti ceva, ajungi să îţi ceri permisiunea s-o faci, fiindcă urmează ceva. Şi acea adunare de mărturii era ceva. Biata barcă se legăna într-o parte şi-n alta, pentru că fraţii aceia băteau din picioare şi aveau un timp minunat. Mi-ar fi plăcut să fiu şi eu acolo. Vouă nu v-ar fi plăcut să ascultaţi acele mărturii? Tânărul Ioan s-a aşezat, fiindcă spusese tot ce avusese de spus în momentul acela.

Apoi s-a ridicat Simon şi a zis: „Când Andrei a început să meargă la adunările acelui om despre care toţi ziceau că este un sălbatic, biserica a crezut că nu este în toate minţile. În definitiv, tatăl lui a fost preot, și obiceiul poporului nostru este ca fiul să calce pe urmele tatălui său. Totuşi, lucrarea lui a fost atât de mare, încât în loc să meargă la acele şcoli înalte, ca să primească educaţie, Ioan a urmat altă cale. Chemarea lui era prea mare, aşa că Dumnezeu l-a dus în pustiu când avea doar nouă ani, şi şi-a făcut apariţia doar la vârsta de treizeci de ani, ca să-L prezinte pe Mesia. Şi pentru că Mesia urma să aibă un semn, Ioan trebuia să ştie care era acela.

Dacă ar fi fost injectat de una din acele mari denominaţiuni, vreun episcop renumit ar fi putut să-i spună: „Uite ce este, Ioan. Noi ştim că urmează să-L prezinţi pe Mesia, aşa cum a spus îngerul, dar nu crezi că fratele Cutare întruneşte toate calităţile?” Vedeţi? Dar Ioan nu a făcut aceasta, ci s-a separat de toţi ca să poată vedea ce va spune Dumnezeu.

Eu cred că aceasta este o lecţie bună pentru noi în seara aceasta, fiindcă dacă ne vom separa de toate aceste învăţături şi crezuri omeneşti, şi vom privi în Biblie, vom vedea ce a spus Dumnezeu despre aceasta; iar ei ar trebui să ştie că singurul lucru corect este Cuvântul Lui, Cartea Lui. Acesta este motivul pentru care mie îmi place întreaga Evanghelie; nu numai o parte din ea, ci Evanghelia deplină.

Şi Petru a continuat: „Voi ştiţi ce s-a întâmplat, cum a venit Andrei într-un suflet şi mi-a spus că a văzut semnul lui Mesia peste un Om. Spunea că a fost o Lumină, ca un porumbel, care a coborât peste El, iar predicatorul a văzut aceasta. Erau adunaţi o mulţime de oameni, dar numai predicatorul a văzut acel lucru. Mie mi-a fost greu să cred aceasta, şi pentru că se auzeau tot felul de poveşti, i-am dat pace. Totuşi, într-o seară, Andrei a venit din nou la mine şi mi-a zis: „Ar trebui să vii odată să-L asculţi. Mâine va veni chiar pe malul acesta, aşa că ar trebui să vii să-L asculţi şi tu.”

Auzindu-l ce spune, m-am gândit: „Sărmanul Andrei! Noi am vâslit atâţia ani împreună pe barca aceea… Îmi amintesc că odată am avut o discuţie cu tata. El era un fariseu bun şi cinstit, un stâlp al acelei biserici. Noi eram atât de săraci încât trăiam de pe o zi pe alta, şi de multe ori, când încă trăiau părinţii noştri, ne adunam împreună, înainte să mergem să aruncăm năvoadele. Aveam datorii şi trebuia să prindem mult peşte, iar dimineaţa ne adunam şi ne rugam lui IaHVeH să umple năvodul nostru. Cât de mult se bucura tata când veneam cu o captură bogată! Mergea imediat şi plătea datoriile, apoi se punea jos şi Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru că ne-a dat peşte în acea zi.

Îmi amintesc că odată, după ce I-a mulţumit lui Dumnezeu, tata m-a chemat la el şi mi-a zis: „Simone, tu ştii că toată viaţa am dorit să apuc ziua când va veni Mesia, pentru că avem această făgăduinţă de mulţi ani. Tot poporul nostru Îl aşteaptă, pentru că atât Moise, cât şi profeții au vorbit despre El. Cu toate acestea, fiule, noi nu am mai avut de foarte mulţi ani un profet printre noi. Biserica a decăzut într-o stare formală, dar cred că timpul este aproape. Vezi perii mei albi? Eu am îmbătrânit deja şi mă tem că nu voi mai apuca să văd ziua aceea, dar vreau să-ţi spun ceva, Simone: înainte de venirea lui Mesia, Satan va trimite o mulţime de imitaţii şi chiar mesia falşi. Tu să-ţi aminteşti tot timpul acest lucru şi să stai pe Scriptură, pentru că în această Biblie scrie că Cuvântul Domnului vine numai la profeţi. Dar profetul trebuie să fie adeverit de Dumnezeu; el trebuie să spună Cuvântul şi acel Cuvânt trebuie să se împlinească de fiecare dată.”

Aceşti bărbaţi sunt născuţi profeţi şi nu trebuie să-şi pună nimeni mâinile peste ei ca să-i facă profeţi. Desigur, există şi darul prorociei, dar profetul se naşte profet. Unul dintre aceşti profeţi a fost Ieremia, iar Dumnezeu a spus despre el că a fost chemat să fie profet al neamurilor, încă înainte să se fi zămislit în pântecele mamei sale. Isaia a profeţit cu şapte sute doisprezece ani înainte de venirea lui Ioan Botezătorul în lume, şi a spus că el va fi „glasul care strigă în pustie.” Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii; El a fost Sămânţa femeii, Cel care avea să zdrobească într-o zi capul şarpelui. Cu siguranţă.

Apoi, Biblia spune că Dumnezeu a aşezat în biserică apostoli, proroci, învăţători, păstori, evanghelişti şi toate aceste slujbe; şi tot El a pus şi nouă daruri care lucrează în cadrul bisericii. Însă acestea sunt slujbe în biserică.

Şi Petru a continuat: „Tata mi-a zis: „Fiule, noi am urmat învăţăturile şi Legea lui Moise, și el ne-a spus că atunci când va veni acest Mesia, va fi un profet ca el.”

Când mi-am amintit ce mi-a spus tata, m-am decis să mă duc să-L văd pe acest Om care stârnea atâta agitaţie în jur. Şi iată că într-o zi, când trăgeam năvoadele la mal, El a venit să predice acolo, aşa că am luat o buturugă adusă de valuri şi m-am aşezat pe ea. Imediat ce a început să vorbească, am ştiut că era ceva deosebit cu Omul acela, fiindcă vorbea ca unul care ştia ce spune. M-am apropiat de El, și atunci m-a privit drept în ochi şi mi-a zis: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” Acest lucru a fost suficient pentru mine, fiindcă am înţeles imediat că era un profet; şi nu doar un profet oarecare, pentru că m-a cunoscut încă înainte să mă vadă. Mai mult, a ştiut şi de bunul meu tată, care mi-a vorbit despre semnul lui Mesia. Acest lucru a fost suficient pentru mine.” Petru a devenit şi el foarte emoţionat.

Cred că Filip a fost cel care a sărit repede în picioare şi a zis: „Lasă-mă să pun şi eu o mărturie. Vreau să spun şi eu ceva. Frate Natanael, să nu roşeşti pentru ceea ce voi spune. Dacă vă amintiţi, noi am stat acolo cu toţii şi am privit la ceea ce făcea El, şi am ştiut că acela era semnul lui Mesia. Eu am studiat Scripturile şi am alergat vreo cincizeci de mile, dincolo de munte, până la prietenul meu Natanael, pe care   l-am găsit rugându-se sub un copac, şi i-am zis: „Natanael, vino să vezi pe cine am găsit noi; pe Mesia, pe Cel despre care a vorbit Moise, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” Îţi mai aminteşti ce mi-ai răspuns?

„Da, îmi amintesc,” a răspuns Natanael.

Ai zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaraet?” și eu ţi-am răspuns: „Vino şi vezi!” Astfel, ne-am pornit împreună la drum, și în timp ce mergeam spre adunare, ţi-am spus cum i-a zis lui Simon cine era şi cum se numea tatăl lui, întărind că El poate să-ţi spună şi ţie ceva. Tu ai spus însă că trebuie să vezi ca să crezi aceasta. Îţi mai aminteşti cum ai intrat acolo cu mâinile la spate? Dar imediat ce ai ajuns în prezenţa Lui, El S-a întors spre tine şi a zis: „Iată un israelit în care nu este vicleşug.”

Acest lucru te-a mişcat atât de tare încât ai zis: „De unde mă cunoşti, Rabi, căci abia am intrat în adunare? Unde m-ai văzut, fiindcă eu nu Te-am văzut niciodată.”

Şi El ţi-a răspuns: „Te-am văzut când erai sub copac, înainte să te cheme Filip.” Atunci ai alergat spre El şi ai spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Cred că Andrei este cel care s-a ridicat şi a zis: „Acum este rândul meu să pun o mărturie. Vă mai amintiţi ziua când credeam că mergem la Ierihon? Noi ştim cu toţii că acolo era un orb, a cărui credinţă L-a oprit pe Domnul nostru şi astfel şi-a căpătat vederea.

Vă amintiţi că am trecut prin Samaria şi ne-am oprit să cumpărăm ceva de mâncare? El a spus că nu vine cu noi şi a rămas lângă o fântână. Spunea că are o altă hrană, de care noi habar nu avem, iar când ne-am întors, L-am văzut stând de vorbă cu femeia aceea cu renume rău. Aceea era o femeie însemnată, iar noi ne-am întrebat ce poate vorbi Învăţătorul nostru cu femeia aceea rău famată, aşa că ne-am furişat după un tufiş şi le-am ascultat discuţia.

El i-a zis: „Femeie, dă-Mi să beau.” Noi am rămas foarte surprinşi când L-am văzut vorbind cu o astfel de femeie.”

Ei gândeau aşa pentru că încă nu erau convertiţi pe deplin. Noi avem şi astăzi printre noi oameni care cred că un creştin nu ar trebui să stea de vorbă cu un beţiv sau cu o prostituată. Păi, tocmai cu astfel de oameni ar trebui să  stea de vorbă, pentru că aceştia sunt jos şi trebuie ridicaţi. Aceştia au nevoie de Dumnezeu.

Şi Andrei a continuat: „Astfel, am ascultat discuţia lor până la capăt. La un moment dat, Isus i-a zis femeii: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău!” dar ea I-a răspuns: „N-am bărbat.” Vă amintiţi cum ne-am uitat unul la altul când am auzit aceasta? Toţi ne-am gândit că El a făcut o greşeală. Cum a putut să-i spună femeii să-şi aducă bărbatul când ea nu avea bărbat? Cum de n-a ştiut că nu are bărbat?

Dar Isus i-a replicat: „Bine zici că n-ai bărbat.” Când am auzit aceasta, am fost din nou surprinşi, fiindcă pe când ziceam că acesta este semnul mesianic, iată că dădea greş. Dar El a continuat: „Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.” (Ioan 4.17-18). Vă amintiţi cum L-a privit femeia? Apoi I-a zis: „Doamne, văd că eşti proroc.”

Când marele consiliu bisericesc din acele zile, s-a uitat la El, a spus că era un ghicitor şi un Beelzebul. Vă puteţi închipui că acei conducători religioşi puteau să aibă o asemenea gândire, deşi cunoşteau Scripturile? Dar aşa au spus atunci şi aşa spun şi astăzi. Da, ei ziceau: „Omul acesta este călăuzit de un duh rău şi lucrează cu Beelzebul, domnul dracilor,” dar femeia aceea cu renume rău, a spus: „Doamne, văd că eşti proroc.” De unde ştia ea aceasta? Pentru că i-a spus lucruri ascunse din viaţa ei. Astfel, femeia a continuat: „Noi, samaritenii, ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucrări.” Şi Isus i-a zis: „Eu sunt Acela.”

Aceasta a fost tot. Nu mai exista nici un semn de întrebare, pentru că semnul lui Mesia fusese arătat, iar femeia L-a cunoscut şi L-a primit. Imediat a lăsat găleata jos şi a alergat în cetate. Conform legii ea nu avea voie să facă aceasta; nu era corect ca o femeie ca ea să stea de vorbă cu un bărbat pe stradă. Nu, domnilor. Dar ea găsise ceva şi era asemenea unei case în flăcări pe o vreme cu vânt puternic. Nimic nu o putea stinge pentru că găsise ceva real. Astfel, şi-a lăsat găleata la fântână, a alergat în cetate şi le-a zis oamenilor de acolo: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” (Ioan 4.28-29). Amin. Doamne, dă-ne mai mulţi oameni ca femeia aceasta.

El S-a dus în cetate, dar n-a mai repetat semnul acela, însă Biblia spune că oamenii de acolo au crezut în El din pricina mărturiei acelei femei. Amin. Cum poate lucra Dumnezeu! Ea L-a crezut, pentru că acest Om nu mai fusese niciodată în cetate, dar cu toate acestea, i-a spus că a avut cinci bărbaţi, ceea ce era adevărat. Vedeţi? Era ceasul şi timpul potrivit şi ei au crezut în El.

Noi de ce nu putem crede? De ce nu poate crede Tucsonul? De ce nu poate crede America? De ce nu poate crede lumea? Aici este Scriptura care spune că El trebuie să fie aici în acest timp, şi este. Atunci de ce nu cred? Ştiţi ceva? Eu cred că biserica s-a implicat sufleteşte în prea multe poveşti de dragoste din reviste, în loc să creadă Cuvântul lui Dumnezeu.  Aceasta este problema! Oamenii ştiu să-ţi spună mai multe despre starurile de cinema, decât despre ceea ce face Duhul Sfânt. Amin. Aşa este. Miercuri sau joi este mai important să stăm acasă la televizor şi să urmărim: „Pe cine iubeşte Lucy?” decât să mergem la adunarea de rugăciune. Aşa este. Ne-am îndepărtat de Dumnezeu. El ne-a dat biserici frumoase, păstori cumsecade şi oameni umpluţi cu Duhul Sfânt, dar noi ne-am îngrăşat sufletele cu alte lucruri, aşa că am ajuns să nu ne mai pese de nimic. O, Doamne! Adevărul este că avem nevoie de o zdruncinătură; este nevoie să se întâmple ceva şi poate că atunci ne vom ruşina.

Eu am ajuns puţin mai târziu printre aceşti penticostali, pentru că sunt unul născut în afara sezonului, dar am ascultat istorisirile celor mai bătrâni, cu privire la experienţele de pe Azusa Street. Ei se rugau toată noaptea, posteau zile întregi şi aşteptau până când răspundea Dumnezeu, dar noi nu putem sta nici cinci minute la altar. Ce este în neregulă? Care este problema? Când mergeam în circuitul metodist, obişnuiam să cântăm un cântecel:

„Am lăsat jos barierele, am lăsat jos barierele,

am făcut compromis cu păcatul.

Am lăsat jos barierele

Au ieşit oile, dar cum au intrat caprele?”

Aceasta am făcut noi: am lăsat jos barierele, am făcut compromisuri şi ne-am îndepărtat de experienţa de pe Azusa Street, de religia de modă veche, cu strigăte, tunete şi fulgere. Fraţilor, acea experienţă a făcut ceva în vieţile oamenilor, dar astăzi ne-am îndepărtat de toate acele lucruri şi am devenit ca restul lumii, ceea ce este foarte rău.

Astăzi, marea majoritate nu doresc un om care să spună Adevărul şi să stea pe El, ci vor nişte ricky parfumaţi şi cu freze „a la Hollywood”, care să vină cu ceva teologie pe care au învăţat-o în vreun cimitir, scuzaţi-mă, în vreun seminar. De fapt sunt la fel ca morţii pe care-i întâlnim peste tot.  Ei nu vor Evanghelia de modă veche dată de puterea şi în demonstraţia Duhului Sfânt. Vedeţi? Ceva nu este în ordine.

Noi avem nevoie de o adunare de mărturii; avem nevoie să se întâmple ceva; avem nevoie de adunări de rugăciune; avem nevoie să săpăm adânc. Acesta este adevărul. Avem nevoie de Hristos înapoi în mijlocul nostru; avem nevoie să cunoaştem Biblia. Slăbim tot mai mult şi mai mult, de aceea trebuie să ne întoarcem la temelia autentică, la piatra de la care a început.

Femeia aceea ştia pe ce stă, de aceea nu putea fi oprită de nimic. Da, domnilor. Ea avea mărturia şi ştia ce trebuia să aştepte. Şi imediat ce s-a întâmplat, i s-au deschis ochii. Nu a mai putut fi oprită de nimic: nici de tradiţiile vremii şi nici de altceva, aşa că a alergat să pună mărturie.

O, Doamne, dă-ne încă o duzină de astfel de oameni şi atunci Tucsonul va fi un loc schimbat în numai câteva zile. Cred că fiecare din voi aţi vrea aceasta, aşa-i? (Adunarea spune: „Amin.”). Da, domnilor. O, Doamne! Desigur, noi avem nevoie de cineva în clocot, dar ne ruşinăm de aşa ceva şi ne îndepărtăm tot mai mult de viaţa de modă veche umplută cu Duhul care ne ţine curaţi.

După ce a depus mărturie Andrei, barca a început să se clatine din nou. Dar între timp apusese soarele şi voi ştiţi că atunci când apune soarele, începe să lucreze cel rău. Nu demult, am citit în revista „Life,” un articol în care un star de cinema afirma că „Noaptea este făcută să trăieşti, fiindcă viaţa începe când apune soarele.” Adevărul este că atunci când apune soarele începe moartea, fiindcă atunci dă târcoale diavolul. Uitaţi-vă la şopârle, şerpi, scorpioni şi celelalte animale ca ele: toate aşteaptă întunericul, pentru că răul se întâmplă în întuneric.

Dar voi nu sunteţi fiii întunericului, ci fii ai luminii, de aceea, umblaţi în lumină. Aceasta îmi aminteşte de ceva. Dacă lăsaţi pe jos un cocean de măr, peste zi nu se întâmplă nimic cu el, dar cum vine întunericul, vezi cum gândacii şi celelalte goange roiesc în jurul lui. Dacă vrei să-i alungi, aprinde lumina şi se vor împrăştia imediat.

Aşa este propovăduirea Evangheliei. Aprinde numai Lumina şi nu va dura mult până când orice rău se va împrăştia. Biserica are nevoie de o trezire de modă veche trimisă de Dumnezeu.

Când eram copii, eu şi fratele meu mai mic, care a murit, obişnuiam să mergem la izvor unde am văzut o broască ţestoasă. Am privit-o cât de ciudat se mişca: „Şşşş, şşş, şşş.” Exact ca unii din aşa zişii creştini care, atunci când le vorbeşti despre botezul cu Duhul Sfânt sau ceva de felul acesta, îţi răspund: „O, zilele acelea au trecut! Şşşş! Nu mai există aşa ceva. Şşşş!”

Cineva mi-a spus odată: „Nu-mi pasă câte minuni ai făcut sau câţi morţi ai înviat, pentru că eu nu cred oricum.”

„Sigur că nu crezi,” am răspuns eu, „pentru că aceste lucruri nu sunt pentru cei necredincioşi, iar tu eşti un necredincios.” Vedeţi?

Noi am vrut să ne uităm la ţestoasa aceea, pentru că ni s-a părut caraghios felul în care îşi arunca picioarele când mergea. Astfel, ne-am apropiat mai mult de ea, dar atunci  s-a retras în carapace. Când am văzut aceasta, am zis: „Stai, frate, că o aranjez eu!” apoi m-am dus, am luat o nuia şi am lovit-o cu ea cât am putut de tare, dar broasca a rămas în carapace.

Atunci am zis: „Stai că o fac eu să umble!” şi am scufundat-o în apă, gândindu-mă că ori iese, ori se îneacă. Dar au ieşit doar câteva bule de aer şi cam atât, fiindcă a rămas în carapace.

Frate, botezul în apă nu rezolvă nimic. Poţi să-i botezi cât vrei, fiindcă nu se întâmplă nimic. Nu, nu! Poate scoate câteva bule, dar asta-i tot. Apoi am văzut o bucată de ziar aruncat, aşa că am aprins un foc şi am pus-o pe el. Frate, atunci s-a mişcat.

De asta are nevoie şi biserica în seara aceasta: de Focul Duhului Sfânt care s-o facă să se mişte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă atunci va merge. Atunci va avea loc o trezire în care Îl va accepta pe Hristos, Cuvântul; Îl va crede şi-L va lăsa să pătrundă acolo, înăuntru, sub a cincea coastă, până va fi bine ancorat în adâncul inimii. Atunci vor veni şuvoaiele şi te vor uda cu o bucurie nespusă şi plină de slavă, iar Duhul Sfânt te va face să cânţi: „Umple-mă zilnic cu dragoste, când umblu cu cerescul Porumbel.” Dar este nevoie de puterea care să facă ceva pentru tine.

Să revenim la povestirea noastră. Aşa cum am spus, soarele apusese şi începuse să se instaleze întunericul, iar Satan s-a uitat în jos dintre spinii lui de chin. Toată ziua trebuise să stea liniştit, fiindcă se întâmplaseră lucruri măreţe, dar acum s-a uitat prin întuneric şi a văzut că ucenicii plecaseră fără Isus. Aceasta era tot ce voia: să-i prindă fără Isus.

Aşa vrea să vă prindă şi pe voi. Dacă nu credeţi că este greşit să vă încreţiţi părul, întoarceţi-vă la Biblie şi veţi vedea dacă este bine sau rău. Dacă nu credeţi că aceste lucruri sunt rele, aţi fost prinşi departe de Isus. Asta-i tot.

Într-o zi, o femeie mi-a zis: „Frate Branham, ai spus despre rochiile noastre că sunt atât de strânse pe corp încât se vede pielea. Păi, vreau să-ţi spun că sunt singurele modele care se mai găsesc acum.” Surorilor, vreau să vă spun că nu contează cât de curate sunteţi faţă de soţul sau prietenul vostru, fiindcă dacă vă îmbrăcaţi sexy şi ieşiţi pe stradă aşa, păcătoşii vă vor privi cum nu trebuie, iar în ziua judecăţii va trebui să daţi socoteală pentru aceasta. Isus a spus că „…oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Cine este vinovat pentru aceasta? Voi, surorilor.

Dumnezeu să ne trimită o trezire înainte ca să pierim. Aşa este. Noi avem nevoie de o trezire de modă veche a sufletului, de o trezire venită de la Dumnezeu, care să-i facă pe creştini să folosească altarul de modă veche din adunările pe care le aveam cu ani în urmă.

Acum avem clădiri noi şi suntem prosperi, aşa că cumpărăm totul nou; toată adunarea are o mulţime de bani şi se îmbracă mai bine, dar eu cred că am lăsat creştinismul undeva în urmă şi am părăsit calea veche pentru una de compromis; iar Satan vede unde am ajuns.

Trezirea s-a terminat, dar chiar şi atunci când era în desfăşurare, păstorii îmi spuneau că bisericile se umplu destul de greu. De ce aceasta? Pentru că oamenii nu mai vor să meargă la biserică. Mai bine stau acasă şi se uită la televizor sau fac altceva, pentru că dragostea din inimile lor s-a răcit.

Satan ne-a văzut mergând pe cale fără Isus şi se gândeşte că este ocazia potrivită pentru el. Aşa s-a gândit şi cu privire la ucenici: „Acum pot să-i scufund. I-am prins fără Isus, pentru că L-au lăsat în urmă, aşa că pot să-i am.”

Vedeţi? Ei erau atât de preocupaţi să facă cu mâna la oameni, să socializeze şi alte lucruri de felul acesta, încât au uitat să-L ia cu ei.  Cred că şi noi ne-am preocupat mai mult de programele noastre şi astfel am uitat de Isus. Părinţii noştri au luptat şi au mâncat boabe de porumb şi de grâu, ca să poată propovădui această Evanghelie, dar noi ne-am înmuiat şi am lăsat totul jos. Nu este corect! Ar trebui să fim în clocot.

Nu uitaţi că Satan vede aceasta, aşa cum a văzut şi atunci, aşa că a zis: „În noaptea aceasta îi voi scufunda, pentru că Isus este departe de ei!” Curând a început să sufle vântul şi au apărut problemele, dar nimeni nu avea nici un răspuns.

Acum avem bombe cu hidrogen şi astronauţi, dar nimeni nu are nici un răspuns. Se ţin tot felul de conferinţe şi întruniri în care încearcă să-şi dea seama cum să trimită pe cineva pe Lună, dar eu nu sunt îngrijorat cum să ajung acolo, pentru că dorinţa mea este să trec pe lângă ea şi să merg mai departe.

Nu demult, Rusia a anunţat că au trimis primul om în spaţiu. Ce departe sunt! Păi noi am avut Unul cu două mii de ani în urmă! Slavă Lui! Mai mult, într-una din aceste zile, vom merge sus cu El. Sigur că da.

Dar vedeţi, este ca şi cursa şobolanului. Satan i-a văzut cum se manifestau şi atunci a început să sufle peste ei răsuflarea lui otrăvitoare: „Zilele minunilor au trecut, nu există vindecare divină. Unde este acum Învăţătorul vostru? Uite că în adunarea voastră este cineva bolnav şi nu puteţi face nimic pentru el.” Să ştiţi că o mulţime din bisericile de astăzi nu mai cred în vindecarea divină. Mulţi păstori nu cred aşa ceva.

Cât de fericiţi sunteţi voi, pentru că aveţi păstori ai cincizecimii care stau pe lucrurile pentru care a stat Hristos!

Una din denominaţiunile noastre penticostale a afirmat că înainte ca cineva să fie trimis în misiune, trebuie să meargă la psihiatru ca să vadă dacă are IQ-ul suficient de mare. Aceasta este cincizecimea?

Mă întreb cum ar fi găsit Petru dacă ar fi testat prin aceste metode. Nici măcar nu l-ar băga în seamă. Dar vedeţi, atunci nu era important cât IQ aveau, ci câtă putere a Duhului Sfânt au demonstrat că posedă şi ce viaţă au trăit. Sigur că da.

Deci vântul acela otrăvitor a început să sufle asupra lor şi curând micuţa barcă a devenit altceva. Eu apreciez tot ce ne dăruieşte Dumnezeu, apreciez că avem biserici mari şi maşini noi, şi că nu mai îmbrăcăm zdrenţe, ci avem haine bune, dar când începem să adunăm aceste lucruri…

Părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri, stăteau şi predicau în stradă şi erau băgaţi la închisoare din pricina mărturiei pe care o purtau. Ei aveau un locaş mic şi plin de şobolani şi gândaci, pe care îl închiriau pentru doi dolari pe săptămână. Totuşi se adunau acolo, dar încă înainte să vină noaptea, venea şeriful şi-i băga la închisoare. Aşa au trebuit să lupte ei. Dar astăzi avem cele mai mari biserici din oraş şi cei mai bine îmbrăcaţi oameni dar unde este  puterea Duhului Sfânt de la Dumnezeu pe care o aveau ei? Undeva  s-a făcut o greşeală şi am devenit prea moi.

Bărbaţii au devenit prea moi, au devenit nişte hibrizi. Aşa este. Dacă vă uitaţi la meciurile de baseball de acum cincizeci de ani, nu veţi vedea nici un accident, dar acum sunt zeci de jucători care mor într-un singur an. Dacă te loveşti puţin mai tare de unul, cade jos şi moare.

Uitaţi-vă la Bob Fitzsimmons, la Corbett şi John L. Sullivan, bărbaţi care au boxat douăzeci şi cinci de runde într-o după-amiază. Atunci o rundă nu ţinea trei minute ca acum, ci era mai lungă, iar ei nu aveau mănuşi de burete, ca astăzi, ci luptau cu pumnii goi. Aceia erau bărbaţi adevăraţi.

Dar ricky aceştia de astăzi, sunt hrăniţi cu vitamine, poartă mănuşi de puf şi trebuie să se oprească de fiecare dată când se obosesc. Vedeţi? Am devenit moi. Omul a devenit moale, nu mai este nimic în el. Uitaţi-vă la ei: sunt înalţi şi slabi şi ce au devenit? Nişte smiorcăiţi. Sunt exact cum spune Biblia: mai deştepţi, dar slăbănogi. Acesta este adevărul: nişte hibrizi.

Dacă există ceva ce dispreţuiesc, este hibridul. De curând am citit în revista Reader’s Digest, că dacă femeile continuă să se hrănească cu mâncarea aceasta hibridă, vor deveni late în umeri şi înguste la şolduri şi nu vor mai putea să aibă copii. Hibrizi. Ce este porumbul hibrid? Nimic altceva decât un bob frumos, pentru că dacă îl pui în pământ, nu va ieşi nimic. Este terminat.

Exact aceasta a devenit biserica: o adunătură de hibrizi. Acesta este adevărul. Ea a trecut peste botezul cu Duhul Sfânt, prin afilierea la o organizaţie şi astfel a obţinut nişte aşa zişi creştini, care nu ştiu însă despre Dumnezeu mai mult decât ştie un iepure despre cizme. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Ceea ce ne trebuie astăzi este o experienţă biblică venită de la Dumnezeu. Ei spun că hibridul arată mai bine. Păi, aceasta am obţinut! Avem un ştiulete mai mare, dar fără viaţă în el; avem o biserică mai mare şi oameni mai bine educaţi, dar unde este Viaţa? Ei nu se mai pot reproduce.

Sunt la fel ca şi catârul. Eu l-am compătimit întotdeauna pa catâr, pentru că nu are pedigriu (genealogie). Mama lui este o iapă, iar tatăl este un măgar şi nu se mai poate reproduce, nu mai poate avea urmaşi.

Ştiinţa spune că noi ne tragem din maimuţă. Cum    s-ar putea aşa ceva? Oricât s-ar încerca o încrucişare între om şi maimuţă, nu este posibilă. Exemplul catârului dărâmă afirmaţia lor şi dovedeşte că nu este posibil aşa ceva. Bătrânul catâr nu ştie nimic altceva decât că este un catâr. Stă acolo cu urechile lui mari şi ridicate în sus, dar nu poţi vorbi cu el şi nu îl poţi învăţa nimic, pentru că tot ce ştie este „Ho,” şi „Di!”

Aceasta mă duce cu gândul la oamenii care stau, ca nişte catâri, în acea religie hibrid şi spun: „Zilele minunilor au trecut! Di, di!” Ce ştiu ei? Nimic. Nu ştiu cine este Tatăl lor, ci ştiu doar că aparţin la o denominaţiune.

Dar apreciez încrucişarea făcută între caii de rasă cu genealogie. Un astfel de cal ştie cine sunt mama şi tatăl lui, ştie cine a fost bunicul lui, străbunicul lui şi stră-străbunicul lui. Da, el ştie cine este pentru că are pedigri.

Vedeţi? Îmi place creştinul autentic, de rasă, pentru că ştie că vine de la botezul original al Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii. Glorie lui Dumnezeu! El este pecetluit pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă spui că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, bătrânul catâr îţi va spune: „Păi, într-un fel, într-un fel…” Dar creştinul cu pedigri, va spune imediat: „Amin!” Crezi în vindecarea divină? „Amin.” Cel care are o experienţă autentică cu Dumnezeu, va puncta fiecare Cuvânt cu „Amin.”

Haideţi să ne  întoarcem puţin la adunarea mărturiilor şi să lăsăm lucrul acesta la latitudinea păstorilor voştri. În ordine.

Curând s-a stârnit o furtună puternică pe mare şi în rândul ocupanţilor bărcii a început să se instaleze îndoiala şi teama. Aceasta se întâmplă cu hibrizii. Dar ştiţi ceva? O plantă originală nu trebuie stropită cu tot felul de soluţii, pentru că gândacii nu se apropie de ea. Nu, domnilor. Dar plantele de seră trebuie stropite tot timpul.

Aceasta este problema. Aceşti aşa zişi creştini trebuie stropiţi şi dădăciţi tot timpul, iar dacă le spui: „Nu poţi face aceasta…” îţi răspund imediat: „Eu am dreptul să fac…” Vedeţi? Aceasta este de la început o plantă de seră, şi nu suportă nimic. Ce este de făcut cu ea? Păi, trebuie smulsă afară! Aşa cum am spus şi aseară, curăţaţi cuibul bine şi porniţi de la început! Aşa este. Puteţi să-i faceţi diaconi sau orice doriţi, pentru că nu le va fi de nici un folos. Dai mâna cu el şi îl numeşti frate, dar până nu se naşte din nou, din Duhul lui Dumnezeu, este numai un cuib cu ouă stricate, din care nu vor ieşi niciodată pui. Asta-i tot. Noi avem nevoie de botezul cu Duhul Sfânt, iar acesta nu înseamnă o strângere de mână seacă. Dacă îl întrebi: „Ai primit Duhul Sfânt?” îţi răspunde:

„Sigur, când ne-am strâns mâinile cu pastorul şi L-am acceptat pe Isus ca Salvatorul meu.” Frate, nu aşa învaţă Biblia!

Pavel a găsit o grămadă de baptişti încrucişaţi şi i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Vedeţi? Nu când aţi crezut, ci după ce aţi crezut, pentru că este vorba de o experienţă personală cu marele Dumnezeu neschimbător, care a trimis jos mesajul Său. Amin.

Revenind la ucenici, vedem că s-a întâmplat ceva. Barca se clătina, pentru că Satan o lovea cu fiecare suflare de vânt şi cu fiecare val aşa că orice şansă de a avea o altă trezire era spulberată.

„Nu mai sunt mărturii, aşa că mai bine stau acasă la televizor.” Vedeţi? Nu mai sunt seri de rugăciune şi lucruri.

Vâslele corăbiei s-au rupt din pricina valurilor, iar pânzele i-au fost rupte de vânt. Da, îngrijorările acestei lumi vor doborî în curând şi mărturiile voastre. Vă este ruşine să vă mai ridicaţi să spuneţi ceva. De ce? Pentru că ştiţi cum trăiţi. Ei bine, aceasta dovedeşte că aveţi nevoie de o trezire.

Ei erau la fel cum suntem noi astăzi. Dar ştiţi ceva? Adevărul este că El nu i-a părăsit nici o clipă, deoarece Biblia spune că Isus S-a urcat pe înălţime ca să vegheze asupra lor. Exact aceasta a făcut El când ne-a părăsit la Calvar. Când a fost răstignit, El nu ne-a părăsit, dar nu S-a suit pe înălţimea cetăţii, ci a urcat pe Calvar şi de acolo a trecut dincolo de lună şi stele, drept în cerul cerurilor. Cu cât te urci mai sus, vezi mai departe, iar Biblia spune că El a urcat atât de sus, încât trebuie să privească în jos ca să vadă cerurile. Da, ochii Lui văd vrăbiuţa şi eu ştiu că El veghează şi asupra noastră, în seara aceasta. Aşa este. El priveşte în jos, la adunarea aceasta, ne vede problemele şi ne cunoaşte neliniştile. El ştie cât eşti de bolnav, prin ce ai trecut şi ce vrei să faci, pentru că ochiul Lui vede totul.

Deci, El stătea pe vârful acelui munte şi privea. Astfel, a văzut necazul în care au intrat; a văzut cum s-a risipit adunarea de mărturisire, a văzut vâslele rupte şi pe Satan cum sufla asupra lor şi îi învăluia din toate direcţiile, aşa încât nu mai ştiau ce să facă. Şi ce s-a întâmplat atunci? L-au văzut pe El umblând pe mare şi venind spre ei.

Ei bine, dacă ar fi plecat cu ei în barcă şi L-ar fi văzut umblând pe mare, ar fi acceptat aceasta, dar vedeţi, El era departe de ei şi a trebuit să vină umblând pe mare. Astfel, Biblia spune că ucenicii s-au speriat, crezând că este o nălucă. Ei s-au temut de Singurul care îi putea salva, şi aceasta pentru că arăta ciudat, ca o nălucă.

Dacă nu este acesta chiar tabloul acestui timp, nu ştiu care este… Astfel, în acest ceas critic în care ne aflăm, când bisericile sunt gata să intre în confederaţia bisericilor, în Consiliul Mondial al Bisericilor, omenirea se teme de Singurul care îi poate salva: de Isus Hristos.

Baptiştii şi penticostalii noştri au ajuns la fel. Noi îi iubim pe fraţii noştri indiferent unde sunt, dar nici o biserică nu s-a mai ridicat după ce a căzut. Cercetaţi istoria şi veţi vedea că acesta este adevărul. Când s-au organizat, au fost terminaţi. Eu nu mă refer la fraţii noştri, ci la sistemul denominaţional, care a devenit căldicel şi formal. Dar problema este că şi oamenii au devenit reci şi formali, fiind cuprinşi de grija lucrurilor acestei lumi, fiindcă toate sunt frumoase, bune şi la îndemână.

Dumnezeu i-a zis odată Israelului: „Când nu aveai nimic, te-am găsit în câmp plină de sânge şi te-am spălat…”  Atunci ei L-au iubit mult pe Dumnezeu, dar când s-au înmulţit şi li s-au mărit bogăţiile, L-au uitat. Aşa încep lucrurile. Începem să privim în jur şi zicem: „Câţi membri să mai aducem, cu cât să mărim adunarea, ca să fie mai mare decât a fratelui din partea cealaltă a oraşului şi câte întreceri de şcoală duminicală putem avea? Câştigătorului îi vom da un ac aurit şi aşa mai departe.” Prin 1944, baptiştii aveau un slogan care spunea: „Cu un milion mai mulţi în anul acesta.” Dar unde aţi ajuns când v-aţi băgat în aceasta?

Nu demult, am fost la un dejun, iar Billy Graham a ridicat Biblia şi a spus: „Acesta este exemplul lui Dumnezeu!” după care a adăugat: „Pavel mergea cu acest Cuvânt al lui Dumnezeu într-o cetate, Îl propovăduia şi avea un convertit, iar un an mai târziu, lângă acela avea încă treizeci de convertiţi. Acel unul a câştigat încă treizeci, aşa că Pavel avea încă treizeci de copii. Eu merg într-un oraş şi am treizeci de mii de convertiţi, dar când mă întorc peste un an, abia mai găsesc treizeci. Care este problema?”

Eu îl apreciez pe acest evanghelist şi cred că Dumnezeu îl foloseşte acolo unde este, pentru că trebuie să fie şi cineva care să meargă în Sodoma. Nu toţi au rămas cu Avraam şi grupul lui scos afară, ci doar Unul a rămas acolo şi a arătat un anumit semn, pregătindu-i pentru plecare.

Billy Graham a mai spus: „Ştiţi care este problema? Voi, predicatorii, pentru că sunteţi prea leneşi. Voi împărţiţi acele formulare pentru decizie, staţi liniştiţi cu picioarele pe birou şi nici un vă sinchisiţi să vedeţi care este problema cu ei. Apoi le mai scrieţi câte o scrisoare prin care le aduceţi la cunoştinţă că v-ar plăcea să-i aveţi membri, deşi ar trebui să mergeţi la ei, să-i convingeţi şi să-i siliţi să vină în biserică.”

Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Aceasta sună bine. Frate Graham, ţi-aş pune şi eu o întrebare, dar sunt atât de prostuţ, pe când tu eşti un om mare, aşa că n-o voi face…” Totuşi, aş fi vrut să-l întreb: „Frate Graham, convertitul lui Pavel cu ce predicator a mers mai departe, pentru că nu a fost lăsat în grija niciunui păstor?” Vedeţi?

Atunci care este problema? Pavel nu s-a oprit numai la mărturisire, ci a stat cu el până când a primit Duhul Sfânt. Astfel, acel creştin era în clocot şi voia să aducă în clocot toată cetatea.

Vedeţi? Aici este problema. Noi îi aducem înăuntru ca o mărturie, în loc să-i luăm ca să-L primească pe Hristos şi să fie născuţi din Duhul lui Dumnezeu. De aceasta avem nevoie astăzi, de acele adunări de modă veche care ţin toată noaptea. Eu cred în lucrurile pe care le facem: cred în strigat, cred în vorbirea în limbi, cred în tălmăcirea limbilor, cred în vindecarea divină şi în toate celelalte lucruri, dar este ceva mai presus de ele. Mă refer la naştere, la Duhul Sfânt care vine în noi. Toate acele lucruri sunt bune, dar voi trebuie să mergeţi mai departe până când dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blândeţea şi puterea învierii lui Isus Hristos arde în vieţile voastre, pentru că atunci putem avea o adunare de mărturii despre ceea ce face Dumnezeu în mijlocul nostru. Aşa este.

Isus a venit la ei umblând pe mare, dar când L-au văzut, s-au speriat şi au zis: „Este o nălucă. Poate ar trebui să nu mai mergem la adunarea aceea pentru că este prea ciudată.”

Şi oamenii de astăzi, L-au văzut venind în puterea Sa, aşa cum a făgăduit în paginile acestei Biblii, unde scrie că o va face din nou în zilele din urmă, dar cu toate acestea, mulţi vin înăuntru şi spun: „O, aceasta este telepatie mintală! Este spiritism, este un fel de…” Vedeţi, este la fel ca atunci, de aceea, singura cale de a merge mai departe este să-L acceptăm pe Isus Hristos. Aşa este.

Deci, toţi s-au speriat şi au strigat: „O, ce este aceasta? Nu ştim…” Şi ce s-a întâmplat? Chiar în ceasul acela crucial s-a auzit un Glas care le spunea: „Eu sunt, nu vă temeţi!”

În seara aceasta, la încheierea scurtelor mărturii de aici, aş vrea să vă spun ceva. Prieteni, când Îl vedeţi pe Isus Hristos făcând ceva ca şi aici, adunarea noastră de patru zile este prea puţin. Mi-ar plăcea să stau aici, să iau Biblia de la Geneza la Apocalipsa şi să vă arăt că este exact timpul în care trăim. Trebuie să se întâmple aceste lucruri, pentru că conform Bibliei, este ultimul ceas.

De curând, când am fost în India, am citit într-un ziar următoarele rânduri: „Credem că cutremurul s-a terminat, pentru că păsările se întorc la cuiburile lor.”

În India nu au garduri împletite, ca la noi, ci sunt făcute din pietre clădite unele peste altele, iar păsările îşi fac cuiburi în ele. La o zi sau două după încetarea cutremurului, păsările au început să vină înapoi, aşa că ziarele au scris că se crede că cutremurul s-a terminat. De asemenea, vitele şi oile care păşteau în apropiere şi care stăteau la umbra acelor ziduri ca să fie ferite de razele fierbinţi ale soarelui, s-au întors înapoi, după ce, pe perioada cutremurului stătuseră în mijlocul câmpului, înghesuite unele în altele.

Oamenii se întrebaseră: Ce ciudat! Oare de ce se comportă aşa?” apoi, deodată a început cutremurul şi a măturat ţara. Toate zidurile s-au prăbuşit, şi timp de două sau trei zile au fost mai multe replici. Apoi, când replicile au încetat, păsările şi animalele au început să se întoarcă înapoi, aşa că ziarele au scris că cutremurul s-a terminat.

Prieteni, nu puteţi înţelege că acelaşi Dumnezeu care a avertizat acele păsări înainte de începerea cutremurului din India, a putut face ca păsările şi animalele să intre în arcă, în zilele lui Noe, pentru a scăpa de prăpădul care urma să vină? Singurul lucru după care se ghidează o pasăre este instinctul. Şi dacă Dumnezeu s-a folosit de instinctul păsării ca s-o avertizeze să nu se apropie de acele ziduri pentru că se vor prăbuşi, cu siguranţă prin botezul Duhului Sfânt, ne poate avertiza şi pe noi să stăm departe de aceste ziduri mari şi vechi, care sunt tradiţiile ridicate în jurul nostru, şi să mergem acolo afară ca să stăm unul în altul, în umbra Bibliei. Aşa este.

Nu vă temeţi, pentru că El vine la noi şi face lucrările Lui! Haideţi să nu ne mai temem. O, dacă ne-am putea deschide inimile şi să spunem: „Doamne Isuse…”

Uitaţi-vă la cele trei seri care au trecut. Aceasta este cea de-a patra şi Duhul Sfânt nu a dat greş niciodată. Eu primesc o mulţime de scrisori cu mărturii de pretutindeni, în care oamenii spun ce s-a întâmplat după ce au ajuns acasă. Totul s-a împlinit întocmai cum a fost spus. Păi cu siguranţă este aşa!

Urmăriţi cu atenţie ceea ce spune El. Când Îl auziţi vorbind, ascultaţi cu atenţie ce spune. Să faceţi orice vă cere, pentru că eu spun numai ce văd. Gândiţi-vă că Cel ce vorbeşte nu este fratele vostru, ci Isus Hristos. Înţelegeţi?  Este Hristos. Când a fost pe pământ, Isus spunea: „Nu sunt Eu, ci Tatăl.” Vedeţi? Atunci Tatăl lucra prin El, iar acum, Tatăl lucrează prin Biserica Sa. Vedeţi, acelaşi Duh Sfânt.

Să nu vă fie frică atunci când vedeţi aceasta, ci acceptaţi-L şi spuneţi: „Doamne Isuse, ştiu că eşti aici şi Te iubesc. Poate că încă nu Te-am acceptat ca Mântuitor personal, dar în seara aceasta o voi face, fiindcă vreau să fii Mântuitorul meu. Nu vreau să se termine adunarea aceasta până nu voi fi salvat şi eu, fiindcă vreau să fiu salvat chiar în seara aceasta, Doamne.” Şi El o va face, pentru că aceasta dovedeşte că este prezent aici. Adevărul este că noi suntem în timpul din urmă, când trebuie să se întâmple aceste lucruri.

Amintiţi-vă ultimul semn care a fost dat lui Avraam şi care este un tip pentru cei care vor merge în răpire. Înţelegeţi? Ei erau deja afară din Sodoma, iar ultimul semn dat a fost chiar Dumnezeu arătat în trup omenesc şi descoperind gândurile ascunse ale Sarei, care se afla în cortul de la spatele Lui.

Şi Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.28+30). Nădăjduiesc că sunteţi oameni duhovniceşti şi că înţelegeţi, pentru că s-ar putea ca aceasta să fie ultima voastră ocazie…

…………………………………………………………………………………………Tată ceresc, prin mărturiile pe care le-am spus, am vrut să le arăt oamenilor că şi noi putem avea aceleaşi mărturii în bisericile noastre. Oamenii ar putea sta duminică dimineaţa în aceste biserici frumoase, care sunt case ale Luminii, şi să aducă aceleaşi mărturii despre lucrările minunate despre care mărturiseau ucenicii aflaţi pe mare. „Nu ne ardea inima în noi când L-am văzut făcând aceleaşi lucrări?” Dumnezeule, descoperă-Te în seara aceasta şi trimite o trezire mare care să ne cuprindă pe toţi, fiindcă avem nevoie de aceasta.

Poate că după seara aceasta a mărturiilor, inimile oamenilor vor fi cuprinse de o mare foamete, dacă Te vei descoperi în mijlocul lor, iar atunci se vor duce la vecinii lor şi se vor ruga împreună, îi vor vizita pe cei bolnavi din spitale şi le vor spune că Isus Hristos este viu, câştigând astfel o mulţime de suflete pentru El. Ascultă-ne rugăciunea şi dăruieşte-ne această binecuvântare, în Numele lui Isus Hristos, pentru că acesta este motivul pentru care suntem aici, Doamne. Amin.

Să stăm liniştiţi. Nu am ceas, pentru că l-am stricat pe al meu, de aceea aş vrea ca cineva care are ceas să-mi spună cât este ora acum. (Cineva spune: „Este zece şi şapte minute). O, am întârziat mai mult decât de obicei, dar mâine este sâmbătă. Am văzut câţiva care s-au ridicat şi au plecat. Îi pare rău, pentru că ştiu că am stat prea mult. Sunteţi nişte oameni foarte cumsecade şi nu-mi place să ştiu că trebuie să vă părăsesc în seara aceasta. Adevărul este că-mi plac oamenii.

Ca şi copil, am crescut şi nimănui nu i-a păsat de mine. Nimeni nu mă plăcea. Apoi am mers la biserică şi am fost ordinat în Biserica Misionară Baptistă. Eu am crezut întotdeauna că Dumnezeu este Dumnezeu şi pot spune că acolo eram un fel de oaie neagră. De altfel, doctor Davis îmi spunea tot timpul: „Billy, tu vei ajunge un holly-roller,” şi alte lucruri de felul acesta.  Cu toate acestea, eu am continuat să cred că Dumnezeu este Dumnezeu. Eram convins de aceasta, pentru că am văzut încă din copilărie că este aşa. Poate că mulţi dintre voi aţi citit povestea vieţii mele, iar Dumnezeul cerurilor ştie că acesta este adevărul. Eu ştiam că acolo era Ceva, pentru că am putut să văd Lumina care mi-a vorbit încă de când eram copil.

Mulţi îmi spuneau: „O, ai avut un vis!” dar eu nu am putut accepta aceasta. Ei ziceau: „Lasă că vei trece şi peste aceasta, Billy!” dar de fapt aceasta era calea, de aceea le-am răspuns: „Sunt gata să vă dau înapoi carnetul de membru.”

Pastorul mi-a zis: „Eu nu văd aşa lucrurile!” dar eu nu m-am lăsat influenţat de nimeni şi nădăjduiesc să n-o fac niciodată, pentru că Petru a spus de Rusalii: „Acesta este El.” Dacă nu este aşa, lăsaţi-mă să mă ţin de „Acesta” până când vine El, pentru că Îl iubesc şi mă rog ca fiecare persoană să simtă la fel.

Prieteni, daţi-mi voie să vă spun ce este Adevărul. Aici este Biblia şi încă nu am închis-o. Cu ea pe inimă vă spun adevărul: Eu cred că Acesta este Isus Hristos în forma Duhului Sfânt, Dumnezeu Duhul Sfânt venind jos în Numele lui Isus Hristos, pentru a dovedi că suntem în zilele din urmă şi că Duhul Său este pe pământ, în poporul Său.

Eu cred din toată inima că Lumina aceea de acolo de sus este acelaşi Stâlp de Foc care a condus poporul Israel prin pustiu; cred că este Acelaşi care era peste Isus Hristos când a plecat; şi că este Acelaşi care o orbit ochii lui Saul pe drumul Damascului, când a strigat: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus.” Da, eu cred că El este Acelaşi şi că face aceleaşi lucrări.

Nu pot să fiu eu, pentru că am numai şapte clase, iar educaţia mea abia mă ajută să citesc Biblia, dar Îl cunosc pe El.

Cineva mi-a zis odată: „Frate Branham, tu nu cunoşti Biblia.” „Aşa este,” am răspuns eu, „dar Îl cunosc destul de bine pe Autorul ei, iar El îmi va face cunoscută Cartea Sa, după cum doreşte să mi-o descopere.”

De fiecare dată când Îngerul Domnului a stat aici şi mi-a spus ceva, El s-a dus la Biblie şi a dovedit totul cu Ea. Dacă mi-ar fi spus ceva contrar Bibliei, nu aş fi crezut, pentru că Biblia aceasta este mai presus de orice. Deci, chiar dacă un înger din cer sau altcineva ar mărturisi ceva contrar cu acest Cuvânt, să nu-l ascultaţi, indiferent cât de real ar părea, pentru că Biblia este întotdeauna adevărată.

Joseph Smith a spus că a văzut un înger, iar eu nu mă îndoiesc de aceasta, dar învăţătura adusă de el este contrară Cuvântului. Poate omul a fost bun şi sincer, dar mesajul lui trebuie să fie conform Cuvântului. Tot ce vorbeşte cineva trebuie să fie exact conform Cuvântului şi nu contrar Lui.

Eu nu am timp să stau seară de seară şi să vă spun toate lucrurile, dar pot dovedi cu Scriptura tot ce aţi văzut făcându-se. Dacă luaţi benzile şi le ascultaţi, veţi constata că totul este corect, din Geneza până la Apocalipsa. Totul arată spre acest pom Mireasă, fiindcă este Acelaşi Duh care vine şi „întoarce credinţa copiilor spre credinţa părinţilor.” Este întocmai cum a făgăduit Biblia că se va întâmpla. Iată-ne aici! În timpul din urmă, imediat după revărsarea botezului, va fi o restituire.

Oamenilor, nu puneţi aceasta deoparte şi nu priviţi în viitor, pentru că de obicei, oamenii nici nu observă ce se petrece în prezent şi ca urmare trece pe lângă ei. Fiţi gata! Dacă aceasta este Scriptura, ţineţi-vă de ea, iar dacă nu este Scriptura, lăsaţi-o în pace! Dar eu ştiu că este Scriptura, pentru că exact aşa s-a întâmplat şi în trecut; şi dacă El este Acelaşi şi astăzi, va proceda la fel.

Cred că Billy Paul a împărţit numere de rugăciune. Este adevărat? Bine, atunci haideţi să începem. Unde am rămas ieri? Atunci vom începe de la numărul unu. În ordine.

(Fratele Branham strigă numerele).

Câţi de aici nu au numere de rugăciune? Să vă văd mâinile. În ordine. Fiţi respectuoşi şi nu uitaţi că aceasta este ultima noastră adunare.  În timpul cât se pregăteşte rândul de rugăciune, vreau să vă mai spun ceva. Odată, când era pe pământ, după ce a trecut marea, Domnul Isus a coborât pe ţărm şi urma să meargă în cetate, iar acolo era o femeie care avea o scurgere de sânge şi nu poseda număr de rugăciune.

Cineva a stins luminile. Este un fel de a spune că este timpul să plecăm sau se sting automat la o anumită oră? (Un frate răspunde: „S-a întâmplat ceva, de aceea s-au stins.”). În ordine.

Priviţi-L pe Domnul Isus. Cred că înţelegeţi că nu vreau să mă pun alături de Domnul Isus. Eu sunt doar slujitorul Lui, iar voi sunteţi fraţii mei, dar acesta este un dar căruia mă supun.

Aici sunt teologi şi învăţaţi în Cuvânt. Fraţilor, dacă atunci când începeţi să predicaţi un mesaj, încercaţi să vorbiţi închipuiri, nu va folosi la nimic, este adevărat? Dar când eşti inspirat, totul vine de la sine şi nici nu ştii ce vei spune, aşa-i? (Predicatorii spun: „Amin.”). Aceasta este predicarea prin inspiraţie; acesta este Duhul Sfânt.

În ce mă priveşte, eu nu sunt destul de pregătit să predic în maniera în care o faceţi voi, înţelegeţi? Însă mi s-a dat un dar prin care mă dau la o parte pe mine.  Nu ştiu cum să explic aceasta, dar este vorba de o predare totală. Nimeni nu Îl poate explica pe Dumnezeu, aşa că nu pot să vă explic ce sau cum se întâmplă. Ştiu doar că este un dar micuţ şi că eu trebuie să mă dau la o parte. Când fac aceasta, simt ceva ciudat, plăcut şi smerit, iar atunci privesc, văd acea Lumină care se învârte şi ştiu că totul este în ordine. Din cauza aceasta aştept şi am aici pe cineva care aduce câte o persoană, ca să pot vorbi cu ea. Şi când Duhul Sfânt începe să se mişte peste acea persoană, cuprinde şi audienţa, care începe să se minuneze şi să creadă; iar când cineva are credinţă, începi să o simţi şi aici şi peste tot. Asta este.

Acest lucru este foarte greu. Isus predica o zi întreagă şi nu avea probleme, dar când acea femeie i-a atins poala hainei, din El a ieşit o putere, este adevărat? Ei bine, dacă Celui născut din fecioară, Fiului lui Dumnezeu, i s-a întâmplat aceasta, cu cât mai mult ni se va întâmpla nouă, care suntem doar nişte păcătoşi salvaţi prin harul Său? Vedeţi?

Dacă predic toată noaptea nu am nici o problemă, dar când vine una din acele vedenii, este o altă dimensiune. Atunci îi vezi pe oameni de când erau copii sau vezi alte lucruri referitoare la ei, şi trebuie să vorbeşti repede, pentru că deşi stai aici, eşti în altă parte şi vorbeşti de acolo; iar când ieşi din acea vedenie, nu mai ştii ce ai spus decât dacă asculţi înregistrarea. Vedeţi, nu este ceva omenesc, nu este o persoană, ci este Dumnezeu, iar El are dreptate întotdeauna. El a făgăduit aceasta: „va descoperi gândurile oamenilor,” iar Biblia spune că Isus a făcut aceasta. Voi puteţi numi cum vreţi acest lucru, dar Biblia spune că „Isus le cunoştea gândurile.”

Acum vă rog să credeţi. Eu cred în punerea mâinilor şi ştiu că Duhul Sfânt este aici.

În dimineaţa aceasta, cineva mi-a zis: „Nu există punerea mâinilor, aşa că nu ar trebui să faci aceasta!” dar eu i-am răspuns: „Frate, problema este că tu nu ai citit Biblia, pentru că ultima însărcinare dată de Isus, Bisericii Sale, a fost să-şi pună mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca.Acestea au fost ultimele Sale cuvinte înainte de a părăsi pământul.”

Prima însărcinare dată ucenicilor Săi, a fost: „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii.” (Matei 10.8). Acesta a fost primul grup pe care l-a trimis în Matei 10, iar ultimului grup pe care l-a trimis, i-a zis: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18). Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus Isus înainte de a pleca în slavă. Sigur că da. Aceasta este marea însărcinare. Eu nu ştiu cum se va întâmpla aceasta, dar noi trebuie să împlinim ceea ce a spus El.

Cred că nouăzeci la sută din voi sunteţi credincioşi, ceea ce înseamnă că aveţi cel mai mare drept să vă puneţi mâinile peste bolnavi. Domnul Isus nu le-a spus predicatorilor: „Aceste semne îi vor urma… îşi vor pune mâinile peste bolnavi…”, ci credincioşilor, celor ce cred. Înseamnă că voi toţi aveţi acest drept.

După cum am mai spus, nu există oameni mari sau oameni sfinţi. Nu! Nici unul din noi nu este sfânt. Noi Îl avem pe Duhul Sfânt, dar nu suntem sfinţi, pentru că numai El este sfânt. Înţelegeţi? Este sfinţenia Lui, nu a mea sau a ta. A Lui!

Acum, haideţi să ne închidem gândurile faţă de tot, pentru următoarele cincisprezece minute, iar fraţii să vină aici în jur.

În faţa mea stă o femeie. Nu am văzut-o niciodată, este adevărat, doamnă? Ea a spus că a mai fost de câteva ori în adunările mele, dar nu a avut ocazia să mă salute. Eu nu o cunosc, dar cred că este aici pentru un motiv. Să mergem puţin în Ioan 4, unde Isus S-a întâlnit cu o femeie. Să nu uitaţi că El a spus: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

Deci, aici stau un bărbat şi o femeie care se întâlnesc pentru prima dată. Acesta este adevărul. Aici este Biblia lui Dumnezeu. Femeia stă acolo, iar eu stau aici. Eu nu o cunosc şi tot ce ştiu este că stă în faţa mea pentru că cineva i-a dat un număr de rugăciune, iar eu l-am strigat.  Asta-i tot.

Aseară i-am luat pe cei care nu aveau numere de rugăciune. Câţi aţi fost aici şi aţi văzut aceasta? Vedeţi, este dovada că numărul de rugăciune nu are nimic a face cu vindecarea voastră.

Poate zici: „Frate Branham, poţi vindeca bolnavii?” Pe pământul acesta nu există nici un om care să poată vindeca bolnavii, pentru că ei sunt deja vindecaţi. Tot ce poţi face tu, este să-i ajuţi să vadă şi să creadă aceasta.

Fie ca Domnul Isus Hristos să vină în scenă şi să lucreze prin această femeie şi prin mine, pentru că dacă lucrează numai prin mine, dar nu şi prin ea, nu se va întâmpla nimic. Trebuie să fim cuprinşi amândoi, înţelegeţi?

La fel este şi cu voi: dacă aveţi credinţă, El va lucra printre noi. Este credinţa voastră şi a mea. Eu cred, iar dacă veţi crede şi voi împreună cu mine, veţi vedea cuvintele şi făgăduinţele lui Hristos împlinite.

Dacă cineva crede că sunt greşit şi că poate face şi el acelaşi lucru, îl invit pe platformă, iar dacă nu vrea să vină, să nu mai spună nimic!

Vino, doamnă, şi stai aici, pentru că vreau să vorbesc puţin cu tine, aşa cum a vorbit şi Domnul nostru cu femeia aceea. Tu eşti o străină pentru mine şi nu te cunosc, dar dacă Domnul Isus va face ceva, aşa cum a făcut în zilele când era pe pământ, te va face fericită şi vei crede?

După ce a fost crucificat şi a înviat, nişte ucenici erau pe drumul spre Emaus. Îţi aminteşti, frate? Pe drum, ei s-au întâlnit cu Domnul Isus şi El le-a vorbit toată ziua, însă nu    L-au cunoscut. Dar când L-au invitat înăuntru şi au închis uşile, El a făcut ceva ce mai făcuse chiar înainte de răstignire şi atunci L-au cunoscut. Câţi din voi ştiu aceasta? Sigur că da. Ei au ştiut că era El, pentru că nimeni nu mai făcuse acel lucru. Atunci ochii li s-au deschis, dar El S-a făcut nevăzut.  Astăzi El este viu, iar dacă este viu, va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi înainte de răstignirea Sa, dovedind că a înviat. Este adevărat?

Acum El nu are mâini, dar are mâinile mele şi ale tale; are ochii mei şi ai tăi şi se foloseşte de ei. El este Viţa, iar noi suntem mlădiţele, este adevărat, fraţilor? (Predicatorii spun: „Amin.”). Dar nu viţa poartă roadele, ci mlădiţele, şi ele îşi iau puterea din viţă, este adevărat?

Şi dacă mlădiţa de la Cincizecime, care a ieşit prima din Viţă, a scris cartea Faptelor, când va ieşi o altă mlădiţă, şi aceea va scrie o altă carte a Faptelor. Ea nu va rodi o dată un pepene şi apoi un dovleac, ci va rodi tot timpul aceleaşi roade, pentru că va poseda aceeaşi Viaţă a Viţei. Aţi înţeles? (Amin).

Acum, în Numele lui Isus Hristos al acestei Biblii, iau sub control orice duh de aici, spre slava şi onoarea lui Dumnezeu.

Dacă eşti doar unul din critici, ar fi bine să pleci, pentru că duhurile rele pleacă de la un om şi intră în altul. Poate că unii dintre cei care au fost în adunările mele, ştiu ce s-a întâmplat. Staţi liniştiţi, pentru că dacă vi se va întâmpla ceva rău, voi sunteţi răspunzători.

Doamnă, s-a întâmplat ceva, este prezenţa Domnului. Dacă Domnul Isus îmi va descoperi ceva ce ai făcut, ceva ce trebuie să faci sau ceva despre tine, vei şti dacă este adevărat sau nu. Lui Simon, El i-a spus numele: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona!”  şi astfel a crezut; femeii cu scurgerea de sânge i-a zis: „Tu ai o scurgere de sânge!” şi sângerarea s-a oprit, iar femeii de la fântână i-a arătat ce era greşit în viaţa ei: „…ai avut cinci bărbaţi.”

Astfel, dacă îţi va spune ceva de felul acesta, vei şti că este Isus Hristos. Crezi? (Sora spune: „Amin!”). Trebuie să vină din supranatural. („Ştiu aceasta.”). Deci ştii. („Da, ştiu.”). Bine.

Poate vedea cineva Lumina care stă între mine şi femeia aceasta? Ea este conştientă de prezenţa Lui. („Îţi mulţumesc, Isuse!”). Eu nu o cunosc pe femeie, dar peste ea a venit un simţământ plăcut şi dulce. Puteţi vedea aceasta? Este o altă dimensiune. Din câte văd, eşti credincioasă. Tu suferi, iar una din problemele tale este nervozitatea; eşti foarte nervoasă. („Da.”). Şi acea nervozitate îţi cauzează creşterea tensiunii. („Da.”). Acesta este adevărul. („Îţi mulţumesc, Isuse.”). Aţi văzut? Sigur că da.

Acum credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Vedeţi, eu aş putea continua să-i spun şi alte lucruri femeii, dar sunt şi alţii care aşteaptă la rând. Aţi vrea să vedeţi dacă Duhul Sfânt îi va spune şi altceva? Vreţi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Aceasta mă va ajuta mult.” (Adunarea spune: „Amin.”). Bine. Să vedem. Eu nu ştiu ce ţi-a spus El, dar ştiu că este înregistrat. Un moment…

Uită-te la mine şi crede! Aşa au spus şi Petru şi Ioan: „Uita-te la noi!” adică „Fii atent!” Vedeţi? Ei au văzut că omul avea credinţă, iar eu văd acelaşi lucru la tine.

Văd ceva în jurul braţului tău. Da, un medic îţi măsoară tensiunea şi îţi spune: „Ai tensiune.” Dar mai este ceva. Îi văd pe medici că se pregătesc să facă ceva. O, este o operaţie! (Sora spune: „Da.”). Te pregăteşti de operaţie. Este vorba de o boală femeiască şi eşti programată peste două zile. („Aşa este, săptămâna viitoare.”).

Acum înţelegeţi despre ce vorbesc? Cu cât vorbesc mai mult cu femeia, sunt descoperite mai multe lucruri. (Adunarea spune: „Amin!”). Acesta nu sunt eu. Întrebaţi-o pe femeie dacă o cunosc. Vedeţi?

Uită-te din nou la mine. Crezi că Dumnezeu poate să-ţi spună cine eşti? (Sora spune: „Da.”). Te va ajuta aceasta? („Ştiu că El poate.”). Doamnă Dorns, poţi merge acasă şi să crezi din toată inima. Acum credeţi în Domnul Isus? (Adunarea spune: „Amin!”). Să ridicăm mâinile şi să-L lăudăm, pentru că El este Dumnezeu.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru aceasta şi Te rugăm să faci ca oamenii să vadă, ca să avem mărturia că eşti Acelaşi Isus. Noi putem mărturisi că L-am văzut, pentru că El a fost cu noi în forma Duhului Sfânt. Te iubim, Doamne Isuse şi Te rugăm să-i faci pe oameni să vadă şi să creadă. Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus. Amin. Onoraţi-L dându-I respectul cuvenit!

Pe doamna care stă în faţa mea, nu o cunosc. Este adevărat, doamnă? („Da.”). Adunarea crede? (Amin). Fiţi respectuoşi! Fiţi plini de respect şi nu uitaţi că „Toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.”

Văd că se întâmplă ceva, de aceea va trebui să aştept puţin. În ordine. Soră aş vrea să priveşti încoace. Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte, și dacă îmi va descoperi ceva despre tine, vei şti dacă este adevărat sau nu, şi vei putea mărturisi aceasta. Una din problemele tale este nervozitatea, iar ea ţi-a cauzat problema de la stomac. Deci, ai o boală de stomac şi o stare nervoasă. Nervii îi cauzează ulcer peptic chiar în fundul stomacului. Grăsimile şi alte mâncăruri te fac să vomiţi şi văd că refuzi multe feluri de mâncare. Aşa este.

Văd că ai trecut printr-un mare şoc. Este o tristeţe cauzată de decesul soţului tău. Aceasta ţi-a cauzat nervozitatea, este adevărat? (Sora spune: „Da.”). Cred că acum vei fi bine. Du-te şi mănâncă-ţi mâncarea, pentru că Isus Hristos te-a vindecat.

Credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Să aveţi credinţă în Dumnezeu! Asta-i tot ce vă trebuie.

Doamnă, te rog să te uiţi puţin la mine. Noi suntem străini unul pentru celălalt, dar Hristos ne cunoaşte pe amândoi. Dacă Domnul Isus îmi va descoperi ceva asemănător cu ceea ce i-a spus femeii de la fântână: „…căci cinci… ai avut…” sau altceva, vei crede că vine de la Dumnezeu? (Sora spune: „Amin!”). Vedeţi, El i-a spus acelei femei un singur lucru din viaţa ei şi întreaga cetate s-a pocăit, dar iată-L aici făcând mai multe, pentru că a spus: „…lucrările pe care le fac Eu, le vei face şi voi; ba altele chiar mai mari…”  Ştiu că în traducerea King James scrie „mai mari,”  dar Diaglotul Emfatic spune: „mai multe,” ceea ce este corect, pentru că nu se pot face lucrări mai mari. El a oprit natura, a înviat morţii, etc., ceea ce înseamnă că este vorba de cantitate, nu de calitate.

Şi tu suferi de o stare nervoasă şi ai o problemă femeiască. De asemenea, te deranjează şi o boală de stomac. Aşa este. Crezi că El te poate vindeca? Crezi că o va face? Şi mai ai pe cineva pe inimă, nu-i aşa? Este soţul tău. Dacă Isus va descoperi care este problema soţului tău, vei crede că sunt prorocul sau slujitorul Lui? El este foarte nervos din cauza bolii de prostată. Aşa este. Să crezi din toată inima şi să nu te îndoieşti.

Un moment… Se întâmplă ceva. Da. Este mama ta. (Sora spune: „Da.”). Este acolo la capătul rândului. Ea are Parkinson, iar tu te-ai rugat şi pentru ea, este adevărat? Numele tău este doamna Harris. Dacă crezi din toată inima, du-te înapoi, pune mâinile peste soţul tău şi peste mama ta şi se vor face bine în Numele Domnului Isus Hristos.

Să aveţi credinţă în Dumnezeu! Credeţi în Dumnezeu? (Adunarea spune: „Amin.”). Haideţi să-L lăudăm. Spuneţi: „Îţi mulţumim scumpul nostru Domn!”

Tată ceresc, Îţi mulţumim şi Te lăudăm! Binecuvântat să fie Numele Domnului Isus Hristos. Te slăvim, Te onorăm şi Îţi suntem recunoscători în Numele lui Isus. Amin.

Să aveţi credinţă! Credeţi că ceea ce a spus Dumnezeu este Adevărul. Asta-i tot ce trebuie să faceţi. Acum fiţi respectuoşi şi priviţi încoace.

Aici este un bărbat. Noi suntem străini unul faţă de celălalt, dar Isus Hristos ne cunoaşte pe amândoi. Crezi în El? Crezi că sunt slujitorul Lui? Da.

Noi am văzut că primul bărbat cu care S-a întâlnit Isus şi a făcut o minune, a fost Simon. El i-a spus care era numele lui. Dacă Domnul mă va ajuta şi-mi va spune ceva despre tine… Da, văd că ai probleme cu intestinele. Ai colonul inflamat. Tu nu eşti de aici, ci vii din Vest, din California. Mai eşti cu cineva care are şi el număr de rugăciune. Este prietenul tău şi stă chiar acolo. El suferă de o cădere nervoasă. Crezi că va fi bine? (Fratele spune: „Aleluia!”). Crezi că Isus Hristos poate să-mi spună care este numele tău? Eşti domnul Hamby. Du-te, pune-ţi mâinile peste prietenul tău, crede din toată inima şi puteţi fi vindecaţi amândoi în Numele Domnului Isus Hristos.

Credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Rugaţi-vă, pentru că eu sunt deja foarte slăbit. Vom începe să ne rugăm şi noi pentru bolnavi.

Vorbeşti engleza, soră? (Sora spune: „Da.”). Bine. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? („Da, cred.”). Aceasta mi-a cerut şi Îngerul când a venit la mine: „Să-i faci pe oameni să creadă.” Nu să crezi că eu sunt cineva, ci să crezi că am fost trimis de El.  („Da.”). Crezi că El poate să-mi spună care este problema ta? Da. El este nervos. (Da). Se teme pentru că a fost speriat de un câine. (Aşa este).  În ordine. Du-l acasă şi crede din toată inima, pentru că va fi bine. Este o stare de şoc. Îmi pun mâinile peste tine în Numele lui Isus. Nu te teme, căci vei trece peste starea aceasta şi vei fi bine. Da? Fii mulţumitor.

Credeţi din toată inima? (Adunarea spune: „Amin.”). Amin. Toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.

Doamna de aici, care a vorbit cu doamna cealaltă care a fost aici, a avut o problemă cu sinusurile, dar s-a întâmplat ceva şi a fost vindecată. Amin. Du-te, crede şi vei fi bine.

Credeţi? (Adunarea spune: „Amin.”). Dar voi, cei de acolo, credeţi? (Amin).

Tu, cel care stai cu mâna ridicată, crezi? Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Atunci hernia de care suferi nu te va mai deranja. Soţia ta este foarte bolnavă, iar doctorii nici măcar nu ştiu ce are. Pune-ţi mâinile peste ea şi crede din toată inima, pentru că El ştie ce problemă are. Crede şi ea se va face bine.

Tu, crezi? Mă refer la femeia care stă acolo şi mă priveşte. Doamna din rândul al doilea. Ea are o problemă în piept. Crezi că Isus Hristos te va face bine? Atunci ridică-te în picioare şi primeşte vindecarea. Amin. Dacă acesta nu este Isus Hristos printre noi, cine este?

În ordine. Unde ne-am oprit cu numerele de rugăciune? La numărul cincisprezece? Câţi mai au numere de rugăciune? Haideţi şi luăm şi aceste numere. Aliniaţi-vă aici.

Daţi-mi voie să vă arăt că nu numai un om se poate ruga pentru vindecare, ci Dumnezeu poate face aceasta prin toţi slujitorii Săi umili de aici. Haideţi aici, fraţilor. Haideţi! În ordine. Ne vom ruga pentru ei chiar aici şi veţi vedea că Dumnezeu Se foloseşte de slujitorii Săi.

Haideţi şi voi, predicatorilor. Voi coborî împreună cu ei şi veţi vedea că Dumnezeu vindecă bolnavii prin păstorii voştri.

Veniţi aici toţi cei care aveţi numere de rugăciune. Nu vă îndoiţi, ci credeţi. Credeţi din toată inima?

Aş vrea să vă rog, păstorilor, să fiţi siguri că atunci când mă voi ruga, mâinile voastre îi ating pe toţi cei aflaţi în rândul acesta. Da? Eu nu pot ajunge la toţi, dar voi puteţi. Aşa este. Haideţi aici jos între ei. Să credeţi, oamenilor, pentru că ajungem imediat la voi. Nu uitaţi că Isus Hristos vă cunoaşte pe fiecare în parte şi ştie exact ce gândiţi. În felul acesta, veţi vedea că El este aici. Nu sunt eu, ci este El. Eu sunt doar fratele vostru.

Să credeţi în timp ce mă voi ruga cu voi şi cu aceşti păstori. Prin aceasta, fiecare va vedea că şi păstorul lui are aceeaşi autoritate. Poate că el nu vede vedenii, dar are de la Dumnezeu aceeaşi autoritate de a-şi pune mâinile peste voi.

Să ne rugăm. Staţi cu capetele plecate, iar când simţiţi că sunteţi atinşi de mâna păstorului, lăsaţi jos numărul de rugăciune, ridicaţi mâinile şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru vindecarea primită, apoi mergeţi la locurile voastre şi veţi vedea ce se va întâmpla.

Tatăl nostru ceresc, ne-am adunat în mijlocul acestor oameni, în prezenţa Atotputernicului Dumnezeu. O, veşnicule IaHVeH, care L-ai trimis pe Isus Hristos, Fiul Tău, mă rog împreună cu aceşti fraţi lucrători, care sunt mâinile lui Dumnezeu, şi în timp ce ne punem mâinile peste ei, Te rugăm să vii să Te întâlneşti cu fiecare în parte, Doamne. Fie ca puterea lui Isus Hristos să vină peste audienţă în timp ce aceşti păstori îi ating pe oameni, astfel încât toţi să fie vindecaţi în Numele lui Isus Hristos.

Satan, tu ai pierdut pentru că Isus Hristos este prezent să ungă aceste batiste, să vindece bolnavii şi să facă lucrările pe care a făgăduit că le va face. Ca slujitori ai Lui, noi te somăm, prin credinţa în învierea Lui şi în prezenţa Sa care lucrează în Biserică prin Duhul, să ieşi afară din aceşti oameni! Părăseşte-i şi pleacă, pentru că îţi poruncim aceasta în Numele lui Isus Hristos!

Dacă, în timp ce fraţii îşi pun mâinile peste bolnavi, este vreun păcătos care vrea să fie salvat, să se ridice şi să vină la altar. Oricine vrea rugăciune, să vină aici. Sunteţi bineveniţi, fie că aveţi număr de rugăciune, fie că nu aveţi. Haideţi, pentru că vă aşteptăm

Dacă este cineva care are nevoie de Duhul Sfânt, de salvare sau de vindecare, noi, slujitorii lui Hristos, suntem aici ca să vă ajutăm prin punerea mâinilor, să fiţi umpluţi cu Duhul.

Cei care nu-L cunoaşteţi, dar aveţi acel simţământ ciudat în inimă… Ştiu că sunt astfel de oameni aici, pentru că Duhul Sfânt mi-a spus aceasta. Haideţi chiar acum! Haideţi şi spuneţi: „Doamne Isuse, vin să Te primesc pentru că am nevoie de Tine!” iar Dumnezeu vă va primi cererea, dacă nu vă îndoiţi. Credeţi din toată inima că ceea ce vedeţi astăzi aici sunt lucrările lui Isus Hristos. Dacă eşti metodist, vino! Dacă eşti baptist, nazarinean, de la sfinţii pelerini, romano-catolic, ortodox, evreu, păcătos, ateu, veniţi cu toţii, pentru că vreau să vă văd adunaţi aici. Eu cred că dacă veţi crede, Dumnezeu va împlini chiar acum cererile voastre, pentru că v-am spus Adevărul.

În ordine, soră, poţi veni jos şi să fii bine.

Să ştiţi că fiecare din locul acesta aveţi nevoie de Dumnezeu. Haideţi aici! Ridică-te în picioare acolo unde eşti, fii un martor al Lui şi spune: „Îl mărturisesc pe Domnul!” Dacă ai nevoie de Dumnezeu, ridică-te în picioare! Asta este. Spune: „Am nevoie de Tine, Hristoase!”

Vă rog să mă credeţi. Mă credeţi? Credeţi că Dumnezeu vorbeşte prin mine? Dacă credeţi, ridicaţi mâinile. Mulţumesc. Dacă v-am spus Adevărul, Dumnezeu este aici să-L legitimeze.

Dacă te vei uita la Dumnezeu şi vei spune prin credinţă: „Doamne Isuse…” Dacă eşti păcătos, spune: „Îmi mărturisesc păcatele.” Dacă vrei Duhul Sfânt, spune: „Doamne, am nevoie de binecuvântările Tale, să pot trece prin viaţă. Vreau Duhul Sfânt.” Dacă eşti bolnav, spune: „Am nevoie de vindecare, Doamne, şi o accept chiar acum de la Tine, pentru că cred.” Dacă vei crede, vei primi ceea ce ceri.

Haideţi să ridicăm mâinile. Trebuie să fie mărturisirea voastră, de aceea, rugaţi-vă fiecare în felul vostru, în timp ce mă voi ruga şi eu pentru voi. Credeţi şi rugaţi-vă! Rugaţi-vă fiecare pentru voi înşivă, în timp ce o voi face şi eu. Rugaţi-vă şi mărturisiţi-vă greşelile. Mărturisiţi-vă slăbiciunile. Promite-I lui Dumnezeu că nu vei mai fi slab, ci tare. Promite-i că nu vei mai fi laş şi că nu vei mai sluji păcatului, ci Îi vei sluji lui Dumnezeu. Faceţi mărturisirea şi credeţi, pentru că este sufletul vostru, este responsabilitatea voastră. Aşa este.

Cineva să aprindă focul. Aşa se face. Doar credeţi.

Doamne Isuse, acesta este un ceas măreţ, un moment crucial. Este ultima zi din campania aceasta, ultima oportunitate. Aici sunt oameni care au nevoie, de aceea, revarsă Duhul Sfânt, Doamne, şi ajută-i pe oameni să-L vadă, să-L simtă şi să ştie că este Dumnezeu, Hristos în vieţile lor, care încearcă să intre chiar acum în inimile lor şi să le răspundă la cereri. Îndură-Te, Doamne. Umple-i cu Duhul Sfânt, vindecă bolnavii şi culege slavă pentru Numele Tău.

Satan, tu ai pierdut bătălia! Ai pierdut, de aceea, declar biruinţa în Numele lui Isus Hristos, pentru fiecare persoană de aici. Ieşi afară, Satan! Nu îi mai poţi ţine, pentru că îi pretind ca trofee pentru Domnul Isus Hristos. Amin.

– Amin –

Lasă un răspuns