Haideţi să rămânem în picioare şi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, fiindcă dorim să-L întâlnim pe Domnul. Mă întreb dacă în seara aceasta sunt cereri speciale la care doriţi să primiţi răspunsul Domnului. Ridicaţi mâna. Amintiţi-vă în inima voastră ce doriţi să cereţi Tatălui în timp ce ne vom ruga.
Tatăl nostru ceresc, ne-am adunat împreună, în Numele Fiului Tău iubit, Domnul Isus. Noi ne dăm seama cu toţii, cât de înspăimântătoare sunt vremurile în care trăim, dar ştim că după ce totul va trece, va mai rămâne doar amintirea.
Tată, eu ştiu că într-o zi, va trebui să stăm înaintea Ta şi să dăm socoteală de tot ce am făcut, de aceea, venim la Tine cu capetele şi inimile plecate, ca să cerem îndurare şi ca Duhul Sfânt să vină asupra noastră ca să ne călăuzească în tot ceea ce facem sau spunem. Te rugăm pentru fiecare din cei care au ridicat mâna, pentru că Tu ştii ce se află în spatele acelei mâini.
Tată, noi aducem cererile noastre înaintea marelui Tău tron de îndurare, unde se află Jertfa, Domnul Isus, şi ştim că vom primi ceea ce cerem, pentru că El ne-a spus că ne va da orice vom cere de la Tine, în Numele Lui. Deci, Te rugăm să dai rezolvare fiecărei cereri care a fost adusă înaintea Ta, în seara aceasta.
Binecuvântează-i pe cei bolnavi şi suferinzi, şi îngăduie ca Duhul Sfânt să se manifeste atât de real în seara aceasta, încât să poată fi văzut de aceşti oameni.
Te rugăm şi pentru aceia care nu au fost salvaţi şi care nu au cunoscut iertarea păcatelor, ci hoinăresc încă prin întuneric, fără nădejde, fără Dumnezeu şi pierduţi. Fie ca Lumina Evangheliei, glorioasa Evanghelie a Fiului lui Dumnezeu, să strălucească peste ei în seara aceasta, astfel ca inimile lor să fie atât de înfometate încât să-L accepte pe El ca Mântuitorul lor.
Îndură-Te şi ascultă-ne Tată, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău şi Mântuitorul nostru. Amin. Vă puteţi aşeza.
Întotdeauna am considerat că este un mare privilegiu să pot sta pe platformă şi să le vorbesc oamenilor.
M-am bucurat foarte mult, fiindcă ascultând banda de ieri, am văzut că Duhul Sfânt a fost printre noi şi a lucrat minunat. Astfel, singura problemă ar fi că nu putem sta mai mult. Ştiţi că mâine seară va fi ultima adunare. Din toţi sponsorii adunărilor de aici, am avut privilegiul să-i cunosc doar pe doi. Pe mulţi dintre voi, v-am cunoscut de-a lungul anilor, şi desigur, mi-ar face plăcere să luăm masa împreună, duminică seara, deoarece ştiu că aveţi cea mai gustoasă bucătărie din ţară.
De aici, vom pleca în Alaska, iar după aceea dacă va fi cu voia Domnului, vom merge în Africa.
A fost un privilegiu că am fost printre voi şi că v-am putut vedea răspunzând cu atâta credinţă chemării Lui.
Voi ştiţi cum este. Când mergi pentru o seară aduci o predică de evanghelizare, dar după ce toate emoţiile trec şi la fel teama, începi să aduci Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrurile mai adânci ale Evangheliei lui Isus Hristos. Adevărul este că este greu să aduci toate lucrurile, mai ales când vorbeşti unei mulţimi în care se află oameni de toate credinţele. Totuşi, mă bucur pentru că suntem slujitorii unui Dumnezeu viu şi adevărat.
Am promis că voi încheia mai repede, dar nu am reuşit să mă ţin de cuvânt nici aseară, pentru că timpul este foarte scurt. Uneori, la mine în biserică stau câte şase, opt sau chiar zece ore, iar voi aveţi harul să staţi aici, o oră şi jumătate.
Fie ca Domnul să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru mine, în timp ce voi vorbi despre un text mic, pe care mi l-am notat aici. Apoi, vom vedea care este voia Domnului. Spun aceasta, pentru că eu nu ştiu care este voia Lui în continuare. Noi suntem fiii Lui, şi suntem călăuziţi prin Duhul Lui Dumnezeu, aşa că tot ce ni se cere este să privim la El şi să ne amintim ce ne-a cerut să facem.
Sâmbătă dimineaţa, voi avea un mesaj micuţ la dejunul dat de Oamenii de afaceri ai Evangheliei depline, şi cred că vă veţi putea procura invitaţii chiar de aici. Vom fi bucuroşi să vă avem printre noi. Dorinţa mea este să vorbesc chiar după micul dejun, şi voi aduce un mesaj micuţ de evanghelizare, în care nu voi aduce nişte vederi doctrinare, ci vă voi dovedi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi că El nu S-a schimbat.
Vreau să vă spun că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, sau nu este nimic, aşa cum orice om este bun sau rău. Tu nu poţi fi de jumătate.
Nu există creştin destul de bun. Cred că aţi auzit şi voi această expresie, dar aşa ceva nu există; tu ori eşti creştin, ori nu eşti. Şi singura cale sau posibilitate de a fi un bun creştin este să fii născut din nou, prin Duhul lui Dumnezeu. Desigur. Şi există un singur remediu: să fii sub Sângele Domnului Isus. Astfel, dacă îţi mărturiseşti păcatele înaintea lui Dumnezeu şi primeşti iertarea Sa, tu nu mai eşti un păcătos, ci devii creştin.
Biblia spune că „oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte.” (1 Ioan 3.9a). Dar, dacă totuşi o face, este involuntar, pentru că cei care au fost curăţiţi nu mai au cunoştinţa păcatului.
De exemplu, în Vechiul Testament, sângele taurilor şi al ţapilor nu putea şterge păcatele, ci doar le acoperea, însă Sângele lui Isus Hristos le-a îndepărtat pentru totdeauna; nu mai există.
Mama mea a plecat la cer acum câteva luni. Ea nu mai putea vorbi, iar eu stăteam lângă ea. La un moment dat i-am zis :
„Mamă, dacă mă auzi, şi dacă acum când mori, Isus este la fel de bun cu tine, ca în tot timpul vieţii, clipeşte de câteva ori, pentru că aceasta va însemna pentru mine „Da”.” Atunci ea a clipit din ochi, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. Eu am botezat-o cu treizeci de ani în urmă, când eram doar un predicator tânăr.
Îmi amintesc că atunci când pătam vreo haină, ea folosea tot felul de soluţii ca să o scoată, dar niciodată nu a reuşit să scoată o pată de tot, ba pe unele le-a făcut mai mari.
Dacă comparăm aceasta cu sângele taurilor, vedem că desigur, acolo era o împăcare, dar ea nu putea şterge de tot acele „pete”, pentru că era doar sângele unui animal. Vedeţi, viaţa mielului nu putea veni înapoi, pentru că era doar un animal şi nu avea suflet, dar când a venit Isus şi acea celulă de Sânge a fost ruptă, Viaţa lui Dumnezeu a venit peste noi şi ne-a făcut fii şi fiice de Dumnezeu, dându-ne natura Sa.
Acum, în zilele noastre, dacă-mi pătez cumva cămaşa, soţia mea iubită merge şi cumpără un înălbitor, dacă nu greşesc: „Clor”, îl pune pe pată şi totul este gata.
Să ne gândim puţin la un picur de cerneală. Cerneala este fabricată pentru un anumit scop, de aceea este colorată. Noi ştim că există numai o singură culoare, și aceea este albul, toate celelalte fiind derivate din ea.
Desigur, a trebuit să existe un creator al acelui picur de cerneală, iar el l-a făcut pentru un anumit scop, da? De exemplu, acel picur de cerneală poate scrie textul din Ioan 3.16, care-mi aduce iertarea, dar tot acel picur poate să-mi semneze condamnarea la moarte.
Dar ce se întâmplă cu acea picătură de cerneală, dacă o turnăm într-un înălbitor? Gândiţi-vă. Nu o veţi mai găsi, aşa-i? De ce? Pentru că a fost dizolvată. De la început a fost ceva care a determinat existenţa acelei picături, felul de aranjare a moleculelor. Înţelegeţi?
La fel se întâmplă şi cu păcatele voastre negre: odată mărturisite sub sângele lui Isus Hristos, ele au fost uitate, nu mai există. Dar aceasta nu se datorează faptului că aţi fi meritat, ci harului lui Dumnezeu.
Când a păcătuit, omul a deschis o mare prăpastie între el şi Dumnezeu, aşa că nu mai era nici o cale de întoarcere. Dar Dumnezeu a fost plin de îndurare şi a oferit un „Înlocuitor”. Până la împlinirea timpului când avea să vină El Însuşi într-un trup asemenea nouă, acel înlocuitor a fost un miel. Apoi, după ce păcatul a fost înlăturat, omul şi Dumnezeu au devenit Tată şi Fiu.
Vedeţi? Acolo nu mai era păcat, pentru că El aruncase păcatul în Marea Uitării, care este plină cu înălbitor, şi nu a mai rămas nimic din el. Noi nu putem face aceasta, pentru că suntem oameni. Desigur, noi putem ierta, dar nu putem uita, însă Dumnezeu este atât de infinit şi atât de măreţ, încât poate uita absolut totul; tot ce am făcut. Gândiţi-vă. Voi nu mai puteţi păcătui, pentru că Dumnezeu l-a pus pe om din nou în prezenţa Sa, ca fiu al Lui. Astfel, acum suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Nu vom fi, ci suntem. O, Doamne!
Noi suntem bucuroşi să ştim că avem acest mare Înălbitor pe care ni L-a dat Isus Hristos: însuşi Sângele Său.
Vă voi vorbi puţin despre El, dându-vă ocazia să vă liniştiţi.
Haideţi să deschidem Scriptura la Ioan 14, de unde vom citi versetele 7 şi 8:
„Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte, şi L-aţi şi văzut.
„Doamne” I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.”
Din acest text voi lua titlul : „Arată-ne pe Tatăl” Inima omului a tânjit întotdeauna să-L vadă pe Dumnezeu, şi aşa cum am vorbit serile trecute, acei greci au venit să se închine şi să-L vadă pe Isus, de aceea i-au spus lui Filip: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus”. (Ioan 12.21).
Ei auziseră despre El şi nu puteau avea linişte până nu-L şi vedeau, iar eu cred că aceasta este calea oricărui credincios adevărat. De îndată ce aude Cuvântul, în El este Ceva care pulsează şi-l face să dorească să-L vadă pe Dumnezeu.
Dar este posibil să-L vedem pe Dumnezeu? Da, pentru că Isus a spus în versetul 9 din textul citit:
„Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Deci, acum ştim că putem să-L vedem. Ca fiinţe omeneşti, noi am tânjit tot timpul să-L vedem pe Dumnezeu. Această dorinţă a fost şi în inima lui Iov.
Cartea lui Iov este cea mai veche scriere din Biblie. Se presupune că ar fi fost scrisă înainte ca Moise să fi scris Geneza. Iov a ajuns într-un punct unde a dat de necaz şi noi ştim că de obicei, omul Îl caută pe Dumnezeu când dă de necazuri.
Eu i-am auzit adesea pe unii oameni spunând: „Nici nu cred că există Dumnezeu!” Nu? Lăsaţi-i numai să vină necazul şi atunci veţi vedea. Când medicul va veni şi va spune: „Va muri! Nu mai este nici o şansă”, îl veţi auzi imediat spunând: „Oh, Dumnezeule…” la fel ca pe Bob Ingersell. Da, atunci te vei gândi la Dumnezeu mai repede decât la mama ta sau la oricine altcineva, pentru că eşti o fiinţă omenească şi în tine este Ceva.
Noi ştim că Iov a ajuns într-un necaz foarte mare; a pierdut tot ce a avut, iar în final a ajuns el însuşi pe un morman de cenuşă şi plin de bube.
Îmi amintesc că am vorbit despre cartea lui Iov în Tabernacol şi am zăbovit aproape un an asupra lui. (aceasta s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă). Atunci, o soră nu m-a întrebat direct, ci mi-a trimis un bilet în care mi-a scris: „Frate Branham, când ai de gând să-l cobori pe Iov de pe grămada de cenuşă?” Eu l-am ţinut acolo, până am clădit ceva pe acel subiect, pentru că voiam să-i fac pe oameni să răspundă când aveam să fac chemarea la altar.
Deci, Iov stătea în mizerie, tânjea să-L vadă pe Dumnezeu şi zicea: „Oh, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung la scaunul Lui de domnie…” (Iov 23.3). Vedeţi inima omului strigând şi tânjind după Dumnezeu? Şi desigur, dacă în inima unui om este dorinţa de a-L vedea pe EL, dacă strigă după Dumnezeu, înseamnă că undeva trebuie să existe un Dumnezeu care să răspundă acelei chemări, pentru că atunci când adâncul cheamă Adâncul, trebuie să fie un răspuns la acea chemare.
Dar, înainte să fie un adânc care cheamă, trebuie să fie un Adânc care să răspundă acelei chemări, pentru că altfel nu ar mai fi nici o chemare.
După cum am mai spus, înainte ca să fi fost aripioarele de pe spatele peştelui, trebuia să existe apa în care el să se poată folosi de ele, altfel aripioarele nu ar fi avut nici un rost.
Înainte ca un copac să crească din pământ, trebuia să existe pământul, pentru că altfel nu ar fi putut creşte nici un copac.
Şi cât timp există o creaţie, trebuie să existe un Creator care a făcut-o. Înţelegeţi ce vreau să spun? Prin urmare, dacă în inima unui om există o sete şi o foame, înseamnă că trebuie să existe Ceva care să-i răspundă, pentru că altfel nu ar fi acea sete, iar în seara aceasta, noi stăm aici şi spunem: „Arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de ajuns!”
Acum, dacă există Dumnezeu, şi noi ştim că există, iar inima voastră strigă după El, de ce nu putem să-L vedem?
Cu ajutorul Său, voi încerca să-L privim din trei sau chiar patru unghiuri diferite:
- Dumnezeu în Universul Său;
- Dumnezeu în Cuvântul Său;
- Dumnezeu în Fiul Său; şi
- Dumnezeu în poporul Său.
Mai întâi, voi vorbi despre Dumnezeu în Universul Său, pentru că eu nu cred că există cineva care, văzând şi înţelegând mişcarea Universului, a marelui Sistem Solar, să spună că nu există Dumnezeu. Aţi ştiut că pământul se învârteşte cu peste 1000 de mile pe oră? (cam 1600 Km/h).
El măsoară cam 25.000 de mile în jurul său (cam 41.000 Km) şi face o mişcare de rotaţie completă la fiecare 24 de ore. În acelaşi timp, face şi o mişcare de revoluţie, în jurul soarelui, în timp de un an. Eu nu ştiu cu ce viteză se mişcă pe orbită, dar ştiu că se încadrează perfect în timp, fără să greşească nici măcar o secundă. Vedeţi, noi nu avem nici un ceas sau vreo maşinărie care să atingă o asemenea perfecţiune, încât să nu greşească măcar o secundă.
Când am fost în Elveţia, am văzut un ceas care în banii noştri costă cam 300 de dolari. Totuşi, chiar şi acela rămâne uneori în urmă, dovedind că nu este perfect.
Deci pământul se învârte în spaţiu, dar cine îl ţine în acel timp perfect? Dacă nu ar fi Cineva care să dirijeze totul, cu siguranţă s-ar produce o încetinire a mişcării.
Dar cum este posibil ca El să ţină totul într-o mişcare perfectă? Şi cum poate merge şi soarele atât de perfect? Mişcarea de revoluţie în jurul soarelui are ca urmare formarea anotimpurilor, și toate se succed perfect. De şase mii de ani încoace, nu s-a pierdut nici o secundă, ci totdeauna a fost perfect.
Totul este atât de perfect încât oamenii de ştiinţă pot să calculeze exact când va avea loc următoarea eclipsă de soare sau de lună. Doamne, şi mă gândesc că văzând toată această perfecţiune, nu s-ar cuveni ca oamenii să privească spre cer şi să spună asemeni acelui suedez: „Ce mare eşti, ce mare eşti!”?
Privite de aici, acele stele par mici, ca nişte luminiţe, iar distanţa dintre ele nu este mai mare de 10 centimetri, deşi în realitate, ele sunt cât Pământul, poate chiar mai mari, iar distanţa dintre ele este la fel de mare ca şi distanţa dintre noi şi ele, şi Dumnezeu le controlează pe toate.
Odată, a fost la una din adunările mele din Chattanooga şi un astronom, care mi-a dat permisiunea de a privi cerul prin marele telescop pe care-l au la centrul de cercetări. Prin acel aparat se pot vedea stele care se află la 120 milioane ani lumină de pământ.
Transformaţi această distanţă în mile, şi veţi obţine un şir de cifre cu care veţi putea înconjura Tucsonul, şi pe care nu le veţi şti citi. Da, 120 de ani lumină, sau milioane de ani lumină, iar în spatele lor se află luni, stele şi lumi care au fost create de Tatăl nostru pentru plăcerea Sa, toate urmându-şi cursul în mod desăvârşit.
Oh, ce minunat este să vezi cât de mare este El şi cât de simplu, în toată această măreţie, pentru că Isaia 35.8 spune: „…chiar şi cei fără minte nu vor putea să se rătăcească.” Vedeţi? Nu trebuie nici isteţime, nici educaţie, pentru că dacă ar fi nevoie de aşa ceva, cineva s-ar fi rătăcit deja, dar nouă ne trebuie doar credinţă: să credem. Nu să încercăm să înţelegem, ci doar să credem.
Eu am avut ocazia să văd şi oameni care încearcă să argumenteze că nu ar fi aşa cum spune Cuvântul, dar aceia sunt necredincioşi.
Cam cu 13-14 ani în urmă, prin ţară umbla un necredincios care încerca să-şi facă mulţi adepţi. Când mama lui era pe moarte, el i-a spus: „Ei, ce poţi să-mi oferi acum?” după care a adăugat: „Fac haz de necaz!” Cum poţi să-i spui aşa ceva mamei tale?
După un timp, acel bărbat a ajuns într-o criză şi astfel s-a dus în vest să se odihnească puţin în munţi. Lucrătorii din biserici se temeau să vorbească cu el, pentru că era un bărbat educat, lustruit şi foarte ager la minte, aşa că l-au lăsat să înainteze în nebunia lui.
Iată însă că într-o zi, în timp ce se plimba, s-a oprit şi a privit pietrele din jurul său, întrebându-se de unde şi cum au apărut ele cu adevărat. Şi voi ştiţi, când vântul începe să sufle printre pini: „Adame, unde eşti?”, se întâmplă ceva, pentru că Biblia spune că dacă oamenii tac, vorbesc pietrele.
Şi acel necredincios a căzut în genunchi şi a devenit un creştin blând şi iubitor, pentru că Dumnezeu, în Universul Său, a strigat: „Eu sunt Creatorul cerului şi al pământului!”
Cu câtva timp în urmă, un prieten de-al meu, domnul Wood, a venit la o adunare în Louisville. El era martor al lui Iehova şi îi fusese interzis să participe la adunările mele. Totuşi el a venit acolo cu soţia sa, care făcea parte din biserica domnului Anderson. Şi ei au văzut cum pe platformă a fost adusă o fetiţă care nu se mişcase de trei ani.
Nu-mi amintesc numele bolii pe care o avea, dar Duhul Sfânt i-a spus că se va face bine, iar în ziua următoare, fetiţa alerga în sus şi în jos pe scări, pe deplin sănătoasă.
Acest lucru l-a mişcat foarte tare pe domnul Wood, care avea un băiat suferind de poliomielită şi care îşi trăgea picioarele după el.
De acolo, am plecat la Houston, unde a fost făcută fotografia cu Îngerul Domnului, iar acolo am avut nişte discuţii cu un lucrător baptist, care susţinea că Hristos nu mai vindecă astăzi. Dar Domnul a venit în faţa a 30.000 de oameni şi a dovedit că este real.
George J. Lacy, şeful de la F.B.I. a examinat fotografia şi mi-a spus: „Frate Branham, eu am fost unul dintre criticii tăi, şi am spus că ceea ce faci tu este psihologie, dar ochiul mecanic al aparatului de fotografiat, nu poate prinde psihologia, ci doar ceva real, iar acea Lumină a lovit lentila.”
Astfel, aveţi fotografia acelei Lumini, una din ele fiind expusă în Galeria de Artă de la Washington D.C, secţia „Religie”, sub ea fiind scrisă următoarea inscripţie: „Aceasta este singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată, în toată istoria lumii.”
Apoi, domnul Wood şi-a adus băiatul într-un loc ca acesta, și Duhul Sfânt l-a chemat şi i-a spus: „În spate este un băiat care se numeşte David Wood. Tatăl lui este antreprenor şi martor al lui Iehova.” Nu-i văzusem niciodată în viaţa mea, pentru că ei locuiau în alt stat, jos, în Kentucky, dar El a spus: „Aşa vorbeşte Domnul: băiatul este vindecat!” Imediat, acel copil invalid s-a ridicat în picioare ca orice om normal. Acum, el este vecinul meu, și în urmă cu trei ani l-am căsătorit cu o fată creştină foarte cumsecade. Ei au doi copii drăguţi şi cred că mulţi dintre voi îi cunosc.
Eu şi domnul Wood suntem prieteni buni, iar când ne întoarcem acasă, mergem în munţii din Kentucky, într-un loc numit Acton, unde obişnuiam să înnoptăm. Acolo era o staţie de aprovizionare, un magazin micuţ şi o poştă, iar mie mi s-a părut că ar fi un loc bun pentru vânătoarea de veveriţe, aşa că ne-am dorit să mergem acolo. Astfel, cam la doi ani după vindecarea copilului, ne-am dus împreună la vânătoarea de veveriţe. Câţi dintre voi ştiu cum sunt veveriţele gri? După părerea mea, nu este nimic mai gustos ca aceste veveriţe. Deci, ne-am dus acolo într-o vacanţă de vânătoare de două săptămâni. Era o vreme tare secetoasă. Noi trăgeam cu puşti de 22, dar totul era aşa de uscat, încât n-am mai putut vâna. Atunci domnul Wood mi-a zis:
„Frate Branham, cunosc un om care are 500-600 ari de pământ, cu dealuri şi văi prin care curge apă. Acolo este şi mai umed, aşa că am putea merge la el şi să-l rugăm să ne dea voie să vânăm, deşi este un necredincios.”
„Păi, să mergem până acolo, am răspuns.” Ne-am dus şi am ajuns la o casă, unde am găsit doi bătrâni care stăteau sub un copac. Fratele Wood s-a oprit aproape de ei şi le-a zis:
„Bună ziua, ce mai faceţi? Numele meu este Wood şi aş vrea să vă întreb dacă-mi permiteţi să vânez pentru o vreme aici, pentru că în partea cealaltă nu am reuşit deoarece este prea uscat.”
„Nu eşti cumva băiatul lui John Wood?” l-a întrebat gazda. Tatăl lui fusese un cititor al martorilor lui Iehova, iar bătrânul a continuat:
„A fost un om cumsecade şi cinstit.”
„Da, sunt fiul lui,” a răspuns Wood.
„Poţi vâna unde doreşti.”
„Mulţumesc domnule, dar l-am adus şi pe păstorul meu cu mine. Vă deranjează dacă vânează şi el?”
„Să nu-mi spui că ai decăzut atât de mult încât trebuie să-ţi aduci peste tot păstorul cu tine.”
Eu m-am apropiat de ei şi am zis:
„Ce mai faceţi?”
„Bine, a răspuns bătrânul,” după care a continuat: „Cred că oamenii mă consideră un om cam dificil.”
„Depinde cum gândeşte fiecare,” am răspuns.
„Nu am nimic împotriva voastră,” a spus bătrânul, „dar este o problemă: voi aţi cam greşit adresa. Lătraţi la pomul greşit.”
Mama îmi spunea adesea: „Dă-i vacii destulă funie şi se va spânzura singură”, aşa că m-am gândit să-i dau acestui bărbat suficientă frânghie şi l-am lăsat să vorbească mai departe.
„Eu,” spunea el, „sunt în acest ţinut de multă vreme. Tata a construit casa aceasta, iar pomul acela a ars acum 60 de ani. Acum, am 75 de ani şi pot să-ţi spun că nu am văzut nici un înger, nici pe Dumnezeu sau ceva de felul acesta, de aceea sunt convins că nu există nimic.”
„Desigur, aceasta este doar o părere,” am spus eu.
„Păi, voi, flăcăilor umblaţi doar să trăiţi uşor.”
Auzindu-l ce spune, mi-am zis: „O, băiete, este uşor să zici…” după care am spus tare: „Aceasta este opinia ta!”
„Da, aceasta-i părerea mea. Voi lătraţi la pomul la care nu trebuie.”
„Ai mers vreodată la biserică?” l-am întrebat.
„Nu”, a răspuns el. „Cu vreo doi ani în urmă, a fost aici în zonă un flăcău care ţinea adunări pe terenul metodiştilor. Am uitat cum îl chema, dar cu acela aş fi vrut să stau de vorbă dacă l-aş fi întâlnit.”
Vaca era la capătul funiei, aşa că l-am întrebat:
„Despre ce ai fi vorbit cu el?”
„Acolo sus pe munte, trăieşte o bătrână care era bolnavă de cancer. Avea cancer la stomac, iar medicii au trimis-o acasă pentru că nu mai aveau ce să-i facă. Ajunsese într-o stare aşa de gravă că făcea pe ea, astfel că eu şi soţia mergeam de două ori pe zi ca să-i schimbăm patul. Şi predicatorul despre care-ţi vorbesc a ţinut două adunări în Acton, iar sora ei, care locuieşte pe partea cealaltă a muntelui, la vreo 30 de mile depărtare, a participat la o adunare şi a spus că predicatorul acela n-a mai fost niciodată acolo. Ce este ciudat, este că el stătea pe platformă, privea peste cei 1500 de oameni adunaţi şi spunea problemele lor. Mai mult, i s-a adresat şi acelei femei şi i-a spus:
„În locul acesta se află o doamnă care se numeşte Cutare. Când a plecat de acasă, ea a luat o batistă şi şi-a pus-o în buzunar. Acea batistă are o broderie mică albastră într-un colţ.” Apoi, a spus: „Tu ai o soră care se numeşte Cutare şi este pe moarte din cauza cancerului. Du-te şi pune batista peste ea, căci „Aşa vorbeşte Domnul: ea va trăi!”
Şi bătrânul a continuat: „Seara, pe la ora 11.00, sus pe deal s-a auzit o zarvă mare, care ne-a trezit din somn. Parcă venise Armata Salvării. Am privit spre soţia mea şi i-am zis că sigur a murit bătrâna, aşa că mi-am pregătit căruţa ca să o duc să o înmormântăm, dar m-am gândit că ar fi bine să aştept până dimineaţa. A doua zi, ne-am trezit de dimineaţă bună şi ne-am pregătit de plecare, dar ce crezi că am găsit acolo? Femeia stătea la masă alături de bărbatul ei şi mânca plăcintă cu mere, și acum, nu numai că-şi face treburile ei, dar îi ajută şi pe vecini.”
„O,h aici eşti!” m-am gândit eu, după care am spus:
„Nu pot crede aşa ceva.”
„Păi, poţi merge la ea, ca să te convingi singur,” a spus el. Vedeţi? Acum îmi predica el mie. S-a întors spre bătrânul de lângă el şi a zis:
„Nu-i aşa John?”
„Da, chiar aşa este”, a răspuns celălalt. „Ea trăieşte acolo sus, pe munte, aşa că poţi merge să o întrebi pe ea.”
„Oh, este în ordine”, mi-am zis, după care i-am întrebat pe ei:
„Atunci ce credeţi că s-a întâmplat?”
„Păi tocmai asta aş vrea să-l întreb pe acel om”, a răspuns bătrânul. Aş vrea să-mi spună de unde a ştiut că femeia aceea avea o soră bolnavă de cancer, cum de i-a ştiut numele şi că se va face bine de îndată ce va pune batista peste ea? Da, aş dori să pot sta de vorbă cu bărbatul acela.”
„Nădăjduiesc că o vei face,” i-am răspuns.
Era cam pe la mijlocul lui august, iar frunzele copacilor începuseră să cadă. El avea un măr foarte frumos acolo, iar pe jos era plin de mere căzute. Am privit spre el şi l-am întrebat:
„Te superi dacă iau un măr?”
Am luat unul, l-am frecat de pantalonii mei murdari, apoi am muşcat din el, spunând: „Este un măr foarte bun.”
„O, da, l-am plantat cu 40 de ani în urmă,” a răspuns el.
„Şi face mere la fel de bune în fiecare an?”
„Sigur că da. Întotdeauna avem o recoltă frumoasă de mere de la el, aşa că urcăm câteva şi în şopron.”
„Asta este foarte bine,” am spus eu, după care am adăugat:
„Este foarte ciudat…Aţi observat că deşi nu a îngheţat nici măcar un pic, şi nu a fost nici rece, frunzele au început să cadă din copaci? Oare de ce cad?”
„Păi viaţa a părăsit frunza,” a răspuns bătrânul.
„Şi unde merge acea viaţă?”
„Jos, în rădăcina pomului.”
„Dar de ce merge acolo?”
„Ca să se adăpostească de gerul iernii. Pe aici, temperatura coboară sub -20 C, aşa că dacă viaţa ar rămâne în frunze, ar muri.”
„Vreau să-ţi spun ceva: ia o găleată de apă şi vars-o la stâlpul acela, şi vreau să văd ce vine înapoi la primăvară.”
„Nu m-am gândit niciodată la aceasta.”
„Să te gândeşti cât timp voi fi la vânătoare, iar când mă voi întoarce, dacă îmi spui ce inteligenţă îi spune sevei din copac să coboare în rădăcină, iar primăvara să se urce înapoi, am să-ţi spun şi eu ce Inteligenţă mi-a spus că acea femeie va fi vindecată.”
„Vrei să spui că tu eşti acel bărbat?”
„Da, domnule,” am răspuns.
„Doar nu eşti predicatorul acela?”
„Eu sunt fratele Branham.”
„Poţi s-o dovedeşti?”
„Desigur, deşi bănuiesc că nu arăt aşa cum ai crezut.”
„Aşa este, şi te admir pentru aceasta. Tu arăţi a om. Eşti cu adevărat acel lucrător?”
„Da, domnule, şi pot să-ţi spun că Acelaşi Dumnezeu care îi poate vorbi acelui copac, poate să-i vorbească şi omului.”
Şi chiar acolo, l-am condus pe acel bărbat bătrân la Hristos.
Un an mai târziu, m-am întors acolo, dar el plecase să-L întâlnească pe Domnul. Soţia lui mi-a spus:
„A murit plin de bucurie şi lăudându-L pe Domnul.”
Ce era aceea? El L-a văzut pe Dumnezeu vorbind în Universul Său. Deşi văzuse multe lucruri în viaţă, totuşi natura unui pom i-a mărturisit că acolo era un Dumnezeu care îi spunea acelui copac ce să facă. Vedeţi? Astfel, el L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.
O, cum Îl puteţi vedea în răsăritul de soare sau în apusul lui! Pretutindeni unde priveşti, Îl vezi numai pe Dumnezeu, sau cum am spus aseară: dacă El este înăuntrul tău, Îl poţi vedea afară.
De obicei merg să vânez sus, în Colorado. Acolo era un flăcău cu care vânam elani până venea iarna. Până ningea, elanii stăteau sus pe munte, după care coborau mai jos. Noi am înhămat caii şi ne-am dus sus. Domnul Jefferis, proprietarul fermei, s-a dus la bifurcaţia crestei, cam la 10 mile, iar eu m-am dus pe partea cealaltă.
Voi ştiţi că toamna târziu, vremea este foarte schimbătoare: soarele străluceşte puţin, după care plouă, apoi ninge şi din nou străluceşte soarele sau plouă. Dar atunci a venit o furtună puternică pe munte. Mă aflam chiar sus, iar calul îmi era legat jos, cam la 12 mile depărtare de mine. Am ajuns după un tufiş şi curând a început să bată vântul cu putere. Sus, vântul doboară chiar şi copacii, de aceea, m-am adăpostit după acel tufiş aşteptând să treacă furtuna. Dar vântul a început să bată tot mai rece, aşa că după o jumătate de ceas simţeam că îngheţ de frig. Curând am fost cuprins de toropeală şi parcă îmi era somn.
Am privit în sus şi în jur şi am văzut că soarele ieşea din când în când dintre nori. Când plouase, picurii căzuseră pe copaci, iar când începuse să bată vântul acela rece, toţi picurii au îngheţat, aşa că soarele bătea în gheaţă şi reflecta un curcubeu frumos. O, Doamne, eu am putut să-L văd pe Dumnezeu acolo! Da, El era acolo în curcubeul legământului, iar eu mă gândeam în timp ce-l priveam: „Acolo sus pe munte, este Dumnezeu.”
După un timp, am auzit un elan mare care se rătăcise din cauza furtunii şi îşi căuta turma. Oh, puteam să-L aud pe Dumnezeu acolo! Un lup bătrân urla sus pe munte, iar de undeva de jos, îi răspundea perechea lui. Acolo este Dumnezeu, în toate acele lucruri. De fapt, eu am crezut întotdeauna că El trăieşte acolo sus, şi aşa este. El era în apusul de soare, era în curcubeu; era în chemarea elanului; era în chemarea lupului. Da, El este pretutindeni în natură. Inima mea a fost foarte cercetată de ceea ce vedeam, şi mă gândeam:
„Dumnezeule, ce minunat este locul acesta!” Mă simţeam ca Petru pe muntele schimbării la faţă, când a zis: „Haideţi să ridicăm trei colibe…”
Inima mea era atât de plină de slava lui Dumnezeu! Mi-am rezemat arma de un copac şi am început să alerg prin pădure şi să strig: „Lăudat să fie Domnul!” Trebuia să dau drumul la ceea ce simţeam şi cred că aceea era singura posibilitate de-a o face.
Nu ştiu dacă aţi simţit vreodată aşa ceva, dar puteţi încerca şi ştiu că vă va face bine. Când priveşti în sus şi-L vezi pe Dumnezeu peste tot, nu mai simţi nici un miros de ţigări şi fum. Acolo nu mai este bere şi lucruri de felul acela; nu mai sunt femei pe jumătate goale, pentru că toate acestea se află jos, în „depozitul” Satanei. Dar acolo sus, locuieşte Dumnezeu.
Şi în timp ce alergam şi strigam: „Lăudat să fie Domnul!” am văzut curcubeul, și atunci mi-am zis: „Iată la ce trebuie să privesc eu!” În primul capitol din Apocalipsa, Ioan L-a văzut cu un curcubeu, ca Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, ceea ce însemna că El nu va mai distruge niciodată lumea prin ape. Noul Testament este un legământ făcut în Sângele Său. Stând acolo, nu mă simţeam deloc un făţarnic, prefăcându-mă că mă simt bine, ci mă simţeam cu adevărat bine, de aceea puteam striga de bucurie.
Dacă m-a auzit cineva, a crezut probabil, că prin pădure este vreun maniac, dar mie nu mi-a păsat de aceasta. Mă simţeam bine şi doream să mă bucur în Domnul. Probabil că am speriat şi veveriţele, care nu cred că au mai văzut vreodată aşa ceva.
Am observat una care stătea şi mă privea mirată, cu ochii ei micuţi ieşiţi în afară, aşa că i-am spus: „Nu te speria, căci Îl laud pe Creator. Aşează-te jos şi fă acelaşi lucru.” Şi mititica s-a aşezat jos. Atunci m-am gândit: „Nu vezi? El este aici. Ridică-ţi mâinile şi laudă-L pe Domnul!” Am privit din nou spre veveriţă şi am observat că ea nu privea spre mine, ci îşi ţinea capul plecat.
„Oare la ce se uită?” m-am gândit atunci. Furtuna a făcut ca un vultur mare şi puternic să se aşeze într-un copac din apropierea mea. El o speriase pe micuţă,
Privindu-l m-am gândit: „O, Doamne, Te văd în curcubeu; în apusul de soare şi în chemarea animalelor. Dar cum pot să te văd în acest vultur? Eşti şi acolo? De ce m-ai oprit să Te laud?” Vedeţi? Dumnezeu face totul corect. El a ştiut că într-o zi voi povesti toate aceste lucruri.
El era acolo. Eu stăteam şi-l priveam pe acel vultur, gândindu-mă: „Îmi place orice fiinţă care nu se teme. Dumnezeu nu se poate folosi de un laş. Dacă eşti prea laş ca să pui mărturie în faţa şefului tău sau a oricărui alt om, dacă te ruşinezi de Isus Hristos, El nu te va putea folosi niciodată.
Cred că Pavel a spus: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…” (Romani 1.16).
Unii pot fi credincioşi în biserică, dar când merg afară se „dezumflă”. Acest fel de religie nu este bun, eventual pentru a face spectacol, dar nu pentru mântuire, pentru că adevărata credinţă se trăieşte.Am observat atunci că acel vultur nu se temea. Ochii lui mari şi cenuşii priveau ţintă spre mine.
„Nu te temi de mine? Aş putea lua puşca şi să te împuşc”, am spus privind spre el, dar vulturul nu mai privea spre mine, ci se uita la veveriţă, în timp ce-şi mişca încet aripile.
Vedeţi, el avea un dar de la Dumnezeu: aripile; astfel ştia că înainte ca eu să pot lua arma, el va fi departe de acel copac. Da, el nu se temea câtă vreme simţea puterea pe care i-o dăduse Dumnezeu şi care putea să-l ducă în siguranţă.
O, dacă ar putea gândi aşa şi un creştin!
Dacă vulturul are atât de multă încredere în aripile sale, care îl pot duce în siguranţă, cu cât mai mult ar trebui să aibă încredere un bărbat sau o femeie în Prezenţa lui Dumnezeu şi astfel, sănu se mai teamă de nimic.
Dacă aţi putea crede că ceea ce spune Biblia este adevărat, şi anume: că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci L-aţi putea vedea păşind în mijlocul vostru şi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi când a fost pe pământ, iar atunci nu v-aţi mai teme. Nimic nu vă mai poate face rău. O, cum ar putea? Cum ar putea să vă vatăme când El a biruit moartea, iadul, mormântul, boala, păcatul, într-un cuvânt: totul. Vedeţi? Siguranţa mea este El.
Odată cineva mi-a spus: „Frate Branham, nu te temi că vei chema pe cineva pe platformă şi vei face o greşeală?” Nu! Câtă vreme Îl simt în jurul meu, nu poate fi nici o greşeală.
La un moment dat, vulturul s-a săturat s-o tot audă pe acea veveriţă ţipând şi ţipând, aşa că şi-a desfăcut aripile şi din câteva bătăi a ajuns departe. L-am privit şi am văzut că a dat doar de vreo 2-3 ori din ele, după care a planat. El ştia cum să şi le ţină. Vulturul ştie cum să se lase purtat de vânt atunci când vine, şi astfel înaintează val după val. Am stat şi am privit după el până nu s-a mai văzut decât un punct mic pe cer, în timp ce pe obraji au început să-mi curgă lacrimile. „Doamne,” mă gândeam, „de ce ai trimis acel vultur aici?”
Vedeţi? El a sărit o dată şi astfel a fost metodist săptămâna aceasta; apoi a sărit încă o dată şi a fost baptist pentru o săptămână, şi tot aşa de la unul la altul, dar tu trebuie să-ţi ţii aripile credinţei în puterea Duhului Sfânt şi să zbori peste toate acele lucruri.
Îndepărtează-te de acel ronţăit de veveriţă: „Zilele minunilor au trecut. Nu există botez cu Duhul Sfânt. Nu există vindecare divină.” Ronţăit, ronţăit, peste tot. Depărtaţi-vă de acea flecăreală, întindeţi-vă aripile în puterea Duhului Sfânt şi lăsaţi-l să vă poarte deasupra tuturor acestor flecăreli.
Vulturul ştia ce trebuie să facă şi în ce să se încreadă. Vedeţi? Dumnezeu este în Universul Său. Credeţi aceasta? Îl puteţi vedea pe Dumnezeu în Universul Său? În ordine.
Acum vom vedea dacă Dumnezeu este în Cuvântul Său. Aici vreau să vă spun că El, nu numai că este în Cuvântul Său, ci este chiar Cuvântul. Aceasta ne-o spune Biblia în Ioan 1.1: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (v.14). Deci, Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt una.
Isus a spus că Cuvântul este o sămânţă pe care a semănat-o Semănătorul, iar noi ştim că orice sămânţă care posedă germenul de viaţă, aduce roadă după soiul ei dacă va cădea într-un pământ bun.
Ştiu că ceea ce spun este înregistrat şi spun că Cuvântul lui Dumnezeu, Sămânţa, a fost semănată, pentru că aceste benzi merg în toată lumea.
Dacă aţi avea o atitudine corectă faţă de fiecare făgăduinţă divină a lui Dumnezeu, atunci El le va împlini şi în viaţa voastră.
O, dacă aţi putea crede că acea făgăduinţă vă aparţine şi vouă! Dar dacă îl lăsaţi pe vreun ricky s-o înlocuiască (unul cu multă educaţie, care ştie cum să manevreze lucrurile) poate să o pună într-un timp trecut sau într-unul viitor şi atunci nu va mai avea nici un efect pentru voi. Atunci va fi aşa cum a spus Isus: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.” (Marcu 7.9).
Aceasta se întâmplă când încercaţi să-L faceţi pe Dumnezeu un Dumnezeu istoric, sau Unul care va veni. El este însă Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, astăzi El este acelaşi Dumnezeu care era în trecut şi care va fi în viitor. O, dacă aţi putea lua atitudinea corectă faţă de făgăduinţele Lui!
Isus spunea în Marcu 11.23: „Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acesta: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
„De aceea vă spun că orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi primit şi-l veţi avea.” (v.24). Ce altă făgăduinţă mai mare decât aceasta vi s-ar fi putut da? Voi trebuie doar s-o credeţi, pentru că ea este o sămânţă.
Dacă îmi cereţi un stejar, iar eu vă dau o ghindă, potenţial voi aveţi stejarul, pentru că ghinda este o sămânţă. Tot aşa, dacă Îl doreşti pe Dumnezeu în viaţa ta, acceptă-L ca Mântuitorul tău personal, pentru că potenţial eşti la statutul de fiu a lui Dumnezeu şi vei creşte în statura lui Dumnezeu exact aşa cum creşte ghinda şi ajunge un stejar.
Eu ştiu că voi, cei din Arizona, sunteţi cultivatori de portocale, și ştiţi că mai întâi este o sămânţă care trebuie să cadă în pământ, aşa cum a spus Isus despre El însuşi. Apoi sămânţa trebuie să putrezească. Deci, singura cale este ca voi să acceptaţi acel germene de viaţă al Cuvântului lui Dumnezeu, propria Viaţă a lui Dumnezeu, şi să lăsaţi să putrezească propriile voastre păreri. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să facă totul pentru voi.
Nu încercaţi să mergeţi la vreun seminar ca să obţineţi acel fluid social de crezuri, ci în inima voastră să fie o singură dorinţă: să aveţi în voi botezul Duhului Sfânt, Puterea lui Dumnezeu, care vă face să credeţi fiecare Cuvânt şi-L face viu pentru voi. Acesta este adevărul, iar El este Dumnezeu.
După ce semănaţi sămânţa de portocal, după o vreme răsare o tulpină mică. Aceasta este tot ce a trebuit să faceţi, pentru că portocalele sunt deja în acea tulpină. Voi îi veţi asigura apa, iar treaba copăcelului este să bea. Şi pe măsură ce bea, apar alte rămurele şi creşte în înălţime. Bea în continuare şi-i ies frunzuliţele, mugurii şi florile, din care se fac apoi portocalele.
Vedeţi? Aşa sunteţi şi voi. Când sunteţi sădiţi împreună cu Hristos, singurul lucru pe care-l aveţi de făcut este să beţi din făgăduinţa lui Dumnezeu şi să împingeţi. Trebuie să beţi din Cuvântul Lui, din Viaţa Lui şi să daţi afară. O, da. Eu cred că El este Apa care vine peste noi. El este Viaţa; este Fântâna nesecată a Vieţii, iar noi am fost plantaţi în El şi acum am ieşit afară.
Avraam a primit făgăduinţa lui Dumnezeu, Cuvântul Său, când era un om bătrân de șaptezeci și cinci de ani, iar Sara avea șaizeci și cinci de ani. Ea era de peste douăzeci de ani în menopauză, şi erau căsătoriţi de când aveau optsprezece ani, fiind pe jumătate fraţi. Şi iată că Dumnezeu a venit într-o zi la el şi i-a spus că va avea un fiu de la Sara.
Când Dumnezeu a spus acest lucru, Avraam a pus deoparte toate argumentele contrare şi a crezut. Aşa trebuie să faceţi şi voi, când Îl vedeţi pe Dumnezeu în Cuvântul Său. Aşa trebuie să-L primiţi.
Vedeţi, cuvântul vostru nu moare. Eu vorbesc aici, dar cuvintele mele merg, prin transmisie, în jurul lumii. Acesta este adevărul. Cuvintele voastre nu mor. Voi nu le vedeţi şi simţurile voastre nu le percep, dar ele rămân.
Nu demult, am avut o vedenie cu privire la o tânără care era pe moarte şi despre care se spunea că a vrut să se sinucidă. Era foarte celebră. Mă aflam sus, în munţi, şi am văzut cum va muri, în timp ce o Voce îmi spunea: „Ei vor spune că s-a sinucis, dar moartea i se datorează unui atac de cord.”
Cum se numea acea femeie? Marilyn Monroe. Ea a murit, dar nu s-a sinucis, cum se spune. În vedenie am văzut că era îngrijorată de ceva şi că avea nevoie de ceva. Aş fi dorit să ajung la ea, pentru că avea nevoie de Hristos, de o salvare adevărată, avea nevoie de Ceva care să-i dea siguranţa. Eu nu ştiu, poate că s-a dus la o biserică formală, rece, dar avea nevoie de mai mult. Pe tatăl ei nu l-a văzut niciodată, iar mama ei era internată într-o instituţie de boli nervoase. Vedeţi? Ea avea nevoie de Hristos.
Aseară copiii mi-au spus că la televizor este filmul: „Râul fără întoarcere”, în care joacă această actriţă. Vedeţi? Ea este moartă, dar acolo, la televizor se mișca cât se poate de real, iar vocea ei era şi ea reală. Aceasta era parcă a patra dimensiune.
Acest lucru este valabil pentru fiecare din noi, în ziua judecăţii, pentru că cuvintele noastre nu mor. Ştiinţa pretinde că poate percepe vocile noastre şi peste douăzeci de ani. Mai mult, spun că ar putea prinde şi vocea lui Isus Hristos. Ea este încă pe pământ, pentru că fiecare din noi este un post de emisie, ceea ce înseamnă că trebuie să fie şi un post de recepţie.
Astfel, dacă puteţi recepţiona Cuvântul lui Dumnezeu, El va deveni real pentru voi, şi va fi la fel de viu ca atunci când a fost vorbit. Amin.
Avraam a recepţionat Cuvântul lui Dumnezeu care i-a spus: „Vei avea un copil de la Sara!” Pentru mintea firească aşa ceva este o nebunie. V-aţi putea imagina un bărbat de șaptezeci și cinci de ani venind cu soţia de șaizeci și cinci de ani şi spunând: „Doctore, noi vom avea un copil, de aceea, vrem să facem aranjamentele pentru spital!”?
Desigur ar crede că sunteţi săriţi de pe fix. Adevărul este că toţi cei care-L cred pe Dumnezeu pe Cuvânt, sunt săriţi de pe fix pentru lume, pentru că propovăduirea Evangheliei şi creştinul sunt o nebunie pentru cei aflaţi pe calea pierzării.
Dar Avraam a crezut. Parcă o văd pe Sara croşetând botoşei şi pregătindu-se pentru marele eveniment. Astfel a trecut prima lună, aşa că Avraam i-a zis:
„Cum te simţi, scumpo?”
„Nu este nici o schimbare.”
„Slavă lui Dumnezeu. Noi îl vom avea pentru că aşa a spus El.”
A trecut un an şi Avraam a întrebat-o din nou: „Cum te simţi, Sara?”
„Nu este nici o schimbare.”
„Noi îl vom avea oricum. Aleluia.”
„De unde ştii că îl vom avea, Avraam?”
„Pentru că aşa a spus Dumnezeu. Este Cuvântul Lui, făgăduinţa dată de El.”
După douăzeci și patru de ani, când Avraam avea deja nouăzeci și nouă de ani, a întrebat-o pe Sara:
„Scumpo, este vreo schimbare?”
„Nici cea mai mică, dragule.”
„Slavă lui Dumnezeu, căci îl vom avea oricum, pentru că aşa a promis EL.” Vedeţi, deşi trecuseră douăzeci și patru de ani, el tot putea să-L laude pe Dumnezeu, pentru că credea făgăduinţa Sa.
Dar noi cum suntem? Deşi Îl vedem pe Isus Hristos descoperindu-se chiar sub ochii noştri, dacă nu face un lucru imediat ce l-a spus, zicem: „Nu s-a întâmplat!” Vedeţi? Sămânţa lui Avraam va avea însă întotdeauna poziţia lui Avraam. Aşa este.
Dumnezeu în Cuvântul Său: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).
Dumnezeu în Universul Său. Credeţi aceasta? Dumnezeu În Cuvântul Său.
Uitaţi-vă la cei o sută douăzeci de oameni fricoşi care s-au ascuns în odaia de sus. Treptele templului duceau la o odăiţă mică, unde ardeau nişte candele cu ulei de măsline. Ei au urcat acolo şi s-au baricadat pentru că se temeau de evrei. Vedeţi? Umblaseră trei ani şi jumătate cu Isus şi au văzut semnele şi minunile făcute de El, L-au văzut înviat din morţi şi cu toate acestea se temeau de evrei.
Dar în ziua când Puterea Duhului a venit pe deplin, s-a auzit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi nişte limbi ca de foc s-au aşezat peste fiecare din ei. Atunci uşile şi geamurile s-au deschis larg, iar ei au alergat pe străzi mărturisind lucrarea Duhului Sfânt. De ce? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu a fost manifestat în faţa lor. Atunci nu au mai fost laşi, nici fricoşi, pentru că toţi s-au ancorat în Cuvânt.
Acum mă voi opri puţin ca să vă spun ceva.
Când un bărbat sau o femeie este bolnavă, iar medicul spune că are cancer, lepră sau orice altceva, dacă ei pot primi acel Cuvânt, care este Dumnezeu, se va întâmpla ceva, iar atunci nimeni nu le va putea spune altceva. De ce? Pentru că ştiu ce au de făcut. Da, domnule.
Credeţi că Dumnezeu este în Universul Său? Credeţi că El este în Cuvânt? Sigur că este.
Deci, Dumnezeu este în Universul Său; Dumnezeu este în CuvântulSău şi Dumnezeu este în Fiul Său.
Voi L-aţi văzut în Universul şi în Cuvântul Său, pentru că El este Cuvântul. Cuvântul este Dumnezeu în formă de literă, dar voi Îl puteţi vedea şi în natură.
O, Doamne, mă gândesc la femeia aceea care s-a atins de poala hainei Lui. Indiferent ce boală avea, ea a ştiut în inima ei că dacă se va atinge de El, va fi vindecată.
Acum observaţi-L pe Dumnezeu în Fiul Său. În Ioan 10.30 Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem”, iar în Ioan 14.10, tot El a spus că: „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.”
Tot în această legătură, în Ioan 5.19 citim: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”
Vedeţi? „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5.19).
Acum, oamenii au făcut din Dumnezeu o trinitate. Astfel, unii au trei persoane diferite, în timp ce alţii spun că sunt trei în unul, dar ambele păreri sunt greşite.
Vreau să înţelegeţi că nu sunt trei dumnezei, ci sunt trei descoperiri sau arătări ale aceluiaşi singur Dumnezeu. Vedeţi? Sunt trei atribute:
– Dumnezeu Tatăl care a fost în pustie în Stâlpul de foc;
– acelaşi Dumnezeu S-a exprimat pe Sine în Fiul, adică acelaşi Dumnezeu a locuit în acel trup de carne; şi acum
– acelaşi Dumnezeu se exprimă pe Sine în tine şi în mine, ca Duhul Sfânt, dar de fiecare dată, de-a lungul timpurilor, El este acelaşi Dumnezeu. Vedeţi? Nu trei dumnezei, ci trei manifestări ale aceluiaşi Dumnezeu, trei atribute:
– de Tată – ceea ce era
– ca Fiu – ceea ce era; iar acum,
– ca Duh Sfânt în poporul Său.
De ce a fost nevoie de aceasta? Pentru că, din cauza păcatului, Dumnezeu nu putea fi atins. Totuşi, Dumnezeu însuşi S-a reflectat pe Sine în om, pentru că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu S-a făcut în chipul unui om, ca să sufere şi să poată înlătura păcatul care ne ţinea departe de El.
„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că voi fi cu voi, şi chiar în voi, până la sfârşitul veacurilor.” (Ioan 14.19 – parafrazare).
Acum, Dumnezeu este în noi. El arată astfel şi oricine poate să vadă. De multe ori oamenii spun că Isus a fost evreu, iar unii susţin că El ar fi fost jumătate evreu şi jumătate dintre neamuri, dar nu este adevărat, ci El era Dumnezeu. Desigur, asta era.
Când se naşte un copil, viaţa sau sămânţa de viaţă vine de la partea bărbătească. Germenul de viaţă vine din hemoglobină, din sânge, pentru că viaţa este în sânge. Aşa spune Biblia.
Să zicem că este primăvară. După cum ştiţi, primăvara toate păsările îşi fac cuiburi şi ouă. Aceasta îmi aminteşte de bisericile de azi. Uneori putem construi cea mai frumoasă biserică, putem avea cel mai bun comitet de diaconi şi cea mai mare adunare cu primarul, dar dacă nu am fost în contact cu naşterea din nou, cu Hristos, avem doar cuibul plin cu ouă putrede sau stricate. Ele vor zace acolo, iar dacă se vor sparge, vor puţi.
Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o curăţire de modă veche, începând cu prezbiterienii, baptiştii, penticostalii, deci cu toţii. Voi trebuie să veniţi în contact cu Isus Hristos, Viaţa. El este Viaţa.
O găină poate face un ou, dar dacă nu a fost însămânţat de cocoş nu va ieşi niciodată un pui din el.
Dumnezeul cel Atotputernic, Tatăl, a umbrit-o pe fecioara Maria, creând în pântecele ei o celulă de sânge, care L-a adus la suprafaţă pe Fiul lui Dumnezeu, fără nici o dorinţă firească. Apoi, acel Sânge a fost vărsat pe Calvar. Aleluia. De aceea Sângele lui Dumnezeu este cel care ne salvează. Sângele lui Dumnezeu Îl aduce pe Isus Hristos în mijlocul nostru; Sângele lui Dumnezeu aduce Duhul Sfânt. Acolo nu a fost sângele unui evreu sau al unui străin, ci a fost Sângele creat a lui Dumnezeu. Omul Isus a fost Fiul pe care L-a creat El, a fost trupul în care a locuit EL.
Legea fără pedeapsă nu este lege. Astfel, dacă spui că este ilegal să treci pe roşu, dar nu este o pedeapsă pentru încălcarea acestei porunci, aceea nu mai este o lege. Dar şi legea lui Dumnezeu are cu sine o pedeapsă: „În ziua în care vei mânca… vei muri.” (Geneza 2.17).
Dumnezeu nu putea trimite pe altcineva în locul Său, ci trebuia să vină personal. Ar fi fost nedrept să-l condamne pe fratele acesta la moarte, pentru că a greşit celălalt frate, de aceea era nevoie de o răscumpărare. A fost nevoie să vină EL însuşi, iar singurul mod în care putea veni, era să-Şi creeze un trup; era să-Şi creeze propriul trup, în care să poată suferi. Amin. Acolo este puterea Evangheliei: Dumnezeu arătat în trup, Emanuel, ca să ia asupra Sa păcatele lumii. Vedeţi? În acel Sânge ne încredem noi, nu în sângele unui evreu sau al unui străin, ci în Sângele lui Dumnezeu care era în Isus Hristos.
Acesta-i motivul pentru care El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan10.30), sau: „Tatăl …locuieşte in Mine…” (Ioan 14.10).
O femeie m-a întrebat odată: „Bine, dar atunci la cine S-a rugat El în grădina Ghetsimane?”
„Aş vrea să te întreb ceva,” i-am răspuns eu. „Tu ai mărturisit că ai Duhul Sfânt. Unde este? La ce te rogi?” Desigur, El este în interiorul tău. Vedeţi?
Noi avem Duhul cu măsură, pe când El Îl avea fără măsură; noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, cu măsură. Este ca şi cum ai lua o lingură plină din apa oceanului, El fiind Oceanul, dar aceleaşi elemente care sunt în apa din lingură, sunt şi în ocean, doar că în lingură sunt în cantitate mai mică. Deci diferă cantitatea, nu calitatea. De aceea, dacă Isus Hristos este Acelaşi ieri azi şi în veci, înseamnă că Dumnezeu este în noi. Desigur.
Observaţi-L pe Dumnezeu în Universul Său, în Cuvântul şi în Fiul Său.
În timpul nostru, există o mulţime de predicatori sociali ai Evangheliei, care încearcă să facă din Isus un fel de prooroc bun, un bun filozof sau aşa ceva, însă El, ori a fost Dumnezeu, ori a fost cel mai mare înşelător al tuturor timpurilor. Da, El a fost Dumnezeu. Cu siguranţă.
Eu am cunoscut o femeie care aparţinea unui cult ce nu credea în naşterea lui Isus din fecioară şi nu o accepta. Ea venea des să mă asculte predicând, iar într-o seară mi-a spus:
„Frate Branham, îmi place foarte mult să te ascult vorbind.”
„Mulţumesc”, i-am răspuns.
„Totuşi am găsit o greşeală în ceea ce spui.”
„Îi mulţumesc Domnului şi nădăjduiesc că şi El a găsit numai o greşeală la mine,” am răspuns. „Dar care este aceea, soră?”
„Îl lauzi prea mult pe Isus.”
„Cum adică? Ce vrei să spui?”
„Păi, Îl faci divin.”
„Bine, dar El este divin,” am spus.
„O, frate, aici eşti greşit tu, pentru că El a fost doar un om bun.”
„Eu cred că El era mai mult decât un om bun,” am spus eu.
„Da, era un proroc.”
„Eu cred că era mai mult decât un proroc; era Dumnezeul tuturor prorocilor.”
„Oh, domnule Branham, ai spus că eşti un fundamentalist! Dacă îţi voi dovedi cu propria ta Biblie că El nu era divin, vei accepta?”
„Dacă Biblia spune aceasta, voi crede.”
„În ordine,” a spus ea, după care a continuat: „În Ioan 11 scrie că Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, ori dacă era divin, nu ar fi putut plânge.”
„Asta-i tot?” am întrebat-o eu.
„Da.”
„Doamnă, argumentul tău este mai slab ca o supă făcută din umbra unei găini moartă de foame.”
„Ce vrei să spui cu asta?”
„Uită-te aici, căci vreau să-ţi arăt ceva. El era Om, dar tu ai omis să vezi că era mai mult decât un simplu Om. Într-adevăr, El a plâns ca om. Mai mult, era un Om atunci când a stat cu umerii lăsaţi în jos, iar Biblia spune că îţi întorceai faţa de la El, dar când a privit spre cer şi a spus: „Lazăre vino afară!” şi când acel bărbat mort de patru zile, a stat în picioare şi a trăit din nou, atunci El a fost mai mult decât un om; a fost Dumnezeu. Da, Acela era Dumnezeu în Fiul Său.”
Credeţi aceasta? Da, domnilor. Acel om începuse să putrezească, iar Biblia spune că mirosea greu. Sufletul lui era de patru zile în călătorie pe undeva. Dar oriunde ar fi fost, putreziciunea şi-a cunoscut Stăpânul. Aleluia!” Sufletul care era plecat de patru zile, şi-a cunoscut Creatorul şi a venit înapoi pentru ca acel trup să trăiască din nou.”
Spuneţi-mi, există vreun om care să poată face aşa ceva? Nu, ci Cel care a făcut acest lucru, a fost Dumnezeu în Fiul Său.
Eu admit că El era un Om, atunci când a venit spre Ierusalim şi fiind flămând a dorit să mănânce din acel smochin. Da, El era Om, dar când a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, adunând apoi 12 coşuri cu resturi, Acela a fost mai mult decât un om: era Dumnezeu; era Creatorul.
Vedeţi? Dumnezeu era în Fiul Său, de aceea a putut transforma apa în vin, a înmulţit pâinile şi peştii. El era un om, atunci când a adormit în barcă, după ce văzuse o mulţime de vedenii şi din El ieşise o mare Putere în timp ce predicase şi vindecase o mare mulţime de bolnavi. Obosit, El s-a întins şi a adormit – acela era un Om. Era atât de obosit încât nici nu se mai putea mişca. Nici chiar zgomotul furtunii nu L-a trezit, căci zeci de mii de diavoli juraseră că vor scufunda barca şi-L vor îneca. Dar când S-a trezit şi a păşit afară, când a privit spre ucenici şi i-a mustrat zicând: „Puţin credincioşilor!”; când Şi-a pus piciorul pe marginea corăbiei, a privit spre mare şi a spus: „Taci! Linişteşte-te!” acela era Dumnezeu. Şi noi ştim că imediat, vântul s-a oprit şi valurile s-au potolit, ascultându-L. De ce? Pentru că Cel care le vorbise era mai mult decât un om; era Dumnezeu în Fiul Său, şi eu cred că era divin. Acesta-i adevărul.
El a murit pe cruce strigând după îndurare; a murit ca orice om, strigând după un strop de apă, dar a treia zi, când s-a împlinit ceea ce spusese psalmistul David, a ieşit afară cu cheile morţii, ale iadului şi ale mormântului, apoi s-a suit la cer dând daruri oamenilor. Vedeţi? El s-a ridicat conform Cuvântului care spune: „Căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalm. 16.10).
Lăudat să fie Domnul! Acesta era Dumnezeu în Fiul Său, împăcând lumea cu Sine.
Vedeţi? Dumnezeu în Universul Său; Dumnezeu în Cuvântul Său, Dumnezeu în Fiul Său şi acum, Dumnezeu în poporul Său. Credeţi aceasta? Amin.
„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor. Da, Eu voi fi acelaşi ieri azi şi în veci.”
Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Aceasta îmi aduce aminte de o povestire.
Nu cu mult timp în urmă, în Sud se practica încă comerţul cu sclavi. Acesta a fost un lucru cât se poate de rău, pentru că Dumnezeu nu a vrut niciodată ca un om să stăpânească peste altul. Noi toţi avem acelaşi Dumnezeu, iar culoarea pielii nu are nimic a face cu sufletul. Toţi avem acelaşi sânge, de aceea, un om galben poate dona sânge unui om negru, şi un om negru poate să doneze sânge pentru un alb.
De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu a creat toate naţiile dintr-un singur om. Da, domnilor. Dumnezeu l-a făcut pe om, dar omul şi-a făcut sclavi, ceea ce este total greşit. Totuşi albii au făcut aceasta, şi obişnuiau să-i vândă pe sclavi ca pe nişte obiecte.
Într-o zi, un comerciant a trecut pe la o plantaţie care lucra cu sclavi şi l-a întrebat pe stăpân: „Câţi sclavi aveţi?” „Trei sute,” a răspuns stăpânul. „Aş vrea să arunc o privire asupra lor.” Şi s-a dus să-i vadă. Toţi erau trişti, pentru că erau departe de casele lor şi ştiau că nu se vor mai întoarce niciodată acolo. Mai mult, erau bătuţi ca să muncească. Dar a observat un tânăr pe care nu trebuia să-l bată nimeni pentru că muncea singur. El îşi ţinea capul sus, avea corpul drept şi privirea hotărâtă şi toate lucrurile le făcea cât se poate de bine. Văzându-l, comerciantul a spus:
„Vreau să-l cumpăr pe sclavul acela.”
„Acela nu-i de vânzare,” a răspuns stăpânul.
„Dar care este deosebirea dintre el şi ceilalţi sclavi? Este şeful lor?”
„Nu, este un simplu sclav.”
„L-ai hrănit mai bine decât pe ceilalţi?”
„Nu, el mănâncă împreună cu ceilalţi sclavi.”
„Atunci de ce este atât de deosebit?”
„Şi eu m-am întrebat multă vreme ce este cu el, dar de curând am aflat că acolo în Africa, de unde a fost adus, tatăl lui este şeful tribului, aşa că deşi este într-o ţară străină, şi este doar un rob, el este totuşi un fiu de rege.”
Vedeţi? Aceea era natura lui şi dorea să se poarte cu demnitate, ca tatăl său.
Oh, ce ruşine ar trebui să ne fie astăzi, când vedem bărbaţi şi femei care pretind că sunt fii şi fiice de Dumnezeu, care spun că au natura Lui, unii fiind chiar lucrători, şi totuşi neagă vindecarea divină şi lucrarea Duhului Sfânt.
Ce ruşine pentru surorile noastre care pretind că sunt sfinte ale lui Dumnezeu, şi îşi taie părul, se dezbracă tot mai mult şi se poartă cum se poartă.
Ce ruşine pentru bisericile noastre, pentru că permit ca bărbaţi care au fost căsătoriţi de două, trei ori, să fie diaconi. Noi ar trebui să fim conştienţi că deşi suntem străini şi călători prin această lume, suntem totuşi fii şi fiice de Dumnezeu, suntem fiii şi fiicele Împăratului, aşa că ar trebui să avem caracterul lui Isus Hristos şi să reflectăm Fiinţa Lui.
Dumnezeu în poporul Său. Da, eu cred aceasta din toată inima mea.
În Ioan 14.12 Isus a spus: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Vedeţi? Aceleaşi lucrări.
În cursul acestei săptămâni, noi am văzut că El S-a descoperit ca fiind Mesia, prin faptul că a adus la suprafaţă acel dar prin care putea cunoaşte tainele inimilor şi spunea cine este omul din faţa Lui. Da, Dumnezeu Se reflecta pe Sine în Fiul Său, de aceea, lucrările pe care le-a făcut El, ar trebui să le facem şi noi.
O, noi L-am văzut atunci când femeia a venit să ia apă de la fântână şi a auzit o voce care-i spunea: „Dă-mi să beau”. În felul acela, El a intrat în vorbă cu ea şi a aflat care era problema ei, și atunci i-a zis: „Du-te şi adu-l aici pe bărbatul tău”, la care femeia a răspuns: „Eu nu am bărbat.”
„Bine zici că nu ai bărbat, pentru că ai avut cinci, iar cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău.” Mirată, ea I-a zis: „Doamne, văd că eşti prooroc. Noi ştim că trebuie să vină Mesia, iar El va face chiar aceste lucrări.”
Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbeşte cu tine, sunt Acela.” Ce făcea El? Îl reflecta pe Dumnezeu.
Ce ar trebui să facă biserica? Să reflecte acelaşi lucru. Vedeţi? Dumnezeu reflectat în poporul Său.
Odată, o sunamită a avut un copilaş care a murit, iar un profet al Domnului s-a întins peste el şi a suflat până când duhul s-a întors în el. Vedeţi? Copilul a strănutat de şapte ori şi a revenit la viaţă. Cine a făcut această minune? Profetul? Nu, domnilor. Acela era Dumnezeu în slujitorul Său. Aşa este. Era Dumnezeu în poporul Său.
Apoi, am văzut că era un bărbat numit Petru, care nu avea nici educaţie, nici seminar, dar era plin de Duhul Sfânt, pentru că Dumnezeu este în poporul Său. Şi ce au văzut cei din jur? Un bărbat care prorocea, totul împlinindu-se întocmai; şi care vorbea la fel ca Isus Hristos.
Biblia spune despre ucenici că erau oameni neştiutori şi fără carte, dar se vedea că umblaseră cu Isus Hristos. Aceasta a făcut ca oamenii să primească o asemenea credinţă în Dumnezeu, încât îşi puneau bolnavii pe unde avea să treacă Petru, astfel ca numai umbra lui să treacă peste ei, şi erau vindecaţi.
Dar nu umbra acelui pescar bătrân îi vindeca, ci Dumnezeu care era în poporul Său, Dumnezeu care lucra prin slujitorii Săi.
Ei l-au văzut apoi pe Pavel, ale cărui profeții se împlineau întocmai şi care făcea aceleaşi lucrări pe care le făcuse Isus Hristos când fusese pe pământ. Hristos se reflecta atât de puternic în el, încât au luat batiste şi şorţuri şi le-au pus pe trupul lui, iar bolnavii care erau atinşi de ele, erau vindecaţi şi eliberaţi de duhurile rele care îi chinuiau. Cine făcea aceasta? Dumnezeu în slujitorul Său.
Am ascultat banda de aseară şi acolo a venit o femeie, dacă nu mă înşel din Oregon, care şi-a cheltuit toţi banii ca să ajungă până aici. Ea a venit pe platformă pentru că era bolnavă şi avea fiul şi soţul nemântuiţi.
Cineva din sală se gândea că eu spun prin duhul ghicirii care erau problemele ei, dar Duhul Sfânt a venit şi i-a spus femeii, cine era, cum se numea ea şi mama ei; i-a spus ce nume i s-a dat când era mică, i-a spus numele de căsătorie, ce a făcut, ce boală avea, i-a spus că are soţul şi fiul necredincioşi, după care a adăugat: „Aşa vorbeşte Domnul: Eu îţi dau soţul şi fiul şi tot Eu te vindec.” Urmarea? Astăzi ea este pe deplin sănătoasă, iar soţul şi fiul ei s-au dus primii la altar aseară.
Oh, fraţilor, cine este Cel care cunoaşte trecutul, prezentul şi viitorul? Dumnezeu în slujitorii Săi. Amin. Aşa este. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi a făgăduit că va face aceleaşi lucrări şi în zilele din urmă.
Uite că am întârziat din nou. Iertaţi-mă, vă rog. Mai am încă vreo treizeci de texte notate aici, dar le las pentru mâine seară.
Credeţi că Dumnezeu este în slujitorii Săi? Nu vă bucuraţi că El este în Universul Său, în Fiul Său şi în poporul Său? Da, Dumnezeu este încă Dumnezeu. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Binecuvântat să fie Numele Domnului.
Haideţi să ne rugăm. Să ne plecăm capetele.
Tatăl nostru ceresc, noi credem că Tu eşti Dumnezeu şi ştim că eşti aproape de noi. Prin credinţă, Te vedem acolo, înainte de întemeierea lumii; apoi Te vedem întinzându-Ţi Mâna şi făcând lumea. Lumea este ţinută împreună prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Chiar şi murdăria pe care stăm în seara aceasta, este Cuvântul lui Dumnezeu vorbit, pentru că Tu ai rostit Cuvântul şi totul a fost cum ai spus. O, iar Tu eşti şi în seara aceasta, acelaşi Dumnezeu!
Ajută-ne să prindem înţelesul Cuvântului Tău preţios. Îndură-Te, Tată, şi binecuvântează-ne în seara aceasta.
Te rog să dovedeşti că eşti în slujitorii Tăi, pentru că oamenii Te-au văzut în Universul Tău, în toate lucrurile pe care le-ai creat. Te rugăm să-Ţi faci prezenţa printre noi, pentru că avem o singură dorinţă: să vedem împlinirea Cuvântului Tău.
Nu era nevoie să vindeci bolnavii ca să dovedeşti că eşti Fiul lui Dumnezeu, dar ai făcut-o totuşi, pentru ca Cuvântul să fie împlinit. În seara aceasta, Tu nu faci aceste lucruri pentru că aşa s-ar cuveni, ci pentru că ai făgăduit că le vei face; şi eşti obligat numai faţă de Cuvântul Tău pe care-L faci cu siguranţă viu printre noi.
Aici sunt batiste pentru oameni bolnavi şi îmi pun mâinile peste ele, Tată, pentru că deşi eu nu sunt Petru sau Pavel, ştiu că Tu eşti încă acelaşi Isus.
Biblia vorbeşte despre poporul evreu care respecta poruncile Tale şi pornise pe calea spre libertate, dar la un moment dat au ajuns în necaz. În faţă aveau Marea Roşie, în spate venea oştirea lui Faraon, iar pe părţi se aflau munţii. Se părea că Dumnezeu nu le mai lăsase nici o portiţă de scăpare, dar Tu le-ai făgăduit că-i vei duce într-o ţară binecuvântată. Oh, şi iată că Marea Roşie le stătea în cale!
Un scriitor spunea odată că Dumnezeu a privit în jos din acel Stâlp de Foc, şi era atât de mânios, încât marea s-a speriat şi s-a dat înapoi, lăsând Israelul să-şi continue călătoria.
Oh, Dumnezeule al cerurilor, Tu eşti încă acelaşi IeHoVaH şi în seara aceasta, și acum nu te uiţi numai prin Stâlpul de Foc, ci priveşti în jos prin Sângele Fiului Tău.
Tată, boala a stat în calea înaintării acestor oameni bolnavi, dar aceste batiste reprezintă portiţa de scăpare pregătită de Tine pentru ei. Îngăduie ca atunci când aceste batiste vor fi puse peste cei bolnavi, să fie eliberaţi de sub puterea diavolului şi vindecaţi. Du-i, Doamne, la făgăduinţa care spune: „Eu sunt Domnul care te vindecă!”
Îndură-te, Tată, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Este cam târziu.
Noi i-am chemat în fiecare seară pe cei care aveau numere de rugăciune, dar cred că în seara aceasta îi vom lua pe cei care nu au astfel de numere, ca să puteţi vedea cu toţii că numărul acela nu are nici o legătură cu vindecarea.
Aş vrea ca toţi cei care nu au numere de rugăciune să ridice mâna. În ordine.
Eu am spus că Dumnezeu este în Universul Său, dar credeţi că El este şi în poporul Său?
Acum aş vrea ca fiecare să privească spre mine. Voi ştiţi că atunci când Petru şi Ioan au trecut pe lângă ologul de la poarta Frumoasă, i-au spus: „Uită-te la noi!” ceea ce înseamnă să fii atent, să asculţi la ceea ce ţi se va spune. După ce a spus acele cuvinte, Petru a continuat: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3.6). Apoi l-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus, ţinându-l aşa până i s-au întărit tălpile şi gleznele. Şi Biblia spune că omul a plecat de acolo pe deplin sănătos şi lăudându-L pe Dumnezeu. (v.7-8).
După cum ştiţi deja, eu nu sunt un om educat, de aceea nici nu mă pot numi predicator. Mai degrabă pot spune că sunt un fel de roată de rezervă, dar Dumnezeu mi-a dat un dar prin care Isus Hristos se manifestă făcându-i pe oameni să creadă că El este viu.
Dacă El ar fi mort, religia noastră ar fi degeaba. Ca misionar prin jurul lumii, eu am întâlnit sute de religii şi am avut de înfruntat tot felul de diavoli, vrăjitori şi fanatism, dar pot să vă spun că religia noastră este adevărată, pentru că Dumnezeul nostru este viu. El nu este mort, ci trăieşte, şi a promis că lucrările pe care le-a făcut El, le vom face şi noi.
Orice om care şi-a mărturisit păcatele şi le-a pus sub Sângele lui Isus Hristos, este un fiu al lui Dumnezeu, dacă este născut din nou, din Duhul Sfânt. Toţi cei care au parte de această naştere, sunt fiii şi fiicele lui Dumnezeu.
Ce s-ar întâmpla dacă Isus ar sta aici purtând acest costum pe care El mi l-a dat prin bunul meu prieten Carl Wiliams? Desigur, aţi păşi către El şi I-aţi spune:
„Doamne Isuse, te rog să mă vindeci”. Dar El nu ar putea s-o facă. De ce? Pentru că a făcut-o deja, pentru că noi am fost vindecaţi prin rănile Lui.
Voi spuneţi: „Iartă-mă”, dar El a făcut şi acest lucru tot pe Calvar, pentru că tot planul de mântuire şi de vindecare a fost încheiat acolo. Biblia spune că Isus S-a suit la cer, iar acum stă la dreapta lui Dumnezeu. Credeţi aceasta? El este acolo ca să mijlocească, deoarece este Marele nostru Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre. Credeţi aceasta? Da, „singurul Mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni este Omul Isus Hristos.” Aceasta o spune Biblia în 1 Timotei 2.5.
Poate au încercat şi alţii să o facă, dar El este singurul Mijlocitor recunoscut de Dumnezeu: Isus Hristos. El stă acolo ca Mare Preot, Acelaşi ieri azi şi în veci.
Dacă El ar veni în seara asta aici, aţi crede că poate să vă vindece la fel ca pe acea femeie? Credeţi că Dumnezeu este în Cuvântul Său şi în slujitorii Săi?
Isus a înviat din morţi şi s-a dus sus, apoi a revenit în mijlocul poporului Său, prin Duhul Sfânt, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost pe pământ.
Acum este momentul ca aceste lucruri să se împlinească, pentru că timpul pentru neamuri se apropie de sfârşit. El a făcut-o la sfârşitul timpului evreilor, iar acum, la sfârşitul timpului acordat neamurilor, o va face din nou pentru că aşa a făgăduit.
Acum, toţi cei care sunt bolnavi sau în diferite nevoi şi se află în locul acesta, ştiu că eu nu-i cunosc. Dumnezeu ştie că acesta este adevărul. În afară de băieţii şi de fetiţa care au cântat, nu cunosc pe nimeni.
Ridicaţi mâna toţi aceia care ştiţi că nu vă cunosc. Vedeţi? Peste tot sunt mâini ridicate. Noi ar trebui să facem aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El. Eu ştiu că puteţi asculta o predică psihologică; ştiu că putem vorbi despre ce a făcut El odinioară, dar cred că este timpul să-L vedem la lucru.
Este ca atunci când cineva vrea să vândă ceva. Produsul lui arată foarte bine, dar să-l vedem la lucru.
Este nevoie ca religia voastră să devină reală, să o vedem în acţiune, pentru că Cel care lucrează este chiar Isus Hristos.
Priviţi microfonul acesta. El este complet mut până nu vorbeşte cineva la el, rolul lui fiind acela de a amplifica vocea celui care vorbeşte. În rest este mut. Aşa sunteţi şi voi. Sunteţi muţi până ajungeţi la aceste lucruri, dar când întraţi în contact cu Isus Hristos şi El vă foloseşte, nu mai este vocea voastră, ci este Vocea Lui.
Aţi văzut voi ca El să fi greşit o singură dată? Nu, nu poate fi greşit pentru că Cel ce vorbeşte este Dumnezeu. Acum trebuie să credeţi. Aş vrea ca toţi cei din audienţă să vă plecaţi capetele pentru câteva minute, şi să vă rugaţi.
„Doamne, sunt bolnav, sau am un prieten bolnav, sau sunt într-o situaţie disperată, sau am probleme în casă”, sau orice aveţi. Spuneţi: „Doamne Isuse, eu ştiu că omul acesta nu mă cunoaşte, dar Tu mă cunoşti, de aceea Te rog să mă ajuţi. Vindecă-mă, pentru că mă voi atinge de poala hainei Tale. Eu sunt departe de acest om, şi oricum nu mi-ar folosi la nimic să-l ating pe el, pentru că este doar un om, dar Te voi atinge pe Tine, prin credinţă.
Acest bărbat ne-a spus că trăim în zilele din urmă şi ultimul semn a fost redat bisericii, conform Scripturii: semnul pe care l-a primit Avraam când a fost vizitat de trei bărbaţi, înainte de nimicirea Sodomei. Tată, fă ca în seara aceasta să fie la fel. Îngăduie ca acest om să-mi vorbească aşa cum I-a vorbit El femeii care s-a atins de haina Lui, şi voi crede din toată inima.”
Soră, aş vrea să cânţi cât se poate de încet. Nimeni să nu se mai plimbe. Cineva a făcut o fotografie. Vă rog să nu mai faceţi. Vedeţi, Duhul Sfânt este o Lumină, iar eu pot să-L privesc. Vedeţi unde stau? În spatele meu se află un grup de sponsori, iar în faţa mea stau mii de oameni. Am trăit timpuri când am avut şi cinci sute de mii de oameni la o singură adunare.
Voi, cei care nu aveţi numere de rugăciune, aţi vrea să vă rugaţi şi să spuneţi: „Doamne Isuse, lasă ca toate aceste superstiţii să fie luate de la mine, pentru că acest bărbat spunea că Dumnezeu este în slujitorii Săi. El mai spune că este trimis de Dumnezeu ca să-L mărturisească pe Isus Hristos în faţa Bisericii, în zilele din urmă. Eu sunt bolnav şi doresc un singur lucru: să mă pot atinge de haina Ta…”? Rugaţi-vă sincer şi fie ca Dumnezeu să vă dea ceea ce cereţi. Fiţi smeriţi şi rugaţi-vă.
Dacă eşti păcătos, spune: „Iartă-mă, Doamne!”; dacă eşti un păcătos bolnav, spune: „Iartă-mă, Doamne!” Dacă eşti creştin, tu ai dreptul la Pomul vieţii.
Gândiţi-vă la Hristos. Puteţi să vă ridicaţi capul şi să priviţi aici, dar gândul să vă fie la Hristos. Credeţi din toată inima şi spuneţi: „Doamne Isuse, m-am rugat cât am ştiut de bine. Eu nu am număr de rugăciune, deci nu voi fi chemat în rândul de rugăciune, dar cred că Tu mă poţi ajuta. Ai milă de mine, Te rog.”
Faceţi aceasta, pentru că atunci Isus Hristos va veni jos şi ne va unge; El va unge ochii mei ca să văd; va unge buzele mele ca să vorbesc; şi va unge inimile noastre ca să puteţi crede, apoi va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când era pe pământ, şi pe care a făgăduit că le va face din nou, dovedind că este în slujitorii Săi. După aceea veţi putea spune: „Arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”.
Rugaţi-vă, pentru că nu este vorba de credinţa mea, ci de a voastră. Eu aştept doar ca El să vorbească. Dacă nu-mi va spune nimic, voi chema un rând de rugăciune. Asta-i tot ce pot face, pentru că fără El sunt total neajutorat. Dar ştiu că EL este aici. O, dacă aţi avea credinţă!
Nu fiţi nervoşi, pentru că nu veţi primi niciodată ceva dacă sunteţi nervoşi. Fiţi respectuoşi înaintea lui Dumnezeu şi spuneţi-i Lui problemele voastre. Ce clipă!
Vedeţi, Dumnezeu Cuvântul este Adevărul şi El este viu. Acum, El va dovedi dacă am spus adevărul sau dacă am minţit. Da, Dumnezeu este Cel care va dovedi că acest Cuvânt este Adevărul. Desigur. El nu va sta niciodată de partea unui mincinos, voi ştiţi aceasta.
Iată, El este aici. Îţi mulţumesc, Doamne. În Numele lui Isus Hristos, iau orice duh de aici sub controlul meu, pentru slava lui Dumnezeu. Credeţi?
Îngerul pe care-L vedeţi în fotografie este acum pe platformă, iar acum merge în sală. Un moment!
Puteţi să-L vedeţi? Este deasupra unei doamne care stă la capătul rândului. Puteţi să-L vedeţi? Femeia aceea va fi în curând mamă, este adevărat? Ai număr de rugăciune? Nu. Nici nu trebuie. Ai nevoie doar de credinţă. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi ca sunt proorocul Lui? Dacă Domnul îmi va descoperi lucruri ascunse în inima ta şi de ce eşti aici, vei crede? Eşti nervoasă desigur, fiindcă vei fi mamă, dar problema ta este la spate. Aceasta este cererea ta înaintea Domnului: să te vindece, este adevărat? Dacă este aşa, ridică mâna.
Dacă ceea ce am spus este adevărat, aş vrea să te ridici în picioare, astfel ca oamenii să ştie că este Adevărul. Ne cunoaştem cumva? Nu, nu ne-am văzut niciodată. Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi? Aceasta este o femeie care s-a atins de haina Lui. Ea nu putea să se atingă de mine, dar s-a atins de haina Lui. Rugăciunea ei a fost ca Domnul să-i vindece spatele şi s-o ajute la naştere. Aşa este.
Cu o seară înainte, te-ai rugat ca Domnul să facă cumva, încât să fii primită în rândul de rugăciune. Dacă este aşa, ridică mâna. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună numele tău? Doamnă Cisco, crede din toată inima. Du-te acasă şi fii sănătoasă. Dumnezeu să te binecuvânteze pe tine, pe copil şi pe soţul tău care stă aici.
Vă spun înaintea lui Dumnezeu că nu am văzut-o niciodată pe această femeie. Este Isus Hristos acelaşi ieri azi şi în veci?
Aici este o femeie care pare a fi spaniolă. Ea îşi dă seama că se petrece ceva. Plânge pentru că Lumina este chiar deasupra ei. Nu o cunosc, dar are pe inimă ceva pentru care se roagă. Da, este vorba de mama ei. Ai număr de rugăciune? Nici nu ai nevoie. Mama ta este foarte bolnavă. Ea nu este aici, ci se află în Bakersfield. Eşti soţie de predicator, iar cel ce stă lângă tine este soţul tău. El are un frate pe care-l cheamă Joe. Dacă este adevărat, ridică mâna.
Eu nu i-am văzut niciodată pe oamenii aceştia. Dacă este adevărat, ridicaţi mâna. Cererea voastră este primită. Duceţi-vă acasă, căci Isus Hristos v-a ascultat. Lăudat să fie Numele Domnului.
Femeia care se află în spatele doamnei cu bluză roz… Ai număr de rugăciune, doamnă? Nu ne cunoaştem, este adevărat? În jurul ei este un cerc negru. Ce înseamnă aceasta? Fie ca Domnul să-mi spună.
Da, o văd căzând. Ea are nişte crize, are epilepsie. Dacă este adevărat, ridică mâna. Crezi că Isus Hristos te poate vindeca? Atunci primeşte vindecarea. Fie ca să nu mai faci nici o criză, în Numele lui Isus Hristos. Crezi din toată inima? Crede în Dumnezeu!
Iată-L! Din nou se află deasupra unei femei. Este o femeie slabă, care stă chiar aici jos. Ea suferă de anemie. Oh, ea va pierde vindecarea! Doamne Dumnezeule, ajut-o! Tată, Te rog n-o lăsa să treacă pe lângă ea. Numele acestei femei este Marsh. Ridică-te doamnă Marsh şi fii sănătoasă în Numele lui Isus Hristos.
Satana s-a gândit ca o va prinde cu aceasta, dar nu a reuşit. Eu nu o cunosc pe femeie, nu am văzut-o în viaţa mea, Dumnezeu ştie aceasta.
Ce este aceasta? Dumnezeu în Universul Său; Dumnezeu în Cuvântul Său; Dumnezeu în Fiul Său; Dumnezeu în slujitorii Săi. Isus Hristos este Acelaşi ieri azi şi în veci. Credeţi aceasta? Ridicaţi mâna toţi cei care credeţi aceasta. Câţi dintre voi aveţi nevoie de Dumnezeu în viaţa voastră? Ridicaţi mâna şi legănaţi-o.
Acum puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi eu mă voi ruga de aici. Voi puneţi-vă mâinile peste cel de lângă voi şi rugaţi-vă pentru el, pentru că astfel veţi vedea slava lui Dumnezeu.
Indiferent cât de neputincioşi sunteţi, dacă lângă voi se află cineva care simte cu voi, veţi fi vindecaţi. Dacă sunteţi într-un scaun cu rotile, în cârje, dacă nu puteţi umbla, sau mai ştiu eu ce aveţi, credeţi, căci Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi. Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi rugaţi-vă unul pentru altul.
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este aici, Dumnezeu în slujitorii Săi. Şi El a spus că „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede; „dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşa.”
Tată ceresc, eu vin să-Ţi cer îndurare şi să mă rog pentru aceşti oameni, în timp ce eşti prezent aici. Eu cer ca orice putere drăcească să fie răpusă din audienţă, şi Isus Hristos să preia controlul acestei adunări, ca să se vindece orice persoană bolnavă, care se află în prezenţa Sa divină.
Tată, Te rog să faci aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Vă declar vindecaţi, indiferent ce boală sau probleme aţi avut. Dacă credeţi din toată inima, lăsaţi cârjele să cadă. Orice ar fi, ridicaţi-vă în picioare şi mărturisiţi-I lui Dumnezeu că aţi primit vindecarea chiar acum. Staţi în picioare şi credeţi din toată inima.
Iată. Aşa este. Întregul grup stă în picioare, pentru că Isus Hristos a vindecat fiecare persoană care a crezut.
Acum, dacă nu L-aţi cunoscut ca Mântuitorul vostru personal, veniţi sus şi primiţi-L în timp ce este prezent aici.
Vreţi să veniţi aici sus şi să-L primiţi?
Ridicaţi-vă mâna spre Dumnezeu şi mulţumiţi-I. Lăudaţi-L în timp ce daţi mâna cu fraţii şi unul dintre păstori va prelua serviciul.
Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.
– Amin –