Iosua. Aseară am vorbit despre marele luptător David, despre poziţia lui în Hristos şi despre ceea ce a făcut el în legătură cu aceasta, iar în seara aceasta este rândul lui Iosua. Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară ne vom ocupa de un alt erou, vom vorbi despre viaţa altcuiva.
Pentru că nu suntem prea mulţi şi majoritatea dintre voi aţi primit vindecarea şi ce aţi mai cerut, voi profita de timpul pe care-l avem pentru a aduce Cuvântul lui Dumnezeu, ca să vă încurajez şi să vă arăt poziţia oamenilor. Mă simt călăuzit de Duhul Sfânt să fac aceasta.
Câţi creştini se află în seara aceasta aici? Ridicaţi mâna. Creştini… nu contează la ce biserică aparţineţi. Da, în jur de 90% poate chiar 95% sunteţi creştini. Înseamnă că sunt doar opt sau zece oameni care nu sunt creştini. Vedeţi?
Ce trebuie făcut în legătură cu oamenii aceştia? Trebuie să le spui care trebuie să fie poziţia lor, cine sunt ei şi cum trebuie să se comporte în faţa diavolului. În Chicago sunt mii de oameni care nu sunt creştini.
Nu mi-am terminat relatarea pe care am început-o într-o altă adunare, cu privire la bileţelul critic pe care mi l-a trimis cineva. Bărbatul acela mi-a zis:
„Frate Branham, eu am avut foarte multă încredere în tine şi te-am considerat un om al lui Dumnezeu până când te-am auzit spunând sub inspiraţia ta, că eşti un profet. Ai spus aceasta numai atunci.”
„Păi, nu eu am spus aceasta, ci El a spus-o, aşa că vorbeşte cu El despre aceasta. El este Cel la care trebuie să mergi. Dar tu ştii, dragul meu, ce înseamnă cuvântul „profet” în Noul Testament? Este echivalent cu predicator. Exact. Predicatorul este un profet. Cuvântul „profet„ înseamnă „să spui mai departe” sau „să spui mai dinainte, să predici sau să vesteşti mai dinainte.” Dacă nu poţi crede ce spune dicţionarul, ascultă ce spune Biblia: „Mărturia lui Isus Hristos este duhul prorociei”. (Apocalipsa 19.10). Este adevărat? aceasta înseamnă că fiecare dintre voi sunteţi profeţi şi trebuie să-L mărturisiţi pe Isus Hristos. Vedeţi? Mărturia lui Isus este duhul prorociei.
Fie ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce citim din Cuvântul Său. Cred că aţi deschis deja Bibliile la Iosua 3.7. Iosua este un mare profet pe care eu l-am admirat întotdeauna.
„Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.”
Vom citi şi din Iosua 5.12-15:
„Mana a încetat a doua zi de Paşte, când au mâncat din grâul ţării. Copiii lui Israel n-au mai avut mană, ci au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela.
Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”
El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?”
Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.”
Să ne rugăm.
Tată, acestea sunt cuvintele Tale şi Te rugăm să ne ajuţi să le luăm şi să le cinstim, să le punem înaintea noastră ca să putem înţelege adevăratul lor sens, deoarece au fost spuse de marele Tău slujitor Iosua. Te rugăm să pui Sămânţa Ta în fiecare inimă; îngăduie ca Duhul Sfânt să ia fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi să-L pună în fiecare inimă, astfel încât să aducă multă roadă.
Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.
După cum am mai spus, în seara aceasta voi vorbi despre „Marele luptător Iosua”. Copiii lui Israel au ieşit din Egipt şi se aflau în ultima parte a călătoriei lor. La început, ei au fost în Egipt, apoi au călătorit prin pustie, iar în al treilea stagiu, au ajuns în Palestina, în ţara făgăduită.
Mulţi oameni sunt de părere că acest al treilea stadiu este de fapt un simbol al intrării noastre în slavă.
Poate printre noi sunt unii care învaţă aşa şi poate eu mă înşel cu privire la ceea ce învăţ, dar nu pot spune că ţara făgăduită este un simbol al Paradisului, pentru că acolo au existat încă lupte. Eu cred că va exista un Mileniu, o mie de ani pe pământ, în care omenirea se va întoarce la Dumnezeu aşa cum L-a părăsit. Deci, cred că ţara făgăduită simbolizează Mileniul sau Împărăţia de o mie de ani.
Dacă observaţi, de îndată ce au trecut Iordanul, care înseamnă încheierea călătoriei pământeşti şi intrarea pe Pământul făgăduinţei, mana, care era un lucru spiritual, a încetat şi ei au mâncat din nou din roadele pământului.
Vedeţi, acum noi mâncăm Hrană spirituală, dar în timpul Mileniului nu vom mai avea nevoie de Mană, fiindcă vom mânca din nou din roadele Vieţii şi ale pământului, porumbul.
Biblia spune că vom construi case şi le vom locui, vom sădi vii şi le vom mânca rodul. Când intrăm în Mileniu, în cei o mie de ani de odihnă, atunci când războaiele, necazurile, bolile şi moartea vor dispărea din lume, noi ne vom întoarce aici, pe acest pământ, şi vom împărăţi împreună cu Hristos timp de o mie de ani. Da, vom face aceasta aici, înainte de a ne duce în slavă. Aceasta ne învaţă Scriptura.
Acum aş vrea să observaţi cât de frumos este simbolizat totul.
Perioada din Egipt a avut însemnătatea ei. Mulţi oameni au fost lăsaţi acolo. Din câte ştim, trupul lui Iosif a fost luat de acolo, dar în Egipt trebuie să aibă loc o înviere deoarece trupurile multor credincioşi sunt îngropate acolo.
Şi în partea a doua a călătoriei au murit mulţi oameni drepţi precum Miriam şi Aaron. Mulţi dintre ei au murit în această a doua etapă a călătoriei, de aceea şi acolo va avea loc o înviere. Dar şi în ţara făgăduită va avea loc o înviere.
Aceste trei etape ale călătoriei Israelului simbolizează:
– mesajul lui Luther – neprihănirea se primeşte prin credinţa în Isus Hristos. Luther a scos poporul afară din Egipt, de la oalele cu usturoi;
– mesajul lui Wesley: sfinţirea prin Cuvântul lui Dumnezeu;
– botezul Duhului Sfânt care a adus eliberarea totală.
Să-l privim puţin pe Iosua! În primul rând, el a fost chemat, a fost alesul Domnului încă de când era în pustie şi a ieşit afară odată cu israeliţii. Poate au călătorit timp de aproape cinci zile şi au parcurs în jur de patruzeci sau cincizeci de mile până la hotarele ţării făgăduite, fiind conduşi de Domnul din momentul când au ieşit afară din Egipt.
Toţi au fost bine până când au început să cârtească şi să se plângă. Domnul s-a îngrijit de ei, dar ei au ajuns la scaunul de judecată, la Cades-Barnea şi au refuzat să-L asculte pe Domnul, aşa că s-au întors înapoi şi au pribegit timp de patruzeci de ani pentru că nu L-au crezut pe Dumnezeu. Ei nu au acceptat nimic.
Acest tablou se regăseşte şi în biserica de astăzi, este la fel, doar că aici Domnul repetă istoria în alt mod, duhovniceşte. Astfel, în călătoria ei, biserica a fost chemată afară şi a putut să primească făgăduinţa, dar a refuzat-o.
Acum, în faţa noastră stă un tablou frumos.
Iosua a fost primul conducător al poporului, după moartea lui Moise, fiind ales de Domnul să conducă poporul mai departe. Astfel, Domnul l-a chemat, i-a arătat o vedenie şi i-a spus:
„Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi şi nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi.
„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!’” Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1.5,9).
După încheierea vedeniei, Iosua a fost războinicul ales de Dumnezeu să-i ducă poporul mai departe. Când L-a întâlnit pe Împăratul acela, pe Bărbatul acela care stătea lângă zidul Ierihonului, Iosua a fost aşezat poziţional acolo, fiindcă el era un războinic, el fiind un războinic. Apoi a văzut ceea ce era cu adevărat vizibil.
Cine credeţi că era Bărbatul care stătea lângă zidul cetăţii? Iosua ştia că Domnul îi vorbea prin vedenii; el ştia că este slujitorul Domnului şi nu se temea de nimic, dar după ce au păşit pe pământul făgăduit, mana a încetat şi ei au început să mănânce din nou hrana veche.
Apoi, într-o zi când se plimba de la Iordan spre Ierihon, pe pământul acela pietros, cu dealuri deşertice ca în pustie, el a zărit un Bărbat. Când L-a văzut, poate arăta ca un conducător de oşti, Iosua şi-a scos sabia, s-a dus la El şi I-a zis: „Tu cine eşti? Eşti dintre ai noştri sau eşti dintre vrăjmaşii noştri?”
Atunci, Bărbatul acela Şi-a ridicat sabia şi a spus: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.” (Iosua 5.13-14).
Căpetenia oştirii. Cine era această Căpetenie a oştirii?
Iosua s-a aplecat, şi-a scos încălţămintea din picioare, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?”
Vedeţi, aceasta era poziţia lui Iosua. El avea să fie cel mai mare general care a fost vreodată pe faţa pământului. Niciodată nu a mai fost un general ca Iosua; în nici un timp şi în nici o epocă, nu a mai fost nimeni care să se poată compara cu el.
Cuvântul „Iosua” vine de la cuvântul „Isus” care înseamnă „Salvator, Eliberator”.
Cine era Bărbatul pe care L-a văzut lângă Ierihon? Acela era Căpetenia, Conducătorul oştirii lui Israel; Căpetenia aceea era Hristos însuşi!
Ce a văzut Iosua în primul rând? Un Stâlp de Foc care a devenit apoi un Om. Nădăjduiesc că înţelegeţi despre ce vorbesc. El a devenit un Om. Iosua a văzut Cine era. El a văzut că Stâlpul de Foc care i-a condus în chipul unui Înger, acum stătea în faţa lui şi spunea că este Căpetenia oştirii Domnului. El era Cel nevăzut.
El mai este şi acum Căpetenia oştirii Domnului, Cel nevăzut, Cel invizibil, Cel omniprezent, iar în seara aceasta El stă aici, aşa cum a stat atunci lângă zidurile Ierihonului; este Acelaşi Domn Isus Hristos. El este Melhisedec, Cel care l-a întâlnit pe Avraam cu mulţi, mulţi ani în urmă, cu sute de ani în urmă: Cel care nu avea nici Tată, nici mamă, nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii: Melhisedec.
Cine este marele Împărat care nu are început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii, care nu avea nici tată şi nici mamă? Este El! Într-o zi, El S-a întâlnit cu Avraam sub stejar, avea hainele pline de praf şi a spus că vine dintr-o ţară străină şi Se îndreaptă spre Sodoma şi Gomora.
Avraam ştia că se întâmplă ceva. El s-a dus, a luat un viţel îngrăşat, l-a tăiat şi după ce a fost gătit, l-a adus şi L-a servit cu lapte de vacă, cu carne de viţel şi cu turte şi unt, iar El a mâncat carnea, turtele şi untul şi a băut laptele.
Apoi, când Avraam a adus o jertfă, acest Bărbat a dispărut dinaintea lui şi el a zis: „Am vorbit cu Dumnezeu faţă în faţă.”
Melhisedec, Gazda nevăzută, Se află în seara aceasta aici, la fel cum a fost şi acolo. El este pretutindeni unde este adunat poporul Său, deoarece acesta este Trupul Său spiritual: Hristos.
Oh, nădăjduiesc că înţelegeţi aceste lucruri şi le puteţi vedea îndeaproape.
Fiţi atenţi! Dacă duhul meu ar fi umbra mea, ar fi o umbră a părţii fizice, materiale, adică aş putea spune că umbra mea este duhul părţii fizice, iar duhovniceşte, Duhul Domnului Isus ar fi umbra trupului Său fizic, vizibil.
Priviţi! Dacă vindecările, puterea şi vedeniile, adică lucrurile pe care le avea Hristos în El, ar dispărea din Umbra Lui, atunci Trupul lui Hristos este paralizat. Trupul Său este paralizat, pentru că dacă Trupul Său se mişcă, ar trebui să se mişte şi Umbra odată cu El, iar dacă noi suntem în Hristos, prin botezul Duhului Sfânt, înseamnă că Trupul Său trebuie să se mişte la fel cum S-a mişcat când a fost pe pământ, pentru că acesta este o umbră a Trupului Său.
Iosua a fost conducător lângă Moise. Prima dată când auzim despre el, susţinea mâinile lui Moise. Copiii lui Israel au ieşit din Egipt şi au călătorit spre ţara făgăduită; au ieşit din lume, au trecut prin Marea Roşie, au lăsat totul în urmă, sau, cum spunem noi astăzi, au întrerupt orice legătură cu lumea. Deci, au ieşit pentru a merge spre un pământ străin şi printre oameni străini, pentru a-L sluji pe Domnul. Ce timp măreţ de convertire! Au părăsit Egiptul, acele pământuri nisipoase şi aride, pentru a merge în pustie, printre oameni străini, dar având făgăduinţa că Dumnezeu îi va ajuta.
Când ieşi din lume, tu te separi de toţi asociaţii tăi pământeşti, de toate locurile vechi în care obişnuiai să mergi, de distracţiile lumii, de băutură, de fumat, de jocurile de noroc, etc. Tu trebuie să te separi de toate acestea, să renunţi la ele şi păşeşti printre oameni străini pe care nu i-ai mai văzut înainte, care spun „Amin” la fiecare Cuvânt, care sunt plini de Duhul Sfânt şi cred toate lucrurile, care aşteaptă venirea Domnului Isus şi spun că sunt străini şi călători pe acest pământ pentru că nu sunt din lumea aceasta şi nu vor să aibă nici o legătură cu lucrurile acestei lumi. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Copiii lui Israel au părăsit vrăjitorii şi batjocoritorii din Egipt, pentru a fi cu Marele Vindecător. Ei au părăsit oalele cu usturoi din Egipt, pentru a mânca hrana îngerilor; au părăsit apele murdare ale Egiptului, pentru a bea din Stânca duhovnicească. Amin. Înţelegeţi?
După ce au pornit în călătorie, ei s-au despărţit de Egipt şi au întrerupt orice legătură cu el, „toţi au trecut prin mare şi toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise”, iar după ce au trecut Marea Roşie, s-au bucurat. Miriam a fost atât de bucuroasă încât a luat o tamburină şi a început să cânte şi să danseze, iar fiicele lui Israel au urmat-o, bucurându-se şi ele împreună cu ea. De ce dansau? De ce se bucurau? Pentru că au văzut cum egiptenii care i-au ţinut în robie atâţia ani, au murit înecaţi în Marea Roşie şi astfel nu-i vor mai asupri niciodată.
Miriam, nu-i de mirare că te simţi minunat în seara aceasta, când vezi că lucrurile vechi care te duceau la petreceri şi la distracţiile lumii, au murit. Tu nu le mai doreşti pentru că ai trecut prin Marea Roşie, iar Sângele Lui a curs peste tine, te-a vaccinat şi te-a salvat. Amin. A luat toată lumea din tine, a scos-o afară. Cred că numele soluţiei care omoară toţi gândacii este DDT. Astfel, când vii sub DDT-ul lui Dumnezeu, tot ce este firesc şi lumesc este scos afară şi toţi paraziţii sunt omorâţi.
Acesta este problema cu biserica de astăzi: ea nu vrea să fie curăţată. Necazul este că tu vrei să mai cari anumite lucruri după tine, dar lasă-le jos, întrerupe orice legătură cu ele! Du-te sub această „apă de curăţire” şi lasă-te spălat pe deplin. Separă-te de tot şi tot ceea ce te înconjoară, va dispărea. Amin.
Iată-i cum trec prin Marea Roşie; şi după ce au trecut prin ea, prin acel „DDT”, au constatat că toţi paraziţii au murit. Deci, dacă faci lucrul acela, paraziţii mor.
Când vezi oamenii aceştia care încearcă să impresioneze creştinătatea, care trăiesc ca lumea, aleargă prin diferite locuri, iar apoi spun că sunt creştini şi aparţin de o biserică, te bucuri că Domnul a lăsat astăzi „DDT-ul” Său, Şi-a separat poporul, l-a chemat afară şi l-a umplut cu Duhul Sfânt.
Lumea doreşte amestecuri, dar Dumnezeu a spus: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Fapte 13.2). El vrea să ne separăm. Separă-te de lucrurile lumii şi Hristos te va primi!
Observaţi. Copiii lui Israel au ieşit afară şi au pornit în călătorie. Moise se simţea foarte bine, iar Duhul a venit peste el, aşa că s-a ridicat şi a cântat, prin Duhul, un cântec despre cum l-a biruit Domnul pe Faraon, oştirea lui, carele şi călăreţii lui. Apoi, au fost gata să meargă mai departe în călătorie.
Aceasta este starea în care se află biserica. După ce ai trecut prin Sângele lui Isus Hristos care te-a curăţit de toate lucrurile nedrepte, eşti pregătit pentru călătorie, eşti pe drum, deci continuă să mergi!
Astfel, ei au devenit Biserica şi au continuat să călătorească. Dar, să-i comparăm puţin cu epoca lui Luther. Ei nu aveau încă toată Scriptura şi au ajuns într-un loc numit Cades-Barnea. La Cades-Barnea era un izvor mare de ape şi odată a fost scaunul de judecată al Israelului, un simbol al judecăţii. Cu adevărat, judecata începe de la casa lui Dumnezeu (1Petru 4.17).
Ei şi-au aşezat tabăra acolo, iar Domnul i-a spus lui Moise:
„Trimite nişte oameni să iscodească ţara… Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.” (Numeri 13.2). Aceasta s-a întâmplat la câteva zile de la plecarea din Egipt.
„Trimite-i să iscodească ţara, apoi să se întoarcă şi să aducă veşti despre ea.” Astfel, iscoadele au trecut Iordanul, au intrat în ţara făgăduită şi au început s-o cerceteze ca să vadă dacă era un pământ sărac sau bogat şi dacă acolo erau struguri şi alte fructe, iar când s-au întors, au tăiat un ciorchine de struguri pe care au trebuit să-l ducă doi oameni. Ce ciorchine de struguri! Dacă pe un pământ blestemat creşteau astfel de roade, oare ce va creşte pe un pământ binecuvântat?
Ei s-au dus şi au văzut popoarele ţării: pe filisteni, pe amoriţi, pe hetiţi şi pe fereziţi, au văzut regatele lor mari şi puternice şi au început să tremure în papucii lor, iar când s-au întors au spus: „Oh…”
Ei au convocat o adunare şi s-au adunat toţi copiii lui Israel. Ce tablou frumos! Dar când au început să vorbească, au spus: „Ţara este frumoasă, este minunată! O, ar fi bine dacă am putea avea o trezire ca aceasta, dar nu o putem avea. Aceasta este tot!”
Şi au continuat: „Oh, noi suntem ca nişte lăcuste pe lângă ei! Locuitorii ţării sunt mari, sunt uriaşi şi au cetăţi întărite, aşa că este imposibil să-i învingem. Oh, de ce ne-ai scos din bisericile noastre şi ne-ai adus aici, pe pământul acesta?”
Aş vrea să observaţi… Aceasta îmi vine în minte pentru prima dată.
Când Moise a trimis cele douăsprezece iscoade, acolo era vremea recoltării strugurilor, timpul perfect al Rusaliilor, al primelor roade. Rusaliile au fot prima recoltă.
Când au ajuns la Cades-Barnea, la judecată, acolo s-a decis dacă ei aveau să meargă mai departe în ţara făgăduită, care le fusese promisă, şi să primească Duhul Sfânt sau nu.
Poate ziceţi: „Aceasta este o promisiune?”
Da, pentru că Petru a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).
Astăzi există prea mulţi oameni care spun: „Este prea greu, nu putem face aceasta!” Ba se poate, pentru că este timpul recoltei…
De aceea, au luat ciorchinele de struguri şi l-au adus ca dovadă. Îi văd pe Iosua şi pe Caleb cum mergeau cu ciorchinele pe umeri, cântând şi jubilând. Cu siguranţă, ei aveau dovada; ei puteau dovedi că pământul ţării era bun. Ei l-au dus şi le-au dat şi celor care au dorit câte un bob din el. Gândiţi-vă ce ciorchine mare de struguri au avut!
Când a auzit cârtirile oamenilor care spuneau: „Oh, nu vom putea! Nu vom putea!”, Caleb s-a dus în mijlocul lor şi a încercat să-i liniştească zicând: „Vom avea ţara!”, iar Iosua i s-a alăturat zicând şi el: „Cu siguranţă o vom lua, pentru că Domnul ne-a dat-o nouă!” Amin.
Îmi place aceasta. Da, domnilor. Ce era aceasta? Ei erau născuţi din Hristos; aveau cunoştinţa Cuvântului şi Cuvântul S-a împlinit. Cuvântul Domnului fusese predicat fiecărui israelit, dar a avut putere numai asupra lui Iosua şi a lui Caleb şi ei au putut înţelege despre ce era vorba.
Ceilalţi au spus: „Oh, nu putem avea ţara!”, şi au început să plângă şi să cârtească: „Oh, de ce ne-aţi scos din Egipt? Mai bine muream acolo! Acum, copiii noştri vor muri măcelăriţi de popoarele ţării! Aceasta este tot ce se va întâmpla.”
Aşa spun şi astăzi: „Oh, noi nu putem accepta tot mesajul Scripturii, nu putem accepta vindecarea divină!” Lăsaţi să fie vindecat unul din membrii acestor mari instituţii şi atunci veţi vedea!
Cunosc o instituţie, nu departe de aici, care ajuta o văduvă. Femeia aceea era misionară la evrei şi avea o fiică, iar fiica ei era în spital, pe moarte, otrăvită cu uremie , după ce născuse un copil. Ea era căsătorită cu un catolic, iar el credea în Domnul, pentru că unul din primii lor copii fusese vindecat.
Eu nu eram în oraş, dar când m-am întors, am fost rugat să merg să mă rog pentru femeia aceea. M-am dus, iar când am ajuns era acolo şi preotul. Îl adusese bunica ei, iar acum se certau pentru că unul dintre ei era protestant, iar celălalt era catolic.
Femeia care a adus preotul, a spus: „Este nepoata mea şi nu vreau să meargă în iad! Vreau ca preotul să intre la ea şi s-o ungă pentru moarte!”
Atunci am intrat în salon şi medicul era acolo. Preotul voia s-o ungă pentru moarte, dar cred că medicul avea de gând să ne dea afară pe amândoi. Ce tablou!
Femeia mi-a zis: „Dacă preotul intră să o ungă pentru moarte, ce rost mai are să intri tu s-o ungi pentru viaţă? Totul se va încurca!”, dar eu am spus:
„Ar trebui să-l laşi pe tată să ia decizia.”, am spus eu.
Şi tatăl mi-a zis: „Frate Branham, eu m-am rugat pentru copilul meu.” El era catolic. Apoi a spus: „Cred că dacă tu intri şi te rogi pentru…” Apoi a adăugat: „Eu zic să-l lăsăm să intre.”
Atunci toţi s-au retras, iar doctorul ne-a lăsat pe mine şi pe tatăl copilului să intrăm în salon. Femeia era inconştientă, iar eu am îngenuncheat şi m-am rugat cu umilinţă şi smerenie, aşa cum ne rugăm pentru toţi. A bătut cineva la uşă, iar bărbatul femeii s-a dus să vorbească cu ei. Era un alt doctor care venise s-o consulte şi el. Familia renunţase la gândul că se mai putea face ceva pentru ea, dar medicii voiau să mai încerce.
După ce a ieşit soţul ei, m-am rugat cam zece minute şi am spus: „Doamne, n-o lăsa pe sărmana mamă să moară.” După ce am spus aceste cuvinte, m-am ridicat de jos, mi-am şters ochii pentru că plânsesem, m-am uitat în jur şi am văzut-o pe femeie acasă, privindu-şi copilul şi zicând: „Ştt! Şttt!” Am privit-o puţin cum aranja masa. Oh, ce simţământ! După ce m-a părăsit vedenia, am ieşit afară plângând şi cu haina în mâna stângă. În hol erau soţul femeii, preotul şi medicul, iar când m-a văzut, soţul ei m-a întrebat:
„Ai ceva veşti, frate Branham?”
„Da, domnule, am veşti bune pentru tine. Aşa vorbeşte Domnul: soţia ta va merge acasă sănătoasă, dar în noaptea aceasta va fi mai rău, iar medicii îi vor pune un aparat de respiraţie artificială, pentru că respiră foarte greu. Dar, după aceea va fi bine, iar mâine pe vremea aceasta va fi acasă. Aceasta este: „Aşa vorbeşte Domnul!”
Cei prezenţi acolo, au început să se bucure, dar preotul a dat din cap privindu-l pe doctor, iar doctorul a dat şi el din cap uitându-se la preot, după care preotul a plecat de acolo nervos, de parcă înnebunise.
Atunci, tatăl soţului femeii s-a ridicat şi a spus: „Fiule, n-am avut destul astfel de prostii?”, dar el i-a răspuns:
„Tată, tu ştii că eu l-am dus pe primul meu copil la fratele Branham, iar el s-a rugat de cel puţin patru sau cinci ori pentru vindecarea lui. Înainte de a merge la el, l-am purtat peste tot, dar nu s-a vindecat.” Copilul avusese picioarele strâmbe.
Soţul femeii a continuat: „Într-o zi, m-am dus la fratele Branham împreună cu un prieten, iar când stăteam în cameră, el mi-a spus că picioarele băiatului meu se vor îndrepta în decurs de douăzeci şi patru de ore. A doua zi, eu şi soţia mea am sărit în sus de bucurie pentru că ambele picioruşe ale copilaşului erau cât se poate de normale. Tu ştii, tată, că acesta este adevărul, iar dacă fratele Branham spune cu „Aşa vorbeşte Domnul” că soţia mea va fi acasă în douăzeci şi patru de ore, „La revedere!”, eu mă duc să pregătesc casa pentru a o duce pe soţia mea mâine seară acasă.”
Aşa a fost. El a pregătit casa, iar douăzeci şi patru de ore mai târziu, femeia a fost acasă la ea şi totul era în ordine, ca şi cum n-ar fi plecat niciodată de acolo. Aceasta s-a întâmplat cu doi ani în urmă.
Mama femeii a povestit cele întâmplate, unei instituţii care-i trimitea în fiecare lună bani pentru a-i sprijini pe evrei. Când a spus că ea a acceptat vindecarea divină şi că a văzut aceasta cu ochii ei, nu i-au mai acordat nici un sprijin şi au spus: „Noi nu-l desconsiderăm pe fratele Branham şi nu avem nimic împotriva lui, dar nu putem include vindecarea divină în programul nostru.”
Păi, atunci şi voi sunteţi înafara programului lui Dumnezeu! Mai bine să fiu un fanatic în ochii lumii şi să fiu drept înaintea lui Dumnezeu. Da, domnilor. Aşa este.
Domnul Îşi dovedeşte faptele şi acţiunile prin semne şi minuni… El a făcut întotdeauna aceasta şi o va face întotdeauna. Astfel, cât timp va exista lumea, va fi un Dumnezeu supranatural care va controla lucrurile şi El va avea întotdeauna pe cineva peste care Îşi va putea pune mâinile.
El are o Biserică risipită prin toată lumea şi sunt o mulţime de lucruri care trebuie îndepărtate din ea. Eu nu pot face aceasta şi nici nu o voi putea face vreodată; nici un om nu o poate face deoarece aceasta este treaba lui Dumnezeu; se va îngriji El de aceasta. Nu contează câte programe făcute de om se vor ridica, pentru că vor cădea toate imediat ce se ridică. Dar Domnul are propriul Său Program şi acela este Isus Hristos. Din câte ştiu eu, Programul Său înseamnă să fii botezat în Hristos şi să te laşi călăuzit de Duhul Sfânt pentru a nu fi condamnat.
Când Iosua a văzut că Domnul a putut deschide Marea Roşie înaintea lor, a spus: „Eu cred că Domnul a făcut aceasta!”
Înainte ca ei să plece din Egipt, Domnul a venit în forma Stâlpului de Foc şi i-a spus lui Moise: „Îl voi trimite pe Îngerul Meu înaintea voastră şi El vă va călăuzi şi vă va deschide calea spre ţara pe care v-am făgăduit-o. Să vă temeţi de El şi să-L ascultaţi pentru că am pus Numele Meu în El.”
Puteţi vedea aceasta? Iosua L-a văzut ca un Bărbat cu sabia scoasă, iar noi Îl vedem ca Emanuel care S-a Jertfit pentru păcatele noastre şi a înviat. Acum, El stă la dreapta majestăţii Sale, în cer, şi face mijlocire pentru noi, ca să ne fie iertate păcatele, iar noi putem mărturisi tot ce a făcut El pentru noi. Aleluia!
Ştiu că este dur şi pare a fi fanatism, dar mulţi oameni pierd lucrurile reale pentru că se tem că sunt fanatism. Aţi observat că sperietorile sunt puse numai lângă un pom bun? Dar nu există destule sperietori… Scopul sperietorii este să te sperie ca să nu te apropii de ceea ce este adevărat şi real. Nu vă opriţi, ci mergeţi mai departe pentru că în spatele lor se află Duhul Sfânt Cel Adevărat şi Original, Duhul Sfânt care-i poate umple pe credincioşi.
Semnele, minunile şi vindecările Dumnezeului celui viu şi Supranatural, prezenţa Împăratului în tabăra lor, a făcut diferenţa între Israel şi Moab, dar şi între Abel şi Cain.
Cain era un om la fel de bun ca şi Abel, dar Abel a primit descoperirea dumnezeiască prin care a ştiut că era cerut sângele şi nu fructele. Acesta este motivul pentru care „Abel a adus o jertfă mai bună lui Dumnezeu”, şi Domnul a primit-o. (Evrei 11.4).
Priviţi un alt tablou. Iată-l pe Moab, care era cât se poate de fundamentalist. El avea fiecare învăţătură fundamentală învăţată de Scriptură; şi a zidit şapte altare, a adus şapte jertfe: şapte viţei şi şapte berbeci, la fel ca Israel: şapte altare, şapte viţei, şapte berbeci, simboluri care arătau spre venirea lui Isus Hristos.
Dacă Domnul ar aştepta de la tine să fii doar un fundamentalist, nu ar fi putut să-l primească numai pe Israel iar pe Moab să-l condamne, pentru că ar fi fost nedrept.
Cain a fost la fel de fundamentalist ca şi Abel; el era credincios, a zidit o biserică, s-a închinat, a adus jertfe şi s-a smerit înaintea lui Dumnezeu.
Poate zici: „Eu sunt credincios!”
Păi, dacă Dumnezeu nu îţi dă Duhul Sfânt, nu eşti încă credincios! Aşa este, pentru că El este obligat să-ţi dea Duhul Sfânt dacă eşti credincios, este făgăduinţa Lui:
„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38). Domnul este obligat s-o facă. Pentru cine este această făgăduinţă? Numai pentru apostoli? Nu, domnilor! Petru a spus:
„Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (v.39).
Nu contează cât de departe eşti, făgăduinţa aceasta este pentru orice credincios. Oh, teologii au privit-o superficial şi nu fac nici o diferenţă, dar făgăduinţa aceasta a început să încolţească peste tot acum. Amin. Sunt atât de bucuros pentru Domnul Isus şi pentru poporul Său!
Ce încerc să fac eu? Încerc să vă ajut să vedeţi unde sunteţi. Dacă aţi deschide ochii şi aţi vedea unde sunteţi şi pe ce staţi, bolile voastre s-ar topi ca un bulgăre de zăpadă într-un cuptor încins în timpul verii, şi nu numai bolile, ci orice problemă deoarece aşa a promis Hristos. Este promisiunea făcută de El.
Acum vom privi la momentul în care Îngerul se afla deasupra Israelului, în Stâlpul de Foc. Aceasta se întâmpla în timpul nopţii, pentru că ziua arăta ca un nor alb. Când ei erau sub acest Stâlp, El le-a spus: „V-am dat Palestina, este a voastră! Mergeţi şi locuiţi acolo, pentru că aceasta este tot ceea ce trebuie să faceţi voi!”
Acela a fost începutul, iar Domnul i-a binecuvântat şi le-a dat bucurii şi treziri mari, în timp ce se aflau în călătorie spre ţara făgăduită. Apoi au ajuns la graniţele acelei ţări, dar când au văzut că era locuită de uriaşi, s-au speriat.
Când a văzut aceasta, Domnul S-a mâniat şi a spus: „Cât vă voi mai suferi?” apoi i-a zis lui Moise: „Dă-te la o parte şi îi voi nimici pe toţi! După ce am făcut atâtea pentru ei…”
Acesta este un tablou care o reflectă pe biserica penticostală de astăzi. „După toate minunile pe care le-am făcut printre ei şi după ce le-am dovedit necredincioşilor că Eu i-am chemat, ei continuă să se îndoiască şi nu cred în Mine!” Ce acuzaţie îi aduce Domnul acestei biserici?
„Atâtea lucruri am făcut pentru ei: l-am vindecat pe cel bolnav, pe handicapat, pe orb, pe unii dintre ei i-am ridicat din morţi, am făcut minuni pretutindeni de-a lungul ţării, dar cu toate acestea, ei tot nu cred în Mine! Le-am dat Duhul Sfânt şi i-am adus în legământ.”
A făcut El aceasta şi cu Israelul? Bineînţeles! I-a botezat trecându-i prin Marea Roşie, le-a dat bucurie şi fericire, a făcut minuni şi i-a hrănit cu mană din cer, dar cu toate acestea, ei tot nu au crezut.
El le-a spus: „Este ceva puţin mai încolo.”, dar ei au răspuns: „Oh, noi suntem mulţumiţi cu apartenenţa la o biserică! Totul este în regulă cât timp ne rugăm şi mergem la biserică!”
Iată-i pe Iosua şi pe Caleb care s-au întors spunând: „Ţara este reală. Iată dovada!” Slavă Domnului! „Iată dovada că făgăduinţa Domnului este adevărată. Avem cu noi dovada că este aşa!”
Atunci poporul a zis: „Păi, ceilalţi au spus: „Nu se poate! Nu o putem avea! Există prea mult fanatism! Pur şi simplu nu putem…” De aceea, tot ce vom obţine este doar nimicirea tuturor seminţiilor noastre!”
Oh, dacă nu este acelaşi duh bătrân şi astăzi, nu ştiu ce este! „Oh,” zic ei, „nu va merge! Îţi spun eu că nu putem! Nu avem cum să reuşim!”
Este adevărat că noi nu putem, dar El, Cel care ne-a spus să mergem, o poate face. Dacă El poate să-i stăpânească pe oameni, adică dacă ei Îl vor urma supuşi şi ascultători, eu cred că Domnul o va face.
Astăzi, avem dovada că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a înviat, că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi că ne îndreptăm spre Mileniu. Aleluia! O, cât Îl laud!
Într-o zi, noi vom ajunge acolo! Căpetenia oştirii Domnului va veni! Domnul Isus Hristos ne va lua de aici.
„Iosua” înseamnă „Salvatorul”. Moise este un tip al bisericii organizate, care a adus Legea şi a eşuat. De ce a eşuat Moise? Pentru că s-a slăvit pe el însuşi, în loc să-L slăvească pe Dumnezeu. Este adevărat? Aşa este şi biserica de astăzi. Ei încearcă să vadă cine poate construi cea mai mare biserică, cine poate avea mulţimea cea mai bine îmbrăcată, cine îl poate aduce pe primarul oraşului sau alte celebrităţi în biserică.
Acesta este programul de astăzi, aşa cum spuneau baptiştii: „Un milion în plus în anul 1954!” Eu nu privesc la aceasta! Un milion în plus de ce? Un milion de oameni care ni se alătură? Chiar dacă vi se alătură un milion, voi nu aveţi încă nimic. Mai bine aş avea unul umplut cu Duhul Sfânt, unul plin de puterea lui Dumnezeu decât mii de oameni care se alătură bisericii. Aş prefera unul care trăieşte lângă Dumnezeu şi-L crede.
Nu contează câţi adepţi putem aduce în biserică, ci este important pe câţi îi putem aduce în Hristos Isus, ca să creadă şi să se predea Domnului, să-şi găsească poziţia în Hristos şi să stea neclintiţi pe Stânca veacurilor şi să fie pregătiţi.
Dorinţa mea este ca Domnul să vă găsească în seara aceasta o poziţie în El şi să vă spună ce trebuie să faceţi.
La Cades-Barnea a fost o mare criză.
Priviţi! Pentru că au refuzat să creadă, ei au pribegit încă patruzeci de ani prin pustie. De ce s-au păstrat aceste lucruri… Eu cred că venirea Domnului… este în inima mea şi aş putea s-o spun: Venirea lui Isus Hristos este trecută!
Voi ziceţi: „Ce vrei să spui, predicatorule?”
Ce spune Biblia: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi în zilele venirii Fiului omului.” (Luca 17.26).
În zilele lui Noe, Domnul a suferit mult pentru că nu voia să piară nimeni. El suferă şi acum! Venirea Lui este trecută! Ce vreau să spun? Dacă oamenii s-ar fi predat Domnului, noi am fi intrat în Mileniu în urmă cu patruzeci de ani, dar ei s-au retras, s-au organizat şi s-au legat de vechiul sistem. „Ne vom alătura bisericii şi vom vedea dacă vom avea mai mulţi membri ca altădată!”
Ştiţi cum au făcut aceasta? S-a ridicat unul şi a spus: „Eu nu cred că Isus va veni pe un cal alb, ci cred că El va veni pe un nor alb!” Apoi s-a dus, a făcut o organizaţie şi a mai adunat câţiva pe lângă el.
Altul zice: „Eu cred că botezul ar trebui făcut aşa…” şi îşi face şi el o organizaţie. Altul spune: „Eu cred că noi trebuie să fim botezaţi în continuare.”, şi îşi face o organizaţie bazată pe acelaşi sistem vechi.
Dar Domnul vine şi în aceste zile din urmă ne cheamă afară din acest haos, din această amestecătură şi încurcătură a tuturor lucrurilor. Omul nu poate face aceasta şi nici nu o va face vreodată, de aceea vine Hristos însuşi şi face chemarea. Abia atunci vom trece Iordanul! Vom trece Iordanul!
Să revenim la Israel. Priviţi-l în pustie! De ce credeau ei că ţara aceea putea fi a lor? Pentru că Domnul i-a vorbit lui Moise din Stâlpul de Foc şi i-a spus: „Eu vă dau Palestina, este a voastră! I-am promis-o tatălui vostru Avraam şi i-am spus că veţi locui aici…”
Vreau să mai observaţi ceva. De câte generaţii a fost nevoie pentru aceasta? În Biblie patruzeci de ani sunt consideraţi o generaţie, ceea ce înseamnă că zece generaţii sunt patru sute de ani.
Observaţi! Moise a venit, dar ei nu au crezut şi au rătăcit încă patruzeci de ani. Apoi, în Palestina au trecut încă patruzeci de ani până când cele zece seminţii au primit fiecare partea lor în ţară. Este minunat cum este inspirat fiecare cuvânt, şi nu este vorba doar de un Cuvânt, ci totul este inspirat din Geneza până în Apocalipsa.
Dar acum iată-i ajunşi la Cades unde au putut fi judecaţi. Biserica a venit la Cades pentru a putea fi judecată.
Cu câţiva ani în urmă, bisericile s-au aşezat şi s-au sfătuit: „Putem lua în considerare botezul Duhului Sfânt? Putem lua în considerare darurile Duhului Sfânt care se întorc în Biserică?” Unii au zis: „Vă spun eu ce trebuie făcut: Documentele noastre să fie întocmite aşa pentru că noi nu ne putem mişca de la învăţătura noastră!” Alţii au spus: „Noi nu putem primi aceasta!” Alţii: „Nici noi nu putem primi aceasta!”
Dar au fost unii oameni care s-au dus în Ţara făgăduită şi au adus dovezi: dovada că vindecarea divină este în ordine, că Duhul Sfânt este în ordine, că puterea lui Dumnezeu este în ordine. Şi Ţara care ne-a fost făgăduită este în ordine. Da, domnilor.
Când Iosua era acolo, după ce a trecut Iordanul, a mâncat nişte porumb… Mi-l pot imagina pe Iosua în dimineaţa aceea când a avut vedenia din partea Domnului, în care El i-a spus: „Voi fi cu tine aşa cum am fost cu Moise.”
El l-a chemat într-o noapte şi i-a spus:
„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.
Nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.” (Iosua 1.2-6).
„Talpa piciorului” înseamnă „posesie”. Ceea ce-i trebuie bisericii în seara aceasta, sunt mai multe urme ale tălpii piciorului, aici pe pământul acesta. Nu rămâneţi prea multă vreme la Iordan! Să mergem mai departe şi să vedem ce avem. În ordine.
De fiecare dată când talpa piciorului lui călca undeva, pământul acela intra în posesia lui. După ce a avut vedenia, pot să-l aud pe Iosua cum spune:
„Adunaţi-vă cu toţii şi staţi lângă Iordan! Spălaţi-vă hainele şi sfinţiţi-vă, fiindcă mâine dimineaţă vă voi arăta slava lui Dumnezeu.” Amin. El a avut o vedenie şi Domnul i-a spus prin Cuvântul Său: „Vă voi da ţara, este a voastră. Este în posesia voastră!”
De ce a mers acolo şi i-a scos afară pe filisteni? De ce s-a luptat cu ei? De ce i-a spus poporului: „Veniţi, fiindcă avem ceva de făcut!”? Domnul nu-ţi atârnă lucrurile de gât, ci trebuie să crezi şi să lupţi pentru ele!
Aşa cum s-a întâmplat cu Peter Cartwright când a venit la el beţivul acela şi i-a spus:
„Ce crezi că faci aici?”
„Vreau să ţin o adunare”, a răspuns Peter.
„Cine ţi-a spus să faci aceasta?”
„Domnul.”
„Trebuie să mă baţi mai întâi pe mine!” a spus beţivul, iar Peter i-a răspuns:
„Păi, dacă trebuie să fac aceasta, este în ordine!”, după care şi-a dat haina jos, l-a trântit pe beţiv la pământ şi i-a dat câţiva pumni în faţă zicând:
„Trebuie să lupt ca să pot stăpâni! Doamne, măreşte-mi curajul!”
După ce l-a bătut pe beţiv, l-a întrebat:
„Ţi-a ajuns?”
„Da”, a răspuns el, după care s-a ridicat, şi-au strâns mâinile şi următorul salvat a fost omul acela.
De aceasta avem nevoie şi noi astăzi! Trebuie să luptăm, dar nu cu pumnii noştri, ci cu puterea lui Dumnezeu, cu mărturia buzelor noastre.
Aceasta înseamnă că vei birui prin Sângele Mielului şi prin mărturia ta. Spune-i diavolului că nu mai are nici o coardă legată de tine. Spune-i: „Tu ai pus această boală peste mine, dar Isus m-a eliberat. El mi-a promis aceasta şi eu Îl cred!”
El a spus: „Vă voi trimite un semn. Acolo va fi un Stâlp de Foc care vă va conduce pe parcursul călătoriei voastre. Voi trebuie doar să-L urmaţi, pentru că El vă va conduce.” Aşa este.
Ei au ajuns acolo, iar atunci s-a dovedit că Stâlpul de Foc era de fapt un Om, iar Omul acela a spus. „Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit. Să mergem mai departe!”
Ţara aceea mare era chiar înaintea lor, iar locuitorii ei erau oameni pregătiţi, erau oameni războinici, dar şi Căpetenia oştirii Domnului este un Om al războiului, şi El i-a spus lui Iosua: „Nu te teme, Iosua, pentru că Eu voi fi cu tine şi nici un om nu va putea sta împotriva ta, în toate zilele vieţii tale.”
Atunci Iosua a zis: „Acum, vom merge să vedem cum arată ţara.”, şi a trimis nişte iscoade. Ei s-au dus, iar curva Rahav i-a ascuns noaptea în casa ei.
Aş vrea ca voi să observaţi ceva aici; aş vrea să vedeţi ce s-a întâmplat în casa lui Rahav. Ea i-a ascuns pe acoperişul casei sale şi i-a trimis pe cei care-i căutau, afară din cetate, după care s-a întors la ei şi le-a zis: „Priviţi!”
Fiţi atenţi cum l-a încurajat Domnul pe Iosua, prin cuvintele acelei femei:
„Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.” Amin. Mie îmi place aceasta. Nu vă faceţi griji, fiindcă Domnul tot trece pe aici de ceva vreme.
„Toată ţara se teme de voi, fiindcă am auzit că Domnul a secat Marea Roşie ca să puteţi trece voi, a înecat oştirea lui Faraon, v-a dat mană în pustie şi a ridicat un şarpe de aramă pentru ispăşirea voastră. El a făcut toate aceste lucruri măreţe pentru voi şi aţi biruit o mulţime de împăraţi. Am auzit că aţi nimicit totul pe unde aţi trecut, de aceea ne-am îngrozit când am auzit că vă îndreptaţi spre noi. Nu mai avem nici un pic de curaj.”
Îmi imaginez că atunci când s-au întors iscoadele şi i-au spus toate acestea lui Iosua, el a ridicat sabia în sus şi a spus: „Glorie lui Dumnezeu, pentru că El este înaintea noastră!” Amin.
Ce i-a făcut pe acei oameni să se îngrozească, deşi erau mult mai puternici decât ei? Copiii lui Israel au spus: „Noi suntem ca nişte lăcuste pe lângă ei.” Atunci de ce s-au îngrozit popoarele acelea? Ei se aflau în cetăţile acele mari şi întărite, aveau o oştire puternică şi erau mult mai mulţi decât Israel; erau cu mii de mii mai mulţi.
Ei erau mulţi şi ar fi putut spune: „Oare nu suntem noi în stare să învingem mâna aceasta de oameni, pe bărbaţii aceştia care arată ca nişte pitici faţă de noi şi se luptă cu nişte beţişoare? Ei nu sunt militari ca şi noi şi pribegesc de colo-colo cu nişte sandale în picioare; nu sunt războinici, ci sunt nişte pribegi fanatici, nişte holly-rollers. Atunci de ce să stăm deoparte, să ne temem de ei şi să fim insultaţi…De ce nu ne putem lua armurile şi să pornim împotriva lor?”
Dar ei nu aveau nici un pic de curaj în inimile lor. De ce? Pentru că Domnul îi spusese lui Iosua: „Voi trimite groaza Mea înaintea voastră.” Amin. Aceasta este.
„Voi trimite groaza Mea peste ei, pentru că voi sunteţi poporul Meu, poporul cu care am făcut un legământ. Eu v-am chemat prin alegere; Eu v-am ales; Eu v-am pus în trup, iar voi sunteţi tăiaţi împrejur, sunteţi credincioşi. Mergeţi deci înainte, pentru că Eu sunt cu voi! Ţara este a voastră!”
Acum, haideţi să facem o comparaţie cu prezentul.
Palestina aparţinea lui Israel. Aceasta era locuinţa lor, era ţara în care trebuie să locuiască Israelul. Înţelegeţi?
Aceea era ţara lui Israel. Trupul acesta este al vostru, Domnul vi l-a dat. Este locul în care trebuie să locuiţi. Domnul a vrut să vi-l dea vouă, dar iată că s-a mutat şi diavolul acolo şi a adus cancer, tuberculoză şi alte boli.
Tu spui: „Îl voi da afară! Voi face aceasta sau cealaltă.” Dar ştiţi ceva? S-a întâmplat un lucru minunat: Stâlpul de Foc a venit printre noi, Căpetenia oştirii Domnului a venit printre noi şi fiecare diavol care îl ţine în seara aceasta legat pe vreun suflet, este speriat de moarte. Cu siguranţă! Toţi diavolii sunt îngroziţi.
De ce sunt îngroziţi filistenii? De ce tremură Ierihonul? Pentru că poporul făgăduinţei se îndreaptă spre ei. Amin. Cei care au făgăduinţa, poporul cu care a încheiat Domnul un legământ, poporul care a primit făgăduinţa că este în Isus Hristos, are făgăduinţa că Domnul va ridica acest trup şi-l va desăvârşi. Acum, noi avem atributele Lui, de aceea sunt ei speriaţi. Tatăl lor, diavolul, a fost învins la Calvar şi Căpetenia oştirii Domnului a trecut în forma de Duh Sfânt.
Credinţa în Tatăl credinţa în Fiul,
Credinţa în Duhul Sfânt, trei în Unul;
Diavolii tremură şi păcătoşii se trezesc;
Credinţa în IaHVeH va cutremura tot.
Aleluia! Diavolii se îndepărtează deoarece Isus Hristos, Căpetenia noastră a spus: „În Numele Meu vor scoate afară draci.” (Marcu 16.17). Ei nu au reuşit să-L ia în urmă cu patruzeci de ani, dar noi putem s-o facem acum, putem ocupa Ţara făgăduită pentru că aceeaşi Căpetenie a oştirii conduce armata Domnului. Este ţara voastră.
Domnul a făgăduit că veţi propăşi în sănătate. El v-a dat acest trup, este în posesia voastră. Diavolul încearcă să-l ia, dar nu are autoritatea s-o facă de aceea tremură în seara aceasta. Aleluia! Marele vârtej al puterii lui Dumnezeu, Se mişcă prin această clădire, iar Satan tremură!
Oh, dacă ar putea avea credinţă! Inima lui este stinsă, s-a topit în el. De ce? Tu spui: „Oh, dar doctorul a spus că eu…” Aşa este, dar apoi îşi dau seama că acum se mişcă oştirea Domnului. Aşa este. Nu contează cu cât de multe ziduri a înconjurat-o el. Poate a înconjurat-o în aşa măsură cu ziduri încât doctorul nu mai poate vedea nimic, dar el nu a reuşit să-L facă pe Domnul să nu vadă nimic. Poate fi o adevărată cacealma în ochii ştiinţei, dar nu şi în ochii lui Dumnezeu. Aleluia!
Iosua Salvatorul. „Iosua” înseamnă „Salvatorul”. El se mişcă. Nu vă tulburaţi, ci credeţi! În seara aceasta, El este aici ca să ia problemele voastre. Amin. O, cât iubesc aceasta!
Cred că Stâlpul de Foc este în seara aceasta aici. Căpetenia oştirii este aici cu Sabia scoasă. Ei încearcă din greu să găsească un remediu pentru cancer, şi sper să-l găsească. Până atunci, diavolul crede că zarurile sunt în terenul lui, dar când vine jos Sabia lui Dumnezeu, el nu poate suporta aceasta, fiindcă Ea va tăia fiecare bucăţică de cancer. El îi va vindeca pe cei orbi şi pe cei cu handicap.
Da, El va face aceasta pretutindeni, iar în seara aceasta este aici, Marele Domn Supranatural, Isus Hristos, Marele ”Eu sunt”, Marele Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. De ce? Pentru că Ţara ne aparţine.
„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică. Şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.47). Amin. Noi avem dovada chiar în seara aceasta.
Astfel, oameni care săptămâna trecută erau pe moarte, la care clinica Mayo a renunţat şi le-a spus că nu se vor mai face bine, cu care nu au mai ştiut ce să facă, stau în seara aceasta aici perfect sănătoşi. Aceasta este dovada! Ţara este a noastră! Aleluia! Haideţi s-o luăm. Amin!
Domnul ne-a promis-o, aşa că ne aparţine! Îmi aparţine şi vă aparţine! Dacă scoateţi Sabia este a voastră. Aşa este.
Părăsiţi şi dărâmaţi zidurile!
Lupta a început, o, soldat creştin,
Faţă în faţă cu duşmanul,
Cu armura care străluceşte şi culori care curg.
Este lupta dintre bine şi rău!
Lupta se dă, dar nu fiţi cu inima slabă;
Fiţi puternici, iar El ne va întinde mâna Sa;
Domnul este cu noi, gloria Lui este peste noi,
În sfârşit vom cânta cântecul biruinţei!
Trebuie să facem aceasta pentru că Ţara este a noastră. Isus Hristos, Cel înviat, este acum aici. Credeţi aceasta?
O, Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu, mare Iosua, Te rugăm să conduci biserica Ta prin haosul acestei pustii deoarece conducătorii religioşi au luat Pâinea micilor pelerini care călătoresc în sus şi în jos, încoace şi încolo.
O, Iosua, Iosua, Doamne Isuse, Mare „Eu sunt”, vino în seara aceasta aici cu o credinţă puternică şi ia în grija Ta fiecare persoană bolnavă din locul acesta. Dacă printre noi este vreun păcătos, ia-l în stăpânirea Ta, scutură-l şi adu-i la cunoştinţă că suntem la Iordan.
O, Doamne, într-una din aceste zile, Tu Îţi vei aduna copiii şi îi vei sfinţi prin Sângele Tău, îi vei aduce pe marginea Râului pentru a privi Ţara de dincolo, îi vei schimba într-o clipă, la o clipeală de ochi şi vor trece Iordanul. Noi aşteptăm ceasul acela!
Tată, Te rugăm ca în seara aceasta să-L trimiţi pe Domnul Isus în această adunare, ca să facă ceea ce a spus că va face: să-i vindece pe cei bolnavi şi pe cei aflaţi în nevoi. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.
Aveţi credinţă în Dumnezeu!
Frate şi soră, Domnul Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu nu greşeşte niciodată. El nu poate greşi. La ce trebuie să privim în seara aceasta? La Conducătorul nostru. El este al doilea Iosua; El este nimeni altul decât însuşi Domnul Isus, Căpetenia oştirii Domnului.
El este cu poporul Său; El este aici în toată puterea Sa; El aduce în biserică dovezi şi ne arată că El este Vindecătorul. El dovedeşte aceasta în mijlocul poporului Său. El vine aici jos şi îngăduie să fie făcută o fotografie. El face tot ce este nevoie ca să arate că nu trebuie să ne alăturăm baptiştilor, metodiştilor, penticostalilor sau tabernacolului Branham, ci trebui să-L urmăm pe Domnul Isus, să credem în El.
Nu contează la care biserică mergeţi, este vorba de inima voastră faţă de Domnul, pentru că El priveşte numai la ea. Aşa este. Credeţi în El, în Domnul Isus, în Cel care a înviat.
Este printre noi vreun păcătos care vrea să se ridice şi să spună: „Vreau să vin şi eu în rândurile voastre şi să cred în Domnul Isus!”? Să se ridice în picioare, dacă este cineva care crede şi doreşte să se alăture Domnului Isus Hristos. Vi se porunceşte să faceţi aceasta! Poate nu este nici un păcătos în adunare. Eu nu ştiu, dar Domnul Isus Hristos ştie.
Doamna care stă acolo, cea cu şalul alb… Domnul te-a vindecat chiar acum de artrita de care suferi. Ridică-te în picioare! A dispărut, nu-i aşa? Dacă este aşa, ridică mâna. Durerile artritei au trecut, nu-i aşa? Domnul Isus te-a vindecat, eşti bine.
Doamna care stă acolo are probleme femeieşti. Doamna care priveşte peste umărul bărbatului de acolo, cea care stă de partea cealaltă a femeii cu haina roşie. Tu ai o problemă femeiască. Da, tu! Ridică-te în picioare.
Doamna micuţă de acolo, cea cu pălărie. Ai probleme femeieşti, este adevărat? Ai număr de rugăciune? Da, ai. În ordine. Nu vei mai avea nevoie de el pentru că vei merge acasă vindecată. Aşa este. Domnul să te binecuvânteze.
Tu ai avut scurgeri din cauza acestei probleme, este adevărat? Este un abces. Ai dureri, dar şi o scurgere. Este adevărat? Ridică mâna dacă este adevărat. Vedeţi? Tu nu vei mai avea aceste scurgeri, pentru că Isus Hristos te-a vindecat.
Doamna de aici… văd că Îngerul Domnului stă aici unde eşti tu. Doamna care este mai plinuţă. Cea cu pulover roşu. Ea are o problemă nervoasă şi cere să fie eliberată. Este adevărat, doamnă? Da, aşa este. Ridică mâna. Eşti eliberată! Poţi merge acasă pentru că Isus Hristos te-a vindecat. Isus Hristos de ieri este Acelaşi şi astăzi.
Tinere… Cel care stai acolo. Pune mâna pe umărul băieţelului de lângă tine şi spune-i să-şi mănânce cina. El a avut probleme cu stomacul, dar acum este vindecat. Domnul să te binecuvânteze, tinere. Du-te acasă pentru că vei fi bine. Tu Îl iubeşti pe Domnul Isus, nu-i aşa? Crezi că eşti vindecat? Ridică-te în picioare pentru mărturie. Acum, du-te acasă. Tu ai fost agitat, dar pleci acasă în ordine. Domnul să te binecuvânteze.
Bărbatul de acolo are probleme la sinusuri. Cel care stă în spate. Crezi că Domnul Isus te face bine? Crezi, domnule? Crezi că El te vindecă? Domnul să te binecuvânteze. Credinţa ta te-a vindecat. Pune-ţi mâinile peste doamna de lângă tine pentru că are o hernie şi doreşte să fie vindecată.
Domnul să te binecuvânteze, doamnă. Crezi că vei fi vindecată? Domnul să te binecuvânteze. Micuţul de lângă tine are probleme la rinichi.
Vrei să fii vindecat, fiule? Ridică-te în picioare şi acceptă-L pe Domnul Isus Hristos. Crezi că eşti vindecat? Eşti! Domnul să te binecuvânteze. Problema ta este rezolvată.
Ieshuah, Îngerul Domnului care a condus Israelul este Domnul Isus Hristos. El este aici în toată puterea Sa.
Nu este nevoie să fii în rândul de rugăciune, ci ai nevoie doar de credinţă. Crezi aceasta? Dacă crezi, ridică-te în picioare chiar acum, acceptă vindecarea, du-te acasă şi fii bine. Aceasta este valabil pentru fiecare dintre voi, în Numele lui Isus Hristos.
Bucuraţi-vă, lăudaţi-L şi glorificaţi-L! Mulţumiţi-I pentru că v-a vindecat. Ridicaţi mâinile dacă credeţi.
Ridică-te, domnule, fiindcă nu te vei face bine dacă stai acolo!
Ridicaţi-vă cu toţii şi lăudaţi-L pe Domnul.
Tată, vindecă fiecare persoană bolnavă, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
– Amin –