Vă mulţumesc, fraţilor. Mă simt foarte bine când văd că-mi faceţi această primire. Vă mulţumesc mult. Nu-i nimic mai plăcut decât să vii într-un loc unde te simţi binevenit, ca acasă. Când stăteam acolo m-am gândit la bunătatea lui Dumnezeu faţă de oameni. Apoi a fost prorocia, rostită prin Duhul Sfânt, în care ni se spunea să ascultăm mesajul, iar fraţii s-au ridicat şi au spus acele cuvinte care m-au făcut să mă simt foarte bine.
Astăzi s-a întâmplat să mă uit peste nişte avertismente. După cum a spus şi fratele Joseph aseară, am fost programat să merg peste ocean, dar nu am reuşit s-o fac din pricina unor investigaţii pe care le fac finanţele în biserica mea cu privire la nişte taxe, la întemeierea bisericii şi la faptul că trebuie să avem un anumit număr de membri ceruţi de guvern. Eu nu am ştiut nimic despre toate acestea fiindcă Tabernacolul Branham este unul inter-denominațional. Nu am ştiut că trebuie să trecem prin toate aceste rigori. M-am gândit că este doar o biserică ce are diaconi, păstori, etc. dar guvernul s-a schimbat. Şi cred că aceasta s-a întâmplat în anul 1949. În vremea aceea eu eram pe câmpul misiunii şi din cauza aceasta nu am ştiut nimic despre aceste schimbări.
După cum am spus şi aseară, noi vorbim despre rachete şi despre lună, dar nu putem avea grijă de ceea ce se petrece aici jos. Şi după cum merg lucrurile nu facem prea bine.
Şi încă un lucru. I-am spus fratelui Joseph că aseară am făcut o mare greşeală deoarece i-am spus că nu îmi place să am o adunare fără să ţin şi un serviciu de vindecare. Noi am stabilit ca serviciul de vindecare să se ţină vineri, dar chiar atunci scumpul şi bunul meu prieten, fratele Grand, are un serviciu de căutare a Duhului Sfânt. Nu aş vrea cu nici un chip să ni se suprapună serviciile. Fratele Joseph a spus că fratele Grand l-a rugat să stabilim o altă zi pentru serviciul de vindecare.
Nu ştiu dacă fratele Grand este aici pentru că nu l-am văzut încă dar doresc ca Domnul să-i binecuvânteze sufletul pentru felul lui frumos de purtare.
I-am promis că vom schimba ziua, aşa că joi va fi la fel de bine ca şi vineri.
Acum haideţi să mergem mai departe deoarece eu cred că salvarea sufletului este mai importantă decât toată vindecarea.
Acesta-i adevărul. Sufletul este principalul, deoarece voi puteţi fi vindecaţi de boală şi apoi să vă îmbolnăviţi din nou, dar când sufletul este vindecat acesta este un lucru veşnic. Trupul se poate îmbolnăvi din nou, dar salvarea sufletului este veşnică.
Aţi încercat să vă gândiţi vreodată ce este Viața veșnică? Şi ce aţi putea da pentru ea? Dacă aş putea fi din nou un tânăr de nouăsprezece sau douăzeci de ani, dacă aş avea toată lumea şi aş putea să trăiesc cinci sute de ani fără să fiu bolnav sau bătrân, şi aş avea de ales între o altă viaţă în care aş avea tot felul de necazuri şi ar trebui să-mi cerşesc pâinea iar la sfârşit ar trebui să fiu prigonit şi ucis dar aş avea Viaţa veşnică, aş alege-o pe aceasta.Vedeţi? După ce trec cei cinci sute de ani totul se sfârşeşte, dar Viaţa veşnică nu va avea sfârşit şi voi trăi pentru totdeauna în prezenţa lui Hristos. Noi nu ştim ce este învelit în comoara pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Mă bucur să te revăd, Frate Rasmusson. Nu am avut prea multă părtăşie împreună dar cred că vom avea cât de curând un dejun şi vom putea să ne strângem mâinile şi să stăm împreună cu bărbaţii aceştia care mă cheamă de multă vreme în mijlocul lor. Aceasta mă face să mă simt cu adevărat bine. Şi soţia mea vrea să vă mulţumească pentru primirea de aseară. Ea nu a ajuns în seara aceasta pentru că avem un copilaş, pe Iosif. Câţi din voi îşi amintesc că v-am spus despre naşterea lui? Domnul mi-a arătat acum şase ani că vom avea un băiat.
Cu câtva timp în urmă am fost la o adunare spaniolă şi le-am zis: „Aceasta este o adunare internaţională. Eu sunt irlandez, soţia mea este germană, copilul meu este indian iar eu vorbesc în faţa unor spanioli.”
Şi după un timp o fată spaniolă m-a întrebat:
„Frate Branham, nu crezi că fiul tău este cam alb pentru un indian?”
„Este indian prin ceea ce face”, i-am răspuns eu.
Este cam târziu şi nu vreau să vă ţin prea mult. Fie ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce ne vom pleca să vorbim cu El.
Scumpe Tată, noi nu găsim cuvinte ca să putem exprima sentimentele din inimile noastre. Cineva spunea odată, într-o adunare, că el vorbeşte fluent şapte limbi dar când a ajuns în Prezenţa Ta n-a putut spune nici măcar un singur cuvânt. Tu ai văzut însă cum s-a simţit şi i-ai dat o limbă nouă ca să-şi poată exprima sentimentele pentru Tine.
Aşa ne simţim şi noi, Doamne: nu găsim cuvintele potrivite să Îţi spunem cât de mult Te iubim, să Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi şi să Te rugăm respectuos să continui să fii cu noi. O, câtă nevoie avem de Tine, Doamne!
Aşa cum spunea poetul de cântare:
O, am nevoie de Tine,
Am nevoie de Tine
În orice ceas am nevoie de Tine.
Tot așa simțim și noi, Doamne. Apropie-Te deci de noi acum, când stăm după o măreaţă zi în care am văzut din plin manifestarea binecuvântărilor Tale.
Tată, noi am venit în seara aceasta aici ca să auzim Cuvântul Tău şi Te rugăm să pui cuvintele Tale pe buzele slujitorului Tău ca să vorbească inimii poporului Tău. Şi fă ca atunci când vom pleca de aici inimile noastre să fie atât de pline de iubirea Ta încât să dorim să Te slujim mai mult ca niciodată în viaţă.
Dacă printre noi se află vreun călător, vreun străin care nu Te cunoaşte în botezul Duhului Tău şi nici după mărturisirea credinţei, fie ca acesta să fie ceasul în care să spună „Da” pentru Dumnezeu şi să Ţi se predea în întregime. Iar dacă a făcut aceasta dar nu a primit încă Duhul Sfânt de când a crezut, fie ca în seara aceasta să primească darul lui Dumnezeu în viaţa lui.
Doamne, dacă printre noi sunt bolnavi, îngăduie să plece de aici bucuroși şi mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru că au găsit credinţa adevărată şi sănătate. Noi depindem de Tine, Doamne, căci ne-ai promis că ne vei umple cu lucruri bune.
„Ferice de cei însetaţi şi flămânzi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi.” (Matei 5.6).
Vorbeşte inimilor noastre fiindcă avem nevoie şi Te rugăm să faci aceasta în Numele lui Isus. Amin
Pentru seara aceasta am ales subiectul : „Mă gândesc la căile mele” şi vreau să citesc un text din Scriptură, din Psalmul 119.59”
„Mă gândesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele după învăţăturile Tale.”
(n.t: în traducerea engleza scrie: „spre mărturiile Tale”).
David era în încercare atunci când a scris acest Psalm; era în perioada când Saul încerca sa-i ia viaţa. Casa lui era sub observaţie iar oamenii lui Saul îl urmăreau să vadă când va ieşi ca să-l omoare.
Pot să mi-l imaginez pe David umblând în sus şi-n jos frecându-şi mâinile. De obicei când omul dă de necaz se întoarce spre Dumnezeu. Este destul de rău că trebuie să se ajungă mai întâi aici pentru ca omul să recunoască că e un păcătos sau departe de prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu face totul în felul acesta.
Şi în timp ce stătea şi se gândea a fost cuprins deodată de bunătatea lui Dumnezeu şi a început să cânte: „Mă gândesc la căile mele şi îmi îndrept picioarele spre mărturiile Tale.”
Cu câteva luni în urmă în micuţul nostru oraş Jeffersonville, Indiana, am fost claxonat de o maşină şi o femeie m-a rugat să merg la tribunal să vorbesc cu judecătorul, care este un prieten al meu, şi să intervin pentru fiul ei care era acuzat că ar fi furat o maşină. Eu l-am sunat pe judecător şi i-am zis:
„Aş putea vorbi cu tine dimineaţă înainte de începerea procesului?”
„Sigur că da”, a răspuns el.
Dimineaţa m-am dus la biroul lui, iar el m-a primit cu o strângere puternică de mână după care m-a întrebat:
„Frate Branham, ce ai de gând să faci în dimineaţa aceasta?”
„Judecătorule, aş vrea să te întreb ceva ştiind că într-o zi va trebui să stai şi tu înaintea unui Judecător. Deci, știi că trebuie să fii corect în toate deciziile pe care le iei. Mama băiatului pe care urmează să-l condamni peste câteva minute m-a chemat aseară şi mi-a spus că fiul ei i-a plâns pe umăr şi i-a zis: „Mamă, dacă Dumnezeu mă va ajuta să ies, Îl voi sluji în toate zilele vieţii mele.”
Judecătorul m-a privit şi mi-a zis: „Ştii ceva, Billy? Eu nu am trimis la penitenciar nici un om care vrea să fie predicator.”
Vedeţi? Când suntem în necaz începem să ne gândim la Dumnezeu. Este trist că trebuie să ajungem în asemenea situaţii ca să facem aceasta, dar aşa este.
Când Israelul a ajuns în încercare, după ce L-au părăsit pe Domnul, s-au dus după idoli şi au făcut lucruri pe care nu trebuiau să le facă, s-au întors spre Dumnezeu şi au început să strige. Au sacrificat animale şi au strigat zi şi noapte pentru îndurare.
Şi ciudat lucru este că şi cu biserica e la fel ca şi cu Israelul: Dumnezeu vine în ajutorul ei iar când totul este bine uită totul.
Dacă Dumnezeu a fost atât de îndurător să ierte un om de păcatele lui şi să-i dea Viaţa veşnică, acel om ar trebui să fie plin de respect faţă de Dumnezeu în toate zilele vieţii lui şi să nu-şi mai abată niciodată paşii de la învăţăturile LUI. Ar trebui să umble corect înaintea Lui, dar din păcate nu e aşa.
S-ar cuveni ca noi toţi să-L căutăm pe Domnul înainte ca să ajungem în necaz. Nu-i bine să aşteptăm până ajungem în necaz şi doar atunci să-L căutăm pe Dumnezeu. Da, ar fi bine să Îl găsim acum, pentru că este scris că „El este un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46.1).
Îmi amintesc de-o întâmplare şi cred că soţia mea, care stă acolo, şi-o aminteşte si mai bine. În luna noastră de miere nu am avut destui bani aşa că am dus-o să vadă cascade Niagara apoi am mers şi la vânătoare. Într-o dimineaţă am lăsat-o la cabană şi m-am dus să vânez. I-am spus că voi fi înapoi într-un anumit timp. Ea era fată de oraş şi nu fusese niciodată în munţi. I-am zis: „Am să aduc şi nişte cartofi şi o să-i coacem. Punem unt peste ei şi o să avem o adevărată masă festivă. Mă voi întoarce până pe la ora două.”
L-am mângâiat pe Billy, care avea cam cinci ani, şi am luat-o prin pădure. Curând am luat urma unui urs, dar după un timp am observat altceva pe partea cealaltă. Am luat-o printr-o vale apoi prin alta şi am ajuns jos de tot, într-un loc numit „Uriaşii”, în Arirondacks. Acolo am împuşcat o căprioară deoarece m-am gândit că e mai bună decât un urs şi m-am hotărât să mă întorc.
Am observat că se adună nori mari aşa că mi-am zis: „Am s-o iau pe aici…” Oricine umblă prin păduri ştie că atunci când se adună norii e bine să te aşezi jos şi să aştepţi pentru că se lasă ceaţa şi nu mai ai orientare.
Şi în timp ce urcam gândindu-mă că merg bine, mi-am dat seama că am mers mult prea departe şi că m-am rătăcit încercând să găsesc locul unde am împuşcat căprioara. M-am învârtit de trei ori în acelaşi loc. Indienii numesc asta „umblatul morţii” Crezi că mergi într-o direcţie dar de fapt te învârţi în loc.
Furtuna era deja acolo şi curând a început să ningă.
Mă gândeam: „Ce să mă fac? Soţia şi copilul meu sunt singuri în pădure iar dacă nu ajung la ei vor muri în noaptea aceasta.”
În mod normal ar fi trebuit să caut o grotă şi să stau acolo o zi sau două până se opreşte furtuna, dar eram îngrijorat pentru ei deoarece ştiam că nu-şi pot purta singuri de grijă în pădure.
Mai mult, ştiam că mă învârt în cerc dar ce cerc era? Vântul îmi sufla în faţă când m-am dus să împuşc căprioara iar acum, pe drumul de întoarcere, îmi sufla tot în faţă. Deci nu puteam să-mi dau seama încotro s-o iau pentru că vântul îşi schimba tot timpul direcţia.
Atunci mi-am zis: „O voi lua din nou drept înainte. Nu mă mai întorc ci voi merge drept pentru că ştiu că am dreptate. Sunt un vânător prea bun ca să mă pierd în pădure.”
Şi am pornit din nou încurajându-mă; acesta este intelectul: „Nu mă pot rătăci pentru că sunt un vânător prea bun”, dar în timp ce mergeam mi-am dat seama că m-am rătăcit.
Aşa se întâmplă şi atunci când credem că totul este în ordine dacă mergem la o biserică; este Ceva care ne spune că suntem rătăciţi. Staţi numai să fiţi în pericol de moarte şi veţi vedea atunci cum veţi gândi. E bine să fiţi sinceri.
În clipa când am recunoscut sincer în inima mea că sunt neputincios, am putut auzi un Glas care îmi zicea: „Domnul este ajutorul potrivit în timp de necaz.”
Atunci m-am gândit: „Cred că o iau razna..” dar imediat mi-am dat seama că eram pierdut de tot. M-am pus în genunchi, mi-am scop pălăria, mi-am rezemat arma de un copac şi am spus: „Doamne Dumnezeule, m-am pierdut şi am nevoie de Tine.”
Apoi m-am ridicat şi am spus: „Acum voi merge drept înainte!” Şi după ce am făcut doi sau trei paşi am simţit o mâna pe umărul meu. M-am întors să văd ce era: norii se risipeau înapoia mea şi am putut să văd turnul de pe vârful muntelui Hurricane. Mergeam direct în direcţia opusă şi aş fi ajuns în Canada, dar Domnul m-a întors spre turn.
Am început să plâng şi să Îl laud pe Domnul pentru că mi-a îndreptat paşii pe cărarea bună. A fost un timp măreţ pentru mine, dar pot spune că totuşi n-a fost nici pe jumătate ca ziua când eram pierdut iar El mi-a întors faţa către Calvar. Nu pot uita niciodată momentul acela.
Haideţi să ne întoarcem la El cât timp mai suntem întregi la minte.
Cu câtva timp în urmă un băiat de culoare a alergat în adunare în timp ce se făcea chemarea la altar, a urcat pe platformă şi a spus: „Vreau să devin creştin în seara aceasta.”
„Desigur, noi ne bucurăm întotdeauna să auzim aceasta”, i-am răspuns.
Şi tânărul a continuat: „Vreau să devin creştin din următorul motiv: eu am umblat de colo-colo prin pădurile de nord, fără bani şi fără vreun scop. Odată am ajuns la o cabană unde era bucătăreasă o bătrână de culoare şi ea m-a angajat s-o ajut la spălatul vaselor. Dormeam într-o cămăruţă care era împărţită în două printr-o perdea de pânză. Şi într-o noapte, în timp ce eram cu capul sub pătură, am fost trezit de nişte voci care vorbeau tare sub fereastra mea. Mi-am scos capul de sub pătură să aud ce vorbesc. Şi unul dintre ei zicea:
„Jim, hai să ne grăbim la cabană deoarece în câteva momente vom fi spulberaţi pentru vecie de tornada care se îndreaptă spre noi.”
Am sărit repede din pat şi am privit pe geam. În depărtare se vedea norul acela mare, în formă de pâlnie, însoţit de tunete şi fulgere. Când fulgera vedeam cum copacii se răsuceau şi cum coada aceea mare ca de şarpe se îndrepta spre cabană. Atunci am auzit cum se trage perdeaua şi bătrâna de culoare mi-a zis:
„Vino încoace, fiule. Vezi că am o lanternă aici…”
M-am dus lângă ea şi femeia m-a întrebat:
„Eşti creştin?”
„Nu, nu sunt”, am răspuns eu.
Şi ea mi-a zis: „Ei bine, ar fi cazul să începi să te rogi pentru că acest vârtej va culca totul la pământ.”
Reverendule, m-am pus pe genunchi lângă femeia aceea dar eram prea speriat ca să mă pot ruga. Nu puteam să-mi adun gândurile. De fiecare dată când începeam să zic ceva, auzeam cum este dezrădăcinat vreun copac şi izbit de cabană în timp ce geamurile se făceau ţăndări. Sigurul lucru pe care puteam să-l fac era să observ calmul cu care trecea femeia aceea sfântă prin asta; nu era îngrijorată deloc şi vorbea cu Cineva care ei îi era cunoscut.
Atunci am zis: „Doamne, sunt prea speriat ca să mă pot ruga, dar dacă mă vei ţine în viaţă mă voi ruga după aceea.”
Vedeţi, uneori este nevoie de un necaz ca să ne îndreptăm nădejdea spre Dumnezeu şi să ne întoarcem la El.
Cred că Iov s-a gândit la căile lui şi a dorit să fie sigur nu doar de căile lui ci şi de ale copiilor lui. Şi a urmat singura cale dată de Dumnezeu pentru om: arderea de tot şi sângele.
Aţi citit cartea lui Iov? El zicea: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor. Voi aduce o jertfă pentru ei.” (Iov 1.5b).
Vedeţi, el voia să fie sigur pentru că era corect şi normal.
Cred că am avea o delicvenţă juvenilă mult mai scăzută dacă mamele şi taţii din ţara noastră ar petrece mai mult timp pe genunchi, în rugăciune, pentru a-şi aduce copiii la Dumnezeu, în loc să umble la aceste petreceri sociale,.
Iov a venit pe calea sângelui, a sângelui vărsat. Este singura cale prin care Dumnezeu a avut vreodată părtăşie cu omul: pe baza sângelui vărsat. Nu există nici o cale prin care Dumnezeu să aibă părtăşie cu omul, decât prin sângele vărsat.
În Vechiul Testament Israelul trebuia să vină într-un loc pentru închinare şi acesta era sub sângele vărsat.
Astfel, când a ajuns în încercare, Iov a putut să strige: „…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea şi viermii vor mânca acest trup, totuşi în acest trup Îl voi vedea pe Dumnezeu. Chiar dacă mă va omorî tot mă voi încrede în El.” (Iov 19.25-27 – parafrazare). De ce? El ştia pe ce cărare să se întoarcă atunci când era în necaz.
Unii din noi merg pe alte căi în această epocă nervoasă. Da, si din cauza aceasta mulţi creştini ajung la psihiatru. Dar şi psihiatrul trebuie să meargă la un alt psihiatru.
Întoarceţi-vă pe calea spre Dumnezeu pentru că El este Vindecătorul nostru. „…dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.
Şi orice vom cere, vom căpăta de la El…”(I Ioan 3.21-22a).
Iov a putut spune din toată inima: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte…” Vedeţi, el s-a gândit la căile lui şi s-a întors către El.
David a făcut acel rău mare omorându-l pe Urie hetitul ca s-o poată lua pe frumoasa lui soţie, Batşeba, dar prorocul Natan a venit în faţa lui şi a dat pe faţă păcatul săvârşit. Atunci David s-a gândit la căile lui şi s-a pocăit în sac şi cenuşă. Vedeţi, aceasta este o întoarcere corectă şi Dumnezeu l-a ascultat.
Dumnezeu va asculta întotdeauna un bărbat sau o femeie care îşi va îndrepta picioarele spre învăţăturile Lui. David era vrednic de moarte şi i s-a pronunţat chiar condamnarea la moarte, dar Natan i-a zis: „Sigur nu vei muri.” deoarece ştia că David Îl cunoştea pe Dumnezeu. Şi cu toate acestea a făcut acel lucru rău pângărind-o pe soţia fratelui său.
Poate în seara aceasta este şi printre noi vreun David tot atât de vinovat ca David din Biblie. Când stingi lumina tu vezi faţa fratelui tău, omul căruia i-ai pângărit soţia iubită sau i-ai rupt casa fiindcă ea şi-a părăsit soţul.
Ar trebui să mărturisiţi aceste lucruri şi să vă pocăiţi în sac şi cenuşă.
Ceea ce are nevoie biserica în seara aceasta este o mărturisire şi o îndreptare spre învăţăturile Domnului Dumnezeu. Acolo este îndurare, milă şi iertare. Se pare că lucrul acesta îi bântuie pe oamenii care merg mai departe aşa confruntându-se ceas de ceas cu moartea.
De ce să continuăm să fim egoişti, lacomi şi neevlavioşi având ochii îndreptaţi spre lucrurile lumii? Este timpul să ne întoarcem la învăţăturile lui Dumnezeu: „Când mă gândeam la căile mele, mi-am îndreptat paşii spre învăţăturile Tale.”
Patriarhul Iacov a făcut un lucru rău, minţindu-l pe bătrânul lui tată din pricina dreptului de întâi născut. Şi într-o zi inima lui a început să dorească să se întoarcă acasă. Desigur, în tot timpul acesta s-a gândit că este îndreptăţit în ceea ce a făcut, dar în timp ce era pe drum să se întoarcă, a aflat că Esau vine să-l întâmpine şi atunci s-a gândit la înşelăciunea lui. Şi ştiţi ce a făcut? S-a rugat toată noaptea pe partea cealaltă a râului. S-a gândit cum şi-a înşelat fratele şi asta l-a făcut să stea toată noaptea în rugăciune. Dumnezeu ştia că de asta avea nevoie ca să se liniştească.
Îmi amintesc de timpul când biserica făcea toată noaptea adunări de rugăciune. Când se termina predica nu era nici măcar un singur ochi uscat în biserică. Toată lumea plângea înaintea lui Dumnezeu.
Dar astăzi parcă s-a pierdut acest lucru; oamenii trăiesc cum vreau şi totuşi spun că sunt creştini. Mă întreb dacă nu cumva ne apropiem de casă. Este bine să ne gândim la căile noastre şi să ne întoarcem paşii la învăţăturile Lui.
Marele proroc Moise a ajuns păstor de oi şi umbla pe o veche cărare făcută de oi. Poate îi era foarte cunoscută, dar în dimineaţa aceea era ceva în jurul lui, se întâmpla ceva deosebit faţă de celelalte dimineţi. Voi ştiţi că Isus a spus odată: „Vă spun că dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga.” (Luca 19.40). Mă întreb dacă nu cumva îi predicau îngerii.
Şi deodată a început să se gândească la căile lui, unde a greşit în viaţă şi a încercat să găsească siguranţă în timp ce poporul lui era în robie.
Dumnezeu să facă în aşa fel ca orice inimă de predicator să capete această povară. Cum putem avea linişte în Dumnezeu când lumea e acoperită de păcate şi membrii bisericii trăiesc în păcat? Cum putem avea linişte când biserica este ruptă în bucăţi de crezuri, denominaţiuni şi frăţietăţi? Dumnezeu cere sfinţenie pentru că altfel nimeni nu Îl va vedea pe Domnul.
Moise a început să se gândească la căile lui: cum a continuat cu şcolarizarea şi antrenamentul fiindcă ştia că are o chemare de la Dumnezeu în viaţa lui. Dar problema este că a încercat să facă totul în felul lui.
Mulţi dintre predicatori ajung aici. Au o chemare de la Dumnezeu dar urmează o şcoală şi apoi spun că zilele minunilor au trecut şi că nu mai există botez cu Duhul Sfânt. Dumnezeu să vă facă să vă gândiţi la căile voastre. Acelaşi Dumnezeu care a scris Cuvântul este încă viu şi vă va face răspunzători.
Dumnezeu este infinit, iar când vorbeşte El totul trebuie să fie desăvârşit. El nu se poate schimba, de aceea noi nu putem schimba Cuvântul lui Dumnezeu ci trebuie să ne aliniem gândirea la gândirea Lui. Gândul lui Hristos trebuie să fie în voi, iar atunci veţi gândi aşa cum gândeşte El.
Pot să văd cât de frământat era în timp ce se gândea la toate aceste lucruri. Nici un om nu poate intra în prezenţa propriului său trecut decât dacă este frământat. Rugăciunea mea este ca Duhul Sfânt să aducă orice inimă de aici înapoi, la trecutul ei, apoi să vă întoarceţi cu adevărat la învăţăturile Lui.
Şi acel bătrân cu barba lungă şi albă se gândea: „Mi-am distrus viaţa, am 80 de ani. Dacă m-aş fi gândit mai bine când eram tânăr aş fi făcut ce trebuia, dar acum este prea târziu.” Şi lacrimi mari şi cristaline au început să-i curgă pe obraji.
Oh, dar în timp ce se gândea la căile lui a auzit un zgomot ciudat şi s-a gândit: „Mă voi întoarce să văd ce a făcut Dumnezeu.”
Nădejdea mea este că Dumnezeu va aduce rugul Său aprins în apropierea fiecărei persoane de aici ca să ne putem gândi cu toţii la căile noastre.
El l-a schimbat pe Moise care şi-a întors paşii de pe cărarea oilor şi a animalelor sălbatice spre ţara făgăduită. Ne face bine să ne gândim la căile noastre pentru că atunci ne gândim serios la căile Lui.
După ce cocoşul a cântat de trei ori, Petru a privit faţa Domnului Isus şi a început să se gândească la căile lui, la ce a făcut el pentru Domnul nostru. Şi atunci şi-a amintit prorocia, Cuvântul pe care il spusese Domnul, pentru că ştia că Dumnezeu îi vorbise. Şi Dumnezeul care i-a vorbit lui ne-a vorbit şi nouă şi ne-a spus ce să facem.
Ce a făcut Petru când şi-a amintit cum s-a purtat faţă de Isus, cum s-a lepădat de El înaintea oamenilor şi cum a încercat să se poarte ca cei din lume? Când s-a gândit la căile lui a început să plângă cu amar.
Cred că acum este timpul când cântă cocoşul şi pentru Biserica Dumnezeului celui viu. Haideţi să stăm singuri cu Dumnezeu, să plângem cu amar şi să spunem: „Dumnezeule, ai milă de mine!” Fără îndoială aici sunt bărbaţi şi femei, băieţi şi fete care au nevoie de acelaşi lucru. Da, cu toţii avem nevoie de Dumnezeu.
Să ne gândim deci la căile noastre şi să ne întoarcem paşii spre învăţăturile Lui.
Iuda a stat înaintea marelui preot să-şi primească banii pentru că L-a vândut pe Domnul Isus. Cu siguranţă nu aş vrea să ocup locul lui. Dar astăzi sunt bărbaţi mult mai vinovaţi decât Iuda Iscarioteanul. De ce? Pentru că primesc salarii şi îşi cumpără Cadillac-uri şi case mari vânzând principiile lui Dumnezeu. Ei se ruşinează de botezul Duhului Sfânt şi de mişcarea Duhului lui Dumnezeu. Sunt prea clasici. Merg la biserică dar se tem de naşterea din nou.
Spun aceasta într-o adunare amestecată dar doresc să mă înţelegeţi ca pe fratele vostru. Când are loc o naştere, fie că se întâmplă pe podea, pe paie sau într-un salon frumos decorat, tot o murdărie este oricum ai lua-o. Dar aduce viaţă. Asta este şi în cazul naşterii din nou: aduce murdărie dar însoţită de viaţă; aduce Viaţa veşnică. Amin.
Şi nu mă interesează preţul: eu vreau să am acea Viaţă ca să trăiesc veşnic.
Oamenii merg la biserică dar îşi vând dreptul de naştere ca Iuda. În timp ce auzea zăngănitul monezilor care i s-au aruncat, Iuda a strigat: „Am vândut sânge nevinovat!”
Nu vreau ca între mine şi Domnul meu să stea aşa ceva la sfârşitul drumului şi cred că nici voi.
„Am vândut sânge nevinovat!” şi a ales calea cea mai scurtă: a luat o funie şi s-a spânzurat.
Când vă analizaţi trecutul, aceasta ori vă duce la Dumnezeu ori vă conduce departe de El. Puteţi lua calea păcatului, a celui căzut; puteţi merge la club, să luaţi un whisky, să uitaţi că v-aţi pângărit pe voi şi pe alţii, că aţi minţit, că aţi furat sau aţi înşelat sau că aţi respins Evanghelia pe care încercaţi s-o reprezentaţi deşi vă purtaţi şi arătaţi ca restul lumii de astăzi.
Dumnezeu vă vrea să fiţi deosebiţi. El cere deosebire, pentru că altfel sunteţi la fel de vinovaţi ca şi cum aţi fi primit cei 30 de arginţi.
Voi puteţi lua drumul cel scurt, desigur, dar uitaţi-vă în Biblie. Cei ce au venit la El şi s-au gândit la căile lor, ca Petru, au primit îndurare. Ceilalţi, care au ales calea cea mai scurtă, au făcut-o pentru veşnicie şi acum sunt undeva afară, fără Dumnezeu, fără nădejde şi fără Hristos. Luaţi calea Lui pentru că este deschisă.
Când soldatul roman, care a străpuns coasta lui Isus cu suliţa lui, a văzut cum curge apă şi sânge, când a văzut soarele întunecându-se în mijlocul zilei şi stâncile munţilor prăvălindu-se, când a auzit tunetele şi trăsnetele s-a lovit cu pumnii în piept şi a strigat: „Acesta a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!” El s-a gândit la căile lui, a văzut ce a făcut şi a căzut la picioarele crucii. Da, s-a gândit la căile lui şi şi-a întors paşii spre învăţăturile lui Dumnezeu.
Pilat a încercat să-şi spele mâinile de sângele nevinovat al lui Isus iar după zece ani a continuat să facă aceasta. S-a spălat, s-a spălat şi s-a tot spălat dar nu a putut scăpa de el pentru că era prea murdar ca să se poată întoarce spre Omul pe care l-a ucis, iar în final şi-a luat viaţa aruncându-se într-un lac din Elveţia. Este şi o legenda care spune că în vinerea mare apa albastră bulbuceşte.
Mă întreb dacă vă gândiţi la căile voastre. Mă întreb dacă v-aţi gândit la lucrurile pe care le-aţi făcut şi la cărarea pe care aţi umblat.
Dacă vă gândiţi şi sunteţi osândiţi, nu luaţi cărarea cea scurtă alăturându-vă unei biserici, nu beţi până nu mai ştiţi de voi sau alte lucruri de felul acesta.
Daţi-mi voie să vă spun ceva.
„Este o fântână plină cu sânge,
Trasă din venele lui Emanuel
Unde păcătoşii se scufundă
Spălându-se de vina lor.”
Alergaţi la El pentru că la fântână este loc pentru toţi.
Haideţi să ne plecăm capetele în timp ce ne gândim la căile noastre.
Doamne, ce putem face? Ori ne gândim acum la căile noastre şi ne îndreptăm ori poate până mâine dimineaţă va fi prea târziu. Atunci inimile noastre vor tremura, moartea ne va întâlni şi vom fi ca tânărul de culoare care nu s-a putut ruga.
Dar câtă vreme suntem normali şi în timp ce stăm aici şi cântăm: „Este o fântână plină cu Sânge”, poate ne gândim la căile noastre şi ne întoarcem la învăţăturile Tale. Călăuzeşte-ne picioarele pe cărarea vieţii, pe cărarea însângerată pe care Isus a străbătut-o tot drumul de la sala de judecată a lui Pilat până la Calvar.
Ajută-ne să ne punem deoparte pe noi înşine, să luăm crucea Lui şi să-L urmăm. Îngăduie ca în timp ce ne gândim la căile noastre, Duhul Sfânt să vorbească inimilor noastre şi astfel să ne întoarcem de la felul nostru egoist la căile Domnului.
Staţi cu toţii cu capetele plecate, rugaţi-vă şi nu vă gândiţi că sunteţi bine, ci veniţi chiar acum la El.
Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Doamne, eu mă gândesc la căile mele.”
Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. „Eu mă gândesc la căile mele. Şi mă întorc chiar acum. Eu am primit Duhul Sfânt cu mult timp în urmă dar am făcut atâtea lucruri… Mă gândesc la căile mele şi ştiu că am făcut mult rău dar îmi întorc chiar acum paşii spre învăţăturile Tale. Doresc ca biserica aceasta să se roage pentru mine fiindcă mă întorc spre învăţăturile Tale, spre Cuvântul Tău, Doamne. Şi învăţătura Ta este aceasta: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni.” (Ioan 6.37). De asemenea este scris că „cine îşi ascunde fărădelegele nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbe 28.13).
Voi, cei care vreţi iertare pentru tot ce aţi făcut şi făgăduiţi că de azi înainte veţi avea o viaţă predată lui Dumnezeu, ridicaţi-vă în picioare împreună cu aceşti doi tineri.
Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe cei din jur.
Şi eu mă ridic şi vreau ca Dumnezeu să mă încerce şi să mă cerceteze. Doamne, dacă este vreun lucru murdar în mine, descoperă-l căci îl voi mărturisi şi îl voi pune în ordine. Voi face tot ce îmi vei cere să fac, Doamne. Dacă aţi fi pe moarte aţi plânge cu amar aşa că de ce să nu vă întoarceţi acum, înainte de izbucnirea furtunii? Grăbiţi-vă pentru că atunci când va începe furtuna veţi putea spune ca şi Iov: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.”
De ce mai staţi? Mai este cineva? Ridicaţi-vă înainte de a ne ruga.
„Doamne, adu-Ţi aminte de mine.”
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Rămâneţi în picioare pentru rugăciune. Da, şi cei de la balcon. Credinţa vine în urma auzirii: „M-am gândit la căile mele, Doamne, şi mi-am întors paşii spre învăţăturile Tale.”
Poate pericolul vă aşteaptă chiar la uşă. Dacă nu aveţi nici o umbră de osândire, ridicaţi-vă în picioare pentru rugăciune.
„Am nevoie de Tine, o, am nevoie de Tine
În orice ceas am nevoie de Tine
O, binecuvântă-mă acum Mântuitorul meu
Eu vin acum la Tine.”
Eu vin, Doamne. Tot ce pot face este să mă ridic în picioare. O fac pentru că sunt convins că am greşit şi am nevoie de îndurarea şi iertarea TA.
Motivul pentru care insist este că ştiu că doar un minut poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. De acum într-o oră sau două, unul poate muri din cauza trombozei sau a infarctului şi atunci va trebui să vă întâlniţi cu Dumnezeu.
Ridică-te acum, prietene, vino la această fântână şi Dumnezeu îţi va da îndurarea Lui.
Acum haideţi să ne rugăm în timp ce stăm cu capetele plecate.
Doamne, venim la Tine plini de respect şi în linişte deoarece ştim că în noi nu este nici un lucru bun. Noi toţi suntem stricaţi pentru că ne-am născut în păcat şi am venit în lume prin minciună. Prin natura noastră suntem păcătoşi şi avem nevoie de harul Tău, de îndurarea şi sfinţirea Ta, Doamne, pentru că nu avem nimic bun în noi. Nici bisericile sau crezurile noastre nu ne pot acoperi: sunt doar nişte frunze de smochin care au fost respinse de la început şi vor fi respinse şi la sfârşit.
Dar ne întoarcem paşii spre învăţăturile Tale, la Cuvântul Tău şi ne mărturisim greşelile şi păcatele şi îţi cerem iertare. Doamne, oricât ar fi de mare murdăria, fie ca fântâna aceea să spele totul. Îndură-Te Doamne. Îngăduie să plecăm de aici ca nişte nou-născuţi, proaspeţi şi curaţi. Şi dacă în seara aceasta vei chema acest pământ, să simţim că suntem pregătiţi s-o facem deoarece paşii noştri s-au întors spre învăţăturile Tale.
Noi am fost pierduţi aşa cum am fost pierdut eu în pădurea aceea, dar cât m-am bucurat în inima mea când am văzut turnul! Şi inimile noastre se bucură să vadă turnul Calvarului unde ştim că este siguranţă, unde cel pierdut poate intra înăuntru şi este călăuzit acasă.
Binecuvântează-i pe aceşti bărbaţi şi femei dragi, pe aceşti băieţi si fete care s-au ridicat şi au mărturisit că sunt greşiţi. Cuvântul spune că cine vine la Tine nu va fi scos afară şi noi credem aceasta.
Tu ai ascultat rugăciunea lui David chiar dacă a trebuit să secere ce a semănat; l-ai iertat şi a rămas slujitorul Tău pentru că s-a întors la Tine.
Ei nu s-au întors cu spatele la biserică în seara aceasta, ca Iuda, ci au venit la cruce. Dorinţa lor este să se roage şi să facă la fel ca Iacov: vor plânge până când Îngerul lui Dumnezeu îi va binecuvânta şi le va îndepărta toate păcatele şi ruşinea. Eu cred că vei face aceasta, Doamne, pentru că aşa ai promis.
Credem aceasta în Numele Domnului Isus.
În timp ce stăm cu capetele plecate am să-i rog pe cei ce s-au ridicat în picioare şi simt că şi-au întors paşii către Dumnezeu, să ridice mâna către El.
Spuneţi: „Doamne, eu mi-am întors paşii.”
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ei şi-au întors pe deplin paşii spre învăţăturile lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu va lua orice păcat şi vă va da pacea şi satisfacţia pe care lucrurile lumii nu ar putea să v-o dea niciodată.
Este vreunul bolnav printre noi? Ridicaţi mâna. Puneţi mâna peste cel bolnav şi credeţi din inimă că atunci când vă rugaţi veţi primi ceea ce cereţi.
Cu câteva zile în urmă un frate m-a întrebat: „Frate Branham, crezi că vom avea o trezire în Louisville?”
„Nădăjduiesc că da”, i-am răspuns eu.
El m-a privit, iar eu am continuat:
„Frate Rogers, ieri m-am întâlnit cu Dumnezeu în peşteră. Nu pot zice că sper să fie aşa pentru că nu e vorba de speranţă, dar pot să-ţi spun că eu nădăjduiesc aceasta.”
Noi toţi nădăjduim. Nu ştiu dacă va fi sau nu. Dorinţa noastră este să ne cercetăm vieţile să vedem dacă este vreun lucru necurat în noi. Dacă inima nu ne osândeşte ştim că putem cere orice pentru că vom primi.
Eu voi cere vindecarea voastră şi vreau să faceţi şi voi aceasta.
Haideţi să ne rugăm.
Doamne, Tu ai fost străpuns pentru fărădelegile noastre şi Cuvântul spune că prin rănile Tale suntem vindecaţi. Oamenii aceştia sunt bolnavi trupeşte şi din pricina aceasta nu te pot sluji aşa cum ar vrea. Ei s-au îngrijorat şi au venit la biserică şi stau în această adunare să-l asculte pe predicator, pe slujitorul Tău, căci sunt în dureri, Dumnezeule, de aceea Te rog să faci ca inimile lor să se întoarcă spre învăţătura Ta care spune:
„Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26) şi:
„Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.”
Noi credem din toată inima că Tu ne vei vindeca şi vei alunga boala, pentru că inima nu ne osândeşte cu nimic. Astfel venim şi Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.
Doamne, aici sunt scrisori, obiecte micuţe şi pacheţele care ii reprezintă pe cei bolnavi. Noi am fost învăţaţi de Cuvânt că oamenii luau de pe trupul lui Pavel şorţuri şi batiste iar când le puneau peste cei bolnavi aceştia erau vindecaţi.
Noi ştim că nu suntem sfântul apostol Pavel, dar Tu eşti încă acelaşi Dumnezeu, aşa că Te rugăm să faci ca atunci când aceste batiste vor atinge bolnavii, vrăjmaşul să le dea drumul şi ei să fie vindecaţi.
Pentru că urmăm învăţăturile lui Dumnezeu, mărturiile Bibliei Lui şi credem în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care ne curăţă de toate păcatele, Te rugăm să ne dai Duhul Sfânt şi vindecarea divină chiar acum, în Numele lui Isus Hristos. Amin
– Amin –