Meniu Închide

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE CARTEA ”EVREI” – Partea a treia

Print Friendly, PDF & Email

Este un mare privilegiu că putem fi din nou în Tabernacol, în această părtăşie minunată, ca să ne închinăm după Cuvântul lui Dumnezeu care ni se dă fără plată. Ne place foarte mult să ne bucurăm împreună de această binecuvântare.

Sunt încredinţat că Dumnezeu ne va binecuvânta în seara aceasta aşa cum ne-a binecuvântat şi cu ocazia mesajului de azi-dimineaţă.

Mai devreme, am discutat cu vecinii mei: cu domnul şi doamna Wood şi cu ceilalţi, şi toţi spuneau că aceasta a fost cea mai bună predică a fratelui Neville. Da, dintre toate predicile pe care le-a ţinut până acum, aceasta mi-a plăcut cel mai mult. Mi-a dat curaj şi m-a pus la punct. Voi ştiţi că mie îmi place să recunosc adevărul.

În ce priveşte adevărul şi curajul, voi ştiţi că atunci când David a trecut prin încercare, în loc să spună: „Doamne, ajută-mă pentru că mă duc să fac cutare lucru,” a aşteptat şi L-a întrebat pe Domnul ce să facă. Voi ştiţi că el a adus efodul şi a spus: „Haideţi să-L întrebăm pe Domnul ce trebuie să facem în această situaţie critică.”

O, acesta este un lucru cu adevărat mare! Avea mai multe vitamine decât toate farmaciile din ţară. Da, domnilor, cu adevărat aceasta ne face bine.

În seara aceasta, ne vom ocupa de ultimele întrebări şi  intenţionăm să nu stăm mai târziu de miezul nopţii.

Am aici câteva întrebări grele de la un predicator; întrebări la care este destul de dificil de răspuns. Voi ştiţi că înainte de a pune întrebările, predicatorii caută singuri răspunsul în Biblie.

Aceste lucruri se înregistrează pe bandă, apoi vor fi trimise în Georgia, la un prieten al meu, care are opt întrebări foarte profunde din Biblie.

Nu uitaţi să vă rugaţi pentru noi săptămâna viitoare. Soţia mea se simte mai bine, aşa că astăzi s-a ridicat şi m-a ajutat să gătesc.

Dragii noştri fraţi din Canada, fratele şi sora Sothmann, au venit în vizită şi desigur, ne bucurăm foarte mult pentru aceasta. Ştiind de vizita lor, soţia mea s-a ridicat din pat ca să poată sta de vorbă şi să aibă părtăşie cu aceşti creştini dragi.

Suntem foarte bucuroşi că-l avem printre noi şi pe fratele Freddie. Sora a rămas cu soţia mea. Dimineaţă a fost aici, dar acum a rămas cu Meda ca să-i ţină de urât până ne întoarcem. Ştiu că se va face târziu, pentru că avem şi Cina şi spălarea picioarelor.

Suntem bucuroşi şi pentru ceilalţi musafiri pe care-i avem în mijlocul nostru.

Înainte de-a începe să răspundem la întrebări, aş vrea să vă gândiţi că s-ar putea ca eu să mă înşel. Înţelegeţi? Eu nu pretind că tot ce fac este bine, dar dacă voi greşi cumva, iertaţi-mă şi rugaţi-vă pentru mine. Eu însumi Îl rog pe Domnul să mă ierte, pentru că nu vreau să fac nici un rău.  N-aş vrea ca răspunsurile mele să vă dăuneze, deoarece încerc să răspund la ele cât pot de bine.

Dacă totuşi va trebui să-mi schimb convingerile după Biblie, acesta este singurul lucru pe care-l pot face. Adevărul este că noi ar trebui să fim dispuşi tot timpul să ne schimbăm atunci când vorbeşte Cuvântul Său.

Cred că în seara aceasta ne vom ruga din nou pentru bolnavi, ca de obicei. Uneori vă miraţi – voi sunteţi puţini aici la Tabernacol, şi nu vedeţi rezultatele pe care aţi dori să le vedeţi, dar trebuie să priviţi într-o adunare mai mare, de trei mii până la zece mii de oameni, şi veţi vedea că acolo este altă situaţie.

Vreau să vă spun că telefonul sună tot la câteva minute, ziua şi o parte din noapte, pentru a ne anunţa cât de minunat lucrează Domnul. Astfel, am fost sunat de o doamnă, care mi-a spus: „Frate Branham, am fost la adunarea cutare, pentru că sufeream de multă vreme de boala cutare. Tu mi-ai spus ce boală am, iar eu aproape că am leşinat când am fost vindecată de El. De atunci nu am mai avut nici un fel de probleme.

O altă femeie, mi-a zis despre fiul ei care era foarte grav bolnav de inimă. Cred că este aici în seara aceasta, pentru că spunea că va veni cu maşina de la Bedfort sau aşa ceva. El stătea în adunare, iar Domnul a venit, l-a atins şi i-a vorbit despre boala lui, spunându-i că are dureri de inimă şi braţul paralizat. Imediat, el s-a urcat în maşină şi s-a dus acasă, iar de atunci n-a mai avut nici un fel de probleme. Este aici doamna de la Bedford? Da, iat-o acolo în spate.

Mai este o doamnă care m-a sunat din Evansville. Ea n-a putut să ajungă aici pentru că este prea departe şi nici nu ştia că în seara aceasta urmează să avem un serviciu de vindecare. Ea mi-a zis: „Frate Branham, eram în adunarea din Evansville şi tu ai privit în spate, peste mulţime, mi-ai spus cine sunt, ce am făcut, ce boală aveam şi aşa mai departe. Aveam astmă şi încă din copilărie a trebuit să ard în cameră astmador. Aceasta s-a întâmplat cu doi ani în urmă, iar de atunci nu mai am nimic.

Acum voi spune ceva pentru cei care nu au fost dimineaţă aici ca să se bucure de mărturie.

Ieri m-am dus la un magazin să cumpăr o păpuşă pentru fetiţa mea, Rebeca. Sara urma să meargă astăzi undeva – una din colegele ei şi-a sărbătorit ziua de naştere sau ceva de genul acesta, şi ea i-a cumpărat un mic dar, iar eu am cumpărat păpuşa. Acolo ne-am întâlnit cu o femeie care a venit şi mi-a zis:

„Mă mai recunoşti?”

„Nu, nu cred,” am răspuns eu.

Până la urmă, am aflat că era rudă cu fratele Neville. Când mă pregăteam pentru plecare în Suedia, ea a venit aici pentru că avea un băieţel în scaunul cu rotile, ca micuţa Edith. Băieţelul avea cancer la creier, iar căpşorul îi atârna în jos. Medicii îi mai dăduseră doar trei săptămâni de viaţă, după ce l-au consultat şi i-au stabilit diagnosticul. A trebuit să-l ducă în scaunul cu rotile şi apoi să-l pună pe targă pentru a fi examinat.

M-am dus să mă rog pentru el, şi L-am rugat pe Domnul să-l vindece, iar a doua zi când l-au ridicat de pe pat ca să-l pună în scaunul cu rotile, el a spus: „Nu vreau scaunul cu rotile!”

L-au urcat în maşină şi l-au dus la spital, iar când medicii au vrut să-l pună pe targă, el a zis: Nu vreau targa!” apoi a alergat sus şi s-a întins pe pat. După ce l-a examinat, medicul a zis: „În loc de trei săptămâni cât am spus data trecută, acum îţi spun că va trăi o sută de ani.”

Da, el va trăi.

Ieri, m-am întâlnit cu mama lui şi mi-a spus că băiatul este la joacă. Acum el este deplin sănătos deşi a avut o tumoare malignă pe creier. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că Isus Hristos este Acelaşi.

O, sunt mii de asemenea mărturii care s-ar putea povesti! Vedeţi? Dumnezeu nu poate greşi. Aşa ceva este imposibil.

Frate John, ochiul tău este mai bine? El a avut un accident: bătea un cui, şi i-a sărit apoi în ochi. Noi ne-am rugat cu toţii pentru fratele nostru John O’bannon din Louisville, care a fost accidentat la ochi.

În ce priveşte aceste întrebări, ele vin din adâncul inimii cuiva. Ei au citit prin Scriptură şi au găsit aceste lucruri, dar pentru că nu au fost mulţumiţi de felul în care   le-au înţeles, ni le-au dat nouă ca să încercăm să răspundem la ele. Vedeţi în ce situaţie dificilă ne aflăm, pentru că ei se vor baza pe ceea ce vom spune noi. De aceea, trebuie să fim siguri când le dăm răspunsul. Şi pentru a fi siguri că vom răspunde bine, haideţi să ne plecăm capetele şi să-I cerem Duhului Sfânt să ni le desluşească.

Tată ceresc, o, ce har măreţ să-L numeşti „Tată” pe Creatorul cerurilor şi al pământului. Te rugăm să iei aceste întrebări în grija Ta, pentru că ele ne-au fost trimise cu cea mai adâncă sinceritate.

Îngăduie, Doamne, să răspundem şi noi cu cea mai mare sinceritate, din inimă şi cât se poate de bine. Lasă ca binecuvântările Tale să se odihnească peste fiecare dintre noi. Îngăduie, de asemenea, ca în această seară să spunem lucruri care să-i ajute pe toţi cei care sunt aici, iar când vom pleca, după rugăciunea pentru bolnavi şi după Cină, să spunem ca cei care mergeau către Emaus: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum?”

Îţi cerem aceste lucruri în Numele lui Isus. Amin.

Aşa cum am spus de multe ori, după părerea mea, acestea sunt cele mai bune întrebări şi ele provoacă uneori mici discuţii.

Văd că prima dintre ele este o întrebare la care am mai răspuns şi care mi-a fost dată înapoi. O citesc dacă vreţi.

                              ***

15. Mai trăiau şi alţi oameni pe pământ, în vremea când Adam şi Eva au avut copii în Eden? În Geneza 5.16 se spune despre Cain că a locuit în ţara Nod şi a cunoscut-o pe nevasta lui.

Aceasta este o întrebare minunată. Odată, cineva m-a întrebat: „Cine era soţia lui Cain?” iar eu i-am răspuns în glumă: „Fiica soacrei lui,” sau „doamna Cain”, dar aceasta nu dă răspunsul la întrebare.

Cain a avut o soţie, pentru că aşa ne spune Biblia, iar dacă a avut o soţie, a trebuit s-o ia de undeva. Vom lămuri imediat aceasta.

Prima parte a întrebării este:

Mai trăiau şi alţi oameni pe pământ, în vremea când Adam şi Eva au avut copii în Eden?

Dacă observaţi, Biblia ne vorbeşte foarte rar despre naşterea unei femei. Ea consemnează de fiecare dată naşterea copiilor de parte bărbătească, nu şi a celor de parte femeiască.

Rareori era amintită naşterea unei fetiţe şi ca să fiu sincer, nu-mi vine nici una în minte acum. Se spune doar: „A avut fii şi fiice.”

Biblia vorbeşte numai despre trei dintre copiii care li s-au născut lui Adam şi Evei, iar aceştia sunt: Cain, Abel şi Set. Toţi trei erau bărbaţi.

Acum, dacă nu s-ar fi născut nici o fată, la moartea Evei, singura femeie, rasa umană ar fi încetat să mai existe deoarece n-ar fi avut cum să se mai înmulţească. Eva ar fi fost singura femeie, dar vedeţi voi, în Biblie nu se menţionează naşterea fetelor, aşa că, cu siguranţă ei au avut şi fete şi băieţi.

Scriitorul antic Josephus, unul dintre cei mai vechi scriitori pe care îi avem, spunea că Adam şi Eva au avut şaptesprezece copii: băieţi şi fete.

Cain s-a dus în ţara Nod.

Dacă observaţi, cel care a pus întrebarea a pus foarte bine problema. Aţi observat cum a scris? „Când au avut copii în Eden…” nu în grădina Edenului.

Deci cine a pus întrebarea a spus: „Mai trăiau şi alţi oameni pe pământ, în vremea când Adam şi Eva au avut copii în Eden?” Nu în grădina Edenului, deoarece fuseseră alungaţi din ea. Ei se aflau încă în Eden, iar grădina era în partea de răsărit a Edenului. Edenul era un fel de ţară, iar Nod era o ţară vecină.

Singura femeie cu care se putea căsători Cain trebuia să fie propria lui soră, deoarece nu avea nici o altă posibilitate.

Exista un singur bărbat şi o singură femeie din care puteau să se nască, aşa că el a fost nevoit să se căsătorească cu sora sa. Acest lucru era îngăduit în vremea aceea.

Şi Isaac s-a căsătorit cu verişoara lui primară, Rebeca, la porunca lui Dumnezeu.

Sara era sora lui Avraam, soră de tată, dar nu şi soră de mamă. Vedeţi? Avraam s-a căsătorit cu sora sa. Ei aveau mame diferite, dar acelaşi tată.

Aşadar, înainte ca sângele oamenilor să slăbească, erau legale căsătoriile între rude, dar acum nu mai sunt.

Astăzi, dacă te-ai căsători cu sora ta, s-ar putea să aveţi copii deformaţi. Nici chiar verii de prima sau a doua spiţă nu ar trebui să se căsătorească între ei pentru că sângele decade tot mai mult.

Dar atunci, singurul lucru pe care îl putea face Cain era să se căsătorească cu propria soră. Astfel, el şi-a luat soţia, s-au dus în ţara Nod şi acolo a cunoscut-o şi au avut copii.

Dacă aţi observat, linia lui Cain a avut oameni deştepţi, în timp ce pe linia lui Set au venit oamenii credincioşi; vreau să spun: viţa celor neprihăniţi. Din ei: din Cain şi din Set, descind cele două linii pe care le avem astăzi.

Linia lui Cain şi linia lui Set există şi astăzi. Ambele au continuat în acelaşi fel. Copiii lui Cain şi copiii lui Set sunt deopotrivă în Jeffersonville, în seara aceasta. Sângele slăbeşte, degenerează, dar cele două linii există încă.

Acum fiţi atenţi! Chiar înainte de potop, copiii lui Cain era inteligenţi; erau oameni de ştiinţă, oameni învăţaţi şi chiar foarte religioşi, dar cu toate acestea ei erau osândiţi. Vedeţi?

Fiţi atenţi! Ei erau exact ca tatăl lor Cain. El era un bărbat religios: a zidit un altar frumos, a întemeiat o biserică frumoasă şi s-a străduit să le facă să arate mai bine decât ceea ce făcuse Abel.

Ştiaţi aceasta? El şi-a împodobit altarul cu flori, l-a înfrumuseţat, şi-a făcut o biserică mare şi elegantă, pentru că se gândea că în felul acesta va primi trecere înaintea lui Dumnezeu.

Abel a luat un mieluşel, l-a aşezat pe un bolovan şi l-a omorât.

Acum, dacă Dumnezeu este drept şi dacă tot ceea ce pretinde El este închinarea, Cain I S-a închinat tot atât de sincer ca şi Abel.

Amândoi erau sinceri şi amândoi voiau să primească îndurare înaintea Domnului Nici unul dintre ei nu era necredincios, ci amândoi credeau în IaHVeH.

Aceasta ne dă de gândit.

Pe unii dintre oamenii care sunt în seara aceasta aici, nu i-am mai văzut niciodată până acum, dar trebuie să înţelegeţi şi să ţineţi minte următorul lucru: nu contează cât de religios eşti, aceasta nu are nici o legătură. Poţi să locuieşti în biserică, poţi să fii cât se poate de sincer, şi totuşi să fii pierdut. Înţelegeţi?

Voi spuneţi: „Bine, dar păstorii noştri sunt cei mai deştepţi; ei au absolvit seminarii şi au primit cea mai bună educaţie. Ei sunt teologi, cunosc toată teologia şi aşa mai departe. Sunt inteligenţi şi instruiţi; sunt cei mai buni.” Este adevărat, dar cu toate acestea pot fi pierduţi. Înţelegeţi?

Toţi oamenii de pe linia lui Cain au fost religioşi şi renumiţi printre ceilalţi: erau oameni de ştiinţă, medici, arhitecţi, ingineri, oameni deştepţi, dar de la Cain încoace, toţi au fost respinşi.

Pe linia lui Abel nu erau arhitecţi, nici profesori sau oameni inteligenţi; ei erau mai mult sau mai puţin smeriţi, păstori şi ţărani care umblau prin Duhul.

Biblia spune: „Acum dar, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1).

Omul duhovnicesc are un suflet duhovnicesc, care nu poate muri niciodată. Omul firesc însă, are în jurul lui o atmosferă religioasă şi vrea să slujească Domnului, dar cu toate acestea rămâne tot firesc. El nu este necredincios, dar este credincios după firea lui pământească; şi aceasta este categoria de oameni care a fost respinsă întotdeauna.

De acolo, Cain a plecat şi s-a căsătorit cu sora lui, în ţara Nod. Nu ni se spune cu cine s-au căsătorit Set şi ceilalţi, dar este minunat că avem răspuns la întrebarea: „Cu cine  s-a căsătorit Cain?” El s-a căsătorit cu sora lui. Pentru că pe pământ nu mai erau alte femei, el a trebuit să se căsătorească cu o femeie născută tot de Eva, deci cu sora lui.

Eva a fost mama tuturor celor vii, a tuturor oamenilor care trăiau.

Cuvântul „Eva” înseamnă „mama celor vii.” Înseamnă că ea este aceea care a dat naştere şi seminţei lui Cain. Acesta este singurul răspuns pe care-l pot da: Cain s-a căsătorit cu propria soră.

Într-adevăr, în vremea aceea trăiau şi alţi oameni, pentru că Adam şi Eva au avut copii în Eden.

Fiţi atenţi  la întrebare:

Mai trăiau şi alţi oameni pe pământ, în vremea când Adam şi Eva au avut copii în Eden?”

Răspunsul este „Nu!”

Apoi, în Geneza 5.16 citim că acest Cain a trăit în ţara Nod şi a cunoscut-o pe soţia lui. Desigur. Înţelegeţi?

În Geneza 1 ni se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, adică în teofanie.

În Geneza 2 ni se spune că El l-a făcut pe om din ţărâna pământului, adică în trupul pe care-l avem noi acum.

În Geneza 3 a urmat căderea omului şi izgonirea lui din grădina Edenului, şi apoi au venit copiii. Cain şi-a luat soţia şi a locuit împreună cu ea în ţara Nod, deoarece Dumnezeu îl îndepărtase din părtăşia cu El fiindcă îl omorâse pe fratele său Abel.

Iată deci cu cine s-a căsătorit: cu propria lui soră.

Nădăjduiesc că fraţii de culoare vor ierta această remarcă, pentru că eu cred că ea este cu totul şi cu totul greşită.

După ce m-am întors la Domnul, prima persoană cu care m-am întâlnit a fost fratele George DeArk şi ceilalţi de acolo de jos.

Domnul m-a călăuzit spre un loc unde se discuta despre originea negrilor. Astfel, ei încercau să spună că de fapt Cain s-a căsătorit cu un animal care semăna cu o maimuţă şi astfel a apărut rasa neagră. Să nu spuneţi niciodată aşa ceva!

Până la potop nu au existat negri, albi sau alte culori, ci a fost o singură rasă de oameni. Culorile au început să apară după potop şi după zidirea turnului Babel, când oamenii s-au împrăştiat peste tot.

Noi toţi ne tragem din acelaşi pom. Acesta este adevărul, vorbind fizic. Adam şi Eva au fost părinţii oricărei făpturi omeneşti care a existat vreodată pe pământ. Aşa este. Cu toţii: negri, albi, cafenii, maro, galbeni, etc, toţi ne tragem din ei.

Dacă tot am ajuns aici, am să vă mai spun ceva. Eu cred că oamenii care se ocupă de legile discriminării rasiale sunt de-a dreptul ridicoli. Într-adevăr.

Dumnezeu i-a făcut pe unii oameni cu pielea colorată şi ei sunt fericiţi pentru cum sunt. Sigur că da. Dacă Dumnezeu m-ar fi făcut negru, aş fi fost fericit; dacă m-a făcut alb, sunt fericit; dacă m-ar fi făcut galben, aş fi fost fericit. Dumnezeu ne-a făcut de culori diferite, aşa cum a vrut El, şi noi toţi suntem copiii Lui. Desigur.

Ei n-ar trebui să se certe şi să se contrazică în felul acesta. Este un lucru rău!

N-ar trebui să-l facă! Negrii nu vor să-şi pervertească rasa şi să se amestece cu albii sau cu ceilalţi. Eu nu-i condamn. Nu. Ei au anumite însuşiri pe care albii nu le au. Acesta este adevărul.  Dumnezeu a vrut să fie aşa. Negrii au o mentalitate pe care nu o găseşti la albi, şi aceasta este: „Mergi înainte şi fii fericit! Încrede-te în Dumnezeu şi nu-ţi bate capul cu celelalte.”

Da, fie că au ceea ce le trebuie, fie că nu au nimic, ei sunt fericiţi. Mi-aş dori să fiu ca unul dintre ei. Sigur că mi-aş dori. Ei au această mentalitate şi ea este avuţia lor: nu vor să-şi pervertească rasa amestecându-se cu alte rase. Perfect adevărat.

Cred că doamna de la Shreveport a făcut una dintre cele mai bune afirmaţii pe care le-am auzit vreodată în viaţă. A apărut şi în ziar. Ea a spus:

„În aceste condiţii de discriminare rasială, nu vreau ca copiii mei să meargă la şcoala albilor. Acolo nu ar fi la fel de atenţi cum ar fi dacă ar avea un profesor de culoare.”

Aceasta este o femeie inteligentă. Ea ştia ce spune: copiii ei primesc o educaţie mai bună. Chiar aşa este.

Deci, eu cred că oamenii fac rău prin aceste lucruri.

Ei spun: „Cain şi Abel…” şi aşa mai departe. Nu, domnilor. Culoarea pielii nu are nici o importanţă. Ceea ce contează este duhul lăuntric. Aşa este.

Deci, Cain a cunoscut-o pe soţia lui, care îi era soră. El a dus-o în ţara Nod şi de acolo au pornit marile seminţii ale pământului: închinătorii şi religioşii.

Gândeşte-te, prietene! Opreşte-te o clipă şi gândeşte-te la faptul că există de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de oameni care se duc la biserică cât se poate de sinceri şi de credincioşi acelei biserici, şi cu toate acestea sunt pierduţi la fel ca şi Cain. Înţelegeţi? Este numai alegerea lui Dumnezeu, iar El face această alegere prin îndurarea Lui. Lutul nu se poate împotrivi Olarului, deoarece Olarul are stăpânire asupra lui. Aşa este.

Următoarea întrebare este foarte frumoasă şi aş vrea ca cineva care are o Biblie, s-o deschidă repede la versetele din Scriptură la care se referă cel ce a trimis bileţelul.

În ceea ce-l priveşte pe Cain şi celelalte lucruri referitoare la el, dacă nu ajunge cât am spus, vă rog să mă anunţaţi, fiindcă voi fi bucuros să continuăm discuţia.

Acum 2 Petru 2.4. În ordine, domnilor.

***

16. 2 Petru 2.4: „…dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc…” de ce a mai propovăduit Hristos duhurilor din închisoare, în 1 Petru 3.19?

Vom lua întâi 2 Petru 2.4:

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată…”

Acum haideţi să vedem ce scrie în 1 Petru 3.19. Fiţi atenţi! Voi începe de la versetul 18:

Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh,

în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară…”

Dragul meu, dacă vei citi versetul următor te vei lămuri:

…care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.”

Vedeţi? Cred că acest predicator are o întrebare asemănătoare, la care vom răspunde puţin mai târziu.

Fiţi atenţi! 2 Petru 2.4 apune: „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii… „ Cum este scris cuvântul „îngerii”? Cu „î” mic. Acum citim dincolo: „…duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia…”

Vedeţi? Aceiaşi îngeri. Ei erau oameni, predicatori, mesageri.

Deci: „…nu i-a cruţat pe îngeri…” Ştiaţi că cuvântul „înger” vine de la cuvântul „trimis”? Câţi ştiu că cuvântul „înger” înseamnă „mesager”? Categoric, îngerul este un mesager, un trimis, iar El nu i-a cruţat nici pe ei, pe îngeri.

Vă amintiţi că acum câteva săptămâni am vorbit despre îngerii din Epistola către Evrei?

Şi în Apocalipsa găsim scris: „Îngerului Bisericii din Efes, scrie-i…”  sau „Îngerului Bisericii din Smirna, scrie-i…” şi aşa mai departe. Vă amintiţi?

Atunci am mers înapoi pe firul cuvântului „înger”, şi cu ajutorul dicţionarului am aflat că înseamnă „trimis”.

Deci, cuvântul „înger” poate să însemne „un trimis pământesc sau un trimis supranatural.”

Acestea fiind spuse, dacă luăm Lexiconul şi îl răsfoim, vedem că este vorba despre „primii trimişi”, „primii mesageri”.

Înţelegeţi?

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit…” Vedeţi? Fiinţele supranaturale.

Fiţi atenţi ce a spus:

Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată…”

Să privim din nou şi 1 Petru 3.19:

„…în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară,

când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia…”

Vedeţi? Aceştia erau trimişii acelei zile, mesagerii: „…în care au fost scăpate un număr mic de suflete şi anume opt.”

În capitolul 12 din Apocalipsa ni se vorbeşte despre femeia învăluită în soare, care avea luna sub picioare, iar balaurul roşu aştepta să îi mănânce copilul imediat ce avea să se nască. El trăgea cu coada a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ (v. 14). Aţi remarcat lucrul acesta?

Aceasta nu înseamnă că Satana are o coadă lungă pe care o încolăceşte în jurul oamenilor, ci prin şiretlicurile lui, el a tras o parte din stelele cerului după el.

Aceste stele erau sămânţa lui Avraam.

Pentru a vedea aceasta, putem citi în Geneza 15.5: „Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri…”

El a răspuns: „Nu pot.”

Şi Dumnezeu a zis: „Tot aşa, nici sămânţa ta nu poate fi numărată.”

Cine este Luceafărul strălucitor de dimineaţă? Isus din Nazaret, Cel mai strălucitor Om care a trăit vreodată în trup omenesc. El este Luceafărul strălucitor de dimineaţă, Sămânţa lui Avraam, venit prin Isaac.

Iar noi, fiind morţi în Hristos, suntem „Sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.”

Astfel, stelele din cer reprezintă aici duhurile oamenilor.

Balaurul roşu (Roma şi prigoana ei) a tras după el a treia parte a stelelor cerului şi le-a aruncat jos,  în momentul răstignirii Domnului nostru Isus; când ei L-au respins şi nu au vrut să aibă nimic a face cu El.

Aceştia au fost a treia parte din stelele îngereşti, din fiinţele îngereşti.

În trupul tău, în interiorul tău (Avem o altă întrebare referitoare la acest lucru, şi atunci vom clarifica bine lucrul acesta), se află un duh, un alt om. În exterior este un om, iar în interior este un altul. Înăuntru este partea supranaturală, iar în afară este partea fizică. Înţelegeţi?

Acum, dacă eşti călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în această fiinţă, devii un trimis al lui Dumnezeu sau un înger al Lui, deoarece „trimisul lui Dumnezeu şi îngerul Lui” înseamnă acelaşi lucru. Şi cine are cea mai mare suveranitate: un înger din cer sau un înger de la amvon?

Desigur, îngerul de la amvon, pentru că Pavel a spus:

Dacă un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceasta pe care v-am propovăduit-o noi, să fie blestemat.” (Galateni 1.8). Astfel, îngerul uns cu Duhul Sfânt şi cu Cuvântul are o autoritate care vine imediat după autoritatea lui Dumnezeu din cer. Aşa este.

Domnul Isus a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ, de aceea, duceţi-vă şi Eu voi fi cu voi!

Orice veţi lega pe pământ, Eu voi lega în cer. Orice veţi dezlega pe pământ, Eu voi dezlega în cer.” (Matei 28.18; 18.18).

O, dacă marea biserică a sfinţilor şi-ar da seama că are această putere! Dar există atâta îndoială, frică, cutremur şi îngrijorare: „Oare chiar se poate întâmpla aşa ceva?”

Cât timp vor exista aceste lucruri, Biserica nu va putea sta în picioare, dar când va dispărea şi ultima fărâmă de frică, iar Duhul Sfânt va prelua cu desăvârşire controlul Bisericii, ea va avea putere. Înţelegeţi?

Ei au în spate toate comorile cerului! Sunt mesagerii scaunului de domnie! Absolut. Un trimis al lui Dumnezeu are autoritatea, şi tot ce are Hristos  îi aparţine lui pentru că este  un ambasador al cerului.

El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea, căci veţi fi martorii Mei, după ce Duhul Sfânt va veni peste voi.”

Ce este un martor? Un trimis care vine să depună mărturie în legătură cu ceva. Da, toată puterea cerurilor se află chiar în mâinile voastre.

Şi cu toate acestea, biserica este stearpă şi moţăie. De ce aceasta? Pentru că nu recunoaşte aceste lucruri.

Sufletele din închisoare, care nu s-au pocăit, nu erau fiinţe îngereşti, îngeri coborâţi, ci erau duhurile fiinţelor îngereşti care au căzut înainte de întemeierea lumii, pe vremea războiului din cer.

Mihail s-a luptat cu balaurul, cu Lucifer şi acesta a fost aruncat afară împreună cu toţi copiii lui, împreună cu toţi îngerii pe care-i înşelase. Acei îngeri au venit pe pământ şi au fost puşi în trupuri umane.

Acela este momentul când fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi le-au luat de neveste.

Ei sunt fiii lui Dumnezeu. Fiecare om care se naşte pe acest pământ este un fiu al lui Dumnezeu. Nu contează dacă este păcătos sau cum este, el este un fiu al lui Dumnezeu, creat după chipul lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Aşa este.

Dar încă de la început, Dumnezeu a ştiut cine Îl va primi şi cine nu. În felul acesta, El a putut să hotărască dinainte, sau să nu hotărască, deoarece prin cunoştinţa Sa dinainte a ştiut cine va fi mântuit şi cine nu va fi mântuit. Da, El a ştiut ce duh va avea fiecare om.

Şi credeţi cumva că acele duhuri, care au stat miliarde şi miliarde de ani înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, înainte să existe lumea, nu se pricep la închinare? Ei au coborât de aici, au intrat în trupuri umane şi s-au închinat lui Dumnezeu. Desigur, ei se închină lui Dumnezeu şi au cunoştinţă despre El; sunt întotdeauna inteligenţi, deştepţi şi educaţi, dar Dumnezeu i-a respins încă de la început.

De aceea, prieteni, carnetul de membru de la o biserică sau cunoştinţele teologice, nu au nici o legătură cu mântuirea. Voi aveţi nevoie de sângele lui Isus Hristos şi de naşterea din nou, care vă va aduna în jurul Lui ca unul.

La început, bărbatul şi femeia au fost unu, nu doi; ei au fost făcuţi unul singur. Aceasta s-a întâmplat în trupul de teofanie. Apoi când omul a fost pus în trupul de carne, duhul masculin a fost despărţit de cel feminin.  Ca dovadă, când Dumnezeu a făcut-o pe femeie nu S-a folosit de ţărână ca atunci când l-a făcut pe bărbat, ci a luat o coastă din trupul lui Adam. Astfel, ea a devenit un produs secundar al bărbatului, fiind o parte din el. Înţelegeţi acum? Da?

Iar Dumnezeu şi duhul care I se alătură sunt un singur Duh. Aşa este. Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în Biserica Sa este duhul care vine din cer, care a fost cunoscut de El înainte de întemeierea lumii şi care a respins minciuna diavolului. Acel duh trebuia să-şi ia un trup de carne pentru a fi încercat. Trebuia să aibă un trup de carne ca şi ceilalţi; să aibă un jug la fel de greu ca al lor.

Dumnezeu a cunoscut de la început duhurile care I se vor împotrivi şi pe cele care nu I se vor împotrivi. Aşa este. Diavolul este atât de şiret încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24.24).

Aşadar, aceste duhuri, aceşti îngeri care predicaseră erau în închisoare. Dacă observaţi, aici cuvântul înger este scris cu „î” mic, ceea ce înseamnă că este vorba despre oameni, trimişi, mesageri omeneşti. Ei au păcătuit şi singura cale prin care puteau face acest lucru era necredinţa. Ei aveau propriile religii şi nu au crezut mesajul lui Noe sau pe cel al lui Enoh. Le-au respins şi din cauza aceasta au fost osândiţi. Aşa spune Biblia.

Enoh le-a prorocit şi le-a zis: „Iată că vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi!” (Iuda 14).

Apoi, când Noe a construit corabia, ei ziceau: „Este un holly-roller, un fanatic. Nu există aşa ceva! Auzi: va veni ploaia!” Au trecut o sută douăzeci de ani şi Noe a propovăduit credinţa care aducea salvarea; le-a arătat că exista o cale de scăpare, dar ei erau mulţumiţi cu ceea ce aveau.

Aşa este şi astăzi: oamenii sunt mulţumiţi cu ceea ce au. Dar există o singură cale de scăpare şi aceasta este prin Isus Hristos. Amin.

Iată: aceeaşi seminţie, aceleaşi duhuri. Desigur, ei erau oameni religioşi, chiar foarte religioşi, dar au încălcat legământul.

La fel este şi astăzi. Oamenii se duc, aderă la biserici mari şi încearcă să ajungă persoana cea mai populară din oraş. Dacă vor să adere la o biserică, o aleg pe cea mai mare din oraş, cea despre care oamenii vorbesc cel mai frumos. O, cum pierd chemarea! Cât de departe sunt!

Singura cale prin care vei reuşi să-L cunoşti vreodată pe Isus Hristos este descoperirea duhovnicească, nu teologia, nici efortul tău de a cerceta Biblia.

Chiar dacă aparţineţi de „Ştiinţa creştină”, de metodişti, de „Martorii lui Iehova”, sau de oricare altă biserică, indiferent cine sunteţi, nu-L veţi cunoaşte niciodată prin literă, ci numai şi numai Duhul lui Dumnezeu este Cel care vi-L descoperă. Este vorba de descoperirea duhovnicească.

După ce Adam şi Eva au fost alungaţi din grădina Edenului, a venit Cain cu o teologie bună şi a zis: „Dumnezeu trebuie să ştie că eu fac lucrul acesta din toată inima. Voi ridica un altar minunat şi voi pune pe el flori şi fructe. Îl voi face foarte frumos şi desigur, aceasta Îl va mulţumi pe Dumnezeu. El va înţelege că sunt sincer în inima mea.”

El avea dreptate până în punctul unde ajungea litera. Dumnezeu voia închinare, iar Cain venise să I se închine. El a ridicat un minunat loc de închinare, o catedrală mare şi strălucitoare, cum i-am spune astăzi. A făcut-o bine, a zidit-o corect şi a pus în ea un altar, ceea ce înseamnă că nu era un necredincios.

Dar uitaţi-vă la Abel. Atunci nu exista nici o Biblie scrisă, dar Dumnezeu i-a descoperit faptul că nu un fruct   ne-a scos din grădina Edenului; că nu merele au cauzat căderea lui Adam şi a Evei, ci legătura sexuală interzisă. El a înţeles că totul a pornit de la sângele lui Adam şi de la sângele şarpelui, şi prin descoperire dumnezeiască a luat un miel şi l-a adus ca jertfă lui Dumnezeu, iar Domnul i-a zis: „Aceasta aşteptam!” Sigur că da.

Când au coborât de pe muntele schimbării la faţă,  Isus a spus: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” (Matei 16.13).

„Păi unii spun că eşti Ilie, alţii spun că eşti Moise, Ieremia, sau unul din proroci.”

Dar voi, cine ziceţi că Sunt?”

Şi Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu.” (v. 16).

Atunci Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta… (Fiţi atenţi! Nu l-ai aflat din cărţi şi nici prin educaţie, nu l-ai învăţat într-un seminar şi nici nu ţi l-a spus cineva)…Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi pe această „piatră” voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”

Iată Biserica Dumnezeului celui viu! Biserica este zidită pe descoperire. Dumnezeu îţi descoperă faptul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar dacă Îl primeşti ca Mântuitor personal, ai trecut de la moarte la viaţă.

Duhul Sfânt se mişcă şi lucrează prin mădularele acestui trup. Aceasta este biserica. Nu contează dacă este săracă, dacă este misionară, dacă îşi are sediul sub un pin, sub cerul liber sau în casa vreunui om. Nu frumuseţea exterioară Îl încântă pe Dumnezeu, ci sinceritatea unei inimi care a primit descoperirea că Isus Hristos ne-a fost dat ca Fiul lui Dumnezeu, ca Mântuitor personal. Amin.

Nu mai terminăm niciodată cu aceste lucruri, aşa-i?

Aceia erau îngerii, trimişii, predicatorii, intelectualii, mesagerii care nu au crezut predicarea lui Noe, care le spunea: „Intraţi în corabia aceasta!”

Ei spuneau: „Auziţi ce spune acel holly-roller, fanaticul acela. Ce ploaie? Cine a mai auzit de aşa ceva? Nu avem şi noi biserici? Nu suntem şi noi religioşi?”

Da, erau religioşi.

Şi Isus a spus că ceea ce s-a întâmplat în generaţia aceea se va repeta chiar înainte de venirea Lui: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

Mâncau, beau, se însurau şi se măritau.” (Matei 24.37).

Aveau şi ei pe undeva un „Reno-Nevada”. Aveau tot felul de prostii pe care le au şi oamenii de astăzi. Ei râd, fac glume pe seama acestor oameni, îşi bat joc, au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc Adevărul, legământul şi mesajul harului. Dumnezeu a făcut cu oamenii un legământ şi le-a pregătit o cale de scăpare. Aceasta era salvarea.

„Ce nevoie avem de salvare?” spuneau ei atunci, iar oamenii de astăzi zic: „Nu trăim noi sub o bună formă de guvernare democratică? Ce altceva ne mai trebuie?”

Pe mine nu mă interesează dacă forma de guvernare sub care trăim este sau nu democratică. Noi avem nevoie de sângele lui Isus Hristos. Aşa este. Avem nevoie de Hristos. Eu apreciez guvernarea democratică, dar aceasta nu are nici o legătură cu mântuirea sufletului. Sigur că nu are.

Guvernele vor trece şi la fel fiecare ţară. Eu am fost în locurile unde au  stăpânit Faraonii. Este nevoie să sapi cam douăzeci de metri sub pământ ca să găseşti tronurile pe care au stat. Toţi faraonii, toate împărăţiile de pe pământ, toate aceste lucruri şubrede vor cădea şi vor trece, dar IeHoVaH va împărăţi pentru totdeauna, deoarece El este Dumnezeul cel nemuritor. Noi stăm tari pe Stânca Isus Hristos, pentru că toate celelalte lucruri sunt nisipuri mişcătoare.

Împărăţiile se ridică şi cad, dar pe noi nu ne interesează aceasta, deoarece nu există nimic prezent şi nimic viitor, nu există primejdie, foame sau altceva care să ne poată despărţi vreodată de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos. Când un om este născut din Duhul lui Dumnezeu, el nu mai este o făptură a timpului, ci este o făptură a veşniciei. Amin. El a trecut din moarte la viaţă; a trecut din timp în veşnicie, de aceea nu poate să piară vreodată, iar Dumnezeu a făgăduit că-l va învia în ziua de apoi.

Puteţi avea ce biserici vreţi, puteţi să vă distraţi cum doriţi, puteţi spune glume murdare, puteţi juca jocuri de noroc şi să organizaţi dineuri, puteţi face tot ce vreţi şi să aveţi un predicator cu educaţie, care s-ar descurca mult mai bine decât unul care abia cunoaşte Abecedarul, dar daţi-mi voie să vă spun adevărul: prefer să îmi vorbească un om care nu cunoaşte Abecedarul, dar Îl cunoaşte pe Hristos, decât să-mi vorbească toţi marii teologi care există, cu toată educaţia pe care o au. Absolut.

Nu demult, era în Kentucky un bărbat care abia putea să-şi citească numele şi care spunea că Domnul îl chemase să predice. Voia să închirieze o şcoală, dar autorităţile nu au fost de acord. După puţin timp, a venit un mare predicator, cu o „anexă” la nume, un doctor în teologie, şi imediat i s-a închiriat şcoala. Sigur că da. El a ţinut o trezire care a durat două săptămâni, dar nu a câştigat nici măcar un suflet pentru Hristos.

Tatăl primului predicator s-a dus la oficialităţi şi le-a spus: „Sunt şi eu contribuabil, aşa că şi fiul meu are dreptul să închirieze şcoala. Trebuie să-i aprobaţi.”

Când s-a întors să afle rezultatul cererii, i s-a spus: „Bine, i-o vom închiria vreo două sau trei seri.” Şi aşa au făcut.

În seara aceea, omul s-a dus acolo şi nici n-a putut să citească din Biblie, aşa că a trebuit să roage pe altcineva să-i citească textul, dar când a urcat la amvon, Duhul Sfânt a venit peste el şi în timp ce predica au venit la altar vreo douăzeci de oameni, printre care şi acel predicator teolog.

Desigur, frate, nu contează cât cunoşti, ci pe Cine cunoşti. De aceasta avem nevoie noi. Avem nevoie să-L cunoaştem pe Hristos, pentru că a-L cunoaşte pe El înseamnă Viaţa, iar a-L respinge înseamnă moarte.

Repede la celelalte întrebări. Acum răspunsurile care vor merge în Georgia.

***

17. Ce reprezintă pietrele din Apocalipsa 21.19-20?

Dacă vreţi, puteţi deschide Bibliile. Nu avem prea mult timp, dar voi încerca să răspund la ele repede.

Bine. Este vorba de pietrele care împodobesc temeliile zidului cetăţii. Este vorba de douăsprezece pietre, începând de la iaspis, safir şi aşa mai departe.

Din Biblie veţi afla numele celor douăsprezece pietre, iar de unele dintre ele nici nu aţi auzit vreodată. Dacă veţi privi însă în dicţionar, veţi vedea că este vorba de aceeaşi piatră, dar cu nume diferite.

Prima piatră este iaspisul, piatra întâiului născut, Ruben. Deci prima piatră era Ruben, iaspisul; iar ultima, cea din vârf era Beniamin.

Aceste douăsprezece pietre care constituie temelia zidului cetăţii, se găseau şi pe pieptarul lui Aaron, marele preot al seminţiilor lui Israel. Piatra fiecăreia dintre ele se găsea pe pieptarul lui, iar când oamenii vedeau acest pieptar, ştiau că Aaron este marele preot al întregii seminţii. Acum trebuie să ne referim la mesajul fratelui Neville. Aţi aflat din Biblie că pentru a şti dacă un mesaj era sau nu adevărat, ei consultau Urim şi Tumim. Când cineva spunea mesajul, prorocia, toate acele pietre străluceau împreună, formând o lumină mare, reflectată de safir, de rubin, de iaspis şi de toate celelalte pietre preţioase. Din amestecul lor rezulta un curcubeu frumos.

 Urim şi Tumim a rămas în urmă, în zilele acelei preoţii, dar astăzi Dumnezeu ne-a dat această Biblie ca Urim şi Tumim, aşa că atunci când vorbeşte un predicator, nu este suficient să fie spus doar un lucru în care el îşi pune nădejdea, ci este necesar ca mesajul adus să reflecte întreaga Biblie. Aşa trebuie să fie. Nu este suficient să ia un singur Cuvânt din Biblie şi să spună: „Aşa învaţă Biblia!”

Desigur, ea spune o mulţime de lucruri, dar totul trebuie să se îmbine perfect, iar când vine Duhul lui Dumnezeu, El îmbină tot Cuvântul şi Îl face să reflecte o Lumină mare, aceasta fiind Isus Hristos. Amin.

Cele douăsprezece pietre erau douăsprezece temelii: Ruben, Gad şi aşa mai departe până la Beniamin: douăsprezece seminţii, douăsprezece pietre.

În Ierusalimul ceresc, fiecare temelie va fi aşezată pe unul dintre patriarhi.

Fiţi atenţi la acele pietre, deoarece mai am o întrebare şi veţi vedea că patriarhii reflectă şi altceva.

***

18. Ce reprezintă cele patru făpturi vii din Apocalipsa 5?

Frate Neville, dacă ai la îndemână o Biblie, să citim de acolo. Să începem de la versetul 5:

Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.”

Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul.”

Aş vrea să vorbesc despre cele şapte Duhuri şi despre cei şapte ochi pe care-I are Mielul, dar acum trebuie să ne ocupăm de întrebarea acestui frate.

Deci: „El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, s-au aruncat la pământ înaintea Mielului…”

Dacă observaţi, aici se vorbeşte despre cele patru făpturi vii. Haideţi să citim puţin:

…având fiecare câte o alăută şi potire de aur cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu…” (şi au continuat să se închine Domnului).

Dacă sunteţi atenţi, aceste făpturi vii aveau înfăţişări diferite. Astfel, „cea dintâi semăna cu un leu; a doua semăna cu un viţel; a treia avea faţa ca a unui om; şi a patra semăna cu un vultur care zboară.” Ele nu mergeau niciodată înapoi, deoarece nu aveau cum, şi aceasta pentru că erau pline de ochi şi pe dinainte şi pe dinapoi. (Apocalipsa 4.7,6b).

Câţi dintre voi îşi amintesc vremea când m-am ocupat aproape doi ai de cartea Apocalipsei? Desigur, cei mai în vârstă îşi amintesc aceasta.

Vedeţi, ele nu puteau merge înapoi pentru că în orice direcţie s-ar fi dus erau tot cu faţa. Fiecare din aceste făpturi vii avea patru feţe (Ezechiel 1.6), aşa că dacă o luau într-o parte, mergeau ca omul; dacă o luau în partea cealaltă, mergeau ca leul; dacă mergeau invers, mergeau ca viţelul; iar dacă o luau încolo, mergeau ca vulturul. Vedeţi? Nu aveau cum să meargă înapoi, ci de fiecare dată mergeau numai înainte.

Voi răspunde repede pentru că nu vreau să stau mult la această întrebare.

În Biblie, făpturile vii (simbolizate prin animale), înseamnă o putere. Aţi văzut? Aceste animale nu veneau din mare şi nici din altă parte, ci stăteau înaintea scaunului de domnie şi se închinau lui Dumnezeu.

Cele „patru făpturi vii” înseamnă „patru puteri” care se ridică pe pământ: cele patru Evanghelii: Matei, Marcu, Luca şi Ioan; nici una dintre ele nu se contrazice cu celelalte.

Dacă Evanghelia merge înainte „ca un Leu”, este neînfricată, vitează, stăpânitoare şi înfricoşătoare ca un leu. Dacă merge „ca faţa unui om”, este înţeleaptă şi abilă ca un om; dacă merge „ca un vultur care zboară”, are aripi puternice şi ajunge pe cele mai înalte culmi. Înţelegeţi ce vreau să spun? Iar dacă merge „ca un viţel” este vita de povară şi de jertfă care duce greul Evangheliei.

Deci cele patru făpturi vii sunt cele patru Evanghelii: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, cele patru Evanghelii care răsună în prezenţa lui Dumnezeu.

Dacă aţi observat, ele aveau ochi şi în faţă şi în spate, ceea ce înseamnă că totul se reflectă pe fiecare parte. Ele vedeau oriunde se duceau, iar aceasta este puterea Evangheliei care este vestită. Da, ea are înţelepciunea unui om, agerimea unui vultur, tăria unui viţel şi puterea şi îndrăzneala unui leu.

Înţelegeţi? Cele patru făpturi vii din Apocalipsa 5 sunt cele patru Evanghelii.

În ordine. Să vedem acum întrebarea următoare.

***

19. Cine sunt cei douăzeci şi patru de bătrâni?

Este simplu. Putem merge chiar acolo să citim. Cei douăzeci şi patru de bătrâni stăteau înaintea scaunului de domnie. Pentru a vedea aceasta, vom citi din Apocalipsa 4.10:

„…cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile prin voia Ta şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute.”

Cei douăzeci şi patru de bătrâni. Bătrânul este un supraveghetor. Observaţi! Sunt doisprezece patriarhi şi doisprezece apostoli. Doisprezece stăteau într-o parte şi doisprezece în partea cealaltă. Da, într-o parte erau patriarhii, Vechiul Testament, iar în partea cealaltă erau apostolii, Noul Testament.

Nu le-a zis Isus ucenicilor Săi: „Veţi şedea pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”?

În cetate va fi şi un Pom, Pomul Vieţii, care va sta pe cele două maluri ale râului şi va rodi douăsprezece feluri de rod. El va da rod în fiecare lună, ceea ce înseamnă că va rodi douăsprezece feluri de roade în fiecare an care trece, deoarece sunt douăsprezece luni. Înţelegeţi?

Deci cei douăzeci şi patru  de bătrâni sunt cei doisprezece patriarhi şi cei doisprezece apostoli, şi ei vor sta înaintea scaunului de domnie.

Acum să vedem următoarea întrebare.

***

20. Ce înseamnă „firul roşu” din Geneza 38?

„Firul roşu…” Dacă vă amintiţi, este vorba de Iuda şi Tamar. Iuda şi-a căsătorit unul dintre fii cu această femeie numită Tamar. După o vreme, bărbatul femeii a murit fără să aibă copii cu ea, aşa că conform Legii fiul următor trebuia s-o ia de nevastă pe soţia fratelui său şi să ridice sămânţa celui mort. Dar cel de-al doilea fiu nu a vrut să ridice sămânţa fratelui său şi Domnul l-a omorât. Iuda mai avea un fiu, dar pentru că era încă mic, i-a zis norei sale: „Aşteaptă până când va creşte acest fiu, ca să te poţi mărita cu el.” (Geneza 38.11).

Când tânărul a ajuns la vârsta când trebuia să se căsătorească cu fosta soţie a celor doi fraţi mai mari, Iuda nu i-a dat-o de nevastă cum promisese.

După o vreme, Iuda s-a dus la cei ce tundeau oile, iar cineva a anunţat-o pe Tamar de vizita socrului ei. Atunci, văzând că fusese înşelată în aşteptarea ei, tânăra femeie şi-a lepădat hainele de văduvă şi s-a îmbrăcat ca o curvă, s-a acoperit cu o mahramă ca să nu fie recunoscută de Iuda şi  s-a aşezat pe drumul pe care avea să treacă acesta.

Când a trecut pe acolo, Iuda a luat-o şi a trăit cu ea fără să ştie că era nora lui. Când i-a cerut să facă acest lucru, femeia l-a întrebat: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” (v. 16b).

El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.”

„Îmi dai un zălog până îl vei trimite?” Şi astfel, i-a dat inelul, lanţul şi toiagul său.

Când au venit să-i aducă iedul, slujitorii lui Iuda nu au mai găsit „curva”, pentru că ea nu era o curvă.

Timpul a trecut şi după o vreme, Tamar a arătat că avea să fie mamă. Atunci unii au mers şi i-au spus lui Iuda:

Iată că Tamar, noră-ta, a curvit şi a rămas însărcinată în urma curviei ei.”

Auzind aceasta, Iuda a zis: „Scoateţi-o afară şi să fie arsă!”

După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului ei: „De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, dar te rog, al cui este inelul, lanţul şi toiagul acesta?”

Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu.”

Când a venit timpul să nască, ea a avut gemeni. După vechiul obicei evreiesc, copilul care se năştea primul, primea dreptul de întâi născut. Amintiţi-vă că acesta era primul ei născut, deoarece nici unul dintre fiii lui Iuda nu avuseseră copii cu ea.

În timpul naşterii, unul dintre copii a scos mâna înainte, iar moaşa i-a legat de ea un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.”

 Aceasta vorbea despre răscumpărarea care avea să vină prin întâiul născut al fecioarei Maria.

Dar el a tras mâna înapoi, şi a ieşit frate-său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De ce ai făcut aceasta, căci celălalt are dreptul de întâi născut.

Aceasta este Geneza 38. Înţelegeţi?

Întâiul născut a rămas sub Legea răscumpărării până la venirea Domnului Isus Hristos.

Eu v-am mai vorbit despre acel măgăruş. Chiar dacă ochii lui erau încrucişaţi şi urechile îi atârnau blege, dacă avea dreptul de întâi născut, în locul lui trebuia să moară un miel nevinovat şi fără cusur. Aşa este.

Acesta era dreptul de întâi născut. Primul copilaş a scos mâna, iar ei au văzut-o. El a scos-o ca să arate că ieşise primul, iar moaşa a legat acel fir roşu de ea; dar după aceea a tras-o înapoi. Vedeţi?

Dar fără discuţie, el era primul. Acesta era firul roşu. Peste tot în Biblie, firul roşu înseamnă răscumpărare. El prefigura venirea Domnului Isus, Întâiul născut.

Primul cal născut, primul viţel născut sau orice alt animal care se năştea primul, era sub Legea răscumpărării şi trebuia să fie răscumpărat; totul trebuia să fie răscumpărat. Aleluia!

O, aceasta îmi dă fiori! Înţelegeţi? Legea spunea că întâiul născut trebuia răscumpărat.

Binecuvântat să fie Numele Domnului.

Când S-a născut Isus Hristos, El a răscumpărat întreaga lume. Sigur că da. El a fost Răscumpărătorul. Toată răscumpărarea este în El şi nu poţi ajunge la ea pe nici o altă cale: nu prin fapte bune, nu prin aderarea la o biserică, nici prin altceva de felul acesta, ci trebuie să vii prin acel fir roşu, prin acel Răscumpărător, prin Răscumpărătorul înrudit.

În ordine. Următoarea întrebare este:

                            ***

21. Ce daruri se vor trimite în legătură cu moartea celor doi proroci din Apocalipsa 11?

Vai, frate Palmer, pui nişte întrebări…

Am văzut că „firul roşu” însemna „răscumpărarea”, iar în continuare vom lua întrebarea aceasta: Ce daruri se vor trimite în legătură cu moartea celor doi proroci din Apocalipsa 11?

Aceasta va răspunde la întrebarea despre evrei pe care mi-a scris-o aseară un prieten de-al meu care este predicator.

Evreii mai au încă trei ani şi jumătate care li s-au făgăduit. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Li s-au promis şaptezeci de săptămâni, şi scrie că la mijlocul ultimei săptămâni Mesia va fi stârpit.

Hristos a predicat trei ani şi jumătate, apoi a fost omorât. El a predicat exact trei ani şi jumătate.

… Apoi a fost ridicată urâciunea: Moscheea lui Omar, care a fost construită pe locul sfânt, aşa cum a spus Dumnezeu cu două mii cinci sute de ani înainte de a se întâmpla. Prorocul a văzut acest lucru şi a spus: „Neamurile vor avea stăpânire acolo, până se vor împlini vremurile neamurilor.”

Acum au mai rămas încă trei ani şi jumătate făgăduiţi.

Dacă aţi observat, cei doi martori din Apocalipsa 11 prorocesc o mie două sute şaizeci de zile, adică exact trei ani şi jumătate, iar când îşi vor încheia lucrarea, vor fi omorâţi.

Ei merg la evrei după răpirea bisericii dintre neamuri. Biserica va merge Acasă pentru ospăţul de nuntă, aşa cum a fost luată Rebeca în casa lui Avraam, când s-a căsătorit cu Isaac. Rebeca şi Isaac au luat în stăpânire tot ceea ce avea Avraam; totul i-a revenit lui Isaac. Absolut.

Dar aceasta nu se putea întâmpla înainte de căsătoria lui Isaac. O, aleluia!

Vedeţi ce tip desăvârşit pentru Hristos şi Mireasa SA?

Când are loc nunta Mielului şi a Miresei în cer, ea intră în stăpânirea tuturor lucrurilor alături de Mirele ei. Absolut.

Isaac şi Rebeca au intrat în stăpânirea tuturor lucrurilor. În timp ce în cer, în slavă se desfăşoară această ceremonie: căsătoria Miresei dintre neamuri cu Prinţul păcii, Fiul lui Dumnezeu, pe pământ sunt cei trei ani şi jumătate în care vor proroci Moise şi Ilie.

Moise nu a fost îngropat niciodată, ci trupul lui a fost luat. El nu a putrezit, deoarece era un tip desăvârşit spre Hristos. Acesta este motivul pentru care a fost luat de îngeri. Nici chiar diavolul nu ştie ce s-a întâmplat cu el, iar Biblia spune că s-a certat cu arhanghelul Mihail pentru trupul lui. (Iuda 9); dar Dumnezeu l-a răpit la ceruri.

Când Ilie, un alt proroc al Domnului era aici şi călătoria lui a ajuns la sfârşit, a coborât la Iordan, şi-a dat jos mantaua, a lovit cu ea apa şi aceasta s-a despărţit dându-i voie să treacă prin mijlocul ei pe uscat.

Văzând că este urmat de Elisei, Ilie l-a întrebat: „De ce mă urmăreşti?”

„Pentru că doresc o dublă măsură din Duhul tău”, a răspuns acesta.

„Greu lucru ceri”, a zis Ilie, „dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine…” (2 Împăraţi 2.10).

Elisei şi-a ţinut privirea aţintită asupra lui, iar după un timp a văzut cum a coborât din cer un car de foc tras de cai de foc, iar Ilie s-a suit în el şi a fost ridicat în slavă.

El nu a gustat niciodată moartea, ci a fost mutat dincolo, ceea ce înseamnă că trebuie să vină înapoi şi să moară.

Dacă îi veţi urmări pe aceşti doi proroci din Apocalipsa 11, veţi vedea că fac exact aceleaşi lucruri pe care le-au făcut Moise şi Ilie.

Poate spuneţi: „Frate Branham, nu cumva vrei să spui că Moise şi Ilie sunt şi acum în viaţă?” Absolut!

Pe muntele schimbării la faţă, înainte ca Isus să ajungă la Calvar, au apărut Moise şi Ilie şi au vorbit cu El. Sigur că da. Ei nu sunt morţi, nu au murit niciodată, dar sunt fiinţe muritoare şi trebuie să moară. Acum, ei aşteaptă în slavă venirea acelui moment, iar atunci se vor întoarce şi vor propovădui exact trei ani şi jumătate, sub ungerea Duhului Sfânt. Înainte de aceasta, binecuvântările sunt luate de la neamuri, Biserica Mireasă este răpită, iar biserica rece şi formală urmează să fie „hăituită de câinii” comuniştilor şi ai catolicilor.

Cei doi proroci vor proroci trei ani şi jumătate, iar Biblia spune că după aceea vor fi ucişi pe străzile cetăţii care, în înţeles duhovnicesc se cheamă „Sodoma şi Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul nostru, adică în Ierusalim.

Ei vor zăcea pe stradă timp de trei zile şi jumătate, apoi duhul de viaţă va intra în ei şi se vor ridica.

Da, ei trebuie să moară la fel ca toţi ceilalţi oameni.

Ei propovăduiesc împotriva răului şi fac să se coboare foc din cer. Cine a făcut acest lucru? Vedeţi? Ei aduc urgii din cer şi lovesc pământul de câte ori vor; aduc foc din cer şi închid cerul să nu plouă.

Cine sunt ei? Chiar Moise şi Ilie. Da, iată cine sunt cei doi proroci!

Ei vor chinui lumea cu propovăduirea lor şi îi vor aduce pe evrei la pocăinţă. Când Îl vor vedea pe Isus venind să-Şi ia Mireasa, ei vor spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru pe care L-am aşteptat. El este!” Dar El nu vine pentru ei, ci pentru Mireasă.

Când Iosif s-a dus în Egipt, el nu i-a luat cu sine pe fraţii săi, ci doar mireasa lui era acolo. Desigur. Dar când s-a descoperit fraţilor săi, nu era nimeni altcineva de faţă. Acesta este adevărul. Chiar şi soţia sa era plecată de acolo.

Când Isus Se va descoperi evreilor, acolo nu va fi nimeni altcineva afară de ei.

Când s-a descoperit fraţilor săi, aceştia credeau că îi va ucide, fiindcă le-a zis:

Eu sunt Iosif, fratele vostru”, după care a început să plângă.

„O”, şi-au zis ei, „acum ştim că ne va ucide!”

La fel se va întâmpla şi cu evreii. Ei vor avea necazuri, vor fi prigoniţi şi alungaţi înapoi în patria lor; vor fi împinşi spre Muntele Carmel, asemenea unei turme de oi.

Când Domnul Isus va veni să-Şi ia Mireasa, ei Îl vor vedea şi vor spune: „El este Acela pe care L-am aşteptat. Iată că a venit!” Da, El Se va ridica şi tămăduirea va fi pe aripile Lui. (Maleahi 4.2). Aşa este.

Iar biserica, rămăşiţa iudeilor, va primi propovăduirea celor doi proroci. Când îşi vor încheia lucrarea, ei vor fi ucişi şi vor zace în piaţa cetăţii, care în înţeles duhovnicesc se cheamă „Sodoma şi Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul nostru, iar ei îşi vor trimite daruri (Apocalipsa 11.10), aşa cum face lumea.

Da, frate Palmer. Priviţi în urmă, în Istoria romanilor, şi veţi afla că în toată lumea a existat o singură naţiune în care se trimiteau daruri după o bătălie câştigată: în Imperiul Roman.

Acesta este motivul pentru care spun eu că antihristul, fiara, se ridică din Roma. Ea nu se poate ridica din Moscova. Sigur că nu! Balaurul roşu care aşteaptă să mănânce copilul femeii, vine de la Roma. Nu aşa s-a întâmplat şi cu Isus? Unde se afla diavolul acela? Cine era el? Cezar August,  care a dat poruncă să fie omorâţi toţi copiii până la vârsta de doi ani.

„Balaurul roşu, fiara” înseamnă „o putere”. Puterea romană a susţinut prigoana, încercând să-L găsească pe Pruncul Isus Hristos.

De fiecare dată când romanii păgâni din vechime aveau o mare victorie, îşi trimiteau daruri ca amintire (pietre albe şi alte lucruri de felul acesta).

Prin urmare, aici este vorba de darurile trimise de biserica romană. Absolut! Chiar aşa este.

Eu am fost la Vatican şi am putut vedea că ceea ce spune Biblia este întocmai. Papa are o coroană triplă pe care scrie: „VICARIVS  FILII  DEI”, şi toate celelalte lucruri. Ei sunt un grup religios care guvernează fiecare naţiune de sub soare.

Eu nu am nimic împotriva catolicilor. Nu, domnilor. Ei sunt la fel de buni ca toţi ceilalţi oameni, dar conform Bibliei religia lor este greşită, şi dacă Biblia are dreptate, ei nu au!

Ei spun: „Nu contează ce spune Biblia, ci ce spune biserica!”

În ce ne priveşte, noi credem că Biblia este Autoritatea supremă, Absolutul, fiindcă ea este Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşadar, în Apocalipsa scrie că ei îşi vor trimite daruri (aceste pietre), iar Biblia ne spune aici în Apocalipsa că „cine are înţelepciune, să socotească numărul fiarei.” Cine are înţelepciune, să facă aceasta. Cine are înţelepciune s–o facă?

Vedeţi ce mică este biserica?

Un tânăr foarte sincer m-a întrebat în dimineaţa aceasta despre darurile duhovniceşti, despre vorbirea în limbi. Cred că în curând va fi predicator.

Despre biserică i-am spus: „O mare parte din ea este condusă de firea pământească, dar noi nu vrem aceasta, ci dorim Adevărul. După El tânjim!”

În ce priveşte darurile, atunci când Dumnezeu dă un dar, acela se va manifesta singur, deoarece Dumnezeu le-a dat bisericii spre zidire şi sfătuire, dar dacă unul se ridică să dea o învăţătură, altul să spună ceva în limbi sau să citească un psalm, aceasta ar duce numai la contraziceri.

Antihristul are o parte adevăr şi o parte minciună. El perverteşte totul: acesta este imperiul roman religios care trimite daruri fireşti. Şi Dumnezeu trimite daruri biruitorilor Săi, dar El le dă daruri duhovniceşti, pe când romanii îşi trimit unii altora daruri fireşti.

Noi credem că Duhul Sfânt este Duh şi că ÎL primim prin botezul care vine de sus. În schimb, biserica catolică învaţă că Duhul Sfânt este „sfânta euharistie”, adică „trupul lui Hristos” pe care Îl primeşti când iei pâinea şi vinul.

Noi credem că este doar o bucată de pâine, şi nu trupul lui Hristos. O vom lua şi noi peste câteva minute. Noi credem că ea simbolizează trupul lui Hristos, nu că este trupul Lui. Aceasta este diferenţa dintre doctrina catolică şi cea protestantă.

Biserica catolică spune: „Pâinea este trupul lui Hristos şi biserica are putere să o transforme!”

Aţi văzut vreodată vreun catolic trecând pe lângă o biserică? Se pleacă şi îşi face cruce. Cauza este luminiţa care arde în altarul bisericii, acolo unde se află pâinea pentru împărtăşanie. „Aceasta (spun ei) este trupul lui Hristos. Când mănânci această pâine, mănânci trupul lui Hristos, după ce ţi-ai mărturisit păcatele.”

Noi spunem că ea doar simbolizează trupul lui Hristos şi că nu este decât o bucată de pâine. Chiar dacă n-ar fi pâine, ci altceva, ar fi acelaşi lucru: un simbol.

***

22. Cum îi vom judeca noi pe îngeri?

Cum îi vom judeca? Prin faptul că suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Îngerii sunt slujitori, în timp ce noi suntem fii şi fiice. De aceea, conform 1 Corinteni 6.3, îi vom judeca pe aceşti îngeri. Aşa este.

***

23. Ce înseamnă că femeia trebuie să poarte părul lung din pricina îngerilor?

Cineva să deschidă Biblia la 1 Corinteni 11 şi vom vedea despre ce este vorba, daţi-mi voie să mă uit puţin, apoi vom citi repede şi vom clarifica lucrurile.

Eu am ceva de spus în legătură cu celălalt verset de aici şi nădăjduiesc că Domnul ni-l va descoperi aşa cum este.

Acum ascultaţi cu atenţie, cu foarte multă atenţie, ca să puteţi înţelege. Luaţi toate părerile preconcepute şi puneţi-le în buzunarul de la vestă, împreună cu toate comentariile. Ascultaţi cu atenţie pentru că este „Aşa vorbeşte Domnul”:

„Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos (Prin aceasta, Pavel vrea să spună: „Urmaţi-mă, aşa cum Îl urmez eu pe Hristos).

Vă laud în toate privinţele că vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.

Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.”

Vedeţi cum este ordinea? Dumnezeu, Hristos, bărbatul şi femeia.

Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte Capul său.

Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei…” Imediat veţi vedea că învelitoarea femeii este părul.

„…pentru că este ca una care ar fi rasă (aceasta înseamnă că dacă vrea să-şi taie părul, atunci să se radă).

Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.”

Imediat ajungem la întrebarea care a fost pusă. Bine.

Conform Bibliei, este greşit ca o doamnă să îşi taie părul. Acum ascultaţi şi veţi vedea dacă Biblia nu-i dă unui bărbat dreptul să-şi lase soţia dacă îşi taie părul; vedeţi dacă nu este aşa.

Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul (adică să aibă părul lung), pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.”

V-aţi gândit vreodată la aceasta?

Mă voi opri puţin aici pentru că aş vrea să înţelegeţi bine. Ţineţi minte că eu am văzut zeci de mii de femei cumsecade (multe dintre ele stau în seara aceasta aici, în biserică), care au părul scurt şi sunt creştine.

Surorilor, eu nu dau vina pe voi, ci pe învăţătura pe care aţi primit-o. Înţelegeţi?

Aceasta este. Predicatorul vostru nu v-a spus niciodată acest lucru, dar dacă este vorba de femeile de aici de la Tabernacol, ele sunt vinovate pentru că noi le spunem mereu aceasta.

Acum fiţi atenţi!

„Bărbatul…” Cine vorbeşte aici? Uneori, câte o doamnă spune: „O, Pavel era un bătrân care ura femeile!”

Ei bine, dacă tot vorbim despre aceasta, haideţi să deschidem la Galateni 1.8 şi să vedem ce spune Pavel despre acest lucru. Deci Galateni 1.8:

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer, ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie  deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema.”

Cu alte cuvinte: „Nu mă judecaţi pe mine, ci   judecaţi-L pe El!” Înţelegeţi?

„Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.”

Fiţi atenţi la versetul următor:

În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;

şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.”

Eu vă spun aceste lucruri cu dragoste şi blândeţe, şi nădăjduiesc că aşa veţi şi înţelege. Ca unul care am călătorit prin întreaga lume,  pot să vă spun că dintre toate ţările, America are una dintre cele mai josnice şi degradante legi în privinţa femeilor.

În legătură cu ceea ce le este îngăduit, fraţilor, Parisul, Franţa, ar fi un „zgârie nori” pe lângă America. Aceasta este o ruşine!

Aţi ştiut că femeia este dumnezeul Americii? Dacă vreţi, pot să vă dovedesc aceasta cu Biblia. Într-adevăr.

Vă daţi seama că am ajuns într-un asemenea hal, încât biserica catolică ne poate strecura liniştită doctrina ei despre fecioara Maria?

Dacă nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat, cum vă veţi închina unei femei? Aceasta a început la Paris şi s-a stabilit la Hollywood, aşa că acum Parisul trebuie să vină la Hollywood ca să se  alinieze liniei modei. Aceasta este căderea femeilor americane.

Ce se întâmplă? Naţiunea noastră a ajuns în punctul în care se iau slujbele de la bărbaţi şi se dau femeilor, aşa încât aproape 90% din ele au ajuns prostituate sau curve.

Starea în care au ajuns bărbaţii se datorează, desigur, faptului că locurile lor de muncă au fost ocupate de femei. Au decăzut atât de mult încât au pus femei ca ofiţeri responsabili cu ordinea publică pe stradă. Aceasta este o ruşine pentru ţara ta! Da, domnilor. Ce aveţi de gând să faceţi în privinţa aceasta?

„Dar tu ce faci, frate Branham?” Eu trebuie să respect aceste lucruri pentru că sunt cetăţean american. Trebuie să fac ceea ce spun „şefii”.

Dacă o femeie îşi pierde respectul de sine, este ruinată!

Tot astfel, dacă o biserică îşi pierde respectul faţă de păstorul ei, este pierdută; iar dacă o naţiune îşi pierde respectul faţă de Curtea Supremă şi hotărârile ei, este ruinată. Acesta este adevărul.

Noi trebuie să respectăm aceste lucruri pentru că ei sunt şefii. Vedeţi?

Dar de la început nu a fost aşa! Absolut.

Ştiaţi că în Geneza Dumnezeu i-a spus Evei că bărbatul va stăpâni asupra ei? Spuneţi aşa ceva în America şi veţi vedea ce vi se va întâmpla. Nici gând de aşa ceva, fiindcă acum femeia este stăpână asupra bărbatului.

Totuşi, dacă ar fi nevoie, aş putea să aduc zeci de femei decente.

Să nu credeţi că spun că femeia nu trebuie să lucreze: poate unele au soţul bolnav şi trebuie s-o facă. Dar dacă nu sunt nevoite, nu trebuie să lucreze, deoarece locul lor este acasă. Acolo este micul lor castel. Exact acesta este locul în care ar trebui să stea.

Dar femeile americane ar muri dacă nu le scoţi să ia masa în oraş. Să nu uitaţi însă că până şi în cazul animalelor, atunci când femela se impune peste mascul întreaga rasă este degradată.

În general, la animale şi păsări femela este mai urâtă decât masculul. Uitaţi-vă la cerb, la fazan, la cocoş, etc. ei sunt întotdeauna mai frumoşi decât femelele. Femela stă în cuib şi îşi creşte puii. Ea se ascunde de şoim, de şarpe, de coiot, etc. ca să-şi poată creşte micuţii, dar rasa în care predomină frumuseţea femeii este întotdeauna o rasă degradată.

Din câte ştiu, Africa este singurul continent în care trăieşte o pasăre mică, o specie în care femela este mai frumoasă decât masculul.

Pasărea aceea este de-a dreptul prostituată. Astfel, ea umblă şi îşi găseşte un partener, pe care îl lasă apoi să-i clocească ouăle, iar ea pleacă în căutarea altuia. Chiar aşa este. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Un tânăr din Kentucky mi-a spus acum câteva zile că la o anumită fabrică de acolo lucrează opt sute de femei, după care a adăugat: „Mi-aş permite  să spun că patru sute dintre ele sunt prostituate de stradă, deşi sunt căsătorite şi au copii.”

Unul şi-a luat soţia de acolo şi a bătut-o cu o scândură, încât era gata s-o omoare. Altul s-a dus la un bărbat să-l împuşte;  altul s-a dus să se bată cu cuţitul… O, aceste lucruri n-ar trebui să se întâmple niciodată! Nu este bine!

Puneţi femeia înapoi în bucătărie, acolo unde îi este locul şi totul va fi în ordine. Trimiteţi-o  la serviciu şi veţi vedea cum se pierde.

Femeile americane strâmbă din nas şi zic: „Aceasta n-are nici o legătură cu mine!” sau: „Aş vrea s-o văd şi pe asta!”

Desigur, voi trebuie să vă purtaţi în felul acesta pentru că aşa a spus Biblia că veţi face. Trebuie s-o faceţi.

Mai demult, dacă în biserica metodistă o femeie îşi tăia părul era scoasă afară. Într-adevăr, ei făceau aceasta, şi nu numai ei ci şi nazarineii, Sfinţii Pelerini, penticostalii, etc.

Ce s-a întâmplat după aceea? Vă spun eu.

Aţi primit la amvon nişte muieratici care se tem că-şi vor pierde bonul de masă sau că vor fi excomunicaţi, că vor fi daţi afară din biserică. Ei nu au îndrăznit să rămână neclintiţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, fie că acesta răneşte sau nu. Acesta este adevărul.

Ascultaţi însă ce vă spun: Bărbatul este stăpânul!

Femeilor, să nu credeţi că veţi putea conduce casa, pentru că nu voi sunteţi stăpânele! Categoric. Desigur nu sunteţi sclave, dar sunteţi numai nişte ajutoare.

Bărbatul trebuie să aibă stăpânire asupra soţiei sale şi să răspundă de ea, deoarece Dumnezeu îi va cere socoteală pentru ea.

Haideţi să citim ca să vedem dacă Dumnezeu spune aceasta sau nu:

Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu…”

Dumnezeu nu este femeie, ci Bărbat. Ştiţi la ce mă gândesc când ei spun că fecioara Maria mijloceşte pentru noi? La marea zeiţă Diana, pentru care Pavel i-a mustrat cu asprime pe oameni. El a zis clar: „Dumnezeu nu este o femeie!”

O piatră căzuse pe câmp, iar ei ziceau că zeiţa le-a aruncat chipul din cer. Acesta este motivul pentru care femeia din Corint şi celelalte care se închinau Dianei, voiau să devină predicatoare. Ele ziceau: „Duhul ne-a spus că putem să predicăm.”

Dar Pavel le-a zis: „Ce? De la voi a plecat Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?

Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că, ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.” (1 Corinteni 14.36,37,34). Exact.

Aceasta o spune Scriptura. Vedeţi? În ziua judecăţii, Dumnezeu le va cere socoteală predicatorilor pentru aceasta.

Ascultaţi-mă! Voi spuneţi: „Bine, dar eu aşa am fost învăţat.” Este adevărat, dar acum ştii deja mai mult. Desigur.

Dacă iei un medicament şi cineva îţi spune că este arsenic, iar tu continui totuşi să-l iei, vei fi singurul vinovat pentru ceea ce va urma. Corect?

Să mergem mai departe:

În adevăr, nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat;

şi nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat.

De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.”

Aţi citit vreodată acest lucru? Este scris în 1 Corinteni 11.10. Dacă observaţi, se vorbeşte despre „prezenţa îngerilor”, pentru că îngerii sunt mesageri, trimişi. Uitaţi-vă din nou la faptul că este scris cu „î” mic. Acolo unde se vorbeşte despre Îngerii din cer se scrie cu „Δ mare. Unde scrie cu „î” mic, este vorba despre bărbaţi, despre trimişi.

Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.

Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită (cu părul scurt)?”

Fiţi atenţi acum:

Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung?”

Voi spuneţi: „Bine, dar ce contează aceasta?” Sigur că contează. Nu vedeţi despre ce vorbeşte Pavel?

Despre păr, despre părul lung, fiindcă femeia trebuie să aibă părul lung.

Acum versetul 14:

Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung?”

Aţi înţeles? Este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, deoarece părul lung este pentru femeie, nu pentru bărbaţi, şi aceasta pentru că Dumnezeu l-a făcut pe bărbat diferit de femeie: atât în privinţa organismului, cât şi în ceea ce priveşte aspectul exterior şi toate celelalte.

Biblia spune că dacă o femeie se îmbracă cu pantaloni sau cu orice altă haină bărbătească, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu, o privelişte murdară şi stricată, iar El îi va cere socoteală pentru aceasta.

De cine vreţi să ascultaţi, căci cea care vă cere aceste lucruri este Biblia, nu un om. Cu toate acestea, voi priviţi în jur şi ziceţi: „Bine, dar eu cred că femeilor le stă bine cu pantaloni!”  Dumnezeu le-a făcut altfel şi vrea ca ele să se îmbrace altfel.

Biblia spune: „Dacă o femeie poartă îmbrăcăminte bărbătească, este o urâciune…” (Deuteronom 22.5). Ştiţi ce înseamnă „urâciune”? Ceva care este scârbos înaintea lui Dumnezeu, iar dacă marele IaHVeH priveşte spre pământ şi te vede ca pe o scârbă… O, Doamne!

Doamnelor, unele dintre voi vă lăsaţi fiicele de 18-20 de ani să iasă pe stradă îmbrăcate în felul acesta, iar voi faceţi la fel: ieşiţi pe stradă îmbrăcate cu pantaloni sau aproape goale; cu nişte haine care vă fac să păreţi ceva ce nu sunteţi, fiindcă vă îmbrăcaţi cât se poate de provocator. S-ar putea să fii nevinovată faţă de soţul tău, dar dacă ieşi afară şi un bărbat se uită după tine pentru că te-ai arătat în felul acesta, în ziua judecăţii vei fi găsită vinovată şi va trebui să răspunzi pentru că ai preacurvit cu fiecare bărbat care s-a uitat la tine şi te-a dorit. Aşa spune Biblia, nu eu.

Ea spune: „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28), iar voi sunteţi vinovate pentru aceasta.

Vei veni la judecată şi vei spune: „Doamne, Tu îmi cunoşti inima şi ştii că nu am preacurvit niciodată, ci am fost credincioasă soţului meu”, dar acolo va fi un bărbat, apoi altul şi altul: 15, 20, 30 sau 40 de bărbaţi care vor spune: „Eşti vinovată de preacurvie!”

De ce? Pentru că ai atras atenţia prin felul în care   te-ai îmbrăcat şi i-ai făcut să te dorească.

„Bine”, vei spune, „dar aceasta nu are nici o legătură cu mine!” Nu? Dar de ce ţi-ai arătat trupul în felul acesta, când Dumnezeu ţi-a spus să nu te îmbraci aşa pentru că dacă o faci, eşti o urâciune? Cu toate acestea, te-ai dus să vezi: „Cine o iubeşte pe Susy” sau cum se numeşte, iar apoi ai încercat s-o imiţi.

Aţi aflat ce s-a întâmplat cu soţul acestei femei? Aţi văzut cu toţii ce s-a scris de curând în ziar? S-a întâmplat când  era la Casper, Wyoming. Cum îl cheamă? Individul acela din „Noi o iubim pe Susy”, sau cum s-o fi numind. Este ceea ce vedeţi voi joi seara când rămâneţi acasă, în loc să veniţi la rugăciune. Cum îi spune? „Noi o iubim pe Susy?” Nu? Dar cum? (O soră spune: „Eu o iubesc pe Lucy.” Da… Deci „Eu o iubesc pe Lucy”. Soţul ei a fost prins la Rene, Nevada, cu o fată de culoare cu care trăia de câţiva ani. Da, iar voi staţi acasă şi vă uitaţi la aşa ceva, în loc să veniţi să auziţi Evanghelia.

Femeia a recunoscut totul! O, îndurare!

Binecuvântată să-ţi fie inima, frate.

Vedeţi? Nimic nu este curat, în afară de Isus Hristos.

Voi spuneţi: „Vai, uitaţi-vă la oamenii aceia!”

Corbii mâncători de mortăciuni sunt păsări frumoase, ceea ce înseamnă că tu nu poţi judeca o pasăre după penele ei. Înţelegeţi? Să nu uitaţi aceasta!

Acum fiţi atenţi!

Nu vă învaţă chiar şi firea  că este ruşine pentru  un bărbat să poarte părul lung?

Pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung (În versiunea engleză scrie: „Dar dacă o femeie are părul lung, aceasta este o cinste pentru ea).

Oare despre ce vorbeşte Pavel aici? Despre pălăria pe care o poartă femeile catolice la biserică? Sau despre baticuţul de pe vârful capului? O, nu! Aici se vorbeşte despre păr. Astfel, dacă o femeie îşi taie părul, îşi taie slava şi nu îi este îngăduit să se roage.

Priviţi cum scrie în continuare:

Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?”

Ni se spune că dacă trebuie să-şi taie părul, să se radă, să fie cheală, dar în felul acesta îşi necinsteşte capul, ceea ce este o ruşine deoarece Cuvântul spune că trebuie să fie învelită.

Eu nu fac decât să citesc din epistola lui Pavel, în rest, totul depinde de voi. Înţelegeţi?

Pentru o femeie este o podoabă (cinste) să poarte părul lung. Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.”

Spune cumva Pavel că i-a fost dată o pălărie? Voi catolicele şi protestantele spuneţi: „Merg la biserică aşa că trebuie să-mi pun o pălărie pe cap.”

Ba nu! Dimpotrivă, trebuie să vă lăsaţi părul să crească. Aceasta este diferenţa, înţelegeţi?

Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului (şi este ruşinos să vină la biserică şi să se roage fără învelitoare).

Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.”

Dacă vreţi să vă certaţi în legătură cu aceasta, certaţi-vă cu Biblia.

„O”, spuneţi voi, „nu este nici o deosebire… Nu contează cum este părul, ci contează cum este inima.” Este adevărat, dar dacă inima este în ordine, va fi şi părul.

Dacă iubiţi cearta de vorbe, mergeţi înainte, dar nu uitaţi că Pavel a spus: „Noi n-avem un astfel de obicei, şi nici bisericile lui Dumnezeu.”

Deci, dacă vreţi să fiţi urmaşi ai lui Cain, mergeţi înainte, dar nu uitaţi că Pavel spune aceasta.

Nu vreau să râd pentru că nu este de râs, dar vă spun, prieteni, aceste îngăduinţe date de oameni sunt o ruşine.

Ascultaţi-mă, surorilor! Eu vreau ca voi să arătaţi cât se poate de bine şi să vă comportaţi cât se poate de frumos. Aşa trebuie.

Trebuie să fiţi drăguţe şi proaspete când soţul vostru se întoarce acasă, la fel ca atunci când vă era doar iubit. Trebuie să-l întâmpinaţi la uşă cu un sărut, la fel de blânde şi sfioase ca atunci când l-aţi sărutat la altar, în ziua când v-aţi căsătorit. Aşa este. Eu nu vă condamn pentru că arătaţi bine şi vă purtaţi frumos, pentru că şi eu vreau să fiţi aşa, iar Dumnezeu ştie că spun adevărul.

Nu demult, am stat de vorbă cu Jack Schuller. Aţi auzit de el? Este cel mai cunoscut predicator metodist.

El mi-a zis: „A venit la mine o femeie cu părul murdar, mestecând gumă, îmbrăcată doar pe jumătate, şi mi-a zis:

„Soţul meu nu mă mai suportă.”

„Nu îl condamn”, i-a răspuns el

Aşa este. Voi trebuie să faceţi totul aşa cum trebuie. Nu vă luaţi prospeţimea şi frumuseţea de la Hollywood, ci luaţi-o din Biblie. Fiţi nişte doamne înaintea lui Dumnezeu; purtaţi-vă ca nişte doamne; îmbrăcaţi-vă ca nişte doamne; fiţi curate.

Orice bărbat care îi permite soţiei lui să iasă în curte să taie iarba sau să meargă la plimbare aproape goală, expunându-se astfel privirilor altor bărbaţi, va răspunde pentru aceasta. Nu vreau să par rău, fraţilor, Dumnezeu îmi cunoaşte inima, dar ar trebui să mă schimb total ca s-o pot lăsa pe soţia mea să facă aşa ceva, pentru că deocamdată eu sunt stăpânul.

Frate, este o ruşine şi o urâciune ca femeia să facă aşa ceva!

Soră, nu vreau să te înjosesc, ci doresc doar să-ţi spun adevărul. Biserica noastră nu are membri, aşa că aici vine cine vrea, dar aceasta este o casă a lui Dumnezeu şi desigur, vă spunem să aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi şi ce faceţi, tocmai pentru că în ziua judecăţii va trebui să daţi socoteală pentru aceasta.

Ascultaţi-mă: lăsaţi-vă părul să crească şi fiţi nişte doamne.

Să citim mai departe:

Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud, pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.”

Mai întâi de toate, aud că atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări…” şi aşa mai departe. (v. 7-8).

Acum, ascultaţi-mă! Frate Palmer, eu nu-ţi spun aceasta pe bandă: Tu predici acolo acelaşi lucru pe care îl predic şi eu aici, dar ştii ce este bine şi ce este rău, şi ca predicator ştii bine că acesta este adevărul. În ordine.

Dacă observi, frate Palmer, cuvântul „înger” este scris cu „î” mic, iar în capitolul la care ne referim este vorba de bărbat şi soţia lui. Acesta este subiectul. De aceea sunt oamenii atât de încurcaţi când citesc Biblia.

Ei zic: „Dumnezeu spune aici ceva, iar dincolo spune altceva”, dar nu este adevărat. Problema este că voi v-aţi îndepărtat de subiect.

Rămâneţi la acelaşi subiect de discuţie! Asta este tot. Iar în subiectul nostru este vorba despre bărbat şi femeie.

Mai este un lucru pe care vreau să-l ating înainte de a încheia. Îmi va lua câteva minute, apoi voi încheia.

***

24. Unde vor fi sfinţii după Împărăţia de o mie de ani şi ce fel de trupuri vor avea?

Cred că aceasta este cea mai frumoasă întrebare. Haideţi să vedem.

Ne vom întoarce pentru câteva minute la învăţătura evreiască. Dumnezeu are acest mare Izvor cu şapte culori. Câţi din voi ştiu aceasta? Vedeţi? Şi câţi din voi ştiu că Dumnezeu are şapte Duhuri? Absolut, şapte Duhuri. Mielul avea şapte ochi şi aşa mai departe; totul se îmbină perfect. (Apocalipsa 5.6) Acesta este Dumnezeu.

El, Logosul, a ieşit de la Dumnezeu. Logosul era Dumnezeu venind din acest Izvor într-un chip omenesc, ceea ce numim noi teofanie.

Teofania este Dumnezeu sub formă de Om. Aşa am fost şi noi la început.

Voi nu înţelegeţi, dar aşa aţi fost la început. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, l-a făcut în teofanie, într-un trup duhovnicesc, iar după aceea l-a aşezat în trupul de carne.

Deci mai întâi, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. Apoi, în Geneza 2.5 citim că „nu era nici un om ca să lucreze pământul”, şi Dumnezeu l-a făcut  pe bărbat, apoi din el a luat-o pe femeie. Aşa este.

Nu era nici un om ca să lucreze pământul…”

Apoi, Dumnezeu l-a coborât pe om pe o treaptă puţin mai inferioară şi l-a aşezat între animale: trupul acesta este făcut ca al animalelor, ca să poată lucra pământul, să poată atinge lucrurile… Teofania nu atinge; ea nu are simţurile pe care le are trupul de carne: văzul, auzul, gustul, pipăitul şi mirosul.

Astfel, Dumnezeu l-a coborât pe om ca să poată simţi şi atinge.

Mergând prin grădina Edenului, mai întâi ca teofanie, aşa cum este astăzi Duhul Sfânt aici, omul conducea viaţa animalelor. Controla totul, dar nu putea să lucreze pământul. Înţelegeţi? Apoi Dumnezeu l-a pus în trup de carne şi i-a dat cele cinci simţuri, ca să lucreze pământul, să cultive viţă de vie şi aşa mai departe. Dar omul se simţea singur.

O, aceasta este o imagine frumoasă!

La început, când omul a fost creat în trupul duhovnicesc, el era bărbat şi femeie. Aşa spune Biblia. Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască.

Şi ce s-a întâmplat? Când omul a fost despărţit de teofanie şi pus în trupul de carne, el nu era cu totul acolo, o parte din fiinţa lui era încă teofanie, partea femeiască, şi nu se simţea bine.

Vitele erau masculi şi femele şi la fel caii şi toate celelalte animale: toate erau perechi, numai Adam era singur. Ceva lipsea. Ori tocmai această dorinţă nelămurită dovedea că exista o parteneră care îl aştepta. Înţelegeţi?

Şi tocmai dorinţa noastră de a muri faţă de acest trup, tocmai faptul că suntem mâhniţi şi frământaţi şi tânjim după o Viaţă fără moarte, dovedesc că există într-adevăr o Viaţă care ne aşteaptă. Înţelegeţi?

Adam se simţea singur, iar Dumnezeu, ca să arate că ei nu pot fi separaţi… Numai o clipă, vă rog. Voi reveni imediat la ceea ce voiam să spun.

Fiţi atenţi! Dumnezeu nu a luat ţărână ca s-o facă pe Eva, ci s-a folosit de „ţărâna” originală, de Adam. Astfel, a luat o coastă din trupul lui Adam şi i-a făcut un ajutor: pe Eva.

Ea a fost făcută din om şi pentru om. La început, când omul era în teofanie, femeia a fost  o parte din el. Ea nu putea fi o altă făptură, ci trebuia să fie aceeaşi făptură.

Acesta este motivul pentru care şi Hristos şi Dumnezeu trebuie să fie aceeaşi Persoană. Nu poate fi altfel. Dacă El ar fi fost un om bun sau un proroc, n-ar mai fi fost un Răscumpărător. Trebuia să fie însuşi Creatorul, dar El este şi acum în teofanie, la fel ca atunci.

Omul era minunat, iar Dumnezeu îl iubea.  Privindu-l El a zis: „Este minunat. Să trăiască veşnic pe pământ. Totul să fie aşa din veşnicie în veşnicie. Fiecare plantă să rodească după soiul ei şi la fel celelalte vieţuitoare. Omul, animalele şi celelalte să trăiască veşnic, pentru că totul este desăvârşit. Înţelegeţi?

Apoi s-a infiltrat păcatul. Aici aş vrea să spun ceva, pentru că mulţi oameni fac o remarcă îngrozitoare cu privire la Psalmul 23. Ei citesc:

Chiar de-ar fi să umblu prin valea întunecată a umbrei morţii…” Nu există aşa ceva! „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii…”

Înainte să existe umbra, a trebuit să existe lumina care să facă umbra. Înţelegeţi?

Ca proroc aflat sub ungerea Duhului, David nu a făcut nici o greşeală, ci a spus Adevărul când a zis: „Chiar de-ar fi să umblu…(nu prin „valea întunecată” ci) …prin valea umbrei morţii.”

Ca să ai umbra, mai întâi trebuie să existe lumina. La fel este şi aici. Noi nu suntem naturali, ci supranaturali.

Acest trup de carne este supus morţii, pentru că s-a născut dintr-o femeie, nu din Dumnezeu. Tu eşti o reproducere a lui Adam şi a Evei.

Chiar dacă eşti negru, alb sau oricum ai fi, eşti un vlăstar ieşit din Adam şi Eva, iar aceasta face ca trupul tău să fie născut în nelegiuire şi zămislit în păcat, şi vii în lume prin minciună. Eşti blestemat şi osândit încă de la începutul vieţii, fără nici o şansă, pentru că duhul pe care îl ai, a venit în tine prin firea pământească, prin relaţie sexuală, prin dorinţa unui bărbat şi a unei femei, iar aceasta a produs un copil pământesc, firesc. Lăsaţi-l şi nu-l învăţaţi nimic şi veţi vedea că acel copil va face rău. Nu-l învăţaţi nimic, nici bine nici rău, şi veţi vedea că va alege răul, deoarece aşa este firea lui.

Urmăriţi un bebeluş, nu mai mare de atât (fratele Branham arată) şi veţi vedea cum se înfurie, cum îşi răsuceşte mânuţele, se înroşeşte la faţă şi îşi ţine respiraţia. Desigur. Ce este aceasta? Firea lui. A moştenit-o ori de la tăticul lui, ori de la mămica, iar dacă nu, de la bunici. Vedeţi? El este un vlăstar.

Tu te naşti în lumea aceasta prin firea pământească şi întreaga ta fiinţă este neagră, murdară, blestemată şi osândită să meargă în iad. Aşa este. Dar atunci când te naşti din nou, Lumina lui Dumnezeu străluceşte în sufletul tău (Aleluia!); atunci nu mai eşti în valea întunecată, ci eşti în valea cu umbră în ea.

Atunci poţi fi învăluit în carne şi în lucruri pe care le cunoşti prin credinţă, dar acolo există suficientă Lumină, iar într-o zi, acea Lumină va trebui să se despartă de întuneric.

Atunci când străluceşte lumina, întunericul trebuie să dispară, iar când vom merge să fim cu Hristos în acel trup, întunericul şi moartea dispar, iar noi ajungem în Lumina desăvârşită. Slavă lui Dumnezeu, pentru că acolo nu mai sunt boli, nici întuneric amestecat.

Acum avem şi boală şi bucurie, avem sănătate, putere, intrări şi ieşiri, urcuşuri şi coborâşuri, bucurii şi supărări, şi aşa mai departe. Este numai umbră, dar avem suficientă lumină încât să ştim că acolo există Lumina. Acum suntem încă în trupul de carne, dar într-o zi totul se va sfârşi. Atunci îngerul morţii va sta la picioarele patului; naturalul se va despărţi de supranatural; lumina se va întoarce la Lumină, iar întunericul la întuneric. Ce este muritor va trece în nemurire; putrezirea va trece în neputrezire, iar noi vom deveni dintr-o făptură a timpului, o făptură a veşniciei. Tu nu poţi ajunge acolo în întuneric deplin, ci trebuie să ai Lumină în întuneric. Acesta este trupul pe care îl primeşti.

Ce facem noi? Ei bine fratele meu sfânt şi sora mea sfântă, înainte de întemeierea lumii, când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut în teofanie, aşa cum era El însuşi.

Astfel, le-a zis făpturilor pe care le crease: „Să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea Noastră…” (Geneza 1.27). O teofanie, pentru că Dumnezeu nu Se făcuse încă trup de carne, ci era şi El în teofanie, iar Moise  L-a văzut şi a strigat: „O, Doamne, lasă-mă să Te văd de aproape!”

Şi Domnul i-a răspuns: „Du-te şi ascunde-te în crăpătura stâncii!” şi Moise a făcut întocmai. Au urmat tunete şi fulgere, iar când a trecut Dumnezeu, Moise a văzut spatele unui Bărbat. Aleluia!

Cine era Acesta? Melhisedec, Împăratul Salemului, Cel care nu are nici tată, nici mamă, nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii. El era. În acel trup a venit El jos şi i S-a arătat lui Avraam. Desigur.

Ce a făcut El? Şi-a pregătit un trup, a intrat în el şi a venit jos să mănânce carne de viţel, unt şi pâine şi să bea lapte de vacă.

Când a plecat de acolo (fratele Branham suflă), trupul acela a dispărut pur şi simplu.

Nu m-am gândit niciodată la asta. Mai demult, aveam o armă de .0,22 Swift .0,220. Fraţii care au armă ştiu. Glonţul este de 48, cam atât de mare (Fratele Branham arată). Este încărcat cu pulbere de 0,36-0,6, şi are o viteză de 1500 m/s.

Zilele trecute am tras la o distanţă de o sută optzeci de metri şi glonţul ajungea până acolo şi ridica praful înainte să se audă ecoul împuşcăturii – atât este de rapid. Iei o scobitoare (cu partea mai lată), pui pe ea pulbere de patru sau cinci ori, apoi închizi glonţul. Într-o secundă îl ai în mână şi poţi împuşca cu el mistreţul care se află la două sute de picioare de tine (cam şaizeci de metri) şi el nici nu apucă să facă o mişcare.

Apoi glonţul se întoarce în starea originală, se transformă în gaze. Un glonţ din cupru amestecat cu plumb, dispare într-o fracţiune de secundă şi nu-l mai găseşti. S-a întors la starea de gaz, aşa cum era cu o sută de miliarde de ani în urmă.  Aceste gaze trebuie să se întoarcă în cupru şi în plumb, să se stabilizeze.

Aşa suntem şi noi aici. Venim dintr-o stare superioară, deoarece la început am fost după chipul lui Dumnezeu. Vălul întunericului ne împiedică să ştim acest lucru acum, dar Isus le-a zis ucenicilor Săi că a fost cu ei înainte de întemeierea lumii. Vedeţi?

Şi noi am fost, dar acum nu putem şti aceasta. Cuvântul spune că „dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem alta care ne aşteaptă deja.” (2Corinteni 5.1). Aleluia! Atunci ne vom muta în această teofanie, din care am venit cândva ca să mâncăm şi să dăm mâna unul cu altul, iar sufletele de sub altar strigă: „Până când, Doamne?”

Sunt şapte trepte care duc la Dumnezeu, pentru că sunt şapte Duhuri. Sufletele de sub altar strigă: „Până când, Doamne? Putem să ne întoarcem?” Vedeţi, ei au fost aici jos.

Şi Dumnezeu le-a răspuns: „Mai aşteptaţi puţin până când vor suferi şi tovarăşii voştri de slujbă ce aţi suferit voi.”

Apoi sufletele se întorc şi devin din nou bărbaţi şi femei şi trăiesc veşnic atunci când întunericul, moartea, boala şi necazurile vor dispărea; atunci nu va mai exista nici o umbră, ci totul va fi lumina Soarelui.

Ascultaţi! Să fie întunericul oricât de mare, niciodată nu va fi destul de puternic încât să nu poată fi spulberat de razele soarelui până la ultima fărâmă. Lumina şi întunericul nu pot locui împreună. Cine are mai multă putere? Lumina, iar atunci când străluceşte lumina, întunericul trebuie să dispară. Amin.

Nu sunteţi bucuroşi? Nu sunteţi fericiţi pentru că ştiţi aceasta? Fără îndoială, nu este nici o umbră! Şi această lumină binecuvântată care este în inimile noastre chiar acum, depune mărturie despre Fiul lui Dumnezeu, despre puterea lui Dumnezeu.

Noi suntem aici. Vedeţi puterea Duhului Sfânt care vine într-o adunare şi spune: „Tu eşti doamna Cutare şi ai făcut cutare lucru în cutare loc. Ai avut această boală timp de atâta vreme, dar „Aşa vorbeşte Domnul: ridică-te în picioare pentru că eşti vindecată!” Şi o umbră de om se întoarce la viaţă pe deplin sănătos, deşi fusese mâncat de cancer.

Nu există nici o îndoială, pentru că Isus a spus: „Aceste lucrări pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”(Ioan 14.12). Şi tot El a spus: „Eu nu fac nimic până nu-Mi arată Tatăl.” (Ioan 5.19).

Ce este aceasta? Lumina care a venit să se amestece cu întunericul pentru a ne răscumpăra pe noi. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Într-o zi, totul va reveni la starea iniţială: atunci când teofania va îmbrăca acel trup nemuritor, la venirea lui Isus. Atunci, Hristos va sta pe scaunul de domnie al lui David, un Om, Domnul Isus care nu va muri niciodată. Nici noi nu vom muri niciodată, nu ne vom mai îmbolnăvi, nu vom mai avea necazuri şi vom trăi fericiţi în mia de ani.

După ce se va sfârşi mia de ani, diavolul este dezlegat şi are loc a doua înviere, învierea celor răi. Înainte de aceasta însă, Satana va fi dezlegat şi va amăgi pe oamenii din cele patru colţuri ale pământului să se ridice la luptă împotriva cetăţii preaiubite şi să-i biruiască pe sfinţi. Numărul lor va fi ca nisipul mării, dar Dumnezeu va trimite o ploaie de foc şi pucioasă şi îi va nimici.

Apoi va avea loc marea judecată de la tronul alb.

În continuare, Ioan a spus: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.

Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” (Apocalipsa 21.1-2).

El a mai spus că „Mielul şi Mireasa SA vor fi acolo pentru totdeauna.” Biblia spune că cetatea va măsura o mie cinci sute de mile (cam 2400 Km2) în lungime, lăţime şi înălţime. Aceasta este descrierea exactă a cetăţii, aşa cum ne spune Biblia. Nu este de mirare că marea nu va mai fi: nu mai este loc pentru ea.

O, va fi atât de minunat!

În cetate este un râu care curge chiar din scaunul de domnie al lui Dumnezeu, şi de fiecare parte a râului creşte Pomul Vieţii, rodind douăsprezece feluri de roade şi dând rod în fiecare lună.

Acolo sunt cei douăzeci şi patru de bătrâni; acolo este Mireasa; acolo sunt cei o sută patruzeci şi patru de mii, famenii Templului.

O, frate, noi ne îndreptăm spre ceva! Totul se desfăşoară înaintea noastră. Cei douăzeci şi patru de bătrâni, cei o sută patruzeci şi patru de mii de fameni, Mireasa şi Hristos. O, Doamne!

„Casa mea, dulcea mea casă…” Amin.

Când mă gândesc că am harul de a merge acolo! De ce aţi alege să mergeţi în întuneric, să muriţi, să mergeţi în haos şi să deveniţi nimic, când puteţi alege Lumina?

Atunci când stăpâneşte Lumina, întunericul nu mai are loc. Duceţi-vă şi aflaţi unde s-a dus întunericul atunci când a venit lumina. Aşa se întâmplă când toate lucrurile se întorc la Dumnezeu.

Întunericul a avut un început şi are un sfârşit, dar Lumina n-a avut nici început şi nu are nici sfârşit, aşa că  într-o zi, lumea aceasta desfrânată, cu tot păcatul ei, cu aşa zisa ei frumuseţe, cu fanteziile şi senzaţiile ei, cu strălucirea ei, cu totul, va dispărea şi nu va mai fi. Nu va mai fi nici măcar amintirea ei. Nu se spune că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de ea?

Dar binecuvântaţii Domnului vor fi totdeauna cu El. Vom avea un trup ca trupul Lui slăvit, vom sta cu El şi vom trăi împreună cu El din veşnicie în veşnicie, pentru totdeauna.

Veşniciile se vor derula cu lumi fără sfârşit.

În seara aceasta ţi se oferă şi ţie şansa de a face o alegere. Dacă nu eşti pregătit să ajungi în locul acela, nu mai contează cât de des te duci la biserică sau ce membru bun eşti, deoarece cât timp Hristos nu-ţi dă Viaţa aceea nouă ca să mergi prin întuneric, tu eşti pierdut chiar dacă eşti foarte religios.

Ascultă-mă, prietene! Religia este a intelectualilor. Copiii lui Cain au avut-o întotdeauna. Şi iudeii au avut o religie când a venit Isus, dar cu toate acestea au respins mântuirea.

Poţi fi foarte religios, în seara aceasta; poţi fi prezbiterian, metodist, nazarinean, penticostal, etc; poţi fi cât se poate de religios, să mergi la biserică şi să depui mărturii; poţi să cânţi, să strigi şi să Îl lauzi pe Domnul. Poţi să dai zeciuială la biserică; poţi să te porţi frumos cu vecinul tău, etc., fiindcă toate acestea nu au nici o legătură cu destinaţia ta veşnică. Şi Cain a făcut la fel. Vedeţi?

Biblia spune că grâul şi neghina cresc împreună. Amândouă însetează la fel de mult după ploaie, iar când plouă, neghina este la fel de fericită ca şi grâul. Dar ce spune Cuvântul? „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Acum haideţi să ne rugăm, în timp ce vă cercetaţi roadele.

Tată Doamne, în seara aceasta am avut nişte întrebări grele. Poate nu am făcut ceea ce trebuia, dar am răspuns cât am ştiut de bine.

Tu îmi cunoşti inima, Dumnezeule, de aceea Te rog să o primeşti, iar dacă nu am răspuns corect la vreuna din aceste întrebări, vorbeşte Tu inimii oamenilor şi spune-le cum trebuie să fie.

Te rog să îngădui, Doamne, ca aceste lucruri să pătrundă în inima fiecăruia, iar ei să chibzuiască asupra lor şi să spună: „Da, există aceste lucruri; există Biserica. Aşa spune Biblia.”

Dumnezeule, Tu ştii că eu nu am nimic cu nici una din aceste doamne, dar îmi iubesc surorile, Tată. Ştii ce gândesc despre ele, iar dacă nu le-aş spune ce este greşit aş fi un înşelător. Şi dorinţa mea nu este să fiu un înşelător, ci să le spun adevărul pe care Îl iau chiar din Cuvântul Tău, Tată.

Eu nu-i judec pe fraţii mei, dar le spun că au greşit îngăduind aceste lucruri. Iar dacă vreo doamnă a ştiut ce trebuie să facă şi totuşi a făcut altceva, este problema ei. Păstorul nu este vinovat.

O, Tată, aceste lucruri sunt spuse în Cuvântul Tău, de aceea vorbeşte Tu inimilor oamenilor, fiindcă Ţi-i încredinţez pe toţi în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine ca să pot fi un biruitor adevărat, iar în ziua cea din urmă să port veşmântul de nuntă şi să fiu cu Hristos.”

Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine.”?

Toată lumea să-şi ţină capul plecat.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Este minunat!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, surorile mele şi fraţii mei care aţi ridicat mâinile. Este minunat.

Tată, Tu le vezi mâinile. Ştiu că oamenii se gândesc uneori: „Cum? Doar o rugăciune scurtă ca asta?”

Doamne, mă gândesc la mama aceea care a spus ieri:

„Bărbatul ei era pe moarte şi o rugăciune scurtă a schimbat totul, deşi medicii spuneau că va mai trăi doar trei săptămâni din cauza tumorii maligne de la creier.”

Mă gândesc la Ezechia, cum s-a întors cu faţa la perete şi a plâns: „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta.” (2 Împăraţi 30.3).

Această rugăciune l-a întors de la moarte la viaţă.

Un singur strigăt al Fiului lui Dumnezeu: „Lazăre, vino afară!” şi mortul a ieşit…

O, Dumnezeule, Tu ai spus: „Cereţi şi vi se va da. Când cereţi ceva, să credeţi că se va întâmpla şi va fi întocmai.”

Tată, Te rog să le dai tuturor celor ce au ridicat mâna, ceea ce au cerut şi să-i binecuvântezi. Te rog, Dumnezeule, ajută-le pe surorile noastre. Ajută-le să se stăpânească, pentru ca Satana să nu aibă nici o putere asupra lor prin revistele „Poveşti adevărate”, sau prin programele necenzurate murdare şi vulgare de la televiziune. Programele televizate puteau să fie un mijloc de a câştiga milioane de suflete pentru Tine, Doamne, dar acum ele nu sunt nici măcar cenzurate, arătând toate aceste murdării. O, ce păcat!

Noi ştim că duhul diavolului s-a strecurat printre surorile noastre şi a încercat să le facă să se îmbrace după modă.

Doamne, vedem că şi fraţii noştri şi-au închipuit că pot să fumeze, să bea şi să se distreze, iar apoi să spună totuşi că sunt creştini, doar fiindcă susţin că ei cred.

Ajută-i să înţeleagă că şi diavolul crede şi totuşi nu este mântuit. El crede şi tremură.

Te rugăm să Te înduri de noi toţi şi să ne ierţi păcatele. Poate că unii nu au ridicat mâna, dar Te rugăm să ai milă de ei. Ajută-i s-o facă cu prima ocazie.

Ne pregătim să luăm Cina Domnului, de aceea Te rugăm să ne ierţi păcatele şi să ne speli trecutul. Ajută-ne să primim binecuvântările Tale, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos.

Domnul să vă binecuvânteze. Îmi pare rău pentru că v-am ţinut atâta. Înainte de a lua Cina, aş vrea să ştiu dacă este cineva care a venit ca să ne rugăm pentru el. Dacă este, o vom face bucuroşi.

În regulă, frate, adu-o aici. Va fi bine. Numai puţin şi terminăm.

După aceea, vor rămâne toţi aceia care vor să participe la Cina Domnului. Acum însă, ne vom ruga pentru bolnavi.

Ce spune Biblia? Fratele nu poate să se ridice? Nu este nici o problemă. Lăsaţi-l să stea acolo, fiindcă vom veni noi acolo să ne rugăm pentru el. În ordine. Lăsaţi-l.

Vreau să vă mai spun ceva, prieteni. Ştiu că Dumnezeu a dovedit acest lucru de atâtea ori. Eu nu sunt cine ştie ce mare predicator; nu am educaţie şi aşa mai departe, dar Îl iubesc pe Domnul Isus. Da, Dumnezeu ştie că Îl iubesc, dar am fost chemat să fac un lucru: să mă rog pentru bolnavi. Credeţi aceasta?

Chiar înainte de a şti despre darul acesta, mă duceam la spital, şi îmi aduc aminte că asistentele spuneau: „Acum o să te faci bine.”

Dumnezeu a fost atât de bun încât mi-a ascultat rugăciunile pentru semenii mei.

Dacă în seara aceasta s-ar face un apel internaţional către toţi aceia pentru care s-a rugat fratele Branham, mi-ar face plăcere să răspundeţi în scris guvernului Statelor Unite. Cred că dacă s-ar afla, ar răspunde chemării patru sau cinci milioane de oameni.

Unii dintre ei muriseră deja, iar medicul îi lăsase în grija antreprenorului de pompe funebre.  Unii au murit în accidente, alţii de moarte naturală; unii erau orbi, şchiopi, ologi, deformaţi, bolnavi mintal şi nici nu ştiau măcar că suntem la spital ca să ne rugăm pentru ei. Trebuiau să fie purtaţi pe sus de alţii şi se zbăteau până îşi făceau răni, iar la cinci minute după ce se făcea rugăciune pentru ei, deveneau normali, blânzi, oameni minunaţi şi sănătoşi pentru tot restul vieţii. Vedeţi?

Cine face aceasta? Nu fratele Branham, ci Isus Hristos. El este Cel care m-a trimis să mă rog pentru bolnavi. Asta este.

Eu nu am prea avut succes aici, la Jeffersonville, deşi aici sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai mei. Totuşi, oraşul în sine nu îmi place şi nu mi-a plăcut niciodată. Când eram mic citeam din cartea de istorie şi spuneam: „Într-o zi voi pleca de aici.”

Nu-mi place Jeffersonville; e o mlaştină, un loc mlăştinos foarte rău.

Dacă vreţi să vă convingeţi, urcaţi-vă pe vârful Spuckert Knobe şi priviţi în jos spre New Albany şi spre Jeffersonville. Chiar şi medicii spun că oamenii din valea aceasta devin anemici din cauza acestor condiţii.

Doamna Morgan, care a fost vindecată de cancer, şi-a dus câinele la clinică pentru că era bolnav. Ştiţi care era cauza? Rezidurile de la compania Colgate din buruienile prin care a umblat câinele.

Acesta este locul cel mai bolnăvicios.

Un tânăr era în armată şi avea astmă. S-a dus în Florida şi ochii i s-au învineţit, aşa că a trebuit să meargă la medic.

Când l-a văzut medicul, l-a întrebat:

„Te-ai bătut cu cineva?”

„Nu, domnule, nu m-am bătut.”

Dacă vreţi să ştiţi cine este, numele lui este Herby şi este casier la Banca Naţională din New Albany. Mergeţi şi întrebaţi-l.

„Doctore, am sinuzită”, i-a zis tânărul.

„Este adevărat. La început am crezut că te-ai bătut cu cineva. Unde locuieşti, băiete?”

„S-ar putea să nu cunoaşteţi locul. Locuiesc într-un orăşel dincolo de Louisville, Kentucky, numit New Albany, Indiana.”

„Şi vrei să-mi spui că te-ai îmbolnăvit de sinuzită de la apa sărată din Maiami? Dacă ai rezistat în Jeffersonville, vei rezista oriunde în lume, unde te-ar trimite armata Statelor Unite.”

Aşa este. Vedeţi?

Din câte ştiu eu, acesta este locul cel mai mlăştinos din lume, în afară de zonele cu mlaştinile cu malarie, dar aici sunt cei mai buni prieteni ai mei. Uitaţi-vă la doctorul Sam Adair, camaradul meu. La Mike Egan, care stă acolo. O, câţi aş putea numi: sunt sute de prieteni foarte buni, prieteni de demult. Nu contează câţi prieteni noi pot să-mi fac, nimic nu va lua locul unui prieten vechi. Voi ştiţi cu toţii aceasta.

Acolo este bătrâna mea mamă, căreia nu i-au mai rămas multe zile pe pământ. Acum are şaizeci de ani. La fel mama soţiei mele, care are şaptezeci. Cred că ea merge deja pe şaptezeci şi unu şi este undeva în sală.

Tatăl meu este îngropat aici şi la fel prima mea soţie şi fiica mea.

Nu-mi place aici şi nu vreau să stau aici, aşa că voi pleca în curând.

Când ne-au dat banii pentru construirea unei case parohiale, le-am dat banii înapoi pentru că această biserică are deja o casă parohială. Dacă vă veţi interesa veţi vedea că aşa este.

Când mă pregăteam să încep construcţia acolo, Meda mi-a spus:

„Aş vrea să rămân aici pentru mama mea.”

„Draga mea, dacă vom rămâne ne va părea rău. Nu se poate pentru că Dumnezeu a zis: „Separă-te!” şi eu trebuie să-l ascult.”

„Bine, dar mama mea…”

„Şi mama mea este în aceeaşi situaţie,” i-am răspuns, dar „cel care nu lasă totul ca să Mă urmeze, nu este vrednic să se numească al Meu,” este adevărat?

Simt că într-o zi, destul de curând, va trebui să plec de aici, să mă mut. Aşa este. Adunările nu merg bine aici. Nu este la fel ca în alte părţi.  Oricine a fost la adunare ştie că acesta este adevărul, pentru că Jeffersonville este oraşul în care am crescut.

Când a venit Isus a fost la fel. Ei spuneau despre El: „Cine este individul acesta? Oare nu e fiul tâmplarului? Ce şcoală a urmat? De unde a căpătat El învăţătură? Spuneai că ai făcut minuni prin alte părţi, să Te vedem făcând şi aici!”

Şi Cuvântul spune că „Isus Se mira de necredinţa lor.” (Marcu 6.6). Apoi S-a întors şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că un proroc nu e dispreţuit decât în patria lui, între rudele lui, în casa lui.” (v. 4). Este adevărat?

Uitaţi-vă la Finney, uitaţi-vă la Snakey, la John Wesley, care nu a putut să facă nimic până nu a părăsit ţara.

Uitaţi-vă la Moody. Cât timp a fost cizmar în Boston n-a făcut nimic; a trebuit să vină în Chicago pentru a deveni cunoscut. Da, a trebuit să plece dintre ai lui.

De fiecare dată este la fel.

Dar Dumnezeu va răspunde rugăciunii dacă veţi uita că este vorba de William Branham, dacă veţi uita că el are vreun amestec, pentru că el e doar un om oarecare ce se roagă pentru voi. Isus Hristos a rezolvat deja cererea voastră, de aceea, trebuie doar să credeţi. Eu nu pot face nimic altceva decât să mărturisesc. Se pare că după ce am crescut în mijlocul vostru, şi îmi cunoaşteţi fiecare slăbiciune şi greşeală… ştiţi voi cum este! Şi totuşi, ştiţi ce a făcut Dumnezeu în oraşul acesta.

 În ziua judecăţii, acest oraş va avea de plătit un preţ mare pentru că aici s-au întâmplat sute şi sute de vindecări miraculoase, semne mari şi minuni, apariţia Îngerului şi toate celelalte lucruri, dar cu toate acestea, oamenii nu cred. Ce se întâmplă?

Într-o zi, voi pleca de aici. Care-mi va fi sfârşitul? S-a terminat? Am ajuns la capăt? Am ajuns la 48 de ani, sunt gata de plecare? Toate aceste întrebări sunt în inima mea.

De ce lumea nu-şi dă seama de ceea ce reprezintă această fotografie? De ce nu pune mâna pe celelalte lucruri? Ei nu o pot face acum, dar într-o zi voi părăsi pământul, iar atunci îşi vor da seama.

Unii dintre voi, cei tineri, veţi înţelege după ce voi fi plecat. Înţelegeţi?

Dar Dumnezeu nu îngăduie ca acest lucru să se întâmple acum…

– Amin –

1 comentariu

Lasă un răspuns