ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE CARTEA ”EVREI” – Partea a doua

Mai întâi, vreau să le mulţumesc tuturor celor care    s-au rugat pentru soţia mea, pentru că a fost foarte bolnavă. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, dar vomita tot timpul şi era practic inconştientă. Avea temperatura atât de mare încât a fost nevoie să fie înfăşurată într-o pătură udă. Acum este bine. I-a trecut febra şi se simte mai bine, dar este foarte slăbită. Cred că  a scăzut vreo 5 Kg în greutate.

În seara aceasta a reuşit să mănânce puţin, pentru prima dată de duminică încoace, şi vă pot spune că ne-am încrezut în Domnul, iar El a întărit-o.  Vă rog s-o purtaţi în continuare în rugăciunile voastre, ca să-şi recapete puterea.

Dacă va fi cu voia Domnului, săptămâna viitoare trebuie să merg în Miami, deoarece bătrânul meu prieten, fratele Bosworth, care are aproape o sută de ani, se pregăteşte să plece acasă. El mi-a dat telefon şi mi-a spus:

„Frate Branham, te rog să vii repede, pentru că vreau să-ţi spun ceva înainte de a pleca.”

Cred că vrea să se roage şi să-şi pună mâinile peste mine înainte de a pleca.

Nădejdea mea este că voi putea ajunge şi eu la capătul zilelor cu o reputaţie ca cea a lui F. F. Bosworth.

Dintre toţi bărbaţii pe care i-am întâlnit în lume, nu este nici unul cu care să-mi doresc să mă asemăn mai mult decât cu fratele Bosworth – ca predicator, desigur. În toată lumea n-am găsit pe nimeni care să spună despre el altceva decât că e un creştin adevărat şi un frate de nădejde.

Despărţirea lasă în urma noastră urme pe nisipul timpului. El este un frate minunat, dar trebuie să plece pentru că are aproape o sută de ani. Fratele Bosworth ştie că trebuie să plece şi aşteaptă liniştit. Mi-a spus că momentele cele mai fericite din viaţa lui, sunt acum când aşteaptă plecarea.

Eu i-am spus:

„Săptămâna aceasta trebuie să plec în Michigan, frate Bosworth”, iar el mi-a răspuns:

„Nu poate dura mult, frate Branham. Nu mai pot rămâne mult, pentru că sunt din ce în ce mai slăbit.”

Mi-a fost un prieten prea bun ca să nu mă duc, dar voi încerca să mă întorc duminică seara cu avionul. Dacă nu pot aşa, voi merge cu maşina, dar în cazul acesta va dura mai mult.

Rugaţi-vă pentru fratele Bosworth. Rugaţi-vă, ca atunci când Dumnezeu îl va lua pe bătrânul patriarh, să trimită un car de foc şi să-l ridice.  Eu îl iubesc mult, pentru că mi-a fost ca un tată. Eu ţin foarte mult la oamenii bătrâni, îi iubesc. Şi fratele Seward, a adormit, deşi nu cred că era la fel de bătrân ca fratele Bosworth.

Rugaţi-vă pentru el. Să nu credeţi că se simte înconjurat de trandafiri. El are nevoie de rugăciunile voastre, dar nu pentru altceva, ci doar pentru ca Dumnezeu să-i îngăduie să treacă în pace.

De asemenea, aş vrea să nu uitaţi că dacă va fi cu voia Domnului, mâine îl vom înmormânta pe unul din prietenii noştri din biserica aceasta, pe fratele Sol Coates. El a lucrat ani de zile la poştă, iar într-una din serile trecute a murit la Spitalul Veteranilor. Am fost la el împreună cu fratele Cox, pentru că a fost creştin.

Eu şi fratele Neville, îl vom înmormânta mâine la ora 1.00, de la Casa Funerară.

Vor cânta „cei trei Neville”, iar fratele Neville şi cu mine, vom împărţi serviciul funerar.

Deci, funeraliile vor avea loc mâine după-amiază la ora 1.00, acasă la Coots.

Apoi, vineri de la ora 2.00, va fi înmormântarea domnului Wheeler, pe care îl porecleam Pod Wheeler. Nu am ştiut nimic de el, până nu am văzut anunţul din ziar. A fost vecinul nostru mulţi ani, dar acum a trecut dincolo. Zilele trecute era chiar aici, în faţa bisericii, iar eu am încercat să-l conving să vină la biserică. Aceasta s-a întâmplat cu vreo trei săptămâni în urmă. Nu cred că a fost la biserică şi nici nu cred că lucra undeva. Avea un fiu care este predicator baptist, iar acum s-a dus să-L întâlnească pe Domnul. Înmormântarea va avea loc vineri după-amiază la ora 2.00, la casa funerară Coots, iar fratele Neville şi ceilalţi vor cânta şi acolo.

Deci, dacă vreunul dintre voi vrea să ia parte la serviciile funerare, vor fi mâine la ora 2.00. Cred că am spus bine, nu-i aşa, frate? Deci la ora 2.00 la casa funerară Coots.

Sâmbătă va fi emisiunea radiofonică. Probabil că fratele Neville vă va anunţa atunci dacă vom putea avea un serviciu de vindecare duminică seara, sau la ce oră mă voi întoarce, dacă plec în Florida cu avionul, ca să-l văd pe fratele Bosworth.

Nu ştiu cum mă voi despărţi de el, pentru că este un prieten foarte iubit. Dacă Domnul va îngădui să ne vedem,    s-ar putea să fie ultima noastră întâlnire pe acest pământ. Îmi va fi foarte greu să mă despart de el, dar ştiţi cum este când ai şi alte treburi.

Aş vrea să vă spun mai multe, când nu vor fi mai mulţi, ci doar prietenii mei.

Mă bucur s-o văd pe sora Smith. Este prima soră pe care o văd după foarte mult timp.

„Ce mai faci, soră Smith? Cred că ultima dată te-am văzut acum un an. Da, la Benton Harbor. Sper să ajung odată şi acolo… Mi-o amintesc bine pe sora Smith. Eu mergeam s-o iau la biserică cu un camion încărcat cu cărbune, ale cărui uşi bălăngăneau încoace şi încolo. Era frig, iar eu stăteam cu un picior afară. O, multă apă a trecut de atunci pe râu, nu-i aşa? Mulţumim Domnului pentru aceste amintiri scumpe şi pentru faptul că Îl iubim pe El.

Încă ceva. Aseară stăteam de vorbă cu fratele Flleman, pe stradă, iar la un moment dat cineva a întrebat: „Ce-l face pe fratele Branham să plece imediat ce se termină serviciul divin?”

Iată care este cauza: Soţia mea este singură, înţelegeţi? Iar dacă încep să vorbesc cu cineva, trece o jumătate de noapte şi ea stă singură acolo. Acesta este motivul pentru care mă grăbesc să ajung seara acasă. Dacă vorbesc cu cineva, nu pot să trec şi doar să întreb: „Ce mai faci?”… „Ce mai faci?”… „Ce mai faci?” Nu pot. Dacă mă opresc să stau de vorbă şi cineva începe să vorbească despre ceva, la un moment dat îmi dau seama că stau acolo de o oră. Acesta este motivul.

N-aş vrea să credeţi că plec repede pentru că nu vreau să-mi întâlnesc prietenii, căci nu acesta este motivul, ci repet: ea mă aşteaptă.

Să vă rugaţi cu toţii pentru cei bolnavi şi neputincioşi.

Doamna Harvery este bine după necazul pe care l-a avut. Din câte ştiu, trebuie să fie pe aici un doctor. Dacă greşesc, Dumnezeu să mă ierte, dar cred că El le va cere socoteală doctorilor pentru ceea ce i-au făcut acestei femei. Eu cred în medicină şi în medicamente. Sigur că da. Cred că Dumnezeu ni le-a dat ca să ne ajute, aşa cum ne-a dat mecanici pentru maşini şi aşa mai departe, dar doctorul a întins-o pe masă pe această femeie care are o mulţime de copii, şi a zis: „Este plină de cancer. Nu se mai poate face nimic!”

Eu m-am dus la ea şi am încercat să-i explic că poate fi vindecată prin rugăciune. Este o femeie tânără, de vreo 25 de ani, iar Dumnezeu l-a vindecat pe unul dintre copilaşii ei, care era bolnav de meningită. Aceasta a făcut ca cei de la spitalul de copii, să-l numească „copilul minune”. Micuţul era într-o stare groaznică, dar Dumnezeu l-a vindecat imediat. Doctorii nu au putut să înţeleagă acest lucru.

Deci, m-am dus la doamna Harvery şi i-am zis:

„Doamnă Harvery, este adevărat că medicii  v-au abandonat?”

„Da, domnule”, a răspuns ea, după care soţul ei a continuat:

„Nu se mai poate face nimic pentru că este plină de cancer.”

„Noi credem că Dumnezeu te va vindeca. Cancerul poate dispărea imediat. Dacă ne rugăm, viaţa din acea tumoare va muri. S-ar putea să mai fii bolnavă o vreme, dar cu toate acestea, te vei simţi uşurată imediat. Apoi, după câteva zile, s-ar putea să te simţi mai rău ca oricând, dar trebuie să ridici credinţa împotriva cancerului, căci dacă acel cancer va trăi, tu vei muri, dar dacă vei crede, va muri el. Acum ne vom ruga…”

Ne-am rugat şi Dumnezeu S-a atins de trupul ei în mod evident. Imediat s-a simţit mai bine. Apoi, s-a dus s-o viziteze pe mama mea şi pe celelalte vecine. Starea aceea mizerabilă pe care o avusese înainte, a dispărut, iar durerile o părăsiseră total. După vreo trei zile, însă, a început să se simtă din nou rău.

Am aflat că atunci oamenii din oraş au spus că vor plăti ei, dacă doctorii vor fi de acord s-o opereze. Dumnezeu să mă ierte dacă greşesc, dar ei au făcut din această tânără mamă, un cobai. Au scos din ea totul: intestinele, stomacul, aparatul urinar. A stat pe masa de operaţie nouă ore şi ceva, iar una dintre asistente a spus: „Arăta ca la măcelărie, cu viscerele peste tot prin sală, căci au fost înlocuite cu altele din plastic.”

Este şocant, dar adevărat. Apoi, au lăsat-o să zacă aşa, cu intestinele din plastic… După cum gândesc eu, acei doctori sunt vinovaţi de crimă.

Ea le-a spus: „Fratele Branham s-a rugat pentru mine şi noi credem că tumoarea a murit”, dar unul dintre medici a răspuns:

„Am să-ţi dau o veste: tumoarea ta e vie!”

„Cum putea să spună aşa ceva?” Tumoarea era în interiorul ei, aşa că nici chiar razele X nu puteau să-l identifice. Cancerul nu poate fi detectat prin raze X. El este carne, aşa că nu se vede. Ei au măcelărit-o pe biata femeie, au tăiat-o în bucăţi.

Când am auzit această relatare, eu am spus: „În ce mă priveşte, aş fi lăsat-o să-şi probeze credinţa în Dumnezeu, în loc să fac din ea un cobai.”

Dacă greşesc, aş vrea ca Dumnezeu să mă ierte. N-aş vrea să gândiţi că eu nu cred în operaţii şi în medici, căci nu am nimic împotriva lor, dar cred că trebuie să ştii bine ce faci înainte de a ciopârţi un om şi de a face experienţe pe el.

Aşa este. Desigur, acum ea nu va mai putea trăi, iar dacă totuşi va rămâne în viaţă, va fi una dintre cele mai mari minuni care s-au întâmplat vreodată.

Când femeia a privit în jos şi şi-a văzut intestinele  de-o parte şi rinichii de cealaltă, n-a mai rezistat. O femeie de douăzeci şi cinci de ani, în pragul morţii, cu trei sau patru copilaşi de crescut. Acesta este cel mai trist lucru pe care l-am auzit în viaţa mea.

Am spus: „După felul meu de a gândi, doctorii aceia sunt vinovaţi de crimă. Ei au făcut experienţe pe această femeie numai pentru că oraşul a promis că-i va plăti. Acest rău n-ar fi trebuit să se întâmple.”

(Un bărbat întreabă ceva).

Îţi spun, frate: Nu este imposibil! Este posibil pentru că eu cunosc un bărbat din California, care a rămas fără o mână. (Aţi citit şi voi în ziar). După ce s-a făcut rugăciune pentru el, mâna a început să-i crească la loc: până la cot…, până la încheietură, şi apoi palma şi degetele.

Cred că articolul acesta a apărut în revista lunară „Vestitorul credinţei.” S-au făcut fotografii cu mâna lui desprinsă, şi apoi, timp de un an, cum creştea în fiecare lună.

(Bărbatul spune iarăşi ceva).

Desigur, aşa este. E un lucru foarte rar. O singură dată am auzit aşa ceva.

Fratele Bosworth, s-a rugat într-o seară pentru o femeie… Şi eu am avut un asemenea caz într-o adunare, dar a trecut ceva timp până s-a întâmplat, pe când la femeia pentru care s-a rugat fratele Bosworth s-a întâmplat instantaneu. Eu am citit mărturia acelei femei. Cancerul îi mâncase tot nasul, deci nu-l mai avea. Dar a doua zi, după ce s-a făcut rugăciunea pentru ea, femeia avea iarăşi nas.

Fratele Bosworth vorbeşte despre acest caz în cartea lui numită „Hristos Vindecătorul”, sau în „Cel ce aduce bucurie.” Acolo este dat numele femeii şi adresa ei.

Mai mulţi vecini şi doctori pot să depună mărturie că lucrul acesta s-a întâmplat cu adevărat.

La Little Rock, Arkansas, m-am rugat într-o seară… Mă scuzaţi, nu la Little Rock, ci la Jonesboro, şi am spus: „Voi rămâne aici până mă voi ruga şi pentru ultima persoană.” Atunci am fost timp de opt zile şi opt nopţi pe platformă, iar la un moment dat a venit o femeie care îşi ţinea batista aşa (fratele Branham arată). Am crezut că plânge. Cred că era ora două sau trei dimineaţa.

Văzând-o, i-am zis: „Nu plânge, soră, căci Dumnezeu este Vindecătorul.”

„Nu plâng, frate Branham”, a răspuns ea, după care şi-a luat batista de pe faţă: nu avea nas. Eu m-am rugat pentru ea şi L-am rugat pe Domnul  s-o vindece.

Patru sau cinci săptămâni mai târziu, era la Texarkana, şi iată că a venit la mine un domn bine îmbrăcat, care mi-a zis:

„Pot să-ţi spun ceva, frate Branham?”

„Desigur, despre ce este vorba?”

„O recunoşti pe doamna aceasta tânără?” m-a întrebat el.

„Nu, nu cred că o cunosc.”

„Dacă vei privi fotografia aceasta, îţi vei aminti”, a spus femeia.

Bărbatul lucra în Texarkana, iar femeia era mama lui. Era femeia cu nasul mâncat de cancer; acum îi crescuse la loc şi avea un nas nou-nouţ, care avea aceeaşi formă ca cel dintâi.

Aceasta arată că Dumnezeu este şi astăzi Acelaşi, aşa că El poate face acelaşi lucru şi pentru doamna Harvery. Rugăciunea mea este ca El să se îndure de această femeie sărmană, care vrea să trăiască.

Frate Tony, ai ceva de spus? (Fratele Tony spune ceva în legătură cu o vindecare). Amin. Amin. Sigur că o va face pentru că El este Vindecătorul.

(Vorbeşte un alt bărbat). Da, da, frate.  Amin. Sigur că da. Nădejdea mea este că Domnul ţi-l va da înapoi, fiule. Poţi să-l iei şi să-l arăţi. Chiar aşa. Este pentru o mărturie spre slava lui Dumnezeu. Roagă-te ca El s-o facă, deoarece dacă este Dumnezeul cel Atotputernic, poate să facă toate lucrurile. Dacă nu poate să le facă, nu este Dumnezeul cel Atotputernic.

Este Ceva care ne-a făcut aşa cum suntem; altfel am fi avut cap de pasăre, sau aşa ceva. În spatele nostru este o Inteligenţă superioară, care ne-a făcut pe fiecare cu trăsăturile lui de caracter; şi care a făcut stejarul, plopul şi palmierul cu diferenţele dintre ei. El a făcut şi vieţuitoarele: pe unele cu blană, pe altele cu piele sau cu pene. Vedeţi? Dar în spatele tuturor lucrurilor este o Inteligenţă superioară care le guvernează. Desigur, El ţine toate lucrurile în mâinile Sale, de aceea cred că poate face orice.

(Vorbeşte un alt bărbat). Corect.

(Intervine şi sora Snyder şi spune: „O clipă, frate Branham!”).

Da, doamnă, nu e nici o problemă. Spune.

(Sora Snyder povesteşte cum a fost vindecată). Amin.

Ştii, soră Snyder, odată când eram aici, i-am spus fratelui Cox: „Voi încerca să nu mai ţin adunări cu deosebirea duhurilor la Tabernacol.” Şi aceasta pentru că voi nici nu bănuiţi măcar cât de mult mă „muşcă” diavolul din pricina acestui dar.

Am aflat că sora doamnei Wood a fost vindecată. Eu nu o cunoscusem până atunci, dar cu ocazia aceea au fost vindecaţi o mulţime de oameni. Ciudat este că eu am luat masa cu ea, fără să ştiu că este sora doamnei Wood. Eram în munţii din Kentucky şi la un moment dat am remarcat că vocea ei se aseamănă perfect cu vocea doamnei Wood. Încăperea nu era prea bine luminată, iar eu nu i-am dat nici o atenţie femeii pentru că vorbeam cu soţul ei. Ea s-a retras, iar noi am continuat să discutăm până la plecare. Dumnezeul cel sfânt ştie că nu am recunoscut-o pe femeie.

După ce s-a încheiat serviciul de vindecare, am făcut chemarea la altar pentru păcătoşii care voiau să se pocăiască. Odinioară, ea a fost foarte arogantă şi potrivnică acestor lucruri, dar apoi s-a pocăit şi a ridicat mâna plângând, în semn că vrea să-şi predea viaţa lui Isus Hristos. După ce a trecut ungerea şi am făcut chemarea la altar, am avut o vedenie cu ea şi cu fratele ei.

Eu am crezut că este sora lui Charlie, deoarece cu o zi înainte luasem masa la el acasă şi ea era acolo.

Domnul mi-a arătat o problemă pe care o avea soţia lui, şi în clipa aceea, chiar în timp ce stăteam la masă, Domnul s-a atins de trupul ei. Tony plecase la vânătoare de veveriţe, dar Domnul S-a atins de trupul ei şi a îndepărtat ceea ce ar fi trebuit să poarte toată viaţa.

Femeia mânca întotdeauna pe partea cealaltă a mesei, dar în ziua aceea şi-a luat scaunul şi s-a mutat lângă mine. Nu ştia ce face. Soţul ei vorbea cu fratele Banks, iar ea şi-a luat scaunul şi s-a mutat lângă mine. Acest lucru se întâmpla cu un anumit scop, deoarece Domnul îmi dăduse o vedenie cu privire la ea.  L-am chemat pe soţul ei de-o parte, fiindcă era vorba despre o problemă femeiască şi am început să-i spun ce s-a întâmplat. Când a auzit, el a zis:

„Chiar aşa a fost, frate Branham! Chiar aşa a fost!” Apoi i-a spus ei şi Domnul a vindecat-o.

În seara aceea, după terminarea serviciului de vindecare, l-am văzut pe tânărul Charlie cu cealaltă soră, aşa că m-am gândit: „Probabil este soţia lui. Nu, nu poate fi ea pentru că soţia lui este blondă, pe când aceasta este brunetă.” Apoi am văzut că vedenia s-a mutat în altă parte. Ea stătea acolo şi se ştergea la ochi. Dumnezeu aşteptase până s-a terminat rugăciunea, serviciul de vindecare şi chemarea la altar, deoarece voia ca ea să se pocăiască şi să Îi predea viaţa, şi abia după aceea a vindecat-o. A avut o boală din cauza căreia a fost umflată ani de zile, dar acum se simte mai bine ca oricând. Vedeţi cum lucrează Domnul prin harul Său uimitor? Cam aceasta este povestea, aşa-i soră Wood? Ce spui? (Sora Wood răspunde: „Săptămâna trecută a slăbit cam trei kilograme.”). Trei kilograme într-o săptămână.

El este Dumnezeu, nu-i aşa?

Mă gândeam că poate fratele Neville are vreun mesaj pentru seara aceasta, dar a spus că nu are nimic. Mai am aici câteva întrebări la care trebuie să răspund, dar s-ar putea să mai rămână şi pe altă dată.

Vreau să citesc câteva, care mi-au fost aduse de un predicator, de fratele Beeler.

(La aceste întrebări, fratele Branham va răspunde în partea a treia a întrebărilor şi răspunsurilor despre evrei):

1. Ce reprezintă pietrele din Apocalipsa 21.19-20? 

2. Explică-ne cine sunt cele patru făpturi vii din Apocalipsa 5.

3. Cine sunt cei douăzeci şi patru de bătrâni?

4.Ce înseamnă „firul roşu” din Geneza 38?

5. Când se vor trimite darurile în legătură cu moartea celor doi proroci din Apocalipsa 11?

6. Unde vor fi sfinţii după Împărăţia de o mie de ani şi ce fel de trupuri vor avea?

7. Cum îi vom judeca noi pe îngeri?

8. De ce femeia trebuie să poarte părul lung din pricina îngerilor?

Sunt întrebări foarte bune, dar s-ar putea să nu ajung în seara aceasta la ele. Dacă va fi cu voia Domnului, voi răspunde data viitoare la ele.

Şi acum am câteva întrebări bune, dar mai întâi aş vrea să ne rugăm Domnului să ne ajute, după care, în următoarele 30-40 de minute voi răspunde la întrebări.

Sfântul nostru Tată ceresc, Îţi suntem recunoscători pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi. Este atât de uluitor cum vine harul Tău peste noi!

Mă gândesc la soţia mea, care zilele trecute era atât de bolnavă şi la faptul că Tu Ţi-ai arătat puterea într-un mod minunat. Din clipa aceea, febra a început să scadă, iar acum şi-a revenit complet. Îţi mulţumesc, Doamne, şi Te rog să fii cu fiecare om care are vreo cerere la Tine în seara aceasta.

Până nu ajungem în strâmtorare, noi nu ne dăm seama ce valoare mare are o rugăciune, fie ea cât de mică. O, Dumnezeule, cât de real devii atunci când doctorul se îndepărtează spunând: „Nu ştiu. N-am mai văzut niciodată aşa ceva!” Imediat după aceea, intră în scenă Domnul Isus.

O, Dumnezeule, Tu eşti atât de real pentru noi şi de aceea suntem foarte fericiţi. Te rugăm să ne ierţi pentru căile noastre rele şi neştiutoare.

Aminteşte-Ţi, Doamne, că suntem doar nişte trupuri de carne într-o lume întunecoasă şi plină de păcate şi haos. Noi privim printr-un văl pe care-l avem pe faţă şi vedem în chip omenesc, dar într-o zi, când acest văl va fi ridicat, Te vom vedea faţă în faţă şi Te vom cunoaşte aşa cum ne cunoşti Tu pe noi.

Aceea este ziua după care tânjim, Doamne.

Tată, Te rugăm să ne ajuţi acum, când încercăm să împărtăşim oamenilor Cuvântul Tău, potrivit cererilor lor.

Ia toate bolile de la noi şi ascultă-ne pentru că avem nevoie de Tine. Îndură-Te şi revarsă îndurarea Ta peste noi pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Cu privire la aceste întrebări, voi ştiţi că eu nu sunt cel mai potrivit om din ţară care să răspundă la ele, dar îmi voi da toată silinţa să o fac cât mai bine.

Iată întrebarea pe care am citit-o aseară, dar am fost silit să mă opresc fără să răspund la ea:                       

***

 10. „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi în trupul lui Hristos.” Este vorba de textul din 1 Corinteni 12.13.

„Aceasta se întâmplă când primim naşterea din nou? Este vorba de botezul cu Duhul Sfânt, există un botez pe care-l primim ulterior, sau este vorba de o umplere cu Duhul Sfânt?”

Aceasta este întrebarea.

Am putea petrece tot restul serii vorbind numai despre tema aceasta, fiindcă v-aş putea duce prin toată Biblia ca să vedeţi cât de perfect se leagă totul.

Adevărul este că fiecare verset din Biblie trebuie să fie strâns legat de celelalte versete. Voi încerca să răspund însă simplu şi concis.

Când Îl primeşti pe Domnul Isus Hristos, tu primeşti naşterea din nou; primeşti un nou fel de a gândi, o viaţă nouă, dar nu acesta este botezul cu Duhul Sfânt. Înţelegeţi?

Când crezi, primeşti naşterea din nou şi Viaţa veşnică. Este un dar pe care ţi-l dă Dumnezeu prin harul Său suveran atunci când te decizi să-L primeşti. Înţelegeţi?

„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică…” (Ioan 5.24). Aceasta este naşterea din nou. Atunci eşti convertit, adică întors la Domnul.

Dar botezul Duhului Sfânt te aduce în Trupul lui Hristos; supus darurilor pentru slujbă. Aceasta nu te face mai creştin decât înainte, ci te aduce doar în trupul darurilor, înţelegeţi?”

Noi toţi am fost botezat printr-un singur Duh, ca să alcătuim un singur Trup.” (1 Corinteni 12.13).

Pavel spune că în acest trup sunt nouă daruri duhovniceşti diferite. Tu trebuie să fii botezat în acest trup ca să primeşti unul din cele nouă daruri. Ele vin împreună cu trupul. Dar devii creştin şi primeşti Viaţa veşnică în momentul în care crezi. Aceasta nu înseamnă să spui că ai credinţă, ci să crezi cu adevărat în Domnul Isus şi să-L primeşti ca Mântuitor personal. Când se întâmpla aceasta cu adevărat, eşti născut din nou şi ai Viaţa veşnică. Atunci Dumnezeu vine la tine.

Fiţi atenţi!

Isus a spus: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” Da, chiar atunci tu eşti o făptură nouă.

În Fapte 19, Pavel a întâlnit nişte oameni al căror predicator era un bărbat al Legii, unul tare în Scripturi, pe nume Apolo. El cunoştea foarte bine Scripturile şi dovedea cu ele că Isus era Hristosul.

El aducea dovezi din Cuvânt, fiindcă „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani 10.17).

„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţă veşnică…” Înţelegeţi?

Oamenii aceia erau creştini; erau ucenici, iar Apolo le dovedea cu Cuvântul că Isus era Hristosul. Astfel, ei s-au bucurat nespus de mult şi au primit Cuvântul deşi nu cunoşteau decât botezul lui Ioan.

Când Pavel a trecut prin Efes, i-a întâlnit pe aceşti ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

(În versiunea engleză scrie: „Aţi primit voi Duhul Sfânt după ce aţi crezut?”).

Isus a spus că dacă crezi în El ai Viaţă veşnică. Aceasta este naşterea din nou, convertirea, schimbarea ta, dar botezul cu Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu în care eşti botezat, şi ai posibilitatea să primeşti cele nouă daruri duhovniceşti, care vor lucra prin tine. Toate darurile Trupului vin atunci când eşti botezat în El. Dar aceasta nu face din tine un creştin mai bun, ci te duce într-un loc unde poţi avea un Duh care să lucreze în Biserica Dumnezeului celui viu. Aţi înţeles?

Aici sunt de fapt trei întrebări şi aş vrea să răspundem pas cu pas la fiecare dintre ele, ca să puteţi primi lumină.

Deci: „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi în trupul lui Hristos.”

„Aceasta se întâmplă când primim naşterea din nou?”

Nu, nu! Noi am fost botezaţi de un singur Duh ca să alcătuim un singur Trup. Vedeţi? Aceasta nu se întâmplă când începe naşterea din nou, deoarece naşterea din nou începe când crezi în Domnul Isus.

Ascultaţi! Ce altceva poţi face tu decât să crezi? Ce poţi face mai mult decât atât? Spuneţi-mi un singur lucru pe care îl puteţi face. Nu, nu există nimic altceva decât să crezi, iar dacă se mai întâmplă ceva în afara faptului că ai crezut, aceasta nu vine de la tine, ci de la Dumnezeu.

Eu am văzut de multe ori oameni care luau vorbirea în limbi ca dovadă a botezului cu Duhul Sfânt. Ei îi scutură pe ceilalţi, îi lovesc sau îi mângâie şi le zic: „Spune! Spune! Spune!” şi repetă un cuvânt la nesfârşit: „Spune, spune, spune…” Vedeţi? Aceasta este ceea ce face omul, şi nu valorează nimic, deoarece în cazul acesta ai cel mult o încurcătură a limbilor. Poate ai nişte senzaţii, dar în afara credinţei tale personale, tot ce vine trebuie să fie de la Dumnezeu. Înţelegeţi?

„Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh ca să alcătuim un singur Trup.” Aşa este. Botezul cu Duhul Sfânt este altceva decât naşterea din nou. Naşterea din nou este una, iar botezul cu Duhul Sfânt este alta. Una îţi dă Viaţa veşnică, iar cealaltă îţi dă putere. Îţi dă putere să lucrezi în Viaţa veşnică. Acum aţi înţeles? În ordine.

Aici am o întrebare mai bună decât toate cele pe care le-am avut până acum.

***

11. Unde a fost Duhul lui Isus în cele trei zile în care trupul Lui a fost în mormânt?

Am putea aduce multe locuri din Scriptură pentru a arăta aceasta. Cine are o Biblie? Frate Stricker, ai o Biblie? Frate Neville, ai şi tu una? Bine. Deschide la Psalmul 16. Cine mai are? Soră Wood, ai Biblia? Bine. Tu, frate Stricker, deschide-mi la Fapte 2.27.

Acum fiţi atenţi!

Atunci când mori, cel care moare de fapt este trupul. Cuvântul „moarte” înseamnă „separare, despărţire”, deci eşti separat, despărţit de cei dragi. Domnul Isus a spus însă în Ioan 5.24 că „…cine ascultă cuvintele Mele… are Viaţă veşnică.”

Când a murit Lazăr, Maria s-a dus să-L întâmpine pe Isus şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu. Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22).

El i-a răspuns în versetul 25: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” Vedeţi?

Există o parte din noi care nu moare. Noi tocmai am văzut din Scriptură că lucrurile care au un început, au şi sfârşit, de aceea când Îl primim pe Hristos, noi devenim fii şi fiice de Dumnezeu, şi viaţa noastră nu mai are sfârşit; adică avem Viaţă veşnică.

Noi am mai vorbit despre aceasta şi am văzut că cuvântul „veşnic” înseamnă „un interval de timp.” (În limba română cuvântul „veşnic” înseamnă „pentru totdeauna, etern”). Aceasta înseamnă că are un sfârşit la fel ca toate suferinţele, bolile, necazurile, pedeapsa; într-un cuvânt, la fel ca iadul însuşi.

Dar Viaţa veşnică nu are sfârşit pentru că nu are nici început. Ea nu poate muri pentru că nu s-a născut niciodată. Ea nu are început al zilelor, nici sfârşit al vieţii.

Înseamnă că singura modalitate de a trăi veşnic (etern), este să primim Ceva care este veşnic (etern), iar Dumnezeu este veşnic. El exista încă înainte de a fi orice altceva, nu are nici început, nici sfârşit, ci este marele Duh.

Noi L-am reprezentat prin cele şapte culori ale curcubeului.

Dumnezeu este veşnic şi desăvârşit: El este dragoste, pace desăvârşită, bucurie desăvârşită, mulţumire desăvârşită… El este desăvârşit, iar noi Îl putem vedea în cele şapte Duhuri despre care vorbeşte Apocalipsa. Orice altceva este pervertit.

Singura modalitate de a deveni desăvârşiţi este să ne întoarcem la Cel desăvârşit, adică la Dumnezeu. Atunci primim Viaţă veşnică, Viaţă fără sfârşit.

Biblia vorbeşte despre trup, suflet şi duh, şi am văzut că şi trupurile celor mai sfinţi dintre noi merg în mormânt.

La început, când Logosul a ieşit de la Dumnezeu (catolicii spun că El este Fiul „veşnic” al lui Dumnezeu, dar acest lucru nu este adevărat, deoarece orice fiu are un început, deci nu poate fi veşnic).

 Astfel, Isus a avut un început, pe când Dumnezeu (Duhul) nu are nici început, nici sfârşit. Nu a existat nici un Fiu veşnic, ci Cel care a fost la început cu Dumnezeu era Logosul, Cuvântul care a ieşit de la El. Aceasta a fost teofania, Dumnezeu în formă umană, şi avea ochi ca ai noştri, dar vedea mult mai profund şi mai adânc decât noi, etc.

Înţelegeţi? Tot curcubeul S-a concentrat în această teofanie, iar Moise a putut s-o vadă atunci când a trecut pe lângă munte. El i-a văzut spatele şi a spus: „Arăta ca un bărbat…”

Şi Avraam L-a văzut atunci când S-a „îmbrăcat” într-un trup omenesc şi a mâncat carne de viţel, unt, turte şi a băut lapte. Avraam L-a văzut cum a apărut în faţa lui şi apoi a dispărut.

Noi ştim că trupul uman este compus din 16 elemente ale pământului, iar Dumnezeu a adunat aceste elemente în trei trupuri: El şi doi îngeri care Îl însoţeau. Ei arătau ca nişte bărbaţi.

Fiţi atenţi! Noi ştim că Melhisedec nu era altcineva, ci Dumnezeu însuşi. Nu putea să fie altcineva, fiindcă El este Împăratul Salemului, adică Împăratul Ierusalimului. El nu avea nici tată, nici mamă; nu avea nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii, iar noi ştim că Unul singur este aşa: Dumnezeu. Deci era Dumnezeu, care locuia într-o teofanie. Înţelegeţi? Împăratul Salemului.

De-a lungul vremii, Dumnezeu a locuit în poporul Său. Astfel, Dumnezeu care era în împăratul David, a făcut ca el să urce muntele plângând, fiindcă era respins de propriul popor.

Acelaşi Duh a lucrat apoi în Isus, Fiul lui David, care a urcat muntele plângând pentru că era respins de poporul Său.

Iosif a fost vândut de fraţii săi pentru 20 de arginţi. El a fost urât de ei, dar iubit de tatăl său iar mai târziu a ajuns la dreapta lui Faraon şi nimeni nu putea să intre la Faraon decât dacă trecea pe la Iosif. Când trâmbiţa suna, orice genunchi trebuia să se plece înaintea lui: un tablou desăvârşit spre Hristos.

În aceşti oameni locuia Duhul lui Hristos, înţelegeţi?
Când Isus a murit, El era Dumnezeu arătat în trup de carne. Da, Dumnezeu Se făcuse Om.

Conform legilor răscumpărării, moşiile pierdute ale lui Israel puteau fi răscumpărate numai de o rudă cu drept de răscumpărare. Trebuia să fie o rudă apropiată. Cartea lui Rut explică acest lucru în mod minunat. Era nevoie de o rudă.

Astfel, Dumnezeu a trebuit să Se înrudească cu omul, pentru ca omul să poată fi rudă cu El. Puteţi înţelege?

Atunci când se naşte, omul are în el duhul lumii, al dumnezeului acestei lumi, pentru că el este un urmaş al lui Adam.

Copacii se reproduc; vegetaţia se reproduce; animalele se reproduc; oamenii se reproduc: toate acestea sunt urmaşii creaţiei originale.

Deci când se naşte un om, el posedă duhul acestei lumi. Acesta este motivul pentru care trebuie să se nască din nou.

Duhul acesta lumesc vine prin concepere sexuală, din tată şi din mamă, şi din cauza aceasta nu poate trăi veşnic. De aceea este nevoie să fie născut de sus. Dar pentru ca omul să aibă această posibilitate, a trebuit să vină Dumnezeu jos şi să facă posibilă naşterea din nou, fiindcă omul nu se putea răscumpăra singur: era fără nici o nădejde. Da, omul era fără nădejde, fără Dumnezeu, fără Hristos, pierdut în lume.

El nu putea să facă nimic pentru a se salva, fie că era mare preot, episcop, papă sau orice altceva; fiecare om era la fel de vinovat ca toţi ceilalţi.

Răscumpărarea trebuia făcută de Unul care nu era vinovat, şi singurul care nu era vinovat era Dumnezeu însuşi.

Astfel, a fost nevoie ca Dumnezeu să vină jos şi să devină Om. Da, şi El a venit în Hristos, ca să ia ţepuşul morţii şi să ne răscumpere ca să fim mântuiţi, nu prin faptele noastre, nici prin bunătatea noastră (căci nu avem aşa ceva), ci prin harul Său.

Atunci noi primim Viaţa Lui în acest trup muritor; devenim fii şi fiice de Dumnezeu şi primim Viaţa veşnică.

Indiferent dacă este bun sau rău,  nici un om nu este mort când părăseşte acest pământ. El merge în altă parte, dar dacă se duce în iad, după ce va fi pedepsit pentru faptele lui, viaţa lui se va sfârşi şi el va pieri, deoarece există un singur fel de Viaţă veşnică. Noi am mai vorbit despre aceasta.

Un păcătos nu poate fi pedepsit veşnic fără să aibă Viaţă veşnică, iar dacă are Viaţă veşnică înseamnă că este mântuit. Ceea ce nu se poate.  Puteţi înţelege?

Există un singur fel de Viaţă veşnică şi aceasta este „Zoe”, Viaţa lui Dumnezeu, iar cel care o primeşte nu poate pieri.

Cei răi sunt într-un loc de chin, unde aşteaptă să fie judecaţi după faptele pe care le-au făcut când trăiau în trup.

Voi ştiţi că Biblia spune că „ păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin în urmă.” (1 Timotei 5.24), aşa că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1.9). Înţelegeţi? De aceea noi nu mai trebuie să mergem la judecată cu Dumnezeu.

Priviţi ce scrie în Romani 8.1:

„Acum dar, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus (aceştia sunt cei ce au trecut din moarte la Viaţă. Vedeţi? Noi nu mai suntem osândiţi), care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Deci, dacă am intrat în Hristos, dacă Hristos mi-a luat păcatele pentru că L-am primit să plătească în locul meu, aş mai putea fi judecat de Dumnezeu? El m-a judecat atunci când L-a judecat pe Hristos, aşa că am scăpat de judecată:

„Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi.” (Exod 12.13) Înţelegeţi?

Nu tot aşa este cu cei răi. Ei merg într-un loc de chin. Noi ştim că acest lucru este adevărat. Cei răi trăiesc, dar sunt într-un loc de chin. De aceea reuşesc spiritiştii şi mediumii să cheme duhurile morţilor şi să facă tot felul de lucruri: pentru că ei nu sunt morţi.

Uitaţi-vă la această  Miss Pepper, înainte să apară articolul meu intitulat „Miracolul cu Danny Marton.” Câţi dintre voi l-au citit? Da, mulţi. A apărut în „Reader’s Digest”. Aţi observat?

Chiar înainte de aceasta s-au acordat douăsprezece pagini poveştii acestei Miss Pepper, cea mai mare spiritistă pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Povestea ei a făcut înconjurul lumii şi s-a dovedit ştiinţific că într-adevăr vorbea cu morţii.

Despre Numele lui Dumnezeu nu s-a pomenit nimic şi nici despre pocăinţă sau vindecarea divină. Se vorbea numai despre acei oameni: „John, nu mă recunoşti? Eu sunt George, care am fost în cutare loc şi am făcut cutare şi cutare lucru. Îţi aminteşti ce am făcut când am fost acolo?”

Vedeţi? Aceasta este tot ce ştiu ei, şi aceasta pentru că nu le-a mai rămas decât judecata.

Copacul se înclină în partea în care va cădea, şi starea în care mori este cea care rămâne. Acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu rugăciunile pentru morţi, cu mijlocirea sfinţilor şi aşa mai departe. Acestea nu pot fi în concordanţă cu Biblia şi nu ajută la nimic. Dacă au murit, nu îi mai poţi ajuta cu nimic. Sunt gata, s-au dus. Au trecut dincolo de linia dintre har şi judecată.

Domnul Isus a vorbit despre aceasta în Luca 16, în „Pilda bogatului nemilos şi a lui Lazăr.” Nici un om nu poate trece prăpastia aceea şi nici nu va trece vreodată. Acesta este adevărul.

Când a murit Hristos, totul trebuia să mărturisească că El era Hristosul. Astfel, soarele n-a vrut să mai strălucească, ci a pălit; luna nu şi-a mai dat lumina; pământul s-a cutremurat şi a aruncat bolovanii afară, iar El „S-a dus să predice sufletelor care erau în închisoare şi care nu s-au pocăit când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe.” Ei au fost siliţi să-L recunoască.

Fiţi atenţi! Dacă din întâmplare, în seara aceasta se află vreun păcătos printre noi, să se gândească puţin la aceasta! Într-o zi, Evanghelia aceasta care vi se propovăduieşte chiar acum, va mărturisi împotriva voastră.  Da, va veni o vreme când veţi cădea în genunchi, indiferent cine sunteţi. S-ar putea să fie peste o sută de ani, dar s-ar putea să fie şi în dimineaţa zilei de mâine. Oricând va fi aceasta, va trebui să îngenuncheaţi şi să auziţi aceeaşi Evanghelie.

În închisoare erau sufletele care nu se pocăiseră când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare (ca acum), în zilele lui Noe, Enoh şi toţi ceilalţi predicatori: sunt cei care au râs şi şi-au bătut joc de trimişii Domnului. Isus  S-a dus să propovăduiască sufletelor care erau în închisoare. El a mărturisit şi împreună cu El au mărturisit cerurile, pământul şi iadul. Da, toate au mărturisit cine era El.

Cu mulţi ani în urmă, David a spus în Psalmi…. Frate, vrei să citeşti versetul 10 din Psalmul 16?

Fratele Neville citeşte: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

Frate Stricker, citeşte acelaşi lucru din Fapte 2.27:

„Căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”

Citeşte cu două versete mai sus şi vom vedea contextul:

„Căci David zice despre El: „Eu aveam întotdeauna pe Domnul înaintea Mea, pentru că El este la dreapta Mea ca să nu Mă clatin.

De aceea Mi se bucură inima şi Mi se veseleşte limba; chiar şi trupul Mi se odihneşte în nădejde,

Căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”

Citeşte acum versetul următor:

„Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie…”

Aş vrea să le pun o întrebare prietenilor mei, Martorii lui Iehova. Dacă Iadul, Hades, Şeol sau cum vreţi să-i mai ziceţi, este un loc care se limitează numai la mormânt, de ce a zis El: „Nu-Mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”? Ce spuneţi de aceasta?

Trupul Lui era în mormânt, dar sufletul Lui era viu şi propovăduia în Locuinţa morţilor. Ce spuneţi de aceasta? El era din nou în teofanie. Da, sufletul Lui era acolo jos, cu oamenii aceia aflaţi şi ei într-un fel de teofanie, şi le vestea că nu s-au pocăit în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, El a bătut la uşă, iar când aceasta S-a deschis, a zis: „Eu sunt Sămânţa femeii. Eu sunt Cel anunţat încă din Geneza.”

Aş vrea să nu vă scape din vedere cele trei locuri:

• locul celor răi;
• locul celor neprihăniţi;
• iadul propriu-zis.

Să nu vă scape tripla descoperire a lui Dumnezeu, ca:

• Tată;
• Fiu;
• Duh Sfânt.

Şi nici tripla descoperire a Satanei, ca:

• prorocul mincinos;
• antihristul;
• fiara cu semnul ei.

Ţineţi minte că totul se descoperă într-o formă triplă, care reprezintă un întreg desăvârşit. Şi tu eşti desăvârşit, adică eşti format din trei părţi:

• trup;
• suflet;
• duh.

Sau: apă, sânge, nervi.

Vedeţi, indiferent despre ce este vorba, este nevoie de trei descoperiri care să formeze un întreg desăvârşit.

Când a murit, El S-a dus să propovăduiască sufletelor din închisoare şi să le mărturisească faptul că El era Sămânţa femeii. El era Cel pe care Îl văzuse Enoh venind cu zecile de mii de sfinţi, şi trebuia să mărturisească despre Scripturile pe care le propovăduiseră Noe, Enoh şi toţi ceilalţi oameni drepţi, care spuseseră că El era Acela. Totul trebuia să recunoască aceasta.

După aceea, El S-a coborât în iad şi a primit de la diavolul cheile morţii şi ale iadului, apoi S-a întors în Paradis. I-a înviat pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov şi pe toţi ceilalţi sfinţi (Matei 27.52-53), iar aceştia au ieşit din morminte, au intrat în cetate şi s-au arătat multora pe drum. Aleluia! Asta este!

Sufletul Lui a fost acolo ca să propovăduiască celor pierduţi şi să ia cheile de la diavolul, apoi S-a întors luându-i cu Sine pe Avraam, Isaac şi pe toţi ceilalţi. În tot acest timp, trupul Lui a zăcut în mormânt.

Oamenii întreabă: „De ce a spus Isus că va învia după trei zile?” El a murit vineri după-amiază şi a înviat duminică dimineaţa. Dar fiţi atenţi! Dacă veţi lua Lexiconul, veţi vedea că El a spus: „În trei zile,” nu „după trei zile”. El ştia foarte bine că David spusese sub ungerea Duhului Sfânt: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea,” şi ştia că acele cuvinte se refereau la El, deoarece El era Sfântul lui Dumnezeu, iar putrezirea începe după 72 de ore.

Aceasta înseamnă că El trebuia să învieze înainte de împlinirea celor 72 de ore, deci înainte de scurgerea celor trei zile, pentru că aşa spune Scriptura şi ea nu poate fi desfiinţată.

Fraţilor, fiecare făgăduinţă de acolo se referă la mine şi la tine, ne aparţin.

El a spus: „Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). De ce? Pentru că „nu-Mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”

El ştia că în trei zile trupul acela avea să iasă de acolo. Da, El nu a stat în mormânt trei zile întregi. Nu domnilor, ci a stat de vineri după-amiaza până duminică dimineaţa, astfel ca nici măcar o celulă din acel trup să nu poată intra în putrefacţie.

El a murit şi a zăcut într-un mormânt, îmbălsămat şi învelit într-o pânză. În ţara aceea fierbinte era nevoie doar de câteva ore pentru a intra în putrefacţie. Ar fi început cu nasul şi ar fi mers mai departe.

Da, El ar fi putrezit pentru că era un trup omenesc, dar cu toate acestea ştia că nici măcar o celulă nu va fi atinsă, fiindcă Dumnezeu spusese prin prorocul David: „Nu voi îngădui ca Sfântul Meu să vadă putrezirea…” El a luat Cuvântul lui Dumnezeu şi a trăit prin El, deoarece Dumnezeu a împlinit fiecare făgăduinţă care Îi aparţinea.

La fel, Dumnezeu a împlinit fiecare făgăduinţă care aparţine credinciosului. Amin.

Fiţi siguri că acesta este adevărul. Amin.

Unde a fost Duhul lui Isus în cele trei zile când trupul Lui a fost în mormânt?

Duhul Lui a fost în iad, în ţinuturile de jos, apoi a mers în Paradis.

Aici aş vrea să mai adaug ceva care cred că vă va ajuta să înţelegeţi.

Când El a înviat din morţi, lucrarea de mântuire nu era încheiată. Aşa este. Trebuia să cureţe totul. Preţul fusese plătit, dar groaza de mormânt mai era. Murind, El nu a pus capăt lucrării Sale, ci a dus-o mai departe. El a continuat să propovăduiască.

Iertaţi-mă dacă par puţin lipsit de modestie. El nu S-a oprit niciodată, şi nici tu nu trebuie să te opreşti vreodată. Trupul tău se poate odihni o vreme, dar Dumnezeu îl va ridica pentru că a promis că va face aceasta. Tu nu poţi pieri, aşa cum nici Dumnezeu nu poate pieri. Aşa este.

Fiţi atenţi! Pentru cine era El mort? Pentru ucenici, dar de fapt dormea. Ei L-au pus să doarmă, aşa cum spusese chiar El despre Lazăr: „Mă duc să îl trezesc..” (Ioan 11.11), iar Dumnezeu trebuia să-L trezească şi pe El.

Vedeţi? El S-a dus acolo jos şi a continuat să propovăduiască: a predicat sufletelor din închisoare. A coborât în iad şi a luat cheile diavolului, apoi S-a întors şi a predicat în Paradis, iar a treia zi a înviat. După înviere, a fost cu ucenicii timp de 40 de zile, după care S-a înălţat la cer sfărâmând orice superstiţie sau îndoială, şi continuând un „rând de rugăciune” de pe pământ până în slavă. S-a ridicat şi S-a aşezat la dreapta măririi, ca marele Biruitor. Moartea n-a putut să Îl ţină; iadul n-a putut să-L ţină; pământul n-a putut să-L ţină.

Când a fost aici, pe pământ, El S-a dus în oraşul cel mai de jos, la poporul cel mai de jos şi I S-a dat numele cel mai de jos. Asta I-au făcut oamenii.

El S-a dus la Ierihon, oraşul cel mai de jos. (Oraşul Ierihon de află la cota – două sute cincizeci de metri faţă de nivelul mării, fiind cunoscut ca locul cel mai jos de pe pământ).

Cel mai scund om de acolo a trebuit să se urce într-un copac şi să privească de sus la El. El a fost slujitorul care a spălat picioarele ucenicilor: slujba cea mai înjositoare pe care putea s-o facă un om. Da, El S-a înjosit mai mult decât oricare alt om, iar oamenii I-au dat numele cele mai josnice: „Beelzebul”, „domnul dracilor”, etc. Vedeţi? Oamenii I-au dat numele cel mai josnic, locul cel mai josnic şi L-au trimis în partea cea mai de jos a iadului, dar Dumnezeu L-a înviat, L-a trimis în înălţimea cerului şi I-a dat Numele care este mai presus de orice alt nume. Aleluia!

Acum El trebuie să privească în jos ca să vadă cerul, deoarece scaunul Lui de domnie se află deasupra cerurilor. Cel mai mare Nume care a fost vreodată pe pământ şi în cer este Numele Lui. Iată ce a făcut Dumnezeu pentru El.

Omul L-a pus în locul cel mai de jos, dar Dumnezeu  L-a pus în locul cel mai de sus.

El S-a umilit mai mult ca oricare altul, ca să ne poată aduce pe noi mai sus decât orice. El S-a făcut asemenea nouă, pentru ca noi să devenim ca El: fii ai lui Dumnezeu, prin har. Iată ce a făcut El, binecuvântat să-I fie Numele. El a pregătit o cale pe care să putem păşi într-o zi, fiindcă a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14.19).

Nici un om care a înţeles lucrul acesta, nu poate să-l explice. Mulţi au încercat s-o facă, dar degeaba.

Îmi amintesc un cântec minunat:

„O, dragostea lui Dumnezeu,

Cât e de bogată şi de pură!

Cât de puternică şi nepătrunsă!”

Cred că primele versete erau:

„Dacă oceanul ar fi plin cu cerneală

Şi dacă cerul ar fi din hârtie…”

Ştiţi unde a fost găsit acest cântec? Pe pereţii unui spital de nebuni. Vedeţi? Nici un om nu poate explica dragostea lui Dumnezeu. Nimeni n-ar putea spune vreodată cât de mult a făcut El pentru noi.

O, cum pot scoate unii meritele lor din aceasta? Este numai harul lui Dumnezeu de la început până la sfârşit. Noi eram pierduţi, distruşi, lipsiţi de ajutor, răi, iar El a venit şi ne-a salvat prin harul Său. O, Doamne! Acesta este Domnul meu! Aceasta este dragostea lui Dumnezeu; aceasta este bunătatea Lui.

Mai am vreo şase minute şi încă 15 întrebări.

***

12. Crezi că este bine ca femeia să facă vreo lucrare personală în afara bisericii?

Aceasta este o întrebare legată de Scriptură. Sigur că da.  Noi toţi suntem împreună lucrători, iar femeile îşi au locul lor. Da, faceţi orice lucrare personală pe care puteţi s-o faceţi şi Dumnezeu vă va binecuvânta pentru ea.

În ordine. Să mai vedem una:

***

13. Te rog să explici noţiunea de „trinitate”. Cum poate să stea Fiul la dreapta Tatălui şi să mijlocească dacă nu sunt două Persoane?

Dragul meu prieten, este nevoie de descoperire ca să putem înţelege aceasta. Dacă Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem!” (Ioan 10.30), cum pot fi doi? Nu sunt doi, înţelegeţi?
Odată când am vorbit despre problema aceasta, o femeie  mi-a zis:

„Tu şi soţia ta sunteţi doi, şi totuşi sunteţi una.”

„Este adevărat, dar Dumnezeu şi Fiul nu sunt aşa. Mă vezi pe mine?”

„Da.”

„Dar pe soţia mea o vezi?”

„Nu.”

„Vezi? Cu Tatăl şi cu Fiul este altceva, deoarece Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14.9).

Vedeţi? Tatăl era Atotputernicul IaHVeH Dumnezeu. Şi El locuia într-un Cort omenesc numit Isus Hristos, care era Fiul lui Dumnezeu, Cel uns.

Isus a fost Om, iar Dumnezeu este Duh.

„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18).

Personalitatea Lui, fiinţa Lui, dumnezeirea Lui, totul era Dumnezeu. Da, El nu era nici mai mult, nici mai puţin decât Dumnezeu însuşi. Şi totuşi a fost Om. Un Om, o casă în care a locuit Dumnezeu. Aşa este. El a fost Locuinţa lui Dumnezeu.

Dacă vreţi dovezi din Scriptură, te rog să citeşti, frate Neville, din Marcu 14.62. Tu soră Wood, deschide la Efeseni 1.20. Mai are cineva Biblie? Ridicaţi mâna. Soră Arnold, aveţi şi voi acolo în spate? Bine, deschide la Fapte 7.55. În ordine.

Ai deschis, frate Neville? Atunci citeşte, te rog.

„Eu sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.”

 Bine. Fiţi atenţi la prima propoziţie. Isus a zis: „Eu sunt”. În toată lumea n-a existat niciodată vreun om care să poată traduce aceasta, nici chiar printre cei care citesc Lexiconul.

„Eu sunt Cel ce sunt” este „I-H-V-H”. Nici măcar învăţaţii evrei nu au putut să-l pronunţe vreodată. Rugul aprins cu care s-a întâlnit Moise era „I-V-H-U”, iar ei L-au pronunţat „I-O-H”, adică IeHoVaH. Nimeni nu ştie ce este „I-V-H-U”.

Voi ziceţi: „Moise nu a înţeles?”

El a întrebat: „Cine să le spun că m-a trimis?”

Spune-le: Cel ce se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”

Observaţi! „Eu sunt” este la timpul prezent. Nu scrie: „Eu am fost” sau „Eu voi fi”, ci „Eu sunt”.

El a mai spus: „Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” (Exod 3.15). „Eu sunt”.

Uitaţi-vă la Isus, la sărbătoarea din ziua aceea. Oamenii Îi spuneau: „Acum ştim că eşti nebun, că eşti samaritean şi ai drac! Zici că l-ai văzut pe Avraam şi nu ai nici cincizeci de ani!”

Probabil părea puţin îmbătrânit pentru vârsta Lui, căci avea doar 30 de ani. Vedeţi?

„N-ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam? Acum ştim că eşti nebun cu adevărat.” (Ioan 8.57).

Dar El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat, vă spun că mai înainte de Avraam, sunt Eu.” (v. 58).

El era marele „Eu sunt”. Aici El le spune din nou acelor evrei: „…Eu sunt. Şi Mă veţi vedea  şezând la dreapta puterii…” Este adevărat?

Citeşte încă o dată, frate.

„Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.”

Acum citeşte tu, soră Wood.

„…pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să stea la dreapta SA, în locurile cereşti.”

În regulă. Acum citeşte şi tu, soră Arnold.

„Dar Ştefan, plin de Duh Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu…”

Desigur, Dumnezeu nu poate avea o mână dreaptă mare, iar Isus să stea la dreapta Lui.

„Dreapta” înseamnă „autoritate”. Înţelegeţi?

De exemplu, dacă eu aş fi autoritatea supremă din această adunare, dacă aş fi episcop sau aşa ceva, iar fratele Neville ar fi locţiitorul meu, el ar fi „mâna mea dreaptă”, înţelegeţi? Înseamnă că el ar fi la dreapta mea.

Despre Isus scrie că este la dreapta puterii. Aşa am citit în Efeseni: „…L-a pus să stea la dreapta SA.”

După înviere, El a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am spus. Şi iată că Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.18-20).

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ…” Dacă în cer mai este încă un dumnezeu lângă El, înseamnă că acela este lipsit de putere. Vedeţi? Nu poate să mai fie nici un alt Dumnezeu, deoarece toată puterea cerului şi a pământului se află în mâinile Lui. Astfel, faptul că El stă la „dreapta” (aşa cum spune întrebarea), nu înseamnă că acolo ar fi două persoane şi că una ar sta lângă cealaltă.

Fiţi atenţi! Dumnezeu este Duh. Cei care înţeleg aceasta să spună: „Amin!”. Dumnezeu este Duh, în timp ce Isus a fost Om. El a fost Dumnezeu în trup de carne. Adevărul este că nu am putea să-L vedem niciodată pe Dumnezeu, pentru că El este Duh, iar Duhul nu se poate vedea.

„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu…” (Ioan 1.18). Vedeţi? Nimeni nu a putut să-L vadă.

Şi daţi-mi voie să vă mai spun ceva. Voi nu m-aţi văzut niciodată pe mine şi nici nu puteţi să mă vedeţi vreodată. Acesta este adevărul. Voi vedeţi acest trup care face cunoscută personalitatea din el. Acest trup nu are Viaţă veşnică, dar duhul o are. Acest trup va trece, dar se va întoarce asemenea unui bob de grâu care cade în pământ.

Creştinismul se bazează pe înviere. Nu pe înlocuire, ci pe înviere.

Astfel, Isus care a înviat a fost acelaşi Isus care a murit. Dacă tu vei trece roşcat, te vei întoarce tot roşcat; dacă vei merge brunet, te vei întoarce brunet. Înţelegeţi? Este vorba de înviere.

Nu demult, l-am întrebat pe doctor:

„Este adevărat că de câte ori mănânc îmi reînnoiesc viaţa?”

„Da, aşa este”, a răspuns el.

Substanţele din hrană produc celule de sânge şi acestea te fac mai puternic, te ţin în viaţă. De fiecare dată trebuie să moară ceva ca să trăieşti tu. Da, în fiecare zi moare ceva: dacă mănânci carne, moare o vită, un peşte sau altceva. Dacă mănânci pâine, a murit grâul sau cartoful sau altceva. Orice formă de viaţă trăieşte numai cu substanţe care au murit.

La fel este şi duhovniceşte: Oamenii pot să trăiască veşnic numai dacă a murit Cineva pentru ei: Isus. Şi veţi trăi, nu pentru că v-aţi dus la biserică, nu pentru că v-aţi botezat, nu pentru că aţi spus că sunteţi creştini, ci pentru că aţi acceptat sângele lui Isus Hristos, care a fost vărsat pentru voi; pentru că L-aţi primit ca Mântuitor personal.

Fiţi atenţi! Vreau să vă întreb ceva. Este minunat! Poate am mai vorbit despre aceasta, nu ştiu. Predicând pretutindeni, uit ce am spus într-un loc şi ce am spus în altul.

Nu ştiu dacă în vremea aceea îl cunoşteam sau nu pe fratele Tleeman. Pe Tryphena mi-o amintesc de când era fetiţă. Voi ţineţi minte timpul când eram scund, bine făcut, cu părul negru şi ondulat. Pe atunci mergeam la box. Credeam că sunt deosebit, aşa că-mi ziceam: „Nu este nimeni să mă poată învinge!” dar mă înşelam.

Îmi ziceam: „Dacă cineva ar putea să-mi pună obiectul acesta în spinare, aş merge pe stradă cu el.” Desigur, nu aveam nici o grijă.

De fiecare dată când mâncam, deveneam tot mai mare şi mai puternic. Primeam în mine viaţă nouă. Mâncam varză, cartofi, fasole, carne, la fel ca astăzi. Dar când am ajuns la douăzeci şi cinci de ani… Acum mănânc mai bine decât mâncam atunci; mă cunoaşteţi cu toţii şi ştiţi că aşa este. Noi toţi mâncăm mai bine acum. Dar, frate Egan, mănânc mai bine şi mai mult, cu mai multe vitamine şi totuşi cu cât mănânc mai mult, cu atât scad mai mult. Devin un moşneag adus de spate, chel, cărunt, cu mâinile zbârcite, iar într-o dimineaţă n-am să mă mai pot ridica din pat.

De ce se întâmplă aceasta? De ce se întâmplă acest lucru dacă îmi reînnoiesc viaţa de fiecare dată când mănânc?

Parcă torn apă dintr-un ulcior într-un pahar şi acesta se umple până la jumătate, apoi începe să meargă în jos, în loc să meargă în sus; cu cât torn mai mult coboară mai jos. Aşa este. Dar dacă ar fi nevoie, n-ai putea dovedi ştiinţific acest lucru. Singura care îl poate dovedi este această Carte. Dumnezeu a ales; este vorba de alegere. El ne-a văzut venind.

Probabil că soţii şi soţiile multora dintre cei în vârstă au plecat dintre noi. Aceasta nu schimbă nimic. Aleluia! Ei aşteaptă undeva după cortină. Sigur că da. Ei îşi doresc să fie iar ca voi. Aşa este. Sigur că îşi doresc.

Biblia spune aceasta atunci când vorbeşte despre sufletele de sub altar, care strigă: „Până când, Doamne?” Vedeţi? Ei nu sunt în starea lor normală.

Dumnezeu nu ne-a făcut îngeri, ci bărbaţi şi femei, şi vom fi întotdeauna bărbaţi şi femei, pentru că suntem produsul Inteligenţei lui Dumnezeu însuşi. Da, întotdeauna vom fi bărbaţi şi femei.

Dar ce se întâmplă? Poate vă gândiţi cum aţi păşit în faţa altarului alături de tânărul vostru soţ, cum i-aţi jurat că-i veţi fi o soţie credincioasă şi că prin harul lui Dumnezeu veţi duce împreună o viaţă sfântă. Ce mărturie aţi depus, şi cât de convingătoare!

După aceea, amândoi aţi început să observaţi ceva. El era înalt, frumos şi cu părul negru; ea era frumoasă, cu ochi căprui sau albaştri… O, cum o priveaţi!

Ieşeaţi la plimbare şi vă uitaţi la el cât era de înalt şi ce umeri drepţi avea. Dar după o vreme, umerii lui au început să se lase. Ea a încărunţit, a năpădit-o artrita, iar într-o zi, el sau ea, a plecat dintre noi. Ce a fost aceasta?

Când Dumnezeu v-a văzut stând acolo, a zis: „Aşa vreau să fiţi! Moarte, vino încoace, dar să nu-i iei până nu-ţi voi îngădui Eu!”

O, mă gândesc la Iov. Dumnezeu privea în jos, iar Iov ştia că este iubit de Dumnezeu.

Fiţi atenţi! Deci Satana nu poate să vă ia viaţa când vrea.

Astfel, Dumnezeu i-a zis Satanei: „E în mâinile tale, dar să nu-i iei viaţa!” (Iov 2.6).

După un timp încep să-ţi coboare umerii, iar într-o zi te duci… Ce s-a întâmplat?

La înviere nu va mai exista nici cel mai mic lucru care să simbolizeze moartea.

 Vedeţi, voi v-aţi ridicat, aţi primit Viaţă prin voia lui Dumnezeu. Apoi a venit moartea.

Oamenii mănâncă aceeaşi mâncare, beau acelaşi fel de apă şi totuşi mor. Dar totul este stabilit dinainte. Aleluia!

Noi vom primi din nou viaţă la înviere.  Acolo nu va mai exista moarte sau ceva care să ne amintească de ea. Nu va mai fi bătrâneţe, nici oameni infirmi, etc., ci vom fi ca El: nemuritori şi desăvârşiţi pentru totdeauna. Aleluia! Aceasta ar face pe oricine să strige de bucurie, mai ales pe cei de vârsta mea.

Cred că vârsta mea este vârsta la care te gândeşti mai mult ca oricând la aceste lucruri. Vezi această schimbare şi începi să te gândeşti: „Ce se întâmplă? Ce am făcut?”

Privesc înapoi şi mă gândesc: „Unde s-au dus toate, Doamne? Am patruzeci şi opt de ani, iar peste doi ani voi avea jumătate din o sută.”

Mă gândesc la cele câteva suflete pe care le-am câştigat, dar aş vrea să câştig încă câteva milioane. Dumnezeu să mă ajute la aceasta. Mă simt ruşinat chiar şi atunci când mă duc în vacanţă, şi mă gândesc: „O, este vremea sfârşitului şi lucrătorii sunt puţini. În fiecare zi mor milioane de oameni în păcat şi ruşine. Ascultă-le chemarea, Doamne!”

Seara mă duc la culcare şi-i aud pe păgânii din toată lumea strigând. Mă gândesc apoi cum vin la aeroport cu miile şi cum se înghesuie în jurul meu, încât poliţia este nevoită să-i ţină la distanţă. Ei fac aceasta numai ca să audă vorbindu-se despre Isus Hristos.

Iar aici, putem să-i rugăm, să facem anunţuri în ziare, să obţinem localurile cele mai bune în care să poată sta, să cântăm cele mai frumoase cântece, căci ei vor spune: „Da, cred că este bine; totuşi aceasta nu face parte din ceea ce cred eu!”

Cât poate să mai dureze? Nu este drept!

Noi aruncăm la gunoi sute de milioane de tone de mâncare, pe care oamenii aceia ar primi-o cu bucurie. Şi ei sunt oameni la fel ca noi.

O, nu poate să mai dureze mult!

Bine. Acum cine este Tatăl? Tatăl şi Fiul sunt unul. Observaţi ce scrie în 1 Ioan 5.7: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: „Tată, Cuvântul şi Duhul Sfânt. Şi ei sunt una.

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele”, dar aceştia nu sunt unul, ci „sunt una în mărturia lor”.

Acestea sunt cele trei elemente care au ieşit din trupul lui Isus. Ei I-au străpuns coasta şi a ieşit apă şi sânge, după care a strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul.” (Luca 23.46).

Aceste trei elemente sunt una în mărturisirea lor, în timp ce despre „Tatăl, Cuvânt şi Duhul Sfânt” se spune: „Şi aceştia trei sunt una.”

Duhul, apa şi sângele sunt una în mărturia lor. Ele nu sunt una, ci mărturisesc ca una.

Singurul lucru pe care îl poate face trupul acela, după ce Dumnezeu însuşi a fost în El şi L-a trecut prin pedeapsă şi suferinţă, este mijlocirea. Înţelegeţi? El vede sângele care stă între noi şi judecată.

Cuvântul Lui spune: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Geneza 2.17), dar Isus spune: „Eu M-am pus în locul lor!”

Vă mai amintiţi ce v-am povestit zilele trecute? V-am vorbit despre femeia aceea păcătoasă. Când am văzut-o, am judecat-o şi am zis: „Doamne, de ce nu nimiceşti chiar acum locul acesta? Şi atunci El mi-a arătat cum stau lucrurile, aşa că m-am dus la ea şi i-am spus tot ce se întâmplase.

Acum, ultima întrebare.

***

14. În conformitate cu Scriptura  crezi că evreii Îl vor primi pe Hristos chiar înainte de răpirea bisericii?

Dacă ar fi timp, am vorbi pe larg despre lucrul acesta, dar este trecut de 9.00. Ceea ce vă voi spune este părerea mea personală.

Eu cred că evreii Îl vor primi pe Hristos când va veni a doua oară.

Nu uitaţi că ochii lor au fost orbiţi ca să putem vedea noi. Oricine ştie că Biblia vorbeşte despre aceasta, este adevărat?

Pavel spune că evreii au fost orbiţi ca să-L putem primi noi pe Hristos. Înţelegeţi? Noi suntem măslinul sălbatic care a fost altoit prin înfiere.

Aceasta este părerea mea şi v-o spun pentru că m-aţi întrebat ce cred.

Adevărul este că oricum se va întâmpla aceasta, noi vom fi acolo prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Poate nu voi reuşi să vă fac să înţelegeţi, dar iată cum cred eu:

Cred că noi trăim în vremea sfârşitului şi că perioada de har pentru neamuri se încheie, a ajuns la capăt.

Sunt două lucruri care i-au nedreptăţit întotdeauna pe evrei. Ei au fost orbiţi ca să putem vedea noi.

Când am fost la Benton Harbor am vorbit cu un evreu şi ştiţi ce mi-a spus?

„Voi, neamurile, nu puteţi să-L tăiaţi pe Dumnezeu în trei bucăţi şi apoi să-L daţi unui evreu, ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Nu veţi putea face niciodată aşa ceva cu un evreu, pentru că noi nu suntem idolatri, ci credem într-un singur Dumnezeu.

Vedeţi? Dacă faceţi din Dumnezeu, trei: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, sigur că-i orbiţi pe evrei, deoarece ei ştiu mai bine care este adevărul. Dacă crezi aşa, eşti un idolatru, pentru că ai trei dumnezei în loc de Unul.

Adevărul este că nu sunt trei dumnezei, ci trei slujbe, trei descoperiri sau trei arătări ale aceluiaşi Dumnezeu, care a lucrat ca Tată, apoi ca Fiu, iar în timpul harului dintre neamuri, ca Duh Sfânt. Este acelaşi Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care am fost însărcinaţi să botezăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Nu este vorba de trei nume, ci de unul singur, fiindcă Domnul nu a zis: „În Numele Tatălui şi în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt,” ci a spus clar: „În Numele (singular – în limba română nu se poate observa acest lucru, dar în traducerea engleză scrie „Name” (singular), nu „Names” (plural) Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, recunoscând prin aceasta un singur Dumnezeu, care este Hristos. Înţelegeţi? Acesta este El; nu poate fi altfel.

Dacă descoperirea noastră este greşită, înseamnă că Petru şi toţi ceilalţi apostoli au învăţat greşit, pentru că fiecare persoană din Biblie a fost botezată în Numele Domnului Isus Hristos. Nici măcar un singur om nu a fost botezat folosindu-se formula: „În Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt.” Aceasta este o doctrină catolică şi vă pot dovedi ca aşa este, folosindu-mă de propriul lor Lexicon, de propriile lor cuvinte şi de toate celelalte lucruri pe care le fac. Da, este o dogmă catolică şi nu o învăţătură biblică.

Chiar şi regele Angliei a fost botezat în Numele Domnului Isus Hristos, cam la 600 de ani de la moartea ultimului apostol, când ţara lui nici nu se numea Anglia, ci „Ţara îngerului.” Da, el a fost botezat în Numele Domnului Isus Hristos.

Cea care l-a convertit a fost o vrăbiuţă şi nu „sfântul înger”. Care era numele lui? Cred că Agadabus, nu sunt sigur. Dar oricum l-a chemat, el a mers acolo şi L-a primit pe Hristos.

Ei erau numiţi îngeri pentru că asirienii şi celelalte popoare erau negricioşi, în timp ce anglo-saxonii erau albi, aveau păr blond şi ochi albaştri.

Deci oamenii spuneau că ei seamănă  cu nişte îngeri, iar ţara în care locuiau au numit-o „Ţara îngerului.”

Slujitorul Domnului s-a dus să predice în faţa acelui rege şi stăteau lângă un şemineu în care ardea focul. Eu am citit această istorioară mai demult.

Discutând, regele a întrebat: „De unde a venit şi unde s-a dus? A venit din lumină, am văzut-o, şi apoi s-a dus în întuneric. Oare nu este la fel şi cu omul?”

Regele spunea aceste cuvinte referindu-se la o vrăbiuţă care a zburat prin încăpere, apoi s-a dus afară.

Şi predicatorul i-a răspuns: „Dar unde a fost ea înainte de a intra aici?” Vedeţi, aceasta l-a hotărât pe rege, aşa că în dimineaţa următoare a fost botezat în Numele Domnului Isus Hristos împreună cu toată casa lui. Aşa este.

Primul om care a fost stropit sau botezat folosindu-se formula: „În Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt”, a fost din biserica catolică. Primul botez prin turnarea apei pe cap a avut loc în biserica catolică. În toată Biblia, apostolii au botezat prin scufundare în Numele Domnului Isus Hristos. Găsiţi-mi un singur loc în care ei au botezat altfel.

 În discuţia pe care am avut-o cu acel rabin evreu, eu l-am întrebat:

„Rabi, ţi-ar fi greu să-i crezi pe proroci?”

„Eu cred în proroci”, a răspuns el.

„Ce vrea să spună Isaia 9.6 prin cuvintele: „…un copil ni S-a născut…”? Despre cine vorbea el?”

„Despre Mesia.”

„Înseamnă că Mesia se va naşte?”

„Da, Se va naşte.”

„Dacă Se va naşte, trebuie să aibă o mamă, nu-i aşa?”

„Da, El trebuie să aibă o mamă şi un tată.”

„Absolut”, am răspuns eu. „Dar ţi-ar fi greu să crezi că Dumnezeu, marele IeHoVaH, care a despărţit Marea Roşie, ar putea să-I ofere acestui Copil o naştere curată?” (Vedeţi, el nu mai putea spune nimic).

Totuşi a zis: „Dar nu puteţi face din El trei dumnezei.”

„El nu este trei dumnezei, dar ce legătură este între Mesia şi Dumnezeu?”

„El este Dumnezeu”, a răspuns rabinul.

„Aşa este, El este Dumnezeu.”

Atunci el a încercat să-mi spună: „Bine, dar acest Isus din Nazaret a fost un hoţ.”

„Cum adică a fost un hoţ, rabi?”

„Păi propria voastră Scriptură spune că, în ziua Sabatului, a intrat într-un lan de grâu şi a mâncat.”

Rabi, tu ştii mai multe despre această Scriptură, dar chiar ea spune că este corect. Un om este îndreptăţit prin Lege să mănânce cât grâu vrea, dar să nu-şi pună în sac să-l ducă de acolo.”

A stat puţin pe gânduri. El credea pentru că fusese martor la vindecare. După un timp mi-a zis:

„El a făcut ca ochii lui John… Cum ai făcut-o?”

„În Numele lui Isus Hristos”, am răspuns eu.

El nu ştia aceasta. S-a gândit puţin, apoi a zis: „Voi nu puteţi să-L împărţiţi pe Dumnezeu în trei părţi.”

„O, rabi, El este IeHoVaH descoperit în trup de carne. Acesta era chiar Numele Lui omenesc, Numele în care s-a făcut răscumpărarea, deoarece „sub cer nu este dat nici un alt Nume în care oamenii să fie mântuiţi, decât în Numele Răscumpărătorului: Domnul Isus Hristos.” Acesta este adevărul. El era, este şi va fi Dumnezeu. Da, El este Dumnezeu de-a pururi: Domnul Isus Hristos. Desigur.

Acum priviţi. Isus a spus în Matei 21.24: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se va împlini vremea neamurilor.”

Fiţi atenţi! Domnul Isus a spus în Matei 25 că evreii vor fi scoşi afară. În vremea prorocilor din vechime, Daniel a spus că evreilor li s-au dat şaptezeci de săptămâni. Mesia (Cârmuitorul) avea să vină în cea de-a şaptezecea săptămână, care înseamnă şapte ani, iar la mijlocul ei, după trei ani şi jumătate, avea să fie stârpit.

Uitaţi-vă cât de desăvârşit este totul. Isus a predicat exact trei ani şi jumătate, după care a fost răstignit. Aceasta se potriveşte la întrebarea cealaltă. Prin urmare, evreii mai au încă trei ani şi jumătate. Aşa trebuie să fie.

Dacă veţi lua Apocalipsa capitolul 7, acolo scrie că Ioan i-a văzut pe cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei care au fost pecetluiţi – câte douăsprezece mii din fiecare seminţie. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Uitaţi-vă cât este de minunat totul! Aceşti evrei au fost orbiţi.

Voi ştiţi cum sunt evreii în prezent: majoritatea lor deţin bogăţiile lumii, îi interesează numai banii, sunt foarte aroganţi, indiferenţi şi nu vor să asculte. Dar nu despre aceştia ne vorbeşte El.

Fiţi atenţi! Pentru evrei au mai rămas încă trei ani şi jumătate. Isus a spus că cetatea Ierusalimului va fi călcată în picioare de neamuri „până se vor împlini vremurile neamurilor.” Ce spuneţi despre aceasta voi, cei care nu credeţi în „vremea neamurilor”?

Deci, când se vor încheia vremurile neamurilor, cetatea va fi dată înapoi evreilor. Isus a mers mai departe şi a spus:

 „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.

 Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi sigur cunoaşteţi că de acum vara este aproape.

Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până nu se vor împlini toate aceste lucruri.” (Luca 21.29-32).

Ei aşteptau ca aceste lucruri să se întâmple în generaţia lor, dar la aceasta se referea El? Nicidecum.

Ascultaţi cu atenţie: El a zis: „Neamul care va vedea smochinul înfrunzind…” Deci, El a spus: „smochinul şi copacii”, cu alte cuvinte: „În vremea aceea va fi o trezire universală.”

Observaţi această prorocie şi vedeţi cum lucrează şi cum se împlineşte perfect.

Când un copac înfrunzeşte, se trezeşte la viaţă. Este adevărat? Orice învăţător biblic ştie că smochinul i-a simbolizat întotdeauna pe evrei. Noi ştim aceasta. Deci, smochinul este simbolul evreilor.

Priviţi ce a spus Ioel: „Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh; ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Hasil; ce a mâncat lăcusta Hasil, a mâncat lăcusta Ielec.” (Ioel 1.4).

Dacă sunteţi atenţi, toate patru reprezintă aceeaşi insectă în stadii diferite de dezvoltare (ou, larvă, nimfă şi adult).

Lăcustele Gazan, Arbeh, Hasil şi Ielec reprezintă aceeaşi insectă în diferite momente ale vieţii ei. Aceeaşi insectă a început să roadă din copacul evreu, l-a trântit jos şi a mâncat, a mâncat, până a mai rămas din el doar un ciot.

Dar ce a spus Domnul? „Vă voi răsplăti anii pe care   i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam. Şi voi face din poporul Meu o pricină de bucurie.” (Ioel 2.25).

Copacul a fost trântit la pământ şi mâncat, iar neamurile au fost altoite în el. Acesta este adevărul, iar în cazul acesta ar trebui ca şi noi să dăm roade.

Pe măsură ce ne apropiem de sfârşit, trebuie să vină o mare trezire prin Evanghelie.

Ştiaţi că steagul evreiesc este cel mai vechi din lume? El nu a mai fost ridicat de două mii de ani, ba mai mult, cam două mii cinci sute de ani. Vedeţi? Steagul evreiesc n-a mai fluturat de două mii cinci sute de ani, de la plecarea în robia babiloneană.  Mai târziu, teritoriile lor au fost ocupate de Imperiul roman, apoi a venit Mesia, pe care L-au respins şi au fost împrăştiaţi în cele patru vânturi ale pământului.

Dar ştiaţi că drapelul lor a fost ridicat din nou deasupra Ierusalimului, pe data de 6 mai 1946? Ştiaţi că în 7 mai 1946 (a doua zi), Îngerul Domnului a venit la mine şi   m-a trimis în toată lumea să predic o trezire? Chiar în dimineaţa următoare.

În acelaşi timp când a fost  ridicat steagul deasupra Ierusalimului, la apusul soarelui a venit Îngerul Domnului aici, în Statele Unite.

„Când vedeţi smochinul şi toţi copacii înfrunzind…”

Câţi dintre voi îşi amintesc Steaua care a apărut cu mulţi ani în urmă deasupra râului Ohio? Avem şi acum o fotografie de când a venit El acolo şi a spus:

„Mesajul tău va pregăti cea de-a doua venire a Domnului, aşa cum Ioan Botezătorul a fost premergătorul primei Sale veniri!”

Şi în toată lumea a izbucnit o mare trezire.

Toţi legaliştii, toţi oamenii din ţară şi marile biserici, au spus că zilele lui Billy Sunday s-au sfârşit, dar când au văzut că biserica începe să se trezească, au fost nevoiţi să-şi salveze pielea.

Charles Fuller ar fi ocupat acel loc dar era prea bătrân, aşa că s-au dus la Billy Graham. Dumnezeu l-a luat pe Billy Graham sau l-a luat biserica baptistă şi s-au strâns în jurul lumii?

Ca predicator, Billy Graham nu este nici pe jumătate ca fratele Neville. Şi atunci? Au fost nevoiţi s-o facă. Este vorba de o organizaţie şi toată lumea se adună în jurul lor. Vedeţi? Au fost nevoiţi s-o facă. Trebuia să se întâmple aşa ca să se împlinească Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu au avut Duhul, ca să se adune în jurul Lui, au fost nevoiţi să se adune în jurul Cuvântului. Şi au făcut-o pentru că Billy Graham este un predicator al Cuvântului şi un filfizon, iar ei s-au adunat şi jurul lui şi au pus în bisericile lor tot ce putea fi mai rece şi mai formal.

Dar Fiinţa divină care a adus cu Sine vindecarea divină, puteri şi lucrări minunate prin puterea lui Dumnezeu, a trezit Biserica, Mireasa care va fi răpită şi care are uleiul în candelă. Înţelegeţi?

Biserica formală a avut şi ea o trezire proprie, dar iată acum Israelul cu trezirea lui.

Am acasă un film intitulat: „Trei minute până la miezul nopţii”. Avem şi o fotografie cu întoarcerea evreilor. Aţi văzut-o în revista „Look”? Nave încărcate veneau din Iran şi împrejurimile acestuia, cu evrei care nici nu ştiau că Isus a fost pe pământ.

Ei s-au dus acolo o dată cu robia babiloneană.

Aţi văzut în revista „Look” şi „Life” şi în celelalte, că ei foloseau încă unelte din lemn pentru a ara pământul, iar când au văzut avioanele care s-au dus să-i aducă acasă, şi-au zis: „A venit vremea”, pentru că Dumnezeu le spusese că vor fi duşi acolo, dar se vor întoarce la Ierusalim „pe aripi de vultur”. Aşa este. Ei au spus: „A venit vremea” şi s-au urcat în acele avioane.

Au venit din toată lumea, unii dintre ei purtându-i în spate pe cei bătrâni, pe orbi şi ologi.

Ţara lor are acum agricultura cea mai înfloritoare din toată lumea, iar Marea Moartă deţine mai multe bogăţii decât toată lumea împreună.

Evreii se întorc! Acest lucru a fost ascuns de neamuri, dar ei înfloresc ca un trandafir.

Reporterii îi întrebau: „Vă întoarceţi ca să muriţi în patria voastră?” dar ei le răspundeau: „Nu, ne întoarcem ca să-L vedem pe Mesia.”

Frate, când vezi că smochinul înfrunzeşte, adu-ţi aminte că Isus a zis: „Nu va trece neamul acesta până când se vor împlini toate aceste lucruri.”

Uitaţi-vă la trezirea bisericii formale.

Uitaţi-vă la trezirea Bisericii adevărate.

Uitaţi-vă la trezirea care începe printre evrei, care aşteaptă venirea lui Mesia.

Biserica umplută cu Duhul Sfânt, Mireasa, fecioarele cu ulei în candelă, va merge la ospăţul de Nuntă.

Atunci evreii vor spune: „Asta este! Acesta este Dumnezeul pe care-L aşteptam noi!”  Atunci se vor alege cei o sută patruzeci şi patru de mii, în legătură cu care s-au încurcat discipolii lui Russell. Ei sunt evreii care-L vor primi pe Hristos, cei care vor spune: „Iată-L pe Dumnezeul nostru pe care L-am aşteptat!”

Îl vor vedea şi-I vor zice: „De unde ai rănile de la mâini?” iar El le va răspunde: „În casa celor ce Mă iubeau, le-am primit.” (Zaharia 13.6).

Aşa este.  „În casa celor ce Mă iubeau..” Ce va face El? Biserica dintre neamuri va fi luată în slavă, Mireasa se va căsători cu Hristos.

Cum s-a descoperit Iosif fraţilor săi? I-a scos afară pe toţi străinii, toţi cei care erau dintre neamuri. Sigur că da.

Ce se va întâmpla cu rămăşiţa seminţei femeii? Balaurul va vărsa apă din gură ca să facă război cu ea, căci Isus a spus: „Vor fi aruncaţi afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – vremuri grele de prigoane şi încercări, care vor veni peste biserica neamurilor.

Când va veni martirajul, când Dumnezeu va fi separat total pe evrei, Se va întoarce Isus, aşa cum s-a întors şi Iosif.

Acesta din urmă, a trimis afară toate gărzile şi pe ceilalţi, fiindcă l-a văzut pe micul Beniamin şi pe ceilalţi fraţi ai săi, care se pocăiau pentru răul pe care-l făcuseră fratelui lor Iosif. Ei credeau că l-au ucis, dar iată că el stătea înaintea lor şi le-a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru.”

Atunci i-a apucat tremuratul şi au spus: „Este Iosif! Acum Îl recunoaştem…”

Când El le va spune: „Eu sunt Isus. Eu sunt Mesia”, ei îşi vor zice: „O, ce pedeapsă vom primi acum!”

Dar nu va fi aşa, pentru că totul s-a întâmplat pentru slava lui Dumnezeu. Astfel, ei l-au putut auzi pe Iosif plângând pentru ei, chiar acolo, în palatul lui Faraon.

Aşteptaţi numai ca Isus să-i vadă pe evreii pe care a trebuit să-i lovească cu orbire ca să ne dea nouă, neamurilor, şansa de a intra. Va veni şi clipa aceea, să ştiţi!

El îi va lua pe acei evrei, nu vă faceţi griji! Da, domnilor, pentru că aşa trebuie să fie.

Aceasta este părerea mea şi vă spun sincer că în Scriptură nu văd alt tablou mai  clar ca acesta.

Voi trebuie să înţelegeţi foarte bine care sunt cele trei categorii.

Trebuie să înţelegeţi cine sunt fecioarele neînţelepte: biserica confesională.

Cine sunt evreii? Nişte oameni orbiţi care aşteaptă pe margine.

Trebuie să vedeţi apoi, următoarea categorie, cea  a fecioarelor adormite, neînţelepte, care s-au limitat doar la a adera la o biserică şi la a fi nişte oameni cumsecade.

Apoi trebuie să înţelegeţi că există şi o Biserică duhovnicească, Mireasa care va fi răpită.

Aceste trei categorii de oameni nu se pot amesteca deloc, pentru că nu reprezintă acelaşi grup.

Martorii lui Iehova spun că cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt Mireasa, dar nu este adevărat. Ei sunt evrei, înţelegeţi?

Deci sunt trei grupuri:

• fecioara Mireasă;
• fecioarele adormite (neînţelepte);
• evreii.

Trebuie să înţelegeţi aceasta şi să puteţi spune: „Sunt trei categorii în trei locuri diferite!”

Sunt trei clase diferite de oameni. Desigur.

Ce sunt evreii? Famenii Templului. Când Se va întoarce Isus, El va veni împreună cu Mireasa. Isus vine de trei ori:

• prima dată a venit să-Şi răscumpere Mireasa;
• a doua oară vine pentru a o lua în slavă;
• a treia oară vine împreună cu Biserica.

Aşa este. Toate reprezintă o singură venire desăvârşită; totul reprezintă un singur Dumnezeu desăvârşit, un singur Hristos desăvârşit, o singură Biserică desăvârşită, o singură răscumpărare desăvârşită.

Descoperirea este triplă, dar totul reprezintă un întreg. Înţelegeţi?

Nu sunt trei persoane, ci este o singură Persoană, o singură Biserică, un singur Trup, un singur Hristos, un singur Domn în voi toţi, etc. Peste tot este unul singur.

Domnul să vă binecuvânteze.

V-am ţinut cam mult. Dacă Domnul va voi, mă voi întoarce duminică seara, iar dacă păstorul de aici nu are ceva pe inimă, voi încerca să răspund la întrebările care au mai rămas.

Am aici câteva… Vreţi să le auziţi?

Mie îmi plac foarte mult. Daţi-mi voie să mai trec încă o dată peste ele, înainte de a lăsa serviciul în seama păstorului.

Ascultaţi!

1. Ce reprezintă pietrele din Apocalipsa 21? Aceasta este o întrebare bună.

2. Explică cine sunt cele patru făpturi vii din Apocalipsa 5. Şi aceasta este o întrebare bună.

3. Cine sunt cei douăzeci şi patru de bătrâni? O altă întrebare bună.

4. Ce înseamnă „firul roşu” din Geneza 38? Vă amintiţi că Iuda a luat-o pe nora sa şi a trăit cu ea ca şi cu o curvă. Apoi i-a plătit şi a mers mai departe. Când a născut, ea a avut gemeni. Dar înainte de aceasta, unul din cei doi copii a scos mâna, iar ei au legat un fir roşu; apoi şi-a tras-o înapoi, dar când s-au născut, fratele lui a ieşit primul, iar el a venit al doilea. O, ce întrebare bună!

5. Care sunt darurile care se vor trimite în legătură cu moartea celor doi proroci din Apocalipsa 11?

Aceasta se va întâmpla când se vor întoarce Moise şi Ilie pentru trezirea celor o sută patruzeci şi patru de mii. Care sunt darurile? Veţi vedea.

6. Unde vor fi sfinţii după Împărăţia de o mie de ani? Ce fel de trupuri vor avea ei?

7. Cum îi vom judeca noi pe îngeri?

8. De ce femeia trebuie să poarte părul lung din pricina îngerilor?

Da, sunt întrebări foarte bune, iar dacă El ne va îngădui, ne vom aduna şi vom vorbi despre ele. Totul este spre slava Lui.

Este posibil să nu fiţi de acord cu răspunsurile mele, dar vă spun un singur lucru: dacă voi vă bucuraţi să le auziţi, eu mă bucur la fel de mult când pot să vorbesc despre ele, ceea ce înseamnă că petrecem un timp minunat împreună. Amin. Amin.

Dumnezeu să Îşi arate bunătatea faţă de voi.

Nu uitaţi serviciile religioase. Sâmbătă dimineaţa la ora 9.00, va fi emisiunea radiofonică a fratelui Neville, pe postul de radio WLRP. Cred că cvartetul Neville se va descurca foarte bine. Căutaţi frecvenţa pe care emit şi ascultaţi-i.

Dacă voi putea, mă voi întoarce la timp, iar dacă nu voi reuşi, îl voi suna pe fratele Neville şi-l voi anunţa.

Dacă Domnul îmi va îngădui să merg la scumpul şi bătrânul meu frate Bosworth, mă voi întoarce duminică seara.

Domnul să se îndure de voi.

Frate păstor, vino aici un moment.

„Nu uitaţi rugăciunea în familie.

Isus vrea să vă întâlnească acolo.

El va ridica fiecare grijă,

O, nu uitaţi rugăciunea în familie!”

Vă place cântecul acesta? Câţi din voi se roagă acasă? Să vedem. În ordine.

O, este minunat! Rămâneţi lângă Dumnezeu!

Şi voi, copilaşilor, să fiţi cuminţi şi Dumnezeu vă va binecuvânta.

În ordine, frate Neville.

– Amin –