Mulţumesc, frate Neville. Bună dimineaţa, prieteni. Sunt foarte bucuros pentru că în dimineaţa aceasta mă aflu aici. Mă bucur şi pentru introducerea pe care a făcut-o păstorul. Voi ştiţi că atunci când stăpânul pune căpăstrul pe cal, acesta trebuie să ştie că e vremea să meargă la muncă, şi eu sunt bucuros pentru că Domnul ne-a făcut pentru munca Sa, şi că putem face aceasta. Deci noi nu suntem niciodată obosiţi când trebuie să facem ceva pentru Domnul.
Astăzi am fost foarte obosit, pentru că în ultimele zile am avut un timp îngrozitor, deoarece am fost plecat în California, unde a trebuit să călătoresc cu şareta timp de douăzeci şi trei de ore. Am ajuns la destinaţie la ora două, iar la ora cinci a trebuit să predic la un post de radio. Imediat după aceea a trebuit să predic la Conferinţa Internaţională a Oamenilor de Afaceri creştini. După-masa a trebuit să predic într-o mare biserică baptistă, iar seara am vorbit din nou la Angelus Temple, pentru ca la ora unsprezece seara, să iau un tren cu care să mă întorc acasă. Deci am făcut o călătorie de 64 de ore. Puteţi să vă imaginaţi deci cât am fost de obosit alaltăieri când am ajuns aici.
Cu toate acestea, ieri dimineaţă, soţia a notat cincizeci de apeluri telefonice prin care eram rugat ca să mă rog pentru bolnavi. Desigur, nu toate apelurile au fost locale, ci din diferite părţi ale ţării: „Nu puteţi veni în Florida?” „N-aţi putea veni până în Louisville?”, etc. Cum să alegi din cincizeci de invitaţii pentru o dimineaţă? Vedeţi?
Totuşi, ieri după masă, m-am dus să văd câţiva prieteni care au fost îmbolnăviţi de Satana.
Mai întâi am vizitat un om tânăr pe care îl cunosc de ani de zile. Un bărbat cu o sănătate de oţel şi cu o statură atletică. Acum este cam la vârsta mea şi zace la Henrysville.
Apoi am fost la Fermit Sporgeon, al cărui tată este un predicator al Evangheliei şi profesor de şcoală – un om deosebit. El este prieten cu fratele Neville.
Am intrat în casă, iar fratele Neville mi-a spus că tânărul este pe moarte, dar avem privilegiul de a-l conduce la Domnul Isus pentru salvarea sufletului său. Soţia lui a fost de acord ca noi să ne rugăm pentru el, aşa că am făcut-o din toată inima. Acest tânăr este mâncat de cancer, aşa că de la o sută de kilograme, a ajuns la treizeci, dar eu cred că Dumnezeu îl va vindeca. Nu ştiu ce se va întâmpla cu el în continuare, dar de un lucru sunt sigur, şi anume că el a trecut din moarte la viaţă. Pot să-mi închipui cât de mult s-a bucurat bătrânul lui tată când a văzut că fiul lui a primit mesajul după atâţia ani de rugăciune.
Vedeţi? El avea dovada împlinirii Cuvântului chiar în faţa sa:
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22.6).
De acolo am plecat la New Albany, la o doamnă numită Slanghter, căreia medicii i-au mai dat de trăit doar câteva ore (până la ora 6.00).
Un alt caz a fost un tânăr din vecini, un tânăr normal, care muncea la Compania de Telefoane. El are cam treizeci de ani şi era tatăl a patru copii. Într-o zi, fetiţa cea mai mică a căzut şi şi-a rupt mâna, iar din clipa aceea, el a început să simtă că mâna îi amorţeşte, iar în final a paralizat. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el, dar acum zace bolnav.
Şi uite aşa, unul după celălalt, bolnavi de prima mână. Eu sunt însă foarte bucuros pentru că există o cale de ieşire. Mă bucur de asemenea, pentru că nu va trebui să locuim pentru totdeauna aici. Voi nu vă bucuraţi pentru aceasta? „(Amin”). Ce m-aş face dacă ar trebui să locuiesc pentru totdeauna în această casă de ciumă? O, tocmai atunci când credeţi că alergaţi cel mai bine, atunci intervine ceva care vă trânteşte jos. Dar eu mă bucur cu adevărat pentru că Domnul Isus a venit şi a făcut o cale de scăpare pentru noi.
Acum dimineaţă, scumpa noastră soră Cox mi-a spus că a venit cineva aici ca să ne rugăm pentru el. Mă gândesc că poate nu are posibilitatea de a rămâne până la sfârşitul serviciului, aşa că mă voi ruga acum pentru el.
Pentru cei care vor rămâne, voi scurta cât mai mult mesajul pentru că după adunarea aceasta voi avea o altă întâlnire şi sunt puţin răguşit.
Întâlnirile de la Chicago vor începe sâmbăta viitoare. Până atunci cred că a venit vremea ca şi în această parte a ţării să primească vizita iubitului nostru frate Billy Graham în cursul săptămânii viitoare. El va veni la Louisville, iar eu voi pleca la Chicago. Mă voi întoarce însă cât pot de repede pentru că vreau să mă întâlnesc personal cu el, în timp ce este aici. Câţiva prieteni îmi vor face cunoştinţă cu el. Noi am umblat în multe ţări şi oraşe, dar nicăieri nu am avut ocazia de a ne întâlni ca acum.
Rugămintea mea sinceră, este ca biserica să ia în serios această întâlnire care va avea loc în Louisville.
Acum vrea să vă mai spun ceva. Ştiaţi că 87% din alcoolicii Statelor Unite provin din Louisville, Kentucky? Şi ştiaţi că aproximativ 90% din tutun provine tot de aici? Aţi ştiut că acolo este scaunul Satanei? Desigur. El este cu siguranţă acolo.
Louisville şi împrejurimile lui este locul cel mai neprimitor pentru Domnul Isus. O, câţi au fost cei care au încercat să aducă aceste oraşe decăzute la picioarele Domnului Isus! Uitaţi-vă la Erikson şi la toate aceste oraşe păcătoase, în care trimişii Domnului au stat pe platformă plângând şi încercând să le deschidă pentru Domnul Isus, fără să reuşească însă.
Părerea mea este că Billy Graham este unul dintre cei mai buni evanghelişti. Noi avem mulţi episcopi şi arhiepiscopi, dar după părerea mea, el este un predicator al Evangheliei, un om al lui Dumnezeu. Haideţi deci ca luptători ai Evangheliei, să ne unim cu toţii şi să ne rugăm din toată inima pentru această întâlnire, cerând ca Domnul să-Şi reverse îndurarea Sa peste acest oraş şi să ne dea suflete pentru El, astfel încât tronul Satanei să fie dărâmat, distilăriile şi fabricile de tutun să fie închise, iar bisericile să se umple, şi Duhul Sfânt să se reverse din belşug peste fiecare din ei. Domnul să-i binecuvânteze.
Acum am ceva deosebit pentru început. Fratele meu are aici un micuţ pe care doreşte să-l închine Domnului, iar dorinţa mea este să facem aceasta înainte de a ne ruga pentru bolnavi, dacă va fi cu voia Domnului.
Sora Gertie este rugată să vină la pian, iar cei care au bebeluşi…
Mulţi oameni sunt de părere că stropirea cu apă a unui bebeluş este botezul biblic. Alţii au alte păreri cu privire la aceasta, dar eu cred că noi trebuie să procedăm în toate lucrurile conform Scripturii, iar Biblia nu arată nicăieri că ar fi fost botezat vreun copil.
În Vechiul Testament, copiii erau tăiaţi împrejur.
Aş dori ca fraţii aceştia mai în vârstă, să se mute puţin mai încolo până vom binecuvânta copiii. Nu te superi soră, nu-i aşa? Doar pentru un moment…
Deci în Vechiul Testament, copiii erau tăiaţi împrejur. În Noul Testament, sigurul mod de a aduce copiii la Domnul, era binecuvântarea. Astfel Domnul Isus îi ridica în braţe şi îi binecuvânta, spunând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19.14).
Dacă în mijlocul nostru se află şi alte mame care doresc să-şi închine copilaşii Domnului, noi suntem bucuroşi s-o facem chiar acum.
Cum se numeşte micuţul? (tatăl răspunde: Robert Lynn).
Un băieţel, Robert Lynn. Este un copilaş drăguţ. Cred că l-aţi adoptat, nu-i aşa?
Aceasta dovedeşte că soţia are o inimă de mamă adevărată. Da, pentru că nu au avut copii, fraţii s-au hotărât să înfieze unul ca să-l crească.
V-aţi gândit vreodată că noi toţi suntem copii înfiaţi? Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât ne-a înfiat prin Fiul Său, Isus Hristos. Şi aşa cum acest tată şi această mamă s-au gândit să ia acest copil care nu avea o casă unde să trăiască, şi i-au dăruit ei o casă unde să crească şi să locuiască, tot aşa Dumnezeu ne-a dat şi nouă (celor care nu aveam o casă), un Locaş minunat în care să locuim alături de El.
Să ne plecăm capetele şi să ne rugăm pentru acest copilaş drăguţ:
Scumpul nostru Tată ceresc, în zilele acestea o mulţime de părinţi şi-au încredinţat micuţii în mâinile Tale, împlinind astfel ceea ce ai lăsat Tu:
„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” Şi iată că şi micuţul acesta care nu avea o casă, a primit una, datorită faptului că Tu ai pus în inima acestor fraţi dragoste pentru el.
Şi rugămintea noastră Tată, este ca Tu să îi binecuvântezi pe aceşti părinţi care vor creşte acest copilaş. Fă să fie crescut într-o casă de rugăciune, să fie învăţat să meargă la biserică şi să trăiască pentru Domnul Isus Hristos. Binecuvântează-l, iubite Părinte ceresc.
Dacă în clipa aceasta ai fi aici într-un trup de carne, ţi l-ar da Ţie în braţele Tale, dar Tu eşti plecat în ceruri. Totuşi înainte de a merge sus, ne-ai poruncit să ducem mai departe această însărcinare până la venirea Ta. O, Tată, şi aşa cum fratele meu de sânge îşi pune copilaşul în braţele mele tot aşa şi eu Ţi-l dau Ţie în Numele lui Hristos. Binecuvântează-l, ajută-l să trăiască sănătos şi puternic, iar atunci când va fi mare, să devină un slujitor al Tău. Binecuvântează-i şi pe părinţii lui. Noi Ţi-l dăruim în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.
Domnul să te binecuvânteze, Agness, ca să fii o mamă adevărată. La fel tu, Jesse, să fii un tată adevărat pentru acest copil. Dumnezeu să fie cu voi şi să vă binecuvânteze eforturile.
Ce mai faceţi? Cum se numeşte copilaşul? (o soră spune: „Robert Darrel”). Deci încă un Robert, doar că celălalt era Robert Lynn Branham, iar acesta este Robert Darrel.
Numele tău care este? (sora răspunde: Roberson). Este băieţel. (Da). Şi cum te mai cheamă? (McClound). McClound……………………………………………………………… …Fratele Branham se roagă pentru binecuvântarea copilaşilor.
/: Făcând snopi :/
O, ne vom bucura făcând snopi.
Semănând dimineaţa, semănând noaptea,
Semănând după-amiaza şi în ajunul înnourat.
Curând recoltatul, timpul secerişului
Ne vom bucura făcând snopi.
Ei, asta-i bine. „Adunând snopi” – aceasta o face tata şi mama – îi adună la Domnul.
Sora care stă pe targă, se pare că se simte cel mai rău dintre toţi. Ea este pe targă. Noi vrem să….da, ea doreşte să aştepte câteva minute ca să asculte mesajul şi apoi ne vom ruga pentru ea. Cred că acest gând este foarte, foarte bun. Dacă este totuşi cineva care nu poate aştepta pentru că trebuie să plece, şi doreşte să ne rugăm acum pentru el, noi suntem bucuroşi s-o facem. Ridicaţi doar mâna. Dacă nu este nimeni, vom avea serviciul de vindecare după un mesaj scurt, ca la şcoala duminicală.
În ordine. Întâi voi citi Scriptura şi vom primi mesajul, apoi ne vom ruga pentru bolnavi.
Totuşi, înainte de a face aceasta, aş vrea ca toţi cei prezenţi aici în această dimineaţă, să ne gândim la cei bolnavi, pentru că va trebui să ne rugăm unii pentru alţii.
Eu m-am bucurat foarte mult zilele trecute când am fost în California, deoarece mergând prin mai multe adunări, am văzut cum oamenii stăteau afară şi aşteptau ca să depună mărturie. Astfel, ei îmi spuneau: „Frate Branham, eu am avut cancer, dar după ce te-ai rugat pentru mine, m-am vindecat total.” Sau: „Eu am fost orb”, etc., etc.
Mergând pe stradă şi auzind mărturiile lor, mi-am zis: „O, Dumnezeule, ce va fi când voi trece pe partea cealaltă? Acolo sunt adunaţi zeci de mii de oameni!”
Ce minunat va fi atunci! Atunci vom uita toate eforturile noastre de aici. Acum, mergem înainte, iar la un moment dat ni se pare că suntem extenuaţi şi nu mai putem. Ne clătinăm, şi ni se pare că ne prăbuşim. Atunci vine imediat Satana şi spune: „Pentru ce toate acestea? La ce-ţi folosesc?” O, vai!
Când te gândeşti la lucruri ca acestea, se schimbă totul. Lucrurile sunt diferite.
Şi acum înainte de a ne apropia de Cuvânt, să ne rugăm din nou pentru un moment.
Părintele nostru ceresc, venim la Tine cu inimile pline de recunoştinţă. Într-adevăr Tu cunoşti fiecare fiinţă omenească şi ştii cât suntem de slabi şi de neputincioşi. Totuşi, Tu ne-ai chemat Doamne, ca să fim slujitorii Tăi. Noi suntem conştienţi că suntem neputincioşi, de aceea Te rugăm să ne primeşti şi să ne umpli cu Duhul Sfânt. Vorbeşte-ne cuvintele pe care le-ai scris în Sfântul Tău Cuvânt, şi îngăduie ca Duhul Sfânt să ia fiecare Cuvânt şi să-L aducă în inimă, acolo unde trebuie să fie, astfel încât să crească şi să iasă afară, Pomul salvării. Dă-ne aceasta, Tată!
Vindecă bolnavii şi îndură-te de cei nevoiaşi. Ei au venit de la sute de mile depărtare şi aşteaptă momentul în care ne vom ruga pentru ei. Suntem atât de bucuroşi pentru acest mare privilegiu, Doamne, căci ştim că eşti prezent aici ca să Te înduri de ei.
Dumnezeule, cel mai bolnav om pe care-l cunosc eu, este păcătosul, de aceea rugămintea mea, Tată ceresc, este ca astăzi să Te înduri în mod deosebit de cei pierduţi şi să-i salvezi. Fă ca fiecare bărbat şi femeie pierdută să vină la tronul Tău de har pentru a fi salvaţi. Îngăduie aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Hristos. Amin.
Fie ca Domnul să adauge binecuvântarea Sa la citirea Cuvântului Său, pe măsură ce intrăm în El. Eu am fost întotdeauna credincios numai Cuvântului Său.
Cu câteva seri în urmă am vorbit undeva despre prorocii care s-au dus să-i prorocească lui Ahab. 400 de proroci spuneau acelaşi lucru, ridicând un zid solid. Dar împăratul Iosafat a întrebat:
„Nu mai este niciun proroc al Domnului ca să-L putem întreba?” (1 Împăraţi 22.7).
Încă unul după ce 400 au vorbit acelaşi Cuvânt? Dar Mica a stat neclintit pe Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece ştia că ceva este pe dos.
Dacă auzim ceva care este în afara Cuvântului lui Dumnezeu, ştim că acolo este ceva pe dos. Ceva nu sună bine.
Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu… Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10.27+5).
Vă mulţumesc pentru că v-aţi rugat pentru trezirea de la Angelus Temple. Localul putea primi 5.500 de oameni, dar pompierul şef a lăsat şase mii de oameni înăuntru, după care cu o jumătate de oră înainte de începerea adunării, a închis uşile. Totuşi, Domnul nostru Isus i-a salvat pe cei pierduţi şi i-a vindecat pe cei bolnavi, dându-ne astfel un timp minunat. A doua zi i-am întâlnit acolo pe sora Hicks care este învăţătoare la şcoala duminicală, pe soţul ei şi copiii lor, pe fratele Ben Bryant şi pe toţi cei care au plecat în vest ca să aibă părtăşie acolo. M-am bucurat foarte mult pentru că am putut să-i întâlnesc pe toţi.
Să ne întoarcem la Cuvânt. În dimineaţa aceasta, vom citi din Matei 17, iar dorinţa mea este ca Domnul să ne dea contextul în Cuvânt.
Matei 17.1-5:
„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.
El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.
Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.
Petru a luat cuvântul, şi a zis lui Iisus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”
Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”
Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la Cuvântul citit.
Uneori vedem că Dumnezeu se sfătuieşte cu omul. De altfel, Lui i-a plăcut întotdeauna să-l sfătuiască pe om, iar în Vechiul Testament vedem că S-a întâlnit de multe ori cu acesta. Cu privire la numărul celor care L-au văzut, odată s-a întâlnit cu cinci sute, altădată cu şaptezeci, iar mai târziu cu doisprezece, apoi cu trei, pentru ca la urmă să se întâlnească doar cu unul. Lui Dumnezeu i-a plăcut întotdeauna să se întâlnească cu omul.
Deci chiar dacă în această dimineaţă, biserica nu are un număr mare de oameni, cum au alte adunări sau catedrale de astăzi, lui Dumnezeu îi va face totuşi plăcere să se întâlnească cu noi, deoarece a făgăduit că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20).
Tabloul pe care l-am putea pune azi aici prin Duhul Sfânt, ne-ar lua ore întregi ca să săpăm în acest text. Da, ne-ar putea lua chiar săptămâni. De fapt s-a săpat ani de-a rândul dar cu toate acestea până acum nu s-a descoperit nici până la jumătate, şi poate că nu se va descoperi niciodată complet, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca şi cuvântul oamenilor. Cuvântul oamenilor este valabil doar pentru prezent, dar Cuvântul lui Dumnezeu are un înţeles veşnic şi este valabil pentru totdeauna.
Aşa se face că fiecare generaţie poate să ia pentru sine acelaşi Cuvânt. De ce aceasta? Pentru că Cuvântul este o inspiraţie veşnică, nepieritoare şi neschimbătoare a lui Dumnezeu.
Dacă apostolii citeau Cuvântul în timpul lor, El avea o însemnătate pentru ei. Dacă îl citea Wesley, Luther sau Calvin în timpul lor, avea o însemnătate şi pentru ei, iar dacă îl citim noi astăzi, El este la fel de strălucitor şi de luminos şi are tot atâta efect ca şi în ziua când a fost vorbit şi aceasta pentru că El este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu al unui om.
Noi putem spune: „John, vino la noi căci ne face plăcere să ne vizitezi!” Acestea sunt cuvintele noastre şi înseamnă doar atât: „John, vino la noi!”
Dar când Dumnezeu spune ceva, cuvintele Lui au o valabilitate veşnică. El (Cuvântul) a respirat de la prima suflare a nemuririi, a veşnicului Creator. Acesta este motivul pentru care nu avem nicio posibilitate de a găsi întregul sens al unei expresii a lui Dumnezeu. El este valabil pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare timp.
În textul din dimineaţa aceasta, vedem că Dumnezeu a vorbit în prezenţa a trei martori, cu trei bărbaţi.
Numărul „3” este numărul ales de Dumnezeu pentru „descoperirea Sa desăvârşită”. Deci numărul „3” este numărul descoperirii lui Dumnezeu.
Numărul „7” este numărul desăvârşirii.
Numărul „50” este numărul Lui pentru jubileu, pentru anul de îndurare.
Numărul „40” este numărul judecăţii divine.
Deci numărul „3” este numărul descoperirii lui Dumnezeu; Cel Adevărat, Dumnezeul cel veşnic S-a arătat în mod desăvârşit în trei arătări a atributelor Sale: ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, dar aceasta nu înseamnă că sunt trei dumnezei diferiţi, ci este un singur Dumnezeul descoperit în trei perioade de timp diferite. Dumnezeu nu este o trinitate, ci este Unul singur. Cele trei manifestări a atributelor Sale, înseamnă trei împărţiri ale timpului, în care Dumnezeul cel viu şi adevărat S-a descoperit în mod desăvârşit.
El i s-a arătat lui Moise într-un rug de foc şi l-a trimis să conducă copiii lui Israel afară din robie, în Numele lui Dumnezeu.
Acesta era Tatăl, Cel ce locuia deasupra corturilor lui Israel şi îi conducea zi şi noapte spre ţara făgăduită.
Apoi, pentru a ne aduce împăcarea cu Dumnezeu, El însuşi a trebuit să vină aici.
Cred că ultima dată când am fost aici în Tabernacol, v-am vorbit despre Miel şi Porumbel, căci Dumnezeu singur ne-a răscumpărat.
Nimeni altcineva nu ar fi putut face aceasta, de aceea Dumnezeu a trebuit să vină pe pământ şi să înfăptuiască El însuşi această lucrare.
El L-a simbolizat pe Fiul Său printr-un Miel, căci mielul este cea mai blândă creatură, iar pe Sine însuşi S-a simbolizat printr-un porumbel, care este cea mai blândă şi mai curată dintre zburătoare. Dumnezeu a făcut aceasta ca să ne arate că Cel blând va locui doar în cel blând; şi Cel smerit, doar cu cel smerit. Ei trebuie să fie una.
Un tâmplar sau unul care face dulapuri, ştie ce înseamnă o îmbinare perfectă. El ştie cum trebuie să fie scândura pe care o foloseşte; dreaptă, sănătoasă, fără carii. El ştie de asemenea cum s-o prelucreze, cum s-o scobească şi unde să facă găurile pentru ca atunci când face îmbinarea, totul să se suprapună perfect, astfel încât nici chiar aerul să nu poată pătrunde printre cele două scânduri.
Acelaşi lucru se întâmplă când Dumnezeu şi credinciosul se întâlnesc. Dumnezeu este desăvârşit, de aceea El „taie” şi „prelucrează” credinciosul, astfel încât „îmbinarea” dintre ei să fie desăvârşită.
Şi Petru a spus:
„Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38). Vedeţi?
Aceasta face o „îmbinare” desăvârşită.
Apoi Dumnezeu a venit în chip de Porumbel şi S-a aşezat pe Miel, locuind în El. El nu L-a mai părăsit niciodată pentru că Ei erau una. Acesta a fost unul din cele mai mari evenimente pe care lumea le-a trăit vreodată.
Haideţi să privim pentru un moment la aceasta, pentru a vedea cum cerurile şi pământul s-au îmbrăţişat; cum Dumnezeu şi omul s-au împăcat; cum chiar şi creaturile care zboară pe ceruri şi fiarele care hoinăresc pe câmpuri, au devenit una atunci când omul şi Dumnezeu s-au împăcat, prin Omul Isus Hristos. Ce lucru minunat!
Cum trebuie să stai cu Dumnezeu? Plin de blândeţe, pentru că Dumnezeu este blând.
Cum trebuie să umbli cu Dumnezeu? Plin de dragoste pentru că Dumnezeu este dragoste.
Tu să nu fii niciodată auto-satisfăcut, ci bazează-te întotdeauna pe El. Nu te folosi de gândirea ta, ci ia gândirea Lui! Da, lasă ca gândirea Lui să fie gândirea ta; ia-L pe El în mintea ta şi spune tot timpul: „O, Dumnezeule, înlătură toată îndoiala din inima mea şi fă ca gândurile mele să fie gândurile tale.”
O, ascultaţi-mă şi voi, cei care sunteţi bolnavi şi faceţi cum vă spun! Luaţi şi aruncaţi la o parte toate gândurile privitoare la boală, şi primiţi gândurile de vindecare ale lui Dumnezeu! Lăsaţi ca aceasta să devină gândirea voastră!
Gândiţi-vă doar la ceea ce spune Biblia: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav…” (Iacov 5.15) căci „…Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (v. 16b).
Şi Dumnezeu le-a vorbit celor trei, sus pe munte. „Trei” este o mărturie desăvârşită.
Şi Isus i-a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan.
- Petru simbolizează credinţa;
- Iacov simbolizează nădejdea;
- Ioan simbolizează dragostea.
Deci avem credinţa, nădejdea şi dragostea. Dacă poţi avea credinţa, nădejdea şi dragostea, tu eşti foarte aproape de Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul spune că „orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (2 Corinteni 13.1).
Textul din Matei 17, ne arată locul pe care îl ocupă un fiu credincios şi ascultător.
În Vechiul Testament când într-o familie se năştea un fiu, era încredinţat unui tutore care urma să-l crească şi să-l educe.
Tatăl era foarte ocupat cu „împărăţia” lui căci fiecare casă este o împărăţie mică.
Aşa citim în Biblie în Ioan 14.2: „În casa Tatălui Meu, sunt multe locaşuri.” (după traducerea împăratului James).
Această traducere nu sună corect pentru noi, oamenii din vest, unde locaşul este diferit de casă. Dar în zilele când a fost scrisă Biblia, locaşul era în casă, deoarece „casa” însemna „împărăţie”.
Şi acest tată (împăratul), avea o mulţime de supuşi care locuiau pe cuprinsul împărăţiei (casei) sale. Când i se năştea un fiu, el avea o persoană aleasă, educată şi umilă, care era din împărăţia (casa) sa, un tutore (educator sau învăţător). Numai unui astfel de om de încredere îşi încredinţa el fiul.
Tatăl a pus şi peste copiii Săi din timpul acesta un Tutore (Învăţător), care să-i facă asemenea inimii şi sufletului Domnului Isus, asemenea inimii şi sufletului Său.
Cum L-a ales El pe acest Tutore? El avea nevoie de cineva educat şi iubitor, care să-i înveţe copilul numai principiile bune.
Şi acest tutore, acest învăţător, este Duhul Sfânt. Când vine El, toate celelalte lucruri secundare sunt puse deoparte.
Atunci chiar dacă oamenii vor spune că zilele minunilor au trecut, omul născut din nou din Duhul Sfânt, nu va lua aminte la niciuna din aceste păreri, pentru că el va fi învăţat de Duhul lui Dumnezeu care este adevărul, şi Acesta îi vorbeşte doar de Tatăl.
În ce mă priveşte, dacă aş căuta un om care să-mi înveţe copilul, aş opta pentru unul care nu cunoaşte Abecedarul, dar este plin de Duhul Sfânt. De ce aceasta? Pentru că un astfel de om i-ar vorbi numai despre Tatăl.
Vedeţi? Şi Duhul Sfânt vorbeşte numai despre Tatăl. El îl va învăţa pe copil în aşa fel încât să nu fie clătinat de niciun „vânt de învăţătură doctrinară” care s-ar putea ridica, ci va sta neclintit pe principiile (pe Cuvântul) lui Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care vindecarea divină devine atât de simplă pentru cel care crede cu adevărat. De ce? Pentru că el a fost învăţat de Duhul să creadă toate lucrurile, că totul este posibil pentru cel ce crede. Şi eu mă întreb: Cum ne-am putea îndoi vreodată de Cuvântul Creatorului?
Cum a venit lumea la existenţă? De unde a luat Dumnezeu material ca s-o facă? V-aţi oprit vreodată ca să vă gândiţi la aceasta?
Cuvântul spune că: „…lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11.3). Gândiţi-vă că copacii care cresc, sunt Cuvântul lui Dumnezeu; munţii care ating cerul, sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă doriţi să priviţi ceva cu adevărat frumos, duceţi-vă în munţi. Cu cât veţi urca mai sus, aerul devine tot mai pur şi mai curat. Acolo sus şi apa este atât de curată încât devine albastră. O, parcă întreaga natură îţi spune: „Priveşte în sus! Iar acolo sus, în lumea gheţarilor, totul este atât de strălucitor! Dacă-i priveşti în strălucirea soarelui, sunt atât de luminoşi încât nici nu-i poţi privi! Întotdeauna când vrei să vezi lucruri reale şi curate, priveşte numai în sus, căci munţii îţi oferă aceasta.”
De altfel David spunea: „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?
Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121.1-2).
Tutorele (Învăţătorul) îi arată copilului toate lucrurile, pentru că el este un învăţător.
Azi dimineaţă, am stat şi m-am uitat la scumpa mea tovarăşă de viaţa şi am văzut cum micuţul meu stătea la masă şi faţa farfuriei cu oul şi celelalte bucate pe care ea i le pregătise pentru micul dejun. Şi soţia stătea lângă el încercând să-l înveţe cum să mănânce cu linguriţa, deoarece el voia tot timpul să mănânce cu mâna stângă.
„Ei bine”, am spus eu privindu-i, „lasă-l să mănânce cu mâna stângă.” Dar mama ştia cum trebuie să procedeze corect. Ea ştia că dacă-l va lăsa să procedeze în continuare aşa, va fi stângaci, ori aceasta ar fi ceva anormal. Deci fiind o adevărată învăţătoare, ea l-a determinat să schimbe mâna, cu toate că băiatul nu era de acord cu aceasta. Totuşi, mama lui ştia ce era mai bine pentru el.
Acelaşi lucru este şi cu Învăţătorul nostru, cu Duhul Sfânt. De multe ori noi încercăm să facem unele lucruri greşite, care ne pot răni sau ne duc pe patul suferinţei. Apoi vine medicul şi ne spune că nu mai avem nicio şansă, că totul este pierdut, dar chiar atunci vine Duhul Sfânt şi ne învaţă cum să folosim „mâna dreaptă”. El ştie ce este mai bine pentru noi. El ştie cum vrea Tatăl să procedăm, deoarece este Învăţătorul trimis de El.
Micuţul Iosif nu a vrut să se folosească de mâna dreaptă, aşa că mama s-a ridicat, a luat nuiaua şi l-a lovit la fund. Imediat el a privit spre mine, dar deşi îl iubesc atât de mult încât sunt gata să-mi dau viaţa pentru el, nu am spus nimic deoarece ştiu că ea procedează aşa spre binele lui. Da, ea îl învaţă ceea ce este spre binele lui.
La fel este şi duhovniceşte. Noi trebuie să ascultăm de învăţătorul pe care ni L-a dat Tatăl nostru. El ştie mai bine de ce avem nevoie. Poate că uneori spunem în timp ce ascultăm predicarea Evangheliei: „Oh, eu nu pot să fiu de acord cu aceasta. Cred altfel.” Vedeţi? Dar nu uitaţi un lucru: Duhul Sfânt ştie mai bine ce este de folos pentru învăţătura voastră. Astfel, uneori El trebuie să ia nuiaua ca să vă corecteze. (fratele Branham bate de şapte ori în amvon.)
Să nu uitaţi că Dumnezeu L-a făcut învăţător pentru biserica Sa. Ea îl iubeşte pe Tatăl, de aceea ni-L va arăta întotdeauna numai pe El.
Acum priviţi. Copilul este desigur un fiu sau o fiică a tatălui, dar cu toate acestea s-ar putea ca el să fie neascultător de învăţător, aşa că acesta va avea tot timpul probleme cu el. Poate că tot timpul este când sus, când jos; când înăuntru, când afară. O asemenea atitudine trebuie adusă imediat la cunoştinţa tatălui, că el întreabă tot timpul pe învăţător: „Ce progrese înregistrează copilul meu?”
Atunci învăţătorul va fi nevoit să-i spună: „Copilul tău nu prea progresează.” Desigur, o asemenea veste îl va întrista mult pe tată.
Acelaşi lucru îl face şi Duhul Sfânt astăzi. El trebuie să ducă faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, s-ar cuveni să ne purtăm onorabil în alergarea noastră. S-ar cuveni să umblăm cu toată credincioşia în ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem, deoarece Cel care ne învaţă este Duhul Sfânt.
Când eram băieţel, tatăl meu era un om diferit de unii dintre taţii moderni de astăzi. Astfel, el credea în bătaia cu biciul şi o aplica. Eu am patruzeci şi şapte de ani, dar n-am uitat niciodată acele bătăi. Totuşi pot să spun că ele mi-au făcut numai bine, învăţându-mă ce este bine şi ce nu este bine. Dacă aş putea merge la mormânt şi să-l ridic de acolo, primul lucru pe care l-aş face, ar fi să-i strâng mâna, să-l îmbrăţişez şi să-i mulţumesc pentru felul în care a procedat cu mine.
Şi dacă simt aceasta pentru tatăl meu pământesc, cum va fi în ziua când voi sta în prezenţa Tatălui ceresc?
El îngăduie să ni se întâmple multe lucruri dar ele sunt spre binele nostru. Astfel trebuie să ne cioplească puţin aici, puţin dincolo, ca să ne înveţe şi ca să ia de la noi lucrurile lumii, astfel încât să umblăm înaintea Lui ca nişte copii umili şi supuşi. Aceste lecţii par grele la început, dar Dumnezeu ştie ce face. Desigur.
Dacă copilul este neascultător, atunci când devine matur, deşi el va fi întotdeauna un fiu al tatălui său, ceva se va pierde.
Acesta este punctul în care am vrut să vă conduc. Fie ca Duhul Sfânt să pună aceste lucruri în inima fiecărui credincios.
Dacă eşti credincios, tu ai desigur Viaţa veşnică, pentru că aşa a spus Dumnezeu.
Aţi vrea să veniţi ca Iov, spunând: „Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.” (Iov 19.20). N-aţi vrea mai bine să aduceţi înaintea lui Dumnezeu rodul obţinut cu talantul pe care vi l-a dat El şi pe care până acum l-aţi neglijat şi nu l-aţi folosit, deoarece aţi lăsat ca alte lucruri să vă împiedice pe cale? O, poate că aţi lăsat ca lucrurile mărunte, care nu au nicio însemnătate pentru sufletul vostru – mici emoţii, certuri, argumente, păreri bisericeşti – să pună stăpânire pe inimile voastre, în timp ce blândeţea, bunătatea şi dragostea au fost uitate.
În felul acesta vreţi să mergeţi în faţa Tatălui? Eu nu cred aceasta, pentru că nici eu n-aş merge aşa înaintea Lui.
O, cât de mult doresc ca în ziua aceea să îmi poată spune: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25.23).
Poate că eşti o casnică, dar nu uita că Dumnezeu te-a făcut învăţătoare pentru copilul tău. Fă-ţi deci datoria cu toată fiinţa.
Orice ai avea de făcut, fă-o cu conştiinciozitate.
Observaţi, când copilul se dovedeşte a fi merituos pentru lucrurile împărăţiei tatălui său, când este un copil credincios, tutorele merge la tatăl şi-i spune: „Oh, fiul tău…” Acestea sunt cuvintele pe care aş vrea să le spună atât despre mine cât şi despre tine.
„Oh, gândurile fiului Tău sunt îndreptate numai spre Tine. Tot ce face este numai să Te mulţumească. Este atât de absorbit în lucrurile Tale, încât foarte greu poate să stea deoparte.”
Mai bine să fiu puţin peste măsură de zelos în lucrurile care privesc Împărăţia lui Dumnezeu, decât să stau nepăsător. Prefer să muncesc peste măsură.
Referitor la aceasta, un predicator mi-a spus cu câteva zile în urmă: „Domnul Branham, eu prefer să mă uzez decât să ruginesc.” Da, acesta este adevărul. Mai bine să mă istovesc şi să mor înhămat, aşa cum spunea fratele Neville, decât să refuz chemarea Lui. De fapt nu puteţi face ceva mai rău decât să-L refuzaţi pe El.
Fraţilor, haideţi să încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru El, căci atunci Duhul Sfânt, Învăţătorul nostru, va merge şi Îi va spune aceasta Tatălui ceresc.
Acum observaţi: copilul a devenit un fiu curajos, iar Învăţătorul S-a dus şi I-a spus Tatălui: „Oh, fiul Tău iubeşte atât de mult Cuvântul!” Şi iată că la timpul stabilit de Tatăl, fiul a fost recunoscut în faţa mulţimii, primind toată slava şi onoarea. Vedeţi, Tatăl, fiul a fost recunoscut în faţa mulţimii, primind toată slava şi onoarea. Vedeţi, Tatăl a făcut o serbare în public, pentru ca acolo, fiul să primească toată onoarea: El era fiul său, de aceea în ziua aceasta, urma să moştenească toate lucrurile tatălui. Vedeţi voi aceasta?
Şi acum, dacă vom fi credincioşi, noi vom moşteni toate lucrurile, căci în ziua hotărâtă de El, Dumnezeu îi va judeca pe toţi oamenii prin Isus Hristos. Da, va veni timpul când Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care i-au fost credincioşi în toate lucrurile, în timp ce necredincioşii vor fi lepădaţi dinaintea Sa.
Chiar înainte de plecarea Domnului Isus…. Dumnezeu era în El – Porumbelul conducea Mielul. De altfel, Isus a spus:
„…(Eu) nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5.30).
Vedeţi, El a fost condus de Duhul când i-a ales pe Petru, Iacov şi Ioan şi i-a dus pe acel munte înalt. O, eu Îl iubesc!
Şi încă ceva. Vă rog să mă iertaţi pentru că vă iau atât de mult timp, dar vreau să vă arăt încă un înţeles al acestui text.
După ce au coborât de pe munte, s-a ridicat următoarea întrebare:
„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului? Cine sunt Eu? Ce spun oamenii despre Mine? Eu M-am descoperit în mijlocul vostru, dar ce părere au oamenii?”
Priviţi ce tablou minunat este acesta pentru zilele noastre. După ce L-aţi primit pe Hristos, după ce aţi fost umplut cu Duhul Sfânt, ce spun oamenii despre voi? Ce spun oamenii atunci când sunteţi atât de cercetaţi de Duhul încât nu vă mai puteţi stăpâni, iar lacrimile de bucurie încep să vă alunece pe obraji; când nu vă mai puteţi lăsa mâinile în jos în timp ce cântaţi cântările Sionului, când nu vă mai puteţi ascunde pacea lăuntrică, sau când vedeţi păcatul şi-i spuneţi pe nume? Ce părere au oamenii despre aceasta?
Ce spun oamenii atunci când trageţi să muriţi, nenorocit, şi mizerabil şi-L rugaţi pe unul dintre copiii lui Dumnezeu să se roage împreună cu voi pentru vindecare; când vă mărturisiţi păcatele şi puneţi totul la picioarele Tatălui, spunând: „Tată, iartă-mă, căci Îl accept pe Isus Hristos ca Vindecător al meu!” şi vă veţi face bine?
„Cine spun oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
Privind prin adunare, pot să-i văd pe unii din cei care cu ani în urmă zăceau bolnavi, mâncaţi de cancer în ultima fază. Da, mâncaţi de diferite boli, dar Dumnezeu s-a îndurat şi în marea Sa îndurare i-a vindecat, iar ei au mărturisit aceasta în faţa tuturor.
„Cine spun oamenii că sunt Eu…?”
Ce spun ei despre toate aceste lucruri?
Tabloul nu s-a schimbat, ci a rămas şi astăzi acelaşi. Astfel, unii spun: „Acesta este fanatism!” în timp ce alţii îl numesc Beelzebul. Unii spun: „Este telepatie!” alţii, „este doar o părere!”
Dar ce spuneţi voi? Ce părere aveţi voi despre aceste lucruri?
Impulsivul Petru a răspuns imediat:
„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi, pentru că ştiu una şi bună: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
Noi am putea merge mai departe, dar ascultaţi ce i-a răspuns Isus: „Ferice de tine.”
De ce a spus Isus aceasta? Pentru că Petru îi spusese clar: „Omenii spun că eşti un holly-rollers. Ei Te numesc cum le vine la gură, dar eu ştiu un singur lucru…” şi atunci Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona…” Fiţi atenţi: „…pentru că nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16.17).
Vedeţi de unde venea răspunsul lui Petru?
Învăţătorul, Duhul Sfânt, Tutorele, îi descoperise adevărul cu privire la Isus.
„Şi eu îţi spun ţie, Petru, micuţă stâncă, Eu sunt Stânca cea mare. Eu sunt Piatra din capul unghiului. Tu eşti o piatră mică, aleasă de Ziditor. Într-o noapte, îngerii lui Dumnezeu care lucrau în carieră, te-au scos afară şi tu te-ai supus Mie, iar Eu te-am tăiat şi te-am modelat aşa cum am vrut să fii. Apoi te-am aşezat, micuţă piatră, între celelalte pietre alese, ca să urmezi Stânca cea mare, Stânca ce le călăuzeşte pe toate celelalte. Iar cimentul dragostei vă adună împreună ca să formaţi fundaţia – care sunt Eu – şi ca să vă îmbinaţi perfect cu fiecare piatră care susţine Numele Meu şi primeşte această descoperire.
„Şi pe această piatră, pe această descoperire, am să zidesc biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Toate porţile mari vor fi împotrivă, dar nu o vor birui niciodată.
Şi profit de acest moment, dragi prieteni, ca să vă spun că întreaga biserică a lui Hristos este zidită pe descoperirea spirituală a lui Hristos Isus Domnul. Nu are importanţă cât sunteţi de educaţi, nici cât sunteţi de isteţi, sau cât de mult cunoaşteţi Biblia, căci şi Satana o cunoaşte foarte bine. Numai prin descoperirea dată de Duhul Sfânt care este Tutorele, Învăţătorul vostru puteţi pătrunde salvarea care v-a fost dată prin harul Său.
Dacă El vă va da în această dimineaţă descoperirea pe care i-a dat-o şi lui Petru, dacă veţi vedea că acesta este sfârşitul suferinţelor şi al bolilor voastre, atunci nici chiar toţi diavolii întunericului nu vor mai putea zgudui această temelie, chiar dacă medicul va spune că boala pe care o aveţi este incurabilă.
De ce aceasta? Pentru că „pe această piatră voi zidi biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”
Satana s-a gândit că va putea s-o dărâme, dar nu va reuşi pentru că atunci când duşmanul vine ca un potop, Duhul lui Dumnezeu va ridica un stăvilar împotriva lui, şi aceasta nu numai o dată, ci de câte ori va fi nevoie.
Vedeţi voi? Înţelegeţi acum?
Acum Isus se descoperă ucenicilor Săi.
Uitaţi-vă în Geneza, şi veţi vedea că şi Cain aduce o jertfă de închinare la fel ca Abel. El se închină, a plătit la biserică şi a adus o jertfă. El a făcut o mulţime de fapte religioase mai frumoase, mai bune şi mai potrivite decât Abel. Da, Cain a construit un altar mai frumos şi mai curat decât Abel. A pus multă pompă în închinarea lui.
Puteţi observa voi acest efort care se face şi astăzi printre urmaşii lui Cain? El a dat strălucire altarului său prin fructele câmpului, şi prin crinii frumoşi. Dar totul s-a mărginit doar la atât.
Vedeţi? „Multe căi par omului bune, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).
De ce aceasta? Pentru că tot ceea ce a făcut Cain a fost prin cunoştinţă. El nu s-a închinat prin descoperire, ci prin intelect.
Acesta este adevărul. Fiţi atenţi acum. Tu te poţi închina prin cunoştinţă, şi poţi merge la biserică prin cunoştinţă. Dar mersul la biserică în felul acesta este doar o închinare zadarnică. Când însă în inima ta se întâmplă ceva care te face să-L iubeşti pe Dumnezeu, încât nu mai poţi să lipseşti de la biserică, înseamnă că ai primit o descoperire de la El.
Oamenii din timpul Genezei nu aveau încă Biblia. Pe atunci nu existau nici măcar tăbliţele pe care s-ar fi putut scrie. Ei nu aveau şcoli în care să fie învăţaţi, dar Abel a primit o descoperire de la Dumnezeu, în care i s-a spus că nici frumuseţea, nici fructele câmpului, nici florile, ci sângele este jertfa plăcută lui Dumnezeu, iar în momentul când a ştiut aceasta, el s-a dus şi a jertfit un miel. Prin descoperire, el a putut să vadă venirea adevăratului Miel al lui Dumnezeu şi tot prin descoperire a adus şi jertfă lui Dumnezeu un miel din turma sa, iar El i-a primit-o.
Vedeţi? Şi întreaga biserică este zidită pe descoperirea spirituală. Cât este de frumos!
Şi acum priviţi. Isus şi cei trei ucenici ai Săi, s-au urcat pe munte. După ce fusese ascultător în toate lucrurile, Isus, carnea, Mielul, a fost condus de Porumbel, de Duhul Sfânt.
Astfel, El a spus în Ioan 6.39: „căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” Şi: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20.21). Dar nu numai că i-a trimis, ci a şi fost cu ei: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28.20).
Dumnezeu nu ia un om ca să-l trimită într-un seminar ca să primească o oarecare experienţă, pentru ca apoi să-L folosească în lucrarea Sa, ci îl pregăteşte personal şi apoi merge cu el.
Observaţi cât de frumos se adună Cuvântul împreună şi cum îl ia Duhul Sfânt şi-L cimentează în inimile oamenilor, prin descoperirea şi dragostea Domnului Isus.
Acum fiţi atenţi.
Şi după ce a fost ascultător în toate lucrurile, Cuvântul spune că „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (2Corinteni 13.1).
Iar El i-a luat pe munte, pe Petru – credinţa; pe Iacov – nădejdea; şi pe Ioan – dragostea. Vedeţi? Mărturia credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Dumnezeu l-a aşezat pe Fiul Său în faţa a trei martori care simbolizau aceste trei calităţi măreţe: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Şi aşa cum un tată bătrân îşi ia fiul ascultător, îl îmbracă cu o robă şi face o serbare în cinstea lui, recunoscându-l ca moştenitor al tuturor lucrurilor, deci punându-l în toate drepturile şi Dumnezeu L-a luat pe Hristos şi L-a pus pe muntele schimbării la faţă, în prezenţa celor trei martori: a credinţei, nădejdii şi a dragostei, şi un nor luminos s-a coborât şi L-a ascuns în el.
Şi Biblia spune: „El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.” (Matei 17.2).
„Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (v. 5).
Petru, ca de obicei, a început să se agite. El era un om foarte zelos, iar dorinţa mea este ca toţi cei care suntem aici, să fim zeloşi ca el, deoarece de multe ori puteţi face lucruri bune prin zelul vostru. Da, Petru s-a entuziasmat cu adevărat în momentul când a văzut ce s-a întâmplat.
Vedeţi, acolo erau trei martori: credinţa, nădejdea şi dragostea: Petru, Iacov şi Ioan. Şi Moise, Ilie şi Hristos stăteau ca o confirmare a celorlalţi trei. Da, acolo era Moise, Ilie şi Hristos.
De curând cineva m-a întrebat: „Acolo sus ne vom cunoaşte?”
Vedeţi, Ilie şi Moise au plecat acum multe sute de ani de pe pământ şi totuşi au fost recunoscuţi. Da, noi nu numai că ne vom cunoaşte unii pe alţii, dar îi vom şti chiar şi pe aceia care nu i-am văzut niciodată.
Petru, Iacov şi Ioan nu-i văzuseră niciodată pe Moise şi pe Ilie, dar cu toate acestea, stând sub umbrirea Celui Atotputernic, i-au recunoscut imediat.
Cum va fi când voi ajunge acolo? Am să-l cunosc pe Sankey imediat ce-l voi vedea şi-i voi recunoaşte şi vocea deşi nu l-am auzit niciodată. Am să-l cunosc pe Wesley, pe Calvin, pe Knox şi pe Moody. Da, atunci când vom ajunge acolo ne vom cunoaşte cu toţii. Atunci vom avea un alt aspect decât cel pe care-l avem acum, vom fi într-o stare glorioasă.
Petru, Iacov şi Ioan erau în acea stare, dacă au putut să-i recunoască pe cei doi profeţi fără să-i fi văzut vreodată, deoarece erau plecaţi de sute de ani de pe pământ. Totuşi ei au putut să-i recunoască fără dubii.
Cum va fi când vom merge în glorie, în prezenţa Sa? Ne vom cunoaşte unii pe ceilalţi? Desigur. Noi ne vom cunoaşte.
Un student bun de la seminar, ar spune desgur: „Eu cred că toate bisericile sunt bune. Dacă eşti sincer în credinţa ta, nu are importanţă de care biserică aparţii. De altfel, noi îi vom chema şi pe mahomedani şi pe budişti ca să se unească cu noi.”
Da, la fel a gândit şi Petru. El a spus:
„Este bine că suntem aici, Doamne, dacă vrei, am să fac trei colibe. Să construim aici un seminar pentru Moise, astfel încât toţi cei care doresc să se închine sub lege s-o poată face. Să construim unul pentru Ilie şi unul pentru Isus.”
Vedeţi, Petru şi ceilalţi priveau la Moise, deoarece el reprezenta Legea.
Dumnezeu a dat copiilor lui Israel legea, pentru că aceasta a fost dorinţa lor. Dar El n-a vrut niciodată aceasta. Legea a fost alegerea omului. Ei au dorit să facă ceva pentru a merita salvarea, de aceea au cerut Legea, pe care Dumnezeu le-a dat-o în Exod 20, dar El nu a dorit niciodată acest lucru, pentru că nu acesta era planul Lui.
Nu vă mai faceţi singuri planuri, ci primiţi planul Lui! Da, părerea mea este că cel mai bun lucru este să urmăm planul Lui.
Şi acolo sus pe munte stătea Moise, Legea, iar Petru când a văzut a spus: „Ei bine, între noi sunt câţiva care ţin legea.” Dar niciun om nu poate fi salvat prin Lege.
Alături de legea lui Dumnezeu, reprezentată prin Moise, pe munte se afla şi Ilie. El reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, profeţii. Şi dreptatea lui Dumnezeu este atât de categorică, încât Ilie a cerut de două ori să se coboare foc din cer şi să mistuie cele două cete de câte cincizeci şi totul s-a împlinit întocmai. El reprezenta dreptatea lui Dumnezeu.
Niciun om nu poate fi mântuit prin faptele legii, iar dacă cineva încălca o singură poruncă din ea, rămânea un singur lucru: moartea.
Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu. El are pretenţia că dacă a poruncit ceva, totul să fie făcut întocmai. Legea Lui este dreaptă în toate lucrurile.
Şi în timp ce Petru spunea aceste cuvinte cu gândul că va construi cortul său, a privit înspre Isus şi atunci a văzut că era singur.
Legea căzuse. Haideţi în dimineaţa aceasta să ne luăm privirile de la ceea ce suntem îndreptăţiţi sau de la ceea ce am făcut şi să privim doar spre El. Eu nu pledez pentru lege şi nici nu pot fi judecat de lege pentru că n-am nicio lege. Adevărul este că niciun om nu a ţinut legea pentru că nu a putut.
Nici tu nu te poţi auto-salva. Nici tu nu te poţi auto-vindeca, dar legea condamnă orice greşeală. Şi condamnarea înseamnă moarte. Legea cerea o supunere totală, deoarece încălcarea unei singure porunci din lege îl făcea vinovat de călcarea întregii legi pe omul respectiv. Deci dreptatea lui Dumnezeu cerea ca toţi aceia care încălcau un singur paragraf din lege, să moară.
Dar haideţi să privim acum spre Iisus Hristos care reprezintă dragostea lui Dumnezeu.
Nu legea şi nici prorocii, pentru că în El se întâlneau ambele – atât legea, cât şi dreptatea Sa. Şi ce a spus glasul despre El?
„Acesta este Fiul Meu preaiubit.”
Vedeţi? Voi nu mai trebuie să priviţi spre legea care cerea pedeapsă pentru orice încălcare a ei, ci uitaţi-vă la Tutorele, la Învăţătorul vostru!
Acesta este motivul pentru care Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui nevăzut!” Da, Legea şi dreptatea s-au întâlnit în Hristos, care este dragostea lui Dumnezeu pentru rasa umană.
Dragostea lui Dumnezeu! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3.16).
Îndurătorule Dumnezeu, în dimineaţa aceasta eu nu am pledat pentru lege în faţa acestei audienţe, deoarece noi nu cerem nicio lege. Noi nu vrem să fim judecaţi după meritele noastre; nu vrem să fim judecaţi după dreptatea Ta; nu vrem ca judecata Ta să vină asupra noastră. Nu, noi nu dorim aceasta, Doamne, ci pledăm pentru îndurarea Ta.
Acolo sus pe munte, glasul tău a spus: „De El să ascultaţi!” De ce trebuie să ascult de El? Pentru că este singurul în care avem salvarea. Maria, Iosif şi toţi ceilalţi sfinţi, au fost oameni deosebiţi, dar tu ai spus: „De El să ascultaţi!” „El este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1Timotei 2.5).
De ce să ascult de El? Pentru că legea nu putea să-mi dea pacea, dar El poate. Dreptatea nu-mi putea aduce decât condamnare, dar El îmi dă pace şi împăcare. Legea m-ar condamna pentru că dacă mă îmbolnăvesc, ea pretinde că le am pe amândouă: legea naturii şi dreptatea lui Dumnezeu – deci trebuie să plătesc pentru fiecare greşeală. Dar eu mi-am întors privirea de la lege şi de la dreptatea Sa, şi am privit spre iubirea lui Dumnezeu, care mi-a adus împăcarea cu Sine prin har şi nu prin lege şi dreptate. El a plătit preţul împăcării, astfel încât Dumnezeu şi omul pot să fie împreună; pot să fie una.
La şcoală am învăţat o legendă foarte frumoasă, a cărei acţiune s-a petrecut în Elveţia. Poate că vă mai amintiţi de lecţia care ne amintea de unul din marii eroi ai Elveţiei, Arnold von Winkelried. Dacă pomeniţi acest nume în faţa unui elveţian, veţi vedea cum se va schimba imediat la faţa, iar ochii i se vor umple de lacrimi.
Elveţienii sunt un popor liniştit şi doritor de pace. Ei se trag din neamul germanicilor, care cu multe secole în urmă s-au aşezat în aceşti munţi. Acesta este motivul pentru care şi moştenesc inteligenţa germanilor. Germanii sunt după părerea mea o rasă de excepţie, dar necazul este că-şi folosesc inteligenţa ca să inventeze tot felul de arme şi bombe ca să cucerească lumea întreagă.
Dar spre deosebire de ei, elveţienii iubesc pacea. Ei folosesc toate descoperirile numai în scopuri paşnice şi sunt pentru pace.
Cu ani în urmă, când s-au aşezat în munţii Elveţiei, acest popor era foarte paşnic.
Iată însă că într-o zi cotropitorii le-au invadat ţara şi le-au distrus tot ce aveau.
Văzând aceasta, elveţienii s-au refugiat în munţi. Ei sunt oameni foarte gospodari, aşa că în zonele de şes au gospodării frumoase; mai sus au vitele, la munte se ocupă cu creşterea oilor, iar mai sus cresc capre.
Şi ce cântece frumoase aveau, nu ca cele pe care Hollywood-ul le-a modificat bătându-şi joc de ele. Da, noi ne folosim de cântecele lor în orchestrele de jazz şi de rock-and-roll. Ce poluare!
Ascultaţi-mă, prieteni! Am să vă spun remarca pe care a făcut-o managerul meu văzând toate aceste lucruri. El spunea: „Dacă Dumnezeu nu trimite judecata Sa asupra acestei generaţii, va trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară iertare pentru că le-a ars.” Acesta este adevărul. Dar nu uitaţi, El este drept, de aceea va face tot ce are de făcut. Acesta este motivul pentru care îndemnul meu este ca atâta timp cât braţele îndurării Sale sunt încă deschise, să te grăbeşti să alergi la El.
Şi mica armată elveţiană, s-a adunat acolo sus în munţi şi s-a înarmat cu tot ce a putut aduna: scuturi, suliţe, săbii, coase, topoare, etc. Armata străină părea ca un zid de cărămidă, imposibil de dărâmat. Se părea că micuţa armată elveţiană nu are nicio şansă. Totul părea pierdut. Nu se vedea nimic care i-ar fi putut salva.
Iată însă că din mijlocul lor a ieşit un bărbat tânăr: Arnold von Winkelried, care a spus: „Fraţilor, astăzi eu voi muri pentru Elveţia şi pentru libertatea ei!”
Apoi a continuat: „Noi ne iubim ţara şi apreciem tot ce au făcut înaintaşii noştri pentru ea, iar astăzi, când ne aflăm într-o situaţie atât de critică, îmi voi da viaţa pentru libertatea ei.” El a mai spus: „Aici în spatele munţilor, este casa mea, iar acolo mă aşteaptă soţia mea iubită şi micuţii mei, pe care nu-i voi mai vedea însă niciodată pe acest pământ, pentru că astăzi voi muri pentru Elveţia.”
Auzindu-l, tovarăşii săi l-au întrebat: „Ce vrei să faci, Arnold von Winkelried?”, iar el le-a răspuns: „Veniţi după mine, căci eu voi străpunge rândurile armatei lor. Voi să vă înarmaţi cu tot ce aveţi, apoi să mă urmaţi, luptând cât puteţi de bine.”
După ce a spus aceste cuvinte, a privit în jur, şi-a deschis braţele larg şi a alergat spre oştirea vrăşmaşă strigând cu toată puterea: „Faceţi cale liberă pentru libertate!” S-a îndreptat spre locul unde puternica oştire vrăjmaşă avea cele mai multe suliţe, iar când a ajuns în dreptul lor le-a cuprins pe cât mai multe cu braţele şi le-a tars în pieptul său, strigând încă o dată: „Faceţi cale liberă pentru libertate!” după care s-a prăbuşit mort. Când au văzut sacrificiul lui, elveţienii au primit tot atât de mult curaj încât oricât de înarmată a fost oştirea duşmanului nu a putut sta împotriva lor, ci a fost învinsă. Din ziua aceea Elveţia nu a mai avut nici măcar un singur război, iar poporul elveţian îşi va aminti de eroul lor Arnold von Winkelried cât timp va exista această ţară.
Sacrificiul acestui erou este un lucru minunat, care nu poate fi comparat cu nimic, dar cu toate acestea este minor faţă de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi.
Când legea şi dreptatea profeţilor a căzut, orice nădejde pentru omenire părea pierdută, căci legea s-a dovedit a fi slabă pentru că nu ne putea salva prin jertfirea unui animal, în timp ce dreptatea lui Dumnezeu a chemat jos focul şi a ars cele două cete de câte cincizeci de soldaţi.
Dumnezeu a trimis legea şi tot El i-a trimis pe profeţi, dar au căzut cu toţii, aşa că nu se mai vedea nicio nădejde pentru omenire.
Iată însă că într-o bună zi, Dumnezeu însuşi a păşit în faţă, într-un trup asemenea nouă şi a spus: „Astăzi îi voi elibera pe fiii lui Adam.”
Diavolul pusese peste noi păcatul şi boala, iar noi trebuia să le purtăm pentru că aşa cerea legea şi dreptatea. Dacă nu puteam să împlinim toată legea, urma să fim judecaţi de dreptate. Nu era deci nicio cale de scăpare; nu se putea face nimic.
Dar atunci a păşit în faţă El, iar îngerii L-au întrebat: „Ce vei face acum?” Şi El a venit pe pământ.
O, Doamne, şi S-a dus acolo unde se aflau cele mai multe suliţe ale Vrăjmaşului, prin Valea umbrei morţii, a apucat cu braţele Sale moartea şi boala şi le-a tras în pieptul Său. Apoi, în ziua de Rusalii, a trimis Duhul Sfânt pentru a-l călăuzi pe fiecare fiu al lui Adam în luptă şi pentru a ne învăţa cum să luptăm mai bine.
O, frate, şi chiar dacă toţi vor râde de tine; chiar dacă te vor prigoni şi te vor numi holly-rollers, sau cum vor vrea, tu du-te înainte şi luptă cât poţi de bine pentru că biruinţa este sigură.
Îi mulţumim din inimă lui Dumnezeu pentru că Vrăjmaşul este învins. Rândurile lui sunt rupte, iar Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, ne conduce astăzi prin botezul Duhului Sfânt.
O, fii şi fiice ai lui Adam, de ce să mai aşteptaţi până veţi muri? Haideţi să facem ceva. Haideţi să punem totul la picioarele lui Dumnezeu şi să-L lăudăm pentru îndurarea Sa. Haideţi să-I mulţumim pentru salvarea dăruită.
Dacă eşti păcătos, Dumnezeu nu te va putea folosi niciodată în Zidirea Sa, de aceea stai pe loc şi lasă-L pe El să vadă unde este locul tău în planul Său.
Dacă eşti bolnav, nu uita că Isus a biruit moartea, iadul, boala, mormântul şi toată oştirea Satanei, atunci când a murit pentru noi pe Calvar. Haideţi să luăm în dimineaţa aceasta tot ce avem şi să luptăm până la capăt de partea Sa.
În timp ce ne vom pleca capetele pentru un moment de rugăciune, am s-o rog pe sora să vină în faţă ca să ne cânte câteva imnuri frumoase.
Puteţi înţelege acum moartea Domnului Isus? Haideţi în dimineaţa aceasta să ne întoarcem privirile de la legile bisericilor şi denominaţiunilor şi de la cabinetele medicilor, chiar dacă sunt cei mai buni, şi să ascultăm Vocea care răsună din nor şi care ne-a acoperit în dimineaţa aceasta spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi!”
Iubitul nostru Părinte ceresc, noi venim la Tine în numele celor pierduţi şi legaţi, cât putem de smeriţi. Primeşte rugăciunile noastre şi îngăduie ca Duhul Sfânt care conduce biserica, să fie Tutorele, Conducătorul acestor copii spre Dumnezeu. Poate că mulţi dintre ei au alunecat de pe cale şi nu mai cunosc drumul spre Tine. Poate că au fost cuprinşi de întuneric, iar nădejdile lor s-au spulberat, dar noi Te rugăm să-i faci să privească din nou spre Calvar, căci acolo Tu ai prins în braţe săgeţile arzătoare ale Duşmanului – moartea, iadul, bolile, mormântul – şi le-ai tras în pieptul Tău, deschizând astfel o cale liberă pentru noi. O, şi de aici de jos, din valea umbrei morţii, în dimineaţa aceasta, noi vedem Calea pe care ne-ai pregătit-o în slavă.
Eroul Arnold von Winkelried a spus înainte de a muri: „Ei nu mă vor mai vedea…” dar Tu ai spus:
„În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14.1-2).
Noi respectăm şi apreciem moartea eroică a lui Winkelried, dar el s-a mărginit doar la atât – a murit şi a lăsat totul în urmă. Dar Tu ai venit, ai murit şi ai înviat ca să ne duci la cei dragi. Tu nu ne iei de lângă cei dragi, ci ne duci la ei; nu ne iei din casa noastră, ci ne duci în ea. Prin intermediul morţii, Tu ai trasat o linie ca să putem vedea în urmă valea în care se odihneşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care Te rog, Părinte, să priveşti cu îndurare şi să vezi dacă este vreunul din copiii Tăi, care a fost lovit de explozia Evangheliei şi care vrea să fie scos afară, cioplit şi curăţit de obiceiurile vechi şi de gândurile rele, iar apoi şlefuit şi potrivit pentru a fi aşezat din nou în Zidirea Ta.
Vrei să vorbeşti chiar acum inimilor lor?
În timp ce stăm cu capetele plecate, poate că este vreun copil al lui Dumnezeu care s-a abătut de pe cale, sau care n-a fost niciodată pe ea? Dacă simţiţi că astăzi doriţi să fiţi incluşi în zidirea lui Dumnezeu, să fiţi o piatră vie din construcţia Lui, ridicaţi-vă mâinile spre Hristos şi spuneţi: „O, Doamne Isuse, pune Tu o linie de separaţie între mine şi lume!”
Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere, de acolo din spate. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.
Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Mai este cineva?
Şi acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, în aşteptarea Duhului Sfânt, desigur, fiecare dintre noi ştim unde şi cum am greşit faţă de Dumnezeu.
Puteţi refuza chemarea, când marele Biruitor vă spune: „Veniţi după Mine! Urmaţi-Mă fără frică! Luaţi-vă crucea, lepădaţi-vă de voi înşivă şi urmaţi-Mă, căci Eu voi zdrobi rândurile Vrăjmaşului, voi zdrobi rândurile păcatului şi ale bolii şi voi face o cale liberă pentru voi. Urmaţi-Mă luptând cât puteţi de bine, căci Eu voi face o spărtură în rândurile duşmanului, iar casele voastre vor fi păstrate sub ocrotirea Vieţii veşnice.”
Eşti cumva străin, departe de Dumnezeu? Ridică doar mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţule. Spuneţi: „Aminteşte-mă şi pe mine, frate Branham, căci doresc să vin şi eu la Hristos!” Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.
„Aş vrea să vin chiar acum la Hristos ca să fiu modelat de mâna Sa, deoarece în dimineaţa aceasta inima mea a fost atinsă de ceva. Da, ceva m-a atins chiar în lăuntrul fiinţei mele. Până acum am fost prin toate localurile murdare, am avut toate obiceiurile rele ale lumii, şi m-am murdărit cu toate lucrurile ei, dar astăzi, Evanghelia m-a descoperit şi m-a făcut să mărturisesc toate aceste lucruri înaintea lui Isus Hristos, iar El m-a aşezat în Împărăţia Sa. Acesta este motivul pentru care doresc să-L slujesc cu toată fiinţa mea.”
Vreţi să vă ridicaţi mâinile înainte de a ne ruga pentru păcătoşi? Iată că s-au ridicat cinci sau şase mâini. Mă voi ruga pentru voi imediat.
Noi nu avem o modalitate specială de a vă chema la altar, ci mă voi ruga pur şi simplu pentru voi, ca Dumnezeu să facă ceva deosebit pentru fiinţele voastre.
Părintele nostru ceresc, în Sfântul Tău Cuvânt din Ioan 5.24 este scris că: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
Ascultă umila şi plăpânda rugăciune a slujitorului tău, pentru fiecare din cei care şi-au ridicat mâinile. Tu ai spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44).
O, Tu i-ai chemat în dimineaţa aceasta, iar ei au auzit şi şi-au ridicat mâinile, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).
Îţi mulţumesc pentru ei şi Te rog să-i sfinţeşti pe fiecare în parte, şi să-i umpli cu Duhul Sfânt, căci inimile lor sunt înfometate deoarece au fost golite de lume, iar acum doresc să fie ciopliţi şi potriviţi ca o piatră vie în Zidirea Meşterului.
Îţi cerem aceasta în Numele lui Hristos. Amin.
Nu-i aşa că vă simţiţi altfel? Duhul Sfânt este Acela care a luat Cuvântul lui Dumnezeu care este ca o perie de rădăcină, şi a frecat toate lucrurile lumii de pe voi. Acum vă simţiţi ca noi, este adevărat?
Haideţi să cântăm încă o dată vechiul şi măreţul imn „Aici este o fântână umplută cu sângele care a curs din venele lui Emanuel.”
Toţi împreună:
Aici este o fântână umplută cu sângele
Care a curs din venele lui Emanuel.
Şi păcătoşii aruncă totul în ea,
Făcând să piară toate petele de vinovăţie.
Acum vreau să vă întreb ceva. Câţi dintre voi simţiţi că păcatele v-au fost iertate? Ridicaţi mâinile, vă rog.
„Cred din toată inima că Dumnezeu m-a iertat şi că sunt un copil al Său.”
Aşa cum tâlharul muribund s-a bucurat,
De-acea fântână în ziua lui,
Şi eu, cu gândurile murdare ca ale lui,
Pot să-mi spăl păcatele.
În timp ce cântaţi, vreau să vă daţi mâinile cu cei de lângă voi, şi să spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, soră, frate, creştine, sau oricine eşti.” Haideţi să-I cântăm Domnului, dar mai întâi ridicaţi-vă mâinile.
Tată, noi Te slăvim acum. Prindeţi-vă de mână unul pe altul.
O, noi suntem atât de fericiţi astăzi pentru că El ne-a spălat păcatele şi ne-a înnoit în Isus Hristos, făcându-ne cetăţeni ai Împărăţie Sale.
Sunteţi fericiţi pentru ceea ce a făcut Domnul în viaţa voastră? (Amin).
Minunat!
Să nu uitaţi, prieteni, că în seara aceasta vom avea un serviciu de vindecare. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Eu v-am ţinut puţin mai mult decât mi-am planificat în dimineaţa aceasta. Imediat după încheierea serviciului, trebuie să mă întâlnesc cu câţiva prieteni dragi. Mă gândesc că dacă ar fi posibil, aş amâna întâlnirea pe după serviciul de seară, deoarece am vrut să închei la ora unsprezece şi uite cât e ceasul…
Pentru câţi trebuie să ne rugăm? Să vă văd mâinile. Da, sunt foarte mulţi astăzi.
Eu v-am povestit de scrisoarea pe care am primit-o de la acel preot luteran, care m-a acuzat spunând: „Tu eşti omul care le predici oamenilor că Diavolul nu poate vindeca.” Şi multe altele de felul acesta. Eu i-am răspuns cât am putut de bine, iar el mi-a scris pentru a doua oară şi a spus că ar vrea să ne întâlnim la Conferinţa oamenilor de afaceri.
L-am rugat pe fratele Moore să se ocupe de aranjarea întâlnirii şi el a fost de acord.
Astfel am ajuns la un seminar luteran şi ei au stabilit o cină împreună cu studenţii şi profesorul lor. Bărbatul de care vă spun, era decanul şi stătea alături de mine. După ce am cinat (toţi erau nemţi), decanul s-a ridicat în picioare şi mi-a spus: „Frate Branham, te-am invitat aici pentru că dorim să ne conduci să-L găsim pe Dumnezeu în botezul cu Duhul Sfânt.”
Auzind aceste cuvinte, eu m-am uitat spre fratele Moore şi el spre mine.
Apoi decanul a continuat: „Eu te-am judecat greşit şi îmi pare rău. Tu ai dreptate în tot ceea ce faci, de aceea te rog să mă ierţi. Noi dorim într-adevăr să primim botezul cu Duhul Sfânt. Eu am văzut o mulţime de lucruri – sărituri, scaune rupte, lovituri date pe sub scaune, etc., despre care se spune că se fac sub călăuzirea Duhului – dar noi Îl dorim pe adevăratul Duh Sfânt.”
„Credeţi cu adevărat aceasta?” l-am întrebat eu. „Dar cum rămâne cu denominaţiunea şi cu seminarul luteran?”
„Nu ne pasă de denominaţiunea luterană, ci dorim să-L primim pe Hristos.”
Vedeţi, acei fraţi erau flămânzi după Duhul Sfânt.
Şi el m-a întrebat: „Acest lucru este şi pentru luterani?”
,„Desigur, El este pentru toţi cei care-L doresc”, am răspuns.
„Cum am putea să-L primim şi noi?”
„Eşti într-adevăr sincer?” l-am întrebat eu.
„Frate Branham, noi Îl dorim din adâncul inimii.”
„Şi voi, studenţilor, doriţi să-L primiţi?”
Imediat au ridicat toţi mâinile în semn de aprobare, în timp ce lacrimile au început să le curgă pe obraji: „Da, noi Îl vrem pe Iisus Hristos!”
Atunci eu am spus: „Trageţi mesele şi băncile până la perete ca să facem puţin loc.” Toţi s-au grăbit şi au făcut aceasta. Apoi am spus: „Îngenuncheaţi şi întoarceţi-vă cu feţele la perete şi rugaţi-vă pentru Duhul Sfânt.” Am început să ne rugăm şi noi – eu şi fratele Moore. Apoi m-am dus pe la fiecare din ei, în total şaptezeci şi doi de studenţi, plus decanul, mi-am pus mâinile peste ei şi toţi au primit botezul cu Duhul Sfânt. Astăzi, ei zguduie ţara prin minunile şi lucrările puternice pe care Dumnezeu le face prin ei. Da, ei au servicii de vindecare şi Domnul lucrează minunat – de unde vin ei? Din seminarul luteran.
Oh, aş putea să-L slăvesc şi să-L măresc tot timpul. De ce? Pentru că El a potolit setea şi foamea sufletelor noastre.
Sărmana femeie care este întinsă pe această targă, bolnavă de cancer, este cu siguranţă flămândă şi însetată după îndurarea lui Dumnezeu ca să primească vindecare Sa. În locul acesta sunt mulţi care au probleme cu inima. Desigur. Voi veţi muri cu siguranţă, dacă nu intervine Dumnezeu ca să vă vindece. Sunt şi oameni care suferă de alte boli grave, dar, prieteni, nu căutaţi dreptatea, pentru că voi nu puteţi plăti preţul cerut! Nu căutaţi nici legea, pentru că nu puteţi ţine toate poruncile ei. Priviţi numai spre Isus pentru că El este Cel care v-a răscumpărat. Priviţi spre El, căci prin credinţă în Numele Său, puteţi fi vindecaţi chiar în dimineaţa aceasta.
Iar dacă Dumnezeu a vrut să trimită afară şaptezeci şi doi de slujitori luterani, ca să predice Evanghelia şi botezul cu Duhul Sfânt prin punerea mâinile, El a putut s-o facă.
Şi Isus ne-a îndemnat să luptăm „cu tot ce avem”, împotriva duşmanului, aşa cum i-a îndemnat şi von Winkelried pe tovarăşii săi.
Şi Domnul Isus a spus:
„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.17-18).
Şi priviţi, chiar acum Evanghelia merge în jurul lumii, iar fiii lui Adam se ridică prin harul Domnului nostru Isus Hristos şi îşi croiesc cale înainte printre rândurile duşmanului. Da, noi vorbim atât cât putem.
Am să rog bolnavii să se alinieze în partea dreaptă. Îi rog pe bătrânii bisericii să îi ajute, dacă vor. Îi rog de asemenea pe predicatorii Evangheliei să stea aici în apropiere şi să se roage.
Să nu plecaţi, pentru că dacă va fi posibil, după ce ne vom ruga pentru bolnavi, vom face încă o chemare la altar, deoarece serviciul se va încheia cu rugăciune pentru bolnavi.
Acum îl voi ruga pe fratele Neville să facă ceea ce face de obicei……………………………………………………………….
……….Crede numai, crede numai
Totul e posibil, crede numai.
Crede numai, crede numai.
Unde privim? Spre Isus Hristos. Doctorii au căzut şi la fel toate celelalte lucruri dar El „este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi!” Ce a spus Glasul? „De El să ascultaţi!” Ce a mai spus El? „Crede numai!” De ce? Pentru că totul este posibil pentru cel ce crede.
El ne-a dat toată puterea asupra bolilor; El ne-a dat totul. Oh, „de El să ascultaţi!”
Crede numai şi vei primi ceea ce ceri.
Când totul cade, când medicii nu mai pot face nimic, El spune: „Crede numai!”
…………………………………………………………………
Câteva sute cred. Câţiva dintre ei sunt în cărucioare, iar unul este chiar aici, aproape de platformă, între viaţă şi moarte.
Iubiţi cercetători, voi tăiaţi corpurile, studiaţi anatomia, faceţi tot felul de experienţe şi aceasta pentru că doriţi să salvaţi cât mai multe vieţi, dar chiar şi voi cădeţi.
Noi suntem însă plini de bucurie pentru că norul luminos S-a coborât peste El, iar Vocea a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit.” Când legea a căzut; când dreptatea a căzut, Dumnezeu a spus: „de El să ascultaţi!” Şi ce a spus El? „Totul este posibil dacă credeţi!”
Ajută Doamne, necredinţei mele.
Ca predicatori ai Evangheliei, noi îi vom unge pe bolnavi cu untdelemn şi ne vom pune mâinile peste ei, în timp ce ceilalţi oameni prezenţi în adunare se vor uni în rugăciune.
Dumnezeule, binecuvântează eforturile noastre şi vindecă-i pe cei bolnavi, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus.
În timp ce stăm în rugăciune, cu capetele plecate, adunarea să cânte încet: „Crede numai”.
Fratele Neville se va ruga, iar eu îmi voi pune mâinile peste voi.
Iubite Părinte ceresc, eu stau aici, între ei şi îmi pun mâinile peste această femeie bolnavă, deoarece Tu eşti singurul care poţi s-o ajuţi. Eu fac aceasta pentru că aşa mi-ai poruncit Tu.
– Amin –