Doresc să lăudăm Numele Domnului și să cântăm cântarea „Când privesc la Numele Tău sfânt!”
Slăvit să fie Domnul! Așa cum spune cântarea, motivul pentru care trăim noi este să-I aducem închinare, iar închinarea este supunere. Dar nu există închinare adevărată fără Cuvântul adevărat, iar El ne-a dat Cuvântul adevărat ca să fim închinători adevărați.
Aș vrea să deschidem Bibliile la Geneza 15.1-6:
„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.”
Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
Și Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.”
Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.”
Și după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poți să le numeri.” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta.”
Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”
Vedeți, Avraam nu a trebuit să facă altceva. Dumnezeu i-a vorbit și Avram a crezut, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire.
Acum, aș vrea să mergem în Galateni, după care ne vom întoarce înapoi la Geneza, de aceea vă rog să nu pierdeți locul în care vă aflați în Geneza. Doresc să continui cu gândul pe care l-am avut duminică și să predic despre subiectul „Ismael și Isaac”, iar pentru aceasta am câteva versete pe care aș vrea să le citim și să le parcurgem în detaliu din Geneza.
Dar acum vom citi din Galateni 4.21-28:
„Spuneți-mi voi, care voiți să fiți sub Lege, n-ascultați voi Legea?
Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă și unul din femeia slobodă.
Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduință.”
Versetul acesta este foarte important. Avem un tată, două mame și doi copii: unul născut după trup și unul născut prin făgăduința lui Dumnezeu.
„Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înțeles – acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naște pentru robie și este Agar,
căci Agar este muntele Sinai din Arabia; și răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.
Dar Ierusalimul cel de sus este slobod și el este mama noastră.
Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naști deloc! Izbucnește de bucurie și strigă, tu, care nu ești în durerile nașterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”
Și voi, fraților, ca și Isaac, voi sunteți copii ai făgăduinței.”
Mă voi opri puțin din citit aici, dar ne vom întoarce. Este uimitor cum a luat apostolul Pavel o poveste din Vechiul Testament, care a fost o întâmplare adevărată trăită de niște oameni reali, Avraam, Sara și Agar, și toate evenimentele care au avut loc și care au fost evenimente reale. Dar când a vorbit despre ele, apostolul Pavel le-a propovăduit ca tipologie. Pe cine am mai auzit predicând la fel astăzi? Amin! Este Alfa și Omega, iar fratele Branham a spus: „Fiecare om al lui Dumnezeu care cunoaște Biblia este un tipolog.” De ce? Pentru că aceasta a făcut Pavel. El a luat ceva ce s-a întâmplat firește, care a devenit temelia națiunii Israel, și a început s-o aplice duhovnicește la situația în care se aflau ei în ziua aceea. Pentru mine aceasta este o predică adevărată. Pavel a luat aceste lucruri și ne-a arătat că este o alegorie, pentru că alegoria este o poveste care reprezintă un adevăr. Așadar, Pavel a luat cele petrecute acolo și a spus: „Acestea nu sunt decât o alegorie”. Pentru Agar nu a fost o alegorie, pentru Avraam nu a fost o alegorie, dar Pavel a pășit în față, a luat cele petrecute acolo și a arătat că aveau o aplicare duhovnicească în ziua sa.
Așadar, el a luat cele petrecute și a spus că Agar este Muntele Sinai din Arabia care răspunde Ierusalimului pentru că Ierusalimul a rămas în robia Legii și nu a acceptat harul atunci când harul a venit la ei. Ei L-au respins pe Hristos și au rămas sub robia Legii, iar atunci Cuvântul a trecut la neamuri care au ieșit prin har în libertatea fiilor lui Dumnezeu.
În continuare, Pavel a spus: „Dar Ierusalimul cel de sus este slobod și el este mama noastră.” Și eu pretind această identitate (Amin), deoarece contează cine este mama și Tatăl nostru.
„Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naști deloc! Izbucnește de bucurie și strigă, tu, care nu ești în durerile nașterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”
Acest lucru este adevărat chiar și astăzi.
„Și voi, fraților, ca și Isaac, voi sunteți copii ai făgăduinței.”
Aici vedem că apostolul Pavel a luat o făgăduință dată lui Avraam, fiului făgăduit, Isaac, și și-a aplicat-o lui însuși. A putut el să facă aceasta? Bineînțeles că da.
„Și cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot așa se întâmplă și acum.” (v. 29).
Noi știm că au existat doi copii care s-au născut din Avraam în timpul acela: Ismael care a venit prin femeia roabă și Isaac care a venit prin Sara, soția sa, iar noi știm că soția sa nu a fost o femeie oarecare pe care Avraam a ales-o de undeva, ci a fost sora sa. Ei au avut același tată, iar acest lucru este foarte important pentru că noi înțelegem că soția lui Avraam a provenit de la aceeași sursă. Și Soția lui Hristos provine de la aceeași Sursă. Astfel, putem vedea că ea nu a fost o femeie oarecare din lume, ci i-a aparținut lui Avraam; ei au devenit un singur trup, iar ea a fost trup din trupul său și oase din oasele sale.
Dar Ismael a început să-l prigonească pe Isaac.
„Și cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot așa se întâmplă și acum.
Dar ce zice Scriptura? „Izgonește pe roabă și pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moșteni împreună cu fiul femeii slobode.”
De aceea, fraților, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.” (v.29-31).
Vedeți, aici Pavel le vorbea neamurilor, iar lucrurile pe care le spunea ar fi fost șocante pentru un evreu. Aici, Pavel se uita la ceea ce ei numeau mai înainte păgâni, izgoniți din Planul lui Dumnezeu în Vechiul Testament, și spunea: „Pentru că în voi există Ceva care poate crede Mesajul pentru ziua voastră, sunteți ca și Isaac, sunteți copii ai făgăduinței. Voi faceți parte din Sămânța credinței lui Avraam. Avraam este tatăl credinței, iar pentru că voi ați primit Adevărul pentru ziua voastră, vă identificați ca și copii ai făgăduinței; Avraam este tatăl vostru, iar acum sunteți moștenitorii lui Avraam.”
Aici, Pavel vorbește despre copiii femeii roabe, – aceasta ar face să iasă fum din urechile evreilor, deoarece copiii femeii roabe prigoneau copiii femeii slobode, iar el spusese deja că acești copii ai femeii slobode s-au născut de sus și sunt copii liberi, mama lor fiind Ierusalimul de sus -, dar el nu vorbește firește, ci duhovnicește. El a luat și a poziționat copiii care s-au născut pe linia lui Avraam, sămânța firească a lui Avraam, și pentru că prigoneau Adevărul, a spus: „noi suntem copiii făgăduinței, ca și Isaac.” Ca și copii ai făgăduinței, noi suntem prigoniți, iar aceasta nu identifică numai copiii făgăduinței, ci și pe cei care sunt copiii femeii roabe. Aici, Pavel îi numea pe evrei, unii dintre cei mai religioși oameni de pe planetă, care au păzit Legea lui Dumnezeu, tradițiile lor, copiii femeii roabe.
Vreți să știți de ce au vrut evreii să-l omoare pe Pavel? Iată motivul! Ei au rămas prinși în partea firească, dar Pavel se ridica la partea duhovnicească; iar în cadrul realității duhovnicești, copiii, sămânța făgăduită, copiii făgăduinței lui Avraam, sunt cei care pot crede, pentru că cea care îi identifică și arată cine este tatăl lor, este credința lor. Acesta este motivul pentru care Pavel a putut spune: „Voi, eu, noi, ca și Isaac, suntem copii ai făgăduinței, iar cei care ne prigonesc sunt copiii femeii roabe.” Pavel a putut identifica ceea ce se petrecea! Așadar, noi nu suntem copiii femeii roabe, ci ai celei slobode. Aleluia!
Acum ne vom întoarce la Geneza 16.
Aș vrea să citesc un citat din „Grâul nu va moșteni împreună cu pleava” din anul 1965:
„Ismael nu putea fi moștenitor împreună cu Isaac pentru că existau îndoieli cu privire la el, mici îndoieli. El era un copil, era sămânța lui Avraam, dar calea prin care a venit el nu era calea desăvârșită a lui Dumnezeu. Aș putea să petrec mai mult timp aici, și nădăjduiesc că Duhul Sfânt vă va aduce aceasta așa cum trebuie să fie. Acum, dacă el…
Dacă Ismael și Isaac nu puteau fi moștenitori împreună deoarece Planul original al lui Dumnezeu a fost înlocuit cu un plan îngăduit al lui Dumnezeu, o cale îngăduită pe care Dumnezeu l-a binecuvântat, nici Biserica duhovnicească de astăzi nu poate fi moștenitoare cu cea denominațională.”
Aici vedem că fratele Branham a luat această alegorie și a aplicat-o bisericii denominaționale și Bisericii duhovnicești, biserica denominațională fiind Ismael, iar cea duhovnicească fiind Sămânța făgăduită sau Isaac.
„Dumnezeu să-i binecuvânteze pe denominaționali, așa cum a făcut cu Ismael, dar cei duhovnicești nu vor fi moștenitori împreună cu ceilalți. Așa este. Din biserica denominațională (așa-zisa biserică, biserica fizică) va ieși o Mireasă a lui Hristos, cei aleși.”
În ziua aceea, apostolul Pavel vorbea despre Biserica ebraică ce ieșea din tradițiile ei și venea la Mesajul harului, dar acest lucru s-a repetat din nou astăzi când există o Mireasă care a ieșit din denominațiuni. Așadar, fratele Branham a trecut prin tot ceea ce a trecut Pavel, și a predicat tot ce a predicat el. Pavel vorbea despre iudeii aflați sub Lege și despre neamurile de sub Mesajul harului, iar fratele Branham ne-a vorbit despre denominațiunile aflate sub… El a întrebat: „Din ce s-a născut Ismael? Dintr-o ușoară îndoială cu privire la făgăduință.” Acesta este semnul distinctiv al denominațiunilor: se îndoiesc numai puțin de făgăduință, iar când fac aceasta, pășesc în față cu propria lor interpretare. Ei vin cu propria lor metodă pentru că aceasta este ceea ce a făcut Sara când s-a îndoit numai puțin de făgăduință. Ea nu s-a îndoit de faptul că va exista un copil care se va naște, dar a folosit propria ei rațiune, în locul credinței, ca să încerce să înțeleagă cum urma să se nască copilul, iar când a făcut aceasta, s-a născut Ismael.
Geneza 16.1-2:
„Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă, numită Agar.
Și Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.”
Sara a recurs la propria ei gândire și a venit cu o cale logică și rațională prin care putea fi împlinită făgăduința. Această cale mulțumea logica și rațiunea ei, deoarece ea a recurs la propria ei gândire. Dar pe Cine a dat vina pentru gândirea ei? Să mai citim o dată:
„Și Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă…” (v. 2).
Deci, era vina Domnului. Unele lucruri nu se schimbă, prieteni. Natura umană rămâne pentru totdeauna natură umană. Așadar, Sara credea că era vina Domnului pentru că nu rămăsese încă însărcinată. „Domnul nu aduce unele lucruri la împlinire, ceea ce înseamnă că trebuie să găsim noi o cale, trebuie să intrăm în acțiune, Avraame, trebuie să facem ceva. Aceasta este o făgăduință adevărată, dar este evident că nu va veni la împlinire prin mine. Dumnezeu nu o va împlini așa, de aceea, trebuie să ne folosim propria gândire și să găsim o cale prin care să aducem la împlinire această făgăduință.” Puteți vedea cum s-a născut Ismael? Dintr-o mică îndoială. Sara credea că exista o făgăduință, credea că este Cuvântul Domnului, credea că va exista un fiu făgăduit, dar nu a avut destulă credință ca să-L aștepte pe Dumnezeu să facă lucrarea în ea ca să rămână însărcinată și să dea naștere acelui fiu. Ea nu-și cunoștea poziția, nu știa cine era, nu-și cunoștea identitatea și nu a înțeles că fiul făgăduit putea veni numai din pântecul lui Avraam și Avraam nu putea să fie amestecat cu altcineva, ci trebuia să fie numai Avraam, iar când numai Avraam, partea bărbătească și partea femeiască s-au unit, ei au avut fiul făgăduit. Dar nu putea fi Avraam amestecat cu altcineva pentru că aceasta va da de fiecare dată naștere unui Ismael, ci trebuia să fie Avraam curat, sută la sută, nepângărit, partea bărbătească și partea femeiască, domnul și doamna Avraam. Dar Sara nu-și cunoștea identitatea și nici puterea identității ei.
Acesta este punctul în care a eșuat biserica: ea nu a știut cine era. Ea nu este doar oameni ca ceilalți oameni, ci este cealaltă parte a lui Avraam care trebuie să împlinească făgăduința. Avraam nu putea să facă făgăduința trup de unul singur, ci a trebuit s-o aibă pe Sara. El nu a putut s-o facă trup cu o altă femeie, ci trebuia să vină prin soția sa.
Să citim încă un citat din mesajul „Grâul nu va moșteni împreună cu pleava”:
„Aici sămânța a început printr-o făgăduință, care a fost pusă ușor sub semnul îndoielii. Isaac, fiind sămânța femeii slobode și făgăduite, a dat naștere, a adus la suprafață sămânța firească făgăduită, așa cum a încercat să explice Pavel aici în Galateni. Și Pavel a continuat și a spus că copilul femeii roabe nu poate fi moștenitor împreună cu copilul femeii slobode pentru că ei sunt din două categorii diferite.
Acesta este adevărul, necredinciosul nu poate fi moștenitor împreună cu credinciosul. Aceasta nu este cu nici un chip posibil. Iată unde este problema astăzi. Voi nu puteți face ca un pui denominațional să creadă împreună cu un vultur. Pur și simplu nu o puteți face. Iată unde este problema. Voi trebuie să credeți fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Voi nu sunteți moștenitori împreună, nici nu puteți să vă uniți cu ei, nu o puteți face. Ori sunteți vultur, ori sunteți un pui de găină.
El nu putea fi moștenitor împreună cu Ismael, sămânța femeii roabe din pricina îndoielii. Sara s-a îndoit de Cuvântul Domnului, de faptul că Dumnezeu era în stare să-L țină. Vezi, Avraame! Puteți vedea ceea ce zidesc pentru duminică dimineața. Avraam nu s-a îndoit, ci Sara s-a îndoit, ea a fost aceea. Nu Adam a fost cel care s-a îndoit, ci Eva. Vom afla mai multe despre acestea pe măsură ce vom reveni la ele duminică dimineața.”
Nu Hristos a fost Cel care S-a îndoit, ci biserica Sa. Nu Adam a fost cel care s-a îndoit, ci femeia. Nu Avraam a fost cel care s-a îndoit, ci Sara, iar pentru ca Dumnezeu să reîntoarcă acest ciclu, El trebuie să-Și ia o soție, femeia potrivită, de pe linia potrivită, de la sursa potrivită, căsătorită cu bărbatul potrivit, care nu se va mai îndoi de făgăduință. De fiecare dată a fost același ciclu, dar astăzi Dumnezeu a adus ceva ca să frângă acest ciclu.
„Nici credinciosul firesc nu poate fi moștenitor împreună cu cel duhovnicesc. Nici copiii lui Ismael nu pot fi moștenitori împreună cu cei ai lui Isaac și nici cel firesc nu poate fi moștenitor împreună cu cel duhovnicesc.
Biserica firească; biserica duhovnicească. Există o biserică firească pe care o preumbresc aceste femei de aici, dar există și o biserică duhovnicească. Așadar, biserica firească și cea duhovnicească nu pot fi moștenitoare împreună. Sunt diferite, timpuri diferite; sunt diferite, oameni diferiți: sub două legăminte diferite, separate.”
Cu siguranță, nu va exista un amestec.
Să mergem în Geneza 16.9.
Până acum am văzut cum a luat-o Sara pe Agar și i-a dat-o lui Avraam; Avraam a cunoscut-o și ea a rămas însărcinată, dar Sara a început s-o trateze cu asprime, iar Agar a fugit în pustie. Să citim începând de la versetul 9:
„Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpână-ta și supune-te sub mâna ei.”
Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța și ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată.”
Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum ești însărcinată și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael, căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
Aici, vedem că Agar a fugit, dar Îngerul Domnului i-a ieșit în cale și a trimis-o înapoi. El i-a spus că ea va naște un copil care va fi binecuvântat și va fi o națiune mare, dar va fi ca un măgar sălbatic. Ceva era în neregulă cu natura acestui copil.
„El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, și mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui și va locui în fața tuturor fraților lui.”
Aceasta este interesant. Isaac avea să locuiască pe tot parcursul drumului împreună cu Ismael. Credinciosul și necredinciosul vor locui împreună.
Acum vom merge mai departe la Geneza 17.1-7:
„Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană.
Voi face un legământ între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult.”
Avram s-a aruncat cu fața la pământ și Dumnezeu i-a vorbit astfel:
„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri.
Te voi înmulți nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi și din tine vor ieși împărați.
Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine.”
Legământul Său era ca El să fie Dumnezeul lui Avraam, un Dumnezeu personal, un Dumnezeu individual pentru Avraam și sămânța sa. Nu sunteți bucuroși pentru că suntem sămânța lui Avraam și pentru că această făgăduință este pentru noi? Vedeți, Dumnezeu i-a făgăduit că va fi un Dumnezeu pentru el, dar vă rog să observați că Ismael nu a fost inclus în acest Legământ. Legământul a pornit de la Avraam, dar nu Avraam și altceva au adus în scenă Legământul, nu aceasta a fost sămânța adevărată. Numai Avraam și Sara, cele două părți ale lui Avraam împreună puteau da naștere seminței. Avraam amestecat cu altceva nu putea da naștere seminței făgăduite. Acesta este motivul pentru care Cuvântul nu poate fi amestecat niciodată cu ceva; El nu va funcționa așa. Amin!
Să citim mai departe de la versetul 15:
„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara.
Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta și ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împărați de noroade vor ieși din ea.”
Avraam s-a aruncat cu fața la pământ și a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Și să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”
Și Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” (v. 15-18).
Vedem că aici Avraam a strigat pentru Ismael.
„Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îți va naște un fiu și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el.” (v. 19).
Vedem că Avraam a spus: „Să trăiască Ismael”, dar Dumnezeu i-a zis: „Ismael nu poate face parte din acest Legământ. Legământul Meu va veni prin Sara, prin copilul născut de ea și Legământul Meu va fi făcut cu el.
„Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească și îl voi înmulți nespus de mult: doisprezece voievozi va naște și voi face din el un neam mare.
Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta.”
Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălțat de la Avraam.” (v.20-22).
Avraam a zis: „Nu-l uita pe Ismael; să trăiască Ismael înaintea Ta”, dar Dumnezeu i-a spus că Ismael nu putea să facă parte din Legământ pentru că nu venise pe linia potrivită, din sursa potrivită. Sămânța urma să vină prin Sara și Legământul urma să fie făcut cu Isaac, dar Dumnezeu i-a spus lui Avraam că El nu avea nici o problemă în a-l binecuvânta și pe Ismael din belșug.
Am vorbit despre aceasta și duminică și am spus că unii indivizi se mulțumesc să primească binecuvântările. Ei se mulțumesc cu binecuvântările, cu darurile, dar nici măcar nu-L au pe Dătător. Fratele Branham a spus: „Nu darurile, eu Îl vreau pe Dătător, iar dacă-L am pe Dătător, toate darurile vor veni o dată cu El.”
Vedeți, faptul că aveți parte de binecuvântări și există o creștere, faptul că există o propășire și multe binecuvântări, nu înseamnă că aveți Legământul. Amin! Așa cum am spus înainte, bisericile mari sunt în plină expansiune, există o adevărată explozie de mega-biserici, pot avea parte de binecuvântări, de vindecări și de tot felul de binecuvântări, toate acestea venind de la Dumnezeu; cineva se roagă și spune: „M-am rugat și Dumnezeu m-a vindecat”, și așa este. Dumnezeu l-a vindecat pentru că binecuvântările vin de la Dumnezeu. Dumnezeu a făgăduit că îi va da lui Ismael binecuvântări, El l-a binecuvântat și a făcut din el o națiune mare, dar binecuvântările nu au putut aduce niciodată Legământul. Înțelegeți că noi nu putem fi bucuroși numai pentru că avem parte de binecuvântări, ci putem fi împăcați cu adevărat numai atunci când ele fac parte din Legământ. Noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce contează mai mult, pe ceea ce este corect, iar acesta este Legământul.
Care este Legământul și scopul lui? Toate binecuvântările vin odată cu Legământul, dar noi putem fi binecuvântați fără măsură și să nu facem parte din Legământ. Eu prefer să fac parte din Legământ decât să am parte de încă o vindecare în viața mea. Prefer să fac parte din Legământ decât să am parte de încă o binecuvântare financiară sau de încă o izbăvire, pentru că dacă fac parte din Legământ, chiar dacă sunt lovit de o boală și nu sunt binecuvântat cu vindecări sau izbânzi, slăvit să fie Dumnezeu pentru că Legământul meu mă va duce la destinația mea. Oricum, noi nu trăim pentru viața aceasta.
Întorcându-ne la cele discutate duminică, la care era închinarea adevărată – cea a lui Cain sau cea a lui Abel -, vom vedea că același lucru se adeverește și cu privire la Ismael și Isaac, deoarece Cain a dorit să se închine cum îi plăcea lui, cum îl mulțumea pe el. El a fost răsplătit în închinarea sa pentru că s-a bucurat de închinarea adusă, dar Abel nu a primit mulțumire de sine în urma închinării aduse. El s-a închinat într-un fel care era plăcut lui Dumnezeu și a făcut parte din Legământ, dar Cain, nu.
Să privim puțin mai departe, iar pentru aceasta vom merge la versetul 23:
„Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toți cei ce se născuseră în casa lui și pe toți robii cumpărați cu bani, adică pe toți cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, și le-a tăiat împrejur carnea prepuțului chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.
Avraam era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său.
Fiul său Ismael era în vârstă de treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său.
Avraam și fiul său Ismael au fost tăiați împrejur chiar în ziua aceea.” (Geneza 17.23-26).
Vedeți, aici Ismael era cu Avraam și urma să aibă parte de binecuvântări, dar nu avea să facă parte din Legământ. El a avut parte de tăierea împrejur, exact ca biserica penticostală. Neprihănirea a croit o cale pentru sfințire, sfințirea a croit o cale pentru botezul Duhului Sfânt, iar ei au venit până la tăierea împrejur. Dar ghici cine a fost tăiat împrejur primul, Isaac sau Ismael? Ismael. Cine a avut primul parte de binecuvântări, Isaac sau Ismael? Ismael. Cine a fost primul în scenă? Ismael. Ismael a fost primul. El a avut parte de tăierea împrejur primul; el a fost primul care a avut parte de lucrarea darurilor în viața sa, înaintea lui Isaac.
Prieteni, puteți vedea?
În timp ce parcurgem această poveste, în timp ce ea avansează în Scriptură, ajungem la capitolul 18.
„Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam ședea la ușa cortului, în timpul zădufului zilei.
Avraam a ridicat ochii și s-a uitat, și iată că trei bărbați stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la ușa cortului, și s-a plecat până la pământ.
Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.” (v. 1-3).
În mesajul „Care sunt lucrările lui Dumnezeu” din anul 1959, fratele Branham a spus:
„Dar acolo au venit jos din cer trei bărbați. Observați. Unul dintre ei S-a oprit și a vorbit cu Avraam, iar doi dintre ei, un Billy Graham modern, și așa mai departe, a mers jos în Sodoma și a predicat pentru trezire, i-a chemat afară pe cei ce erau aleși să fie chemați afară. Dar observați. Unul a rămas cu Avraam.”
Aici, Ismael avusese parte de tăierea împrejur – ne aflăm deja în trezirea penticostală, sistemul denominațional este deja în trezirea penticostală. Mă urmăriți? Ei au avut parte de binecuvântări care au venit de la Dumnezeu, au avut daruri, dar nu se aflau în Legământ. Denominaționalii nu se aflau în Legământ.
Dar aici vedem că la stejarii lui Mamre a avut loc o venire, Avraam și-a ridicat privirea și a văzut trei bărbați, iar fratele Branham a spus că doi dintre ei au coborât în Sodoma și a întrebat cine erau aceia. Tot el a spus: „Un Oral Roberts și un Billy Graham moderni. Dar Unul a rămas să vorbească cu Avraam.” Așadar, au fost trei bărbați, iar fratele Branham a spus că Dumnezeu a luat niște calciu, niște potasiu, din elementele pământului și le-a suflat din mâna Sa spunând: „Mihaile, tu pășește aici, Gavrile, tu pășește aici!”, după care a intrat El Însuși într-un trup. Ei au locuit acolo într-un trup, dar acela nu a fost decât un trup temporar deoarece fratele Branham a spus că atunci când au terminat această întrevedere, eu pășit pur și simplu afară din acele trupuri, iar ele s-au întors la elementele lor. De ce? Ce a așezat adunarea aceea? O umbră pentru ziua noastră, iar profetul lui Dumnezeu a venit exact ca și apostolul Pavel și a spus la fel ca el: „Povestea aceea a fost o alegorie pentru ziua noastră.”
Așadar, fratele Branham a pășit în față și a arătat cu degetul spre această poveste. De câte ori a menționat el povestea aceasta? Nu m-am dus niciodată să caut sau să număr, dar el a menționat-o de multe ori. El a vorbit de multe ori despre această scenă, descriind-o rând pe rând și spunând de fiecare dată că „doi bărbați, un Oral Roberts și un Billy Graham moderni, s-au dus să predice jos în Sodoma”, și i-au orbit prin propovăduirea Evangheliei pentru că propovăduirea Evangheliei orbește. Dar tot el a spus: „Un Bărbat a rămas și a vorbit cu Avraam”, Avraam fiind Sămânța împărătească separată.
Deci, îl avem pe Lot, care este un simbol al denominațiunilor și pe Avraam, care este un simbol al Seminței împărătești separată de restul, Sămânța credinței. Acolo am avut trei bărbați, vă rog să păstrați simbolurile voastre. Există trei bărbați care au fost acolo: unul este Oral Roberts, altul este Billy Graham, dar cine a fost al treilea bărbat? William Branham. Acolo au fost trei bărbați. Doi au rămas cu denominațiunile, iar celălalt cu Sămânța avraamică separată și a vorbit cu ei. Cei doi s-au dus jos și i-au orbit pe oameni cu Evanghelia, dar a existat un Bărbat care era Elohim în trup de carne. Elohim într-un trup de carne, Dumnezeu într-un trup de carne, iar fratele Branham a început să vorbească cu oamenii, a privit la o femeie și a spus: „Tu ai boala cutare și cutare și locuiești în locul cutare. Pe cine ai atins tu? Ești la douăzeci de picioare de mine, deci nu m-ai atins pe mine, ci L-ai atins pe El.” Cine era în omul acela? Cine lucra prin trupul acela de carne? Fratele Branham a folosit de nenumărate ori povestea aceasta ca să ne arate ziua în care trăim. Domnul a început să spună ce gândea Sara, care se afla în cortul de la spatele Său, pentru că ea a început să râdă în sinea ei zicând: „Eu, o femeie bătrână să mai am plăceri cu domnul meu, bărbatul?” Dar El a zis: „De ce a râs Sara?”
Fratele Branham s-a întors cu spatele la audiență și a început să deosebească gândurile inimilor oamenilor aflați în spatele său. El s-a întors cu spatele și a spus: „Tu, cea de acolo, porți o rochie roșie și te numești Cutare și Cutare.” Apoi a zis: „Prieteni, voi știți că eu nu pot să fac aceasta. Știți că niciun om nu o poate face”, pentru că nu a fost omul, ci a fost Dumnezeu din om.
Așadar, în ziua noastră, noi am avut parte de o repetare a Genezei 18, când au venit trei bărbați, doi îngeri și Dumnezeu, folosind trupuri umane exact cum au făcut prima dată. Doi au mers și au predicat denominațiunilor, dar Unul a rămas în spate ca să predice celor aleși; iar când le-a predicat celor aleși, le-a arătat semnul lui Mesia. Le-a arătat cea de-a doua Tragere. Este adevărat? Aceea a fost slujba celei de doua Trageri. Iată-ne aici, în cadrul celei de-a doua Trageri, la stejarii lui Mamre. Noi i-am identificat pe cei trei bărbați și știm cine sunt ei și unde este Dumnezeu.
Să mergem mai departe:
„Avraam s-a dus repede în cort la Sara și a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă și fă turte.”
Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tânăr și bun și l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.
Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l gătise, și le-a pus înaintea lor. El însuși a stat lângă ei, sub copac, și le-a slujit până ce au mâncat.
Atunci, ei i-au zis: „Unde este nevastă-ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el.
Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine și iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la ușa cortului care era înapoia lui.
Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în vârstă, și Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.
Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul† de asemenea este bătrân.”
Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: ‘Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?’
Sara a tăgăduit și a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.” (v. 6-15).
Fratele Branham a spus că Dumnezeu ar fi putut s-o ucidă chiar acolo, pe loc, dar El nu putea s-o rănească fără să-l rănească pe Avraam pentru că ea era parte din Avraam, iar dacă era parte din Avraam, a venit de la același tată. Urmărim noi povestea? Astfel, Dumnezeu nu a putut s-o rănească, nu a putut s-o lovească cu moartea pentru că ea făcea parte din Avraam, iar El îi dăduse deja lui Avraam o făgăduință, și singurul fel prin care putea fi împlinită acea făgăduință era numai prin Sara.
Să mai citim o dată versetul 1:
„Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre.”
Noi nu avem nici cea mai mică îndoială cu privire la Cine era Acesta. Era Domnul, dar El Se afla într-un vas de lut. El folosea un trup uman, dar era Domnul.
Să mergem la versetul 13. Până aici am avut slujba celei de-a doua Trageri. Suntem atenți la cronologie? Am putut vedea darurile prin Ismael, făgăduința că el va deveni un neam mare, binecuvântările revărsate asupra lui, el având parte de tăierea împrejur la vârsta de treisprezece ani. Așadar, aici am avut biserica penticostală care a trecut la botezul Duhului Sfânt, iar după aceasta, am avut scena de la stejarii lui Mamre. Am înțeles toate acestea, așa-i? Grupul lui Avraam s-a separat de grupul denominațional. Astfel, doi predicatori au mers la grupul denominațional, dar Unul a rămas cu grupul lui Avraam și a descoperit gândurile și intențiile din inima Sarei care se afla la spatele Său. Toate acestea s-au derulat din nou, prieteni.
Așadar, am văzut cea de-a doua Tragere. Dar pe a treia ați văzut-o? Vă întreb pentru că am citit-o deja. Vreți s-o citim încă o dată? Haideți să citim încă o dată Tragerea a treia:
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.” (În traducerea engleză scrie: „La vremea hotărâtă, Mă voi întoarce la tine potrivit timpului vieții și Sara va avea un fiu”).
Să mai citim o dată:
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” El făgăduise deja că Sara va avea un fiu, iar Sara făcea parte din Avraam.
„La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine…” Ce era aceasta? Venirea Domnului.
Puteți vedea Tragerea a treia? Puteți vedea Pecetea a șaptea?
„La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.”
Mireasa va rămâne însărcinată cu Cuvântul și va da naștere Trupului încheiat al lui Isus Hristos, care este Mireasa.
„Mă voi întoarce la tine potrivit timpului vieții și Sara va avea un fiu.”
Citiți Biblia și spuneți-mi, vă rog, când s-a întâmplat aceasta. El a făgăduit o altă venire. Chiar acolo, El a făgăduit o altă venire: „Mă voi întoarce la tine”, dar dacă citiți Biblia, nu o veți găsi pentru că este o venire tainică, intimă. Unde a venit El? În pântecul Sarei.
Să mai citim o dată:
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.”
Făgăduința spune că sămânța făgăduită va ieși din Avraam, dar fără Sara nu ar fi existat nicio manifestare. Sara făcea parte din ecuație, ea fiind desăvârșirea și împlinirea făgăduinței. Aici, El i-a spus: „Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu”, dar dacă vom citi în Biblie, nu vom vedea o altă venire, nu vom vedea întâmplându-se altceva. Ce s-a întâmplat? El a venit în taină și Sara a fost restituită. Fratele Branham a spus că Sara a fost întinerită în timpul acela. Cum se poate așa ceva? Ea s-a întors și a fost ceea ce era atunci când s-au căsătorit.
Ce s-a întâmplat cu biserica? S-a întors înapoi la credința originală a părinților de la Rusalii, s-a întors la ceea ce au fost ei la început, când s-au căsătorit și au dat naștere acestui copil; acum, sub slujba lui Maleahi 4, ei s-au întors înapoi la credința părinților. Slăvit să fie Domnul!
În mesajul „De ce sunt oamenii atât de agitați” din anul 1956, fratele Branham a spus:
„Cum vom privi la Trageri.
Eu am spus: „Știu că nu am procedat corect, că am tras de el atunci când nu ar fi trebuit s-o fac.”
Aici se referea la vedenia în care se afla la pescuit, la vedenia cu cele trei Trageri.
„El a spus: „Să nu lași firul să se încurce în aceste vremuri.”
„Îl țin cât pot de drept. Voi fi foarte atent”, am răspuns eu, iar El a zis:
„Prima dată când ți-am vorbit, ți-ai pus mâinile peste oameni și le-ai spus ce era în neregulă cu ei, iar când a avut loc a doua Tragere, le-ai cunoscut tainele inimii. Eu te-am făcut un văzător înaintea oamenilor, dar tu ai încercat întotdeauna s-o explici. Nu ar fi trebuit să faci aceasta, fiindcă ai făcut din ea o expunere publică.”
„Îmi pare rău.”
Apoi, m-a luat de acolo și am văzut un cort mare. Nu am văzut niciodată un astfel de cort. Era plin cu oameni. Se părea că eu stăteam deasupra oamenilor și priveam în jos, unde tocmai făcusem o chemare la altar; sute și sute de oameni plângeau și se bucurau după ce L-au primit pe Domnul ca Salvator.
M-am uitat și atunci am văzut un bărbat care s-a ridicat și a spus: „Cheamă rândul de rugăciune.” Oamenii au început să se alinieze în partea stângă cum mă uitam eu jos la platformă, s-au aliniat până acolo sus și în josul străzii pentru un rând de rugăciune. La stânga mea, care ar fi fost dreapta mea dacă aș fi fost pe platformă, am observat o încăpere micuță din lemn; și am văzut cum Lumina aceea pe care ei toți o au în fotografie și care este întotdeauna în adunări, m-a părăsit și a mers în încăperea aceea, a intrat în ea, iar un Glas mi-a zis: „Te voi întâlni acolo; aceasta va fi Tragerea a treia.”
„De ce?”, am întrebat eu. Și El a spus:
„Nu va fi o expunere publică cum au fost celelalte.” Apoi vedenia m-a părăsit.”
Tragerea a treia nu va fi un bărbat care stă pe platformă și spune: „Tu, cea cu rochie roșie, tu, cel de aici cu cancer; tu ai cutare și cutare, mă voi întoarce cu spatele…” Tragerea a treia nu va fi o expunere publică. Ea va avea loc după arătarea de la stejarii lui Mamre și după ce Dumnezeu va termina cu folosirea acelui vas de lut și va merge mai departe. Atunci va avea loc o schimbare, într-un loc pe care nu-l putem găsi în Scripturi, dar Tragerea a treia va avea loc undeva. Nu în trup, ci undeva de-a lungul drumului, Sara a rămas însărcinată.
Aș vrea să citesc un citat din Pecetea a șaptea, din anul 1963:
„Aș face bine să mă opresc chiar aici, pentru că mă simt cercetat să nu spun mai mult despre aceasta. Așadar, țineți minte, motivul pentru care nu a fost deschisă Pecetea a șaptea, motivul pentru care nu a fost descoperită este că nu trebuie să știe nimeni despre Ea. Vreau să știți că înainte ca eu să știu vreun cuvânt despre aceasta, cu ani în urmă a venit vedenia aceea. Vă amintiți? Și iat-o aici, își ocupă locul exact acolo unde era în Cuvânt, la fel ca și cealaltă. Dumnezeu îmi cunoaște inima; eu nu m-am gândit niciodată la așa ceva, dar iat-o aici! Este mai târziu decât credem.
Pur și simplu arată că este de la Dumnezeu pentru că se potrivește exact în făgăduințele lui Dumnezeu de la sfârșitul Mesajului.
Observați. Observați acum această Pecete pentru Mesajul timpului de sfârșit. La urma urmei, El a descoperit toate cele șase Peceți, dar nu a spus nimic despre a șaptea, iar când va începe Pecetea timpului de sfârșit, conform Bibliei va fi în totalitate un secret deplin. Înainte de a ști aceasta… Țineți minte, Apocalipsa 10.1-7, toate tainele lui Dumnezeu vor fi cunoscute prin Mesajul celui de-al șaptelea înger. Noi suntem la sfârșitul timpului, la deschiderea Peceții a șaptea.”
Fratele Branham a spus că Pecetea a șaptea este legată de vedenia aceea. De care vedenie? Vedenia Tragerii a treia, cu încăperea aceea micuță care nu va fi o expunere publică.
„Nu vei spune nimănui aceasta!”, iar fratele Branham a spus aici: „De ce nu a fost deschisă acea a șaptea Pecete? De ce nu am explicat-o așa cum le-am explicat pe primele șase?” Din cauza vedeniei Tragerii a treia. Ea nu poate fi explicată, nu va fi o expunere publică, dar va exista o arătare la stejarii lui Mamre, o slujbă a Tragerii a doua, o făgăduință dată, iar Sara va fi declarată ca fiind cea care va aduce făgăduința la suprafață. Apoi, a existat o declarație: „Mă voi întoarce la tine”, iar undeva de-a lungul drumului, a avut loc aceasta. Fără o venire mare, fără o arătare mare, fără o vizită mare, ci a avut loc undeva de-a lungul drumului.
Și el a spus:
„Pur și simplu arată că este de la Dumnezeu pentru că se potrivește exact în făgăduințele lui Dumnezeu de la sfârșitul Mesajului.
Observați. Observați acum această Pecete pentru Mesajul timpului de sfârșit.”
Atunci, ce este Pecetea a șaptea? Mesajul timpului de sfârșit. Nu suntem noi în timpul sfârșitului? Amin!
„La urma urmei, El a descoperit toate cele șase Peceți, dar nu a spus nimic despre a șaptea, iar când va începe Pecetea timpului de sfârșit, conform Bibliei va fi în totalitate un secret deplin. Înainte de a ști aceasta… Țineți minte, Apocalipsa 10.1-7, toate tainele lui Dumnezeu vor fi cunoscute prin Mesajul celui de-al șaptelea înger. Noi suntem la sfârșitul timpului, la deschiderea Peceții a șaptea.”
Dar nu va fi predicată așa cum au fost predicate celelalte șase, ci va fi vestită, vom vedea semnul lui Mesia, iar după aceea, are loc undeva de-a lungul drumului. Amin!
Să mergem la Geneza 21.1-8 și să continuăm cu povestea noastră.
„Domnul Și-a adus aminte de cele ce spusese Sarei și Domnul a împlinit față de Sara ce făgăduise.”
(În limba engleză scrie: „Domnul a vizitat-o pe Sara, după cum spusese și a împlinit față de Sara ceea ce spusese”).
Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.
Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.
Avraam era în vârstă de o sută de ani la nașterea fiului său Isaac.
Și Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.”
Și a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da țâță la copii? Și totuși i-am născut un fiu la bătrânețe!”
Copilul s-a făcut mare și a fost înțărcat. Avraam a făcut un ospăț mare în ziua când a fost înțărcat Isaac.”
Aș vrea să ne oprim aici. Vom merge să citim două versete din Isaia, după care ne vom întoarce din nou aici ca să citim încă două versete. Domnul a vizitat-o pe Sara, așa cum a spus, ea a rămas însărcinată și a născut un copil, iar Avraam l-a tăiat împrejur în a opta zi. Așadar, Isaac, fiul făgăduit născut de Sara, a fost prima persoană care a primit tăierea împrejur în a opta zi. Ceilalți au fost tăiați împrejur la alte vârste, dar potrivit Mesajului și Scripturilor, Isaac, întâiul născut, a primit tăierea împrejur în ziua a opta.
„Avraam era în vârstă de o sută de ani la nașterea fiului său Isaac.
Și Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.”
Și a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da țâță la copii? Și totuși i-am născut un fiu la bătrânețe!”
Copilul s-a făcut mare și a fost înțărcat. Avraam a făcut un ospăț mare în ziua când a fost înțărcat Isaac.”
Să mergem în Isaia 28, pentru că vreau să citim ceva de aici:
„Ei zic: „Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să-i dea învățătură? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?
Căci dă învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo.”
Ei bine! Prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.” (v.9-11)
Urmărindu-l pe Isaac, el a primit tăierea împrejur în ziua a opta și a fost înțărcat. În ziua în care a fost înțărcat Isaac, Avraam a făcut o sărbătoare mare.
Dar Isaia a spus:
„Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să-i dea învățătură? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?
„Pe cine voi învăța Eu înțelepciunea? Cui vrea să dea învățături? ? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță?”
Vedeți, Isaac s-a născut, a avut parte de tăierea împrejur în ziua a opta, apoi a fost înțărcat adică a fost capabil să mănânce carne de unul singur. El nu s-a mai hrănit cu lapte, ci cu carne, și fiți atenți ce s-a întâmplat în continuare în versetul 9:
„Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam egipteanca Agar.
Și a zis lui Avraam: „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” (v.9-10).
Ce s-a întâmplat? Când a venit vremea ca Isaac să fie înțărcat, să nu se mai hrănească de la sân, când a sosit timpul ca el să învețe, să se hrănească cu carne, când a putut să se hrănească singur, când a fost luat de la sân, a fost timpul în care Ismael a început să râdă de el. Ismael a început să-l batjocorească pentru că el crescuse și putea să se hrănească singur.
Sara a fost cea care a zis: : „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
Fratele Branham a spus în „Epoca Bisericii Efes”:
„Cred că ar trebui să ne oprim și să ne obișnuim cu gândul că poporul lui Dumnezeu a fost și va fi prigonit întotdeauna. Voi știți că Geneza este Cartea începuturilor, iar ceea ce ați găsit că a început acolo va merge mai departe până în Apocalipsa și nu se va schimba niciodată. Acolo, noi vedem că Abel a fost prigonit și ucis de Cain pentru că a adus o jertfă plăcută lui Dumnezeu.”
Când a început Cain să-l prigonească pe Abel? Când Abel a primit o descoperire. Când a început prigoana? Când Abel a primit o descoperire, Cain a început să-l prigonească din pricina descoperirii pe care o primise. Abel a primit ceva mai mult decât îi învățase mama lor, mai mult decât îi învățaseră părinții lor. El a putut înțelege ce a însemnat mâncarea acelui fruct, a înțeles ce s-a întâmplat în grădină, a putut să înțeleagă și să primească cunoștința, iar când a înțeles aceste lucruri, lui Cain nu i-a plăcut aceasta și a început să-l prigonească.
„Apoi, vedem un tablou desăvârșit în fiul lui Avraam după trup, în Ismael, care l-a necăjit și a luptat cu fiul făgăduinței, Isaac. Acolo a fost și Esau care l-a urât pe Iacov, și l-ar fi omorât dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu. În Noul Testament îl găsim pe Iuda care L-a vândut pe Isus, în timp ce rânduielile religioase ale primului secol au încercat să-i ucidă pe credincioșii de la început. Copiii acestei lumi, călăuziți de diavolul, îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu care sunt călăuziți de Duhul.”
Cine sunt copiii lumii călăuziți de diavolul? Fraza de mai sus ne spune clar: „În Noul Testament îl găsim pe Iuda care L-a vândut pe Isus, în timp ce rânduielile religioase ale primului secol au încercat să-i ucidă pe credincioșii de la început.”
Cine au fost aceștia? Fiii femeii roabe a lumii religioase. Ei sunt cei care au vrut să-i ucidă pe credincioșii de la început.
„Copiii acestei lumi, călăuziți de diavolul, îi urăsc pe copiii lui Dumnezeu care sunt călăuziți de Duhul.”
Să mergem în Geneza 21.20.
Ismael a fost izgonit și a mers în deșert unde a avut acea experiență în care i-a vorbit Dumnezeu. Dar înainte de a citi versetul 20, vreau să citesc versetul 19:
„Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă și a dat copilului să bea.
Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie și a ajuns vânător cu arcul.
A locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat o nevastă din țara Egiptului.” (v. 19-21).
De unde a ieșit mama lui? Din Egipt. Ea a ieșit din acel sistem denominațional și l-a născut pe Ismael, iar el a crescut mare, a fost binecuvântat, a ajuns la sărbătoarea tăierii împrejur, a trecut prin toate aceste lucruri, a fost izgonit pentru că a râs de fiul făgăduit atunci când acesta a fost înțărcat, după care a ajuns în locul acela în care Domnul a fost cu el și a devenit un vânător cu arcul, iar mama lui l-a căsătorit cu o egipteancă; și ciclul continuă să se repete.
În „Epoca Bisericii Tiatira” din Cartea epocilor bisericilor, citim:
„Această femeie are copii și este o curvă? Dacă a avut copii din curvia ei, trebuie să fie arsă în foc așa cum spune Cuvântul. Acesta este adevărul. Acesta este sfârșitul ei pentru că va fi arsă cu foc. Sfârșitul ei este iazul de foc. Dar opriți-vă și gândiți-vă o clipă la copiii aceștia. Cea care dă naștere la copii este o femeie, și este evident că această femeie a avut copii pe care i-a născut, dar ei au făcut exact ceea ce a făcut și ea.”
Adică? S-au întors înapoi în Egipt.
„Arătați-mi o biserică ieșită dintr-o organizație, care nu s-a întors exact în ea! Nu există niciuna. Niciuna! Luteranii au ieșit afară, dar s-au organizat înapoi, astăzi fiind mână în mână cu această mișcare ecumenică. Metodiștii au ieșit afară și s-au organizat înapoi. Penticostalii au ieșit afară și s-au organizat înapoi. Slăvit să fie Domnul pentru că va exista o altă ieșire afară, dar ei nu se vor organiza pentru că cunosc Adevărul. Grupul acela va fi Mireasa zilelor din urmă.”
Noi nu ne vom întoarce înapoi în Egipt pentru că mama noastră nu este din Egipt. Noi nu ne-am născut din femeia roabă, ci din cea slobodă. Mama noastră nu provine din Egipt, așa că noi nu ne vom întoarce în Egipt. Mama noastră este Ierusalimul de sus, iar dacă vom merge undeva, ne vom întoarce înapoi în Țara noastră mamă. Noi ne-am născut din femeia potrivită și din bărbatul potrivit, la timpul potrivit; ne-am născut de sus, în conformitate cu Cuvântul și cu făgăduința și nu ne vom întoarce înapoi în Egipt.
Doresc să mai citesc un verset din Geneza 25.5:
„Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.”
Cine a primit făgăduința? Isaac.
„Dar a dat daruri fiilor țiitoarelor sale și, pe când era încă în viață, i-a îndepărtat de lângă fiul său Isaac înspre răsărit, în Țara Răsăritului.”
Sămânța adevărată primește tot. Alții pot primi daruri și pot avea parte de binecuvântări, dar sămânța adevărată primește tot. Amin! Slăvit să fie Domnul! Amin.