ELIBERARE, LIBERTATE ȘI JUBILEU

22 februarie 2026

Să deschidem Bibliile la Exod 20.2:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.”

Dumnezeu a vrut ca ei să-și amintească mereu că au fost sclavi în robia Egiptului, dar El i-a eliberat, EL i-a răscumpărat, El i-a scos din robie și i-a adus în țara pe care a dat-o ca moștenire părinților lor și care era promisiunea lor, și i-a stabilit acolo. Așadar, ei erau sclavi, dar El i-a eliberat, El i-a răscumpărat, El i-a cumpărat și i-a scos afară.

Să mergem și în Deuteronom 28.8-12:

„Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale și în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Domnul te va face un popor sfânt pentru El Însuși, așa cum ți-a jurat, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău și vei umbla pe căile Lui.

Toate popoarele pământului vor vedea că ești numit după Numele Domnului, și se vor teme de tine.

Domnul te va copleși cu bunătăți, înmulțind rodul trupului tău, rodul turmelor tale și rodul pământului tău, în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi că ți-o va da.

Domnul îți va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme și ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale; vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut.”

Vreau să ne oprim aici. De-a lungul primelor cărți ale Bibliei, sunt multe locuri în care Dumnezeu răspunde copiilor Săi cu aceste promisiuni, iar aici, în Deuteronom, Moise repetă prin ce au trecut ei și unde au ajuns, cum i-a răscumpărat Dumnezeu și i-a adus în țară ca s-o ia și să se stabilească acolo. El a început să spună ce va face Dumnezeu pentru ei. „Dumnezeu vă va așeza în țară și vă va binecuvânta acolo, vă va copleși cu bunătăți. El va binecuvânta rodul trupului vostru, rodul vitelor și a viței de vie, totul. Veți fi ocrotiți și binecuvântați, veți avea mai mult decât suficient, veți împrumuta alte națiuni, dar voi nu veți împrumuta.”

Dumnezeu le-a promis libertate și prosperitate și le-a cerut doar să păzească poruncile. „Fă doar ceea ce ți-am cerut să faci și vei avea toate acestea.”

Aceasta este temelia pe care vreau s-o pun și pe care să-mi construiesc subiectul mai departe, pentru că vreau să predic despre ELIBERARE, LIBERTATE ȘI JUBILEU. Doar aceste trei cuvinte. Noi vom găsi aici ceva înrădăcinat în Scripturi și va fi destul de frumos.

Suntem în cartea Deuteronom, și știm că Dumnezeu i-a scos din robie. Ei erau sclavi, se aflau în robie fizică la egipteni, dar Dumnezeu i-a scos afară cu mână puternică, i-a eliberat și i-a adus înapoi la Sine, apoi i-a adus la pământul promis, pe care El îl promisese părinților lor. El i-a așezat în țară; El i-a alungat pe dușmani; El le-a dat roadele pământului; El le-a promis ploaie; le-a promis anotimpurile; El le-a promis că-l va ține departe pe distrugător și a promis că totul va prospera sub domnia Lui. El le-a promis libertate, le-a dat pământ și tot ce aveau nevoie ca să prospere, să fie liberi și să rămână liberi și prosperi, să fie binecuvântați.

Deci, Dumnezeu le-a oferit totul. Sunt două citate pe care vreau să le aduc pentru a stabili un alt adevăr, apoi vreau să privesc la aceste trei cuvinte: Eliberare, Libertate și Jubileu.

În mesajul Evrei, capitolul 4, din septembrie 1957, fratele Branham a spus:

„Ascultați cu atenție capitolul 7, vreau să spun capitolul 4, versetul 7. Șapte este numărul de încheiere. Trei este numărul Vieții. Șapte este numărul desăvârșirii și acesta dă Sabatul complet.”

Deci, fratele Branham ne-a arătat că în Biblie sunt cicluri de câte șapte ani pe tot parcursul Bibliei. Tot drumul de la început, din Geneza 1, există un ciclu de șapte. În șapte zile Dumnezeu Și-a desăvârșit creația și S-a odihnit. Așadar, șapte este stabilit ca un număr la creației și un Sabat. Șapte ne aduce la un Sabat. Deci, în fiecare Sabat este o finalizare de șapte zile.

În mesajul Statura unui om perfect, din octombrie 1962, fratele Branham a spus:

„Există șapte calificări pentru a ajunge la statura lui Dumnezeu. Există șapte epoci ale Bisericii prin care Dumnezeu a adus Biserica la această calificare, și a avut șapte mesageri să facă aceasta. Acolo este șapte, șapte, șapte. Vedeți? „Șapte” este numărul lui Dumnezeu pentru desăvârșire, completare, iar „trei” este numărul perfect al lui Dumnezeu.”

Vreau să știm aceasta și vreau să pătrund din nou în ea și s-o așez ca o temelie, că șapte este numărul lui Dumnezeu de încheiere, de finalizare. El face lucrurile în cicluri de șapte, și fiecare șapte este o săptămână, fiecare sfârșit de săptămână ne duce la un Sabat, iar uneori săptămânile sunt numite Sabate.

Deci, vreau să începem din același punct. Ei erau sclavi, dar Dumnezeu i-a eliberat și i-a adus în țară dar nu ca sclavi, ci ca stăpâni, ca împărați și preoți. Ei erau o națiune proprietari de pământ pe care puteau să-l lucreze singuri. El nu a dat pământ doar împăratului iar ceilalți să fie supuși, ci le-a dat tuturor o porțiune de pământ. Fiecare individ avea tot ce-i trebuia ca să prospere în țară. Ei aveau Legea, aveau instrucțiuni despre cum să se comporte, cum să planteze, cum să culeagă, cum să cosească și cum să secere; cum să-i dea pământului odihnă, cum să se închine lui Dumnezeu, cum să rămână în binecuvântare. Printr-o slujbă profetică, Dumnezeu le-a dat tot ce aveau nevoie pentru a rămâne în libertate și prosperitate.

Dar noi vedem acel ciclu de șapte și vreau să-l privim.

Să mergem la Deuteronom 15.1:

„La fiecare șapte ani, să faci o eliberare (scutire).

Și așa să fie scutirea: fiecare creditor care împrumută ceva aproapelui său, să-l scutească; să nu-l silească pe aproapele  său sau pe fratele său, pentru că aceasta este numită „scutirea (eliberarea) Domnului.” (traducere din engleză).

Așadar, la fiecare șapte ani urma să se fie o scutire sau eliberare. Cuvântul „scutire” este „shmittah” și se traduce ca: „o renunțare la extorsiune (acțiunea de a lua bani sau venituri prin forță sau amenințări), o eliberare de datorii.”

Deci, la fiecare șapte ani, indiferent de datoria pe care o aveau între ei, aceasta era iertată. Unora dintre noi ne-ar plăcea să avem aceasta chiar acum. Cât ne-ar plăcea ca după șapte ani, cardurile de credit să ajungă la zero? Ești proprietarul casei tale fără ipotecă, fără împrumuturi școlare. Dar acest lucru s-a aplicat numai pentru evrei, nu se aplica străinilor, celor de afară. Aceasta a fost numai pentru copiii lui Israel, numai pentru cei care făceau parte din promisiune.

Deci, dacă cineva se îndatora dintr-un anume motiv, Dumnezeu avea o cale prin care să șteargă acea datorie, astfel ca poporul să nu fie pentru totdeauna în robie din cauza datoriilor, deoarece scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său era ca ei să iasă din robie în libertate și să rămână liberi. Dumnezeu le-a dat fiecare promisiune pe care o putea da pentru ca ei să rămână liberi. Și chiar dacă făceau o greșeală și se împrumutau, Dumnezeu tot avea o cale de eliberare pentru a-i elibera din datoria lor, deoarece scopul lui Dumnezeu era ca ei să fie liberi. Atât de mult Îi păsa lui Dumnezeu de eliberarea lor, că îi scotea din robie de fiecare dată.

Poporul a trebuit să treacă prin robie ca să știe care este diferența dintre robie și libertate. Și Dumnezeu i-a scos din robie cu mână puternică și i-a așezat în pământul lor, iar ei au fost recunoscători pentru libertatea lor. Dar dacă de-a lungul drumului, ceva mergea bine în libertatea lor, s-au încurcat și au fost prinși în robie, în capcană, Dumnezeu nu voia să lase  ca robia acelei datorii să le ia libertatea pe care le-a dat-o El. Astfel, a inclus Legea Sa în națiune, ca să-i elibereze în ziua de shmittah. Așa că, după șapte ani, datoria care-i ștrangula și îi ținea jos, îi ținea legați de altă persoană, Dumnezeu avea să rupă acele legături ca să poată să rămână liberi. Îmi place! A fost o eliberare.

Deuteronom 31.9-11:

„Moise a scris legea aceasta și a încredințat-o preoților, fiii lui Levi, care duceau Chivotul Legământului Domnului, și tuturor bătrânilor lui Israel.

Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare șapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea corturilor,

când tot Israelul va veni să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, să citești legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.”

Deci, aceasta este o înțelegere suplimentară a anului de eliberare. El a spus: „În anul eliberării (iertării), la sărbătoarea corturilor.” Știți ce sunt corturile? Cea de-a șaptea sărbătoare.

Știți că fratele Branham a spus că noi ne închinăm acum sub sărbătoarea corturilor, a șaptea epocă a Bisericii? Acest număr „șapte” înseamnă mult pentru noi. Nu vă bucurați că la sfârșitul timpului, Dumnezeu avea să elibereze taina de sub Peceți și să arate epocile Bisericii? Nici o epocă a Bisericii nu a știut unde se aflau ei în cronologia Răscumpărării. Dar s-a ajuns la șapte, la finalizare și Dumnezeu avea să ia vălul și să trimită un profet să vă spună: „Ești la șapte ani”, pentru că lucrurile bune se întâmplă la șapte.

Ascultați, celelalte epoci nu au spus: „Eu sunt în prima epocă”, „Eu sunt în a doua epocă”, „Eu sunt în a treia epocă”… Ei nu au știut. Dumnezeu a ținut-o ascunsă, a ținut-o ca o Taină. El trebuia s-o țină ascunsă, ca să Se poată ocupa de ei, să lucreze cu ei și să aducă Planul Său de Răscumpărare la împlinire. Dar când totul este gata, pentru că totul se termină în șapte și se întâmplă lucruri minunate în șapte, El avea să trimită un profet și prin inspirație, el avea să ne arate că noi suntem la numărul șapte. Oh, acesta este cel mai minunat și binecuvântat loc unde să fii!

Deci, această lege a eliberării avea loc la un ciclu de șapte ani, al șaptelea an fiind anul eliberării. Și când se ajungea la ultima sărbătoare, la a șaptea sărbătoare, care reprezintă a șaptea epocă a Bisericii, el spune că atunci când tot Israelul se va aduna la ultima sărbătoare, sub numărul șapte, în anul eliberării, atunci va face, ce? „Atunci să citești legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.” La momentul eliberării, în al șaptelea an, la a șaptea sărbătoare, ce trebuie să faci? Îi vei aduce înapoi la Cuvânt. Le vei aminti de promisiune, le vei aminti Cuvântul.

Ce a făcut Dumnezeu în a șaptea sărbătoare, la sfârșitul a șapte epoci ale Bisericii? El a adus un profet exact ca Moise. El a adus înapoi un profet și El ne-a adus înapoi la citirea Cuvântului, ne-a uns cu isop ca să putem citi exact așa cum a fost dat, așa cum a vrut El să spună, ca să ne întoarcem la plinătatea Cuvântului.

Deci, aceasta este legea eliberării. Slavă Domnului!

Acum să mergem la legea libertății. Să citim Deuteronom 15.12:

„Dacă fratele tău, un evreu sau o evreică, ți se vinde ție și îți slujește șase ani, în al șaptelea an, îl vei lăsa să plece liber de la tine.”

Apoi, în versetele 16 și 17, spune:

„Dacă însă robul tău îți va zice: „Nu vreau să ies de la tine, – pentru că te iubește, pe tine și casa ta și se simte bine la tine, –

atunci să iei o sulă și să-i găurești urechea de ușă, și să-ți fie rob pentru totdeauna. Tot așa să faci și cu roaba ta.”

Există multe Scripturi care vorbesc despre aceasta, dar punctul la care vreau să mă refer este: „Dacă s-a întâmplat ceva când ai intrat în țară și te-ai încurcat sau te-ai aflat într-o situație așa de rea încât singura modalitate pe care ai avut-o ca să continui să supraviețuiești, a fost să te vinzi ca sclav unuia dintre frații tăi.”, lui Dumnezeu îi pasă de libertatea ta. El vrea libertate pentru copiii Săi. Nu robie, nu restricție sau limitare, El nu ne vrea legați, ci ne vrea liberi, așa că a pregătit o altă lege. Această lege era că: „Dacă ceva merge rău, dacă lucrurile merg în direcția opusă, dacă faci alegeri greșite sau treci prin împrejurări oribile și te trezești că ești sclav, „Nu vă îngrijorați! Dorința Mea este ca voi să fiți liberi. S-ar putea să intrați în bucluc, dar Eu am o lege generală, am un principiu general, pentru că nu v-am adus în țară ca să fiți sclavi, Eu v-am adus pe acest pământ ca să fiți liberi. Astfel, dacă v-ați vândut ca sclavi pentru că ceva nu a mers bine în viață, nu vă faceți griji, pentru că va dura numai șase ani, dar la sfârșitul celui de-al șaptelea an de slujire, pleci liber din nou, pentru că legea Mea este libertate.” Oh, îmi place atât de mult!

Urmează Jubileul. Levitic 25.8-10:

„Să numeri șapte săptămâni de ani (în engleză: șapte Sabate de ani), de șapte ori șapte ani, și zilele acestor șapte săptămâni de ani vor face patruzeci și nouă de ani.”

Vedeți ce spune aici? „Șapte Sabate de ani.” Un ciclu de șapte zile vă duce la un Sabat, iar șapte ori șapte, te duc la patruzeci și nouă. O finalizare a șapte ori șapte, sau șapte Sabate de ani.

„În a zecea zi a lunii a șaptea, să pui să sune cu trâmbița răsunătoare; în ziua ispășirii, să sunați cu trâmbița în toată țara voastră.

Să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți slobozenia în țară pentru toți locuitorii ei; acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moșia lui și fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.”

Îmi place aceasta! „Fiecare om să se întoarcă la posesiunea lui și fiecare om să se întoarcă în familia lui.” El mergea înapoi la poziția lui inițială, la moștenirea lui originală, la ceea ce Dumnezeu i-a dat lui și familiei lui, în promisiunea Cuvântului chiar de la început.

Voi încerca să scriu câteva lucruri pe tablă.

Așadar, prima lege este legea eliberării din datorii. A doua este libertatea sau legea eliberării din robie, iar a treia este Jubileul sau revenirea la original, la pământul, familia, la întreaga moștenire.

Priviți cât este de minunat Dumnezeu! Dumnezeu este atât de bun, prieteni! El a luat toate măsurile posibile pentru ca ei să rămână liberi. El i-a scos din robia din care nu puteau ieși singuri.

Dumnezeu i-a izbăvit din sclavia lor cu mână puternică, i-a scos afară și i-a hrănit în pustie, i-a ocrotit, i-a susținut, le-a dat apă, le-a dat pâine, le-a dat carne, El le-a dat totul. Apoi le-a dat un Cort prin care se puteau apropia de El, o cale de a rămâne în voia Lui. El le-a dat un profet, le-a dat o preoție, le-a dat Legea și instrucțiuni despre cum să se poarte unii cu alții, cum să rezolve problemele după ce intră în țară. El le-a dat totul. Apoi, la toate acestea a atașat o promisiune. „Dacă veți rămâne doar cu instrucțiunile Mele, veți fi cap și niciodată coadă; veți prospera, veți avea ploaie la timpul potrivit, toate oile tale, vitele tale, boii tăi, nu vor suferi niciodată. Roadele vor ieși, rodul trupului tău va ieși la iveală, copiii tăi, moștenirea ta, totul va fi binecuvântat. Vei avea mai mult decât suficient, vei avea belșug. Când vei secera voi ține pe cel ce distruge departe de pământul tău, voi ține fiara rea departe de pământul tău, voi ține dușmanul departe de pământul tău.”

Este minunat! El le-a promis tot ce ar vrea vreodată sau ar avea nevoie vreodată și le-a dat libertate absolută și liberul arbitru moral să rămână sub stindardul Cuvântului Său, să rămână în locul lor, să-și lucreze pământul, să aibă moștenirea lor ca o posesiune a lor.

Și te gândești că ar fi suficient de bine ca Dumnezeu să spună: „Ascultă, ți-am dat o șansă, ai o oportunitate. Dacă dai greș cu aceasta, te întorci din nou în robie.” Dar nu, ci El a spus: „Te cunosc. Cunosc oamenii, te cunosc pe tine și dorința Mea este să fii liber. Deci, dacă se întâmplă ceva în această viață, pentru că lucrurile nu sunt chiar așa ușoare în viața aceasta, dacă se întâmplă ceva și trebuie să te împrumuți…”

Ascultați, de ce au acumulat ei datorii? El a promis: „Ogoarele tale vor rodi, vitele tale vor produce, trupul tău va fi roditor, vei da cu împrumut și nu te vei împrumuta.” Deci, nu trebuia să existe nici un motiv pentru care să fie datori. Ceva a mers rău cu ei. Cu Cuvântul lui Dumnezeu nu a mers nimic rău, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu le-a promis prosperitate, a promis că le dă rodul pântecului și roadele pământului, a promis ploaie, a promis protecție, a promis că nu vor fi distruși. Deci, nu exista nici un motiv pentru care ar fi trebuit să ajungă datori decât dacă au făcut ei ceva care să-i scoată din această binecuvântare și să-i facă datori.

Dar, Dumnezeu în dragostea, mila și harul Său, chiar dacă ei au dat Programul Său peste cap, pe care a fost destul de îndurător să li-l dea…El nu a dat la toți Legea Lui; El nu le-a dat tuturor o promisiune; El nu le-a dat la toți o mână puternică de eliberare și ocrotire într-o călătorie prin pustie și așezare într-o țară și câte o bucată din ea pentru fiecare; El nu a făcut aceasta pentru toată lumea, ci a făcut-o numai pentru aleșii Săi.

Tu te-ai gândi cu recunoștință și ai crede că ei ar face exact ce a spus El și nimic altceva, dar Dumnezeu știa că ei erau predispuși să facă greșeli; știa că sunt predispuși să intre singuri în necaz și să iasă din binecuvântarea promisă. „Și dacă se îndatorează singuri, Eu voi face o cale prin care să iasă din datorii, pentru că dragostea Mea pentru ei este libertate, pace și prosperitate. Libertate sub stindardul Cuvântului Meu.”

O, ce Tată iubitor avem! Dumnezeu este atât de bun, atât de generos și atât de iubitor iar copiii Lui sunt atât de nerecunoscători și de nemulțumitori! Dumnezeu să ne ajute să nu repetăm păcatele lui Israel sau ale epocilor anterioare, ci să spunem: „Dumnezeule, chiar și atunci când greșesc, Tu tot Te îngrijești de mine. Chiar și atunci când Ți-am încălcat Cuvântul, Tu ai făcut totuși o cale de scăpare.”

Ce Dumnezeu bun avem! Dacă am privi lucrurile așa, aș putea să le numerotez: 1. Eliberare; 2. Libertate; și 3. Jubileu și să iau acestea în funcție de nivelurile de severitate.

Dumnezeu a avut o eliberare succesivă făcută pentru eșecul succesiv al copiilor Săi. Credeți că o opțiune pentru planul B, ar fi suficient? Planul A, era: „Stai cu Cuvântul Meu și primești toate acestea, dar dacă te îndatorezi, îți voi da o altă opțiune.” Tu crezi că recunoștința ar spune: „O, Doamne, ești atât de bun! Ești atât de îndurător!” Dar dacă datoriile au devenit atât de mari și datorai atât de mult și erai în probleme atât de mari încât nimeni altcineva nu ți-ar fi dat împrumut atâția bani, singura opțiune era să te vinzi ca sclav. Aceasta era o datorie mai gravă. De aceea, dacă nu poți gestiona un card de credit cu o limită de cinci sute de dolari, un card de cinci mii de dolari nu te va ajuta.

Ajutați-vă copiii! Când primesc pentru prima dată un card cu o limită de cinci sute de dolari, și dacă nu-i pot gestiona, luați-i cardul, tăiați-i banii și ajutați-i să primească puțină disciplină în viața lor pentru că mai mulți bani nu vor rezolva problema. De aceea, dacă nu puteți să vă gestionați finanțele când câștigați treizeci de mii de dolari pe an, șaptezeci de mii de dolari nu vă vor ajuta nici un pic. Toată lumea crede că mai mulți bani vor rezolva problema, dar mai mulți bani nu vor rezolva niciodată problema. Problema cu puțini bani este felul în care gestionăm banii.

De obicei, problema este autodisciplina, sacrificiul de sine și o plăcere amânată, nu că sunt puțini bani. Întâlnești oameni care primesc mai mulți bani și ei doar creează probleme mai mari. Aceleași probleme mai mari. Înainte, ei erau foarte supărați că aveau o datorie de zece mii de dolari, dar acum sunt cu adevărat foarte supărați că au datorii de o sută de mii de dolari, deși veniturile lor s-au dublat. Deci, nu banii puțini sunt problema. Adică, credeți-mă, mai mulți bani sunt întotdeauna frumoși pentru că atenuează o parte din presiune, dar dacă nu rezolvăm problemele când sunt puțini bani, nu le vom rezolva nici când avem mai mulți. Să rezolvăm problemele aici jos, ca Dumnezeu să ne poată binecuvânta.

Ascultați, nici măcar nu știu de ce vorbesc despre aceasta, pentru că nu acesta este subiectul meu. Dacă vă calc pe degetele de la picioare, atunci slavă Domnului, pentru că nu am avut vreodată intenția de a spune ceva despre aceasta. Slavă Domnului! Doamne, ajută-ne să ne rezolvăm problemele atunci când am lovit limitatorul de viteză, nu când am lovit peretele. Dumnezeu este bun!

Să revenim la subiect. Notați-vă aceasta ca un bonus și luați-o în serios.

Dar ce s-a întâmplat la nivelul doi, la libertate? Datoriile lor au devenit mai grave, necazurile au fost mai intense, lucrurile au scăpat de sub control într-un mod în care nu s-au putut duce la un vecin să ia un alt împrumut.  Și acum, singura soluție era să se vândă pe ei înșiși ca robi, ca să muncească și să scape de datorii prin muncă, deoarece nu puteau să meargă pur și simplu și să ia datoriile pe onoarea lor. Acum trebuiau să se dea pe ei înșiși pentru datorie. Aceasta este o robie mai mare.

Acum, tu crezi că Dumnezeu te-a salvat, te-a scos din robie, te-a hrănit, te-a îmbrăcat, te-a adus în țară și ți-a oferit tot ce ai nevoie vreodată. Ascultați, când au intrat în țară, acolo erau case construite de altcineva și altcineva semănase deja porumbul, iar ei au ajuns acolo pe vremea noii recolte de porumb. Astfel, ei au intrat direct în recoltă. Dumnezeu este atât de bun! Și te-ai gândi că este de ajuns, dar nu este. În mila Sa, Dumnezeu a spus: „Dacă te îndatorezi…” Apoi, în mila Sa, El a continuat: „Dacă te îndatorezi atât de mult și ai atât de multe probleme, în anul eliberării nici măcar nu ești eliberat. Dar Eu creez o altă lege, că poți sluji numai șapte ani, și la sfârșitul celor șapte ani, poți pleca liber, pentru că ceea ce vreau Eu pentru tine, este Libertatea.

Este cineva convins că Dumnezeu vrea libertate pentru copiii Săi? „Amin!” Eu sunt convins. După ce am studiat aceasta, sunt convins că inima lui Dumnezeu vrea libertate pentru poporul Său. El vrea să fim liberi și El vrea ca noi să rămânem liberi; vrea să intrăm în libertate, El vrea să nu fim legați de nimic. Nu în Egipt, nu la un alt frate, nu de un sistem, El nu ne vrea legați de nimic, ci ne vrea liberi sub conducerea Sa, sub Legea Sa. El vrea să fim liberi, prosperi și fericiți. Aceasta a făcut Dumnezeu pentru ei.

Și ca și cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, era un lucru pentru toți israeliții care i-au ținut liberi și acela a fost pământul lor. Ei nu au plătit nimic pentru acel pământ, ci le-a fost dăruit. Exista o lege prin care pământul urma să fie transmis copiilor lor, de la părinți la fii, astfel încât să existe întotdeauna un loc pentru copiii din Israel, ei să aibă întotdeauna pământ, iar pământul era echivalent cu viața. Pământul însemna prosperitate, însemna hrană și îmbrăcăminte obținută de la animalele pe care le-au crescut, hrană de la culturile pe care le-au îngrijit, roadele pe care le-au obținut. Pământul lor era legat de prosperitatea lor.

Amintiți-vă că Dumnezeu i-a adus într-o țară unde curgea „lapte și miere.” Corect? Noi am trecut prin aceasta, dar știu că sunt mai mulți care sunt noi veniți, de aceea voi repeta unele învățături. Laudă Domnului! Mie îmi place oricum.

Știți, Dumnezeu le-a spus: „Vă duc într-o țară unde curge lapte și miere, lapte și miere și lapte și miere.” Și toți știau că merg într-o țară unde curge lapte și miere. Dar când au ajuns în țară și au mers la primul pârâu, era doar apă, nu era lapte. Au alergat peste deal și au găsit un izvor care țâșnea din pământ, și: „Nu este miere. Este numai apă!” Dar laptele și mierea erau în pământ, pentru că laptele și mierea sunt produse ale pământului. Laptele provine de la oile, caprele sau vitele care pasc pământul bun, iar pășunatul bun produce lapte bun. Iar florile și plantele care înfloresc, le dau albinelor nectar sau polen din care produc miere. Deci, mierea și laptele sunt produsele pământului.

„Acest pământ pe care vi-l dau, va rodi tot ce aveți nevoie pentru prosperitatea voastră. Din pământ curge lapte și miere, nu în bazine, în apă sau ieșind din izvoarele din pământ. Dar, dacă mergeți și luați pământul, îl stăpâniți și îl lucrați, pământul vă va da înapoi lapte și miere, vă va da prosperitate, securitate și siguranță, asigurându-vă tot ce aveți nevoie.” Și pentru aceasta Dumnezeu le-a dat tuturor pământ. Ei au venit în țară și au avut pământul lor, iar pământul lor era o siguranță împotriva sărăciei, era o garanție împotriva datoriei, o garanție împotriva robiei. Dar ei au făcut atâtea greșeli, au intrat în atâtea necazuri și au eșuat atât de mult, încât uneori erau nevoiți să-și vândă pământul. Astfel, ei au renunțat la siguranța lor, au renunțat la prosperitatea lor, pentru că temporar, aveau nevoie de ceva.

Dacă ei ar fi rămas în Cuvântul lui Dumnezeu, ar fi rămas sub promisiune și pământul ar fi continuat să producă tot ce aveau nevoie. Problema nu a fost cu pământul, problema nu a fost cu Cuvântul lui Dumnezeu, problema a fost în altă parte. Vă las pe voi să decideți unde a fost problema.

Fratele Branham a spus că Dumnezeu le-a spus că era o țară bună și „Vă voi da tot ce aveți nevoie.” Acesta era Cuvântul. Deci, problema nu era pământul și problema nu este Dumnezeu care a spus: „Vă voi da aceasta și aceea.” Problema era în altă parte.

Astfel, când au renunțat la pământul lor, au renunțat la prosperitatea lor, pentru că au intrat într-o situație în care, temporar, au avut nevoie să fie salvați de ceva. Acesta a fost chiar lucrul pe care Dumnezeu li l-a dat ca să-i țină liberi, să-i țină împărați, să fie o națiune de împărați.

De ce erau o națiune de împărați? Pentru că fiecare a ajuns să-și stăpânească propriul său pământ. Toți erau proprietari de pământ, dar chiar dacă au eșuat și în aceasta, Dumnezeu avea o cale ca să-Și elibereze poporul. Oh, Doamne!

Când privesc la aceasta, așa cum am spus, tot ce pot vedea este doar harul lui Dumnezeu și marea Sa dragoste pentru poporul Său. Și tot ce pot face este să-mi plec capul de rușine că sunt o ființă umană și că am făcut multe lucruri, că oamenii au făcut aceste lucruri când Dumnezeu ne-a dat atât de mult, dar noi am risipit, am irosit și ne-am trezit prinși în capcane și blocați în tot felul de situații. Dar nu putem să-L învinuim pe Dumnezeu pentru aceasta, nu putem da vina pe Cuvânt pentru aceasta, ci doar putem spune: „Doamne, iartă-mă!”

În marea Sa îndurare, Dumnezeu spune: „Dacă lucrurile au devenit atât de rele și anul eliberării nu te va elibera, dacă limita de șapte ani nu te va elibera din robie, am o altă cale care te va aduce înapoi la poziția originală, înapoi la moștenirea ta originală, înapoi la așezarea ta originală în pământul tău, înapoi la prosperitatea ta, înapoi la siguranța ta, înapoi de unde ai pornit. Și ce a fost aceasta? Legea Jubileului.

Astfel, la sfârșitul a șapte cicluri de câte șapte ani, adică după patruzeci și nouă de ani, urma să fie o trâmbiță care va suna în Ziua Ispășirii. Acea trâmbiță care suna, urma să anunțe un an Jubiliar, care era un an de eliberare și libertate absolută. Nu parțială, ci absolută!

Anul de eliberare te-a eliberat doar de datorii, anul de după cei șapte ani, te va elibera din robie, te va elibera doar din robie, dar anul Jubiliar eliberează totul și aduce totul înapoi la locul său original. Era o restabilire totală, completă.

De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Pentru că i-a iubit pe copiii Săi, pentru că El Se ține de Cuvânt și pentru că aceasta este ceea ce-Și dorește pentru copiii Săi. El vrea libertatea lor. Oh, nu știu cum sunteți voi. Sunteți voi entuziasmați? „Amin!” Sunteți încântați să slujiți unui Dumnezeu ca Acesta? Sunteți încântați să vedeți că Dumnezeu nu-Și va pierde copiii? Cuvântul Lui nu va fi biruit. Chiar dacă noi Îl stricăm aici, El are un Plan să-L restaureze și El Se va asigura că funcționează corect.

Eu vă spun, prieteni, eu nu pot să mă uit la Israel și să spun: „Israeliți nesăbuiți! Cât de stupizi ați putut fi. V-a fost atât de bine!” Dacă fac aceasta, va trebui să mă evaluez cu aceeași măsură cu care i-am măsurat pe ei. Și spun: „Om nesăbuit! Cât de stupid ai putut fi când Dumnezeu a fost atât de bun cu tine și îți dă un Mesaj? Cum ai putut să continui să cazi înapoi în aceleași capcane? Cum ai putut continua să te lași pradă poftei cărnii, poftei ochilor și mândriei vieții și să continui să te blochezi în situații proaste?”

Oh, dacă judecata este bună pentru ei, este bună și pentru mine. Dacă pot privi la israeliți și spun: „Ce este în neregulă cu voi, oameni buni? Ați avut totul. Dacă aș fi trăit în vremea voastră…” Nu! Prin ceea ce faci astăzi, tu demonstrezi ce ai fi făcut în ziua aceea. Și ceea ce aș fi făcut în ziua aceea, este că probabil aș fi eșuat pe parcurs.

Dar, în marea Sa îndurare, în infinita Sa milă, Dumnezeu avea un program stabilit înainte de eșec, înainte ca ei să intre în țară, înainte ca ei să eșueze, înainte ca ei să-și piardă moștenirea, înainte de a deveni sclavi, Dumnezeu a avut deja o prevedere înainte de toate acestea, și El avea să-i elibereze după ce au eșuat. El stabilește aceste legi numai în cazul în care copiii Lui nu se vor ține de Cuvânt. Singurul lucru pe care îl cerea de la ei, era să-L creadă și să-I respecte Cuvântul. Dar ei aveau să-L dezamăgească, aveau să eșueze cu Cuvântul și să nu-L asculte. Dar El a știut aceasta dinainte, totuși i-a iubit atât de mult chiar dacă a știut că vor strica totul. De aceea El a făcut un program în trei pași pentru adâncimile datoriilor în care ar cădea, adâncimile robiei în care aveau să cadă.

Dacă ei eșuau la primul pas, a trecut la pasul doi și „Dacă treceți dincolo de acesta, Eu am o restabilire completă prin care pot aduce totul înapoi la starea originală.” Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! El face aceasta pentru copiii Săi, o face ca să nu-Și piardă copiii și Familia. El nu va eșua pentru că S-a asigurat că oricât de mult ne încurcăm, Planul Lui nu va eșua. Indiferent cât de mult eșuăm noi, El nu va eșua niciodată, Familia Lui nu va eșua, atributele Lui nu vor eșua, pentru că El a integrat în Lege, mai dinainte, o modalitate prin care să-i aducă înapoi.

Am spus-o de multe ori, dar o voi spune din nou: „Este bine să fii un fiu al lui Dumnezeu!”

Nici una dintre aceste legi nu se aplica pentru străini, ci se aplica numai seminței lui Avraam. Nu sunteți bucuroși că sunteți Sămânța lui Avraam? Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această descoperire, care mă trece prin tot felul de lucruri rușinoase, mă poartă prin tot felul de greșeli. Dar, ascultați, nu este că facem întotdeauna greșeli intenționate. Eu am făcut multe intenționat, dar am făcut multe accidental. Pentru că am o înțelegere limitată, nu-mi iau timpul necesar, nu sunt destul de atent și intru ca buldozerul în lucruri când ar trebui să mă rog mai mult. Nu sunt destul de atent sau sensibil, sau uneori, sunt pur și simplu păcălit de o situație.

Fratele Branham a spus odată: „Diavolul ți-a întins capcane și tu vei cădea în ele.” Eu mă bucur atât de mult că el a spus aceasta! Mă bucur că el nu a spus: „Dacă ești deștept, nu vei cădea în ele.” Dacă ar fi spus aceasta, știți cum m-aș simți astăzi? M-aș simți ca un vierme. Dar pentru că el a spus: „Tu vei cădea în ele”, când cad în ele, îmi dau seama că Dumnezeu a prevăzut că se va întâmpla aceasta, așa că El a făcut o prevedere înainte de timp, El a făcut o cale înainte de timp. Dumnezeu este bun! Îmi place programul Lui și Îl iubesc pentru că El a proiectat programul.

Când te uiți la Lege și spui că Legea este perfectă, amintește-ți că Legea a venit de undeva. Noi ne uităm la Cuvânt și spunem că Cuvântul este perfect, dar amintește-ți că există un Creator al acestui Cuvânt, și Cuvântul este o reflectare a Persoanei, este El sub formă de Cuvânt.

Când privim ce a făcut Dumnezeu pentru națiunea Israel, vedem ce face El pentru aleșii Săi, și tot ce pot spune, este: „Dumnezeu este minunat, Răbdător, Milostiv, Iubitor, plin de Bunătate tandră și compasiune pentru copiii Săi.” Îl iubesc pe Dumnezeu! Vreau să mă asigur că suntem toți pe aceeași lungime de undă.

Ei n-ar fi trebuit să intre niciodată în datorii. Dacă ar fi stat credincioși Cuvântului, n-ar fi avut datorii. Dar poate au fost înșelați în ceva, poate au fost prinși cumva sau poate au căzut pradă unei scheme piramidale prin care se puteau îmbogăți mai repede. Voi puteți spune: „Nici vorbă, frate Chad.”

Ascultați, nu este nimic nou sub soare. Toate duhurile care sunt aici acum, au fost acolo. Și dacă noi putem cădea prin pofta cărnii și lăcomie, au putut cădea și ei. Corect? Poate că erau lacomi de câștig și au mușcat mai mult decât puteau mesteca. „Am încercat să-mi înțeleg fratele sărac, să iau un împrumut ca să-i cumpăr proprietatea, să-mi dezvolt ferma și s-o fac mai mare.” Dumnezeu i-a dat tot ce avea nevoie, dar lăcomia l-a împins dincolo. De ce s-au îndatorat? Este o întrebare. Poate au trecut prin vremuri grele, poate s-a îmbolnăvit tatăl, poate a fost ceva inevitabil din cauza greutăților vieții, se întâmplă multe. Poate au devenit lacomi după câștig, poate au vrut să se extindă, nu știu, ar putea fi o mulțime de motive pentru care s-au îndatorat, dar ei nu ar fi trebuit să fie datori niciodată.

El a înființat națiunea egală. Chiar și faptul că vecinii își vor da unii altora, era scris în Lege; chiar și atunci când își vedeau vecinii suferind, le alinau suferința.

Așadar, Dumnezeu a făcut prevederi pentru orice situație, de aceea nu exista nici un motiv pentru care ei să fie datori. Cu toate acestea, El nu i-a lăsat să rămână în datorie pentru totdeauna, chiar dacă era vina lor. Ei n-ar fi trebuit să fie niciodată sclavi, legați din nou. Dar El i-a eliberat din robie.

Ei erau bărbați și femei sclavi în Egipt, dar Dumnezeu a venit și a făcut unele dintre cele mai miraculoase semne care s-au făcut vreodată pe fața Pământului până în ziua aceea. El a mișcat natura și a făcut lucruri incredibile ca să-i scoată afară și ei să fie liberi, să nu mai fie legați niciodată. El i-a cumpărat pentru Sine și i-a răscumpărat, așa că acum Îi aparțineau Lui, astfel încât să nu mai slujească niciodată pe nimeni altcineva. Dar ei au ajuns din nou oameni legați. De la sclavi la oameni liberi, și din nou la sclavi. Cum poate fi posibil așa ceva? Cum? Dar s-a întâmplat și Dumnezeu știa că se va întâmpla, de aceea a făcut o cale.

Apoi, a fost mai rău pentru că au ajuns că și-au vândut pământul și și-au pierdut moștenirea originală. Ei au ajuns în robie și despărțiți de tot ce le-a dat Dumnezeu ca să-i țină liberi. Dar, slavă Domnului, El i-a adus înapoi.

Este o întrebare bună pe care am pus-o: De ce au ajuns ei datori, în robie și despărțiți de pământul lor? Cum au ajuns ei în acest punct? Cum am ajuns noi în Evul Mediu când nimeni nu avea Biblie iar o biserică rea și coruptă stăpânea toată lumea și toți au devenit sclavii bisericii catolice? Cum am plecat de la libertatea de la Cincizecime când Duhul Sfânt a venit la fiecare persoană ca individ, ca să-i conducă, să-i îndrume, să-i țină în tot Adevărul și să-i păstreze liberi de orice robie religioasă? Cum am ajuns de acolo la epocile întunecate? Aș spune că, probabil s-a întâmplat la fel. Exact la fel cum Israel s-a trezit separat de pământul lor, tot așa Biserica a început să cadă, Mireasa dintre Neamuri, Biserica Neamurilor a început să cadă în aceeași greșeală pe care a făcut-o Israel.

În cele din urmă, Israel s-a îndepărtat atât de mult de Cuvântul lui Dumnezeu, încât Dumnezeu a permis dușmanului să vină din Babilon și să le distrugă Templul, să le dărâme tot iar pe ei să-i ducă robi și să nu mai lase pe nimeni în țară. După ce au fost răscumpărați din Egipt, după ce fiecare om a fost făcut stăpân și împărat peste propriul său pământ cu libertate și prosperitate, și tot ce aveau nevoie, cum au ajuns să cadă complet în ruină?

Dumnezeu le-a promis că-i va ține pe dușmani departe, dar El a îngăduit ca dușmanul să vină și să ducă întreaga națiune ca sclavă în Babilon. Cum au ajuns în locul acela? Ei au părăsit Cuvântul treptat, pas cu pas. Mai întâi o datorie mică, ei au început cu o datorie mică. O mică părticică din lume, doar puțin. O legătură mică, o verigă mică, puțină robie, nu ceva prea grav. „Pot plăti aceasta.” Dar după aceea, când pofta cărnii, mândria vieții și toate aceste lucruri au început să crească, am luat mai multe datorii, mai multe lucruri din lume, mai multe lucruri vechi din lume, lucruri pe care le-am lăsat ca să mergem înainte, astfel începem să acumulăm mai multe datorii până când nu vom mai avea altă opțiune decât să ne vindem ca sclavi, devenind sclavii lucrului cu care ne-am jucat.

Următorul lucru pe care-l știm, este că ne-am pierdut moștenirea, întrebându-ne ce s-a întâmplat cu noi și cum putem să ne întoarcem.

Aceasta este și povestea epocilor Bisericii, acesta este felul în care a mers traseul epocilor Bisericii. Dar mă bucur atât de mult că a existat o întoarcere din Babilon! Mă bucur atât de mult că Dumnezeu a avut o eliberare pentru pământ!

Dumnezeu a avut o lege pentru pământ și pentru că ei nu au respectat Sabatul, nu i-au dat pământului odihnă, nu au făcut ceea ce le-a spus Dumnezeu să facă pentru pământ, El i-a trimis afară din țară. Și pentru cât timp i-a trimis afară din țară? Pentru șaptezeci de ani. Din cauza tuturor Sabatelor pentru pământ pe care nu le-au onorat, toate eliberările și toată odihna pentru pământ pe care nu au cinstit-o, Dumnezeu i-a trimis afară până când țara, pământul a putut să se odihnească de ei.

Pentru că au părăsit Cuvântul și au lăsat pământul lipsit de resurse, pentru că nu au cinstit Cuvântul lui Dumnezeu, El i-a ținut departe pentru un ciclu de șapte. Dar ce a făcut El când s-a terminat ciclul de șapte? El a avut în scenă un profet care citea ce a spus un alt profet, pe Ieremia. El a spus: „Acest ciclu nu va dura pentru totdeauna. Se apropie o finalizare, o restaurare și Dumnezeu ne va duce înapoi la moștenirea noastră, înapoi la pământul nostru.” Dumnezeu l-a trimis pe Ieremia să profețească, deoarece Dumnezeu știa că ei vor eșua și vor trebui să părăsească țara pentru că pământul trebuia să se odihnească. Dar, chiar și în pedeapsă, chiar și în eșec, Dumnezeu știa că-i va restaura. „Eu voi restaura, zice Domnul!” El avea un profet în scenă care să le-o dea, înainte ca ei să intre în robie și să le spună: „Vă veți întoarce din nou.” De ce? Pentru că Dumnezeu a vrut întotdeauna ca sămânța lui Avraam să fie liberă, să trăiască în țară și să aibă părtășie cu El. Astfel, ei erau departe, robi în Babilon, trăind vieți babiloniene, cu identitatea și moștenirea pierdută. Dar la sfârșitul celor șaptezeci de ani, a existat un alt profet care se numea Daniel, și el a spus: „Este timpul pentru întoarcere. Eu citesc că este timpul pentru întoarcere.” Apoi, el a început să se roage până când a primit vizita îngerului Gabriel, care a venit să-i spună: „Ai dreptate. Există o întoarcere. Dumnezeu vă va aduce înapoi în țară.”

Ascultați, Dumnezeu nu datora aceasta poporului Său, ci aceasta este dragostea Lui, este Harul lui Dumnezeu, este mila lui Dumnezeu pentru că El vrea să fim liberi.

Ei s-au întors și Dumnezeu a început să restaureze prin profeția lui Ioel: „Eu voi restaura!” Și prin reformă, El a început să aducă înapoi.

Dumnezeu ne arată că există un ciclu de șapte ani și fiecare epocă a Bisericii reprezintă un Sabat, reprezintă o epocă sau o perioadă completă de timp. Și în fiecare Sabat, Dumnezeu avea să trimită o eliberare. Credeți aceasta? „Amin!” Dumnezeu a trimis o parte din Cuvântul Său ca să aducă o eliberare din robia ignoranței, să-i aducă la Lumină, iar Lumina le-a dat o altă măsură de libertate, o libertate față de sistemele religioase, o libertate de sub control, o eliberare din robie. Și aceasta s-a întâmplat în fiecare epocă. Acolo a existat o rămășiță care avea să primească o eliberare prin Cuvânt; ei aveau să fie eliberați din robia unui sistem religios și să aibă Lumina care să strălucească în viața lor. Dumnezeu a început să facă aceasta prin reformă și noi am venit prin Luther, am trecut prin Wesley și fiecare dintre aceste șapte cicluri au fost o eliberare, a fost o slăbire a strânsorii sistemului și a fost o libertate care venea la suprafață într-o Lumină nouă. Iar noua Lumină pe care o primeau, le dădea libertate să scuture câteva dintre cătușele care erau pe ei. Dar nu era o eliberare totală, pentru că încă nu stăpâneau tot pământul.

Care este moștenirea noastră? Fratele Branham a spus: „Este Cuvântul!” Dar ei nu aveau încă descoperirea deplină a Cuvântului întreg, pentru că Acesta era încă învăluit în obscuritate și în învățăturile și ideile greșite ale omului despre Cuvânt. Dar când a venit timpul să se împlinească cele șapte Sabate… Fiecare epocă a Bisericii reprezintă un șapte. Șapte ori șapte…până la a șaptea epocă a Bisericii. Ce avea să facă El în ultima epocă a Bisericii? El urma să aducă o restaurare completă și o eliberare totală pentru a ne aduce înapoi la poziția noastră originală.

Fratele Branham ne-a învățat că tot ce este în Vechiul Testament, este o umbră pentru Noul Testament, arătându-ne care este dorința Lui Dumnezeu pentru noi.

În mesajul Astăzi s-a împlinit această Scriptură, fratele Branham a spus:

„Îmi amintesc că în Luca 4, Isus a intrat în Sinagoga din Nazaret, unde a fost crescut, și, așa cum era obiceiul Lui, S-a dus în Sinagogă de Sabat. Și când S-a dus, observăm că preotul I-a dat Biblia, Sulul. Isus, privind prin Sul, a  găsit un anumit loc, Isaia 61, și a citit Scriptura. Apoi i-a înmânat Biblia înapoi preotului. Și când S-a întors spre adunare, toate privirile erau ațintite asupra Lui, iar El a spus: „Astăzi, această Scriptură este împlinită!”

Noi știm cât de neobișnuită a fost acea Scriptură citită, deoarece El a luat doar o parte din primul și al doilea verset din Isaia 61.1-2. Dar El a citit până acolo unde scrie: „Duhul Domnului este peste Mine să leg inimile frânte, să vindec bolnavii, să deschid ochii orbilor și să propovăduiesc anul de îndurare al Domnului…” Apoi S-a oprit, deoarece următorul lucru era să aducă judecata, care se va aplica la a doua Sa venire, nu la prima Sa venire. El S-a oprit, S-a întors și a spus: „Astăzi, această Scriptură este împlinită!” Cât de direct a fost!”

Vom analiza puțin această poveste și veți vedea că aceasta s-a repetat în viața profetului.

Să ne întoarcem la Luca 4.16-21, unde are loc această scenă:

„A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească,

și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozenia și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați,

și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El.

Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.”

El nu a citit toată Scriptura, ci S-a oprit la o virgulă. Am mai găsit un alt loc unde El S-a oprit la o virgulă? În Maleahi 4, pentru că virgula face o pauză, dar nu ne spune niciodată cât timp ține pauza.

Așadar, aceasta este scena în care Isus S-a dus în Sinagogă, unde un preot I-a dat Sulul și El l-a deschis la această parte, a citit o porțiune dar nu tot, ci doar parte din promisiune, apoi S-a oprit. După aceea i-a privit, și a spus: „Astăzi, ceea ce tocmai v-am citit, această Scriptură s-a împlinit în auzul urechilor voastre. Nu priviți în viitor, pentru că este aici.” Aceasta a fost interesant. Ce era aici? Ei tocmai erau în biserică și era încă o Persoană care citea așa cum citesc oamenii, care a spus: „Nu mai așteptați. Noi tocmai am ajuns în acest loc.”

Anul de îndurare al Domnului este Jubileul. Isus a spus: „Noi am venit la Jubileu; am venit la eliberarea totală; am venit la restaurarea completă; am venit înapoi la libertatea totală; am venit înapoi la scopul original; am venit la Jubileu.” Acesta este Isaia 61.1-3, aceasta este partea pe care a citit-o El:

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea,

să vestesc un an de îndurare al Domnului,” (vedeți virgula?), „și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru…”

Isus nu a citit partea a doua a versetului, iar fratele Branham a spus că aceasta se referă la a doua Sa venire. La prima Sa venire, El a venit să vindece pe cei cu inima zdrobită, să vindece pe cei bolnavi, să elibereze pe robi, să-i izbăvească pe captivi, și peste toate acestea, să vestească anul de îndurare al Domnului. Dar în continuare, scrie: „și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru, să mângâi pe toți cei întristați.”

Vreau să citiți aceasta cu atenție împreună cu mine. La a doua Sa venire, când El va veni, va vesti ziua de răzbunare a Domnului, care va fi mânia dezlănțuită din Pecetea a șasea, ziua judecății care a început deja. Judecățile au început deja pe Pământ. Deci, El va vesti ziua de răzbunare a Domnului. Și ce altceva va mai face El în același timp?

„…să-i mângâi pe toți cei întristați, să dau celor întristați din Sion, să le dăruiesc frumusețe în loc de cenușă, untdelemnul bucuriei în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți „terebinți ai neprihănirii”, „un sad” al Domnului, ca să slujească spre slava Lui!”

Ce face El? El Își aduce Sionul, Își aduce Mireasa, El Își aduce locuitorii Orașului înapoi în bucurie. Din doliu, din cenușă, înapoi la poziția lor, înapoi la a fi „terebinți (pomi) ai dreptății”, pomi ca Pomul Vieții, înapoi ca oameni consacrați, sădiți din nou, un sad al Domnului, pentru ca El să fie glorificat. Aceasta este ziua în care trăim. El aduce toate acestea înapoi și spune că ziua când Își declară răzbunarea este ziua în care îi mângâie pe cei întristați din Sion. De ce sunt ei întristați, în doliu? Pentru că Cuvântul este în ruină, totul este o mizerie, sistemele denominaționale sunt ruinate toate, dar El va da untdelemnul bucuriei în locul doliului; va da frumusețe în loc de cenușă. El o scoate la suprafață din cenușă; El o ridică din distrugere; El restaurează Pomul Miresei. Aceasta este restaurarea despre care se vorbește în Ioel, și vine la ceasul acesta pentru ca El să fie glorificat.

În mesajul Semnul, din septembrie 1963, fratele Branham a spus:

„În Israel, când a sunat trâmbița în anul Jubileului, fiecare om… Îl vedeți pe Hristos citind aceasta? El a citit numai jumătate din aceasta, pentru că numai jumătate din ea a fost aplicată în timpul acela. Înțelegeți? „El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să predic izbăvirea”, și așa mai departe. Vedeți? Doar anul de îndurare al Domnului. Dar restul nu a citit niciodată, ci a pus Sulul jos, pentru că restul era pentru această zi. Înțelegeți? El a citit numai o parte din aceasta, partea care era pentru ziua Lui. Acum, aceasta este ceea ce urmează să facă El astăzi, aceasta este ceea ce vorbește El, prin Duhul Său uns, bisericii de astăzi. Acum este ceasul! Acum este timpul!”

Când urma să fie împlinit ceea ce scria după virgulă? „Acum este ceasul! Acum este timpul!” Acesta este Adevărul.

Apoi, fratele Branham a ajuns la mesajul Astăzi, această Scriptură este împlinită, din februarie 1965, unde a început să spună o poveste. El a vorbit-o doar cu puțin timp înainte de a predica mesajul „Durerile nașterii”, și a spus:

„Astfel, duminică după amiază, când m-am ridicat să vorbesc, urma să-mi iau textul despre durerile de naștere, unde Isus a spus că o femeie în dureri de naștere a unui copil, are dureri de naștere. Eu voiam să vorbesc despre „Durerile nașterii.” Subiectul era că lumea este acum în durerile nașterii. Ceea ce este vechi, trebuie să treacă pentru ca noul să se poată naște. Exact cum o sămânță trebuie să putrezească pentru a da o viață nouă.”

Voi citi mai multe citate din acest mesaj „Astăzi, această Scriptură este împlinită”. Nu-mi place să citesc, să citesc și să citesc, dar dacă veți avea răbdare cu mine, vreau să vedeți progresia acestei povești, așa cum o povestește fratele Branham, nu cum o spun eu.

Fratele Branham s-a ridicat pentru a predica „Durerile nașterii”. El a spus că lumea se confruntă cu durerile nașterii, că biserica se află în durerile nașterii, apoi a început să descrie durerile: cutremure și toate lucrurile care se întâmplă pe Pământ, deoarece pământul se muncește să aducă la suprafață un Pământ nou pentru o domnie milenară. Cum îl va aduce la suprafață? Prin vulcani, prin distrugere, prin foc, prin toate durerile nașterii care se află sub Pecetea a șasea. Pecetea a șasea, întreruperea naturii, distrugerea a tot, arderea, astfel încât El să poată aduce o lume nouă și strălucitoare pentru Mileniu. Suntem pe aceeași lungime de undă?

Astfel, fratele Branham a predicat despre aceste dureri de naștere. De ce? Pentru că Pecetea a șasea începe să se deschidă deja. Noi am văzut-o deja în formă începătoare sub formă de al doilea Război Mondial. Și acum, după ce fratele Branham a predicat Pecețile, a mers în Canionul Sabino și a aruncat o piatră mică în sus pentru că Domnul i-a spus s-o arunce. Acea piatră a început un mic vârtej care s-a ridicat, iar în ziua următoare acel vârtej a fost imens, s-a prăbușit pe deasupra capetelor lor și a zdrobit stâncile din care au sărit pietre mici în formă triunghiulară de jur împrejurul lor. De acolo s-a ridicat și a mers spre Alaska, iar câteva zile mai târziu a avut loc un cutremur. A fost cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în emisfera nordică, un cutremur atât de puternic încât a cutremurat tot Pământul.

Când fratele Branham a aruncat acea piatră în sus, a spus: „Aceasta a dat start evenimentelor!” Aceasta a făcut ca acest lucru să înceapă. De ce? Pentru că el a fost ultimul înger și acum era timpul, acesta era momentul, acesta era ceasul când trebuia să anunțăm Răzbunarea Dumnezeului nostru. Astfel, necazul se pregătește să se declanșeze cu toată puterea, iar judecățile au început deja pe Pământ. Dacă privești diagrama dezastrelor naturale și distrugeri, începând din anul 1960 și până acum, poți vedea cum urcă în sus.

Când fratele Branham a predicat despre durerile nașterii, știa el despre ce vorbea? A fost un mesaj profetic, prieteni! Cum putea el să știe că fiecare an urma să fie mai rău decât anul precedent? Deci, când reprezentăm grafic întreaga linie, este incredibil. Totul se îndreaptă spre distrugere, pentru că a existat un profet care deja a declarat aceasta.

Astfel, în timp ce profetul se afla acolo declarând mânia, Răzbunarea lui Dumnezeu, s-a întâmplat ceva ciudat.

Să citim din nou din Astăzi, această Scriptură este împlinită:

„Așadar, gândindu-mă că acest om nu a fost de acord cu mine atât de mult, când m-am ridicat să vorbesc acest mesaj, am deschis Biblia ca să găsesc pagina. Soția mea tocmai mi-a dat o Biblie nouă de Crăciun. Biblia mea veche are cam cincisprezece ani și era aproape ruptă în bucăți, de fiecare dată când o deschideam, zburau paginile din ea, dar știam unde să găsesc orice verset din Scriptură. Eu am studiat cu atenție acea Biblie, dar am luat-o pe cea nouă, pentru că cealaltă părea așa de învechită ca s-o mai duc la biserică.

Când am început să răsfoiesc în sfântul Ioan, unde se afla Scriptura, am început să citesc capitolul 16…” (El căuta Scriptura din care voia să citească). „…Dar versetul pe care îl căutam, nu era acolo. Astfel, m-am gândit: „Este ciudat.” Am deschis din nou, dar nu era acolo.

Fratele Jack Moore din Shreveport, Louisiana, un bun prieten de-al meu, era acolo, așa că i-am spus: „Frate Jack, nu este acesta în Ioan 16?” El a spus: „Da.”

Și acest PREOT catolic s-a ridicat…”

Îmi place aceasta! Biblia este perfectă. Cine I-a dat Sulul lui Isus? Un preot. Nu putea fi Jack Moore, nu putea fi un slujitor, ci trebuia să fie un PREOT.

„Și acest preot catolic s-a ridicat de pe scaunul lui, dintre aproximativ o sută de clerici care se aflau pe platformă, (Deci, au fost o mulțime de opțiuni), a pășit spre mine, cu toate robele, veșmintele, crucile și așa mai departe, s-a apropiat de mine și a spus: „Fii tare, fiul meu! Dumnezeu Se pregătește să Se miște.” M-am gândit: „Un episcop catolic să-mi spună aceasta?” El a spus: „Citește din Cartea mea.” Și eu am citit Scriptura din Cartea lui. Mi-am luat textul și am mers mai departe predicând predica mea.”

Un preot s-a ridicat, i-a dat profetului Biblia lui, iar el a citit din Carte, apoi a închis-o și a început să predice. Oh, îmi place atât de mult! El nu a știut de ce s-a întâmplat aceasta. Și în același mesaj, el a spus:

„Apoi, eram în drum spre casă, înapoi la Tucson, în seara aceea. Copiii plângeau după un sandvici și m-am oprit la o mică tarabă să iau unul…”

Am mai spus aceasta, dar îmi place s-o spun din nou. Fratele Branham era în mijlocul evenimentelor supranaturale care aveau loc: să lege slujba lui de slujba lui Isus Hristos, astfel încât să existe o Mireasă aleasă pe Pământ, care să înțeleagă unde se află în timp și ce se întâmplă. Și a făcut-o atât de evidentă încât a fost un preot catolic care i-a înmânat Biblia, pentru că el nu putea găsi textul în Biblia lui. Deci, el a trebuit să ia Biblia de la un preot, a citit, apoi a închis-o. Nu știu dacă i-a returnat-o, a pus-o jos sau ce a făcut, dar după aceea a mers mai departe. Apoi copiii lui au plâns după un hamburger, deci, toate acestea trebuiau să se potrivească iar Dumnezeu avea să le descopere. Doar demonstrează că cele mai supranaturale lucruri din viața noastră sunt înrădăcinate chiar în viața noastră.

În timp ce copiii plâng după un hamburger; în timp ce conducem spre serviciu; în timp ce se întâmplă ceva greșit; în timp ce avem grijă de afaceri normale, Dumnezeu Se injectează pe Sine Însuși constant în viața noastră.

„Copiii plângeau după un sandvici și m-am oprit la o tarabă mică să iau un sandvici. Soția mea a zis: „Bill, eu nu am fost niciodată în viața mea atât de agitată…”

Ea era agitată din cauza a ceea ce s-a întâmplat pe platformă. I-a părut rău. Dar Dumnezeu orchestrase totul.

Ascultați, cel mai supranatural lucru se poate întâmpla în biserică iar tu poți sta acolo inconfortabil crezând că ceva tocmai a mers prost. Aceasta demonstrează doar că noi nu știm ce face Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face atât de multe lucruri tot timpul. Trebuie doar să ai încredere în El și să continui.

„Ea a spus: „N-am fost niciodată în toată viața mea atât de agitată!…” (Era atât de agitată la împlinirea Cuvântului, profeția fiind împlinită, Dumnezeu manifestându-Se? Îmi place!) „…Niciodată n-am fost atât de agitată în toată viața mea, să te văd stând acolo și răsfoind prin Biblia aceea.” Apoi a spus: „Pe tine nu te-a agitat?” Am spus: „Nu. Am știut că era acolo undeva. Pur și simplu nu avea pagina aceea. Era o greșeală de tipar…” (El credea că Biblia era tipărită greșit) „…Și ea a spus: „Când mă gândesc că eu ți-am dat Biblia aceea! Se părea că fiecare ochi de acolo se uita la mine.” Eu am spus: „Ei bine, nu tu ai fost de vină. A fost o greșeală de tipar în Biblie, ei pur și simplu nu au pus acea pagină înăuntru.”

Ei bine, am coborât și m-am uitat din nou la Ea și era cât se poate de perfectă. Dar capitolul 16 încheie porțiunea din ea aflată la aproximativ 7,5 centimetri de jos și până în capitolul 17 pe partea cealaltă face același lucru. Dar fiind o Biblie nouă, cele două pagini se lipiseră perfect una de cealaltă, iar eu citeam din capitolul 17 în loc de capitolul 16. Am spus: „Ei bine, totul este în ordine. Este pentru un motiv…”

Așadar, el încă nu știa de ce paginile erau lipite împreună. Dar acum avea să afle ce s-a întâmplat, iar soția lui a fost uimită.

„…Și la fel de clar cum auziți un glas, un Glas a venit la mine și a spus: „El a mers la Nazaret, unde a fost crescut și a intrat în Sinagogă așa cum Îi era obiceiul. Și preotul i-a dat Scriptura să citească, iar El a citit Isaia 61. Și după ce a citit Scriptura, i-a înmânat Scriptura înapoi preotului, apoi a stat jos. Toți cei ce se aflau în Sinagogă aveau privirile pironite asupra Lui. Și cuvinte scumpe au ieșit din gura Lui și El a zis: „Astăzi, această Scriptură este împlinită.” „Astăzi, această Scriptură este împlinită!”

Fratele Branham habar nu avea ce se întâmpla pe platformă. El nu a știut ce se întâmpla. El a fost inspirat să predice „Durerile nașterii” și nu a știut că Dumnezeu avea de gând să lege aceasta de ceea ce a făcut Isus în Sinagogă. Toate aceste lucruri se întâmplau, dar el nu a știut ce se întâmpla. Nici soția lui nu a știut ce se întâmpla. Dar în timp ce mergeau spre casă, s-au oprit la acea tarabă cu sandviciuri, pentru că uneori primești descoperiri mari la o tarabă cu sandviciuri. El și soția lui au discutat despre ce a fost greșit cu Biblia și de ce a fost o greșeală de tipar. El nu știa, nu avea o înțelegere deplină, de aceea s-a gândit că au tipărit Biblia greșit. Dar Biblia nu a fost tipărită greșit și el a avut o părere greșită despre aceasta, deoarece paginile erau doar lipite împreună, fapt care a forțat ca toate acele evenimente să se întâmple. Dumnezeu era în toate acestea, dar fratele Branham nu știa aceasta. El doar a spus: „Ei bine, totul este cu un scop. Aceasta lucrează binele până la urmă. Eu nu știu de ce a făcut-o.” El tocmai a spus că acele lucruri erau călăuzirea lui Dumnezeu.

Apoi, a auzit un Glas la fel de clar cum auzi orice glas. Dumnezeu a vrut ca el să înțeleagă despre ce este vorba, deoarece Dumnezeu a vrut ca noi să înțelegem despre ce este vorba. Acesta nu era doar un set ciudat de întâmplări, nu a fost doar o coincidență ciudată, ci totul a fost orchestrat de Dumnezeu și confirmat de Dumnezeu, pentru că El vrea ca noi să știm că acesta este un lucru măreț. Cât de precisă este Scriptura!

„Dacă observați, Isaia 61.1-2, este locul din care a citit Domnul. Isaia 61.1-2. Dar la mijlocul versetului 2, El S-a oprit acolo unde spune: „Duhul Domnului este peste Mine să predic anul de îndurare.” Apoi, El S-a oprit. De ce? Cealaltă parte, să aducă judecata, nu se aplica la prima Sa venire, ci la cea de-a doua Sa venire. Vedeți, ea nu se aplica acolo. Scripturile nu fac greșeli niciodată, ele sunt întotdeauna perfecte. Isus S-a oprit exact unde S-a oprit Scriptura, pentru că aceasta era exact ceea ce trebuia să fie împlinit în ziua Lui, atunci, la acea primă venire. La a doua Sa venire, El va aduce Judecata peste Pământ. Dar atunci, El trebuia să predice „anul de îndurare al Domnului.”

Deci, de ce a făcut Dumnezeu aceasta? Ce se întâmpla? Despre ce predica? El predica despre „Durerile nașterii”,  judecățile asupra Pământului ca să dea naștere unei lumi noi, declarând „Ziua Răzbunării Dumnezeului nostru.”

Fratele Branham a arătat ciclul în care se afla Pământul acum și urma să crească în acel ciclu. El a spus că durerile nașterii se vor mări, vor deveni mai intense și mai apropiate între ele, iar dacă privești graficul, ele au devenit mai intense și mai aproape una de alta.

El a început să descrie totul în ziua aceea, pentru că noi ne îndreptăm spre Judecata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu a vrut ca noi să pierdem de ce toate acestea se întâmplă atât de des. Astfel, El a făcut să se desfășoare toată această scenă, ca să nu ratăm ceea ce face Dumnezeu.

În continuare, profetul a spus:

„Observați-L pe Mesia stând pe platformă pentru a Se identifica cu Cuvântul promis pentru acea epocă. Ce ciudat, Mesia stând în picioare în fața bisericii! Și priviți la aceste cuvinte scumpe, când spune: „Să predic anul de îndurare.” Așa cum știm toți cititorii Bibliei, „anul de îndurare”, era „anul Jubiliar.”

Când toți sclavii și prizonierii erau duși la închisoare, când trebuiau să dea un fiu pentru a plăti o datorie, sau o fiică să plătească o datorie…Și indiferent de când erau în robie sau cât timp trebuiau să stea acolo, când venea Anul Jubileului, când suna trâmbița, fiecare om putea fi liber dacă voia să fie liber. „Sunteți liberi!” Nu mai erau robi.

Dar dacă doreai să rămâi rob, trebuia să fii dus jos la Templu, să stai la stâlpul Templului iar ei luau o sulă și îți făcea o gaură în ureche. Atunci trebuia să slujești tot restul zilelor tale la acel stăpân.” Și profetul continuă: „Ce exemplu perfect al Evangheliei lui Isus Hristos! Când aceasta este predicată, anul de îndurare și timpul Jubileului, atunci oricine, nu contează cine ești, de ce culoare ești, cărei confesiuni îi aparții, cât de mult te-ai adâncit în păcat sau ce este în neregulă cu tine, poți pleca liber când auzi trâmbița Evangheliei sunând. Ești liber!

Dar dacă întorci spatele la Mesaj și refuzi să-L asculți, observați, ai fost străpuns în ureche cu o sulă. Aceasta înseamnă că ai trecut linia dintre har și judecată și nu vei mai auzi niciodată Evanghelia din nou. Nu vei merge niciodată mai departe, ci va trebui să fii un sclav al sistemului în care ești, pentru tot restul zilelor tale, dacă refuzi să asculți anul de îndurare.”

Fratele Branham a luat ceea ce a făcut Isus acolo și a legat-o de predica sa, „Durerile nașterii”, și de experiența pe care a avut-o el acolo. Apoi a revenit să arate „anul de îndurare al Domnului” și eliberarea care a venit în anul de îndurare al Domnului și cum totul s-a întors la poziția originală. Apoi, el a adus aceasta în ziua sa, la evenimentul care a avut loc și a început să-l așeze în Evanghelie, spunând:

„Ce exemplu perfect al Evangheliei lui Isus Hristos! Când aceasta este predicată, anul de îndurare și timpul Jubileului, atunci oricine, nu contează cine ești, de ce culoare ești, cărei confesiuni îi aparții, cât de mult te-ai adâncit în păcat sau ce este în neregulă cu tine, poți pleca liber când auzi trâmbița Evangheliei sunând. Ești liber!”

Despre ce Evanghelie vorbea? Ei bine, nu este aceea pe care o propovăduiesc denominațiunile. Are sens? El nu vorbea despre o Evanghelie generală, ci vorbea despre Vestea Bună din ziua noastră. El nu vorbea despre Evanghelia pe care o predică denominațiunile, ci vorbea despre Evanghelia lui Isus Hristos, care este Mesajul orei.

„Când auzi Trâmbița Evangheliei sunând, ești liber! Dar dacă întorci spatele la Mesaj și refuzi să-L asculți, observați, ați fost străpuns în ureche cu o sulă. Aceasta înseamnă că nu vei mai auzi niciodată Evanghelia din nou. Nu vei merge niciodată mai departe, ci va trebui să fii un sclav al sistemului în care ești.”

Ce sistem? Un sistem denominațional. El vorbea despre ziua lui, el ne aducea înapoi în același loc. El a spus: „Când Evanghelia lui Isus Hristos este predicată, anul de îndurare, timpul Jubileului…” La aceasta ne-am întors noi sub Mesajul orei. El ne-a adus înapoi la timpul Jubileului!

În mesajul Semnul fiarei, din iulie 1956, fratele Branham a spus:

„Acum, în Vechiul Testament, Biblia spune că urma să fie un Jubileu de cincizeci de ani, adică de șapte ori câte șapte ani. În al patruzeci și nouălea an, urma să fie pregătirea, iar al cincizecilea an era Anul Jubiliar. „Cincizeci” înseamnă „Jubileu”. Cincizeci este numărul Jubileului lui Dumnezeu. Cuvântul „Rusalii” înseamnă „Cincizeci”. Era revărsarea Duhului Sfânt la sfârșitul celor cincizeci de zile, și era, de asemenea, sfârșitul celui de-al cincizecilea an.

Isus a venit să prefigureze sau mai degrabă să avertizeze oamenii despre Anul Jubiliar, care urma să vină. El a intrat în Sinagoga din Capernaum și S-a așezat. A luat Scriptura, a mers la Isaia 61.1 și a citit această Scriptură.”

Oh, Dumnezeule! Fratele Branham a început să spună ce a fost Jubileul despre care vorbea Isus. Aici, el a spus: „Isus a venit să prefigureze sau mai degrabă să avertizeze oamenii despre Anul Jubiliar, care venea.” Ce era aceasta? Era cincizeci, era eliberarea, era scăparea! Unde a ajuns? La sărbătoarea Cincizecimii. În limba greacă „Rusaliile” înseamnă „Cincizeci”. Unde vine sărbătoarea Rusaliilor? Aceasta vine la șapte săptămâni după Paște, iar șapte săptămâni după Paște, înseamnă patruzeci și nouă de zile, ziua următoare fiind a cincizecea zi, când începe sărbătoarea Rusaliilor.

Când a căzut Duhul Sfânt? Duhul Sfânt a căzut în ziua de Rusalii, în a cincizecea zi.

Isus a predicat „anul de îndurare”. Acesta este „anul de îndurare al Domnului”, iar El i-a trimis pe ucenici să aștepte până vor fi îmbrăcați cu putere de sus. Și în anul de îndurare, la Rusalii, El Și-a adus înapoi Viața Sa, Duhul Său în biserică, pentru a-i aduce înapoi la moștenirea lor, ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, adevărata Sămânță a lui Avraam.

Ce s-a întâmplat atunci? Au venit înapoi la o relație perfectă cu Tatăl lor. Răscumpărați prin Sângele Mielului, cumpărați din robia și sclavia unui sistem religios în care se aflau, care fusese corupt de om; a fost dat perfect prin Moise, dar a fost corupt de om. Dar acum, Dumnezeu urma să-i elibereze pentru că Isus Hristos a venit să împlinească toată Legea, să plătească prețul Răscumpărării, să-i răscumpere și să-i aducă înapoi în moștenirea deplină ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, la un Jubileu adevărat, la un Jubileu spiritual. Și El a făcut-o la sărbătoarea Rusaliilor.

Dar ce s-a întâmplat atunci? Au început epocile Bisericii și ei au început să se vândă în robie, au început să se îndatoreze cu lumea și să se vândă în robia ideilor oamenilor. Ei au ajuns în punctul în care nu mai aveau pământul lor, nimeni nu avea o Biblie, nimeni nu știa Cuvântul și singura cale prin care au primit vreo Scriptură sau o înțelegere a Scripturii a fost când au mers la biserică și au auzit pe preot spunând: „Aceasta este ceea ce spune Biblia.” Dar ei nu aveau cum să verifice aceasta pentru că toate Bibliile erau în limba latină și majoritatea oamenilor de rând din Europa acelor zile, nu puteau citi în latină. Astfel, ei erau într-un întuneric absolut, separați de pământul lor, într-o robie absolută și într-un sistem care le spunea: „Aici sunteți voi. Aceasta este măsura voastră. Aici este pământul vostru.” Și i-au dus într-o sclavie în care trebuiau să slujească bisericii. Și ca recompensă că slujeau bisericii, „S-ar putea să lăsăm să fii salvat. Și dacă faci o treabă bună servind și continui să servești, s-ar putea să ne rugăm să te eliberăm din purgatoriu într-o zi. Dacă cineva din familia ta va servi bisericii și plătește un preț…”

Astfel, s-au dus direct în sclavie, direct în robie, din nou direct în Egipt.

„Dar Eu voi da înapoi, zice Domnul.” Indiferent cât de mult au eșuat, El a trimis glorioasa sărbătoare a Cincizecimii, când El Și-a trimis Duhul. Apoi l-a adus pe Pavel să ia Cuvântul și să-L așeze corect la Neamuri, astfel ca noi să avem descoperirea lui Isus Hristos. Dar ce au făcut? Același lucru pe care l-a făcut Israel. Neamurile s-au dus înapoi în robie, înapoi în sclavie, înapoi în datorii, până când au pierdut complet moștenirea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Dar El a început s-o aducă înapoi, câte un Sabat pe rând, până când la sfârșit a ajuns la cele șapte Sabate, de șapte ori câte șapte. Apoi, la sfârșitul a șapte ori șapte, El a venit la deschiderea Peceților și ne-a adus înapoi. Unde ne întoarcem? El a spus: „Această Mireasă se va întoarce din nou la a fi Mireasa virgină care a fost la Cincizecime. Noi ne întoarcem la cincizeci, înapoi la Jubileu, înapoi la poziția noastră inițială ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, liberi de orice sistem uman, liberi de religie, liberi de robie. Liberi!

„Nu mai este nimeni între mine și Dumnezeu!” Așa au ieșit ei din sărbătoarea Cincizecimii. Ei au ieșit din camera de sus cu Dumnezeu locuind în ei, ca o Sămânță Genă. O Sămânță, o Sămânță împărătească a lui Avraam a prins Viață în ei, o părtășie și o unitate cu Dumnezeu cum nu mai experimentaseră niciodată înainte. Acum, ei nu mai aveau nevoie de nimeni să stea în spărtură pentru a-i lega, pentru că Isus Hristos stătea în spărtură și Duhul Lui era legătura. Erau absolut liberi de nevoia de o preoție, de nevoia de mijlocitori pământeni, erau liberi ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Apoi, El le-a dat descoperirea Cuvântului și toți au primit Cuvântul, dar după aceea toți au alunecat înapoi în robia denominațională.

Când ajungem la vremea sfârșitului, aceasta a spus fratele Branham: „Ajungem înapoi la Rusalii, înapoi la poziția noastră originală ca Mireasă virgină, înapoi la ceea ce eram proaspăt ieșiți din mâinile lui Dumnezeu”, înapoi unde eram nepătați de denominațiuni, nepătați de înțelegerea falsă, nepătați de toate poftele și dorințele oamenilor pentru religie, înainte de izbucnirea sistemului denominațional religios. El aduce înapoi o Mireasă la acea stare feciorelnică.

Înainte de a veni „ziua răzbunării Dumnezeului nostru”, El trebuia să ne aducă înapoi la „anul de îndurare”. Și aceasta a făcut Dumnezeu. El ne-a adus înapoi la Jubileu; înapoi la a fi Mireasa care am fost la Cincizecime; înapoi la Duhul Sfânt în plinătate din  nou în Biserică. Nu o porție, nu limitat, ci în plinătate, restaurat înapoi în părtășie. Fiii și fiicele lui Dumnezeu sunt readuși la adevărata lor comuniune cu Tatăl lor. Descoperirea Seminței împărătești a lui Avraam, descoperirea filiației, adevărata înțelegere despre ce a mers rău în grădină, adevărata înțelegere despre ce înseamnă dumnezeirea pentru mine.

El ne-a adus înapoi la anul de îndurare pentru a putea continua cu ceea ce a mai rămas pentru epoca noastră, ziua răzbunării Dumnezeului nostru. Dar în ziua în care începe să manifeste ziua răzbunării lui Dumnezeu, El îi va mângâia pe cei ce plâng. Atunci când El declară ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru, în același timp când declară că Se răzbună, în același timp și cei ce plâng vor fi mângâiați. El le va da celor ce plâng în Sion bucurie în loc de cenușă, uleiul bucuriei în locul plânsului, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad a Domnului. El Își aduce înapoi Pomul Miresei. Iubiți voi acest Mesaj?

Ascultați, acesta este mai mult decât un om talentat predicând, Acesta este Dumnezeu care ne aduce înapoi la moștenirea noastră.

În continuarea aceluiași citat, el a spus:

„Duhul Domnului este peste Mine, căci El M-a uns să predic anul de îndurare al Domnului, să-i eliberez pe captivi și să dau vedere orbilor.” Și când a terminat de citit, S-a așezat, i-a înmânat Biblia înapoi preotului, și a spus: „Astăzi, această Scriptură se împlinește înaintea ochilor voștri și a urechilor voastre.” Vedeți aceasta? El atenționa despre venirea marii revărsări a Rusaliilor, să-i elibereze pe toți cei care erau robii păcatului și legați.”

Deci, ce au fost Rusaliile? Anul de îndurare, Trâmbița Jubileului. Noi ne-am întors la același Jubileu, la aceeași Trâmbiță? Categoric! Unde a sunat? Prin acest mesager, prin acest Mesaj. La sfârșitul a șapte Sabate, șapte ori șapte, s-a auzit un sunet de Trâmbiță. Evanghelia a fost reașezată, marea Trâmbiță a Evangheliei a sunat ca să-i aducă pe copii înapoi în poziție. Slavă Domnului! Îi suntem atât de recunoscători, prieteni!

În Ioan 8.32-36, citim:

„Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei;

veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi…”

Se întâmplă ceva în interiorul vostru când citiți aceasta? „…adevărul vă va face liberi.” Unde este eliberarea noastră? ÎN EL! Este în Adevăr! De ce a venit acest Mesaj? De ce a trebuit să restaureze El adevărurile pierdute de-a lungul epocilor Bisericii? De ce a trebuit să fie o deschidere a Peceților? De ce a trebuit să fie o descoperire a Tainei lui Dumnezeu? Pentru că Adevărul ne va face liberi, pentru că El vrea să fim liberi. 

„Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veți fi liberi!”

Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului.”

Dacă nu credeți, acea necredință vă duce în eroare, sunteți în robie din cauza învățăturii greșite. Ei credeau că sunt liberi, dar erau legați. Isus nu vorbea despre lanțuri și sclavie fizică, ci vorbea despre poziția lor spirituală greșită din cauza înțelegerii greșite a Cuvântului.

„Și robul nu rămâne pentru totdeauna în casă; fiul însă rămâne totdeauna.

Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.”

Sunteți liberi? „Amin!” V-a făcut El liberi? Ați auzit chemarea Jubileului? Ați auzit sunetul Trâmbiței Evangheliei? Ți-a strigat numele? Ai ieșit din sistem? Ai lăsat în urmă înțelegerea greșită a Cuvântului și ai ajuns la descoperirea Cuvântului, Adevărul care ne face liberi? Oh, slavă Domnului! Dacă ne-a eliberat și ne-a adus înapoi, atunci haideți să rămânem liberi, prieteni! Să luptăm pentru libertatea noastră, să ne păstrăm libertatea și să nu facem ce au făcut israeliții, să nu facem ce au făcut Neamurile în epocile Bisericii.

Această Mireasă este predestinată să ia o poziție diferită. Eu nu intru din nou în datorii, nu mă întorc în robie pentru că nu va fi un alt an Jubiliar; eu sunt chiar acum sub anul Jubiliar, Cuvântul mă face liber și mă ține liber. Eu nu voi renunța la libertatea mea pentru o viață ușoară.

Ascultați, fiecare epocă a Bisericii, când a primit un nou Adevăr, a trebuit să lupte pentru acel Adevăr. În Reformă, ei și-au dat viața pentru Adevăr; și-au dat viața pentru a traduce Biblia; și-au dat viața pentru a predica Scripturile contrar doctrinelor bisericii catolice. Ei au murit pentru aceasta, au suferit pentru aceasta, ei au fost în robie, în închisoare. De ce? Pentru că libertatea care vine din eliberarea lui Dumnezeu dată prin Cuvântul Său, a fost mai mare decât orice libertate pământească pe care au experimentat-o vreodată. Și ei au luptat pentru aceasta, s-au sacrificat pentru aceasta, au pierdut pământuri, au pierdut averi, au pierdut poziții, atât de valoroasă era libertatea în epocile Bisericii. Cât de valoroasă este pentru noi?

În fiecare epocă a Bisericii, Dumnezeu a adus o descoperire, iar acea descoperire a început să îndepărteze  ceea ce era contrar înțelegerii normale a zilei, astfel  a izbucnit un război spiritual. Pentru credincioși au venit greutăți, dificultăți, au trebuit să lupte, au trebuit să stea pe convingerile lor și să înfrunte orice au avut de înfruntat. Dar știți ce s-a întâmplat după un timp? După ce s-au luptat atât de mult, învățătura a devenit puțin mai larg acceptată, a devenit mai normală, totul a devenit puțin mai confortabil și s-au descurcat fără să se mai sacrifice atât de mult, așa că s-au obișnuit cu viața aceea.

Știți ce s-a întâmplat cu Israel? Israel a purtat bătălii pentru a-i alunga pe dușmani din țară, apoi au început să se bucure de roadele pământului, de fermele și de culturile lor. Ei i-au alungat pe dușmani departe dar au obosit să lupte. A fost luptă, luptă și tot timpul luptă, a fost o luptă continuă și ei voiau doar să se așeze și să se bucure de roadele muncii lor, de ceea ce le dăduse Dumnezeu. Astfel, l-au pus pe dușman sub tribut, și au spus: „Voi stați acolo, iar eu voi rămâne aici.” Dar cei pe care i-au făcut slujitorii lor, în scurt timp au ajuns ca ei să le slujească lor, deoarece s-au îndatorat intrând într-un tratat. În loc să continue cu Cuvântul și să-i alunge, ei au lăsat ceva să atârne, pentru că nu era un lucru mare. Astfel, au făcut un mic compromis, o mică afacere, „Tu stai acolo, eu voi sta aici și totul va fi bine iar eu mă voi bucura de binecuvântările Domnului.” Dar după o generație sau două, ei erau bărbați și femei legați de acel lucru, de canaaniți, filisteni sau orice au lăsat să rămână.

Libertatea a fost atât de valoroasă încât cineva a crezut că era destul de valoroasă ca să mori pentru ea. Dar când libertatea aduce o viață mai ușoară, și când urmează o altă generație care nici măcar nu este dispusă să se sacrifice pentru ea, ei renunță la libertate și la libertăți pentru că este mai ușor să ai confort și huzur, așa că nu mai luptă și nu se mai sacrifică.

Dar libertatea mea spirituală valorează mai mult de atât pentru mine. Merită lupta, prieteni!  Eu nu mă voi întoarce în acest an Jubiliar în țara mea numai ca să fac o înțelegere cu un bătrân ocupant ilegal, și să spun: „Poți avea zece la sută. Cât timp îmi dai mie nouăzeci la sută, este bine”, pentru că străbunicul ocupantului ilegal l-a alungat pe străbunicul meu. Este același duh bătrân, același compromis vechi, același lucru vechi strecurându-se înăuntru, dar noi nu-l vom lăsa să rămână. Eu nu renunț la libertatea mea pentru nimic. A fost o luptă prea grea și Dumnezeu a trecut prin atâtea ca să mi-o aducă înapoi. Eu voi rămâne liber! Nu voi mai permite ca o biserică să mă salveze; nu voi lăsa ca un alt om să se roage pentru mine; nu voi lăsa un predicator să citească Mesajul pentru mine și să-mi explice ce spune, eu nu mă întorc în acea robie religioasă.

Cuvântul v-a fost dat vouă, fiecăruia dintre voi. Ia-ți pământul și stai pe promisiunea ta, roagă-te, crede și rămâi ferm pe promisiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Acesta este pământul tău și tu alungi demonii de acolo. Nu dați armatei să facă aceasta, nu dați unui rege să facă aceasta, nici unui preot să facă aceasta în locul vostru. Acesta este primul semn al revenirii în robie: să aduci pe altcineva să facă lucrul greu pentru tine de rugăciune, citire, studiu, post și predicare. Nu îndrăzni să te întorci în robie prin acest fel de compromis. Acest pământ este al tău, și acel dușman amenință pământul tău. Întoarce-te la Cuvânt și alungă-l cu Sabia ta. Nu spune: „O, noi avem o comunitate frumoasă aici, avem toate aceste daruri și voi lăsa pe altcineva să facă aceasta.”

„Aceasta este moștenirea mea, este pământul meu, Cuvântul meu și nu voi face compromis, nu voi lăsa nici un diavol să-mi încalce promisiunea.”

Romani 8.14-17, spune:

„Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică…”

Acest Duh nu ne-a dus niciodată înapoi în robie, ca să ne mai temem pentru mântuirea noastră, să ne fie frică de ceea ce crede Dumnezeu despre noi, frică de ceea ce facem sau nu facem. Nu de aceea a venit Duhul Domnului, nu despre aceasta a fost vorba la Rusalii.

„Căci toți cei călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu.

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava” adică „Tată!”

Acest Duh te aduce înapoi la poziția ta originală de fiu al lui Dumnezeu. El te face un fiu al lui Dumnezeu; El te-a făcut fiul lui Dumnezeu. Tu ai fost întotdeauna un fiu al lui Dumnezeu dar nu pentru că mergi la biserica potrivită care are învățătura potrivită și stai sub o slujbă corectă, nu de aceea a venit Duhul. El nu a venit ca să te ducă înapoi în ceva care va instala o altă robie, ci El a venit ca să te ducă înapoi în pământul tău, ca să te facă împărat și preot și să ai stăpânire.

Tu ai autoritate, tu ai Cuvântul, deci nu-L da în mâna altuia, ci fii tu împărat și preot. Oh, aceasta nu înseamnă că renunțăm la darurile lui Dumnezeu.

Ascultați, când am nevoie de Cuvânt să mă învețe, am nevoie de un om înzestrat și pus de Dumnezeu să mă învețe acel Cuvânt. Dar, odată ce am învățat, acel Cuvânt este Cuvântul meu, este pământul meu, este moștenirea mea, și nu există nici un om pe acest Pământ care să-mi poată da o descoperire care vine de la Tatăl. Noi avem un duh de înfiere care ne face să strigăm „Ava”, adică „Tată!”

„Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos…”

Priviți unde ne duc aceste Rusalii. Ne duc direct în moștenire, direct la unirea cu Hristos, iar eu primesc ceea ce primește Hristos. Când a înviat, El a spus: „Mă duc la Tatăl Meu și Tatăl vostru. Du-te și spune-le fraților Mei, pentru că acum totul se schimbă.”  

„…dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.”

Aceasta este moștenirea noastră, prieteni! Dar nimic din toate acestea nu înseamnă să nu mergem la biserică, pentru că Dumnezeu ne-a spus să facem aceasta. Nu înseamnă că nu avem un păstor, că nu avem o slujbă încincită, că nu avem oameni cu daruri pe care Dumnezeu îi folosește ca să ne hrănească, să ne învețe și să ne binecuvânteze. Nu aceasta înseamnă.

Când au ajuns în moștenirea lor, în Israel, toți își dădeau daruri unul altuia. Cei care erau pe coastă i-au aprovizionat pe cei care erau în interiorul țării, iar cei din interior, au dat grâu celor care erau pe coastă. Astfel, noi încă avem nevoie unii de alții. Dar noi nu avem nevoie de nimeni să ne facă un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, nu avem nevoie de nimeni să vorbească cu Dumnezeu pentru mine. Există un singur Mijlocitor și Acela este Omul Isus Hristos, Domnul meu și Dumnezeul meu. El stă în spărtură pentru mine.

În mesajul Cele zece fecioare și cei o sută patruzeci și patru de mii, din decembrie 1960, fratele Branham a spus:

„…În anul al șaptelea, acolo a fost un preot care a sunat o trâmbiță. Și dacă un om a fost un sclav, nu-mi pasă care erau datoriile lui, el era liber.

Acum, acesta este un model al Trâmbiței Evangheliei. Poate că voi i-ați slujit diavolului toți acești ani în lanțuri, cu băutură, fumat, jocuri de noroc, păcat, lucruri murdare, nu contează ce ați făcut, dar când auziți sunetul Trâmbiței Evangheliei, acesta este un semn că puteți pleca liberi. Voi puteți pleca!

„Credința vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.” Acum ați auzit Evanghelia deplină și voi nu mai trebuie să rămâneți legați.”

Nu mă interesează ce este. Ascultați, noi vorbim despre robie și ne gândim la tot felul de lucruri. Rănile vechi pot fi robie; complexele vechi pot fi robie; propria noastră idee poate fi robie; propria noastră poftă și dorință pentru ceva poate fi robie, dar când tu auzi această Trâmbiță a Evangheliei, te aduce înapoi la poziția ta inițială. Tu nu trebuie să te mai confrunți niciodată cu un complex, ci te poți ridica, să pleci de acolo și să spui: „Am terminat cu tine! Doamne, eu nu cred că aceasta este parte din moștenirea mea, eu cred că pot fi liber de orice ar fi aceasta care atârnă asupra mea, care mă bombardează constant cu gânduri greșite. Tu ai spus că pot pleca liber. Am auzit Trâmbița Evangheliei și mă îndepărtez de lucrul acesta. Acum, eliberează-mă, Doamne!”

Dacă auzi Trâmbița Evangheliei, înseamnă că poți pleca liber, dacă vrei să fii liber. Dar dacă nu-ți place ce auzi și nu vrei să plătești prețul pentru libertate, există o întrebare: De ce ar vrea un fiu al lui Avraam, evreu născut în țară, să stea lângă un stâlp, să i se facă o gaură în ureche și să rămână un sclav pentru tot restul vieții? De ce ar face aceasta? Prin virtutea nașterii sale, el era sub o promisiune, avea drepturi asupra unei bucăți de pământ ca moștenire și acea bucată de moștenire era sub o binecuvântare, aceea îi producea lapte și miere, el avea bogăție, protecție, hrană și stăpânire, atunci de ce nu s-ar mai întoarce la siguranța pe care i-a dat-o Dumnezeu ca să-l țină liber și independent și care-i asigura toate nevoile? De ce s-ar fi dus la stâlpul Templului și ar fi lăsat ca un om să-i găurească urechea? De ce ar fi dispus să treacă prin durere? De ce s-ar fi pus singur în robie și s-ar fi despărțit de promisiunea pe care i-a dat-o Dumnezeu prin Moise?

Să vă spun de ce? Pentru că a trăit destul de mult ca să știe că libertatea vine cu un preț și nu mai era dispus să plătească personal prețul pentru a rămâne liber. Pentru a fi liber, însemna muncă și era riscant să fii liber, pentru că este nevoie de puțină tenacitate, puțină precauție, este nevoie de muncă să-ți lucrezi pământul, presupune un anumit risc, trebuia să-ți asumi riscul crezând că se va rezolva, că va funcționa. El a ajuns la acel stăpân care i-a oferit totul și el nu a trebuit să riște nimic, nu a trebuit să-și asume nici un risc.

Ascultați, acel om a ajuns în robie pentru că în viața lui ceva nu a mers bine, ceva a mers rău. A încercat dar a eșuat, apoi a intrat în datorii sau familia lui s-a îndatorat, ceva nu a mers bine în viața lui. El a avut libertate dar ei i-au luat-o pentru că a făcut alegeri greșite, a intrat în circumstanțe grele și a ajuns în robie. Și când a ajuns în robie, i s-a spus ce să facă, unde să meargă, când să facă un lucru, cum să-l facă; apoi i s-a dat mâncare, haine și cazare. Astfel, el nu a mai fost dispus să treacă din nou prin problema și trauma prin care a trecut pentru libertate, ci s-a mulțumit să rămână rob.

Eu vă întreb: De ce ar rămâne cineva într-un sistem denominațional? Când aud Adevărul, ei știu că pot avea libertate, știu înălțimile spre care pot zbura, promisiunile care sunt pentru ei, atunci de ce ar rămâne cineva într-un sistem denominațional? Pentru că, cumva ei știu că libertatea este riscantă. Libertatea este o muncă grea. Când ești atacat de canaaniți, tu trebuie să lupți cu ei; când vin vremuri grele, trebuie să strângi cureaua; când cineva trebuie să sape mai adânc în grădină, tu ești cel care sapă. Aceasta înseamnă libertatea.

Noi vorbim despre libertate, și libertatea este un mare bastion al societății americane. Libertate și independență! Eu cred că ideea de liberate pentru majoritatea oamenilor, este: „Eu sunt liber să primesc o indemnizație de asistență socială dacă lucrurile nu merg bine; sunt liber să am protecție de la guvern; sunt liber să am o casă și ar trebui să-mi fie garantată.” Dar nu aceasta este libertatea pe care se bazează această casă. Aceasta a fost clădită pe libertate. Dacă ești liber, mergi. S-ar putea să mori, s-ar putea să eșuezi, s-ar putea să mori de foame, dar totul este al tău. Poți să mergi s-o iei dacă vrei. Dacă îți asumi riscul, dacă ești dispus să încerci să te extinzi poți să muncești din greu și poți obține roadele și beneficiile asumându-ți riscul libertății. Dar noi am ajuns într-un punct în care această națiune, oamenii nu vor să înfrunte provocarea sau riscul libertății și se mișcă foarte repede în socialism. Perfect. Așa trebuie să fie. Aceasta nu-mi frânge inima niciodată. Dar avem o generație care a crescut, care a primit totul de-a gata, ușor și fără sacrificiu, fără greutăți, fără sărăcie, fără luptă și ei nu vor să lupte pentru libertate, ci vor să primească totul de-a gata. Astfel, ei renunță foarte repede la libertate ca să aibă o viață ușoară.

Aceasta se întâmplă și spiritual, prieteni! Este același lucru. Când nu vrem să ne purtăm propriile bătălii, nu vrem să ne rugăm noi înșine, nu vrem să postim când avem nevoie de un răspuns de la Domnul, ci mai bine mergem la predicator, pentru că, „El îmi va spune ce trebuie să fac.”

„Vreau să merg la biserica potrivită. Îmi iau familia și merg acolo, iau împărtășania și știu că dacă fac aceasta voi ajunge în Rai. Nu trebuie să mă lupt cu propria mea inimă; nu trebuie să-mi judec propriile gânduri; nu trebuie să lupt cu ispitele, ci pur și simplu mă supun codului de conduită al acestui sistem. Și dacă acest sistem este corect și eu mă încadrez în acest cod de conduită al acestui sistem…” Atunci îți va fi găurită urechea. „Dar este mai ușor și nu voi muri. Nu-mi va fi frică, nu voi lupta, nu voi avea nopți nedormite și…”

Eu aș prefera libertatea! Eu prefer libertatea! Să nu credeți că această strigare a Jubileului v-a adus la o viață ușoară. Nu vă înșelați, prieteni! Veți fi profund dezamăgiți. Această chemare la Jubileu v-a dat dreptul să vă luați pământul înapoi. Dar în absența Miresei în pământul ei, acolo sunt ocupanți ilegali care stau pe el.

Când eram sub stăpânirea denominațiunii, ne-am dus și am văzut un ocupant ilegal, ne-am întors la biserică și am spus: „Este cineva acolo, poți să-l scoți afară?  Fă-l să plece. Spune-mi ce să fac.” Dar sub chemarea Jubileului, știți ce se întâmplă? Îți spune: „Iată, ai o sabie. Acela este pământul tău. Du-te și alungă-i! Ești liber, ești un împărat, ești preot, aceasta este moștenirea, posesiunea ta.”

Când Biblia spune că El le-a dat copiilor lui Israel o țară pe care ei o posedă, acel cuvânt „posedă”, nu este așa: „Frate Chad, am un dar pentru tine și ți-l dau. Întinde mâna.” Aceasta înseamnă „a primi”, dar „a poseda” este diferit de „a primi.” Ei nu au primit țara ca un dar, ci El a spus: „Veți stăpâni țara. O veți lua în stăpânire.” Cuvântul „a poseda” înseamnă „a lua tu însuți.”

Acum, câți dintre voi vor să posede Cuvântul? Să posezi Cuvântul. Dar nu ți-L dă cineva într-o carte de rugăciune. Sau îți spune: „Hei, omule, de câte ori vii la biserică ai garanția că vei avea succes.” Nu este așa, ci va fi o luptă de la început până la sfârșit. Fiecare epocă a Bisericii a trebuit să lupte pentru noul Adevăr. Deci, ce credeți că va trebui să facem noi pentru Cuvântul întreg? Ar trebui să aleg un pat cu flori relaxant când alții au luptat și au navigat pe mări însângerate? Eu trebuie să lupt dacă vreau să câștig. Doamne, mărește-mi curajul!

Eu nu-mi dau libertatea nimănui altcuiva ca să facă toată munca pentru mine, iar eu să pot trăi într-un fel de societate socialistă care mă ține sub control, legat și limitat cu privire la întregul meu potențial. Nu este Dumnezeu bun?

În Cele zece fecioare, fratele Branham a spus:

„Vedeți, trâmbița a sunat și el a putut merge liber. Acesta este harul lui Dumnezeu. Acesta este anul Jubiliar, desăvârșirea. Ziua păcatului s-a sfârșit, frate! Eu vă spun fiecăruia care slujiți păcatului (pe casetă sau audiență vizibilă), fiecare care slujește păcatului, ziua păcatului s-a sfârșit! Isus a murit, voi nu mai trebuie să slujiți păcatului, nu trebuie să vă plecați în fața crezurilor și denominațiunilor. „Cel pe care Fiul l-a făcut liber, este într-adevăr liber.” Dacă vreți să mergeți liberi, să fiți liberi în Fiul, să vă dezlegați de toate lucrurile și să-L slujiți, veniți!”

Luptați pentru aceasta! Dacă ai o înțelegere denominațională greșită, luptă pentru cea corectă! Cum vei lupta pentru aceasta? Ascultă câte o casetă de câte ori ai ocazia, ascultă-l pe acest profet ca să curețe acea înțelegere veche. Ia o carte și citește-o; intră în Biblia ta, pune-te pe genunchi și spune: „Doamne, dă-mi mai multă descoperire. Eu nu mai vreau să fiu blocat așa cum am fost, ci vreau să intru în stăpânirea deplină a pământului meu.” Fă ceva ca să-l posezi. Luptă pentru el! Nu fi sclav, nu fi leneș, nu te teme să riști, fii liber! Libertatea este riscantă; libertatea își asumă riscuri; libertatea poate eșua. Ce se întâmplă dacă greșesc? „Ei bine, atunci te-ai ars. Ai terminat!” Eliberare! Libertate! Jubileu! Întotdeauna există o modalitate de a-l aduce înapoi, pentru că Dumnezeu vrea să fim liberi. Nu te teme să-ți stăpânești pământul, nu te teme să încerci o cultură nouă, este pământul tău. Nu te teme să sapi puțin mai adânc, nu te teme să explorezi puțin mai departe, este pământul tău.

În mesajul Mângâietorul, din octombrie 1961, fratele Branham a spus:

„Eu trăiesc prin Cuvânt. Isus a spus: „Este scris: „Omul nu va trăi doar cu pâine, ci prin fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Aceasta este tot. Și aceasta ne este dată ca moștenire. Este moștenirea noastră, Cuvântul.”

De la Geneza la Apocalipsa și tot ce este scris printre rânduri, este al meu.

În Unirea invizibilă a Miresei, fratele Branham a spus…Când a ajuns la acest mesaj, el și-a predicat mesajul de mulțumire și a început cu pelerinii. Deci, el și-a început mesajul de recunoștință cu pelerinii care au venit dintr-un ținut vechi, într-o țară nouă. Pentru ce au venit? Pentru libertate. Ce libertate? Libertatea de a se închina lui Dumnezeu conform conștiinței lor, în felul cum văd ei Scripturile. Este o modalitate bună de a începe un mesaj de ziua Recunoștinței. Nu vorbesc despre un curcan sau despre Squanto, ci vorbesc despre ceea ce îi conducea, ceea ce îi împingea.

Ascultați, ei căutau libertatea. Ce le-a făcut libertatea celor mai mulți dintre ei? I-a ucis. I-a ucis aproape pe toți în prima iarnă. Aproape că au murit pe drum, ei aveau rău de mare, au avut șansa să naufragieze. Ei și-au vândut pământul, și-au vândut proprietățile și au putut să ia doar lucrurile pe care au putut să le împacheteze în câteva cufere. Ei au renunțat la tot ce știau, la tot ce înțelegeau și le era familiar și s-au dus într-un loc nedezvoltat, sălbatic, fără străzi, fără sistem de canalizare, fără electricitate, fără piețe, fără nimic. Dar ce urmăreau ei? Să se poată închina lui Dumnezeu liberi de o biserică dominantă care-i obliga să adopte o învățătură falsă și o înțelegere falsă. Ce au vrut ei? Ei au vrut să se închine lui Dumnezeu conform Cuvântului Său, așa cum le-a fost descoperit și pentru aceasta au fost dispuși să traverseze Oceanul iar unii dintre ei au murit. Ei și-au vândut pământurile, i-au văzut pe cei iubiți murind, au săpat morminte pentru bebelușii lor, au săpat morminte pentru soții lor, dar nu au navigat înapoi iarna următoare când a venit corabia, ci au stat acolo ca să mai treacă printr-o iarnă. De ce? Pentru că libertatea spirituală valora mai mult decât viața lor, mai mult decât viața ușoară, mai mult decât confortul.

Așa a început această țară, prieteni! Dar priviți unde s-a ajuns acum. Este același lucru care s-a întâmplat cu Israel și același lucru care s-a întâmplat în epocile Bisericii, pentru că naturalul simbolizează spiritualul. Noi suntem în același loc, dar, slavă Domnului, noi am pornit deja în pelerinaj.

Pentru mine, merită să pierzi prieteni, merită să fii înțeles greșit de familie, să renunți la locuri de muncă. Eu am renunțat la ele; am renunțat la servicii pentru Cuvânt; am renunțat la vise ca să slujesc acestui Cuvânt; am renunțat la planurile de viitor pe care le aveam; am renunțat la legături familiare; am renunțat la o prietenie de lungă durată și nu am nici un regret, pentru că acest Cuvânt este viața mea; acest Cuvânt este libertatea mea; acest Cuvânt este siguranța mea; este lucrul care mă hrănește, mă îmbracă și continuă să toarne lapte și miere tot timpul. Acest Cuvânt este siguranța mea împotriva sclaviei, deoarece atâta timp cât rămân în Cuvânt, conform Cuvântului Său, promisiunea Sa va fi mereu asupra mea și El Se va îngriji mereu de nevoile mele. El îmi va da întotdeauna răspuns la întrebările mele; El îmi va da întotdeauna descoperirea în ceasul în care am nevoie de ea; El mă va vindeca; El mă va elibera și va face tot ce a promis că va face. Dacă rămân în pământul meu și în Cuvântul Său, El mă va păzi conform promisiunii Sale.

Deci, care este siguranța mea împotriva sclaviei? Acest Cuvânt. El este libertatea mea. Și nu contează cât de greu devine, câți oameni Îl atacă sau câte bătălii va trebui să duc.

Ascultați, nu renunța niciodată la nici o fărâmă din pământul tău și nu te preda sclaviei pentru nimic din lume. Libertatea și siguranța ta vin din acest Cuvânt. Protecția ta, eliberarea ta, mâncarea ta, hainele tale, totul vine din acest Cuvânt. Să nu-L părăsiți niciodată!

Fratele Branham vine aici cu acest mesaj de ziua Recunoștinței, Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, unde spune:

„Poate veți zice: „Ce are aceasta de-a face cu ziua Recunoștinței? Despre ce vorbești, frate Branham? Este nouă fără un sfert și nu ai spus nimic despre ziua Recunoștinței. Ce mesaj cu această ocazie pentru mine! Da, într-adevăr!”

Ce mesaj este acesta? „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos.” Câți sunteți recunoscători pentru aceasta? „Amin!”

„Ce mesaj cu această ocazie pentru mine! Da, într-adevăr! Părinții pelerini au fost foarte recunoscători pentru noul lor fel de viață descoperit, fiind separați de vechile denominațiuni și crezuri engleze. Ei puteau să se căsătorească cu noul Cuvânt uns pentru epoca lor. Acesta este Adevărul. Noul Cuvânt uns pentru epoca lor, pentru ziua lor. Așa putem fi recunoscători și noi, ca pelerini, ca Avraam, separându-ne de lucrurile lumii, de toate legăturile noastre.

Avraam a fost un pelerin. Dumnezeu ne-a separat de toate religiile moarte, (eu îi vorbesc acum întregii națiuni), de toate crezurile moarte. La ce? El ne-a separat și ne-a deschis o Țară nouă, un Mesaj nou pentru această zi.”

Ce a făcut Dumnezeu? Ne-a adus înapoi la moștenirea noastră originală. Un nou Mesaj, o nouă Țară pe care a deschis-o pentru noi. Noi am părăsit vechile sisteme denominaționale. A fost riscant? Da. Au fost momente când a fost dureros? Da. A trebuit să porți lupte? Da. Merită? Amin. Eu nu sunt pregătit să mă așez și să fac compromisuri ca să fie ușor. Odihna mea vine numai dincolo de Râu.

Eu sunt aici ca să-mi stăpânesc pământul, să rămân cu acest Cuvânt, să aud chemarea Jubileului și să mă întorc la poziția mea de fiu sau fiică a lui Dumnezeu, și nu vreau să renunț la aceasta pentru nimic.

Credeți că sunetul Jubileului iese prin acest Mesaj? Credeți că este Trâmbița Evangheliei în epoca a șaptea, sub sărbătoarea Trâmbițelor? Credeți că are o eliberare de orice păcat, spălat prin Apa Cuvântului? Crezi că te vei elibera din robia ta? „Amin!” Crezi că te va aduce înapoi în moștenirea ta, în poziția ta de fiu și fiică a lui Dumnezeu? „Amin!”

Oh, nu există niciodată ceva mai bun pentru noi decât să auzim acest Mesaj! Este chemarea Jubileului; este Trâmbița; este aducerea noastră înapoi la ceea ce a fost la Rusalii; înapoi la Jubileu; înapoi la libertate! De aceea, să rămânem liberi, prieteni! Să ne bucurăm de libertatea noastră, să explorăm libertatea noastră, să luptăm pentru libertatea noastră, s-o apărăm, să-i aducem onoare, pentru că Dumnezeu este bun.

Când ne gândim cât de mult noi, ca popor al Lui Dumnezeu, am eșuat de-a lungul epocilor Bisericii… Ascultați, acele ființe umane din urmă, care au făcut acele greșeli, au umblat în ignoranță și au făcut lucruri greșite, au fost exact ca tine și ca mine. Dar Dumnezeu avea un Plan. El avea de gând să restaureze, El voia să aducă Cuvântul înapoi, iar noi trăim în ceasul chemării Jubileului. Această chemare Jubiliară ne va reașeza în poziția noastră și ne va aduce înapoi într-un trup glorificat.

Știți de ce nu putem să ne oprim și să facem o denominațiune? Pentru că nu am luat tot pământul, nu i-am alungat pe toți dușmanii, pentru că încă sunt în carne hibridă, și pentru că eu trebuie să lupt și să presez înainte, pentru că am o promisiune, promisiunea că într-o zi acești atomi se vor schimba.

Știți ce vrea diavolul să facem? El vrea să ne oprim. Știți ce vrea diavolul să facă cu tine? El vrea să facă libertatea ta spirituală atât de dificilă, încât să fii dispus să faci compromisuri pentru puțină pace, deoarece el este amenințat de libertatea ta, de poziția ta cu Dumnezeu. Diavolul știe că dacă te poate duce doar într-o mică legătură, poate doar într-o mică datorie la început, sau poate…Dar eu spun: „Nu va fi așa ușor, diavole! Dumnezeu m-a adus înapoi la chemarea Jubileului și vreau să rămân liber.”

Ascultați, prieteni! Nu este ca și cum am face o greșeală, nu este ca și cum ne-am întoarce la aceste lucruri mărunte și am fi prinși de aceste mici cârlige agățate de noi din cauza situațiilor și a relațiilor și ne trezim legați. Și vreau să vă întreb din nou: Credeți că acest Mesaj este Trâmbița Evangheliei, chemarea Jubileului? Aceasta înseamnă că de fiecare dată când o auzi, poți pleca liber. De fiecare dată este o chemare proaspătă la Jubileu pentru tine. Aceasta nu a fost ieșirea în libertate numai în anul 1987, 1992, 1999 sau în anul 2025, ci când ai auzit-o, tu poți merge în libertate de fiecare dată când auzi această Trâmbiță a Evangheliei.

Deci, de fiecare dată când diavolul aduce o mică datorie în calea ta, puțină robie sau pune un alt cârlig al lumii înăuntrul tău, când auzi acest Mesaj, spune-i diavolului: „Eu sunt liber. Nu trebuie să stau în acest loc. Pot merge mai departe. M-ai prins în capcană, dar eu ies din capcana ta pentru că am auzit Trâmbița Evangheliei care îmi spune că sunt liber. Eu sunt un fiu al lui Avraam și am dreptul la această moștenire. Mai mult, eu am duhul unui fiu, un duh de înfiere, care strigă: „Ava!”, adică: „Tată!” Eu sunt un moștenitor, un împreună moștenitor cu El, un fiu al lui Dumnezeu. Eu nu trebuie să stau în capcana ta, în robie, pentru că există o chemare care mă cheamă înapoi în libertate.”

Știți ce a spus fratele Branham? „Când ai auzit Trâmbița aceea, indiferent unde te aflai, indiferent ce făceai, dacă săpai într-un câmp, dacă săpai cartofi, puteai să lași sapa jos și să pleci liber. Nu trebuia să plătești nimic, nu trebuia să faci nimic.”

Când auzi acest Mesaj, lași jos orice ți-a pus diavolul în mână și orice treabă ți-a dat, nu vei spune: „Trebuie să fac aceasta bine”, „Trebuie să-mi dau seama de aceasta”, „Când voi plăti pentru toate acestea…” Tu nu trebuie să plătești nimic, pentru că Sângele lui Isus Hristos a plătit pentru toate datoriile. Ești liber! Ești total eliberat de fiecare dată când auzi sunetul Trâmbiței. Nu acceptați înșelăciunea diavolului.

Știți ce încearcă diavolul să vă facă? El încearcă să vă facă să mergeți pe alt drum. Te bagă într-un program de lucru sau în ceva legătură ca să-ți poată ține mintea legată în continuare, spunând: „Ei bine, dacă trec peste aceasta”, „Dacă pot să-mi dau seama de aceasta”, „Dacă pot să nu mai fumez, dacă pot să mă las din a mesteca tutun”, „Dacă aș putea să nu mă mai uit la lucrurile acelea, mă voi simți liber să mă întorc.” Nu aștepta până atunci. Du-te acum înapoi la pământul tău și ai încredere că Dumnezeu te va elibera de fiecare legătură cu care te-a legat diavolul. Și dacă mai există un cârlig, dacă mai este încă cineva în pământul tău, doar luptă-te împotriva lor în fiecare zi a vieții tale, și spune: „Nu-ți voi permite să stai aici, pentru că acesta este pământul meu. Acest trup mi-a fost dat  mie să-l stăpânesc spre slava Domnului și nu-l voi lăsa pradă poftei, alcoolului sau tutunului. Nu mă las pradă minciunilor, mândriei sau fricii și te alung de pe pământul acesta, pentru că am auzit sunetul Trâmbiței, știu cine sunt și care este poziția mea.” Aceasta nu este treaba altcuiva, ci este treaba pe care trebuie s-o facem noi.

Când au venit părinții pelerini, ei nu l-au chemat pe regele Angliei să-i spună: „Veniți și construiți-ne o mică comunitate aici, faceți grădini și ne vom ridica o casă.” Ei doar au străbătut singuri preria, au tăiat copacii, au săpat grădini și au construit case. De ce? Pentru că libertatea a meritat.

Pentru mine merită, prieteni! Și sper că merită și pentru voi. Sper să ajungeți în punctul în care, dacă ești ultima persoană de pe acest Pământ care este liberă de orice legătură religioasă și de capcanele acestei lumi, vei sta în picioare și vei lupta. Suntem doar doi? Suntem doar zece dintre noi? Este doar unul dintre noi? Mai bine mor decât să renunț la libertatea mea spirituală și la drepturile mele ca fiu al lui Dumnezeu. Aș prefera să mor.

Prin aceasta au trecut reformatorii; prin aceasta au trecut în timpul inchiziției spaniole; așa au mers frații pelerini; așa arată libertatea. Îmi place!

Galateni 5.1:

„Stați tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți din nou în jugul robiei.”

Câți vreți să stați tari în libertate? „Amin!”

El le-a vorbit galatenilor care s-au întors la Lege, încercând să adapteze Legea cu harul, să le amestece împreună, ca să aibă ceva ce puteau face ei pentru a câștiga ceva sau să arate ceva și să revină la tăierea împrejur, la zilele și la lunile de sărbătoare, dar Pavel le-a spus: „De ce vă încărcați din nou cu vechea robie religioasă? Rămâneți liberi și nu vă mai lăsați prinși în acel jug.”

Și eu spun: Dumnezeu a făcut aceasta eliberându-ne prin acest Cuvânt, prin acest Mesaj. Pentru mine, este o chemare Jubiliară și vreau să rămân liber.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, sfinților!

Oh, Doamne, ajută-mă să mă sacrific așa cum au făcut părinții pelerini.

Prieteni, acei primi credincioși ai Mesajului, imediat după ce profetul a părăsit scena, s-au luptat ca să aibă doar o carte. Sunt niște frați pe care i-am întâlnit și care au primit doar o carte, pe care au dat-o mai departe din casă în casă. Cineva din casa aceea a copiat-o cu mâna ca s-o aibă, pentru că nu era nimic altceva disponibil din Mesaj. Ei au avut o singură carte, o singură predică, și dacă cineva a înțeles-o a împrumutat-o tuturor celorlalți din biserică. Și când ajungeau acasă, ei luau hârtie și pix și scriau toată acea carte cu mâna. Iar noi nu ne facem timp să citim cartea. Ce-ar fi dacă ar trebui să copiem cu mâna întregul Mesaj? Pentru ei a meritat, a fost egal cu libertatea lor pentru că ieșeau din catolicism, ieșeau din denominațiuni, veneau din întuneric la Lumină. Era noul lor pământ, era libertatea lor. Ei au muncit să facă rost de cărți, s-au străduit să găsească casete și le-a fost greu să le ia de pe bandă magnetică și să le distribuie. Au muncit din greu să le pună în tot felul de formate, și acum noi Îl avem în format digital atât de ușor. Și avem și cărți disponibile.

A fost cineva care a știut că merită, așa că a investit bani, efort și timp în aceasta iar eu sunt recunoscător că a făcut-o. Dar eu nu voi face ca America. După părinții pelerini și după războiul pentru Independență, America este dispusă să renunțe la toate acele lupte grele și la libertăți doar pentru a avea o viață mai ușoară spiritual. Dar eu nu vreau aceasta, ci vreau să continui să presez înainte, să continui să lupt, să continui să merg mai departe și să-mi asum riscuri, să-mi asum șanse, spre slava lui Dumnezeu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, prieteni!

Mai mult ca oricând, sper că în dimineața aceasta, vreți să rămâneți liberi; sper să auziți chemarea Jubileului în acest Mesaj; sper că vreți să fiți liberi și că doriți să rămâneți liberi. Să ne plecăm capetele și să ne rugăm.

Doamne, Isuse, Tu ne-ai adus înapoi la anul de îndurare și ne-ai arătat atât de clar, prin slujba profetului, că nu putem rata aceasta. Dar, Doamne, noi suntem atât de predispuși să cădem înapoi în vechile obiceiuri, la vechile căi, la alegerea drumului ușor, de aceea Doamne, Isuse, Te rugăm Dumnezeule, să ne ajuți să stăm tari în libertate, așa cum Tu ne-ai făcut liberi. Ajută-ne să nu ne întoarcem sub jugul de robie al religiei și a ideilor religioase, ci ajută-ne să rămânem liberi prin descoperirea acestui Cuvânt. Ajută-ne să nu renunțăm la filiațiune pentru calitatea de membru de biserică, ci ajută-ne să rămânem liberi ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.

Doamne, Îți mulțumim și Te rugăm să faci fără putere orice mic cârlig pe care diavolul încearcă să-l pună în noi când auzim această chemare jubiliară, de fiecare dată când auzim Cuvântul proaspăt, să ne îndepărtăm de aceste lucruri. Noi putem să ripostăm, putem să cedăm, să ne dăm bătuți sau să stăm liniștiți, dar ajută-ne să ne străduim să posedăm, să continuăm să insistăm până ajungem la plinătatea moștenirii pe care ne-ai promis-o.

Te iubim, Doamne! Îți mulțumesc pentru poporul Tău și Te rog să faci să plecăm de aici mai hotărâți ca niciodată să-Ți rămânem credincioși, să rămânem în acest Cuvânt și să-L facem să fie totul pentru noi, pentru că El este libertatea noastră. Tu ne-ai promis totul în Cuvântul Tău și descoperim că în Cuvântul Tău se află fiecare nevoie a noastră. Ajută-ne să rămânem cu acest Cuvânt, Doamne!

Te rog să ne îndrepți, să ne vindeci, să ne faci încă odată liberi prin Cuvântul Tău, prin Sângele Tău. Eliberează-ne, Doamne, din robie! Eliberează-ne din capcanele diavolului! Eliberează-ne din datoriile și din robia noastră! Doamne, dacă auzim Trâmbița Evangheliei, ajută-ne să știm în interiorul nostru că putem fi liberi.

Doamne, profetul Tău ne-a spus și Tu ai spus în Cuvântul Tău că, dacă vrem, putem pleca liberi. Doamne, mărturisim că vrem. Ajută-ne, Te rugăm!

Te rugăm să binecuvântezi poporul Tău, și să plecăm de aici nu ca victime, nu supuși, nici măcar ca membri ai unei societăți, ci să putem pleca împreună cu Hristos, fii și fiice ale lui Dumnezeu în poziția noastră față de Cuvânt. Și fie ca niciodată să nu o părăsim.

Te iubim, Doamne și Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi în acest ceas, pentru libertatea pe care ne-ai dat-o, știind ce vei face în această zi și eliberându-ne complet de orice robie sub care eram. Tu ne-ai eliberat complet. Nu a trebuit s-o faci, dar Îți suntem recunoscători că ai făcut-o, și vrem să-Ți slujim în toate zilele vieții noastre cu recunoștință. Vrem să rămânem credincioși Cuvântului Tău.

Te iubim și Îți mulțumim pentru toate acestea. Fie ca binecuvântările Tale să rămână cu Cuvântul Tău și fie ca Cuvântul Tău să aducă schimbări în viețile noastre. Te rugăm, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                            -AMIN-