Îţi mulţumesc, frate Tom. Vrei să dai volumul mai tare, te rog? Era să nu mai vin în seara aceasta pentru că sunt gripat.
I-am spus fratelui Cocs să-i transmită fratelui Neville să meargă mai departe şi să ţină el serviciul pentru că eu sunt răcit, dar fratele mi-a zis: „Mai bine vino, frate Bill.” Sfatul lui este bun, mai ales că-mi place să fac un astfel de efort. Adevărul este că sunt prea răguşit ca să predic, dar aş putea să vă vorbesc puţin cu ajutorul acestui microfon.
Nu ştiu de ce, dar răguşesc întotdeauna când vin în Indiana. Zona aceasta este foarte umedă şi se pare că nu-mi face bine. M-am rugat pentru problema aceasta dar se pare că vine oricum. Eu am încercat să fac totul cât se poate de bine pentru că aceasta aşteaptă Dumnezeu.
Am credinţa că El vă va binecuvânta pe toţi, în mod deosebit, pe parcursul acestui serviciu care va ţine vineri, sâmbătă şi duminică. Serviciile vor continua mâine seară, aşa-i frate Neville? (Da). Deci vom continua mâine seară.
A trebuit să vin aici, apoi am mers să vorbesc în faţa unui grup de misionari din Louisville. Cred că în acest raliu al misionarilor sunt reprezentate 27 de naţiuni. Ei m-au chemat la adunarea lor de mâine seară ca să le vorbesc câteva minute. (Cineva spune: „Vrei să te rogi pentru omul acesta?”)
Pune mâna dreaptă pe el, frate. Tatăl nostru ceresc, Te rugăm în Numele Fiului Tău preaiubit, Isus, să-Ţi reverşi binecuvântările peste noi şi să faci ca vindecarea să vină peste fratele nostru care pare foarte grav bolnav. Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii.” (Iacov 5.16), de aceea, împreună cu aceşti oameni Te rog în Numele Domnului Isus să-l vindeci chiar acum pe fratele nostru. În timp ce fratele stă cu mâinile peste el, reprezentând mâinile Domnului nostru Isus, ne unim cu toţii în rugăciune şi o trimitem la Tine, în Numele lui Hristos, pentru ca fratele bolnav să se refacă repede din boala pe care o are. Amin.
Domnul să te binecuvânteze, frate. Duceţi-l la aer pentru că aici este foarte cald.
Domnule, dacă vrei poţi să ieşi afară, sau poţi sta undeva mai în spate ca să primeşti aer. Domnul Isus cunoaşte toate poverile şi necazurile noastre şi ni le poartă.
Duminică dimineaţa va fi un serviciu la răsăritul soarelui, adică la ora 6.00. Câţi din voi agreează serviciile la răsăritul soarelui, în dimineaţa de Paşti? Sunt minunate şi noi aşteptăm o mare binecuvântare.
Deci, dacă va fi cu voia Domnului vom avea un serviciu la răsăritul soarelui, de la ora 6.00 la 7.00. apoi vă veţi întoarce la casele voastre pentru micul dejun, pentru ca la 9.30 să înceapă serviciul obişnuit de şcoală duminicală.
Fratele Neville va fi aici aşa că, imediat după şcoala duminicală, vom avea un serviciu de botez, prin scufundare. Astfel, dacă nu aţi fost botezaţi şi doriţi s-o faceţi; dacă sunteţi creştini şi credeţi în dumnezeirea lui Isus Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; dacă vreţi să luaţi parte la părtăşia noastră, vom fi bucuroşi să vă avem aici duminică dimineaţa, pentru scufundare, cam pe la ora 10.00. Să vă aduceţi haine. Dacă nu aveţi, aici sunt haine de diferite mărimi. Din câte ştiu însă, nu sunt haine bărbăteşti, dar oricum, ne vom bucura să vă avem aici în dimineaţa de Paşti.
Duminică după-amiază se va ţine un serviciu funerar. Cred că este vorba de cineva care s-a convertit la predica fratelui Neville. Dacă nu greşesc, numele ei este East sau aşa ceva.
Am fost sunat de la capelă şi am fost întrebat dacă eu, fratele Neville şi câţiva dintre fraţi de aici am vrea să mergem acolo să cântăm şi să ţinem un serviciu duminică după-amiază la ora 14.00, la Capela Mottaz. Eu nu mi-o amintesc pe femeia aceasta. (O soră spune: „Frate Bill, numele ei este Edna Justice şi a venit de puţine ori aici.”).
Edna Justice…s-ar putea s-o cunoaşteţi. Cred că este o soră tânără, aşa-i soră? „Da, avea 29 de ani.” O femeie tânără. Mama ei m-a sunat şi mi-a spus că rămân în urmă doi sau trei copii mici. Desigur, este foarte trist.
Aceasta arată partea rea a acestei vieţi muritoare, nu-i aşa? Totuşi, dacă a fost în Hristos în seara aceasta îi este mai bine decât oricăruia dintre noi. Ea a trecut prin Valea umbrei morţii, pe unde trebuie să trecem fiecare dintre noi. Da, într-o zi şi eu şi voi vom călători pe acolo, dar nu va trebui să trecem Iordanul singuri pentru că El este Salvatorul nostru.
Dacă doriţi, puteţi veni la capela Mottaz. Se află pe locul unde pe vremuri era Casa funerară Scott şi Cobs. Deci, duminică la ora 14.00. Apoi duminică seara vom avea serviciul obişnuit de Paşti şi probabil vom predica despre moarte, îngropare şi înviere.
În ce priveşte săptămâna viitoare, nu ştim ce va face Domnul nostru – dacă vom continua cu serviciile sau vom face altceva.
Am putut recunoaşte mulţi predicatori din împrejurimi, ceea ce m-a bucurat, iar cineva mi-a spus că este aici şi fratele Fuller. Unde eşti, frate Fuller? Nu eşti fratele care obişnuia să mă ducă la diferite adunări din New York? Mă bucur să te văd, frate. Domnul să te binecuvânteze.
Văd şi un alt predicator micuţ, pe care fratele Tom nu l-a cunoscut. Nu ştiu numele băiatului, ci ştiu doar că i se spune Junior Jackson. Frate Jackson, ridică mâna. Ne bucurăm să te avem printre noi. Fratele este de lângă Elisabeth, de la Biserica Metodistă, unde voi ţine în curând un serviciu, dacă va fi cu voia Domnului. După aceea voi merge în câmp pentru că urmează campania din India.
Cu fiecare zi care trece este tot mai mult şi mai mult pentru mine, de aceea aş vrea să mă purtaţi în rugăciune.
Astăzi este vinerea mare şi cred că la ora asta, la Ierusalim, soarele este deja destul de sus. Toată ziua de ieri oamenii au bătut vechea cărare pe care urmele picioarelor însângerate ale Purtătorului crucii au atras lacrimi, plânsete şi suferinţe. Multe catedrale mari din lume au sărbătorit acest timp memorial căci, dacă ar fi vreun timp pe care lumea ar trebui să-l sărbătorească, acela este acum, în acest timp de necaz.
Am văzut că aveţi o orgă mică şi-mi place aceasta. Sunt cam demodat şi mă întreb dacă este cineva care ar putea să ne dea un ton pentru cântarea: „Isuse, ţine-mă aproape de cruce.” Este una din acele cântări vechi, de inimă, pe care obişnuiam să le cântăm pe vremuri. Aş vrea să ne unim cu toţii glasurile, căci îmi place aceasta.
„Este un izvor scump
Fără bani, pentru toţi.
Un izvor vindecător
Care curge din muntele de la Calvar.”
Câţi din voi cunosc măcar un vers din această cântare? Cântaţi cu mine, apoi haideţi să tragem perdelele şi să mergem cu o mie nouă sute de ani în urmă.
Ce jertfă! Asemenea lucru nu a mai cunoscut niciodată lumea, de aceea a fost zguduită cu putere. Nu aţi vrea să staţi şi voi în părtăşie şi în binecuvântări împreună cu El?
Haideţi să cântăm acum în felul acela de modă veche; cântaţi ca şi cum aţi fi singuri. Frate Tom, vrei să mă ajuţi să conduc cântarea, căci eu nu prea am voce acum.
„Isuse, ţine-mă aproape de cruce.
Acolo este un izvor scump
Fără bani, pentru toţi.
Un izvor vindecător
Care curge din muntele de la Calvar.
În cruce, în cruce,
Fie slava mea veşnic,
Până când sufletul meu rănit va găsi
Odihnă dincolo de Râu.”
Haideţi să murmurăm încetişor în timp ce avem capetele plecate. Mă întreb dacă n-aţi vrea să vă rededicaţi viaţa lui Hristos şi să spuneţi: „Doamne Isuse, adu-Ţi aminte de mine, căci preţuiesc ostenelile Tale, suferinţa, sângerarea şi moartea pe care ai acceptat-o pentru mine. Eu nu sunt vrednic dar îmi voi ridica mâna ca să mă vezi, căci doresc să-mi rededic viaţa.” Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.
În ordine. „Doamne, doresc ca în această zi, care este vinerea mare, să-mi rededic viaţa pentru Tine.” Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Tată, Te rog să-i binecuvântezi pe toţi cei care au ridicat mâna şi pe cei care nu au avut curaj s-o facă. Te rog să-i binecuvântezi pe fiecare în parte.
Noi ne gândim la Calvar, locul în care Dumnezeu, Mântuitorul nostru, a stat în ruşine iar după ce a fost luat jos de pe cruce, nişte oameni bogaţi au luat trupul Lui şi l-au rugat pe Pilat să li-L dea ca să-L pună într-un mormânt nou, după ce L-au înfăşurat într-o pânză curată.
O, ce simţământ trebuie să fi fost peste ucenicii Săi! Păreau învinşi, pentru că Cel în care se încrezuseră atât de mult, S-a dus, dar nu pentru multă vreme deoarece era o Jertfă de sânge. Atâta tot. Într-o zi, El a înviat şi atunci a venit din nou bucuria.
Doamne, în seara aceasta Te rugăm să ne ajuţi să vedem suferinţa îndurată de Tine pentru răscumpărarea noastră şi tristeţea care Te-a cuprins pentru bucuria noastră.
Ajută-ne să ne predăm vieţile în slujba Ta, iar sufletele noastre să privească spre Calvar ca să vadă ce moarte îngrozitoare ai îndurat. O, ce crud poate fi păcatul!
Ajută-mă şi pe mine, ca slujitor al Tău, căci am o voce atât de slabă, iar copiii Tăi aşteaptă să audă ceva din Cuvânt. Ajută-mă să împart Cuvântul vieţii, fiecăruia dintre ei, în timp ce ne rededicăm vieţile şi inimile noastre. O, când ne gândim la sacrificiul Tău, inimile noastre varsă lacrimi de recunoştinţă şi Te rugăm să ne ajuţi în Numele lui Hristos. Amin.
Aş vrea să-mi acordaţi atenţia voastră neîmpărţită şi să vă rugaţi pentru mine în timp ce vom citi din Cuvântul Domnului, din Isaia 53.
Probabil aţi ascultat cu toţii transmisiunile radio. Eu m-am gândit toată ziua la Hristos şi la sacrificiul Lui, dar nu am putut merge nicăieri ca să fiu puţin singur, să îngenunchez şi să plâng gândindu-mă la ceea ce s-a întâmplat la Calvar.
Nu am apucat să ascult nici unul din programele radio dar probabil s-a predicat din Evanghelii. Poate mâine seară ne vom apropia şi noi şi vom privi din acel punct de vedere. Dar în seara aceasta ne vom întoarce în Vechiul Testament, pentru că aş vrea să vă vorbesc despre cruzimea păcatului şi despre preţul plătit pentru ca noi să putem scăpa de păcatul din vieţile noastre.
Cu şapte sute doisprezece ani înaintea venirii lui Hristos, prorocul Isaia a putut spune următoarele cuvinte, prin ungere:
„Cine a crezut ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste el şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea ce drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis deloc gura, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…Dar, după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isaia 53.1-10).
Dacă ar fi să aleg un titlu, l-aş lua din versetul 6: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea ce drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”
Noi ne bucurăm întotdeauna când Domnul este prezent printre noi, dar v-aţi gândit cât a costat aceasta? V-aţi dat seama ce preţ a fost plătit, ce judecată şi ce pedeapsă a îndurat El din pricina păcatului? Cât de crud trebuie să fi fost păcatul ca să-L facă pe Fiul lui Dumnezeu să meargă la Calvar, unde a fost lovit de Dumnezeu, care Şi-a întors faţa de la El şi L-a lăsat să sufere. Priviţi cine era El.
În timp ce voi vorbi am să ilustrez un mic tablou. Pentru aceasta, haideţi să facem cu toţii o mică excursie în timp şi să ne întoarcem cu o sută de milioane de ani înainte să fi fost lumea, când nu exista nici o stea şi când nu se vedea nimic altceva decât spaţiu. Tot acel spaţiu era Dumnezeu, căci la început era numai Dumnezeu.
Acum vom privi cum vine la existenţă o mică lumină albă, un fel de aureolă. Aceea era Fiul lui Dumnezeu, Logosul, care a ieşit la început de la Dumnezeu.
El a început să se gândească cum va arăta lumea şi a făcut tot planul ei în gândul Său, apoi a spus: „Să fie lumină!”
Imediat a apărut o fărâmă de atom şi a avut loc prima explozie atomică. Apoi atomii s-au adunat şi au format prima stea, ca o bucată de „proiectil”, care a zburat prin aer.
El a privit-o, poate, câteva milioane de ani pentru că nu se grăbea. Avea o mulţime de timp la dispoziţie, o veşnicie, căci El era Începutul şi Sfârşitul, iar timpul nu exista.
Apoi a zburat altceva pe cer, iar El ce a făcut? A scris prima Biblie: Zodiacul. A început cu Fecioara, pentru că aşa urma să vină El prima dată; şi a încheiat cu Leul: a doua Sa venire. A doua Biblie a fost scrisă de Enoh şi pusă în piramidă, iar a treia este aceasta. (Fratele Branham arată Biblia sa).
Vedeţi? Dumnezeu lucrează întotdeauna prin numărul „trei”, pentru că descoperirea lui Dumnezeu este desăvârşită în „trei”: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt. El este desăvârşit în neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt. Da, Dumnezeu este desăvârşit în trei. Dar şi pe noi ne-a făcut desăvârşiţi tot în „trei”: trup, suflet şi duh, iar trupul ne este controlat de nervi, sânge şi celule (carnea); deci tot trei. Totul este desăvârşit în trei.
Pot vedea cum acea aureolă micuţă se mişcă peste lumea care era o zgură îngheţată şi arăta ca un mare aisberg. Ea s-a apropiat de soare şi a început să se învârtă în jurul lui, iar când a făcut aceasta gheţarii au început să se topească.
S-a format Texasul şi câmpiile lui. Noi am fost învăţaţi cum au venit gheţarii pe aici în jos şi cum au înaintat până în Golful Mexic şi aşa mai departe.
Acum suntem în Geneza 1, când Dumnezeu S-a mişcat şi a despărţit apele de cer. Apoi a făcut luminătorii şi toată creaţia Sa. Au urmat copacii, plantele şi toate celelalte. Ce postură minunată a avut El! Îi plăcea pentru că era frumos şi S-a gândit că este bine, dar nu putea să lase lucrurile în starea aceea, aşa că a spus: „Să facem (plural) om după chipul Nostru (plural).” (Geneza 1.26).
Când Dumnezeu l-a creat pe primul om, l-a făcut un duh, pentru că era după chipul lui Dumnezeu sau al Fiului Său, al Logosului. Acela a fost primul om şi lui i s-a dat stăpânire asupra pământului, ca să coordoneze viaţa animalelor, exact aşa cum face Duhul Sfânt cu credinciosul: „Du-te acolo şi fă cutare lucru!” Dacă am fi pe deplin predaţi Domnului, El ne-ar conduce prin Duhul Sfânt, exact cum a condus Adam animalele.
Apoi El s-a gândit că ar fi bine să facă un om din ţărâna pământului, pentru că nu era nici un om care să lucreze pământul, nici o fiinţă fizică. Astfel, l-a făcut pe om din ţărâna pământului. Acesta este punctul în care ştiinţa şi creştinismul nu se pot înţelege. Ştiinţa susţine că omul a venit dintr-o viaţă diferită, pe când noi spunem că a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Adevărul este că omul făcut din ţărâna pământului nu este după chipul lui Dumnezeu, ci după al animalelor. Eu nu cred în lanţul evoluţiei, care susţine că toţi se trag dintr-o singură celulă. Aceasta este teoria evoluţioniştilor.
Desigur, eu cred că noi evoluăm de la un om la altul, dar când Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, nu l-a făcut după chipul Său. El îl făcuse deja pe om. Biblia spune că El a suflat suflare de viaţă în nările omului şi acesta a devenit un suflet viu. Deci sufletul omului este natura duhului.
Astfel, când sunteţi născuţi din nou, nu primiţi un alt duh, ci o natură nouă a acelui duh. Deci este acelaşi duh dar cu natură nouă.
Dacă luaţi doi oameni şi-i puneţi unul lângă altul, amândoi sunt la fel, dar unul este păcătos, iar celălalt creştin.
Poate că unul spune: „Eu am acelaşi duh ca şi tine!” dar cu toate acestea sunt diferiţi: sufletul lor, natura lor este diferită. De ce? pentru că unul a fost schimbat.
Deci El a suflat suflare de viaţă în acel om. Nu ştiu cum a făcut-o, cum l-a făcut pe om, dar a pus în el cinci simţuri prin care poate lua legătura cu cortul lui pământesc; aşa că poate să vadă, să guste, să miroasă, să audă şi să simtă. El l-a făcut pe om în felul acesta dar cele cinci simţuri nu i-au fost date ca să intre în legătură cu Dumnezeu. Pentru aceasta este Duhul Lui, iar „sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” (Ezechiel 18.20).
Eu merg mult în jur încercând să prind ceva şi cred că aţi prins fiecare punct, aşa că puteţi vedea ce avea să facă Dumnezeu la Calvar. El a pus în acel om cele cinci simţuri şi, pentru că era singur, i-a făcut un ajutor, o soţie. Domnul Dumnezeu a luat o coastă din om şi a făcut-o din ea pe femeie.
Aici avem un tip minunat: Dumnezeu a luat Mireasa dintr-o parte a lui Hristos. Vedeţi? Dumnezeu a luat o coastă dintr-o parte a lui Adam şi a făcut-o pe femeie. Din cauza aceasta bărbatul are o coastă în minus faţă de femeie. Dumnezeu a deschis o parte a lui Hristos la Calvar şi a scos afară Mireasa. Noi venim în Trupul lui Hristos prin sângele Său. Numai aşa putem intra; altfel nu se poate.
Indiferent la care biserică aparţii sau cât eşti de bun, trebuie să accepţi Jertfa lui Dumnezeu, calea dată de El, pentru că altfel, eşti pierdut. Aşa este. Aceasta este singura cale prin care poţi intra înăuntru; este singura Uşă.
Când a fost pe pământ, Isus ne-a învăţat o pildă în care ne-a spus că s-a pregătit o Cină şi fiecărui invitat i s-a dat o haină. Dar printre cei prezenţi s-a găsit unul care nu avea haina de nuntă aşa că a fost scos afară. Stăpânul l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?” (Matei 22.12).
În Orient era obiceiul că atunci când mirele invita pe cineva la nuntă, trebuia să aibă haine pentru fiecare invitat. Astfel, dacă avea cincizeci de invitaţi trebuia să aibă cincizeci de haine. El punea pe cineva la uşă şi de fiecare dată când intra un om bogat sau sărac, punea o haină pe el. Astfel, nimeni nu mai ştia dacă respectivul este bogat sau sărac, pentru că toţi arătau la fel în acele haine.
Aşa procedează şi Dumnezeu astăzi. El dă Duhul Sfânt fiecărui copil al Său. Toţi invitaţii Săi suntem trataţi la fel şi nu se ţine cont că unul este mai bogat, că altul este mai bun sau că cineva este puţin mai sus. Noi toţi suntem la fel înaintea lui Dumnezeu; toţi cei invitaţi la Cina nunţii. Acolo este o singură uşă prin care se poate intra şi acolo se dau hainele.
Dar Biblia spune că stăpânul a găsit un om care nu avea haina de nuntă aşa că l-a întrebat: „Prietene, cum ai ajuns aici? De ce nu ai haina pe tine?” Şi omul acela a rămas fără grai.”
El a intrat pe geam sau pe altă cale, nu pe uşă, de aceea va fi scos afară.
Fiecare om care vine la Hristos, în Trupul lui Hristos, primeşte Duhul Sfânt, Haina. Da, El stă chiar acolo să o pună pe voi de îndată ce intraţi. Vedeţi, aceasta a făgăduit şi aceasta face.
Revenind la Geneza, am văzut că El i-a făcut omului o femeie, un ajutor. Probabil aţi văzut prin magazine tablourile făcute de diferiţi pictori. Acelea au fost făcute cu o imaginaţie foarte săracă. Astfel, ei au făcut-o pe Eva cu părul ieşit în afară… O, ce imagine îngrozitoare! Ei spun: „Aceea a fost mama noastră”, dar nimeni în lume nu ar admira o asemenea arătare.
Eu cred că Eva a fost cea mai frumoasă femeie care a existat vreodată pe pământ. Aşa este. Iar Adam a luat-o de nevastă. Apoi a venit păcatul.
Eu am o idee referitor la ceea ce s-a petrecut acolo, dar nu spun aceasta în biserică decât dacă am o anumită categorie de oameni. Oricum, când s-a întâmplat aceasta, omul şi nevasta lui au fost separaţi de părtăşia cu Dumnezeu. Aici este tabloul pe care aş vrea să-l iau.
Un înger sau o altă fiinţă cerească s-a dus şi i-a spus lui Dumnezeu: „Fiul Tău s-a pierdut! A păcătuit şi a căzut.”
Acum priviţi cum este omul, căci primul lucru pe care-l face este să-şi ridice o religie personală.
Zilele trecute am stat de vorbă cu un bărbat renumit, care mi-a spus: „Ştii, frate Branham, religia mea este să ţin „regula de aur”.
Aceasta este bine, frate, dar dacă un om nu este născut din nou, va pieri. Da, el trebuie să fie născut din nou. Regula de aur este foarte bună şi orice om cu morală o va ţine, dar totul trebuie să fie în linia supranaturalului. Voi trebuie să fiţi născuţi supranatural din Dumnezeu.
Când a păcătuit, omul şi-a făcut o religie. Cuvântul „religie” înseamnă „acoperire”. Deci este ceva care acoperă. De exemplu, paltonul acesta este o religie morală pentru mine deoarece îmi acoperă trupul. La fel este cu hainele voastre: ele sunt o acoperire.
Acum uitaţi-vă la Adam. Frunzele lui de smochin au fost bune câtă vreme nu a trebuit să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu. Oh, dar când a trebuit să stea înaintea Lui, şi-a dat seama că acele frunze nu-i erau de nici un folos.
Prietene, poate te gândeşti că eşti o persoană destul de bună şi s-ar putea să ai dreptate, dar când vii să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, dacă n-ai acceptat Jertfa dată de El pentru tine, eşti pierdut şi vei putea vedea aceasta.
O, eu am avut ocazia să văd oameni murind şi i-am văzut pe medici făcându-le injecţii ca să se liniştească. Eu le spusesem medicilor: „Doctore, mai ţine-l încă un minut…” Vedeţi, ei crezuseră că sunt bine dar, aşa cum spune Biblia: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).
Orice om care nu este înnoit de Dumnezeu va merge pe calea pierzării. Voi nu puteţi face nimic. Sufletul vostru vă călăuzeşte. Dacă sunteţi născuţi din nou, sunteţi siliţi să mergeţi în sus, dar dacă nu sunteţi născuţi din nou veţi merge în jos.
Propriul vostru suflet o va face. Este ca o baghetă magică ce deschide o uşă: dacă nu aveţi bagheta, nu se deschide uşa. Astfel, dacă nu sunteţi născuţi din nou, veţi fi respinşi automat. Asta-i tot.
Dumnezeu a ştiut că ei nu puteau sta înaintea Lui. Deşi se acoperiseră, ştiau că acoperirea lor nu era suficientă, de aceea s-au ascuns printre tufişuri.
Astăzi m-am gândit la catedralele acestea mari în care bat clopotele să-i cheme pe oameni la biserică. Femeile s-au pregătit în mod deosebit pentru această zi de Paşti, cumpărându-şi pălării noi şi alte lucruri. O, unde am ajuns! Eu nu pot înţelege ce au a face iepuraşii cu învierea, sau ce are pomul de crăciun cu naşterea lui Hristos? Prieteni, acesta este păgânism. Înseamnă că undeva am părăsit calea. Aşa este.
Dar un bărbat sau o femeie născută din nou îşi dă seama de aceasta pentru că acolo, în voi, este viaţă şi această viaţă vă spune că aceste lucruri sunt greşite. Am dreptate? (Amin).
Acum priviţi la Adam şi Eva. O, vai, când mă gândesc la asta îmi pierd gândurile pe care le-am avut!
Priviţi. Vorbiţi despre sânge? Nu demult, marele consiliu metodist a hotărât să scoată afară toate cântările despre „Sânge”, motivând că „nu este o religie a uciderii ci este ceva frumos şi demn.” Dar nu aceasta este calea pe care o primeşte Dumnezeu, ci El spune clar: „Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi.” (Exod 12.13). Sângele! „Viaţa trupului este în sânge.” (Levitic 17.11), de aceea carnea se poate mânca, dar „sângele să nu-l mâncaţi, ci să-l vărsaţi pe pământ ca apa.” (Deuteronom 12.16). Vedeţi, voi nu aveţi voie să mâncaţi viaţa. Observaţi cât este de minunat!
Atunci Dumnezeu S-a gândit şi a zis: „Adam şi Eva, veniţi aici! Înainte să vă scot din Eden, voi face ceva.” Şi ce a făcut El? S-a dus pe un deal, a luat un miel, l-a omorât, a jupuit pielea de pe el şi l-a lăsat să moară. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu trebuia să-Şi ţină Cuvântul dat. Da, El este Dumnezeu şi trebuie să Îşi ţină Cuvântul.
Acesta este motivul pentru care şi Maria a trebuit să meargă în ziua de Rusalii în camera de sus ca să primească botezul cu Duhul Sfânt, exact ca ceilalţi. De ce? Pentru că ea s-a născut aici, ca muritoare, şi ca urmare, trebuia să se nască din nou înainte ca să poată merge în ceruri. Amin.
Acum dați-mi voie să vă spun ceva, doamnelor. Dacă timpurile s-au schimbat nu înseamnă că s-a schimbat şi Dumnezeu. Prin urmare, sunteţi pierdute dacă încercaţi să schimbaţi ceva din Cuvântul Său. Vă spun despre ceea ce a făcut Dumnezeu cu 1900 de ani în urmă, la Calvar, ca să vă arăt că Jertfa trebuia plătită, aceasta fiind calea lui Dumnezeu.
Biblia spune că este o cale care pare bună în ochii oamenilor, dar Dumnezeu a dat singura şi adevărata Sa cale, aşa că dacă veţi umbla întotdeauna pe calea dată de El, nu veţi greşi niciodată.
Este ca şi cum aţi porni spre Indianapollis sau peste pod şi aţi spune: „Acela este Louisville?” „Da”, ar zice cineva, şi voi aţi lua-o drept pe aici. Dar în felul acesta puteţi fi păcăliţi. Aşa este. Cel mai bine ar fi să luaţi harta, s-o cercetaţi şi să vă convingeţi singuri în ce direcţie mergeţi.
Prieteni, aici este Harta lui Dumnezeu care ne arată calea spre slavă. Cercetaţi-o! Iat-o! Este stropită cu sânge pe tot drumul, iar dacă urmaţi urma sângelui nu vă puteţi rătăci. Amin. Mergeţi drept pe urma sângelui şi veţi fi bine căci acolo se văd tot timpul urmele paşilor sângerării.
Priviţi cum a lucrat Dumnezeu atunci. Adam şi Eva au păcătuit, iar conform Cuvântului Său, Dumnezeu era obligat să-i omoare chiar atunci pentru că zisese: „În ziua în care veţi mânca (din pomul cunoştinţei), veţi muri negreşit.” (Geneza 2.17). Acest Cuvânt rămâne valabil pentru veşnicie.
Apoi pot să văd cum El a omorât acel miel. Eu cred aceasta. Acela era Mielul care a fost junghiat înainte de întemeierea lumii. El i-a luat pielea, a aruncat-o în tufişul unde erau ascunşi cei doi oameni şi le-a zis să se învelească cu ea, apoi să iasă afară. Cei doi au ieşit înveliţi în acele piei pline de sânge. Vă puteţi imagina frumoasele trupuri ale celor două fiinţe umane desăvârşite, învelite acum cu nişte piei pline de sânge? Oh, eu pot să-i văd cum stăteau acolo.
Şi Dumnezeu a spus: „Adame, pentru că ai ascultat de nevasta ta, în loc să asculţi de Mine, din ţărână te-am luat şi în ţărână te vei întoarce.”
Apoi a privit spre femeie şi i-a zis: „Eva, pentru că ai ascultat de şarpe, în loc să asculţi de Mine, ai luat viaţa din lume, de aceea de acum înainte va trebui să aduci viaţă în lume. Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta, iar dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău.”
După ce a terminat cu cei doi, Dumnezeu a pronunţat judecata asupra şarpelui, care pe atunci nu era o reptilă ca astăzi. Şarpele era o fiară a câmpului, umbla biped, vorbea şi era mai şiret decât toate celelalte fiare. Aceasta o spune Scriptura. El se asemăna cu omul şi a înşelat-o pe femeie, de aceea Dumnezeu i-a zis: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti…şi în toate zilele vieţii tale te vei târî pe pântece şi vei mânca ţărână.” (Geneza 3.14).
Dumnezeu trebuia să-i judece pentru că aşa spusese. Fiind Dumnezeu, El nu putea să dea înapoi, ci trebuia să stea pe Cuvântul rostit. Aşa este.
Mi-o pot imagina pe micuţa Eva privind la Adam, cu părul ei blond atârnând pe spate, cu ochii luminoşi ca cerul albastru, după culoarea căruia îi făcuse Dumnezeu, iar lacrimile îi curgeau pe obraji amestecându-se cu sângele de pe pielea care-i acoperea trupul şi se prelingea în jos. Adam a cuprins-o cu braţele lui puternice şi a tras-o la piept, în timp ce lacrimile îi picurau pe blana de miel, iar sângele animalului curgea jos. Peste tot era numai sânge.
Şi Domnul a spus: „Acum trebuie să plecaţi din prezenţa Mea. O, şi pot să-i văd pe Adam şi Eva plecând, in timp ce se ţineau strâns îmbrăţişaţi unul lângă celălalt, cu acele piei de oaie atârnând în jur, pline de sânge.
Apoi pot să văd tot acel spaţiu care era Dumnezeu. El nu are nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii, ci este veşnic.
La un moment dat, tot acel spaţiu a început să se mişte în forma unui Stâlp de Foc şi S-a dus în jos privind spre cei doi oameni care mergeau prin grădina Eden, cu pieile pline de sânge atârnând până la picioare.
El nu putea suporta acea imagine, de aceea, mişcat adânc în inima Lui, Dumnezeu a silabisit: „DRA-GOS-TE”, iar Biblia spune că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât…”
Nu putea să-i vadă plecând, aşa că i-a chemat înapoi şi le-a zis: „Vrăjmăşie voi pune între sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.” (Geneza 3.15). Aceasta s-a făcut la Calvar, când Dumnezeu însuşi a venit jos printr-o femeie, născut din fecioară. O, cum aş putea să vorbesc puţin despre aceasta!
Când cei doi au fost izgoniţi din pricina nelegiuirii săvârşite, au pierdut toate binecuvântările.
Acum aş vrea să observaţi. Cei doi fii ai lui
Adam şi Eva au venit să aducă o jertfă. Eu cred că marele heruvim stătea la poarta dinspre răsărit şi învârtea acea sabie păzind intrarea în Eden.
Observaţi. Foc. Deci Duhul Sfânt păzea poarta, iar astăzi face la fel. Prin urmare, dacă vă temeţi de Duhul Sfânt şi de Foc, nu veţi intra niciodată înăuntru. Sabia învăpăiată a lui Dumnezeu. El este un Foc mistuitor care păzeşte Pomul vieţii. Fiţi atenţi pentru că aici este un tablou minunat.
Pot să-i văd pe Cain şi pe Abel mergând să aducă o jertfă. Cred că şi-au ridicat altarele chiar la poartă, lângă Tron, unde puteau să se închine.
Iată că vine Cain. Probabil a lucrat tot anul, trudindu-se din răsputeri să obţină cele mai mari mere, cei mai mari dovlecei sau ce mai avea el acolo, iar acum a adus din fiecare la poartă, a ridicat un altar chiar acolo, în prezenţa lui Dumnezeu, aşezând toate roadele: crinii lui frumoşi şi toate celelalte, cât se poate de frumos pe el. După aceea a îngenuncheat şi s-a închinat lui Dumnezeu.
Prieteni, dacă Dumnezeu v-ar cere doar să mergeţi la biserică, atunci Cain ar fi fost la fel de drept ca şi Abel.
Poate spui: „Frate Branham, eu nu fac numai atât, ci aduc o jertfă, plătesc misiunile de peste hotare…” Toate aceste lucruri sunt bune, dar Dumnezeu ne cere mai mult. Şi Cain a făcut aceste lucruri: a adus o jertfă, s-a închinat Domnului, a îngenuncheat şi L-a lăudat, zicând: „Iată-mă Doamne, sunt aici! Am ridicat un altar şi Ţi-am adus o jertfă.” Amin. Cu alte cuvinte: „Eu sunt un membru al bisericii şi cred în Tine.”
Acum vom intra mai adânc. Să sorbiţi totul. „Eu cred în Dumnezeu. Am ridicat un altar, am adus o jertfă, iar acum stau aici, Doamne, şi Te slăvesc.” Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu i-a întors spatele. Aşa este.
Un pastor din acest oraş mi-a spus odată:
„Ştii ce voi face în dimineaţa de Paşti?”
„Ce?” am întrebat.
„Am să urez poporului meu un Crăciun fericit.”
„De ce?”
„Pentru că mulţi nu vor mai veni la biserică până la Paştele următor.” Vedeţi? Toată lumea iese afară de Paşti, îşi cumpără haine noi şi pălării, dar ce are asta a face cu Hristos?
Oh, protestanţii vor cheltui milioane de dolari pentru crini, deoarece fiecare va veni la adunare cu un crin în mână şi-l va pune pe altar.
Prieteni, lui Dumnezeu nu-i pasă de crinii puşi pe altar, ci vă vrea pe voi pe acel altar. El nu vrea crinul , nu vrea munca voastră, ci vă vrea pe voi. Aceasta este ceea ce vrea El. Dumnezeu cere să fii pus tu pe altar.
Acum aş vrea să observaţi că Satan a fost în Cain. Aceste cuvinte ar trebui să vă facă să vă simţiţi bine, călătorilor!
Probabil sunt unii care spun: „Păi aş vrea să avem aceasta! Aş vrea să avem şi noi asta şi cealaltă în biserică.” Fiţi mulţumiţi! Aleluia. Mai bine să mă închin într-o cămăruţă, undeva în spatele unei alei şi să-L am pe Dumnezeu în ea, decât să fiu într-o catedrală în care nu este Dumnezeu. Aşa este.
Acum observaţi cum a adus Cain jertfa lui. El a venit din linia lui Satan, de aceea a adus pe altarul lui roade frumoase, ceva ce a făcut el însuşi, nu ceva ce i-a descoperit Dumnezeu.
Asemenea lui Cain, astăzi sunt o mulţime de oameni care spun: „Păi, eu aparţin la diferite alte ordine. Am donat atâta la Crucea Roşie şi am făcut multe binefaceri. Ce zici de toate acestea, frate Branham?”
Este bine, toate sunt bune, dar „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Este bine că faceţi binefaceri, dar nu aceasta este calea dată de Dumnezeu.
Cain a venit în felul lui, iar în seara aceasta sunt mulţi care vin tot aşa. Voi nu puteţi judeca aceasta pentru că raţionamentul vostru nu este potrivit. Şi dacă vă bazaţi pe raţiune, nu mai aveţi nevoie de credinţă. Voi trebuie să păşiţi prin credinţă.
Poate zici: „Frate Branham, vrei să spui că trebuie să mă pun jos, să fiu umplut cu Duhul Sfânt şi să mă port ca ceilalţi?” Dacă aştepţi să fii ca restul, fă-o. Asta-i tot. Da, domnilor.
Naaman a păşit la fel. Dumnezeu îi spusese profetului Său: „Spune-i: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan.” Dar acel bărbat s-a supărat şi a zis: „Nu sunt oare apele Damascului mai curate şi mai bune decât apele din Israel?” Aşa era, căci apele Iordanului erau destul de murdare, dar aceea era cerinţa Domnului.
Aş vrea ca fiecare dintre voi să privească la Calvar ca să vadă ce L-a costat pe Dumnezeu salvarea noastră, cu 1900 de ani în urmă, apoi ridicaţi mâna şi spuneţi: „Voi urma calea celor neînsemnaţi şi dispreţuiţi ai Domnului.”
Poate zici: „Trebuie să mă unesc cu aceia pe care unii îi numesc „holly-rollers?” Frate, eu am fost aproape de trei ori prin toată lumea, dar nu am văzut vreunul. Nu, domnilor. Am văzut oameni sfinţi, nu holly-rollers. Acesta este un nume de batjocură pus de Satan peste Biserică.
Biblia spune că fără sfinţire nimeni nu Îl va vedea pe Dumnezeu. (Evrei 12.14). aceasta este calea Lui. Amin.
Poate spui: „Oamenii aceia care urlă, strigă şi merg mai departe?” Frate, aceasta este. „Păi. Mie mi se par nişte nebuni!” Acesta este motivul pentru care trebuie să te naşti din nou, căci dacă se va întâmpla aceasta, nu ţi se vor mai părea nebuni. Nu, ci vei fi unul dintre noi. Şi ei au gândit ca tine cândva. Aşa este. Au gândit în felul acesta până au fost prinşi înăuntru.
Dar este nevoie de o schimbare, de o convertire. Cuvântul „convertire” înseamnă „a schimba ceva”. Astfel, dacă un om moare faţă de sine şi spune: „Doamne, nu ştiu nimic despre aceasta, dar ia-mă înăuntru”, Dumnezeu o va face negreşit. Amin.
Cain a spus: „Eu am pus toate acestea aici.” Dar Dumnezeu le-a respins măcar că totul arăta foarte frumos. Poate te gândeşti: „Păi, eu mă duc la serviciul de la răsăritul soarelui, deci îmi trebuie o pălărie nouă.”
Odată, o fată urma să cânte în adunarea mea. Mama ei spăla haine ca să-şi câştige existenţa, iar fiica ei dorea să aibă în păr acel lucru…nu ştiu cum se numeşte, dar ştiu că este greşit. Cum se numeşte, Tony? (cineva spune: „Permanent”). Da, aşa se numeşte: „permanent.” Ea dorea aceasta înainte de a cânta în cor, în timp ce sărmana ei mamă spăla toată ziua ca să-i asigure existenţa. După ce şi-a pus permanentul, eu i-am spus categoric că nu-i permit să cânte pentru că nu era potrivit să meargă aşa înaintea Domnului. Corect.
Dumnezeu să ne ajute să ţinem amvonul curat, oricare ar fi preţul.
Fraţilor, eu cred în experienţa de modă veche, aşa că întoarceţi-vă şi scoateţi afară orice rădăcină de amărăciune, apoi săpaţi pământul şi semănaţi sămânţa.
Cain se gândea că altarul lui este frumos, iar oamenii de astăzi îşi zic: „Vom construi o biserică nouă.” Aceasta este în ordine, totul este frumos, este bine, cu condiţia să fie în linie cu Domnul Isus. Dacă Îl veţi pune pe El pe primul loc, să ştiţi că se va îngriji de toate lucrurile.
Cineva mi-a zis: „Frate Branham, crezi că fata aceea ar trebui să meargă la altar în felul cum arată?” „Frate”, i-am răspuns, „este primăvară. Vezi copacii de acolo? Ei au frunze exact ca astă toamnă, dar nu a fost nevoie să mergem noi să le dăm jos de pe ei, ca să iasă cele noi, ci noua viaţă a venit pur şi simplu sus, iar frunzele vechi au căzut de la sine.” Aşa este. Amin. Dar vă mai pot spune ceva. Dacă frunza veche nu cade, înseamnă că nu a intrat noua viaţă. Nu vă enervaţi pe mine pentru că acum vorbesc despre Isus. În ordine.
Priviţi ce L-a costat pe Tatăl nostru ceresc salvarea noastră. Priviţi ce a făcut pentru noi.
Cain şi-a adus jertfa, s-a închinat, s-a dus la biserică şi a fost la fel de bun ca şi Abel. La fel a fost Esau. Ba în ceea ce priveşte caracterul, a fost mai bun decât Iacov. El şi-a iubit tatăl şi a făcut o mulţime de lucruri bune, dar cu toate acestea Dumnezeu l-a ales pe Iacov. Observaţi-l pe Abel când a venit să-şi aducă jertfa. Ei bine, a fost o diferenţă. El nu a lucrat, nu a încercat să găsească cea mai mare biserică din oraş ca să meargă la ea; nu a căutat cel mai drăguţ grup de oameni cu care să se asocieze (Amin), ci a luat ceea ce avea şi a venit. Asta-i tot. El era păstor, deci şi-a luat mielul, l-a legat…presupun că nu avea vreo sfoară în timpul acela, aşa că l-a legat cu o viţă-de-vie. Dar despre ce vorbea aceasta? Ei L-au adus la Calvar, pentru că era Mielul. De ce a fost născut într-un grajd? Ei bine, pentru că mieii nu se nasc în casă, ci în grajduri. Şi ei L-au dus la tăiere ca pe un miel, căci El era Mielul lui Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii.
Iată, acolo venea mielul lui Abel, iar aici a venit Mielul lui Dumnezeu. Când mă gândesc la aceasta, inima mea se mişcă. O, când mă gândesc că eu, un biet păcătos nevrednic, fără Dumnezeu în lume, fără nici o nădejde, am primit un asemenea har, pentru că la timpul potrivit Hristos a murit în locul meu. Cel minunat a devenit respins şi dispreţuit, pentru ca eu să pot fi acceptat înaintea Lui. O, eu nu pot trece peste aceasta! Nu pot să-mi închipui cum a putut face aşa ceva pentru mine. Cine eram eu?
Poate zici: „A făcut-o pentru tine?” Da. Duhul Sfânt m-a căutat şi într-o zi mi-a spus: „El a făcut-o pentru tine!” iar eu L-am crezut şi Îl cred. Da, domnilor. L-am acceptat şi am văzut că aşa era. Chiar dacă oamenii spun că este fanatism sau mai ştiu eu ce, eu Îl cred pe Dumnezeu, pentru că a făcut exact ceea ce a spus.
Eu pot să-l văd pe Abel. Priviţi. Pot să-l văd cum merge şi ia o viţă, după care prinde mielul, întâiul născut al oii şi îl leagă în jurul gâtului. Apoi începe să-l tragă după el. (Nu este prea frumos un asemenea tablou, este adevărat?) Îl pune pe o piatră mare, aflată chiar lângă poarta dinspre răsărit si se pregăteşte să-l ucidă.
Cain a trudit probabil tot anul ca să aducă cea mai bună recoltă şi se gândea că aceasta îl va mulţumi pe Dumnezeu.
Mulţi oameni spun: „Nu voi mai minţi, nu voi mai fuma, nu voi mai fura, ci voi merge într-o clasă de oameni buni, voi intra în societate.”
Aici este! Pe Dumnezeu nu-L interesează că întorci o nouă pagină; El vrea să-ţi întorci inima spre Hristos şi să-L laşi pe El s-o schimbe, pentru că tu nu poţi face aceasta singur. Nu, pentru că nu eşti salvat prin faptele tale bune, ci prin harul Său: „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.9).
Nu ce sunt eu; nu ce am fost eu, ci ceea ce este Hristos în mine; ceea ce a făcut El pentru mine şi pentru voi.
Observaţi un tip minunat. Iată-l pe Abel trăgând după sine micuţa fiinţă, care probabil ştia ce-o aşteaptă, căci abia îşi mai târa picioarele. Acesta este un tip minunat spre Hristos, târându-şi crucea. Mielul lui Dumnezeu străbătând Ierusalimul şi căzând adesea sub povara crucii.
Iată-l pe micuţul miel pus pe o piatră mare, apoi Abel a căutat o piatră ascuţită ca să-l junghie, căci nu ştiu dacă aveau cuţite în vremea aceea. L-a prins de după cap, l-a tras aşa (fratele Branham arată), a luat piatra şi a început să-i taie gâtul. Acolo a murit micuţul miel, pe acea piatră mare, în timp ce sângele său curgea peste tot din pricina arterelor tăiate. Blăniţa lui albă a devenit roşie din pricina sângelui, iar Dumnezeu a privit din ceruri şi a spus: „Asta este. Aceasta este calea; acum o ai.” Sângele ţâşnea peste tot din venele lui. Oh, iar cu o mie nouă sute de ani în urmă, Fiul lui Dumnezeu a fost luat din închisoare, dus înaintea scaunului de judecată, apoi la Golgota, pe acel deal mare.
Simon din Cirena L-a ajutat să-şi ducă crucea până sus pe munte, iar acolo, Sângele Lui a curs şiroaie din trupul lovit. Aleluia! Soldaţii L-au batjocorit şi L-au scuipat pe faţă dar El nu a reacţionat în nici un fel deoarece spusese: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă aş vrea, I-aş putea cere Tatălui şi El Mi-ar da câteva legiuni de Îngeri care să lupte pentru Mine; dar Împărăţia Mea nu este aici, aşa că: „Să se facă voia Ta, Tată!” (parafrazare).
Billy Sunday spunea odată: „În fiecare copac stătea un înger, aşa că tot ce trebuia să facă El, era să întindă mâna şi ei L-ar fi ajutat.” O, vai, nu-i acesta adevărul?
Caiafa a privit şi a spus: „I-a salvat pe alţii iar pe Sine nu Se poate salva?” acesta este cel mai mare adevăr pe care-l putea spune, căci dacă S-ar fi salvat pe Sine, nu ne-ar fi putut salva pe noi. Deci, El i-a dat viaţa ca să-i salveze pe ceilalţi. Aleluia. Amin!
„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi…dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53.6).
„Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Aţi putea respinge o asemenea dragoste care nu are nici o asemănare? Oh, să-L vezi urcând panta dealului, clătinându-Se, dispreţuit, slab, cu trupul plin de răni şi de vânătăi şi apăsat de greutatea poverii. Când spun aceste cuvinte, mă gândesc la poetul care a zis:
„Între pietre despicate şi cer întunecat,
Mântuitorul meu Şi-a plecat capul şi a murit.
Perdeaua ruptă a descoperit calea
Spre bucuria cerească fără sfârşit.”
Ce Mântuitor! Oh, cum aş putea respinge dragostea fără asemănare a Celui ce a făcut acest sacrificiu pentru mine şi pentru voi?
Frate şi soră, nădăjduiesc că în seara aceasta veţi veni la Dumnezeu, căci aceasta este calea pentru voi. El este singurul care a luat locul vostru; este singurul care în seara aceasta stă la dreapta lui Dumnezeu, ca Răscumpărător înrudit, ca să pledeze pentru fiecare păcătos aflat aici, ca să vină la El. Am încredere că veţi face aceasta. Cred că nu veţi lăsa să treacă Paştele acestea.
Prieteni dragi, suntem la sfârşitul drumului. Eu cred aceasta din toată inima şi doresc ca Domnul să vă binecuvânteze. Fie ca El să vă facă făpturi noi în Hristos şi să vă călăuzească în continuare.
Biblia spune că odată era un bătrân orb. Numele lui era Bartimeu. Istoria spune că acest om avea doi porumbei. Ei erau învăţaţi să facă tot felul de tumbe, iar oamenii îi priveau şi puneau câţiva bănuţi în cana din mâna orbului. El era căsătorit şi avea o fetiţă, dar nu o văzuse niciodată. Se spune că avea zece sau doisprezece ani; o vârstă la care începe o viaţă nouă.
Povestea spune că într-o seară fetiţa lui s-a îmbolnăvit, iar Bartimeu s-a dus la Domnul şi I-a zis: „Doamne, dacă Te vei îndura şi-mi vei vindeca fetiţa, îţi voi aduce ca jertfă cei doi porumbei.” Domnul i-a vindecat copila iar el s-a ţinut de cuvânt şi I-a adus jertfă cei doi porumbei.
A mai trecut un timp, iar într-o zi s-a îmbolnăvit şi nevasta lui. Era aşa de rău încât toţi au crezut că va muri. În noaptea aceea, Bartimeu a ieşit din casă şi pipăind zidul casei lui, a ieşit în câmp, a îngenuncheat şi a spus: „Dumnezeule, dacă vei cruţa viaţa soţiei mele, mâine îţi voi aduce ca jertfă mielul meu.”
În timpul nostru, orbii sunt conduşi de câini, care sunt dresaţi pentru aşa ceva, dar în zilele acelea orbii erau conduşi de miei. Soţia lui s-a făcut bine, iar a doua zi, Bartimeu s-a dus la Templu. Văzându-l, marele preot Caiafa, l-a întrebat:
„Unde mergi, Bartimeu?”
„O, mare preot,” a răspuns el, „mă duc la Templu să aduc jertfă mielul meu, căci I-am promis Domnului că dacă îmi va vindeca soţia, Îi voi aduce ca jertfă mielul meu.”
„Nu poţi jertfi mielul acela!” a spus Caiafa, „pentru că el este ochii tăi. Am să-ţi dau bani să-ţi cumperi un miel de jertfă de la vânzătorii din Templu.” „O, mare preot, eu nu I-am promis lui Dumnezeu un miel, ci i-am promis mielul acesta.” O, Doamne! Mă întreb dacă aţi făcut asemenea promisiuni Domnului.
Prieteni, dacă vedeţi acel Miel atotsuficient, spuneţi în seara aceasta: „Doamne, dacă vei îngădui să mă fac bine, Îţi promit că Te voi sluji; voi face tot ce voi putea, dacă-mi laşi copilaşul în viaţă.”
Dacă aţi condus până la groapă pe unul dintre dragii voştri: pe tatăl sau pe mama voastră, poate aţi spus: „Mă voi întâlni din nou cu ei.” Vă întreb: „Aţi vorbit serios când aţi spus aceasta?” Mă întreb dacă nu cumva acest Paşti va veni şi va trece fără ca voi să împliniţi ceea ce aţi promis?
Orbul Bartimeu s-a dus la Templu cu mielul său, iar cei ce se aflau acolo l-au întrebat: „Bartimeu, ştii că mielul acesta reprezintă ochii tăi?” „Da, ştiu aceasta, dar l-am promis lui Dumnezeu şi ştiu că El îmi va da alt miel care să ţină locul ochilor mei.”
Nu mult după această întâmplare, el a auzit o zarvă mare, iar Dumnezeu i-a dat Mielul pentru ochii săi orbi. El i-a întrebat pe cei din jur: „Ce este gălăgia aceasta?” De obicei, El este acolo unde este gălăgie. Şi oamenii i-au răspuns: „Trece pe aici Unul numit Isus din Nazaret.”
Orbul şi-a aruncat imediat haina şi fără să-i pese de altceva, a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine.” Vedeţi? Dumnezeu i-a dat un Miel, iar Bartimeu s-a dus direct la El.
Oamenii bogaţi şi cei aflaţi în apropiere, i-au zis: „Stai liniştit! Nu vezi că nu te aude?” dar el a strigat şi mai tare. Unii îi ziceau: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai este aşa ceva.” Dar Bartimeu a strigat şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine! Ai milă de mine, Te rog.” Mielul dat de Dumnezeu.
Prieteni, acelaşi Miel care a fost dat pentru ochii orbi ai lui Bartimeu, S-a dat şi pentru voi în urmă cu 1900 de ani, iar El a urcat Golgota, lovit şi zdrobit, şi S-a dat ca Jertfă pentru noi.
Ascultaţi, prieteni. Abel a intrat în turma lui, a luat mielul şi l-a jertfit pe o piatră de sacrificare…………………………… Abel a murit pe aceeaşi piatră cu mielul lui, iar eu vă întreb: „Aţi vrea să muriţi pentru voi înşivă în seara aceasta? Vreţi să muriţi faţă de toată gândirea voastră?” dacă da, spuneţi: „O, Dumnezeule, ai milă….”
Oh, când mă gândesc la bărbaţii şi femeile care duc o viaţă în care urmăresc alte scopuri decât slujirea Domnului, şi care sunt plini de mândrie; când mă gândesc la bărbaţii mai în vârstă care privesc numai la slujba lor, la prestigiul lor şi la vecini, în inima mea se ridică o întrebare: „De ce nu vreţi să urcaţi în seara aceasta la Calvar?” Aleluia. Lăsaţi ca propria voastră viaţă să fie zdrobită şi muriţi cu El la cruce. Pune-ţi braţele în jurul Stâncii veacurilor, care a fost despicată pentru mine.
„Lasă-mă să mă ascund în Tine,
În timp ce apele se rostogolesc aproape,
În timp ce furtuna se desfăşoară
Ascunde-mă, o, Salvatorul meu, ascunde-mă”.
Lăsaţi lumea să facă ce vrea. Lăsaţi teologii să facă ce vor, căci eu nu vreau să am de-a face cu teologia lor, ci singurul lucru pe care-l doresc este Isus Hristos în inima mea. Lăsaţi-mă să mor cu Mielul meu!
Îmi amintesc cât mi-a fost de greu când am mers în misiune printre oamenii de culoare. Albii stăteau şi ziceau: „Merge în misiune de culoare!” Era greu. M-am dus acolo cu o grămadă de mândrie de Kentucky, dar Dumnezeu mi-a zis: „Dacă îl vrei, păşeşte chiar acolo.” Astfel, m-am dus, am îngenuncheat la altar şi am stat acolo. Am murit faţa de vechiul Bill Branham, chiar acolo, acum douăzeci de ani. Aleluia! Da, „am murit împreună cu Hristos şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”
Oh, iar într-o zi glorioasă, când El va veni, poate că trupul meu va zăcea în ţărâna pământului, dar veţi vedea iarba dându-se la o parte, iar eu voi ieşi afară într-un trup asemenea chipului Său sfânt, împreună cu mulţi, în puterea învierii Lui.
Nădejdea mea este că toţi cei aflaţi aici vor urca în seara aceasta la Golgota.
Soră, dacă vrei să ne dai tonul pentru cântarea: „Mai aproape de Tine, Doamne.” Poate ziceţi: „Cântarea aceasta este pentru înmormântare.” Ei bine, fraţilor, dacă a fost vreodată un timp în care am avut nevoie de o înmormântare, atunci este chiar acum când oamenii vor muri faţă de ei înşişi şi faţă de mândria lor. Haideţi să ne plecăm capetele în linişte.
O, Dumnezeule, când mă gândesc la ce s-a întâmplat atunci, chiar şi oasele îmi tremură. Cum L-au zdrobit ei pe acel Miel! I-au pus spini pe cap şi i-au înfipt adânc în carne. Soldaţii L-au scuipat în faţă şi I-au zis: „Fă ceva, împărate!” Oh, şi El era Prorocul prorocilor. Ei I-au acoperit ochii cu o cârpă, L-au lovit peste cap cu un băţ şi I-au spus: „Proroceşte şi spune cine te-a lovit!” Dar prorocul a spus cu mult înainte de aceasta: „El nu a deschis gura…” I-au legat mâinile sus şi L-au biciuit până i s-au văzut coastele prin spate. Sângele îi curgea şiroaie şi picura pe pământ, dar El nu a spus nimic.
Acum Îl văd mergând…Acela era Emanuel; acela era sângele lui Dumnezeu care curgea pe pământ. Apoi văd cum Îi pun crucea în spate: acea cruce grea. Oh, iată-L mergând de-a lungul străzii, printre râsete şi batjocuri: „Priviţi-L pe marele Proroc! Iată-L pe acel mare Învăţător! Iată-L pe marele Vindecător!…” Dar El este Domnul meu. O, Dumnezeule, lasă-mă să urc cu El. Iată-L urcând pe deal…Văd nişte femei tinere, pe jumătate dezbrăcate, îmbrăţişându-se cu prietenii lor şi bătându-şi joc de EL.
Frate Ward, situaţia nu s-a schimbat prea mult. Pot să-i văd pe membrii bisericii spunând: „Iată, Acela este individul care a vrut să ne rupă bisericile predicând împotriva păstorului nostru. Uitaţi-vă cum a ajuns!”
Dar prorocul a spus că aşa trebuia să fie, pentru că El era Mielul lui Dumnezeu. Pot să-L văd în timp ce-Şi întorcea capul! Scuipatul i se scurgea pe toată barba. Privea spre cer, gemea şi păşea mai departe. Doamne, vreau să merg şi eu cu El prin credinţă. Vreau să Îl bat pe spate şi să Îi spun: „Doamne voi sta aici. Spune-mi doar ce trebuie să fac şi voi face. O, cât de mult Te iubesc, Doamne.”
Oh, şi acolo sus pe deal, ei I-au luat mâinile scumpe şi le-au pus pe cruce! Aceste mâini care au oprit febra; care au atins sicriul în care zăcea singurul fiu al unei văduve şi l-au readus la viaţă; care au adus-o înapoi la viaţă pe fiica lui Iair şi pe fratele Mariei, când a spus: „Lazăre, vino afară!” Acele buze acum ard, sângerează şi gem, în timp ce piroanele îi străpung mâinile şi picioarele, aşa cum spunea prorocul cu sute de ani înainte de împlinire: „Mi-au străpuns mâinile şi picioarele.” (Psalmul 22.16).
Ce era aceasta? Era Mielul lui Abel. Ei L-au luat şi L-au târât pe pământ, cu toată carnea sfâşiată; cu trupul tremurând de durere şi L-au atârnat pe cruce, iar când a spus: „Mi-e sete!”, I-au dat să bea oţet. Toţi râdeau de El şi Îl batjocoreau, zicând: „Mare făcător de minuni, fă şi acum ceva!” dar cerul s-a întunecat şi fulgerele l-au brăzdat, în timp ce Dumnezeu Îşi ascundea Faţa căci nu putea privi acea privelişte.
O, Dumnezeule, cât de crud a fost păcatul; cât de crud şi ne neîndurător, aducând asupra Celui mai iubit dintre oameni acea cumplită pedeapsă! El a plătit un preţ atât de cumplit încât chiar şi Dumnezeu Şi-a întors Faţa. Îngerii şi-au întors feţele şi au început să plângă; luna şi stelele nu au putut călători mai departe şi şi-au pierdut strălucirea, deoarece chiar Dumnezeul care le crease, murea pe cruce. Oh, şi El Şi-a plecat capul. Înainte ca să facă aceasta, a privit spre cei care trăgeau la sorţ pentru cămaşa Lui, împlinind ceea ce spusese prorocul, apoi a zis: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” În El era numai dragoste – în Mielul dat de Dumnezeu şi junghiat înainte de întemeierea lumii.
Acolo murea El, fără prieteni, părăsit chiar şi de Dumnezeu însuşi. Da, Dumnezeu însuşi, Tatăl Lui, L-a părăsit.
Cu toate acestea noi mergem râzând, plini de veselie şi nepăsători, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Oh, Dumnezeule, atunci când mă aflam în spital, iar medicul a spus: „Va muri!”, Cel ce m-a vindecat a fost acel Sânge scump. Eram un băiat păcătos, dar Sângele acela mi-a şters toată vina; m-a scos din stricăciunea în mijlocul căreia trăiam şi m-a făcut fiul Său. Oh, Doamne, păstrează-mă aproape de cruce! Aceasta este dorinţa mea. În viziunea mea, ceea ce a realizat aceasta pentru noi, este Dragostea nespusă a lui Dumnezeu, care a venit jos.
Toţi cei ce vin la El, vor primi Viaţa veşnică şi nu vor fi respinşi, căci este scris: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară.” Dumnezeu să ne facă pe fiecare în parte să plecăm acasă cu gândul acesta: „Ce Jertfă! Ce preţ a trebuit să fie plătit pentru răscumpărare! Cât L-a costat pe Dumnezeu!” Pe noi nu ne-a costat nimic, ci tot preţul a fost plătit de Fiul Său. Da, Dumnezeu a plătit preţul cel mai scump: viaţa lui Hristos. El era Trandafirul din Saron, dar ca să obţii parfumul Lui, trebuie să-l zdrobeşti. Astfel, frumoasa Lui viaţă a fost zdrobită încă de tânăr, când avea numai 33 de ani, pentru ca noi să putem trăi.
Stai aproape de mine, Doamne! Stai lângă mine, iar atunci când vei ajunge la capătul acestui drum şi când viaţa mea se va sfârşi, fie ca Cel care a murit acolo, să vină lângă mine. Dorinţa mea este ca toţi cei aflaţi aici, să ajungă acolo.
Doamne, poimâine vom înmormânta o femeie tânără care a stat odată în biserica aceasta, ascultând predica. Tu ştii totul despre ea; ştii dacă este salvată. Dacă nu, este dusă. O, Dumnezeule, ai milă de fiecare bărbat şi femeie de aici şi pune în inimile lor acest gând: „Nu am nimic în braţele mele decât crucea Ta.” Îngăduie ca fiecare dintre ei să moară pe acea cruce.
Doamne, în timp ce stau aici, la acest amvon, îmi predau viaţa Ţie. Îţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine şi mă predau din nou în această zi de aducere aminte a crucificării Tale. Ia-mă, Doamne. Iartă-mi toate alunecările şi greşelile. Fă-mă tare şi puternic, Doamne, în Duhul lui Dumnezeu, ca să pot câştiga suflete pentru tine.
Binecuvântează această adunare căci Te rugăm aceasta în Numele Lui. Iartă orice păcătos şi întoarce orice rătăcit.
În timp ce avem capetele plecate, vreau să spun că pentru voi, pentru tinerii din spate, a trebuit să vorbesc cam tăios aseară, deşi nu-mi place să fac aceasta. Dumnezeu să binecuvânteze inimile voastre. Poate vă gândiţi că fratele Branham a fost dur, dar adevărul este că vă iubesc. Şi eu am fost în punctul din care aţi început voi şi ştiu cum este. Acesta este motivul pentru care am spus acele cuvinte, iar voi veţi vedea dacă nu Îl veţi iubi mai mult pe Domnul.
Rugaţi-vă pentru mine, ca timpul acesta să fie unul de predare. Predaţi-vă şi voi, Lui, mamelor şi taţilor. Acceptaţi-L în inimile voastre, credeţi-L din tot sufletul şi urmaţi-L.
Acum, în timp ce avem capetele plecate, vrea cineva să fie amintit în rugăciune? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine, căci vreau să fiu mai aproape de Dumnezeu.” În ordine. Sunt zeci de mâini ridicate.
Tată, aminteşte-ţi de toţi, căci Te rog să faci aceasta ca ei să aibă pace. Lacrimile le curg la fel ca mie, chiar dacă unii par a fi oameni duri. Lacrimile curg şiroaie pe feţele lor brăzdate de riduri. Primeşte-ne Doamne, şi iartă-ne pe fiecare în timp ce stăm în prezenţa Ta divină.
Dumnezeule, iartă-ne, Te rugăm şi fă ca în ziua aceea să fim luaţi în Împărăţia Ta şi salvaţi din lumea aceasta, căci Ţi-o cerem în Numele Lui.
Rămâneţi în picioare, cu capetele plecate și să cântăm încetişor: „Mai aproape de Tine, Doamne!”
– Amin –