Haideți să cântăm împreună:
„Mărețul har, ce sunet scump,
Ce a salvat un nenorocit ca mine
Odată am fost pierdut,
Dar acum am fost găsit
Am fost orb dar acum văd.”
Haideţi să ne plecăm capetele. Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru privilegiul pe care îl avem de a veni la Tine, deoarece noi nu putem face nimic decât prin Hristos. Acesta este motivul pentru care ţinem Numele Lui ca scut al rugăciunii noastre şi ştim din Cuvânt că ne vei răspunde pentru că Te rugăm în Numele Lui. Noi ştim că nu putem face nimic prin propria noastră neprihănire, ci prin har putem cere în Numele lui Hristos.
Tată, poate în seara aceasta sunt o mulţime de bărbaţi şi femei păcătoşi, dar Tu ai murit pentru păcătoşi. Fie ca aceasta să fie ziua în care Dumnezeu să vorbească inimii lor şi să-i cheme prin harul Său în Împărăţie. Fă aceasta, Tată. Poate au pierdut mulţi ani hoinărind în păcat, dar fie ca azi să fie ceasul eliberării lor.
În seara aceasta Îţi mulţumesc şi pentru Billy Paul, sărmanul meu copilaş fără mamă. Îţi mulţumesc că i-ai dat Duhul Sfânt ca asigurare că într-o zi glorioasă noi o vom vedea pe mama lui din nou şi toate lucrurile vor fi în ordine. Ea a plâns când a murit şi mi-a zis: „Să-l slujeşti pe Dumnezeu…într-o zi, Billy Paul va fi bărbat şi va primi Duhul Sfânt.”
Rugăciunile au fost ascultate. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe băiat. Fie ca el să păşească pe urmele lăsate de Învăţător. O, cum i-a tremurat glasul când mi-a spus: „Tăticule, am primit Duhul Sfânt şi sunt atât de bucuros!”
Dumnezeule, îngăduie ca fiecare persoană care nu este născută din nou să aibă această experienţă şi să primească Duhul Sfânt în seara aceasta. Doamne, iartă-ne orice păcat am săvârşit. Vindecă-i pe bolnavi; leagă inimile rănite.
Doamne, nici nu ştiu de unde să vorbesc în seara aceasta, dar Tu vei purta de grijă. Eu mă încred în Tine şi Te rog să ne dai ceva care să-i ajute pe oameni, pentru că o cerem în Numele Lui. Amin.
Acum aş vrea să citesc un text din Isaia 35.1-10, deoarece cuvintele mele vor trece dar Cuvântul lui Dumnezeu, nu. Acesta este motivul pentru care nici un serviciu nu este complet fără citirea Cuvântului Scripturii.
„Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul;
se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vom vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.
„Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină.”
Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”
Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;
atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustie vor ţâşni ape şi în pustie pâraie;
marea de nisip se va preface în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor, vor creşte trestii şi papură.”
Acolo se va croi o cale, un drum care se va numi „Calea cea sfântă: nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
Pe calea aceasta nu va fi nici un leu, şi nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi va apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!”
Fie ca Domnul să Îşi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său. Dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta aş vrea să vorbesc din Cuvântul Lui. Am să mă uit la ceas ca să nu vă ţin prea mult.
Prin serviciile din săptămâna aceasta am încercat să le arăt oamenilor că nu trebuie să ne temem. Cel mai rău lucru pe care îl poate pune diavolul peste voi este frica. Chiar dacă aţi avea cancer, nu trebuie să vă temeţi, ci credeţi că Dumnezeu vă vindecă şi nu veţi mai fi într-o stare aşa de rea, pentru că El vă poartă de grijă.
Deci frica este cel mai groaznic lucru pe care îl poate pune peste o persoană. Săptămâna aceasta am încercat să dovedesc cu Scriptura că omul care este născut din nou în Împărăţia lui Dumnezeu nu are de ce să se teamă. În Isus Hristos sunteţi în siguranţă deplină. Astfel, El a spus:
„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”, şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.37,44). Nici un om nu-l poate smulge din mâna Tatălui Meu, pentru că nimeni nu este mai mare decât EL. „…cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Ba mai mult, „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu…” nu „cine va mânca”, la viitor, ci: „cine mănâncă… are viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
De ceea, „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 5.30). Nu doar de la o trezire la alta, ci până în ziua răscumpărării.
O, cum a venit Duhul Sfânt în dimineaţa aceasta şi ne-a binecuvântat! Cum ne-a binecuvântat!
În seara aceasta vreau să vorbesc despre „Calea pe care a făcut-o Dumnezeu pentru noi”, deoarece Isaia spune că va fi o cale, o cale sfântă.
Dacă aş vrea să merg la New York, cel mai bun lucru pe care aş putea să-l fac este să iau o hartă şi să urmăresc indicaţiile ei, pentru că aşa sunt sigur că nu voi greşi drumul. Dacă mă bazez doar pe faptul că ceea ce caut este undeva în nord, s-ar putea să dau de probleme.
În Împărăţia lui Dumnezeu nu există scurtătură, dar după cum ştiţi, noi încercăm să găsim adesea scurtături. Ieşim de pe cale şi o luăm prin iaz, sau pe undeva, ca să scurtăm drumul, dar ne trezim că dăm de probleme. Aşa păţim şi când părăsim calea lui Dumnezeu, pentru că El a făcut o cărare, a dat o cale, iar noi trebuie s-o urmăm.
Când copiii lui Israel au ieşit din Egipt, ei au urmat calea lui Dumnezeu şi El i-a condus la Marea Roşie. Este ciudat că Dumnezeu a făcut o asemenea cale, dar ea a mers direct prin mare.
Şi când Israel a ajuns în faţa mării, Dumnezeu a privit jos din Stâlpul de Foc şi marea s-a înspăimântat şi s-a dat înapoi, aşa că poporul a trecut prin mare, ca pe uscat. Calea lui Dumnezeu i-a dus prin mare. Apoi i-a dus drept prin pustie până la izvorul Mara (la ape amare). Nu-i ciudat că Dumnezeu îşi conduce poporul prin ape amare? Dar când au ajuns acolo, remediul pentru amărăciunea apei era pe mal: Moise a luat un lemn şi l-a aruncat în apă, iar apele s-au făcut dulci.
Unii prin ape,
Unii prin vâltori,
Unii prin încercări adânci,
Dar toţi prin Sânge.
În felul acesta îşi călăuzeşte Dumnezeu copiii. Aceasta este cărarea Lui, calea dată de El pentru noi.
Dacă copiii lui Israel ar fi încercat să ocolească marea, să meargă pe altă cale, ar fi dat de necaz. Ei trebuiau să urmeze Stâlpul şi Norul de Foc, care mergea înaintea lor şi asta au făcut.
Dacă în seara aceasta biserica L-ar urma numai pe Duhul Sfânt, ar ajunge cât se poate de sigur în Canaan, pentru că Dumnezeu are o cale dată pentru noi.
Adevărul este că sunt numai două căi pe care le poate urma omul: una este calea lui Dumnezeu, iar cealaltă este calea rea. Calea voastră este întotdeauna calea greşită, dar calea lui Dumnezeu este calea corectă, iar tu nu poţi fi în acelaşi timp şi pe calea ta şi pe calea lui Dumnezeu, ci trebuie să laşi calea ta ca să poţi urma calea Lui cu tine. Aşa este. Pentru că Dumnezeu a dat o cale.
Problema este că omul a vrut să facă întotdeauna o cale a lui. În grădina Eden, Dumnezeu a făcut lucrurile în aşa fel încât omul nu trebuia să se îngrijească pentru nimic. El a făcut totul desăvârşit, dar omul a vrut calea lui; a vrut să afle, să cunoască. Am vorbit despre asta în săptămâna aceasta când am studiat Scriptura.
El şi-a făcut o religie. Nu a aşteptat să-i facă Dumnezeu una. Şi-a făcut singur o religie, dar a constatat că învelitoarea pe care şi-a făcut-o nu i-a ajutat la nimic. Aşa a fost din totdeauna omul: a vrut să facă totul în felul lui. Dar Dumnezeu are felul Său. Astfel, omul a luat frunze de smochin şi s-a acoperit cu ele, el şi soţia lui, dar când a ajuns în faţa lui Dumnezeu a constatat că nu îi sunt de folos.
Prieteni, daţi-mi voie să vă spun ceva: au fost şi vor fi încă mulţi oameni care vor ajunge la capătul drumului şi vor constata că micuţa lor religie, de care s-au ţinut, nu le va ajuta la nimic. Dacă nu sunt născuţi din nou, nu le va fi de nici un folos.
Isus a spus: „…dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5). Nu contează că este metodist, baptist, prezbiterian, sau orice altceva, nu va intra până nu se naşte din apă şi din Duh. „Născut din nou” înseamnă „schimbat”. Înainte ca să se poată naşte, el trebuie să moară. Deci trebuie să mori faţă de tine însuţi şi să fii născut din nou în Hristos Isus. Amin.
În dimineaţa aceasta am văzut cum Cain a încercat să-şi facă propria sa cale. Astfel, a adus mere, pere, piersici, dovlecei şi ce mai avea, şi le-a pus pe altar, apoi a zis: „Doamne, eu am făcut un altar (am făcut o biserică), şi am pus jertfa pe el. Acum voi îngenunchea şi mă voi ruga pentru că vreau să mă primeşti.” Dar Dumnezeu l-a respins.
Acelaşi duh religios bătrân trăieşte şi în bisericile de astăzi; acelaşi duh cât se poate de religios, dar în realitate ei nu ştiu despre Dumnezeu mai mult decât ştie un hotentot despre noaptea egipteană. Voi ştiţi că acesta este adevărul: duhul religios.
Să nu vă gândiţi că Stalin este antihristul, pentru că Biblia spune clar că cele două duhuri vor fi atât de apropiate încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.
Noi am văzut că şi Iuda Iscarioteanul a venit, s-a bucurat şi a predicat Evanghelia, a strigat şi a petrecut un timp măreţ cu restul ucenicilor (Matei 10). El i-a urmat pe ucenici şi a făcut aceleaşi lucrări ca și ei, dar era un drac întrupat, aşa cum Dumnezeu era întrupat în Isus – Cain şi Abel în grădina Eden.
Când a venit timpul să se suie la cincizecime şi să primească binecuvântarea, şi-a arătat adevărata culoare. Tot aşa, când vei vorbi despre naşterea din nou şi despre botezul cu Duhul Sfânt, nouă din zece îşi vor arăta culoarea, căci vor zice: „Daţi-i pace că este fanatism!” Nu, frate, aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru om. Aleluia!
Dumnezeu a avut întotdeauna o cale, pentru că este obligat să facă o cale. El are o cale pentru natură. De ce avem aceste inundaţii mari în ţară? Oamenii au tăiat toţi copacii şi obstacolele şi apele s-au revărsat. Vedeţi? Voi vă interpuneţi în natură, dar Dumnezeu are dată o cale. Şi oriunde intervine omul în ceea ce a făcut Dumnezeu desăvârşit, strică perfecţiunea şi face acel lucru imperfect. Aşa este.
Uitaţi-vă de exemplu la raţe. În sezonul când merg la vânătoare în munţi, îmi place să privesc raţele. Eu merg toamna, dar ele sunt venite din primăvară, de jos din Louisiana ca să depună ouă şi să-şi crească puii. Micuţele răţuşte nu au plecat niciodată de pe acel lac, pentru că s-au născut şi au crescut acolo. Nu au nici măcar un an, dar spre sfârşitul lui septembrie se face frig şi începe să îngheţe. Bătrânul răţoi simte aceasta, aşa că îşi întinde gâtul în aer, fuge în mijlocul lacului şi începe să măcăie. Toate raţele vin la el, pentru că fiecare ştie că el s-a născut conducător. Şi toate se vor ridica de pe lac, fără nici o părere de rău, fără nimic, şi se vor îndrepta spre Louisiana, spre câmpurile cu orez.
Cred că şi creştinii ar trebui să aibă acel simţ al raţei, nu-i aşa? Tu spui: „Cum adică? Acela este instinct.” Nu, este calea dată de Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat instinctul ca să le conducă şi ele cred.
Tot aşa, El i-a dat omului Duhul Sfânt, dar omul Îl respinge pentru că vrea să aibă calea lui proprie. Dar Dumnezeu are pregătită pentru noi o cale. Aleluia!
Mă simt foarte bine în seara aceasta şi după aceste seri de trezire. Şi vă mai spun ceva. Dacă ziarele spun că mâine va fi vreme frumoasă şi mergeţi la vânătoare, iar acolo vedeţi că iepurii se lasă în iarbă, nu veţi mai crede spusele ziarelor. Şi dacă un porc ştie să se adăpostească de briză, cum ar trebui să fiţi voi cu Duhul Sfânt? Aleluia! El este Instinctul nostru. Da, domnilor.
Dumnezeu le-a dat animalelor un instinct. Aceea este calea dată de Dumnezeu şi ele trăiesc în felul acesta.
Dacă priviţi o floare: când moare, cade jos şi intră în pământ. Dar nu acesta este sfârşitul ei, pentru că în primăvară răsare şi trăieşte din nou. Dumnezeu a dat o cale pentru ea şi ea crede. El a dat întotdeauna o cale. Uneori nu ne duce prin lucruri plăcute, dar este calea pregătită de Dumnezeu.
Odată, Dumnezeu a avut un bărbat care mergea pe calea bătută de EL şi l-a dus în cuşca cu lei. Dar acest bărbat a urmat calea dată de Dumnezeu, iar El l-a scos de acolo. Aleluia! Pot să-i văd şi pe tinerii aceia din Babilon. Într-o zi, ei au refuzat să se închine la idolul ridicat de împărat şi au spus: „Nu ne vom închina înaintea idolului tău!” Aleluia.
O, dă-ne mai mulţi bărbaţi ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care să nu se plece înaintea lucrurilor lumii. Noi nu trebuie să ne plecăm în faţa lor, pentru că Dumnezeu ne-a făcut liberi prin Duhul Sfânt. Aleluia.
Haideţi să-i privim puţin pe acei tineri. Împăratul a dat poruncă să fie aruncaţi în cuptorul încins toţi cei care nu se vor închina înaintea idolului ridicat de el. Ei s-au dus şi s-au rugat toată noaptea, iar dimineaţa, când trâmbiţa a anunţat că toţi trebuie să se plece înaintea chipului, au refuzat s-o facă şi i-au întors spatele. Şi împăratul a venit şi i-a întrebat:
„Băieţi, este adevărat că aţi făcut lucrul acesta?”
„Da”.
„Ei bine, atunci vom încălzi cuptorul de şapte ori mai tare decât până acum.”
Tot Babilonul era roşu în dimineaţa aceea. Pot să-l văd pe împăratul Nebucadneţar stând acolo, asemenea unui om modern de astăzi şi spunând:
„Vom arde toată religia Duhului Sfânt din voi!” O, să nu credeţi că diavolul nu vă va arde. Cu siguranţă o va face. Dar nu uitaţi că Duhul Sfânt însuşi este un Foc mistuitor.
Fiţi atenţi. Calea dată de Dumnezeu i-a dus drept în faţa cuptorului. Pot să-i văd pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego mergând în marşul morţii, iar Şadrac spune:
„Abed-Nego, te-ai rugat?”
„Da”.
„Atunci e bine.”
„Eşti sigur că te afli pe calea dată de Dumnezeu?”
„Da, domnule. Şi mai ştiu că Dumnezeu ne-a spus să nu ne plecăm înaintea idolilor. Nu o vom face pentru că Dumnezeu este în stare să ne scape din cuptorul cu foc. Şi chiar dacă nu o va face, tot nu ne vom pleca, ci vom urma calea dată de El.” Pot auzi cum cineva l-a întrebat:
„Eşti sigur că te afli pe calea dată de Dumnezeu?”
„Da.” Aleluia!
Şi au mers drept spre uşa cuptorului, fiind gata să păşească în el. Dar Dumnezeu nu a spus nici măcar un cuvânt deşi ei păşeau pe calea dată de El. Am în faţă un tablou cumplit. Nişte oameni care încercau să trăiască pentru Dumnezeu şi mergeau în felul dat de El, erau pe cale să fie arşi de vii. Ce tablou! Dar de câte ori se întâmplă ceva aici jos, în acelaşi timp se întâmplă şi sus.
Haideţi să privim ceva acolo, să vedem ce se petrece.
Pot să Îl văd stând acolo în haina Lui împărătească (aleluia!), iar din dreapta vine un înger puternic, Mihail. Îl pot vedea cum vine grăbit lângă El, îşi scoate sabia din teacă, în felul acesta, şi spune: „Ai privit în dimineaţa aceasta în Babilon? Acolo sunt nişte oameni care umblă pe calea dată de Dumnezeu; care vor să-şi pecetluiască mărturia în dimineaţa aceasta. Fraţii noştri sunt gata să fie arşi.”
Apoi a zis: „Învăţătorule, lasă-mă să merg jos şi voi schimba tabloul!’ şi cred că ar fi putut s-o facă. Desigur. Dar El a spus: „Nu! Nu te pot lăsa să faci asta, Mihail. Pune sabia înapoi în teacă.” Şi iată că vine un alt înger, acela care face apele amare, şi zice: „Învăţătorule, eu am apele sub control. Mi le-ai dat în vremurile străvechi şi eu am spălat întregul pământ de oameni, dar Noe şi ai lui au scăpat. Lasă-mă să merg jos, să spăl Babilonul de pe faţa pământului.” Dar El i-a răspuns: „Este adevărat că poţi face lucrul acesta dar nu te pot lăsa să mergi.”
Tinerii erau pe punctul să facă ultimul pas, dar Îl văd cum Se întoarce şi îi porunceşte unui tunet mare: „Vino aici!” O, cum L-a ascultat! Apoi a zis: „Vânturi din est, vest, nord şi sud, porniţi şi purtaţi acest tunet ca un ropot de cai. Voi sta pe el ca într-un car, pentru că voi merge Eu însumi în Babilon.” Aleluia!
Îl văd cum apucă apoi un fulger şi-l aruncă de-a lungul cerurilor, în felul acesta. Apoi, cam în timpul când ei au păşit în cuptor, a trecut pe la Marea Vieţii şi a luat o frunză de palmier cu care a făcut vânt împrăştiind dogoarea de lângă ei. Aleluia! Când oamenii merg pe calea dată de Dumnezeu, El este întotdeauna acolo. Da, domnilor.
Odată era un predicator bătrân, care se numea Noe. El a spus: „Să ştiţi că va ploua; va veni o furtună.” Dar oamenii din jurul lui au spus: „L-aţi auzit pe bătrânul holly-roller? A spus că va ploua. Păi n-a plouat niciodată pe pământ şi va ploua acum? De unde să vină apa aceea? Haideţi să vedem ce zice ştiinţa. Ea spune că sus nu este nici o picătură de apă. Şi atunci? Desigur, bătrânul este smintit.”
Dar Dumnezeu a spus clar: „Construieşte o corabie de salvare pentru popor!” iar Noe a crezut şi a făcut-o. Asta-i tot. El s-a apucat şi a făcut arca.
Şi într-o zi, unii care făceau afaceri povesteau pe la colţuri: „Cum este cu ploaia aceea mare de care vorbeşte smintitul acesta bătrân că va cădea din cer? Aţi mai auzit aşa ceva? Şi se mai crede pe calea dată de Dumnezeu!” Dar el era pe cale. Amin. Şi primul lucru care s-a auzit a fost un tunet şi apoi s-a văzut un fulger. Şi pot vedea o mamă cămilă care priveşte în sus şi zice: „Ai auzit, tată cămilă? Era un tunet. Despre asta a vorbit Noe. Haide să mergem la arcă!” Şi s-au dus peste deal unde era arca. Dar iată că vin şi mama cal şi tata cal, şi restul perechilor, şi intră în arcă una câte una. Apoi Dumnezeu a închis uşa şi a trimis ploaia. Vedeţi? Noe era pe calea dată de Dumnezeu.
Unii s-au urcat pe buşteni deoarece se gândeau că vor putea pluti cu ei. Dar când furtuna s-a înteţit, arca s-a ridicat deasupra apelor. Aleluia! De ce? Pentru că erau pe calea dată de Dumnezeu. Şi Dumnezeu îi va binecuvânta întotdeauna pe oamenii care umblă în felul dat de El. El n-a dat niciodată un buştean, ci a dat o arcă.
Fraţi şi surori, şi astăzi este o cale dată de El şi aceasta este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, care a murit la Calvar pentru ca prin sângele Lui să avem iertarea păcatelor şi să putem primi botezul Duhului Sfânt ca dovadă că ne-a acceptat în Fiul Său, în siguranţă. Aleluia!
O să ziceţi că sunt un holly-roller! Puteţi s-o faceţi de pe acuma pentru că nu-mi pasă. Mă simt foarte bine.
Credeţi voi că singura cale corectă este calea lui Dumnezeu? Nu calea metodistă, nici cea baptistă sau penticostală, ci calea lui Hristos. El este calea dată de Dumnezeu; El este Jertfa dată de Dumnezeu; El este Iehovah –Rafa; El este Iehovah – Jire; El este Iehovah – Manases.
Când Avraam l-a adus jertfă pe Isaac, a numit locul acela „Iehovah-Jire”, adică „Domnul se va îngriji să dea o jertfă”. Amin. Şi acesta este Fiul lui Dumnezeu. Amin. Dumnezeu are întotdeauna o cale de scăpare. Da, domnilor.
Odată era un predicator bătrân pe nume Ilie. El a privit peste ţară şi a zis: „Este cel mai groaznic lucru pe care l-am văzut.” Împăratul din timpul acela a luat-o de nevastă pe Izabela cea vopsită. Singura femeie vopsită din Biblie. Şi ştiţi ce a făcut Dumnezeu cu ea? A făcut-o hrană pentru câini. Da, asta a făcut-o: hrană pentru câini.
Fraţilor, eu tocmai m-am întors din Africa şi vreau să ştiţi că aceste lucruri vin de la păgâni. Ei îşi vopsesc feţele. O, frate, când un bărbat sau o femeie se pune în ordine cu Dumnezeu, nu mai este nevoie să-i spui aceste lucruri, pentru că se ruşinează singuri. Aşa este.
Şi Ilie a spus: „Doamne, închide cerurile; fă ceva.” Şi Domnul i-a răspuns: „Du-te şi vorbeşte-i lui Ahab.” Şi iată-l pe bătrânul predicator, învelit în jurul trupului cu o bucată de piele şi cu nişte laţe încâlcite atârnându-i pe umeri, mergând înaintea împăratului. Şi ce i-a zis? „Nici ploaia, nici roua nu vor mai cădea din cer până nu le voi chema eu!” Aleluia! El era pe calea dată de Dumnezeu.
„O, pleacă de aici, fanaticule! Ştim noi ce faci!”
Şi bătrânul Ilie a zis: „Doamne, ce trebuie să fac?” Şi El i-a răspuns: „Du-te pe înălţimile Cheritului şi pune-te jos!”
„Bine, dar este un loc foarte rău. Oricum mă voi duce.” El s-a dus acolo sus şi a spus: „Doamne, ce voi face aici?”
„Stai acolo!” Ilie s-a aşezat, dar curând i s-a făcut foame. Şi un corb a venit şi i-a adus mâncare.
Unii au zis: „Uitaţi-vă la bătrânul holly-roller cum stă acolo sus. Nu-i aşa că este nebun? Va muri dacă mai stă în soare. Este un fanatic.” Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Toate apele au secat. Nu mai era apă de băut în toată ţara. Dar de fiecare dată când îi era sete lui Ilie, se oprea la izvorul Cherit să bea, iar când îi era foame, venea un corb cu un sandvici în cioc.
Poate zici: „De unde să aibă un corb aşa ceva? Chiar crezi asta, frate Branham?” Sigur că cred. Eu nu ştiu de unde a adus mâncarea, dar ştiu că acel corb a adus mâncare pentru Ilie, iar el a mâncat şi astfel a trăit timp de trei ani şi jumătate acolo. Da, eu cred aceasta.
Voi spuneţi: „Ce te face să fii atât de bucuros? De ce-ţi tremură mâinile?” Nu ştiu…Tot ce ştiu este că la Calvar s-a plătit preţul. Biblia a învăţat, Duhul Sfânt L-a adus, iar eu L-am primit. Aleluia. Nici nu ştiu de unde a venit dar L-am primit. Aleluia! O, aceasta te face să încapi mai bine în haine! Sigur. „Aleluia” înseamnă „Lăudat să fie Domnul!” iar „Amin” înseamnă „Aşa să fie!”
Şi ei spuneau că Ilie era nebun? Păi când venea vremea mesei apărea un servitor de culoare şi zicea: „Ilie, aici este micul dejun pentru tine!” Păi el o ducea mai bine decât jumătate din oamenii de aici! Câţi dintre voi aveţi servitori de culoare care să vă servească masa? Ei bine, el avea. Avea nişte corbi care îi aduceau de mâncare. Aleluia! Glorie! Dumnezeu avea undeva o sală de mese; El i-a pregătit-o; a gătit-o şi i-a trimis-o la Ilie. Aleluia!
Acelaşi Dumnezeu trăieşte şi împărăţeşte şi astăzi. Da, domnilor.
Odată, o fată tocmai primise Duhul Sfânt şi mergea pe stradă zicând: „Aleluia! Aleluia!” Un necredincios, care stătea la colţ, a întrebat-o: „De ce eşti atât de fericită?”
„O”, a răspuns ea, „Isus m-a salvat şi m-a umplut cu Duhul Sfânt. De aceea sunt aşa de bucuroasă.”
Şi ce ai în mână?”
„Biblia mea.”
„Şi o crezi?”
„Sigur că da.”
„O crezi toată?”
„Da, pe toată.”
„Crezi şi povestea cu Iona?”
„Da.”
„Şi crezi că peştele chiar l-a înghiţit pe tip?”
„Da domnule, cred.”
„Dar cum poţi s-o dovedeşti?”
„Păi, când voi ajunge în cer, am să-l întreb pe fratele Iona.”
„Şi dacă fratele Iona nu va fi în cer?”
„Atunci va trebui să-l întrebi tu.”
Aleluia! Pentru el a mai rămas un singur loc liber: iadul. Dacă respingi calea lui Dumnezeu, trebuie să iei calea iadului. Eşti nevoit s-o faci. Este singura posibilitate. Deci tu eşti ori pe o cale, ori pe cealaltă. Amin. Aşa este.
Deci corbii i-au adus mâncare. Dar într-o zi Dumnezeu a zis: „Acum apele au secat, de aceea vreau să mergi acasă la o văduvă.” O, ce loc în care să meargă un predicator! Dar Dumnezeu l-a trimis acolo. Aceasta era calea dată de El, iar Ilie s-a dus acolo. Femeia aceea nici măcar nu era israelită. Nu, nu era.
În timp ce cobora de pe deal, a întâlnit o văduvă care ducea câteva vreascuri. Când a văzut-o, Ilie i-a zis: „Du-te şi adu-mi ceva să mănânc; adu-mi şi nişte apă.”
Şi femeia i-a răspuns: „Viu este Domnul că nu mai am mâncare decât să mâncăm încă o dată, eu şi fiul meu. Am adunat aceste vreascuri ca să coc o turtă, apoi vom mânca şi vom muri.” (1 Împăraţi 17.12 – parafrazare).
Dar el a insistat: „Dă-mi mai întâi mie să mănânc.” (v. 13). Aleluia! Aceasta este calea dată de Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui…” (Matei 6.33).
Tu spui: „Frate Bill, mama a plecat de acasă.” „Soţul meu nu mai trăieşte cu mine.”
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” Asta este. „Cum să fac asta, frate Bill?” Du-te înainte, pentru că Isus a spus: „Urmaţi-Mă!” Aţintiţi-vă privirile spre El. Amin.
Femeia s-a dus şi a luat două vreascuri. Ştiţi cum fac focul bătrânii indieni? Aşează două lemne în cruce şi pun focul în mijloc. Aşa a copt şi bătrâna turta şi i-a dat-o predicatorului, care s-a aşezat şi a mâncat-o. Apoi a zis: „Acum du-te şi fă una pentru tine şi fiul tău, căci „Aşa vorbeşte Domnul: făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (v. 14). Aleluia! Din ce cauză? Pentru că ea a căutat mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi a umblat pe calea dată de Dumnezeu, El a răsplătit-o. Credeţi aceasta? (Amin). Da, domnilor.
A fost odată o femeie care şi-a pierdut fratele. Numele lui era Lazăr. O, el era un bărbat cumsecade, iar ei i-a părut rău că a murit, de aceea, a trimis după Păstorul ei sau Evanghelistul ei, care era Isus. Femeia ieşise afară din biserică şi renunţase la tot ce avea, iar când a văzut că fratele ei a murit, a trimis după Isus să vină să se roage, dar El a mers mai departe. Ea a trimis din nou după El, dar Isus Şi-a continuat călătoria, zicând: „Nu fac nimic până nu-Mi arată Tatăl,” iar Tatăl îi arătase deja că Lazăr urma să moară. A venit doar după 3-4 zile, şi a spus: „Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn.” (Ioan 11.11). Şi sora lui s-a dus să se întâlnească cu El. Aceasta este calea lui Dumnezeu: să-L întâlnim pe Isus. Întotdeauna este aşa. Când ai probleme în casă, du-te să-L întâlneşti pe Isus. Aleluia! Dacă îţi lipseşte ceva, du-te să-L întâlneşti pe Isus. Du-te să te întâlneşti cu El, pentru că Isus are soluţiile la orice situaţie. Amin.
Ea s-a dus să-L întâlnească şi a căzut la picioarele Lui. Citise în Biblie că în trecut era o femeie sunamită. Ea a trăit în zilele prorocului Elisei şi i-a pregătit o odaie în casa ei. Când a văzut osteneala femeii şi felul în care l-a primit, Elisei s-a gândit cum ar putea s-o răsplătească mai bine, aşa că i-a zis: „Trebuie să vorbesc pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” Dar femeia i-a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” (2 Împăraţi 4.13).
Atunci Elisei a repetat: „Bine, dar atunci ce putem face pentru tine?” Şi Ghehazi a zis: „Ea nu are copii, dar îşi doreşte mult.” Când a auzit aceasta, Elisei i-a spus slujitorului său: „Du-te şi cheam-o!” iar când a venit, i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: la anul pe vremea aceasta vei avea un fiu.” (v. 16). Şi aşa a fost.
Anii au trecut şi băiatul a crescut. Avea vreo 11-12 ani iar într-o zi, când se afla pe câmp împreună cu tatăl lui, cred că a făcut insolaţie pentru că a început să strige: „Capul meu! Capul meu!” şi a căzut jos. Tatăl a trimis un servitor să ducă copilul la mama lui, iar ea l-a ţinut în braţe până la amiază, când a murit. Atunci femeia l-a luat, l-a dus în camera profetului şi l-a aşezat în patul în care obişnuia să doarmă el. Ce loc bun a ales! Apoi i-a spus bărbatului ei: „Spune unui slujitor să-mi pregătească o măgăriţă.” Când totul a fost pregătit, i-a zis slujitorului: „Mână şi să nu te opreşti pe drum până nu-ţi zic eu!”
Îmi place asta. Mergi înainte şi nu te opri. Continuă să mergi. Problema este că noi ne oprim şi vorbim cu prea mulţi oameni. Ne oprim la prea multe întâlniri sociale. Organizăm întruniri ale femeilor, unde coasem, brodăm şi vorbim de doamna cutare şi cutare. Ştiţi voi. Astfel, aţi lăsat să intre în biserică toate aceste lucruri, când ar trebui să daţi totul afară şi să aveţi o trezire de modă veche. Rugaţi-vă până se revarsă cerul jos şi Duhul Sfânt vine ca un vâjâit de vânt şi umple locul şi oamenii. Amin. Asta ne trebuie.
Şi bărbatul ei a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” (v. 23). „Ea a răspuns: „Fii pe pace!” Ea voia să ajungă la profet aşa că a pornit la drum. Elisei s-a uitat şi a văzut-o venind aşa că i-a zis lui Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea! Nu ştiu ce este, dar s-a întâmplat ceva cu ea!” Şi când a ajuns lângă el, a întrebat-o: „Sunteţi bine tu, bărbatul şi fiul tău?” Îmi place asta. Ea a urmat calea dată de Dumnezeu, iar profetul s-a dus, s-a aşezat peste trupul micuţului mort şi acesta a revenit la viaţă.
Marta a realizat că sunamita ştia că Dumnezeu era în profetul Său. Şi dacă a fost în profet, cu siguranţă era şi în Fiul Său. Deci, dacă reuşea să ajungă la Isus, totul era rezolvat. Astfel, a alergat înaintea Lui, I s-a aruncat la picioare şi I-a zis: „Doamne, dacă…” pentru că asta era.
„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22).
O, cât îmi place aceasta! „Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu!” Acesta este un lucru bun.
Tu spui: „Sunt un păcătos, frate Branham!” Chiar acum Dumnezeu va face orice Îi vei cere. Spune: „Ai milă de mine, Doamne!” Şi El o face chiar acum. Tu spui: „Doamne, doctorii nu mi-au mai dat nici o şansă, dar vin chiar acum la Tine.” „NU am mai umblat de cinci ani, dar vin chiar acum, Doamne.” „NU am mai vorbit deloc de nu ştiu când, dar ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu…” şi El stă la dreapta Tatălui mijlocind pentru voi. Aleluia!
Deci ea a zis: „Dumnezeu va face chiar acum orice Îi vei cere.” Iar El Şi-a îndreptat umerii şi a spus: „Fratele tău va învia.” „Da, în ziua de apoi” a spus Marta, dar El a continuat: „Eu sunt învierea şi viaţa.”
Biblia spune că El nu avea nici frumuseţe nici altceva care să atragă privirea, dar când Şi-a îndreptat umerii, Acela era Dumnezeu.
El a spus: „Fratele tău va învia pentru că Eu sunt învierea şi viaţa” Aceasta o spunea Dumnezeu. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-26).
Şi ea a răspuns: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Atunci El a întrebat: „Unde l-aţi pus?” şi S-a dus la mormânt, iar Biblia spune că „Isus plângea.”
Nu demult, am vorbit cu o femeie de la „Ştiinţa creştină”, care nu credea în dumnezeirea lui Isus. Ea credea că El era un proroc, un om bun, dar nu accepta că a fost născut de o fecioară. Ei neagă naşterea din fecioară.
Dar asta nu este tot: cam 85% din predicatorii protestanţi din Statele Unite spun că naşterea din fecioară este un fals. Şi mult mai mulţi dintre ei nu cred că Isus Se va întoarce vizibil. Nu-i de mirare că avem nevoie de o trezire.
Fraţilor, ascultaţi-mă cu atenţie! Voi îi auziţi pe mulţi vorbind astăzi despre treziri, dar noi nu am avut nici o trezire.
Zilele trecute am urmărit cu atenţie un bărbat care vorbea despre aceasta. El spunea că a fost într-un oraş şi a avut aproape 5000 de convertiţi. Treizeci de zile mai târziu, un grup de predicatori s-au dus pe urmele lui dar nu au mai găsit nici 30 care să spună că au fost salvaţi.
Ştiţi ce cred? Că este doar o convingere în loc de o întoarcere. Când un om este născut din nou din Duhul lui Dumnezeu… Ceea ce ne trebuie nouă astăzi nu este o adunare atractivă, ci una de modă veche, o trezire a Duhului Sfânt care să ucidă păcatul. Amin. Care să te facă să te pocăieşti imediat. Aşa este.
Şi femeia aceea a spus: „Frate Branham, eu pot să dovedesc că El a fost doar un om.”
„Fă-o!” am spus eu. „Dacă poţi să dovedeşti că El nu a fost Dumnezeu, voi accepta.”
„Eşti gata?”
„Da.”
„În Ioan 11 scrie că atunci când a mers la mormântul lui Lazăr, El a plâns.”
„Şi ce contează asta?”
„Păi prin faptul că a plâns, a dovedit că nu era decât un om.”
„Uite ce este doamnă. El a fost într-adevăr un Om, dar a fost mai mult decât atât: El era Om şi Dumnezeu.” „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” Da, domnilor. El a venit să facă voia Tatălui; a umblat pe calea dată de Dumnezeu şi nu S-a abătut nici la stânga, nici la dreapta, ci a făcut în totul ce a spus Dumnezeu. El era calea dată de Dumnezeu.
În drum spre mormântul lui Lazăr, El a plâns, dar când a stat în faţa mormântului şi a vorbit… Acolo era un om mort de patru zile: deja mirosea şi trupul îi era invadat de viermi dar când a spus: „Lazăre, vino afară!” acel bărbat mort de patru zile, s-a ridicat în picioare şi a trăit. Atunci a fost mai mult decât un Om. Aleluia! Da, domnilor. Când a plâns era un Om, dar când l-a înviat pe Lazăr a dovedit că era Dumnezeu.
Când a coborât flămând de pe munte şi privea prin toţi copacii să găsească ceva de mâncare, era un Om, dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit 5000 de oameni, era mai mult decât un om: era Dumnezeu în trup. Aleluia!
În noaptea când Se afla în corabia purtată de vânturi, era un Om. Se simţea slăbit şi fără putere. Marea era înfuriată şi zeci de mii de diavoli au jurat că Îl vor îneca. Da, El era doar un Om când dormea în corabie, dar când S-a ridicat în picioare şi a spus: „Linişteşte-te mare!”, a fost mai mult decât un Om. Aleluia! Acela era Dumnezeul meu. Aleluia. Da, era cu adevărat El.
El era Om când a atârnat pe Calvar şi L-au pedepsit în modul cel mai groaznic. Ei ziceau: „I-a mântuit pe alţii, să se mântuiască şi pe El.” Ce compliment frumos I-au făcut! Dar dacă S-ar fi salvat pe El, nu ne-ar mai fi putut salva pe noi. Aşadar, El trebuia să Se dea pe Sine pentru salvarea celorlalţi.
El era Om când a strigat după îndurare; când a zis: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” şi a murit ca un om. Da. Dar în dimineaţa de Paşti a înviat dovedind că era Dumnezeu. Nu-i de mirare că poetul a spus:
„Trăind, El m-a iubit;
Murind, El m-a salvat;
Îngropat, El mi-a dus păcatele departe;
Înviind El m-a sfinţit de-a pururi.
Într-o zi El va veni.
O, ce măreaţă zi!”
Aleluia! Eu Îl iubesc, voi, nu? Umblând pe calea dată de Dumnezeu.
Pot vedea nişte înţelepţi care au mers să I se închine atunci când S-a născut. Îi pot vedea cum se pregătesc; cum îşi pun calabalâcurile pe cămile. Pot să-l văd pe Jim Jones, pe toţi ceilalţi şi pe John Doe cum împachetează. Îi văd încărcând cămilele cu tablele şi celelalte lucruri, pentru că urmau să meargă să I se închine lui Isus. Dar cămilele nu puteau merge din pricina încărcăturii. Tocmai asta este şi problema bisericii de astăzi. Voi aţi încărcat mult din lume, iar aceasta vă trage înapoi. Aşa este.
Îi pot vedea mergând. Şi când au ajuns de partea aceasta a muntelui, nici n-au văzut pe unde trebuiau să treacă fiindcă „strâmtă este poarta, îngustă este calea şi puţini o vor afla.” Da, domnilor.
Pot să-l văd pe bătrân pregătindu-se şi zicând: „Mă încarc şi mă pregătesc să merg în cer.” Frate, eu nu mă încarc să merg în cer, ci mă descarc pentru a merge în cer. Aleluia! Va fi o răpire care mă va elibera de tot. Biblia spune să lăsăm deoparte toate greutăţile şi păcatul care ne înfăşoară aşa de repede, ca să putem alerga pe cale cu răbdare.
Şi pot s-o aud pe nevasta lui John zicând:
„Ce-i cu tine, omule? Unde mergi?”
„Mă duc să mă închin Domnului.”
„De unde ştii unde să te duci? Nu ai busolă, nu ai diplomă de misionar… Crezi că te va primi cineva? Şi zici că te vei închina Domnului?”
„Da.”
„I-aţi busolă.”
„Nu-mi trebuie!”
„Nu-ţi trebuie? Dar cum vei ajunge acolo?”
Şi îl pot vedea cum arată spre Steaua dimineţii şi spune: „Voi merge pe calea dată de Dumnezeu.” Amin. Dumnezeu a dat o Stea ca să-i călăuzească pe înţelepţi. Eu nu au nevoie de busolă, ci de calea dată de Dumnezeu.
Acelaşi Dumnezeu care i-a călăuzit pe înţelepţi la Hristos, prin Stea, este în seara aceasta aici, în forma Duhului Sfânt, ca să vă conducă la Hristos, la naşterea din nou, la botezul Duhului Sfânt care este calea dată de Dumnezeu:
„Dacă un om nu se naşte din apă şi din Duh, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5). Voi L-aţi primit?
Timpul meu a trecut, dar simt că abia acum am intrat în subiect. Da, este bine să mănânci îngheţată, dar ai nevoie şi de nişte slănină şi fasole ca să te poţi ţine pe picioare… La fel este şi cu Isus. Asta ne trebuie, nu credeţi la fel? Amin.
Dumnezeu are o cale. Sunteţi pe ea în seara aceasta? Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut? Prieteni baptişti, voi ştiţi că şi eu am fost baptist şi la fel păstorul din locul acesta, dar vrem să vă spunem ceva. În Fapte 19 scrie: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Acolo nu scrie „Când aţi crezut”, ci „de când aţi crezut”. Da, domnilor. Dacă nu L-aţi primit, în seara aceasta este aici pentru voi şi El are dată o cale. Fraţi şi surori, nu încercaţi să mergeţi pe calea voastră. Nu alegeţi frunzele de smochin. Nu căutaţi să plutiţi pe un buştean aşa cum au făcut cei din zilele lui Noe. Nu încercaţi să mergeţi pe calea lui Nebucadneţar, care a prigonit Biserica lui Dumnezeu. Nu o luaţi pe alte căi! Nu mergeţi ca fariseii, nişte persoane foarte religioase, care spuneau: „Noi suntem într-un loc înalt şi dacă se va întâmpla ceva, suntem primii care vom şti.”
Dar ce a făcut Dumnezeu? S-a furişat acolo şi a născut Copilul într-un grajd din Betleem; L-a adus în lume, iar ei nu au ştiut nimic. Aceasta era calea dată de Dumnezeu dar ei n-au văzut-o.
Odată, era o femeie care îşi cheltuise toţi banii, dar doctorii nu au putut s-o ajute. Într-o zi, când era pe punctul să leşine pentru că de mulţi ani avea o scurgere de sânge, a auzit o zarvă mare în mulţime: venea Calea dată de Dumnezeu. Aşa este. O pot vedea cum merge printre cei cu „zilele minunilor au trecut”; cum trece printre toate acele văduve, care o întrebau:
„Marta, unde mergi? Medicii tăi nu te pot ajuta?”
„Merg pe calea dată de Dumnezeu”, a răspuns ea.
„Unde este calea Lui? Să nu zici că este făţarnicul acela de acolo!”
„Da, aceea este. Acolo merg.”
Femeia s-a înghesuit printre oameni. Unii aparţineau la biserica asta, alţii la cealaltă, şi toţi încercau s-o împingă înapoi. Dar ea îşi făcea cale spre Isus. Unii dintre ei au zis: „Stai puţin, soră! Dacă mănânci carne nu poţi s-o faci.” Dar ea mergea pe calea dată de Dumnezeu!
„Dacă nu ai luat în mână şerpi, nu poţi s-o faci!” Dar ea continua să meargă pe calea dată de Dumnezeu, pentru că voia să ajungă la Isus. Aşa este.
Mă gândesc la David din vechime. Da, domnilor. El a zis: „Gustaţi, vedeţi ce bun este Domnul. Are gust de miere din Stâncă.”
Eu obişnuiesc să spun o povestioară în legătură cu aceasta. Păstorii obişnuiesc să poarte la ei o traistă în care poartă miere. Când se îmbolnăvesc oile, ei pun miere peste o piatră de var şi le lasă să lingă acea miere de pe piatră, pentru că o dată cu mierea ling şi varul. Ştiţi ce se întâmplă? Oaia bolnavă se face bine.
O, fraţilor, în seara aceasta şi eu am o traistă plină cu această Miere. Dar nu o voi pune peste biserica baptistă, metodistă, prezbiteriană sau penticostală, ci o voi pune pe Isus Hristos, acolo unde îi este locul, iar voi, oile bolnave, mergeţi, lingeţi şi obţineţi ceea ce căutaţi. Da, domnilor.
Să nu vă intereseze ce spune biserica voastră, ci interesaţi-vă doar de ceea ce spune Hristos. Urmaţi-L, pentru că în El este Biserica. Eu văd calea dată de Dumnezeu. El nu a spus niciodată că metodismul este calea dată de Dumnezeu; nici baptismul şi nici altă biserică, ci a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
Tu spui: „Cum pot să ştiu că sunt în El?”
„Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup”, devenim mădularele aceluiaşi trup. Aşa este.
Tot ce are în Împărăţia Sa, ne aparţine. El ia carneţelul tău plin cu cecuri şi semnează cu Numele Lui, apoi zice: „Du-te şi ia!” Amin. Nu vă temeţi să-l completaţi. Completaţi-l, apoi daţi-L Lui şi spuneţi: „Aleluia!” Şi se va împlini.
În Marcu 11.24 spune că orice veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi primit şi îl veţi avea. Scrieţi cecul şi spuneţi: „Doamne, am nevoie de vindecare.” Rupeţi-l şi daţi-l Lui: „Doamne, mă rog în Numele Domnului Isus pentru vindecare,” apoi adăugaţi: „Îţi mulţumesc, Doamne”, şi mergeţi mai departe crezând.
Spune: „Am nevoie de mântuirea sufletului meu.” Ce trebuie să faci? Scrie cecul şi spune: „Ai spus să venim la Tine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi ne vei da odihnă. Doamne, aceasta este şi cererea mea.” Completează cecul: „Doamne, am nevoie de mântuire.” „Iat-o!”
„Îţi mulţumesc, Doamne”, şi du-te mai departe.
Ai nevoie de Duhul Sfânt? Da. „Rămâneţi în cetate până veţi primi o putere de sus. Apoi veţi fi martorii Mei în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 1.8). Credeţi? Completaţi cecul şi trimiteţi-l sus, apoi priviţi ce se întâmplă. El vă va dărui calea dată de Dumnezeu.
Dumnezeu v-a dat un carnet de cecuri; nu staţi pe gânduri, ci completaţi-l. El a promis. Credeţi aceasta? Sigur. Dumnezeu are întotdeauna o cale.
A fost odată un bărbat care se numea Iair. El s-a însoţit cu o grămadă de necredincioşi, aşa cum fac mulţi dintre predicatorii de astăzi. Dar Biblia spune să nu vă însoţiţi cu necredincioşii. În ordine.
Vă întrebaţi cine a spus asta? Da?
Ei bine, Biblia spune că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede. În Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 15.17-19).
Predicaţi asta în jumătate din bisericile de astăzi şi vă vor scoate afară. Aşa este. Asta a spus Isus. Credeţi? Da, domnilor. Şi dacă El a spus asta, eu cred. Amin. Cred că este adevărul şi umblu pe calea Lui aşa cum a spus. Urmarea? El a legitimat-o prin semne şi minuni. Aşa este. Deci, faceţi la fel! Umblaţi la fel. Şi oricine doreşte, lăsaţi-l să vină. Vino! Dumnezeu te-a chemat şi tu trebuie să vii. Nu mai zăbovi. Acceptă-L în seara aceasta.
Şi pot să-l văd pe individul acesta, care Îl iubea pe Isus dar se temea că-şi va pierde prestigiul…ştiţi voi, binecuvântările, din pricina Lui. Atunci a zis: „Am să-l chem pe dr. Doe.” Doctorul Doe a venit, a examinat-o şi a spus: „Pulsul este tot mai slab, Iair. Ar fi bine să-i dai asta şi asta..” Şi i-au dat tot felul de medicamente, dar ea se îndrepta spre moarte. Apoi el s-a gândit: „Mă întreb dacă există o cale dată de Dumnezeu?”
Omul care a fost criticat aşa de mult cu privire la vindecarea divină… Da, auzise de El.
„Iaire, nu crezi că este un făţarnic?”
„Nu”, spunea Duhul Sfânt. „El nu este un făţarnic.”
„A, deci şi tu crezi în El!”
„Ei bine, cred.”
Vedeţi aşa sunt predicatorii de graniţă care se tem de ceea ce vor spune cei din jur. O, Dumnezeu să scoată omul moale din voi şi să vă pună coloană vertebrală!
Îmi place mărturia lui Buddy Rolinson care spunea: „Doamne, dă-mi o spinare ca a unui ferestrău şi lasă-mă să lupt cu diavolul până nu-mi mai rămâne nici un dinte, apoi îl voi mesteca cu gingiile până voi muri.” Îmi place aceasta.
Acest bărbat spunea că a avut un câine bătrân cu care vâna ratoni. S-a luptat cu ratonii până n-a mai avut nici un dinte, aşa că îi apuca şi îi mesteca cu gingiile. Corect. Aleluia!
Tu zici: „Frate Branham, eu nu prea am educaţie; sunt prea mic şi predicatorii mă vor respinge.”
Haideţi să ne întoarcem la poveste: „Nu contează mărimea câinelui care luptă, ci cât de mare este lupta din el.” Aşa este şi astăzi. Ridică-te şi află ce câine stă acolo.
Ca bătrânul indian care era pe moarte. El spunea: „În mine sunt doi câini: unul este alb, iar celălalt este negru. Cel alb vrea să fac binele, dar cel negru mă împinge să fac răul. Ei se ceartă şi se bat tot timpul.”
„Şi care învinge?”
„Depinde pe care îl hrănesc mai bine.”
La fel este şi astăzi. Da, domnilor. Ceea ce îi trebuie lumii de astăzi este o scuturătură de modă veche.
Iair a văzut că fiica lui se îmbolnăveşte tot mai tare, iar singura nădejde care se mai întrezărea pentru salvarea ei era să meargă la Isus. Şi iată-l pornind la drum. Pot să-l văd în mulţimea în care tocmai fusese vindecată o femeie care avea o scurgere de sânge. Iair s-a apropiat de EL şi i-a zis: „Fiica mea este pe pat…Nu-mi pasă ce spun preoţii sau altcineva. Nu ai vrea să vii să-ţi pui mâinile peste ea? Cred că eşti calea dată de Dumnezeu pentru vindecarea ei.” Isus l-a privit liniştit şi i-a zis: „Am să vin.”
Chiar atunci un om a alergat spre ei şi i-a zis lui Iair: „Nu-L mai obosi pe Învăţător pentru că fiica ta a murit.”
O, pot să văd cum inima lui s-o oprit pentru o clipa! Dar în acelaşi timp văd privirea blândă a lui Isus îndreptându-se spre Iair, iar vocea Lui spune: „Nu ţi-am spus oare că dacă vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?” El era calea dată de Dumnezeu.
Tot în zilele acelea era un bărbat orb care se numea Bartimeu. El stătea la poarta cetăţii şi cerşea. Vremea începea să se răcorească pentru că era luna octombrie. Şi în timp ce stătea în locul unde cerşea, a auzit o larmă mare. „Oare ce se auzea?” s-a întrebat mirat. Şi i-a auzit pe oameni vorbind şi zicând: „Acela este Isus din Nazaret.” Când a auzit acele cuvinte, şi-a tras mantaua şi a aruncat-o jos. Nu a împăturat-o s-o pună frumos căci, fiind orb, abia îşi găsea drumul.
Dar Dumnezeu avea o calea, iar Bartimeu avea s-o urmeze. Deci trebuia să meargă acolo jos… Unii i-au spus: „Stai acolo jos şi nu-L mai deranja şi tu. Oricum nu are timp de tine.” Dar el a strigat cât a putut de tare: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Ai milă de mine!” Vedeţi? El insista: „Ai milă de mine! Ştiu că eşti calea dată de Dumnezeu; calea pentru ochii mei. O, Doamne, ai milă de mine!”
………………………………………………………………………………………
….El stătea pe stradă şi avea un mieluţ. Mai demult se foloseau mieii ca să-i călăuzească pe orbi, aşa cum se folosesc astăzi câinii. Acest orb avea două turturele care făceau tumbe ca să atragă atenţia turiştilor pentru a-i arunca nişte bănuţi.
Într-o noapte, nevasta lui s-a îmbolnăvit foarte tare, aşa că a mers înaintea Domnului şi a zis: „Doamne, nu am nimic, sunt sărac şi orb, nu am ce să-ţi dau, dar cred în Tine, şi dacă vrei, Te rog să cruţi viaţa soţiei mele căci mâine Îţi voi aduce ca jertfă cele două turturele ale mele.” Domnul i-a vindecat nevasta chiar în clipa aceea, aşa că a doua zi s-a dus la preot şi i-a oferit turturelele ca jertfă.
Nu după mult timp i s-a îmbolnăvit fetiţa, iar medicii nu au mai putut face nimic ca s-o salveze. Atunci el a mers din nou înaintea Domnului şi a spus: „Doamne, mi-a mai rămas un singur lucru: mieluţul meu. Dar dacă vei cruţa viaţa fiicei mele, pe care nu am văzut-o niciodată, îţi voi aduce ca jertfă mielul meu.” Şi Domnul i-a vindecat fetiţa. A doua zi dimineaţa, Bartimeu a ieşit în stradă cu mielul lui. Marele preot Caiafa l-a întâlnit şi l-a întrebat: „Unde mergi, orbule Bartimeu?” „O, mare preot, merg la Templu. Mielul mă călăuzeşte la Templu ca să-l aduc jertfă.”
„O, dar nu poţi face asta!”
„Ba da.”
„Uite, îţi dau preţul acestui miel. Du-te şi cumpără altul.”
„Nu, nu. Eu nu i-am promis lui Dumnezeu un alt miel, ci pe acesta, deci pe el trebuie să îl aduc jertfă.”
„Bine, dar mielul acesta este vederea ta, ochii tăi. Tu nu poţi face nimic fără el pentru că este călăuza ta. Nu este posibil să-l aduci ca jertfă.” Se spune că bietul om s-a clătinat puţin, apoi a zis: „O, mare preot, Dumnezeu va purta de grijă şi va da un miel pentru orbul Bartimeu.” Dumnezeu să binecuvânteze inima lui!
Dumnezeu a dat un Miel. Iată-L aici. El este Mielul dat de Dumnezeu în seara aceasta. El este Mielul dat pentru ochii voştri, pentru ochii voştri spirituali. El este Mielul dat pentru ochii voştri. Este Mielul dat pentru ca voi să fiţi scăpaţi de iad; El este Mielul dat pentru slava voastră în cer.
Nu vreţi să-L primiţi în timp ce ne vom pleca şi ne vom ruga?
O, Doamne Dumnezeule, Creatorul cerurilor şi al pământului, Autorul Vieţii veşnice, Dătătorul oricărui dar bun, trimite binecuvântările Tale peste acest popor. Oamenii aceştia neînsemnaţi au pregătit observaţii, dar eu ştiu că Tu ai dat o cale…Tu ai spus că la venirea Fiului omului va fi ca în zilele lui Noe.
Un timp de pregătire, un timp în care va fi pregătit un loc pentru cei ce vor să scape de mânie. Dumnezeule, în seara aceasta mă rog pentru ca acel Miel al lui Dumnezeu, care a fost dat pentru ochii orbului sau pentru scurgerea de sânge a acelei femei sau pentru Lazăr cel mort, să vină şi în mijlocul nostru. Ai milă, Dumnezeule!
Mă gândesc că acelaşi Miel a fost dat pentru ochii mei orbi când, într-o zi, fraţii Mayo mi-au spus că nu mai am nici o şansă să mă fac bine. Dar Dumnezeu a dat un Miel.
Când l-ai trimis pe Îngerul Tău, acolo la Green`s Mill şi ai spus: „Du-te şi fă asta…” iar eu am răspuns: „Cum aş putea face aşa ceva în faţa atâtor atei şi necredincioşi?” Tu ai dat un Miel.
Când eram la multe mii de mile de această bisericuţă, am stat de multe ori într-o cameră singuratică şi m-am gândit la vremurile când nu voi mai veni aici să dau mâna cu voi. La rumeguşul împrăştiat pe jos, la geamurile care se mişcau când bătea vântul… M-am gândit cum am adus-o pe scumpa mea soţie la picioarele crucii, cum am predicat la înmormântarea ei şi a micuţei mele fetiţe care zăcea în braţele ei. Îmi amintesc şi de bietul Billy Paul, pe care Tu l-ai umplut cu Duhul Sfânt cu câteva ore în urmă şi care în acea dimineaţă s-a dus la mormânt să pună o floare şi să plângă. Eu l-am îmbrăţişat şi i-am zis: „Dumnezeu a dat un Miel, o Jertfă pentru păcat, de aceea, într-o zi acest mormânt se va deschide iar mama şi surioara ta vor ieşi afară. Dumnezeu a dat un Miel.”
În una din zilele acestea, când ultima predică va fi vorbită, eu voi fi întins într-o încăpere şi voi simţi cum pulsul devine tot mai slab iar moartea cea rece va intra înăuntru, aşa cum năvăleşte vântul prin geamul deschis şi dă la o parte perdeaua. O, Doamne, atunci voi face ultima călătorie.
Capacul se va închide şi învelitoarea mă va acoperi. Atunci voi coborî prin valea umbrei morţii şi voi ajunge la Iordan, unde voi striga cu voce tare: „Dă-te la o parte să trec dincolo!”
O, Doamne, împinge Tu barca vieţii mele dincolo şi primeşte-mă! Vrei să mă primeşti, Doamne? Şi nu numai pe mine, ci pe toţi cei ce sunt aici. Fă aceasta, Doamne.
Doamne, dacă în locul acesta se află vreun bărbat sau vreo femeie care nu Te cunosc şi nu au fost născuţi din nou, care încă nu au găsit calea dată de Dumnezeu, îngăduie s-o găsească acum, în timp ce ne vom ruga în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Dumnezeu să vă binecuvânteze inimile, prietenii mei păcătoşi, în timp ce stăm cu capetele plecate. Duhul Sfânt este aici. Aţi acceptat calea dată de Dumnezeu pentru voi? Nimic din ce aţi făcut sau veţi face, nu vă face s-o meritaţi, dar Dumnezeu a dat o cale pentru voi. Nu vreţi să veniţi s-o primiţi? Dacă este vreun păcătos printre noi, aş vrea să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, roagă-te pentru mine căci vreau Mielul dat de Dumnezeu pentru viaţa mea.”
Nu avem destul spaţiu ca să facem chemare la altar, dar aş vrea să ridicaţi mâna. Vreţi s-o faceţi, prieteni păcătoşi?
Dumnezeu să te binecuvânteze. Domnul să te binecuvânteze şi pe tine, soră.
În spate mai este cineva? Dar aici în partea dreaptă? Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, şi dă-mi har în seara aceasta.”?
Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Te văd şi pe tine.
Dacă mai este cineva afară din sală, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine în rugăciune, căci vreau calea dată de Dumnezeu.” – Amin –