Haideţi să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune şi înainte de a deschide Cartea, să ne plecăm capetele înaintea Autorului.
O, Dumnezeule, în seara aceasta venim din nou în prezenţa Ta şi-Ţi mulţumim din toată inima pentru tot ceea ce au văzut ochii noştri şi au auzit inimile noastre: că Atotputernicul şi veşnicul Dumnezeu S-a făcut cunoscut fiilor oamenilor, în acest timp, chiar înainte de venirea lui Isus în trup. Atunci când Îl vom vedea, vom fi luaţi în cer să-L întâlnim pe Domnul şi vom fi veşnic cu El. Aceasta este marea aşteptare a inimilor noastre; noi Îl aşteptăm zi de zi, ne rugăm şi tânjim după El lucrând până la apusul soarelui.
Doamne, în seara aceasta de Sabat ne-am adunat aici şi Te rugăm să ne dai o binecuvântare deosebită, trimiţând îngerii Tăi din ceruri să umple această sală.
Îngăduie ca Cuvântul Tău să ajungă la inimile oamenilor şi fie ca urechile lor să fie tăiate împrejur ca să poată auzi. Taie împrejur buzele care vor vorbi şi ochii care vor vedea şi dă-ne acea credinţă tare astfel încât puterea Dumnezeului celui Viu să se manifeste printre noi în seara aceasta. Şi fie ca atunci când serviciul va fi gata, între noi să nu mai rămână nici o slăbiciune spirituală sau trupească.
O, Doamne, dă-ne aceste lucruri deosebite pentru că Te iubim şi ne place să Te slăvim şi să Te adorăm împreună cu poporul Tău. Şi avem un singur scop, Doamne: să Te slujim pe Tine în felul în care ne-ai spus. Dă-ne deci Duhul Tău cel Sfânt să putem face aceste lucruri, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.
Înainte de-a începe serviciul, voi face câteva anunţuri scurte şi mă voi grăbi din cauză că mulţi stau în picioare. Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară vrem să avem un mesaj evanghelic pe care îl voi intitula: „Atotputernicul Biruitor”. Apoi, marţi seara aşteptăm să avem un serviciu puternic, căci ne-am rugat cu câtva timp în urmă ca inimile oamenilor să fie însufleţite pentru Dumnezeu, astfel ca ţinutul New England să fie cuprins de o trezire de modă veche. S-a încercat pe Coasta de vest, s-a încercat în sud şi în centru, dar se pare că acesta este ultimul loc care a rămas. Aici au debarcat strămoşii noştri, pentru libertatea religiei – aici la Playmonth Rock. Din acest pământ s-au ridicat bărbaţi şi femei care s-au rugat pentru stabilitatea spirituală pe care avem privilegiul s-o avem astăzi.
Nici un american nu se poate ruşina de strămoşii lui, care au venit în ţinutul acesta. Ei călătoreau în căruţe cu coviltir şi pe cai, purtând cu sine puşca; s-au luptat cu indienii şi cu toţi ceilalţi ca să poată merge la biserică. Sângele lor a scăldat acest pământ. Dacă am fi sinceri şi am crede în Dumnezeu aşa cum au crezut ei; dacă L-am sluji cum L-au slujit ei, cu aceeaşi seriozitate, atunci am vedea din nou o mare trezire, pentru că Dumnezeu vrea lucrul acesta, dacă îl dorim şi noi.
Acum haideţi să deschidem Scripturile şi sa citim un text din Evanghelia sfântului Marcu, capitolul 11.22. Este un singur verset:
„Isus a luat cuvântul şi le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu…”
Titlul mesajului va fi „Credinţa încercată produce bunuri.”
Poate cineva zice: „Frate Branham, nu crezi că ai citit un text prea mic pentru o adunare de câteva sute de oameni?” Nu, este destul. Dacă vom crede ceea ce am citit şi ne vom comporta ca atare, ne este suficient ca să convertim întreaga lume. Este suficient ca să poată fi vindecată orice persoană din lume. „Aveţi credinţă în Dumnezeu!” Există iertare pentru toţi cei ce doresc să fie iertaţi, dar dacă vă trebuie iertare, este necesar s-o primiţi ca atare.
Mi s-a povestit că cu mulţi ani în urmă, la începuturile Americii, un om a comis o „crimă militară”, şi pentru că a fost găsit vinovat, a fost condamnat la moarte prin împuşcare de către plutonul de execuţie.
Acolo era însă un bărbat cumsecade care îl cunoştea pe preşedinte. Cred că în vremea aceea era preşedinte Lincoln. Astfel, el a mers la Lincoln şi a pledat pentru viaţa camaradului său, zicând: „Domnule Lincoln, poate că este într-adevăr vinovat de această crimă, însă dumneavoastră aveţi putere să-l eliberaţi sau să-l omorâţi. El este o fiinţă muritoare şi a crescut într-o familie bună. N-aţi vrea să-i daţi o şansă?”
Şi domnul Lincoln, având o inimă bună şi generoasă de creştin, a spus: „Da, voi face aceasta.” Apoi a scris pe o hârtie: „Persoana Cutare este iertată!” şi s-a semnat: „Abraham Lincoln.”
Bărbatul acela a alergat cât a putut de repede la închisoare şi a spus:
„Domnule, am obţinut iertarea ta!” şi i-a arătat bucata de hârtie care conţinea graţierea dată de preşedinte.
Dar tânărul a răspuns: „O, asta nu este iertare! Este doar o bucată de hârtie.”
„Dar conţine graţierea ta! Uite, are semnătura lui Abraham Lincoln pe ea, şi el este preşedintele Americii.”
„Dacă ar fi trimisă de domnul Lincoln, ar avea chenar argintiu, sigiliu… şi aşa mai departe.”
„Domnule, dar poartă semnătura preşedintelui!” a insistat bărbatul acela, însă tânărul a refuzat s-o primească, iar în dimineaţa următoare, la răsăritul soarelui, a fost executat.
Vedeţi, o iertare nu intră în vigoare până când nu este primită ca iertare.
Exact aşa este cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu: salvarea există numai pentru cei care o primesc ca salvare; şi vindecarea este doar pentru cei care o primesc ca vindecare. Sunt doar câteva cuvinte, dar ce însemnătate mare au! Să ai credinţă în Dumnezeu!
Odată am auzit o poveste care m-a mişcat foarte tare. Era vorba despre un băiat care obişnuia să scotocească prin mansarde pentru a căuta „relicve”, cum le numea el. Şi într-o zi, a găsit într-un cufăr vechi un timbru poştal cam de o jumătate de inch. Hârtia era deja îngălbenită, dar băiatul s-a gândit: „Ştii ceva? Poate voi primi pentru el un bănuţ ca să-mi cumpăr o îngheţată.”
Astfel s-a dus la un colecţionar de timbre, de pe strada lui, şi i-a spus: „Domnule, cât poţi da pe timbrul acesta?”
Colecţionarul a cercetat timbrul cu ajutorul unei lupe, apoi a spus: „Îţi dau un dolar.” Târgul s-a încheiat imediat, iar micuţul a alergat să-şi cumpere îngheţata dorită.
După două săptămâni colecţionarul a vândut acel timbru cu 500 de dolari, iar un an mai târziu s-a vândut cu 5000 de dolari. Ultima dată când am auzit despre acel timbru se spunea că valorează un sfert de milion de dolari.
Vedeţi, nu conta hârtia, nici mărimea, ci era important ceea ce conţinea acea hârtie.
Deci nu contează mărimea textului pe care l-am citit şi nici hârtia pe care a fost scris, ci contează ce am citit, pentru că este Cuvântul veşnicului Dumnezeu, iar Biblia spune că „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui va rămâne pentru eternitate.” Nu se poate schimba.
Haideţi deci, să ne apropiem de El cât se poate de respectuoşi.
Isus a spus „Aveţi credinţă în Dumnezeu”, iar în Evrei 11.1 citim referitor la această credinţă: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”
Să nu uitaţi că credinţa nu este o concepţie intelectuală despre un lucru, ci este ceva ce posedaţi.
Vino puţin aici, domnule! Câţi din voi aţi auzit zicala: „Să crezi înseamnă să vezi”? Aş vrea să vă arăt cât de fals este lucrul acesta. Există cinci simţuri care controlează trupul uman: văzul, gustul, pipăitul, auzul şi mirosul, iar cei mai mulţi oameni se încred numai în ceea ce văd, dar eu vă pot dovedi că nu este corect.
În clipa aceasta mă uit la bărbatul din faţa mea. Este mai înalt şi mai solid decât mine; are costum închis şi o cravată cu flori, este adevărat? Pot spune aceasta despre el pentru că îl văd. Acum treci la spatele meu şi dă-mi mâna. Eu nu-l mai văd, dar ştiu că este aici, iar voi nu mă puteţi contrazice, nu-i aşa?
Dar cum pot şti că este aici, căci îmi este imposibil să îl văd? Pentru că mă folosesc de un alt simţ: de pipăit. Astfel, nu îl văd, dar îl simt. Îi simt şi ceasul pe care-l poartă pe mâna stângă. Simţul meu îmi confirmă lucrul acesta exact ca şi vederea. Aşadar, în cazul acesta „a crede” nu înseamnă „a vedea”, ci „a simţi”.
Vino din nou aici. Vedeţi, acum nu-l mai simt, ci îl văd. Îl văd şi cred. Puteţi vedea diferenţa? Mulţumesc, domnule.
Te rog să dai un ton la ceva cunoscut. Câţi din voi aţi văzut? Păi, parcă „a crede” înseamnă „a vedea”, sau mă înşel? De data aceasta nici nu am văzut şi nici n-am pipăit, ci a intrat în acţiune un alt simţ: cel al auzului. Auzul îmi spune că s-a dat un ton.
Cămaşa aceea este albă, da? Toată lumea care nu are probleme cu deosebirea culorilor ştie că este albă. Deci credinţa este ce? „O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite; este dovada existenţei lucrurilor pe care nu le vedeţi, pipăiţi, mirosi, gusta sau auzi. Este un alt simţ numit CREDINŢA. Trupul are cinci simţuri, dar sufletul are unul singur: credinţa sau necredinţa.
Dacă credinţa îţi spune că în seara aceasta vei fi vindecat, iar tu eşti încredinţat că aşa va fi şi mărturiseşti acest lucru, este ca şi cum ai văzut că acea cămaşă este albă: totul este gata, îţi aparţine. O ai! Înţelegeţi ce vreau să spun? „…este o încredinţare puternică despre lucrurile care nu se văd.”
Oamenii care au credinţă nu se tem. Se spune că laşii mor de mii de ori, pe când eroii nu mor niciodată; cineva care are credinţă, crede.
Dacă credinţa este o încredere neclintită… şi este, e ca şi cum aş fi lihnit de foame, iar tu ai veni la mine şi mi-ai spune: „Domnule Branham, cum ţi-aş putea salva viaţa?
„Dacă aş avea o bucăţică de pâine, viaţa mea ar fi salvată…”
„O bucată de pâine costă 25 de cenţi. Uite, ai aici 25 de cenţi…”
Desigur, cei 25 de cenţi nu sunt pâinea de care am nevoie, dar sunt preţul acelei pâini. De îndată ce am cei 25 de cenţi, în mână, pot fi liniştit pentru viaţa mea deoarece e ca şi cum aş avea pâinea, şi aceasta pentru că am puterea de cumpărare a acelei pâini.
Tot aşa, când crezi că Dumnezeu L-a trimis pe Isus să te vindece şi accepţi lucrul acesta, eşti fericit chiar dacă mai simţi durerea.
Dacă am cei 25 de cenţi nu înseamnă că am pâinea, dar ştiu că dacă merg la băcănie voi putea cumpăra acea pâine. S-ar putea să am mult de mers până acolo; s-ar putea să trebuiască să trec pe poteci înguste prin munţi şi văi, dar în tot acest timp mă bucur ţinând în mână cei 25 de cenţi. De ce? Eu voi putea avea pâinea pentru că am în mână puterea de cumpărare.
Tot aşa este şi cu credinţa. Credinţa nu este ceva ce poţi arăta şi dovedi că ai; nu este un gând imaginar născut când ajungi într-o anumită stare, ci este ceva ce ai în posesie. Credinţa este încrederea în lucrurile nădăjduite; este o puternică încredinţare în lucrurile pe care nu le vezi, guşti, pipăi, miroşi sau auzi.
Dacă este cineva care ar trebui să aibă credinţă, acela este un student în Biblie; cineva care a citit Biblia şi a învăţat-o. Aceea ar trebui să fie o persoană care are credinţă, dar de multe ori nu este aşa. Eu am întâlnit pe platformă oameni sfinţi care trăiau o viaţă corectă şi totuşi au plecat de acolo fără să fie vindecaţi, iar o prostituată a fost vindecată imediat. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu te vindecă pe baza meritelor tale, ci o face pe baza credinţei tale. Tu trebuie să-L crezi. Uneori creştinul se gândeşte că Dumnezeu este dator să-i facă lucrul acela pentru că este o persoană bună şi a făcut cutare şi cutare faptă. Când ai asemenea gânduri nu vei primi nimic de la Dumnezeu. Mai întâi trebuie să-ţi scoţi acele idei din minte, pentru că tu Îi eşti dator lui Dumnezeu şi nu El ţie.
Acum haideţi să privim câteva texte din Scriptură sau câteva caractere ca să ilustrăm ceea ce am spus mai înainte.
Odată, Israelul era în război cu filistenii. Astfel, armata filisteană era adunată pe un deal, iar oştirea lui Israel pe altul. Între ei era o vale, iar duşmanul, care ştia că este cu o palmă mai sus, voia să facă pe grozavul. Dar staţi numai să ajungă la colţ…
Filistenii aveau printre ei un uriaş aproape preistoric. Numele lui era Goliat. Degetele lui măsurau 14 inch şi avea o suliţă lungă probabil cât jumătate din holul acesta. Ce namilă de om era flăcăul acela!
Aş vrea să fiţi atenţi ca să vedeţi cât de viclean poate fi păcatul.
El a vorbit astfel: „Domnilor din Israel, de ce să facem vărsare de sânge? De ce să ne măcelărim unii pe alţii? Haideţi să facem un târg: alegeţi un om dintre voi să lupte cu mine. Dacă mă ucide, noi vă vom sluji, iar dacă îl voi ucide eu, ne veţi sluji voi!”
Desigur, uriaşul acela cu o palmă mai sus, era unul cu diplomă de la decanat, doctor în divinitate. O, el era bine pregătit, de aceea a făcut această provocare!
La fel este şi astăzi când ei încearcă să Îl aducă pe Hristos la oameni prin educaţie, prin adunări mai bune, etc. Toate acestea sunt bune, au locul lor, dar nu vor putea înlocui niciodată Duhul Sfânt.
Căpitanul Al. Farrar de la FBI, m-a urmărit trei sau patru săptămâni, apoi a trebuit să dau o declaraţie referitoare la fiecare bănuţ luat în campanii. Unul dintre colaboratorii lui, avea un băiat căruia îi lipsea osul de la şold. Venise la adunare, pe o targă, cu radiografia în mână, iar Duhul Sfânt i-a spus cine era şi ce s-a întâmplat, după care i-a cerut să se ridice de pe targă. Şi micuţul a ascultat şi a sărit imediat jos.
Mama lui spunea: „Nu poate face aceasta pentru că nu are osul de la şold!”, dar el a sărit jos şi a alergat în stradă strigând cât putea de tare, în timp ce maică-sa s-a prăbuşit leşinată pe targa de pe care tocmai se ridicase el. După adunare l-au dus din nou la medic pentru o nouă radiografie, iar acesta a spus: „Are un şold perfect!”
Căpitanul Al Farrar m-a condus în subsolul unde era poligonul pe care se antrenau tinerii ce urmau să devină agenţi, şi mi-a spus:
„Frate Branham, eu sunt baptist dar aş vrea să ştiu despre Duhul Sfânt de care vorbeşti tu.”
„Ei bine, căpitane, El este pentru baptişti şi pentru toţi cei ce cred.”
„Oare L-aş putea primi şi eu?” a întrebat el.
„Desigur! Oricine vrea, să vină!”
„Aici sunt cele mai frumoase încăperi din Tacoma. Dacă vrei, putem merge într-una din ele şi poate El îmi va da Duhul Sfânt.”
„Nu este necesar,” am răspuns eu.
„Atunci unde trebuie să mă duc?”
„Chiar aici”.
„În poligonul acesta de tragere?”
„Odată, El a intrat în pântecele unei balene, într-un cuptor încins şi într-o cuşcă cu lei, iar acum va veni şi la tine, căpitane.”
Acel căpitan a îngenuncheat chiar acolo şi şi-a predat inima Domnului Isus devenind un om binecuvântat, care Îl laudă şi azi pe Dumnezeu. Mai mult, aproape toată echipa lui a primit Duhul Sfânt împreună cu el.
O, există ceva real după care tânjesc oamenii!
Şi acel mare Goliat a spus: „Aşa să fie…”
Dacă era cineva indicat să lupte cu acel uriaş acela era Saul, deoarece Biblia spune că era cu un cap mai mare decât oricare bărbat din armata lui. Era cel mai apropiat de înălţimea lui Goliat şi fiind războinic ştia cum să lupte, ştia cum să mânuiască suliţa şi să folosească scutul. Saul era un bărbat bine instruit; era episcop şi ştia ce face. Dar cu toată educaţia şi instrucţia lui, era un laş. El credea în Dumnezeu, dar nu Îl văzuse niciodată în acţiune; nu avusese o experienţă personală cu El.
Acesta este motivul pentru care nu puteţi avea adunări mari de vindecare în America: vă lipseşte experienţa cu El. Oamenii nu ştiu cine este Dumnezeu, ci Îl privesc ca pe Ceva istoric. Dar El este un Dumnezeu al prezentului.
Şi într-o zi, în timp ce Goliat se lăuda, acolo era un băieţandru slăbănog cu o piele de oaie în jurul trupului. Tatăl lui îl trimisese cu nişte plăcinte la fraţii lui care erau soldaţi în armata lui Saul. Numele băiatului era David. Şi cam în vremea când David a ajuns în tabără, Goliat a venit să se laude din nou: „Cine are curajul să vină să se lupte cu mine?”
A spus-o într-un moment nepotrivit, deoarece chiar atunci s-a întâmplat să fie acolo un băieţandru cu privire îndrăzneaţă, care nu avea prea multă educaţie dar Îl cunoştea pe Dumnezeu. El nu avea instruirea pe care o avea Saul, dar Îl cunoştea pe Dumnezeul de care Saul n-avea habar. Acest băiat s-a adresat bărbaţilor lui Israel şi le-a zis: „Vreţi să-mi spuneţi că veţi sta şi vă veţi uita cum acest netăiat împrejur sfidează oştirea Dumnezeului celui viu? Am să merg să mă lupt eu cu el!”
Păi, Goliat l-ar fi putut cuprinde la brâu doar cu un deget, dar David avea curaj fiindcă ştia că are dreptate, iar când ştii că ai dreptate nu există nimic să te poată mişca. Un slujitor adevărat al lui Dumnezeu nu trebuie să se uite încoace şi încolo. Lui nu-i pasă de ameninţarea vrăjmaşului sau de aplauzele anumitor oameni, ci îi face plăcere părtăşia cu Domnul Dumnezeu care l-a trimis. Pe un slujitor adevărat al lui Dumnezeu nu-l sperie nimic; el are o datorie şi nu mai trebuie să întrebe: „Ce părere ai, îţi place?” ci priveşte drept şi îi face plăcere prezenţa Dumnezeului celui viu.
Problema noastră, a celor de azi, este că ne uităm tot timpul la denominaţiunea noastră să vedem dacă crede sau nu. Dumnezeu să aibă milă! Dacă voi ajunge vreodată aşa, voi închide Biblia şi voi părăsi câmpul.
Şi iată că David i-a făcut de ruşine pe fraţii lui. Ei i-au zis: „O, te ştim noi! Vrei să faci pe grozavul!” Vestea a ajuns însă repede la urechile lui Saul, iar acesta a zis: „Aduceţi-l pe tânărul acela la mine!”
„Ce ai vrut să spui prin cuvintele acelea? Tu eşti doar un copil iar acela e războinic din tinereţe. Păi, n-ai nici o şansă în faţa lui!”
David i-a răspuns însă împăratului: „Domnule, lasă-mă să merg!”
Vedeţi, el ştia că Dumnezeu a făgăduit că va binecuvânta pe Israel, iar când Dumnezeu promite ceva, Se ţine de cuvânt. Dumnezeu a făgăduit că îi va vindeca pe copiii Lui, şi El trebuie să stea pe acea făgăduinţă. Dumnezeu ne-a făgăduit că va trimite Duhul Sfânt şi El trebuie să stea şi pe acea făgăduinţă. Nu vă temeţi! Indiferent ce spune lumea sau vecinii, contează doar ce a spus Dumnezeu.
Saul credea într-un fel intelectual, însă David a avut o experienţă.
Saul a spus: „Înainte de asta ar trebui să ai o educaţie de colegiu; ar fi bine să iei cu tine diplomele mele!” şi şi-a pus armura şi coiful pe el. Vi-l puteţi imagina cum arăta? Păi, coiful i-a trecut peste urechi până la umeri, iar armura îi era foarte mare. Cum ar fi arătat dacă ar fi mers aşa? Dar el a spus: „Luaţi toate acestea de pe mine, căci nu vreau aşa ceva!” În felul acesta, Saul a aflat că vesta lui ecleziastică nu se potrivea cu omul lui Dumnezeu.
„Eu nu ştiu nimic de titlurile acestea ale tale: Ph.D şi celelalte lucruri! Vreau să merg cu experienţa pe care am avut-o cu El.” Amin.
Acum mă simt foarte bine. Poate credeţi că am înnebunit, dar dacă v-aţi simţi şi voi ca mine, v-aţi purta la fel. Mă simt ca şi David când a dansat înaintea chivotului, iar nevastă-sa a râs de el. Dar Dumnezeu a spus: „David este un om după inima mea.” El ştia despre ce vorbeşte.
Şi Saul a spus: „Tu nu poţi să-l învingi pe uriaşul acela!” dar David i-a răspuns: „Ia de pe mine toate diplomele şi hârtiile acestea de la biserică şi lasă-mă să merg aşa cum sunt. Dă-mi voie să-ţi spun că odată, când păşteam turma tatălui meu, a venit un urs şi mi-a luat una, dar eu mi-am luat praştia şi l-am doborât. Apoi a venit un leu, dar l-am doborât şi pe el, iar când am ajuns în apropierea lui, s-a ridicat să sară la mine, însă l-am omorât. Dumnezeul care m-a scăpat din ghearele ursului şi ale leului, mă va scăpa şi din mâinile acestui filistean netăiat împrejur, care sfidează oştirea Dumnezeului celui viu.
Vedeţi, David avea credinţă pentru că avea experienţă cu Dumnezeu. Bărbaţii şi femeile care nu L-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu, care n-au avut o experienţă personală, ci doar au citit despre El, nu ştiu ce să facă, dar un om care S-a întâlnit cu Dumnezeu şi a avut o experienţă cu El, ştie pe ce stă.
Şi David a spus: „Dacă El a salvat un biet miel, cu cât mai mult va salva viaţa poporului Său?”
„Dar cum vei face?” l-a întrebat Saul.
„Voi lua praştia mea”, a răspuns David, şi a luat 5 pietre, le-a pus în praştie – voi băieţii, ştiţi cum făceam când eram copii -, şi a plecat să se întâlnească cu uriaşul Goliat. Când acesta l-a văzut, a început să râdă şi a spus:
„Băiete, tu nu ai nici o educaţie. Nici nu ştii vorbi gramatical. Ce te faci?”
Dar David avea cele cinci pietre – I-E-S-U-S –, pe care le ţinea în mâna sa: CREDINŢA, de aceea trebuia să se întâmple ceva. El avea o experienţă a credinţei în ISUS, iar Dumnezeu a condus piatra unde trebuia, punând uriaşul jos. Şi oamenii au prins curaj.
Cu câţiva ani în urmă, când bisericile „Evangheliei depline” au spus că zilele minunilor au trecut, cineva a păşit în faţă. Astfel, noi toţi am prins curaj şi am dat cu vrăjmaşul de pământ. Este timpul ca David să acţioneze! Din nou este nevoie de un bărbat cu credinţă.
Avraam a fost chemat din cetatea Ur, ţinutul Caldeii, al neamurilor. Era un om obişnuit, dar Dumnezeu i-a vorbit la vârsta de 75 de ani. Nevasta lui avea 65 de ani şi erau căsătoriţi de tineri, de la vârsta de 18 ani, dar nu aveau copii. Dumnezeu le-a spus însă că vor avea un copil, iar Avraam a crezut din toată inima că Domnul este în stare să îşi împlinească făgăduinţa. Vă puteţi imagina cum ar fi ca un bărbat de 75 de ani şi o femeie de 65 de ani să meargă la medic şi să-i spună:
„Doctore, pregăteşte o camera în spital pentru că soţia mea va avea un copil.”?
„Cum? La 25 de ani după intrarea în menopauză?”
„Da. Ea va avea un copil. Tocmai am fost în oraş să aruncăm o privire la raionul pentru nou-născuţi.”
„Dar de unde ştii că veţi avea un copil?”
„Aşa a spus Dumnezeu, iar noi stăm pe aceasta.”
Desigur, doctorul ar spune: „Bietul om nu-i întreg la cap!”
Orice om care a stat de partea lui Dumnezeu a fost considerat nebun sau s-a spus că ceva nu este în regulă cu el, pentru că şi-a schimbat poziţia astfel încât dintr-un păcătos muritor a devenit un sfânt cu viaţă veşnică, numind lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi, deoarece aşa a spus Dumnezeu.
După primele 28 de zile, îl pot vedea pe Avraam mergând la Sara şi întrebând-o: „Cum te simţi?”
„Nici o schimbare.”
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, căci îl vom avea.” Sigur că da. A trecut un an:
„Cum te simţi, Sara?”
„Nici o schimbare.”
„Lăudat să fie Domnul căci îl vom avea oricum.”
Au trecut 25 de ani. El avea deja 99 de ani, iar ea 89, o mică bunicuţă:
„Cum te simţi?”
„Nici o schimbare.”
„Binecuvântat să fie Dumnezeu căci îl vom avea oricum.” De ce? Avraam a avut răbdare şi a crezut ceea ce a spus Dumnezeu; a crezut că El îşi poate ţine făgăduinţa. Şi voi sunteţi copiii lui Avraam.
Nu aţi fost vindecaţi în prima seară când aţi acceptat vindecarea voastră? Nu spuneţi: „Înseamnă că nu este nimic acolo!” Indiferent ce se întâmplă, aşa a spus Dumnezeu şi asta este totul. Mergeţi înainte! Avraam L-a crezut.
Moise avea 40 de ani de teologie, cea mai bună educaţie pe care o putea primi cineva. Studiase matematica şi medicina egipteană. Păi egiptenii aveau o medicină şi lucruri pe care noi astăzi nu le avem. Ei au ridicat piramidele pe care noi nu le-am putea construi. Îmbălsămau morţi şi făceau mumii pe care noi nu le-am putea face astăzi, ceea ce dovedeşte că erau mai inteligenţi decât noi.
Deci Moise a fost instruit în toată ştiinţa Egiptului, dar într-o zi a ieşit în pustie în fruntea unei mulţimi de două milioane de oameni şi i-a condus prin deşert timp de 40 de ani, iar în tot acel timp nu a fost nici măcar un bolnav printre ei.
Doctorilor, nu aţi vrea să ştiţi ce poseda Moise în trusa lui? Vă închipuiţi câţi copii s-au născut în fiecare noapte? Dar Moise avea o „reţetă”, un mic secret. Vreţi să vi-l citesc? Iată-l: „Eu sunt Domnul care te vindecă de toate bolile tale.” (Exod 15.26). Aceasta era prescripţia lui şi a funcţionat timp de 40 de ani, aşa că în tot acel timp nu a fost nici măcar un singur om bolnav printre ei. Şi aceasta pentru că într-o zi, undeva în spatele deşertului, Dumnezeu a venit la el şi astfel Moise a avut o experienţă deosebită.
Când l-a omorât pe egiptean, Moise s-a uitat în stânga şi-n dreapta pentru că se temea. În vremea aceea încă nu-L întâlnise pe Dumnezeu, dar după ce L-a întâlnit, s-a dus, a înecat întreaga oştire egipteană şi nici măcar nu a privit înapoi, pentru că avea credinţă. Ştia ce înseamnă aceasta. Desigur, El Îl credea pe Dumnezeu; credea pentru că Îl văzuse pe Cel nevăzut. După ce L-a întâlnit pe Dumnezeu şi a avut o experienţă cu El, a avut credinţă.
La fel s-a întâmplat cu Filip. După ce L-a auzit pe Isus spunându-i lui Simon care era numele lui şi al tatălui lui, a putut să-i zică lui Natanael: „Vino să vezi pe cine am întâlnit!” Natanael s-a dus în prezenţa lui Isus, iar El i-a zis: „Iată un izraelit în care nu este viclenie.”
„De unde mă cunoşti?” l-a întrebat el şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
După această întâmplare, după ce a avut o experienţă cu El, Natanael a putut spune: „Tu eşti Împăratul lui Israel; Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”
O femeie cu renume rău stătea odată la o fântână. Ea a văzut un evreu care i-a cerut apă, iar după ce au discutat puţin, El i-a zis: „Dacă ai şti cine sunt, Mi-ai cere tu apă.” Apoi El a aflat care era problema ei, a văzut că trăia cu al şaselea bărbat, ceea ce nu era corect. I-a spus care era păcatul ei, iar după aceea femeia a putut alerga în cetate să le spună oamenilor: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva Acesta este Mesia?” Ea a putut face aceasta după ce a văzut Ceva real; după ce a avut o experienţă cu El.
După ce o femeie s-a atins de haina Lui şi s-a făcut bine, toată audienţa a vrut să-i atingă haina. Vedeţi, după ce s-a oprit scurgerea de sânge a femeii: DUPĂ.
În textul din seara aceasta, Isus a vorbit copacului şi i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11.14), iar în ziua următoare copacul era deja uscat. Petru a observat aceasta şi a spus: „Copacul pe care l-ai blestemat ieri, s-a uscat.” Şi Domnul i-a răspuns: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!” apoi a adăugat: „Dacă veţi zice acestui munte: „mută-te!”, şi nu vă veţi îndoi, ci veţi crede că ceea ce aţi spus este deja împlinit, veţi putea avea orice veţi cere.” Ce făcea El prin aceasta? Îşi învăţa ucenicii. Întotdeauna o experienţă cu El aduce Ceva autentic.
Fraţilor, lumea de astăzi caută ceva autentic. Ştiinţa ne-a adus moarte, societatea ne-a adus corupţie şi organizaţiile ne-au adus certuri, dar oamenii vor ceva real. Dumnezeu are lucrul acesta, iar când îl vor vedea, ei vor fi gata. Noi vorbim despre Dumnezeu, dar unde este El?
Îmi vine în minte o experienţă pe care am avut-o cu câtva timp în urmă. După cum ştiţi, îmi place să merg la vânătoare. De fapt nu merg atât de mult ca să vânez, cât pentru a fi singur cu Dumnezeu. Când eram mai tânăr obişnuiam să vânez sus, în New England , de-a lungul râului Androscoggin, pe lângă lacul Umbagog, în Munţii Albi. Îmi amintesc că partenerul meu de vânătoare era un yankeu tipic, cu care nu te puteai rătăci prin pădure. Dar era foarte crud şi răutăcios. Omora puii de căprioară numai ca să mă supere pe mine.
Desigur, legea nu interzice împuşcarea puilor de căprioară. Nu este precizată vârsta animalului care poate fi vânat, iar Biblia spune că şi Avraam a tăiat un viţel şi Dumnezeu l-a mâncat. Deci şi puiul de căprioară poate fi vânat, dar el îi omora numai ca să facă pe grozavul.
Aceasta este problema şi cu mulţi dintre oamenii de astăzi: când ştiu ceva, vor să facă pe deştepţii. Te numesc „holly-roller”, fanatic sau în tot felul, pentru că vor să pară mai deştepţi. Ei nu-şi dau seama că nu te rănesc pe tine, ci Îl rănesc pe Dumnezeu: „Ai fost la trezirea aceea? Ce ruşine!” Dar binecuvântaţi să fie ochii voştri care văd!
Şi acest om împuşca puii de căprioară numai ca să mă necăjească pe mine.
„De ce faci aceasta? L-am întrebat supărat.
„O, voi predicatorii, aveţi inimă de găină!” a răspuns el, apoi a continuat: „Billy, mie îmi place să vânez cu tine, dar eşti prea moale; trebuie să fii mai bărbat!”
„Dar un bărbat nu se cântăreşte după cât este de brutal, ci după caracterul său”, i-am răspuns eu. Am văzut bărbaţi care aveau 6 picioare înălţime, cântăreau 250 de livre şi aveau muşchi peste tot, dar nu aveau nici o fărâmă de bărbăţie în ei. Aşa este. Omul este măsurat după caracter, nu după forţă. Vreau să spun că un bărbat fără caracter este în stare să smulgă copilul din braţele unei femei numai ca s-o siluiască. Un asemenea om nu poate fi numit bărbat!
Hristos nu a fost un bărbat înalt şi nu avea o frumuseţe de dorit, dar n-a fost nimeni asemenea lui. Omul este cântărit după caracterul lui, după ceea ce este înlăuntrul lui.
Apoi, într-un alt an când am mers la vânătoare, el îşi făcuse un fluier cu care putea imita strigătul puiului de căprioară. Eu m-am gândit că nu-l va folosi, dar la un moment dat ne-am oprit într-o poieniţă ca să mâncăm. Atunci am observat că bagă mâna în haină. Am crezut că îşi scoate sandviciul, dar a scos fluierul acela. L-a pus între buze şi a suflat făcând să răsune un sunet asemănător cu plânsetul unui pui de căprioară.
Imediat şi-a făcut apariţia o căprioară frumoasă. O, era atât de graţioasă cu urechile ei mari ciulite, cu venele umflate pe gât şi cu ochii ei mari şi negri. Era un animal foarte frumos. Stătea ascunsă sub un tufiş, dar când a auzit sunetul acelui fluier a ieşit în locul acela deschis, lucru neobişnuit pentru o căprioară. Ziua, ele nu ies niciodată în locuri deschise, mai ales în sezonul de vânătoare. Dar acea căprioară a păşit în faţă. De ce? Fiindcă era mamă, avea în ea ceva autentic. Un pui striga după ajutor, iar natura ei de mamă a făcut-o să iasă în loc deschis.
L-am văzut pe vânător cum pune mâna pe puşcă. Glonţul acelei arme urma să străpungă inima aceea loială. Atunci m-am gândit: „O, Doamne, omul acesta va străpunge acea inimă credincioasă”, fiindcă nu era la o distanţă mai mare de 20 de yarzi. Când cocoşul armei a fost tras în jos, căprioara s-a întors şi a privit spre noi. Ştia că vânătorul este acolo, dar puiul ei era în pericol. Căprioara aceea nu se prefăcea, ci era o mamă adevărată, aşa că a venit mai aproape.
Când l-am văzut pe Burt punând puşca la ochi, m-am întors cu spatele şi am zis: „Nu pot să mă uit cum va străpunge această inimă credincioasă de mamă. O, Dumnezeule, nu-l lăsa s-o facă!”
Mă aşteptam să aud în orice moment detunătura armei, dar nu s-a întâmplat nimic. M-am întors să văd ce face Burt. Ţeava armei era îndreptată spre pământ. L-am privit. Deodată a aruncat puşca la pământ, m-a apucat de pantalon şi a spus:
„Billy, m-am săturat să tot fac aceasta. Condu-mă la acel Isus care poate produce dragoste.”
Ce era aceasta? Acel bărbat văzuse manifestarea adevăratei iubiri. A văzut ceva real. Şi acolo, pe peticul acela de zăpadă, l-am condus la Domnul Isus.
Vedeţi, acea mamă nu juca rolul unui membru al bisericii, ci poseda ceva real.
Prieteni, asta aşteaptă lumea să vadă de la noi – de la mine şi de la voi. Oamenii vor să vadă ceva adevărat. Şi cum ai putea avea lucrul acesta dacă nu eşti născut din nou din Duhul lui Dumnezeu; până nu ai o experienţă cu El? Cum ai putea avea credinţă dacă n-ai în inima ta ceva care să-ţi dea credinţă?
Nu aţi vrea să aveţi în inimile voastre acelaşi fel de dragoste a lui Dumnezeu aceea mamă-căprioară pentru puiul ei? N-aţi vrea să manifestaţi aceeaşi dragoste fără egoism, fără lăcomie, fără nimic altceva de felul acesta, care să vă scoată în stradă, în faţa vecinilor, astfel ca ei să poată spune: „Acesta este un om sfânt şi evlavios!”
Aceasta este ceea ce vor să vadă ei. Mai bine să trăiesc o predică decât s-o predic.
Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.
O, Dumnezeule, mă gândesc la aceste experienţe în care am văzut oameni brutali, indiferenţi şi insensibili, schimbaţi într-o clipă în creştini blânzi, pentru că au văzut ceva real.
Dumnezeule, fă ca în seara aceasta, orice bărbat sau femeie, băiat sau fată, care nu au avut o experienţă adevărată, să poată primi o credinţă adevărată; să Te poată accepta în seara aceasta ca Mântuitorul lor personal şi să primească Duhul Sfânt care dă credinţa. Scriptura spune că „fiind morţi în Hristos, noi devenim sămânţa lui Avraam şi moştenitori după făgăduinţă.”
Hristos era Sămânţa împărătească a lui Avraam… şi fiind morţi împreună cu El, suntem aduşi în părtăşie, iar prin Duhul Sfânt primim credinţa pe care a avut-o Avraam. Dumnezeule, fă ca în seara aceasta să avem acea credinţă şi acea dragoste care înseamnă mai mult decât a fi un membru într-o biserică; este mai mult decât să stăm ascunşi sub o învelitoare religioasă sau mai mult decât orice altceva, aşa cum a spus orbul Fanny Crosby „mai mult decât viaţa mea”.
Fie ca în ceasul acesta, Duhul Sfânt, care eşti Tu, să vorbească inimilor noastre.
În timp ce avem capetele plecate spre ţărâna din care ne-a luat Dumnezeu şi în care într-o zi ne vom reîntoarce, aş vrea să vă întreb ceva.
Prietene păcătos care ai alunecat sau ai devenit un membru formal, nu ai vrea să vii acum la El? Nu ai vrea să ai dragostea lui Dumnezeu în inima ta, în aceeaşi măsură în care a avut-o şi căprioara mamă? Ai vrea să ai o experienţă ca aceea; ai vrea să stai cu braţele deschise, plin de dragoste, atunci când ultima suflare va ieşi din trupul tău şi vei sta lângă Iordan aşteptând ca îngerii să vină să-ţi ducă sufletul acasă? Gândeşte-te că este sufletul tău, iar Dumnezeu, care este aici, îţi poate da acel fel de dragoste.
Dacă vreţi, ridicaţi mâna spre El în timp ce ne vom ruga. Da, peste tot în clădire. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi sus în balcon, la dreapta mea.
Femeilor, voi ştiţi cum vă iubiţi copilaşii, nu-i aşa? ‚Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita cu nici un chip.
Iată că te-am săpat în mâinile Mele…” (Isaia 49.15-16).
Voi ştiţi cum vă iubiţi copiii, nu-i aşa? Dumnezeu vă iubeşte mai mult decât atât. Şi dacă El vă iubeşte atât de mult de ce să treceţi hotarul dintre har şi judecată?
O, ce dragoste a avut Tatăl pentru rasa lui Adam, căci L-a dat pe singurul Său Fiu să sufere şi să ne răscumpere prin harul Său. Priviţi ce dragoste ne-a arătat! N-aţi putea să arătaţi şi voi puţină dragoste pentru El? Aş vrea să ridicaţi mâna doar cu puţină dragoste şi să spuneţi: „Iartă-mă, Dumnezeule, fiindcă ştiu că sunt greşit în inima mea faţă de Tine. Eu m-am prefăcut doar că sunt creştin, dar în inima mea ştiu că lucrul acesta este greşit; ştiu că aceasta nu este credinţă, ci doar prefăcătorie. Ai milă de mine, Dumnezeule!”
Ţineţi-vă capetele plecate… Cei din balconul din stânga, nu aţi vrea să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, ai milă…”
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Şi voi, tinerilor, sunteţi la răscrucea vieţii; sunteţi în ceasul cel mai periculos al vieţii. Mâine seară aş vrea să vorbesc despre subiectul acesta. Şi tu, scumpo, eşti la răscruce, iar acasă ai două fetiţe. Dumnezeu să aibă milă.
Primiţi-L pe Isus ca Mântuitor personal înainte ca să se întâmple ceva. Sufletul vostru scump, pentru care a murit Isus, nu ar vrea să-L primească? Ridicaţi mâna. Şi voi, băieţilor, ridicaţi şi voi mâna. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mai este cineva care vrea să spună: „Aminteşte-mă şi pe mine, frate Branham.”?
Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe voi de acolo. Şi pe cei din spate. Oricine are nevoie, să ridice mâna şi să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine, căci vreau să-L primesc chiar acum pe Isus.” Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi, micuţilor.
Bine, să rămânem cu capetele plecate.
Doamne, Tu ai spus în Cuvântul Tău că „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-L atrage Tatăl”. În seara aceasta au ridicat mâinile o mulţime de copii, adolescenţi, femei şi bărbaţi, ceea ce arată că Tatăl îşi atrage poporul la Sine. „Şi tuturor celor ce vin la Mine, le voi da Viaţă veşnică şi nu vor pieri.” Nouă ne place să citim din Cuvântul Tău care spune: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Atunci ce fel caracter ar trebui să fie acesta? Mulţi pretind că au acest caracter, dar dacă nu sunt urmaţi de roadele Duhului, sunt înşelaţi. „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).
Doamne, fiecare om îşi cunoaşte poziţia, şi fiecare persoană care a ridicat mâna doreşte să primească în inimă dragostea adevărată. Este necesar ca Duhul Sfânt s-o facă, fie că vin aici, fie că rămân pe locurile lor.
Dacă Tu te-ai putut apropia atât de mult de ei şi le-ai înmuiat inimile îndeajuns încât să-i faci să ridice mâinile, cu cât mai mult poţi lua totul sub control. Îndură-Te, Doamne, căci Ţi-i încredinţez ca daruri, ca mici ofrande ale mesajului din seara aceasta. Fie ca ei să primească Duhul Sfânt şi să trăiască în aşa fel încât să emane mai multă dragoste decât căprioara mamă de care am vorbit mai înainte. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.
Nu-i aşa că Cuvântul acesta vă face să simţiţi ceva? Câţi din voi iubesc Cuvântul? Sigur. „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Mă întreb dacă ştiţi acel cântec vechi… Nu sunt un cântăreţ bun, dar îmi place ca după Cuvânt să Îl slăvesc prin cântări vechi. Vouă nu vă place? Cunoaşteţi cântecul „Îl iubesc, Îl iubesc, căci El m-a iubit întâi”? Să vă văd mâinile ridicate. În ordine. Să auzim un ton.
Îl iubesc… (haideţi să ridicăm mâinile), Îl iubesc,
Căci El m-a iubit întâi,
Şi a câştigat salvarea mea,
Pe lemnul Golgotei.
Nu vă face să simţiţi ceva? Haideţi să-l cântăm din nou cu toţii.
„Îl iubesc (priviţi spre El şi credeţi), Îl iubesc,
………………………………………………………………………..
Şi a câştigat salvarea mea,
Pe lemnul Calvarului.”
…………………………………………………………………………………………. Doamne, noi şi cei ce au ridicat mâinile, Te iubim din adâncul inimii, pentru că Tu ne-ai iubit întâi, când nu ne putea iubi nimeni. Tu ai venit, ne-ai răscumpărat prin sângele Tău, ne-ai spălat de păcate şi ne-ai albit prin Sângele scumpului Tău trup, garantându-ne astfel privilegiul de a fi pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, şi de a fi numiţi fii şi fiice de Dumnezeu. Cuvântul spune că încă nu s-a arătat cum vom fi, însă ştim că vom avea un trup ca şi trupul Său proslăvit, căci Îl vom vedea aşa cum este.
O, Dumnezeule, inima mea tresaltă de bucurie când mă gândesc că într-o zi toţi cei care au viaţa veşnică se vor ridica din ţărâna pământului, pentru că viaţa nu poate fi ascunsă.
Mă gândesc că tu poţi pune o sămânţă în pământ şi s-o acoperi cu un bolovan, dar în momentul când soarele începe să încălzească pământul cu razele lui, germenul acela mic de viaţă începe să-şi croiască o cale pe după acel bolovan şi iese la suprafaţă. Viaţa nu poate fi ascunsă. Tot aşa, noi putem fi îngropaţi sub lespezi sau pe fundul mării, dar indiferent unde ne-am afla, atunci când Fiul lui Dumnezeu vine şi „briza” veşniciei începe să scalde pământul, copiii spălaţi în Sângele Lui se vor ridica şi Îi vor da slavă lui Dumnezeu.
Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne, Îţi mulţumim pentru că acum trăieşti în noi. Îţi mulţumim, Dumnezeule sfânt, Te iubim şi Te rugăm să vii în mijlocul nostru în mod vizibil şi audibil, nu pentru că ar trebui, ci ca să-i încurajezi pe cei care Te-au primit ca Mântuitor şi să-i întăreşti în credinţă pe cei bolnavi. Mulţi din cei prezenţi aici, cred fără să fi văzut nimic, şi după cum ai spus, Filip a crezut imediat ce Te-a auzit spunându-i lui Petru care era numele lui. Şi Natanael a crezut după ce Te-a întâlnit şi i-ai spus toate acele lucruri, dar Tu ai spus că răsplata celor ce nu Te-au văzut şi au crezut, va fi cu atât mai mare.
Conform Cuvântului, noi suntem datori să Te mărturisim, aşa cum ai făcut Tu în zilele dinainte. Această generaţie a neamurilor se apropie de sfârşit. Biserica este aleasă şi scoasă afară, multe mii din mădularele ei, ieşite de-a lungul epocilor, dormind în ţărâna pământului. Este timpul sfârşitului.
Doamne Isuse, vino şi fă să se ştie că acest Dumnezeu căruia ne închinăm nu este un Dumnezeu istoric, ci este Unul prezent, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Lauda să-Ţi fie adusă în veci. Amin.
Cred că aceasta este cea de-a treia seară aici, nu-i aşa? În prima seară am împărţit numere de rugăciune, apoi am chemat oamenii să urce pe platformă.
Aseară ungerea a fost atât de puternică încât nu a trebuit să strigăm nici un număr, căci Duhul Sfânt a umblat prin sală şi i-a chemat.
În seara aceasta mai avem la dispoziţie numai un sfert de oră. Vedeţi voi, tot ce aş spune eu ar părea în ordine, şi la fel ce ar spune toţi ceilalţi predicatori din lume, dar un singur Cuvânt venit de la Isus înseamnă mai mult decât am putea spune toţi împreună.
Unii ar putea spune: „O, dar asta a fost pentru o altă zi!” dar El este şi astăzi Acelaşi ca atunci.
Câţi din sală nu au mai fost la serviciile noastre până acum? Să vă văd mâinile. Nu prea mulţi. Asta-i bine, căci îmi plac oamenii care rămân pe poziţie. Nu-mi plac cei care se înghesuie pentru o seară, apoi pleacă spunând: „Mi-a fost destul!” Aceasta arată că ceva nu este în ordine.
Vedeţi, dacă am mâncat un biscuite alaltăieri, este în ordine, dar trebuie să mai mănânc din când în când; „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Eu nu pretind că aş fi un vindecător, prieteni, pentru că nici un om nu poate fi vindecător. Dumnezeu este Vindecătorul. Eu cred că vindecarea divină este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Fiul Său Isus, când a fost jertfit pe Calvar.
Chiar acum mi-a venit ceva în minte şi trebuie să vă spun.
Cu câtva timp în urmă am fost într-un studio unde li s-au făcut poze lui Charles Fuller, Stewart Hamflen şi mai multora. Acolo era un tânăr care tocmai terminase şcoala fundamentală şi desigur avea educaţie.
El i-a spus managerului meu: „Aş vrea să-l lăsaţi pe domnul Branham aici.” Eu n-am spus nimic, ci m-am uitat doar la el. Când merg la asemenea mici dejunuri cu astfel de oameni, ei folosesc adesea cuvinte ciudate pe care nu le pot înţelege. Atunci îl ating pe managerul meu cu piciorul, pe sub masă, ca să-mi explice ce vrea să spună acel om.
Deci tânărul a spus: „Aş vrea să-l lăsaţi pe domnul Branham aici.” Ceva din mine îmi spunea că doreşte să-mi pună întrebări.
Domnul Baxter i-a spus: „Bine, dar vin după el peste 30 de minute.”
„Aş vrea să-i fac câteva poze din profil”, a continuat tânărul. Am ştiut că nu era chiar aşa. Astfel, după ce a plecat Baxter, tânărul s-a întors spre mine şi a spus:
„Domnule Branham, vreau să-ţi spun că te respect ca om, dar teologia ta este greşită.”
„Dar ce este greşit în ea, domnule?” l-am întrebat eu.
„Păi, în primul rând înveţi despre vindecarea divină prin ispăşire.”
„Orice binecuvântare vine prin ispăşire”.
„Păi, dacă vindecarea divină a fost în ispăşire nu ar mai fi durere”, a continuat el.
Atunci l-am întrebat: „Domnule, salvarea sufletului este în ispăşire?”
„Da”, a răspuns el.
„Există ispită?”
„Desigur”.
„Păi, acolo este durere”, am spus eu.
Atunci el a început să folosească cuvinte mari, dar eu i-am spus: „Am fost multă vreme printre penticostali, dar nu am primit darul tălmăcirii limbilor, aşa că te rog să vorbeşti în limbajul King James. Tu vorbeşti o limbă străină mie, domnule. Eu am fost crescut la ţară, însă Îl cunosc pe Domnul Isus. S-ar putea să nu-I cunosc foarte bine Cartea, însă Îl cunosc pe Autor. Vorbeşte-mi deci, folosind cuvinte clare.”
„Tu aplici vindecarea divină în ispăşirea despre care a vorbit Isaia în trecut?”
„Da, domnule”.
„Cred că eşti un om lucid, domnule Branham. Dacă îţi dovedesc cu Biblia că lucrul acesta nu mai există, vei fi destul de gentleman să accepţi adevărul?”
„Sigur că o voi face!” am răspuns eu.
„Cred că în capitolul 8 din Matei, au fost aduşi la Domnul Isus bolnavi, iar El i-a vindecat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin prorocul Isaia: „…El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui…”
„Prin aceasta vrei să spui că ispăşirea de care vorbea Isaia s-a împlinit atunci?” am întrebat eu.
„Sigur ca da.”
„Atunci ce este cu omul vindecat la „Poarta Frumoasă” şi cu ceilalţi? Domnule, lucrul acesta s-a întâmplat cu un an şi şase luni înainte de a fi făcută ispăşirea. Deci, ispăşirea avea mai multă putere înainte de a fi făcută decât după aceea?”
Tânărul a început din nou cu cuvintele lui mari, dar l-am oprit şi i-am zis: „Un moment!” după care am luat textul acesta pe care-l folosesc de obicei: „Orice veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că aţi primit şi veţi avea lucrul cerut.” Acest „orice” include şi vindecarea divină?”
„Păi, „orice”…. Asta nu este vindecare divină.”
„Dar Isus a spus: „Orice veţi cere…” iar tu ai spus: „Exceptând acest lucru. Cine are dreptate, El sau tu? El a mai spus: „orice om să fie găsit mincinos şi Cuvântul Meu adevărat”, deci cine are dreptate?” Apoi am adăugat: „Domnule, admiţi că aceasta este în Cuvânt?”
„Era în Cuvânt, dar nu în ispăşire”, a spus el.
Of! Of! Voi ştiţi vechea zicală: „Daţi-i vacii destulă frânghie şi se va spânzura singură”. Este o zicală texană, dar e foarte adevărată.
„Să nu uiţi ce ai spus”, i-am zis eu, apoi am continuat: „A fost odată un om cinstit care făcea legile în împărăţia lui. Într-o zi un rob a comis o crimă. A fost adus în faţa justiţiei împăratului, iar acesta i-a citit pedeapsa; nu era ispăşire pentru ea. Omul trebuia să moară. Astfel, i s-a spus: „Domnule, nu există iertare pentru păcatul tău; trebuie să mori. Trebuie să-ţi tăiem capul!” Omul a început să tremure, dar împăratul a spus: „Stai puţin! Îmbărbătează-te. Înainte de a ţi se tăia capul, vreau să faci ceva. Daţi-mi un pahar cu apă.” Omul acela nu l-a putut ţine în mână, atât de tare tremura din pricină că avea să-şi piardă capul. Şi împăratul a spus: „Nu îţi voi tăia capul până nu vei bea acel pahar cu apă!” dar sclavul l-a scăpat jos.
Apoi i-am spus acelui bărbat: „El era doar un om care se ţinea de cuvânt, iar cu „ispăşirea” lui zicea că omul acela trebuia moară, dar nu şi-a ţinut cuvântul.”
„O, aceasta a fost o scăpare a unui împărat”, a răspuns tânărul.
„Adică vrei să spui că Dumnezeu a avut o scăpare în Cuvântul Său, dar a pus-o în ispăşire? Fugi de aici, domnule! Argumentul tău este mai slab decât o supă făcută din umbra unui pui mort de foame.”
Da, domnilor.
Când a murit Isus, Dumnezeu a pus orice binecuvântare în ispăşire: „El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre şi în rănile Lui am fost vindecaţi.” Este pentru voi ca să priviţi şi să trăiţi. Este vorba de voi; eu nu pot face nimic.
Dacă vine aici un predicator şi vorbeşte despre vindecarea divină prin punerea mâinilor, el trebuie să predice asta din Cuvânt. Punerea mâinilor lui peste voi nu este mai mult decât un botez sau altceva. Voi trebuie să aveţi credinţă. Dacă nu aveţi credinţă când mergeţi la botez, intraţi în apă un păcătos uscat şi ieşiţi unul ud. Dacă inima ta nu a fost schimbată, eşti încă un păcătos. Botezul nu înseamnă nimic; el este dovada exterioară a ceea ce a lucrat harul în interior. Şi indiferent câţi predicatori îşi vor pune mâinile peste tine, nu înseamnă nimic dacă nu vei crede.
Când Isus a fost pe pământ, El a făcut un mic semn în faţa oamenilor, ca să vadă că El era Mesia. Şi ei au crezut. El a promis că este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi aşa este. Acum, noi suntem la sfârşitul epocii neamurilor, înainte ca rachetele să înceapă să lovească. Săptămâna aceasta sper să ajungem şi la acest subiect.
În ordine. Haideţi să mai rostim un cuvânt de rugăciune în timp ce aceia care au număr de rugăciune se pregătesc să vină în faţă. Noi vom striga numerele. Aseară nu le-am folosit. Unde este Billy? Întrebaţi-l câte numere s-au împărţit. De la 1 la 100.
Doamne, Tu eşti IaHVeH, iar aici sunt 100 de numere de rugăciune. Toţi sunt bolnavi, Doamne, pentru că altfel nu şi-ar fi luat numere de rugăciune. Eu nu ştiu de unde să încep, dar Tu ştii. Ajută-mă, Dumnezeule! Binecuvântează-i pe oamenii aceştia. Vorbeşte-le celor din audienţă şi fă-i să ştie că Isus, Marele Preot care simte neputinţele noastre, este şi astăzi Acelaşi şi acţionează la fel ca în trecut. Îngăduie să Te vedem în seara aceasta, Doamne, căci inimile noastre se vor bucura şi ne vom simţi la fel ca cei doi de pe drumul spre Emaus. Când li Te-ai descoperit, ai fost cu ei şi în ei şi ai făcut exact ceea ce ai făcut înainte de răstignire, iar ei au ştiut că eşti Acelaşi Isus, deoarece Te-ai descoperit în acelaşi fel. El S-a dus drept la Cuvânt şi le-a arătat că era Hristosul, după care a făcut ceva prin care le-a arătat că a înviat din morţi, iar ei au mărturisit: „El a înviat cu adevărat. Nu ardeau inimile în noi când ne vorbea pe drum?”
Dă-ne aceste lucruri şi în seara aceasta. Fă aceste lucruri despre care ni s-a spus că le-ai făcut înainte de răstignire, căci în felul acesta vom şti că eşti viu, Doamne. Fă ca biserica să se umilească împreună cu slujitorul Tău, căci ne predăm Ţie ca să poţi lucra prin noi astfel ca Numele Tău să fie proslăvit; inimile slăbănogite să se întărească, păcătoşii să fie salvaţi şi să le dai credinţă celor care se clatină. Fă aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Hristos. Amin.
………………………………………………………………………………………… El a privit în jur până când a văzut-o pe femeie, apoi i-a spus care era starea ei şi a fost vindecată. Credinţa ei a făcut-o bine, este adevărat? Am spus aceasta pentru cei nou-veniţi. Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi El este, chiar acum, Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre. Este adevărat?
Cum ar trebui să acţioneze El dacă este Marele Preot, Acelaşi ieri, azi şi în veci? Ar trebui să procedeze la fel, nu-i aşa? Atunci priviţi spre El, credeţi şi veţi vedea. Spuneţi în inimile voastre: „Doamne, fratele Branham nu mă cunoaşte. El nu ştie nimic despre mine, dar Tu mă cunoşti, aşa că, ajută-mă. Îngăduie-mi să ating şi eu poala hainei Tale. Confirmă-mi lucrul acesta vorbindu-mi prin fratele Branham aşa cum i-ai vorbit femeii de la fântână.”
Vă provoc să credeţi!
Dacă va fi cu voia Domnului, miercuri seara voi încerca să vin la amvon dar nu voi vorbi ci îl voi lăsa pe fratele Vayle sau pe altcineva să vorbească, iar eu voi asculta ca să văd diferenţa. Predicarea se face sub un anumit fel de ungere. Acesta este un dar profetic, este acelaşi Duh, însă este o ungere diferită. Şi încă ceva: predicarea te extenuează. Mie îmi place să predic şi aş face-o toată noaptea, dar o vedenie este ca şi cum ai predica opt ore în şir. Câţi din voi înţeleg lucrul acesta după Scriptură?
Sigur. Când a fost atins de femeia cu scurgerea de sânge, Isus a slăbit, deşi era Fiul lui Dumnezeu, iar Daniel a fost tulburat multă vreme la cap după ce a văzut o vedenie. Vă amintiţi? Desigur.
Din câte ştiu, nu cunosc pe nimeni aici, dar cred că realizaţi că Dumnezeu v-a cunoscut înainte ca să veniţi pe lume. Înţelegeţi?
Câţi din voi cred că darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă? Biblia spune că Dumnezeu a pus în biserică cinci slujbe: apostoli sau misionari, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori. Acesta este adevărul. Dacă acolo este un apostol, acolo este un proroc. Dacă este un proroc, acolo este un învăţător. Dacă e un învăţător, acolo este un păstor sau un evanghelist. Vedeţi, nu puteţi spune că acolo este un păstor şi un evanghelist fără să fie un proroc sau apostol. Câtă vreme Dumnezeu are o biserică a Sa, El are o rânduială. Sigur că da.
Să nu puneţi mâinile unii peste alţii pentru acele daruri, deoarece Dumnezeu le-a aşezat în biserică. Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu încă din grădina Eden: era sămânţa făgăduită a femeii. Ioan Botezătorul a fost „glasul care strigă în pustie” după 712 ani de la darea prorociei. Câţi din voi ştiu aceasta? Câţi ştiu că Ieremia 1.4 spune că „înainte să te fi zămislit în pântecele mamei tale, te-am cunoscut, te-am sfinţit şi te-am hotărât să fii un proroc.”
Darurile şi chemarea nu se primesc pentru că cineva a făcut ceva; ele sunt date de Dumnezeu. Ei s-au născut şi au crescut cu ele; este ceea ce a făcut Dumnezeu.
Astfel, El ne-a chemat pe unii să predicăm, pe alţii să învăţăm, pe alţii pentru alte lucruri ale Duhului. Există nouă daruri spirituale alte trupului local. Darul prorociei poate veni peste orice persoană de aici, iar apoi să nu-l mai aibă niciodată. Acest dar poate veni şi apoi să plece. Dar este o mare deosebire între duhul prorociei şi un proroc (profet). Duhul prorociei trebuie judecat de doi sau trei oameni care au deosebirea.
Când bătrânul Isaia sau Ieremia s-au ridicat cu „Aşa vorbeşte Domnul”, aveau lucrul acesta peste ei încă din leagăn.
Păstori şi învăţători nu sunt cei ce cresc într-un seminar, ci aceia pe care îi hotărăşte Dumnezeu să fie păstori şi învăţători. Aceasta este o mare diferenţă. Când vă trimite seminarul o faceţi pentru bani, dar când mergeţi pentru Dumnezeu, o faceţi pentru binele bisericii şi pentru slava lui Dumnezeu. Şi dacă aţi bea doar apă şi aţi mânca pesmeţi, aceasta nu ar conta, ci aţi predica la fel. Criticaţi sau nu, populari sau nu, veţi merge oricum. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe oamenii de felul acesta. Mulţi din ei se află în seara aceasta aici; luptători care au bătătorit calea pe care merg eu de bună voie. Voi aţi stat pe străzi şi la răscrucile drumurilor, aţi predicat şi aţi prorocit spunând că El va veni; este aici. Fraţilor, voi sunteţi cei care aţi făcut calea. Aşteptaţi până se va împărţi răsplata şi atunci veţi vedea că voi o veţi primi. Da, domnilor. Voi aţi pus temelia pentru biserică, în aceste zile din urmă, iar Dumnezeu începe să lucreze pe temelia pe care aţi aşezat-o voi. Ce minunat!
Îmi place mult cântecul: „Ce mare eşti!”
Femeia aceasta este prima, nu-i aşa? Vă rog să fiţi foarte atenţi şi să nu vă mai plimbaţi. Staţi liniştiţi şi fiţi respectuoşi. Această Biblie, din care am predicat, declară că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, întocmai cum a fost şi în trecut. Dacă n-ar fi aşa, ce rost ar mai avea Biblia? Dar dacă este aşa, s-o primim şi să murim pentru aceasta, fiindcă El este încă Dumnezeu. Şi dacă este Dumnezeu, Îşi ţine făgăduinţele. Dacă nu şi le-ar ţine, nu ar fi Dumnezeu, dar eu ştiu că El este Dumnezeu şi Îl reprezint aici printr-un dar divin. Deci eu Îl reprezint pe El, nu pe mine; în ce mă priveşte, nu am nici un amestec aici.
Dacă nu credeţi ce am spus, aş putea sta aici ore întregi şi nu s-ar întâmpla nimic. Este din cauza voastră, nu a mea, pentru că este vorba de credinţa voastră. De ce îi aducem pe oameni aici sus? Ei bine, în felul acesta persoana respectivă este atentă la mine.
Aseară a fost un grup – sute de oameni s-au întors la Hristos, apoi vedeniile au explodat pur şi simplu în audienţă; erau peste tot. Mai întâi au trecut peste unul de pe platformă, apoi sus la balcon. Câţi au văzut cum se desfăşoară aceasta? Desigur. Dumnezeu se mişcă de la un om la altul. Mai mult, vezi că nu se vindecă cei de pe platformă, ci cei din sală. Depinde de credinţa voastră.
Eu nu o cunosc pe femeia aceasta. Ea putea fi o făţarnică; ar putea fi infidelă sau o înşelătoare. Ar putea fi o sfântă, eu nu ştiu pentru că nu o cunosc. Dar acesta este un tablou întocmai ca cel cu femeia de la fântână. Cred că ne vedem pentru prima dată, nu-i aşa?
Acum, dacă Domnul Isus rămâne Acelaşi ieri, azi şi în veci şi ar sta în acest costum pe care mi l-a dat când am mers în Africa….,iar femeia ar zice: „Sunt bolnavă, vrei să mă vindeci, Doamne?” …
Vreau să vă întreb ceva şi să vă rog să fiţi atenţi. Ar putea El s-o vindece? NU! De ce? Pentru că nu poate face ceva ce a făcut deja. El a făcut-o deja. Atunci ea ar putea spune: „Sunt păcătoasă, mântuieşte-mă!” dar El i-ar răspunde: „Eu am făcut-o deja, vrei s-o accepţi?” Aşa este. Şi când Îl accepţi pe El ca Mântuitor personal, ca Eliberator…
Acum, dacă i-aş spune acestei femei, ca slujitor al lui Dumnezeu: „Doamnă, tu eşti bolnavă, dar îmi voi pune mâinile peste tine şi te vei face bine”, s-ar putea să fie adevărat, însă ea ar putea spune: „Da, cred că fratele Branham este un om cumsecade, dar acela este fratele Branham…”
Dar dacă se întâmplă ceva supranatural; dacă El îi spune ceva din viaţa ei sau ce problemă are? Asta înseamnă că nu mai este fratele Branham cel ce vorbeşte, nu-i aşa? Este o Fiinţă supranaturală. Fariseii au spus că este Beelzebul, dar credincioşii adevăraţi au spus că este Fiul lui Dumnezeu. Vei crede că este Fiul lui Dumnezeu? Domnul să te binecuvânteze.
Acum iau orice duh sub controlul meu în Numele Domnului Isus Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Fiţi plini de respect.
Deci ne întâlnim pentru prima dată, doamnă? Dacă este adevărat, ridică mâna. Poate ne-am născut la multe mile depărtare unul de altul, dar dacă Domnul Dumnezeu, Domnul Isus care S-a întâlnit cu femeia de la fântână şi i-a spus care era problema ei… Ai citit vreodată întâmplarea? Ea trăia în curvie, iar când El i-a spus lucrul acesta, a recunoscut că era adevărat. Mai mult, ea nu L-a numit Beelzebul, ci a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face toate aceste lucruri…”
Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel care Îţi vorbesc, sunt Acela.”
Şi femeia a alergat în cetate şi a spus: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut; nu cumva este Mesia?”
Dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, va trebui să acţioneze la fel, deoarece a făcut deja vindecarea. Dacă El ar sta aici, tu ai fi deja vindecată în cazul că eşti bolnavă. Eu nu ştiu ce problemă ai. Nu ştiu dacă ai probleme de sănătate, probleme financiare, spirituale sau de altă natură, dar El ţi-ar putea descoperi asta, fiindcă e Fiul lui Dumnezeu. El a spus odată că „Fiul nu face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” Dacă va face aceasta, Îl vei accepta? Dar adunarea? Domnul să vă binecuvânteze.
Tu spui: „Frate Branham, tu tragi de timp!” Da, aşa este, pentru că aştept să vină ungerea, iar dacă nu vine, va trebui să mergeţi acasă. Dar nu este cazul pentru că a venit deja. În ordine.
Se pare că femeia se îndepărtează de mine. Ea îşi dă seama că se întâmplă ceva; simte cu duhul că nu omul din faţa ei o face să se simtă aşa. Îngerul din Lumină, pe care-L vedeţi în fotografie, stă între mine şi ea. Femeia suferă şi vrea să mă rog pentru starea de nervi pe care o are. Vrea să mă rog şi pentru guşa pe care o are în interior. Acesta este adevărul. Doamnă, dă din cap dacă este adevărat.
Acum, acelaşi Domn Isus, care i-a spus femeii din vechime care era problema ei, este în seara aceasta aici şi lucrează prin Biserica Sa: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”, iar cele ce poartă roada sunt mlădiţele. „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea (acest lucru se întâmplă în epoca aceasta), dar voi Mă veţi vedea (Biserica timpului din urmă), pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi…”
Tu spui: „Frate, ai ghicit aceasta.”
Ei bine, hai să stăm de vorbă cu femeia astfel încât să plece orice superstiţie sau îndoială de la voi. Ar putea fi şi alte probleme în viaţa ei, dar eu nu le ştiu.
Doamnă, poartă-te normal şi crede că eşti în prezenţa Lui.
Da, femeia are guşă pe bază nervoasă. Ea este extrem de nervoasă. Mereu scapă lucruri din mână şi are pe cineva pe inimă. Este vorba de o femeie bătrână care are cataractă; este mama ei. Pe lângă aceasta, se roagă şi pentru un copil al ei. Copilul are ceva: are convulsii şi face crize. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”
Este adevărat, doamnă? Dacă este adevărat, dă din cap. Crezi că Dumnezeu răspunde la cererile tale? Ţi se va face după credinţa pe care o ai. Dumnezeu să te binecuvânteze.
„Dacă credeţi…” Fiţi respectuoşi cu toţii. Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla, dar mă întreb dacă audienţa este conştientă de ceea ce se petrece aici. În ce mă priveşte, eu cred că este o minune. Mai face El minuni? Acestea ar putea veni din două surse: de la Dumnezeu sau de la Satana. Aş vrea să-mi spuneţi dacă aţi auzit vreun diavol predicând Evanghelia şi cerându-le păcătoşilor să se pocăiască. Nu cred că aţi auzit aşa ceva. Fariseii aşa au crezut, iar Isus le-a spus că cine va vorbi împotriva lucrării Duhului Sfânt. Nu va fi iertat niciodată. Câţi ştiu aceasta? Fiţi deci respectuoşi.
Nu ne cunoaştem, este adevărat? Dacă Domnul Dumnezeu îmi va descoperi de ce te afli aici, vei crede că sunt slujitorul Lui şi că El a înviat din morţi şi trăieşte şi astăzi?
Ai venit aici pentru că vrei să mă rog pentru o operaţie pe care trebuie s-o faci. Ai o umflătură. Aşa este. Dacă Dumnezeu îmi va spune unde este localizată, vei crede că sunt prorocul Lui? Este în partea ta dreaptă. Aşa este. Crede şi nu va fi nevoie să te operezi.
Domnule, presupun că nu ne cunoaştem. Când Filip l-a dus pe Natanael înaintea lui Isus, Acesta i-a spus, fără să-l fi văzut până atunci, că este un om cinstit. El putea fi un făţarnic, un mahomedan, un închinător la idoli sau altceva de felul acesta, dar Isus a ştiut că era un izraelit cinstit şi i-a spus unde era şi ce a făcut înainte de a veni la El.
Ne întâlnim pentru prima dată? Vă rog să fiţi respectuoşi, căci vedenia a plecat de la bărbatul care a venit în Lumină. Staţi liniştiţi şi nu vă mai plimbaţi, căci nu avem de-a face cu lucruri fireşti, ci sunt lucruri spirituale. Fiecare din voi este un suflet şi posedaţi un duh, iar dacă este numai puţină necredinţă, se simte la cea mai mică mişcare.
Tu spui: „O, frate, unde scrie aşa ceva în Biblie?” Când Isus S-a dus la Iair să se roage pentru fiica lui, i-a scos afară din casă pe toţi cei prezenţi. Un alt om a fost dus afară din cetate şi acolo a primit vederea.
Domnule, El a plecat din ceva motiv, dar este bun şi Se va întoarce. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi de ce te afli aici, vei crede că sunt slujitorul Lui? Iată-L că a venit înapoi, iar tu eşti conştient că se întâmplă ceva. Tu ai ceva la spate; ai o problemă la coloană, iar din cauza aceasta eşti foarte nervos. Mai mult, noaptea te trezeşti din pricina prostatei pe care o ai. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” În afară de asta, eşti predicator, e adevărat? Dar te mai rogi pentru cineva; este vorba de un nepot care are poliomelită. Îl crezi pe Dumnezeu? Atunci să ţi se facă după credinţa ta. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Ne cunoaştem? Vine ceva din partea asta…. Fiţi respectuoşi. Nu vă îndoiţi, ci credeţi totul. Aici este! Da, e o pereche mai în vârstă. Bunicuţa care se uită acum la mine suferă cu bila, iar soţul ei, care stă chiar lângă ea, are bronşită. Bărbatul a fost cândva soldat, fiindcă îl văd în război purtând o cască rotundă. Bronşita ţi-a fost cauzată de gaz, când ai luptat în primul război mondial. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Aveţi credinţă în Dumnezeu.
În spate mai este cineva care are probleme cu bila. Doamna cu şalul verde, crezi că Domnul Isus te face bine şi pe tine? Nu-i aşa că ai avut un sentiment ciudat când am spus: „Probleme cu bila”? Între voi două era o linie neagră, dar acum a plecat. Credinţa v-a făcut bine. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Pe cei cu care am vorbit adineauri v-am mai întâlnit cumva înainte? Ridicaţi mâna dacă nu ne cunoaştem. Priviţi! Eu nu i-am mai văzut pe oamenii aceştia niciodată. Ce înseamnă aceasta? Că Isus care a murit şi a înviat îşi împlineşte făgăduinţa că va fi în biserica Sa şi va face aceleaşi lucruri. Iată-L aici! Credinţa lor i-a vindecat. Aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi.
Tu urmezi, doamnă? Nu te cunosc, este adevărat? Ne întâlnim pentru prima dată, dar Dumnezeu îţi cunoaşte viaţa şi inima. Dacă El îmi va descoperi ceva din viaţa ta; ceva ce ştii că eu nu am de unde să ştiu, Îl vei accepta? Cred că eşti conştientă că într-o zi va trebui să stai înaintea Lui şi să dai socoteală pentru tot ce ai făcut sau vei face.
Tu ai avut o mulţime de suişuri şi coborâşuri în viaţă. Ai încercat din răsputeri să biruieşti umbra neagră care te urmăreşte, dar nu pentru aceasta eşti aici deoarece ţi-ai mărturisit păcatele şi ele sunt sub sânge. Ai venit aici pentru o prietenă. Această persoană este la spital; tocmai a avut un copilaş, dar a făcut o puternică criză asmatică în urma căreia era să moară şi vrei să mă rog pentru ea. Crezi că se va face bine? Du-te şi aşa s-o găseşti. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Fiţi respectuoşi.
Bună ziua, domnule. Domnul Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Eşti mai bătrân decât mine şi cred că ne întâlnim pentru prima dată. Crezi că aş putea fi atât de făţarnic încât să stau în faţa unui om în vârstă, ca tine, dacă aş şti că nu pot să-l ajut cu nimic, prin Hristos? Dacă ar fi trăit, tatăl meu ar fi avut vârsta ta. Aş da orice să-l văd în seara aceasta, dar el a trecut deja dincolo de cortină. Şi tu vei trece într-o zi, şi la fel eu, dar până atunci vreau să Îl slujesc cât pot de bine pe Dumnezeu ca să te pot ajuta şi pe tine. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi ceva din viaţa ta sau de ce eşti aici, Îl vei accepta? Dacă El ştie ce ai fost, cu siguranţă ştie şi ce vei fi. Dacă aş spune: O, tu eşti aşa şi aşa…” ai avea motive să te îndoieşti, dar dacă Îţi vorbeşte El, e altceva.
Tu ai probleme cu inima. Te văd încercând să-ţi faci treaba şi te apleci cu mâna la genunchi, pentru că ai şi artrită. Deci ai probleme cu inima şi artrită. Crezi că sunt prorocul sau slujitorul lui Dumnezeu?
Tu mai ai pe cineva pe inimă. Crezi că Domnul Dumnezeu poate s-o vindece şi pe soţia ta care este aici, cu tine? Atunci du-te şi aşa să fie.
„Celui ce crede…” Dacă nu ţi-aş spune nimic altceva decât că eşti vindecat, ai crede? Vorbesc cu omul din cărucior. Crezi din toată inima? Atunci îţi aparţine.
Dacă ţie ţi-aş spune că poţi mânca liniştit pentru că boala de stomac te-a părăsit, ai crede? Atunci du-te şi mănâncă.
Crezi că Dumnezeu poate să vindece diabetul şi să te facă bine? Atunci du-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne că m-ai făcut bine.” Căci poţi avea lucrul acesta.
Aveţi credinţă în Dumnezeu.
Tu ai probleme cu nervii şi cu stomacul. Crezi că Dumnezeu te face bine? Atunci du-te, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne!”
Vino, domnule. Ai probleme cu inima şi suferi de artrită. Crezi că Dumnezeu te poate face bine? Atunci du-te mai departe.
Tu crezi că Dumnezeu te poate vindeca de diabet? Atunci ridică-te, du-te şi crede.
Priveşte aici, tânără doamnă. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca de boala femeiască pe care o ai? Du-te mai departe.
Probleme la inimă şi nervozitate. Du-te mai departe.
Astmă. Du-te mai departe şi crede în Dumnezeu.
Vino, domnule. Diabetul nu înseamnă nimic pentru Domnul Dumnezeu. Du-te mai departe şi crede din toată inima.
Tu crezi, doamnă? Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Crezi din toată inima? Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Un moment, vă rog, căci s-a întâmplat ceva în audienţă.
Este vorba de bărbatul care tocmai a coborât de pe platformă. În jurul lui este o Lumină… Nu, este vorba de doamna din spatele lui. Ea suferă de ceva intern. Doamnă, crezi că Dumnezeu te poate face bine? Ridică-te în picioare şi acceptă-l pe Hristos. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Doamna mai în vârstă de lângă tine are artrită. Vrei să-ţi pui mâinile peste ea, doamnă? Tu, cea care tocmai ai fost vindecată… Crede şi vei fi vindecată în timp ce binecuvântarea va trece la tine.
„Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cel ce crede.”
Credeţi aceasta?
Dar tu, tânără doamnă, care stai cu mâna la gură şi suferi de guşă, crezi ca Dumnezeu te va face bine? Ridică mâna, dacă crezi, fiindcă îţi provoc credinţa.
Doamna de lângă tine, care plânge, are ulcer la un picior şi probleme cu inima. Este adevărat, doamnă? Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Ridică mâna.
Unii din voi s-au atins deja de El.
Aici este o femeie cu flori pe pălărie. Ea se roagă. Credeţi că Dumnezeu poate să-mi spună pentru ce se roagă ea? Da, se roagă pentru nepotul ei care are poliomelită. Este adevărat, doamnă? El este Dumnezeu.
Doamna? Dacă Dumnezeu îmi va descoperi care este problema ta, vei crede? Mulţumesc. Ai chisturi prin tot corpul. Aşa este. El îţi vorbeşte aşa încât să înţelegi: tu ai cu tine pe cineva care trebuie să plece. Este vorba de un verişor. El are o boală la piept. Spune-i că s-a sfârşit. Poate merge acasă.
Doamnă, tu eşti canadiancă, vii din New Brunswick şi te numeşti Ashley, este adevărat? Du-te şi bucură-te.
Îl credeţi pe Dumnezeu din toată inima? Atunci ridicaţi-vă şi daţi-i slavă, căci fiecare poate fi vindecat chiar în momentul acesta. Ridicaţi mâinile şi cântaţi: „Îl voi lăuda, Îl voi lăuda!”
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.
– Amin –