Apocalipsa 3.7-13:

„Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i:

Iată ce zice Cel sfânt, Cel adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide:

„Ştiu faptele tale: ţi-am pus înainte o uşă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.

Iată că îţi dau din cei ce sunt în Sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să se ştie că te-am iubit.

Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.

Eu vin curând. Păstrează ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa!

Pe cel va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu şi Numele Meu cel nou.”

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul!”

Orașul Filadelfia

Acest oraș se află la șaptezeci și cinci de mile sud-est de Sardes. Era al doilea ca mărime din Lidia. Era construit pe câteva dealuri, într-un ținut viticol. Moneda purta capul lui Bachus şi figura unei Bacante (preoteasă a lui Bachus). Locuitorii orașului erau evrei, evrei creștini şi creștini convertiți din păgânism.

În oraș au loc mai multe cutremure dar, cu toate acestea, orașul este locuit mai mult decât toate celelalte șapte orașe pomenite în Apocalipsa. De fapt, orașul mai există şi astăzi sub denumirea turcească de Alașehir, Cetatea lui Dumnezeu, sau Cetatea dragostei frățești.

Moneda sugerează că zeitatea orașului era Bachus. Trebuie menționat că Bachus este de fapt Nimrod sau Ninus din Geneza. Unii îl pun pe Bachus în legătură cu băutura, dar adevărul cu privire la el este altul. Câtă lumină ne aduce şi aici Cuvântul!

Avem deci o monedă care pe o parte are gravat chipul unui zeu iar pe partea cealaltă este preoteasa sau prorocița lui. Dacă întoarceți moneda, indiferent pe care parte este, este una şi aceeași monedă. Aceasta este religia romană despre Isus şi Maria. Dar nu ne gândim numai la Roma. Acolo nu este numai curva cea mare, cu siguranță nu, deoarece prin curvia ei, ea a devenit mamă, mama curvelor, care au aceeași natură ca şi ea. Pe o parte a monedei vedem închinarea la Isus, iar pe partea cealaltă sunt scrise dogmele, doctrinele şi învățăturile prorocițelor, care sunt citite înaintea poporului sub amenințarea că fără ele nu pot fi mântuiți, pentru că numai ea are Lumina adevărată.

Este de remarcat faptul că această epocă este caracterizată prin monedă, deoarece mama şi fiicele caută să-şi cumpere mântuirea prin mijloace proprii. Pentru ei, banii şi nu sângele sunt prețul răscumpărării. Banii nu Sângele sunt prețul de cumpărare; banii și nu Duhul sunt puterea care-i duce înainte. De ce aceasta? Pentru că dumnezeul acestei lumi (Mamona) le-a orbit ochii ca să nu mai vadă, dar în curând se va pune capăt acestor fapte pentru că în această epocă Duhul a strigat: „Da, Eu vin curând!”  „Vino, Doamne Isuse!” Amin.

Epoca Bisericii Filadelfia

Această epocă a durat între anii 1750 şi 1906. „Filadelfia” înseamnă „dragoste frățească”, iar epoca aceasta se referă, prin denumirea ei, tocmai la această dragoste frățească.

Trimisul Domnului

Mesagerul Domnului pentru această epocă a fost, fără îndoială, John Wesley, care s-a născut la Epworth, Anglia, la data de 17 iunie 1703, fiind unul din cei nouăsprezece copii ai lui Samuel şi Susanna Wesley. Tatăl său era preot în Biserica Angliei, dar se pare că John a urmat mai mult exemplul mamei sale decât teologia tatălui său.

John a fost un elev briliant, iar în timpul petrecut la Oxford, el şi fratele său Charles, s-au atașat unui grup care se aduna pentru rugăciune. Teza lor era să trăiască Adevărul în practică şi să nu-l înlocuiască niciodată cu o doctrină. Călăuza lor spirituală erau faptele: să-i ajute pe oamenii săraci şi pe bolnavi, să-i viziteze pe cei aflați în închisori, etc. Pentru aceste metode de lucru, ei au fost numiți „metodiști” şi alte titluri batjocoritoare.

John a fost puternic mișcat văzând necesitatea religiei pentru popoarele lumii, şi astfel a plecat ca misionar în statul Georgia, SUA, ca să lucreze printre indieni. Printre călătorii de pe vasul cu care a trecut oceanul se afla şi un grup de creștini din Moravia care trăiau sub călăuzirea Duhului. El a fost adânc impresionat de pacea, curajul şi smerenia acestor oameni, în toate situațiile ivite pe parcursul călătoriei.

Lucrarea sa în Georgia s-a dovedit a fi un mare eșec, deși s-a străduit şi a muncit din greu. Astfel, când s-a întors în Anglia, a spus plângând: „M-am dus în America să-i convertesc pe indienii de acolo dar, vai, cine mă va converti pe mine?”

Întors la Londra, Wesley s-a întâlnit din nou cu grupul din Moravia care trăia într-o înfrânare totală, iar Peter Boehler i-a arătat calea mântuirii. În felul acesta, John a fost născut din nou cu adevărat, ceea ce a atras mânia fratelui său, Charles, care nu putea să înțeleagă cum este posibil ca un om duhovnicesc ca John să spună că acum este în ordine şi că înainte nu ar fi fost bine înaintea lui Dumnezeu. Nu a durat mult însă şi a fost salvat şi Charles prin harul lui Dumnezeu.

Curând, Wesley a început să predice Evanghelia prin adunările în care avusese acces înainte, dar nu după mult timp a fost dat afară de peste tot. Chiar în perioada aceea însă a fost invitat de vechiul său prieten, George Whitefield, ca să vină să-l ajute pe câmpul misiunii unde mii şi mii de oameni erau doritori să asculte Evanghelia.

La început, Wesley nu a fost de acord cu vestirea în aer liber dar, când a văzut mulțimile de oameni care veneau să asculte Cuvântul şi lucrarea Evangheliei prin puterea Duhului, s-a dedicat din toată inima pentru lucrarea misionară. În scurt timp, lucrarea a luat o foarte mare amploare, iar el a fost nevoit să trimită o mulțime de laici pentru vestirea Cuvântului. Se părea că avea loc un nou Rusalii, o paralelă cu începutul, un timp în care Duhul ridica aproape peste noapte bărbați sinceri care predicau Cuvântul adevărat însoțiți de puterea lui Dumnezeu.

În calea lucrării sale s-a ridicat o puternică opoziție, dar Dumnezeu era cu el, așa că de multe ori lucrarea Duhului se descoperea cu o asemenea putere printre oameni, încât îi făcea să se prăbușească la pământ şi să plângă cu amar pentru păcatele săvârșite, cerându-și iertare de la Dumnezeu şi predându-se în grija Lui.

Wesley era un caracter foarte puternic. Astfel, povestind despre sine, spunea că nu își amintește să fi fost vreodată trist sau îngrijorat pentru ceva, nici măcar un sfert de ceas din viața lui. El nu dormea mai mult de șase ore pe noapte. Se scula la ora cinci dimineața şi se pregătea pentru predică deoarece predica în fiecare zi. Uneori ținea chiar şi patru predici pe zi, așa că într-un an avea cam opt sute de predici.

Wesley călătorea mult, mii de mile, alături de cei cu care mergea să vestească Evanghelia. Călărea cam patru mii cinci sute de mile pe an, pe calul său. Credea în puterea lui Dumnezeu şi se ruga pentru bolnavi obținând rezultate minunate. Mulți puteau să vadă în adunările lui manifestarea darurilor Duhului Sfânt. Wesley era împotriva organizațiilor, iar lucrătorii din anturajul său erau uniți şi căutau puterea evlaviei uniți în rugăciune, primind Cuvântul de îndemn, veghind unul asupra celuilalt în dragoste şi ajutându-se între ei pentru a trăi Cuvântul în practică. Singura condiție care li se punea celor care doreau să intre în societatea lor era să aibă dorința de a scăpa de mânia viitoare şi de a fi scăpați de păcatele lor. Cu timpul, ei au practicat o disciplină strictă, pentru binele sufletelor.

Wesley a recunoscut că după moartea sa această mișcare ar putea să se organizeze, iar Duhul lui Dumnezeu îi va părăsi, ceea ce face ca ei să devină doar o formă moartă. El a spus odată că nu se teme că numele de metodist va dispărea de pe pământ, ci se teme că Duhul îi va părăsi.

În decursul vieții lui, Wesley a avut posibilitatea de a aduna o mulțime de bogății, dar nu a făcut-o. El avea o zicală care-i plăcea foarte mult: „Luați tot ce puteți, economisiți tot ce puteți şi dați tot ce puteți!”

Cât s-ar mira Wesley dacă ar putea să vină înapoi şi să vadă denominațiunea care poartă numele de metodiști astăzi!  Ea este bogată, chiar foarte bogată, dar viața şi puterea pe care a avut-o în zilele lui John Wesley a dispărut complet.

Ar trebui să mai menționăm că Wesley nu a avut niciodată dorința să clădească o lucrare denominațională sau sectară, şi că a pus un mare accent pe dragostea şi legătura frățească. Deși era un Arminian în convingerile lui, Wesley nu a vrut să se separe de frați din cauza doctrinei. A iubit foarte mult epistola lui Iacov şi vestea Viața veșnică bazându-se pe credință şi pe faptele credinței.

John Wesley a murit în vârstă de 88 de ani, fiind un slujitor al lui Dumnezeu devotat şi cinstit, cum puțini ar avea curajul să se gândească.

Salutul

Apocalipsa 3.7: „Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Iată ce zice Cel sfânt, Cel Atotputernic, care ţine cheia lui David, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide.”

Oh, ce minunate sunt aceste cuvinte! Ce sunet plăcut când ne gândim la aceste însușiri care sunt atributele unei singure Persoane! Cine ar îndrăzni să spună asemenea cuvinte despre sine în afară de Isus Hristos, Domnul măririi?

După părerea mea, cheia pentru înțelegerea acestor lucruri o găsim în Apocalipsa 3.9 unde scrie:

„Iată că îți dau pe cei din sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să știe că te-am iubit.”

Am spus că în versetul 9 se află cheia pentru că aici este vorba de evrei, care s-au numit întotdeauna copiii lui Dumnezeu şi excludeau pe oricine de la aceste drept. Ei L-au răstignit şi  L-au ucis pe Domnul Isus Hristos, această faptă cumplită făcând ca sângele Lui să cadă asupra copiilor lor. Da, toate acestea s-au întâmplat pentru că L-au refuzat pe Isus ca Mesia lor. Ei nu au putut să vadă că El era Cel ce vine, Fiul lui David, ci L-au numit Beelzebul, un om care calcă Legea, un păcătos care trebuia nimicit.

Totuși, în realitate El era Emanuel, Dumnezeu descoperit în trup omenesc. El era Mesia, era exact ceea ce mărturisea personal despre Sine, iar noi Îl vedem ca fiind același Isus deoarece Cuvântul spune că „Isus Hristos este Același ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8). Cel Sfânt din mijlocul sfeșnicelor este același Isus care a umblat odinioară pe malurile Galileei, care i-a vindecat pe bolnavi, care i-a înviat pe morți; este Cel care a fost răstignit şi ucis deși era nevinovat, dar a înviat a treia zi, așezându-se la dreapta majestății lui Dumnezeu.

Evreii de atunci nu L-au numit „Sfântul” şi nu o fac nici astăzi, deși El este Cel Sfânt. În Psalmul 16.10 citim: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” Ei căutau neprihănirea în Legea lor, dar au dat greș, deoarece nimeni nu poate fi neprihănit prin Lege, nimeni nu poate deveni sfânt prin ea; sfințenia vine de la Domnul.

1 Corinteni 1.30: „Şi voi, prin El sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire şi răscumpărare.”  

2 Corinteni 5.21: „…El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Fără Hristos nu avem nici o șansă, ne scufundăm. Ei au pierit pentru că L-au respins pe Hristos. Da, oamenii au făcut şi atunci şi acum aceeași greșeală. Astfel, așa cum alergau evreii la forma de închinare a sinagogii, creștinii din epoca Filadelfia și-au găsit refugiul în biserică. Dar aderarea la biserică nu este ceea ce contează, deoarece Viața nu a fost pusă într-o biserică, ci în Hristos, așa cum putem citi în 1 Ioan 5.12: „Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, iar viața aceasta este în Fiul. Cine are pe Fiul are viața, cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viața.”

Omul este sfințit prin Duhul, prin Duhul sfințeniei care L-a înviat pe Isus din morți şi care locuiește în noi, prin sfințenia Lui, făcându-ne sfinți şi pe noi. Acolo stă acest Sfânt, iar într-o zi vom sta împreună cu El, îmbrăcați în neprihănirea Lui şi desăvârșiți. Aceasta este epoca a șasea, iar în ochii lui Dumnezeu timpul se apropie de sfârșit. El se va întoarce în curând. Curând strigătul va merge înainte așa cum vine El.

Apocalipsa 22.11: „Cel ce este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană; şi cine este sfânt, să se sfințească şi mai departe.”

Oh, sunt atât de fericit pentru că sfințenia mea nu este de la mine! Sunt atât de bucuros pentru că sunt în Hristos, cu toate atributele Lui minunate, pe care mi le recunoaște mie. Da, ele mi-au fost date prin har. Lăudat să fie Dumnezeu, în vecii vecilor, pentru aceasta!

„Iată ce zice… Cel adevărat.”

Cuvântul „Adevărat” este un cuvânt minunat, însemnând nu numai opusul cuvântului „fals” sau „mincinos”, ci şi „recunoașterea deplină a lucrurilor destinate nouă prin harul lui Dumnezeu”. De exemplu, ne amintim cu toții ce a spus Isus în Ioan 6.32 unde scrie: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.”

Ioan 15.1: „Eu sunt adevărata viță şi Tatăl Meu este vierul”.

Evrei 9.24: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.”

1 Ioan 2.8: „…căci întunericul se împrăștie şi lumina adevărată şi răsare chiar.”

În aceste cuvinte găsim exprimarea „desăvârșirii” ca ceva care nu este numai o ilustrare parțială, de aceea putem deosebi mai bine originalul de imitație.

Să luăm de exemplu mana cerească care a căzut din cer. Noi știm că Dumnezeu a trimis pentru Israel pâinea îngerilor. Dar pâinea aceasta nu era satisfăcătoare deoarece ținea numai o zi. Cei ce mâncau din ea flămânzeau din nou a doua zi, iar dacă rămânea ceva din ea, făcea viermi. Această mană cerească era numai un tip spre adevărata Mană cerească, Domnul Isus. Iar dacă cineva mănâncă din această Pâine, nu va flămânzi niciodată. Ei nu mai trebuie să se întoarcă pentru că în clipa când a luat parte din ea, a primit Viața veșnică. În clipa când a venit realitatea, adevărata Pâine din cer, nu mai era nevoie de umbra adevărului; aici nu mai era vorba de o răscumpărare parțială, ci de o mântuire absolută, exact așa cum Isus Hristos nu este numai o parte din Dumnezeu, ci El este Dumnezeu Însuși.

Nimeni nu poate nega că Israelul avea lumina, deoarece ei erau singurul popor, singura națiune care poseda Adevărul. Chiar dacă în casele egiptenilor era întuneric, în casele israeliților era lumină.

Dar acum a venit Lumina adevărată, Lumina lumii, Isus Hristos. Moise şi profeții au adus Lumina cu privire la Mesia, prin mijloacele Scripturii, de aceea Israelul poseda lumina. Dar acum a venit adevărata Lumină, așa că tot ce a fost până acum numai un Cuvânt lucitor, s-a rupt acum în strălucirea lui Dumnezeu manifestată printre poporul Lui. Așa cum Stâlpul de Foc a dat lumină noaptea, ceea ce era minunat, acum Lumina şi Viața au fost manifestate trupește în Hristos.

Israelul jertfea vițeaua roșie pe altar pentru iertare şi în felul acesta le erau acoperite păcatele pentru un an de zile. Dar această acoperire nu putea să desființeze dorința pentru păcat deoarece nu era o jertfă desăvârșită, ci doar umbra realității care urma să vină. Astfel, ei trebuiau să jertfească în fiecare an, pentru că dorința după păcat era în ei. Viața animalului plătea acoperirea păcatelor, dar pentru că era doar sânge de animal, viața unui animal nu putea să treacă asupra omului respectiv, deci nu putea să-l salveze. Chiar dacă ar fi putut să vină peste om, tot nu putea să-l ajute pentru iertarea definitivă. Dar când a venit Hristos, Jertfa desăvârșită, Înlocuitorul desăvârșit, şi Și-a vărsat propriul Sânge, Viața care era în El S-a întors la păcătosul pocăit, această Viață fiind chiar Viața desăvârșită, fără păcat şi fără condamnare a lui Hristos. Din acel moment, păcătosul putea să plece liber, pentru că în el nu mai exista nici o dorință pentru păcat, deoarece Viața lui Hristos a venit în el.

Acest lucru ni-l spune textul din Romani 8.2: „În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morții.” Dar evreii din timpul acela nu au vrut să primească această Jertfă, deși sângele taurilor și al țapilor nu i-a făcut desăvârșiți, ci era doar o metodă temporară folosită de Dumnezeu.  Dar în clipa în care a venit Hristos şi S-a jertfit pentru noi, prin vărsarea propriului Său Sânge, a înlăturat păcatul care ne despărțea de El şi ne-a făcut desăvârșiți în El.

Evreii nu au vrut să primească această Jertfă desăvârșită, dar care era situația cu epoca Filadelfia şi cu celelalte epoci ale bisericii? L-au primit ele cu adevărat pe Hristos? Nu, domnule. Deși Luther a adus adevărul despre neprihănire, totuși biserica romană şi biserica ortodoxă răsăriteană au rămas credincioase faptelor şi dogmelor proprii. Faptele sunt bune, dar ele nu pot să vă salveze, ele nu vă fac desăvârșiți. Ori îl aveți pe Hristos, ori pieriți. Nu este nici chiar „Hristos plus fapte”, ci doar Hristos.

În această epocă a început Arminianismul, care nu cred în Hristos ca realitate, așa că nu se mai cântă „Nimic afară de sânge” ci „Viața şi purtarea mea bună”. Eu cred în buna purtare, dar după ce sunteți mântuiți, veți lucra şi veți umbla în neprihănire. Noi am vorbit deja despre aceste lucruri, dar lăsați-mă să mai adaug că mântuirea nu este „Isus plus”, ci numai „Isus singur”. Mântuirea este de la Domnul; de la început până la sfârșit totul este Dumnezeu.

Dorința mea este ca Viața Lui să fie în mine, ca Sângele Lui să mă curețe, iar Duhul Lui să mă umple, să fie în inima și în gura mea, pentru că prin rănile Lui sunt mântuit. În voi să fie Isus și numai singur Isus. Eu nu sunt mântuit prin faptele neprihănite pe care le-am făcut, nu, domnule, ci Hristos este Viața mea. Amin.

Aş putea să spun multe altele despre aceste adevăruri, dar vreau să mă opresc la un alt gând, care poate fi văzut şi din cântarea scrisă de A. B. Simpson:

Odată aceasta era binecuvântare,

Acum Acesta este Domnul.

Odată era simțirea,

Acum este Cuvântul Lui.

Odată doream daruri,

Acum Îl posed pe Dătătorul.

Odată căutam vindecare,

Acum numai pe El Însuși.

Totul în toate pe vecie!

Pentru toate Îi cânt lui Isus

Totul în Isus şi Isus în totul.

Nu există nimic în viața aceasta care să te poată mulțumi mai mult. Oricât ar fi de plăcut și de bine, întreaga desăvârșire poate fi găsită numai în Hristos. Totul piere, este fără importanță pe lângă El, „Cel care posedă cheia lui David.” Aceste cuvinte urmează după cele precedente: „Cel ce este adevărat”. Hristos, Realitatea desăvârșită, comparat cu realitatea parțială! Aici este aceasta.

Moise era un profet al lui Dumnezeu, dar Isus (asemănător lui Moise) era Profetul lui Dumnezeu. David, un om după inima lui Dumnezeu, era împăratul lui Israel, dar Isus este Împăratul împăraților şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel adevărat. Da, Dumnezeul adevărat. David a fost născut în seminția lui Iuda, seminția din care nu ieșeau preoți, dar cu toate acestea, el a mâncat din pâinea rezervată preoților. El era marele luptător care l-a biruit pe vrăjmaș şi a întărit Israelul în timpul cât a domnit ca împărat al său.  El a fost un model minunat al lui Hristos. În Isaia 22.22 scrie că „Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David; când va deschide el, nimeni nu va închide şi când va închide el, nimeni nu va deschide.”

Duhul folosește legătura din Vechiul Testament referindu-se la Domnul Isus Hristos şi la slujba Sa din biserică. Ceea ce însemna cheia lui David în acel timp, era numai o umbră şi s-a împlinit în Isus care stă în mijlocul sfeșnicelor. Textul se referă la Domnul Isus după înviere şi nu la timpul cât a trăit El pe pământ. Ce înseamnă deci această cheie? Răspunsul îl găsim în poziția cheii. Cheia este, după cum putem citi, pe umărul Lui şi nu în mâna Sa. Nu o poartă nici pe spate şi nici n-a pus-o în mâna altcuiva, pentru că atunci nu s-ar mai putea spune că El este Cel care închide și deschide. Niciun alt om nu are dreptul să facă acest lucru decât Isus Însuși. Este adevărat?

Dar ce are a face cheia cu umărul Său? Să citim pentru aceasta Isaia 9.6:  „…şi domnia va fi pe umărul Lui.”

Cuvintele „şi domnia va fi pe umărul Lui” vin de la ceremonia de căsătorie din Orient. Astfel, când mireasa este predată mirelui, ea își dă jos vălul şi-l pune pe umerii lui, aceasta însemnând că se pune sub autoritatea lui, că îi recunoaște dreptul de cap al familiei, iar el trebuie să aibă grijă de ea şi să răspundă pentru ea. El singur şi nimeni altul, (niciun alt bărbat) are dreptul şi răspunderea cu privire la ea.

  Aceasta este, preaiubiților, cheia lui David. Dumnezeu este suveran. El știa mai dinainte cine va fi în Mireasa Lui, așa că a făcut alegerea . Nu Ea L-a ales pe El, ci El este Cel care a ales-o pe Ea şi a chemat-o. Ea nu a venit de la sine, ci a fost chemată de El, căci a murit pentru Ea şi a spălat-o în propriul Său Sânge, plătind prețul pentru Ea. Acesta este motivul pentru care Ea Îi aparține Lui şi numai Lui; Ea Îi este predată în întregime Lui, iar El poartă răspunderea pentru Ea. El este Capul Ei, pentru că Hristos este Capul bisericii şi, aşa cum l-a numit Sara pe Avraam „domnul meu”, şi Mireasa este fericită pentru că El este „Domnul Ei”. Astfel, El vorbește, iar Ea Îl ascultă, deoarece aceasta este plăcerea Ei.

Dar au luat oamenii seama la acest adevăr? Au respectat ei Persoana Lui? L-au respectat pe Cel ce are autoritate supremă asupra bisericii? Eu spun că nu! Adevărul este că fiecare epocă a bisericii a fost guvernată de o ierarhie religioasă, de o preoție şi de o succesiune apostolică care au închis mila şi harul Celui pe care Îl voia ea, şi în loc să-şi asume dragostea şi responsabilitatea bisericii, au prădat-o pentru interese și au nimicit-o. În toate timpurile clerul trăia în lux, în timp ce săracii bisericii trăiau cu firimiturile rămase, acest lucru fiind valabil pentru fiecare epocă în parte. Fiecare s-a legat într-o organizație, a pus stăpânirea în mâna oamenilor şi au predat biserica la acel guvern. Dacă poporul îndrăznea să se revolte, erau suprimați brutal și aruncați afară. Toate denominațiunile au același duh, deși toate jură că posedă cheia, adică autoritatea de a deschide ușa îndurării. Dar nu este adevărat, fiindcă numai Isus, singur Isus, este Cel care Își așază mădularele în Trup. El are grijă de ele şi le pregătește pentru slujbă, punându-le la dispoziție toate darurile Sale. Da, El are grijă de Mireasa Sa și o călăuzește. Ea este singura Lui proprietate și El nu are alta decât pe Ea.

O, cât de departe a ajuns epoca în care trăim noi! Cât de îndepărtată de această realitate! În curând se vor ridica oameni care chiar afirmă că vorbesc pentru biserică, dar vor merge în mișcarea ecumenică să așeze în fruntea organizației lor un antihrist viu, care va lua locul Domnului Isus, ceea ce face ca în această epocă Hristos să se afle în afară bisericii, spunând: „Iată, Eu stau la ușă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3.20). Dar lăsați-mă să vă spun că Domnul nostru nu este învins.

Oamenii pretind că ei pot să închidă şi să deschidă ușa la Dumnezeu, dar mint, pentru că este scris că „tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu îl voi izgoni afară. Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6.37-39).

Când ultimul mădular ales va intra în Trupul lui Hristos, va apărea Domnul nostru. „Cheia lui David”. Nu era David împărat peste tot Israelul? Şi nu este Isus Fiul lui David prin faptul că El va sta pe tronul lui David în Împărăția de o mie de ani, domnind și stăpânind peste moștenirea Lui? Deci, „cheia lui David” înseamnă că Isus este Cel care va aduce înăuntru Împărăția de o mie de ani. El are cheile morții şi ale locuinței morților şi îi va învia pe ai Săi pentru a împărăți cu ei pe acest pământ, în Împărăția dreptății.

Cât este de minunat că Domnul nostru are toate răspunsurile! Cu adevărat în El s-au împlinit toate făgăduințele lui Dumnezeu. Fiind în El, noi suntem moștenitorii tuturor lucrurilor cumpărate de El pentru noi. Da, acolo stă El, Domnul măririi!

Odinioară, El s-a descoperit ca Tată, înconjurat de îngeri, de arhangheli, de heruvimi şi de serafimi, într-un cuvânt, de toată oștirea cerească care strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul oștirilor!” Da, sfințenia Lui este atât de mare încât nici un om nu se putea apropia de El.

Dar acum, noi Îl putem vedea în biserica Sa, împărtășindu-Și sfințenia cu noi, astfel încât să putem deveni neprihănirea lui Dumnezeu, în El. Da, El stă acolo! Isus cel desăvârșit în toate, Luceafărul strălucitor de dimineață, Crinul din Cale, Cel mai frumos din zecile de mii, Alfa şi Omega, Rădăcina și Odrasla lui David, Tată, Fiu, Duh Sfânt, totul în toate. Isaia 9.6: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” În El găsim împlinirea desăvârșită. Deși odată nu L-am prețuit, acum Îl iubim cu o bucurie nespusă, deoarece El stă plin de măreție în mijlocul bisericii Sale, în timp ce noi cântăm spre onoarea Sa, pentru că El este marele Biruitor, Capul bisericii, care este Mireasa Lui. Această Mireasă Îi aparține numai Lui. Ea este a Lui şi numai a Lui, iar El Se îngrijește de Ea. El este Împăratul nostru, iar noi suntem Împărăția Lui, poporul, proprietatea Sa veșnică.

Vă amintiți că la începutul versetului 7 am spus că versetul 9 ne va ajuta să înțelegem aceasta. Isus S-a prezentat ca Cel adevărat, ca Cel sfânt, singura realitate, singurul care posedă cheia lui David, Singurul care poate închide sau deschide. Acesta este adevărul. Aceste cuvinte Îl descriu perfect. Iudeii acelui timp L-au refuzat pe El și tot ceea ce era El. Ei L-au respins pe Salvatorul lor și tot ceea ce a însemnat El pentru ei, iar creștinul nominal a făcut la fel acum. Ei au făcut exact ce au făcut iudeii. Evreii L-au răstignit, iar după aceea i-au prigonit pe creștinii adevărați. Creștinii cu nume L-au răstignit din nou, s-au întors împotriva bisericii adevărate şi încearcă s-o distrugă; dar Dumnezeu este credincios. Cel ce este deasupra tuturor lucrurilor Se va întoarce din nou, iar când se va întâmpla aceasta, Îl vom vedea pe Cel ce este Adevărat, Îl vom vedea pe Cel ce este singurul Domn.

  Apoi, se va arăta întregii lumi care va trebui să-şi plece genunchii înaintea Lui şi a sfinților Săi, ca o dovadă că ei  au fost corecți în poziția lor cu El. Lăudat să fie Domnul în veci! Amin.

Epoca ușii deschise

Apocalipsa 3.8:  „Știu faptele tale; iată, ţi-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puțină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Prima parte a versetului, „cunosc faptele tale”, este oglindită şi în restul versetului, pentru că aceste fapte sunt în legătură cu „ușa deschisă”, cu „puțină putere” şi cu „Cuvântul şi Numele Meu”.

Pentru a avea lumină ca să cuprindem înțelesul  întregului, când citim „Iată, ţi-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n-o poate închide”, trebuie să ne amintim de faptele din fiecare epocă şi cum ele se transmit de la o epocă la cealaltă.  Acolo este o suprapunere, una se împletește cu cealaltă, nu este o încheiere bruscă și un început bine definit. Epoca despre care vorbim acum nu numai că curge din ultima, dar epoca a șaptea este de fapt o continuare a epocii a șasea. În epoca a șaptea, care este foarte scurtă, totul va fi antrenat pentru o lucrare rapidă, urgentă şi finală. În această epocă, pe de o parte se adună răul din toate epocile precedente, dar pe de altă parte, se va descoperi realitatea Rusaliilor. Când se va termina epoca Filadelfia, va urma imediat epoca Laodicea care va aduce legarea neghinei şi recoltarea grâului. Matei 13.30: „Smulgeți întâi neghina şi legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul Meu!”

Țineți minte că epoca Sardes a început reformarea, care trebuie să meargă înainte până când grâul care a fost semănat  la Cincizecime, merge prin ciclul deplin: semănare, udare, hrănire etc., și ajunge înapoi la sămânța originală. Pe partea cealaltă, neghina care a fost semănată va avea şi ea ciclul ei de dezvoltare până când va ajunge la coacere. Aceasta este exact ceea ce vedem cu ochii noștri că se întâmplă.

Dacă vă gândiți la fiecare anotimp în parte, puteți primi un tablou foarte clar cu privire la problema aceasta. Astfel, planta care crește în deplină putere în vară, pare să meargă brusc în sămânță. Voi nu puteți spune exact când a încetat vara şi a venit toamna; tot așa nu puteți spune cum a avut loc trecerea de la o epocă la alta, mai ales în cazul ultimelor două. Isus îi spune acestei epoci: „Iată, Eu vin repede!” (v.11). Prin aceasta ni se arată că ultima epocă va fi foarte scurtă, pentru că Laodicea este epoca lucrării rapide, fiindcă timpul va fi scurtat.

Acum putem vorbi în mod special despre ușa deschisă pe care n-o poate închide niciun om. Mai întâi vreau să mă opresc la ușa deschisă care simbolizează efortul misionar enorm făcut în epoca aceasta.

În 2 Corinteni 2.12, Pavel numea lucrarea misionară o „ușă deschisă pentru Evanghelie,” ceea ce ne dă înțelesul acestui cuvânt. Astfel, prin compararea Scripturilor, putem vedea că această ușă deschisă simbolizează cea mai mare răspândire a Evangheliei pe care a văzut-o lumea vreodată.

Aș vrea să vă mai spun că Dumnezeu se descoperă întotdeauna prin numărul „trei”. Nu o face El? În epoca a treia, Pergam, biserica s-a căsătorit cu statul, iar faptele Nicolaiților au devenit învățătura Nicolaiților. Epoca aceasta a fost o ușă deschisă pentru vița falsă care şi-a asigurat puterea statului ce stătea în spatele ei. Această biserică falsă a devenit un sistem mondial cu denumire creștină, răspândindu-se asemenea unui foc scăpat de sub control. Iată însă că trei epoci mai târziu, după o luptă îndelungată şi grea, a venit timpul să se deschidă ușa pentru Adevăr, pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul este că bazele pentru pornirea acestei puternice mișcări s-a pus în epoca a cincea când s-a făcut posibilă explorarea, colonizarea, tipărirea Cuvântului lui Dumnezeu etc.

Ar fi fost minunat dacă după această ușă deschisă ar fi urmat modelul divin al Rusaliilor, care a fost arătat în Evrei 2.1-4:

„De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele.

Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,

cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,

în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni și cu darurile Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa.”

Acum voi știți că acesta este modelul dat de Isus Însuși pentru că El a spus în Marcu 16.15-20: 

„Duceți-vă în toată lumea şi propovăduiți Evanghelia la orice făptură!

Cine crede şi se botează, va fi mântuit, dar cine nu va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoși.”

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălțat la cer şi a șezut la dreapta lui Dumnezeu.

Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-i însoțeau.” Amin.

El nu le-a spus niciodată să meargă în toată lumea şi să stabilească colegii biblice; nici nu le-a cerut să împartă literatură. Toate acestea sunt bune, dar Isus le-a spus să predice Evanghelia, să stea cu Cuvântul și atunci vor urma semnele. Prima lecție despre felul în care trebuie vestită Împărăția lui Dumnezeu o găsim la trimiterea celor doisprezece apostoli. Matei 10.1-8:

„Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputință.

Iată numele celor doisprezece: cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;

 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu şi Levi, zis şi Tadeu;

Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.

Aceștia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus după ce le-a dat învățăturile următoare: „Să nu mergeți pe calea păgânilor şi să nu intrați în vreo cetate a samaritenilor,

ci să mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel!

Şi pe drum să propovăduiți şi să ziceți: Împărăția cerurilor este aproape!

Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși şi scoateți afară dracii! Fără plată ați primit, fără plată să dați!

Să nu luați nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,

nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălțăminte în picioare, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui!”

Această slujbă pe care le-a dat-o Isus era de fapt împărțirea propriei Sale slujbe cu ei, pentru că El spune în Matei 9.35-38:

„Isus străbătea toate cetățile şi satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputință care era în norod.

Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca niște oi care n-au păstor.

Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii!

Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui!”

Acum, mulți oameni cred că Domnul Isus a dat această însărcinare numai pentru ucenici şi că ea ar fi încetat o dată cu moartea lor, dar nu este adevărat. În Luca 10:1-9, vedem că El a însărcinat şi alți bărbați cu această slujbă, încă din timpul când era aici pe pământ:

„După aceea, Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici şi i-a trimis, doi câte doi, înaintea Lui, în toate cetățile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.

Şi le-a zis: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.

Duceți-vă; iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.

Să nu luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălțăminte şi să nu întrebați pe nimeni de sănătate pe drum.

În orice casă veți intra, să ziceți întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!’

Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el, altminteri, ea se va întoarce la voi.

Să rămâneți în casa aceea şi să mâncați şi să beți ce vi se va da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblați din casă în casă.

În oricare cetate veți intra şi unde vă vor primi oamenii, să mâncați ce vi se va pune înainte,

să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo şi să le ziceți: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.’”

Cine ar îndrăzni să nege slujba puternică a lui Filip? Cine ar îndrăzni să nege slujba lui Irineu, a lui Martin, a lui Columba, Patrick şi a altor bărbați care au avut ungerea lui Dumnezeu asupra lor? Da, Biblia este calea adevărată a ușii deschise.

Aş vrea să adaug la toate acestea mărturia mea personală. Motivul pentru care fac aceasta este pentru că eu pot să mărturisesc cu siguranță despre ceea ce a făcut Dumnezeu în propria mea viață, ca să vedeți de ce am convingerea că Isus Hristos este același ieri, azi şi în veci şi că puterea lui Dumnezeu este încă disponibilă pentru cei care vor crede şi Îl vor primi.

În timpul călătoriei mele misionare în Africa de Sud, Dumnezeu ne-a binecuvântat în mod deosebit. Astfel, la Durban s-a adunat o mulțime de peste o sută de mii de  oameni. După legea rasială din acel stat, a trebuit să ridicăm garduri pentru fiecare trib în parte. Sute de polițiști erau de față pentru a avea grijă de respectarea legii. Sufletele flămânde să audă Cuvântul lui Dumnezeu, au venit din toate părțile, printre ei numărându-se şi o regină din Rhodesia, care a venit cu un tren de douăzeci și șapte de vagoane împreună cu băștinași din țara ei. Da, oamenii veneau din munți şi de pe câmpii, purtându-și copiii în spate sau transportând bolnavi  multe mile, pentru că doreau să fie ajutați. Întreaga țară era zguduită de lucrările puternice făcute prin Duhul Sfânt.

Într-o după amiază, când am început slujba, a venit pe platformă una dintre miile de mahomedane. În timp ce stătea în fața mea, unul din misionarii care lucraseră printre mahomedani, a început să-L implore încet pe Domnul: „Oh, sufletul acesta scump! Oh, sufletul acesta scump!” El mărturisea că a trăit mulți ani printre mahomedani, dar a văzut o singură persoană care L-a primit pe Hristos ca Mântuitor. Mahomedanii erau original Medo-persani și legile lor nu se schimbă niciodată. Adevărul este că ei sunt foarte greu de câștigat.  Se pare că odată ce cineva este mahomedan, va fi mahomedan pentru totdeauna, pentru că aceasta este o lege printre ei.

Şi în timp ce stătea în fața mea, am început să vorbesc cu ea, şi prin traducători, am spus: „Nu-i așa că misionarii v-au vorbit despre Isus care a venit să vă mântuiască?” Imediat am văzut că se uită unii la alții, iar după ce au recunoscut că este adevărat am continuat: „Dar v-au spus misionarii că Biblia aceasta învață că Isus Hristos este un Vindecător puternic şi că El va locui în poporul Lui în jos, de-a lungul epocilor, până când El a venit iarăși să-i primească la Sine? V-au spus ei că același Duh care era în Hristos este acum în noi, așa că prin El putem face aceleași lucrări puternice pe care le-a făcut Isus? V-au spus că puteți fi vindecați întocmai cum puteți fi salvați?

Câți dintre voi doresc să-L vadă pe același Isus făcând aceleași lucruri pe care le-a făcut atunci când a fost pe pământ?” Toți doreau să vadă aceasta. Era un punct în care erau de acord cu toții, așa că am continuat: „Dacă Domnul Isus va face prin Duhul Sfânt ceea ce a făcut când a umblat pe acest pământ, veți crede Cuvântul Său? Înaintea mea stă această femeie mahomedană şi eu cred că Domnul Isus poate să o vindece.” După ce am spus aceste cuvinte, m-am întors spre femeie şi i-am spus:

„Tu știi că nu te cunosc şi că nu știu nici măcar limba pe care o vorbești.” Ea era de acord, așa că am continuat: „În ce privește vindecarea ta, eu nu pot s-o fac, dar tu ai auzit Evanghelia din după-amiaza aceasta și m-ai înțeles.”

Traducătorul indian a răspuns pentru ea: „Da, a înțeles, pentru că a citit Noul Testament.” Mahomedanii sunt urmașii lui Avraam pe linia lui Ismael. Astfel, ei cred într-un singur Dumnezeu, dar nu-L recunosc pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu, ci cred că Mahomed a fost profetul Lui. Ei nu cred că Isus a murit şi a înviat deoarece așa au fost învățați de preoții lor.   

Am spus: „Dar Isus a murit şi a înviat, iar la Rusalii a trimis Duhul Său înapoi peste biserică, astfel că Duhul care era în El este acum în biserica Sa și face aceleași lucrări ca atunci. El a spus în Ioan 5.19 că: „Fiul nu poate face nimic de la sine; El face numai ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

 Apoi am continuat: „Dacă Isus vine şi îmi descoperă necazul tău, de ce ești aici, dacă îmi va spune trecutul tău, vei crede că El cunoaște şi viitorul tău?”

„Da, voi crede”, a răspuns ea prin traducător.

„În ordine”, am continuat eu, „fie ca El să o facă!”

Mahomedanii priveau foarte curioși ca să vadă ce se va întâmpla. Atunci Duhul Sfânt a spus: „Bărbatul tău este un om mic şi gras. El are barbă neagră şi aveți doi copii. Cu trei zile în urmă ai fost la medic. El te-a consultat şi a constatat că ai un chist în pântece.”

 Auzind aceasta, femeia şi-a plecat capul şi a spus: „Acesta este adevărul.”

 „De ce vii la mine, la un creștin? De ce nu te-ai dus la profetul tău mahomedan?” am întrebat-o eu.

„Cred că tu mă poți ajuta.”

„Eu nu pot să te ajut, dar dacă Îl primești pe Domnul Isus Hristos ca Salvator personal, pe Cel ce este prezent în locul acesta, care te cunoaște şi știe totul despre tine, El te va ajuta.”

 „Vreau  să-L primesc pe Isus ca Mântuitorul meu personal”, a răspuns ea.

În clipa când a spus aceste cuvinte, s-a întâmplat ceva extraordinar, ea a fost vindecată pe loc, în fața miilor de mahomedani prezenți, ceea ce a făcut ca în ziua aceea câteva mii dintre ei să-L primească pe Hristos în viața lor, şi aceasta pentru că Evanghelia a fost vestită prin Cuvânt şi putere.

Vedeți? Dumnezeu nu i-a spus niciodată unui om să lucreze treizeci de ani pentru ca la urmă să nu secere nimic, ci ne-a dat o ușă deschisă prin Cuvânt şi prin putere şi aceasta trebuie folosită. Dacă citim în 1 Corinteni 2.4 vedem că şi Pavel a vestit o astfel de Evanghelie:

„Şi învățătura şi propovăduirea mea nu stătea în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” Ascultați mai departe:

Eram în aceeași călătorie şi urma să iau avionul pentru Salisbury, Rhodesia, când am văzut un grup de patru americani. I-am recunoscut după pașapoarte, așa că m-am dus la ei şi le-am spus:

 „Hello, văd că aveți pașapoarte americane. Sunteți în călătorie?”

 „Nu”, mi-a răspuns un tânăr, „suntem misionari.”

„Ce frumos!” „Sunteți pe cont propriu sau lucrați pentru vreo organizație?”

„Suntem metodiști şi venim din Wilmore, Kentucky”, a răspuns din nou băiatul.

„O, păi aceasta înseamnă că suntem vecini”, am spus eu. 

„Doar nu sunteți cumva fratele Branham?”, a întrebat el surprins.

„Da, chiar eu sunt” am răspuns zâmbind.

Auzind aceasta, tânărul a părut puțin iritat. Nu a mai spus nici un cuvânt, ci a privit spre cele trei fete care-l însoțeau. Văzând aceasta, am spus: „Un moment, fiule! Aş vrea să vă spun la toți ceva despre principii, fiindcă toți suntem creștini şi am venit aici cu un scop mare. Ai spus că sunteți aici de doi ani, este adevărat? Puteți să-mi arătați un singur suflet pe care l-ați câștigat pentru Domnul de când sunteți aici?”

Ei nu au putut face aceasta, așa că am continuat: „N-aş vrea să vă jignesc, fetelor, dar la toate vă este locul acasă, ca s-o ajutați pe mama voastră la spălatul vaselor. Voi nu aveți nicio treabă pe câmp, afară, doar dacă sunteți umpluți cu Duhul Sfânt și propovăduiți Evanghelia adevărată, legitimată cu puterea Duhului Sfânt. Faptul că nu aveți rezultate este dovada că nu vestiți Evanghelia adevărată.”

Să mergem un pas mai departe deoarece aş vrea să vă arăt lucrurile de pe câmpul misiunii şi cum arată ele, din păcate, cam des.

Eram tot în timpul călătoriei din Africa de Sud, iar într-o zi, în timp ce mă plimbam cu primarul din Durban, am văzut un băștinaș care purta un idol legat la gât. Mirat, l-am întrebat pe însoțitorul meu ce înseamnă acești idoli legați la gât, și el mi-a răspuns:

 „Chiar dacă se întoarce cineva la creștinism, tot mai poartă acel idol la gât.” Aceasta m-a surprins şi mai mult pentru că omul acela era creștin şi totuși purta idolul legat la gât. L-am întrebat cum este posibil așa ceva, și el mi-a răspuns:

„Cunosc limba lui, așa că haide să mergem să vorbim cu el!” Ne-am dus deci la acel om, şi primarul mi-a ținut locul de traducător. Când am ajuns la el, l-am întrebat:

„Ești creștin?” El mi-a răspuns afirmativ. Apoi l-am întrebat de ce purta idolul legat la gât. Mi-a spus că acel idol a fost purtat şi de tatăl lui, fiindu-i lăsat moștenire lui. Când i-am spus că un creștin nu trebuie să poarte aşa ceva, mi-a răspuns: 

„Acest idol a fost o mare binecuvântare pentru tatăl meu.”

Auzind aceasta, am fost curios să aflu ce fel de binecuvântare putea aduce un idol, așa că omul mi-a explicat: „Într-o zi”, spunea el, „tatăl meu a fost atacat de un leu. Astfel, el a făcut un foc şi a vorbit idolului cum l-a învățat vrăjitorul tribului, iar leul a luat-o la fugă.”

„Bine”, am răspuns eu, „dar focul a fost acela care l-a speriat pe leu şi nu idolul, deoarece toate animalele sălbatice se sperie de foc.” Nu voi uita niciodată răspunsul pe care mi   l-a dat acel om: „Când Amoyah (Duhul) dă greș, idolul nu va da greș.”

Vedeți? Aceasta este părerea majorității creștinilor şi aceasta se datorează faptului că nu li s-a vestit Cuvântul prin Ușa deschisă originală a Cincizecimii.

Mergând înapoi la ușa misiunii deschise din Epoca Filadelfia, trebuie spus că ea nu avea deschisă ușa de putere pe care ar fi trebuit s-o aibă. Cuvântul spune: „…ai puțină putere.”

 Acesta este adevărul pentru că puterea Duhului era aproape inexistentă în această epocă. Totuși, Cuvântul era vestit bine, iar prin aceasta sufletele erau în stare să înțeleagă necesitatea mântuirii; dar puterea Duhului care descoperă lucrurile ascunse nu era întâlnită decât în cadrul unor grupuri răzlețe. Lăudat să fie însă Domnul pentru că această putere a Duhului era în continuă creștere, fiind mai mare decât în epoca reformei lui Luther!

În această epocă s-a ridicat un alt bărbat puternic pe care eu l-am amintit adesea, numindu-l „tatăl sau părintele minunii”. Este vorba de William Carey, care a păstorit o biserică baptistă din Moulton, Anglia. El i-a cercetat pe oameni ridicând întrebarea „dacă porunca de a vesti Evanghelia a fost dată numai pentru ucenicii Domnului sau este valabilă pentru toți predicatorii, până la venirea Domnului”. El a fost respins de calviniști, care au căzut în extrema învățăturii referitoare la „cei aleși” care susținea că cei ce trebuie să fie mântuiți vor fi salvați oricum, şi fără muncă misionară despre care spuneau că ar fi împotriva lucrării Duhului deoarece este făcută de oameni.

Totuși, Carey a fost ajutat de Andrew Fuller, atât în predicarea Cuvântului cât şi în strângerea de fonduri necesare lucrării misionare, astfel încât în anul 1792 a putut fi înființată o societate care avea ca scop răspândirea Evangheliei în toate națiunile. Această societate l-a trimis pe Carey în India, unde Dumnezeu l-a binecuvântat în mod deosebit, câștigând o mulțime de suflete pentru Hristos.

În 1795 a fost înființată Societatea misionară din Londra care a adunat milioane de lire sterline pentru a trimite mii de misionari în toată lumea, așa cum a poruncit Domnul Isus. Duhul lui Dumnezeu a lucrat în mod minunat, iar singura dorință a acestor creștini era ca şi „alte oi” să fie adăugate la turma lui Hristos.

„Ţi-am pus înainte o ușă deschisă.”

Mă voi opri din nou la aceste cuvinte, dar de data aceasta, voi vorbi despre problema lucrării misionare, aducând un gând mai adânc referitor la ultima epocă. Cum am spus deja, fiecare epocă se împletește cu cealaltă şi noi vedem că în epoca aceasta (Filadelfia), Isus a spus: „Eu vin curând.”  Aceasta înseamnă că El Își va încheia lucrarea în ultima epocă, iar timpul va fi scurtat din pricina aleșilor Săi, pentru că Domnul va face o lucrare scurtă pe pământ.

Romani 9.28: „Căci Domnul va împlini deplin şi repede pe pământ Cuvântul Său.” Observați cum este scris versetul acesta în Apocalipsa 3.8: „ușă deschisă; puțină putere; Cuvânt; Nume”, iar ușa deschisă se referă la toate trei.

Acum ce înseamnă „ușa”? Să citim pentru aceasta Ioan 10.7: „Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt ușa oilor.” Nu vi se pare ciudată această exprimare? Deci Cel ce este „Eu sunt,” este Ușa oilor. Dar ştiţi că aceasta nu este doar o simplă afirmație, ci este un adevăr. Vedeți, în Ioan 10, când Domnul vorbește în pilde despre Sine, Se autointitulează „Păstorul oilor”, pentru ca apoi să spună că El este şi „Ușa oilor”, ceea ce şi este în realitate.

Când am fost în Răsărit, am putut să văd cum seara păstorul își aduna oile într-un țarc, după care le număra. Când se asigura că nu lipsește niciuna dintre ele, păstorul se culca în ușa țarcului, devenind astfel „ușa oilor”. În felul acesta nimeni nu putea să mai intre sau să iasă din țarc decât prin el, deoarece păstorul era ușa.

În ziua următoare mă aflam în oraș cu mașina. În timp ce stăteam şi priveam, am văzut un păstor care-şi ducea turma prin oraș şi am crezut că toată circulația se va opri ca să treacă turma. Orașele din Răsărit nu sunt ca la noi. Astfel, în timp ce la noi mărfurile se află în magazine, acolo sunt expuse afară, pe trotuare, la poartă, etc., pentru ca trecătorii să poată cumpăra. Când am văzut turma, m-am gândit că desigur se va produce o mare învălmășeală. „O”, îmi ziceam, „stai numai să vadă oile marfa de pe trotuar şi apoi să vezi problemă!” Dar nu, păstorul mergea înainte, iar oile îl urmau liniștite, pas cu pas.  Ele priveau în stânga şi-n dreapta, la toate bunătățile acelea, dar niciuna din ele nu a ieșit din turmă pentru a se atinge de ceva.

Oh, dacă aș fi știut limba oamenilor de acolo şi dacă aş fi putut opri circulația ca să le țin o predică despre ceea ce tocmai am văzut! Dacă sunteți oile Păstorului ceresc, veți umbla pe urmele pașilor Lui, exact ca oile după păstorul lor. Nu veți fi ispitiți să pășiți pe urmele altora, nici să aruncați sau să rupeți câte o floare mare a unei anumite organizații; sau să ascultați glasul unui doctor în teologie, nici nu vă uitați la diplomele şi doctoratele lui, ci rămâneți lângă Păstorul sufletelor voastre! Biblia spune că oile Sale cunosc glasul Păstorului şi-L urmează numai pe El. Ele nu ascultă de un străin, ci aleargă după adevăratul lor Păstor. Lăudat să fie Domnul!

Dar aceasta nu este tot ce am văzut şi am învățat acolo. Într-o zi am văzut cum niște oameni păzeau pe o pășune diferite animale. Unul avea porci, altul cămile, altul capre, altul catâri, etc. Când am văzut aceasta, l-am întrebat pe prietenul meu, care era băștinaș, cum îi numesc ei pe oamenii aceia, la care el mi-a răspuns simplu:

 „Ei sunt păstori.” Eu nu am putut înțelege aceasta, așa că l-am întrebat:

„Doar nu vrei să spui că toți aceștia sunt păstori? Păstorii sunt numai cei care mână numai oile, nu-i așa?”

„Nu”, a răspuns el, „păstorul este omul care duce animalele la păscut şi le păzește.” Răspunsul lui m-a surprins, dar prin acest exemplu am putut să văd deosebirea dintre păstorul oilor şi ceilalți păstori. Toți ceilalți păstori lăsau seara turmele pe câmp şi plecau acasă, dar păstorul oilor le aduna, le băga în țarc iar după aceea se culca în ușă, devenind astfel „ușa oilor”. Oh, lăudat să fie Dumnezeu! Păstorul nostru nu ne părăsește niciodată, de aceea aş vrea să fiu găsit în turma Sa când va veni seara, să fiu sub paza Lui.

Cred că din exemplele acestea puteți să vedeți că Isus este Ușa oilor. Să ştiţi însă că aici este vorba de o ușă deschisă. Ce ar putea fi această ușă deschisă altceva dacă nu descoperirea despre El? Această descoperire se deschide înaintea noastră ca să ne dea putere, să ne lumineze cu privire la Cuvântul Său şi ca să proslăvească Numele Său în mijlocul ultimelor două epoci ale bisericii, pentru ca descoperirea dumnezeirii lui Isus Hristos să înflorească tot mai clar înaintea noastră. Da, noi știm că El era Dumnezeu. Cum altfel putea fi Mântuitorul nostru?

Numai prin descoperire noi putem vedea că El este Dumnezeu Însuși, că este Alfa şi Omega, că este Domn şi Hristos. Da, numai prin descoperire putem vedea că Domnul Isus Hristos este de fapt plinătatea dumnezeirii, Tată, Fiu, Duh Sfânt, totul într-o singură persoană.

Descoperirea aceasta s-a pierdut încă din prima epocă, dar acum o avem din nou. Descoperirea despre Cine era El, s-a întors din nou la noi, aşa că putem vedea că dumnezeirea nu se compune din trei persoane identice, deoarece atunci am avea trei personalități diferite şi nicidecum una singură. Iar dacă avem o singură personalitate înseamnă că avem şi o singură persoană. Cei care cred într-o dumnezeire formată din trei persoane, au o „sfântă treime”, și sunt vinovați de încălcarea primei porunci a Domnului. Dar acum, descoperirea dumnezeirii este dată înapoi bisericii. Biserica adevărată este zidită pe această descoperire dumnezeiască prin care poate să știe din nou, cu adevărat, Cine este Domnul ei. Acesta este motivul pentru care noi botezăm în Numele Domnului Isus Hristos, aşa cum au făcut şi ucenicii de la Rusalii.

Aş vrea să vă povestesc un vis pe care l-am avut în legătură cu botezul trinitar. Nu este o vedenie, ci un vis. Şi eu știu că voi știți că printre binecuvântările care urmau să fie date bisericii o dată cu coborârea Duhului Sfânt se numără şi visele, așa cum spune Scriptura în Ioel. Aceste vise vor veni ca o vedenie.

Era trecut de ora trei noaptea, sâmbătă dimineața. Mă trezisem ca să-i dau apă fiului meu, Iosif, după care m-am culcat şi am adormit imediat. Am văzut un bărbat pe care-l credeam tatăl meu. Era un bărbat mare şi puternic. Am văzut şi o femeie care trebuia să-mi fie mamă. Ea nu semăna însă cu mama mea şi nici el cu tata. Acest bărbat era foarte rău cu soția lui. El avea în mână o bară de fier, triunghiulară, cu care a început s-o bată pe femeie, până când a căzut jos. Când a văzut-o jos, bărbatul a început să se plimbe în jurul ei, umflându-și pieptul. Avea o privire mândră şi parcă se bucura că nevasta lui, care era mică şi slabă, se afla căzută la pământ din cauza bătăii primite de la el. De fiecare dată când încerca să se ridice, el o lovea din nou.

La un moment dat, eu nu am mai putut răbda să văd purtarea lui bădărană, dar când am vrut să-l opresc, m-am gândit: „Eu nu pot să-l atac pe omul acela, este prea mare! Apoi, se presupune că este tatăl meu.” Dar înăuntrul meu am știut că el nu este tatăl meu și am mai știut că niciun om nu are dreptul să trateze o femeie în felul acela. Astfel, m-am dus la el, l-am apucat de guler, l-am întors spre mine şi i-am zis:

„Nu ai nici un drept s-o lovești!” Când am spus aceasta, mi-au crescut mușchii şi arătam ca un uriaș. Omul a văzut şi atunci s-a temut de mine, așa că i-am spus:

„Dacă o mai lovești o dată, o să ai de-a face cu mine!” Am văzut că el n-a mai îndrăznit să o lovească și visul m-a părăsit.

M-am trezit şi am început să mă gândesc la ceea ce visasem deoarece nu înțelegeam însemnătatea lui, dar deodată mi-am dat seama de prezența Domnului şi am primit interpretarea visului. Voi știți că eu nu numai că v-am tălmăcit visele, dar de multe ori v-am spus chiar şi ce ați visat, astfel încât nici nu mai era nevoie să mi le povestiți.

Acum priviți tălmăcirea visului: femeia din vis reprezintă biserica lumii astăzi. Eu am fost născut în încurcătura aceasta, în biserică, simbolizată prin femeia care trebuia să fie un fel de mamă (ea este mama curvelor). Bărbatul ei este organizația cu numele respectiv, care o conduce. Bâta triunghiulară reprezintă botezul trinitar fals. De fiecare dată când ea a început să se ridice (aceasta înseamnă că adunarea a început să accepte Adevărul), el o lovea cu învățătura falsă, doborând-o la pământ. El era atât de puternic încât la început m-am temut de el, dar când m-am ridicat împotriva lui, am aflat că aveam mușchi mari și puternici, mușchii credinței.

Deci, înțelesul visului este că Dumnezeu este în mine şi-mi dă putere ca să iau poziție împotriva puterii denominaționale a lumii şi s-o oblig să nu-i mai lovească pe oameni cu învățătura ei falsă.

Totuși, eu nu încerc să clădesc o învățătură pe un vis, dar unitatea de măsură a lui Dumnezeu este aceeași, începând din Geneza  1.1 până în Apocalipsa 22.21. Necazul este că oamenii au fost orbiți de dogma nebiblică a sfintei treimi, ea fiind acceptată universal, așa că vestirea biblică referitoare la existența unui singur Dumnezeu este aproape imposibilă.

Dacă oamenii nu pot vedea Adevărul referitor la dumnezeire și i se împotrivesc, nu pot să vadă nici restul adevărului, deoarece descoperirea este Isus Hristos în Biserica Sa şi lucrările Sale în mijlocul bisericii din cele șapte epoci. Aţi înțeles aceasta? Sunt sigur că acum înțelegeți.

„Știu că ai puțină putere, că ai păzit Cuvântul şi  n-ai tăgăduit Numele Meu.”

Noi am văzut deja cum a început să se întoarcă puterea, în timp ce puterea inchiziției devenea mai slabă, deoarece se apropia de sfârșit. Mulți oameni au început să-şi părăsească țările pentru a merge în libertate. Jugul ierarhiei religioase a fost rupt, iar guvernele lumii au găsit de bine să nu lupte unii cu alții. Adevărul este că oamenii erau bine intenționați, dar rău călăuziți, de aceea voiau să-şi apere drepturile religioase chiar şi cu arma în mână.

Cuvântul vestit prin Wesley a adus multă binecuvântare şi pentru țara lui, iar lumea nu a cunoscut niciodată o perioadă atât de binecuvântată în răspândirea Cuvântului.

Totuși, când Dumnezeu a ridicat bărbați puternici care luptau pentru credință, şi dușmanul bisericii a ridicat o mulțime de teologi liberali care vesteau murdăriile lor. Din această epocă vine cea mai mare cantitate de literatură creștină. Predicatorii din această epocă nu se pot compara cu nici unii din predicatorii lor, afară de apostoli. Acesta este timpul în care s-au ridicat bărbaţi ca Spurgeon, Parker, McClarens, Edwards, Bunians, Meullers, Brainards, Barnes, Bishop, etc., care au predicat, au învățat şi au scris Cuvântul, proslăvind astfel Numele Domnului.

 

Judecata împotriva iudeilor falşi

Apocalipsa 3.9: „Iată că îți dau pe cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să știe că te-am iubit.”

Cred că vă amintiți că problema aceasta cu iudeii falși sau credincioșii falși a existat încă din epoca a doua. Cei ce se numeau iudei, deși nu erau, au apărut imediat după coborârea Duhului Sfânt, în prima epocă a bisericii, iar acum, în a doua epocă după Reformă, ei apar din nou.

În orice caz, acest lucru nu este întâmplător, ci este vorba de un principiu al Satanei care susține organizația, obiectând că așa a fost de la început, pentru a putea obține anumite drepturi şi privilegii speciale. Lăsați-mă să vă arăt.

În epoca Smirna, oamenii aceștia mințeau afirmând că sunt iudei (sau creștini), deși nu erau. Ei erau din sinagoga Satanei, erau mulțimea organizată a Satanei, pentru că vedem cum unii oameni luau cu forța slujba de vestitor al Evangheliei, ridicându-se peste frații lucrători. (Episcopi așezați în districte, peste prezbiteri).

În epoca a treia, am văzut că există un loc numit „scaunul Satanei”. În această epocă biserica a fost căsătorită cu statul. Astfel, având puterea statului în spatele ei, biserica a devenit de neînvins fizic.

Cu toate acestea, Dumnezeu a rupt baza aceasta, în ciuda puterii lumești care era în spatele bisericii, iar reforma a adus o mare lumină.

Ce s-a întâmplat însă după aceea? Luteranii s-au organizat şi s-au unit cu statul, așa că în epoca a șasea vedem că apare din nou sinagoga Satanei. Bineînțeles că gruparea aceasta din sinagoga Satanei nu recunoștea că este a Satanei. Nu domnule. Dimpotrivă, ei spun că sunt ai lui Dumnezeu, dar mint, pentru că un iudeu adevărat este acela care este creștin adevărat înăuntru… în Duhul. Dacă sunt iudei numai cu numele înseamnă că în viața lor sunt valabile cuvintele din Iuda 19, unde scrie: „…care n-au Duhul”, deoarece copiii lui Dumnezeu sunt născuți din Duhul. Aceștia nu au Duhul, de aceea nu sunt copiii lui Dumnezeu. Indiferent cât vor protesta şi cât vor încerca să dovedească aceasta, că sunt copiii Domnului, nu sunt! Ei sunt morți, sunt copiii organizației şi nu posedă roadele adevărate ale Duhului; ei se bazează pe dogmele şi învățăturile lor şi nu posedă Adevărul pentru că au urmat propriul lor „dreptar” în loc să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu.

Aş vrea să vă arăt tot ce am vrut să vă învăț în tot timpul acesta, despre aceste două vițe care au duhuri diferite. Să-i luăm pentru aceasta ca exemplu pe Isus şi pe Iuda.

Isus era Fiul lui Dumnezeu, iar Iuda era fiul pierzării. Dumnezeu a intrat în Isus. Satan a intrat în Iuda. Isus a descoperit slujba Duhului Sfânt pentru că în Fapte 10.38 citim: „…cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toți ce erau apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El”, în timp ce despre Iuda scrie în Fapte 1.17: „El era din numărul nostru şi părtaș al aceleiași slujbe”.

Din Matei 10.1 reiese că: „…Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputință.”

Vedem că Iuda a mers în paralel cu slujba lui Isus, dar mai târziu au ajuns amândoi la capăt. Atunci au venit amândoi la cruce. Isus a fost pironit pe cruce şi Și-a dat viața de bună voie pentru păcătoși, încredințându-și Duhul în mâna lui Dumnezeu, pentru ca la Rusalii, Duhul Lui să coboare peste biserică, în timp ce Iuda s-a spânzurat, iar duhul lui s-a dus la Satan pentru ca, după Rusalii, duhul care a fost în el să se întoarcă peste vița falsă care creștea împreună cu vița adevărată.

Observați că Iuda nu a ajuns până la Rusalii. El nu ar fi putut primi niciodată Duhul Sfânt. Știți ce cerea duhul lui? Aur şi bani. Acest duh iubește până astăzi banii. În Numele Domnului Isus se fac lucrări mari, se țin adunări, etc. pe această cale căutând să se facă rost de bani pentru a construi alte clădiri sau seminare, totul fiind în legătură cu conceptul material.

Aveți grijă, ca să puteți vedea ce fel de duh este peste ei, ca să nu fiți înșelați! Iuda a umblat alături de ceilalți unsprezece ucenici ai Domnului, făcând chiar şi semne şi minuni, dar el nu a avut niciodată Duhul lui Dumnezeu, ci doar o slujbă. Astfel, nu a putut ajunge la Rusalii, deoarece nu era din sămânța adevărată. El nu era un copil adevărat al lui Dumnezeu. Nu, domnule.

La fel se întâmplă şi cu sinagoga Satanei de astăzi. Nu vă lăsați înșelați! Adevărul este că dacă sunteți aleșii lui Dumnezeu, nu puteți fi înșelați de nimeni deoarece aşa a spus Domnul Isus. Oamenii aceștia pretind că sunt creștini, dar nu sunt, de aceea Isus a spus despre ei: „…iată, îi voi face să vină la picioarele tale şi să știe că te-am iubit.”

Să citim şi 1 Corinteni 6.2: „Nu știți că sfinții vor judeca lumea?” Nu numai cei doisprezece apostoli vor sta pe cele douăsprezece tronuri de judecată pentru a judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel, dar și sfinții vor judeca lumea şi pe cei care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu. Da, atunci se va descoperi cine a fost cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, cine este iubit de Fiul, căci vine ziua când toate lucrurile vor fi aduse la lumină.

Cei care domină acum lumea, şi ridică o icoană pentru fiară, vor fi îmblânziți în ziua când va veni Domnul Isus alături de sfinții Săi pentru a judeca lumea cu dreptate.

În Matei 25 vedem că toți aceia care nu vor avea parte de întâia înviere, vor apărea înaintea Judecătorului şi a Miresei.

Lauda şi făgăduința

Apocalipsa 3.10: „Fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.”

Ce vrea să spună Duhul prin „Cuvântul răbdării Mele”? Să citim pentru aceasta din Evrei 6:13-15

„Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine Însuși şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îți voi înmulți foarte mult sămânța”.

Şi astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința.”

Vedeți, Duhul vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu care ne este dat şi noi vedem că avem nevoie de răbdare pentru a aștepta împlinirea Cuvântului Său, la fel ca Avraam. El a îndurat de parcă Îl vedea pe Cel ce este invizibil;  a fost răbdător până când, în sfârșit Cuvântul S-a împlinit.

Vedeți, aceasta este modalitatea prin care Dumnezeu Își învață poporul să aibă răbdare. Dacă Domnul ar împlini totul pe loc, nu ați învăța niciodată să fiți răbdători, ci ați deveni şi mai nerăbdători.

Lăsați-mă să vă arăt mai multe despre acest adevăr. În Evrei 11.17 citim:

„Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac; când a fost pus la încercare, el care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu.”

Aici avem ceva. Avraam a fost încercat după ce a primit Cuvântul făgăduinței. Cei mai mulți cred că dacă ne rugăm în Numele lui Isus Hristos pentru făgăduințele lui Dumnezeu, nu mai poate interveni nici o încercare, dar aici scrie că Avraam a fost încercat după ce a primit făgăduința. Aşa este scris în Psalmul 105.19:

„…până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului .” Aici scrie despre Iosif.

Dumnezeu ne-a dat făgăduințe foarte mari şi scumpe şi a promis că le va împlini. Da, El va face acest lucru, dar de la momentul când ne este dată făgăduința până la împlinirea ei, este un timp de așteptare, când trebuie să învățăm răbdarea, pentru că numai prin răbdare ajungem să posedăm Viața.

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să învățăm această lecție, așa cum au învățat şi oamenii din epoca a șasea a bisericii. Noi putem citi din istorie despre răbdarea acestor creștini mari. O, ce contrast avem atunci când comparăm viața lor cu a noastră, pentru că ei erau răbdători şi tăcuți, în timp ce astăzi toți sunt grăbiți şi nerăbdători.

În Apocalipsa 3.10 Duhul continuă: „Te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.” Şi aici vedem din nou suprapunerea celor două epoci, deoarece această făgăduință trebuie să aibă de a face cu sfârșitul perioadei Neamurilor care culminează cu Necazul cel mare.

„Te voi păzi de ceasul ispitirii care va veni peste toată lumea, ca  să-i încerce pe locuitorii pământului.” Acest verset nu spune că Biserica adevărată va merge în și prin Necaz, căci dacă ar trece, ar scrie altfel. Dimpotrivă, în acest verset scrie: „Te voi păzi de ceasul încercării.” Această încercare (ispitire) este asemănătoare cu cea din grădina Eden. Da, va fi o invitație bine ticluită și tentantă, dar în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu. Privită însă din poziția omenească şi judecată prin rațiunea omenească, totul pare corect, luminător și dătător de viață, deși în realitate este o mare înșelătorie de care vor scăpa numai cei aleși.

Acum, fiți atenți! Ispitirea va veni în felul următor: Mișcarea ecumenică ce a început atât de frumos şi arată ca un principiu binecuvântat, împlinind rugăciunea lui Hristos, ca toți să fie una, devine atât de puternică politic, încât va exercita presiuni asupra guvernului să-i facă pe toți să se unească direct sau indirect (prin aderare), cu principiile ei legiferate prin lege, așa că nici o grupare de oameni nu va mai fi recunoscută ca biserică, decât dacă participă direct sau indirect la acest consiliu bisericesc. Grupările mici își vor pierde drepturile spirituale şi materiale, privilegiile, proprietățile etc. De exemplu, chiar acum legea nu-ţi permite să închiriezi o clădire pentru servicii religioase, dacă nu aparții unei organizații religioase. Ca să devii preot în armată sau în spitale, trebuie să ai mai întâi o aprobare de la o grupare ecumenică ce învață trinitatea.

Presiunea asupra credincioșilor adevărați va crește tot mai mult, iar ei vor rezista tot mai greu pentru că îşi vor pierde privilegiile. Astfel, mulți vor fi ispitiți să meargă cu fluviul. Da, mulți se vor gândi că este mai bine dacă-L vor sluji pe Dumnezeu într-o organizație oficială decât să nu-L slujească deloc în public. Ei se înșală însă, deoarece cine crede minciuna Satanei trebuie să-l slujească chiar dacă îl numește şi IeHoVaH.

Dar aleșii nu vor fi înșelați! Ei nu numai că vor fi păziți, ci atunci când mișcarea ecumenică ridică chipul fiarei, vor fi duși în răpire. Această încântătoare micuță mișcare atrăgătoare care a început în părtășie în Efes, va deveni monstrul Satanei care întinează şi amăgește întreaga lume. Sistemul romano-catolic se va uni cu protestanții, aducând bogățiile lumii sub controlul lor; acest sistem va prinde întreaga lume în cursa lui religioasă, le vor refuza privilegiul de a cumpăra sau vinde și-i vor omori pe toți cei care vor refuza să-l primească.

Acest lucru va fi foarte ușor de înfăptuit pentru că fiicele curvei s-au întors deja complet spre mama lor. În tot timpul acesta, Roma s-a asigurat de rezervele de aur, iar la timpul potrivit, ea va distruge sistemul financiar valabil în prezent, cerând retragerea banilor de hârtie şi înlocuirea lor cu moneda de aur. Fără aur, sistemul va cădea. Chiar şi evreii, care posedă băncile lumii, vor fi prinși în această capcană şi se vor alia cu biserica curvă care va prelua toată lumea sub conducerea ei.

 

Făgăduința pentru aleșii Domnului

Apocalipsa 3.11-13: „Eu vin curând. Păstrează ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa.

Pe cel va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu şi Numele Meu cel nou.”

Cred că nu mai trebuie să spunem nimic despre faptul că El vine repede, deoarece aceasta o știm cu toții, pentru că am ajuns la sfârșitul ultimelor zile, nu-i așa? Dar în continuarea versetului El spune: „Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa”. Isus vine în mijlocul unui timp de mare necaz, iar la venirea Lui acolo este o înviere. Mulți urmează să vină afară din pulbere şi învie cu cei care sunt vii, dar așteaptă după întoarcerea Lui. la aceștia li se vor da coroane. De ce? Pentru că ei sunt fiii lui Dumnezeu. Da, ei sunt împărați cu El, ei domnesc cu El. Vedeți? Aceasta înseamnă „a fi încoronat”. A fi împărat alături de Împăratul Împăraților. Aceasta este făgăduința pentru cei ce suferă pentru Domnul: ei vor sta pe tron şi vor domni cu marele Împărat Însuși. Această făgăduință este pentru toți cei ce suferă cu El aici pe pământ, pentru toți cei care au îndurat răbdători știind că Dumnezeu, Judecătorul cel drept, îi va răsplăti. Cei care au renunțat la tot pentru El și I-au dat totul Lui, vor sta cu El pe tronul Său și vor avea parte în Împărăția Sa glorioasă.

Aici avem un Cuvânt valabil pentru noi toți din timpul acesta: „Păstrează! Ține cu tărie ce ai, nu lăsa nimic din ceea ce ai! Îmbracă armura lui Dumnezeu, îmbracă toată armătura pe care a dat-o El, orice armă care-ţi este pusă la dispoziție, şi privește înainte cu bucurie, pentru că urmează să fim încoronați de El, de Împăratul împăraților şi Domnul domnilor.”

Dar Mireasa nu va fi numai încoronată, ci despre Ea se spune că mădularele care o formează vor fi „stâlpi în Templul lui Dumnezeu.” Dar ce este Templul lui Dumnezeu? Isus a vorbit despre templul trupului Său. Dar acum, noi suntem Trupul Lui; Biserica adevărată este Templul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt care locuiește în noi. El îi va face pe biruitori stâlpi în acel Templu. Ce este un stâlp? O parte dintr-o fundație, un sprijin pentru că aceasta ține sus clădirea. Lăudat să fie Dumnezeu! Aceasta îl pune pe biruitor înăuntru cu apostolii și profeții, pentru că așa spune în Efeseni 2.19-22:

„Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,

fiind zidiți pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

Şi prin El şi voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

Da, versetul 22 spune că noi suntem zidiți împreună cu ei. Totul a mers prin Ușa Isus şi este o parte din Trup sau Templu.

Acum, când Dumnezeu îl pune pe un om un stâlp în Templu şi-l face o parte din temelie, ce urmează? Îi dă descoperirea Cuvântului şi a Lui Însuși, ca să aibă exact ceea ce au avut apostolii şi prorocii: Matei 16.17: „Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Da, așa Îl vedem, prin Cuvântul descoperit, şi nimeni nu-L poate scoate afară. Gândiți-vă la cuvântul „a birui”. Ioan pune întrebarea: „Cine este biruitorul?”, iar răspunsul vine imediat: „Cel ce crede că Isus este Hristosul”. Vedeți? El nu spune că biruitorul este acela care crede „într-un Isus” sau „într-un Hristos”, ci este „Cel ce crede că Isus este Hristosul.” O persoană, nu două. Da, biruitorul este acela care este botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Aici Dumnezeu vorbește despre Mireasă.

Vreți să vedeți un alt tablou despre Ea? Este cel din Apocalipsa 7.4-17:

„Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci şi patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel.

Din seminția lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiți; din seminția lui Ruben, douăsprezece mii; din seminția lui Gad, douăsprezece mii;

din seminția lui Așer, douăsprezece mii; din seminția lui Neftali, douăsprezece mii; din seminția lui Manase, douăsprezece mii;

din seminția lui Simeon, douăsprezece mii; din seminția lui Levi, douăsprezece mii; din seminția lui Isahar, douăsprezece mii;

din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminția lui Iosif, douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiți.

După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini,

şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Şi toți îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu fețele la pământ în fața scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu

şi au zis: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.”

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”

„Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Şi el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.

Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui.

Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță.

Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții şi Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”

Isus a venit. În versetele 4-8 vedem pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii din semințiile lui Israel, câte douăsprezece mii din fiecare seminție, dar începând din versetul 9 vedem că mai este un grup care nu se numără cu cei o sută patruzeci și patru de mii. Cine sunt aceștia? Mireasa dintre neamuri. Acest grup stă înaintea tronului şi slujește zi şi noapte. Ei slujesc în Templu şi sunt tot timpul în preajma Mirelui, deoarece sunt Mireasa Lui. Mireasa merge oriunde este Mirele. El nu o va părăsi niciodată, ci Își va împărți tronul cu Ea, încununând-o cu slavă şi mărire.

„Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetății Dumnezeului Meu …”

Care este Numele Dumnezeului Meu? El era „Dumnezeu cu noi” – Emanuel – dar nu acesta este numele care I s-a dat, ci este scris: „Să-i pui Numele Isus”  (Matei 1.21), iar Isus a spus în Ioan 5.43: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiți.” Acesta este motivul pentru care Numele lui Dumnezeu este Isus – pentru că acesta este Numele în care a venit El: Domnul Isus Hristos.

Ce nume primește femeia când se căsătorește? Desigur, ea primește numele bărbatului ei, de aceea Mireasa primește Numele Său când El o ia la Sine.

Apocalipsa 21.1-4: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.

Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

 Şi am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Ce minunat! Toate făgăduințele lui Dumnezeu vor fi împlinite. Totul se va sfârși, iar lucrarea încheiată. Mielul şi Mireasa Sa vor fi pentru totdeauna în desăvârșirea lui Dumnezeu. Să descrii aceasta? Cine este în stare s-o facă? Nimeni. Să gândiți despre aceasta? Să visați? Să spuneți ce zice Cuvântul despre aceasta? Noi putem face toate acestea, dar putem ști numai o parte infimă, până când totul va deveni realitate în prima înviere.

„…voi scrie Numele Meu cel nou…” Deci este vorba de un Nume nou. Când totul devine nou, El va avea un Nume nou, iar acel Nume va fi şi Numele Miresei. Nimeni nu îndrăznește să presupună care este Numele acela, ceea ce înseamnă că referitor la această problemă este nevoie de o descoperire a Duhului, care va fi atât de puternică încât nimeni nu va îndrăzni să o nege. Cu siguranță, El va ține această descoperire pentru ziua când dorește El să dea Numele acela pe față. este suficient să știm că Acesta va fi mai minunat decât ne-am putut imagina vreodată.

Avertizarea finală pentru epocă

Apocalipsa 3.13: „Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

Fiecare epocă se încheie cu acest îndemn. Este o cerere continuă ca bisericile să asculte glasul Duhului, iar în epoca noastră această poruncă este mai insistentă decât în epocile trecute, deoarece în această epocă venirea Domnului este mai aproape. Acum se ridică o întrebare: Dacă după epoca Filadelfia mai este încă o epocă, de ce este atâta urgență? Răspunsul este că ultima epocă va fi una scurtă, în care va avea loc o lucrare rapidă de desăvârșire, apoi totul se va încheia.

Dar nu numai atât, ci ar trebui să ne amintim că pentru Domnul o mie de ani sunt ca o zi, iar o zi ca o mie de ani (2 Petru 3.8), așa că El vine în câteva ore – așa cum privește El timpul. Înseamnă că trebuie să insiste în mod deosebit ca să fim gata pentru acea venire.

Oh, există atât de multe glasuri în lume şi sunt atât de multe probleme şi necazuri, dar, deși ele cer o atenție deosebită, nu a existat niciodată un glas mai important decât glasul Duhului, așa că: „Cine are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

– Amin –