Bakersfield, California
Mă bucur pentru că în seara aceasta pot să fiu din nou în locul acesta. Cu voia Domnului, aş vrea să deschid Scriptura pentru a citi un Cuvânt din ea. Să nu uitaţi că mâine seară vom avea din nou rugăciune pentru bolnavi.
Aş vrea să vă spun ceva. Nu aşteptaţi să se întâmple ceva atunci când vorbesc eu, ci credeţi-L chiar acum pe Dumnezeu. Da, credeţi chiar acum în El! Au fost tot felul de slujbe, dar cred că în aceste zile din urmă, Dumnezeu ne-a dat tot ce este scris în Cartea Sa. Noi am văzut tot ce a fost făgăduit, însă se pare că oamenii nu sunt conştienţi. Dar cei care au fost rânduiţi să-şi dea seama, vor vedea. Doar aceia, pentru că Cuvântul îi va orbi pe unii şi va deschide ochii altora.
Noi credem că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El nu este mort, ci este viu în vecii vecilor, iar în seara aceasta este prezent în mijlocul nostru. Da, noi suntem în prezenţa Lui, pentru că este aici ca să confirme fiecare făgăduinţă pe care a dat-o pentru această zi. Înseamnă că în seara aceasta, El este tot ce a fost întotdeauna, aşa că haideţi să credem în timp ce vom citi Cuvântul Lui şi vom vorbi despre El în următoarele 15-20 de minute.
Să deschidem la Geneza capitolul 22 şi să citim versetele 7 şi 8:
„Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”
„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.”
Doamne Isuse, binecuvântează Cuvântul Tău ca să nu se întoarcă fără rod, ci fă ca Sămânţa să cadă peste orice pământ şi să rodească salvarea celor ce au nevoie de ea atât fireşte cât şi duhovniceşte.
Îţi predau întreaga adunare, Cuvântul, textul citit şi interpretarea Lui, pentru ca Duhul Sfânt să ia controlul fiinţelor noastre şi astfel să-L putem vedea pe Isus Hristos. Amin.
Aş vrea să vorbesc câteva minute despre subiectul: „Calea dată de Dumnezeu pentru această zi.”
Dumnezeu a avut întotdeauna o cale. Voi ştiţi că sunt două căi: calea noastră şi calea lui Dumnezeu. Dumnezeu are şi astăzi o cale pentru orice. El a cunoscut încă de la început sfârşitul, aşa că a hotărât Cuvântul pentru fiecare epocă. Să nu omiteţi aceasta! În epoca în care vine slujba aceea, totul va fi plin de ismuri şi tradiţii, aşa că biserica este la sute de mile depărtare de Cuvânt.
Dumnezeu trimite întotdeauna în scenă pe cineva, un proroc, pentru că El nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare, ci procedează la fel. El trebuie să facă tot timpul aceasta, pentru că aşa lucrează şi Îşi adevereşte Cuvântul. După cum am spus şi aseară, Dumnezeu este propriul Său Interpret şi nu are nevoie de nimeni să-I tălmăcească Cuvântul. Da, El Îl tălmăceşte singur, prin faptul că-L aduce la împlinire.
Când Dumnezeu spune că va face un lucru, o va face cu siguranţă, pentru că aşa lucrează El.
Dumnezeu a dat şi pentru noi o cale. El Îşi iubeşte poporul, pe copiii Lui şi vrea să-i ajute. Vrea să vă ajute mai mult decât vreţi voi înşivă să fiţi ajutaţi. Da, El vrea să vă facă bine, mai mult decât vă faceţi voi, însă are o cale şi va lucra numai pe ea. Acesta este motivul pentru care trebuie să vă supuneţi cerinţelor Lui şi nu a voastre. Cerinţele Lui! Voi vreţi să o faceţi într-un anumit fel, dar El nu lucrează aşa.
De exemplu, Naaman trebuia să se scalde în apele Iordanului ca să fie vindecat de lepră. Păi, el se gândea că apele din ţara lui erau mai bune şi mai curate, dar prorocul i-a spus clar: „În Iordan trebuie să te scalzi!” S-a cufundat o dată în apă, dar lepra era tot acolo, s-a cufundat de şase ori şi era tot acolo, dar vedeţi, el trebuia să respecte întocmai calea dată de Dumnezeu. Astfel, când s-a cufundat a şaptea oară, urmând calea dată de Dumnezeu, lepra l-a părăsit.
Şi vă spun: dacă noi vom urma calea dată de Dumnezeu, lepra păcatului va pleca, boala va pleca, totul va pleca, dar condiţia este să venim pe calea dată de El pentru această zi! Cufundarea în Iordan nu ne va ajuta cu nimic, deoarece ea a fost pentru Naaman; Legea a fost pentru evrei, iar harul vine prin Hristos. Dar fiecare epocă are partea ei de Evanghelie care a fost deja vestită.
Biblia este descoperirea completă a lui Isus Hristos şi nu mai poate fi adăugat sau scos nimic la cele scrise. Astfel, noi trebuie să privim în ea ca să vedem ce a fost făgăduit pentru această epocă, apoi să urmărim ce se întâmplă, fiindcă Dumnezeu Îşi tălmăceşte singur Cuvântul.
Când a spus că fecioara va rămâne însărcinată, aşa s-a întâmplat. Împlinirea profeţiei este tălmăcirea dată de Dumnezeu cu privire la această făgăduinţă. Vedeţi? El împlineşte tot ce făgăduieşte.
Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare, ci întotdeauna procedează la fel. Noi ne schimbăm tot timpul pentru că suntem fiinţe mărginite. Facem tot felul de greşeli, ne specializăm şi devenim mai buni, dar Dumnezeu este infinit. Astfel, prima Sa hotărâre este desăvârşită de la început şi nu poate deveni mai înţelept, pentru că El este sursa înţelepciunii. Dumnezeu este Atotştiutor, Atotputernic, Omniprezent, Omnipotent şi Infinit, de aceea, când spune ceva, luaţi lucrul acela în inima voastră fiindcă este adevărul. Şi nu uitaţi că El va judeca biserica prin Cuvântul care este descoperirea lui Isus Hristos pentru fiecare epocă, deci şi pentru aceasta. El S-a descoperit în această Biblie, a descoperit ce va face în această epocă şi cum vom vedea ceea ce a făgăduit că va face. Nu o naştere din fecioară, pentru că aceasta s-a întâmplat cu două mii de ani în urmă, ci ceea ce a făgăduit că va face astăzi.
De multe ori oamenii spun: „Eu nu cred aceasta!” Ei bine, în cazul acesta ai interpretul pe care l-a avut Eva şi care ia doar o parte din Cuvânt şi nu tot. Noi trebuie să reţinem că Dumnezeu rămâne întotdeauna Acelaşi şi că ceea ce spune El se va împlini negreşit.
Ca să vă arăt că El nu Se schimbă, în Geneza 1 Dumnezeu a spus: „fiecare sămânţă să rodească după soiul ei,” ceea ce este în opoziţie totală cu teoria evoluţionistă. Oricât v-aţi strădui, voi nu puteţi face nimic nou. Astfel, dacă încrucişaţi un cal cu un măgar, veţi obţine un catâr, dar catârul nu se mai poate împerechea ca să se nască un alt catâr. Acolo se opreşte. Puteţi încrucişa un spanac cu o salată şi să obţineţi ceva, dar acel ceva nu se mai poate înmulţi. Nu, domnilor. Puteţi încrucişa porumbul şi să obţineţi o plantă hibrid, dar dacă plantaţi acel porumb hibrid, nu mai obţineţi nimic, ci trebuie să hibridaţi tot timpul porumbul original. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu a spus că fiecare sămânţă trebuie să aducă rod după soiul ei.
Dar priviţi unde a ajuns omenirea de astăzi în urma hibridării tuturor lucrurilor. Zilele trecute am citit în revista Reader’s Digest, că din cauză că femeile se hrănesc cu produse hibridate, peste douăzeci de ani nu vor mai putea avea copii. Vedeţi? Oamenii au produs hibrizi, dar rasa umană nu a fost făcută pentru o asemenea hrană, ci trebuia să mănânce ceea ce a creat El. Acesta este motivul pentru care nu se poate păstra carnea aşa cum este: din cauză că este hibridată, acest lucru fiind valabil şi pentru plante. Totul este amestecat. Astfel, întreaga rasă umană este pe cale să fie distrusă de propriile descoperiri ştiinţifice, pentru că a încercat să înlăture ceea ce a făcut Dumnezeu şi a transformat totul după cum au vrut. Lăsaţi lucrurile aşa cum au fost făcute de Dumnezeu!
Problema este că au ajuns să hibrideze şi biserica. Astfel, de la adevăratul botez cu Duhul Sfânt s-a ajuns la o strângere de mână sau la un fel de stropire. O, Doamne! Totul este un hibrid, dar noi vrem să ne întoarcem la original!
O plantă hibrid trebuie dădăcită, stropită şi ferită de insecte, dar o plantă originală sănătoasă este tare şi insectele nu se apropie de ea pentru că are ceva care le ţine departe. Aşa este şi creştinul adevărat. Pe el nu trebuie să-l dădăceşti, să-l mângâi şi să-i spui una sau alta, fiindcă are botezul cu Duhul Sfânt care aruncă totul afară. Nu trebuie să-l rogi să facă ceva, pentru că este o plantă autentică a lui Dumnezeu şi are în el Ceva care se luptă. Un creştin se luptă pentru fiecare bucată de pământ pe care stă. El trebuie să facă aceasta dacă vrea să reziste, iar ceea ce posedă în interior are grijă de aceasta.
Eva este prima care a încercat să hibrideze Cuvântul la început. Dumnezeu le spusese: „…în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” Totuşi, ea a încercat să încrucişeze Cuvântul cu cunoştinţa pe care i-a dat-o Satan, și când a făcut aceasta, întreaga rasă umană a fost pierdută. Vedeţi? Căderea a venit din cauză că femeia a amestecat Cuvântul curat al lui Dumnezeu cu cunoştinţa. Cuvântul nu vine prin cunoştinţa lumească, ci prin Duhul Sfânt, aşa cum spune Zaharia 4.6: „…nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” Aşa lucrează Dumnezeu! Cuvântul Lui este Sămânţa Vieţii veşnice, iar dacă încercaţi să-L încrucişaţi, vă veţi omorî singuri. Cuvântul nu se poate amesteca cu înţelepciunea omenească, aşa cum nu se poate amesteca apa cu untdelemnul. Nu se amestecă!
În toate epocile, oamenii au încercat să găsească o cale mai bună decât calea dată de Dumnezeu. Totuşi, ei n-au găsit niciodată o cale mai bună prin care să iasă puiul din ou, decât cea care i-a fost dată de la început: să-şi ciocănească singur coaja atunci când este timpul să iasă. Micuţul pui are o mică întăritură în vârful ciocului şi cu ea trebuie să bată şi să zgârie încoace şi încolo, până reuşeşte să-şi scoată capul. Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru el, de aceea, dacă vei încerca să-l scoţi afară din coajă, îl vei omorî. El trebuie să iasă singur, pentru că aceasta este calea pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Aceasta este problema şi cu creştinii de astăzi. Îi „săpunim” uşor, le strângem mâna şi-i aducem la adunare discret, ca să facă parte din biserică. Dar ceea ce le trebuie este o rugăciune de modă veche la altar, în care să vină pe calea dată de Dumnezeu, până sunt eliberaţi de lume.
Problema este că astăzi li se trece doar numele în registrul bisericii şi asta-i tot! Dar calea dată de Dumnezeu este să stai şi să aştepţi până primeşti naşterea din nou. Însă ei se eschivează, nu le place să fie născuţi din nou, aşa că au înlocuit-o cu: „Tot ce trebuie să faci este să crezi!” Voi ştiţi însă că şi diavolul crede, deşi nu este născut din nou. De aceea, este nevoie de mai mult decât de „a crede”; este nevoie de naşterea din nou care se petrece în interior şi nu este pe gustul lumii.
Orice naştere este o murdărie, indiferent dacă se petrece în cocină sau la spital. La fel este şi naşterea din nou. Te împinge să faci lucruri la care nici nu te-ai gândit vreodată. Da, te face să mergi jos la altar, plângând şi strigând, ştergându-ţi toată vopseaua de pe faţă, ridicând mâinile, lăudându-L pe Dumnezeu, vorbind în limbi, etc. Naşterea din nou va face toate acestea, pentru că aceasta este calea dată de Dumnezeu.
Dar înainte de a te naşte din nou, trebuie să mori! Orice sămânţă trebuie să moară pentru a putea da naştere unei plante noi. Aşa trebuie să moară şi omul faţă de propria sa gândire şi faţă de tot ce nu este Cuvântul lui Dumnezeu! Numai aşa poate veni pe calea dată de Dumnezeu, pe câmpul Lui. Noi nu ne vom întâlni niciodată cu Dumnezeu prin gândirea noastră, ci doar prin ceea ce a spus El să facem, pentru că aceasta este calea care ne-a fost dată. Oamenii o evită şi nu o vreau, dar numai aşa pot ajunge la El. Tu trebuie să mori! Gândirea ta şi tot ce eşti tu trebuie să moară!
„Păi, eu ştiu că Biblia spune aceasta, dar nu înţeleg!” Atunci stai şi aşteaptă până când îţi descoperă Dumnezeu, fiindcă aceasta este naşterea din nou.
Raţele şi gâştele sălbatice n-au găsit o cale mai bună pentru a merge în Sud, decât în stol. Le vezi cum se adună împreună, pentru că au un instinct care le atrage şi le face să se adune înainte de a-şi lua zborul. Ce este aceasta? Un timp de trezire când toate se adună împreună. Nu este nicăieri aşa gălăgie mare ca atunci când se adună gâştele împreună. Le-aţi auzit vreodată? Eu n-am mai auzit niciodată aşa ceva, dar nu există o cale mai bună decât aceea.
Eu le-am privit de multe ori când am fost în pădurile din nord. Ştiţi ce se întâmplă când vine primul curent de aer rece din Canada? Acele raţe s-au născut pe lacul acela şi nu l-au părăsit niciodată până atunci, dar când simt primul curent de aer rece, răţoiul acela mic care s-a născut să fie conducător, se duce în mijlocul lacului, îşi ridică ciocul în aer şi strigă de patru sau de cinci ori, iar când face aceasta, fiecare raţă de pe lac se adună lângă el. Când s-au adunat toate, el se ridică şi porneşte direct spre câmpurile de orez din Louisiana, însoţit de tot cârdul. Ele n-au găsit o cale mai bună ca să facă aceasta. Tu nu poţi să le aduni împreună, să le pui într-un camion şi să le duci acolo. Raţa aceea are un simţ mai bun şi ştie că dacă o pui într-un loc închis o duci la abator. Aşa este. Ea urmează întocmai calea dată de Dumnezeu.
Aceasta ar trebui să facă şi oamenii de astăzi, nu să fie mânaţi într-unul din aceste coteţe denominaţionale. Ei ar trebui să vină aşa cum a cerut Dumnezeu: prin botezul cu Duhul Sfânt. Să fie născuţi din nou şi să se adune într-o trezire. Ei nu trebuie să adere la o biserică, nici să umble din uşă în uşă împărţind reviste, ci trebuie să fie născuţi din nou; trebuie să creadă Cuvântul şi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, fiindcă aceasta este calea dată de Dumnezeu. A sosit ceasul! Aceasta trebuie să credem!
Indiferent cât de mulţi s-ar duce în mijlocul acelui lac şi ar spune: „Un moment, răţuştelor, fiindcă vreau să vă spun ceva. Am aici o raţă educată care are Ph.D şi LL.D. Poate să vă conducă ea!” acele raţe au un instinct cu mult mai bun. Da, domnilor! Pe ele nu le interesează educaţia lui, oricare ar fi aceea, fiindcă pot recunoaşte un anumit sunet. Ele au un instinct care le ajută să facă aceasta. O, Doamne!
Ar trebui să ştie şi biserica aceasta, din Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă toate aceste „sunete de aderare” sunt de fapt sunete nesigure, încurcate. Nu-i de mirare că apostolul Pavel a spus: „…dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” (1Corinteni 14.8).
Dumnezeu a spus: „Naştere!” Şi dacă atunci s-a cerut o naştere şi ea a fost urmată de ceva, acelaşi lucru se cere şi astăzi, pentru că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aceasta este calea dată de Dumnezeu şi ea nu se schimbă.
Raţele nu se schimbă, ci migrează în fiecare an spre sud sau unde se duc. Dar mai întâi au o trezire. Aceasta face şi Dumnezeu. El trimite Cuvântul Său la timpul potrivit, apoi Se manifestă. Şi indiferent ce alte lucruri se întâmplă, când copiii Săi văd adeverirea Cuvântului lui Dumnezeu făgăduit pentru acea zi, nu pot fi opriţi de nimic.
Prorocii au spus: „Fecioara va rămâne însărcinată…” şi: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un proroc ca mine,” iar când copiii Săi L-au văzut pe Bărbatul acela făcând lucrările care fuseseră făgăduite, au ştiut că era Mesia. Nu este de mirare că Natanael I-a zis: „…Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” El a ştiut că Cuvântul făgăduise aceasta, iar acum Îl vedea real în mijlocul lor. Înţelegeţi? Aceasta aşteptau ei: calea dată de Dumnezeu. Da, domnilor.
Tu nu poţi educa o raţă. Ea nu ar vrea aşa ceva, nu ar avea nevoie, pentru că restul raţelor n-ar urma-o, indiferent câte diplome ar avea. Dacă le-ar zice: „Uitaţi-vă la mine! Sunt absolvent şi ştiu toate lucrurile!” nu l-ar asculta niciuna. Dacă sunt raţe autentice, nu îl vor lua deloc în seamă pentru că ele privesc după un anumit semn, iar când îl văd, îl urmează. Şi dacă raţa are o cale de a cunoaşte momentul plecării, cum este cu creştinul născut din nou? S-ar cuveni să-L cunoaştem pe Isus Hristos în puterea învierii Lui, pentru că Dumnezeu are calea Sa.
Să nu uitaţi că educaţia nu l-a condus niciodată pe om spre locul dat de Dumnezeu. Călăuzirea pentru raţe este instinctul lor. Ele ştiu că el le va conduce spre locul hotărât de Dumnezeu ca să ierneze. Acelaşi lucru îl face Duhul Sfânt: El îl călăuzeşte pe credincios spre locul dat de Dumnezeu. Nu spre aderarea la o biserică, ci spre umplerea cu prezenţa Sa, ca să vadă Cuvântul Lui manifestat şi legitimat. Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru Biserică: să-i ducă pe oameni în locul dat de Dumnezeu pentru ei. Exact unde ar trebui să fie biserica astăzi. Acesta este adevărul.
Pentru un bebeluş nu s-a găsit o cale mai bună de a primi ceea ce doreşte, decât să plângă. Dacă îi veţi da un clopoţel şi îi veţi spune: „Juniorule, ai deja trei zile, aşa că dacă vrei lapte, să suni din clopoţelul acesta!” sunt sigur că nu va funcţiona. Singurul mod prin care o face atentă pe mamă este să plângă. Să nu-l bateţi pe micuţ pentru că face aceasta, fiindcă aceasta este calea care i-a fost dată de Dumnezeu: când vrea ceva, plânge. Aşa este.
Dumnezeu îşi sfătuieşte copiii credincioşi să strige atunci când vor ceva. Ei nu au nevoie de teologie sau de învăţături, ci trebuie să strige. Înseamnă că dacă eşti prea scrobit ca să faci aceasta, nu vei primi nimic, dar dacă eşti gata să te pleci şi să plângi, Dumnezeu îţi va da tot ceea ce ceri. Strigaţi la Dumnezeu pentru ce aveţi nevoie, deoarece Lui îi place să audă strigarea copiilor Săi! Aceasta este calea dată de El. Strigaţi! De aceea strigă bebeluşii şi aceasta aşteaptă şi de la voi: să strigaţi! „Păi, cât trebuie să strig?” Cât strigă copilul? Până când primeşte ceea ce are nevoie. Aşa ar trebui să facă şi creştinul credincios.
Dacă Dumnezeu ţi-a dat o făgăduinţă, nu te da bătut, ci strigă spre El până îţi răspunde. Strigă până când vezi că El Îşi împlineşte făgăduinţa; iar când vezi că Dumnezeu Îşi împlineşte Cuvântul şi dovedeşte că este aici, bucură-te, pentru că atunci nu mai trebuie să strigi. Din clipa în care ai primit, du-te mai departe şi mulţumeşte-I. Aţi înţeles? Lui îi place să fiţi perseverenţi.
Nu o plantă hibrid, nu unul care trebuie dădăcit şi mângâiat tot timpul. Creştinii sunt copii autentici, născuţi din nou. Ei se luptă pentru poziţia lor. Viaţa lor este o luptă continuă până când pleacă de pe acest pământ. Fiecare pas este o luptă.
Dumnezeu i-a spus lui Moise că i-a dat o ţară, iar lui Iosua i-a zis: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.” (Iosua 1.3), dar cu toate acestea, au trebuit să lupte pentru fiecare bucăţică de pământ. Pe această cale nu este timp pentru dădăcit şi mângâiat!
Nu ziceţi: „Păi, vino să vezi ce crezi despre aceasta, să-ţi faci o părere!” Nu aşa se vine! Vino hotărât! Vino şi rămâi până la capăt! Stai acolo până când Dumnezeu răspunde şi împlineşte Cuvântul Său! Un om care Îl crede pe Dumnezeu, poate simţi prezenţa Lui şi ştie că este aici pentru a împlini făgăduinţele date pentru acest timp. Strigă până primeşti! Ţine de aceasta! Nu pleca, chiar dacă va trebui să strigi zi şi noapte! Dumnezeu nu vrea ca copiii Lui să asculte nişte discursuri intelectuale, ci vrea ca ei să strige spre El până când văd făgăduinţa împlinită.
Avraam avea nevoie de o jertfă. Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu i-a dat un miel, pentru că aceasta era calea dată de El. Avraam avea nevoie de o jertfă şi Dumnezeu i-a dat-o. Acesta este motivul pentru care a numit locul acela: „IeHoVaH-Jire”, adică „Domnul va purta de grijă.” (Geneza 22.14).
Bătrânul Iov era un proroc, dar iată că a ajuns în necaz. Satan a vrut să-l ispitească şi l-a umplut de bube, după ce i-a luat vitele şi tot ce-a avut; chiar şi copiii. Şi ce au făcut prietenii lui? Nu i-au oferit nimic altceva decât mustrare, acuzându-l că a păcătuit în taină şi că de aceea a ajuns aşa. Dar Iov s-a ţinut tare, fiindcă ştia că urmase întocmai poruncile lui Dumnezeu; ştia că-şi împlinise toate juruinţele şi că a stat alături de El sub jertfă. Şi pentru că era proroc, Dumnezeu i-a dat o vedenie. Ce a văzut? Cuvântul, pe Isus Hristos, aşa că a zis: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” (Iov 19.25-27).
Vedeţi, Dumnezeu i-a dat o vedenie referitoare la înviere. Fiind proroc, el a văzut Cuvântul şi a ştiut că oasele şi trupul lui se vor ridica la urmă. Înainte de aceasta, în capitolul 14, Iov spunea: „Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!” (v.7,10,13).
Atunci au răsunat tunetele şi fulgerele au început să lumineze cerul, iar Duhul Domnului a venit peste proroc şi el a strigat: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.”
Vedeţi? Dumnezeu i-a dat Cuvântul, iar el L-a văzut şi L-a numit Răscumpărător.
Israel avea nevoie de o cale ca să iasă din Egipt, iar Dumnezeu le-a dat un proroc care a împlinit Cuvântul făgăduit lui Avraam. Aceasta era exact calea dată de Dumnezeu! Ei n-au putut să aibă soldaţi instruiţi, aşa că tot ce puteau face era să aştepte calea dată de Dumnezeu pentru izbăvire, fiindcă El îi spusese lui Avraam: „…sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii, fiindcă îi voi scoate cu braţ puternic, după ce voi face semne mari şi minuni.” (Geneza 15.13-14).
Şi iată că a venit un bărbat care striga şi striga, însă nu uitaţi că acel strigăt nu îi putea elibera decât la împlinirea vremii.
Semnele pe care le vedem astăzi nu se puteau întâmpla cu douăzeci de ani în urmă. Astăzi este timpul lor! Acesta este ceasul! Acesta este timpul! Da, acum s-a împlinit timpul. De ce? Pentru că Dumnezeu a făgăduit şi este aici.
În urmă cu o sută de ani, oamenii spuneau că nu mai poate fi din nou un botez cu Duhul Sfânt, dar voi, penticostalilor, aţi dovedit că era timpul hotărât de Dumnezeu ca Duhul Sfânt să Se reverse.
Fraţilor, indiferent ce spun metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, luteranii, voi să staţi pe Cuvântul lui Dumnezeu!
Credincioşii adevăraţi s-au dus acolo şi au aşteptat până a venit Duhul Sfânt, aşa că au vorbit în limbi şi L-au slăvit pe Dumnezeu. Nimeni nu poate spune altceva, pentru că Dumnezeu este propriul Său Interpret. Poate tu nu eşti în stare să explici, dar ştii că-L ai. Cine Îl poate explica pe Dumnezeu? Nimeni.
Eu nu vă pot explica cum arată Dumnezeu o vedenie, însă ştiu că o face. Nu pot explica cum face Dumnezeu aceste lucruri şi nici nu este treaba mea s-o fac, dar ştiu că El este Atotputernicul, Elohim, iar eu sunt slujitorul Lui. Şi mai ştiu că El a făgăduit şi este aici, dovedind că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, El a făgăduit aceste lucruri şi este aici ca să le împlinească. Aceasta este calea dată de Dumnezeu.
Lui Israel i-a fost dat un proroc care i-a scos afară, împlinind astfel Cuvântul. Apoi s-a luptat timp de patruzeci de ani cu ei, în pustie, încercând să-i ţină credincioşi şi să-i conducă spre ţara făgăduită. La vârsta de o sută douăzeci de ani, el a ajuns în punctul în care omul trebuie să moară, iar când a fost gata să treacă, Dumnezeu i-a dat o Stâncă, Stânca pe care a lovit-o în pustie, care l-a însoţit şi din care au băut. Dumnezeu i-a dat o Stâncă, un loc în care să moară. O, Dumnezeule, lasă-Mă şi pe mine să mor pe această Stâncă, pentru că Stânca este Isus Hristos!
Dar după ce a murit pe acea Stâncă, a avut nevoie de cineva ca să-l îngroape, iar Dumnezeu i-a trimis nişte îngeri. De ce nu nişte bătrâni? Pentru că nimeni nu putea să-l ducă acolo unde a mers, decât îngerii. Ei l-au dus în prezenţa lui Dumnezeu. Şi pentru că avea nevoie de cineva care să-l ducă acolo, Dumnezeu i-a dat. Vedeţi? El a mers pe calea dată de Dumnezeu. Aleluia!
Enoh a umblat trei sute de ani cu Dumnezeu, iar când a avut nevoie de o cale pentru a merge Acasă, Dumnezeu i-a dat-o. Ilie a blestemat-o pe Izabela pentru faţa ei vopsită şi pentru că a dus poporul la idolatrie. Şi iată că într-o zi, era bătrân şi gata să meargă Acasă. Era atât de obosit încât abia a putut trece Iordanul, dar Dumnezeu i-a dat o cale. Ilie voia să meargă în cer să se întâlnească cu Dumnezeu, iar El i-a trimis un car de foc şi l-a luat sus. Aceasta era calea dată de Dumnezeu, pentru că El face întotdeauna lucrurile în mod desăvârşit. Da, domnilor. Dumnezeu are întotdeauna o cale.
Cei trei înţelepţi au plecat din Babilon pentru că ştiau că urma să se nască Împăratul. Şi pentru că aveau nevoie de o busolă, Dumnezeu le-a dat o stea. Vedeţi? Ei au lăsat totul în urmă şi nu au mai avut nevoie de nici o busolă omenească, fiindcă urmau acea stea. Dumnezeu le-a dat o cale şi ei au urmat steaua până când au întâlnit Lumina desăvârşită.
Lumea avea nevoie de un Salvator, pentru că era pierdută şi nu ştia. Oamenii credeau că sunt salvaţi, dar în realitate aveau nevoie de Salvator, iar Dumnezeu le-a dat un Salvator: „un Fiu”. De ce? Pentru că nimeni altcineva, nici din cer, nici de pe pământ, nu putea face aceasta. Dar Dumnezeu a umbrit o fecioară, iar ea a rămas însărcinată şi a născut un Copil care nu era nici evreu, nici dintre neamuri, ci era Dumnezeu arătat în trup, singurul care ne putea răscumpăra. Da, sângele Lui ne salvează, ne vindecă, şi poate sta pentru fiecare făgăduinţă făcută. De ce? Pentru că aşa a făgăduit El că va face.
Dumnezeu Se întâlneşte cu închinătorul numai sub Sânge! Israel a avut un singur loc de întâlnire cu Dumnezeu, iar astăzi este la fel, de aceea, închinătorul nu Se întâlneşte cu El la metodişti, la baptişti sau la penticostali, ci sub Sânge. Acesta este singurul loc dat de Dumnezeu. Nu o organizaţie sau o uniune, ci sub Sângele lui Isus Hristos. Acesta este singurul loc în care Dumnezeu se întâlneşte cu închinătorul. „Eu voi vedea sângele…” (Exod 12.13). Aceasta este calea dată de Dumnezeu.
Femeia de la fântână avea nevoie de un Salvator, însă trebuia să-I fie arătat. Ea a umblat la biserică, dar peste tot i s-a arătat crezul cutare sau cutare, iar în cele din urmă a devenit prostituată. Dar într-o zi, cam pe la ora 11.00, s-a dus la fântână să-şi aducă o găleată cu apă, iar acolo a găsit un Om care părea a fi evreu. În timp ce scotea apă, Bărbatul acela i-a zis: „Dă-Mi să beau.” Ea L-a privit şi a văzut un om obişnuit în ceea ce priveşte înfăţişarea, pentru că aceasta era după trup: un Om care a mâncat, a băut, a dormit, ca noi toţi. Era atât de uman încât a putut să şi moară, dar cu toate acestea, El era Dumnezeu.
Ea s-a întors spre El şi I-a zis: „Nu se cuvine ca Tu, un evreu, să vorbeşti cu mine, o samariteană.” Dar El a continuat:
„Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” Apoi i-a zis:
„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.
„N-am bărbat,” a răspuns femeia.
„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” Ce s-a întâmplat? Dumnezeu o ajuta.
„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. Ştiu I-a că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile. Noi Îl aşteptăm, pentru că Cuvântul spune că El va veni. Eu sunt sătulă de toate învăţăturile saducheilor, fariseilor, irodienilor şi care mai sunt, dar ştiu că va veni Mesia. Tu ce crezi despre aceasta?”
Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.7-26). Amin.
Dumnezeu a dat o cale, aşa că ea a lăsat găleata la fântână, a alergat în cetate, o femeie schimbată, şi a strigat: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” (v. 29).
Petru l-a auzit de multe ori pe Andrei spunând că Ioan L-a prezentat pe Mesia, care este un Om, şi povestind despre lucrurile care s-au întâmplat. Toate acestea erau o taină pentru el, dar într-o zi s-a dus cu fratele său să-L vadă pe Isus. Nici n-a ajuns bine în prezenţa Lui, că Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care tălmăcit înseamnă Petru).” (Ioan 1.42). Vedeţi, Dumnezeu a dat o cale pentru ca Petru să poată vedea că El era Mesia cel aşteptat.
În continuare, vedem că după moartea, învierea şi înălţarea la cer a lui Isus, biserica avea nevoie de puterea Duhului, ca mărturie, iar Dumnezeu le-a dat-o în ziua de Rusalii.
Prieteni, au trecut două mii de ani de atunci, două mii de ani, iar în aceste zile din urmă, vedem că tot mai mulţi oameni sunt prinşi în acest sistem aşa-zis creştin, care a pervertit Cuvântul, L-a hibridat cu crezuri, denominaţiuni, biserici şi discursuri intelectuale, aşa încât toată puterea şi adevărul Evangheliei, s-a pierdut.
În faţa noastră stă Cuvântul făgăduit pentru timpul acesta şi ne arată ce se va întâmpla, dar oamenii nu Îl cred; s-au îndepărtat de El. Astfel, dacă îi întrebi: „Eşti creştin?” îţi răspund: „Aparţin de cutare sau de cutare,” dar aceasta nu înseamnă nimic, pentru că trebuie să fii creştin prin naştere.
Acum, după două mii de ani, avem din nou un Babilon. Nu este de mirare că biserica are nevoie de Adevăr şi de putere. Oh! Isus a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.”, iar în Evrei 13.8 ni se spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”
Din Maleahi 4, am aflat că El ne-a făgăduit un mesaj pentru timpul din urmă, prin care va întoarce credinţa copiilor la credinţa părinţilor lor, iar în Ioan 14.12 ne-a dat o altă făgăduinţă, şi anume: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”
Într-una din zile, „unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
Dar El le-a răspuns: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.
Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.39-40).
Ce semn a primit neamul acela viclean şi preacurvar? Semnul învierii. Acelaşi semn ne-a fost făgăduit şi nouă astăzi, pentru că El este viu şi Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Şi El a mai spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot…”, aşa cum am văzut aseară. „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.28.30). Aceste lucruri ne sunt făgăduite nouă şi multe altele.
Să amintim doar câteva dintre ele: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea…” Lumea, adică ordinea epocii Bisericii. „…dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19. Matei 28.20).
„Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).
Ce este acesta? Semnul dat de Dumnezeu, calea dată de El.
Avraam aştepta fiul făgăduit, iar ultimul semn pe care l-a primit înainte de distrugerea neamurilor păgâne a fost manifestarea lui Dumnezeu într-un trup omenesc, în care a cunoscut tainele inimii Sarei.
Şi ce a spus Isus? „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… în ziua când Se va arăta Fiul omului.”
Fraţi şi surori, eu cred că trăim în aceste zile făgăduite. Da, cred că aceasta este ziua aceea.
Trebuie să aveţi credinţă în ceea ce faceţi. Dacă nu aveţi credinţă, ci doar presupuneri… „A presupune” înseamnă „A te aventura, a bănui.” Dar când Cuvântul a dat o făgăduinţă şi Dumnezeu stă în spatele acelui Cuvânt, nu mai presupui, ci faci exact ceea ce a spus Dumnezeu, iar El îţi răspunde înapoi.
Când eram copil, am văzut un mare evanghelist: pe Paul Rider, iar odată a spus o poveste care m-a marcat.
Era ţapinar sus în Oregon, iar într-o zi s-a îmbolnăvit de febră şi era pe moarte. Cei ce erau cu el, s-au dus cu canoea câteva mile să aducă un medic, dar înainte ca doctorul să ajungă a început să se simtă tot mai rău şi mai rău. A chemat-o pe soţia sa credincioasă şi i-a zis: „Scumpa mea, este tot mai întuneric în cameră…” şi a intrat în comă.
Spunea că atunci a visat un vis în care şeful lui i-a spus să meargă sus pe deal şi să taie un anumit copac. S-a dus, a găsit copacul, l-a tăiat, apoi şi-a înfipt securea în el ca să-l tragă după el, dar nu a putut. Simţea că este epuizat şi nu mai avea putere deloc. A privit din nou copacul şi şi-a zis: „Precis pot să-l trag după mine, fiindcă nu este chiar aşa mare. Hai să mai încerc o dată.”
S-a aplecat din nou şi a încercat să-l tragă până a obosit, dar degeaba. Atunci s-a aşezat lângă copac şi şi-a zis: „Nu ştiu ce voi face. Şeful mi-a cerut să duc copacul acesta în tabără, dar nu pot pentru că sunt prea slab.”
În clipa aceea a auzit cel mai dulce Glas. A crezut că era şeful lui, dar în clipa în care s-a întors, L-a văzut pe Domnul Isus. „Cu ce te lupţi, Paul?” l-a întrebat El. „De ce te nelinişteşti? Vezi apa aceea curgătoare? De ce nu împingi trunchiul acesta în râu şi să te urci pe el? Aşa vei ajunge foarte uşor în tabără.” A împins trunchiul în apă, a sărit pe el şi a pornit pe valuri strigând cât putea: „L-am încălecat! L-am încălecat!”
Fraţi şi surori, Domnul Isus a promis că în zilele din urmă se vor întâmpla aceste lucruri şi eu cred că suntem chiar aici. Cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar l-am încălecat. Eu cred că acesta este Adevărul, fiindcă este Evanghelia, este calea dată de Dumnezeu. Cred că este Mesajul acestui timp, a timpului în care trăim; este calea dată de El. Eu sunt pe ea! Nu vreţi să săriţi şi voi pe ea, în timp ce ne vom pleca cu toţii capetele?
Tată ceresc, noi călătorim spre slavă pe baza Cuvântului Tău şi credem că El este Adevărul.
O, Dumnezeule, fă ca fiecare bărbat şi femeie, să urce în seara aceasta pe Cuvântul Tău şi să-şi amintească, să mărturisească şi să spună: „Sunt pe făgăduinţa lui Dumnezeu şi ea mă duce chiar în slavă. Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru mine, astăzi, fiindcă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”
Doamne, Tu ai promis că noi te vom vedea: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului,” şi credem aceasta din toată inima.
Odată, nişte greci au venit la Filip şi i-au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” (Ioan 12.21), şi li s-a acordat acest privilegiu.
Doamne, şi noi dorim din toată inima să Te vedem în seara aceasta. Nimeni nu te poate vedea dacă nu vrea aceasta, dar dacă acelor greci le-a fost îngăduit să Te vadă, credem că şi pentru noi este o cale ca să avem acest mare privilegiu. Tu ai avut întotdeauna o cale, fiindcă eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Un slujitor al Tău i-a adus pe acei greci în prezenţa Ta şi astfel au putut să Te vadă, de aceea Te rugăm să ne dai şi nouă acest privilegiu în seara aceasta, Tată. Fie ca noi, slujitorii Tăi, să aducem această audienţă în prezenţa Ta, ca să-L putem vedea pe Isus, care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dăruieşte-ne aceasta, Tată!
Salvează-i pe cei pierduţi, Doamne, fiindcă vedem cum naţiunea noastră este tot mai stricată de aceste murdării; vedem că această stricăciune a pătruns şi în biserici, iar oamenii sunt conduşi spre măcelul ecumenic, fiindcă nu merg pe calea dată de Dumnezeu. Da, ei merg pe calea unor crezuri omeneşti, în loc să meargă pe urmele Cuvântului.
Dumnezeule, Te rog pentru adevăraţii creştini născuţi din nou, pe care i-am asemănat cu acele raţe, fiindcă ai spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.
Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10.27,5). Doamne, Glasul Tău este Cuvântul şi El a fost întotdeauna calea dată de Tine pentru Biserică şi pentru oameni. „Cuvântul Tău este Adevărul!” şi Tu eşti Cuvântul, iar Biblia spune: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).
Cum a fost posibil ca Israel să nu Îl vadă pe Mesia lor, să nu vadă Cuvântul, deşi au văzut că le cunoştea tainele inimii? De ce nu au văzut? Ei au avut proroci şi au înţeles ce au spus ei, dar cu toate acestea, atunci când plinătatea lui Dumnezeu S-a manifestat în Fiul Său şi a trăit printre noi, nu L-au putut vedea pentru că erau orbiţi.
Doamne, îngăduie ca cei care au ochii deschişi să-L vadă pe Isus în mijlocul nostru! Îngăduie ca lucrul acesta să fie atât de bine bătut în cuie încât oamenii să creadă, de acum înainte, că Tu eşti Mesia. Poate mulţi dintre bolnavii de aici sunt pe moarte, de aceea, Te rog să-i vindeci pentru că vin pe calea dată de Dumnezeu.
Tată, Tu eşti credincios făgăduinţelor date şi ne-ai promis că Te vom vedea; ne-ai făgăduit că şi noi vom face lucrările pe care le-ai făcut Tu. Acesta este ceasul. Eu cred şi am mărturisit, fiindcă ştiu că este Adevărul. Îngăduie ca acest lucru să fie cunoscut de toţi, spre slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Amin.
Cred că nu voi mai chema un rând de rugăciune, ci o voi face chiar de aici. Câţi dintre voi sunt bolnavi? Ridicaţi mâna. Câţi vreţi să ridicaţi mâna şi să mărturisiţi: „Frate Branham, vreau să fiu salvat; doresc aceasta din toată inima mea.” Cine vrea să spună: „Frate Branham, roagă-te pentru mine, fiindcă nu sunt salvat.” Ridicaţi mâna. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Asta-i bine.
„Frate Branham, vreau să fiu salvat, pentru că nu mă mai atrage nimic în lume.” Ce altceva ar putea fi mai preţios decât mântuirea ta? „Roagă-te pentru mine, fiindcă vreau să fiu salvat.” Vreţi să ridicaţi mâna?
Cei care nu au primit încă Duhul Sfânt să spună: „Ştiu că trebuie să Îl am!” Ridicaţi mâinile toţi cei care nu Îl aveţi, dar Îl doriţi în vieţile voastre. În ordine. Văd că sunt câteva mâini ridicate. Să ştiţi că Hristos Îşi ţine Cuvântul, dar şi voi trebuie să Îi fiţi credincioşi Lui.
El este Cuvântul, iar în Evrei 4 spune: „Cuvântul lui Dumnezeu…” Vedeţi? Cuvântul, care este Hristos. Ştiţi cu toţii aceasta, aşa-i? Spuneţi „Amin”, dacă credeţi că El este Cuvântul. (Amin). El este Cuvântul, Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Cel ce a fost în Moise, a fost şi în Ilie; Cel ce a fost în Ilie a fost şi în Ioan; şi Cel ce a fost în Ioan, a fost şi în Isus, dar fără măsură. El este şi astăzi Acelaşi care a fost atunci, este încă Cuvântul prorocit pentru acel timp, este Lumina care luminează şi adevereşte Cuvântul făgăduit.
Prieteni, noi suntem la sfârşitul timpului, iar Isus este prezent în mijlocul nostru.
Cum ar fi dacă nu ai văzut niciodată şi dintr-o dată ai simţi ceva cald şi plăcut? Eu, care văd, ţi-aş putea spune că este soarele. „Ce este soarele?” ai întreba tu. „O lumină.” „Ce este lumina?” Ar fi o lume nouă pentru tine.
Dacă ţi-aş spune că Isus Hristos stă în clipa aceasta aici? Dacă ţi-aş spune că El este în mijlocul nostru? El a făgăduit că „unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20), iar eu cred aceasta. Pentru mine este adevărul.
În ceea ce priveşte salvarea noastră, El a făcut aceasta când a murit pe Calvar. Să credeţi că a făcut-o, pentru că aşa spune Cuvântul.
Dacă în seara aceasta, El ar sta aici îmbrăcat cu costumul pe care mi l-a dat mie, nu ar putea face altceva, decât să vă spună că este Mesia. Dar nu arătându-vă urmele cuielor din mâini, pentru că orice făţarnic ar putea să aibă sânge pe mâini sau pe faţă şi tot felul de răni. Spun aceasta pentru că mulţi oameni au fost răstigniţi, dar nu este aceasta, ci este Viaţa care a fost în El. „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).
Viaţa din El a dovedit-o. Astfel, Isus nu a convins-o pe femeia de la fântână să creadă că El era Mesia, pentru că era evreu, ci pentru că i-a cunoscut gândurile inimii. Aceasta Îl făcea Mesia.
Acesta este felul în care S-a prezentat în trecut, pentru că are o cale de a fi cunoscut şi conform Scripturii este singura cale dată şi pentru epoca aceasta. Credeţi?
M-am uitat în jur, dar se pare că nu cunosc pe nimeni. Toţi care ştiu că nu-i cunosc, să ridice mâna. Peste tot. Persoana de pe targă a ridicat mâna, dovedind că nu mă cunoaşte, dar nu uitaţi că Dumnezeu vă cunoaşte pe toţi. Dacă vă va dovedi că este aici, veţi crede?
Poate ziceţi: „Cum poți face aceasta, frate Branham?” Printr-un dar. „Ce este un dar?” În nici un caz nu este ceva ce poţi lua cum vrei tu şi să spui: „Am darul vindecării, aşa că mă duc să-l vindec pe acela şi pe acela!” Dacă aş putea face aceasta, cu siguranţă nu aş sta pe gânduri, dar nu o pot face. Întotdeauna oamenii interpretează greşit darul, deoarece a avea un dar înseamnă să te dai pe tine la o parte şi să-L laşi pe Duhul Sfânt să te folosească cum vrea El. Înţelegeţi? Acesta este darul.
La fel este în cazul unui predicator adevărat. El nu predică ce vrea, ci se dă pe sine la o parte, iar atunci vine inspiraţia Duhului Sfânt şi îl inspiră ce şi cum să vorbească. Vedeţi? Este un dar. Şi cu orice dar este la fel.
Primele daruri date de Dumnezeu sunt cele cinci slujbe: „apostoli, proroci, evanghelişti, învăţători şi păstori. Şi Isus Hristos a făgăduit că va face aceasta în timpul din urmă. Câţi din voi cred aceasta şi Îl acceptă în seara aceasta? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Îl accept!” Vă mulţumesc.
Aş vrea să ridicaţi mâna cei care nu aţi mai fost în vreo adunare de-a mea. Ia uite, aproape jumătate din sală. Credeţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu v-am spus adevărul, iar Dumnezeu este obligat să răspundă. Şi o va face! El pune cuvintele Sale în gura ta şi ele se materializează. Aşa este.
„…tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55.11).
Dacă aş putea să vă vindec, aş face-o. Voi ştiţi cum s-a întâmplat cu răposatul domn Upshaw, fiindcă v-am povestit despre el. Bărbatul acesta era într-un scaun cu rotile şi vă daţi seama că dacă aş fi putut să-l vindec, aş fi făcut-o. Pe când mă pregăteam să plec de pe platformă, am avut o vedenie în care l-am văzut umblând. L-am chemat, i-am spus ce am văzut şi aşa a fost. El a venit pe platformă, s-a aplecat şi şi-a atins vârful pantofilor, după ce fusese olog timp de şaizeci şi şase de ani. Vedeţi?
În aceeaşi seară a fost prezentă o femeie de culoare care stătea pe culoar, iar eu am spus: „Văd un doctor cu ochelari. El a operat o fetiţă de culoare şi fetiţa a paralizat de la gât în jos.” În clipa aceea, femeia de culoare a început să strige: „Doamne, ai milă! Aceasta este fetiţa mea.” Uşierii abia o ţineau să nu urce pe platformă, dar eu i-am spus: „Nu are rost să vii aici. Tot ce trebuie să faci este să crezi.” Atunci femeia s-a lăsat pe genunchi şi a început să se roage. Eu m-am uitat şi am văzut o alee pe care mergea o fetiţă de culoare care ţine în braţe o păpuşă. Când am privit-o, am văzut că era chiar fetiţa femeii, aşa că i-am zis: „Şi ţi-a răspuns!” În clipa următoare, fetiţa s-a ridicat de pe targă, pe deplin sănătoasă. Aţi văzut? Acesta este Dumnezeu. Nimeni nu vă poate vindeca, decât credinţa voastră în El.
În Evrei 4.15 scrie: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” Credeţi aceasta? (Amin). Un Mare Preot. Şi dacă El este Marele Preot cum se va purta? Dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că şi astăzi se va purta la fel ca ieri.
Rugaţi-vă şi spuneţi: „Dumnezeule, bărbatul acesta nu mă cunoaşte, dar ceea ce spune are sens. Tu eşti Acelaşi; eşti Hristos. Eu sunt bolnav şi în nevoi, iar dacă nu am destulă credinţă pentru vindecare, lasă pe cineva care are să se atingă de haina Ta în slavă. Dacă bărbatul acesta se dă la o parte şi Te lasă pe Tine, foloseşte-i gura ca să vorbeşti, aşa cum ai făcut şi când ai fost pe pământ, fiindcă ştiu că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Să ne plecăm capetele.
Doamne Isuse, mă întorc de la evanghelizare la lucrarea profetică, fiindcă Te cred. Tu ai dat făgăduinţa, de aceea, Te rog să Te înduri. Ascultă-mă şi fă ca atunci când oamenii vor pleca de aici, să spună la fel ca cei doi de pe drumul Emausului: „Cum nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe cale?” Isus înviase din morţi, dar ei nu ştiau; vorbeau cu El şi nu ştiau, dar când au ajuns în casă şi au încuiat uşa, El a făcut ceva ce făcuse şi înainte de răstignire, iar acel lucru le-a deschis ochii. Atunci au văzut că era El.
Doamne, fă ca inimile noastre să ardă ca şi a lor, fiindcă ştim că ne-ai vorbit pe cale. Fă şi în seara aceasta lucrările pe care le-ai făcut când ai fost pe pământ, pentru că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci şi Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.
Staţi în rugăciune şi credeţi. Haideţi să ne ocupăm mai întâi de partea aceasta. Credeţi-L pe Dumnezeu, indiferent unde vă aflaţi în sală. Aş vrea să staţi liniştiţi şi plini de respect.
În dimineaţa aceasta am fost la dejunul predicatorilor şi am vorbit despre Paradox. Paradoxul este ceva ce este incredibil, dar adevărat. Voi ştiţi că dacă Duhul Sfânt îi va vorbi cuiva pe care nu îl cunosc, trebuie să fie un paradox, adică ceva ce nu poate fi explicat. Nu ştiu dacă o va face, dar nădăjduiesc că da.
Rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, vreau să ating haina Ta, pentru că am nevoie de ajutor şi Îţi promit că Te voi sluji toată viaţa.”
Dumnezeu vrea să te pocăieşti! Dacă nu ai făcut-o încă, pocăieşte-te şi spune: „Vreau să mă pocăieşti, Doamne; vreau să mă vindeci; vreau să mă binecuvântezi. Te rog să mă vindeci chiar acum, Doamne, fiindcă sunt robul Tău.”
Astăzi nu s-au împărţit numere de rugăciune, aşa că staţi liniştiţi şi credeţi.
În Numele lui Isus Hristos, iau orice duh de aici sub controlul meu, spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Cuvântul Lui să poată fi făcut cunoscut, astfel ca în ziua judecăţii să nu existe scuze.
Priviţi încoace şi credeţi! Rugaţi-vă din toată inima şi cu smerenie. Nu vă împotriviţi, ci staţi liniştiţi şi spuneţi: „Doamne, Tu ai dat o făgăduinţă, iar eu o cred.” Asta-i tot ce aveţi de făcut.
Câţi din voi aţi văzut Lumina aceea? Ridicaţi mâna. Să vă văd mâinile dacă aţi văzut fotografia cu Lumina. Ei bine, în clipa aceasta, Lumina aceea este peste doamna de acolo.
Ea are probleme cu picioarele şi cu spatele. Soră, crezi că Dumnezeu te poate vindeca? De ce te-ai atins? Tu nu mă cunoşti, dar ai atins Ceva. Dacă Domnul Isus îmi va spune cine eşti, vei crede mai mult? Eşti doamna Philips. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare. În ordine. Sunt un străin pentru tine, aşa-i? Ridică mâna, dacă este adevărat. Eu nu am văzut-o niciodată. De ce s-a atins ea? Durerile te-au părăsit. Du-te acasă şi bucură-te, pentru că eşti bine.
În spatele ei stă o femeie care a avut o cădere nervoasă. Se numeşte doamna Star. Crede că Isus Hristos te face bine! Ridică-te în picioare şi acceptă vindecarea. Ridică mâna dacă nu ne cunoaştem. Căderea ta nervoasă s-a terminat. Isus Hristos te-a vindecat.
A făgăduit El aceasta? Credeţi? (Amin).
În spatele ei este o altă femeie care se roagă. Ea este nervoasă, are complicaţii şi vrea să se lase de fumat. Se numeşte doamna Bordon. Ridică-te în picioare, doamnă Bordon, fiindcă s-a terminat cu ţigările. Domnul Isus te-a făcut bine. Eu n-am mai văzut-o pe femeia aceasta până acum.
Acum credeţi? Voi ştiţi că eu n-aş putea face aceasta. Este Isus Hristos. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Vedeţi? Este Cuvântul, Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Puteţi crede aceasta?
Aici este un bărbat care are probleme cu inima. Eu nu îl cunosc, dar este predicator şi se numeşte Kisney. Aşa este. Crezi, domnule? Atunci ridică-te în picioare şi primeşte vindecarea, fiindcă Isus Hristos te-a făcut bine. Şi pentru că eşti predicator, poţi să-mi faci o favoare? Pune-ţi mâinile peste soţia ta care are probleme la rinichi, ficat, este supraponderală şi are complicaţii. Pune-ţi mâinile peste ea, iar dacă crezi, acest lucru o va părăsi.
În spatele tău este un bărbat peste care este umbra morţii. El are cancer. Numele lui este domnul Young. Isus Hristos te face bine, crezi aceasta? Accepţi vindecarea? În ordine, domnule.
Pe targa de aici este un bărbat. Domnule, eu nu te cunosc, iar dacă aş putea să te vindec, aş face-o cu plăcere. Tu ai făcut un mare efort să vii aici şi nu poţi ascunde care este problema ta, însă eu nu te pot vindeca. Ai venit aici împreună cu soţia ta, care este doamna cu haina de culoarea piersicii. Aşa este. Peste bărbat este umbra morţii, din cauza cancerului.
Şi tu suferi, soră. Crezi că Domnul poate să-mi spună de ce suferi? Este spatele. Aşa este. Ridică mâna dacă este adevărat. În ordine. Ai primit vindecarea. Crede şi pune-ţi mâna peste soţul tău.
Domnule, crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Tu eşti pe moarte, pentru că doctorii nu au ce să-ţi mai facă. Cancerul s-a extins, dar eu am văzut cazuri mai grave decât al tău, care au fost vindecate. Eu nu te pot vindeca, dar dacă vei accepta şi vei crede… Crezi? Este singura ta şansă. Crezi? Dacă crezi, ridică-te în picioare de pe targă. Ridică-te de acolo în Numele lui Isus Hristos! Ridică-te, fii sănătos şi pleacă de aici slăvindu-L pe Dumnezeu! Cineva să-l ajute să se ridice. Iată-l în picioare!
Câţi credeţi? (Adunarea se bucură şi spune: „Amin!”).
Ridicaţi-vă în picioare şi ridicaţi mâinile. Cei care vreţi să fiţi vindecaţi, ridicaţi-vă în picioare în Numele lui Isus Hristos. Ridicaţi mâinile şi lăudaţi-L pe Dumnezeu. Daţi-I slavă şi laudă şi mulţumiţi-I pentru vindecare. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Fraţilor, doctorii nu au putut face nimic, dar El a putut. Aceasta este calea dată de Dumnezeu: să credeţi!
Câţi vor să accepte calea dată de Dumnezeu? Ridicaţi mâinile, lăudaţi-L pe Dumnezeu şi credeţi că sunteţi vindecaţi în Numele lui Isus Hristos. Amin.
– Amin –