Bună dimineaţa, prieteni! Mă auziţi bine în spate? Cu siguranţă sunt o fiinţă privilegiată pentru că în dimineaţa aceasta pot fi pe această platformă după ce au fost puse mărturii atât de puternice. Voi încerca să spun puţin mai mult ca să aduc binecuvântări asupra noastră în timp ce stăm împreună.
…Unii dintre oamenii de aici au vorbit strălucit, punând marturii minunate. Cât de mult apreciez aceasta; aceste mărturii aduse spre slava Domnului.
Acum ne vom apropia de Cuvânt, pentru că nu mi-am propus să-i ţin două ore în picioare pe cei care nu au locuri. Voi ştiţi că sunt un om fără educaţie, aşa că pot vorbi doar prin inspiraţie. Desigur, dacă un om are educaţie şi primeşte şi inspiraţie poate vorbi mult mai clar, datorită educaţiei, dar eu nu am educaţie aşa că trebuie să mă folosesc de simboluri luate din natură şi să mă exprim prin inspiraţia primită. Acesta este motivul pentru care uneori le este foarte greu oamenilor să mă înţeleagă. Sincer să fiu, şi eu am fost foarte tulburat până am găsit în Biblie că Dumnezeu a vorbit la fel.
Priviţi-l, de exemplu, pe Ioan Botezătorul. Nu avea nici o educaţie, dar ştim cu toţii că a venit din pustie şi a început să-i vorbească bisericii. Am observat apoi cum s-a exprimat. El spunea: „Pui de năpârci…” Vedeţi, folosea expresii din natură, din deşert, „Pui de năpârci” însemnând de fapt ceva ce este alunecos, periculos şi înşelător. O persoană educată ar fi putut folosi cuvinte ca: „impostori” sau altceva de felul acesta, dar Ioan a folosit cuvântul „năpârcă” adică „şarpe”, şi eu cred că toţi au înţeles ce a vrut să spună.
Apoi a zis: „Să nu spuneţi în inima voastră: noi aparţinem aici sau dincolo pentru că vă spun că Dumnezeu este în stare să facă din pietrele acestea copii ai Săi…” Vedeţi? Nu din cineva măreţ ci „din pietrele acestea”.
El a folosit doar cuvinte luate din natură: „Securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor…”
Un frate cu educaţie înaltă şi cu aceeaşi inspiraţie putea spune: „El va anihila copacul…” deoarece şi securea face acelaşi lucru.Totuşi, Ioan a folosit aceste expresii pentru că nu avea nici o şcoală.
Acum haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Am aici şi câteva cereri pentru rugăciune căci, după cum ştiţi, aceasta este slujba mea: să mă rog pentru bolnavi.
Dacă mai este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune, să ridice mâna.
Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de sfinţenia Ta prin Numele scumpului Tău Fiu, Domnul Isus, ca să punem aceste cereri la picioarele Tale. Te rog în mod deosebit pentru simpatica fiică a acestui frate, care a fost grav accidentată, dar nu uit nici celelalte cereri scrise, precum şi pe cele spuse în taină, prin ridicarea mâinii. Tu eşti un Dumnezeu infinit şi cunoşti fiecare suflet şi cererile lui.
Te rugăm, deci, să ne răspunzi pentru că ştim şi credem că o poţi face. Ia aceste câteva cuvinte care vor fi citite şi inspiră-le, Doamne. Fie ca Duhul Sfânt să ne strângă mai aproape şi să ne dea tălmăcirea Cuvântului, pentru că o cerem în Numele lui Isus Hristos.
În trecut îmi aminteam toate versetele din Scriptură, şi alte lucruri, fără să mi le notez, dar acum nu mai merge chiar aşa, de aceea, trebuie să-mi notez ideile ca să nu le uit.
Aş vrea să citim din Isaia 42.1-7, apoi din Matei 4.12-16. Vom începe cu Isaia 42:
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.
Trestia ruptă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui.”
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el:
„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,
să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.”
Acum voi citi din Matei 4, începând de la versetul 12:
„Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galilea.
A părăsit Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali,
Ca să împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
„Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor.
Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”
De atunci încoace, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: ‚Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Domnul să binecuvânteze Cuvântul Său.
Subiectul din dimineaţa aceasta este: „Aprindeţi Lumina!” şi voi încerca să fiu cât se poate de rapid, ca să puteţi merge la următoarea întâlnire, care va avea loc peste aproximativ 40 de minute.
Cred că este prezent şi domnul McAmally , căci i-am văzut camionul afară. Nu demult, am stabilit împreună una din primele expediţii de vânătoare de aici, din Arizona. Ne-am dus în apropiere de muntele cu superstiţii, căci am auzit de multă vreme că circulă tot felul de superstiţii cu privire la el. Îmi amintesc când m-am uitat prima dată la el. Era înainte de a se face ziuă, iar când am privit prima dată spre munte, am văzut o umbră fantomatică în partea de răsărit.
Indienii nu se apropie niciodată de acel munte pentru că se tem. Ei spun că acolo trăiesc duhuri rele, iar toate aceste legende mi-au stârnit curiozitatea.
Nu aveam la mine decât o lanternă, cu care voiam să văd ce este acea superstiţie. Am privit-o cu atenţie până când a început să strălucească lumina măreaţă a soarelui, care a determinat întunericul să se împrăştie, să dea înapoi. Vedeţi? Lumina soarelui a luminat acea superstiţie arătând ce era.
Când soarele a strălucit în toată puterea lui, toate temerile şi frica referitoare la acea superstiţie s-au dus. Soarele este împărat peste toate luminile de pe pământ. Indiferent cât de multă lumină artificială avem, sau câte raze electrice putem produce, când răsare soarele toate celelalte scad. Tot aşa este şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Când răsare Cuvântul Domnului, toate superstiţiile, tot fanatismul denominaţional şi celelalte lucruri se împrăştie şi se văd exact cum sunt.
La început, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Lumina adevărată, Lumina Împăratului vine la Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi ştim că Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Acelaşi lucru Îl face şi Cuvântul lui Dumnezeu manifestat: separă Lumina de întuneric.
Oamenii se ridică cu una, cu alta; se ridică cu lucruri, cu comunism, cu fascism şi cu alte lucruri de felul acesta, cu superstiţii, culte sau orice altceva, dar când Lumina Împăratului Bibliei vine la suprafaţă, toate superstiţiile şi celelalte lucruri dispar.Vedeţi? Noi ştim că este acolo, dar până nu este adeverită, până nu apare lumina ei, nu avem dreptul să spunem nimic împotrivă, pentru că ea închide toate celelalte lumini.
Isus a spus: „Orice om să fie găsit mincinos şi Cuvântul Tău să fie adevărul”, pentru că Cuvântul Lui este superior tuturor cuvintelor omeneşti, este deasupra tuturor; Cuvântul Lui este Lumina.
Noi ştim că la început a fost întuneric, ceţos şi mohorât, de aceea, Dumnezeu a văzut că este necesară lumina. El avea deja sămânţa în pământ, deoarece o sădise acolo, dar avea nevoie de lumină ca să aducă sămânţa la suprafaţă.
Acelaşi lucru a fost valabil pentru fiecare epocă. Singurul lucru de care avea nevoie era manifestarea Luminii lui Dumnezeu asupra Scripturii, ca s-o facă vie pentru acea epocă. El va face aceasta cât timp Lumina poate ajunge la Cuvânt. Astfel, dacă este o făgăduinţă pentru acel timp, Cuvântul germinează şi devine viu.
Voi puteţi semăna grâu, adică puneţi o sămânţă acum, iar alta în alt sezon. Ce se întâmplă? Una va ieşi mai târziu deoarece depinde de sezonul în care a fost semănată. Cuvântul lui Dumnezeu vine în sezon, de-a lungul epocilor: legea, harul, etc. Astfel, Cuvântul a luminat în fiecare epocă prin manifestarea Luminii, împrăştiind Viaţa care era în sămânţă.
Soarele care străluceşte astăzi, şi de care ne bucurăm, este tot Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Da, chiar şi lumina pe care o vedem afară, nu este altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu venit la suprafaţă când El a spus: „Să fie lumină!”
Ce s-ar fi întâmplat dacă El ar fi spus: „Să fie lumină!” şi lumina nu ar fi apărut? Nu ar fi vorbit Dumnezeu pentru că atunci când El spune: „Să fie…” totul este întocmai. Deci soarele de care ne bucurăm noi este Cuvântul lui Dumnezeu vorbit în Geneza.
Pe altă parte, noi realizăm că Lumina lui Dumnezeu este Fiul Său. Unul este soarele (în engleză: „sun”), iar celălalt este Fiul (în engleză „Son”).
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu,” (Ioan 1.1), iar în Evrei 13.8 scrie că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Întotdeauna este Cuvântul.
Hristos era în Noe; Hristos era în Moise; Hristos era în David, care privea plângând spre cetatea care-l respinsese, pentru ca 800 de ani mai târziu, Hristos, Regele respins, să stea exact în acelaşi loc şi să plângă pentru cetate.
În toţi a fost Duhul lui Hristos, iar manifestarea deplină a Cuvântului lui Dumnezeu a fost arătată în Isus Hristos, prin Duhul lui Dumnezeu. Nici o viaţă nu poate veni fără lumină, pentru că lumina este aceea care produce viaţa. Fără lumină nu poate exista nici viaţă naturală, nici viaţă spirituală, iar Lumina poate veni numai prin Cuvântul lui Dumnezeu. Când este manifestat, Cuvântul lui Dumnezeu este Lumina. Până atunci, El este o Sămânţă pe care Dumnezeu a pus-o acolo.
Trupurile noastre au fost în pământ înainte de-a fi aduse la suprafaţă. Cum vine aceasta? Ei bine, au fost acolo când Dumnezeu a creat Pământul, înainte să fi fost vreo lumină, orice viaţă sau ceva, calciul, potasiul, lumina cosmică şi toate celelalte elemente. Astfel, tot ce a trebuit pentru ca viaţa botanică, viaţa animală sau orice altă viaţă, să vină la existenţă, a fost Cuvântul Său.
Nimic nu poate trăi – natural sau spiritual – decât prin Lumina Sa, iar Lumina şi Viaţa sunt Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar ce se întâmplă când El le trimite oamenilor Lumina Sa iar ei o resping? Despre aceasta aş vrea să vorbesc în dimineaţa aceasta: despre respingerea Luminii pe care o trimite Dumnezeu la oameni.
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu…” (Isaia 42.1). El era Lumina neamurilor; era Lumina lumii, dar lumea L-a respins, acesta fiind cel mai trist lucru. De fiecare dată se întâmplă la fel; întotdeauna când Dumnezeu îşi arată Lumina, lumea o respinge. De ce? Pentru că aşa spune Biblia.
În fiecare epocă, El a descoperit ceva din Cuvântul Său, iar pentru aceasta a trimis pe cineva să manifeste acel Cuvânt.
Despre Isus a fost prorocit cu 4000 de ani înainte, spunându-se că va veni Mesia, iar când a venit, în viaţa Sa s-a împlinit fiecare făgăduinţă dată cu privire la Mesia. Cu toate acestea, lumea şi bisericile nu au ştiut nimic despre El din cauză că au intrat în alte lucruri care i-au oprit să Îl recunoască.
Să luăm puţin partea naturală. Să zicem că un om care este născut să umble în lumina soarelui creat de Dumnezeu pentru el, îşi închide ochii, fuge în pivniţă, închide uşa şi trage jaluzelele, refuzând să recunoască strălucirea lui. El refuză razele calde şi dătătoare de viaţă ale soarelui, respinge lumina care-l ajută să vadă de unde vine şi încotro merge. Ce părere aţi avea despre un astfel de om care se refugiază într-o pivniţă întunecoasă refuzând să recunoască strălucirea soarelui? Desigur, un astfel de om nu este sănătos la cap. Oricine ştie aceasta. O minte sănătoasă va spune că ceva nu este în ordine cu acea persoană; că şi-a pierdut simţul raţiunii.
Ei bine, aşa este şi în timpul în care trăim noi, când un om se scuză că nu poate vedea Lumina Evangheliei ce străluceşte astăzi. Când un om o respinge în mod deliberat, trage jaluzelele şi zice: „Eu nu cred!” dovedeşte că este ceva greşit cu el, iar noi ştim că astăzi sunt o mulţime de oameni care nu cred.
Isus a fost împlinirea tuturor mărturiilor inspirate ale prorocilor. Toate prorociile lor au fost aduse la lumină; s-au împlinit în El. Da, El a aprins fiecare candelă a Cuvântului spus cu privire la venirea Lui.
„Fecioara va naşte un Fiu…” (Isaia 7.14) şi aşa a fost.
„Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6) şi aşa a fost.
„…ochii orbilor se vor deschide…” (Isaia 35.5) şi aşa a fost. Tot ce a fost prorocit despre El, s-a împlinit când a venit pe pământ, iar oamenii au putut vedea aceasta.
Nouă, celor de astăzi, ni se par ciudate toate aceste lucruri, deoarece privim înapoi prin oglinda retrovizoare, dar ştiţi că dacă veţi continua să priviţi aşa, veţi eşua? Haideţi să privim numai înainte.
Motivul pentru care Israelul nu L-a recunoscut este că ei trăiau în oglindirea altei lumini; în lumina altui timp, iar eu cred că aceasta este problema şi cu lumea de astăzi, prieteni.
Noi încercăm să trăim în oglindirea unei lumini care a strălucit în alt timp. O oglindire sau o reflectare este o lumină falsă. Este ca şi când ai merge pe drum şi ai vedea un miraj, o imagine falsă. Te grăbeşti să ajungi acolo, dar curând îţi dai seama că nu este nimic, doar o iluzie.
Tu nu poţi umbla în oglindirea soarelui, deoarece este un miraj care arată întotdeauna ceva ce nu este. Astfel, când oamenii spun că Isus Hristos nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci, te conduc spre un miraj. Asta-i tot. Mai mult, când ajungeţi într-o biserică ce are un crez rece sau ceva de felul acesta, nu aveţi mai mult decât aţi avut în lume.
Daţi-mi voie să vă spun ceva: Nu refuzaţi Lumina Evangheliei lui Isus Hristos, care vă aduce razele calde ale Duhului Sfânt, făcându-vă făpturi noi în Hristos Isus. Nu încercaţi să umblaţi în oglindirea altei epoci deoarece, chiar dacă acea oglindire a fost bună pentru oamenii dintr-o altă epocă, nu e bună pentru voi.
Acest adevăr a fost dovedit în zilele Domnului Isus, care a fost Lumina biblică a acelei zile. El era Lumina, dar nu a fost Lumină până când nu a venit pe pământ să adeverească Cuvântul făgăduit. Voi ştiţi că El a spus că Ioan a fost o lumină strălucitoare, iar oamenilor le-a plăcut să umble pentru o vreme în lumina lui. Sigur că da, deoarece Isaia a prorocit despre Ioan cu 712 ani înainte de naşterea lui, zicând: „Un glas strigă…” (Isaia 40.3). Dar şi Maleahi, ultimul proroc al Vechiului Testament, a vorbit despre Ioan cu 400 de ani înainte de venirea Lui:
„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea…” (Maleahi 3.1).
Şi iată-l pe Ioan venind şi făcând Cuvântul viu, căci el era glasul care striga în pustie, pregătind calea înaintea lui Mesia. Vorbind despre el, Isus a spus: „Ioan este lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.” (Ioan 5.35).
La rândul lui, Ioan a spus:„Eu trebuie să mă micşorez şi lumina mea trebuie să se stingă, deoarece timpul prorocit pentru mine a trecut. Voi să ascultaţi de El şi să-L urmaţi, pentru că este Cel aşteptat.”
Evreii credeau că posedă Lumina adevărată; credeau că se închină Dumnezeului lor, dar în realitate L-au respins, s-au lepădat şi L-au răstignit chiar pe Acela pe care Îl slăveau. Ei îşi băteau joc şi râdeau chiar de Dumnezeul căruia spuneau că I se închină şi Îl slujesc.
Vă spun aceasta cu toată sinceritatea, dar noi trebuie să aducem Lumina deoarece trăim într-un timp mai târziu decât credeţi. Într-una din aceste zile se va întâmpla ceva şi va fi prea târziu să mai faceţi ceva. Oamenii vor primi semnul fiarei fără să ştie ce fac, deoarece Isus a spus: „..când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14). Mulţi oameni sinceri vor merge acolo fără să ştie ce fac, dar este aproape ceasul când Lumina Evangheliei va străluci din nou în puterea învierii lui Isus Hristos, dovedind că El este viu şi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El a făgăduit aceasta pentru aceste zile din urmă şi trebuie să se întâmple întocmai, iar dacă biserica nu va accepta lucrarea Lui, Dumnezeu este în stare să ridice din pietrele acestea copii ai lui Avraam. El îşi va aduce mesajul deoarece aşa a făcut şi în trecut şi o va face întotdeauna.
Oamenii cred că umblă în Lumină, în tradiţia părinţilor dar, în realitate, umblă în oglindirea unei lumini, pentru că au respins Lumina adevărată.
Când a venit Isus, lucrările Lui au dovedit clar cine era. Mai mult, le-a spus celor din zilele Lui:
„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).
„Cine Mă poate învinui de păcat? Cine poate dovedi că am spus ceva sau am pretins ceva şi Tatăl ceresc nu a dovedit că este Adevărul?”
Da, El a dovedit clar că era Lumina acelui ceas, deoarece a fost prorocit dinainte cum va fi Mesia şi ce va face El, dar tradiţiile lor i-au orbit şi nu i-au lăsat să vadă adevărata Lumină a Cuvântului. Fariseii, saducheii, irodienii şi toţi ceilalţi, erau atât de afundaţi în lume – cum s-a întâmplat de altfel în toate epocile – încât nu au putut vedea adevărata Lumină. Ochii lor erau orbiţi pentru că umblau într-o oglindire: „Mâine voi face aşa şi aşa. Mă voi alătura acolo şi acolo…” totul fiind un miraj, o amăgire.
Prieteni, Isus Hristos este şi astăzi la fel de real faţă de inima omului, cum a fost întotdeauna, acelaşi lucru fiind valabil pentru puterea şi prezenţa Sa vie.
„Peste puţină vreme, lumea (cosmos = ordinea lumii), nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi până la sfârşitul lumii, iar lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi,; ba încă altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.19,12).
Această mare făgăduinţă este pentru astăzi, dar lumea este cât se poate de oarbă. Totuşi acolo scrie clar: „…dar voi Mă veţi vedea..” iar noi tocmai aceasta dorim.
Scopul Evangheliei depline este să-L exprime pe Isus Hristos în puterea învierii Lui şi să aducă la suprafaţă plinătatea făgăduinţelor Lui: că Duhul Sfânt descoperă şi face toate lucrurile făgăduite de Dumnezeu. Da, domnilor. El a fost adeverit pe deplin, prin Cuvânt şi prin lucrările pe care le făcea, dar nimeni nu a vrut să Îl creadă.
Cuvântul spune: „Cercetaţi Scripturile”, dar tradiţiile pe care le urmau îi făceau să trăiască în oglindirea sau mirajul altei epoci. Ei spuneau: „Noi îl credem pe Moise, dar tu cine eşti? Unde ai primit educaţie şi cum ne poţi dovedi că eşti El?”
Lucrările Lui dovedeau clar cine era, dar deşi citeau Biblia, ei nu puteau vedea măcar că le-a spus: „Dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, căci ele mărturisesc despre Mine…” (Ioan 10.38).
Dacă un om este trimis de Dumnezeu, poate fi cunoscut după Cuvântul pe care Îl vesteşte şi după lucrările care-l însoţesc. În fiecare epocă a fost aşa. Noi nu putem trăi în lumina zilei de ieri, pentru că acea lumină este deja istorie. Noi nu ne putem încălzi la acea lumină pentru că timpul ei a trecut.
Aceasta este problema bisericilor de azi; aceasta este problema cu oamenii: ei încearcă să trăiască prin ceea ce s-a întâmplat ieri, dar voi nu vă puteţi încălzi la un foc pictat. Cu siguranţă că nu, deoarece nu vă poate da căldură. Soarele de ieri nu mai are căldură în el.
În mod natural, lumina soarelui este trimisă pe pământ să coacă spicele pentru secerişul care urmează. Totuşi fiecare zi are parte de un alt soare. Vă rog să înţelegeţi ce vreau să spun pentru că mă refer la puterea cu care încălzeşte, nu la faptul că ar fi un alt soare. Dacă, de exemplu, în iulie sau în august am avea soarele din ianuarie, nu ar mai avea loc nici un seceriş. Este nevoie ca el să fie mai puternic, mai tare cu fiecare zi ce trece, pentru ca bobul să crească şi să se maturizeze. În timp ce soarele devine tot mai puternic, bobul stă în interiorul plevei, luând din ea calciul şi toate celelalte elemente necesare creşterii şi maturizării lui.
Dacă aţi lua însă soarele de august şi l-aţi înlocui cu cel din ianuarie, apoi l-aţi duce peste grâu, acesta l-ar omorî. Cu siguranţă, nu puteţi face aceasta, pentru că totul trebuie să vină la vremea lui.
Şi grâul lui Dumnezeu va fi secerat la timp, dar problema de astăzi este că bobul bisericii nu vrea să se maturizeze; el vrea să rămână cum a fost în zilele lui Moody, a lui Sankey, Finney, Knox, Calvin, etc. Toţi aceşti bărbaţi au fost în ordine; erau lumina acelui ceas, dar acum suntem într-un alt timp. Evanghelia a înaintat, a mers spre maturitate. Aceasta înseamnă că noi nu putem trăi cu ceea ce a spus Luther, Wesley sau ceilalţi, ci trebuie să trăim în Lumina vestită pentru timpul acesta, deoarece suntem în cea de-a şaptea epocă a bisericii şi nu în a treia sau în a patra.
Bobul ar trebui să fie în stare să primească Lumina, căci dacă nu o face, va cădea şi nu mai înseamnă nimic. El se maturizează împreună cu Lumina, dacă merge mai departe cu ea.
Aşa trebuie să fie şi biserica: să rodească pâinea fiecărei epoci, deoarece Isus a spus că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).
Pâinea de care avem nevoie este Biblia; este descoperirea completă a planului lui Dumnezeu; este descoperirea completă a lui Isus Hristos. Nu trebuie să adăugăm nimic şi nu trebuie să scoatem nimic, pentru că oricine o face, i se va şterge numele din Cartea Vieţii Mielului.
Nu trebuie să adăugăm nici un crez, pentru că totul a fost scris întocmai cum trebuia să fie scris. Nu este nimic de adăugat şi nimic de scos, de aceea, predicaţi-L exact cum este scris şi Dumnezeu Îl va legitima. Dumnezeu va împlini fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o, dar noi nu avem voie să luăm ceva şi nici să adăugăm. Prieteni, lăsaţi-L exact aşa cum este.
Totuşi, noi putem vedea că oamenii de astăzi sunt la fel ca cei din zilele Domnului, încercând să trăiască într-o oglindire.
Biserica ar trebui să secere când este de secerat, căci „omul nu va trăi doar cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, care este Pâinea vieţii. Şi va trăi nu doar cu o parte din Cuvânt, ci cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu dat în fiecare epocă.
Nu mâncaţi tot timpul cartofi şi fasole, căci sunt şi alte lucruri în timp ce intrăm în marea Cină a lui Dumnezeu, care a fost pusă pentru poporul Său: puterea Duhului Sfânt, bucuria Lui, etc.
„Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…. pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.”
Isus Hristos a dat aceste făgăduinţe Bisericii Sale dar, cu toate acestea, oamenii de astăzi încearcă să trăiască în una din epocile care au trecut deja.
Epoca lui Luther a fost una mare, pentru că acest bărbat a văzut greşeala Bisericii Catolice. Da, acel preot catolic a văzut că învăţătura bisericii era greşită; a văzut că Cina nu este trupul Domnului, ci doar o bucată de pâine pe care ei o binecuvântau. El a văzut că vinul nu este Sângele Domnului, ci simbolizează Sângele Lui, aşa că a păşit în faţă şi a protestat împotriva acelor lucruri, deoarece era timpul potrivit pentru aceasta. Indiferent cât de mulţi preoţi erau în acele zile, Dumnezeu l-a apucat pe Luther şi a făcut ca Lumina să strălucească prin el. Amin. Da, acest bărbat a acceptat că neprihănirea se primeşte prin credinţa în Isus Hristos şi a făcut ca Lumina să strălucească în epoca luterană. Dar timpul acestei epoci s-a scurs şi a venit un alt timp, în care biserica a trebuit să se îndepărteze de păcat şi să fie sfinţită. Astfel, s-a ridicat John Wesley, un englez micuţ, care a văzut Lumina Evangheliei. Era ceasul când trebuia să vină epoca filadelfiană, aşa că acest bărbat s-a ridicat şi a vorbit despre a doua lucrare a harului: despre sfinţirea prin sângele lui Isus Hristos, şi n-a existat nimic să poată sta împotriva luminii Lui. Oamenii L-au considerat fanatic, ca şi pe Luther, dar el a protestat împotriva tuturor acelor lucruri şi a făcut ca Lumina Sa să strălucească pentru că era Lumina acelui ceas.
Vedeţi? Dumnezeu a găsit un om: pe John Wesley, care putea aprinde Lumina, aşa cum înaintea Lui îl găsise pe Luther, care a aprins Lumina în epoca Lui. Au urmat apoi fraţii penticostali, în epoca lor restabilindu-se darurile: darul vorbirii în limbi, darul vindecării şi toate celelalte. Ei au făcut exact ceea ce a spus Scriptura, iar când s-a întâmplat aceasta, darurile s-au putut manifesta în mijlocul lor. Aşa este.
Dar v-aţi dat seama că am mers mai departe? Că nu ne-am oprit acolo? Astfel, noi suntem în timpul Miresei, în timpul alegerii, suntem în timpul despre care Ioel a spus:
„…vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam…” (Ioel 2.25), căci tot ce a lăsat larva, a mâncat nimfa şi ce-a lăsat nimfa, a mâncat lăcusta.
Dacă aţi citit cele şapte Peceţi, aţi putut vedea că fiecare reformator s-a ridicat şi a predicat Cuvântul, lăsând totuşi câte ceva afară. Dar ce au făcut oamenii după ce reformatorii au trecut, iar Lumina a început să scadă? În loc să păşească în Lumina care a urmat, s-au organizat zicând: „Noi credem că Lumina pe care am primit-o este cea adevărată.”
Şi ce s-a întâmplat? Wesley a venit şi s-a îndepărtat de ei, dar după moartea Lui, cei ce au rămas s-au organizat la fel ca luteranii. A urmat Asbury şi toţi ceilalţi, dar toţi s-au organizat numindu-se: „Biserica metodistă”. Ce au făcut prin aceasta? Au respins Lumina care venea, zicând: „Ceea ce avem noi este Lumina.”
Au urmat penticostalii, care au dovedit că Dumnezeu trimite încă botezul Duhului Sfânt; că El dă încă puterea de vindecare, dar ceilalţi au negat-o şi au respins-o. Şi ce au făcut penticostalii? S-au îndepărtat şi ei şi au trăit în Lumina altei epoci.
Dar acum cum este? Au trecut cam 60 de ani şi penticostalii s-au organizat, zicând: „Noi suntem asta şi cealaltă…” dar Dumnezeu i-a părăsit şi pe ei şi a scos afară o Mireasă; Şi-a luat aleşii din mijlocul lor pentru că nu va mai fi nici o altă epocă a Bisericii.
Epoca Bisericii din Filadelfia este Biserica metodistă, iar cea Laodiceană este Biserica Penticostală, toţi aceştia ducându-se direct sub semnul fiarei. Aceasta o spune Biblia, deci este Adevărul absolut. Toate aceste organizaţii merg acolo pentru că au refuzat să umble în Lumina actuală. Ei s-au organizat şi au spus: „Noi credem aşa şi aşa!” dar când Dumnezeu face ceva, cercetaţi totul cu Scriptura.
Fariseii de odinioară spuneau: „Noi Îl avem!” iar saducheii spuneau la fel: „Noi Îl avem!” dar Cel care Îl avea, era Dumnezeu. El a răsucit cheia şi le-a arătat Lumina, dar ei au respins-o aşa cum au făcut întotdeauna.
Astfel, Biserica catolică l-a respins pe Luther; luteranii l-au respins pe Wesley; metodiştii i-au respins pe penticostali şi penticostalii Îl resping pe Duhul Sfânt. Acesta este motivul pentru care deveniţi la fel de reci şi de formali ca ceilalţi. Toată lumea poate vedea aceasta.
Prieteni, eu vă iubesc. Voi sunteţi cei mai apropiaţi de Biblie, de aceea sunt cu voi, dar ascultaţi-mă: deschideţi-vă ochii şi vedeţi ziua în care trăim! Este timpul când cheia se învârte din nou şi Lumina vine să ia un Pom.
În Maleahi 4 scrie că Dumnezeu va trimite un proroc prin care va restitui credinţa originală. El a făcut întotdeauna aceasta şi a făgăduit că o va face din nou. Întotdeauna El a trimis Cuvântul Său prin proroci, deoarece Cuvântul vine la proroci, iar ei L-au făcut viu. Organizaţiile şi sistemele timpului L-au respins de fiecare dată, iar astăzi vor face la fel.
Prieteni, Dumnezeu poate să ridice şi astăzi un astfel de bărbat. Întrebaţi-i pe istorici sau cercetaţi voi înşivă Istoria Bisericii şi veţi vedea că El nu a ridicat niciodată o organizaţie. Dimpotrivă, când o biserică s-a organizat, a murit chiar atunci şi nu s-a mai ridicat niciodată. Dumnezeu vorbeşte individual. Aşa este. Dumnezeu a făgăduit că o va face din nou în timpul din urmă şi aşa va fi. El va aprinde o Lumină care poate adeveri împlinirea Scripturii pentru astăzi.
Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, aidoma se va întâmpla la venirea Fiului omului.” (Luca 17.28-30).
Aţi văzut ce au făcut atunci? Priviţi ce a făcut IaHVeH: Tatăl nostru a aşezat totul pe poziţii.
Jos în lume, în Sodoma, trăia Lot, un căldicel aflat în mijlocul păcatului. Oh, şi acolo era şi mesagerul care predica pentru el. Apoi era grupul lui Avraam; cei aleşi şi scoşi afară, care aşteptau venirea Fiului făgăduit. Şi Lot aştepta un fiu, dar nu în felul în care îl aştepta Avraam. Ce a urmat? Chiar înainte de venirea acelui fiu, Dumnezeu a venit jos, S-a arătat în trup şi a dovedit că El era Cuvântul, pentru că „Cuvântul lui Dumnezeu…este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).
Şi Isus a spus: „Tot aşa va fi la venirea Fiului omului.” (Luca 17.30). Prieteni, aceste făgăduinţe sunt divine, pentru că au fost spuse de buzele lui Isus Hristos aşa că „Cerurile şi pământul vor trece, dar aceste cuvinte nu vor trece niciodată.” (Matei 24.35). Da, Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copii ai lui Avraam. Desigur.
Noi suntem într-o călătorie asemănătoare cu aceea în care s-a aflat Israelul. În călătoria sa, Israelul trebuia să adune în fiecare zi mană proaspătă, deoarece Dumnezeu le dădea mana zilnic. Aceasta înseamnă că nici noi nu ar trebui să trăim în lumina lui Luther, nici în cea a lui Wesley sau în cea a penticostalilor, pentru că suntem într-un alt timp şi am primit mană proaspătă.
Ce s-a întâmplat când unii au încercat să păstreze mana de pe o zi pe alta? S-a stricat, aşa că putea să-i omoare.
Vedeţi, acesta este motivul pentru care avem printre noi atâţia morţi spirituali; atâţia aşa zişi creştini. Ei se hrănesc cu oglindirea unei alte zile; mănâncă o hrană care este deja stricată. Este exact ca pleava de pe bobul de grâu care, dacă nu intră în bob, va cădea de pe el.
Când Lumina este respinsă, nu mai rămâne decât un singur lucru: să se ducă în întuneric. Orice porţiune din noapte, care refuză să vadă lumina, se va duce în întuneric. Aşa se întâmplă şi în cazul Evangheliei: în fiecare epocă s-a dovedit a fi la fel, iar noi trăim într-un astfel de timp.
Prieteni, mana de ieri este deja alterată. Eu i-am auzit pe oameni spunând adesea: „Acum 40 de ani am făcut aşa şi aşa…” Este adevărat, dar cum este astăzi? Mai este biserica în clocot? Noi vorbim despre cum am fost ieri, dar astăzi cum stăm? Cum eşti tu, ca individ, astăzi? Ziua de ieri este în ordine, dar ea nu ţine locul celei de astăzi.
Mesajul lui Luther a fost Lumina acelui ceas, aşa cum a fost şi mesajul lui Ioan, dar după el s-a ridicat o Lumină mai mare. Vedeţi? Luther a fost o Lumină puternică, iar oamenii s-au bucurat o vreme de ea, dar a urmat o altă Lumină, mai puternică, ce a închis-o pe cealaltă.
Ceea ce ar fi trebuit să facă oamenii era să contopească cele două lumini şi să se ducă la bucata de Pâine desăvârşită, să meargă la Mana desăvârşită a lui Dumnezeu. Dar ce au făcut ei? S-au organizat; s-au amestecat. Astfel, în loc să conducă Dumnezeu, a intervenit omul cu sistemul lui, ceea ce a făcut ca toţi să orbească.
Oh, acest Pom al Miresei a fost retezat pentru că „orice mlădiţă care nu aduce rod va fi tăiată.” Aceste cuvinte au fost spuse de Isus în Ioan 15. Da, ei au fost tăiaţi jos, au fost retezaţi.
Să nu uitaţi că inima copacului este chiar în mijlocul trunchiului, iar ultimele locuri în care apar roadele, este vârful pomului, deoarece prospeţimea lui vine din centrul vieţii spre vârf.
Pomul Miresei. Isus a fost un Pom, a fost Pomul Vieţii din grădina Edenului, dar ei L-au doborât. Da, L-au doborât şi L-au atârnat pe un ciot roman ca să îşi bată joc de El, dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu L-a ridicat din morţi în ce-a de-a treia zi. Şi astăzi este un Pom al Miresei, care a început în ziua de Rusalii.
Ascultaţi-mă cu atenţie, voi, cei care aparţineţi bisericii. Biserica nu a început niciodată la Niceea, ci a început în ziua Cincizecimii, la Ierusalim. Dar ce s-a întâmplat mai departe? Au început să se organizeze, iar când au făcut aceasta Dumnezeu i-a tăiat jos; a tăiat jos acele mlădiţe. Înţelegeţi? Când luteranii s-au organizat, Dumnezeu a tăiat jos acele mlădiţe. Când metodiştii s-au organizat, El a tăiat jos acele mlădiţe şi la fel s-a întâmplat când s-au organizat penticostalii, până a ajuns la butuc.
Oh, dar cu toate acestea, Dumnezeu va avea un Pom al Miresei, căci a făgăduit: „Vă voi restitui astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam.” (oul, larva, nimfa şi adultul). (Ioel 2.25).
Prieteni, în Maleahi 4.5-6b scrie că ne va fi restituită credinţa originală, credinţa părinţilor de la rusalii, iar noi credem aceasta, credem că acesta este timpul.
Ramurile sunt uscate şi vor fi tăiate din Pom, astfel ca rodul să iasă chiar pe vârful lui. O, Doamne! Toate aceste Lumini au fost bune, dar Biserica de astăzi trebuie să le aibă pe toate, plus Lumina de astăzi; Lumina care va coace recolta.
După cum am văzut, grâul trebuie să se maturizeze cu ajutorul Luminii; să se ridice de la starea de frunze, tulpină şi pleavă, la cea în care se află bobul propriu-zis, maturizându-se cu Lumina.
Lumina epocii penticostale a purtat doar mărturia acestei epoci, aşa cum Lumina lui Luther a purtat mărturia lui Wesley, iar Lumina lui Wesley a purtat mărturia Luminii penticostale. Este aceeaşi Lumină, doar că de fiecare dată a apărut mai puternică, mai luminoasă. O, dacă ar putea înţelege oamenii!
Nu demult am citit un articol despre regina Angliei, care s-a dus să viziteze o fabrică ce producea o hârtie de foarte bună calitate. Când a discutat cu preşedintele firmei, i-a spus că vrea să vadă cum se fabrică acea hârtie fină, aşa că a luat-o şi i-a arătat toate acele utilaje şi prese mari.
În vremea aceea ei făceau hârtie din cârpe; noi ne amintim bine de aceasta. Astfel, preşedintele s-a dus într-o încăpere unde erau doar cârpe. Uimită, regina l-a întrebat: „Ce faceţi cu aceste lucruri murdare?”
„Alteţă, aceasta a fost îmbrăcămintea de ieri, care acum este doar o murdărie, dar noi nu o aruncăm pentru că din ea va ieşi hârtia de mâine.”
„Nu înţeleg ce vrei să spui”, a răspuns regina, iar el a continuat: „Veţi înţelege mâine.”
Ei introduceau acele cârpe prin presă, trecându-le printr-un anumit proces de curăţire, iar când ieşeau afară erau nişte frumoase coli de hârtie. Apoi, preşedintele s-a gândit să-i arate reginei ceva ce nu ştia, aşa că i-a pus profilul pe una din acele frumoase hârtii şi i-a dat-o să-şi vadă propriul chip pe ea; pe acea coală care cu puţin înainte fusese o cârpă murdară.
Oh, dacă luteranii, metodiştii şi toţi ceilalţi ar fi putut înţelege că lucrurile de ieri pot fi folosite doar dacă sunt trecute printr-un anumit proces!
Când Duhul Sfânt descoperă Lumina de la neprihănire, la sfinţire şi la botezul cu Duhul Sfânt, acum, în ceasul venirii lui Isus Hristos se vede un profil, dar nu al neprihănirii, ci al Împăratului cerurilor; acum, când Biserica a devenit o minoritate şi când slujba trebuie să fie la fel ca slujba pe care a avut-o El, trebuie spus că cei ce au murit în epoca lui Luther, jos la baza piramidei, vor intra în Mireasă (aceasta nu este o învăţătură despre piramidă).
Piramida este construită atât de perfect încât cu greu poţi introduce o lamă de ras între pietrele ei. Din câte ştim, ei nu au folosit mortar pentru îmbinare, ci aveau o artă mult mai mare ca a noastră.
Dar ce s-a întâmplat? Au pierdut piatra din capul unghiului, aşa că nimeni nu ştie unde se află, dar când acea Piatră unghiulară se va întoarce, va fi la fel ca restul pietrelor, potrivindu-se perfect cu piatra care a rămas deschisă. Astfel, când se va reîntoarce Isus, va găsi o Biserică curăţită, fără nici o pată, fără zbârcituri; care va avea aceeaşi slujbă pe care a avut-o El.
Da, El aduce înapoi Piatra din capul unghiului.
Este la fel ca mâna mea şi umbra ei. Vedeţi, cu cât mâna mea este mai aproape de perete, umbra devine tot mai clară şi mai întunecată; mâna este pozitivul iar umbra ei este negativul. Şi în timp ce se apropie una de cealaltă, imaginea umbrei devine tot mai întunecată, până se suprapun, până când negativul şi pozitivul devin una.
Aceasta se întâmplă atunci când Biserica şi Hristos se unesc, ca mireasa cu mirele ei; când acelaşi Duh, care a fost în El, vine peste ea; când acea biserică va trece de neprihănire, de sfinţire şi de botezul cu Duhul Sfânt şi va intra în ultimele zile, lăsându-se netezită pentru venirea Domnului.
Oh, nu fiţi partea aspră din ea, fraţi penticostali, ci lăsaţi Cuvântul să vă lumineze şi credeţi fiecare părticică din El. Nu intraţi în aceste ismuri şi lucruri pe care le vedem astăzi,, nu vă lăsaţi cuprinşi de ele, deoarece Piatra unghiulară vine curând strigând: „Ava”, adică „Tată!”, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu…” Eu cred aceasta din toată inima, dar oare voi puteţi pătrunde ceea ce spun? Mă înţelegeţi?
Hristos este Cel care ia toate cârpele de ieri, cârpele luterane, metodiste, prezbiteriene, şi le trece printr-un proces. Prin ce fel de proces? Prin procesul Duhului Sfânt, care îndepărtează tot ce aveau ei în plus şi îi curăţă până când va putea să-şi preseze propria imagine, astfel ca Hristos şi Biserica să devină una. Dumnezeu să facă aceasta! Nădăjduiesc că puteţi o vedea.
Aceasta îmi aminteşte de o povestire din timpul când marea trezire Weshă era în plină desfăşurare. Câţiva oameni renumiţi, de aici din ţară, s-au gândit să meargă acolo să vadă ce se întâmplă la acea trezire. S-au dus mai întâi să găsească clădirea unde se ţinea trezirea, iar în timp ce o căutau au văzut pe stradă un poliţist vesel, care stătea într-un colţ şi îşi legăna bastonul. S-au dus deci la el şi i-au zis:
„Domnule, poţi să-mi spui unde se află clădirea în care se ţine trezirea Weshă?”
„Da, domnilor”, a răspuns poliţistul. „Eu sunt în ea.” Cum era el în ea? Prin faptul că răspândea bucuria şi Lumina trezirii Weshe. Tot aşa ar trebui să fie şi biserica penticostală, de astăzi, atunci când cineva întreabă: „Cine este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci?”
Lumina Evangheliei Lui ar trebui să strălucească împreună cu Cuvântul acestei epoci, dovedind naţiunii că Isus Hristos este şi astăzi cum a fost atunci.
Acel bărbat era atât de plin cu trezirea Wesha încât el era chiar acea trezire. Vedeţi? Şi noi ar trebui să fim atât de umpluţi cu Hristos încât să-L reflectăm pe El în Puterea Cuvântului Său hotărât pentru timpul acesta; hotărât pentru noi.
Fraţilor, nu vă lăsaţi prinşi de lucrurile lumii pentru că vă îndepărtează de El. Staţi cu Evanghelia; trăiţi fiecare Cuvânt şi nu vă întoarceţi înapoi la ce au spus nu ştiu care părinţi, ci haideţi să luăm tot ceea ce a spus Isus că va avea loc în acest timp. Da, domnilor, pentru că noi ar trebui să fim Lumina acestei epoci; ar trebui să manifestăm Evanghelia.
Luther a avut Lumina Sa; Wesley a avut Lumina Sa şi la fel penticostalii, dar noi suntem mai departe decât ei; suntem în timpul epocii Miresei; suntem cei chemaţi afară, cei aleşi.
Să nu uitaţi că dacă sunteţi cu adevărat în Mireasă, sunteţi asemenea acelui poliţist care avea trezirea în el. Amintiţi-vă că aceasta este cea de-a şaptea epocă a bisericii; epoca laodiceană. Aceasta înseamnă că, conform Cuvântului din Apocalipsa 3, ei L-au respins pe Hristos. Dintre toate epocile bisericii, menţionate în Biblie, epoca Laodicea este cea mai rea pentru că L-a respins pe Hristos şi L-a dat afară.
Aţi văzut eclipsa de lună care a avut loc înainte ca papa să meargă la Ierusalim? Ierusalimul este simbolul celei mai vechi biserici, în timp ce luna simbolizează biserica, deoarece reflectă lumina soarelui în timpul cât acesta lipseşte.
Eu am desenat lucrul acesta pe tablă, în urmă cu 3-4 ani, în timp ce prezentam epocile Bisericii. Ce este aceasta? O umbră. Este pentru prima dată când un papă a părăsit Vaticanul şi a mers prin acele locuri. Numele acestui papă este Paul (Pavel) şi a trebuit să binecuvânteze râul înainte să-l treacă. Ce nevoie are râul de binecuvântare?
O, prieteni, puteţi vedea ce se întâmplă în această epocă a bisericii, în care trăim?
Dumnezeu a vorbit în ceruri, a vorbit în Cuvântul Său; a vorbit prin ziare şi a vorbit printre oameni. Chiar nu puteţi să vă deschideţi ochii şi să vedeţi ceasul? Toate aceste lucruri mărturisesc Adevărul; sunt Lumina acestui ceas.
Priviţi la marea mişcare ecumenică ce intră în acest Consiliu şi formează chipul fiarei, acela despre care vorbeşte Apocalipsa 13. Ce faceţi, penticostalilor, staţi liniştiţi şi intraţi în el? A sosit ceasul aşa că ridicaţi-vă, aprindeţi-vă candelele şi străluciţi cu Evanghelia lui Isus Hristos şi puterea Lui. Mă doare să văd că mulţi dintre prietenii mei penticostali stau împreună cu papa şi spun că trăiesc „O simţire deosebit de spirituală”.
După părerea mea acest lucru este greşit; este împotriva Bibliei. Lăsaţi deci ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie Adevărul. Da, domnilor. Acesta este timpul, dar pentru ochiul firesc toate aceste lucruri par bune.
Lui Caiafa i se părea că ceea ce are este corect dar, în realitate, Lumina acelui timp era Hristos, care făcea Cuvântul viu, însă consiliile lor le-au orbit ochii şi nu L-au putut vedea.
De altfel, Isus a spus despre ei: „Lăsaţi-i, sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).
Fraţi şi surori, noi ne-am întors la acel timp. De ce aceasta? Din aceeaşi cauză. Astfel, am văzut toate aceste mari lumini care au trăit în timpurile trecute şi ştim că toate au fost bune, nu am nimic împotriva lor, dar aveţi grijă pentru că epoca Bisericii Laodicea este o lepădare totală de Hristos. Chiar aceasta trăim acum.
Acest mare Consiliu a umblat roată ca să-i unească pe toţi protestanţii împreună. Şi ce face prin aceasta? Înnegreşte tot Cuvântul, iar Cuvântul este Hristos. Cum este posibil să facă aceasta când acolo intră „Ştiinţa creştină”, „Fraţii uniţi” şi multe alte organizaţii care nu cred în naşterea din fecioară şi multe alte lucruri spuse de Biblie. Cum este posibil să vă uniţi cu necredinţa? „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3).
Ieşiţi din mijlocul lor! Separaţi-vă şi luaţi Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu! Staţi pe El, căci Isus Hristos este obligat să Îşi legitimeze Cuvântul. Ceea ce ne trebuie nouă este prorocul din Maleahi 4. Da, acest proroc se va ridica şi va face exact ceea ce spune Biblia, dar toţi cei orbiţi îl vor părăsi şi vor merge în întuneric, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna.
Noi am văzut astăzi, că bisericile care au respins mesajul şi au crucificat Cuvântul, L-au scos afară. Acum fiţi atenţi! Dacă nu veţi aparţine de ei, dacă nu veţi intra în Consiliul Ecumenic, nu veţi mai avea propria voastră biserică pentru că o vor închide. Şi atunci? Staţi pe ceea ce este corect! Nu uitaţi că timpul răstignirii este din nou aproape.
Nu cu mult timp în urmă, în Anglia a avut loc cel mai mare jaf, săvârşit cu ajutorul unei lumini false. A fost un jaf de şapte milioane de dolari. Cum au reuşit? Folosindu-se de o lumină falsă, hoţii au încetinit trenul, iar Scotland Yards nu a reuşit să-i prindă nici până astăzi. Prieteni, cel mai mare jaf produs vreodată Bisericii lui Hristos a fost înfăptuit tot cu o lumină falsă, cu ajutorul oglindirii unei epoci trecute, care a dus la respingerea Luminii hotărâte pentru epoca aceasta. Amin.
O lumină falsă; o strălucire de ieri. Nu umblaţi în oglindirea unei zile trecute; nu vă trageţi sub o umbră denominaţională, zicând: „Zilele minunilor au trecut!” ci păşiţi în Lumina Soarelui de astăzi, căci Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi…” şi aşa mai departe. (Marcu 16.17-18). Cu toate acestea ei spun: „Aceste lucruri au fost doar pentru apostoli, nu şi pentru noi!”
Dar Isus a spus: „Aceste lucruri îi vor însoţi pe toţi cei ce cred” de aceea părerile voastre sunt o lumină falsă. Da, domnilor.
Ce s-a întâmplat? Umblarea într-o lumină falsă a cauzat producerea celui mai mare jaf din Istoria Bisericii: Hristos a fost luat afară din biserică. Vedeţi? Cum credeţi că ar fi posibil ca Hristos să Îşi manifeste Cuvântul făgăduit pentru astăzi, printr-un crez rece de ieri? Acesta nu va putea încălzi sămânţa. Nu, domnilor. Să nu uitaţi: acea lumină rece a crezurilor omeneşti nu va coace niciodată sămânţa. Dimpotrivă, ea neagă sămânţa şi aduce o ceaţă deasă asupra pământului.
Din pricina aceasta, a venit timpul ca Dumnezeu să Se ridice şi să aprindă din nou Lumina Sa; să Îşi facă Cuvântul viu. Sigur că da. Lumina Sa, pentru că acel crez rece nu va coace niciodată grâul. Cu siguranţă că nu o va face.
Ştiaţi că civilizaţia a călătorit cu soarele? Aşa cum v-am spus la început, eu privesc natura pentru că nu am nici o educaţie şi nici nu o vreau. Mai bine să am ceea ce mi-a dat El, decât toată educaţia din lume. Da, Îl am pe Isus Hristos şi Îl văd viu în Cuvântul Său, acesta fiind tot ce doresc să ştiu.
Prieteni, dacă un om este născut din Duhul lui Dumnezeu, va cerceta Scriptura să vadă care este răspunsul ei pentru astăzi. Răspunsul zilei este Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Oh, şi când Cuvântul vine la Viaţă arată Lumina făgăduită pentru acea zi.
Referindu-Se la această epocă întunecoasă a Laodicei, Isus spunea: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” (Apocalipsa 3.19). Întoarceţi-vă la Cuvânt căci El este Cuvântul. Veniţi la El! Da, domnilor.
Priviţi Lumina. Ea a venit din Est şi a mers spre Vest, iar noi suntem pe coasta de vest. A avut trei trepte, nu-i aşa? A trecut apa de trei ori: de la Pavel, peste Mediterană, a intrat în Germania. Aici, Lumina a cuprins toată ţara, după care a trecut Canalul Mânecii, unde s-a aprins Lumina lui Wesley, iar de acolo, peste Atlantic, a venit în Statele Unite şi acum a ajuns pe coasta de vest. Vedeţi? Lumina şi-a făcut cale prin Luther, apoi prin Wesley, iar după ce a trecut Atlanticul, a ajuns aici, pe coasta de vest.
De la răsărirea grâului, de la Luther, ar trebui să fim la plinătatea Evangheliei, la puterea lui Dumnezeu de coacere.
Lumina care a fost arătată prin neprihănire, prin sfinţire şi prin restituirea darurilor, din epoca penticostală, ar trebui să maturizeze Pomul Miresei pentru venirea lui Isus Hristos, astfel încât El, Hristos, să Se poată manifesta în Biserica Sa ca printr-o singură persoană; să fie doar El şi Soţia Sa; doar El şi Mireasa Sa. Amin.
Acesta este ceasul în care trăim; aceasta este Lumina zilei în care trebuie să umblaţi: „Mântuiţi-vă toţi, până la marginile pământului!”
Isus a spus în Matei 24.24 că oglindirea luminii din timpul acesta este foarte înşelătoare, aşa încât va încerca să-i înşele chiar şi pe cei aleşi, dacă ar fi cu putinţă.
Vedeţi? Luteranii nu puteau să înşele un metodist; nici metodiştii nu puteau să înşele un penticostal. Aşa este. Dar cum este cu Mireasa? Aceasta i-a orbit pe penticostali. Da, şi ce s-a întâmplat? V-aţi dus înapoi la crezul vostru, la sistemul vostru organizat, iar un grup de oameni vă spun ce să faceţi.
Biblia ne-a dat făgăduinţe mari, de aceea, avem nevoie de oameni de femei şi bărbaţi plini cu Duhul lui Dumnezeu.
Ascultaţi-mă! Dacă spuneţi că aveţi Duhul Sfânt în voi iar Dumnezeu a făcut o anumită făgăduinţă pentru timpul acesta, cum este posibil ca Duhul Sfânt pe care pretindeţi că Îl aveţi, să spună: „Păi, lucrurile acestea au fost pentru un alt timp! Noi nu credem aşa ceva…”? Aceasta dovedeşte că ceea ce aveţi voi nu este Duhul Sfânt. Omul care este umplut cu Dumnezeu, este una cu Cuvântul Său. Cu siguranţă. Este produsul unei uniri, a unirii dintre Dumnezeu şi om.
Cum este posibil ca o femeie care este căsătorită cu un bărbat, să facă lucruri pe care el nu vrea ca ea să le facă? Cum putem flirta cu lumea, cu denominaţiunile şi cu organizaţiile şi să respingem Lumina acestui ceas? Cum este posibil aşa ceva, frate şi soră? Vă întreb cu dragoste dumnezeiască şi cu tot respectul pe care-l am pentru fiecare din voi, cum este posibil să acceptăm aceste lucruri? Cum le putem asculta?
Nu-i condamnaţi pe luterani pentru că ei i-au condamnat pe catolici; nu-i condamnaţi pe metodişti pentru că şi ei i-au condamnat pe luterani. Cum este posibil să-i condamnaţi pe toţi aceştia, iar apoi să vă întoarceţi privirile de la El, măcar că vedeţi clar că bisericile voastre merg în această mişcare ecumenică şi vă conduc direct sub semnul fiarei? Oh, şi îl aveţi! Mulţi oameni sinceri vor merge direct acolo.
Voi spuneţi: „Bine, dar sunt oameni buni; sunt oameni sfinţi.” Da, aşa au fost şi preoţii din zilele Domnului. Dacă ar fi să iau doar sfinţenia sau roadele Duhului… să nu credeţi că le neglijez, pentru că eu cred fiecare Cuvânt. Mulţi vor spune: „O, eu am vorbit în limbi!” dar vorbirea în limbi nu este El. Sau: „Roadele Duhului sunt tot ce-ţi trebuie!” Oare?
Haideţi să-L judecăm câteva clipe pe Isus Hristos. (Dumnezeu să mă ierte pentru această expresie).
Să zicem că eu sunt un preot şi spun: „Tânărul acela numit Isus din Nazaret a venit în oraş. Să nu Îl credeţi pentru că noi ne bazăm numai pe roadele Duhului Sfânt.”
Uitaţi-vă la bunul vostru preot! Desigur, se trage dintr-un neam de preoţi, căci tatăl lui, bunicul lui şi toţi ceilalţi înaintaşi ai lui au fost preoţi. El şi-a sacrificat întreaga viaţă, a stat în seminar, a învăţat, a crezut şi a făcut tot ce a învăţat de la dascălii lui. Cunoaşte Scriptura de la A la Z, ba o şi scrie, prin scribi. Într-un cuvânt este un om mare.
Oh, şi când mama voastră v-a adus pe lume, cine a stat lângă voi? Bunul vostru preot. Când mama şi tatăl vostru au fost pe punctul să se despartă, cine şi-a pus braţele în jurul lor şi i-a condus la Dumnezeu? Tot acel bun preot.
Iată că marele IaHVeH cere un miel de jertfă pentru păcat, iar oamenii din oraş îşi vând singuri produsele şi nu cresc miei. Ce au făcut însă bunii noştri preoţi? Au înfiinţat o piaţă mică în care se vând miei, astfel ca oamenii să poată merge să-şi elibereze sufletul înaintea lui IaHVeH.
Dar acest individ, acest Isus, ce a făcut oare? De la care biserică vine? De care denominaţiune aparţine? Ce carnet de membru are? Oh, Îl vom da afară! Nu vom avea nici un fel de legătură cu El, pentru că ne condamnă pe fiecare dintre noi.
Şi ce mai face? S-a dus acolo unde oamenii încearcă să-şi curăţească sufletele (la biserică, cum o numim noi astăzi. Vorbesc pentru cei cu o gândire duhovnicească), le-a răsturnat mesele şi i-a scos afară pe toţi schimbătorii de bani. Mai mult, a luat nişte funii, a împletit din ele un bici şi a început să lovească în stânga şi în dreapta, numindu-i pe evlavioşii noştri preoţi: „fiii diavolului”. Acelaşi lucru l-a spus şi despre oamenii aceia cumsecade care v-au împrumutat cu bani când aţi fost în necaz. Vedeţi? Şi cine va sta lângă voi atunci când veţi muri şi va trebui să fiţi îngropaţi? Tot bunul preot. El are roadele Duhului, dar acest Isus din Nazaret ce roade ale Duhului are?”
Prieteni, voi nu puteţi judeca un om nici după vorbirea în limbi şi nici după roadele Duhului, ci ceea ce poate face aceasta este manifestarea Cuvântului lui Dumnezeu adus la lumină.
Da, Lumina o face. Omul care umblă în acea Lumină…
Isus Hristos nu se baza pe vorbirea în limbi, chiar dacă o avea. Nu se baza nici pe roadele Duhului, măcar că le poseda, ci El a crezut şi a punctat fiecare Cuvânt, astfel încât Dumnezeu a putut face viu, prin El, fiecare Cuvânt al făgăduinţei acelei zile.
Aceasta este Lumina ceasului; aceasta este dovada. Din pricina aceasta, când vedeţi un om care spune că a primit Duhul Sfânt, iar apoi neagă Cuvântul lui Dumnezeu, să ştiţi că acolo este ceva greşit. Este ceva greşit cu seminariile noastre, când îi învaţă pe oameni acea teologie ce le spală creierul; când îi învaţă lucrurile pe care le vedeţi astăzi.
Preoţii de atunci ar fi făcut acelaşi lucru ca şi cei de astăzi: s-ar fi ridicat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu şi i-ar fi condus pe oameni direct în mişcarea ecumenică. Păi, sigur că sunt greşiţi! Vă spun aceasta în Numele Domnului. Uitaţi-vă şi vedeţi dacă nu am dreptate. Lumina ceasului. Acele crezuri vechi şi reci nu pot aduce o coacere, ci este nevoie să avem o Biserică spălată în Sângele Mielului, care să devină una cu Cuvântul şi care să fie Mireasa.
Cum am spus deja, Isus a avertizat că lumina bisericii de astăzi este foarte înşelătoare, aşa că „dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24.24).
Dar, „aşa cum a fost în zilele lui Noe, când au fost salvate opt suflete, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Vedeţi? În timpul acela au fost foarte, foarte puţini. Ce făceau preoţii acelui timp? Îi duceau la junghiere, iar noi găsim acelaşi lucru şi în întunericul din prezent, când Lumina a fost arătată şi ne-a descoperit, prin cele şapte Peceţi ale Bibliei, că se va întâmpla la fel.
Dumnezeu a vorbit în ceruri şi a vorbit şi pe pământ, dar cu toate acestea bisericile vor merge direct acolo.
Cine va salva micuţa Mireasă ce ţine Cuvântul Domnului? Ce se va întâmpla cu ea? Ea nu se va rătăci faţă de Cuvântul legitimat al făgăduinţei. O, da! Eu ştiu că oamenii se mişcă atunci când aud spunându-se: „Păi, este aproape acelaşi lucru.” Nu este adevărat! Însă nu uitaţi, El a spus că aşa trebuie să se întâmple. Ei vor încerca să-i înşele chiar şi pe cei aleşi, dacă ar fi cu putinţă. Da, domnilor.
Când spun aceasta îmi amintesc de un tip, din Florida, care spunea că are un Chevrolet şi pentru că i s-a stricat, a dus maşina la reparat. A venit un mecanic care, deşi avea de toate, nu a putut s-o pornească. Era nervos şi se învârtea neputincios în jurul ei, aşa că omul care aştepta i-a zis:
„Domnule, sunt în întârziere. Nu poţi s-o repari mai repede?” „Fac tot ce pot, nu vezi?” a răspuns mecanicul, după care a plecat. După câteva momente a revenit însoţit de un domn bine îmbrăcat, care a privit motorul câteva clipe, după care i-a zis mecanicului: „De ce nu umbli acolo? Tu nu primeşti curent.”
„Nici nu m-am gândit la asta”, a răspuns mecanicul, după care a răsucit ceva şi imediat maşina a primit curent şi a pornit. Văzând aceasta, proprietarul maşinii l-a întrebat pe domnul acela: „Cine eşti?” Ştiţi cine era? Inginerul şef de la General Motors, proprietarul acelui motor.
Noi suntem într-un ceas când ne întrebăm ce se întâmplă cu trezirea noastră, unde este problema? Avem materialele, avem de toate; avem mecanica, dar unde este dinamica?
Ceea ce ne trebuie nouă este ca Isus Hristos să intre în scenă şi vă spun ceva: printre noi este Cineva (Aleluia!), numit Duhul Sfânt, care ne poate da dinamica pentru că El este Dinamica mecanicii.
Voi, penticostalii, sunteţi una din cele mai mari biserici din ţară. În fiecare an aveţi mii şi mii de noi membrii, dar unde este Duhul Sfânt? Noi L-am acceptat vorbind în limbi şi am văzut cum S-a manifestat; metodiştii L-au acceptat şi au strigat, iar luteranii L-au acceptat prin credinţă, dar aceasta nu este El. Nu, domnilor! Este vorba de Cuvânt. Cuvântul mişcă; Lumina este cea care porneşte mecanica, dându-i dinamica. Când dinamica vine la mecanică, totul intră în mişcare. Aşa este. Luaţi Cuvântul! Nu uitaţi că dacă este doar o piedică mică, un lucru cât de neînsemnat, nu va porni.
Lăsaţi deoparte orice greutate, orice ism, orice crez, astfel ca Dinamica, Duhul Sfânt, să poată curge prin Cuvânt ca să-L legitimeze; ca să dovedească că acesta este Cuvântul făgăduit pentru această zi. Atunci, micuţa Biserică a lui Dumnezeu se va ridica în picioare, ca un avion cu reacţie, şi îşi va lua zborul spre cer pentru a se întâlni cu Domnul ei. Aşa este, dar nu va merge până nu vom face acest lucru. Nu, domnilor.
Acest lucru îmi aminteşte de o altă istorioară. Un prieten de-al meu locuieşte în Carlsbad, New Mexico, unde noi am ţinut o predică. Acolo este o peşteră ce coboară aproape o milă în pământ. Foarte mulţi oameni au intrat acolo, dar eu nu m-am dus niciodată s-o văd pentru că sunt mulţumit aici. Dorinţa mea este să mă duc în sus, nu în jos.
Acest prieten s-a dus în peştera aceea împreună cu fetiţa şi băieţelul lui. Când au ajuns chiar jos, ghidul a stins lumina aşa că dintr-o dată s-a făcut atât de întuneric încât nu puteai să-ţi desluşeşti nici mâna. Micuţa fetiţă s-a speriat şi a început să strige: „Este întuneric! Oh, este întuneric!” dar fratele ei, care se afla chiar lângă ea, i-a zis: „Nu te teme, surioară, pentru că aici este un om care poate aprinde lumina.”
Aleluia! Ce va face micuţa Biserică? Nu va îngrijoraţi, căci există un Om care poate aprinde Lumina: Domnul Isus Hristos. O, da, Domnul Isus Hristos o poate face.
Acei magi bogaţi, din zilele naşterii Lui, au fost orbiţi de strălucirea Ierusalimului, când au ajuns acolo întrebând de Împăratul de curând născut; teologia acelor preoţi nu i-a putut ajuta să-L găsească, dar când s-au întors şi au plecat de acolo, Lumina vieţii veşnice li s-a arătat din nou iar ei au putut s-o urmeze.
Oamenilor de afaceri, nu priviţi la strălucirea acestor organizaţii ci ţineţi-vă de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El este singurul care vă poate conduce la Lumină.
Nu te teme, surioară, căci acolo este un Om care poate aprinde Lumina. Da, este un Hristos care poate face Cuvântul viu, exact ca atunci, legitimându-Se ca Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? Haideţi să ne ridicăm.
Dumnezeule, în dimineaţa aceasta Te rog să aprinzi Lumina şi pentru mine, pentru că cred Cuvântul; cred mecanica, dar aş vrea să îmi dai şi Dinamica, Doamne. Ridicaţi mâinile şi strigaţi către El: „Doamne, Te rog să-mi aprinzi Lumina!” Prieteni, aici este un Om care poate aprinde Lumina.
Noi suntem roşi de comunism şi mâncaţi de tot felul de lăcuste ale organizaţiilor, dar acolo este un Om care poate aprinde Lumina. Acel Om este însuşi Duhul Sfânt; este Isus Hristos proslăvit.
Doamne Isuse, atinge fiecare din aceste mâini ridicate, şi nu doar pe ele, şi coboară jos, în inimile lor şi aprinde Lumina Evangheliei, în Numele lui Isus. Amin.
– Amin –