Deschideţi la Levitic 16.12. Levitic 16 este capitolul care ne dă detaliile cu privire la Ziua Ispăşirii:
„Să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului şi doi pumni de tămâie mirositoare, pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinăuntru.”
Dacă mergeţi în Ierusalim, treceţi de zidul de Vest şi păşiţi pe platoul de dincolo de zid, veţi sta pe cel mai de preţ loc de pe pământ, pe cel mai scump loc, pe locul pentru care s-au dat cele mai multe bătălii de pe pământ, Muntele Templului din Ierusalim. Pe Muntele Templului se află „Cupola Stâncii”, aceasta sau un loc din apropiere fiind locul în care se afla Sfânta Sfintelor. Locul în care se afla Sfânta Sfintelor este cel mai contestat loc de preţ de pe pământ şi era punctul central, focarul Zilei Ispăşirii. Deci, Ziua Ispăşirii se concentra pe locul cel mai sfânt, Sfânta Sfintelor, mai exact, Ziua Ispăşirii avea loc în Sfânta Sfintelor mai mult decât în oricare alt loc.
Există un film intitulat „Indiana Jones, căutătorii arcei pierdute”, în care este vorba despre căutarea unui singur obiect, acela fiind biblic şi ebraic, care le duce pe personajele filmului de-a lungul lumii. Este vorba de Chivotul Legământului.
Astăzi, nimeni nu ştie unde se află Chivotul Legământului. Unii spun că este ascuns undeva în Etiopia, alţii spun că este ascuns sub Muntele Templului sau că a fost luat de Faraonul Shishak şi probabil topit, dar oricare ar fi adevărul, Chivotul este fără îndoială cel mai râvnit obiect de preţ de pe pământ. Dar ce este de fapt Chivotul Legământului, de ce este legat şi de ce este atât de important?
Chivotul Legământului este legat îndeosebi de Ziua Ispăşirii. El era aşezat în Sfânta Sfintelor şi putea fi văzut de ochii omeneşti numai de Ziua Ispăşirii. Rolul Chivotului era îndeplinit pe deplin cu ocazia Zilei Ispăşirii când Capacul Ispăşirii era stropit cu sângele jertfei, chiar între cei doi heruvimi de pe el. Deci, Chivotul era legat de Ziua Ispăşirii.
Astfel, avem cel mai de preţ loc de pe pământ şi cel mai de preţ obiect de pe pământ, ambele fiind în legătură cu Ziua Ispăşirii.
Ziua Ispăşirii conţine cele mai de preţ lucruri de pe pământ, din istoria omenirii: Sfânta Sfintelor şi Chivotul Legământului, ambele fiind punctul central al celei mai importante zile a Bibliei, iar astăzi ne vom concentra pe comoara Locului Sfânt.
Ziua Ispăşirii. Levitic 16 vorbeşte despre începutul slujbei marelui preot, ce trebuia să facă el în ziua aceea. Totul era prezentat foarte detaliat, iar el trebuia să procedeze întocmai. Marele preot trebuia să fie instruit şi era chiar şi testat, ca să fie siguri că atunci când va intra înăuntru cu sângele jertfei, păcatelor lor aveau să fie iertate şi că nu aveau să fie martori la un dezastru. De aceea era testat marele preot.
El mergea de mai multe ori din afară înăuntru, din curtea din afară în locul sfânt, iar mulţimea aştepta afară, ea fiind cea care alegea ţapul Azazel şi jertfa, adică ţapul care urma să fie adus jertfă. Era singurul moment din an când marele preot intra în Locul Preasfânt. Atunci, trebuia să intre prin perdeaua dinăuntru, care se afla între locul sfânt şi Sfânta Sfintelor şi să intre în locaşul cel mai dinăuntru, acolo unde nu putea intra nimeni, în locul care nu putea fi văzut de nimeni altcineva niciodată în viaţă. Locul Preasfânt putea fi văzut de un singur om şi o singură dată pe an şi numai cu fumul tămâii care era aproape ca un nor de fum.
În al doilea Templu, evreii nici măcar nu au mai avut Chivotul, iar sângele era stropit pe stâncă.
Am pe calculatorul meu o aplicaţie care cuprinde un tur virtual al Muntelui Templului. Se poate intra înăuntru şi te poţi plimba prin curţile Templului. Astfel, poţi intra în prima curte a Templului prin frumoasa poartă Nikanor, apoi, prin uşile de aur poţi merge în curtea dinăuntru unde se află altarul şi ajungi la Perdeaua dinăuntru care separă Locul sfânt de Sfânta Sfintelor. În turul virtual se poate vedea, de asemenea, Menora (sfeşnicul cu şapte braţe), locul în care erau aşezaţi mieii, acestea fiind în partea stângă, în partea dreaptă se poate vedea masa pentru punerea înainte, iar în faţă este altarul de tămâiere. Apoi este marea Perdea dinăuntru, care era uriaşă şi avea pe ea heruvimii. În acest tur virtual, poţi intra şi în Sfânta Sfintelor, iar acolo poţi vedea Chivotul Legământului în care era pus vasul cu mană, toiagul lui Aaron şi tablele Legii.
Sfânta Sfintelor este locul în care suntem numai noi şi Dumnezeu. Chiar dacă este doar ceva virtual, există ceva minunat în legătură cu aceasta. Acolo este cel mai scump, cel mai de preţ loc de pe pământ, locul în care se află cel mai scump, cel mai de preţ şi mai râvnit obiect din istorie: Chivotul Legământului, iar Ziua Ispăşirii conţine toate aceste comori inestimabile.
Dar cea mai mare comoară a Sfintei Sfintelor, a Zilei Ispăşirii, nu este Chivotul şi nici Sfânta Sfintelor, ci este El, prezenţa Lui, Slava Shekinah.
Închipuiţi-vă că sunteţi alături de marele preot în ziua aceea, sau imaginaţi-vă că sunteţi marele preot şi că porniţi din afară, din prezenţa mulţimii, alături de preoţii care vă asistă cu jertfe, dar când intraţi înăuntru, nu mai există nimic decât Sfânta Sfintelor.
Sfânta Sfintelor nu era un loc mare, spaţios. Cea mai sfântă zi a Bibliei avea loc în taină, nimeni nu vedea ce se petrecea acolo. Cel mai important moment, de care depindea salvarea întregii naţiuni, nu era văzut de nimeni, ci se întâmpla cu un singur om, în taină; era doar Dumnezeu şi el, marele preot. Nu era nimic de văzut şi nimic de dovedit.
De fapt, nici măcar marele preot nu putea intra acolo oricum, ci trebuia să se îmbrace în in alb şi să intre desculţ. (Levitic 16).
În Sfânta Sfintelor era loc numai pentru două persoane: pentru om şi Dumnezeu. Acolo nu era loc pentru afaceri, pentru posesiuni, telefoane sau tablete, televiziune sau altceva, ci era doar omul şi Dumnezeu. Despre aceasta ne vorbeşte Ziua Ispăşirii, singura zi sfântă în care avea loc cel mai important lucru, care nu era văzut însă de nimeni altcineva, decât de un singur om şi de Dumnezeu.
Mesajul este numai despre El, Centrul tuturor lucrurilor, dar problema este că sunt o mulţime de lucruri în care avem tendinţa să intrăm, deşi suntem creştini: lucruri de învăţătură, unele dintre ele neavând nimic a face cu Cuvântul sau cu Dumnezeu. Adevărul este că înainte de a-L avea pe Dumnezeu, noi aveam toate acele lucruri ale lumii, iar când ne întoarcem la Dumnezeu, vrăjmaşul încearcă să folosească toate acele lucruri vechi ca să ne atragă, să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Foloseşte chiar şi Numele şi Cuvântul Său pentru a face aceasta.
Aşa a făcut când L-a ispitit pe Mesia: S-a dus la El cu Cuvântul lui Dumnezeu şi I-a spus: „Este scris…”, iar astăzi procedează la fel. Astfel, voi puteţi folosi exemple biblice sau chiar Cuvântul, dar dacă nu este spre slava lui Dumnezeu, nu contează. Când ne întoarcem la Domnul, noi suntem prinşi în Domnul, dar pe măsură ce mergem mai departe, în natura umană este tendinţa de a se îndepărta de Dumnezeu. Însă ori ne obişnuim cu El şi Îl urmăm în toate, ori privim din nou spre lucrurile vechi şi Îl părăsim. Când am fost salvaţi, cu ani în urmă, totul era nou şi proaspăt, pentru că şi în lume totul este proaspăt la început, dar apoi se învecheşte, devine vechi. Dumnezeu este Singurul care nu este aşa, dar oamenii caută tot timpul lucruri noi şi doctrine noi.
Îmi amintesc de cineva pe care l-am cunoscut în Domnul şi care a intrat într-o doctrină. Nu vreau să vorbesc despre doctrina aceea, ci doar să vă spun că după ce a ajuns adeptul ei, vorbea ca şi cum ar fi fost salvat. Aşa să fie?
Eu l-am întrebat: „De ce nu ţi-a fost destul faptul că înainte ai avut Biblia, L-ai avut pe Isus?” Vorbea ca şi cum aceasta n-ar fi destul şi mi-a dat un morman de cărţi zicând: „Trebuie să le citeşti neapărat.”
„O clipă!”, i-am răspuns eu, „Dacă învăţătura ta ar fi biblică, n-ai avea nevoie de toate aceste cărţi ca s-o dovedeşti. Dacă este biblică, ai Biblia. Nu vreau să spun că Dumnezeu nu ar putea folosi cărţile, dar dacă ai nevoie de toate aceste cărţi pentru a demonstra ceva, ai o problemă.”
Noi avem tendinţa de a părăsi dragostea dintâi şi de a merge spre alte lucruri: de la El la diferite mişcări; de la El la succes; de la El la bani; de la El la confort; de la El la lucruri doctrinare, etc. Aceasta este natura umană, dar noi trebuie să fim conştienţi că toate aceste lucruri ne depărtează de dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu.
Aş vrea să observaţi ceva în legătură cu Marta şi Maria. Marta alerga în toate părţile pentru Domnul, dar El nu i-a cerut niciodată aceasta, în timp ce Maria stătea pur şi simplu la picioarele Lui. Acesta este motivul pentru care El i-a spus: „Marta, Marta, eşti atât de îngrijorată pentru atât de multe lucruri, eşti prinsă în atât de multe lucruri, deşi este nevoie doar de câteva!”, apoi a zis: „Este nevoie de un singur lucru.” Astfel, El a mers de la multe lucruri, la câteva, iar apoi la unul singur.
Aceasta era valabil şi cu Templul. În Templu se întâmplau o mulţime de lucruri – se aduceau jertfele şi alte lucruri -, dar pe măsură ce te apropiai de Locul Preasfânt, totul se simplifica. Dacă am fi deschis uşile de aur ale Templului şi am fi intrat în Locul Sfânt, vedeam că acolo existau doar câteva obiecte, dar dacă am fi mers mai adânc, în Sfânta Sfintelor, acolo exista un singur obiect.
În Zaharia 14.9 ni se spun următoarele cuvinte cu privire la Împărăţie: „În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume.”
Unul dintre aspectele pe care aş dori să-l arăt aici este că pentru a ajunge la Sfânta Sfintelor, trebuia să mergi de la multe lucruri la unul singur. În viaţă, noi ne putem ocupa de un milion de lucruri, dar inima noastră trebuie să se ocupe de unul singur: de Dumnezeu şi dragostea Sa. Toate celelalte lucruri trebuie să curgă de la aceasta, aşa că noi mergem de la mai multe lucruri, la unul singur. Dumnezeu a spus că „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni…” (Matei 6.24). Gândiţi-vă la aceasta! „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni…” Astfel, dacă doriţi să fiţi întregiţi, să fiţi una, trebuie să slujiţi la un singur Stăpân. De ce? Pentru că dacă slujiţi la doi stăpâni, nu veţi putea fi întregiţi, nu veţi putea fi una, ci veţi fi împărţiţi.
Există atât de multe vagoane goale în care ne putem urca; există atât de multe vagoane creştine goale în care ne putem urca; există atât de multe vagoane mesianice goale în care ne putem urca; există atât de multe grupări care spun: „Lucrul acesta este sfânt, iar acesta nu este sfânt”, dar toate sunt numai nişte vagoane goale. Există biserici care nu au nici un fel de muzică deoarece cred că muzica este păcătoasă; apoi, sunt grupări care au muzică, dar numai la orgă. Aceştia spun că dacă nu este cântată la orgă este păcătoasă sau dacă nu are percuţie este păcătoasă, dar nicăieri în Biblie nu veţi găsi aşa ceva, ci toate aceste învăţături şi păreri se nasc din dorinţa oamenilor de a se urca undeva, în loc să vină la Dumnezeu.
De curând, am primit nişte buletine informative de la nişte oameni care sunt în astfel de vagoane goale, şi care nu fac nimic altceva decât să sfâşie alte grupări. Uneori, lucrurile pe care le spun sunt în ordine, dar de multe ori intră în lucruri care îi sfâşie pe alţii.
Aveţi grijă cu vagoanele goale pentru că direcţia lor nu este spre Sfânta Sfintelor de vreme ce nu se potrivesc acolo! Există o mulţime de astfel de grupări, dar am să vă dau doar un exemplu.
Avem gruparea King James. Versiunea King James este o traducere bună a Bibliei, din anul 1611.
Cum am spus, există gruparea „Numai King James”.
Îmi amintesc că am fost vizitat de cineva care mi-a spus:
„Sunt de la gruparea „Numai King James.”
Eu nu folosesc traducerea King James, aşa că i-am răspuns:
„Eu studiez textele biblice în ebraica originală şi în greacă, iar traducerea King James este în limba engleză.”
„Versiunea King James este mult mai precisă decât scrierile în ebraica originală.”
Vă daţi seama? Chiar aşa mi-a spus. Aceasta este ca şi cum cineva ar fi spus: „Soarele desenat de mine este mai perfect decât soarele însuşi!”
Altădată, a venit cineva care încerca să-mi expună o mulţime de învăţături doctrinare, dar eu i-am spus:
„Rămâi la lucrurile simple, întoarce-te la Isus!”
„Nu poţi spune aşa ceva!” mi-a răspuns el supărat, dar eu am repetat:
„Întoarce-te la Isus, la dragostea lui Dumnezeu! Îndreaptă-ţi privirea spre El!”
Orice lucru poate deveni un idol, chiar dacă este bun sau adevărat, ceea ce înseamnă că totul depinde de felul cum privim lucrurile, cum punem problema. Noi ne bucurăm în bogăţia harului şi în frumuseţea lui Dumnezeu, în minunăţia prezenţei Lui, aşa cum vom face şi astăzi, dar sunt oameni care vor spune: „Aceasta este ceva evreiesc!” Nu este adevărat! Este doar o cale de a-L slăvi pe Dumnezeu.
Unii oameni pătrund foarte adânc în Tora şi vorbesc despre alţi credincioşi, dar dacă citeşti părerile lor, de-abia dacă găseşti în ele ceva despre Cuvântul lui Dumnezeu sau despre Isus. Tora a fost dată pentru a ne conduce la Mesia şi sunt lucruri pe care le puteţi face dacă sunt în linie cu Biblia, cu Noul Legământ, dar nu trebuie să le scoateţi în relief, ci folosiţi totul pentru Dumnezeu, pentru slava Sa, deoarece totul este despre El. Tora a fost numai un ghid care ne-a condus la Mesia, dar de îndată ce am ajuns la El, nu ne mai concentrăm atenţia asupra ghidului, ci pe Mesia. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ghid, dar nu ne mai concentrăm asupra lui. Nu mă voi mai întoarce la ghid, ci Îl voi urma pe Mesia. Desigur, voi sunteţi liberi să faceţi ce doriţi, dar noi trebuie să rămânem concentraţi pe Dumnezeu, El trebuie să fie punctul nostru central.
Darurile Duhului sunt de la Dumnezeu. Există oameni care spun că darurile nu sunt pentru ziua de astăzi, însă o asemenea învăţătură nu este biblică. Dar dacă vă concentraţi numai asupra lor, dacă puneţi accent numai pe manifestarea lor şi spuneţi: „Trebuie să faceţi aceasta sau aceasta pentru că altfel…”, atunci sunteţi deja afară din Cuvânt. Nu vă interesează ce faceţi voi, dar vă uitaţi la alţii şi îi judecaţi spunând: „Săriţi în sus şi-n jos! Vorbiţi în limbi!” Unele lucruri sunt biblice, dar altele nu se găsesc în Biblie şi cu toate acestea le practicaţi. Însă nu aceasta este problema, fiindcă există credinţă şi binecuvântare.
Unii oameni se concentrează pe anumite lucruri, de exemplu, pe puterea lui Dumnezeu de a face anumite lucruri. Există adevăr în aceasta, pentru că Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze, iar noi trebuie să ne rugăm cu credinţă, să avem credinţă în El, dar nu despre aceasta este vorba, ci despre Dumnezeu. Deci, nu este vorba despre ce putem face noi, ci despre Dumnezeu. Când spun aceasta, mă gândesc la faptul că sunt o mulţime de lucruri şi probleme în care puteţi fi prinşi şi care vă distrag atenţia de la El.
Dacă sunteţi prinşi de o problemă pe care o aveţi cu cineva, sunteţi deja pe alături. Dumnezeu nu vrea să fiţi prinşi de problemele voastre, desigur, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să rezolvaţi problemele pe care le aveţi, dar nu trebuie să fiţi prinşi de ele, distraşi de ele. Dacă sunteţi prinşi de drepturile pe care le aveţi şi de doleanţe, sunteţi deja înafară. Dacă vă lamentaţi, sunteţi înafară, sunteţi împotriva Evangheliei deoarece Evanghelia spune că voi nu aveţi nici un drept. Dumnezeu v-a binecuvântat deşi nu aţi meritat aceasta, deci nu aveţi de ce să vă lamentaţi.
Voi spuneţi: „Nu mi-au recunoscut meritele!” Cui îi pasă de recunoaşterea meritelor voastre? Nici măcar nu este vorba despre aceasta, ci despre faptul că voi trebuie să recunoaşteţi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru voi.
Voi trebuie să încetaţi să mai spuneţi: „Unde este Dumnezeu în toate acestea? Este El într-adevăr?” Puteţi avea toate motivele doctrinare, teologice, ale slujbei voastre, etc., fiindcă toate acestea nu înseamnă nimic dacă punctul vostru central nu este El.
Trebuie să încetaţi să mai spuneţi: „Este Domnul aici? Se concentrează aceasta pe Domnul? Este cu adevărat despre El?”
Înapoi la Sfânta Sfintelor! Dacă sunteţi prinşi în păcatul altora, sunteţi înafară! Biblia spune că în unele situaţii trebuie să spuneţi: „Acesta este slujitorul Domnului. Să-L lăsăm pe Domnul să lucreze cu el.”
Dacă cineva are probleme, dragostea vă va spune să-l ajutaţi, nu să staţi deoparte şi să-l judecaţi fiindcă, dacă faceţi aceasta, sunteţi deja pe lângă. Dacă sunteţi acri sau amari, sunteţi pe lângă. Şi mai este o cale prin care vă puteţi îndepărta de Sfânta Sfintelor: prin faptul că sunteţi prea ocupaţi. Chiar dacă sunteţi ocupaţi cu lucruri bune, se poate sfârşi prin a fi o ocupaţie rea. Voi sunteţi ocupaţi cu munca, cu cariera voastră, acasă, sunteţi ocupaţi cu o mulţime de lucruri, dar toate acestea trebuie să fie după Dumnezeu.
Noi trebuie să fim ocupaţi cu lucrarea Domnului şi să-L slujim cu bunătate, dar nu într-un fel în care să fie scos afară.
Ţineţi minte că nu scrie nicăieri că Maria şi Iosif L-au pierdut pe Isus în Nazaret, În Galilea sau în Betleem, ci L-au pierdut în oraşul sfânt, în Ierusalim. Acest lucru este foarte adânc. Ei nu L-au pierdut într-o zi obişnuită, ci L-au pierdut într-o zi sfântă şi într-un loc sfânt. Ce ne spune aceasta? Chiar şi cei care Îl iubesc pe Domnul, pot să-L piardă dacă nu sunt atenţi în lucrurile lui Dumnezeu. Uneori, lucrurile lui Dumnezeu pot fi cea mai mare ispită pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că voi nu puteţi fi ispitiţi de lucrurile fireşti. Ei L-au pierdut pe Isus în mulţime, iar noi Îl pierdem pe Dumnezeu în mulţimea lucrurilor, într-o viaţă aglomerată. Voi puteţi fi chemaţi să faceţi multe lucruri pentru Dumnezeu, puteţi fi foarte ocupaţi cu lucrarea Lui, ceea ce este bine, dar trebuie să fie şi inima voastră cu El.
Iudaismul nu se concentrează pe Moise, deşi Moise are o parte foarte mare în Lege; islamul nu se concentrează pe Mahomed, deşi are o parte mare în el, şi budismul nu se concentrează pe Buda, dar creştinismul este despre Hristos. Credinţa creştină este despre Mesia. Creştinismul este despre învăţătura lui Mesia, şi despre Mesia, ceea ce face îl diferit de toate celelalte religii. Totul este despre El. Este chiar mai mult decât despre El, este chiar El.
Voi puteţi păşi în lucruri care vorbesc despre El, acesta fiind Locul Sfânt, dar Locul Preasfânt nu este despre El, ci este chiar El. Locul Preasfânt nu este despre Isus, ci este Isus.
Ilie a stat de partea lui Dumnezeu şi a făcut toate acele lucruri în Numele Lui, iar după marea confruntare de pe Muntele Carmel, s-a dus pe Muntele Sinai, înapoi la Dumnezeu. El a fost chemat pentru lucruri măreţe, puternice, aşa că a pus capăt secetei, a chemat foc din ceruri, a fost omul acelui ceas. El s-a dus şi L-a aşteptat pe Domnul: s-au întâmplat lucruri mari şi a fost o manifestare puternică, dar Domnul nu a fost în acele lucruri. El nu a fost nici în vânt şi nici în cutremur, ci a fost în micuţul susur blând. Acolo a fost; era Ilie şi Dumnezeu.
Noi suntem chemaţi pentru lucruri mari, iar Dumnezeu le face deja şi, pentru că suntem chemaţi la aceasta, asemenea lui Ilie, trebuie să veghem asupra unităţii noastre cu Dumnezeu, a intimităţii noastre cu Dumnezeu.
Când a fost pe munte, Moise a zis: „Lasă-mă să Te văd, Doamne, vreau să văd chipul Tău. Cunosc toate celelalte lucruri, Legea Ta, dar doresc să văd chipul Tău.”
Pavel a spus: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” (1Corinteni 2.2). Cu alte cuvinte: „Nu v-am predicat ce s-a întâmplat înainte de călătorie, în timpul ei sau după ea, nu v-am predicat să vorbiţi în limbi sau nu, nu v-am predicat un milion de lucruri despre cum să faceţi una sau alta, ci v-am predicat doar despre Mesia şi despre El răstignit.”
Aceasta este tot. Şi dacă acest lucru a fost suficient pentru Pavel, este suficient şi pentru mine. Desigur, există o mulţime de probleme, dar noi trebuie să le lăsăm pe toate la locul lor.
Richard Wormbrant, un evreu care a fost închis pentru credinţa sa în timpul comunismului, a povestit cum comuniştii au încercat să-i spele creierul, iar pentru aceasta i-au pus droguri în mâncare. El a încercat să memoreze versetele din Scriptură şi să le păstreze în minte deoarece în închisoare nu avea Biblie, dar după ce a fost drogat, a început să uite. În cele din urmă, şi-a mai amintit un singur text şi anume, rugăciunea Domnului:
„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6.9-13). Dar cu trecerea timpului, nu şi-a mai putut aminti rugăciunea Domnului, ci doar: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, apoi şi-a amintit doar: „Tatăl nostru”, iar în cele din urmă nici măcar nu s-a mai putut gândi la cuvinte. Spunea, că deşi se panica din pricina uitării, în momentul acela a mai rămas doar el şi Dumnezeu. Doar el şi Dumnezeu, nimic altceva decât Sfânta Sfintelor, prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce este dincolo de cuvinte.
Pavel a spus că tot ce a încercat să facă în toată viaţa lui, singurul lui scop a fost să-L cunoască pe El. Întotdeauna când citesc aceste cuvinte spuse de Pavel, rămân uimit pentru că dacă a fost cineva care L-a cunoscut pe Dumnezeu, acela a fost Pavel. El a scris cele mai multe cărţi din Biblie şi ne-a învăţat credinţa Nou Testamentară, aceasta fiind ceea ce a primit de la Dumnezeu, pentru că a fost vasul cheie al lucrării Domnului, dar cu toate acestea a spus că voia să-L cunoască pe El. Şi dacă Pavel a putut spune că voia să-L cunoască pe Domnul, înseamnă că şi noi trebuie să spunem acelaşi lucru. Mai mult, dacă Pavel a spus aceasta, înseamnă că noi nu-L cunoaştem nici măcar pe jumătate, fiindcă există mult mai mult.
Noi avem o problemă foarte mare dacă ne gândim: „Am fost salvat, am învăţătura, mi-am notat totul, aşa că de acum voi face tot ce doresc.” Adevărul este că noi nu-L cunoaştem nici măcar pe jumătate pe Dumnezeu. Nu cunoaştem nici măcar jumătate din degetul lui mare. Ştiţi de ce vom avea la dispoziţie o veşnicie întreagă cu El? Pentru că de aceasta avem nevoie ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu.
Concentraţi-vă pe a-L cunoaşte pe El, fiindcă nu veţi ajunge niciodată la sfârşit. Dacă aveţi această comoară fără sfârşit, dar vă îndepărtaţi de ea făcând tot felul de lucruri care nu vă sunt de nici un folos, vă veţi trezi că o pierdeţi.
Pavel a spus: „Căci, pentru mine, a trăi este Mesia…” (Filipeni 1.21). El nu a spus: „…este să vorbesc despre Mesia”, ci a spus clar: „este Mesia.” Cu alte cuvinte, el a spus: „Pentru mine a trăi, viaţa mea, este Mesia.” Aceasta este foarte adânc.
Ziua Ispăşirii, cea mai sfântă zi a anului are loc în taină, iar aceasta ne spune că cele mai importante clipe din viaţa voastră au loc în taină. Cele mai importante momente, cele care vă schimbă viaţa, au loc în taină între voi şi Dumnezeu, iar dacă nu aveţi aceste clipe tainice cu El, pierdeţi cel mai important lucru din viaţa voastră.
Îmi amintesc că atunci când am început să conduc biserica „Beth Israel”, am avut o deschidere oficială la care au participat treizeci sau treizeci şi cinci de persoane, şi chiar de la început, am fost călăuzit să aduc un mesaj prin care să aşez temelia a ceea ce aveam să fim. În seara aceea a fost viscol, dar cu toate acestea, oamenii au venit. Nu aveam nimic, o staţie audio sau ceva, aşa că le-am spus că dacă vor, putem amâna totul pentru altădată, dar ei au spus că vor să asculte mesajul. În vremea aceea nu aveam prea multe, dar iată că eram văduviţi chiar şi de ceea ce aveam. Aşa se face că mesajul adus a fost că indiferent ce se întâmplă sau prin care ne trece Dumnezeu, noi avem un singur lucru: pe Dumnezeu şi pe Mesia, şi pe El răstignit. Toate celelalte lucruri sunt doar decorul.
Noi Îl avem pe Dumnezeu, pe Mesia şi pe El răstignit dezbrăcat pe cruce, iar dacă avem aceasta, nu mai avem nevoie de nimic altceva; aceasta ne este de-ajuns. Mai mult, sunt sigur că dacă păstrăm aceasta în sufletele noastre, Dumnezeu ne va binecuvânta cu alte lucruri, şi a făcut-o deja. Dar chiar şi atunci când avem aceste binecuvântări, trebuie să-L păstrăm pe El pe primul loc. Acest lucru este primordial şi suficient pentru noi. Indiferent ce se întâmplă, Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pe primul loc, iar dacă Îi acordăm prioritate în vieţile noastre, El va continua să ne binecuvânteze. Să nu vă concentraţi niciodată atenţia pe binecuvântări, ci doar pe Dumnezeu, iar El vă va binecuvânta.
Pavel a spus: „Chiar dacă astăzi o am, iar mâine nu o mai am, este în ordine, Doamne, pentru că Te am pe Tine.”
În urmă cu câteva zile am vorbit la o Universitate despre evenimentele de la 11 septembrie, iar după ce am terminat, am mers la aeroport, dar zborul meu a fost anulat şi compania m-a reprogramat pentru un zbor pentru care trebuia să plec de la hotel la ora patru dimineaţa. Am făcut aceasta şi am fost dus la aeroport de un taximetrist care se numea Nazir. Avea un accent estic, iar când l-am întrebat de unde era, pentru că-mi plăcea accentul lui, a spus că vine din Iran. Era dintr-o familie de musulmani. Am început să vorbim şi mi-a spus că atunci când era tânăr, a văzut o carte cu o cruce pe ea şi, pentru că i-a plăcut cum arăta, a dus-o acasă, dar când a văzut-o, tatăl lui l-a întrebat furios:
Ce faci cu cartea aceea?”
„Îmi place cum arată”, a răspuns el, dar tatăl lui i-a zis: „Să n-o deschizi niciodată pentru că este cartea diavolului, iar dacă o vei deschide, îţi va distruge familia!”
Spunea că a ţinut-o închisă şi că a legat-o chiar şi cu un elastic pentru a se asigura că rămâne închisă, iar în cele din urmă, i-a dat-o unui prieten căruia i-a spus:
„Să nu o deschizi niciodată pentru că îţi va distruge familia!”
Mai târziu, guvernul iranian a devenit opresiv, aşa că el, soţia şi copiii lui au încercat să plece din Iran. Pentru aceasta, s-au dus la Agenţia de emigrări pentru a obţine actele necesare, iar în cele din urmă, soţia şi copiii lui au primit aprobarea de a pleca, dar cererea lui a fost respinsă. Când s-au întors acasă cu autobuzul, după ce cererea lui a fost respinsă, era foarte descurajat „Dar”, a spus el, „am văzut cum s-a deschis uşa autobuzului şi s-a urcat un Bărbat îmbrăcat în alb. Avea o haină lungă şi barbă, dar nu aveam nici o idee Cine este. A venit la mine şi mi-a întins o foaie de hârtie, dar când m-am uitat să văd ce scria pe ea, nu mai era nici foaia de hârtie şi nici Bărbatul.”
I-a spus soţiei ce s-a întâmplat, dar ea i-a răspuns că nu a văzut pe nimeni. Nu avea nici o idee referitor la ceea ce văzuse pentru că era musulman. Soţia şi copiii lui au plecat în Turcia, iar el a continuat să încerce să plece din Iran. Spunea că la un moment dat a întâlnit un oficial care îl simpatiza, iar în cele din urmă, printr-o minune, a reuşit să primească actele şi a plecat şi el. Şi-a sunat soţia, care era în Turcia, şi i-a povestit că a primit actele şi că totul era o minune. Atunci, soţia sa musulmană a început să plângă şi i-a povestit că în seara aceea a pornit televizorul şi a văzut un film despre un Om deosebit, iar când L-a văzut a ştiut imediat că era Omul pe care Îl văzuse el în autobuz.
„Bărbatul pe care-L vedeam la televizor era Bărbatul pe care mi L-ai descris tu”, i-a spus ea. „El vindeca bolnavii şi dădea vedere orbilor.”
Bărbatul acela era Isus. Femeia i-a spus că atunci s-a rugat şi a spus: „Dacă Tu îi poţi face pe orbi să vadă, pe ologi să umble şi pe morţi să învie, înseamnă că poţi să-l scoţi şi pe soţul meu afară din Iran.”
După ce s-a rugat, a adormit şi a avut un vis în care s-a văzut umblând prin întuneric, iar El i-a spus: „Trebuie să părăseşti calea întunericului şi să vii la Viaţă. Vino cu Mine în Lumină!” Şi în timp ce păşea alături de El, în Lumină, a sunat telefonul, iar când a răspuns, la capătul celălalt al firului era soţul ei.
Dumnezeu a răspuns la rugăciunile lor şi familia musulmană a fost reunită. După un timp au plecat în America, iar acum Îl urmează pe El. Aceasta a fost povestea taximetristului iranian care m-a dus la aeroport.
Eu am avut ocazia să aud şi alte întâmplări, cum Dumnezeu li Se descoperă în mod miraculos musulmanilor.
Aşa s-a întâmplat şi cu taximetristul de care v-am povestit. El nici măcar nu ştia Cine era Mesia, dar El a lucrat minunat în viaţa sa, şi pot spune că la fel se întâmplă şi cu voi, care nu aţi fost crescuţi în case creştine. Încă înainte ca să fiţi salvaţi, El S-a implicat în viaţa voastră şi a făcut o mulţime de lucruri minunate, deşi la vremea aceea nu realizaţi că este El. Dar într-o zi, vălul a fost ridicat, iar atunci aţi realizat că este El, Mesia, Dumnezeul vieţii voastre.
Dacă facem bine, tot ce facem este legat de El, Îi facem bine Lui, dar dacă vă purtaţi rău cu cineva, vă purtaţi rău cu Mesia, pentru că El spune în Cuvântul Său:
„Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” Şi:
„Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40,45).
Astfel, atunci când a păcătuit cu Bat Şeba şi a fost mustrat de prorocul Natan, David a spus:
„Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…” (Psalmul 51.4).
În cele din urmă, când perdeaua este dată la o parte, veţi rămâne numai voi şi El; totul este numai despre voi şi El. Ziua Ispăşirii este cea mai sfântă zi din calendar. Ea se deosebeşte de toate celelalte zile pentru că este în legătură cu fiecare om şi Dumnezeu.
Aşadar, voi aveţi o comoară care este mai de preţ decât Chivotul. Cine ştie cât ar valora Chivotul dacă ar fi găsit? Milioane de dolari sau poate chiar trilioane. Eu nu ştiu, dar pot spune că ceea ce aveţi voi cu Dumnezeu valorează mult mai mult decât acesta. Voi sunteţi mai bogaţi decât cel mai bogat om din lume, deoarece, cel mai măreţ lucru pe care-l putem face în viaţa noastră este să-L cunoaştem pe El, să ne apropiem mai mult de El, să-L apucăm pe El, să cunoaştem dragostea Lui. Pavel a spus că a-L cunoaşte pe El, Cel nevăzut, depăşeşte orice cunoaştere pentru că suntem umpluţi cu cunoştinţa Lui.
Cel mai sfânt moment din viaţa voastră este atunci când sunteţi numai voi şi El, cel mai sfânt loc este întâlnirea voastră cu El şi momentul hotărâtor al vieţii voastre este atunci când sunteţi doar voi şi El.
Tabloul călătoriei marelui preot care mergea din curtea dinafară în Sfânta Sfintelor este tabloul vieţii noastre: noi pornim de la lucrurile din afară şi ne croim drum înăuntru până ajungem la lucrurile din interior. Începem prin a ne concentra pe tot felul de lucruri din jurul nostru, dar sfârşim prin a ne concentra numai pe El.
Aşa ar trebui să fie viaţa voastră. Marele preot mergea departe de umbre şi de imitaţii pentru a ajunge în prezenţa Realităţii, a Slavei Shekinah din Locul Preasfânt. Acolo este numai tu şi El şi nu te mai interesează nimic altceva; nu mai există nimic altceva decât El şi tu, iar când se întâmplă aceasta, ai Cheia.
Cântarea Cântărilor a lui Solomon este un tablou minunat al lui Dumnezeu şi al vostru, iar Mireasa Îl caută, se uită pretutindeni după El.
„Sufletul meu tânjeşte după El. L-aţi văzut pe El, pe Iubitul meu?”
La un moment dat, El, Mirele îi spune Miresei Sale: „O, porumbiţa Mea! Lasă-Mă să-ţi văd chipul într-un loc tainic, în crăpăturile stâncilor. Lasă-Mă să-ţi aud glasul pentru că glasul tău este dulce şi faţa, plăcută.”
„Într-un loc tainic” Aceasta ne spune că Dumnezeu ne întâlneşte numai într-un loc tainic, în inima noastră, acolo unde suntem numai noi şi El.
În Cântarea Cântărilor scrie că El este Cel care spune:
„Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus…
…Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!” (Cântarea Cântărilor 2.10-11,13).
Ceea ce ne spune Ziua Ispăşirii, în cele din urmă, este că la final rămâne un singur lucru: indiferent ce au spus oamenii despre voi, dacă v-au vorbit de bine sau v-au batjocorit, ceea ce contează este El şi voi faţă în faţă. Aceasta este tot! Tot ce aţi făcut voi va fi un dar pentru El, iar ceea ce a făcut El va fi un dar pentru voi. Într-o zi, perdeaua va fi dată la o parte, iar atunci veţi rămâne doar voi şi El pentru veşnicie. Perdeaua va fi dată la o parte atât pentru cei salvaţi, cât şi pentru cei ce nu sunt salvaţi.
Când se va sfârşi viaţa voastră, va fi numai aceasta, nu veţi fi voi, doctrina şi El; nu veţi fi voi, mişcarea (săritul, alergatul, strigatul, dansatul, etc.) şi El; nu voi, realizările voastre şi El; nu voi, ceea ce vi s-a făcut vouă şi El. Nu! Nu va fi nimic din toate acestea, ci veţi fi doar voi şi El.
Ceea ce vreau să spun este că acesta va fi finalul, de aceea ar fi bine să începeţi chiar acum să mergeţi corect. Cheia pentru a trăi veşnic este numai voi, fiecare în parte, şi El, şi aceasta chiar de acum.
Noi vom face într-adevăr lucruri mari şi minunate, dar numai dacă vom fi cu El, dacă-L vom păstra în inimile noastre pe El şi numai pe El. Daţi afară tot ceea ce este lumesc şi firesc, orice dezbinare, barieră, văl, orice vină, tot ce vă ţine departe de Dumnezeu şi întoarceţi-vă la dragostea dintâi. Fiţi simpli şi smeriţi, priviţi doar dincolo de perdea, în Sfânta Sfintelor, şi faceţi totul pentru Preaiubitul vostru. Primiţi cu bucurie tot ce vă dă El, iar dacă vă închinaţi înaintea Lui când sunteţi aici, faceţi-o cu atât mai mult atunci când sunteţi acasă. Dacă-L lăudaţi aici, lăudaţi-L şi mai mult în locul vostru tainic de întâlnire cu El, în inima voastră. Dacă-L slujiţi aici, faceţi-o cu atât mai mult în fiecare zi a vieţii voastre.
Ziua Ispăşirii este o preumbrire a Apocalipsei. Ştiţi ce înseamnă „Apocalipsa”? „Îndepărtarea perdelei, a vălului”. De aici avem şi Cuvântul „descoperire, a descoperi”, adică „a îndepărta vălul”. Ştiţi că în ceremonia nunţii ebraice există un moment când mirele trebuie să îndepărteze vălul miresei? Despre aceasta este vorba.
Dacă ne gândim la Apocalipsa, ea este în legătură cu întoarcerea la El; vălul va fi îndepărtat, iar noi vom sta faţă în faţă; dar noi şi El ne putem vedea faţă în faţă şi în Duhul.
Despre ce ne mai vorbeşte Ziua Ispăşirii? Despre a fi una cu El. Ce se va întâmpla la sfârşit? Noi vom fi una cu Dumnezeu. Mireasa îşi va da vălul la o parte şi Dumnezeu o va primi. Ce va mai conta când totul va fi îndepărtat? Faceţi acum, din ceea ce va conta atunci, punctul central al vieţii voastre, ţinta tuturor căutărilor voastre pentru că este scris:
„Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42.1).
Adâncul cheamă adâncul!
„Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.” (Psalmul 27.4).
„Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte…” (Psalmul 84.10).
Noi vom trece dincolo şi la fel tot ce avem în vieţile noastre, de aceea El ne cheamă şi ne zice:
„Veniţi, veniţi! Veniţi în prezenţa Mea! Întoarceţi-vă la dragostea dintâi! Lăsaţi la o parte problemele voastre şi tot ce vă abate de la Mine, fiindcă vreau să vă aud glasul în locul tainic. Amintiţi-vă că tot ce va conta acolo va fi El şi numai El.”
El este Comoara voastră din Sfânta Sfintelor. Amin.