SUIE-TE AICI !

Să citim din Apocalipsa 4.1-2:

 

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.”

 

Aş vrea să iau de aici titlul pentru predica mea de astăzi, iar acesta este „Suie-te aici!” (În limba engleză, titlul acesta a fost tradus; „Vino mai sus!”).

Acesta este textul despre care fratele Branham a spus că este textul pentru răpirea Bisericii. Este uimitor că el a mers la acest text şi a vorbit despre Apocalipsa 4, ca fiind textul în care Biserica merge sus, dar fiţi atenţi cum este luată ea sus aici.

Ţineţi minte că noi am vorbit despre partea naturală sau firească şi partea duhovnicească, iar dacă nu înţelegem aceste două părţi, nu vom putea înţelege toată Cartea Apocalipsei pentru că vom plasa greşit aceste versete. Vom spune: „Aceasta va avea loc mai târziu, iar aceea mai încolo!”, uitând sau scăpând din vedere faptul că unele lucruri s-au întâmplat deja. Vom aştepta să se împlinească unele lucruri, dar ele s-au împlinit deja pentru Biserică, vom aştepta ca anumite lucruri să se întâmple în cadrul bisericii, în timp ce ele sunt rânduite să se petreacă cu Israelul, sau punem Israelul şi Biserica împreună, în timp ce ele trebuie să fie separate pentru că în Scripturi există o împlinire firească şi una duhovnicească.

Înseamnă că noi trebuie să luăm tot ceea ce a spus fratele Branham exact aşa cum a spus şi să credem. Astfel, dacă el a spus că noi suntem între Potirul al şaselea şi al şaptelea, atunci suntem între al şaselea şi al şaptelea Potir. Am înţeles aceasta? Dacă nu avem grijă, vom spune: „Potirele vor fi turnate în timpul Necazului, sub cei doi martori din Apocalipsa 11.” Deşi acest lucru este adevărat, noi vom pierde împlinirea de pe tărâmul ecleziastic, vom pierde partea duhovnicească.

Aşadar, noi trebuie să gândim duhovniceşte pentru că El Se ocupă de biserică în mod duhovnicesc, aşa cum se ocupă de Israel în mod firesc. Iar Israel şi Biserica merg foarte mult în paralel.

Să citim din nou versetul 1:

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Aici, Ioan urma să fie luat sus, să fie ridicat mai sus în locurile cereşti, unde avea să vadă ceva. În versetul următor scrie: „Numaidecât am fost răpit în Duhul…” (În limba engleză scrie: „De îndată am fost în Duhul”).

Aţi înţeles? Aici, Ioan nu vorbeşte despre o răpire fizică în locurile cereşti, ci El i-a spus: „Suie-te aici, Vino mai sus şi-ţi voi arăta lucrurile care vor veni. Şi numaidecât am fost în trup de carne. Aşa scrie? Nu, nu scrie aşa, ci: „De îndată am fost în Duhul.”

Amintiţi-vă că răpirea vine în trei paşi: Strigăt, Glas ţi Trâmbiţă. Astfel, noi am fost ridicaţi deja mai sus sub Strigăt şi mergem către Glas. Mireasa a fost ridicată deja mai sus în ciclul răpirii, iar Duhul a venit ca să ne ducă mai sus. De ce? Ca să ne fie arătat ce se va întâmpla „după aceste lucruri.”

Înseamnă că noi trebuie să păstrăm Scripturile corecte. Aleluia!

Cum este luată biserica sus când fratele Branham vorbeşte despre faptul că ea merge sus în capitolul 4? Ea este luată prin Strigăt, Glas şi Trâmbiţă. Mergem noi în sus? Am fost noi ridicaţi de pe pământ? Am fost răpiţi din Laodicea? Am fost înviaţi şi ridicaţi din morţi? Stăm noi acum în locurile cereşti în Hristos Isus? Este aceasta starea noastră duhovnicească? Dacă da, am fost luaţi deja în răpire şi mai aşteptăm doar schimbarea trupului nostru. Aleluia! Îmi place atât de mult Cuvântul lui Dumnezeu!

În Scripturi există un tipar pe care aş vrea să-l vedem. Astfel, de fiecare dacă când vine un necaz, Dumnezeu face ceva pentru copiii Săi, deoarece calea prin care îi scoate din acel necaz este să-i ridice mai sus. Soluţia la toate problemele noastre este să venim mai sus. Înţelegeţi? Soluţia nu este să stăm legaţi de pământ, soluţia de a scăpa de starea laodiceană este să fim luaţi mai sus, la Uşa care a fost deschisă în cer.

Noi trebuie să înţelegem că suntem fiinţe unice pe acest pământ pentru că eu stau chiar acum în locurile cereşti cu Hristos Isus.

Aşadar, când vorbim despre „a merge în cer”, cum putem spune că vom merge în cer când suntem deja în cer? Noi trebuie să încetăm să mai gândim în felul vechi, denominaţional şi să gândim aşa cum vorbesc Scripturile şi cum ne-a spus profetul să privim Scripturile, deoarece suntem fiinţe multidimensionale. Astfel, în timp ce stau în faţa voastră, voi vedeţi un om aflat în această dimensiune, în timp şi spaţiu, dar există o porţiune din fiinţa mea, pe care voi nu o puteţi vedea, care se află înăuntrul meu şi stă chiar acum în locurile cereşti cu Hristos Isus care a fost deja înviat şi adus la Viaţă.

Cândva, noi am fost morţi în nelegiuire şi în păcat, dar acum, El ne-a adus la Viaţă, iar dacă am fost morţi şi apoi aduşi la Viaţă, înseamnă că am fost înviaţi. Apoi, dacă am auzit Strigătul şi am urcat mai sus prin Strigăt, am intrat de fapt prin Uşa deschisă în locurile cereşti. Şi de îndată ce am fost luat pe Uşa deschisă în cer, am fost în Duhul.

Să mergem împreună în Psalmul 27. Noi ştim că atunci când a vorbit predica „Răpirea”, fratele Branham a citit din Psalmul 27.1-6:

„Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?

Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.”

Vedeţi, acesta este textul din predica „Răpirea”.

Care este legătura? Starea din timpul răpirii nu este una bună, pentru că există vrăjmaşi care se apropie de David. El are vrăjmaşi şi prigonitori care se apropie ca să-i mănânce carnea, dar chiar ei se clatină şi cad, deci nu sunt biruitori.

„Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă.

Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui, în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.”

Aş vrea să mă opresc puţin aici şi să frângem o porţiune din aceste Scripturi pentru că fratele Branham le-a adus în cadrul mesajului „Răpirea” şi ne-a spus că atunci când va veni Domnul, El o va face, Se va coborî cu un Strigăt, un Glas şi cu o Trâmbiţă, acesta fiind ciclul răpirii.

Aşa cum am citit, David spune aici:

„Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui.”

Aşadar, există un loc tainic, în care El ne va ascunde, iar când va face aceasta, ne va pune sus pe o Stâncă pentru ca să ni se înalţe capul peste vrăjmaşii noştri.

Lucrul pe care Îl face Dumnezeu întotdeauna în timp de necaz este să Îşi ridice poporul mai sus. De aceea, noi ajungem într-un Turn puternic; Domnul este un Turn puternic în care intră cei neprihăniţi şi sunt salvaţi, iar noi ştim că în Scriptură, Piatra reprezintă descoperirea.

Înseamnă că atunci când vine timpul necazului, El ne aşează picioarele pe o descoperire solidă, iar descoperirea aceea ne înalţă capul deasupra tuturor vrăjmaşilor noştri.

Aşadar, secretul necazului este că prin el suntem ridicaţi mai sus. Cum ajungem mai sus? Prin Piatra descoperirii, intrând în Turnul puternic care este Stânca descoperirii. Amin!

În Psalmul 40.1-2: scrie:

„Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.

M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.”

Când El l-a scos pe David din groapă, i-a pus picioarele pe o Stâncă, iar când Dumnezeu ne-a scos pe noi din groapă, ne-a pus picioarele pe Stânca descoperirii. El nu ne-a pus pe nisipuri mişcătoare; Domnul nu ne-a scos din groapa cumplită, din mocirlă, ca să ne pună pe nisip, pentru că dacă ne ridică mai sus, trebuie să ne pună pe o Stâncă, pe o descoperire. Aleluia!

Aş vrea să ne oprim puţin la câteva povestioare pentru că este uimitor cum putem predica despre povestioarele spuse de fratele Branham. Noi putem predica de sute de ori despre ele, aşa cum putem merge în Evanghelii şi să predicăm de sute de ori despre Pildele de acolo. Aşadar, fratele Branham a spus povestioare care au fost relatate în acelaşi fel în care au fost relatate şi Pildele Domnului Isus.

Există două povestioare pe care el le spune de mai multe ori şi despre care aş vrea să vorbesc chiar acum.

Una dintre ele este Povestea puiului din curtea găinilor. Noi suntem atât de familiarizaţi cu ea, încât este aproape copilăresc să continuăm să vorbim despre ea, dar adevărul este că ea continuă să se deschidă pentru că este o analogie perfectă.

Prieteni, noi trebuie să înţelegem că suntem fiinţe multidimensionale, iar eu nu mă pot gândi la o altă făptură care să descrie mai bine aceasta, decât vulturul, deoarece vulturul face parte din pământ, dar nu este legat de pământ. Vulturul îşi petrece o mare parte din viaţă între cer şi pământ. Amin!

Unde ne petrecem cea mai mare parte a vieţii noastre? Între cer şi pământ.

Fratele Branham a spus că vulturul poate zbura în locurile cereşti, dar poate merge şi în cerurile cerurilor. Aşadar, vulturul face parte din această dimensiune, face parte din creaţia pe care noi o numim Pământ, dar nu este legat de pământ. El poate zbura, poate trece graniţele pământului, dar nu îl poate părăsi. El nu poate părăsi Pământul şi să meargă printre stele, dar poate părăsi pământul şi să zboare în locurile cereşti, exact ceea ce pot face un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, care sunt născuţi din nou.

Noi nu suntem legaţi de acest pământ, ci putem trece în locurile cereşti în timp ce trăim pe Pământ, şi petrecem majoritatea timpului nostru undeva între aceste două locuri.

În predica „Imitarea creştinismului” din anul 1957, citim:

„Cu cât urci mai sus, cu atât poţi vedea mai departe. Vulturul are ochii ageri pentru a merge la acea altitudine, pentru că dacă nu ar avea ochi buni, nu i-ar fi de nici un folos să meargă atât de sus, nu ar putea vedea foarte departe.”

Aşadar, el ne-a spus în diferite feluri că vulturul trebuie să fie o pasăre cu o construcţie deosebită.

În primul rând, el trebuie să aibă abilitatea, să aibă structura potrivită pentru a rezista la presiunea de la înălţimea aceea mare. Dar nu-i ajută la nimic faptul că fiinţa lui este astfel construită încât să poată merge mai sus, dacă nu are ochi pentru a vedea când ajunge acolo, dacă nu are vederea adaptată pentru acea altitudine.

Cu alte cuvinte, de ce ar ridica El Biserica mai sus, de ce ar deschide o Uşă în cer şi ar spune: „Vino mai sus!”, dacă nu ne-ar fi dat văz, viziune prin descoperire, ca să vedem unde ne aflăm când suntem acolo sus?

După ce i-a vorbit lui Ioan despre Epocile bisericilor şi i-a explicat cum se vor petrece lucrurile pe pământ şi ce se va întâmpla de-a lungul epocilor, Dumnezeu i-a spus: „Acum este timpul să vii mai sus ca să-ţi arăt totul de la început până la sfârşit. Nu numai Epocile bisericilor şi două mii de ani de istorie, aşezând câte o porţiune pe rând, ci vreau să vii mai sus, acolo unde vei înţelege desfăşurarea întregii scene, de ce este totul aşezat în felul în care este aşezat.”

De aceea, El a venit şi a deschis Peceţile pentru că era timpul s-o facă, era timpul ca Biserica să fie ridicată mai sus şi de îndată, Ea a fost în Duhul pentru că în cer a fost deschisă o Uşă. De ce? Pentru că Strigătul este începutul ciclului răpirii, iar Strigătul deschide o Uşă spre Tărâmul ceresc. Aleluia! Astfel, acum putem urca acolo sus, dar poporul pe care El l-a chemat să urce acolo sus trebuie să fie capabil să reziste, să suporte diferenţa de altitudine, trebuie să fie zidit, să fie pregătit. Noi nu putem să-i luăm şi să-i trimitem pur şi simplu acolo, ci ei trebuie să fie zidiţi, construiţi pentru aceasta, trebuie să aibă ADN-ul potrivit pentru a rezista când vor ajunge acolo sus, ca să fie capabili să reziste la presiunea de acolo şi trebuie să aibă ochiul potrivit pentru a vedea. Cu alte cuvinte, acesta este un popor deosebit care poate vedea prin ochii unui profet, care sunt ochii Trupului. Aleluia!

Fratele Branham ne-a spus povestea puiului de vultur care a fost clocit de o găină, prin aceasta, explicându-ne de fapt viaţa noastră. El ne vorbeşte nouă, celor care am fost clociţi în lume şi am făcut parte din sisteme denominaţionale sau lumeşti; ne vorbeşte despre viaţa găinilor, despre felul cum trăiesc găinile, despre încercarea vulturului de a se adapta acolo, prin ce timp greu trece deoarece nu se poate potrivi cu viaţa de acolo, până când soseşte o zi în care un alt Vultur, Vulturul mamă, vine în zbor şi îl strigă, scoţând un Strigăt de Vultur, dar tot ce auzise el până atunci fusese doar un cloncănit de găină. În ziua aceea, puiul a auzit ceva diferit, un Glas din ceruri, nu de pe pământ. Vedeţi? Când a auzit Glasul celei de-a patra făpturi, şi vă rog să ţineţi minte că înainte ca puiul să vadă Vulturul, a auzit Glasul celei de-a patra făpturi, iar când L-a auzit în Pecetea a patra, în Apocalipsa 6, când a auzit Glasul celei de patra făpturi vii care este Vulturul, a privit în sus, iar când a privit în sus, a văzut o făptură ca el însuşi. Amin!

Aşadar, când fratele Branham a fost luat sus, când Cuvântul dinăuntrul lui a fost ridicat sus în acel vas şi legănat deasupra poporului, ca snop, ceea ce a adus acel Cuvânt la maturitatea secerişului va aduce şi restul recoltei la maturitate.

Dar când Cuvântul a fost legănat deasupra poporului, când Viaţa lui Isus Hristos din acel profet a fost legănată deasupra poporului, s-a auzit un Strigăt de Vultur, iar când am privit la snopul acela legănat, am văzut o făptură ca noi înşine. Atunci, cineva dinăuntrul nostru a spus: „Acela sunt eu! Aceea este ceea ce trebuie să fiu eu!” Apoi, după ce mama Vultur şi-a strigat puiul, acesta i-a pus o întrebare: „Cum ajung acolo sus?”, la care ea a răspuns: „Dă din aripi!” Şi fratele Branham spune că puiul a început să dea din aripi, iar mai întâi a ajuns la capătul curţii. S-a odihnit puţin acolo, apoi s-a ridicat puţin de pe pământ, dar nu se afla în locurile cereşti. După aceea, a dat din nou din aripi şi de îndată a început să se învârtă în locurile cereşti.

Fratele Branham aduce aceasta ca tip, ca simbol al credinciosului adevărat.

Acum aş vrea să scoatem de aici câteva asemănări şi să vorbim despre ele timp de câteva minute.

În primul rând, vreau să observaţi că mama vultur nu a venit niciodată în curtea hambarului ca să facă o chemare pentru găini. De ce? Pentru că Strigătul din Apocalipsa 4 este: „Vino mai sus!”, nu: „Vino la Mine! Vino şi alătură-te Mie!” Deci, chemarea este pentru intrarea în ciclul răpirii, pentru a fi în Duhul şi pentru a fi atras în locurile cereşti. Cum suntem noi duşi în locurile cereşti? Prin Duhul, prin Uşa deschisă.

Noi mergem la fel cum a mers Ioan. Lui Ioan i s-a spus: „Vino mai sus!”, iar el nu a întrebat: „Ce ustensile trebuie să folosesc? Ce program, ce metodă? Unde este biletul?” Totul este deja în voi deoarece aţi fost construiţi ca să urcaţi acolo sus. „Eu nu voi veni jos să te iau, dar dacă aparţii de sus, ai tot ce trebuie ca să ajungi aici.”

De aceea, noi nu avem nevoie de un program pentru a ajuta tineretul, nu avem nevoie de un program pentru adolescenţi, pentru adulţi, ci ceea ce ne trebuie este Strigătul unui Vultur şi o identificare a cine suntem, după care trebuie să luăm abilitatea dată de Dumnezeu care se află în sămânţă şi să dăm din aripi ca să ajungem puţin mai sus. Noi nu avem nevoie de programele omeneşti, pentru că Cel care ne cheamă pe noi este Strigătul Vulturului pentru un popor alcătuit din vulturi. Poporul alcătuit din vulturi nu are nevoie de ajutor ca să urce în locurile cereşti.

Mulţi cred că ceea ce spun este dur şi se întreabă ce se întâmplă cu cei infirmi şi cu alţi oameni neputincioşi? Printre cei duhovniceşti nu există infirmi. Când privim la sămânţa aleasă mai dinainte de Dumnezeu, acolo nu există infirmi, nu sunt persoane care sunt vulturi numai pe jumătate şi nu există vulturi deformaţi. În trupul de carne, noi putem avea tot felul de neputinţe, dar acestea nu există şi pe Tărâmul duhovnicesc. Pe plan duhovnicesc, voi aţi fost creaţi astfel încât să puteţi zbura în locurile cereşti. Mama Vultur nu a putut să vină jos ca să vă ajute să zburaţi, ci a fost nevoie ca voi să fiţi construiţi astfel încât să puteţi zbura.

Uneori, oamenii spun că ei sunt vulturi, dar nu au abilitatea de a zbura. Nu le-ar ajuta la nimic dacă ceilalţi vulturi ar veni jos şi ar spune: „Dă mai tare din aripi! Mai încearcă odată! Poate ar trebui să alergi puţin, iar apoi să încerci să zbori.” Dacă este vultur, va zbura pentru că vulturul zboară!

De aceea, mama vultur nu-şi hrăneşte puiul la nesfârşit, ci când ştie că este vremea ca puiul ei să zboare, când penele pentru zbor sunt crescute, ea se ridică şi începe să dea din aripi îndepărtând tot acel puf de pe puiuţii ei, ca să li se întărească aripile pentru zbor. Apoi, îndepărtează paiele şi crengile din cuib. Vedeţi? Când vine timpul ca puii să zboare, mama nu-i mai hrăneşte, dar nici nu-i abandonează deoarece ştie că în ei este capacitatea de a zbura. Acel pui este rânduit mai dinainte să meargă în sus prin Uşa deschisă.

De aceea, să nu încercaţi să vă opuneţi atunci când Dumnezeu îndepărtează toate lucrurile confortabile din viaţa voastră, ci lăsaţi-L să se ocupe de acel pui de vultur pentru că El îndepărtează anumite lucruri ca să vă silească să daţi din aripi, ca să vă scoată din starea actuală în care vă aflaţi. Noi dorim să ţinem toată lumea în puf, confortabil, bine hrăniţi şi fericiţi, dar mama vultur îşi lasă puii să flămânzească pentru că dacă nu zboară, vor muri.

Din punct de vedere duhovnicesc, dacă puiul de vultur nu zboară, va muri. Voi trebuie să zburaţi singuri prin Uşa deschisă! Trebuie s-o faceţi singuri, fără ajutor sau sprijin din partea cuiva. În calitate de fiu sau fiică a lui Dumnezeu, născuţi din nou, voi trebuie să zburaţi prin Uşa deschisă. Amin!

De aceea, Dumnezeu nu lasă totul la latitudinea noastră, ci Se ocupă El însuşi de antrenamentul puilor Săi. Dacă vedeţi viaţa cuiva în haos, dacă în jurul lui este numai presiune, disconfort, nelinişte, necazuri şi dureri de cap, acesta este un lucru bun. Este un lucru bun pentru că Dumnezeu îi spune: „Zboară! O poţi face, zboară!” Uneori, voi trebuie să ajungeţi într-o stare atât de jalnică, încât să fiţi dispuşi să faceţi o săritură. Cândva, mama vultur obişnuia să ducă câte un iepure în cuib, dar vine o vreme când zboară cu el pe deasupra cuibului şi se aşează undeva spunând: „Aici este iepurele. Este al vostru, aşa că veniţi aici să-l luaţi!”

Mama Vultur nu îşi va mai hrăni copiii cu lingura; Dumnezeu nu vă va mai hrăni cu lingura, nu va mai lăsa ca totul să fie bine şi confortabil pentru voi, pentru că nu Se teme să vă treacă prin greutăţi. El va îngădui să trecem prin greutăţi, necazuri, condiţii austere, pentru că vrea să ne silească să ne ridicăm puţin mai sus.

Când a mers David în camera tainică a Cortului? Când a mers El sus pe Stâncă? Atunci când vrăjmaşii au vrut să-i mănânce carnea şi toată oştirea era împotriva lui, David a intrat în Cort, în camera tainică, sus pe o Stâncă. De îndată ce vulturii zboară şi ajung în aer, este foarte greu să mai fie ţinuţi pe pământ. Odată ce un vultur zboară prin acea Uşă deschisă a descoperirii şi intră în locurile cereşti, prin Duhul, este greu să-l mai aduci înapoi pe pământ.

Fratele Branham ne-a vorbit despre vulturul care a fost ţinut jos pe pământ, de o furtună, în Colorado, unde se afla la vânătoare. Aceasta este cea de-a doua poveste despre vultur, la care aş vrea să mă opresc. El era silit să stea acolo jos, iar fratele Branham a văzut veveriţa aceea care se agita şi pălăvrăgea. La început, a crezut că veveriţa vorbea cu el şi s-a întrebat: „Oare ce spune?”, dar deodată şi-a făcut apariţia un vultur mare şi s-a aşezat pe o creangă, iar atunci a înţeles că veveriţa se agita din pricina vulturului. Dar vulturul doar s-a uitat la ea. Deşi ea pălăvrăgea, el nu a spus nimic, ci doar a privit-o. Acolo era şi fratele Branham, un vânător cu puşcă. Vulturul s-a uitat şi la el, iar fratele Branham a spus în mesajul „Aşa cum îşi scutură vulturul cuibul”: „Nu te voi răni, pentru că eu am respect pentru cineva cu un asemenea curaj.” Dar după aceea s-a gândit: „Mă întreb dacă aş putea să-l sperii.” Astfel, a început să vorbească cu el şi i-a zis: „Aş putea să te împuşc!”

Fratele Branham a spus că vulturul privea într-o parte, apoi s-a uitat la veveriţa care pălăvrăgea, iar când a zis: „Aş putea să te împuşc!”, vulturul l-a privit ca şi cum ar fi zis: „Chiar crezi aceasta?” Îmi place aceasta! Apoi, fratele Branham a spus: „De ce nu se temea el? Pentru că avea încredere în aripile cu care a fost înzestrat. Ştia că cu ele putea zbura înainte ca glonţul să iasă din puşcă; înainte ca el să apuce să tragă, ar fi zburat printre ramuri în locurile cereşti şi ar fi scăpat.” După aceea, fratele Branham a întrebat: „Ce sunt acele aripi? Noi trebuie să avem credinţă în aceste aripi, dar ce sunt ele? Vechiul şi Noul Testament. Amin! Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu că El va lua vulturii şi-i va duce departe de pericol.”

Eu m-am gândit la aceasta şi am înţeles că soluţia la problema vulturului era să meargă mai sus. El era pe pământ, dar se afla acolo temporar pentru că nu aparţinea de locul acela, ci de locurile cereşti, apoi era pălăvrăgeala aceea despre care fratele Branham spune că este: „Zilele minunilor au trecut! Dumnezeu nu mai lucrează aşa!”

Ceea ce vreau să vedeţi aici este că vulturul nu răspunde niciodată la pălăvrăgeala veveriţei. Mă întreb dacă nu cumva, de multe ori când suntem prinşi într-o dezbatere, nu suntem decât o veveriţă care pălăvrăgeşte împotriva alteia, pentru că vulturii nu pălăvrăgesc! Noi trebuie să fim atenţi să nu fim atraşi în dezbateri religioase, în dezbateri teologice, în pălăvrăgeala acelei veveriţe care spune: „Zilele minunilor au trecut! Dumnezeu nu mai lucrează aşa! etc.” Soluţia nu este să spunem: „Greşeşti! Priveşte la textul acesta biblic!”, ci soluţia a fost şi este să zburăm mai sus. Soluţia este să ne întoarcem înapoi la descoperire, să zburăm mai sus în ea, pentru că în acea descoperire putem scoate un strigăt de vultur ca să vedem dacă mai există vulturi jos pe pământ. Strigătul Vulturului nu s-a auzit pentru a chema veveriţele sau găinile, ci s-a auzit pentru a-i chema pe vulturi. Foarte mulţi oameni sunt descurajaţi pentru că se gândesc: „Niciodată nu mă ascultă nimeni! Nimeni nu este de acord cu mine şi nu am adus nici măcar un suflet la Mesaj!” Voi nu sunteţi aici ca să convertiţi găini sau orice altceva, ci doar vulturi, iar vulturii sunt păsări rare. Slujba voastră este să strigaţi şi să vedeţi dacă este cineva care dă din aripi, nu să faceţi vulturi din veveriţe pălăvrăgioaice, nici ca să le faceţi să fie de acord cu voi, deoarece chiar dacă o veveriţă este de acord cu voi, nu va putea zbura niciodată.

Aşadar, soluţia problemei nu este pe pământ, ci sus în aer.

Apoi îl vedem pe vânător. El stătea cu arma alături şi spunea: „Nu ştii că te pot împuşca?” Dar vulturul i-a zis: „Chiar crezi aceasta?”

Acest lucru mi-a amintit de clipa în care Isus a stat înaintea lui Pilat. Pilat I-a zis: „Nu ştii că eu am puterea să te răstignesc sau să te eliberez?”, dar Isus S-a uitat la el şi i-a răspuns: „Chiar crezi aceasta?” De ce i-a spus aceasta? Pentru că acolo se afla un Vultur care ştia că putea fi izbăvit în orice clipă. El ştia aceasta! Astfel, El i-a spus lui Pilat: „Tu n-ai avea nici o putere, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus!”

Acesta este felul în care vorbesc vulturii. El avea să fie răstignit, dar nu din pricina puterii lui Pilat, a fariseilor, saducheilor sau din pricina puterii lui Irod. El nu urma să fie răstignit din pricina puterii acelor oameni, ci pentru că aşa spunea Cuvântul. Astfel, când Pilat a spus: „Te pot ucide!”, El i-a răspuns: „Chiar crezi aceasta?” Vulturul nu se temea de nimic pentru că El fusese deja în locurile cereşti, fusese deja acolo unde avea să meargă, acolo unde nu putea ajunge nimeni de pe pământ.

Prieteni, creştinii nu se tem de nimic! De ce? Pentru că noi am fost deja în locurile cereşti, am fost deja prin uşa deschisă şi ştim cum este să fim în legătură cu Dumnezeul cel viu, noi ştim cum este să vedem de unde am venit, încotro ne îndreptăm şi tot ce se întâmplă între aceste lucruri; noi am fost ridicaţi atât de mult deasupra pământului încât am văzut ce a fost înainte de crearea timpului, până când vor veni jos un cer nou şi un pământ nou. Noi am văzut totul! Am fost în locuri în care am văzut mai multe lucruri decât a văzut orice om care a umblat pe acest pământ. Şi pentru că am fost deja în locurile cereşti, nu ne temem să mergem acolo.

De aceea, dacă cineva ne ameninţă cu moartea, moartea nu este decât o uşă de intrare în dimensiunea a şasea. Noi am fost deja în locurile cereşti, aşa că nu ne temem să ne întoarcem acolo. Noi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, deci nu ne mai temem deloc că putem muri. Trupul acesta poate înceta să mai respire, dar noi nu putem muri; trupul acesta poate putrezi în mormânt, dar noi nu putem putrezi. Partea din noi care a urcat sus prin Uşa deschisă, nu poate muri. Voi nu mă puteţi răni şi nu mă puteţi opri! Nimic din tot ce faceţi, nu mă poate opri să zbor mai departe! Mă puteţi arunca într-o groapă, dar nici aceasta nu mă poate opri să zbor prin Uşa deschisă!

Pavel şi Sila au fost aruncaţi în temniţă, înlănţuiţi şi cu picioarele în butuci, dar deşi se aflau în acea temniţă, erau în locurile cereşti.

De îndată ce vulturii au fost în cer, prin Uşa deschisă, nu mai există nimic să-i poată opri să zboare, nu mai pot fi ţinuţi pe pământ.

Atunci, mama vultur a strigat, iar puiul de vultur a răspuns. Mama vultur nu s-a coborât pe pământ ca să înceapă o dezbatere cu găinile pentru a-l convinge pe puiul de vultur că el nu este o găină, ci un vultur, şi astfel să-l facă s-o asculte şi să ia lecţii de zbor ca să zboare.

De ce noi nu mărturisim ca şi lumea? Noi nu încercăm să-i convingem pe oameni de nimic şi nu spunem: „Acestea sunt cele cinci puncte ale drumului, apoi te vom conduce în rugăciune şi te vom declara salvat.”

Prieteni, noi nu suntem aici ca să convertim găinile, ci ca să-i chemăm pe vulturi.

Aşadar, mama vultur nu s-a coborât în curtea găinilor, pentru că ceea ce trebuie să înţelegem noi este că vulturii nu sunt construiţi pentru pământ. Găinile vor fi superioare vulturului de fiecare dată în curtea lor. Vulturii au gheare mari, iar când umblă se dau înapoi ca şi cum ar sta pe călcâie şi păşesc foarte ciudat deoarece nu sunt construiţi pentru pământ, ci pentru aer, pentru văzduh. Am văzut o fotografie cu un vultur care încerca să meargă, dar se vedea că nu poate merge repede şi nu avea cum să ajungă prea departe aşa. Vulturul are un cioc încovoiat, cu care ia ceva şi zboară mai departe. El nu a fost construit să umble cu găinile, să se hrănească împreună cu ele sau ca să facă ce fac găinile. Vulturul nu a fost construit pentru nimic ce se află pe pământ, ci a fost construit pentru cer, pentru cele cereşti.

Înseamnă că noi trebuie să fim foarte atenţi să nu ne coborâm jos pe pământ pentru a rezolva problemele noastre, deoarece niciodată nu vom rezolva nici o problemă pe pământ. Dacă aveţi probleme pământeşti, voi nu le veţi rezolva niciodată într-un fel pământesc pentru că soluţia pentru vultur este să zboare întotdeauna mai sus. Aţi înţeles aceasta? Există un singur loc în care şarpele nu poate să-l muşte pe vultur, iar acela este când vulturul zboară în aer. El poate să-l muşte numai dacă cuibul vulturului este într-un copac sau pe o stâncă, pentru că şarpele se poate urca şi într-un copac şi pe o stâncă. Astfel, dacă aterizaţi pe o stâncă, să nu staţi mult acolo, ci să vă întoarceţi la cele cereşti, pentru că cu cât staţi mai mult pe acest pământ, şansele să fiţi muşcat de şarpe, cresc. Şarpele poate ajunge în crăpătura stâncii şi în pom, dar nu poate zbura prin Uşa deschisă. Aşadar, când vulturul îşi deschide aripile şi merge prin Uşa deschisă, prin Duhul descoperirii, nu poate fi atins de şarpe.

Singura dată când vă poate atinge, este atunci când vă întoarceţi înapoi pe pământ. De aceea, noi venim la biserică de fiecare dată când sunt deschise uşile, citim Biblia şi Mesajul zilnic şi avem o viaţă de rugăciune, pentru că acolo nu ne poate atinge. Satan încearcă să ne facă să stăm puţin jos, să stăm în cuib, să venim jos pe pământ, pentru că acolo putem fi muşcaţi de un şarpe, dar noi trebuie să venim doar puţin jos, după care ne ridicăm înapoi sus. Aleluia!

Diavolul este foarte şiret şi întotdeauna încearcă să ne determine să ripostăm în curtea găinilor. El încearcă să ne facă să gândim: „Eu sunt vultur şi pot mânca găini.” Adevărul este că noi nu putem prinde niciuna când suntem pe pământ, deoarece ne pot întrece, pot vorbi mai mult decât noi şi pot face orice cât timp stăm jos pe pământ. Ele zic: „Vino aici jos şi vorbeşte cu mine, mare vultur!”, dar voi să nu vă umflaţi în pene şi să ziceţi că puteţi avea oriunde şi în orice timp o discuţie cu ele. Singurul timp în care putem avea o discuţie este când ne aflăm în locurile cereşti, când am prins descoperirea, când suntem în Cuvânt şi când trăim pe Tărâmul acela. Atunci suntem de neatins.

Aşadar, diavolul a încercat întotdeauna să ne determine să venim jos. Acesta este şiretlicul lui întotdeauna, aceasta este bătălia, pentru că el încearcă să folosească circumstanţe, încercări, dureri de cap prin care să-l determine pe vultur să vină jos. Aţi înţeles? Acesta este motivul pentru care noi nu am văzut nici măcar odată rezolvarea unei singure probleme din viaţa noastră, într-o stare pământească: „Am o problemă financiară, de aceea trebuie să lucrez mai mult timp!” Nu aceasta este soluţia!

„Am probleme de familie pentru că eu şi soţia mea nu ne înţelegem, dar dacă-i cumpăr un buchet de flori şi o cutie de bomboane, totul va fi bine.” Nu va funcţiona, prieteni, pentru că va mânca bomboanele, iar după aceea se va întoarce din nou împotriva voastră. Singura soluţie pentru problema aceasta este să fim luaţi sus, în descoperire, prin Uşa deschisă, pentru că de îndată ce ajungem destul de sus pentru a avea o privire de ansamblu şi reuşim s-o poziţionăm în timp, în perspectiva lui Dumnezeu, totul se rezolvă.

Poate ziceţi: „Nu reuşesc să găsesc o soluţie la problemă.” De ce nu zburaţi sus de tot până Îl întâlniţi pe IeHoVaH-Jireh şi să-L lăsaţi pe El să Se îngrijească de problema voastră? Voi nu veţi rezolva niciodată problemele pământeşti pe pământ, ci numai în locurile cereşti, numai prin Uşa deschisă.

Aş vrea să vă citesc ceva din predica „Orbul Bartimeu” din anul 1957:

„Avem prea multe lucruri lumeşti în mintea noastră. Dacă le-am pune deoparte şi ne-am gândi la El şi la venirea Lui care este aproape, în biserică ar fi mai multe descoperiri şi putere.”

Vedeţi tactica vrăjmaşului? Dacă vă poate ocupa mintea cu probleme şi lucruri pământeşti, nu vă mai puteţi concentra pe lucrurile cereşti şi nu veţi putea birui. Astfel, soluţia la problemă este să punem deoparte lucrurile minţii şi să ne concentrăm asupra lui Hristos, pentru că atunci vom vedea cum vor veni în biserică mai multe descoperiri şi putere.

„Dar noi continuăm să ne gândim: „Ce voi face mâine? Ce voi face săptămâna viitoare? Îmi voi putea păstra slujba? Va fi aceasta…” Toate lucrurile acestea sunt în mâna lui Dumnezeu, voi gândiţi-vă la Hristos!”

O, Doamne! Isus ne-a spus să nu ne gândim la ce vom mânca şi cu ce ne vom îmbrăca. Lumea va spune că suntem nebuni, dar El a spus să nu ne gândim la ziua de mâine, pentru că ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Astăzi este ziua, acum este momentul în care doresc să trăiesc în cele cereşti; eu vreau să stau pe Tărâmul descoperirii, vreau să zbor şi să văd ce se întâmplă printr-o perspectivă mai mare, vreau să-L las pe Dumnezeu să se îngrijească de ceea ce voi îmbrăca, de ceea ce voi mânca, de ce voi conduce. Să-l lăsăm pe El să Se îngrijească de toate aceste lucruri.

În predica „Credinţa Mariei”, citim:

„Ştiţi, de obicei când ne gândim la Dumnezeu şi ne concentrăm asupra Lui, El Se apropie de noi.”

De multe ori, când plătesc facturi sau note de plată, simt că vine peste mine un duh care nu este Duhul Sfânt. De ce spun aceasta? Pentru că încep să devin frustrat, neliniştit şi nervos. Poate voi nu aveţi această problemă, dar majoritatea oamenilor o au. De aceea, de îndată ce sunt plătite facturile şi totul este pus în balanţă, lăsaţi totul deoparte şi întoarceţi-vă repede la Hristos. Nu vă mai îngrijoraţi, pentru că nu puteţi adăuga nimic la statura voastră prin faptul că vă faceţi griji. Adevărul este că nu puteţi face nimic.

Fratele Branham a spus: „Dacă aş fi în închisoare şi ar urma să fiu executat a doua zi dimineaţa, nu mi-aş face nici o grijă cu privire la aceasta. Voi v-aţi face? Poate ziceţi: „Nu ştiu, pentru că nu am fost în închisoare şi nu am stat niciodată în faţa unei execuţii.”

„Eu nu mi-aş face griji cu privire la aceasta.”

Apoi, a adăugat: „Faptul că vă îngrijoraţi nu poate schimba nimic, de aceea, singurul lucru pe care puteţi să-l faceţi este să aveţi credinţă. Poate cineva întreabă: „Ce ar putea face credinţa?” Credinţa m-ar scoate afară.”

Credinţa este singura care poate schimba circumstanţele. Grijile nu pot schimba niciodată nimic. Este imposibil să schimbăm o situaţie prin griji, nelinişti sau stres. Imposibil! Dar de ce nu vă scuturaţi odată de praful pământului? De ce nu vă puneţi o casetă şi să începeţi să zburaţi în cele cereşti, lăsându-L pe Dumnezeu să se îngrijească de problemele voastre?

Fratele Branham nu ne-a vorbit despre responsabilitatea noastră, despre plata facturilor, nu ne-a spus să aşteptăm să primim bani de undeva şi nu ne-a învăţat că a fi responsabil din punct de vedere financiar face parte din a trăi o viaţă duhovnicească, din a ţine Cuvântul. El nu s-a referit la aceasta, ci ne-a spus:

„Să nu lăsaţi nici un lucru pământesc să vă târască jos pe pământ! Nu lăsaţi ca o casă, o maşină, ceva de la serviciu sau orice alt lucru să vă târască jos, ci staţi departe de acest loc pentru că niciodată nu veţi câştiga pe pământ! Singurul loc în care veţi avea biruinţă este în aer, prin Uşa deschisă, prin Strigăt.” Îmi place aceasta!

„Eu cred că aceasta este una din marile probleme ale oamenilor de astăzi. Avem prea multe lucruri pe cap. Chiar şi când venim la un serviciu de vindecare, se pare că ne gândim: „Păi, în seara aceasta nu am primit număr de rugăciune!”

În altă parte, fratele Branham a spus: „Este nevoie să cugetăm asupra Domnului pentru ca El să vină în prezenţa noastră.”

De ce este nevoie pentru a ajunge în prezenţa Domnului? Este nevoie să cugetăm, să ne gândim la El:

„Aşa este întotdeauna. Când ne gândim la aceste lucruri, Hristos Îşi face apariţia.”

Am înţeles aceasta? Acest lucru nu îl facem numai miercurea sau duminica, pentru că biruinţa pe care o avem în viaţa noastră depinde de cât de mult timp petrecem în văzduh. Există o relaţie directă între cât de mult timp petrecem prin Uşa deschisă şi biruinţa pe care o avem în viaţă. Să nu spuneţi niciodată că Cuvântul poate eşua, pentru că El nu eşuează niciodată.

Există o mare diferenţă între Avraam şi Lot. Astfel, Avraam nu ar fi putut să-l salveze niciodată pe Lot pentru că Lot nu era un vultur. Când s-a făcut separarea, Lot a mers jos în Sodoma, dar Avraam a stat deoparte. Avraam nu a putut merge în Sodoma pentru a-l salva pe Lot, ci a trebuit să stea separat ca să-l salveze, pentru că a devenit un mijlocitor. Lot era în curtea găinilor, se comporta ca găinile şi trăia ca ele, dar Avraam era la un alt nivel, pe o altă culme şi pentru că a stat departe de curtea găinilor, când a venit nimicirea lor, se afla într-un loc de mijlocire. Atunci, a putut mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru că el nu se afla în acelaşi loc în care se afla Lot.

Înseamnă că voi nu puteţi salva pe nimeni mergând în curtea găinilor, ci trebuie să staţi în locurile cereşti în Hristos Isus. Atunci puteţi mijloci, puteţi striga ca un vultur, puteţi oferi o şansă de răscumpărare, dar nu puteţi merge în Sodoma! Nu a contat cât de mult l-a iubit Avraam pe Lot datorită legăturii lor de sânge, el nu a putut să-l salveze în Sodoma, nu a putut să-l salveze decât atunci când s-a separat într-un loc ceresc.

Dar Lot gândea altfel. El era prins în gândirea denominaţională, era acolo, lua parte la programele lor şi se comporta ca şi o găină. El încerca să meargă acolo unde erau oamenii şi să fie ca ei. Lot încerca să poarte hainele Sodomei: blugi la modă, predica de la amvon într-un tricou pentru că încerca să coboare acolo unde erau găinile, să aibă o relaţie cu ele ca să poată fi salvate. Funcţionează? Vi-l puteţi imagina pe Avraam mergând acolo jos şi procedând la fel ca Lot? Puteţi să-l vedeţi pe Avraam venind în felul acesta ca să-l salveze pe Lot? Nu, domnilor! Aceasta a încercat să facă Lot: el a vrut să aibă o biserică atractivă pentru Sodoma, iar fratele Branham ne-a spus că a devenit primarul Sodomei şi a intrat pe tărâmul politic. De ce? Pentru că atunci biserica putea să influenţeze politica şi astfel, putea să schimbe Sodoma.

Cum putem schimba noi Sodoma ca să nu mai fie Sodoma? Vă întreb: Lot a schimbat ceva prin activitatea sa religioasă şi prin faptul că era activ şi pe scena politică?

Acesta este motivul pentru care eu cred că este pur şi simplu ridicol faptul că creştinii încep să vorbească despre republicani şi democraţi, despre politică! Este cel mai prostesc lucru pe care l-am auzit vreodată. De ce vorbesc vulturii despre lucruri pământeşti? Toată politica este de la diavol, toată! Şi fiecare naţiune se află sub controlul Satanei.

Spune Scriptura aceasta? Da, aşa spune Biblia. Atunci, de ce ne pierdem timpul cu dezbateri politice şi ne comportăm ca Lot, încercând să schimbăm politica Sodomei, încercând să schimbăm Sodoma? Lot nu a putut să schimbe Sodoma, ci Sodoma l-a schimbat pe el. Pentru credincioşi, problemele politice sunt prostii.

Lot a încercat să devină primar, ca să intre în politică şi să schimbe lucrurile. Dar a reuşit să schimbe ceva? Nicidecum! Sodoma l-a schimbat pe el. L-a adus într-un asemenea loc, încât atunci când au venit îngerii la el, Lot a fost dispus să-şi dea fetele fecioare la sodomiţi, pentru că nu avea încredere în puterea lui Dumnezeu. El şi-a vândut familia pentru acea poziţie.

Prieteni, noi trebuie să înţelegem că singurul fel de a ajuta lumea aceasta este prin separare. Noi trebuie să zburăm mai sus, să stăm în locurile cereşti şi să strigăm strigătul Vulturului, pentru că acesta este singurul lucru care poate salva lumea. Noi nu putem merge jos în curtea găinilor, să cloncănim şi să râşchiem ca să salvăm pe cineva! Nu va funcţiona, prieteni, pentru că singurul care atrage este Cuvântul: „Oile Mele ascultă glasul Meu. Ele nu merg după un alt glas.” Ele vor veni prin Glas.

Avraam era atât de sus încât vedea tot ce se petrecea, dar Lot era înţepenit pe pământ şi nu putea să-şi vadă nici măcar propria stare. El nu a putut vedea nici măcar că cetatea urma să fie nimicită, nu ştia că sosise timpul sfârşitului. Lot nu ştia că urma să cadă foc din cer, dar Avraam ştia pentru că el se afla într-un loc diferit. Din locul în care se afla, el a putut vedea ce urma să se întâmple în Sodoma, dar Lot nu a putut vedea nimic.

Multe din fecioarele neînţelepte pot vedea curva şi pot spune că este vorba de biserica catolică, de Vatican, de Roma. Pot spune că ea este curva din Apocalipsa 17, dar niciuna din fecioarele neînţelepte nu pot vedea curvele. Vedeţi? Ei pot vedea curva, dar nu pot vedea curvele. De ce? Fiindcă pentru aceasta este nevoie să meargă mai sus.

Mulţi oameni spun că biserica catolică este duhul antihrist, dar fiicele curvei stau pe un sistem al curvei; ele numesc curva, curvă, dar stau pe un sistem al curvei şi nu au nici un fel de viziune cu privire la aceasta, pentru că se află în curtea găinilor. Dar noi trebuie să zburăm mai sus! Trebuie să zburăm atât de mult în cerc încât să putem privi în jos şi să spunem: „Acolo este curva, acolo sunt fiicele ei, acolo sunt Epocile Bisericii, acolo sunt Peceţile, Trâmbiţele. Eu pot vedea tot Planul lui Dumnezeu, ştiu cine sunt, ştiu ce s-a întâmplat în lumea aceasta.” Vedeţi? Totul a fost dezvăluit în faţa ochilor noştri. Ce a făcut aceasta? Faptul că ne-am urcat mai sus. Noi nu am găsit aceste lucruri pe pământ şi nu am văzut curva şi curvele stând pe pământ, ci ne-au fost aduse la cunoştinţă pentru că am urcat prin Uşa deschisă.

Noi ştim că ne aflăm în epoca Miresei, ştim că ne aflăm între al şaselea şi al şaptelea Potir. De ce ştim toate acestea? Pentru că ne-am suit mai sus prin Uşa deschisă. Această Mireasă nu poate fi înşelată pentru că şarpele nu poate s-o muşte atunci când se află în aer. Aleluia!

Care este soluţia la problema voastră? Zburaţi mai sus. Poate ziceţi: Dar tu nu cunoşti starea familiei mele!” Vă garantez că dacă zburaţi prin Uşa deschisă, Dumnezeu Se va îngriji de problemele familiei voastre.

Puterea lui Dumnezeu nu este mică, dar El nu ne poate şterge greşelile. Ce înseamnă aceasta? Că dacă semănăm o sămânţă, trebuie să culegem o recoltă. Dacă ar opri acest proces de dragul vostru, Dumnezeu ar trebui să meargă înapoi şi să refacă ceea ce a făcut în Geneza, unde a spus că „fiecare sămânţă va da rod după soiul ei.” Astfel, dacă aţi semănat o sămânţă rea, dacă aţi provocat o recoltă rea, va trebui să aşteptaţi până când se coace acea recoltă.

Soluţia este să semănăm o sămânţă bună acum. Dacă aţi semănat o sămânţă în pământ, trebuie să aveţi o recoltă pentru că aceasta este Legea lui Dumnezeu. Dar soluţia nu este să rămânem pe pământ, ci trebuie să ne ridicăm în aer, iar pe măsură ce adunăm recolta, să semănăm în locul ei seminţe bune. Dar nu ne vom rezolva niciodată problemele pe pământ.

Viaţa este plină de presiuni şi de necazuri, dar când a umblat pe acest pământ, Isus a fost un Vultur, Vulturul cel mare. El a putut ajunge atât de sus încât atunci când Petru I-a zis: „Să Te ferească Dumnezeu să Ţi se întâmple aşa ceva”, în timp ce le explica ce urma să se întâmple, El i-a putut spune: „Înapoia Mea, Satano!” El nici măcar nu privea la Petru, ci la duhul din spatele lui Petru. Isus Se afla într-un punct foarte înalt şi putea vedea tot ce se întâmplă. El putea spune: „Acesta este Satan care încearcă să Mă amăgească, pentru a Mă împiedica să-Mi duc însărcinarea la bun sfârşit.” Isus era atât de sus, încât atunci când era bătut de soldaţi şi scuipat, când toţi râdeau de El şi L-au atârnat pe cruce, a putut spune: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac. Ei sunt doar nişte găini din curtea găinilor şi nu pot vedea ceea ce văd Eu.”

De aceea, noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui; nu luptăm împotriva oamenilor pentru că putem zbura mai sus şi putem vedea.

Odată când se ruga, fratele Branham a spus: „O, Doamne, ei ne vor urî aşa cum Te-au urât şi pe Tine!”, după care a adăugat: „Dar nu pe Tine Te-au urât, Doamne, ci Cuvântul care Se afla înăuntrul Tău.”

Vedeţi? Ei nu ne urăsc pe noi, ci Cuvântul care Se află înăuntrul nostru.

El a zburat atât de sus încât a putut vedea ce avea loc din punct de vedere spiritual, pentru că nu este o luptă firească, ci una duhovnicească.

Problemele din casele voastre nu sunt bătălii fireşti, ci sunt bătălii duhovniceşti; problemele de la locul vostru de muncă, nu sunt probleme fireşti, ci duhovniceşti, iar dacă luptaţi fireşte, nu veţi birui niciodată pentru că ei sunt unşi duhovniceşte.

Individul care îndreaptă degetul spre voi pentru a apăsa locul unde vă doare, este uns de diavol ca să facă aceasta, iar dacă voi îi răspundeţi în acelaşi fel, sunteţi unşi de acelaşi diavol ca să faceţi aceasta. Voi trebuie să zburaţi puţin mai sus şi să spuneţi: „Nu este omul, ci este duhul acela care încearcă să ajungă la mine prin el! Dar nu voi cădea în plasa acestui truc ieftin, pentru că eu sunt un fiu al lui Dumnezeu, sunt un vultur şi am vederea unui vultur. Omul acela este numai un vas pe care diavolul îl foloseşte ca să ajungă la mine. Dumnezeu să aibă milă de acel biet vas care nici măcar nu ştie că este uns de diavolul, şi Doamne, mustru acel demon ca să rămână înapoia acelui vas!”

Vedeţi ce poate face viziunea unui vultur? Va schimba întreaga voastră perspectivă, prieteni. Viziunea unui vultur ne va da o înţelegere corectă a istoriei.

De ce au venit puritanii în America? Pentru libertate religioasă, pentru a scăpa de biserică şi de stat. Ei au venit în America pentru că Apocalipsa 13 spune că fiara trebuie să se ridice din pământ. Da, ei au dorit libertate religioasă şi au fost folosiţi de Dumnezeu ca să ridice pe acest Pământ o naţiune creştină, o naţiune care să arate ca un miel, dar care avea să vorbească la fel ca şi un balaur. Acesta a fost Planul lui Dumnezeu ca să aducă la împlinire Apocalipsa 13.

De ce au traversat oceanul în America? De ce au trecut prin necazuri? De ce au întemeiat colonii? De ce au trecut prin foamete şi dureri ca să întemeieze o comunitate creştină? Din pricină că în Apocalipsa 13, Ioan a văzut o fiară care se ridica din pământ. Aceasta este ceea ce i-a împins pe puritani dincolo de ocean.

Aşadar, viziunea unui vultur vă va explica toată istoria umanităţii dacă o puteţi avea.

Isus a avut viziunea unui Vultur. Scriptura spune că El ştia cine urma să-L vândă, iar noi ne punem următoarea întrebare: „Cine l-a făcut apostol pe Iuda? El era fiul pierzării, era de la început un diavol, iar Dumnezeu ştia că el era cel care avea să-L vândă. Cine l-a făcut apostol pe Iuda? Isus Hristos. Inima lui era inima unui hoţ, de aceea l-a vândut pe Isus pentru bani. Aşadar, cine l-a făcut casier? Cine i-a dat punga? Isus. De ce a făcut aceasta? Fiindcă avea nevoie de Iuda pentru a împlini Scripturile. De aceea, Isus nu s-a luptat niciodată cu Iuda, pentru că Iuda îşi împlinea soarta.

Moise nu s-a luptat cu Faraon pentru că Dumnezeu a spus: „L-am ridicat pentru acest timp şi i-am împietrit inima!” Aşadar, Dumnezeu l-a ridicat pe Faraon în acea poziţie, pentru ca El să aibă toată slava. De aceea, Moise nu l-a ucis pe Faraon, nu s-a luptat cu el, nu l-a numit în nici un fel şi nu a spus nimic rău despre el, ci s-a supus în totul lui Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu l-a pus pe Faraon în acea poziţie ca să-I împlinească voia şi că totul era aşa cum trebuia să fie.

Poate ziceţi: „Oh, dacă s-ar putea schimba aceste lucruri!”, dar totul este exact aşa cum trebuie să fie, prieteni.

De aceea, noi nu-i vorbim de rău pe demnitari. Vedeţi? Moise nu s-a luptat cu Faraon, ci a stat sus, la Uşa deschisă, şi pentru că a stat acolo, Dumnezeu l-a ajutat să cucerească o putere a lumii din acele zile. Cum a ajuns să fie Egiptul o naţiune atât de puternică? Din pricina lui Iosif şi a foametei. Iosif era în închisoare când Faraon a avut visul cu cele şapte vaci grase şi cu cele şapte vaci slabe, şi pentru că a putut să i-l tălmăcească şi i-a spus: „Vor fi şapte ani de belşug, iar după aceea vor urma şapte ani de foamete.”, Faraon l-a scos din închisoare, l-a pus la conducere şi i-a spus să se ocupe de toate lucrurile. Astfel, Iosif a creat un sistem prin care a cumpărat tot pământul de la egipteni, pentru Faraon, şi a făcut din Faraon o supra-putere.

Deci, cum a ajuns Faraon acolo? Din pricina lui Iosif. De ce? Pentru că Dumnezeu nu voia să doboare o naţiune mică şi slabă, ci voia să doboare o supra-putere. Vedeţi? Iosif a lucrat pentru sistemul fiarei şi a ridicat economia, puterea şi sistemul fiarei. De ce? Pentru că Dumnezeu urma să vină şi s-o distrugă.

Primul mesaj adus de fratele Branham, a fost un mesaj ecumenic. Astfel, el a spus: „Să uităm toate diferenţele dintre noi, să lăsăm jos toate barierele şi să venim împreună.” Vedeţi? Fratele Branham predica ecumenismul, iar când a început să se ridice sistemul ecumenic, l-a condamnat. Dar el a pornit rostogolirea mingii. De ce? Pentru că Dumnezeu avea nevoie de mişcarea ecumenică.

Noi nu ne luptăm cu acele lucruri, nu ne înfuriem şi nu strigăm pentru că ele sunt exact acolo unde trebuie să fie. Astfel, dacă intraţi în politică şi vorbiţi de rău un politician sau altul, aveţi un duh greşit, pentru că fratele Branham a spus: „Ceasul ticăieşte exact la timp”, deci totul este exact cum ar trebui să fie. Puteţi crede aceasta?

Isus l-a ales pe Iuda, dar el a fost de la început un fiu al pierzării, un diavol. El l-a ales pentru un scop.

Cum este cu oamenii care au vândut Mesajul, care s-au întors împotriva Lui, scriu comentarii împotriva Lui şi Îl vorbesc de rău? Ei fac exact ceea ce trebuie să facă, pentru că la sfârşitul timpului, vor fi batjocoritori. Ei trebuie să fie, iar dacă noi începem o contrazicere cu batjocoritorii aceştia, ne aflăm în curtea găinilor.

Prieteni, nu veţi câştiga teren şi nu veţi ajunge nicăieri, de aceea, lăsaţi-l pe batjocoritor în pace, pentru că el se află sub o ungere spirituală. Lăsaţi-l să pălăvrăgească şi luaţi-vă zborul pentru că acolo sus este linişte. Acolo nu veţi mai auzi gălăgia de pe pământ. Da, noi suntem în locurile cereşti de unde putem vedea totul: Eufratul a secat şi împăraţii pământului se mişcă. Totul este cât se poate de clar de acolo de sus.

Care este problema bisericilor? De ce nu mai este moralitate? Pentru că a secat Eufratul. Aşa trebuie să fie. Moralitatea trebuie să ajungă la pământ, pentru că la venirea Fiului omului trebuie să fie la fel ca în zilele Sodomei. Nu lăsaţi să vă crească tensiunea nici măcar cu o cifră din pricina Sodomei, a guvernării sau a politicii, pentru că totul este exact cum trebuie să fie la sfârşitul timpului.

Noi ar trebui să fim bucuroşi când vedem aceasta. Faraon devine tot mai bogat şi are mai multă putere. Mişcarea ecumenică ia amploare, dar noi ne facem bagajele. Luteranii sau unit cu weslienii, iar weslienii sau unit cu Kenneth Coppeland şi toţi îl vizitează pe papa la Vatican.

Oh, bagajele noastre sunt făcute şi suntem gata de plecare! Suntem entuziasmaţi de ceea ce auzim la ştiri, suntem bucuroşi de timpul pe care-l trăim, de oamenii răi care se află la putere, deoarece toate acestea ne spun că profetul a spus Adevărul. Noi suntem bucuroşi, nu furioşi. Sodoma este în plină înflorire, dar noi Îl slăvim pe Domnul pentru că aceasta este legitimarea slujbei profetului. Desigur, nu ne bucurăm de Sodoma, ci ne bucurăm pentru că vedem că Cuvântul lui Dumnezeu nu dă greş niciodată. Noi suntem bucuroşi pentru că există o soluţie la problema aceasta, iar soluţia este prin Uşa deschisă.

Lăsaţi lumea să aibă politica şi legile ei, pentru că sunt ale ei şi toate vor arde!

Vă puteţi imagina biserica timpurie care se afla sub prigoană şi se ascundea prin peşteri şi grote? Ei nu se gândeau: „Dacă am putea să-l aducem pe politicianul cutare la guvernare, dacă am putea schimba ceva… Am putea începe uşor…” Cine sau ce a adus acea prigoană?

Când a păşit în scenă şi Cuvântul a fost adus cu putere, Isus a fost atât de urât încât Sinedriul s-a unit împotriva Lui. Sinedriul era împărţit şi exista o luptă pentru putere între farisei, saduchei şi irodieni, dar a existat un lucru care i-a unit, care i-a făcut să fie una, iar acela a fost Isus Hristos. El i-a făcut să fie una.

Apoi, când a stat în faţa lui Pilat, exista o problemă între Pilat şi Irod, dar când a apărut Isus în scenă, cele două puteri politice s-au unit. Irod şi Pilat au devenit prieteni şi Sinedriul s-a unit cu guvernul, iar atunci nu a mai fost nici o nădejde pentru creştini. Vedeţi? Isus nu a venit să „repare” politica pentru a le merge bine credincioşilor. Da, El a provocat o unire politică, i-a determinat pe Irod şi pe Pilat să se asocieze şi a unit Sinedriul într-o uniune, aşa că prima epocă a Bisericii nu a avut nici o şansă, ci a fost prigonită. Dar prin aceasta, Mesajul a fost răspândit în toată lumea.

Voi şi cu mine credem Mesajul din pricina prigoanei din Ierusalim. Cine a unit puterile prigoanei? Isus Hristos. Deci, totul este exact cum trebuie să fie.

Dacă sunteţi prinşi în politică, vă pierdeţi ani din viaţă cu tensiune, nervi şi stres şi veţi ajunge să vă îndopaţi cu medicamente. De ce? Pentru sunteţi o făptură neprihănită, construită pentru cele cereşti şi nu puteţi avea de-a face cu acele gunoaie.

Când începeţi să absorbiţi acele gunoaie, tot sistemul vostru se prăbuşeşte, dar când vă umpleţi cu această Carte, tot sistemul vostru va fi umplut cu pace şi cu înţelegere, iar neliniştea va pleca.

Dacă citiţi Mesajul orei şi aflaţi unde ne aflăm, iar apoi treceţi prin Uşa deschisă, veţi vedea că totul este liniştit şi paşnic, totul este la locul lui şi se potriveşte ca un puzzle. Toate piesele sunt la locul lor şi este timpul să mergem Acasă.

Prieteni, nu este timpul pentru revolte. Nu este timpul să schimbăm lumea, ci este timpul să schimbăm lumile. Slăvit să fie Domnul! Noi trebuie să urcăm mai sus pentru că altfel nu vom vedea niciodată mai bine. Cu orice ne luptăm, cu orice fel de problemă, soluţia nu este niciodată aici, ci numai acolo sus. Zburaţi mai sus şi Dumnezeu Se va îngriji de totul! Dar soluţia este să zburăm mai sus! Amin!