Aş vrea să citim din Apocalipsa 4.1-2:
„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.”
Aş vrea să facem o scurtă recapitulare, după care vom merge mai departe.
Ioan a fost luat sus prin Uşa care s-a deschis în cer. El a auzit un Glas ca de Trâmbiţă care l-a chemat sus, iar când a mers acolo, i s-au arătat lucruri care urmau să vină. Astfel, primul lucru pe care l-a văzut, a fost: „…un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.”
Ioan nu a văzut trei dumnezei, ci doar Unul, aceasta fiind una din descoperirile pe care le-a avut atunci când a mers prin Uşa deschisă în cer, în răpirea sa duhovnicească.
Eu cred că Dumnezeu ne-a arătat şi nouă acelaşi lucru, fiindcă şi noi am fost luaţi prin Uşa deschisă şi am văzut Unul singur care stătea pe acel scaun, nu trei.
În timp ce stăm în picioare, aş vrea să citim şi din Ioan 14.28-29:
„Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl”, căci Tatăl este mai mare decât Mine.
Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.”
Acesta este felul în care procedează Dumnezeu cu ucenicii Săi. El le spune lucrurile înainte ca ele să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să creadă.
În Apocalipsa 22.16, citim:
„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.”
Câţi dintre noi suntem bucuroşi pentru că am auzit Glasul acestui înger? Glasul Îngerului puternic ne-a vorbit prin îngerul al şaptelea şi ne-a spus deja aceste lucruri în Biserici, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să le ştim şi să credem.
În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre tema: „O perspectivă mai înaltă.” Dacă vă amintiţi, data trecută am vorbit despre tema „Vino mai sus”, despre a fi ridicat mai sus, dar astăzi vreau să vorbesc despre „O perspectivă mai înaltă”, pentru că profetul a spus: „La ce i-ar folosi unui vultur să ajungă acolo sus, dacă nu are ochi cu care să vadă?” Înseamnă că dacă noi mergem mai sus, trebuie să fim capabili să vedem din locul acela, pentru că altfel nu are nici un rost să mergem mai sus. Deci, noi mergem mai sus, pentru a câştiga o perspectivă, pentru a putea vedea ceva.
Aş vrea să privim mai îndeaproape lucrul acesta.
În mesajul „A deosebi Trupul Domnului”, scrie:
„Pavel a spus prin Duhul Sfânt, că în zilele din urmă, biserica va cădea, milioane dintre ei. „Va veni o cădere pentru că oamenii vor fi mândri, încăpăţânaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, obraznici, îngâmfaţi şi dispreţuitori a celor care sunt buni, fără deosebirea corectă.”
Vreau să fiţi atenţi la faptul că ei cad pentru că nu au deosebirea corectă.
„Oh”, ziceţi voi, „acesta este comunismul!” Acesta este aşa-zisul creştin.
Fiţi atenţi la versetul următor: „Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”, fără deosebire duhovnicească.”
Vedeţi, ei au o formă de evlavie, adică merg la biserică, se supun unei forme de rânduială, iau parte la servicii, au o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea. Apoi, fratele Branham spune: „fără deosebire duhovnicească.”
Să repetăm încă o dată: Dacă avem o formă de biserică, dar fără puterea Duhului Sfânt, a Cuvântului, este ceva greşit şi există o limită în descoperire.
„Când Duhul Sfânt este peste voi, aveţi deosebire duhovnicească, iar aceasta spune „Amin” la fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu.”
Aşadar, când avem Duhul Sfânt, noi avem deosebire duhovnicească, iar atunci putem vedea Cuvântul şi spunem „Amin” la fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu, pentru că am mers destul de sus pentru a vedea întregul scop al Cuvântului. Astfel, nu mai este un verset mic aici şi altul dincolo, ci am ajuns atât de sus încât putem vedea întreaga poveste, ne-a fost descoperit totul. Slăvit să fie Domnul!
Pentru că vorbim despre o perspectivă mai înaltă şi despre deosebire, aş vrea să încep cu Petru şi să vedem cum o preumbreşte pe Mireasa lui Isus Hristos. Îi sunt mulţumitor Domnului pentru că Scripturile sunt adevărate şi precise şi ne arată firul Vieţii, ca să putem învăţa ceva din aceasta. Ele nu ne relatează numai sfârşitul, care este minunat, ci avem şansa de a vedea procesul, calea spre desăvârşire, iar Petru este un exemplu foarte bun pentru noi.
Aş vrea să încep cu Matei 16.13-18, şi să-l urmărim pe Petru pentru a vedea că el este un simbol al Miresei lui Isus Hristos. Textul acesta este unul foarte cunoscut şi vreau să ţineţi minte că vreau să vedem cum Petru o preumbreşte pe Mireasa lui Isus Hristos.
Petru a umblat cu Domnul, a luat parte la slujba Sa supranaturală şi a ştiut că era ceva deosebit acolo.
„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.”
„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”
Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
În vremea aceea era această dezbatere sau întrebare cu privire la Cine era Isus. Astfel, ucenicii au spus: „Unii spun una, alţii spun altceva”, dar Isus nu a dorit să ştie ce spuneau alţii, ci ce credeau ei despre El. El vrea să ştie ce credem noi.
Atunci, Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.”
Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.
Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”
Aici putem vedea că Isus i-a spus lui Petru:
„…nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta”, adică: „Nu ai primit aceasta de la nici un om, din gândirea ta proprie; nu ai obţinut-o într-o şcoală, ci ai primit-o direct de la Tatăl de sus. El ţi-a dat descoperirea cu privire la Cine este Isus Hristos, descoperirea Cuvântului făcut trup.” Vedeţi, Petru a primit direct de la Tatăl descoperirea cu privire la Cine este Fiul. Aleluia!
Apoi, El i-a spus: „Pe această piatră…” Pe care piatră? Pe piatra descoperirii divine primite de la Tatăl. „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”, ceea ce înseamnă că porţile Locuinţei morţilor se vor ridica împotriva ei.
Această profeţie are o însemnătate dublă.
În primul rând, dacă El îi dă ceva Bisericii, porţile Locuinţei morţilor nu o pot birui cât timp stă pe această Piatră a descoperirii. Ele vor încerca să biruiască Biserica, de aceea, singurul mod în care Biserica va rezista este dacă rămâne pe Piatra descoperirii. Noi nu putem preda aceasta oamenilor, nu putem să-i învăţăm ca pe o lecţie, ci ei trebuie să primească o descoperire duhovnicească de la Tatăl.
Noi putem să le spunem unele lucruri copiilor noştri şi putem să-i facem să repete ceea ce spunem noi, putem să-i facem să fie de acord cu ceea ce spunem. Putem să-i întrebăm: „Îl iubeşti pe Domnul Isus? Crezi Mesajul?” şi ei să spună: „Da”, să fie de acord, dar aceasta nu înseamnă nimic pentru că porţile Locuinţei morţilor pot birui aceasta. Este însă un lucru pe care porţile iadului nu îl pot birui, iar acesta este descoperirea divină care vine direct de la Tatăl. Când un om primeşte această descoperire de la Tatăl, indiferent cu ce situaţii se va confrunta, porţile iadului nu vor putea birui niciodată descoperirea primită. Aleluia!
„Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.” (v. 19-20).
În continuare, vreau să reluăm povestea de aici şi să urmăm acest fir.
Aici, Petru tocmai a primit o descoperire din partea Tatălui şi El i-a făgăduit că-i va da cheile Împărăţiei.
Să citim mai departe:
„De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze.
Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
Aş vrea să fiţi atenţi pentru că noi îl urmărim pe Petru ca Mireasă a lui Isus Hristos. El a primit descoperirea cu privire la Cine era Isus Hristos, Cuvântul făcut trup, Mesia, iar această descoperire nu a venit de la el sau de la un alt om, ci de la Tatăl. Astfel, putem vedea că Petru a urcat puţin sus, dar nu a ajuns destul de sus pentru că nu avea deosebire duhovnicească. De ce nu avea deosebire duhovnicească? Pentru că atunci când Cuvântul făcut trup, Isus Hristos, i-a adus Cuvântul, Petru a negat Cuvântul în faţa Cuvântului.
Isus a spus: „Voi merge la Ierusalim, unde voi pătimi mult şi voi fi răstignit, dar a treia zi, voi învia”, dar Petru nu a fost de acord şi a mustrat Cuvântul. El L-a mustrat pe Isus Hristos şi a negat Cuvântul care a ieşit din gura Sa spunând: „Nu este posibil! Aceasta nu Ţi se va întâmpla niciodată!” Vedeţi? Petru era undeva mai jos, dar Isus Hristos avea deosebire duhovnicească şi Se afla mai sus. Astfel, Isus S-a întors spre Petru, dar nu l-a văzut pe prietenul său cu care a dormit, a pescuit şi a avut campanii mari de vindecare, ci a văzut un duh rău care vorbea prin buzele aceluiaşi om care nu demult spusese: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.”
Aceasta înseamnă să ai deosebire duhovnicească, pentru că având deosebire duhovnicească, noi putem răspunde numai prin Cuvânt. Astfel, când Petru a negat Cuvântul, Isus a ştiut că acela era diavolul care încerca să-L împiedice să împlinească partea Sa din Cuvânt. Deci, Petru a urcat puţin mai sus când a înţeles Cine era Isus, dar nu a mers destul de sus pentru a avea deosebire duhovnicească, deoarece pe măsură ce creştem în descoperire, creşte şi perspectiva, viziunea şi deosebirea noastră. Deosebirea merge mai sus. Vedeţi de ce trebuie să avem descoperire?
Fratele Branham ne-a spus să ne rugăm pentru biruinţă, pentru Viaţă, pentru descoperirea care ne aduce Viaţa. De ce? Pentru că cu cât mergem mai sus, cu atât vedem mai mult şi perspectiva noastră este mai clară.
Aşadar, noi putem vedea că Petru trebuia să urce mai sus.
Haideţi să continuăm povestea în Ioan 18 şi să mergem mai departe.
Când Petru, sub o perspectivă slabă, sub o deosebire slabă, a spus ceva greşit, Isus nu l-a pus deoparte şi nu a ales alt apostol în locul lui. El ştia că Petru trebuia să crească în descoperire, să urce mai sus ca să vadă acelaşi lucru pe care îl văzuse şi Domnul lui. Când a spus acele cuvinte, Petru avea o perspectivă firească cu privire la Mesaj, la ceea ce auzea, dar el trebuia să urce mai sus.
Astfel, ajungem în Ioan 18.1-4:
„După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Lui.
Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.
Iuda deci a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.
Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”
Aş vrea să vedeţi diferenţa dintre Isus şi Petru, pentru că Isus ştia toate lucrurile, ştia ce se întâmpla. De fapt, Isus ştia că Iuda era fiul pierzării, ştia cine urma să-L vândă; El l-a cunoscut de la început şi l-a ales ştiind ce era în el. Cine i-a dat punga, deşi ştia că este un hoţ? Isus. Deosebirea Lui era atât de înaltă încât nici nu a trebuit să se lupte cu Iuda, pentru că Iuda avea să împlinească Cuvântul. Cine trebuia să împlinească Scriptura care spunea: „Prietenul meu cel mai apropiat şi-a ridicat călcâiul împotriva mea.”? Acolo era un verset pe care trebuia să-l împlinească cineva. Vedeţi? Isus nu l-a pus pe Iuda deoparte şi nu l-a tratat diferit faţă de ceilalţi apostoli, deşi ştia că într-o zi avea să-L vândă. Dimpotrivă, l-a adus mai aproape şi i-a dat punga cu bani pentru că ştia că avea inima unui hoţ; ştia că de la început era un diavol, dar se afla acolo ca să împlinească Scripturile.
Fiind mult mai sus, Isus nu a tratat pe nimeni diferit, pentru că cineva trebuia să împlinească Cuvântul. Ce credeţi că ar fi făcut Petru dacă ar fi ştiut ce urma să facă Iuda? Acolo ar fi fost o luptă pentru că el avea o deosebire duhovnicească mică, dar trebuia să urce mai sus. Dar Isus ştia toate lucrurile. El era în grădină şi ştia ce urma să se întâmple. Ce a făcut când i-a văzut pe soldaţi venind? A fugit? S-a ascuns? Nicidecum! A păşit înaintea lor şi a spus: „Pe cine căutaţi?” pentru că trebuia să se împlinească Cuvântul. Aleluia!
Scopul, principala ţintă a lui Isus era să vegheze asupra împlinirii Cuvântului. Dacă aceasta implica zdrobirea Sa, nimicirea Sa, moartea sau vânzarea Sa, scopul Lui era să vegheze asupra împlinirii Cuvântului, rând cu rând, iotă cu iotă, ca să nu cadă nici măcar o virgulă sau un punct.
Isus Şi-a trăit Viaţa asigurându-Se că avea să fie împlinit fiecare Cuvânt. Eu cred că şi noi trebuie să mergem mai sus. voi ce credeţi?
Ce aţi face dacă aţi sta în biserică lângă un prieten bun despre care aţi şti că într-o zi se va întoarce împotriva voastră, v-ar da pe mâna autorităţilor, ar porni împotriva voastră o prigoană şi v-ar arunca în închisoare? Cât este de sus descoperirea voastră acum? Cum l-aţi trata pe individul acela? L-aţi trata cu dragoste, i-aţi da portofelul vostru, aţi avea încredere în el aşa cum a avut Isus? Vedeţi? Cineva trebuie să împlinească Scripturile.
„Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”
Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!” Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei.
Când le-a zis Isus: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.”
Îmi place versetul acesta. Isus avea destulă putere în Cuvântul Său încât să-i trântească la pământ. Credeţi că nu ar fi putut scăpa? Credeţi că nu ar fi putut să-i lovească cu orbire sau cu moartea? El le-a arătat ce putere avea Cuvântul Său vorbit, dar El nu a folosit-o pentru că dacă ar fi folosit-o ca să scape, ar fi fost un antihrist şi nu Hristosul. Cuvântul „Hristos” înseamnă „Cuvântul uns”, iar Cuvântul Îl chema să moară. Astfel, El nu a făcut nimic, nu Şi-a folosit puterea, înţelegerea şi deosebirea pentru a opri împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Amin!
„El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?” „Pe Isus din Nazaret”, I-au zis ei.
Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.”
A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.” (v.7-9).
Dacă Scriptura ar fi spus: „I-au înjunghiat pe cei care erau cu Mine”, Isus nu ar fi zis: „lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Dar pentru că Scriptura spunea: „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat”, El a spus: „lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Vedeţi? Tot ceea ce a făcut El, fiecare pas, fiecare acţiune a fost din pricina a ceea ce spunea Cuvântul. Isus a învăţat ceva ce trebuie să învăţăm şi noi: „Totul este Cuvântul şi numai Cuvântul.” Nu este gândirea noastră, înţelegerea sau simţămintele noastre, ci este Cuvântul şi numai Cuvântul.
„Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.
Isus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”
Vedeţi? Aici Petru era mai jos, dar Isus era mai sus. Petru era încă legat de gândirea sa firească, se afla încă sub influenţa a ceea ce credea el atunci când Isus a spus că urma să fie ucis, iar el i-a răspuns: „Să Te ferească Dumnezeu să ţi se întâmple aşa ceva!” Imediat, Isus, Cuvântul Însuşi l-a mustrat şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satană!”, iar noi putem vedea că o mustrare fără descoperire nu va schimba nimic. Petru a fost mustrat de Însuşi Isus care a spus: „Acesta este diavolul!”, dar pentru că nu a avut loc o pocăinţă şi nu a avut parte de o descoperire, Petru nu a mers mai sus, ci a rămas tot în locul în care se afla când a fost mustrat.
Apoi, Domnul l-a supus la un alt test, dar a căzut în acelaşi fel cum a căzut înainte, numai că de data aceasta a scos sabia ca să lupte pentru ceea ce credea.
Aceasta ne arată că noi putem mustra cât vrem pe cineva, pentru că fără descoperire, omul acela va rămâne la acelaşi nivel şi va continua să procedeze în acelaşi fel în repetate rânduri. Din cauza aceasta, unii oameni pe care-i cunoaştem fac acelaşi lucru iar şi iar. Astfel, noi ştim că ei nu au urcat nici măcar un pas mai sus în descoperire. Înţelegeţi? Dacă ei ar fi mers mai sus în descoperire, dacă Petru ar fi mers puţin mai sus, nu ar fi luptat niciodată împotriva lor.
Isus Se afla sus; El era Cuvântul şi numai Cuvântul, dar Petru se afla mai jos, într-un loc în care ar fi spus: „Dacă scoţi sabia, o scot şi eu!” Cu alte cuvinte: „Dacă porniţi o dezbatere, voi porni şi eu una! Dacă aduceţi un argument intelectual, voi aduce şi eu!” Dar noi nu trebuie să facem aceasta, ci trebuie să mergem mai sus!
Să mergem în Luca 24.44-45. Dacă vă regăsiţi prinşi tot timpul în dezbateri religioase, trebuie să mergeţi mai sus. Dacă sunteţi tot timpul în luptă şi zbucium, trebuie să mergeţi mai sus.
Luca 24.44-45 s-a întâmplat după ce Isus a fost răstignit, pus într-un mormânt şi înviat. El a apărut în camera în care se ascundeau ei, le-a zis: „Pace vouă!” şi i-a întrebat dacă au ceva de mâncare, iar ei I-au dat un fagure de miere şi peşte.
„Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”
Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.”
Noi ştim că Petru era acolo. Isus a venit, a pus degetul în Scripturi şi a spus: „Toate acestea au trebuit să se întâmple ca să se împlinească Scripturile”, după care a început să le predice din Lege şi din profeţi şi le-a deschis mintea ca să înţeleagă. Atunci Petru a început să urce mai sus. Cum a mers el mai sus? Prin deschiderea Cuvântului. Prin deschiderea Cuvântului, Petru a urcat în descoperire. Slăvit să fie Domnul!
Acum vom citi din Fapte 1.15-20:
„În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis:
„Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
El era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui”.
În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână pustie şi nimeni să nu locuiască în ea!” şi „Slujba lui s-o ia altul!””
Aş vrea să-l urmărim pe Petru mai departe. Aşa cum am văzut, Petru a trecut prin mai multe stadii: mai întâi, a fost mustrat de Isus pentru că El i-a vorbit Cuvântul, iar Petru L-a negat în faţa Sa; apoi, când au venit soldaţii să-L ia pe Isus, a ripostat cu sabia, dar după aceea, Isus a venit şi i-a deschis Scriptura şi astfel l-a dus mai sus.
Aici, în Fapte 1, ei nu primiseră încă Duhul Sfânt, dar aveau Scriptura deschisă, aşa că Petru a putut să-l poziţioneze clar pe Iuda în Scripturi. Înainte, el nu avea nici o idee cu privire la cele întâmplate: vinderea lui Isus era o taină şi totul mergea greşit, dar după ce a fost dus de Isus puţin mai sus, a putut spune: „Fraţilor, lucrul acesta a trebuit să se întâmple aşa. Aceasta este ceea ce a spus Domnul prin David, este împlinirea Psalmului 41.9.” Astfel, a început să aşeze Scripturile care arătau exact unde se aflau ei, prin ce trecuseră şi ce li se întâmplase. Atunci, el nu mai folosea înţelepciunea sa, ci Cuvântul.
Vedeţi ce se întâmplă când urcăm mai sus? Dar mai era încă o problemă: Petru nu urcase totuşi destul de sus. El era destul de sus ca să vadă că evenimentul la care fuseseră martori se afla în Cuvânt, că acele lucruri se regăseau în Scripturi, aşa că înţelegeau de ce l-a vândut Iuda pe Isus şi că el avusese o slujbă printre ei. Astfel, Petru a spus: „Slujba lui s-o ia altul!”
Aşadar, el cunoştea Cuvântul şi putea recunoaşte Cuvântul pentru ziua sa, a identificat corect unde se aflau, dar în continuare a spus:
„Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.”
Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,
ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.”
Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.” (v. 21-26).
Aici, Petru a făcut prima greşeală pe care putea s-o facă un credincios care avea descoperirea. El a văzut Cuvântul, a văzut Cuvântul pentru ziua sa, a văzut ce trebuia să se întâmple, dar apoi şi-a folosit propria minte pentru a aduce acel lucru la împlinire. Astfel, a spus: „Trebuie să alegem pe altcineva.”
Ţineţi minte că încă nu Se revărsase Duhul Sfânt, deci Petru se afla tot în gândirea sa. El fusese luat mai sus, primise descoperirea, Uşa se deschisese puţin, dar încă avea o parte firească înăuntrul său, aşa că a spus: „Trebuie să alegem pe cineva! Trebuie să tragem la sorţ şi Domnul ne va spune pe cine să alegem.”
Ce ar trebui să facă Domnul când mergem înaintea Lui în felul acesta? Când spunem: „Care dintre aceştia doi…?” Dacă nu este niciunul dintre ei? Dacă punem problema aşa, sorţul va cădea fie într-o parte, fie în partea cealaltă. Prin felul cum au pus problema, ei nici măcar nu I-au dat nici o şansă lui Dumnezeu. Ei au stabilit criteriul şi au ales doi oameni zicând: „Ei au fost cu noi de când am început slujba Domnului.” Cine spune că trebuie să fie aşa? Criteriul lor era unul total firesc pentru că atunci când a făcut Dumnezeu alegerea Sa, Isus Hristos a mers personal şi l-a chemat pe fiecare apostol. Astfel, în cazul acesta alegerea lui Dumnezeu a fost Pavel, un om al cărui nume a fost schimbat din Saul în Pavel. El l-a chemat prin Stâlpul de Foc, l-a chemat în mod direct, aşa cum i-a chemat şi pe ceilalţi apostoli.
Isus a ales pe altcineva ca să ia slujba apostolică la care a renunţat Iuda, pentru că Cuvântul trebuia împlinit. Dar Petru a încercat să-l împlinească conform gândirii lui şi nu a aşteptat s-o facă Dumnezeu în felul Său.
Aceasta este greşeala pe care o face Mireasa când vede Cuvântul pentru ziua ei; ea vede exact ceea ce trebuie să se întâmple pentru că Cuvântul a fost deschis, dar când încearcă să-L manifeste ea însăşi şi să-l aducă la împlinire, creează o mare problemă. Ea trebuie să-L aştepte pe Dumnezeu să-L împlinească în felul Său.
Petru i-a adus înaintea lui Dumnezeu pe cei doi spunând: „Este acesta sau acesta?”, dar nu era niciunul dintre ei. Ei au aruncat sorţul, iar acesta a căzut pe unul dintre cei doi, aşa că au spus: „Aceasta este alegerea lui Dumnezeu”, dar Dumnezeu nu a avut nimic a face cu alegerea lor, pentru că alegerea Lui a fost apostolul Pavel. Şi El a ales să-l cheme în acelaşi fel în care i-a chemat pe fiecare din cei unsprezece apostoli, adică i-a spus: „Urmează-Mă!” Vedeţi? Petru trebuia să meargă mai sus.
Prieteni, dacă trebuie să mergem undeva, trebuie să mergem mai sus şi să renunţăm la felul nostru firesc de a încerca să facem Cuvântul să funcţioneze, de a-L aduce la împlinire după gândul nostru, ci trebuie să mergem mai sus în descoperire şi să privim cum face Dumnezeu totul.
Să mergem în Fapte 2.1-4:
„În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.”
Aici vedem că Petru şi cei de lângă el au mers mai departe, au primit botezul Duhului Sfânt şi au vorbit în limbi. Ei au urcat puţin mai sus, iar după ce au primit botezul Duhului Sfânt, Petru s-a ridicat şi a predicat prima predică din biserica nou testamentală:
„Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.
Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel…” (v. 14-16).
Vedeţi, el a urcat atât de sus încât tot ceea ce putea vedea era împlinirea Scripturilor, era Cuvântul care venea la împlinire. Petru nu se mai folosea de raţionamentul său, nu citea în ziar pentru a înţelege ce se întâmpla, ci s-a dus înapoi, la profeţiile Vechiului Testament şi a spus prin descoperire: „Aceasta este ceea ce a spus Ioel”. Cum a ştiut aceasta? Prin descoperire. Petru a ştiut că ceea ce se petrecea era ceea ce spusese Ioel:
„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!
Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (v. 17-21).
Aşadar, Petru s-a ridicat plin de Duhul Sfânt şi a spus: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi”, dar nu a încercat să le aducă dovezi că nu sunt beţi, nu a spus: „Nu am avut alcool în cameră. Puteţi să-i supuneţi la test şi veţi vedea că nu au băut” Vedeţi? El a spus simplu: „Aceasta este ceea ce a spus Ioel.” Prin aceasta, el poziţiona totul în Scripturi şi le spunea celorlalţi unde se regăsea ceea ce trăiau ei. Petru nu a mers la un popor firesc cu o prezentare firească, ci a mers cu Cuvântul şi a spus că aceasta era împlinirea unei profeţii. Îmi place aceasta!
În continuare, vom merge în capitolul 3. Ţineţi minte că Petru a mers mai sus, dar vom vedea că va merge şi mai sus:
„Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.
Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.
Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”
Şi el se uita la ei cu luare-aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.
Atunci, Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”
L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;
dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.
Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.
Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.” (v .1-10).
Scena pentru cele petrecute aici era deja aşezată, pentru că aşa cum ştim, a existat un discurs de inaugurare care a fost ţinut de Petru.
Aici aş vrea să înţelegeţi că apostolul Pavel a spus: „Eu nu am venit la voi cu vorbe înduioşătoare ale înţelepciunii umane. Nici cu diplome de doctorat, nici cu predici şlefuite, ci am venit cu puterea şi dovada Evangheliei.”
Când s-a ridicat după revărsarea Duhului Sfânt peste biserică, Petru a început să predice, dar nu s-a folosit de educaţia sa de pescar sau de lucruri intelectuale. Dar ce a folosit? Cuvântul profetic împlinit: „Aceasta este ceea ce a spus Ioel, aceasta este profeţia de aici, aceasta este împlinirea.” Petru nu a prezentat ceva ce se afla la mile distanţă, ci a prezentat Cuvântul pentru ziua şi epoca în care trăia. El le-a zis: „Care este textul biblic care se împlineşte prin ceea ce vedeţi?” Ce predica Petru? Astăzi s-a împlinit această Scriptură. Aleluia. Ce avea să atragă sămânţa? Astăzi s-a împlinit această Scriptură. Vreţi să atrageţi sămânţa lui Dumnezeu de astăzi? Nu predicaţi ceva care are sute de ani vechime, ci predicaţi Scriptura care se împlineşte astăzi. Dacă vreţi să atrageţi sămânţa de astăzi, renunţaţi să munciţi în urmă cu cincizeci de ani, ci predicaţi o Evangheliei care este vie astăzi, o Evanghelie care este plină de viaţă, care Se împlineşte astăzi. Dacă vreţi să aveţi acelaşi succes pe care l-a avut Petru, nu puteţi folosi firea, istoria, ci trebuie să folosiţi Cuvântul viu, profeţia împlinită în ziua în care trăim. Aceasta este Biserica din care dorim să facem parte, nu una care continuă să privească în spate, la ceea ce a fost, la ceea ce s-a întâmplat, la ceea ce s-a petrecut în Cartea Faptelor. Vă amintiţi ce s-a întâmplat la Rusalii? Dar astăzi ce se întâmplă? Acum? Ce Scripturi se împlinesc astăzi? Ce pot să-i spun cuiva despre ceea ce se întâmplă astăzi, în 2017? Aleluia!
După ce au creat o agitaţie predicând o Evangheliei vie, un Cuvânt viu, şi au pus pe picioare un om invalid, autorităţile s-au supărat, nu le-a plăcut aceasta. Priviţi ce s-a întâmplat cu Petru după aceea.
Petru a fost chemat înaintea Sinedriului, unde i s-au pus întrebări cu privire la cele petrecute, şi acelaşi Petru care nu demult avusese un nivel scăzut de descoperire, care L-a privit pe Isus în faţă şi I-a zis: „Nu se poate întâmpla ce ai spus Tu!”, care a negat Cuvântul şi care atunci când au venit să-L ia pe Isus, a scos sabia şi a luptat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, a avut acum cu totul şi cu totul altă poziţie. Vedeţi? Înainte, el crezuse că luptă ca un soldat, dar de fapt lupta împotriva împlinirii Scripturilor.
Aceasta este ceea ce face o deosebire slabă: vom lupta împotriva a ceea ce este rânduit să ne pună la locul nostru, în poziţia noastră, împotriva a ceea ce face Dumnezeu ca să ne ridice mai sus, ca să ne ducă la un alt nivel. Noi scoatem sabia şi luptăm împotriva acestui lucru pentru că nu avem deosebire.
Dar noi trebuie să mergem mai sus, să fim atât de sus încât să ne uităm la Iov şi să spunem: „Iov a fost încercat şi testat pentru că Dumnezeu a vrut să-l testeze şi să-l încerce. Pentru că Dumnezeu i-a spus Satanei: „L-ai văzut pe robul Meu, Iov? Ce-ai zice dacă l-a încerca?” Dar diavolul a răspuns: „Nu pot să mă ating de el pentru că mâna Ta veghează asupra lui.” Atunci Dumnezeu i-a zis Satanei: „Îmi voi retrage mâna ca să te poţi atinge de el.”
Prieteni, noi trebuie să mergem mai sus, pentru ca atunci când Dumnezeu Îşi retrage mâna şi îi permite diavolului să se atingă de noi, să spunem: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse. Aceasta dovedeşte că există ceva ce trebuie să biruiesc, înseamnă că este un Cuvânt care trebuie să Se împlinească în viaţa mea, ceva ce trebuie să fac astăzi.”
Vedeţi? Trebuie să mergem mai sus. Amin!
În Fapte 4.1-2, citim:
„Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.”
Ei nu erau foarte supăraţi pentru faptul că ucenicii vorbeau despre învierea morţilor, ci pentru că au dovedit-o prin omul invalid care a început să umble. Dacă ar fi transmis mai departe ceva despre care au auzit, i-ar fi lăsat în pace, dar ei au făcut ceva care dovedea că Isus Hristos era viu: s-au aplecat asupra acelui om şi l-au ridicat în picioare, adică au predicat învierea prin dovedirea puterii Duhului Sfânt. Aceasta i-a făcut să se ridice împotriva apostolilor.
Amintiţi-vă că atunci când Isus l-a înviat pe Lazăr, ei nu au vrut să-L omoare numai pe Isus, ci şi pe Lazăr pentru a reduce totul la tăcere. Ce a făcut bietul Lazăr? Fusese mort, iar Isus l-a înviat, dar ei au vrut să-l omoare din nou pentru că nu aveau nimic a face cu Cuvântul făcut trup. Astăzi este la fel: lor nu le pasă ce spune acest Mesaj, nici ce s-a întâmplat acum cincizeci de ani, dar când Cuvântul Se face trup, trebuie să fie oprit. O, iubesc zilele în care trăim!
„Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi, căci se înserase.
Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
El este „piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului”.”
Ce făcea Petru? Predica Evanghelia. El se afla în sala de judecată a unei instanţe religioase, dar nu a încercat să respecte protocolul şi nu a spus: „Vinovat” sau „Nevinovat”, fiindcă nu-i păsa cum avea să se desfăşoare examinarea lor, ci de îndată ce i s-a pus o întrebare, a răspuns: „Aceasta este Piatra care a fost lepădată de voi, zidarii.” El predica din nou profeţiile Vechiului Testament despre Mesia care a venit. Petru nu a stat acolo ca să răspundă la nişte întrebări protocolare, ci de îndată ce i s-a dat cuvântul, a început să predice Cuvântul şi numai Cuvântul, pentru că numai Acesta a fost apărarea lui. Aleluia! Nu a fost nici un avocat care să-l apere, ci el a mers direct la Cuvânt şi a spus: „Aceasta este Scriptura care spune că zidarii au respins Piatra, aceasta fiind Cel pe care L-aţi răstignit voi. În Numele Lui, stă în picioare bărbatul acesta.”
„În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând, şi au priceput că fuseseră cu Isus.” (v. 12-13).
Când va veni rândul nostru să răspundem la întrebări, ei se vor mira şi de noi pentru că suntem oameni neînvăţaţi şi de rând în teologie. În procesele legale şi în dezbateri, se vor mira de noi şi îşi vor da seama că am umblat cu Isus Hristos cel înviat. De ce? Pentru că vom sta numai şi numai pe Cuvânt.
Când l-au reţinut pe Ştefan, care era unul dintre diaconii bisericii, el le-a ţinut o predică în care a început de la Facere şi i-a adus până în ziua lor. Care a fost apărarea lui? Cuvântul. Care a fost răspunsul lui? Cuvântul. Aleluia!
Dumnezeu Se ocupă de noi, ne învaţă şi ne arată cum să ne comportăm sub prigoană. În toate este Cuvântul şi numai Cuvântul. De ce mergem la biserică? Pentru că Scriptura spune să ne adunăm împreună, cu atât mai mult cu cât vedem că se apropie ziua cea rea.
Noi trebuie să înţelegem de ce au fost atât de şocaţi mai marii vremii. Ei s-au mirat pentru că i-au văzut că sunt oameni de rând şi neînvăţaţi şi se gândeau că dacă îi vor duce în tribunalul religios al vremii, îi vor intimida cu hainele lor, cu ceremonia de curte de judecată, cu prestanţa lor. Se gândeau că îi vor intimida, dar când i-au văzut cu câtă îndrăzneală au vorbit, nu au mai ştiut ce să facă. Petru a redus la tăcere tot procesul lor legal.
Isus a redus la tăcere tot procesul lor legal pentru că El a stat acolo şi nu a spus nici un cuvânt. Apoi, când Pilat L-a întrebat: „Eşti Împăratul iudeilor?”, nu i-a răspuns cu „Da, domnule” sau „Nu, domnule”, ci a zis: „Spui aceasta de la tine sau ţi-a spus-o altcineva?”
„Prin ce autoritate l-ai vindecat pe omul acela?”
„Vă voi pune şi eu o întrebare: „Botezul lui Ioan a fost de la Dumnezeu sau de la oameni?” Slăvit să fie Domnul!
Prieteni, când ştim sub ce Autoritate ne aflăm, cu ce botez am fost botezaţi, când ştim că nu aparţinem catolicilor, papei, unei biserici trinitare, ci am fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos şi aparţinem unei puteri mai înalte, nu mai există nici o putere lumească ce are jurisdicţie asupra noastră.
Noi nu trebuie să devenim laşi când suntem prigoniţi sau batjocoriţi, pentru că atunci când a fost batjocorit, Isus nu a coborât mai jos înaintea lui Pilat şi nu a răspuns la întrebările lui nebiblice.
Nici Petru şi Ioan nu au răspuns cu „Da, domnule”, sau „Nu, domnule”, în faţa Sinedriului, ci le-a dat răspunsul Cuvântului.
Ştefan nu a încercat să-şi croiască o cale pentru a scăpa din necaz, nu a încercat să-şi uşureze soarta căzând la învoială, ci le-a predicat Evanghelia. Aleluia! Amin!
„Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei
şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.
Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis:…” (v. 14-19).
Aici, ei au vrut să facă o înţelegere cu apostolii. I-au adus în curtea de judecată, le-au deschis un proces, dar nu au ştiut ce să facă cu ei pentru că nu se aşteptau să fie atât de îndrăzneţi şi să le vorbească Scripturile. Ei s-au gândit că le vor face un proces normal, cu: „Eşti vinovat?” „Da, sunt”, sau „Nu, sunt”, şi că vor spune: „Vă rog să mă iertaţi pentru că voi sta liniştit.”
Vedeţi? Ei credeau că îi vor trece prin tot procesul, dar Petru şi Ioan le-au dat totul peste cap, iar lângă ei stătea un bărbat care fusese olog dar acum era vindecat. Aveau un caz mare în mâinile lor, dar ceea ce aveau să facă era să încerce să cadă la învoială cu apostolii.
„Vom fi buni şi vă vom da drumul, dar o vom face cu o singură condiţie: „Să nu mai vorbiţi şi să nu mai predicaţi în Numele Acesta.”
Credeţi că sărmanul pescar Petru şi tânărul Ioan, s-au speriat şi au devenit neliniştiţi? Credeţi că şi-au zis: „Am putea fi aruncaţi în temniţă, dar dacă vom cădea la învoială cu ei ne vor da drumul!”? Nicidecum!
Demnitarii aceia nu ştiau că cei doi făceau parte dintr-o Împărăţie cerească şi nu erau supuşi pământului; nu ştiau că fuseseră născuţi din nou şi că Împăratul lor era Împărat peste toate naţiunile.
„Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.” (v. 17-19).
Aleluia! Cei doi nu au spus: „Mulţumim că ne daţi şansa să mergem să-i vedem pe cei dragi”, ci au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. Spuneţi-ne voi, oameni religioşi sfinţi, ce este mai bine: să ascultăm de Dumnezeu sau de oameni? Judecaţi voi singuri cum este mai bine!” Slăvit să fie Domnul!
Pentru Mireasă este Cuvântul şi numai Cuvântul! Aleluia!
„căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” (v. 20).
Atunci ei i-au ameninţat. Vedeţi, tot ce au avut ei au fost ameninţările. Ei i-au ameninţat să nu mai vorbească în Numele Lui, dar ucenicii le-a răspuns: „Judecaţi voi, este mai bine să ascultăm de voi sau de Dumnezeu? Noi putem spune numai ce am văzut şi am auzit.”
Ce au făcut atunci ei? I-au ameninţat din nou, dar nu a funcţionat.
„I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.” (v. 21-22).
Aş vrea să fiţi foarte atenţi la pasajul următor pentru că acesta ajunge la noi:
„După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?
Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”
În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu neamurile şi cu noroadele lui Israel,
ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.” (v. 23-28).
Să ne oprim puţin aici.
După ce s-au întors Petru şi Ioan, a început primul val de prigoană împotriva bisericii. Mai întâi, ei au fost reţinuţi, luaţi la întrebări şi ameninţaţi, iar după aceea s-au întors la fraţii lor. Dar când au ajuns între ei, nu au spus: „O, Doamne, cum a fost posibil să ni se întâmple aşa ceva? Ar fi trebuit să ne ocroteşti.” Nu, nu, ci şi-au ridicat mâinile şi au început să citeze Scripturile, spunând: „Aceasta este ceea ce a spus David, ce a spus Cuvântul: că păgânii se vor ridica împotriva Ta, că împăraţii pământului se vor ridica împotriva Domnului şi al Hristosului Său.”
Ce au făcut ucenicii? Au poziţionat prigoana lor în Cuvânt.
Prieteni, ei s-au bucurat pentru că Cuvântul Se împlinea în vieţile lor. Ei nu se ascundeau, nu se temeau, ci s-au întors ca să aibă un serviciu de laudă, L-au lăudat pe Domnul cu mâinile ridicate şi au spus: „Aceasta este ceea ce a spus profetul David, ceea ce trebuie să se întâmple.” Aleluia!
Ei au fost ridicaţi atât de sus în descoperire încât au putut deosebi unde se aflau în Scripturi. Dar nu au făcut-o prin intelectul lor, nici prin gândirea comună a culturii lor, a zilei în care trăiau, ci prin Duhul.
Aceasta este deosebirea la care va ajunge Mireasa. Acesta este locul în care va fi ridicată: în locurile cereşti prin Uşa deschisă, în ceruri, printr-o răpire duhovnicească. Ea va merge atât de sus încât va putea spune: „Aceasta este Cuvântul, aceea este Cuvântul. Tot ceea ce vedem că se întâmplă: unirea naţiunilor, Conciliul Bisericilor care se unesc, totul este Cuvântul care se împlineşte.”
Când a venit prigoana, ei s-au întors înapoi şi au avut o adunare a bucuriei, o întâlnire de rugăciune, iar în timp ce se bucurau, citau Cuvântul:
„Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”
În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu neamurile şi cu noroadele lui Israel…”
Ţineţi minte că atunci când Isus a ajuns la manifestarea Sa deplină, aceasta i-a unit pe Irod şi pe Pilat, care înainte nu se înţelegeau. Ce i-a unit pe ei? Isus Hristos. Apoi, ei s-au unit cu Sinedriul, pentru că şi Sinedriul era împărţit. Vedeţi? Când Isus Hristos a venit la manifestarea deplină, aceasta a unit Sinedriul care a început să lucreze împreună cu Irod şi cu Pilat ca să-L ucidă pe Isus.
Vedeţi? Aceeaşi uniune triplă şi nesfântă, aceeaşi unire alcătuită din trei puteri, s-a întors şi a început să prigonească biserica din prima epocă. Ce i-a adus împreună? Isus Hristos care a ajuns la manifestarea deplină.
Când Cuvântul a ajuns la plinătate, a adus împreună trei puteri care au început apoi să prigonească prima biserică. Ce le-a adus împreună? Cuvântul ajuns la plinătate.
În predica „Timpul unirii şi semnul”, ni se spune că cele trei puteri se vor uni din nou. De ce? Ca să prigonească Mireasa. Ţineţi minte că în Apocalipsa 13 se unesc trei puteri: fiara care iese din apă, fiara care iese din pământ şi chipul fiarei. Aleluia! Întotdeauna sunt trei. De ce se vor uni toate trei? Ca să prigonească Biserica.
Când a fost chemat în scenă Mica, fiul lui Imla, acolo a existat o unire de puteri: Iosafat s-a unit cu Ahab şi cu cei patru sute de proroci, iar când s-au unit, a fost o prigoană. Acolo a fost o mişcare politică pentru că ei încercau să ia înapoi un pământ care le fusese luat de Siria. Astfel, religia s-a pus de acord cu politica, aceste două puteri s-au unit împreună şi a avut loc o triplă unire. Dar acolo era Mica, unul care nu a vrut să meargă odată cu valul, un profet adevărat al lui Dumnezeu. Noi ştim că Iosafat a cerut să mai fie adus un profet, şi ei au mers după Mica, iar Mica a avut o vedenie, o descoperire de la Dumnezeu, dar a trebuit s-o verifice, a trebuit să verifice descoperirea avută, ca să fie sigur că este corectă, deoarece Zedechia a spus că şi el a avut o descoperire. Dar descoperirea lui Zedechia nu era în conformitate cu Cuvântul, pentru că înaintea lor fusese un profet, Ilie, iar Ilie spusese că câinii vor linge sângele lui Ahab. Aşadar, Cuvântul acela trebuia să se împlinească, dar Zedechia a ignorat în totalitate Cuvântul care a venit prin descoperire. Vedeţi, descoperirea lui Zedechia a venit de la un alt duh. Era o descoperire unsă spiritual, dar era un duh de minciună, nu Duhul Sfânt. Fără îndoială că el a avut senzaţii, poate a avut şi fiori pe coloana vertebrală, poate a intrat într-o transă sau a avut o vedenie, dar aceasta nu s-a potrivit cu Cuvântul.
Aşadar, profeţia lui Zedechia nu a fost adevărată. El a spus: „Mergeţi acolo şi cu aceste două coarne îi veţi scoate afară pe sirieni!” Vedeţi, el a avut o descoperire, dar a fost de la un duh de minciună.
Mica a avut şi el o descoperire, dar nu a ieşit imediat afară cu ea, ci a trebuit să o verifice mai întâi cu Cuvântul. El s-a întors înapoi la Ilie, pentru că noi trebuie să ne întoarcem întotdeauna înapoi la Ilie, cu fiecare descoperire pe care o primim.
Mica s-a dus înapoi la Ilie şi a înţeles că descoperirea pe care o primise se potrivea cu descoperirea lui, aşa că s-a dus înapoi şi le-a spus: „Mergeţi acolo.”
„Ce?” a răspuns Ahab. „Ţi-am spus să spui adevărul!”
„Mergeţi acolo, dar eu văd Israelul risipit ca o turmă fără păstor!”
Apoi, Mica a dat pe faţă biserica falsă. „Mergeţi acolo, dar veţi fi nimiciţi! Nimicirea vine peste voi!”
„America, nimicirea vine peste tine! Vei fi numai cratere şi fum, cenuşă de la un capăt la celălalt, vei fi nimicită pe deplin! În ce priveşte acel Consiliu al Bisericilor, văd un duh de minciună care a ieşit şi a spus: „Îi pot înşela!” Vedeţi? „Ei mint şi înşeală, şi nu stau pe Cuvânt, ci sunt înafara Lui.”
O, Doamne, aceasta a fost mai mult decât puteau accepta! Când a început să le vorbească despre nimicirea lor şi să arate biserica falsă, Mica a mers direct în temniţă.
Mie îmi place ziua în care trăim. Mă bucur că sunt aici acum. De ce? Noi vom vedea această unire şi în timpul nostru, iar aceasta ne va arăta că este timpul plecării noastre acasă. Toate profeţiile se împlinesc acum.
Să ne întoarcem înapoi la Fapte 4. Ei au avut o întrunire, pe care fratele Branham a numit-o „adunarea din Fapte capitolul 4”, iar în cadrul acestei adunări, s-au bucurat şi au vorbit Cuvântul, iar în versetul 29, Petru a spus:
„Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala.”
El nu a spus: „Doamne, Tu vezi ameninţările lor, aşa că Te rugăm să-i opreşti să mai facă aceasta. Te rugăm să-i îndepărtezi ca să putem trăi în pace.” Nu, Petru nu s-a rugat pentru pace, pentru că el vedea împlinirea Cuvântului.” Astfel, a spus: „Aşa trebuie să se întâmple, de aceea nu o îndepărta, ci dă-ne îndrăzneală să vorbim Cuvântul Tău.”
Ei nu s-au rugat pentru îndepărtarea prigoanei şi a ameninţărilor, ci au spus: „Dă-ne îndrăzneală să vorbim Cuvântul Tău, pentru că am ajuns aici, trăim în ziua despre care a vorbit David şi a spus că se vor întâmpla aceste lucruri.” Aleluia!
„şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”
Aş vrea să citesc un citat, iar după aceea ne vom întoarce la aceste versete. Este un citat din „Restituirea Pomului Mireasă”:
„Nu spune Biblia în Apocalipsa 13? Naţiunea aceasta are numărul treisprezece. A început cu treisprezece linii şi treisprezece stele pe steag. Treisprezece linii. Totul din ea este treisprezece. Treisprezece colonii, totul este treisprezece şi se regăseşte în Apocalipsa 13, iar Biblia spune: „Ea s-a ridicat ca un mieluţ”, libertate religioasă; „două coarne micuţe” – civil şi ecleziastic. După puţin timp, ele s-au unit, iar „ea a vorbit ca un balaur şi a făcut tot ceea ce a făcut balaurul înaintea ei.” Apoi, Biblia spune: „Ei au făcut un chip al fiarei”, o Confederaţie a bisericilor, exact ceea ce au ei chiar acum, aici la New York.”
Civilul şi ecleziaticul se unesc. Am aici un articol din revista „Fox”, care spune: „Legea taxării GOP conţine o victorie ascunsă pentru drepturile religioase.”
Voi cunoaşteţi această „Lege a taxării”, care a apărut la ştiri şi pe care doresc s-o voteze şi s-o aplice. Această lege conţine ceva pentru biserici. Dacă trece, prin această lege se încearcă contestarea Amendamentului Johnson, care împiedică bisericile să sponsorizeze un candidat, să aloce bani şi contribuţii la campaniile politice. Amendamentul Johnson a împiedecat să se facă aceasta, dar dacă va fi aprobată această „lege a taxării”, ei vor abroga amendamentul Johnson. De ce? Pentru că civilul trebuie să se unească cu ecleziasticul, prieteni.
Ascultaţi ce a spus reprezentantul statului Texas:
„Eu nu vreau ca Serviciul Federal de Administraţie fiscală să se năpustească asupra liderilor credincioşi din comunităţi, pe măsură ce aceştia îşi exprimă libertatea lor religioasă.” El a mai spus: „Vestea a fost primită cu consternare de către grupările liberale, inclusiv de Centrul de Investigaţii. Abrogarea amendamentului Johnson pentru biserici le va permite organizaţiilor religioase să folosească donaţiile lor neimpozabile pentru sprijinirea campaniilor electorale.”
Iată ce a spus preşedintele Donald Trump:
„Voi vorbiţi despre libertate religioasă, dar în realitate nu o aveţi, chiar dacă credeţi că o aveţi, pentru că atunci când preşedintele Johnson a fost în exerciţiu, el a implementat ceva ce-i face pe oameni să devină foarte agitaţi când vorbesc despre păstrarea statutului lor de scutire de impozit. El a luat multă putere de la creştinism şi de la alte religii.”
De ce spune aceasta? Pentru că cele două coarne trebuie să se unească. Dacă această lege va fi implementată, bisericile vor putea să facă donaţii pentru campaniile electorale, iar de la amvon se vor putea susţine unii candidaţii în timp ce se va vorbi împotriva altora. Acum, acest lucru este interzis prin amendamentul Johnson.
Atunci, de ce este foarte important acest lucru? Aţi văzut mega-bisericile din SUA? Aţi văzut adunări de douăzeci şi cinci de mii de oameni, de treizeci sau chiar de patruzeci de mii de oameni? Ei au milioane de dolari cu care pot finanţa campaniile şi să obţină ceea ce vor de la politicieni.
Vă spun că aceasta nu este ceea ce ne dorim, pentru că toate sunt trinitare, toate sunt legate de mama curvă, de biserica catolică, iar ei nu-i doresc în jur pe cei care nu sunt trinitari. Ei nu vor să-şi piardă membrii, nu vor să piardă în faţa unui grup care poate face Cuvântul viu, în faţa unor oameni care ştiu unde se află în Cuvânt şi ce profeţii se împlinesc astăzi, care pot mărturisi aceasta şi o pot dovedi.
Ei nu vor aceasta, dar pot furniza milioane de dolari în campaniile electorale, iar prin aceasta vor vedea civilul unit pe deplin cu ecleziasticul.
Este timpul să mergem Acasă, dar înainte de aceasta trebuie să dăm un răspuns al Cuvântului cu privire la ceea ce credem, şi că pentru noi va fi numai şi numai Cuvântul!
Profetul a spus că ei s-au ridicat ca un miel, dar apoi s-au unit şi au vorbit ca un balaur.
În mesajul „Priviţi la Isus”, fratele Branham a spus:
„Acum vă voi spune ceva, ceva ce nu am spus de mult timp. Aceasta este ceea ce am aşteptat atât de mult timp (cel puţin câţiva ani, patru sau cinci ani sau poate mai mult). Tragerea a treia a fost acum legitimată şi sunt sigur că ştiţi cu toţii ce este ea.
Ţineţi minte! Nu va exista niciodată o imitaţie a acesteia, pentru că nu se poate. Înţelegeţi? Nu se poate! Acum, ea este reală. Am fost avertizat că în curând…
A avut loc chiar în timpul acesta, ca să-şi poată identifica prezenţa printre voi, dar nu va fi folosită într-un fel măreţ până când acest Conciliu nu va începe constrângerea. Iar când va face aceasta… Penticostalii şi alţii pot imita aproape orice, dar când va sosi timpul acela, când va începe constrângerea, atunci veţi vedea că ceea ce aţi văzut temporar, se va manifesta în plinătatea puterii Sale. Înţelegeţi? Înţelegeţi? Înţelegeţi?”
Ce am văzut noi temporar? Ochii orbilor deschişi, chemarea la existenţă a veveriţelor, oprirea furtunii. Noi am văzut aceasta temporar, dar le vom vedea în plinătatea puterii ei.
De multe ori m-am gândit că mi-ar fi plăcut să fiu la vânătoare cu profetul, mi-ar fi plăcut să fiu acolo când a chemat veveriţele şi a vorbit furtunii, dar acum mă gândesc că nu mai vreau să fi fost acolo, când Tragerea a treia se manifesta temporar, ci vreau să fiu aici când se va manifesta în plinătatea puterii sale. Aceasta este ziua în care dorim să trăim. Nu vreau să mai mergem înapoi, pentru că astăzi este ziua manifestării întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, a manifestării întregii Sale puteri, ziua în care Îl vom vedea pe Isus Hristos manifestat pe deplin într-un Trup. Aceasta este ziua în care dorim să trăim.
Să mergem înapoi, la capitolul 4 al Cărţii Faptelor.
Prigoana a început, iar ei i-au investigat din pricina manifestării învierii lui Isus Hristos. Pe pământ existau fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi se întâmplau lucruri măreţe. Ei au continuat să-i cheme şi să-i interogheze, dar ucenicii le dădeau numai răspunsul Cuvântului. Când au fost lăsaţi să plece, ei s-au întors şi au avut o adunare cu credincioşii, iar acolo au spus: „Aceasta este. Acestea sunt Scripturile, despre aceasta au vorbit profeţii; aceasta ne-a spus profetul că se va întâmpla, acum am ajuns aici.”
Toţi s-au bucurat, iar când au văzut ameninţările lor, au spus:
„Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
Ce se întâmpla? Când au văzut constrângerea, ei au cerut manifestarea Tragerii a treia. Pentru aceasta se rugau ei. Au văzut strâmtorarea şi au spus: „Doamne, aceasta este ceea ce spune Scriptura, iată ameninţările lor, dar dă-ne îndrăzneală, prin întinderea mâinii Tale, pentru a vindeca şi pentru a face semne şi minuni.” Ei s-au rugat pentru manifestarea Tragerii a treia. Aleluia!
„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”
Vreau să vă întreb ceva. Nu erau ei deja umpluţi cu Duhul Sfânt? Ba da, ei erau deja umpluţi cu Duhul Sfânt. Atunci de ce au trebuit să mai fie umpluţi cu Duhul Sfânt? Noi ştim că în Scriptură totul se întâmplă de două ori.
Moise a avut de două ori două Table de piatră, iar pentru aceasta s-a urcat de două ori pe munte ca să primească Cuvântul lui Dumnezeu. Este uimitor! Acesta este un tipar care rămâne valabil de-a lungul întregii Scripturi.
Aici, ei erau umpluţi cu Duhul Sfânt, însă prima dată când s-a întâmplat aceasta, au vorbit în limbi. Dar de data aceasta, când a început prigoana şi ei s-au rugat pentru manifestarea Tragerii a treia, au fost umpluţi cu Duhul Sfânt din nou, dar nu pentru a vorbi în limbi. Atunci, ei au ştiut ce spuneau, ştiau unde se aflau şi au cunoscut împlinirea Cuvântului, dar a doua oară, nu au fost umpluţi cu Duhul Sfânt ca să vorbească în limbi, ci ca să vorbească Cuvântul cu îndrăzneală. De data aceasta nu mai erau limbi. Desigur, nu vreau să spun că ei nu au mai vorbit în limbi, dar această manifestare, nu a fost un semn al limbilor necunoscute, ci a fost un semn al vorbirii cu îndrăzneală a Cuvântului pe care Îl cunoşteau.
Ei au urcat mai sus şi mai sus, aşa că puteau vedea unde se aflau. Ei puteau vedea ceea ce trebuia să se întâmple, iar Dumnezeu le-a dat putere să facă acele lucruri să se întâmple.
Vedeţi în ce zi trăim noi, prieteni? Puteţi vedea? Ne-a fost arătat de multe ori în Cuvânt, de aceea, ştim ce trebuie să facem, ştim ce trebuie să se întâmple, iar când se va întâmpla, nu ne va fi frică, ci ne vom bucura pentru că ştim ce Cuvânt trebuie să se împlinească. Slăvit să fie Domnul!
Şi noi avem nevoie de o adunare ca cea din Fapte 4. când vom vedea totul mişcându-se la loc, când vom vedea cum se ridică constrângerea, când vom vedea că începe totul, trebuie să spunem: „Doamne, dă-ne putere să vorbim Cuvântul cu îndrăzneală!”
Noi dorim să vorbim ceea ce a fost descoperit pe deplin Miresei lui Isus Hristos şi vrem să vorbim cu îndrăzneală. Amin! Suntem atât de bucuroşi!