Să deschidem Bibliile la Fapte 3.19:
„Pocăiți-vă deci și convertiți-vă, pentru ca păcatele voastre să fie șterse, când vor veni vremurile de înviorare din prezența Domnului.” (Biblia King James).
În seara aceasta aș vrea să vorbesc despre subiectul, Pocăiește-te și convertește-te, sau întoarce-te.
M-am gândit la aceasta în ultimele două, trei zile, iar motivul pentru care vreau să intrăm în acest subiect, este pentru că, de multe ori folosim termeni creștini pe care nu-i înțelegem. Noi am crescut într-o cultură creștină, într-o societate creștină, și chiar dacă nu am crescut în Mesaj, totuși am trăit într-o societate creștină, și de felul nostru folosim termeni creștini, dar uneori, din cauza folosirii acestor termeni prea des, își pierd sensul, sau sensul lor devine confuz.
Așadar, eu vreau să înțelegem ce înseamnă să ne pocăim și să ne convertim, pentru că aceasta este porunca pe care ne-a dat-o Petru: „Pocăiți-vă și convertiți-vă!” Vom vedea ce înseamnă acești termeni, apoi vom privi la ceea ce ne-a învățat fratele Branham.
Să mergem la Fapte 2. Acesta este discursul inaugural al Bisericii Noului Testament, din ziua Cincizecimii, iar în Fapte 2.37-38, citim:
„Când au auzit aceasta, ei au fost tăiați în inimă (au rămas străpunși), și le-au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Bărbaților, și frați, ce să facem?”
Atunci Petru le-a zis: „Pocăiți-vă, și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, și veți primi darul Sfântului Duh.”
Acest lucru este uimitor, pentru că aceasta este o promisiune care ne-a fost dată: dacă ne vom pocăi și vom fi botezați în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, vom primi darul Duhului Sfânt. Fratele Branham a spus că dacă ne pocăim cu adevărat și suntem botezați în Numele lui Isus Hristos și nu primim botezul cu Duhul Sfânt, aceasta Îl face pe Dumnezeu mincinos. Astfel, noi Îl credem pe Cuvânt; credem că Dumnezeu Își va onora Cuvântul, dacă ne vom pocăi cu adevărat și suntem botezați în Numele Domnului Isus Hristos, atunci vom primi Duhul Sfânt, și Îl vom primi ca un dar de la Dumnezeu, și spunem: „Doamne, sunt deschis să primesc darul Tău!”, iar Dumnezeu Își va împlini Cuvântul în viețile noastre.
Când vorbim despre pocăință și privim la acest pasaj din Scriptură, noi am mai vorbit despre aceasta, dar este important să știm cui se adresează Petru aici. El nu vorbește prostituatelor, sau traficanților de droguri; el nu se adresează centurionilor romani, funcționarilor romani, sau cetățenilor romani sau greci, pentru că era sărbătoarea Cincizecimii, și la această sărbătoare se adunau evrei evlavioși din toată lumea.
Noi știm că se enumeră câte națiuni i-au auzit vorbind în propria lor limbă, astfel că avem o înregistrare a evreilor care s-au adunat din toată lumea, din toate acele națiuni. De ce s-au întors? Pentru că credeau Cuvântul lui Dumnezeu. Ei credeau ceea ce a învățat Moise și s-au întors acolo în ascultare de ceea ce i-a învățat Moise, profetul.
Deci, acei oameni erau buni membri ai bisericii, ca să spunem așa. Ei nu au rămas în țara lor, ci au venit acolo conform cu cele poruncite de Moise; ei s-au întors înapoi la sărbătoarea Cincizecimii, pentru că era poruncit ca de trei ori pe an, fiecare bărbat din Israel trebuia să meargă la Ierusalim, pentru a se prezenta înaintea Domnului. Ei făceau aceasta la sărbătoarea Paștelui, la sărbătoarea Cincizecimii și la sărbătoarea Corturilor.
Așadar, grupul care era adunat acolo, când cei adunați în camera de sus au ieșit afară vorbind în limbi, acei evrei i-au auzit vorbind în propria lor limbă. Ei s-au adunat la sărbătoarea Cincizecimii, pentru că erau închinători și credincioși ai Bibliei. Deci, aceștia sunt cei care l-au întrebat pe Petru: „Ce trebuie să facem?” Și Petru le-a răspuns: „Pocăiți-vă! Mai întâi pocăiți-vă!”
Eu am crescut toată viața în biserica penticostală, și când mă gândeam la pocăință, credeam că pocăința înseamnă să îmi pară rău pentru faptele greșite și că trebuie să îmi cer iertare. Dar nu chiar aceasta este pocăința; adică a cere iertare nu este același lucru cu pocăința.
Astfel, mi-am notat că, „a cere iertare,” înseamnă, „a cere cuiva să te elibereze, să-ți dea drumul, sau să te ierte pentru că ai greșit”. Aceasta este iertarea. Deci, când încep să-mi exprim remușcarea și regretul pentru faptele mele greșite, Îi cer lui Dumnezeu să mă ierte sau să mă elibereze. Dacă cer iertare cuiva, îi cer să mă ierte sau să mă elibereze pentru că am făcut o faptă greșită.
Dar nu aceasta este pocăința, deoarece cuvântul, „pocăință”, care este folosit aici, în Fapte 2 și în Fapte 3, unde scrie, „Pocăiți-vă și convertiți-vă”, în limba greacă înseamnă, „a schimba mintea, a schimba părerea, opinia, a se răzgândi”. Astfel, putem vedea că pocăința este diferită de a cere iertare, pentru că tu îți poți cere iertare pentru că îți pare rău că ai greșit, dar dacă nu-ți schimbă mintea, gândirea, vei repeta acel lucru. De aceea, pocăința este o schimbare a gândirii tale cu privire la ofensa sau greșeala săvârșită.
Așadar, „a cere iertare”, înseamnă, „a spune că îți pare rău, a cere iertare sau eliberare pentru faptele greșite”, dar „pocăința” înseamnă „a-ți schimba gândirea cu privire la greșeală.” Pocăința te împiedică, de fapt, să repeți greșeala, pentru că întreaga ta înțelegere, întreaga ta gândire cu privire la greșeală s-a schimbat.
Astfel, Petru a venit în ziua Cincizecimii, iar acei evrei devotați, după ce l-au ascultat pe Petru, s-au ridicat și au întrebat: „Ce să facem?” „Voi trebuie să vă pocăiți, trebuie să vă schimbați gândirea, să schimbați ceea ce credeți despre Dumnezeu; trebuie să vă schimbați înțelegerea. Voi credeți că acest lucru este fals; credeți că este un cult, o lucrare făcută de om, dar trebuie să vă schimbați gândirea pentru că voi nu ați înțeles Cine este Isus; nu ați înțeles cine este Ioan Botezătorul; voi nu ați înțeles cu adevărat ce a învățat Moise.”
Ce le-a străpuns inimile? De ce le-au fost străpunse inimile? Faptul că Petru s-a ridicat în picioare în ziua Cincizecimii și a început să lege Scripturile Vechiului Testament, cu evenimentele moderne actuale.
Eu am mai spus că Petru a predicat, „Evenimente actuale clarificate prin profeție”, pentru că el a spus ceea ce a spus Ioel: „Ceea ce vedeți, este ceea ce a spus Ioel, iar aceasta este ce a spus David; la această înviere a făcut referire David când a spus: „Căci nu vei lăsa sufletul Meu în iad; nu vei lăsa ca sufletul Meu să vadă putrezirea.” El a început să lege toate promisiunile Vechiului Testament, până în zilele noastre. Ce a făcut el? El le-a perturbat întreaga înțelegere, tot ce știau despre religia lor, tot ce știau despre credința lor, apoi inima lor a fost străpunsă și au întrebat: „Ce trebuie să facem?” „Pocăiți-vă!” El nu le-a spus să înceteze cu băutura, cu fumatul; nu le-a spus să înceteze cu prostituția și cu uciderile; nu aceasta era pocăința pe care le-a cerut-o Petru, ci pocăința a fost: „Voi trebuie să vă schimbați gândirea; trebuie să vă schimbați înțelegerea și să spuneți: „Aceasta am înțeles greșit.” Apoi să ne pocăim în Numele Domnului Isus Hristos. Pentru că, dacă îți schimbi gândirea, înțelegerea cu privire la Cine a fost Hristos, poți fi botezat în Numele Lui, pentru iertarea păcatelor, și vei primi darul Sfântului Duh.
Fratele Branham a spus că este necesară o pocăință adevărată pentru a primi această promisiune. Așadar, dacă te botezi în Numele lui Isus Hristos, dar ai o înțelegere greșită, nu primești botezul cu Duhul Sfânt, pentru că este nevoie de pocăință, de o schimbare a minții, apoi urmează botezul în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor și primirea darului Duhului Sfânt. Acesta este modelul, aceasta este Calea.
Să mergem la Fapte 8. Voi folosi două exemple din Scriptură pentru a vă arăta că pocăința este o schimbare a minții. Fapte 8.18-22:
„Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani,
și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”
Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
Pocăiește-te dar de această răutate a ta, și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință.”
Ce a fost greșit la Simon? Simon a avut o înțelegere complet greșită, de aceea i s-a spus: „Pocăiește-te de această răutate din inima ta și roagă-te Domnului să-ți ierte gândul acesta al inimii tale.” El a avut o înțelegere complet greșită.
Să mergem la Fapte 17.22-23:
„Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului, și a zis: „Bărbați Atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși.
Căci, pe când străbăteam cetatea voastră, și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar, pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut…”
Deci, ei se închinau unui Dumnezeu necunoscut, dar Pavel li L-a vestit pe acel Dumnezeu pe care ei nu-L cunoșteau.
„…Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini.
El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.
El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor,
ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: „Suntem din neamul lui…”
Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeu este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.”
Ce făcea Pavel? Pavel a început să le șteargă toată înțelegerea lor despre Dumnezeu: idolatria lor, închinarea lor la mai mulți dumnezei, și facerea lor din aur, argint sau pietre cioplite și toate acestea, pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu. Apoi, în versetul 30 și 31, el spune:
„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
Pavel a venit la neamuri, și pe când stătea în mijlocul Areopagului, marele centru al filozofiei și al discuțiilor unde ei dezbăteau totul atât de mult, Pavel a început să le explice toate acestea și le-a spus: „Din necunoștință voi vă închinați la acest Dumnezeu necunoscut, iar eu vi-L vestesc pe Cel pe care voi Îl cinstiți fără să-L cunoașteți, pentru că nu aveți nici o înțelegere cu privire la El. Din necunoștință ați început să vă închinați la pietre și la obiecte făcute de om.” Apoi, le-a spus:
„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, dar acum vă cheamă la pocăință, acum trebuie să vă schimbați toată gândirea, toată înțelegerea, orice ați crezut că știți despre Dumnezeu, toată filozofia și toată înțelegerea. Acum când a venit Mesajul, trebuie să vă pocăiți de toate acestea, și să credeți că Mesajul pe care îl predică Pavel, este corect.”
Aceasta a spus Pavel. Voi citi din nou versetul 30:
„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască…”
„Dumnezeu nu va mai lăsa să continuați așa, pentru că acum a venit Adevărul, și trebuie să vă pocăiți de toate acestea ca să acceptați Adevărul.”
„…pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți.”
De ce trebuie să vă pocăiți? Pentru că va veni o zi a judecății; și acum, când a venit Adevărul, veți fi trași la răspundere, așa că trebuie să vă pocăiți.
Să mergem la Fapte 26.19. Acum vom vedea ce înseamnă „a fi convertit”, pentru că la început am citit: „Pocăiți-vă și convertiți-vă.” Fapte 26.19-20:
„De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești.
Ci am propovăduit mai întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea, și la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor.”
Așadar, acest cuvânt „pocăință”, este cuvântul despre care am vorbit și am spus că înseamnă, „a te răzgândi, a-ți schimba părerea, a-ți schimba mintea, a-ți schimba opinia.” Cuvântul „a te întoarce”, este același cuvânt care este folosit pentru „a te converti”, aproape peste tot în Biblie. Deci, „Pocăiți-vă și convertiți-vă, sau întoarceți-vă la Dumnezeu!”
Noi vom vedea acest lucru mai clar, pentru că fratele Branham ne-a dat multe informații, și la fel Biblia. Să mergem la Ioan 12.39-40:
„De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
„Le-a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.”
Astfel, putem vedea că înțelegerea duce la convertire, la întoarcere. Să citim încă odată ca să înțelegem. Tu trebuie să te pocăiești și să fii convertit. „A te pocăi”, înseamnă „a-ți schimba gândirea”, dar aici, el ne spune că ochii lor au fost orbiți și înțelegerea lor a fost întunecată, astfel încât să nu se poată converti, „…să nu se întoarcă a Dumnezeu.” Să citim: „…le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, ca să nu se convertească (întoarcă), la Dumnezeu.” Dacă ar vedea cu ochii și ar înțelege cu inima, s-ar converti. Deci, dacă s-ar putea pocăi, ei ar putea fi convertiți.
Noi putem vedea că, chiar și în pocăință, este nevoie de o descoperire de la Dumnezeu, pentru că voi nu vă puteți schimba propria gândire decât dacă Dumnezeu vă dă o descoperire. Va fi nevoie de o lucrare a lui Dumnezeu, ca să te aducă la pocăință. Și dacă Dumnezeu îți dă ochi să vezi, urechi să auzi și o inimă ca să înțelegi, atunci vei fi capabil să te pocăiești, să-ți schimbi gândirea, înțelegerea și să te convertești. Îmi place aceasta.
Vreau să scriu acest cuvânt din greacă: „pocăință”. Concordanța spune: „a schimba gândirea, a se converti”, înseamnă „a se întoarce.” Acesta este un cuvânt interesant în Scriptura pe care am citit-o mai înainte: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu!” Acest cuvânt a fost tradus, „convertiți-vă”. Dar în limba greacă, acest cuvânt nu înseamnă numai „întoarceți-vă”, ca și cum v-ați putea întoarce în orice direcție, ci de fapt, înseamnă „o cotitură specifică, o întoarcere spre o poziție sau spre o destinație”. Noi vom cerceta aceasta mai adânc, dar este foarte, foarte specific, pentru că există un alt cuvânt care înseamnă doar „cotitură”, pe care o poți face încoace sau încolo. Dar acest cuvânt înseamnă „o schimbare specifică, o întoarcere la El”, dar înseamnă și „a provoca întoarcerea, a aduce înapoi, sau a reveni.”
Poți să vezi adevărul oricând, pentru că Mesajul ne-a deschis ochii. Nu este doar o întoarcere la întâmplare, ci este o întoarcere la Dumnezeu.
De multe ori, în Biblie scrie că oamenii se întorc, dar este o întoarcere specifică, se întorc la Domnul. Dar, uneori, sensul acestui cuvânt este „a te întoarce la, a te întoarce înapoi și a vorbi cu cineva cu care ai vorbit înainte de.” Vă voi arăta doar câteva exemple.
Vom privi la cuvântul „epistrofi”, din limba greacă, care înseamnă „a converti”. Dar este un alt cuvânt „strofi” care înseamnă doar „a întoarce”. „Epi”, este un epicentru, un loc specific. Deci, „epistrofi” înseamnă „o întoarcere la”, și este foarte important să cunoaștem bine sensul acestor cuvinte.
Eu nu spun aceste cuvinte ca să sune inteligent, pentru că probabil le pronunț greșit, dar am un motiv anume pentru care le spun.
Luca 2.19: „Maria păstra toate cuvintele acelea, și se gândea la ele în inima ei. Și păstorii s-au întors…”
Ce cuvânt este acesta? Epistrofi, și este cuvântul care înseamnă „a se converti”. Deci: „…păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră și văzuseră, și care erau întocmai cum li se spusese.”
Să mergem la 1Petru 2.25:
„Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre.”
V-ați dat seama că cuvântul „v-ați întors la”, este de fapt, „v-ați convertit”, și este același cuvânt care în alte locuri înseamnă „v-ați întors la El, v-ați întors înapoi, sau v-ați întors din nou.”
Când Isus S-a rugat pentru fetița de doisprezece ani, spune că „duhul ei s-a întors înapoi în ea.” Acest cuvânt, „s-a întors înapoi”, este „epistrofi”. Așadar putem vedea că există o folosire multiplă a acestui cuvânt „a se întoarce, sau a se întoarce înapoi, sau a reveni,” ceea ce este cu adevărat important, pentru că „a converti, a fi o ființă convertită”, s-ar putea să nu însemne întoarcere la ceva nou, ci poate să însemne „o întoarcere la ceva anterior.”
Luca 22.31-32: „Domnul a zis: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.”
Noi știm că Petru a umblat cu Domnul, a avut o slujbă, a fost parte din campanii, a luat parte la toate acestea, totuși, când Isus a început să le spună lucrurile ce aveau să se întâmple, lui Petru nu i-a plăcut ce a auzit, de aceea Isus i-a spus: „Simone, Simone, după ce te vei converti…” Aceasta înseamnă că pe tot parcursul campaniilor și pe tot parcursul slujirii, Petru nu era încă convertit.
Iată ce spune fratele Branham despre aceasta, în anul 1960:
„Tu nu ești convertit până nu primești Duhul Sfânt. Biblia spune aceasta. După ce Petru a fost salvat și sfințit, i s-a dat putere să alunge duhurile necurate și de a predica Evanghelia, Isus i-a spus clar că nu era convertit până nu a primit Duhul Sfânt. El i-a spus: „După ce te vei converti la Dumnezeu, să-i întărești pe frații tăi.” Aceasta a fost în noaptea când a fost vândut. Atunci, el nu era încă convertit, și nici un om nu este convertit cu adevărat până când nu este schimbat, până când nu moare față de sine însuși și Duhul Sfânt nu ia controlul asupra lui.”
Când vedem ce spune profetul, acum convertirea devine foarte interesantă: a te pocăi, a-ți schimba gândirea, înțelegerea, și a fi convertit, a te întoarce. La ce să ne întoarcem? Ne întoarcem de la orice altceva, la Dumnezeu; ne întoarcem înapoi la originea noastră, pentru că aceasta face nașterea din nou, ne întoarce înapoi la Sămânța noastră originală.
În mesajul, De ce trebuie să fie păstori, din anul 1964, fratele Branham spune:
„Când ești născut din nou, nu este doar pentru că crezi. Ei spun: „Tu ești născut când crezi.” Dar Biblia spune: Diavolul crede, de asemenea. Acum observați, nu este aceasta. Este o experiență…”
Fratele Branham este foarte consecvent în faptul că botezul cu Duhul Sfânt, nașterea din nou, este o experiență. Fratele Branham a explicat aceasta în multe feluri diferite, și mulți oameni au explicat-o în multe feluri, dar aici, el s-a rezumat la aceasta, ca s-o poată face cât mai ușor de înțeles.
„…Aceasta este o experiență, experiența unei vieți schimbate; acolo a fost Puterea care a intrat în tine și te-a schimbat din ceea ce erai în altceva. Tu te-ai născut din nou prin puterea lui Dumnezeu și ești o creatură nouă în Hristos Isus; este experiența nașterii din nou. Această experiență a nașterii din nou, poate avea tot felul de alte experiențe și emoții, senzații care merg cu ea.”
Fratele Branham a spus că Taina din timpul sfârșitului este Taina botezului cu Duhul Sfânt fără senzații. El nu a spus că nu va fi nici o senzație, nu a spus că în ultimul timp vei avea doar botezul Duhului fără senzație, nu aceasta a spus el, ci el a spus că aici este o Taină care iese din epoca penticostală și vine în epoca Miresei.
Noi trebuie să înțelegem că penticostalii cred că trebuie să existe o senzație specifică, și anume, vorbirea în limbi. Ei spun că nu aveți botezul cu Duhul Sfânt, decât dacă aveți o senzație, dar fratele Branham spune că Taina din timpul sfârșitului este botezul cu Duhul Sfânt fără senzații, nu este legat de o senzație, nu necesită o senzație, nu este justificat de o senzație, dovada inițială nu este o senzație. Aceasta ne învață profetul. Dar există senzații. El spune de multe ori că există senzații, și mulți dintre noi am experimentat senzații în botezul cu Duhul Sfânt.
Când Ceva începe să ne schimbe, pe măsură ce intrăm în contact cu o altă Viață, o altă Putere, o altă Forță, uneori este foarte tangibilă, este foarte naturală; uneori există daruri care încep să funcționeze, dar pot veni într-un fel subtil, fără o senzație pe care s-o primești în trup, în carne și oase, totuși trebuie să ai o experiență în care experimentezi o schimbare, în care experimentezi nașterea din nou, când ceva din tine s-a schimbat și nu mai ești ceea ce ai fost, așa că poți spune: „Eu nu sunt ceea ce ar trebui să fiu, nu sunt nici măcar ceea ce vreau să fiu, dar știu sigur că nu mai sunt ceea ce am fost cândva. Ceva din mine m-a prins, ceva în interior s-a schimbat și acum este o Putere care este dincolo de puterea pe care o aveam înainte.” Atunci când vine Duhul Sfânt, El îți va da Puterea de a fi un martor al Lui. Aceasta este Puterea de a trăi Cuvântul, este Puterea de a-L manifesta, este Puterea de a trăi o viață creștină.
Îmi amintesc că atunci când eram copil, am crescut în biserica penticostală și am căutat botezul cu Duhul Sfânt, și vreau să vă spun că am văzut puțin din tot ceea ce cred că poți vedea. Am stat și am plâns, și am plâns, și am plâns, au fost oameni care stăteau lângă mine și-mi spuneau să repet ceva iar și iar în timp ce ei stăteau lângă mine pentru a mă ajuta să vorbesc în limbi. Ei ziceau: „Repetă o frază iar și iar și iar,” dar eu cred că în ziua Cincizecimii, ei nu au trebuit să facă nimic din toate acestea. Eu cred că a fost o revărsare naturală a Duhului Sfânt, cred că a fost Puterea lui Dumnezeu, nu lucrarea unui om. Am fost foarte descurajat și dezamăgit.
Îmi amintesc că, o dată am fost la o întâlnire și am ajuns în față. Am stat acolo, iar ei au coborât și s-au rugat ca El să vină și aproape toți cei care erau acolo au fost răpuși în duh, iar când am deschis ochii, la încheierea rugăciunii, eram cam singurul care stăteam în picioare. Atunci, am crezut că sunt un eșec. Dar a fost un lucru pe care nu am putut să-l fac niciodată: nu am putut să mă prefac; în mine era ceva și nu puteam s-o fac.
Îmi amintesc că era jos, la altar, și ceea ce poate fi descris ca…urăsc să folosesc acest termen, dar ar putea fi numit, o groapă de gunoi, pentru că toți acei copii săreau și se loveau unul de altul. Fratele meu vitreg a început să sară în sus și-n jos, în sus și-n jos, și l-am auzit spunându-i vărului meu…Vreau să spun că aceștia erau oameni apropiați mie, și el a spus: „Sari! Te simți atât de bine!” Și au început să sară, dar aceasta nu le-a schimbat viața nici măcar cu un grad mai aproape de Dumnezeu. Când au părăsit acea încăpere, ei erau exact la fel ca întotdeauna. Dar eu nu am putut să mă prefac și să sar în sus, însă am stat acolo și am privit. Mă simțeam ca un eșec.
Apoi, am ajuns la Mesaj și am intrat în contact cu un Isus Hristos viu, și atunci mi s-a întâmplat ceva, iar ceea ce mi s-a întâmplat, m-a făcut să știu că s-a întâmplat ceva palpabil.
Au fost senzații? Au fost o mulțime de senzații. Au fost momente când prezența Lui a fost atât de aproape încât pielea de pe mine și firele de păr de pe tot corpul meu s-au ridicat în contact cu Isus Hristos Cel viu, în contact cu Viața reală.
De multe ori sunt reticent în a-mi împărtăși experiențele, pentru că nu vreau ca cineva să spună: „Dacă ție ți s-a întâmplat așa, atunci așa trebuie să fie și cu mine.” Dar nu se întâmplă așa, nu trebuie să se întâmple la fel pentru nimeni. Ceea ce trebuie să se întâmple, este că trebuie să existe o putere care să vină și să însuflețească Sămânța lui Dumnezeu care este în suflet și să aducă o schimbare în viața noastră. Trebuie să existe o experiență care să ne schimbe.
Nimic din ceea ce am experimentat la altar la penticostali, nu m-a schimbat; nu aveam putere să biruiesc, nu puteam birui pofta, nu aveam nici o putere, și cu cât înaintam în vârstă, cu atât mă descurajam mai mult, cu atât deveneam mai lumesc, dar cu acea experiență, cu acea schimbare, pot depăși tot ce nu am putut depăși niciodată înainte. Am început să am biruință peste biruință și aceasta a început să mă schimbe, și nu a fost ceva de suprafață, nu am pretins aceasta. Au existat tentații, și unele au fost greu de biruit; unele au fost mai rele ca altele, dar exista o putere care mă conducea și nu mai depindeam de voința umană. Înainte, voința mea umană nu rezista atât de mult fără să mă prăbușesc, dar acum exista Ceva care mă ținea dincolo de voința umană, dincolo de puterile mele, iar când mă prăbușesc, Altcineva mă ridică.
Întotdeauna când eșuez sau greșesc, există Ceva care mă aduce la o pocăință rapidă, imediată; există Ceva care mă face să mă expun, să mărturisesc și să fac lucruri pe care nu le-am făcut niciodată înainte, ci le ascundeam întotdeauna. Dar acum există o putere care mă face să mărturisesc și să mă pocăiesc. Trebuie să existe o experiență.
Fratele Branham a fost consecvent în această privință, mai ales în ultimii ani ai slujbei sale, și a spus că este experiența unei vieți schimbate.
Acum, probabil am putea depune mărturie toată noaptea cum a fost pentru tine, cum a fost pentru alții; unii vor avea lucruri distincte de care își amintesc, alții vor avea perioade de timp de schimbare; unii nu vor putea să le descrie foarte bine și vor fi subtili, dar nu suntem aici să încercăm să realizăm o formă sau o altă formă; o senzație sau altă senzație preferată sau mai bună; pentru mine este în ordine chiar dacă nu este nici o senzație atâta timp cât există o schimbare.
Așadar, noi vorbim despre pocăință și despre a fi convertit. A fi convertit, înseamnă a fi născut din nou.
În mesajul, Epoca Bisericii Smirna, din cartea, „Epocile Bisericii”, fratele Branham spune:
„Acum, aici venim la o concluzie. Așa cum Veșnicul Logos Dumnezeu, a fost manifestat în Fiul și în Isus a locuit toată plinătatea dumnezeirii, Cel Veșnic era Tatăl manifestat în trup, și prin aceasta a câștigat titlul de „Fiu”. Tot așa și noi, veșnici în gândurile Lui, am devenit la rândul nostru Sămânța Cuvântului vorbit cu multe mădulare manifestați în trup; iar acele gânduri veșnice manifestate acum în trup, sunt fiii lui Dumnezeu întocmai așa cum suntem chemați.
Noi nu am devenit Sămânța prin renaștere (nașterea din nou), noi am fost Sămânța; de aceea am fost renăscuți, pentru că numai cei aleși pot fi renăscuți…”
Atunci, spuneți-mi, cine poate fi convertit?
„…numai cei aleși pot fi renăscuți. Pentru că noi am fost Sămânța, acesta este motivul pentru care am putut fi însuflețiți. În cei ce nu sunt Sămânța, nu există nimic care să-i însuflețească.”
Isus i-a zis lui Petru: „Când te vei întoarce (converti)…” Petru era un ales, Petru credea, el a avut o descoperire: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!” El a primit această descoperire de la Tatăl; Petru a crezut că Isus era Mesia, a urmat slujba lui Isus, a făcut tot ce a spus El, totuși, Isus i-a zis: „Trebuie să fii convertit! Trebuie să te întorci!” Fratele Branham a spus că convertirea este nașterea din nou, iar aici ne spune că numai Sămânța poate fi născută din nou. Și eu vă întreb din nou: Cine poate fi convertit?
În Matei 18, ni se dă o înțelegere cu totul nouă a termenului, „creștin născut din nou,” pentru că numai Sămânța poate fi născută din nou.
Uneori, când spunem aceasta, oamenii se supără, iar noi nu suntem aici ca să supărăm pe cineva, ci suntem aici ca să spunem ceea ce a spus profetul, că există o Realitate vie. Și când spunem aceasta, nu o spunem că nu mai există nici o nădejde pentru altcineva, nu spunem că nimeni altcineva nu va fi mântuit, pentru că noi știm că la Judecata de la Tronul alb, vor fi mulți care vor intra în Viața veșnică, și mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta, dar noi avem de-a face cu Realitatea nașterii din nou. Trebuie să existe o Sămânță acolo ca să poată avea loc o naștere din nou. Și dacă există o Sămânță acolo, atunci ești o Sămânță predestinată, Gena lui Dumnezeu, ești ales, faci parte din Mireasă. Astfel, cei născuți din nou, creștinii născuți din nou, pot fi doar cei ce se pot naște din nou. Cine poate fi născut din nou? Numai cei care au Sămânța Vieții.
Să mergem la Matei 18.1-3:
„În clipa acea, ucenicii s-au apropiat de Isus, și L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?”
Isus a chemat la El un copilaș, l-a pus în mijlocul lor,
și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu, (aceasta înseamnă „să vă convertiți”), și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”
Ce spune El? Să ne întoarcem! În ce direcție ar trebui să ne întoarcem? Ce este această întoarcere? Trebuie să fii convertit, trebuie să te întorci! La ce să te întorci? La a fi unul din acești micuți copilași. Despre ce vorbește El? El vorbește despre nașterea din nou. Tu trebuie să devii din nou copil. „Dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu, dacă nu vă veți converti și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”
Aceasta este ceea ce i-a spus și lui Nicodim. Nicodim a venit la Isus noaptea, și L-a întrebat: „Cum pot fi mântuit”
Să mergem la Ioan 3.1-3:
„Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor.
Acesta a venit la Isus noaptea, și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Ce trebuie să faci ca să vezi Împărăția lui Dumnezeu? Trebuie să te naști din nou, și atunci o vei vedea. De ce? Pentru că atunci vei avea ochi și vei începe s-o vezi. Trebuie să te naști din nou!
Să citim din nou Matei 18.3: „Dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu, dacă nu vă veți converti și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”
Dacă nu v-ați născut din nou, nu puteți vedea Împărăția cerurilor. Deci, la ce este această întoarcere? Când ne întoarcem la Dumnezeu, trebuie să fim ca niște copilași, trebuie să ne întoarcem pentru a ne naște din nou, pentru că atunci când ne întoarcem și ne naștem din nou, ne reconectăm cu Cine suntem cu adevărat, ne reconectăm cu originea noastră. Când avem o naștere din nou, o luăm de la capăt; acum, vechea viață este moartă pentru noi și există o Viață nouă. Ce am făcut prin convertirea noastră? Ne-am predat viața noastră și acum avem o viață nouă, acum începem de la început ca un copil.
Ce este un copil? Un copil este cineva care nu știe nimic, nu este mândru, nu este arogant, și nu se conduce singur; tot așa și noi: o luăm de la capăt și spunem: „Nu știu nimic, o iau de la început. Doamne, trebuie să mă înveți din nou toate lucrurile!” A fi convertit, înseamnă să devii ca unul din acești copilași. Aleluia!
Aceasta este ceea ce a trebuit să se întâmple cu apostolul Pavel, aceasta a trebuit să se întâmple și cu Petru. Petru era atât de mândru, atât de încrezător în sine, era atât de sigur, pentru că Dumnezeu i-a promis Cheile, și a primit descoperirea despre Cine era Isus, Petru a scos demoni și a făcut toate aceste lucruri.
Aceasta ne-a spus fratele Branham, dar el încă nu era convertit, iar în mândria lui, voia să știe cine este cel mai mare; în mândria lui, încerca să se ridice peste fratele său; în mândria lui, L-a mustrat pe Isus: „Cu siguranță nu Ți se va întâmpla acest lucru!” Cum era Petru? Atotsuficient și mândru că avea cunoștințe. De ce avea nevoie Petru? Avea nevoie să se convertească, să fie din nou ca un copilaș; Petru trebuia să ajungă să poată spune: „Nu știu nimic, sunt un eșec, nu pot face nimic singur. Eu am încercat, dar acum mă întorc să fiu ca un copil. Voi fi din nou ca un copilaș.”
Isus a spus: „Mulțumesc, Tată, că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit acestor copilași.” De ce? Pentru că descoperirea va veni la copilași.
Când ne convertim, ne întoarcem și începem viața de la capăt. Nu contează dacă avem zece ani sau o sută de ani, când ne convertim, ne întoarcem și începem viața de la început. Tot ce am învățat, este un non sens; toată educația pe care am primit-o, a fost lumească, de aceea trebuie să ne convertim.
Să mergem la 1Petru 1.23:
„Fiindcă ați fost născuți din nou, nu dintr-o Sămânță care poate putrezi…”
Sămânța care poate putrezi, este prima noastră naștere, este sămânța noastră naturală care a fost coruptă și supusă putrezirii prin hibridare.
„Fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o Sămânță care poate putrezi…” Aceasta a spus Nicodim: „Trebuie să mă întorc a doua oară în pântecele mamei mele?” Nu, aceasta ar fi din nou o sămânță coruptă. Tu trebuie să te naști din nou!
„Fiindcă ați fost născuți din nou, nu dintr-o Sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi…”
Care este Sămânța care nu poate putrezi? Aceasta este Sămânța Genă a lui Dumnezeu. Nașterea din nou nu ne întoarce la sămânța coruptibilă care poate putrezi, ci este o Sămânță care nu poate putrezi. Și cum va veni nașterea din nou? „Prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu și care rămâne în veac.” Când vine Cuvântul, El ne dă capacitatea de a ne naște din nou.
Să mergem la Tit 3.4-5, unde citim:
„Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni,
El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci prin îndurarea Lui, prin spălarea regenerării (nașterea din nou), și prin reînnoirea făcută de Duhul Sfânt.”
„Spălarea regenerării”. „Regenerare” înseamnă „naștere din nou, reproducere, reînnoire, recreere.” Aceasta înseamnă acest cuvânt. Apoi, următorul cuvânt este „reînnoire”, care înseamnă „renovare, o schimbare completă în bine.”
Deci, ce a făcut Duhul Sfânt pentru noi? Ne-a făcut o creație nouă, complet schimbată și mai bună. Aceasta este nașterea din nou, aceasta este ceea ce a făcut nașterea din nou.
„Prin spălare”. El spune că nu prin faptele noastre neprihănite pe care le-am făcut, pentru că noi nu am putut face aceasta, nu am putut câștiga aceasta, ci El ne-a salvat prin harul Său. Cum? Prin spălarea regenerării, ceea ce ne face să fim o creatură nouă. Noi suntem renăscuți sau născuți din nou, iar modelarea renașterii, ne-a făcut complet mai buni și complet diferiți. Acum avem cu adevărat o viață nouă.
„Aceasta este spălarea nașterii din nou și reînnoirea făcută de Duhul Sfânt,
pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.”
În mesajul, Capodopera identificată a lui Dumnezeu, din anul 1964, fratele Branham spune:
„Zilele trecute am citit ceva care m-a izbit cu adevărat. Așa cum spunea Isus odată: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii. Ei nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că, nici chiar Solomon în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei…”
În continuare, el a luat această analogie folosită de Isus și ne-a explicat ceva. Să citim mai departe:
„…Solomon era o priveliște magnifică în gloria lui. Desigur, era ceva măreț pentru lume și un om mare înaintea lui Dumnezeu, dar mantaua lui nu avea viață în ea, ci era o bucată de material țesut probabil din lâna unei oi. Dar crinul avea viață. Ceea ce ne trebuie nouă azi, este Viața lui Isus Hristos în interiorul nostru, Ea ne sfințește, nu exteriorul, nu o robă, nu un guler întors, o diplomă în psihologie sau ceva de felul acesta, ci noi avem nevoie de puterea lui Hristos Cel înviat, care să ne facă ceea ce trebuie să fim, pentru că Dumnezeu nu are un alt Plan, decât să-L lase din nou pe Duhul Sfânt să domnească și să conducă în Biserică.”
Acesta este Planul lui Dumnezeu. El a privit la crini și a spus că Solomon în toată gloria lui, nu a fost ca unul din ei, pentru că tot ce avea Solomon, era făcut de om. A fost magnific, frumos, însă era făcut de om. Dar crinul avea o frumusețe care venea din interior, era viața crinului, iar noi, creștinii, nu trebuie să fim îmbrăcați cu o slavă exterioară, ci cu slava din interior, care vine din Viața lui Isus Hristos care se află în credincios.
Să ne întoarcem la Luca 22 și să privim povestea lui Petru. Isus i-a spus lui Petru că S-a rugat pentru el, ca credința lui să nu se piardă, apoi a spus că, atunci când se va întoarce la Dumnezeu, să-i întărească pe frații săi. Noi știm că în acea noapte fatidică, au venit gărzile să-L aresteze pe Isus, iar Petru a tăiat urechea slujitorului marelui preot, încercând să-L apere pe Isus. De fapt, el se apăra pe el însuși. Apoi știm că Petru L-a urmat pe Isus la casa marelui preot, unde a avut loc procesul, și el a stat în curtea exterioară iar ei l-au tot întrebat dacă este galileean, dar Petru a negat și L-a tăgăduit pe Domnul. Deci, în Luca 22.60, citim:
„Petru a răspuns: „Omule, nu știu ce zici!”
Dar în Matei scrie că el s-a blestemat și s-a jurat că nu-L cunoaște pe Isus.
„Omule, nu știu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoșul.
Chiar în clipa aceea, Domnul S-a întors și S-a uitat țintă la Petru. Și Petru și-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
Și a ieșit afară, și a plâns cu amar.”
Cred că aceasta este o Scriptură foarte importantă. Petru era un copil al lui Dumnezeu, era o Sămânță predestinată a lui Dumnezeu; el L-a iubit pe Domnul, L-a iubit sincer pe Domnul; L-a urmat în slujbă și a avut o anume descoperire, totuși nu fusese încă născut din nou. Petru s-a gândit că poate rezista ispitei, a crezut că era destul de bărbat sau destul de creștin sau cum vrem să-l numim, dar când a venit presiunea, a aflat că nu avea nimic; nu avea voință, nu avea putere, așa că a căzut și a eșuat, curajul lui a fost la pământ. Și când a ajuns în această situație, Petru și-a dat seama că nu avea în el nimic din ceea ce avea nevoie pentru a trăi Viața. Petru avea nevoie să fie convertit.
Când Petru și-a dat seama că a eșuat complet cu Domnul, a ieșit și a plâns cu amar. Cred că acesta a fost cel mai bun lucru pe care l-a putut face; el a plâns cu amar pentru că și-a dat seama că a eșuat. Toată mândria lui a eșuat, toate eforturile lui au eșuat.
Știți, s-ar putea că aceasta a fost prima dată când Petru a început să fie sincer cu el însuși. Cred că ne-ar face bine tuturor să fim sinceri cu noi înșine.
Noi am fost crescuți în biserică, am trăit în biserică în jurul Mesajului și am luat parte la slujire, am luat parte la adunări, dar în viața noastră secretă, știm ce suntem cu adevărat; știm ce nu putem birui, știm ce vicii avem și că nu avem putere să le depășim. Noi știm, indiferent ce spunem, indiferent cum ne îmbrăcăm, știm ce se întâmplă cu adevărat în interiorul nostru.
Unii cred că cel mai bun lucru pe care-l putem face atunci când eșuăm în secret…Știți, nu este în mod public, și atunci continui să acoperi și să eșuezi; să acoperi și să eșuezi, dar cred că cel mai bun lucru pe care-l putem face, este să mergem să plângem cu amar, și să spunem: „Doamne, nu mai pot face aceasta. Sunt un eșec absolut și nu pot face nimic de unul singur. Am crezut că pot, dar nu pot.”
De ce avem nevoie? Avem nevoie să fim convertiți. Petru era eligibil (ales), pentru că era un copil al lui Dumnezeu, și după ce s-a convertit, vedem că Petru nu s-a mai ascuns în camera de sus, nu a fugit rușinat de Domnul, ci după ce a primit botezul Duhului Sfânt, a alergat imediat afară și a devenit purtătorul de Cuvânt în ziua inaugurală a Bisericii. Nu i-a mai fost rușine să-și declare loialitatea față de Isus Hristos. Înainte i-a fost rușine, dar acum nu-i mai era rușine. Ce s-a întâmplat? Ceva s-a schimbat, în el a avut loc o convertire, a avut loc o naștere din nou.
Apoi descoperim că Petru nu a devenit un credincios desăvârșit după aceea, pentru că nu este vorba despre a fi impecabil, ci este vorba despre a-L urma pe Domnul; este vorba despre o naștere din nou. Și noi aflăm că în Antiohia, Petru s-a despărțit de frați și a creat o neînțelegere jucând rolul unui fățarnic, dar Pavel l-a luat în față, și ce s-a întâmplat? Petru s-a corectat, pentru că a fost schimbat. Petru nu i-a tăiat urechea lui Pavel, nu l-a acuzat, nu a rupt părtășia, și mai târziu, Petru chiar i-a îndemnat să-l creadă pe Pavel spunând că este nevoie de scrierile lui, și făcându-le egale cu Scriptura. De ce? El nu a fost perfect, dar a fost schimbat. Petru era un om schimbat.
Înainte, Petru s-a purtat nebunește, a fost îndrăzneț, mândru și arogant; Petru i-a corectat pe toți cei care voiau să fie cei mai buni, dar când a aflat că nu-L are pe Dumnezeu, a plâns cu amar și și-a schimbat în mod absolut felul de gândire cu privire la el însuși și s-a pocăit. El și-a dat seama că nu era ceea ce credea că este. Apoi a venit nașterea din nou, atunci a ieșit afară și nu a mai încercat niciodată să fie cineva.
Când ologul de la Poarta Frumoasă a fost vindecat, el s-a dus în Templu sărind plin de bucurie, atunci oamenii s-au adunat în jur și aproape că au început să se închine lui Petru și Ioan. Dar Petru a spus: „De ce vă uitați așa la noi, ca și cum prin puterea noastră l-am făcut pe omul acesta să umble; nu suntem noi, ci aceasta este credința în Isus Hristos; aceasta este credința în Numele Lui, prin ea acest om este pe deplin sănătos.”
Acum, Petru nu mai avea dorința să-și ia slava, pentru că era un om schimbat. De ce? Pentru că s-a pocăit și s-a convertit; gândirea lui s-a schimbat, pentru că s-a convertit. El era diferit acum. Acesta este omul căruia Dumnezeu i-a permis să predice „Statura unui om desăvârșit”, și „Virtuțile lui Dumnezeu”. Înainte, eu nu l-aș fi considerat un ales ca să predice despre cumpătare, despre răbdare, bunătate, despre legătura frățească, dar nașterea din nou l-a schimbat, l-a reînnoit, l-a renovat, l-a regenerat, și el a devenit o făptură nouă; el s-a întors la a fi un copilaș, un prunc; s-a întors la a nu ști nimic și a luat-o de la capăt, așa că a pornit de la nașterea din nou și a mers până la Înfiere. O viață nouă! Dar el a început ca un nimic.
Apostolul Pavel, credea că este credincios, credea că cunoaște Cuvântul pentru că a fost la cea mai bună școală și credea că lucrează pentru Domnul; era mai înțelept, avea cea mai bună îndemânare și abilitate, era în cele mai bune relații cu preoții, cu marele preot și cu bătrânii, dar el a avut o întâlnire cu un Isus Hristos viu în Stâlpul de Foc, și în acea întâlnire, El l-a trântit la pământ.
Pavel a fost smerit și zdrobit când a aflat că Cel pe care-L persecuta…El a crezut că persecuta oamenii care aveau o religie falsă, o idee falsă și distrug Biblia, dar când a avut acea întâlnire, a aflat că Îl persecuta pe Isus Hristos Însuși, care trăia în acei oameni. Și dintr-o dată întreaga lui lume s-a schimbat, iar el a venit la pocăință, a venit categoric la pocăință, pentru că întreaga lui gândire s-a schimbat.
După acea experiență, el s-a ridicat de jos, dar nu a mai văzut nici măcar să meargă, ci a trebuit să fie condus de mână în oraș. Biblia spune că după ce a fost condus de mână în oraș, a stat acolo trei zile fără vedere și fără mâncare.
Mă întreb: la ce s-a gândit el timp de trei zile? Câte lucruri a regretat timp de trei zile? Descoperirea care tocmai îl lovise, și Lumina literală din cer care i-a schimbat întreaga lume, i-a schimbat toată înțelegerea, toată învățătura, când totul s-a schimbat, a rămas smerit și zdrobit.
Pavel nu a fost ușuratic, nu a fost, „Oh, da! Văd aceasta… voi accepta aceasta…” Nu! Aceasta i-a distrus întregul univers. Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus într-un loc: „Eu mă îndoiesc de o mărturisire cu ochii uscați.” Dar nu este că trebuie să plângi pentru a fi convertit, nu aceasta spune el, dar în zilele lui, au fost atâtea decizii pentru Hristos. „Ridică mâna dacă ești de acord și vrei să fii mântuit; completează o cerere; vino în față și repetă rugăciunea după mine”, dar nu exista nimic din acea frângere, nimic din acea căință și plâns amar, nimic din toate acestea.
Nu era nimic din, „Realizez că nu sunt ceea ce am crezut că sunt. Am crezut că sunt creștin, dar nu sunt un creștin adevărat. Am crezut că sunt un credincios al Mesajului, dar acum văd că nu am trăit cu adevărat schimbarea pe care o ceream altor oameni, pentru că înăuntrul meu nu am puterea de a birui.” Acesta nu este un lucru de luat cu ușurință, nu este ceva cu care să putem merge mai departe; nu putem continua să ne prefacem; nu putem merge mai departe cu propria noastră mândrie, ci trebuie să ajungem să plângem cu amar, trebuie să ajungem într-o stare în care să cădem jos rupți și umiliți, apoi câteva zile să ne gândim la aceasta.
Sunt sigur că Pavel se gândea: „Cum am putut greși atât de mult? Cum puteam să-L ratez?” Sunt sigur că se gândea la Ștefan care a fost ucis cu pietre.
Uneori, și noi avem nevoie să ne dăm seama că nu suntem ceea ce credem că suntem, și că avem nevoie de puțină umilință și frângere; avem nevoie să plângem și să regretăm; avem nevoie de un timp în care să stăm liniștiți și să spunem: „Dumnezeule, trebuie să mă ajuți, pentru că eu nu mă pot ajuta singur!” Noi nu trebuie să continuăm să mergem mai departe tot așa și să sperăm că totul va merge bine.
În 2Corinteni 7.10, citim:
„Căci întristarea evlavioasă aduce pocăință spre mântuire, de care să nu se pocăiască, dar întristarea lumii lucrează moarte.” (Biblia King James).
Întristarea evlavioasă lucrează pocăință, acesta este motivul pentru care cred că profetul a spus acele cuvinte: „Eu mă îndoiesc de o mărturisire cu ochii uscați.”
Așa cum am spus, nu trebuie să vărsați lacrimi pentru a dovedi că ați mărturisit, deși s-ar putea să fie așa, dar eu cred un lucru: în inima ta va fi o convingere care te va sfâșia în interior; va fi ceva care te va face să realizezi și să spui: „Trebuie să am mai mult decât ceea ce am acum.” Va fi ceva care va începe să-ți distrugă universul.
Eu am văzut aceasta chiar și la copii. Am văzut când încep să treacă prin acel moment când sunt neliniștiți și tulburați și ceva îi frământă și îi chinuie. Ce este? Este o convingere dumnezeiască ce a venit peste ei, și există o întristare și o preocupare pentru sufletul lor. Cred că aceasta ar trebui să nu dispară niciodată; cred că noi avem nevoie de schimbări reale, autentice; trebuie să ne distrugem universul, trebuie să plângem cu lacrimi amare, și trebuie să ne dăm seama că: „Eu am nevoie de ceva ce nu am acum, pentru că ceea ce am acum, nu funcționează.”
Trebuie să strigăm spre Dumnezeu și să spunem: „Dumnezeule, ai făcut o promisiune în Cuvântul Tău și ai spus că dacă mă pocăiesc și mă botez în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, voi primi darul Sfântului Duh. Eu am fost botezat după Cuvântul Tău, m-am pocăit și mă pocăiesc acum. Toată înțelegerea mea se schimbă, Doamne, vino și umple-mă cu Duhul Tău. Atotputernicule Dumnezeu, schimbă-mă și fă în mine lucrarea pe care eu însumi nu o pot face. Puterea mea, voința mea au eșuat, intelectul meu nu a reușit să facă nimic în mine, de aceea Doamne, Te invit, Te rog, Te implor, vino și schimbă-mă!” Cred că ar trebui s-o facem cu seriozitate și cu stăruință, nu ușuratic. Ar trebui să existe o pocăință sinceră.
În mesajul, Semnul, fratele Branham a spus:
„Să nu veniți doar atât de departe încât să ziceți: „Eu cred Mesajul!”, ci supuneți-vă Mesajului! Veniți în Hristos! Voi ziceți: „Păi, eu cred fiecare Cuvânt spus, frate Branham.” Este bine, dar aceasta arată că știți să citiți…”
El nu vorbește despre credința autentică, din inimă, ci vorbește despre o acceptare mentală a ceea ce ai auzit, dar acceptarea mentală nu este suficientă. Este un lucru bun, nu este rău; tu trebuie să recunoști și să accepți că acesta este Adevărul, dar trebuie să mergi mai adânc decât o acceptare mentală.
În continuare, profetul spune:
„…Este bine, dar aceasta arată doar că știți să citiți. Luați Mesajul! Primiți-L în inimă, pentru că trebuie să aveți Semnul. Chiar Viața care a fost în Hristos, trebuie să fie în voi, pentru că El a spus: „Atunci când voi vedea semnul, voi trece peste tine.” Cât timp nu aveți semnul, nu veți fi în siguranță de distrugerea care este gata să vină. Va veni, va veni, și singura siguranță este Semnul.
În Egipt, la Paști, Semnul a fost sângele literal pe care l-au pus pe usciorii ușii și pe pragul de sus, iar îngerul morții a trecut pe acolo și a recunoscut că Semnul era un simbol care arăta că ei au luat mielul și l-au ucis, mielul fiind un înlocuitor pentru ei. Astfel, Semnul era dovada că ei erau în siguranță. Ei au ascultat Cuvântul și erau pecetluiți sub simbol.”
Fratele Branham a spus că astăzi, Semnul nu este un sânge fizic, ci Semnul de astăzi este Viața care a fost în Sânge, Viața care a fost în Sângele vărsat la Calvar. Când Sângele a fost vărsat la Calvar, Viața a fost eliberată și acum poate veni în credincios, și acea Viață din noi, este aceea care ne schimbă, ne însuflețește; aceasta este nașterea din nou care ne readuce la originea noastră și ne face să începem din nou ca un copil care merge pe drum spre Înfiere.
Acel Semn care ne-a schimbat viața, acea Viață literală a lui Isus Hristos în credincios, este Semnul că ne va scăpa de Judecata iminentă. Acesta este singurul lucru. Laudă lui Dumnezeu! Aceasta este pentru copiii lui Dumnezeu. În mod absolut, este pentru copiii lui Dumnezeu.
Fratele Branham a spus că Dumnezeu vrea să te umple mai mult decât vrei tu să fii umplut. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu, este dorința Lui, este Planul Lui, este Cuvântul Lui. De ce are nevoie? El are nevoie de cineva care se va pocăi; El are nevoie de cineva care să se smerească și să spună: „Doamne, eu nu pot face aceasta, și nu mă voi preface, de aceea am nevoie de puterea Duhului Sfânt ca să pot trăi această Viață; am nevoie de o experiență de naștere; am nevoie de o experiență care să mă schimbe.” Aceasta este ceea ce vrea El, și de aceasta avem nevoie noi toți.
Știți, chiar și aceia dintre noi care am trăit această experiență, trebuie să ne întoarcem uneori, din nou; pentru că, uneori ne rătăcim puțin, facem un pas greșit aici sau acolo, luăm propria noastră idee despre ceva, așa că uneori trebuie să facem o întoarcere.
Fratele Branham s-a referit la aceasta, și Isus menționează aceasta în Apocalipsa 2.4: „Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai pierdut dragostea dintâi.” Aceasta este Epoca Bisericii Efes: „Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.”
Cuvântul „pocăință”, folosit aici, este același cuvânt „pocăiți-vă”, și înseamnă „schimbă-ți gândirea.”
El i-a spus bisericii din Efes: „Ți-ai pierdut dragostea dintâi.” Care a fost prima lor dragoste? Prima lor dragoste, a fost prima experiență pe care au avut-o, când totul era proaspăt și nou, când au intrat într-o relație cu Dumnezeu. Dar fratele Branham a spus că formalismul a început să se strecoare în oameni și ei și-au pierdut râvna, înflăcărarea și capacitatea de a ajunge în Duhul. Formalismul a început să se strecoare înăuntru. Este adevărat? Și El le-a spus: „Ți-ai părăsit dragostea dintâi, dar pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi!” O, aceasta nu este doar pentru o nouă convertire, ci este pentru noi toți.
Prieteni, uneori noi credem că suntem în ordine, că totul merge bine, dar în realitate am început să ne răcim, am început să devenim puțin formali, și uneori, El trebuie să ne spună că trebuie să ne pocăim și să ne întoarcem la primele noastre fapte, atunci când ne-am născut din nou, când totul era numai despre Hristos și nimic altceva. Atunci nu a contat nimic altceva; nu a contat respingerea, nu a contat restul lumii, ci singurul lucru care a contat, a fost, „În mine s-a schimbat ceva. Eu L-am întâlnit pe Dumnezeu, și aceasta este tot ce vreau.”
El spune: „…pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi!” Ce vrea să spună? „Pocăiește-te și du-te înapoi!”
În mesajul, Pecetea a patra, fratele Branham spune:
„Priviți! I s-a cerut să se pocăiască, să meargă înapoi de unde a căzut. Și de unde a căzut ea? De la Cuvânt. De unde a căzut Eva? Din Cuvânt. De unde au căzut denominațiunile? Din Cuvânt. Ia te uită! Vedeți? Nu este altă cale, ci de fiecare dată, vine înapoi la Cuvânt, vine drept la Cuvânt. Vedeți? Și ei intră într-un sistem care îi duce departe de Cuvânt; îi îndepărtează de la Cuvânt, în loc să-i ducă la Cuvânt.
Priviți! Ei i s-a dat un timp să se pocăiască, să se întoarcă înapoi. A te pocăi, înseamnă a te întoarce înapoi, a merge înapoi, a face stânga-împrejur. „Pocăiește-te și întoarce-te înapoi!”
Fratele Branham a luat termenul, „pocăiește-te”, și l-a folosit în acest fel, conform Scripturii: „Pocăiește-te și întoarce-te înapoi!”
Noi știm că în Biblie, „pocăință”, înseamnă „a schimba gândirea”, iar „convertirea”, înseamnă „a te întoarce înapoi”. Și acum, el vine la biserică, la cei care sunt deja biserica, și le spune: „Întoarceți-vă! Pocăiți-vă și întoarceți-vă înapoi!”
Doamne, ajută-ne să nu ne pierdem dragostea dintâi! Ajută-ne să nu ne pierdem prima experiență. Eu spun: Doamne, ceea ce vreau, este o împrospătare a experienței mele. Vreau o relație proaspătă, și care să rămână proaspătă. Nu vreau să devin formal, și când simt că încep să devin formal, vreau să mă întorc imediat. Vreau să mă întorc imediat când simt că Domnul este atât de aproape și știu că este acolo. Eu vreau să mă întorc la aceasta, vreau să rămân în acele vremuri de înviorare, vreau să fiu împrospătat din nou, și din nou, și din nou. Eu nu vreau să predic aceasta numai ca să se convertească alți oameni; după ce am avut experiența nașterii din nou, eu nu vreau să mă îndepărtez de ea, ci vreau să rămân în împrospătarea Domnului și să umblu în El, în prima mea dragoste.
Dacă mergem la patruzeci, cincizeci, șaizeci sau șaptezeci de ani, ajungem maturi până la Înfiere, dar nu vreau să părăsesc dragostea mea dintâi, care este atât de reală și de puternică și care înseamnă totul pentru mine. Laudă lui Dumnezeu!
Vreau să închei cu versetul pe care l-am citit mai înainte, din Matei 11.25-26:
„În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor.
Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!”
Cui Se descoperă El? Pruncilor Săi, celor care pot fi născuți din nou, nu celor care sunt atotsuficienți și înțelepți, care au înțeles Mesajul și au toate răspunsurile. El Se descoperă pruncilor, celor care s-au întors și au devenit ca niște copii mici, astfel încât, pot vedea Împărăția lui Dumnezeu. Acestora le descoperă.
Noi nu trebuie să ne umflăm de mândrie, nu trebuie să devenim cunoscuți doar pentru că am crezut douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani; noi avem nevoie să continuăm să stăm în prezența Domnului și să spunem: „Doamne, schimbă-mi gândirea, schimbă-mi mintea!”
Știți, eu am intrat în contact cu Isus Hristos Cel viu acum mulți ani, acum douăzeci și patru sau douăzeci și cinci de ani, și în acest timp cât a trecut, El mi-a schimbat constant gândirea. Știți ce fac de douăzeci și patru de ani? Mă pocăiesc. De douăzeci și patru de ani mă pocăiesc și cred că timpul meu de pocăință nu s-a încheiat, și în orice situație, vreau mintea Lui; în orice decizie, vreau mintea Lui, și în tot ce fac. Eu nu vreau să mă pocăiesc numai odată și să fiu convertit, ci vreau să mă pocăiesc în continuare, vreau să mă pocăiesc în continuu; și oricând mă trezesc că mă rătăcesc și mă răcesc, vreau să mă întorc înapoi, vreau să mă întorc din nou ca să fiu aproape de El, pentru că El este singurul loc în care sunt fericit; Acesta este singurul loc în care pot supraviețui, și Acesta este singurul loc în care pot crește.
Noi trebuie să ne pocăim și să fim convertiți; să ne întoarcem din nou la a fi un copilaș, să ne naștem din nou.
„Pocăiți-vă!”, este o poruncă. „Pocăiți-vă și întoarceți-vă!”
Am avut dorința de a face acest mic studiu, pentru că vreau să înțelegem ce înseamnă să ne pocăim și să fim convertiți. Noi putem să ne cerem iertare, și trebuie să ne cerem iertare; trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne cerem iertare, dar pocăința adevărată trece peste aceasta, pentru că, de fapt, pocăința ne schimbă gândirea. Remușcarea și întristarea evlavioasă lucrează pocăința, pentru că, atunci când îți pare rău cu adevărat pentru ceva, schimbi felul în care gândești despre aceasta. Când regreți cu adevărat felul în care ai trăit, când regreți neînțelegerile tale, egoismul tău și mândria ta, se schimbă felul în care gândești despre tine însuți.
Sunt sigur că Petru a avut multe schimbări de făcut în gândirea lui; cu siguranță și Pavel a avut de făcut multe schimbări; și eu am avut multe de schimbat, și încă mă pocăiesc.
Vreau să mă pocăiesc și să mă întorc înapoi. Vreau ca fiecare copil al lui Dumnezeu să aibă ocazia să se pocăiască și să se întoarcă înapoi.
„Pocăiți-vă și întoarceți-vă, pentru a fi născuți din nou! Întoarceți-vă!” Nu contează câți ani ai, cu siguranță nu contează de cât timp ești în biserică; nu contează de cât timp ești în Mesaj, pocăiți-vă și convertiți-vă!
Haideți să ne naștem din nou, haideți să avem acea experiență în care să pot spune: „S-ar putea să nu reușesc să explic; s-ar putea să nu mi se întâmple așa cum ți s-a întâmplat ție, dar de un lucru sunt sigur: în viața mea a existat o schimbare eficientă. Mi s-a întâmplat ceva real și aceasta mi-a schimbat viața.” Să ne rugăm împreună.
Dragă, Tată ceresc, am încredere în Tine! Doamne, în toate lucrurile am încredere în călăuzirea Ta, în ungerea Duhului Sfânt. Am încredere în Tine, Dumnezeule, că m-ai călăuzit să predic acest mesaj în seara aceasta; am încredere în călăuzirea Ta, am încredere în căile Tale, pentru că Te-am văzut lucrând de atâtea ori și în atâtea feluri, și întotdeauna a fost perfect. Doamne, când preiei Tu controlul, întotdeauna este perfect și eficient.
Doamne, acest mesaj ar putea fi doar pentru un singur suflet care trebuia să-l audă; și dacă este adevărat, dacă Tu m-ai călăuzit pentru acel suflet, dacă mi-ai dat ungerea să predic acest mesaj, Te rog să-i dai acelui suflet ungerea pentru a-l primi. Doamne, atinge Tu acea viață din acel suflet! Dumnezeule, indiferent unde ar fi acel suflet, acea Sămânță a fost așezată acolo înainte de întemeierea lumii, iar Tu, Doamne, ai așteptat un timp în care s-o poți trezi la Viață.
Poate că individul care poartă acea Sămânță s-a jucat în biserică prefăcându-se că merge cu mișcarea prinsă în Șuvoi, și în curgerea vieții cu părinții, cu cei dragi, cu familia; poate tocmai au fost aduși la biserică și nu au nici o obiecție cu privire la Mesaj, dar știu că în interiorul lor nu a existat niciodată acea schimbare, acea naștere din nou care, în viața lor secretă le dă puterea de a birui.
Dumnezeule, dacă aici este un individ ca acela, Te rog, du-Te chiar acum la el, pentru că Tu ai spus că vei salva păcătoșii prin nebunia predicării; Tu îl vei salva pe cel pierdut, Doamne, prin această lucrare, și am încredere că va lucra conform căii Tale. Dumnezeule, Te rog să te miști în inimile și în viețile copiilor Tăi pe care i-ai adus la o pocăință și la o întoarcere adevărată.
Te rog pentru noi toți, care am avut tendința de a ne răci, să ne ajuți, pentru că vrem să ne întoarcem înapoi. Iar pe toți cei care am lăsat ca grijile, responsabilitățile și frustrările vieții să înceapă să aducă o formalitate în viața noastră, în umblarea noastră, Te rog să ne ierți!
Dumnezeule, trezește-ne astfel încât să putem schimba felul în care gândim și să ne dăm seama că nu totul este bine, că nu este așa cum ar trebui să fie, că nu este așa cum vrei Tu, Doamne, și adu-ne înapoi la dragostea dintâi. Doamne, dă-ne putere, căci ne predăm Ție! Dă-ne putere și adu o împrospătare! Doamne, împrospătează-ne experiența și duhul, revarsă Duhul Tău peste noi și adu-ne înapoi la o experiență proaspătă cu Tine, în care să putem avea o relație de dragoste proaspătă și vie cu Tine. Doamne, Dumnezeule Atotputernic, iartă-ne!
Doamne, mă rog să nu existe printre noi nici unul care să plece de aici în felul în care a venit. Fă ca lucrarea Duhului Tău să înceapă să se miște în inimile noastre și ajută-ne să începem să ne schimbăm și să dărâmăm barierele.
Mai presus de toate, Te rog să trimiți puterea convingerii peste inimile care nu sunt sincere; Te rog să trimiți puterea convingerii și să aduci o întristare din cauza păcatului, să trimiți o remușcare, astfel încât să poți trece peste bariera formalismului religiei, să rupi barierele tradiției și să cobori acolo unde este adormită Sămânța Ta, așteptând trezirea la Viață.
Dumnezeule, Te rog să îndepărtezi fiecare barieră și să mergi la acea Sămânță și s-o aduci la Viață. Fă o lucrare rapidă, Doamne, pentru că Te iubim din toată inima noastră.
Îți mulțumim, Doamne, că niciodată nu Te-am căutat noi pe Tine, ci Tu ne-ai căutat pe noi. Noi nu am avut niciodată puterea să ne schimbăm pe noi înșine, dar Tu ne-ai schimbat. Tu ai putere și ai promis că ne vei da putere, de aceea, Doamne, lasă promisiunea Cuvântului Tău să intre în vigoare, în această seară. Mișcă-Te în inimile noastre și schimbă-ne, pentru că Te rugăm, o, Doamne. Mișcă-Te așa cum numai Tu poți să Te miști, și treci de la Sămânță la Sămânță, și nu lăsa nici o Sămânță neatinsă, pentru că Tu ne-ai găsit și știi exact unde se află acea Sămânță, așa că, Te rog, Doamne, s-o aduci la Viață prin puterea Duhului Tău.
Te iubesc, Doamne, și Îți mulțumesc că Îți pasă atât de mult de noi, încât ai mutat slujba în această direcție. Aceasta este dragostea Ta, Doamne; aceasta este dorința Ta, este chemarea Ta către Tine Însuți. Fă să fie recunoscută ca o chemare de a veni la Tine, fă ca ei să lase propria lor gândire, propria lor tradiție și să alerge la Tine, să Te îmbrățișeze și să se întindă la picioarele tale ca să fie schimbați.
Te iubim, Doamne, și cerem ca puterea Ta să crească în viața noastră, să ne schimbe viețile și să ne dea puterea de a trăi Viața Ta, în Numele lui Isus Hristos.
„O, ia-mi sufletul!
Duh Sfânt, ia-mi sufletul meu!
Odihnă găsesc, la Tine Isus!
Duh Sfânt, ia-mi sufletul meu!”
Prieteni, vreau să vă spun că eu nu sunt un evanghelist, nu acesta este darul meu; și eu nu vă cer să ridicați mâna sau să veniți în față, dacă aveți nevoie de aceasta, dacă aceasta v-ar ajuta, veniți să vă rugați, dar puteți să vă rugați la locul vostru, însă în ce mă privește, tot ce cer, este să existe o transformare în inimile copiilor lui Dumnezeu, să existe o naștere din nou care schimbă pe cineva care a încercat cu disperare și a eșuat, încercând și eșuând a devenit frustrat și nu a știut ce să facă.
Dorința mea ca păstor, dorința mea ca frate și ca prieten al vostru, este ca Duhul Sfânt să ia sufletul vostru și să aducă în el o transformare. Aceasta nu este o încercare, ci este o renunțare la eforturile tale, este o predare deplină lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, nu mai pot merge în ciclul încercării și a eșecului, am nevoie de Tine ca să rupi acest ciclu din viața mea, și să primesc Viața Ta prin Duhul Tău.”
Nu vă grăbiți! Este miercuri seara și știu că mulți dintre voi aveți obligații și trebuie să plecați, dar voi știți dacă Dumnezeu are ceva cu voi, știți că aveți nevoie de ceva mai mult. Voi nu aveți nevoie de mine ca să vă trag sau să vă spun să faceți ceva, voi știți aceasta în voi înșivă, de aceea, nu vă grăbiți.
Dumnezeu a lucrat în timp și v-a întins mâna, nu vă grăbiți în seara aceasta. Dacă aveți nevoie de mai mult, deschideți-vă pentru mai mult; dacă aveți nevoie de această experiență, spuneți-I lui Dumnezeu că aveți nevoie de o experiență. Fiți cât se poate de sinceri.
Așa cum știți că trebuie să fiți cu Dumnezeu, fiți exact acolo unde sunteți, pentru că El știe oricum unde sunteți. Nu contează ce crede altcineva de aici despre tine sau unde se gândește că ești, ceea ce contează, este că Dumnezeu știe totul despre tine și te cunoaște mai bine decât te cunoști tu însuți.
Nu vă grăbiți! Dacă aveți nevoie de mai mult, deschideți-vă inima și spuneți: „Doamne, cred că în seara aceasta ai predicat acest mesaj pentru mine, și îl primesc ca de la Tine pentru mine. Vino și schimbă-mi viața!”
Dumnezeu să vă binecuvânteze! AMIN.