Mulţumesc, frate Orman. În ordine. Este bine că pot să fiu din nou în biserică, în această dimineaţă, ca să avem un timp minunat în…
Mulţumesc, frate Neville. Dumnezeu să te binecuvânteze. E atât de bine că în dimineaţa aceasta pot să fiu din nou în casa Domnului. Cred că…
Această bandă este înregistrată pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi i-o voi da fratelui Lee Vayle pentru a face un manuscris. Fratele Lee Vayle m-a…
Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Neville. Îţi mulţumesc foarte mult. Bună dimineaţa, prieteni. Este un mare privilegiu, pentru mine, faptul că pot să fiu aici,…
Mulţumesc, frate Neviile. Domnul să te binecuvânteze. Desigur, mă simt onorat să fiu aici în această seară şi sunt fericit că Domnul a îngăduit să…
Astăzi, Billy Paul împlineşte douăzeci și cinci de ani. Îmi aduc aminte că mergeam la şcoală cu un vecin pe nume Frankie Weber. Când el…
Bună seara, prieteni. Să ştiţi că sunt bucuros pentru că pot fi din nou aici. Fratele Neville spunea că am întârziat, dar aceasta se datorează…
Bună dimineaţa, prieteni. Este un mare privilegiu să fim din nou în Tabernacol, în dimineaţa aceasta. Uneori, când eşti în călătorie prin diferite părţi ale…
Bună seara, prieteni. Sunt foarte bucuros pentru că în seara aceasta pot să fiu din nou printre voi, şi pentru primirea foarte frumoasă care mi…
Mulțumesc, frate Neville. Să rămânem în picioare și să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, iar dacă printre noi este cineva care are…
Îţi mulţumesc, frate. Puteţi să vă aşezaţi. Sunt bucuros pentru că pot să fiu în seara aceasta aici. De curând am vorbit cu soţia mea…
Vă puteţi aşeza. Întotdeauna când revin aici este ca şi cum m-aş întoarce acasă. Păstorul vostru mi-a spus ce lucruri minunate a făcut Domnul aici,…
În zilele Sale erau învăţate lucruri care nu erau aşa cum au fost la început. Cred că dacă El ar veni astăzi, ar găsi acelaşi…
În seara aceasta am întârziat puţin pentru că ne-am rătăcit printre maşini şi nu am putut să intrăm. Dar eu întârzii de obicei. De altfel,…
Ce faceţi? Vă puteţi aşeza. Cu siguranţă, este un mare privilegiu să fiu din nou aici, în Beaumont, Texas, în această seară. De când am…
Este atât de bine să fim aici din nou în seara aceasta. Ieri am avut un timp minunat, iar astăzi am trăit toată ziua în…
Mulţumesc, frate. Vă puteţi aşeza. Vorbind cu soţia mea, ea mi-a zis: „Bill, într-un fel te invidiez pentru că mergi în adunarea aceea din Texas,…
Vă mulţumesc. Domnul să vă binecuvânteze, fraţi şi surori. Sunt bucuros că în după-amiaza aceasta sunt din nou în Tabernacol. Poate cineva zice: „Aceasta nu…
Gândul nostru în dimineaţa aceasta este să nu luăm prea mult din timpul vostru. Trebuie să studiez puţin şi să mă pregătesc destul de repede,…
Mulţumesc, frate Sullivan. Puteţi să vă aşezaţi. Sunt atât de mulţumitor Domnului pentru că mă aflu în acest tabernacol, în seara aceasta, încât nu pot…
Îţi mulţumesc, frate Sullivan. Bună seara, prieteni. Mă bucur să fiu din nou aici, în slujba marelui nostru Împărat şi Mântuitor, Isus Hristos. Cred că…
….Uneori oamenii nu înţeleg, dacă ungerea nu este asupra lor. Mă bucur să fiu aici în seara aceasta, împreună cu voi toţi şi cu păstorul…
Mulţumesc, frate Sullivan. Vă puteţi aşeza. Mă bucur că pot să fiu din nou în casa Domnului şi sunt recunoscător pentru că mi s-a oferit…
Crede numai, crede numai, Totul e posibil, crede numai! Oh, îmi place acest cântec! Indiferent cât de mult l-aş cânta sau cât de des îl…
….Asta face Duhul Sfânt prin toată clădirea şi îngerii Domnului, trimişi să lucreze în Numele Lui. În această după-amiază am studiat cartea Psalmilor şi aş…
01 Martie 1958 – Chattanooga, Tennesse Mulţumesc, frate Vayle. Vreau să vă spun tuturor „Bună dimineaţa!”. Cu siguranţă este un mare privilegiu să mă aflu…
Fratele Neville citeşte textul din Luca 24.1-32: „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de…
Aceasta este ziua învierii şi ne-am adunat împreună cu bucurie în inimă, pentru că El trăieşte şi ne-a spus: „…pentru că Eu trăiesc, şi voi…
…Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre pentru că ne-ai dat privilegiul să ne adunăm din nou împreună ca să predicăm în Numele Fiului Tău preaiubit…
Mulţumesc mult, frate Arnold. Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Scumpule Tată, am venit în prezenţa Ta ca să Îţi oferim…
Mulţumesc, frate Neville. Este clar că trioul Neville este unul dintre cele mai bune trio-uri ale naţiunii. Desigur, aşa este. (Fratele Neville spune: „Mă îndoiesc…
Este într-adevăr un privilegiu să fiu în seara aceasta aici. Îmi pare rău doar că este ultima zi a micuţei noastre întâlniri. A fost unul…
Vă rog să vă aşezaţi. Mă bucur pentru că în seara aceasta sunt aici, în slujba Împăratului. Cu ani în urmă, obişnuiam să cântăm un…
Mulţumesc, frate. Puteţi ocupa loc. Sunt foarte bucuros pentru că pot să fiu în seara aceasta aici, ca să vă salut şi să petrecem un…
Mulţumesc, frate Joseph. Mă bucur pentru că în dimineaţa aceasta sunt aici. Părtăşia este ceva greu de explicat, nu-i aşa? I-am spus soţiei mele că…