În seara aceasta am întârziat puţin pentru că ne-am rătăcit printre maşini şi nu am putut să intrăm. Dar eu întârzii de obicei. De altfel, cu puţin timp în urmă, am vorbit în biserica fraţilor uniţi, iar predicatorul de acolo s-a ridicat şi a spus: „Doresc să vi-l prezint pe întârziatul frate Branham.” Eu m-am născut puţin mai târziu; la nunta mea am întârziat aproximativ două ore, iar dacă aş putea, aş întârzia şi la înmormântarea mea. Aceasta este cea la care aş vreau să întârzii. Noi suntem bucuroşi că suntem aici, în oraşul acesta încântător. În timp ce veneam încoace, mă gândeam la întâlnirea pe care am avut-o aici cu câţiva ani în urmă. Ce timp minunat am petrecut împreună şi cât de drăguţi au fost oamenii, iar Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit.
A fost cu noi şi fratele Bosworth. Acum, el este plecat dintre noi, a trecut pe partea cealaltă. Eu m-am dus să-l văd chiar înainte de a pleca. Era în vârstă de o sută de ani, şi tocmai ne întorsesem din Africa, unde am fost în misiune amândoi. M-am grăbit să merg la acest mic patriarh care zăcea acolo pe moarte. Cred că dacă a existat vreodată un om cu demnitate, acela a fost fratele Bosworth. El a fost un bărbat mare al lui Dumnezeu, unul dintre cei timpurii. A venit aici în Texas şi a stat într-un singur oraş timp de zece ani, timp în care a întemeiat şapte biserici. El nu s-a oprit după prima trezire, ci timp de zece ani la rând, în fiecare seară a mers undeva şi a ţinut o adunare. Aţi auzit cum a plecat el? El adormise de ceva vreme, dar cu o oră înainte de a trece, s-a ridicat, a privit prin cameră şi a spus: „Mamă!” Apoi, timp de o oră sau poate două, a dat mâna cu prietenii pe care i-a condus la Hristos şi care erau plecaţi de cincizeci de ani. Când a terminat, s-a întors în pat, şi-a împreunat mâinile şi s-a dus să-L întâlnească pe Dumnezeu.
Nu voi uita niciodată ultimele cuvinte pe care mi le-a spus: „Grăbeşte-te, frate Branham! Treci marea repede, pentru că acolo câmpurile sunt deschise!” Eu l-am întrebat:
„Eşti bolnav, frate Bosworth?”
„Deloc,” a răspuns el, „doar se apropie clipa mea. Eu mi-am trăit viaţa…”
„Care a fost cel mai măreţ timp pe care l-ai trăit în lunga ta viaţă trăită pentru Hristos?”
„Chiar acum!”
„Înseamnă că realizezi că pleci?”
„Da, frate Branham,” a răspuns el, „dar în ultimii şaizeci de ani, eu am trăit în fiecare clipă numai pentru Hristos, de aceea, El va veni pe uşa aceea ca să mă ia acasă.” Vieţile bărbaţilor mari ne amintesc că noi putem face ca şi vieţile noastre să fie sublime, despărţirile lăsând în urma noastră, urme pe nisipul timpului.
Mă gândesc la mărturia lui şi apoi mă gândesc la Paul Reader. Câţi din voi l-au cunoscut? Mulţi. Paul a fost un om mare al lui Dumnezeu. Îmi amintesc că obişnuiam să stau la picioarele lui când eram doar un băieţel. El şi Luke erau nedespărţiţi, ca mine şi fiul meu, Billy. Când era pe moarte, Institutul Moody din Chicago i-a trimis un cvartet ca să-i cânte. Ei cântau un cântec lin: „Mai aproape Dumnezeul meu de Tine.” Dacă l-aţi cunoscut, ştiţi că Paul a avut întotdeauna un simţ fin al umorului. El a scris versurile cântecului „Crede numai.” Şi fiindcă avea simţul umorului, întotdeauna cocea ceva, la fel ca fratele Bosworth. Astfel, în timp ce cântăreţii aceia cântau „Mai aproape Dumnezeul meu de Tine,” s-a ridicat puţin din pat şi a zis: „Cine moare aici, eu sau voi? Îndepărtaţi atmosfera aceasta de jale şi cântaţi-mi nişte cântări vesele şi frumoase ale Evangheliei!” Atunci ei au cântat: „Jos la cruce unde a murit Mântuitorul meu,” iar el le-a zis: „Aceasta sună mai bine.”
La un moment dat, Paul a întrebat: „Unde este Luke?” Luke stătea în altă cameră pentru că nu voia să-şi vadă fratele murind. Dar Paul a insistat: „Spuneţi-i să vină aici!” Luke era un bărbat mare, dacă l-aţi cunoscut. El, Paul, Billy Sunday şi F.F. Bosworth, au purtat Evanghelia în zilele lor. Când a venit, Paul l-a luat de mână pe Luke şi i-a zis:
„Gândeşte-te că noi doi am petrecut un drum lung împreună, nu-i aşa?”
„Aşa este Paul,” a răspuns el, „aşa este, frate.”
„Ia gândeşte-te că în cinci minute de acum, voi sta în prezenţa lui Isus Hristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui.” După ce a spus aceste cuvinte, a strâns mâna fratelui său şi a murit.
Oh, suntem atât de fericiţi pentru că suntem creştini, nu-i aşa? Mă întreb la ce am putea privi în seara aceasta dacă nu era Hristos? Ce nădejde am fi avut? Unde ne-am putea aşeza? Unde am putea pune totul ca temelia, în afară de Hristos? Oh, prietene păcătos, care stai în seara aceasta aici, în auditoriul acesta micuţ, lasă-mă să te avertizez! Fugi de necazul care va veni, fiindcă există un singur loc în care te poţi ascunde. Sunt atât de bucuros pentru că Dumnezeu a făcut o cetate de scăpare: Isus Hristos; astfel noi putem fugi înăuntru şi suntem în siguranţă.
Recent, am fost la Bombay, India, unde Domnul ne-a îngăduit să predicăm la cea mai mare mulţime pe care am avut-o vreodată… Mii de băştinaşi şi-au aruncat idolii la pământ şi L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. Cred că au fost de trei ori mai mulţi, dar noi nu i-am putut număra. India este mai degrabă o ţară bilingvă. Ştiţi că ea a fost sub ocupaţia Angliei şi doar de curând a scăpat de sub stăpânirea lor. Eu am luat un ziar şi am citit pe coloana engleză următoarele: „Credem că cutremurul s-a terminat, pentru că toate păsările vin înapoi.” Aş vrea să fac o mică paranteză şi să vă spun povestea.
Oamenii din India sunt foarte săraci; cred că India este cel mai sărac loc în care am fost vreodată. Voi nu puteţi realiza aceasta până când nu mergeţi acolo odată, să le vedeţi pe mamele acelea care stau pe stradă cu copiii lor care mor de foame. Ele te roagă să le iei copilaşii; să le laşi pe ele să moară, dar să le salvezi copilaşul. Însă dacă îl iei pe unul, ce se întâmplă cu celălalt: Dar cu celălalt, cu celălalt? Sunt pretutindeni. Cu siguranţă, este ceva mişcător, iar inima mea s-a rupt de durere când am văzut India. Nădăjduiesc să merg înapoi în toamna aceasta.
În ziare scria că toate păsările îşi părăsiseră cuiburile… În India, oamenii nu au garduri drăguţe, ca cele de aici, ţesute din fire şi ridicate frumos. Ei iau doar nişte pietre şi le clădesc unele peste altele. India are patru sute şaptezeci de milioane de locuitori. Sincer să fiu, eu cred că din toţi aceştia, patru sute de milioane sunt cerşetori. Ei nu ştiu să facă nimic altceva decât să cerşească. Au multe resurse naturale, dar nu au mentalitatea de a le folosi pentru dezvoltare. Tot ce ştiu ei este să cerşească şi să-şi ţină religia. În după-amiaza aceea, am fost chemat în templul lui Janis, unde m-am întâlnit cu reprezentanţi din şaptesprezece religii diferite, fiecare dintre ele negându-L pe Isus Hristos, pe Dumnezeu. Cred că vă puteţi imagina ce sunt ei. Majoritatea cred în reincarnare. Ei păşesc cu mare atenţie pe străzi, pentru ca nu cumva să calce pe vreo muscă sau furnică ce poate fi mama lor sau altcineva care s-a întors înapoi în acea formă. Încercaţi să vorbiţi despre Jertfa lui Isus Hristos la un popor ca acesta!
Dar în seara aceea, când Duhul Sfânt a păşit în scenă… Acolo era un om orb, iar eu am avut o vedenie în care am văzut că îşi va căpăta vederea. Astfel, am spus: „Vă provoc pe fiecare dintre voi, mahomedanilor şi pe toţi ceilalţi: pe janini, budişti, sikhşii sau ce sunteţi, să veniţi aici şi să-i redaţi vederea acestui om! De ce tace toată audienţa?” Apoi am continuat: „Voi nu o puteţi face şi nici eu, dar Dumnezeul cerului care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi, a făgăduit aceste lucruri pe care le vedem.” Spuneam aceste cuvinte pentru că văzusem o vedenie. Nu aş fi spus niciodată aşa ceva dacă nu aş fi avut vedenia, dar pentru că l-am văzut vindecat, am spus: „Omul acesta îşi va primi vederea! Profeţilor mahomedani, dacă sunteţi atât de mari, veniţi aici şi daţi-i vederea acestui om orb, şi atunci mă voi face şi eu mahomedan. Voi aţi crezut că este telepatie şi că i-am citit gândurile atunci când am spus că este nevoie de oameni sfinţi…”
Oh, voi trebuie să ajungeţi acolo ca să puteţi înţelege aceste lucruri!
Deci am continuat: „Omul acesta este orb. El a orbit din cauză că este un închinător la soare şi a stat şi s-a uitat tot timpul la el. El s-a închinat la creaţie în loc să se închine la Creator. Noi ştim aceasta. Ce aţi face dacă sikhştii ar vrea să-l convertească la spusele lor? Sau jainştii? Ce ar face ei? I-ar schimba doar felul de gândire. Noi avem acelaşi lucru în Statele Unite: un singur Dumnezeu. Dar toţi metodiştii vor să-i facă metodiştii pe toţi baptiştii; baptiştii vor să-i facă baptişti pe prezbiterieni, iar penticostalii vor să ia totul. Dar ce se face prin aceasta? Se schimbă doar felul de a gândi al oamenilor. Dar trebuie să existe ceva ce este corect şi ceva ce este greşit.”
Astfel, am ţinut într-o mâna Biblia, iar în cealaltă Coranul şi am spus: „Una este greşită, iar cealaltă este corectă. Nu pot fi amândouă corecte, pentru că sunt două cărţi diferite una de cealaltă. Dar dacă Isus Hristos, Cel care mi-a arătat vedenia conform căreia acest om îşi va primi vederea, va face aceasta, câţi dintre voi, oamenilor care vedeţi că preoţii voştri şi nimeni altcineva de aici nu-i poate reda vederea, Îl veţi primi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal?”
Cât se putea vedea, peste tot erau ridicate mâini negre: s-a estimat că fuseseră în jur de cinci sute de mii de oameni. Şi când omul acela şi-a primit vederea, m-a prins de încheietură. Era prezent şi primarul oraşului Bombay şi poliţia. Oamenii mi-a smuls papucii din picioare şi mi-a rupt buzunarele de la haină. Era cam douăzeci sau treizeci de oameni care abia puteau fi ţinuţi pe loc; femeile acelea micuţe păşeau peste oamenii de ordine numai ca să se apropie de mine şi să mă atingă sau să-mi aducă copilaşul să mă rog pentru el. Gândiţi-vă că ei flămânzeau şi însetau după un astfel de Dumnezeu, în timp ce în Statele Unite aproape că trebuie să-ţi angajezi oameni care să vină şi să asculte Evanghelia sau să meargă miercuri seara la biserică. Este deplorabil!
Pentru a termina povestirea mea, ei spuneau că păsările se întorc la cuiburile pe care le părăsiseră şi care erau făcute între spaţiile dintre pietrele din garduri; de asemenea, vitele şi oile se întorc de pe câmp şi stau din nou după-amiaza la umbra acelor ziduri pentru a se feri de razele fierbinţi ale soarelui tropical.
Ce se întâmplase? Dintr-o dată, păsările şi-au părăsit cuiburile şi s-au dus în pomii de pe câmp şi în tufişuri, iar vitele s-au depărtat de gardurile de piatră şi au rămas în câmp, în timp ce oile stăteau îngrămădite unele în altele. Ceva era pe cale să se întâmple! Şi dintr-o dată a început un puternic cutremur de pământ care a dărâmat toate zidurile acelea de piatră. Dacă ar fi rămas în cuiburile lor din ziduri, păsările ar fi fost omorâte, şi la fel s-ar fi întâmplat cu vitele dacă n-ar fi rămas pe câmp. Dar toate au rămas pe câmp timp de două sau trei zile, cât au ţinut replicile mai mici sau mai mari ale cutremurului. Apoi, toate animalele şi păsările au venit înapoi, ceea ce a făcut ca ziarele să anunţe: „Acesta este un semn că s-au încheiat cutremurele.”
Acum, priviţi! Dumnezeul care a condus păsările, oile şi vitele în arcă este acelaşi Dumnezeu care le poate conduce şi astăzi. Şi a făcut-o! Iar dacă o pasăre sau un animal au ştiut să se îndepărteze de acele ziduri, prin instinct, cu atât mai mult ar trebui să ştie să iasă afară din marile turnuri Babel care sunt pe cale să se dărâme, şi să se sprijine unii pe alţii, femeile şi bărbaţii care sunt născuţi din nou. Dacă a fost vreodată un timp în care trebuie să ne sprijinim unii pe alţii, acel timp este chiar acum. Adunaţi-vă şi staţi împreună pentru că marile turnuri făcute de oameni, vor trece, şi este pe cale să înceapă Mileniul, Împărăţia lui Dumnezeu care nu are sfârşit.
Ţinând cont de aceasta, să ne apropiem de Cuvânt, dar nu înainte să ne plecăm capetele în rugăciune. Înainte de a ne ruga, mă întreb dacă este printre noi, un bărbat sau o femeie care nu sunt în Hristos şi ar dori să fie amintiţi în rugăciune? Doriţi să ridicaţi mâna? Spuneţi doar: „Aminteşte-mă, frate Branham.” Dumnezeu să binecuvânteze sinceritatea voastră minunată. Fie ca Dumnezeu să asculte cererile voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze. O duzină sau chiar mai multe mâini… Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu vă vede mâinile ridicate. Cu siguranţă. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.
Tată ceresc, venim la Tine şi ne apropiem de tronul Tău de îndurare, fiindcă dacă am fi judecaţi, am fi pur şi simplu şterşi de pe faţa pământului. Dar venim sub sângele lui Isus, pentru că El a spus: „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Deci, venim în Numele Domnului Isus, dar nu ca să cerem dreptate, Doamne, ci îndurare. Mă gândesc la păsărelele acelea care au zburat de lângă acele ziduri şi au scăpat… Oh, acelaşi Dumnezeu care a putut să le aducă la arcă înainte de începerea potopului, le-a scăpat şi pe acestea. Da, Doamne. Şi Tu ne poţi avertiza şi pe noi, ca să zburăm înainte de începerea necazului, pentru că naţiunile au păcătuit, s-au răzvrătit în inimile lor şi s-au îndepărtat de Dumnezeu. Astfel, noi ştim că în curând va fi o explozie atomică universală care va distruge lumea aceasta. Apoi, într-o dimineaţă minunată, Domnul Isus Se va întoarce cu Biserica Sa pe pământ. Oh, Doamne, după ziua aceea tânjesc inimile noastre: când cei bătrâni vor fi tineri pentru totdeauna! Acolo nu vor mai fi vârstnici şi nici copii, ci va fi doar marea splendoare a tinereţii veşnice. Îţi mulţumim pentru acest mare adevăr, Doamne. Şi deşi acum pare a fi departe de noi, mâine s-ar putea să fie deja aici.
Tată, mă rog pentru cei care au ridicat în seara aceasta mâinile, respectuoşi şi cu curaj, arătând că doresc să fie amintiţi în rugăciune şi să Te primească pe Tine ca Mântuitorul lor. Doamne, în lumea aceasta nu există nici un om care să fie vrednic să-i conducă pe aceşti oameni, ci Duhul Tău este Cel care face aceasta, fiindcă Tu ai spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis…” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine…” (Ioan 6.44,37). Tată, Te rog să-i salvezi în seara aceasta. Îngăduie să se spună sau să se facă ceva care să-i convingă să Te primească pe Tine ca Salvator al lor şi să fie umpluţi cu Duhul Tău cel Sfânt. Tu ai poruncit ca plăgile să nu se atingă de cei care au Pecetea lui Dumnezeu pe fruntea lor. Tată, Te rugăm să-i salvezi pe cei ce pot fi salvaţi în seara aceasta; umple-i cu Duhul Sfânt pe cei care-L aşteaptă şi vindecă-i pe cei ce sunt bolnavi şi în nevoi. Binecuvântează-i pe sfinţi, Doamne, şi dă-le un nou avânt ca să se îmbrace cu armura Ta.
Doamne, Te rog să îngădui ca braţele Tale îndurătoare să ajungă la ei şi în fiecare biserică şi comunitate de aici să izbucnească o mare trezire. Astfel, va fi o adunare împreună şi se va auzi un vâjâit de vânt. Te rugăm, Tată, să trimiţi o trezire peste oamenii aceştia minunaţi de aici, care Te iubesc. Te rog să ne ierţi păcatele şi greşelile şi să-l ascunzi pe vorbitor în sângele Domnului Isus, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele Lui. Amin.
Dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta aş vrea să ne oprim la Matei capitolul 12, de unde aş vrea să iau un singur verset pentru subiectul nostru. În dimineaţa aceasta a trebuit să vorbesc în locul fratelui nostru Moore, fiindcă a trebuit să plece acasă pentru a-şi aduce soţia şi pe ai săi aici. El este un slujitor şi un om mare al lui Dumnezeu. Îl cunosc de paisprezece ani, de când mi-am început slujba în serviciul evanghelic. El a fost în multe locuri din lume şi eu cred că este un creştin adevărat, şi un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Fratele Moore are o biserică minunată în Shreveport. Domnul să-l binecuvânteze.
Acum vom citi din Matei 12.42:
„Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”
Isus i-a mustrat pe oameni pentru că au înţeles greşit mesajul Său şi încercau să-L facă să pară ceva ce nu era de fapt. El a fost în cetăţile lor, a făcut minuni şi le-a arătat semnul Său mesianic, aşa cum am văzut aseară, iar cei care au fost rânduiţi pentru Viaţă, L-au văzut. Dar cei care nu au fost rânduiţi pentru Viaţă, nu L-au văzut, pentru că Evanghelia îi orbeşte pe cei care nu vor să-L accepte şi le dă vederea celor care doresc să-L accepte. Aşa s-a întâmplat în zilele Sale, când Scriptura a enumerat clar lucrurile pe care le-a făcut şi a spus că le va face, dar ei au trecut pe lângă ele arătând că erau orbiţi. Mă gândesc că acei evrei sărmani au fost orbiţi ca să poată fi deschişi ochii noştri; iar acum, aceeaşi Evanghelie care i-a orbit pe evrei, orbeşte şi biserica: acelaşi lucru, aceeaşi făgăduinţă, care trece la un milion de mile depărtare pe deasupra capetelor lor. Mă bucur că înregistraţi aceasta.
Ştiu că aceasta este Aşa vorbeşte Domnul. Aceeaşi Evanghelie care i-a orbit atunci pe evrei, orbeşte acum neamurile, pentru că este aceeaşi Evanghelie; nu există altă Evanghelie decât Evanghelia Domnului Isus Hristos. Noi avem multe crezuri, dar există o singură Evanghelie. Ce este Evanghelia? Evanghelia nu a venit numai sub forma Cuvântului, ci şi prin putere şi dovezi, prin manifestări ale Duhului Sfânt, Dumnezeu făcându-Şi Cuvântul să se împlinească. Trebuie să fie aşa, pentru că El a spus în Marcu 16.15,17: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”
Cu alte cuvinte: „Mergeţi în toată lumea şi demonstraţi puterea învierii.” El nu este mort, ci trăieşte, dar depinde de mine şi de voi să-L lăsăm să lucreze prin noi pentru a face voia Sa. Astfel, dacă noi spunem vreodată ceva ce nu este biblic, este datoria voastră să veniţi şi să ne spuneţi. Totul trebuie să vină din Biblie şi prin Biblie; trebuie să corespundă cu restul Scripturii pentru a fi corect. Dacă nu este aşa, trebuie să spunem că este greşit, fiindcă este scris că dacă un înger din cer sau altcineva, vine să ne predice ceva ce nu este în Biblie, este anatema. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi numai Cuvântul Lui, şi noi ştim că El este Adevărul.
Noi vedem că Isus a convins în întregime fiecare credincios care a crezut în El, iar El a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu. Ele nu merg după un străin.” (Ioan 10.27,5). Noi am văzut aseară că Dumnezeu a spus că atunci când va veni, El va fi un Proroc al lui Dumnezeu, aşa cum a spus Moise: „Domnul Dumnezeul tău, îţi va ridica un proroc ca mine…” Astfel, ei au ştiut că semnul lui Mesia va fi semnul unui proroc.
Cu câtva timp în urmă, am stat de vorbă cu un rabin. Aceasta s-a întâmplat când John Ryan, un om care fusese orb timp de douăzeci de ani, şi-a primit vederea. El cerşea pe străzile din Fort Wayne. Imediat după vindecarea lui, am fost chemat de acest rabin şi el m-a întrebat:
„Cu ce autoritate ai deschis ochii lui John Ryan?”
„Nu eu i-am deschis,” am răspuns eu.
„Dar cum ai făcut-o?”
„În Numele Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”
„Departe de Dumnezeu să aibă un fiu,” a spus el. „Cum ar putea un Duh să aibă un fiu?”
„Aş vrea să te întreb ceva, rabi. Tu crezi în profeţi? Ţi-ar fi greu să crezi în profeţi?”
„Da, cred în profeţi.”
„Despre cine a vorbit Isaia în capitolul nouă cu şase când a zis: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat…”
„Păi, Acela este Mesia.”
„Şi care este relaţia între Dumnezeu şi Mesia?” am întrat eu.
„El este Dumnezeu, Cel Uns.”
„Spune-mi un singur loc în care Isus a greşit vreodată când a arătat că El este Unsul, Mesia, Domnul, Dumnezeul vostru?”
„El a fost un hoţ!” a răspuns rabinul.
„Cum a fost un hoţ?”
„A furat porumb de pe câmp.”
„Rabi, Legea voastră spune că un om poate trece printr-un lan de porumb şi să mănânce cât doreşte, dar nu poate lua în traistă şi să ducă acasă.”
El nici măcar nu ştia aceasta, deşi era rabin.
„El nu a furat!” am continuat eu.
Rabinul a mai stat acolo timp de câteva minute, iar eu l-am întrebat: „Rabi, tu nu crezi că El era aceasta?”
„Uite, domnule,” a zis el, „dacă aş predica aceasta, aş fi aici în stradă şi aş cerşi.”
„Mai bine aş sta aici, aş cerşi şi aş bea apă din râu, decât să mănânc pui fripţi de trei ori pe zi şi să am numele scris cu litere de aur în templul de aici, deşi ştiu că sunt greşit. Eu prefer să Îi rămân credincios.”
El a început să plângă, apoi a zis: „Ne vedem mai târziu.”
„Eşti sincer cu mine, rabi?”
„Eu cred că dacă preoţii din templu L-ar fi ascultat, noi am fi mai bine astăzi.”
„Atunci tu crezi… Ce crezi în legătură cu aceasta?
„Eu cred că El a fost un Om bun.”
„Rabi, crezi că El a fost un Om bun? Eu merg mai departe decât atât; eu cred că El a fost un Profet. Aceasta este tot ceea ce aş vrea să spui. Apoi, El a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Dacă era Profet, El nu putea minţi. Aşadar, crezi că El a fost Profetul, Fiul lui Dumnezeu şi că a arătat semnul lui Mesia?”
El n-a vrut să mai spună nimic şi a plecat. Oh, frate! Ce face dragostea de bani! Ce face dragostea pentru o formă ecleziastică! Dar ce va face dragostea lui Dumnezeu pentru o inimă care este gata să se predea voii şi căii lui Dumnezeu!
El le-a dovedit Cine era şi le-a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, credeţi măcar lucrurile acestea, căci ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37-38). Dar ce au spus ei: „…Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” (v. 33).
„Dacă fac lucrările lui Dumnezeu, ce ziceţi despre ele?” Vedeţi? El a făcut acele lucrări, acele semne şi minuni înaintea lor.
Neamurile nu le-au văzut pentru că ele nu ştiau nimic despre un Mesia care trebuia să vină, dar evreii şi samaritenii au văzut semnul Lui mesianic. Şi de îndată ce l-au văzut, au spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.49). Femeia de la fântână a zis: „Ştim că atunci când va veni Mesia, va face aceste lucruri.” Şi Isus i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.25-26). Oh, niciodată n-a exista vreun om care să poată spună aceasta, în afară de El! Şi nici nu va fi vreodată, pentru că El este Singurul. Aşa este.
Dar evreii nu au văzut aceasta, ci au râs şi au spus că făcea acele lucruri printr-un duh rău, prin Beelzebul. Beelzebul este diavolul; cu alte cuvinte, ei spuneau că El era un ghicitor şi lucra cu puterea diavolului. Spuneau că este un ghicitor din cauză că le cunoştea gândurile inimii şi le spunea: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?” (Marcu 2.8). Vedeţi? El a putut să le spună: „Te-am văzut când erai sub smochin.” Sau: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.48,42).
Ei au zis: „Este un ghicitor!”, iar Isus le-a spus: „Vă iert pentru că aţi spus aceasta, dar într-o zi va veni Duhul Sfânt, iar dacă cineva va vorbi împotriva Lui, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea care va veni!”
Vorbind de timpul sfârşitului, semnul care i-a fost dat lui Lot în zilele sale, va apărea din nou în zilele din urmă… Vorbind de zilele care au trecut, El i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimilor lor, apoi le-a vorbit despre Dumnezeu. Dumnezeu a avut în toate epocile şi în toate timpurile semne şi minuni printre aleşii Săi… Oricare dintre istorici poate veni cu mine înapoi, în istorie, chiar şi la Conciliul de la Niceea sau la Conciliul pre-nicenian, ca să vedem dacă în orice timp, fie că este vorba de zilele lui Martin Luther, John Smith, Moody, Sankey, Calvin, Cnox, Spurgeon, Dumnezeu a lucrat sau nu la fel… În orice timp în care a avut loc revărsarea unei treziri adevărate, când puterea lui Dumnezeu S-a manifestat printre oameni prin semne şi minuni, vorbiri în limbi, vindecare divină, etc., de fiecare dată când cineva a început o trezire, altcineva s-a ridicat şi a început o organizaţie în spatele ei, aşa că au murit chiar acolo şi nu s-au mai întors şi nu s-au mai ridicat niciodată. Cercetaţi Scripturile, cercetaţi istoria şi aflaţi dacă nu este adevărat că de fiecare dată când o mişcare creştină a fost organizată, a murit chiar acolo şi nu s-a mai ridicat niciodată. Ea nu se poate organiza, fiindcă ori conduce Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ori conduce omul! Dacă alegeţi omul, mergeţi mai departe, dar Dumnezeu Îşi scoate Biserica afară; Stâlpul de Foc merge mai departe, iar Biserica se mişcă o dată cu El.
El are aleşi în fiecare biserică. Dacă un om este catolic şi depinde de biserica catolică pentru salvare, este pierdut, dar dacă este catolic şi depinde de Isus Hristos pentru salvare… voi puteţi fi salvaţi numai prin credinţă şi prin harul lui Dumnezeu. Fie că sunteţi baptişti, penticostali sau orice altceva, cea care vă salvează este credinţa voastră personală în moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos, Salvatorul nostru. Noi nu tragem niciodată o linie de hotar pentru organizaţii, ci credem că toţi oamenii au dreptul să fie creştini. „Oricine doreşte, lăsaţi-i să vină!” Indiferent de ce culoare este cineva, ce crez are sau orice altceva, dacă crede în Domnul Isus Hristos şi Îl acceptă ca Salvator personal, este salvat prin credinţă. El este chemat prin harul lui Dumnezeu.
Noi vedem că de-a lungul epocilor, Dumnezeu a avut întotdeauna semne şi minuni în mijlocul poporului Său… Când a venit Isus şi a văzut că ei nu credeau că El era Mesia, a început să facă referire la epocile din trecut şi a spus: „Adevărat vă spun că Iona…” Vedeţi? Ei I-au cerut un semn: „…am vrea să vedem un semn de la Tine!” (Matei 12.38). Indiferent câte lucruri s-au făcut sub ochii lor, ei nu vedeau.
Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Doi oameni stau unul lângă celălalt, şi iată că unul poate vedea puterea şi gloria lui Dumnezeu, în timp ce celălalt nu poate vedea nimic. Aşa s-a întâmplat cu Pavel. El a putut vedea Stâlpul de Foc, în timp ce cei care-l însoţeau nu au putut să-L vadă. Magii au văzut Steaua, dar nimeni altcineva nu au văzut-o; a trecut neobservată pe lângă toate observatoarele astronomice pentru că ei nu o căutau. Voi trebuie să căutaţi; trebuie să staţi în aşteptare călăuziţi de Duhul Sfânt, iar atunci Dumnezeu vi Se va descoperi negreşit. Noi vedem că ei I-au spus Domnului Isus: „…am vrea să vedem un semn de la Tine!”, dar El le-a răspuns: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” (v. 39).
Înainte de a merge mai departe, aş vrea să mă opresc puţin aici… Aseară am depăşit timpul, dar acum voi încerca să nu vă ţin prea mult. În dimineaţa aceasta s-a întâmplat ceva remarcabil: am terminat o predică în douăzeci de minute. De obicei îmi trebuie trei ore ca să termin o predică, dar unii oameni pot predica şi pot spune în cincisprezece minute mai mult decât spun eu în trei ore. Eu sunt din Sud şi sunt mai încet la gândire, de aceea trebuie să-L aştept pe El să-mi spună, apoi eu spun mai departe. Eu n-am fost niciodată la vreo şcoală biblică sau seminar, aşa că trebuie să-L aştept pe El; trebuie să spun doar ce spune El şi să merg după El. Sunt sigur că fac bine că-L aştept pe El şi vă rog să aveţi răbdare cu mine.
Privind la Iona, vedem că mulţi oameni au râs de el şi au spus că a fost un necredincios. Dar Iona nu a fost un om rău. El a fost un profet, ceea ce înseamnă că nu putea ieşi din voia lui Dumnezeu. Totul s-a întâmplat prin voia lui Dumnezeu. Astfel, Iona nu a luat niciodată corabia greşită, ci a luat exact corabia care trebuia. Aţi citit vreodată povestea lui Iona? Este minunată. Ştiţi, mie mi-a fost întotdeauna milă de el pentru că a stat în burta acelei balene. A fost legat de mâini şi de picioare şi aruncat peste bord în marea cuprinsă de furtună, iar o balenă a venit şi l-a înghiţit. După ce se hrănesc, peştii se lasă jos, pe fundul mării şi se odihnesc. Hrăniţi peştişorii voştri din acvariu, apoi priviţi ce se întâmplă. După ce-şi umplu stomacul, ei se duc la fund şi acolo se odihnesc puţin.
Balena aceea şi-a umplut stomacul cu acest profet, apoi s-a dus pe fundul mării. Astfel, el zăcea acolo cu mâinile şi picioarele legate, probabil la douăzeci de picioare adâncime, pe fundul mării, în timp ce deasupra era marea furtunoasă. Oriunde privea, era doar pântecul balenei. Dacă vorbim despre simptome, el le avea pe cele mai rele. Dar ştiţi ce-mi place la Iona? Că a refuzat să le vadă şi a spus: „Privesc încă o dată spre Templul Tău cel sfânt, pentru că tot ce se petrece sunt doar nişte iluzii mincinoase. Privesc spre Templul Tău cel sfânt pentru că atunci când Ţi l-a închinat, Solomon s-a rugat şi a zis: „Dacă poporul Tău va fi în necaz şi va privi spre acest locaş sfânt, Te rog să-l asculţi din ceruri.” Vedeţi, în timp ce era acolo jos, în pântecul balenei, Iona şi-a amintit că această rugăciune era suficientă şi a zis: „Privesc încă o dată spre Templul Tău cel sfânt.”, iar Dumnezeu a făcut ca balena aceea să-l ducă exact unde voia El să-l ducă.
Astfel, dacă în situaţia în care se afla (Nimeni de aici nu este într-o stare atât de rea ca el), Iona a putut privi spre un templu care era construit de mâinile unui om, şi cu rugăciunea unui om muritor, care mai târziu a alunecat, Dumnezeu l-a ascultat şi l-a izbăvit, cu cât mai mult nu trebuie să privim la simptomele noastre, noi, care ne aflăm înaintea tronului lui Dumnezeu, unde Isus, Fiul Celui Preaînalt, stă cu hainele înmuiate în propriul Său sânge, pentru a face mijlocire. Refuzaţi să priviţi la boala voastră! Refuzaţi să vedeţi orice este contrar Cuvântului, şi fiţi la fel ca bătrânul Avraam! Când el avea şaptezeci şi cinci de ani şi Sara, şaizeci şi cinci, Dumnezeu i-a spus că va avea un copil prin Sara, iar douăzeci şi cinci de ani de aşteptare nu l-au schimbat deloc, ci a crezut la fel de puternic ca în prima zi. „Avraam nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Romani 4.20). El a trăit cu Sara încă din tinereţe şi fusese stearpă toată viaţa, iar acum era deja trecută de vârsta la care ar fi putut avea un copil şi era în menopauză. Ea avea şaizeci şi cinci de ani, iar el avea şaptezeci şi cinci.
Îmi imaginez că după prima lună, el a întrebat-o:
„Cum te simţi, scumpo?”
„Nu este nici o diferenţă,” a răspuns ea.
„Lăudat să fie Domnul! Îl vom avea oricum. Du-te în oraş şi cumpără o pereche de botoşei roz şi nişte jucării. Pregăteşte-te, pentru că îl vom avea!”
Oamenii credeau că este nebun, şi vor crede că şi tu eşti nebun cât timp Îl vei lua pe Dumnezeu pe Cuvântul Său şi vei nega tot ce este contrar Lui.
Avraam ştia că Dumnezeu era în stare să facă ceea ce a spus, iar Biblia spune că dacă avem credinţa lui Avraam, suntem copiii lui. Orice este în afara Cuvântului lui Dumnezeu este minciună. Priviţi la ceea ce a spus Dumnezeu! Priviţi la ceea ce ochii voştri muritori nu pot vedea! Voi oricum nu vedeţi cu ochii voştri. Voi priviţi cu ochii, dar vedeţi cu inima. Astfel, priviţi la ceva şi spuneţi: „Nu văd…”, dar de fapt vreţi să spuneţi că nu înţelegeţi. „A vedea” înseamnă „a înţelege”, şi voi înţelegeţi cu inima.
Dumnezeu a onorat rugăciunea făcută de Iona când era în situaţia aceea disperată. Vedeţi, există ceva în legătură cu rugăciunea, iar un copil adevărat al lui Dumnezeu nu poate fi ţinut departe de rugăciune.
Ei au încercat s-o scoată afară din Ioan, iar pentru aceasta l-au dus şi l-au fiert timp de douăzeci şi patru de ore în ulei. Dar n-au reuşit s-o scoată afară prin fierbere. Au încercat s-o scoată afară din Daniel, iar pentru aceasta s-au folosit de nişte lei ca să-l sperie. Dar nu au putut să facă aceasta. Au încercat s-o ardă în foc cu cei trei tineri evrei, dar nu au putut s-o facă. Voi nu puteţi să-L ardeţi pe Duhul Sfânt pentru a-L scoate afară, pentru că El însuşi este un Foc mistuitor. Când un om este umplut cu adevărat cu Duhul Sfânt, nu puteţi să-L scoateţi afară prin foc şi nici să-l speriaţi. El este acolo pentru a rămâne.
Acum observaţi! Noi am crezut tot timpul că Iona a ieşit din voia lui Dumnezeu, dar nu este adevărat. Ninive era un oraş mare, care alunecase în păcat. Era cam de dimensiunea oraşului St. Louis. Mii de oameni de acolo au căzut în păcat şi au început să se închine la idoli, principalul lor idol fiind dumnezeul mării… Majoritatea se ocupau cu pescuitul, iar dumnezeul mării era balena. Cu siguranţă, când acea balenă a venit exact printre pescari, a căscat gura şi de acolo a ieşit profetul lui Dumnezeu, nu aveau cum să nu-l creadă. Dumnezeu ştie cum să facă lucrurile, aşa că şi-a adus profetul chiar la ei. Poate sună absurd, dar exact aceasta a făcut El.
Acum fiţi atenţi! Am parcurs o cale lungă până când am ajuns la subiect, dar fiţi atenţi ce a spus Isus: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn…” (Matei 12.39). El nu le putea vorbi despre aceasta pentru că încă nu murise, dar le-a spus că li se va da un semn, şi anume: „…semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (v. 39-40). Deci, ce semn li s-ar da, dacă o generaţie rea şi preacurvară cere un semn? Voi puteţi vorbi despre ce semne vreţi, dar iată semnul despre care a vorbit El: generaţia aceea preacurvară va vedea semnul lui Iona… Aceasta este generaţia aceea. Sodomiţii se răspândesc peste tot pe pământ, şi la fel îndoiala, necredinţa, ismurile şi tot felul de lucruri rele, pentru că este o generaţie rea şi preacurvară. Dar ei vor primi semnul învierii. Aleluia! Care este acest semn? Isus Hristos viu printre noi şi umblând printre noi. El nu este mort! Şi ce a făgăduit? „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi. Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi…” „Eu” este pronume personal: „Eu voi fi cu voi, nu altcineva, ci EU voi fi cu voi…”
„Eu voi fi…” Cu cine? Cu credincioşii: „Lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi…” Cum? „În voi.” Până când? Doar în timpul generaţiei apostolilor? „Până la sfârşitul lumii: Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Cât? „Până la sfârşitul lumii.”
Va apărea în scenă marele profet Ilie. El va fi un urâtor al femeilor imorale, un om al pustiei şi va aduce un mesaj care „va întoarce inima copiilor la părinţii apostoli.” Amintiţi-vă că el a avut o venire dublă: Maleahi 3 vorbeşte despre venirea lui Ioan Botezătorul, la care s-a referit şi Domnul Isus când a spus ce au zis prorocii: „…Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu…”, dar în Maleahi 4.5 ne vorbeşte despre altcineva, fiindcă noi ştim că El a spus că după venirea acestui trimis va arde pământul cu foc şi cei drepţi vor păşi pe cenuşa celor răi. Acest lucru nu s-a întâmplat când a venit Ioan, ci după venirea acestui Ilie de astăzi. Primul Ilie a trebuit să întoarcă inimile părinţilor spre copii, pe bătrânii evrei tradiţionali la Mesajul adus de El, iar în continuarea versetului, scrie: „…şi (o conjuncţie care leagă cele două lucruri împreună) inimile copiilor spre părinţii lor…! Mesajul lui Ilie din zilele din urmă (Duhul care va fi în biserică), va întoarce inimile oamenilor din timpul acesta la credinţa părinţilor de la Rusalii, la Mesajul original de la Rusalii, la început. El este mesagerul legământului, cea de-a şaptea stea a zilei, iar noi trăim chiar în acea zi.
Generaţia aceasta este o generaţie rea şi preacurvară, care cere un semn şi i se va da unul. Ce semn va primi ea? Semnul învierii. Vedeţi? El nu este mort, ci este viu. Credinţa noastră nu este o poveste, ci este un adevăr viu; este un Dumnezeu viu; este o experienţă vie.
Cum a fost în zilele lui Iona… Şi El a mai spus ceva: „Cum a fost în zilele lui Solomon…” În zilele lui Solomon… Dacă Dumnezeu trimite un dar pe pământ şi oamenii îl primesc, aceea devine o epocă de aur pentru ei, dar dacă îl resping totul devine un haos. Priviţi ce s-a întâmplat când oamenii L-au respins pe Isus Hristos, Darul trimis de Dumnezeu pentru ei. Priviţi ce s-a întâmplat cu cei care L-au respins.
Orice predicator ştie că domnia lui Solomon a fost o epocă de aur pentru Israel, cea mai glorioasă epocă. Atunci au construit Templul, nu au avut războaie şi aveau puterea lui Dumnezeu printre ei. Darul acela a fost atât de mare încât toate naţiunile din jurul lor se temeau de ei.
Ascultaţi-mă, fraţilor! Noi nu avem nevoie de adăposturi atomice, ci de botezul Duhului Sfânt. Dacă Statele Unite, care se pretinde o ţară creştină, ar cădea sub puterea lui Dumnezeu, s-ar întâmpla atâtea lucruri măreţe încât fiecare naţiune s-ar teme să dea drumul unei bombe atomice. Aşa este. El este Refugiul nostru, puterea noastră, Scutul nostru, Totul al nostru.
Noi vedem că El a spus: „Aşa cum a fost în zilele lui Solomon… Împărăteasa de la Miazăzi…a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon.” (Matei 12.42). În zilele lui Solomon, toţi oamenii erau în acelaşi asentiment; toţi veneau şi se adunau în jurul unui dar. Ştiaţi că Solomon avea un dar? El avea darul deosebirii; putea deosebi lucrurile, ceea ce arată că venea de la Dumnezeu. Toate naţiunile veneau la Templul din Ierusalim ca să-l asculte. Ei priveau înţelepciunea lui Solomon şi pentru că vedeau că era doar un om, ştiau că trebuia să vină de la Dumnezeu. Oh, şi toată lumea vorbea numai despre aceasta! Fiecare israelit putea să-şi scoată pieptul în afară şi să spună: „Noi nu slujim unui Dumnezeu mort, ci putem dovedi că Îl slujim pe Dumnezeul cel viu. Veniţi la adunare, în seara aceasta, şi veţi vedea dacă este adevărat sau nu.” Amin.
Îmi place aceasta, pentru că atunci ştiţi unde staţi. „Veniţi şi vedeţi dacă este adevărat au nu. Veniţi în ţara noastră şi vedeţi dacă Dumnezeul cel viu poate veni într-un om şi să-l facă aproape un supra-om!” Amin. Aceasta face El cu fiecare creştin născut din nou care întoarce spatele păcatului şi lucrurilor lumii, şi merge în pace cu Dumnezeu: un supra-om, o supra-femeie, un supra-copil. Un supra-semn, pentru că El a spus că va da un supra-semn.
Observaţi! Toţi oamenii se adunau în jurul lui. Nu ar fi minunat dacă toată America, dacă toţi americanii am uita de diferenţele noastre denominaţionale şi ne-am aduna în jurul Duhului Sfânt, Darul pe care ni L-a dat Dumnezeu? Atunci, fiecare biserică şi fiecare persoană s-ar aduna în jurul Lui, şi toată lumea ar vorbi pretutindeni despre aceasta. Dar, oh, nu! Ei spun: „Dacă este din denominaţiunea noastră este în ordine, dar dacă nu este cu noi, cu denominaţiunea noastră, nu avem nici o legătură cu aşa ceva!” Oh, cât suntem de fireşti! Nu este mirare că Dumnezeu nu poate face nimic cu noi. Ţineţi minte că El nu va zidi niciodată pe organizaţiile voastre! Scoateţi-vă aceasta din minte, pentru că n-o va face niciodată! Noi zidim pe Hristos Isus, cu fiecare individ care iese din oricare organizaţie şi Îl primeşte cu o inimă cu adevărat sinceră şi curată. Aşa este în ordine.
Cu puţin timp în urmă, cineva mi-a zis: „Ştii ce s-a întâmplat, frate Branham? Ştii ce a făcut organizaţia aceasta mare care te-a sponsorizat de fiecare dată? Te-au pus deoparte şi nu vor să mai aibă nici o legătură cu tine. Au început să-şi urmărească interesele şi să spună: „Să nu-l mai primească nimeni pe fratele Branham!”
Atunci i-am zis: „Şi eu îmi urmăresc interesele, aşa că m-am dus, am trecut peste ei şi i-au luat pe oameni înăuntru.” Aceasta este tot. Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu sunt acolo, iar aceasta este în ordine. Mesajul este pentru copiii lui Dumnezeu, nu pentru o organizaţie oarecare; este doar pentru copiii lui Dumnezeu. Ei m-au dat afară, dar eu îi iau înăuntru prin faptul că-mi răspândesc adunarea puţin mai mult. Aceasta este tot. Noi trebuie să ne iubim unii pe alţii şi să scoatem afară din noi rădăcinile amărăciunii, fiindcă numai atunci poate să lucreze Dumnezeu cu noi. Până atunci, nu facem decât să ne luptăm cu pumnul în vânt. Acesta este adevărul. Noi trebuie să ne iubim unii pe alţii, fiindcă Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13.35). Fie că sunt corecţi sau greşiţi, vă veţi iubi oricum.
Noi vedem că în zilele lui Solomon toţi erau în acelaşi asentiment. În zilele acelea nu aveau televizoare, slavă Domnului, de aceea singura cale de a transmite veştile era prin viu grai. Oricine trecea pe acolo, putea să intre şi să vadă acele întâlniri mari, iar când mergea în ţara lui, spunea mai departe ce a văzut şi a auzit. Şi Isus a spus că „Împărăteasa de la Miazăzi (care era din Seba)… a venit de la marginile pământului…” Acelea erau cele mai îndepărtate părţi ale pământului cunoscute în vremea aceea. Dacă observaţi, este o distanţă mare până acolo şi trebuia parcursă prin deşertul Sahara. Oamenii veneau şi mergeau cu caravanele de cămile, prin aceste mijloace de transport parcurgând acele distanţe mari. Probabil că această împărăteasă era o închinătoare la idoli, o păgână, dar trecând prin ţara ei, caravanele au adus până la ea vestea despre ceea ce se petrecea…
Toţi cei care veneau din Palestina spuneau: „Ar trebui să vezi ce se întâmplă acolo. Dumnezeul lor este un Dumnezeu viu şi a uns pe cineva, iar ei l-au pus împărat. Are înţelepciunea deosebirii; niciodată nu ai văzut aşa ceva, fiindcă este imposibil ca o fiinţă umană să facă aşa ceva. L-am privit pe omul acela şi i-am strâns mâna. Este un om ca oricare altul; poartă haine ca şi noi, dar Dumnezeu l-a ales şi face prin el lucruri supranaturale. Noi ştim cu toţii că aşa ceva poate veni numai de la Dumnezeu, iar el Îi dă toată slava lui IaHVeH, Dumnezeul lor. Ar trebui să vii să vezi şi tu aceasta!” Voi ştiţi că „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Şi astfel, inima acestei micuţe împărătese a început să ardă, aşa că a zis: „Aş vrea să văd şi eu aceasta.” Voi ştiţi că noi auzim asemenea mărturii.
Cum ar fi fost dacă ea şi-ar fi ridicat faţa ei micuţă vopsită şi ar fi zis: „Dacă ar exista aşa ceva, s-ar întâmpla aici jos, în biserica mea, nu acolo sus!”? Atunci Biblia nu ar fi vorbit niciodată despre ea şi Isus nu ar fi amintit-o niciodată, pentru că ar fi fost doar o Izabelă modernă.
Astfel, vedem că doamna aceea micuţă a început să înseteze şi să flămânzească; credinţa a prins rădăcini în inima ei şi astfel, ea a început să înseteze după Dumnezeu, iar Isus a spus: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6). Dacă însetezi, eşti binecuvântat; doar însetează, indiferent dacă primeşti sau nu, doar însetează!
Voi spuneţi: „Eu nu am primit niciodată nimic.” Tu eşti binecuvântat oricum, fiindcă însetezi, iar Isus a spus: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire…” El nu vă va lăsa să însetaţi la nesfârşit pentru că a spus: „…căci ei vor fi săturaţi!” Aceasta îmi face atât de mult bine! „Ei vor fi săturaţi.” Când adâncul cheamă Adâncul, trebuie să fie un adânc care răspunde la acea chemare. Înainte să fie creaţia, a trebuit să fie un Creator care a creat creaţia. Aceasta este tot şi El a pus în acea creaţie foamea şi setea după Dumnezeu…
Apoi vedem că împărăteasă a început să se frământe, cum se întâmplă de obicei, pentru că avea dumnezeii ei la care se închina. Avea o biserică, un păstor, un preot păgân. Dar ceea ce trebuia să facă ea era să meargă… Ea s-a hotărât să meargă şi să vadă dacă era adevărat ce i se spusese. Îmi place aceasta. O admir pe împărăteasă pentru aceasta. Binecuvântată să fie inima ei micuţă, pentru că o voi vedea la înviere. Ea voia să afle dacă era adevărat sau nu. Vedeţi? Ea a avut mai mult curaj decât mulţi oameni de aici şi din alte părţi ale ţării, care atunci când aud ceva despre aceste lucruri, spun: „Ah, prostii!” Vedeţi? Ea nu era aşa, ci voia să afle adevărul, aşa că a spus: „Cred că voi merge acolo.” Apoi şi-a zis: „Următorul lucru pe care trebuie să-l fac este să obţin permisiunea de la biserica mea,” aşa cum face de obicei orice membru bun al bisericii. Aşadar, s-a dus la preotul ei păgân şi i-a zis:
„Sfinte părinte…” sau cum îl numesc ei, „am auzit că în Palestina are loc o trezire…”
„Oh,” am auzit acele absurdităţi încă de când eram copil!”, i-a zis el.
Voi ştiţi că diavolul îşi ia omul, dar niciodată duhul. El continuă să trăiască. Şi la fel face Dumnezeu: El îşi ia omul, dar niciodată Duhul. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, fiindcă bătălia duhurilor se va da până la sfârşit prin aceste corturi de carne.
„Oh, am auzit şi eu de acele lucruri! Să nu crezi aşa ceva! Lasă-mă să-ţi spun ceva, fiica mea: Tu trebuie să ţii minte că ai un mare prestigiu şi eşti o membră specială a bisericii noastre de aici. Aici au venit mama, bunica şi străbunica ta, aşa că nu poţi merge cu un grup de oameni ca aceia! Ar fi o ruşine pentru tine să fii văzută într-o mulţime ca aceea!” Dar când Dumnezeu are de-a face cu o inimă umană, indiferent cât sunt de mari opozanţii ei, organizaţia din care face parte, El îi lasă să vadă cât de puţin pot obţine. Înţelegeţi? Astfel, ea i-a zis preotului:
„Bine, domnule, dar… În mine este Ceva care… Vreau să merg acolo să văd.”
„Eu nu-ţi voi da permisiunea! Vreau să fiu cât se poate de clar! Ştiu că tu eşti împărăteasa, dar eu sunt preotul! Dacă faci aceasta, dacă vei fi văzută într-un grup ca acela, vei aduce ruşine peste tatăl şi mama ta, şi peste acest templu sfânt. Uită-te ce sunt ei, nişte renegaţi! Nu există nimic în legătură cu ei, aşa că nu ar trebui să mergi acolo şi să ai vreo legătură cu un grup ca acela. Dacă a existat vreodată un Dumnezeu viu… uită-te la dumnezeii pe care îi avem noi aici.”
Aceasta este şi problema noastră: avem prea mulţi dumnezei!
Atunci ea a zis: „Lasă-mă să-ţi spun ceva. Ai spus că bunica mea a venit aici, şi la fel bunicul şi mama mea. Şi eu am venit aici şi am auzit toată viaţa numai crezurile tale. Ei le-au auzit tot timpul cât au trăit, iar noi nu am văzut şi nu am auzit nici măcar un mormăit sau ceva ieşind de la acei idoli, fiindcă sunt morţi. Dar cineva mi-a spus că există Unul care este viu acolo sus. Pe Acela vreau să-L cunosc! Dacă crezul vostru este adevărat, de ce nu vedem ceva făcut de dumnezeul de care tot vorbiţi? Tu ai spus că el este viu, sau a murit? Ce s-a întâmplat cu el? Noi nu l-am văzut niciodată. Bunica nu l-a văzut niciodată; mama nu l-a văzut niciodată; străbunica nu l-a văzut nici ea. Când a fost el dumnezeu?”
Îmi place aceasta! Să spui lucrurile pe faţă: „Când a fost el viu?”
„Fiica mea, o iei pe un drum greşit! Vei merge în fanatism!”
Atunci ea i-a zis: „Domnule, să-ţi fie clar un lucru: Nu contează care este preţul şi nici ce spui tu, fiindcă voi merge acolo oricum!”
Îmi place aceasta. Nu-i de mirare că Isus a spus că la înviere ea va judeca această generaţie. „Voi merge oricum!”
„Te vom excomunica! Să nu te mai întorci aici!”
„Dacă El este adevărat, nu-ţi face griji, căci nu mă voi mai întoarce înapoi! Oricum n-o voi mai face, dar mai întâi mă voi convinge dacă este adevărat.”
O pot vedea acum. Ea a avut o mulţime de piedici de înfruntat. Cu orice persoană care vine la Hristos se întâmplă la fel, pentru că diavolul va ridica o mulţime de piedici ca să vă împiedice. El nu vrea cu nici un chip să ajungeţi acolo! Îmi pot imagina că ea s-a dus în palat şi a studiat despre aceste lucruri, aşa că o pot auzi cum spune:
„Am citit toate manuscrisele pe care le-am putut găsi despre Dumnezeul lor, care este IaHVeH, Dumnezeul lui Israel. Am manuscrisele lor aici în bibliotecă, iar preotul le-a folosit ca să-L critice, dar dacă acest IaHVeH poate face asemenea lucruri printr-un om, înseamnă că El este Duhul cel viu care locuieşte într-o fiinţă umană. El este interesat de fiinţa umană. El nu este un idol sau o statuie de martură, ci este viu, de aceea voi merge acolo ca să-L văd.”
Şi a adăugat: „Primul lucru pe care îl voi face este să-mi fac propria părere cu privire la aceasta. Nu voi lua cuvântul niciunui om, pentru că oamenii au păreri diferite: unii, critică, în timp ce alţii spun una sau alta. Voi merge să mă conving singură.” Îmi place aceasta! „Voi merge şi voi vedea eu însămi dacă este adevărat sau nu. Lăsaţi-mă să cercetez sigură. Voi compara aceste manuscrise pe care le citesc, cu realitatea. Dacă Duhul care este peste acel om este Cel despre care scrie în aceste manuscrise, atunci voi spune că IaHVeH este cu adevărat cu ei, şi că El este adevăratul Dumnezeu. Dar dacă IaHVeH spune ceva şi nu se împlineşte, atunci El nu este cu nimic mai presus de idolii noştri de aici. Deci, voi merge şi mă voi convinge singură.”
Ea a mai spus: „Eu am fost o plătitoare sinceră de zeciuială aici!” Să nu credeţi că fac aluzie la predicatori sau la altceva. Deci, ea a spus: „Dacă este adevărată, voi sprijini lucrarea aceea. Voi lua cu mine aur, smirnă şi tămâie, fiindcă dacă este ceva adevărat, merită să fie sprijinit, iar dacă nu este în ordine, îmi voi aduce darurile înapoi.”
Ea ar trebui să vină şi să predice uneori şi americanilor: să suporte lucrurile care se spun împotriva ta, să suporţi să fii numit holly-roller şi cu toate aceste batjocuri, să mergi înainte. Aşa este.
Deci, ea a spus: „Mă voi convinge singură, iar dacă este ceva adevărat, merită să fac tot ce pot ca să susţin acea lucrare.” Acesta este adevărul. El nu merită numai zece la sută din banii voştri, ci merită întreaga voastră viaţă. Dacă este adevărată, merită să lăsaţi deoparte toate lucrurile lumii, pentru că este Mărgăritarul acela de preţ. Dacă Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care trăieşte şi astăzi, care trăieşte şi în seara aceasta, şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, merită fiecare secundă din timpul nostru, din viaţa noastră, merită absolut totul. Ar trebui să vindem totul, să spunem bun-rămas la totul şi să-L slujim cu toată fiinţa noastră. Dacă nu este aşa, atunci să mergem şi să ne alăturăm la ceva, să mergem împreună cu o mulţime bună şi să trăim o viaţă frumoasă şi decentă. Dar dacă este adevărat, să-L slujim cu tot ce suntem. Aceasta este ceea ce a gândit ea.
Astfel, şi-a încărcat cămilele cu aur, smirnă şi tămâie, apoi i-a venit un gând… Copiii lui Ismael erau în zilele acelea hoţii deşertului; erau oameni iuţi, călăreţi buni, asasini, iar era avea de parcurs un drum lung prin deşert. Totuşi, a plecat cu slujnicele şi eunucii ei, cu o mână de slujitori, pentru a traversa deşertul Sahara.
Fraţilor, eu chiar am un mare respect pentru femeia aceea. Este ceva în legătură cu aceasta, fiindcă dacă Dumnezeu vorbeşte cu adevărat inimii tale, nu te mai temi. Dacă Dumnezeu a vorbit inimii tale şi ţi-a spus că te vindecă în seara aceasta, nu-ţi mai pasă ce spune medicul că este în neregulă cu tine. Cumva, El scoate toată teama şi îndoiala din tine. Ei nu i-a mai păsat de nimic, fiindcă voia să meargă acolo sus ca să vadă dacă este adevărat sau nu ceea ce a auzit, iar pentru aceasta a pornit şi a traversat deşertul Sahara. Probabil a fost nevoită să călătorească noaptea. Ştiţi cât timp le lua să traverseze deşertul? Nouăzeci de zile, adică trei luni. Ea a traversat deşertul pe o cămilă, nu într-un Cadillac cu aer condiţionat, în timp ce oamenii din Statele Unite nu ar traversa nici măcar strada pentru a vedea aceasta. Dar ea a înfruntat toate pericolele şi a călătorit timp de nouăzeci de zile prin deşert. Nu căuta nimic, ci inima ei ardea să afle dacă Acela era într-adevăr Dumnezeul cel viu cum i se spusese, sau nu. Pentru aceasta s-a angajat într-o asemenea călătorie. Nu-i de mirare că se va ridica împreună cu această generaţie şi o va condamna. Ea a venit din cele mai îndepărtate părţi ale pământului şi în cele mai grele condiţii, pentru a afla dacă era adevărat ce i se spusese.
Astăzi, în loc să vină să afle Adevărul, oamenii intră în biserică şi poate se aşează puţin zicând: „Voi sta doar un minut pentru că a insistat vecinul să vin. Voi sta puţin, dar dacă nu-mi place ce spun, mă voi ridica şi voi pleca!” Oh, făţarnicule mizerabil! Nu vreau să vă rănesc, dar este mai bine să vă mustru puţin, decât să ardeţi mai târziu. Acesta este adevărul. Eu nu am intenţia să vă rănesc, nu vreau aceasta, fiindcă vă iubesc prea mult, dar încerc să scot ceva în evidenţă. Înţelegeţi? Este atât de mizerabilă o asemenea viaţă! Urăsc să trăiesc aşa.
Şi iat-o că vine traversând deşertul. A avut atâtea greutăţi! A trebuit să călătorească timp de nouăzeci de zile şi poate a călătorit doar noaptea pentru că ziua era atât de cald încât nu se putea merge prin deşert. Avea atâtea bogăţii cu ea, iar hoţii deşertului puteau să-i jefuiască oricând, dar ea avea un singur scop: să afle dacă exista cu adevărat un Dumnezeu viu sau nu; dacă El era într-adevăr Dumnezeul cel viu sau nu. De ce nu sunt atât de sinceri oamenii de astăzi? De ce nu află ei adevărul? Acest Isus despre care vorbim noi toţi, despre care avem crezuri, tot felul de crezuri şi lucruri, trăieşte El? Unde este El? Ce s-a întâmplat cu El? Biblia spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Şi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Unde este El? De ce atunci când vine într-un oraş, oamenii râd şi se amuză pe seama lucrării Lui? De ce ziarele scriu articole groaznice despre aceasta? Oh, frate, nu este de mirare că există o bombă care stă pregătită pentru noi! Aşa este. Dar nu pentru Biserică, ţineţi minte aceasta, pentru că ea va fi plecată atunci. Într-o clipă, la o clipeală de ochi, ea va fi schimbat şi răpită sus.
Împărăteasa aceasta a traversat deşertul, iar în cele din urmă a ajuns la poarta Templului. Ea nu a venit doar ca să stea câteva minute jos şi nu a spus: „Voi intra înăuntru şi voi vedea. Dacă nu vorbeşte ca păstorul meu, îmi iau tot ce este al meu şi mă întorc înapoi!” Înţelegeţi? Ea nu a gândit aşa, ci a venit să stea până când se va convinge. Şi-a ridicat o tabără şi a stat acolo în curte. Îmi place aceasta.
„Voi sta până la sfârşitul trezirii, voi cerceta Scripturile şi voi vedea dacă este adevărat sau nu. Nu mă voi opri la prima impresie, ci voi merge înăuntru şi voi afla adevărul. Ştiu ce trebuie să fie IaHVeH; ştiu care sunt făgăduinţele Lui; ştiu că El este Cel care deosebeşte gândurile inimii. Ştiu toate acestea; ştiu că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).
Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14). El era Cuvântul, şi Cuvântul, Hristos în voi, este Cel care „judecă simţirile şi gândurile inimii.” Oh, ridică-te, biserică adormită!
Scuturaţi-vă, predicatorilor, pentru că timpul este aici! Fugiţi la cruce, de lângă aceste turnuri Babel, fiindcă se vor prăbuşi într-una din aceste zile! „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.” (Matei 15.13), dar „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18).
Sunt atât de bucuros pentru că întreaga Biserică este zidită pe această piatră, pe descoperirea duhovnicească. Protestanţii spun că El Şi-a zidit Biserica pe Hristos, în timp ce catolicii susţin că este zidită pe Petru, dar şi unii şi ceilalţi sunt greşiţi, fiindcă El Şi-a zidit Biserica pe descoperirea pe care a primit-o Petru cu privire la Cine este Isus Hristos. Astfel, cartea Apocalipsei este descoperirea lui Isus Hristos, în ea fiind arătată divinitatea supremă a lui Isus Hristos: „…Eu sunt Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1.8). Aceasta este prima din toate descoperirile. Da, descoperirea… „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea. Nu Mă interesează cât de multe persecuţii, cât de multe linii trag ei şi vă taie, Eu voi zidi Biserica Mea pe descoperire, iar porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.”
„Eu voi zidi Biserica Mea…” Duhul Sfânt Se mişcă, lucrează, Hristosul înviat Se mişcă. Cine poate opri aceasta? Încercaţi! Nu veţi reuşi niciodată s-o faceţi! Ea va merge mai departe, şi mai departe şi mai departe. N-aveţi decât să criticaţi cât vreţi, fiindcă nu veţi reuşi nimic altceva decât să întăriţi Biserica! De fiecare dată când o faceţi, ea va merge mai departe.
Aşadar, a coborât de pe cămilă şi şi-a făcut o tabără chiar acolo. Prima dată când a mers la adunare a fost în dimineaţa următoare. Îmi imaginez că trâmbiţa a răsunat, clopotele au sunat şi s-au cântat cântările, iar după un timp a păşit pe platformă păstorul Solomon. Oh, erau adunaţi o mulţime de oameni, aşa că în ziua aceea s-au împărţit multe numere de rugăciune. Nu o cunoştea nimeni, aşa că împărăteasa s-a dus şi s-a aşezat chiar în spatele bisericii. Apoi a venit Solomon, un om bun, care vorbea frumos cu oamenii.
După rugăciune, Solomon s-a aşezat… Ea a putut să vadă că el poseda un fel de putere care nu putea fi omenească, ci era puterea lui Dumnezeu. A fost chemat următorul caz şi s-a întâmplat acelaşi lucru; următorul caz, acelaşi lucru; de fiecare dată s-a dovedit că era infailibil. Cred că micuţa ei inimă a început să bată cu putere, iar la un moment dat şi-a zis: „Dacă va continua tot aşa, voi lua şi eu un număr de rugăciune.”
În ziua următoare a venit din nou la întâlnire, fiindcă nu se grăbea. Nu era nici o grabă; voia să privească din nou. Când s-a întors în tabără, a stat şi a citit toată noaptea manuscrisele, zicându-şi: „Ceea ce se petrece este exact ce scrie că face IaHVeH! În biserica mea n-am văzut niciodată aşa ceva. Toate aceste lucruri sunt noi pentru mine.”
În dimineaţa următoare, s-a dus din nou acolo; primul caz, dezvăluit perfect; al doilea caz, perfect; al treilea caz, perfect, aşa că inima ei a început să bată şi mai tare, iar în cele din urmă, a găsit o cale şi a intrat în rândul de rugăciune.
Când a ajuns înaintea lui Solomon, Biblia spune că nu era nimic ascuns înaintea lui Solomon. Aleluia! El a răspuns la toate întrebările ei; nu era nimic ascuns. Putea fi ascuns de altcineva, dar nu de el. I-a spus exact care erau gândurile inimii ei; nimic nu-i era ascuns, ci a răspuns la toate întrebările puse de ea. Ce a spus ea în cele din urmă? „Tot ce mi s-a spus este adevărat, este chiar mai mult decât atât!” Şi a continuat: „Ferice de oamenii care sunt aici cu tine şi pot privi în fiecare zi această lucrare. Ferice de cei care vin şi stau cu tine în această biserică!” Şi mai mult decât atât, ea a devenit creştină şi a mărturisit în public că vrea să-L urmeze pe Dumnezeu. Nu este de mirare, că după sute de ani de la această întâmplare, Isus a spus: „În ziua judecăţii, ea se va ridica împreună cu generaţia aceasta şi o va judeca pentru că ea a venit din cele mai îndepărtate părţi ale pământului, pentru a asculta înţelepciunea lui Solomon, şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”
Şi eu vă spun în seara aceasta, că aici este Unul mai mare decât Solomon. Domnul Isus este aici, Cel care este mai mare decât Solomon, şi care a făgăduit: „Aceste lucrări le veţi face şi voi.”
Spre seară va fi lumină;
Veţi găsi negreşit calea spre glorie
Luminile de seară strălucesc.
Amintiţi-vă că soarele răsare în est şi apune în vest, şi acelaşi soare care răsare în est, apune în vest. Noi ştim aceasta. Din punct de vedere geografic, el traversează pământul, şi priviţi ce a spus profetul: „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte.” Va fi o zi întunecoasă, ploioasă, ceţoasă, în care va fi doar atâta lumină cât să poţi vedea cum să te alături unei biserici, să-ţi treci numele într-un registru şi să-I ceri iertare lui Hristos. Dar spre seară se va arăta lumina.
Amintiţi-vă că civilizaţia a călătorit cu soarele. Cea mai veche civilizaţie este cea din est. China este civilizaţia cea mai veche pe care o ştim. În ordine. Deci, civilizaţia a călătorit cu soarele, iar acum a mers atât de departe încât a ajuns pe Coasta de Vest. Noi suntem pe Coasta de Vest, iar dacă am merge mai departe, am ajunge din nou în est. Dacă din California mergi mai departe spre vest, ajungi din nou în est, adică în Japonia şi în China. Te întorci înapoi. Ce este aceasta? Spre seară va fi lumină.
Am avut o zi în care n-a fost nici zi, nici noapte; două mii de ani în care ne-am organizat, ne-am alătura bisericilor, am construit lucruri mari, turnuri mari. Acestea sunt bune, dar Isus nu a cerut niciodată aşa ceva. El nu a spus niciodată să construim o biserică sau să avem o şcoală teologică; El nu a ordinat niciodată aşa ceva, ci a spus: „Predicaţi Evanghelia!” Dar noi am făcut exact ceea ce El a spus să nu facem. Aceste lucruri aşa trebuiau să fie, dar spre seară se va arăta lumina. Ce fel de lumină va fi dată? Cel care a fost Fiul lui Dumnezeu, Lumina, Alfa, în zilele de început, este Acelaşi Fiu al lui Dumnezeu, Omega, şi va face aceleaşi lucrări şi la sfârşit. Ca Ruben şi Beniamin, piatra de iaspis şi piatra de sardiu, cel dintâi şi cel din urmă. El este Curcubeul în toate epocile Bisericii.
Noi suntem în timpul serii, în timpul când a venit lumina serii. Creştinilor, vă spun aceasta cu toată sinceritatea. Eu nu sunt un predicator fiindcă îmi lipseşte educaţia, dar Dumnezeu mi-a dat o altă cale să-i pot câştiga pe oameni pentru Domnul, o altă cale pentru a-mi compensa neştiinţa: mi-a dat o cale pentru a mă ruga pentru bolnavi prin darul deosebirii. Aceasta a fost problema ridicată în Houston, când I s-a făcut acea fotografie, şi când au fost acolo doctorul Best şi ceilalţi.
Revenind la subiectul nostru, ce a văzut împărăteasa aceea? Ce a determinat-o să acţioneze aşa? Ea a văzut ceva real; a văzut ceva ce a putut atinge, nu o statuie făcută de cineva din marmură, din lut sau din lemn şi pusă acolo. Ea a văzut Ceva care trăia şi aducea Viaţă şi a ştiut că Acela trebuia să fie Dumnezeu. Ea văzuse atât de multe escrocherii, încât acum dorea să vadă ceva real, iar Dumnezeu i-a îngăduit să vadă.
Copii, lumea de astăzi este plină de escrocherii: „Vino şi alătură-te la denominaţiunea noastră. Recită crezul nostru. Vino la biserica noastră pentru că este cea mai mare din oraş.” Este o escrocherie. Eu nu spun că nu sunt creştini acolo, dar dacă biserica are ceva de-a face cu lumea, este greşită. Este doar o escrocherie aranjată. Ceea ce vor să vadă oamenii astăzi este ceva real, vor să vadă Biblia reală, adevărata evlavie.
Voi ştiţi că eu vânez. Am vânat toată viaţa mea. Mama este pe jumătate indiană Cherokee, iar convertirea ei nu a scos din mine dragostea pentru natură, pentru acele păduri. Îmi place să merg în pădure pentru că acolo Îl găsesc pe Dumnezeu. Îl aud cum strigă prin coiot sau prin lup; Îl aud cum strigă prin căprioară, cum ţipă prin vultur; Îl văd în apus şi pretutindeni. Mergeţi în natură! Îndepărtaţi-vă de aceste oraşe urât mirositoare şi de aceste lucruri ordinare, în care este atâta păcat şi moarte. Zilele trecute am citit în iar că în Chicago se înregistrează săptămânal treizeci de mii de cazuri de avort. Dar câte nu sunt înregistrate? Vă daţi seama? Treizeci de mii de cazuri de avort. Ce se va întâmpla, fraţilor? Gândiţi-vă la această lume, la ceea ce se petrece, la păcatul care este pretutindeni. Este oribil!
Sus, în pădurile din nord unde obişnuiam să merg la vânătoare, eram însoţit de un băiat foarte drăguţ, pe nume Bert Call, unul dintre cei mai buni vânători pe care i-am văzut vreodată. Nu trebuia să-ţi faci niciodată griji pentru el, fiindcă ştia întotdeauna unde este. Ne plăcea să vânăm împreună pentru că vânam căprioare cu coadă albă. Dar Bert era cel mai rău om pe care l-am întâlnit vreodată; era omul cu cea mai crudă inimă, pe care l-am cunoscut vreodată. Era un vânător adevărat, dar răutatea lui era fără margini. Astfel, obişnuia să împuşte cerbii mici numai ca să mă necăjească pe mine. Dacă legea spune că poţi împuşca un pui de căprioară, este în ordine. Şi Avraam a ucis un viţel şi i l-a dat Domnului. Deci nu este nici o problemă dacă ucizi un pui de căprioară când legea spune că este în ordine, dar este greşit să-l împuşti numai de distracţie sau din răutate. Aceasta este crimă, şi nu pot să fiu de acord cu aşa ceva. Eu sunt conservator, şi timp ce mulţi ani am fost paznic de vânătoare. Încă sunt conservator şi fac parte din mai multe asociaţii de ocrotire a animalelor, pentru că cred că trebuie să păstrăm aceste lucruri.
Bert făcea aceasta numai pentru că eram predicator. Astfel, îmi zicea tot timpul: „O, voi, predicatorilor cu inimă de găină!” Se credea un individ mare şi tare.
Într-un an când am mers acolo, îşi făcuse un fluier micuţ care imita strigătul unui pui de căprioară care îşi strigă mama. Dacă aţi auzit vreodată strigătul unui pui de căprioară, ştiţi că este un zgomot mic şi nostim. Când i-am văzut fluierul, am zis:
„Bert, intenţionezi să-l foloseşti?”
„O, du-te mai departe, Billy! Vino-ţi în fire!” a răspuns el.
În ziua aceea am mers la vânătoare împreună, iar sus era un strat de zăpadă gros de cincisprezece centimetri, o zăpadă bună pentru a putea vedea urmele lăsate de animale. Era sfârşit de sezon şi din pricina aceasta era foarte greu să găseşti căprioarele cu coada albă. De îndată ce s-a tras primul glonţ, maeştrii evadării, Houdini, erau nişte amatori pe lângă aceste căprioare. Ele pot scăpa şi apoi nu mai ies niciodată să le vezi. Trebuie să le scoţi din tufişuri, să le sperii, ca să le faci cumva să iasă de unde se ascund, pentru că se aşază prin tufişuri şi se târăsc pe sub trunchiuri de copaci, ca să scape. De aceea, trebuie să prinzi momentul şi să tragi repede dacă vrei să prinzi o căprioară. Dar el voia să le omoare, aşa că împuşca două, trei, patru, cinci sau oricâte putea, numai ca să se amuze şi să râdă. Apoi râdea de mine.
Într-o zi, am mers sus, în păduri, iar după o vreme s-a făcut ora mesei. Întotdeauna luam cu noi un termos cu ciocolată caldă, ca să te încălzeşti dacă se întâmplă să rămâi în pădure peste noapte. Întotdeauna luam o gustare cu noi. Noi vânam pe domeniile prezidenţiale din Munţii Washington, Adams, Muntele Cherry, etc. Mergeam sus de tot, în cheile Caul şi mai sus. Era cam ora unsprezece, când am ajuns la un luminiş cam de mărimea acestui auditoriu, iar Bert s-a ghemuit cam aşa. M-am gândit: „Ne vom aşeza şi vom mânca ceva.” De obicei ne despărţeam, aşa că unul o luam într-o parte, iar celălalt în cealaltă, şi vânam în timp ce coboram, unul pe o pantă, iar celălalt pe alta. Aşadar, am crezut că vrea să se aşeze pentru masă, aşa că m-am aşezat şi eu.
Apoi am văzut cum şi-a dus mâna la buzunar şi a scos fluierul acela micuţ, aşa că i-am zis: „Bert, nu face aceasta!” El doar a râs. Ochii lui erau ca ochii unei şopârle. M-a privit rânjind; parcă era un câine care se pregăteşte să omoare o oaie. A dus fluierul la gură şi a suflat, iar acesta a scos acel sunet care semăna cu chemarea unui pui de căprioară. Când a făcut aceasta, spre surprinderea mea, din partea cealaltă a luminişului a apărut o căprioară. Dacă nu ştiţi, căprioara este mama puilor de cerb. Oh, era o căprioară minunată, cu urechi mari şi frumoase, cu ochi căprui mari şi frumoşi care străluceau. Am privit-o, iar Bert s-a uitat la mine cu ochii aceia de şopârlă.
L-am privit şi i-am zis: „Bert, nu vei face aceasta, aşa-i?”
Era ciudat, pentru că ele nu ies în timpul acela al zilei. Dar aceasta de ce o făcea? Ea era mamă, iar undeva era un pui care o chema. Am privit-o din nou şi am văzut cum privea atentă în jur cu urechile ciulite în sus, iar el a suflat din nou în fluier. Căprioara a păşit exact în luminiş, ceea ce era foarte neobişnuit. Ele nu fac aşa ceva, şi totuşi aceasta a păşit în faţă.
M-am gândit: „Oh, oh!”, fiindcă l-am văzut cum îşi pregătea arma să tragă. Oh, ea nu avea nici o şansă! A ochit exact spre inima ei, iar eu m-am gândit: „Oh, ai milă! Cum poate face aceasta? Cum poate?” Mama aceea scumpă stătea acolo şi îşi căuta puiul, iar dacă Bert ar fi atins trăgaciul armei, într-o secundă un glonţ de unsprezece grame i-ar fi străpuns inima credincioasă de mamă. Îl priveam gândindu-mă: „Cum poţi face aceasta, Bert? Cum poţi fi atât de crud?” Apoi m-am gândit: „Nu pot privi aşa ceva!” Ea păşea încet direct spre el. De ce făcea aceasta? Ea nu era o făţarnică şi nu încerca să facă ceva doar aşa, ci era mamă, născuse un pui şi acum îl căuta. După câteva clipe, când ţeava armei s-a ridicat deasupra tufişului, căprioara a privit drept spre ea.
De obicei, căprioarele sar foarte repede şi dispar imediat, dar nu şi ea! Ea l-a văzut pe vânător şi şi-a ridicat capul. Bineînţeles că ne putea mirosi în timp ce stăteam acolo. Dar care era problema? De ce nu fugea? Puiul ei era undeva şi avea probleme. Ştia că o aştepta moartea, dar nu-i păsa. În ea era ceva, dragostea de mamă, care o conducea spre puiul aflat în necaz. „Unde este puiul meu? El este în pericol.”
Nu m-am mai putut uita; pur şi simplu nu eram în stare s-o fac. Mă gândeam: „Inima credincioasă a acelei mame scumpe. Cum poate face Bert aceasta? Oh, eşti crud! Eşti rău dacă faci aşa ceva.” L-am văzut că s-a ridicat, iar atunci m-am întors cu spatele, m-am rugat din inimă şi am zis: „Tată ceresc, nu-l lăsa să facă aceasta. Cum poate s-o păcălească aşa pe mama aceea care îşi caută puiul pe care-l crede pierdut? Cum poate împuşca inima aceea loială de mamă? Cum poate face aceasta, Doamne?” Am aşteptat, dar arma nu s-a descărcat. „Oare ce s-a întâmplat?” M-am întors, iar când m-am uitat la Bert, stătea cu ţeava armei lăsată în jos, în timp ce lacrimi mari curgeau pe obrajii lui. A aruncat arma jos şi a spus: „Billy, m-am săturat! Condu-mă la acel Isus pe care Îl cunoşti tu!” Şi chiar acolo, în pădurea înzăpezită, l-am condus pe vânătorul acela cu inima crudă la Domnul Isus Hristos. De ce? Pentru că a văzut ceva real. A văzut ceva care nu a fost pregătit mai dinainte; a văzut ceva original, o dragoste adevărată de mamă. Nu aţi vrea să fiţi un astfel de creştin? Nu aţi vrea ca Dumnezeu să pună în inima voastră o asemenea dragoste şi dăruire, cum a avut mama aceea căprioară? Să ne plecăm capetele pentru un moment şi să-L rugăm să facă aceasta.
Tată ceresc, am văzut povestirea simplă a împărătesei din Sud care a văzut ceva real, printr-un dar al lui Dumnezeu… iar acele biserici din New England nu au mişcat nimic. Tu îl cunoşti pe vânătorul acela. Acum el este un frate scump, un diacon în biserică. Dar el n-ar fi văzut ceva real, Doamne, dacă n-ai fi lucrat Tu. Tu ai spus că dacă ei vor tăcea, vor vorbi pietrele. Ceva trebuie să strige: „Există un Dumnezeu viu!” Când omul a văzut pentru prima dată ceva real, a ştiut că există un Dumnezeu viu. Tu ai folosit o căprioară pentru a face o minune şi ai adus un păcătos cu inima crudă la Tine; ai folosit o căprioară ca să arăţi ce înseamnă cu adevărat să fii mamă. Doamne, în seara aceasta Te rog să faci din fiecare bărbat şi femeie un creştin ca această căprioară, astfel încât să arate o asemenea dragoste sinceră şi adevărată şi să trăiască o viaţă fără pată în mijlocul acestei lumi, încât toţi vecinii lor să vadă că suntem creştini adevăraţi şi să dorească să fie ca ei. Tu ai spus în Evanghelia ta că noi suntem sarea pământului, dar dacă sarea îşi pierde gustul…
Doamne, aceasta s-a întâmplat şi cu denominaţiunile noastre. Ele şi-au pierdut gustul. Şi-au tras linii de graniţă şi n-au mai lăsat pe nimeni să mai intre sau să iasă. Tată, noi ştim că sarea are gust dacă intră în legătură cu ceva. Mă rog ca această biserică mică, aceşti oameni, să fie atât de săraţi cu dragostea lui Dumnezeu, încât să atragă fiecare păcătos, prin viaţa lor. Dacă nu pot să predice, ajută-i să trăiască predica şi să arate o dragoste atât de mare pentru Dumnezeu cum a arătat mama căprioară pentru puiul ei. Ei aşteaptă, Tată. Primeşte-i în Împărăţia Ta. Fie ca cei care au ridicat mâinile în seara aceasta, să devină slujitorii Tăi, iar în minutele următoare arată-le că Tu eşti viu în vecii vecilor şi nu mort. Tu ai spus: „…Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” Şi „pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.”„…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Apocalipsa 1.18; Ioan 14.19;5.24).
Tată, Te rog să-i faci pe toţi credincioşi în seara aceasta, iar dacă sunt unii care nu cred, îngăduie ca atunci când vor pleca de aici, să creadă.
Acum, serviciul este în mâinile Tale, Doamne, pentru că atât eu, cât şi oricare alt om, putem veni doar până aici. Dar Te rog să îngădui ca atunci când vom pleca din locul acesta, să putem spune ca cei doi de pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi?” Tu ai mers toată ziua cu ei pe drum, dar cu toate acestea nu Te-au recunoscut. Dar când i-ai dus în odaie şi ai făcut ceva ce ai făcut şi înainte de crucificare, au ştiut că Tu ai înviat. Doamne, vino din nou în seara aceasta şi fă ceva. Arată-ne semnul Tău mesianic, semnul învierii, că aceasta este o generaţie rea şi preacurvară şi că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Arată-ne că astăzi este la fel ca în zilele Sodomei, când Tu ai stat cu spatele spre cort şi i-ai spus lui Avraam: „De ce a râs Sara?”, deşi nu Îţi spusese nimeni că o chema Sara.
Doamne, Tu ai făgăduit că vei face din nou lucrul acesta, de aceea Te rugăm să ne dai aceasta. Apoi, când vom pleca de aici şi vom merge spre casele noastre, să spunem cu toţii: „Nu ardeau inimile noastre în noi în timp ce El mergea cu noi pe cale?” Îngăduie aceasta, pentru că o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Acum mă voi ruga pentru bolnavi. Eu nu am educaţie şi nu am putere. Sunt fratele vostru şi nădăjduiesc că înţelegeţi aceasta. Am fost trimis la voi de către Salvatorul vostru şi al meu, de Dumnezeul vostru şi al meu. Odată, David păstorea turma tatălui său. În seara aceasta voi încerca să iau puţin locul lui David, fiindcă şi eu păstoresc turma Tatălui meu. Într-o zi, a venit un urs şi a luat o oaie. David nu mânuia suliţa şi nici sabia. Singurul lucru pe care îl avea era o praştie. Dar avea harul lui Dumnezeu în inima lui, iar când a venit leul şi i-a luat oaia, a fugit după el, l-a prins, l-a răpus şi a adus oaia înapoi. Eu nu am nici un medicament şi nu sunt doctor. Nu aş putea fi un chirurg şi nu ştiu să mânuiesc un bisturiu. Nu ştiu nimic despre aceasta, dar am un singur lucru: micuţa praştie a rugăciunii. Este simplu. Şi iată că într-o zi a venit un cancer şi a luat una dintre oiţele Tatălui meu. Dar eu am mers după ea şi am adus-o înapoi. Rugăciunea făcută cu credinţă a salvat-o. În seara aceasta vin după voi cu praştia rugăciunii, fiindcă vreau să aduc înapoi oile Tatălui meu. Rugaţi-vă pentru mine în timp ce chemăm rândul de rugăciune. Aş vrea să mă ajutaţi toţi „Davizii” de aici. Oile Tatălui sunt prinse afară de vrăjmaş şi vreau să le aducem înapoi la sănătate. Tatăl ne-a spus că o putem face, pentru că dacă cerem ceva în Numele Lui, o va face. „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).
Aseară de unde am chemat numerele de rugăciune? Cred că am început cu numărul unu, este adevărat? (Fratele Branham vorbeşte cu cine). Cum? Trebuia să mai împărţim? Care au fost date? Cu „B”? Aseară câte numere am adus? Optsprezece? Mai sunt şi cei de afară care nu au numere de rugăciune. Să credeţi din toată inima, pentru că aţi văzut cu toţii că aseară au fost mai multe vindecări în sală decât pe platformă. Acum vom chema câteva numere de rugăciune. În seara aceasta vom începe cu numărul 85, deci, numărul de rugăciune B-85. Cine are 85? Vino aici, domnule, oricine ai fi. 86? 87? Cine are numărul 87? Doamna de aici? Vino! 88? 89? Nu l-am văzut pe 89. Vrei să ridici mâna? Cine are 89? 85, 86, 87, 88, 89?
Nu luaţi numere de rugăciune dacă nu vreţi să veniți pe platformă. Iată că eu vă chem şi nu se ridică nimeni. Lăsaţi pe alţii să ia numerele, pe alţii care vor să vină. Cine are numărul 90? În ordine. 91? Da. 92, 93, 94? Cele două femei din scaunele cu rotile. Ele nu pot să se ridice. Dacă sunt strigate şi numerele lor, le vom aduce aici. 91, 92, 93, 94, 95, până la o sută: 96, 97, 98, 99, 100. Ceilalţi să păstraţi numerele de rugăciune pentru că vom ajunge şi la voi.
Câţi din audienţă sunt bolnavi şi ar vrea să fie vindecaţi, dar nu au numere de rugăciune? Ridicaţi mâinile. În ordine. Eu nu vă cunosc, dar dacă veţi crede… câţi dintre voi n-aţi mai fost la nici o adunare de-a mea? Să vă văd mâinile. Domnul să vă binecuvânteze. Ne bucurăm să vă avem în seara aceasta aici. Amintiţi-vă că eu nu pretind că sunt vindecător, ci cred că există un singur Dumnezeu şi El este Vindecătorul. Mai mult, cred că El a făcut deja pentru voi tot ce se putea face, de aceea este rândul vostru să acceptaţi ceea ce a făcut El pentru voi.
Dacă El ar sta în seara aceasta aici, îmbrăcat cu costumul acesta, nu ar putea face mai mult decât ceea ce face chiar acum. Este adevărat? Câţi dintre voi cred că Isus este Marele Preot? Câţi dintre voi ştiu că Biblia spune că El este chiar acum Marele Preot care stă la dreapta măririi în locurile preaînalte şi face mijlocire pentru noi? Este adevărat? Câţi dintre voi ştiu că Evrei 13.8 spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci?” Dacă El este acelaşi Mare Preot care a fost ieri şi stă în locurile preaînalte… Vedeţi? El este Marele Preot care stă în locurile preaînalte şi poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Câţi dintre voi ştiu că Biblia spune aceasta, că El poate fi atins? Cum Îl puteţi atinge dacă stă în locurile preaînalte? Aşa cum L-a atins şi femeia aceea cu scurgere de sânge. Nu mâna femeii a simţit-o El pe haină, ci credinţa ei. Mulţi L-au atins în ziua aceea, dar El a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” Ea L-a atins, iar El s-a întors, dar nu a ştiut cine a făcut aceasta. Este adevărat? El a privit în jur şi a spus: „Cine M-a atins?” Petru s-a supărat puţin şi i-a zis: „Doamne…” Cu alte cuvinte L-a dojenit puţin spunând: „Despre ce vorbeşti? Toţi Te ating.”
„Este adevărat,” a răspuns El, „dar aceasta este un alt fel de atingere. Am simţit că am devenit mai slab în putere.” Din El a ieşit o putere, aşa că S-a întors şi a privit peste toată audienţa până când a găsit-o pe micuţa femeie şi i-a spus că a avut o scurgere de sânge, dar credinţa ei a vindecat-o. Este adevărat? Isus nu a spus niciodată că El a făcut aceasta, ci a spus că credinţa ei în El a făcut-o.
Dacă El este Acelaşi Mare Preot şi în seara aceasta, Acelaşi care a fost pe pământ, Biblia spune că poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Deci, dacă Îl atingeţi, nu va acţiona la fel ca atunci? El nu poate acţiona altfel şi să fie Mare Preot. Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul? În ordine. Atunci, priviţi prin credinţă în sus şi spuneţi: „Doamne Isuse, Te eşti Marele meu Preot. Lasă-mă să Te ating, Doamne, cu neputinţa mea. Ai milă de mine. Îngăduie ca fratele Branham să facă chemarea acum. Eu ştiu că el este numai un om, dar Tu eşti Marele meu Preot şi vreau să Te ating. Vorbeşte-mi şi cheamă-mă aşa cum ai făcut cu femeia aceea.” Aceasta ar scoate toată îndoiala din inimile voastre, nu-i aşa? Oh, nu este El minunat?
El nu este un dumnezeu istoric sau învechit, ci este Dumnezeu chiar acum. Câţi dintre voi ştiu că Isus Hristos a spus că El nu face nimic până nu-I arată mai întâi Tatăl o vedenie cu ceea ce trebuie să facă? Aceasta scrie în Ioan 5.19: „Adevărat, adevărat (cuvântul „adevărat” înseamnă „în mod sigur, categoric”) vă spun că Fiul (acesta este Trupul Său, carnea) nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” Este adevărat? Înseamnă că El nu a făcut nici o minune până când nu a văzut o vedenie cu privire la acel lucru. Dacă nu a procedat aşa, înseamnă că a spus ceva greşit, şi noi ştim că El nu putea spune nimic greşit pentru că era Dumnezeu. Înţelegeţi? Aşadar, aşa trebuie să fie şi acum.
Acum aş vrea să staţi în linişte şi să fiţi cu adevărat respectuoşi, să vegheaţi şi să vă rugaţi. Când vine ungerea… Eu nu spun că va veni. Dacă nu vine, singurul lucru pe care pot să-l fac este să-I rămân credincios lui Dumnezeu şi să părăsesc platforma. Aceasta este tot ce pot să fac. Dar dacă El vine aici şi face aceleaşi lucruri dovedind că acum, la încheierea epocii noastre, este şi pentru neamuri, Mesia, aşa cum a fost pentru evrei şi pentru samariteni, veţi veni să-L primiţi ca Mântuitor şi Vindecător? Veţi face aceasta şi veţi crede?
Din câte ştiu, în această audienţă nu este nimeni cunoscut. Îl cunosc pe predicatorul de aici, de când am fost pentru prima dată în locul acesta. Fiul meu şi băieţii care înregistrează casetele sunt singurii pe care îi cunosc. Cred că-l cunosc şi pe fratele acesta. Cred că eşti de undeva din Louisiana. Nu ştiu, am mers cu tine undeva la vânătoare de raţe sau am fost acasă la tine? Am avut o adunare la… cum îi spune? DeQuincy… Bennett. Scuză-mă, dar trebuie să-ţi strâng mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze. Nu te-am mai văzut de multă vreme. Tu nu te-ai schimbat, dar eu am îmbătrânit. A trebuit să muncesc. (Fratele spune: „Am vrea să te întorci la noi.” Mulţumesc, frate Bennett. Eşti atât de drăguţ.
Pentru cei din rândul de rugăciune, sunt un străin. Nu vă cunosc. Ridicaţi mâna dacă este aşa. În ordine. Ridicaţi mâna toţi cei care ştiţi că nu ne cunoaştem. Vedeţi? Iată-ne aici! El este încă acelaşi Isus, sau nu este? Dacă Îşi ţine Cuvântul, este încă Dumnezeu, dar dacă nu-Şi ţine făgăduinţa, nu este Dumnezeu. Vă amintiţi ce a făcut El când a fost pe pământ? Le-a arătat semnul mesianic, este adevărat? Toţi cititorii Bibliei ştiu că semnul mesianic este semnul unui proroc. Toţi cititorii Bibliei care ştiu aceasta, să ridice mâna. Cu siguranţă. „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine.” (Deuteronom 18,15). Dar evreii nu au putut vedea aceasta şi au spus că El este un ghicitor, un Beelzebul şi că ceea ce face este telepatie mintală, iar astăzi fac la fel. Dar aceasta nu-L opreşte pe Dumnezeu. El merge înainte la fel; pur şi simplu merge înainte., pentru că cineva va crede.
Dacă v-aş putea vindeca pe oricare dintre voi, aş face-o, dar eu nu pot face aceasta. Nici Isus nu ar putea s-o facă dacă ar sta în mijlocul nostru. Dacă aţi veni la El, iar El ar sta aici în acest costum pe care mi l-a dat mie, iar voi I-aţi spune: „Doamne, sunt bolnav şi aş vrea să mă vindeci,” cred că v-ar răspunde cam aşa: „Copilul Meu, nu crezi că Eu am făcut deja aceasta? Nu am fost Eu străpuns pentru păcatele voastre, zdrobit pentru fărădelegile voastre? Voi sunteţi vindecaţi în rănile Mele. Nu credeţi aceasta? Eu am făcut-o deja.” Ce a spus când era pe pământ: „Eu pot, dacă crezi.”
Înseamnă că totul este deja făcut, dar voi trebuie să credeţi. Aceasta este tot. Aşadar, ceea ce poate face El este să vă arate că este Mesia. Trupul Său stă în seara aceasta pe tronul lui Dumnezeu. Credeţi aceasta, nu-i aşa? Într-o zi, El Se va întoarce pe pământ, iar în Mileniu va sta pe tronul lui David. Aşa este. Dar în seara aceasta, El stă pe tronul lui Dumnezeu, în slavă, şi mijloceşte pentru noi. Dar Duhul Lui S-a întors înapoi în biserică şi face aceleaşi lucrări…
Aşa cum am spus azi dimineaţă, a adus la suprafaţă o biserică rusalistică; fiecare mlădiţă adevărată care iese din acea viţă, va aduce la suprafaţă o altă biserică rusalistică. Problema este că noi avem o mulţime de mlădiţe altoite care aduc roade după soiul lor. Avem mlădiţa metodistă, mlădiţa baptistă, mlădiţa penticostală şi alte feluri de mlădiţe care rodesc propriile lor roade. Voi puteţi lua un portocal şi să altoiţi pe el ramuri de grepfrut. Ce se va întâmpla? Va trăi din viaţa portocalului, dar va rodi grepfruturi. Dacă altoiţi acolo un lămâi, va rodi lămâi, nu portocale, deşi trăieşte din viaţa portocalului. Orice biserică ce spune că este creştină, creşte din gloria şi slava lui Hristos, dar nu aduce roadele Lui. Nu poate rodi Viaţa lui Hristos până când nu aduce Hristos însuși acea mlădiţă. Atunci ea va scrie o altă carte a Faptelor, pentru că sunt faptele Duhului Sfânt în biserică. Înţelegeţi? Aşa stau lucrurile în seara aceasta, pentru că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Să ne rugăm, dar nimeni să nu facă nici un zgomot. Nu vă mai plimbaţi, ci staţi liniştiţi la locurile voastre. Oriunde aţi fi, staţi liniştiţi şi fiţi respectuoşi.
Tată, aceasta este o mărturie mare, iar în seara aceasta stau aici mai mult de o sută de persoane. Te-am rugat să păşeşti în faţă, pentru că Tu nu ne-ai dezamăgit niciodată. Doamne, zilele mele se apropie de sfârşit, iar într-o zi va trebui să închid pentru ultima dată această Biblie. Dacă trebuie să plec în seara aceasta, Tu ai dovedit că această mărturie este adevărată. Încă de când eram doar un copil, eu le-am spus că am văzut o Lumină. Era de culoarea chihlimbarului (galben-verzuie) şi arăta ca un stâlp. Tu ai îngăduit să se facă o fotografie a Lui şi ştiinţa din toată lumea a putut s-o examineze. Tu ai venit de multe ori, iar acum este de culoarea cromului. (alb-cenuşiu). Ai îngăduit să fie surprinsă cu câteva săptămâni în urmă, în Germania, în Elveţia şi peste tot în lume, iar dacă voi muri, aparatele de fotografiat vor mărturisi că am spus adevărul. Însăşi Prezenţa Ta ne-a dovedit că este adevărul. Biblia Ta spune că este adevărul. Tată, îngăduie ca oamenii să creadă că este adevărul şi să Te primească în seara aceasta ca Vindecătorul lor, Salvatorul lor, Împăratul lor, Domnul lor: pentru ca Tu să le conduci vieţile şi să domneşti în ele. Eu şi această biserică ne încredinţăm pe braţele Tale, ca să poţi face ceva în seara aceasta, pentru a le arăta că eşti încă Dumnezeul Profet. Tu eşti încă Dumnezeu. Biblia spune că ai murit pentru a îndepărta păcatul, dar ai înviat a treia zi. Tu ai spus: „…Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi.” (Ioan 10.17-18). Tu Te-ai pus pe Tine însuţi jos şi tot Tu Te-ai ridicat. Biblia spune că Dumnezeu L-a înviat, şi acesta este adevărul.
Tată, Tu trăieşti în veci, în inimile poporului Tău, cu făgăduinţa că „…lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi.” Spun aceasta, Doamne, pentru că Tu eşti credincios Cuvântului Tău. Şi Tu ai spus că aşa cum a fost în zilele Sodomei, aşa va fi şi în ziua venirii Fiului omului. Noi ne amintim că la puţin timp după ce au fost făcute acele semne în Sodoma, cetatea a fost arsă în foc. Doamne, noi aşteptăm aceasta în fiecare clipă, pentru că vedem că a apărut semnul. Vedem lumea în starea Sodomei şi făgăduinţele lui Dumnezeu manifestate. O vei mai face încă o dată în seara aceasta, Doamne, pentru gloria şi onoarea Celui care ne-a învăţat Cuvântul? Cer aceasta în Numele lui Isus Hristos, pentru gloria lui Dumnezeu. Amin.
Acum aş vrea ca indiferent ce se va întâmpla, să fiţi respectuoşi. Prin aceasta, nu spun să nu-L lăudaţi pe Dumnezeu, dar apropiaţi-vă de El în linişte, smeriţi şi respectuoşi. Desigur, când Îl vedeţi făcând ceva, cu siguranţă vrea ca voi să-L lăudaţi, dar s-o faceţi cu respect. Aş vrea ca cei care veniţi aici în rând, dar şi ceilalţi, să fiţi atenţi. Eu veghez, dar nu pot controla Duhul, ci El mă controlează pe mine. Eu pot vorbi numai ce-mi spune El şi unde este El, pentru că Îl urmăresc. Astfel, Îl urmăresc oriunde este El şi privesc ce face El.
Cred că prima persoană pe care am avut-o aseară, a fost o femeie. Este adevărat? Prima persoană din seara aceasta este un bărbat. Aseară am văzut că atunci când a venit la Domnul o femeie, ea a mers la fântână ca să ia apă. Astfel, Isus a vorbit puţin cu ea şi i-a găsit problema, aşa că i-a zis: „Du-te şi adu-l pe bărbatul tău aici.”
„Nu am bărbat,” a răspuns ea.
„Aşa este, pentru că ai avut cinci bărbați, iar cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău.”
Doamne, văd că eşti profet.”
Marii rabini, învăţătorii şi oamenii bisericii spuneau despre El că este un diavol. Ştiaţi că diavolul a mărturisit tot timpul că El era Fiul lui Dumnezeu, în timp ce predicatorii spuneau că este un diavol? Priviţi la Pavel şi la Sila. Când s-au întâlnit cu ghicitoarea aceea, ea a spus: „Aceşti oameni sunt slujitorii lui Dumnezeu care ne vestesc calea Vieţii!”, în timp ce predicatorii spuneau: „Sunt nişte impostori! Au întors lumea cu susul în jos.” Vedeţi? Diavolul ştia mai multe despre Dumnezeu decât ei. Aşa este. Dar astăzi nu este aşa cu fraţii mei. Mă gândesc la predicatorii de aici. Ei nu ar sta aici dacă nu ar crede. Ar fi plecaţi. Ei stau aici pentru că cred şi au predicat despre aceasta. Ei au crezut, au stat la colţurile străzilor, au strigat şi au implorat. Mulţumim, Dumnezeule, pentru că trăim să vedem zilele în care se împlineşte făgăduinţa Ta. Păstorilor, ar trebui să fiţi mândri de ei. Eu sunt şi ştiu că şi El este.
Eu nu-l cunosc pe bărbatul acesta care stă în faţa mea. Este cu mult mai tânăr decât mine, şi din câte ştiu, nu l-am mai văzut niciodată. Dar el este aici cu un scop. Poate este căsătorit şi are probleme acasă; poate este bolnav; poate este aici pentru altcineva sau are probleme financiare. Eu nu ştiu de ce este aici, nu am nici o idee. Nu l-am văzut în viaţa mea, dar el este aici. Dacă este bolnav? Dacă este bolnav, eu nu pot să-l vindec. Câţi ştiţi că dacă ar sta aici Isus, nici El nu ar putea să-l vindece? El a făcut-o deja, înţelegeţi? Singurul lucru pe care ar putea să-L facă Isus, ar fi să-l lase să ştie că El este încă Acelaşi Isus care a dat făgăduinţa, care a făcut totul. Dacă acest om crede, va fi vindecat. Dacă ar avea probleme financiare, ar şti că Dumnezeu i-a răspuns, pentru că a apărut înaintea lui, nu un om, ci Dumnezeu. Acest bărbat a ridicat mâna pentru a confirma că eu nu îl cunosc. Eu nu-l cunosc pe el şi el nu mă cunoaşte pe mine. Dacă Duhul Sfânt va veni şi va face ceva pentru el acum… Dacă aş păşi aici şi aş spune: „Domnule, eşti bolnav?”, iar el ar răspunde: „Da, sunt,” eu aş putea să-i spun: „Dumnezeu m-a trimis cu un dar de vindecare. Crezi aceasta?” „Da, domnule, cred.” Atunci mi-aş pune mâinile peste el şi i-aş spune: „Du-te şi fii bine în Numele lui Isus Hristos.” Eu cred că el s-ar face bine. Cu siguranţă. Cred că Dumnezeu are daruri care lucrează pretutindeni în biserici. Cred că darul vindecării este în biserică. Nici măcar nu trebuie să fii predicator. Dacă eşti un mădular al bisericii sau oricine simte să meargă să se roage pentru cineva, mergeţi şi faceţi-o, pentru că acela este un dar al vindecării care lucrează prin voi.
Dar omul respectiv se poate îndoi de aceasta. Cum ar fi însă, dacă vine Duhul Sfânt şi îi spune ceva ce a făcut şi nu ar fi trebuit să facă sau ceva ce ar fi trebuit să facă şi nu a făcut? Să-i spună ceva ce a fost sau este în neregulă cu el. Şi dacă El ştie ce a fost, cu siguranţă ştie şi ce va fi. Este adevărat? Şi dacă El va face aşa ceva, toţi cei prezenţi vor şti că vine de la o putere. Credeţi că este făgăduinţa despre care v-am citit în seara aceasta şi care vă este predicată din Biblie: că Cel ce face aceasta este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu? În ordine. Fiţi cât mai respectuoşi! Toţi fiţi respectuoşi. Nu te mişca pentru că prind duhul tău! Vedeţi? Rămâneţi în rugăciune.
Ceea ce face Dumnezeu este infailibil, aşa cum El este infailibil. Eu nu am nici o posibilitate să-l cunosc pe omul acesta sau să spun ceva despre el. Fraţii au împărţit numere de rugăciune, iar el a primit unul. Ei au venit, au amestecat numerele de rugăciune şi le-au împărţit. Aceasta înseamnă că băieţii care le-au împărţit nu au putut spune: „Dacă îmi dai cinci dolari, te pun în rând.” Ei nu ştiu, pentru că au amestecat numerele în faţa voastră. Astfel, unul poate primi numărul unu, următorul poate avea numărul cincisprezece sau nouăzeci şi cinci. Apoi, nimeni nu ştie de unde voi începe să strig numerele de rugăciune, pentru că eu fac strigarea după cum mă simt călăuzit de Domnul. Uneori, chem câţiva de la un număr, alţii de la altul şi alţii de la altul. Câţi dintre voi aţi văzut aceasta până acum? Noi stăm aici, iar voi sunteţi acolo cu numerele voastre.
Domnule, acum aş vrea să vorbesc puţin cu tine. Eu nu ştiu dacă eşti creştin sau nu. Poţi să te prefaci şi să spui că eşti, pentru că de multe ori s-au strecurat astfel de oameni în rândul de rugăciune şi au fost scoşi afară. Dacă Domnul Dumnezeu îmi va spune ceva despre tine, de ce eşti aici, poţi decide dacă este adevărat sau nu. Este adevărat? Tu ştii dacă este adevărat. Dacă este adevărat, doreşti să spui aceasta, şi la fel dacă este fals. Aceasta este tot. Tu ai venit să mă rog pentru tine, pentru o problemă pe care o ai în trup, pentru o excrescenţă. Se pare că ai o legătură bună cu Dumnezeu, iar El îi lasă pe critici să ştie că nu am ghicit nimic. Chiar acum nici nu mai ştiu ce i-am spus. Singurul mod de a afla ce vorbesc cu oamenii este să ascult această bandă, pentru că a doua zi ei o pun s-o ascult. Este ca un vis, pentru că nu eu fac aceste lucruri. Eu nu ştiu nimic despre acest bărbat; nu ştiu mai mult decât ştie acest microfon dacă ar încerca să vorbească. Pentru ca el să prindă grai, trebuie să vorbească cineva la el. Eu nu-l cunosc pe bărbatul acesta, aşa că trebuie să fie Dumnezeu Cel care vorbeşte aici. Dacă ţin pe cineva mai mult timp, este pentru ca voi să înţelegeţi şi să credeţi. Un moment, domnule, fiindcă vreau să contactez duhul tău. Este acelaşi lucru pe care l-a făcut Domnul Isus când a vorbit cu femeia de la fântână. El i-a zis: „Dă-Mi să beau.” Tatăl L-a trimis acolo, aşa că a trebuit să treacă prin Samaria, iar când a ajuns acolo, a venit femeia aceea. Şi a trebuit să vorbească cu ea, ca să-i contacteze duhul. Acelaşi lucru îl fac şi eu acum. Da, o văd. Este o excrescenţă în partea dreaptă. Ai una şi pe braţ. Aşa este. Numai trei persoane ştiau despre ea: el şi sora lui; dar mai este Unul care ştie despre ea. Să vorbim puţin cu el: te-ai rugat şi pentru altcineva. Este vorba de un copil care are amigdalită şi stă chiar acolo. Crezi? Crezi că Dumnezeu ştie cine eşti? Domnule Morrison, Jack, du-te acasă şi fii bine. „Dacă credeţi, totul este cu putinţă pentru cel ce crede.” Dacă nu aş spune nimic, ci doar m-aş ruga pentru voi, credeţi că este ungere pe platformă? Credeţi aceasta? Dacă v-aş spune că aţi fost vindecaţi înainte de a veni aici, aţi crede? Ce crezi despre nepotul tău? Crezi că se va face bine? Du-te şi crede aceasta. Pune batista aceea peste el. Crezi? Să ai credinţă!
Tu eşti doar un copil pentru mine, tânăro. Nu te cunosc, dar este acelaşi tablou ca în Ioan capitolul patru: o femeie şi un bărbat. Aici stă o tânără drăguţă despre care eu nu ştiu nimic. Suntem doi străini unul pentru celălalt, nu-i aşa, domnişoară? Dacă Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, poate fi făcut real în trupul nostru, pe care El l-a sfinţit cu propriul Său sânge, după care a trimis Duhul Său cel Sfânt ca să locuiască în noi… Dumnezeu era în Hristos. El a venit jos şi Şi-a făcut un Cort ca cel al unui om. El Şi-a schimbat înfăţişarea şi S-a făcut asemenea nouă, un Om; Dumnezeu a făcut aceasta ca să-Şi poată sfinţi o biserică în care să trăiască, iar timp de două mii de ani a făcut minuni dovedind că este Acelaşi Dumnezeu care trăieşte în poporul Său; Dumnezeu locuind în om. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi prin Duhul Sfânt care este problema ta, vei crede că sunt profetul Lui, slujitorul Lui? Crezi aceasta? Vei accepta că acest lucru vine de la Dumnezeu? Atunci vei îmbrăţişa copilaşul pe care ţi-l doreşti şi pentru care te rogi. Du-te şi crede aceasta. Îţi dau acest copil în Numele lui Isus Hristos. Du-te acasă şi primeşte-l. Nu te îndoi. Ţi-l doreşti de ceva vreme. Du-te şi crede.
Dacă puteţi crede! Credeţi?
În regulă, doamnă. eu nu te cunosc. Un moment… Acum Se mişcă prin clădire. A plecat de pe platformă şi este în clădire. Cineva L-a atins. Acest lucru este atât de sigur, pe cât este de sigur că stau aici. Este o femeie tânără, dar nu pot s-o localizez. O văd, are o problemă la gât şi artrită a coloanei vertebrale. Crezi din toată inima? Isus Hristos te va face bine. Acceptă aceasta şi crede… doamna care stă acolo, cea cu ochelari şi cu părul de culoare închisă. Îţi dau vindecarea în Numele lui Isus Hristos. Ce a atins ea? Întrebaţi-o. Eu nu te cunosc, este adevărat, doamnă? Dacă este adevărat că nu te cunosc, ridică mâna şi mişc-o. Fă un semn cu mâna dacă ai problemele pe care ţi le-am spus. Acum eşti vindecată.
Ce a atins ea? În nici un caz pe mine, pentru că este la treizeci de picioare depărtare. Ea l-a atins pe Marele Preot, iar El a procedat aşa cum a procedat şi la început, pentru că este Acelaşi Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi!
Vă provoc să credeţi! Nu pe mine, ci credeţi Cuvântul lui Dumnezeu. Credeţi că v-am spus Adevărul. Vă provoc să credeţi aceasta! Chiar în spatele ei este o femeie. Tu ai crezut, nu-i aşa, doamnă? Femeia care stă chiar în spatele ei. Tu ai tensiune mare. Ridică-te în picioare. Dacă este adevărat, ridică mâna. Dacă nu te cunosc, ridică şi mâna cealaltă. Îţi dau vindecarea în Numele lui Isus Hristos. L-ai atins; El te cunoaşte. Du-te acasă şi fii bine.
Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi. Credeţi din toată inima?
Este ceva în legătură cu tine… Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că Dumnezeu te va vindeca şi te va face bine? Tu nu eşti de aici, ci vii dintr-un loc numit Huntington şi te numeşti doamna Day. Te rogi pentru un frate care este în spital în Galveston şi este şi dependent. Du-te şi crede. Isus Hristos te-a eliberat. În Numele Domnului Isus Hristos. Aveţi credinţă în Dumnezeu. Credeţi?
Dacă nu ţi-aş spune nimic, ci mi-aş pune doar mâinile peste tine, ai crede, doamnă? Vino şi primeşte vindecarea în Numele lui Isus Hristos. Du-te şi crede. Dacă ţi-aş spune că diabetul de care suferi, a plecat, ai crede? Du-te, crede şi nu te îndoi.
Cu câteva clipe în urmă, când stăteai acolo, am văzut că ai o problemă la inimă şi ceva la spate. Du-te, crede şi vei fi bine.
Vino, tânără doamnă. Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? Eşti tânără, dar ai o problemă femeiască, o scurgere. Ai un ovar bolnav, dar nu te îndoi, ci crede. Du-te şi nu se va mai întâmpla niciodată. Vei fi bine. Crede din toată inima. Crezi din toată inima? Dacă crezi, Duhul Sfânt lucrează desăvârşit. Crezi că vei fi bine dacă îmi pun mâinile peste tine? Vino. Ea este vindecată în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Vino şi crede. Dacă nu ţi-aş spune nici un cuvânt, ci doar mi-aş pune mâinile peste tine, crezi că te vei însănătoşi? Aşadar, vino. Te vei face bine şi nu vei mai avea diabet. Du-te şi crede din toată inima.
Voi credeţi din toată inima? Priviţi! Ce a spus El? Voi ştiţi că aici este o Ungere care vă cunoaşte. Credeţi aceasta? O doamnă stă aici, se roagă şi dă din cap pentru că are o problemă la inimă. Opreşte-te şi nu te mai teme! Crede din toată inima că te vei face bine. Dumnezeu te va face bine.
Doamna care stă acolo, se roagă pentru fiul ei pierdut. crede din toată inima şi Dumnezeu Se va îngriji de aceasta pentru tine. Eu nu te cunosc, este adevărat, doamnă? Nu te cunosc, dar pentru aceasta te rugai. Cum am ştiut aceasta? Dumnezeul care ascultă rugăciunile poate răspunde la ele. Amin.
Credeţi din toată inima? Fiţi respectuoşi şi aveţi credinţă.
Vino să ne punem mâinile peste tine în timp ce ungerea Duhului Sfânt este aici. Fie ca ea să fie vindecată în Numele Domnului Isus Hristos. Amin. Du-te şi crede. Stomacul tău a ajuns în starea aceasta din pricina nervilor. Ridică-te şi spune: „Am terminat cu aceasta. Eu Îl cred pe Dumnezeu.”, apoi du-te şi mănâncă-ţi cina. Du-te, crede şi vei fi bine în Numele Domnului Isus.
Cineva poate spune: „Inima ta este slăbită oricum dacă eşti bătrân!”, dar nu este aşa. Tu ai o inimă agitată; este aşa de multă vreme. Du-te, crede din toată inima şi vei fi bine.
Îl iubiţi pe Domnul? S-a întâmplat ceva, dar nu ştiu ce anume. Totul devine înceţoşat pentru mine. Câţi dintre voi ştiu că vedeniile îţi pot face aceasta?
Daniel a văzut una şi a fost tulburat de câteva zile. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Vedeţi? Cu siguranţă. O femeie a atins poala hainei Stăpânului, iar El a spus: „O putere a ieşit din Mine.”
În ordine, soră. Vino şi crede, căci nu vei mai fi niciodată infirmă. Eşti vindecată în Numele lui Isus Hristos. Crede din toată inima.
Voi credeţi din toată inima? Ce s-ar putea întâmpla acum? S-ar putea întâmpla orice. Cu siguranţă sunteţi conştienţi că se întâmplă ceva. Dumnezeul pe care Îl slujiţi este aici chiar acum.
Văd o doamnă care se roagă, iar Lumina stă chiar deasupra ei. Mă tem că nu o va prinde. Are probleme la intestine şi la spate. O, Doamne, nădăjduiesc că ea… Doamnă Dickland, ridică-te şi acceptă vindecarea. În ordine. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Cea cu pulovărul roşu..
Chiar aici, la capătul rândului, stau un bărbat şi o femeie. Femeia a avut foarte multe probleme; a avut în jur de douăsprezece operaţii şi are o problemă la ficat. Soţul ei are probleme cu arterele. Domnule şi doamnă Mane, credeţi din toată inima şi mergeţi acasă, pentru că sunteţi vindecaţi. Isus Hristos v-a făcut bine.
Vă provoc să priviţi aici şi să credeţi! Vă cer să credeţi! Aleluia! Câţi dintre voi credeţi din toată inima? Oh, prietene păcătos, nu vrei să-L primeşti pe acest Isus? Cei care aţi ridicat mâinile, voi sunteţi păcătoşi, dar veniţi pentru un minut aici. Lăsaţi-mă să-mi pun mâinile peste voi. Vino aici, prietene păcătos. Veniţi aici, pentru că vă chem la Hristos. Veniţi să-mi pun mâinile peste voi. Dumnezeu care vă cunoaşte inima, vrea să vă ierte păcatele. Veniţi chiar acum în jurul altarului. Fiecare păcătos din audienţă, care doreşte să-L primească pe Hristos ca Salvator, să vină acum, în timp ce Duhul Sfânt unge. Veniţi aici. Vino suflete care eşti apăsat de păcat, fiindcă Domnul are milă de tine. Nu vreţi să veniţi? Veniţi aici! Fiecare păcătos care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu să vină aici! Vrei să fii amintit în rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele şi să-ţi salveze sufletul? Duhul Sfânt m-a oprit şi mi-a spus: „Fă chemarea, fiindcă am copii care aşteaptă acolo!” Acest Dumnezeu infailibil, nu poate spune şi face acelaşi lucru? Acum este ceasul; acum este timpul. Toţi cei care doriţi să-L primiţi pe Isus ca Salvator personal, haideţi pentru un moment în jurul altarului. Veţi face aceasta? Vino, suflete care eşti apăsat de păcat, fiindcă Domnul are milă de tine şi îţi va da odihnă pentru că te încrezi în Cuvântul Său.
Veniţi acum pentru că El vă cunoaşte. Vreţi să fiţi la fel ca şi mama căprioară de care v-am povestit? Vreţi să aveţi o experienţă adevărată cu Dumnezeu? Veniţi la El. Veniţi la Domnul Isus care poate să vă dea această experienţă. Veniţi acum şi El vă va salva. Metodist, baptist, prezbiterian, catolic, penticostal, etc., care nu eşti sigur de experienţa ta, n-ai vrea să vii? Noi nu-ţi cerem să te alături unei biserici, ci te chemăm să vii aici doar pentru o rugăciune. Aţi vrut să vedeţi ceva real, dar ce este mai real decât Isus Hristos cel viu, care vine şi dovedeşte că este viu, într-o generaţie rea şi preacurvară, ca Iona care a ieşit din burta balenei. Isus Hristos trăieşte în veci. N-aţi vrea să veniţi acum, în timp ce cântăm din nou? Aveţi credinţă în El şi veţi fi salvaţi. El vă va salva chiar acum…
Fiecare bărbat sau femeie care nu are Duhul Sfânt şi doreşte să-L primească, să se ridice în picioare. Oh, El vă va salva! El vă va salva chiar acum. Vreau să-i întreb pe fraţii predicatori de pe platformă, dacă pot merge jos la aceşti păcătoşi? Aş vrea să mergeţi la ei. Aş vrea să ne punem mâinile peste ei, să ne rugăm cu ei, să-i scoatem afară şi să-i invităm la bisericile noastre, oriunde sunt ele, ca să fie mădulare acolo.
Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl care M-a trimis.” (Ioan 6.44). Înseamnă că Dumnezeu nu v-a adus degeaba aici. Voi v-aţi ridicat şi aţi venit. Aceasta este tot ce puteţi face voi ca să depuneţi mărturie. „Pe cine Mă mărturiseşte înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui.” (Matei 10.31). Aceasta este făgăduinţa Lui. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11.25).
Câţi dintre voi mai sunteţi bolnavi sau în nevoi? Ridicaţi mâinile. Acum puneţi-vă mâinile unii peste alţii.
– Amin –
Descarca fisierul audio:
httpss://drive.google.com/open?id=1mbTkzkRqavmenfkGvneiwDxjcMpWZB_w