AȘA CUM ÎȘI SCUTURĂ VULTURUL CUIBUL

Vă mulţumesc. Domnul să vă binecuvânteze, fraţi şi surori. Sunt bucuros că în după-amiaza aceasta sunt din nou în Tabernacol. Poate cineva zice: „Aceasta nu este o biserică; este clădirea armatei.” Cât timp este adunată biserica aici este o biserică, iar Dumnezeu este în Biserica Sa. Este adevărat? Dumnezeu este în poporul Său, care este Biserica Sa. Aşadar, iată-ne aici, stând cu toţii în locurile cereşti în Hristos Isus şi bucurându-ne de o părtăşie binecuvântată în timp ce sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne curăţă de toată necurăţia. Nu este minunat? Suntem gata oricând doreşte Domnul să ne cheme: vom face doar un zbor scurt şi vom sări direct în Rai; în aproximativ două secunde vom fi acolo. Nu este minunat? Ce siguranţă binecuvântată!

Nu demult, am vorbit la oamenii de afaceri, la Tijuana. Nu, îmi cer scuze, a fost în Jamaica, la Kingston în Jamaica. Acolo au fost mulţi oameni celebri şi mulţi cubanezi. Am ţinut adunările pe un hipodrom, dar în seara aceea am mers într-un loc mare, pentru a vorbi în faţa celebrităţilor. Cineva a venit la mine şi m-a întrebat:

„Tu eşti predicatorul de acolo, nu-i aşa?”

„Da, domnule,” am răspuns eu.

„Şi ce faci aici, cu oamenii aceştia de afaceri?”

„Păi, sunt şi eu un om de afaceri,” i-am răspuns eu.

„Oh, nu am ştiut aceasta,” a zis el.

„Da, sunt un om de afaceri,” am întărit eu.

„În ce fel de afaceri eşti implicat?”

„În asigurări.”

„Ce fel de asigurări?”

„În asigurarea Vieţii veşnice.”

……………………………………………………………………………………………………

Sunt încă în afacere. Dacă cineva de aici este interesat să vorbim despre această Poliţă, sunt bucuros s-o fac oricând: Asigurarea Vieţii veşnice.

Acum vom citi din Deuteronom 32.11:

„Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui.”

Subiectul despre care doresc să vorbesc astăzi este „Ca vulturul care îşi scutură cuibul,” sau: „Aşa cum îşi scutură vulturul cuibul.”

Nu vă voi ţine prea mult, ca să aveţi timp să vă pregătiţi să mergeţi la biserică

Noi Îl vom compara pe El şi moştenirea Sa cu un vultur. Eu am citit despre vulturi şi am aflat că sunt în jur de patruzeci de specii diferite de vulturi, în timp ce Biblia menţionează în jur de opt specii diferite.  Unii oameni sunt de părere că unii dintre vulturi sunt din familia corbilor deoarece mănâncă mortăciuni, dar această părere este greşită. Pot afirma că nu sunt de acord cu persoana care a făcut această afirmaţie, pentru că eu cunosc vulturii. Vulturii mănâncă numai carne proaspătă, în timp ce corbii mănâncă mortăciuni. Un vultur adevărat îşi ucide prada; el trebuie să aibă hrană proaspătă la fel ca urşii grizzly. În schimb, ursul negru este un saprofag fiindcă mănâncă mortăciuni. Dar ursul grizzly trebuie să ucidă şi să aibă ceva proaspăt în fiecare seară. Aşa este şi vulturul: îşi procură carne proaspătă. El nu doreşte nimic stătut şi nici resturi, ci îşi vânează propria carne.

Iată-ne deci, în faţa unui subiect mare şi a unei păsări mari. Eu am iubit întotdeauna vulturii, deşi mi-au creat multe probleme, în sensul că mi-au mâncat multe din căprioarele vânate, dar cu toate acestea, îi respect. Vulturul este o pasăre de pradă. Cuvântul „vultur” înseamnă „cel ce spintecă cu ciocul.” El rupe cu ciocul şi mănâncă. Aceasta este o cale bună de a privi chemarea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne hrăneşte din gura Sa, iar din gura Sa iese Cuvântul; Cuvântul care vine la lumină. El Şi-a asemănat moştenirea, pe noi, cu vulturii, El Însuşi fiind IaHVeH  Vulturul. Ştiaţi aceasta? Dumnezeu Se numeşte pe Sine Însuşi Vulturul. El este Vulturul Tată, iar noi suntem copiii Săi, vulturaşii Săi.

Eu am învăţat multe despre vulturi şi i-am studiat, fiindcă sunt un mare iubitor al naturii. Natura este locul în care L-am găsit pentru prima dată pe Dumnezeu şi L-am privit. De exemplu, am privit florile. Când eram doar un băiat păcătos, priveam micuţele flori şi vedem cum  le lovea îngheţul, iar ele îşi plecau capul şi se veştejeau; dar din ele cădea o sămânţă micuţă şi neagră. Ştiaţi că există o procesiune funerară pentru flori? Ştiaţi aceasta? Cu siguranţă, Dumnezeu are o procesiune funerară. Vine ploaia de toamnă şi lacrimile mari care cad jos îngroapă seminţele acelor flori. Aşa este. El are o procesiune funerară. Apoi, florile stau acolo; în timpul iernii, pământul îngheaţă, tulpina şi bulbul se usucă, iar petalele cad. Micuţa sămânţă îngheaţă şi se deschide cu un mic pocnet, iar miezul ei iese afară.

Dacă doriţi, puteţi lua o mână de pământ, să-l duceţi în laborator şi să-l testaţi cât vreţi, căci nu veţi găsi nimic din sămânţa aceea acolo. Dar aveţi răbdare până când soarele începe să încălzească pământul. Undeva, există un germen de viaţă din acea sămânţă, pe care Dumnezeu l-a ascuns în pământ, şi care va ieşi la suprafaţă, va trăi din nou.

Văzând aceasta, m-am gândit: „Dacă Dumnezeu a făcut o cale pentru ca floarea să trăiască din nou, cu cât mai mult a făcut o cale pentru mine, ca să trăiesc din nou.” Şi nu numai eu, ci şi voi.

Într-o zi, în vremea când eram paznic de vânătoare în statul Indiana, am stat pe o bancă mică împreună cu un predicator metodist, fratele Spurgeon, un bătrân cumsecade din  Henryville, Indiana, şi am avut părtăşie împreună în timp ce mâncam nişte îngheţată şi urmăream o emisiune despre agricultură. Acolo am văzut că cei de la „Clubul 4-H” aveau o maşinărie care putea face boabe de porumb hibride care arătau exact ca bobul pe care-l obţinem noi pe câmp. Dacă luai un pumn de porumb făcut de maşinăria aceea şi un alt pumn de porumb crescut pe câmp şi le amestecai, nu le puteai deosebi deloc. Mai mult, dacă le duceai la laborator, iar acolo le tăiau în două şi le făceau analize, aflai că ambele boabe aveau aceeaşi cantitate de calciu, aceeaşi cantitate de apă, erau exact la fel. Singura cale prin care le puteai deosebi era să le pui în pământ. Ambele putrezeau, dar pentru boabele făcute de om, acela era sfârşitul, în timp ce boabele create de Dumnezeu posedau un germen de viaţă şi au adus la suprafaţă o nouă plantă.

Noi putem fi membri ai bisericii şi putem încerca să trăim o viaţă curată, dar ceea ce contează este Viaţa lui Dumnezeu. Doi oameni arată la fel. Ambii merg la biserică, ambii sunt diaconi sau păstori, dar unul are germenul de Viaţă, în timp ce celălalt nu îl are. Aşadar, diferenţa este că atunci când găseşti natura aceea nouă, naşterea din nou, acel Ceva care înlătură îndoiala, ai siguranţa că ai trecut de la moarte la Viaţă, pentru că duhul tău şi Duhul Lui sunt una şi poartă mărturie unul despre Celălalt. Oh, cât este de minunat să ştii că harul şi slava lui Dumnezeu au venit la noi şi au fost puse în inimile noastre prin Duhul Sfânt! Nimic nu este ca aceasta!

Eu i-am studiat îndeaproape pe micuţii vulturaşi şi le-am observat natura. Mie îmi place mult să vânez, dar sunt un vânător, nu un ucigaş. Îmi place să merg sus în munţi, să mă aşez undeva şi să privesc animalele, să le văd ce fac. Din câte îmi amintesc, niciodată în viaţa mea, nu am luat peste limita permisă de lege. Aş vrea ca voi, vânătorii, să nu uitaţi aceasta! Creştinul care încalcă legea, păcătuieşte. Voi nu ar trebui să treceţi peste aceasta!

Voi, băieţeilor, să nu trageţi în  măcăleandri! Ei sunt ai mei. Înţelegeţi? Băieţilor, aţi auzit vreodată legenda măcăleandrului? Dacă vreţi să trageţi cu praştia în vrăbiile engleze, aceasta rămâne la alegerea voastră şi a părinţilor voştri, dar în măcăleandrii şi în porumbei să nu trageţi! Ţineţi minte că acestea sunt păsările mele preferate. Ştiţi de unde are micuţul piept roşu? Câţi dintre voi au auzit legenda? Se spune că într-o zi, un Om murea pe cruce. Toţi L-au uitat; chiar şi Dumnezeu L-a uitat, dar ştiţi ce s-a întâmplat? O micuţă pasăre maronie L-a privit şi i-a fost milă de El. L-a privit şi a văzut că avea mâinile bătute în cuie şi picioarele lipite de cruce. Şi ştiţi ce a făcut micuţa pasăre maronie? I-a fost atât de milă de El, încât a zburat până la cruce şi a încercat să scoată cuiele din mâinile Lui, iar când a făcut aceasta, şi-a murdărit pieptul cu sânge. Astfel, de atunci are pieptul roşu. Aşa-i că nu doriţi să trageţi în el? Este o pasăre foarte drăguţă. Ar trebui să vedeţi ce ochi senini are când se uită la tine. Oh, natura…

Îmi amintesc că am învăţat multe de la vulturi. Odată, eram în Colorado şi îi priveam… Era primăvara, când urcam cu vitele pe munte.  M-am urcat pe un deal, iar acolo am observat o femelă vultur care îşi transporta micuţii. M-am uitat ce făcea cu ei şi mi-am zis: „Cât este de uimitor!” Mi-am luat binoclul ca să pot observa mai îndeaproape locul unde stătea ea.

Într-un an eram sus pe munte la vânătoare de elani. Dacă este zăpadă, elanii sunt nevoiţi să coboare în vale, dar dacă nu este zăpadă, sunt nişte sălbatici. Ei nu coboară în văi, unde se pot întâlni cu oamenii care vin la pescuit sau pentru drumeţii, ci stau pe înălţimi. În anul acela nu fusese zăpadă ca să vină în jos, aşa că am plecat sus pe munte însoţit de un fermier. Urma să ne întâlnim peste două sau trei zile, unde obişnuiam să vânăm: el s-a dus pe o parte de la cumpăna apelor, iar eu am pornit pe partea cealaltă. Aveam cu mine un cal şi câteva bagaje, dar la un moment dat nu am mai putut merge cu el, aşa că l-am priponit ca să nu plece în altă parte şi am mers foarte sus pe munte.

Acolo, plouă şi ninge puţin în luna octombrie. Voi ştiţi cum este acolo, ca în luna martie. Plouă puţin, apoi vine soarele şi uscă totul. Sunt şi furtuni rapide care vin din nord. Curând a venit o rafală de vânt care anunţa o asemenea furtună, iar eu eram aproape de marginea pădurii, aşa că    m-am adăpostit sub un copac şi am aşteptat să treacă furtuna. Vântul era foarte rece în timpul furtunii, aşa că plantele perene din jur îngheţau.

După oprirea furtunii, a ieşit soarele spre apus. Am observat cum razele lui străluceau şi coborau pe partea aceea a muntelui dezgheţând plantele îngheţate. Curând s-a format un curcubeu de-a lungul canionului. Era ca un ochi mare care privea spre apus, iar când am văzut aceasta, m-am gândit: „Parcă este ochiul lui Dumnezeu care priveşte peste tot pământul.” Voi ştiţi că dacă Îl căutaţi, voi nu puteţi merge nicăieri fără să-L vedeţi pe Dumnezeu. El este pretutindeni, dar trebuie să-L luaţi cu voi şi să-L lăsaţi să vă folosească ochii ca să privească. Aduceţi-L aici şi El Se va folosi de limba voastră ca să vorbească. El va folosi întreaga voastră fiinţă; va folosi atât cât Îi veţi da Lui. Dumnezeu are un timp foarte greu când lucrează pentru a-l face pe un om să i se predea Lui. Aşa s-a întâmplat cu Samson căruia îi plăceau femeile. Puterea lui era predată lui Dumnezeu, dar nu şi inima, fiindcă inima i-o dăduse Dalilei. Astfel, tot ce a putut folosi Dumnezeu de la Samson, a fost puterea lui. La fel este şi cu voi: El poate folosi numai ceea ce-I daţi. Doar atât, nimic mai mult. Oh, haideţi să-I dăm Lui totul şi să spunem: „Doamne, sunt aici. Ia-mă!”

Stăteam acolo şi în timp ce priveam curcubeul acela, am zis: „Iată! Dumnezeu este pe vârful acestui munte. Iată-L acolo, în acel curcubeu!” Îl puteţi vedea În Apocalipsa 4.3 unde este descris ca având „înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu, iar scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.” Ruben şi Beniamin, cel dintâi şi cel din urmă.

Mă uitam la acel curcubeu şi mă gândeam: „Nu este minunat?” Chiar atunci, un lup bătrân a urlat sus pe deal, iar altui i-a răspuns de jos, de la poalele dealului. „Da,” mi-am zis, „Dumnezeu este aici.” Furtuna despărţise turma de elani care era formată din vreo optzeci de exemplare. Eu încercam să vânez cei mai mari masculi, cum încercaţi cu toţii. Îi iubesc aşa cum vă iubiţi voi vitele şi nu încerc să-i măcelăresc, ci caut să elimin doar animalele mai bătrâne. Am auzit un mascul bătrân care mugea pentru că se pierduse de turmă. Era aşa cum a spus David odinioară: „Adâncul cheamă adâncul”. Eu stăteam acolo şi auzeam lupul urlând în depărtare şi elanul mugind în apropiere. Ceva din interiorul meu a început să gângurească şi m-am gândit: „O, Doamne, este bine să fii aici! Îmi doresc să fi putut construi trei colibe.” Deodată m-am simţit foarte fericit. Atunci mi-am aşezat vechea puşcă lângă copac şi m-am învârtit de câteva ori în jurul lui, ţipând cât am putut de tare, sărind în sus şi-n jos şi scuturându-mi mâinile în faţă şi în spate. Am început să strig: „Aleluia! Aleluia! Aleluia!” Dacă ar fi fost cineva prin pădure, s-ar fi gândit, desigur, că sunt nebun. M-am învârtit în jurul tufişului cât am putut, strigând: „Lăudat să fie Domnul! Lăudat să fie Domnul! Aleluia!” Fugeam cât puteam de tare pentru că mă simţeam bine. Nu-mi păsa că putea să mă vadă sau să mă audă cineva, ci eram preocupat doar să scot aburul afară. Simţeam că dacă nu fac aceasta, voi exploda, aşa că trebuia să fluier, fiindcă ieşea presiunea afară. Am început să alerg din nou cât puteam de tare, iar după un timp m-am oprit şi mi-am ridicat mâinile zicând: „Iată-L acolo în curcubeu! Oh, iată-L aici strigând din lup şi mugind din elan! Iată-L aici, în inima mea! Oh, Tu eşti pretutindeni!” Am pornit din nou în jurul copacului, din nou şi din nou. Apoi mi-am zis: „Oh, este atât de bine să fiu aici! Aş vrea să-mi construiesc o cabană şi să stau aici.” Apoi m-am gândit: „Nu! Aşa au gândit şi Petru, Iacov şi Ioan… Nu, pentru că undeva jos, este un copil bolnav care are nevoie de ajutor şi trebuie să merg acolo.”

În timp ce stăteam acolo, am observat o veveriţă de pin care era foarte entuziasmată. Cred că eu provocasem gălăgia aceea. Oh, cu siguranţă! Dacă trăiesc undeva, atunci aici în Texas este locul lor. Micuţa veveriţă de pin a sărit pe un buştean, unde bătea vântul, şi a început să spună tot felul de lucruri. Cred că am speriat-o de moarte, în timp ce fugeam în jurul copacului şi strigam. Am privit-o şi am văzut că stătea acolo dând din codiţă şi vorbind întruna. Doar vorbea şi vorbea şi vorbea. „Care este problema cu tine, micuţo? Eu Îl laud pe Dumnezeul care te-a creat şi pe tine. Vrei să vezi mai mult? Iată-mă!” Şi am început să alerg din nou. Apoi m-am gândit: „Îţi place? De ce nu alergi şi tu puţin în jur?” Dar singurul lucru pe care îl făcea, era să stea acolo şi să continue să vorbească. Apoi m-am gândit: „Doamne, de ce mi-ai distras atenţia prin micuţa aceasta în timp ce am parte de un timp atât de măreţ? Când suntem doar Tu şi eu?” Am privit-o din nou. Voi ştiţi că veveriţele au ochii mari; arată ca nişte mărgeluţe care ies din obraji, mai ales atunci când sunt foarte agitate. Apoi am văzut că privea în jos, aşa (fratele Branham arată). „Nu se uită la mine!”, mi-am zis privind-o mai atent. M-am apropiat mai mult să văd ce o agita atât de tare şi atunci am văzut cauza. Vântul puternic şi furtuna au făcut ca un vultur mare şi bătrân să coboare din înălţime. Era un vultur maroniu şi se apropia făcând cercuri în jur. El provocase agitaţia veveriţei, nu prezenţa mea. Îl privea foarte atentă pentru că ar fi putut s-o ia cu uşurinţă. Vulturul acela mare a sărit pe o creangă, iar eu m-am gândit: „Ce ştii tu despre aceasta?” L-am privit cum s-a aşezat acolo şi cum privea în jur cu ochii lui mari, şi mi-am zis: „Nu este o făptură frumoasă?” Stătea cam la şase metri de mine şi în timp ce-l priveam atent, mă gândeam: „Doamne, de ce mi-ai distras atenţia cu vulturul acesta şi nu m-ai lăsat să fug în continuare în jurul copacului? Nu ştiu de ce vrei să mă uit la individul acesta! Dacă ucid o căprioară şi nu o acopăr bine, el mi-o ia şi o duce departe. Atunci de ce trebuie să mă uit la el? Te privesc pe Tine în curcubeu; Te văd şi Te ascult în urletul lupului şi în alte lucruri. Unde eşti Tu în acest vultur? Biblia spune că Tu eşti IaHVeH Vulturul, iar noi suntem vulturaşii Tăi. Cum eşti Tu în acest vultur? Ce aş putea să văd la el? Îl pot vedea pe elan, care este un mare împărat, este marele împărat al pădurilor; îl pot vedea pe lup cu urletul lui singuratic şi pot vedea curcubeul. Dar acest vultur? Ce este divin în el?”

L-am privit din nou cum stătea acolo şi am zis: „ Ştii ceva, bătrâne? Dacă vreau, pot să te împuşc. Crezi aceasta?”

Nu mi-a acordat nici o atenţie, ci doar stătea acolo în timp ce ochii lui mari priveau în sus, contemplând cerurile. Am continuat să-l privesc, apoi m-am uitat şi la veveriţa de pin. Cred că era cu ochii pe ea. În Indiana le numim veveriţe cu fălci, dar de fapt sunt veveriţe de pin. L-am văzut că se uita la ea şi m-am gândit: „Ce este cu el?” Apoi mi-am zis: „Un lucru este sigur: nu este speriat deloc. Ia să văd dacă pot să-l sperii,” şi i-am zis: „Ştii că pot să te împuşc?” Dar el mă privea liniştit. Mi-am întins mâna spre armă, iar atunci am văzut că şi-a mişcat puţin aripile. „Înţeleg ce se întâmplă…” El ştia că înainte să pot lua puşca, va fi departe, în înaltul cerului. De ce? Pentru că avea două aripi, Dumnezeu i-a dat două aripi ca să scape de pericol. Atunci m-am gândit: „O, Dumnezeule, acum văd unde eşti în el.”

Cineva m-a întrebat odată: „Nu te temi că vei greşi în timp ce vorbeşti?” Oh, nu! Nu! Cât timp pot simţi prezenţa Sa dumnezeiască în jurul meu, poate spune oricine orice vrea, fiindcă nu-mi pasă.

„Nu te temi că te poate împuşca cineva?” Nu, nu! Cât timp simt prezenţa Sa, puterea dată de Dumnezeu, nu mă tem de nimic.

„Nu te temi că te vor numi holly-roller?”

Au făcut-o deja, dar nu mă interesează. Tot ce contează este să fie El cu mine, să văd că fiecare pană este aşezată bine, la locul ei. Ar trebui să ne cercetăm din când în când, ca să vedem cum ne simţim, dacă totul este în ordine. Nu credeţi aceasta? Îmi place aceasta. Trebuie să am doar acel sentiment de pace, aşa cum am acum. Înţelegeţi? El este prezent chiar acum.

Priveam vulturul şi mă gândeam: „Înţeleg ce este. El nu se teme pentru că ştie pe ce stă. Ştie ce poate să facă şi ce nu, şi are încredere în darul pe care i l-a dat Dumnezeu pentru a scăpa de pericol. Şi dacă Dumnezeu i-a dat atât de multă încredere unui vultur, prin instinct, cu cât mai mult ar trebui să avem noi încredere că puterea Duhului Sfânt ne va scăpa de pericol!”

Zburaţi! Fiţi siguri pe El! Doar ridicaţi-vă şi credeţi! Nu trebuie să fim bolnavi, despărţiţi şi împărţiţi în nouă sute şaizeci  şi nouă de organizaţii diferite! Să ne îndepărtăm de toate acestea! Amin. Ieşiţi de acolo pentru că noi nu suntem legaţi de nimic. Nu! Zburaţi chiar acum!

Oamenii spun: „Oh, zilele minunilor au trecut!” Să nu credeţi aceasta! Simţiţi doar puterea dată de Dumnezeu care v-a salvat şi v-a umplut cu Duhul Sfânt. Ce înseamnă aceasta? Păstraţi simţământul prezenţei Duhului Sfânt în jurul vostru. Cercetaţi totul ca să vedeţi dacă mecanismul merge bine, dacă este uns bine cu alifie pentru ochi, ca să vă puteţi mişca cu adevărat atunci când va veni timpul.

Privind acel vultur, am înţeles că nu se temea de mine. La un moment dat s-a săturat de micuţa veveriţă de pin care stătea acolo şi tot bolborosea şi bolborosea. S-a săturat de ea şi cred că din instinct a ştiut că n-aş fi tras în el pentru că îl admiram. Mie îmi place tot ce este viteaz, dar îi urăsc pe laşi! Urăsc să văd un bărbat care merge la amvon dar se teme să predice ceea ce crede. Fraţilor, vă spun că dacă m-ar împuşca cineva ar fi acelaşi lucru. Merg undeva şi cineva este vindecat de puterea lui Dumnezeu, dar îi este teamă să spună cuiva despre aceasta.

Cineva spune: „Eu cred că Dumnezeu este Vindecătorul!”, dar se teme să mărturisească despre aceasta. Oh, fraţilor, dacă vă este ruşine cu Duhul Sfânt, nu puteţi fi folosiţi de Dumnezeu! Dumnezeu vrea oameni curajoşi. Amin. Noi suntem înrudiţi cu Leul din seminţia lui Iuda. Aşa este. Asprime, fermitate, curaj. Oh, cum aş putea vorbi despre acest Leu şi să las deoparte textul meu!

Am privit vulturul acela timp de câteva minute, iar după o vreme a obosit să tot asculte pălăvrăgeala veveriţei, aşa că a făcut un salt mare mişcându-şi aripile în aer. Cred că a dat din aripi de vreo trei ori şi deja era sus, deasupra pădurii. „Ce puternic este”, mi-am zis în timp ce-l urmăream cum se înalţă. Puterea vântului pe care l-a făcut când s-a înălţat, aproape că m-a doborât. Privindu-l, m-am gândit: „Oh, el poate zbura pe distanţe lungi!” Dar ştiţi ceva? El nu a mai dat din aripi încă o dată. Nu. A ştiut cum să le aşeze. De fiecare dată când sufla vântul, el se ridica puţin mai sus şi îşi aşeza aripile din nou. Când vântul venea deasupra canionului, el se ridica puţin mai sus şi n-a mai dat nici măcar o dată din aripi. El doar călătorea în depărtare.

Stăteam acolo şi plângeam gândindu-mă: „Doamne, voi avea încă o schimbare, iar acest lucru este atât de sigur cât este de sigură existenţa lumii.”

L-am privit cum mergea tot mai departe, iar după o vreme s-a mai văzut doar un punct mic şi negru, departe în aer. M-am gândit: „Aceasta este, Doamne! Nu, alătură-te aici sau acolo, dă din aripi aici sau acolo, dintr-un loc într-altul! Nu, nu! Ceea ce contează este să-ţi aşezi aripile pe puterea credinţei şi să zbori în sus!” Lasă veveriţa legată de pământ să stea şi să tot pălăvrăgească: „Zilele minunilor au trecut! Nu există Duhul Sfânt! Sunt numai aiureli, ceva inventat; este doar un exces de zel, entuziasm! Nu mai există aşa ceva!” Deschide-ţi aripile, îndepărtează-te de calea lor, ridică-te sus, sus, până când nu-i mai poţi auzi! Aceasta este calea. Ridică-te atât de sus în prezenţa harului lui Dumnezeu, până nu mai poţi auzi pălăvrăgeala de aici, până când este moartă pentru tine, fiindcă eşti sus în locurile cereşti.

Vulturul a fost creat să fie o pasăre cerească şi este. Cu siguranţă. Nu există nici o altă pasăre care să-l poată ajunge. Nu, domnilor. El este regele familiei păsărilor. Voi spuneţi: „Şoimul are ochi de şoim!” Aţi auzit aceasta. Cine spune aşa ceva nu ştie despre ce vorbeşte. Dacă un şoim ar încerca să zboare alături de un vultur, s-ar dezintegra în aer. Vulturul a fost creat să fie o pasăre deosebită. Trebuie să fie deosebit, pentru că zboară mai sus decât orice altă pasăre. Dacă n-ar avea corpul construit deosebit, s-ar dezintegra atunci când s-ar ridica acolo sus.

Aceasta încearcă să imite oamenii, să pară că sunt ceva ce nu sunt de fapt. Dar acest lucru le cauzează toate alunecările pe cale, pe calea vieţii. De ce? Pentru că încearcă să se dea drept altcineva, deşi nu sunt făcuţi aşa. Nu ştiu dacă acest lucru a pătruns în inimile voastre, dar nădăjduiesc că da. O, da! Amin. Noi am aflat că egiptenii netăiaţi împrejur au încercat să-i urmeze pe evreii tăiaţi împrejur, dar s-au dezintegrat pe fundul Mării Roşii. Ei n-au putut trece dincolo pentru că li s-au împotmolit roţile.

Motivul pentru care i-a asemănat Dumnezeu pe profeţii Săi cu vulturii, este că ei puteau zbura foarte sus. Vulturul este o pasăre făcută special. Penele lui sunt atât de bine legate încât abia le poţi smulge afară cu un cleşte. Dacă n-ar fi atât de bine sudate împreună, atunci când s-ar ridica la înălţimile acelea mari, ar veni jos fără ele, s-ar dezintegra. Astfel, dacă un şoim sau un corb ar încerca să urmeze un vultur acolo sus, aceasta l-ar face praf. El ştie unde să se oprească, ştie că nu poate merge mai sus pentru că este un şoim sau un corb, dar vulturul va continua să se înalţe. Dar la ce i-ar folosi să ajungă acolo sus, dacă n-ar fi echipat cu nişte ochi cu care să vadă până departe? Aşa este.

La ce ne-ar folosi să urcăm sus, dacă nu am trăi acolo? Să trăiţi cât de sus urcaţi sau săriţi. Voi ştiţi ce vreau să spun. Aceasta este ceea ce aduce atât de multă batjocură asupra bisericii: faptul că sunt oameni care sar acolo sus, dar trăiesc jos. Înţelegeţi? De aceea ar trebui să sărim cât de mult putem trăi. Înţelegeţi? Aşa este.

Vulturul nu s-ar înălţa atât de sus dacă nu ar avea un motiv. De aceea, Domnul i-a numit pe profeţii Săi vulturi: pentru că ei se ridică sus, sus. Aşa au făcut Isaia, Ieremia şi ceilalţi: au mers sus, sus, şi cu cât au urcat mai sus, au văzut mai departe. Unii oameni stau tot timpul pe pământ, iar vederea lor rămâne doar la nivelul pământului, dar pe măsură ce te ridici, cu cât te ridici mai sus, vezi mai departe.

O, vai! Nu-i de mirare că unii oameni sunt atât de miopi! Ei nu şi-au ridicat încă picioarele de pe pământ. Dar cu cât te ridici mai sus… iar vulturul se poate înălţa mai sus decât orice altă pasăre. Niciuna nu-l poate urma. Când ajunge acolo sus, vulturul poate vedea foarte bine. Vederea lui este mult mai bună decât a şoimului, aşa că poate vedea toate lucrurile. Dacă s-ar apropia o furtună, iar tu ai fi destul de sus în aer, ai putea s-o vezi de la sute de mile depărtare. Dacă ai fi destul de sus, ai putea s-o vezi. Aşa a făcut Dumnezeu: i-a luat pe profeţii Săi, pe Ieremia, pe Isaia, pe Ioan şi pe alţii, şi i-a ridicat atât de sus încât au putut privi până în Mileniu. Amin.

Cu puţin timp în urmă, am fost să-l vizitez pe un frate din Phoenix, pe fratele Outlaw. (Numele lui se traduce: „În afara legii”). Este un nume oribil pentru un frate creştin, dar el este un om bun. Eu şi fratele Kidson am fost la biserica lui, iar el avea un cor acolo. Avea femei care păreau duhovniceşti, fără vopsele pe faţă şi cu părul şi rochii lungi. Cum numiţi voi aceasta? Uit întotdeauna. Machiaj. Nu sună bine. Oricum, este ceva care se aplică pe buze şi pe toată faţa. Înţelegeţi? Dar femeile acelea nu aveau aşa ceva şi erau îmbrăcate decent. Micuţele lor feţe erau atât de luminoase încât arătau ca o ceapă fără coajă. Noi stăteam acolo, iar un băieţel cânta: „Noi mergem sus, sus, sus…” Cântecul acela mai spunea:

„Prima treaptă a fost neprihănirea,

A doua a fost sfinţirea…

… proslăvirea.”

„…Apoi a venit Duhul Sfânt şi m-am ridicat sus, sus, până când am ajuns la Calea Lactee.” Credeam că am plecat atunci pentru că mă simţeam… Acesta este vulturul care se ridică şi merge atât de sus încât poate vedea venirea Domnului.

Nu-i de mirare că atunci când femeia aceea micuţă l-a văzut pe Grant venind în Richmond, a spus: „Ochii mei au văzut gloria venirii Domnului… zdrobind strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.” Cu siguranţă, a avut o vedenie cu privire la venirea Domnului şi plecarea sus.

Vulturul este o pasăre creată deosebit. El poate zbura foarte sus, iar când ajunge acolo poate vedea până departe.

IaHVeH, Vulturul Tată, stă sus în ceruri.  Oh, când a fost aici jos, I s-a dat numele cel mai josnic: Beelzebul. A fost în cel mai josnic oraş din lume: Ierihon, şi S-a făcut atât de mic încât a trebuit să privească în sus, ca să-l vadă pe cel mai mic om din oraş care se urcase într-un pom. Aşa este. Aici jos I s-au dat toate aceste nume de ocară, dar când a fost înălţat, I S-a dat Numele care este mai presus de orice nume din ceruri sau de pe pământ, pentru ca toată familia din cer şi de pe pământ să fie numită după El. A fost înălţat atât de sus, încât trebuia să privească în jos ca să vadă cerul. Aceasta I-a făcut Dumnezeu când a ajuns acolo sus. Aceasta este diferenţa.

Voi trebuie să începeţi să urcaţi! Când suntem păcătoşi, noi suntem cât se poate de jos, dar trebuie să începem să urcăm, să ajungem la Calea Lactee şi să mergem mai departe de ea; să mergem sus, sus, sus, în Împărăţia lui Dumnezeu.

Când vulturii, profeţii, au ajuns acolo sus, au văzut atât de departe, încât păsările inteligente nu vedeau şi nu înţelegeau nimic… Ele nu aveau cum să ajungă acolo, dar Dumnezeu a spus că profeţii Săi  erau vulturi.

Voi ştiţi că Dumnezeu ne-a spus în Biblie că El a scos Israelul din Egipt pe aripile unui vultur. Acelea erau aripile Lui. Stâlpul de Foc mergea înaintea lor şi îi conducea, iar El îi purta pe aripile Lui.

Cu puţin timp în urmă, Lewi Pethrus a trimis un milion de Biblii care cuprindeau Noul Testament, pentru evreii care au ieşit din Iran şi din alte ţări şi s-au întors în Ierusalim. Ei le-au citit, dar nu auziseră niciodată până atunci că Domnul Isus venise pe pământ. Ei erau plecaţi de când fuseseră risipiţi de Imperiul Roman. După ce au citit despre El, ei au zis: „Dacă Acesta este Mesia, am vrea să ne arate semnele unui profet şi atunci Îl vom crede.” Oh, ce pregătire pentru slujbă! Am plecat imediat, dar când am ajuns în Cairo, Egipt… Ceva m-a atins, aşa că m-am retras deoparte, iar El mi-a spus: „Încă nu a sosit ceasul!” Atunci m-am întors şi am plecat în Grecia, iar de acolo în India. Încă nu sosise ceasul ca evreii să fie chemaţi afară. Ei cred, fraţilor. Da, domnilor.

Gândindu-mă la aceasta, mi-am zis: „Ce timp va fi acela când îi vom aduce pe acei fraţi acolo şi vom spune: „Aţi spus că dacă acest Mesia este Fiul lui Dumnezeu, vreţi să-L vedeţi făcând semnul profetic. Dacă va face aceasta, Îl veţi crede?”

Şi aş continua: „Alegeţi-vă câţiva oameni şi haideţi aici ca să vedem dacă El mai este acelaşi Mesia sau nu. Primiţi-L chiar aici, pe acelaşi pământ pe care părinţii voştri din vechime au negat botezul Duhului Sfânt!”

Oh, atunci Evanghelia va merge la evrei, iar zilele neamurilor vor fi terminate. Voi, vulturaşilor, aţi face bine să daţi din aripi şi să vă pregătiţi să plecaţi de aici pentru că uşa harului se va închide într-una din aceste zile. Acesta este adevărul. Oh, ce lucru măreţ! Când avioanele cu evreii care se întorceau, au ajuns acolo… Cred că aţi citit articolele din revista Reader’s Digest… Nu, cred că este vorba de revista „Look”. Eu am un film intitulat: „Trei minute până la miezul nopţii.” Întoarcerea lor în Palestina este o problemă de viaţă, frate Arganbright. Mulţi dintre prietenii mei sunt acolo.

Când au aterizat, reporterii s-au grăbit să le ia interviuri şi i-au întrebat:

„Vă întoarceţi ca să muriţi în ţara voastră?” Dar ei au răspuns:

„Nu, ne întoarcem ca să-L vedem pe Mesia.”

„Când veţi vedea smochinul înfrunzind…”

Oh, fraţilor, Israelul devine din nou o naţiune, iar steaua cu şase colţuri a lui David, cel mai vechi steag din lume, flutură din nou în vânt. Este pentru prima dată când flutură din nou după două mii cinci sute de ani, pentru că evreii sunt din nou în patria lor. Acesta este calendarul lui Dumnezeu. Mesia va veni din nou, iar lucrul acesta este atât de sigur, pe cât este de sigur că ei stau acolo şi Îl aşteaptă. Suntem în timpul sfârşitului! Oh, vulturaşilor, grăbiţi-vă şi intraţi pe uşa harului! Zburaţi cât puteţi de repede!

Când avioanele s-au dus să-i ia pe acei evrei şi să-i aducă acasă, ei cântau încă cu instrumentele acelea vechi, făcute din lemn, aşa cum au făcut-o cu mii de ani în urmă. Dar când au văzut avioanele, s-au temut de ele. Le-a fost frică să urce în ele, dar atunci a păşit în faţă un rabin bătrân şi le-a zis: „Nu vă temeţi! Nu ne-a făgăduit profetul că într-o zi vom merge în ţara noastră natală pe aripile unui vultur?” Aceasta a văzut profetul: avionul acela mare care se ridica spre cer cu evreii la bord. El n-a ştiut ce era acela; ar fi trebuit să-l numească avion, dar când a văzut acel avion ridicându-se în sus, a spus: „Ei se vor întoarce pe aripile unui vultur.” Acea prorocie se împlineşte acum, când ei sunt duşi înapoi pe „aripi de vultur”.

Vulturul este o pasăre a cerului. Aş vrea să-i duc pe copiii mei la grădina zoologică din Cincinnati, deşi nu-mi place să văd acele păsări în cuşcă. Îmi pare rău de ele pentru că îmi place viaţa în sălbăticie. Eu nu am acasă nici un fel de animale, nici măcar un câine, pentru că aş fi nevoit să-l ţin legat. Nu-mi place să văd nimic în închisoare; să punem acele animale acolo, ca să vină cineva să se uite la ele. Pe mine mă mişcă acest lucru. Cred că dacă aş avea bani, le-aş cumpăra pe toate, le-aş duce în ţara lor de baştină, le-aş da drumul şi le-aş spune: „Plecaţi! Fugiţi cât puteţi de repede!”

Să vezi acei oameni care stau în faţa cuştilor cu animale şi le privesc pufăind din ţigară şi amuzându-se. Oh, vai, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu în postura acelor animale! Ar trebui să fie invers! Cei care stau acolo, se amuză şi pufăie din ţigară ar trebui să fie închişi după acele gratii! Cum s-ar simţi dacă s-ar inversa locurile? Ei nu ştiu decât să aibă grijă de ei înşişi.

Eu am fost la grădina zoologică şi am luat-o şi pe micuţa Sara cu mine. Ne-am plimbat peste tot, iar când am mers la păsări, am văzut o cuşcă mare. Ei prinseseră un vultur mare şi îl băgaseră în cuşca aceea. Arăta ca un uriaş: avea picioare mari şi puternice, iar când îl priveai te gândeai că putea ridica un viţel şi să zboare cu el. L-am privit cum dădea din aripi şi i-am văzut penele în aer. „Oare ce este cu el?”, m-am întrebat privindu-l.

Aşadar, eram cu Sara care este doar un copilaş. Mie îmi place mult să ies cu copiii mei. Iubiţi copiii? Cu câţiva ani în urmă am fost la o întâlnire, iar într-o seară când au aflat că mă întorc acasă, m-au aşteptat până târziu. Ele îşi aşteptau tăticul să ajungă acasă, pentru că amândouă sunt fetele lui tata. M-au aşteptat, dar pentru că am ajuns foarte târziu, mama lor le-a trimis la culcare. Eu mă întorceam acasă atât de epuizat din pricina vedeniilor şi a celorlalte lucruri care se petreceau în adunări, încât nici nu mai puteam să dorm. Aşa se face că pe la şase dimineaţa m-am trezit, m-am dus în sufragerie şi m-am aşezat pe un scaun. Stăteam acolo şi mă gândeam la adunări, când am auzit gălăgie în camera fetelor. M-am uitat şi iată că venea Becky, fetiţa mai mare. Ea este înăltuţă şi are picioarele lungi, în timp ce Sara este o micuţă drăguţă. Becky a alergat cât a putut de repede la mine, a sărit în poala mea, m-a cuprins cu braţele şi a început să strige: „Tati, tati, tati!” Am privit în spatele ei. Voi ştiţi că aşa ceva înmoaie inima unui părinte. Am privit şi am văzut-o şi pe sora ei mai mică, pe Sara, care se apropia încet, îmbrăcată cu nişte haine mai mari. Voi ştiţi că întotdeauna al doilea copil poartă pijamaua care rămâne de la cel din faţă şi îi este mare.

Aceasta îmi aduce aminte de micuţa biserică inter-denominaţională şi pe cea cu picioare lungi, pe care o avem aici de multă vreme şi ştie multe lucruri.

Aşadar, Becky şi-a pus braţele în jurul meu, bucuroasă că o biruise pe Sara, şi i-a zis: „Sara, vreau să înţelegi, sora mea, că am ajuns aici prima şi l-am luat pe tati. El este numai al meu şi nu mai există nimic pentru tine!” Când a auzit aceasta, Sara s-a oprit. Sărmana!

Aşa încearcă să ne prezinte lucrurile cei cu picioarele lungi, care sunt aici de multă vreme. Ei ne spun: „L-am luat în întregime!”

Deci, Becky a zis: „L-am luat pe tati în întregime şi nu mai este nimic pentru tine!” (Ar putea chiar să închidă uşile. Înţelegeţi?). Micuţa Sara s-a oprit, şi-a lăsat buza în jos, iar din ochişorii ei negri au început să curgă lacrimi mari. Atunci, m-am uitat la ea şi i-am tras cu ochiul, după care i-am făcut semn cu degetul şi mi-am scos celălalt picior puţin mai în afară. Şi iat-o că venea dând din picioruşe şi s-a urcat pe piciorul meu. Fiind micuţă, ea este puţin stângace, aşa că a trebuit să mă întind şi s-o cuprind cu ambele braţe, ca să nu cadă. Am săltat-o pe genunchiul meu şi am îmbrăţişat-o. M-a îmbrăţişat şi ea şi m-a strâns tare timp de un minut, după care s-a întors, aşa că i-am văzut ochişorii mari şi zâmbetul de pe faţă. A privit spre sora ei, şi a zis: „Rebeca, sora mea, vreau să-ţi spun că este adevărat că ai ajuns prima aici şi l-ai luat pe tati în întregime, dar vreau să ştii că tati m-a luat pe mine în întregime.”

Eu nu ştiu toate teologiile şi lucrurile înalte, ci ştiu un singur lucru: că El m-a luat în totalitate şi este înăuntrul inimii mele. Acesta este singurul lucru care mă interesează cât timp ştiu că Duhul Lui m-a învăluit în harul şi bunătatea Sa.

„Nu merit nimic

Nu pot face nimic să merit ceva;

Nu pot face nimic,

Nu aduc nimic în braţele mele,

Însă de crucea Ta mă alipesc:

„Doamne, ia-mă în întregime!”

Aceasta este calea. Câteva zile mai târziu, eu şi Sara am mers la grădina zoologică şi am văzut cuşca în care se afla vulturul. Am văzut una din cele mai mişcătoare scene pe care le-am văzut în viaţa mea. În cuşcă era un vultur mare care tocmai fusese prins. Când am ajuns acolo, stătea pe spate cu picioarele întinse, şi am observat că sângera pe partea din faţă a aripilor, dar şi la cap. Privindu-l, m-am gândit: „Oare ce este cu sărmana pasăre?” Am ridicat-o pe Sara pe umeri ca să poată vedea şi ea în cuşcă, iar când a privit, mi-a zis: „Tati, sângerează!”

„Poate,” am răspuns eu. „Nu ştiu de ce sângerează, pentru că nu se luptă cu nimeni.”

După o vreme, s-a ridicat, şi-a scuturat capul epuizat, s-a întors şi a privit într-o parte. Vulturul este o pasăre a înălţimilor. S-a retras în spatele cuştii, apoi s-a repezit cât a putut de tare în ea, a bătut din aripile mari şi s-a lovit cu capul de cuşcă, ceea ce l-a trântit din nou pe spate, în timp ce sângele ţâşnea din aripile rănite cum lovise cuşca în încercarea de a ieşi afară. S-a izbit atât de tare încât a rămas câteva clipe nemişcat, dar ochii lui priveau în sus, spre cer.

Privindu-l, m-am gândit: „O, Doamne, nu este demn de milă aşa ceva?” Dar atunci mi-au venit în minte cuvintele: „Nu, nu această pasăre este cel mai jalnic lucru pe care l-am văzut vreodată! Cel mai deplorabil lucru pe care l-am văzut vreodată este un om care s-a născut să fie un fiu al lui Dumnezeu, prins de o organizaţie oarecare sau de un crez care-i spune: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există botez cu Duhul Sfânt!” Un astfel de om stă prins în acele crezuri denominaţionale şi priveşte în jur…

El s-a născut să fie un fiu al lui Dumnezeu, dar crezurile l-au pus într-o cuşcă. Dumnezeu îl vrea afară, liber. Amin. Lucrarea unui om l-a pus pe acel vultur în cuşcă, şi tot lucrarea unui om vă pune şi pe voi în aceste crezuri şi denominaţiuni, dar toate acestea vin de la diavolul. Da, domnilor. Voi îl puneţi jos pe om cu crezurile: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există botez cu Duhul Sfânt! Nu mai există strigare în Duhul, nici vorbire în limbi! Nu mai există vindecare divină!” Este cu adevărat demn de milă să vezi aceşti fii ai lui Dumnezeu, născuţi să fie liberi, prinşi şi închişi într-o cuşcă.

Fraţilor, să nu-i dispreţuiţi pe aceşti sărmani! Să nu-i dispreţuiţi! Ei s-au născut să fie fiii lui Dumnezeu, s-au născut să fie liberi, dar au fost prinşi şi închişi acolo. Să nu lăsaţi pe nimeni să vă închidă într-o cuşcă” Ţineţi-vă departe de acele cuşti vechi! Aşa este.

Vulturul este o pasăre minunată. Mie îmi place să-i urmăresc obiceiurile, să văd ce face. Astfel, am luat binoclul şi i-am urmărit cum îşi construiau cuiburile pe stânci. Dimineaţa devreme, înainte să ne începem activitatea, îmi luam binoclul şi mergeam sus pe munte, ca să văd ce a mai făcut vulturul cu cuibul său. Vulturul nu-şi face niciodată cuibul pe pământ, ci îl construieşte pe cel mai înalt pisc la care ajunge.

De aceea, a fost asemănat de Dumnezeu cu Biserica Sa. Voi sunteţi o lumină aprinsă pe un deal. Aşa este. O râvnă mare şi aşteptări mari, fiindcă aşteptăm lucruri mari. Voi ziceţi: „Sunt penticostal şi aceasta este tot!” Nu este adevărat! Eu aştept lucruri mari. „Sunt baptist, sunt metodist, sunt unitarian, sunt trinitarian”, sau altceva. Aceasta nu mă mulţumeşte. Eu am râvna să merg mai departe până când Îl voi întâlni sus, sus, sus, sus.

„Am primit Duhul Sfânt. Aceasta aşează totul!” Pentru mine nu a făcut-o. Eu vorbesc încă despre aceasta şi merg mai sus şi mai sus, mă mişc tot mai sus; am o râvnă mare şi o nădejde mare. Nu spun: „Avem o biserică drăguţă şi ne vom aşeza undeva. Eu şi această mulţime micuţă nu-l vrem pe niciunul dintre voi în grupul nostru!” Eu nu gândesc aşa. Eu vreau să dau o mână de ajutor, frate, şi oricine ar fi cel căzut, vreau să-l aduc înăuntru. Este o râvnă care ne împinge să facem ceva, dar nu putem avea aşteptări de la un om, ca să păşească imediat în Adevăr. Nu-l veţi aduce niciodată acolo dacă îl apăsaţi. Trebuie să-l cuprindeţi cu braţele, să-l iubiţi şi să-l faceţi să înţeleagă că sunteţi un frate. Atunci se va întâmpla ceva. Dacă sunteţi înrudiţi cu IaHVeH veţi face aceasta. Voi aveţi Duhul Lui, iar El a venit şi la cei care L-au urât, L-au dispreţuit şi L-au scuipat în faţă. Deşi au făcut aceasta, El s-a rugat pentru ei să fie salvaţi. Cu siguranţă. Acesta este Duhul lui Dumnezeu într-un om.

Cât de diferit este vulturul de găină! Găina este o pasăre, la fel ca vulturul. Ştiaţi aceasta? Găina este pasăre la fel ca vulturul, dar este sora lui denominaţională. Găinile sunt gata să se aşeze undeva într-un crez, şi îşi construiesc cuiburile undeva într-o curte, unde poate intra orice şobolan să-l distrugă şi să-i tulbure pe cei micuţi: whisky, ţigări, femei îmbrăcate cu fuste scurte, păr tăiat, totul îi sfâşie.

Dar un vultur adevărat îşi face cuibul sus. În curtea găinilor poate aluneca orice lucru murdar al lumii, dar vulturul îşi face cuibul sus şi îşi pune puii acolo; este atât de sus încât nici măcar un iz de la murdăria lumii nu ajunge până la ei. Acum mă simt cu adevărat religios, mă simt bine. Da, îşi face cuibul sus de tot… Eu l-am privit cum îşi face cuibul. În primul rând, ia nişte ramuri mari pe care le pune în crăpături, apoi construieşte cuibul în jurul lor, ca să nu fie deranjat de vânt. După aceea, merge şi ia nişte mărăcini cu care îl căptuşeşte. Îi pune de jur împrejur, pentru că aceştia leagă cuibul. În ţară nu există nici un arhitect care ar putea construi unul mai bun. Aşa este. Vulturul ştie cum să-l facă, sus de tot, pe un pisc. Nici un animal sau şobolan nu poate ajunge până acolo, aşa că micuţii sunt în siguranţă.

Cu câtva timp în urmă, fratele nostru Billy Graham, care este un evanghelist puternic, a spus: „Merg într-un oraş…” A spus aceasta în Louisville, în timp ce vorbea la un dejun al oamenilor de afaceri creştini. Am fost acolo cu Mordecai Hamm, un frate bun, cel care l-a condus pe Billy Graham la Domnul. Mordecai şi cu mine suntem vecini şi prieteni buni. Stăteam la masă împreună, iar Billy s-a ridicat şi a spus: „Biblia este Îndreptarul. Când Pavel s-a dus într-un oraş, a avut un convertit, iar când se întorcea acolo după un an, lângă acel convertit mai găsea încă treizeci de convertiţi. Eu merg într-un oraş şi am treizeci de mii de convertiţi, dar dacă mă întorc anul viitor sau după două săptămâni sau o lună, nu mai pot găsi nici măcar treizeci. Care este problema?” Şi a continuat: „Voi sunteţi de vină, predicatorilor leneşi! Staţi cu picioarele pe birou şi le trimiteţi o carte poştală, în loc să-i căutaţi personal.”

Eu admir curajul lui, dar nu aceasta este problema. Pavel nu s-a întors  înapoi, ci l-a lăsat acolo pe acel convertit. Aceasta este tot. „Billy, problema este că nu-i duci destul de departe încât să nu-i mai intereseze lucrurile de aici! Tu îi aduci pe cei treizeci de mii până aproape de botezul Duhului Sfânt, apoi când te întorci înapoi mai găseşti doar unul.” Da, domnilor. Peste ei a fost suflat doar un mic crez, apoi sunt luaţi şi li se arată un nume: „Retrage-ţi apartenenţa de acolo şi vino aici!” Dar nu aceasta este calea. Îndepărtează păcatul din viaţa ta şi lasă să se vadă că numele tău este scris în Cartea Vieţii Mielului, în slavă, acolo sus; atunci botezul Duhului Sfânt va veni negreşit, iar tu vei zbura ca un vultur. Aşa este. Te vei ridica deasupra duhorii pe care o avem aici pe pământ. Acesta este adevărul.

Cu câtva timp în urmă, am fost asociat cu un fermier. Am fost parteneri mult timp, dar nu l-am putut conduce la Hristos. Odată, am fost sus în munţi, iar el căra în spate o armă mare. Lumina pătrundea printre copacii aceia unde nu pusese nici un om piciorul vreodată, iar el s-a oprit dintr-o dată şi a spus: „Locul acesta arată ca o catedrală!”

„Jeff, I-am simţit prezenţa de când am trecut dealul.” Atunci el m-a îmbrăţişat şi mi-a zis: „Billy, vreau să-L găsesc şi eu, chiar aici unde este catedrala Lui.” Lui Jeff nu-i plăceau automobilele pentru că era fermier, aşa că a zis: „Aici nu avem miros de benzină sau de ţigări, nu-i aşa, Billy?”

„Aşa este, pentru că aici locuieşte El. De aceea îmi place să vin aici, Jeff.”

Să ne ridicăm sus! Aceasta trebuie să faceţi voi: o atmosferă duhovnicească. Nu staţi jos ca o găină! Îndepărtaţi-vă de ele! Fugiţi de ele! Orice şobolan bătrân care se apropie de hambar poate prinde o găină. Da, domnilor. Nu staţi pe loc şi nu ziceţi: „Alătură-te bisericii şi vino în fiecare duminică la noi, fiindcă  vom avea un mic joc de banco sau vom juca crochet în curtea din spate.” Nu aceasta trebuie să faceţi, frate!

„Vom organiza o cină, fiindcă îi place şi păstorului nostru.” Sau: „Să ne luăm costumele de baie şi să mergem să înotăm puţin. Ne vom lua şi crema de bronzat.” Da, aveţi nevoie de un bronz, dar nu al soarelui, ci al Fiului. Eu am două fete şi s-ar putea ca într-o zi să încerce să ia şi ele un bronz de la soare şi nu de la Fiul. Dar atunci, domnul Branham va sta cu o nuia pregătită pentru spatele lor. Da, domnilor.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o trezire de modă veche ca cea a lui Pavel şi Duhul Sfânt al Bibliei înapoi în biserică. Aşa este. Râvna Lui este mare. Găinile stau jos pe pământ şi îşi construiesc cuiburile jos, de aceea orice şobolan, şarpe sau orice saprofag poate să le mănânce ouăle înainte să iasă puii sau chiar înainte de a fi clocite. Aşa este.

Acesta este motivul pentru care îşi pierde Billy toţi convertiţii. Aşa este. Orice şobolan din ţară, orice fumător, dansator sau oricine altcineva, poate să-i ia şi să-i ducă afară. Lăsaţi-i să-şi construiască cuibul puţin mai sus! Ridicaţi-i mai sus! Depărtaţi-vă de ceilalţi şi nu staţi în vizorul lor! Nu uitaţi că Isus a spus: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1Ioan 2.15). Ioan a spus aceasta. Scoateţi-i afară din lucrurile lumii! Nu-i mai lăsaţi în vizorul ei! Pentru un om care a gustat odată ce bun este Domnul, lumea este moartă.

Eu am acasă o Biblie mică, iar zilele trecute am luat-o şi am răsfoit-o puţin. Îmi amintesc că în vremea când eram în biserica baptistă, oamenii veneau şi mă întrebau: „Este greşit să fumezi? Este greşit să bei?”, iar eu am scris o poezie scurtă pe pagina din spate a acelei Biblii:

„Nu pune întrebări necugetate

Ci ţine minte aceasta:

Dacă Îl iubeşti pe Domnul din toată inima ta,

Vei înceta cu drag să mai bei,

să mai fumezi sau să bârfeşti.”

Eu cred că lucrul acesta este încă valabil. Aşa este. Cum ai putea să mergi să mai mănânci dintr-o cutie de conserve găsită la gunoi, după ce ai mâncat de la masa lui Dumnezeu? Nu se poate aşa ceva. Deci, nu o puteţi face. Cu siguranţă!

Următorul lucru care trebuie văzut la vultur… Am multe lucruri de spus, dar nu avem timp să trecem prin toate. Următorul lucru pe care mi l-am notat este că vulturul întinereşte. Acest lucru este scris în Psalmi: „El… te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.” (Psalmul 103.5). Din când în când, toate penele vulturului cad şi el întinereşte. Aşa se întâmplă şi cu Biserica Sa.

Îmi amintesc timpul când i-am întâlnit prima dată pe penticostali. A fost sus, în Indiana, la tabernacolul fratelui Raugh. Am uitat cum se numea locul acela… Mishawaka, Indiana. Aşa este, Mishawaka. Am mers acolo şi în seara aceea au fost în jur de  şaizeci de predicatori pe platformă. Fratele care conducea adunarea, a spus: „Toţi predicatorii să vină sus.” Am mers şi eu, deşi eram baptist. M-am dus, m-am prezentat şi apoi m-am aşezat. I-am ascultat pe predicatorii care au vorbit în ziua aceea. Toţi erau tineri şi au predicat despre Isus, ce Salvator minunat este El, şi aşa mai departe.

În seara aceea, pentru mesajul principal a fost adus un bătrân de culoare, care a trebuit ajutat să meargă. Avea o haină veche, albastră şi lungă, îndoită la margini, ştiţi voi, hainele pe care le poartă predicatorii. A păşit acolo… Avea doar câteva fire de păr, iar când s-a dus spre amvon, m-am gândit: „De ce nu l-au trimis pe unul din predicatorii tineri să aducă mesajul?”

Bătrânul s-a dus la amvon şi a spus: „În seara aceasta, vreau să aduc un text din Iov.” Cred că este Iov 38:

„Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.

… atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” (v. 4,7). Toţi predicatorii care predicaseră până atunci, au vorbit despre  ceea ce a făcut Isus, dar el a început să vorbească despre lucruri care existau înainte de întemeierea lumii; L-a adus de-a lungul cerurilor şi L-a prezentat venind jos cu un curcubeu deasupra capului la a doua venire a Sa. Când a ajuns acolo, a venit Duhul Sfânt şi l-a atins, iar atunci a strigat: „Iuppiii!”, a sărit în sus şi a început să danseze în jur, după care a coborât de pe platformă spunând: „Nu există destul spaţiu pentru mine, ca să pot predica.” Când am văzut acest lucru, mi-am zis: „Vreau şi eu aceasta! Dacă El a putut face aceasta cu un om bătrân, ce va face cu un tânăr?” Aşa este.

„El… te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.” Da, domnilor. Trezirea scutură afară din tine orice sentiment de neputinţă din cauza bătrâneţii şi te face să zbori în locurile cereşti de dincolo. Domnul şi-a comparat moştenirea cu un vultur pentru că vulturul întinereşte. Astfel, primul lucru pe care îl vedem când Duhul Sfânt îi atinge, este că bătrânii sar în picioare, strigă şi sar în sus lăudându-L pe Dumnezeu pentru că El îi întinereşte. Aşa este. Eu cred aceasta, voi, nu?

Sus în Indiana era un fermier bun. Hambarele lui nu erau prea bune, aveau unele fisuri. Mai jos de ferma lui, era un alt fermier care avea mulţi bani şi a construit cel mai frumos hambar pe care am fi putut să-l vedem vreodată (Aceasta este bună pentru predicatori), avea tractoare şi multe altele. Dar fermierul acela era prea leneş pentru a lucra pământul. În schimb primul, fermierul mai sărac, cel care avea un hambar mai rău (micuţa misiune de undeva), era un fermier adevărat, dedicat muncii sale. El a adunat multă lucernă şi alte lucruri şi le-a depozitat în hambar.

În ambele ferme, în anul acela s-a născut câte un viţel, iar în primăvara următoare, când a început să adie vântul de primăvară, fermierul mai bogat şi-a lăsat viţelul afară, dar sărmanul era atât de slab încât a păşit afară ezitând, fiindcă vântul acela aproape că-l sufla de pe picioare. Sărmanul nu avusese nimic de mâncare, doar nişte buruieni vechi, nişte buruieni denominaţionale vechi.  „Noi suntem cutare şi cutare; noi suntem cei mai importanţi!” Dar aceasta nu a hrănit niciodată un suflet. Nu, nu!

Celălalt viţel, nu a avut un hambar foarte bun în care să stea, dar când a fost lăsat afară, era plin de vitamine şi de grăsime, era robust şi plin de putere. Cum a ieşit afară, şi-a ridicat picioruşele şi a început să zburde contra vântului, care îl lovea în plin. Dar în timp ce vântul acela îl lovea foarte tare, el avea un timp pe cinste, alerga în jur şi bătea din picioruşe. Ştiţi ce a făcut celălalt viţel? Şi-a băgat capul printr-o gaură din gard şi a zis: „Ce fanatism!” Care era problema lui? Era îndopat cu buruieni denominaţionale.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi sunt Vitaminele Duhului Sfânt în biserică, fiindcă acestea o vor întineri. Ele vor întineri biserica şi o vor duce la un nou Rusalii, la o experienţă „de îngrăşare.” Amin.

Aceasta este problema cu voi, penticostalii. Puneţi prea mult preţ pe clădirile voastre, deşi spuneţi că vine Isus. Da, domnilor. Ceea ce ar trebui să facem noi, este să mergem la treabă să mergem afară şi să aducem pe cineva înăuntru, să salvăm suflete, să-i hrănim cu Vitaminele lui Dumnezeu, din puterea lui Dumnezeu. Aşa este.

Aş mai avea multe de spus despre vultur, dar trebuie să le ating doar pe cele mai înalte, pentru că timpul meu se apropie de încheiere.

Haideţi să vedem cum îşi construieşte cuibul care într-o zi va fi plin cu micuţi. El Îşi zideşte Biserica sus pe vârful Muntelui şi o ancorează foarte bine.

Cuibul vostru este plin de adeziv şi nu doriţi ca noii convertiţi să ştie cum a trebuit să luptaţi ca să ajungeţi acolo. Dar ştiţi ce face vulturul? Îşi căptuşeşte cuibul. Ar trebui să-l vedeţi.

Bătrâna mamă vultur merge afară şi prinde un iepure,  îl mănâncă, iar blana o introduce în fiecare fisură, pentru a face cuibul un loc pufos, cât mai confortabil şi mai plăcut pentru micuţii care se vor naşte acolo.

Acesta este felul în care procedează Dumnezeu. Nu vă simţiţi bine când sunteţi salvaţi şi păşiţi în locul acela micuţ şi pufos? Oh, picioruşele acelea micuţe şi delicate… este cu adevărat bine. Apoi, când se nasc micuţii, tata vultur merge încoace şi încolo prin cuib, o, şi cum îi priveşte! L-aţi văzut vreodată îndreptându-şi umerii în spate, păşind prin cuib, privindu-i pe cei mici şi zicând: „Toţi seamănă cu mine!”? Aşa este.

„Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Puteţi bea paharul prigoanei, al batjocurii şi să fiţi numiţi „Beelzebul” ca şi mine?”

„Da.”

„Puteţi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Priviţi-i pe micuţii Săi! Oh, cum păşesc ca El!”).

Cum ar fi dacă, din întâmplare, unul dintre micuţii aceia ar fi un corb şi ar spune: „Cra, cra, cra!”? Acela ar fi un hibrid.

Aceasta este problema cu biserica de astăzi. Avem în cuib prea multe ciori şi corbi hibrizi, şi nu vulturaşi adevăraţi care cred; avem prea multă religie hibridă, care încearcă să amestece apa cu uleiul. Dar nu se vor amesteca! Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă acea cioară mică s-ar opri în cuib şi ar zice: „Cra, cra, cra, zilele minunilor au trecut; nu mai există botez cu Duhul Sfânt! Totul este fanatism!”? Ar fi dată afară imediat. Şi ce s-ar întâmpla cu ea? S-ar dezintegra înainte să ajungă printre găini. Cu siguranţă că aşa s-ar întâmpla. Da, domnilor.

Ceilalţi pui seamănă cu Vulturul Tată şi cred acelaşi lucru pe care-L crede şi El. Ei arată ca El. Da, domnilor, sunt făcuţi ca El; sunt construiţi ca El, iar El ştie că ei sunt vulturaşi originali. Oh, aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu: nişte Mesia mici originali! El este Mesia, Unsul, iar noi suntem copiii Lui, care au o ungere mai mică. Aşa cum IaHVeH este Marele Vultur, noi suntem vulturaşii Lui. El este Mesia, iar noi, care avem aceeaşi ungere suntem micuţii Lui Mesia. Amin. Unşii Lui, pentru că „Mesia” înseamnă „Cel uns”. Sunteţi unşi? Amin. Cu ce? Cu acelaşi Duh cu care a fost uns şi El. Noi Îl avem într-o oarecare măsură, dar El L-a avut fără măsură. El a fost Dumnezeu arătat în trup de carne, iar noi suntem copiii lui Dumnezeu, parte din El, şi am ieşit la suprafaţă. Da, domnilor. De aceea a spus că: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

Eu aş putea lua o lingură de apă din ocean, dar nu o voi scăpa niciodată în ocean. Acesta este felul în care am fi scăpaţi noi, dacă s-ar întâmpla să cădem. Ţineţi însă minte că aceeaşi apă care se află în lingură, se află şi în ocean, doar că acolo este mai multă.

Voi ziceţi: „Ce este aceea?”

„Apă din ocean.”

„Dar aici ce ai?”

 „Tot apă din ocean.” Este desăvârşit.

Acesta este felul în care gândeşte Vulturul Tată cu privire la micuţii Săi, când îi strigă. El îi strigă, iar ei Îi răspund. El a spus:

„Aceasta este! Eu sunt Cel ce era.”

„Amin, Tată!”, răspund micuţii vulturaşi.

„Eu sunt Cel ce este.”

„Amin, Tată.”

„Eu sunt Cel ce vine.”

„Amin, Tată.”

„Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

„Amin, Tată.”

„Eu sunt Acelaşi Vindecător.”

„Amin, Tată.”

„Eu mai dau şi astăzi Duhul Sfânt.”

„Amin, Tată.”

„Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

„Amin, Tată, amin.”

Dar micul corb spune: „Cra, cra, cra!”

„Despre ce vorbeşti, micule corb? Ieşi afară din cuib, pentru că oricum nu poţi mânca hrana vulturului!” Aşa este.

Următorul lucru este că în timp ce priveşte în jos, vulturul  vede că puii lui sunt nişte vulturaşi buni. Dar mama vultur vrea să se asigure că puii ei nu vor fi ca nişte găini legate de pământ, aşa că îi va pune de câteva ori la încercare ca să vadă cum vor acţiona.

Fiecare fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat, iar dacă vreunul dă înapoi zicând: „Nu, eu nu trebuie…”, dovedeşte că nu a fost fiu de la început. Biblia spune că dacă nu poţi suporta pedeapsa, dovedeşti că eşti un bastard şi nu un fiu al lui Dumnezeu. Acesta este felul în care sunt scoşi afară intruşii.

Este ca în pilda care spune că „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.” (Matei 13.47). Când pescarul a scos năvodul din apă, în el erau peşti, broaşte ţestoase, languste, şopârle şi altele. El le aduce la mal. Aceasta este treaba predicatorului. Noi nu ştim care ce este: unii sunt peşti, alţii sunt şopârle, alţii sunt şerpi, alţii sunt broaşte ţestoase.

Priviţi broasca ţestoasă. Cineva spune: „Glorie! Aleluia! Lăudat să fie Domnul!”, dar broasca spune: „Eu nu pot crede aşa ceva!”, şi se retrage înapoi în apă.

Şarpele îşi ridică puţin capul şi spune: „Credeam că este o biserică, dar sunt holly-rollers.” Şi iată-l că pleacă. De ce au plecat? Pentru că el era şarpe de la început, iar ea era de la început o broască ţestoasă. Doamna păianjen se va târî înapoi în groapa cu nămol, purtând pantaloni scurţi şi tăindu-şi părul. Da: „Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele* s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă”.  (2Petru 2.22).

Iată! Nu vă supăraţi, staţi liniştiţi!

Când eram copil, am trăit în Kentucky şi am avut o viaţă foarte grea. Mama obişnuia să ne facă nişte plăcintuţe din mazăre, boabe şi frunze de ridichi, şi pentru că nu avea nici un fel de grăsime, lua unsoare de pe carnea pe care o aveam şi o folosea să le prăjească. Era un trai foarte greu.

În fiecare sâmbătă seara obişnuiam să facem baie, iar pentru aceasta aveam o cădiţă din lemn de cedru. Ei turnau apă acolo şi ea se încălzea peste zi. Noi eram nouă copii şi trebuia să facă baie fiecare dintre noi. Ei nu schimbau niciodată apa, ci doar mai adăugau apă caldă, iar eu eram ultimul care făceam baie. Fraţilor, făceam o baie pe cinste! Apoi, urma duminica şi trebuia să ne pregătim pentru şcoală. Sâmbătă seara făceam baie, iar duminica trebuia să luăm o porţie de ulei de castor. Mă săturasem atât de tare de el, că nu-l mai suportam. Mă ţineam de nas şi-l dădeam pe gât în timp ce comentam: „Mamă, nu-l mai suport!” Nici acum nu pot să-l suport. Dar mama spunea: „Scumpule, dacă nu-ţi face rău, nu-ţi face nici bine.”

Aşa este şi Evanghelia. Dacă nu vă provoacă puţină agitaţie în cadrul gastronomiei voastre duhovniceşti şi nu vă îmbolnăveşte cu adevărat, nu veţi putea pătrunde înăuntru ca să vedeţi dacă este Adevărată sau nu. Aşa este. O, da! Este numai bună pentru voi. Vă va nelinişti, vă va îndrepta şi vă va pregăti pentru Răpire ca să fiţi gata pe când va veni. Aşa este.

Aşadar, această mamă vultur a hotărât că nu vrea ca micuţii ei vulturaşi se devină nişte găini denominaţionale, O, Doamne, nu! Iar pentru aceasta a trebuit să-i scoată din cuib, ca să-i pună la încercare. Când totul merge bine, ea trebuie să-i încerce. Şi ştiţi ce va face pentru aceasta? Ea şi tatăl vultur, vor lua cu ciocul fiecare bucată de blană din cuib şi o vor arunca jos. Atunci, totul devine greu, aşa cum s-a întâmplat după Rusalii când a început prigoana şi toate acele lucruri. De fiecare dată, când un vultur va încerca să se aşeze jos, va trebui să sară. El a stat pe o denumire. Aţi avut vreodată o asemenea experienţă? Oriunde aţi merge sunt numai denumiri. Eu nu vreau să fiu alipit de lume, şi cred că nici voi nu vreţi aceasta (nu, nu) şi nici să călcaţi pe lucruri uşoare. Să mergem deci, pe calea celor dispreţuiţi ai Domnului. Aşa este.

Mama vultur a făcut aceasta intenţionat, pentru ca ei să nu se alipească de cuibul acela. Ei sunt vulturi, nu găini, iar ea a vrut să-i scoată de acolo ca să poată avea încredere în ei. După un timp, ei nu se vor mai putea aşeza acolo şi vor avea un timp îngrozitor. Mama lor ştie că ei sunt vulturi, aşa că îi priveşte şi zice: „Da, sunt vulturi.” Aşadar, ei sunt pregătiţi să părăsească cuibul, pentru că nu le plac lucrurile vechi ale lumii.

Deci, primul lucru care s-a întâmplat, a fost că mama vultur a zis: „Ei sunt vulturi, dar dacă vor sta aici tot timpul, vor deveni ca nişte găini. Va trebui să-i scot de aici şi să-i  provoc să aibă o experienţă.” Aşadar, ea se poziţionează deasupra cuibului şi îşi desface aripile mari. Oh, ar trebui să le vedeţi! Unii vulturi întind nişte aripi care măsoară trei metri de la un capăt la celălalt. Ei îşi deschid aripile şi strigă tare: „Hur!” Când ea dă din aripile ei mari, micuţii vulturaşi se retrag în spate, pentru că vântul făcut de aripile ei pătrunde înăuntru. Ea trebuie să scoată toate penele care nu sunt prinse bine pe ei, pentru că dacă nu face aceasta, vor muri când se vor ridica în sus. Dar când se desprind acele pene de pe aripile lor, micuţii sunt într-o stare tare neplăcută.

De aceasta are nevoie şi biserica de astăzi, de o scuturare a cuibului pentru a scoate afară toate penele care nu sunt prinse bine. Dacă vei pune pe umerii tăi o şindrilă, duşmănii sau alte lucruri de felul acesta, vei muri în zbor. Cum poate avea Dumnezeu o biserică cu semne şi minuni când voi vă certaţi unii cu alţii? „Eu sunt aşa, eu sunt aşa,” şi între voi sunt duşmănii şi răutăţi. Duhul Sfânt vine jos ca un vânt care vâjâie şi îndepărtează toate neînţelegerile denominaţionale, toate acele pene vechi şi instabile: „Eu sunt aceasta, iar ei sunt aceea!” Câtă vreme faceţi aceasta, nu sunteţi nimic din ceea ce spune Scriptura că ar trebui să fiţi. Ea va îndepărta toate penele instabile şi va face ca toate penele să fie bine  întărite pentru că în curând îi va duce într-un zbor adevărat, şi atunci vor fi singuri. Va urma primul zbor neînsoţit… Ea îndepărtează toate penele acelea, iar cuibul va fi plin de pene şi fulgi care vor zbura în aer. Ea face ca toate acele pene să zboare înafară, astfel ca ei să obţină nişte pene bune, rezistente, după care îi verifică cu atenţie ca să vadă dacă sunt pregătiţi.

Aceasta face Dumnezeu cu Biserica Sa acum. El nu poate înainta cu ea dacă acele pene continuă să cadă pretutindeni. Aveţi nevoie de mai multe vitamine duhovniceşti care să vă întărească, de nişte vitamine pentru vulturi, iar acestea sunt Cuvântul. Numai El vă poate întări aripile.

Următorul lucru care se întâmplă când le scoate afară toate acele pene nefolositoare, este că trebuie să-i determine să aibă încredere în ea. Astfel, îşi deschide aripile larg, strigă cât poate de tare şi suflă peste ei acel vânt măreţ care vine jos vâjâind. Este atât de puternic încât micuţii cad pe spate. Dar ei nu privesc afară spunând: „Să vedem ce a spus dr. Jones despre aceasta!” Nu, nu! Ei privesc numai în sus şi văd numai acele aripi mari. Vedeţi ce încearcă să facă ea? Ea încearcă să-i determine pe micuţii vulturaşi să vadă cât de mare este puterea ei, deoarece trebuie să aibă încredere în aripile ei mari.

Acesta este felul în care procedează şi Dumnezeu. El îndepărtează toate penele rele de la voi. Apoi, are două aripi pentru că El este IeHoVaH Vulturul: acestea sunt Vechiul şi Noul Testament; şi El bate din ele înaintea voastră. O, vai!

„Eu sunt Dumnezeului lui Moise! Eu sunt Dumnezeul lui Avraam! Eu sunt Dumnezeul care l-a ridicat pe Lazăr din mormânt! Eu sunt Cel care a fost mort, dar acum sunt viu şi voi trăi în vecii vecilor.” În timp ce bate cu putere din aripi, El le arată Vechiul şi Noul Testament, iar vulturaşii Îl privesc şi spun: „Ce mare eşti! Ce mare eşti!”

„Aveţi încredere în Mine!”

Ce bine i-am face unui canar dacă l-am îndopa cu vitamine ca să facă oase şi aripi sănătoase şi puternice, dacă după aceea l-am ţine închis într-o cuşcă? La ce ar folosi să educăm predicatorii în teologie şi istorie, dacă după aceea le spunem că zilele minunilor au trecut şi îi încuiem într-o cuşcă denominaţională? Toate acestea sunt doar prostii! Eliberaţi-i şi lăsaţi-i să zboare! El este un vultur. Amin. Dar dacă îi spuneţi că zilele minunilor au trecut, acela nu este un vultur, ci doar un uliu care mănâncă mortăciuni.

Priviţi ce urmează în continuare. Mama îi vede pe micuţii vulturaşi cum stau acolo şi spun: „Ce mare eşti! Ce mare eşti!”

……………………………………………………………………………………………………

„Ce mare eşti! Ce mare eşti!” Priviţi-L pe Dumnezeul lui Moise, care a despicat Marea Roşie, care a fost cu copiii evrei în cuptorul cu foc, care l-a scos pe Daniel din groapa cu lei şi pe Lazăr din mormânt. „Eu am putere…” Dumnezeu l-a înviat; acesta este adevărul. Ce a spus El: „Am putere să-Mi dau Viaţa şi am putere s-o iau înapoi.” (Ioan 10.18). Amin.

Ce mare eşti! Ce mare eşti!

„Aveţi încredere în Mine, pentru că Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci!”

Acele aripi mari… Am aflat că Isus al Noului Testament este IaHVeH al Vechiului Testament. Acele aripi mari care bat în sus şi-n jos, aducând vâjâitul unui vânt puternic, hrănindu-ne cu aceasta. Oh, cât de mult îmi place să stau în acea adiere! Ce mare eşti! Ce mare eşti! Cum scuturi cuibul şi îi pregăteşti…

Apoi, într-o zi frumoasă, ea se decide să-şi ducă vulturaşii în primul lor zbor. Ei au parcurs toată Biblia şi văd măreţia Ei, fiindcă este la fel ca întotdeauna: are aripile mari şi puternice şi pene mari. Este echipată cu tot ce este nevoie ca să aibă grijă de micuţii săi. Astfel, ea îşi desface aripile, se apleacă puţin în spate şi spune: „Săriţi sus, copilaşilor!”

Oh, sunt atât de bucuros pentru că voi nu trebuie să săriţi pe un crez, ci săriţi pe cruce! Amin. Când Îl văd pe El cum Îşi desface aripile, zic: „Nu aduc nimic în mâinile mele, dar mă încred în Tine, Doamne! Nu ştiu ce voi face când mă vor da afară din biserica baptistă, dar mă voi ţine de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu. Nu ştiu cum o voi face, Doamne, dar Tu m-ai însărcinat, mi-ai spus să mă duc să mă rog pentru bolnavi. Oamenii spun că în câteva săptămâni voi ajunge la spitalul de nebuni dar eu mă încred în Tine! Cât de mare eşti! Cât de mare!”

Ei mă întreabă: „Unde mergi?”

„Nu ştiu. Oriunde mă conduce El.”

Un frate care m-a ordinat în biserică, mi-a zis: „Ştii unde vei ajunge dacă continui aşa?”

„Într-o zi voi ajunge în slavă,” i-am răspuns eu, „pentru că mă ţin de cruce, mă ţin de Dumnezeu.”

Mama vultur spune: „Săriţi acum!” Oh, ar trebui să-i vedeţi pe micuţii aceia cum se agaţă de ea! Cu ghearele de la picioruşe se agaţă de un mănunchi de pene, iar cu ciocul se prind de alte pene, apoi spun: „În ordine, mamă, suntem gata!” Ea părăseşte cuibul şi se înalţă cu ei sus în văzduh. Înţelegeţi? Ei nu sunt ulii, ci sunt vulturi, şi s-au născut acolo sus.

Nici voi nu v-aţi născut aici jos, ci acolo sus. Dacă    v-aţi născut aici jos, sunteţi doar un frate denominaţional. Şi tu eşti o pasăre, dar nu un vultur. Dar dacă eşti născut de sus, frate, eşti născut din Duhul lui Dumnezeu (Aleluia!) şi nu dintr-un crez oarecare. Tu eşti aici sus.

Bătrâna mamă face un salt mic şi îşi desface aripile mari. Când vânturile bat în direcţia potrivită, ea se ridică mai sus şi mai sus. Îl aud pe micuţul vulturaş cum zice: „Ce crezi despre aceasta, frate Jones, nu este minunat?”

„Oh, mi se potriveşte foarte bine, ţie, nu?”

„Ba da, domnule!”

Se ţin strâns şi merg mai departe, şi mai departe, şi mai departe, până când mama şi micuţii ei pui ies din câmpul nostru vizual. Dacă ar fi fost ulii, ar fi căzut de mult de acolo; şi la fel dacă ar fi fost şoimi sau corbi… Ei trebuie să fie vulturi, pentru că altfel nu pot suporta acele înălţimi. Ei sunt testaţi înainte de a fi duşi acolo sus.

Acesta este motivul pentru care noi nu avem parte de atât de multe zboruri. Poate nu ar fi trebuit să spun aceasta, dar am spus-o. 

Ştiţi ce face ea când ajunge acolo sus cu ei? Îi priveşte cumva şi le spune: „Aţi făcut foarte bine, copii! Acum vă voi duce înapoi la cuib!”? Nu, domnilor, ci îi scutură jos pe fiecare dintre ei. Ei sunt vulturi şi pot zbura. Amin. Ea îi dă jos, se îndepărtează puţin de ei şi îi lasă singuri acolo sus. Oh, ei sunt acolo sus în aer, fraţilor, şi bat din aripi sus-jos, sus-jos.

„Zburaţi mai sus, copii! Continuaţi să bateţi din aripi, căci sunteţi vulturi!” Ei au o adunare rusalistică, au un timp minunat acolo sus în aer (Amin), departe de găinile denominaţionale, acolo sus în înaltul cerului (Aleluia!). Bat din aripi şi au un timp măreţ. Ştiţi de ce au un timp atât de măreţ? Pentru că nu privesc în jos, spre pământ. Fraţilor, ei sunt acolo sus, acolo unde le este locul. Oricărui creştin născut din nou îi place să ajungă în acele locuri cereşti. Ştiţi de ce? Pentru că mama lor este acolo, în apropiere, dar stă deoparte. Ea stă cu aripile mari desfăcute şi îi priveşte atentă.

Oh, ei au încredere deplină în mama lor! Şi eu am, pentru că Cel care m-a adus până aici, va avea grijă de mine. Cel ce a dat făgăduinţa este în stare să se îngrijească  de ea s-o împlinească.

Mama are abilitatea să-i prindă din nou. Dacă se întâmplă ca vreunul dintre ei să iasă în afara ordinii şi spune: „Este prea mult clocot!” Ceilalţi zic: „Preferăm mai puţin foc decât deloc. Cel puţin avem spaţiu ca să dăm din aripi…” Deci, dacă vreunul dintre ei intră în încurcătură, ei nu-şi fac griji pentru el deoarece mama îi supraveghează. Ea vede că el este în dificultate, aşa că se strecoară sub el, îl ia pe aripile ei şi îl duce înapoi, acolo sus, în har.

Aceasta este o învăţătură calvinistă bună. Aşa este. Îl duce înapoi în har şi îl ţine acolo. Îl ia din nou pe aripile sale, ale Cuvântului, şi îi spune: „Scumpule, eşti în afara Cuvântului şi mergi pe un drum greşit. Vino din nou sus şi rămâi acolo. Încearcă din nou!” Îl ia pe aripile Cuvântului lui Dumnezeu şi îl aduce înapoi, în har. Amin.

O, ei au încredere! Ei cred. Fraţilor, ei au parte de un timp măreţ: dau din aripi şi strigă; ţipă şi au parte de un timp minunat, au parte de o adunare rusalistică adevărată. Găinile de jos nu ştiu nimic despre aceasta. Se uită mirate şi zic: „Ce este aceasta? Nu am auzit niciodată de aşa ceva!”

Mergeţi înainte! Staţi mai departe pe pământ, dacă asta doriţi. Da.

Se spune că odată, un fermier a pus o cloşcă. Să vedem ce înseamnă aceasta. Cred că avea nevoie de cincisprezece ouă. Cu cincisprezece ouă poţi pune o cloşcă. Am auzit câteva mame casnice spunând: „Da.” Îmi amintesc că mama obişnuia să le însemneze cu creionul ca să ştie care erau proaspete şi care nu. Noi trebuia să verificăm aceasta. Înţelegeţi? Dacă oul era proaspăt, aceasta însemna ceva, iar ea avea nevoie de cincisprezece ouă proaspete. Dar fermierul nostru avea doar paisprezece ouă, aşa că s-a urcat pe o stâncă, a luat de acolo un ou de vultur şi l-a pus sub cloşca sa. Când a venit vremea, au ieşi paisprezece pui de găină şi un pui de vultur. Cam aceasta este media: unul din cincisprezece. Aşa este. Cam acesta este felul în care ies ei: unul dintr-o adunare. Cred că puteţi să vă imaginaţi ce fel de individ ciudat era puiul de vultur în denominaţiunea aceea. El nu putea înţelege ce spunea cloşca aceea când umbla în jur: „Clo, clo, clo! Zilele minunilor au trecut! Clo, clo, clo!”

„Oare ce vrea să spună?” îşi zicea el.

Ea mergea pe acolo răşchiind pământul în jur, în curtea acelui hambar: „În seara aceasta voi organiza o cină. Trebuie să veniţi cu toţii!” El nu înţelegea şi nu-i plăcea mâncarea aceea. Îi provoca greaţă, şi toţi râdeau de el din cauza aceasta. Toţi am avut experienţa aceasta, nu-i aşa? S-au amuzat pe seama noastră.

Mai este ceva în legătură cu femelele vultur. Ele nu au aripi scurte şi tăiate, ci au aripi lungi… Oh, nu vreau să vă rănesc! Vă iubesc prea mult, dar uneori trebuie să scutur blana cu asprime, pentru că vă ajută.

Micuţul vultur se plimba pe acolo cu aripioarele sale ciudate şi se întreba: „Oare de ce nu arăt ca restul? De ce nu mă pot angrena şi eu în acele lucruri? De ce sunt atât de ciudat?”

Păi, tu eşti o făptură diferită! Aceasta este tot. Înţelegeţi?  Noi am fost hotărâţi încă înainte de întemeierea lumii să fim vulturi, nu ulii sau găini care se plimbă doar pe acolo pe jos.

Bătrâna cloşcă s-a dus la groapa de gunoi să scotocească prin lucrurile vechi şi moarte ale lumii, zicând: „Vom face o plimbare în grup; vom face plajă şi vom merge să înotăm puţin!”

„O, Dumnezeule!” El nu putea suporta aşa ceva.

„Vom juca banco la subsol.” Bingo, este vorba de bingo. Eu nu cunosc denumirea acelor jocuri. Este banco? Nu ştiu, poate m-am înşelat. Oricum s-ar numi: „Noi vom avea aceasta!” Micuţul vulturaş nu putea înţelege aceasta. El nu putea înghiţi aşa ceva; nu i se potrivea! Aţi simţit aceasta când aţi fost acolo? Eu am simţit, fraţilor. Pentru mine era ceva urât mirositor.

Vă numiţi creştini? Înainte de a se întoarce la amvon, păstorul trebuie să dea o pauză de cincisprezece minute pentru fumat. Pentru mine, acest lucru nu sună bine. Diaconii ies cu femei din biserică şi fac multe alte lucruri de felul acesta. Pentru mine, aşa ceva nu este creştinism. Înţelegeţi? Nu se potriveşte. Nicidecum!

Vulturaşul a început să se plimbe în jur, pentru că era lăsat tot timpul în spate. Să nu vă îngrijoraţi, pentru că nu vă vor angrena în nimic. Ei trebuie să meargă acolo ca să arate că sunt găini.

Aşadar, primul lucru este că micuţul vultur a început să se plimbe pe parcelă. El era cu adevărat o ciudăţenie, şi fiecare creştin născut din nou care se află într-o asemenea murdărie… se simte la fel. Este ciudat să vezi un vultur într-un asemenea loc. Aşa este. Aşadar, el nu ştia ce să facă; micuţul nu ştia cum să facă mai bine. Poate nici noi nu am ştiut să facem mai bine.

Mama vultur ştia că a pus în cuib două ouă: ploaia timpurie şi ploaia târzie. Ce s-a ales de unul dintre ele? A început să-l caute şi iat-o venind bătând din aripi. Ea căuta în împrejurimi, privea în jur cu ochii ei mari şi pătrunzători. A trecut şi pe deasupra curţii cu păsări şi a strigat: „Fiule!” Aceasta nu suna ca şi „clo, clo, clo!” Nu, nu! El şi-a întors capul mic, a privit în sus şi a zis: „A părut adevărat, de unde s-a auzit?”

Vă amintiţi prima dată când v-a vorbit Dumnezeu? Oh, glorie! Ştiu că mă veţi numi „holly-roller”, aşa că puteţi începe de acum. Oh, când am auzit pentru prima dată Vocea Sa, părea că se aude un vuiet de ape mari.

Puiul de vultur a privit în sus şi a zis: „Ce a fost aceasta?” Dar ea s-a întors şi a strigat din nou: „Scumpule, tu eşti al meu, nu aparţii de locul acela!”

„Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.” (2Corinteni 6.17). Înţelegeţi? „Voi nu aparţineţi de organizaţia aceea veche care spune că zilele minunilor au trecut. Voi sunteţi ai Mei, sunteţi vulturi!” Înţelegeţi?

„Oh, aceasta sună bine,” a zis puiul de vultur. „Înţeleg vorbirea aceasta.” Da, domnilor. De ce?  În primul rând, el era vultur, era cu adevărat un vultur, doar că a ajuns în cuibul nepotrivit. Nădăjduiesc că nu vă rănesc, fraţilor, dar acesta este adevărul. Aşa este. Mulţi dintre ei sunt astăzi în cuibul nepotrivit.

„Oh”, a spus el, „în cuibul nepotrivit, mamă? Aceasta s-a întâmplat de sunt aici?”

„Da.”

„Tu eşti mama mea?”

„Da, eu sunt atât mama, cât şi tatăl tău, sora, fratele tău. Eu sunt totul pentru tine.”

„Aceasta sună bine. Ce trebuie să fac, mamă?”

„Îţi voi spune, scumpule. Trebuie să sari! Trebuie să sari şi să-ţi desprinzi picioarele de pe pământ. Apoi bate din aripi. Încearcă să dai din ele cât poţi de mult, pentru că poţi să te ridici. O poţi face pentru că eşti vultur. Uite ce pene lungi ai. Zboară! Dă din aripi şi ridică-te de pe pământ, fiindcă Eu te voi prinde.”

Micuţul pui de vultur care a ieşit din acele denominaţiuni, a dat din aripi de patru sau cinci ori, şi a ajuns chiar în mijlocul acelei arii, chiar în mijlocul denominaţiunii penticostale. Voi nu puteţi organiza Rusaliile, nu le puteţi pune o denumire religioasă. Rusaliile sunt o experienţă, nu o organizaţie! Este pentru voi, metodiştilor, baptiştilor, prezbiterienilor. Ei încearcă să ridice garduri în jurul lor, dar vulturii pot zbura peste ele. Cu siguranţă că o pot face. Nu le vor acorda nici o atenţie.

„Mamă, vino aici,” a spus puiul. „Mamă, nu am procedat bine? Uite unde sunt acum, mamă!”

„Fiule, trebuie să sari mai sus, pentru că altfel nu te pot prinde!” Spunând aceasta, ea a început să se lase mai jos, iar el şi-a aruncat picioarele în aer şi a început să dea din aripi cât a putut de tare. Oh, şi primul lucru pe care l-a simţit, a fost că este ridicat sus, sus, sus, până când a ajuns la Calea Lactee. Amin. Atunci a putut zbura de unul singur. După ce a ajuns destul de sus, a putut zbura de unul singur.

Fraţilor, aceasta este problema cu biserica de astăzi: Nu este ridicată niciodată destul de sus ca să iasă dintr-o organizaţie sau altceva, şi să afle dacă poate zbura sau nu. De unde ştiţi că nu puteţi zbura? Folosiţi-vă aripile! Aleluia! Daţi din aripi şi veţi afla! IaHVeH vă va prinde.„Îi voi sprijini cu aripi de vultur!” Amin. Am întâlnit mulţi oameni care nu pot înţelege de ce noi suntem atât de fericiţi şi de liberi. Nu există nici o îndoială, am fost umplut cu Duhul Sfânt. Da, domnilor. Am trecut Iordanul în minunatul Canaan, care este Raiul pentru mine. Este adevărat, frate şi soră?

Nu vă bucuraţi că sunteţi vulturi? IaHVeH Vulturul este cu noi. Dumnezeul nostru, IaHVeH Vulturul este cu noi. Eu Îl iubesc, voi, nu? Să ne plecăm capetele.

Câţi dintre cei prezenţi aici, doriţi  să zburaţi departe de cuiburile uliilor, să intraţi în Hristos şi să trăiţi liberi în Duhul? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham.” Oh, priviţi mâinile ridicate! „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6).

Biserică, poate Mesajul acesta a fost îngrozitor şi nepoliticos. Este nepoliticos pentru că eu nu sunt un om învăţat, nu am educaţie, nu sunt un teolog. Cuvintele mele sunt puţin necioplite şi vorbesc despre ceea ce am observat în natură, deoarece ştiu că Dumnezeu este Cel care a pus o ordine în natură. El este Dumnezeu, este aici, şi cunoaşte toate lucrurile.

Staţi puţin liniştiţi pentru că vreau să văd ce doreşte El să fac. Rugaţi-vă: „Doamne, ai milă de mine, pentru că am ridicat mâna. Apucă-mă de mână şi ridică-mă deasupra umbrelor.”

Ce mare eşti! Ce mare eşti!

Scufundaţi-vă în bunătatea Lui!

 Ce Nume dulce pentru limba muritoare

Ce cântec dulce care a fost cântat vreodată,

Oh, Isuse, Isuse binecuvântat…

Rugaţi-vă în tăcere, în inimile voastre. Lăsaţi ca Duhul Sfânt să se afunde în sufletul vostru. Spuneţi: „Doamne, ia-mă aşa cum sunt!” Vedeţi, eu nu mai pot face nimic acum, mai departe trebuie să vină şi să facă El. Rugaţi-vă! Spuneţi: „Tată…” Rugaţi-vă în linişte, în inimile voastre şi spuneţi-I ce doriţi.

Voi, cei care aţi ridicat mâinile, spuneţi: „Primeşte-mă acum, Doamne Isuse, fiindcă vreau să fiu un vultur; vreau să zbor în slava lui Dumnezeu, să fiu în puterea Sa.”

Da, există o Fântână cu sânge tras din venele lui Emanuel, unde păcătoşii se pot scufunda ca să-şi spele toate petele vinei lor. Rugaţi-vă! Ce glorios! Nu vă place să simţiţi acea îmbăiere? Despre aceasta vorbesc! Eu stau aici, cu mâinile ridicate în sus, în timp ce Duhul Sfânt se mişcă prin clădire. Lăsaţi-L să Se scufunde jos de tot, pentru ca oamenii să-L poată vedea pentru un minut.

Întrebaţi-vă: „Cine sunt eu? Voi mai apuca ziua de mâine? Unde voi merge dacă Dumnezeu îmi ia viaţa? De un lucru sunt sigur: Ştiu că acesta este Adevărul!”

Gândiţi-vă că aceasta este cea mai plăcută privelişte. Ţineţi ochii închişi! Eu mă uit la ceva în clădire: Văd această sfinţenie, fiindcă Dumnezeu Îşi face chiar acum cuibul în inimile voastre aducând înăuntru Cuvântul care spune: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” El aşează aceasta în inimile voastre.

„Eu sunt Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine”, aşează aceasta în inimile voastre. Ce dulce eşti! Îl iubiţi?

Apoi, într-un cântec dulce şi nobil,

Voi cânta puterea Ta salvatoare,

Când această biată limbă,

Va sta în tăcere în mormânt.

Voi, cei care-L simţiţi, care simţiţi că El Şi-a făcut cuib în sufletele voastre şi a pus cuvintele Sale pe buzele voastre, sau a făcut ceva prin care ştiţi că plecaţi de aici o persoană mai bună, cei care simţiţi că aţi primit vitamine de vulturi în inimile voastre, ridicaţi mâinile spre El şi spuneţi: „Doamne, cred că mă vei face un vultur, prin harul Tău. Nu merit aceasta, dar de acum înainte sunt vulturul Tău.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

„Eu pot zbura. Nu-mi mai pasă… cât timp voi privi la măreţul Tău Cuvânt şi voi vedea că eşti Acelaşi, Te voi crede cu toată inima mea, Doamne. Voi crede că eşti Tu, Doamne.”

O, acest simţământ dulce…

Tocmai L-am observat, vine chiar spre mine, vine acel Înger al Domnului, acea Lumină… Ştiu că a fost tot timpul aici, dar acum este aproape de platformă. Iau fiecare suflet de aici în grija mea, în Numele lui Isus Hristos, pentru gloria lui Dumnezeu.

Acum vreau să credeţi şi să nu vă îndoiţi! Ridicaţi-vă capetele încet şi priviţi aici! IaHVeH Vulturul, marea Lui putere… Un vulturaş este un vlăstar al Său, este adevărat? Dacă IaHVeH este Vulturul, atunci şi fiul Său este un vultur… Înţelegeţi ce vreau să spun? Şi fiica Lui este un vultur, nu-i aşa? Toţi sunt la fel.

Cred că în urmă cu câteva minute au fost ridicate patruzeci sau cincizeci de mâini care arătau că doresc salvarea. Şi iată că înainte să-i rog să se ridice, Duhul Domnului a venit în clădire şi este aici. L-am privit în timp ce era acolo în spate, după care a venit peste platformă; a mers în jos şi apoi în direcţia aceea. La un moment dat a dispărut, apoi a venit din nou aici şi acum umblă prin toată clădirea.

Să nu-mi spuneţi că nu ştiu ce spun, fiindcă ştiu foarte bine. Ştiu despre ce vorbesc; El este aici, şi ştiu ce vrea să spună prin faptul că a înconjurat toată audienţa. El vă iubeşte şi vă vrea pentru Sine; vrea să-L slujiţi, pentru că voi sunteţi ai Lui şi El este al vostru. El este Domnul şi Salvatorul vostru. Voi puteţi face un singur lucru: să credeţi. Aceasta este tot. Acesta este singurul lucru pe care puteţi să-L faceţi. Credeţi, pentru că după aceea Dumnezeu va confirma credinţa voastră prin faptul că vă dă Duhul Sfânt. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar această credinţă i-a fost socotită neprihănire, şi Dumnezeu i-a dat pecetea tăierii împrejur pentru a-i confirma credinţa.

Poate credeţi, dar cât timp nu aţi primit Duhul Sfânt, nu aveţi confirmarea că Dumnezeu a primit credinţa voastră. Iar când sunteţi pecetluiţi, sunteţi pecetluiţi până în ziua răscumpărării voastre.

Efeseni 4.30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Nu este minunat? Sigur că este. El nu numai că vindecă, dar şi salvează cu adevărat.

Îl urmăresc în timp ce Se mişcă. Voi trebuie să fiţi într-o anumită stare. Cu siguranţă. Noi nu am fost creaţi aşa cum suntem acum. Aşa este. Noi găsim în Biblie starea în care ne-a creat El. Aşa este. Acum este în spate din nou. Iată-L acolo. Spuneţi cuvintele potrivite! Spuneţi ceea ce este corect. Câţi dintre voi aţi citit în carte sau aţi auzit pe casetă cuvintele acelei femei? Ea a spus exact ce trebuia.  Eu m-am întors spre ea şi i-am zis:

„Cere orice doreşti şi vei vedea dacă Dumnezeu o va face. El îţi va onora chiar acum cererea!”

„Ce să cer, frate Branham?” m-a întrebat ea.

„Orice doreşti. Ai aici o soră invalidă; tatăl şi mama ta sunt bătrâni, iar tu eşti o văduvă săracă. Ce îţi doreşti?”

„Pot cere orice?” a întrebat ea.

„Da, şi vei afla dacă este adevărat sau nu.”

Aceasta este noua slujbă care se ridică mai sus. Am stat aici cincisprezece sau douăzeci de minute, aşteptându-L. Înţelegeţi? Spuneţi ce doriţi.

Eu am spus atunci: „Soră Hattie, spune ce doreşti.” Şi ea a spus: „Cea mai mare dorinţă a inimii mele este ca aceşti doi băieţi ai mei să fie salvaţi.”

„Ţi-i dau în Numele Domnului Isus Hristos!”, am răspuns eu. Imediat, ei au căzut la picioarele ei plângând. Astfel de lucruri s-au întâmplat.

O, dacă aţi crede!

Doamna care stă aici şi se roagă, a avut o cădere nervoasă, iar ei nu mai văd nici o speranţă pentru ea. Femeia este din Mississippi. Ca să fii încredinţată că este adevărat ce spun, şi tatăl tău este bolnav, nu-i aşa? Te eliberez de acea cădere nervoasă în Numele lui Isus Hristos! Du-te acasă şi fii vindecată, doamnă Hansen. Eu n-am văzut-o în viaţa mea. Întrebaţi-o dacă este adevărat ce i-am spus. Este adevărat, doamnă? Ridică mâna dacă este adevărat. Suntem străini? Ridică mâna. De ce s-a atins ea? Ce este aceasta? O, vai! Ea L-a atins pe Cel ce este Acelaşi ieri, azi şi în veci, pe Cel care a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Credeţi?

Nu poţi dormi seara după ce mergi de la biserică, este adevărat, doamnă?  Te văd stând acolo, întorcându-te încoace şi încolo şi zvârcolindu-te. Aseară ai avut o seară îngrozitoare, este adevărat?  Aşa este. Crezi că sunt profetul sau slujitorul lui Dumnezeu? Crezi? Crezi din toată inima? În ordine. Ce pot face ca să te ajut, dacă crezi aceasta? Dacă îţi spun că eşti eliberată, vei crede? Unde a fost întuneric peste tine, acum este lumină. Te numeşti doamna  Hooser. În ordine. Poţi merge acasă şi vei fi bine. Isus Hristos…

Doamna de lângă ea… Ai fost drăguţă şi i-ai dat un ghiont mic ca să-i aduci la cunoştinţă că vorbesc cu ea… Tu ai ceva în mintea ta. Aşa este. Crezi că Dumnezeu va face minunea? În ordine. Dacă vei crede din toată inima, alcoolicul acela va fi eliberat pe deplin şi se va face bine. Tu te rogi de multă vreme pentru fratele tău. Crezi din toată inima?

Fraţilor, aceasta nu este o joacă de-a biserica ci este puterea Domnului Dumnezeu.

Aici stă o femeie în vârstă care priveşte spre mine… Mă uit la Lumina care s-a oprit deasupra ei. Femeia este bolnavă. Are probleme la rinichi şi la inimă. Doamnă Weir, crede din toată inima. Dumnezeu să te binecuvânteze. Ridică-te în picioare şi fii vindecată. Eu nu te cunosc, şi nici tu nu mă cunoşti pe mine. Ridică mâna dacă este adevărat. Este adevărat ce ţi-a spus El? Dacă este adevărat, ridică mâna. Aleluia!

Daţi din aripi şi ridicaţi-vă spre cer! Amin! Aleluia! Ce este aceasta? Sunteţi vulturi? Dacă sunteţi gata, ridicaţi-vă în picioare şi pretindeţi-vă vindecarea! Pretindeţi-vă salvarea şi tot ce aveţi nevoie! Nu-mi pasă care vă este problema, veniţi, vulturaşilor, ridicaţi-vă şi zburaţi în prezenţa lui Dumnezeu! Amin.