DREPTUL LA SEMN

Să deschidem Biblia la Exod 12.13:

„Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele, și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului.”

Noi am vorbit despre nașterea din nou și despre multe lucruri, iar în seara aceasta vreau să iau ca titlu, Dreptul la Semn.

Să mergem mai întâi la Iosua. Știm că în Exod 12, avem Ieșirea, că Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiuni să-l învețe pe Israel cum să ia un miel, cum să-l crească, apoi să-l ucidă, cum să ia sângele lui și cum să-l aplice, și a promis că dacă vor face întocmai cum le poruncește Moise, și vor aplica sângele, atunci când va trece peste țara Egiptului, îngerul morții va trece peste ei și nu vor fi loviți cu moartea. Aceasta citim în Scriptură, iar în Iosua 2, citim despre cele două iscoade și Rahav. Iosua 2.12:

„Și acum, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți avea față de casa tatălui meu aceeași bunăvoință pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn de încredințare.”

Așadar, aici Rahav le spune celor doi: „V-am ascuns, v-am ajutat și v-am scăpat.” Aceștia erau cei doi mesageri care au fost trimiși de Iosua să spioneze țara. Și ea le-a spus: „Dați-mi un semn!”

Să mergem la versetul 17 la 19:

„Bărbații aceia i-au zis: „Iată cum vom fi dezlegați de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.

La intrarea noastră în țară, leagă funia aceasta de fir cărămiziu la fereastra prin care ne-ai pogorât, și strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe frații tăi, și pe toată familia tatălui tău.

Dacă vreunul din ei va ieși pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliță, sângele lui să cadă asupra capului lui, și noi vom fi nevinovați; dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va cădea asupra capului nostru.”

Fratele Branham ne-a spus că în călătoria Exodului, Semnul era sângele. Acesta era Semnul, dovada sau atestarea că a fost dată o viață înlocuitoare pentru casa aceea, iar ei erau în casă ospătându-se cu mielul pe care l-au ucis. Dar în exteriorul casei, era o dovadă vizibilă că un miel a fost înjunghiat, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a împlini cerința lui Dumnezeu, care a spus că, atunci când va vedea Semnul, va trece peste ei. Deci, acolo a fost un Semn.

Acum, o găsim pe curva Rahav care se afla în Ierihon, și Ierihonul era destinat să fie distrus, iar ea a cerut un Semn adevărat. Nu orice semn, ci ea voia un Semn adevărat, iar mesagerii i-au dat un Semn adevărat, acel fir cărămiziu care atârna la fereastra casei ei. „Dacă acel fir cărămiziu va atârna la fereastra ta, casa ta nu va fi distrusă; și tot ce se va afla sub firul cărămiziu, toți cei care vor fi în casa care se află în spatele firului cărămiziu, stacojiu, vor fi în siguranță.”

Acestea sunt câteva din Scripturile pe care fratele Branham le-a folosit atunci când a predicat mesajul, „Semnul”. Apoi, el a început să ne arate care este Semnul nostru, și ne-a spus că și noi am avut un Miel care a fost înjunghiat pentru Casa lui Dumnezeu. Acesta a fost Mielul lui Dumnezeu, Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, trupul pământesc al lui Dumnezeu, iar Sângele care curgea prin venele Lui, era Sângele lui Dumnezeu. Acel Sânge a fost vărsat pentru noi, ca să plătească prețul mântuirii noastre, astfel încât să putem merge liberi.

În mesajul, Semnul, profetul ne-a învățat că acel Sânge a coborât în pământul Iudeii, și că acel Sânge fizic, real, care a fost vărsat, a fost Sângele lui Dumnezeu. Dar acel Sânge a intrat în pământ, iar noi nu putem obține acel Sânge fizic, literal, ca să-l aplicăm acum, dar putem obține o aplicare a acelui Sânge, prin credință. Când noi credem, prin credință, că acel Sânge a fost vărsat în numele meu, că acea Jertfă înlocuitoare m-a înlocuit pe mine…

Noi putem spune că a fost o Jertfă înlocuitoare pentru păcatele lumii, dar această credință nu este suficientă pentru noi, pentru că noi trebuie să primim această Jertfă pentru noi personal. Aceasta este credința care ne aduce Răscumpărarea.

Astfel, noi vedem că Sângele a fost vărsat, iar noi putem obține o aplicare a acelui Sânge, prin credință. Dar trebuie să existe un Semn al Sângelui, un Semn că o viață înlocuitoare a fost dată în numele nostru, iar acel Semn de acum, nu este chimia Sângelui (partea chimică a sângelui care s-a aplicat în călătoria Exodului). Acum, Semnul este însăși Viața lui Isus Hristos, Viața Duhului Sfânt care Se întoarce în noi, în credincioși. Acesta este Semnul că Dumnezeu a onorat credința noastră. Credința noastră în ce? Credința noastră în Calvar, credința noastră în mântuire, credința noastră în Răscumpărare.

Dumnezeu a onorat credința noastră și a trimis Semnul Său ca Pecete. Acest Semn este dovada că a existat o Viață înlocuitoare dată pentru mine. Fără Semn, nu există nici o dovadă, nu există nici o evidență că credința mea a fost acceptată.

Când credința lui Avraam a fost acceptată, i s-a dat un Semn, o pecete a tăierii împrejur, iar acel semn al tăierii împrejur a fost o dovadă clară că credința lui Avraam a fost primită.

Noi avem credință, dar credința noastră trebuie să fie acceptată, iar acceptarea credinței noastre, este Semnul, Viața lui Isus Hristos în viața noastră.

În mesajul, Semnul, fratele Branham a spus:

„Când voi vedea Semnul, voi trece peste voi. Aceasta este cerința lui Dumnezeu, a orei.”

„Aceasta este cerința lui Dumnezeu, a orei.” Fratele Branham a spus că nu a putut predica mesajul, „Semnul”, decât după ce a predicat „Pecețile”. Apoi, el a venit și a predicat că Viața deplină a lui Dumnezeu, a revenit acum în Biserică. Nu mai este o scufundare în Duhul Sfânt ca în Epocile Bisericii, nu mai este ceva parțial; pentru că acolo unde era un Cuvânt parțial, era o Viață parțială; dar acum, prin deschiderea Peceților, avem plinătatea Cuvântului și plinătatea Cuvântului aduce plinătatea Vieții. Acum, acea Viață vine în Mireasa lui Isus Hristos, în Biserică, pentru că acum este timpul Semnului.

Înainte a fost un miel, dar acum este timpul Semnului, acum este timpul pentru Viața deplină, și această Viață deplină nu trebuie să intre doar în casă, ci Viața semnului trebuie să fie afișată în exteriorul casei. Semnul trebuie să fie afișat.

Noi trebuie să primim botezul cu Duhul Sfânt, Viața lui Isus Hristos care vine în noi să învioreze Sămânța care este în noi și ca să ne pecetluiască pentru ziua mântuirii. Este o recunoaștere a credinței noastre? Amin!

Noi putem avea acea experiență și să mărturisim că am avut acea experiență, dar dacă am avut acea experiență, trebuie ca Semnul să fie afișat. Semnul trebuie să fie în exteriorul casei, casa noastră fiind trupul nostru, și exteriorul casei arată că Mielul este înăuntru, și ne ospătăm cu Mielul, care este Cuvântul.

În timp ce se ospătau cu mielul, Cuvântul, li s-a spus să mănânce tot mielul, nu numai părțile gustoase, ei trebuiau să mănânce tot, să consume tot. Li s-a spus că dacă nu pot să-l mănânce tot, ce rămâne să fie ars, dar să nu rămână nimic pentru o altă zi. Aceasta a fost un simbol pentru Epocile Bisericii.

Fratele Branham ne-a spus că în Epocile Bisericii, nu puteai lăsa nimic de la o zi la alta, ci totul trebuia consumat. Dar laudă lui Dumnezeu că, în timpul sfârșitului, unde suntem noi, nu mai există nici o altă zi, nu mai există nici o parte din acest Miel care să nu fie consumată, noi suntem aici ca să mâncăm tot Cuvântul, tot Hristos, plinătatea Mielului este consumată în casă, în noi, iar în exteriorul casei, este Viața Mielului pe care Îl mâncăm în noi, și este dovada clară a Vieții din interior.

Dar nu numai Îngerul morții a recunoscut Semnul. Fratele Branham a spus că toți cei care au trecut pe lângă ei, au recunoscut Semnul; și el a aplicat același lucru pentru tine și pentru mine. Oamenii cu care venim în contact, oamenii care ne văd mergând pe stradă, oamenii cu care lucrăm, oamenii cu care mergem la școală, cei cu care trăim, ar trebui să vadă în exterior că există o Viață în interior; ar trebui să vadă că noi avem Ceva diferit de restul lumii, pentru că Semnul trebuie afișat.

Voi citi din nou ce spune fratele Branham: „Când voi vedea Semnul, voi trece peste voi.” Aceasta este cerința lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. Mesajul din timpul de seară, este să aplici Semnul.”

Există atât de multe lucruri în Mesaj despre care vorbim; Mesajul este atât de cuprinzător, atât de profund, atât de vast, este descoperirea deplină a Cuvântului, este Isus Hristos Taina lui Dumnezeu descoperită, este Cuvântul descoperit complet, dar uneori, fratele Branham face aceste afirmații simple și ne spune ce este Mesajul.

„În timpul sfârșitului, în ultimele zile, Mesajul de seară este aplicarea Semnului.” La ce se reduce aceasta? La faptul că Viața trebuie să fie afișată, Semnul trebuie să fie în exteriorul casei noastre, astfel ca toți trecătorii să-L vadă. Viața Mielului trebuie să fie afișată. Acesta este Mesajul de seară.

Voi puteți vedea de ce a trebuit predicat Semnul la sfârșitul Epocilor Bisericii, pentru că ei nu au putut trăi Viața deplină a lui Isus Hristos din cauză că nu au avut descoperirea deplină.

În zilele lui Luther, au înțeles neprihănirea, dar nu au înțeles sfințirea. Dar faptul că ei au avut neprihănirea fără sfințire, aceasta nu înseamnă că ei au fost pierduți; și nu înseamnă că Luther nu a avut Duhul Sfânt. El nu a înțeles sfințirea pentru că Cuvântul nu se deschisese atât de mult Seminței alese a lui Dumnezeu din acea zi. Luther era un om care încă fuma, bea, înjura, cu toate acestea era un copil al lui Dumnezeu și avea Duhul Sfânt. Dar nu putea fi încă timpul Semnului, pentru că nu putea afișa măsura deplină a lui Hristos.

Acesta este singurul timp când poate fi timpul Semnului, acum la sfârșitul Epocilor Bisericii, după deschiderea Peceților, când avem Viața lui Hristos, când vălul a fost dat la o parte, când confuzia denominațională a fost eliminată și Îl vedem pe Hristos așa cum este. Acum, suntem aici nu numai pentru a-L vedea pe Hristos, ci suntem aici pentru a-L manifesta pe Hristos.

Fratele Branham a spus că voi reflectați ceea ce sunteți. Dacă sunteți îndreptați spre o denominațiune, veți reflecta o denominațiune, dar dacă sunteți îndreptați spre Lumina deplină a Fiului din zilele noastre, reflectați strălucirea deplină a Cerului, strălucirea deplină a Soarelui. Aceasta a făcut Cuvântul în zilele noastre, așa că, Semnul trebuie afișat.

Să mergem la Fapte 2.37-41:

„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă, și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?”

Aceasta a fost în ziua Cincizecimii, după ce Petru a predicat.

„Pocăiți-vă” le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, pentru iertarea păcatelor; apoi veți primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri, și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Și cu multe alte cuvinte mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”

Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezați, și în ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”

Așadar, ei au rămas străpunși în inimă la predicarea Cuvântului și au zis: „Ce să facem?” Iar Petru le-a zis să se pocăiască. Dar pe măsură ce am studiat pocăința, am văzut că acest cuvânt înseamnă, „a-ți schimba gândirea, a te răzgândi”. Înseamnă că înțelegerea ta se va schimba cu adevărat; iar când aceasta se schimbă, se schimbă totul.

Noi am vorbit despre pocăință și am înțeles că aceasta nu înseamnă a-ți cere iertare. A cere iertare nu este același lucru cu pocăința. A cere iertare, înseamnă a cere iertare, a cere eliberare pentru ceva ce ai greșit, dar pocăința schimbă felul în care gândești cu privire la o greșeală. Dacă nu există pocăință, poți cere iertare, dar săptămâna viitoare vei cere iertare din nou, pentru că vei face aceeași greșeală; iar săptămâna viitoare vei cere iertare din nou, pentru că gândirea ta, mintea ta, înțelegerea ta cu privire la acea greșeală, nu s-a schimbat, și continui să o repeți. Doar pocăința va aduce o schimbare a minții, așa că nu vei mai repeta aceeași greșeală, pentru că întreaga ta înțelegere despre aceasta se va schimba.

Așadar, ei au trebuit să se pocăiască și să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, apoi au primit darul Sfântului Duh.

Petru a început să spună: „Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri, și pentru toți cei ce sunt departe acum, (aceasta ne include și pe noi), în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Deci, chemarea lui Dumnezeu este încă valabilă. Îmi place cum spune profetul aceasta iar, și iar, și iar: „Dacă Dumnezeu cheamă încă, înseamnă că această promisiune este încă valabilă.” Mai departe citim: „Și cu multe alte cuvinte mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”

Când Petru a început să vorbească, el le-a predicat Mesajul orei, iar ei au întrebat: „Ce să facem?” Iar el le-a zis ce să facă, apoi a adăugat: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Eu nu cred că Petru le-a spus aceasta cu blândețe, ci cred că el a strigat: „Fugiți de mânia care va veni!” „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezați, și în ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”

Fratele Branham a predicat mesajul „Disperări,” seara, după ce, dimineața, a predicat mesajul „Semnul.” În mesajul Disperări, el spune:

„Noi știm că este adevărat că Dumnezeu va întâlni un suflet disperat. Noi știm cu toții aceasta. De obicei, este nevoie de ceva care ne împinge în acea disperare, este nevoie de ceva pentru a face aceasta.”

Apoi, puțin mai jos, el spune:

„…Când vă rugați pentru botezul Duhului Sfânt, Semnul, nu spuneți: „Ei bine, acum voi merge jos, și voi încerca. Doamne, eu sunt puțin cam obosit.” Oh, milă! Stați la locul vostru. Nici măcar… nu faceți nici măcar o încercare…”

Noi putem vedea că în ziua Cincizecimii, acesta nu a fost un lucru ușor, nici mesajul predicat de Petru nu a fost un lucru ușor, ci a fost un mesaj greu, pentru că el le-a vorbit despre ceea ce ei tocmai au făcut: despre faptul că L-au respins pe Mesia, că a fost ucis, că L-au dat în mâinile păcătoșilor și ucis, dar a înviat din nou împlinind profețiile. Acela a fost un mesaj greu, iar ei au rămas străpunși în inimile lor, și au vrut să știe ce să facă pentru a fi mântuiți, iar Petru le-a dat instrucțiuni, apoi le-a spus: „Salvați-vă din mijlocul acestei generații!” Eu cred că ei au intrat în disperare, pentru că au fost mișcați în inimile lor imediat. Ei nu au spus: „Dați-ne o zi să ne gândim la aceasta, apoi ne vom întoarce și ne auzim duminica viitoare.” Imediat ce au auzit cuvintele lui Petru, ei le-au crezut, au fost botezați în Numele lui Isus Hristos. Și la Biserică, au fost adăugate aproape trei mii de suflete.

Când vine vorba despre botezul Duhului Sfânt, nu pot spune: „Ei bine, dacă Îl înțeleg, Îl înțeleg.” Nu aceasta este abordarea corectă. Dacă ai această atitudine, nu ești încă pregătit să-L primești. Trebuie să existe ceva care să te facă să spui: „Eu trebuie să-L primesc!”, pentru că, ori Îl primești, ori mori; ori ești salvat, ori ești pierdut; ori Îl ai, ori nu mergi în Răpire; ori Îl ai, ori nu este pentru tine; este totul sau nu este nimic. Eu trebuie să am botezul Duhului Sfânt; trebuie să fiu pecetluit până în ziua mântuirii mele; trebuie să am acea Viață în mine! Trebuie să existe o disperare, o căutare serioasă; trebuie să fie o căutare serioasă conform Cuvântului.

Să mergem la fapte 5. Vreau să mă întorc acum la titlu, „Dreptul la Semn”, pentru că fratele Branham a spus ceva interesant și vreau să privesc la aceasta, și-L rog pe Domnul să ne ajute să înțelegem ce a spus el.

În Fapte 5.32, Petru a spus:

„Noi suntem martori ai acestor lucruri, și la fel Duhul sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor ce ascultă de El.”

Aici, el spune: „Noi suntem martori și la fel Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor ce-L ascultă.” Nu există nici o îndoială că cei trei mii botezați în acea zi, au primit Duhul Sfânt, pentru că au ascultat Cuvântul Domnului. Ei s-au pocăit și au fost botezați în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor lor, și li s-a promis că Îl vor primi. Dar aici, Petru spune că Duhul Sfânt  a fost dat de Dumnezeu celor care ascultă de El. Fratele Branham a înțeles acest limbaj, iar în mesajul  Semnul, spune:

„Însemnul este semnul că achiziția a fost făcută și a fost acceptată. Acum voi nu puteți obține Semnul, (biletul de la Căile Ferate), până nu plătiți prețul. Și singurul fel în care plătiți prețul, este să-l achitați. Corect? Ce? Credeți Aceasta! Acceptați Aceasta! Supunerea deplină față de întregul Cuvânt, vă va da dreptul la Semn.”

Oh, vreau să mă concentrez pentru un moment pe aceasta.

Noi putem avea multe neînțelegeri. Este ușor să avem neînțelegeri, pentru că avem propriile noastre idei, propriul nostru intelect uman și avem diferite medii religioase care pot aduce multă neînțelegere, dar fratele Branham ne-a spus:

„Când primești Semnul (biletul de la Căile Ferate), plătești banii și primești un bilet, iar biletul pe care-l primești de la Căile Ferate, este dovada că prețul a fost plătit. Biletul este dovada că cineva a plătit prețul. Aceasta nu înseamnă neapărat că tu l-ai plătit, ci ar fi putut să-l plătească altcineva, și să-ți dea acel bilet. Dar biletul este dovada că prețul este plătit. Când vrei să mergi cu trenul, trebuie să prezinți biletul, iar biletul este prețul călătoriei tale pe Calea Ferată.

Acum, pentru a ocoli necazul, pentru a fi pecetluit în ziua mântuirii, pentru a ne naște din nou, trebuie să avem un Semn, pentru ca Îngerul morții să treacă peste noi; trebuie să avem un Semn, iar acel Semn, este Viața lui Isus Hristos.”

Fratele Branham a folosit această explicație: „Voi nu puteți obține Semnul (biletul), de la Căile Ferate, până nu plătiți prețul. Și singurul fel în care puteți plăti prețul, este să-l achitați. Acesta este adevărul. Ce? Credeți aceasta! Acceptați aceasta” Supunerea deplină față de tot Cuvântul lui Dumnezeu vă va da dreptul la Semn.”

Vedeți? Voi puteți pune multă presiune asupra oamenilor, să facă o mulțime de lucruri, pentru a încerca să obțină Semnul sau botezul Duhului Sfânt, prin diferite feluri de demonstrații și semne; prin aceasta și aceea; noi putem face eforturi pentru a-L primi, dar Petru a zis: „Pocăiți-vă, ca să aveți o schimbare totală a minții, și botezați-vă în Numele Domnului Isus Hristos, apoi veți primi botezul Duhului Sfânt.” Uneori noi facem eforturi pentru a obține Duhul Sfânt prin mijloace, dar fratele Branham, profetul lui Dumnezeu ne-a spus că doar trebuie să credem Aceasta și să-L acceptăm. „Și ascultarea deplină față de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, îți va da dreptul la Semn.”

Așadar, ce trebuie să fac dacă vreau Semnul? Eu trebuie să mă predau deplin întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, în deplină ascultare de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt este un Martor al lui Dumnezeu, pe care El Îl dă celor care Îl ascultă.

Deci, în Cuvânt, există o promisiune, care spune că El dă Duhul Sfânt celor care Îl ascultă. Profetul spune: „Supunere  deplină față de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu!” Care este Cuvântul lui Dumnezeu? Vă voi spune, prieteni. Întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, este Mesajul orei. De unde altundeva Îl vei primi? Cum altfel Îl vei găsi când totul a fost murdărit de denominațiuni, când totul a fost înțeles prin crezurile, dogmele și învățăturile omului? Dar Mesajul orei a luat vălul de peste Biblie, și acum, Pecețile sunt luate de pe cartea Răscumpărării, și acum o putem vedea așa cum a intenționat El de la început să fie. Acesta este întregul Cuvânt al lui Dumnezeu (Biblia), dar fără Mesajul orei, Cuvântul este încă pecetluit.

Deci, cum o vei crede? Cum o vei accepta? Cum o vei asculta, fără ca Mesajul să vină ca să deschidă din nou Cuvântul? Așadar, acum putem intra în Cuvânt și să primim Semnul.

Cred că este mult mai simplu decât Îl facem noi uneori. Vreau să spun că este simplu, dar nu este simplist; este simplu, totuși este dificil. Nu este complicat dacă facem o predare deplină, dacă are loc o moarte absolută față de sine însuși și o acceptare deplină a lui Hristos; și prin  credință, să credem tot Cuvântul. Prin aceasta vom avea dreptul la Semn.

Dar, prieteni, este greu să mori. Este ușor să spui că este greu să mori, nu este dificil să spui aceasta, dar când vine vorba despre faptă, de multe ori constatăm că avem o perioadă dificilă cu partea de predare.

Vreau să vă citesc din nou aceasta, pentru că este important să vă fixați în ceea ce spune profetul:

„Credeți Aceasta! Acceptați Aceasta! Supunerea deplină față de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, vă dă dreptul la Semn. Supunere deplină! Nu o parte din El, cât de departe merge denominațiunea voastră, ci tot din El. Supunerea deplină față de Cuvânt, care este Hristos, vă aduce în Hristos.

Cum ar fi dacă voi ați fi înăuntru, dar picioarele voastre vă atârnă în afară? Cum ar fi dacă ați fi înăuntru, iar mâinile v-ar atârna în afară? Cea mai mare parte din noi este înăuntru, dar inima atârnă în afară. Vedeți? Inima este încă în lume. Dar nu facem aceasta.

Deplina supunere, completă, vă face pe voi și Cuvântul, Una. Voi Îl credeți, fiecare bucățică, tot din El este în voi, și voi Îl priviți cum  lucrează prin voi.”

Nu vreau să complic lucrurile, ci vreau să explic așa cum a spus profetul. Cu adevărat, acest Mesaj este Hristos. El este Cuvântul! El este descoperirea lui Dumnezeu; în El sunt descoperite Tainele, totul este Hristos, iar când venim în Hristos cu o predare deplină lui Hristos și prin tot ce ne-a fost dat prin acest mesager; dacă ne putem preda pe deplin și să murim față de orice idee anterioară, indiferent de emoții, și întrerupem orice lucru mic care ne mai ține încă; dacă putem muri pentru toate acestea și ne spunem acestui Mesaj, putem avea dreptul la Semn, pentru că Duhul Sfânt este dat celor care Îl ascultă.

Câteva paragrafe mai jos, profetul spune:

„Pe deplin. Priviți! Pe deplin supuși întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, ne dă dreptul la Semn.”

Vreau să spun că, dacă venim la altar, dar mai avem încă lucruri pe care vrem să le păstrăm; mai avem relații pe care vrem să le păstrăm; mai avem încă obiceiuri de care nu suntem pregătiți să scăpăm; dacă mai avem plăceri ale acestei lumi de care nu suntem gata să ne despărțim, putem plânge, și plânge, și plânge. Până când nu suntem gata să ne predăm pe deplin, până când nu există o pocăință totală și mintea noastră nu se schimbă, și până când nu dorim să nu mai avem de-a face cu nimic altceva decât cu acest Cuvânt, până când nu ajungem în acest punct, vom trece prin stări emoționale și îndemnuri, dar la sfârșitul zilei nu vom realiza nimic, pentru că preludiul acestui lucru este pocăința. Și pocăința este schimbarea minții.

De multe ori am văzut oameni botezați în Numele Domnului Isus Hristos, au primit botezul adevărat, conform Cuvântului, dar nu au primit darul Sfântului Duh. Aceasta este promisiunea, dar promisiunea este valabilă dacă te pocăiești.

„Pocăiți-vă și botezați-vă în Numele Lui Isus Hristos, apoi veți primi darul Sfântului Duh”, este o promisiune și promisiunea nu poate eșua.  Deci, dacă suntem botezați corect în Numele lui Isus Hristos, trebuie să privim la pocăința noastră. M-am pocăit complet? Am murit față de propria mea gândire? Am renunțat la toate relațiile, la toate legăturile și la toate drepturile mele? Dacă am făcut aceasta și am luat Numele Lui la botez, atunci această promisiune va avea efect în viața mea. Nu este nici o îndoială, prieteni! Trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu.

În mesajul, Uși după ușă, profetul spune:

„Este un lucru mic pe care uneori îl lăsăm nefăcut, care rupe tot lanțul. Vedeți? Haideți să ne eliberăm, haideți să lăsăm mintea denominațională și să privim la acele lucruri mărunte care sunt cu adevărat esențiale. Orice Cuvânt al lui Dumnezeu este esențial, nimic din El nu poate fi omis; noi trebuie să luăm fiecare Cuvânt din El așa cum a fost scris..”

Îmi place aceasta! În mesajul, Singurul loc de închinare rânduit de Dumnezeu, fratele Branham spune:

„Tu trebuie să fii credincios pentru fiecare mică iotă, pentru că vulpile mici, chiar foarte mici, sunt cele ce strică via. Uneori nu sunt lucruri mari pe care le faci, ci sunt lucruri mici, pe care le lași nefăcute. Amintiți-vă că un lanț este atât de puternic, cât cea mai slabă verigă a lui. „Ferice de cei care împlinesc toate poruncile lui Dumnezeu, căci a lor este Împărăția cerurilor.” Faceți tot ce poruncește Dumnezeu. Dacă El spune că femeile trebuie să aibă părul lung, tu să nu faci sau să nu spui altceva.

Nu de mult, cineva mi-a spus: „Eu nu predic o religie a îmbrăcămintei.” „Atunci, tu nu predici Evanghelia,” am răspuns eu. Dumnezeu a pus toate lucrurile în Cuvântul Său și a spus tot ce trebuie să faci, iar tu poți alege dacă Îl asculți sau nu. Așa este rezonabil și normal. Un lucru mic și neînsemnat, poate strica totul. Isus a spus: „Ferice de cei împlinesc Cuvântul și în cele mai mici lucruri.” Eu cred că pentru femei, este simplu și normal să-și lase părul să crească; este ceva ce ea poate face. Dar, din păcate, ele nu vor să facă nici măcar lucrul acesta. „Oh”, spun ele, „învață-ne lucruri mari.” Cum poți învăța lucruri mari, când nu poți face nici măcar lucrurile simple și normale. De ce? Pentru că motivele și scopul tău sunt greșite.”

De ce? Pentru că încă ești amestecat. De ce nu ai face aceasta? Aceasta este întotdeauna o întrebare pentru mine: dacă profetul lui Dumnezeu ne învață aceasta, de ce nu am face-o? De ce atât de des, atunci când profetul lui Dumnezeu ne învață ceva, încercăm să explicăm acel lucru? Sau facem din el o chestiune de opinie; sau aceasta, sau aceea; sau au fost împrejurările în care a spus-o. De ce am face aceasta, prieteni, când avem în scenă un profet al lui Dumnezeu legitimat, care a adus pentru noi tainele din partea din spate a minții lui Dumnezeu? De ce am fi lipsiți de respect față de darul lui Dumnezeu, doar ca să ne ținem propria părere? Vedeți? Motivul și obiectivele noastre sunt greșite de multe ori.

„Totul se rezumă la dragostea ta pentru Dumnezeu, dacă Îl iubești atât de mult încât să poți spune: „Doamne, indiferent ce vrei să fac, eu sunt gata să fac voia Ta, oricare ar fi ea.” Numai așa poți ajunge undeva, doar dacă faci așa cum a spus El.”

Vedeți? Este dragostea ta pentru Dumnezeu. „Doamne, indiferent ce vrei să fac, eu sunt gata să fac voia Ta, oricare ar fi ea.” Vreau ca aceasta să fie atitudinea mea față de El, pentru că nu mai sunt eu și părerea mea tema centrală a vieții mele; nu este lucrul pe care-l prețuiesc cel mai mult; eu nu vreau să pun preț pe opinia mea, ci vreau să prețuiesc doar acest Cuvânt. Iar când părerea mea vine în contradicție cu Mesajul orei, renunț la părerea mea și iau Mesajul, pentru că acest Mesaj a fost legitimat de Dumnezeu. Părerea mea nu este legitimată, eu nu am un Stâlp de Foc deasupra părerii mele, dar acest Mesaj a fost susținut de Dumnezeu, și putem avea încredere în El.

În Ioan 14.15. Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”

Odată, Pavel a spus: „Dacă cineva dintre voi este profet sau spiritual, să înțeleagă că cuvintele pe care vi le spun eu, sunt cuvintele lui Dumnezeu.”

Corect? Așadar, pentru a păzi Cuvântul Domnului, ei au trebuit să țină la ceea ce a spus Pavel. Aici, Isus a spus:

„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.

Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi pentru totdeauna.”

Iubesc felul în care este scrisă Biblia, pentru că totdeauna în Cuvânt, este o provocare. Este atât de provocator!

„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele, și Eu voi face…” S-ar părea că una depinde de cealaltă: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele, și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va trimite un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.”

În Scriptură există provocări uimitoare și aș vrea să citesc încă una:

„Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă și nu lumii?”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, și vom locui împreună cu el.” (Ioan 14.22-23).

Despre ce vorbea El? El vorbea despre botezul cu Duhul Sfânt. Deci, El a spus: „Dacă Mă iubește cineva, vă păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi…” Se pare că dragostea Tatălui este determinată de dragostea noastră, dar noi știm alte versete în care El spune că noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu așteaptă să vadă dacă noi Îl vom iubi sau nu. Noi știm că Dumnezeu știe deja că noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi, și ne-a ales înainte de întemeierea lumii. Deci, dacă Îl iubim vreodată, este o dragoste reciprocă. El ne prezintă un model  și eu nu vreau să ratez acest model, nici să înțeleg modelul greșit.

„Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu.” Eu Îl iubesc, dar cum pot să-L iubesc? Pentru că El m-a iubit întâi prin predestinare. Așadar, „Cel care Mă iubește, este cel care va păzi Cuvântul Meu prin predestinare.”

„…și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.

Cine nu Mă iubește, nu păzește Cuvintele Mele. Și Cuvântul pe care-L auziți, nu este al Meu, ci este al Tatălui care M-a trimis.”

Vedeți cum fratele Branham ia cu ușurință câteva afirmații din Biblie, și spune: „Ascultarea deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, vă dă dreptul la Semn.” El a luat aceasta chiar din Scriptură, din ceea ce a spus Isus în Ioan, și ceea ce a spus Petru în Fapte, iar aceasta devine un Adevăr absolut: „Ascultarea deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu…” Ce te aduce la ascultarea deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu? Pocăința adevărată. O pocăință adevărată te aduce la ascultarea deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, pentru că mintea ta se va schimba cu privire la orice altceva și vei înțelege că aceasta este calea de a intra.

Dragostea noastră va fi exprimată prin ascultarea noastră, iar Dumnezeu a promis că El va veni și va locui împreună cu noi.

În mesajul, Semnul, profetul spune:

„Nu vă bazați nici pe vorbirea în limbi, și nici pe nimic altceva, ci lăsați ca Semnul Însuși să fie acolo, Persoana lui Isus Hristos, propria Lui Viață în voi. Nu tăiați împrejur doar aceasta și aceea, ci tăiați împrejur întreaga voastră ființă, până când voi și Hristos sunteți Unul. Hristos este în voi și Viața Lui trăiește prin voi.”

Hristos este Cuvântul, El este Cuvântul manifestat, așa că vreau să mor până când eu și acest Cuvânt manifestat, suntem Unul.

Acum, vreau să privesc la ceva, pentru că întotdeauna în Biblie, sunt puse două lucruri în balanță, și vreau să le avem clare. S-ar părea că putem spune, dacă luăm afirmația că ascultarea deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, îți dă dreptul la Semn, dacă luăm aceasta cu o mentalitate legalistă, putem crede că tot ce trebuie să facem, este „X,Y,Z” sau „A,B,C,” pentru că dacă nu fac aceasta, nu-L am. Poate părea că este așa, dar noi nu facem aceasta din legalism, ci din dragoste. Acesta este Adevărul. Indiferent ce simțim despre aceasta, este încă Adevărul.

Fratele Branham a spus: „Întotdeauna am încercat să stau pe mijlocul drumului. Te îndepărtezi de formalism, la fel de formă și ritualuri, cât poți. Dacă nu te uiți, vei ieși pe partea cealaltă, și vei fi la fel de fanatic pe cât poți fi. Dar există un mijloc al drumului, unde este predicat adevărul Evangheliei, iar Dumnezeu Se mișcă acolo, legitimând Adevărul. „Strâmtă este Poarta, îngustă este Calea care duce la Viață, și puțini sunt cei ce o află.”

În alt mesaj, profetul spune:

„Cel Unic, a luat Numele lui Isus. Trinitatea a mers pe Tată, Fiu și Duh Sfânt, așa cum au făcut la al nouăsprezecelea Sinod. Amândoi au greșit, dar acum, la mijlocul drumului, în Scripturi se află Adevărul.”

Apoi, aduce lucrurile la subiectul nostru, și spune:

„Voi trebuie să vă nașteți din nou. Deci, nu înghesui credința calvinistă… Acum nu spun aceasta, pentru că vorbesc cu un popor legalist.”

El vorbea cu penticostalii care aveau mai mult decât învățătura armeană. Marea bătălie dintre doctrina calvinistă și cea armeană, este foarte complexă. Calvin credea în predestinarea absolută, dar calvinismul nu este așa cum l-a învățat Calvin, ci calvinismul extrem a ajuns în punctul în care învață că nu este nevoie de evanghelizare, nu este nevoie de aceasta sau aceea, pentru că voi veți fi mântuiți indiferent de voi. Voi ați fost predestinați și nu faceți nimic în privința aceasta; nici nu trebuie să vă rugați o rugăciune de pocăință, pentru că voi sunteți absolut predestinați, mântuiți.

Armeanul spune: „Nu, tu trebuie să faci o alegere. Dumnezeu i-a dat omului libera alegere, așa că tu trebuie să alegi, tu ai dreptul să alegi, și poți alege să fii mântuit sau poți alege să fii pierdut.

Fratele Branham le-a reunit pe amândouă și ne-a adus Adevărul. Să citim mai departe:

„Acum, nu este că sunt legalist, dar eu cred că Calvin avea ceva, și armeanul avea ceva; amândoi aveau ceva, dar ei au fugit la capătul adânc al extremei. Calvinismul spune: „Sunt salvat și asta doar rezolvă totul”, dar viața lui dovedește că nu este.”

Deci, el nu este salvat. El credea că este salvat pentru că credea că este predestinat, el a fost de acord cu ce spune Scriptura, dar nu a avut loc nici o schimbare în viața lui, iar viața lui a continuat tot așa. Iar profetul spune: „Viața lui dovedește că nu a fost salvat.”  Legalistul spune: „Trebuie să fac aceasta, trebuie să fac aceea și cealaltă”, dar dacă nu te-ai născut din nou, încă nu ești salvat. Deci, acolo sunteți.”

Deci, poți face toate acestea, poți face totul, „…dar dacă nu te-ai născut din nou, nu ești încă salvat.”

În continuare, el spune:

„Este la mijloc, pe mijlocul drumului, acolo este locul unde trebuie să stăm. Ce ești tu? Ce este calvinismul? Ce este harul? Este ceea ce a făcut Dumnezeu cu tine. Dar ceea ce lucrează, este ce faci tu pentru Dumnezeu, ca apreciere pentru ceea ce a făcut El pentru tine, prin har. Acesta este răspunsul. Atunci, dacă sunt mântuit, voi trăi ca și cum sunt mântuit…”

Fiți atenți ce spune în continuare:

„…dar aș putea trăi ca și cum am fost mântuit și să nu fiu mântuit.”

Slavă lui Dumnezeu! „Deci, acesta este lucrul care ne aduce aici, în acest loc, este că noi trebuie să ne naștem din nou. Așadar, experiența nașterii din nou, ne spune ce suntem. Aceasta nu înseamnă, „Eu cred în strigare, în toate manifestările și demonstrațiile Duhului”, pentru că totuși, încă nu este aceasta, este ceva diferit de aceasta; este o creatură nouă, este Ceva în inimă.”

Așadar, fratele Branham a fost capabil să tragă din două doctrine și să le aducă împreună. El a făcut aceasta tot timpul, a tras din unitarism și din trinitarism; a tras din calvinism și din armenism, și i-a adus împreună, arătându-le echilibrul din Scripturi. Realitatea este că Cuvântul este adevărat: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Eu și Tatăl vom veni la el și vom locui împreună cu el.” Acesta este Adevărul absolut! Dar nu pentru că tu ai fost în stare să ții o rânduială, ci pentru că L-ai iubit; ai păzit poruncile Lui și L-ai iubit pentru că El te-a iubit întâi și te-a predestinat. Dacă El nu te-ar fi iubit mai întâi, tu nu ai putea să-L iubești; iar dacă nu L-ai iubi, nu ai putea să ții poruncile Lui. Nu este păzirea poruncilor fără dragoste; nu este ținerea poruncilor fără dragoste, iar când le pui pe cele două împreună, obții tabloul corect, conform Scripturii.

De aceea ascultarea deplină de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, îți va da dreptul la Semn. Nu o păstrare legalistă a standarderilor de mesaje, ci o dragoste absolută și o descoperire a ceea ce este acest Mesaj. Aceasta te face să vrei să mori pentru tine și să nu vrei altceva decât acest Cuvânt. Când te predai astfel dovedești că Îl iubești, că iubești acest Mesaj, pentru că iubești tot ce este în legătură cu Acesta, pentru că iubești tot ce a făcut Isus Hristos pentru tine în această zi, și pentru că ceea ce ți-a dat El, prețuiește mai mult decât aerul pe care-l respiri. Când te predai cu o supunere deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu și cu acest fel de dragoste, aceasta vă va da dreptul la Semn. De ce? Pentru că vine dintr-o pocăință adevărată.

Vreau să vă arăt încă două exemple. Este uimitor cum în fiecare grup de credincioși, în fiecare biserică avem câțiva care înclină într-o parte, și câțiva care înclină în partea cealaltă. Este adevărat. Eu o spun, iar voi știți cu toții aceasta, și vă vor veni în minte imagini, dar nu spuneți nimic. Unii sunt puțin mai stricți, puțin mai fermi și cunosc liniile directoare, le văd și vor să rămână în acele linii. Corect? Eu nu spun că este greșit, acesta este doar felul în care se înclină ei. Apoi, sunt alții care se înclină spre har, ei sunt puțin mai flexibili și arată mai multă îndurare. Ei spun că Dumnezeu privește la inimă, că El nu privește la toate aceste lucruri, iar tu poți face toate acele lucruri, totuși să greșiți. Corect? Apoi alții spun: „Știi ce? Poți spune cât vrei că Îl iubești pe Dumnezeu, dar dacă nu te predai și nu te sacrifici pentru El, cum Îl iubești? Dacă nu faci ce spune El, cum Îl iubești?” Ceilalți spun: „Poți face tot ce spune El, dar aceasta nu înseamnă că Îl iubești.”

În fiecare grup avem unii care se înclină într-o parte sau în alta. Laudă lui Dumnezeu, pentru că aceasta ne ține împreună în echilibru. Noi avem nevoie de acel lucru.

Fratele Branham a predicat acest subiect până la capăt. Pe partea cealaltă, totul este predestinare, tu nu ai nimic de-a face cu aceasta, ți se va întâmpla oricum, și așa mai departe. Apoi a venit dincoace și a spus: „Ar fi bine să-L acceptați acum; ați face bine să veniți acum la altar.” Îi mulțumesc lui Dumnezeu că aici avem o diversitate care ne ține în echilibru.

Când mergi cu un grup strâns, nu vezi niciodată drumul acela lung pe care l-am făcut. Noi îl vom numi doar Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că eu am nevoie de ceva care să mă țină ca să pot merge, pentru că este atât de ușor să cad. Noi avem nevoie de acest echilibru al Cuvântului, pentru că poți lua Cuvântul lui Dumnezeu și să mergi în orice direcție.

În mesajul, Cisterne sparte, profetul a spus o poveste despre un om pe care l-a condus la Dumnezeu. El a zis: „Îmi amintesc că i-am spus de un vechi hambar lângă o iesle, iar el mi-a zis: „Dar eu nu sunt bun.” „Știu că nu ești bun,” i-am răspuns, „dar nici eu nu sunt. Tu privești la ceea ce ești, dar încetează să privești la ceea ce ești tu și privește la ceea ce este El.” El a spus: „Frate Branham, măcar dacă aș putea scăpa de aceste țigări! Atunci aș fi un creștin.” „Nu scapi de ele”, i-am spus eu, „tu încerci să fii bun, apoi să vii la El, dar El nu a venit să salveze oameni buni; El a venit să salveze oameni răi, care știu că sunt răi.” Atunci, el mi-a zis: „Bine…” „Ascultă,” am continuat eu, „tu nu vrei să mergi în iad, nu-i așa?” „Nu!” „Bine, nici nu trebuie să mergi. El a murit pentru ca tu să nu trebuiască să mergi în iad.” „Dar, ce trebuie să fac?” a întrebat el. „Nimic. Este atât de simplu.” „Dacă aș putea măcar…” „Întoarce-te din nou de la țigara aceea! Încetează să te mai gândești la țigara aceea. Doar amintește-ți, gândește-te la El, la ceea ce a făcut El, la ce este El, nu la ce ești tu. Tu nu ai fost bun, nu ai fost niciodată bun, și nici nu vei fi vreodată. Dar ce este El, El este Acela.”

Apoi am zis: „Acum, singurul lucru pe care trebuie să-l faci tu, dacă El a luat locul tău acolo jos, trebuie doar să accepți ceea ce a făcut El. Singurul lucru ce-l ai de făcut, este să dorești să-L accepți pe El.” „Aceasta este simplu,” a spus el, „o voi face.” Eu am zis: „Iată pârâul!” Vedeți? Eu l-am adus aici, și l-am botezat în Numele lui Isus Hristos. Câțiva din oamenii lui stau aici, și știu că au privit aceasta ca ceva de râs, pentru că am făcut aceasta. Dar eu știam ce fac. Eu am văzut în om Ceva original. Am putut să văd aceasta, așa că l-am luat și l-am botezat în Numele Domnului Isus Hristos. După ce am făcut aceasta, nu a trecut mult și m-am dus acasă la fiul său. Eu am văzut o vedenie cu un copac rupt într-un anumit loc. Și omul a căzut și aproape că și-a rupt spatele. L-au dus la spital, iar în noaptea aceea Domnul mi-a descoperit că acela a fost sfârșitul țigărilor.

A doua zi, el a vrut niște țigări, iar eu am zis: „Am să-i cumpăr un pachet și o să i-l duc.” Doar priviți, să vedeți că zilele țigărilor lui s-au terminat. De atunci, el nu a mai fumat nici una, și nici nu a mai dorit vreuna de atunci.”

Îmi place aceasta! Ce tablou frumos! Haideți să mai citim un citat din mesajul, Nunta Mielului, din anul 1962:

„Noi știm că va fi o Mireasă și va fi o Cină a nunții servită în cer. Aceasta este la fel de sigur că va fi, cum este Dumnezeu, pentru că Acesta este Cuvântul Său. Și noi știm că acei care vor forma această Mireasă, vor fi Biserica Sa, și ei vor apărea înaintea Lui fără pată sau zbârcitură. Ei au acum Materialul pe pământ pentru a se pocăi.

Dacă observați, este scris: „Ea s-a pregătit.” Foarte mulți spun: „Dacă Domnul va lua de la mine acest duh de băutură, de jocuri de noroc, de mințit sau de fumat, Îl voi sluji.” Dar aceasta depinde de tine, și tu trebuie să faci ceva. „Cel ce va birui, va moșteni toate lucrurile.” Cei care vor birui. Voi aveți puterea s-o faceți, dar trebuie să fiți dispuși să vă sacrificați pentru aceasta. Vedeți? „Ea s-a pregătit!” Îmi place acest Cuvânt! Vedeți? Dumnezeu nu poate să ne împingă printr-o țeavă, să ne tragă afară pe la capătul celălalt, apoi să spună: „Binecuvântat este cel ce va birui.” Voi nu ați avut nimic de biruit, pentru că El v-a trecut prin ea. Dar voi trebuie să luați decizii pentru voi înșivă; iar eu trebuie să iau decizii pentru mine însumi. Făcând aceasta, noi ne arătăm credința și respectul pentru Dumnezeu.”

Așadar, profetul i-a spus acelui om: „Să nu-ți faci griji pentru țigări, nu te îngrijora pentru aceasta,” iar în mesajul următor, el a spus:

„Tu trebuie să renunți la aceasta, trebuie să iei singur o decizie, trebuie să-I ceri lui Dumnezeu s-o ia deoparte. Așadar, voi Îl slujiți, dar trebuie să vă luați decizia.”

Oh, îmi place Mesajul! El nu ne lasă să mergem într-o parte sau în cealaltă, dar noi trebuie să fim sinceri când citim Mesajul, pentru că El ne va aduce întotdeauna pe mijlocul drumului.

Realitatea este că, dacă poți să-l așezi, dacă ai strâns ceva și poți să-i dai drumul, trebuie să-i dai drumul. Dar dacă te-a prins ceva și nu poți să-l lași, ai nevoie de o eliberare supranaturală, de la Dumnezeul cel Atotputernic.

Realitatea este că ambii sunt adevărați. Uneori vrem ca Dumnezeu să ne ușureze pentru că nu vrem nici o luptă: „Dumnezeule, ia-mi dorința; îndepărtează ispita; ia toate acestea și te voi sluji, Doamne, și voi face…” Nu! Trebuie să te străduiești să treci prin aceasta; trebuie s-o pui jos; trebuie să reziști firii, cărnii; trebuie să lupți împotriva diavolului. Dacă poți s-o lași jos, dacă poți să-i reziști, atunci las-o jos și rezistă; împotrivește-te. Dar când ești stăpânit de ceva, când te prinde ceva și te ține, când urăști acel lucru, când îl detești și vrei să fii liber, doar încrede-te în Dumnezeu și du-te mai departe, pentru că Dumnezeu te va elibera de acea problemă.

Amândoi sunt adevărați, amândoi pot fi corecți exact în același timp. Noi avem obligația  de a trăi o viață curată; avem obligația de a trăi pentru Dumnezeu; avem obligația de a lua decizii care să fie conform Cuvântului lui Dumnezeu și să punem deoparte tot ce este contrar Cuvântului Său și să urmărim Cuvântul Său. Noi suntem obligați să facem aceasta.

Dar când suntem stăpâniți de ceva și nu ne putem lăsa de acel lucru; nu putem renunța și nu ne putem elibera de el, aceasta nu ne oprește să-L slujim pe Dumnezeu; nu ne oprește să mergem înainte, dar trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu și să-I spunem: „Doamne, am nevoie să fiu eliberat; eu nu pot să Te slujesc așa, nu pot continua așa, și nu pot scăpa de ea singur.”

Atunci ai încredere în Dumnezeu pentru partea pe care nu poți s-o faci singur. Vedeți cum sunt adevărate amândouă? Unul ia calea leneșă: „Dacă Dumnezeu vrea să fiu liber, mă va elibera. Când mă va elibera Dumnezeu…” Nu!

Prieteni, voi puteți vedea din prima povestire, că omul era sincer, autentic. El nu voia să fumeze, dar era prins în capcană. El voia să-și dea inima Domnului, voia să-L slujească Pe Dumnezeu, dar voia să aștepte până când va scăpa de țigări. Dar el nu putea scăpa de ele de unul singur, așa că fratele Branham i-a dat un sfat bun: să privească la Domnul și la ce a făcut El, nu la sine însuși.

În următoarea povestire, el a vorbit despre cineva leneș spiritual care voia ca Dumnezeu să facă toată lucrarea și să-i facă viața simplă, fără lupte și încercări. Și el a spus: „Nu! Tu trebuie să fii biruitor, trebuie să ai Ceva să te biruiești pe tine însuți, pentru că Dumnezeu nu te trage printr-o țeavă și te scoate pe partea cealaltă, apoi spune: „Ești un biruitor!”, deși nu ai biruit nimic. Tu trebuie să iei decizia, trebuie să lași acel lucru jos; tu trebuie să alegi să-L slujești pe Dumnezeu.”

Îmi place aceasta! Este aceasta, sau cealaltă? Le vom aduce împreună și vom obține un tablou potrivit.

Să mergem la Fapte 26.19-20:

„De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești.

Ci am propovăduit mai întâi, celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea, și la Neamuri, să se pocăiască, și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor.”

„Să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu.” Acesta este primul lucru pe care Pavel a început să-l predice; aceasta a început să predice și Petru, și acesta este mesajul Evangheliei: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă! Pocăiți-vă și convertiți-vă!” Aceasta înseamnă, „Întoarceți-vă!” Așa este tradus în altă parte, „Convertiți-vă!” „Pocăiți-vă, schimbați-vă gândirea și convertiți-vă, întoarceți-vă la Dumnezeu!” Apoi, el a spus: „…și faceți fapte vrednice de pocăința voastră!” Aici, apostolul Pavel nu a spus doar, „Pocăiți-vă și întoarceți-vă,” ci a mers mai departe și spune: „…și faceți fapte vrednice de pocăința voastră.”

„Fapte vrednice de pocăință.” El nu spune doar, „fapte,” ci spune, „fapte vrednice, potrivite,” și aceasta înseamnă, „a avea greutatea altor lucruri de aceeași valoare, care valorează la fel de mult sau care corespunde unui lucru.”

Așadar, noi trebuie să facem fapte corespunzătoare pocăinței, sau cu o valoare la fel de mare ca pocăința noastră, la fel de importante, de aceeași valoare ca pocăința noastră. De aceea, de multe ori, faptele noastre vorbesc despre nivelul nostru de pocăință.

Este un raport, de aceea, el spune: „Faceți, aduceți la suprafață fapte vrednice care sunt de aceeași valoare sau care corespund cu pocăința, cu schimbarea minții voastre.” Aceasta explică atât de multe lucruri pe care le vedem peste tot în jurul nostru.

Uneori vezi oameni care trăiesc o viață de compromis, care sunt în neascultare și nesupunere continuă, și te întrebi: De ce? Dar îți dai seama că mintea lor nu a fost hotărâtă pentru Mesaj. Ei ar putea să-L transmită, ar putea fi drăguți, dar acolo nu există o cunoaștere absolut adevărată, care să știe că Acesta nu este nimic altceva decât Adevărul.

Găsești lucrări care sunt potrivite pentru acel nivel de pocăință. Uneori te întrebi: cum pot continua să aleagă aceasta? Cum pot continua să meargă așa? Apoi vă dați seama că nu a avut loc o schimbare absolută în înțelegerea lor, nu înțeleg cu adevărat ce este Mesajul. Mesajul nu este o învățătură mai bună; Mesajul nu este o înțelegere mai clară, toate acestea sunt incluse în Mesaj, dar acest Mesaj nu este altceva decât Isus Hristos descoperit pe deplin.

Dacă îl luăm pe profetul lui Dumnezeu ca pe orice alt mesager din Epocile Bisericii care a adus o reformă, ca pe un alt predicator care este puțin mai bun decât altul care predică, trebuie să ne dăm seama că el nu este numai un bun predicator; aceste mesaje nu sunt doar predici bune, acesta este îngerul al șaptelea, este cel din Apocalipsa 10.7; acesta este Ilie din Maleahi 4.

Când Isus a vorbit despre Ioan Botezătorul și a spus că el a fost mai mult decât un profet, puteți pune același lucru și în dreptul profetului din zilele noastre. El a fost mai mult decât un profet; el a fost profetul care a adus Legământul; el a fost împlinirea Apocalipsei 10.7; el a fost mai mult decât un profet; a fost mai mult decât un mesager al Epocilor Bisericii. Voi puteți vedea că uneori, nivelul lucrărilor lui, se potrivește cu nivelul pocăinței adevărate.

Când îl privim pe fratele Branham ca pe un om bun, el este mesagerul și… „Dar, știi, el a gândit aceasta, a făcut aceasta, și știi…Biblia spune aceasta și el a spus că…” Oh, Doamne, noi jucăm jocuri periculoase chiar acum, pentru că slăbim chiar glasul pe care Dumnezeu l-a folosit în această zi. Glasul lui Dumnezeu a venit prin glasul acestui om ca să ne dea interpretarea desăvârșită a Cuvântului cu legitimare divină. Dar când începem să ne jucăm cu aceasta, arătăm exact unde este pocăința noastră: că nu suntem atât de siguri ce este acest Mesaj, sau cine este acest mesager, dar aceasta arată nivelul pocăinței.

Eu spun: Dumnezeule, spală-mi înțelegerea! Dă-mi o înțelegere adevărată despre ceea ce ai făcut în această zi și fă să fie o realitate pentru mine, astfel încât să știu, dincolo de orice îndoială, în ce zi trăiesc și ce ai făcut Tu în această zi.

Să mergem la Geneza 22.10-12:

„Apoi Avraam a întins mâna, și a luat cuțitul, ca să junghie pe fiul său.

Atunci Îngerul Domnul a strigat din ceruri, și a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.

Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”

Întrebarea este: oare nu știa Dumnezeu că Avraam se temea de El înainte de a-l striga Îngerul? Îngerul i-a zis, atunci când l-a strigat: „Știu acum că te temi de Dumnezeu.” Cu siguranță că El știa deja ce era în inima lui Avraam, dar Avraam trebuia să-și manifeste credința. Și când Avraam a acționat conform credinței sale, Îngerul i-a oprit mâna și a spus: „Știu acum că te temi de Dumnezeu.” Eu nu cred că a fost o nouă descoperire, ci a fost o declarație: „Acum ai dovedit credința ta! Acum ai dovedit ceea ce crezi.”

În mesajul, Faptele sunt credința exprimată, fratele Branham spune:

„Acum, cei doi bărbați care au vorbit despre credință; Pavel l-a îndreptățit pe Avraam prin ceea ce a văzut Dumnezeu în el; dar Iacov l-a îndreptățit pe Avraam prin ceea ce a văzut omul în el. Vedeți? Iacov a spus: „El este neprihănit prin faptele lui.” Pavel a spus: „El este neprihănit prin credință.”

Dar, vedeți? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; aceasta a văzut Dumnezeu în el, că L-a crezut. Dar atunci când a intrat în acțiune, ca și cum era deja făcută, aceasta este ceea ce a văzut omul în el.

La fel este cu noi astăzi: faptele noastre exprimă ce fel de credință avem.”

El aduce la suprafață faptul că lucrările, (faptele), corespund credinței. „…faptele noastre exprimă ce fel de credință avem. Dacă ne temem să ne comportăm așa cum credem, atunci nu Îl credem. Voi trebuie să Îl credeți.”

Să mergem la Romani 4.1-5:

„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Iată, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat;

pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.”

Pavel spune foarte clar că nu este prin fapte, ci prin credință: „Avraam a fost socotit neprihănit prin credință.”

Țineți minte aceasta și haideți să mergem la Iacov. Amintiți-vă că Cuvântul nu se poate contrazice. Iacov 2.14-17:

„Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate credința aceasta să-l mântuiască?

Dacă un frate sau o soră, sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele,

și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”

Ascultați, Pavel a zis că a fost credința fără fapte, iar când citim aici, se pare că Iacov spune ceva diferit. Fiți atenți, pentru că s-ar părea că Biblia se contrazice, dar Biblia nu se poate contrazice.

„Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

Dar va zice cineva: „Tu ai credința ta, și eu am faptele.” „Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.”

Tu crezi că Dumnezeu este Unul și bine faci, dar și dracii cred…și se înfioră!

Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?

Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte…?”

Așteptați puțin. Ce a spus Pavel? Pavel a spus că Avraam a fost socotit neprihănit prin credință.

„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Vedeți că credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul” lui Dumnezeu.

Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.”

Oh, îmi place aceasta! Aceasta îi face pe unii oameni să se poticnească, dar când pui aceste două lucruri împreună, înțelegi ce a spus fratele Branham: „Faptele sunt mărturia noastră înaintea oamenilor.”

Oamenii au văzut faptele, și așa au văzut credința lui Avraam. Dar Dumnezeu a văzut credința lui Avraam și a recunoscut-o. Faptele sunt ceea ce văd oamenii, dar credința este dragostea noastră pentru Dumnezeu; și faptele dovedesc dragostea noastră pentru Dumnezeu.

Iacov nu îl contrazice pe Pavel; și Pavel nu îl contrazice pe Iacov. Ceea ce spune Pavel, este că tu poți spune că crezi, poți spune că crezi într-un singur Dumnezeu, dar și dracii spun că cred, și tremură. Dacă credința nu produce fapte în viața ta, tu nu crezi cu adevărat. Aceasta spune Iacov.

Ceea ce crezi, devine viața ta, de aceea faci fapte vrednice de pocăința ta, pentru că ceea ce crezi, vine în manifestare și devine parte din viața ta. De aceea a spus el că, „Credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.”

Ce înseamnă „desăvârșit”? Înseamnă că a fost manifestată pe deplin; ceea ce era în inima lui, a fost afișat, iar Îngerul Domnului, a spus: „Știu acum că te temi de Dumnezeu.” De ce? Pentru că era o credință completă, perfectă, deplină venită în manifestare.

Să ne întoarcem la Romani 4. Despre ce vorbea apostolul Pavel aici? S-ar părea că el spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credință, fără fapte; că celui ce lucrează, plata cuvenită este ceva datorat, nu har; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în El, credința pe care o are, îi este socotită ca neprihănire. Dar dacă mergem la Romani 3.19-20, Pavel spune:

„Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.”

Am putea citi în continuare, dar voi merge la versetul 26:

„pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinței.

Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii.”

Când vorbește despre fapte, în capitolul 4, despre ce vorbește el? Despre Legea Vechiului Testament. El nu spune: „Voi trebuie să țineți Cuvântul și să faceți faptele la care ne-a chemat Dumnezeu.” Nu este aceasta, ci el vorbește despre Lege: „Voi nu puteți fi niciodată mântuiți ținând Legea. Toate faptele pe care vrei să le faci, nu-L fac pe Dumnezeu să-ți fie îndatorat. El nu trebuie să te salveze pentru că ai respectat Legea. Legea a fost dată pentru a dovedi că nu ați putut s-o țineți. Legea a fost aici ca să te condamne, nu ca să te salveze.”

În concluzie, versetul 28 și 29:

„ Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii.

Sau poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este și al Neamurilor? Da, este și al Neamurilor.”

Apoi trece la capitolul 4.1-3, și începe să spună:

„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Știți că Iacov citează exact același lucru? Deci, ei cred la fel, și vin la aceasta din două unghiuri diferite. Pavel le spune evreilor că nu trebuie să aducă acest lucru în Noul Testament, la Neamuri, deoarece, „Voi puteți respecta Legea cât vreți, dar aceasta nu-L obligă pe Dumnezeu sau nu-L îndatorează pe Dumnezeu față de voi. Dumnezeu vă recunoaște credința și vă consideră neprihăniți prin credință.”

Pe partea cealaltă, Iacov spune: „Voi puteți spune cât vreți că credeți, pentru că, dacă nu există fapte care să vină din credința ta, credința ta este moartă, este zadarnică.” Și ambele sunt adevărate.

Să ne întoarcem la Iacov 1.22-25:

„Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.

Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-L împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă;

și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.

Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

Eu nu vreau să fiu doar un ascultător.

În mesajul Perseverența, fratele Branham spune:

„Și toată armura lui Dumnezeu este credința, dragostea, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, blândețe, răbdare. Întreaga armură a credinciosului este credința. Noi Îl credem pe Dumnezeu prin credință, pentru că așa a spus Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta? Avraam a fost socotit neprihănit, de Pavel, prin credință; dar de Iacov, prin fapte. Pavel vorbea despre ceea ce a văzut Dumnezeu, iar Iacov a spus ceea ce vedea omul: „Arată-mi credința ta prin faptele tale.” „…fără faptele tale”, și așa mai departe. Vedeți? Dacă nu ai fapte cu credința ta, aceasta arată că nu ai credință, doar vorbești din gură…”

Îmi place profetul! „Dacă nu ai fapte cu credința ta, aceasta arată că nu ai credință, doar vorbești din gură. Dar dacă ai cu adevărat credință, crezi și te comporți ca atare. Așa este. Pune-o în acțiune! Noe a făcut-o, a pus-o în acțiune…”

Îmi place cum merge la aceasta.

„…Noe a mers înainte și a construit Arca!”

Noe a primit Mesajul pentru ziua lui. Este adevărat? Noe a predicat Mesajul pentru ziua lui; Noe a crezut Mesajul pentru ziua lui. Puteți spune că Noe a fost salvat doar prin credință, fără fapte? Faptele lui Noe au fost o legitimare a credinței lui. Pe măsură ce credința lui a venit în manifestare, a construit Arca ce l-a salvat. A crezut Noe? Da! Au lucrat și alți oameni la Arcă? Da, au fost și alți oameni care au lucrat la Arcă; probabil au fost mulți oameni care au lucrat la Arcă. Dar au fost ei în Arcă atunci când a început să cadă ploaia? Nu. De ce? Pentru că ei au făcut fapte, fără credință, dar Noe a făcut fapte cu credință și a fost în Arcă atunci când a început ploaia. Faptele și credința s-au unit în Mesajul din acea zi. Este atât de simplu! Atât de simplu!

Eu pot spune: „Eu cred Mesajul, cred mesagerul; cred Mesajul!” Dar, știți ce? Faptele mele dovedesc cu adevărat unde este inima mea. Mi-e rușine să spun că, de multe ori, m-am trezit iubindu-mă mai mult pe mine decât iubesc Mesajul sau mesagerul, și a trebuit să mă pocăiesc, să mă pocăiesc, și să mă pocăiesc. Deci, mă tot spăl cu Apa Cuvântului; mă spăl de propria mea înțelegere, până când renunț să-mi mai prețuiesc părea mea proprie și încep să pun preț pe ceea ce a pus preț Dumnezeu, pe Cuvântul pe care ni L-a dat. Eu cred că noi toți avem nevoie de ceva spălare.

În mesajul Semnul, fratele Branham a spus:

„Oh, acesta este un non sens! Despre ce vorbesc ei acolo, este o nebunie. Păi, nu există așa ceva. Păi, voi, femeile de acolo, oh, voi nu…Cum este îmbrăcămintea voastră? Aceasta este…”

Fratele Branham nu încheie frazele, ci le fragmentează, și vorbește despre cei care sunt sarcastici, dar vorbesc despre credință. El spune aici: „Cum este îmbrăcămintea voastră?” Și continuă:

„…Aceasta este. Așa spune Biblia. Ce are părul vostru?…Așa spune Biblia. Aceasta este doar deosebirea. Vedeți? „Nu atinge; nu pune mâna; nu gusta.” El este Dumnezeu. Vedeți? Acum, aceasta înseamnă ceva.”

Fratele Branham nu a spus: „Aceasta nu înseamnă nimic.”, ci a spus: „Aceasta înseamnă ceva.” Felul în care ne îmbrăcăm, felul în care ne tundem sau nu ne tundem, felul în care ne comportăm, lucrurile pe care le facem sau nu le facem, toate acestea înseamnă ceva, și nu este că nu are nici o importanță.

Problema este că facă îți bazezi mântuirea doar pe acestea, fără o credință adevărată, nu-ți va ajuta, iar la sfârșitul zilei, vei falimenta. Dar dacă ai credință dar nu ai curaj să faci ceea ce a învățat mesagerul, aceasta arată că nu crezi corect despre mesager. Cele două trebuie să se unească împreună.

Tot în mesajul Semnul, puțin mai jos, el spune:

„Știți, în ziua aceea, când curva Rahav a pus sfoara aceea…Îmi imaginez că unii dintre soldații aceia au râs și și-au bătut joc, zicând: „Nebuna aceea bătrână și-a ieșit din minți. Priviți ce are acolo! Ha, ha, ha. Păi, ați auzit vreodată de așa ceva? Păi, doctor Jones a spus aici jos: „Nu-i nimic de aceea.” Dar era, pentru că un mesager de la Dumnezeu a adus mesajul și le-a spus aceasta.

Vă puteți imagina egiptenii spunând: „Se pare că…Uitați-vă la grămada aceea nebună de hoolly-rollers cum pun sânge! Ha, ha. Nu-i așa că vor avea de spălat acea mizerie? Oh, Doamne! Acele case mari și frumoase acoperite peste tot de sânge! Oh, o astfel de putoare. Pariez cu voi că va fi oribil în câteva zile și nu va însemna nimic. Știți de ce? Sfântul părinte Așa și Așa, a spus aceasta.” Dar era! Aceasta a însemnat ceva.”

De ce a însemnat ceva? Pentru că profetul lui Dumnezeu le-a spus să facă aceasta, și pentru că profetul lui Dumnezeu le-a spus să facă aceasta, a însemnat ceva. Când mesagerii din prezența lui Iosua au mers în Ierihon, ce a făcut acel fir stacojiu? A avut de-a face cu totul. Cum putea o bucată de fir stacojiu să salveze pe cineva? Nu a fost acel fir, ci a fost supunerea ei la mesajul pe care i l-au spus mesagerii. Acesta doar a simbolizat legământul.

Ce era sângele unui miel pus pe o ușă? Era ceea ce le-a poruncit Dumnezeu printr-un profet, și pentru că au avut respect pentru profetul lui Dumnezeu, au fost salvați. Prin ce a fost salvată Rahav? Vă întreb: De ce a fost salvată Rahav? Prin ce efort? Ce muncă a depus ea? Ce a trebuit să facă pentru a fi salvată în acea zi? Ea a trebuit să facă doar ceea ce i-au spus mesagerii: să se supună pur și simplu, instrucțiunilor date de ei.

Eu nu vreau să fac lucruri super complicate, ci vreau doar să cred Mesajul, vreau să-L cred cu toată inima mea; vreau să-L cred fără rețineri; vreau să mă eliberez de orice mă ține pe loc și să fie îndepărtat orice din viața mea, astfel încât să pot îmbrățișa pe deplin tot ceea ce ne-a adus Dumnezeu în această zi, pentru că ascultarea deplină de acest Cuvânt deplin și complet al lui Dumnezeu, ne dă dreptul la Semn.

Tot în mesajul Semnul, fratele Branham a mai spus:

„Să nu veniți doar atât de departe încât să spuneți: „Eu cred Mesajul.” Tu să te supui Mesajului! Vino în Hristos! Voi ziceți: „Păi, eu cred fiecare Cuvânt, frate Branham.” Aceasta este bine, dar arată doar că știi să citești.

Luați Mesajul! Luați-L în inima voastră, pentru că trebuie să aveți Semnul. Viața care era în Hristos, trebuie să fie în voi. „Când voi vedea Acesta, Eu voi trece peste tine…”

„…Ce face El atunci? Când puteți prezenta Semnul cu rugăciunea voastră…”

Când ai Semnul și poți prezenta Semnul cu rugăciunea ta, „…aceasta arată că ați venit pe deplin la supunere față de tot Cuvântul lui Dumnezeu. Când ați obținut Semnul, aceasta arată că v-ați supus fiecărui Cuvânt. Atunci voi și Cuvântul, sunteți Unul și cereți numai lucrul care sunteți.”

Tu devii Cuvântul lăsând Cuvântul să curgă prin tine; devii Cuvântul primind Cuvântul. Ce este Mesajul? Cuvântul! Este Hristos! Este Cuvântul uns pentru zilele noastre! Când primim Cuvântul, noi devenim Cuvântul. Și când îți prezinți Semnul cu rugăciunea ta, tu ceri doar ceea ce ești.

Când prezinți acel Semn, aceasta este o dovadă că ai ascultat de fiecare Cuvânt, așa cum a spus profetul.

Așadar, nu puteți să-mi spuneți că ascultarea nu este importantă, ascultarea este esențială, este crucială, dacă este o expresie a ceea ce credem că este.

Spre sfârșitul mesajului Semnul, fratele Branham a spus:

„Acum doar cu blândețe și umilință, cu tot ce este în inima voastră, plecați-vă adânc și doar acceptați-L.”

Nu în creierul nostru, creierul nostru este atât de vulnerabil, încât într-o zi va fi de acord, iar în ziua următoare nu va mai fi de acord; în timpul unei predici va fi ușor, iar data următoare va fi greu; la o predică vei înțelege, iar la următoarea nu vei mai înțelege. Acesta este creierul nostru.

„…doar cu blândețe și umilință, cu tot ce este în inima voastră, plecați-vă adânc și doar acceptați-L.”

Nu te lupta, nu încerca să rezolvi aceasta, nu încerca să găsești o modalitate de a avea în continuare ceea ce ne dorim și de-a avea și Mesajul, ci doar acceptați-L pentru ceea ce este, pentru că este Hristos în zilele noastre. Este Cuvântul deplin al lui Dumnezeu. El a confirmat interpretarea perfectă a Cuvântului cu legitimare divină. Doar primiți-L! Doar acceptați-L în acest fel. Renunțați să mai invocați scuze sau soluții, și doar acceptați-L!

 „…cu tot ce este în inima voastră, plecați-vă adânc și doar acceptați-L.” Spuneți: „Doamne, Isuse, ia chiar acum tot ce este în mine, tot ce nu este ca Tine și lasă-mă să scot afară toată mândria, tot gunoiul, toată necredința; arunc totul chiar acum, Doamne. Doar o arunc afară, și lasă ca dulcele Duh Sfânt al lui Dumnezeu să Se miște în mine ca un porumbel. Doamne, vreau să trăiesc veșnic, și vreau să mă ajuți în acest timp. Îngăduie aceasta, acum.”

În timp ce stați în picioare, vreau să luați aceasta în inima voastră și să înțelegeți că poate fi mult mai simplu decât credem că ar putea fi doar o pocăință adevărată, o schimbare adevărată a minții noastre, și să recunoaștem că acest Mesaj este perfect, că nu are nevoie să fie interpretat, nu trebuie explicat și nu are nevoie de scuze, ci trebuie doar acceptat. Lucrul de care avem noi nevoie, este o predare mai mare.

Îmi amintesc că, atunci când am venit prima dată la Mesaj și am ascultat tot ce a spus fratele Branham, am intrat imediat în acțiune. Vreau să spun că au fost câteva lupte, dar am scos afară, am scos afară, și am scos afară lucruri, pentru că înainte trăisem o viață atât de nominală, mare parte din viața mea.

Îmi amintesc că cea mai mare biruință din viața mea, în acea perioadă, a fost când am tăiat cablul de la televizor. Aceasta a fost una dintre cele mai mari biruințe din viața mea.

Îmi amintesc de momentele în care oamenii spuneau: „Oh, noi am trecut de faza legalistă!” Am stat și am reflectat la aceasta și vreau să vă spun că noi nu am trecut niciodată printr-o fază legalistă, pentru că nu am crezut niciodată că aceste lucruri mă pot salva, ci am crezut că ceea ce a spus acest profet, este adevărat, că era de la Dumnezeu, și am vrut să mă aliniez cu Aceasta. Știți prin ce am trecut. Eu am trecut printr-o fază simplă de ascultare, dar unii au etichetat aceasta ca fiind „o fază legalistă.” Nu a fost o fază legalistă, pentru că nu am făcut-o în chip fățarnic, ci am fost sincer; nu am crezut că aceasta echivalează cu salvarea mea, ci am crezut că este ceea ce trebuie să fac, pentru că știam că acel om a fost un profet al lui Dumnezeu, și că orice ne-a spus, este adevărat.

Poate că trebuie să ne întoarcem la o supunere simplă, acolo unde să dorim să scăpăm de anumite lucruri, să fim dornici să aruncăm lumea afară, să o respingem categoric. Să nu fim dornici să găsim o jumătate de cale decentă. Știți ce vreau să spun.

Oh, Doamne, du-mă înapoi la prima mea dragoste! Du-mă înapoi la inocență, unde am văzut-o, am crezut și am fost dispus să acționez conform ei. Acolo vreau să rămân, prieteni!

Noi am devenit atât de înțelepți, atât de versați în Mesaj, atât de buni în manipularea unui citat împotriva altuia, încât am găsit modalități de-a avea în continuare propriile noastre dorințe și pofte, deși suntem în Mesaj.

Eu spun: Doamne, ajută-ne! Ajută-mă! Ajută-mă să fiu sincer; ajută-mă să fiu corect; ajută-mă să fiu autentic! Doamne, Dumnezeule, Te rog să-mi dai o pocăință adevărată ca să-mi speli mintea! O, Doamne, dă-mi o înțelegere curată și descoperirea acestui Cuvânt, ca să pot aduce fapte potrivite, vrednice de pocăință, pentru că vreau ca faptele mele să-mi arate credința; vreau ca faptele mele să arate dragostea mea pentru Dumnezeu. Nu vreau să dovedesc nimănui nimic prin faptele mele, nici să cumpere mântuirea pentru mine, nici să primesc programe bonus de la Dumnezeu; nu sunt aici ca să primesc medalii pentru ceva merite, nu pentru aceasta sunt aici, ci vreau din toată inima să-mi arăt dragostea pentru El, prin ascultarea mea față de Cuvântul Său; prin ascultarea mea față de glasul pe care El l-a ales în această Epocă, și respectul meu pentru cel pe care El l-a pus peste Epocă. Vreau să-I arăt dragostea mea în felul acesta.

Nu o fază legalistă, ci o inimă simplă, umilă și predată. Poate ar trebui să rămânem chiar acolo, poate n-ar fi trebuit să ieșim niciodată din aceasta pentru a deveni înțelepți în propria noastră îngâmfare.

Să spunem: Doamne, ajută-mă să fiu blând și smerit. Ajută-mă să te primesc, Doamne, cu tot ce este în inima mea și să spun din toată inima: „Te iubesc, Doamne!”

Voi citi încă odată ceea ce a spus profetul în mesajul Semnul:

 „Doamne, Isuse, ia chiar acum tot ce este în mine și nu este ca Tine. Lasă-mă să scot afară toată mândria mea, tot ce este în mine, tot gunoiul; toată necredința care este în mine, o arunc acum afară, Doamne. Eu doar o arunc afară. Lasă ca dulcele Duh Sfânt al lui Dumnezeu să Se miște în mine ca un porumbel. Vreau să trăiesc veșnic, Doamne! Ajută-mă, Dumnezeule!

Te iubesc, Tată, și Ți-i încredințez Ție pe acești oameni. Te rog să faci o lucrare supranaturală puternică și veșnică în viața lor, și în viața mea, în Numele lui Isus Hristos.” Amin.

 „Schimbă-mi inima! Fă-o ca a Ta!

Schimbă-mi inima, este ruga mea!

Tu ești Olarul! Eu sunt lutul,

Mă modelează, Doamne, cum vrei Tu!

Schimbă-mi inima! Fă-o ca a Ta!

Doamne, numai Tu, să locuiești în ea.

Tu ești Olarul! Eu sunt lutul,

Mă modelează, Doamne, cum vrei Tu!”

-AMIN-