MĂDULARELE TRUPULUI – Un Trup sănătos

Să deschidem Biblia la Efeseni 4. Vom continua cu subiectul din ultimele două servicii despre Mădularele Trupului. Aceasta este partea a treia, și am numit-o, Un Trup sănătos.

Efeseni 4.1-3:

„Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea, pe care ați primit-o,

cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste;

și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii.”

Deci, noi vedem felul în care Pavel ne spune că ar trebui să umblăm în chemarea pe care ne-a făcut-o, pentru că am fost chemați să fim parte din Trupul lui Hristos.

În această ultimă zi, avem o chemare extraordinară: să fim Mireasa manifestată. Dar El vrea ca noi să umblăm cu toată smerenia, cu blândețe și cu îndelungă răbdare. Aceasta înseamnă: răbdare, îngăduință, grijă, să ne îngrijim unii pe alții.

„…îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste…prin legătura păcii.” Așa ar trebui să lucrăm, aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră, și pentru aceasta ar trebui să facem eforturi.

Apoi, mai jos, tot în capitolul 4, am citit și știm că Hristos S-a înălțat și a dat daruri oamenilor, apoi a intrat în slujba încincită, în cele cinci daruri de slujire, și am văzut care este scopul acestor slujbe: să-i echipeze pe sfinți, să zidească Trupul până când vom ajunge toți la unitatea credinței, la statura unui om perfect. De aceea au fost date.

Apoi am mers la versetul 16, pe care vreau să-l citim împreună, și care, pentru mine, devine punctul culminant al întregii lucrări:

„De la care, (de la Hristos, Capul), întregul Trup unit în mod potrivit și strâns legat (împletit),  prin ceea ce îi furnizează fiecare articulație (încheietură), în funcție de lucrarea eficientă în măsura fiecărei părți, produce creșterea Trupului, pentru zidirea lui însuși, în dragoste.”

M-am bucurat atât de mult de Efeseni 4, pentru că am început să înțeleg din ce în ce mai mult care sunt darurile, pentru ce a fost dată slujba încincită, care este scopul pentru care Dumnezeu le-a dat, și faptul că totul se reduce la Trupul Său. Aceasta este marea manifestare în timpul sfârșitului: este împlinirea promisiunii Trupului Său în formă de Mireasă. Ea trebuie să stea aici în splendoarea Lui, în timpul sfârșitului, așa că va fi o clădire completă a acestui Trup și o etalare a acestui Trup, în măsură deplină în timpul sfârșitului.

Aici va fi nevoie de slujba încincită pentru a ne aduce acolo, și de asemenea, va fi nevoie de fiecare dar din Trup, de fiecare furnizare (alimentare), comună și de fiecare mădular care lucrează împreună pentru un singur scop. Nu este doar slujba încincită, nu sunt doar câteva daruri, ci suntem toți lucrând împreună pentru un singur scop, pentru că Dumnezeu a dorit un singur lucru: să atingă un singur scop pe care l-a avut în partea din spate a minții Sale, și care s-a desfășurat în trei părți. Prima a realizat-o în Isus Hristos; a doua o realizează acum, când obține întâietate într-un popor care va fi Mireasa, care este Trupul Său. El va lua fiecare mădular, fiecare individ, fiecare atribut, fiecare lucrând împreună pentru același scop, pentru Trup, astfel încât, acest Trup să lucreze împreună, în măsura fiecărei părți. Aceasta nu exclude pe nimeni.

„…în măsura fiecărei părți care face creșterea Trupului…” Care Trup? Trupul lui Isus Hristos pe pământ.

„…care face creșterea Trupului, pentru zidirea lui însuși în dragoste.”

Astfel, acum vedem că toți suntem responsabili pentru același lucru. Fiecare dintre noi are responsabilitatea comună de a face același lucru, pentru că toți suntem mădulare ale aceluiași Trup, o articulație care alimentează; toți suntem aici pentru același lucru, pentru a zidi Trupul lui Hristos, zidindu-ne pe noi înșine în dragoste. Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, toți avem aceeași responsabilitate, indiferent de darul nostru, indiferent de poziția noastră; dacă avem o slujbă sau nu avem o slujbă, noi avem o diversitate de daruri, avem o împărțire diferită a darurilor, avem diferite slujbe și avem o lucrare diferită a acelor daruri.

Noi înțelegem toate acestea, totul este diferit, există o diversitate, nu suntem toți la fel, dar totul este pentru un singur scop, iar scopul este de a se zidi pe sine în dragoste, pentru zidirea Trupului.

Așadar, toți avem o responsabilitate comună, indiferent dacă suntem bărbat sau femeie, indiferent dacă suntem de mulți ani sau suntem nou veniți în Mesaj; dacă avem experiență sau avem mai puțină experiență; indiferent dacă suntem o persoană tânără, un adolescent sau un adult, dacă suntem o familie tânără sau în vârstă, noi toți avem același scop, același Plan și suntem folosiți pentru același lucru.

Deci, nu contează statutul nostru sau poziția noastră, nimic din toate acestea nu contează, ci toți avem aceeași responsabilitate. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Alegerea unei Mirese, fratele Branham a spus:

„Cealaltă este însărcinată cu Cuvântul lui Dumnezeu și va da naștere Trupului, Trupul încheiat al lui Isus Hristos, care este Mireasa…”

Deci, una este însărcinată și îl va naște pe Antihrist, aceasta este biserica falsă. Dar cealaltă, Biserica adevărată, este însărcinată cu Cuvântul lui Dumnezeu și va aduce la suprafață Trupul desăvârșit al lui Isus Hristos, care este Mireasa.

Deci, cine este Trupul încheiat al lui Isus Hristos? Mireasa!

„Trupul lui Hristos nu este încă terminat. Câți știți aceasta? Un bărbat și o femeie sunt una. Și Hristos este un singur Trup, Cuvântul. Mireasa va trebui să fie restul acelui Trup; și cei doi împreună fac din nou un singur Trup, așa cum a fost Adam la început. Bărbatul și soția lui sunt una.”

Aceasta este epoca în care trăim această Unire; Capul și Trupul vin împreună; Trupul venind în manifestare deplină.

În mesajul, Glasul Semnului, fratele Branham a spus:

„Când Dumnezeu a chemat o persoană ca să facă o lucrare, nu există nimeni care să-i ia locul. Nu există nimeni care să poată lua locul tău, specialitatea ta.”

Îmi place aceasta, pentru că noi avem specialități, particularități. Vreau să spun că nu durează mult ca să recunoaștem că suntem diferiți unul față de altul; avem ceva unic, avem diferențe și diferențele pe care le avem pot deveni o problemă dacă le permitem să devină o problemă; sau le putem vedea ca un beneficiu, dacă le permitem să devină un beneficiu. Deci, depinde de atitudinea noastră față de aceste particularități.

Fratele Branham a spus în continuare că el nu poate lua niciodată locul lui Oral Roberts. Nimeni nu poate lua locul meu și nimeni nu poate lua locul tău. Apoi, profetul spune:

„Voi, fiecare este pus în Economia lui Dumnezeu, la locul lui. Unul postește tot timpul și are părtășie cu Dumnezeu, în timp ce altul scoate afară draci pentru că celălalt postește. Dar acesta este întregul Trup al lui Hristos lucrând împreună, în unitate.”

Ceea ce am întâlnit și cu care ne luptăm mulți dintre noi, nu este că nu credem în frații sau surorile noastre, ci de cele mai multe ori, noi nu credem în noi înșine. Cei mai mulți dintre noi se luptă cu îndoiala și avem întrebări cu privire la noi înșine, pentru că, de multe ori, nu putem să ne caracterizăm. „Oare eu am darul acesta?”

Noi am vorbit despre cele nouă daruri spirituale, care sunt în biserică, din 1Corinteni 12. Dacă vorbim despre darul vorbirii în limbi, este ușor să fii identificat că ai darul vorbirii în limbi, pentru că este evident că vorbești în limbi. De asemenea interpretarea limbilor este evidentă, dar multe din celelalte daruri nu sunt evidente. De unde știi că ai darul înțelepciunii? Mă refer la persoana care spune: „Eu am darul înțelepciunii. Ascultați de mine.” Probabil nu el este cel de care vom asculta. Corect? Unele lucruri nu sunt atât de evidente.

Darul începe să se mărturisească pe sine, și nu este ca și cum biserica te votează că ai înțelepciune. Astfel, de multe ori avem întrebări cu privire la locul în care ne potrivim în Trup, care este darul nostru și unde este locul nostru. Apoi, diavolul poate folosi aceasta pentru a ne face să ne îndoim și să spunem: „De ce nu am o poziție? Eu nu am o slujbă; eu nu am un dar.” Dar eu nu pot să apar în biserică cu eticheta pe cămașă: „Eu am înțelepciune; eu am cunoștință; eu am deosebirea duhurilor; eu sunt așezat în Trup pentru a ajuta; eu sunt aici pentru a conduce.” Astfel, ne întrebăm mereu: ce suntem și ce facem? Dar Scriptura este atât de clară că ai fost plasat în Trup de Dumnezeu; că Dumnezeu te-a poziționat; că Dumnezeu te-a echipat, iar profetul a venit să confirme Scriptura atât de bine, și a spus:

„Dumnezeu a avut grijă de tine din generație în generație, pentru a scoate un anumit lucru din viața ta.”

Apoi, prin Duhul, a plasat în tine Ceva ce vrea să folosească pentru a sluji pe ceilalți, așa că, nu este vorba despre…Eu cred că noi trebuie să scăpăm de tendința de a încerca să ne dăm seama despre: „Ce sunt? Care este darul meu? Care este rolul meu?”, să-L căutăm pe Domnul și să-I spunem: „Dumnezeule, folosește-mă în orice fel vrei Tu să mă folosești. Eu vreau doar să fiu unit cu Tine; vreau să fiu conectat; vreau să fac parte din trupul Tău, astfel încât să mă poți folosi pentru orice vrei.”

S-ar putea să ajung la sfârșitul vieții mele și să nu pot spune: „Am avut darul x, y sau z,” sau „Am fost aceasta în Trup.” Dar tu oricum vei fi în Trup și vei avea darul în continuare, indiferent dacă te poți identifica sau nu. De obicei, oamenii din jurul tău sunt cei care îl pot identifica, nu tu; dar ideea este că noi nu căutăm etichete, nu căutăm poziții, ci tot ce vrem, este să fim o articulație care să alimenteze; vrem să fim doar un mădular în Trupul în care fiecare mădular se zidește pe sine, se întărește și dăruiește. Dumnezeu nu te-a plasat în Trup ca să fii un parazit, doar ca să sugi Viața și să nu dai nimic, ci Dumnezeu te-a plasat acolo pentru a fi o articulație, o încheietură care alimentează. Acolo există o relație simbiotică, o conviețuire în care dau și primesc; în care alimentez și sunt alimentat și eu, pentru că sunt în Trup.

Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu, și El ne-a plasat acolo pe fiecare cu particularitățile noastre. Eu cred că tot ce trebuie să facem mai mult decât orice, este să învățăm să stăm liniștiți, să învățăm să avem încredere în Dumnezeu, pentru că la un moment dat, îndoiala ne face să ne îndoim de Dumnezeu. Noi credem că este în ordine să ne îndoim de noi înșine, pentru că credem că aceasta este cumva smerenie să continuăm să ne îndoim de noi înșine și să avem întrebări cu privire la noi înșine, dar la un moment dat, te îndoiești de înțelepciunea lui Dumnezeu de a te așeza într-un trup, într-o adunare; te îndoiești de însăși lucrarea lui Dumnezeu de a te face așa cum ești; de a te plasa acolo unde te-a așezat El și de a te echipa așa cum te-a echipat.

Uneori, când mă gândesc că ne îndoim de Dumnezeu, nu numai de noi înșine, mă întreb, de câte ori rămânem în această îndoială și ne împiedecăm singuri să alimentăm și să dăruim? Din cauză că suntem atât de îngrijorați cu privire la „Ce sunt eu? Ce ar trebui să fac?”, stăm deoparte, stăm deoparte, stăm deoparte, și în final nu facem nimic pentru nimeni pentru că nu avem încredere că Dumnezeu ne-a pus aici cu un scop și că eu fac parte din acesta și voi fi parte din acesta; că voi fi pe deplin predat și Dumnezeu poate face tot ce dorește.

Așadar, când vine vorba despre daruri, fratele Branham spune că Dumnezeu poate lăsa un dar peste o persoană o singură dată în viața sa  și să nu se mai repete niciodată; poate avea un dar de profeție, un cuvânt de cunoaștere, limbi sau interpretarea limbilor și să nu se mai repete niciodată; așa că, nu este ca și cum ai fost înzestrat cu acel dar pentru totdeauna, ești conectat și ești un Canal. Dumnezeu poate să trimită ceva peste tine o singură dată ca să facă ceva pentru Trup, ceva ce este de mare ajutor, dar aceasta nu înseamnă că o va mai face vreodată, sau poate fi un mod în care El va lucra cu tine de mai multe ori. Să nu ne îngrijorăm, ci haideți să rămânem preocupați, astfel încât, Dumnezeu să ne poată folosi odată sau de mai multe ori, să ne poată folosi diferit și într-un moment diferit. Să nu ne facem griji pentru aceasta, ci să spunem: „Eu sunt aici pentru a zidi Trupul lui Hristos; sunt aici pentru a alimenta Trupul, iar pentru a face aceasta, nu pot sta separat de Trup.

Să mergem la Romani 12. Este uimitor cum uneori ajungem la unele din cele mai simple subiecte, cum ar fi: mădularele Trupului, și totuși să fie atât de profund. Uneori lucrurile cele mai simple sunt lucruri care ne încetinesc, ne împiedică sau ne țin pe loc.

Știți, indiferent cât ești de avansat în Algebră, întotdeauna vei avea nevoie de Abecedar; astfel, dintr-o dată, Abecedarul devine foarte profund, pentru că atunci când Abecedarul se aplică unei forme superioare de limbaj sau de Matematică, are aceeași structură de bază a Alfabetului, este același cuvânt îmbinat, când vorbim despre un limbaj avansat. Astfel, același Abecedar simplu, continuă să meargă din ce în ce mai adânc, și mai adânc, pentru că tu nu poți merge mai adânc fără să păstrezi Abecedarul simplu. Astfel, dintr-o dată lucrurile simple devin profunde, iar lucrurile profunde devin absolut simple, și totul lucrează împreună.

Romani 12.3: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine…” Acesta este un sfat bun. „…ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.”

Voi sunteți aici numai pentru că Dumnezeu v-a dat o măsură de credință, ca să credeți. Voi credeți Mesajul doar pentru că în voi era pus Ceva cu care să puteți crede, Ceva predestinat înainte de întemeierea lumii; nu pentru că sunteți un geniu sau pentru că sunteți grozavi sau super spirituali, ci voi credeți pentru că El a împărțit fiecăruia o măsură de credință, de aceea, haideți să nu ne umflăm în zadar în imaginația noastră ca și cum am fi ceva special. Nu noi suntem speciali, Dumnezeu este Special, și ceea ce a făcut El este special.

Așadar, nimeni „…să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.

Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă;

tot așa, și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.

Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat; cine are darul prorociei, să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.”

Ce spune Pavel aici? Haideți s-o facem conform „…harului care ne-a fost dat.” Aceasta înseamnă că tu nu inventezi nimic, tu nu încerci să ai ceva, ci lucrezi prin harul pe care ți l-a dat El deja:„…cine are darul profeției, să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.” Care credință? Credința pe care ți-a dat-o El deja. Aceasta înseamnă că nu te străduiești tu să ai ceva, ci lași să iasă la suprafață ceea ce a pus El în tine, în măsura pusă în tine.

„…cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba lui.”

Amintiți-vă că slujirea nu este doar slujirea de la amvon. „…cine are darul profeției…” De multe ori, în Noul Testament, cuvântul „profeție”, înseamnă doar „a predica”. Deci, cuvântul „profet”, sau „a profeți”, înseamnă „a predica”.

Deci, „Cine este chemat la o slujbă, să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții, să se țină de învățătură.

Cine îmbărbătează pe alții, să se țină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.

Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine.

Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”

Pavel se întoarce întotdeauna la dragoste. Când vorbim despre Trup și despre zidirea Trupului, despre lucrarea darurilor și a slujbelor în slujirea Trupului, totul se întoarce la dragoste. Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, vedem că, atunci când lucrăm conform harului care ne-a fost dat, în funcție de măsura de credință pe care o avem, nu este ceva la care încercăm să ajungem, ci este Ceva ce Dumnezeu a pus în noi și poate lucra prin noi.

Să mergem la 1Petru 4.7-8:

„Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii.

Mai presus de toate să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.”

Petru se întoarce din nou la dragoste: „…să aveți o dragoste fierbinte…” Aceasta înseamnă „stăruitor”, cu o dorință sinceră.

„Să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.

Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire.”

Aceasta înseamnă să nu faceți lucrurile doar de suprafață iar în inimă să fiți supărați. „Oh, trebuie să fac aceasta mereu.” Aceasta este greșit. Dacă simți aceasta, mai bine nu o face. Eu aș prefera să nu faci ceva frumos pentru mine dacă te întorci și spui: „Oh, trebuie să fac mereu aceasta.” Te rog să nu o faci dacă simți în felul acesta. Haideți să fim sinceri în felul cum ne slujim unii pe alții, și să facem ceea ce vine cu adevărat din inimă; nu din obligație, ci dintr-o dorință sinceră de a sluji.

„Ca niște buni ispravnici al harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.”

„După darul pe care l-ați primit”, nu prin ce încercați voi să obțineți; prin ce ați primit, prin darul pe care l-ați primit ca să slujiți unul altuia. Prin ceea ce aveți, nu prin ce încercați voi să aveți. Voi să slujiți prin ceea ce aveți.

Să citim din nou versetul 10 și 11:

„Ca niște buni ispravnici al harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.

Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea, în vecii vecilor. Amin.”

Așadar, cum ar trebui să slujim? După puterea pe care ne-o dă Dumnezeu. Aceasta înseamnă că trebuie să stăm liniștiți, și dacă Dumnezeu vrea să mă folosească îmi va da harul și credința, îmi va da puterea și ceea ce am nevoie ca să pot da altora. Deci, tot ce trebuie să fac, este să dau, fie că este vorba de finanțe, fie că este vorba de timp, orice a pus Dumnezeu în mine, în măsura harului ce mi-a fost dat, darul pe care mi l-a dat, este ca să slujesc altora.

Eu nu încerc să spun: „Ei bine, Trupul are nevoie de aceasta, așa că vreau să devin aceasta, și atunci, voi dărui.” Dumnezeu nu lucrează așa, ci El pune în tine un dar, și-l pune în măsura credinței pe care o ai; El pune în tine multiple daruri ale harului, și îți cere să slujești Trupul conform capacității care este în tine. Aceasta este minunat și ar trebui să stăm liniștiți, și să spunem: Voi face orice vrea Dumnezeu să fac, pentru că El va pune în mine ceea ce trebuie să fac, apoi El va scoate din mine ceea ce a pus, astfel încât să nu fim niciodată obligați, sau să nu fim niciodată constrânși să facem ceva care nu se potrivește, cu care nu ne simțim confortabil și nu funcționează bine pentru noi. Totuși, Dumnezeu echipează, Dumnezeu dă har, Dumnezeu dă credință, Dumnezeu dă abilități, Dumnezeu dă daruri și toate acele lucruri pe care le dăm altora.

Să te gândești doar la slujba încincită și la diversitatea fraților pe care i-a chemat Dumnezeu să predice Evanghelia și la cât de diferiți sunt ei. Nu toți predicatorii sunt la fel, iar noi privim la cineva care predică și spunem: „Oh, aș vrea să pot predica și eu așa! Este atât de eficient, atât de bun!” Ei se uită la felul în care sunt capabili să ia aceasta și aceasta și să meargă direct la inima cuiva. „Uite, toată lumea plânge, pentru că le atinge inima. Mi-aș dori să pot face aceasta.”

Altcineva se uită la cineva și spune: „Cum poate scoate aceasta din acea Scriptură și s-o pună acolo? Cum a făcut aceasta? Aș vrea s-o pot face și eu.” Este adevărat? Sper că nu sunt singurul care face aceasta. Privesc la un slujitor și spun: „Este atât de bun!” Dar noi putem sluji în funcție de capacitatea pe care ne-a dat-o nouă și prin darul pe care l-a pus în noi, prin harul Său. Acesta este singurul fel în care putem sluji. Noi nu putem să copiem pe nimeni niciodată, pentru că nu va funcționa; nu putem încerca să ne conformăm și să spunem: „Este eficient. Voi face și eu aceasta.” Nu va funcționa, prieteni.

Voi puteți veni la un serviciu dinamic și puternic, și să fie foarte eficient, iar oamenii foarte emoționați, și voi să spuneți: „Voi predica doar în felul în care a predicat fratele pentru că a funcționat.” Dar nu va funcționa pentru tine, pentru că tu poți sluji doar cu capacitatea pusă de Dumnezeu în tine; poți predica doar prin harul pe care-l ai tu și în măsura credinței care este deja în tine. Așadar, avem nevoie să stăm liniștiți, să fim exact ceea ce suntem, și să nu încercăm să fim altceva.

Ascultați, noi nu avem nevoie de patru predicatori care predică la fel; și dacă îi avem, Dumnezeu îi va împrăștia în lume pentru că nu este nevoie de toți în același loc. Astfel, trebuie să stăm liniștiți și să fim ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim.

Vreau să citesc un citat din mesajul „Înfierea”, partea întâi. Fratele Branham a vorbit după liniile pe care le vorbim și noi, și a făcut o schimbare pe care vreau s-o fac și eu împreună cu el, așa că, la jumătatea drumului vom vedea unde se întoarce. Așadar, în mesajul, Înfierea, partea întâi, din anul 1960, profetul spune:

„Cum că Dumnezeu i-a pus pe unii în biserică prin durerile nașterii. Oh, uneori devin extraordinare! Când o biserică geme sub persecuția lumii exterioare pentru că crede în Domnul Isus, că promisiunea Duhului Sfânt este la fel de reală pentru noi cum a fost la Cincizecime, cum suspină ei și plâng sub durerile nașterii! Dar când se nasc, când sunt pozițional născuți în Împărăția lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt a așezat în biserică pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții învățători, pe alții evangheliști și păstori. Apoi le-a dat vorbirea în limbi, interpretarea limbilor, cunoștință, înțelepciune, daruri de vindecare și tot felul de alte minuni.

Unde este biserica…Acum scopul meu este să fac aceasta. Biserica întotdeauna încearcă să ia colțul altuia, dar să nu faceți aceasta! Voi nu puteți crește niciodată grâu în colțul lui Efraim, dacă sunteți din Manase. Voi trebuie să mergeți la locul vostru în Hristos, pozițional să-l luați. Oh, aceasta vine mai adânc și mai bogat când ajungi aici. Cum Dumnezeu pune în biserică pe unul să vorbească în limbi, pe altul…Acum noi am fost învățați de multe ori că toți trebuie să vorbim în limbi. Aceasta este greșit. „Toți trebuie să facem aceea…” Nu, nu trebuie. Nu toți trebuie să facem același lucru. Fiecare a fost…

Fiecare țară a fost rânduită și împărțită prin inspirație. Aș putea să iau Scriptura și să vă arăt aceasta exact, că El i-a pus în locul în care trebuiau să fie poziționați; cum cele două jumătăți de seminții, trebuiau să rămână dincolo de Râu; cum mamele au strigat aceasta la nașterea lor, și cum a trebuit să fie fiecare loc.

Acum, după ce voi sunteți înăuntru, nu înseamnă că ați scăpat de luptă, voi aveți încă de luptat pentru fiecare centimetru de pământ pe care stați. Astfel vedeți, Canaanul nu reprezintă marele Cer, pentru că încă este război, necazuri, ucideri, lupte, dar El a reprezentat aceasta: că trebuie să fie o umblare perfectă.”

Așadar, profetul a mers la așezarea copiilor lui Israel în țara făgăduită sub slujba lui Iosua, și ne arată că, pe măsură ce au fost așezați acolo, ei au fost așezați în ordinea semințiilor, au fost așezați într-o poziție conform cu nașterea lor, pentru că atunci când au fost născuți, atunci când mamele lor erau în durerile mașterii, ele au strigat numele seminției Efraim sau Manase, și toate celelalte. Apoi, când s-a tras la sorți, țara a fost împărțită prin Iosua, și fiecare avea să meargă la moștenirea lui și la poziția pe care o deținea în țara promisă, arătând care era scopul lor pentru întreaga națiune. Zabulon era lângă Mare, el trebuia să pescuiască; era pescar pentru că trăia pe coastă, așa că a trăit o viață de pescar, și toate aceste lucruri. Dar Efraim era coșul cu pâine (grânarul), ei aveau să producă grâu.

Astfel, vedem că fratele Branham a început să vorbească despre aceasta, că acolo vor cultiva grâu, dincolo vor prinde pește; cei ce cultivă grâu, vor da pâine celor de pe coastă; cei de pe coastă vor furniza pește celor din interior, și toți lucrau împreună unul pentru celălalt. Deci, în funcție de nașterea lor, la venirea în țara promisă, au fost plasați în poziția lor, și aceasta a determinat ce aveau de făcut și fiecare a trebuit să rămână pe pământul lui. Corect?

„Fă doar aceasta. Nu încerca să faci nimic altceva, pentru că altcineva se va ocupa de aceea; tu să faci doar aceasta. De celelalte lucruri se vor ocupa alții.” Uneori, noi încercăm să fim totul: „Eu vreau să fac aceasta, și aceasta, și aceasta. Văd că aceasta este bună și vreau s-o fac. Mie îmi place aceasta, oh, mie îmi place că fratele acela…Voi face eu aceasta.” Dar tot ce vom face, este că vom încurca lucrarea, pentru că Dumnezeu ne-a construit pentru ceva, iar noi trebuie să rămânem pe calea noastră și să facem ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să facem. Și dacă o facem în măsura credinței care ne-a fost dată, dacă o facem cu bucurie și dăruire, dintr-o dată veți vedea că toți ceilalți se vor ocupa de restul. Doar să rămânem în poziția noastră.

Fratele Branham spune că, biserica întotdeauna încearcă să ia colțul altuia. În altă parte spune că încearcă să ia mingea celui ce aleargă în mână cu ea, în loc să blocheze adversarul care vrea să ajungă la el. Cineva trebuie să alerge cu mingea, iar altcineva trebuie să blocheze adversarul.

Așadar, fiecare articulație trebuie să-și facă partea ca să alimenteze restul Trupului; toți trebuie să lucreze împreună.

Fratele Branham vorbește despre această așezare (mutare), în țara făgăduită, și o transferă în biserica spirituală, așa că, noi toți trebuie să ne menținem poziția pentru beneficul întregului Trup. Problema este că uneori…

Ei nu dau trofeul Heisman celui ce face blocajul. Uneori aceasta este problema cu care ne confruntăm: ei nu dau trofeul Heisman apărătorului, celui care plachează. Este adevărat? Uneori, poate primește câteva premii și intră în Galeria celebrităților, dar, în general, cei care marchează punctele, cei care fac trecerea aruncând mingea, rulând mingea, sunt aceia al căror nume este menționat meci după meci, după meci. Dar uneori nici nu știm cine este pe linie, ei sunt înlocuiți și nici nu știi că s-a făcut o schimbare. Aici este problema. De aceea, uneori, unul care plachează vrea să alerge cu mingea, dar aceasta nu este corect; vrea să prindă pasa și să dea cu piciorul la poartă, deși nu este poziția lui, și prin aceasta încurcă totul.

Uneori se întâmplă aceasta, pentru că vedem lucruri și mândria intră în om și vrem să fim acolo unde este menționat numele și unde apare filmul cu secvența de evidențiere. Toți suntem susceptibili la același lucru, fiecare este slab în privința aceasta, pentru că vechea mândrie a fost injectată în om la cădere. De aceea, uneori ne este greu să lucrăm în umbră pentru Trupul lui Hristos; acolo este locul unde diavolul ne împiedică uneori, și ajungem să luăm o poziție care nu este a noastră; sau ne supărăm că nu avem o poziție pe care Dumnezeu nu a intenționat s-o avem.

Fiți siguri că darurile lui Dumnezeu își găsesc întotdeauna locul, și nimeni nu va putea opri aceasta. Darurile lui Dumnezeu își găsesc locul, și dacă nu credem aceasta, avem o problemă, pentru că darurile lui Dumnezeu își vor găsi întotdeauna locul. De aceea trebuie să stăm liniștiți și să facem ceea ce vine natural. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să Se miște; să-L lăsăm pe Dumnezeu să binecuvânteze și să poziționeze, să facă Trupul să crească potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, zidindu-se pe sine în dragoste. Acesta este adevăratul scop pentru ziua în care trăim. Scopul pentru această zi, nu este să avem noi o poziție a noastră, ci ca acest Trup să vină în manifestare; și dacă pot, vreau să fac totul pentru a ajuta la aceasta. Nu vreau să fac nimic care să împiedice.

Aș spune că noi ajungem într-un moment când spunem: Dumnezeu să mă ierte dacă am făcut ceva care a împiedicat zidirea Trupului împreună în sine, în dragoste, prin faptul că nu-mi fac partea sau pentru că am criticat pe cineva care și-a făcut partea. Dacă am făcut ceva pentru a împiedica această mișcare din această ultimă zi, Dumnezeu să mă ierte, pentru că toți suntem responsabili pentru împlinirea aceluiași scop.

În mesajul „Înfierea”, partea întâi, fratele Branham a făcut aici o mică întorsătură. El a vorbit despre poziția și plasarea pozițională. El  a spus:

„Acolo este unde cade biserica astăzi în umblarea aceea…”

El a spus că trebuie să fie o umblare perfectă în poziția voastră, în Țara voastră.

„…Știți că chiar și comportamentul vostru poate împiedica pe cineva să fie vindecat? Purtarea voastră greșită, păcatele nemărturisite ale credincioșilor, poate face ca această biserică să eșueze amarnic, iar în ziua judecății veți fi responsabili pentru fiecare bucățică din ea. Oh, voi ziceți: „Stai puțin, frate Branham…” Ei bine, acesta este adevărul. Gândiți-vă la aceasta.

După ce Iosua a trecut în țară, Dumnezeu i-a dat promisiunea care… Doar gândiți-vă: să lupte o campanie întreagă fără să piardă un singur om; fără să aibă nici măcar o zgârietură; fără să aibă nevoie de o asistentă medicală, de un prim ajutor sau de un pansament. Amin. Dumnezeu a spus: „Țara este a voastră! Mergeți și luptați!” Gândiți-vă la o campanie de luptă, și acolo nu exista Crucea Roșie în preajmă; și nimeni nu este rănit.

Ei i-au omorât pe amoriți și pe hetiți, dar printre ei nu a fost nici un rănit, până când a intrat păcatul în tabără. Și când Acan a luat acea haină babiloniană și acea placă de aur și le-a ascuns sub cortul lui, în ziua următoare ei au pierdut șaisprezece oameni. Iosua a zis: „Stop! Stop! Așteptați o clipă, ceva este în neregulă; ceva nu este în ordine aici. Vom numi șapte zile de post, pentru că Dumnezeu ne-a dat o promisiune: „Nimic nu vă va răni! Dușmanii voștri vor cădea la picioarele voastre.” Aici este ceva greșit, ceva a mers rău pe undeva, pentru că avem șaisprezece oameni care zac morți. Sunt frați israeliți și sunt morți. 

De ce mor oameni nevinovați? Pentru că un om a pășit afară din linie. Vedeți motivul pentru care trebuie învățat acest lucru? Biserica aliniată, aliniată cu Cuvântul lui Dumnezeu, aliniată cu Dumnezeu și aliniată unul cu altul, umblând perfect, drept, chibzuit înaintea oamenilor, cu teamă de Dumnezeu.

Faptul că un om a furat o haină și a făcut ceva ce nu trebuia să facă, a luat viața a șaisprezece oameni. Cred că au fost șaisprezece oameni, poate mai mulți. Cred că au fost șaisprezece oameni care au murit.

Iosua i-a chemat și a spus: „Ceva este greșit! Dumnezeu a făcut o promisiune! Ceva este greșit.”

Când aducem bolnavi înaintea noastră și nu reușesc să fie vindecați, trebuie să convocăm un post solemn, să convocăm o adunare, pentru că cineva a făcut ceva greșit pe undeva. Dumnezeu a făcut o promisiune și Dumnezeu trebuie să țină acea promisiune, și El o va face.”

Dintr-o dată ne dăm seama că, fiind o parte a Trupului, comportamentul meu personal are efect asupra Trupului. Astfel, îmi dau seama că, odată ce devenim parte a Trupului, și am fost botezați cu botezul Duhului Sfânt în Trupul lui Hristos, nu mai pot să mă separ și să mă gândesc că ceea ce fac în privat, nu afectează Trupul. Așa ceva nu este adevărat, pentru că noi suntem legați spiritual unii de alții, și ceea ce facem, afectează pe toți ceilalți; așa că, acum avem responsabilitatea de a zidi Trupul lui Hristos, fiecare mădular, fiecare articulație care alimentează.

Așadar, noi avem responsabilitatea de a menține Trupul zidit, de a-l păstra curat; și fiecare personal, avem o responsabilitate. De aceea propria noastră stare spirituală este foarte importantă; propria noastră sănătate spirituală devine vitală pentru sănătatea spirituală a întregului Trup. Deci, ceea ce facem fiecare dintre noi, devine important pentru că fiecare, personal, avem responsabilitatea  de a lucra în Programul lui Dumnezeu. Știe dușmanul care este Programul lui Dumnezeu? Deci, ce încearcă el să facă constant? El încearcă să oprească Programul lui Dumnezeu. Și dacă programul lui Dumnezeu este să manifeste un Trup pe pământ, care este Mireasa, dacă acesta este Programul lui Dumnezeu în această epocă, atunci ce încearcă să facă diavolul? El încearcă să oprească manifestarea acelui Trup. Deci, fiecare dintre noi trebuie să fie apărat, pentru că ceea ce facem și felul în care trăim, devine foarte important  nu doar pentru mine, ci pentru toți ceilalți.

Un lucru care este atât de important în a recunoaște că facem parte dintr-un Trup în care suntem uniți unul cu celălalt, mă face să gândesc diferit acum, și nu mai pot trăi egoist

Așa se întâmplă și cu un bărbat care își ia o soție și are copii, el nu mai poate gândi ca o persoană individuală, pentru că acum, tot ce face, îi va afecta soția, și apoi, dacă îi afectează soția, îi va afecta și pe copii. Deci, acest bărbat nu mai are dreptul să-și facă propriile plăceri. De aceea Biblia spune că, atunci când un bărbat are o soție, va căuta să-și mulțumească soția, iar soția face totul ca să placă soțului ei, pentru că doar așa funcționează.

Când intrăm într-o legătură de căsătorie, noi ne-am pierdut dreptul de a ne mai căuta propria plăcere, pentru că acum trăim pentru doi. Apoi vin copiii, așa că acum nu mai trăim pentru noi înșine, ci trăim pentru familia noastră.

Când o soție devine mamă, fiecare decizie pe care o ia, tot ce vrea să facă, tot ce vrea să cumpere, orice loc în care vrea să meargă, este în funcție de copii. Tata spune: „Să facem o ieșire. Nu am mai ieșit de mult, și aș vrea să mergem undeva.” Imediat mama se va gândi și va spune: „Nu știu ce să zic. Nu aș vrea să las copiii cu o îngrijitoare, poate vor avea nevoie de mine. Ultima dată când am plecat s-au speriat, așa că nu aș vrea să merg.” Aceasta nu înseamnă că nu vrea să meargă, ci ea se sacrifică pe sine însăși în beneficiul trupului. Aceasta este o mamă adevărată.

Dar o altă soție care se chinuie să fie o mamă adevărată, va spune: „Da, cheamă pe cineva aici să aibă grijă de copii. Nu-mi pasă.” Dar aceasta vine direct în Trupul lui Hristos.

Noi nu putem trăi vieți egoiste, doar pentru noi înșine și făcând ce ne place, pentru că ceea ce facem va afecta întregul Trup cu care suntem conectați, și toți avem o responsabilitate. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată, profetul spune:

„Atunci m-am gândit: „Dacă marea oștire cerească trebuie să-și păstreze locul în acest fel ca să țină totul în ordine…”

El vorbea despre Stele, Constelații, despre Soare și Lună.

„…cum rămâne cu dezordinea oștirii pământești? Cum este când cineva iese din ordine, cum aruncă toate lucrurile în afara diagonalei? Tot Programul lui Dumnezeu este tulburat când un mădular iese în afara ordinii. Noi ar trebui să ne străduim continuu să păstrăm ordinea Duhului.

Aș dori ca Dumnezeu să facă în dimineața aceasta, să aducem acest serviciu la o adevărată vindecare, încât să putem ține această parte…grupul care ne-am adunat în această dimineață sub acest acoperiș, în asemenea armonie, încât Duhul Sfânt să poată plasa fiecare mădular al Trupului care este în această dimineață aici, într-o asemenea armonie încât să fie o vindecare spontană a sufletului și a trupului. Doar dacă ne vom păstra poziția.”

Îmi place acest citat, care a ajuns să însemne ceva pentru mine, pentru că este atât de simplu, dar este atât de complicat. Este simplu dacă am putea ajunge în armonie și unitate, și fiecare dintre noi ne-am păstra poziția. Dacă nu am lua poziția altuia și am lăsa poziția noastră, ci am rămâne numai în poziția noastră. „…să fim într-o asemenea armonie, încât să fie o vindecare spontană a sufletului și a trupului.” Înseamnă că un singur mădular care iese din armonia Cuvântului, ne poate face să nu avem vindecare. A spus profetul aceasta? Un singur mădular care nu este în armonie cu Cuvântul, în armonie cu Trupul, poate împiedica promisiunea Cuvântului să se împlinească.

Acum, el arată contrariul: dacă fiecare am putea să ne așezăm în poziție și să intrăm în armonie, acolo va fi o vindecare spontană a sufletului și a trupului. Aceasta este mult mai mult decât credem noi. Nu este vorba despre a vă îmbrăca, despre a vă pune un costum și a merge la biserică de două ori pe săptămână, ci este mai mult decât atât.

Prieteni, aceasta este manifestarea zilei noastre, acesta este Cuvântul făcut trup, și toți avem un rol de jucat în El. Și dacă toți ne jucăm rolul și ne predăm pe deplin, va fi un beneficiu pentru toți. Atunci vom vedea că promisiunile lui Dumnezeu vor avea efect iar, și iar, și iar, pentru că acesta este Cuvântul. Noi nu stăm aici așteptând ca Cuvântul să se împlinească în viitor; nu stăm aici așteptând să se întâmple ceva într-o zi, ci noi stăm aici așteptând schimbarea trupului.

Fratele Branham spune: „Noi Îl așteptăm pe Dumnezeu, dar Dumnezeu vă așteaptă pe voi.” El spune: „Acei sfinți adormiți așteaptă ca această biserică să vină la desăvârșire, să ajungă la statura unui om perfect.”

Poate că cel care împiedică aceasta, sunt eu; dacă eu nu sunt pe deplin angajat, conectat și dăruit complet Cuvântului lui Dumnezeu; dacă nu sunt implicat și conectat la El. Noi avem prea multe oscilații, sărim de la biserică la biserică; nu suntem legați, nu suntem pe deplin angajați, ci avem prea multe sentimente rănite și nu venim la biserică trei sau patru săptămâni. Acesta este un nonsens. Noi nu ne recunoaștem poziția și ziua noastră. Noi nu recunoaștem Mesajul și rolul nostru în Mesaj atunci când facem astfel de fapte prostești, copilărești. Având sentimente rănite, ne retragem, criticăm frații, mergem în jur și spunem lucruri pe care nu ar trebui să le spunem, și facem mai mult rău decât ne dăm seama.

Noi trebuie să fim atenți, pentru că, dacă credem că suntem ceea ce suntem, contează ce spunem, contează ce facem, contează felul cum acționăm, totul are de-a face cu ceea ce se întâmplă în această zi. Și acest lucru este important, prieteni. Toți trebuie să ne facem un bilanț a cine suntem și unde ne aflăm. Fiecare dintre noi trebuie să fim sinceri și serioși, trebuie să ne luăm puțin timp și să ne cercetăm pentru că nu mai este vorba doar despre mine, nu mai poate fi vorba numai despre mine, ci este vorba despre toți.

Acan a vrut ceva pentru el însuși, și priviți ce s-a întâmplat! Dacă luăm o atitudine egoistă, ce vom face?

Eu însumi nu vreau să fiu vinovat că am împiedecat  lucrarea lui Dumnezeu, și spun: „Doamne, ajută-mă!” Cred că unul din cele mai rele lucruri pe care le putem face în această zi, este să oprim lucrarea de înaintare a manifestării Cuvântului orei. Nu este comiterea de adulter, nu este să ieșim ca să bem și să vindem droguri, ci cel mai rău lucru pe care-l putem face astăzi, este să oprim înaintarea manifestării Cuvântului pentru ziua noastră.

În mesajul, Cele zece fecioare și cei o sută patruzeci și patru de mii, fratele Branham spune:

„Dacă avem o adunare supărăcioasă, nici măcar nu se va descoperi. Voi trebuie să aveți ceva care să lucreze împreună. Ei erau într-un singur loc și într-un singur acord, apoi acolo a venit un sunet din cer. Vedeți? Dar când voi ajunge…nu contează cât de mult mă rog…” Fratele Branham vorbește despre el însuși. „…Indiferent cât de mult mă rog și stau zi și noapte studiind și rugându-mă înaintea Domnului; cât umblu, poate cu Ungerea peste mine, pășesc aici sus și simt acea supărare, aceasta Îl întristează chiar atunci, și El nu va descoperi nimic. Dar când pășești aici jos sub Ungere și simți audiența sub Ungere, acela este momentul când Duhul Sfânt începe să lucreze. Atunci El începe să Se miște și face lucruri mari pentru noi.”

Există o atât de mare putere care vine în unitate! De aceea fratele Branham ne-a sfătuit să venim devreme la adunare, să ne rugăm și să intrăm în același Duh. Să nu venim în ultima clipă, să nu fim agitați, să nu fim ocupați, ci să ne grăbim să venim aici. El ne-a sfătuit să venim cu treizeci de minute mai devreme, să stăm în liniște ca să obținem o atmosferă potrivită, și să creăm o atmosferă potrivită.

Vreau să spun că, de multe ori noi hotărâm la ce oră să venim la biserică pe baza a ceea ce ne dorim. Acesta este adevărul. „Nu vreau să ajungem acolo devreme. Sunt ocupat, vreau să fac aceasta și aceea.” Astfel, venim la biserică pe baza a ceea ce ne dorim. „Apoi, vom sta după, și ne rugăm cât vrem.” Dar întrebarea este: „Ce dacă nu este vorba despre mine?”

Dacă eu vin devreme și creez o atmosferă, aceasta este pentru persoana de lângă mine, este pentru altcineva. Este vorba despre crearea atmosferei în care Cuvântul, darul care este în acel frate, se poate odihni, se poate relaxa și poate să curgă liber. Ca oameni, noi suntem mult prea egoiști, dar Isus Hristos a fost exemplul nostru, și El a dat; El S-a predat; El a renunțat. El nu a venit pentru El Însuși, ci El a venit pentru alții; El nu a trăit pentru El Însuși, ci a trăit pentru alții.

Uneori vrem să predicăm într-un anumit fel, pentru că aceasta ne place; ne dorim să cântăm într-un anumit fel, pentru că ne place; ne dorim o anumită perioadă de timp, vrem un anumit stil, vrem un anumit lucru, dar totul se rezumă la ceea ce vreau eu. „Eu cred că; eu simt că; eu vreau să…”, în loc să spunem: „Doamne, vreau tot ceea ce vrei Tu. Vreau să fiu aici ca să mă conectez și să trag din Tine; eu vreau să trag ca să vină corect. Vreau să mă conectez, nu doar să stau aici și să spun: „Aceasta este greșit; aceasta nu vine bine.”

Atunci conectează-te și trage. Dacă crezi că nu merge bine, atunci trage așa cum trebuie, pune umărul, trage de la Dumnezeu și spune: „Doamne, am nevoie să fiu hrănit; am nevoie de un răspuns pentru mine; am nevoie de ceva pentru inima mea.” Și trage! Trage din slujbă, trage din serviciul de cântări. Vreau să spun că este ușor să critici și să spui: „Ar trebui să fie așa și așa.” Dar este nevoie de mai mult efort, este nevoie să ne angajăm și să spunem: „Sunt aici pentru a face diferența; sunt aici pentru a trage corect.” Dacă crezi că este greșit, trage tu corect. Laudă lui Dumnezeu!

Știți, uneori sunt dezamăgit de mine, de cât sunt de egoist cu familia mea, sau cu alții din biserică, și de câte ori mă trezesc preferându-mă pe mine, dar eu cred că trebuie să fim conștienți și să ne ferim de aceasta.

1Petru 5.8-9: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită.

Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.”

Versetul 8, este uimitor. Aici ni se spune: „Fiți treji și veghetori, pentru că dușmanul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” Înseamnă că diavolul caută mereu o oportunitate. Eu nu cred că pleacă în vacanță; nu cred că are zile libere, diavolul caută întotdeauna o oportunitate. De aceea trebuie să fim treji și vigilenți, pentru că, dacă ne relaxăm, putem să-i creăm o oportunitate.

Ce face leul când vânează? Ce caută el? El caută slăbiciunea; leul caută gazela bolnavă, caută gazela slabă, gazela bătrână, puii sau gazela care se îndepărtează prea mult de turmă. Leul nu merge după cele puternice, nu merge după cele care stau în turmă, în grup, ci le caută pe acelea cu probleme; pe cele prea tinere, prea slabe, prea bătrâne sau bolnave; el caută un avantaj și profită de orie oportunitate.

Diavolul umblă la fel ca un leu care răcnește și folosește aceeași tactică; el caută oportunități iar eu nu vreau să-i dau nici o oportunitate, pentru că el este în permanență aici; el este dușmanul nostru și caută în mod constant pe cineva să înghită.

Există câteva citate pe care vreau să le pun în relație cu trupul spiritual; de la trup natural, la Trup spiritual.

În anul 1954, fratele Branham a început să vorbească despre boli și cancer, iar în mesajul, Calea dată de Dumnezeu pentru vindecare, el spune:

„Să ne gândim la cancer. Ce este cancerul? Un cancer este o altă viață, o viață străină. Câți știu că acesta este adevărul? Tumora, cataracta și oricare din aceste lucruri, sau germeni, sunt o altă viață. Acum, aici vine în tine o altă viață mică. De obicei, cancerul se face dintr-o vânătaie, dar toate lucrurile naturale sunt un tip spre cele spirituale.”

Astfel, el ne-a arătat că naturalul este un simbol pentru spiritual, și a spus că uneori, în trupul tău intră un cancer. Ce este cancerul? O viață. Ce caută el? El caută ceva de care poate profita, caută o ușă deschisă, caută o slăbiciune, caută o oportunitate. Tu crezi că dacă ai un sistem imunitar sănătos…probabil că nici nu-ți dai seama câte lucruri scoate afară sistemul tău imunitar zilnic. Cu câți de mulți germeni și viruși intri în contact zilnic? Probabil că, dacă i-am vedea, am deveni neliniștiți. Cât de mult covid plutește, cât de multă gripă plutește, cu cât de multe duhuri canceroase intri în contact într-o zi? Dar acele duhuri nu pot găsi acces la tine dacă nu există nici o slăbiciune undeva.

Știți cum este? De multe ori tu ești bine, ai fost bine toată iarna, nu te-ai îmbolnăvit, deși toată familia a avut gripă și toți ceilalți s-au îmbolnăvit, de aceea au tușit și au strănutat, dar tu nu ai primit nimic. Dar dintr-o dată ai fost supra solicitat pentru că ai făcut ore suplimentare, nu ai dormit două nopți, și următorul lucru care se întâmplă, este că te trezești cu o durere în gât. Ce a fost aceasta? Acel duh care căuta o slăbiciune în trupul tău, a găsit-o și a profitat de ea ca să intre.

Cu o nutriție corectă și cu un sistem imunitar sănătos, noi scoatem afară tone de lucruri rele, dar când alimentația noastră este afectată, când bunăstarea noastră generală este afectată, intervine o slăbiciune care cuprinde organismul. De câte ori ai trecut de la o boală la alta? De câte ori ai avut o problemă și ai trecut direct la alta? De ce? Pentru că următorul lucru a profitat de slăbiciunea rămasă de la problema anterioară; iar naturalul este un tip spre spiritual. Astfel, toate duhurile care plutesc în jurul Trupului lui Hristos, ce caută ele? Ele caută o slăbiciune, caută o oportunitate ca să poată intra.

Ascultați, nu vreau să fim niciodată confortabili crezând că suntem în siguranță și ocrotiți. Noi suntem în siguranță și ocrotiți în Cuvânt, cât timp stăm sub protecția Cuvântului și trăim Cuvântul. Dar ce se întâmplă? În viață se întâmplă o mulțime de lucruri: suntem descurajați, suntem dezamăgiți, răniți; suntem slăbiți și obosiți, suntem stresați și începem să ne îndepărtăm de Trup sau să ieșim de sub protecția Cuvântului, și atunci dușmanul va intra, apoi dintr-o dată va începe să pună ceva asupra noastră. De aceea este important să fim un Trup sănătos, pentru că multe din aceste duhuri care plutesc în jur, sunt ținute afară doar dacă fiecare articulație lucrează împreună cu celelalte; doar dacă fiecare stă la postul lui de datorie, pentru că toți contribuie la sănătatea generală a Trupului și vor ține duhurile afară.

În mesajul, Viața este Vindecătorul, din anul 1957, profetul spune:

„Observați diferența: apă, sânge și duh. Toate lucrurile naturale tipizează spiritualul. Apoi, în natural, lucrurile de pe pământ le tipizează pe cele spirituale. Un cancer poate fi un necrofag, cum ar fi un șorecar care mănâncă lucruri moarte.

Cancerul vine de obicei de la o vânătaie. Mai întâi te învinețești. Tu ești plin de celule mici și una din acele celule mici este zdrobită, nu se mai vindecă…”

Dacă ne gândim la mădularele trupului, o singură celulă micuță s-ar putea învineți sau s-ar putea să nu se vindece și aceasta ar putea fi intrarea pentru o viață străină. Să citim mai departe.

„…Apoi, mai întâi există o viață, nu viața care era acolo, ci o altă viață care intră acolo. De unde a venit? Gândiți-vă, nu este complicat. De unde a venit? De la diavolul. Diavolul nu poate crea nimic, diavolul doar pervertește. El nu poate crea, el doar pervertește. Dar mai întâi trebuie să aibă o cale.

Întrebați doctorul, dacă trupul tău ar fi perfect, așa cum l-a făcut Dumnezeu la început, ar fi imposibil să te îmbolnăvești. Dar diavolul trebuie să găsească o slăbiciune undeva, pentru a-l perverti.”

Așadar, dacă diavolul vrea să facă rău Trupului lui Hristos, el trebuie să găsească undeva o slăbiciune.

Doamne, ferește, să folosească slăbiciunea mea!

„Dar diavolul trebuie să găsească o slăbiciune undeva, pentru a-l perverti. Același lucru este și cu sufletul tău. Motivul pentru care nu crezi în vindecarea divină, este că diavolul a găsit un punct slab în tine și l-a pervertit. Dumnezeu este Vindecătorul iar noi suntem urmașii lui Dumnezeu, fiii și fiicele lui Dumnezeu crezând aceasta, așa cum a crezut Tatăl nostru.

Observați, acea celulă mică are o vânătaie, apoi vine o viață în acea vânătaie mică. Celula a revenit…diavolul a pus acolo un germen numit cancer, tumoră sau oricare ar fi acesta, și începe să dezvolte celule…”

Vă dați seama că acum vorbim despre o celulă care se multiplică, despre un punct slab, o slăbiciune în care poate ajunge o altă viață. Și când intră acea viață străină, intenția ei nu este niciodată de a distruge acea celulă mică, ci întotdeauna scopul ei este de a distruge trupul. El vine într-o singură celulă dar nu vrea să rămână într-o singură celulă, și ținta lui nu este doar celula, ci scopul lui este să distrugă trupul. Astfel, va începe să afecteze și alte celule ca să se răspândească, să se miște, de multe ori în secret, se mută aici, se mută acolo, și dintr-o dată apar toate simptomele unei boli majore, și afli că este leucemie, cancer sau ceva.

Ce sa întâmplat? Acolo a fost o ușă deschisă, a fost o slăbiciune și a intrat un alt duh. Dar el nu intră niciodată pentru acea celulă, ci întotdeauna vrea să distrugă trupul.

Vedeți acum cât de importantă este viața noastră spirituală în Hristos, ca individ?

Noi suntem atât de egocentrici, toți suntem atât de egoiști gândindu-ne doar la noi: „Cum simt eu; cum văd eu; cum cred eu; eu am simțit așa, eu am vrut aceasta…” Suntem atât de egoiști! Dar Dumnezeu nu ne vede așa, El ne vede ca parte a Trupului, ne vede ca parte a Lui Însuși, și toți suntem conectați împreună.

Noi ne gândim: „Aceasta a venit să mă afecteze doar pe mine.” Nu, nu a venit să te afecteze doar pe tine, ci a venit să distrugă Trupul. Diavolul încearcă să găsească o modalitate de a opri înaintarea Cuvântului pentru această oră. Aceasta a încercat el să facă întotdeauna. Aceasta a încercat să facă în vremea lui Luther; aceasta a încercat să facă în timpul lui Wesley; el a încercat să oprească progresul ulterior al Cuvântului pentru acea zi, iar pentru aceasta trebuia să găsească un punct de intrare.

Iuda a găsit o cale de intrare în biserică. Acel duh care era în Iuda, a găsit o cale de a pătrunde în biserică, și a găsit-o prin Iuda, pentru că Iuda avea o inimă de hoț. Spune Biblia aceasta?  El avea o inimă de hoț și diavolul a găsit o intrare prin el. Unde a venit el? În biserica lui Isus. Isus era Păstorul, dar cum a intrat în biserică? Prin Iuda, pentru că, în inima lui, Iuda era un hoț, și de acolo, diavolul și-a împlinit planul. Care era planul? Să distrugă manifestarea Cuvântului pentru acea zi. El, pur și simplu, nu și-a dat seama că, de fapt, lucra conform Planului.

În jurul bisericii plutesc întotdeauna duhuri. Au fost în zilele fratelui Branham; au fost în zilele lui Isus; au fost în zilele lui Pavel și sunt în zilele noastre. Noi știm că duhurile nu mor niciodată, așa că orice duh care a fost acolo, este acum aici. Există un duh Iuda care plutește în căutarea unui alt Iuda; există un duh Absalom care plutește în jur și așteaptă pe cineva care va juca rolul lui Absalom; există duhul Ioab care caută pe cineva care va juca rolul lui Ioab; există duhul Dima, există toate aceste duhuri care plutesc în jur încercând să găsească o cale de acces. Cum vor găsi o cale de acces? Printr-o vânătaie; printr-o slăbiciune; printr-o ușă deschisă; printr-un canal deschis și o singură celulă; dar scopul lui nu este niciodată o singură celulă, ci întotdeauna el vrea să distrugă întregul Trup.

Dacă te gândești la tine, la casa ta; tu îți cunoști casa. Noi locuim în Lima, așa că noi nu încuiem întotdeauna ușa casei. De multe ori uităm s-o încuiem, dar dacă am locui într-un loc periculos unde au avut loc o mulțime de spargeri, în fiecare seară ai merge prin casă și te-ai asigura că toate gemurile și ușile sunt încuiate, pentru că întotdeauna sunt hoți care cercetează. Ce caută ei? O cale de acces. Este ca și cum hoțul ar trece în fiecare noapte, în timp ce tu dormi, și încearcă ușa dacă este încuiată, încearcă geamurile dacă sunt încuiate, face rondul, apoi merge la casa următoare și face rodul, apoi la cealaltă casă. Dar într-o zi ai uitat să tragi zăvorul. Aceasta este ceea ce aștepta în tot acest timp.

Vă dați seama în ce poziție suntem? De aceea trebuie să rămânem atât de predați Cuvântului, pentru că Cuvântul este Siguranța noastră; Cuvântul este Scutul nostru; Cuvântul este Zidul nostru; Cuvântul este tot ceea ce-l oprește să ajungă la noi. Să rămânem în spatele Cuvântului.

Diavolul încearcă tot timpul să ne scoată de sub protecția Cuvântului, așa cum a făcut cu Eva. Despre aceasta vreau să vorbesc acum.

În mesajul, Hristos descoperit în propriul Său Cuvânt, fratele Branham spune:

„Cu câteva minute în urmă am vorbit cu un tânăr predicator și soția lui, și amândoi spuneau că sunt foarte nervoși, la fel ca restul lumii, a ființei umane de pe pământ. Dar eu le-am spus: „Amintiți-vă că Satan vă va lovi. Lui nu-i pasă cine sunteți, el are dreptul să vă lovească. Ce ați alege ca lovitură: Să fiți orbi? Să aveți artrită și să stați pe un scaun sau să fiți nervoși? Vedeți? El poate să vă lovească oriunde pentru că are dreptul la acel loc deschis. Acesta este locul pe care trebuie să-l protejați tot timpul.”

Ascultați, eu vreau să știu că nu există nici un loc prin care să poată intra în mine. Dar fratele Branham ne spune că toți avem slăbiciuni, în viața aceasta toți avem locuri în care ne-am împiedicat înainte; și aș spune că, dacă v-ați împiedicat vreodată într-un anumit loc, probabil că întotdeauna v-ați împiedicat în același loc, din cauza unei slăbiciuni pe care o aveți. Deci, acela este locul pe care trebuie să-l menținem acoperit în rugăciune; pentru că, trebuie să înțelegem că slăbiciunea noastră poate fi la fel ca slăbiciunea care i-a fost dată lui Pavel, pentru a-l ține smerit și dependent de Dumnezeu.

În viața noastră sunt lucruri care ne țin absolut dependenți de Dumnezeu.

Fratele Branham a avut în viața lui o tensiune nervoasă, iar odată, a spus: „Am sentimentul că nu mă iubește nimeni, că nimănui nu-i pasă de mine.” Apoi a spus: „Acum știu că nu este adevărat, că sunt doar eu gândind aceasta…” Aceasta a spus el. „…dar nu mă pot abține, așa mă simt.”

Fratele Branham a avut acea tensiune nervoasă și tot timpul a vrut să scape de ea, iar într-o zi, s-a gândit: „Hei, această tensiune nervoasă m-a condus la Hristos; această tensiune nervoasă este un lucru bun. Ce aș fi făcut fără această tensiune? Aș fi fost doar o păpușă din cârpe fără emoții, un nimic. Dumnezeu folosește aceasta pentru a mă ține legat de El, pentru a mă face dependent de El, și pentru a mă ține aproape de El.”

Așadar, în viața noastră sunt multe lucruri: avem o slăbiciune, avem complexe, avem concepte greșite, avem răni vechi și lucruri care devin o slăbiciune în viața noastră, iar fratele Branham a spus: „Trebuie să țineți aceasta acoperit în rugăciune”, apoi să recunoașteți că nu sunteți invincibili, că aveți o slăbiciune, și că nu trăiți pentru voi înșivă. Acea slăbiciune poate fi o ușă deschisă pentru dușman ca să tulbure întreaga biserică. Astfel, aceasta creează o dependență mai mare de Dumnezeu decât oricând înainte, pentru că am nevoie de ajutorul Lui în această problemă. „Doamne, am nevoie de Tine să mă întărești și să mă ajuți, pentru că nu vreau să eșuez din nou în aceasta. Doamne, știu că sunt doar nervii mei, dar ajută-mă să depășesc aceasta, ajută-mă să trec dincolo de aceasta.”

Noi avem nevoie de aceste lucruri ca să ne țină dependenți de Dumnezeu, pentru că noi avem acea natură independentă care ne pregătește pentru distrugere. Când credem că totul este bine, că totul este în ordine și nu putem fi biruiți, când spunem: „Știu ce trebuie să fac,” acesta este momentul când ești în pericol să fii luat prin surprindere. Dar noi avem nevoie de aceste lucruri în viața noastră care ne fac să spunem: „Doamne, am nevoie de Tine. Dacă nu mă ajuți, voi cădea din nou în gaura aceea.” Noi trebuie să ținem acele lucruri acoperite în rugăciune.

În mesajul, Stând în spărtură, fratele Branham spune:

„Am lăsat bolnavii să zacă; am vrut ca Domnul să-mi spună unde să mă duc și unde nu. Aceasta este greșit. Mi-am construit singur un complex, pentru că oamenii nu mi-au ascultat Mesajul.”

Vreau să vorbesc puțin despre complexe. Fratele Branham a iubit Mesajul și a fost atât de deschis și sincer, încât ne-a ajutat foarte mult să ne înțelegem pe noi înșine. Când a ajuns la mesajul, „Stând în spărtură”, tocmai predicase „Pecețile”. Mesajul, „Stând în spărtură”, a fost predicat în iunie 1963, iar în martie 1963, a predicat „Pecețile”. Când a predicat Pecețile, pentru fratele Branham acela a fost un moment extrem de important, pentru că ei s-au gândit și s-au întrebat dacă această slujbă ar putea fi Maleahi 4: „Ar putea fi aceasta împlinirea Cuvântului pentru zilele noastre?? Ar putea fi aceasta slujba lui Ilie?” El credea aceasta, privea la aceasta și se întreba aceasta, dar îndată ce a trecut la Apocalipsa 10.1-7 și a văzut Îngerul puternic coborând și descoperind Cuvântul nerostit pentru a ridica Pecețile de pe ceea ce era în partea din spate a minții lui Dumnezeu, el a știut că aceasta era Apocalipsa 10.1-7, și că mesagerul din Apocalipsa 10.7, era Maleahi 4. El a putut să le unească, și acum, știa răspunsul la ceea ce se întrebase toată viața lui; de aceea, când a ajuns la Pecetea a șaptea, a spus:

„O, prieteni! Voi nu știți ce înseamnă aceasta pentru mine! Toată viața am pribegit…Sunt recunoscător pentru celelalte șase…” De ce? Pentru că aceasta era  Pecetea lui, el era mesagerul Peceții a șaptea; iar Pecetea a șaptea este deschiderea Cuvântului. Când a ajuns la aceasta, el și-a cunoscut identitatea, și-a cunoscut locul în Scriptură; a știut că nu presupune nimic. El știa aceasta. Era un moment atât de măreț pentru acest om, dar ce s-a întâmplat imediat după aceasta? Respingere! Ei nu au crezut. Deși nu erau necredincioși, ei nu au prins aceasta, nu au înțeles importanța; nici măcar prietenii lui nu au înțeles ce înseamnă aceasta, sau care era semnificația, ceea ce a făcut ca fratele Branham să alunece în depresie, și a spus despre el însuși: „Mi-am construit eu însumi un complex.” Îmi place felul cum spune aceasta, pentru că uneori ne gândim că avem un complex, că parcă ne-am rătăcit. Dar fratele Branham a spus: „Eu mi-am construit un complex.” El și-a recunoscut vina și nu a trecut pe alăturea. „Eu mi-am construit un…” De ce și-a construit el însuși un complex? Pentru că a fost rănit, fiind respins.

Puțin mai jos, în mesajul, Stând în spărtură, el a spus:

„Moise și-a pierdut sentimentul pentru poporul său, pentru că nu au vrut să asculte de el. Frate Roy, înțelegi visul tău?…”

Fratele Roy Roberson a avut un vis cu fratele Branham, în care el era în capul unei mese, dar a fost ridicat și dus spre Vest, iar când s-a întors, a fost schimbat și arăta ca Moise, cu părul și barba albă, în capul mesei. Acesta a fost visul, iar fratele Branham a spus: „Frate, Roy, înțelegi visul tău?”

Fratele Branham a luat tabloul cu Moise, care a mers în pustie; el a pierdut sentimentul pentru poporul său și a fugit în pustie, dar Dumnezeu a trebuit să-i schimbe inima și să-l aducă înapoi, pentru a fi eliberatorul. Și aici, el a legat aceasta de visul fratelui Roy Roberson. Să citim mai departe.

„…Acum eu nu pot merge cu o slujbă ca aceasta până când nu simt diferit în inima mea cu privire la aceasta, indiferent dacă Dumnezeu mi-a spus. Dar aceasta este schimbarea pe care ai văzut-o venind, frate Roy.”

Fratele Branham a trebuit să treacă printr-o schimbare ca Moise. Ce s-a întâmplat? În mesajul Stând în spărtură, fratele Branham a trecut prin acest punct culminant al slujbei sale, unde a primit răspuns la toate întrebările lui despre el însuși. Apoi, urmează respingerea tuturor, nu a fost înțeles sau a fost înțeles greșit. Respingerea l-a lăsat singur și aceasta l-a durut, așa că a început să construiască un plan prin care să poată scăpa. Voi spune aceasta cu cuvintele mele și cred că sunt liber s-o spun.

El a vrut să scape de durerea respingerii, așa că a venit cu un plan prin care putea fugi în Nordul Columbiei Britanice; el voia să fie ghid și să-l ajute pe Bud Southwai. El a spus: „Vreau să fiu ghid, îmi voi lăsa barba să crească și nu va trebui să mă tund. Voi vâna și voi pescui, și va fi grozav. Iar dacă Dumnezeu îmi va da un mesaj...” Aici intervine partea religioasă, pentru că nici unul dintre noi nu vrea să se depărteze de Dumnezeu fără să aibă motive religioase ca s-o facă.

Ascultați, eu cred că nici unul dintre noi nu se trezește dimineața și decide: „Eu, pur și simplu voi eșua. Voi eșua cu Dumnezeu, voi eșua cu biserica, și voi fi doar o ușă deschisă pentru ca duhurile să intre.” Nu! Diavolul este atât de șiret încât începe să zugrăvească aceasta într-un raționament religios; și aceasta este atât de înșelător, prieteni!

Fratele Branham a început să creadă: „Știi m-ai chemat să fiu profet, dar profeții din vechime nu umblau cu oamenii, ci au mers în pustie, iar de acolo au ieșit cu un mesaj, apoi s-au întors înapoi. Voi fi și eu ca un profet din Vechiul Testament.”

El s-a gândit la toate aceste lucruri în timp ce conducea mașina, și noi știm că Dumnezeu a venit și l-a corectat. El l-a oprit și i-a spus: „Tu nu ai fost chemat să fii așa, ci tu ai fost chemat în felul apostolic, tu ai mai multe daruri decât ei. Și dacă mergi acolo sus, soția ta te va părăsi; ea va pleca, nu va rămâne acolo cu tine, iar tu vei deveni un vagabond.”

Noi știm toate acestea foarte bine, așa că nu voi repeta tot, dar toate aceste lucruri aveau să se întâmple. Dumnezeu a spus că se vor întâmpla, și eu cred că s-ar fi întâmplat. Eu nu știu cum ar fi fost aceasta legată de predestinare, dar știu că Dumnezeu nu minte. Dar Dumnezeu i-a dat o identificare a cine era; i-a arătat numele scris în munți, cu suișuri și coborâșuri; cu văi și piscuri, și atunci a început să înțeleagă că toate lucrurile trebuiau să fie așa. Astfel, s-a întors și a predicat mesajul, „Stând în spărtură”, unde a primit corecția, pentru că a înțeles că a greșit; a știut că din cauza unui complex a pierdut simțământul pentru oameni. El a știut că a greșit, dar Dumnezeu l-a corectat și trebuia să se întoarcă, dar el a spus:

„Inima mea trebuie să fie schimbată. Ceva trebuie să mă schimbe, pentru că eu, în inima mea, dacă mă duc afară simțind cum simt acum…Eu încă simt că ei ar fi trebuit să asculte acel Mesaj, ar fi trebuit s-o facă… Și nu am simțământul pentru oameni pe care ar trebui să-l am.”

În primul rând, ce a simțit fratele Branham pentru sine însuși? Capcana i-a fost întinsă făcându-l să încerce să se protejeze pe el însuși, ca să evite durerea. Aceasta a fost capcana, iar ca ființă umană, eu nu-l acuz nici măcar un pic; eu nu pot să-l condamn pe fratele meu care nu a vrut să treacă prin durere. El a spus:

„Am pierdut simțământul pentru oameni…”

Propria lui rană a diminuat simțământul pentru restul Trupului.

„…Eu nu am simțământul pe care ar trebui să-l am pentru oameni; și până când nu obțin acel simțământ, nici nu mai este nevoie să mă duc, pentru că aș fi un fățarnic.

În toți acești ani am încercat să-L slujesc cu o inimă adevărată, și nu voi merge afară fiind un fățarnic. Trebuie să simt că ei nu sunt ricky și ricketta, și nu este vorba despre acest grup, ci este vorba despre copiii lui Dumnezeu care sunt în robie, iar eu trebuie să merg la ei.”

Gândiți-vă la acest om. El a primit acest complex, dar se pune întrebarea: de unde a venit acest complex?

În mesajul, O Călăuză, din anul 1962, fratele Branham spune:

„Zilele trecute mă gândeam că numai cu câțiva ani în urmă, stăteam aici jos în stradă, și pentru că familia mea a făcut rău, nimeni nu vorbea cu mine. Eram singuratic în părtășie, nimeni nu voia să aibă legătură cu mine, pentru că ziceau: „Tatăl lui este un contrabandist.” Și, Doamne, nimeni nu vorbea cu mine, deși eu iubeam oamenii…”

Fratele Branham a fost rănit când era doar un băiețel; el a fost rănit și respins din cauză că familia lui avea un renume rău; din cauza tatălui său care era alcoolic și contrabandist; din cauza sărăciei lor; din cauza hainelor lui uzate, și toate acele lucruri. El a spus că în inima lui avea răni și cicatrici, pentru că avea un complex din cauza respingerii.

Vreau să vă citesc care este definiția unui complex. Cuvântul „complex”, este un cuvânt complex, deci are mai multe sensuri, dar în sensul în care-l folosim, aceasta este definiția.

Există două definiții. Prima este: „un grup de dorințe și amintiri reprimate, care exercită o influență dominantă asupra unei persoane.” Deci, este un grup, sau mai multe sentimente reprimate, ceea ce înseamnă că nu sunt la suprafață, ci sunt în interior; sunt dorințe și amintiri care exercită o influență dominantă asupra unei persoane.

Așadar, de ce a fost fratele Branham atât de rănit din cauza respingerii? Pentru că fusese respins în copilărie.

Partea a doua a definiției cuvântului „complex”, este: „o reacție exagerată, sau o preocupare față de un subiect sau situație.” Dacă te gândești la acest tip de complex, tu poți avea un complex cu privire la aspectul tău; la dimensiunea și forma nasului; la culoarea tenului tău; la culoarea părului tău; la greutatea ta; cu privire la abilitățile tale sau la lipsa de îndemânare, tu poți avea un complex cu privire la toate aceste lucruri. Și ce este aceasta? O reacție exagerată sau o preocupare pentru un subiect sau o situație; până acolo încât, ești atât de preocupat de aspectul tău, încât ți-e frică să mai ieși în public. Dar, de fapt, nu este nimic în neregulă cu aspectul tău; nu este nimic în neregulă, însă există ceva în trăsăturile tale care nu-ți plac și ți-ai dori să fie altfel, pentru că: „Acesta este mai frumos.”

Deci, tu ai ceva în mintea ta. Deși nu există nici o problemă, tu creezi o problemă din aceasta. Așadar, există o reacție exagerată sau o preocupare exagerată cu privire la un subiect sau o situație. Sau există un grup de dorințe și amintiri reprimate care exercită o influență dominantă asupra unei persoane.

Știți, uneori prima definiție vine atât de subtil, încât nu o observi, și nu știm de ce reacționăm în felul cum reacționăm la unele lucruri. Uneori nu o putem identifica, nu putem pune degetul pe ea, și s-ar putea că nu reușim niciodată s-o identificăm cu precizie. Singurul lucru pe care vreau să-l urmăresc, este reacția la acea situație, deoarece cred că așa vom începe să înțelegem dacă suntem motivați corect sau greșit.

Uneori nu știm cu adevărat ce ne motivează o anumită reacție, și este foarte greu s-o deosebim, pentru că sunt lucruri care s-au întâmplat și chiar ne-au modelat din copilărie, și noi reacționăm la acestea fără să știm. De aceea se numește complex, pentru că este complicat, este complex, este cu mai multe fațete, și uneori este foarte greu de înțeles, astfel încât poți înnebuni  încercând să-ți dai seama.

Dar eu sunt aici să vă spun: Nu încercați să vă dați seama, doar căutați direcția în care vă împinge, și încercați să deosebiți ceea ce se află în spate, în funcție de locul spre care vă împinge.

Fratele Branham a avut complexul lui. În primul rând, el și-a construit acel complex, fiind alimentat de un complex vechi din copilărie, pentru că, în citatul pe care l-am citit, el a spus: „Nimeni nu vorbea cu mine, eram singur pentru că tatăl meu era un contrabandist, dar eu iubeam părtășia și tânjeam după ea.” În continuare, el a spus: „Acum, am atât de mulți prieteni, încât trebuie să mă retrag în pădure ca să mă ascund, pentru că toată lumea mă iubește.”

Aceasta a spus în anul 1962, dar în mesajul „Stând în spărtură”, din anul 1963, el a spus: „Toată lumea m-a respins. Sunt rănit și vreau să fug de toată lumea.” Puteți vedea cum băiatul a mers de jos în sus, și înapoi în jos, fiind legat de o durere anterioară? Dar care a fost motivația? Ce l-a motivat să fugă de slujba pe care i-a dat-o un Înger? El i-a spus: „Tu ai darul vindecării pe care trebuie să-l duci popoarelor lumii.” Dar el și-a pierdut simțământul față de frații lui, față de oameni, și a fost gata să-și înșele soția, s-o prindă în capcană ca s-o facă  să meargă cu el sus, în munți. Și a avut un motiv religios: „Pentru că profeții din vechime…” Dar motivul religios era doar o acoperire pentru toate motivele lui egoiste.

O, Doamne! Ajută-ne să ne uităm la noi înșine. Noi am făcut aceasta iar și iar, și iar: „Mă simt rănit, nu-mi place ceva, reacționez undeva și vin cu un motiv religios”, dar problema de bază sunt eu. Eu încerc să-mi spun: „Am fost rănit pentru că au spus ceva despre mine, și mă protejez, vreau să scap de durere. Nu vreau să mă mai rănească…”

Fratele Branham a reacționat exagerat la situația creată, pentru că nu toată lumea l-a părăsit. După câteva săptămâni, el s-a întors și a predicat în biserica lui, unde oamenii îl iubeau, toți îl iubeau și au venit la întâlniri, dar el a exagerat totul în mintea lui, deși poate a auzit doar câteva comentarii, poate au fost unii oameni care nu au înțeles, dar așa se întâmplă întotdeauna.

Voi predica o predică, dar nu contează câți oameni îmi spun că le-a plăcut, dacă doar o singură persoană mi-ar spune: „Frate Chad, nu am înțeles nimic din ce ai spus,” sunt dat peste cap o săptămână. Poate fi un singur comentariu, dar tu poți exagera și să spui că toată lumea a comentat. „Am fost atât de respins. Ei nu mă înțeleg și bla, bla, bla.” Și mă plâng dar realitatea este că îmi pare rău pentru mine însumi.

Adevărul este că atunci când mă întorc la următoarea slujbă și predic, tuturor le place iar oamenii sunt încă acolo.

Tu exagerezi în propria ta minte. Îți construiești un complex, dar ca să-ți construiești un complex, trebuie să primești o minciună. La un moment dat, tu primești o minciună, dar întrebarea este: „Cine îți dă minciuna?”

Diavolul este aici cu toate aceste minciuni, care sunt ca niște cărămizi; și el îți dă o cărămidă: „Știi, nimeni nu te iubește.” Fratele Branham a luat această cărămidă și a pus pe ea puțin mortar: „Nimeni nu mă iubește.” Diavolul i-a spus: „Ar fi trebuit să te asculte din pricina dovezilor.” Iar el a luat cărămida, a pus mortarul pe ea și a pus-o peste cealaltă: „Ar fi trebuit să mă asculte din cauza tuturor dovezilor.” Cine a construit complexul? El a făcut-o. Cine i-a oferit minciunile pentru a-și construi un complex? La un moment dat, tu trebuie să primești acele minciuni: „Nu mă iubește nimeni…” Dar acest lucru este atât de departe de adevăr, prieteni!

Eu nu cred că pe această planetă nu există nimeni care să te iubească. Vedeți? Întotdeauna există afirmații extreme: „Nu mă va asculta nimeni; nimănui nu-i pasă de mine; nimeni nu mă înțelege.” Dar acest lucru nici măcar nu este rezonabil, dar așa ne simțim noi. De ce? Pentru că am primit o minciună, iar minciuna devine adevăr, o plasăm în zidul nostru de complexe și astfel ne construim un complex.

Eu spun: Dumnezeule, eliberează-ne de astfel de prostii!

Să ne întoarcem la Geneza 3. O, Dumnezeule! Iubesc Cuvântul Tău! Îmi place când Cuvântul lui Dumnezeu mă decojește ca o pe o banană și sunt atât de expus încât nu am unde să mă ascund și nu mai am nici o scuză. Tot ce pot face, este să-mi plec capul și să spun: „Doamne, iartă-mă!” Nu pot găsi nici măcar o scuză.

Geneza 3.1-7: „Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?”

Femeia a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”

Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.”

Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veți muri;

dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut la privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin, și și-au făcut șorțuri din ele.”

Aș vrea să spun că, de fapt, căderea a avut loc, pentru că șarpele i-a dat Evei un complex chiar de la început; șarpele i-a dat Evei un complex iar ea l-a primit. El i-a spus: „Știi, tu nu vei muri cu adevărat, dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din pom…” Ce făcea el? El i-a spus: „Dumnezeu  ține ceva ascuns de tine. Știi că este altceva în această taină a vieții iar Dumnezeu o ține ascunsă de tine?” Și după ce el i-a dat complexul iar ea l-a luat, a început să privească din nou la acel pom, și a văzut că era plăcut la privit, bun de mâncat, și că era un pom de dorit să facă pe cineva înțelept.

Eva a crezut minciuna șarpelui, că Dumnezeu ascunde ceva de ea. Voi ziceți: „De ce nu a vorbit cu Adam? De ce s-a dus la șarpe înainte de a merge la Adam?” Pentru că aceasta se întâmplă când ai un complex. Ea s-a gândit: „Dacă Dumnezeu îmi ascunde ceva, și Adam îmi poate ascunde.” Și ea dorea acel lucru.

Fratele Branham spune: „Eva nu a vrut să facă aceasta, dar el i-a arătat că era mai multă înțelepciune în aceea. Ea nu știa, dar voia să știe; ea nu înțelegea, dar voia să înțeleagă. Dar Dumnezeu i-a spus să nu încerce să înțeleagă.”

În mesajul, Sămânța de contrazicere, fratele Branham a spus:

„Acum, acest timp al secerișului! La început, când Dumnezeu Și-a semănat Sămânța pe pământ, și a dat-o în inimile copiilor Săi, a Familiei Sale pentru a ține acel Cuvânt, Acesta a fost singura lor apărare, să țină acel Cuvânt. Aici a intrat dușmanul și a rupt acea barieră prin semănarea seminței de discordie, contrară Cuvântului lui Dumnezeu.”

Cum a făcut-o șarpele pe Eva să iasă din spatele Cuvântului, de acolo unde nu putea s-o atingă? El i-a dat un complex, că Dumnezeu îi ascundea ceva informație: „Nu, vei muri. Sigur nu se va întâmpla aceasta, dar Dumnezeu știe…” De ce Eva nu a așteptat să-L întrebe pe Dumnezeu? Profetul ne-a spus că Dumnezeu venea în răcoarea serii ca să aibă părtășie cu copiii Lui în fiecare seară. De ce nu a așteptat?

Ascultați, aceasta este credința mea personală și nu trebuie să o luați. Eu nu cred că aceasta a fost singura conversație pe care Eva a avut-o cu șarpele; nu cred că aceasta a fost singura dată când au vorbit, ci eu cred că a fost o chestiune de discurs, că el a început să-i spună: „Știi, sunt mai multe; știi, există altceva; știi, Dumnezeu știe că există o altă descoperire dincolo de ceea ce ai tu; știi există mult mai mult decât ceea ce vezi tu.” Nu știu câte conversații au avut și nu știu cât timp a trecut, și părerea mea personală este că, ei nu au avut numai o singură conversație, pentru că, amintiți-vă, dintr-o dată, ea a dorit lucrul acela, a dorit acea cunoaștere, a vrut acea înțelepciune, a dorit să știe ceea ce i se ascundea. Și pentru că Dumnezeu era Cel ce ținea acel lucru ascuns de ea, desigur, nu s-a dus la Dumnezeu. Dacă ești convins că Dumnezeu ține ceva ascuns de tine, tu nu vei merge la Dumnezeu.

Când Satan a făcut o despărțire între Eva și soțul ei, desigur ea nu a mers nici măcar la Adam; ea a făcut fapta mai întâi, apoi a mers la Adam, pentru că, „Poate că și Adam este de partea lui Dumnezeu.” Vedeți? Un complex a adus toată despărțirea, prin faptul că i-a adus Evei o minciună, iar ea a primit minciuna și a crezut-o. Astfel, dintr-o dată, ea a fost prinsă de ideea că poate să aibă mai mult, așa că nu s-a dus la soțul ei, nu s-a dus la Dumnezeu, ci a început să privească pomul. Astfel, căderea a început de la un complex.

Și acum, dintr-o dată vedem iar, și iar, și iar, același model și cu noi; cum diavolul ne face să credem ceva ce nu este deloc adevărat.

Adevărul este că Dumnezeu nu a ascuns nimic de Eva, Dumnezeu avea un Plan perfect pentru ea, și ea era deja un dumnezeu pe pământ, dar șarpele i-a sucit mintea și a făcut-o să creadă lucruri sucite despre Dumnezeu și Cuvânt, așa că, dintr-o dată, ea a părăsit Cuvântul. Cum ar fi putut să știe că primește un complex când ea era dispusă să meargă împotriva Cuvântului? Pentru că, prin ceea ce credea acum, ea era dispusă să meargă împotriva Cuvântului.

Ce a fost dispus să facă fratele Branham? El nu a vrut să meargă în Columbia Britanică pentru a fi un păcătos; el nu a vrut să meargă acolo pentru a respinge Cuvântul, ci el ieșea din însărcinarea dată de Dumnezeu; el îi părăsea pe oameni, pentru că darul de vindecare era pentru popoarele lumii. Aceasta a recunoscut chiar el: „I-am lăsat pe cei bolnavi să sufere. Trebuie să mă întorc înapoi pentru că am primit un dar de vindecare să-l duc la ei.” Aceasta a fost însărcinarea lui inițială, Dumnezeu i-a spus ce să facă, dar acum el își asuma responsabilitatea să schimbe direcția și să meargă într-o altă direcție; să se îndepărteze de ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă.

Așa te poți preocupa de ceva, și acela este un complex. Voi spuneți: „Ce se întâmplă cu noi, frate Chad?” Ori de câte ori Satan te va face să părăsești Abecedarul, știi că este greșit; orice te face să părăsești părtășia, este greșit, pentru că noi nu trebuie să renunțăm la adunarea noastră, cu atât mai mult cu cât ziua aceea se apropie. Aceasta este o poruncă. Fratele Branham a spus că această poruncă te duce la biserică. Noi ar trebui să avem în inimă dorința de a ajunge la biserică de fiecare dată când se deschid ușile, și dacă inima noastră nu este acolo, trebuie să mergem în rugăciune. Dacă inima noastră se întoarce dintr-o dată, de acolo și nu vrea să fim în părtășie, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu vrea să ne mute dintr-o biserică în alta. Dumnezeu are libertatea să-Și mute oile oriunde vrea, dar nu despre aceasta este vorba.

Când ne așezăm într-o biserică, apoi stăm deoparte și nu ne conectăm împreună, „eu aș căuta aceasta…”, aș spune că acolo, undeva există un complex, pentru că cineva a crezut o minciună, cineva a primit o minciună și nu crede ceva.

Cu ani în urmă am avut o soră care a venit la mine și mi-a spus că a fost tulburată de ceva ce se întâmplase în biserică. Ea a spus: „S-a întâmplat aceasta. Acest frate a venit de la biserica aceea la biserica aceasta, și aceasta a influențat acest lucru, și tu ai decis să faci aceasta, și ai făcut-o din cauza a ceea ce a făcut acel frate în altă biserică.” Dar toată treaba a fost complet fabricată. Sută la sută. Nu era nici o amenințare pentru Adevăr, dar ea a văzut lucruri și le-a legat împreună, pentru că avea un complex dintr-o biserică anterioară unde a fost.

Ea avusese un păstor arogant care a preluat controlul și întreaga biserică s-a prăbușit, iar acum ea se temea și era în gardă la orice problemă, iar când a văzut ceva ce nu a înțeles, dintr-o dată a pus la cale un scenariu care nu era adevărat.

Ce caută Satan? O ușă deschisă, o celulă învinețită, o slăbiciune, și în momentul în care ne poate trage afară din Cuvânt, în momentul în care credem că este în ordine să bârfim, acolo există pe undeva, o conducere a complexelor. În clipa când pot vorbi de rău sau să critic un frate fără să merg să vorbesc cu el, ci vorbesc doar cu alți frați despre el, ceva mă face să fac aceasta, dar acesta nu este Cuvântul.

Când merg la o biserică doar ca să mă simt confortabil și să fiu salvat…ceva nu este în ordine, ceva conduce aceasta. Tu spui: „Ce conduce aceasta?” Cuvântul spune „Nu renunțați la adunarea împreună.” Acesta este Cuvântul, dar în mine este ceva care nu vrea să ajung la Cuvânt. Ce mă conduce? Este o durere veche din copilărie; este ceva ce a spus cineva; este o durere din cauza respingerii; este o durere. Ce mă face să vreau să mă retrag din Trup? Ce mă face să vorbesc de rău pe cineva? Ce se întâmplă? Ce mă face să merg pe această cale? Cred că trebuie să ne oprim și să spunem: „Ce mă împinge, pentru că acesta nu este Cuvântul?” Acesta nu este Cuvântul.

S-ar putea să nu reușim să ne dăm seama care este complexul nostru; s-ar putea să nu ne dăm seama ce s-a întâmplat cu noi în copilărie, dar cu siguranță ne vom da seama în momentul când renunțăm la principiile de bază ale Abecedarului, ale Cuvântului: du-te la biserică; plătește-ți zeciuiala; iubește-i pe frați; spuneți lucruri frumoase unii despre alții; fără bârfe; fără să mușcați pe la spate. Acestea sunt cele mai simple lucruri, iar când trecem peste ele, trebuie să spunem: „Stai puțin! Aici se întâmplă ceva. Ceva mă împinge afară din Cuvânt.”

Știți ceva? Niciodată nu este vorba numai despre mine, ci diavolul încearcă să distrugă Trupul. Printr-o celulă învinețită aduce o altă viață, iar prin acea altă viață, se răspândește în trup. Eu spun: „Dumnezeule, Te rog să ne ajuți! Doamne, Te rog să ne ajuți!”

Am fost răniți, am fost respinși, am fost maltratați. Este adevărat? Da, este adevărat. Fratele Branham a fost rănit, respins și maltratat, și aceasta a lăsat în el o neîncredere; și dacă profetul epocii a fost susceptibil, ce credeți despre mine și despre voi? Dacă el a fost predispus pentru a ieși din programul lui Dumnezeu și a împiedicat înaintarea Cuvântului pentru ziua lui, ce spuneți despre mine și despre voi? Suntem noi susceptibili? Ar putea să folosească răni vechi, dureri și suferințe vechi sau neînțelegeri vechi; ar putea ca o nouă rană care se potrivește cu o rană veche, așa cum a făcut cu fratele Branham, să ne determine să facem ceva împotriva Cuvântului? Ar putea să ne determine să facem ceva care ar împiedica înaintarea manifestării Cuvântului pentru această zi?

Fiți treji! Fiți veghetori, pentru că dușmanul vostru, diavolul, urlă ca un leu, căutând pe cine poate să înghită, și el nu vrea doar un singur mădular.

Știți, Satan nu a vrut-o doar pe Eva, ci a vrut să distrugă tot Planul. Slavă lui Dumnezeu! Biblia aceasta este atât de perfectă! Noi suntem slabi, suntem neputincioși, dar Dumnezeu să ne dea simplitatea Cuvântului Său pentru a păstra lucrurile corecte.

În mintea noastră, calea devine atât de complicată! Felul în care simțim, felul în care vedem, ne face ca lucrurile să devină atât de complicate! Dar noi înțelegem greșit situațiile, judecăm greșit lucrurile, credem lucruri care nu sunt adevărate, și totul este din cauza complexelor, din cauza propriilor noastre idei. Astfel, lucrurile pot deveni atât de complicate în propria noastră minte, încât nu știm ce se întâmplă. Adevărul este că, s-ar putea ca niciodată să nu ne dăm seama de ceea ce se întâmplă, dar aceasta mă determină să rămân în Cuvânt; mă determină să rămân în părtășie; mă face să stau în armonie și unitate, sau mă mută în altă parte. Dacă mă mută în altă parte, am o problemă, este ceva ce mă mișcă pentru a deveni o articulație dezarticulată, este ceva care mă mută ca să nu mai fiu un mădular al Trupului, care este aici pentru zidirea de sine în dragoste. Există ceva care mă detașează și mă face să nu mă împletesc și să nu mă îmbin, ci să devin neîmpletit. Dacă ceva face aceasta, ceva este în neregulă care mă motivează undeva.

Fratele Branham are un citat, dar înainte de a-l citi, vreau să merg la 1Corinteni 12. În timp ce stau aici și predic aceasta, tremur, pentru că știu că sunt cel mai susceptibil dintre toți.

Prieteni, adevărul este că nici unul dintre noi nu este puternic, nu este tare. Noi acționăm la fel, indiferent dacă suntem predicatori, păstori, diaconi sau un bătrân, cineva care a slujit patruzeci sau cincizeci de ani; nu contează, noi toți suntem susceptibili. Și dacă Dumnezeu l-ar distruge pe diavol, credeți că eu ar trebui să fiu mai puțin veghetor cu privire la mine? Credeți că nu vrea să-mi verifice ferestrele și ușile din viața mea? De ce? Pentru că nici măcar nu este vorba despre mine, deoarece el vrea să distrugă Trupul.

Dacă poate intra într-una din cele cinci slujbe, cât de multă distrugere va face? Dacă poate intra într-o soră sau într-un frate mai în vârstă, care este foarte respectat, câte daune poate face acolo? Dacă poate intra în cineva cu un dar pe platformă, câte daune poate face? Eu stau aici tremurând cu adevărat, pentru că este un diavol care umblă ca un leu și caută să ne distrugă, caută doar o oportunitate, caută o ușă deschisă, caută o slăbiciune, și noi toți o avem, inclusiv eu. Eu sunt rănit din cauza respingerii, la fel ca oricine altcineva. Mă rănesc lucruri care se spun, mă rănesc lucruri care se fac, la fel ca pe oricine altul. Oh, Dumnezeule! Și dacă mă face să încep să urăsc un frate, și mă conduce, eu îmi dau seama că ceva nu merge bine, că este rău, pentru că cel ce mă conduce acolo, nu este Duhul sfânt.

Dumnezeu să ne ajute pe toți, să nu devenim o ușă deschisă. Eu spun: Doamne, ajută-mă să nu fiu un punct de acces pentru diavol. Te rog, Doamne, pentru că, oricare dintre noi poate fi un punct de acces.

Când ajunge la 1Corinteni 12, apostolul Pavel începe să vorbească despre daruri și funcționarea lor în Trup; despre trupul natural simbolizând Trupul spiritual, și noi am trecut prin toate acestea, dar în versetul 31, el spune:

„Umblați dar, după darurile cele mai bune.” 

„Dar râvniți cu stăruință la cele mai bune daruri.”

Aceasta înseamnă să căutați cu stăruință cele mai benefice daruri; și aceasta nu înseamnă că este „cel mai bun dar”, ci în măsura în care am fost promovat la cel mai bun dar; și nu cu mentalitatea că darul acesta este mai înalt decât acela, ci darul cel mai benefic. Cu alte cuvinte, căutați să fiți cel mai bun beneficiu pentru Trup. Aceasta spune el. „…și totuși vă arăt o cale nespus mai bună…”

Să citim mai departe, 1Corinteni 13.1-4:

„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Și chiar dacă aș avea darul prorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.

Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie…”

Acum vom privi atributele dragostei, pentru că fiecare dintre aceste daruri trebuie să slujească în dragoste, pentru că Trupul trebuie să fie zidit împreună în dragoste; căutând  legătura Duhului și unitatea în dragoste, totul trebuie făcut cu dragoste.

„Dragostea suferă mult…” Aceasta înseamnă că dragostea are răbdare cu fiecare mădular al Trupului.

„…Dragostea este bună; dragostea nu este invidioasă…” nu devine geloasă când Dumnezeu folosește pe altcineva.

Prieteni, voi trebuie să vă dați seama că de fiecare dată când cineva este ales să facă ceva, înseamnă că alți oameni nu au fost aleși pentru aceasta. Aici intră în scenă, „Dragostea nu este invidioasă; dragostea nu se laudă pe sine,” adică, nu se promovează.

„…nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul ei, nu se promovează ușor, nu se gândește la rău; dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de Adevăr.

Suportă toate lucrurile, crede toate lucrurile, nădăjduiește toate lucrurile și îndură toate lucrurile.

Dragostea nu eșuează niciodată, dar dacă sunt profeții, ele vor eșua; limbile vor înceta. Dacă este cunoștință, ea va dispărea.”

Toate aceste daruri trebuie să fie administrate prin dragoste, fără invidie, fără laudă de sine, fără mândrie; dragostea nu-și caută propriul interes.

Așa cum am spus în prima parte, când am predicat despre acest subiect, nu știu să fie vreun mădular al Trupului care să existe pentru a avea grijă de sine însuși. Fiecare mădular al trupului meu există pentru a oferi ceva celorlalte mădulare ale trupului.

De ce sunt aici? Eu nu sunt aici pentru mine însumi, ci sunt aici pentru alții. Fiecare dintre noi, nu suntem aici pentru a ne sluji nouă înșine, nu suntem aici pentru a ne proteja pe noi înșine, pentru a ne face fericiți pe noi înșine sau pentru a ne face propria noastră plăcere, ci noi am fost împletiți în Trup, pentru a fi o articulație care dăruiește, ajutând la zidirea Trupului în dragoste. Orice mă îndepărtează de la aceasta, este greșit; orice împiedică aceasta în viața mea, această expresie, este împotriva Cuvântului.

Înainte de a pleca, Isus a spus ucenicilor Săi: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu!” Aceasta este o poruncă mare, prieteni! Noi trebuie să ne iubim unii pe alții exact așa cum ne-a iubit Isus pe noi. Cum ne-a iubit Isus? El a renunțat la reputația sa, a renunțat la Rai, a renunțat la slavă; El a renunțat la onoare, la prestigiu, și a venit pe Pământ pentru a fi batjocorit, scuipat, ridiculizat și ucis. Așa ne-a iubit El, și așa ar trebui să ne iubim noi unii pe alții.

El a spus: „Nu este dragoste mai mare, decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” Întrebarea este: putem iubi și noi așa cum a iubit Isus? Atunci, pot să renunț la viața mea pentru Trup? Pot să renunț la fericirea mea, la prestigiul meu, la onoarea mea, la numele meu bun, la auto-protecția mea? Pot fi rănit pentru Trup? Isus a făcut-o. Pot suporta să stau și să fiu călcat, să-mi fie zdrobită inima pentru toți ceilalți? Așa ne-a iubit Isus pe noi. El nu S-a păstrat, nu S-a protejat, ci S-a dat pe Sine Însuși.

„Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat…” Dacă noi iubim așa cum ne-a iubit Dumnezeu, noi dăm. Noi nu suntem aici ca să primim, noi suntem aici ca să dăm.

Diavolul folosește toate aceste lucruri, folosește toată firea noastră, natura noastră, umblarea noastră, el folosește totul împotriva noastră. Ce încearcă el să facă? El nu încearcă să vă distrugă doar pe voi și pe mine. Prieteni, sunt sigur că lui îi place să distrugă orice atribut al lui Dumnezeu, el este aici ca să distrugă Planul lui Dumnezeu; el este aici ca să distrugă Trupul. De ce suntem noi aici? Ca să ajutăm să susținem Trupul.

În mesajul, Pecetea a Șaptea, fratele Branham spune:

„Aceasta este o luptă veche care a început mult în urmă, dincolo de timp…când Satan și îngerii lui au fost aruncați afară și atunci au venit pe pământ și lupta a început din nou, pentru că Eva a rupt bariera după care era izolată, în spatele Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar din ceasul acela, Satan a câștigat lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că unul din supușii Lui, cel mai slab, a lăsat bariera jos. Aceasta este exact cum a câștigat el bătălia de fiecare dată, pentru că unul din supușii Săi, a lăsat jos bariera Cuvântului.”

Cum a câștigat Satan bătălia de fiecare dată? Pentru că întreaga biserică, sau zece persoane au lăsat bariera jos? „Pentru că unul din supușii Săi…”

Haideți să punem aceasta personal. Satan poate să câștige bătălia împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, când eu voi lăsa jos bariera Cuvântului. Așadar, eu personal devin responsabil pentru Planul lui Dumnezeu în această generație. Nu o pot pune pe umerii altora, totul este chiar pe umerii mei. Pentru că un singur supus al lui Dumnezeu a lăsat jos bariera unui singur Cuvânt, a făcut ca Satan să aibă biruință asupra Cuvântului Lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat de fiecare dată când unul dintre supușii Lui a lăsat bariera jos, a lăsat un singur Cuvânt.

Noi trebuie să fim veghetori, să fim vigilenți și treji, pentru că Satan se învârte în cerc ca un prădător. Ce așteaptă? Un moment de slăbiciune. De ce? Ca să distrugă lucrările lui Dumnezeu.

În mesajul, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită… Înainte de a predica acest mesaj, „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham a predicat Pecețile, în martie 1963. Apoi, între Peceți și acest mesaj, s-a întâmplat respingerea și rănirea, și a predicat mesajul, „Stând în spărtură”, la sfârșitul lunii iunie, în douăzeci și trei iunie, 1963, unde ne-a spus ce s-a întâmplat și cum a fost rănit, cum a fugit și toate aceste lucruri, și cum l-a corectat Dumnezeu. Apoi, exact o lună mai târziu, în douăzeci și opt iulie 1963, a venit și a dat bisericii un sfat bun: „Iubiți-vă unii pe alții. Mai presus de orice lucru, iubiți-vă unii pe alții…Nu contează ce încearcă să spună diavolul. Acum voi sunteți un grup mare și dulce, dar amintiți-vă avertismentul meu, Satan nu va lăsa aceasta să rămână așa. Nu, domnule! El va împușca totul, dacă va aduce pe cineva să-l facă ținta lui. El va aduce un eretic sau un necredincios înăuntru, îl va așeza jos, și-l va face să aibă părtășie cu voi în tăcere și lucruri; îl va împroșca pe tipul acela cu un fel de otravă și el va începe cu aceea prin biserică. Să nu vă puneți de partea lui; să nu aveți nimic de-a face cu aceasta, ci să rămâneți chiar iubitori și bunii unii cu alții…”

Ce este aceasta? Imunitatea, sistemul de apărare al Trupului, care lucrează.

„…Rugați-vă pentru omul acela, ca și ei să fie salvat, femeia aceea sau oricine este. Doar rugați-vă pentru el și rămâneți unul cu altul.

Stați cu păstorul vostru. Vedeți? El este păstorul și voi îi dați respect. El vă va călăuzi pentru că a fost rânduit de Dumnezeu s-o facă. Acum, amintiți-vă, dușmanul va veni…”

Ascultați, fratele Branham nu a spus „S-ar putea, trebuie să aveți grijă la aceasta pentru orice eventualitate.” El nu a ținut un discurs, „În cazul în care…”, ci a spus clar că se va întâmpla, iar când se întâmplă, voi trebuie să știți ce să faceți.

„…Dușmanul va veni, și când vine, strângeți-vă mai aproape, iar cel pe care-l folosește diavolul ca dușman, ori va ieși, ori va intra și va fi unul dintre voi. Aceasta este tot.

Să nu faceți niciodată un clan între voi…să nu vorbiți să vă faceți o clică. Noi suntem una. Eu nu pot spune: „Mână stângă, sunt supărat pe tine și te voi da afară pentru că nu ești mâna dreaptă.” Ea este mâna mea strângă și vreau ca ea să stea acolo. Chiar și vârful degetului meu, vreau să rămână chiar acolo, fiecare părticică din trupul meu să rămână chiar acolo. Și Dumnezeu  vrea ca noi, ca Trup de credincioși, să stăm exact unul cu altul, chiar unul cu altul…”

Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu? Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu! Ce încearcă să facă dușmanul? El încearcă să-L împiedice pe Dumnezeu să aibă ceea ce vrea. Este atât de simplu!

„..Acum, voi aveți înregistrări despre aceasta; voi aveți benzi cu ceea ce credem. Aveți benzi despre disciplina în biserică, cum să ne comportăm în biserica lui Dumnezeu, cum trebuie să venim aici împreună și să stăm împreună în locurile cerești. Nu stați acasă! Dacă Dumnezeu este în inima voastră, abia așteptați să se deschidă ușile, ca să veniți aici să aveți părtășie cu frații voștri. Dacă nu simțiți așa, vă spun că este timpul să mergeți să vă rugați. Pentru că suntem în zilele din urmă…”

Ascultați, fratele Branham nu a spus: „Doar biruiți-vă sentimentele și veniți la biserică.” Nu, ci el a spus:

„Rugați-vă și aflați care este problema, până când sentimentele voastre se schimbă.”  El nu a spus: „Fii fățarnic, fii prefăcut,” nu aceasta a spus fratele Branham. El a spus: „Dacă nu simți aceasta, ar fi bine să te rogi, pentru că ceva nu este în ordine.”

 Poate fi ceva în neregulă în relația cu un frate, sau ar putea fi ceva în neregulă cu tine însuți. Undeva, ceva nu este în ordine dacă nu simți așa. Nu o face doar de formă, nu o ascunde doar, nu veni, pur și simplu, pentru că fratele Branham a spus: „Dacă Dumnezeu este în inima mea…”

Ascultați, să fim sinceri: „Dacă Dumnezeu este în inima mea, voi fi acolo de fiecare dată când se deschid ușile. Vreau ca toată lumea să știe că Dumnezeu este în inima mea.” Dar motivul tău este greșit, dacă vrei doar ca oamenii să vadă că Dumnezeu este în inima ta. Dacă nu simți cu adevărat așa, este timpul să ne rugăm, pentru că ceva nu este în ordine. Noi trebuie să avem dragoste unii pentru alții, și dorința de a avea părtășie unii cu alții. Dacă aceasta începe să dispară, vine altceva, ceva ce este greșit.

Să citim mai departe:

„Pentru că suntem în zilele din urmă, Biblia ne îndeamnă: „Cu atât mai mult cu cât vedem că ziua se apropie,” să ne iubim unii pe alții cu dragoste creștină și dragoste divină. Să ne adunăm împreună în locurile cerești în Hristos Isus, și iubindu-ne unii pe alții. „Prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, când aveți dragoste unii pentru alții.” Aceasta este corect. Rămâneți împreună.

Dacă crezi că fratele tău este puțin greșit, sau sora, spune: „Doamne, nu mă lăsa niciodată să las să răsară vreo rădăcină de amărăciune, pentru că aceasta îl va afecta și Îl va scoate pe Hristos din viața mea…”

De câte ori trăim cu acele rădăcini mici de amărăciune în noi? Fratele Branham a spus că acestea Îl vor scoate pe Hristos din viața mea.

„…Acea otravă, acidul răutății, geloziei și urii, Îl vor lua imediat pe Duhul Sfânt de la voi. Ea Îl va da afară din Tabernacolul de aici, Îl va ucide pe Duhul lui Dumnezeu, sau Îl va îndepărta de aici, rănindu-l pe păstorul vostru. Ea va face orice lucru. Vedeți? Să nu faceți aceasta! Voi doar să creșteți fiind mai aproape împreună.

Luați închizătoarea (cureaua), așa cum a mărturisit fratele, un predicator de aici, seara trecută, pe care a văzut-o în viziune… Închizătorile de pe toată armura lui Dumnezeu. Doar trageți-o, legați-o strâns, apropiați-vă chiar unul lângă celălalt. Iubiți-vă unul pe altul oricum. Vorbiți frumos unul despre altul, spuneți lucruri frumoase unul despre altul, apoi Dumnezeu vă va binecuvânta.”

Ce înseamnă aceasta? Acesta este sistemul imunitar al Trupului, iubindu-vă unul pe altul, rămânând unul lângă celălalt, având grijă unul de celălalt. O, laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Luca 4.17-18:

„și i s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită…”

Îmi place aceasta. Noi vorbim atât de mult despre slujba de vindecare a lui Hristos, dar aici, Isus a spus:

„M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați;

și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

Ce slujbă! Isus a avenit să-i vindece pe cei cu inima zdrobită și să-i elibereze pe cei captivi. Știți, uneori noi suntem ținuți captivi de lucrurile care ni s-au întâmplat în trecut, suntem ținuți captivi de amintiri și de emoții, dar Isus a venit să-i elibereze pe cei cu inima zdrobită. Multe dintre lucrurile la care reacționăm și cu care ne luptăm, sunt din cauza rănilor care ne-au zdrobit inima. El a venit de asemenea, să-i elibereze pe cei care au fost asupriți. Cum? De un cancer care vine de multe ori dintr-o vânătaie. O, dar Hristos este aici pentru a vindeca vânătaia. Noi nu trebuie să umblăm în jurul unui duh rănit, predispuși ca dușmanul să intre, ci să spunem: „O, Dumnezeule, ține-mă aproape de Tine. Am fost rănit, dar toarnă Tu Balsamul din Galaad în inima mea, pentru că acum nu sunt doar eu, ci este vorba despre toți ceilalți. Nu mai pot continua să alimentez această durere, această amărăciune, nu mai pot continua așa, pentru că Îl va scoate pe Hristos afară din viața mea. Îl va afecta pe fratele și Îl va scoate pe Hristos din Biserică. Va face atât de multe lucruri negative, așa că nu mai pot continua în felul acesta. Doamne, vrei să vii să vindeci inima mea? Vrei să legi inima zdrobită și să-i eliberezi pe cei care sunt învinețiți?”

În Matei 8.16, citim:

„Seara, au dus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin Cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, și a tămăduit pe toți bolnavii.”

Cred că Dumnezeu Și-a trimis astăzi Cuvântul pentru a scoate duhurile afară, ca să scoată lucrurile care ne-ar împiedica, lucrurile care ne-ar determina să ne deconectăm de la Trup, sau care puteau să ne aducă amărăciune, complexe, care puteau să ne facă să credem minciuni, să rupă părtășia sau să cauzeze o fereastră deschisă prin care diavolul să poată intra.

Eu cred că El a venit să alunge duhurile cu Cuvântul Său și să ne elibereze. Noi nu trebuie să mai continuăm să ne temem de respingere; nu trebuie să continuăm să fim suspicioși față de toți cei din conducere. Doar pentru că a greșit în trecut, nu înseamnă că va fi din nou greșit. Nu putem trăi suspicioși față de păstor, față de diaconi; nu putem trăi suspicioși față de fratele sau sora; nu putem continua să trăim așa. Aceasta nu este o biserică sănătoasă; noi nu putem trăi așa unul față de celălalt, fără să fim pe deplin angajați, nedorind să fim pe deplin logodiți, pentru că nu va funcționa. Nu aceasta este ziua în care trăim.

Noi trebuie să avem o oarecare libertate ca să ne putem conecta până la capăt și să fim o articulație care aprovizionează.

Acum este responsabilitatea mea personală. Responsabilitatea lui Chad Lamb, este să văd acest trup zidit în dragoste, și să fiu o articulație care alimentează; și orice în domeniul meu emoțional, trecutul meu, inima mea, orice ar perturba aceasta, este greșit și vreau să dispară, apoi să-L caut pe Dumnezeu, și trebuie să-L caut pe Dumnezeu.

Dacă am ceva care împiedică aceasta și nu pot trece mai departe, trebuie să mă rog, pentru că există ceva care trebuie să iasă afară, înainte să fac rău altor oameni. Acest lucru este adevărat pentru fiecare dintre noi.

Fiecare dintre noi este responsabil personal pentru zidirea Trupului împreună în dragoste. De aceea suntem aici. Dumnezeu poate să te folosească odată în felul acesta, și altă dată într-un alt fel; sau poate să te folosească de fiecare dată în același fel. Aceasta nu contează, tu ești aici pentru a zidi Trupul lui Hristos împreună în dragoste, pentru a duce Planul lui Dumnezeu înainte în această zi, pentru a mișca înainte manifestarea Cuvântului pentru ziua noastră.

Diavolul lucrează în mod constant să oprească aceasta. Acolo este bătălia, prieteni! Eu spun: Doamne, ajută-mă! Eu nu vreau să fiu o fereastră, vreau să fiu un zid; nu vreau să fiu o ușă deschisă, ci vreau să fiu o fortăreață, un zid, astfel ca diavolul să nu poată intra aici ca să-i rănească pe toți ceilalți.

Îmi dau seama cât de periculoasă este poziția mea, de aceea trebuie să rămân curat în inima mea; trebuie să rămân în rugăciune, pentru că aceasta afectează viața tuturor. Cred că toți trebuie să ne dăm seama că trebuie să rămânem curați în inimile noastre; trebuie să-i iubim pe frați; trebuie să ne ferim de acele lucruri care încearcă să vină, pentru că vor face un mare rău. Să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim Doamne! Doamne, noi vedem tacticile diavolului, care este atât de subtil și de rău, încât profită de slăbiciunile noastre, de răni și dureri, și nu-i este rușine să vină în cele mai grele momente din viața noastră și să folosească totul în scopul lui; nu-i este rușine să profite de cei slabi, de cei infirmi și nu-i este rușine să lupte mereu nedrept. Dar, o, Doamne, Tu ai trimis Cuvântul Tău pentru a vindeca boala noastră; prin Cuvântul Tău ai alungat duhuri; în această zi ne-ai dat instrucțiuni, ne-ai dat un Zid după care să stăm fortificați, așa că el nu poate ajunge la noi dacă rămânem în acest Cuvânt. Ajută-ne, Doamne! Dumnezeule, Te rog să vindeci acele locuri rănite din inimile noastre! Fără îndoială, aici sunt mulți care au suferit, și poate suferă și acum, dar Te rog să torni Balsamul din Galaad. Lasă Cuvântul Tău să vină și să vindece, să lege și să elibereze. Doamne, Te rog să faci o lucrare puternică în noi ca să putem găsi acel loc, acea slăbiciune și s-o păstrăm acoperită în rugăciune, ca să putem fi o articulație care furnizează, și să ne poți folosi pentru zidirea Trupului Tău, pentru a face acest Cuvânt să meargă înainte.

Ajută-ne pe fiecare dintre noi! Ajută-mă și pe mine! Doamne, Tu m-ai așezat aici ca păstor, ajută-mă, Doamne, să fiu curat, să fiu sincer și fidel, și să rămân în dragoste. Dumnezeule, am nevoie de ajutorul Tău! Fiecare dintre noi avem nevoie de ajutorul Tău; avem nevoie de Tine să mergi în acel loc din inima noastră despre care nu știe nimeni și pe care nu-l înțelegem nici chiar noi înșine și care continuă să complice situația, și să torni Uleiul Tău ca să aducă vindecarea în inimile noastre, astfel încât să nu devenim un punct de intrare pentru diavolul.

Dumnezeule, ajută-ne ca adunare, să rămânem aproape unii de alți; să ne iubim unii pe alții; să spunem lucruri frumoase unii despre alții; să ne încurajăm, să ne ridicăm, să nu dărâmăm și să nu criticăm.

Doamne, ajută-ne să-Ți ducem Planul înainte; Doamne, Te rog să vii la fiecare dintre noi, să-l iei pe diavol și să-l expui chiar acum, să-i expui tacticile; să-i dezvălui ascunzișurile; să-i dezvălui minciunile, și dă-ne putere să ieșim din aceste complexe! O, Doamne, noi suntem vulnerabili, dar suntem protejați de Cuvântul Tău. Ajută-ne să nu încercăm să ne protejăm singuri, ci să avem încredere în protecția Cuvântului Tău. Dumnezeule, Te rog să ne ajuți să avem încredere unii în alții mai mult decât am avut vreodată înainte, pentru că ceea ce vrei să se reverse în mine, va veni de la fratele meu; și ceea ce vrei să se reverse în fratele meu, va veni de la mine.

Doamne, ajută-mă să am încredere în Trupul Tău! Ajută-mă să-i iubesc pe frați, și ajută-ne să rămânem conectați unii cu alții.

Te iubim, Doamne, și Te rugăm să ne ajuți pe fiecare dintre noi. Lasă Duhul Tău cel Sfânt să facă lucrarea acum. Cuvântul Tău a vorbit, așa că, fie ca Duhul Tău să-L aducă în manifestare, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. AMIN.