Meniu Închide

UȘA DE DUPĂ UȘĂ

Print Friendly, PDF & Email

Haideți să rămânem în picioare pentru un cuvânt de rugăciune. Să ne plecăm capetele.

          Tatăl nostru ceresc, Îți suntem recunoscători pentru acest privilegiu de a putea veni la Tine în rugăciune. Și pentru că am fost învățați să venim în acest fel, avem siguranța că Dumnezeu aude, deoarece El a făgăduit prin Fiul Său că dacă vom cere ceva în Numele Lui, ne va da.

Te rugăm ca în seara aceasta să-i salvezi pe cei pierduți și să mângâi inimile tuturor celor care au venit să asculte Mesajul Tău. Și Te mai rugăm să vindeci toți bolnavii care se află în Prezența Ta divină, precum și pe cei ce se află pe tot cuprinsul țării, care ar fi dorit să fie aici și n-au putut, dar doresc să ne rugăm pentru ei. Fie ca Tu să culegi slavă de pe urma eforturilor noastre, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteți așeza.

Mă bucur să fiu din nou în seara aceasta în slujba Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos și cred că El ne va binecuvânta cu Prezența Sa.

M-am bucurat să-l văd pe bunul meu prieten, fratele Gardener din New York. Am avut multă părtășie împreună. Îmi amintesc totdeauna cu plăcere de acei oameni dragi din New York.

În seara aceasta aș vrea să citesc din cartea Apocalipsei, din capitolul 3 și ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea un subiect de acolo.

Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:

„Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol,

te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.

Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te!

Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.” (v.14-20)

Aș vrea să iau ca subiect pentru seara aceasta „Ușa de după ușă”, și fie ca Domnul să ne dea cuvinte potrivite. Este un text deosebit pentru acest timp. Acestea sunt cuvintele Domnului Isus pe care i le-a spus lui Ioan pe insula Patmos cu  două mii de ani în urmă, descriind exact starea bisericii de azi, cum va fi nici rece, nici în clocot ci doar căldicică. Dar lui Dumnezeu nu-i plac căldiceii, pentru că El a spus: „Ori rece, ori în clocot. Dar, pentru că ești căldicel, am să te vărs din gura Mea.”

Aceste cuvinte se potrivesc cu siguranță situației de astăzi, bisericii moderne de astăzi, bisericii Penticostale, care este doar căldicică, nici rece, nici în clocot. Domnul ar aprecia mai mult dacă ne-am găsi în starea de la început.

Dacă observați, aici biserica se afla în această stare rea și nu știa. V-ați putea imagina un om mergând pe stradă gol, nenorocit, orb și să nu știe? Aceasta-i partea cea mai tristă. Dacă ar ști, nu ar mai umbla așa, dar nu știe. Dar cum ar putea să știe bietul om?

Isus a asemănat biserica Penticostală de astăzi cu această biserică și i-a spus: ești goală, nenorocită, săracă, oarbă și nu o știi. Acum El a vorbit direct rămășiței fiecărei din aceste biserici, iar epoca Laodiceană este ultima, noi știm aceasta și suntem chiar în ea. Aceasta este starea Laodiceană.

Da, observați, El a făcut și o invitație zicând: „Fiți plini de râvnă, căci pe cei pe care-i iubesc, îi pedepsesc.” Și a mai spus: „Fii plin de râvnă, și pocăiește-te.” Aici, El nu vorbește păcătoșilor, ci bisericii: „Fii plin de râvnă pentru El, și pocăiește-te de starea de căldicel în care te găsești astăzi.

El a mai spus: „Eu stau la ușă și bat.” Oare de ce bate cineva la ușă? Ca să intre. El vrea să-ți spună despre ceva.

De-a lungul epocilor mulți bărbați mari au bătut la ușile oamenilor. De exemplu, în timpul lui Cezar, ce onoare mare ar fi fost pentru un simplu țăran, ca marele Cezar Augustus să-i bată la ușă! Gândiți-vă ce onoare ar fi fost.

Cum ar fi fost dacă cu câtva timp în urmă marele Führer al Germaniei Adolf Hitler ar fi bătut la ușa vreunui soldat? N-ar fi fost onorat acel biet soldat să-l vadă pe marele Hitler la ușa lui? Ce este important, este importanța persoanei care bate la ușă.

S-ar putea ca în seara aceasta, să nu fie nici un bun democrat în orașul Newark, dar dacă președintele Dwight Eisenhower ar bate la ușa cuiva, nu ar fi acel om onorat? Chiar dacă politica lui diferă, acel om va fi onorat din cauza importanței președintelui Statelor Unite care a bătut la ușa lui.

Chiar recent regina Angliei a fost în vizită în Canada, apoi a venit în vizită în SUA. Dacă în timpul vizitei ar fi bătut la ușa unuia dintre voi? Gândiți-vă ce onoare ar fi fost pentru orice persoană să o vadă pe regina Angliei la ușa lui. Pentru că ea este regină, ea este o persoană importantă.

Oh, dar nicio altă prezență la ușă nu a fost atât de importantă ca aceea a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care bate la ușa inimii omului.

Dacă regina ar bate la ușa ta, ai deschide și ai spune: „Intrați! Sunt onorat de prezența dumneavoastră. Puteți să luați orice din casa mea. Luați orice doriți ca suvenir, sau ceva prin care să-mi arăt aprecierea pentru că ați pășit în casa mea. O fac bucuros.”

Soldatul german de care vorbeam înainte ar fi spus: „Mare Führer, intră în casa mea și tot ce am în posesie este al tău.”, deoarece era Führerul Germaniei. Sau: „Tu ești regina Angliei.” Sau: „Ești președintele S.U.A.” I-ați da orice ar dori din casa voastră. Dar dacă nu-i deschideți ușa complet, el nu se simte binevenit.

Dar Isus poate stă și bate… nu este nimeni atât de important ca Împăratul împăraților care să se umilească atât de mult încât să coboare la inima ta păcătoasă și să bată la ușa ei ca să intre înăuntru. Dar noi Îl respingem. Tu spui: „Dar, frate Branham, eu mi-am deschis inima Domnului Isus cu mult timp în urmă. El a intrat deja în inima mea.” – eu vorbesc acum bisericii.

Dar este binevenit când vine în inima ta? Să știți că în inimă sunt multe încăperi cu multe uși, ca și în casa voastră. Dacă președintele ar veni la tine acasă și tu i-ai spune: „Domnule președinte, ai voie să stai aici lângă ușă. În camera aceasta sau în cealaltă să nu intri”, nu s-ar simți binevenit.

Dacă eu primesc un om ca oaspete, el este binevenit și poate merge oriunde în casa mea. Dacă aș veni la tine acasă și nu m-aș simți bine, nu aș simți că sunt binevenit.

Isus intră pe ușa inimii creștinului, dar avem mici încăperi în care El nu poate intra. Tu spui: „Eu vreau să fie Mântuitorul meu. Nu vreau să ajung în iad, ci vreau să fiu mântuit. Isuse, Te rog să fii Mântuitorul meu.”

Dar El vrea să fie mai mult decât Mântuitorul tău. El vrea să fie Domnul tău. Domnul este Proprietarul, Conducătorul. Din pricina aceasta a ajuns biserica în starea de căldicel: Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor, dar nu și ca Domn.

Hristos vrea să fie Domnul ființei tale, să te conducă, să te călăuzească. De aceea El bate la ușa inimii, să fie călăuza spirituală, să fie stăpânitorul bunăstării tale.

Însă în inima noastră avem multe „apartamente” micuțe. Aș vrea acum să vorbesc despre aceste apartamente. Unul din ele se află aici într-o parte și mulți din așa zișii creștini nu îi permit lui Isus să intre acolo, și aceasta se numește egoism.

Poate ați observat între așa zis creștini motive egoiste ca: „O, este în ordine cu denominațiunea mea, dar cu denominațiunea aceea nu avem nimic.” Acesta este apartamentul egoismul pe care toți creștinii ar trebui să-l deschidă și să spună: „Intră, Doamne Isuse, și fii Domnul inimii mele!”

Apoi mai este un mic compartiment în inimă, numit indiferență. O, în ce stare te poate aduce acest lucru! Puțin indiferent. Îți place să fii puțin indiferent față de ceilalți. Tu vrei să ai drumul tău. Ți-ar place să-L lași pe Isus înăuntru, dar ai vrea să continui să trăiești în același loc în care ai trăit întotdeauna. Nu vrei să-ți părăsești vechii prieteni, nu vrei să renunți la ei pentru că crezi că sunt cumsecade. Deci vrei să fii puțin diferit. Acesta este un alt apartament al inimii.

Apoi mai este o ușă numită gelozie. Eu nu știu dacă voi yankeii știți ceva despre asta, însă noi, în sud, o avem din belșug. Oh, doar puțin mai superior decât celălalt om. Doar puțin mai bună decât cealaltă biserică. Dacă Johnson-ii își vopsesc treptele în roșu, și tu trebuie să le ai roșii. O, ce duh oribil poate fi acesta!

De ce nu Îl lăsați pe Hristos să intre și să fie El Domn peste acel duh de egoism și indiferență? Lăsați-L să câștige intrare în inima voastră și în tot ce este în inima voastră. Doar predați-vă întreaga ființă Lui, să fie El stăpânul și călăuzitorul întregii voastre ființe.

Ar mai fi încă un mic apartament despre care aș vrea să vorbesc și acesta se numește credința. Atât de mulți oameni vor să-L accepte pe Hristos ca Mântuitor al lor, dar spun: „Zilele minunilor au trecut!” Deci ei nu vor să creadă că zilele minunilor mai există și astăzi. Hristos nu poate intra într-o astfel de inimă.

Dacă Hristos ar putea câștiga intrarea în fiecare inimă a celor prezenți aici, nu ar mai rămâne nici un bolnav între noi în următoarele zece minute. Credința este în voi însă vă temeți să deschideți ușa să intre și să fie El Domnul acelei credințe. Voi înțelegeți o parte din Biblie și ziceți: „Unele părți au dreptate, altele nu sunt inspirate.” Și aceasta din cauză că poate așa au fost învățați.

Dar TOT Cuvântul lui Dumnezeu este inspirat. Și dacă vom deschide ușa acelei încăperi mici numită credință, Hristos va intra, va fi Domn și le va arăta oamenilor semne și minuni.

Tu spui: „Da, pentru cazul ei este bine, dar cazul meu este diferit.” Dar, El nu face deosebire, o persoană nu este mai respectată ca cealaltă. Cancer sau durere de dinți, nu contează atâta vreme cât El este Domnul inimii. Când Îl lăsați pe Hristos în compartimentul credinței, toate celelalte motivații pier.

Nu de mult ei au avut o mare adunare ținută de marele Billy Graham. Când Billy Graham a fost în Louisville, am luat micul dejun cu el. Un mare slujitor al Domnului, el a ridicat Biblia și a spus: „Acesta este Exemplul. Când Pavel mergea într-un loc și convertea unul, în anul următor când se întorcea avea cincizeci lângă acel unu. Eu merg și fac douăzeci de mii de convertiți într-un oraș și după un an abia mai găsesc douăzeci.”

O, cum am vrut să-i spun ceva! Mi-a venit să-i spun: „Billy, știi care-i problema? Ei au o concepție intelectuală despre Hristos și nu și-au deschis inima să-L primească ca Domn.”

Nu cred că aceasta se aplică baptiștilor, ci penticostalilor și evangheliei depline. Voi îl acceptați în urma unui semn,  a unei minuni, a unei emoții sau dovezi. Dovada că Hristos este în inima ta este că produci roadele Duhului: credință, dragoste, pace, bucurie, blândețe, bunătate, îndelungă răbdare. Dar noi le-am confundat cu alte lucruri: darul vindecării, vorbirea în limbi, ulei pe mâini, sânge pe față, sau alte senzații. Noi am confundat adevăratul Duh al lui Dumnezeu cu aceste lucruri și am acceptat niște hocus-pocus în loc să-L acceptăm pe Hristos personal în inimă.

Vedeți în ce stare au ajuns penticostalii și biserica Evangheliei depline? Este epoca Laodiceană și se împlinește fiecare Cuvânt rostit de Mântuitorul nostru binecuvântat: căldicel, dansând după muzică, strigând și bătând din palme.

Aceste lucruri sunt bune, dar dacă Hristos nu este acolo, când bătutul din palme se sfârșește, când vorbirea în limbi se sfârșește, când serviciul de vindecare se sfârșește, când muzica se sfârșește, dacă acea pace adâncă și acele uși ale credinței nu sunt larg deschise pentru a-L primi pe El ca Domn, toată muzica și bătutul din palme, vorbirea în limbi sau serviciul de vindecare nu ne folosește la nimic. Aceasta-i tot.

Tu spui: „Doamne, Tu ai lucrat la cazul fratelui Cutare sau a sorei Cutare, sau a copilului lor, dar cazul meu este diferit.”

Nu este diferit; tu ești acela care face diferența ținându-L la ușa credinței. Înțelegeți ce vreau să spun? El vrea să intre înăuntru astfel ca să poată da pe față toată necredința ta și să devină Stăpânul situației.

 Doctorul zice: „Nu te poți face bine,” iar tu iei cuvântul lui. Dar Hristos zice: „Prin rănile Lui ești vindecat. El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre și în rănile Lui suntem vindecați.” De multe ori, tu îl lași pe doctorul acela să-ți închidă ușa, și nu doar pe doctorul tău, ci și pe păstorul tău: „O, lucrul acela este fanatism! Dacă Domnul ar face așa ceva, atunci aceasta s-ar întâmpla în biserica noastră.” O, tu și biserica ta! Eu cred că îi face greață Domnului.

El a spus: „Am să-i vărs din gura Mea.” Este timpul ca America să se trezească. Vremea trezirii este deja pe sfârșite în această țară. Acesta-i adevărul.

Pentru a-Și împlini Cuvântul, El trebuie să-Și țină Cuvântul. Deseori m-am întrebat ce vor face ei când vor vedea Cuvântul Lui manifestându-Se. Vor zice: „O, este telepatie sau ceva închipuiri!” Dar cercetați Cuvântul, pentru că Dumnezeu a făgăduit aceste lucruri. Și cerurile și pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece. Deschideți ușa credinței!

Când a fost pe pământ, Isus a știut că textul: „Dărâmați acest templu, și în trei zile îl voi ridica,” se referea la El. (Ioan 2.19)

Prorocul spusese deja: „Nu voi lăsa ca sfântul Meu să vadă putrezirea și nici sufletul lui în Locuința morților.” (Psalmul 16.10) Isus știa că acel verset Îi aparținea pentru că El era Mesia și știa. Credința Lui neclintită L-a pus în poziția de a ști că era Fiul perfect al lui Dumnezeu.

Dacă credința ta te va pune în poziția în care să știi că orice făgăduință divină din Biblia lui Dumnezeu este pentru tine, atunci așa cum i-au aparținut Lui, îți pot aparține și ție.

Tu poți avea vindecarea, mântuirea, eliberarea de păcat, de egoism, de indiferență, de cochilia în care te-ai retras. Hristos vrea să intre să fie Domn și Stăpân și să te elibereze de aceste lucruri. Dar noi nu vrem aceasta ca să se împlinească Scriptura că vor fi căldicei, și sunt.

Eu nu am ceva personal cu cineva, dar Duhul Sfânt Se îndreaptă spre voi. Este doar Cuvântul. Oamenii de astăzi nu vor să-și deschidă inima pentru aceste lucruri și nu vor să le creadă. Ei încearcă să le aplice altundeva sau altcuiva, neștiind că sunt pentru voi.

Tu spui: „Stai puțin, frate Branham, eu am vorbit în limbi cu zece ani în urmă.” Foarte bine. Dar ce este Hristos pentru tine astăzi? Mai vezi puterea Lui minunată? Îți produce același fior? Se întâmplă ceva în tine când vezi mâna Lui puternică la lucru și că oamenii se convertesc? Îți aduce acea rugăciune toată noaptea? Te face să postești? Te trimite la altar repede să lucrezi cu cineva, să-i înveți cum să ajungă la Duhul Sfânt? Îți arde inima să mergi să-l cauți pe cel pierdut? Îi vorbești lăptarului, vecinului și omului de pe stradă? Aceste lucruri vor însoți acea experiență pe care ai primit-o cu ani în urmă. Dacă nu, s-a întâmplat ceva, L-ai împins pe ușă afară. Dumnezeu vrea în inimă.

Apoi mai este o ușă. Ar fi multe uși despre care am putea vorbi dar timpul este scurt. Ușa aceea este ușa ochilor. „O,” spui tu, „eu văd foarte bine.” S-ar putea să vezi foarte bine fizic, dar spiritual să fii complet orb. Așa este.

Oricum, nu vezi cu ochii aceștia. Isus i-a spus lui Nicodim, marele conducător: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3)

Cuvântul „a vedea” în adevăratul înțeles este „a înțelege”. Tu vezi ceva înainte ca să spui: „Nu înțeleg”, deci nu văd.

Isus a spus: „Veniți să cumpărați de la Mine alifie pentru ochi, ca să vedeți. Căci sunteți orbi, goi, nenorociți și săraci.”

Bisericile și-au ridicat cele mai mari clădiri, cele mai amenajate, cei mai buni studenți și totuși biserica este mai slabă ca oricând și slăbește și mai mult.

Când eram copil, am crescut jos în Kentucky. Cred că puțini dintre voi ați fost acolo. Noi eram foarte săraci. Când ne trezeam dimineața aveam ochii lipiți din cauza curentului, iar mama avea o cană veche în care ținea grăsime de raton, pe care o lua bunicul de la ratonii prinși în capcane. Ea ne ungea ochii cu acea grăsime ca să ni se deschidă ochii lipiți în timpul somnului.

Aceasta-i problema și cu biserica Evangheliei depline: dorm în timpul serviciului. Dar este nevoie de mai mult decât de grăsime de raton ca să li se deschidă ochii; este nevoie de ungerea Duhului Sfânt ca să deschidă ochii bisericii să poată vedea din nou. Deschideți ochii…

Mă alarmează faptul că străbat America și văd ce semne mari și minuni face Duhul Sfânt, dar oamenii stau nepăsători ca și când nu s-a întâmplat nimic. Ei nu văd. O, mă rog pentru o trezire a Americii și mă întreb dacă nu cumva mă rog în zadar! Sper că nu.

Astăzi mă voi întâlni cu niște bărbați din New England și dacă va fi cu voia Domnului, în luna mai vom ține o trezire aici. Vom sta o lună întreagă. Dacă Domnul va îngădui, voi încerca să aduc alifia lui Dumnezeu pentru ca oamenii să fie unși și să li le deschidă ochii.

California și partea aceea au avut adunări însă voi ați fost cam neglijați aici, pe partea de est. Aici ei nu vin pentru că nu ies prea mulți bani, însă nouă nu ne trebuie bani. Ceea ce ne trebuie nouă este Dumnezeu și ușa inimii noastre deschisă.

Aceste state din New England și ținuturile muntoase de pe aici nu prea au fost băgate în seamă. Se pare că toți s-au dus în California, în cimitirul predicatorului și stau acolo. Dar eu mă rog la Dumnezeu să scuture aceste state și spun lucrul acesta în respect față de Evanghelie și Domnul Isus. Dacă această națiune va avea o trezire, ea nu se va trezi în urma unei treziri intelectuale, ci va fi nevoie de adevăratul Duh Sfânt în puterea Lui manifestată  să scuture oamenii, ca să dorească să vadă slava lui Dumnezeu. Avem nevoie atât de mare de lucrul acesta!

Cum mergeam prin orașele acestea de pe Coasta de est, am văzut păcatul peste tot. Dar Dumnezeu are alifie pentru ochi: „Și pe cei pe care-i iubesc îi mustru și îi pedepsesc. Fii plin de râvnă, și pocăiește-te.” (Apoc.3.19)

Acum, învățătura Duhului Sfânt din Biblie, Cel care a scris Biblia, Cel care a dat făgăduințele, a lui Isus, spune: „Lucrurile pe care le fac Eu le veți face și voi…” El se va întoarce din nou, după ce a explicat Cuvântul pagină cu pagină, Cuvânt cu Cuvânt. Duhul Sfânt Se va întoarce și va face tot ce a făgăduit, dar oamenii Evangheliei Depline vor sta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Trebuie să ne deschidem ochii și să vedem ziua și ora în care trăim. Dar ce s-a întâmplat? Aceste lucruri au devenit ceva obișnuit pentru voi.

 Cu puțin timp în urmă, când străbăteam țara, am văzut bunătatea lui Dumnezeu, ce bun a fost față de noi și cu câtă indiferență Îl tratăm noi.

Dacă aș veni la ușă și aș bate,  tu te-ai uita să vezi cine este și ai zice: „O, este predicatorul Branham. O să-l las înăuntru altădată.” Să știi că nu-ți va fi moale dacă mă voi întoarce a doua oară!

Dar Domnul nostru nu este așa. El este atât de bun: „Eu stau la ușă și bat…” prezent continuu. El bate continuu.

Nu-mi amintesc acum numele renumitului pictor care a pictat tabloul „Isus bătând la ușă”. Cred că era un grec. Fiecare pictor trebuie să treacă mai întâi prin fața criticilor înainte de a ajunge în sala de faimă. Și unul din acei critici a venit la pictor și i-a spus:

„Există ceva ce-i lipsește picturii tale.”

„Ce anume?”, a întrebat el.

El a spus: „Ai pictat o ușă fără clanță.”

„O,” a spus pictorul, „dar clanța este pe dinăuntru.”

Chiar așa este. Clanța este înăuntru la tine. Hristos nu poate deschide inima ta și nici nu poate să intre în cămăruța ta dacă tu te-ai închis înăuntru. Tu ai clanța, tu ai puterea de a deschide. Dar în bunătatea Lui, El stă și bate…

Cu câtva timp în urmă, la mine în Sud, era un bătrân predicator, un om minunat. Și printre ei era un om de culoare căruia îi spuneau Gabe. Era un om cumsecade, însă nu-l puteai aduce nicicum la biserică. Ei ziceau:

 „Gabe, nu vii la biserică?”

 „O să vin odată.”

Și într-o zi, el și predicatorul s-au dus la vânătoare. Gabe era un țintaș foarte prost, nu putea nimeri nimic. Dar s-au dus la vânătoare și au vânat toată ziua. Seara aveau atâta vânat încât abia l-au putut aduce. Și în timp ce veneau pe cărare în jos, Gabe l-a bătut pe umăr pe predicator. Acesta s-a întors și i-a văzut ochii negri plini de lacrimi. L-a întrebat:

„Ce s-a întâmplat, Gabe?”

Și el a spus: „Parson (cuvânt specific sudiștilor folosit pentru predicator – n.t.), duminică dimineața, adică mâine, voi ocupa locul de pe banca plângerii și vreau să rămân în biserică până când moartea ne va despărți.”

„Mă bucur să aud asta, Gabe, însă aș vrea să știu ce te-a făcut să te schimbi așa brusc.”

Și Gabe a spus: „Parson, tu știi ce țintaș slab sunt. Eu nu pot să împușc nimic. Dar uită-te cât vânat am. Și atunci mă gândesc că El cu siguranță mă iubește, altfel nu mi-ar fi dat nimic.”

Dacă ați ajunge într-un punct în care Duhul Sfânt v-ar putea deschide ochii față de bunătatea Lui față de voi, aceasta va aduce pocăință; aceasta dacă aveți ochii deschiși. Însă a devenit un lucru obișnuit.

Odată un om s-a dus pe malul mării să se relaxeze. Voia să simtă briza apei sărate și să audă țipătul pescărușilor. Voia să vadă valurile acelea mari rostogolindu-se și spărgându-se. Voia să vadă marea și să se bucure de ea.

Pe drumul spre mare el a întâlnit un marinar bătrân, iar acesta  l-a întrebat:

„Încotro?”

Și omul a răspuns: „Jos pe țărm să mă bucur de binecuvântările mării, să văd valurile și să aud pescărușii.”

„Sunt doar niște păsări”, a răspuns marinarul, „și valurile sunt doar apă sărată. Nu văd ce te poate emoționa.”

 De ce spunea aceasta? Pentru că văzuse marea atât de mult încât a devenit ceva obișnuit și nu o mai băga în seamă.

Și bunătatea lui Dumnezeu față de voi a devenit un lucru atât de obișnuit încât nu vă mai face să vă bucurați ca altădată. Oh, dacă v-ar deschide Dumnezeu ochii și ar pune în voi dorința de a face ceva pentru El!

Este a doua seară de adunare și sunt doar o sută cincizeci de oameni. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ochii noștri ar putea vedea ce a făcut Domnul nostru seara trecută, sau să vadă ce va face în fiecare seară.

Fiecare creștin ar trebui să fie plin de râvnă și în clocot pentru Dumnezeu, să aibă ochii deschiși să vadă venirea Domnului; pentru că acestea sunt semne și pietre de hotar ale venirii Lui imediate, și o vom vedea.

Epoca neamurilor este aproape de sfârșit, dar când vedem aceste lucruri căscăm, ne punem mâna la gură și mergem la culcare zicând: „Oare de ce a predicat atât de mult?” Domnul vine și face lucrurile pe care a spus că le va face.

Când a stat de vorbă cu femeia samariteană la fântână, El a zis:

Du-te și adu-l pe bărbatul tău.”

Dar ea a răspuns: „Eu nu am bărbat.”

Și El a zis: „Bine ai zis. Căci cinci ai avut; și niciunul nu este bărbatul tău.”

Observați cât de repede i s-au deschis ochii. Ea a spus: „Domnule, văd că ești un proroc. Noi știm că atunci când va veni Mesia, (Vedeți acea sete, acea așteptare?) noi, samaritenii, știm că El ne va spune aceste lucruri, El va face aceste semne. Tu trebuie să fii prorocul Lui.” Și Isus a spus: „Eu sunt Acela.”

Ochii ei s-au deschis, așa că și-a lăsat găleata la fântâna lui Iacob și a alergat plină de râvnă în cetate spunând mesajul: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus lucrurile pe care le-am făcut. Nu este acesta Mesia?

Dar noi spunem: „Poate este telepatie mintală. Eu nu înțeleg nimic, așa că mă retrag.” Oh!

Uitați-vă la evreu! Când a ajuns în prezența lui Mesia, Filip a fost plin de râvnă și i s-au deschis ochii, așa că a trebuit să-și găsească prietenul. El a mers treizeci de mile printre munți și l-a găsit sub un copac rugându-se. „Vino și vezi pe Cine am găsit,” i-a spus el, pentru că voia ca toată lumea și toți prietenii lui să știe. „Vino și vezi pe cine am găsit: pe Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif. Este Mesia pe care l-am așteptat.”  

Natanael nu i-a făcut o primire călduroasă, dar aceasta  nu l-a deranjat pe Filip. El i-a spus: „Ar putea ieși ceva bun din Nazaret?” Și Filip i-a răspuns: „Vino cu mine să te convingi singur.”

Și când a ajuns în prezența Domnului Isus, în rândul de rugăciune sau în audiență, sau unde a fost, ochii lui erau încă închiși, deoarece venise doar pentru că îl invitase cineva. Acum, aici era un evreu. Să vedem ce va zice.

Isus nu i-a vindecat piciorul șchiop și nici nu i-a vorbit într-o limbă necunoscută, ci s-a uitat la el și a spus: „Iată un israelit în care nu este vicleșug.” Imediat, Natanael a început să vadă și a întrebat: „Rabi, de unde mă cunoști? De unde știi  cine sunt?”

Și El a răspuns: „Înainte ca să te cheme Filip, te-am văzut când erai sub smochin.” Și ochii lui s-au deschis larg și a spus: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu; Tu ești Împăratul lui Israel.”

Ei bine, acolo erau și unii adormiți. Acolo era doctor Ph.D, dublu L.D. Jones, rabinul Levinski și alte personalități care spuneau: „Acesta este spiritism; este diavolul; este Beelzebul, marele ghicitor.”

Isus S-a întors și a spus: „Pentru că ți-am spus, crezi?”

„Da, Doamne.”

„Atunci vei vedea lucruri mai mari decât acestea deoarece ți s-au deschis ochii.”

„Iar pe voi, adormiților, pe voi mari doctori în divinitate, pe voi membri ai bisericii care vă complăceți în situația în care sunteți pentru că dormiți, Eu vă iert pentru ce ați spus despre Mine, dar vine un timp când Duhul Sfânt va face același lucru și dacă veți spune un singur lucru împotriva Lui, nu vă va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul următor.”

Și noi vedem aceste lucruri întâmplându-se și stăm ca și cum nimic nu s-a întâmplat. „Totuși Eu stau la ușa inimii și bat și dacă aude cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra.”

Vreți să-L lăsați să intre? Deschideți și lăsați-L să fie Domn peste întreaga voastră ființă.

Spuneți: „Îndepărtează de la mine egoismul, Doamne, și fii Tu Domn acolo. Îndepărtează indiferența de la mine și fii Domn acolo! Îndepărtează gelozia de la mine și fii Domn acolo. Îndepărtează mândria de la mine și fii Domn acolo. Ia credința mea și fii Domn acolo. Ia ochii mei și fii Domn acolo. Ia mâinile mele și fii Domn acolo. Ia urechile mele și fii Domn acolo. Ia picioarele mele și fii Domn acolo. Fii Domn peste întreaga mea ființă, peste sufletul, trupul și duhul meu. Călăuzește-mă și condu-mă, o, Doamne, și deschide-mi ochii să pot vedea.”

Aceasta să fie rugăciunea noastră în timp ce-L așteptăm cu capetele plecate.

Timpul meu a trecut, însă aș vrea să știu dacă aici este cineva destul de convins că Hristos a fost până acum doar Salvatorul dar nu și Domnul lui. Ai vrea să ridici mâna spre El și să spui: „Doamne ai milă!”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Și pe tine, doamnă. Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraților și surorilor.

Tu spui: „Poate însemna ceva faptul că am ridicat mâna?” O, prieteni dragi, ați învins toate legile gravitației. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Ce înseamnă aceasta? Gravitația vă face mâinile să atârne pe lângă trup, însă în voi este un duh care a luat decizia că sunteți greșiți și Ceva ce a stat lângă voi, v-a convins că sunteți greșiți, deci ați înfruntat legile gravitației din cauza duhului din voi.  

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate care stai aici.

Duhul din voi zice: „Ești greșit. Ridică mâna spre Creatorul tău!” Și mâna ta se ridică inconștient. Cu siguranță, Dumnezeu vede lucrul acesta.

Este aici cineva care nu L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal? Să spună: „Frate Branham, înainte ca să văd manifestarea Lui…” pentru că credința vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. „Începând din seara aceasta, vreau să fii Mântuitorul meu. Eu îmi ridic mâna spre Tine.”

Este cumva aici vreun păcătos care nu L-a acceptat încă pe Hristos și vrea să fie mântuit? Spuneți: „Acum Îl accept pe baza Cuvântului Său, pentru că El va veni în curând și vreau să fie Mântuitorul meu. Am să-L las să intre în inima mea chiar acum, pentru că vreau să ia în stăpânire fiecare ușă și fiecare secret din inima mea; fie ca El să vină acum și să fie Domn peste tot.”  

Presupun că în acest grup nu sunt decât creștini și mă bucur. Acum, creștinilor, în timp ce stați cu capetele plecate, câți din voi ar vrea să spună: „Am fost indiferent, Doamne, și Tu știi aceasta, dar vreau să fiu conștiincios, cu ochii deschiși. Deschide-mi ochii ca să pot vedea, Doamne.” Ați vrea să ridicați mâna cei care sunteți indiferenți chiar dacă sunteți creștini? Domnul să vă binecuvânteze.

Tată, Tu ai văzut mâinile acestor copii. Te rog să faci posibil ca întreaga lună mai să putem avea o trezire aici, să ne înveți în fiecare seară; să vedem mișcându-se marea Ta mână printre acești oameni. Fie ca ei să fie primii care vor începe o trezire de modă veche ca în zilele Bibliei. Fă posibil aceasta, Tată. Binecuvântează-i pe cei ce au ridicat mâna. Fie ca ei să fie pe deplin predați Ție acum. Te rugăm să vii, Doamne. Mulți din ei au fost în adunări și știu ce așteaptă de la Tine ca să faci. Eu mă rog ca să-Ți manifești puterea și să deschizi orice ochi, orice ureche, orice înțelegere. Sfințește trupurile noastre, sufletele noastre și duhul nostru cu Prezența Ta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

 Domnul să fie îndurător și bun față de voi toți. Să nu vă îngrijorați fiindcă ne gândim că sunt doar câțiva oameni aici. Aceasta nu are nicio o importanță. Hristos a promis că va fi acolo unde sunt adunați doi sau trei. Aș depune același efort pentru doi oameni cât și pentru două milioane deoarece știu că trebuie să fiu  răspunzător pentru Cuvânt.

Acum ne vom ruga pentru bolnavi. După cum știți, eu  încerc să predic nu doar o parte a Evangheliei ci întreaga Evanghelie. „El a fost rănit pentru greșelile noastre și în rănile Lui suntem vindecați.” Aceasta este întreaga Evanghelie.

Aș fi foarte bucuros dacă ar sta în puterea mea să vindec pe cineva. Dacă aș avea puterea, cu siguranță aș face-o. Dar n-am puterea să fac aceasta, dragi prieteni. Eu spun cu aceasta cu respect, dar nu cred că există pe pământ vreun om care să aibă puterea s-o facă, pentru că vindecarea divină a fost câștigată la Calvar. Este credința noastră în lucrarea terminată.

Hristos v-a vindecat când a fost rănit pentru voi la Calvar. Este credința voastră într-o lucrare terminată. Hristos v-a vindecat când a fost străpuns la Calvar pentru voi. „El a fost străpuns (timpul trecut)… În rănile Lui am fost vindecați (timpul trecut).”

Așadar, noi nu putem plăti de două ori pentru un lucru pentru care s-a plătit deja. Dacă Domnul Isus ar sta în seara aceasta aici pe platformă și un bolnav ar veni la El și i-ar spune: „Domnul meu, eu Te recunosc ca Domn și Stăpân. Eu sunt bolnav. Stăpâne, ai vrea să mă vindeci?” Ce credeți că ar spune? Ar spune cam așa: „Copile,  poți să crezi Cuvântul Meu pentru că am făcut deja aceasta?” El n-ar putea spune: „Da, am să te vindec.”, deoarece a făcut-o deja.  

Când a fost pe pământ, Domnul Isus a pretins vreodată că El vindecă oameni? Fiți atenți! Nu. El a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care este locuiește în Mine, El face aceste lucrări.” Câți din voi știu aceasta? El face lucrările.

Să vedem ce a spus Isus în Ioan 5.19, după ce a ajuns la scăldătoarea Betesda, unde așteptau ologi și orbi. Tatăl i-a arătat o vedenie, iar El s-a dus și din mulțime a luat un anumit bărbat care aștepta pe un pled. – Câți din voi știu ce este acela? Aceasta-i bine. Este o cuvertură pusă pe podea. Eu am crescut pe așa ceva. Eram o grămadă de frați și nu aveam dormitor pentru toți și fiindcă eram cel mai mare dintre ei, mai tot timpul dormeam jos pe cuvertură – .

Și Isus a venit și l-a văzut. El știa că  omul acela era de mulți ani în starea aceea și i-a spus: „Ridică-ți patul și du-te acasă.” El a făcut aceasta, dar i-a lăsat pe ceilalți acolo pentru că Tatăl nu I-a arătat nimic despre ceilalți. Astfel, când a fost întrebat, Isus a răspuns în Ioan 5.19: „Adevărat vă spun că Fiul nu face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai.”

Acum este acesta adevărul sau este o eroare? Dacă este o eroare, atunci Isus era un fals. Dar Isus nu a făcut niciodată o minune fără ca mai întâi să-I arate Dumnezeu într-o vedenie ce să facă. Sau dacă El a spus ceva greșit, atunci nu era Fiul lui Dumnezeu. „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu face nimic de la Sine, decât ce vede pe Tatăl făcând; așa face și Fiul întocmai.” Ați văzut?

Tatăl I-a arătat învierea lui Lazăr și toate celelalte lucruri.

Mai era o femeie care a venit prin mulțime și despre care Tatăl nu i-a arătat nimic. Dar ea a crezut, și s-a dus și s-a atins de haina Lui, apoi s-a dus și s-a așezat jos. Isus s-a întors și a zis: „Cine M-a atins?”, dar Petru L-a mustrat, zicând: „Doamne, toată mulțimea aceasta te împinge. Cum zici: „Cine M-a atins?

Atunci Isus a spus: „Am simțit cum a ieșit o putere din Mine.” Apoi, S-a uitat peste mulțime, a văzut femeia care avea scurgerea de sânge și i-a spus că este vindecată; credința ei a făcut-o bine. Și a simțit în inima ei că scurgerea de sânge s-a oprit și ea a fost bine. O, ce diferență!

Acum tu spui: „O, dacă El ar fi aici în seara asta, ar face același lucru.” Dar El este aici.

„Ei bine, frate Branham, este vreun text din Scriptură care spune că El va face același lucru?” Da, sigur că este. Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta.

În Noul Testament, Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simțirea infirmităților noastre. Noi putem să-L atingem prin simțirea infirmităților noastre. Dar cum știi că L-ai atins? El Se va întoarce și va spune același lucru ca și atunci.

Acum, după ce a părăsit Paradisul, El a devenit Vița, sau Cel prin care vine Duhul. „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele.” Dar vița nu produce rod, ci doar îl poartă; ea produce viața. În schimb, mlădițele poartă roada. Deci, mlădițele sunt biserica, iar dacă biserica este legată cu adevărat de Hristos, va purta roadele lui Hristos.

În Evrei 13.8 citim că El este Același ieri, azi și în veci. Deci, dacă El a făcut aceste lucruri în acele timpuri, trebuie să fie la fel, să le facă și astăzi.

Eu cred că totul este atât de clar încât și copiii vor înțelege. Eu nu pot s-o spun mai clar, dar fie ca Duhul Sfânt să vină în cămăruțele voastre în seara asta. Deschideți ușile credinței; deschideți ochii ca să vedeți; deschideți urechile și înțelegerea, deschideți-vă întreaga ființă. Veniți și spuneți: „Isuse, fii Domnul casei mele. În seara aceasta ești bine venit, Doamne. Sunt gata; ia-mă. Sunt bolnav, sunt nenorocit; sunt îndoielnic, sunt necredincios; sunt sceptic la tot ce se petrece. Vino, intră și fii Domnul meu.”

Să vedeți numai ce se va întâmpla. O, clopotele cerurilor vor suna de bucurie din nou, ochii vi se vor deschide și veți vedea că nu este un predicator fără școală care nu poate nici vorbi corect, ci este prezența Ființei Lui conform făgăduințelor din Cuvântul Lui. Dumnezeu să se îndure.

Tată, restul este în mâinile Tale. Eu am spus ceea ce am crezut că vrei să spun. Și Numele Tău să fie lăudat prin orice lucru va urma. Dă-ne aceasta, Tată. Eu predau acest grup mic în mâinile Tale și împreună cu ei pe mine ca slujitor al Tău.

Acum, Tată, credința vine în urma auzirii Cuvântului. Eu mă rog ca în seara aceasta Tu să lucrezi prin minuni în sufletul nostru pentru slava lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Câți bolnavi avem printre noi în seara aceasta? Să vedem câți din voi nu aveți numere de rugăciune? Cred că două treimi. Nu-i nevoie să aveți numere de rugăciune. Trebuie doar să deschideți ușa…

Mă mai tolerați încă cinci minute ca să vă spun ceva ce tocmai mi-a pus Duhul Sfânt pe inimă? Cred că vă va fi de folos. Mai suportați-mă încă cinci minute.

Ce este credința? Am vorbit despre uși. Acum haideți să vedem ce este credința. O, este atât de greșit interpretată… Mulți numesc niște emoții ca fiind credință și sar și strigă.

Acum, când vorbesc despre aceste lucruri… Eu cred în ele, cred în strigat, în a-L lăuda pe Domnul. Cred că este darul vorbirii în limbi și a tălmăcirii. Cred în tot ce vorbește Biblia, dar nu putem să pronunțăm doar un singur lucru. Luați Dătătorul și darul își va purta singur de grijă. Dar dacă aveți darul fără Dătător….

Eu v-aș putea da un măr, dar cu aceasta nu aveți pomul. Înțelegeți? Și acest pom are nouă feluri de roade.

Deci, dacă acest pom este Biserica, și un dar se deosebește de celălalt, cu un singur dar nu putem spune că Îl avem. În Biserică trebuie să lucreze toate cele nouă daruri. Și roadele Duhului sunt: pacea, bucuria, credința, îndelunga răbdare, blândețea, bunătatea, răbdarea, înfrânarea; acolo sunt roadele Duhului.

Acum, dacă acesta lucrează în viața voastră fără celălalt, binecuvântat să fie Numele Domnului. Dar dacă cineva este cu acestea fără restul, să aibă grijă pentru că se află pe un teren periculos. Satan poate imita aproape orice face Dumnezeu. Dar se poate spune că nu se amestecă cu dragostea sau cu credința…

(pete pe bandă)

..Prețul unei pâini este de douăzeci și cinci de cenți. Tu îmi dai douăzeci și cinci de cenți și eu sunt la fel de bucuros ca și când aș fi primit pâinea. Pâinea o am deoarece am puterea de cumpărare a unei pâini. Poate mor de foame și am de mers șase străzi și să stau la toate semafoarele. Poate deja am dureri și mă simt tot mai rău, dar ce mai contează când am cei douăzeci și cinci de cenți?

Dacă în inima ta este credință, dacă Dumnezeu a plantat-o acolo și tu crezi, nu îți mai poate sta în cale nimic. Toți doctorii îți vor spune contrariul, toți predicatorii îți vor spune altceva, dar tu nu vei băga în seamă nimic din toate aceste deoarece o ai. Și ești tot atât de fericit când ajunge în inimă ca și când ai fi primit deja. Aceasta este.

Acum, dacă Domnul nostru va fi atât de bun să vină aici în seara aceasta și să-Și manifeste prezența în mijlocul nostru… Cum vine credința? Tu spui: „Frate Branham, am un copil bolnav. Mama este bolnavă, eu sunt bolnav. Ai vrea să mă vindeci?” Aș vrea, dar nu pot. Însă printr-un dar divin v-aș putea arăta că fiecare făgăduință din Biblie este adevărată și este a voastră.

Când Hristos este prezent, ridică-te și spune: „Doamne Isuse, manifestă-Te acum și dă-mi credință să cred.” Atunci, în inima ta vine acea putere de cumpărare. „O am.” Nu mai trebuie să te împingi în rândul de rugăciune, ci pleci în drumul tău bucurându-te pentru că totul este aranjat.

Biblia spune că Moise a răbdat văzându-l pe Cel ce este nevăzut. Și Avraam. Când Dumnezeu i-a vorbit, a știut și a crezut lucrurile care nu erau, ca și cum ar fi fost. Cum să aibă nevasta lui de șaizeci și cinci de ani un copil, la douăzeci și cinci de ani de la menopauză? Dar el n-a luat în considerare trupul lui mort și pântecele ei sterp, „El nu s-a clătinat ci a crezut și a lăudat pe Dumnezeu.”

Și noi ne pretindem copiii Lui. Acum înțelegeți de ce suntem căldicei? Înțelegeți de ce Hristos… Împlinește aceasta Cuvântul Lui? Dacă va veni în seara aceasta și Se va manifesta, ce va face El? Va bate la ușa inimii și va spune: „Știu că ești căldicel. Nu ești nici rece, nici în clocot, dar stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu, Eu voi intra și voi cina cu el.”

„Tu ne-ai învățat poruncile Tale și am văzut promisiunile Tale. Dacă mă vei vindeca, promit că nu voi mai păcătui. Nu mă voi mai îndoi…” Și deodată ceva începe să se miște în inima ta. El cinează cu tine. O, mă rog ca El s-o facă!

Billy, ce numere de rugăciune ai împărțit? Bine, de la cincizeci la o sută. Asta-i bine, așa este bine. Atunci, vom începe de unde am rămas seara trecută. Haideți să începem puțin mai încolo, de la numărul șaptezeci și cinci încolo. Cine are numărul U-75? Uite acolo….să…

(pete pe bandă)

….vreau să vă spun că puteți întreba orice om de aici și el va pune mărturie și cei care știu cât de perfecte sunt vedeniile. Sunt infailibile. Întrebați primarul din Jeffersonville, pe polițistul de la secție, sau pe oricine care știe că de patruzeci și opt de ani toate s-au întâmplat fără greșeală. Acesta-i Dumnezeu. Așadar, haideți să ne deschidem inimile.

Odată, într-o adunare a venit o femeie indiană. Întotdeauna mi-a fost milă de femeile indience. Ea era oarbă; puteam să văd lucrul acesta pentru că avea ochii întorși pe dos. Și Duhul Sfânt a început să vorbească și a zis: „Cu nouă ani în urmă, ai avut o comoție pe creier; aceasta ți-a cauzat pierderea vederii și de atunci nu ai avut pace nicio zi, ci numai suferință.” Biata femeie a avut parte de nouă ani de suferință.

Dar ce s-a întâmplat? După nouă ani de suferință, Duhul Sfânt a spus: „Așa vorbește Domnul: ești vindecată.” Și în timp ce stătea acolo, ochii femeii s-au deschis și au venit în poziția normală. Apoi a început să plângă. – După cum știți, și mama mea este jumătate indiancă. Bunica mea se trage din rezervația Cherokee. Și mama mea arăta la fel. – Eu am întrebat-o: „Poți să vezi?”, iar ea a răspuns: „Da, domnule.” Când a coborât de pe platformă era așteptată de oamenii care au condus-o până acolo, dar acum i-a condus ea pe ei.

Acolo era un om de la Liga Luterană Laymen. A auzit cineva de ea? Sigur. El era împreună cu soția lui care suferea de o tumoare care sângera de patru ani. Ea nu mânca decât lichide. Doctorii nu au putut să-i refacă sângele deoarece avea optzeci și ceva de ani și ei urmau să-i facă o transfuzie deoarece sângera înăuntrul ei și urma să fie operată într-o săptămână. Acest bătrân luteran venea dintr-un orășel micuț numit Ukiah. Acolo ei ridicau o nouă biserică. Și el a spus în inima lui, fără să fie auzit: „O, Doamne, dacă îmi vei vindeca soția în seara aceasta, dacă omul acela o va striga, eu voi crede.” El a mai spus: „Dacă o vei vindeca, cei cinci sute de dolari pentru operație îi voi da ca să se poată ridica biserica luterană.”

Atunci, Duhul Sfânt S-a întors și i-a spus cine era și; apoi i-a mai spus: „Tu te-ai rugat ca Dumnezeu să-ți vindece soția și cei cinci sute de dolari îi vei dona pentru ridicarea bisericii luterane.” Atunci el a leșinat.

Când și-a revenit a spus: „Prieteni, acesta e adevărul.” Eu i-am spus: „Dumnezeu nu vrea banii tăi, ci credința ta. Iar soția ta este vindecată, pentru că aceasta este „Așa vorbește Domnul.” Fratele Rose de la Oamenii de Afaceri Creștini cunoștea familia aceea și a spus că după aceea femeia s-a dus la doctor și nu s-a mai găsit nici urmă de tumoare. Ea a venit la dejunul Oamenilor de Afaceri Creștini și a mâncat papară cu șuncă, bucurându-se la cei optzeci și ceva de ani de bunătatea Domnului Isus.

Oh, acesta este doar unul din multele lucruri pe care le-a făcut El!

Acum haideți să fim plini de respect și să ne rugăm. Să vedem câți s-au aliniat aici. Vom începe de aici.

Să ne rugăm.

Îndurătorule Domn, Cuvântul Tău este gata să Se manifeste în această adunare mică, pentru că altfel ai fi un martor mincinos față de Cuvântul Tău. Eu realizez ce poziție trebuie să am ca să Te reprezint pe Tine, Duhul Tău. Ce lucru mare! Doamne, eu sunt nevrednic, și cu toții suntem nevrednici, dar Tu, nu privești la nevrednicia noastră, ci la onoarea Cuvântului Tău. Eu mă rog cu toată sinceritatea. Mare IeHoVaH, fă să se știe în seara aceasta că Tu ești încă Dumnezeu și Îți ții Cuvântul. Indiferent dacă grupul este mare sau mic, Tu te manifești. Fie ca atunci când vei bate la ușa lor, credința lor să fie adânc ancorată. Fie ca ușa inimii lor să fie deschisă și ei să crească în credință și să accepte vindecarea lor și lucrurile pe care le-ai dat pentru ei.

Iartă-ne fărădelegile, Doamne! Iartă-ne fărădelegile și pregătește inimile noastre ca să Te primim pe Tine. Mântuitorule, vino în seara aceasta și vindecă orice persoană din clădire, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus și de dragul Lui. Amin.

Acum aș vrea să vă rog să fiți foarte atenți. Fiți plini de respect, iar dacă aveți credință și Domnul va vorbi inimii voastre, primiți-L. Apoi spuneți: „Îți mulțumesc, Doamne Isuse!”

Mulți dintre voi nu sunteți în rândul de rugăciune, dar aceasta nu oprește vindecarea. Dumnezeu vă poate vindeca oriunde, doar să priviți spre El și să credeți. Eu am spus și mai înainte: nu zic că o va face; nu pot să spun aceasta pentru că nu știu, dar în toți anii aceștia, El nu m-a dezamăgit niciodată și  cred că nu o va face nici în seara aceasta.

Eu pot să spun un lucru: acest Mesaj este pe bandă, iar  Domnul Goad și domnul Mercier vi-L  poate da, dacă vreți. Ei stau acolo în spatele rândului de rugăciune ca să audă ce vă spune Duhul Sfânt. În ordine. Domnul să fie binecuvântat. Nădăjduiesc și cred că fiecare din voi veți primi credință.

Aici stă o femeie. Acesta este pacientul? Vrei să te apropii? Aici este o doamnă. Presupun că nu ne cunoaștem. Acum ne întâlnim pentru prima dată. Vrei să vii sus și să ocupi loc? Ești bine venită. În ordine.

Aici este o doamnă. Pe ce mă bazez eu? Isus Hristos este Același ieri, azi și în veci și eu mă bazez pe Biblie, pe făgăduința pe care a dat-o Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu Își ține făgăduința aceasta, atunci Își va ține toate făgăduințele pe care le-a făcut; nu le va ține doar pe cele pe care le-a făcut cu o mie nouă sute de ani în urmă, ci și pe cele de azi. El este „Eu Sunt”; nu „am fost”, ci „Eu Sunt” acum.

Poate această doamnă este bolnavă, eu nu știu. Dacă aș putea face ceva pentru ea ca să se facă bine și nu aș face, aș fi cel mai nepotrivit reprezentant al lui Isus Hristos, aș fi o brută. Dacă aș fi doctor și aș putea s-o operez, dar dacă nu ar avea bani, nu aș opera-o, nu sunt vrednic să mai fiu doctor. Așa este. Dar eu nu sunt doctor, ci sunt doar un slujitor al Domnului, cel mai de jos.

Printre noi sunt lucrători cu părul cărunt care predicau când eu eram încă un copil. Deci este ceea ce ți-a dat Dumnezeu și El m-a trimis să-L reprezint în acest fel.

După cum știți, eu nu sunt un predicator, dar darul meu sunt vedeniile. Acesta este câmpul meu. De aceea, în timp de stau aici mă simt acasă la fel cum stă un predicator la amvonul lui sau învățătorul vostru de școală duminicală predând lecția lui.

Doamnă, așa cum am mai spus, acesta este un tablou ca cel în care era Isus cu femeia de la fântână. Ei erau doi străini. El era departe de locul nașterii Lui, era într-o altă țară și acolo a întâlnit o străină cu care a început să discute, și a vorbit cu ea până a aflat care era problema ei.

El mergea spre Ierihon și trebuia să treacă prin Samaria. Vedenia I-a spus să treacă prin Samaria și aceasta trebuia să facă. S-a așezat lângă fântână și când a venit femeia a simțit că avea să se întâmple ceva, așa că a intrat în vorbă cu femeia și i-a zis: „Dă-Mi să beau.” Astfel, a purtat cu ea o conversație și deîndată ce a aflat care era problema ei, i-a spus-o și ea a recunoscut că este Mesia. Acela era semnul lui Mesia al acelei zile.

Samariteanul L-a recunoscut, evreul Filip, L-a recunoscut. Voi, Îl recunoașteți, ca Neamuri? Atunci, este semnul lui Mesia; nu semnul fratelui Branham, ci semnul lui Mesia…

Acum, dacă El îmi va descoperi de ce te afli aici, vei ști dacă este adevărat sau nu. Dacă nu este adevărat ai dreptul să spui că nu este corect, dar dacă este adevărat atunci să mărturisești despre puterea lui Dumnezeu.

Deci, noi nu ne-am  văzut niciodată. O cunoaște cineva pe femeia din audiență? Da, uite acolo. Bine. Dacă Domnul îi va descoperi acestei femei lucruri, ea să fie judecătorul și să spună că este adevărul. Câți din voi vor spune atunci: „Da, este semnul lui Mesia și al apropiatei Lui veniri și vreau să-L accept.”? Da, domnule. Vedeți, nu se petrece nimic în colțuri întunecoase ci este chiar aici, în fața voastră. Eu cred că El o va face.

Acum, vorbesc cu tine până aflu care este problema ta, sau până știu ce vrea El să-ți spun, pentru că atunci Dumnezeu va fi onorat. Am încredere că Dumnezeu o va face pentru această doamnă, că o va face bine sau îi va da ce are nevoie.

Această femeie suferă. O văd umblând prin casă extrem de nervoasă. Așa este. Și aceasta din cauza unei tulburări femeiești. Doctorul ți-a spus că este o cădere a uterului. Așa este. Ai avut o operație din cauza unei tulburări femeiești. Aceasta este „Așa vorbește Duhul”. Acesta este adevărul.

Acum, aș putea s-o ajut pe femeia? Nu. Crezi? Atunci totul a luat sfârșit. Tatăl din ceruri să binecuvânteze această persoană scumpă și fie ca ea să meargă acum cu acea mică putere de cumpărare, după cum am spus mai devreme, cu cei douăzeci și cinci de cenți. Fie ca ea să meargă cu lucrul acesta în inima ei: „Domnul Isus mi-a vorbit prin buze omenești și mi-a spus exact starea mea. Eu Îl cred și este un lucru stabilit.” Amin. Dumnezeu să-ți dea, soră…

Doamnă, eu nu te cunosc. Presupun că este prima oară când ne întâlnim, nu-i așa? Da. Sunt oameni în sală care se roagă și aceasta cauzează… captează atenția. Ceva s-a întâmplat în audiență în timp ce vorbeam cu doamna.

Doamnă, dacă El îmi va spune care este problema ta, vei crede? Fie ca El s-o facă. Mă uit la fața femeii și nu am mai văzut-o niciodată. Dar femeia a avut un accident, a căzut, și și-a sucit ligamentele de la picior, iar acum umblă foarte greu. Ligamentele nu s-au așezat la locul lor. Aceasta este „Așa vorbește Domnul”. Este adevărul.

Vei crede dacă mă voi ruga pentru tine? Eu nu știu ce am spus… Ai auzit acea voce? Aceea nu eram eu și ceea ce s-a spus este corect. Este El folosindu-se de vocea mea. „Și ce-i cu asta?”, spui tu. Este felul în care m-am predat Duhului și El vorbește. Este un dar și eu trebuie să mă supun. Și credința ta o face, exact așa-i, credința ta o face.

Priviți și veți vedea slava lui Dumnezeu. Aici stă o femeie, în al doilea rând din capăt. Ea se ruga în timp ce se întâmpla aceasta. Ea are o problemă cu sinusurile. Așa este. Dacă Îl va crede pe Dumnezeu, El o va face bine. Crezi, doamnă? Din toată inima ta? Dacă crezi, poți avea ceea ce ai cerut.

Doamna a ratat lucrul acesta. S-a făcut negru deasupra ei și a plecat mai departe. Aici dați greș voi. De ce nu s-a alertat ea? Iată-L mergând spre o femeie corpolentă de la capătul rândului, ca să arate suveranitatea lui Dumnezeu. Femeia suferă de o boală femeiască. Așa este. Ridică mâna dacă este adevărat. Ai avut, pentru că acum nu o mai ai. Credința ta te-a făcut bine. Amin.

Ce a atins ea? Ea nu s-a atins de mine, ci L-a atins pe Marele Preot. Soră, acum poți merge și vei fi bine.

O, aceasta este suveranitatea lui Dumnezeu! El este în stare ca din aceste pietre să ridice copii ai lui Avraam.

Acum, aici este o doamnă care îmi este total necunoscută. N-am văzut-o în viața mea. Probabil că locuim la multe mile distanță unul de altul și uite că ne-am întâlnit aici. Domnul să fie Judecătorul. Dacă Domnul îmi va spune pentru ce te afli aici vei crede, doamnă? Este cineva care o cunoaște pe doamna? Ridicați mâna. Probabil este de aici, pentru că este cunoscută. Atunci îi cunoașteți și problema ei, presupun. Eu nu o cunosc. Dar dacă Domnul va descoperi, atunci ea și ei să judece.

Femeia se află aici pentru că vrea să mă rog pentru o problemă duhovnicească pe care o are. Așa este. Și încă un lucru. Ea are artrită. Aceasta este „Așa vorbește Domnul”. Câți din voi știu că acesta este adevărul? Ridicați mâna. Bine. Deci, cu cât am vorbit mai mult cu doamna cu atât i-a vorbit mai mult. Ați văzut? Dar nu pot… Eu trebuie să trag o linie aici. Vreau să iau cât de mulți pot. Acesta-i motivul pentru care nu vorbesc atât de mult și sunt și epuizat. Aceasta ar trebui să fie vacanța mea, dar fiindcă m-a chemat fratele Hutehinson și fratele Boze, am venit în această mică părtășie.

Ea pare să fie o femeie cumsecade. Este cam de vârsta mamei mele. Hai să vorbesc cu ea. Da, ai o umflătură pentru care vrei să mă rog și încă un lucru: o biserică mare, pe fratele Hutehinson și pe tine care stați în fața unei persoane care se roagă pentru tine; acela sunt eu. M-am rugat pentru tine data trecută când am fost aici. Era vorba de un cheag de sânge și tu erai pe o targă, iar Domnul te-a vindecat. Aceasta este „Așa vorbește Domnul”. Du-te, soră, totul s-a sfârșit acum.

Haideți să spunem: „Binecuvântat să fie Domnul”! Acum credeți? Simțiți cei douăzeci și cinci de cenți acolo înăuntru? Puteți vedea prezența și bunătatea Lui?

Nu te cunosc, așa-i, domnișoară? Nu, eu nu știu nimic despre ea. Și ce-i cu aceasta? Ei bine, odată i s-a întâmplat lui Isus când o putere a ieșit din El. Eu sunt doar un păcătos salvat prin har și atunci cum de am mai multă putere să stau aici, decât El? În această adunare au loc chiar acum mai multe lucruri decât aproape tot ce s-a scris în Biblie că a făcut Isus când era pe pământ.

De ce m-ar lăsa atunci când El Însuși a slăbit în putere? El a spus: „Mai multe decât acestea veți face. Aceste lucruri pe care le fac Eu le veți face și voi; ba unele chiar mai mari  deoarece Eu Mă duc la Tatăl și El este tăria Mea.” Se împlinesc cuvintele Lui. Vedeți, dacă Dumnezeu lucrează totul se potrivește exact cu Cuvântul.

Acum, dacă Dumnezeu îmi va spune pentru ce te rogi, pentru că ești o creștină… deci dacă îmi va spune pentru ce te rogi, vei crede? Nu te rogi pentru tine, ci pentru altcineva; pentru fratele tău bolnav psihic. Așa este. Du-te și pune peste el batista pe care o ai în mână. Mulțumește-I Lui și crede din toată inima. Dumnezeu să-ți dea ceea ce ai cerut și Domnul să-l vindece…

Acum, credeți? Aveți credință în Dumnezeu? Aceste vedenii mă slăbesc și mâinile îmi transpiră. Este o slăbiciune. Vedeți, seară după seară, an după an…

Soră, din câte știu, suntem străini unul față de altul. Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaște. Acum, dacă suntem străini unul față de altul, ridică mâna să vadă și audiența.

Dacă Hristos a promis aceste lucruri, El trebuie să le facă. Dacă este Același ieri, azi și în veci, atunci El are aceeași putere, nu-i așa? Este Același în acțiune, Același în motive, este Același în obiective, este Același în îndurare, este Același în activitate. El este Același.

Doamna din rândul din față, crezi lucrul acesta? Bine. Tu ai număr de rugăciune, dar nu ești în rând. Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu sau slujitorul Lui? Tu crezi. Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta, vei accepta și vei crede pentru vindecarea ta? Tu ești bucuroasă pentru aceasta și L-ai rugat în inima ta să mă lase să văd.

Da, doamnă, tu vrei să mă rog pentru starea care este în ochii tăi și la cap. Este adevărat? Ridică mâna. Bine, acum o ai. Du-te și aruncă numărul de rugăciune, pentru că poți primi ce ai cerut.

O femeie, doamna de culoare, are și ea probleme cu ochii și vrea rugăciune. De asemenea, mai are probleme în piept. Așa este. Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu sau slujitorul Lui? Crezi? Crezi că ai vindecarea chiar acum? Cora, crezi? Doamna Cora Smith, acesta este numele tău. Atunci du-te, credința ta te-a mântuit. Amin.

Acum credeți din toată inima? Acest lucru a mișcat inima unei doamne care stă aici. Urmează să ajungi în rândul de rugăciune? Tu suferi tare mult. Ai artrită, ai probleme la cap; ai hemoroizi, ai o tumoare la stomac. Așa este. Întoarce-te, du-te acasă și fii bine. Hristos te face bine.

Totul este posibil pentru cei ce cred. Crezi că El este Vindecătorul și Mântuitorul tău? Acum această persoană care stă aici.

Vă rog să fiți plini de respect. Eu trebuie să urmez călăuzirea Duhului. Acolo vedeți o fotografie cu El. Câți din voi au văzut fotografia cu Îngerul, acea Lumină? Nu o aveți aici? Aceasta a fost făcută de cei de la F.B.I., care se ocupă de documente și amprente.

Este același Stâlp de Foc care a călăuzit copiii lui Israel. Este expusă în Washington D.C. ca singura Ființă supranaturală fotografiată vreodată. În Germania a fost fotografiat de trei ori. Și George J. Lacy, șeful F.B.I. a examinat-o și același Înger este la nici două picioare distanță de unde stau acum. Ce este? Același Stâlp de Foc care i-a călăuzit pe copiii lui Israel.

Câți din voi știu că atunci când a părăsit pământul, Isus a plecat într-un Stâlp de foc? Când a fost pe pământ, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu și Mă duc la Dumnezeu.” Câți din voi știu că Cel care a călăuzit copiii lui Israel prin pustie era  Isus, Logosul, Îngerul Legământului, Hristosul? El era Stâlpul de Foc, El era Stânca, și El S-a dus înapoi la Dumnezeu.

Apoi, când Pavel S-a întâlnit cu El pe drumul Damascului, era încă Stâlpul de Foc; El l-a orbit și i-a spus: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?

 „Cine ești Tu, Doamne?”, a spus Pavel.

 „Eu sunt Isus pe care-L prigonești.”, a răspuns El.

Cine l-a scos pe Petru din temniță în acea noapte? Îngerul Domnului a fost Acela care a deschis ușile ca să iasă din temniță. Și acum, după o mie nouă sute de ani, El este aici, Același ieri, azi și în veci. Lucrările Lui dovedesc acest lucru. Fotografia Lui, Lumina Lui…

Tu spui: „Eu de ce nu pot vedea, frate Branham?” Nici cei care l-au însoțit pe Pavel nu au văzut-o. Dacă-L lași pe Dumnezeu să-ți ungă ochii, ei vor fi deschiși.

Haide să vorbesc cu doamna…

Doamnă, dacă Domnul Isus va descoperi care este problema ta, vei crede? Eu nu te cunosc și nu te-am văzut niciodată, dar Dumnezeu te cunoaște. Tu suferi de o sângerare. Ai ulcer care sângerează. Văd sânge în timp ce Lumina vine spre tine, văd picurând sânge. Ai ulcer. Crezi că Isus te face bine?

Dar voi de acolo, credeți? Dacă Domnul îmi va spune și altceva despre femeie, câți vor crede? Chiar și voi din rândul de rugăciune, veți crede că credința este ancorată în inima voastră și puteți fi vindecați chiar acum, în acest minut? Credeți că Domnul o poate face?

Domnul știe că nu o cunosc pe femeie; și ea știe că nu o cunosc. Vedeți, am putea continua în felul acesta la nesfârșit. Este deja ora unsprezece… și mă rog ca Dumnezeu să vă facă să înțelegeți că acesta este Hristos care bate la ușa inimii voastre ca să intre, astfel încât să puteți vorbi cu El și să-I spuneți…

Uitați-vă la oamenii din audiență care nu au număr de rugăciune și care nu pot ajunge aici… (pete pe bandă)

El vorbește: „Tu ai aceasta și cealaltă”, înțelegeți?

Eu nu-mi mai amintesc ce a spus Domnul că are femeia. Sângerare, da, exact, ulcer sângeros. Haideți să stăm puțin de vorbă. Tu ești conștientă că ceva se petrece în jurul tău. Există un simțământ blând, dulce, nu-i așa? Între mine și tine este acea Lumină care se mișcă. Tu mai ai pe inimă ceva pentru care te rogi. Este soțul tău. El are o problemă la picioare. A suferit un accident de mașină. El este frizer. Acum totul s-a terminat. Du-te și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru vindecarea Lui.

Credeți acum? Câți din voi vor zice în inima lor: „Doamne, chiar acum am puterea de cumpărare a vindecării mele.” Ridicați mâna. Tu, pentru care m-am rugat, El știe starea ta. Ai tu puterea de cumpărare a vindecării tale? Atunci ridică mâinile spre El.

Acum, plini de respect, repetați rugăciunea după mine.

„Atotputernicule Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului, Creatorul Vieții veșnice, Dătătorul oricărui dar bun, Îți mulțumesc acum că mi-ai deschis înțelegerea. Acum cred în inima mea și sunt deplin convins că Isus Hristos, Fiul Tău, este Același ieri, azi și în veci, și Îl accept ca Vindecătorul meu. Îmi deschid inima, deschid ușa credinței, îmi predau toată credința Ție. Fii Domnul credinței mele, pentru că Te primesc acum.”

Rămâneți în rugăciune cu capetele plecate. Rămâneți închiși în Dumnezeu, stați în tăcere.

Frate Hutheninson, peste această audiență strălucește Lumina de smarald. Ce mărturisire peste audiență! Sigur înțelegeți că nu sunt un fanatic. Sunt fratele vostru. Domnul Isus este aici în Prezența și Puterea Lui ca să vă facă pe deplin sănătoși. Rămâneți închiși în El și credeți. Credeți acum că sămânța vine în sufletul vostru, în inima voastră și în timp ce credeți și eu mă voi ruga pentru voi, rămâneți închiși în El.

Este un singur lucru care v-ar putea împiedica să primiți vindecarea: acea micuță umbră întunecoasă, un pic de necredință, un pic de „să ghicesc” din jurul vostru. Am să mă rog ca Dumnezeu s-o înlăture și să aprindă credința în fiecare persoană, astfel încât să poată fi vindecată.

Doamne Isuse, Tu auzi mărturisirile, îi auzi pe oamenii aceștia care au mărturisit. Vino și fă-Te cunoscut! Cei care stau aici cu mâinile sus și cu spatele spre murdăria din care i-ai scos, sunt bolnavi în trupurile lor. Satan i-a legat, dar în seara aceasta este biruit.

O, Satan, tu ești dat pe față! Tu ai fost învins la Calvar de Domnul Isus, iar noi stăm aici ca și creștini biruitori prin suferințele Lui, prin moartea Lui supremă și prin glorioasa Lui înviere. Te provocăm prin Dumnezeul cel Viu, prin Isus Hristos, să părăsești acești oameni, să ieși din ei în Numele lui Isus Hristos și să pleci, pentru ca fiecare din acești oameni să fie vindecați spre slava lui Dumnezeu!            -Amin-

Lasă un răspuns