Să ne plecăm capetele și să ne rugăm. Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru acest timp minunat pe care ni l-ai dat ca să ne putem aduna împreună cu credincioșii care au aceeași credință de preț, ca și noi, ca să ne unim inimile împreună pentru a ne închina Ție. Doamne, Te rugăm să rămâi în mijlocul laudelor poporului Tău, așa cum ai promis, și să vii să ni Te faci cunoscut în frângerea Pâinii. Hrănește-ne, Doamne, cu partea de care avem nevoie, întărește-ne prin Cuvântul Tău și lasă Cuvântul să ne călăuzească, Doamne, să fie o Lumină pentru noi. Te rugăm să iei întâietate și să ne vorbești Cuvintele Tale veșnice prin buze de lut, în timp ce ne predăm în mâna Ta și ne dăruim toată inima. Dă-ne urechi pentru a auzi în inima noastră tot ce ai pentru noi, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.
În timp ce stăm în picioare vreau să deschidem Bibliile la Apocalipsa 2.18:
„Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
„Știu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.”
Vreau să vă spun că există un citat care mi-a atras atenția asupra Scripturilor referitoare la Epocile bisericilor, așa că am început să mă uit la el în detaliu, acum câteva zile, și sunt plin de recunoștință pentru că Dumnezeu mi-a dat o inspirație și totul s-a desfășurat înainte ca eu să încep să caut. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat o inspirație și o direcție din Tiatira, care este o perioadă interesantă de timp.
Tiatira a fost perioada Evului Mediu întunecat pentru biserică, a fost cel mai jos reflux pentru biserica adevărată, dar nu a fost cel mai jos reflux pentru biserica falsă. De fapt, pentru aceasta a fost cel mai înalt, pentru că Tiatira a fost timpul când Biserica Catolică a ajuns la cea mai mare putere. Ei au condus lumea; sfântul Imperiu Roman era în plină ascensiune, fiind înrădăcinați în multe alte țări. Ei au ridicat regi și ei au doborât regi; în Tiatira, ei erau la cel mai înalt nivel, dar biserica adevărată, dacă priviți la Restaurarea Pomului Mireasă, la cele patru etape ale acelei insecte, veți vedea că l-au mâncat până la butuc, a dispărut aproape complet. Credința adevărată și adevărații credincioși au fost eradicați aproape complet de către vița falsă, de aceea, acesta a fost Evul întunecat pentru Adevăr, a fost Evul întunecat pentru biserica adevărată. Amin.
Apoi, au ieșit de acolo, pentru că a început reforma protestantă și astfel a existat o restaurare a Pomului Mireasă, așa că la sfârșitul timpului, Ea va reveni la tot ceea ce trebuia să facă. Acesta a devenit un studiu interesant pentru mine, dar nu am de gând să intru în el pentru că am vorbit despre aceasta înainte. Dar când ajungem la sfârșitul epocii Laodicea, vedem că biserica protestantă a făcut exact ceea ce a făcut biserica catolică la început, așa că ceea ce părea a fi o reformă protestantă, a început același ciclu de corupție, iar la sfârșitul epocii bisericii Laodicea, se va uni cu biserica catolică și va reveni la ceea ce a fost în Tiatira, o forță dominantă care va încerca să stârpească Adevărul. Astfel, există un ciclu dublu, un ciclu pentru catolici și un ciclu pentru protestanți, dar la sfârșitul ciclului protestant, se întoarce imediat la Tiatira, pentru că mergem în întuneric. Fratele Branham ne-a arătat că Laodicea a intrat în apostazie absolută și acolo nu mai există Lumină; Lumina S-a mutat și S-a adunat în Mireasă.
Așadar, pentru biserică este o altă epocă întunecată, dar pentru Mireasă nu este o epocă întunecată. Deci, este o imagine interesantă care arată ce a fost Tiatira, iar aici, în Apocalipsa 2, Dumnezeu vorbește și îndeamnă și laudă biserica epocii Tiatira. În versetul 19, El spune:
„Știu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.”
În Epoca Bisericii Tiatira, din Cartea Epocilor Bisericii, fratele Branham spune:
„Desigur, acești sfinți din Tiatira erau spuma recoltei, plini de Duhul Sfânt şi credință, creați pentru lucrări bune, lăudându-L, neprețuindu-și viețile, ci dând cu bucurie tot ce aveau ca o jertfă dulce pentru Domnul.”
Când am găsit aceasta, am spus: „Oh, dacă profetul lui Dumnezeu spune aceasta, cu siguranță acești sfinți din Tiatira au fost spuma recoltei, așa că vreau să știu ce i-a făcut să fie spuma recoltei deoarece cred că în timpul sfârșitului vom avea o Mireasă care este Spuma Recoltei.” Dacă profetul lui Dumnezeu a spus că sfinții din Tiatira au fost spuma recoltei, ce i-a făcut să fie spuma recoltei? De ce a spus profetul aceasta despre acești credincioși? Astfel, m-am întors și am început să citesc, să studiez ca să văd de ce a spus că sfinții din Tiatira au fost spuma recoltei.
În timp ce mergem mai departe, voi citi câteva citate din Cartea Epocilor Bisericii, așa că acum știți care este gândul meu, iar tema mea de astăzi este Spuma recoltei. Câți dintre voi ar vrea să fie spuma recoltei? Amin. Noi nu putem să ne punem niciodată acolo pentru că acesta este harul lui Dumnezeu, dar dacă El a putut să realizeze aceasta în Tiatira, Dumnezeu vrea să realizeze aceasta și în Mireasa din timpul sfârșitului, așa că spun: Doamne, vreau să fiu parte din Aceasta, pentru că așa cum ai reușit să faci aceasta cu sfinții din Tiatira, așa vei reuși s-o realizeze și în sfinții din timpul sfârșitului.
În Epoca Bisericii Tiatira, din Cartea Epocilor Bisericii, profetul spune:
„Faptele nu vor lua niciodată locul credinței în Dumnezeu pentru mântuirea noastră.”
Vreau să stabilesc aceasta ca principiu. Este important că fratele Branham spune aceasta în Tiatira, pentru că epoca bisericii Tiatira a fost salvată prin fapte, prin adaptarea la lucrările bisericii. „Dacă faci ce spune biserica, vei fi mântuit.” A ajuns la apogeu, întreaga lor ținută aparținând bisericii, iar ascultarea de biserică a devenit mijlocul de salvare în acea zi. Așadar, fratele Branham a spus:
„Faptele nu vor lua niciodată locul credinței în Dumnezeu pentru mântuirea noastră.” Pe ce se bazează salvarea noastră? Pe credința în Dumnezeu; nu pe fapte, ci pe credință.
„Dar faptele vor arăta credința noastră așezată deja în El. Faptele bune nu vă vor mântui, dar ele vor ieși dintr-o viață
mântuită, ca rod pentru Domnul.”
Afirmația pe care o face Hristos în Apocalipsa 2 spune: „Știu faptele tale…”, pentru că aceasta a fost o epocă cufundată în fapte, în fapte tradiționale bazate pe ordinea bisericii pentru mântuire, dar El vorbește cu vița adevărată și îi spune: „Știu faptele tale. Tu ai fapte adevărate, dar faptele adevărate nu sunt făcute pentru mântuire; faptele adevărate sunt fapte bazate pe credința în Dumnezeu. Deci, El arată un popor care are fapte adevărate.
„Faptele bune nu vă vor mântui, dar ele vor ieși dintr-o viață mântuită, ca rod pentru Domnul. Eu cred în fapte bune. Chiar dacă un om nu este mântuit, se cuvine să facă fapte bune şi să facă cât poate el de bine. Ceea ce este oribil în ochii lui Dumnezeu este ca oamenii să facă fapte rele, apoi să spună că fac voia Domnului. Aceasta este ceea ce făceau episcopii, papii și ierarhia din Roma. Ei omorau, mutilau şi făceau tot felul de rele în Numele Domnului; își trăiau viețile exact opus la ceea ce învață Cuvântul. În ziua aceea rea, credincioșii adevărați au strălucit ca o lumină într-un loc întunecos, în timp ce au făcut în continuu bine; ei au răspuns la blestem cu binecuvântare şi au urmat Adevărul ca să-L onoreze pe Dumnezeu, chiar dacă mulți au murit pentru aceasta.
În acest verset, El Își laudă copiii pentru că au trăit vieți schimbate. Faptele lor au mărturisit despre un Duh lăuntric nou, iar oamenii au văzut faptele lor bune şi L-au slăvit pe Dumnezeu. Da domnule, dacă ești creștin, ai să faci ceea ce este drept. Faptele tale vor arăta că inima ta este dreaptă, iar aceasta nu va fi ca să te arăți, ci vei face voia Lui când nu te vede nimeni în afară de Dumnezeu.”
Oh, aceasta este o afirmație atât de importantă, și ajunge la miezul problemei:
„…tu vei face voia Lui când nu te vede nimeni în afară de Dumnezeu. Și vei face voia Lui chiar dacă aceasta te costă viața.”
Aceasta este ceea ce a arătat Dumnezeu în Epoca bisericii din Tiatira. În această epocă, ei nu L-au slujit pe Dumnezeu pentru beneficii, pentru că nu au fost prea multe lucruri care ar putea fi puse pe lista beneficiilor; aceasta a fost epoca vițelului (boului), a fost epoca în care creștinii au fost nevoiți să suporte persecuția bisericii și sacrificiul; au fost împrăștiați, li s-au luat bunurile, au fost duși la închisoare, au fost torturați și uciși, li s-au întâmplat tot felul de lucruri îngrozitoare; dar prin toate aceste încercări au continuat să facă fapte bune, să-L iubească și să-L slujească pe Dumnezeu, iar Dumnezeu a spus: „Știu faptele tale”, pentru că cu cât Îl slujeau mai mult pe Dumnezeu, în acea zi, persecuția a devenit mai puternică.
Ascultați, noi trăim într-o zi în care ceea ce este rău este numit bine și ceea ce este bine este numit rău. Este din ce în ce mai rău. În lume suntem în faza în care există o ultra toleranță și suntem chemați să tolerăm totul. Dar respectarea ultra toleranței este o ultra persecuție pentru oricine nu urmează calea ultra toleranței. Astfel, când nu putem accepta genuri autoidentificate, când nu putem accepta căsătorii greșite, când nu putem accepta homosexualitatea, transgenderismul și toate aceste lucruri care sunt impuse, când nu pot fi acceptate nici chiar formele de închinare falsă și religie falsă, această atitudine ultra tolerantă se va întoarce împotriva celor care nu merg cu valul și nu spun că totul este în ordine. Așadar, cu cât te închini mai mult lui Dumnezeu, cu cât faci mai mult lucrările Lui și Îl asculți mai mult, aceasta ar putea aduce persecuții mai mari și încercări mai mari.
Așadar, vom fi testați. Nu știu cum, nu fac predicții, nu am idee ce se va întâmpla în viitor, dar puteți vedea etapele pregătite, puteți vedea atmosfera din jur pe măsură ce se întâmplă toate acestea. Vreau să spun că oamenii nu vor lua atitudine cu privire la niciun subiect pentru că se tem să nu jignească. Ei nu vor nici măcar pe copiii lor să-i declare bărbat sau femeie, dar se declară animale, se identifică pe ei înșiși ca animale. Niciun consiliu școlar nu va face nimic în privința aceasta, niciun director nu va face nimic în privința aceasta, părinții nu vor face nimic în privința aceasta, ci vor tolera totul pentru că și-au pierdut capacitatea de a spune ce este corect și ce este greșit. Astfel, lumea aceasta și-a pierdut capacitatea de a spune: „Este bine” și de a spune: „Este greșit.” Dar noi ne sprijinim pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna corect și orice lucru care este împotriva Lui, este greșit. Acum nu este o chestiune de opinie, de sentiment, de dorință personală sau de creștere, ci se întoarce la Cuvânt versus întreaga lume. Amin.
Așadar, dacă a fost o epocă întunecată atunci, este o epocă întunecată acum. Mai târziu, păcatul a intrat într-o lepădare totală, arătată de o eclipsă de lună în care a șaptea fază a lunii nici măcar nu era în ziar, ci erau numai șase poze care arătau fazele epocii bisericii. Dar când a venit vorba de a șaptea, fratele Branham a spus de ce nu a existat nicio poză despre a șaptea epocă, pentru că este o întunecime totală, nu era nimic de fotografiat.
Când fratele Branham a predicat Epocile Bisericii, în anul 1960, a desenat pe tablă imaginile pe care le vedeți, acele cercuri cu o parte umbrită și o parte luminoasă, care arătau cum Lumina s-a diminuat în timp, iar în Tiatira a dispărut aproape complet. Apoi, a arătat că Lumina a crescut din nou, dar la sfârșit, păcatul o acoperă și epoca se termină în întuneric total, iar Dumnezeu a coborât și a confirmat aceasta pe peretele din spatele Tabernacolului, arătând același ciclu de șapte faze ale Lunii, așa cum era pe tabla de pe platformă. Așadar, ceea ce era desenat pe platformă, a fost confirmat pe peretele din spate.
După predicarea Peceților, cred că în anul 1964, papa a plecat din Roma și s-a dus la Ierusalim, iar de acolo a venit în Statele Unite, iar fratele Branham a spus că s-a scris în ziarele de peste tot. În acel moment a avut loc întunecarea completă a Lunii, dar există numai șase poze, nu a existat o a șaptea. Profetul a spus că Dumnezeu a arătat-o pe cer abia după deschiderea Peceților și nu exista nici măcar o fărâmă de Lumină rămasă în Laodicea, pentru că El este afară, a fost scos afară din biserică. De aceea, pentru a ieși la Lumină, trebuie să ieșiți afară și să vă uniți cu El.
Așadar, asupra noastră există o altă epocă întunecată, prieteni. O epocă întunecată. Ascultați, nu vreau să avem în minte că epoca întunecată a fost o epocă non-religioasă; nu era întuneric pentru că era primitivă; nu era întuneric din cauza păgânismului, ci era întuneric din cauza luminii false, a religiei false care a scos afară toată Lumina adevărată. Era întuneric pentru că Adevărul a fost călcat în picioare, iar falsul a fost în plină glorie, s-a manifestat deplin; era Epoca întunecată din cauză că domnea lumina falsă. Deci, nu era întuneric pentru că nu exista religie; biserica creștea, era puternică și numărul membrilor ei creștea; nu era întuneric pentru că nu exista religie, era întuneric pentru că exista o cantitate minimă de Lumină adevărată.
Aici suntem și noi. Bisericile din Laodicea au intrat în întuneric absolut, dar nu este o scădere a religiei, nu este o reducere a întâlnirilor, a bisericilor și toate acestea, dar au ajuns într-un întuneric absolut pentru că au refuzat Lumina.
Așadar, în acest timp de întuneric, în timpul focului, credincioșii erau spuma recoltei pentru că slujirea lor față de Dumnezeu nu era răsplătită cu mai multe binecuvântări și bunuri materiale. Ei nu au avut o viață ușoară, nu au obținut finanțe mai multe, o casă mai bună sau familii mai bune, ci de multe ori și-au destrămat familiile; nu le-a adus pace, ci de multe ori le-a adus persecuție și moarte, biserici separate, biserici risipite, familii despărțite, închisori, iar închisoarea a despărțit mame de copii. În această epocă, ei nu I-au slujit lui Dumnezeu pentru ei înșiși, ci I-au slujit lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, iar fratele Branham a spus că aceasta i-a făcut spuma recoltei. Cu cât Îl slujeau mai mult era mai rău, mai multă slujire însemna mai mult rău în schimb. Aceasta a fost epoca în care boabele de grâu trebuiau să intre în pământ, să putrezească și să moară; a fost timpul când Pomul Mireasă a trebuit să ajungă un ciot aparent fără Viață. Când vițelul (boul) a trebuit să suporte persecuția, nu a fost epoca unor binecuvântări extraordinare și a unei creșteri extraordinare, ci a fost epoca poverii, a sacrificiului și a morții, care a produs Viața nouă. În acel ciclu, ei au continuat să-L slujească pe Dumnezeu, indiferent de împrejurări, ei au continuat să-L slujească pe Dumnezeu și să-I facă lucrarea. Laudă lui Dumnezeu!
Voi citi încă o dată ultima propoziție din acest citat, apoi voi continua:
„Faptele tale vor arăta că inima ta este dreaptă, iar aceasta nu va fi ca să te arăți, ci vei face voia Lui când nu te vede nimeni în afară de Dumnezeu. Și vei face voia Lui chiar dacă aceasta te costă viața.
„Eu cunosc dragostea ta, slujirea, credința şi răbdarea.” Voi veți ști că dragostea lor este așezată între „fapte” şi „slujire”, și acesta este locul potrivit pentru aceasta deoarece, faptele noastre nu sunt acceptate înaintea lui Dumnezeu fără dragoste şi nici slujirea noastră.”
Vedeți, aceasta este eroarea religiei. Întregul concept religios este construit pe acest lucru: dacă țin religia voi primi la rândul meu favoare de la Dumnezeu și mântuire, dar fratele Branham ne spune clar că lucrările pe care le facem pentru Dumnezeu, nu sunt primite înaintea Lui dacă nu sunt făcute din dragoste.
„Vorbind cu corintenii, Pavel a spus: „Fără dragoste nu sunt nimic; orice fac este fără folos dacă nu este făcut în dragoste.” Chiar aici, puteți vedea că acești credincioși nu erau din clasa nicolaită care au făcut fapte ca mijloc de mântuire sau ca să fie admirați de oameni. Voi puteți vedea chiar acum că acești credincioși nu erau în clasa nicolaită care a făcut fapte ca mijloc de mântuire sau ca să fie admirați de oameni.”
Noi credem că este un lucru groaznic dar vă spun că este răspândit printre oameni. Aceasta este problema oamenilor, este ciuma care afectează umanitatea; de aceea este religioasă întreaga lume.
Fratele Branham a spus că atunci când au venit europenii, i-au găsit pe indienii nativi americani fără nicio influență exterioară, închinându-se unui mare Dumnezeu Creator. Când mergi în Africa sau la arborigenii din Australia, descoperi că se închină, pentru că omul are în el dorința de a se închina, are nevoie să se închine pentru că în interiorul lui este pus ceva să se închine la ceva. De multe ori, închinarea este motivată de sinele nostru, așa că devenim centrul închinării noastre. Ne închinăm, facem fapte, facem servicii ca să fim mântuiți, ca să mergem în Rai sau ca să fim admirați de clasa de oameni cu care ne asociem, pentru că toți cei cu care ne asociem sunt religioși. Astfel, devenim religioși pentru a ne potrivi cu toți cei cu care ne asociem. Acest lucru se întâmplă foarte ușor când crești într-o biserică și întreaga ta organizație, prietenii tăi, toată lumea, toți cred la fel. Este atât de ușor să continui să faci lucrările lui Dumnezeu crezând că aceasta îți va aduce mântuire și admirația tuturor semenilor. Hei, ascultați! Mie nu-mi pasă cine ești în această viață! Toată lumea vrea să se încadreze undeva și să fie acceptată. Este adevărat? Toată lumea vrea să se potrivească și să fie acceptată.
În creșterea religioasă poate fi foarte, foarte periculos, deoarece motivația devine egocentrică, devenim punctul central al întregii noastre închinări, la fel ca închinarea lui Cain. Închinarea lui Cain a fost centrată pe sine, el s-a concentrat asupra sa, în timp ce închinarea lui Abel a fost concentrată pe Dumnezeu. El a vrut să-L slujească pe Dumnezeu, a vrut să facă ceva pentru Dumnezeu, ceva care să-L mulțumească pe Dumnezeu. Scopul lui Cain a fost ca închinarea lui personală să fie acceptată, de aceea a fost atât de supărat când el a fost respins și Abel a fost acceptat. Cain a vrut să fie acceptat, dar a vrut să fie acceptat conform felului în care credea el că este cel mai bun mod de a se închina lui Dumnezeu, mai frumos și mai acceptabil. Când a fost respins, în loc să se smerească și să-I facă pe plac lui Dumnezeu, când a vorbit cu Abel, l-a ucis, pentru că viața lui Abel a fost în contradicție cu viața lui; sinceritatea lui Abel era în contradicție cu nesinceritatea lui, iar dragostea lui Abel arăta lipsa lui de dragoste. Astfel, în loc să se pocăiască și să se împace cu el însuși, a încercat să-l distrugă pe cel care îl descoperea că este greșit.
Așadar, noi trebuie să fim foarte atenți, iar voi care creșteți, voi, adolescenții, tinerii și copiii, aveți o mare binecuvântare să creșteți într-o familie care Îl iubește pe Dumnezeu. Este o binecuvântare să creșteți într-o atmosferă care este concentrată pe Dumnezeu și pe Cuvântul Său; este o binecuvântare extraordinară să crești la adăpost de lucrurile din lume și să înveți lucrurile lui Dumnezeu. Dacă nu ești atent, Îl vei sluji pe Dumnezeu pentru a fi acceptat de oamenii pe care îi ai în preajmă, pentru a le face pe plac părinților tăi, pentru a-i mulțumi pe prietenii tăi, ca să te integrezi în grup, să obții un fel de favoare de la Dumnezeu sau să scoți ceva de la Dumnezeu, dar la sfârșitul zilei, nimic din toate acestea nu te vor duce unde vrei să fii și nu va fi acceptat de Dumnezeu. Există o singură cale de a-i plăcea lui Dumnezeu, atunci când vii la El dintr-o inimă curată, pentru că-L iubești pe El și numai pe El, și indiferent ce se întâmplă cu tine, chiar dacă toată lumea din jur te respinge, dacă părinții te dau afară și toți prietenii te resping, tu Îl iubești pe Dumnezeu pentru că Îl iubești. Acestea sunt lucrările pe care le caută El, aceasta este slujba pe care o va primi. El nu va accepta să te duci în aval, unde merge toată lumea, și să rămâi la graniță ca să fii acceptat. El nu va accepta aceasta. Ceea ce acceptă Dumnezeu este să vii cu adevărat la Dumnezeu și să-i spui: „Dumnezeule, Te iubesc, dar vreau să Te iubesc și mai mult. În mine trebuie să se schimbe ceva. Schimbă-mă, Doamne pentru că eu nu vreau să fac o lucrare pentru oameni, nu fac o slujbă pentru cei cu care mă asociez, nu o fac pentru răsplătirea meritelor, ci o fac numai pentru că Te iubesc.”
Dacă nu putem ajunge în acel punct, trebuie să săpăm puțin mai adânc și mai adânc și mai adânc, până când ajungem în punctul în care putem spune: „Dacă mama și tata mă resping, dacă toată lumea mă respinge, dacă sunt trimis singur în altă țară, merg cu aceeași inimă pe care o am acum și Îl voi iubi pe Dumnezeu și Îl voi sluji la fel ca aici și ca astăzi. Eu nu o fac din cauza atmosferei colective, nu o fac din cauza gândului colectiv, nu fac aceasta pentru a fi acceptat, ci o fac pentru că Te iubesc, Doamne!” Aceasta a fost binecuvântarea lor sub focul Tiatirei, că motivele lor au fost dovedite de circumstanțe. De aceea a putut să spună fratele Branham că ei sunt spuma recoltei, de aceea au putut să primească o asemenea apreciere de la Domnul în Apocalipsa 2, pentru că motivele lor au fost dovedite de împrejurări.
De aceea, în ziua în care trăim, cu pacea și libertatea religioasă pe care o avem, în împrejurarea în care suntem este mult mai greu să ne judecăm propriile motive. Dacă ți-ai pierde serviciul pentru ceea ce crezi, dacă ți-ai pierde casa, dacă ți s-ar confisca proprietatea, iar tu, ca tată, ai putea fi arestat și despărțit de familie, această situație ți-ar dovedi motivele. Astfel, cred că s-ar cuveni să ne luăm ceva timp pentru a medita și pentru a-I spune lui Dumnezeu de ce este atât de greu să ne judecăm motivele în această atmosferă. Trebuie să ne luăm ceva timp ca să medităm și să spunem: „De ce fac ceea ce fac? De ce trăiesc așa cum trăiesc? De ce fac alegerile pe care le fac? Care este motivația din spatele acestor alegeri și care este motivația din spatele tuturor acțiunilor mele?” Aceasta este singura cale ca acțiunile noastre să fie acceptate de Dumnezeu.
Voi citi aceasta din nou:
„Voi puteți vedea chiar acum că acești credincioși nu erau în clasa nicolaită care a făcut fapte ca mijloc de mântuire sau ca să fie admirați de oameni. Ei au făcut faptele din dragostea lui Dumnezeu care a fost turnată în inimile lor de Duhul Sfânt. Acea dragoste din inimile lor era dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi. Isus a zis: Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” Păgânii care au văzut viețile creștinilor timpurii spuneau: „Iată cum se iubesc unul pe altul.” Ioan a spus în 1 Ioan 4.7: „…oricine iubește este născut din Dumnezeu.” Amin.
Să ne întoarcem la 1 Ioan 5.1-:
„Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu şi oricine iubește pe Cel ce L-a născut iubește şi pe cel născut din El.
Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.
Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele,
pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; şi ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră.”
Aceasta este ordinea corectă de a lucra. „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele pentru noi.” Pentru că-L iubim pe Dumnezeu, poruncile Lui, lucrurile pe care vrea să le facem, acțiunile noastre, viața pe care vrea s-o trăim, nu sunt grele. Deci, pentru că-L iubim, toate acestea nu sunt o povară pentru noi, nu sunt o restricție, ci este o dovadă de iubire. O dovadă de iubire nu devine o povară, o restricție sau o sarcină grea, ci devine o bucurie și o plăcere. Știți, dacă într-o căsătorie soția își servește soțul și face orice lucru numai ca să obțină un favor de la el sau ca să aibă cu ce să se laude la toate celelalte femei, să arate mai bine sau ca să facă o lucrare mai bună… Știți, oricând poți vedea aceasta de la o milă depărtare, dar Biblia spune despre femeie că ea se scoală devreme și coace pâine. „În dimineața aceasta coc două pâini.” Laudă lui Dumnezeu! Pentru cine le-ai copt, ca să poți spune aceasta cuiva când ajungi la biserică? Ca să te poți lăuda că ai împlinit Scriptura? Să arăți că ești o credincioasă bună? Pentru cine ai copt pâinea cu adevărat? Ar putea fi un exemplu bun, dar te întâlnești tot timpul cu exemple în care poți vedea că motivul nu este corect.
Când o femeie este sigură de dragostea soțului ei, ea știe că nu trebuie să-i câștige dragostea, afecțiunea. Dacă are o zi bună, el o iubește la fel de mult ca atunci când are o zi rea, când este bolnavă și nici măcar nu poate să se ridice din pat. El are și atunci același nivel de dragoste și de afecțiune pentru ea. Aceasta nu se bazează pe nimic din ceea ce face ea. Ea este sigură de dragostea lui, iar ceea ce face pentru soțul ei nu este o povară, nu este o corvoadă, ci este un act de dragoste, este ceva ce face ea. Și dacă este altceva decât aceasta, dacă acea căsnicie este supusă unor tensiuni și probleme, deși nu ar trebui să fie așa, nu ar trebui să fie greu pentru o soție să-și slujească soțul, ar trebui să fie ceva care-i face plăcere. Când este sigură de dragostea lui, ea dorește atât de mult să-ți exprime dragostea față de el, încât vrea să facă ceva pentru el.
Uneori, sunt uimit de lucrurile pe care soția mea vrea să le facă pentru mine. „Nu pot să fac eu aceasta? Pot s-o fac și eu pentru că tu ești ocupată”, dar ea spune: „Nu, nu, nu, vreau s-o fac eu.” Când îmi spune așa ceva, mă gândesc: „O, Dumnezeule…” pentru că a vrut s-o facă ea. Eram dispus s-o fac eu. Ea era ocupată și voiam s-o fac în locul ei, dar ea a spus: „Nu, nu, vreau s-o fac eu.” Și mi-am dat seama că exact aceasta vreau să fac pentru Dumnezeu. Vreau s-o fac pentru El; vreau să fac ceva pentru El ca să-I arăt dragostea mea. Vreau o oportunitate ca să-I arăt că-L iubesc. Amin. Orice aș putea face, fac din inimă, nu pentru că vreau să primesc ceva înapoi de la El.
Eu nu caut să mulțumesc pe nimeni altcineva, dar dacă aș avea o oportunitate, dacă aș ști că ceva I-ar face plăcere… Este ca atunci cu vitejii lui David. Ei l-au iubit atât de mult pe David și au avut atât de multă dragoste, încredere și afecțiune pentru David, încât atunci când l-au auzit spunând: „O, dacă aș putea bea niște apă din fântâna de la Betleem”, au plecat imediat, făcându-și drum printre filisteni. De ce? Pentru că îl iubeau pe David. David nu le-a poruncit să facă aceasta și nu a fost pentru ei o povară sau o corvoadă pe care trebuiau s-o împlinească pentru a primi ceva de va David, ci l-au iubit atât de mult încât atunci când David a rostit aceasta într-o rugăciune către Dumnezeu, au plecat să-i aducă apă din fântâna de la Betleem. Așa vreau să-L slujesc și eu pe Dumnezeu, așa vreau să fie trăirea mea cu Dumnezeu. Vreau să-L iubesc atât de mult și să-L respect atât de mult, încât atunci când văd că Îi place ceva, să nu aștept să spună: „Chad trebuie să mergi să faci aceasta.” Văd că Îi place și o fac.
Când privesc viața profetului și văd că el a făcut ce-I plăcea Lui, și când văd în Biblie că aceasta Îi place Lui, vreau să fiu atent și spun: „Aceasta Îi place și o voi face.” Nu pentru că El a spus să fac, nici pentru că există o poruncă s-o fac în această zi, ci pentru că văd ce-I este plăcut Domnului. Dacă văd că aceasta este o atitudine care-I place, este o abordare care-I este plăcută, vreau s-o fac pentru că Îl iubesc. Amin.
Uneori am avut discuții cu oamenii, iar ceea ce aud mă face să mă mir. Știți, uneori se ridică o problemă, iar când aduci Cuvântul despre această problemă, cineva spune: „Este o problemă de rai sau de iad? Este o poruncă sau un sfat?” Atunci nu știu ce să spun pentru că nu este o poruncă, nu înseamnă că vei merge în foc dacă nu faci aceasta. Aceasta nu este o poruncă și nu intri sub pedeapsa bisericii, dar eu vă arăt ceva ce a spus profetul că-I place Domnului, vă arăt ceva din Scripturi, iar voi ziceți: „Este o problemă de rai sau de iad?” De ce Îl slujim pe Dumnezeu? Care este rostul acestor întrebări? Vrem să știm doar care sunt problemele de rai și de iad? Vrem să știm doar lucrurile de care avem nevoie pentru a ajunge în Rai, iar orice alt lucru care nu este o problemă de rai sau de iad nu contează? Există o problemă, iar problema este motivul din spatele acestor întrebări.
Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, poruncile Lui nu sunt grele, dar chiar și dincolo de poruncile Lui, dacă este ceva care-I face plăcere, noi facem cu bucurie ceea ce-I place Lui pentru că-L iubim. Acesta este motivul pentru care va eșua religia. Religia se va întoarce întotdeauna la: „Este o problemă de rai sau de iad?”, iar atunci trebuie să aliniați regulile, să înțelegeți corect poruncile și să aflați exact ce probleme sunt de rai și care sunt de iad. Ce vom face atunci? Vom evalua greșelile, greșelile care sunt probleme de rai sau de iad. Apoi devine o formă de religie și începem să urmăm o ordine religioasă pentru acceptare. „Știi, eu vreau să merg în rai, și dacă fac toate acestea merg în rai. Dacă fac aceasta, nu este o problemă de rai sau de iad; aș putea pierde puțin din răsplata mea în rai și sunt dispus să renunț la puțină recompensă pentru un pic de distracție în această viață. Acestea sunt o problemă de recompensă, acestea sunt de rai și de iad, așa că voi face toate acestea și voi vedea cum este.”
Acum, când prezinți aceasta tuturor, nimeni nu se aseamănă cu… „Nu, nu, este oribil!” Dar știți ceva? Noi suntem ființe umane și fiecare dintre noi este predispus la aceasta.
Hibridarea a fost cel mai oribil lucru care ni s-a întâmplat vreodată vouă și mie. Prin aceasta ni s-au injectat cu totul altfel de sentimente, emoții și idei, o corupție care s-a instalat și a început să pervertească umanitatea. Toți suntem în trupuri umane și trebuie să luptăm cu toate aceste tendințe egoiste centrate pe sine, care vin din mândrie. Noi trebuie să fim conștienți de aceasta, să luptăm cu aceasta și să ne întrebăm: „De ce fac aceasta? De ce fac aceea? Care este motivul din spate?”, apoi să coborâm și să spunem: „Doamne, arată-mi dacă există vreun fel de rău în mine. Arată-mi care este motivul meu, care este obiectivul meu.” Știți, eu m-am rugat de multe ori ca Dumnezeu să-mi facă inima curată. Laudă lui Dumnezeu!
Eu nu cred că maturitatea înseamnă să ajungi acolo unde poți lua lumea cu asalt, ci cred că maturitatea este atunci când realizezi că tu nu poți face nimic, că de la început ești un eșec, că tot ceea ce ai încercat să faci a eșuat și că toate eforturile tale au eșuat. Cred că adevărata maturitate este atunci când ajungem în punctul în care putem spune: „Sunt o creatură fără speranță, fără Duhul lui Dumnezeu. Sunt un eșec absolut și îmi este absolut imposibil să mă descurc fără Duhul lui Dumnezeu.
În mesajul Singurul loc de închinare dat de Dumnezeu, fratele Branham a spus:
„Tu trebuie să fii credincios în toate lucrurile, în fiecare mică iotă, pentru că întotdeauna vulpile mici, chiar foarte mici, sunt cele care strică via. Deci, nu este vorba de lucrurile mari pe care le faci, ci de lucrurile mici pe care le lași nefăcute. Amintiți-vă că un lanț este atât de puternic cât cea mai slabă verigă a lui. „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, a faptului că împlinesc toate poruncile lui Dumnezeu, căci a lor este Împărăția cerurilor!” (Matei 5.10). Faceți tot ce a poruncit Dumnezeu! Dacă El a spus că femeile trebuie să aibă părul lung, tu să nu faci sau să zici altceva! Nu demult, cineva mi-a zis: „Eu nu predic o religie despre îmbrăcăminte!”
„Atunci tu nu predici Evanghelia!” i-am răspuns eu. Așa este.
Dumnezeu a pus absolut toate lucrurile în Cuvântul Său şi a spus tot ce trebuie să faci, iar tu poți să alegi dacă Îl asculți sau nu. Așa este rezonabil şi normal. Un lucru mic şi neînsemnat, poate strica totul, de aceea a zis Isus: „Ferice de cei care împlinesc Cuvântul şi în cele mai mici lucruri!” Şi eu cred că pentru femeie este simplu şi normal să-şi lase părul să crească, dar din păcate ele nu vor să facă nici măcar aceasta.
„Oh,” zic ele, „învață-ne lucrurile mărețe!”
El le citează: „Oh, învață-ne lucrurile mărețe!, apoi spune:
„Cum poți învăța lucrurile mărețe, când nu poți să faci nici măcar lucrurile simple şi normale? De ce aceasta? Pentru că motivele şi scopul tău sunt greșite.”
Fratele Branham a putut să ia afirmațiile pe care le făceau ei și le-a reformulat în diferite feluri. Ei spuneau: „Frate Branham, cu un dar ca al tău, de ce le bați pe femei cu privire la îmbrăcămintea și părul lor? Cu un dar ca al tău, ar trebui să le înveți cum să primească daruri și cum să profețească.” Dar el a zis: „Dacă nu învață Abecedarul cum vor învăța Algebra?”
Așadar, el a reformulat aceasta în multe alte feluri, dar când a ajuns la afirmația: „Oh, învață-ne lucrurile mărețe!”, a spus: „Motivele şi scopul tău sunt greșite.” Voi vreți să învățați lucruri mărețe, dar treceți peste toate lucrurile simple și normale. Prin aceasta arată că motivele voastre sunt sinele vostru, în motivele voastre este ceva egocentric; voi vreți să ajungeți la un anumit nivel de descoperire, vreți un anumit nivel de înțelegere, vreți să ajungeți la lucrurile mari, la darurile Duhului și la lucrarea darurilor, dar călcați în picioare toate lucrurile pe care Dumnezeu ne-a cerut să le facem, lucrurile simple și normale pe care le putem face. Voi vreți să pășiți direct în acestea pentru a încerca să ajungeți la o mare descoperire. Dar motivele pentru care doriți mai mult, sunt greșite, toate motivele voastre sunt greșite, deoarece sunteți dispuși să călcați în picioare Cuvântul lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu pentru a obține mai mult de la El. Aceasta arată că motivele noastre sunt complet greșite, că există ceva despre sine amestecat acolo undeva.
Când a fost întrebat despre daruri, fratele Branham a spus că cel mai mare dar pe care-l cunoaște este dragostea. Dacă aș putea avea tot ce mi-am dorit, toate darurile, dintre toate aș alege dragostea, deoarece, pentru ca fiecare dar să lucreze corect este nevoie de dragoste.
În continuare, el a spus:
„Pentru că motivele şi scopul tău sunt greșite. Totul se rezumă la dragostea ta pentru Dumnezeu, dacă Îl iubești atât de mult încât să poți spune: „Doamne, nu contează ce vrei să fac; eu vreau să fac voia Ta oricare este ea!” Numai în felul acesta, poți ajunge în locul ales de El pentru închinare.”
În mesajul Perseverență, fratele Branham a spus:
„Mai întâi de toate, realizarea ta este numai în funcție de motivul și obiectivul tău. Motivul tău trebuie să fie corect și obiectivul tău trebuie să fie corect. Dacă obiectivul tău este corect, dar motivul este greșit, el nu se va împlini. Tu trebuie să ai un motiv corect și un obiectiv corect, apoi lasă-te condus de Duhul Sfânt din inima ta și rămâi cu El, iar Dumnezeu va împlini acel obiectiv.”
Așadar, când te uiți la motiv și la obiectiv… S-o luăm pe partea religioasă. Obiectivul nostru este să ținem poruncile lui Dumnezeu. Nu este nimic în neregulă cu acest obiectiv, este un obiectiv bun, dar motivul meu este ca să ajung în Rai. Acum puteți vedea că Dumnezeu nu va binecuvânta aceasta. Deși de multe ori obiectivul nostru este corect, când nu judecăm motivul credem că avem dreptate și că Dumnezeu este de partea noastră pentru că avem obiectivul corect, dar avem motivul greșit. Uneori avem un obiectiv corect: „Mă duc să-i spun fratelui că greșește cu Cuvântul, ca să se poată pocăi.” Acesta este un obiectiv corect, dar dacă motivul este ca să-i pot arăta, ca să mă întorc la el, ca să pot dovedi că știu mai multe decât el, astfel încât să pot fi expertul în acest subiect, atunci motivul este greșit. Deci, oricât este de adevărat obiectivul, dacă motivul este greșit, este totuși greșit. Are sens?
Știi, poate obiectivul tău este: „Îmi voi învăța copiii ce cere Dumnezeu, cum să se îmbrace, cum să acționeze și să se poarte în public, cum să se comporte ca și creștini”, este un obiectiv bun, dar dacă motivul este pentru ca ei să nu mă facă de rușine, și astfel, să arătăm bine în fața celorlalți credincioși, ca familie, ai un motiv greșit, iar aceasta face să nu fiți binecuvântați de Dumnezeu. Noi trebuie să avem obiectivul corect și motivul corect și să facem totul din dragoste. „Îmi învăț copiii căile lui Dumnezeu pentru că îi iubesc și Îl iubesc pe Dumnezeu.” Niciun alt motiv nu va fi corect. Amin.
Haideți să mergem la Matei 19.16:
„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?”
El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar, dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.”
„Care?” I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi; să nu preacurvești; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
să cinstești pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea. Ce-mi mai lipsește?”
Vreau să rețineți că a întrebat aceasta. Versetul 21:
„Dacă vrei să fii desăvârșit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”
Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuții.” (v. 16-22).
Obiectivul lui era bun, dar motivul era greșit. El a vrut să moștenească Viața veșnică, dar Isus i-a spus: „Dacă vrei să fii desăvârșit, fă aceasta…” Tânărul a venit la Sursă, a venit la Cel care avea toate informațiile și I-a spus: „Am făcut toate acestea din tinerețea mea”, iar Isus i-a arătat unde avea o lipsă în viața lui și i-a spus că pentru a ajunge la desăvârșire și pentru a depăși acea lipsă, trebuia să vândă toate bunurile pe care le avea, să le dea la săraci, apoi să meargă și să-L urmeze. Dacă motivul lui ar fi fost potrivit pentru întrebarea pusă, ar fi trebuit să vândă totul, să dea la săraci și să-L urmeze pe Isus. Indiferent cât de drept a fost obiectivul lui, sau cât de corect era în Cuvânt, motivul lui a fost dovedit când a plecat întristat pentru că avea multe bogății; aceasta a dovedit că motivul pentru care a pus întrebarea a fost greșit de la început. El nu a avut nicio dorință să-L slujească pe Dumnezeu pentru a-I face pe plac lui Dumnezeu, pentru a face ceea ce voia Dumnezeu, ci a vrut să fie răsplătit de Dumnezeu cu o moștenire veșnică, să câștige Viața veșnică.
Mă întreb câți oameni Îl slujesc pe Dumnezeu ca să poată merge în Rai, în loc să-L slujească pentru că Dumnezeu este vrednic să fie slujit? Câți vor asculta de Dumnezeu pentru răsplată, în loc să asculte de El pentru că Îl iubesc și este demn să fie ascultat? Câți oameni se vor jertfi pentru Dumnezeu chiar și prin plata zeciuielii și a ofertelor, pentru că există o promisiune că El va revărsa binecuvântările Sale? Acest Cuvânt este adevărat, este absolut, dar dacă singurul motiv pentru care plătim zeciuiala și dărnicia este că există o răsplată care vine pentru acea zeciuială și dărnicie, atunci obiectivul nostru este corect, dar motivul este greșit. Dacă Dumnezeu mi-a cerut să-I dau o zeciuială și o ofrandă, vreau să-I dau o zeciuială și o ofrandă și dacă nu primesc nimic în schimb; dacă El vrea aceasta, vreau să o fac din toată inima mea. Vreau să spun că acesta este obiectivul corect și motivul corect, și atunci cum să nu binecuvânteze aceasta? Amin. Laudă lui Dumnezeu!
Așadar, acest tânăr conducător bogat a avut un obiectiv corect, dar motivul a fost greșit. Uneori mă întreb de ce venim la o biserică la Mesaj și de ce credem Mesajul? Este din cauză că toată familia crede Mesajul? Sau trebuie să fiu credincios Mesajului pentru a avea o părtășie bună cu familia mea? Motiv greșit! Este adevărat că dacă lași Mesajul îți va afecta relația cu familia? Absolut! Nu există nicio modalitate de a nu face aceasta, pentru că nu ești în armonie. Dar este un motiv greșit să rămâi, să crezi ceva numai pentru armonia din familie, pentru armonia din casă. Acesta este un motiv greșit.
Eu spun: Dumnezeu să ne ajute ca obiectivul nostru și motivul nostru să fie corecte. Dacă o facem pentru că știm că acest lucru este corect și vrem să avem dreptate… Fiecare ființă umană vrea să aibă dreptate, iar noi știm că Mesajul este corect pentru că a fost dovedit de Dumnezeu. Dar nu este vorba numai despre a găsi calea corectă astfel încât să am dreptate, să le pot spune tuturor că am dreptate și să am satisfacția că am dreptate; astfel încât în fiecare dezbatere sau discuție să ies bine, să am dreptate și să am dreptate. „Este corect și avem dreptate; toată lumea are dreptate și Mireasa are dreptate și suntem bine.” Totuși, am putea greși dacă motivul nostru este greșit.
Eu cred acest Mesaj pentru că Dumnezeu mi-a pus în inimă să-L cred și Îl slujesc în acest fel pentru că Îl iubesc. Acesta vreau să fie singurul meu motiv. Nu pot spune că a fost întotdeauna așa. Au fost obiective corecte și motive greșite pe tot parcursul vieții mele creștine, dar nu vreau să mai fie. Ceea ce vreau eu, este să revin la puritate așa cum Îl iubesc, pentru că El a pus în mine ceva care să-L poată iubi; primesc acest Cuvânt pentru că El a pus în mine ceva care să poată primi Cuvântul. Îl iubesc și iubesc Cuvântul Lui nu pentru că sunt o persoană deosebită, ci pentru că El a semănat în mine, înainte de întemeierea lumii, o sămânță care poate să-L iubească. Și pentru că este acolo, mă face să-L iubesc mai mult și să-L slujesc mai mult pentru ceea ce a făcut pentru mine. Eu vreau cu adevărat ca acesta să fie singurul meu motiv.
Eu spun că Dumnezeu mai are ceva de făcut cu mine. Nu voi indica pe nimeni, dar cred că nu sunt singurul asupra căruia Dumnezeu trebuie să mai lucreze. Noi trebuie să murim încă pentru noi înșine până când putem lua acest obiectiv minunat pe care-l avem, îl potrivim cu un motiv adevărat, ne unim cu El și Îl vedem pe Dumnezeu mișcându-Se cu adevărat în viețile noastre.
Amintiți-vă că fratele Branham a spus în Epoca Bisericii Tiatira, din Cartea Epocilor Bisericii:
„În acei ani întunecați și înfricoșători, adevărata viță şi-a păstrat dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea de fraţi, iar Dumnezeu i-a lăudat pentru aceasta.”
Amintiți-vă că ei nu au avut aceste fapte mărețe, această mare dragoste, această mare slujire, această credință și răbdare în atmosfera pe care o avem eu și voi acum, ci au avut-o într-o atmosferă total diferită, iar acea atmosferă a testat dragostea în toate timpurile. Eu nu știu ce atmosferă va fi întotdeauna, dar Dumnezeu va găsi o modalitate de a ne testa motivele. Dacă trebuie să ni-l expună, dacă Dumnezeu vrea să vedem că avem un motiv greșit, El va găsi împrejurări, va găsi o modalitate de a ne expune motivul, pentru că trebuie să ne pocăim. Dumnezeu este un gentleman. El nu intră și nu smulge lucrurile din tine dacă nu-I ceri să le ia.
Așadar, Dumnezeu poate permite în viața noastră împrejurări și știți, cred că uneori împrejurările din viața noastră și unele dintre reacțiile pe care le-am avut în trecut sunt amuzante. Știți, eu mă supăram pe diavol, țipam la el și-i spuneam pe nume încercând să-i rănesc sentimentele, să-l sperii cu volumul vocii mele și să-l fac să se teamă de mine pentru că țipam la el. Îi spuneam pe nume ca să știe că nu mă tem de el. Dar dacă nu mă temeam de el, de ce am țipat și am strigat? Uneori, circumstanțele le-am creat chiar noi și țipăm la diavol, dar Dumnezeu lasă să se desfășoare doar o circumstanță puternică, astfel încât să putem vedea că motivul nostru a fost greșit sau că obiectivul nostru este greșit. Ceva în mine a fost greșit, dar marea milă a lui Dumnezeu a permis să se întâmple toate acestea. Eram atât de fix să-l urăsc pe diavolul, încât nu-mi dădeam seama că chiar eu eram problema. Dacă mi-aș pune deoparte propria viață și m-aș predat deplin, dacă aș muri mai mult pentru propriul meu sine, pentru iubirea mea de sine, pentru mândria mea de sine, dacă aș muri mai mult, nu aș fi în această problemă. Da, Dumnezeu îi permite diavolului, Dumnezeu i-a dat cale liberă și da, s-a întâmplat ceva rău, dar Dumnezeu a îngăduit aceasta pentru că eu am stabilit condițiile, eu am pus scena prin iubirea mea de sine, prin dorința mea de auto-conservare. Deci, Dumnezeu să mă ajute să mor.
Dacă ei au fost spuma recoltei, cum au ajuns spuma recoltei? Nu doar s-au trezit și au spus: „Oh, sunt spuma recoltei!” Nu! A fost mult sacrificiu și multă predare. În toată Tiatira ei nu au avut descoperirea care ne-a fost dată nouă, ei nu au știut pe deplin cine sunt, nu au realizat care era marele Plan de Răscumpărare al lui Dumnezeu și nu au văzut unde se potrivesc în Planul Răscumpărării. Dar ce ziceți de această zi în care Dumnezeu Și-a deschis mintea pentru noi și ne-a împărtășit Planul Său de Răscumpărare: cine suntem, unde am fost înainte de întemeierea lumii și unde ne încadrăm în Planul de Răscumpărare. Dumnezeule, aceasta ne încurajează să ne predăm, să murim și să renunțăm la tot, pentru că El ne-a arătat care este Planul Său, ce se întâmplă și unde ne încadrăm în acest Plan.
Credincioșii din Tiatira erau spuma recoltei, și nu aveau nimic din toate acestea; nu aveau idee unde se aflau în ciclul de Răscumpărare pentru epocile Bisericii, nu au avut nicio idee despre rolul pe care-l jucau, nu știau care parte a profeției o împlinesc, dar în această zi știm, și eu spun: Dumnezeule, fă ca aceasta să mă motiveze să am o dragoste mai mare, o umilință mai mare, o dorință mai mare de a mă preda Ție. Amin.
Să ne întoarcem la Apocalipsa 2 și să citim mai departe. Voi citi din nou versetul 19, din epoca Bisericii Tiatira:
„Ştiu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.”
Fratele Branham s-a referit la aceasta și a descompus-o în bucăți și a spus:
„Eu cunosc credința ta.” Acum, aici El nu spune așa cum i-a spus bisericii din Pergam: „tu ții credința Mea.” Acum El nu vorbește despre credința Lui, dar îi laudă pentru credincioșia lor.”
Acum, când El spune: „Eu cunosc credința ta.” Acum, aici El nu spune așa cum i-a spus bisericii din Pergam: „tu ții credința Mea.” Vreau să spun că aceasta a fost credința lui Hristos, dar aici nu spune „credința Mea”, ci spune că cunoaște credința lor, iar fratele Branham a spus:
„…dar îi laudă pentru credincioșia lor. De asemenea, El menționează „răbdarea lor.” Acum, credincioșia şi răbdarea merg împreună. De fapt, răbdarea este rezultatul credincioșiei, pentru că în Iacov 1.3 scrie: „Încercarea credinței voastre lucrează răbdare.” Nu există absolut nicio altă cale prin care să obții răbdare. Ea trebuie să vină prin încercarea credinței noastre.
Romani 5.3: „Necazul aduce răbdare.” Cât de mult consideră Dumnezeu această prelucrare a răbdării noastre se vede în Iacov 1.4: „Dar răbdarea trebuie să-şi facă în mod desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, şi să nu duceți lipsă de nimic.”
Voia lui Dumnezeu pentru noi este desăvârșirea, iar acea desăvârșire este răbdare, așteptându-L pe Dumnezeu şi așteptând după Dumnezeu.”
Cum ajungem acolo unde Îl așteptăm pe Dumnezeu și după Dumnezeu? De multe ori aceasta vine prin încercări, prigoane, suferințe. Atunci Îl așteptăm pe Dumnezeu și după Dumnezeu, iar ceea ce le-a spus El celor din Tiatira este, „Eu știu credința voastră, cunosc credincioșia și răbdarea voastră, știu cum Mă așteptați sub persecuție.” Cu alte cuvinte, ei nu alergau să încerce să facă alianțe politice pentru a rezolva problemele, nu încercau să repare nimic și nu puteau face nimic pentru a le rezolva, ci Îl așteptau pe Dumnezeu răbdători și credincioși, pentru că El era singura lor nădejde.
Să citim mai departe:
„Voia lui Dumnezeu pentru noi este desăvârșirea, iar acea desăvârșire este răbdare, așteptându-L pe Dumnezeu şi așteptând după Dumnezeu.”
Voi spuneți: „De ce trec prin atâtea necazuri?” Pentru că voia Lui pentru noi este desăvârșirea, iar acea desăvârșire este răbdare. „De ce vine o problemă după alta? De ce nu trece bine o încercare și vine alta?” Pentru că voia Lui pentru noi este desăvârșirea, iar desăvârșirea vine în răbdare, așteptându-L pe Dumnezeu și așteptând după Dumnezeu.
„Acesta este procesul de creștere al caracterului. Cât de mult i-a lăudat Dumnezeu pe acești sfinți din epocile întunecoase! Răbdători ca mieii duși la măcelărie, iubitori, ei L-au slujit cu credincioșie pe Dumnezeu. Aceasta este tot ce au vrut în viață, doar să-L slujească pe Domnul lor. Cât de mare va fi răsplata lor!” Amin.
Să mergem la Apocalipsa 19, pentru că vreau să privim un grup de credincioși, vreau să privim la credincioșii timpului de sfârșit. Apocalipsa 19.11-13:
„Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur.
Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.
Fratele Branham a spus: „Când Isus va veni de data aceasta, va fi numit „Cuvântul lui Dumnezeu”, iar calul alb pe care Îl călărește El este Cuvântul.” Amin. Așadar, vorbim despre Hristos în timpul sfârșitului.
Versetul 14: „Oștile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb şi curat.
Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea…” Această sabie este Cuvântul lui Dumnezeu.
„…ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu.
Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților şi Domnul domnilor”.” (v. 14-16).
Când va veni acest Împărat al împăraților și Domn al domnilor, El va fi călare pe un cal alb, Cuvântul. Numele Lui va fi, „Cuvântul lui Dumnezeu”, iar din gura Lui va ieși o sabie care este Cuvântul lui Dumnezeu. Este venirea Cuvântului, venirea Domnului. Amin. Și cu El sunt oștile cerului.
Să mergem la Apocalipsa 17.13:
„Toți au același gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.” Vorbește despre cei zece împărați.
„Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraților. Şi cei chemați, aleși şi credincioși care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.” (v. 14).
Dumnezeu i-a lăudat pe credincioșii din Tiatira pentru că le cunoștea credința și răbdarea, iar fratele Branham s-a referit la Scriptura pe care am citit-o. El a făcut aceasta în Pecetea a patra și a spus:
„Și El are scris, „Viață,” călărind pe un cal alb…” El a luat aceasta din Apocalipsa 19. Fratele Branham a legat Apocalipsa 19 și Apocalipsa 17, le-a pus împreună:
„Viață,” călărind pe un cal alb; și aici este un om cu trei puteri diferite amestecate, numit „Moarte”, adunându-și delegații lui legați de pământ; iar Cristos Își adună supușii Lui născuți din Cer, sfinții.” Sunteți voi un supus născut din cer? Atunci El vă adună.
„El are scris pe el „Moarte”, iar Hristos are scris pe El „Viață”.
Cei care sunt cu El sunt pe cai albi, de asemenea, și sunt numiți, „Aleșii dinainte de întemeierea lumii. ” Amin! Ei sunt credincioși Cuvântului. Amin! Iuh! Îmi place aceasta. „Chemați, aleși, înainte de întemeierea lumii.” Apoi, credincioși Cuvântului, prin alegerea lor, toți stimulați cu vin nou și Ulei, călărind drept înainte, coboară să-l întâlnească. Ei știu că Tunetele vor emite lucrul pentru noi, destul de curând.”
Aici vedem timpul sfârșitului. Credincioșii, urmașii Cuvântului, urmașii lui Hristos, Cuvântul, a Celui care este pe calul alb, Cel care este numit „Cuvântul lui Dumnezeu”, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, care are Sabia ascuțită ieșind din gura Lui, Îl urmează de asemenea pe cai albi. Ei sunt supușii Lui născuți din cer, sfinții, urmașii Cuvântului; ei sunt „Chemați, aleși, înainte de întemeierea lumii”, de către Mesajul din timpul sfârșitului. Apoi el spune: „…credincioși Cuvântului prin alegerea lor.” Aceasta este ceea ce a privit El la credincioșii din Tiatira. El le-a spus: „Eu cunosc credința ta, credincioșia ta și răbdarea ta.” Amin. „Rămâi credincios în fața oricărui obstacol, în tot întunericul și în toată persecuția, pentru că eu cunosc credința ta, cunosc credincioșia și răbdarea ta.” Aici vedem timpul de sfârșit, iar credincioșii sunt numiți aleși, dar ei sunt credincioși Cuvântului prin alegerea lor. Dumnezeu are o Lege, iar acea Lege a lui Dumnezeu este liberul arbitru sau alegerea liberă. El ne-a pus în acea Lege a liberului arbitru și spune că ni se oferă libertatea de a alege. Eu vreau să fiu unul dintre cei găsiți credincioși, prin alegerea mea. Eu nu vreau să iau Legea aceea. El ne-a dat ocazia, ne-a dat libertatea să ne facem propria alegere, să o folosim pentru a alege dacă vrem să-L slujim, iar eu vreau să aleg să-L slujesc.
Dumnezeu nu vrea o Mireasă care nu are posibilitate de alegere; El vrea o Mireasă care are o opțiune, iar prin acea opțiune, Îl alege pe El. El vrea o Mireasă care vine prin liberul arbitru și nu fiindcă este forțată să facă un anumit lucru, nu fiindcă este forțată să facă o anumită slujbă. Tu nu vrei o astfel de soție, eu nu vreau o astfel de soție; nimeni nu vrea o astfel de soție. Astfel, El vrea o soție care poate alege, care poate face propria ei alegere, dacă se slujește pe sine, sau Îl slujește pe El. Dar ea alege să-L slujească pe El, iar aceasta Îi face plăcere.
El este Dumnezeul tuturor cerurilor și al pământului și voi știți că Dumnezeu Se mânie, Dumnezeu Se supără, Dumnezeu este jignit și Dumnezeu este mulțumit. Așa citim în Biblie. Dumnezeu este mulțumit, Dumnezeu devine supărat, Dumnezeu este jignit. Așadar, acțiunile noastre pot să-I fie pe plac, pot să-L jignească pe Dumnezeu, pot să-L facă pe Dumnezeu să Se mânie sau îi pot face plăcere. Eu spun că vreau să folosesc libertatea de alegere dată de Lege și dragostea pe care mi-a pus-o în inimă și vreau să-I aleg Cuvântul înainte de orice altceva în viața mea. Chiar dacă mă omoară, eu vreau să-I fac pe plac, vreau să-mi fac propria alegere. Amin.
De foarte multe ori în trecut m-am rugat: „Doamne, dacă m-ai face…” Câți sunteți frustrați de voi înșivă și spuneți: „Dumnezeule, dacă m-ai face să mă schimb; fă-mă să spun numai lucruri pozitive; fă-mă să fac numai alegeri bune; fă-mă să am numai gânduri curate…” Dar Dumnezeu nu ia Legea liberului arbitru, El nu ia complet efectul blestemului și al hibridării. Noi suntem aici în aceasta, suntem aici în Edenul Satanei, iar ceea ce poate să-L mulțumească pe Dumnezeu, este ca în mijlocul tuturor alegerilor, cu liberul arbitru, eu să aleg să renunț la mine și să-L iau pe El, să aleg nu ce-mi place mie, ci ce-I place Lui. Aceasta Îi place lui Dumnezeu. El a acceptat jertfa lui Abel, pentru că Abel a așteptat să afle ce vrea Dumnezeu, și l-a respins pe Cain deoarece Cain nu a așteptat niciodată, ci a adus doar ceea ce a vrut el.
Eu spun: Dumnezeule, lasă-mă să stau în acest Cuvânt să văd ce vrei și ajută-mă să-mi fac alegerea pentru obiectivul corect și motivul corect. Ajută-mă să fac ceea ce-Ți place și dacă nu primesc nimic în schimb. Aceasta a fost atitudinea profetului lui Dumnezeu. Profetul lui Dumnezeu ne-a spus că „dacă după toată această viață de slujire, El mă trimite în iad, dacă merg cu același Duh pe care Îl am acum, eu Îl voi iubi la fel.”
Să mergem la Galateni 5.6:
„Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.” Deci, ce lucrează? Credința este dragoste.
Fratele Branham explică aceasta aici, dar mai întâi am un citat din Profetul Elisei, din anul 1954:
„Atunci când găsești necredință, este însoțită de ură. Dacă găsești credința, aceasta este însoțită de iubire, pentru că dragostea creează credință.” Dragostea aduce credincioșie.
În mesajul Credința perfectă, el spune:
„Iar credința și dragostea sunt rudenii; voi nu puteți avea credință decât dacă aveți dragoste, pentru că credința voastră este într-un Dumnezeu care este chiar substanța dragostei. Credința și dragostea lucrează împreună. Desigur, este la fel ca un cuplu de tineri.
Luați un bărbat tânăr și o femeie tânără care se iubesc, se îndrăgostesc unul de celălalt. În timp ce ei merg înainte și se cunosc unul pe celălalt mai mult, inimile lor încep să bată ca una singură. Vedeți? Ei nu sunt încă soț și soție, dar dragostea lor îi leagă împreună și au încredere unul în celălalt. Acum, dacă ei se iubesc unul pe celălalt cu adevărat, cu o dragoste reală, dacă știi că această fată te iubește și ea știe că tu o iubești, aveți încredere unul în celălalt; dacă nu aveți, mai bine să nu vă căsătoriți. Vedeți? Observați, voi trebuie să aveți încredere. Dacă îi despărțiți și-i puneți pe unul în Sudul extrem și pe unul în Nordul extrem, există încă acea dragoste care pulsează unul pentru altul, indiferent unde se află ei. Ei sunt la fel de loiali și devotați unul față de celălalt, cum pot fi, pentru că se iubesc unul pe altul.
Dacă îl iubiți pe Domnul, nu ca să încercați să scăpați de iad, ci dacă îl iubiți pe Domnul cu adevărat, atunci aveți credință în Dumnezeu. Vedeți? Dacă Îl iubiți.”
Cum am credință? Cum pot fi găsit credincios? Mai întâi trebuie să-L iubesc. Cum pot să-L iubesc? Pentru că mai întâi m-a iubit El. Amin. Aceasta mă face să-L iubesc și eu, dragostea mea este o reciprocă. Îl iubesc; Îl iubesc din toată inima, iar aceasta creează în mine credincioșie. Îl văd pe El credincios și vreau să-I fiu și eu credincios pentru că Îl iubesc. Aceasta merge mult peste „voi merge în Rai sau mă voi duce în iad?” Trebuie să treacă dincolo de aceasta pentru că într-o căsătorie trebuie să mergi dincolo de „mă va pune deoparte prin divorț sau va rămâne cu mine?” Ce fel de dragoste, ce fel de căsătorie este aceea, dacă un bărbat spune: „Dragă, poți să-mi calci cămașa?” și ea răspunde: „Divorțezi de mine dacă nu mă descurc? Dacă nu divorțezi de mine, nu o fac.” „Bine”, spui tu, „dacă începi să-mi calci cămașa, îți măresc bugetul de cumpărături cu patruzeci de dolari pe săptămână.” „Bine, atunci îți calc cămașa.”
Ce fel de relație este aceasta? Niciunul dintre noi nu vrea aceasta! Credeți că Dumnezeu vrea așa ceva, dacă noi nu vrem? Ascultați, niciodată nu vor fi lucruri care se petrec în mintea ta și care nu vor ieși cu voce tare. În interiorul tău sunt războaie care se dezlănțuie când te confrunți cu decizii dificile, când cu adevărat cauciucul se întâlnește cu drumul, iar atunci chiar va trebui să lași mândria și să te sacrifici, va trebui să fii sincer, va trebui să te expui, să iei Cuvântul lui Dumnezeu într-un fel care va face să fii contrar tuturor celor din jurul tău, iar când faci aceasta, sunt războaie care se desfășoară în interiorul tău.
„Este bine. Dacă nu ai făcut-o, Dumnezeu te va iubi oricum. El nu te-ar arunca niciodată în iad, pentru că dacă Dumnezeu nu poate fi pierdut, nici tu nu mai poți fi pierdut. Ti-ai auzit numele în Cartea Vieții Mielului.” Apoi, aceste lupte mici, aceste glasuri mici ale demonilor încep să-ți sune în cap: „Dumnezeu te va iubi oricum, nu trebuie să faci aceasta. Nimeni din biserică nu va ști.” Cui îi pasă dacă nu va ști nimeni din biserică? Dacă îți vine în minte acest gând, poți recunoaște că acolo este un diavol care-ți șoptește la ureche. Mie nu-mi pasă dacă cineva din biserică știe sau nu știe sau dacă va ști vreodată. Vreau ca motivul meu să fie că nu pot suporta să nu-I plac Dumnezeului care m-a iubit atât de mult, nu pot suporta să-L mâhnesc, să-L rănesc sau să-I provoc vreo nemulțumire când știu tot ce a făcut pentru mine. Nu-mi pasă dacă nimeni nu știe aceasta vreodată. Am făcut aceasta, mi-a păsat dacă cineva știe vreodată că fac sau nu fac ceva corect, dar indiferent de împrejurări, Dumnezeu va ști dacă nimeni altcineva nu știe, iar aceasta este suficient pentru mine.
Da, câte lucruri sunt făcute pentru că nu vrem ca ceilalți oameni să gândească. „Ce va zice biserica? Ce va gândi familia aceasta?”, iar Dumnezeu stă acolo neluat în seamă în luptele din mințile noastre. „Ei bine, s-ar putea să-mi pierd slujba, s-ar putea să-mi pierd aceasta și aceea”, iar Dumnezeu rămâne neluat în seamă în tot războiul din mintea mea, în loc ca primul meu gând să fie îndreptat spre El. Îmi voi pierde slujba? Este în ordine, dar eu nu vreau să-L nemulțumesc pe Dumnezeu. S-ar putea să pierd o relație, s-ar putea să pierd un prieten, dar eu nu vreau să-mi pierd prietenul, însă Dumnezeu este Cel care contează cel mai mult pentru mine, El este mai presus de orice altceva.
Prieteni, indiferent ce credem noi, aceasta este poziția în care trebuie să ajungă această Mireasă, nu este ceva opțional. La sfârșitul timpului, Ea trebuie să ajungă în această poziție, trebuie să ajungă în acest loc unde El este considerat mai presus de orice altceva, unde El este Primul, unde noi alegem prin propria noastră alegere să-L slujim mai presus de orice altceva.
În mesajul Epoca Bisericii Tiatira, profetul spune:
„Știu faptele tale; că ultimele sunt mai multe ca primele.”
Este a doua oară când menționează faptele. A început cu faptele, apoi a mers la iubire și slujire, la credință și răbdare, apoi s-a întors la fapte și a spus: „Știu faptele tale; că ultimele sunt mai multe ca primele.”
Profetul lui Dumnezeu continuă: „
„Cu siguranță acest lucru este remarcabil. Pe măsură ce întunericul epocii a crescut și lista de onoare a martirilor s-a făcut mai lungă, pe zi ce trecea, ei au lucrat tot mai mult, au slujit tot mai mult și credința lor a crescut. Ce tragedie că dragostea a scăzut în epoca Efesiană! Într-adevăr, nu se spune nimic despre munca crescută a dragostei în alte epoci…”
Gândiți-vă la faptul că epoca Efes și-a pierdut dragostea dintâi. Ei au încetat să mai fie preocupați de ceea ce gândea Dumnezeu și au început să devină preocupați de ceea ce gândea grupul lor, așa că dragostea lor a început să scadă, iar profetul a spus:
„Într-adevăr, nu se spune nimic despre munca crescută a dragostei în alte epoci.” Cu alte cuvinte, El nu a spus la nicio altă epocă: „Știu faptele tale; că ultimele sunt mai multe ca primele.” Adică, la sfârșit tu faci mai mult decât la început. Există o altă epocă la care El i-a spus aceasta? Nu. Fiecare epocă se diminua pe măsură ce focul trezirii începea să scadă, dar despre aceasta, El spune: „Știu faptele tale; că ultimele sunt mai multe ca primele.” Ultimele au fost mai multe decât primele, deci în epoca Tiatira a existat o creștere a muncii dragostei.
În continuare el a spus:
„Dar în această epocă, în cea mai întunecoasă dintre toate epocile, ei L-au slujit chiar mai mult. Ce lecție este aceasta! Acolo nu există nicio încetare a acestui serviciu grațios de iubire pentru Domnul, ci mai degrabă este o creștere a acestuia. Acesta este secretul. Să încerce vrăjmașul să se împotrivească slujbei noastre pentru Domnul. Răspunsul nostru este o slujire crescută. Când cei slabi strigă de frică, acela este timpul să strigi biruință.”
Când este din ce în ce mai rău, este o oportunitate mai mare de a-L sluji. Când persecuția se ridică mai tare, este o oportunitate mai mare de a-I arăta lui Dumnezeu că Îl iubești.
În mesajul Hristos este descoperit în propriul Său Cuvânt, fratele Branham a spus:
„Săptămâna aceasta am fost la țară cu câțiva prieteni foarte dragi, iar acolo ne-am așezat în jurul mesei şi am avut un mic studiu biblic despre dragoste. Cu noi era cineva, care la un moment dat a zis:
„Eu cred că ești un antihrist.”
Așadar, fratele Branham se referă la cineva care l-a numit antihrist. Auziți care a fost răspunsul lui:
„Dacă Domnului meu Îi place aceasta, atunci aceasta vreau să fiu.”
Eu am ceva de făcut în Domnul pentru că vreau să trăiesc în acest fel. Aceasta este ceea ce vreau în viața mea; vreau ca ceea ce dorește Dumnezeu să fie cea mai mare dorință a mea. Aceasta vreau. Dumnezeu ne-a arătat aceasta în viața profetului. El l-a afișat în fața noastră arătând că tot potențialul care a adus acest lucru la maturitate este aici, Cuvântul deplin este aici ca să ne aducă pe toți la acest fel de maturitate și aici vreau să fiu, prieteni.
„Dacă Domnului meu Îi place aceasta, atunci aceasta vreau să fiu. Eu vreau să fiu orice vrea El să fiu pentru că Îl iubesc. Dacă m-ar arunca în iad şi m-aş duce acolo cu Duhul pe care Îl posed acum, L-aş iubi oricum.” El m-a privit ciudat.”
Îmi imaginez că a făcut-o dacă l-a numit antihrist, iar el a răspuns în felul acela. Vedeți, când ajungi în punctul acesta, oamenii nu te mai pot răni. Când ajungi în acest punct, iar cineva se uită la tine și zice: „Tu ești aceasta, ești aceea și ești cealaltă”, iar tu poți răspunde: „N-am fost niciodată prea mult de la început. Eu sunt numai ceea ce mă face El și orice vrea El să fiu, este ceea ce vreau și eu.” Slavă Domnului!
Mai departe spune:
„Am văzut acolo patru sau cinci dintre ei, bărbați tineri, soții tinere, femei bune. Știam cât de mult își iubeau soțiile, așa că le-am spus: „Iată modalitatea de a testa aceasta.” El vorbește despre felul potrivit de dragoste pentru Dumnezeu.
„Iată modalitatea de a testa aceasta. Imaginați-vă că nu sunteți căsătoriți încă cu ele, dar ați visa că sunt soțiile voastre. După ce v-ați trezi, ați merge la prietenele voastre şi le-ați zice: „Ştii, am visat că eram căsătoriți, aveam copii, trăiam fericiți şi așteptam împreună venirea Domnului.” Dar fata ar răspunde: „Știi, eu iubesc pe cineva mai mult decât pe tine şi cred că aș fi mai fericită cu celălalt bărbat.” Ai putea s-o iubești atât de mult încât să-i spui: „Binecuvântarea lui Dumnezeu să se odihnească asupra ta, dragă. Du-te cu celălalt bărbat.”?
Acum, verificați aceasta, fiecare dintre voi bărbați sau femei. Vedeți? Ei bine, dacă dragostea ta este corectă, ai face aceasta, pentru că ești interesat de bunăstarea ei.”
Știi ce ar face felul incorect de dragoste? L-ai urî pe tipul pe care-l place și te-ai enerva pe ea pentru că nu te iubește pe tine și îl preferă pe celălalt bărbat, și ai încerca o cale de a-l scoate din tablou, astfel încât s-o poți avea pe ea. Acesta este felul greșit de dragoste, dar este dragostea care îi motivează pe majoritatea oamenilor. Ei o numesc dragoste și este o formă de dragoste, dar este felul greșit de dragoste, pentru că dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna jertfa de sine. Uitați-vă la Dumnezeu, El Se sacrifică pe Sine; dragostea pe care o dăruiește de la Sine se sacrifică pentru cei pe care-i iubește. Deci, felul acesta de dragoste este greșit; felul corect de dragoste este să spui: „Dacă ai fi mai fericită cu celălalt bărbat și aceasta este ceea ce vrei, te iubesc atât de mult încât vreau și eu ceea ce vrei tu chiar dacă aceasta mă ucide.” Vedeți? La o asemenea afirmație nu spune: „Voi fi bine, sunt în ordine.” Nu trebuie să fie în ordine cu tine, te poate distruge, ți-ar putea rupe inima, poți plânge o lună întreagă, dar dragostea adevărată este dispusă să sufere durerea de a-l lăsa pe celălalt să plece cu cel care ar face-o mai fericită. Acesta este felul corect de iubire. În continuare, fratele Branham explică aceasta:
„Ei bine, dacă dragostea ta este corectă, ai face aceasta, pentru că ești interesat de bunăstarea ei. Tu știi că ai putea s-o ai, poți trăi cu ea… Ea este soția ta; ea ar putea fi. Se va căsători cu tine, dar nu va fi fericită. Ea ar fi mai fericită…Dacă o iubești, atunci vrei să fie fericită.
De aceea, oricare ar fi voia lui Dumnezeu, să se facă voia lui Dumnezeu, indiferent dacă sunt mulțumit sau nu. Vreau să trăiesc așa ca El să fie mulțumit de ceea ce fac. Prin urmare, verificați-vă obiectivul și motivul prin aceasta și vei ști dacă Îl iubești pe Dumnezeu sau nu. Ce-ar fi dacă El ar spune: „Mă slujești dacă te voi lepăda?” „Te iubesc, oricum.”
„Dacă vreau să te alung?” Te iubesc oricum. Amin. Fratele Branham a spus că acesta este felul corect de dragoste, acesta este felul corect de dragoste pe care ar trebui s-o avem.
În ziua când Isus a venit pentru a-și începe slujba, în Ierusalim a existat un întreg ordin religios și toți au pretins că-L iubesc pe Dumnezeu și Cuvântul Lui. Și iată că Dumnezeu stătea în mijlocul lor în trup, împlinirea Cuvântului, iar Isus le-a spus: „Dacă L-ați iubi pe Dumnezeu, M-ați iubi și pe Mine, pentru că Eu am ieșit de la Dumnezeu.” Dar ceea ce iubeau ei era renumele, era poziția, erau frumoasele lor robe lungi și rugăciunile lungi din piețe, era respectul și onoarea pe care le primeau de la oameni. Ei și-au iubit pozițiile în situația în care erau cu Roma, iar când Isus a început să facă minuni, au avut un consiliu secret ca să vadă cum ar putea să-L distrugă, fiindcă spuneau că dacă aceasta va continua, „Roma va veni și ne vom pierde locul și națiunea.” Ei nici măcar nu erau interesați de faptul că oamenii erau vindecați, că se deschideau ochii orbilor și se înfăptuia semnul lui Mesia. Ceea ce făceau ei era să-și păzească poziția și națiunea, arătând astfel că cel pe care-l iubeau cu adevărat, erau ei înșiși, nu Dumnezeu. Isus a spus aceasta în cartea lui Ioan: „Dacă L-ați iubi pe Dumnezeu, M-ați iubi și pe Mine. Cum puteți spune că-L iubiți pe Dumnezeu, dar căutați să Mă omorâți pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu.”
Vedeți, dacă ar fi avut dragostea corectă pentru Dumnezeu, ei și-ar fi pierdut națiunea pentru Dumnezeu, și-ar fi pierdut poziția pentru Dumnezeu, ar fi pierdut totul, doar ca să-L aibă pe Dumnezeu. Eu așa vreau să trăiesc.
Când vine vorba de a arăta faptele noastre, faptele noastre se bazează pe credință, iar credința noastră se bazează pe dragoste.
Să mergem la 1 Corinteni 13. Este un verset foarte familiar, dar îmi plac caracteristicile, atitudinea și abordarea felului corect de dragoste. 1 Corinteni 13.1:
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omenești şi îngerești, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaște toate tainele şi toată știința, chiar dacă aş avea toată credința, așa încât să mut şi munții, şi n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.”
Lăsați aceasta să vă pătrundă cu adevărat! Dacă aș putea muta munții, dacă aș putea profeți, dacă aș putea să vorbesc în limbi, dacă aș putea avea orice dar puternic dar nu aș avea dragoste, nu sunt nimic. La sfârșitul zilei nu contează.
Versetul 3: „Şi chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”
Toate faptele mele, toate serviciile mele, toate lucrările mele, toate darurile mele, nu-mi folosesc la nimic fără dragoste.
Versetul 4: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.”
Să coborâm la versetul 13:
„Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Priviți la descrierea dragostei: „Dragostea suferă totul, dragostea este bună, nu este geloasă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu se mânie, nu se gândește la rău, dragostea nu caută folosul ei, ci caută mereu bunăstarea altora, dragostea nu este ușor de provocat, nu se enervează de fiecare dată când aduci niște critici sau o corecție. El spune că dragostea nu este ușor de provocat și nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” Știți de ce am nevoie mai mult decât de orice altceva în viața mea? Eu am nevoie de dragostea din vârf. Dragostea lui Dumnezeu este singurul lucru care va merge până la sfârșit. Fiecare dar trebuie să lucreze prin dragoste, fiecare lucrare trebuie să aibă ca motiv dragostea, orice slujbă pentru Dumnezeu trebuie făcută din dragoste. Dacă nu se face prin dragoste este zadarnică, nu folosește la nimic. Toate faptele noastre, toate lucrările noastre, toate darurile noastre, toată dăruirea noastră, este nimic fără dragoste. Așadar, de ce avem nevoie de mai mult decât de orice altceva în viața noastră? Noi avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu. Amin.
În ultima epocă a Bisericii, fratele Branham a spus: „Pur și simplu nu uitați, nu uitați că cel mai mare dintre toate darurile este dragostea.”
Pentru orice vrei să te rogi, spune: „Dumnezeule, dă-mi mai multă dragoste.” Dar nu această dragoste fileo, care devine pasională, furioasă sau supărată, care pretinde și vrea să primească, nu să dea. „Dă-mi Dragostea adevărată, dragostea lui Dumnezeu”, pentru că totul trebuie să fie motivat de dragoste, totul trebuie să lucreze prin dragoste. Credința lucrează prin dragoste și totul în Împărăția lui Dumnezeu este prin credință. Dar credința lucrează prin dragoste, iar eu trebuie să am dragoste. „Dumnezeule, dă-mi mai multă dragoste; umple-mi inima de dragoste. Scoate din rădăcină toată amărăciunea, toată mândria, tot egoismul, scoate-le din mine și toarnă dragostea Ta.”
Dumnezeu este dragoste, așa că dacă primești dragoste, Îl primești pe Dumnezeu, și dacă Îl primești pe Dumnezeu, primești dragoste. Deci, cum putem primi Mesajul care este Hristos, care este Cuvântul lui Dumnezeu… Cum poate Mesajul să ne înfurie, să ne amărască sau să producă dispute și ceartă? Acesta este Atributul lui Dumnezeu, este Cuvântul lui Dumnezeu, este Hristos, iar Hristos este Dragostea lui Dumnezeu. Amin. Deci cum pot să primesc Mesajul, apoi să mă întorc și să acționez cu amărăciune, să mă cert, să fiu mândru și să alerg după slavă deșartă? Cum pot să iau Mesajul și să încerc să-i pun jos pe toți ceilalți și să mă ridic pe mine mai presus? Nu aceasta este natura dragostei! Dragostea nu se înalță pe sine, nu se umflă de mândrie, ci caută folosul altora.
Așadar, dacă am primit Mesajul trebuie să primesc Viața Mesajului, care este Viața lui Isus Hristos, care este Viața lui Dumnezeu, care este Duhul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este Dragoste. Amin? Dumnezeu este Cuvântul și Cuvântul este Dragoste. Înseamnă că Cuvântul care vine în mine trebuie să aducă în viața mea o dragoste mai mare, iar această dragoste trebuie să-mi dea capacitatea să mă jertfesc pentru a-I plăcea Domnului meu.
„…cel mai mare dintre toate darurile este dragostea. Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, ca jertfă; chiar dacă aș avea toată cunoștința și așa mai departe, nu sunt nimic decât când am ceea ce este perfect, dragostea. Dacă darurile spirituale nu sunt legate împreună prin dragoste, nu le va ține niciun mortar, se vor desprinde. Dar dragostea continuă pentru totdeauna. Vedeți? Aceasta spune 1 Corinteni 13.”
Fratele Branham se referă aici la întâmplarea pe care a trăit-o când a intrat într-un restaurant pentru a lua un sandvici, iar acolo a văzut păcatul care se săvârșea. A văzut-o pe femeia aceea în vârstă care stătea la masă, bând și fumând, și polițistul care juca jocuri de noroc, și a început să-i judece în inima lui. Iată ce a spus el:
„Dumnezeu mi-a arătat că nu eram corect în inima mea pentru că încercam s-o condamn și nu mă uit de unde vin și eu. Ca să ne putem aminti mereu, uitați-vă înapoi la groapa din care ați fost scoși, pentru că atunci totul va arăta diferit. Vedeți, noi nu vrem să condamnăm pe nimeni, ci vrem să-i iubim pe toți. Ori de câte ori pierdeți acea dragoste adevărată din inima voastră, ați pierdut totul.”
Să nu credeți că putem lăsa dragostea să se scurgă, dar încă mai avem daruri; am pierdut dragostea, dar avem încă Cuvântul. Nu! Profetul spune că atunci când am pierdut dragostea, am pierdut tot. Oamenii spun: „Eu am Cuvântul. Cuvântul este corect și am dreptate cu privire la subiectul acesta; am înțeles Cuvântul.” Dacă nu ai dragoste, dovedești că nu ai natura Cuvântului. Ai o anumită înțelegere a unei anumite învățături sau doctrine, ai citit anumite lucruri sau l-ai auzit pe profet sau pe un predicator spunând anumite lucruri; poate ai înțelegerea corectă a unor termeni sau ai înțeles corect o anumită învățătură sau doctrină, dar fără natura Cuvântului, nu ai Cuvântul. Mă înțelegeți? Dacă nu ai natura Cuvântului, nu ai Cuvântul. Amin? Ceea ce ai este numai înțelegerea intelectuală a unei doctrine, iar acea înțelegere poate fi corectă, dar dacă nu aduce cu ea Viața acelui Cuvânt, nu ai Cuvântul. A avea Cuvântul înseamnă să ai Viața Cuvântului, iar Cuvântul trebuie să fie trăit, administrat, învățat cu Viața corectă, iar Viața este dragoste.
Eu spun: Dumnezeule, ajută-ne! Ajută-ne să învățăm Cuvântul dragoste. Cuvântul trebuie primit cu dragoste; Cuvântul trebuie împărtășit cu dragoste. Mă uit înapoi la viața mea și mă gândesc cât de multe dintre încercările mele de a mărturisi au dat greș. Unele dintre ele au fost eșecuri mari. De câte ori am eșuat să fiu martor, pentru că nu am fost martor din dragoste, ci pentru că voiam să arăt că am dreptate? Voi auziți o discuție care are loc la masa de alături, cineva pune o întrebare și știți răspunsul. Și dintr-o dată, mărturisirea mea devine dorința mea de a le dovedi că am dreptate și nevoia mea ca ei să recunoască faptul că am dreptate. Acesta devine singurul meu motiv de a mărturisi, nu dragostea mea pentru acel suflet, nu dorința de a vedea pe cineva apropiindu-se de Dumnezeu.
Dacă m-ați întreba, v-aș spune că așa am învățat să spunem lucrurile potrivite, când inimile noastre merg într-o altă direcție. Realitatea este că am avut dreptate, am știut că am dreptate și aveam nevoie ca tipul acela să fie de acord că am dreptate și cumva, dacă va fi de acord că am dreptate, s-ar putea să meargă în Rai. Mă întreb de câte ori am eșuat să mărturisesc pentru că nu am fost un martor în dragoste, ci am fost martor din propria mea mândrie. Nu este de mirare că Dumnezeu nu a mișcat inima persoanei cu care vorbeam. Ei nu au primit Cuvântul, ci au primit intelectualism cu mândria mea. Deci, au respins Cuvântul? Nu, ei au respins mândria mea.
De aceea, când ai fost martor așa și cineva nu te-a ascultat, te poți supăra. Câți ați început să depuneți o mărturie și ați terminat într-o ceartă? Laudă lui Dumnezeu! Ar trebui să am chiar acum o chemare la altar. Îl rog pe Dumnezeu să mă motiveze prin iubire. Doamne, nu mai vreau ca hibridarea să-mi conducă viața, ci vreau ca Duhul Tău să controleze totul în mine, vreau iubirea Ta, vreau ca fiecare acțiune a mea să fie motivată pentru că Te iubesc, pentru că vreau să-Ți fac pe plac. Eu nu o fac pentru răsplată, deși Îți voi fi recunoscător pentru aceasta; nu o fac pentru mântuire, cred că prin credință am deja toate acestea, dar nu acestea mă motivează, nu vreau să fiu motivat de aceste lucruri, ci vreau să fiu motivat de dragostea mea pentru Dumnezeu. Eu Îl slujesc pe Dumnezeu pentru că Îl iubesc; Îl ascult pentru că Îl iubesc; le spun altora despre El și vestesc bunătatea Lui, pentru că Îl iubesc; împărtășesc Cuvântul Său pentru că Îl iubesc. Dacă vorbesc cu cineva despre Cuvântul Său, o fac pentru că Îl iubesc. Amintiți-vă că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu.
„Ori de câte ori pierdeți acea dragoste adevărată din inima voastră, ați pierdut totul. Nu uitați niciodată că atunci când ați pierdut dragostea, ați pierdut totul.”
Eu spun: Dumnezeule, ține-ne îndrăgostiți de Tine. Revarsă mai multă dragoste în noi și ajută-ne să ne predăm și să lăsăm toată nebunia care a fost adusă în noi, toată mândria, iubirea de sine și toate acele lucruri. Ajută-mă, Dumnezeule, pentru că vreau să le dau jos și umple-mă cu Duhul Tău pe măsură ce mă hrănesc zi de zi cu Cuvântul Tău. Dacă primim Cuvântul potrivit, acel Cuvânt aduce cu Sine Viața Cuvântului, iar Viața Cuvântului trebuie să trăiască acea Viață prin fiecare dintre noi.
Să mergem împreună la 1 Ioan 4, de unde vom citi două versete în timp ce ne apropiem de încheiere. 1 Ioan 4.17-21:
„Cum este El, așa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății.
În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste.
Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.
Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăște pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?
Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește şi pe fratele său.”
Voi știți că în dragoste nu este frică. Înseamnă că eu nu pot să vin la Dumnezeu și să-L slujesc din dragoste dacă Îl slujesc pentru că mă tem că mă va condamna la iad. El a răspuns deja la întrebarea aceea, a plătit deja prețul, ne-a dat mântuirea gratuit și ne-a dat o inimă cu care să fim capabili să credem, prin credință, în prețul care a fost plătit pe Calvar. Deci, acum nu mai există nicio motivație. Dacă iau deciziile pentru că mă tem că Dumnezeu mă va judeca, pentru că mă tem că mă va condamna, pentru că mă tem că Dumnezeu mă va alunga, acestea sunt o motivație slabă, dar dacă am luat deciziile pentru că vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că vreau să-I arăt că-L iubesc și vreau să fac ceva pentru El, aceasta este o motivație corectă și va aduce rezultate și răspunsuri total diferite în noi.
Una o facem pentru noi, una o facem pentru El, și fiecare aduce un set de împrejurări. Când o facem pentru noi, Îl slujim pe Dumnezeu ca să putem merge în rai – este pentru noi; Îl slujim pe Dumnezeu ca să primim răsplată – este pentru noi; Îl slujim pe Dumnezeu pentru că așa nu vom fi pierduți – este pentru noi; Îl slujim pe Dumnezeu ca să nu fim judecați – este pentru noi; Îl slujim pe Dumnezeu ca să obținem beneficiile slujirii Lui – este pentru noi. Aș spune că așa Îl slujesc majoritatea oamenilor pe Dumnezeu. Sunteți de acord cu mine? Și aș recunoaște că uneori așa Îl slujesc pe Dumnezeu, dar partea cealaltă este că Îl voi sluji chiar dacă nu voi primi nimic; Îl voi iubi pentru că El este Dumnezeu; cred acest Cuvânt pentru că este Adevărul și vreau să-L trăiesc pentru că știu că este corect. Chiar dacă la sfârșitul călătoriei mele aici nu primesc nicio răsplată, vreau să-L urmez pentru că este corect (Amin?), Îl iubesc pentru că El este minunat (Amin). Tabloul pe care L-a pictat în timp ce Și-a deschis mintea și Și-a împărtășit gândirea, mă face să-L iubesc mai mult; fiecare învățătură mă face să-L iubesc mai mult, pentru că văd cât este de perfect Dumnezeu, cât este de iubitor și cât de mult a dăruit. Fiecare învățătură mă face să-L iubesc mai mult; deschiderea celor șapte Peceți la deschiderea întregii Biblii m-a făcut să-L iubesc mai mult și să doresc mai mult să-I fiu plăcut.
Dacă-L aud strigând: „Dacă aș putea să beau puțină apă rece din fântâna de la Betleem”, eu vreau să fiu unul care alerg, lupt și sunt gata să-mi risc viața ca să-I ofer o băutură răcoritoare de apă, nu pentru o recompensă, nici ca să scap de pedeapsă. Ei au făcut-o numai pentru că aceea a dorit David. Eu vreau să-L slujesc pe Dumnezeu pentru că El este demn să fie slujit, pentru că El este desăvârșit, pentru că El este minunat, pentru că Cuvântul Său este corect. Eu vreau să cumpăr fiecare Cuvânt pentru că este corect, nu ca să pot obține ceva; vreau să ascult de fiecare Cuvânt pentru că este adevărat și pentru că Îl iubesc, iubesc Cuvântul și iubesc tot ce este El. Chiar dacă nu primesc nimic în viața aceasta, pentru mine este încă în ordine. Așa vreau să-L slujesc pe Dumnezeu. Vreau să mă îndepărtez de această slujire centrată spre sine, pentru că vreau să ajung până la capăt. Eu nu știu unde sunt între ele, dar Îi cer lui Dumnezeu: „Dumnezeule, ajută-mă să Te slujesc cu o inimă curată.”
Să mergem la 1 Timotei 1.5:
„Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credință neprefăcută.”
Noi ajungem la sfârșitul tuturor lucrurilor, acesta este scopul. Sfârșitul poruncii, sfârșitul tuturor lucrurilor. Ce este sfârșitul tuturor lucrurilor? Dragostea. Ce caută Dumnezeu? Dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută. Aceasta înseamnă fără fățărnicie, fără a pretinde. Ce caută Dumnezeu? Dragostea care vine dintr-o inimă curată, fără motive egoiste amestecate, dintr-un cuget curat, cu motive curate și dintr-o credință neprefăcută, fără fățărnicie. Acesta este sfârșitul poruncii. Eu cred că prin harul lui Dumnezeu, prin profeția pe care i-a dat-o, El va avea o Mireasă care Îl va iubi corect și Îl va sluji din motive corecte. Eu îmi doresc atât de mult să fiu unul dintre cei care Îi fac plăcere Domnului meu. Să ne ridicăm cu toții în picioare.
Relația adevărată, autentică, pe care o avem cu Domnul, nu este cea pe care o avem la biserică; umblarea pe care o avem cu Dumnezeul nostru nu este aceea pe care o avem în biserică, relația adevărată pe care o avem cu Domnul nu este aceea pe care o avem cu alți credincioși, ci relația adevărată pe care o avem cu Domnul este aceea pe care o avem atunci când suntem doar El și eu, când nu ne ascultă nimeni, nu este nimeni prin preajmă și nu știe nimeni.
Odată, fratele Branham s-a dus să viziteze două cupluri pe care le-a căsătorit. Unul locuia într-un vagon de lângă râu, iar celălalt sus, în palatul de fildeș de pe deal. El s-a furișat să-i asculte și a prins câteva momente private, când nu-i asculta nimeni. Ei credeau că nu este nimeni prin preajmă, dar ce a experimentat el? El a găsit acolo un tânăr și o tânără care se iubeau cu adevărat și erau dispuși să se jertfească unul pentru celălalt; un bărbat care dorea să-i cumpere soției sale o rochie nouă și o femeie care spunea: „Oh, este în ordine, nu am nevoie de ea.” Ea îl prețuia pe el și el o prețuia pe ea; ea stătea pe picioarele lui, iar el avea brațul în jurul taliei ei; ei se iubeau unul pe altul și se prețuiau unul pe altul, ceea ce este corect, aceasta este adevărata căsătorie.
După aceea, profetul s-a strecurat la palatul de pe deal, iar acolo a văzut frământare și a auzit ceartă. Cei doi se certau pentru o fată cu care a dansat el sau pentru un băiat cu care a dansat ea, iar când fratele Branham a bătut la ușă sau ce a făcut el, au sărit amândoi, s-au cuprins în brațe și l-au salutat: „Hei, frate Branham, ce mai faci?”
„Eu sunt bine, cum sunteți voi?”
„Suntem bine, nu-i așa, dragă?”
„Da, da, ne descurcăm minunat.”
Ei au făcut o apariție publică, dar totul era o minciună. Ceea ce se petrecea în căsnicia lor când nu era nimeni în preajmă, era ceea ce erau cu adevărat, aceasta era adevărata lor căsătorie. Indiferent ce spectacol le ofereau oamenilor, cum am mers de mână în public, ceea ce s-a petrecut în privat, când nu-i auzea nimeni cum vorbeau unul cu altul, cum se iubeau unul pe altul, cum se prețuiau unul pe celălalt, felul în care se purtau unul cu altul, când nimeni nu știa ce se petrece între ei, aceea este adevărata lor căsnicie.
Același lucru este adevărat pentru relația noastră cu Domnul. Când nimeni nu știe ce Îi spui lui Dumnezeu. Ce Îi spui lui Dumnezeu? Îi spui ceva? Există vreo relație în afara relației de grup? Există un timp petrecut cu Domnul? Există o comunicare cu El? Există un timp de rugăciune, de cugetare? Există un timp petrecut în Cuvântul Său sau singurul timp în care Îi slujim lui Dumnezeu și singura relație pe care o avem cu El este că biserica a câștigat părtășia altor credincioși? Eu nu mi-aș dori o astfel de căsnicie. Aș avea doar o căsătorie publică, nu o căsătorie privată. Ceea ce suntem când nu ne ascultă nimeni, când nu este nimeni prin preajmă, când nu este inclus nimeni, aceea este adevărata noastră relație cu Domnul.
Eu I-am spus lui Dumnezeu că vreau ca relația mea cu El să fie cât se poate de adevărată, să meargă până în măduvă și să fie motivată de dragoste, nu de frică, pentru că nu va veni nimeni să te întrebe: „Cât timp ai petrecut în rugăciune astăzi?” Totul se bazează pe dragoste. Nu te va întreba nimeni: „Câte ore te-ai rugat?” Nimeni nu te va întreba: „Ce ai citit astăzi?” Nimeni nu-ți va pune aceste întrebări pentru că sunt lucruri private, între tine și Dumnezeu. Eu vreau să fiu adevărat de sus până jos. Aceasta contează cel mai mult pentru mine, pentru că aceasta este adevărata relație cu Dumnezeu. Dumnezeule, dă-o fiecăruia dintre noi. El vrea aceasta, prieteni, dar întrebarea este dacă vrem și noi. El este credincios întotdeauna, dar cine va fi credincios prin propria alegere? Eu spun: Doamne, ajută-mă! Revarsă-Ți Duhul în mine și ajută-mă să mă biruiesc ca să pot ajunge în locul în care vreau să fiu.
Să ne plecăm capetele și să ne rugăm.
Dragă Doamne Isuse, Îți mulțumim. Oh, Tată, noi nu putem să-Ți mulțumim niciodată suficient și indiferent cât de multă dragoste avem în inima noastră, nu vom putea să Te iubim niciodată cât ne-ai iubit Tu, pentru că Tu ne-ai iubit întâi, ne-ai iubit înainte de a exista vreodată un început. Doamne, prin cunoștința pe care o avem, abia acum aflăm despre marea Ta iubire, pentru că, Dumnezeule, Tu ai pus în noi calitatea de a-Ți auzi Glasul în această zi; ai pus în noi calitatea de a Te iubi înapoi.
Doamne, Te iubesc din toată inima mea, îmi ridic mâinile spre Tine și Îți spun că-mi pare rău, Doamne, pentru mândria mea, îmi pare rău pentru egoismul meu, îmi pare rău că m-am gândit mai mult la alții decât la Tine. Îmi pare rău că am încercat să-mi protejez reputația, îmi pare rău că am încercat să mă protejez, îmi pare rău că am greșit. Doamne, iartă-mă și ajută-mă, Dumnezeule Atotputernic, să mă predau cu totul Ție. Doamne, vreau să Te iubesc la alegerea mea, vreau să te slujesc la alegerea mea, vreau să te slujesc pentru că vreau să fac aceasta; vreau să-Ți fac pe plac pentru că vreau să-Ți fac pe plac.
Doamne, aceasta este dorința din inimile noastre, acum, când ne ridicăm mâinile și glasurile spre Tine. Vrem să-Ți fim plăcuți, Doamne, vrem să-Ți dăruim viețile și să ne predăm Ție; vrem să-Ți dăm tot ce este mai bun și vrem ca Tu să ai întâietate printre noi. Doamne, vrem să devii Cel mai mare în viețile noastre și să nu Te comparăm cu nimic altceva; vrem să Te înălțăm și să Te recunoaștem ca și Cap al nostru, ca fiind Cel mai mare lucru care ni s-a întâmplat vreodată. Doamne, Tu ești Cel mai mare dintre noi, ești Capul, ești Conducătorul nostru, ești Dătătorul Vieții, ești Cuvântul, ești totul pentru noi și vrem să-Ți dăm totul înapoi Ție și ne predăm din nou Ție. În această dimineață, îmi ridic mâinile și mă predau Ție, Atotputernicule Dumnezeu. Ia-mă, Doamne, căci mă predau mai mult. Ajută-mă să mă predau mai mult, pentru că vreau să ai întâietate în mine.
Oh, Doamne, cât ești de minunat! Oh, cum au fost credincioșii din Tiatira spuma recoltei! Ei Ți-au slujit fără să aștepte nimic în schimb; doar Te-au slujit, și cu cât a fost mai rău, Te-au slujit mai mult. O, Doamne, aceasta este o epocă întunecată și alunecă într-un întuneric total și în apostazie, dar eu vreau să Te slujesc mai mult, Doamne, vreau să fiu ca și credincioșii din Tiatira; vreau să Te slujesc pentru că Te iubesc, vreau să lucrez pentru că Te iubesc, vreau să fiu găsit credincios pentru că Te iubesc; vreau să Te aștept cu răbdare, pe Tine și numai pe Tine, pentru că Te iubesc. Cu cât este mai rău, cu atât vreau să-Ți slujesc mai mult, Doamne, nu pentru răsplată, nu pentru laude, ci pentru că Te iubesc. Aceasta vreau să fie motivația mea. Doamne, Tu cunoști inimile noastre și știi că Te iubim; primește dragostea noastră și ajută-ne în slăbiciunile noastre. Schimbă-ne prin spălarea Apei Cuvântului Tău și adu-ne în acea Viață și relație după care tânjești.
Te iubim, Doamne și Îți mulțumim în Numele lui Isus. Amin.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Noi am trecut de epoca bisericii, nu mai este biserica, este Mireasa. Nu lucrarea cu biserica este ceea ce vrea Dumnezeu. Noi avem încă biserică pentru că El ne-a spus să ne adunăm împreună ca o adunare, ca o părtășie de credincioși, aceasta ne-a învățat Cuvântul să facem, dar nu biserica este ceea ce urmărește Dumnezeu în această oră, ci este o relație cu Mireasa Sa care trebuie să treacă dincolo de biserică. Treceți dincolo de grup, pentru că totul se reduce la individul conectat cu Dumnezeul cel viu, la o relație vibrantă bazată pe dragoste, care motivează tot ceea ce spunem și facem. Acesta este ceasul pentru aceasta. Nu este predicarea unui scop de neatins, nu este predicarea a ceva ce nu este la îndemâna noastră, ci este ceea ce produce Cuvântul în viețile noastre, Îl produce zi de zi, în timp ce ne hrănim cu acest Cuvânt, în timp ce avem părtășie în jurul Lui. Pe măsură ce ascultăm casetele și citim cărțile și Bibliile noastre, Hristos devine din ce în ce mai relevant, mai real pentru fiecare moment al vieții noastre. Relația noastră se aprofundează și devine Tema centrală a umblării noastre, a vorbirii noastre, a gândurilor noastre și a tuturor afecțiunilor noastre.
Aceasta este ceea ce vrea El pentru noi în această zi, să aibă o Mireasă care Îl iubește mai mult decât orice altceva. Eu vreau să fac parte din această Mireasă și mă simt privilegiat să trăiesc în această zi, pentru că știu că potențialele sunt aici, pentru că știu că Cuvântul este aici în măsură deplină. Dumnezeule, lasă aceasta să se întâmple în viețile noastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.
-Amin-