SCOPUL ÎNȘESIT AL VIZITEI LUI GAVRIL LA DANIEL

Am rămas foarte uimit de fetele voastre, de Fefe și Fifi, care au vreo șaisprezece ani. Ele au venit la biserică, deși voi știți cu toții că fetele de vârsta lor doresc să devină cât mai frumoase. Când vin, părul lor cârlionțat este adunat tot în creștetul capului. Le-am văzut când vorbeam. După un timp, părul lor se lasă, se lasă, până când le cade pe față.

Le-am văzut și pe fetele sorei Downing și a fratelui Collins. Cum o cheamă? (Cineva spune: „Betty”). Betty, micuța Betty. Mi-a venit să râd când le-am văzut pe toate aranjate și apoi tot părul…

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragele mele. După părerea mea, voi sunteți frumoase oricum. Așa este. Adevărul este că o fată este frumoasă dacă are un duh blând și vine la adunare să asculte Evanghelia. Aceasta o face pe o fată să fie frumoasă. Și cred că orice băiat adevărat, care a ajuns la vârsta căsătoriei, gândește la fel. (Fratele Neville spune „Amin). Mulțumesc, domnule. Este bine. Eu cred că acesta este adevărul.

Nu este ciudat? Am deschis Biblia chiar la Daniel 9. De obicei le spun tuturor să nu-și scoată haina dacă au o gaură în cămașă și nădăjduiesc că a mea nu are. Totuși, am trăit și vremuri când nu am putut să-mi scot haina din cauză că aveam cămașa ruptă. Cred că acum nu mai este însă ruptă.

Sunt foarte bucuros și cred că și voi, pentru că Duhul Sfânt a fost cu noi în această dimineață. Noi apreciem prezența și părtășia fiecăruia.

 „Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!

 Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veșmintelor lui.” (Psalmul 133.1-2).

Astăzi m-am dus să mănânc la Blue Boar și cu cine credeți că m-am întâlnit acolo? Cu fratele Bill și sora Dauch. Mâncau cel mai frumos pui fript pe care l-am văzut vreodată. Apoi, am mers la etaj și acolo sus am întâlnit mulți frați din biserică, și ei au vrut să-mi plătească cina. A fost foarte drăguț din partea lor, apreciez aceasta.

Când am ajuns acasă, a apărut Billy cu o lădiță de roșii pe care mi le-a adus cineva tocmai din Georgia unde este foarte răcoare.

Când am venit de la întâlnirea din dimineața aceasta,   m-am întâlnit cu un tânăr și i-am spus: „Este foarte cald!”, la care el mi-a răspuns: „Așa este.” Știam că vine din Georgia, și el a continuat: „Este foarte cald și în Georgia.”

Ei bine, noi încercăm să scăpăm de un loc și mai fierbinte, nu-i așa? („Amin”). De aceea suntem aici.

Vreau să vă mulțumesc pentru bunătatea voastră, prieteni. Ce m-aș face fără voi? Ce aș face dacă nu m-ar iubi nimeni, dacă nu ar vrea nimeni să asculte Mesajul? Atunci Mesajul nu ar fi bun la nimic, deoarece nu pot   să-l predic în fața stâlpilor de telegraf și la pomi. Ei n-ar înțelege, de aceea este nevoie de oameni ca voi, care să vină să asculte. O, iar voi veniți și stați într-o asemenea căldură… Soția mi-a spus că dimineață simțea că ia foc acolo în spate. Cu toate acestea, voi veniți la adunare și uneori sunt chiar și bolnavi care stau acolo. Mă rog ca Dumnezeu să vă dea o casă minunată în slavă, și nădăjduiesc că El va face aceasta.

Să vedem. Cineva mi-a luat haina de aici. Și eu trebuia să citesc ceva în seara aceasta. Voi citi puțin, dar mai întâi aș vrea să știu dacă v-a plăcut prima parte. („Amin”). Dacă n-ar fi atât de cald, am continua toată săptămâna cu Cartea Apocalipsei, pentru că îmi place foarte mult. Eu trăiesc în ea. Să vă rugați pentru mine săptămâna aceasta, pentru că dacă va fi cu voia Domnului, duminica următoare trebuie să pun săptămânile acelea împreună. Este ceva despre care nu știu nimic, dar mă încred în Domnul că El îmi va da răspunsul.

Eu am citit ce au spus diferiți oameni despre aceasta. Am citit și notele de subsol ale doctorului Scofield, care este un mare învățat, dar nu pot să fiu de acord cu multe din notele lui pentru că totul trebuie să se îmbine perfect.

Când începi să faci un puzzle, zici: „Oh, aceasta merge aici sus! Nu, sunt sigur că se potrivește aici.” Ei bine, trebuie să te uiți la model ca să vezi ce trebuie să faci. Dacă nu te uiți, vei avea un tablou amestecat.

Cum ar fi dacă ai avea o minunată pajiște de la țară, și o vacă ce paște iarbă în vârful unui copac? N-ar fi corect, nu-i așa? Vaca nu paște iarbă în vârful copacului. Așa se întâmplă și dacă Duhul Sfânt nu pune Scriptura împreună ca să aveți întregul tablou al Răscumpărării. Ceea ce vrem noi, este Adevărul. Dacă nu-l  cunoaștem, Îl lăsăm la o parte, dar când ni-L descoperă Dumnezeu, vom vorbi despre El.

Cred că fratele Roy Slaughter este aici, la fel ca ceilalți vârstnici care erau cu mine când am început, cu mult timp în urmă. În primii trei sau patru ani ai slujbei mele, aici la Tabernacol, nu am predicat deloc despre iad, pentru că nu puteam să înțeleg dacă acesta este un loc care arde sau este mormântul. De fiecare dată când Cuvântul spune „mormânt”, mă uitam în traducere și găseam „hades”. Hades este „mormântul”. De fiecare dată, El vorbește despre iad, „hades, mormântul”. Astfel, l-am lăsat în pace până când am aflat despre ce vorbește de fapt, iar atunci am predicat despre iad; am văzut cum arăta întreaga imagine și unde se afla. Eu cred că un predicator este răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru ceea ce spune adunării, deoarece oamenii o vor ține în aceea.

Cum ar fi dacă eu îi fac să se țină de ceva greșit, apoi vine timpul când aceea nu va ține? Vedeți? În vedenia pe care mi-a dat-o Domnul mai demult, Cineva îmi spunea: „Tu vei fi judecat primul, după Evanghelia pe care o predici.”

„Eu am predicat ceea ce a predicat Pavel și ceilalți”, am răspuns eu, iar când am spus aceasta, toate acele milioane de voci au strigat: „Pe asta ne odihnim noi!” Vedeți? Acesta este adevărul.

În această seară aș vrea să continuăm. Nu va dura mult, deoarece mi-am adus notițele. Azi dimineață am vorbit despre Daniel în robie și despre vizita pe care i-a făcut-o Gavril ca să-l învețe despre viitor, iar în seara aceasta vom vorbi despre „Cele șase scopuri ale vizitei lui Gavril la Daniel,” urmând ca duminica viitoare, dacă va fi cu voia Domnului, să așezăm cele șaptezeci de săptămâni acolo unde le este locul, pe axa timpului, pentru ca astfel să vedem unde ne aflăm noi. Dacă vom putea afla însemnătatea lor, vom ști ceasul în care trăim.

Noi nu vom ști când va veni El; niciunul nu va ști aceasta. Nici măcar Isus nu știe aceasta. El a spus că nu o știe și că numai Tatăl o știe. Nici măcar îngerii nu știu aceasta, așa că niciunul din noi nu știe când vine El, dar am putea afla ceasul, timpul în care trăim și cât de aproape am putea fi de acel eveniment. Acum aș vrea să recapitulăm puțin, pentru că băieții înregistrează… Aparatele funcționează în camera din spate, iar benzile sunt trimise pretutindeni afară.

Azi dimineață, după ce am recapitulat capitolele 4 și 5 din Apocalipsa, am discutat despre capitolul 9 din Daniel, iar în seara aceasta vom continua cu acest capitol.

 Înainte de-a intra  în acest subiect, haideți să ne plecăm capetele pentru un moment și să vorbim cu Autorul Cuvântului.

Dumnezeul nostru îndurător, Tu cunoști desigur, intențiile inimii noastre și știi de ce suntem aici. Tu știi că nu am venit aici ca să ne relaxăm puțin după-amiază. Da, Tată, eu cred că nici măcar un om nu a venit aici din acest motiv, ci cred că toți am făcut-o pentru că suntem sinceri, cinstiți și vrem să-L cunoaștem pe „Așa vorbește Domnul”.

Noi Te iubim, Doamne, și iubim Cuvântul Tău. Îți suntem recunoscători pentru acest loc pe care ni l-ai dat, un acoperiș deasupra capului și acești pereți de beton. Noi credem că dincolo de cer este o Casă spre care ne îndreptăm. O, Doamne, ne gândim la înaintașii noștri, care nu au avut acest privilegiu și ni se strânge inima de rușine pentru că tot timpul ne vine să ne plângem.

Tată, Te rugăm să deschizi în seara aceasta Scriptura pentru noi. Vino și stai lângă fiecare dintre noi, așa cum mergem pe acest drum. Vorbește-ne și nouă cum le-ai vorbit ucenicilor care se mergeau de la Ierusalim la Emaus, astfel încât, la încheierea serviciului, când vom merge fiecare la casa lui, să putem spune: „Nu ardea inima în noi când Îl auzeam vorbind prin Cuvântul Său?”

Binecuvântează citirea Cuvântului. Binecuvântează eforturile mele slabe, Doamne. Deschide-mi gura pentru ceea ce este adevărat și închide-o pentru ceea ce este greșit. Proslăvește-Te în poporul Tău, pentru ca ei să vadă în ce ceas trăim și să înțeleagă cât de aproape este venirea Domnului Isus. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum, ca să reluăm puțin, noi știm că Daniel a fost în robie timp de șaizeci și opt de ani. Gândiți-vă la aceasta. Dacă aveți hârtie și creion și nu ați notat azi dimineață, puteți s-o faceți acum. Din anul 606 î.Hr. până în anul 538 î.Hr. Făcând scăderea, veți obține 68:

                    606 – 538 = 68

Acesta fiind timpul în care Daniel a fost rob, fără o  biserică la care să meargă, fără să audă vreo predică, nimic. Dar el avea cărți, suluri, cu ceea ce profețise un profet care trăise înaintea lui, profetul Ieremia.

Studiind Scriptura, Daniel a văzut că timpul celor șaptezeci de ani se apropia de sfârșit, deoarece credea cu sfințenie fiecare cuvânt pe care-l spusese profetul Ieremia. Și eu vă întreb în seara aceasta: Trebuie să-i credem pe profeții noștri? (Adunarea spune: „Amin”). Da, domnilor. Noi trebuie să-i credem pentru că Cuvântul Domnului vine la profeți. Ei Îl au pe „Așa vorbește Domnul”. Un profet adevărat nu se va abate niciodată de la Cuvântul spus de celălalt profet. Ei nu vor face niciodată Cuvântul să spună ceva ce El nu spune, ci vor spune numai exact ceea ce a spus profetul adevărat. Aceasta îi face să fie profeți, iar când ajung în acest punct, pot să spună ce se va întâmpla în viitor, cunoscând toate aceste lucruri, cu frică în inimă, ca să nu spună ceva greșit care să conducă pe cineva în rătăcire.

Noi nu vrem să facem aceasta, ci dorim să fim absolut siguri că avem Cuvântul Domnului înainte de a spune „Așa vorbește Domnul”. Înțelegeți? Trebuie să fie un mesaj absolut, direct de la Tronul lui Dumnezeu, sau să nu-l spunem niciodată.

Citind Scripturile, Daniel a înțeles că cei șaptezeci de ani  se terminau. El era acolo de șaizeci și opt de ani, ceea ce înseamnă că mai rămăseseră încă doi ani până când Dumnezeu urma să-Și ducă poporul înapoi în patria lor.

Noi am văzut că în timp ce se ruga, a venit din cer un Înger puternic. Știe cineva care era numele lui? (Adunarea răspunde: „Gavril”). Desigur, era Gavril. El este Îngerul bisericii ebraice. Câți dintre voi știu aceasta? Peste tot apare Gavril. El este mesagerul pentru biserica iudeilor. El a venit la Maria, și tot el l-a vizitat pe Zaharia. Peste tot este numai Gavril, el fiind unul din cei mai mari Îngeri din cer. N-a adus el fratelui nostru Daniel un mesaj minunat de la Dumnezeu? „O”, i-a spus el, „tu ești preaiubit și scump, Daniele!”

Nu v-ar face să vă simțiți bine, să vă gândiți că Dumnezeu v-a iubit? Chiar dacă n-aș fi preaiubit, mi-ar place să știu că sunt iubit măcar puțin acolo, sus, vouă nu? („Amin”). Desigur. Să știu că El se gândește din când în când și la mine! Aceasta m-ar face să strig gândindu-mă că El chiar Se îngrijește de mine. Noi avem asigurarea că El ne poartă de grijă, pentru că pe când eram păcătoși, Hristos a murit în locul nostru, fraților. Pe noi, care eram străini de Dumnezeu, El ne-a apropiat, și ne-a dat arvuna mântuirii, adică Duhul Sfânt, și ne-a pus în inimă o credință care ne ridică deasupra lucrurilor lumii. Aceasta este glorios, nu-i așa? („Amin”). Bine.

În timp ce Daniel era în rugăciune, Gavril a venit la el și i-a spus nu numai că mai erau doi ani până când aveau să se întoarcă în patria lor, ci i-a arătat și întregul destin al poporului său. Gândiți-vă la aceasta. Întregul destin. Gavril i-a explicat lui Daniel fiecare călătorie pe care poporul său o va face pe pământ, deoarece a fost trimis ca să-i descopere toate aceste lucruri mari. O, cum trebuie să se fi simțit profetul! Apoi i-a spus că au fost hotărâte șaptezeci de săptămâni pentru poporului său, până la sfârșit; aceasta este vremea sfârșitului, deoarece „prăpădul” înseamnă sfârșitul tuturor lucrurilor. El i-a spus: „Șaptezeci de săptămâni…”

Unii sunt de părere că acestea sunt luni; alții spun că sunt zile… Oh! Dacă ar fi vorba de șaptezeci de săptămâni, asta ar însemna doar vreo doi ani și un sfert; sau un an și un sfert, dar noi avem nevoie să știm adevărul.

„Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte pentru poporul tău.” Cu ce scop? De ce? Asupra cărui popor au fost ele hotărâte? Asupra poporului lui Daniel, a evreilor. Și nu numai atât, ci și asupra cetății  sfinte a lui Daniel; vedeți, Cetatea sfântă a lui Daniel. Adunare, care era cetatea sfântă a lui Daniel? („Ierusalimul”). Da, Ierusalimul.

Vom vedea, poate chiar în seara aceasta, unde era Ierusalimul. Cine l-a întemeiat? V-ați gândit vreodată la aceasta? Cine a întemeiat Ierusalimul și când? Voi ajunge la aceasta ceva mai târziu. Cine a întemeiat Ierusalimul? Băiete, acesta este un amănunt mic, ascuns într-un ungher, dar sigur că ni se spune. Da, domnilor. Cine și când a întemeiat Ierusalimul? În ordine. Deci, Ierusalimul este cetatea cea sfântă a lui Daniel.

Noi înțelegem că cetatea aceea, care a fost blestemată timp de două mii de ani, va fi zidită și restabilită din nou,. Închinarea în Templu va fi restabilită exact cum a fost la început. Da, se va aduce din nou jertfa zilnică, așa cum a fost la început. Cred că vom ajunge la aceasta, chiar în seara aceasta, măcar despre o parte.

Aș vrea să știți, prieteni, că aceste lucruri îmi ocupă săptămâni întregi de învățătură și vreau ca atunci când se va răcori puțin și vom vorbi despre Cele șapte Peceți, șapte Potire, și șapte Trâmbițe, să vă întreb: „Vă amintiți despre cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel? Vă amintiți de epoca Bisericii, când a mers sus și ce s-a întâmplat?” Aceste șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel ocupă perioada de la urcarea Bisericii până la întoarcerea Ei. Acesta este intervalul pe care îl ocupă, dar nu toate cele șaptezeci de săptămâni, ci doar o parte din ele. „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte.”

 Când Gavril a venit la Daniel să-i spună ce se va întâmpla, au existat șase scopuri ale venirii lui. Cred că în seara aceasta vom pleca din punctul în care am rămas azi dimineață, adică cele șase scopuri. Haideți să deschidem la Daniel 9.24

„Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău...” Țineți minte că aceasta este toată călătoria pe care o fac israeliții pe acest pământ. Lor le-au fost hotărâte șaptezeci de săptămâni și nimic mai mult „… și asupra cetății tale cele sfinte”. Nu pierdeți aceasta, căci aceasta va dura din acel moment, până la sfârșitul evreilor și al Ierusalimului; până când se va zidi o nouă cetate. O, nădăjduiesc că vom discuta în profunzime în seara aceasta! Deci: „…au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale cele sfinte… (Până când?)… până la încetarea fărădelegilor…”

Ce i-a spus Gavril acum? Daniel voia să afle cât timp va mai fi. „Știu că suntem la sfârșitul timpului.” Așa cum suntem noi acum). „Doamne…” spunea el.

Câți cred că şi noi suntem la sfârșitul timpului, să spună „Amin”. (Amin). Mulţumesc. Noi suntem la sfârşit şi încercăm să aflăm prin Dumnezeu cât timp va mai fi. În ce zi trăim? Acesta este motivul pentru care ne întoarcem şi citim ceea ce au spus profeții, ca să afăm unde ne aflăm.

Exact aceasta a făcut şi Daniel. El și-a îndreptat fața spre Dumnezeu. Câţi dintre voi au citit astăzi Daniel 9? Ridicaţi mâinile. În ordine.

Aţi văzut cum s-a rugat şi cum a mărturisit păcatele lui şi păcatele poporului său? El voia să ştie sigur când se vor întoarce, ca să-i poată înştiinţa poporul să se pregătească de plecare.

Vedeţi? Ceea ce vreau să aflu acum, este când vom merge sus, și să-i pregătesc pe oamenii care sunt gata să meargă sus. Noi ne-am îndreptat faţa spre Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, ca să-L întrebăm: „Doamne, în ce ceas trăim?”

Noi am văzut întâmplându-se toate aceste lucruri, vedem  lumea în haos. Vedem că timpul este aproape, vedem că scrisul de mână este pe perete dovedind că tot ce a spus Dumnezeu se împlineşte.

Cred că l-aţi auzit cu toţii pe preşedintele nostru vorbind despre iminenţa unui alt război. La câteva ore după ce a fost prezis războiul, noi am auzit predicându-se că naţiunile nu vor fi decât cenuşă vulcanică. Da, noi ştim că aşa trebuie să se întâmple, dar înainte ca aceste evenimente să aibă loc, Biserica trebuie să plece. Deci, unde ne aflăm, Doamne? Acesta este motivul pentru care cred că El ne va lăsa  să știm. Noi ne-am îndreptat feţele spre El ca  să aflăm ce ne va spune.

„Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău… cetăţii tale sfinte, până la încetarea fărădelegii… până la ispăşirea păcatelor… până la ispăşirea nelegiuirii… până la aducerea neprihănirii veşnice…. până la pecetluirea vedeniei şi profeției, şi până la ungerea Celui Preasfânt..”

Acestea au fost cele şase scopuri ale vizitei lui Gavril. Haideţi să începem cu primul din ele. Dacă vreţi, cei care aveţi creioane puteţi să vă notaţi.

Deci, primul scop:  până la încetarea fărădelegilor. Acesta este primul lucru.

Încetarea fărădelegilor lui Israel, care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, va fi îndepărtarea nelegiuirii  lui Iacov. Ca să aflăm aceasta, haideţi să deschidem la Romani 11.21. Despre ce vrem să citim? Despre „încetarea fărădelegilor”. În regulă, Romani 11.21:

„Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramura naturală…” (Cine era aceasta? Israel) …„luați seama să nu…nu te va cruța nici pe tine.” Când mergeți acasă, să citiți tot capitolul 11.

„Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.

Şi chiar ei: dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” Vedeţi? Vorbeşte despre vremea când neamurile vor fi tăiate şi Israel va veni înapoi.

„Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic (neamurile), ai fost altoit, împotriva firii tale…” Noi eram străini, fără îndurare, fără Dumnezeu, fără nici o nădejde, dar Dumnezeu, prin mila Lui, ne-a dat o şansă. Din cauza fărădelegilor, El l-a tăiat pe Israelul neprihănit, a respins măslinul natural şi a altoit, împotriva firii, un măslin sălbatic. … „într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?”

În ordine.  Să citim mai departe:

„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.”

Israelul a fost orbit până când Dumnezeu Îşi va încheia lucrarea cu neamurile. Ei au căzut în păcat şi în fărădelegi împotriva lui Dumnezeu, pentru că Domnul le-a orbit ochii ca să putem fi altoiţi  noi. Înţelegeţi? (Amin.) Acum versetul 26: „Şi atunci tot Israelul va fi mântuit …”

Dumnezeu i-a orbit intenţionat, pentru tine şi pentru mine. Ei nu văd, pentru că au fost orbiţi de El, dar tot Israelul, adevăratul Israel, va fi mântuit.

Ce a spus îngerul? Glorie! „Până la încetarea fărădelegilor lui Israel. Am venit să îţi spun că va veni o vreme când fărădelegea lui Israel se va sfârşi.” Atunci Dumnezeu va tăia ramura sălbatică şi o va altoi din nou pe cea adevărată.

Oh, uneori aceasta îmi face inima să tresalte  când îi văd pe acei sărmani mizerabili care au fost îndepărtaţi şi nu ştiu încotro se îndreaptă şi mă gândesc că Dumnezeu, în îndurarea Lui, a făcut aceasta pentru ca eu să  fiu mântuit. Da, El le-a orbit ochii ca să nu-L vadă pe propriul lor Mesia şi le-a astupat urechile ca să nu-L audă, deşi au văzut minunile şi toate celelalte lucrări pe care le-a făcut El, deoarece Dumnezeu a zis: „Ei au ochi și nu pot vedea, au urechi și nu pot auzi, să nu poată vedea cu ochii și să audă cu urechile, ca Eu să-i convertesc.”

Ca să putem avea noi o şansă, El a tras perdeaua peste ochii propriilor Săi copii, i-a alungat pe proprii Săi copii de la masă şi le-a luat călăuzirea Duhului. Toate acestea s-au întâmplat numai ca noi să putem primi Viaţa.  Versetul 26:

„Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.” (Romani 11.26).

Da, într-una din aceste zile, El va veni pe muntele Sion. Ei Îl vor recunoaşte pe Muntele Măslinilor şi tot Israelul va şti că este El. Atunci, neamurile vor fi terminate, iar Dumnezeu va strânge roada de pe ramura care a fost altoită.

Amintiţi-vă ce scrie mai sus: „Dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte, Rodul care vine din rădăcina aceea sfântă, este sfânt.”   Dacă Rădăcina a fost Isus Hristos, care este Rădăcina și Vlăstarul  lui David, şi  dacă generaţia aceea iudaică a fost îndepărtată şi ochii lor au fost orbiți  ca să  vedem noi, înseamnă că vieţile noastre trebuie să se modeleze cu acea Ramură binecuvântată. Oh, da, frate, așa este.

Dumnezeu i-a îndepărtat şi i-a orbit intenţionat, ca să ne dea nouă şansa de a vedea, dându-ne o oportunitate dar noi ne purtăm ca și cum am fi cineva.

Pavel ne spune aici: „Aveţi grijă, căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu le va cruţa nici pe cele sălbatice.” (Romani 11.21).

Dar noi spunem: „Eu sunt prezbiterian”, „Eu sunt metodist”, „Eu sunt baptist”, „Eu sunt penticostal”, dar aceasta nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu, deoarece voi trebuie să fiți născuți din nou de Duhul Sfânt care vine din Rădăcină.

 Amintiţi-vă, El nu vorbeşte despre neamuri, și v-am spus aceasta numai ca să vedeţi în ce a constat şansa neamurilor.

El a venit  ca să pună capăt fărădelegilor.

Să ne întoarcem la Daniel 9.24:

„Până la încetarea fărădelegilor.” Încetarea cui? A fărădelegilor lui Israel. Ce este fărădelegea? O împotrivire. O fărădelege împotriva mea este un rău pe care mi-l face cineva, iar o fărădelege împotriva voastră, este un rău pe care vi-l face vouă cineva. Aceasta înseamnă că Israelul I-a făcut un rău lui Dumnezeu.

Ce se va întâmpla în cea de-a șaptezecea săptămână? Dumnezeu va pune capăt fărădelegii lui Israel. „Încetarea fărădelegii” va fi  îndepărtarea fărădelegilor de la Iacov. Atunci, tot Israelul va fi născut din nou, adică vor primi cu toţii Duhul Sfânt.

Acum să vedem cel de-al doilea scop. Noi am putea sta mult la aceasta, dar nu vreau să predic despre acest lucru, ci doresc să vă vorbesc în aşa fel încât să înţelegeţi cât mai bine. Când intrăm în aceste șapte peceți, atunci voi vă mișcați drept înainte prin  Biserici, prin Peceți, prin plăgi  și știți unde stăm. În ordine.  

Deci al doilea scop este: „…să pună capăt păcatelor.” Să citim din nou din Daniel: „Să termine fărădelegea și să pună capăt păcatelor.” Acesta este al doilea scop al venirii Lui. Primul, este să termine fărădelegea lui Israel iar al doilea, să pună capăt păcatelor. Unde a păcătuit Israelul? Unde au săvârşit ei păcatul capital? Unde s-au despărțit de Dumnezeu?

Ascultaţi cu atenţie. Pentru aceasta, să deschidem la Matei 24. Aici a făcut Israelul greşeala fatală, ultimul lor păcat. Aceasta este cauza pentru situaţia în care se află ei astăzi. Deci Evanghelia după Matei, capitolul 27 şi nu 24 cum am spus mai înainte, versetul 25. Să citim începând de la versetul 21:

„Dregătorul a luat cuvântul, şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.” Amintiţi-vă că Israelul a făcut acest lucru.

„Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Ascultaţi ce au răspuns) „Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii.” Amintiţi-vă că El era Mesia al lor, despre a cărui venire a vorbit şi Daniel şi despre care a zis, aşa cum am văzut şi azi dimineaţă, „El va fi stârpit, dar nu pentru El însuşi,” pentru că El nu a făcut nimic.

„Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”

Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului, şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”

  Ascultaţi! Aici este greşeala lor! Aici este păcatul lor!

„Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”

Iată unde au greşit ei. El venise să facă ispăşirea păcatelor lor. Ce putea face El decât să-i ierte? El stia că trebuie să le orbească ochii, ca să intrăm noi. Proprii Lui copii au cerut sângele Lui. Ei erau orbiţi, iar El a ştiut aceasta, de aceea S-a rugat pentru iertarea lor: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23.34). Ei au fost orbiți pentru binele nostru şi în necredința lor au făcut această faptă, dar când ei Îl vor vedea din nou… Amin.

„Să pună capăt  păcatului.” Ce este păcatul? Necredința. Ei n-au crezut că El era Mesia. N-au putut să vadă aceasta, chiar dacă El a făcut toate semnele pe care trebuia să le facă Mesia. Ei n-au putut să înțeleagă, pentru că erau orbi.

 Atunci când auziți oameni care spun: „Eu nu cred în vindecarea divină. Nu sunt de acord cu ea. Nu sunt de acord cu acest botez al Duhului Sfânt,” nu vă supărați pe ei, deoarece sunt orbi. Ei spun: „Nu sunt de acord cu acest mesaj despre venirea Lui. Nu cred în botezul cu Duhul Sfânt. Nu cred în sămânța șarpelui. Nu cred că există așa ceva.”  Ei sunt orbi şi nu știu aceasta, de aceea, rugați-vă pentru ei.

Dar când El Se va întoarce şi Îl vor vedea, aceasta va pune capăt necredinței lor. Oh, vai!

Să deschidem mai întâi la Geneza 45, ca să vedem o preumbrire a acestui lucru.

Deci Geneza 45 pentru cei care iau notițe. Oh, cât iubesc această Evanghelie veche și bună! În ordine. Acum știm unde suntem. Mă auziți bine în partea din spate a clădirii? Ridicați mâna dacă mă auziți. Am mai apropiat microfonul.

Vom citi un fragment din acest capitol şi aș vrea să fiu auzit bine de cei care nu au Biblii. Cei care aveți Biblii, deschideți-le la Geneza 45.27.

Este vorba despre Iosif, care a fost un tip desăvârșit al lui Hristos. Noi știm aceasta. Câți știu aceasta? („Amin”). Frații lui îl urau. De ce? Pentru că era un om duhovnicesc; avea vedenii și tălmăcea vise. El era un bărbat duhovnicesc între frații lui, iar ei îl urau. Dar tatăl lui îl iubea. La fel a fost cu Isus. El a fost urât de bisericile denominaționale, dar iubit de Tatăl Său, Dumnezeu. De ce L-au urât ei? Pentru că era duhovnicesc. Ei spuneau despre El că este un ghicitor, un diavol.

Vă amintiți ce au spus și frații lui Iosif? „Iată că vine făuritorul de vise.” (Geneza 37.19). Vedeți? Era la fel. Ei l-au vândut pe Iosif cam cu același preț cu care L-a vândut Iuda pe Isus, cu treizeci de arginți. (Fratele Branham bate de câteva ori în amvon). Apoi l-au aruncat într-o groapă și i-au spus tatălui lor că l-a omorât un animal. Dar el a fost scos din acea groapă. Și Hristos a fost aruncat într-o groapă, din care a fost scos. De acolo, El S-a dus în cel mai înalt loc de pe pământ. Amin. Iosif a mers la dreapta lui Faraon, iar Isus S-a dus la dreapta lui Dumnezeu. Înainte de a se înălța, Isus a trecut prin multe ispite.

Cred că marele evanghelist Billy Sunday a spus: „În ziua răstignirii, în fiecare copac erau un milion de îngeri care spuneau: „Ridică-Ți doar mâna și noi vom schimba toată această scenă.” Dar El nu a putut face aceasta.

Caiafa a spus: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu se poate mântui.” El nu știa că avea dreptate, căci dacă Isus S-ar fi salvat pe Sine, n-ar fi putut să-i salveze pe ceilalți, așa că S-a dat pe Sine Însuși pentru ei. Vedeți, ei erau atât de orbi încât nu vedeau aceasta.

Înainte de înălțare, El a fost ispitit. Înainte de a fi înălțat, Iosif a trecut prin ispită. El a fost aruncat în închisoare deși era nevinovat.

Dregătorul Potifar era plecat în călătorie. El avea o soție frumoasă, iar ea l-a chemat pe Iosif înăuntru şi a vrut  să-l împingă să păcătuiască, dar nu a reușit pentru că Iosif era credincios lui Dumnezeu.

Eu am tot strigat împotriva femeilor, dar acum mă voi ocupa puțin de voi. Vedeți? Femeia este un vas mai slab și eu știu că înainte de a exista o femeie rea, a fost un bărbat rău. Bărbații care știu aceasta, care știu că sunt fiii lui Dumnezeu și totuși profită de slăbiciunea unei femei, să le fie rușine! Indiferent ce face, ea este un vas mai slab iar voi știți aceasta. Dacă o femeie nu se comportă ca o doamnă, ia-o de mână și vorbește cu ea ca și cu o soră, deoarece ești un fiu al lui Dumnezeu. Nu faceți lucrurile acelea rele, ci uitați-vă la felul cum a procedat Iosif și luați-l ca exemplu.

Soția lui Potifar, acea femeie frumoasă, distinsă; una din cele mai importante femei din țară, s-a rugat de Iosif şi a încercat să-l convingă s-o îmbrățișeze, încercând chiar să-l silească s-o facă, dar el s-a smucit atât de tare, încât și-a lăsat haina și a fugit. Da, domnilor. Apoi a spus despre el că intrase acolo ca s-o necinstească și și-a lăsat haina acolo. Pentru aceasta, a fost aruncat în închisoare, dar Dumnezeu a fost cu el, indiferent unde l-au pus ei.

El este un tip desăvârşit al Fiului prosperității. Iosif propăşea în tot ce făcea. De aceea, când se va întoarce Isus în Mileniu, pustia va înflori ca un trandafir, pentru că El este Fiul propăşirii, aşa că tot ce face El, propăşeşte. Oriunde îl duceau pe Iosif, era binecuvântat. Oriunde este Isus, este şi binecuvântarea. Primiţi-L în inima voastră şi veţi fi binecuvântaţi.

Noi vedem că Iosif a fost aruncat în temniţă. Acolo erau închişi încă doi bărbaţi: unul dintre ei a fost condamnat, iar celălalt salvat.

Când Isus a fost pus pe cruce, alături de El au fost răstigniţi doi tâlhari: unul dintre ei a fost pierdut, iar celălalt a fost salvat.

Când Iosif a fost înălţat, a fost aşezat la dreapta lui Faraon. Când Isus a fost înălţat, El S-a dus la dreapta lui Dumnezeu. Nimeni nu putea să ajungă la Faraon, fără să vorbească mai întâi cu Iosif, și să primească permisiunea.   Când Iosif ieşea din palat… Oh, vai! (fratele Branham bate o dată din palme). Când Iosif părăsea palatul,  trâmbiţele sunau, iar un om alerga înaintea lui, strigând: „În genunchi! Trece Iosif!” Amin.

Când Isus părăsește dreapta măririi de sus, trâmbiţele vor suna, fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi: „Vine Isus!” Desigur.

Amintiţi-vă ce a făcut el după ce a fost respins de fraţii săi. Şi-a luat o soţie dintre nemuri, o egipteancă. După ce Isus a fost îndepărtat din mijlocul fraţilor Săi, iudeii, El S-a căsătorit  cu o Mireasă dintre neamuri. Astfel, Iosif a avut o familie şi i s-au născut doi fii, Efraim și Manase.

Într-o zi, fraţii lui au venit la el, deoarece era o mare strâmtorare. Fiţi atenţi! Noi ştim  povestea cum s-a făcut că nu ştie limba lor şi s-a folosit de un tălmaci, pentru a vorbi cu ei, deşi el însuşi era un evreu. El era un prinț puternic, iar fraţii săi nu l-au recunoscut.

Chiar acum, Hristos îi cercetează pe iudei, vindecă bolnavii lor şi aşa mai departe, deşi ei încă nu ştiu cine este El, acel Mesia.

Haideţi să începem citirea de la Geneza 44.27:

„Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: „Voi ştiţi că nevasta mea mi-a născut doi fii.

Unul a ieşit de la mine, (acesta era Iosif, chiar cel cu care vorbeau ei) şi cred că a fost sfâşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi.

Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrâneţile în mormânt.”

Ei îl aveau alăturea pe Beniamin, fratele cel mic al lui Iosif. Ştiţi pe cine reprezintă Beniamin? Grupul de evrei adevăraţi, seminţia aleasă care se adună acolo, acum, să-i formeze pe cei o sută patruzeci și patru de mii., această rasă care se ridică, nu aceşti escroci de pe Wall Street, nu, nu, aceştia nu sunt mai mult decât carne de tun. Aceia nu sunt iudei.  Adevăraţii iudei sunt aceşti mici Beniamini care se ridică acum şi care n-au auzit niciodată Cuvântul lui Isus Hristos.

„Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul, văzând că viața lui este legată de viața băiatului…”

Viața lui Dumnezeu este legată de Israel. El este căsătorit cu Israelul. Vom ajunge la aceasta în câteva minute, dacă va fi cu voia Domnului. El  este căsătorit cu Israelul. Viaţa Lui este legată de Israel, aşa cum sunt legat eu de doamna Branham de acolo din spate, soţia mea, şi aşa cum eşti legat tu de soţia ta. Viața voastră  este înfășurată în aceasta. Dumnezeu este căsătorit cu Israel. Ce era aceasta?  Iacov a spus: „Viața  mea este înfășurată și legată în acest copil.”

„Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui  (Ştiţi că Iosif voia să oprească băiatul. Noi ştim cu toţii povestea.),

el are să moară, când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în mormânt bătrâneţile robului tău, tatăl nostru. (Ascultaţi acum cererea lui Ruben):

Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil, şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.”

Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului…” Oh, vai!  Vedeţi, el stătea chiar în faţa fratelui său, Iosif. Acesta era Iosif și el nu-l cunoștea. Oh, frate, așteptați până când începe Mileniul! „…ca rob al domnului meu (Ascultaţi, el îl numeşte domn); iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.

Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!” (v.30+34).

El se pleda, dându-și propria  viaţă! Cum vor sta acei iudei acolo, cu mâinile întinse!

Fiţi atenţi! Ascultaţi cu atenţie, ca să nu pierdeţi aceasta.

„Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. (Frate, asta se va întâmpla atunci când se va pune capăt păcatului, când se va risipi necredința.) Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi.” (Geneza 45.1).

Ce înseamnă aceasta? Soţia lui era în palat. Mireasa va fi în glorie când Isus Se  reîntoarce să se facă cunoscut. Vom vorbi despre aceasta imediat.

„A izbucnit într-un plâns aşa de tare… (Nu s-a mai putut abţine şi a strigat) „…că l-au auzit Egiptenii şi casa lui Faraon.” (Ei l-au auzit tocmai din palat) (v. 2).

Aceasta este o imagine a lui Hristos când Se va întâlni cu Iudeii. El i-a orbit, ca noi să avem o şansă, dar când Se va întoarce iarăşi la ei, păcatul lui Israel se va sfârşi.

„Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif! Ce credeţi că le va spune Isus? „Eu sunt Mesia al vostru. Eu sunt Cel pe care L-aţi răstignit.” Mai trăieşte tatăl meu?” „Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.”

Oh, eu trebuie să mă opresc puţin aici. Să deschidem la Zaharia 12. Deschideţi cartea împreună cu mine. Sper să nu ocup prea mult timp vorbind despre aceasta, dar vreau să fiu sigur că înţelegeţi.

Să mergem deci, la capitolul 12 din Zaharia, ca să vedem ce va spune El când stă înaintea fraţilor Lui.

 Zaharia 12.10. „Să pună capăt păcatului.”

Observați că este vorba despre rămășiță. Împresurarea  Ierusalimului, fiara și armatele, au trecut. Totul a ajuns la sfârşit, iar Mileniul este gata să înceapă.

„Atunci voi turna peste casa lui David (Amin. Har nemărginit) şi peste locuitorii Ierusalimului (cetatea sfântă a lui David), un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.” Ascultați ce jale va fi  când El Se face cunoscut, aşa cum a făcut Iosif! Ascultaţi. „În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului. (Aproape că nu pot pronunţa acest cuvânt.)

Ţara se va jeli, fiecare familie separat: familia casei lui David separat, şi femeile ei separat; familia casei lui Natan separat, şi femeile ei separat;

familia casei lui Levi separat, şi femeile ei separat; familia lui Şimei separat, şi femeile ei separat;

toate celelalte familii, fiecare familie separat, şi femeile ei separat.” Le va fi aşa de ruşine de ei înșiși când Îl vor vedea stând acolo pe Cel pe care L-au răstignit și negat, pe scumpul lor Iosif. Va fi jale mare, iar ei Îl vor întreba: „De unde ai aceste răni?” şi El va răspunde: „În casa prietenilor Mei.” Înţelegeţi ce vreau să spun? El vine înapoi pentru a pune capăt păcatului și necredinţei. Aceasta a șaptezecea săptămână a lui Daniel, vine să pună capăt păcatului, să-l ia la o parte.   Înţelegeţi acum? Care este primul scop? Încetarea fărădelegilor. Apoi urmează ispăşirea păcatelor. Al treilea scop: ispăşirea nelegiuirii.

Mai aveam scrise aici vreo şase lucruri din Scriptură, dar am trecut peste ele, pentru că este foarte cald şi  n-aş vrea să vă ţin prea mult. Doresc să vă spun cât mai mult, dar într-un timp cât se poate de scurt. În ordine.

„Până la ispăşirea nelegiuirii.” Nelegiuire, înseamnă să faci rău, aşa cum au făcut ei la cruce. El a făcut împăcarea, dar lor nu li se va aplica. Aceasta nu li s-a aplicat. De ce? Pentru că au fost orbiţi şi n-au putut s-o vadă. De ce au orbit ei? Voi spuneţi: „Păi, poate şi eu sunt orb astăzi şi atunci…” Tu eşti orb cu voia. Ei au fost orbi din cauză că i-a orbit Dumnezeu, dar voi sunteți orbi cu voia, de aceea pentru voi nu este ispășire.

Isus a zis: „Dacă nu Mă credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” (Ioan 8.24). Așa este.

Haideţi să ne întoarcem la Zaharia, capitolul 13. Ascultaţi. „Să facă ispășire.”

„În ziua aceea…”

„În ziua aceea.” Doctor Scofield scrie în notele lui de la subsol: „Rămăşiţa pocăită  îndreaptată spre cruce.”

„Să facă ispășire pentru nelegiuire.”  „Nelegiuire” înseamnă „ceva ce ai făcut rău deşi ştiai bine că nu trebuie să faci acel lucru”.

 „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.”

Zaharia 13. Să începem de la primul verset:

„În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un fântână, pentru păcat şi necurăţie.”

Acolo va fi o casă deschisă. Mai departe putem  citi până mai încolo. Vreau să vă notaţi, ca să citiţi. Eu mi-am însemnat aici ca să începem cu versetul 6 şi să citim până la 10. Bine, să începem de aici şi să citim până la 9, de fapt.

„Şi dacă-l va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” El va răspunde: „În casa prietenilor Mei le-am primit.”

„Scoală-te, sabie, împotriva păstorului Meu, şi împotriva omului care îmi este tovarăş! zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.”

Isus a citat acest verset. Vedeţi? Loveşte  Păstorul şi risipește turma! Dar fiţi atenţi ce urmează. El a citat numai atât, dar uitaţi-vă ce scrie în continuare:

„Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.”

Spre cine? Spre Beniamin, adică spre cei care se ridică acum. „Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.”

„Lovește Păstorul…” Israel a lovit Păstorul şi oile s-au risipit în toată lumea, dar Dumnezeu a zis:

„Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici, ca să-i aduc înapoi, în ziua din urmă.” Când? Când s-a făcut ispășirea pentru nelegiuire.

Israelul va fi mântuit, fiecare dintre ei. Haideţi să deschidem la Isaia 66 şi să citim puţin, ca să vedem ce spune Dumnezeu despre mântuirea lui Israel, de cât timp va fi nevoie pentru mântuirea lui. Observaţi cât de repede se va întâmpla. Deci Isaia 66.8. Dacă vreţi să citiţi tot capitolul, foarte bine.

„Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!”

Imediat ce Sionul  a văzut că Acela era Mesia al lor, el s-a şi născut din nou într-o singură zi.

Să facă ispășire pentru păcate și pentru nelegiuire, necurăție. Oh, vai!  Ei au făcut ce este rău și ispăşirea a fost făcută pentru nelegiuirea lor.

Numărul patru: „Să aducă înăuntru neprihănirea veşnică.” Acesta este al patrulea scop pentru care a venit El, „Să aducă înăuntru neprihănirea veșnică.”  „Să pună capăt păcatului, să facă ispășire și să aducă înăuntru neprihănirea veșnică.” Când fărădelegile lui Israel au ajuns la sfârși..

Vreau să înţelegeţi bine asta, pentru că ne vom întoarce aici atunci când vom vorbi despre femeia aceea şi despre balaurul aruncat afară. Nu uitaţi să vă notaţi. Când fărădelegile lui Israel vor înceta, Satana, care este acuzatorul lor şi al nostru, va fi pecetluit în adâncul fără fund. Când? La aducerea neprihănirii veşnice, neprihănirea care nu se poate sfârşi, tot ce a cauzat nedreptatea se va termina.

Să citim puţin din Apocalipsa 20.13. Nu, vă rog să mă iertaţi. Din Apocalipsa 20, de la 1 la 3. N-am văzut virgula dintre cifre, deoarece broboanele de sudoare îmi ajung în ochi.

 „Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia adâncului fără fund şi un lanţ mare.

El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

L-a aruncat în adâncul fără fund, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.”

Să aducă înăuntru neprihănirea veșnică. Satana va fi aruncat în adâncul fără fund. Când El face aceasta, cel care i-a înşelat pe oameni, va fi închis acolo.

Să deschidem la Habacuc, capitolul 2. Vom vedea acum, de ce a fost închis şi pecetluit şarpele cel vechi, şi ce se întâmplă imediat după aceasta. Îmi place lucrul acesta, vouă nu? (Amin.) Ne aduce o cunoaștere despre ceva..

Vreau să citesc din Habacuc 2.14. Fiţi atenţi!

„Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.”

O, vai! (Fratele Branham bate din palme.) Iuh! Cu alte cuvinte, când vrăşmaşul va fi pus de-o parte, când va veni sfârşitul păcatului şi neprihănirea veşnică, iar Satana va fi pecetluit în adâncul fără fund, atunci cunoştinţa Domnului va acoperi Pământul, aşa cum apele acoperă fundul mării. Amin.

Slavă lui Dumnezeu! Se apropie, frate, se apropie. Atunci, femeile vor fi doamne, iar bărbaţii vor fi domni. Amin.

Când cunoştinţa Domnului

Va umple pământul, marea şi cerul,

O, inima mea geme şi strigă

După acea zi de eliberare dulce

Când Isus al nostru

Se va întoarce pe pământ.

Amin. Atunci va începe Mileniul. Atunci se va zidi cetatea. Acesta este al patrulea scop.

Mai am vreo şase versete, dar ne grăbim. Când ne vom întoarce, vom vorbi şi despre aceste versete, dar, deocamdată, să aveţi o idee generală.

Al cincilea scop: „să pecetluiască vedenia şi profeția.” Vedeți, Îngerul vine să pecetluiască vedenia şi prorocia. Nu-mi place să spun aceasta, dar un mare scriitor, despre care am citit zilele trecute, a avut aceasta încurcată. El a spus ce era dar eu vreau să vă arăt cât de stupid… O, îmi cer scuze! N-am vrut să spun asta,    iertaţi-mă. Chiar n-am vrut să spun asta.

Un bărbat fără ungere, vedeți, omul acela a zis: „De aici reiese că vedeniile şi profețiile au fost întotdeauna doar pentru biserica iudeilor. Din vremea lui Daniel, ei urmau să nu mai aibă vedenii şi profeții. Toate aceste lucruri despre care vorbim noi astăzi, toate aceste vedenii şi profeții, sunt de la Diavolul, că nu există aşa ceva.” Frate, au existat o mulțime de profeți după Daniel. A fost Ioan Botezătorul; a fost Isus Hristos; au fost profeții Noului Testament. Au fost vedenii şi au  Îngeri.

Oare cum este posibil ca un om să spună aşa ceva? Vedeţi, aceasta este egoism, să-i preseze pe oameni să facă o mică doctrină bisericească sau ca un lucru neînsemnat să devină realitate. Şi, dacă oamenii nu au Duhul Sfânt, vor fi înşelaţi prin aceasta.

Haideţi să nu luăm ceea ce a spus un om, pentru că nu există nici o Scriptură care să dovedească aceasta. Deci, cum aş putea să primesc ceva? Haideţi să vedem ce înseamnă de fapt pecetluirea. Fiţi atenţi. El a venit  să pecetluiască viziunea și profeția.

Să ne întoarcem la cartea lui Daniel, acolo unde am rămas unde vom afla ce a spus El.

Să deschidem la Daniel 12. Când mergeţi acasă, aş vrea să citiţi de la versetul 1 până la sfârşit. Să citim de la primul verset, până la versetul 4.

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău (Aceasta se întâmplă în vremea sfârşitului); căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile (Aceasta se întâmplă când vine Antihristul, călăreţul din prima pecete) şi până la vremea aceasta (Nu în vremea lui Titus, când acesta a călcat Ierusalimul. Aceasta s-a întâmplat într-un singur loc. Priviți ce se va întâmpla când vine acest antihrist). Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. (Aleluia! Poporul Tău, Israel, va fi scris în  Carte.)

Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.”

Cum ar fi posibil ca aceasta să se fi împlinit atunci când Titus a călcat Ierusalimul? Cum ar putea fi aşa? Nu, nu se poate. Vedeţi, el vorbeşte aici despre vremea sfârşitului şi despre înviere. Este adevărat?

Acum priviţi:

„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. (Ascultaţi, căci urmează adevărata pecetluire).

Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului….”

Ce este aceasta? Oh, Aleluia! Înţelegi adunare? Această descoperire a lui Isus Hristos, a puterii Lui, a venirii Lui şi a sfârşitului, a fost pecetluită până acum.  Pentru aceasta a venit El. Acest lucru este ascuns de cei învăţaţi, de aceea nu este de mirare că ei atribuie pecetluirea profeților din trecut. Asta nu va merge. Această vedenie a fost pecetluită până acum. Iată de ce am credinţa că Dumnezeu ne va descoperi cele șaptezeci de săptămâni. Amin.

El a spus: „Pecetluieşte-o până la vremea sfârşitului. Ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului.”

„Până la pecetluirea vedeniei şi prorociei.” Daniel prorocise aceste lucruri. El le-a văzut în vedenie, iar îngerul a venit să pecetluiască vedenia şi profeția.

Oamenii pot s-o citească, dar nu pot să o înţeleagă până la vremea sfârşitului. Ce înseamnă „vremea sfârşitului”? Sfârşitul celei de-a șaptezecea săptămână, când domnul acela,  Antihristul, va fi descoperit făcându-se Dumnezeu. De unde ştim că aceste lucruri sunt pecetluite până la acel timp? Daniel a terminat, acesta este ultimul capitol al lui Daniel.

Sora Simpson, mi-a spus în această după-amiază: „Frate Branham, eu am citit toată cartea lui Daniel, dar când am terminat, nu ştiam mai mult decât atunci când am început.”

Iată, soră Simpson, dacă eşti aici în această seară, cred că vei putea înţelege mai mult. Eu nu am spus nimic în rulotă, ci am stat liniştit, pentru că m-am gândit că voi ajunge aici în seara aceasta. Vedenia pe care a avut-o Daniel lângă râu a fost pecetluită până la vremea sfârşitului. Daţi-mi voie să citesc mai departe.

„Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.

Şi eu, Daniel, m-am uitat, şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu, şi altul dincolo de malul râului.

Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?” Ascultaţi:

Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme. (Fiţi atenţi cum iese la lumină timpul când vom vorbi despre cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, căci atunci taina va fi descoperită. În ordine.) şi toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot. (În versiunea engleză scrie: „Când el va zdrobi puterea poporului sfânt…” „El” pronume personal, antihristul. Atunci el va rupe legământul la mijlocul săptămânii).

„Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?” 

„El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea (Adunarea spune: „Sfârşitului”). (O, să nu uitaţi aceasta!) până la vremea sfârşitului.

„Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi încercați; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.”

Mesajul timpului sfârșitului o va descoperi, ultima epocă a Bisericii. Glorie! Ia te uită! Iuh! Oh, vai!! Mă cutremur când mă gândesc la această taină.  Lucrurile acestea izbesc ochii bisericii lumești, și zice: „Este fără sens.”   Taina despre cine este Isus Hristos, nu  a doua persoană, nu a treia persoană, ci  Persoana lui Dumnezeu. Toate acestea și alte taine ale lui Dumnezeu, vor fi descoperite vor fi  generaţiei din vremea sfârşitului, pentru că aşa ne spune Cartea.

Oamenii din şcoli, din seminare, din denominaţiuni, nu văd mai mult decât au văzut iudeii – că Isus era Mesia. Nu  este de mirare că ei vă cred nebuni. Nu este de mirare că ei cred că aţi luat-o razna. Nu este de mirare că ei nu pot înţelege de ce nu puteți cloncăni ca  ei. Adevărul este că în spatele acestor lucruri, există o putere şi o vedenie, un Cuvânt al lui Dumnezeu, care este descoperit ca să pună Biserica în ordine pentru Răpire și plecarea Acasă. Da, „mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte.” Cu certitudine.

Ce ar mai trebui să ştim? Uitaţi-vă la bisericile de astăzi. Sper să nu jignesc pe nimeni, dar trebuie s-o spun. În ziua aceea se va ridica Antihrist. Amintiţi-vă  când vom ajunge la Peceţi, Anticristul acela călărește drept afară, peste acele Peceți.  Daniel a vorbit despre aceasta aici: „Domnul care va veni.”

Isus a fost stârpit ca să facă ispăşire pentru popor. Domnul care avea să se ridice ca să aducă „urâciunea pustiirii”, a fost Titus, Roma, dar şi de data aceasta se va ridica din Roma un domn care va face acest lucru din nou.

El va fi descoperit în ziua din urmă, când se va da drept Dumnezeu, aşa cum spune Duhul Sfânt în 2 Tesaloniceni 2.4b.

Să mergem la 2 Tesaloniceni, ca să nu luaţi cuvântul meu, ci Cuvântul lui Dumnezeu. Deci 2 Tesaloniceni 2 începând de la versetul 7:

„Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; (Aici vorbeşte Pavel prin Duhul Sfânt) trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei.” (Cine este Acela, ştie cineva? Duhul Sfânt. El este Cel care o opreşte).

Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit. (Când? Atunci când va pleca Duhul Sfânt, lucru pentru care Se pregăteşte chiar acum. De ce  pleacă El? Pentru a lua Biserica cu El. Pavel vorbeşte aici sub inspiraţie), pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” (Desigur, pe cel rău).

Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase („Noi”, zic ei, „suntem biserica cea mai mare!” „Noi suntem asta şi cealaltă, aşa că haideţi să ne unim cu toţii!” Vedeţi? „Noi suntem cei mai puternici”, minuni mincinoase).

„şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:

pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.”

Înţelegeţi? (Amin.) Oh, vai!  Descoperirea Peceţii lui Dumnezeu, a Duhului Său, a Numelui Său, a harului Său, a tuturor acestor taine mari, a planului de răpire al Bisericii Lui, toată această descoperire a fost făcută prin revărsarea Duhului Sfânt. Iată ce a făcut El în zilele din urmă.

Să vedem. Mai avem timp pentru ultimul scop? (Amin.)  Al şaselea: ungerea Sfântului sfinţilor.” Oh, vai! Care a fost ultimul scop pentru care a venit? Să ne întoarcem la Daniel şi să vedem ce urmează să facă El.

„Şaptezeci de săptămâni (Ce urmează să se întâmple în această perioadă?)sunt hotărâte asupra poporului tău şi…a cetăţii tale  sfinte, să termine fărădelegile, (fărădelegile poporului), să pună capăt  păcatului (pentru popor), să facă ispășire pentru nelegiuirea lor, să aducă   neprihănirea veșnică (pentru iudei), să  pecetluiască vedenia şi profeția, (până la vremea sfârșitului), şi să ungă pe Cel Preasfânt.” (Daniel 9.24).

Acestea sunt cele șase scopuri ale vizitei lui Gavril.

Acum, „să-L ungă pe Cel Preasfânt.”. Pentru mulți dintre învățători, aceasta ar putea să sune cam ciudat, dar haideți să vedem cum vine.

Aceasta nu este ungerea unui om… Isus este deja Uns, așa-i? (Amin”). În Faptele Apostolilor ni se spune că Dumnezeu L-a uns pe Isus cu Duhul Sfânt și El a pornit să facă bine, să vindece bolnavi și așa mai departe. Isus este Mesia, iar Mesia înseamnă „Unsul”, este adevărat? Dar în vremea sfârșitului, El trebuie să-L ungă pe Cel Preasfânt.

Ce înseamnă „Cel Preasfânt”? După părerea mea, și cred că o pot dovedi cu Scriptura, „Cel Preasfânt” este Cortul care va fi folosit în timpul Mileniului. Ascultați ca să vedeți de ce spun aceasta. Ezechiel 43.1-6. Să ne întoarcem la Ezechiel și să vedem cum va fi în Mileniu. Noi vom citit de la versetul 1, la versetul 6, dar când veți ajunge acasă, voi puteți citi tot capitolul.

„După aceea… ”

Fiți atenți la descrierea Templului care urmează să fie zidit în Mileniu. Toți cei care ați citit, știți că în Ezechiel, de la capitolul 40 până la capitolul 44, este vorba numai despre Templul care va fi ridicat pe pământ în Mileniu, când va fi umplut de slava Domnului și așa mai departe. Acum, vom citi descrierea Templului, din capitolul 43.1-6:

 „M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit.

Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, și pământul strălucea de slava Sa.

Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; și vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem, lângă râul Chebar. Şi am căzut cu fața la pământ.

Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.

Atunci, Duhul m-a răpit și m-a dus în curtea dinăuntru. Și Casa era plină de slava Domnului!

Am auzit pe cineva vorbindu-mi din Casă, şi un om stătea lângă mine.”

Ungerea Templului pentru Împărăția de o mie de ani. Uitați-vă numai cum se făcea dedicarea în Levitic. Dacă ne întoarcem la Levitic, aflăm că Moise a uns Cortul. Să vedem dacă am ajuns aici, pentru că mai avem atâta timp. Să ne întoarcem la Levitic şi să vedem când a uns Moise Cortul. Levitic 8.

Oh, îmi place atât de mult să compar aceste Scripturi una cu cealaltă! Vouă, nu? Aceasta mă ajută și ne ajută să înțelegem ceea ce căutăm. Eu cred că fiecare dintre voi își dă seama că noi folosim Scriptura și numai Scriptura, ca să putem înțelege.

Deci din capitolul 8 din Levitic, mi-am notat versetul 10. Să vedem. Levitic 8.10:

„Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns sfântul locaș și toate lucrurile, care erau în el, și le-a sfințit.

A stropit cu el altarul de șapte ori, și a uns altarul și toate uneltele lui, și ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfințească.

Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron, și l-a uns, ca să-l sfințească.” (v.10-12).

În pustie, Moise a sfințit, a uns cortul întâlnirii pentru copiii lui Israel care se aflau în călătorie. El a fost uns.

În 2 Cronici vom vedea sfințirea, când Duhul Sfânt  Și-a ocupat locul în Cort, și vom vedea ce s-a întâmplat apoi în 2 Cronici 5, începând de la versetul 13:

„…și când cei ce sunau din trâmbițe și cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească și să laude pe Domnul, au sunat din trâmbițe, chimvale și celelalte instrumente, și au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veci!” în clipa aceea, casa, și anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.”

Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.”

Dumnezeu a intrat în sanctuarul care urma să fie uns pentru ca oamenii să vină acolo să I se închine. Deci, să ungă nu „Locul sfânt”, ci „Locul preasfânt.” Noi vedem că Noul Ierusalim este Sfânta sfintelor, deci ungerea va fi asupra Noului Ierusalim care se coboară de la Dumnezeu, din cer, pregătit ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Ungerea va fi peste ei.

Când Zorobabel a dedicat Templul după ce a fost zidit din nou, acesta nu a fost uns din nou pentru că deja fusese uns dar fusese dărâmat și a fost doar inițiat din nou și ridicat dar nu a mai fost uns. El a fost uns odată și aceasta a mers înainte și merge înainte, până în timpul acesta. Dar când Dumnezeu stabilește Cortul Mileniului, El îl va unge pe Cel Preasfânt.

 Când Împăratul Își ia tronul pentru o mie de ani,  (Glorie! ) ultimul lucru care  va avea loc, este ungerea Celui Preasfânt. (în limba engleză: „Sfânta sfintelor” şi „Sfântul sfinţilor” se spune în acelaşi fel.) Cortul este ridicat după ce a venit învierea, după întoarcerea iudeilor, după venirea lui Hristos şi a Miresei Sale, după pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii, după începutul Mileniului. Atunci va fi uns Locul prea sfânt, Sfânta sfintelor. Locul prea sfânt este sanctuarul în care locuia Dumnezeu, între heruvimi, dar, de data aceasta, Hristos va sta în locul prea sfânt, cu ungerea peste El. Acolo nu va mai fi nevoie de soare, pentru că Mielul este Lumina care va străluci în mijlocul Cetății. În cetatea aceea, soarele nu va apune niciodată, aşa cum spunea unchiul Jim, bătrânul. Şi aşa va fi, pentru că Hristos, Unsul, va fi Lumina. Împăratul va veni şi  Își va lua tronul ca să domnească o mie de ani.

Să citim Ieremia 3.12-18. În timpul studiului, Duhul Sfânt m-a dus dintr-un loc în altul, şi eu mi-am notat totul cât am putut de bine.

Deci Ieremia 3.12-18 inclusiv:

„Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte, şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.

Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde (asta au făcut ei de la est la vest, fiecare naţiune. Vedeţi?), şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.” (Ascultaţi acum:)

„Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt căsătorit cu tine (ochii voştri au fost orbiţi ca să dau şi neamurilor o şansă, dar acum întoarceţi-vă, pentru că Eu sunt căsătorit cu voi), Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie (Nu toţi cei care se numesc iudei vor intra, ci doar cei aleşi, micul Beniamin care s-a dus în faţa lui Iosif, acel grup scos afară din fiecare naţiune, unul dintr-o cetate şi doi dintr-o familie), şi vă voi aduce înapoi în Sion.

Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.

Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului, şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa, şi nici nu vor mai face altul.

În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului (pentru că El va fi acolo, înţelegeţi?); toate neamurile se vor strânge (Aleluia!) la Ierusalim, în Numele Domnului, şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.”

Atunci cetatea va fi unsă, Noul Ierusalim va fi uns. În Apocalipsa 21, scrie că acolo, porţile nu se vor închide noaptea, pentru că nu va mai fi noapte, şi toţi împăraţii pământului îşi vor aduce cinstea şi slava în această cetate. Zidurile ei vor fi din iaspis şi din safir, va avea douăsprezece porţi, fiecare din ele dintr-un mărgăritar mare. Acolo nu va mai fi nevoie de nici un fel de lampă. Soarele nu va mai lumina, pentru că Mielul, care este în mijlocul cetăţii, va fi Lumina ei. El Îşi va călăuzi poporul la viaţă veşnică. Acolo vor fi doi pomi, câte unul de fiecare parte a râului, care vor rodi pentru vindecarea fiecărui neam. Acesta este Cel uns care va veni, Cetatea cea sfântă care va coborî pe pământ din  cer, de la Dumnezeu.

Haideţi să vedem acum ce se va întâmpla în acel  timp. Oh, vă place? (Amin!) Să deschidem  la Isaia 65. Este prea frumos ca să trecem pe lângă el. Poate că este puţin cam cald, dar haideţi să nu luăm în seamă acest lucru.

Isaia 65. Ascultaţi ce se va întâmpla în acel timp. Întreabă-te singur, prietene păcătos, dacă îţi poţi permite să pierzi acest lucru. Isaia 65, începând de la versetul 17. Ascultaţi cu atenţie, căci aceasta se va întâmpla în timpul Mileniului, când Sfântul sfinţilor va fi uns:

„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.

Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul (Adică Noul Ierusalim) în veselie (Ce este ungerea? Bucuria Duhului), şi pe poporul lui în bucurie.

Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului (Împăratul în măreţia împărătească va sta pe scaunul Său de domnie; un scaun de domnie veşnic, un popor veşnic, o bucurie veşnică, într-o cetate veşnică. Oh, vai!).

Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului, şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.

Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.

Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii, şi le vor mânca rodul.

Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele (adică tu mori şi fiul tău îţi ia locul), nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.

Nu vor munci degeaba, şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreună cu ei.

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde (acea ungere slăvită dintre heruvimi); înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!

Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” (V-aţi putea permite să pierdeţi aceste lucruri? Oh, nu!)

Să mergem acum la capitolul 11 din Isaia, versetele 1-9. Ascultaţi ce spune el aici, după ce a văzut cum se vor comporta femeile din zilele de pe urmă.

Deci Isaia 11.1:

„Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. (Cine era acesta? Hristos).

Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.

Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,

ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.

Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia brâul mijlocului Său.

Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş;

vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul,

pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului.

Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.”

Aceasta va fi în noul Ierusalim. Vlăstarul de aici este Vlăstarul lui David, adică Hristos, care este Vlăstar şi Odraslă.

După aceasta, apare Mireasa, în Apocalipsa 19.1-16, după încheierea celor șaptezeci de săptămâni. Ea vine împreună cu Mirele ei, Împăratul cel puternic. Oh, vai! Nu ştiu dacă vom reuşi să terminăm.

Haideţi totuşi, să citim măcar o parte. Aici vine Mireasa. Înţelegeţi? După începerea Mileniului, Hristos se întoarce împreună cu Mireasa Sa. Aşa este. Deci Apocalipsa 19.1-16:

„După aceea (după necaz, după nenorociri, după peceţi, după urgii, după aruncarea afară a Satanei, după începerea Mileniului. Fiţi atenţi!).

După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!

Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei.”

Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” (Aceasta este bătrâna biserică curvă).

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”

Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”

Şi am auzit, ca un glas de gloată multă (Ascultaţi. Aici sunteți Biserică, După ce Ea a mers sus în capitolul 3, acum se întoarce), ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” (Aleluia! Priviți! Acum vine căsătoria Mielului. Aici vine Ea!)

Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit căsătoria Mielului; soţia Lui s-a pregătit (Aici vine Ea, amândoi, Mireasa și Mirele.)

şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat. (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.).

Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la cina nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”

Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul profeției.)”

Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, era numit  „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti (Cine era El? Împăratul împăraţilor), şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.

Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” („La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Cine era El? Isus.)

Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. (Glorie! Aici vine Ea!)

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.

Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”

Ce înseamnă aceasta? Poporul Lui tocmai L-a încoronat ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, și acum Se întoarce la Templul Lui cel sfânt, uns cu prezenţa lui Dumnezeu, ca să locuiască şi să împărăţească împreună cu Biserica Lui, în timpul Mileniului. Amin. Ea îşi va ocupa locul alături de Împăratul cel Atotputernic, în noul Templu împărătesc uns.

Acum, cele şase scopuri din Apocalipsa 6.1 până la capitolul 19.21, sunt împlinite. Ascultaţi! În încheiere, cele şapte peceţi, cele şapte trâmbiţe, cele şapte potire, cele trei nenorociri, femeia învăluită în soare, aruncarea pe pământ a Diavolului sau a balaurului roșu, toate acestea se întâmplă între aceste timpuri, în perioada necazului. Nu uitaţi aceasta. Toate acestea se întâmplă în decursul acestui timp.  Aici sunt cele şase scopuri ale vizitei Lui. Credeţi aceasta? (Amin!)

Ce timp glorios îi aşteaptă pe cei care Îl iubesc pe Domnul! Vă spun, prieteni, nu ne putem permite să pierdem aceasta. Să nu  pierdeţi aceasta, orice s-ar întâmpla! Fiţi siguri de asta!

Duminica viitoare, dacă Domnul va voi şi dacă mă va ajuta, am să vă arăt exact când are loc fiecare săptămână din cele șaptezeci, procedând la fel cum am procedat astăzi. Vom localiza exact cele șaptezeci de săptămâni în sanctuarul iudeilor, dacă este voia Domnului şi vom arăta unde suntem noi, aici, la sfârșit.

Îl iubiţi pe El? (Amin!) V-aţi putea permite să pierdeți Cerul? ( NU!) Noi trăim în vremea sfârşitului. Pentru ce va veni El? Care este primul lucru care se va întâmpla, înainte ca Isus să Se întoarcă pe pământ? Ce se va întâmpla cu Biserica? Va fi răpită. Va veni Isus pe pământ și va umbla în jur la morminte, să dea mâna cu tata şi cu mama, va vorbi cu noi toţi aici şi apoi va merge sus? Nu? Dar cum va fi?

Vă spun aceasta din Cuvântul lui Dumnezeu, din 1 Tesaloniceni 4.15-17:

„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi apucați sus  împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.”  Noi vom fi luați într-un moment, la o clipeală de ochi. În decursul acelui timp  sfârșește epoca Bisericii.

Atunci, aici pe pământ, Dumnezeu va începe să lucreze cu iudeii. Acolo  vor fi doi profeți unşi. Vom vedea aceasta în Apocalipsa 11, Ilie şi Moise. Eu cred că ei sunt cei doi profeți. Ei vor aduce mari nenorociri, după ce vor vedea că oamenii s-au unit şi, în mijlocul celei de-a șaptezecea săptămână a lui Daniel, Roma (prin acel domn al ei), va rupe legământul cu Israel, ceea ce va face ca urâciunea să se întindă. Acolo va fi marele potop, când rămăşiţa Neamurilor, fecioara adormită…balaurul, Roma  aruncă apă din gură să facă război cu rămășița seminței femeii, care ține poruncile lui Dumnezeu. Roma va face aceasta.

O confederaţie a bisericilor îi va aduna pe toţi la un loc, împreună cu iudeii. Aceştia vor relua închinarea în Templu, prin „Aşa vorbeşte Domnul” din Biblie şi vor avea propria lor biserică. (Fratele Branham bate în amvon de trei ori.)

Ce sunt ei acum? De curând, ei sunt o naţiune recunoscută, este adevărat? (Amin!) Dar încă nu au reluat închinarea în Templu. În momentul când o vor face, Biserica va fi plecată. Atunci, Dumnezeu va lucra cu Israelul ca naţiune.

Ei vor intra în această confederaţie şi la mijlocul celei de-a șaptezecea săptămână, trei ani şi jumătate, Roma va rupe legământul cu ei, ceea ce va face ca urâciunea pustiirii să se întindă până la împlinire. Protestanţii şi evreii vor fi prigoniţi deopotrivă, şi în acest timp se vor ridica cei doi profeți care vor lovi pământul ca să nu primească ploaie în zilele profeției lor; ei vor face să se coboare foc din cer şi aşa mai departe. Aşteptaţi numai! Mai avem o mulţime de lucruri care ne aşteaptă să le învăţăm. (Fratele Branham bate de trei ori în amvon.)

Oh, ce Dumnezeu minunat este El! Ce Tată îndurător! Prieteni, daţi-mi voie să vă spun ceva ca păstor al vostru: nici nu vă daţi seama sub ce binecuvântare trăiţi. Nici nu vă daţi seama! Au fost mulţi oameni mari, mulţi sfinţi, au fost mii de oameni sfinți, care au murit în anii trecuți, oameni umpluți cu Duhul Sfânt, care ar fi dorit  să vadă ziua aceasta în care trăiţi voi! Haideţi, voi și eu să profităm de ea!

Ce altceva mai trebuie să vedem? Ce putem face după aceasta? Unde mergem? Ce se va întâmpla? Undeva trebuie să mergem căci nu puteţi sta aici tot timpul? Tu poţi să-ţi coseşti iarba şi săptămâna viitoare va fi nevoie s-o coseşti din nou. Da, de două ori înainte de timpul acela. Poţi să-ţi creşti copiii, să le dai de mâncare la prânz, şi la cină le va fi iarăşi foame. Le dai să mănânce de cină şi dimineaţa le este foame din nou. Le cumperi o pereche de pantofi; dacă sunt ca ai mei, în două-trei luni le cumperi altă pereche. Luna asta le cumperi haine şi peste o lună sau două le cumperi altele noi. Vedeţi? Nimic nu este continuu. Nimic nu este stabil. Nimic nu poate să reziste.

Nu râvni la bogăţiile acestei lumi,

Care putrezesc imediat.

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice.

Care nu vor trece niciodată!

Totul e-n continuă mişcare,

Nimic nu e stabil pe pământ.

/: Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

/: Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului. :/

Ascultaţi!

Când călătoria noastră este gata (El ne va da de ştire)

Dacă I-am fost credincioşi lui Dumnezeu,

Sufletul nostru răpit va vedea

Casa strălucitoare din slavă (Cetatea unsă).

/: Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului :/

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului :/

Nu râvni la bogăţiile acestei lumi,

Care putrezesc imediat.

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice.

Care nu vor trece niciodată!

/: Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului :/

Să ne plecăm capetele. Dacă nu v-aţi ţinut niciodată de mâna Lui, n-aţi vrea s-o faceţi acum?

/: Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului :/

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului :/

Fetiţele noastre s-au făcut acum domnişoare frumoase. Părul vostru este frumos, obrajii voștri sunt îmbujoraţi, dar în curând ei vor păli. De unde ştim noi că săptămâna viitoare viermii pământului nu vor mânca aceşti obraji frumoși și rumeni?

Tânărul meu frate, tu eşti mare şi puternic acum, eşti musculos şi aştepţi un viitor strălucit, dar în scurt timp, acel păr cârlionţat va cădea, iar ce va mai rămâne va albi. Umerii tăi puternici se vor lăsa în jos şi vor ajunge în ţărână, unde viermii vor începe să-ţi mănânce braţele şi carnea. Acesta este motivul pentru care:

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

Care nu vor trece niciodată!

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului!

N-aţi vrea să ridicaţi mâinile şi să vă prindeţi chiar acum de mâna Domnului?

(Se repetă cântecul).

Eu am văzut multe din spatele amvonului în cei aproape 31 de ani de slujbă. Am văzut privelişti triste şi am văzut privelişti minunate. Totuşi, cea mai tristă privelişte pe care am văzut-o în toată viaţa mea – deşi am văzut  copii murind de foame pe străzi şi mame care cerşeau o bucată de pâine, – cea mai tristă imagine pe care am văzut-o cândva, este  să văd un om, o ființă umană, care ar fi trebuit să fie un fiu al lui Dumnezeu, dar moare fără să-L cunoască pe El.

Îmi amintesc de o femeie care stătea într-o seară la uşa bisericii. Ea m-a privit dispreţuitoare, a început să râdă de mine şi a zis: „N-aş permite nici vacii mele să aibă religia pe care o ai tu!” Oh, şi în mai puţin de o oră am fost chemat de urgenţă la spital, pentru că o femeie frumoasă de vreo douăzeci și doi de ani, ţipa disperată: „Aduceţi-l pe predicatorul acela aici!” Era o femeie catolică.

Când am ajuns  acolo, bătrâna soră medicală, mi-a spus: „Ai ajuns prea târziu, frate Branham. A murit de vreo cinci minute!”

„Pot s-o văd? ” am întrebat eu.

„Te-a strigat tot timpul iar ultimele cuvinte pe care le-a spus, au fost: „Chemaţi-l pe predicatorul acela, pe fratele Branham!”

Soţul ei era şi el acolo şi mi-a spus: „Spune o rugăciune pentru ea! Spune numai o rugăciune!”

„Acum este prea târziu”, am răspuns eu.

Am ridicat puţin pătura şi am privit-o. Era o femeie frumoasă, cu ochii mari, căprui, şi cu pistrui pe faţă. Avea părul roşcat şi era foarte atrăgătoare. Suferise atât de mult, încât pistruii îi erau ieşiţi ca nişte coşuri, pe faţă, iar ochii îi ieşiseră din orbite.

Iată în ce situaţie ajunsese. Gura îi era deschisă, iar pleoapele îi acoperise pe jumătate ochii căprui. N-am să uit niciodată această imagine. Privind-o, mi-a venit în minte acel cântec:

Nu râvni la bogăţiile lumii, care putrezesc…

Odată am stat lângă un om care a murit chiar aici, la Port Fulton. M-au chemat când se afla pe patul de moarte. Când ne-am rugat împreună cu el aici, la altar, într-o seară, a cuprins-o cu braţul pe o femeie. Văzându-l că face aceasta, i-am zis: „I-aţi mâna de pe doamna aceea!” dar el mi-a răspuns:

„O conduc la Domnul.”

„Condu-o, dar nu cu brațul în jurul ei. Eu nu cred în asemenea lucruri.”

Acel bărbat s-a înfuriat şi a ieşit afară, iar după câtva timp am fost chemat la el pentru că era pe moarte. Când   m-a văzut, m-a privit şi a spus: „Nu te ruga pentru mine, frate Bill. Sunt pierdut. M-am dus. Tot ce-am câştigat vreodată, s-a dus…”

Într-o zi am stat lângă patul unui om care m-a chemat tot pentru că era pe moarte. El locuia nu departe de aici, pe colţ. Când m-a văzut, mi-a spus: „Întotdeauna mi-am dorit cutare şi cutare lucru, dar niciodată nu am slujit Domnului. De multe ori aş fi putut să mă duc la altar, dar    n-am făcut-o. Frate Branham, roagă-te ca Dumnezeu s-o lase pe  fetiţa mea  să  poată ispăși pentru lucrurile pe care le-am  facut. Poate face ea ceva pentru Domnul.”

„Aceasta nu este posibil, frate”, i-am răspuns eu, „pentru că lucrurile pe care le-ai făcut tu, sunt pierdute.”

Altădată am stat lângă un om şi l-am văzut luptându-se cu dracii, timp de 24 de ore. Spunea că lângă patul lui sunt nişte diavoli cu lanţuri legate la gâtul lor. El se zvârcolea în pat şi striga: „Nu-i lăsaţi să mă ia!” Apoi îmi spunea:  „Uite-l! Nu-l vezi? Vine să mă ia!”

El L-a amânat prea mult pe Dumnezeu, și acum era prea târziu. Avea hambare mari, pline cu fân şi cu grâu, avea cai de rasă, dar cu un an în urmă, L-a blestemat pe Dumnezeu în faţă şi a lovit-o pe soţia lui pentru că fusese la Tabernacol. Ştiţi ce s-a întâmplat?

Un trăsnet i-a lovit hambarele, i-a omorât caii şi i-a ars fânul, iar el a murit într-un fel de vrajă, luptându-se  cu dracii de pe el.

Un bătrân prieten de-al meu, a ajuns şi el la capătul drumului. L-am întrebat: „Te duci, tati?”

„Asta a fost tot, Billy”, mi-a răspuns el.

„Cum te simţi?”

„Foarte bine”, a răspuns el. „Adu-i pe copii aici, lângă pat.” Şi-a pus mâinile lui firave peste fiecare din ei, i-a binecuvântat apoi le-a spus celor doi fii ai săi: „Luaţi-mi mâinile şi ridicaţi-le, aşa cum au făcut Iosua şi Caleb.” Mă întrebam ce avea să spună, iar el a zis:

Ce zi fericită, ce zi fericită!

De când Isus mi-a spălat păcatele!

El m-a învăţat să veghez şi să mă rog,

Să mă bucur în fiecare zi.

Şi pe noi ne aşteaptă una din aceste situaţii, prieteni. Voi doriţi să mâncaţi mâncare bună, să conduceţi o maşină frumoasă, să trăiţi în cele mai bune condiţii. Eu nu vă învinuiesc pentru aceasta, totul este în ordine, iar Dumnezeu vrea să aveţi aceasta, dar nu uitaţi:

Nu râvni la bogăţiile zadarnice ale acestei lumi,

Care putrezesc imediat.

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

Care nu vor trece niciodată!

Haideţi să ne ridicăm mâinile în timp ce cântăm:

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului!

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului!

În timp ce stăm în picioare, haideţi să ne întoarcem să dăm mâna cu cineva. Vom mai continua serviciul un moment. Vreau să vă întoarceţi acum, când mai cântăm un verset al cântecului.

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului!

(Haide, mămico! Haide, tăticule! Haide, frate!)

….mâna neschimbătoare (Haideţi, copilaşi! Haideţi fraţilor! Haideţi fraţilor!)

Zideşte-ţi nădejdea pe cele veşnice,

Ţine-te de mâna neschimbătoare a Domnului!

Nu sunteţi bucuroşi că Îl avem pe El? (Adunarea răspunde „Amin!”) Toţi cei care-L iubesc să spună: „Slăvit să fie Domnul!” (Adunarea răspunde: „Slăvit să fie Domnul!”) Toţi cei care cred că vor merge în acea cetate, să ridice mâna. (Ţineţi mâinile ridicate un minut, până cântăm).

/:  Eu sunt destinat pentru Cetatea minunată,

Pregătită de Domnul pentru ai Săi;

Unde toţi răscumpăraţii din toate epocile,

Cântă slavă în jurul tronului alb.

Mi-e tare dor de  Cer,

Şi  slava de acolo o voi privi.

Ce bucurie va fi aceea,

Cănd pe Salvatorul meu Îl văd,

În acea Cetate frumoasă de aur :/

Îl iubiţi? (Amin!) Atunci:

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al tristeţii şi al durerii;

El mângâiere și bucurie îți va da,,

Ia-L cu tine oriunde vei merge.

/: Nume scump :/ O, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului :/

Nu uitaţi, duminica viitoare la 9.30 dimineaţa. Vom încerca, dacă este cu voia Domnului, să terminăm la timp şi să ne rugăm pentru bolnavi. Deci, duminica viitoare la 9.30 dimineaţa.

Ne plecăm la Numele lui Isus,

Căzând proșternați  la picioarele Lui,

Împărat al împăraţilor Îl vom încorona în cer,

Când călătoria noastră se va sfârşi.

/: Nume scump :/ O, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului! :/

Ascultaţi acest verset:

Ne plecăm la Numele lui Isus,

Ca un scut  de orice cursă;

Când ispitele se adună în jur,

Şopteşte acel Nume sfânt, în rugăciune.

/: Nume scump :/ O, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului! :/

Acum las serviciul în seama păstorului, fratele Neville, pentru a rosti cuvintele de încheiere şi ce mai are el de spus.

                                  – Amin –