PERSEVERENȚA – 1

08 Iunie 1962 – Southern Pines, Carolina de Nord

Îţi mulţumesc, frate Parker. Pentru mine este un privilegiu să fiu aici. Îmi pare rău pentru că am întârziat dar am avut un caz de boală foarte serios, chiar după perdeaua aceea. Sper că în seara aceasta nu vă voi mai ţine atât de mult ca aseară. Când am ajuns la hotel şi am văzut cât era ceasul, m-am simţit vinovat, fiindcă am vorbit aproape două ore. Desigur, pentru mine aceasta este o predică scurtă, pentru că în urmă cu o zi am vorbit şase ore.

Vedeţi, eu trebuie să-L aştept pe El, iar când îmi dă ceva despre care să vorbesc, atunci vorbesc. Dar până atunci trebuie să zăbovesc.

Aseară am vorbit despre argumente, ce se întâmplă când argumentarea este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Desigur, noi trebuie să judecăm toate lucrurile, pentru că şi Pavel făcea aceasta, dar problema este că oamenii iau orice le vine în faţă, fără să judece totul cu Scriptura.

Când ceva este în contradicţie cu Cuvântului lui Dumnezeu, este bine să staţi deoparte pentru că acela este  vrăjmaşul. Înţelegeţi? Dar când argumentează cu Cuvântul, Acela este Dumnezeu. Înţelegeţi? Aşa este. Sunt două feluri de argumentări. În ce ne priveşte  noi să credem în argumentarea cu Cuvântul, să credem că Cuvântul are dreptate.

Tu nu poţi dovedi Cuvântul ştiinţific. Nu o vei putea face niciodată, pentru că El este întotdeauna contrar ştiinţei. Dacă ar putea fi dovedit ştiinţific, nu ar mai fi nevoie de credinţă. Înţelegeţi? Tu trebuie să ai credinţă, iar credinţa este contrară tuturor dovezilor ştiinţifice. Deci trebuie să crezi, nu să dovedeşti. Aceasta este ideea.

Cu câtva timp în urmă am fost în Toronto, Canada, iar acolo am stat de vorbă cu cineva. Eu am avut o adunare acolo, şi Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit. Nu era la Toronto… Am uitat cum se numea localitatea aceea, dar îmi voi aminti imediat. Am călătorit atât de mult, încât nu-mi mai amintesc numele tuturor oraşelor în care am fost. Este pe drumul dinspre Detroit.  (Cineva spune: „Windsor.”). Aşa este, Windsor. Windsor, Ontario.

Acolo aveau pus în stradă un ecran mare şi se transmitea în toată America. Sub acel ecran cânta un cow-boy, care vindea ceva. Când m-a văzut pe stradă, a venit la mine şi mi-a zis:

„Aş vrea să-ţi vând ceva.”

„Nu, mulţumesc,” am spus eu, „sunt doar în trecere.”

„Haide că îţi dau ieftin.”

„Eu nu sunt turist, sunt doar în trecere.”

„O, eşti doar în trecere prin oraş?”

„Păi stau într-un hotel de aici, de câteva zile.”

„Ai venit la adunarea de aici?”

„Da, domnule.”

„Nu vreau să te rănesc, dar tu asculţi nişte prostii acolo,” a spus el.

„Aşa crezi?”

„Da.”

„Dar cum ai ajuns la concluzia aceasta?”

„Păi, omul acela vorbeşte despre ceva ce n-are habar.”

„Cum adică?”

„Păi, de exemplu soldatul acela care era paralizat din armată, şi care s-a ridicat, aceea a fost doar actorie. Omul acela l-a cunoscut, iar el s-a întins ca şi cum ar fi fost paralizat şi a jucat teatru.”

„Dar te-ai dus la soldatul acela să-l întrebi cine era şi dacă într-adevăr juca teatru pe targă?  Nu crezi că ar fi trebuit să verifici înainte ca să vorbeşti?”

„Uite cum stă treaba, eu nu vreau să te descurajez,” a zis el.

„Nu te teme că nu mă descurajezi.”

„Eu cred în ştiinţă,” a continuat el.

„Şi eu.”

„Ei bine, ceea ce nu poate fi dovedit ştiinţific nu este bun.”

„Nu vreau să fiu diferit, dar eu cred că este viceversa,” am spus eu. „Eu cred că lucrurile care nu pot fi dovedite ştiinţific, sunt reale şi durează.”

„Nu! Asta-i greşit! Priveşte în jur ce a făcut ştiinţa! Deci nu pot crede ce spui tu.”

„Dă-mi voie să te întreb ceva. Eşti căsătorit?”

„Da,” a răspuns el.

„Îţi iubeşti soţia?”

„Sigur că da.”

„Apreciez aceasta. Şi desigur o iubeşti diferit faţă de felul cum le iubeşti pe celelalte femei.”

„Desigur.”

„Deci? Ai copii? Ce îi face pe copiii tăi să fie diferiţi de ceilalţi copii?”

Discuţia a continuat, iar la un moment dat el a spus: „Vezi, nu este nici o sârmă în jurul nostru, nicăieri.”

„Aşa este,” am spus eu, „dar iată că omul acela este dat peste tot în America. Fără nici o sârmă sau cablu, imaginea acelui om se transmite perfect, prin nişte unde electronice.”

El a spus că nu înţelege acele lucruri, apoi a adăugat: „Cred că este o înscenare.”

„O, nu este o înscenare,” am spus eu. „Nu pot spune aceasta, pentru că acolo vine o undă şi am fost învăţaţi că aceeaşi imagine vine drept la noi şi acele imagini, şi cântecele şi tot ce se întâmplă trece prin noi. Când atinge un anumit cristal sau tubul acela care poate reflecta imaginea unui om, care călătoreşte prin eterul undelor în aer. Noi ştim de unde vine, dar nu o putem vedea. Vezi, Dumnezeu trimite unda de eter aici jos. Poate trece prin milioane şi milioane de oameni până ajunge în punctul acela, şi acolo se reflectă.”

„Da, să zicem,” a spus el, „dar noi avem o staţie de transmisie şi ea transmite imaginea.”

O, El este încă Tatăl nostru din ceruri! Şi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi şi L-a trimis pe Isus Hristos să moară în locul nostru, ca să putem fi neprihăniţii lui Dumnezeu prin Hristos. Sunt atât de bucuros pentru aceasta!

Vedeniile acestea sunt uneori o pricină de poticnire pentru oameni, pentru că nu le înţeleg. Uneori, oamenii cred că ele se întâmplă numai aici în adunare. O, cele de aici sunt doar o mică parte! Acolo afară vin cele mai multe.

De exemplu, astăzi stăteam în cameră. De obicei vinerea este o zi de post. Joi sau vineri nu mănânc, uneori până după-amiaza. Nu este nici un post regulat. Eu postesc în două zile pe săptămână. Un post lung este de mai multe zile, după cum îl pune Domnul peste tine. Acesta este doar un mod de respect şi onoare în amintirea lui Dumnezeu, dar când îl cere El, este o poruncă.

După ora trei eu mănânc ceva uşor. Cineva mi-a spus că aici în apropiere este un loc unde poţi mânca cu nouăzeci de cenţi. Deci am planificat că vom merge acolo, dar nu am mai ajuns, ci ne-am dus la un alt restaurant, unde ne-am întâlnit cu nişte prieteni cu care am stat de vorbă. După puţin timp au venit şi două femei, iar Duhul a spus: „Cea cu pălăria albă…” Eu nu le-am mai văzut niciodată până atunci. Şi ciudat, când una dintre ele a vrut să stea aşa, s-a întors cu faţa spre mine. Acesta este harul, fiindcă nimic nu are loc la întâmplare. Şi ea s-a uitat direct la mine… Ciudat.

Chiar atunci, fiul meu care stă de ani de zile lângă mine pe platformă, mi-a pus o întrebare despre Mileniu sau aşa ceva, iar eu i-am răspuns: „Billy, eu nu înţeleg acum aceste lucruri. Am unele gânduri cu privire la ele, dar nu le împărtăşesc încă, deoarece pot fi la milioane de mile depărtare de adevăr.”

El nu ştie de ce vă spun aceste lucruri, dar cred că tu ai observat Charlie, cum a schimbat subiectul dintr-o dată şi a început să vorbească despre harul lui Dumnezeu. El nu a realizat atunci, dar Domnul mi-a făcut legătura cu duhul acelei femei. Ea nu era foarte sigură că eram eu, fiindcă mă văzuse doar cu o seară înainte. Eu m-am gândit: „Doamne, am văzut femeia, starea în care se află şi ce s-a întâmplat.” Şi am ştiut că avea nevoie de ajutor.

După ce am terminat masa, o soră scumpă de aici a venit şi ne-am plătit consumaţia. Ea şi soţul ei.

Eu m-am dus să plătesc, cred că Billy şi Charlie au observat, dar i-am lăsat să meargă deoarece am ştiut că femeia era chiar în spatele meu şi venea după mine. Când m-a ajuns, ea a început să vorbească cu mine şi atunci am putut să-i spun ce s-a întâmplat, acesta fiind începutul vindecării ei.

Era o femeie de vreo şaizeci de ani, iar de când intrase în menopauză era foarte nervoasă şi nu putea să scape nicicum de starea aceea. Şi ea mi-a zis: „Te-am auzit vorbind o singură dată. Am venit de departe, iar aseară ai spus că trebuie să trec de acea barieră a sunetului ca să fiu vindecată. Toată ziua m-am luptat la bariera aceea.”

„Nu mai trebuie să te lupţi, pentru că s-a terminat. Bariera sunetului este bariera dintre credinţă şi necredinţă. Astfel, când treci de acea necredinţă, de umbra de îndoială, eşti eliberată.”

Femeia nu reuşea să scape nicicum de starea aceea de nervozitate şi se gândea că este pierdută; că nu va mai scăpa niciodată. Ea este o credincioasă penticostală, însă purta machiaj, părul scurt şi toate celelalte; dar motivul pentru care umbla aşa, era că voia să se scuture de simţământul ciudat pe care-l avea.

Billy nu ştie de ce îi spun aceasta lui Charlie, dar acela era harul. Tu ai simţit deodată nevoia să vorbeşti despre har şi ai spus: „De unde vine, cum este cu harul şi de unde ştii că l-ai primit?”

„Acesta este harul lui Dumnezeu,” am răspuns eu. „Pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a chemat; şi cei pe care i-a chemat, i-a sfinţit; şi cei pe care i-a sfinţit, i-a şi proslăvit.” Aceasta a fost tot şi ea nu trebuie să se mai îngrijoreze pentru nimic.

Ea a încercat să scape de lucrul acela; s-a dus şi a făcut una sau alta să îndepărteze starea aceea, dar astăzi, biata femeie a găsit cheia, iar acum este bine. Poate este aici şi în seara aceasta.

Acest exemplu arată cum lucrează harul lui Dumnezeu, cum face El lucrurile. El ne dă din belşug mai mult decât ne punem gândi. Nu este minunat acest lucru? Ba da.

Mâine dimineaţă este dejunul şi l-am întrebat pe fratele Parker dacă trebuie să vorbesc. A spus că nu, aşa că vă voi spune acum câteva cuvinte. Apoi, dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară vom intra puţin în Mesaj.

Nu vreau să fac ca şi aseară, fiindcă m-am simţit rău stând între atâţia învăţători şi teologi, ca dr. Lee Vayle şi ceilalţi fraţi care au diplome, au studiat Biblia şi au fost educaţi în Ea, iar eu am adus un mesaj ca al meu. M-am gândit să vin să mă rog pentru copilul fratelui Parker, aşa că este bine să rămân pe linia aceea, fiindcă suntem aici ca să ajutăm.

În seara aceasta aş vrea să vorbesc şi să citesc din Scriptură, aşa ca să nu ne ia prea mult timp, cam treizeci de minute. Apoi aş vrea să ne rugăm pentru bolnavi. Numai să credeţi. Oricine ştie că nici o fiinţă umană nu poate face aceste lucruri. Este imposibil. Vedeţi? Trebuie să fie Duhul Sfânt. Tot ce putem face noi este să ne rugăm pentru bolnavi.

Eu nu pot vindeca pe nimeni, pentru că ei sunt deja vindecaţi. Astfel, dacă cineva spune că el poate vindeca, să ştiţi că este greşit. Dacă cineva spune că poate mântui, este greşit. Voi toţi sunteţi salvaţi, de aceea tot ce trebuie să faceţi este să acceptaţi salvarea; să acceptaţi ceea ce a făcut Isus pentru voi. El a fost rănit pentru fărădelegile voastre şi în rănile Lui aţi fost vindecaţi. Ţineţi mine! Aţi fost vindecaţi: timpul trecut.

Tot ce trebuie să faceţi este să acceptaţi ce a făcut El pentru voi. Asta-i tot. Voi toţi sunteţi sub sânge, toţi, pentru că altfel Dumnezeu ar nimici totul. Voi sunteţi sub sânge cât timp este o Jertfă de sânge pentru păcatele noastre. Dar dacă într-o zi vei pleca din lumea aceasta fără să accepţi acea Jertfă, va trebui să stai tu însuţi pentru păcatele tale; şi pentru că eşti deja condamnat, nu vei putea face nimic.

Dumnezeu face totul în chip minunat. Vedeţi, credinţa vine în urma auzirii. Mărturisiţi deci, vindecarea divină, credeţi şi acceptaţi. Dacă aş fi în cauză, eu aşa aş face. Dacă nu puteţi crede cuvintele mele, este în ordine, dar când este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, nu este aşa. După ce Îşi trimite Cuvântul, El pune în biserică diferite daruri şi lucruri prin care încearcă să ajungă la oameni, pentru că este plin de bunătate şi iubitor.

Acum haideţi să deschidem la Evanghelia după Matei, la capitolul 15 şi să citim de la versetul 21 la versetul 28:

„Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Acum haideţi să ne plecam capetele şi să vorbim cu Autorul acestui Cuvânt.

Scumpul nostru Tată ceresc, ne apropiem de sanctuarul Tău sfânt, în Numele Domnului Isus. El este tot ce avem nevoie, fiindcă ai spus: „…şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” (Ioan 14.13). Acesta este motivul pentru care nu venim în numele noastre, în numele unei biserici, în numele unei organizaţii, a unei naţiuni sau a unei rase, ci venim în Numele Domnului Isus. În felul acesta, ştim sigur că ne vei asculta, pentru că aşa ai spus.

Tată, în seara aceasta nu Te rugăm să stai pe scaunul Tău de judecată, pentru că am fi condamnaţi, ci Te rugăm să stai pe scaunul Tău de îndurare unde căutăm adăpost.

Doamne, eu realizez dimensiunea acestei adunări şi cum trebuie să fi curs din Tine atâta putere când Te-ai uitat peste acea mulţime de şchiopi, orbi şi slăbănogi de la scăldătoarea Betesda, dar cu toate acestea a fost un singur om spre care ai fost călăuzit şi pe care l-ai vindecat. Şi când ai fost întrebat, ai răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19). Doamne, vrei să ne arăţi care este voia ta cu privire la mulţimea de bolnavi de aici? Noi aşteptăm mişcarea apei, pentru ca bolnavii să intre şi să fie vindecaţi.

Dumnezeule, Te rog să ierţi păcatul necredinţei, fiindcă mărturisim că încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fim ca lucrători şi ca şi creştini. Fii deci îndurător cu noi, o, Dumnezeule milostiv!

În seara aceasta strigăm spre Tine, Doamne, la fel ca tatăl care a strigat odată pentru copilul lui bolnav de epilepsie şi a zis: „Doamne, ajută necredinţei mele.” După ce am citit despre această făgăduinţă scumpă din Biblie, şi am văzut ce poate face credinţa, strigăm şi noi: „Doamne, ajută necredinţei mele!” Trimite prezenţa Domnului Isus în mijlocul nostru, în timp ce vom vorbi Cuvântul, şi fie ca Cuvântul să devină trup, iar duhul nostru să-L prindă. Îngăduie ca în timp ce trec orele şi minutele, să putem vedea tot mai clar apropiata revenire a Domnului Isus. Doamne, noi nu ştim cât suntem de aproape de acest eveniment, dar vedem că secerişul este aproape. Deci, ajută-ne în seara aceasta.

Binecuvântează Cuvântul citit şi adună slavă Numelui Tău, Nume în care Te rugăm: în Numele Domnului Isus, şi spre slava Lui. Amin.

Din textul pe care l-am citit în seara aceasta, aş vrea să scot subiectul „Perseverenţa”.

„A fi perseverent” înseamnă „a avea un ţel şi a fi stăruitor.” Îmi place cuvântul acesta şi este foarte potrivit pentru biserica acestui timp, mai clar spus: biserica ar trebui să fie perseverentă pentru a-şi atinge ţelul.

Oamenii din toate timpurile care au avut credinţă în ceea ce au încercat să obţină, au fost perseverenţi. Indiferent ce încerci să obţii, tu trebuie să crezi în ceea ce faci.

Odată, un doctor mi-a spus: „Frate Branham, dacă oamenii ar crede că mergând afară şi atingând un pom vor fi vindecaţi, eu cred că chiar se va întâmpla.”

„Frate scump, omul nu poate căpăta credinţă atingând un pom! Credinţa trebuie să se bazeze pe ceva, de aceea, când cineva poate să-şi bazeze credinţa pe Cuvântul lui Dumnezeu, poate fi perseverent fiindcă este în Cuvânt şi va primi ceea ce cere.”

Un frate de culoare din sud spunea că mai bine stă pe Cuvânt decât în cer. Cineva care l-a auzit ce spune, l-a întrebat: „De ce vorbeşti aşa?” Şi fratele a răspuns: „Pentru că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece.” Deci este adevărat! Tu poţi avea ceva doar dacă stai pe Cuvânt; nu stând pe ce a spus sau a învăţat cineva, nici pe ce a spus un predicator sau un doctor, ci stând pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Atunci poţi avea cu adevărat ceva de care să te ţii.

Orice om care vrea să realizeze ceva, trebuie să aibă întâi de toate credinţă; trebuie să creadă. Aşa a făcut şi George Washington care este numit şi „părintele naţiunii noastre.”

Se spune că în noaptea dinaintea luptei de la Valley Forge, înainte de a trece râul acela îngheţat, a stat toată noaptea şi s-a rugat în genunchi pe zăpadă, deoarece voia să afle care era voia lui Dumnezeu. Delaware era plin de gheaţă şi doar jumătate din soldaţii americani erau încălţaţi, dar Washington a căutat adăpost în Domnul, iar a doua zi a trecut râul împreună cu soldaţii săi, pentru că a fost perseverent. Gloanţele i-au străpuns mantaua dar nu l-au atins, pentru că s-a încrezut în Dumnezeu. El L-a căutat pe Dumnezeu şi a primit răspuns, aşa că a putut fi perseverent.

Aceasta trebuie să facem şi noi. Înainte ca să poţi face voia lui Dumnezeu, trebuie să afli care este aceea; apoi trebuie să te ţii de ea până îţi atingi ţelul. Trebuie să fim ca femeia de care v-am vorbit şi care încerca să treacă de acea „barieră a sunetului.” Se spune că după ce avionul trece de bariera sunetului, ia viteză şi merge fără nici o oprelişte.

Ei bine, când te poţi ruga până când treci de bariera îndoielii, alergi liber, poţi merge înainte; atunci nu te mai poate necăji nimic, fiindcă alergi liber; ai trecut de necredinţă şi totul este bine stabilit, totul s-a sfârşit. Când ai în inimă asigurarea că va fi aşa cum ţi s-a spus, eşti la fel de bucuros ca şi când s-ar fi întâmplat deja.

De exemplu, dacă aş simţi că mor de foame, iar o bucată de pâine mi-ar salva viaţa, şi aş cere de la cineva o bucată de pâine, iar el mi-ar da douăzeci şi cinci de cenţi (preţul unei bucăţi de pâine), m-aş bucura de acei bani ca şi cum aş avea deja o bucată de pâine în mână, fiindcă ei reprezintă puterea de cumpărare a acelei pâini.

Ei bine, aceasta este credinţa.

Când te poţi ruga până când primeşti asigurarea, poţi fi cât se poate de bucuros că, de exemplu: cancerul a plecat, şi să strigi cât poţi de tare, pentru că ai puterea de cumpărare, credinţa care mişcă toate lucrurile. Atunci eşti perseverent şi nimeni nu-ţi mai poate spune nimic altceva, fiindcă ai trecut dincolo de bariera sunetului, a necredinţei, eşti liber, poţi cumpăra ceea ce vrei şi eşti stăruitor.

Aseară am vorbit despre Noe. Când a auzit Glasul lui Dumnezeu care a vestit judecata ce urma să vină şi i-a spus ce trebuia să facă, el a devenit perseverent.

Pe Noe nu l-a interesat câţi ecleziaşti s-au ridicat şi au spus: „Noe, eşti greşit!”, el a mers mai departe şi a construit arca. Poate batjocoritorii au venit cu miile şi au spus: „Uitaţi-vă la bietul bătrân! Priviţi-l ce face!”

Poate s-au ridicat şi oamenii de ştiinţă şi au spus: „Uite ce e, Noe, noi te iubim, dar ţi-ai pierdut minţile. Avem aici un instrument cu care vedem până pe Lună şi putem să-ţi demonstrăm că nu există nici o apă care ar putea cădea pe pământ.”

Poate Noe le-a răspuns în felul următor: „Nu mă interesează ce spune instrumentul vostru. Voi priviţi la un instrument, dar eu mă uit la Dumnezeu şi la ceea ce a făgăduit El că va face.” Asta-i tot. Depinde la ce te uiţi, unde este credinţa ta. Dacă instrumentul spune aşa, credinţa ta poate ajunge doar atât de departe: până la instrumentul tău.

În urmă cu vreo cincisprezece ani, am fost chemat de un frate scump să mă rog pentru copilul lui care era pe moarte din cauza difteriei (boală infectocontagioasă manifestată prin apariţia de false membrane în gât, pe laringe, bronhii, pe conjunctivele ochilor şi în nări). Avea probleme şi cu inima şi i-au făcut o electrocardiogramă care arăta că inima lui era gata. Am uitat care erau valorile, dar era gata. Părinţii lui m-au aşteptat două sau trei zile, apoi m-au chemat din adunare şi mi-au zis: „Dacă nu vii acum…”

„Păi, chemaţi pe altcineva,” le-am spus eu. „Dumnezeu are slujitori peste tot.”

„Frate Branham, dar nu înţelegi…” mi-a zis tatăl copilului.

„Încerc să înţeleg, dar sunt obosit şi în plus, nu este corect să mă duc într-un loc, iar în celălalt nu. O pot face numai dacă mă trimite Duhul Sfânt.”

„Noi am stat în adunare timp de o săptămână şi am văzut cum Duhul Sfânt le-a spus, de pe platformă, unor oameni pe care îi cunoşteam şi unor vecini de-ai noştri exact ce şi cum să facă. Frate Branham noi ştim că tu nu ai putea face aceasta, ci trebuie să vină de la Dumnezeu. De aceea, credem că dacă vei veni şi te vei ruga pentru băiatul meu, se va face bine.”

Ei bine, el era perseverent, era foarte insistent, aşa că mi-am luat haina şi am plecat cu ei. Când am ajuns la spital, am fost întâmpinat de doctorul care se ocupa de el şi care mi-a spus: „Eu nu l-aş deranja pe băiat pentru că poate muri în orice clipă.” Doctorul aparţinea altei biserici, pentru că l-am întrebat.

„Bine, domnule, dar băiatul este pe moarte!”, i-am spus eu. „Tu nu eşti creştin?” Atunci mi-a spus că aparţine la o anumită biserică.

„Dacă băiatul ar aparţine de biserica voastră, iar preotul ar vrea să-i dea ultima împărtăşanie, nu l-ai lăsa să intre la el?”

„Ba da,” a răspuns el.

„Ei bine, acest tată crede că dacă mă voi ruga pentru fiul lui, se va face bine; el crede aşa cum crezi tu că băiatul va fi salvat dacă îi dă preotul ultima împărtăşanie.”

A trebuit să fiu şi eu puţin insistent ca să pot primi ceea ce voiam. În cele din urmă m-a lăsat să intru, iar sora medicală a ieşit afară cu nasul puţin ridicat. După plecarea ei, am îngenuncheat cu toţii în jurul patului. Băiatul era inconştient.

Mi-am pus mâinile peste el şi am rostit câteva cuvinte. Am spus: „Tată, Dumnezeule, bărbatul acesta strigă pentru fiul lui. El m-a rugat să vin aici, dar tot ce ştiu să fac este să Te rog pe Tine, şi Te rog să-i cruţi viaţa în Numele Domnului Isus.” După ce am spus aceste cuvinte, m-am ridicat.

Imediat tatăl copilului s-a întors spre soţia lui, a cuprins-o în braţe şi i-a spus plângând: „Nu-i aşa că este minunat, mamă?” M-am uitat şi am văzut cum o asistentă şi-a întors capul şi s-a uitat la ei.

Tatăl copilului a continuat: „Gândeşte-te, Bob al nostru va fi bine! O, lăudat să fie Domnul!” Apoi s-au întins amândoi peste băiat, mi-au strâns mâna şi mi-au zis: „Îţi mulţumim, frate Branham, că L-ai ascultat pe Domnul şi ai venit să te rogi rugăciunea credinţei pentru fiul nostru.” Eu nu am spus decât o rugăciune.

Atunci asistenta a spus:

„Domnule, cred că nu înţelegi!”

„O, ba înţeleg,” a răspuns tatăl copilului.

„Îţi iubeşti băiatul?”

„Sigur că îl iubesc.”

„Atunci cum poţi să te porţi aşa când fiul tău este pe moarte? Băiatul nu poate să respire fără aparat şi poate muri în orice clipă. Inima lui bate doar…” Nu mai ştiu ce avea, dar cred că una dintre valvele de la inimă era blocată de ceva.

Ea a continuat: „El este inconştient; este prea slăbit ca să mai ştie ceva, iar voi vă bucuraţi şi vă purtaţi în felul acesta, deşi vedeţi că este pe moarte!”

Atunci bătrânul gentleman a pus mâna părinteşte pe umărul asistentei, care nu avea mai mult de optsprezece ani, şi i-a zis: „Ascultă, scumpa mea: ştiu că tu te uiţi la aparatul acela, pe care sunt sigur că îl cunoşti, dar eu mă uit la făgăduinţa din Cuvântul lui Dumnezeu şi ştiu că băiatul meu va trăi, pentru că El a spus că rugăciunea făcută cu credinţă îl va salva pe cel bolnav. Tocmai aceasta s-a făcut pentru băiatul meu.”

Aceasta s-a întâmplat cu cincisprezece ani în urmă, iar acum băiatul acela este căsătorit şi are doi copii. Vedeţi insistenţa? El a crezut indiferent ce a spus aparatul acela. De ce? Pentru că nu s-a încrezut în aparatul acela, ci a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu.

După ce a auzit făgăduinţa lui Dumnezeu, Noe a putut să fie stăruitor, perseverent. Moise, a fost învăţat de mama sa, de iubita noastră soră Iochebed. Mama lui l-a învăţat şi i-a spus cum viaţa lui a fost cruţată şi n-a ajuns hrană pentru crocodili, şi cum a fost născut pentru a fi un eliberator. I-a spus cum sora sa Miriam, care era o prorociţă, l-a urmărit de pe mal până când a ajuns în locul unde se scălda fiica Faraonului, şi cum Dumnezeu l-a scos din apă şi l-a crescut în palatul lui Faraon, pentru că el urma să elibereze poporul aflat în robie. El ştia toate acestea teoretic, cu intelectul, dar vedeţi prima greşeală…

Fii atentă Biserică! Tu poţi cunoaşte Cuvântul teoretic; poţi şti că Biblia spune că rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav, dar este altceva să te rogi până când Dumnezeu îţi spune că rugăciunea făcută cu credinţă te-a mântuit. Este o mare diferenţă.

Teoretic, intelectual, Moise a ştiut că era un eliberator, dar când s-a gândit că poporul lui Dumnezeu îl va înţelege de ce l-a ucis pe acel egiptean, şi i-a ajuns la urechi primul zvon, n-a fost deloc perseverent, ci a fugit. Chiar înainte să ajungă Faraon, el a luat calea pribegiei şi a fugit în pustiu, pentru că n-a fost perseverent deloc. Moise nu era prea sigur, pentru că cunoştea doar partea teoretică din Cuvânt, adică făgăduinţa.

 Dar într-o zi a văzut un rug care nu se mistuia, aşa că s-a dus sus, pe coama dealului, să vadă ce era. În acel rug aprins era Stâlpul de Foc care avea să-l însoţească şi să-l înveţe în toate zilele vieţii lui. Şi din acel Stâlp de Foc S-a auzit un Glas care i-a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui… M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta, aşa cum i-am făgăduit lui Avraam. Acum du-te la ei!” (Exod 3.7-8).

Astfel, Moise s-a dus drept înaintea lui Faraon şi i-a zis: „Lasă poporul acesta să plece!” De ce? Pentru că vorbise cu Dumnezeu, faţă în faţă, şi fusese însărcinat de El. Eu cred că dacă predicatorii de astăzi n-ar lua acest Cuvânt doar teoretic, ci ar găsi un loc în spatele deşertului, pe acele nisipuri sfinte unde Satan nu poate să-şi pună picioarele murdare ale necredinţei, şi ar sta acolo până când vine un mesaj de la Dumnezeu şi îi pune în slujbă, n-ar mai putea fi clintiţi nici chiar de toţi diavolii. Atunci ar şti că sunt chemaţi de Dumnezeu.

Eu cred că fiecare creştin ar trebui să facă aceasta. Înainte să-L mărturiseşti pe Duhul Sfânt şi să ai botezul Lui, între tine şi Dumnezeu ar trebui să existe o anumită legătură, astfel încât nici un intelectual din lume să nu poată explica ce s-a întâmplat cu tine. Voi ştiţi la ce mă refer pentru că aţi fost acolo. Aţi avut mărturia Lui şi ştiţi că este aşa. Aceasta este o cerinţă a Lui, pentru că Isus le-a spus ucenicilor: „Aşteptaţi în cetate! Voi ştiţi teoria, cunoaşteţi Cuvântul, dar aşteptaţi în Ierusalim până când sunteţi umpluţi cu putere de sus.” Vedeţi? Ei au ştiut.

Micuţul David, un flăcău necioplit, păstorea turma tatălui său în spatele deşertului. Şi iată că într-o zi a venit un urs şi i-a luat un miel; dar David s-a dus după el, şi-a scos praştia şi l-a omorât.

În altă zi, a venit un leu şi i-a luat o oaie. Aceea era turma tatălui său. Dar David s-a luat cu praştia după el, nu cu o puşcă, ci cu o praştie cu o piatră în ea, şi l-a doborât. Vedeţi, el se încredea în Dumnezeu. Astfel, a învârtit praştia, a lovit leul şi l-a pus jos, iar când leul s-a ridicat şi a încercat să-l atace, l-a omorât şi a luat oaia înapoi. De ce era perseverent David? Pentru că avea în grijă oile tatălui său.

Cred că aşa ar trebui să simtă orice păstor. Noi suntem făcuţi răspunzători de Dumnezeu pentru oile Tatălui. Creştinilor, bătrânul diavol de boală a intrat în mijlocul vostru şi vrea să vă scoată afară. Eu nu am educaţie şi nu ştiu nimic despre medicină, dar am această praştie mică a rugăciunii, şi vin în seara aceasta după tine şi te voi aduce înapoi, pentru că El a promis că rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav.

Poate marii intelectuali, oamenii de ştiinţă şi medicii ar râde de aceasta. Eu nu ştiu nimic despre acestea. Sunt ca David care a încercat să îmbrace haina ecleziastică a lui Saul, dar nu i s-a potrivit. Acea haină nu se va potrivi niciodată unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu. Astfel, David a spus: „Lăsaţi-mă să mă duc cu ceea ce am testat deja.”

Aceasta-i tot ce ştiu şi eu, credincioşilor: să mă duc cu ceea ce am testat şi ştiu că este Adevărul. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu stau pe El. Haideţi să căutăm copiii bolnavi şi să-i aducem înapoi la păşuni verzi şi ape liniştite, la sănătate şi putere.

Aşa cum am spus şi aseară, atunci când a fost încercuit de filisteni, Samson nu a avut la îndemână decât o falcă de măgar, dar când a simţit cele şapte şuviţe de păr din capul lui, a fost stăruitor.

Şamgar, poate mulţi dintre voi nici n-aţi citit despre el în Biblie… a fost unul dintre judecătorii lui Israel. Despre el este scris un singur verset. (Judecători 3.31). Tocmai secerase, iar copiii lui erau slabi şi flămânzi. Şi iată că filistenii au venit imediat să le ia tot.

Şamgar şi-a pus grâul în grânar şi se gândea: „Poate aşa vom putea trăi. Voi vinde ceva din el şi anul acesta voi cumpăra şi o rochie pentru nevasta mea.” Dar chiar atunci a auzit ceva. A deschis uşa de la hambar şi a privit afară, iar acolo a văzut o mulţime de filisteni cu armuri, scuturi, săbii şi suliţe, soldaţi instruiţi care veneau să-i ia recolta de grâu.

El nu era soldat, ci fermier. Din câte ştiu, nu avea nici măcar sabie, dar şi-a amintit: „Sunt evreu şi sunt tăiat împrejur. Sunt un copil al lui Dumnezeu şi am un drept. Am acces la acelaşi Dumnezeu al lui David; la acelaşi Dumnezeu al lui Moise; la acelaşi Dumnezeu al lui Daniel.” Şi Duhul a venit peste el, iar atunci a apucat un otic de plug (Lopăţică cu care se curăţă de pământ brăzdarul şi cormana plugului) şi a ucis şase sute de filisteni cu el.

Odată a trebuit să predic pe un stadion, pe care erau câteva mii de oameni care mă aşteptau. Aceasta m-a încurajat pentru că era un semn mic: „Nu contează mărimea câinelui din luptă, ci mărimea luptei din câine.” Eu m-am gândit de multe ori la însemnătatea acestor cuvinte, fiindcă ele înseamnă „multă insistenţă din partea creştinilor.” Vedeţi? „Dumnezeu a promis, deci este al meu!” Aşa este.

Ioan Botezătorul era foarte insistent. Poate Caiafa şi unii dintre preoţi i-au zis:

 „Aici este reverendul doctor Ph.D. Cutare şi Cutare. Nu crezi că el este potrivit să fie Mesia?”

„Nu, nu este el,” a răspuns Ioan.

I-au adus un altul şi i-au zis: „Acesta este un om bun, ce zici de el?”

„Nu este nici el!” Spunea aceasta deoarece a ştiut Cine era El atunci când a văzut porumbelul acela coborând din cer. Aceasta l-a făcut să fie insistent.

O, ar fi atâtea de vorbit despre aceasta din Biblie!

S-o privim acum şi pe femeia grecoaică. Mai întâi de toate trebuie spus că ea era o grecoaică, deci era dintre neamuri, nu o evreică. Dar a auzit despre Isus. A auzit şi părerea criticilor, dar ea nu i-a luat în seamă.

Întotdeauna este câte o piedică, dar într-un fel sau altul, credinţa găseşte o cale pe care oamenii nu o văd. Credinţa îţi găseşte sursa. Aşa trebuie să se fi întâmplat şi cu femeia aceasta a cărei credinţă a găsit o sursă.

În Evrei 4.12 scrie că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, cade desparte măduva de oase şi deosebeşte gândurile şi pornirile inimii.”

Acesta este motivul pentru care Isus putea deosebi gândurile oamenilor: El era Cuvântul. Şi dacă Cuvântul este în voi, El face deosebirea. Există un singur lucru care poate mânui acel Cuvânt, iar acela nu este educaţia, vă asigur de aceasta. Credinţa este singura care poate mânui Sabia Cuvântului. Aşa cum am spus şi aseară, credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu va tăia o cale prin orice obstacol. Dar trebuie să crezi.

Femeia aceasta a întâmpinat multe piedici, dar credinţa ei nu a avut nici o piedică. Nu! Credinţa nu are nici un fel de piedică; credinţa doar crede.

Eu nu am nici o piedică. Tu ai trecut de bariera sunetului, aşa cum am spus despre femeia aceea. Credinţa nu are nici o piedică. Poate tu ai, dar credinţa ta nu are nici un fel de piedică.

Poate i s-a spus: „N-ai ce căuta acolo, pentru că tu eşti grecoaică, iar El este evreu!” Vedeţi, ei încercau să pună o barieră rasială, dar credinţa nu are bariere rasiale, nu cunoaşte niciuna. Ei n-au reuşit s-o oprească cu aceasta, fiindcă femeia s-a gândit: „Dacă El este Cine cred eu că este, adică Dumnezeu, înseamnă că este Creatorul oricărei făpturi. Dacă nu este Dumnezeul întregii creaţii, atunci nu este Dumnezeu!” Acesta este un fel bun de a privi lucrurile. Pe ea nu o interesa că era grecoaică; era stăruitoare oricum, avea perseverenţă.

Poate cineva a venit la ea şi i-a zis: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există aşa ceva!” Dar indiferent câte i-au spus, ea a continuat să fie stăruitoare. Poate că lucrul acela era pentru cei care nu credeau, dar nu erau şi pentru ea, fiindcă înăuntrul ei se întâmplase ceva care o făcea să ştie că nu au trecut.

Până nu treci de bariera aceea nu se întâmplă nimic. Tu trebuie să treci de bariera necredinţei care spune: „Dumnezeu a făcut aceasta cândva, dar acum nu mai este!” El este încă Acelaşi Dumnezeu care a fost întotdeauna. Dacă astăzi nu mai este Acelaşi Dumnezeu, înseamnă că nu a fost niciodată Dumnezeu. Înţelegeţi? Asta-i tot! Dumnezeu nu Şi-a pierdut puterea, ci omul şi-a pierdut credinţa, ceea ce înseamnă că omul trebuie să meargă înapoi la făgăduinţă şi să creadă.

Femeia era perseverentă. Dacă pentru toţi ceilalţi zilele minunilor trecuseră, acest lucru nu era valabil şi pentru ea. Ea a ajuns la acea barieră a sunetului; s-a prins de Ceva; Ceva a atins-o.

Ei bine, acolo este întotdeauna un alt grup, iar unii dintre ei au spus probabil: „Soţul tău este un om de afaceri şi aparţine de biserica aceasta mare de aici, iar dacă te duci cu grupul acela, te va părăsi cu siguranţă!” Aceasta este o barieră mare de trecut, dar vă spun ceva: dacă ai o credinţă ca a ei, nici n-o vei lua în seamă. Aşa este. Nu avea nici o importanţă: cu soţ sau fără soţ, ea era pe drum să se întâlnească cu Isus, şi era perseverentă.

Poate acolo era un grup care spunea tot timpul: „Stai puţin, Lidia (sau cum s-o fi numit ea)! Dacă te duci acolo va râde tot neamul tău de tine, pentru că aceasta nu este nimic altceva decât o fabulă evreiască. Şi noi am auzit tot felul de poveşti din acelea, dar nu este nimic adevărat, sunt doar nişte cântece pe care le cântă, nişte balade.”

Să ştiţi că grupul acesta există şi astăzi.

Femeia ştia că dacă va ajunge la grupul acela va fi bătaia lor de joc, dar a continuat să fie perseverentă. S-a dus înainte şi a trecut şi de grupul acela.

Dar acolo era şi un grup de predicatori. O, de acela era greu de trecut! „Ascultă, Lidia…” Eu am numit-o Lidia şi sper să nu fie nici o „Lidia” pe aici, dar dacă este, nădăjduiesc să aibă aceeaşi credinţă ca femeia aceasta. Aşadar, a ajuns la asociaţia predicatorilor, iar aceştia au spus: „Vrem să-ţi spunem un singur lucru: Tu eşti o membră a bisericii noastre,  dar dacă te duci acolo, te vom da afară! Te vom excomunica şi vei fi bătaia de joc a tuturor! Chiar şi soţul tău va divorţa de tine şi îşi va lua o soţie care va arăta mai bine decât tine!”

Dar nici aceste ameninţări nu au împiedecat-o să meargă mai departe. Nici scrisoarea de excludere şi nici altceva nu a oprit-o. De ce? Pentru că avea credinţă, iar „…credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Femeia era perseverentă şi a trecut de orice barieră pusă în drumul ei.

La urmă a ajuns la Isus şi s-a gândit: „Gata, totul s-a sfârşit!” Aşa se gândesc şi unii oameni după ce primesc Duhul Sfânt: „Este gata, s-a terminat!”, dar nu este aşa! Acesta este doar începutul. Tu ai nevoie să fii perseverent atunci când ai ajuns.

Astfel, când a ajuns la Isus, femeia a primit o scuturătură zdravănă. Eu cred că El ştia că ea avea să vină, iar când a ajuns, a trecut-o cu vederea dându-i de înţeles că nu a fost trimis pentru rasa ei. O, ce dezamăgire trebuie să fi simţit! Dar credeţi că aceasta a oprit-o cumva? Nicidecum! Ea L-a numit „Fiul lui David,” dar neamurile nu se puteau apropia de El ca Fiu al lui David. Nu, nu! Fiul lui David este descoperirea Lui ca Împărat, iar El este Împăratul lui Israel. Pentru Biserică Hristos este „Domnul”, nu „Împăratul.” Amin. El este „Soţ”, iar Sara l-a numit pe Avraam, „domnul meu.” Astfel, El este Domnul Bisericii şi Împăratul lui Israel.

Apoi femeia s-a închinat înaintea Lui şi I-a zis: „Doamne, ajută-mi!”, dar Isus i-a răspuns: „Eu nu am fost trimis să iau pâinea de la copii şi s-o dau câinilor!” O, vai! Dacă ar fi fost o penticostală modernă, femeia I-ar fi întors imediat spatele, apoi şi-ar fi ridicat nasul şi ar fi spus: „Nu voi mai veni niciodată la o astfel de adunare!” De ce ar face aceasta? Pentru că ei nu au nădejdea pe care o avea ea. Aşa este. Ea a auzit de lucrările Lui şi credinţa ei s-a prins de aceasta. Ea avea un motiv, avea o nevoie şi nu avea de gând să se lase de El. Aşa este. Îmi place aceasta. Ea se ţinea tare de El chiar dacă a numit-o „câine”, un neam de oameni mai josnic decât câinii.

El i-a spus: „Nu sunt trimis la rasa ta, ci sunt trimis doar la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea I-a zis: „Doamne, ajută-mi!”

„Nu se cuvine să iau pâinea copiilor şi s-o arunc la căţei!”

Femeia aceasta nu era o plantă de seră care trebuia dădăcită. Nu, nu. Ea nu era o aşa-zisă credincioasă, un hibrid modern din recolta de astăzi. Ea nu a spus: „Eu sunt metodistă şi nu trebuie să iau aceasta…” Nu, nu! Acesta este un hibrid; este altoit în vreo organizaţie. Dar un creştin adevărat, de rasă nobilă, este născut din Cuvântul lui Dumnezeu şi se ţine de El indiferent ce s-ar întâmpla.

 Cel mai bun exemplu de hibrid este catârul. El nu ştie de unde se trage, pentru că nu este nici cal, nici măgar, ci este un amestec între cal şi măgar. El nu este dintre neamuri, ci este mai rău, şi aşteaptă toată viaţa să poată să te lovească înainte de a muri. Poţi striga la el cât vrei: „Ho! Ho!” fiindcă îşi va ciuli urechile mari şi va continua să meargă. El nu ştie nimic pentru că este un hibrid.

Aceasta este problema şi cu biserica de astăzi: sunt prea mulţi hibrizi care se numesc creştini. Aşa este. Ei îşi ciulesc urechile şi zic: „Zilele minunilor au trecut! Zilele minunilor au trecut!” Aceşti oameni nu ştiu dacă sunt credincioşi sau păcătoşi; nu ştiu dacă sunt credincioşi sau necredincioşi! Sunt nişte hibrizi!

Orice este hibrid, este în afara căii adevărate. Ar trebui să ne oprim puţin aici ca să vedeţi de unde vine sămânţa originală. Hibridul nu ştie de unde vine; nu ştie cine este mama şi tatăl lui; nu ştie nimic despre genealogia lui. Nu, nu ştie, pentru că nu are pedigriu. Nu poate avea, pentru că nu se poate reproduce.

Aceasta este problema cu biserica de astăzi: nu se poate reproduce pentru că este o grămadă de hibrizi. Ei nu ştiu dacă sunt copiii lui Dumnezeu sau ai denominaţiunii. Tot ce ştiu este să producă membri, nu creştini. Poate n-ar fi trebuit să spun aceasta, dar am spus-o. Aşa este. Ei nu ştiu unde aparţin, ci ştiu doar că sunt metodişti, baptişti, penticostali. Aceasta-i tot ce ştiu.

Dar ce minunat este cel de rasă pură! O, el poate să-ţi spună cine este mama şi tatăl lui, bunica şi bunicul şi toţi înaintaşii lui, pentru că îi ştie. El este bun şi blând, iar dacă vorbeşti cu el te ascultă. Îşi pune capul pe umărul tău şi este plin de dragoste. De ce? Pentru că este de rasă pură, pursânge.

La fel este şi creştinul de rasă pură născut din Duhul lui Dumnezeu. El nu intră în tot felul de argumentări denominaţionale. El ştie Cine este Tatăl lui; ştie de unde vine; ştie de unde vine Duhul şi cine l-a născut. El nu argumentează crezurile voastre şi cu el poţi vorbi despre dragoste, despre vindecarea divină şi toate aceste lucruri, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Pe el nu trebuie să-l baţi fiindcă se va lăsa încărcat de toată roada Duhului. Aşa este. Ce frumos! Dar creştinii hibrizi pe care-i avem astăzi…

Dar femeia nu era un hibrid. Nu, domnilor. Priviţi ce a spus ea atunci când Isus a zis: „Eu nu am fost trimis la neamul tău…”, pentru a o pune la încercare. Ea a trecut prin multe încercări până când a ajuns la Isus, iar atunci a avut parte de o mare dezamăgire pentru că El i-a spus: „Nu am fost trimis la neamul tău!”

Ea I-a zis: „Doamne, ajută-mi!”, la care El i-a răspuns: „Nu se cuvinte să iau pâinea copiilor şi s-o dau la câini.” Ascultaţi acum răspunsul femeii: „Aşa este, Doamne.”

O, credinţa va admite întotdeauna că Cuvântul are dreptate! Da, domnilor. „Aşa este, Doamne, dar eu vreau numai firimiturile.”

Un credincios modern nu va spune niciodată aceasta, ci va zice: „Să vii imediat şi să faci ce-ţi spun, pentru că altfel nu primesc nimic!” Aşa a făcut Naaman care încerca să scape de lepră în felul lui.

Dar tu trebuie să iei totul aşa cum îţi este adus de El, şi să-L urmezi. Da. Ea s-a mulţumit doar cu firimiturile căzute pe jos. Să nu uitaţi că această femeie nu văzuse niciodată o minune. Ea era grecoaică, era dintre neamuri ca şi curva Rahav, dar a crezut oricum.

Curva Rahav era o proscrisă, o prostituată, dar când a auzit mesajul iscoadelor, nu a spus: „Ia să vină Iosua la mine să văd dacă este înalt, cât este de chipeş ce frizură are, cât de dichisit se îmbracă sau dacă este lat în umeri.” Pe ea n-a interesat-o cum arăta el, ci a spus: „Am auzit ce a făcut Dumnezeu pentru voi.” Vedeţi? „Nu mă interesează cum arată Iosua, nici câte diplome are sau dacă n-are. Ştiu că Dumnezeu este cu voi şi vreau să fiu ocrotită de mânia Lui.” Amin. „Nu mă interesează dacă vă numesc holly-rollers, fanatici sau cum vă mai spun, eu Îl vreau pe Dumnezeu, vreau harul şi puterea Lui, vreau dragostea şi iertarea Lui, indiferent cum mă vor numi ceilalţi. Pe mine nu mă interesează cum arată Iosua, eu vreau să-L văd pe El. Vreau să văd harul şi îndurarea Lui faţă de mine.” Aceasta ne trebuie şi nouă.

Priviţi această femeie care s-a apropiat în mod corect de darul lui Dumnezeu. Ce diferenţă faţă de acei farisei încrezuţi! Ce diferenţă era şi faţă de conducătorii evrei care spuneau: „Să Te vedem că faci o minune!” Aceasta este purtarea ecleziaştilor.

Dar femeia aceasta neştiutoare dintre neamuri a spus doar: „Doamne, eu vreau numai firimituri. Tu ştii că şi câinii se hrănesc cu firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor, iar eu numai atât doresc.”

Ea nu a spus: „Să vii acasă la mine ţi să-Ţi pui mâinile peste fiica mea!” Nu a spus nici: „Dacă vei veni, vei vorbi în limbi şi-mi vei vorbi despre aceasta, voi crede.” Nu, nu a spus aşa ceva, ci a zis: „Eu vreau doar firimiturile care cad de pe masă.” Vedeţi, ea se apropia în mod corect de darul lui Dumnezeu, şi este primul om dintre neamuri pentru care Isus a făcut o minune.

Credinţa este smerită şi admite întotdeauna că Cuvântul are dreptate.

Uitaţi-vă la Marta şi la Maria. Oamenii îşi băteau joc de ele… Când a murit Lazăr, Marta s-a dus să-L caute. Priviţi cât de stăruitoare a fost ea, cât de perseverentă.

Ea a trebuit să treacă peste toate criticile care spuneau: „Unde este predicatorul acela holly-roller care umbla pe aici şi spunea că îl iubeşte pe fratele tău?” Vedeţi, Isus ştia totul pentru că Tatăl Îi spusese: „Pleacă de aici şi aşteaptă până când va muri Lazăr, iar atunci Te voi aduce înapoi!” El a spus că nu face nimic altceva decât ce vede pe Tatăl făcând. Aceasta este corect.

Deci El a plecat, iar ei au trimis după El, dar Isus nu a venit. Îmi imaginez cum râdeau oamenii şi ziceau: „Acum unde este? Ha, ha! A fugit!” Apoi au trimis din nou după El, dar Isus a plecat şi de data aceasta în altă cetate, iar în final le-a zis ucenicilor Săi: „Lazăr, doarme.”

„Doamne, dacă doarme, are să se facă bine,” au răspuns ei.

Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.” (Ioan 11.12-15).

Dar Marta nu L-a auzit spunând acesta cuvinte, aşa că iat-o venind înaintea Lui stăruitoare.

„Doamne,” I-a zis ea lui Isus, „dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (v.  21-22).

„Dar, frate Branham, doctorul mi-a spus că… dar chiar şi aşa cred.”

„Sunt bolnav de patruzeci de ani… dar chiar şi aşa, Doamne…”

„Eu am încercat să primesc Duhul Sfânt de multă vreme… dar chiar acum stau în prezenţa Ta, fiindcă ştiu că „…orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” Vedeţi, El vă încearcă să vadă cât sunteţi de stăruitori. Nu vă daţi bătuţi! Dacă credinţa voastră este ancorată bine, nu va ceda, ci va spune: „Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus S-a întors spre ea şi i-a zis: „Da, Marta, fratele tău va învia.”

„Da, Doamne, el a fost un băiat bun şi „ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.24-26).

 Marta ar fi fost îndreptăţită să fie supărată şi să-I spună: „De ce nu ai venit când Te-am chemat? Am părăsit biserica, am părăsit organizaţia, mi-am părăsit prietenele, nu am mai mers la partide de cărţi, nu am mai mers la club; am lăsat totul şi Te-am urmat pentru că am crezut în Tine!” Să nu uitaţi că în vremea aceea încă nu fusese dat Duhul Sfânt.

Deci, ea ar fi putut să spună: „Am părăsit totul şi Te-am urmat, dar când am avut nevoie de Tine, nu ai venit. Când am trimis după Tine, nu m-ai băgat în seamă şi Te-ai dus mai departe. Am trimis a doua oară după Tine, dar Tu m-ai ignorat din nou.” Se pare că Marta ar fi avut ce să-I reproşeze, dar ea a uitat de toate acestea, şi a dorit un singur lucru: să ajungă la El. Vedeţi? Şi din pricina aceasta a primit ceea ce a cerut.

Aşa a mers şi femeia sunamită înaintea lui Elisei. Ea a fost stăruitoare, aşa că a alergat şi a căzut la picioarele profetului. După ce a aflat care era necazul ei, Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Du-te, ia toiagul meu şi pune-l peste copil!”, iar acesta s-a încins şi a plecat repede.

Dar femeia era stăruitoare, deoarece credinţa ei nu era în lucrurile profetului, ci în profet. Astfel, ea i-a zis lui Elisei: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” (2Împăraţi 4.29-30). Ea era stăruitoare, şi pentru că nu putea scăpa de ea, profetul s-a ridicat şi a urmat-o. Amin. Aceasta este.

Dacă femeia sunamită a putut avea atâta încredere într-un proroc şi dacă Marta a avut atâta credinţă în Isus, cum este astăzi când, de două mii de ani, au loc minuni în mod constant? Peste tot în lume, zi şi noapte, oamenii sunt vindecaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, se fac minuni, învieri din morţi şi se scot draci; şi dacă este aşa, nu putem fi şi noi stăruitori şi să ne ţinem de Cuvântul lui Dumnezeu până când va veni El? Sigur că putem. Stăruinţa.

În urmă cu trei ani am predicat într-un tabernacol, iar acolo era o femeie care avea o tumoare de douăzeci şi două de kilograme. Îi era ieşită în afară aşa. Poate este prezentă în seara aceasta aici. Era o femeie masivă, nu putea umbla, şi venise tocmai din California.

„Am venit ca să se roage fratele Branham pentru mine,” a spus femeia, dar unul dintre bătrâni i-a zis:

„A anunţat că în seara aceasta nu va fi rugăciune pentru bolnavi.” Când a auzit aceasta, femeia a întrebat:

„Pe unde a plecat?” Vedeţi? Ea avea credinţă în Dumnezeu, nu în mine.

Astfel, doi sau trei bătrâni ai bisericii, au luat-o pe femeia aceea şi au dus-o la uşa din spate a tabernacolului, iar când am ieşit, m-a prins de cracul pantalonilor şi m-a ţinut strâns zicând:

„Frate Branham, nu-ţi ia mult timp să te rogi pentru mine. Pune-ţi doar mâinile peste mine şi voi fi bine.”

Femeia era hotărâtă pentru că avea o umflătură aşa de mare. Doctorii nu s-ar fi atins pentru nimic în lume de ea, dar după şase sau opt săptămâni, femeia a venit la una din adunările mele, şi era la fel de normală ca şi mine. Ea a spus: „Poate să mă examineze oricine ca să vadă că nu este nici urmă de tăietură pe mine. Acea tumoare a dispărut pur şi simplu.” De ce? Pentru că a fost stăruitoare. Amin. Credinţa ei era ancorată.

Credinţa mea este zidită

Doar pe neprihănirea sângelui lui Isus.

Când toate în jur se prăbuşesc

El este nădejdea mea şi pe ea stau

Căci Hristos este Stânca tare pe care stau

Toate celelalte sunt nisip mişcător.

Stăruitor. Credinţa lor se ţinea de Cuvântul lui Dumnezeu şi nu i-au mai dat drumul.

Aşa a făcut şi Mica atunci când a stat înaintea lui Ahab şi a lui Iosafat. Acolo erau patru sute de oameni educaţi şi bine îmbrăcaţi: prorocii lui Ahab care proroceau.

Fiind un om neprihănit, Iosafat a observat că ceva nu se potrivea întocmai. Vedeţi, acolo nu era nici o credinţă.

Toţi ceilalţi stăteau acolo, fiindcă era prezent întregul seminar. Ei spuneau: „Du-te Ahab, căci ţara îţi aparţine. Ramotul din Galaad este al tău, deci du-te şi ia-l, pentru că Domnul este cu tine.” Unul dintre ei avea nişte coarne aşa de mari şi a spus: „Prin aceste coarne îi vei împinge afară din ţară.”

Iosafat a privit în jur şi a văzut că nu era nici o credinţă, aşa că a zis: „Nu mai aveţi pe nimeni prin care am putea întreba pe Domnul?”

„Încă unul: Păi, aici îi avem pe cei mai buni patru sute. Sunt educaţi, sunt instruiţi şi sunt slujitori ai lui Dumnezeu.

Dar vedeţi, acolo nu era credinţă. Deci, Iosafat a spus: „Cu siguranţă trebuie să mai fie unul pe aici pe undeva.”

„Da, mai este unul, dar pe acela îl urăsc,” a spus Ahab, „pentru că întotdeauna îmi vorbeşte numai de rău. Este Mica, fiul lui Imla.”

„Să nu vorbească împăratul aşa. Du-te şi cheamă-l.”

Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Comitetul de diaconi s-a dus la Mica şi i-a spus: „Uite cum stă treaba, Mica, dacă vrei să vii din nou în organizaţia noastră, ţi se va ierta tot ce ai spus până acum, dacă spui la fel ca ceilalţi. Spune şi tu acelaşi lucru.”

Îmi place acest om al lui Dumnezeu, Mica, fiindcă el le-a răspuns clar: „Voi spune numai ce îmi va pune Dumnezeu în gură.” Şi probabil s-a rugat toată noaptea, iar pe când se crăpa de ziuă, a văzut vedenia, pe care a comparat-o cu Cuvântul.

Aşa poţi verifica şi tu dacă vedenia ta este corectă sau nu, pentru că nu toate felurile de vedenii sunt corecte. Dacă este contrară Cuvântului, dă-i pace, dar dacă este cu Cuvântul, stai cu ea.

Astfel, Mica şi-a rostit prorocia şi a spus că a văzut Israelul împrăştiat ca nişte oi care nu au păstor.

Acolo erau patru sute de predicatori, oameni mari, o forţă ecleziastică, dar Mica era stăruitor. El a verificat vedenia pe care a avut-o cu Cuvântul şi a ştiut că era corectă; a ştiut că prorocul Ilie a prorocit de rău împotriva lui Ahab, deci, cum ar fi putut să spună el ceva de bine, când Cuvântul a spus ceva rău? Cum poţi binecuvânta ceva ce Dumnezeu a blestemat, sau cum poţi blestema ceva ce a binecuvântat Dumnezeu? Trebuie să fie Cuvântul. Uneori trebuie să stai singur, dar stai acolo! Aşa este. Fii stăruitor. Stai cu El! Indiferent ce spune cineva, stai cu El! Mica a stat cu El şi desigur s-a dovedit că era corect.

Credinţa nu neagă niciodată adevărul Cuvântului, ci se ţine de El indiferent cât pare de ridicol. Da, credinţa se ţine numai de adevărul Cuvântului.

Şi acum, la încheiere… De ce nu-mi face semn nimeni? Nu am ştiut că este deja atât de târziu. Iertaţi-mă, prieteni. Voi mai spune doar câteva lucruri, apoi vă las.

Îl voi aminti şi pe apostolul Petru. El a avut un tată bun; numele lui era Iona. Mi-i pot imagina pe Petru, Andrei şi Iona, cei trei pescari stând împreună. Îl pot vedea pe bătrânul Iona, care era cam de optzeci de ani, ajutându-şi fiii să tragă năvodul în barcă, cu mâinile tremurând. El vedea că puterea îi slăbea şi ştia că va pleca în curând. Pot să-l văd cum stătea într-o parte a bărcii, şi privea captura bună pe care o prinseseră, fiindcă se rugase pentru ea în dimineaţa aceea.

Apoi a zis: „Fiilor, veniţi puţin aici.” Apoi le-a vorbit cam aşa: „Voi ştiţi că noi Îl aşteptăm pe Mesia şi ştim că trebuie să vină. Eu L-am aşteptat tot timpul să-L văd, pentru că am crezut că va veni în generaţia mea, dar am îmbătrânit şi se pare că voi pleca înainte să-L pot vedea. Dar, băieţi, voi să nu vă tulburaţi, fiindcă chiar înainte de arătarea Lui se va ridica mult fanatism în jur.” Întotdeauna este aşa.

Acesta este diavolul care încearcă să ridice o sperietoare cu care să vă îndepărteze de Adevăr, dar sperietorile sunt puse întotdeauna acolo unde este ceva bun. Ele nu sunt puse lângă nişte mere acre, ci lângă ceva bun.

Şi Iona a continuat: „Să nu uitaţi că se vor ridica unii care vor spune că sunt asta şi cealaltă, unii care vor pretinde că sunt chiar Mesia, dar să nu-i credeţi! Ca să fiţi siguri, luaţi numai ceea ce spune Cuvântul, Cuvântul vorbit de Moise, prorocul lui Dumnezeu, fiindcă Cuvântul vine întotdeauna la proroc, şi el a spus că Domnul Dumnezeu va ridica un proroc ca el, şi că de Acela trebuie să ascultaţi. Au trecut deja sute de ani de când nu am mai avut nici un proroc, dar să nu uitaţi că atunci când va veni Mesia, El nu va spune că este El, dar va fi un Proroc şi voi veţi vedea aceasta. Biblia noastră spune că dacă cineva zice că este proroc şi ceea ce spune se împlineşte, să ascultaţi de el fiindcă este de la Dumnezeu. Dar dacă ceea ce spune nu se împlineşte, să nu-i daţi atenţie! Mergeţi mai departe, fiindcă nu este corect. Deci, să fiţi atenţi la aceasta, băieţi!”

Andrei a fost primul care L-a aflat pe Mesia şi i-a zis lui Simon: „Hei, Simon, vino la adunare pentru că dimineaţă va fi acolo. Bisericile nu-L vor, aşa că S-a dus în altă parte, dar mâine dimineaţă va fi acolo.”

Dar Simon era sceptic şi i-a zis: „Stai puţin, tu ştii că noi, fariseii, trebuie să…”

„Totuşi, aş vrea să vii. Aşează-te undeva şi ascultă-L pur şi simplu.”

Şi iată că a doua zi, pe când trăgeau năvoadele, tocmai a ajuns Isus pe mal. Atunci Simon s-a dus printre oamenii adunaţi, iar Isus a privit peste mulţime, S-a oprit  la el şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona…”

Păi, dacă vorbim de un flăcău stăruitor, Petru a devenit acela. Din clipa aceea nimeni nu a putut să-l facă să se mai îndoiască, fiindcă el ştia adevărul. Ce l-a convins? Faptul că a văzut semnul lui Mesia, a văzut Cuvântul. El ştia că Omul acela nu-l cunoştea nici pe el, nici pe tatăl lui, iar aceasta l-a determinat să privească după semnul unui proroc. Vedeţi, el era stăruitor.

Când a auzit acele cuvinte, Filip nu a mai avut nevoie să vadă nimic. El a crezut, pentru că era unul din cei care Îl aşteptau pe Mesia. Şi pentru că era stăruitor, s-a dus cincisprezece mile în jurul muntelui şi s-a întâlnit cu prietenul lui, Natanael.

El nu a trebuit să-i spună: „Vino să stăm un moment jos şi să analizăm lucrurile,” ci i-a zis: „Vino să vezi pe Cine am găsit noi, pe Acela despre care a scris Moise.” Amin. Si pot să-l aud cum i-a povestit despre Simon.

Şi discutând despre aceste lucruri, au ajuns în locul unde era Isus; au intrat în adunare, în rândul de rugăciune, sau ce era şi pot să-l văd pe Natanael privind în jur şi zicând: „Am un sentiment plăcut; pare să fie ceva bun.”

Isus i-a surprins privirea şi a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Natanael a privit în jur şi văzut toţi pastorii lui, diaconii, bătrânii, episcopii şi pe toţi ceilalţi stând în jur. Dar, frate, el a devenit foarte stăruitor şi a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Aleluia!

Priviţi! El era stăruitor. De ce? Pentru că văzuse ceva. Auzise ceva şi pentru că a realizat că era biblic, putea să insiste indiferent ce gândeau ceilalţi. El s-a prins de Ceva şi s-a ţinut tare.

Femeia de la fântână era una cu renume rău. Ea văzuse atâta imitaţie printre oameni, dar într-o zi pe la ora unsprezece, s-a întâmplat ceva… Ucenicii plecaseră în Sihar să facă rost de merinde, iar Isus a rămas singur lângă fântână. Tatăl L-a trimis acolo pentru că era nevoie să fie acolo. El mergea la Ierihon, dar S-a dus pe după munte, pentru că acolo era cineva în nevoie… un suflet, o prostituată. O, ce har măreţ!

Un singur suflet, sufletul acelei femei cu renume rău, L-a făcut să se abată din călătoria Sa. Cam pe la ora unsprezece, ea s-a dus la fântână, cu buclele acoperindu-i faţa, şi în timp ce cobora găleata în fântână, a auzit un glas care-i spunea: „Dă-Mi să beau!” Femeia a privit repede în direcţia aceea şi a văzut un evreu, aşa că I-a zis: „Nu se cuvine ca un evreu să ceară ceva de la un samaritean.”

Dar El i-a răspuns: „Dacă ai şti cu Cine vorbeşti, Mi-ai cere tu apă.” Ce făcea El? Intra în legătură cu duhul ei. Tatăl Îl trimisese acolo, iar acum subiectul era aici. Aleluia! O, Dumnezeule!

Dumnezeu Îl trimisese acolo şi iată că sufletul căutat era chiar înaintea Lui, aşa că a început să vorbească cu ea căutând să afle care era problema ei. Astfel, după ce au vorbit despre închinarea adevărată, El i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.”

„Bine ai zis că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. „Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.16-26). Deci vorbim de stăruinţă.

Dacă cunoaşteţi obiceiurile din vremea aceea, ştiţi că o femeie ca ea nu avea voie să se apropie niciodată de un bărbat într-un loc public. Aşa este. În India şi în alte locuri este şi astăzi aşa. Bărbatul nici nu trebuia să se oprească cu ea, sau s-o privească, pentru că era însemnată ca şi prostituată. Îi întorceau pur si simplu spatele.

Dar pe femeia aceea n-au putut s-o ignore. De ce? Pentru că avea o mână de credinţă, avea un Mesaj, şi nu putea fi oprită de nimeni să-l spună: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” (v. 29). Şi Biblia spune că toată cetatea a crezut în El din pricina mărturiei acelei femei.

Şi femeia cu scurgerea de sânge era stăruitoare. Îmi imaginez că în ziua aceea a văzut stând acolo toate denominaţiunile, dar n-a interesat-o nimic, ci a mers mai departe. Unul dintre ei a spus:

„Un moment! Unde te duci? Nu cumva eşti nevasta lui John Doe din deal, care a vândut herghelia de cai ca să-i plătească pe doctori?”

„Ba da, dar nu mi-a ajutat la nimic.”„Păi, eşti prea slăbită! Dacă vei sta aici, vei fi călcată în picioare de mulţimea aceea. Uita-te la ei! Sunt doar o grămadă de fanatici galileeni care nici măcar nu aparţin de vreo organizaţie! Tot ce face El este să ne rupă bisericile. Du-te înapoi până nu îl chem pe păstorul tău!”

Dar ea l-a ignorat; era stăruitoare şi a mers mai departe.

„Eşti prea slăbită ca să mergi la adunare!” Aceasta n-a oprit-o deloc, ci s-a dus mai departe oricum.

Poate soţul ei i-a spus: „Du-te înapoi pe deal, acolo unde îţi este locul!” Vedeţi? „Tu eşti soţul meu şi te iubesc, dar trebuie să-L ating,” apoi a trecut pe lângă el şi a mers mai departe….

… episcopul I-a zis: „Am auzit că ai făcut minuni. Să te vedem şi noi făcând una!”

Atunci femeia s-a gândit: „Cum să ajung la El?” Dar vedeţi, credinţa găseşte întotdeauna o cale, ca în cazul femeii grecoaice. În final găseşte o soluţie ca să-L poată atinge.

Aceasta îmi aminteşte de Abraham Lincoln. Voi ştiţi că ei l-au împuşcat pe acest mare om.

Ei l-au întrebat: „Cum vei ajunge acolo?”

„Mă încred în Dumnezeu,” a răspuns el.

„Îţi vor închide uşa în nas!”

„Totuşi, eu mă încred în Dumnezeu,” a spus el.

Senatorii aceia voiau să voteze împotrivă şi să-l arunce afară, fiindcă ştiau că Abraham Lincoln era pentru abrogarea sclaviei. Peste el era o mare presiune, iar ei nu voiau să-l lase să intre.

Astfel, când au strigat numele senatorilor, le-au strigat pe toate, dar scaunul lui Lincoln a rămas gol. Apoi s-a întrebat: „Abraham Lincoln este prezent?” Şi el a răspuns: „Prezent!”, venind jos pe horn.

Vedeţi? Credinţa găseşte întotdeauna o cale. Ce contează piedicile? Ea găseşte o cale: pe poate târî, poate striga, poate cânta sau orice ar fi, ea găseşte întotdeauna o cale şi merge mai departe.

Ea încearcă să-L atingă, dar este blocată tot timpul. În cele din urmă, femeia s-a lăsat în jos, s-a întins şi I-a atins poala hainei. Imediat, Isus S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” De ce? Pentru că ea a fost stăruitoare până când L-a atins.

Acum trebuie să închei. Mă simt atât de bine încât nu aş vrea să fac aceasta, dar ne aşteaptă un rând mare de rugăciune. Ascultaţi! În urmă cu patru ani am fost în Mexic, iar acolo am primit o arenă de coridă. Am fost dus acolo de generalul Valdena şi eram primul american ne-catolic care ţinea o adunare acolo.

Episcopul catolic s-a dus la preşedinte şi i-a spus: „Cu toată stima, domnule preşedinte, dar omul acesta nu este catolic. El este susţinut de guvernul militar condus de generalul Valdena, iar naţiunea noastră nu este de acord cu aceasta!”

„Am auzit că are o reputaţie bună,” a răspuns preşedintele.

„O, el nu este decât un renegat!”

„Sincer, nu cred că zeci de mii de oameni s-ar înghesui să asculte un renegat,” a răspuns preşedintele.

„Dar vedeţi, domnule, numai cei săraci şi analfabeţi se duc să-l asculte.”

„Voi îi păstoriţi de cinci sute de ani, de ce sunt săraci şi analfabeţi?” l-a întrebat preşedintele.

Aceasta era o întrebare bună.

Totuşi, nu ne-au lăsat să avem arena, dar am găsit un loc mai mare. Sărmanii mexicani! Mă gândesc că noi stăm aici şi ascultăm Cuvântul timp de o oră şi jumătate şi obosim, dar mulţi din oamenii aceia au venit acolo de la ora opt sau nouă dimineaţa, şi au stat toată ziua în picioare, rezemaţi unii de alţii. Eu ajungeam la amvon seara la opt sau nouă, dar ei stăteau acolo cu miile şi aşteptau.

Am ţinut adunări timp de trei zile, şi îmi amintesc că în a doua seară, Billy a adus pe platformă un mexican bătrân. Era zdrenţos, fără papuci în picioare, fără cămaşă, doar cu o haină veche strânsă în jurul lui. Era orb şi spunea tot timpul ceva. Când s-a apropiat de mine a scos mărgelele acelea şi a început să spună: „Ave Maria”, aşa că a trebuit să-l opresc.

L-am cuprins cu braţele şi m-am uitat la pantofii şi la costumul meu. Îmi venea să i le dau sărmanului bătrân, dar picioarele lui erau mai mari decât ale mele şi umerii mult mai laţi decât ai mei. Mă uitam la părul lui cărunt şi mă gândeam că dacă ar trăi tatăl meu, ar fi cam de vârsta lui. Poate era şi el tatăl cuiva.

Mi-am pus mâinile în jurul lui şi am început să mă rog, iar când mi-am deschis ochii, l-am văzut pe bătrân, în vedenie, privind în jur cât se poate de sănătos. Am rămas liniştit şi deodată l-am auzit strigând: „Gloria a Dios!”, adică „Slavă lui Dumnezeu!” El putea să vadă la fel de bine ca mine şi s-a grăbit să plece plin de bucurie. Măreţul har…

În seara următoare era o grămadă atât de mare şi atât de înaltă de şaluri şi haine peste care trebuia să ne rugăm. Toată ziua plouase, dar oamenii aceia au stat acolo nemişcaţi, aşteptând să vină seara. Femeile mexicane aveau părul lăsat pe spate şi erau ude leoarcă.

Am fost nevoit să mă urc pe o scară şi să cobor pe lângă un zid. M-au luat din maşină şi m-au lăsat jos pe o scară de frânghii, pentru că numai aşa puteam ajunge pe platformă.

Eu vorbeam deja, când Billy a venit la mine şi mi-a zis: „Tati…” Un bărbat mexican… nu ştiu cum îl chema, dar eu l-am numit „Manana” adică „mâine”, pentru că era foarte încet. Niciunul nu vorbea engleza, iar bărbatul acesta tot spunea ceva, dar nu l-am înţeles. Apoi a venit Billy şi mi-a spus: „Tati, Manana a împărţit toate numerele de rugăciune, iar în mulţime este o femeie care are în braţe cu copil mort şi vrea să ajungă la tine pentru rugăciune. Uşierii nu o mai pot ţine pe loc pentru că fuge printre picioarele lor sau se urcă pe ei, numai să ajungă aici. Nu are număr de rugăciune şi nu am de unde să-i dau unul, iar dacă nu facem ceva, sunt sigur că va provoca o dezordine mare cât casa.”

Alături de mine era fratele Jack Moore. Cred că mulţi dintre voi îl cunoaşteţi. Astfel, i-am zis fratelui Jack: „Femeia nu mă cunoaşte nici pe mine şi nici pe tine. Du-te şi roagă-te tu şi pentru femeie şi pentru copilaş şi va fi bine.”

Uşierii o ţineau să nu intre, dar ea se smucea şi se strecura printre picioarele oamenilor. A făcut figura aceasta de patru sau cinci ori. Pur şi simplu nu puteau s-o ţină departe de platformă. Era stăruitoare…

Deci, fratele nostru Jack, s-a dus să se roage pentru micuţul mort. Billy l-a condus la femeie, iar fratele Espinoza, un frate penticostal, traducea. Eu am spus: „…credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11.1).

Când fratele Espinoza a început să traducă aceste cuvinte, m-am uitat şi la o distanţă de două sau trei picioare, am văzut o vedenie cu un copilaş mexican, fără dinţi, care mă privea şi râdea. M-am frecat la ochi şi m-am uitat din nou, iar micuţul era tot acolo. El continua să râdă şi avea ochii negri larg deschişi. Atunci m-am gândit: „Oare o fi copilaşul acela?” Şi am spus: „Un moment, frate Espinoza.” Fratele Jock tocmai cobora de pe platformă, dar eu am spus: „Spuneţi uşierilor s-o lase pe femeie să vină aici.”

Ea era destul de aproape şi continua să se împingă, să ajungă cumva până la mine cu copilaşul ei mort înfăşurat în pătură. El murise în dimineaţa aceea la ora nouă, iar doctorul i-a pus diagnosticul: mort de pneumonie.

Toţi i-au eliberat calea şi femeia a ajuns pe platformă, apoi a căzut în genunchi şi a început să strige: „Padre!”, ceea ce înseamnă „tată,” în timp ce eu încercam s-o conving să se ridice.

Când s-a ridicat, fratele Espinoza a întrebat: „Are număr de rugăciune?”

„Nu are,” am răspuns eu, „dar te rog să nu traduci aceasta. Am văzut în vedenie un copilaş mexican, dar nu ştiu dacă este acesta. Poate fi copilul femeii. Mă voi ruga pentru copil, apoi o voi lăsa să plece.”

„Bine,” a spus el.

„Să nu traduci rugăciunea.” I-am spus femeii să se ridice, iar fratele Espinoza i-a tradus. Ea s-a ridicat, iar eu am întrebat-o: „Când a murit copilaşul?”

„Azi dimineaţă la ora nouă,” a răspuns femeia. Era ora zece şi treizeci seara.

„Crezi?”

„Cu toată inima.” Sigur că credea micuţa femeie care nu cred că avea mai mult de douăzeci şi doi sau douăzeci şi trei de ani. Femeia avea copilaşul acoperit cu o pătură care era udă leoarcă, pentru că stătuse toată ziua în ploaie.

Ea a venit cu copilul pentru că citise în ziar despre bătrânul care îşi recăpătase vederea. Deci am întrebat-o dacă crede, iar ea mi-a spus că da. Atunci mi-am pus mâinile peste copilaş şi am spus: „Tată ceresc, nu ştiu dacă acesta este copilaşul din vedenie, dar tu mi-ai arătat un copilaş care râde. Îmi pun mâinile peste el şi ţi-l încredinţez Ţie.”

Imediat copilaşul a început să plângă: „Oaaa!” şi să dea din picioruşe. Atunci mama a tras pătura de peste el şi a început să strige şi ea, iar eu am spus: „Nu ştiu ce să mai spun, frate Espinoza, dar ar trebui adusă o dovadă scrisă de medic, înainte ca să spui ceva despre învierea micuţului, fiindcă ne trebuie un act doveditor.”

A doua zi, fratele s-a dus cu femeia la doctor, iar acesta a semnat declaraţia care confirma moartea copilaşului cu o zi înainte, la ora nouă dimineaţa. Din câte ştiu, copilul trăieşte şi este bine şi astăzi. De ce? Pentru că asemenea femeii grecoaice, femeia a fost stăruitoare, fiindcă a ştiut că l-a apucat pe Dumnezeu. Catolic sau nu, preot sau nu, cu biserică sau fără, excomunicată sau nu, batjocorită sau nu, ea nu a cedat până nu a primit ce cerea. Cum a fost ea? Perseverentă, deoarece ştia că acolo era chiar Dumnezeu.

Ascultaţi! Biblia a promis semne şi a dovedit că El Îşi ţine Cuvântul. Aş vrea să ne rugăm, dar înainte de a face aceasta, aş vrea să ştiu dacă este cineva care ar vrea să fie amintit în rugăciunea din seara aceasta? Indiferent ce nevoie aveţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, fă-mă stăruitor ca să pot primi ceea ce doresc în inima mea. Fă aceasta spre slava Ta, Doamne. Stai cu mine, Te rog, şi leagă-mă de Tine, fiindcă Te voi urma şi voi crede. Voi crede şi când se va ruga pentru alţii, şi voi fi atât de stăruitor încât nu voi pleca de aici până când nu-mi voi ancora credinţa. Voi fi foarte stăruitor, pentru că cred, şi vreau să mă ţin tare de Cuvântul Tău pentru cauza mea.”

Tată ceresc, Tu ai văzut aceste mâini. Povestea acestei femei dintre neamuri care era foarte perseverentă, ne-a impresionat pe toţi. Ea era perseverentă pentru că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Ea nu a cedat indiferent câte piedici s-au ridicat în calea ei, iar noi stăm în seara aceasta aici fără nici o piedică; nu avem nici măcar o treime din piedicile pe care le-a întâlnit ea.

Fiica ei avea epilepsie, dar pentru că era dintre neamuri, Dumnezeu nu avea nici o făgăduinţă pentru ea.

Femeia fusese respinsă de prietenii ei; fusese respinsă de toţi cei pe care i-am amintit în seara aceasta. Chiar şi Isus i-a încercat credinţa şi i-a spus că nu a fost trimis pentru ea, şi că ea şi rasa ei erau doar nişte câini.

 Doamne, adevărul este că atunci când credinţa se ancorează pe Cuvânt, Îl admite că este Adevărul. Astfel, femeia I-a răspuns: „Dar şi căţeii se hrănesc cu firimiturile care cad de la masa stăpânilor.” Aceasta a atins inima Învăţătorului nostru, care i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-ţi-se după cum crezi!” Şi când a ajuns acasă, crizele o părăsiseră şi fiica ei era sănătoasă. Vedeţi, dracul acela o părăsise.

Tată, dă-ne şi nouă acea credinţă în seara aceasta. Ajută-ne să venim cu stăruinţă şi credinţă, fiindcă ne bazăm pe făgăduinţa Cuvântului Tău care spune că vom primi orice cerem în Numele Tău.

Tu i-ai spus lui Iosua că „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau.”, şi noi ştim că „a călca cu talpa piciorului,” înseamnă „a intra în posesiune.” Tată, dacă în seara aceasta este printre noi cineva care nu a intrat destul în Împărăţia lui Dumnezeu încât să primească Duhul Sfânt, fă să-L primească chiar acum.

Îngăduie ca cei care nu au putut să creadă destul ca să păşească aici sus şi să primească binecuvântările vindecării divine, s-o facă în seara aceasta şi să fie stăruitori.

Fie ca credinţa lor să se prindă tare, pe baza mărturiilor pe care le-au auzit de la ceilalţi, iar cei care nu Te-au acceptat ca Mântuitorul lor, să se întindă în seara aceasta, să Te apuce şi să Te accepte.

Biblia spune că „toţi cei ce au crezut au fost botezaţi.” (Fapte 18.8). Îndură-Te, Tată. Îngăduie să fie botezaţi şi în apă şi cu Duhul Sfânt. Dă-le aceste binecuvântări şi ajută-l pe slujitorul Tău umil şi smerit, în timp ce voi sluji în Numele Fiului Tău. Amin.

Cred că Billy Paul a împărţit numere de rugăciune. Cred că a dat cincizeci, este adevărat? Da, cincizeci de numere. Atunci să vină aici unul câte unul.

Cine are numărul unu? Cum? A1? În ordine. Domnul acela are numărul A1? Cine are A2? Am văzut cumva o mână ridicată? În ordine, soră. A3? Bine. A4, A5. Ridicaţi mâna. Haideţi în rând. A5?

Billy se duce printre oameni, amestecă numerele şi le împarte oricui doreşte. Desigur, cine doreşte, trebuie să vină şi să ia. Eu cred că dacă un venit devreme ca să primească un număr de rugăciune, este corect să fie primii sus, nu-i aşa? În ordine. Dar Billy nu ştie cine va fi primul în rând pentru că numerele sunt amestecate. Aceasta face el.

Uneori încep de la coadă la cap, dar aseară nu am avut numere. În timp ce se strigă numerele, vă rog să vă uitaţi la vecinul din stânga sau din dreapta, fiindcă poate fi cineva surd sau paralizat şi nu se poate mişca. Dacă sunt aşa, puneţi-i voi în rând. Uşierii vor fi gata să-i ajute.

Sunt aliniaţi toţi cei care au numere? Vă întreb pentru că atunci când s-a strigat numărul A37 nu a răspuns nimeni. A răspuns cineva? Fratele Vayle spune că nu a observat nici numărul cinci. Sunt aici cei care au numărul cinci şi numărul treizeci şi şapte? În ordine.

Acum toată lumea să fie atentă şi gata să primească. Mulţumesc. Mă auziţi mai bine, acum? Ei fac aceasta deoarece atunci când sunt sub ungere nu vorbesc prea tare.

În timp ce se adună, aş vrea să vă spun ceva, şi vreau să mă înţelegeţi. Dacă nu credeţi, nu ridicaţi mâna, dar dacă credeţi, vreau să vă ridicaţi mâna.

Noi ştim că creştinătatea a crescut de-a lungul anilor în harul lui Dumnezeu. Martin Luther a fost primul reformator din epoca întunecoasă şi a predicat neprihănirea prin credinţă. Câţi ştiu aceasta? Atunci, biserica este ca o piramidă. A pornit de la bază… Oricine spunea că este creştin, era considerat periculos şi putea fi omorât.

Apoi a venit Wesley cu mesajul sfinţirii şi biserica a devenit o minoritate. După Wesley a venit grupul de la cincizecime, iar atunci s-a ajuns sus. Prin ceea ce am spus, eu nu învăţ învăţătura piramidei sau ceva de felul acesta, ci am dat doar un exemplu.

Piatra de încheiere nu a fost pusă niciodată pe piramidă. De ce? Când se pune piatra de încheiere pe vârful piramidei… Dacă cineva a fost în Egipt, a putut să vadă că pietrele care formează piramida sunt atât de bine îmbinate încât nu încape nici o lamă de ras între ele.  Acolo este un mare mister: cum au reuşit să le aşeze aşa, fiindcă este o îmbinare perfectă.

Acum, piatra din vârf… Pietrele care formează piramida, sunt gata să primească piatra de încheiere. Ele trebuie să fie făţuite atât de perfect, încât atunci când vine piatra din capul unghiului să se potrivească exact, ca zidirea să fie completă. Este adevărat?

Dacă piatra din capul unghiului ar fi venit în zilele lui Luther, priviţi cât de ne la locul ei ar fi fost! Priviţi, dacă ar fi venit în zilele lui Wesley. Nu se putea, ci va veni la timpul hotărât. Biserica va fi făţuită în aşa fel, încât slujba ei va fi aceeaşi ca slujba pe care a avut-o Isus, toate pietrele fiind pregătite pentru răpire.

Capul ştie mai mult decât ştiu picioarele, înţelegeţi? Şi toate aceste lucruri vin în partea capului.

Scuzaţi-mă, fraţilor, dar aş vrea să vă spun ceva. Poate nu este chiar potrivită, dar dacă greşesc, vă rog să mă iertaţi. Eu cred că Biserica trebuie să ajungă în acel punct ca să poată fi răpită şi dusă sus ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Eu cred că trăim în timpul în care Biserica va fi o minoritate, un grup mic.

Să ştiţi că atunci când a predicat Isus, nici măcar unul la sută din oamenii de pe pământ nu au auzit de El. Numai cei aleşi aud. Aceasta este. „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44;37).

Eu cred că va fi o Biserică ce va ajunge la acea desăvârşire, la acea slujbă desăvârşită, în care slujbele date pentru desăvârşirea Bisericii: apostolii, prorocii, învăţătorii, evangheliştii şi păstorii, vor fi una cu Cuvântul, astfel încât toate să lucreze împreună până la venirea Domnului. Eu cred aceasta şi cred că suntem aproape de timpul acela.

Noi ştim că Isus a spus şi ne-a învăţat în Scriptură că lucrările pe care le-a făcut El, se vor mai face. Dacă nu veţi fi de acord cu mine, sper s-o faceţi pe baza unui motiv bine întemeiat.

Ştiţi că arătarea Domnului şi venirea Domnului de care vorbeşte Biblia, sunt două lucruri diferite? Cercetaţi şi veţi vedea că aşa este. Arătarea şi venirea Lui sunt două lucruri diferite. Arătarea Domnului este acum. El Se arată printre oameni, iar noi Îl vedem făcând aceleaşi lucrări ale Lui, prin Duhul Sfânt. Dar venirea Lui va fi în formă fizică şi va fi atunci când va veni să-Şi ia Biserica sus.

Vedeţi, am trecut prin Cuvânt: neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt, iar acum Biserica ajunge în starea în care este gata şi aşteaptă. Slujbele Bisericii sunt la locul lor; învăţătorii sunt la locul lor şi darurile se manifestă.

O, dar sunt şi o mulţime de imitatori! Aşa este. Ne aşteptăm la aceasta, dar înainte ca să fie un dolar fals, trebuie să existe un dolar adevărat din care se face dolarul fals. Aşa este. Noi am avut tot felul de imitaţii fireşti, dar ele nu înlătură ceea ce este adevărat, ci îl face să strălucească şi mai tare.

Deci, Domnul Se arată în poporul Său prin semne mari şi minuni, învieri din morţi, vindecări, adică făcând exact ceea ce a făcut cu două mii de ani în urmă, când a fost pe pământ.

Vedeţi, Biserica este cioplită prin aceasta, până în timpul în care piatra din capul unghiului este gata s-o întâlnească. Apoi vor merge amândoi în răpire.

Unii au adormit în timpul primei străji, alţii în a doua, în a treia şi tot aşa până în a şaptea strajă… când va avea loc arătarea Domnului. Aseară, noi am vorbit despre cum va veni El.

Să nu uitaţi că nu este omul. Aceea este o slujbă în biserică. Nu minunatul nostru învăţător, ci minunatul Duh Sfânt învăţând omul. Nu minunatul om cu darul deosebirii, ci minunatul Duh Sfânt care îl foloseşte pe omul acela. Înţelegeţi?

Petru a făcut odată referire la aceasta. Astfel, vorbind despre muntele schimbării la faţă, l-a numit: „muntele cel sfânt.” (2Petru 1.18). Dar nu muntele era sfânt, ci Duhul Sfânt pe munte era sfânt; nu biserica este sfântă, ci Dumnezeu este sfânt; nu oamenii sunt sfinţi, ci Duhul Lui este Sfânt. Înţelegeţi? Este Duhul Sfânt în aceste zile din urmă.

Când a venit Îngerul Domnului la Avraam, înainte de distrugerea Sodomei, Dumnezeu S-a arătat într-un trup uman, iar Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe, va fi şi la venirea Fiului omului; şi cum era în zilele lui Lot, aidoma va fi la venirea Fiului omului.” El vorbea despre morala din acele zile.

Uitaţi-vă la Mesagerul care a mers la Avraam, şi la mesagerii care s-au dus la Lot şi la biserica lumească. Ei au spus doar: „Ieşiţi afară! Ieşiţi afară!”, în timp ce Avraam mijlocea pentru ei.

Priviţi! Îngerul, Dumnezeu, Elohim, arătându-Se într-un trup de carne, arătând că în timpul din urmă, Elohim Se va arăta din nou. Nu venirea lui Hristos, ci arătarea lui Hristos în trup de carne în biserica Lui, făcând aceleaşi semne şi lucrări ale Lui, lucruri care nu au mai fost făcute în biserică de două mii de ani: arătarea Domnului.

Sunt aliniate toate numerele? Câţi sunt bolnavi şi nu au număr de rugăciune? Ridicaţi mâna. Faceţi-o din nou. Ridicaţi mâinile toţi care sunteţi bolnavi, vă rugaţi şi credeţi. În ordine.

Femeia care s-a atins de poala hainei Lui, nu a avut număr de rugăciune, dar s-a atins de El. Şi Biblia spune că acum El este Marele Preot care trăieşte şi face mijlocire; Marele Preot care poate fi atins prin simţirea slăbiciunilor noastre. (Evrei 4.15). Este adevărat?

Ei bine, dacă El este acelaşi Mare Preot, şi L-ai atins ca femeia aceea… Nu fizic, ci credinţa ei L-a atins. Atunci El S-a întors, i-a spus de scurgerea ei de sânge şi că credinţa ei a mântuit-o.

Credeţi că în seara aceasta El este Acelaşi Mare Preot? Dacă aceste cuvinte sunt adevărate, înseamnă că El Se arată într-un trup omenesc, aşa că lăsaţi-L să Se arate în trupul vostru, şi să vă dea credinţă în Cuvântul Său făgăduit: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan 14.12).

Dacă sunt slujbe în biserică, atunci daţi-mi voie să mă dau la o parte din faţa Lui şi partea lui William Branham să plece ca să poată vorbi prin mine William Branham, şi El să se arate în trupul meu aşa cum se arată şi în ale voastre.

El are nevoie de doi martori ca să-Şi confirme Cuvântul. Atunci tu ai credinţă să-L atingi, şi prin amândoi poate să-Şi confirme Cuvântul că este adevărat.

Să ştiţi că nu voi folosi darul deosebirii pentru tot rândul acesta, fiindcă acest lucru m-ar termina. Atingerea unei singure femei L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să spună că a slăbit în putere; şi dacă El, Fiul lui Dumnezeu a simţit aceasta, cum credeţi că va fi cu un păcătos salvat prin harul Său?

Eu n-aş putea să rezist la niciunul, dacă n-ar fi spus El că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă chiar mai multe.”

 Ştiu că traducerea King James spune „mai mari,”, dar de fapt este vorba de „mai multe.” Înţelegeţi? Nu s-ar putea face lucrări mai mari, pentru că El a înviat morţi, a oprit furtuna, a făcut de toate. Vedeţi? Deci este vorba de mai multe lucrări, pentru că vor fi făcute de mai mulţi oameni. Atunci Duhul a fost într-un singur Om, dar acum este universal, în copiii Lui din toată lumea. Credeţi!

Haideţi să începem cu grupul de aici. Câţi de aici ştiţi că nu mă cunoaşteţi şi că nici eu nu vă cunosc pe voi, dar sunteţi bolnavi şi credeţi că Dumnezeu poate să descopere care este problema voastră? Ridicaţi mâna.

Ridicaţi mâna şi cei care nu aveţi număr de rugăciune, dar doriţi ceva de la Dumnezeu. Dar aici? Rugaţi-vă.

Am să mă întorc cu spatele. Voi, rugaţi-vă. Îngerul care S-a arătat în trup de carne stătea cu spatele la cortul în care era Sara şi i-a spus ce a făcut. Este adevărat? Acelaşi Înger al lui Dumnezeu este aici; acelaşi Dumnezeu de acolo a făgăduit prin Isus, care era Dumnezeu arătat în trup, să Se arate în timpul acesta din urmă, înainte ca pământul să ardă, aşa cum a făcut-o şi în zilele Sodomei. Credeţi aceasta?

Desigur, este o vedenie. Aici sunt oameni pe care nu-i cunosc, deci totul depinde numai de El. Dacă reuşesc să văd unde este… Da, doamna mai solidă care stă aici… ai ridicat mâna mai devreme? Crezi că Dumnezeu te va vindeca de reumatism şi vei fi bine? Dacă crezi, ridică mâna. În ordine. Poţi avea aceasta. De ce s-a atins ea?

Bărbatul care stă lângă ea… Ce crezi, frate? Crezi că lucrul acesta vine de la Dumnezeu? Da? Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ta? Vei crede? Vei accepta dacă îţi voi spune prin Duhul lui Dumnezeu? Cu tine vorbesc, cu tine, care stai aproape de mine. Crezi? Da? În ordine. Atunci tensiunea te va părăsi.

Bărbatul de lângă tine a suferit de acelaşi lucru. Bărbatul acela mic şi slab. Şi el a avut tensiune. Dacă este aşa, ridicaţi mâna amândoi. Aleluia! Să credeţi! Nu vă îndoiţi! De ce s-au atins ei? În nici un caz de mine. Eu nu-i cunosc pe oamenii aceştia, nu i-am văzut niciodată. Aşa este. Tot ce aveţi de făcut este să credeţi.

Aici este o femeie care se uită drept la mine. Ea suspină pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi se roagă pentru fiii ei care nu sunt mântuiţi. Crede din toată inima şi vor fi salvaţi. Crezi aceasta? În ordine. Atunci poţi avea ceea ce ceri. Credeţi cu toţii?

Domnule care stai acolo, crezi că Dumnezeu va lua de la tine starea de nervi pe care o ai? Ai cerut s-o facă chiar acum. În ordine. Este gata. Tu ai ceea ce ai cerut.

Doamna care stă chiar aici se roagă pentru nepotul ei. Crezi că Dumnezeu îl va face bine? Crezi din toată inima? Plănuieşti să-l aduci la biserică mâine seară. Nu trebuie, fiindcă Dumnezeu îl face bine acum. Crezi, doamnă? În ordine. Poţi avea ceea ce ai cerut.

Eu sunt străin faţă de femeie, nu o cunosc deloc. Nu am văzut-o în viaţa mea. Suntem străini unul faţă de altul, doamnă? Dacă da, ridică mâna. Nu pentru aceasta te-ai rugat? Dacă da, mişcă mâna aşa. Vedeţi? Acesta este Elohim Dumnezeu. Cum vă puteţi îndoi? Nu puteţi fi stăruitori?

Să încep cu rândul de rugăciune. Tu ai număr, ei nu au. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că în seara aceasta am spus adevărul despre Cuvântul lui Dumnezeu?

Eu nu te cunosc, nu te-am văzut în viaţa mea, suntem doi străini, din câte ştiu, dar crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ta sau ceva despre tine… Atunci vei şti dacă este adevărat sau nu. Dacă îţi voi spune ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla, vei şti dacă este adevărat sau nu.

Tu nu eşti aici pentru tine, ci pentru altcineva. Persoana aceea nu este aici. Este soţia ta şi se află în alt stat, în Georgia. Ea are probleme cu rinichii; are complicaţii şi este foarte bolnavă. Este adevărat sau nu? Acum crezi din toată inima? Du-te acasă şi o vei găsi după cum ai crezut. Nu te îndoi! „Dacă poţi crede, toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.” Amin.

Acum avem o femeie. Haideţi să mai luăm unul, apoi vom începe să ne rugăm pentru bolnavi. Apropie-te, soră. Cred că suntem străini unul pentru celălalt. Noi suntem doar nişte oameni care ne-am întâlnit aşa cum S-a întâlnit Isus cu femeia de la fântână. Iată-ne aici, un bărbat şi o femeie care ne întâlnim pentru prima dată.

O, cum aş vrea să văd puterea lui Satan dată la o parte! Cum puteţi sta aici, să vedeţi aceste lucruri şi totuşi să nu credeţi?

Eu n-am văzut-o niciodată pe femeia aceasta şi nu ştiu nimic despre ea. Dar ce este aceasta? Făgăduinţa lui Dumnezeu. Aşa a spus El. El mi-a spus cu mulţi ani în urmă că pentru aceasta am fost născut, şi Îl cred.

El a făcut-o de mii de ori în toată lumea şi nu a greşit niciodată. Ce arată aceasta? Că timpul este aproape. Nu sunt eu, ci este El. Cum o cunosc pe femeia aceasta?

Fratelui de aici i-a fost vindecat băiatul, iar el mi-a spus: „Frate Branham, ştiu că trebuie să fie Dumnezeu. Vecinii spun că…” Eu ştiu că aceasta este împlinirea unei făgăduinţe date pentru timpul din urmă. El a făgăduit-o în Maleahi 4. Acolo spune că acest lucru trebuie să se întâmple înainte ca să vină ziua aceea mare şi înfricoşată a Domnului. Şi noi ştim că trăim în acel timp.

Iată, aici stau doi oameni. Eu nu o cunosc pe femeie. Aici este un rând întreg şi încerc să mă adun ca să mă pot ocupa de toţi. O, dacă aţi putea trece acea barieră! Dacă v-aţi putea elibera asemenea unei păsări care scapă dintr-o colivie! Ea are aripi, de aceea tot ce trebuie să facă este să zboare pe uşă afară.

Doamnă, aş vrea să vorbesc puţin cu tine. Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă El îmi va spune ceva despre tine, de ce te afli aici, cum a făcut cu femeia cu scurgerea de sânge, sau ceva de felul acesta…, vei şti dacă este corect, pentru că eu nu te cunosc. Şi dacă ar fi adevărul, n-ar fi minunat acest lucru? Cu siguranţă.

Doamna este foarte bolnavă. O văd la doctor, dar doctorii au făcut tot ce au putut, fiindcă are mai multe complicaţii. Una dintre probleme este hernia, din pricina căreia ar trebui să fii operată. Dar inima ta este atât de slăbită încât doctorii nu vor să te opereze. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Dar este Unul care se ocupă de cazul tău! Glorie! Nu te îndoi, ci continuă să crezi din toată inima. Crezi? Amin.

Acum ştii că ştiu care este problema ta; ştii că aici este o ungere. Este adevărat? Crezi?

Tată ceresc, vindec-o pe sora mea în seara aceasta şi fă-o bine… pentru slava Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Dumnezeu îl va face bine.

Tu eşti conştient că aici este Ceva. Dacă mă voi ruga pentru tine, vei şti că aici este o Ungere care ştie că ai o boală de inimă. Du-te mai departe, pentru că totul s-a terminat.

Cu câteva momente înainte, când am întrebat dacă este cineva care are probleme, tu ai ridicat mâna, iar atunci a venit peste tine un simţământ ciudat, este adevărat? Atunci te-a părăsit starea de nervi pe care o aveai. Du-te acasă…

Dacă m-am rugat pentru tine, te vei face bine, este adevărat? Dar te-ar ajuta dacă ţi-aş spune care este problema ta? Este o problemă femeiască. Acum crezi? Du-te şi fii bine. Trebuie doar să crezi din toată inima.

Ce zici dacă-mi pun mâinile peste tine şi mă rog pur şi simplu? Vei crede? Tată ceresc, dă-i aceasta în Numele Tău. Isuse, Tu ai spus că este mai ferice de cel ce nu vede şi crede, iar eu Te rog să-i vindeci, Tată, în Numele Domnului Isus. Amin.

Eşti conştient că ştiu care este problema ta? Te-ar ajuta dacă ţi-aş spune-o? Crezi, dacă mă voi ruga pentru tine? Tată ceresc, fă ca el să nu mai tuşească. Fă-l bine şi ajută-l să respire în Numele lui Isus. Crezi?

Vino, frate. Dacă aş putea să te vindec, aş face-o, dar nu pot s-o fac. Mă voi ruga însă pentru tine. Crezi că El mă va asculta? Vino aici. Tată ceresc, binecuvântează-l pe fratele meu în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău, şi vindecă-l. Amin. Nu te îndoi, ci crede.

Vino, domnule. Crezi că El va asculta rugăciunea noastră? Dacă aş putea să te vindec, aş face-o, dar nu pot. Pot doar să mă rog, credeţi? Tată ceresc, asemenea femeii grecoaice, ajută-l să primească tot ceea ce-ţi doreşte. Du-te acasă şi fii bine în Numele lui Isus. Amin.

Vino, soră. Crezi că totul se va sfârşi dacă mă voi ruga pentru tine? Ar fi o mare uşurare, nu-i aşa? Ei au încercat totul în ceea ce priveşte astmul tău, dar nu a mers, aşa-i? Dar Dumnezeu este Vindecătorul. Crezi aceasta, nu-i aşa? În ordine. Tată ceresc, Te rog în Numele lui Isus s-o vindeci pe femeia aceasta şi s-o faci bine. Ştiu că Duhul Tău este aici şi că am primit ungerea. Îmi pun mâinile peste ea, Doamne, şi Te rog s-o vindeci. Rugăciunea cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va face mine. Da.

Staţi liniştiţi şi fiţi respectuoşi. S-ar putea ca El să cheme pe cineva de acolo, dar dacă vă tot mişcaţi, nu pot să prind aceasta, pentru că fiecare dintre voi este un duh. Şi când încerc să contactez duhul cuiva de aici, mă deranjează faptul că vă mişcaţi. Înţelegeţi? Da?  Isus a luat un om şi l-a dus afară din cetate, departe de necredinţă. Deci, staţi liniştiţi şi rugaţi-vă.

Aici este o doamnă. Crezi că Dumnezeu îmi va spune care este problema ta?  Vei accepta? Uită-te la mine. Tu ai o umflătură. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună unde este? Este la intestine. Aşa este. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? În ordine. Atunci du-te, şi să ţi se facă după credinţa ta. În ordine.

Dumnezeu nu se uită la persoană. Astfel, dacă El a vindecat-o pe femeia aceea de problemele femeieşti pe care le avea, poate să te vindece şi pe tine, este adevărat? În ordine?

Ce mai faci, soră? Crezi că dacă mă rog, El te va face bine? Eu nu pot să te vindec, dar pot să-L rog pe El s-o facă; şi cred că a făcut-o deja, crezi aceasta? În ordine. Aşa să faci. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Aşa să faci.

Crezi că dacă Îl voi ruga pe Dumnezeu, mă va asculta? Isus a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşi.” Îl crezi? Atunci, împlinesc porunca lui Dumnezeu cu privire la punerea mâinilor peste acest bolnav. Amin. Crezi?

Şi tu crezi, soră? Tu n-ai venit doar ca să treci pe la fratele Branham, fiindcă aceasta nu ţi-ar folosi la nimic, ci ai venit deoarece crezi că Hristos este aici undeva, chiar dacă noi nu-L vedem. Este adevărat? Vino! Tată ceresc, eu o binecuvântez pe femeia aceasta în Numele lui Isus Hristos, şi cer vindecarea ei. Amin. Doar crede.

Tu crezi, soră? Tată ceresc, Te rog în Numele lui Isus s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu orb… Crezi că Dumnezeu te va face bine? Tată ceresc, Tu poţi să-l vindeci pe omul acesta. Mi-am pus mâinile peste el şi mă rog pentru vindecarea lui. Îndură-Te şi fă-o în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze fratele meu. Du-te şi crede.

Şi tu crezi, soră. Tată ceresc, cer vindecarea ei în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Veniţi amândoi? Binecuvântate să fie inimile voastre! Vai, ce scumpă este! Nădăjduiesc ca într-o zi să-i văd pe mama şi pe tata venind în Împărăţia lui Dumnezeu. Credeţi că dacă mă voi ruga pentru el se va face bine? Tată ceresc, îmi pun mâinile peste cuplul acesta tânăr cu toată reverenţa şi respectul meu. Dacă ar sta în puterea mea să-i vindec, aş face-o, dar nu pot, Doamne. Cred însă în Tine, care poţi s-o faci, şi cer vindecarea lor în Numele lui Isus Hristos. Amin. Mergeţi, fiţi bine şi trăiţi o viaţă bună, fericită şi lungă pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Acesta este cel mai groaznic lucru, şi nimeni nu ştie ce să facă. Toţi îţi spun să-ţi revii, dar cum ai putea? Este vorba de nervozitate. O, în jurul tău este o umbră neagră care te urmăreşte tot timpul, şi nu poţi face nimic. Totul merge prost… Crezi că El mă va ajuta să scot aceasta afară din tine? Satan, ieşi afară din ea! Părăseşte-o pe femeia aceasta sărmană în Numele lui Isus Hristos. Să-ţi fie ruşine! Te provoc prin Numele Dumnezeului celui viu, a Cărui prezenţă este acum aici şi al Cărui slujitor sunt, să o părăseşti începând din seara aceasta! Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă! Eşti eliberată! Du-te şi bucură-te!

Crezi, fratele meu? Să ne rugăm. Tată ceresc, în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău, fă ca puterea care L-a înviat pe Isus din mormânt, să însufleţească trupul acestui bărbat şi să-l facă bine. Amin. Domnul să te binecuvânteze, fratele meu.

Tu crezi, soră? Tatăl nostru ceresc, în Numele lui Isus, Fiul Tău, îmi pun mâinile peste această femeie în timp ce suntem în prezenţa Lui, învăluiţi în prezenţa lui Isus Hristos. Îngăduie să fie vindecată. Amin. Fii binecuvântată, soră. Du-te, bucură-te şi crede.

Veniţi, soră şi frate. Haideţi să ne dăm mâinile. Tată ceresc, îi binecuvântez în Numele lui Isus Hristos, şi Te rog să le dai ceea ce au cerut în seara aceasta, să fie pe deplin sănătoşi şi să trăiască pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin. Duceţi-vă şi credeţi. Nu vă îndoiţi. Să credeţi.

Credeţi? Credeţi cu toţii? De multe ori oamenii cred că trebuie să li se spună la toţi ceva, dar nu este aşa. Eu ştiu, dar dacă încep să le spun la toţi, durează prea mult timp, iar eu devin tot mai slab şi mai slab…Şi rândul de rugăciune este tot mai lung. Dar Dumnezeu ştie totul, credeţi aceasta? Sigur că ştie. Veţi crede, indiferent dacă voi spune sau nu ceva despre el? Amin.

El nu a plecat, ci este încă aici. Credeţi? Dar tu? Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că El poate să-mi spună care este problema ta? Dacă îţi spune, vei fi surprins. Eşti foarte slăbit şi ai crize. Aşa este. Crezi că El te poate face bine? Eşti predicator, dar eşti atât de slăbit încât nu poţi predica, este adevărat? Dar de acum înainte vei fi mai tare. Crezi aceasta? Atunci du-te şi spune: „Lăudat să fie Domnul!” Să aud aceasta de la tine. Aleluia! Amin!

O, America, America, cum a vrut să te adun cum îşi adună cloşca puii, dar nu ai vrut!

Este ceva ciudat cu tine. Da, acum ştiu. Pe tine, doamnă, te-am întâlnit în restaurant. Totul s-a sfârşit. Cer în Numele lui Isus Hristos ca această femeie să meargă acasă şi să fie bine. Doamne, ajut-o să-şi revină din starea aceasta. Eu cred că o vei face din cauză că ai călăuzit-o într-un fel atât de ciudat spre restaurantul acela. Sărmana femeie a încercat să scape de multă vreme, dar acum este eliberată. Du-te, fii bine, bucură-te şi fii fericită, în Numele lui Isus Hristos.

În ordine, domnule. Crezi că dacă Îl voi ruga, vei fi bine? Acordă-i fratelui nostru vindecarea, în timp ce  ne vom pune mâinile peste el, spre slava lui Dumnezeu. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu. Du-te.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Au trecut multe zile. Să ne rugăm. Tată ceresc, o, dacă aş putea să-l ţin pe tatăl meu aşa cum îl ţin pe el! Dar nu este tatăl meu, ci este tatăl ei. Ajută-l, Doamne. Binecuvânteaz-o şi pe ea, Tată, şi îngăduie să aibă parte de vindecare şi de o viaţă lungă, iar cândva, în slavă, când vom fi din nou tineri, să ne întâlnim iar cu mărturia lui Isus Hristos, fiindcă cer această binecuvântare. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te, crede şi vei fi bine. Să ai credinţă în Dumnezeu. Dumnezeu să te binecuvânteze. Nu este minunat?

Tu crezi, tinere? Eu împlinesc porunca Lui, îmi pun mâinile peste mâinile tale în Numele lui Isus Hristos, şi cer ca acel diavol să plece de la tine şi să fii bine.

Crezi, soră? Atunci fie ca ea să fie bine în Numele lui Isus Hristos, dovedind adevărul cuvintelor Tale, că „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Amin. Să nu te îndoieşti! Fii stăruitoare şi crede.

Ce mai faci, soră? Acesta este ceasul eliberării tale. Crezi aceasta? Îngăduie ca ea să fie bine în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Vino aici. Ştiu ce înseamnă acel baston şi să depinzi de el, dar acesta este ceasul eliberării tale. Vei fi perseverent în prezenţa lui Dumnezeu? Nu în prezenţa noastră, ci în prezenţa Lui, fiindcă ne vom ruga pentru tine şi te vei face bine. Crezi aceasta? Tată ceresc îl binecuvântez pe fratele nostru în Numele lui Isus Hristos, şi fie care puterea lui Dumnezeu să-l facă bine. Amin. Să crezi!

Fie ca acest micuţ să fie eliberat în Numele lui Isus Hristos, şi aceasta să se întâmple începând din seara aceasta. Acum urmăriţi ce se va întâmpla cu el, pentru că a primit vindecarea.

Ce mai faci, domnule? O, aici este un braţ nenorocit! Aş vrea să-l poţi întinde în seara aceasta pentru slava Domnului Isus. El să te binecuvânteze şi să te facă bine.

Tată ceresc, mă rog pentru acest băiat. Te rog să-l faci bine în Numele lui Isus Hristos. Fie ca el să se schimbe, astfel ca binecuvântările lui Dumnezeu să poată veni peste el, în Numele lui Isus Hristos. Îţi mulţumesc, Doamne. Dumnezeu să te binecuvânteze, băiete! Du-te şi crede. (Cineva vorbeşte cu fratele Branham). Băiatul nu poate vorbi. Vedeţi? Acum ne vom ruga la Dumnezeu şi cred că băiatul se va întoarce vorbind… Credeţi? El are ceva grav… Tată ceresc, fă ca duhul de muţenie să plece de pe acest copil şi el să vorbească în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Dumnezeule scump, Tu L-ai adus înapoi pe Isus din morţi. Vindec-o şi pe sora aceasta şi fă-o bine în timp ce îmi voi pune mâinile peste ea, crezând în Hristos cel vrednic. Eu cer vindecarea ei. Amin. Fii binecuvântată, soră. Să crezi.

Ce mai faci, soră? Tatăl nostru ceresc, în timp ce trece pe platformă, smerită şi plină de respect, femeia aceasta ştie că vindecarea ei este deja făcută. Oamenii cred, şi aşa cum am spus şi aseară, fie ca ei să fie perseverenţi ca femeia aceea din vechime. Dumnezeule, arată-le semnul Lui şi ei Îl vor accepta şi Îl vor crede. Fie ca ea să fie vindecată în Numele lui Isus. Amin.

Crezi, soră? Tată ceresc, rugăciunea cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va ridica. Te rog în Numele lui Isus Hristos, să-i dai sorei noastre binecuvântarea pe care o cere. Eu mă unesc cu ea în rugăciune, ca să primească ceea ce a cerut. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Ce mai faci, soră? Crezi că El te va face bine? Eu îmi unesc rugăciunea cu a ta, şi împreună ne punem rugăciunile pe altarul Lui şi credem în prezenţa Lui. Tată ceresc, Te rog pentru femeia aceasta scumpă care stă aici oloagă, ca s-o faci bine, Tată, şi să-i acorzi refacerea, Dumnezeule.

Eu aşez rugăciunile noastre pe altar şi încrederea mea în Jertfa Hristos Isus, şi cer vindecarea ei. Amin. Să crezi din toată inima.

Ce mai faci, frate? Crezi că Dumnezeu te poate face bine? Tată ceresc, în faţa mea stă un tânăr frumos. Noi stăm în prezenţa ta, ca fraţi, şi în timp ce-mi pun mâinile peste el, Te rog să-i dai ceea ce a cerut în Numele lui Isus Hristos. Amin. Să crezi şi să fii stăruitor! Ţine-te tare de aceasta! Acest lucru a fost cerut, deci trebuie să se facă.

Ce faci, frate? Crezi că te poţi întoarce chiar acum înapoi? Tată ceresc, îmi unesc credinţa cu credinţa lui, şi împreună în Biblia Ta şi sângele lui Isus Hristos, şi cerem vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos. Amin. Rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va ridica.

Vei crede, nu-i aşa, frate? Tată ceresc, fă ca puterea Celui Atotputernic să vină peste fratele nostru şi să îndepărteze orice umbră de îndoială care încearcă să se agheţe de el, în timp ce îl ţin de mână. Ajută-l să treacă peste acea barieră a sunetului şi să meargă mai departe până în Împărăţia lui Dumnezeu, stăruitor şi pretinzându-şi vindecarea prin rănile Domnului nostru Isus Hristos. Amin. Fii binecuvântat, frate.

Ce mai faci, soră? Eu cred că acesta este ceasul, de aceea, îmi pun mâinile peste sora mea, peste sfântul altar al lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile mele şi ale ei. Te rog în Numele lui Isus Hristos, să-i dai ceea ce cere. Amin. Aşa să fie, în Numele lui Isus.

Tată ceresc, rugăciunea mea se înalţă spre Tine, în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău, împreună cu punerea mâinilor, şi împreună cu nădejdea mea şi nădejdea lui, le punem pe altarul Tău sfânt. Primeşte-le, Doamne, fiindcă le ofer pentru el, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Fii stăruitor şi ţine-te de aceasta! Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu.

Tată ceresc, scrie că rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav. O aduc înaintea Ta pentru fratele meu cu care simt şi Te rog să-l vindeci. Ascultă-ne, Doamne, fiindcă Îţi cer aceasta în Numele lui Isus. Amin. Fii binecuvântat, frate. Fii stăruitor şi crede în El.

Vino, soră. Tată ceresc, stau aici în prezenţa Ta, în prezenţa acestei adunări şi a acestei femei, şi cer, în timp ce-mi pun mâinile peste ea, să ne primeşti, Tată, fiindcă Îţi ofer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Fii stăruitoare şi nu ceda.

Soră, vrei să mergi acasă şi să-ţi mănânci cina? Atunci du-te.

Crezi, soră? Tată ceresc, Te rog s-o vindeci în timp ce-mi înalţ rugăciunea împreună cu a ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântat, frate. Tatăl nostru ceresc, îmi pun mâinile peste fratele şi cer vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos. Îţi ofer rugăciunea mea împreună cu rugăciunea lui, pe altarul Tău cel sfânt, Tată, ca el să fie bine în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

Isus a vorbit mulţimii cuvintele din Marcu 11.24: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă veţi spune acestui munte să se mute şi nu vă veţi îndoi în inima voastră, ci veţi crede că ceea ce aţi cerut se va întâmpla, puteţi avea ce aţi cerut.”  Credeţi aceasta? În ordine.

Atunci puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi plecaţi-vă capetele. Nu vă îndoiţi, pentru că „dacă îi vei spune acestui munte să se mute…”

…Doamne Isuse, mă rog pentru această femeie care a venit cu acest copilaş. Vindecă-i copilaşul, Doamne. Îmi pun mâinile peste el şi cred că voi primi acest lucru în Numele lui Isus, în timp ce punem credinţa mea şi a ei pe altarul Tău. Fie ca el să se facă bine în Numele lui Isus Hristos. Amin. Să crezi, soră, şi să fii stăruitoare.

Nu ştiu, dar rugăciunea pentru bolnavi este ceva ce nu am putut înţelege niciodată. Înainte ca să văd vreo deosebire, când eram doar un predicator baptist, eu mă rugam pentru bolnavi şi ei se vindecau. Nu ştiu cum, dar se vindecau.

Poate mulţi dintre voi aţi citit poveşti despre animale pe care Dumnezeu le-a trimis înăuntru, şi cum oamenii au umblat prin vise şi descoperiri şi au străbătut mii de mile peste ocean pentru rugăciune, dar eu cunosc doar rugăciunea cu credinţă şi asta-i tot.

Dumnezeu a promis, iar dacă El a făcut această promisiune, nu trebuie să vă agăţaţi de cuvintele mele, ci să credeţi Cuvântul Lui. Iar dacă trebuie să credeţi cuvântul meu când vă spun că El m-a trimis să mă rog pentru bolnavi, cred că acest lucru a fost deja dovedit.

Cu ani în urmă v-am tot spus despre această Lumină, Stâlpul de Foc. Eu v-am spus cum arată înainte de a exista vreo dovadă ştiinţifică, vreo fotografie a Lui.

Acum, această Lumină este chiar aici unde stau. Mă uit drept la ea. Este o Lumină de smarald. Obiectivul camerei foto nu a putut surprinde ceva psihologic, ci acea Lumină era acolo, era reală, iar acum este aici şi face exact ceea ce a spus că va face.

Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu. Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.”  Ce era El? Stâlpul de Foc care a condus poporul evreu prin pustie. Apoi S-a făcut trup în forma unui Om, Isus Hristos. El a murit, a fost îngropat şi a înviat, iar pe drumul Damascului S-a întâlnit cu Pavel; era Acelaşi Stâlp de Foc.

Tu zici: „Aşa ceva este greşit!”

O, nu, nu este greşit! Pavel a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi El a răspuns: „Eu sunt Isus.” Nimeni în afară de Pavel nu L-a văzut, aşa cum nimeni, în afară de Ioan, nu a văzut porumbelul care a coborât peste Isus. El a ştiut că-L va vedea, pentru că i s-a dat acel semn. Înţelegeţi? Aceasta este. El a ştiut aceasta şi a fost stăruitor. Şi iată-L că acum este aici.

Eu m-am rugat pentru fiecare. Isus a spus: „…dacă veţi spune acestui munte să se mute şi nu vă veţi îndoi în inima voastră, ci veţi crede că ceea ce aţi cerut se va întâmpla, puteţi avea ce aţi cerut.”  Eu am spus aceasta, acum fie să se facă întocmai.

Haideţi să ne rugăm cu mâinile puse peste celălalt, ca şi copii credincioşi ai lui Dumnezeu. Dacă aţi fi stăruitori…

Dacă aceste semne mari s-ar fi făcut în Rusia, astăzi n-ar mai fi comunism; dacă s-ar fi făcut în China, nici acolo n-ar mai fi comunism. O, America, America, cât de mult te-a vizitat Dumnezeu şi cât va mai îngădui El oare? Sfârşitul timpului este aici; Lumina de seară străluceşte.

Doamne, eu îi iubesc pe oamenii aceştia. Ei sunt poporul Tău şi împreună suntem fraţi şi surori, în Fiul Tău Isus, aşa cum am vorbit în seara aceasta despre David şi praştia lui mică, de care se folosea ca să aibă grijă de oile tatălui său. Nu a contat cât de mic era, el a fost gata să biruiască cu praştia aceea micuţă pe care o avea. Şi Tu ai fost cu el.

Doamne, în seara aceasta, eu vin după aceste oi. Ele au fost bolnave, dar eu am împlinit porunca Ta, iar Tu Ţi-ai arătat prezenţa binevoitoare, şi i-ai vindecat şi pe cei cu numere de rugăciune, şi pe cei fără numere, dovedind că eşti aici. Tu nu ai dat niciodată greş. Eşti Dumnezeul cel Omniprezent, iar eu vin să provoc orice diavol care îi ţine pe copiii Tăi dincolo de bariera necredinţei. Pentru că m-am rugat pentru ei în seara aceasta, am făcut cale cu Cuvântul lui Dumnezeu ca să-i eliberez, aşa că îi aduc înapoi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –