Madison Square Garden
Domnul Isus este personalitatea cea mai importantă din câte au existat vreodată.
În Ioan 10. 7-14 , El ne spune:
„Adevărat, adevărat vă spun, că Eu Sunt Uşa oilor. Toţi cei care au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.
Eu Sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.
Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug.
Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine.”
Îmi place să citesc aceste texte, să vorbesc despre Domnul Isus şi să-L slăvesc pentru că e vrednic de laudă. Dar îmi lipsesc mereu cuvintele ca să-I pot mulţumi îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru mine şi pentru toţi ceilalţi oameni.
Astăzi aş vrea să-L privim ca „Păstorul cel bun al oilor.”
De la oaie, acest animal neputincios, noi putem învăţa ceva. Ar trebui să observăm puţin aceste animale şi să fim atenţi la comportarea lor.
Oaia este un animal de jertfă. E o fiinţă nevinovată, care este total neputincioasă dacă se pierde de turmă. Mă gândesc că tocmai din cauza aceasta ne-a asemănat Domnul Isus cu oile. Ele, pur şi simplu nu se pot descurca dacă sunt lăsate singure; sunt dependente de cineva care să le călăuzească, deoarece nu sunt capabile să se conducă singure.
Aceasta înseamnă că dacă noi suntem asemănaţi cu oile, nu suntem în stare să ne conducem singure pe calea Domnului; înseamnă că suntem neputincioşi, de aceea depindem de Păstorul cel bun, de Domnul Isus.
Odată am avut ocazia să văd cum se taie oile la Abator. Când au dat drumul la oi, ca să meargă pe banda automată pentru a fi sacrificate, le conducea o capră. Astfel oile urmau capra până la locul de tăiere. Când ajungeau acolo, capra făcea un salt, dincolo, pe partea îngrădită, lăsând oile să meargă direct la moarte. Aceasta este natura caprei.
Capra reprezintă lumea.
Acelaşi lucru este cu creştinii formalişti şi cu creştinii adevăraţi. Creştinii formalişti sau lumeşti, vă vor conduce pe calea rătăcirii, la moarte, la despărţirea de Dumnezeu, la pierzarea veşnică.
Ca oi ale Domnului, noi trebuie să fim atenţi ce păstor urmăm.
Dar am mai putea învăţa ceva de la oi.
Le-aţi observat vreodată comportarea când este prea cald? Ele nu se risipesc, nu fug una încoace şi una încolo, ci dimpotrivă se adună una lângă alta. Ştiţi de ce? Ca să îşi facă umbră una celeilalte. Ele au un gând pentru părtăşie.
N-ar fi bine oare, dacă toate oile turmei lui Dumnezeu ar sta împreună când apasă asupra lor căldura cea mare a încercărilor şi a suferinţelor? În felul acesta, ar primi umbră una de la cealaltă.
Fraţilor, pe pământ nu este nimic mai de preţ ca un prieten adevărat, un om binecuvântat de Dumnezeu, în care să putem avea încredere. Când bat vânturile necazurilor şi căldura încercărilor este apăsătoare, e o mare binecuvântare un prieten la care să poţi merge şi căruia să-i poţi spune ce probleme ai, iar apoi să te rogi cu el.
Şi mai este ceva ce trebuie luat în seamă la oi. Când sunt la păscut într-o zonă rece şi începe o furtună, ele se adună şi se înghesuie una în alta, ţinându-şi astfel cald una celeilalte.
Aşa ar trebui să se unească şi oile lui Dumnezeu (creştinii) şi să se roage unul pentru altul când nu este armonie în biserică şi când lucrurile merg pe dos.
Căldura unei biserici adevărate, creştine, nu se poate evalua.
David spune în Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi , nu se opreşte pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul batjocoritorilor!
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la legea Domnului! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale căror frunze nu se veştejesc: tot ce începe duce la bun sfârşit.”
Dacă facem o excursie vara, când este foarte cald şi vrem să ne odihnim, în drumul nostru, căutăm un loc cu umbră. Sub un pom mic, care a fost sădit numai anul trecut nu ne putem aşeza la umbră, aşa că vom căuta un stejar mare şi stufos care a rezistat la multe vânturi şi furtuni şi ale căror rădăcini sunt puternic ancorate în dragostea lui Dumnezeu.
Da, iubiţii mei, este foarte important ca noi să mergem la un astfel de om şi să avem părtăşie cu el.
Citind în Ioan 10.7, unde Domnul Isus spune că El este uşa oilor, m-am mirat cum poate fi El în acelaşi timp şi uşă şi Păstor? Această întrebare m-a frământat multă vreme, însă odată când am fost în Est, am aflat la ce se referă Scriptura.
În Est sau în Orient , păstorul îşi duce seara oile într-un staul înconjurat cu un gard de piatră, de înălţimea unui bărbat. La intrarea în staul, el numără toate oile ca să vadă dacă lipseşte vreuna. Dacă lipseşte una, el nu are odihnă până când nu o găseşte şi o aduce pe umerii săi la staul şi cu aceasta, el este „uşa”.
Nu există nici o altă intrare, aşa că, dacă cineva vrea să ajungă la oi, trebuie să treacă peste păstor, sau să sară peste zid.
Cât de bine este să ştim că Isus devine Uşa şi astfel, noi ne aflăm sub paza Sa binecuvântată. Oricine ar veni, nu se poate întâmpla nimic, dacă nu îngăduie Păstorul nostru.
Dacă este vorba de o boală, poate că ea îţi este de folos ca să te facă mai bun, sau ca să depui mărturie împotriva vrăjmaşului, pentru ca Numele lui Isus Hristos să fie proslăvit.
Dar nu uita! Nu se poate întâmpla nimic fără voia Domnului, fiindcă El este Uşa oilor.
Iov.2,3-6:
„Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu, Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină”.
Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui”.
Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că te va blestema în faţă.”
Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
În Ioan 10.8, Domnul Isus spune: „Toţi cei care au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.”
Aceasta înseamnă că toţi cei care vin să ne scoată din turma Lui, sunt hoţi şi tâlhari. Să nu vă temeţi de ei, căci nu pot să vă facă nici un rău! O, acest lucru mă face să Îl slăvesc pe Dumnezeu!
Nici o plagă nu poate să lovească în voi dacă sunteţi în turma lui Dumnezeu, căci El însuşi este uşa şi o altă uşă nu există, aşa că numai cel căruia îi permite El, poate să intre.
Poate că te-ai întrebat uneori: „De ce m-am îmbolnăvit?”
Poate s-a întâmplat ca la urmă, Dumnezeu să fie onorat.
Ucenicii au trecut odată pe lângă un bărbat orb, şi L-au întrebat pe Domnul Isus:
„Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”
Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui ci s-a născut aşa ca să se arate în el, lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9.2-3).
Probabil că a fost foarte greu pentru acest bărbat tânăr să înţeleagă de ce s-a născut orb. El nu putea să înţeleagă că acest lucru avea să însemne proslăvirea Numelui Domnului Isus.
Dacă proprietarul unei turme de oi are nevoie de un păstor, va căuta pe cineva care iubeşte oile. Păstorul trebuie să aibă anumite cunoştinţe despre felul cum trebuie să procedeze cu oile şi să le ducă la hrana cea mai bună.
Eu sunt bucuros pentru că Dumnezeu S-a îngrijit atât de bine de oile Sale şi li l-a dat pe Păstorul cel bun, pe Domnul Isus Hristos, care ştie cum să se poarte cu oile şi de ce fel de hrană au nevoie.
Care este această hrană? Cuvântul lui Dumnezeu. Da, oile lui Dumnezeu sunt hrănite cu Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt care locuieşte în tine şi care te-a făcut un miel a lui Dumnezeu, te hrăneşte numai pe baza Cuvântului.
Câtă vreme eşti flămând după hrana adevărată, dacă ţi se va pune în faţă o altă hrană, tu o vei lăsa deoparte, în stânga ta. Dar, nu vei putea mustra oile pentru că se uită după resturi, dacă nu li se oferă o hrană adevărată!
Dacă în viaţa păstorului se întâmplă ceva şi astfel nu se mai poate îngriji de oi, nu după multă vreme, proprietarul va găsi un înlocuitor de aceeaşi valoare, pentru că păstorul trebuie să fie calm şi să aibă ceva deosebit în vocea lui.
Domnul Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu, ele nu merg după un străin.” (Ioan 10.5), iar Glasul Domnului este Cuvântul Său.
El a spus mai departe: „Eu Sunt Păstorul cel bun. Păstorul îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, nu-i pasă de ele.” (v. 11-12).
Eu sunt foarte bucuros pentru că Domnul Isus a mai spus:
„…Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20b). Amin.
Atâta timp cât Dumnezeu are o oaie sau un mieluşel, va avea şi un păstor care să-l conducă, şi iată că Păstorul cel bun a făgăduit că El va fi cu noi, ne va călăuzi şi ne va paşte, până la sfârşitul veacului.
Păstorul nostru nu poate fi comparat cu un păstor pământesc, care poate fi înlocuit cu un altul. Păstorul nostru, Domnul Isus Hristos, este marele Păstor al oilor. El Şi-a dat viaţa pentru noi, odată pentru totdeauna. El nu a venit ca să fie slujit, ci ca să răscumpere turma Sa, şi rămâne acelaşi Păstor al turmei, până când, în chipul Său de slavă, va veni iarăşi, înconjurat de oştile cereşti şi va şedea pe scaunul de domnie a lui David.
Cât de minunat este faptul că marele Păstor Şi-a dat viaţa pentru noi, oile Sale nevrednice!
Vreau să vă mai relatez ceva în legătură cu Păstorul cel bun.
Poate că aţi auzit şi voi despre păstorul care a rupt piciorul uneia dintre oile sale. Un străin care a trecut pe acolo, l-a întrebat:
„Oaia aceasta a căzut de şi-a rupt piciorul?”
„Nu.”
„Dar atunci ce s-a întâmplat cu ea?”
„Eu însumi i-am rupt piciorul, a răspuns păstorul.”
„Cum a fost posibil să faci aşa ceva? Eşti chiar atât de nemilos?”
„Nu, nu sunt nemilos, ci o iubesc pe oaia aceasta, dar ea avea obiceiul să fugă tot timpul de lângă mine şi se rătăcea mereu. Eu cunosc natura oilor şi ştiu că dacă se rătăcesc, le prinde lupul. Din cauza aceasta a trebuit să-i rup piciorul. În felul acesta o ţin lângă mine. O port în braţe, mă port frumos cu ea şi îi dau mâncarea cea mai bună, pentru că atunci când i se va vindeca piciorul, nu mă va mai părăsi niciodată.”
Aşa procedează şi Dumnezeu cu noi uneori: îngăduie să fim loviţi de boli, de neputinţe şi încercări. Prin aceasta, El vrea să ne arate că Isus Hristos este şi astăzi Păstorul cel bun şi Domnul nostru.
Cine a fost lovit şi apoi vindecat de El, ştie să preţuiască prietenia Lui şi nu va mai avea niciodată plăcere să umble pe căi lăturalnice.
Tu, mamă iubitoare, poate că te-ai mirat pentru faptul că Dumnezeu ţi-a smuls copilul din braţe, dar El ştie bine de ce a făcut aceasta.
Micuţa istorioară pe care am să v-o spun în continuare, va clarifica şi această întrebare.
Un pictor a pictat un tablou în care Îl reprezintă pe Isus, Păstorul cel bun, ţinând un mieluşel în braţe, în timp ce oaia, mama mielului se ţinea cât mai aproape de Păstor, privindu-şi mieluţul.
Pictorul a spus că a întâlnit odată un păstor care purta în acelaşi fel un miel în braţe. Văzându-l, el l-a întrebat pe păstor:
„De ce ai prins acest miel şi-l duci în braţe, e bolnav cumva?”
„Nu,” a răspuns păstorul. „Mielul nu are nimic, necazul e cu mama lui. De un timp nu vrea să mai asculte, de aceea i-am luat mieluţul; aşa că acuma se ţine toată ziua după mine.”
Uneori Dumnezeu trebuie să procedeze şi cu noi aşa. Sunt atâtea mame care umblă fără rost şi cred că pot merge în barurile de noapte şi la petreceri, neglijând atitudinea corectă în căsnicie şi creşterea copiilor lor. De aceea, Isus, Păstorul cel bun, trebuie să le ia mieluşelul. În felul acesta. Le determină să privească mereu la El. Altfel, vor fi prinse şi sfâşiate de lup.
Unii dintre voi, care vă ocupaţi cu creşterea oilor, ştiţi că atunci când fată, aceste animale au nevoie de o îngrijire specială. Când este vremea ca oile să fete, păstorul se culcă în mijlocul turmei.
Aşa este şi când are loc o trezire, o naştere duhovnicească, când cineva primeşte Adevărul. „S-a născut un miel!”. Atunci Păstorul cel bun e în mijlocul turmei sale şi are grijă de toate oile care alăptează, îngijindu-Se în acelaşi timp, ca micuţii să crească corect în Împărăţia lui Dumnezeu.
O, sunt atât de bucuros pentru că El este zi şi noapte în slujbă!
El a spus: „Niciodată n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13.5) şi: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).
Nu contează unde te afli, „căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4.16-17).
Chiar dacă groparii te acoperă cu pământ, mormântul nu poate ascunde o oaie a Păstorului, căci El ştie exact unde te afli. Într-o zi minunată, El te va chema, iar tu Îi vei răspunde. Cât e de minunat faptul că oile cunosc Glasul Păstorului şi nu merg după străin!
De ce trebuie să fie păstorul tot timpul în slujbă? Pentru că trebuie să aibă siguranţa că nu se va pierde nici una dintre oi.
Tot aşa face şi Păstorul cel bun. El veghează tot timpul asupra oilor Sale, ca să se împlinească Cuvântul făgăduit:
„Adevărat, adevărat vă spun că, cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24)
„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6.37-39).
Păstorul cel mare a dovedit că nimeni nu este în stare să-l smulgă din braţele Sale pe vreunul din mieluşei.
Lazăr era unul din aceşti mieluşei. El zăcea de patru zile în mormânt, aşa că începuse să putrezească deja, dar iată că a venit Păstorul cel bun, care-Şi cunoştea mielul, şi El a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11.43).
Imediat procesul de putrezire şi de descompunere a dat înapoi, iar mieluţul a răspuns: „Sunt aici! Vin, Doamne!”
Da, El este un Păstor minunat! Lasă-L să te hrănească şi să te sature cu Cuvântul Său! Nu uita niciodată că marele Păstor nu poate să piardă nici o oaie din turma Sa, căci aşa ceva nu este posibil.
Moise a fost un simbol spre marele Păstor. Când poporul se afla la Marea Roşie, la un pas de moarte, când valurile mării se ridicau ameninţătoare în faţa lor, iar oştirea lui Faraon venea din spate, Dumnezeu a croit o cale de scăpare. Vedeţi? Păstorul Moise a condus fiecare oaie adevărată prin mijlocul mării şi nici un suflet nu s-a pierdut.
În timpul cât au umblat prin pustie, ei nu au răbdat nici de foame, nici de sete şi nici hainele nu li s-au învechit.
Desigur, urmaşii adevăraţi ai Păstorului, nu au mers niciodată la pierzare, dar şi atunci (ca şi astăzi), au existat oameni care au pierit în pustie- cum a fost Core şi ceata lui, cele zece iscoade trimise în Canaan şi toţi cei care au privit cu necredinţă la Domnul, atunci când au trecut prin încercări.
Totuşi, în mijlocul acelui popor cârtitor au fost doi bărbaţi: Iosua şi Caleb, care au crezut făgăduinţele Lui în ciuda tuturor piedicilor întâlnite. Ei L-au urmat cu credincioşie pe Păstor şi s-au lăsat hrăniţi de Cuvântul Său.
Odată, pe când călătoream în altă ţară, cu o maşină britanică, când am trecut printr-un oraş, am văzut că poliţistul a oprit toată circulaţia. M-am gândit că va trece preşedintele ţării sau o altă personalitate importantă, aşa că m-am întors spre prietenul meu, care mă însoţea şi l-am întrebat:
„Ce s-a întâmplat?”
„Urcă-te pe aripa maşinii şi vei vedea, mi-a răspuns el. Spre surprinderea mea, am văzut o turmă de oi, care trecea cu păstorul prin oraş. Toţi le dădeau prioritate.”
Vreau să compar aceasta cu turma cea mică şi dispreţuită a credincioşilor umpluţi cu Duhul Sfânt, care au fost mereu alungaţi de pe drumul lumii. Dar, în ziua aceea, când marele Păstor al oilor va veni iarăşi la turma Sa cea mică, lumea va sta deoparte şi va trebui să facă loc, căci El îşi va duce oile pe străzile „Ţării Slăvite”. Amin.
Când regele George al VI-lea al Angliei, care a fost un bun „păstor”, a vizitat Canada, eu şi prietenul meu eram acolo. Noi am stat într-un colţ şi am privit cum trecea regele şi regina.
Acest rege avea scleroză şi o suferinţă la stomac şi m-a rugat să mă rog pentru el. Regele venea călare, iar regina păşea alături. Era foarte frumoasă, îmbrăcată cu o rochie de culoare albastră.
Când au trecut pe lângă noi, prietenul meu canadian, n-a mai putut să se abţină, şi-a plecat capul şi a început să plângă acoperindu-şi faţa cu mâinile.
„Ce-i cu tine?” l-am întrebat.
„Pe aici trece regele meu, iar inima mea vrea să strige când aud cântându-se imnul naţional.”
Atunci m-am gândit că dacă un bărbat care trăieşte sub drapelul coroanei britanice simte aşa ceva când trece regele lui pământesc pe alăturea, ce va fi atunci când, Împăratul nostru, care este peste toţi, va trece călare alături de Mireasa Sa pregătită şi împodobită? O, aş vrea să trăiesc şi eu acea zi!
Cu câtva timp în urmă, am fost împreună cu doi prieteni, într-o excursie în natură. Pe drum am cântat din toată inima cântări vechi care vorbesc despre mântuirea câştigată prin sângele Domnului, iar la un moment dat i-am spus fratelui Moore:
„Pot să-mi închipui ziua aceea când Isus va veni iarăşi şi mântuiţii tuturor veacurilor vor sta pe pământ. Atunci sfinţii vor povesti viaţa lor şi vor mărturisi cum au fost salvaţi prin har, apoi vor cânta cântări despre mântuire, în timp ce îngerii vor sta cu capul plecat şi nu vor putea înţelege despre ce vorbim noi, pentru că ei nu au avut niciodată nevoie de mântuire.”
Noi, oamenii, am fost salvaţi, răscumpăraţi de Domnul Isus prin propriul Său sânge.
Îngerii sunt fiinţe create, dar noi, suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, care am fost pierduţi. Ce fel de zi va fi aceea?
Să mai vorbim puţin despre păstor.
În Palestina, am văzut un păstor care a trecut cu turma lui chiar prin piaţa de zarzavaturi. Acolo nu sunt mese de sticlă, ca cele de la noi, în care să se pună zarzavaturile, ci se pun descoperite pe jos. Când am văzut acea turma de oi intrând în piaţă, m-am gândit că desigur el va avea probleme cu ele. Curios a fost însă faptul că păstorul a trecut cu oile chiar printre fructe şi zarzavaturi, dar ele şi-au urmat păstorul păşind aproape de el şi nici măcar nu priveau în stânga sau în dreapta. Deşi păşeau printre acele zarzavaturi ispititoare, ele au trecut mai departe fără să se atingă de nimic, pentru că-şi urmau păstorul pas cu pas.
Atunci m-am gândit: „Da, o oaie adevărată, născută din nou în turma lui Hristos, va trece şi ea prin ispitele vieţii acesteia, fără să se abată nici la stânga nici la dreapta, dacă-L urmează îndeaproape pe Păstorul ei, pe Domnul Isus.”
Aţi observat vreodată cum strigă mieluşelul şi cum oaia îl mustră împingându-l înainte?
Ar trebui să avem şi noi mai multe mame de felul acesta, care să fie întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu, care să-i mustre pe copilaşii noştri când calcă greşit.
Frate şi soră, aşa este oaia, dar capra sare într-o parte şi în alta când ajunge în ispite. Ea iese afară din rând când poate să apuce un fruct sau altceva, dar oaia nu face aşa ceva.
Înainte de a părăsi ţara aceea, am fost la un bărbat care păştea un mare număr de animale. Am observat că avea cornute, catâri, capre şi oi. L-am întrebat pe prietenul meu, cum se numeşte bărbatul care are grijă de ele.
„Este un păstor,” mi-a răspuns el.
„Cum adică? Păstorul nu are grijă numai de oi?”
„Nu,” a răspuns el. La noi, cuvântul „păstor” îl numeşte pe cel care are grijă de animale.
„Aceasta înseamnă că toate animalele: oi, vaci, catâri, capre etc, primesc hrana din aceeaşi păşune?”
„Da.”
„Bine, dar ce trebuie să fac ca să ştiu care dintre toate aceste animale sunt ale lui?”
„Foarte simplu. Aşteaptă până diseară, când păstorul îşi cheamă oile de pe păşune şi când ele îl urmează. El le conduce la staul şi apoi se culcă chiar în uşa staulului. Catârii, caprele şi vacile rămân afară, pe câmpul liber.”
„Scuză-mă frate, dar aş vrea să vorbesc chiar acum cu păstorul.”
Fraţilor, eu nu vreau să fiu nici teolog, nici nu-mi doresc vreun grad academic şi nici nu caut să fiu o personalitate bine văzută, dar este ceva ce îmi doresc din toată inima: să fiu o oaie neînsemnată şi smerită a Păstorului oilor.
Dacă va veni noaptea în viaţa mea, aş vrea ca El să mă cheme în Staulul Său.
Deci păstorul poate să primească şi alte animale pe păşunea oilor. Totuşi, la sosirea nopţii, El va chema numai oile în staul.
Frate, dacă vrei să fii creştin, dar ai încă duhul unui catâr, sau al unui ţap şi pe ici pe colo, mai vrei să trăieşti ca lumea, atunci nu vei mai auzi Glasul Păstorului când se va face noapte.
De ce nu vrei să faci cunoştinţă cu El chiar acum, şi astfel să ştii ce înseamnă a fi o oaie a păşunii Sale.
Ploaia cade şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, iar neghina se bucură şi ea de ploaia care cade peste grâu şi peste toate celelalte plante, dar ce se întâmplă la sfârşitul zilelor?
Atunci, Domnul Isus Îşi va trimite îngerii şi ei vor aduna toţi spinii, pălămida şi neghina şi le vor arunca în foc împreună cu paiele şi pleava, dar grâul va fi adunat în grânar. Catârii, caprele şi toate celelalte animale care pasc în păşune, primesc aceeaşi hrană, dar numai oile sunt chemate la adăpost când apune soarele.
Frate şi soră, tu eşti o oaie a turmei lui Dumnezeu, a Păstorului celui bun, Domnul Isus?
Domnul să vă ajute să fiţi!
– Amin –