Conferința de care avem nevoie în seara aceasta în America, la fel ca aici la Phoenix și peste tot în lume, este conferința unei vechi adunări de rugăciune de modă veche, a unui loc unde să ne întoarcem, unde există iubirea frățească, unde poate veni Duhul lui Dumnezeu în inimile noastre să ne facă atât de nenorociți pentru lucrurile de aici, și pentru ceea ce se întâmplă in lume. Știți că Îngerul cu pecetea a spus: „Pune un semn asupra tuturor celor care suspină și gem pentru urâciunile care s-au făcut în oraș”, în timp ce se desfășoară hotărârea de anchetă, pentru a vedea cine este vrednic să scape de mânie. Îngerul trebuia să pecetluiască numai pe cei care au strigat și au gemut pentru urâciunile făcute în oraș.
Acum, pecetluiți Phoenix în seara aceasta. Aici este ținută conferința. Noi am venit aici în acest scop, să ținem o conferință aici la această biserică. Venim la rațiune printre voi. Dumnezeu a spus: „Haideți, să raționăm împreună.” Indiferent ce ați făcut, haideți să uităm aceasta și să începem chiar acum… judecata vine. Toți vor fi acolo, cine L-a respins sau L-a refuzat. Indiferent ce ați făcut, veți face acea conferință. Fiecare va trebui să apară acolo înaintea lui Hristos ca să dea socoteală despre viața sa, despre cum a petrecut-o. Unii ar putea să spună: „Ei bine, uite aici, frate Branham; Sunt un bătrân, o bătrână. Eu sunt nesemnificativ. M-am născut într-un cămin care nu credea în Dumnezeu.”
Să ne plecăm capetele și să ne rugăm împreună. Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru privilegiul acordat să fim din nou aici. Dumnezeule, ai fost atât de bun cu noi! În dimineața aceasta am venit aici cu așteptări și cu entuziasm, să ne închinăm, Doamne, înaintea Ta și să vedem ce ne vei vorbi în această dimineață, pentru că ne place să vorbim cu Tine. Doamne, a fost o plăcere să ne ridicăm glasul și să cântăm laudele Tale, iar acum așteptăm cu răbdare, la picioarele Tale, să ne spui partea de care avem nevoie astăzi. Te rog să iei acest vas sub controlul Tău și să rostești cuvintele Vieții veșnice prin aceste buze de lut. Fă tot ceea ce ai hotărât să faci astăzi, fiindcă ai întâietate între noi toți și Te rugăm să-Ți iei locul în capul mesei. Frânge-ne Pâinea Vieții și hrănește-ne pe fiecare dintre noi, Doamne, cu porția de care avem nevoie. Te iubim, Tată, și Te rugăm să-Ți faci lucrarea, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.
În timp ce stăm în picioare, haideți să luăm Bibliile și să le deschidem la 2 Corinteni 6.4-10:
„Ci, în toate privințele, arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
în bătăi, în temnițe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;
prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută,
prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea;
în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul;
ca niște necunoscuți, măcar că suntem bine cunoscuți; ca unii care murim şi iată că trăim; ca niște pedepsiți, măcar că nu suntem omorâți;
ca niște întristați și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, şi totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, şi totuși stăpânind toate lucrurile.”
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze citirea Cuvântului Său.
Am vrut să iau și să scot în evidență câteva versete din acest pasaj pe care tocmai l-am citit. Am meditat la slujbă, iar pe măsură ce meditam, Dumnezeu a început să mi-o descopere. M-am gândit la mărturia pe care am auzit-o de la fratele Steve Golden acum câteva zile și m-a lovit, iar Dumnezeu a început să lucreze la aceasta în mine. Fratele Steve a spus: „Sunt trist și fericit.” Sunt trist și fericit. Cred că știți că acesta este un paradox. Cum poți avea două sentimente opuse în același timp? Mă gândesc că dacă ai dat vreodată o fiică în căsătorie, ai avut două sentimente opuse în același timp. Ești trist pentru că urmează o schimbare, pentru că ceea ce știai că este normal, ceea ce a fost confortabil, ceea ce ai iubit și ai prețuit se schimbă. Această schimbare provoacă durere, dar și fericire pentru că lucrul pentru care te-ai rugat și pe care l-ai dorit, s-a împlinit. Te-ai rugat pentru fiica ta ca Dumnezeu să-i dea un soț evlavios pentru ca cei doi să-L slujească pe Dumnezeu împreună, și acum aceasta se împlinește. Astfel, în același timp poți să fii trist și fericit. Amin.
Eu am început să meditez la aceasta și m-am gândit la viața noastră creștină. Astfel, mi-am intitulat tema, Paradoxul vieții creștine, și cred că pe măsură ce trecem prin aceasta, va deveni tot mai clar că puteți avea înăuntrul vostru două emoții opuse, două lucruri opuse, în același timp.
Dacă ne uităm din nou la versetul 8, vedem că Pavel spune:
„… în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul;
ca niște necunoscuți, măcar că suntem bine cunoscuți; ca unii care murim şi iată că trăim; ca niște pedepsiți, măcar că nu suntem omorâți;
ca niște întristați și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, şi totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, şi totuși stăpânind toate lucrurile.” (v. 8-10).
Acesta este apostolul Pavel. El spune că nu avem nimic și totuși posedăm toate lucrurile, suntem întristați și totuși ne bucurăm. Amin. Pavel știa ce înseamnă să ai tristețe și în același timp să ai bucurie, știa ce înseamnă să fii numit înșelător deși ești sincer, să fii sărac și să-i faci pe mulți bogați. El a avut aceste lucruri opuse în lucrarea și în viața sa și acesta este paradoxul vieții noastre creștine. Fratele Branham spune în mesajul Un Paradox:
„Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său. Din textul acesta voi vorbi vreo treizeci de minute despre subiectul: „Un paradox.”
Conform dicționarului Webster, Paradoxul este ceva ce pare incredibil, dar este adevărat. Acesta este motivul pentru care paradoxul este considerat o minune. Paradoxul este ceva despre care mintea omenească crede că este imposibil, şi totuși se dovedește că este adevărat. La fel este în cazul unei minuni, pentru că nu poate fi explicată. Minunea este ceva care se întâmplă și nu poate fi explicată, este un paradox. Este imposibilă şi totuși adevărată.
Oamenii de astăzi, o mulțime de moderniști cred că zilele minunilor au trecut; ei nu cred că mai există așa ceva, dar eu cred că lumea este plină de minuni şi că tot timpul au loc paradoxuri.
De exemplu, eu cred că orice mădular născut din nou, al Trupului lui Hristos, este un paradox în sine.” Amin. Trebuie să fie mai mult de atât.
„…eu cred că orice mădular născut din nou, al Trupului lui Hristos, este un paradox în sine. De asemenea, cred că fiecare metodist, prezbiterian sau luteran, care nu a avut niciodată experiența botezului cu Duhului Sfânt, a fost în ceva biserică formală care nu credea în nașterea din nou autentică și a primit acum botezul cu Duhul Sfânt, este un exemplu perfect de paradox. Pentru că ți s-a întâmplat ceva care ți-a schimbat întreaga ființă și oricine ar putea să se uite la aceasta și să știe ce este paradoxul, un miracol.”
Așadar, fiecare creștin născut din nou este un paradox în sine. Să ne întoarcem împreună în Biblie, la Ioan 16. Aș vrea să citesc un singur verset. Ioan 16.33:
„V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”
Iată un paradox! „În lume veți avea necazuri”, dar El a spus: „îndrăzniți, fiți cu voie bună.” Cum pot să mă bucur când sunt în necazuri? Acesta este paradoxul unei vieți creștine. Cum pot să mă bucur când sunt întristat? Cum pot să am tensiune, presiune, anxietate, frică și toate aceste lucruri în exterior, și totuși să am o temelie solidă și o credință de neclintit în interior? Acesta este paradoxul unei vieți creștine.
Aceasta este ceea ce vedem prin Biblie. Să mergem din nou în 2 Corinteni, dar de data aceasta la capitolul 4. 2Corinteni 4.6-7:
„Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.”
Așadar, avem această comoară pe care o purtăm în vase de pământ, astfel încât nici măcar nu dăm atenție pământului și vasului de pământ. Vasul nu poate obține nicio slavă, dar în aceste vase de pământ avem o comoară „pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.” De ce? Pentru că realizăm că nu este vasul, ci ceea ce este în vas. Amin.
„Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;
prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viața lui Isus să se arate în trupul nostru.
Căci noi cei vii totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (vers.8-11).
Știți, uneori noi ajungem atât de… uneori suntem atât de descurajați în noi înșine, suntem atât de descurajați de noi înșine, și atunci devenim tulburați și dezorientați. Dar viața creștină nu este o viață în care nu ești niciodată tulburat, în care nu ești niciodată dezorientat, doborât sau persecutat. Viața creștină este în mijlocul tuturor lucrurilor care se întâmplă și există un paradox că în timp ce ești stresat, în timp ce ești dezorientat, nu ești în disperare pentru că în interior există Ceva care te ține, Ceva prin care poți trece prin tot ce trece lumea, dar nu te identifici cu aceasta, nu ești tu; tu ești comoara din vasul de pământ.
Așadar, „suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți.” Știți, uneori suntem atât de descurajați de noi înșine pentru că ne-am tulburat și am fost în grea cumpănă. Priviți în partea cealaltă, erați în grea cumpănă, dar nu disperați.
„…prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.”
Să mergem la Evrei 11. Aceasta este o parte a Scripturii foarte populară. Eu o citesc de multe ori pentru că este un exemplu pentru noi. Vom citi despre sămânța aleasă predestinată a lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu a ales-o din fiecare epocă și i-a dat o descoperire despre Sine. Astfel, putem vedea felul în care au trebuit să trăiască aleșii lui Dumnezeu. În versetul 32 scrie:
„Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci!
Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor,
au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.
Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiți.
Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri şi închisoare,
au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace şi în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți –
ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri şi prin crăpăturile pământului.
Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit,
pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”
Vedeți, aceștia erau aleșii lui Dumnezeu, aceștia erau sămânța predestinată. Ei au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, au rătăcit din peșteră în peșteră. Ei erau aleșii, lumina ochilor lui Dumnezeu, dar lumea nu a putut să-i recunoască din cauza necazurilor din viața lor și a lucrurilor care se întâmplau. Totuși, ei aveau în interiorul lor o credință, puteau să-L creadă pe Dumnezeu în fața tuturor obstacolelor, aveau Ceva cu care puteau să-L creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt, indiferent ce se întâmpla. Ei erau descumpăniți, dar nu disperați, așa că vedem că este alegerea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a ales, dar aceasta nu înseamnă neapărat o scutire de necazuri pentru că erau lumina ochilor lui Dumnezeu și lumea nu era vrednică de ei. Lumea nu era vrednică de ei, lumea în care trăiau nu era vrednică de cei care locuiau printre ei, care erau din ceruri, erau atribute ale lui Dumnezeu care erau expuse, parte din Familia lui Dumnezeu; lumea nici măcar nu era vrednică de ei, de prezența lor. Erau deosebiți, dar prin aceasta erau un paradox. Dumnezeu îi privea, Dumnezeu i-a ales, Dumnezeu i-a iubit cu o dragoste de netăgăduit, dar cu toate acestea, au fost tăiați în bucăți, au fost aruncați la lei, au fost prigoniți și chinuiți; unii au fost torturați, dar nu au renunțat. Ce sunt toate acestea? Paradoxul iubirii lui Dumnezeu, este paradoxul unei vieți creștine, este paradoxul aleșilor.
Ceea ce este uimitor, este că atunci când aceste lucruri încep să se întâmple în viața noastră, când vin necazurile și dificultățile, diavolul intră imediat și încearcă să spună minciuna care este atât de departe de a fi biblică. El încearcă să-ți spună că aceasta se întâmplă pentru că nu ești un copil al lui Dumnezeu, pentru că ești în afara voii lui Dumnezeu; aceasta, aceea și cealaltă ți se întâmplă din acest motiv… Dar tot ce trebuie să faci tu, este să citești Biblia și într-o scurtă lectură a Bibliei vei descoperi că dacă ești neliniștit, faci parte din Scripturi. Amin? Dacă ești persecutat, dacă ai probleme, dacă ai alte lucruri care se întâmplă în viața ta, urmezi modelul biblic pentru cei pe care îi iubește Dumnezeu și de care această lume nu este demnă. Nu este ca și cum Dumnezeu a întins covorul roșu pentru toți copiii Săi. El are în mintea Sa ceva, un Scop, un obiectiv, o imagine pe care o pictează, o lucrare pe care o afișează o clipă, și fiecare trebuie să vină în partea lui, dar noi nu ne putem judeca valoarea pe baza circumstanțelor; nu putem să ne judecăm credința în funcție de circumstanțe, ci de ceea ce credem în mijlocul circumstanțelor; nu putem arăta acțiunile din jurul nostru, ci reacțiile din interiorul nostru. Amin.
Să ne întoarcem la 2 Corinteni și să citim un alt pasaj. 2 Corinteni 11.22-28:
„Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliți? Şi eu sunt! Sunt ei sămânță a lui Avraam? Şi eu sunt!
Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieșit din minți. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli, şi mai mult; în temnițe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!
De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;
de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.
Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși,
în osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!
Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.
Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?”
Ce tablou pictează apostolul Pavel! A fost ales de Dumnezeu? Lumea nu era vrednică de prezența lui. Spun că el se încadrează chiar în acea categorie: a venit din ceruri, a făcut parte din Scriptură, în cartea lui Isaia fiind profeții referitoare la slujba sa. Pavel a fost acolo printr-o chemare directă a lui Isus Hristos Însuși, a fost iubit de Domnul, ales de Dumnezeu, o parte a mărețului ochi al lui Dumnezeu, dar cu toate acestea a fost în pericole pe mare, între frații mincinoși, a fost în primejdii încoace, în primejdii încolo, dar niciuna dintre acele primejdii nu l-a determinat să se îndoiască pe poziția lui în Hristos, niciuna dintre acele primejdii nu i-a scăzut încrederea în Dumnezeu, în cine era și în relația lui cu Dumnezeu. Amin.
Prieteni, aceasta face parte din test, pentru că ziua și epoca în care trăim va devenit tot mai dificilă. Nu există nici o cale de ocolire, vreau să spun că ne uităm la frații și surorile noastre din Ucraina și cred că vă puteți imagina pericolele prin care trec unii dintre ei, trec prin primejdii pentru a găsi adăpost, alimente, protecție pentru copiii lor, siguranță pentru femeile și copiii lor. Peste tot sunt pericole, pericole, pericole, pericole, dar toate pericolele nu schimbă nimic cu privire la cine sunt ei, nu le schimbă poziția în Hristos; nimic din acestea nu s-a schimbat. Timpul poate deveni mai dificil, dar noi ne-am stabilit pe Cuvântul lui Dumnezeu; Dumnezeu ne-a descoperit atât de clar cine suntem, de unde venim, care este Planul Lui, ce realizează El în viața noastră, unde suntem și unde mergem. Acesta este punctul central al vieții noastre, fie că suferim, fie că nu suferim, indiferent dacă ne este mai ușor sau ne este mai greu. Nimic din toate acestea nu contează; ceea ce contează este scopul pe care Dumnezeu l-a avut cu mine înainte de întemeierea lumii și cine sunt eu în El. Amin.
În mesajul Timpul unirii și Semnul, fratele Branham a spus:
„Unii oameni încearcă să prezinte creștinismul și să spună că voi sunteți scutiți de necazuri.” Dar el spune: „Nu, mă tem că nu sunteți. Sunteți scutiți de tensiune? Oh, nu! Atunci când devii creștin, tu adaugi tensiune, deoarece erai un fel de du-te-vino, mergeai fericit-norocos, sau oricum ai fost, nepăsându-ți de ceea ce făceai.
Dar de când ai devenit un creștin adevărat, în fiecare clipă te întrebi: „Oare Îi sunt plăcut Domnului meu? Dacă aș putea auzi de la El!” Aceasta te pune în tensiune, te pune în gardă. Aceasta te face ceea ce ești.”
Așadar, fratele Branham spune că acesta este doar un mit al creștinismului, un mit al felului de prosperitate al creștinismului care spune că atunci când vii la Domnul totul va fi liniștit. Pentru apostolul Pavel calea a fost mult mai lină înainte de convertire decât după convertire. Pentru ucenici, viața a fost mult mai ușoară înainte de a-L întâlni pe Hristos decât după ce L-au întâlnit. Dacă privim doar natural, firește, aceasta a adus persecuție, a adus lapidări, a adus execuții publice. Astfel, putem vedea că ideea, conceptul modernist laodicean și mai ales forma americană de creștinism nu este Evanghelia, nu este Adevărul Scripturii, nu se potrivește cu ceea ce vedem în Biblie. Ceea ce am văzut că se potrivește cu Biblia este că Dumnezeu poate să-l ia pe unul dintre copiii Săi și să-i dea Viață, apoi îl poate plasa în orice situație din lume iar el va crede oricum. Amin. El poate să-i pună în orice suferință, în orice primejdie, în orice persecuție, în orice necaz, și ei pot simți tensiune, pot simți anxietate, pot simți presiune, dar în interiorul lor există Ceva care îi va ține prin tot ce vor trece; El îi va ține neclintiți prin Cuvântul lui Dumnezeu; prin credința pe care a sădit-o Dumnezeu în ei, pot să biruiască orice obstacol în acest vas de lut. Aceasta este Evanghelia! Evanghelia nu este: „Știi, mi-am predat inima Domnului și merg pe drumul Lui. Știu că ajung în Rai, totul este grozav.” Nu, tu doar te-ai înscris pentru a fi folosit de Dumnezeu în orice fel în care intenționează El să-Și arate atributele.
Când citim în Evrei 11 despre eroii credinței, ajungem la partea în care ei au închis gurile leilor, au pus pe fugă armatele dușmane, au făcut aceasta, au făcut aceea, dar dacă derulăm puțin banda înapoi, găsim anxietate, suferință, oameni care nu știau ce să facă, nu știau soluția, nu cunoșteau rezultatul; oameni care strigau la Domnul pentru eliberare și Îl rugau pe Dumnezeu să-i protejeze și să vegheze asupra lor. Găsești oameni sub presiune, găsești oameni confuzi. Avraam a crezut promisiunea, dar au fost puțin confuzi cu privire la felul cum se va întâmpla, iar când soția lui a venit la el cu o idee: „Poate va funcționa dacă o iei pe Agar.” Puteți vedea că el a crezut, a avut credință, dar a fost un timp de confuzie, pentru că au fost lucruri pe care nu le înțelegea prea bine. Nu știa cum va funcționa, nu știa cum se va întâmpla, dar știa că Dumnezeu Își va ține Cuvântul. El credea, avea credință, dar nu înțelegea. Totuși, noi îl vedem ca pe un erou al credinței, pentru că nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, ci a devenit puternic. Ce a fost aceasta? Acesta a fost omul interior. Poate nu neapărat omul exterior care nu era sigur.
„Când vei avea copilul?”
„Nu știu.”
„Cum se va întâmpla?”
„Nu știu, dar se va întâmpla.”
Haideți să mergem la Romani 7. Este ceva anume de care vreau să mă ocup puțin. Acestea sunt lucrurile cu care ne confruntăm în viața noastră, iar dacă nu ne amintim aceste lucruri, din când în când, începem să ne obosim de viață, începem să fim puțin dezorientați de ceea ce se întâmplă în viața noastră. Noi putem avea Cuvântul doar ca o teorie și să nu mai devină practic, dar Scriptura funcționează atât teoretic cât și practic; funcționează în imaginea de ansamblu, dar funcționează în viața de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care aceste lucruri trebuie să ni se reamintească în mod constant. De ce? Pentru că acest Mesaj nu este o teorie, acest Mesaj este Viață și trebuie trăit zi de zi de fiecare mădular al Trupului; trebuie să fie exprimat, trebuie să fie trăit. Dar cum va fi trăit în fața ostilității, a dificultăților, a situaților neînțelese și a tuturor acestor lucruri? Ce vor face toate acestea? Vor scoate Viața din interior.
Așadar, trebuie să știm unde stăm și ce se întâmplă, astfel încât să-l punem deoparte pe diavolul, să punem deoparte glasul confuziei, glasul îndoielilor și al întrebărilor și să stăm întemeiați în Cuvânt și în Mesaj, deoarece acest Mesaj nu este o predicare carismatică; acest Mesaj nu este predicarea prosperității.
Sunt atât de recunoscător că atunci când Dumnezeu ne-a adus Mesajul, L-a trimis sub forma unui vas care putea fi legănat peste oameni, ca să ne arate cum arată maturitatea, astfel încât să putem vedea un exemplu al Miresei pe care o face să ajungă la maturitate; să putem vedea acel exemplu sus și jos, în întrebări, în nevoie și în eliberare. Nu numai eliberare, eliberare, eliberare, eliberare. Noi am văzut în Evrei 11 și am văzut eliberare și biruință, eliberare și biruință, dar slavă lui Dumnezeu pentru că a scris Vechiul Testament și a pus acolo toate detaliile ca să ne putem întoarce înapoi și să spunem: „Hei, înainte de eliberare vine nedumerire; înainte de rezolvare a exista problema.” Înainte să înțeleagă, au fost confuzi. Apoi, poți realiza că aceasta este realitatea.
Așadar, profetul lui Dumnezeu a venit și a predicat un Dumnezeu care eliberează, un Dumnezeu care vindecă, a arătat Puterea supranaturală de eliberare a Dumnezeului celui Atotputernic, a arătat că El este Același ieri, azi și pentru totdeauna, dar el ne-a spus și ce s-a întâmplat în viața lui când n-a avut răspunsurile, când și-a pus la îndoială propria slujbă, când nu a știut pasul următor, când s-a supărat pe oameni, când s-a descurajat și a avut coborâșuri. Sunt atât de recunoscător pentru că am acest fel de Mesaj! Dacă ar fi fost numai într-un fel carismatic, nu ar exista realitate, nu ar fi existat nicio temelie, nu ar fi nimic solid. Atunci, Mesajul ar deveni o altă feerie, ca penticostalismul laodicean, în care totul este minunat, totul este bine, iar Dumnezeu este un moș Crăciun care așteaptă să împartă daruri.
Dar nu aceasta este Scriptura! Eliberarea supranaturală vine prin situații dureroase, iar acele mărturii puternice vin prin vremuri grele. Claritatea descoperirii vine după confuzia cu privire la promisiune. Așadar, atunci când suntem confuzi cu privire la promisiune, când suntem nedumeriți sau trecem prin vremuri tulburi, acestea sunt lucrurile care stau la baza eliberării. Amin. Aceasta este condiția prealabilă pentru eliberarea supranaturală și mărturisește. Mărturia pe care o vei împărtăși, va veni din această situație complicată, așa că nu este momentul să-ți pui la îndoială calitatea de fiu. Nu este momentul să te îndoiești de promisiunea lui Dumnezeu în viața ta. Este timpul să ajungi direct la esențialul vieții și să spui: „El știe calea pe care o iau și când voi fi încercat voi străluci ca aurul pentru Domnul, pentru că am fost în mintea Lui înainte de întemeierea lumii.” Nu este vasul, dar noi avem această desăvârșire în Puterea din vas, ca desăvârșirea să fie a lui Dumnezeu, nu a omului. Nu uitați că Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume. Nu voi, ci Cel care este în voi.
Să privim la Romani 7.14-23:
„Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.
Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.
Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu,
dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele.”
Fratele Branham s-a referit la aceasta în Întrebări și răspunsuri (4) din anul 1964, unde i s-a pus o întrebare referitoare la acest verset. Cel care a pus întrebarea s-a referit la Romani 7.14-18, a dat o parte din versete, apoi a spus: „Eu nu pot să înțeleg.” Aceasta a fost întrebarea pusă fratelui Branham. Fratele Branham a citit Romani 7.14-18:
„Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine”, apoi a spus:
„Păi ei au scris Scriptura în care Pavel le vorbește romanilor. Acum, lăsați-mă s-o cizelez puțin ca să puteți vedea. El a spus: „În mine sunt două persoane…” Prindeți ce spune: „În mine sunt două persoane, corect? Una vrea să greșesc, iar cealaltă vrea ca eu să fac binele. Și de fiecare dată când încep să fac bine, răul mă împiedică.
Câți dintre voi, oamenii care ați participat la interviurile din această după-amiază, ați întâmpinat același lucru și azi dimineață?”
Fratele Branham a avut un interviu și se pare că mergea prin același exemplu, aceeași înțelegere față de oamenii de la interviu. Ei veneau la interviuri pentru că au avut situații dificile, lucruri pentru care aveau nevoie de ajutor, pe care nu le-au înțeles, sau au avut probleme pe care nu au putut să le depășească. Astfel se pare că el a vorbit despre așa ceva în interviurile avute. Să citim mai departe:
„Câți dintre voi, oamenii care ați participat la interviurile din această după-amiază, ați întâmpinat același lucru și azi dimineață?
Tu ești un om exterior care este controlat prin șase simțuri; ești un om interior controlat printr-un singur simț, care este credința. Această credință este în dezacord cu toate cele șase simțuri, dacă cele șase simțuri nu sunt de acord cu credința. Unul este contrar celuilalt. Acum, cât timp cele șase simțuri sunt de acord cu credința, este minunat, dar când cele șase simțuri sunt în dezacord cu credința, atunci lăsați simțurile în pace.
Acum, ca exemplu, Isus a făcut aici o afirmație, o promisiune. Omul din interior spune: „Acesta este adevărul”, dar omul exterior raționează și spune că nu poate fi adevărat pentru tine. Tu ignoră-l pe omul din exterior și acceptă omul din interior. Despre același lucru vorbește Pavel aici. Sub Lege, el a fost vândut păcatului trupesc, și la fel este fiecare dintre noi. Acesta este motivul că suntem… avem necazurile pe care le avem, de a fi căsătoriți de patru sau cinci ori, și aceasta și aceea… tot felul de păcate, curvii și orice altceva de-a lungul vieții noastre; totul este din cauza acelor lucruri. Noi suntem firești, iar partea aceea trebuie să piară; dar aici, înăuntru, noi suntem un om duh, sufletul, și aceasta este credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, noi ne supunem trupul exterior Cuvântului, prin credință, acceptând ceea ce a spus Dumnezeu.” Acum, vreau să ascultați cu atenție:
„Cum pot să iau un scaiete și să fac din el un bob de grâu? Așa ceva este imposibil. Singurul fel în care se poate, este dacă în interiorul acelui scaiete a fost transmis… dacă în scaiete a fost pus un germen numit viață de grâu.”
Aici, el spune: „Cum pot schimba scaietele? Nu pot să-l schimb, dar pot să iau viața care este in interiorul acelei plante de scaiete și să pun în locul ei un germen de grâu, o viață de grâu. Ascultați ce spune mai departe:
„Apoi îngropi acea sămânță de scaiete și el va produce un bob de grâu (Corect. Vedeți?), pentru că în acel scaiete a fost pusă o viață de grâu, iar viața din scaiete a fost luată afară. Dar natura scaietelui este încă lipicioasă (vedeți?… Vorbește despre exteriorul plantei, pentru că în interior este viața grâului. Dar exteriorul este încă lipicios. Să citim încă o dată:
„…viața din scaiete a fost luată afară. Dar natura scaietelui este încă lipicioasă (vedeți?) și va fi așa până când această viață nouă va fi dezvoltată pe deplin din pământ și va fi înviată din nou. Și când va apărea, nu va mai fi scaiete, ci grâu. Dar cât timp este aici, pământ… din pământ… Un scaiete, el este încă lipicios, dar în interiorul lui are natura de grâu.
Cât timp ești în această viață, tu vei fi lipicios și vei avea o natură firească ce te va deranja cât timp trăiești.” Aceasta explică tot. „Dar în interiorul tău, ești născut din nou, iar când ești înviat, ești asemenea lui Hristos și tot păcatul s-a dus de la tine. Vedeți? Aceasta este tot.”
Acesta este lucrul pe care fratele Branham tocmai l-a explicat. Când te naști din nou, natura scaietelui moare și este scoasă afară, iar natura vieții grâului este în interior. Și acea viață a grâului trebuie să domine exteriorul; dar exteriorul este încă de scaiete. Când ne naștem din nou, Viața lui Isus Hristos Însuși însuflețește acel atribut al lui Dumnezeu. Viața din interior este viață de grâu, iar când va coborî în moarte, când va ieși din pământ, va apărea viața perfectă de grâu. Amin? Acesta (trupul) va fi format în viața perfectă de grâu. Dar până atunci, fratele Branham a spus: „Cât timp ești în această viață, tu vei fi lipicios și vei avea o natură firească ce te va deranja cât timp trăiești. Dar în interiorul tău, ești născut din nou.”
Așadar, în interior pot să mă nasc din nou, prin nașterea din nou, prin botezul Duhului Sfânt, dar în exterior pot fi încă tulburat de o natură firească veche, de acea natură veche și lipicioasă de scaiete. Aceasta ne-a spus profetul lui Dumnezeu și aceasta este explicația lui despre Romani capitolul 7, ca să nu fim înșelați de diavolul, ca să înțelegem că Dumnezeu ne-a arătat atât de clar că nu ne vom împiedica de propriile noastre picioare. Astfel, când începem să ne împiedecăm în omul din afară, spunem: „Stai puțin! Nu acesta sunt eu! Nu eu sunt acesta. Acesta este învelișul în care am venit în viața aceasta. Eu sunt cel din interior și mie, celui din interior, nu-mi place aceasta, nu vreau aceasta.” Amin? Eu, cel din interior, vrea doar Cuvântul lui Dumnezeu, Îl crede pe Dumnezeu, nu se îndoiește de Dumnezeu, nu pune la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu, are pace, are dragoste, are bucurie, are îndelungă răbdare, are toate aceste lucruri. De ce? Ca să devii un paradox; în exterior poți fi trist, confuz, suferind și trântit jos, dar în interior poți avea Stânca solidă a păcii, a credinței și a bucuriei care nu trece niciodată. Așadar, viața creștină este un paradox în care poți să ai, exact în același timp, două trăiri opuse: în exterior poți să plângi, dar în interiorul tău știi că totul este în ordine; poate să-ți fie frică, dar știi că ești în siguranță. Dacă nu este adevărat, atunci cine suntem noi? Când primești un apel sau are loc un accident și vezi că unul dintre copiii tăi cade sau are un accident groaznic, nu poți opri reacția exterioară. Poate exista frică, poate exista confuzie, anxietate, stres și toate acestea, dar în interior există ceva, altcineva, care știe că va fi în ordine. Există o credință care nu dispare, ci este acolo. Dacă înțelegem aceste lucruri, nu le lăsăm să ne încetinească, să ne împiedice sau să ne oprească înaintarea și slujirea lui Dumnezeu, pentru a realiza ceea ce ne-a chemat să realizăm în această zi.
Tot în Întrebări și răspunsuri, puțin mai jos, fratele Branham a început să vorbească despre un indian care s-a convertit și pe care l-a numit „șef”.
„Cineva mi-a spus că a avut odată unul care s-a convertit, a primit Duhul Sfânt şi el l-a întrebat:
„Cum te descurci?”
„Destul de bine şi destul de rău,” a răspuns indianul.
„Cum adică destul de bine şi destul de rău?”
„Păi, de când am primit Duhul Sfânt, în mine sunt doi câini: unul alb şi unul negru, şi ei se ceartă tot timpul. Mârâie unul la altul şi se luptă în continuu. Câinele alb vrea să fac binele, dar câinele negru vrea să fac răul.”
„Și care câștigă lupta, șefule?”
„Păi, depinde pe care dintre ei îl hrănește șeful mai mult.”
Cred că acesta este un exemplu potrivit pentru întrebarea pusă. Vedeți? În tine se dă tot timpul o luptă între fire şi omul lăuntric şi depinde pe care dintre cei doi îl îngrijești mai bine: dacă te îngrijești mai mult de natura firească, aceasta va câștiga prin lucrurile lumii, sau natura duhovnicească va câștiga prin lucrurile lui Dumnezeu. Aceasta face deosebirea.”
Oh, îmi place cum profetul lui Dumnezeu poate să ia ceva și să-l facă atât de simplu! O face atât de simplu, încât dacă aplicăm acest lucru în simplitatea în care ne-a spus-o, vom avea biruință după biruință după biruință în viața noastră. Amin. De ce? Nu pentru că dispar necazurile, ci pentru că înțelegem ce se întâmplă. Amin. Nu pentru că toate reacțiile din firea noastră se opresc brusc, adică nu am devenit brusc un creștin super și nu mai am niciodată vreo anxietate. Nu! Dar devin mai matur, iar când vine anxietatea, nu mă identific cu ea și nu mă mai sperie.
Fratele Branham a vorbit chiar despre această afecțiune nervoasă și a spus: „Eu sunt nervos de când eram copil. Aceasta mă speria de obicei.” Corect? Starea aceea nervoasă a venit peste el, iar atunci a avut un adevărat sentiment de oboseală, acru de la stomac și toate acestea, și a trebuit să părăsească câmpul. Apoi a spus: „El le folosește ca să mă sperie, dar acum nu mă mai sperie. Pot să simt că este acolo, dar nu mă mai sperie.” Vedeți, noi putem realiza că există o natură de scaiete care este încă acolo, dar nu o lăsa să te mai sperie. Voi vă dați seama că uneori, în unele situații, crește stresul și apare anxietatea, dar nu le mai lăsați să vă sperie. Nu cedați în fața acesteia (Amin) și nu-i acordați atenție, pentru că atunci când îi acordați atenție, când vă concentrați la aceasta, se extinde, iar dacă extindeți stresul, dacă extindeți anxietatea și confuzia, atunci acel lucru se va extinde în viața voastră și vă va copleși.
Așadar, contează de care natură vă ocupați. Spuneți: „Acesta este doar eu exterior, de care Dumnezeu va avea grijă atunci când atomii mei se schimbă. Nici nu-i dau atenție pentru că în Cuvânt există o promisiune, iar eu îmi concentrez atenția asupra acesteia.” Ascultați, când începem să facem aceasta, acele lucruri își pierd puterea de a ne controla din nou.
În aceleași Întrebări și răspunsuri, profetul spune:
„Acesta este un duh muritor într-un trup muritor; tu nu poți fi în două trupuri în același timp, dar în tine pot fi în același timp două naturi…”
Acum ascultați cu atenție ce spune fratele Branham în mesajul Demonologie, tărâmul fizic, din anul 1953:
„De multe ori puteți vedea o persoană poate bolnavă psihic. Ei pot fi persoane convertite, umplute cu Duhul Sfânt și totuși să fie complet nebuni.” Înțelegeți aceasta? „Acesta este adevărul. Aceasta nu are nimic de-a face cu sufletul. Acela este un chinuitor, ceva care-i chinuiește.” Acela este un chinuitor al omului exterior pentru că omul exterior este trupul tău și mintea ta. Corect? Chinuitorul poate să chinuiască omul exterior, dar aceasta nu are nimic de-a face cu sufletul tău. Profetul lui Dumnezeu spune că „Ei pot fi persoane convertite, umplute cu Duhul Sfânt și totuși să fie complet nebuni.” Acum, dacă credem creștinismul carismatic american laodicean, nu vom accepta niciodată ce a spus profetul lui Dumnezeu, că poți avea Duhul Sfânt și totuși să fii chinuit de un duh rău în mintea ta și în omul exterior.
Acum îmi dau seama că aceste emoții care se învârt uneori prin minte, nu sunt sufletul meu. Psihicul meu nu este sufletul meu. Ascultați, prieteni, vă dați seama cât de eliberator, câtă putere este în acest adevăr, că psihicul meu nu este sufletul meu? În mintea mea poate exista nedumerire, chin și suferință. Dacă spui: „Eu nu am avut chinuri în mintea mea”, mai trăiește câțiva ani și se va întâmpla: în mintea ta vei fi supus la stres, nedumerire și chin. Amin. Să nu lăsați niciodată ca aceasta să devină identitatea ta! Aceasta este numai natura în care v-ați născut, aceasta provine de la numele asociat cu certificatul tău de naștere, dar nu are nimic de-a face cu noua ta naștere.
Știți, profetul lui Dumnezeu ia Cuvântul și distruge cu El absolut toată înțelegerea greșită. Fratele Branham ne-a spus o poveste despre un predicator care odată a spus: „Destul!”, apoi și-a rupt toate notițele pentru predică, le-a aruncat la gunoi, a mers afară, și-a cumpărat o cutie de bere și a băut-o. Apoi a murit. Prin penticostalismul american în care am crescut, toți l-am fi privit ca pe o sărmană creatură căzută care s-a dus în iad. Aceasta ar fi fost părerea noastră, conceptul nostru, dar fratele Branham a spus că Dumnezeu a trebuit să-și ia copilul acasă. El nu mai putea suporta. Așa-i că pentru mintea firească nu are sens? Dar fratele Branham a înțeles lucrurile la un nivel diferit de cel la care le înțelegem noi. Desigur, eu nu vă sugerez să faceți aceasta. Eu cred că a fost o situație unică. Fratele Branham nu a făcut niciodată din omul exterior identitatea omului din interior, dar credem din toată inima că însuflețirea puterii din interior va aduce omul din exterior supus interiorului. Credem din toată inima că omul din afară va reflecta Viața lui Isus Hristos. Aceasta este Evanghelia, Acesta este Mesajul, Aceasta este Biblia.
Deci, aceasta nu este spus ca să trăiești cum vrei și nu este nici creștinism. Noi trebuie să înțelegem că atunci când omul din afară ne trimite semnale greșite, nu este cine sunt eu, nu trebuie să accept aceasta ca și cum sunt eu și nu trebuie să mă ocup de aceasta. Eu nu trebuie să trăiesc pentru aceasta, deoarece psihicul meu nu este cine sunt eu. Când putem să ne împăcăm cu aceasta, atunci dintr-o dată putem fi eliberați total de chinul care vine din faptul că credem că acest gând sunt eu, că aceasta este identificarea mea și că acesta sunt eu. Nu! Tu ești un copil al lui Dumnezeu născut din nou dacă ai primit botezul Duhului Sfânt și Dumnezeu a adus la Viață acea Sămânța de Viață. Tu ești un copil al lui Dumnezeu și nu te poate pierde, nu poți fi luat din mâna Lui. Orice se va întâmpla în psihic, Dumnezeu poate repara aceasta. Amin.
Sufletul nu are nimic de-a face cu omul exterior și trebuie să preia controlul asupra omului exterior. De aceea, contează de care natură ne ocupăm. După nașterea din nou ne ocupăm de natura sufletului, omul interior, și va începe să aducă problema omului exterior, pentru a schimba procesul de gândire sub supunerea Cuvântului lui Dumnezeu. Va fi nevoie de o situație stresantă, apoi, dintr-o dată, viața dinăuntru va începe să supună lucrurile: anxietatea va fi supusă prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu, respectând și crezând promisiunea. Amin.
Eu am fost în unele situații stresante în care am fost perplex, chinuit și tulburat pe tărâmul emoțional, dar am pus o casetă și, dintr-o dată, la sfârșitul casetei, toate acele lucruri au dispărut. Dar dacă nu aș face-o? Dacă nu aș satisface omul interior și aș continua să stau și să mă concentrez pe necazurile mele? „Oh, de ce mă gândesc la aceasta și de ce fac aceasta? Poate sunt aceasta sau aceea…” Dar tot ce am făcut eu, a fost să mă duc la Cuvânt, și în atmosfera Cuvântului, sub glasul îngerului al șaptelea, dintr-o dată psihicul începe să se estompeze și asemenea fiului risipitor care și-a venit în fire, sub predicarea Cuvântului mi-am dat seama și am zis: „Hai, aceasta este o prostie, nu adevărul! Acesta este Adevărul!” Și dintr-o dată, se estompează.
Așadar, să nu lăsăm natura de scaiete să ne definească și să nu o satisfacem în niciun fel.
Ascultați ce spune profetul lui Dumnezeu. El a început să vorbească cu biserica sa și spune:
„În dimineața aceasta suntem o mulțime de oameni de acasă. Am spus că mi-e dor de casă, vreau să merg acasă, dar nu știu unde să mă duc. Voi ziceți: „Ce zici să mergi în Arizona, familia ta este acolo.” Eu sunt bine pentru două sau trei zile și trebuie să merg în altă parte. Mă duc acolo și sunt bine două sau trei zile, apoi trebuie să merg în altă parte, așa că nu există nicio casă unde să merg, și mi-e dor de casă.
Există o Casă la care voi merge cândva, dar mai întâi trebuie să vă ajut. De aceea sunt aici, ca să vă ajut până când vine clipa și nu vă mai pot ajuta. Eu vreau să merg acasă, atunci vreau să merg acasă. Există un loc unde o să-mi placă atât de mult, încât nu voi mai vrea să mă întorc.
Voi pleca din Jeffersonville și voi fi plecat câteva săptămâni, apoi vreau să mă întorc din nou. Mă duc în Arizona și cred că este minunat, dar vreau să mă întorc din nou. Apoi, mă duc în altă parte și vreau să mă întorc din nou. Vin aici, mă duc acolo, apoi cred că vreau să vin iar aici. Ajung aici și stau doar câteva zile, vă văd pe toți și vreau să merg în altă parte. Vedeți, am copiii împrăștiați prin lume, pe cei pe care i-am născut în Hristos, și apoi, nu am casă. Într-una din zilele acestea, Tatăl ne va aduna pe toți împreună, iar atunci vom avea o casă și nu va mai fi nevoie să plec, nu mă voi mai obosi și nu va mai fi niciun loc de cazare.
Eu sfătuiesc pe oricine să nu fie niciodată o piatră de rulare, decât dacă este un fel de slujire care te cheamă la aceasta. În dimineața aceasta, eu aș da orice dacă aș avea un loc aici pe pământ unde aș putea să mă duc și să spun: „Acesta este acasă.” Dacă l-aș avea… aș da un milion de dolari dacă aș avea un loc despre care să pot spune: „Băiete, îmi place atât de mult că nu mai vreau să-l las. Aș da orice, dar nu-l găsesc. Sunt ceva de felul lui Avraam, caut un oraș, dar nu-l găsesc; știu că este acolo și cu siguranță, nu pot să mă adaptez într-un anumit loc de pe acest pământ. Pur și simplu se pare că oamenii găsesc locuri bune, dar tu mergi acolo și este prea umed, mergi în altă parte și este prea uscat, te duci aici sus și este prea frig, te duci jos și este prea cald. Nu există niciun loc care să fie acasă, nu mă definește, dar Îi sunt recunoscător Domnului.
Îi sunt recunoscător Domnului pentru toate lucrurile! Sunt așa pentru că sunt așa, Dumnezeu m-a făcut ceea ce sunt și nu pot fi altceva decât ceea ce m-a făcut El.” Melancolic.
„Eu trebuie să fiu așa pentru a fi ajutorul pe care m-a trimis El aici să fiu. Vreau să fiu felul acesta de persoană, dacă așa trebuie să fiu, oricare ar fi voia lui Dumnezeu, aceasta este ceea ce vreau să fiu.”
Când fratele Branham a ajuns printre oamenii de acasă, a început să dărâme o parte din propriul său temperament și din lucrurile vechi. Se lupta cu el însuși pentru că nu se putea așeza, nu putea găsi un loc de odihnă, avea acel duh hoinar și nervos. În altă parte a spus că este nervos și trebuie doar să plece, era obosit și nu putea să se acomodeze. Avea acea stare melancolică și a spus că Dumnezeu l-a făcut așa pentru noi. L-a făcut așa ca să meargă din loc în loc. El a început să dea afară aceste lucruri cu care se lupta și să spună că Dumnezeu folosea acea natură pentru a-și împlini scopul. Dar prin aceasta a creat și o luptă pentru profetul Său. Lucrul pe care Dumnezeu îl folosea în beneficiul nostru și al oamenilor din ziua aceea, era în același timp o problemă pentru profet.
Acesta este paradoxul vieții noastre creștine. Dumnezeu a avut grijă de noi, de părinții și bunicii noștri. El a combinat aceasta cu aceea pentru a obține un anumit caracter, pentru a obține un anumit fel de trăsături, astfel încât fiecare clopoțel să aibă un anumit clinchet.
Amintiți-vă că profetul a vorbit despre aceasta și a spus că meșterul a amestecat mai multe aliaje, atâta cupru, atâta altele încât să dea un anumit sunet. Așa a făcut viețile noastre. Amin. Unde a făcut El aceasta? În lucrurile firești. Ce este natura lipicioasă de scaiete? Dumnezeu a făcut-o în așa fel încât să poată obține din tine o expresie; El ar putea să facă din tine și din mine un anumit lucru, dar tocmai lucrul pe care Dumnezeu îl folosește în scopul Său, ne provoacă necazuri. Amin. Este complicat. Uneori, urăști felul în care ești făcut. Este cineva care a urât vreodată felul în care a fost făcut? (Amin). Dar nu trebuie să-l urăști, pentru că Dumnezeu a vrut să fii așa pentru scopul Lui. Cum este posibil ca aceste două lucruri să fie simultan în viața noastră? „Urăsc felul în care sunt!” N-am auzit niciodată pe nimeni să spună: „Admir cu adevărat felul în care sunt, personalitatea mea, și nu este ceva de care aș sta departe.”
Fratele Branham a spus: „Cel mai mare dușman al meu este William Branham. Îl privesc în față dimineața și acesta este cel cu care mă lupt. El este cel care iese mereu din calea lui Dumnezeu.” El este cel care iese din calea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a construit într-un anumit fel, astfel încât să-l poată folosi pentru a merge pe calea Lui. L-a făcut melancolic, dar fratele Branham a fost bătut pentru melancolie, a fost corectat de Dumnezeu pentru că a fost melancolic și și-a creat un complex. Dar Dumnezeu l-a făcut așa ca să-l poată folosi pentru a predica Evanghelia într-un anumit fel.
Așadar, în viața noastră există un paradox; există un paradox în omul nostru exterior, și paradoxul este că Dumnezeu a avut grijă să te facă și să te modeleze într-un anumit fel, astfel încât să-Și poată lucra Planul prin viața ta. Dar paradoxul este că același tărâm pe care Dumnezeu l-a rânduit să fie într-un anumit fel pentru slujirea Lui, este chiar lucrul care te tot împiedică și îți provoacă toate problemele. Astfel, urăști felul în care ești, dar ai face bine să ai grijă cât îl urăști, pentru că Dumnezeu a ales să fii așa. Corect?
Fratele Branham a spus că uneori oamenii… știți, Ioan a avut o anumită natură, apostolul Ioan a fost un om blând, sensibil, era tot timpul aproape de Isus, el este cel care stătea pe pieptul Lui, dar Petru era mai gălăgios, îndrăzneț și neclintit. Care dintre ei era mai bun? Care a servit mai bine scopului lui Dumnezeu? Care ați putea spune: „Știi, Pavel sau Petru, ar trebui să te comporți ca Ioan.” Dacă am fi fost noi, am fi zis: „Bine, voi amesteca puțin de Ioan, puțin de Pavel și puțin de Petru și atunci voi obține exact ceea ce mi-aș dori să fiu.” Dar Dumnezeu a avut nevoie de Petru să fie Petru și a avut nevoie de Ioan să fie Ioan. El are nevoie de tine să fii tu, așa că există un paradox în tine. Voi sunteți un paradox între cercul interior și exterior, dar există un paradox în tărâmul exterior.
Dumnezeu să ne ajute să ne predăm și să spunem: „Dumnezeule, să se facă voia Ta. Eu nu pot să-mi dau seama, nu înțeleg de ce m-ai făcut așa, dar Tu m-ai făcut așa.”
Unii oameni nu vorbesc niciodată, alții nu se opresc niciodată din vorbit; unii oameni sunt cu adevărat neprietenoși, alții sunt cu adevărat tăcuți și grijulii, și este nevoie de toți pentru a îndeplini scopul lui Dumnezeu. Persoana care este cu adevărat tăcută și timidă, în gândurile ei își dorește să fie mai deschisă și să aibă prieteni, iar persoana care vorbește tot timpul, merge acasă și spune: „De ce-mi dau tot timpul drumul la gură și nu pot să tac?” Persoana care este mereu tăcută, spune: „De ce nu am spus ce aveam în minte, că i-ar fi ajutat?”
Suntem un paradox, prieteni, dar când începem să înțelegem aceste lucruri, începem să ne dăm seama că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Eu am să mă ocup numai de omul interior. Voi rămâne cu acest Cuvânt și Îl voi lăsa pe Dumnezeu să facă ceea ce eu nu pot, pentru că eu nu pot să mă schimb așa cum nu pot să fac luna să răsară mai devreme; eu nu pot să fac nimic, sunt ceea ce sunt prin harul lui Dumnezeu și după cum a vrut Dumnezeu. Mi-aș dori să mă pot schimba, dar nu pot s-o fac. Așa vrea să pot fi mai mult așa sau așa, dar nu pot. Văd oameni predicând și mă gândesc: „Eu de ce nu pot predica așa? De ce nu pot? A fost așa de frumos.”
Nu poți, pentru că poți fi numai ceea ce ești. Tu spui: „Știu că sunt în mâna lui Dumnezeu. Nu am să-mi mai fac griji, pentru că știu cine sunt prin harul lui Dumnezeu. Știu că mă cheamă, știu că lucrează în mine și știu că El va rezolva tot ce este greșit în mine. Nu sunt atent la omul exterior, ci mă concentrez pe acest Cuvânt și pe omul interior, și Îl voi lăsa pe Dumnezeu să rezolve restul.” Să uităm că suntem tot timpul deprimați, că suntem mereu anxioși și ne urâm pe noi înșine, și să-L slujim pe Dumnezeu; să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă grijă de toate aceste lucruri, pentru că toate lucrează spre slava lui Dumnezeu.
Haideți să citim Psalmul 142. Dacă vă uitați la David, David a fost un paradox. A fost uns ca împărat al lui Israel, a fost uns de un profet puternic, a fost împăratul uns al lui Israel, și sub puterea acestei ungeri și a credinței pe care o avea, a putut ucide un leu, un urs, a putut să-l ucidă pe Goliat atunci când toată armata era îngrozită.
Vreau să spun, uitați-vă ce ungere era în viața lui. El era împăratul uns al lui Israel și împăratul uns al lui Israel fugea speriat pentru viața lui, din peșteră în peșteră, strigând spre Domnul, plângând, scriind Psalmi, cerând ajutor și eliberare. Totuși, el era împăratul uns al lui Israel și avea suficientă ungere pentru a ucide zece mii. Totuși, avea necazuri și fugea din peșteră în peșteră pentru viața lui, și nu înțelegea ce se întâmplă, nu știa ce făcea Dumnezeu în viața lui, nu știa care era răspunsul, care era soluția, ci era perplex, nedumerit. Psalmul 142.1-7:
„Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.
Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea.”
Oh, iubesc această Scriptură!
„Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi privește! Nimeni nu mă mai cunoaște, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii.”
Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot! Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine!
Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoară când îmi vei face bine.”
Îmi place felul în care scrie David Psalmii. De multe ori, David începe în suferință, începe să plângă, suferă, iar dacă veți citi Psalmii veți găsi acest stil de multe ori. Adică începe în necaz și plânge, apoi spune: „Dar Dumnezeu mă aude.” Apoi, continuă cu plânsul și cere ajutor, dar încheie cu, „Dumnezeu mă va salva.” Oh, prieteni, de câte ori trecem prin același proces în viața noastră! Începem în disperare și plângem, dar ne amintim de promisiunea lui Dumnezeu și spunem: „Doamne, știu cine sunt. Tu m-ai chemat, m-ai salvat și m-ai umplut cu Duhul Tău cel Sfânt. Acum am probleme și nu știu ce să fac, nu știu ce decizii să iau și nu știu pe ce drum să apuc, dar știu că Tu mă vei duce până la capăt.” Tu ce faci? Te rogi la fel cum s-a rugat David. Amin. Noi ne întoarcem, plecând din exterior și revenim la Adevărul inițial care stă acolo, care a fost întotdeauna acolo, care nu va schimba niciodată adevărul pentru că David era David și a fost ales să fie împăratul uns al lui Israel. Indiferent de circumstanțe, adevărul a rămas același; indiferent cât de mult părea că nu se va întâmpla aceasta, chiar dacă viața lui era în pericol, nu a fost niciodată în pericol pentru că a fost uns să fie împăratul lui Israel. Când a fost tulburat, confuz și probabil descurajat, când a scris Psalmii părea descurajat, dezamăgit și confuz, dar aceasta nu a schimbat niciodată adevărul inițial, că el a fost ales să fie împăratul uns al lui Israel, iar Dumnezeu avea să-l aducă în poziția aceea.
Cum am fost numiți? Unși ca să fim Mireasa acestui timp de sfârșit. Indiferent prin câte peșteri te ascunzi ca să te adăpostești, aceasta nu se va schimba. Indiferent câte lacrimi ai vărsa din pricina circumstanțelor din viața ta, aceasta nu se va schimba. Indiferent de câte ori ești confuz cu privire la ceea ce face Dumnezeu în viața ta, sau de câte ori ești în suferință din cauza propriei tale naturi, indiferent ce se întâmplă în jurul tău, indiferent cât de mult ai alerga din peșteră în peșteră, strigând către Domnul, nu se va schimba faptul că ai fost uns să fii Mireasa lui Isus Hristos în această zi. Nu ți se va schimba poziția, nu se va schimba cine ești și nu îți va schimba destinul sau faptul că Dumnezeu va face exact ceea ce Și-a propus să facă în viața ta.
Nu ne putem împiedeca să plângem, nu putem opri presiunea, nu putem schimba toate circumstanțele. Dacă ai fi putut să îndepărtezi toată nedumerirea, ai fi făcut-o deja, dacă ai fi putut să te eliberezi de stres, ai fi făcut-o deja, dacă ai fi putut să-ți rezolvi toate problemele și ai făcut-o, atunci sunt alte probleme care urmează să vină și cu privire la care nu poți face nimic. Sunt lucruri care vor fi confuze, tulburătoare, dar ce putem face? Aș spune că-mi place David. El a strigat către Domnul și a spus: „Doamne, Tu vezi ce mă rănește, vezi cu ce mă lupt, dar știu că nu m-ai uitat.”
Eu știu că profetul s-a uitat și a spus: „Am să vă numesc Mireasă”, ca să înțeleg că mi-a vorbit mie. Aceasta este calitatea mea, aceasta este cine sunt eu, am fost uns prin Duhul Sfânt care S-a întors la biserică astăzi; Cuvântul m-a spălat, mi-a pus piciorul pe Stâncă și știu că voi trece prin toate, știu că nimic nu va schimba aceasta, știu că orice s-ar întâmpla, în gândirea Ta nu se schimbă nimic.
Cred că uneori trebuie doar să ne auzim spunând aceast, cred că uneori, noi suntem în unele situații și ne tot gândim la ele în mintea noastră. Astfel, diavolul începe să aibă un teren de joacă în gândirea noastră, și începem să le gândim și să le gândim și să le învârtim și să le învârtim. Eu sunt vinovat că am făcut aceasta, am făcut aceasta luni de zile. Dar cred că uneori trebuie să ne scoatem aceasta din minte, s-o punem în gură și să spunem: „Doamne, aceasta este situația, dar știu cine sunt, știu cine m-a ales și știu că Tu vei rezolva situația aceasta.” Îmi declar încrederea în El astăzi. Cred că aceasta îmi va aduce mai multă pace decât să mă gândesc încă o dată la acele lucruri și să le las să meargă în jurul caruselului minții. Aceasta nu va realiza nimic.
Noi trebuie să ne întoarcem la Cuvânt și să vorbim: „Cuvântul spune aceasta și eu cred Cuvântul!” Cuvântul spune că sunt vindecat, Cuvântul spune că sunt eliberat, Cuvântul spune că sunt al Lui, Cuvântul spune că sunt în mâna lui Dumnezeu și nu mă va pierde niciodată.
Fratele Branham spune mai departe, într-un mesaj din anul 1957 intitulat Dumnezeu în Cuvântul Său. El spune:
„Apoi, mă întreb uneori. Sunt atât de descurajat…” Cine spune aceasta? Profetul lui Dumnezeu, cel care a chemat veverițe la existență, cel care a început o trezire de vindecare care a cuprins lumea, cel care s-a rugat pentru mulțimi de oameni bolnavi și a văzut cum s-au deschis ochii orbilor, a văzut oameni fără globul ocular în orbite și ochii le-au revenit în orbite, a văzut surzi ale căror urechi au auzit prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu, la rugăciunea lui. Amin. A stat în fața unei mulțimi de oameni și a alungat demonii noapte de noapte, a văzut slujitori ridicându-se peste tot în jurul lui, mărturisind că darul lui și felul cum a mers el înainte i-a încurajat să facă și ei un pas înainte: Tommy Hicks, Oral Roberts și Tommy Osborne și alții. Privind toate aceste lucruri, campaniile mari, te-ai putea gândi: „Cum ai putea fi descurajat?” Dar acesta este paradoxul vieții creștine. Cea mai folosită… Spuneți-mi, unde ați văzut vreodată în istorie o slujbă folosită la nivelul la care a folosit Dumnezeu acest vas? Arătați-mi unde ați văzut un dar folosit la acest nivel și cu o asemenea manifestare, și totuși el a fost descurajat.
Nu mă mai simt atât de vinovat că mă simt descurajat.
„Apoi, mă întreb uneori. Sunt atât de descurajat, încât mă întreb cum mă mai poate suporta soția mea. Mă întorc după o întâlnire și mă simt atât de iritat. Plâng o vreme, mă plimb puțin și spun: „Oh, sunt un eșec total! Nu văd de ce a avut Domnul vreodată ceva de-a face cu mine.” Ies de sub acea ungere. Vedeți? Când ești acolo sus, simți că ai putea împacheta lumea, iar când ești aici jos, este în ordine, dar vine între cei doi. Vedeți? Acolo te duce. Așa cum era Ilie pe munte și… De ce a cerut foc din cer? Apoi, după ce nu a plouat trei ani, a cerut ploaie din ceruri. Ce ungere! A chemat patru sute de preoți ai lui Baal și le-a tăiat capul. Ce ungere puternică! Apoi, sub amenințarea unei femei, a fugit în pustiu. Și când ungerea l-a părăsit, a rătăcit timp de patruzeci de zile prin acea pustie, și Dumnezeu l-a găsit stând ascuns într-o peșteră. Aceasta este corect. Nu este nevoie să încerci să explici. Nu poți.”
Prieteni, îl vedem pe Ilie invincibil pe vârful muntelui, de neoprit, a avut o biruință extraordinară, apoi o femeie i-a amenințat viața și el a fugit speriat în pustie. Să ne uităm la ce scrie în 1 Împărați. Aș vrea să citesc ce spune el aici. 1 Împărați 19.2. Eu nu vreau să privesc atât de mult la ceea ce spune el, ci vreau să privesc răspunsul lui Dumnezeu:
„Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei.”
Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viața. A ajuns la Beer-Şeba, care ține de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.
El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr şi dorea să moară…”
Eu zic că era descurajat, deprimat și a dorit să moară. Tocmai avusese o biruință extraordinară prin care a întors inimile copiilor lui Dumnezeu înapoi la Dumnezeu. Tocmai avuseseră loc evenimente supranaturale, ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. A coborât foc din cer, apoi a fugit în pustie și I-a cerut lui Dumnezeu să-l lase să moară.
„…a șezut sub un ienupăr şi dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.”
S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi, iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.”
El s-a uitat şi, la căpătâiul lui, erau o turtă coaptă pe niște pietre încălzite şi un urcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou.”
Aici vine paradoxul lui Ilie. A stat pe Muntele Carmel, puternicul profet al lui Dumnezeu, invincibil, cu Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate fi biruit, provocând religia falsă și preoții ei falși. I-a provocat fiindcă știa pe ce stătea, știa cine era, Dumnezeu lucra în el și i-a arătat ce să facă, așa că nimic nu-l putea opri. Le-a oferit șansa de-a dovedi că dumnezeul lor era real, și a început să fie atât de încrezător în sine încât a început să-și bată joc de ei. „Poate că Dumnezeul vostru este în călătorie și este departe”. A început să-și bată joc de ei, era atât de încrezător, iar când a venit momentul, era atât de sigur că Dumnezeu va răspunde prin foc, încât a udat jertfa, altarul și lemnele cu apă, iar apa a curs până a umplut șanțul. Apoi a strigat spre Dumnezeu și a spus: „Doamne, am făcut aceasta la porunca Ta”, iar focul din cer a coborât și a mistuit jertfa, lemnele, pietrele și apa, toate acestea întâmplându-se înaintea ochilor lui Israel, dovedind că totul a fost făcut întocmai cum a spus Dumnezeu. Era un miracol puternic pe care nu putea să-l nege nimeni. Apoi, a luat profeții mincinoși, patru sute de profeți mincinoși ai lui Baal, și i-a ucis pentru a elibera Israelul. Ce biruință! Și a doua zi a fugit să-și scape viața. Era descurajat și deprimat și a vrut să fie singur. Acesta este întotdeauna un semn sigur. Nu a vrut pe nimeni în preajmă și a plecat singur, s-a dus în pustie, s-a așezat sub un ienupăr și a spus: „Doamne, vreau să mor!”
Ați fost vreodată atât de stresați și de supărați încât să doriți să părăsiți această lume? Eu am vrut. În special după ce fratele Branham ne-a vorbit despre dimensiunea a șasea. Vreau să spun că nu este nevoie de prea mult pentru a mă face să vreau să acolo. Dacă trebuie să stau la coadă la magazin, „Ia-mă și du-mă în dimensiunea a șasea!” Nu este nevoie de foarte multe încercări.
Aici, Ilie spune: „Ia-mi viața! La ce bun să mai trăiesc? Lasă-mă să mor pentru că nu sunt mai bun decât tatăl meu.” Ce făcea el? Dar Dumnezeu nu era perturbat de psihicul lui; Dumnezeu știa cine era el, știa ce era în el. Dumnezeu nu l-a aruncat pentru că avea o criză, Dumnezeu nu l-a aruncat pentru că și-a pierdut viziunea, nu l-a aruncat pentru că era deprimat și voia să moară. Ilie și-a pierdut viziunea, și-a pierdut scopul de a-L sluji pe Dumnezeu și voia doar să părăsească această planetă, voia doar să fie eliberat de toată presiunea, dar Dumnezeu nu l-a aruncat.
Fratele Branham a spus că Dumnezeu i-a trimis un înger cu cele mai blânde mâini. El nu l-a lovit cu piciorul. Dumnezeu nu se teme de psihicul tău și nu schimbă nimic. El a pus în tine Ceva ca să depășești acea stare psihică. Dumnezeu a trimis în această zi un Cuvânt ca să ne explice totul, pentru a nu trebui să ne ocupăm de aceasta. Noi nu trebuie să-i cedăm, nu trebuie să ne fie frică de acesta, nu trebuie să-i acordăm atenție. Noi putem să ne întoarcem la omul interior și putem rămâne pe Cuvânt și să-L credem pe Dumnezeu până când toate acestea se rezolvă de la sine și Dumnezeu le aduce înapoi la Cuvânt. Noi nu trebuie să ne temem de el, nu trebuie să luptăm cu el, ci pur și simplu să-l ignorăm și să spunem: „Dumnezeu va avea grijă. Eu mă voi concentra pe scopul meu în această viață, mă concentrez pe ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fac.”
Dumnezeu nu S-a temut de psihicul lui Ilie, nu S-a temut de descurajarea lui și i-a trimis îngerul cu mâinile cele mai blânde, iar acesta i-a copt o pâine pentru că Ilie era un slujitor obosit, era suprasolicitat și a obosit prea tare. Dumnezeu a știut aceasta și l-a trimis pe îngerul cu cele mai moi mâini, să-l mângâie pe obraz și să-l trezească, nu să-l sperie, pentru că era stresat. Să nu-l trezească brusc pentru că era într-o stare de spirit fragilă. Credeți că Dumnezeu nu înțelege cine suntem? Credeți că Dumnezeu nu înțelege prin ce trecem? El a trimis îngerul cu cele mai moi mâini să-l trezească mângâindu-l pe obraz, iar când a deschis ochii, Ilie a văzut o turtă coaptă pe niște pietre încălzite şi un urcior cu apă. A mâncat și s-a culcat din nou. Dumnezeu știa că avea nevoie doar de puțină odihnă; El nu a dat cu piciorul și nu i-a spus cât de lipsit de valoare era. Nu l-a corectat zicând: „Cum poți zice: „Lasă-Mă să mor! De ce ai spus așa ceva? Dumnezeu este Cel care-ți hotărăște viața și moartea!”
Dumnezeu Și-a dat seama că era un slujitor obosit și suprasolicitat, care era puțin nevrotic pentru că așa trebuia să fie pentru scopul său în viață.
Fratele Branham a spus: „Toată viața am fost un nevrotic, dar așa trebuia să fiu.” Credeți că Dumnezeu nu-l înțelegea pe profetul Său? Credeți că Dumnezeu nu vă înțelege pe voi? L-a trimis pe îngerul cu cele mai moi mâini să-l trimită înapoi la somn; l-a mângâiat încă o dată și ia dat suficientă energie, suficientă putere și suficientă odihnă ca să poată merge cu pâinea aceea patruzeci de zile până la Muntele Horeb, iar acolo a intrat într-o peșteră. Dumnezeu a venit pe munte, dar nu a strigat la el, ci Și-a arătat puterea Sa, după care i-a șoptit cu un glas liniștit. Ce i-a făcut lui Ilie? L-a repus în însărcinarea lui.
„Ce faci tu aici, Ilie?” Și Ilie a răspuns: „Am făcut aceasta și aceasta, m-au urmărit să-mi ia viața și toți m-au părăsit.” El a ascultat, apoi l-a întrebat din nou: „Ce faci tu aici, Ilie?” Și Ilie a trecut din nou prin toate cele spuse, dar Dumnezeu nici măcar nu s-a oprit la aceasta, ci i-a spus: „Du-te și unge-l pe Iehu ca împărat al lui Israel, unge-l pe Hazael ca împărat al Siriei și unge-l pe Elisei ca profet în locul tău. Iată ce ai de făcut. Este timpul să lucrezi în continuare. Îți dau odihnă, îți dau mâncare, îți ascult plânsul, dar am ceva ce trebuie să faci.”
Fratele Branham spune în mesajul Timpul unirii și semnul:
„Unul din principalele lucruri care m-au rănit întotdeauna în viață, a fost o stare nervoasă, pentru că atunci când sunt istovit, devin foarte zdruncinat.”
Cum este aceasta? Noi putem să-l înțelegem atât de bine pe Ilie sub ienupăr, pentru că l-am văzut în zilele noastre pe Ilie. El trebuia să aibă aceeași natură, ca să poată fi folosit de Dumnezeu.
„…atunci când sunt istovit, devin foarte zdruncinat… Parcă simți că nimănui nu-i pasă de tine. Știți, o aveți și voi…”
A simțit cineva vreodată că nimănui nu-i pasă de tine? Da, domnule.
„….Tocmai s-a întâmplat să am o supradoză din aceasta, știți, uneori aceasta devine foarte greu și pot să trec cu greu… Tensiunea este cea care face aceasta. De multe ori, eu ajung la un punct, mai ales cu atât de multe viziuni, vedeți, atunci doar mă apucă aceasta. Mă uit la o persoană și mă gândesc: „Aceasta este o vedenie.” Nu, nu, nu, nu este. Da! Nu este? Vedeți? Voi nu vă dați seama ce preț merge cu aceasta. Așa că atunci vă mirați și ajungeți să vă gândiți: „Păi, tu ești…” Atunci, te îndepărtezi și zici: „Bine, acum ce a făcut? Iată-mă aici. Am cincizeci de ani, îmbătrânesc și nu am făcut nimic pentru Domnul.” Și ce era…? Oh, Doamne! Atunci devii…cum obișnuiam noi să spunem, mohorât. Voi, frații de vârsta mea, vă amintiți că obișnuiați să numiți pe cineva mohorât. Tata obișnuia să vorbească despre aceasta și eu mă întrebam ce voia să spună, dar acum sunt sigur că știu ce a vrut să spună. Astfel, voi ajungeți să vă simțiți așa, ceea ce nu este deloc adevărat; aceștia sunteți doar voi și o știți. Vedeți, voi știți că voi sunteți cei care faceți aceasta.”
Propria lui natură de scaiete a fost cea care a făcut aceasta. „Ai fost doar tu.” Eu nu știu ce spuneți voi, dar nu sunteți recunoscători pentru că a spus aceasta pe bandă? Nu sunteți recunoscători că v-a spus cum a fost creștinismul adevărat? Nu basme, ci realitatea. Nimic nu este adevărat! Nu este adevărat. Tu pur și simplu poți simți aceasta și simțământul este adevărat; dar simțământul nu este niciodată adevărat. De aceea ignorăm simțămintele. Tu nu poți doar să schimbi simțământul și să spui: „Ei bine, mă simt cu adevărat confuz, sunt anxios. Eu nu am să mai simt anxietate!” Succes! Este un sentiment real, este natura scaietelui, iar tu nu vei putea schimba aceasta, dar schimbă-ți atenția de la el și îndreapt-o spre ceea ce știm că este adevărat, pentru că noi știm că aceasta nu este adevărat, este doar ceva temporar, care se va schimba. Înainte de a veni acel simțământ, a fost altfel, iar după ce acel simțământ pleacă, va fi ceva diferit. Nu vă fie frică de el! Nu vă fixați pe el și nu vă identificați cu el, ci întoarceți-vă la lucrurile despre care știm că sunt adevărate; concentrați-vă atenția asupra lucrurilor despre care știți că sunt adevărate.
Vreau să citesc câteva fragmente și să vă arăt că Dumnezeu Și-a înțeles profetul, a înțeles natura pe care a avut-o, a înțeles părțile pozitive și de asemenea, a înțeles părțile negative pe care le avea.
În anul 1960, fratele Branham a vorbit despre trecerea dincolo de cortina timpului și a spus:
„M-am uitat și am auzit ceva care spune tot timpul: „Abia începi, presează în luptă! Continuă să presezi!” Am dat o clipă din cap, apoi m-am gândit: „Ei bine, probabil este gândul meu.” Știți, o persoană poate avea ceva imaginație, așa că mi-am zis: „Probabil doar mi-am imaginat aceasta.” El spunea: „Presează, continuă lupta! Continuă!” Eu am spus din nou: „Poate am spus eu aceasta.” Mi-am prins buzele cu dinții și mi-am pus mâna la gură, dar a venit din nou și a spus: „Continuă să presezi! Dacă ai ști ce este la capătul drumului…” Mi se părea că-l auzeam pe Graham Snelling sau pe cineva care cântă cântecul acesta pe care îl cântă aici, Anna May și voi toți.
Îmi este dor de Casă și de cerul albastru.
Vreau să-L văd pe Isus
Și mi-ar plăcea să aud clopotele acelea dulci din port.
Mi-ar lumina calea și ar dispărea toate temerile.
Doamne, lasă-mă să privesc
dincolo de perdeaua timpului.
Ați auzit-o aici în biserică. Și am auzit Ceva spunând: „Ți-ar plăcea să privești chiar acum dincolo de perdea?” Eu am zis: „M-ar ajuta atât de mult!”
Fratele Branham zăcea acolo întrebându-se cu privire la slujba lui, fiindcă simțea că nu a realizat nimic pentru Domnul, că nu a avut un succes adevărat. Și Dumnezeu a început să vină la el și i-a spus: „Ți-ar plăcea să privești dincolo de perdeaua timpului?”, iar profetul a răspuns: „M-ar ajuta atât de mult!”
„M-am uitat, și într-o clipă am ajuns într-un loc înclinat. M-am uitat înapoi și acolo eram eu culcat pe pat…” Acesta este un lucru ciudat. Dumnezeu l-a dus dincolo de perdeaua timpului și el a spus: „M-ar ajuta atât de mult!” Dar oricât l-a ajutat de mult, tensiunea a revenit din nou, a început să aibă din nou aceleași întrebări și aceleași preocupări. Apoi îl găsim retras și cunoaștem împrejurările din cauza cărora a ajuns în starea aceea. Predicase Pecețile și nu a fost acceptat, așa că a început să construiască un complex pentru că oamenii nu primiseră Mesajul lui; a vrut să fugă și să se ascundă de oameni și a pus la cale un plan, dar avea să fie corectat de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu avea doar să-l corecteze, Dumnezeu l-a înțeles și voia să facă ceva minunat pentru acest profet.
El a început să povestească. Știți că mergea cu mașina și a avut acel vis în care s-a văzut vagabond, apoi i-a văzut pe băieții aceia în cafenea. Și când a plecat mai departe cu mașina, Dumnezeu i-a spus: „Dacă îți continui planurile, soția ta nu va rămâne acolo sus, ci te va părăsi.” Dumnezeu l-a corectat și el a recunoscut că era greșit, dar era doar obosit, era încordat, se simțea respins și era supărat pentru că și-a construit el însuși un complex. Cine a construit complexul? El. Apoi, dintr-o dată, Dumnezeu i-a spus să oprească mașina, iar când a oprit mașina, i-a spus: „Privește acolo!” El s-a uitat și a văzut un lanț de munți. Era ultimul lanț muntos înainte de a începe un alt lanț muntos. Erau șapte piscuri. Profetul spune (în mesajul Stând în spărtură din 1963):
„Acolo erau trei vârfuri remarcabile. El a zis: „Cele trei vârfuri sunt prima, a doua și a treia Tragere. Primul a fost prima parte a slujbei tale (aceasta i-a spus Dumnezeu), vârful mic; apoi prima ta Tragere, vârful care este mai înalt, știți, semnul din mână. Apoi, acolo este un mic interval, timpul în care am fost luat la o parte (el explică acest lanț de munți în timp ce urcă și coboară) ca să nu devin prea obosit.” Atunci a fost nervos, a avut o cădere nervoasă și a trebuit să părăsească terenul. L-a înțeles Dumnezeu? El a scris-o pe munți când a creat pământul. A știut Dumnezeu despre tensiunea lui nervoasă și despre retragerea lui? Dumnezeu pusese deja intervalul dintre prima și a doua Tragere, Dumnezeu pusese o vale. Oricând a format acel lanț muntos, El l-a format construind slujirea lui, a mers la prima Tragere, apoi, Dumnezeu, marele Meșter al întregii creații, a făcut o mică vale pentru că a știut că va fi o coborâre în vale în viața profetului Său. Să citim ce a spus mai departe:
„…acolo este un mic interval, timpul în care am fost luat la o parte ca să nu devin prea obosit. Mulți din voi vă amintiți aceasta. Apoi, a venit discernământul, a doua Tragere. Acum, am avut o altă perioadă, cam de câțiva ani, piscurile mici, vedeți, înapoi ca și cum slujba mea nu era încă… apoi a venit al treilea pisc.
Trei este un număr de completare, vedeți, al treilea. Următorul vârf era „cinci”, numărul harului, iar următorul era „șapte”, numărul desăvârșirii, sfârșitul. „Să lucrezi șase zile. A șaptea este Sabatul”, sfârșitul săptămânii, sfârșitul timpului. Vedeți? Am oprit și i-am arătat aceasta și lui Billy.
În timp ce priveam munții aceia, El a zis:
„Să nu uiți lucrul acesta, iar dacă vreodată este o îndoială în mintea ta, amintește-și locul acesta și vino înapoi aici.”
„Dacă vreodată mai există vreo îndoială în mintea ta, amintește-ți locul acesta și întoarce-te aici.” Dumnezeu știa ce natură va avea acest profet, trebuia să fie o anumită natură ca Ilie. Amin. Trebuia să se potrivească cu el și s-o folosească pentru a face lucrarea pe care i-a spus Dumnezeu s-o facă. Dar să nu credeți că Dumnezeu nu l-a înțeles. Chiar și atunci când profetul avea probleme, simțindu-se respins, când a construit un complex și a vrut să părăsească slujba și să fugă de oameni, Dumnezeu știa deja totul. Dumnezeu a știut aceasta când a format lanțul muntos; atunci a scris deja pe cele șapte vârfuri muntoase toată viața lui. El l-a întrebat: „Cum te cheamă?” Șapte litere: W-I-L-L-I-A-M, șapte: M-A-R-R-I-O-N, șapte; B-R-A-N-H-A-M, șapte. Numele tău este scris pe cele șapte vârfuri muntoase; viața ta este scrisă pe acei munți, slujirea ta este scrisă pe acei munți, suișurile și coborâșurile tale au fost cunoscute de Dumnezeu și puse pe acei munți.”
Dacă Dumnezeu a putut să facă aceasta pentru acest om, poate s-o facă și pentru voi, prieteni. El cunoaște suișurile voastre și vă cunoaște coborâșurile, totul lucrând împreună pentru programul lui Dumnezeu. Trebuie doar să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, să-L lăsăm să dețină controlul, să renunțăm să încercăm să ne dăm seama de tot și să spunem: „Suișurile au fost Dumnezeu și coborâșurile erau cunoscute de El.” El a scris totul, a cunoscut intervalele, a cunoscut distanța dintre a doua și a treia Tragere și a știut că Tragerea a treia va trece în veșnicie. Ce a fost aceasta? Mâna duioasă a lui IeHoVaH, care Și-a luat profetul și i-a spus: „Eu știu totul despre aceasta, fiule, știu ce gândești.”
Fratele Branham nu și-a spus niciunul dintre planurile lui, despre rănirea lui, despre sentimentul de respingere. El nu a venit cu un plan și nu a spus: „Știi, voi părăsi câmpul și voi pleca în Alaska.” De unde a venit acest gând? De la răni, a fost rănit, a fost respins și a avut un complex. El a vrut să scape de durere, iar Dumnezeu a știut aceasta; Dumnezeu a cronometrat totul; El a avut un lanț muntos într-un anumit loc și l-a pus pe profet să conducă în direcția aceea la o anumită oră.
Dumnezeu știa la ce se va gândi pe drum când se va apropia de acel lanț muntos. El știa când să oprească mașina, știa unde era pentru că a rânduit totul încă înainte de întemeierea lumii, ca să-Și încurajeze profetul și să-i spună: „Eu știu totul despre aceasta. Să nu crezi că dacă faci aceasta nu vei avea probleme.” Dumnezeu l-a iubit destul de mult încât să-l oprească, dar El nu l-a iubit destul doar ca să-l oprească, ci pentru că exista un Salvator cu mâini blânde care i-a spus: „Oprește mașina pentru că vreau să-ți arăt ceva. Te-am corectat, dar acum lasă-Mă să-ți arăt ceva. Totul a fost hotărât dinainte. Eu am știut totul. Știu natura pe care o ai și cât de mult ai suferit din cauza ei, dar știu ce am vrut să fac cu aceasta. Știu cât de multe probleme ai avut datorită poziției în care te afli și știu cât stres îți provoacă; știu cât ai devenit de anxios, știu cât ești de rănit, dar nu poți continua cu planurile tale, pentru că sunt greșite. Dar, privește, fiule, Eu știu.”
Prieteni, vă spun: „Dumnezeu știe.” Dumnezeu știa ce parte din natura lui îi servea scopului Său și El știe ce parte din natura voastră vă rănește. El cunoaște toate circumstanțele vieții noastre; El știe despre luptele minții noastre; știe despre săgețile de foc ale vrăjmașului care intră în minte; El ne cunoaște întrebările; ne cunoaște descurajarea; El cunoaște toate aceste lucruri. El nu a cunoscut numai problemele profetului Său, ci și a tuturor copiilor Săi. El știe suișurile tale și cunoaște coborâșurile tale; știe unde vor fi vârfurile tale și unde vor fi punctele tale joase. Dumnezeu știe unde se află și El nu este aici ca să te lovească. El vă va corecta, dar vă va corecta și vă va arăta că nu puteți merge așa: „Iată Planul Meu pentru tine, și uite, Eu știu.”
A fost corect ca Ilie să spună: „Ia-mi viața!”? Nu, dar Dumnezeu știa. Unde a fost trimis de Dumnezeu? Să revină la slujbă. A fost corect ca fratele Branham, fiind ales de El, să vrea să părăsească slujba și să-și păcălească soția? Nu. Dumnezeu l-a corectat, dar El știa unde se afla. Și vă spun, mai presus de toate, lucrul care-mi mângâie inima este că Dumnezeu știe că Viața pe care o trăim ca Mireasă a lui Isus Hristos este un paradox. Prieteni, este un paradox absolut că ai fost chemat înainte de întemeierea lumii să manifești Însăși Viața lui Isus Hristos în trup. Dar acest trup în care vii, este un trup care are încă natura de scaiete lipicios care îți creează uneori probleme. Tu ai fost chemat să te muți în Piatra unghiulară a acestui mare Nou Testament pentru a fi ceea ce este chemat Noul Testament să fie. Și în mijlocul Lui, tu poți să te simți descurajat, poți să te simți stresat și încordat, poți simți toate aceste lucruri pe care le-a simțit profetul, pe care le-a simțit Pavel și toți ceilalți. Amin. Acesta este paradoxul să fii Mireasa lui Isus Hristos în timpul sfârșitului. Nu un basm, ci realitatea.
Dar vă spun, prieteni, el a scris deja pe Muntele Lui, a scris în piatră, este deja în Carte, Dumnezeu știe, era în mintea Lui înainte de întemeierea lumii, și niciunul din aceste lucruri nu-L mișcă. El are un Plan și Îl împlinește, iar tu ai un anumit lucru pe care trebuie doar să-l înțelegi în viața aceasta așa că, lasă-L pe Dumnezeu să îndepărteze totul din viața ta și nu-ți face griji pentru restul, pentru că El știe totul despre aceasta. Concentrează-te pe interior, concentrează-te asupra Cuvântului și vei vedea biruință după biruință, după biruință.
Haideți să ne întoarcem la Psalmul 40.1-5:
„Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit pașii.
Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.
Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufași şi mincinoși!
Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc şi să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.”
Te iubește Dumnezeu? Oh, da! Știe Dumnezeu? Oh, da, El știe! Psihicul tău nu este sufletul tău. Tu nu trebuie să cedezi psihicului, pentru că noi trăim prin credința din suflet. Este un paradox că poți fi absolut mizerabil în mintea ta și totuși să ai bucuria Domnului în inima ta. În mintea ta poți fi total nesigur de ceea ce se va întâmpla, și totuși, atât de încrezător că Dumnezeu a rezolvat tot. Noi suntem chemați să fim un paradox în această lume. Fiecare copil născut din nou al lui Dumnezeu, este un paradox în această lume. Tu treci prin aceleași suferințe prin care trece lumea, dar nu ca ei. Pentru voi și pentru mine există o ancoră care ne ține, înăuntrul nostru există o temelie, un Adevăr care nu estompează niciodată, iar psihicul nostru nu este sufletul nostru, ci credința și sufletul vor birui în fiecare zi, zi de zi, lună de lună, an de an. Toate lucrurile care vor veni, vor fi biruite de credință; orice altceva va veni, va fi biruit prin credință. Să ne concentrăm pe omul interior și vom vedea ce va face Dumnezeu.
Vreau să mai citesc dintr-un loc din Scriptură, în timp ce vom încheia. 2 Corinteni 4.16-18:
„De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi.
Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.
Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.”
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru descoperirea lucrurilor veșnice, pentru că lucrurile veșnice din viața noastră, vor cuceri și vor birui întotdeauna lucrurile trecătoare și omul exterior.
Să ne ridicăm cu toții în picioare, să ne plecăm capetele și să ne rugăm.
Dragă Doamne Isuse, o, Doamne, cât Îți mulțumim Tată ceresc, pentru că ești un Tată atât de iubitor! Doamne, Tu ne cunoști mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Dumnezeule, îi vedem pe toți oamenii Tăi mari din Biblie, cum ai vegheat și ai avut grijă de ei, prin suișurile și coborâșurile lor, prin vremurile bune și vremurile rele, prin biruințele și eșecurile lor. Doamne, Tu i-ai călăuzit, ai avut grijă de ei și i-ai eliberat timp după timp, și eu cred că aceste lucruri nu au fost scrise acolo numai de dragul lor, ci și de dragul nostru, ca să avem încredere în Dumnezeu în ziua în care vom trăi.
Dumnezeule, Îți sunt atât de recunoscător să știu că această natură veche de scaiete nu sunt eu; sunt atât de recunoscător pentru descoperirea că credința din interior este cine sunt eu cel adevărat și că nu trebuie să cedez gândurilor și dorințelor, poftelor, confuzilor și stresului omului exterior, Doamne, și că pot înainta zi de zi în reînnoirea duhului meu în omul dinăuntru. Dumnezeule, lasă Cuvântul Tău să fie partea noastră, lasă Cuvântul Tău să fie Viața noastră; umple-ne cu Duhul și ajută-ne, Doamne, să depășim, prin harul Tău, toate obstacolele care sunt în jurul nostru.
Dumnezeule, iartă-ne pentru necazurile noastre, iartă-ne pentru plângerile noastre, fiindcă știu că Tu ne înțelegi și ne auzi strigătele, urechea Ta este aplecată spre strigătul nostru și ești gata să ne eliberezi.
Tu ai cunoscut luptele profetului, ai știut înainte ca el să vină în această viață, când formai pământul, și în Vest ai făcut, Doamne, un lanț muntos care urma să se potrivească perfect cu viața lui. Tu ai știut că va avea coborâșuri, știai că va fi jos, știai că va ajunge în suferință și descurajare, ai știut că va avea un complex și că va trebui să fie eliberat de el. Doamne, Tu ești atât de tandru și de iubitor, încât ai făcut un monument de o dimensiune pe care niciun om nu l-ar putea face, pentru a dovedi cât de mult ne iubești și cât de bine ne cunoști viața. Viața noastră este rânduită de Tine și este în mâinile Tale.
Doamne, Te rog să lași ca această încredere să pătrundă adânc în inimile noastre și să ne încredințeze că nu trebuie să ne mai fie frică de bătăile minții noastre, de lupte, de ispite, de întrebări, oh, de stres și de anxietate. Ajută-ne să nu ne fixăm pe acele lucruri și să nu ne mai fie frică de ele, Doamne, pentru că Tu ne-ai spus că aceasta este doar o parte din acea natură veche de scaiete, dar există un germen de grâu, există o Viață reală, o Sămânță în interior. Aceasta este Viața mea adevărată, este partea care va schimba restul. Te rog să ne aduci sub controlul Tău, sub controlul Duhului Tău, să iei întâietatea în noi zi de zi, să ai biruință, să iei acest vas, pe fiecare dintre noi, și să ne modelezi într-un anumit fel ca să ne poți folosi după voia Ta.
Dumnezeule, ajută-ne să ne predăm în mâinile Tale, ca să-Ți facem plăcere și să scoatem un sunet plăcut ca acel clopoțel. Să nu ne plângem, să nu mormăim, ci să avem încredere în ceea ce faci, să avem încredere că o vei face în felul tău, iar la sfârșitul acestei călătorii, când totul se va sfârși, Tu vei schimba oricum acest om exterior, așa că ce contează? Tu ne vei schimba psihicul, ne vei schimba carnea și nu ne vom mai ocupa niciodată de acele gânduri, de stres, de descurajare. Doamne, ajută-ne s-o uităm, să mergem mai departe și să avem încredere în Tine, pentru că Tu ai un Plan de a schimba totul. Doamne, nu este cine suntem noi, ci este Cine ești Tu. Tu ne-ai făcut, Stăpâne și suntem cine ne-ai făcut Tu să fim și cine ne-ai însuflețit să fim. Cu aceasta ne identificăm, Doamne. Dă-ne curaj, dă-ne înțelepciune, dă-ne Viața Ta, s-o trăim în a noastră. Ne predăm Ție Îți cerem să ai întâietate în noi, Doamne, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-Amin-