MARTORI

Bună seara, prieteni. Sunt foarte fericit pentru că în seara aceasta mă aflu din nou aici, în slujba Domnului. Aceasta a fost o săptămână glorioasă pentru noi toţi, de fapt ultimele două au fost foarte glorioase.

Tocmai am fost în camera din spate, cu fratele Neville, şi mi-a spus că au fost peste o sută de convertiţi care au venit la Domnul şi aproape cincizeci de botezuri, deci cincizeci de suflete s-au botezat în apă. Sunt câteva, nu-i aşa? (Adunarea spune: „Amin!”). Suntem atât de bucuroşi pentru aceasta!

 Suntem bucuroşi pentru că în seara aceasta avem străini la porţile noastre şi mă rog ca Domnul să vă binecuvânteze din belşug.

Dorim să le mulţumim celor care au depus eforturi pentru această adunare şi care au făcut ceva pentru slava lui Dumnezeu. Mulţumim fratelui nostru Tom Merrideth, sorei Merrideth şi micuţei Merrideth pentru cântările lor. Cu siguranţă, sunt bineveniţi oricând în Tabernacolul Branham. Toţi cei care simt aceasta, să spună „Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”). Frate Merrideth, tu ştii cum ne simţim noi. Eu l-am întâlnit de curând pe fratele Merrideth şi am devenit prieteni buni. Le mulţumesc fratelui Neville şi fratelui Merrideth pentru predicarea lor măreaţă, pentru că au stat alături de mine şi pentru tot ce au făcut.

Frate Neville, suntem bucuroşi să te avem ca păstor al acestei biserici şi dorim să ştii de dragostea adâncă şi sinceră pe care o simţim pentru tine. Eu am încredere în fratele Neville pentru că i-am urmărit viaţa şi felul de trăire.  Voi ştiţi că cei bătrâni spun: „Mai bine să trăieşti o predică înaintea mea, decât să-mi predici una,” şi există mult adevăr în aceasta. Aşadar, sunt foarte bucuros pentru că fratele Neville este alături de noi şi este gata să păstorească şi oile care tocmai au fost aduse în turmă.

Domnul Isus să-l binecuvânteze pe fratele nostru.

Mulţumim şi pentru diaconi şi pentru toţi şi apreciem lucrarea tuturor.

I-am avut printre noi pe fratele Kidd, pe mulţi alţi predicatori şi pe fratele Hoover. Nu ştiu dacă fratele Hoover este printre noi în seara aceasta, dar el a fost cu noi şi a fost botezat în dimineaţa aceasta. Ne bucurăm că-l avem printre noi şi pe fratele Beeler, vechiul nostru prieten şi frate în Evanghelie şi suntem mulţumitori pentru cooperarea lui, pentru că el deţine recordul adunărilor.

Aşadar, suntem bucuroşi pentru toată lumea, pentru cei care aţi cântat aceste cântări deosebite şi pentru toate lucrurile. Rugăciunea mea este ca Domnul Isus să vă binecuvânteze pe toţi.

În seara aceasta sunt puţin obosit pentru că nu am avut parte de multă odihnă. Aseară am ţinut o predică dublă şi m-am dus la culcare în jurul orei unu noaptea, iar în dimineaţa aceasta m-am trezit foarte devreme pentru că am avut serviciul de la răsăritul soarelui, după care a început şcoala duminicală. Apoi, am stat în apă şi am botezat timp de două ore. Am avut o apă rece, este adevărat, prieteni? (Adunarea spune: „Amin!”). Oh, a fost cea mai rece apă pe care am simţit-o vreodată. M-a înţepenit atât de tare încât nu mi-am mai simţit picioarele când am ieşit din ea. Nu am reuşit să-mi revin şi mă simţeam tot îngheţat când am ajuns acasă şi soţia mi-a zis: „Masa este gata.” Astfel, am intrat în cada cu apă fierbinte şi m-am încălzit puţin, după care am plecat la un serviciu funerar.

Apoi, când am terminat şi am ajuns acasă, am primit un telefon urgent de la spital, aşa că am fost nevoit să merg repede acolo. Nu am reuşit să iau masa, iar fratele McSpaddin şi alţi câţiva fraţi s-au dus să mănânce la un restaurant mic din zonă. Acum, m-am întors aici pentru serviciul de seară şi ca să încheiem trezirea. Noi suntem cu adevărat bucuroşi pentru acest privilegiu şi vă rog să aveţi răbdare cu mine pentru că sunt puţin răguşit.

Azi dimineaţă am spus că în seara aceasta voi vorbi despre „Semnele care îl urmează pe credincios”. Când am ajuns aici, nu ştiam că este seara Cinei Domnului, dar unul dintre administratori mi-a zis: „Frate Bill, ştii că în seara aceasta avem Cina Domnului?” Când am auzit aceasta, m-am gândit: „O, vai, iată-ne din nou aici!” Astfel, m-am dus în spate şi m-am gândit: „Doamne, oare despre ce să vorbesc acum?” Aveam notate o mulţime de texte din Scriptură şi voiam să vorbesc despre ele deoarece erau în legătură cu „Semnele care-l urmează pe credincios,” dar am fost nevoit să schimb subiectul. Astfel, acum vom avea un serviciu pentru Cină şi nădăjduim că veţi fi alături de noi la această mare sărbătoare. Ce timp minunat pentru a lua Cina: chiar după înviere. Este un timp minunat şi pentru revărsarea Duhului Sfânt, fiindcă chiar în anotimpul acesta S-a revărsat Duhul Sfânt la început.

Cred că nu am pierdut biletul pe care l-am primit. Filmul evanghelic al lui Billy Graham rulează în Louisville în data de 20 aprilie, la Memorial Auditorium şi se numeşte: „Turnul de untdelemn al Statelor Unite.” Unul dintre asociaţii lui Billy Graham m-a întrebat în seara aceasta dacă voi anunţa acest lucru în biserica mea. El mi-a dat acest card şi mi-ar plăcea să mergeţi să-l vedeţi, dacă aceasta nu reprezintă un inconvenient pentru voi. Cred că va fi interesant. Recent a rulat şi filmul: „Domnul Texas”, pe care l-aţi văzut mulţi dintre voi şi care a fost un film foarte bun. Eu nu am văzut niciunul dintre filmele sale, dar am auzit foarte multe comentarii referitoare la ele. Cel de care v-am spus, va rula în 20 aprilie la Memorial Auditorium din Louisville.

Cred că săptămâna aceasta la avea loc o trezire care se va ţine tot în Auditoriul din Louisville. Vor predica câţiva predicatori tineri. Cred că ei vor aprecia dacă sunteţi în zonă şi puteţi să vă opriţi puţin. Vă spun sincer că mi-ar plăcea să nu mai am nimic altceva de făcut decât să merg de la o trezire la alta, pentru că îmi place să intru în Focuri şi să mă încălzesc. Vouă nu vă place? (Adunarea spune: „Amin!”). Aceasta este foarte bine.

Frate Merrideth, ai anunţat unde şi când se va difuza programul tău? (Fratele Merrideth spune: „Nu, frate Branham”). Atunci, vrei să vii aici şi s-o faci chiar acum? (Fratele Tom Merrideth face anunţurile referitoare la difuzarea emisiunilor sale la radio). Mulţumesc, frate Tom. Mai este cineva care are o trezire pe care ar vrea s-o anunţe sau orice alt program deosebit? Suntem întotdeauna bucuroşi să-i susţinem pe fraţii noştri şi serviciile lor. Domnul să vă binecuvânteze.

Dacă puteţi, nu uitaţi să rămâneţi cu noi, fiindcă după acest serviciu vom avea Cina şi spălarea picioarelor. Câţi dintre voi aţi auzit vreodată despre spălarea picioarelor? Aici, voi sunteţi acasă, sunteţi ca buzunarul prins de o haină. Noi credem în necesitatea spălării picioarelor pentru că aşa ne învaţă Biblia.

Baptiştilor de modă veche din Kentucky, vă amintiţi cum obişnuiam să luăm Cina stând pe jos? Fraţii bătrâni obişnuiau să se ridice şi să cânte aşa cum cântam jos la bifurcaţia râului, vă amintiţi? Cântau: „Măreţul har m-a mântuit.” Fraţii se adunau cu toţii sub umbra copacilor de acolo, iar ei făceau spălarea picioarelor şi strigau de bucurie. Aceia erau adevăraţii baptişti. Noi ne strângeam mâinile unii altora, aşa cum o faceţi şi voi, baptiştii de astăzi, dar ne sprijineam unii pe alţii până când cel care era în încercare avea biruinţă. Ei aveau cu adevărat Ceva. Cred că ar trebui să avem mai mulţi baptişti ca aceia, nu-i aşa? Aşa este. Astfel, noi facem încă spălarea picioarelor şi am dori să rămâneţi şi voi cu noi în seara aceasta, dacă este posibil. Voi încerca să termin repede pentru că sunt puţin răguşit.

Acum aş vrea să citesc ceva din Noul Testament, din primul capitol al Faptelor apostolilor. Cred că această carte ar fi trebuit numită „Faptele Duhului Sfânt în apostoli” pentru că ea ne arată felul în care s-au purtat apostolii după ce S-a revărsat Duhul Sfânt peste ei.

În Faptele apostolilor 1.8 citim:

„Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborîDuhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

În continuare, aş vrea să vorbesc despre subiectul „Martori”. Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Mă întreb dacă sora noastră ar putea cânta încet cântarea: „Rămâneţi în Mine!”?

Fiecare persoană din locul acesta are o cerere. Aţi vrea s-o faceţi cunoscută lui Dumnezeu, prin faptul că ridicaţi mâna? Arătaţi-i aceasta lui Dumnezeu şi spuneţi-I: „Doamne, am o cerere”. Mi-am ridicat şi eu mâna şi fie ca El să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi şi să răspundă dorinţei inimii voastre. Acum aş vrea să vă rugaţi cu toţii, fiecare în felul în care o face în biserica lui.

Tată ceresc, venim la Tine la încheierea unei alte zile. Minunatul soare care a răsărit în dimineaţa aceasta, a coborât acum la asfinţit şi a apus, iar cerul este acoperit de nori întunecaţi. Îţi mulţumim pentru această zi şi pentru amintirile pe care le avem în legătură cu ziua măreaţă în care a înviat din morţi, Isus, Domnul nostru. Cu adevărat, în curând va fi aşa cum ne arată natura: va veni apusul timpului. Nu va mai dura mult până când totul se va cufunda în întuneric, şi mulţi vor fi lăsaţi aici pentru a trece prin perioada aceea de timp care vine, în care foametea şi setea după o trezire de modă veche, ca şi aceasta, nu va mai fi.

Doamne, mă rog pentru tânăra care se află acum în spital şi care a rămas cu un plămân sfâşiat în urma accidentului pe care l-a avut şi al cărei soţ se află şi el în stare critică. Medicii spun că inima ei s-a mişcat de la loc şi că le este imposibil să mai facă ceva pentru ea. Te rog ai milă de ei. Doamne, adu-Ţi aminte că domnul Pritchard zace acolo pe moarte. În timp ce abia reuşea să comunice cu noi, printre gemete, prin tubul de oxigen, el L-a primit pe Hristos ca Salvator personal.

Apoi, astăzi când eram la casa funerară şi am îngenuncheat acolo, femeia aceea sărmană de optzeci şi ceva de ani, a spus că ea nu L-a primit niciodată pe Hristos ca Salvator personal, dar acolo, în casa aceea funerară, la înmormântarea nepoatei ei, ea L-a primit pe Hristos ca Mântuitorul ei personal.

Doamne, binecuvântează-i pe toţi cei ce sunt în Tabernacol, care au fost prezenţi aici în aceste două săptămâni şi care au venit la Tine. Fii cu ei. Binecuvântează-i pe cei care au fost botezaţi în dimineaţa aceasta şi fă ca ei să crească în har şi în cunoştinţa de Domnul, până când vor ajunge la statura deplină a plinătăţii lui Isus Hristos, astfel ca într-o zi să fie ridicaţi în răpire şi să-L întâlnească pe Domnul în văzduh, ca să fie pentru totdeauna cu El.

Doamne, binecuvântează-i pe toţi cei prezenţi în seara aceasta aici, iar dacă mai este cineva care nu Te-a primit încă, fie ca acesta să fie ceasul deciziei lor. Ajută-i să vină umili şi plini de dragoste, şi să-L primească pe Isus Hristos ca Salvatorul lor personal, pentru că Te rugăm aceasta, Doamne.

Ca slujitor al Tău, deşi sunt nevrednic, sărman şi netrebnic, se pare că în seara aceasta am din nou sarcina de a frânge Pâinea Vieţii pentru poporul Tău din locul acesta. Îngăduie ca Duhul Sfânt, să vină, să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L pună în fiecare inimă, după nevoia fiecăruia. Apoi, lasă să fie udat cu credinţă şi să aducă roade din belşug, fiindcă Te iubim, credem în Tine şi Te slujim.

Primeşte mulţumirile noastre, pentru că cerem totul în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău Preaiubit. Amin.

În seara aceasta vom intra într-un scurt studiu al Cuvântului lui Dumnezeu şi aş vrea ca fiecare credincios să stea în rugăciune, într-o rugăciune profundă, pentru mine… deoarece nu există nici un om care să poată deschide acest Cuvânt al lui Dumnezeu, prin propria sa înţelepciune. Noi putem să-I răsfoim paginile, dar singurul care ni-L poate deschide sau descoperi este Duhul Sfânt. Omul nu poate face aceasta, nu este în puterea noastră. Ioan a spus aceasta atunci când a fost dus în prezenţa Sa, sus în cer. El a zis: „Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.” (Apocalipsa 5.3).

Apoi, a văzut un Miel, pe Mielul care a fost înjunghiat de la întemeierea lumii; El a venit, a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie, i-a rupt Peceţile şi a deschis-o pentru oameni. Fie ca El să vină în seara aceasta în mijlocul nostru şi să facă la fel.

În textul citit, Isus Îşi pregăteşte ucenicii pentru primirea Duhului Sfânt, ca apoi să poată merge ca martori ai Săi, iar subiectul meu din seara aceasta este: „Martori”.

Ca să fii martor într-o Curte de judecată, trebuie să ştii ceva. Aşadar, nu oricine poate păşi înăuntru pentru a fi un martor, ci mai întâi trebuie să ştie ceva. Aşa trebuie să fie şi atunci când noi depunem mărturie pentru Domnul: este nevoie de cineva care ştie ceva. Isus a spus că înainte ca ucenicii să poată deveni martorii Lui, trebuiau să aştepte în Ierusalim până când erau îmbrăcaţi cu o putere de sus. Abia după aceea, aveau să fie martori în toată lumea: „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Într-o Curte de judecată există două feluri de martori care pot depune mărturie: martorii oculari şi martorii care au auzit ceva. Dacă staţi într-o cameră şi vedeţi un accident printr-o fereastră, mărturia voastră, cuvântul vostru nu va fi luat drept bun deoarece nu aţi fost la faţa locului şi aţi văzut totul printr-o fereastră. Voi trebuie să fiţi chiar acolo, foarte aproape, ca să ştiţi cu adevărat despre ce vorbiţi. Aşadar, ca să fiţi un martor important într-o Curte de judecată, voi trebuie să auziţi sau să vedeţi ceva. Voi nu puteţi merge acolo şi să spuneţi: „Domnişoara Cutare sau Cutare sau Domnul Cutare sau Cutare mi-au spus…” Ea sau el este un martor, dar voi nu sunteţi. Astfel, nici un om nu poate fi martor al învierii lui Hristos, decât prin Duhul Sfânt. Ca să fiţi să fiţi un martor al Lui, voi trebuie să ştiţi ceva despre învierea Lui, trebuie să ştiţi despre ce vorbiţi şi să dovediţi că aveţi dreptate.

Dumnezeu să ne ajute să vedem ziua în care oamenii vor fi exact ceea ce sunt. Spun aceasta acum şi o fac cu tot respectul.

 Nu birturile de care este plin oraşul ne fac rău. Nu, nu. Ceea ce ne face rău mai mult ca niciodată sunt oamenii care mărturisesc că sunt creştini şi nu trăiesc conform mărturiei lor. Aceasta este problema. Înţelegeţi? Ei nu sunt martori adevăraţi, fiindcă nu pot depune mărturie până când nu au o experienţă. Abia după ce au o experienţă cu El, devin martorii Lui, pentru că sunt născuţi din nou. Atunci toate lucrurile lumii, tot ce este vechi şi firesc, va trece şi toate lucrurile se vor face noi. Atunci veţi deveni un martor al lui Isus.

Isus a ştiut că înainte ca apostolii să poată merge să fie martorii Săi în lume, trebuiau să aibă o experienţă despre care să mărturisească. Nu ar fi minunat dacă fiecare seminar, dacă fiecare creştin de astăzi ar face acelaşi lucru? Atunci am veni la biserică şi am spune: „Îl accept pe Isus ca Mântuitorul mei personal şi stau aici până când voi primi botezul Duhului Sfânt, iar după aceea voi merge afară ca să fiu un martor al Lui.” Vedeţi? Lucrurile ar fi altfel, este adevărat? Atunci nu am mai avea acele mărturii disperate şi inexacte. Dar ce fac oamenii? Spun că sunt creştini, dar merg afară şi trăiesc o altă viaţă. Necredinciosul vine înăuntru şi vede aceasta, apoi spune: „Priveşte la felul în care se poartă…” Astfel, Diavolul vă va arăta întotdeauna cu degetul cât timp faceţi aceasta.

Acesta este motivul pentru care voi nu puteţi să vă rezumaţi la aceasta. El este un bun afacerist, aşa că nu încercaţi să-i subestimaţi abilitatea pentru că ştie despre ce vorbeşte.

Aşa cum am spus deja, înainte ca să fiţi un martor al Său, voi trebuie să ştiţi ceva, trebuie să fiţi cu adevărat  un martor.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a avut tot timpul martori. Astfel, unul dintre primii Săi martori a fost Noe. Noe a fost un martor pentru că a auzit Glasul Domnului care l-a avertizat şi i-a spus că va veni un potop de apă şi că trebuie să construiască o arcă. Acea arcă trebuia făcută fără întârziere, pentru că era nevoie de un loc de scăpare pentru oameni. Toţi cei care voiau să intre înăuntru, puteau s-o facă, iar Noe era martorul lui Dumnezeu. Singurul lucru pe care îl ştia, pe care i-l spusese Dumnezeu, era că urma să plouă.  Aşadar, dacă Dumnezeu a spus că avea să plouă, înseamnă că avea să plouă, iar Noe era un martor al Cuvântului lui Dumnezeu. Şi ce a făcut acest martor al Său? După ce a fost chemat de Dumnezeu, a mers afară, a construit o arcă şi a pregătit toate lucrurile înainte de a începe să plouă.

Apoi a fost un alt martor al lui Dumnezeu.  Când iudeii nu au mai urmat căile şi rânduielile lui Dumnezeu şi nu au mai ţinut poruncile Sale, Dumnezeu l-a trimis pe împăratul Nebucadneţar să-i ducă în robie jos, în Babilon. Mulţi dintre noi ne amintim vechea poveste, devenită celebră, care ne relatează cum îşi atârnau harfele  de sălciile plângătoare, pentru că nu mai puteau să cânte cântările Sionului. Evreii şi-au pierdut toată biruinţa, dar nu din cauză că a luat-o Dumnezeu de la ei, ci din pricina păcatului lor care i-au despărţit de Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care şi în seara aceasta sunt mulţi dintre creştini care nu au biruinţă. Cauza sunt păcatele care i-au despărţit de binecuvântare: i-au tăiat de la ea şi acum sunt singuri într-un loc pustiu. De aceea inimile noastre sunt atârnate de sălciile plângătoare şi nu ne mai putem bucura de cântările bisericii.

Îmi amintesc de vremea când obişnuiam să vin aici, cu mult timp în urmă. Cei de aici cântau la pian cântarea: „Jos la cruce” şi se suna din clopot, iar oamenii veneau înăuntru şi abia găseai un ochi uscat în biserică, fiindcă toţi plângeau în tăcere. Îmi place calea aceea de modă veche, suavă, dulce şi plină de puterea Duhului Sfânt. Înainte de a putea să mergem mai desparte, trebuie să fim frământaţi mai întâi. Domnul l-a trimis pe proroc la Casa Olarului ca să-l înveţe că vasul nu poate fi refăcut fără să fie rupt şi frământat. Astfel, voi ştiţi că dacă nu este o frângere şi o frământare, nu poate exista o restituire, o refacere. Mai întâi trebuie să fiţi frânţi. Este la fel ca în cazul pământului. Dacă vrem să avem o recoltă, mai întâi trebuie să arăm pământul, să-l mărunţim, să-l rupem în bucăţi, apoi semănăm sămânţa şi recolta va veni la suprafaţă. Depinde de ce fel de sămânţă semănăm după ce pământul este frânt şi mărunţit, pentru că în timp ce pământul este arat este momentul potrivit pentru semănarea seminţei.

Poporul care a fost dus departe de ţara făgăduită, jos în Babilon, a fost dus în robie din cauză că păcatele lor i-au despărţit de Dumnezeu. Eu sunt suficient de demodat în seara aceasta, pentru a crede că dacă biserica sau orice alt mădular al ei începe să se joace şi să flirteze cu lumea, va avea parte de aceeaşi experienţă: va fi îndepărtat de Dumnezeu şi de Adevăr. Acesta este adevărul.

De douăzeci de ani de când sunt în slujbă, am umblat în jurul lumii şi am văzut tot felul de oameni, dar vă spun ceva, prieteni: poate veţi fi priviţi de sus de ceilalţi, dar mie îmi plac adunările de modă veche, care ne frâng în întregime.

Într-o zi, cineva a venit la mine şi mi-a zis: „Billy, cum ai putut predica în timp ce femeia aceea stătea în spate, plângea, suspina şi striga: „Amin!”?”

„Poate chiar acesta a fost motivul pentru care am predicat.”, am răspuns eu. Da, aşa este.

„Dacă aş încerca să vorbesc, iar cineva s-ar comporta aşa, m-aş stinge de tot, nu aş putea continua.”, a spus el.

„Pe mine nu m-a stins, frate, ci m-a întărit.”

„Dar era o păcătoasă cumplită sau ceva de felul acesta?”

„Nu, frate”, am răspuns eu. „Era o creştină umplută cu Duhul Sfânt.”

„Şi plângea?”

„Da. Biblia spune că „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126.6). Amin, aşa este. Cel care umblă plângând şi seamănă cu lacrimi, se va întoarce şi îşi va strânge snopii cu bucurie.

Puneţi pe primul loc ceea ce este mai important, frângeţi, zdrobiţi ce era vechi şi refaceţi, iar apoi vă veţi putea bucura. Amin. În ordine.

Copiii lui Israel au ajuns acolo jos şi se aflau sub stăpânirea altui împărat pentru că însuşi împăratul lor fusese dus în robie cu ei. Ei au ajuns sub stăpânirea unui alt împărat care era crud şi fără milă, împăratul Nebucadneţar.

Într-o zi, acest împărat a ridicat un chip mare şi a spus:

„Oricine nu se va închina în faţa acestui chip, va fi aruncat în cuptorul cu foc şi va fi ars!”  A fost dat un decret care spunea că oricine nu se va închina în faţa chipului, avea să fie ars. Dar acolo erau trei tineri, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care experimentaseră puterea rugăciunii, şi care au întors spatele la chipul ridicat şi au spus: „Să ştii, împărate…” Vreau să fiţi atenţi la aceasta, pentru că Dumnezeu vrea ca martorii Săi să fie hotărâţi; El nu vrea oameni care astăzi sunt un martor, iar mâine dau înapoi.

Astăzi am predicat la un serviciu funerar şi am tăiat tare, iar cineva mi-a spus: „,Cred că majoritatea oamenilor erau păcătoşi, dar nu L-au acceptat pe Hristos.” Atunci m-am gândit că poate am tăiat un pic prea tare, dar când am ieşit şi am urcat în maşina celui de la pompe funebre, el m-a bătut cu mâna pe umăr şi mi-a zis: „Vreau să-ţi spun ceva, predicatorule.” Eu m-am gândit: „Oh!”, dar el a continuat: „Acesta este felul în care cred că ar trebui să se predice, pentru că mie nu-mi plac predicatorii care ezită să spună Adevărul aşa cum este.” Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Băiete, există nădejde pentru tine. Tu ai pus lucrurile exact unde le este locul.” Aşa este.

Aceşti trei copii evrei, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost martorii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a rămas niciodată fără un martor, şi aş vrea să înţelegeţi aceasta foarte bine. Dumnezeu nu a rămas niciodată, în nici un timp, fără un martor pe pământ. El a avut întotdeauna cel puţin un om pe care a putut să-Şi pună mâinile şi să spună: „Acesta este martorul Meu.”

Uneori  Dumnezeu a avut un singur martor, cum a fost cazul lui Iov sau al lui Avraam în ţara sa, dar El a avut întotdeauna un martor.  Acesta este motivul pentru care am vrea să aflăm cine este cu adevărat un martor al zilei în care trăim. Dacă revenim puţin la cei trei, vedem că atunci când au fost duşi în Babilon, ei au refuzat să mănânce bucatele oferite de împărat, să bea vinul său şi să se plece în faţa chipului ridicat de el. Vedeţi? Ei au fost martori adevărați ai lui Dumnezeu.

Apoi, vedem că uneori, martorul este pedepsit din pricina mărturiei lui. Uneori, trebuie să suferim din pricină că mărturisim pentru Dumnezeu. Vă amintiţi zilele când mama voastră a spus că nu mai puteţi locui în casă cât timp citiţi Biblia şi nu vreţi să ieşiţi în oraş să vă distraţi? Poate unii dintre vecinii voştri sau copiii de la şcoală au spus că sunteţi fanatici sau ceva de felul acesta, din cauză că eraţi un martor adevărat al lui Dumnezeu. Vă amintiţi cum râdeau ceilalţi de voi la locul de muncă din cauză că eraţi un martor adevărat? Sau cum râdeau oamenii de pe stradă de voi când încercaţi să-L mărturisiţi pe El? Acesta este semnul unui martor adevărat, iar Dumnezeu doreşte martori adevăraţi.

Unii oameni spun: „Eu depun mărturie în biserică.” Este foarte bine, dar lasă ca Lumina ta să strălucească afară, în locurile întunecoase, unde este cu adevărat nevoie, în locurile îngrădite, în baruri şi pe străzi. Indiferent unde sunteţi, lăsaţi ca Lumina voastră să strălucească; fiţi un martor adevărat. Amin.

Întotdeauna când faceţi aceasta, începe încercarea arzătoare, pentru că fiecare om care depune mărturie pentru Dumnezeu, trebuie să treacă prin încercări mari. Nu este ciudat felul în care Îşi conduce Dumnezeu poporul? Este foarte ciudat.

De îndată ce a fost botezat, Isus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavolul. De îndată de Israelul a ieşit afară din Egipt, deşi era sub sânge, tăiat împrejur şi condus de Duhul Sfânt sub forma unei Lumini, a ajuns la Marea Roşie, iar acolo erau munţii de-o parte şi de alta, armata lui Faraon venea din spate şi în faţă le tăia calea Marea Roşie. Vedeţi? Exact acolo i-a condus Dumnezeu. De ce? Ca să Se poată proslăvi. În situaţia aceea critică, Moise s-a rugat, iar Dumnezeu i-a spus să păşească jos, în faţa Mării şi să-şi întindă toiagul peste ea. Şi pe măsură de păşea, Marea Roşie s-a despicat în două, iar ei au putut să treacă exact prin Marea Roşie. De ce? Pentru că pe acolo era calea lui Dumnezeu. Şi de îndată ce au ieşit de acolo, au ajuns exact în pustia păcatului. Ciudat! Calea lui Dumnezeu era exact prin acea mare ispită, iar ei s-au răzvrătit şi au cârtit împotriva lui Dumnezeu. Ei au mers din loc în loc, de la o cârtire la alta şi de la o încercare la alta, aşa cum spune vechea cântare:

„Unii prin ape,  alţii prin potop,

Alţii prin încercări grele, dar toţi prin sânge.”

Acesta este felul lui Dumnezeu de a conduce, de a-Şi conduce martorii şi mărturia.

Când a sosit timpul testului focului, Şadrac; Meşac şi Abed-Nego au spus: „Dumnezeul nostru ne poate scăpa din cuptorul aprins, dar chiar dacă nu o va face, noi tot nu ne vom închina înaintea chipului tău! Ne vom pleca numai în faţa mărturiei Sale.” Îmi place aceasta. Îmi place un astfel de curaj.

Aşa cum a spus bătrânul Buddy Robinson: „Doamne, dă-mi o coloană vertebrală ca a unui buştean!” Acesta este felul de martor care dorim să fim. Curaj, fiindcă lui Dumnezeu Îi place să fim curajoşi.

Înainte de a trece Iordanul dincolo, El i-a spus lui Iosua: „Fii curajos pentru că Domnul Dumnezeul tău va fi cu tine oriunde vei merge.” Voi spuneţi: „Păi, şi eu aş avea curaj dacă mi-ar vorbi şi mie Domnul cum i-a vorbit lui Iosua!” El i-a spus acelaşi lucru fiecărui credincios: „Voi fi cu tine tot timpul până la sfârşitul lumii. Nu te voi părăsi şi nu te voi uita.” Să mergem deci, cu curaj, şi să luăm făgăduinţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Haideţi să fim martori adevăraţi!

Aşadar, ei au încălzit cuptorul de şapte ori mai tare decât fusese încălzit înainte. Acesta este felul în care procedează diavolul, fraţilor, pentru că el nu face nimic pe jumătate. El ridică totul împotriva voastră, dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că şi El ne dă totul ca să putem birui; El intervine întotdeauna şi face totul pentru noi. Aşa este. În ordine. Priviţi întotdeauna la El!

Îl pot vedea pe împăratul Nebucadneţar cum se aşează în apropierea cuptorului încins atât de tare încât pereţii îi erau roşii.

Îmi imaginez că cei trei au petrecut toată noaptea în rugăciune, având în vedere faptul că se apropiau de un test…

Iată! Aceasta este problema cu biserica de astăzi: voi vă bazaţi pe propriile voastre simţuri şi abilităţi, în loc să vă apropiaţi de Domnul în rugăciune. Aşa este. Astăzi, dacă trebuie să trimitem pe cineva undeva, ne întâlnim undeva pentru o scurtă discuţie şi spunem: „Ar trebui să facem aceasta sau să mergem acolo şi să facem aşa şi aşa”, dar Biblia spune că înainte ca apostolii să fie trimişi undeva, se întâlneau, posteau şi se rugau, iar Duhul Sfânt a spus:

„Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Fapte 13.2). Duhul Sfânt… Vedeţi: Nu a fost părerea unui om, ci călăuzirea Duhului Sfânt, trimiterea şi însărcinarea Sa. Amin.

Aşadar, ei au avut toată noaptea o adunare de rugăciune, pentru că trebuiau să arate din ce erau făcuţi. Fraţilor, fiecare om care mărturiseşte că este creştin, trebuie să arate într-un fel sau altul din ce este făcut, pentru că diavolul se va grăbi să-l treacă prin foc.

Când a venit la mine, Tommy Osborn, pe care îl cunoaşteţi mulţi dintre voi, eu stăteam pe verandă. El mi-a zis: „Frate Branham, am fost la adunarea ta şi l-am văzut pe nebunul acela cum a căzut la picioarele tale. Eu ce pot să fac?”

„Tommy, să nu mărturiseşti niciodată ceea ce nu poţi dovedi, fiindcă diavolul se va grăbi să te confrunte. Da, o va face şi o va face imediat, şi ştii ce va urma dacă nu poţi dovedi ceea ce susţii. Va fi o ocară la adresa Cuvântului. De aceea, înainte de a face o afirmaţie, fii sigur că Adevărul este de partea ta.”

Aşa este, creştinilor. Mai întâi, fiţi siguri în adâncul inimii voastre că Dumnezeu v-a despărţit de lucrurile lumii şi v-a făcut o făptură nouă, şi abia după aceea mergeţi şi spuneţi oamenilor că sunteţi creştini. Până când nu se întâmplă aceasta, staţi la altar şi muriţi până când sunteţi morţi cu adevărat. În ordine. Trebuie să fiţi morţi! Ştiţi care este problema astăzi? Eu cred că noi îngropăm prea mulţi oameni vii, deşi ar trebui să-i îngropăm abia după ce sunt morţi. Este adevărat? Da, domnilor. Fraţilor, un om mort nu va riposta niciodată. Îi puteţi spune orice vreţi şi puteţi să-l numiţi în toate felurile, fiindcă el nu va reacţiona defel; nu va spune nici un cuvânt înapoi. De ce? Pentru că este mort.

Dacă un om este mort în Hristos, puteţi să-i oferiţi ceva de băut sau să-i daţi orice, fiindcă el este mort şi ascuns cu Hristos în Dumnezeu şi este pecetluit cu Duhul Sfânt. Amin. El nu poate face acele lucruri pentru că pur şi simplu nu poate să le facă. Este împotriva naturii sale. El a devenit o făptură nouă.

Dacă luaţi un porc şi îl spălaţi, îl curăţaţi, îi curăţaţi unghiile de la picioare, le faceţi cu ojă şi îl îmbrăcaţi cu ce haine vreţi voi, atunci când îi veţi da drumul se va duce direct la baltă şi se va bălăci în ea. Toată curăţirea nu i-a fost de nici un folos. De ce? Pentru că se va întoarce la natura sa de porc. Dar dacă luaţi un miel şi îl puneţi într-o groapă cu noroi, se va zbate până când îl veţi scoate de acolo. De ce? Pentru că are natura unui miel. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că singura cale de a ţine porcul departe de noroi este să-i schimbaţi natura. Aşa este.  Acesta este singurul mod de a obţine un creştin adevărat: lăsaţi ca natura lui să fie schimbată dintr-un păcătos într-un sfânt. Înţelegeţi? Şi există un singur Remediu. Duhul Sfânt. Abia atunci veţi putea fi un martor. Amin.

Fiţi atenţi, pentru că vreau să înţelegeţi cât se poate de bine. Împăratul Nebucadneţar a dat porunca conform căreia cei trei trebuiau aruncaţi în foc şi arşi. Au fost legaţi la mâini, iar înainte de a fi aruncaţi în cuptor, li s-a spus: „Fiţi atenţi! Mai aveţi încă o şansă, iar dacă vreţi să profitaţi de ea, este în ordine!” Dar ei au răspuns: „Dumnezeul nostru este în stare să ne salveze, aşa că nu vom da înapoi!”

Ei au fost martori adevăraţi până la sfârşit. Astfel, au început să meargă pe acea cale, spre gura cuptorului, însoţiţi de soldaţi. Fierbinţeala era atât de mare încât i-a mistuit pe soldaţii care i-au aruncat în cuptor. Pot să-l aud pe Şadrac cum le-a zis celorlalţi doi, înainte de a fi aruncaţi în cuptor:

„Sunteţi siguri că v-aţi rugat?”

„Da, totul este în ordine.”

Şi noi ştim că soldaţii care i-au aruncat în foc au murit pe loc.

Întotdeauna când se întâmplă ceva pe pământ, se întâmplă ceva şi în cer. Aici avem tabloul îngrozitor al unui credincios care merge la moarte. Dar haideţi să întoarcem puţin tabloul şi să vedem ce se întâmpla în timpul acela în ceruri. De ce? Pentru că în timp ce există nişte lucruri care se petrec aici jos, se întâmplă ceva şi sus în ceruri.

Îl pot vedea pe Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu care stă la dreapta Sa cum priveşte în jos, în timp ce un înger vine în faţa Sa cu sabia scoasă şi spune: „Eu sunt Gabriel. Din ziua în care m-ai creat, am stat lângă Tine şi am făcut numai ce mi-ai spus Tu să fac. Ai privit în dimineaţa aceasta jos, la cei trei martori? Ei sunt pe punctul să ardă trei martori ai Tăi.”

„Da, i-am privit toată noaptea.”

„Lasă-mă să merg jos.”, a spus îngerul.

„Voi schimba tabloul.” Vedeţi? Eu cred că El ar fi putut face orice, dar Îl aud cum spune: „Gabriele, pune-ţi sabia în teacă, fiindcă nu pot să te las să mergi!” Apoi văd cum vine în stânga Sa, un înger mare şi puternic, al cărui nume este Wormwood şi care deţine controlul apelor. El a căzut cu faţa la pământ înaintea Lui şi a zis: „Doamne, Te-ai uitat la cei trei martori de jos? Ei sunt pe punctul să-i ardă în dimineaţa aceasta pentru că mărturisesc pentru Dumnezeu.”

„Da, i-am văzut.”

„Lasă-mă să merg jos şi voi şterge Babilonul de pe faţa pământului.” Cred că el ar fi putut face aceasta.

„Tu mi-ai dat cheile”, a continuat îngerul, „iar la potop am inundat tot pământul şi l-am spălat pentru Tine. Dacă îmi vei permite, voi face şi în dimineaţa aceasta la fel.” Dar El i-a răspuns: „Aşa este, Wormwood. Ştiu că poţi face aceasta, dar nu pot să te las să pleci.”

„De ce, Doamne?”

„Rămâi aici, la stânga Mea, pentru că nu pot să te las să pleci. Voi merge Eu Însumi. Toată noaptea i-am privit, M-am uitat la martorii Mei, fiindcă Eu veghez asupra Cuvântului Meu ca să-L împlinesc. Nu pot să te las să mergi, pentru că voi merge Eu însumi.”

Cei trei erau la un pas de a fi aruncaţi în cuptorul încins.

Nu este ciudat? Dumnezeu te lasă să mergi până la ultimul pas al drumului. S-ar părea că nu-I pasă şi că stă pur şi simplu. Dar Lui îi pasă de voi.

Mă gândesc la timpul acela când El a privit jos în Babilon. „Ochiul Lui veghează; ştiu că El are privirea aţintită asupra mea.” Vedeţi? El vă priveşte şi veghează.

Observaţi! Pot să-L văd cum Se ridică de pe scaunul Său îmbrăcat în hainele Sale preoţeşti. El privea jos, iar în partea de nord era un nor mare. Pot să-L aud cum a spus: „Vino aici, vântule de est, de nord, de vest şi de sud, fiindcă vreau să vă conduc în dimineaţa aceasta!” Vânturile s-au dus şi au adus norul până la tron. Atunci, El a păşit pe norul acela mare, a luat un fulger şi l-a trimis să brăzdeze cerul. Chiar în timpul când cei trei au făcut ultimul pas pentru a intra în cuptor, El a venit jos, lângă Izvorul Vieţii, şi a luat un finic pentru a face vânt, iar când ei au pătruns în cuptorul cu foc, acolo era Unul care semăna cu Fiul lui Dumnezeu. El stătea în mijlocul văpăii împreună cu cei trei şi îndepărta de ei văpaia cumplită a focului.

Trei martori adevăraţi. Dumnezeu va sta întotdeauna lângă martorii adevăraţi. Aşa este.

Priviţi ce a urmat! Când fierbinţeala era foarte mare şi focul ardea, inima împăratului s-a tulburat. El a zis: „Mergeţi şi deschideţi uşa cuptorului să vedem dacă a mai rămas un pic de cenuşă!” Dar când au deschis uşa, el a tresărit şi a spus: „Câţi aţi aruncat în cuptor?”

„Trei.”, au răspuns slujitorii.

„Eu văd patru, iar al patrulea arată ca Fiul lui Dumnezeu.” Vedeţi? El stătea lângă martorii Săi, pentru că Dumnezeu stă întotdeauna lângă martorii Săi.  Amin. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Dumnezeu va face diferenţa şi va sta lângă cei care sunt martorii Lui.

Cândva a existat un băiat care se numea David, iar într-o zi s-a dus să ducă plăcinte şi struguri la fraţii săi care erau la război. Tatăl său, Iese, l-a trimis acolo. În vremea aceea era împărat Saul, iar filistenii se aflau de-o parte şi israeliţii erau de partea cealaltă, fiind separaţi de un pârâu care curgea pe acolo.

Aşa cum face diavolul întotdeauna, când crede că are control asupra lucrurilor, face presiuni. Astfel, când a ajuns acolo, David a văzut un individ mare, un uriaş de doi metri şi jumătate sau poate chiar mai mult, poate trei metri şi ceva. Avea umerii mari ca uşa unui hambar, purta o armură mare şi în mână avea o suliţă. El a păşit în faţa oştirii Israelului şi a spus: „Am să vă spun cum facem. Eu sunt martor pentru filisteni şi vreau un martor şi pentru voi. Să nu lupte armatele, ci vom păşi noi doi în faţă şi vom lupta. Dacă eu îl voi ucide pe martorul vostru, ne veţi sluji voi nouă, iar dacă mă va ucide el pe mine, vă vom sluji noi pe voi.” Vedeţi cum procedează diavolul? Când crede că deţine controlul asupra situaţiei, se laudă, pălăvrăgeşte şi o ţine pe a sa.

Saul, care avea şi el puţin peste doi metri se temea să-l înfrunte, iar oştirea lui Israel stătea şi privea cu frică la ceea ce se întâmpla. Dar iată că a venit un băieţel nu foarte înalt, ci micuţ şi uscăţiv, care arăta ca un fus, şi se plimba pe acolo. Dar în acel micuţ, sub pielea de oaie cu care era îmbrăcat, exista Ceva ce ceilalţi nu aveau. El a mers acolo cu merinde pentru fraţii săi şi a vorbit cu ei despre război. Şi iată că la un moment dat a păşit în faţă uriaşul acela şi şi-a adus lauda într-un moment nepotrivit. El a zis: „Cine vine să se lupte cu mine?”

Când l-a văzut, David a întrebat: „Cine este individul acela? Vreţi să ziceţi că îl lăsaţi pe filisteanul acesta netăiat împrejur să stea acolo şi să sfideze oştirea Dumnezeului celui viu? Noi trebuie să avem pe cineva care să stea împotriva lui şi să mărturisească puterea lui Dumnezeu!” Şi pentru că toţi erau speriaţi, a spus: „Voi merge eu!” Îmi place acest fel de curaj: „Voi merge eu! Lăsaţi-mă să mă lupt cu el!”

Ei l-au luat şi l-au dus la Saul, iar Saul i-a zis: „Bărbatul acela este un războinic încă din tinereţe, iar tu nu eşti decât un tânăr fără experienţă.” Dar David i-a răspuns: „Priveşte!…” Aleluia! Îmi place aceasta. Deci, David i-a zis lui Saul: „Priveşte! Slujitorul tău… Domnul m-a ajutat să ucid ursul cu praştia aceasta. Tot El m-a ajutat să iau mielul din gura leului, după care l-am prins de coamă şi l-am omorât. Eu sunt un martor!” Aleluia. El fusese undeva şi făcuse ceva. David a pus puterea lui Dumnezeu la încercare şi a fost un martor.

De aceasta avem nevoie şi noi astăzi: de mai mult curaj. Aşa este. Da, domnilor. El a spus: „Eu sunt un martor al lucrurilor despre care vorbesc.” Aleluia. De aceasta are nevoie Biserica Dumnezeului celui viu de astăzi: de un martor care a fost în diferite locuri, a văzut şi ştie despre ce vorbeşte.

David a spus: „Eu sunt un martor al puterii lui Dumnezeu. Un urs s-a dus acolo sus şi mi-a luat un miel, dar eu l-am ucis, iar când a venit leul şi mi-a luat o oaie, l-am apucat de coamă şi l-am omorât şi pe el. Dumnezeul care m-a ajutat să-l ucid pe urs şi pe leu, nu mi-l va da în mâini şi pe acest netăiat împrejur?” Aleluia!

În zilele acestea când ei spun: „Zilele minunilor au trecut!” sau: „Vechea credinţă nu mai este valabilă! Ea a fost ceva doar pentru bunicul şi bunica”, eu sunt bucuros, fraţilor, pentru că mai există câţiva martori ai Duhului Sfânt de modă veche, ai cerului albastru, ai religiei care omoară păcatul, care ucide firea şi ispitele carnale ale diavolului, astfel ca inima voastră să poată fi curăţată. Aleluia! Un martor.

Voi spuneţi: „Oamenii sunt prea gălăgioşi!” Ei au un motiv pentru care sunt gălăgioşi. Cu siguranţă. Ascultaţi cu atenţie, fiindcă vă voi dovedi că religia Bibliei a fost întotdeauna gălăgioasă. Dumnezeu i-a spus lui Iov: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.” (Iov 38.4).

Cineva m-a întrebat zilele trecute: „Frate Billy, încă mai predici religia nouă pe care ai adus-o?” „Nu, domnule. Eu nu predic ceva nou, ci predic cea mai veche religie care a existat vreodată, pentru că ea poartă în sine salvarea.”

El a spus: „Este o religie nouă, pentru că nu am avut-o printre noi cu câţiva ani în urmă.”

„Dă-mi voie să-ţi spun, frate, că este mai veche decât lumea”, i-am răspuns eu. Aşa este.

Dumnezeu i-a zis lui Iov: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere…

atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” (Iov 38.4,7). Aceasta s-a întâmplat cu milioane de ani înainte de întemeierea lumii. Amin. Aşa este. Martori!

Când marele preot Aaron, intra în Sfânta Sfintelor ducând cu sine sângele, trebuia să fie îmbrăcat într-un anumit fel şi să păşească într-un anumit fel. El trebuie să fie un martor pentru Dumnezeu, aşa că lua sângele şi mergea înăuntru. Pe poalele hainei sale erau cusute o rodie, un clopoţel, o rodie, un clopoţel, iar el trebuia să păşească în aşa fel încât acestea să cânte: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!” Vorbind despre sfinţenie, singurul fel prin care ei ştiau că Dumnezeu nu l-a ucis, era sunetul clopoţelului. Singurul fel prin care ştiau că era viu în timp ce era înăuntru, era că puteau auzi sunetul clopoţelului.

Fraţilor, ca martori ai Săi,  şi noi avem nevoie de nişte rodii şi de nişte clopoţei care să sune în seara aceasta cu un sunet plăcut înaintea lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu domneşte şi împărăţeşte! Amin. În ordine.

Martori! Martorii Lui au urcat în camera de sus şi au primit botezul Duhului Sfânt. Ei au făcut ca rodia şi clopoţelul să fie puse împreună. Biblia spune că se clătinau şi se purtau ca nişte oameni beţi sub impactul Duhului Sfânt, iar Dumnezeu mai are şi astăzi astfel de martori. „Veţi fi martorii Mei, ai acestei puteri, în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, în Jeffersonville, Indiana şi pretutindeni.” Aleluia! Amin.

Observaţi! David a spus: „Vreţi să spuneţi că filisteanul acela netăiat împrejur…” sau altfel spus: „bărbatul acela care nu este creştin…” Ce este tăierea împrejur? Duhul Sfânt în inima unui om.

Voi ziceţi: „Poate să stea şi să-L sfideze pe Dumnezeul cel viu cu toate diplomele lui?” Oh, vai! Cum poate face aceasta? Pentru că este netăiat împrejur. Noi suntem tăiaţi împrejur de Duhul Sfânt. El este tăierea noastră împrejur.  Vreţi să ziceţi că îi lăsaţi pe aceşti doctori în divinitate, cu diplomele şi masteratele lor, să stea acolo şi să ne spună că religia de modă veche nu este bună, când botezul cu Duhul Sfânt dovedeşte că este adevărată?

Voi ziceţi: „Oamenii nu vor veni…” Ba da, vor veni! Amin. Când a început să predice Ioan Botezătorul, el a fost cel mai mare predicator al timpului său. Ioan a fost un om simplu. El nu a avut nici o diplomă pentru că a fost dus în pustie de la vârsta de nouă ani. Dar ce a făcut el? Ioan nu a ieşit afară cu gulerul întors şi nu a ştiut nimic despre „Doxologie” sau despre aşa zisul „crez apostolic”, dar a fost martorul lui Dumnezeu. Când a ieşit din pustia Iudeii, el a predicat Evanghelia de modă veche şi era învelit într-o piele veche de oaie. Oh, vai! Dar el a adus nelinişte în toate regiunile din jurul Ierusalimului, Iudeii şi Iordanului. De ce? Pentru că a predicat că Hristos nu este o poveste istorică, ci un eveniment prezent, o realitate a acelui timp. Amin. Astăzi, noi predicăm în toată lumea învierea şi revenirea lui Hristos. Dar, a născut El în inimile voastre o Viaţă nouă? Vechea voastră viaţă a murit cu adevărat?

David a spus: „Cum permiteţi ca netăiatul acela împrejur să stea acolo şi să spună acele lucruri? Mă duc eu să mă lupt cu el!” Primul lucru care s-a întâmplat când au auzit aceasta, a fost că Saul a spus: „Dacă vrei să mergi, am să-ţi dau armura mea. Am să-ţi dau şi scutul, coiful şi sabia mea.”

Ascultaţi! Când micuţul David a primit lucrul acela mare… Imaginaţi-vă că el avea umeri micuţi, iar platoşa şi zalele acelea erau prea mari pentru el. Când le-au pus pe el, micuţul individ nu a mai putut nici măcar să păşească.

Ascultaţi! Noi am fost învăţaţi că scutul ecleziastic nu se va potrivi niciodată pe un om al lui Dumnezeu. Aşa este. Teologia voastră nu se va potrivi niciodată cu puterea lui Dumnezeu. Voi nu aveţi nevoie de teologie şi nici de educaţie, ci aveţi nevoie de o inimă predată Cuvântului lui Dumnezeu. Numai aşa veţi fi nişte martori adevăraţi, ca cei de la început.

Nimic din lucrurile lumii nu se va potrivi cu un om al lui Dumnezeu. Astfel, David a spus: „Luaţi jos de pe mine lucrurile acestea, pentru că nu am nevoie de diplomele voastre!” Amin. „Eu sunt un martor al Lui! Nu am pus niciodată astfel de lucruri pe mine şi nu ştiu nimic despre teologia voastră. Lăsaţi-mă să merg în felul în care m-a călăuzit Domnul când mi-a dat biruinţă împotriva ursului şi a leului.

Aceasta este ceea ce vă spun astăzi, fraţilor: „Nu mă trimiteţi cu psihologia voastră, ci lăsaţi-mă să merg cu botezul de modă veche al Duhului Sfânt care m-a scos din gura baptiştilor şi m-a izbăvit. Lăsaţi-mă să merg aşa.”

„Oh”, a zis David, „nu pot merge cu toate aceste lucruri, nu le-am purtat niciodată şi nu ştiu nimic despre ele. Cum să stau şi să repet toate aceste crezuri, când nu ştiu nimic despre ele? Daţi-le jos de pe mine!” Ei le-au dat jos de pe el şi astfel, David s-a simţit foarte bine. S-a întins şi şi-a luat praştia. Simţea că îi vine să sară în sus. Voi ştiţi cum vă simţiţi când aveţi o praştie în mână.

David s-a uitat la Goliat, iar acesta l-a întrebat: „Ce vei face în legătură cu provocarea mea?” „Voi veni!” Amin. Apoi, şi-a pus praştia în buzunar, a alergat de-a lungul pârâului şi a adunat cinci pietre.

Atunci Goliat a spus: „Vreţi să ziceţi că acest micuţ holly-roller, acest individ fără educaţie, vine să mă înfrunte pe mine? Eu, cu toate gradele mele, nu pot să-mi pierd vremea cu el, fiindcă vorbeşte despre vindecarea divină, despre puterea lui Dumnezeu şi despre salvare.”

Dar David era un martor a ceea ce vorbea. Să nu vă faceţi griji, pentru că dacă un bărbat sau o femeie sunt martori a ceea ce vorbesc, ei vor petrece timp pentru uciderea omului vechi, iar atunci nu va mai fi nici o pierdere de vreme. Aşa este. Da, domnilor. În ordine.

El a pus piatra aceea micuţă în praştie, apoi a mers de-a lungul apei, a urcat dealul şi a alergat în întâmpinarea filisteanului care i-a zis: „Tu vii la mine ca la un…  Te voi străpunge cu suliţa mea”, care era probabil mai lungă de nouă sau zece metri. „Te voi străpunge cu suliţa şi te voi da hrană păsărilor!” Dar priviţi-l pe David care era un martor. Opoziţia era împotriva lui, dar el ştia despre ce vorbeşte. Astfel, el i-a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea ca un filistean, în numele unui filistean, îmbrăcat în armură şi cu o suliţă în mână, dar eu vin în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel.” Amin. Aceasta era diferenţa. Aceasta este ceea ce a făcut diferenţa. Şi a mai spus că îl va birui în ziua aceea, dar uriaşul a râs şi a spus că el îl va ucide.

Micuţul David s-a pregătit şi era pe punctul să arunce piatra… El avea cinci pietre. În limba engleză „Isus” este format din cinci litere: „Jesus”. Deci, David avea cinci pietre pe care le ţinea cu cinci degete: „Credinţa”, în engleză: „Faith”, adică tot cinci litere. Fraţilor, el avea tot ce-i trebuia pentru a birui. Aşadar, când aveţi credinţă în Isus Hristos şi ea lucrează tot timpul în sufletul vostru, se va întâmpla ceva: păcatul şi boala vor pleca de la voi; diavolii se vor risipi aşa cum se risipesc gândacii de pe podea, atunci când se aprinde lumina.

Iată că acolo venea „Credinţa în Isus Hristos”. Iată-l pe David venind „în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel!” A început să învârtă praştia şi a dat drumul la piatră, iar Duhul Sfânt a condus-o drept în fruntea filisteanului şi l-a omorât. Apoi, David i-a luat sabia şi i-a tăiat capul zicând: „Veniţi, băieţi! Iată-l! V-am spus că Dumnezeu va face aceasta.” Aleluia! El era un martor pentru că ştia despre ce vorbeşte. David nu ştia nimic despre armură şi suliţă, dar ştia ce are în mână, iar Dumnezeu a fost cu el.

Eu nu ştiu nimic despre ideile voastre mari şi de alte lucruri ca şi acestea, dar ştiu Cine este Duhul Sfânt şi ce poate face El pentru noi, de aceea dorim să fim martorii Lui. Dar înainte ca să putem fi martorii Săi, trebuie să-L avem pe El.

Odată, demult, a fost un bărbat care se numea Ilie, iar Dumnezeu era cu el. Ilie L-a văzut pe Dumnezeu în încercările prin care a trecut şi L-a văzut făcând anumite lucruri. El a văzut cum a venit păcatul şi a cuprins întreaga naţiune, aşa că a zis: „O clipă!” Apoi, s-a dus şi s-a rugat sus pe munte, iar Dumnezeu l-a făcut un martor al Său. El i-a zis: „Du-te şi spune-i împăratului că nici măcar roua nu va cădea, decât la cuvântul tău.”

Vă puteţi imagina aceasta? Pot să-i aud pe unii oameni cum strigau: „Bătrânul acela nebun spune că nu va ploua decât la cuvântul său!” Dar el era martorul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El ştia despre ce vorbeşte şi ştia ce urma să facă Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Îşi ţine întotdeauna Cuvântul. Aşadar, Ilie ştia aceasta; el ştia că Dumnezeu îi spusese că nu va ploua, aşa că s-a dus şi a spus că nu va ploua.

Dacă Dumnezeu a spus că veţi primi botezul Duhului Sfânt, duceţi-vă şi luaţi-L! Când Dumnezeu spune că vindecarea este pentru voi, duceţi-vă şi luaţi-o! Dacă sunteţi un martor, mergeţi şi mărturisiţi pentru El. Spuneţi: „Dumnezeu a făgăduit aceasta şi El nu poate minţi!”

Chiar dacă ei spun: „Zilele minunilor au trecut!”, lăsaţi ca aceasta să treacă pe lângă voi, pentru că noi luăm Cuvântul lui Dumnezeu, nu al altcuiva.

Îl pot vedea pe Ilie cum s-a dus sus pe munte şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit. Ce privelişte jalnică! Bătrânul acela cu barba lungă şi sură stătea acolo singur. Avea în jur de şaptezeci de ani, un toiag în mână şi un vas micuţ cu untdelemn. Toţi se gândeau că va muri, dar curând a început seceta, iar oamenii de jos, cei care credeau că este nebun, au observat că acolo sus pe munte, el mânca trei mese pe zi şi avea un timp minunat. Da, lui îi era mai bine decât le este multora de aici în seara aceasta. Ilie avea nişte servitori. Aşa este. Astfel, corbii veneau în fiecare zi şi îi aduceau sandviciuri pentru micul dejun.

Nu demult, cineva mi-a spus: „Vrei să spui că tu crezi aşa ceva, predicatorule?”

„Da, domnule”, am răspuns eu.

„Vrei să spui că tu crezi că el a mâncat?”

„Da, el a mâncat.”

„Dar de unde a avut peşte?”

„Nu ştiu”, am răspuns eu.

„De unde a avut pâine?”

„Nu ştiu.”

„Crezi că s-a dus la o brutărie?”

„Nu ţi-aş putea spune, dar un lucru este clar: corbii îi aduceau totul, iar el a mâncat, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a făcut tot ce i-a poruncit El să facă.”

Acelaşi lucru este valabil şi pentru botezul cu Duhul Sfânt. Voi ziceţi: „Ce-i determină pe oameni să strige?” „Nu ştiu.” „Ce vrei să spui?”

„Este mana care vine din cer de la Dumnezeu.”

„Vrei să spui că simţi ceva? Eu nu cred aceasta!”

„Nici nu trebuie să crezi. Duhul Sfânt o aduce, iar eu o mănânc, sunt săturat, strig şi am un timp minunat. Lăsaţi ca lumea să creadă ce vrea.”

„Dar de unde o obţine el? De unde vine Mana? Totul vine din cer, de unde noi nu putem vedea?”

„Eu nu ştiu de unde sau cum vine; ceea ce ştiu este că ajunge aici.” Amin. Sunteţi un martor al Lui? Aţi gustat ce bun este Domnul? Ştiţi despre ce vorbiţi? Botezul cu Duhul Sfânt este în seara aceasta la fel de real ca viaţa voastră. El este puterea lui Dumnezeu dată pentru salvare şi este cu siguranţă, bună.

Ilie a stat acolo şi a mâncat, iar când îi era sete, se ridica, mergea la pârâu şi bea. Aceasta este tot. Ei credeau că era mincinos, dar nu, el era martorul lui Dumnezeu. Aşa este. Şi ce s-a întâmplat când a secat pârâul acela? Atunci El i-a spus: „Am pregătit o văduvă care se va îngriji de tine.”

Ce loc în care să meargă predicatorul: în casa unei văduve. Dar Dumnezeu a spus: „Eu am pregătit-o.”

Astfel, Ilie s-a dus acolo pentru că trebuia să fie un martor. A început să se plimbe pe stradă şi să aştepte pentru că, conform vedeniei, trebuia să vadă o femeie în curte. Ilie a văzut femeia, aşa că s-a dus la ea şi i-a zis: „Du-te şi adu-mi un vas cu apă şi o bucată de pâine şi dă-mi să mănânc din mâna ta.” Dar femeia i-a răspuns:

„Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.” (1Împăraţi 17.12).

Ilie i-a zis însă: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o…” (v. 13). Amin.

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…” (Luca 12.31). Aţi fost vreodată martori ai acestui adevăr? Puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Plătiţi mai întâi zeciuiala. Mulţumiţi-L pe Dumnezeu; Mai întâi de toate, rugaţi-vă dimineaţa; rugaţi-vă de-a lungul zilei. Daţi-I lui Dumnezeu întâietate în toate lucrurile şi atunci veţi fi un martor al Lui.

Femeia a alergat în casă. Ea avea două lemne. În vechime, în Orient se foloseau două lemne, puneau două lemne în formă de cruce, iar la mijlocul lor era focul. Indienii mai fac şi astăzi aceasta, iar pe măsură ce butucii ard, îi mută tot mai sus. Aceasta era crucea, Hristos, iar focul era în mijloc. Ei luau puţin din jertfa de mâncare, şi puneau plămădeala aceea; toată plămădeala era la fel: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Apoi, turnau ulei, care era Duhul Sfânt şi amestecau totul: Duhul Sfânt şi Hristos, apoi făceau o turtă, frate. Oh!… Să nu credeţi că sunt nebun, fiindcă sunt doar religios. În ordine.

Observaţi: „…Numai pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o…” Aşadar, femeia a luat jertfa de mâncare, Hristos, L-a turnat înăuntru pe Duhul Sfânt, untdelemnul, le-a amestecat, le-a pus pe cruce, pe cele două lemne,  şi le-a copt. Oh, fraţilor, vorbind despre turte, aceea a fost una dintre ele. Apoi, a ieşit la proroc şi i-a dat lui micuţa turtă şi ultima picătură de apă pe care o mai avea, iar profetul a stat acolo, a mâncat-o şi a băut apa.

Când a terminat, i-a zis femeii: „Acum, du-te înăuntru şi fă o turtă pentru tine şi fiul tău, „Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului”.” (v. 14). Ce era ea? O martoră. Aşa este. Văduva era o martoră a Lui în ţară.

După ce marele profet Ilie a fost luat la cer, în locul lui s-a ridicat Elisei. Oh, îmi pot imagina acest fel de martor! Într-o zi, Elisei a fost văzut de Ilie care l-a binecuvântat şi şi-a aruncat mantaua peste el. În ziua aceea, Elisei a adus jertfă Domnului o pereche de boi, iar uneltele le-a ars, arătând că toate lucrurile lumii erau moarte pentru el şi au rămas în urmă. Apoi l-a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.

Acesta este felul în care trebuie să venim la Dumnezeu. Omorâţi tot trecutul din spatele vostru; ardeţi toate podurile! Nu lăsaţi sticla jos ca s-o puteţi găsi mâine, ci scăpaţi de ea, ardeţi-o! Amin. Fiţi un martor adevărat. Fraţilor, ieşiţi afară desculţi, fiindcă aceasta este calea. Iertaţi-mi expresiile, dar acesta este singurul fel în care ştiu să o spun. În ordine.

Ilie a spus: „Este pe cale să se întâmple anumite lucruri.” Observaţi! Ilie a plecat din Ghilgal şi a mers la şcoala prorocilor. Vreau să observaţi că atunci când a ajuns la şcoala prorocilor, Ilie a spus: „Domnul mă conduce la Iordan.” Sunt trei etape în care Elisei l-a urmat pe Ilie; Ilie era un tip al lui Hristos, în timp ce Elisei simboliza Biserica.

„Voi merge sus, în Ghilgal”. Mai întâi este neprihănirea prin credinţă. Apoi, i-a zis lui Elisei, Bisericii: „Rămâi aici.” Bătrânul profet şi tânărul Elisei, un simbol al lui Hristos şi al Bisericii Sale. Dar Elisei i-a zis lui Ilie:  „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” (2Împăraţi 2.2).

Când era sus, în Ghilgal, Ilie a zis: „Rămâi aici, fiindcă Domnul mă trimite să merg la şcoala prorocilor.” Dar Elisei i-a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Aceasta este Biserica. Înţelegeţi? Ţineţi-vă ochii aţintiţi la Isus şi urmaţi-L oriunde merge El. Dacă El iese afară din Biserica metodistă, mergeţi cu El; dacă iese afară din biserica baptistă, mergeţi cu El. Dacă iese afară din Tabernacolul Branham, mergeţi cu El.

Spuneţi: „Nu Te voi părăsi! Nu contează unde au aparţinut mama, tata, unde a avut loc aceasta, eu voi merge cu Tine şi nu Te voi părăsi.” Aleluia! „Eu sunt martorul Tău şi nu pot merge singur pentru că eşti parte din mine.” Vedeţi? Astfel, Ilie i-a zis lui Elisei: „Vino”, şi au mers împreună la şcoala prorocilor.” Acolo, unii dintre proroci i-au zis lui Elisei: „Ştii că stăpânul tău va fi luat de la tine?” „Ştiu, dar tăceţi!”, le-a răspuns Elisei.

Îmi place aceasta. „Indiferent ce spun ceilalţi, eu voi rămâne cu El.” Apoi, Ilie i-a zis lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan.” (v. 6).

Trei etape: neprihănirea, Ghilgal; sfinţirea, şcoala prorocilor şi botezul cu Duhul Sfânt, la Iordan, Iordanul simbolizând moartea.

Observaţi! Martin Luther, John Wesley şi Rusaliile, jos la Iordan; timpul în care trebuie să murim.

Aşadar, Ilie a fost însoţit de Elisei până la Iordan, iar când au ajuns acolo, la Iordan, moartea, ultimul loc al călătoriei, bătrânul profet şi-a dat jos mantaua, a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi-n alta, iar cei doi au trecut dincolo pe pământ uscat. Predicatorii au stat şi i-au privit cum au trecut pe malul celălalt. Amin. Când au ajuns dincolo, nădăjduiesc că aceasta va pătrunde adânc în Tabernacolul Branham, până în măduva oaselor.

Când a venit puterea? Nu când a fost la Ghilgal, nici când a fost la şcoala prorocilor şi nici când a ajuns pe malul Iordanului, ci după ce a trecut Iordanul, după ce l-a urmat pe Ilie pas cu pas pe tot parcursul drumului.

Dacă doriţi şi voi aceasta, spuneţi: „Îl accept pe Isus ca Salvatorul meu personal şi voi renunţa la toate obiceiurile mele rele.” Dar nu ajunge! Haideţi jos la Iordan, acolo unde trebuie să muriţi, unde uitaţi de toţi prietenii voştri şi de toate lucrurile lumii. Ţineţi-vă ochii aţintiţi numai la El!

Ce urmează? Elisei a spus: „Voi merge cu tine chiar şi prin Iordan!” Amin. Îmi place aceasta. De ce? „Voi fi un martor al acestui lucru”, şi a trecut prin Iordan.

Fiţi atenţi, pentru că vreau să înţelegeţi!  După ce au trecut Iordanul, Ilie l-a întrebat: „Ce doreşti să fac pentru tine?” Aceasta vrea să ştie şi Hristos în seara aceasta: „După ce ai fost despărţit de lucrurile lumii, după ce ai devenit o făptură nouă în Hristos Isus, după ce ai fost născut din nou, umplut cu Duhul Sfânt, după ce ai trecut Iordanul şi toate lucrurile lumii au rămas în urma ta, deci după toate acestea, te întreb: „Ce vrei să fac pentru tine?” Îmi place aceasta.

Elisei a răspuns: „Te rog, să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!” (v. 9). Predicatorul acela ştia despre ce vorbeşte: „Vreau o măsură dublă pentru că doresc să mărturisesc aceasta mult mai mult.”

„Greu lucru ceri”, i-a răspuns Ilie. „Dar, dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla.” (v. 10).

Fraţilor, noi vorbim despre un predicator care se uita la celălalt predicator; el îl vedea cu adevărat. Aceasta trebuie să facă şi Biserica în seara aceasta, dacă vrea o dublă măsură a Duhului: să privească la Hristos, să se uite la Duhul Sfânt, la felul în care Se mişcă El.

Observaţi! Ilie a zis: „Greu lucru ceri.” Dar Elisei nu a fost cu un ochi la lume şi cu celălalt ochi la Ilie, ci a trebuit să-şi aţintească ambii ochi asupra lui şi să-l urmeze pas cu pas. Aşa este. Problema bisericii din seara aceasta este că avem prea mulţi oameni care mărturisesc că sunt creştini, dar sunt cu un ochi la lume şi cu celălalt la cruce. Veţi cădea, iar aceasta este atât de sigur pe cât este de sigur că va cădea şi lumea. Lăsaţi ca ochii voştri să aibă o singură ţintă! Lăsaţi ca inima voastră să aibă o singură ţintă! Lăsaţi ca gândurile voastre să aibă o singură ţintă! Amin.

Frate, aceasta macină înăuntru, şlefuieşte şi doare, dar face bine.

Când eram copii, mama ne dădea ulei de castor. Când îmi dădea mie, eu mă ţineam de nas şi închideam gura, iar ea zicea: „Scumpule…” „Mamă, uleiul acesta îmi face greaţă”, dar ea îmi răspundea: „Dacă nu-ţi face rău, nu-ţi va face nici bine.” Poate acesta este răspunsul şi în cazul nostru. Poate, acelaşi lucru este valabil şi în privinţa Evangheliei: dacă nu vă va răscoli, nu vă va face nici bine.

Ţineţi-vă ochii aţintiţi la Hristos şi continuaţi să mergeţi mai departe fără să vă pese ce spune lumea!

„Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8.14). Este adevărat?

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1). Pentru ei nu mai este nici o osândire fiindcă continuă să mărşăluiască cu El.

Acum observaţi! După ce au trecut dincolo şi vorbeau, de sus a venit un car de foc cu nişte cai de foc şi i-a despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. (v. 11). Şi în timp ce se înălţa, Ilie şi-a dat jos mantaua şi a aruncat-o înapoi, iar ea a căzut pe pământ, în timp ce caii şi carul de foc îl duceau în sus.

Oh, aş vrea să înţelegeţi aceasta! Ce tip frumos! Tânărul profet Elisei, a fost martorul lui Ilie, a întregii puteri cu care a lucrat el. Elisei a fost martorul tuturor lucrurilor făcute de Ilie, iar după plecarea lui, a luat aceeaşi manta şi-a pus-o pe umeri şi a pornit înapoi spre Iordan. Acesta este un tip desăvârşit, minunat. A mers jos la Iordan, şi-a dat jos mantaua, a ţinut-o în mâinile sale şi a lovit apa cu ea zicând: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” (v. 14). Imediat, apele s-au despărţit într-o parte şi-n alta. Acesta este un simbol al Bisericii care-L urmează pe Isus şi vede puterea şi minunile Sale.

Într-o zi, când era pe pământ, o femeie a venit la El şi I-a zis: „Porunceşte ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta”. (Matei 20.21).

Atunci Isus le-a zis: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”

 „Putem”, I-au zis ei.”

Şi El le-a răspuns: „Este adevărat… dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau…” (v. 22-23). Cu alte cuvinte, El spunea: „Şi voi veţi fi botezaţi cu acelaşi botez pe care-L am Eu.” Biserica L-a urmat pas cu pas, iar El i-a dus în odaia de sus şi a luat Cina cu ei, după care a mers la Calvar şi a fost răstignit. Apoi, Biserica chemată afară, L-a privit în timp ce Se înălţa la cer, iar pe măsură ce mergea în sus, El le-a zis: „Vă voi trimite pretutindeni în lume ca să fiţi martorii Mei. Dar mai întâi, aşteptaţi în Ierusalim pentru că aceeaşi Manta a Duhului Sfânt care este peste Mine, Se va pogorî şi peste voi. O voi trimite înapoi.” Astfel, ei s-au dus în Ierusalim (Aleluia!”) şi acolo au fost botezaţi cu Acelaşi Duh Sfânt care a fost în Isus Hristos. Aleluia! „Atunci Îmi veţi fi martori pentru că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Acelaşi Duh Sfânt care a fost peste profetul Ilie, S-a întors în dublă măsură peste profetul Elisei.

Frate şi soră, cum este posibil ca noi, care pretindem că am primit din paharul binecuvântărilor Sale, că botezul Duhului Sfânt S-a revărsat asupra noastră, ne-a învăluit şi ne-a botezat ca să mergem afară ca martori ai Săi, să stăm liniştiţi în zilele acestea când vedem putreziciunea şi răul care cuprinde toate lucrurile? Să ne ridicăm şi să mărturisim Adevărul! Amin. Minunat.

O, vai! Trebuie să închei. Mă simt ca şi cum abia acum aş începe să predic.

Mantaua, o dublă măsură… Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele mai mari…”, de fapt, mai multe, adică într-o dublă măsură.

„Voi veţi fi martorii Mei după ce veţi primi o putere, o dublă măsură de putere.” Să ne uităm la El! Să ne ţinem privirile aţintite asupra Lui. Mantaua este jos; mantaua este aici în seara aceasta. Acelaşi Duh Sfânt care a fost peste Isus Hristos este în seara aceasta aici, în biserică, să-l îmbrace pe fiecare credincios cu putere de sus. Şi ce se va întâmpla atunci? Veţi fi martorii Lui în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Africa de Sud, Asia, şi oriunde veţi merge, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Nu-i de mirare că Filip a putut merge să predice în Samaria. Nu-i de mirare că atunci când a fost omorât Ştefan cu pietre, deşi pietrele aruncate de cei din jur îi zdrobeau capul, el a privit în sus şi a spus: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.56). El era un martor. Nu-i de mirare că în timp ce mergea spre Damasc, ochii lui Saul au fost orbiţi de Lumina care a stat înaintea lui. El a zis: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.” (Fapte 9.5).

Domnul avea în cetate un predicator care avea vedenii şi care se numea Anania. Şi Domnul i S-a arătat într-o vedenie şi i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.” (v. 11). Anania s-a dus, a intrat în casă şi-a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt, pentru că trebuie să fii un martor al Lui.” (v. 17).

Un martor! Dar ce s-a întâmplat mai întâi? Mai întâi i-a zis: „Capătă-ţi vederea şi primeşte Duhul Sfânt.” Astfel, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, după care s-a dus jos la râu şi a fost botezat. Îmi imaginez ce timp au avut ei acolo, voi, nu?

Saul mergea spre Damasc, cu decretele în buzunar, pentru a aresta toate grupările acelea de holly-rollers, dar Dumnezeu l-a trântit jos de pe calul său şi l-a făcut un martor a ceea ce aveau oamenii pe care-i prigonea. Oh, vai! Mă întreb dacă nu mai există şi în seara aceasta oameni care călăresc caii lor mari şi care ar trebui trântiţi jos ca să devină un martor al Lui?

Într-o dimineaţă stăteam şi priveam cum cădea roua din ceruri. Uitaţi-vă şi voi, atunci când răsare soarele. Priviţi roua aceea micuţă cum străluceşte exact ca o micuţă stea. Ce este ea? Un martor. Ea ştie că în momentul în care se ridică soarele şi ajunge într-un anumit loc, ea se va înălţa din nou sus. Umezeala aceea se va ridica direct în sus. De ce? Pentru că odată a fost acolo sus, dar a căzut jos. Va merge însă înapoi pentru că ea este un martor al luminii soarelui care o ridică în sus. Ea ştie despre ce este vorba.

Fiecare bărbat şi fiecare femeie născută din nou din Duhul lui Dumnezeu este un martor al învierii lui Isus Hristos.

În seara aceasta, Dumnezeu are nevoie de martori. „Mergeţi în toată lumea şi mărturisiţi-Mă la toţi oamenii, în fiecare generaţie, pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.”

Duhul Sfânt să facă aceste cuvinte să pătrundă adânc în sufletul vostru.

„Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 1.8).

Soră, vrei să vii la orgă în timp ce ne plecăm capetele? Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Vă rog s-o faceţi toţi, cât se poate de respectuoşi. Rămâneţi în rugăciune în timp ce vom face chemarea la altar. Duhul Sfânt este în seara aceasta aici, dând ungerea divină şi făcând din cei prezenţi, martori ai învierii lui Isus Hristos.

Mă întreb dacă în seara aceasta doriţi să deveniţi un martor al puterii de înviere a Domnului? Doriţi aceasta, dacă nu aţi fost îmbrăcaţi niciodată cu ea? Doriţi să fiţi amintiţi în rugăciune? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze.  Ridicaţi mâinile pretutindeni, în clădire. Oh, aceasta este minunat!

„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6).

Este cineva în clădire care nu L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, dar în seara aceasta vrea să spună: „Frate Branham, prin mâna mea ridicată… În seara aceasta sunt o mulţime de oameni adunaţi în jurul altarului, dar îmi ridic şi eu mâna şi spun: „Roagă-te şi pentru mine fiindcă sunt un păcătos. Doresc să-L las pe Dumnezeu să-mi vadă mâna ridicată în semn că doresc să-L accept ca Salvator al meu.”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze. Este bine. Este cineva şi aici. Dumnezeu să te binecuvânteze. Este minunat.

Spuneţi: „Doresc să devin un martor al Lui.”

Mai este cineva care doreşte să ridice mâna şi să spună: „Roagă-te şi pentru mine, frate Branham, fiindcă doresc să fiu amintit în rugăciune.”?

Dumnezeu să te binecuvânteze. Te văd, doamna care stă cu mâna ridicată acolo. Te văd şi pe tine, tinere de acolo din capăt. În seara aceasta, la încheierea trezirii, peste tot în audienţa aceasta micuţă sunt ridicate mâini.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. De unde ştim noi că aceasta nu va fi ultima trezire pe care o are Tabernacolul Branham?

Astăzi, am stat lângă trupul neînsufleţit al unei tinere care avea în jur de douăzeci de ani. Am dus-o la mormânt şi am îngropat-o. Micuţii ei băieţi stăteau lângă tatăl lor, iar el le-a zis: „Haideţi să-i spuneţi „Bun rămas” mamei voastre.” Ei s-au dus şi i-au făcut cu mâna mamei lor moarte zicând: „Bun rămas, mami!” Micuţii lor ochişori erau plini de lacrimi şi şi-au ascuns feţele cu palmele. Oh, nu ar fi fost trist dacă mama lor ar fi plecată pentru totdeauna? Dar prin harul lui Dumnezeu, ea a fost convertită aici în Tabernacol. Singurul lucru care contează acum este seara aceea în care a păşit în faţă şi L-a primit pe El. Săptămâna trecută, ea alerga prin oraş, sănătoasă şi puternică şi intenţiona să vină la biserică, dar s-a îmbolnăvit dintr-o dată şi a murit într-un timp foarte scurt.

Doi prieteni de-ai mei, ambii angajaţi la Compania de servicii publice, au avut ieri un accident, iar astăzi zac în spital şi sunt pe moarte… Unul dintre operatori este un bun prieten de-al meu şi am stat de multe ori de vorbă pe un butuc în pădure, vorbindu-i despre Domnul Isus. Aş vrea să-l mai văd o dată şi să vorbesc cu el înainte de a pleca din viaţa aceasta, să văd dacă Domnul va spune ceva pentru el.

Mă întreb dacă cei care aţi ridicat mâinile ca păcătoşi, aţi vrea să fiţi amintiţi într-un cuvânt de rugăciune? Credeţi şi Îl acceptaţi pe Isus Hristos? Rămâneţi în rugăciune, cu capetele plecate. Vreţi să vă ridicaţi în picioare ca un martor, dacă L-aţi acceptat pe Isus Hristos ca Salvatorul vostru personal şi credeţi că El v-a salvat din păcat?

Cei care aţi ridicat mâinile, vreţi să spuneţi: „Doamne, ştiu că Tu mi-ai promis că „cine crede, nu va fi osândit.”, iar eu cred şi Te accept ca Salvatorul meu.”

Doriţi să vă ridicaţi? Suntem presaţi puţin de timp şi de spaţiul de aici. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Rămâneţi în picioare! Dacă doriţi să vă ridicaţi, puteţi s-o faceţi. Mai doreşte cineva să se ridice? Plecaţi-vă capetele peste tot în sală şi rămâneţi în rugăciune.

Doamne, ajută-ne acum. Iartă-i pe păcătoşi, fiindcă ai spus că nu-i vei alunga pe cei care vin la Tine. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Rămâneţi în picioare. Altcineva? Cei care aţi ridicat mâinile, spuneţi: „Doamne, ai milă de mine păcătosul şi mântuieşte-mă de dragul lui Hristos.” El o va face chiar acolo unde sunteţi.

Filip a spus odată: „Apa este aici. Ce te împiedecă să fii botezat? Dacă crezi din toată inima, se poate.”

Vreţi să-L primiţi chiar acum ca Salvatorul vostru personal? Dacă vă veţi ridica şi Îl veţi mărturisi înaintea oamenilor, El vă va mărturisi înaintea Tatălui şi a îngerilor Săi. El vă priveşte. Vreţi să fiţi un martor al Lui? Atunci, ridicaţi-vă în picioare dacă sunteţi păcătoşi.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Cineva de acolo, un bărbat şi soţia sa, s-au îmbrăţişat şi L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal. Altcineva? Vreţi să vă ridicaţi în picioare chiar acum, în timp ce Duhul Sfânt este aici, în clădire? Spuneţi: „Rugaţi-vă pentru mine, fiindcă doresc să-L accept pe Hristos ca Salvator.” Aceasta voi face, în timp ce ei stau cu lacrimile curgând pe obraji. Vreţi să vă ridicaţi în picioare? Fiţi respectuoşi şi nimeni să nu se mai plimbe. Staţi în rugăciune, pentru că Duhul Sfânt Se ocupă chiar acum de voi.

Ce v-a determinat să ridicaţi mâinile? Voi nu aţi fi putut ridica mâinile dacă nu v-ar fi determinat Duhul Sfânt să faceţi aceasta, pentru că Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl.”

Dacă ai şti, prietene păcătos că unii dintre cei cu care am vorbit, au spus: „Eu nu cred în Dumnezeu, nu am timp pentru aceasta. Am încercat cândva, dar nu mi-am dorit niciodată să-L cunosc cu adevărat.” Dumnezeu vă dă în seara aceasta şansa să deveniţi creştini. Nu-L refuzaţi!

Îl rog pe cel de la orgă să cânte cântarea: „Nu-L respingeţi!” În ordine. Între timp, hotărâţi-vă pentru El.

„Nu-L respingeţi, nu-L respingeţi

Deşi aţi pribegit… În ziua veşniciei.

Nu-L îndepărtaţi pe Salvator de inima voastră

Nu-L respingeţi!”

Oh, cum veţi avea nevoie de El să vă spună: „Ai făcut bine!” Nu vreţi să ridicaţi mâna acum şi să spuneţi: „Îl accept pe Hristos!”? Dar tu, soră, crezi că El îţi iartă păcatele? Tu, cea de acolo. Staţi cu capetele plecate fiindcă vom încheia imediat.

„Îl accept chiar acum pe Isus Hristos ca Mântuitorul meu personal.”

Doriţi să vă ridicaţi pentru rugăciune? Ce spui despre aceasta, tu, cel de acolo? Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dar tu, cea din spate? Tânăra doamnă care a ridicat mâna. Vrei să te ridici? În ziua aceea vei avea nevoie de El ca să pledeze pentru tine. Nu-L refuzaţi pe Salvator, ci primiţi-L în inimile voastre. Nu-L îndepărtaţi. În timp ce vom cânta din nou, mă întreb dacă cei care s-au ridicat în picioare, nu ar vrea să vină să le strâng mâinile şi să mă rog pentru ei, chiar aici jos la altar? Vor să vină şi ceilalţi? Dar tu, care ai ridicat mâna acolo în spate, nu vrei să vii? Vino aici jos.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe cei ce sunteţi soţ şi soţie. Veniţi aici pentru o clipă. Veniţi, pentru că vreau să vă strâng mâinile.

Oh, cum vom avea nevoie de El să pledeze într-o zi pentru noi!

„Nu-L îndepărtaţi pe Salvator de inima voastră

Nu-L respingeţi”!

Prieteni, gândiţi-vă la aceasta. Gândiţi-vă că înainte de a se face dimineaţă, sufletul vostru poate fi despărţit de trupul vostru ca un dinte care este scos afară şi va merge într-o veşnicie fără sfârşit. Cine va pleda pentru voi în ziua aceea înfricoşătoare, în Ziua Domnului? Vreţi să veniţi?

Ceea ce puteţi face astăzi când este ziua mântuirii, este să veniţi şi să spuneţi: „Doamne Isuse, eu cred în Tine.”

(Fratele Branham continuă să se roage cu cei chemaţi la altar).

Dumnezeu este aici ca să confirme cele auzite şi vă spune: „Pun Pecetea Mea de aprobare, ca dovadă că acesta este Adevărul.”

Este Evanghelia Sa. Credeţi din toată inima? În timp ce facem chemarea, mă întreb dacă este cineva care a alunecat şi doreşte să spună: „Frate Branham, aminteşte-mă chiar acum. Aminteşte-mă în rugăciune.”?

Într-una din aceste zile, Îl veţi întâlni pe Isus Hristos.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –