MARELE SLUJITOR MOISE

La început am crezut că cel de acolo este fiul tău, frate Wood, dar nu este el. Când am deschis ochii, Îngerul Domnului stătea acolo deasupra şi am crezut că David este acolo. Aşa-i că nu eşti David Wood? Parcă ai fi fratele lui geamăn.

Tocmai am văzut că s-a întâmplat ceva. Amin. O, cât este de minunat! Căile Domnului sunt necunoscute, nu-i aşa? Amin. „Dacă poţi să crezi, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cel ce crede.”

În ordine. Acum să deschidem Cuvântul Său. Am să păstrez aceasta pentru mine şi Îl voi lăsa pe Domnul s-o descopere dacă este nevoie.

Să deschidem la Numeri 20.7-9, iar dacă va fi cu voia Domnului, vom avea o predică de vreo douăzeci de minute. Să fiţi pregătiţi! Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar poate Domnul va face ceva pentru noi. Îl iubiţi, nu-i aşa? Spuneţi: „Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”). Deci, noi Îl iubim cu adevărat.

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”

Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.”

Acum aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Marele slujitor, Moise.”

Te simţi mai bine, soră? Tu, cea care stai acolo şi scrii. Se simte mult mai bine, aşa-i?  Eşti vindecată, doamnă. Ai avut o boală veche de inimă, o boală de rinichi şi vene varicoase. Aşa-i că te simţi mai bine? Mişcă mâna, fiindcă ai fost vindecată chiar acum. Amin. Lăudat să fie Domnul.

M-am uitat la ea mai înainte şi părea tristă. Apoi m-am uitat din nou şi L-am văzut stând acolo pe Îngerul Domnului. Semăna cu băiatul fratelui Wood. M-am uitat din nou şi iată că stătea chiar deasupra acelei femei. Atunci am văzut care era problema ei. Apoi, când am privit-o din nou, am văzut că femeia zâmbea, aşa că m-am gândit: „Aş putea să-i spun că totul s-a sfârşit.” Amin. Ea lua notiţe din ce spuneam eu. Nu este El minunat? Aşa lucrează Dumnezeu, aşa procedează El. şi este aici ca să ne ajute.

Domnul i-a spus lui Moise să ia toiagul, aşa că vom vorbi puţin despre toiag, despre toiagul judecăţii. Mie îmi place să vorbesc despre Moise pentru că el era preotul, împăratul şi dătătorul Legii, în toate lucrurile fiind un simbol spre Domnul Isus Hristos.

El a fost născut un copil curat, un profet. Ce s-a întâmplat când s-a născut Moise? Nu este relatat, dar s-a întâmplat ceva, părinţii lui au văzut Ceva pentru că au spus că nu le pasă de ceea ce spunea Faraon. Ei ştiau că fiul lor era în siguranţă şi nu s-au temut. Astfel, a fost scos din păpuriş şi a crescut bine în toate privinţele. Apoi, s-a dus în pustie şi a condus poporul Israel, fiind un profet, un preot şi un dătător de Legi. Astfel, a fost un simbol spre Hristos, spre ce avea să fie El.

Observaţi! Când avea patruzeci de ani, Moise a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon, iar viaţa lui s-a desfăşurat în trei cicluri:

– primul ciclu până la patruzeci de ani;

– al doilea ciclu până la optzeci de ani;

– al treilea ciclu până la o sută douăzeci de ani, când a murit. Aş putea merge prin Biblie să vă arăt perioadele harului, prin:

– apă, sânge, duh;

– neprihănire, sfinţire, botez cu Duhul Sfânt;

– prima, a doua şi a treia venire a lui Hristos.

Tot ceea ce reprezintă un tip, un simbol, se potriveşte perfect; şi tot ce se petrece în Scriptură se învârte în jurul acestor litere.

Cine credeţi că a fost învăţătorul lui Moise? Mama sa. Nu putea avea un învăţător mai bun, fiindcă ea fusese angajată ca doică a propriului său fiu. Dumnezeu i-a tras una lui Satan chiar acolo, este adevărat? Sigur că da. Mama lui era o femeie duhovnicească. Scrie foarte puţin despre ea, dar când îşi va primi cununa vreau să fiu în slavă ca să văd ce se va întâmpla. Cum l-a învăţat ea pe micuţ, chiar în sânul vrăjmaşului, chiar în cuptorul încins, şi i-a spus că este  cel care va elibera poporul lui Dumnezeu din locul acela.

Fiind un bărbat învăţat, Moise s-a gândit: „Am să mă duc să pun lucrurile în ordine! Am patruzeci de ani şi sunt destul de matur ca să pot face aceasta.” Aşa se face că a luat lucrurile în mâna sa, dar a dat greş. De fiecare dată când luăm problema în mâinile noastre, vom da greş. De aceea, fă cum te călăuzeşte Domnul; fă ce spune Domnul şi atunci nu vei da niciodată greş. Tu nu poţi avea un eşec pentru că urmezi călăuzirea Domnului.

Dacă Moise ar mai fi aşteptat numai puţin şi ar fi lăsat lucrurile să se aşeze la timpul potrivit… Tu nu poţi semăna porumb şi să-l culegi după o oră, ci trebuie să îngropi sămânţa şi s-o laşi să moară, să putrezească şi să răsară din pământ o nouă viaţă.

Aşa facem noi acum: semănăm Sămânţa în inimile oamenilor, astfel ca atunci când vine timpul secerişului să vedem materializarea, fiindcă atunci se va întâmpla un lucru mare.

După ce a luat problema în mâinile sale, Moise a constatat că era un eşec total, aşa că a fugit din prezenţa lui Faraon şi a lui Dumnezeu, şi a trăit ca un străin timp de patruzeci de ani.

Acolo, şi-a luat de nevastă o etiopiană care era destul de temperamentală, de nervoasă. Dar şi Moise era temperamental, aceasta fiind problema lui. Astfel, îmi imaginez că lucrurile nu erau tot timpul liniştite acolo în spatele deşertului, dar i-a dat-o Dumnezeu.

Dacă crezi că ţi-ai luat o soţie prea temperamentală, poate Dumnezeu vrea să te îmblânzească puţin şi viceversa.

Deci, Sefora era mai temperamentală şi a dovedit aceasta atunci când „a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” (Exod 4.25-26). Păi, îmi imaginez că lucrurile nu erau prea liniştite atunci. Dar ce făcea Dumnezeu prin toate acestea? Îl învăţa care era Programul Său.

Moise era acolo şi aştepta. Şi ce a făcut? S-a dus să lucreze pentru socrul său, Ietro şi păstorea oile lui în pustie.

Acesta este un tablou desăvârşit al credinciosului aflat înafara părtăşiei cu Dumnezeu. Moise a stat acolo fără părtăşie, fără nimic timp de patruzeci de ani, fără să se spună că Dumnezeu a făcut ceva pentru el sau că s-a întâmplat ceva supranatural. El era înafara părtăşiei. Astfel, când biserica iese din părtăşia cu Dumnezeu, minunile încetează, semnele şi trezirile încetează. Când ieşi afară din părtăşie, Dumnezeu pleacă.

Aşa cum am spus mai devreme, ceea ce trebuie să faci, este să păstrezi dragostea lui Dumnezeu în inima ta. Păstrează părtăşia cu El şi El va adăuga toate aceste lucruri pe măsură ce ne maturizăm. Nu credeţi şi voi aşa?

Moise era fără părtăşie, într-o ţară străină, printre străini, departe de poporul său. Poporul acela era etiopian, iar el era evreu. Se părea că amândoi erau înafara voii lui Dumnezeu, dar Dumnezeu ştie tot timpul că indiferent ce încurcături face omul în Planul Său, El îl va îndrepta. Aşa este.

Să ştiţi că va fi o Biserică ce se va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu fără pată şi fără zbârcitură. Dumnezeu o va pregăti. Dacă eu nu voi predica Adevărul; dacă fratele Joseph nu va predica Adevărul şi voi, fraţilor, nu veţi predica Adevărul, Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copiii lui Avraam. El va avea întotdeauna pe cineva care să lupte pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna; pe cineva care va trage Biserica afară. Aşa este.

Deci, nu are importanţă cât de mult a fost stricat tabloul, El l-a reparat oricum; dar lui Dumnezeu i-au trebuit patruzeci de ani ca să repare ceea ce a stricat Moise în trei zile, ca tabloul să fie din nou cum a fost. Astfel, Dumnezeu   l-a luat pe Moise şi i-a dat o nevastă temperamentală, ca să-l îndrepte puţin, în timp ce El S-a dus să repare tabloul. Era hotărât s-o facă şi astfel l-a pus pe Moise să facă ce a făcut. O, îmi place aceasta!

Tot ceea ce a hotărât Dumnezeu, se va întâmpla negreşit. Nu vă dă aceasta un simţământ minunat? Ceea ce a hotărât Dumnezeu trebuie să fie aşa cum a spus El. Aşa este. El o va face oricum.

Deci, ce tip putem vedea în timp ce Îşi fixează Dumnezeu tabloul Său din trecut?

Probabil că în timp ce era fără părtăşia cu Dumnezeu, Moise s-a gândit: „Ei bine, vedenia cu eliberarea poporului Israel este trecută de multă vreme! Cred că voi trăi şi voi muri aici în pustie, şi aceasta va fi tot. De ce m-am născut în lumea aceasta?”

El avea în mână un toiag strâmb şi iată că în timp ce se plimba prin pustie, Dumnezeu I s-a arătat în forma unui Înger, într-un rug aprins care nu se mistuia. Mi-l imaginez cum şi-a zis: „Sunt singurul păstor din pustie deci, mă întreb ce-o fi cu rugul acela care arde acolo? Oare s-a furişat cineva şi i-a dat foc?”

Moise s-a uitat în jur, dar nu a văzut pe nimeni. Dumnezeu are felul Său de a atrage atenţia cuiva, nu-i aşa?

Odată, El i-a atras atenţia şi lui Iair. Iair nu credea în vindecarea divină, dar Domnul voia inima lui aşa că… tot ce putea face era s-o lovească pe fiica lui, s-o lase să moară. Apoi a venit Isus şi a înviat-o. De ce? Doar ca să-i atragă atenţia lui Iair. Vedeţi? Dumnezeu face aceasta. Acesta este motivul pentru care uneori te aruncă pe spate, alteori bolnav, astfel încât să te poţi uita în sus şi să-ţi dai seama.

Este la fel ca în povestea cu păstorul care a rupt piciorul oii. Cineva l-a întrebat:

„Cum şi-a rupt oaia piciorul?”

„Eu i l-am rupt”, a răspuns păstorul.

„Păi, în cazul acesta eşti un păstor crud!”

„Ei nu i-a păsat de mine”, a spus păstorul, „de aceea a trebuit să-i rup piciorul ca s-o pot lua în spate şi s-o dădăcesc puţin, să-i dau o hrană mai specială şi astfel s-o fac să mă iubească şi să mă urmeze.”

Aşa trebuie să facă şi Dumnezeu uneori: El trebuie să ne pună jos, iar după aceea să ne dea mâncare mai multă şi să ne iubească un pic mai mult; ştiţi voi.

Să ştiţi că eu am ajuns propovăduitorul Evangheliei în urma unei boli grave. Astfel, doctorul mi-a spus că nu mai am de trăit decât foarte puţin, iar aceasta m-a şocat şi m-a schimbat. Exact aşa este.

Uram să fiu comparat cu un predicator. Odată, când am participat la campionatul de box, categoria cocoş, unul cu o haină albastră mi-a zis: „Măi, tu semeni cu un predicator baptist!”

„Băiete, tu spui aceasta în glumă! Eu sunt gata să mă duc să lupt cu adversarul meu, nicidecum să mă fac predicator!” Dar vedeţi ce a făcut Dumnezeu? A trebuit să mă pună pe spate, aşa încât doctorii au spus: „Nu se mai poate face nimic!”, iar după aceea, a venit şi mi-a dat un tratament special: a turnat Untdelemnul Său peste mine, iar după aceea a spus: „Acum te iubesc.”

„Da, Doamne, şi eu Te iubesc pe Tine”, am răspuns eu şi astfel am devenit prieteni.

Aşa procedează uneori Isus: trebuie să toarne înăuntru puţin balsam de Galaad, ştiţi voi, trebuie să-ţi arate că te iubeşte, că te vindecă şi că te vrea sănătos. Iar tu, Îl iubeşti, Îl slujeşti şi crezi în El. Nu este El minunat?

Tot aşa i-a făcut şi lui Moise acolo. El i-a atras atenţia, iar Moise a păşit în faţă să vadă ce este acolo.

Îmi imaginez cum S-a uitat Domnul la bătrânul Moise care stătea acolo cu părul şi barba albă şi se gândea: „Ei bine, cu ani în urmă am avut o vedenie şi m-am gândit că Domnul îl va elibera cu siguranţă pe Israel, dar acum El mi-a întors spatele. Astfel, stau şi mă lupt aici în pustie, şi probabil că va trebui să rămân aici.”

Pot să mi-L imaginez pe Dumnezeu cum zice: „Sărmane om, a trebuit să-ţi fac aceasta ca să-ţi dai seama… Dar acum am să-ţi arăt că Eu sunt cu tine.”

Astfel, i-a atras atenţia spre acel rug aprins. Vedeţi? Voia să aibă o audienţă cu Moise. Voi ştiţi că uneori, Dumnezeu trebuie să te aducă în stare gravă la spital, ca să aibă audienţă cu tine. Îl vei chema, fii fără grijă, numai să-ţi spună medicul…

Poate zici: „Eu nu cred în vindecarea divină! Nu există aşa ceva! Este un nonsens.” Dar stai să-ţi spună doctorul că nu se mai poate face nimic pentru tine şi atunci Dumnezeu va avea o audienţă cu tine. Deci, nu te îngrijora pentru că El are felul Său de a face lucrurile. Le face în felul Său. Aleluia! Aceasta mă face să strig ca un metodist.

Sunt atât de bucuros pentru că Dumnezeu are felul Său propriu de a face toate lucrurile! Amin.

Deci, vedem că El a avut o audienţă cu Moise care s-a apropiat zicând: „Aceasta este ceva foarte ciudat!” Să ştiţi că Dumnezeu face lucrurile într-un fel ciudat, ca să primească audienţă. Aşa este.

Odată, a venit cineva şi mi-a spus: „Hei, unii spun că au aici un holly-roller care va predica! Cred că voi merge şi eu acolo să văd despre ce este vorba.”

Este vorba despre William Hall, care acum este  păstorul baptist din Milltown. Era un tip grosolan şi a văzut anunţul în ziar. Când a venit la adunare, avea părul atârnând pe faţă, un dinte lipsă şi o pipă din care fuma. A dat câteva ture în jurul bisericii zicând: „Unde este acel mic Billy Sunday, fiindcă vreau să-l aud!” Fraţii diaconi s-au apropiat de el şi i-au zis: „Ia loc, domnule Hall.” Era un tip tare necioplit. A stat puţin, apoi a zis: „Poate ar fi bine să merg mai aproape pentru că vreau să văd cum arată acel Billy Sunder.” Vedeţi? Spunea aceasta în batjocură, dar în seara aceea a fost salvat, iar astăzi este păstor chiar în biserica aceea. Amin.

Vedeţi, Dumnezeu are felul Său de a te atrage, nu-i aşa? Într-o zi, El te va trage deoparte.

Astfel, El a zis: „Lucrul acesta i se va părea ciudat lui Moise; ceva ieşit din comun, dar voi trimite jos acest Stâlp de Foc. Îl voi trimite în rugul acela şi îl voi lăsa… Oricum îl va călăuzi tot timpul prin pustie. Deci, voi face rugul acela să ardă, pentru că în felul acesta îl voi determina pe Moise să se apropie.”

Rugul i-a atras atenţia lui Moise, care s-a apropiat puţin şi a spus: „Este foarte ciudat că tufişul acela nu se mistuie.” Şi s-a apropiat şi mai mult.

O, aş vrea să fiu şi eu tot atât de aproape, voi nu?

Şi atunci a auzit un Glas care i-a zis: „Moise…”

„Da, Doamne, iată-mă!”, a răspuns el.

„Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3.5).

Moise şi-a scos încălţămintea din picioare şi s-a apropiat mai mult zicând: „Vorbeşte, Doamne!”

Şi El a zis: „Moise, acum nu voi spune nimic despre ce am văzut la tine, ci îţi spun că am auzit gemetele poporului Meu şi Mi-am adus aminte de Legământul Meu cu Avraam şi de ceea ce i-am făgăduit.” Amin. Cu alte cuvinte, Şi-a adus aminte de Cuvântul Lui.

Aceeaşi făgăduinţă pe care i-a dat-o lui Avraam, El ţi-a dat-o şi ţie pentru că eşti sămânţa lui Avraam.

Astfel, Domnul a spus: „Mi-am adus aminte de făgăduinţa făcută lui Avraam şi am venit să-Mi eliberez poporul şi să-l duc în ţara făgăduită. Şi te trimit pe tine la ei.”

„Păi, eu nu ştiu vorbi prea bine, sunt bâlbâit. Nu pot face aceasta pentru că sunt încet la vorbire.”, a răspuns Moise.

„Ce ai în mână, Moise?”

„Un toiag.” Doar atât avea, un băţ vechi şi strâmb pe care îl găsise undeva în deşert şi cu care îmboldea oile să intre în staul sau unde le ducea. Dar era un toiag, pentru că aşa l-a numit.

Domnul i-a zis: „Moise, aruncă toiagul acela jos!” Când l-a aruncat jos, toiagul s-a prefăcut într-un şarpe, iar Moise a fugit de el. Dar Domnul i-a zis: „Ridică-l!” Atunci Moise l-a prins de coadă, iar şarpele s-a prefăcut din nou în toiag.

Cred că Moise a putut spune: „Astăzi am văzut lucruri ciudate.”

Dar ce era toiagul acela? Despre aceasta aş vrea să vorbim. Ce era toiagul acela? Desigur, nu mai era un toiag obişnuit, ci era toiagul de judecată al Dumnezeului celui Atotputernic. Ce simboliza el? Crucea. Cum simboliza crucea? Pentru că fireşte era din lemn, iar duhovniceşte era şarpele. Cum era posibil ca Isus să fie simbolizat de şarpe? Pentru că şarpele, reptila, reprezintă păcatul deja judecat. Satan a adus păcatul în Eden folosindu-se de şarpe, dar nu de şarpele reptilă, ci de şarpele care era veriga lipsă dintre om şi animal. El umbla vertical şi era cel mai şiret dintre toate fiarele, nu reptilele, pământului. Dar când a fost blestemat, i-au dispărut picioarele şi a început să se târască pe pântece. Aceasta arată că atunci când a devenit reptilă, şarpele era deja judecat.

Atunci, Hristos, Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii, era păcatul, şarpele deja judecat. Înţelegeţi?

Moise a ridicat toiagul. Supranatural: toiagul era un şarpe în mâna lui. Fireşte era un toiag: crucea pe care a fost pus Isus, judecata. Şi iată-l pe Moise pornind spre Egipt, sau cum am mai spus: „Invazia unui singur om.”

El a alergat la cort, şi-a luat nevasta şi copilul, i-a pus pe spatele unui măgar şi a pornit să cucerească Egiptul. Vă puteţi imagina ca Egiptul să fie invadat şi cucerit de un singur om? Dar Moise a făcut-o pentru că Dumnezeu i-a promis că o va face.

Când a ajuns în Egipt, Moise şi-a întins toiagul peste ape şi acestea s-au prefăcut în sânge. Apoi, l-a întins spre cer şi soarele s-a întunecat. Vedeţi? Oriunde întindea toiagul, însemna judecată. Judecata mergea înaintea toiagului, deoarece băţul acela era toiagul judecăţii. Înţelegeţi?

Când a vrut muşte, Moise a ridicat toiagul în aer şi a împrăştiat nişte ţărână în vânt şi imediat au venit muştele de peste tot: judecata, judecata divină.

El a adus asupra pământului, foc din fer, fulgere, piatră şi grindină care a omorât vitele şi pe egipteni: judecata, judecata lui Dumnezeu mergea înaintea lui Moise.

Aşa cum Moise a mers cu toiagul judecăţii înaintea lui, şi Biserica merge în seara aceasta cu Toiagul, cu Isus Hristos înaintea ei.

Dacă egiptenii ar fi putut să ia toiagul din mâna lui Moise, ar fi putut să-l biciuiască. Tot aşa, dacă diavolul ar putea smulge Puterea Numelui lui Isus Hristos din mâna Bisericii, ar putea s-o biciuiască.

Dar aşa cum toiagul judecăţii a mers înaintea lui Moise ca să ia judecata şi să ducă judecata, tot aşa, Numele lui Isus care merge înaintea noastră, ţine piept judecăţii noastre, a bolilor noastre, ţine piept judecăţii morţii şi necazurilor noastre.

Ia Numele lui Isus cu tine

Ca scut împotriva oricărei griji.

Când ispitele te împresoară

Rosteşte acel Nume sfânt în rugăciune.

Când începe să te împresoare boala, rosteşte Numele sfânt al lui Isus. Ce este Acesta? Este Reprezentantul judecăţii lui Dumnezeu, pentru că Hristos a fost deja judecat pentru păcatele tale; Hristos a fost judecat pentru ispitele tale; Hristos a fost judecat pentru boala ta. Înţelegeţi ce vreau să spun? Aceasta era toiagul judecăţii lui Dumnezeu. Astfel, când acel toiag se mişca, însemna judecată.

După ce Moise a condus poporul Israel afară din Egipt, armata lui Faraon a pornit în urma lor. Atunci Stâlpul de Foc a coborât şi a stat între Moise şi Faraon şi oştirea lui. Şi ce a făcut? El a făcut lumină peste Israel şi întuneric peste Faraon, ţinându-l departe. Amin. Vedeţi? El stătea între ei.

O, sunt atât de bucuros că El este al nostru şi stă între! În suferinţă, în moarte şi în viaţă, El este al meu şi stă între mine şi vrăjmaş. El este Cel care ţine moartea într-o mână şi Viaţa în mâna cealaltă. El este Veriga care Îl leagă pe om de Dumnezeu, Cel ce stă între noi.

El a venit jos ca Cel care stă între cei doi şi a făcut lumină de partea lui Israel, ca să poată merge înainte, şi a făcut întuneric de partea vrăjmaşului, ca să-l ţină pe Faraon pe loc.

Acelaşi Înger al lui Dumnezeu este în seara aceasta aici, dând Lumină Bisericii ca să poată merge mai departe şi întuneric pentru cei care Îl resping pe El. Noi suntem fiii Luminii. Amin.

Cum ai putea să vezi când umbli prin întuneric? Nu vezi nimic şi nu ştii pe unde să calci. Dar dacă eşti în Lumină şi Hristos este Lumina… iar El dă Lumină celor ce cred şi întuneric celor necredincioşi. El îi arată calea celui credincios, dar pentru cel necredincios este întuneric şi poticnire.

Aşa este şi în seara aceasta. În timp ce mărşăluim spre Ţara făgăduită, Dumnezeu aduce pe cărare Lumina vindecării divine, a vorbirii în limbi, a strigării şi a slavei lui Dumnezeu, descoperindu-Se în copiii Luminii şi aduce întuneric acolo în spate, pentru ca ei să se poticnească fiindcă nu ştiu încotro merg.

Să nu uitaţi că aceeaşi mână a ţinut toiagul judecăţii şi când au ajuns acolo jos, deoarece calea lui Dumnezeu trecea prin Marea Roşie. Şi ce a făcut? L-a întins peste mare, iar când marea a văzut judecata, s-a temut şi s-a tras înapoi formând ziduri de-o parte şi de alta, iar copiii lui Israel au trecut pe partea cealaltă pe pământ uscat, pe fundul mării.

Atunci, cei netăiaţi împrejur care se pretindeau că erau cineva, măcar că nu erau nimic, au încercat să facă la fel, dar Dumnezeu le-a îngreuiat mersul, le-a scos roţile carelor, le-a speriat caii, aşa că acolo jos pe fundul mării s-a produs o mare învălmăşeală. Lăudat să fie Domnul. Şi ştiţi ce a făcut? Acelaşi Stâlp de Foc care a deschis calea pentru cei tăiaţi împrejur, S-a dus deasupra apelor şi a închis calea pentru ca aceştia din urmă, care erau fără călăuzirea Duhului, să nu poată merge pe calea celor tăiaţi împrejur. Aleluia! O, aceasta mă face să mă simt bine când mă gândesc!

Lupta este în desfăşurare, iar într-o zi va trebui să coborâm acolo jos, între acele ziduri mari, în acea vale a umbrelor morţii. Dar David a spus:

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4).

Ei au văzut Lumina glorioasă a Stâlpului de Foc care Se învârtea deasupra apei; au văzut acei munţi înfricoşători de apă care aveau probabil şaizeci de metri adâncime; au văzut pământul nămolos şi murdar de pe fundul mării şi pe Îngerul Domnului care făcea cale pentru ei. Israel ştia că Îngerul Domnului mergea în faţa lor pregătindu-le calea şi că nu aveau nici un motiv de teamă pe acea cale. Amin.

Într-una din aceste zile, va trebui să coborâm şi noi în acea vale a umbrelor morţii, la fel ca ei, dar nu ne vom teme de nimic cât timp Luceafărul de dimineaţă merge înaintea noastră, luminându-ne calea ca să putem merge pe ea. Chiar de partea cealaltă este Ţara făgăduită. Amin. Sunt atât de bucuros pentru aceasta!

Când i-au văzut că au ajuns pe partea cealaltă, cei netăiaţi împrejur au zis: „Dacă ei pot, putem şi noi!”, şi au coborât în mare, dar când au făcut aceasta, s-a instalat confuzia, iar în final s-au înecat.

Într-o zi, au avut nevoie de apă, iar Dumnezeu i-a zis lui Moise… Fiţi atenţi, vă rog! Aş vrea să înţelegeţi partea aceasta fiindcă aici este legătura de aur.

Poporului îi era sete şi ziceau: „De unde să bem apă? Copiii noştri mor de sete!”

Când copiii lui Israel au fost bolnavi, Dumnezeu a ridicat un şarpe de aramă, un alt simbol, un alt toiag ca cel pe care îl avea Moise în mâna sa, doar că acesta era un şarpe încolăcit în jurul toiagului. Ce reprezenta acela? Judecata. Luarea de dividende din Poliţa voastră de asigurare, luarea de dividende din Calvar. Amin.

Isus a spus: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.” (Ioan 3.14).

Şarpele de aramă a fost ridicat din mai multe motive: a fost ridicat pentru că ei se certau şi se înghionteau, desconsiderându-l pe Moise, şi pentru că au păcătuit şi erau bolnavi.

Aşadar, şarpele a fost ridicat acolo sus din două motive: ca să fie iertate alunecările lor şi ca să fie vindecaţi de bolile lor.

Tot aşa, „El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi în rănile Lui am fost vindecaţi.” (Isaia 53.5).

Scriptura, fiecare Cuvânt din ea este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu care nu poate cădea… Amin. Sunt atât de bucuros pentru această Temelie tare care a fost pusă şi care este Isus Hristos, Piatra din capul unghiului! Noi suntem zidiţi împreună ca stâlpi în Templul Dumnezeului celui Viu, pe baza mărturisirii noastre şi a credinţei în Domnul Isus Hristos. Aceeaşi Lumină care a fost cu ei, umblă acum prin sală.

Moise s-a dus deoparte şi s-a rugat zicând: „Doamne, oamenii aceştia sunt însetaţi şi strigă să le dau apă, dar nu este nicio apă aici!” Astfel, Moise şi Aaron au intrat în Cort şi au căzut cu feţele la pământ înaintea Domnului, iar Slava Shekinah, slava prezenţei lui Dumnezeu a coborât peste ei. Amin. Slava Shekinah, prezenţa lui Dumnezeu a venit peste ei.

 Păi, fraţilor, aceasta este exact ceea ce aţi simţit voi într-o adunare de modă veche a Duhului Sfânt, când Slava Shekinah a venit peste voi. Este acelaşi lucru.

Când Moise şi-a ridicat mâinile înaintea lui Dumnezeu, aproape că a fost transformat înaintea lor, iar Dumnezeu i-a zis: „Moise, pune-te în spărtură, pe stâncă, fiindcă Eu am să merg înaintea ta.” Îmi place aceasta.

„Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” (Exod 17.6).

Priviţi! Moise a trebuit să aştepte. Dumnezeu S-a dus înaintea lui Moise şi a stat deasupra stâncii.

Aş vrea să observaţi însemnătatea spirituală a acestui lucru! Când vedem Cuvântul lui Dumnezeu desfăşurându-Se înaintea noastră, noi ne putem spăla în El. Eu pot face aceasta şi la fel voi.

Aşadar, Moise a luat toiagul judecăţii, s-a dus la stâncă în timp ce Dumnezeu stătea deasupra ei, şi a lovit-o; iar când a lovit-o, apele au dat năvală afară. Nu a curs un firicel micuţ de apă, aşa cum vedem în tablourile unor artişti. Dacă aş bea din firicelul acela de apă, aş muri de sete! Dar acolo apele s-au revărsat din belşug, aşa că au putut să bea două milioane de oameni, plus cămilele şi celelalte animale pe care le aveau cu ei. Apele s-au revărsat… Aleluia!

Acesta este un simbol minunat spre Isus care a spus că El era Stânca din pustie. Nu-i de mirare că atunci când a intrat în Ierusalim, oamenii au strigat: „Osana, osana Celui ce vine în Numele Domnului!”

Unii din preoţii aceia scorţoşi spuneau: „Spune-le să tacă!”, dar El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.40).

Ce sunt pietrele? Pietrele au fost spălate de aceeaşi apă sau Cuvânt, iar El a spus: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” Vedeţi? Ceva trebuia să le ia locul. Pietrele…

Observaţi! Mai târziu când au avut nevoie de apă, tot ce trebuiau să facă era să vorbească stâncii.

Într-o zi, erau flămânzi şi s-au dus la vânătoare, iar într-o stâncă au găsit miere. Această crăpătură simboliza semul făcut de suliţa romană în coasta Domnului Isus. În crăpătura stâncii lovite era un stup de albine, deci era miere. Amin. Ce minunat!

Odată când Samson s-a dus să-şi vadă prietena, i-a ieşit în cale un leu mare. Samson semăna cu un sisy cu acele şapte şuviţe care îi atârnau pe spate. Vedeţi? Oamenii nu puteau să înţeleagă cum de era atât de puternic!

Ce s-a întâmplat când i-a ieşit în cale leul acela cu mult mai mare decât el? Samson nu s-a dat la o parte, ci a spus. „Am să te rup în bucăţi!” Duhul Domnului a venit peste el, iar Samson L-a simţit, a simţit cele şapte şuviţe de pe spatele său. Acela era Legământul lui cu Dumnezeu, de aceea nu s-a temut de leu, nu s-a speriat în faţa morţii.

Dacă Samson a putut simţi cele şapte şuviţe şi a ştiut că erau semnul legământului, fiindcă se născuse un nazireu, cu cât mai mult ar trebui să ştie aceasta un om născut din Duhul Sfânt. El ar trebui să ştie că Acesta este Semnul Legământului şi astfel, să se ridice şi să-l junghie pe vrăjmaşul din faţa sa. Oricare ar fi el, fie că este boala sau orice altceva, tu poţi să-i stai împotrivă prin Duhul lui Dumnezeu.

Astfel, micuţul acela cu şuviţele pe spate, l-a apucat pe leul acela de falcă şi l-a rupt în bucăţi. Aleluia! Tu ai nevoie doar de un lucru şi anume, de Hristos, de Legământ. Îl puteţi simţi? Amin. Legământul…

Samson a rupt leul acela ca şi cum ar fi fost un iepure sau ceva. L-a rupt în bucăţi şi i-a lăsat hoitul acolo, iar câteva zile mai târziu când a trecut pe acolo, a găsit în el un fagure de albine. Astfel, a mâncat cea mai bună miere din fagurele acela făcut în rămăşiţele acelui leu care voise să-l omoare. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit şi l-a eliberat.

Dacă simţi ceva în neregulă în seara aceasta, dar simţi şi Duhul lui Dumnezeu mişcându-Se peste tine, rupe lucrul acela în bucăţi şi vei avea o mărturie care va mişca şi ţiglele de pe casă. Amin. Tu ai Legământul, ai tăierea împrejur făcută de Duhul Sfânt şi vei mânca o miere dulce şi bună, cu adevărat bună. Amin.

„Da, frate, eu cred în vindecarea divină.”

Măreţul har, ce sunet dulce

Ce a salvat un nenorocit ca mine.

Am fost pierdut, dar m-a găsit

Am fost orb, dar acum văd. Amin.

Înainte trebuia să fiu condus de mână din cauză că nu vedeam nici cu ochelarii care aveau lentile atât de groase, dar acum am o mărturie pentru că am înţeles poziţia mea în Hristos Isus. El a făcut un Legământ, iar eu L-am crezut şi L-am primit, iar astăzi mănânc cea mai bună Miere şi le spun şi celorlalţi.

Când stânca a fost lovită… aici avem un simbol foarte frumos. Oamenii aceia piereau, erau pe moarte, dar când stânca a fost lovită, acela era un simbol spre: „…atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16).

Poporul acela era pe moarte, dar Dumnezeu a privit spre ei şi i-a iubit deşi erau nevrednici.

Dacă n-ar fi fost dragostea lui Dumnezeu, întreaga lume ar fi fost distrusă în seara aceasta. Dar nu o poate face deoarece Dumnezeu a iubit atât de mult lumea  încât a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în el să nu piară, ci să poată bea Apa Vieţii fără plată. Poate veni oricine vrea, fiindcă se revarsă un mănunchi întreg de binecuvântări. Cu alte cuvinte, „Cine crede în Mine, va avea o mare revărsare chiar din  sufletul lui, clocotind spre Viaţa Veşnică.”

O, ce lucru minunat!

Dumnezeu a luat toată judecata morţii. Hristos a întâlnit în spărtură, când a atârnat între cer şi pământ, moartea pe care trebuia s-o gust eu şi iadul în care trebuia să mă duc, pentru că Dumnezeu L-a lovit cu toată nelegiuirea noastră.

Acolo, El a fost lovit de judecata care trebuia să ne lovească pe noi. Lumea este orbită şi nu vede însemnătatea crucii, dar pentru cei care mărşăluiesc cu crucea înaintea lor, judecata este plătită.

Priveşte şi vei trăi, frate, vei trăi

Priveşte acum la Isus şi vei trăi,

Căci este scris în cuvântul Lui, aleluia!

Doar trebuie să privim şi vom trăi.

Dacă eşti bolnav, priveşte la El şi vei trăi; dacă inima ţi-e frântă, priveşte şi vei trăi; dacă eşti îngrijorat priveşte la El şi vei trăi. Dacă eşti mort în păcat şi nelegiuire, priveşte la El şi vei trăi. Aceasta-i tot. Crucea, acest semn merge înaintea noastră şi ne dăm seama că prin ea vine… exact ca în cazul şarpelui, fiindcă nu toiagul, ci acel şarpe judecat a adus ispăşirea.

Noi nu purtăm o cruce de lemn, ci Îl purtăm pe Duhul Sfânt învelit în acel mare semn, în semnul Calvarului, unde Viaţa Duhului Sfânt care era în Hristos a ieşit afară din El. Şi unde S-a dus? La „oricine vrea să vină” la această cruce, fiindcă crucea este semnul lui Dumnezeu care merge înaintea noastră dacă Îl urmăm pe Isus.

Mă gândesc la Dumnezeu care stătea acolo pe stâncă. Dumnezeu este acea Stâncă, iar toiagul judecăţii lui Moise… de fapt, judecata lui Dumnezeu L-a lovit la cruce pe Hristos, care a murit în locul nostru; Cel nevinovat pentru cel vinovat. Când a făcut aceasta, Celula de Sânge S-a rupt, iar Sângele dătător de Viaţă, I-a curs pe spate pentru ca noi să putem fi vindecaţi; I-a curs din inimă ca să putem fi salvaţi, I-a curs pe frunte pentru nelegiuirile noastre; toate acestea erau peste El, pentru pacea noastră.

Vedeţi? Aşa-zisul „Răufăcător” atârna acolo între cer şi pământ, iar Dumnezeul cel Sfânt privea în jos şi nu mai putea să vadă nici un păcătos, fiindcă privea prin Sângele care plătise preţul suprem. Nădăjduiesc că puteţi înţelege aceasta, prieteni creştini.

Din punctul de vedere al lui Dumnezeu totul era plătit. Preţul este plătit şi voi sunteţi liberi. Vedeţi? Aceasta este problema oamenilor de astăzi: ei nu ştiu că sunt liberi!

Odată, un fermier avea un câmp cu porumb. Ciorile tot veneau şi îi mâncau porumbul, aşa că a pus o capcană şi a prins o cioară. Apoi, omul şi-a zis: „Am să le vin de hac şi celorlalte!” şi astfel a legat cioara la un picior şi a pironit-o de un stâlp. Sărmana cioară sărea în sus şi-n jos, dar nu putea scăpa pentru că era legată. Murea de foame pentru că nu putea să se hrănească numai cu ce ajungea. A ajuns atât de slabă încât nu mai avea putere să dea din aripi sau să sară.

Celelalte ciori s-au adunat în jurul ei şi au început să strige: „Haide, cioară Johnny, vino să mergem în sud! Vine iarna şi dacă vei rămâne aici, vei muri! Vino să mergem cioară Johnny!”

„O, nu pot, sunt legat,” răspundea cioara. Şi iată că într-o zi a trecut pe acolo un om bun care a zis: „Biata cioară, uite cum se zbate să se elibereze! Este deja slăbită, săraca.” Astfel, a apucat-o, i-a scos legătura de la picior şi i-a dat drumul zicând: „Du-te, băiete, dă-i drumul!”

Cioara a început să zboare, dar zbura tot în cerc şi în cerc. De ce? Era dezlegată, dar nu ştia. Curând au venit celelalte ciori la ea şi i-au zis:

„Haide, cioară Johnny, vino să mergem în sud! Vine iarna şi dacă vei rămâne aici, vei muri! Vino să mergem cioară Johnny!”

Dar cioara răspundea: „Nu pot, pentru că sunt legat!”

Aşa este şi cu oamenii care nu îşi cunosc poziţia în Hristos Isus. Diavolul vă va lega cu TBC, poate cu cancer sau alte lucruri, dar Hristos, Omul bun, a purtat judecata voastră şi v-a făcut liberi. Dumnezeu să vă binecuvânteze inimile. Vă puteţi ridica în puterea Duhului Sfânt. Haideţi să mergem, dar nu spre Sud, ci în slavă! Haideţi să mărşăluim împreună cu marea oştire a Dumnezeului celui Viu! Sunteţi liberi! Nu-i auziţi pe ceilalţi cum spun: „Veniţi!”?

Odată am fost legat cu lanţul păcatului, dar în seara aceasta el a fost tăiat de Isus Hristos. Amin. Hristos a luat judecata noastră asupra Sa, Cel nevinovat S-a jertfit pentru cel vinovat. El a fost făcut păcat pentru ca noi să nu mai fin păcătoşi; El a purtat bolile noastre ca să nu mai trebuiască să le purtăm noi; El a purtat tristeţea noastră, ca să nu mai fim trişti ca ceilalţi oameni care nu au nici o nădejde, aşa cum spune Scriptura. Tot ce ne trebuie este El. Credeţi aceasta? Sigur că da.

Doamna cu boala de inimă de acolo, crezi aceasta? Crezi pentru eliberarea ta din starea de boală pe care o ai? Accepţi aceasta din toată inima ta?  Să ştii că El a purtat şi boala ta de inimă şi nu o mai ai. Amin. Dacă crezi, poţi fi liberă. Aleluia! Da, domnilor.

„El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). După ce a fost lovită Stânca, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Du-te înainte, Moise! tot ce trebuie să faci acum este să vorbeşti stâncii. De acum înainte, de câte ori ai nevoie de apă, doar vorbeşte-i! Nu va mai trebui s-o loveşti! Nu mai trebuie să te frămânţi toată noaptea! Nu mai trebuie să te îngrijorezi, să te rogi şi să posteşti. Doar vorbeşte-i Stâncii şi apele vor ţâşni!” Aleluia! Amin. „Vorbeşte Stâncii şi va ţâşni apa!”

A fost odată o femeie care avea o scurgere de sânge şi pierduse tot ce avea. Nici un doctor nu a putut s-o vindece, dar într-o zi, a venit pe malul apei şi a văzut acea Piatră duhovnicească rostogolindu-Se, şi atunci a putut vorbi Stâncii. Ea a vorbit Stâncii, la fel ca femeia de mai înainte, iar din Stâncă au ieşit apele vindecării. Aleluia!

Odată, a fost un om pe care îl chema Iair şi care Îl iubea pe Domnul, dar I Se închina în ascuns. Dar într-o zi, micuţa lui fetiţă a murit şi nu mai avea nici o nădejde, dar I-a vorbit Stâncii, iar Stânca i-a dat nu numai apă, ci şi Viaţă, i-a dat Apele Vieţii, fără plată.

O altă femeie care se numea Marta… Marta şi Maria erau două surori care Îl iubeau. El a plecat din casa lor, şi iată că fratele lor s-a îmbolnăvit, a murit şi a început să putrezească în mormânt. Dar într-o zi au auzit că Stânca venea la ele. Marta era tot timpul preocupată să gătească pentru El şi poate nu dăduse prea multă atenţie lucrurilor spirituale, dar în inima ei credea şi a arătat cine era. Astfel, ea a alergat, a îngenuncheat şi I-a vorbit Stâncii, iar Stânca a vorbit din veşnicie şi a înviat un om care era de câteva zile în mormânt. Aleluia!

Odată, un grup de oameni erau într-o barcă ce era aruncată de valuri încoace şi încolo, şi nu mai aveau nici o şansă de scăpare. Dar şi-au dat seama că în capătul bărcii stătea Stânca, aşa că I-au vorbit Stâncii de problemele lor, iar vânturile şi-au adunat braţele şi s-au retras în crăpăturile lor. Aleluia! Şi marea care urla furioasă, era acum liniştită şi îi legăna aşa cum îşi leagănă o mamă copilaşul. Ei au vorbit Stâncii, iar Stânca le-a dat ceea ce au cerut.

Poţi vorbi şi tu cu El în seara aceasta? Eşti în legătură cu El? Poţi să-I spui despre problema ta din piept? Crezi că Dumnezeu te-a vindecat? Ai vorbit cu El, nu-i aşa? Aşa-i că I-ai spus: „Doamne, vindecă-mă!”? I-ai spus şi despre problema ta din piept şi iată că s-a dus.

„Vorbeşte Stâncii şi va ţâşni apă!” Aleluia!

Când a venit vremea plecării, după ce Moise a dat greş, Dumnezeu i-a zis: „Suie-te sus pe munte!” Şi s-a urcat pe vârful Muntelui Nebo ca să poată vedea ţara făgăduită. Acolo a venit moartea învârtindu-se prin aer. Moise ştia că moartea era în jurul lui, aşa că s-a uitat şi iar s-a uitat, apoi s-a aşezat pe o parte pe Stâncă şi aceasta a fost.

El s-a urcat pe Stânca pe care a urmat-o tot timpul prin pustie, sau mai bine zis, ea l-a însoţit pe el pretutindeni. După ce s-a aşezat pe Stâncă, Dumnezeu a trimis nişte îngeri care l-au luat şi l-au dus cu ei. Aleluia! Stânca aceea l-a hrănit când a fost flămând, i-a dat apă când a fost însetat şi l-a dus Acasă în slavă când a murit.

Rugăciunea mea în seara aceasta este: „Doamne Isuse, ridică-mă deasupra tuturor lucrurilor pământeşti, ca să fiu în părtăşie cu Tine, iar într-o zi, când voi ajunge în valea umbrelor morţii, ajută-mă să văd Stânca stând acolo. Aleluia! Ţine-mă în părtăşie cu Tine, fiindcă aceasta este tot ce doresc.”

Voi trebuie să vorbiţi cu El. Domnul Isus este în seara aceasta aici şi este gata să vorbească cu fiecare dintre voi, dacă doriţi aceasta. Credeţi? Să ne ridicăm în picioare.

O, simt că aş putea lua această biserică pe umeri şi să plec cu ea! De ce? Pentru că Stânca, Hristos, este aici.

Nu sunt extaziat şi ştiu exact pe ce stau şi despre ce vorbesc. O, dacă aş putea să exprim ce simt!

Dacă aş putea să-i spun acestei audienţe ce înseamnă să stai cu adevărat sub ungerea acestei Stânci, Isus Hristos. Judecata voastră a fost purtată de El; El a purtat bolile voastre, v-a luat întristarea şi a pus problema voastră înaintea lui Dumnezeu. După toate acestea, vă este teamă să vă încredeţi în El?

Voi nu trebuie să fiţi judecaţi şi nu trebuie să vă gândiţi că nu sunteţi vrednici, pentru că niciodată nu veţi fi vrednici. Dar Hristos a fost vrednic în locul vostru şi a plătit preţul.

Nu încercaţi să răscumpăraţi ceva pentru că nu aveţi preţul pentru aceasta. Dar Dumnezeu a avut preţul, L-a trimis pe Hristos, a achitat poliţa şi v-a răscumpărat din suferinţa voastră, din tristeţea şi îngrijorările voastre, din frământări, din păcat şi din alunecările voastre.

El a trimis Preţul, pe Isus Hristos, şi L-a depozitat la Calvar, pe dealul Golgota, iar dacă credeţi, toţi sunteţi liberi în seara aceasta.

O, Hristosul lui Dumnezeu, Te rog la fel ca Moise din vechime, să nu-i laşi pe aceşti oameni să piară din cauza bolilor şi a necazurilor. O, veşnicule Dumnezeu, ridică-Ţi capul, Doamne, şi primeşte-i pe aceşti oameni în Împărăţia Ta, pe munţii veşniciei. Fie ca Duhul Sfânt să-i ungă pe aceşti oameni, ca să simtă în seara aceasta Legământul, aşa cum l-a simţit şi Samson în şuviţele părului său. Îngăduie ca Duhul Sfânt să Se înfăşoare în jurul fiecărei inimi, astfel ca oamenii să simtă că este legământul făcut cu ei ca să fie liberi.

Eu condamn fiecare boală şi fiecare păcat. Doamne, ca slujitor al Tău şi în umilinţă faţă de Tine, îl mustru pe diavol şi îi spun: Satan, tu ai pierdut bătălia! Predă-te şi ieşi afară din fiecare dintre ei, în Numele lui Isus Hristos, ca să fie liberi! Amin.

– Amin –