LUPTÂND SINCER PENTRU CREDINȚĂ

… Aici sunt o mulţime de oameni în vârstă cu care nu ştiu când ne vom mai revedea deoarece tot timpul se întâmplă accidente şi lucruri, şi poate nu mai pot eu să mă întorc sau nu vă mai puteţi întoarce voi.

Dacă se va întâmpla aşa, mărturia mea este că Isus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu înviat din morţi, iar ceea ce spun despre El, cred din toată inima. Eu vă iubesc pe toţi cu o dragoste creştină neprefăcută şi doresc ca Domnul să fie cu voi.

Vă rog să ascultaţi cu atenţie citirea Cuvântului. Vom citi din Iuda 1.3:

„Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.”

Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său.

Această carte a fost scrisă de Iuda în anul 66 d.Hr., şi la treizeci şi trei de ani de la Cincizecime, iar în ea îndeamnă Biserica să lupte sincer pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Vă puteţi gândi că marea Biserică a Duhului Sfânt care a fost inaugurată şi scufundată în Hristos de către Duhul Sfânt a putut ajunge într-un timp atât de scurt într-o asemenea stare încât apostolul să fie nevoit să le scrie să lupte pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna?

Nu am să iau prea mult timp pentru Cuvânt, fiindcă urmează un serviciu mare în care aş vrea să mă rog pentru cât mai mulţi oameni Vă rog să staţi în credinţă şi în rugăciune.

Aici, profetul îndeamnă Biserica să lupte pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, şi nu pentru o credinţă.

Unii oameni spun: „Păi, aş vrea să merg la adunarea aceea, dar este împotriva credinţei mele!”

Este o singură credinţă! „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” (Efeseni 4.5). Credeţi aceasta? Există o singură credinţă, iar aceea este credinţa în Domnul Isus Hristos.

Unii oameni spun: „Păi, eu sunt metodist! Este împotriva credinţei mele.” sau: „Eu sunt catolic! Este împotriva credinţei mele!”, dar este o singură credinţă. Poate sunt diferite denominaţiuni ieşite din acea Biserică ce reprezintă acea credinţă, dar este o singură credinţă!

Aici, Iuda îi vorbeşte Bisericii primare şi îi spune că trebuie să lupte sincer pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Acest lucru nu poate fi aplicat în Vechiul Testament, ci trebuie să fie pentru Noul Testament deoarece în Vechiul Testament era Legea, iar aici este harul. De altfel, Cuvântul spune foarte clar că „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.” (Luca 16.16).

Deci, această poruncă este valabilă de partea aceasta (în Noul Testament), în partea cu sfinţirea, pentru că cuvântul „Biserică” se referă la cei sfinţi, la cei sfinţiţi. Cu alte cuvinte, noi trebuie să luptăm pentru credinţa dată celor sfinţiţi, iar cuvântul „sfinţire” înseamnă „chemat afară, pus deoparte, curăţit, curăţit şi puse deoparte pentru slujbă”.

Aşadar, noi trebuie să luptăm pentru credinţa dată o dată pentru totdeauna acestor oameni.

Ştiţi ce înseamnă să luptăm pentru credinţă? Să ţinem cu tărie la ea, să nu cedăm, să nu dăm înapoi şi să nu renunţăm la ea. Deci, trebuie să luptăm sincer pentru ea.

Ce mi s-ar răspunde dacă aş întreba: „Frate metodist, tu o ai?”

„Sigur că da, noi avem această credinţă!”

„Dar voi, fraţilor baptişti?”

„Da, şi noi o avem!”

Catolicii spun acelaşi lucru şi toţi ceilalţi spun la fel:

„Da, biserica mea luptă pentru această credinţă.”

Mă bucur să aud aceasta şi aş fi mai bucuros să ştiu că este adevărat, de aceea pun o altă întrebare:

„Ce te face diferit de celălalt?”

„Păi, noi credem că este aşa…”

Atunci, haideţi să ne întoarcem înapoi, în zilele timpurii ale Scripturii, la slujba timpurie, în zilele sfinţilor apostoli şi să vedem ce credeau ei, iar apoi să luptăm pentru ceea ce aveau ei. Aceasta este singura cale ca să putem fi siguri, este adevărat?

Primul care a prezentat credinţa pentru care ne îndeamnă Biblia să luptăm, este Domnul Isus Însuşi.

Ioan a fost premergătorul venirii Lui, cel care a pregătit calea înaintea Lui, dar Hristos a fost Cel care a adus credinţa, fiindcă El era Reprezentantul lui Dumnezeu care lucra înaintea oamenilor.

Observaţi! Dumnezeu L-a trimis pe Hristos după ce zilele Legii au trecut; El L-a trimis ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege. Hristos a fost Dumnezeu Însuşi arătat în trup, Emanuel, „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19).

Când a fost pe pământ, El nu a urmat gândurile Lui proprii, nici voia Lui, ci S-a pus pe El însuşi deoparte şi a urmat în totul gândul şi voia Tatălui Său:

„…căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Ioan 6.38).

Deci, Hristos a venit să facă voia Tatălui. Înseamnă că dacă putem vedea ce a făcut Hristos, ce fel de credinţă a dat oamenilor sau ce le-a propovăduit, atunci aceasta trebuie să fie credinţa pentru care suntem chemaţi să luptăm.

Când a venit pe pământ, Hristos S-a născut ca un Copil obişnuit. El nu a venit în lume cu multă vâlvă, ci S-a născut într-un grajd; S-a născut din părinţi umili şi a crescut în mijlocul poporului Său.

La treizeci de ani  S-a dus în pustie, apoi S-a întâlnit cu Ioan, care L-a botezat în Iordan. Când L-a văzut Ioan, I-a zis:

„Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”Atunci, Ioan L-a lăsat.” (Matei 3.14-15).

Şi de îndată ce a fost botezat, pe când ieşea din apă, iată că s-au deschis cerurile, iar Ioan a mărturisit că a văzut „Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.” (v. 16). El a mai spus:

„Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt”.” (Ioan 1.33).

Deci, Ioan avea un semn după care L-a recunoscut că El era Mesia. Astfel, când L-a văzut venind, el a ştiut că era Mesia. Isus nu era îmbrăcat mai deosebit decât ceilalţi, ci era un Om obişnuit. Astfel, Biblia spune că „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” (Isaia 53.2). El nu era un bărbat de şapte picioare (aproximativ doi metri). Presupun că nu avea nici prea mult din educaţia lumii, deoarece nu avem nici o mărturie că ar fi mers la vreo şcoală. Totuşi, El avea o educaţie, dar nu ştim de unde a primit-o. Noi avem mărturia lui Pavel care ne spune unde a primit educaţie, dar despre Isus nu există nici o mărturie că ar fi fost la vreo şcoală.

Isus era un om obişnuit, cu un vocabular obişnuit, cu limbajul poporului de rând care poate fi înţeles de oricine. Deci, în înfăţişarea Lui nu era nimic deosebit, nimic care să-L facă ceea ce era. Cu alte cuvinte, Isus nu ieşea în evidenţă cu exteriorul Său, dar în interior, El era Dumnezeu, Emanuel. Dumnezeu Tatăl era în El, împăcând lumea cu Sine. Aşa a fost adusă credinţa creştină.

Dar haideţi să vedem ce L-a făcut deosebit.

În ce priveşte vocabularul, nu cred că era foarte puternic, încât să iasă în stradă şi să strige, cum facem noi, fiindcă Biblia spune că „El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe. Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”            (Isaia 42.2-3; Matei 12.19-21).

Dar în vorbirea Lui a fost ceva care a cucerit inimile oamenilor. El nu a trebuit să strige tare şi nici să facă tot felul de demonstraţii, deoarece în vorbirea Lui era ceva care îi fascina pe oameni.

Mie îmi place să-i ascult pe marii predicatori, dar de multe ori mă întreb cum vor sta în ziua aceea când Isus Îşi va întinde braţele şi va spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihna.” (Matei 11.28).

Mi-ar fi plăcut să-L ascult când a ţinut predica de pe munte. Atunci, El a spus:

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!  Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” (Matei 5.8, 11-12). Vedeţi?

Mi-ar fi plăcut să-L aud predicând aceasta. Fratele Bosworth ar spune că nu voi putea auzi niciodată aceasta, dar nădejdea mea este că o voi auzi: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25.21). Dacă aş auzi aceasta, este tot ce-mi doresc. Aceasta m-ar mulţumi.

Observaţi! Când era pe pământ, Petru a spus în Fapte 2.22: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin…” Prin ce? Prin teologia Lui? Nu. Prin poziţia Sa înaltă din biserică? Nu. Prin diplomele Lui? Nu. Prin vorbirea Lui excelentă? Nu. Dar prin ce? Să mai citim o dată:

„Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…” (Fapte 2.22).

A fost cam direct, nu-i aşa?

„…voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii…” ( v. 23-24). Amin. Îmi place aceasta.

El a zis: „…voi L-aţi răstignit…

Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (v. 23-24).

Voi, „aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.

Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.” (Fapte 3.15-16).

El nu arăta ca un Prinţ, nu arăta ca oamenii la care se uită lumea, dar Dumnezeu era cu El şi L-a adeverit „înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut în mijlocul vostru.”

Aceasta credeau apostolii despre credinţa creştină.

Ce a făcut mulţimea ecleziastică a fariseilor şi a saducheilor, marele sinedriu care număra în jur de două milioane de oameni? Au trimis la Isus un reprezentant al lor: pe Nicodim care s-a dus la El noaptea.

Unii râd de el pentru că s-a dus la Isus noaptea, dar voi cum staţi? Aţi făcut măcar cât a făcut Nicodim?

În cele din urmă, el a ajuns la Isus, iar când a ajuns la El, Isus l-a privit: un învăţat care a venit la Unul fără nici o diplomă; un bogat care venea la un sărac, pentru cunoştinţă. Vedeţi? Acolo era un om cu multe diplome care venea la un Om care nu avea nici măcar o diplomă; un înţelept bătrân şi învăţător al poporului, care venea la un Tânăr ca să-l înveţe despre Viaţa veşnică. Vedeţi diferenţa?

Nicodim s-a dus pe alei întunecoase, în timpul nopţii, din pricina bisericii lui, dar era purtătorul de cuvânt al sinedriului, al Templului, al fariseilor, al saducheilor şi aşa mai departe.

Astfel, El I-a zis lui Isus:

„Învăţătorule, noi ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu…” Care „noi”? Noi evreii, sinedriul, noi cei din sinagoga care Te-a prigonit, Te-a batjocorit şi a râs de Tine, noi „ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu…” De unde ştiau aceasta? Pentru că avea un glas melodios şi o statură înaltă? Nicidecum! Dar atunci cum au ştiut aceasta?

„Pentru că nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).

Ei ştiau aceasta cu privire la El, dar nu au putut să-L accepte din cauza prejudecăţilor, a egoismului şi a orgoliului personal. Cu toate acestea, ei au credeau că Dumnezeu era cu El.

Oraşul acesta nu are nici o scuză, fiindcă toţi ştiu că Dumnezeu este aici şi face semne şi minuni. Oamenii râd de vindecarea divină, râd de Biserica Dumnezeului celui Viu şi spun că suntem înguşti la minte, dar nu au nici o scuză. Totuşi, stau deoparte pentru că se tem că dacă Îl vor accepta îşi vor pierde prestigiul.

Prefer să-mi pierd tot prestigiul din societate, dar să câştig cerul. Este adevărat? Oricum, nu am nici un prestigiu de pierdut.

Hristos m-a luat înăuntru, iar acum sunt un copil al Lui.

Priviţi ce a făcut El pentru noi! Isus a renunţat la bogăţia Sa şi S-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia Lui, să putem deveni bogaţi. El a renunţat la nemurirea Lui şi a venit într-un trup asemenea nouă, ca să poată lua asupra Sa bolile noastre, iar noi să avem sănătate. El, care era fără păcat, S-a făcut păcat pentru mine, ca eu să pot fi fără păcat. Ei S-a făcut eu, pentru ca eu să pot deveni El, în cer.

El stă Acolo ca Reprezentant al meu şi al tău, aşa că Dumnezeu nu Se uită la noi, ci la Reprezentantul nostru. O, nu este minunat că Hristos stă în locul nostru şi ne reprezintă înaintea Tatălui?

El, Reprezentantul nostru stă acolo ca Avocat al nostru şi pledează pentru noi. Cine ştie mai bine decât El, care este Fiul Tatălui şi care stă tot timpul în prezenţa lui Dumnezeu, să ne reprezinte şi să mijlocească pentru noi păcătoşii? Şi dacă vom mărturisi…

El, Cel bogat, a devenit sărac, ca prin sărăcia Lui să ne îmbogăţească pe noi. În ce să devenim bogaţi? În bani? Nu! Bogaţi în binecuvântările cereşti, în lucrurile duhovniceşti.

„El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2Corinteni 8.9).

Uitaţi-vă la El! S-a dezbrăcat de slavă, a venit jos şi S-a umilit… A venit într-un trup asemenea nouă, S-a smerit şi a umblat printre oameni, ascultând înjurăturile şi blestemele lor, a simţit durerile bolii şi a luat moartea asupra Sa; dar toate acestea le-a făcut NU pentru că a trebuit, ci fiindcă dragostea Lui pentru noi L-a condus acolo.

Tu zici: „Dar cum a fost bolnav?” Sigur că a fost. De fapt chiar mărturia Lui a fost: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”.” (Luca 4.23). Vedeţi? El a purtat suferinţele noastre, bolile noastre, păcatele noastre, tristeţea noastră. Înţelegeţi acum Cine a fost El?

Despre aceasta au vorbit apostolii; despre aceasta a vorbit Nicodim, aşa că haideţi să vedem Cine era El şi ce reprezintă credinţa creştină?

Când a fost pe pământ, El nu Şi-a făcut nici un renume. Aşa spune Biblia. De multe ori m-am gândit că omul care a făcut dintele fals a devenit renumit pentru aceasta, dar Cel care a făcut dintele adevărat nu Şi-a făcut nici un renume. Omul care a făcut piciorul artificial a devenit renumit din pricina aceasta, dar Cel care a făcut piciorul adevărat, nu Şi-a făcut nici un renume. Vedeţi?

El S-a dezbrăcat de slavă şi a venit jos ca să te salveze pe tine şi pe mine. Marele Medic, Dumnezeul cerurilor, Cel nemuritor, îmbrăcat în carne ca să poată lua boala de la noi şi s-o răstignească în trupul Său. Şi noi nu L-am cunoscut! Cuvintele nu pot exprima ce este El cu adevărat şi nici ce a făcut Dumnezeu pentru noi, în Hristos Isus.

Când a fost pe pământ, El nu S-a lăudat niciodată. El a venit şi nu a ştiut nimic altceva decât să facă voia Tatălui. I s-au oferit lucruri mari, dar El le-a refuzat pe toate. Astfel, chiar Satan I-a zis:

„Îţi dau toate împărăţiile lumii şi te fac Stăpân peste ele dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” (Matei 4.9).

Dar El i-a răspuns: „Pleacă, Satano, căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (v. 10). Sigur că da. El putea să aibă împărăţiile lumii, şi le va avea oricum. El este Moştenitorul lor; El este Moştenitorul tuturor lucrurilor, iar noi suntem moştenitori împreună cu El:

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5.8,5). Aceasta este predica Lui! Acesta a fost El şi ne-a dat făgăduinţele Lui!

Acum, vă rog să-L observaţi! Noi am putut vedea câteva din lucrările Lui când a fost pe pământ. Haideţi să vedem ce a însemnat El pentru credinţa creştină. Aici este El, Isus Hristos, Viaţa întregii creştinătăţi, Calea, Capul, Începutul, Originea credinţei creştinilor. El este Fiul lui Dumnezeu, Punctul de început al oamenilor din toate timpurile. El este Exemplul pentru noi toţi, nu-i aşa?

Uitaţi-vă la Petru cel rigid, la spălarea picioarelor, în capitolul 13 din Ioan. Când Isus S-a dus la Petru ca să-i spele picioarele, acesta a spus:

„Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Nu vei face aceasta!” Şi astăzi avem din aceştia printre noi.

„Mie nu îmi speli picioarele!”

Dar Isus S-a uitat la el şi i-a zis: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” (Ioan 13.6,8).

 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi capul!” (v. 9). Aceasta l-a înmuiat, nu-i aşa?

O, mi-L închipui pe Domnul în timp ce spunea aceste cuvinte! „Dacă nu te spăl Eu nu vei avea parte cu Mine. Dacă nu poţi împlini poruncile Mele, dacă nu poţi împlini voia Tatălui Meu… Petre, Eu te iubesc, dar trebuie să faci aceste lucruri! Aceasta este parte din viaţa creştină.

După ce a terminat spălarea picioarelor ucenicilor, Isus a stat jos şi a spus:

„Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.

Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” (v. 13-15). El a fost o pildă pentru creştinism; El era creştinismul; El a fost Exemplul nostru.

Nu încercaţi să luaţi ca exemplu viaţa unui predicator, preot sau om religios, ci Exemplul, tiparul vieţii voastre să fie Hristos. El este Pilda voastră. El a lăsat un Exemplu; El a trăit ca un Exemplu pe care L-a prezentat Bisericii. Nădăjduiesc că aceasta va pătrunde adânc în voi.

Oare de ce nu vor oamenii să audă de Evanghelie?

Isus a spus că a fost un Exemplu, de aceea aş vrea să priviţi ce exemplu a dat.

El a spus: „Eu nu pot să fac nimic de la Mine.” Biblia spune că odată a venit la El cineva, unul care a venit doar din curiozitate, dar când l-a văzut, Isus i-a zis:

„Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

Natanael a fost adus la Isus, de Filip, care l-a găsit rugându-se sub pom. El i-a zis:

„Vino, căci noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

Când a auzit, bărbatul acela rigid a răspuns:

„Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip.” Şi Natanael s-a dus. Era un bărbat cumsecade, moral şi cinstit şi s-a dus la adunarea lui Isus. Îmi imaginez că L-a auzit pe Isus rugându-Se pentru bolnavi sau ceva, iar aceasta i-a înmuiat inima.

Pot să-l aud cum i-a zis lui Filip: „Filipe, Omul acesta este diferit de toţi predicatorii pe care i-am văzut până acum.” Oare chiar era diferit?

„Este diferit de ceilalţi şi îmi place cum vorbeşte.”

Atunci Filip i-a zis: „M-am gândit că îţi vei schimba părerea când vei avea ocazia să-L asculţi. Tu ţi-ai spus doar părerea când ai afirmat că nu poate ieşi ceva bun din Nazaret.”

Chiar atunci, Isus S-a întors spre ei şi ochii Săi blânzi s-au uitat la Natanael. Apoi a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug. Cu mine vorbeşti? Dar de unde mă cunoşti, reverend sau rabi? Şi Isus i-a răspuns: Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Aici este un Exemplu al creştinismului. Aşa este.

În timp ce stătea lângă fântână, după ce Şi-a trimis ucenicii să cumpere merinde, Isus a întâlnit o femeie. El ştia că femeia aceea avea să vină în timp ce ei erau plecaţi, deoarece a spus că El nu făcea decât ce-I arăta Tatăl.

De la Ierusalim puteau merge drept spre Ierihon, dar cu toate acestea au trecut prin Samaria. Oare de ce? El trebuia să ajungă la fântâna aceea, unde urma s-o întâlnească pe femeia care a venit să ia apă. Şi când a văzut-o, i-a zis:

„Dă-Mi să beau!”

„Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”

Apoi el i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.”

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.

Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.”

„Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.10,16-26).

Acela este semnul creştinismului. Aceea este credinţa pe care o aveau ei şi El este Exemplul.

Femeia a alergat în cetate, iar când a mers Isus la ei, nu a mai făcut nici o minune sau vreunul din semnele Sale, ci doar le-a vorbit. Iar ei spuneau: „Te credem! Te credem!” Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.”, dar „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.” (v. 39,41).

Priviţi ce s-a întâmplat mai târziu în cetatea aceea.

Isus a plecat mai departe, pentru că acesta este felul de viaţă pe care l-a avut şi a trecut pe la scăldătoarea Betesda, unde erau o mulţime de oameni neputincioşi, şchiopi, orbi, uscaţi, etc. Credeţi că Isus avea milă? El era plin de dragoste.

Uneori când se îndrăgostesc, oamenii uită despre ce fel de dragoste vorbesc. Vedeţi? Este dragostea fileo şi dragostea agapae… Ambele sunt un fel de dragoste, dar „fileo” este dragostea firească, pământească, pe când „agapae” este dragostea de sus.

Eu i-am spus odată unui reporter că dragostea firească te face să împuşti un bărbat din pricina nevestei tale, dar dragostea „agapae” care vine de sus, te face să te rogi pentru sufletul lui.

Ce diferenţă! Vedeţi? Una este dragostea de jos, iar cealaltă este dragostea care vine de sus.

Mila omenească, priveşte peste mulţime şi spune: „O, vindecă-l pe omul acesta! Îl cunoaştem, este un om bun şi are mare nevoie de vindecare fiindcă este bolnav.” sau: „Vindecă copilaşul acesta!” Aceasta este mila omenească, dar adevărata milă divină este: să se facă voia Celui ce te-a trimis!

Astfel, Isus a trecut pe lângă toţi bolnavii, schilozii şi suferinzii aceia, S-a dus drept la un om care stătea pe o targă şi l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?”

„Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5.6-7).

Isus a ştiut că el zăcea acolo şi că era bolnav de treizeci şi opt de ani. De ce a vrut El să vindece pe cineva ca acela? Pentru că făcea voia Tatălui.

Astfel, i-a zis acelui om: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă.” Şi îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla.” (v. 8-9).

Evreii L-au căutat, L-au găsit şi au început să-L interogheze pe Isus. Mă întreb cu privire la ce L-au interogat? Mai întâi, L-au întrebat despre vindecarea pe care o făcuse în ziua de Sabat. Apoi, I-au zis: „De ce nu Îi vindeci şi pe aceia de acolo? Du-te şi fă-i bine pe toţi, dacă poţi!”

Dar auziţi ce replică le-a dat Isus! El le-a zis:

„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Cu alte cuvinte, Isus nu făcea nimic până când nu avea o vedenie în care Tatăl Îi arăta ce trebuie să facă. Şi El Se ducea şi făcea. Acesta este creştinismul: să faci voia lui Dumnezeu. Aceasta era viaţa Lui; aceasta făcea Isus.

Şi ce ne-a spus când a plecat? Să luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Trebuia să vină de undeva dacă a fost dată sfinţilor. Este adevărat? Credinţa care a fost dată sfinţilor… Cine le-a dat-o?

El a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului”, şi: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.19,12). Aţi înţeles? Ce era aceasta? Credinţa pe care o reprezenta El, a dat-o Bisericii Sale, ca s-o ducă până la sfârşitul lumii.  Amin. Nădăjduiesc că acest lucru a pătruns adânc în inimile voastre. Uitaţi-vă la cea de-a cincea coastă din partea voastră stângă.

Aceasta este credinţa despre care vorbeşte Iuda. Acelaşi fel de credinţă, lucrurile pe care le-a făcut Isus, credinţa pe care o avea în Dumnezeu, aceasta a dat şi sfinţilor, pentru că El a spus clar: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

„Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Aceasta vă dau, dar înainte ca să puteţi face aceste lucruri, mergeţi în cetate, în Ierusalim, şi aşteptaţi, fiindcă voi trimite făgăduinţa Tatălui peste voi.” Vedeţi? „Mă voi întoarce în curând la voi. Eu Mă duc sus la Calvar, pentru că ei Mă vor da în mâinile neamurilor şi voi fi răstignit. Oamenii răi Mă vor răstigni, dar voi învia a treia zi, apoi Mă voi întoarce din nou la voi. Deci, aşteptaţi în Ierusalim.”

„Înainte de a merge să duceţi această Evanghelie în toată lumea, aşteptaţi în cetatea Ierusalim până vin la voi.”

Dacă El este Cel ce va fi în voi, înseamnă că El este Cel care a venit în forma Duhului Sfânt.

„Duceţi-vă şi aşteptaţi în cetate, pentru că voi trimite făgăduinţa Tatălui. O voi trimite peste voi. Apoi, voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii. Voi fi în voi şi voi face aceleaşi lucrări pe care le-am făcut când am fost aici în trup. Mă voi întoarce în trupul Meu duhovnicesc şi voi face aceleaşi lucruri. Înţelegeţi?

El a murit pe Calvar ca să-l salveze pe omul păcătos şi să-i aducă Bisericii puterea sau autoritatea şi credinţa pentru a face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El; ca să deschidă inima şi să facă un canal pe care să vină El însuşi. Cred că puteţi înţelege aceasta.

Haideţi să vedem dacă a făcut aceasta. După plecarea Sa, în ziua Cincizecimii a venit Duhul Sfânt…

Priviţi! Imediat după aceea, Filip, care era plin cu Hristos, s-a dus în Samaria, a propovăduit Evanghelia acolo, a făcut semne şi minuni şi a scos dracii afară, aducând o mare bucurie în cetatea aceea. Aceea a fost credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, Petru era într-o călătorie şi s-a suit să se roage pe acoperişul casei. Probabil nu luase micul dejun pentru că era foarte flămând. În timp ce pregăteau masa, Petru s-a suit pe acoperişul casei, ceea ce este o obişnuinţă în Orient, fiindcă acolo se roagă, mănâncă sau dorm. Petru era un reprezentant al credinţei şi s-a suit să se odihnească puţin. Dar în timp ce se odihnea a căzut într-o răpire sufletească sau vedenie. Biblia spune că era o vedenie.

Astăzi oamenii spun că este spiritism, dar adevărul este că el a avut o vedenie. Şi ce a văzut în vedenie? Exact voia lui Dumnezeu. Petru trebuia să facă voia lui Dumnezeu şi i s-a întâmplat la fel ca lui Isus din Nazaret.

Astfel, i s-a spus: „Eu ţi-am arătat o vedenie cu o faţă de masă plină cu lucruri necurate. Iată că vei fi căutat de nişte oameni şi vreau să te duci cu ei.”

 Când a văzut vedenia aceea, Petru a zis:

„O, eu nu voi mânca niciodată ceva spurcat sau necurat! Nu voi mânca aşa ceva!”

Dar Glasul care îi vorbea i-a zis: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat. Petru, acum nu înţelegi vedenia, dar te aşteaptă trei bărbaţi. Ridică-te şi du-te cu ei, fără să te îndoieşti, pentru că Eu i-am trimis.” (Fapte 10).

O, aceasta este credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna! Aşa au umblat ei în ea.

Aşadar, Petru s-a ridicat şi s-a dus.

Şi Corneliu a văzut o vedenie, iar după ce a trimis după Petru, i-a chemat pe toţi apropiaţii lui, i-a adunat înăuntru, a tras scaunele şi au stat jos. Astfel, când a ajuns acolo, Petru le-a vestit cum a căzut Duhul Sfânt peste ei în ziua Cincizecimii. Şi în timp ce rostea aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a revărsat şi peste neamuri.

Aceasta este credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Toţi au început să vorbească în limbi, să-L slăvească şi să-L laude pe Dumnezeu, având acelaşi fel de adunare ca şi în ziua Cincizecimii.

Când a văzut aceasta, Petru a zis:

„Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”

Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.” (Fapte 10.47-48). Şi a mai stat câteva zile cu ei.

Tot în timpul acela era un bărbat care avea diplomă de doctor în divinitate şi de profesor doctor şi ştia toată teologia. El numea această cale „erezie”. Ce înseamnă „eretic”? Nebun, ţicnit. Şi a spus: „Am să-i arestez pe toţi ereticii aceştia care nu au habar despre ce vorbesc.”

Acela era Pavel, care pe tărâmul firesc avea o mulţime de diplome. Vedeţi? El avea o credinţă intelectuală şi nu credinţa divină. Este o mare diferenţă între a avea credinţa intelectuală şi credinţa divină. Aici v-aţi oprit voi, prieteni baptişti. Voi aveţi credinţa intelectuală, dar aveţi nevoie să vină în inima voastră descoperirea divină a lui Isus Hristos deoarece credinţa intelectuală nu este suficientă. Este bună, dar ea nu vi-L aduce pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este o experienţă personală a naşterii din nou şi vă face făpturi noi în Hristos.

Pavel a încălecat şi a pornit spre Damasc având scrisori de la marele preot care îl împuternicea să-i aresteze  pe toţi acei eretici. Priviţi cum a fost răspândită Evanghelia în acele zile şi nu s-a oprit nici astăzi. Dar, frate, ei au văzut lucrările lui Dumnezeu făcute de acei ucenici care erau cu adevărat în clocot! Înţelegeţi? Probabil că trezirea ţinută de Filip a produs lucruri mari.

Când Pavel era în drum spre Damasc, Dumnezeu avea deja un bărbat pe care l-a umplut cu Duhul Sfânt şi i-a dat darul deosebirii. Numele lui era Anania. Aceasta este credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

În timp ce mergea călare pe calul său, Pavel se gândea: „Am să mă ocup de toţi şi am să pun capăt gălăgiei, prorociilor şi vedeniilor din mijlocul lor! Am să pun capăt la tot!”

Dar chiar atunci, Stâlpul de Foc care a condus poporul Israel şi care nu i se mai arătase niciodată până atunci, l-a plesnit pe Pavel drept peste faţă şi l-a trântit jos de pe cal. Amin. Apoi a început să se învârtă în jurul lui, strălucind foarte tare. Acelaşi Stâlp de Foc stătea înaintea Lui ca o Lumină strălucitoare mai puternică decât este strălucirea soarelui la amiază.

„El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. „Cine eşti Tu care zici că Te prigonesc?” Ce diferenţă!

El i-a zis lui Anania: „Ştii ce am să fac cu el? Am să-l fac un vas de cinste care Mă va sluji pe Mine!”

Dumnezeu are calea Lui de a face lucrurile. Ştiţi voi.

El i-a zis lui Anania: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă…” Acesta este un loc bun de unde să înceapă o convertire adevărată.

Eu pot să mi-l închipui pe Pavel cum merge undeva la un han şi zice:

„Doamnă, mă doare foarte tare capul şi cu ochii abia zăresc o lumină slabă. Sunt într-o stare îngrozitoare!” A închiriat o cameră şi toată ziua s-a rugat şi a zis: „Doamne Isuse, am să rup scrisorile pe care mi le-a dat marele preot! Nu mai vreau să ştiu nimic despre ele, ci vreau să Te cunosc pe Tine, Doamne.”

Aşa cum am spus deja, acolo era un predicator bătrân care vedea vedenii şi care se numea Anania. Vedeţi? Vedeţi cum a fost dată credinţa sfinţilor o dată pentru totdeauna? Evanghelia fusese deja propovăduită.

Anania a văzut într-o vedenie, un om care se numea Saul şi care zăcea, se zvârcolea şi plângea într-o casă, iar Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă. Pune-ţi mâinile peste el ca să-şi capete vederea şi să primească Duhul Sfânt.”

Ce s-a întâmplat? Dumnezeu i S-a arătat lui Anania într-o vedenie. Credinţa pe care a adus-o Isus, a produs aceste rezultate în Biserică.

El a zis: „Du-te, pune-ţi mâinile peste el, ca să fie vindecat şi să primească Duhul Sfânt.”

Dumnezeu Se descoperă încă oamenilor şi le spune: „Du-te, pune-ţi mâinile peste cutare, spune-i la cutare…” Voi puteţi vedea aceasta în fiecare seară. Amin.

Deci, El i-a spus: „Du-te şi pune-ţi mâinile peste el!”

Dar Anania a zis: „Doamne, am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim,ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”

„Du-te, căci el se roagă.”

Pot să-l văd pe Anania cum se şterge la ochi şi revine la normal după ce a ieşit din vedenie. Apoi şi-a luat Biblia, Sulul pe care îl avea, l-a pus sub braţ şi a pornit pe stradă în jos. Căuta strada Dreaptă şi îşi zicea: „Am văzut în vedenie o casă care arăta aşa, oare unde o fi?” A trecut prin parcul oraşului, pe lângă Tribunal, pe lângă sinagogă şi a zis: „Iat-o! Aceasta este casa pe care am văzut-o în vedenie!”

S-a dus acolo şi a bătut la uşă, iar când a intrat, l-a găsit acolo pe Saul, care plângea, se zvârcolea şi se ruga.”

Anania s-a apropiat de el şi i-a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.”

Îl pot auzi pe Saul cum îl întreabă: „De unde ştii?”

„Păi, El mi S-a arătat şi mie şi mi-a vorbit despre tine!”

Aceasta este credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

„El mi-a spus să vin aici şi să-mi pun mâinile peste tine, ca să-ţi recapeţi vederea şi să primeşti Duhul Sfânt, pentru că el te-a ales!” O, aceasta este!

Anania şi-a pus mâinile peste Pavel, s-a rugat cum i-a poruncit Domnul şi ochii lui s-au deschis. Apoi, l-a dus jos la râu şi l-a botezat spre iertarea păcatelor, chemând Numele Domnului. Pavel a fost chemat să propovăduiască Evanghelia. Aceasta este credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Timpul a trecut şi Pavel era închis la Roma. Eu am fost în locul unde i-au tăiat capul şi l-au aruncat pe fereastră într-o groapă.

Când l-au dus la Roma, Pavel a fost îmbarcat pe o corabie încărcată cu grâu, iar pe drum, le-a spus corăbierilor să nu plece din Creta pentru că vor da de necaz, dar ei au zis:

„Ia auzi cine-i şeful aici, întemniţatul acesta! Aruncaţi-l peste bord!”

Dar curând după ce au plecat, s-a dezlănţuit un uragan şi se părea că toate şansele de scăpare erau pierdute. Erau aruncaţi încoace şi încolo şi acul busolei era dereglat. Catargul corăbiei s-a rupt şi situaţia era foarte gravă. Pânzele erau sfâşiate în bucăţi şi oamenii strigau disperaţi. Dar acolo era Pavel cu lanţurile la mâini şi la picioare. Probabil că într-o noapte s-a târât undeva într-o cămăruţă ascunsă şi a început să se roage.

Probabil s-a rugat toată noaptea, iar dimineaţa s-au auzit nişte lanţuri zornăind pe scări: era Pavel care venea între ei cu credinţă, cu mâinile şi picioarele în lanţuri din pricina propovăduirii Evangheliei, luptând pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Priviţi! Dacă el L-a propovăduit şi a luptat pentru El, şi Dumnezeu L-a răsplătit aşa că, iată-l pe Pavel stând acolo şi zicând: „Staţi puţin, staţi puţin! Liniştiţi-vă şi fiţi cu voie bună!” În timp ce corabia era clătinată într-o parte şi-n alta, el le spunea: „Vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că un Înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte…”

 Nu ştiu, dar poate era acelaşi Stâlp de Foc; poate era acelaşi Înger care a mers la Petru şi l-a scos din închisoare. Nu ştiu, dar Pavel a zis:

„Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte

  şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”

De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.” (Fapte 27.23-25).

Noi numim această carte, cartea Faptelor apostolilor, dar este greşit pentru acolo sunt faptele lui Hristos în apostoli. Ei erau oameni, dar aveau aceeaşi credinţă.

Şi iată că după treizeci şi trei de ani, Iuda îi îndemna pe oameni să lupte pentru credinţă:

„…m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 1.3).

Crede şi biserica ta aceasta? Dacă crede, să lupte pentru credinţa care a fost dată sfinţilor. Să lupte cu hotărâre şi convingere pentru credinţă!

Crede biserica ta că Isus Hristos este astăzi aici în forma Duhului Sfânt? Dacă credem că Duhul Sfânt este aici, atunci Biblia spune: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, ceea ce înseamnă că Acelaşi Duh Sfânt care a fost peste apostoli, trebuie să fie şi peste noi, astăzi.

Este adevărat?

Cum ar fi dacă în seara aceasta v-aş spune că în mine este duhul lui John Dillinger? Păi, ar fi periculos să staţi aici şi v-aţi aştepta să vedeţi două pistoale mari, fiindcă John Dillinger era un nelegiuit.

Dar dacă v-aş spune că în mine este duhului unui mare artist? V-aţi aştepta să înmoi pensula în vopsea şi să pictez un tablou cu un apus de soare în valurile care se rostogolesc spre mal. Aceasta v-ar fascina, nu-i aşa?

Dacă v-aş spune că în mine este duhul lui Einar Ekberg? Păi, v-aţi aştepta să când melodiile pe care le-a cântat el, pentru că duhul lui este în mine.

Dar dacă vă spun că în mine este Duhul lui Hristos, El trebuie să producă Viaţa lui Isus Hristos.

Exact! Dacă Hristos nădejdea slavei este acum în noi, El va produce exact aceeaşi Viaţă pe care a produs-o atunci.

Prietenii mei din Chicago, voi sunteţi rodul Sângelui vărsat al Domnului nostru. Pe voi, care mă iubiţi şi veniţi să mă ascultaţi, vă iubesc cu o dragoste nepieritoare. Să nu uitaţi să luptaţi în continuu pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna; pentru credinţa care ne-a fost adusă prin Isus Hristos şi transmisă mai departe prin apostoli şi prin toţi urmaşii Săi sfinţi. El este Acelaşi Domn Isus ieri, azi şi în veci.

În seara aceasta, eu sunt aici ca să lupt pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Dumnezeu să mă ajute să lupt tot timpul, până voi muri, pentru credinţa care a fost dată sfinţilor şi să vă ajute şi pe voi s-o primiţi. Aceasta este rugămintea mea în Numele lui Hristos.

Tată, primeşte aceste câteva cuvinte sărace rostite timp de patruzeci şi cinci de minute, cu mult mai mult decât am intenţionat, din cauza presiunii simţirii Mesajului, a Cuvântului, fiindcă doresc să-i fac pe oameni să înţeleagă… că dacă ar putea primi Cuvântul, Te pot avea în inimile lor, iar atunci când eu voi fi departe, ei vor continua să aibă credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Tată, eu le-am spus Adevărul aşa cum am ştiut, fiindcă tot ce ştiu să spun este Adevărul. Este credinţa.

Acum, Doamne Isuse, Tu care eşti atât de minunat, ai spus: „Voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii”. Vrei să vii în seara aceasta să-Ţi arăţi învierea, puterea divină, puterea vedeniilor, puterea vindecării, puterea iertării păcatelor?

Descoperă-Te, în timp ce noi, copiii Tăi aşteptăm cu inimile flămânde, fiindcă vrem să vedem manifestarea credinţei care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Doamne, nu contează când vei veni, pentru că eu Te iubesc oricum. Vreau să văd aceste lucruri din nou, pentru că Te iubesc şi vreau să fiu cu Tine pentru veşnicie.

Tată, Te rog să iei în mâinile Tale acest serviciu şi să vii să faci ceva ce ai făcut şi atunci. Fă cum le-ai făcut celor doi de pe drumul Emausului, când ai frânt pâinea. Atunci ochii lor s-au deschis şi şi-au dat seama că erai Tu; Te-au recunoscut.

N-ai vrea să vii şi în seara aceasta, să faci acelaşi lucru sau ceva asemănător, ca să cunoaştem că eşti Acelaşi Isus care a prezentat lumii, credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna; credinţa pe care o aveau sfinţii şi care merge şi astăzi înainte?

Fă ca în seara aceasta să fie salvaţi şi necredinciosul şi scepticul. Îngăduie să fie vindecaţi bolnavii şi dă bucurie sfinţilor, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus, Fiul Tău, care ne-a făgăduit aceste lucruri. Amin…

… le-am dat oamenilor înregistrările, binecuvântate să fie inimile lor, fiindcă le duc la cei dragi care vor să ştie ce s-a vorbit.

Acum, înainte de a începe rugăciunea pentru bolnavi, vreau să vă mai spun ceva, dragi fraţi şi surori. Eu nu am nici un control, fiindcă Dumnezeu controlează totul şi nu a fost spus nimic, dar se poate întâmpla chiar în seara aceasta.

Acum am să vă rog ceva. Dacă sunteţi sceptici sau necredincioşi, nu staţi aici când va începe să lucreze, pentru că veţi avea probleme. Când vine Duhul Sfânt şi face vreo boală să plece, puterea demonilor va fi mare şi s-ar putea să vă alegeţi cu vreo boală.

Credeţi ce ne-a poruncit să facem? Ultimul lucru pe care l-a spus Bisericii Sale înainte de a pleca, a fost:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15).

Este adevărat? Acest lucru nu putea fi numai pentru ucenici, pentru că El a spus clar: „în toată lumea… la orice făptură.”

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (v. 17-18).

Atunci a fost auzit ultima dată Glasul Său pe pământ, până când Se va auzi din nou la revenirea Sa.

Dar când Se va întoarce va mai găsi credinţă? Vedeţi? „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Credinţa…

În ordine. Vino aici, doamnă. Aici stă o femeie de culoare. Ea este de origine etiopiană, iar eu sunt anglo-saxon sau din rasa albă.

Acelaşi lucru s-a întâmplat în Samaria, când Isus S-a întâlnit cu femeia de la fântână. Ea I-a zis: „Nu se cade să ai legături cu noi.” Atunci erau probleme rasiale, dar Isus i-a spus că nu există nici o deosebire între oameni. Aşa este.

„…crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.

Căci vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4.21,23). Vedeţi? În duh şi adevăr.

Aici este o femeie şi presupun că nu ne cunoaştem. Dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. El o cunoaşte pe ea ca etiopiană, iar pe mine ca anglo-saxon, dar amândoi avem acelaşi sânge. Dumnezeu ne-a făcut dintr-un popor, dintr-un om, dintr-un sânge, aşa că orice fiinţă umană are acelaşi sânge. Chinezul, japonezul, galbenul, negrul, albul, sunt din acelaşi sânge, aşa că diferă numai culoarea pielii. Deci, Isus Hristos a murit pentru noi toţi…

Femeia este o creştină. De unde ştiu aceasta? Aşa cum a ştiut Isus că Natanael era un credincios. Înţelegeţi?

El a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” Cinstit şi credincios.

Eu nu am mai văzut-o pe femeie deci, de unde ştiu că este o creştină? Pentru că are un duh binevoitor.

Ea crede, este o creştină şi este aici pentru un scop pe care Dumnezeu îl cunoaşte, dar eu nu îl cunosc. Însă dacă El mi-l va descoperi, atunci creştinismul din anul 33 d.Hr., este la lucru şi în anul 1955, este adevărat? Atunci Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce voi vorbi cu femeia. Acum vorbesc rândului de rugăciune. Dacă stai aici fără să ai suficientă credinţă sau dacă eşti un sceptic, îţi spun în Numele Domnului Isus Hristos să ieşi afară din rând pentru că altfel vei da de un necaz mai mare decât cel pe care îl ai acum. Să nu uitaţi aceasta.

Ştiu că numărul de rugăciune vă dă dreptul să veniţi aici, dar alegerea o face El. Poate Domnul alege pe cineva care nu are număr de rugăciune, dar aceştia din râd sunt chemaţi după număr.

Deci, eu nu vă cunosc, nu ştiu cine sunteţi şi nici pentru ce sunteţi aici, dar când El va arăta vedenii, le va da pentru cei cărora vrea să le arate sau să le spună ceva. Domnul să vă binecuvânteze.

Doamnă, acum vorbesc cu tine.  Este ca şi cum ai acorda un instrument. Ştiu că eşti credincioasă, pentru că duhul tău este primitor, dar nu ştiu ce vrei să-i ceri lui Dumnezeu: poate ai ceva în gând sau doreşti o favoare.

Deci, este ca şi cum ai acorda un instrument. Dacă nu sună bine, îl reglezi, îi strângi puţin corzile sau le mai dai drumul până când sună bine şi melodia va fi plăcută la auz. De aceea vorbesc  cu oamenii, dar sunt atât de mulţi care trag din toate părţile din Duhul, iar din cauza aceasta intervine o stare de slăbiciune pe care o simt tot timpul. Este credinţa oamenilor care Îl atinge pe El. Înţelegeţi?

Eu simt acest lucru din toată audienţa, dar nu ştiu cine este. Însă, dacă sunt doi sau trei care intră în armonie cu voia divină a lui Dumnezeu şi cu călăuzirea Duhului Sfânt, atunci El Se va mişca prin audienţă. Înţelegeţi ce vreau să spun, creştinilor?

Desigur, tu ai o problemă la ochi. Aceasta se vede pentru că porţi ochelari, dar nu este numai atât, ci un ochi este mai rău ca niciodată. Aşa este. Şi ai venit să mă rog pentru ei fiindcă se pare că nu vei mai vedea. Ai venit ca să-L rog pe Domnul să îi cruţe. Acesta este adevărul.

Dă-mi voie să te ţin puţin de mână. Da, tu ai o boală; de fapt nu este o boală ci o umflătură. Este o tumoare la sânul stâng. Aşa este. Acum crezi că aceasta este credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna? Crezi că este acelaşi Duh care i-a spus femeii de la fântână: „Ai avut cinci bărbaţi!”? El a ştiut că ai o problemă şi care anume este aceea, nu-i aşa? Acum crezi? Vino aici un moment.

Dumnezeule scump, ne rugăm ca Duhul Tău să Se odihnească peste sora noastră ca să fie bine, fiindcă binecuvântarea Ta, Duhul Sfânt este aici… În timp ce ungerea Ta este peste slujitorul Tău, îmi pun mâinile peste ea, la porunca Ta şi îi poruncesc acestui duh care o chinuieşte, s-o părăsească în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

Vino, doamnă. Presupun că suntem străini unul pentru altul. Crezi din toată inima în Domnul Isus? De la doamna care tocmai a trecut, a venit o atragere puternică. Aceasta se datorează faptului că şi tu ai o tumoare ca şi ea. Aşa este. Şi tu ai o tumoare, iar demonul care a ieşit din ea, strigă la acesta. Înţelegi? Acesta este adevărul. pentru tumoarea aceasta te-ai rugat tu.

Dacă aş vorbi cu tine puţin, Domnul ar descoperi şi mai multe lucruri, dar crezi că dacă mă voi ruga pentru tine vei fi vindecată? Da? Tu te mai rogi pentru cineva. O, îţi tot vine în minte un gând: te întrebi dacă nu cumva îţi citesc gândurile şi dacă nu voi trece cumva peste cererea ta. este adevărat? Eu nu îţi citesc gândurile, dar este vorba de fiica ta care are o problemă mentală. În seara aceasta nu este aici, dar vrei să fie vindecată, este adevărat?

Acum simţi Ceva peste tine, este adevărat? Mişcă mâna dacă este adevărat. Acesta este Îngerul Domnului. Acum crezi, soră? Fie ca credinţa ta să crească şi atunci totul se va sfârşi.

Tată, îmi pun mâinile peste ea, în Numele Fiului Tău Isus, şi cer să fie vindecată în Numele lui Isus şi spre slava Lui. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Aceasta ar trebui să-i convingă pe toţi cei aflaţi aici că Isus Hristos a înviat din morţi. Este adevărat? Sigur că da.

În ordine, aduceţi-l aici.

O, cât este de plăcut să te încrezi în Domnul Isus! Duhul Sfânt vrea să urmez călăuzirea Sa desăvârşită şi să fac chiar acum o predare deplină. Fie ca Dumnezeu să mai împartă încă puţin harul Său, fiindcă este ultima seară a campaniei şi dorim să aliniem cât mai mulţi oameni. Dumnezeu să ne dăruiască aceasta.

Chiar acum simt Ceva ca vâjâitul unui vânt care este peste audienţă şi cheamă şi cheamă. O, Îl rog pe Dumnezeu să vă deschidă ochii ca acelui rob. Eu nu sunt un făţarnic, sunt fratele vostru şi vă îndemn să aveţi credinţă în Dumnezeu şi să vă rugaţi.

Ce mai faci, domnule? Crezi din toată inima că Evanghelia pe care am propovăduit-o este de la Domnul Isus şi este Adevărul? Da? Tu ştii că este Adevărul. Aşa trebuie spus, deoarece prin cuvintele tale poţi fi condamnat sau poţi fi salvat. Dacă credeţi în Domnul Isus, mărturisiţi-L înaintea oamenilor şi El vă va mărturisi înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

Noi suntem străini unul faţă de celălalt. Eu nu te cunosc pe tine şi tu nu mă cunoşti pe mine, dar Dumnezeu te ştie de când te-ai născut şi la fel pe mine. Destinaţia ta este în mâinile Lui. Dacă Dumnezeu va veni şi îmi va face ceva cunoscut despre tine: de ce te afli aici sau altceva, ce va vrea El vei crede din toată inima?

Problema ta este în piept. Aşa este. De aceea eşti aici. Tu eşti fumător, iar fumatul ţi-a creat problema din piept. Văd că ai încercat să te laşi de fumat, dar se pare că acest lucru te ţine atât de tare, încât nu poţi. Acum nădăjduieşti că te va părăsi. Să nu te laşi amăgit, fiindcă vei primi ce ai cerut. Du-te, fiindcă ai terminat cu fumatul.

Cer în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca acest demon să plece de la acest bărbat! Du-te şi bucură-te.

Vino, doamnă. Presupun că nu ne cunoaştem, dar Isus ne cunoaşte pe amândoi. Şi tu pari a fi o creştină pentru că ai un duh primitor. Aşa este. Tu n-ai trăit o viaţă plină de flori, fiindcă în timp ce se mişcă Duhul, văd o brazdă întunecată, o urmă. Tu eşti aici pentru că ai o umflătură la piciorul stâng. Este adevărat?

Ai şi o persoană dragă, o prietenă pentru care vrei să mă rog. Nu te-ai gândit că voi spune aceasta, aşa-i? La ea te-ai gândit. Ea a avut o criză, ba nu, două. Şi încă un lucru: ea nu este creştină. Este adevărat? Acum eşti vindecată. Du-te şi pune batista aceea peste prietena ta, în Numele Domnului Isus.

Credeţi din toată inima? Fiţi respectuoşi! Acolo în colţ văd o vedenie…Văd nişte dealuri şi nişte buşteni… Cred că recunosc locul acela: este Pinesville, Kentucky. Ai număr de rugăciune, doamnă? Atunci este bine. Sora ta suferă de TBC şi este în Pinesville, Kentucky. Este adevărat? În ordine. Dumnezeu să-ţi dea ce ceri. Dumnezeu să te binecuvânteze, fiindcă credinţa ta a făcut aceasta.

Vedeţi, prieteni? Nu trebuie să aveţi număr de rugăciune, fiindcă darurile minunate ale lui Dumnezeu lucrează oricum. Să aveţi credinţă în El! Nu vă îndoiţi, ci credeţi din toată inima! Lăudat să fie Domnul!

Şi tu eşti aici pentru cineva, dar nu este aici, ci este undeva în Sud, în Atlanta, Georgia. Este adevărat? Este cineva drag, un tânăr care are polio. Văd cum îi trimiţi scrisoare să vină ca să mă rog pentru el. Este adevărat? Du acea batistă la el şi se va întâmpla acelaşi lucru, în Numele Domnului Isus Hristos. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Să aveţi credinţă!

Crezi că Dumnezeu te poate face bine? Ce-ai zice dacă ţi-aş spune că Dumnezeu te-a vindecat deja în timp ce stăteai pe scaun? Crezi, soră? Da? Te întrebi de unde îţi ştiu numele, aşa-i? Tu locuieşti la 428, South Utica Street, în Waukegan, Illinois. Du-te acasă şi vei primi ceea ce ceri. Amin.

Binecuvântat să fie Numele Domnului Isus, marele Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Luceafărul de dimineaţă, Poarta, Mielul lui Dumnezeu, IeHoVaH-Jireh, Manase… O, toată binecuvântarea, răscumpărarea şi toată Puterea este în El şi la dispoziţia fiecărui credincios care se apropie de El cu credinţă în seara aceasta! Amin.

Ce faci, doamnă? Crezi din toată inima că sunt slujitorul Lui? Tu suferi de artrită, de artere întărite.

Crezi că Isus te vindecă? Ai adus cu tine şi o batistă pe care vrei să mi-o dai să mă rog peste ea, ca s-o duci apoi la soţul tău care are şi el artrită şi se află în Michigan. Este adevărat? Du-o la el în Numele Domnului Isus. Amin.

Tu crezi că Dumnezeu te vindecă de problema femeiască pe care o ai? Ei bine, coboară de pe platformă şi spune: „Mulţumesc Domnului!”

Femeia aceea cu pălărie, femeia de culoare care se uită la mine, suferă de o boală la piept. Doamnă, crezi că Isus te va vindeca? Dacă crezi, poţi avea ceea ce ceri. Da, tu te ţii de piept ca şi cum s-a întâmplat ceva. Dacă crezi că Isus Hristos te-a vindecat, poţi avea ce ai cerut. Dumnezeu să te binecuvânteze. În ordine.

Acum văd o altă femeie de culoare. Ea nu are număr de rugăciune. Văd că este examinată la colon. Este adevărat? Mişcă mâna dacă este adevărat. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Du-te şi fii bine în Numele Domnului Isus. Ce altceva mai vreţi ca să credeţi?

Doamnă, tu eşti supărată pentru că ai o problemă femeiască. Ai ulcer la uter. Du-te, fiindcă eşti vindecată. Isus Hristos te face bine.

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Credeţi? Din toată inima? Aceasta este minunat.

Să nu credeţi că mi-am pierdut minţile. Acum fiţi respectuoşi. Văd pe cineva… cred că este domnul de acolo. El se roagă pentru un băiat care a avut o operaţie de cataractă. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate! Şi tu eşti vindecat, aşa că Domnul Isus să fie cu tine. Amin.

Să aveţi credinţă! Credeţi că tot ce a spus Dumnezeu este adevărul. Aceasta este tot ce trebuie să faceţi.

Ce faci, soră? Tu ai multe probleme. Una din cele mai importante este arterele întărite. Te necăjeşte mult artrita aceea, aşa-i? Crezi că credinţa ta este suficientă? Vreau să-mi pun mâinile peste tine. Voi face aceasta în timp ce vei trece pe aici. Vino.

Tată, fie ca Duhul Tău să vină peste sora mea. Fă ca acest duh de înţepeneală care îi afectează şi oasele, să fie mustrat în Numele lui Isus Hristos, astfel ca ea să fie bine. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Crede din toată inima.

Frate, crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Singura ta şansă ca să scapi de artrită este să crezi. Du-te jos de pe platformă, ca şi cum ai fi tânăr, şi spune. „Refuz să mai am aceasta de acum înainte! Eu am stat în prezenţa Majestăţii Sale, Isus Hristos!” Dumnezeu să te binecuvânteze. Aici este credinţa ta.  Isus Hristos te face bine. Lăudat să fie Domnul.

Vino aici. Un moment. Deasupra femeii este ceva întunecat şi se învârte şi în jurul ei. O, Dumnezeule, ai milă! Este un cancer. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece? El este Vindecătorul, nu-i aşa? Crezi din toată inima? Când mi s-a arătat Îngerul Domnului El a confirmat faptul că orice cancer va fi vindecat.

Vino aici. Dumnezeule Atotputernic, femeia aceasta cunoaşte starea din trupul ei. Doamne, îngăduie ca credinţa mea să se unească cu a ei, fiindcă marele Înger al lui Dumnezeu care mi s-a arătat în noaptea aceea a spus că nici măcar cancerul nu va sta împotriva rugăciunii mele dacă voi fi sincer şi îi voi face pe oameni să creadă. Tată, eu cred din toată inima mea că o vei vindeca.

Astfel, îi spun diavolului: „Părăseşte-o în Numele lui Isus! Ieşi afară din ea!” Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi crede din toată inima.

Doamnă, vrei să scapi de tensiunea mare? Ai fost vindecată de ea în urmă cu zece minute. Amin. Dar mai vrei ceva. Fiica ta este la spital. Pune-ţi mâna peste ea, doamnă. Tată, dăruieşte-i eliberarea în Numele lui Isus. Amin.

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Credeţi din toată inima. Nu v ă mai mişcaţi! Dacă vă tot plimbaţi pe aici, va trebui să încheiem serviciul. Aceasta mă supără.

Tu, care ai probleme într-o parte… a doua persoană de la capătul rândului. Este adevărat, doamnă? Ai fost vindecată chiar acum. Ridică-te şi spune: „Lăudat să fie Domnul!”, pentru vindecarea ta.

Probleme cu splina… Vino aici şi crede. Dacă crezi, vei primi ceea ce ceri.

Ce faci, domnule? Presupun că nu ne cunoaştem. Eşti creştin? Văd că eşti. Ai o cerere în legătură cu tatăl tău care a avut două atacuri cerebrale. Şi tu eşti bolnav, ai diabet. Tu eşti doctor. Aşa este. În practica ta, şi tu te rogi pentru bolnavi.

O, Dumnezeule, Te rog în Numele lui Isus să primeşti cererea fratelui nostru. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Crezi?

Dar tu crezi pentru ochii tăi, scumpo? Crezi că isus te va face bine? Sigur că da.

Nu cred că pot merge mai departe, prieteni. Se pare că puterea se micşorează. Acum credeţi cu toţii? Puneţi-vă mâinile unul peste altul.

Dumnezeule Tată, fii îndurător. Din toată inima, vin înaintea Ta şi cu rugăciunea credinţei condamn orice boală şi cer ca Tu, Duhule Sfânt, să vii în puterea învierii lui Isus Hristos şi să-i vindeci pe toţi.

Satan, tu eşti învins! Nu-i mai poţi ţine pe oameni, fiindcă eşti demascat! Ieşi afară din orice persoană din locul acesta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –