Bună seara, prieteni creştini. Este un mare privilegiu să mă aflu în seara aceasta din nou aici, ca să începem o nouă săptămână de servicii. Presupun că fratele v-a spus că putem păstra locul acesta timp de o săptămână. Suntem recunoscători pentru aceasta şi dorim să mulţumim bărbaţilor de aici, păstorilor colaboratori şi celor care au făcut demersurile necesare pentru a-l obţine. Vă mulţumim pentru că ne-aţi invitat să mai rămânem. Dar mai presus de toate, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru făgăduinţă. Mulţumim primarului acestui oraş şi oficialităţilor oraşului, pentru că ne-au permis să avem acest loc. Fie ca Domnul să le dea binecuvântările Sale bogate.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, în săptămâna aceasta vom încerca să facem tot ce ştim mai bine şi să ne rugăm pentru cei bolnavi şi aflaţi în nevoi, şi pentru cei ce au nevoie de salvare, în Numele Domnului nostru.
Este un fel de sarcină nouă pe care o încercăm acum. Astfel, de câtva timp, am încercat să fac ce pot mai bine şi să administrez eu însumi adunările, adică să lucrez fără manager sau alte persoane. Sunt doar eu şi fiul meu, un băiat de şaptesprezece ani. Deci, eu mă ocup de predicare şi de tot. Întotdeauna m-am gândit că Domnul mă va ajuta într-o zi să fac aceasta, iar acum fac o încercare.
Aşadar, vă rog să aveţi răbdare cu mine. De obicei, stau acasă, nu mănânc, vin la adunări, mă rog, aştept călăuzirea pe platformă şi încep să mă rog pentru bolnavi. Desigur, aceasta face ca adunarea să fie una mai bună, pentru că sunt deja sub ungere.
Acum aş vrea să citesc un text şi să vorbesc puţin pe marginea Cuvântului citit, după care mă voi ruga pentru bolnavi. Aceasta este ceea ce fac de obicei trimişii.
Domnul să vă binecuvânteze. Vă mulţumim pentru colaborarea voastră a tuturor.
Aseară, adunarea de aici a adunat un dar de dragoste pentru mine. Vă mulţumesc, şi vreau să vă spun că nu sunt demn să-l primesc. Eu nu m-am gândit la el, dar aseară a venit cineva, mi l-a adus şi mi-a spus: „Aici se află darul de dragoste pentru tine.” Am fost foarte bucuros pentru aceasta şi vă asigur, prieteni creştini, că fiecare cent va fi folosit pentru slava lui Dumnezeu. Fiecare este binevenit, cât se poate de binevenit, să cerceteze ce fac cu banii. Fiecare bănuţ pe care nu trebuie să-l folosesc pentru familia mea, pentru cheltuielile mele şi alte lucruri, merge în lucrarea misionară. Eu însumi duc Evanghelia în alte părţi ale lumii. Eu n-am primit niciodată un dar pentru mine, n-am putut să fac aceasta.
Îmi amintesc că la un moment dat am ajuns într-un punct în care… Aţi ajuns vreodată într-un punct în care de-abia aţi trăit de azi pe mâine? Eu am predicat în tabernacolul meu timp de doisprezece ani, fără să iau un cent. Am fost şi paznic de vânătoare în statul Indiana şi am avut grijă de animale. Am patrulat prin păduri pentru a-mi câştiga existenţa, pentru că întotdeauna m-am gândit: „De ce să nu muncesc dacă sunt tânăr şi pot s-o fac?” Şi pe lângă serviciu, predicam.
Aproape în fiecare seară a săptămânii, patrulam pe culmile înalte ale munţilor, în uniforma mea de paznic, iar când găseam pe cineva care se pocăia, îl duceam la râu, îl botezam şi mă întorceam acasă cu uniforma udă. Aşa este. Vorbeam despre Domnul cu fermierii şi cu cei care erau pe câmp, iar ei începeau să plângă şi îşi predau inimile Domnului. Atunci, îi luam, îmi dădeam jos pălăria de paie, mergeam jos la râu, puneam totul în ordine, iar ei plecau mai departe bucurându-se. Am făcut aceasta şi atunci când a trebuit să sparg gheaţa. Mergeam mai departe cu hainele ude şi ele îngheţau pe mine, dar niciodată nu m-am îmbolnăvit. Soţia mea este aici şi poate confirma aceasta. Am ajuns într-un moment când de-abia dacă aveam cu ce să trăim de la o zi la alta, iar într-o zi i-am spus: „Am să merg la tabernacol să adun un dar de la fraţi.” „Vin şi eu cu tine”, a spus ea şi a mers cu mine. Când am ajuns acolo, am întrebat-o: „Crezi că nu pot s-o fac?”
Spuneam aceasta nu pentru că ei n-ar fi făcut-o pentru mine, fiindcă oamenii aceia scumpi ar fi în stare să-şi taie braţul pentru mine, dar eu nu vreau s-o facă. Eu am ştiut întotdeauna că există o slăbiciune care-i îndepărtează, de obicei, pe predicatori de dragostea lui Dumnezeu, iar aceştia sunt banii. Aşadar, „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.” Noi, fraţii Branham, am venit în lume ca nişte pribegi şi cât se poate de săraci, şi vreau să fiu ca restul. Nu demult, cineva din California a vrut să-mi dea un Cadillac. Soţia lui fusese vindecată de cancer, iar el mi-a zis: „Frate Branham, am vrea să-ţi dăruim un Cadillac.”, dar eu i-am spus: „Mulţumesc, frate, dar vechea mea camionetă Chevrolet este destul de bună şi de rapidă.” „Dar noi am vrea să ai un Cadillac”, a insistat el.
„Cum aş arăta venind prin Arkansas în jos într-un Cadillac mare, în timp ce sunt căutat de aceşti oameni sărmani? Ce ar spune o femeie în vârstă, pe jumătate moartă şi cu probleme la spate sau cu probleme femeieşti, care trage după ea un sac cu bumbac care cântăreşte douăzeci şi cinci sau patruzeci şi cinci de kilograme, care poate a mâncat doar o bucăţică de şuncă grasă sau o bucată de pâine de porumb, când m-ar vedea într-o asemenea maşină? „Oh, iată-l pe fratele Branham într-un Cadillac!” Mie nu mi s-ar părea în ordine să fac aceasta. Dacă voi aveţi un Cadillac, este în ordine, dar eu vorbesc despre mine.
Îmi amintesc că odată am mers la o convenţie „Vocea vindecării” şi am parcat undeva mai sus. Lângă mine era un individ cu un „Packard” mare, iar de cealaltă parte stătea un altul cu un „Lincoln”, iar eu aveam un Chevrolet vechi, modelul 35. Maşina mea arăta ca o vechitură amărâtă pe lângă maşinile acelea mari, dar m-a dus acolo, aşa cum i-au dus şi pe ei maşinile lor. Deci, am ajuns acolo la fel cum au ajuns ei.
Aşadar, în seara aceea am mers la biserică şi i-am spus fratelui Wiseheart care era diacon, binecuvântat să fie sufletul lui, care este în slavă în seara aceasta: „Vreau să adun un dar şi aş vrea s-o faci tu…”
Toţi s-au uitat la mine, iar fratele Wiseheart a luat pălăria mea şi a început să se plimbe cu ea… În faţă stătea o femeie în vârstă, care trăise vremuri grele cu ani în urmă. Ea s-a întins puţin ca să ajungă la unul din buzunarele pe care le avea sub şorţ, a scos un portofel micuţ, pe care avea o agrafă, a desfăcut agrafa şi a început să scoată nişte monede. Nu am putut lua banii acelei femei sărmane. Am simţit că dacă aş face aceasta, ar rămâne ca o povară pe inima mea, aşa că am spus: „De fapt, am glumit ca să văd ce faceţi.” Vai, nu am putut să fac aceasta! Le-am spus: „Nu am vrut să fac aceasta.”
După această întâmplare, a trecut pe la mine, fratele Rayn, un om în vârstă. El vine de sus din Michigan şi are părul şi barba lungă. El a venit cu o bicicletă şi mi-a dat-o mie, iar eu am reparat-o un pic şi am vopsit-o, după care am vândut-o cu cinci dolari şi nu am mai fost nevoit să adun darul de la biserică. Domnul a creat o cale, este adevărat? Aşadar, El va crea întotdeauna o cale.
Vă mulţumesc din toată inima mea, prieteni. Când ne vom întâlni Dincolo, în acea zi măreaţă, veţi vedea că am făcut totul cât am putut de bine. Domnul să vă binecuvânteze.
Acum aş vrea să citesc foarte repede un text din Scriptură şi să vorbesc din Cuvântul Domnului, după care vom începe rândul de rugăciune. Ţineţi minte că dacă va fi cu voia Domnului, serviciile vor continua până duminică seara…
…dacă eşti creştin, singurul lucru care poate să-ţi stea în cale este lipsa credinţei. Tu trebuie să crezi imediat. Iar dacă ţi s-a spus, dar refuzi să îndrepţi acel lucru, dacă nu vrei să renunţi la răutatea ta şi la ceea ce faci, aceasta nu-ţi va face nici un bine. Înţelegeţi?Aşadar, vindecarea se primeşte întotdeauna numai prin credinţa voastră în Hristos.
Acum aş vrea să citesc din Luca 5.1-11:
„Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon, şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi, a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie
Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, la Cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
Fiindcă îl apucase spaima pe el şi pe toţi cei ce erau cu el din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci, Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.”
Să ne plecăm capetele pentru un cuvânt de rugăciune.
Tată ceresc, începem o săptămână nouă, iar înaintea noastră stau lucruri noi… O săptămână a rămas deja în istorie, cu semne şi minuni pe care le-ai făcut pentru noi. Îţi mulţumim şi Te rugăm, Tată, să ne ajuţi şi în săptămâna care urmează. Îngăduie ca ea să fie mult mai măreaţă, cu un timp mult mai măreţ, folosit numai pentru slava lui Dumnezeu. Te rugăm aceasta, Tată. Fie ca mulţi bolnavi să fie vindecaţi, cei care au alunecat să fie aduşi înapoi, iar păcătoşii să fie născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Îngăduie ca în ţară să aibă loc o trezire de modă veche, Doamne, care să aducă mii de suflete la Tine, iar cei aflaţi în nevoi, să vină la Hristos pentru salvarea sufletelor lor şi pentru vindecarea trupurilor lor, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele Fiului Tău preaiubit, Isus Hristos. Amin.
Dacă ar fi să aleg un titlu pentru acest Mesaj, l-aş intitula: „La Cuvântul Tău.” Mie îmi place să citesc Cuvântul pentru că este o descoperire. Biblia spune că „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Acesta este adevărul. Când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, vine credinţa.
În seara aceasta aş vrea să privim la acest text şi vom spune că întâmplarea aceasta a avut loc într-o zi de luni. Luni, după ce duminică au auzit cu toţii o predică minunată, El a plecat mai departe, şi pentru că nu avea nici un loc de întâlnire, s-au întâlnit pe malul mării. De obicei, El stătea departe de oamenii bogaţi, de cei care aveau multe lucruri ale lumii şi mergea jos, printre pescari, păcătoşi, clasa oamenilor de jos care erau consideraţi cei neînsemnaţi; oameni care nu aveau multe avuţii ale lumii, dar erau bogaţi în credinţă. Eu prefer să fiu ca aceştia. Aşadar, acela a fost locul în care L-au găsit oamenii şi L-au crezut, iar acesta este locul în care Îl veţi găsi în seara aceasta. Acesta este locul în care Îl cred oamenii şi acesta este locul în care este şi El prezent. El este întotdeauna în locul în care sunteţi şi voi, în locul în care este binevenit.
Să ne gândim puţin la El în timp ce era acolo. Îl pot vedea cum vine însoţit de câţiva bărbaţi şi se opreşte pe mal. Am aici o fotografie în care El ţine această predică în zilele moderne de astăzi. În port mai există încă bărci micuţe, portul fiind locul în care trag vapoarele şi bărcile. Dacă va fi cu voia Domnului, nădăjduiesc că în săptămânile viitoare voi ţine un serviciu de vindecare.
El a început să vorbească, iar eu pot s-o văd acolo pe femeia venită din vârful dealului şi pe bărbatul care şi-a lăsat plugul pe câmp şi a venit să-L asculte. Ei au auzit că tocmai S-a ridicat un Predicator renumit, care a venit ca Lumină a lumii şi predică acolo jos. O pot vedea pe femeie cum a lăsat jos hainele spălate şi pe bărbat cum a oprit boii şi i-a legat de ceva ca să poată merge jos să asculte Cuvântul Domnului. O, cu siguranţă mi-ar plăcea să-L ascult predicând! Vouă nu v-ar plăcea? Dacă mi-ar plăcea să ascult ceva, este un bărbat care ţine o predică bună. Cred că dintre toate predicile pe care le-am auzit în viaţa mea, mi-ar fi plăcut să-L aud când a stat acolo şi a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11.28). Nu v-ar fi plăcut să-L auziţi şi voi? Cred că nu vom auzi niciodată aceasta, dar dacă vom fi credincioşi, Îl vom auzi zicând: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25.34). Dacă aţi fost credincioşi în câteva lucruri, Dumnezeu vă va pune să împărăţiţi peste multe. Ce timp minunat va fi acela, când toate luptele vor fi încheiate, iar noi vom sta la marea Cină a nunţii! Nu va fi minunat?
Voi privi peste masă şi îl voi vedea pe fratele Willets. Îi voi vedea pe mulţi dintre cei care stau aici şi voi spune: „Ei au fost la adunarea din Connersville.” Ştiţi, cred că atunci va trebui să plângem puţin, voi nu credeţi la fel? Când vom ajunge la marea Cină şi vom vedea cine stă pe partea cealaltă a mesei, toţi veteranii de război, ne vom prinde de mâini şi vom plânge de bucurie. Nu va fi minunat? Apoi, vom auzi sunetul unei trâmbiţe de argint şi va veni Împăratul în toată splendoarea Sa, îmbrăcat cu hainele Sale împărăteşti. El va merge de-a lungul mesei, ne va şterge lacrimile din ochi cu propriile Sale mâini şi ne va spune: „Nu mai plângeţi pentru că totul s-a sfârşit.” Amin. Aceasta este ziua pentru care trăiesc. De aceea vă presez, vă rog şi vă trag; de aceea cer îndurare pentru sufletele pierdute şi fac tot ce pot ca să le duc la Domnul Isus.
Aş vrea ca atunci să stau la picioarele Sale şi să-L ascult aşa cum au făcut oamenii aceia. El a început să predice, iar oamenii L-au crezut şi mulţimile au început să vină de-a lungul dealurilor ca să-L asculte pe acest Bărbat care făcea semne şi minuni şi care părea că cunoaşte lucrurile încă înainte ca ele să aibă loc… Ce minune! Şi toţi veneau să-L asculte şi se îmbulzeau în jurul Lui încercând să se apropie de El.
Haideţi să ne întoarcem acolo doar pentru puţin timp. Îi pot vedea cum stăteau pe un butuc sau pe un ciot uscat, aflat pe malul mării, pe Petru şi pe Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei. Pescuiseră toată noaptea şi erau descurajaţi pentru că nu prinseseră nimic. Voi, pescarilor, ştiţi cum este să pescuieşti toată noaptea şi să nu prinzi nimic. Este cu adevărat descurajator. Astfel, ei şi-au spălat mrejele şi le-au întins undeva să se usuce, iar acum stăteau pe un ciot. Unii dintre ei au zis: „Iată că vine Predicatorul acela! Să vedem ce spune El.” Pescarii stăteau pe acel ciot, iar după ce L-au ascultat puţin, au zis: „Individul acesta este deosebit de ceilalţi!”, şi şi-au mutat ciotul puţin mai aproape de El, iar după o vreme, stăteau chiar lângă El. Exista ceva în legătură cu El, ceva care-i atrăgea pe oameni la El.
El are încă aceeaşi putere: „…după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).
Indiferent cât de simplă este Evanghelia, dacă Hristos este în ea, îi va atrage pe oameni. Aşa cum am spus şi în după-amiaza aceasta, El este cel mai mare Magnet pe care L-a cunoscut lumea vreodată: „…voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”
Apoi, când mulţimile au crescut, Îl văd cum a privit în jur – cred că El ştia că barca aceea era acolo – a urcat în ea şi a spus: „Petre, scoate-o puţin în larg, fiindcă vreau să predic de aici.” El a împrumutat barca lui Simon ca să poată predica din ea, dar El nu împrumută niciodată nimic fără să plătească pentru aceasta, aşa că după ce a terminat de vorbit a spus: „Simone, acum vreau să duci barca în larg.” Oh, mi-ar plăcea să vorbesc puţin despre aceasta! „A-i da drumul în larg.”
Aceasta este problema cu credinţa oamenilor în seara aceasta: vă temeţi să-i daţi drumul. Credinţa voastră fără faptă este moartă, aşa cum şi trupul este mort fără duh. Înţelegeţi? Dacă aveţi credinţă, arătaţi-o prin faptele voastre.
Pavel a arătat că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, iar Iacov a spus că a fost prin fapte. În Romani 4, Pavel spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă. Vedeţi, aici una o confirmă pe cealaltă. Astfel, Pavel vorbea de ceea ce vedea Dumnezeu, în timp ce Iacov vorbea de ceea ce vedea omul: faptele sale. Dacă voi spuneţi: „Am credinţă în Dumnezeu”, dar vă temeţi să vă puneţi credinţa să lucreze, nu vă va face bine. Voi trebuie să-i daţi drumul, s-o lansaţi.
Aici este problema cu oamenii din lumea de astăzi: mulţi dintre ei au credinţă, dar se tem să iasă afară cu ea. Vă temeţi să vă aventuraţi puţin şi să spuneţi doar: „Păi, eu pot. Pot face totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4.13). Amin. Este bine.
Priviţi ce le-a spus El: „Mergeţi în adânc şi aruncaţi mrejele pentru pescuire.” (Luca 5.4).
Cu alte cuvinte, dacă Petru ar fi spus: „Doamne, noi suntem pescari; ne-am născut şi am crescut aici pe mare, şi ştim când luna este potrivită şi când toate semnele sunt bune, dar nu există nici măcar un peşte în apă. Am trudit toată noaptea, dar nu am prins nimic. Noi ştim când semnele sunt potrivite, dar n-am prins nici măcar un peşte. Nimic! Şi acum, Tu vii şi spui să merg în aceleaşi ape în care am pescuit? Să aruncăm mrejele din nou şi să umplem barca cu peşti? Nu se poate!”, nu s-ar fi întâmplat nimic, dar el a zis:
„Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, la Cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (v. 5).
Iată! Acesta este secretul: Să-L luăm pe Dumnezeu pe Cuvânt. Dacă nu au fost peşti acolo, Dumnezeu a fost în stare să-i pună. Şi a făcut-o! Aceleaşi mreje au străbătut toată noaptea apa aceea şi nu au prins nimic, dar priviţi ce s-a întâmplat când Dumnezeu a spus: „Aruncaţi-le acolo!”
Poate în seara aceasta aţi venit aici după ce aţi trudit prin cabinetul fiecărui medic din ţară. Poate aţi fost la adunări de vindecare şi aţi fost unşi de multe ori cu untdelemn, dar în seara aceasta, „La Cuvântul Tău, Doamne, voi arunca mrejele, pentru că Tu ai spus că dacă voi cere ceva în Numele Tău, vei face. Eu cred aceasta, şi la porunca Ta, las chiar acum mrejele jos.” Nu vă temeţi, ci cereţi mult. Voi nu aveţi, pentru că nu cereţi, şi nu cereţi pentru că nu credeţi. Aşa este. „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” (Matei 7.7). „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că vom arunca mrejele pentru captură.” Pot să-l văd pe apostolul acela bătrân cum coboară năvodul în apă şi se pregăteşte, dar când a început să tragă de plasă, când a tras de câteva ori, acolo nu era nimic. A mai trecut un timp şi deodată a simţit ceva, ceva a început să-l apuce. Lăsaţi-l o singură dată în jos şi încercaţi-l. La un efort mic poate nu veţi simţi nimic, poate nici la al doilea efort mic. Poate veţi face câteva eforturi, dar după un timp veţi simţi o zvâcnitură. Ceva s-a prins; la celălalt capăt al funiei este ceva.
Este ca şi cu băieţelul care a prins curentul electric într-o sticlă şi a spus: „L-am prins! L-am prins!” El nu ştia ce are, dar avea ceva. Credeţi-L pe Dumnezeu! Luaţi-L pe Cuvânt! „Doamne, la Cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” Aceasta a făcut Petru şi a prins o mulţime de peşti.
Dacă ar fi fost necredincioşi, primul lucru care s-ar fi întâmplat când El a spus: „Lăsaţi mrejele jos ca să scoateţi captura”, ar fi fost să spună că nu are rost pentru că au mai pescuit acolo. Cât de fără sens pare pentru mintea firească!
„Păi, nu este peşte acolo!” Dar Dumnezeu a pus peştii acolo la Cuvântul Său, apoi a spus: „Aruncaţi mrejele pentru pescuire!” Vedeţi? Chiar dacă nu este nimic de prins acolo, Dumnezeu va pune, pentru că aşa a spus El. Dacă-L credeţi, luaţi-L pe Cuvânt.
Încă ceva: ei au trudit toată noaptea, dar nu au prins nimic. Însă când au făcut aceasta la Cuvântul lui Dumnezeu, au aruncat mrejele o singură dată şi au prins tot peştele, iar bărcile au început să li se scufunde din cauza greutăţii. Limita omului este oportunitatea lui Dumnezeu. Când aţi mers cât aţi putut de departe, când medicul a făcut tot ce a putut pentru voi, este timpul în care poate veni Dumnezeu să vorbească cu voi. Dar când aveţi ceva pe care vă puteţi bizui, înafară de Dumnezeu, o veţi face. Doar când se ajunge la „ultima clipă”, putem vorbi cu un om despre sufletul lui.
Cu puţin timp în urmă, am cunoscut aici un om, dar nu am putut vorbi cu el deloc. Râdea de adunările mele şi spunea: „Oh, Billy este lovit la cap!” Era medic stagiar la spital şi a continuat să spună tot felul de lucruri. În urmă cu câteva săptămâni am mers la spital în urma unui apel de urgenţă. Am fost chemat de el, iar când am ajuns, m-a chemat într-o cameră şi mi-a spus pe un alt ton:
„Frate Branham, vor să-mi amputeze braţul. Ce voi face, pentru că am cinci copii?” „Nu ştiu”, am răspuns eu.
„Frate Branham, eu o cunosc pe una din asistentele de aici. I-am acordat îngrijiri medicale timp de trei ani pentru probleme la un picior, dar într-o zi a mers acolo sus, te-ai rugat pentru ea, iar acum este perfect sănătoasă. Eu o cunosc. Este vorba de Margie Morgan. Frate Branham, crezi că Dumnezeu mă va ajuta şi pe mine?”
„Dacă-ţi vei schimba atitudinea şi-L vei crede.”
Cu câteva zile înainte de a veni aici, mi s-a spus că medicul i-a zis: „Nu mai este nevoie de intervenţie chirurgicală asupra braţului acestui bărbat.” Vedeţi? Dumnezeu l-a vindecat. Dumnezeu poate şi Îşi ţine Cuvântul când este crezut pe Cuvânt. Secretul este să-L credeţi şi să-L luaţi pe Cuvânt. Fiecare om care L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt, a realizat ceva. Credeţi aceasta?
Cum a fost posibil ca Moise să meargă şi să invadeze Egiptul singur? Iată-l stând în pustie şi zicând: „Doamne, sunt un om cu buze bâlbâite.” El avea un defect, aşa că a spus: „Nu pot vorbi bine.”, şi a început să aducă tot felul de scuze. Dar când Dumnezeu a început să vorbească şi i-a arătat slava Sa, Moise a plecat în Egipt, la Cuvântul lui Dumnezeu. Vă puteţi imagina? Nu a fost acesta un lucru amuzant pentru timpul acela? Un om care l-a luat pe Dumnezeu pe Cuvântul Său, un om în vârstă de optzeci de ani… Acum am aici ceva pentru scepticismul vostru. Bărbatul acela avea optzeci de ani, o barbă albă care-i atârna în jos, un trup slab şi bătrân. Totuşi, iată-l că venea traversând deşertul, cu un toiag în mână şi cu soţia călare pe un măgar bătrân şi cu un copil pe fiecare şold.
„Unde mergi, Moise?”
„Să cuceresc Egiptul.” Invazia unui singur om care mergea acolo jos… De ce? Pentru că L-a luat pe Dumnezeu pe Cuvântul Său. Aşa este.
„De unde ştii că-l vei cuceri, Moise?”
„Aşa a spus Dumnezeu, şi eu mă duc să-l cuceresc la Cuvântul Său.”
În vremea aceea, Egiptul era cea mai puternică naţiune din lume; avea tot felul de maşinării mecanizate, avea care de luptă şi călăreţi, aşa că lumea era la picioarele lor. Dar iată că aici avem un bărbat în vârstă care păşea înaintea măgarului său pe care se aflau soţia şi cei doi copilaşi ai lor; avea o barbă albă şi lungă, un toiag strâmb în mână şi mergea acolo jos să cucerească acea putere. Şi a făcut-o. Amin. Dacă Dumnezeu spune ceva, El vorbeşte serios.
„De unde ştii că vei face aceasta, Moise?”
„Aşa a spus Dumnezeu şi aceasta este tot.” Amin. Îmi place aceasta: bărbaţi care iau Cuvântul lui Dumnezeu.
Odată, un băiat avea în mână un sandvici şi câţiva peştişori. Acolo erau adunaţi o mulţime de oameni, cam cinci mii, iar Isus stătea pe o stâncă şi le vorbea. Poate băieţelul acela chiulea de la şcoală, cum spunem noi aici în Indiana, era un chiulangiu; poate a mers la pescuit şi L-a văzut pe Bărbatul acela. Era ceva deosebit în legătură cu El şi-i plăcea să-L asculte vorbind. Micuţul individ s-a dus acolo sus cu puţinul său prânz sub braţ, iar oamenii erau atât de înfometaţi încât erau pe punctul să leşine. Dar Isus a spus: „Aveţi ceva de mâncare?”
„Este aici un băieţel care are cinci sandviciuri micuţe.”
„Aduceţi-l aici!”
Îmi pot imagina cât de dramatică era scena. Îl pot vedea pe micuţul individ… ceea ce avea micuţul băiat nu era prea mult, de-abia dacă-i ajungea lui să se sature. Dar de îndată ce I-a adus lui Isus ceea ce avea, El a hrănit cinci mii de oameni.
Poate că nici voi nu aveţi prea mult, dar daţi-i drumul odată, lăsaţi-L pe El a aibă ceea ce este al vostru! Dacă aveţi puţină credinţă, puneţi-o în El. Daţi-i drumul şi veţi vedea ce poate face. Cât timp a fost în mâna copilului, nu a fost prea mult, dar când a ajuns în mâna lui Isus, a însemnat ceva, pentru că El a hrănit cinci mii de oameni şi s-au adunat şi o mulţime de coşuri pline cu firimituri. Aleluia! Când mă gândesc la aceasta, sufletul meu se cutremură. La Cuvântul lui Dumnezeu… El le-a zis ucenicilor: „Spuneţi-le să stea jos.” Apoi, pot să-L văd cum privea la micuţul băiat şi i-a spus:
„Crezi că pot face aceasta?”
„Da, Isuse, eu stau chiar lângă Tine şi cred că poţi s-o faci.”
Aceasta încearcă să găsească El şi în seara aceasta: pe cineva cu o credinţă ca aceea a unui copil, care va sta lângă El şi va spune: „Isuse, eu cred că poţi s-o faci.” Dacă El poate găsi pe cineva care să spună aceasta, o va face. Dar dacă veţi da înapoi şi veţi spune: „Nu ştiu ce să zic, mi-e frică; ştiu că cred în Tine, dar nu…” Oh, atunci nu vă poate folosi.
Dacă cineva nu este de folos, este o persoană fără coloană vertebrală care pretinde că este creştin dar se teme să stea pe convingerile sale. Dumnezeu nu vrea asemenea laşi pentru că nu-i poate folosi!
Îmi amintesc de Buddy Robinson. Am citit cartea sa şi pot spune că a fost un bărbat pe cinste. El a spus: „Doamne, dă-mi o coloană vertebrală de mărimea unui buştean de gater, dă-mi multă cunoştinţă în adâncul sufletului, îngăduie-mi să lupt cu diavolul cât timp am un dinte în gură, apoi ţine-l legat până când mor.” Aceasta este credinţa şi determinarea de care avem nevoie: cineva care va face ceva. „La Cuvântul Tău, Doamne.”
„Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.14). Atunci, „Eu vin Doamne, la Cuvântul Tău, vin.”
Apoi, aşa cum am spus ieri, a fost un om care a murit. Este vorba de Lazăr, care a început să putrezească în mormânt. Era mort de patru zile şi le pot vedea pe Marta şi pe Maria cum stăteau acolo. Marta I-a spus: „Fratele meu este mort şi miroase deja greu. Dar la Cuvântul Tău, dacă Tu vei cere, dacă o vei spune, se va înfăptui întocmai.”
Aceasta este cheia: Luaţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt, pentru că Dumnezeu poate împlini ceea ce spune. El a dovedit aceasta de-a lungul epocilor… Pot să-i văd pe copiii evrei când au fost aduşi jos, în faţa cuptorului încins. Ei erau jos în Babilon. Ce situaţie, ce timp! Dar ei au hotărât că nu vor fi învinşi, iar pentru aceasta, erau hotărâţi să folosească Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie şi în seara aceasta de câţiva ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Împăratul a dat un decret şi a spus: „Oricine nu se va închina înaintea acestui chip, va fi aruncat în cuptorul încins!” Dar cei trei au spus: „Dumnezeul nostru este în stare să ne elibereze din acest cuptor încins, şi chiar dacă nu o va face, tot nu ne vom pleca înaintea chipului tău!” Îmi place aceasta, îmi place determinarea lor.
Atunci împăratul a spus: „Voi arde religia aceea holly-roller din ei!”, şi a poruncit să se încălzească cuptorul de şapte ori mai tare decât de obicei. Îi văd cum le-au legat mâinile la spate, dar ei stătuseră toată noaptea în rugăciune.
În ziua următoare, a venit cortegiul morţii; i-au pus pe o scândură şi i-au împins spre cuptor. Era ca şi un drum de piatră care se termina la gura cuptorului în care urmau să fie aruncaţi. Îl pot vedea pe împărat, un bărbat mare şi puternic care s-a ridicat şi a spus: „Acum vom vedea cât este de bună această religie; vom vedea dacă El îşi ţine Cuvântul sau nu!”
Ei primiseră o poruncă de la Dumnezeu şi anume, să nu se închine la nici un chip. Luaţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt. Îi pot vedea începând marşul morţii; iar pereţii cuptorului erau de un roşu aprins din cauza focului. El i-a întrebat: „Vreţi să daţi înapoi?”
„Nu, domnilor,” au răspuns ei. „Dumnezeul nostru poate să ne scape din aceasta, aşa că nu ne vom pleca înaintea chipului tău!” Au mers pe acel drum, iar pe măsură ce se apropiau… Să nu vă faceţi griji! Dacă-L luaţi pe Dumnezeu pe Cuvântul Său, diavolul va da drumul la presiune împotriva voastră. Să nu credeţi că nu o va face. Ei au mers de-a lungul drumului, iar pe măsură ce se apropiau era din ce în ce mai fierbinte, mai fierbinte, mai fierbinte.
Îl pot auzi pe Şadrac întrebându-l pe Meşac:
„Eşti sigur că te-ai rugat toată noaptea?”
„Da, totul este în ordine.”
„Atunci să mergem!”
Oh, chiar acolo sunt au început să se clatine din cauza căldurii intense care ieşea din cuptor, pe măsură ce se apropiau! Încă un pas şi erau înăuntrul cuptorului. Aceasta este o ipostază întunecată pentru un credincios, nu-i aşa?
Haideţi să întoarcem puţin camera. De fiecare dată când se întâmplă ceva aici jos, se întâmplă şi sus. Să privim puţin acolo sus şi să vedem ce se întâmpla sus. Îl pot vedea pe El, stând îmbrăcat în hainele Sale de Mare Preot şi privind la ceea ce se întâmpla acolo jos. Îl pot vedea pe marele arhanghel Gavril, cum a păşit în faţă cu sabia scoasă şi a spus:
„Stăpâne, ai privit jos în Babilon? Acolo sunt trei bărbaţi care au luat Cuvântul Tău şi stau pe El, iar în dimineaţa aceasta sunt pe punctul să fie arşi.”
„Da, Gavrile, mă uit la ei.”
„Lasă-mă să merg acolo şi voi schimba scena din dimineaţa aceasta, pentru că au stat de partea Ta.”
Eu cred că ar fi putut s-o facă, dar Dumnezeu a răspuns: „Gavrile, tu ai fost un înger bun şi ai făcut tot ce ţi-am spus de când te-am creat, dar puneţi sabia în teacă!” Gavril şi-a pus sabia în teacă şi şi-a ocupat locul lângă El. Iată că vine însă, un alt înger, într-o licărire. Numele lui este Wormwood şi deţine controlul asupra apelor. Pot să-l aud cum spune: `
„Stăpâne, priveşte jos în Babilon! Ai văzut ce se petrece acolo? Lasă-mă să mă duc jos. În nimicirea ante diluviană, mi-ai dat putere asupra apelor, aşa că am deschis izvoarele şi am eliberat atmosfera ca să se reverse apele peste pământ. Am spălat tot pământul! Lasă-mă să merg jos şi în dimineaţa aceasta şi voi spăla Babilonul de pe faţa pământului.” Eu cred că ar fi putut s-o facă. Aşa este.
„Ai văzut ce se petrece acolo jos?”
„Da, i-am privit toată noaptea.” Amin.
Ochii Lui veghează întotdeauna, iar eu ştiu că veghează asupra mea. Eu sunt foarte fericit pentru că El veghează în fiecare ceas. El ştie tot ce faceţi. Aşa este.
El a spus: „I-am privit toată noaptea. Voi, îngerilor, sunteţi minunaţi şi aţi făcut tot ce v-am poruncit Eu să faceţi, dar în dimineaţa aceasta nu pot să vă las să mergeţi acolo, pentru că voi merge Eu însumi. Aceasta este o treabă de calibrul unui om.” Amin.
„Priveşte, au mai făcut un pas! Vor păşi exact în cuptor.” Uneori, Dumnezeu stă pe loc şi aşteaptă ca totul să ajungă până în ultima clipă. Numai voi vă grăbiţi, dar Dumnezeu nu este grăbit. El ştie ce va face. Voi trebuie doar să credeţi în El, fiindcă El este Cel care răspunde.
Îl pot vedea cum vine jos. Îl pot vedea cum Se ridică de pe tronul Său, cu hainele preoţeşti în jurul Său, a marelui Împărat al majestăţii, înaintea căruia se pleacă totul. Apoi, pot vedea cum în nord apare un nor mare, iar El spune: „Veniţi încoace, vântule de est, vântule de sud, de nord şi de vest!”
Toate I se supun, toate cu excepţia omului. Omul „ştie” întotdeauna mai mult decât El, sau mai bine zis, crede că ştie. Îl pot auzi cum spune:
„Mergeţi şi aduceţi norul acela cât se poate de repede aici, fiindcă am o misiune pentru voi.”
Vânturile şi valurile Îl ascultă. Toate celelalte lucruri Îl ascultă. Pot să văd cum norul acela s-a rostogolit acolo, şi Domnul a păşit pe el ca într-un car de luptă. S-a întins şi a prins un fulger în zigzag şi l-a izbit de pământ, ca să le aducă aminte oamenilor că El este de partea ascultătoare.
Pe măsură ce El cobora, pot să-l aud pe Şadrac spunând: „Nu vă îngrijoraţi; va fi bine.” Chiar atunci Îl văd trecând pe lângă Marea Vieţii şi luând o ramură de finic de acolo, iar când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au păşit în cuptorul încins, alături de ei era Unul care potolea văpaia focului. Ceas după ceas, ei au avut un timp minunat acolo, iar împăratul a spus: „Deschideţi uşile să vedem dacă mai sunt acolo!”, iar când s-a uitat, a zis: „Am crezut că aţi aruncat trei acolo, dar văd patru oameni umblând liberi prin mijlocul focului, iar unul arată ca şi Fiul lui Dumnezeu.” De ce? Pentru că cineva L-a luat pe Dumnezeu pe Cuvântul Său.
În ziua de Rusalii, o sută douăzeci L-au luat pe Dumnezeu pe Cuvânt şi au intrat în camera de sus. „Cum va fi? Ce este Duhul Sfânt? Ce a vrut să spună prin făgăduinţa Tatălui?” „Eu nu ştiu cum va veni şi nu ştiu ce va face când va veni, dar Îl iau pe Dumnezeu pe Cuvânt.” Amin.
Dacă aţi fi încercat, nu aţi fi putut să-i îndepărtaţi de Ierusalim, pentru că au fost însărcinaţi să stea acolo până la revărsarea Duhului Sfânt. Aleluia! Ei L-au luat pe Dumnezeu pe Cuvânt. „Cum va fi?” Nu aceasta era întrebarea. Ei trebuiau să stea acolo şi să aştepte până va veni. Amin.
„Cât timp?” „Staţi acolo şi aşteptaţi până când va veni!” Iar când Duhul Sfânt a venit ca vâjâitul unui vânt, Cuvântul lui Dumnezeu a fost confirmat, iar ei au ieşit pe străzi şi au mers pretutindeni.
Este timpul ca poporul lui Dumnezeu să ia Cuvântul Său pentru că Marcu 16 spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Luaţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt! „Puneţi-vă mâinile peste bolnavi şi se vor însănătoşi.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Credeţi aceasta? Plecaţi-vă capetele.
Doamne Isuse, mă gândesc la bărbaţii şi la femeile care Te-au luat pe Cuvânt. Oh, Tu n-ai pleca niciodată şi nici nu ne-ai uita, ci eşti întotdeauna acolo exact la timp.
Doamne Isuse, vino şi arată-Te în seara aceasta, pentru că poate sunt mulţi oameni bolnavi care au încercat totul; poate şi medicii au încercat tot ce au ştiut ca să-i ajute, dar nu au putut. Poate în viaţa lor există ceva şi muşcătura aceea de şarpe nu poate fi vindecată până când nu se îndreaptă lucrurile. Ajută-i să pună totul deoparte şi să spună: „Doamne, eu vin pentru că este Cuvântul Tău; Te iau pe Tine pe Cuvânt. Am văzut oameni vindecaţi; am văzut oameni din vecinătate care au fost paralizaţi şi acum umblă, care au fost orbi şi acum văd. Am văzut oameni bolnavi de cancer la care oamenii au renunţat, iar acum trăiesc şi sunt sănătoşi. Acesta este motivul pentru care vin şi eu, la Cuvântul Tău, vin.” Dă-ne aceasta, Doamne. Îngăduie ca Duhul Tău să vină şi să ne răspundă, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin…
… un necredincios poate să stea printre cei care cred, când demonii… noi am vorbit despre aceasta în această după-amiază: demonii sunt de fapt fiinţe eliberate printre oameni. Cu puţin timp în urmă, în Calgary, Canada, ei au devenit vizibili. Ei au fost văzuţi de multe ori, iar uneori arată ca un păianjen mare sau ca o umbră mare. Odată, am văzut unul care era peste un epileptic şi arăta ca o broască ţestoasă cu picioare lungi, care se răsucea şi plutea în jur. La Calgary, Canada, au fost prezenţi douăzeci de mii de oameni şi toţi au văzut aceasta. Dacă aş fi aruncat jos un ac, l-am fi auzit cu toţii, pentru că umbra aceea mare se mişca în jur, deasupra oamenilor, şi toţi se uitau la ea.
Prieteni, noi nu ne jucăm de-a biserica, de aceea am vrea să fiţi respectuoşi.
Nu demult, un grup de băieţi au vrut să facă o glumă pe seama mea. Aţi auzit de aceşti iluzionişti care fac hipnoze? Ei merg prin taberele armatei şi îi fac pe unii să latre ca un câine şi aşa mai departe. Unul dintre ei stătea în adunare şi făcea pe deşteptul. Erau prezenţi câteva mii de oameni, iar eu continuam să simt duhul acela ciudat. Am privit în jur până când l-am găsit pe omul asupra căruia era şi i-am zis: „De ce ţi-a pus diavolul pe inimă să faci aceasta? Dumnezeu te va răsplăti pentru fapta ta!”
„Nu este nimic în neregulă cu mine”, a răspuns el.
„Tu eşti un om care face hipnoze. Da, aceasta eşti, iar Dumnezeu te va răsplăti.” Ei l-au scos de acolo paralizat şi este paralizat şi în seara aceasta.
Să nu faceţi aceasta! Fiţi respectuoşi sau mai bine nu staţi aici! Aceasta este la alegerea voastră. În ordine…
…Cine face aceasta? Dumnezeu care mărturiseşte că a fost vestit Adevărul. Vreau să credeţi din toată inima şi Dumnezeu vă va vindeca. Câţi oameni au fost vindecaţi de când au început aceste adunări? Vă rog să ridicaţi mâna toţi cei care aţi fost vindecaţi. Priviţi! Vedeţi?… Ei priveau la aceasta în Biblie, o cercetau, o judecau şi vedeau că este Adevărul. Ei şi-au dat suferinţele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a vindecat. Este acesta adevărul şi cu privire la cei care aţi fost vindecaţi? Aşa aţi procedat şi voi? L-aţi luat pe Dumnezeu pe Cuvânt, iar El a făcut-o. Acesta este singurul mod în care o putem face: luându-L pe Dumnezeu pe Cuvânt.
Cred că în rândul de rugăciune din seara aceasta sunt în jur de douăzeci de persoane. Aş vrea să văd dacă nu sunt unii surzi sau cu alte probleme care nu au numere de rugăciune. Îi ai pe toţi, Billy? Crezi că sunt toţi acolo? În ordine.
Acesta este primul pacient, fiule? Bine.
Vino, doamnă… (Aici se încheie înregistrarea).
– Amin –