INVESTIȚIA

Îi sunt recunoscător fratelui Pearry pentru că m-a invitat aici şi pentru toată cooperarea voastră.

Cred că aceasta este a treia vizită în frumosul vostru oraş, şi pot spune că întotdeauna am găsit aici oameni prietenoşi, care vorbesc cu tine şi îţi dau mâna fie că te cunosc, fie că nu.

Am mai vizitat unele centre de afaceri şi întotdeauna mi s-au părut deosebite de cele din nord. Acolo, sunt aşteptat să merg, apoi toţi aşteaptă să plec şi asta-i tot. Rar se poate auzi: „Mulţumesc că aţi venit. Mai poftiţi pe la noi!” dar îmi place aceasta.

Sunt mai bătrân decât tatăl fratelui Pearry, aşa că, îmi va permite să-i spun: „frate Pearry,” nu-i aşa? Eu nu l-aş fi recunoscut, atât de mult a crescut de când nu l-am mai văzut, dar mi l-a arătat fiul meu, Billy, cu care a fost coleg de şcoală.

Când m-a văzut, fratele Pearry, m-a rugat să vorbesc la banchetul pe care urma să-l ţină cu unii din colegii de afaceri. Păi, cu siguranţă nu sunt un orator bun, dar este o onoare pentru mine să am o astfel de invitaţie.

Am avut privilegiul să călătoresc în toată lumea şi am vorbit pentru Oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline, iar pentru că avem puţin timp la dispoziţie, vreau să vă spun ce mi s-a părut nostim.

Eram tot la o întrunire a oamenilor de afaceri, iar un bărbat a venit la mine şi m-a întrebat:

„Sunteţi predicator, nu-i aşa?”

„Da, domnule,” am răspuns eu.

„Cum de sunteţi între aceşti oameni de afaceri?”

„Sunt şi eu un om de afaceri,” am răspuns.

„O, aşa! Dar ce fel de afaceri faceţi?” m-a întrebat.

„Siguranţa Vieţii veşnice.”

El nu m-a înţeles ce am spus pentru că vorbeam foarte repede, aşa că a continuat: „O, deci „Siguranţa Vieţii veşnice”! Nu cred că am mai auzit vreodată de Compania aceasta.”

„Păi, destul de rău,” am spus eu.

„Dar unde este sediul ei?”

„În cer,” i-am răspuns.

Eu sunt în această afacere şi mi-ar place să închei o poliţă cu fiecare dintre voi, după ce se va încheia serviciul acesta. Sunt foarte încântat de slujba mea.

Îmi amintesc că după ce m-am căsătorit, într-o zi stăteam în casă cu soţia mea, când am primit vizita unui frate care lucra la compania Western-Suothern. Băiatul acela vindea pentru „Prudenthail” şi era tare cumsecade. Dacă nu mă înşel, fratele lui este lucrător baptist şi a scris „Odaia de sus” ziarul lor. El a venit la mine şi mi-a zis: „Billy, am venit să discut cu tine despre o poliţă de asigurare.”

„Păi, îţi mulţumesc, Wibner, dar eu am deja o asigurare.”

„O, atunci îmi pare rău,” mi-a zis el. Soţia mea m-a privit ca pe un făţarnic, deoarece ştia bine că nu am nici un fel de asigurare.

„La ce companie eşti asigurat?” a continuat el.

„La „Viaţa veşnică”, i-am răspuns.

„O, deci asta era!”

„Da,” i-am răspuns. „Eu am Binecuvântata siguranţă!”

Isus este al meu. O, ce mostră din gloria divină!

Eu sunt moştenitor al salvării

Venită de la Dumnezeu.

Născut din Duhul Lui. Spălat în sângele Lui.

Și el a continuat:  „Billy, asta este foarte frumos. Eu apreciez mult acest lucru, dar nu te va putea îngropa în cimitir.”

„Este adevărat, dar mă va scoate afară”, i-am răspuns. „Eu nu mă îngrijorez cum voi intra în cimitir, ci cum voi ieşi de acolo.”

De obicei, noi stăm în picioare în timp ce citim Cuvântul, dar în seara aceasta voi încerca să nu fac aceasta, pentru că ştiu că este greu să vă ridicaţi. Totuşi, înainte de a citi Cuvântul, haideţi să ne plecăm capetele pentru câteva momente de rugăciune, ca să vorbim cu Autorul Cuvântului.

Acum am glumit puţin, sau „ne-am dat drumul la gură”, cum spunem noi, aşa că haideţi să trecem la cele sfinte şi cu sinceritate, să ne întoarcem inimile către ceruri, căci vom deschide Cuvântul Său. Noi ştim că orice om sănătos, care poate să-şi mişte mâinile, poate deschide Biblia, dar să ne facă să-L înţelegem este unul singur, şi acesta este Duhul Sfânt. Haideţi deci, să vorbim despre El.

Tatăl nostru ceresc, desigur, suntem bucuroşi pentru că în seara aceasta am putut să venim aici, în mijlocul acestor oameni, ca să avem părtăşie cu Tine. Noi stăm în jurul acestor mese, privindu-ne unii pe alţii, colegi de afaceri şi creştini, gândindu-ne că vom avea alte ocazii să ne întâlnim, dacă va fi cu voia Ta.  Nădejdea noastră este că vom fi cu toţii Acolo, la marea Cină din cer, când Împăratul va ieşi, va şterge orice lacrimă şi va spune: „Ai lucrat bine, rob bun şi credincios. Intră în bucuria Domnului tău, care a fost pregătită pentru tine încă de la întemeierea lumii.”

Doamne, dacă este cineva care nu Te cunoaşte în felul acesta, Te rog să faci în aşa fel încât gândirea lui să fie schimbată şi să se întoarcă spre Tine, fie că se află în locul acesta, fie că ne ascultă prin intermediul televiziunii sau al benzilor care vor ieşi.

Binecuvântează-ne pe toţi şi binecuvântează citirea Cuvântului Tău. Îndreaptă inimile şi gândurile către sfârşitul acestei vieţi, şi fă-ne pe fiecare să ne întrebăm care va fi starea noastră atunci, căci suntem siguri Tată, că toţi trebuie să părăsim această lume într-o zi, deoarece suntem muritori.

Ajută-ne să privim spre Cel veşnic, singurul care poate să ne dea Viaţă după moarte. Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele Fiului Tău, Isus Hristos. Amin.

Aş vrea să fiţi atenţi puţin, pentru că vom citi din Cuvântul Domnului. Aş vrea să citesc din Evanghelia după Marcu, capitolul 10.17-22:

„Tocmai când era gata să pornească la drum a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac să moştenesc viaţa veşnică?”

„Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe mama ta şi pe tatăl tău.”

El I-a spus: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”

Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.”

Fie ca Dumnezeu să adauge binecuvântările Sale la Cuvânt.

Întotdeauna m-am gândit că oamenii de afaceri sunt interesaţi de o investiţie bună, aşa că îmi voi intitula scurta predică pe care vreau s-o ţin în faţa voastră, „Investiţia”.

Un om bun de afaceri priveşte totdeauna spre o investiţie profitabilă. Dacă nu priveşte aşa, nu este un bun om de afaceri. El trebuie să privească după ceva real.

Aş vrea să vă vorbesc despre invitaţia pe care v-am făcut-o acum câteva minute, despre poliţa de asigurare pentru Viaţa veşnică, deoarece şi eu m-am prezentat ca fiind un om de afaceri. Da, şi eu am o afacere şi aş vrea să vă vorbesc despre ea câteva minute. Mi-am notat şi câteva texte aici.

Nu este o afacere bună să joci la Cazino. Orice om ştie că jocul de noroc nu este o afacere bună, pentru că ai nevoie de o şansă. Astfel, într-o zi poţi fi un om bogat, iar în următoarea poţi fi un cerşetor. Eu cred că jucătorul trăieşte doar din ce-i oferă momentul şi nu priveşte mai departe, în viitor, de aceea nu am încredere în aşa zisa „îmbogăţire peste noapte” şi nici în afacerile dubioase.

Cred că orice om de afaceri adevărat ar refuza o astfel de „şansă” şi nu şi-ar investi niciodată agoniseala de-o viaţă în astfel de afaceri.

Unii se bazează pe ideea că „aceasta nu este o formă sigură,” dar acesta nu este un motiv întemeiat. Părerea mea este că ar fi o prostie să investeşti într-o astfel de firmă. Spun aceasta pentru că am avut un prieten care a făcut o asemenea încercare, iar rezultatul a fost că a pierdut tot ce a avut. Era pe punctul să se retragă din afacere, dar apoi s-a gândit: „Ei bine, voi încerca şansa aceasta”. Pe urmă, s-a dovedit însă, că acea firmă era doar de formă şi nu se ocupa de nimic, aşa că bietul om a pierdut tot ce avea.

Deci, eu cred că dacă un om vrea să facă o investiţie bună, mai întâi trebuie să verifice acea companie sau firmă, ca să vadă cu ce se ocupă şi cum merge. Cred că orice persoană ar trebui să facă aceasta.

Înainte de a merge mai departe, vreau să spun că nici ideea de a ţine bani în buzunar nu este bună. Astfel, mulţi oameni spun: „Eu îmi ţin banii în buzunar, căci aşa sunt sigur că-i mai am,” dar ştiu că voi, oamenii de afaceri nu gândiţi aşa. Aceea nu este o idee prea bună, pentru că pot fi furaţi.

Cel mai bine, este ca banii să fie în circulaţie. Voi ştiţi cum a făcut Domnul odată.

El a dat câţiva talanţi unor oameni, făcând astfel o investiţie. Celor care au făcut o afacere bună, El le-a dat dividende, dar Biblia spune că printre ei a fost şi un om care a preferat să ţină banii în buzunar, sau i-a îngropat undeva. Aceluia i s-a luat şi ce avusese şi s-a dat celui care a atras cele mai multe dividende, deci celui care a făcut cea mai bună afacere. (Matei 25.14-30). Vedeţi, acesta este felul în care procedează Domnul!

Deci, dacă vrei să investeşti în ceva, va trebui să găseşti o companie bună şi de încredere, care va putea să-ţi plătească înapoi. Aceasta este o investiţie bună. După ce ai testat firma, îi cunoşti activitatea, ai vorbit cu cineva care a mai făcut afaceri cu ea şi îţi confirmă că merită să investeşti acolo, spunând: „Este sigură 100%. Sunt corecţi în plata dividendelor şi au o mare rezervă de capital în spate, aşa că nu se poate prăbuşi,” poţi acţiona, căci faci într-adevăr o investiţie bună. De-a lungul vieţii oamenii au învăţat această lecţie, iar noi ne vom întoarce la Scriptură şi vom vorbi despre un tânăr evreu care era foarte bogat, şi care, se trăgea dintr-o familie bună, fără îndoială. În Biblie el este numit „bogatul tânăr conducător”. Eu voi schimba puţin şi-l voi numi „bogatul tânăr om de afaceri,” pentru că şi el avea o afacere. Fără îndoială, tatăl său fusese un prosper om de afaceri, căci altfel nu ar fi avut atâta bogăţie, nu-i aşa? Iar fiul crescuse în tradiţia familiei – să devină un bun om de afaceri. Şi el a văzut ceva în acel tânăr Prooroc din Galileea, numit Isus din Nazaret. Fără îndoială, i-a auzit pe preoţii lui vorbind despre El şi împotriva Lui, dar când a privit prima dată la Domnul Isus, a văzut că avea „Ceva” care-L făcea diferit de ceilalţi.

Lucrurile nu s-au schimbat nici astăzi. Noi avem mari teologi în ţară şi în lume. Îi avem de mii de ani şi sunt educaţi în aceste crezuri, având biserici bine aşezate, dar eu nu despre aceasta vreau să vorbesc, ci voi vorbi despre „Viaţa veşnică”.

Şi tânărul din povestirea noastră era membrul unei biserici, dar el a văzut ceva deosebit la Isus. Deci, i s-a dat posibilitatea de a face o investiţie, atunci când s-a întâlnit cu Isus din Nazaret, despre care se spunea că ar fi Prorocul aşteptat de popor, avea într-adevăr Ceva care Îl identifica cu Scriptura.

Cred că nici astăzi lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Astfel, când cei care citesc şi iubesc Biblia, dau cu adevărat ochii cu Isus, cu ceea ce era El şi cu ceea ce este, întreaga lor atitudine se schimbă, fiindcă nu este altul ca El!

Desigur, El nu avea multă şcoală, ci vorbea ca un om obişnuit şi se îmbrăca la fel ca oamenii obişnuiţi, dar cu toate acestea, era Ceva deosebit în El, Ceva care a atras şi atenţia tânărului nostru. Da, el a văzut că acel Om privea în viitor şi îi spunea lucruri care vor veni, identificându-Se astfel cu Scriptura, dovedind că El este Dumnezeu ascuns într-un Om.

Eu cred că nu există nici un om care să fie întreg la minte şi să nu se întrebe de unde vine, cine este şi încotro merge. Au fost scrise o mulţime de cărţi şi au fost avansate multe teorii despre această taină, dar există o singură Carte care îţi spune clar cine eşti, de unde vii şi încotro te îndrepţi, iar aceasta este Biblia. Tot ce este contrar cu Ea este greşit, deoarece este scris că „Cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35), şi „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii mincinoşi.” (Romani 3.4).

Acest tânăr a putut să vadă că Isus era deosebit de toţi ceilalţi oameni pe care-i întâlnise până atunci; a putut să vadă împlinirea Scripturilor care arătau clar ce se va întâmpla în ziua când va veni Mesia, deci i s-a dat ocazia de a-L urma.

Când L-a întâlnit pe Domnul Isus şi a văzut probabil adunările şi serviciile Lui, tânărul a alergat la El şi a căzut în genunchi înaintea Lui, arătând prin aceasta că felul lui de apropiere era corect, după care I-a zis: „Bunule Învăţător, ce să fac să moştenesc Viaţa veşnică?”

Vedeţi despre ce era vorba? Tânărul nu L-a întrebat despre banii Lui, nici nu I-a zis: „Aş putea să vin şi eu la biserică cu tine, domnule?” sau: „Aş putea să fac şi eu parte din organizaţia ta?” ci întrebarea lui a fost: „Ce trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” Şi i-a fost dată şansa s-o aibă, însă el a luat o decizie nesăbuită, refuzând-o! Nu a fost interesat s-o mai aibă, pentru că i s-a spus că trebuie să renunţe la personalitatea lui.

Isus nu era celebru şi nu era crezut de cei mai mulţi dintre oameni. Aş putea spune că 95% din oameni nu credeau în El. Unii ziceau despre El: „Omul acesta are un duh rău,” şi nu puţini erau cei care-L numeau „Beelzebul” sau „un drac.” Totuşi, Scripturile Îl identificau clar. De altfel, Domnul Isus le-a şi spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Acel tânăr ştia bine ce scria în vechile suluri; ştia că IeHoVaH Dumnezeu a spus: „Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie.” (Numeri 12.6). Şi tot Domnul spusese: „Dar dacă nu se împlineşte, atunci să nu-l ascultaţi.”

Așadar, el a putut vedea împlinirea acelor cuvinte în Domnul Isus şi a ştiut că El ţine cheile Vieţii veşnice. Acest tânăr dorea Viaţa veşnică, dar a refuzat ocazia ce i s-a arătat de a face acea investiţie.

Isus era pe deplin legitimat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, căci fecioara rămăsese însărcinată aşa cum spusese proorocul, iar semnele pe care urma să le facă Mesia, se împliniseră total în viaţa Sa. Dar vedeţi, ca să-L poată primi pe El, tânărul trebuia să renunţe la toată tradiţia; trebuia să se întoarcă de la ea. Este trist, dar şi astăzi se observă acelaşi lucru.

Noi putem face parte dintr-o biserică, dar, necazul este că de multe ori oamenii care se numesc creştini, nu doresc să renunţe la ei înşişi şi la lucrurile lumii, aşa cum s-a întâmplat şi cu tânărul nostru care, a pierdut astfel posibilitatea de a avea „poliţa de asigurare pentru Viaţă veşnică”.

Şi noi, asemenea lui, Îl vedem foarte bine legitimat în Scripturi şi avem ocazia să primim acea „poliţă” ce se dăruieşte oricui vrea s-o primească.

După cum am spus, tânărul a văzut Ceva în Isus, ceva ce nu avea nici un alt om, dar preţul era atât de mare încât nu a fost dispus să-l plătească.

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Presupun că în seara aceasta vorbesc unor oameni care aparţin de diferite denominaţiuni: baptişti, prezbiterieni, romano-catolici, budişti, etc., şi mă gândesc că dacă vedem cu adevărat, cu ochii noştri că Scriptura este legitimată ca fiind adevărată, am fi nişte oameni total necugetaţi dacă am refuza-o, deşi dorim Viaţa veşnică. Am face aceeaşi greşeală ca şi tânărul din povestirea noastră.

De multe ori, clerul de azi ia aceeaşi decizie pripită, ca şi tânărul nostru, din cauză că priveşte la crezurile lustruite, pe care le cunosc de la A la Z, şi nu la Cuvânt.

Să nu uitaţi însă, că şi preoţii din acel timp cunoşteau sulurile de la A la Z şi totuşi au omis să vadă ceea ce a văzut acel tânăr.

El era interesat să primească Viaţa veşnică pe care o oferea Isus, dar când a aflat cât îl costă, a renunţat la ea.

Voi ştiţi că Biblia ne vorbeşte despre această epocă în care trăim. Fratele Pearry a spus că trăim în zilele din urmă, iar eu pot să spun că cred cu siguranţă acelaşi lucru. Cred din toată inima că Scriptura vorbeşte despre aceasta şi cred că ştiinţa o dovedeşte. Da, oamenii de ştiinţă spun că mai sunt doar trei minute până la miezul nopţii. Programele Tv şi de la radio, felul cum se poartă oamenii, totul, arată acest lucru.

Aceste lucruri îmi amintesc de un băieţel care trebuia să treacă noaptea printr-un cimitir. El era înspăimântat, dar fluiera şi încerca să se gândească că nu se teme. Vedeţi? Aşa este şi cu noi. Deşi ştim bine în ce ceas trăim, încercăm să îi facem pe oameni să creadă că habar nu avem şi că totul este în ordine. Dar şi oamenii de ştiinţă ştiu; şi Pentagonul ştie şi noi ştim cu toţii că este pe cale să se întâmple ceva. Acest lucru se poate simţi şi în natură – ceva este pe cale să se întâmple.

Şi Biblia noastră spune în Apocalipsa 3, că biserica din epoca aceasta se va identifica perfect cu acest tânăr evreu, adică este „bogată şi nu duce lipsă de nimic”. Mă refer la epoca Laodicea, care spune: „sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” Dar ce spune Domnul despre ea? „…nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” (v.17).

Cred că ar fi ceva foarte penibil, să vedem pe stradă o persoană oarbă şi goală, nenorocită şi săracă, nu-i aşa? Sunt sigur că imediat ar alerga cineva la ea şi i-ar spune: „Prietene, eşti gol! Ţi se vede goliciunea. Intră repede aici, să-ţi dau ceva să te îmbraci, apoi te voi duce la un medic să te consulte la ochi,” sau am încerca să facem ceva pentru acel om. Cum ar fi însă, dacă atunci când aţi merge la o asemenea persoană, ca s-o ajutaţi, v-ar spune să vă vedeţi de treaba voastră? Ei nici măcar nu ştiu că sunt în starea aceea. Vedeţi?

Dacă eşti într-o asemenea stare şi ştii, nu este chiar aşa de grav, dar când nu ştii că eşti „nenorocit, sărac, orb şi gol,” este îngrozitor. Un astfel de om nu poate fi ajutat pentru că nu primeşte nimic.

Acest verset trebuie să se împlinească la fel ca toate celelalte versete din Biblie, care mai sunt de împlinit. Biblia spune că aceasta va fi starea oamenilor din zilele din urmă. Ei L-au respins pe Isus, de aceea, astăzi este la uşa bisericii şi bate, încercând să intre. Da, ei L-au respins la fel ca tânărul evreu bogat.

Biserica este chemată afară dintre neamuri, biserica este chemată să fie Mireasa lui Hristos. Biserica din zilele din urmă numită „creştină,” a făcut aceeaşi greşeală ca şi tânărul evreu: I-a întors spatele şi L-a scos afară pentru că preţul era prea mare. Ei nu L-au putut primi.

Biblia spune aici, că ea este bogată şi nu duce lipsă de nimic, la fel ca tânărul bogat.

„O,” spun ei, „noi suntem denominaţiunea cea mai mare! Avem cei mai mulţi membri, iar crezurile noastre sunt vechi de sute de ani. Nu ne lipseşte nimic, aşa că, nu avem nevoie de sfaturile tale!”

Păi, asta este mai mult decât atitudinea arogantă pe care a luat-o tânărul! El n-a avut o astfel de atitudine, iar Biblia spune că Isus a privit spre el şi l-a iubit.

Mă întreb dacă nu cumva, în ciuda tuturor confuziilor şi a felului lumesc, nu dragostea lui Dumnezeu este aceea care îl constrânge pe slujitor să stea în câmp, pentru a păstra credinţa adevărată?

Tânărul bogat nu a cerut Domnului îngăduinţa de a se alătura bisericii Lui, pentru că aparţinea de una. El a dovedit aceasta atunci când I-a zis: „Cunoşti poruncile: să nu curveşti, să nu furi, să nu minţi, să nu înşeli şi să-l cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta,” căci a răspuns: „….aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”

Vedeţi, aceasta arăta că părinţii lui erau oameni cumsecade şi-l duseseră la biserică de mic, dar ţinerea poruncilor nu era destul, după cele văzute în Isus. Tânărul nostru era un băiat bun, bine educat şi corect, dar vedeţi voi? Crezul nostru, biserica noastră şi ţinerea poruncilor ei, nu ne ajută să primim Viaţa veşnică. Ele nu au ajutat atunci şi nu ne vor ajuta nici astăzi, ci este altceva ce trebuie să faceţi.

Noi putem fi un membru al bisericii, plin de moralitate şi totuşi să nu obţinem Viaţa veşnică. Unii sunt teologi, alţii învăţători de şcoală duminicală, alţii învăţători în Biblie,  dar cu toate acestea nu înseamnă nimic, deoarece şi Satan cunoaşte Biblia mai bine decât oricare din noi.

Biblia spune că „A-l cunoaşte pe El este viaţa.” Vedeţi? Nu  „a cunoaşte Cuvântul,” ci „A-L cunoaşte pe El.” Şi Satan cunoaşte Cuvântul şi tremură înaintea Lui, dar voi trebuie să aveţi o experienţă de viaţă nouă cu El. Adică, trebuie să muriţi faţă de vechea voastră viaţă, să fiţi îngropaţi, apoi să înviaţi la o viaţă nouă în Hristos Isus. Această viaţă nouă, vine numai prin naşterea din Duhul Sfânt.

Haideţi să privim câţiva oameni care, de-a lungul epocilor, au primit această poliţă şi să vedem dacă a meritat sau nu. Fac aceasta, pentru că aşa cum v-am spus deja, înainte de a face o investiţie, trebuie să vă consultaţi cu cineva ca să vedeţi dacă merită.

Am să aduc în atenţia voastră pe cineva din Geneza – pe un prooroc numit Noe. Satan a încercat toate posibilităţile de a-l face să renunţe la acea „poliţă de asigurare,” dar Noe a ţinut cu tărie la făgăduinţele lui Dumnezeu – poliţa vieţii – deoarece Domnul îi spusese că tot ce va fi găsit în afara arcei va fi nimicit. Atitudinea şi credinţa lui, a fost ceva ciudat şi neobişnuit, pentru oamenii care aveau „o gândire modernă” în timpul acela.

Aşa este privită şi Evanghelia astăzi: ciudată şi neobişnuită, deoarece Dumnezeu lucrează întotdeauna ciudat şi neobişnuit. Cuvântul Lui sună adesea neobişnuit faţă de interpretarea pe care vor să i-o dea oamenii, dar aşa cum am spus de multe ori, Dumnezeu nu are nevoie de nimeni ca să-i interpreteze Cuvântul, pentru că El Îşi interpretează singur Cuvântul, aducântu-l la îndeplinire.

În ce ne priveşte, interpretarea noastră înseamnă gânduri omeneşti pe care le punem în Cuvântul Său.

Când Dumnezeu a spus: „Să fie lumină,” a apărut imediat o lumină, iar aceasta nu mai avea nevoie de nici o interpretare. Dumnezeu a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată” şi aşa a fost – nici acest Cuvânt nu mai avea nevoie de nici o interpretare.

Isus a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, căci voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului” şi El este aici deci nu este nevoie de nici o tălmăcire. Tălmăcirea este împlinirea făgăduinţei Lui.

În Ioan 14.12 scrie: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi” este adevărat? „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu,” iar noi ştim cu toţii că acesta este adevărul. Deci nu este nevoie de nici o tălmăcire.

Noe s-a bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu pentru că era un posesor al poliţei de asigurare pe viaţă. El deţinea poliţa, era un „agent” şi mergea pretutindeni oferind şi altora posibilitatea de a primi o astfel de poliţă. Dar pentru că nu era popular, nu a găsit pe nimeni altcineva, doar pe familia lui. Ceilalţi oameni au considerat că poliţa lui este depăşită, că nu reprezintă credibilitate. Părea că este total opusă dovezilor prezentate de cercetările ştiinţifice ale acelui timp, deoarece afirma că „va veni ploaie din cer,” dar până atunci nu fusese niciodată ploaie din cer. Dumnezeu uda vegetaţia cu roua şi cu izvoarele subterane.

Probabil că ştiinţa din vremea aceea era mai avansată decât cea de astăzi, pentru că au construit piramidele, sfinxul şi multe alte lucruri pe care noi nici măcar nu putem încerca să le facem. Probabil că au atins şi luna cu radarul sau mai ştiu eu cu ce?

Important este că Isus a spus: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe”  adică o civilizaţie asemănătoare cu aceea, „va fi şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.26).

Noi am văzut nu demult, cum, făcându-se nişte săpături, au dat peste un sistem de irigaţii despre a cărui vechime nu se ştie nimic. Vedeţi, ar putea fi dintr-o altă eră dispărută.

Isus spunea: „Aşa cum a fost în acele zile….” adică o civilizaţie avansată, oameni deştepţi,  și dacă acele lucruri se repetă, înseamnă că trebuie să fie şi cineva care, asemenea lui Noe, va oferi oamenilor o poliţă de asigurare. El a spus că aşa va fi. Noe nu putea să demonstreze nimic din ceea ce spunea, aşa cum putea s-o facă ştiinţa cu instrumentele ei, care a arătat că nu este nici măcar o picătură de apă sus. Ei spuneau:

„Domnule, nu eşti în toate minţile?” Dar el ştia că Glasul care îi vorbise era Dumnezeu.

Prin urmare, dacă Dumnezeu a spus că „va veni apă din cer,” chiar dacă nu exista nici un strop de apă acolo, aşa trebuia să se întâmple. Dumnezeu este Elohim, adică „Cel ce există prin Sine.” El este Atotcuprinzător, iar dacă El a spus: „va fi apă acolo sus,” înseamnă că era în stare să pună apă acolo sus, ca să-Şi ţină Cuvântul.

Şi tatăl nostru Avraam, care era tatăl multor popoare, a avut această poliţă.

Poate avem din întâmplare şi evrei printre noi, de aceea, aş vrea să-i întreb cum au fost primite neamurile înăuntru. (Numele lui a fost schimbat din „Avram” în „Avraam” care înseamnă „Tatăl multor neamuri.” (Geneza 17.4-5)

Deci Avraam era tatăl multor neamuri. „El nu S-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă ci, întărit în credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4.20). De ce?  Pentru că şi el deţinea o poliţă de asigurare: Dumnezeu îi făgăduise că va fi tatăl multor neamuri, nu numai tatăl poporului evreu. Când a primit această făgăduinţă de la Dumnezeu, Avraam avea 75 de ani, iar Sara 65. Cu toate acestea, el s-a depărtat de necredinţă, pentru că ştia că este moştenitorul făgăduinţei lui Dumnezeu, indiferent cât va trebui să aştepte împlinirea ei.

Poate că după prima lună de aşteptare, el a întrebat-o pe Sara: „Cum te simţi? Nu simţi nimic deosebit? Eu ştiu că vom avea acest copil orice-ar fi, pentru că aşa a spus Dumnezeu. Fă mai departe botoşeii, căci totul trebuie să fie gata pe când se va naşte.” Astfel, a trecut primul an. „Dragă, cum te simţi?” a întrebat-o din nou pe Sara. „Nu este nici o schimbare.”

„Nu-i nici o problemă. Va fi o minune şi mai mare decât dacă s-ar fi întâmplat în prima lună.” Vedeţi, Sara intrase deja în menopauză atunci când Dumnezeu a dat făgăduinţa. Ei nu avuseseră niciodată copii, pentru că ea era stearpă, dar Avraam poseda poliţa, Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit. Şi Biblia spune că „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţa, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21).

Deci copilul s-a născut pentru că Avraam a ţinut cu tărie la acea „poliţă.”

Noe a ţinut acea „poliţă” şi şi-a salvat viaţa. Acela a fost preţul. Şi nu numai viaţa lui, ci şi a familiei lui.

Haideţi să mai vorbim despre un investitor în această asigurare pentru Viaţa veşnică. Este vorba de Daniel, profetul care a trăit în timpul împăratului Nebucadneţar. Acest împărat i-a dus pe copiii lui Israel în robie, pentru că se îndepărtase de Dumnezeu. Domnul le ceruse să aducă jertfe, iar ei au ascultat şi au făcut întocmai. Astfel, evreul mergea la preot şi ducea cu el un berbec sau un miel, care în ziua ispăşirii era jertfit pentru păcatele lui. Păcătosul îşi punea mâinile pe capul acelui miel, în timp ce preotul îl junghia, şi în timp ce sângele curgea din el, ştia că acea viaţă se dă pentru acoperirea păcatelor lui. Păcătosul era sincer şi ştia că, atâta  timp cât va fi aşa, este în ordine, dar timpul a trecut şi totul a devenit o tradiţie.

Atunci, Dumnezeu l-a trimis în scenă pe proorocul Isaia, care s-a ridicat şi a spus în Numele Domnului: „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia 1.10, 14b).

Acolo au ajuns ei şi tot acolo am ajuns şi noi, aşa că mergem la biserică, ceea ce este bine, dar dacă cineva întreabă: „Eşti creştin?” răspunsul este: „Sunt metodist!” „Sunt baptist!” „Sunt prezbiterian!” „Sunt penticostal!” Sau orice altceva. Totul este o tradiţie şi nu mai suntem sinceri. Oamenii nu mai trăiesc conform Scripturii, ci fiecare face ce vrea, iar dacă vreun păstor încearcă să-i corecteze, este dat afară din biserică. Nu-l vor în mijlocul lor dacă nu le aduce tot Hollywood-ul acolo, cu petreceri şi dineuri şi dacă nu le lasă pe fete să se poarte cum vor şi să se îmbrace cum le place,  imoral, căci atracţia sexuală a devenit un „curent modern.” Ce ruşine!

Isus a spus că o femeie poate fi cât se poate de cinstită, căci dacă va purta acele haine imorale, în ziua judecăţii va fi acuzată de curvie: „….Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Vedeţi? Indiferent cât este de inocentă acea femeie, păcătosul care o va pofti din pricina îmbrăcămintei imorale care îi descoperă formele corpului, va fi condamnat pentru curvie, dar ea este făcută responsabilă pentru aceasta.

Vouă, creştinelor, nu vă este ruşine? Ar trebui să vă purtaţi ca nişte fiice de Dumnezeu! Şi voi, bărbaţilor, membri ai bisericii, diaconi şi păstori care le permiteţi soţiilor voastre să facă aceasta, voi ar trebui să vă purtaţi ca nişte fii de Dumnezeu! Atitudinea voastră nu este demnă de un fiu al lui Dumnezeu care spune că este născut din El. Vă este teamă să spuneţi ceva, ca nu cumva organizaţia voastră să vă dea afară, este adevărat? Dar Daniel nu a făcut aşa!

El a hotărât în inima lui să nu pângărească cu nici un chip poliţa lui de asigurare. A spus că oricât de mari vor fi bogăţiile din jurul lui, oricât de mari ar fi ofertele lumii şi de ispititoare, el nu se va mai lăsa prins de acele lucruri. „Eu,” îşi zicea el, „nu-mi voi bate joc de investiţia mea!”

O, lume creştină, nu-ţi bate joc de investiţia pe care ai făcut-o în Viaţa veşnică! Nu o pângăriţi!

Daniel a hotărât să nu facă niciodată aşa ceva şi a meritat, căci atunci când a fost aruncat în groapa cu lei, „poliţa” primită i-a salvat viaţa. Da, a meritat să facă acea investiţie.

Copiii evrei au fost siliţi să se închine în faţa idolului ridicat de împărat, dar „poliţa” lor le-a salvat viaţa din cuptorul încins, pentru că au făcut o investiţie bună.

Priviţi-l apoi pe Simon Petru, un fariseu cumsecade, care a fost învăţat de tatăl său că într-o zi va veni Mesia. De-a lungul timpului, poporul evreu a privit mereu după împlinirea acestei făgăduinţe, iar acum ea devenise realitate.

Cu câtva timp în urmă, am citit o povestioară în legătură cu Petru, dar nu pot să spun dacă este adevărat sau nu. În ea se spune că tatăl lui, i-a zis lui Petru: „Am privit tot timpul după venirea lui Mesia şi ştiu că înainte ca acest lucru să se întâmple, vor apărea tot felul de „ismuri” şi de lucruri false. Dar, fiule, ca evrei, noi am fost învăţaţi să-i credem numai pe proorocii noştri, pentru că Cuvântul vine numai şi numai la ei. Domnul a făgăduit că nu va mai face nimic fără să descopere mai întâi proorocilor Săi, acele lucruri (Amos 3.7). Moise a spus că Domnul va ridica dintre fraţii noştri un prooroc ca el, iar Mesia nu va fi un educator; nu va fi o denominaţiune, ci va fi un Prooroc, iar Cuvântul Domnului va fi cu El.”

Andrei a fost primul care l-a auzit pe Ioan despre o asemenea venire, dar iată că într-o zi, chiar Simon a păşit în prezenţa acelui Isus din Nazaret, despre care vorbea Ioan. În clipa în care l-a văzut, Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” O, aceasta a fost destul pentru Simon. El a ştiut imediat că Cel din faţa sa era Mesia, pentru că vedea cu ochii lui legitimarea Cuvântului pentru acea zi. Cum de ceilalţi n-au putut vedea aceasta?

După aceea, Filip s-a dus cam 15 mile depărtare, la prietenul său Natanael. Ei au studiat Biblia împreună şi poate că discuţia lor a avut loc chiar sub copacul unde l-a găsit Filip rugându-se. „Natanael!” l-a strigat Filip. Desigur, el era un gentleman. De altfel, orice om care-L urmează pe Isus este un gentleman. Deci l-a găsit rugându-Se, aşa că a stat puţin până când Natanael şi-a încheiat rugăciunea, apoi a început să vorbească cu el. Dar vedeţi, Filip nu a început să-i spună despre grădina cu măslini, sau altceva de felul acesta, ci a intrat direct în subiectul problemei.

„Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

„O, a răspuns Natanael, poate ieşi ceva bun din Nazaret?”  „Vino să vezi!” a spus Filip.

Vedeţi? Acesta este cel mai bun răspuns pe care un om îl poate da altuia:  „Vino şi convinge-te singur. Nu sta acasă şi critica, ci vino şi convinge-te!”

Poate că mergând pe drum, spre locul unde se afla Isus, Natanael i-a zis lui Filip: „Noi Îl aşteptăm de sute de ani pe Mesia. Tu ştii cât am studiat problema aceasta. Cred că atunci când va veni Mesia, Dumnezeu va face culoare mari de la cer la pământ, până la marele preot Caiafa şi El va spune: „Iată-Mă!” Vedeţi?

Dar nu aşa spun Scripturile că va veni El, şi noi ştim că Mesia urma să vină aşa cum este scris. El urma să vină ca un om simplu, un păstor, un Prooroc ca Moise.

Când a ajuns în prezenţa lui Mesia, care era în rugăciune pentru bolnavi sau mai ştiu eu ce făcea, citim că El a privit spre Natanael şi a spus: „Iată cu adevărat un om în care nu este vicleşug.”

Poate vă gândiţi că l-a numit israelit, pentru că era îmbrăcat ca un evreu, însă nu uitaţi că toţi bărbaţii din răsărit se îmbracă la fel: cu turban şi barbă.

Dacă vă amintiţi, chiar şi Isus a mers alături de doi ucenici, pe drumul Emausului, după înviere, şi ei nu L-au recunoscut. Era îmbrăcat ca şi ei.

Când a auzit acele cuvinte, tânărul evreu a privit surprins spre Isus şi I-a zis: „De unde mă cunoşti? De unde ştii că sunt evreu şi că sunt cinstit, doar nu m-ai văzut niciodată până acum?”, iar Domnul i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Atunci Natanael a luat imediat o „poliţă,” a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.42-49). Numele Lui este nemuritor.

Ar mai fi o femeie despre care aş vrea să vorbesc, pentru că văd şi doamne printre noi. O, acea doamnă nu a fost ca voi, pentru că era acuzată de biserica ei de imoralitate. Ea era pe jumătate evreică şi pe jumătate dintre neamuri: era o samariteancă.

Dacă Scriptura este corectă  şi este, există numai trei rase de oameni. Dumnezeu să mă ierte pentru că l-am spus înainte pe „dacă” deoarece Biblia este corectă. Ea este Dumnezeu însuşi: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu….Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi….Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Ioan 1.1,14; Evrei 13.8).

Înainte de a vorbi despre această femeie, am să vă spun ceva despre cele trei popoare de care vorbeşte Biblia:  Sem, Ham şi Iafet.

Noi, neamurile, eram păgâni în acele zile, ne închinam la idoli, dar evreii şi samaritenii priveau după venirea lui Mesia, iar El vine numai la cei care privesc spre El.

Uneori, noi, cei de astăzi, spunem că-l căutăm pe Domnul şi investim milioane de dolari în clădiri sau mai ştiu eu ce. Şi aceasta, în timp ce misionarii mor pe câmpul Evangheliei, mulţi dintre ei fiind desculţi şi flămânzi. Vedeţi? Investim milioane de dolari în tot felul de nimicuri, aşa încât propriile noastre fapte condamnă mărturia pe care o avem.

Isus mergea deci la Ierihon, care era mai jos de Ierusalim. El a făcut însă un înconjur şi a trecut prin Samaria, ajungând într-o cetate numită Sihar. Când a ajuns acolo, i-a trimis pe ucenici să cumpere cele trebuincioase, iar El s-a aşezat lângă o fântână, afară din cetate. Şi în timp ce stătea acolo, a venit acea femeie din Sihar, ca să ia apă. Când a văzut-o, Domnul i-a zis: „Dă-Mi să beau!” Era ceva foarte neobişnuit ca un iudeu să vorbească cu un samaritean, aşa că femeia i-a răspuns: „Cum, Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?”

Drept răspuns Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie, şi n-ar mai fi trebuit să vii ca să scoţi de aici.”

Şi aşa, discuţia a continuat despre religie, apoi a ajuns la viaţa ei. Atunci El i-a zis: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.”

„N-am bărbat”, I-a răspuns ea, iar El a continuat: „Bine ai zis că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

Doar cu câteva zile mai înainte, învăţătorii şi rabinii acelui timp, bărbaţi care s-ar fi cuvenit să cunoască toate lucrurile, Îl numiseră „Beelzebul” şi spuseseră că face toate acele lucruri minunate „printr-un duh rău.” Ei trebuiau să dea un răspuns adunării lor, aşa că au spus cu toţii, într-un glas, că Isus este călăuzit de un duh rău.

Şi ştiţi ce le-a răspuns Isus? „Eu vă iert pentru aceasta”. De ce? Pentru că Jertfa nu fusese încă dată, „dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucruri pe care le fac Eu, dacă cineva va vorbi împotriva Lui, nu va fi iertat niciodată.” (vezi Matei 12.32).

Şi noi ştim ce s-a întâmplat după ce ei L-au respins pe Duhul Sfânt. A venit generalul Titus, a dat foc la cetate şi la Templu, iar pe evrei i-a împrăştiat prin toată lumea. Dar acum, ei se adună din nou în Palestina, împlinind Scripturile.

Când acei evrei L-au văzut făcând acele lucruri şi L-au numit „un duh rău” deci când au numit Duhul lui Dumnezeu din El, „un duh rău,” drac, ghicitor sau ceva de la cel rău, au făcut un păcat de neiertat. Dar când femeia a văzut că-i spune lucrurile tainice din viaţa ei, I-a zis: „Doamne, văd că eşti prooroc!” Nu uitaţi că ei nu mai avuseseră de 400 de ani un prooroc, deoarece Maleahi fusese ultimul.

„Ştiu, I-a zis femeia, că atunci când va veni Mesia, El va fi legitimat ca fiind Mesia. Ştiu că El face aceste lucruri.”, iar Isus i-a răspuns: „Eu, cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4).

Atunci femeia a luat o „poliţă” şi a alergat în cetate ca să ducă tuturor vestea cea bună: că L-a găsit pe Mesia. Ea avea Viaţa veşnică pentru că a crezut în El. De unde a ştiut că El era Cel aşteptat? A văzut identificarea Sa cu Scripturile, a văzut Cuvântul făcut viu.

Când Isus a spus: „Eu sunt El,” ea a luat o „poliţă” pentru că era interesată.

Nicodim, un om peste 80 de ani, a fost convins că era ceva cu privire la Isus, deoarece era deosebit de toţi ceilalţi bărbaţi, aşa că a dorit şi el o poliţă. Astfel, a venit la El într-o noapte, căci dorea o poliţă şi a găsit Banca deschisă.

Această Bancă este deschisă tot timpul, este deschisă la banchet, este deschisă pe stradă şi este deschisă oriunde, pentru că oricine doreşte să facă o investiţie, să poată obţine această poliţă de asigurare. Nicodim a găsit Banca deschisă şi a luat o poliţă de asigurare.

Acum, noi ştim că în Luca 24.49, după ce Isus şi-a ales ucenicii, ei au primit poliţa de asigurare a Vieţii veşnice. Voi ştiţi că pentru o poliţă de asigurări obişnuită, se plătesc întotdeauna dividende. Ei erau acceptaţi şi aleşi de Isus, aşa că s-au dus la Ierusalim pentru a aştepta ziua cincizecimii, când urmau să primească dividendele: botezul Duhului Sfânt şi puterea care dovedea că Isus este viu.

Voi, cei care vă pretindeţi creştini, de ce nu faceţi la fel? Voi credeţi în Isus Hristos şi deveniţi membri ai bisericii, dar de ce nu mergeţi sus, la cincizecime, să vă luaţi dividendele, puterea Duhului Sfânt?

Acele poliţe au fost împărţite, aşa că, dacă le doriţi cu adevărat, puteţi să le primiţi, numai să credeţi, deoarece Petru a spus în cuvântarea lui de la Rusalii:

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi acei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Deci, dacă în seara aceasta eşti numai un mărturisitor şi nu ţi-ai scos încă dividendele, n-ai vrea să-ţi iei poliţa şi să vii să discutăm puţin? Îngenunchează numai pentru câteva minute alături de mine şi vei vedea dacă nu-i aşa. Fii sincer şi ţi se va plăti pe loc, dacă deţii cu adevărat o poliţă. El va recunoaşte poliţa, credinţa ta, dacă spui că este în Dumnezeu.

Da, dacă credinţa ta este în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, şi nu într-un crez denominaţional; dacă crezi în Isus Hristos, ţi se va plăti pe loc, deoarece El Îşi cunoaşte poliţele.

Acolo a mai fost un evreu bogat care L-a întâlnit pe Isus la câteva zile după învierea şi înălţarea Sa. Mă refer la Saul, care a învăţat la picioarele lui Gamaliel, unul din cei mai mari învăţaţi ai timpului. Era atât de zelos, încât a păzit hainele celor care l-au ucis cu pietre pe Ştefan, iar apoi a plecat spre Damasc, având aprobare de la marele preot ca să-i arunce în închisoare pe toţi cei care deţineau poliţa aceea. Bătrânii lui Israel i-au spus: „Acel om nu era un Prooroc.” Astfel, a pornit spre Damasc, având în buzunar împuternicirea de a stârpi un grup de oameni din oraş, care avea acea poliţă.

Marele preot îi spusese: „Saul, văd că eşti un bărbat zelos şi de încredere. Ia deci, această împuternicire şi du-te până acolo ca să-i arestezi pe toţi. Dacă va fi nevoie să-i omori, fă-o fără nici o teamă, căci totul este în ordine!” iar  Saul îi răspunsese: „Onorate sfinte părinte, voi face precum ai spus!” Și a plecat. Iată însă, că pe când se afla în drum spre Damasc, pe la ora 11.00, a strălucit în faţa lui o lumină venită din cer, un Stâlp de foc, care l-a doborât la pământ. Când s-a ridicat, Saul a văzut că în faţa lui era Stâlpul de foc. Fiind evreu, el nu s-ar fi închinat şi nu ar fi numit pe nimeni „Doamne” afară de Dumnezeul lui Israel. El ştia de la învăţătorul Gamaliel despre Îngerul Domnului care era Logosul ieşit de la Dumnezeu, care a fost Hristos, şi care-i călăuzise prin pustie, în forma unei Lumini, a unui Stâlp de foc. Aceasta l-a determinat să numească acea Lumină: „Doamne” pentru că a primit această descoperire, a putut să spună că „Isus al Noului Testament este IeHoVaH al Vechiului Testament!”

Saul a avut această descoperire şi a putut să strige: „Cine eşti Tu, Doamne?”, la care Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti”. Şi Saul a luat o poliţă.

Comparaţi-i pe aceşti doi tineri: pe tânărul bogat care a vrut să ţină mai departe tradiţiile strămoşeşti şi pe celălalt tânăr care a fost convins. Unul L-a văzut ca Om, pentru că Dumnezeu S-a arătat în trup ca să moară pentru păcatele noastre, dar celălalt L-a văzut ca Dumnezeul cel viu şi Atotputernic.

Sângele mieilor, viaţa din acel sânge, nu a putut veni peste credincios, pentru că animalul nu are suflet, dar Acesta a fost Dumnezeu însuşi, iar noi ne-am născut din acel Duh, aşa că suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Comparaţi-i pe aceşti doi oameni. Ei au avut dovada că Dumnezeu era în Hristos, Acelaşi Stâlp de foc care a călăuzit poporul prin pustie, hrănindu-i zi şi noapte.

Amintiţi-vă că atunci când era pe pământ, Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” El era Stâlpul de foc care a condus poporul prin pustie.

Biblia spune că Moise „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului.” (Evrei 11.26). Astfel, el a părăsit Egiptul ca să-L urmeze pe Hristos.

Când a stat El acolo, Stâlpul de foc era reprezentat de El, deoarece Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea…” (Ioan 10.37-38a).

Ei au răspuns: „Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu!”

Vedeţi? Isus le-a spus clar: „Dacă nu Mă puteţi crede ca Om, credeţi măcar lucrările acestea, căci ele mărturisesc despre Mine.”

Noi ştim că El a murit, a fost îngropat, a înviat, iar apoi S-a ridicat, aşa că în Fapte Îl vedem din nou în Stâlpul de foc. El trebuia să vină de la Dumnezeu şi să meargă la Dumnezeu, pentru că este încă Acelaşi care a fost şi în trecut.

Şi când Saul L-a recunoscut pe Dumnezeu IeHoVaH, Stâlpul de foc al Vechiului Testament, ca fiind „Isus” şi-a luat imediat poliţa de asigurare. Atunci totul a fost în ordine.

Ce decizie pripită a luat acel tânăr cârmuitor! ……….. …Ce aţi da voi în schimb pentru sufletul vostru? Voi vă certaţi cu rudele voastre pentru pământuri şi clădiri, dar cum rămâne cu sufletul vostru? Nu uitaţi că s-ar putea ca aceasta să fie clipa decisivă în hotărârea pe care o luaţi.

Uitaţi-vă la tânărul acela bogat. Cât de slab a putut fi ca om de afaceri, dacă a preferat să se ţină în continuare de o tradiţie când i s-a dovedit clar că în faţa lui stătea Viaţa veşnică şi când el însuşi a mărturisit că vede aceasta, prin faptul că L-a întrebat pe Isus: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Pavel, în schimb, L-a primit şi ca urmare a ieşit afară. El nu a procedat ca oamenii de astăzi care privesc spre opinia generală şi nici nu a căutat laudele şi recunoaşterea lor, ci a ales slava lui Dumnezeu.

Să-l urmărim încă puţin pe tânărul bogat. Ştiţi ce s-a întâmplat cu el? Să nu credeţi cumva că a ajuns sărac, sau un cerşetor pe stradă. El a avut propăşire, măcar că a respins acea oportunitate.

De multe ori, oamenii râd astăzi de Duhul Sfânt şi-L batjocoresc,  apoi merg şi au succes în afaceri. Da, ei râd şi spun: „Hei, priviţi la mine! Dacă este ceva acolo, păi, să mi se întâmple mie!”

Voi ştiţi proverbul care spune că „nebunul umblă cu bocanci cu cuie, acolo unde îngerii se tem să pună piciorul.”

Exact aşa a făcut acel tânăr. El a făcut o greşeală capitală, dar cu toate acestea afacerile lui nu s-au împotmolit nici o clipă; mai mult, a prosperat. A devenit mai popular, iar averea i-a sporit atât de mult încât a trebuit să-şi construiască hambare noi, ca să aibă unde să-şi depoziteze recoltele.

Acesta este motivul pentru care are prosperitate şi biserica din timpul acesta: ea L-a refuzat pe Duhul Sfânt. De aceea, ei vor merge în Consiliul Ecumenic, cum spune Biblia. Acum ea (biserica) este cu adevărat Laodicea, bogată şi prosperă în bunuri!

Da, ea este la fel ca tânărul evreu bogat. El este un simbol spre biserica ce Îl respinge pe Hristos, în timp ce Pavel sau Saul, este simbolul celor care-L primesc. Amândoi au avut ocazia de a-L primi, aşa cum o aveţi şi voi în seara aceasta.

Tânărul bogat a prosperat în bunuri, ca epoca Laodicea. Amintiţi-vă numai că el a ajuns atât de puternic şi de bogat, încât chiar şi oamenii de seamă şi monarhii au început să vină la el. Da, şi Biblia spune că el a dat un mare banchet, iar la uşa lui stătea un deţinător al poliţei de asigurări pentru Viaţă veşnică. O, poate că i-a aruncat şi lui câteva firimituri! Şi ştiţi ceva? Cu siguranţă, acest tânăr a avut din nou ocazia să-L primească pe Hristos, atunci când acel martor, săracul Lazăr, a mărturisit despre El. Tânărul i-a aruncat însă câteva firimituri şi a spus: „O, voi încerca asta altădată!” Voi ştiţi că aceasta este atitudinea din anii 1960: „Este în ordine! Lăsaţi-l să meargă să vadă!”

Lazăr deţinea însă o poliţă: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” (Matei 5.3).

Tânărul bogat a prosperat în bunuri, a devenit tot mai mare şi mai celebru, dar în curând avea să primească plata finală. Cât a trăit pe pământ, el a avut totul, iar când a plecat, i s-a făcut, fără îndoială un serviciu funerar frumos. Marii predicatori au avut numai cuvinte de laudă pentru el, iar oamenii de afaceri l-au regretat cu toţii. Când a trebuit să primească însă, răsplătirea lui Dumnezeu, partea lui a fost „iadul,” pentru că a respins poliţa pentru Viaţa veşnică.

În iad, el şi-a ridicat ochii, deoarece era în chinuri mari, şi a privit pe partea cealaltă a prăpăstiei despre care Domnul Isus spune că nu a fost trecută de nimeni vreodată, şi acolo l-a văzut pe deţinătorul poliţei pentru Viaţa veşnică, pe săracul Lazăr.

Fiecare dintre ei şi-a primit răsplata. Unul pentru că a respins Viaţa veşnică, iar celălalt pentru că a primit-o. Bogatul a devenit cerşetor, de aceea a spus:  „Lasă ca „deţinătorul poliţei”, Lazăr, să vină să-mi atingă buzele cu puţină apă, căci aceste flăcări mă chinuie rău.”

O, oamenilor de afaceri, să nu faceţi aceeaşi greşeală ca acest tânăr! Voi sunteţi muritori exact ca şi el şi sunteţi puşi în faţa aceleaşi decizii. Asiguraţi-vă investiţia! Primiţi una din aceste poliţe!

Priviţi la Moise. Faraon vedea în poporul Israel doar o grămadă de sclavi frământători de noroi, dar Moise i-a privit ca fiind poporul făgăduinţei.

Voi cum priviţi astăzi poporul lui Dumnezeu? Moise şi-a primit răsplata. Uitaţi-vă, cine au fost groparii lui? Biblia spune că au fost îngerii, deoarece nimeni altcineva nu putea să-l ducă în locul unde urma să plece.

Uitaţi-vă la Ilie, care a trăit în timpul când femeile au început să-şi taie părul şi să-şi vopsească feţele, ca doamna Kennedy şi ca femeile din timpul nostru. Regele, poporul şi biserica deveniseră lumeşti, de aceea, Dumnezeu a trimis un proroc: pe Ilie, ca să condamne toate acele lucruri.

Şi iată că după ce şi-a isprăvit lucrarea şi a ajuns bătrân, când era gata să plece Acasă, el n-a trebuit să moară, pentru că Dumnezeu i-a pregătit o răsplată minunată: El a trimis din cer un car cu cai de foc, care l-a dus în veşnicie.

Priviţi-l pe Ştefan. El a vorbit în  faţa sinedriului şi a spus: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt – adică respingeţi poliţa!” (Fapte 7.51). „Cum au fost părinţii voştri, aşa sunteţi şi voi.” Auzind aceasta, ei au sărit asupra lui şi l-au lovit cu pietre, dar pe când trăgea să moară, Ştefan şi-a ridicat privirile spre cer şi şi-a văzut răsplata. El L-a văzut pe Isus stând la dreapta măririi, iar cerurile erau deschise ca să-l primească.

Priviţi-l pe Moody, care a trăit cu o sută de ani în urmă. El a fost un pantofar care abia ştia să-şi scrie numele. Se spune că odată a mers la el un reporter ca să-i ia un interviu pentru ziar, iar când a apărut articolul, nici măcar n-a putut să citească ce scria, ci i l-a citit managerul lui.

Acolo scria: „Predicatorul Dwight Moody este mai mult decât se poate spune. Este cel mai urât om care a fost văzut vreodată: cu capul chel şi favoriţii atârnând în jos, mai mult lat decât înalt, iar când predică, nici măcar nu ştie citi. Când predică miaună şi vorbeşte pe nas şi sâsâit.” Când managerul a terminat de citit, Moody a spus: „Sigur că nu au ce vedea la mine, dar ei au venit să-L vadă pe Hristos!” Asta era! Oricât era de criticat, acest bărbat deţinea o poliţă.

Când era pe moarte, doctorul a spus: „Moartea îl paşte pe domnul Moody,” dar el s-a ridicat şi a răspuns: „Tu numeşti asta moarte? Păi, aceasta este ziua încoronării mele!” Vedeţi? El deţinea acea poliţă.

Când eram tânăr, am fost ordinat în Biserica misionară Baptistă, iar bunul meu prieten Paul Rader, era şi el un misionar baptist. Mai târziu, el a ajuns pe coasta de vest şi a avut o mulţime de necazuri, iar în final s-a îmbolnăvit de cancer şi a ajuns pe moarte. El şi Luke au umblat tot timpul împreună, aşa ca mine şi fiul meu. Deci când Paul era pe moarte, Institutul Biblic Moody i-a trimis un cor micuţ. Paul avea simţul umorului, aşa că atunci când au început să cânte cântarea „Mai aproape Dumnezeul meu de Tine” s-a întors spre ei şi le-a zis: „Cine moare aici, eu sau voi?” Ridicaţi jaluzelele alea şi cântaţi-mi nişte cântări vioaie! Atunci ei au început să cânte:

Jos la cruce unde a murit Salvatorul meu,

Jos, acolo, pentru curăţirea păcatelor am strigat.

Acolo inimii mele sângele i-a fost aplicat.

Glorie Numelui Său!

Când au terminat, Paul a întrebat: „Unde-i fratele meu, Luke?” Luke era în camera cealaltă, pentru că nu voia să îl vadă pe fratele lui murind.

„Spuneţi-i să vină aici,” a continuat Paul, aşa că Luke a intrat în cameră. Când l-a văzut, Paul l-a prins de mână şi i-a zis: „Luke, noi am fost împreună în toţi aceşti ani, dar gândeşte-te că doar peste cinci minute voi sta în prezenţa lui Isus Hristos, îmbrăcat în neputrezirea Lui.” Apoi a plecat spre răsplătire, deoarece poseda poliţa.

Bătrânul doctor Bosworth a fost cu mine aproape tot timpul în ultima vreme. El tocmai se întorsese din Africa, avea 84 de ani, şi am primit un telefon (la câteva zile după aceea): „Vino la Miami.” Aproape că mi-am rupt cauciucurile la maşină ca să pot ajunge cât mai repede acolo, deoarece era pe moarte. Ştiam însă că este un deţinător al poliţei de asigurare.

Era un bărbat micuţ şi chel, cu mâinile numai oase şi piele, iar când m-a văzut, a căzut în braţele mele şi a strigat: „Părinte, părinte, carele şi călăreţii lui Israel!” după care şi-a pus mâinile peste mine şi m-a binecuvântat.

„Frate Bosworth,” i-am spus, „pot să mă rog pentru tine?” „Dar nu sunt bolnav!”

„Atunci care-i problema, frate?”

„Nimic, doar că plec Acasă.”

„Am ştiut aceasta,” i-am răspuns. Apoi l-am întrebat:

„Frate Bosworth, care a fost timpul cel mai măreţ al vieţii şi al slujbei tale? Tu L-ai slujit pe Dumnezeu încă înainte de naşterea mea, iar mai târziu, când am ajuns şi eu lucrător, am umblat împreună pe câmpurile misiunii. Am fost în furtuni, sub cerul liber, pe mare; tu ai stat alături de mine când am văzut diavoli de-o parte şi de alta şi tot felul de vraci şi ne-am cutremurat amândoi când L-am văzut pe Dumnezeu paralizându-i. Care a fost cel mai mişcător moment al vieţii tale? „Chiar acesta,” a răspuns el, pentru că urma să primească plata în contul poliţei lui. Apoi a continuat: „Frate Branham, singurul lucru pentru care am trăit, a fost Isus Hristos, care în orice moment va intra pe uşă ca să mă ducă Acasă.” Da, toţi aceştia au fost deţinători ai poliţei. Ei au dat tot ce au avut şi au investit în „Mărgăritarul” de mare preţ.

Nu vreţi să investiţi şi voi în acest mărgăritar, acum, în timp ce ne vom pleca capetele?

Eu nu pot vedea audienţa şi nu ştiu câţi ne urmăresc prin circuitul închis Tv, dar doresc să vă spun ceva, prieteni: Nu lăsaţi ca aceste cuvinte să treacă pe lângă voi, căci toţi sunteţi muritori şi s-ar putea ca unii dintre voi să plece chiar înainte de venirea dimineţii.

Eu nu sunt un om prea insistent, dar pentru că Isus a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine,” vă întreb: dacă acolo, în inimă, este o cămăruţă pentru acea poliţă, nu aţi vrea s-o acceptaţi? Acea poliţă este Hristos, darul de dragoste oferit de Dumnezeu pentru voi, Cuvântul Său care vrea să devină viu în inima voastră, făcându-vă parte din El. El este Cuvântul. Acceptaţi-L în viaţa voastră!

Nu aţi vrea să faceţi această mare investiţie? Dacă doriţi să primiţi această poliţă a Vieţii veşnice, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu o doresc, frate Branham. Aminteşte-mă în rugăciunile tale. Tu nu-mi vezi mâna ridicată, dar Dumnezeu o vede.”

Tatăl nostru ceresc, aici este o povestire simplă, dar crudă şi adevărată. Eu am povestit-o în aşa fel încât oamenii de afaceri să mă înţeleagă. Acesta este motivul pentru care am numit-o „poliţă”. Iartă-mă, dacă am greşit prin faptul că am numit-o aşa, căci noi suntem acum, într-un moment cu adevărat sfânt, în care, fără îndoială, mulţi se gândesc serios la starea lor, pentru că sunt conştienţi că trebuie să-şi primească plata.

Tânărul din povestioară era renumit printre oameni şi era membrul unei biserici aşa că ţinea poruncile. Nu a comis curvie, nu a furat,  dar în inima lui ştia că nu are Viaţa veşnică.

Doamne, fie ca toţi aceia care încearcă să Te întâlnească pentru Viaţa veşnică, să accepte investiţia şi să spună: „Doamne, voi face tot ce-mi vei cere!” Îndură-Te, Doamne! Ei sunt cu toţii ai Tăi, Tată, de aceea îi încredinţez în mâna Ta.

Doamne, sămânţa a fost aruncată pretutindeni, aşa că dacă pe aici pe undeva, este un pământ bun, care însetează şi flămânzeşte de mulţi ani, ajută-l să primească Viaţa veşnică, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos.

În timp ce stăm cu capetele plecate, îl voi ruga pe fratele Pearry să preia serviciul dacă are ceva de spus. AMIN

– Amin –