…Aşa este. Cred că ar trebui să stăm în picioare în timp ce vom citi Cuvântul Lui, nu credeţi la fel? În seara aceasta voi citi pentru o lecţie biblică din Isaia capitolul 6. Ascultaţi cu atenţie:
„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.
Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.
Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”
Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.
Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”
Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
Haideţi să ne plecăm capetele.
Tată, noi ne simţim la fel de pierduţi ca Isaia pentru că L-am văzut pe Împăratul slavei. Îţi mulţumim, Doamne, pentru că în seara aceasta este un proces de curăţire care nu ne atinge doar buzele, ci şi inimile şi sufletele. Este Focul Duhului Sfânt de pe altarul lui Dumnezeu, care ne curăţă de toată necredinţa şi îndoiala care ar putea veni să locuiască în noi. Tată, noi Te iubim, Te adorăm, Te cinstim şi Te rugăm să Te înduri de toţi cei care nu sunt curăţaţi încă de Duhul Sfânt şi de Focul lui Dumnezeu şi să îngădui să fie modelaţi, spre slava Împărăţiei lui Dumnezeu. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Luaţi loc.
Voi încerca să termin devreme, pentru că nu vreau să lipsiţi de la şcoala duminicală. Dacă lipsiţi o zi de la serviciu, este în ordine pentru că nu pierdeţi prea mult, dar faceţi tot ce puteţi ca să nu lipsiţi de la şcoala duminicală.
Subiectul meu din seara aceasta este „Influenţe.” Despre împăratul Ozia putem citi în 2 Cronici capitolul 26. El a fost păstor, iar la vârsta de şaisprezece ani a fost uns împărat al lui Iuda. Tatăl său a fost un om cu frică de Dumnezeu, aşa că şi Ozia a fost un bărbat credincios şi bun, care a făcut ce este bine înaintea Domnului.
Eu cred că problema majoră cu care ne confruntăm astăzi, nu este delicvenţa juvenilă, ci mai degrabă delicvenţa părinţilor, deoarece oamenii s-au îndepărtat de lucrurile pe care ar fi trebuit să stea. Biserica a devenit rece sau căldicică, iar copiii au plecat în lume.
Hollywood-ul arată o mulţime de filme, programe de televiziune şi aşa mai departe, necenzurate, în care se înjură şi se ia Numele Domnului în deşert. Pe vremuri, copiii din bisericile sfinţirii nu erau lăsaţi să meargă la filme, dar acum Satan le-a adus chiar în casele lor prin televiziune şi încă necenzurate. Aşa lucrează Satan: îşi face intrarea în mod treptat. Este ca şi toboganul, dacă îl mai ţineţi minte. Probabil că unii dintre voi nu vi-l mai amintiţi pentru că eraţi prea mici, dar era un mare amuzament pentru copii. Îţi dădeai drumul pe el, iar la capăt era o gaură sau o gură de aterizare. Toţi copiii se înghesuiau să-şi dea drumul pe el şi până să prindă de veste, erau deja jos.
Aşa este şi păcatul. Nu cochetaţi cu el! Nu încercaţi să vedeţi cât puteţi sta de aproape de el, ci staţi cât mai departe. Vedeţi? Să nu-i daţi nici o şansă! Dacă voi vreţi să-i daţi o şansă, eu nu vreau să-i dau nici una.
Odată, un scoţian a vrut să treacă dincolo de un munte. Căruţele stăteau acolo şi aşteptau clienţi, şi desigur, fiecare căruţaş încerca să facă impresie. Scoţianul le-a zis: „Aş vrea să fiu dus de cel mai bun dintre voi.” Atunci unul dintre ei a spus: „Ei bine, eu pot să merg cu cei şase cai ai mei la galop, la doar zece inch (douăzeci şi cinci de centimetri) de marginea drumului de munte.” Jos era prăpastia, aşa că dacă ar fi căzut, ar fi murit. Căruţaşul a continuat: „Eu sunt destul de bun ca să-mi strunesc caii să meargă la o depărare de zece inch de marginea prăpăstiei, fără să cadă în ea.” Un altul a zis: „Eu pot să te întrec, fiindcă merg la şase inch (cincisprezece centimetri) depărtare de margine, fără să mă prăbuşesc în prăpastie.” Scoţianul a privit spre al treilea căruţaş şi l-a întrebat şi pe el: „Dar tu, domnule?”
„Nu ştiu ce să zic,” a răspuns el, „fiindcă mie nu-mi place să fac toate acele lucruri, ci stau pe capră, ţin hăţurile strâns şi merg cât mai departe de margine.”
„Cu tine voi merge,” i-a zis scoţianul. Vedeţi? El era cel mai potrivit.
Nu contează cât de aproape poţi veni şi nici cât de puternic te crezi, stai cât mai departe de păcat! Poate zici: „Păi, eu pot face aceasta! Nu văd nici un rău în faptul că o fac!” Ei bine, dacă în mintea ta se ridică cel mai mic semn de întrebare, nu o face. Stai departe de tot ce-ţi ridică semne de întrebare, fiindcă dacă nu ai nici o întrebare, vei trăi numai prin credinţă. Dacă un lucru îţi ridică semne de întrebare, pleacă de acolo, nu îl face! Nu te învârti deloc în jurul lui.
Eu cred că de cele mai multe ori, părinţii sunt cei care se îndepărtează. Şcoala duminicală ţine în jur de o jumătate de oră sau o oră, iar în rest, timpul acestor copii este ocupat cu lucrurile lumii, din care învaţă mai mult decât învaţă de la profesorul de la şcoala duminicală. În plus, de foarte multe ori profesoarele de la şcoala duminicală sunt superficiale şi în loc să se ocupe de copii, se vopsesc şi îşi aranjează părul, iar pe ei îi lasă să facă ce vor. Apoi aceşti copii merg acasă, unde nu au nici un fel de creştere creştină, pentru că mama este plecată la o întâlnire socială, tatăl joacă popice pe undeva, iar sora mai mare este plecată cu vreun şmecher. Este un tablou îngrozitor. Unde am ajuns? Apoi vedem că tânărul nostru se plimbă cu motocicleta pe stradă în sus şi-n jos, în timp ce alţii joacă golf, biliard sau participă la alte distracţii, aşa că biserica este lăsată deoparte.
Ei au un comitet în biserică, iar dacă s-ar întâmpla ca păstorul să atingă o coardă sensibilă, ceva ce ar fi puţin în contradicţie cu părerile lor, acel comitet ar face imediat hârtie la centru şi astfel păstorul ar fi excomunicat. Vedeţi? Totul se rezumă la un bon de masă, când el ar trebui să fie un slujitor uns cu Duhul Sfânt chemat să predice Evanghelia. Aşa este. El trebuie să stea acolo şi să facă compromis pentru un salariu bun, pentru un bon de masă. Dumnezeu să aibă milă de omul care îşi vinde dreptul de întâi născut pentru aşa ceva.
Noi avem nevoie de bărbaţi care mânuiesc Evanghelia cu mâini curate, nu cu mănuşi denominaţionale. Tu spune numai ce este scris şi lasă aşchiile să cadă unde vor. Îmi amintesc că mama obişnuia să spună: „Dacă pantoful ţi se potriveşte, poartă-l, iar dacă nu, taie-ţi unghiile.” Noi ar trebui să luăm aminte la aceste lucruri.
Revenind la împăratul Ozia, vedem că era un copil bun, care se trăgea dintr-o familie temătoare de Dumnezeu. Mama lui era din Ierusalim, iar tatăl lui fusese un bărbat cu frică de Dumnezeu şi împăratul de dinainte. Deci, vă daţi seama ce fel de învăţătură s-a turnat în acel băiat.
Eu nu sunt nici democrat, nici republican şi am votat o singură dată în viaţă, iar atunci L-am ales pe Hristos. Cu siguranţă votul meu va ieşi biruitor. După părerea mea, cel mai mare preşedinte pe care l-am avut vreodată, a fost Abraham Lincoln şi aceasta nu pentru că se trăgea din Kentucky, ca şi mine, ci pentru că s-a ridicat de jos. Se spune că singurele cărţi pe care le-a avut încă din copilărie, au fost Biblia şi „Călătoria creştinului.” Vedeţi, aceste lucruri l-au format, făcându-l „Abe cel cinstit,” cum era numit. Ceea ce citeşti şi ceea ce faci îţi formează caracterul şi arată ce eşti. Vedeţi? El a citit că dacă faci răul, vei plăti, dar dacă faci binele, Dumnezeu va răsplăti fapta ta. Acest lucru l-a modelat pe Lincoln şi a făcut din el bărbatul care a fost. Mama lui a fost o femeie creştină şi cu frică de Dumnezeu, iar el a spus că dacă ar trebui să dea un premiu cuiva, acea persoană ar fi mama lui pentru creşterea pe care i-a dat-o. După părerea mea, aceasta a făcut din el unul din cei mai mari preşedinţi ai Americii, dacă nu cumva chiar cel mai mare. El s-a ridicat din nimic, dar Dumnezeu l-a făcut preşedintele naţiunii pentru că a fost un bărbat smerit şi bun.
La fel a fost şi Ozia. Fiindcă se trăgea din părinţi temători de Dumnezeu, el a făcut ce era bine înaintea Domnului. Astfel, când a ajuns împărat la vârsta de şaisprezece ani, el a ignorat toată politica şi opiniile moderne din acea zi şi L-a slujit pe Dumnezeu cu respect. Vedeţi? Aceasta a făcut din el un împărat adevărat: faptul că a ignorat politica şi curentele moderne şi L-a slujit pe Dumnezeu cu credincioşie. Acesta a fost un lucru foarte bun. Astfel, împărăţia lui a fost binecuvântată de Dumnezeu şi a fost atât de prosperă încât aproape că l-a ajuns pe Solomon. Solomon a fost cel mai mare împărat care a existat pe pământ, iar acest tânăr aproape că l-a ajuns cu împărăţia lui.
Ozia a fost un mare ajutor pentru tânărul profet Isaia, care era mai tânăr decât el. Fiind născut profet, Isaia a urmărit influenţa pe care acest bărbat a avut-o asupra oamenilor şi a înţeles că venea din faptul că el s-a încrezut orbeşte în Dumnezeu. În plus, Isaia a înţeles că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care rămân credincioşi Cuvântului Său.
Deci, Ozia a vrut să stea pe principiile Cuvântului lui Dumnezeu şi a ţinut întocmai Legile Lui, aşa că nu a privit nici în stânga, nici în dreapta, ci a stat drept pe ceea ce a spus Dumnezeu. Ca urmare, Dumnezeu l-a cinstit şi l-a binecuvântat în tot ce a făcut, dându-i o mare propăşire. Ce exemplu bun pentru orice tânăr!
Eu cred că dacă aşa zisele biserici creştine de astăzi, ar avea în mijlocul lor oameni care stau departe de lucrurile lumii şi trăiesc o viaţă de credincioşi adevăraţi, i-ar influenţa şi pe tinerii creştini să facă la fel. Dar când spun că sunt creştini, iar după aceea lasă garda jos, merg afară, beau, fumează şi se poartă în mod uşuratic, pun o piatră de poticnire în calea altor oameni, ceea ce face totul foarte greu.
Ţineţi minte că Biblia spune: „Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.” (2Corinteni 3.2). Mulţi oameni nu citesc Biblia, dar Dumnezeu te-a făcut pe tine un reprezentat al Său, o epistolă vie care poate fi citită de toţi. Tu trebuie să fii o Biblie vie, dacă Hristos trăieşte în tine, trebuie să fii Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Dar dacă pretinzi că eşti creştin, iar trăirea ta spune altceva, influenţa negativă pe care o ai asupra altora te va face în ziua judecăţii răspunzător pentru multe suflete care au mers deoparte din cauza ta. Cred că este necesar şi este timpul să ne gândim bine la aceasta, fiindcă fiecare bărbat, femeie, băiat sau fată, ştie că într-o zi va trebui să stea în faţa judecăţii. Poate în lumea aceasta ai scăpat de una sau de alta; poate ai scăpat şi nu ai plătit taxe, fiindcă ai reuşit să eviţi Comisia de taxe; poate ai depăşit limita de viteză şi nu ai fost prins de poliţie, poate ai făcut una şi alta şi nu te-a prins nimeni, dar în acea zi te va ajunge judecata Lui. Aceasta este sigur.
Noi ştim că omul trebuie să moară, iar după aceea vine judecata. Moartea nu este grea, dar judecata care vine după ea este problema, pentru că în ziua aceea va trebui să răspunzi pentru tot ce ai făcut în timpul vieţii şi pentru influenţa pe care ai avut-o asupra altora. Şi dacă aşa stau lucrurile, cu cât mai mult ar trebui „să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, privind ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre.” (Evrei 12.1-2).
Prietene, ar trebui să te gândeşti cu seriozitate şi severitate la aceste lucruri, fiindcă ştii bine că ziua aceea este tot mai aproape şi că paginile cărţii tale se pot închide în orice clipă, poate chiar în seara aceasta, iar mâine va fi prea târziu să mai faci ceva. Nu lăsa pe mâine ceea ce poţi face astăzi, pentru că s-ar putea ca pentru tine să nu mai fie un mâine. Oricare dintre bărbaţii, femeile, băieţii sau fetele care sunt în seara aceasta aici, puteţi ajunge la morgă înainte de ivirea zorilor şi desigur, atunci cartea ta va fi închisă şi nu vei mai avea o altă şansă. Gândiţi-vă serios că s-ar putea ca aceasta să fie ultima şansă pe care o veţi mai avea vreodată. Poate ziceţi: „Ei bine, s-ar putea să nu fie aşa!” S-ar putea să nu fie, dar tot atât de bine s-ar putea să fie. Şi chiar dacă nu va fi mâine, gândiţi-vă că într-o zi cartea se va închide, iar atunci va conta doar ceea ce faci acum.
Mă adresez în special vouă, celor care susţineţi că sunteţi creştini: despărţiţi-vă de lucrurile lumii! Nu aveţi nimic a face cu lumea şi lucrurile din ea! Feriţi-vă de ea, pentru că întotdeauna este o persoană care se uită la voi. Da, cineva vă urmăreşte iar dacă voi mergeţi greşit îl veţi duce şi pe el sau pe ea într-un loc rău, iar într-o zi va trebui să răspundeţi pentru influenţa rea pe care aţi avut-o asupra acelui om.
Tânărul profet l-a urmărit pe Ozia şi a văzut că Dumnezeu l-a binecuvântat şi a văzut şi ce influenţă a avut asupra celor din jur. A văzut ce a făcut Dumnezeu pentru el şi cum a prosperat. A văzut că a trăit o viaţă liniştită şi binecuvântată de Dumnezeu, pentru că nu s-a abătut nici la stânga şi nici la dreapta.
Noi avem un exemplu în acest bărbat, în marele împărat Ozia care a umblat cândva cu Dumnezeu. Dar ce mai spune Biblia despre el? Atunci când a văzut ce propăşire mare a avut şi s-a simţit în siguranţă, inima lui s-a îngâmfat de mândrie.
Daţi-mi voie să mă opresc puţin aici, frate şi soră, şi să vă spun ceva cu smerenie. Dumnezeu v-a făcut audienţa mea din seara aceasta şi ştiu că trebuie să fiu sincer în ceea ce spun, iar voi trebuie să mă ascultaţi cu cea mai mare atenţie şi seriozitate.
Aceasta este problema cu mulţi dintre oamenii de astăzi. Unii dintre fraţii predicatori primesc un loc în conducere, apoi devin prea comozi şi siguri pe ei. Noi ştim că mulţi dintre aceşti predicatori, unii chiar din părţile acestea, au început să bea. Unii dintre ei îşi zic: „Ei bine, am mica mea împărăţie zidită în jurul meu, iar oamenii mă iubesc atât de mult încât nici nu vor lua în seamă că fac una sau alta.” Poate ai dreptate, dar dă-mi voie să-ţi spun ceva, frate! Este Unul care priveşte şi ia aminte la tot ce faci, iar Acela este Dumnezeu. Şi nici un om nu este în siguranţă dacă nu este în El.
Uneori când ne merge bine, ne gândim că suntem binecuvântaţi de Dumnezeu, aşa că zicem: „El mi-a dat un Cadillac! El mi-a dat un serviciu bun! El mi-a dat asta sau cealaltă,” dar mergem mai departe în drumul nostru şi nu facem nimic pentru El. Apoi când te simţi prea sus, zici: „Odinioară stăteam toată noaptea şi mă rugam, dar acum nu mai fac aceasta,” însă aceasta dovedeşte că eşti pe un teren periculos.
Aceasta este problema cu penticostalii. Pe vremuri, cu mult timp în urmă, când aveau adunări mici pe la colţurile străzilor, femeile nu aveau nici măcar ciorapi, dar băteau din tamburine, cântau şi stăteau toată noaptea în rugăciune. Poliţia umbla după ei, iar dacă îi prindea, îi băga la închisoare. Se rugau şi trăiau pentru Dumnezeu, iar bisericile şi denominaţiunile râdeau şi îşi băteau joc de ei. Dar Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a dat propăşire până când au ajuns să aibă cele mai bune biserici din ţară. Ce a urmat? S-au organizat, iar acum sunt o mare şi puternică denominaţiune. Vedeţi? Când începi să te simţi în siguranţă, te îngâmfi, iar când Dumnezeu trimite ceva, nu mai poţi accepta pentru că te-ai făcut deja părtaş la lucrurile lumeşti. Te simţi în siguranţă în organizaţia ta, dar acela este momentul când începi să mergi pe calea pierzării, acest lucru fiind valabil pentru toate denominaţiunile din lume.
Uitaţi-vă la naţiunea noastră. Ea a fost una din cele mai mari şi mai morale ţări din lume, dar priviţi unde a ajuns astăzi: este de râsul lumii, fiind mai murdară decât orice lucru pe care îl cunosc. Când am fost la Roma, am mers să vizitez catacombele de la „Sfântul Angelo”, dar când să intru acolo, mi-a fost ruşine de anunţul scris chiar la intrare: „O rugăminte pentru femeile americane: în semn de respect pentru martiri, vă rugăm să vă îmbrăcaţi înainte de a intra în catacombe.” Ele merg acolo cu pantaloni scurţi şi cu haine indecente, aşa încât a fost nevoie să li se atragă atenţia: „În semn de respect pentru martiri, vă rugăm să vă îmbrăcaţi…” De ce aceasta? Pentru că am ajuns un iz urât mirositor pentru nasul tuturor. Toţi banii de peste ocean, împrumuturile şi toate celelalte lucruri care se fac, nu vor cumpăra niciodată prietenia.
Lucrul de care are nevoie naţiunea aceasta, dar de care nu va avea parte niciodată, este o curăţire de modă veche începând din casele noastre, este o trezire lucrată de Duhul Sfânt şi care să scoată afară tot răul. De aceasta au nevoie bisericile noastre şi fiecare individ. Înţelegeţi? De această Influenţă avem nevoie, ca indivizi, atunci când ne îngâmfăm.
Poate ziceţi: „Sunt penticostal. Am vorbit în limbi, am strigat şi am dansat în duh.” Poate ai făcut toate acestea, dar dă-mi voie să-ţi spun ceva, frate. Aceasta nu reprezintă o siguranţă pentru tine, nici măcar o fărâmă.
Biblia spune că atunci când Ozia s-a îngâmfat în inima lui, Dumnezeu l-a lovit. De ce a făcut aceasta? Pentru că a încercat să ia locul unui predicator. A crezut că dacă Dumnezeu l-a ridicat, l-a binecuvântat şi l-a făcut un om mare, putea face orice ar fi dorit.
Nu demult, un tânăr mi-a zis: „Frate Branham, Dumnezeu mă iubeşte atât de mult, încât mă lasă să fac tot ce vreau. Pe El nu-l interesează ce fac eu.”
Astăzi se vorbeşte foarte des despre Dumnezeu că este un Dumnezeu bun, ceea ce este adevărat, dar El este şi un Dumnezeu al mâniei, pentru că sfinţenia Lui cere dreptate, iar Legea Lui cere judecată. Dacă nu există o pedeapsă pentru încălcarea legii, legea nu are nici o putere. Ce rost ar avea să spui că este împotriva legii să treci pe culoarea roşie a semaforului, dacă nu există nici o pedeapsă în spatele acestei legi? Dacă nu este pedeapsă, nu este nici lege. Tot aşa este şi în cazul încălcării Legii lui Dumnezeu: când vei fi adus în faţa judecăţii, va trebui să suporţi pedeapsa Lui.
Mulţi oameni de astăzi fac aceeaşi greşeală ca şi împăratul Ozia. Când a devenit mare şi puternic şi avea totul în mâinile lui, s-a simţit în siguranţă, aşa că şi-a zis: „Dumnezeu mă iubeşte atât de mult, încât pot să fac orice vreau!” Dar când a făcut aceasta, a ajuns în aceeaşi situaţie în care a fost cândva împăratul Nebucadneţar. Cei care citiţi Biblia, ştiţi aceasta. Şi ce s-a întâmplat? A fost lovit cu lepră pentru că a încercat să ia locul unui predicator.
Eu vorbesc şi în alte ţări pentru Oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline şi nu demult, am avut o adunare în Jamaica. Eu îi iubesc pentru că au oameni din toate bisericile şi îmi dau şansa să le vorbesc tuturor. Uneori bisericile nu vor să colaboreze, dar oamenii de afaceri o fac întotdeauna, iar ceilalţi trebuie să-şi păstreze faţa curată de dragul oamenilor de afaceri.
Într-o zi am avut o întâlnire, iar seara când ne întorceam la hotelul Flamingo, am spus: „Mi-e ruşine cu voi, oameni buni, pentru că tot ce aţi vorbit în faţa acelor lideri politici şi oameni de afaceri, a fost: „Eu am o mică afacere aici,” „Eu am şaisprezece maşini Cadillac,” şi aşa mai departe, dar voi nu vă puteţi compara cu ei.”
Aceasta este problema cu bisericile de astăzi: ele încearcă să se compare cu Hollywood-ul. Da, voi încercaţi să faceţi lucrurile ca la Hollywood, însă aş vrea să nu uitaţi că Hollywood sclipeşte, pe când Evanghelia străluceşte. Voi nu puteţi merge pe terenul lor, ci trebuie să-i aduceţi pe ei pe terenul nostru. Noi nu ne putem compara niciodată cu ei şi nici nu vrem s-o facem, pentru că ei lucesc şi sclipesc, pe când Evanghelia străluceşte cu umilinţă şi modestie. Aceasta este diferenţa dintre strălucire şi sclipire.
Eu le-am mai spus acelor bărbaţi: „Adevărul este că voi, care sunteţi numai nişte oameni de afaceri, încercaţi să predicaţi Evanghelia. Dar nu puteţi face aceasta, pentru că nu este treaba voastră. Noi, predicatorii, o menţinem cu greu la suprafaţă, de aceea ar fi bine ca voi să nu vă băgaţi în aceasta, pentru că ocupaţi un loc greşit. Voi sunteţi oameni de afaceri, deci nu încercaţi să vă ocupaţi de vestirea Evangheliei. De fapt, ceea ce faceţi voi astăzi este să vă lăudaţi cu cât aveţi. Ce diferenţă mare este între voi şi primii creştini, care s-au scăpat de tot ce aveau.”
Acolo era şi un cântăreţ. Eu îl iubesc pentru că este un om cumsecade, dar el mi-a zis:
„Frate Branham, nu vreau să te contrazic în ceea ce ai spus…”
„Este în ordine. Dacă ceea ce am spus nu este biblic, ai tot dreptul să mă corectezi, frate.”
„De data aceasta ai greşit.”
„Oh, nu, nu! Primii creştini au vândut tot ce au avut, au pus banii în misiuni şi s-au dus să predice.”
„Este adevărat, a spus el, însă acesta este cel mai rău lucru pe care l-au făcut.”
„De ce spui aceasta? A greşit cumva Duhul Sfânt?”
„Nu spun aceasta, dar acela a fost cel mai rău lucru pe care l-au putut face, pentru că atunci când au apărut disputele şi dezbinările în biserică, nu au mai avut case în care să locuiască.”
„Exact acesta este motivul pentru care i-a pus Dumnezeu să-şi vândă casele. În felul acesta, s-au dus şi au răspândit Evanghelia pretutindeni, pentru că nu aveau nici un alt loc în care să poată merge. Dumnezeu ştie întotdeauna ce face, lăsaţi-L doar să conducă El lucrarea.”
Revenind la Ozia, vedem că a luat cădelniţa şi s-a dus în Templu să ardă tămâie pe altarul tămâierii, deşi nu avea voie să facă aceasta, pentru că el era împărat, nu preot. Preoţii i s-au împotrivit şi au încercat să-l oprească zicând: „N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul Locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.” (2Cronici 26.18).
Eu am văzut de multe ori oameni care încercau să imite un dar, ca să facă impresie, deşi nu erau chemaţi la aşa ceva. Da, noi am văzut toate acestea. Noi le vedem şi astăzi, la fel cum au fost în trecut. Am văzut persoane care încercau să imite pe cineva care are Duhul Sfânt, aşa că strigau ca ei, vorbeau în limbi ca ei, dar cu toate acestea nu ştiu despre Dumnezeu mai mult decât ştie un hotentot despre o noapte egipteană. Aşa este. Este numai o imitaţie, un teatru prin care vor să arate că au şi ei ceva.
Aş vrea să le spun ceva celor care privesc la aceste lucruri: întotdeauna când vedeţi pe cineva care încearcă să imite, să ştiţi că undeva este şi ceva original, adevărat. Astfel, dacă găsesc undeva un dolar fals, acesta nu poate fi decât dovada că undeva există şi un dolar adevărat după care a fost făcut.
Deci, Ozia a încercat să ia locul unui preot, iar când preoţii au alergat după el şi i-au spus că ceea ce face este greşit, s-a înfuriat şi le-a zis: „Fac ce vreau! Cine sunteţi voi să-mi spuneţi ce trebuie să fac? Eu sunt împăratul, aşa că fac tot ce vreau. Cine sunteţi voi ca să mă opriţi?” Dar Dumnezeu l-a lovit chiar în clipa aceea cu lepră, aşa că a murit ca lepros. Când mânia Domnului s-a aprins împotriva lui, a fost lovit cu lepră.
Desigur, acest lucru a fost o lecţie pentru tânărul profet Isaia. El l-a văzut pe acest bărbat cum şi-a luat doctoratul, PhD-ul, LLD-ul şi aşa mai departe, şi cum după aceea a încercat să ocupe un loc care nu era al lui. L-a văzut şi cum s-a înfuriat. Atunci când cineva a încercat să-i spună ceea ce era „Aşa vorbeşte Domnul,” Ozia a refuzat să asculte, de aceea Dumnezeu l-a lovit cu lepră, care este un fel de boală contagioasă de piele. Ei bine, prin aceasta, Isaia a învăţat că Dumnezeu este cel care hotărăşte care este chemarea pentru fiecare om. Dumnezeu este Cel care decide, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate lua un om şi să facă aceasta.
Nu demult, o tânără de vreo treizeci şi cinci de ani, mi-a zis că fiul ei de paisprezece ani simte că are o chemare. Ea zicea: „Frate Branham, fiul meu are paisprezece ani, dar simte că are o chemare. Tu ce ai face? L-ai trimite undeva să-şi ia doctoratul sau la vreun colegiu? Care este sfatul tău?”
„Cel mai bun loc pe care-l ştiu, este „Colegiul de genunchiologie,” adică pe genunchi. Dacă apucă să meargă la vreo şcoală, primul lucru pe care-l vor face acolo va fi să-l înveţe matematica, apoi ceva despre asta, ceva despre cealaltă, după care îi vor da un test de inteligenţă şi aşa mai departe, iar în final vor scoate din el tot ce a pus Dumnezeu vreodată.” Să nu credeţi că spun aceasta cu intenţia de a pune într-o lumină proastă aceste lucruri, ci pentru că vreau să vedeţi cât de tare se îndepărtează oamenii de Dumnezeu prin ele.
Fiţi atenţi ce s-a întâmplat. Dumnezeu i-a poruncit omului să-şi ocupe locul dat de El. Nu demult, am citit mărturia unei femei din St. Louis, Missouri, care fusese grav bolnavă de pneumonie. Fusese atât de grav bolnavă, încât medicii au spus că va muri. Femeia avea un fiu la colegiu şi pentru că medicii au ajuns la concluzia că va muri într-o zi sau două, i-au telegrafiat fiului ei să vină acasă de urgenţă. Tânărul s-a pregătit să meargă, dar între timp a primit o altă telegramă în care i s-a spus: „Nu mai trebuie să vii, pentru că mama ta este bine.” Un an mai târziu, băiatul a venit s-o viziteze şi atunci i-a zis: „Mamă, m-am tot întrebat ce s-a întâmplat când ai fost bolnavă, pentru că nu mi-ai povestit niciodată.”
„Oh, fiule, trebuie să-ţi spun ceva. Ştii adunarea aceea mică de la capătul străzii, aceea unde oamenii strigă, plâng şi se roagă?” „Da, o ştiu.”
„Păstorul lor crede în rugăciunea pentru bolnavi, iar o femeie de acolo a venit la mine şi mi-a spus aceasta. Unul dintre medici mi-a zis că mai am de trăit vreo două zile, iar când a venit femeia aceea, m-a sfătuit să accept ca păstorul ei să se roage pentru mine. „Sigur că da,” am zis eu, „spune-i să vină.” „Să ştii că va veni,” şi a venit într-adevăr, a citit un verset din Biblie, apoi şi-a pus mâinile peste mine şi s-a rugat. Imediat după aceea, febra a dispărut şi m-am făcut bine. Slăvit să fie Domnul!”
„Mamă, tu te comporţi ca oamenii aceia. Nu ar trebui să faci aceasta!”
„Scumpule, el a citit chiar din Biblie, din Marcu 16: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede…” Uite, este chiar aici…”
„Oh, mamă, acolo sunt oameni neînvăţaţi şi fără carte. Nu au nici o educaţie şi sunt doar nişte amărâţi veniţi de pe stradă. Noi am învăţat la Colegiu că Marcu 16 de la versetul 9 în jos este neinspirat.” Atunci femeia a strigat: „Glorie lui Dumnezeu!”
„Ce se întâmplă cu tine, mamă?” a întrebat-o fiul surprins.
„Mă gândeam, fiule, că dacă Dumnezeu m-a putut vindeca cu un Cuvânt neinspirat, ce ar putea face cu unul care este inspirat?”
Cred că acest exemplu explică tot. Dacă versetele neinspirate vindecă, ce vor face atunci cele inspirate? Asta este, prieteni. Da, domnilor.
Să revenim la tema noastră. Dumnezeu le porunceşte copiilor Săi să stea la locul lor şi să nu încerce să ocupe locul altuia. Să nu faceţi niciodată aşa ceva!
Acum vom vorbi puţin despre vedenia pe care a avut-o Isaia în Templu. El a văzut ce i s-a întâmplat lui Ozia, cum s-a umplut de lepră şi a fost dus într-un loc izolat, locul lui la domnie fiind luat de fiul său. Acest lucru l-a umplut de amărăciune pe Isaia, aşa că într-o zi s-a dus în Templu ca să se roage.
Cred că acesta este un lucru bun, pe care ar trebui să-l facem fiecare dintre noi: să mergem în casa lui Dumnezeu, să ne descărcăm sufletele şi să ne eliberăm de gânduri.
Deci Isaia s-a dus acolo şi a început să se roage. Poate era seara târziu sau dimineaţa devreme, nu ştiu, dar el s-a dus la altar şi a început să se roage până când aproape că a leşinat. Aşa ar trebui să ne rugăm şi noi. El a văzut că împăratul pământesc în care îşi pusese nădejdea, a căzut. A văzut că deşi fusese cel mai puternic bărbat din ţinut, deşi fusese binecuvântat de Dumnezeu, a decăzut. Şi pentru că nu ştia ce să facă, Isaia s-a dus şi s-a rugat.
Şi ce s-a întâmplat? Deodată şi-a ridicat privirea şi L-a văzut pe adevărul Împărat, L-a văzut pe Dumnezeu în slava Sa care umple cerurile. Da, Isaia a privit şi a văzut adevăratul Exemplu care trebuie urmat. Când încerci să iei ca exemplu un om, vei greşi cu siguranţă, pentru că omul poate cădea, dar Dumnezeu rămâne întotdeauna Acelaşi.
Astfel, prin cele întâmplate, Dumnezeu încerca să-i spună profetului Său: „Nu privi la om, nici la ceea ce spune el! Şi nu te uita la un tron pământesc, ci priveşte la tronul care este ridicat în ceruri!” Poalele mantiei Lui umpleau Templul, iar serafimii stăteau deasupra Lui. Serafimii nu sunt îngeri. Ei sunt cei care fac curăţirea şi pledează pentru cei vinovaţi. Serafimii stau tot timpul în prezenţa lui Dumnezeu şi au peste ei o învelitoare specială, arătând că Dumnezeu este sfânt cu adevărat. De altfel, ei strigă tot timpul unul spre celălalt: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” (Isaia 6.3).
Amintiţi-vă că serafimii şi heruvimii sunt cei care au păzit locul preasfânt. Ei sunt cei care iau jertfa şi o oferă. Aici, Isaia îi vede trăind chiar în prezenţa lui Dumnezeu şi strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!”
Haideţi să privim puţin cum arată aceşti serafimi. Din cele citite, vedem că ei erau nişte creaturi cu şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau.
Gândiţi-vă! Cu două aripi îşi acopereau faţa. Haideţi să vedem ce înseamnă faptul că îşi acopereau faţa cu două aripi. Dacă Dumnezeu este atât de sfânt încât chiar şi sfinţii îngeri şi serafimii trebuie să-şi acopere feţele ca să poată sta în prezenţa Lui, cum vom sta noi când va trebui să ne înfăţişăm în faţa Sa? El este Judecătorul suprem, iar noi toţi va trebui să stăm în prezenţa Lui. Îngerii aceia sfinţi nu ştiu ce este păcatul. Ei au fost creaţi ca nişte creaturi desăvârşite, dar cu toate acestea, trebuiau să-şi acopere feţele sfinte ca să poată sta în prezenţa Lui. Şi dacă aceşti îngeri desăvârşiţi trebuiau să-şi acopere feţele, ce vom face noi ca să putem sta în prezenţa Dumnezeului celui Atotputernic? Şi noi avem o învelitoare care este sângele lui Isus Hristos. Aşa este. Aceasta înseamnă să stai cuviincios în prezenţa lui Dumnezeu.
Astăzi nu se mai găseşte aşa ceva. Oh, găseşti atât de rar oameni cuviincioşi! Oamenii de astăzi râd de creştinism. Ştiţi ce se va întâmpla cu cel care vorbeşte uşuratic şi râde de ceea ce a trimis Dumnezeu pe pământ şi care lucrează în concordanţă deplină cu Cuvântul? Ştiţi ce spune Biblia? Isus a spus că aceasta este o hulă împotriva Duhului Sfânt şi nu va fi iertată niciodată. Vedeţi?
„Oh,” spun ei, „aceasta este de la diavolul!” Frate şi soră, fiţi atenţi ce spuneţi! Fii atent ce spui, păcătosule, fiindcă nu există iertare pentru aşa ceva! Isus a zis: „…orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată… nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.31-32).
Priviţi! Când a fost pe pământ, El a descoperit gândurile pe care le aveau în inimile lor, dar ei au spus: „Lucrează cu Beelzebul!” numind Duhul lui Dumnezeu un duh necurat, un diavol care făcea lucrarea lui Dumnezeu.
Atunci El le-a zis: „Eu vă iert pentru aceste gânduri…” Spunea aceasta pentru că nu murise încă şi nu făcuse ispăşirea, însă a continuat: „Dar când va veni Duhul Sfânt şi veţi vorbi împotriva Lui, nu veţi fi iertaţi niciodată.” Vedeţi? Când Duhul Sfânt va veni să facă aceeaşi lucrare pe care a făcut-o atunci, oricine va vorbi împotriva Lui, nu va fi iertat niciodată. Oameni necuviincioşi. Şi atunci ce altceva putem aştepta în afară de judecată? Această naţiune L-a respins pe Dumnezeu.
Naţiunea aceasta are o mulţime de bărbaţi ca Billy Graham şi Oral Roberts, o mulţime de soldaţi ai crucii care au propovăduit Evanghelia prin toată ţara, dar cu toate acestea, an după an păcatul se înmulţeşte tot mai mult.
Nu demult, marele predicator Billy Graham a spus la una din întâlnirile sale ţinute la New York, că oraşul a devenit cu multe procente mai păcătos de la ultima trezire avută acolo, iar când a fost aici în California, la Los Angeles a spus: „În zece sau cincisprezece ani de acum înainte, fiecare cetăţean va trebui să îşi cumpere un pistol sau ceva ca să se apere.” Păcatul este într-o asemenea creştere, încât poliţia nu mai poate face faţă. Ce se întâmplă? Oamenii nu mai au respect faţă de Biblie. Ei au respins şansa pe care au avut-o, prin faptul că au hulit-o şi au batjocorit-o. Aşa este.
Acum haideţi să venim mai aproape de casă. Ce au făcut bisericile? Când mergi prin ţară şi găseşti un bărbat cu destulă putere de la Dumnezeu, care le arată oamenilor calea păcătoasă pe care merg şi le spune că nu ajunge să-şi strângă mâinile, ci trebuie să vină în faţă, să ia o decizie şi să fie născuţi din nou, nu numai că nu se schimbă, dar devin şi mai răi. Ei trebuie să se nască din nou din Duhul lui Dumnezeu şi să se despartă de lume, nu numai să-şi treacă numele într-un registru, să adere la o biserică, să dea mâna cu predicatorul şi să fie stropiţi sau botezaţi. Viaţa lui Dumnezeu trebuie să trăiască şi să se arate în tine, nu numai astăzi sau mâine, ci pentru tot restul zilelor tale. Tu trebuie să mergi mai departe şi să treci cu bucurie prin încercări şi prigoane, ştiind că în faţa ta este deschisă calea spre slavă. Aceasta este Evanghelia care trebuie predicată. Şi tu trebuie s-o predici în felul acesta, iar anul viitor să vii din nou. Dar pe măsură ce predici, ei devin din ce în ce mai răi. De ce aceasta? Pentru că nu au respect faţă de Cuvânt.
Nouăzeci şi cinci la sută dintre oamenii care merg la biserică şi îşi trec numele într-un registru, susţin că sunt creştini chiar dacă fumează, beau, joacă jocuri de noroc şi spun glume murdare. Mulţi dintre diaconii din comitet, au două, trei sau chiar patru neveste. Ce ruşine! Femeile cântă în corul bisericii cu părul tăiat şi tapat, deşi Biblia spune că dacă o femeie îşi taie părul este dezonorată. Ele se vopsesc pe faţă, chiar dacă aceeaşi Biblie vorbeşte de o singură femeie care şi-a vopsit faţa, de Izabela, pe care Dumnezeu a dat-o câinilor s-o mănânce, aşa că vedeţi bine ce crede El despre aceasta. Dacă le vorbeşti despre acest lucru, anul viitor când te întorci, le găseşti mai stricate decât anul trecut. Ce este aceasta? Lipsă de respect. Ei nu au nici respect şi nici măcar un gând spre decenţă.
Aş vrea să vă spun ceva, femeilor: şi celor tinere şi celor bătrâne. Voi umblaţi cu acele rochii strâmte pe voi şi cu pantaloni scurţi, apoi îmi spuneţi: „Nu ar trebui să vorbeşti aşa, frate Branham!” Ba da, trebuie! Aceasta este datoria mea; aceasta este datoria amvonului!
Nu demult, am fost sunat de un mare evanghelist penticostal şi mi-a zis: „Să-i laşi în pace pe oamenii aceia!” „Cine eşti tu să-mi spui să-i las în pace?” l-am întrebat eu.
„Eu te iubesc, dar slujba ta este să te rogi pentru bolnavi.” „Slujba mea este să predic Evanghelia, frate.”
„Uite, frate Branham, oamenii aceia cred că eşti un profet.” „Eu nu am spus niciodată aceasta, aşa-i?”
„Dar ei cred că eşti. De ce nu le înveţi pe femei cum să primească Duhul Sfânt şi să facă ceva, în loc să te tot răsteşti la ele cu privire la felul cum se îmbracă sau ce fac. De ce nu le înveţi lucrurile acelea, ca să le ajuţi?”
„Cum să le învăţ Algebra, când ele nu vor să înveţe nici măcar Abecedarul?” Ştiţi ce este Abecedarul? Să-L credeţi întotdeauna pe Hristos. Aşa este. De ce nu pot face aceasta? Păi, cum ar putea s-o facă? Se pare că peste ei este ceva ca o presiune, ceva ce nu-i lasă să asculte. Aceasta îi face să fie o Sodoma modernă. Acesta este ceasul în care suntem şi în care se întâmplă o mulţime de lucruri îngrozitoare pe pământ.
„Dar caută.” „Nu, eu nu am nici un program pe care să-l sponsorizez şi nici o biserică din care să fiu excomunicat. Nu, domnule.”
„Este datoria păstorului să le spună oamenilor aceste lucruri.”
„Aşa este, dar ei nu o fac.” Şi atunci trebuie să se găsească altcineva, un glas care să strige împotriva acestor lucruri greşite, lipsite de respect şi bună cuviinţă…
Într-o zi, o tânără mi-a spus: „Domnule Branham, dar nu se mai fac altfel de haine, decât acestea.”
„Este adevărat, dar se mai vând încă maşini de cusut şi stofe.” Aşa este. Aş vrea să-ţi spun ceva, doamnă. Tu poţi fi oricât de curată şi cinstită, poţi fi cât se poate de corectă faţă de soţul sau logodnicul tău, dar într-una din aceste zile va trebui să răspunzi la judecată pentru comiterea curviei. Poate zici: „Chiar dacă nu sunt vinovată?” Eşti vinovată, pentru că Isus a spus: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Când păcătosul te priveşte, te pofteşte şi are acele gânduri cu privire la tine, va trebui să răspunzi pentru aceasta în ziua judecăţii. Dar de ce a făcut el aceasta? Pentru că tu te-ai prezentat înaintea lui cu acele haine imorale. Aşa este. Este o ruşine şi va trebui să răspunzi pentru aceasta, doamnă.
Iar voi, bărbaţilor, care vă numiţi creştini şi ar trebui să vă conduceţi casa, le lăsaţi pe femei să se poarte aşa. Pocăiţi-vă sau toată casa voastră va pieri!
S-ar putea să nu mă mai iubiţi după aceasta, dar vă spun adevărul, iar mâinile mele nu vor fi murdare cu sângele vostru când voi sta în faţa judecăţii. Acesta este un lucru sigur, prieteni. Ascultaţi, fraţilor! Voi ştiţi că întotdeauna în spatele unui semn se află un glas, aşa că faceţi bine şi ascultaţi-l, pentru că nu este glasul meu, ci este ceea ce spune Biblia! Aşa este. Oh, ştiu că este de modă veche, dar este ceea ce spune Biblia, iar noi trebuie să ne conformăm.
Serafimii trebuiau să-şi acopere feţele ca să stea în prezenţa lui Dumnezeu, dar deşi Biblia spune că femeii nu-i este îngăduit să se roage cu părul tăiat, ceea ce înseamnă că nu are dreptul să se roage aşa, voi o puneţi în cor şi o faceţi chiar şi predicatoare. Aşa este.
Ştiu că aceasta vă deranjează puţin la stomac, dar aşa cum spunea mama despre uleiul de castor: „Dacă nu îţi face greaţă, nu îţi face nici bine.” Aşa este şi cu Evanghelia. Trebuie să te facă să gândeşti, pentru că este Adevărul. Bărbaţii sunt la fel de vinovaţi ca femeile. Ambele părţi sunt vinovate, iar scorul este de şase la şase.
Aici am ajuns. Suntem fără ruşine şi nu ne interesează ce spune Cuvântul. „Ei bine, este în ordine. Eu cred că totul este în ordine.” Tu doar presupui că totul este în ordine, dar Biblia spune că este greşit. A presupune înseamnă a te aventura fără autoritate, ceea ce înseamnă că tu nu ai autoritatea lui Dumnezeu să faci aceasta.
Seminariile şi şcolile care fac aceste lucruri sunt o urâciune, pentru că îi pun pe bărbaţii tineri şi pe predicatori pe o cale greşită şi îi fac să urmeze o teologie făcută de om, în loc să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că ei nu pot crede acest mesaj care este cu adevărat real şi că nu pot avea aceste lucruri în biserică. Nu-i de mirare că L-au scos afară în aceste zile din urmă, pentru că nu mai au nici ruşine şi nici respect pentru prezenţa lui Dumnezeu. Astfel, chiar dacă El este prezent, ei râd, mestecă gumă, se plimbă de colo-colo şi fac ce vor. Nu mai este nici un pic de respect pentru Dumnezeu şi slujitorii Lui. De ce aceasta? Fiţi atenţi! De ce fac ei aceasta? Pentru că nu sunt conştienţi de prezenţa Lui; nu cred că este Dumnezeu în lucrare.
Vă amintiţi că soldaţii care Îl păzeau pe Isus „L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” (Luca 22.64). Credeţi că dacă oamenii aceia ar fi ştiut că Bărbatul pe care Îl loveau era Dumnezeu, ar fi făcut acel lucru? Credeţi că soldaţii aceia beţi, L-ar fi tras de barbă şi L-ar fi scuipat în faţă dacă ar fi ştiut că era Fiul lui Dumnezeu? Dar ei nu erau conştienţi de aceasta.
Ceea ce oamenii de astăzi numesc fanatism este de fapt Duhul Sfânt care lucrează în cei credincioşi. De ce vorbesc oamenii aşa? Pentru că nu sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul acelei grupări. Astfel, ei zic: „Am fost la adunare şi am râs pentru că am găsit o mulţime de greşeli.” Vedeţi? Se spune că nebunii aleargă cu bocanci cu cuie acolo unde îngerii nici nu îndrăznesc să calce. De ce fac aceasta? Pentru că nu sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Acesta este motivul.
De ce nu sunteţi ca David care a zis: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei…”? (Psalmul 16.8). Şi a adăugat: „…când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” Vedeţi? El nu putea fi clătinat pentru că Domnul era întotdeauna înaintea lui. Da, domnilor.
Revenind la serafimi, vedem că cu două aripi îşi acopereau picioarele. Ce înseamnă aceasta? Umilinţă. Acoperirea feţei înseamnă respect în prezenţa lui Dumnezeu, iar acoperirea picioarelor înseamnă umilinţă în prezenţa Lui. Când a stat în prezenţa lui Dumnezeu, Moise şi-a scos încălţămintea, iar când Pavel L-a întâlnit pe Isus în Stâlpul de Foc, a căzut cu faţa la pământ înaintea Lui. Astfel, faţa lui era unde îi stăteau picioarele: umilinţă. În ce-l priveşte pe Ioan Botezătorul, marele profet venit după ce timp de patru sute de ani Israelul nu mai avusese nici un profet, a spus: „…eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.” (Ioan 1.27).
Vedeţi? Acoperirea picioarelor înseamnă umilinţă. Priviţi la acest slujitor care stătea în prezenţa lui Dumnezeu: faţa îi era acoperită în semn de respect, iar picioarele îi erau acoperite în semn de umilinţă. Da, aceasta înseamnă să fii conştient de cât eşti de mic.
Dar noi încercăm să fim cineva mare: „Eu sunt doctorul cutare din marea denominaţiune cutare.” Tu nu eşti nimic! Acesta este adevărul. Eşti un nimeni. Dacă vrei să ştii cât eşti de mare, bagă-ţi degetul într-un bazin cu apă, iar după ce îl scoţi afară, caută gaura de unde l-ai scos. Vedeţi? Acolo nu este nimic şi aceasta suntem noi: nimic. Dumnezeu poate merge înainte fără noi, dar noi nu putem merge nicăieri fără El. Cine eşti tu? Este mare lucru să fii conştient cât eşti de neînsemnat. Drumul în sus merge în jos, pentru că este scris: „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.” (Matei 23.12).
Nu demult, am fost invitat la Chicago să vorbesc în mijlocul unui grup de sfinţi, iar acolo era un mare predicator care avea vreo patru facultăţi de teologie. Lui nu i-a plăcut felul meu stângaci de a vorbi, aşa că nu a vrut să mă lase să vorbesc în faţa acelui mare consiliu pe care îl ţineau. În schimb, au invitat pe cineva de la o mare şcoală biblică din Chicago să le ţină un discurs. Bărbatul acela a venit pe platformă şi a început să-i denigreze pe cei prezenţi în tot felul, spunând că sunt total greşiţi pentru că cred că există Duhul Sfânt şi aşa mai departe. El a mers acolo cu pieptul scos şi cu gulerul întors ca la un costum Tuxedo, şi a început să îşi citească discursul. Totul era pregătit cu atâta măiestrie şi a început să explice Biblia cu asemenea cuvinte, încât cred că nici măcar Dumnezeu nu înţelegea ce voia să spună.
El a tot spus una şi alta, dar oamenii nu au primit prea bine cuvintele lui şi se uitau unii la alţii pentru că nu înţelegeau nimic. Nu i-a mers deloc discursul în faţa acelui grup de penticostali, aşa că după un timp s-a văzut învins, şi-a luat notiţele sub braţ şi a coborât de pe platformă cu capul plecat şi cu umerii lăsaţi. Un bătrân sfânt care stătea aproape de perete, a spus: „Dacă ar fi urcat în felul în care coboară, poate ar fi coborât în felul cum a urcat.” Cam aşa stau lucrurile. Smereşte-te! Vezi cât de mic poţi fi, nu cât de multe ştii! Stai în smerenie înaintea lui Dumnezeu!
Revenind la serafimi, vedem că cu celelalte două aripi puteau să zboare. Fiţi atenţi! În primul rând, ei stăteau în prezenţa lui Dumnezeu cu feţele acoperite în semn de respect; în al doilea rând, stăteau cu picioarele acoperite în semn de smerenie, iar cu celelalte două aripi zburau, le-au pus în lucrare.
Ce făcea Dumnezeu prin aceasta? Îi arăta profetului cum trebuie să fie slujitorii Săi: „Aceştia sunt slujitorii Mei. Uită-te la ei cum sunt: respectuoşi, smeriţi şi în lucrare.” Aşa sunt slujitorii lui Dumnezeu şi aşa ar trebui să fim şi noi: respectuoşi în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, smeriţi şi în lucrare pentru Dumnezeu.
La fel s-a întâmplat şi cu femeia aceea de la fântână: când a fost chemată să lucreze, a alergat în cetate şi le-a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” (Ioan 4.29). Vedeţi? Ea a fost mişcată când a văzut semnul lui Mesia, aşa că I-a zis: „Doamne, văd că eşti proroc…„Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” (v.19,25).
Vedeţi, ea s-a aşteptat ca El să spună: „Ei bine, Mesia vine în curând. Eu am venit doar înaintea Lui,” dar Isus a zis: „Eu sunt Acela.” Aceasta a făcut-o să acţioneze imediat. Orice ai fi făcut, nu ai fi putut s-o opreşti. Era ca o casă în flăcări pe o vreme cu vânt. A alergat în oraş şi a zis: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” Vedeţi? Ea era în lucrare.
Dar ce a făcut mai întâi? S-a smerit.
El i-a zis: Dă-Mi să beau.”
„Părinţii noştri au băut din fântâna aceasta,” şi aşa mai departe. „Eu îţi voi da să bei apă vie.”
„Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”
Vedeţi? Ea s-a smerit înaintea Lui, iar când a făcut aceasta, Isus i-a arătat semnul lui Mesia. Acest lucru a pus-o imediat în mişcare, fiindcă era gata să spună tuturor cu Cine s-a întâlnit.
Conform tradiţiei acelei ţări din est, bărbaţii nu ar fi ascultat niciodată de o femeie ca ea. O femeie ca ea nu era luată în seamă de nimeni, iar glasul ei nu avea nici o importanţă. Ea nu putea spune nimic, dar să fi încercat cineva s-o oprească după aceea. Ea era în lucrare şi trebuia să spună cuiva. „Veniţi să-L vedeţi cu ochii voştri pe Omul care mi-a spus ce am făcut. Nu este El, Cel pe care Îl aşteptăm? Nu este El, Acela despre care vorbeşte Scriptura? Nu este Mesia? Căci El va face aceste lucruri când va veni.” Femeia era în lucrare pentru că s-a smerit, iar Dumnezeu a intrat în ea.
Petru a pescuit toată noaptea cu mrejele, dar s-a întors descurajat pentru că nu a prins nici un peşte. Orice pescar bun ştie ce înseamnă să te întorci acasă fără peşte. El şi-a spălat mrejele, le-a întins pe plajă şi le-a lăsat să se usuce. Atunci a venit Isus şi l-a întrebat dacă poate să-I împrumute corabia, iar după ce a predicat de pe ea, i-a zis: „Simone, du-te acolo unde este apa mai adâncă şi aruncă mrejele. Du-te acolo unde ai pescuit toată noaptea, unde te-ai trudit din greu ceas după ceas, şi aruncă mrejele căci vei avea o captură mare.”
Priviţi! Petru I-a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la Cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5.5). „La Cuvântul Tău.” Asta este. Crede-L pe Dumnezeu pe Cuvânt! Când a aruncat mrejele, s-a prins atât de mult peşte încât au început să se rupă mrejele.
Vedeţi? Cuvintele şi influenţa lui Isus, l-au făcut pe Petru să acţioneze, aşa că a aruncat mrejele în apă. Şi Isus i-a mai zis: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” (v. 10).
Amintiţi-vă de bărbatul acela orb care a fost vindecat de Isus acolo în stradă sau în faţa unei porţi. Fariseii spuseseră că oricine va umbla cu Isus sau va avea vreo legătură cu El, va fi dat afară din sinagogă. Astfel, când au auzit că a fost vindecat de Isus, fariseii i-au întrebat pe părinţii lui ce s-a întâmplat, dar ei le-au răspuns: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.” Şi când l-au întrebat pe el, bărbatul le-a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, m-a vindecat…”
„Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”
Atunci omul care fusese orb, a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” Şi le-a mai zis: „Aici este mirarea, că voi, liderii religioşi ai acestui timp, nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.” (v. 24-25,30). Ce a făcut el? A intrat în lucrare. Aşa este. El a intrat în lucrare şi L-a vestit în toată ţara.
Cei ce au fost influenţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, au stat şi au aşteptat aşa cum le-a spus Isus, până când S-a pogorât Duhul Sfânt peste ei, în ziua de Rusalii. Amintiţi-vă că Isus le-a spus: „…rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49).
Ei n-au aşteptat nici opt şi nici nouă zile, ci au aşteptat zece zile, adică până când făgăduinţa s-a împlinit şi Duhul Sfânt S-a pogorât şi S-a împărţit în limbi de foc, care s-au aşezat peste fiecare dintre ei. Şi imediat după ce au fost influenţaţi de Duhul Sfânt, au pornit în lucrare, clătinându-se ca nişte oameni beţi, strigând şi vorbind în limbi. Când au ieşit în stradă, unii ziceau: „Sunt plini de must!” dar Petru s-a ridicat şi a spus: „…aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel…” Ce era aceasta? Duhul l-a pus în lucrare.
El te va pune şi pe tine în lucrare. Dacă nu a făcut-o încă, acest lucru se va întâmpla atunci când vei vedea Cuvântul lui Dumnezeu împlinit. Eu cred că ceea ce am văzut în ultimele zile, ar trebui să ne pună în lucrare şi o va face, dacă vom sta în smerenie şi supunere. Stâlpul de Foc pe care l-a întâlnit Pavel, l-a pus în lucrare. Acelaşi lucru se întâmplă astăzi, când vedem Stâlpul de Foc care este împlinirea Cuvântului făgăduit şi dovedit prin lucrările pe care le face şi prin ştiinţă: ne pune în lucrare. Acesta este semnul care ne-a fost dat: „Ce s-a întâmplat chiar înainte de nimicirea Sodomei, se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” El S-a manifestat din nou, dovedind că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aceasta ar trebui să pună în mişcare fiecare mădular al trupului lui Hristos, ca să facă tot ce poate, pentru că este ultimul ceas al zilei. Este ultima chemare. Tot ce s-a spus s-a împlinit Cuvânt cu Cuvânt, iar aceasta ar trebui să ne pună cu siguranţă în lucrare.
Asemenea profetului, şi noi am văzut cum aceste denominaţiuni de sine stătătoare şi-au pierdut locul în Hristos şi au lăsat Cuvântul Lui la o parte, acceptând nişte crezuri. Noi am văzut ce s-a întâmplat cu ei când au făcut acest lucru: au murit duhovniceşte. Am văzut ce s-a întâmplat cu luteranii când au refuzat mesajul lui Wesley şi am văzut ce s-a întâmplat cu metodiştii când au refuzat mesajul penticostal. Dar cu penticostalii ce se întâmplă?
Noi am văzut oameni educaţi şi intelectuali, ca Ozia, care încearcă să ia locul altui slujitor. Slujba sau locul unui bărbat în biserică este o ungere, nu o alegere omenească. Este o ungere. Păstorul, evanghelistul, profetul, învăţătorul şi apostolul, trebuie să fie slujitori unşi de Dumnezeu, nu aleşi de oameni. De exemplu, oamenii au încercat să-l aleagă pe Matia în slujbă, dar Dumnezeu l-a ales şi l-a pus în lucrare pe Pavel iar el a putut face lucrarea, pentru că a fost uns de Dumnezeu. Oamenii vin şi spun: „Acesta este sfântul episcop Cutare sau Cutare… Acesta este doctorul Cutare sau Cutare.” Aceasta nu înseamnă nimic, dar când vine Dumnezeu şi preia controlul, vedem cum ungerea Duhului Sfânt vine şi legitimează Cuvântul Său.
Priviţi numai ce efect a avut vedenia asupra acestui bărbat care s-a născut profet. Cartea lui Isaia este de fapt o Biblie mai mică, cuprinzând şaizeci şi şase de capitole, în timp ce Biblia are şaizeci şi şase de cărţi. Începe cu Geneza, la mijlocul cărţii vine Ioan Botezătorul şi se termină cu Mileniul. Isaia a fost unul dintre cei mai mari profeţi pe care i-am avut, şi s-a născut să fie profet. Ştiţi ce s-a întâmplat când a stat în prezenţa lui Dumnezeu? Profetul a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate…” (v. 5). Venirea în prezenţa lui Dumnezeu şi a slujitorilor Săi desăvârşiţi, l-a făcut pe profet să mărturisească faptul că era un păcătos, ceea ce ar trebui să se întâmple şi cu noi. Când a văzut prezenţa puternică a lui Dumnezeu, pe sfinţii Săi slujitori şi uşciorii uşii care se zguduiau de glasul care răsuna, Isaia a început să strige că era un păcătos.
Ce s-a întâmplat? Fiţi atenţi! El a fost gata să mărturisească faptul că era un păcătos şi a zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (v. 5). Atunci, unul dintre serafimi a zburat spre el cu un cărbune aprins, pe care-l luase cu cleştele de pe altar şi l-a curăţit. După mărturisire a urmat curăţirea.
Acum, dacă un profet chemat şi legitimat de Dumnezeu, s-a văzut atât de mic în prezenţa lui Dumnezeu şi a mărturisit că era păcătos, ce ar trebui să facem eu şi tu? Ce facem noi? Ne întoarcem capetele, ne îndepărtăm şi râdem. Aici suntem noi.
Aş vrea să mai observaţi ceva în ceea ce priveşte curăţirea. Dumnezeu nu a folosit cărţi şi termeni teologici ca să îşi cureţe slujitorul, ci a folosit focul luat de pe altar. Astfel, dacă Dumnezeu curăţă vreun om astăzi, o face prin Focul Duhului Sfânt, nu prin citirea unei cărţi scrise de Cutare sau Cutare, nici prin nu ştiu ce lucrare.
Nu demult, un predicator de aici din California, a spus că el are cartea anului. Eu nu am fost de acord cu el, fiindcă cred că Biblia este Cartea anului; Biblia, Cartea lui Dumnezeu, a fost, este şi va fi întotdeauna Cartea anului.
Dumnezeu a folosit Foc pentru a-şi curăţa slujitorul. După ce acesta a mărturisit că era greşit, a venit curăţirea, iar după curăţire a venit însărcinarea. Vedeţi? Aici este problema! Unii spun că sunt însărcinaţi înainte de a fi curăţaţi. Ei zic: „Eu urmez aceasta…” dar noi trebuie să-L urmăm pe Dumnezeu. Serafimii aceia făceau un singur lucru: trăiau în prezenţa lui Dumnezeu respectuoşi, smeriţi şi pregătiţi pentru lucrare.
Apoi a venit însărcinarea. După mărturisire şi curăţire, Isaia a putut spune: „Iată-mă, trimite-mă!” (v.8).
Dacă a fost vreun timp când toţi Isaia ar trebui să vină în casa Domnului pentru curăţire; dacă a fost vreun timp când membrii bisericii ar trebui să vină şi să-şi mărturisească cu adevărat păcatele, dacă a fost vreun timp când cei decăzuţi ar trebui să se întoarcă, acel timp este acum. V-aţi întrebat vreodată câţi oameni au trecut nepăsători pe lângă mesajul celor doi îngeri în noaptea de dinaintea nimicirii Sodomei? V-aţi întrebat câţi oameni au fost îndeajuns de interesaţi să-i asculte? Ei au pierit în zorii zilei şi nu le-a mai rămas nimic altceva decât pedeapsa iadului.
Câţi oameni au râs şi şi-au bătut joc de Noe? Ei mergeau acolo numai ca să râdă de el, aşa că spuneau: „Ne ducem să-l auzim pe bătrânul acela cum pufneşte iarăşi şi să ne distrăm.” Vedeţi, ei mergeau acolo, dar nici măcar nu-l ascultau în timp ce predica tot felul de lucruri, iar într-o zi au pierit loviţi chiar de judecăţile despre care le vorbise el.
Amos, predicatorul acela neînsemnat, cu capul chel strălucind în soare, cu barba căruntă şi venit de nicăieri, era de fapt un profet uns. Când a trecut dealul şi s-a uitat în jos, spre Samaria, ochii lui s-au îngustat. El n-a privit spre oraş ca un turist venit de undeva din lume, ci ca un vestitor al judecăţii, pentru că preoţii lor păcătuiseră, iar profeţii falşi îi linişteau spunând că totul este în ordine. El s-a dus fără să aibă sprijin din partea nimănui pentru o trezire şi a început să strige: „Chiar Dumnezeul pe care spuneţi că Îl slujiţi, vă va nimici!”
Eu vă spun, de asemenea: „Aşa vorbeşte Domnul: Chiar Dumnezeul pe care America spune că-L slujeşte, o va nimici!” Voi puteţi lua aceste cuvinte cum vreţi, dar ceea ce ne trebuie nouă tuturor este: „Repede la altar, Isaia!”
Dumnezeu a întrebat: „…cine va merge pentru Noi?” iar Isaia a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” Îmi vine acum în minte cântarea aceea:
Când cărbunele de foc l-a atins pe profet,
Făcându-l cât se poate de curat,
Când glasul lui Dumnezeu a spus:
„Cine va merge pentru noi?”
El a răspuns: „Stăpâne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Mai întâi, el a trebuit să se smerească, să fie curăţit şi să se pregătească pentru a fi un slujitor adevărat. Priviţi cum a fost pregătit Ozia şi totuşi a căzut. Poate spui: „Păi, eu îl cunosc pe doctorul Cutare şi este un om bun. Îl cunosc şi pe fratele Cutare.” S-ar putea ca ei să fie buni, dar nu priviţi la aceasta. Înţelegeţi? Dumnezeu are felul Său de „a prepara” Reţeta. Şi ce s-a întâmplat? În ziua de Rusalii, Petru s-a ridicat şi le-a spus ce să facă. Vedeţi? El a prescris o Reţetă care nu se schimbă niciodată, aşa că ar fi bine să nu vă jucaţi cu ea pentru că s-ar putea să omorâţi pacientul.
Astfel, când ei au întrebat: „Ce să facem ca să fim mântuiţi?” Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Aceasta este Reţeta valabilă şi pentru seara aceasta şi pentru cât timp va mai chema El. Înseamnă că şi tu poţi primi acelaşi Duh Sfânt pe care L-au primit ei. Poţi să-L primeşti chiar în seara aceasta, dar trebuie să urmezi prescripţia dată de El. Fă aceasta, apoi poţi spune ca poetul:
Când cărbunele de foc l-a atins pe profet,
Făcându-l cât se poate de curat,
Când glasul lui Dumnezeu a spus:
„Cine va merge pentru noi?”
El a răspuns: „Stăpâne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Haideţi să cântăm împreună:
„Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde:
„Doamne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Ascultă aici, frate:
Acum milioane mor în păcat şi ruşine
Ascultaţi plânsul lor trist şi amar.
Grăbeşte-te, frate, grăbeşte-te să-i salvezi,
Răspunde repede: „Stăpâne, iată-mă!”
„Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde:
„Doamne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Haideţi să ne plecăm capetele. (Fratele Branham începe să fredoneze încet):
Când cărbunele de foc l-a atins pe profet,
Făcându-l cât se poate de curat,
Când glasul lui Dumnezeu a spus:
„Cine va merge pentru noi?”
El a răspuns: „Stăpâne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Vrei să fii smerit şi curăţit?
„Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde:
„Doamne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
În timp ce se cântă, se află cumva printre noi vreun Isaia sau poate o sută, care doresc curăţirea lui Dumnezeu în vieţile lor? Tu, care nu-L cunoşti pe Hristos ca Salvator, eşti invitat chiar acum la altar. Vorbeşte El inimii tale? Eu cred că Duhul Sfânt este Cel care te îndeamnă, aşa că, vino aici dacă eşti fără Hristos! Ţineţi minte că în ziua judecăţii veţi răspunde pentru ceea ce faceţi în seara aceasta, aşa că dacă vreţi să veniţi, eu sunt aici ca să mă rog împreună cu voi.
Dacă vreţi să-L găsiţi, eu vă ofer posibilitatea să veniţi să-L căutaţi pe Dumnezeu, în Numele lui Hristos. Tineri sau bătrâni, oameni de vârstă mijlocie sau membri ai bisericii, oricine aţi fi, dacă Focul lui Dumnezeu care este Duhul Sfânt, nu v-a curăţit inimile în aşa fel încât să credeţi fiecare Cuvânt din această Biblie, iar Hristos nu este Martorul viu al acestui lucru, vă invit la altar. Haideţi aici şi lăsaţi-ne să ne rugăm cu voi. Credeţi că făcând aceasta sunteţi mântuiţi.
Este printre noi vreun decăzut care doreşte să vină în faţă? Ca slujitor al lui Hristos, vă chem să veniţi şi să ne lăsaţi să ne rugăm cu voi. Eu nu spun că vă va primi înapoi, dar cred că o va face. De ce nu vreţi să veniţi şi să încercaţi? Haideţi, dacă simţiţi că El vă vorbeşte!
Rugaţi-vă cu toţii, fie că sunteţi creştini, fie că nu. Dacă cineva s-a rugat pentru voi şi nu aveţi botezul Duhului, dar doriţi ca Dumnezeu să vi-L dea, cred că aceasta este şansa voastră.
Aici este cineva care nu Îl are. Binecuvântată să fie inima lui smerită, fiindcă cred că el este un alt Isaia. Ridicaţi-vă puţin capetele. Aici la altar, se află un om care stă cu capul plecat şi care cred că este un Isaia. Credeţi că El este aici?
Acum am să vă spun ce aţi făcut. Voi aţi făcut cel mai oribil lucru care se putea face. Aici la altar ar trebui să fie în jur de două sau trei sute de oameni. Haideţi să vă arăt în Numele Domnului că am dreptate în ceea ce spun. Priviţi! Unii dintre voi vă rugaţi.
Aici stă o doamnă cu o haină albă şi priveşte direct spre mine. Ea este creştină şi se roagă pentru că are artroză. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Atunci eşti vindecată.
Bărbatul care stă chiar lângă tine, are o problemă la urechi. Crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece boala de urechi şi să te facă bine? Ridică mâna dacă crezi.
Acum fiţi respectuoşi pentru un moment.
Bărbatul care stă lângă el suferă de o boală de inimă. Domnule, crezi că Dumnezeu te vindecă de boala aceea de inimă? Eu nu te cunosc, sunt doi străini, aşa-i? Dacă Dumnezeu mi-ar spune cine eşti, te-ar ajuta? Poţi să mă auzi bine? Numele tău este Blackwood. Crezi că El poate să-mi spună şi de unde eşti? Eşti din Riverbank, California. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare. Eu nu l-am mai văzut niciodată pe bărbatul acesta. Bine, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze. Credinţa ta te-a vindecat.
Doamna de lângă tine suferă cu nervii. Vrei să fii vindecată de starea nervoasă pe care o ai? Ridică mâna. Domnule, pune-ţi mâinile peste ea şi va fi vindecată.
Doamna de lângă tine are diabet zaharat şi doreşte să mă rog pentru ea. Cea cu rochie roşie. Vedeţi? Crede, doamnă.
Acolo în spate este o doamnă. Ea este pregătită pentru operaţie fiindcă are uterul căzut. Numele ei este Maxwell. Crede, ridică-te şi acceptă-ţi vindecarea.
Nu ai număr de rugăciune, este adevărat? Nici nu ai nevoie de unul. Ridică mâna dacă este adevărat. Nu te cunosc, este adevărat? Suntem străini unul pentru celălalt, aşa-i? Fă cu mâna dacă este adevărat. Ce a atins ea? În nici un caz pe mine.
Domnule Steward, crezi că Dumnezeu te poate vindeca de starea nervoasă pe care o ai? Eu nu te cunosc, dar ceea ce spun, este adevărat: tu ai o stare nervoasă. Abia te ţii pe picioare, dar ridică-te şi primeşte vindecarea în Numele lui Isus Hristos.
În spate stă o doamnă care are tot probleme nervoase. Ea are ceva în muşchii de pe tot corpul. Doamnă Newell, ridică-te dacă acesta este numele tău şi aceasta este problema ta. Crezi? Crede.
Aici este o femeie care are probleme cu inima şi tensiune de sânge. Crezi? Ridică-te dacă este adevărat.
Doamna de lângă tine are probleme cu pieptul. Aş vrea să te ridici în picioare. Spune-i doamnei de lângă tine că are câteva tumori mici pe faţă, iar dacă vrea să fie vindecată, să se ridice şi să accepte.
Aici este un grup de oameni care ar fi trebuit să se ridice şi să vină la altar ca să-L caute pe Duhul Sfânt. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Înţelegeţi ce vreau să spun? Voi face chemarea încă o dată. Aceasta este dovada că vă spun adevărul. Dumnezeu vorbeşte cu oamenii de aici, dar voi vă îndoiţi puţin. Aş vrea să fiţi atât de cinstiţi, încât să vă ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Da, frate Branham, eu m-am îndoit întotdeauna puţin, dar doresc să am parte mai mult de Dumnezeu, fiindcă ştiu că-mi lipseşte ceva ca să primesc botezul Duhului Sfânt.” Ridicaţi mâna. Fiţi cinstiţi cu voi înşivă, fiindcă Duhul Sfânt nu greşeşte niciodată. De ce nu vii să pui capăt acelei îndoieli? Vino!
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede…
Vedeţi, prieteni, eu nu vă spun nimic greşit. Este Duhul Sfânt care vă cheamă. Aici sunt sute de oameni şi voi credeţi că eu sunt un profet. Ţineţi minte ce vă spun în Numele Domnului: voi aţi fost înşelaţi! Veniţi aici.
Când cărbunele de foc l-a atins pe profet,
Făcându-l cât se poate de curat,
Când glasul lui Dumnezeu a spus:
„Cine va merge pentru noi?”
El a răspuns: „Stăpâne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde:
„Doamne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Ce face El? Răspundeţi-I când vă vorbeşte. Dacă pe undeva este vreo îndoială şi nu sunteţi siguri, nu scăpaţi această şansă.
…„Stăpâne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede…
Prieteni, eu nu am înclinaţii spre fanatism şi nici să spun lucruri greşite, dar mă simt îndemnat să vă spun ceva.
Voi ziceţi: „Ce vor spune oamenii despre aceasta?” Important este ce spune Domnul despre aceasta. Aşa este.
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede
Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!
Vorbeşte şi Îţi voi răspunde:
„Doamne, iată-mă, trimite-mă pe mine!”
Ascultă aici, frate:
Acum milioane mor în păcat şi ruşine
Ascultaţi plânsul lor trist şi amar.
Grăbeşte-te, frate, grăbeşte-te să-i salvezi,
Răspunde repede: „Stăpâne, iată-mă!”
Fiţi atenţi, toţi cei prezenţi aici, fiindcă vrem să ne pregătim pentru un serviciu mare de vindecare, ce va avea loc mâine. De asemenea, aş vrea ca toţi predicatorii să vă adunaţi în jurul acestor oameni care caută botezul Duhului Sfânt. Nu vă opriţi după doar cinci minute, ci aşteptaţi cât este nevoie. Cât? Până când vine Duhul Sfânt.
Aş vrea ca fiecare din audienţă să-şi pună mâinile peste cineva şi să se roage pentru el. Culoarele sunt pline şi la fel altarul. Sunt în jur de o sută cincizeci sau două sute de oameni.
Începeţi să vă rugaţi: „Doamne, trimite-mă pe mine! Vorbeşte-mi, Doamne. Vindecă-i pe aceşti oameni în Numele lui Isus Hristos. Te rugăm să asculţi rugăciunile noastre şi să ne dai ceea ce-Ţi cerem.”
Nu vă îndepărtaţi. Staţi acolo până când se întâmplă. Staţi acolo până auziţi strigătul lui Dumnezeu. Staţi până când vă scutură heruvimii, iar Duhul Sfânt ia cărbunele de pe altar şi vi-l pune pe buze. Vorbeşte, Doamne! AMIN
– Amin –