EVREI Capitolul 4

Scopul pentru care ne adunăm aici este ca să ştim mai multe     despre Domnul nostru binecuvântat şi ca să ne rugăm pentru copiii bolnavi ai lui Dumnezeu.

În seara aceasta, noi avem o minunată binecuvântare din Scriptură.

Avem deja două săptămâni de când învăţăm din cartea Evreilor, iar dacă va fi cu voia Domnului, vom continua miercuri şi duminică seara. Nu este o trezire, ci o adunare obişnuită ca în toate serile.

Sunt foarte bucuros să petrec acest timp alături de prietenii noştri din împrejurimi. Poate vom continua câteva seri în sala de sport, ca să primim mai mulţi oameni, deoarece am auzit că unii s-au întors spunând: „Nu era loc să intri!” desigur, Tabernacolul este foarte mic, dar ne bucurăm că vreţi să veniţi în această căldură ca să ascultaţi Cuvântul Domnului şi ne rugăm ca Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug şi să vă ajute.

În seara aceasta vom începe capitolul 4. Câţi  aţi fost aici azi-dimineaţă? Să vă văd mâinile. O, este minunat! Ce minunată este această Carte a Evreilor! Vă place? Este comparată Scriptură cu Scriptură.

Înainte de a-şi mărturisi experienţa, Pavel a trebuit să meargă în Arabia să afle dacă era adevărată sau nu. Îmi place aceasta.

În lecţia de azi-dimineaţă, am văzut că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, Pavel a primit descoperirea că acelaşi Stâlp de Foc care a condus poporul Israel, i s-a arătat şi lui pe drumul Damascului; iar noi am văzut că Stâlpul de Foc care a condus poporul Israel în ţara făgăduită, i s-a arătat lui Pavel şi i-a spus că se numeşte Isus.

Apoi am văzut adevărata şi suprema dumnezeire a lui Isus Hristos, pentru că toată Cartea aceasta este descoperirea Lui. Am văzut că în vechime, Dumnezeu le-a vorbit părinţilor noştri în multe feluri şi chipuri, şi prin proroci, iar în zilele din urmă S-a descoperit prin Fiul Său Isus Hristos. Mai mult, Biblia, de la Geneza la Apocalipsa, nu este altceva decât o continuă şi constantă descoperire a Domnului Isus. Şi am aflat că El a fost în rugul aprins; că El era Cel ce era cu Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Apoi am văzut că în Noul Testament El era Om şi Dumnezeu, iar înainte de a pleca în cer, a spus: „Am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3).

Când Pavel L-a întâlnit după înălţare, El avea aceeaşi formă ca atunci când a condus Israelul: Stâlpul de Foc. Pavel L-a privit drept în faţă şi pentru că nu era convertit, aceasta i-a cauzat probleme la ochi pentru tot restul vieţii. A fost orb timp de câteva zile şi a fost dus pe o stradă numită „Dreaptă”. În cetate, Dumnezeu avea un proroc, căruia I s-a arătat într-o vedenie şi l-a trimis la Pavel ca să-şi pună mâinile peste el şi să-i zică: „Frate Saule, Domnul Isus… m-a trimis ca să capeţi vederea…” (Fapte 9.17).

În continuare, am văzut că acelaşi Duh Sfânt, acelaşi Domn Isus a venit şi la Petru, în formă de Lumină, şi l-a scos din închisoare.

Mai mult, acelaşi Domn Isus este şi în aceste zile în acel Stâlp de Foc (Lumină) care conduce poporul Său, Biserica Sa, făcând aceleaşi lucruri, dând vedenii, venind şi punând mâinile peste oameni în urma unei vedenii…

Domnul Isus care mi s-a arătat sâmbăta trecută acasă şi mi-a spus: „Va veni un bărbat brunet. El este grec, iar soţia lui este de vârstă mijlocie şi va plânge la altar…”

El era olog de ambele picioare. Nervul echilibrului era dus, aşa că nu-şi putea controla membrele şi era şi orb. Şi ca să fie o dovadă dublă, era o doamnă care a venit pentru rugăciune şi s-a întors să-l cheme pe fratele Thomas să vină să se roage, iar noi stăteam şi priveam cum se desfăşurau lucrurile. Apoi m-am rugat pentru bolnavi, iar ea a venit ca să confirme vedenia, m-a prins de mână şi a început să plângă spunând că au fost trimişi aici de dr. Ackerman. Dr. Ackerman este prieten cu mine. El este catolic, iar fiul său este preot la mănăstirea Saint Meinrad.

Bărbatul bolnav era din Jasper, iar Domnul l-a ridicat din scaunul acela şi astfel a putut umbla. A primit şi vederea, aşa că vedea la fel de bine ca oricare şi a plecat din sală pe deplin sănătos. Totul în urma unei vedenii.

„Frate Saule, Domnul Isus, care ţi s-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.” (Fapte 9.17).

Ce minunat!

În continuare, am găsit că am primit această mare mântuire şi că nu vom putea scăpa de mânia lui Dumnezeu  dacă o vom nesocoti şi vom sta nepăsători faţă de ea.

În seara aceasta vom continua cu Cartea Evreilor şi vom citi din capitolul 4. Dacă cineva doreşte să urmărească, am aici câteva Biblii. Ridicaţi mâna şi unul dintre uşieri v-o va aduce.

Ne vom grăbi pentru că avem şi Cina.

Azi-dimineaţă am citit din ultima parte a capitolului 3 din Evrei şi ce bogăţie am găsit! Aş vrea să fiţi atenţi, pentru că voi citi încă o dată versetele 15 şi 16, ca să avem un fundament:

„…câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.

Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?”

Aici El a spus să nu ne  împietrim inimile ca în ziua răzvrătirii. Atunci ei L-au mâniat pe Dumnezeu, fiindcă El li-l dăduse pe Moise, prorocul Său, şi un Semn care era cu Moise. Câţi ştiu care era Semnul? Stâlpul de Foc, Evrei 13.

Noi nu ştim dacă adunarea a văzut acel Semn sau nu, dar Moise L-a văzut pentru că s-a întâlnit cu El când i s-a arătat într-un rug aprins. El era un Foc, iar copiii lui Israel    l-au ascultat pe Moise şi au plecat din Egipt. Dar ce s-a întâmplat? Imediat ce au ieşit din Egipt, Dumnezeu i-a condus spre o cursă, deoarece în spatele lor venea oştirea lui Faraon, iar în faţă era Marea Roşie.

Dumnezeu i-a pus la încercare iar ei s-au speriat, ceea ce L-a mâniat pe Dumnezeu. Şi le-a zis: „De ce vă plângeţi înaintea Mea? Vorbiţi doar şi mergeţi mai departe!”  Îmi place aceasta. Ei îl urmau pe Moise, iar Moise urma Stâlpul de Nor care îi conducea spre ţara făgăduită.

Ce tablou minunat al Bisericii aflate în călătorie spre Ţara făgăduită şi călăuzită de acelaşi Duh, cu aceleaşi semne şi minuni despre care a vorbit Dumnezeu.

Acum observaţi. Ei au ajuns în pustiul păcatului, iar apele erau amare, Mara. De ce i-a dus Dumnezeu la ape amare? Părea că-i duce la ape bune, dar i-a condus la ape amare ca să le încerce credinţa. Lui îi place să facă aceasta. Îi place să lase încercarea peste voi ca să Îşi arate apoi dragostea şi puterea. Mulţi oameni se dau bătuţi când vine încercarea, dar noi credem că Dumnezeu face minuni.

Am să vă spun ceva. Dacă Dumnezeu nu procedează întotdeauna la fel când se ridică o problemă, înseamnă că este vinovat, pentru că este părtinitor cu poporul Său. Dar suveranitatea lui Dumnezeu face ca în fiecare caz să lucreze la fel cum a lucrat în primul caz de felul acela, altfel ar fi greşit prima dată. Dacă Dumnezeu nu procedează la fel ca la început, dacă în al doilea caz acţionează altfel, înseamnă că a greşit prima dată.

Astfel, dacă Dumnezeu a vindecat bolnavi în Vechiul Testament, trebuie să facă acest lucru şi în Noul Testament şi astăzi, altfel ar fi procedat greşit în vechime. El trebuie să acţioneze de fiecare dată la fel, şi o va face atunci când credinţa întâlneşte condiţia.

Greşeala este la noi, nu la Dumnezeu. Noi am văzut multe minuni remarcabile, iar criticii nu pot spune că nu este aşa, fiindcă le-am văzut dovedite.

Înainte obişnuiau să spună: „Arată-ne o minune!” dar acum nu o mai pot spune, pentru că noi putem dovedi aceasta. Chiar lumea ştiinţifică a mărturisit că cu noi este o Fiinţă de forma unui Stâlp de Foc. Fotografia Lui este aici, iar alta este expusă la Washington D.C. Este acelaşi Hristos.

Cu câtva timp în urmă, fraţii lucrători mi-au spus: „O, frate Branham, acesta este diavolul! Nu te lăsa păcălit!” Când i-am auzit ce spun, m-am speriat şi nu am predicat aceste lucruri până nu a venit Dumnezeu şi a descoperit că El este Acelaşi Isus ieri, azi şi în veci. Atunci au încercat din nou să mă mişte de acolo, dar n-a fost posibil pentru că aceasta este Scriptura; este Cuvântul lui Dumnezeu. Este o experienţă care ne-a întors înapoi la cuvântul lui Dumnezeu şi la făgăduinţa Lui veşnică şi binecuvântată.

„…s-au răzvrătit după ce auziseră…”

Sigur că da. Ei erau istoviţi întotdeauna când mergeau undeva şi  venea încercarea, şi ce făceau atunci? Se dădeau bătuţi, se întrebau: „De ce se întâmplă toate acestea?” şi voiau să se întoarcă în Egipt.

Este ciudat că în dimineaţa aceasta după ce am predicat cât am putut de tare,  mulţi din cei care au venit la altar se întrebau: „De ce mi se întâmplă mie?” Vedeţi? Înseamnă că aceste cuvinte au trecut pe lângă urechile lor. Sunt aceiaşi oameni.

Isus a spus despre ei: „Aveţi ochi şi nu vedeţi!” El le spunea aceasta ucenicilor, iar ei I-au zis: „Iată că acum ne vorbeşti desluşit; acum credem. Nimeni nu are ce să-Ţi spună, fiindcă Dumnezeu Îţi arată tot.”

„Acum credeţi?” (Ioan 16.29-31 – parafrazare).

Voi nu trebuie să Îi puneţi întrebări lui Dumnezeu, pentru că paşii celui neprihănit au fost rânduiţi de Domnul, şi orice încercare vine asupra voastră are scopul să vă încerce. De aceea, Biblia spune că cei credincioşi sunt mai preţioşi decât aurul. Astfel, dacă Domnul îngăduie câteva neputinţe peste voi, să vă amintiţi că este pentru corectarea voastră. „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12.6). Şi aceasta fără excepţie.

Aceste suferinţe vin ca să se vadă ce atitudine ai. Eşti pe terenul de încercare al lui Dumnezeu, deoarece pământul este un teren de încercare pentru voi.

Fiţi atenţi ce scrie mai departe:

„Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?

Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.” (v. 18-19).

Ce este păcatul? Necredinţa. Dumnezeu a venit la ei într-un Stâlp de Foc, Şi-a trimis prorocul şi l-a uns, i-a dat să facă semne şi minuni înaintea oamenilor şi i-a condus afară prin Stâlpul de Foc care era lângă proroc. Cu toate acestea, în orice împrejurare au ajuns, au început să cârtească, să enumere fiecare mică greşeală pe care au găsit-o la Moise, şi să vorbească împotriva lui. Acest lucru l-a nemulţumit pe Dumnezeu, fiindcă ei păcătuiau prin aceasta.

Ei trebuiau să asculte, dar în loc să facă aceasta şi-au plecat urechile la argumente: „Cum este posibil aşa ceva?” Dacă El este Dumnezeu, totul este posibil. Mai mult, va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele celor ce Îl iubesc.

Acum vom intra într-un studiu despre odihnă, despre Sabat. Ei erau străini şi călători. Au fost în robie timp de patru sute de ani, iar acum erau scoşi afară prin minunile lui Dumnezeu, conform făgăduinţei Lui. Şi iată-i în călătorie spre ţara făgăduită. Printre ei şi-a făcut apariţia o Lumină supranaturală care a început să-i conducă. Dar ce s-a întâmplat? Curând, unii dintre ei au spus: „Cine este acest Moise? Cine te-a pus conducător peste noi? Nu eşti şi tu unul dintre noi?”

„Cine te-a pus şeful nostru? Crezi că ştii mai multe decât pastorul nostru? Crezi că eşti mai deştept decât conducătorii noştri religioşi de astăzi?” Asta n-are nimic a face una cu alta. Acolo era Dumnezeu în Stâlpul de Foc şi El adeverea că este lucrarea Sa. Nu conta cine era deştept şi cine nu: ideea era ca ei să urmeze ceea ce Dumnezeu pusese înaintea lor.

Se părea că Moise a făcut o mare nebunie când s-a ridicat să elibereze poporul Israel prin Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece el era moştenitorul tuturor lucrurilor; era un mare general şi avea cea mai puternică armată a vremii. Următorul pas era să devină Faraonul Egiptului. Putea să aştepte să urce pe tron şi apoi să spună: „În ordine, copii, întoarceţi-vă acasă!” Putea face aceasta, doar era Faraon, nu?

Dar Moise a privit făgăduinţa lui Dumnezeu prin credinţă. Când a venit Îngerul Domnului la el, în cinci minute a ştiut mai mult despre Dumnezeu decât a învăţat în patruzeci de ani de la toţi învăţaţii Egiptului. A ştiut cine este şi a văzut înfăptuindu-se supranaturalul sub ochii lui.

El i-a spus: „Eu voi fi cu tine, Moise; voi merge înaintea ta.” Şi i-a dat să facă semne şi minuni, iar ei au înţeles.

Acum erau în călătorie spre ţara de odihnă, pentru că Dumnezeu le-a dat o odihnă, un loc în care nu mai trebuiau să primească sarcini pe care să le îndeplinească.

Ce tablou minunat este acesta astăzi, când privim Biserica şi vedem starea ei! Orice om născut din Duhul lui Dumnezeu dispreţuieşte lumea şi lucrurile ei. „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15). Aşa spune Biblia.

Orice pelerin adevărat, care merge pe calea aceasta, urăşte lucrurile lumii. Urăşte să-i vadă pe oameni că beau sau fumează, urăşte să le vadă pe femei umblând pe stradă cu acele haine sumare, urăşte jocurile de noroc, etc.

Ieri, când veneam cu fratele Wood, am văzut pe stradă o femeie foarte drăguţă, dar hainele de pe ea erau groaznice. Avea doar o bucată de material înfăşurată în jurul trupului, puţin peste şolduri, legată cu câte o panglică pe fiecare parte. Desigur, dacă mergea aşa pe stradă, fiecare bărbat se întorcea şi privea după ea. Privind-o, m-am gândit:

„Ea nu-şi dă seama că în faţa lui Dumnezeu comite adulter cu fiecare bărbat care a privit-o şi a dorit-o. Da, la judecată va trebui să dea socoteală pentru acest lucru!” Aşa este.

Fratele Wood m-a întrebat:

„De ce face aceasta, frate Branham?”

„Păi ori este nebună, ori este posedată.” Acesta este adevărul. O femeie decentă şi curată nu va purta niciodată asemenea haine. O poate face numai dacă este posedată de diavolul. Aşa este.

Pelerinul care este în călătorie spre cer, trăieşte într-o altă atmosferă. Nu trebuie să te îngrijorezi că se va uita la o asemenea femeie, deoarece dacă Îl are pe Dumnezeu în inima lui îşi va întoarce capul, fiindcă trăieşte într-o atmosferă care este la milioane de mile depărtare de aceste lucruri. Aşa este. El nu vrea să fie găsit vinovat de acele lucruri la judecată, aşa că îşi întoarce capul şi spune: „Dumnezeule, ai milă de femeia aceasta!” şi îşi vede de drum.

Noi suntem în călătorie spre Canaanul nostru. Suntem în călătorie spre odihna veşnică şi binecuvântată pe care   ne-a dat-o Dumnezeu. Desigur, în această călătorie suntem ispitiţi de tot felul de lucruri, dar suntem ispitiţi fără să păcătuim.

Acum ajungem la capitolul 4. Aş vrea să vă amintesc că dacă Dumnezeu nu ne descoperă… Nu contează cât de mult mergi la biserică, trebuie să vină Dumnezeu şi să-ţi descopere, pentru că numai aceasta scoate afară toate lucrurile lumii.

Să începem cu capitolul 4:

„Să luăm bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui…”

Amintiţi-vă că Israelul era în călătorie spre odihnă, sub călăuzirea Stâlpului de Foc.

Acum am vrea să aflăm ce este această odihnă.

„Să luăm dar bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venind prea târziu.”

Aici este făgăduinţa. Şi de ce trebuie să ne temem? Să nu ne trezim venind prea târziu. El ne-a dat o făgăduinţă, iar gândul nostru este: „Dacă suntem în drum spre odihnă, ce este această odihnă? Este aderarea la o biserică? Este botezul? Este să devii membrul celei mai mari biserici din oraş? Să porţi cele mai scumpe haine? Să ai o educaţie aleasă? Sunt banii mulţi? Sau ar trebui să nu mai muncim ca să ne putem odihni?” Nu este nici una din toate acestea.

Fiţi atenţi cum înţelegem noi şi ce spune Biblia:

„Să luăm dar bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din noi să nu se pomenească venind prea târziu.

Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor;  dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.” (v. 1-2).

Ce este Evanghelia? Vestea cea bună. Vestea bună care a venit la ei în Egipt era că „Dumnezeu a trimis un izbăvitor care ne va scoate şi ne va duce în ţara făgăduită.”

Vestea bună pentru noi este că „Dumnezeu a trimis un Izbăvitor – pe Duhul Sfânt – şi astfel suntem în drum spre Ţara făgăduită.” Oamenii au făcut tot felul de crezuri şi denominaţiuni, dar odihna noastă este tot Dumnezeu, Duhul Sfânt.

Fiţi atenţi: „Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor;  dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”

O, fraţilor, daţi-mi voie să mă opresc puţin aici. Indiferent cât de mult Cuvânt este propovăduit, cât de mult îţi place cum este vorbit, dacă nu eşti părtaş la El nu îţi va folosi la nimic: „pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”

Ei au văzut minunile săvârşite de Moise şi au spus: „Este foarte frumos!” Au văzut Stâlpul de Foc sau l-au auzit pe Moise vorbind despre El şi au spus: „O, este în ordine!” dar nu era o credinţă personală, pentru că de îndată ce au ajuns în pustie, toţi au început să cârtească. Şi ce spune Dumnezeu? Că au păcătuit prin faptul că s-au îndoit.  Să nu vă îndoiţi de nimic! Credeţi, indiferent cât de greu este cazul! 

Ei au început să cârtească, iar Dumnezeu i-a pedepsit pentru aceasta. Biblia spune că în mânia Sa, El a jurat că nu vor intra în odihna Lui. Şi dacă nu greşesc, cred că în capitolul 3.17 scrie: „Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?”

Din toţi cei care au ieşit din Egipt, numai doi au intrat în ţara făgăduită; şi din milioanele de oameni care au trăit înainte de potop, numai opt suflete au fost salvate, pentru că „strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7.14).

Unii oameni spun: „Frate Branham, atunci ce este cu acele mii şi mii despre care vorbeşte Biblia că se vor arăta acolo?” Amintiţi-vă câţi au murit în fiecare generaţie, şi câţi au fost creştini de-a lungul epocilor? Ei vor învia; ei alcătuiesc Trupul. Voi aşteptaţi să iasă sute de milioane din America sau din lume, dar s-ar putea să nu fie nici cincizeci. Adevărul este că numărul mare al Bisericii zace în ţărână, este în aşteptare. Ei sunt nestematele lui Dumnezeu care se odihnesc în ţărână, dar sufletele lor sunt sub altarul lui Dumnezeu. Ei nu sunt în adevărata stare; sunt într-un trup de teofanie şi strigă la Dumnezeu: „Până când…?” Se pot vedea, dar nu pot da mâna unul cu celălalt în acel fel de trup.

Dacă ar fi să pleci în seara aceasta în slavă şi te vei întâlni cu mama ta, nu vei putea să-i strângi mâna, fiindcă ea nu are o mână ca aceasta. Prezenţa ei o simţi într-un alt fel.

În cer nu va mai fi căsătorie. De ce? Pentru că acolo este o altfel de dragoste; acolo nu mai este dorinţă sexuală. Toate aceste  lucruri au trecut, tu eşti curat şi pur.

Totuşi, nu ai fost creat pentru acea stare: în acel trup eşti doar în aşteptare. Tu tânjeşti că te întorci înapoi, unde ai fost creat ca bărbat şi femeie, iar atunci Dumnezeu va ridica din ţărâna pământului acest trup şi îl va proslăvi. Atunci vei vedea, vei gusta, vei simţi, vei mirosi şi vei auzi.

Noi nu am putea duce viaţa unui înger fiindcă nu am fost creaţi îngeri. Pe ei, Dumnezeu i-a creat îngeri, iar pe mine şi pe tine ne-a făcut bărbat şi femeie, de aceea aceasta este starea în care vom fi de-a pururi la binecuvântata Lui venire.

Dumnezeu le-a arătat Stâlpul de Foc; le-a arătat semne şi minuni, i-a călăuzit şi i-a dus în ispită ca să-i încerce. Nu aţi avut şi voi o mulţime de ispite? Nu vă plângeţi niciodată de ele, ci bucuraţi-vă, pentru că Dumnezeu este cu voi. El vă încearcă credinţa. Uitaţi-vă la Iov din Vechiul Testament. Ce a spus Domnul despre el?

„Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet…” (Iov 2.3).

„Sigur că da, dacă nu are nici o problemă, nici o îngrijorare, n-are probleme financiare, totul îi merge bine, chiar şi sănătatea: nu are nici o boală, nici o durere… Ia     dă-mi-l pe mână şi îl voi face să te blesteme în faţă!”

Şi Domnul i-a zis: „Este în mâna ta, dar să-i cruţi viaţa.”

O, a făcut tot ce a putut împotriva lui, dar nu l-a putut clinti, fiindcă Iov ştia că a adus acea jertfă. El era drept. Prietenii au venit şi l-au acuzat spunând: „Iov, tu ai păcătuit şi Dumnezeu te pedepseşte!” dar el ştia bine că nu a păcătuit cu nimic înaintea lui Dumnezeu. Ştia că era drept şi asta nu fiindcă el era un om drept, ci pentru că Dumnezeu a acceptat arderea jertfită în locul lui.

În seara aceasta, noi ştim că viaţa lui s-a dovedit a fi neprihănită. Dar tu nu ajungi în slavă pentru că ai încercat să-l ajuţi pe vecinul tău şi nici pentru că ai mers la biserică, ci vei merge acasă în slavă pentru că ai acceptat neprihănirea lui Isus Hristos.

Să citim mai departe:

„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor;  dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”

Vedeţi, cei ce au auzit Cuvântul nu aveau credinţă.

Gândiţi-vă că prin slujba aceasta mică pe care mi-a dat-o Domnul, în seara aceasta ar trebui să fie salvaţi patruzeci de milioane de americani. Dar ştiţi ce spun ei? „Este telepatie mintală. Este unul care citeşte gândurile. El nu aparţine bisericii noastre…” Vedeţi? Indiferent cât le citeşti şi le dovedeşti că este Cuvântul lui Dumnezeu, că este făgăduinţa Lui; indiferent cât de ştiinţific le dovedeşti că este Adevărul, ei nu pot crede. Biblia spune aceasta.

„Şi atunci ce rost mai are să predici?” Dumnezeu trebuie să aibă un martor ca să-i osândească în ziua aceea. Cuvântul a fost propovăduit şi adeverit printre ei, dar cu toate acestea ei Îl nesocotesc şi Îi întorc spatele. Atunci nu mai rămâne decât judecata.

Dumnezeu nu poate judeca o naţiune decât după ce îi dă o şansă înaintea judecăţii.

Şi acum ce vom spune?

„Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.

Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.” (v. 3-4)

Eu nu vreau să-i rănesc pe cei ce au un fel de religie. Nu acesta este scopul meu. Eu am mers şi am propovăduit pe câmpul Evangheliei învăţătura fundamentală evanghelică, dar când sunt în Tabernacol, printre copiii mei, am dreptul să predic ceea ce cred că este învăţătură şi adevăr. Înţelegeţi?

Eu am mii de prieteni buni care sunt adventişti de ziua a şaptea. Cu toate acestea, marea mişcare adventistă numită „Glasul prorociei” este categoric împotriva mea. Astfel, ei au afirmat că eu aş fi spus că Lumina care mă însoţeşte este un Înger şi că eu sunt Dumnezeu şi am venit în lume să fac lucruri mari pentru ca oamenii să creadă că sunt Dumnezeu. Aceasta au spus despre mine cei de la „Glasul prorociei” din California.

Să ştiţi că ceea ce voi spune nu este împotriva bisericii adventiste de ziua a şaptea sau a altei biserici, ci o spun de dragul Evangheliei…. Vom ajunge imediat şi la penticostali. Vom ajunge şi la baptişti ca să arătăm că Dumnezeu nu favorizează nici o denominaţiune. Aşa este. El lucrează cu fiecare individual. Dumnezeu nu lucrează cu o denominaţiune. Conform Cuvântului Său, nu a făcut-o şi nici nu o va face vreodată. El lucrează cu fiecare individ în parte, nu cu denominaţiunea.

Ascultaţi cu atenţie şi atunci, de fiecare dată când se va ridica această întrebare în voi, totul va fi bine clarificat. Fie ca Domnul să ne ajute. Să citim versetul 4:

„Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Fiţi atenţi! El vorbeşte despre Sabat. Câţi ştiu ce înseamnă cuvântul „Sabat” în evreieşte?  „Odihnă”. Aşa-i că sună ciudat? Da.

Aşa-i că şi cuvântul „sfinţit” sună ciudat?  Acesta este un cuvânt grecesc şi înseamnă „făcut sfânt”, iar în engleză înseamnă „curăţit”.

„Sabatul” înseamnă „ziua de odihnă”. Aceasta era vechiul Sabat: O zi de odihnă. Deci când vezi scris „odihnă”, aceasta înseamnă „Sabat”. În ordine.

Acum priviţi.

Mulţi oameni ţin Sabatul, în timp ce alţii fac din duminică un idol, o zi de închinare. Dumnezeu să mă ajute ca prin harul şi Cuvântul Lui, să vă pot dovedi că conform Cuvântului şi unul şi altul este greşit. Adevărul este că noi trebuie să ne ghidăm după Cuvânt şi nu după ceea ce spun adventiştii, protestanţii sau catolicii.

Acum vom vorbi puţin despre odihna lui Dumnezeu din ziua a şaptea.

„Dumnezeu…în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.” (Geneza 2.3).

Dumnezeu a avut un Sabat, o zi de odihnă lungă de o mie de ani: un tip spre Împărăţia de o mie de ani.

„Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Prenumele personal întăreşte că Cel care S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui este Dumnezeu.

„Căci într-un loc (sub Lege)…a vorbit iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea.”

Dumnezeu S-a odihnit fizic. El a făcut cerurile şi pământul în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrările Lui. El S-a odihnit o mie de ani, fiindcă Biblia spune că „pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Petru 3.8). Câţi din voi ştiu aceasta? Bine. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea  şi a vorbit despre aceasta într-un anumit loc.

Să citim mai departe.

„Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”

După ce au ieşit din Egipt, El a dat evreilor Sabatul, a şaptea zi.

Fiţi atenţi!

„Deci, fiindcă rămâne să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor…”

El vorbeşte aici despre Lege, dar ei n-au avut credinţă şi nu au ţinut-o. Ei au ţinut Sabatul ca aducere aminte a faptului că vor merge într-o Ţară a Sabatului, unde se vor odihni veşnic de toate necazurile, problemele şi sarcinile lor. Ei erau în călătorie spre ţara de odihnă în care curgea lapte şi miere, iar strugurii erau atât de mari încât doi bărbaţi au adus un ciorchine. O, ce ţară binecuvântată de odihnă!

Dar când au ajuns la graniţele acelei ţări nu au putut să intre în ea din pricina necredinţei lor. Mai aveau doar patruzeci de mile până acolo, dar au fost întorşi înapoi şi au pribegit patruzeci de ani prin pustie, din pricina necredinţei lor.

Dumnezeu le-a dat un proroc, le-a dat semnul Lui,  le-a dat Stâlpul de Foc, a făcut semne şi minuni şi le-a propovăduit Evanghelia, dar ei s-au întors şi au pribegit prin pustie, iar trupurile lor moarte au rămas acolo.

Isus le-a spus evreilor: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.

Eu sunt Pâinea vie care S-a pogorât din cer… Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac..” (Ioan 6.49,32,51). Aceasta-i deosebirea.

Ei au băut mulţi ani din Stânca din pustie, iar El a spus: „Eu sunt acea Stâncă!” Binecuvântat să fie Numele Lui sfânt. „Eu sunt acea Stâncă!” Cum putea fi El acea Stâncă? Era o Stâncă spirituală care a însoţit Israelul.

Moise avea în mână un toiag care era toiagul judecăţii lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu i-a spus să lovească Stânca şi el a lovit-o, iar când a făcut aceasta, apa a ţâşnit din ea. Stânca aceea era Hristos, iar judecata lui Dumnezeu pentru păcat a căzut asupra Lui. Da, Dumnezeu a făcut ca toată nelegiuirea noastră să cadă asupra Lui, iar acea nelegiuire   I-a rupt inima din piept. Din inima Lui a curs Duhul Sfânt, ca un râu, pentru un popor care era pe moarte. „Eu sunt acea Stâncă din pustie!”

„Ce vrei să spui?” L-au întrebat ei.

„Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”

„N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam?”

„Adevărat vă spun că, mai înainte să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.56-58). Eu sunt marele „Eu sunt” din rugul aprins. Eu sunt acel Foc din tufişul aprins. Eu am ieşit de la Dumnezeu şi mă întorc la Dumnezeu.”

El a venit de la Dumnezeu, S-a făcut trup şi a locuit printre noi, apoi S-a întors în acelaşi Stâlp de Foc; iar în seara aceasta, după două mii de ani, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, făcând acelaşi lucru şi călăuzindu-Şi copiii binecuvântaţi.

Şi aici în Evrei, Pavel spune: „El hotărăşte din nou o zi…”  Când Dumnezeu Şi-a încheiat lucrarea, a hotărât o altă zi. O, dacă ar auzi şi ar vedea! Ei ţin însă Sabate, luni noi, etc. Acolo încearcă să vă tragă fraţii adventişti.

Să citim versetul 6: „Deci, fiindcă rămâne să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor…”

Acum versetul 7: „El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

O, Doamne, eu spun că Scriptura este inspirată matematic! Spun că fiecare verset al ei este inspirat şi că matematica Bibliei este desăvârşită.

Aţi observat că Statele Unite este simbolizată prin numărul „13” în tot ce face? Ştiaţi că a început cu 13 colonii? Ştiaţi că la început steagul ei a avut 13 stele şi că Biblia vorbeşte despre ea în capitolul 13? Sigur că da. Micuţa fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, a ieşit din pământ. Cele două coarne simbolizează puterea civilă şi ecleziastică. Ea semăna cu un miel – vorbeşte despre libertatea religiei, dar după o vreme va vorbi ca un balaur, iar atunci ia toată puterea pe care a folosit-o înainte Roma. Aceasta o aşteaptă pe naţiunea noastră. Să vă notaţi aceste lucruri. Urmăriţi unirea Confederaţiei Bisericilor cu Biserica Catolică şi veţi vedea ce se va întâmpla.

Oamenii care urmează Stâlpul de Foc vor avea în mod sigur un timp greu, dar ei sunt gata pentru transformarea care va avea loc în timpul acela, sunt gata de plecare, pentru că „Mielul o va birui”, spune Biblia, şi la fel cei credincioşi şi aleşi, care L-au urmat, pentru că ei sunt poporul lui Dumnezeu.

Ascultaţi versetul 7: „El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

„Şapte” este un număr complet, desăvârşit. „Trei” este numărul vieţii, dar „şapte” este un număr desăvârşit şi dă Sabatul desăvârşit.

Deci nu uitaţi! Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, apoi a vorbit prin Lege şi a treia oară a hotărât o zi:

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.”

Prin Isus Hristos, Legea a fost schimbată cu harul. Iar Harul a arătat ce face Dumnezeu, nu noi; nu meritele noastre, ci meritul Lui. Totul s-a schimbat.

Când Moise a adus Legea, acolo scria: „Să nu curveşti; să nu furi; să nu ucizi; să ţii Sabatul ca o zi sfântă, etc.” Şi ce s-a întâmplat? Diavolul a venit şi l-a ispitit pe Moise; l-a privit cu atenţie pentru că a văzut că avea un punct slab: se înfuria repede. Astfel, când a venit de pe munte şi a văzut că poporul se închina la viţelul de aur, a trântit la pământ tablele Legii care conţineau poruncile lui Dumnezeu şi le-a spart, ceea ce arăta că preoţimea va fi ruptă. Apoi Dumnezeu i le-a dat din nou.

Acelaşi lucru l-a făcut cu Isus când S-a întors din pustie flămând, după patruzeci de zile de post. Acela era singurul Lui punct slab, iar diavolul a venit la El şi I-a zis:

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini. (Matei 4.3). Fă o minune şi atunci Te voi crede.”

Dar Isus i-a răspuns: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (v. 4).

El nu L-a putut birui ca pe Moise, pentru că Isus S-a dus direct la Cuvânt.

Apoi L-a dus pe înălţimea Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos!” Vedeţi? El I-a adus în faţă textul biblic care spune: „…căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua de mâini ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” (v.5-6).

Isus S-a dus din nou la Cuvânt şi l-a certat.

Atunci „Diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi   I-a arătat Statele Unite, Germania, Elveţia şi toate naţiunile lumii zicând:

„Toate acestea sunt ale mele şi pot să fac ce vreau cu ele (Nu este de mirare că avem războaie şi necazuri. Nu-i de mirare că femeile se dezbracă tot mai mult şi trec mai departe fără ca legea să le condamne; toate sunt stăpânite de diavolul. Aşa spune Biblia). Şi Satana a zis:

„Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” (v. 9).

Dar Isus i-a răspuns: „Pleacă Satano! Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (v. 10).

Isus ştia că El va fi Moştenitorul tuturor lucrurilor în marele Mileniu, când va veni Împărăţia Lui: „Voia Ta să se facă în cer şi pe pământ.” Acolo nu se vor mai purta pantaloni scurţi, nu se va mai bea, nu vor mai fi pofte, nu va mai fi curvie, nu va mai fi moarte, nu va mai fi tristeţe. El va fi Moştenitorul fiecărei naţiuni. Toate sunt ale Lui. Aşa este. Satana le deţine doar o perioadă de timp, şi anume: cea în care trăim, dar Hristos va moşteni totul.

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.” (v. 7-8).

Fiţi atenţi ce scrie aici, fraţilor adventişti! Şi tot Pavel spune în Galateni 1.8: „…dacă un înger din cer vine să vă propovăduiască o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

În versetul 8 din Evrei 4, scrie: Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.”

Priviţi-L pe Isus pe munte, după ce l-a biruit pe diavolul. El era uns, gata pentru slujbă. Şi ce a spus?

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.”

Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii..” (Matei 5.21-22).

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti!” (Atunci trebuiau să săvârşească actul curviei ca să fie vinovaţi).

Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.”

El a trecut peste cea de-a patra poruncă. Dar le-a dat odihna? Să vedem ce scrie în versetul 7 din Evrei 4:

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

Sute de ani după moartea lui David, S-a ridicat Isus, Fiul lui David şi El a spus: „Dacă vor asculta glasul meu şi nu îşi vor împietri inimile, Dumnezeu îi va primi.”

Acum fiţi atenţi ce citim în versetul 9:

„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.”

Deci dacă ar fi fost vorba de ţinerea unei zile, El ar fi vorbit despre aceasta. Atunci ar fi spus: „Nu mai trebuie să ţineţi Sabatul, ziua a şaptea, pentru că vreau să ţineţi duminica.” Înţelegeţi? El ar fi trebuit să spună: „Să vă închinaţi duminica, în ziua a opta, pentru că aceea este odihna.” Sau dacă ar fi vrut să se ţină Sabatul în continuare, ar fi spus: „Continuaţi să ţineţi ziua a şaptea!” Dar El nu a spus aşa ceva, ci a zis:

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.”

Să mergem mai departe. Fiţi atenţi!

„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” (v. 9-10).

Aţi văzut? Haideţi să luăm nişte texte ca să întărim aceasta. Deci după ce Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, S-a odihnit în ziua a şaptea şi nu a mai lucrat. Binecuvântat să fie Numele Domnului. El a ridicat lumea, a pus creaţia în ea şi după ce a terminat totul, S-a dus să se odihnească.

Apoi, după acea mie de ani a venit păcatul, iar atunci a fost reprezentat Mielul, Hristos.

După cum ştim, evreilor le-a fost dat Sabatul, ca un tip al zilei a şaptea de odihnă.

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme…” Vine o altă odihnă.

Ce este acea odihnă? Deschideţi cu mine la Matei 11, ultima parte. În încheierea predicii de pe munte, El a spus: „…oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” „Oricine se mânie pe fratele lui, va cădea sub pedeapsa judecăţii…”etc. (Matei 5.28,22). El a spus toate aceste lucruri, dar nu S-a atins de porunca a patra. Acum El termină, iar Sabatul este marea promisiune a lui Dumnezeu. Este o odihnă.

Acum fiţi atenţi ce spune El în versetul 27 din capitolul 11: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl…” Vedeţi? Voi nu Îl puteţi cunoaşte pe Unul fără să-L cunoaşteţi pe celălalt, fiindcă El era Tatăl arătat în trup. „…tot astfel, nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”

Dumnezeu nu este trei persoane. Dacă avem trei dumnezei, suntem păgâni. Care este Dumnezeu? Nu sunt trei dumnezei, ci sunt trei slujbe ale aceluiaşi Dumnezeu.

 Astfel, în pustie El era Tatăl în forma Duhului Sfânt, în acel Stâlp de Foc.

Când a folosit slujba de Fiu, El era Fiul şi a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea. Voi pleca, dar voi reveni şi voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.”

Vedeţi? El era Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, iar în 1 Ioan 5.7 scrie că „..trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.”

Filip I-a zis odată: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.” Şi Isus i-a răspuns:

„De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici Tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?”

Unitarienii au încercat să facă din cele trei slujbe ale lui Dumnezeu: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt, o singură slujbă, ca şi cum ai face din toate degetele, unul singur. Dar aşa ceva este greşit! Isus nu putea fi propriul Său Tată.  Cum putea să fie propriul Său Tată? Pe altă parte, dacă Dumnezeu ar fi altcineva şi nu Duhul Sfânt, Isus ar avea doi taţi, deoarece Biblia spune că Duhul Sfânt a umbrit-o pe Maria şi ea a zămislit (Luca 1.35). Acelaşi lucru este scris şi în Matei 1.18: „Maria, mama Lui, … s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.”

Atunci cine este Tatăl lui Isus: Duhul Sfânt sau Dumnezeu? Dacă nu ar fi acelaşi Duh, Isus ar fi avut o naştere nelegitimă, deoarece ar fi avut doi taţi.

Învăţătura trinitară este o dogmă catolică; ea nu a fost niciodată o învăţătură creştină. Martin Luther a luat-o şi a dus-o mai departe în mişcarea luterană, şi la fel a făcut Wesley, dar este o greşeală. Nu este Adevărul; nu a fost niciodată. Nicăieri în Biblie nu se porunceşte propovăduirea a trei dumnezei, pentru că este un singur Dumnezeu. Mai mult, Biblia spune: „Ascultă Israele! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”. Un singur Dumnezeu.

În Africa, ei botezau o dată pentru Tatăl, o dată pentru Fiul şi o dată pentru Duhul Sfânt. Şi este normal ca evreul să întrebe: „Care din ei este Dumnezeul vostru? Tatăl, Fiul sau Duhul Sfânt?” Vedeţi? Biblia spune că ei sunt una.

Isus era cortul în care a locuit Dumnezeu. Acest lucru este scris în 1 Timotei 3.16: „Şi fără îndoială mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost luat în slavă.”

El era Dumnezeu, deoarece Biblia spune că se va numi Emanuel, care tălmăcit înseamnă „Dumnezeu este cu noi.” Tot Biblia spune că în El a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. (Coloseni 2.9).

Aşa cum am spus şi aseară, la început Dumnezeu era Duh. Şi de la Dumnezeu a ieşit Logosul sau Teofania care era o formă de Om numită Fiul lui Dumnezeu. El a venit pe pământ într-un trup de carne încă înainte să vină în Isus Hristos. Am să vă dovedesc aceasta, fraţilor.

Biblia spune că Moise a dorit să-L vadă, iar Dumnezeu l-a ascuns într-o stâncă. Şi când a trecut pe lângă el, era ca spatele unui om. Aceea era o Teofanie. Exact. Apoi acea Teofanie a trebuit să se facă trup; nu o altă persoană, ci aceeaşi Persoană trebuia să devină Om şi să ia boldul morţii în trupul Său. Când albina înţeapă, îşi lasă acul acolo. Din pricina păcatului, El trebuia să pună un bold în trupul omenesc. Şi ce s-a întâmplat, fraţilor? Când Satan a înfipt acel bold în trupul lui Emanuel, l-a pierdut. Da, domnilor. Aşa se face că acum poate bâzâi, dar nu mai are boldul.

Nu-i de mirare că atunci când erau gata să-i taie capul, Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1 Corinteni 15.55,57).

Iată! Era de trebuinţă ca Dumnezeu însuşi să facă aceasta! El a venit şi S-a arătat în trup, iar după ce a isprăvit lucrarea, S-a întors în Duh.

Poate zici: „Frate Branham, încă nu ne-ai spus când S-a făcut Dumnezeu trup înainte să vină în Hristos.”

Ei bine, într-o zi când Avraam stătea în cortul lui, a fost vizitat de Dumnezeu şi de doi îngeri în trup omenesc. Ei aveau hainele prăfuite şi erau obosiţi, iar Avraam i-a poftit să stea jos. Apoi a luat un viţel, l-a tăiat şi l-a fript, în timp ce Sara a luat făină şi a frământat nişte turte. Le-a adus şi unt şi late, şi Dumnezeu a mâncat din toate. Aleluia!

Acesta este motivul pentru care:

„Credinţa mea priveşte în sus,

Spre Tine, Miel al Calvarului!”

Credeţi că este prea mult pentru Dumnezeu să facă aceasta? Dumnezeu, care a făcut tot calciul şi potasiul, şi toate lucrurile din lume, a venit să-l viziteze pe Avraam într-un trup de carne. Şi ce a zis El?

„Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…”

Noi suntem făcuţi din şaisprezece elemente. Astfel, El a luat nişte potasiu, calciu, lumină cosmică, puţin petrol, etc şi…” (Fratele Branham suflă…) „Păşeşte în acesta, Gavrile!” Un trup… (Fratele Branham suflă). „Păşeşte în acesta şi tu…” Şi a intrat acolo. Doi îngeri din cer. Dumnezeu S-a aplecat şi a luat încă o mână de ţărână… (Fratele Branham suflă) şi a intrat El însuşi în acela, apoi a venit jos şi a fost flămând.

Ce ziceţi de aceasta, fraţi adventişti care nu mâncaţi carne? Vom ajunge imediat şi acolo. Dumnezeul cel Atotputernic, IeHoVaH… să vedeţi dacă nu este acelaşi Nume ca Cel din rugul aprins. Aleluia!

Şi când a fost pe pământ, El a zis: „Înainte să se nască Avraam, sunt Eu!” (Ioan 8.58), acelaşi care S-a arătat în rugul aprins, Elohim. Aşa este. El era Cel din rugul aprins. Şi tot El este Cel care l-a vizitat pe Avraam într-un trup de carne, a mâncat carne de viţel, turte cu unt şi a băut lapte. Binecuvântat fie Numele sfânt al lui Dumnezeu.

În timp ce stătea cu spatele spre cort, El a spus: „La anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce la tine şi vei avea un fiu. Tu ai o sută de ani şi Sara nouăzeci.” Sara a râs în sinea ei când a auzit aceste cuvinte, dar El a zis:

„De ce a râs Sara?”

Avraam a întrebat-o: „Sara, ai râs?”

„Eu nu!” a răspuns ea, iar El a întărit: „Ba da, ai râs!”

Ce fel de teofanie era aceea? Ce fel de citire a gândurilor? El face şi astăzi aceleaşi lucruri, pentru că este IeHoVaH-Jireh, IeHoVaH-Rafa, Acelaşi ieri, azi şi în veci. El nu dă greş niciodată.

Uitaţi-vă la El! A stat acolo şi a vorbit cu Avraam, apoi S-a făcut nevăzut. Iar marele patriarh Avraam spune că a vorbit faţă în faţă cu Dumnezeu. Elohim, acelaşi Dumnezeu. Aţi înţeles? Nu trei persoane, ci trei slujbe ale aceleaşi Persoane.

La început a fost la fel. El era acel mare Duh în care se găsea toată credincioşia, dragostea, pacea, tot ce era desăvârşit.  Apoi a început să formeze un trup, o teofanie, acel fel de trup în care vom merge după moarte; nu un trup proslăvit, ci un trup ca al îngerilor, care are formă şi toate.

De fiecare dată când văd un copac, mă gândesc: „Acest copac este umbra, negativul care arată că undeva este un pozitiv.” O Inteligenţă a făcut acel copac din ceva…. Şi tot ce este pe acest pământ reflectă ceea ce este în cer. Aşa spune Biblia.  Astfel, dacă aici este un pom care trebuie să moară, în slavă este unul care nu va pieri niciodată.

Văd o pereche tânără, soţ şi soţie, care merg pe stradă. Ce reflectă ei? Lăudat să fie Numele Domnului, căci în cer este un cuplu care nu va pieri niciodată. Dacă acest cort pământesc se va desface, avem deja unul care ne aşteaptă, o teofanie.

Marele Duh care a locuit în Fiul Isus, locuieşte acum în Biserică: „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că Tatăl este în Mine şi că  Eu sunt  în voi.”

Tot ce era Dumnezeu, s-a turnat în Isus; şi tot ce era Isus, s-a turnat în Biserică. „Eu în Tatăl, Tatăl în Mine; Eu în voi şi voi în Mine.”

Problema bisericii de astăzi este că a primit învăţături din acele întâlniri la ceaiuri şi partide de cărţi. Nu-i de mirare că avem haosul pe care-l avem. Noi nu avem nevoie de programe pentru copii, şi nici de întruniri. Ceea ce ne trebuie, este să se propovăduiască vechea Evanghelie aspră, prin bărbaţi care stau cu Sabia ridicată.

Aceasta ne trebuie astăzi, nu o teologie care să ne mângâie. Ne trebuie Evanghelia aspră predicată în Lumina şi puterea Duhului Sfânt.

Acum observaţi:

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” (v. 7-9).

Şi Matei 11.27: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”

Vedeţi, nu contează cât de mult citeşti, nici cât de mult vrea episcopul să ştii, ci cât de mult vrea Dumnezeu să ştii. Dacă nu poţi vedea această descoperire, nu-l întreba pe episcop, ci întreabă-L pe Dumnezeu; nu-l întreba pe păstorul tău, ci întreabă-L pe Dumnezeu. Fiul Se descoperă; El Se descoperă (El = pronume personal).

Ascultaţi mai departe, căci aceasta vă va scutura puţin:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (Sabat).

Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11.28-30).

Acum priviţi încă odată ce spune şi Pavel în Evrei 4.8-10:

„Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”

Poate ai douăzeci de ani, treizeci sau cincizeci de ani, dar nu te împietri în clipa când auzi glasul Domnului la uşa ta!

„…Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Şi ce se întâmplă? Primeşti Duhul Sfânt; Hristos intră în tine. Cum adică?

Deschideţi împreună cu mine la Isaia 28.8 şi să citim ce spune prorocul acolo:

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.”

Daţi-mi voie să mă opresc puţin aici. Şi aşa cum a spus Ernie Fandler din Elveţia, „să pătrundă bine!”

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.”

„…Cum spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase”, şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2.22).

Ce se întâmplă cu voi, metodiştilor? Voi aţi avut Lumina? Ce s-a întâmplat? Dumnezeu a luat-o din mâna voastră şi a dat-o nazarinenilor.

Ce s-a întâmplat cu voi, nazarinenilor? Odată aveaţi Lumina, dar Dumnezeu a luat-o din mâna voastră şi a dat-o la penticostali. Corect. Voi, cei din „Biserica lui Dumnezeu” şi toţi ceilalţi, aţi respins Lumina, v-aţi organizat şi aţi spus: „Nu vom crede nimic altceva decât aceasta!” Din pricina aceasta, Dumnezeu a plecat dintre voi, arătându-vă că are un popor care Îl va urma cu credincioşie.

Ce s-a întâmplat cu voi, penticostalii? Voi aţi avut Lumina, dar Dumnezeu a luat-o din mijlocul vostru. Stâlpul de Foc a plecat mai departe. De fiecare dată când Stâlpul de Foc a mers mai departe, Biserica s-a dus cu El.

Luther a ieşit din Biserica Catolică, dar când biserica lui s-a organizat,  Stâlpul de Foc a plecat mai departe cu Wesley; apoi, când biserica lui Wesley s-a organizat, Stâlpul de Foc a mers mai departe cu nazarinenii. Dar şi ei s-au organizat, apoi a făcut-o şi „Biserica lui Dumnezeu”. Şi ce s-a întâmplat atunci? Penticostalii au văzut Focul şi L-au urmat. Dar ce aţi făcut şi voi? Aţi făcut din vorbirea în limbi o doctrină, spunând că toţi trebuie să vorbească în limbi, deoarece aceasta este dovada botezului cu Duhul Sfânt. Atunci Dumnezeu S-a dus mai departe şi v-a lăsat acolo unde aţi rămas.

Ce s-a întâmplat cu voi, unitarienii? Aţi găsit botezul în Numele lui Isus, dar aţi făcut din asta o doctrină şi v-aţi separat de restul, iar Dumnezeu S-a dus mai departe şi v-a lăsat unde aţi rămas.

Ce s-a întâmplat cu „Adunarea lui Dumnezeu”, cu vechiul consiliu general? V-aţi organizat, iar Dumnezeu v-a lăsat acolo şi a plecat mai departe, aşa că acum nu sunteţi decât o grămadă rece şi formală ca şi ceilalţi. Dar Stâlpul de Foc merge mai departe. Aleluia!

„Toate mesele sunt pline de vărsături…” Uitaţi-vă la Cina Domnului. Am fost într-un loc unde luau o felie de pâine, deşi pâinea trebuie să fie nedospită. Mai mult, o împart la păcătoşi, la fumători, la prostituate, etc. Tot ce-i interesează este să aibă numele trecute în registru.

Voi baptiştii o numiţi chiar „cină închisă”. Voi cârâiţi puţin, dar Dumnezeu vă va lua jos cornul şi nu veţi mai cârâi. „Cină închisă” – v-aţi separat ca să păreţi mai sfinţi decât sunteţi, şi ce aţi realizat? V-aţi organizat.

Poate ziceţi: „Noi nu suntem o organizaţie!”

Ba sunteţi! Cu siguranţă.

„Noi suntem o părtăşie!” Da, pentru oricine vine la uşa voastră şi predică cum credeţi voi. Dar dacă nu vă place, îl aruncaţi afară şi îl excomunicaţi din frăţia voastră.  Acesta este adevărul. Voi aveţi felul vostru de a face lucrurile, dar şi Dumnezeu Îl are pe al Său, iar Biserica Lui va merge mai departe. Stâlpul de Foc nu va sta pe loc.

Toate mesele sunt pline de vărsături.

Ascultaţi cuvintele spuse de prorocul Isaia, căci ele vă vor scutura puţin:

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.”

 „Câinele s-a întors la ce vărsase…” Femeile vin la biserică cu părul ciopârţit şi făcut bucle, poartă pantaloni scurţi în timp ce ies în curte să tundă iarba, ca să fie privite de bărbaţii care trec pe stradă.

Şi voi, tinerelor, aşteptaţi să auzit acel fel de fluierat după voi (Fratele Branham fluieră). O, credeţi că sunteţi drăguţe, nu-i aşa? Voi, bărbaţilor, mergeţi pe stradă cu ţigara în gură, unii dintre voi fiind chiar diaconi sau în comitet! Arătaţi ca nişte locomotive din Texas, dar credeţi că sunteţi cineva. Nu-i de mirare că „toate mesele…” Mergeţi şi luaţi Cina şi vă purtaţi de parcă sunteţi cineva, deşi toată săptămâna minţiţi, înşelaţi şi faceţi multe alte lucruri rele.

Ce se întâmplă cu voi? „Toate mesele sunt pline de vărsături.”

„O, eu iau Cina! Noi facem aceasta în biserica noastră. Isus a spus că dacă luăm Cina Domnului ne va învia în ziua din urmă.”

Dar Biblia spune că „cine ia Cina în chip nevrednic, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte Trupul Domnului.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm”, sunt morţi (biserici formale, moarte). Duhul lui Dumnezeu a plecat de la voi, Stâlpul de Foc nu mai este acolo. Voi negaţi vindecarea divină, negaţi învierea, etc. spuneţi: „El a înviat din morţi „istoric”.” Dar cum rămâne cu faptul că El este Acelaşi şi astăzi, dar nu a înviat din morţi? Vedeţi unde sunteţi? Faceţi ce vreţi din învierea Lui, dar Dumnezeu o are cum o vrea El.

În ce ne priveşte, noi credem ce spune Biblia şi ştim că Ea este adevărul şi că Dumnezeu Îşi va confirma Cuvântul care spune că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” şi: „Eu voi fi cu voi până la sfârşit: Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Aceasta o spune Cuvântul.

Acum să revenim la Sabat. Ce este Sabatul?

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.

Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţătură?”

„O, lăudat să fie Dumnezeu că organizaţia noastră nu crede aceasta! Ştii, păstorii noştri sunt educaţi…”

Sigur că da. Au adunat o mulţime de educaţie, dar   L-au lăsat pe Dumnezeu pe dinafară, iar dacă încerci să le spui cuvântul, îţi răspund: „Păi noi nu credem chiar aşa…”

Fiţi atenţi!

„Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? (Nu învăţătura lumească ci învăţătura duhovnicească). Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?”

Zilele trecute, un vecin mi-a zis: „Păstorul cutare din oraş este cel mai cumsecade om pe care l-am întâlnit vreodată. El vine şi bea cafeaua cu mine, apoi merge la vecinul celălalt şi îi strânge mâna. De la el s-a dus în altă parte unde a luat parte la un joc de cărţi. Este un om foarte sociabil, iar noi îl iubim mult. N-am vrea să plece pentru nimic în lume de la noi.”

În timp ce-l ascultam, îmi ziceam: „Hmmm…”

El a mai zis: „Nu crezi că fiecare biserică are nevoie de un astfel de om?”

N-am putut să-i dau nici un răspuns…

„Avem un loc foarte plăcut, iar acest predicator şi soţia lui, doi oameni foarte drăguţi, au organizat o şcoală duminicală pentru copii, unde le spun multe povestiri…”

„Da, este foarte drăguţ…” am zis eu, în timp ce mă gândeam: „Oare ce este cu mine? Eu nu mă port aşa.”

M-am dus să-mi spăl maşina şi mă gândeam: „Dumnezeule, îmbătrânesc. Am plâns, am învăţat, am implorat, şi tot ce am obţinut este numai batjocură.”

M-am gândit şi la cei care ziceau: „O, acel holly-roller!” Şi în timp ce mă gândeam la acele lucruri, un Glas mi-a zis:

„Dacă acei bărbaţi fac aceasta, este în ordine, dar pe tine nu te-am chemat să faci aşa ceva. Pe tine te-am chemat să iei Sabia, să stai acolo ca şi Iosua şi să-l provoci pe Diavolul, nu să te prosteşti cu tot felul de societăţi sau organizaţii bisericeşti. Tu să stai în frunte şi să-i spui binelui bine şi răului rău! Să propovăduieşti Cuvântul şi vei afla cine are credinţă să-L creadă pe Dumnezeu! Pe acela, du-l afară!”

În timp ce stropeam maşina ziceam: Îţi mulţumesc, Doamne! Vreau să mor cu Tine de mână.”

Acum fiţi atenţi!

„Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

El îi zicea: „Iată odihna: lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte,

Şi pentru ei Cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo,” ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.”

Ce este odihna? Când a venit ea? Când oamenii au vorbit în limbi şi aveau buze bâlbâitoare. Buzele bâlbâitoare nu vorbesc; ele se bâlbâie. Când s-a întâmplat aceasta? În ziua de rusalii când a venit Duhul Sfânt. Aceasta este odihna: Duhul Sfânt.

Isus a zis: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihna. Vă voi da Viaţa veşnică.”  (Zoe = Viaţa lui Dumnezeu). Dumnezeu va veni în voi şi va fi o parte din voi.  El vă va da o naştere şi vă va face fii şi fiice.

Priviţi care a fost a treia odihnă dată de El.

– Prima odihnă a primit-o Dumnezeu după ce a încheiat lucrarea de creaţie;

– a doua odihnă a primit-o Israel prin Lege;

– a treia odihnă a primit-o Biserica Sa ca parte din Dumnezeu.

„Trei este numărul vieţii. Aţi ştiut aceasta?  De fiecare dată când vedeţi „3” este viaţa. Când Dumnezeu a creat pământul, a treia zi, a creat viaţa; da, viaţa a venit în a treia zi a creaţiei.

Tripla Lui descoperire:

– Tatăl: Dumnezeu deasupra oamenilor în Stâlpul de Foc;

– Fiul: Dumnezeu într-un Om care a umblat printre oameni ca să-i salveze;

– Duhul Sfânt era al treilea pas: Dumnezeu în oameni.

Vedeţi? Viaţa: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt;

Odihna lui Dumnezeu; odihna lui Israel şi odihna Bisericii.

Înseamnă că dacă n-ai primit Duhul Sfânt, nu ai intrat încă în odihna lui Dumnezeu. Tu nu trebuie să spui: „Nu vreau să fumez pentru că sunt creştin; nu vreau să beau pentru că sunt creştin. Nu vreau să beau dar mi-ar plăcea   s-o fac.” Vedeţi?

Dacă pofteşti o femeie şi faci toate acele lucruri, nu ai ajuns încă în odihnă. Aşa este. Încă nu ai intrat în odihnă. Dar când intri în odihnă, te odihneşti de toate lucrurile acestea lumeşti. De ce? Pentru că eşti o parte din Dumnezeu şi te odihneşti veşnic.

Acesta este Sabatul: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi…”

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a mai spus: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.”

 Voi mai citi ceva, apoi vom încheia:

„Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”

A voastră este! Dacă ai intrat în această odihnă, nu mai doreşti lucrurile lumii; lumea este moartă pentru tine şi te odihneşti de lucrările tale, aşa cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale pentru veşnicie.

Acum versetul 11:

„Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.”

Ce este? Stâlpul de Foc este aici. Îngerul Domnului este cu noi şi face exact aceleaşi lucrări aşa cum a promis. Dar ce s-a întâmplat? Oamenii s-au poticnit şi au spus: „Mda, eu cred…” Fiţi atenţi să nu cădeţi în acelaşi fel de necredinţă! Primiţi acest sfat din toată inima.

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.”

Ce este aceasta? Duhul Sfânt poate să vină şi să spună: „Ai făcut lucrul cutare… ai făcut asta şi cealaltă… Suferi de boala cutare, iar dacă vei îndrepta lucrurile vei fi bine.” Vedeţi? Deosebeşte gândurile inimii. Totuşi, oamenii spun că este telepatie mintală, ghicitorie.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Este o lume rea şi vicleană care nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu este mai rapid şi mai puternic decât o sabie cu două tăişuri; El deosebeşte gândurile şi cunoaşte intenţiile inimii.

Tu spui: „Păi Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu face aceasta!” Aşa este, dar Cuvântul Lui Dumnezeu este Dumnezeu.

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu… Şi cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1+14).

Dumnezeu deosebeşte gândurile. Deşi era cu spatele spre cort, Dumnezeu a ştiut că Sara a râs în sinea ei. Astfel, S-a întors şi a zis: „De ce a râs Sara?” Vedeţi? El deosebea gândurile inimii.

Aş vrea să insist puţin aici.

Ce se întâmplă acum, în timpul din urmă, când se ridică acelaşi fel de slujbă? Oamenii spun că este telepatie mintală.

Nu L-au numit chiar şi pe Domnul, Beelzebul? Şi El a spus: „Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa lui?” (Matei 10.25).

Eu vă iubesc pentru că sunteţi destul de interesaţi să auziţi Evanghelia, dacă aţi venit într-o clădire fără aer condiţionat, ca aceasta. Sunteţi destul de înfometaţi dacă aţi venit într-o asemenea clădire. Noi iubim locul acesta şi ne place aici. De altfel, Dumnezeu nu locuieşte în strălucire, ci în umilinţă. Şi indiferent cât este de cald sau cât de mult transpirăm, noi nu dăm atenţie la aceasta cât timp ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu care ne aduce Viaţa veşnică.

Stâlpul de Foc care odinioară se afla deasupra poporului Israel, este în seara aceasta aici. Aş putea face o provocare, pentru că nu este nici un om care ar putea sta aici sub puterea Duhului Sfânt fără să fie dat pe faţă de Dumnezeu şi să i se spună ce a făcut.

Ce este aceasta? Prezenţa aceluiaşi Duh care a condus copiii lui Israel la odihna lor; dar ei au căzut din pricina necredinţei lor. Să nu rataţi aceasta pentru că este ultima voastră şansă! Tată, Fiu şi Duh Sfânt – pe aici a venit Viaţa.

– Neprihănirea, prin Martin Luther;

– sfinţirea prin John Wesley;                             

– botezul cu Duhul Sfânt, Lumina.

Neprihănirea este să crezi în El, iar Duhul Sfânt este umplerea, Viaţa. Dar nu în epoca luterană. Atunci ei L-au avut în parte. Nici în epoca lui Wesley, pentru că şi ei L-au avut în parte. Aceasta este epoca în care vine Duhul Sfânt însuşi.

Şi poţi crede minunile dacă nu L-ai primit? Este nevoie de Dumnezeu în tine ca să crezi. Atunci acţionezi ca Dumnezeu, cunoşti ca Dumnezeu, gândeşti ca  Dumnezeu. Biblia spune că sunteţi nişte dumnezei mici. Da, exact cum sunt eu un mic Branham, deoarece părinţii mei au numele acesta. Natura pe care o aveţi este de la părinţii voştri, pentru că aţi fost născuţi din ei.

Astfel, motivul pentru care Îl credeţi pe Dumnezeu şi credeţi în minuni şi în semne, este că sunteţi fii şi fiice de Dumnezeu. Voi primiţi Viaţa şi Viaţa vine în „3”.

Când S-a dus pe munte, Isus a luat cu Sine trei martori: pe Petru, Iacov şi Ioan. Trei este numărul Vieţii, înţelegeţi? Iubire, bucurie, pace…

Haideţi să ne grăbim puţin să terminăm capitolul.

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de-a face.” (v. 12-13).

Frate, nici măcar o muscă nu poate să se aşeze pe un stâlp fără ştirea Lui. „…totul este descoperit.”

Frate, El ştie tot ce ai vorbit sau ai gândit vreodată. Acesta este El şi noi credem în El. Şi când vine în noi şi Îşi ocupă locul în Biserică, Dumnezeu pune darurile Duhului să lucreze în ea. Mai mult, dacă este infinit, Dumnezeu poate vindeca bolnavii; poate învia morţii; poate curăţa lepra; poate face orbul să vadă; poate da vedenii; poate face toate aceste lucruri în Biserica Sa, pentru că locuieşte în voi.

Cum ai ajuns tu în Biserica Lui? Prin aderare? Nu. Prin botezul cu apă? Nu. Prin apartenenţă? Nu. Dar cum ajungi? „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi să alcătuim un singur trup.” (1 Corinteni 12.13).

În Romani 8.1 scrie că „acum nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Aşa să judecaţi creştinismul vostru!

Aşa cunoaşteţi dacă aţi intrat  în odihna Lui: dacă lumea nu vă mai deranjează. O vedeţi şi vă îndepărtaţi de ea, pentru că aveţi ceva mai bun la care să vă gândiţi.

Priviţi! „…nu este nici o osândire.” Aşa ajungem în Trup şi suntem asiguraţi veşnic. Aceasta o spune Biblia.

Ascultaţi ce spune El în Evrei 10.10: „…am fost sfinţiţi…prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.” Nu până la următoare trezire, ci o dată pentru totdeauna. „…Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5.17). Da, noi umblăm în acea Lumină minunată.

Mă gândesc acum la alcoolica aceea, Rosela, care în urmă cu cinci ani umbla beată pe străzile din Chicago, clătinându-se în toate părţile şi murdărindu-se cu tot felul de păcate. Dar într-o seară, Duhul Sfânt care este mai viu şi mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, i-a zis: „Femeie, tu eşti o alcoolică!” Aleluia! Dacă acesta nu este acelaşi Dumnezeu care i-a spus Sarei că a râs în spatele Lui, atunci nu ştiu ce este.

Şi altei femei din audienţă, i-a zis:  „Tu eşti dependentă de droguri!” Cum deosebeşte El gândurile!

Marii predicatori aristocraţi stăteau acolo cu braţele încrucişate şi îmbrăcaţi cu tricouri, gândindu-se că nu-i cunoaşte nimeni şi că nu vor fi descoperiţi de Dumnezeu cine sunt cu adevărat. Dar Duhul Sfânt îi cunoştea. Ei stăteau acolo şi se gândeau în inimile lor că este telepatie mintală. Da, ei nu ştiau despre Dumnezeu mai mult decât ştie un hotentot despre o noapte egipteană. Ei Îl cunosc după literă, nu după Duh, dar litera omoară, pe când Duhul dă viaţă.

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri…deosebeşte gândurile inimii.

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de-a face.

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.”(v. 13-14).

„…să rămânem tari…” Aceasta nu înseamnă doar să continui să mărturiseşti. Dacă nu trăieşti Viaţa Lui, nu rămâi tare. Atunci trăieşti o viaţă făţarnică. În cazul acesta este mai bine să fii afară, să spui că eşti un păcătos şi să uiţi de aceasta.  Nu spuneţi că sunteţi creştini dacă trăiţi o altfel de viaţă! Dacă faceţi aceasta, sunteţi cea mai mare piatră de poticnire care există în lume.  Dacă eşti păcătos, admite aceasta şi vezi-ţi de drum fără Dumnezeu! Dar dacă eşti creştin, ţine cu tărie la mărturia ta! Stai pe aceasta!

Să citim şi versetul 15, căci vreau să ajung acolo înainte dea pleca.

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu!

Ascultaţi, baptişti, prezbiterieni, luterani! Voi ziceţi: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit neprihănire. Ce poate face un om mai mult decât să-L creadă pe Dumnezeu?” Exact aceasta este tot ce poate face. Dar când Dumnezeu îţi recunoaşte credinţa, îţi dă Duhul Sfânt.

„Şi ce trebuie să fac, frate Branham? Să strig? Să vorbesc în limbi?”

Nu-i nevoie să faci aceasta! Tu poţi să strigi şi să vorbeşti în limbi, şi să trăieşti totuşi ca păgânii: încă pofteşti femeile, fumezi, bei şi multe altele. Am văzut oameni care vorbeau în limbi, iar după aceea făceau cele mai murdare afaceri. I-am văzut strigând şi vărsând lacrimi de crocodil, şi apoi furau tot ce apucau. Acesta este cel mai clar semn că nu Îl aveţi! Aşa este.

Dar când ai trecut de la moarte la viaţă, toate acele lucruri vechi au murit şi tu eşti o făptură nouă în Hristos Isus. Dacă vei vedea ceva greşit, te vei ruga şi vei spune: „Doamne, ai milă!” Dacă vei vedea că sunt probleme, în loc să te apuci să trăncăneşti şi să înrăutăţeşti situaţia, vei căuta să ajungi la persoana respectivă ca să îndrepţi şi să linişteşti lucrurile. Acela este Duhul lui Dumnezeu în voi.

Dacă vei face o greşeală, pentru că eşti supus greşelii, o vei îndrepta imediat: „Să n-apună soarele peste mânia voastră.” (Efeseni 4.26).

Aşa vei şti că ai trecut de la moarte la viaţă: prin faptul că ai dragoste, pace, bucurie, îndelungă răbdare, bunătate, blândeţe, răbdare. Noi avem un Mare Preot care stă în cer şi este gata să facă mijlocire pentru greşelile noastre.

 Isus Hristos S-a întors la Logos, la Stâlpul de Foc care a condus copiii lui Israel, în prezenţa acelui mare Izvor, curcubeul de Lumină din care au ieşit cele şapte Duhuri desăvârşite.

Fiţi atenţi!

Mai întâi de toate este Dragostea desăvârşită: aceasta este dragostea lui Dumnezeu, pură şi nealterată.

Apoi este dragostea fileo: dragostea pe care o ai pentru soţia şi copiii tăi.

Urmează dragostea egoistă, din poftă.

Următoarea este dragostea neevlavioasă, care se degradează până ajunge o murdărie pervertindu-se şi pervertindu-se.

Tot ce a avut început va avea şi sfârşit; toate acestea vor fi îndepărtate şi nu ne vom mai aduce niciodată aminte de ele, deoarece vom ajunge la desăvârşire. Tu nu poţi să te opreşti la jumătatea drumului şi să ajungi sus. Trebuie să fii tot timpul înăuntru, încrezător şi odihnindu-te complet în salvarea pe care ţi-a dat-o Isus Hristos prin credinţă.

Tot ce este aici este o umbră a realităţii care vine. Când vezi pe stradă o pereche tânără de îndrăgostiţi, poate au doar 18 ani, aceasta este o umbră a perechii din cer. Dacă vezi un om care înşeală, fură, minte, să nu uitaţi că îl aşteaptă partea lui în iad, locul unde va fi chinuit  cu foc şi pucioasă, departe de prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi. Eu nu ştiu cânt timp vor fi pedepsiţi, dar trebuie să ajungă la un sfârşit, pentru că au avut un început şi numai Dumnezeu are Viaţa veşnică.

„…cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică…” Zoe, Viaţa lui Dumnezeu, vine şi locuieşte în om, aşa că el este veşnic cu Dumnezeu şi nu poate muri niciodată.

Spuneţi-mi, există două vieţi veşnice?  N-aţi putea răspunde, nu-i aşa? Adevărul este că există o singură Viaţă veşnică şi aceasta este Viaţa lui Dumnezeu. Celălalt fel de viaţă, oricare ar fi el, trebuie să se sfârşească, pentru că tot ce are un început are şi sfârşit. Dar ceea ce nu are început, nu are nici sfârşit.

Şi Dumnezeu a spus că El ne va da Viaţa veşnică. Noi am fost făcuţi o parte din El, iar Viaţa care este în noi nu este de natură umană. Natura ne-a dat un duh, dar duhul acela a murit iar acum avem Duhul lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu.

A fost Dumnezeu un Om? Desigur: „…Să facem om după chipul Nostru…” (Geneza 1.26) O teofanie, un trup. Omul a fost făcut după acel chip şi a fost pus în grădină. Dar nu era un om cu simţuri. Apoi El l-a creat pe om din ţărâna pământului în viaţa animală, şi omul a lucrat pământul. Omul acela a căzut prin neascultare. Şi ce a urmat? Dumnezeu, Teofania, a venit jos, S-a făcut trup şi a locuit printre noi ca să-l răscumpere pe om.

Deci tu nu puteai face nimic, pentru că de la început eşti un păcătos. Ai fost zămislit în păcat şi ai venit în lume prin minciună.  Ai venit în lumea aceasta prin dorinţa sexuală dintre mama şi tatăl tău şi indiferent ce faci, eşti destinat iadului. Poţi să nu minţi niciodată, poţi să nu furi, să ţii toate poruncile şi toate lucrurile, căci vei merge oricum în iad. Singura cale de a trăi din nou, este să accepţi Duhul Sfânt, Viaţa veşnică a lui Dumnezeu.

Ce te-a făcut ceea ce eşti? La început, când Duhul Sfânt a clocit pământul, nu exista nimic altceva decât erupţii vulcanice. Apoi a răsărit o micuţă floare de Paşti, şi Dumnezeu a zis: „Arată bine. Continuă să cloceşti.” Au apărut florile, a crescut iarba, au răsărit copacii şi păsările s-au ridicat din ţărână. Apoi au apărut animalele şi omul.  Cum a fost posibil? Duhul Sfânt a adunat laolaltă toate aceste materiale: potasiu, calciu, etc. şi a făcut din ele florile, animalele, pe voi.

Acum aveţi libertatea de a alege. Astfel, Dumnezeu vine la tine şi spune: „Auzi glasul Meu? Nu-ţi împietri inima ca în ziua răzvrătirii!”

Iată-L venind propovăduind Cuvântul, dar Evanghelia propovăduită lor, nu a găsit credinţă, aşa că nu le-a folosit la nimic. Ei au auzit-o, dar nu au crezut-o. Dumnezeu a venit şi le-a arătat un Stâlp de Foc; le-a arătat tot felul de semne şi minuni prin proroci; le plăcea să audă prorocul, dar să creadă, nici vorbă! Vieţile lor au dovedit că nu au crezut, iar El a spus:

„Să nu urmaţi exemplul lor de necredinţă!” pentru că în acest timp din urmă al bisericii neamurilor, Dumnezeu S-a arătat din nou cu aceleaşi semne şi minuni, şi cu acelaşi Stâlp de Foc.

Haideţi să nu ne împietrim inimile, ca să nu cădem în acelaşi fel de ispită ca cei din trecut, pentru că dacă facem aceasta vom putrezi în pământ şi asta va fi tot.

Nu vă împietriţi inimile când Duhul Sfânt vine şi bate, şi Îi auziţi glasul! El spune: „Copilul Meu, acesta este Adevărul. NU privi la mesager, ci ascultă Mesajul. Crede-L! Nu îţi împietri inima ca în ziua răzvrătirii.”

Când auzi glasul Lui, să spui: „Da, Doamne, eu cred!” căci atunci intri la Viaţă. Duhul Sfânt vine în tine şi vechiul tău duh care te făcea să pofteşti, să urăşti şi să faci rău, a murit, şi o dată cu el au murit toate lucrurile firii. Atunci devii plin de dragoste, pace, bucurie, linişte, odihnă şi indiferent cât de tare suflă vântul, tu eşti bine.

„Hristos este Stânca cea tare pe care stau;

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare.”

Acest cântec frumos a fost scris de Eddie Perronett. Toate celelalte lucruri: toate denominaţiunile, toate crezurile şi doctrinele, vor cădea.

Tu zici: „Eu cunosc Biblia.”

Prietene, tu nu vei avea Viaţă prin cunoaşterea Bibliei.

„Eu am catehismul!” Tu nu vei avea Viaţă prin faptul că ai catehismul.

„Ei bine, eu sunt creştin!” Tu nu ai viaţă prin faptul că pretinzi că eşti creştin. Ai Viaţă numai dacă Îl cunoşti pe El; atunci intri în odihna Lui şi te odihneşti de lucrările tale, aşa cum S-a odihnit şi Dumnezeu de lucrările Lui. Tu eşti făcut un fiu al lui Dumnezeu şi eşti părtaş cu El la toate lucrurile Lui. Iar când Duhul Sfânt îţi spune ceva, răspunzi imediat: „Da, Doamne~”

„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11.28).

Dacă spui: „Păi sunt tânăr…Pastorul meu nu…”

Vedeţi? În felul acesta nu Îl vei găsi niciodată.

Dar când zici: „Da, Domnul meu, aud glasul Tău şi nu îmi împietresc inima. Este Cuvântul Tău şi Îl cred. Ia-mă Isuse, aşa cum sunt, căci sângele Tău a fost vărsat pentru mine şi cred făgăduinţa Ta. O, Miel al lui Dumnezeu, eu vin!” Pune-ţi mâinile pe capul Lui, în timp ce moare, şi spune: „Doamne, sunt un păcătos şi Tu m-ai chemat.”

„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…ci îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.37,44).

Da, Doamne, eu vin! Nu îmi împietresc inima ca în ziua răzvrătirii, ci cred cu adevărat.”

Ce face El atunci? Îţi dă Viaţa (Zoe), Viaţa veşnică. Şi dacă Dumnezeu a putut să ne ridice din ţărâna pământului de unde am venit… Am venit noi din ţărâna pământului? Tot ce vedeţi a venit din ţărână. Şi dacă Dumnezeu a putut să mă facă aşa cum sunt azi, fără să am vreo alegere, doar pentru că voia Lui a fost să mă facă şi să-mi dea ocazia să mă îndrept spre Calvar, să iau propria mea hotărâre şi să Îl cred, cu cât mai mult mă va învia! Şi dacă El m-a făcut fără să pot alege, atunci când am putut să aleg L-am luat pe El. Şi dacă El a făgăduit că mă va învia în timpul din urmă, mă odihnesc asigurat. Am odihnă. Dar nu pentru că mă închin duminica sau sâmbăta: aceasta nu are nici o legătură. Eu mă închin pentru că am intrat în pacea şi odihna Lui (pace, odihnă, iubire, bucurie). Poate veni furtuna, căci ancora Lui mă ţine!

Prietene care ai venit în locul acesta, tu nu ai venit să mă asculţi pe mine, ci ai venit să asculţi Cuvântul Lui.

Ascultaţi, prieteni! Dacă nu aţi primit încă acea odihnă, o puteţi primi acum. Nu trebuie să veniţi la altar; staţi unde sunteţi, fiţi sinceri şi spuneţi: „Hristoase, vorbeşte inimii mele. Ştiu că mă simt groaznic, dar Doamne, s-ar putea ca înainte să vină dimineaţa, să transpir din cauza unei dureri mai mari ca aceasta. Doctorul ar putea spune: „Este atac de cord. Nu se mai poate face nimic!” Şi cum va fi atunci? Cum va fi când se va deschide marea Carte? Ai auzit cântecul: „Cum va fi?”  Cum va fi când vei fi întrebat care a fost motivul pentru care ai respins Mesajul? Cum? Gândiţi-vă sinceri la aceasta, în timp ce vom avea capetele plecate.

Tatăl nostru ceresc, totul este ascuns în mâna Ta. Adevăratul Sabat stă în faţa oamenilor. Îngerul Domnului, a cărui fotografie s-a răspândit peste tot în lume în ultimii ani, este aici. Criticii au încercat să-L nege, dar de fiecare dată Tu ai dovedit că este Dumnezeu.

Doamne, lumea ştiinţifică şi cea religioasă, sunt oarbe, dar poate este cineva care doreşte să primească vederea şi să nu Îl ispitească pe Dumnezeu ca în ziua răzvrătirii, prin ţinerea duminicii sau a altei zile, nici printr-un crez, ci doreşte să iasă afară, să fie tăiat împrejur în jurul inimii, să primească Duhul Sfânt şi să-L slujească pe Dumnezeu. Ei se apropie de Tine prin credinţă şi încearcă să primească trecere înaintea Ta.

Poate au vorbit în limbi sau au strigat, dar au acelaşi temperament vechi, au aceeaşi veche răutate, se ceartă şi fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă.  Ei nu vreau aceasta, Doamne. Ce va fi cu ei atunci când va fi deschisă marea Carte şi se va spune: „Aceştia nu vor intra în Împărăţie!”

„Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48), pentru că nimic altceva nu va intra.

Spuneţi: „Doamne… simt în inima mea ceva care îmi spune să mă îndrept prin harul Tău şi să Te primesc ca Mântuitor personal. Resping chiar acum toate lucrurile lumii, pentru că vreau să intru în odihna Ta şi cred că Duhul Sfânt mă duce chiar acum în acel loc.”

Simte cineva aceasta în timp ce toate capetele sunt plecate? Ridicaţi mâna. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mai este cineva? Spuneţi: „Acum cred!”

Nu-L ispitiţi ca în ziua răzvrătirii! Să nu credeţi că dacă mergeţi la biserică sâmbăta sau duminica…

Legea era o umbră a lucrurilor bune care vor veni, dar ea nu putea să-l facă pe închinător desăvârşit. Dar Hristos vă face desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu. El ia de la voi toate păcatele şi osânda şi vă dă dragostea şi bucuria Lui.

Vreţi să intraţi în odihna Lui? Ridicaţi mâinile.

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără de aici…. Să intrăm în odihna Lui… Gândiţi-vă la aceasta.

Rugaţi-vă: „Doamne, nu sunt bun, dar vin la Tine aşa cum sunt. Şi nu pot să Îţi dau nimic altceva decât viaţa mea plină de păcate. Vrei să mă primeşti? Am promis că voi crede şi vin, Mielule al lui Dumnezeu, fiindcă cred că ai trecut din moarte la viaţă, Te-am accept ca Mântuitorul meu personal, şi simt pacea în inima mea.”

Au ridicat mâna cinci persoane. Mai simte cineva aceasta? Ridicaţi mâna. Acceptă-L chiar acum, dacă nu eşti creştin.

Dacă pretinzi că eşti creştin şi nu ai acest fel, eşti încă păcătos, indiferent ce fel de viaţă ai dus. El nu va accepta propria ta neprihănire. Dacă nu mai fumezi pentru că aşa ai hotărât şi ai spus: „Ar fi bine să nu mai fumez pentru că profesez creştinismul…” Dumnezeu nu va accepta aceasta. Dacă nu vei mai privi după femei pentru că aşa ţi-ai impus, Dumnezeu nu va accepta aceasta. Este ceva ce ai făcut tu, dar harul este cel care te salvează.

A venit Dumnezeu în viaţa ta şi a scos afară toate acele lucruri? Aşa trebuie să fie.

Tu zici: „M-am alăturat bisericii, aşa că a trebuit să încetez cu acele lucruri.” Dumnezeu nu acceptă aceasta. Tu nu poţi să-I oferi nimic, deoarece El acceptă doar ce a dat Hristos. El vă dă Viaţa veşnică şi o ia pe cea veche de la voi.

Vreţi să-L primiţi?

„În Isus sunt sigur (să se închine cu toţii)

Mi-am ancorat sufletul în Odihna cerească.

Nu mai străbat mările întinse;

Ispitele vin, furtuni pot lovi,

În Isus sunt tot mai sigur.”

Ţineţi ochii închişi şi lăsaţi totul la o parte. Simţiţi acest Duh plăcut? Aceasta-i închinarea adevărată. Mesajul este gata; aceasta este închinarea.

„Lasă Lumina harului să strălucească peste mine.

O, străluceşte peste mine, străluceşte peste mine!

Lasă Lumina harului să strălucească peste mine.”

Câţi vă simţiţi bine? Ridicaţi mâna. Este acel Duh plăcut şi smerit.

„Să fiu ca Isus

Doar să fiu ca Isus.

Pe pământ doresc să fiu ca  El.

De-a lungul vieţii de pe pământ,

Eu cer doar să fiu ca El.”

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –