Nu ştiu ce să predic în dimineaţa aceasta. Stăteam acolo cu fratele Egon şi am auzit că fratele Neville spune ceva, privind spre mine. Atunci l-am întrebat pe fratele Egon: „Mă cheamă?”, iar el a răspuns: „Da”. Aşa se face că acum sunt aici pentru a spune ceva în dimineaţa aceasta. Soţia doctorului Morrison, ne-a solicitat prin telefon să ne rugăm pentru o femeie bolnavă, dar cel care a notat convorbirea a uitat să noteze locul de unde vorbise soţia doctorului. Vreau să spun că au fost rugăciunile voastre şi ale mele. Eu am luat telefonul, am arătat un număr şi L-am rugat pe Duhul Sfânt să meargă la femeia bolnavă, oriunde s-ar afla ea. Cred că El ne-a ascultat ca şi cum am fi ştiut despre cine a fost vorba. Ba mai mult, cred că Domnul a vrut ca totul să se desfăşoare astfel. Poate că a fost mai bine aşa.
Am stat şi am ascultat mărturiile voastre, iar în timp ce stăteam acolo, fratele Neville mi-a spus că sora Rock a avut o criză de nervi. Noi vrem să ne ţinem tare de Dumnezeul nostru şi să ne gândim la faptul că El îi cunoaşte pe ai Săi şi ştie totul în ceea ce-i priveşte.
Puteţi să auziţi bine în spate? Dacă nu, schimbaţi locurile. Veniţi mai în faţă, pentru că sunt locuri libere. Acesta este microfonul principal? Da. Trebuie aranjat totul perfect. Câteodată sunt răguşit pentru că am predicat mult.
Noi ne gândim la toţi, în rugăciune şi dorim să putem relata despre o adunare minunată. În Cleveland, Tennessee şi California am avut adunări frumoase. Domnul ne-a binecuvântat din belşug şi a făcut multe în mijlocul nostru. Suntem bucuroşi pentru aceasta şi pentru că ne-am putut întoarce la ai noştri ca să le relatăm despre bunătatea lui Dumnezeu, cum au făcut şi înaintaşii noştri din zilele Bibliei.
M-am bucurat mult pentru rugăciunea fratelui Beeler, cum s-a rugat pentru oameni, pentru harul şi ajutorul lui Dumnezeu. Dacă priviţi cu adevărat în jur, veţi găsi totdeauna lucruri care se întâmplă, şi în care există ceva adevărat şi curat. Fratele Neville a chemat diaconii pe platformă şi a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru darurile voastre de bună voie. Am auzit cum i-a amintit pe aceşti bărbaţi înaintea lui Dumnezeu. Ei se rugau unul pentru altul. M-am simţit aşa de bine ascultând cum un păstor se roagă pentru diaconii comunităţii lui. Când veţi vedea o astfel de colaborare într-o comunitate, să ştiţi că este pe cale să se întâmple ceva. Aşa trebuie să fie când comunitatea este în ordine. Atunci mi-a venit gândul pentru textul meu. Mă gândisem să vorbesc despre binecuvântarea de la Cades şi despre refuzul de a asculta relatarea iscoadelor, dar atunci m-am decis pentru o altă temă.
În ce priveşte vindecarea bolnavilor, am să vă relatez o scurtă mărturie. Sper că fiul meu, Billy, este aici, pentru că are o scrisoare în geanta sa. Billy se poartă mai bine acum, în adunări, decât înainte. Înainte, era nervos şi le spunea oamenilor: „Du-te şi aşează-te acolo! Am să-ţi dau un număr de ordine.” Dar, de un timp am observat că şi lui îi pare rău de oamenii bolnavi, care vin în aceste adunări. Mai mult, când nu mai are numere de ordine, îi cheamă într-o cameră lăturalnică, să mă pot ruga pentru ei. Un astfel de caz s-a întâmplat ultima dată la Chicago. Aş vrea să vă citesc scrisoarea, când va veni el. Până acum însă nu l-am văzut. El nu ştia că voi fi astăzi aici şi că voi avea nevoie de scrisoare în dimineaţa aceasta. M-am gândit la ea doar când am văzut mulţimea bolnavilor.
S-au întâmplat următoarele: într-un ziar a fost reprodusă o scrisoare credibilă, în care a fost criticat Oral Roberts, deoarece s-a rugat pentru o femeie cu diabet şi aceasta a murit. Ca american, eu doresc să respect legile şi autorităţile ţării, dar ce au făcut ei nu a fost corect. Mă întreb dacă sunt dispuşi să arate şi partea cealaltă. Vedeţi, ei nu sunt dispuşi pentru aceasta. Apoi, mă gândesc că Satana i-a sucit aşa, iar Dumnezeu a permis lucrul acesta ca să-i facă să răspundă în ziua judecăţii pentru părtinirea lor. Eu ştiu că Oral Roberts s-a rugat pentru mii de oameni care se luptau cu moartea şi au fost vindecaţi. Cred că puteţi vedea că ei nu sunt drepţi. Îşi arată partea lor, adică critica, dar pe cealaltă nu o arată. De la un ziar ne aşteptăm să informeze corect publicul despre orice problemă şi eveniment. Eu cred că dacă un om este îngrijorat pentru un altul, fiecare ziar din S.U.A. ar trebui să scrie un articol despre vindecarea adevărată a cuiva.
Dar noi nu-i putem urni din loc pentru aşa ceva. Dacă le prezentaţi aşa ceva, râd şi vă refuză, dar lucrurile se prezintă altfel când au ceva de criticat. Asta ne arată că naţiunea aceasta este pregătită pentru judecată. Aşa este. Trebuie să aibă loc o judecată! Nu există cale de a scăpa de judecată! Ei îşi adună foc pe cap pentru că nu lucrează după principiile declarate. Principiul unui ziar este să informeze publicul despre tot ce se întâmplă, fie bine, fie rău, dar ei s-au îndepărtat de principiile lor americane. Dacă nu respectă nici principiile lor, cum îşi vor împlini datoria faţă de popor sau scopul pentru care lucrează?
Tot aşa este şi Biserica. Dacă Biserica se îndepărtează de la principiile ei, nu îi poate sluji bine pe sfinţi. Noi trebuie să stăm împreună în unitate; trebuie să fim o inimă şi un gând. Numai dacă suntem o inimă, dacă stăm pe principiile Bibliei şi în lucrurile despre care Dumnezeu a spus că sunt adevărate, Îl vom sluji pe Dumnezeu şi pe copiii Lui. Noi trebuie să stăm alături de ei.
La Chicago a venit o femeie cu soţul ei care suferea de cancer la plămâni şi era pe moarte. La rândul ei, femeia era paralizată şi imobilizată într-un scaun cu rotile, dar încerca să aibă grijă de bărbatul ei care abia se ţinea pe picioare, cu plămânii plini de cancer.
Billy i-a spus: „Îmi pare rău, domnule. Ţi-aş da cu plăcere un număr de ordine dar nu mai am nici unu.”
„Este în ordine”, a răspuns bărbatul acela. „Noi am încercat să venim mai repede aici, dar nu am reuşit.”
„Ştii ce am putea face? Eu îl conduc pe tata înăuntru şi afară. Te voi duce cu soţia ta într-o cameră lăturalnică, şi imediat după predică vă voi aduce la tata, ca să se roage pentru voi.”
„Oh, fiule”, a zis el, „acesta este un gest nobil. Asta va fi suficient.”
Aceasta este poziţia corectă. „Bine, este suficient, este bine.” Noi nu putem veni nemulţumiţi înaintea Domnului.
În seara aceea, Billy m-a întrebat dacă a procedat bine, pentru că fratele acela îl adusese şi pe cumnatul său, care avea hemoragie pulmonară şi pe cumnata lui care suferea de ulceraţii sângeroase la stomac. Trebuie să fii foarte atent, altfel camera este imediat plină. Noi am intrat în cameră şi ne-am rugat pentru ei, iar acum am primit o scrisoare că bărbatul acela este vindecat complet de cancerul pulmonar; iar femeia – soţia lui, care venise în cărucior, umblă normal. Omul cu tuberculoza este sănătos complet, iar soţia lui vindecată de ulceraţiile la stomac. Toţi patru au fost vindecaţi pe loc. Mă întreb dacă ziarele ar fi dispuse să tipărească aşa ceva. Vedeţi, Dumnezeu este încă tot Dumnezeu. El face lucrările în felul Său propriu, iar noi suntem aşa de fericiţi să ştim că El este Dumnezeu.
Nu demult, într-o dimineaţă vorbeam despre un predicator pe care-l cunoşteam, şi care umbla şi se ruga pentru bolnavi. El s-a dus şi s-a rugat pentru o bolnavă de TBC, care era internată în spitalul din Louisville, dar femeia a murit.
Când a văzut aceasta, bietul om a spus: „Nu are nici un rost. Dumnezeu nu Şi-a ţinut Cuvântul. Nu există Dumnezeu, altfel Şi-ar fi ţinut Cuvântul. Eu am uns-o aşa cum scrie în Biblie, dar dacă nu-Şi ţine Cuvântul, înseamnă că nu este Dumnezeu. Aceasta este dovada că Biblia este doar o carte.”
La prima vedere, unora li se pare că aşa este; dar dacă Îl cunoaşteţi pe El… Ungerea este o părticică din Biblie, nu Biblia întreagă şi totul se împlineşte pe baza credinţei fiecăruia.
Eu i-am spus soţiei: „S-au întâmplat atâtea lucruri, încât ştiu că El este aici. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine până la sfârşit. Poate va trebui să merg şi eu pe aceeaşi cale, căci dacă Dumnezeu Îşi va retrage mâna Sa plină de har, mă voi duce pe acelaşi drum. Dar cât timp mâna şi călăuzirea Sa se odihneşte peste mine, mă duc înainte.”
Eu am întrebat-o pe Meda: „Cine se afla în cameră, în dimineaţa aceea, după ce o văzusem în vedenie pe fiica mea, Sharon?”
Mă gândesc la faptul că acum câteva zile era să cad în leşin când eram pe stradă. Voi cunoaşteţi relatarea mea despre vedenia cu ea… Priveam pe stradă, iar lângă mine şedea o fată tânără, aici, în Jeffersonville. Era exact ca în vedenie. Trebuia doar să-mi împreunez mâinile. Era exact ca în vedenia cu fiica mea, Sharon, numai că ea era o femeie tânără. După vedenia despre slavă, din dimineaţa aceea, Hope îmi vorbea. Ea şi-a pus mâinile pe umerii mei şi a zis: „Să nu te îngrijorezi pentru noi, Bill, pentru că ne merge mai bine.” Pe vremea aceea încercam să mă sinucid, însă ea mi-a zis:
„Să nu te îngrijorezi. Promite-mi că nu te vei îngrijora.”
„Nu pot să-ţi promit, Hope, pentru că mă îngrijorez şi nu pot să schimb nimic la aceasta.” i-am răspuns eu.
Vedenia m-a părăsit, iar eu stăteam în camera întunecoasă. Nu era o vedenie, nici o închipuire, ci braţul ei mă cuprindea încă şi mă mângâia. Atunci mi-am zis: „Un moment, doar asta nu e…” În zilele acelea nici nu ştiam cum să numesc aceste vedenii.
„Acestea sunt mâinile ei şi sunt încă aici. Eşti aici, Hope?” Şi ea a repetat: „Billy, promite-mi că nu te vei mai îngrijora pentru mine şi Sharon.” Ajunsesem la capătul drumului; eram pregătit să mă sinucid după moartea soţiei şi a fiicei mele. Totuşi, am zis: „Îţi promit.” Ea m-a cuprins şi m-a mângâiat din nou, apoi a plecat. Atunci am zis: „Unde eşti Hope,?” M-am ridicat în picioare să aprind lumina, apoi am început să umblu prin casă, căutând pe fiecare scaun, să văd dacă ea este în cameră. El este Dumnezeu. El este şi astăzi acelaşi Dumnezeu, ca pe muntele schimbării la faţă, când au apărut Moise şi Ilie. Da, El încă este acelaşi Dumnezeu.
Poate trecem prin multe greutăţi şi încercări, dar gândiţi-vă că există Unul care ştie totul, care luminează drumul şi aduce claritate. Eu nu ştiu ce se află după perdea, dar ştiu un lucru: mă străduiesc să înaintez spre ţinta acelei chemări înalte.
În fiecare zi încerc să trăiesc pentru acest mare eveniment care va avea loc într-o zi, când Îl voi vedea faţă în faţă şi voi vorbi despre harul Său. Pentru ziua aceasta trăiesc eu. Trebuie să las totul în urmă şi să merg înainte, păşind tot mai departe. Eu doresc ca această comunitate, care stă acum în picioare, să păşească mai departe conform chemării primite. Indiferent ce faceţi, staţi împreună, formaţi o unitate şi aveţi tot timpul un braţ deschis ca să-i ajutaţi şi pe cei ce se află încă afară; aduceţi-i înăuntru! Dar să nu faceţi compromisuri, să nu vă îndepărtaţi nici un centimetru de la credinţa pe care o predicăm, ci luptaţi-vă serios pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Dacă credeţi că sunt slujitorul Său, să ştiţi că acesta este Planul lui Dumnezeu. Nu va fi niciodată o mulţime mare. Copiii Lui vor fi întotdeauna o minoritate: aşa a fost în trecut şi aşa va fi întotdeauna. Dar gândiţi-vă că este scris: „Nu te teme, turmă mică; este voia Tatălui tău ca să-ţi dăruiască Împărăţia”. (Luca 12.32).
În comunitatea aceasta avem o serie de slujbe: diaconi, casieri, învăţători pentru copii şi noii veniţi, predicatori, adică evanghelişti şi învăţători. Astfel este rânduită comunitatea noastră.
Voi, fraţi şi surorile din această comunitate, aveţi în mijlocul vostru aceste slujbe alese şi îl aveţi şi pe păstorul vostru. Eu sunt doar un veghetor, şi urmăresc ca totul să meargă corect, vă sfătuiesc etc… Voi sunteţi cei care l-aţi ales pe păstorul vostru, pe casieri şi pe diaconi. Voi aţi ales orice slujbă care există în comunitate, voi toţi împreună, iar acum este de datoria voastră să staţi în spatele acestor bărbaţi, pentru că şi ei vor face greşeli. Ei sunt muritori, sunt doar oameni şi vor face greşeli. Dar dacă preşedintele ţării face o greşeală, îl schimbăm din funcţie? Nicidecum, ci uităm totul şi mergem mai departe. Tot aşa vom proceda şi aici în comunitate. La început, am auzit o rugăciune a păstorului pentru diaconi şi mărturia casierilor, cum sunteţi toţi într-un gând. Rămâneţi aşa! Staţi în spatele acestor slujitori, ca mădulare ale trupului. Nu uitaţi că dacă staţi într-o astfel de unitate, Satana va încerca să o distrugă pe toate căile. Aşa s-a întâmplat întotdeauna şi aşa va fi şi în continuare. Dar să staţi în spatele acestor slujbe. Despre asta am vrut să vorbesc acum. Apoi aş vrea să mai adaug că slujitorii comunităţii trebuie să se consulte deseori, este vorba despre autoritatea conducerii. Toate aceste slujbe sunt rânduite conform Scripturii şi ele trebuie să posede rânduieli biblice referitoare la activitatea lor. De aceea, conducerea are slujba sa proprie; diaconii au slujbe proprii. Învăţătorii pentru copii şi tineri au slujbe proprii, iar păstorul este capul turmei. Dar ei toţi, au ceva în comun.
Adunările slujitorilor ar trebui ţinute aparte, fiecare slujbă în parte, pentru că diaconii nu au nimic de discutat cu casierii, numai în cazul că au probleme comune – financiare, sau invers. Casierii au probleme financiare în ce priveşte clădirea, cheltuielile etc.. Sarcina lor este deosebită de a diaconilor. Diaconii sunt poliţiştii comunităţii şi ajutoarele predicatorului. Casierii sunt răspunzători pentru locul întâlnirii, pentru clădiri, pentru preţul închirierilor diferitelor săli. Ei nu se ocupă cu partea duhovnicească, iar diaconii nu sunt pentru partea financiară. Aşa trebuie să fie. Învăţătorul pentru şcoala duminicală se ocupă de copii şi de cei nou veniţi.
Noi avem o învăţătură precisă. Pentru a fi o comunitate, trebuie să existe un principiu pentru comunitate. Ca să fii o comunitate, trebuie să ai un principiu, o credinţă precisă. Noi nu stabilim dogme sau doctrine, nici nu spunem: „Noi mergem numai până aici”, ci colaborăm cu oricine în legătura frăţească, cât ne permite Dumnezeu conform Scripturii. Staţi împreună, fiţi uniţi, o inimă şi un cuget, pentru că în felul acesta mergeţi cu Dumnezeu! Astfel de slujitori doreşte Domnul.
Acum haideţi să ne rugăm, apoi vom deschide Cuvântul.
O, Doamne, suntem pe cale să ne apropiem de Cuvântul Tău sfânt, ca să-L citim. Dorim ca Duhul Tău să ne clarifice lucrurile de care avem nevoie. Doamne, lasă-ne să vorbim, să acţionăm şi să trăim, fiind conştienţi că toţi suntem copiii Tăi prin har, pentru că Tu ne-ai chemat. Fie ca unitatea din comunitatea aceasta să fie vizibilă, pentru că suntem pe cale să ne avântăm într-o mare mişcare a Duhului. Simţim că prin aceasta vor merge şi alţi predicatori pe câmpul de luptă, pentru a sluji în diferite părţi ale lumii, ca să întărească credinţa, pentru ca atunci când mă vei trimite, să fie deja lucrători dispuşi, pregătiţi şi înarmaţi pentru a continua această lucrare minunată. Fie ca credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna, pentru care ne luptăm şi noi cu credincioşie, să formeze un lanţ în jurul lumii. Te rugăm, Doamne. Fie ca din locul acesta, care odată era plin de buruieni, să se nască o comunitate predată Ţie, Doamne, din care să plece în toate părţile lumii predicatori, evanghelişti, învăţători şi misionari.
În dimineaţa aceasta Te rugăm pentru o binecuvântare deosebită pentru fraţii Stricker, care se află în suferinţă. Noi ştim că toţi trebuie să trecem prin diferite examene. Orice fiu, care a fost primit de Dumnezeu, trebuie să fie încercat şi examinat. Dacă cedăm şi ne întoarcem de la Adevăr, înseamnă că nu suntem copii adevăraţi, nu suntem copiii lui Dumnezeu. Dăruieşte familiei Stricker putere, pentru a sta în postul lor, la datorie. Când se vor ruga pentru hrană, mâna Ta puternică să fie cu ei. Noi nu ştim dacă nu cumva chiar prin aceasta vrei să le arăţi păgânilor din Africa, cum şi ce este un creştin adevărat. Doamne, dorim ca totul să se facă după voia Ta. Binecuvântează-l pe predicatorul nostru, fratele Neville. Noi ştim Doamne, că Tu faci din el un păstor al acestei turme, aşa cum ai făcut şi în trecut. Nu vrem s-o uităm nici pe soţia lui iubită, care este foarte bolnavă. Duşmanul doreşte ca fratele Neville să rămână singur cu copiii lui, fără soţie, dar rezistăm şi punem sângele Domnului Isus Hristos între duşman şi sora noastră. Fie ca Duhul Tău să fie puternic asupra ei; noi ştim că la vârsta aceasta toate femeile sunt destinate să treacă prin valea aceasta a întunericului, dar Te rugăm să fii cu ea. Binecuvântează aceşti copii micuţi. Ea va fi nervoasă, dar uşa harului să fie deschisă în toată vremea pentru familia aceasta, prin Duhul Sfânt. Binecuvântează conducerea acestei adunări, pe fratele nostru Wood, fratele Egon, fratele Roberson şi pe toţi ceilalţi, Doamne, pe diaconi, casieri şi pe cei ce ajută această comunitate. Ne rugăm ca ei să-şi îndeplinească slujba în sfinţenie şi dreptate. Binecuvântează-i Doamne, şi pe cei care au slujit în trecut. Te rugăm să continui să fii cu noi toţi, ca să fim cunoscuţi ca o comunitate a unităţii Duhului şi a dragostei lui Dumnezeu. Te rugăm să ne împarţi Cuvântul Tău, aşa cum avem nevoie, în timp ce citim Cuvântul scris. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.
În timp ce ne rugăm pentru binecuvântarea noii conduceri, mă gândesc la fraţii noştri Fleeman şi Deakman, care şed aici şi au slujit bine înainte. Noi Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru slujba lor credincioasă. Fie ca Domnul să fie totdeauna cu ei, să-i binecuvânteze şi să-i ajute. În dimineaţa aceasta, suntem bucuroşi să avem în mijlocul nostru un bărbat care în trecut mi-a devenit foarte drag, un frate bun şi scump, fratele Sothman şi soţia lui din Saskatchewan, Canada, care sunt aici pentru a călători cu noi. El este un străin în ţara noastră, dar în comunitate este un frate iubit; mă refer la fratele Sothman, care stă aici. El a aranjat adunările mele din Canada. Mai este încă un frate scump, care în trecut era canadian. El era comerciant şi vă poate dovedi că pe Dumnezeu nu-L puteţi cumpăra; nu puteţi să-i cumpăraţi bunăvoinţa.
El şi prietenul lui au deschis un fond pentru a construi o clădire şi pentru finanţarea misiunilor din străinătate. Ei mă cheamă la Oakland pentru o adunare. Spuneau că posedă banii necesari şi vor să plătească totul din fondul lor. Fratele Fred avea banii pe care eu n-am vrut să-i iau pentru mine, ci hotărâsem să-i folosim pentru oamenii din Canada, ca să nu mai facem colecta obişnuită. Dar nu era bine aşa. Adunările erau bune, dar pentru faptul că nu am ridicat colecta… pe mine nu mă interesează dacă o comunitate posedă milioane de dolari, voi Îi sunteţi datori lui Dumnezeu să ridicaţi o jertfă (colectă). Asta face parte din închinarea noastră şi dacă furaţi asta… Voi ştiţi că eu sunt împotriva banilor şi a acestor lucruri, totuşi sunt de părere că dacă un om a greşit, trebuie să recunoască. Eu şi fratele meu am constatat că sfârşitul adunărilor nu era aşa de bun.
Când l-am părăsit pe fratele Fred, am mers la fratele Borders şi i-am spus: „Să nu mai faci una ca asta! Lasă ca farfuria să fie plimbată pentru jertfă, iar fondul colectat să fie reţinut pentru alte adunări.” Înainte de încheierea adunărilor, au venit la mine fratele Borders şi prietenul său şi au spus: „Ceea ce am cheltuit în adunările acestea, a ieşit deja prin darurile de bună voie.” Poate că pentru unii, aceşti fraţi sunt necunoscuţi, dar ei mi-au fost fraţi scumpi pe câmpul misiunii şi au luptat pentru credinţa pentru care stăm şi noi în luptă. Domnul să vă binecuvânteze, fraţilor.
Ne bucurăm că astăzi sunteţi în acest tabernacol vechi. Aici nu este nimic atrăgător, dar ştim că Dumnezeu este cu noi şi suntem bucuroşi pentru aceasta. Astăzi sunt aici şi alţi fraţi scumpi; o, dacă am avea timp să-i pomenim pe toţi! Încă nu am spus nimic, dar mă rog pentru adunarea în cort pe care o vom avea în scurt timp cu fratele Sullivan în Ohio, dacă Domnul ne va îngădui. Eu mă simt călăuzit pentru aceasta. Locul nu este departe de aici. Dacă nu v-aţi programat încă concediul şi dacă Domnul ne călăuzeşte aşa mai departe, aceasta ar fi o călătorie frumoasă. Noi îl stimăm mult pe fratele Sullivan, care este un om legat de credinţă. Mai înainte, el a fost primarul oraşului, pentru că este un om de viţă veche de Kentucky. Eu îi respect pe fraţii mei de acolo. Noi am crescut împreună în munţii din Kentucy. Voi ştiţi cum arată Kentucky. Îi respect pe fraţii de acolo, pe fratele Jeffrey şi pe ceilalţi, pentru că după cum ştiţi, şi eu însumi vin din Kentucky. Totuşi vreau să vă spun ceva: noi nu suntem din Kentucky şi nu suntem nici americani, ci suntem străini şi călători spre Cetatea care va veni.
Acum vom citi din Exod 23.20-23.
Astăzi aş vrea să iau ca text: „ELIBERARE TOTALĂ”. Să citim acest text minunat:
„Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit.
Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El
Dar dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.
Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Cananiţi, Heviţi si Iebusiţi şi-i voi nimici!”
Dorim ca Domnul să binecuvânteze Cuvântul Său în timp ce vorbim din El şi ne rugăm. M-am gândit la tema: „ELIBERARE TOTALĂ”. Biserica a fost în minoritate. Ca număr, ea va fi întotdeauna minoritară, până va veni Domnul Isus, dar trăieşte sub privilegiile pe care i le-a dat Dumnezeu. Noi ar trebui să fim conştienţi de faptul că aceasta este comunitatea (biserica) Dumnezeului Celui viu, nu un Branham Tabernacol, pentru că tabernacolul acesta este numai o parte din întreaga Biserică.
Astfel de locuri de întâlnire cu Dumnezeu există în toată ţara. Fratele Selling va avea în seara aceasta un serviciu de botez. Am uitat că şi fratele Curtis m-a anunţat că şi la ei vor avea loc un serviciu de botez. Astfel, dacă cineva nu a făcut încă pasul acesta, îl poate face la fratele Selling, în seara aceasta. În New Albany este fratele Junior Jackson; şi există multe alte comunităţi în întreaga ţară. Pretutindeni, suntem mai mult sau mai puţin minoritari.
Când l-am auzit pe fratele Neville anunţând tema biblică pentru astăzi, m-am gândit că oamenii se cam îndepărtează de eliberarea necesară. Se pare că nu îşi dau seama de necesitatea eliberării; o alungă la o parte cu gândul: „O, da, Dumnezeu poate face totul.” Aceasta nu este o poziţie corectă! Atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Moise, el era prooroc din cap în picioare. Dacă Dumnezeu trimite un om să facă ceva, îl înarmează cu tot ce este necesar pentru lucrarea respectivă. Dacă Dumnezeu îl cheamă pe un bărbat ca predicator, pune în el Ceva ca să fie capabil pentru acea slujbă. Dacă îl cheamă ca învăţător, îl înarmează pentru învăţătură. Dacă îl cheamă ca prooroc, aşează în el Ceva ca să vadă vedenii. Dumnezeu îl înarmează pe deplin pe slujitorul Său. Aşa s-a întâmplat şi atunci când l-a trimis pe Moise în Egipt. El a permis ca Moise să crească într-un mediu deosebit, unde a fost şcolarizat. În felul acesta, l-a format şi l-a modelat în mod deosebit.
Cu sute de ani înainte, atunci când i-a promis lui Avraam că va elibera poporul Său, El avea deja în plan să-l formeze pe Moise şi să-l facă aşa cum a fost până la urmă. Moise era prooroc pe deplin. Aşa este şi cu voi, dacă sunteţi creştini. Dumnezeu nu face creştini de jumătate. El ne face creştini autentici şi adevăraţi. Dumnezeu nu face predicatori de jumătate, dar predicatorul poate avea o inimă împărţită. Dumnezeu îi face pe copiii Săi creştini, dar câteodată ei sunt cu inima împărţită. Însă nu este intenţia lui Dumnezeu ca ei să fie aşa. Drumurile lor proprii se amestecă cu planul lui Dumnezeu, în viaţa lor, de aceea devin aşa. Dumnezeu nu doreşte să fiţi creştini cu inima împărţită, nici predicatori cu o jumătate de inimă, care încheie compromisuri în toate direcţiile. El doreşte ca ei să intre pe deplin în spărtură. Dumnezeu l-a rânduit pe Moise ca prooroc deplin, pentru o eliberare deplină. El se predase cu totul în mâinile Domnului. De aceea era ce era. Moise se predase Domnului în aşa fel încât Dumnezeu putea să se bazeze pe el oriunde şi oricând.
Mă întreb dacă noi, ca şi creştini, putem renunţa la voia şi la dorinţa noastră, şi dacă ne-am predat lui Dumnezeu cu desăvârşire, astfel încât să se poată încrede şi baza pe noi, în locul unde ne-a aşezat. În dimineaţa aceasta mă întreb dacă eu însumi pot fi predat lui Dumnezeu, în aşa fel ca El să se bazeze pe mine; la fel fratele Neville, fraţii din conducere, diaconii şi toate celelalte mădulare ale bisericii din locul acesta. Noi toţi avem un loc şi o datorie. Predicatorul este dator să predice bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, fără a încheia compromisuri; dacă este chemat ca predicator, nu va lăsa pe nimeni să strecoare lucruri nefolositoare. În ce priveşte mădularele comunităţii, dacă sunt chemaţi în adevăr, ca mădulare ale trupului, nici ei nu vor încheia nici un fel de compromisuri.
Dacă biserica crede că nu este corect să participăm la jocuri de noroc, atunci nici mădularele ei nu ar trebui să se atingă vreodată de vreun joc de cărţi. Dacă credem că nu ar trebui să bem, atunci ne vom ţine departe de băutură. Dacă credem că nu trebuie să participăm la jocuri de noroc şi să nu fumăm, atunci mădularele bisericii nu ar trebui să se atingă de astfel de lucruri. Dumnezeu vă dăruieşte o eliberare totală. El va face lucrul acesta dacă ne predăm pe deplin Lui. Dacă ne predăm pe deplin în mâna Lui Dumnezeu, Hristos nădejdea slavei, poate să locuiască în noi. Dacă ne înlăturăm pe noi înşine din cale, El se poate oglindi în noi, iar gândurile Lui devin gândurile noastre.
Puteţi să vi-L închipuiţi pe Hristos fumând o ţigară, să-L găsiţi în beţii sau jucând cărţi? Dacă duhul vostru este o parte din Duhul Lui, El doreşte ca aceasta să fie o parte a mărturiei voastre: „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”. (Romani 8.16).
Cu toate acestea, îi permiteţi Satanei să se infiltreze şi să preia totul, deşi în inima voastră ştiţi că ceva nu este corect. Voi ştiţi că este greşit dacă un mădular vorbeşte negativ despre un alt mădular, pentru că aţi primit porunca să vă rugaţi unii pentru alţii. Nu vorbiţi unii împotriva altora, ci mai degrabă iubiţi-vă unii pe alţii. Dacă cineva este necăjit şi abătut, ajutaţi-l. Aceasta ne face o grupare unită de credincioşi. Dacă nu Îl ascultăm pe Dumnezeu, suntem nişte neascultători şi nu suntem pe placul Lui. De aceea nu poate propăşi biserica noastră împreună cu poporul ei; biserica nu poate înainta, dacă nu suntem uniţi în dragoste: „Puţin aluat vechi dospeşte toată plămădeala.”
Atunci când diaconii împreună cu fraţii de răspundere hotărăsc un lucru, el va fi prezentat întregii comunităţi, pentru că biserica este cea care hotărăşte, iar după ce s-a luat o hotărâre, toţi trebuie s-o respecte şi să ajute la îndeplinirea practică a hotărârii luate în comun.
De exemplu, voi aţi fost în majoritate pentru construirea unui nou local. Vreau să spun deschis că eu nu am fost de acord şi am zis: „De fapt, nu avem nevoie de un local nou. Eu voi pleca curând de aici.. dacă se va împlini ceea ce mi-a arătat Domnul. De ce avem nevoie de un local nou? Nu posedăm nici bani suficienţi.” Însă atunci când am venit aici am simţit că majoritatea comunităţii dorea acest lucru. Ce am făcut în cazul acesta? Am jertfit propria mea gândire şi m-am supus comunităţii. Noi trebuie să procedăm astfel şi să aruncăm sorţul în felul acesta. Aşa s-a procedat şi în timpurile biblice; aşa a luat hotărâri biserica şi puterea constă în unitate. Grupul de fraţi se întruneşte pentru a lua hotărâri. De aceea eu am zis: „Desigur, toată comunitatea doreşte aceasta, dacă Dumnezeu vrea aşa. El are mai multă autoritate să hotărască printr-un grup întreg, decât prin mine singur.” De aceea, ne supunem hotărârii bisericii şi mergem înainte cu această comunitate. Eu stau în spatele vostru şi voi face totul pentru a fi de folos comunităţii. Acesta ar trebui să fie scopul fiecărui creştin, al fiecărei persoane din biserică: de a lucra în unitate şi de a ţine legătura dragostei. Pentru orice s-ar hotărî în comunitate, noi ar trebui să sprijinim hotărârea prin fapte.
Dacă este vorba de lucrări administrative, dacă diaconii, casierii sau altcineva ar dori să propună o modificare a clădirii, aceasta trebuie să fie prezentată bisericii, iar comunitatea decide. Dacă părerea unora se deosebeşte de majoritatea comunităţii, ei trebuie să cedeze în favoarea majorităţii, pentru că numai în felul acesta se poate lucra în unitate. Dacă biserica înaintează în felul cum o face acum, rămânând în unitate, nu i se pot pune graniţe în ceea ce face Dumnezeu în mijlocul ei; numai să lucrăm în unitate şi dragoste. Noi trebuie să ţinem împreună. Aşa vrem să fim: unii cu alţii, şi împreuna în mâinile lui Dumnezeu.
Apoi, ne trebuie un bărbat despre care credem că predică Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă acesta nu o face, trebuie să căutăm pe altcineva care o face. Aşa trebuie să procedăm. Dacă cei din conducere nu stăruie în ceea ce este drept, este de datoria voastră să alegeţi pe cineva care stă pentru adevărul lui Dumnezeu.
Dacă aţi făcut lucrul acesta, rămâneţi împreună. Noi toţi stăm împreună pentru o singură cauză şi aceasta este Dumnezeu. Dacă cineva face o greşeală, să nu-l părăsiţi! Ajutaţi-l, ridicaţi-l, întruniţi-vă şi ascultaţi-vă unul pe altul. Aşa spune Scriptura. Dacă facem o greşeală, trebuie să venim la Dumnezeu, dar înainte ca să venim la El, trebuie să mergem la persoana pe care am rănit-o.
Nu demult, a trebuit să fac lucrul acesta pentru că ştiam că greşisem ceva. Minţisem şi o făcusem şi pe soţia mea să mintă. Cred că am povestit aceasta bisericii. Nu s-a întâmplat de mult timp, cam acum şase săptămâni. Procurorul mă presase atât de mult încât nu mai ştiam unde mă aflu. Tocmai sosisem acasă pentru prânz, când telefonul a sunat, iar Meda a plecat să răspundă. Ea a pus mâna peste microfon şi mi-a spus: „Este din nou acel procuror.”
„Nu pot să mai suport încă o dată. Simt că-mi crapă capul. Îmi pierd mintea, dacă mă mai freacă încolo şi încoace. Nu pot să mai rezist.” Astfel, m-am ridicat de la masă şi am zis: „Spune-le că nu sunt aici.” apoi am ieşit afară. Când m-am întors (Meda este foarte conştiincioasă), m-a întâmpinat în uşă, jumătate plângând, şi mi-a zis: „Bill, a fost corect ce am făcut?” Voi ştiţi cum e omul! Şi e ştiu de asemenea cum sunt.
„Păi nu mai eram în casă!” am răspuns, dar ştiam că Dumnezeu mă condamnase deja. Totuşi am repetat: „Dar nu am mai fost în casă când ai vorbit cu ei.”
„Este adevărat”, a răspuns Meda,” dar ai fost aici când a sunat.”
În după-amiaza respectivă, m-am dus să mă rog pentru un copil bolnav. Înainte de a ieşi din casă, telefonul a sunat din nou, iar Iosif cel mic a fugit acolo, a luat receptorul şi a zis: „Tati, să le spun că nu eşti aici?” Vedeţi, cum se răsfrânge păcatul, ce rezultă pe urmă în familie? În 1 Ioan 3.21, scrie: „Prea iubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima, avem îndrăzneală la Dumnezeu”. Dar dacă inima ne condamnă, cum putem avea bucurie şi îndrăzneală la Dumnezeu? Noi ştim că dacă mai avem păcate pe care nu le-am mărturisit şi nu le-am recunoscut, El nu ne va asculta. Ştiu că este tare, dar Biserica are nevoie de aceste lucruri.
Când am ajuns acolo, am vrut să mă rog pentru acel copil bolnav, dar când mi-am pus mâinile peste el, Domnul m-a corectat şi mi-a zis: „Ai minţit şi nu este corect să te rogi pentru copil.” Imediat m-am întors către bărbatul acela şi am zis: „Aşteaptă aici, căci trebuie să mă duc să pun o problemă în ordine.” L-am chemat pe avocat, am mers în biroul lui şi i-am zis: „Domnule, am minţit şi am obligat-o şi pe soţia mea să mintă spunând că nu aş fi acolo. Adevărul este că am ieşit din casă în timp ce vorbea ea cu tine.” Şi i-am mărturisit tot ce s-a întâmplat. El a venit spre mine, şi-a pus mâna pe umărul meu şi a zis: „Frate Branham, dacă până acum am avut încredere în tine, de acum am şi mai multă, pentru că eşti un om dispus să îndrepte ce nu a făcut bine!” Apoi i-am povestit cum începusem să mă rog pentru un copil, dar Domnul m-a condamnat în inima mea, deoarece ştiam că procedasem greşit.
În ziua următoare, soţia mi-a zis:
„Unde te duci?”
„În peştera mea.” am răspuns şi m-am dus în locul acela, aproape de Charlestown, unde mă duc de ani de zile. Am intrat în peşteră şi m-am rugat toată ziua: „O, Doamne, nu mă mai lăsa să fac aşa ceva. Iartă-mă, pentru că atunci când mi-am pus mâinile peste bolnav şi am vrut să mă rog pentru el, am fost condamnat.” Pe la ora 15.00, am ieşit afară; acolo erau blocuri mari de piatră, iar eu m-am aşezat pe unul din acele blocuri şi am privit spre est, cu mâinile ridicate, lăudându-L pe Domnul. Totul era liniştit: „Doamne, odinioară când Moise se afla în crăpătura stâncii, Tu ai trecut pe lângă el şi a văzut ceva ce semăna ca spatele unui om. Doamne, ai putea să o mai faci o dată, ca să ştiu că m-ai iertat? Ajută-mă şi vino în gândirea mea! Doamne, eu nu sunt prea înţelept, am puţină şcoală şi încerc să Te slujesc, dar Tu cunoşti inima mea. Nu trebuia să mint niciodată. Simţeam că îmi crăpa capul, am fost foarte de nervos şi am făcut-o într-o clipă când Satana m-a prins. Dacă mă ierţi, lasă-mă ca să Te văd, Doamne!” Dumnezeu este Judecătorul meu: la dreapta mea, au început să se mişte tufele; era un vârtej de vânt care venea aşa, de-a lungul peşterii în care mă aflam şi se îndrepta către pădure. O, frate, m-a copleşit o pace care întrece orice înţelepciune omenească, aşa că am plâns şi am strigat. Ştiam că păcatele mele sunt iertate. Vedeţi, eu ieşisem din comuniunea cu Dumnezeu, şi din cauza aceasta nu putusem obţine eliberarea acelui copil.
În ziua următoare a venit un om din Chicago, un bărbat mare, un catolic întors la Dumnezeu; clapele inimii lui erau umflate ca un tub. Medicii încercaseră de mult timp să-l opereze, dar bărbatul refuzase. În sfârşit, el a intrat la mine, la un interviu. Noi ţinem interviul până când ştiu ce nu este corect cu omul respectiv. Omul acesta abia intrase şi Duhul Sfânt a pătruns în viaţa lui (în trecutul lui) şi a descoperit ceva ce făcuse în trecut, când era încă tânăr în slujbă, în biserica catolică.
El spusese: „Acesta este adevărul curat.” Când a auzit ce zice Domnul, m-a întrebat:
„Crezi că fapta aceea stă împotriva mea?”
„Aceasta este singura umbră pe care o pot vedea în viaţa ta.” El s-a întors la doctorul lui şi i-a zis: „Poţi să te pregăteşti pentru operaţie.” Atunci doctorul a spus: „Să mai cercetăm inima o dată.” Când a cercetat-o, el a zis: „Tu nu mai ai nevoie de operaţie.” Vedeţi, dacă inima nu ne condamnă… Noi dorim o eliberare totală. Nu dorim să fim o biserică doar pe jumătate bine, ci vrem să fim o biserică reală sau să nu fim nimic. Noi vrem o eliberare totală de obiceiurile noastre rele, de păcatele noastre, de gândirea noastră rea, de faptele noastre rele, de păcatul amânării şi al neglijenţei sau de orice am fi făcut. Dorim o eliberare totală, pentru că atunci când vin oameni în comunitatea aceasta să ne rugăm pentru ei, trebuie ca grupul acesta de 100-200 de oameni, să fie predaţi pe deplin în mâinile Domnului. Dacă ne rugăm astfel, Dumnezeu ne va asculta din ceruri. Dumnezeu caută pe cineva pe care îl poate ţine în mâna Sa, pe cineva despre care poate spune: „Eu am încredere în el! Îl pot trimite pe slujitorul acesta bolnav la tabernacolul din Jeffersonville, pentru că grupul acela este unit.” Atunci se va întâmpla ceva. O, câte ar putea face El, dacă am fi uniţi într-o inimă şi un gând!
Singura cale într-acolo este să ne unim inimile într-o dragoste frăţească, să-i ascultăm pe slujitorii comunităţii şi pe păstor, iar păstorul să-L asculte pe Dumnezeu; atunci Dumnezeu lucrează prin păstor, prin fraţii cu răspundere, prin diaconi, prin comunitatea întreagă şi toţi la un loc sunt uniţi spre slava lui Dumnezeu. Dacă am devenit un grup unit, Dumnezeu ne va asculta. Nu vă lăsaţi tulburaţi de nimic! Nu permiteţi nimănui şi la nimic să vă îngrijoreze, să vă exploateze sau să vă subjuge credinţa şi încrederea. Numai astfel de oameni a rânduit Dumnezeu pentru lucrare şi pentru a moşteni Ţara făgăduită. Moise era un om înzestrat şi înarmat pe deplin, un om care nu încheia compromisuri. Când apăreau certuri şi neclarităţi, el nu făcea nici un compromis. Tot aşa ne vrea Dumnezeu şi pe noi în timpul acesta.
Faraon voia să ajungă la un acord, aşa că a zis: „Moise, puteţi pleca, dar lăsaţi copiii şi o parte din turmele voastre aici.”
Aşa doreşte Satana să-i permită unui creştin să plece: „Totul este în ordine dacă aderi la o biserică, dar să nu-l ierţi niciodată pe vecinul tău. Este în ordine dacă mai duci asta cu tine, dacă mai mergi acolo… Nu trebuie să încetezi cu fumatul, beţia, minciuna şi furatul, nici să găseşti tot la alţii greşeli, iar dacă eşti corectat, să loveşti înapoi; să nu renunţi la toate lucrurile acestea. Ajunge să mergi la biserică.”
Dar Moise nu a făcut nici un compromis; el dorea eliberare totală, de aceea a zis: „Nici o unghie nu va rămâne în urmă. Luăm cu noi tot ce ne aparţine ca să mergem să ne închinăm Domnului.” Aşa ar trebui să fie şi Biserica. Noi luăm neprihănirea, luăm sfinţenia, Îl luăm pe Duhul Sfânt, luăm un grup unit când ne prezentăm în faţa altarului. Noi suntem un grup autentic, care lasă totul în urma lui. Luăm totul cu noi! Nu va rămâne nici o unghie în urmă! Voi ştiţi că oamenii se pot ruga în felul acesta, până când Satana va fi obligat să cedeze. Aşa a făcut Moise şi gruparea sa. Ei au trecut prin Marea Roşie, sub acoperirea sângelui.
Observaţi! Înainte ca ei să se afle sub acoperirea sângelui, nu exista o eliberare totală. Moise era unit cu Dumnezeu, dar Israelul, nu. Păcatul era cu ei şi cârteau împotriva lui Moise, spunând: „De ce faci una ca asta? Tu aduci mai multe necazuri peste noi, pentru că faraon cere dublarea producţiei de cărămizi.” Acesta era Moise; el era pe deplin predat în mâna lui Dumnezeu, pe deplin eliberat de păzitul oilor, pentru a păzi oile lui Dumnezeu. El însuşi era eliberat pe deplin, dar oamenii nu erau încă eliberaţi, pentru că în mijlocul lor mai exista cârtirea. În seara în care Dumnezeu a poruncit să fie junghiat un miel, ca un tip spre Hristos, iar sângele să fie uns cu isop (care este o plantă) pe usciorii caselor, Israelul a devenit liber cu desăvârşire sub sângele Mielului. Când au venit complet sub sânge, tot ce le aparţinea a fost eliberat: familiile lor, cei dragi şi tot ce aveau. Atunci va fi eliberată şi Biserica cu desăvârşire: când totul va fi adus sub sângele Domnului.
Dacă păcatul tău va veni sub sângele Domnului, dacă fumatul, beţia, înşelăciunea, furturile şi minciunile; dacă totul va fi adus sub sângele Domnului, atunci va fi o eliberare totală. Dacă ai fost în dezacord cu cineva, s-o pui în ordine. Aşa ceva nu poţi aduce în faţa altarului, sub sângele Domnului, ci trebuie rezolvat cu persoana respectivă. Ceva nu-ţi va permite să mergi mai departe până nu pui lucrurile în ordine. Dacă te vei aduce pe tine însuţi pe deplin sub sânge, va avea loc o eliberare totală. Dacă totul va fi adus sub sângele Lui, vei poseda o eliberare cum nu ai mai posedat înainte; dacă totul se subordonează împărăţiei lui Dumnezeu, atunci va avea loc o eliberare totală.
Isus era sută la sută Om. El putea să plângă ca un om; putea să mănânce ca un om. El devenise Om. În chipul Său vizibil, El era Om pe deplin, iar în Duhul Său era pe deplin Dumnezeu. Astfel Şi-a subordonat trupul Duhului care era în El. Vedeţi, El a fost încercat în acelaşi mod ca şi noi. El era Om, nu un înger. Era Omul! Avea dorinţe şi încercări ca noi. Aşa spune Biblia. El era un Om, nu un înger care stătea deasupra încercărilor. În Evrei 2.7, scrie că El a fost făcut puţin mai prejos de îngeri. Era Om, Om pe deplin; astfel Dumnezeu a luat un Om şi L-a umplut cu Duhul Său pentru a aduce eliberare deplină. Duhul Sfânt era în El fără măsură.
El a fost încercat ca şi noi. Totuşi, El era şi Dumnezeu pe deplin. Ca om El era în locul nostru, a suferit în locul nostru şi a murit în locul nostru, dar ca Dumnezeu, S-a legitimat când a înviat morţii, când a poruncit naturii, furtunii şi valurilor. Atunci când a vorbit pomului, acesta L-a ascultat. El era Dumnezeu şi putea fi în acelaşi timp şi Om, pentru că era Om; dar ca Om, El S-a predat cu totul în mâinile lui Dumnezeu pentru slujbă. El este Exemplul nostru.
Noi suntem bărbaţi şi femei, dar suntem şi creştini. Dacă El este Exemplul nostru, atunci să ne predăm cu totul în mâinile Sale, prin Duhul Sfânt, ca să devenim supuşi ai Împărăţiei lui Dumnezeu. El era Om pe deplin şi era Dumnezeu pe deplin, dar a predat partea naturală, partea fizică, gândirea Sa proprie, lucrarea Sa proprie, gândurile Sale proprii şi a zis: „Eu fac numai ceea ce este plăcut Tatălui Meu”. Aşa este. Eliberare totală de influenţa omenească! Preoţii veneau la El şi Îi ziceau: „Rabi, aşa şi aşa”, şi Îl încercau pentru a-L câştiga pentru organizaţia lor, dar El era eliberat pe deplin pentru că Se încredea în Dumnezeu. Nu a spus psalmistul? „Îl vei elibera pentru că El s-a încrezut pe deplin în Tine.” Vedeţi, „salvează viaţa mea de sabie, singura mea avere, din puterea câinilor!”
Vine ceasul în care ne apropiem de sfârşitul vieţii. Voi îl aveţi pe al vostru, iar eu îl am pe al meu. Dorinţa mea este să Îl aud zicându-mi: „Eu îl eliberez din gura morţii, pentru că s-a încrezut în Mine. Îl voi elibera de groapa pământească în dimineaţa învierii. Eliberare totală: sufletul, trupul şi duhul, pentru că s-a încrezut în Mine.”
Toate lucrările lui Isus au fost desăvârşite, totul era desăvârşit, eliberare totală. El i-a eliberat pe cei leproşi pe deplin; a eliberat-o pe femeia cu scurgere de sânge; a eliberat lumea pe deplin de păcat. Ziua în care a murit pentru împăcarea noastră, era ziua împăcării. El ne-a împăcat şi eliberat de orice păcat. El a eliberat Biserica. Noi nu trebuie să mai trăim ca nişte oameni care nu ar avea privilegii; nu trebuie să mai trăim în eşecuri, pentru că El l-a biruit pe Satan şi a supus orice domnie şi împărăţie sub picioarele Lui, iar ele nu au nici un drept legal să domnească peste voi.
Noi suntem creştini umpluţi cu Duhul Sfânt şi nu trebuie să ne lăsăm conduşi de Satan! Hristos ne-a eliberat. Eliberare totală. El ne-a eliberat de orice nelegiuire; ne-a eliberat de orice păcat, ne-a eliberat de înclinări fireşti, ne-a eliberat de vorbiri în deşert, de a face rele, ne-a eliberat de cele mai diferite lucruri murdare. El ne-a eliberat pe deplin şi ne-a aşezat în mâinile Sale sfinte. Aceasta este o eliberare deplină, totală.
El ne-a eliberat de bolile noastre; noi avem un drept promis pentru această eliberare. Aleluia! Pentru că El a fost rănit pentru nelegiuirea noastră, prin rănile Lui suntem vindecaţi. El este Vindecătorul vostru. De aceea a încercat acea femeie paralizată să se îngrijească de bărbatul ei bolnav care zăcea pe moarte. Ea se mişca în atmosfera şi în prezenţa lui Dumnezeu. Ea avea credinţă. Medicii făcuseră tot ce era posibil, aşa că ea a urmat poruncile lui Dumnezeu şi a fost eliberată pe deplin.
Ucenicii posedau o eliberare totală, absolută. Eliberare totală. De ce? Pentru că erau umpluţi pe deplin cu Duhul Sfânt. Dacă tu eşti doar un membru al unei biserici, ai strâns doar mâna unui păstor şi ai o experienţă oarecare în sărituri în duh şi vorbiri în limbi sau altceva, dar ai răutate în inimă, faci lucruri străine şi nepotrivite pentru un creştin, spui minciuni, fumezi ţigări, ai dorinţe după femei, atunci nu s-a întâmplat ceea ce trebuia.
Ceva este greşit, în neregulă, pentru că cel ce iubeşte lumea şi lucrurile din lume, nu posedă dragostea lui Dumnezeu.
Ai fost amăgit şi dus în eroare. „După roade îi veţi cunoaşte.” Noi dorim să fim uniţi cu Duhul Sfânt. Un mădular ar trebui să fie una cu celălalt mădular, pentru că Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. El ne curăţă de toată nedreptatea şi suntem eliberaţi de toate lucrurile din lume. Domnul Isus a spus: „Prin aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei, dacă aveţi dragoste unii pentru alţii.” Dacă un mădular iubeşte aşa de mult încât ar muri pentru alt mădular, atunci faceţi parte din acelaşi Trup. Dacă vi se întâmplă ceva rău, unii vin şi spun: „Îi vezi? Ar fi mai bine să te desparţi de fanaticii aceia, etc.” Dar noi suntem uniţi cu Dumnezeu!
Tu spui: „O, frate Branham, aceasta este o încercare foarte grea.” dar Hristos a murit pentru scopul acesta. Satana este biruit! Noi vrem o eliberare totală; vrem o biserică curată, fără amestec, curăţată şi nepătată, spălată în sângele Domnului (Mielului) şi umplută cu Duhul Sfânt, în care se fac semne şi minuni. Noi vrem eliberare totală pentru oricine.
O, Doamne, Tu nu primeşti pe nimeni şi nimic, până nu este eliberat pe deplin. Nu poţi primi o jertfă cu slăbiciuni şi greşeli, plină de cusururi. Tu nu primeşti rugăciunea unui om în viaţa căruia domneşte păcatul. Nu poţi face aşa ceva, Doamne. Nu ai făcut aşa ceva în trecut şi nu poţi face aşa ceva nici astăzi. Jertfa trebuie să fie fără cusur. O, Doamne Dumnezeule, în timp ce ne aducem pe altar ca o jertfă vie, îndepărtează orice urmă de păcat de la noi. Eu Îţi predau pe deplin, pe acest altar, sufletul meu, trupul meu, puterea mea, sforţările mele, împreună cu această comunitate. Curăţă-ne prin sângele Tău şi iartă-ne orice păcat pe care l-am săvârşit. Fie ca marele Duh Sfânt să rămână aşa de bogat în noi şi prezenţa Lui să fie cu noi în dimineaţa aceasta, când plecăm de la acest serviciu divin, încât să ştim în interiorul nostru că Tu ne-ai iertat. Atunci rugăciunea noastră va fi: „Iartă-ne greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri!”
Doamne, îngăduie aceasta. Fii aproape de noi. Binecuvântează-ne şi păstrează-ne până când vom veni din nou aici, la serviciul divin. Fie ca toţi să vină cu mâini curate şi cu inimi curate, ca Tu să nu refuzi pe nimeni, pentru că noi dorim o eliberare totală, Doamne; dorim să fim eliberaţi de tot ce ne împiedică să fim o lumină în lume, o lumină care străluceşte pe un munte, nu acoperită cu un obroc, ci o lumină aşezată pe un munte, care străluceşte în aşa fel ca oamenii să găsească drumul cu picioarele lor, drumul cel adevărat. Îngăduie aceasta, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus şi spre slava Lui. Amin.
Acolo este cineva care doreşte o discuţie intimă. Noi dăm aici prilej pentru aşa ceva. Suntem bucuroşi să discutăm cu oamenii despre problemele lor în aceste interviuri. Sunt aşa de mulţi încât nici nu reuşim să rezolvăm toate cazurile. Aş vrea ca cei ce sunt localnici să se intereseze de cei ce vin din altă parte. Mă bucur întotdeauna când îi văd pe oameni, dar aici este o regulă pentru ordine. Mai înainte am discutat cu oamenii aşa cum veneau, iar alţii aşteptau şi plecau apoi decepţionaţi acasă. Acum ne folosim şi pentru această parte a slujbei de numere de ordine. Vedeţi, eu vreau să vă spun că şi pentru aceasta trebuie să avem o ordine desăvârşită. Noi avem acolo o cameră climatizată, unde îi primim pe oameni şi unde ne rugăm cu ei şi pentru ei, deoarece suntem bucuroşi că putem face aceasta.
Aici nu este nici o deosebire de rasă sau de rang. Eu încerc ca totul să se facă în ordine. Aici poate veni orice persoană, la orice timp, alb sau negru, din orice denominaţie, asta nu are importanţă. Noi venim şi ne întâlnim cu oamenii acolo. Dacă au o problemă, rămânem înaintea lui Dumnezeu până când se rezolvă. Dacă doresc să afle ceva despre adunări, vom discuta. Noi facem aceasta conform călăuzirii Duhului Sfânt. Cred că acesta este drumul cel drept, şi că în felul acesta ne ocupăm de toţi în egală măsură. Nu este nici o deosebire de persoană.
Sunt printre noi oameni bolnavi care doresc rugăciune? Nu este nimeni? În ordine. Înainte de rugăciune, să cântăm o cântare bună. Ce putem cânta în dimineaţa aceasta? „Ce mă spală curat de păcate?” O ştii, Teddy? „Numai sângele Mielului Isus.” (O soră povesteşte că o femeie este foarte bolnavă). Bine, soră! Să ne rugăm acum pentru ea? Am să mă rog acum pentru femeie şi o să-mi pun mâinile peste ea. Vă rog să vă aplecaţi capetele pentru câteva minute!
Scumpule Dumnezeu, aici este o femeie foarte bolnavă, iar sora noastră stă aici, în locul ei. Chiar pentru bolnavii de cancer poţi interveni, să stai în spărtură, pentru alţii. Tu îi eliberezi de boli, Doamne. Acum câteva zile, au constatat că are cancer, dar las-o pe ea să recunoască, Doamne, că lucrarea vine de la Tine. Îmi pun mâinile peste ea şi mă rog pentru har, pentru femeia cealaltă. Fie ca harul lui Dumnezeu şi puterea Duhului Sfânt, să se descopere inimilor noastre, Doamne. Atunci, ştim că am primit bunăvoinţa lui Dumnezeu, că avem pace cu Dumnezeu şi că primim lucrurile pentru care ne rugăm, pentru că în noi nu mai este nimic de condamnat. Îngăduie aceasta pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.
„Ce mă spală curat de păcate?
Numai sângele Mielului Isus.
Unde găsesc mântuirea mea?
Numai în sângele Mielului Isus.”
Câţi din voi ştiu că păcatele voastre se află sub sângele Lui? S-o mai cântăm odată, în timp ce ridicăm mâinile. Să dăm mâinile unii cu alţii. Îl iubiţi? „Oh, cât Îl iubesc pe Isus! Oh, cât Îl iubesc pe Isus!” Rămâneţi la aceasta; fiecare să se ţină tare de Dumnezeu!
Oh, cât Îl iubesc pe Isus! Pentru că El m-a iubit întâi, nu Îl voi părăsi niciodată. Amin.
– Amin –